Nutritia In Patologia Renala Insuficienta Renala Cronica

Diverse

Nutritia In Patologia Renala Insuficienta Renala Cronica

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== d6dfddba58ddd0bcc17314e5aa9dd17cc1ae6c92_430743_1 ===

FACULTATEA

SPECIALIZAREA : TEHNICIAN NUTRIȚIONIST

NUTRIȚIA ÎN PATOLOGIA RENALĂ-INSUFICIENȚA RENALĂ CRONICĂ

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENTĂ

2017

FACULTATEA

SPECIALIZAREA : TEHNICIAN NUTRIȚIONIST

NUTRIȚIA ÎN PATOLOGIA RENALĂ-INSUFICIENȚA RENALĂ CRONICĂ

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENTĂ

2017

CUPRINS

Introducere

CAP. 1.NOȚIUNI GENERALE DESPRE NUTRIȚIA SĂNĂTOASĂ………………………………….1

1.1.Istoric………………………………………………………………………………………….1

1.2.Principii ale alimentației omului sănătos……………………………………………………2

CAP. 2.NOȚIUNI LEGATE DE PATOLOGIA ȘI ALIMENTAȚIA CORECTĂ

A PACIENTULUI CU INSUFICIENȚĂ RENALĂ CRONICĂ…………………………………………….8

2.1.Principii dietetice în insuficiența renală cronică ……………………………………………………………..8

2.2.Regimul alimentar în insuficiența renală cronică cu azotemie ……………………………………….11

2.3.Regimul alimentar în insuficiența renală cronică cu tulburări hidroelectrolitice

și acidoza renală …………………………………………………………………………………………………………….15

2.4.Regimul alimentar în insuficiențele renale cu sindrom nefrotic ……………………………………18

CAP. 3.CAZ CLINIC …………………………………………………………………………………………………..19

REGIM ALIMENTAR PENTRU DOAMNA O.D CU O GREUTATE de 64 de kg ……………25

CONCLUZII……………………………………………………………………………………..40

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………43

ARGUMENT

Tulburările structurii și funcției renale reprezintă una din problemele majore ale nefrologiei clinice.

Relațiile dintre datele clinice și nutriția în ceea ce privește patologia renală au fost studiate începând cu Bright,dar în prezent,literatura modernă a permis o explorare mai largă a istoriei naturale și a evoluției proceselor care se dezvoltă în insuficiența renală cronică .

Deși rinichii reprezintă doar 1 % din greutatea corporală funcțiile lor sunt legate de excreția a numeroase substanțe toxice și pierderea funcției renale are un efect devastator asupra pacienților ,pentru aceasta respectarea unui regim stabilit de un nutriționist are un rol bine stability pentru starea de sănătate a acestuia.

Alimentația ,ca factor important al crecreșterii,dezvoltării și menținerii stării de sănătate a persoanelor,a devenit astăzi o știință,cunoscându-se cu exactitate cu ce și cum trebuie să se hrănească aceștia,în funcție de vârstă și de natura activităților zilnice.

Alimentația constituie un factor cu acțiune permanentă care determină desfășurarea proceselor metabolice deoarece hrana reprezintă izvorul și regulatorul proceselor de schimb.

Lucrarea NUTRIȚIA ÎN PATOLOGIA RENALĂ-INSUFICIENȚA RENALĂ CRONICĂ prezintă o temă de actualitate ,deoarece ,așa cum menționează literature de specialitate ,alimentația joacă un rol deosebit de important pentru sănătatea umană.

De menționat că modul de preluare al datelor din literatura de specialitate, în partea teoretică, este concis iar partea de cercetare, și practică ,prin studiile de caz și stabilirea meniurilor ce se impugn în insuficiența renală cronică, prezentintă contribuția personală, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce privește importanța pe care o are nutriția în patologia renală.

Concluziilе ofеră o analiză succeptibile și pertinent în ceea ce privește nutriția în patologia bolilor renale ,în mod special în insuficiența renală cronică.

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , conferind acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în anul 2017

=== d6dfddba58ddd0bcc17314e5aa9dd17cc1ae6c92_430743_2 ===

CAPITOLUL 1

NOȚIUNI GENERALE DESPRE NUTRIȚIA SĂNĂTOASĂ

1.1.Istoric1

Istoria alimentației dietetice este legată de evoluția de-a lungul anilor a cunoștințelor omului despre natura înconjurătoare, a chimiei, biofizicii, fiziologiei, fiziopatologiei, patologiei.

Prin termenul de ‘diaita’, școala hipocratică înțelegea studiul modului de viață al omului în totalitatea sa, legat nu numai de alimentație, care bineânțeles ocupă un loc central, ci și de mediul înconjurător.

‘Diaita’ înseamnă în limba latină toate elementele care influențează într-un fel oarecare menținerea stării de sănătate: aer, hrană, temperatură, exercițiu fizic, odihnă etc.

Cuvântul ‘dietă’ rezumă de fapt maniera omului de a trăi, de a se adapta la mediul ambiant. Restrângerea cuvântului ‘dietă’ la noțiunea de regim alimentar apare în sec. I al erei noastre.

Sensul în care ‘dieta’ este sinonimă cu restricția sau interdicția alimentară nu aparține școlii hipocratice, ci pare să corespundă unei concepții mult mai vechi, ale cărei origini au rădăcini în practica medicală a egiptenilor. Astfel, Herodot menționează în scrierile sale că egiptenii consideră că ,,hrana este sursa tuturor relelor,,. Preluată de alte surse orientale, această concepție ajunge în Europa mult mai târziu, prin intermediul practicii unor anumite secte pitagoreene.

Adepții lui Pitagora sunt cei care considerau – principiul esențial al practicii medicale și al terapiei – că ,,hrana este izvorul tuturor bolilor,,.

Această concepție – concepție restrictivă – străbate întreaga medicină veche, iar reminiscențele unor astfel de recepții le găsim din păcate și în zilele noastre.

Nu mai departe decât în 1969 Kasper ajunge la concluzia că manualele și tratatele de dietetică ar putea fi mai degrabă clasificate după țări și nu după boli.Empirismul și-a pus amprenta pe toate așa-zisele prescripții medicale.

1.Iulian Mincu –Alimentația omului sănătos și bolnav,editura Medicală, Bucure;ti, 2000,pg.13

,,Regimul prescris azi pentru vindecarea insuficienței renale cronice, spunea în 1965 Guttman – este același cu cel prescris experimental la cobai ca să dezvolte diferite afecțiuni ale patologiei renale printre care și insuficiența renală cronică provocată de consumul de alimente nesănătoase.

Oscilațiile și uneori marile greșeli s-au făcut datorită necunoșterii metabolismului intermediar și felul de reactiv al organismului la schimbarea de regim.

1.2.Principii ale alimentației omului sănătos

Alimentația este un act indispensabil pentru menținerea vieții pe pământ.Orice organism viu poate exista numai cu condiția să primească din mediul extern (prin hrană,apă și aerul inspirat) toate substanțele care îi sunt necesare și să elimine în mediul înconjurător substanțele inutile și dăunătoare pentru el ( prin aerul expirat,urină ,fecale și transpirație).În aceasta constă schimbul de substanțe dintre organism și mediul extern.

Alimentele conțin micro- și macronutriente în diverse proporții, astfel încât, printr-o alimentație rațională sunt satisfăcute nevoile zilnice ale organismului, în toate principiile alimentare.

Este necesar să se respecte comportamentul general al omului față de actul alimentar, care este un act psiho-social.

După Trémolière, ființa umană privește alimentul sub trei aspecte: ca hrană, ca stimulent al tonusului emotiv, ca simbol, el afirmând că: „pâinea înseamnă mai mult decât gustul pâinii”.

În elaborarea unui regim alimentar trebuie să ținem totdeauna seama că omul provine dintr-o anumită familie, integrată într-o anumită societate, care trăiește într-o anumită epocă istorică cu obiceiurile ei alimentare, cu religia, cu prejudecățile sale, cu afectivitatea și educația sa.

Adeseori, anumite obiceiuri, înrădăcinate în subconștientul individului sunt cu greu îndepărtate, uneori aproape imposibil de schimbat într-o singură generație.

Alimentația va fi astfel concepută, încât să îndeplinească următoarele condiții:

– să asigure o creștere și dezvoltare corespunzătoare;

-să asigure o activitate fizică și intelectuală normală;

– să asigure o bună stare de sănătate.

Densitatea calorică a alimentelor: la aceeași greutate conținutul în principii nutritive și în calorii diferă de la un aliment la altul, produsele animale și cele rafinate având o densitate calorică mare: astfel 100 g zahăr furnizează 410 kcal, bomboanele 300–500, ciocolata 500–600, untul 860, uleiul de soia 926, margarina 786, carnea 120–390, peștele 100–300, ouăle 170, laptele 70, fructele 100–300, legumele 20–80 ș.a.

Consumul exagerat al produselor rafinate, cu densitate calorică mare, induce în eroare mecanismele de control ale aportului energetic, care de-a lungul mileniilor au fost „programate”, în funcție de raportul volum/calorii.

Menținerea hemostazei mediului intern al organismului depinde de caracterul alimentației care influențează funcțiile sistemului,în special factorii enzimatici și hormonali.

Deficitul unuia sau mai multor nutrimente, dezechilibrarea corelației dintre ei conduce la afectarea fondului metabolic al celulei .

Dezechilibrul substanțelor nutritive în dietă pe o perioadă scurtă de timp poate fi compensat prin mecanisme fiziologice de adaptare și biochimice Dereglarea echilibrului pe o perioadă mai lungă determină procese patologice și clinice.

În prezent este cunoscut faptul că alimentația își pune profund amprenta pe patologia omului contemporan,ca urmare a dezechilibrului dintre aportul de nutrimente.

Aspectele privind nutriția fac abstracție de toate celelalte tratamente și privește în mod exclusiv,în prima parte aspecte teoretice în ceea ce privește nutriția.

Majoritatea substanțelor,care pătrund în organism prin alimentație,se deosebesc mult în ceea ce privește compoziția și structura chimică de substanțele din care sunt constituite țesuturile organismului însuși.

Alimentația constituie un factor cu acțiune permanentă,care determină desfășurarea proceselor metabolice,deoarece hrana reprezintă izvorul și regulatorul proceselor de schimb.

În compoziția alimentelor intră următoarele grupe de substanțe: proteinele,lipidele (grăsimile),glucidele (hidrații de carbon sau zaharurile), sărurile minerale,vitaminele și apa.

Energia necesară funcționării organismului este furnizată doar de primele trei grupe;acestea constituie deci factorii nutritive energogeni .În plus,aceste substanțe au și rol plastic,de refacere a țesuturilor uzate.

Păstrarea stării de sănătate și îmbunătățirea calității vieții sunt în mare parte legate de modul de alimentație și de calitatea produselor nutritive consumate.

În selecția alimentelor ,a preferințelor culinare intervin factori instinctuali și emoționali care țin de experiența individuală , a mediului în care subiectul a crescut ,și de posibilitățile concrete de procurare .

Nu de puține ori însă nutriția prin anumite elemente se dovedește nocivă,alterând echilibrul biologic al individului .

Este surprinzător că în condițiile conștientizării pericolului potențial al alimentației raționale,instinctul de conservare la mulți indivizi este subordonat plăcerilor gustative,teama de îmbolnăvire fiind ignorată sau situată la periferia pericolului acestora .

De aceea , instituirea unei alimentații în ceea ce privește insuficiența renală cronică se confruntă nu cu rezistența subiecților care nu renunță la plăcerea imediată oferită de unele tradiții culinare în favoarea alimentației care potențial le-ar crește longevitatea.

Ținând cont de aspectele menționate ,dietetica modernă caută să combine obiceiurile alimentare cu cele mai noi descoperiri științifice legate de nutriția bolnasvului cu insuficiența renală cronică2.

Astfel omul contemporan poate fi orientat spre un alt gen de nutriție care să-i confere și securitate.Literatura de specialitate dispune în prezent de perspective rele de intervenție asupra hrănirii noastre astfel încât starea de sănătate să fie cel puțin din acest punct de vedere cât mai mult timp conservată.

Medicina actuală orientată prin cea mai mare parte a arsenalului terapeutic,inclusiv dietetic,spre flageluri mult mai spectaculoase și mai amenințătoare a minimalizat patologia bolilor renale căreia îi cad victime un număr impresionant de bolnavi.

S-a mers până acolo încât s-a neglijat importanța factorului alimentar în prevenirea și tratarea anumitor afecțiuni renale ,deoarece s-a considerat că progresele realizate de industria farmaceutică sunt suficiente pentru a rezolva problematica acestor maladii.

2.Viorel T. Mogoș-Regimul alimentar în bolile gastrice,EDitura Coresi, București, 2006,pg.52

Proba timpului pare să infirme însă concluziile,,deoarece s-a constat că recidiva îmbolnăvirilor,durata lor sau prevenirea instalării afecțiunilor renale nu pot fi constant obținute doar prin medicație.

Acordându-se o mai mare atenție dietoterapiei,s-a constat că aceasta ameliorează sau îndepărtează patologia digestivă,ocupând nu de puține ori o poziție prioritară în tratamentul diverselor afecțiuni.Din considerentele amintite,astăzi se apreciează că cele mai spectaculoase și durabile rezultate terapeutice se obțin numai prin asocierea dietoterapiei cu medicația specifică.

În ceea ce privește mineralele și vitaminele,ele îndeplinesc mai ales funcția de catalizatori ai proceselor biochimice,iar apa,după cum se știe ,este mediul indispensabil de desfășurare a vieții celulare .

Proteinele sunt substanțe de o mare complexitate.Unitățile constructive de bază ale lor sunt molecule mai simple,denumite ,, aminoacizi,,.În structura corpului uman se găsesc 30 de astfel de aminoacizi,din care 8 sunt considerați esențiali ,pentru că nu pot fi sintetizați și trebuie să fie obținuți obligatoriu din alimente.

Valoarea biologic a proteinelor alimentare este dictată de conținutul lor de aminoacizi esențiali.

Sursele de proteine cele mai importante pentru om sunt : carnea și derivatele din carne; laptele și brânzeturile;ouăle;leguminoasele uscate;pâinea,pastele făinoase.

Lipidele sunt constituite din acizi grași și glicerol.Când acizi grași nu conțin duble legături în moleculă,ei poartă numele de ,, saturați,,;acizi grași,, nesaturați,,conțin astfel de legături .Sursele de grăsimi pentru om sunt:untul și margarina ,smântâna,slănina,untura,uleiurile vegetale,laptele,carnea grasă,gălbenușul de ou,brânzeturile grase,etc.

Glucidele alimentare include un grup larg de substanțe printre care : unele cu o moleculă mai mică ( glucoza și fructoza,care sunt monozaharide);zaharoza ( zahărul propriu-zis),lactoza și galactoza , care sunt dizaharide .Amidonul (din cereal și legume),glicogenul ( din mușchi și ficat),celuloza și hemiceluloza ( din vegetale) sunt glucide cu o moleculă complex .Sursele de glucide importante pentru om sunt :zahărul și produsele zaharoase , făinoasele ,pâinea leguminoasele uscate ,legumele și fructele .

Apa este introdusă în organism ca atare sau cu alimentele propriu-zise,din a căror compoziție face parte în diferite proporții .

Elementele minerale necesare omului sunt de obicei clasificate în două subgrupe :

●cele cu un aport zilnic relativ mai mare , de ordinal gramelor,denumite ,, macroelemente,, ( calciul , fosforul, potasiul, sulful ,clorul ,sodiul ,magneziul);

●altele sunt necesare organismului în doze mai mici și poartă numele de ,, micro,, sau ,, oligoelemente ,, ( fierul,iodul ,fluorul,zineul,cuprul,cobaltul,etc).

În funcție de solubilitatea lor vitaminele se impart tot în două clase:

●unele se dizolvă în grăsimi ( vitaminele A,D,E,K),altele se dizolvă în apă ( vitaminele B1,B2,B6,B12,PP,acidul folic ,biotina ,acidul pantotenic,C)3.

Menținerea homeostazei mediului intern al organismului depinde de caracterul alimentației,care influențează funcțiile sistemului,în special factorii enzimatici și hormonali.

Deficitul unuia sau mai mulți componenți alimentari ,detechilibrarea dintre ei conduc la afectarea fondului metabolic al celulei.

Dezechilibrul substanțelor nutritive,pe o perioadă scurtă de timp poate fi compensate prin mecanisme fiziologice și biochimice de adaptare.Dereglarea echilibrului pe o perioadă mai lungă determină însă procese patologice și clinice .

În prezent este unanim admis că alimentația își pune profund amprenta pe patologia omului contemporan,ca urmare a dezechilibrului dintre aportul și necesarul de substanțe biologice active.

Această concluzie a determinat ca numeroase organizații naționale și internaționale implicate direct în asigurarea stării de sănătate să elaboreze noi recomandări dietetic,iar studiile dietetice în ultimele decenii să conducă la o reconsiderare a cunoștințelor clasice de nutriție.

Alimentația dietetică trebuie privită ca o alimentație rațională normal, în raport cu sexul, vârsta și munca etc. în care, fie prin procedee tehnologice special, fie prin adăugarea sau scoaterea unora dintre alimente, se obțin o echilibrare nutrițională a organismului bolnav.

3.Viorel T. Mogoș-Regimul alimentar în bolile digestive,EDitura Coresi, București, 2006,pg.5

Cunoștințele actuale în materie de dietoterapie ne permit să afirmăm că, în terapeutica unor boli, ietetic joacă un rol principal.Modificările survenite în alimentație determină modificări în schimburile metabolice care ietet la menținerea echilibrului nutritional. De aceea, noi vedem în măsurile ietetic mijlocul prin care pot fi împiedicate tulburările induse de factorii patologici.

Formele de regim care îndeplinesc aceste cerințe sunt de fapt intervenții biochimice, care ameliorează o formă moștenită sau dobândită și care necesită cunoștințe profunde asupra tuturor modificărilor metabolice existente în organismal bolnav.

I-au trebuit mulți ani dieteticii să traverseze drumul dintre bucătărie și medicină, dar odată ajunsă aici și-a dovedit importanța, reușind să ocupe locul principal în prevenirea și terapia a numeroase boli acute sau dieteti.4.

Ținînd seamă de datele științifice, care au făcut din ietetic o știință, dieticianul trebuie să respecte în alcătuirea meniurilor cîteva principia generale, care se referă strict la bolnav:

1.Dieta constituie intervenție biochimică în organismal sănătos sau bolnav, cu scopul de a preveni sau combate boala. Ea trebuie să respecte toate legile alimentației raționale.

2.Dieta trebuie să țină seamă de toate cunoștințele științifice actuale asupra interrelațiilor din om și mediu, asupra proceselor metabolice și de nutritive. Nu se poate recurge la o schimbare a alimentației fără o fundamentare științifică corespunzătoare

3.Fiecare dietă trebuie modelată după obiceiul bolnavului, adaptîndu-se – în limitele terapeuticii – preferințelor acestuia. Dieta terapeutică este, în fond, în ultima analiză, așa cum s-a arătat, o dietă ietet modificată calitativ și cantitativ pentru a combate un process pathologic specific.

4.În prescrierea unei diete trebuie avut în vedere întreg comportamentul bolnavului (emotional, economic, social – familie, muncă etc.). Trebuie ținut seamă de faptul că orice dietă ietetic aplicată poate schimba personalitatea bolnavului. De aceea, intervenția trebuie să fie ietetic și făcută cu grijă. Aforismul lui Hipocrate ’mai multă valoare are un regim necrespunzător în evoluția unei boli decît o schimbare dietet de regim’ rămîne valabil și astăzi.

4. Iulian Mincu- Impactul om alimente, editura Medicală,București, 2005, pg.23

CAPITOLUL 2

NOȚIUNI LEGATE DE PATOLOGIA ȘI ALIMENTAȚIA CORECTĂ A PACIENTULUI CU INSUFICIENȚĂ RENALĂ CRONICĂ

2.1.Principii dietetice în insuficiența renală cronică

Insuficiența renală cronică este consecința unei distrugeri de nefroni ,în general progresivă ,succeptibilă să compromită procesele care prezidează la reglarea constanței mediului interior .

La acest rezultat nefast se ajunge pornind de la leziuni inițial glomerurale sau tubulare ,interstițiale sau vasculare .

Modul dezorganizat în care aceste procese distructive evoluează în timp explică dezorganizarea anarhaică a funcțiilor renale.În evoluția insuficienței renale cronice se pot distinge două faze care se succed în timp꞉

-faza de hipofuncție renală cronică, în cursul căreia ,dacă nu este suprasolicitat,rinichiul mai poate asigura o homeostazie mulțumitoare;

– faza de insuficiență renală cronică .

Dacă în cursul ,,hipofuncției renale cronice ,, poliuria este absentă și nu survin modificări ale electroliților sau ale pH-ului ,iar modificările ureei sanguine devin aparente numai în condițiile supraâncărcării organismului cu corpi azotați ,în faza de ,,insificiență renală cronică ,, modificările îmbracă un caracter permanent .

În această ultimă eventualitate se pot distinge trei sindroame majoare: unul predominant glomerular , altul predominant tubular și interstițial și,în fine ,unul mixt.

Cunoașterea tuturor fapte constituie premisele care vor orienta tratamentul dietetic ,ceea ce implică ,pentru fiecare caz în parte executarea unei bune investigații a tuturor funcțiilor renale.

În mod pur enumerativ se vor menționa mai jos caracteristicile acestor trei sindroame ,așa cum trebuie ele definite înainte de a prescrie un tratament dietetic.

În cazul în care bolnavul a ajuns în stadiul de insuficiența renală cronică ,asistăm la apariția unor tulburări de metabolism hidroelectrolitic ,la alterarea stării generale ,la acumularea în sânge a produșilor toxici ce rezultă din metabolismul protidic ,care nu mai pot fi eliminați de rinichiul bolnav (creșterea ureei sanguine).

Regimul bolnavului va fi deci adaptat în funcție de starea acestuia, și anume va fi hipercaloric (pentru a împiedica folosirea țesuturilor proprii în scopul obținerii caloriilor necesare ,care ar duce la creșterea deșeurilor metabolice ,deci și a azotemiei) ,hipoprotidic (întrucât proteinele reprezintă substratul formării unor compuși de tipul ureei,care nu se pot elimina prin rinichiul bolnav și se acumulează în sânge),hiperglucidic și normo-sau hiperlipidic moderat pentru a asigura aportul crescut de calorii,necesar.

Dintre alimentele permise acestor bolnavi menționăm꞉

-carnea și peștele (numai în limita proteinelor permise),indicate de către medic.Se vor prepara fierte ,fripte,uneori chiar prăjite (șnițel) sau sub formă de mâncăruri cu carne și legumi;

-laptele și derivatele (numai în limita proteinelor permise),brânza de vaci,cașul,urdă,iaurtul;

-ouăle sunt permise mai ales sub forma gălbenușului (albușul numai în limita proteinelor permise);

-grăsimi꞉unt,smântână,frișcă,ulei,margarină;

-pâine albă fără sare sau intermediară fără sare;

-făinoase permise꞉orezul,grișul,fideaua ,toate preparate cu unt,zahăr,nuci;

-legume permise꞉orezul,grișul,fideaua,toate preparate cu unt,zahăr,nuci;

-legume permise ca salate de crudități sau ca pireuri,soteuri,mâncăruri cu sos ,budinci;

-fructele permise,crude sau preparate cu zahăr ,frișcă,coapte,în computuri;

-dulciuri permise ca miere ,frișcă,marmelade ,fructe,nuci ,făinoase, cu zahăr și nuci;

-sodiul nu se va da în cantitate peste 2-3 g/zi,iar în cazul prezenței edemelor,se va restrânge aportul său la 500 mg/zi;

-băuturile se vor da în raport cu diureza ,evitându-se toate băuturile alcoolice;

-condimentele permise vor fi cele aromate ,fiind interzise cele picante;

-supele vor fi date în limita lichidelor permise (supe de legume ,supe de făinoase);

-sosurile permise vor fi numai cele preparate dietetic,aromatizate cu condimentele permise.

Se vor da mese frecvente,de volum redus,prezentate cât mai variat și mai apetisant,având în vedere apetitul scăzut al bolnavului.

În ceea ce privește aportul de proteine,acesta poate fi de 60-80 g/zi în cazul când ureea sanguină se află sub valoarea de 80 mg %.

Când aceasta tinde să crească, cantitatea de proteine din rație se va reduce la 60-40 g/zi,acoperindu-se mai ales din lactate ,care au avantajul unei mai bune digestibilități și metabolizări.

În cazul în care ureea sanguină crește mult peste valorile normale,proteinele din alimentație se vor restrânge chiar la 20=25 g/zi.

În cazul acestui regim hipoproteic foarte sever,se vor elimina din alimentație carnea,ouăle ,se va folosi o pâine săracă în proteine (exemplu cea de secară care aduce 6 g % ,față de cea intermediară care aduce 10 g %),ca și toate alimentele care conțin proteine în proporție crescută.

Acest regim nu se va putea prelungi prea mult timp deoarece mult timp deoarece favorizează accentuarea catabolismului proteic endogen ( consumul proteinelor proprii organismului cu creșterea deșeurilor metabolice -ureea).Spicuind din literatura de specialitate,în continuare ,voi prezenta clasificarea alimentelor în funcție de conținutul lor în proteine.

Regimul dietetic al bolnavilor cu insuficiență renală cronică în general ,este lipsit de sare și proteine de origine animală,rația alimentară fiind alcătuită din hidrați de carbon,completat de unt.

În primele zile ale insuficienței renale cronice ,bolnavul rămâne pe regim de foame ,evitând –după posibilități- și lichidele.În perioada de formare și de menținere a edemelor regimul va fi totdeauna desodat.

Dacă însă deficitul funcțional al rinichiului este compensat prin poliurie ,pentru evitarea stărilor de deshidratare ,bolnavul va primi și cantități controlate de sare.

Scoaterea proteinelor din dietă are scopul de a ușura munca rinichiului ,aplicat însă pe o perioadă mai lungă de timp ,se instalează stări de hipoproteinemie prin degradarea și utilizarea proteinelor proprii ale organismului .

Hidratarea bolnavilor cu insuficiență renală cronică este în funcție de starea lor,controlată prin analizele de laborator.Dacă în perioada acută se impune o restrângere a lichidelor până la suprimarea lor .Reducerea cantităților dec apă la acești bolnavi duce la creșterea azotemiei .

2.2.Regimul alimentar în insuficiența renală cronică cu azotemie

Dacă în cursul unei insuficiențe renale cronice se ajunge într-un stadiu evolutiv în care filtrarea glomerulară nu mai poate fi influențată printr-un tratament cauzal al afecțiunii de bază ,sau atunci când nu se mai poate spera într-o remisiune spontană ,cel mai indicat lucru este să se realizeze o scădere a metabolismului proteic prin:

-modificarea cantitativă și calitativă a aportului proteic alimentar;

-scăderea catabolismului proteic endogen prin asigurarea unei alimentații bogat calorice (Buchborn).

Nivelul ureei sanguine ,spre deosebire de al creatininei ,la individul sănătos ,depinde de aportul alimentar proteic.

La bolnavul cu insuficiență renală cronică,printr-un regim alimentar lipsit sau sărac în proteine se poate asigura primul deziderat al dieteticii formulat sus.

Ce al de al doilea deziderat se realizează prin alcătuirea unui regim cu o valoare calorică de 2 500-3000 calorii .

În felul acesta se poate obține o scădere a retenției azotate și prin aceasta o încetinire a evoluției insuficienței renale însăși.

Foamea sau aplicarea unui regim hipocaloric (determină ,de exemplu,de greața persistentă și de inapetența consecutivă) este urmată de o creștere a catabolismului proteinic și ,deci ,de o agravare a azotemiei .În același sens acționează și repausul prelungit la pat.

Urmarea inevitabilă a regimului deproteinat prelungit este instalarea unui bilanț azotat negativ; chiar dacă se asigură o alimentație hipercalorică ,catabolismul proteic activat face să scadă masa musculară și greutatea corporală .În mod inconstant și trecător ,administrarea parenterală de glucide poate împiedica sau modera angajarea azotemiei pe această cale.

O modalitate obiectivă de apreciere a tipului de regim hipoproteinat și a duratei lui este furnizată de determinarea filtrării glomerulare prin unul dintre testele funcționale codificate .Se admite că dacă filtrarea glomerulară este de peste 3 ml/min.bolnavul va beneficia de pe urma dietei.

Dimpotrivă, dacă filtrarea glomerulară este de sub 1 ml/min. După rehidratare ,dieta este neputincioasă și se va recomanda dializa sau transplantarea renală.

Majoritatea bolnavilor care pot beneficia ,în mod variabil ,de pe urma dietei restrictive în proteine au o rată de filtrare glomerulară de 3-1 ml/min.(Berlyne).

Sustragerea totală a proteinelor din alimentația unui individ nu este posibilă decât pe scurte perioade de timp ,respectiv în cursul exacerbîrilor manifestărilor de insuficiență renală cronică.

De aceea se recomandă să se mențină un aport proteic de 0,6-0,5 g/kilocorp/24 de ore ,deci de aproximativ 40 g în 24 de ore pentru un individ de 70 kg atunci când regimul trebuie să îmbrace un caracter de lungă durată.

Este necesar să se aibă în vedere că doza minimă proteică utilizabilă într-un regim depinde și de calitatea proteinelor respective꞉ cu cât valoarea lor biologică este mai mare ,cu cât cantitatea de proteine administrată va putea fi mai redusă .

În alcătuirea regimului se va ține seama și de pierderea proteinică zilnică prin urină.Berlyne arată că dacă un bolnav pierde pe zi 3 g sau mai mult de proteine ,trebuie luate măsuri dietetice care să ducă la înlocuirea lor.

De aceea ,în asemenea situații el indică consumarea unei jumătăți de ou zilnic .Se va asocia eventual restricția de sodiu pentru a întârzia apariția edemelor .

Alături de aportul proteic astfel dozat ,în regim mai trebuie să figureze zilnic 300-400 g glucide ; dacă nu sunt edeme și dacă tensiunea arterială este în limite normale .se va asigura și un aport de 6-8 g sare în ore.

Dacă se are în vedere că în cursul uremiei toleranța la glucoză este scăzută ,spre deosebire de toleranța la fructoză ,ar fi recomandabil ca aportul de hidrați de carbon să se realizeze în mod principal din alimente bogate în fructoză꞉ miere ,marmeladă ,jeleuri ,fructe.

Aportul caloric va fi completat cu va fi completat cu grăsimi,folosindu-se unut sau, pentru prepararea altor alimente ,cantități corespunzătoare de uleiuri vegetale (floarea soarelui ,soia,porumb),frișcă ,smântână.

Cantitatea de lichide permisă va fi precizată de medic pentru fiecare pacient în parte .Nu trebuie să se uite că fructele comestibile,ca și zarzavaturile ,sub orice formă ar fi ele preparate ,trebuie considerate ca aport corespunzător de lichide ,fiindcă conținutul lor în apă atinge 90-95 % din greutatea brută.

Cartofii în preparate aduc și e 50 % lichide.Apotrul de apă va fi cu atât mai generos cu cât capacitatea de concentrare a rinichiului va fi mai bine păstrată.

Pericolul unei hiperhidratări este mic dacă lichidele sunt administrate peroral,Trebuie să se evite mai curând deshidratarea ,mult mai des întâlnită.

Măsurarea volumului de urină din 24 de ore va constitui un criteriu de apreciere a aportului de lichid necesar pe fiecare zi ,ținând seama și de alimerntele ingerate ,cu o toleranță în plus de cca 500 ml.Se va căuta ,în orice caz, să se asigure un debit urinar de peste 800 ml/24 de ore.

Prescrierea superlor ,a băuturilor și a aportului de fructe se va face în funcție de aceste informații și necesități.Bineânțeles că băuturile alcoolice rămân total contraindicate.

Dacă situația de moment a bolnavului indică necesitatea unui tratament cu antibiotice se va opta pentru cloramfenicol ,eritromicina , clortetraciclină.

Se vor evita streptomicina ,penicilinele și tetraciclina ,care au o eliminare renală lentă și prin aceasta ,în cazul unei insuficiențe renale cronice ,predispun la accidente toxice care vor complica și mai mult sarcina dieteticianului.

Dacă valoarea ureei sanguine este de peste 100 mg % se vor evita medicațiile hipotonsare ,chiar dacă există o hipertensiune.

Cu aceste precauții asigurate se poate trece la prescrierea unui regim alimentar de tipul celui pe care-l exemplificăm în continuare:

Pentru realizarea unui regim hipoproteinic stric ,cu un aport de 20-25 g proteine pe zi ,se va elimina din regimul de mai sus carnea și oul.

De asemenea se va recurge la o pâine săracă în proteine,

.Pentru aceasta este util să se știe că pâine de secară conține cca 6 g % proteine,pâinea Graham ,ca și pâinea albă cca 8 g % proteine,pâinea de grâu intermediară are cca 10 g % proteine.

Giovanetti realizează un asemenea regim strict deproteinat în felul următor :

1.200 g pâine specială cu conținut de 4 g proteine %,preparată din amidon de grâu curat și puțină făină de secară;

2.200 g paste făinoase pe zi (0,5 g proteine %) fără ou;

3.amestec de 300 g cartofi (6 g proteine) și 4 g albuș ( 4 g proteine);

4.paste din vegetale cu conținut proteic cunoscut;

5.500 g legume și zarzavaturi (5 g proteine);

6.50-100 g grăsimi vegetale bogate în acizi grași esențiali.

La aceste alimente,care se vor distribui în câteva mese (5-6 pe zi).

La aceste alimente ,care se vor distribui în câteva mese (5-6 pe zi), autorul recomandă asocierea de complex vitaminic B.

Dacă starea de azotemie este foarte accentuată se iau și alte măsuri suplimentare (perfuzii de glucoză 5 %).

Regimul astfel conceput conține multe paste făinoase ,care nu sunt accentuate de toți pacienții.

În același scop ,Richet și colab. Recomandă un regim alimentar compus din: 150 ml lapte ,1 ou ,100 g salată,400 g zarzavaturi verzi ,300 g fructe ,200 ml sucuri de fructe citrice ,150 g suc de caise ,3 biscuiți ,125 g zahăr ,30 g marmeladă ,50 g unt ,50 g ulei ,ceai .Dacă foamea bolnavului este mare se mai adaugă cartofi.

Dieteticianul va alege forma de regim care i se pare cea mai potrivită pentru cazul considerat,în funcție de obiceiurile alimentare ale pacientului ,de nivelul azotemiei și de diureză.

2.3.Regimul alimentar în insuficiența renală cronică cu tulburări hidroelectrolitice și acidoza renală

De la început trebuie spus că,în mod abuziv ,se prescrie aproape sistematic ,în insuficiența renală cronică, regimul alimentar sărac în sare .

În realitate ,această măsură se impune numai în prezența sindromului nefrotic ,în cazurile asociate cu insuficiență cardiacă și în cursul puseurilor acute ,precum și atunci când coexistă o mare hipertensiune arterială .

Este un fapt bine demonstrat astăzi că bolnavul cu insuficiență renală cronică este deosebit de sensibil la lipsa soidiului consecutivă unui regim hiposodat sau unor pierderi extrarenale sau renale de sodiu:aceste situații duc rapid la o scădere a filtrării glomerulare și prin aceasta la accentuarea stării azotemice .

În majoritatea cazurilor de insuficiență renală cronică se va prescrie ,deci ,un regim cu conținut moderat în sare (4-6 g/zi).În unele forme extreme ,când pierderile de sodiu sunt foarte mari, se va asigura un aport de sare de până la 20 g/zi.

Hiperpotasemia nu este o complicație frecvent întâlnită în cursul insuficienței renale cronice .Ea survine în fazele terminale sau în cursul puseurilor acute .Se va recomanda un regim în urma căruia aportul de K să fie redus la 30 mEq/zi.

Se va recurge eventual la rășini schimbătoare de cationi ,dacă potasemia depășește 6 mEq/zi .Când situația este foarte gravă se va recurge la dializă.Câtă vreme diureza este suficientă ,o hiperpotasemie moderată nu trebuie să alarmeze .

Hipopotasemia ,însă ,este mai des întâlnită (cazuri cu poliurie mare) și este mai semnificativă când este însoțită de acidoză , care o poate masca.

În acest ultim caz se va putea administra bicarbonatul sau clorura peroral:1-2 g/zi sau citratul și lactatul de potasiu .Se va urmări ca bicarbonatul plasmatic să nu scadă sub 18-20 mEq/zi și să nu existe un exces bazic sub -6 mval/l.

În astfel de cazuri se va prescrie regimul cu aport foarte scăzut de proteine (20-25 g/zi),fiindcă diminuarea aportului de proteine scade tendința la acidoză.

În cursul tratamentului cu bicarbonați ,mai ales când sunt administrați parenteral ,trebuie să se țină seama de pericolul apariției vărsăturilor , secuselor musculare ,tetaniei și convulsiilor.În aceste cazuri este de preferat să se recurgă la lactatul de calciu.

Dacă situația este de așa natură încât acidoza să nu poată fi corectată decât pe cale parenterală se va recurge la bicarbonat de sodiu sau ,și mai bine ,la lactat de sodiu ,care este îndepărtat din organism pe cale metabolică ,dar funcționează și ca un ,,acceptor de potasiu ,, lent.

Atât bicarbonatul,cât și lactatul au o contraindicație relativă în cazurile în care insuficiența renală cronică este însoțită de edeme , insuficiență cardiacă globală sau HTA.

Pentru corectarea deficitului bazic în spațiul extracelular se recomandă următoarele procedee de calcul apreciatriv.Exces bazic negativ X 0,3 X kg greutate corporală === necesitate de baze în mval.

Soluțiile molare de bicarbonat de sodiu conțin la 1 ml 1 mval bază,astfel că atunci când se folosesc acestea ,necesitatea în mval bază corespunde numărului de ml din soluția de perfuzat.Soluțiile izotonice (lactatul de sodiu) conțin cca 155 mval la 1000 ml.

Cantitatea necesară pentru corectare,în acest caz,se poate calcula după :

100 X necesitatea de bază

Concentrația în mval /l a soluției de perfuzat

Dacă se recurge la Trometamol (Tris) se folosește soluția 0,3 molară,izotonică sângelui ,ceea ce înseamnă că 100 ml din această soluție conțin 300 mval Tris.Formula de calcul a necesității de matrerial de perfuzie este:

Excesul bazic negativ x kg greutate corporală = ml soluție Tris de perfuzat.

Aceste formule, aplicabile numai la adult,trebuie cunoscte de dietetician ,pentru ca în cazurile în care regimul alimentar trebuie suspendat pentru o perioadă de timp sau când trebuie cunoscute de dietetician ,pentru ca în cazurile în care regimul alimentar trebuie suspendat pentru o perioadă de timp sau când trebuie prescrisă alimentația parenterală să poată indica și modul de corectare a stării acidoze,astfel încât alimentația perorală să poată fi recomandată cât mai curând.

În cazurile de insuficiență renală în care survine o hiperpotasemie, medicul care prescrie regimul trebuie să țină seama de faptul că fructele și legumele care survine o hiperpotasemie medicul care prescrie regimul trebuie să âină seama de faptul că fructele și legumele au un conținut de potasiu mare.

De asemenea,trebuie avut în vedere că anumite tehnici de gătire a alimentelor le pot reduce conținutul în potasiu până la o treime din valoarea inițială .

Astfel ,cartofii și legumele vor trebui tăiate în bucăți cât mai mici și fierte cu cantități mari de apă, care trebuie îndepărtată cu puțin înainte de terminarea fiertului.

Nu se vor folosi sucurile de fructe ,afară poate de cel de portocale proaspăt ,și nici sucurile de legume ,toate fiind bogate în potasiu.

În cazurile în care insuficiența renală se asociează cu hipopotasemie,regimul alimentar rămâne cel prescris în azotemiei ,dar va fi îmbogățit în fructe și legume ,pentru a acoperi necesarul de potasiu.

Dintre legume și zarzavaturi ,sunt bogate în potasiu în special spanacul (662 mg %),varza albă și varza creață (490 mg %),varza de Bruxeles ( 411 mg %),cartofii (523 mg %),frunzele de gulii (390 mg %),guliile (392 mg %),dovleceii (383 mg %),lintea (1024 mg %),pătrunjelul (1 000 mg %),ridichile (360 mg %),morcovii (336 mg %), conopida (328 mg %),cartofii fierți (325 mg % ).

În cazurile în care există perturbări ale metabolismului fosfocalcic ,atunci când se consatată prezența unor osteodistrofii de origine renală ,în funcție de nivelul calcemiei se vor putea administra vitamina D și 1-2 g lactat de calciu.

Din păcate ,corectarea nivelului calcemiei printr-un regim alimentar bogat în calciu este dificilă din cauză că alimentele respective ,în special brânzeturile (600-1 050 mg % calciu),oul ( gălbenușul conține 140 mg % calciu) sunt bogate în proteine ,fapt care le face improprii administrării în cantități insuficiente pentru corectarea deficitului respectiv.

Singurele alimente care rămân utilizabile ca surse sporite de calciu sunt spanacul (130 mg % calciu),varza creață ( 125 mg % calciu ) și în parte ,laptele ( 120 mg % calciu).Ele pot fi incluse în regim alături de sursele de calciu medicamentos .

De altfel ,Rathery și Tchobroutsky recomandă ca în cazurile cu bilanț calciv negativ să nu se ia măsuri dietetice.

2.4.Regimul alimentar în insuficiențele renale cu sindrom nefrotic

Regimul alimentar hipoproteinat recomandat pentru insuficiența renală cronică cu azotemie nu își are rostul atâta timp cât nu există o retenție azotată concomitentă .

Din contră ,în cazurile cu pierderi mari de proteine prin urină se va urmări aportul lor prin rație ,în funcție de pierderi.

Regimul va fi însă astfel preparat încât să devină hiposodat.Se va ține seama de bogăția nativă a unor alemente în sodiu ,înlocuindu-le cu cele mai sărace în această substanță .

Dintre cărnuri , de exemplu ,cele mai sărace în sodiu sunt carnea de iepure ,de porc alb slab și de vacă slabă ( 47- 50 mg %).

Carnea cea mai bogată în sodiu este cea de vițel și de berbec (90-108 mg %).

Toate conservele de carnea (șunca ,cârnați mezeluri în general) sunt bogate în sodiu.

Carnea de pasăre și cea de pește sunt relativ sărace în sodiu ,cea mai săracă fiind cea de curcan (66 mg %).

Dintre pești , cei de apă dulce au un conținut mai mic de sodiu, comparativ majoritatea legumelor (dintre legume ,cele mai bogate în sodiu sunt sfecla roșie ,spanacul varza albă,morcovii și castraveții).

Introducerea alimentelor sărace în sodiu în regimul de bază va trebui asociată cu procedeele de desodare a altor alimente.

CAPITOLUL 3

CAZ CLINIC

Doamna O.D. este de profesie contabilă la o firmă privată, este căsătorita de 20 ani, și locuiește împreună cu soțul și cei 2 fii la bloc, în condiții foarte bune ; recunoaște că nu are o viață echilibrată. Doamna este fumătaore, consumă cafea ,recunoaște că este gurmană,consumând alimente bogate în grăsimi .

Doamna O.D , a fost diagnosticata cu Insufciență renală cronică, în anul 2016, fiind revoltată pentru ce i s-a întâmplat și deși are teamă că nu v-a respecta programul alcătuit de nutriționist , dorește să-și amelioreze starea de sănătate și încurajată de familie este cooperană.

Este conștienta de faptul că nu are o alimentație sănătoasă în conformitate cu diagnosticul, motiv pentru care se prezintă la dietetician pentru a o integra într-un program , care să o ajute să-și îmbunătățească starea .

Anamneza evidențiează următoarele :

Nume: O.D.

Adresa:

Statut socio profesional

Profesie :Contabilă

Stare civilă :Căsătorită

Copii :2

Înălțime :161 cm

Greutate : 64 kg

Diagnostic: Insuficiență renală cronică, fenomene inflamatorii locale și tulburări de micțiune

Informații generale legate de stilul de viață :

Doamna O.D recunoaște că pentru ea mâncarea a avut dintotdeauna prioritate,indiferent de loc sau oră, motiv pentru care a avut mereu sub limita normală ,greutatea neconformă cu înălțimea ei.

Datorită diagnosticului de insuficiență renală cronică,problemele de sănătate sau amplificat și este convinsă că fără ajutorul unui nutriționist nu v-a reuși niciodată să-și îmbunătățească starea .

În general ,starea de sănătate a domnei O.D este bună,dar perturbată de afecțiunea de care suferă.

Aceste manifestări sunt cauzate de cele mai multe ori,de ,,greșelile ,, alimentelor consumate în execes,prăjeli și alimente condimentare , băuturi carbogazoae urmate de oboseală ,colici abdominale ,,dureri persistente în zona inghinala, greață, vărsaturi provocate atât de alimente , balonări ,insomnii ,dureri de micțiune.

În ceea ce privește medicația,doamna O.D ,preferă și încearcă ca necesarul de nutrimente să fie suficientă printr-o alimentație sănătoasă,acesta fiind de fapt o preocupare permanentă ce vizează întreaga familie.

Supravegherea bolnavei înainte de alcătuirea programului dietetic

Supravegherea bolnavei cu insuficiență renală cronică a pretins urmărirea diurezei, în faza acută.Evidența exactă a diurezei a fost baza de pornire și criteriul de orientare a regimului dietetic.

Examene de laborator înainte de stabilirea programului dietetic

Examene biochimice – Hb 12,6 g % ,trombocite 150.000 /mmc ,leucocite 6.200 / mmc ,Nn-72% Ns – 2 % , Eo – 3 % , Lf- 15 %, Mo -8 % , VSH 75 mm/1 ora ; L=10000mmc Hgb=13% ; F=180mg% ; G=130mg% ; U=80 mg% ; U=80 mg% ;C=2,4mg% ;A.U=1-2mg% ; creatinina serică 14 mg/dl, uree plasmatică 75 mg/dl

Biochimie sangvină , glicemie ll0 mg/ml , uree 25 mg % , creatinină 0,9 mg% , TGO 20 U.I. ,TGP 24 U.I.

Examen sumar urină -D – 1200, albumina, glucoza prezentă sediment cu elemente patologice.

Având în vedere că doamna O.D,nu consumă suficiente lichide ,duce o viață sedentară,fără mișcare fizică,am dorit să alcătuiesc o dietă cu mai puțini carbohidrați pentru a ajuta să păstreze regimul dietetic stabilit de program.

Măsurile care vizează schimbarea comportamentului alimentar al doamnei O.D promovându-i obiceiuri nutriționale sănătoase au vizat următoarele aspecte:

●Îndepărtarea din dietă a alimentelor cu conținut caloric ridicat

●Alimentele interzise de nutriționist nu trebuie să fie în casă la îndemâna doamnei O.D.

●Alimentele se vor consuma numai la orele indicate de nutriționist

●Se vor elimina din dietă alimentele care conțin grăsimi ( prăjeli , tocături),condimente în exces

●Cu excepția îndepărtării alimentelor cu conținut caloric bogat,doamna O.D, nu trebuie să fie total separată de dieta obișnuită a familiei,dar va mânca porții mici având grijă să restecte programul stabilit cu nutriționistul.

●Se va contraindica servitul altor alimente care nu fac parte din programul stabilit de nutriționist și deserturile bogate în calorii.

●Între mese , nu se vor servi decât gustări cu conținut caloric redus și băuturi (sucuri de fructe) hipocalorice.

● Ingestia de alimente și servitul întregii cantități de alimente nu trebuie să constituie un mijloc de presiune psihologică din partea celor din jur.

●Doamna O.D va fi încurajată să-și calculeze aportul caloric zilnic,pentru a căpăta noțiuni privind valoarea calorică a alimentelor.

Indicații de preparare și consumare înainte de începerea programului :

Pentru a alcătuirea regimului alimentar eficient trebuie să avem în vedere că unele alimente,așa cum ar fi glucidele rafinate,lipidele,alcoolul și altele trebuie evitate,iar cele permise trebuie consummate în cantități controlate.

Principiile care trebuie respectate în elaborarea unei diete recomandate pentru doamna O.D,este necesar

• Stabilirea alimentelor al căror aport trebuie controlat

•Evitarea alimentelor cu densitate caloric mare

•Evitarea consumului de alcool

•Asigurarea unei diete echilibrate din punct de vedere nutritive

•Fracționare meselor de 5-6 ori /zi

•Aportul de sare va fi consumat în cantități mici

•Regimul va fi preparat fără adaos de grăsimi

Etapa de fixare a meniului pentru doamna O.D. diagnosticată cu insuficiență renală cronică

-aportul caloric ~ 1000 cal/zi

-dieta respectă principiile de bază ale etapei anterioare

-se suplimentează cu 2 felii de pâine a 25 g la ora 10 ( pentru un sandwics,care dă oarecare ,,libertate psihologică,,) și la prânz câte o felie.

-carnea trebuie cântărită fără os și fără urme de grăsime vizibilă.

-mușchiul ,antricotul,cotletul,ficatul ,peștele proaspăt se cântăresc înainte de preparare.

-carnea pe grătar se va cântări după preparare

-legumele se cântăresc după preparare

-verdețurile sau zarzavaturile folosite pentru salate ,cântărite crude

-fructele nu se servesc cu zahăr

-proteinele recomandate trebuie consumate integral și repartizate la cele 3 mese

-alimentele consumare zilnic trebuie repartizate în 3-4 porții aproximativ egale.

– mesele nu se sar niciodată

– intervalul dintre va fi de cel puțin 3-4 ore

-între mese nu se consumă alimente

-apa va fi consumată liber

Obiectivele programului stabilit pentru doamna O.D sunt:

● Menținerea greutății corporale scăzute

● Îmbunătățirea comportamentului alimentar

●respectarea programului stabilit de catre nutriționist.

Pentru diagnosticul de insuficiență renală cronică dieta se poate obține prin reducerea aportului caloric și schimbarea comportamentului alimentar.

Programul dietetic începe de obicei cu un regim mai puțin restrictiv.

Deși de multe ori doamna O.D ar dori să isi imbunatateasca starea atât prin intermediul tratamentului medicamentos ,cat si cu ajutorul dietei stabilită de nutriționist ,obiectivul cel mai realizabil,care poate fi menținut o lungă perioadă de timp este respectarea acestei diete.

O înrăutățire a stării de sănătate s-ar putea obține cu o reducere a rației calorice cu 400 kcal /zi.

Dieta trebuie să fie fundamentală științifică,lipsită de nocivitate,adecvată nevoilor și echilibrată din punct de vedere alimentar.

Măsuratori înainte de dietă

Rezultate Cântar

Înălțime – 161 cm

Greutate – 64 kg

Grasime – 21,2 % kg

Grăsime viscerală – 6

Masa musculară – 33 % – 29 kg

IMC – 16,5

Vârsta metabolică – 44 ani

Rata metabolică de bază – 1950 kcal

Hidratare % apă în corp – 75,5 %

Masa osoasă – indice de mineralizare osoasă – 2,1 MO

Rezultate măsurători centimetru

Gât – 34 cm

Braț-32 cm

Bust 81 cm

Talie – 86 cm

Burta –51 cm

Șold –51 cm

Coapse –88 cm

Gambe –25 cm

Rezultate măsuratori plicometru

Plica triciplitară – 15 mm

Plica subscapulară – 20 mm

Plica costală inferioară – 21 mm

Plica abdominală – 30 mm

Plica cvadricipitală – 31 mm

Meniu recomandat pentru dieta doamnei O.D începând cu 10.01.2016

REGIM ALIMENTAR PENTRU DOAMNA O.D CU O GREUTATE

de 64 de kg (60 g proteine)

ZIUA I

Regim cu 2 294 calorii

ZIUA a-II-a

Regim cu 2 311 cal calorii

ZIUA a III-a

Regim cu 2366 calorii

ZIUA a IV-a

Regim cu 2 469 calorii

ZIUA a V-a

Regim cu 2366 calorii

ZIUA a VI-a

Regim cu 2 341 calorii

ZIUA a VII-a

Regim cu 2 611 calorii

Alimentația doamnei O.D. trebuie corect supravegheată întrucât are un rol important în contextul mijloacelor terapeutice.

Ca principiu general, a rămas valabil, asigurarea unui raport optim de energie și factori nutritivi, care să contribuie la ameliorarea sau vindecarea proceselor patologice sau cel puțin să împiedice agravarea insuficienței renale cronice.

Doamna O.D.prezintă o denutriție concomitantă cu afectarea rinichilor, aceasta încercandu-se corecta printr-un aport proteic de diverse grade, concordant cu deficitul ei.

Aceasta a fost indispensabilă pentru împiedicarea utilizării propriilor țesuturi în scopul obținerii de energie, cunoscut fiind faptul că organismal caută să acopere în primul rând aportul energetic, aceasta fiind nevoia sa cea mai strigentă, chiar cu riscul de a o realiza pe seama constituenților proprii.

Concomitent, doamna O.D trebuie să primească un aport optim de calorii , care contribuie la regenerarea și menținerea rinichilor,din punct de vedere structural și funcional ,deoarece asigurarea concomitentă a unui aport suficient de calorii facilitează utilizarea maximă a proteinelor.

Desigur că în cazul de față are importanță aspectul calitativ al aportului de proteine.

Justificarea planului alimentar

Pentru întocmirea jurnalului alimentar am ținut cont atât de patologia renală pe care o are doamna O.D.cât și de nevoile nutriționale de care avea nevoie.

Modificarea comportamentului alimentar.În general pacienții cu insuficiență renală cronică au un comportament alimentar necorespunzător care duc,într-un fel sau altul, la un bilanț energetic negativ.De aceea pentru a obține rezultatele așteptate este necesară schimbarea comportamentului alimentar al acestora.

Cu alte cuvinte caracteristicile meniului stabilit pentru dosmna O.D. au fost : hipercaloric, hipoproteic, hiperglucidic, normohiperlipidic, hiposodat (485,4 mg Na – 1,21 g sare). Proteine = 9%; Glucide = 62%; Lipide = 29%

Gastrotehnia recomandată pentru meniul doamnei O.D a fost:

Ceai: Se pune pliculețul de ceai în apa fierbinte în care a fiert zahărul. Se acoperă vasul și se lasă aproximativ 5 minute.

Supă de legume cu orez: Se spală, se curăță legumele, se taie bucăți și se pun la fiert în apă clocotită. După ce s-au fiert se pasează legumele și se adaugă orezul fiert separat. Se mai dă împreună în clocot.

Piept de pui la grătar: Se pregătește carnea îndepărtând pielea și apoi se bate bine. Pe un grătar încins la foc mic se frige pe ambele părți până când aceasta este rumenită. La sfârșit se adaugă sare și puțin unt.

Fasole verde sote: Se curăță și se spală bine fasolea verde. Se pune la fiert în apă cu sare. După ce s-a fiert se scurge apa și apoi fasolea verde se înăbușe cu unt.

Budincă de tăiței cu brânză de vaci: Se fierb tăiețeii în apă cu sare apoi se strecoară și se spală cu apă rece. Separat se amestecă brânza de vaci cu zahărul, untul și albușul bătut spumă. Compoziția rezultată se amestecă cu tăiețeii. Se pune într-o tavă unsă cu unt. Se coace la cuptor în baie de apă fierbinte.

Compot de pere: Se spală perele și se taie felii. Se pune la fiert apa cu zahărul. Când clocotește se adaugă perele. Se lasă pe foc aproximativ 10 minute.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în aceste pagini ,trebuie menționat faptul că meniul se obține prin gruparea felurilor de mâncare într-o anumită ordine la o masă, într-o zi sau într-o săptămână.

Alimentația a jucat totdeauna un rol de prim ordin în viața omului (atât ca individ ,cât și ca ființă socială).Calitățile și defectele acesteia influențează în mod hotărâtor starea de sănătate .

Știința modern a nutriției nu face decât să aprofundeze numeroasele fațete ale legăturii fundamentale dintre om și aliment.

Majoritatea substanțelor ,care pătrund în organism prin alimentație,se deosebesc mult în ceea ce privește compoziția și structura chimică de substanțele din care sunt constituite âesuturile organismului însuși.

Ele ajung să fie utilizate de către organism ca sursă de energie și ca ,, material plastic ,, ( de construcție) , pe seama căruia are loc permanenta reânoire a celulelor și țesuturilor organismului ca și creșterea organelor ,creșterea și dezvoltarea întregului organism.

Una din condițiile unui metabolism normal este o asemenea compoziției a hranei prin care organismul să obțină toate substanțele mutritive necesare în proporțiile cele mai favorabile .

Numai prin îndeplinirea acestei condiții se poate considera alimentația completă ,deoarece numai astfel acoperă ea toate necesitățile organismului ,asigură funcționarea normală a tuturor organelor ,contribuie la menținerea și întărirea sănătății.

Aproape toate proteinele și produsele de origine animal conțin aminoacizii indispensabili ,iar majoritatea proteinelor din produsele vegetale sunt lipsite de acești aminoacizi sau îi conțin în cantitate foarte mică .

În alcătuirea unui meniu al unui bolnav cu insuficiență cronică se va urmări o mare variabilitate a acestuia, atât în ceea ce privește tipul de preparat, cât și modul de prezentare al acestora, cu scopul de a obține un apetit cât mai bun.

Pentru a asigura o variabilitate a meniului, se recomandă efectuarea lui pe 7–14 zile, pentru a se putea asigura aprovizionarea.

Produsele de origine animală (carnea, laptele, brânzeturile, ouăle) vor asigura factorii nutritivi cu valoare crescută: proteine animale, grăsimi animale.

Produsele de origine vegetală vor asigura în principal glucidele, vitaminele și mineralele, din: cereale, legume, fructeAportul caloric va fi completat de grăsimile animale și vegetale.Se vor asigura 4–5 mese/zi, pentru o mai bună utilizare a hranei, comparativ cu 2–3 mese/zi.

Caloriile vor fi repartizate astfel: dimineața 15–20%, la prânz 40–45%, seara 15–20% și câte 10% la gustări.

Cel mai consistent va fi felul 2, felul 1 având rol de declanșare a apetitului, fiind reprezentat de: aperitive, supe, ciorbe. Desertul va fi folosit la sfârșitul mesei, preferabil cu fructe, el asigurând sațietatea.

BIBLIOGRAFIE

Moța Maria- Alimentația omului sănătos-Manual de lucrări practice. Craiova, Editura Medicală Universitară, București, 2002.

Mincu I.- Impactul om-alimentație, Editura Medicală, București,1993

Ionescu-Târgoviște C.- Necesitate și abuz în alimente. Editura Medicală, București, 1991.

Gabriela Negrișanu- Tratat de Nutriție, Timișoara, Editura Brumar, 2005

Iulian Mincu ,Aurora Popescu,C.Onescu Târgoviște-Elemente de biochimie și fiziologie a nutriției ,vol.I, editura Medicală,2003

Iulian mincu – Tratat de dietetic ,Editura Medicală, București,2000

=== d6dfddba58ddd0bcc17314e5aa9dd17cc1ae6c92_430889_1 ===

ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ MASTERCLASS

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR :

Prof.Dr.Veronica Mitescu

ABSOLVENT :

Codreanu Alina Mihaela

BUCUREȘTI

2017

ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ MASTERCLASS

NUTRIȚIA ÎN PATOLOGIA RENALĂ-INSUFICIENȚA RENALĂ CRONICĂ

COORDONATOR :

ABSOLVENT :

BUCUREȘTI

2017

CUPRINS

Introducere

CAP. 1.NOȚIUNI GENERALE DESPRE NUTRIȚIA SĂNĂTOASĂ…………………………….1

1.1.Istoric……………………………………………………………………………………….1

1.2.Principii ale alimentației omului sănătos……………………………………..……………2

CAP. 2.NOȚIUNI LEGATE DE PATOLOGIA ȘI ALIMENTAȚIA CORECTĂ

A PACIENTULUI CU INSUFICIENȚĂ RENALĂ CRONICĂ………………………………………..8

2.1.Principii dietetice în insuficiența renală cronică …………………………………………………………8

2.2.Regimul alimentar în insuficiența renală cronică cu azotemie……………………………………11

2.3.Regimul alimentar în insuficiența renală cronică cu tulburări hidroelectrolitice

și acidoza renală…………………………………………………………………………………………………………15

2.4.Regimul alimentar în insuficiențele renale cu sindrom nefrotic………………………………..18

CAP. 3.CAZ CLINIC…………………………………………………………………………………………………19

REGIM ALIMENTAR PENTRU DOAMNA O.D CU O GREUTATE de 64 de kg ……….25

CONCLUZII………………………………………………………………………………….40

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………43