Nursingul Pacientilor cu Rubeola

Cuprins

MOTTO

" Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alții, rămâne pentru eternitate "

– citat din Albert Einstein

II INTRODUCERE ȘI ISTORICUL BOLII

Bolile infecțioase sunt determinate de microorganisme patogene care au drept caracteristică principală ușurința cu care se transmit de la o ființă la alta.

În definițiile acestor boli intră atât caracterul lor infecțios cât și caracterul lor transmisibil (contagios).

Este necesar să se deosebească, clar noțiunea de infecție de cea de boală infecțioasă, deoarece nu sunt sinonime.

Prin infecție se înțelege multiplicarea în urma pătrunderii unui agent infecțios în țesutul organismului animal, dar care nu este urmată obligatoriu de boală infecțioasă.

Boala infecțioasă este o manifestare mult mai complexă, în care pe lângă acțiunea germenilor patogeni asupra organismului, intervine și reacția organismului față de aceștia în variate forme și intensități.

Prin contaminare se înțelege noțiunea de agent infecțios pe suprafața unui organism (tegument) sau pe suprafața unor obiecte. Tegumentul poate fi uneori contaminat (prezență pasivă a germenilor pe suprafața lui); iar alte ori poate fi infectat.

Caracterul contagios al acestor boli este strâns legat de cel infecțios, fiind datorat transmiterii agenților patogeni de la un bolnav sau de la o persoană infectată la persoane receptive, ceea ce se realizează prin diferite mecanisme și anume:

-transmiterea directă (imediată) prin contact (atingere, sărut, act sexual).

-transmitere indirectă, prin aer (aerogenă) când aerul este contaminat cu picături sau particule de praf purtătoare de germeni patogeni sau prin intermediul unor vectori (apă, alimente, produse biologice)

În concepția actuală, așa cum medicina este înțeleasă și aplicată în

țara noastră profilaxia constitue o parte integrantă a fiecărei activități medicale, a întregii activități de ocrotire a sănătății.

Rubeola este o viroză acută transmisibilă endemo-epidemică, întâlnită cu predominanță la vârsta copilăriei, caracterizată clinic prin manifestări catarale respiratorii, febră, exantem maculopapulos, micropoliadenopatic, modificări sangvine și evoluție benignă.

Mult timp confundată cu rujeola și scarlatina, rubeola a fost recunoscută ca entitate independentă abia în anul 1881.

Legătura între rubeolă și malformațiile congenitale a fost stabilită în anul 1941 pe baza observațiilor oftalmologului australian Norman McAlister Gregg din Sidney privind caracterele congenitale și alte malformații grave la copiii proveniți din mame care au contactat infecția rubeolică în primele 2-3 luni de sarcină.

Aceste fapte de observație referitoare la efectele teratogene ale virusului rubeolic au fost întregite și de altele culese în decursul anilor, dar în mod deosebit cu ocazia marii epidemii de rubeolă din anul 1964 din SUA, care a afectat peste 50.000 de gravide cauzând aproximativ 20.000 de malformații congenitale.

În anul 1949 S.G. Anderson și în 1953 S. Krugman confirmă natura virală a bolii pe voluntari pentru ca în anii 1961-1962 aproape concomitent, P.D. Parkman și colaboratorii T.H.Weller și F.A. Neva să izoleze și să identifice virusul rubeolic pe culturi de celule de rinichi de maimuță, ceea ce a deschis calea către posibilitatea obținerii vaccinului rubeolic Rubeola este o boală cu răspândire universală fiind întâlnită în cele mai îndepărtate și izolate colțuri ale lumii.

III DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE

Definiție.

Rubeola este o boală infecțioasă eruptivă produsă de virusul rubeolic (mixovirus), având o foarte mare contagiozitate; care se caracterizează clinic prin manifestări catarale respiratorii ușoare, adenopatii, erupție micromaculoasă, cu evoluție benignă, adesea inaparentă.

Dacă rubeola survine la gravide în primul trimestru de sarcină, determină malformații congenitale severe.

Rubeola este o boală contagioasă specific umană. Este cunoscută de către populație „pojarul mic”.

Rubeola este a 3-a febră eruptivă a copilăriei. Este viroza care afectează pe lângă copii și pe adulți.

Transmiterea rubeolei se face direct pe cale aerogenă de la cazuri tipice sau atipice de infecție, incubația fiind de 2-3 săptămâni.

Poliadenopatia constituie semnul clinic cel mai constant al bolii, apărând primul, persistând 2-6 săptămâni și putând fi singurul semn al bolii în formele clinice fără erupție și cu evoluție afebrilă.

Etiologie.

Virusul rubeolei poate fi izolat de la bolnavi din lichidul de spălătură nazofaringiană, cu 5-6 zile înainte de apariția erupției și aproximativ 7 zile după aceasta, din sânge, urină, fecale, leucocite.

Conține ARN monocatenar, nu prezintă variații de antigenitate, dar este foarte posibil să prezinte variații în ceea ce privește teratogenitatea.

Poate fi cultivat pe sisteme celulare, unde produce un efect citopatogen (rinichi de iepure).

Virusul rubeolic pătrunde în organism pe cale nazofaringiană și realizează o viremie (virusul poate fi izolat din sânge), care precede erupția cu o săptâmână. Este un virus limfotrop, prinderea ganglionilor limfatici în această boală fiind constantă.

Sunt numeroase forme subclinice, astfel încât nu se cunoaște precis morbiditatea prin rubeolă.

Boala apare la copilul de peste 6 luni, când dispare imunitatea transmisă transplacentar.

Incubația bolii este de 8-15 zile, uneori mai mult până la 14-21 de zile.

Virusul rubeolic are dimensiuni între 100 și 300 milimicroni, simetric sinusoidală, posedă homaglutinină, se multiplică în culturi de celule primare (rinichi de maimuță verde africană, embrion și amnios uman), fără a produce efect citopatic.

După unele proprietăți, virusul rubeolic se apropie de mixovirusuri, fiind încadrat de unii autori în acest grup; după alte proprietăți se aseamănă cu arbovirusurile, de aceea Tourier îl integrează printre togavirusuri, alături de virusul febrei galbene și alte arbovirusuri.

Rezistența virusului rubeolei în mediul extern sub influența căldurii, radiațiilor ultraviolete, luminii solare ca și față de substanțe dezinfectante de uz curent este redusă.

Boala la om.

Poarta de intrare: amigdalele, mucoasa faringiană și conjunctivală.

Virusul poate fi izolat din exsudat nazofaringian, urină, sânge, fecale, placentă și organe de la fătul cu rubeolă congenitală.

Epidemilogia și anatomia patologică.

Rubeola este o boală de răspândire universală, care apare sporadic sau în epidemii. Epidemiile nu pot fi însă sesizate în deplinătatea lor, din cauza numeroaselor forme atipice, fără erupție, care apar concomitent.

Epidemiile de rubeolă din insulele Falkland și St. Paul au arătat că boala a cuprins 90% din populație. Epidemiile mai mari survin la intervale de 6-9 luni.

Morbiditate.

Rubeola nefiind o boală declarabilă nu se cunoaște cu exactitate morbiditatea. Pe de altă parte, o proporție însemnată de cazuri (30-50%) evoluează ca infecții subclinice.

Frecvența acestor cazuri este demonstrată și de procentul reacțiilor pozitive în raport cu vârsta.

În țările unde s-a introdus vaccinarea antirubeolică (1969) s-a obținut o scădere cu 90% a numărului de cazuri, concomitent cu o scădere a rubeolei congenitale și o suprimare a marilor epidemii.

Vârsta.

S-a observat că rubeola, ca erupție și evoluție, este mai severă la adult decât la copil. Sexul nu joacă nici un rol.

Ca sezon, cazurile sunt mai frecvente iarna și primăvara.

Sursa de infecție.

Sursa de infecție este omul bolnav, inclusiv cei cu infecții subclinice. Izolările de virus au arătat că nou-născuții cu rubeolă congenitală sunt excretori de virus timp îndelungat (câteva luni-un an), constituind sursa de infecție pentru persoanele din jur.

Virusul se elimină prin secrețiile nazofaringiene și prin urină.

Contagiozitatea.

Rubeola este foarte contagioasă. Perioada de contagiozitate începe cu circa 7 zile înainte de erupție și durează 5 zile după apariția acesteia, timp în care se poate izola virusul.

În rubeola congenitală durata de contagiozitate se întinde pe mai multe luni și chiar un an.

Modul de transmitere este direct și aerogen.

Imunitatea.

Imunitatea conferită de boală este solidă și de lungă durată. Se cunosc totuși (3-10% din cazuri), reîmbolnăviri, mai rar clinice și de obicei subclinice.

Reinfecțiile sunt mai frecvente la persoane cu imunitate artificială (postvaccinală). Din studiul reinfecțiilor de rubeolă la gravide, rezultă că reinfecția nu afectează fătul sau cel puțin riscul este minimal.

Virusul rubeolic intră în organism pe cale nazofaringiană și diseminează în organism producând o viremie, dovedită prin izolarea virusului din sânge (cu 7 zile înainte de erupție), în organism, virusul rubeolic, fiind un virus limfotrop produce o reacție constantă din partea ganglionilor limfatici, care își măresc volumul în mare parte prin stimularea formării leucocitelor tinere și prin apariția de plasmocite.

Virusul rubeolic a fost izolat și din tegument la nivelul exantemului. Se consideră că exantemul exprimă manifestarea unui fenomen la acest nivel, determinat de un complex virus rubeolic – anticorpi.

TABLOUL CLINIC. EXAMENELE DE LABORATOR.

Debutul se face cu discretă ascensiune termică, fenomene catarale moderate și o discretă faringită, cefalee și indispoziție generală.

De obicei debutul este mai zgomotos la copii, erupția apărând direct sau precedată de o scurtă perioadă catarală.

La adulți debutul poate fi cu febră înaltă și cu catar respirator, alături de adenopatie, durează cel mult două zile.

Tabloul clinic este dominat de tumefierea ganglionilor limfatici în special al celor occipitali, retro și submastoidieni, laterocervicali și submaxilari.

Ganglionii au consistență crescută, sunt ușor sensibili și nu supurează niciodată.

Tumefacțiile ganglionare apar cu 4-10 zile înainte de erupție și mai pot persista 2-6 săptămâni constituind „primul și ultimul semn al rubeolei”.

Adenopatia rubeolică constitue un semn constant al bolii, fiind adesea singura ei manifestare.

Erupția apare mai întâi pe față, se generalizează repede, în câteva ore, cuprinzând trunchiul și membrele; este alcătuită din pete mici, fără tendință de confluență, mai puțin infiltrate și mai puțin roșii decât cele din rujeolă.

În timpul erupției bolnavul are febră și adenopatii. Adenopatiile precedă de obicei erupția cu o săptămână su pot să persiste mai multe săptămâni sau chiar luni. Adenopatia poate să rămână singura manifestare a bolii. Uneori se poate observa o discretă splenomegalie.

Faza de stare începe o dată cu apariția exantemului caracteristic:

-apare într-un singur val

-este generalizat cuprinzând concomitent fața, trunchiul și membrele

-este micromaculos constituit din pete mărunte de dimensiunea unui bob de linte sau de orez de culoare roz în număr variabil

Faza de stare durează în jur de 3-5 zile. Convalescența trece rapid, fără afectarea stării generale, a capacității de muncă. Rareori este afectată de astenie și artralgii persistente.

Boala lasă imunitate durabilă, pe viață.

Examene de laborator.

Sugestivă pentru diagnostic este leucograma, cu leucopenie moderată și plasmocitoză 1-10% cu neutropenie, VSH – ul este normal.În vederea confirmării, deși este posibilă cultivarea virusului din secreții faringiene, se recurge doar la sero diagnostic.

Forme clinice.

La copii sunt forme ușoare mai frecvent decât la adulți, cu absența erupției.

La adulți boala decurge uneori mai sever atât prin prodroame cât și prin intensitatea erupției și a altor simptome (artralgii) supărătoare.

Rubeola fără erupție, împreună cu numeroase infecții subclinice, decelabile serologic sau prin leucogramă formează 30-50% din totalul cazurilor de rubeolă.

Complicațiile și evoluția bolii.

Complicațiile sunt foarte rare în rubeolă (otite, angine, pneumonii) prin suprainfecții bacteriene.

Dintre complicațiile atribuite virusului rubeolic :

artrita rubeolică (reumatismul rubeolos), produsă de virusul rubeolic se manifestă prin dureri și tumefieri articulare și periarticulare, cu durată de 2-3 săptămâni simulând reumatismul articular acut.

Apare îndeosebi la adulți în 15-25% din cazuri afectând articulațiile mici de la degete, pumni, încheietura piciorului, genunchi.

purpura trombocitopenică urmează la câteva zile după erupție. Începe brusc prin febră ridicată, urmată de peteșii, echimoze, hemoragii (epistaxis, gingivoragii, uneori hematurii, hematemeză, melenă)

encefalita sau encefalo-mielita apare către sfârșitul perioadei eruptive manifestându-se prin cefalee, convulsii, dezorientare, ataxie și comă. Decesul survine rar. Vindecarea se obține deseori fără sechele psihice sau neurologice, alteori rămân anomalii pe EEG și sechele psihice severe.

Etiopatogenia este probabil alergică. Nu s-a reușit izolarea virusului rubeolic din encefal sau LCR

RUBEOLA LA GRAVIDE.

Apărută la gravide în primele trei luni de sarcină, rubeola poate să determine leziuni grave ale embrionului și apoi ale fătului.

Ea este urmată, de regulă, de infecția produsului de concepție, determinând tabloul grav și complex de rubeolă congenitală: copii malformați, avorturi, decese „in utero”.

Rubeola congenitală cronică evolutivă, se desfășoară în toată viața fetală și după naștere.

Este o boală gravă a nou-născutului cu numeroase localizări: hepatosplenomegalie, sindrom hemoragic, osteocondrită.

Clinic se constată: hipotrofie, purpură sau trombocitopenie, hepatosplenomegalie, icter fără semne de laborator – citoliză.

Serologic s-a demonstrat că nou-născutul cu rubeolă congenitală este capabil să formeze anticorpi IgM, ceea ce arată că există competență imunologică, dar nu sunt în stare să ducă la vindecare.

Diagnostic pozitiv și diferențial.

Diagnosticul pozitiv se bazează pe datele clinice, datele epidemiologice și leucogramă.

În lipsa erupției și numai în epidemii se poate diagnostica după leucogramă și prezența adenopatiilor.

Se apreciază ca cert diagnosticul de rubeolă în următoarele situații: prima probă cu titru mic, a doua probă cu creșterea titru de cel puțin 4 ori.

Diagnosticul rubeolei este dificil în formele subclinice și atipice (fără febră, fără erupție), în care numai probele specifice și datele epidemiologice pot ajuta.

Diagnosticul diferențial.

Diagnosticul diferențial al rubeolei se face în primul rând cu rujeola și scarlatina.

Deoarece rubeola survine la tineri și poate evolua afebril, prezența erupției rozate trebuie să facă medicul să ia în considerare și luesul secundar.

Erupția rujeoliformă poate să apară și în mononucleoza infecțioasă, în enteroviroze și în unele alergii medicamentoase.

În funcție de manifestărea clinică dominantă se face cu:

-exanteme alergice

-alte boli eruptive

-rubeola infantum (exantemul de Boston) dat de herpesvirus tip 6 (boală mult mai rară)

-megalovirusul infecțios

-luesul secundar

-pitiriazisul rozat Gilbert (este lipsit de adenopatii)

Diagnosticul diferențial între scarlatină, rujeolă și rubeolă

Diagnosticul diferențial se face și cu alte febre eruptive ca eritemul infecțios și rujeola infantum.

Eritemul infecțios (megaleritemul, boala „V”).

Este o boală virală cu etiologie neprecizată (virusul înrudit cu virusul rujeolic sau cu un virus ECHO), febră eruptivă rar întâlnită în practica medicală. Apare sporadic sau în epidemii de amploare diferită.

Transmiterea bolii se face pe cale aerogenă, iar incubația este de 5-12 zile. Nu există perioadă preeruptivă.

Boala începe cu erupție la nivelul obrajilor, apar maculopapule, care în câteva ore confluează formând placarde mari de culoare roșie-violacee-liliachie.

În următoarele câteva zile erupția se generalizează descendet, având distribuție centrifugală: elementele eruptive sunt mari, cu contur geografic, cuprind membrele, îndeosebi pe fața lor de extensie, iar trunchiul rămâne liber.

Erupția durează 6-10 zile, eflorescențele ștergându-se mai întâi central, persistând marginile de contur neregulat.

În unele cazuri, pot să apară valuri eruptive succesive, care prelungesc durata bolii până la trei săptămâni.

În afară de erupție, bolnavii de megaleritem prezintă febră faringiană, congestie moderată faringiană. Starea generală este bună.

Leucograma arată eozinofilie moderată (sub 10%).

Diagnosticul pozitiv al megaleritemului este ușor în epidemie, dar foarte dificil în formele sporadice sau la început de epidemie.

El se stabilește pe baza datelor clinice: erupție la față și membre, alcătuită din pete infiltrate confluente, cu contur policlinic și culoare roșie-violacee, absența perioadei preeruptive și caracterul șters al febrei și al fenomenelor generale pot ajuta diagnosticul.

Erupția din megaleritem sugerează erupția din eritemul exsudativ polimorf și din unele cazuri de boală a serului.

La început, când erupția este situată numai pe obraji, ea seamănă cu cea din lupusul eritematos.

Rozeola infatum.

Rozeola infatum (exantemul subit postfebril, boală „VI”).

Este o febră eruptivă, care apare numai la copilul sub doi ani îndeosebi la sugari. Se caracterizează printr-un prodrom febril instalat brusc, care durează 3-4 zile și se termină „în criză”, fiind urmat imediat de o erupție maculopapuloasă sau micromaculoasă punctată.

Erupția se generalizează rapid, în câteva ore și dispare după 1-2 zile, fără urme.

Caracterul insolit și subit al instalării a unei erupții de scurtă durată, survenită după 3-4 zile de hipertermie, reprezintă argumentul major de diagnostic.

Leucograma arată leucopenie cu limfocitoză marcată 75-90%.

Alte boli cu erupție de tip congestiv.

Alte boli virale, care evoluează fără manifestări cutanate, pot reprezenta forme clinice eruptive în care erupția este de tip congestiv.

Unele enteroviroze cu virusuri ECHO sau Coxsackie pot produce erupții congestive. Astfel exantemul Boston produs de virusul 16 ECHO, prezintă o erupție maculopapuloasă de culoare roz dispusă centripet, care apare după 2-3 zile de febră.

Tipul 9 ECHO, produce meningită însoțită de erupție rujeoliformă sau rubeoliformă, boala evoluând cu febră difazică, algii și meningită cu LCR clar.

Tipurile ECHO 4 și 6 și mai rar tipurile 2,3,5 și altele pot da meningită acută seroasă sau numai boală febrilă, uneori însoțite de erupție maculoasă de tip congestiv.

Și unele tipuri de adenovirusuri (1,2,3) au fost izolate din boli febrile cu erupție de tip rubeoliform sau scarlatiniform.

Diagnosticul de certitudine se stabilește pe baza izolării virusului și a creșterii semnificative a anticorpilor specifici în convalescența bolii.

Boala Gianotti-Crosti este o manifestare clinică neobișnuită, febril eruptivă, a infecției cu virusul hepatitic B, descrisă la copii sub 5 ani.

Erupția apare după câteva zile de la debutul bolii (febră, poliadenopatii, cefalee, artralgii, astenie și inapetență) și este alcătuită din papule de culoare roșie, apoi violacee dispersate simetric pe membrele inferioare, mai puțin pe cele superioare, față și gât, respectând trunchiul (de unde numele de acrodermitită).

Elementele eruptive nu produc senzații subiective și persistă timp de 1-2 luni.

În mononucleoza infecțioasă, în 8-10% din cazuri, apare o erupție rubeoliformă sau scarlitiniformă, mai rar peteșială; proporția crește la 80% la bolnavii care au luat ampicilină.

În limfocitoza infecțioasă sau descris cazuri cu erupție rujeoliformă, boala fiind diagnosticată în izbucniri epidemice prin leucocitoză importantă (30.000-100.000/mm3) cu limfocitoză 65-90%.

În chorimeningita limfocitară are o evoluție afebrilă difazică, în primul episod premeningitic, cu aspect pseudogripal, poate să apară o erupție congestivă fugace.

Prognostic.

Prognosticul rubeolei este favorabil. Cazurile letale sunt excepționale (encefalită).

Rubeola congenitală constitue o problemă gravă, de interes social (anomalii congenitale, potențial de contagiozitate a acestor cazuri).

Boala se termină prin vindecare. Cazurile letale sunt excepționale și anume în rubeolă complicată cu encefalită.

IV TRATAMENT RUBEOLEI

Tratamentul rubeolei constă în:

-tratament igieno-dietetic

-simptomatic

-profilactic

Tratament igieno-dietetic.

Repausul la pat est obligatoriu pe toată durata exantemului și încă 4-5 zile de la dispariția acestuia (în total 8-10 zile).

În camera de izolare a bolnavului, spațioasă, luminată și moderat încălzită (20 C) nu vor avea acces decât persoanele care îngrijesc bolnavul.

Este indicată o igienă corectă a tegumentelor și a mucoaselor (cavitatea bucală se curăță de câteva ori pe zi după mese, prin gargară cu infuzie de mușețel), se face toaleta zilnică a ochilor cu infuzie de mușețel.

Alimentația se adaptează perioadei de boală:

în perioada eruptivă, regimul constă în lapte, iaurt, compot, supă de zarzavat, apă minerală, sifon în 2-3 zile se trece la o alimentație completă

Tratamentul simptomatic.

Febra de obicei este moderată, de cele mai multe ori, de tratamentul antitermic.

Durerile articulare, se tratează cu acid acetilsalicilic (1,5-3 g/zi la adult; 0,10-0,20 g/zi la copilul până la 2 și 1/2 ani; 0,20-0,50 g/zi între 2 și 1/2 – 15 ani).

Tratamentul profilactic.

Profilaxia rubeolei se bazează pe măsuri nespecifice și pe profilaxia specifică.

O atenție deosebită se acordă profilaxie rubeolei la gravide declararea rubeolei se face numeric, pe dări de seamă periodice. Rubeola congenitală se declară obligatoriu în unele țări (SUA).

Izolarea este indicată pentru 7 zile la domiciliu (cu excepția cazurilor complicate și a cazurilor de rubeolă la gravide). În cazurile când există în apropiere gravide izolarea va fi strictă.

Măsurile de izolare se iau și față de copiii cu rubeolă congenitală, care pot fi eliminatori de virus timp de mai multe luni sau 1-2 ani.

Dezinfecția și carantinarea contacților nu sunt necesare. Investigarea contacților se face numai pentru gravide, contacte de rubeolă, care vor fi luate în evidență.

Este recomandabil a fi investigate serologic pentru a se constata starea de receptivitate sau de imunitate (circa 75-90% din adolescente și femei fertile sunt imune la rubeolă) precum și pentru precizarea unei eventuale infecții rubeolice.

Profilaxia specifică.

Aceste măsuri vizează populația feminină pentru profilaxia rubeolei la vârsta fertilă:

-profilaxia pasivă cu gamaglobuline „standard” sau cu imunoglobuline umane specifice antirubeolice, este indicată numai pentru gravidele contacte de rubeolă receptive, care nu acceptă avortul terapeutic și doresc să mențină sarcina

Efectul preventiv este însă dubios sau inexistent, obținându-se numai o suprimare (sau atenuare) a simptomatologiei bolii și o diminuare și scurtare a excreției faringiene a virusului. Viremia nu este prevenită decât inconstant, riscul de rubeolă congenitală neputând fi evitat.

Administrarea trebuie să se facă, cât mai curând după expunerea infectantă, iar doza utilă este de 20 ml IM.

profilaxia activă – cu virus rubeolic viu atenuat a fost introdus din 1969, cu tulpina Cemdehi P.P.

Ulterior, s-au introdus vaccinuri cu alte tulpini (HPV-77 și RA-27/3).

Primele două tulpini conferă o imunitate mai slabă și reacții mai puternice, în timp ce vaccinul RA-27/3 este mai bine tolerat și induce titruri H.A.I. protective și de durată

S-a încercat și un vaccin cu o tulpină de virus rubeolic atenuat, din Japonia, despre care există unele date că nu ar fi teratogen. Vaccinul rubeolic se aplică într-o singură doză pe cale parenterală. Conversiunea serologică după vaccin este de 95-100%.

Vaccinul RA-27/3 introdus în 1978 se aplică astăzi de preferință.

Indicații: copiii 1-12 ani și persoanele de sex feminin receptive la rubeolă aflate la o vârstă fertilă.

În unele țări, vaccinul rubeolic se aplică, concomitent cu alte două vaccinuri vii atenuate – rujeolic și urlian. Rezultatele vaccinării antirubeolice sunt extrem de favorabile, obținându-se o scădere considerabilă a morbidității prin rubeolă și o reducere a rubeolei congenitale la câteva zeci de cazuri.

Se prevede astfel o eliminare a rubeolei ceea ce necesită însă o acoperire vaccinală foarte ridicată.

Contraindicații: persoane cu imunodeficiență; femei gravide, femei care pot deveni gravide în următoarele trei luni după vaccinare, deoarece vaccinarea antirubeolică produce o viremie și virusul rubeolic poate fi izolat din faringe și din secrețiile cervicale uterine la femeile vaccinate.

Această ultimă contraindicație, teoretic foarte justificată, nu s-a confirmat însă în practică. Astfel din 170 de cazuri de gravide receptive la rubeolă, vaccinate întâmplător în primele trei luni de sarcină, riscul de rubeolă congenitală a fost 0.

Teoretic se admite totuși un risc, calculat de cel mult 0,1% ținând seama că virusul rubeolic din vaccin trece prin placentă și poate infecta produsul de concepție.

Aproximativ 1-2% copii născuți din gravide vaccinate rubeolic prezintă evidența serologică de infecție subclinică.

În concluzie, deși riscul de infecție embriofetală este mic și apariția rubeolei congenitale după vaccinare este practic nulă, vaccinarea antirubeolică rămâne contraindicată la gravide ca și contactul acestora cu cei vaccinați antirubeolic.

Toleranța.

Vaccinurile rubeolice sunt bine tolerate. Vaccinul RA-27/3 este cel mai bine tolerat.

Reacții postvaccinale (tranzitorii): artralgii sau artrite (10-14% după tipul de vaccin), nevrite periferice cu parestezii (excepțional).

Imunitatea postavaccinală este de lungă durată (probabil toată viața).

Studii recente au arătat o persistență a anticorpilor în 90% din cazuri după 18 ani de la vaccinare.

Reinfecții cu virusul rubeolic „sălbatic” la vaccinații antirubeolic sunt posibile dar fără riscul producerii unor malformații congenitale.

Avortul terapeutic.

În cazul unei rubeole apărute la gravide în primul trimestru (formă clinică tipică sau fără erupție, sau infecție subclinică) este indicat avortul terapeutic.

Evident gravidele imune la rubeolă (dovedit prin teste serologice) pot păstra sarcina fără riscul rubeolei congenitale.

V . Planul de îngrijire

Nursing al cazurilor practice

Cazul I

Nume : M

Prenume : E

Starea civilă necăsătorită

Greutatea 52 kg

Talia 151 cm

Data nașterii 14.07.1997

Localitatea Campulung

Data internării 20.02.2015

Data extrenării 27.02.2015

Diagnostic la internare Rubeolă

Diagnostic la extenare Rubeolă formă medie

Starea la ieșire Vindecat clinic

Anamneza.

Antecedente heredo-colaterale: familie sănătoasă

Antecedente personale:

patologice – rujeolă la 5 ani

fiziologice – menarha la 12 ani

– ciclu regulat

Condiții de viață și muncă: bune

Comportament față de mediu: normal

Motivele internării.

Cefalee, amețeli, grețuri, astenie, stare generală alterată, disconfort, artralgii, erupție maculopapuloasă pe față, trunchi și membre de mărimea unui bob de orez, de culoare roz, în număr variabil.

Istoricul bolii.

Boala debutează în urmă cu 2 zile cu subfebrilitate (37,5-37,9 C), cefalee, astenie, amețeli, erupție micropapuloasă pe față, trunchi și membre, disconfort.

Se prezintă la camera de gardă, de unde este trimisă pentru internare și tratament de specialitate în secția Boli Infecțioase.

Examenul clinic

S-au constatat următoarele aspecte patologice:

erupție micropapuloasă pe față, trunchi și membre, de mărimea unui bob de orez, în număr variabil ,febră ,artralgii ,cefalee ,odinofagie

Apreciere.

Pe baza datelor culese de la bolnav, la examenul clinic obiectiv,

efectuat de medic, și din observațiile efectuate s-au stabilit următoarele: cefalee, catar oculo-nazal, amețeli, erupție micropapuloasă, subfebră.

Manifestări obiective.

Cefalee, astenie, adenopatii dureroase localizate laterocervical, retroauricular. Ganglionii sunt mici, mobili.

Analiza datelor culese.

Coroborând datele din anamneză și istoricul bolii cu datele obținute la exanenul clinic, cu cele paraclinice din foaia de observație a bolnavului precum și cu observațiile proprii, s-a propus diagnosticul de rubeolă.

Evaluare.

Din analiza datelor obținute am stabilit că, din punt de vedere al dependeței pacientului este vorba despre un bolnav cu rubeolă formă medie care necesită îngrijiri privind:

-combaterea cefaleei, subfebrilității, adenopatiilor dureroase laterocervicale, retroauriculare ,asigurarea condițiilor igieno-sanitare și de mediu fizic care să-i permită bolnavului refacerea fizică și psihică ,asigurarea administrării medicamentelor prescrise de medic ,educație sanitară privind modul de comportare în spital și după externare.

Examenul clinic.

Stare generală – alterată

Tegumente – exantem caracteristic care apare într-un singur val, generalizat, cuprinzând fața, trunchiul și membrele, micropapulos sub formă de pete mărunte de dimensiunea unui bob de orez, de culoare roz.

Mucoasa faringelui este hiperemică, necaracteristică, iar mucoasa palatală prezintă un desen vascular cu aspect marmorat.

Sistem osteo-articular: integru, artralgii

Țesut musculo-adipos: normal repezentat

Sistemul ganglionar: adenopatii dureroase localizate laterocervical, retroauricular, ganglionii sunt mobili, de mărimea unui bob de orez

Aparatul respirator: în limitele normale

Aparatul cardio-vascular: șoc apexian în spațiul V intercostal stâng pe linia medio-claviculară stângă, matitatea cardiacă în limite normale, zgomote cardiace ritmice, bine bătute, A.V. = 70 b/min.

Aparatul digestiv și anexe: inapetență, abdomen suplu, ficat în limite normale, splină nepalpabilă, tranzitul intestinal normal.

Aparat uro-genital: lojele renale libere, micțiuni fiziologice normale.

Sistem nervos: ROT prezente, nu sunt semne de iritație meningiană.

Planul de îngrijire

Nursing după conceptul Virginiei Henderson

Bolnavul partial dependent privind necesitatea de a manca, de a se imbraca, de a-si pastra tegumentele curate, de a evita pericolele, de a avea o buna postura

Diagnostic nursing:

Febră, frisoane, cefalee, anxietate, vărsături, inapetență, artralgii, erupție micropapuloasă pe față, trunchi și membre.

Manifestări de dependență.

Stare generală alterată, disconfort, cefalee, febră, vărsături, anxietate, inapetență, atrofii.

Obiective.

Combaterea febrei, cefaleei, vărsăturilor, artralgiilor.

Asigurarea unui microclimat corespunzător în salon.

Asigurarea alimentației și hidratării corecte.

Asigurarea lenjeriei curate de corp și de pat.

Educația sanitară privind boala sa.

Intervenții proprii.

Psihoterapie pentru combaterea anxietății: repaus la pat.

Asigurarea aerisirii salonului și menținerea temperaturii constante și a unui microclimat corespunzător.

Pregătirea bolnavulu pentru internare, întocmirea documentației (F.O., F.T.).

Monitorizarea bolnavului (înregistrarea funcțiilor vitale în foaia de temperatură).

Alimentarea corespunzătoare a bolnavului.

EPICRIZA:

Bolnavul a raspuns bine la planul de ingrijire

Bolnavul se externeaza cu stare generala buna

Echilibrat psihic si nutritional

Tegumente si mucoase curate, normal colorate si integre

Cunoaste si respecta normele de viata impuse

Cunoaste masurile de pervenire impuse pentru a nu face complicatii

Educatie sanitara cu privire la modul de viata dupa externare.

Asistenta informeaza bolnavul cu privire la:

– sa nu vina in contact cu boli infectioase

– sa respecte regimul alimentar

– control medical

– repaus psihic, fizic

Cazul II

Nume B

Prenume V

Starea civilă necăsătorit

Greutatea 55 kg

Talia 155 cm

Data nașterii 09.12.1998

Localitatea Mihaesti

Data internării 02.03.2015

Data extrenări 08.03.2015

Diagnostic la internare Rubeolă

Diagnostic la extenare Rubeolă formă medie

Starea la ieșire Vindecat clinic

Antecedente heredo-colaterale: familie sănătoasă

Antecedente personale: fără importață

Condiții de viață și muncă: bune

Comportament față de mediu: normal

Motivele internării.

Cefalee, amețeli, grețuri, astenie, stare generală alterată, disconfort, artralgii, erupție maculopapuloasă pe față, trunchi și membre de mărimea unui bob de orez, de culoare roz, în număr variabil.

Istoricul bolii.

Boala debutează în urmă cu 2 zile cu subfebrilitate (37,2-37,6 C), cefalee, astenie, amețeli, catar oculo-nazal, erupție micropapuloasă pe față, trunchi și membre, disconfort.

Se prezintă la camera de gardă, de unde este trimisă pentru internare și tratament de specialitate în secția Boli Infecțioase.

Examenul clinic.

S-au constatat următoarele aspecte patologice:

erupție micropapuloasă pe față, trunchi și membre, de mărimea unui bob de orez, în număr variabil ,febră ,catar oculo-nazal ,artralgii ,cefalee ,odinofagie.

Apreciere.

Pe baza datelor culese de la bolnav, la examenul clinic obiectiv, efectuat de medic, și din observațiile efectuate s-au stabilit următoarele: cefalee, catar oculo-nazal, amețeli, erupție micropapuloasă, subfebră.

Manifestări obiective.

Cefalee, astenie, adenopatii dureroase localizate laterocervical, retroauricular. Ganglionii sunt mici, mobili.

Evaluare.

Din analiza datelor obținute am stabilit că, din punct de vedere al dependeței pacientului este vorba despre un bolnav cu rubeolă formă medie care necesită îngrijiri privind:

-combaterea cefaleei, subfebrilității, adenopatiilor dureroase laterocervicale, retroauriculare ,asigurarea condițiilor igieno-sanitare și de mediu fizic care să-i permită bolnavului refacerea fizică și psihică ,asigurarea administrării medicamentelor prescrise de medic ,educație sanitară privind modul de comportare în spital și după externare

Examenul clinic.

Stare generală – alterată

Tegumente – exantem caracteristic care apare într-un singur val, generalizat, cuprinzând fața, trunchiul și membrele, micropapulos sub formă de pete mărunte de dimensiunea unui bob de orez, de culoare roz.

Mucoasa faringelui este hiperemică, necaracteristică, iar mucoasa palatină prezintă un desen vascular cu aspect marmorat.

Sistem osteo-articular: integru, artralgii

Țesut musculo-adipos: normal repezentat

Sistemul ganglinar: adenopatii dureroase localizate laterocervical, retroauricular, ganglionii sunt mobili, de mărimea unui bob de orez

Aparatul respirator: în limitele normale

Aparatul cardio-vascular: șoc apexian în spațiul V intercostal stâng pe linia medio-claviculară stângă, matitatea cardiacă în limite normale, zgomote cardiace ritmice, bine bătute, A.V. = 70 b/min.

Aparatul digestiv și anexe: inapetență, abdomen suplu, ficat în limite normale, splină nepalpabilă, tranzitul intestinal normal.

Aparat uro-genital: lojele renale libere, micțiuni fiziologice normale.

Sistem nervos: ROT prezente, nu sunt semne de iritație meningiană.

Planul de îngrijire

Nursing după conceptul Virginiei Henderson

Bolnavul partial dependent privind necesitatea de a manca, de a se imbraca, de a-si pastra tegumentele curate, de a evita pericolele, de a avea o buna postura

Diagnostic nursing:

Cefalee, Disconfort ,Greturi ,Disfagie ,Astenie ,Ameteli ,Stare generala alterata ,Artralgii ,Eruptie micropapuloasa pe fata, trunchi, member ,Neliniste ,Subfebrilitate ,Poliadenopatie (ggl.cervicali, axilari,occipitali)

EPICRIZA:

Bolnavul a raspuns bine la planul de ingrijire

Bolnavul se externeaza cu stare generala buna

Echilibrat psihic si nutritional

Tegumente si mucoase curate, normal colorate si integre

Cunoaste si respecta normele de viata impuse

Cunoaste masurile de pervenire impuse pentru a nu face complicatii

Educatie sanitara cu privire la modul de viata dupa externare.

Cazul III

Nume B

Prenume N

Starea civilă necăsătorit

Greutatea 54 kg

Talia 160 cm

Data nașterii 21.08.1990

Localitatea Campulung Muscel

Data internării 08.03.2015

Data extrenării 16.03.2015

Diagnostic la internare Rubeolă

Diagnostic la extenare Rubeolă formă medie

Starea la ieșire Vindecat clinic

Antecedente heredo-colaterale: familie sănătoasă

Antecedente personale: fără importanță

Condiții de viață și muncă: bune

Comportament față de mediu: normal

Motivele internării.

Cefalee, amețeli, grețuri, astenie, stare generală alterată, disconfort, artralgii, erupție maculopapuloasă pe față, trunchi și membre de mărimea unui bob de orez, de culoare roz, în număr variabil.

Istoricul bolii.

Boala debutează în urmă cu 2 zile cu subfebrilitate (37,5-38C), cefalee,astenie, amețeli, catar oculo-nazal, erupție micropapuloasă pe față, trunchi și membre, disconfort.

Se prezintă la camera de gardă, de unde este trimisă penrtu internare și tratament de specialitate în secția Boli Infecțioase.

Examenul clinic.

S-au constatat următoarele aspecte patologice:

erupție micropapuloasă pe față, trunchi și membre, de mărimea unui bob de orez, în număr variabil ,febră ,catar oculo-nazal ,artralgii ,cefalee ,odinofagie

Manifestări obiective.

Cefalee, astenie, adenopatii dureroase localizate laterocervical, retroauricular. Ganglionii sunt mici, mobili.

Analiza datelor culese.

Coroborând datele din anamneză și istoricul bolii cu datele obținute la exanenul clinic, cu cele paraclinice din foaia de observație a bolnavului precum și cu observațiile proprii, s-a propus diagnosticul de rubeolă.

Evaluare.

Din analiza datelor obținute am stabilit că, din punt de vedere al dependeței pacientului este vorba despre un bolnav cu rubeolă formă medie care necesită îngrijiri privind:

combaterea cefaleei, subfebrilității, adenopatiilor dureroase laterocervicale, retroauriculare

asigurarea condițiilor igieno-sanitare și de mediu fizic care să-i permită bolnavului refacerea fizică și psihică

asigurarea administrării medicamentelor prescrise de medic

educație sanitară privind modul de comportare în spital și după externare

Examenul clinic.

Stare generală – alterată

Tegumente – exantem caracteristic care apare într-un singur val, generalizat, cuprinzând fața, trunchiul și membrele, micropapulos sub formă de pete mărunte de dimensiunea unui bob de orez, de culoare roz. Mucoasa faringelui este hiperemică, necaracteristică, iar mucoasa palatală prezintă un desen vascular cu aspect marmorat.

Sistem osteo-articular: integru, artralgii

Țesut musculo-adipos: normal repezentat

Sistemul ganglionar: adenopatii dureroase localizate laterocervical, retroauricular, ganglionii sunt mobili, de mărimea unui bob de orez

Aparatul respirator: în limitele normale

Aparatul cardio-vascular: șoc apexian în spațiul V intercostal stâng pe linia medio-claviculară stângă, matitatea cardiacă în limite normale, zgomote cardiace ritmice, bine bătute, A.V. = 70 b/min.

Aparatul digestiv și anexe: inapetență, abdomen suplu, ficat în limite normale, splină nepalpabilă, tranzitul intestinal normal.

Aparat uro-genital: lojele renale libere, micțiuni fiziologice normale.

Sistem nervos: ROT prezente, nu sunt semne de iritație meningiană.

Planul de îngrijire

Nursing după conceptul Virginiei Henderson

Bolnavul partial dependent privind necesitatea de a manca, de a se imbraca, de a-si pastra tegumentele curate, de a evita pericolele, de a avea o buna postura

Diagnostic nursing

-Febră, frisoane, cefalee, anxietate, vărsături, inapetență, artralgii, erupție micropapuloasă pe față, trunchi și membre.

Manifestări de dependență

Stare generală alterată, disconfort, cefalee, febră, vărsături, anxietate, inapetență, atrofii.

Obiective.

Combaterea febrei, cefaleei, vărsăturilor, artralgiilor.

Asigurarea unui microclimat corespunzător în salon.

Asigurarea alimentației și hidratării corecte.

Asigurarea lenjeriei curate de corp și de pat.

Educația sanitară privind boala sa.

Intervenții proprii

Psihoterapie pentru combaterea anxietății: repaus la pat.

Asigurarea aerisirii salonului și menținerea temperaturii constante și a unui microclimat corespunzător.

Pregătirea bolnavului pentru internare, întocmirea documentației (F.O., F.T.).

Monitorizarea bolnavului (înregistrarea funcțiilor vitale în foaia de temperatură).

Alimentarea corespunzătoare a bolnavului.

EPICRIZA: Bolnavul a raspuns bine la planul de ingrijire

Bolnavul se externeaza cu stare generala buna

Echilibrat psihic si nutritional

Tegumente si mucoase curate, normal colorate si integre

Cunoaste si respecta normele de viata impuse

Cunoaste masurile de pervenire impuse pentru a nu face complicatii

Educatie sanitara cu privire la modul de viata dupa externare

VI CONCLUZII

Orice boală transmisibilă, poate exista numai sub forma unui lanț continuu de procese infecțioase, iar pentru realizarea și continuitatea procesului epidemiologic sunt necesare cele trei elemente de bază:

-sursa de infecție

-căile de transmitere ale infecției

-masa receptivă

Boala infecțioasă reprezintă manifestarea principală și cea mai importantă a infecției poate fi definită ca: totalitatea fenomenelor morbide ce apar în organismul gazdă în urma acțiunii microorganismelor patogene și al factorilor variați din mediul intern și extern.

Continuitatea procesului epidemiologic este condiționată de alterarea prezenței agentului patogen și organismului gazdă, cu eliminarea lui în mediul extern.

Sursa de infecție este reprezentată de organismul uman sau animal care adăpostește agentul patogen sau creează condițiile de trai pentru agentul patogen care se acumulează în mod natural și pe de altă parte infectează indivizii rspectivi. Sursele de infecție creează focare care dau infecției caracter epidemic.

În unele boli transmisibile, vindecarea duce la dobândirea unei imunități solide iar agentul patogen este eliminat în totalitate. În altele se poate întâmpla ca agenții patogeni să continue să se elimine și în convalescență, iar foștii bolnavi rămân purtători de agent patogen și sursă de infecție.

Rubeola este o boală infecțioasă eruptivă produsă de virusul rubeolic. Se caracterizează clinic prin manifestări catarale respiratorii, adenopatii, erupții micropapuloase cu evoluție benignă, adesea inaparentă. Are mare contagiozitate.

Dacă survine la o gravidă în primul trimestru de sarcină, determină malformați congenitale severe. Profilaxia prin gamaglobuline standard s-a dovedit ineficientă, deoarece nu asigură o prevenire absolută putând apărea malformații.

În țara noastră este boală cu declarare obligatorie (numeric) iar internarea nu este necesară.

În general, supravegherea epidemiologică vizează depistarea infecțiilor clinic manifeste sau studierea răpândirii reale a unei infecții date chiar în absența manifestărilor clinice.

Examenele de laborator bacteriologice, virusologice, parazitologice pot duce la depistarea unor agenți patogeni, putându-se evidenția purtătorii sănătoși de germeni.

Supravegherea bolilor transmisibile obligă și la cercetări ecologice în vederea relațiilor dintre om și mediu.

În profilaxia și terapeutica bolilor infecțioase rămâne deci un câmp imens de lucru, de cercetări și de supraveghere clinică și epidemiologică ce impune o muncă dusă în echipă în care asistenta medicală care are un rol important.

Metode de prevenire a rubeolei

Virusii rubeolei se transmit prin aer, in urma stranutului, tusei sau chiar vorbirii unei persoane infectate.

Bolnavii sunt extrem de contagiosi, mai ales in perioada de incubatie (2-3 saptamani), ceea ce inseamna ca pot transmite boala inaintea aparitiei simptomelor.

De aceea este destul de greu de evitat, in cazul in care organismul nu are imunitate. Se recomanda totusi evitarea zonelor aglomerate, atunci cand sunteti insotiti de copii.

Vaccinarea este metoda preventiva de preferat in cazul bolilor infectioase si pentru ca limiteaza totodata raspandirea infectiei in comunitate.

Altadata, rubeola era o boala frecventa, dar datorita vaccinarii obligatorii, a devenit foarte rara.

De mentionat este insa faptul ca odata avuta boala, organismul devine in cea mai mare parte a cazurilor imun la virusul rubeolei, pentru toata viata.

Copilul bolnav sau cel la care infectia ar putea fi in stare de incubatie, trebuie tinut departe de bebelusi, femei insarcinate, varstnici sau bolnavi cronici

VII ANEXE.

Măsurarea respirației.

Scop – evaluarea funcției respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluției bolii, al apariției unor complicații și al prognosticului.

Materiale necesare:

ceas cu secundar

creion de culoare verde

foaia de temperatură

Intervențiile asistentei:

așezarea pacientului în decubit dorsal, fără a explica tehnica, ce urmează a fi efectuată

plasarea mâinii, cu fața palmară pe suprafața toracelui

numărarea inspirațiilor timp de un minut

consemnarea valorii obnținute printr-un punct pe foaia de temperatură

unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obținerea curbei

în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obținută cât și caracteristicile respirațiilor:

RS = 20 resp/min

RD = 18 resp/min de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat

Măsurarea pulsului.

Scop – evaluarea funcției cardio-vasculare.

Locuri de măsurare:

oricare arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un plan osos: artera radială, femurală, humerală, carotidă, temporală

Materiale necesare:

– ceas cu secundar

creion roșu

Intervenția asistentei:

pregătirea psihică a pacientului

asigurarea repaosului fizic și psihic pentru 10-15 min

spălarea pe mâini

reperarea arterei

fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei

exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor

numărarea pulsațiilor timp de un minut

consemnarea valorii obținute printr-un punct pe foaia de temperatură, ținând cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsații

unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obținerea curbei

consemnarea în alte documente medicale a valorii obținute și a caracteristicilor pulsului

PD = 80 /min

PS = 90 /min pentru un puls regulat

Măsurarea tensiunii arteriale.

Scop – evaluarea funcției cardio-vasculare (forța de contracție a inimii, rezistența determinată de elasticitatea și calibrul vaselor)

Materiale necesare:

aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale

cu mercur Riva-Roci

cu manometru

oscilometru Pachon

stetoscop biauricular

tampon de vată

alcool

creion roșu

Intervențiile asistentei:

pentru metoda auscultatorie

pregătirea psihică a pacientului

asigurarea repaosului fizic și psihic timp de 15 minute

spălarea pe mâini

se aplică manșeta pneumatică pe brațul pacientului, sprijinit și în extensie

se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manșetei

se introduc olivele stetoscopului în urechi

se pompează aer în manșetă pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariția zgomotelor pulsatile

se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei, până când se percepe primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea TA maxime)

se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi consemnată

se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice

se reține valoarea indicată de coloana de mercur, în momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezintă tensiunea arterială minimă

se notează pe foaia de temperatură valorile obținute cu o linie orizontală de culoare roșie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur

se unesc liniile orizontale cu linii verticale se hașurează spațiul rezultat

în alte documente medicale se înregistrează cifric:

Ex. TA max. = 150 mmHg

TA min. = 75 mmHg

Se dezinfectează olivele stetoscopului și membrana cu alcool

pentru metoda palpatorie

determinarea se face prin palparea arterei radiale

nu se folosește stetoscopul biauricular

etapele sunt identice metodei auscultatorii

are dezavantajul obținerii unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic fiind posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare

metoda oscilometrică

mașeta pneumatică va fi bine fixată pe brațul pacientului

manometrul ve fi plasat la nivelul arterei la care se face determinarea

măsurătoarea va fi precedată de liniștirea pacientului

în caz de suspiciune, se repetă măsurătoarea fără a scoate manșeta de pe brațul pacientului

la indicația medicului, se pot face măsurători comparative la ambele brațe

Măsurarea temperaturii.

Scop – evaluarea funcției de termoreglarea și termogeneză.

Locuri de măsurare:

axilă, plica inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin

Materiale necesare:

termometrul maximal

casoletă cu tampon de vată și comprese sterile

recipent cu soluție dezinfectantă

tavă medicală

lubrifiant

alcool medical

ceas

Intervențiile asistentei:

pregătirea psihică a pacientului

spălarea pe mâini

se scoate termometrul din soluția dezinfectantă, se clătește și se șterge cu o compresă, se scutură

se verifică dacă mercurul este în rezervor

pentru măsurarea în axilă:

se așează pacientul în decubit dorsal sau în poziția șezând

se ridică brațul pacientului

se șterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului

se așează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel cu toracele se apropie brațul de trunchi, cu antebrațul flectat pe supafața anterioară a toracelui

termometrul se menține timp de 10 minute

pentru măsurarea în cavitatea bucală:

se introduce termometrul în cavitatea bucală sub limbă sau pe latura externă a arcadei dentare

pacientul este rugat să închidă gura și să respire pe nas

se menține termomentrul timp de 5 minute

pentru măsurarea rectală:

se lubrefiază termometrul se așează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie, asigurându-i intimitatea

se introduce bulbul termometrului în rect, prin mișcări de rotație și înaintare

termometrul va fi menținut cu mâna tot timpul măsurării

se menține termometrul 3 minute

după terminarea timpului de menținere a termometrului, acesta se scoate, se șterge cu o compresă

se citește gradația la care a ajuns mercurul termometrului

se spală termometrul, se scutură

se introduce recipientul în soluție dezinfectantă (sol. Cloramină 1%)

TEHNICI DE RECOLTARE A PRODUSELOR BIOLOGICE

Recoltarea sangelui venos cu trusa vacutainer

Sistemul Vacutainer de recoltare a sangelui venos constituie si prezinta o tehnica simpla, sigura, mentinand precautii ca:

spalarea mainilor cu apa curenta si sapun, dezinfectarea lor;

echipament de protectie: manusi, masca, halat, sort, ochelari etc.;

evitarea expunerii la contaminare cu agenti infectiosi;

mentinerea securitatii personalului medical.

In functie de codul de culoare al dopului przentam tuburile Vacutainer:

rosu – Vacutainer pentru chimie clinica

verde – Vacutainer cu litiu heparina pentru analizele biochimice

galben – Vacutainer S.S.T.™ pentru chimia clinica

mov – Vacutainer E.T.A. – K3 pentru analize hematologice

albastru – Vacutainer pentru determinari de coagulare

negru – Seditainer pentru determinari V.S.H.

Etapele prelevarii:

recoltarea sangelui prin punctie venoasa pentru investigatii de laborator se practica dimineata pe nemancate, in timpul frisoanelor sau la indicatia medicului indiferent de ora;

pregatirea psihica si instalarea pacientului pentru recoltare;

verificarea si completarea datelor privind probele sanguine de recoltat indicate de medic;

alegerea si pregatirea materialului pentru punctia venoasa;

alegerea locului pentru efectuarea punctiei venoase;

aplicarea garoului;

dezinfectarea locului de electie;

efectuarea punctiei venoase;

efectuarea recoltarii;

aplicarea pansamentului adeziv;

reorganizarea mediului (eliminarea materialelor utilizate);

transmiterea tuburilor la laborator.

Pregatirea materialelor

Materiale necesare:

holder

ac in carcasa sa protectoare; verificam integritatea benzii de siguranta si valabilitatea termenului de utilizare;

garou elastic;

solutie dezinfectanta;

tampoane de vata, comprese sterile, pansament adeziv;

tuburi Vacutainer pentru analizele indicate de medic;

ordinea prelevarii in tuburi este:

flacoane de hemocultura;

tuburi fara aditivi

tuburi pentru determinari pentru coagulare – citrat Na, DIATUBE-H;

tuburi cu aditivi = E.D.T.A., heparina, trombina.

Montare holder – ac:

tinem acul cu ambele maini

efectuam o miscare de rasucire dintr-o parte spre cealalta avand loc astfel ruperea benzii de siguranta

indepartam carcasa protectoare de culoare alba

se desurubeaza capatul liber al acului in holder

ATENTIE: este interzis sa scoatem carcasa colorata de pe celalalt cap al acului.

Punctia venoasa:

in timpul lucrului ne pozitionam vis-à-vis de pacient;

alegem locul punctiei si il dezinfectam, interzis a palpa vena pentru dezinfectare;

mentinem bratul pacientului inclinat in jos cu pumnul strans;

intindem pielea pentru imobilizarea venei si facilitarea penetrarii acului prin cuprinderea extremelor in mana stanga in asa fel incat policele sa fie situat la 4-5 cm sub locul punctiei exercitand miscarea de tractiune si compresiune in jos asupra tesututilor vecine;

holderul trebuie sa formeze cu bratul pacientului un unghi de 150;

detasam carcasa colorata a acului;

introducem acul in vena cel putin 1 cm.

Efectuarea recoltarii in tuburi

introducem tubul in holder apucand aripioarele laterale ale holderului cu indexul si mediusul, iar cu policele impingem tubul

presiunea de impingere se efectueaza numai asupra holderului nu si asupra acului aflat in vena

capatul captusit al acului insurubat in holder strapunge diafragma gumata a capacului tubului Vacutainer, iar sangele va fi aspirat in tub

cand sangele nu mai curge in tub acesta va fi scos din holder printr-o usoara impingere a policelui asupra aripioarelor

holderul este mentinut stabil

in timpul recoltarii cu un tub nou, tubul deja umplut nu se agita puternic deoarece provoaca hemolizarea probei, pur si simplu il rasturnam de cateva ori pentru a de amesteca sangele cu aditivul din tub

daca se recolteaza in canula venoasa sau cateter montat pacientului, primii milimetrii de sange ii aruncam deoarece rezultatul analizelor poate fi modificat de reziduurile solutiilor injectate sau perfuzabile

calea venoasa o curatam dupa recoltare prin injectare a 10-20 ml de NaCl 0,9%

acul utilizat, carcasele sunt puse in recipientul pentru deseuri

in cazul in care holderul este contaminat din greseala va fi aruncat

este interzis sa punem carcasa protectoare cu mana pe acul deja utilizat – risc de contaminare prin intepare

dupa recoltare comprimam locul punctiei 3-5 minute cu un tampon steril imbibat in solutie antiseptica (atentie la solutiile antiseptice care provoaca senzatie de arsura), iar la pacientii cu tratament anticoagulant sau antiagregante plachetare durata compresiei trebuie marita si aplicam pansament adeziv.

Complicatii posibile:

daca sangele nu este aspirat in tub, controlam ca acesta sa fie corect impins in holder

daca sangele nu curge, nu am punctionat corect vena si il impingem sau il retragem fara a-l scoate din vena

atat timp cat acul se gaseste sub piele, tubul este vidat, iar sangele va fi aspirat imediat ce am punctionat corect vena.

Nota:

in cazul punctiei venoase cu ajutorul unui ac steril atasat la seringa sterila aspirarea sangelui se face prin retragerea lenta a pistonului pana la extragerea cantitatii necesare.

Valori normale:

ureea = 20-40 mg %; valori cuprinse intre 50-100 mg = azotemie de alarma; valori de peste 100 mg ne confirma o insuficienta renala simpla.

acid uric = 3-5 mg %.

creatinina = 0,6-1,3 mg %.

Studiul functiei renale de mentinere constanta a concentratiei ionilor prin ionograma serica urmarind ionii de Na, K, Ca si Cl.

Valori normale:

Na = 300-335 mg %.

K = 15-21 mg %.

Ca = 9-11 mg %.

Cl = 350-390 mg %.

Studiul functiei renale de mentinere a echilibrului acido-bazic prin determinarea pH-ului sanguin.

Valori normale:

PH = 7,3-7,4

Determinarea rezervei alcaline

Valori normale:

53-75; scaderea sub 50 duce la stare de acidoza, iar cresterea peste 75 duce la stare de alcaloza.

Recoltarea sangelui venos pentru examene hematologice

Examenele hematologice sunt:

Hemograma

V.S.H. (viteza de sedimentare a hematiilor)

Hemograma

Se recolteaza sange prin punctie venoasa pe EDTA.

V.S.H. – viteza de sedimentare a hematiilor.

Factorii care influenteaza VSH sunt eritrocitari si plasmatici

Masurarea si supravegherea VSH permite urmarirea unor boli infectioase, inflamatoare sau evolutia unei infectii – in tuberculoza.

Sangele este recoltat prin punctie venoasa cu ajutorul sistemului Venoject format din:

eprubete vacumate

stativ cu scala redusa.

Anticoagulantul folosit in mod umanim este trisodium citrat in concentratie 3,1 % si 3,8 % concentratie in functie de codul eprubetei venoject.

Raportul sange/aditiv este de 4/1 si determinarea vitezei trebuie facuta imediat dupa recoltare sau cel tarziu in primele 2-3 ore deoarece conservarea sangelui micsoreaza viteza.

Recoltarea sangelui pentru examene biochimice

pentru determinarile chimice de laborator se utilizeaza: masa totala a sangelui, plasma si serul.

se efectueaza prin punctie venoasa, dimineata, bolnavul fiind nemancat.

recoltarea sangelui fara substanta anticoagulanta este utilizata pentru determinarea de acid uric, amilaza, transaminaze, bilirubina, colesterol, creatinina, fosfataza alcalina, glucoza, ureea, calciu, magneziu, sodiu, potasiu, fier, electroforeza, trigliceride.

Bibliografie

1.Ingrijiri special acordate pacientilor de catre asistentii medicali-Lucretia Titirca2006

2 . „Boli Infecțioase” – Voiculescu, Marin

Ed. Medicală, București 2002

3 . „Boli Infecțioase” – Chiotan, M.

Ed. Națională, București 2001

4 . „Probleme de diagnostic diferențial în patogenia infecțioasă” –

E. Bocârnea,C.2003

Ed. Medicală, București 2006

5 . „Boli infecțioase și epidemice” – E. Bocârnea, C.2000

6 . „Boli Infecțioase” – Busilă, Vl.

Ed. de stat și literatură științifică, București 2000