Nunta la români [625280]

Nunta la români
Conceptul de sărbătoare este definit astăzi prin solemnitate sau sobrietate în limba
română în timp ce latinescul servare poate fi tradus in urmatorii termeni: a fi atent, a observa, a
menț ine. Putem afirma că definiția latinească a cuvântului românesc sărbătoare nu are nici o
legatură cu solemnitat ea de astăzi, mai puțin în cuvântul festivitate unde mai păstram conotația
unei zile de sărbătoare. Între lumea latină și lumea noastră s -a petrecut o schimbare de
mentalitate, zona veselă a disparut. Religia a intervenit și s -a impus o rigoare in orice domeniu.
Încă din perioada de aur a cronicarilor moldoveni s -a scris despre ceremoniile maritale
românești. Grigore Ureche, Miron Costin și I on Neculce, iar mai apoi Dimitrie Cantemir au
prezentat momentele ale ceremonialului în toate cele trei etape: logodna, nunta și calea primară.
Nunta reprezintă un complex de rituri, manifestări practice, astfel spus obiceiuri care
ceremoniază căsătoria. Momentele solemene și tragic se topesc in cele de petrecere, de joc și
voie bună . Nunta este considerată o manifestare folclorică sărbătorească, un interesant ”pi toresc
spactacol”.
Sărbătorile ințiatice au un rol foarte important în împlinirea căsătoriei. „Primele întâlniri
erau la petrecerile de Crăciun, de Sfântul Vasile sau de Bobotează, acestea prilejuiau schimburi
de daruri între fetele mari și feciori.” De S f.Andrei, la păzitul usturoiului se face o petr ecere
anume pentru fete și flacăi la care uneori se ghiceș te pe ursită . În această perioada a anului, în
Câșlegile de iarnă se înmulțeau startegiile în vederea căsătoriei celor ajunși la vârsta potrivită.
Fetele și flăcăii având ca aliați parinții, alte neamuri, sau prieteni care cautau să își aleagă ce i mai
buni soți și cele mai bune soții, voiau să se strângă de pe drumuri, să „intre în rândul oamenilor ”.
Ceremonialul nuptial are o finalitate precisă: de a -i uni pe cei doi tineri și de apropia familiile
acestora (în accepțiune mai largă de neam), prin urmare, de a alia două grupuri pînă at unci
„socialmente sepa rate”.
Nunțile se făceau, mai demult (până prin 1950), altfel decât cele de acum. Practic nunta
începea de sâmbătă seara până luni târziu, când mireasa era dezgătită. Astăzi, petrecerea cu
ocazia nunților se desfășoară cu totul altfel respecând în „miniatură” obiceiurile vechilor nunți.
(Neamțu, pag.486 -487)
Alegerea datei nunții se face în funcție de sărbători, pentru a evita perioada posturilor
creștine. Zilele faste este acele zile bune, în care se începe orice munca de obicei. Zilele nefaste
erau cele de sărbătoare, dedicate zeului. Rădăcinile acestei credințe trbuie căutate în Antichitatea
greco -romană. În al cincilea capitol din Fasti, poetul Ovidiu menționează că luna mai nu este
nefavorabilă căsătoriilor. Locuitorii Romei antice aveau credința că tinerii care încălcau aceste
reguli nu trăiau mult. Numai cei de condiție modestă faceau nunta în mai. De asemenea, în
menalitatea folclorică europenă „luna mai este ce a mai propice adumărilor de suflete
blestemate.” Așadar, luna mai nu este acceptată înfăpuirii nunților (Silvia Ciubotaru, p.98 )

Când îi vine vremea tânărului să se însoare, stă mai mult de vorbă cu fata, când se
întâlnește întâmplător sau în vizită acasă la fata, în serile zilelor de sărbătoare sau joia, la horă
sau la baluri. În popor se zice că tinerii însu răței sunt în „săptămîna chioară”,atunci când după ce
au analiz at toate pretențiile pentru vii toarea nevastă sau bărbat. Timpul de măritat este într e 15-
20 de ani. După această vârstă, fata se zice că este „ stătută” și se mărită mai greu. Flăcăii, de
regulă, se însoar ă după ce își stagiul militar, „ au armata făcută”. (Neamțu, pag. 487)
Artur Gorovei in cartea sa intitulată Datinile noastre la nuntă afirmă că „flăcăii bătrâni”
sunt de râsul satului și foarte rar se găsesc prin satele noastre, fetelei de aceștia care nu vor să fie
în rând cu oamenii și cărora să li se stingă sămânța.” El continuă ideea și spune că ” însurătoarea
are rostul ei și până la douăzeci de ani se însoară cineva singur; de la douăzeci până la douăzeci
și cinci îl însoară alții; de la douăzeci si cinci până la treizeci de ani înain te, numai dracu -i vine
de hac.” De aceea mai toți f lăcăii noștrii se însoară înaint e de 25 de ani, după cum au ap ucat
datina din moși strămoși.”… „La fete timpul de măritat este între 15 și 20 de ani, după vremea
aceasta fata e statută și se mărită mai greu” (Gorovei, p. 6)
Hora este cel mai important joc românesc. În contextul ceremonial, hora are menire a de a
impulsiona puterea cu care se declanșează fenomenul magic. Hora la marile sărbători ale anului,
în momentele cruciale ale vieții operează o transformare cultural și de statut social al
protagoniștilor ei. Mersul pentru prima oară la horă al băiețilo r abia intrați în adolescență
înseamnă un examen de maturitate. Din momentul în care fet ele erau scoase la horă, mamele lor
aveau gr ijă să îi schimbe portul și să -i pregătească zestrea. În jurul spațiului de joc, neamu ri și
vecini asistau admirându -i pe ce i agili, comentând comportamentul fetelor în general, aprobând
ceremonialul. Din noastalgia anilor trecuți aceștia regăsesc bucuria. „În Moldova, ca și în alte
regiuni ale țării, nu exista secvență nupțială care să n u fie însoțită de horă.”( Ciubotaru Silvia,
p.100 )
Fata care nu se mărită când i -a venit vremea, cred e că nu -i destul de frumoasă ori nu -i
placută. Pentru aceasta sunt leacuri, se face un descântec. La răsaritul soarelui fata stă în fața lui
și zice: ”Răsai soare, frățioare/ razle tale/ în brațele mele!/ Tu ai douăzeci și patru de raze;/
douăzeci ți le ține ție/ și patru să m i le dăruiești mie./Cu una să mă îmbraci, cu una să mă încalți,
cu una să mă încingi,/Si una să mi -o pun în cap./ Cunună în cap,/lauda în sat/laudă la cei
bătrâni/și dra goste la cei tineri. / Cum strălucește sfântul soare/peste toată lumea/așa să strălucesc
și eu /și vorba mea la toți oamenii/și la cei batrâni cu lauda/și la cei tineri cu dragoastea.” După
ce flăcăul și -a pus „ochiul pe fata” sau după ce s -a înțeles cu fat a și a căpătat consimțământul
părinț ilor, fără care nu se însura nimeni, venea vremea să se t rimită „în pețit la părinții fetei,
adică în starostie. „Ca pețitori se aleg doi oameni gospodari care știu orații. Aceștia iau o sticlă
de rachiu pe care o țin as cunsă as upra lor și se duc la casa fetei, la mireasă. Starostii le spun
părinților din partea cărui flăcău au venit. De obicei, duminica viitoare, feciorul se duce cu
părinții săi ca să pețească el însuși fata. Aceasta se numește „la înțelegere”. De acum înainte se
desfășoară logodna.

Pentru invitațiile de nuntă se foloseau vorniceii -cavalerii de onoare. Ca moment
ceremon ial, chemarea nu este numai un „ prim pas al nunții”, ci aparține în egală masură și fazei
marginale a obiceiului. Întreg sat ținea să asi ste și să contribuie la oficializarea unei căsnicii”, se
simțea obligat să vegheze la integrarea noii familii să se producă un a cord cu normele făurite și
respectate cu cea mai mare strictețe de generații întregi.” (Ion Șeuleanu )
După ce s -a stabilit nunta și data cununiei, încep pregătirile. Sosind mirele la casa
miresei, însoțit de vornici, nași, părinți, rude, muzică, un obicei este ca după ce mireasa este
gătită mirii să -și ia iertăciunea și binecuvântarea părinților, îngenunchind în fața lor. Atun ci
„colăcerul”, stând în spatele miresei, cere iertăciunea în numele miresei: „Bună ziua cinstiți
părinți/Socrii mari și socrii mici/Stau în fața dumneavoastră/ Doi tineri împodobiți/ Cu doi bujori
înfloriți/ Ș i acum sunteți ru gați/ Dumneavoastră să -i iert ați/ I-ați crescut, i -ați învățat/ Poate și i –
ați blesemat/ Și acuma timpul a venit/ Toate ce ei au greșit/ Și acuma sunteți
rugați/Dumneavoastră să -i iertați/Căci blestemul de la părinți, / Casa să fie de piatră/Blestemul o
dărâmă toată./Și de nașii lor su nteți rugați/Dumneavoastră să -i iertați! ” (Neamțu, pag.487 -490)
Obiectele legate de ceremonialul nupțial sunt încărcate de o simbolistică pozitivă, iar
funcționalitatea lor prezintă unele implicații magice, subtile, prezente și viitoare. Obiecte rituale
sunt: batistele, năframa, cămașa mirelui, cununa miresei, cămășile socrilor, verighetele,
prosoapele nunilor și a starostelui, colacii mirilor, oglin da de la gătitul miresei , papușa ca
subsitut al miresei sau bărbieritul mirelui.
Unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale promisiunii iubirii eterne este verigheta,
o bijuterie incarcată de semnificație. Cercu l era simbolul eternitatii, fară inceput și fară sfârșit, nu
doar în râ ndul egipt enilor ci și în râ ndul altor civilizaț ii antice. Ga ura din mijlocul inelului avea
și ea o semnificație. Ea nu era considerată un spațiu, ci mai degrabă o poartă care con ducea către
lucruri și evenimente cunoscute și necunoscute. Materialele din care erau confecț ionate aceste
inele n u erau foarte fiabile, astfel că ele au fost înlocuite cu inele făcute din piele, os sau fildeș.
Cu câ t materialul era mai scump, cu atat dragostea ară tata era mai mare. De asemene a, valoarea
inelului demonstra și bogația celui ce î l oferea. Aurul era și este prețios pentru că nu își pierde
niciodată valoarea, motiv pentru care acest metal este dedicat celor care vor să își eternizeze
dragos tea. Diamantul este cunoscut ca fiind piatra regală prin excelență deoarece nu îl
deteriorează nimic. Toate materialele dure pe care omul și le -a introdus în corp sau le poartă de-a
lungul timpului , nu au doar rol estetic, ci un rol mult mai important, ac ela de a întării corpul și a -l
face numu ritor precum unele metale preț ioase. Potrivit unei traditii derivate de la r omani,
verigheta se poarta pe mâ na stangă , pe dege tul inelar, deoarece se spune că în acel deget există o
venă denumită „Vena Amoris” sau „ Vena Dra gostei”, care este direct legată de inimă .
Foarte interesant este obiceiul de a dărui țesături și cusături în cadrul riturilor de trecere, acest
obicei fiind unul european. „ Cămașa pe care trebuie să o lucreze pentru viitorul ei soț
simbolize ază u n înveliș prote ctor.” Valoarea magică a cămașii este asigurată de faptul că o coase
mireasa, cu toată afecțiunea care o animă. Pe lângă cămașa mirelui, se mai dăruiește din partea

miresei o cămașă pentru soacră, largă la poale și lungă până în pământ. Uneori această cămașă
era oferită cu gura netăiată, ceea ce însemnează că „soacra nu trebuie să fie cu gura mare și să tot
cârtească de toate cele”( Ciubotaru Silvia, p.115-116)
Nunta popular românească mai cunoaște și alte momente ale scenariului ritual -ceremonial
marcate de astfel de momente solemn -festiv izatoare. Unele dintre ele cum este orația ospățului
sau la masa mare au o răspândire general românească, altele ca orația cinstelor circula pe spații
largi, fara a acoperi în întregime teritoriul etno -folcloric. Orația bradului ilustrează dezvoltări
zonale ale fenomenului.( Șeuleanu, p.175) Orația la masa mare și ”strigarea cinstelor” sunt
crescute ca și momentele etnorafice pe ideea de solidaritate. Cele două versuri ”Poftim, luați / Și
ospătați” revin î naintea fiecărui segment ca un laitmotiv al acceptarii, al comuniunii.”( Ion
Șeuleanu , p.176 )
Masa mare de la nuntă consfințește solidaritatea de neam indicând ierarhia interfamilială.
Numită urătura la masă, dezlegarea bucatelor sau slobozia meselor sau dezlegarea mesei, orația
de invitare a nuntașilor la ospăț este prezentă și astăzi în Moldova. Momentul inițial al petrecerii
este pregătit în unele ținuturi de venirea bucătăreselor. Nunta este un ceremonial cu adâncă
simbolistică agrară. Colacii apar la debutul multor secvențe pentru a consfinți alinața între
neamuri. Masa de cununie este diferită față de masa obișnuită prin prezența în mijlocul ei, a
pomului sau buhașului încărcat cu dulciuriși împodobit cu lână colorată. Prezența pâinii
(colacilor) și a sării purifică suprafața mesei.
„Ospățul, în prezentarea vornicului, capătă dimensiuni pantagruelice. Excesele alimentare
sau bahice și numărul impresionant de daruri, veghea aceasta exuberant reprezintă modalități de
a impulsiona bogăția și norocul noulu i cuplu. Mentalitatea arhaică judecă eficacitatea magică a
ofrandelor în funcție de abundența lor.” (vezi Marcel Mauss Eseu despre dar)
Risipa și excesul definesc ritmul sărbătorii, al intermediul periodic și exaltat de viață sacră care o
întrerupe și car e îi redă tinerețea și sănătatea.” (Roger Caillois, p.204 -238) Ospățul fetiv este
asociat de multe ori cu lăcomia în credința creștină, dar orice eveniment festiv înseamnă și o
masă festivă . Masa de la nuntă înlesnește legătura între neamuri și consăteni, prin intermediul
ospățului ceremonial.
„La o săptămână după nuntă, însurățeii fac părinților fetei o vizită ca gospodari. Această
vizită se numește de Cale Primară. Tinerii duc părinților colaci, adică trei pâini care închipuiesc
cei trei stâlpi pe care se reazămă pământul, mai duc vin, rachiu și altele.” (Gorovei Artur,p.107)
Nunta delimitează un moment esențial în devenirea individului, cel al deplinei maturități,
al „intrării în rând cu oamenii”. Credințele, superstițiile, încărcătura magică a obiectelor,
gesturile fertilizatoare, simbolismul trecerii aparținând ceemonialului continuă să ofere un rol
foarte important în nunțile din Moldova într -o vreme în care ritualizarea obiceiurilor este din ce
în ce mai slabă. Așadar, n unta a fost și va rămâ ne un minunat spectacol, supus și astăzi unor
prefaceri importante, fără să își piardă însă statutul și funcția de ritual.

Bibliografie:
1. Caillois , Roger ,Teoria sărbătorii , în Eseuri despre imaginație ,București,Editura Univers, 1975 .
2. Ciubotaru , Silvia , Obiceiuri nupțiale din Moldo va,Editura Universității Alexandru Ioan Cuza,
Iași, 2009 .
3. Gorovei , Artur , Datinile noastre la nuntă , Editura Institutului de arte grafice Minerva, București,
1910 .
4. Mauss , Marcel, Eseu despre dar , Institutul European, Iași, 1993.
5. Neamțu , Gheorghe Vasile, Șendriceni: Monografie. Culegere de legende, documente și
mărturisiri, Editura Quadrat, Boto șani, 2008.
6. Note de curs
7. Șeuleanu, Ion, Poezi a populară de nuntă, Editura Minerva, București, 1985 .

Mîrzea Ș. Melania -Elena
Facultatea de Litere , Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași
Master: Literatură universală și comparată
Anul I, Sem I, 2017/2018
Literatură și mentalități