Numele Calendaristice Comune Popoarelor Ortodoxe Balcanice

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE

Numele are o importanță majoră asupra purtătorilor, cât și asupra celor care dau aceste nume, de aceea ni s-a părut interesant să urmărim rolul numelor calendaristice în mentalitatea popoarelor balcanice, atât din perspectivă sincronică, cât și din perspectivă diacronică.

Deși antroponimia popoarelor balcanice are un caracter eterogen, ilustrat la nivelul mai multor categorii de nume: laice, calendaristice și împrumuturi, totuși elementul care omogenizează această zonă îl reprezintă numele calendaristice. Vom identifica în această diversitate spațială o unitate onomastică, obiectivul fundamental al lucrării fiind relevarea elementelor comune și a elementelor diferențiatoare ce aparțin antroponimiei popoarelor balcanice.

Corpusul de antroponime supus analizei în lucrare conține nume calendaristice preluate din calendarul creștin ortodox al fiecărui popor balcanic, corpus ce numără în jur de 1.500 de nume (1.461), însă menționăm că numărul sfinților este mult mai mare, întrucât același nume este purtat de mai mulți sfinți. Un exemplu relevant fiind numele individual Nicolae, purtat de 37 de mucenici și sfinți.

Lucrarea va cuprinde un număr selectiv de nume individuale, întrucât am eliminat din analiză numele ieșite din uz, numele păstrate numai într-o limbă și pe cele care prezintă un număr redus de forme, de exemplu: Achepsima, Agav, Caius, Calid, Calisa, Canid, Carion, Cuprie, Dasie, Didim etc.

Vom încerca, totodată, să prezentăm cât mai fidel tabloul numelor calendaristice ale popoarelor ortodoxe balcanice, făcând o analiză sincronică, de ansamblu, și nu una individuală, iar faptele prezentate vor fi abordate nu numai din perspectivă lingvistică, ci și din perspectiva teologiei, a istoriei, a sociologiei, a etnologiei, a folclorului, demers ce a îngreunat într-o oarecare măsură cercetarea noastră.

De asemenea, deși dificultățile fonetice au fost destul de mari, totuși vom folosi în redarea numelor, indiferent de originea lor, numai caracterele alfabetului corespunzător fiecărei limbi.

Considerăm că era necesară o lucrare care să analizeze categoria numelor calendaristice comune popoarelor balcanice, într-un studiu de ansamblu, și nu unul individual, deși în domeniu s-au scris numeroase studii, articole și lucrări pe această temă.

ABREVIERI

adj. = adjectiv

alb. = limba albaneză

antrop. = antroponim

arom.= dialectul aromân

bg. = limba bulgară

d.H. = după Hristos

dim. = diminutiv

ebr. = limba ebraică

f. = substantiv feminin

gr. = limba greacă

hip.= hipocoristic

î.H. = înainte de Hristos

lat. = limba latină

m. = substantiv masculin

mac. = macedonean

mag. = limba maghiară

megl. = meglenoromân

n. = substantiv neutru

nf. = nume de familie

pf. = prenume feminine

pl. = plural

pm. = prenume masculine

v.sl. = limba slavă veche

sb.= limba sârbă

sec. = secol

sg. = singular

sn. = supranume

suf.= sufix

top. = toponim

vb. = ver

INTRODUCERE

Materialul antroponimic este o sursă inepuizabilă și inestimabilă de informații lingvistice, istorice, religioase și sociale, de aceea ne-am îndreptat atenția asupra unei categorii de nume mai puțin studiată, numele calendaristice comune popoarelor ortodoxe balcanice.

Odată cu răspândirea creștinismului, numele de persoane din țările balcanice încep să prezinte, atât elemente comune, cât și elemente diferențiatoare. Elementul comun al popoarelor balcanice îl reprezintă folosirea în sistemul denominativ a numelor preluate din calendarele ortodoxe, care au devenit, în timp, prin omonimie și nume de familie. Numele prezente în calendarul creștin reflectă, în special, antroponimia epocii elenistice, un ansamblu de elemente ebraice, grecești și latine.

Recunoaștem dificultatea abordării acestei categorii de nume, însă considerăm că sincronic, antroponimia balcanică este rezultatul acestor elemente.

Răspândirea creștinismului se datorează influenței bizantine și a avut drept consecință pătrunderea unui filon antroponimic de factură ortodoxă greco-slavă. În acest mod s-a impus materialul onomastic al cărților de cult: Ceaslov, Sinaxarele Mineelor și din Sfânta Scriptură.

Biserica creștină a canonizat, pentru prima dată, un creștin în anul 993, dar Cultul Sfinților a luat amploare înainte de acest an și se păstrează și până astăzi la toate popoarele balcanice. Fiecare popor ortodox are, pe lângă sfinții comuni, și un număr de sfinți, martiri și cuvioși specifici, care s-au remarcat prin viața, faptele și ideile lor. Biserica Ortodoxă Română are în calendar sfinții cinstinți de întreaga Ortodoxie, în care, până în prezent se află un număr mic de sfinți locali. Dintre aceștia îi menționăm pe: Sfântul Nifon, Prea Evlaviosul Neagoe Basarb Voievod, Amfilohie Sihastrul de la Pângărați, Rafail de la Agapia, deveniți sfinți la începutul sec. al XVI-lea, Cuviosul Chiriac, Sfântul Ioan de la Râșca, Sfântul Sava, Sfântul Ierarh Ilie Iorest, Cuvioșii Nectarie și Meletie de la Poiana Mărului, Cuvioasa Teodora de la Sihla, în sec. XVI-XVII. (Vornicescu, Sfinți, 32-33).

În anul 1955, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a făcut mai multe canonizări de sfinți români. Astfel, s-a proclamat generalizarea cultului Sfintei Cuvioasei Paraschieva, al Sfintei Filofteia de la Argeș, al Sfântului Grigorie Decapolitul de la Bistrița-Vâlcea și al Sfântului Dimitrie cel Nou (Vornicescu, Sfinți, 40).

Odată cu dobândirea Independenței de stat a României și ca o consecință a autocefaliei bisericii românești au mai fost canonizați și introduși în calendar sfinții locali: Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești, Sfântul Bretanion Episcopul Tomisului, Cuviosul Gherman din Dobrogea, Sfântul Irineu de Sirmium, Sfântul Sava de Buzău, Sfântul Teotim, Cuviosul Ioan Iacob de la Neamț, Sfinții Martiri Brâncoveni-Constantin vodă și cei patru fii: Constantin, Ștefan, Radu și Matei și sfetnicul Ianache, Cuviosul Teoctist, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Apostolul Cleopa, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș și Sfântul Ștefan cel Mare (COR, 2000).

Astfel, numele calendaristice au înlocuit o bună parte a onomasticonului daco-roman și slav de inspirație profană. Alături de numele purtate în forma oficială, se adaugă și derivatele acestora, unele create de români, altele împrumutate de la sârbi, bulgari, greci și albanezi.

Trebuie să menționăm că, de-a lungul timpului, au existat trei calendare: calendarul popular, calendarul Bisericii Creștine și Calendarul Civil (organizat pe săptămâni și luni). Primele două calendare au influențat existența umană și, implicit, sistemele denominative, ele conviețuind peste un mileniu și jumătate, timp în care s-au influențat reciproc. Însă, slujitorii bisericii au luptat împotriva practicilor și credințelor transmise prin intermediul calendarului popular. Această creație populară a funcționat până la începutul sec. al XX-lea și indica perioadele cele mai favorabile începutului activităților economice, delimita zilele lucrătoare de cele nelucrătoare și individualiza prin diferite obiceiuri practici și obiceiuri tradiționale. Menționăm câteva nume care fac parte din calendarul popular: Alexe, Andrei, Lazăr („sâmbăta lui Lazăr” – zi „ rea de căzături, primejdii, fiare).

Așadar, odată cu impunerea calendarului Bisericii creștine, numele calendaristice au devenit o sursă comună pentru sistemul denominativ al popoarelor balcanice, care conform opiniei specialiștilor, au fost insuficient studiate sau au fost abordate individual.

Deși s-au scris numeroase studii și lucrări pe tema antroponimelor, totuși am considerat că era necesară o lucrare care să unească materialul antroponimic balcanic și să prezinte diversitatea și unitatea balcanică și din punct de vedere onomastic.

Întrucât o temă de acest gen solicită o acribie științifică și o muncă de cercetare, ne vom opri, numai la numele calendaristice prezente, sincronic, în toate limbile balcanice.

Urmărind modelul comparativ-istoric, lucrarea Cercetarea evoluției numelor calendaristice la popoarele balcanice ortodoxe. Elemente moștenite, elemente specifice reprezintă un studiu comparativ al numelor calendaristice regăsite în limbile balcanice: albaneză, bulgară, greacă, macedoneană și sârbă.

Elementele moștenite sunt reprezentate de numele comune din calendare, iar cele specifice sunt reprezentările lor în plan sincronic, folosirea acestora ca nume individual și ca nume de familie, precum și frecvența lor.

Trăsăturile comune limbilor balcanice sunt reprezentate de structura binară a numelui (prenume + nume), de modul de formare a numelor de familie – prin derivare, de formarea numelor de familie de la forme hipocoristice și diminutive, precum și omonimia numelor individuale cu cele de familie, omonimie care este rezolvată, însă, în mod diferit de fiecare popor balcanic.

Fiecare limbă balcanică se individualizează printr-un sistem specific de formare a diminutivelor, a hipocoristicelor și a numelor de familie. Astfel, vom evidenția și trăsăturile specifice limbilor balcanice, prin prezentarea sufixelor și a sistemului de trunchiere a numelor.

Studiul nostru este structurat în mai multe capitole după cum urmează: Introducere, Bazele istorice ale onomasticii, Studiul comparativ al numelor calendaristice la popoarele ortodoxe balcanice, Concluzii, Anexe, Indice de nume și Bibliorafie.

I Primul mare capitol cu titlul Bazele istorice ale onomasticii este alcătuit la rândul său din două subcapitole:

1. Evoluția onomasticii românești – prezintă în ordine cronologică opiniile cele mai pertinente ale unor lingviști români preocupați de această temă. Dintre aceștia i-am menționat pe: I. A. Candrea, Ovid. Densusianu, N. Drăganu, Ștefan Pașca, Al. Graur, Christian Ionescu, Ioan Pătruț, Iorgu Iordan, Gh. Bolocan, Teodor Oancă, Domnița Tomescu, Ion Toma, Mile Tomici. Meritul unora dintre acești onomaști este că ei au fost adevărați pionieri în abordarea teoretică a onomasticii românești, aceștia realizând studii și dicționare atât la nivel național, cât și la nivel regional.

2. Nume calendaristice și laice – considerații generale – abordează teoretic cele două concepte operaționale, nume calendaristice și laice. Criteriul adoptat pentru clasificărea numelor este cel al originii și, de asemenea, vom prezenta și stratificarea antroponimiei românești.

Pentru a prezenta stratificarea antroponimiei românești am aplelat la opiniile onomaștilor: Al. Graur, Ștefan Pașca, N. A. Constantinescu și Christian Ionescu.

3. Originea și importanța numelor calendaristice la popoarele ortodoxe balcanice. Fondul comun onomastic în aria balcanică este alcătuit din calendarul ortodox, care a fost un produs al culturii bizantine. Importanța numelor calendaristice constă și în faptul că ele reprezintă încă o sursă inepuizabilă de formare a noi nume și au, de asemenea, o foarte mare putere de derivare, fapt demonstrat și în această lucrare. Totodată, au o foarte mare circulație.

Întrucât și sistemul antroponimic este unul viu, dinamic am încercat să înregistrăm și câteva schimbări de ordin grafic în numele calendaristice, fapt ce susține dorința de păstrare a numelor calendaristice, dar și existența tendinței de occidentalizare a numelor, de exemplu Alexandra > Alessandra.

II Capitolul Studiul comparativ al numelor calendaristice la popoarele ortodoxe balcanice cuprinde, de asemenea, mai multe subcapitole. Pentru a prezenta impactul factorului timp și a celui religios asupra mentalității popoarelor balcanice am preluat numele calendaristice din calendarele creștine, anul 2001. Astfel, am observat că numele precum: Acachie, Achepsima, Agav, Antioh, Caius, Calid, Calisa, Candid, Carion, Cuprie, Dasie, Didim nu mai sunt folosite în sistemul denominativ al popoarelor balcanice, iar o serie de nume sunt folosite mai ales în mediul monahal: Agapia, Manasie, Manasie, Teoctist etc.

Pentru redarea, la nivel sincronic a numelor calendaristice comune popoarelor balcanice am folosit dicționare onomastice ale lingviștilor, pentru română: N. A. Constantinescu, Iorgu Iordan, Christian Ionescu și Domnița Tomescu; pentru albaneză, studiile publicate de Eqrem Çabej; pentru bulgară, Стефан Илчев, pentru greacă, Γ. Μπαμπινιοτι, pentru macedoneană Трајко Стаматоски, iar pentru sârbă Milica Grković, Velibor Lazarević, Velimir Mihajlović și Mile Tomici.

1. Diminutive. Voi prezenta trăsăturile comune, dar și pe cele specifice fiecărei limbi balcanice în prezentarea sistemului denominativ oficial. Dacă în trecut numele diminutivale erau folosite mai mult stilistic, pentru a arăta afectivitatea și nu erau înregistrate ca formule oficiale, vom observa că acestea sunt înregistrate și în sistemele oficiale, fapt susținut de prezența lor în dicționarele onomastice. De asemenea, vom prezenta afixele comune și pe cele specifice fiecărei limbi balcanice în formarea diminutivelor.

2. Hipocoristice. Am încercat, prin prezentarea formelor preluate din dicționarele fiecărei limbi o comparație între criteriul de formare a hipocoristicelor albaneze, bulgărești, grecești, sârbești, macedonene și cele românești, la nivel sincronic. Deși aceste forme sunt rezultatul unui îndelung proces în spații diferite, totuși există unele analogii în sistemul de trunchiere românesc și celelalte, dar și unele tendințe individualizatoare. De asemenea, este foarte greu uneori să se dovedească, în cazul când anumite forme hipocoristice sunt atestate simultan în mai multe limbi, dacă sunt creații spontane sau împrumuturi. Totuși pentru o bună parte a cazurilor, putem să avem o certitudine în această privință.

3. Nume de familie. Dacă formele diminutivale și cele hipocoristice sunt creații subiective, totuși numele de familie au un caracter imuabil, și de aceea nu sunt înregistrate mari schimbări decât din punctul de vedere al structurii.

4. Toponime. Alături de antroponime, toponimele reprezintă domeniul principal al onomasticii, toponimia fiind considerată drept istoria nescrisă a unui popor, întrucât multe evenimente istorice, economico-sociale și politice își găsesc reflectarea în toponimie. Faptul că toponimele provenite din numele calendaristice și chiar din hipocoristicele acestora sunt comune popoarelor balcanice susține încă o dată importanța și vechimea numelor calendaristice.

5. Frecvența numelor calendaristice. Importanța numelor calendaristice este susținută și de frecvența acestora în sistemul denominativ oficial. Prezentarea frecvenței acestor nume s-a făcut ținându-se cont de statisticile onomaștilor.

Atât timpul cât și spațiul acordate acestei lucrări nu ne-au permis discutarea numelor calendaristice înregistrate numai în două sau trei limbi; pe viitor vom analiza și aceste nume, întrucât dispariția lor din sistemul actual denominativ are, probabil, niște cauze, cum ar fi: moda, eufonia și chiar tendința spre occidentaliuzare a numelor.

Cu certitudine lucrarea se vrea un studiu amplu și bine documentat asupra numelor calendaristice popoarelor balcanice, care ajută la stabilirea unor concordanțe între limbi diferite ca etnogeneză, dar înrudite geografic.

Fără a avea pretenția de a fi epuizat numeroasele probleme, ținând cont că și sistemul antroponimic este unul dinamic, viu, într-o continuă schimbare, prezenta lucrare ar putea constitui un punct de plecare pentru cercetările ulterioare.

I BAZELE ISTORICE ALE ONOMASTICII

1. EVOLUȚIA ONOMASTICII ROMÂNEȘTI

Sistemul antroponimic, în general, este rezultatul unui proces îndelungat de evoluție a numelor în timp și spațiu, în dezvoltarea lor numele implică o multitudine de factori atât lingvistici, cât și extralingvistici: sociali, economici, politici, juridici, psihologici și, mai ales, factorii generați de influența mass-media.

Onomastica, drept ramură lingvistică independentă, a apărut pe la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, și se bucură de o autonomie pronunțată, dar cu implicații adânci în alte discipline cum ar fi: psihologia, filozofia, sociologia, demografia, istoria, geografia etc.

Obiectul onomasticii îl reprezintă numele proprii, care constituie un conglomerat de nume cu mai multe subcategorii: nume de persoane, nume de locuri, nume de animale, nume de astre, nume de fenomene ale naturii. Cele mai cuprinzătoare subcategorii sunt primele două: numele de persoană și numele de locuri, care au devenit și domenii distincte, antroponimia și toponimia, astăzi discipline bine conturate în cercetările lingvistice. Celelalte subcategorii au și ele o individualitate accentuată, însă nu se manifestă ca discipline independente.

În rândurile ce urmează vom face o incursiune cronologică asupra studiilor și cercetărilor dedicate antroponimiei românești.

Antroponimia românească a fost mai puțin studiată înainte de anul 1900. Broșura lui I. A. Candrea, Poreclele, analizează o categorie specifică de nume, poreclele, categorie ce nu poate fi studiată decât în relație cu antroponimele propriu-zise: cu numele de botez și de familie, acestea din urmă nu au format, însă obiectul cercetării de până atunci (Candrea, Poreclele).

„În secolul al XIX-lea, în domeniul onomasticii se inițiază cercetări, care au sensibilizat oamenii de știință și de cultură, în legătură cu importanța studierii numelor proprii, însă limitele acestor cercetări constau în „amatorismul” studiilor în abordarea selectivă a numelor pe criteriul vechimii.” (Toma, Onomastica, 202).

Onomastica secolului al XX-lea poate fi caracterizată prin câteva trăsături esențiale: domeniul este abordat mai mult lingvistic (chiar dacă istoricii și geografii continuă să aibă contribuții importante); preocupările de toponimie continuă să fie în prim-plan, dar antroponimia începe să câștige teren și să rețină atenția cercetătorilor mult mai frecvent decât înainte. De asemenea, se impun inițiativele de grup ample și sistematice a căror derulare se întinde pe domenii întregi și implică un număr mare de cercetători; studiile la nivel sincronic se înmulțesc, iar cele la nivel diacronic trec pe planul al doilea. Apar numeroși onomaști, lingviști, geografi sau istorici a căror preocupare prioritară devine cercetarea numelor proprii și, grupați în câteva „școli” realizează lucrări de amploare și desfășoară un larg dialog științific prin organizarea, la nivel național și local de simpozioane, consfătuiri, congrese naționale și internaționale, publicarea de reviste speciale de onomastică din țară și din străinătate.

Perioada interbelică devine din ce în ce mai bogată și în domeniul acesta realizându-se câteva evoluții decisive în studiul antroponimelor.

O primă încercare în acest sens o reprezintă „școala” de onomastică, care-i grupează pe elevii lui Sextil Pușcariu în jurul acestuia și al Muzeului Limbei Române. De asemenea, tot în această perioadă încep și studiile numelor proprii, din perspectivă sincronică.

Onomastica românească intră și în atenția cercetătorilor străini, lingviști precum G. Weigand și G. Kisch care se vor ocupa de numele românești, iar cercetătorii români vor studia numele de locuri și de persoane din țările învecinate. Dintre aceștia, îi menționăm pe S. Pușcariu, Ovid. Densusianu și N. Drăganu.

Onomastica este implicată în clarificarea unor probleme de istorie a poporului și limbii române. „Cercetările numelor proprii devin obiect de studiu în învățământul superior, publicându-se în această perioadă câteva cursuri universitare” (Densusianu, PTO și Candrea, OR), care au consecințe asupra cercetărilor ulterioare.

O sursă utilă de informare și orientare în sistemul antroponimic o constituie lucrarea lui N. Drăganu, Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și onomasticii, (Drăganu, Românii) exemplară pentru valorificarea istorică a informațiilor cuprinse în numele de locuri și de persoane.

Referitor la numele de locuri trebuie amintite și dicționarele toponimice de o valoare incontestabilă pentru lingvistica românească: Dicționarul toponimic al Banatului, Dicționarul toponimic al României, Oltenia, I, II, III, IV, V (DTRO).

Preocupările pentru studierea numelor de persoană sunt mult mai reduse și mai puțin avizate științific decât cele care privesc toponimele. Se înregistrează câteva încercări de identificare a unor antroponime și se descoperă câteva probleme teoretice noi, iar antroponimia este corelată cu istoria, sociologia și demografia.

Este meritul antroponimie și al toponimiei de a da o contribuție destul de prețioasă lingvisticii și istoriei.

Sursele documentare și lipsa metodelor lingvistice adecvate i-au făcut pe lingviști să ezite în a se ocupa de etimologia numelor de persoane. Totuși, problemelor generale ale denominației personale li se acordă atenția cuvenită într-un excelent studiu de Ștefan Pașca, Nume de persoane și nume de animale în Țara Oltului (Pașca, Nume), care deși este limitat în spațiu la o regiune restrânsă, totuși ajunge la o serie de rezultate și oferă sugestii de o valoare incontestabilă. Autorul remarcă existența a două sisteme denominative personale, unul oficial și altul popular, sisteme care se influențează reciproc. În cadrul acestora denominația se realizează prin formule de denominație personală. Numele de persoane, constituite în formule sunt analizate ca elemente a trei clase funcționale: formulele de denominație din sistemul oficial sunt alcătuite din elemente care se repartizează în clasele: nume de botez, nume de familie și supranume (Pașca, Nume, 92). Elementele care au funcția de nume de familie și de supranume sunt clasificate apoi, din punctul de vedere al originii semantice în: nume de origine, nume de îndeletniciri, nume de particularități fizice și psihice și nume folosite figurat. Elementele din ultimele două clase corespund poreclelor, net diferențiate de către autor de supranume (Pașca, Nume, 61). Autorul își prezintă concepția privind distincția între poreclă și supranume „Necesitatea utilizării termenului supranume este dictată de împrejurarea că acesta are o funcțiune exclusiv antroponomastică, pe când porecla indică o funcțiune semantică” (Pașca, Nume, 61).

Sunt stabilite și criteriile extralingvistice în acordarea numelor de botez: social-economice și culturale, de credințe, tradiții și chiar de modă. Tendințele de schimbare a inventarului și structurii numelor sunt puse pe seama factorilor extralingvistici: deplasările de populație dintr-o zonă într-alta și influențele urbane în localitățile rurale.

Așadar, concluziile desprinse din cercetarea numelor dintr-o regiune restrânsă devin modele metodologice pentru întregul sistem antroponimic românesc.

Cea de-a doua lucrare de referință din domeniul cercetării numelor de persoane este Nume de persoane de Al. Graur, în care autorul stabilește originea unui număr mare de nume de botez sau de familie, căile de pătrundere și transformările suferite de acestea în limba română, iar abordarea problemelor de morfologie, ortografie, ortoepie și de formare a numelor de persoane românești este remarcabilă și prin aceea că oferă sugestii unor domenii și direcții de cercetare în antroponimia românească.

Lingviștii bucureșteni au contribuit la promovarea cercetării numelor de persoane prin ținerea și publicarea unor cursuri universitare, în care au dezbătut principiile studierii lingvistice a numelor de persoană și au oferit numeroase soluții etimologice.

Christian Ionescu a publicat sub conducerea științifică a acad. Al. Graur lucrarea Antroponimia românească, foarte valoroasă pentru sistemul antroponimic românesc. Autorul și-a structurat lucrarea în trei părți: în prima parte sunt prezentate trăsăturile generale ale sistemului antroponimic actual; în cea de-a doua parte este descrisă antroponimia din secolele XIV-XVII și construirea unui model al sistemului din epoca cercetată prin metoda comparativă a celor două sisteme, iar în partea a treia este prezentată evoluția generală a sistemului antroponimic românesc.

Orientarea cercetării antroponimelor spre masa numelor determină desprinderea unor concluzii extralingvistice: istorice, sociologice, demografice și realizarea unor distincții, teoretice și metodologice: porecle-supranume – nume de botez – nume de familie; sistem popular – sistem oficial de denominație.

Principiul sincronismului promovat de Eugen Lovinescu (Lovinescu, ILRC, 1900-1937) se aplică și în onomastică. Astfel, se înregistrează o sincronizare cu dinamica domeniului pe plan european, prin participarea cercetătorilor români la manifestările științifice internaționale.

Toate acestea sunt argumente suficiente pentru a considera că, de la începutul secolului al XX-lea și până la cel De-al Doilea Război Mondial, antroponimia românească a marcat pași importanți atât în ceea ce privește metodele de investigație, cât și în domeniul studierii materialului onomastic.

În domeniul antroponimiei, „saltul” față de perioada interbelică este mai mare în ceea ce privește atât temele abordate și metodele folosite, cât și numărul cercetătorilor care se ocupă de studiul numelor de persoane.

Însă, studiile românești de antroponimie marchează evoluții importante, definitorii pentru constituirea onomasticii ca domeniu lingvistic autonom mai ales în perioada postbelică, impunându-se constituirea de noi domenii și orientări. De asemenea, onomastica se extinde și se diversifică atât din punctul de vedere al tematicii abordate, cât și în ceea ce privește metodele de cercetare.

Datorită numărului mare de studii asupra numelor proprii se impune constituirea din anul 1961, a unui capitol special de onomastică, iar din 1965 a unor capitole distincte de toponimie și de antroponimie, în cadrul bibliografiilor anuale de lingvistică românească publicate în revista Limba română.

Prima lucrare semnificativă postbelică o constituie culegerea de studii prilejuită de cel de-al VI-lea Congres Internațional de Științe Onomastice (SMO, Cluj, 1969).

Începând cu anul 1966, atât la nivel național, cât și pe plan local, se organizează simpozioane, consfătuiri, colocvii, comunicări științifice având ca temă onomastica românească. De amintit sunt simpozioanele naționale de la Cluj, organizate din trei în trei ani (comunicările fiind publicate în Studii de onomastică, Cluj I-IV, 1976-1990) și colocviile de onomastică de la Institutul de Lingvistică din București și de la Institutul de Geografie din București, din anii 1970-1980.

Astfel, antroponimia devine o preocupare fundamentală în activitatea onomaștilor sau antroponomaștilor.

De asemenea, grație îndrumătorilor științifici se fac zeci de doctorate cu tematică onomastică, aceasta fiind un teren puțin studiat și explorat (îndrumătorii științifici cei mai activi în acest domeniu fiind Teofil Teaha și Gheorghe Bolocan), se țin cursuri speciale de onomastică, se publică culegerii de studii și chiar reviste de onomastică (cum am mai amintit apare la Cluj Studii de onomastică începând din 1976 și la Craiova începând din 1995 Studii și cercetări de onomastică); se formează „școli” de onomastică la București (unde, în 1967, se înființează în cadrul Institutului de Lingvistică, un Sector de onomastică), Iași, Timișoara, Craiova (unde a funcționat, între 1992-2005, un Laborator de onomastică), Pitești, Galați, Suceava, Baia-Mare, Constanța care dau tonul la cercetarea numelor de locuri și persoane. Aceste echipe au fost coordonate de specialiști, printre care îi menționăm alături de Iorgu Iordan și Emil Petrovici, pe Ioan Pătruț, Gheorghe Bolocan și Dragoș Moldovean. Alături de aceștia, în echipe de cercetare individuale, desfășoară o activitate științifică bogată cadre didactice universitare, cercetători din institutele Academiei și studenți. Coordonarea acestora se face prin implicarea în diferite forme, la realizarea unor mari proiecte științifice: Dicționarul numelor de familie din România, coordonat de Laboratorul de Onomastică de la Universitatea din Craiova, înființat și mult timp condus de prof. univ. dr. Gh. Bolocan, iar în prezent de prof. univ. dr. Oancă Teodor.

Studiile și articolele de onomastică se înmulțesc și vor fi publicate în Cercetări de lingvistică de la Cluj, Studii și cercetări de lingvistică de la București și în Anuarul de Lingvistică și Istorie literară de la Iași.

Problematica abordată se modifică și ea, începând să fie cercetate, cu precădere, fenomene antroponimice de masă care solicită un gen nou de studii; dobândesc importanță problemele noi, teoretice, interdisciplinaritatea, cercetarea la nivel sincronic, precum și metodele moderne ca statistica, cartografia și lexicografia. Proiectele de amploare inițiate impun cercetări în echipă, coordonarea metodologiei, stabilirea unor tehnici de lucru precise, concentrarea rezultatelor în lucrări de tip monografic și lexicografic, precedate, însoțite și urmate de o diversitate de studii individuale.

Un merit aparte îl au cele două cărți ale lui Ioan Pătruț, Onomastică românească (Pătruț, Onomastică); Nume de persoane și nume de locuri românești (Pătruț, NPL) care aduc contribuții noi la cunoașterea structurii și provenienței numelor de persoane și de locuri românești. Autorul insistă asupra problemelor de metodă cu intenția de a evidenția necesitatea cercetării atente a relațiilor dintre antroponime și toponime. De asemenea, propune etimologii noi pornind de la formularea teoriei privind un sistem derivativ românesc după modelul slav în antroponimie.

Deosebit de importante sunt volumele colective de studii antroponimice și toponimice Contributions onomastique publièes à l’occasion du VI-e Congrès International des Scientes Onomastique à Műnich du 24 au 28 Août 1958, Bukarest, Studii și materiale de onomastică, Cluj, 1969; Studii de onomastică, Cluj, I-IV, 1976-1990, pentru circulația rapidă a ideilor.

Lucrările de antroponimie se ocupă de originea și evoluția sistemului denominativ personal. „Școala” de la Cluj se află în frunte și la acest capitol, dezvoltând „studiile” în câteva direcții: culegerea de pe teren și interpretarea monografică a numelor de persoane din anumite localități sau grupuri de localități; dezbaterea unor probleme teoretice privind statutul de nume propriu al antroponimelor; studierea unor categorii formale sau onomasiologice de antroponime. Aceste tipuri de cercetări sunt îmbrățișate de specialiștii din alte centre: București, Iași, Timișoara, Craiova și Pitești. Deși predomină studiile și articolele de dimensiuni reduse (articole, note, micromonografii, comunicări), totuși se publică și cărți, culegeri de nume din documentele vechi, lucrări lexicografice, sinteze etc.

Antroponimele dețin primul loc în discuțiile teoretice privind rolul numelui propriu și sfera onomasticii, raportul nume propriu-nume comun, sistemul numelor proprii etimologia numelor proprii etc. (Sabina Teiuș, Despre; Ionescu, Observații).

Christian Ionescu, valorizând contribuția românească și străină în domeniul cercetării teoretice a ansamblului de nume de persoane, propune o nouă modalitate de analiză, în care sincronicul este separat de diacronic și clasificările sunt operate pe baza unor criterii stricte: criteriul funcției antroponimice și criteriul structurii, terminologia fiind una mult mai riguroasă (Ionescu, Observații).

Sunt abordate și problemele propriu-zise ale numelor de persoane: baza psihosocială și evoluția procesului de denominație personală (Ionescu Observații, 519-528; Sistemul, 243-252; Ionică, Aspecte, 147-160); mecanismul creării prenumelor, numelor de familie, supranumelor, poreclelor și hipocoristicelor românești, schimbarea valorii onomasiologice (Constantinescu, DOR; Graur, NP; Ionescu, MEO; Iordan, DNFR; Iordan, Influența, 41-49) și a comportamentului lingvistic prin trecerea de la o clasă la alta. De asemenea, se discută și probleme gramaticale ale numelor de persoană genul, numărul, articularea, derivarea, structurile sintactice, pronunțarea și conotațiile lor expresive (Bolocan, Despre grafia, 221-226; Tomescu, Gramatica, Mihăilă, Despre geneza; Andrei, Semantica)

Inițiativa din perioada interbelică a Muzeului Limbii Române de la Cluj de a culege din teren pe baza unui chestionar numele de persoane este reluată prin alcătuirea (în anul 1964) unui amplu chestionar și utilizarea lui în anchetele unor localități sau zone, ce vor pune în circuit un material antroponimic bogat, clasificat și interpretat din diverse perspective. Același rol îl îndeplinesc cursurile universitare (Homorodean, PO, 1980- Universitatea din Cluj) și monumentalele sinteze onomastice Nume de persoane, de Graur, Mică enciclopedie onomastică, de Christian Ionescu și Dicționarul numelor de familie de Iorgu Iordan.

O primă sinteză a numelor de persoane românești este dată de istoricul N. A. Constantinescu (Constantinescu, DOR), în care abundă și informațiile istorice, și biblice. Este primul istoric care aduce în discuție numele calendaristice și numele laice, propunând și o clasificare a acestora. Autorul nu se ocupă de numele actuale ci numai de cele întâlnite în documente mai vechi și se bazează pe un amplu material documentar cu ajutorul căruia se poate demonstra vechimea numelor și stabilirea etimologiei. Dicționarul onomastic românesc este singura colecție amplă a materialului antroponimic din documente istorice referitoare la întreg teritoriul românesc.

În 1983 Iorgu Iordan redactează un voluminos Dicționar al numelor de familie românești, în care propune etimologii pentru aproape 50.000 de forme, care îndeplinesc rolul de nume de familie pe teritoriul României. Aceasta este prima lucrare a numelor de familie, lucrările anterioare ocupându-se mai mult de numele individuale.

Ioan Pătruț într-o serie de articole și în două cărți, stabilește mecanismul lingvistic pe baza căruia sunt formate diversele categorii antroponimice românești: prenumele, numele de familie și supranumele. Multe dintre numele de persoane și dintre toponimele considerate anterior slave dobândesc o bază românească, în urma unor noi transferuri funcționale de la hipocoristice la supranume, nume de familie sau de locuri realizând astfel disocierea metodologică între numele slave și cele aparent slave.

O serie de specialiști din diferite centre participă sub coordonarea lui Marius Sala la realizarea Dicționarului istoric al numelor de familie romanice (PATROM), proiect inițiat în urmă cu un deceniu și patronat de Comitetul Internațional al Științelor Onomastice, Societatea de Lingvistică Romanică, Societatea Americană a Numelui și Societatea Canadiană pentru Studiul Numelor.

Sfârșitul de secol XX continuă direcțiile de cercetare a numelor proprii realizate în ultimele decenii. O tendință în cercetarea numelor o constituie caracterul interdisciplinar al acestui sistem, precum și relevarea importanței numelui la nivel dialectal (Brâncuș, Peștișori; Tomici, Elemente…, 45-60; Petrișor, The contribution…, Goicu, Nume). Dintre acestea semnalăm analiza detaliată și completă a antroponimiei din comuna Rucăr, județul Argeș (Bărboi, Onomastica, 10-85).

Noutatea ultimelor două decenii constă în considerarea numelor proprii un sistem distinct, organizat după reguli onomastice și diferențiat în ceea ce privește semantica, morfologia și sintaxa.

Debutul secolului al XXI-lea va sta sub auspiciile preocupărilor pentru antroponimia și toponimia românească, atât la nivel național, cât și local. La nivel național, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” propune, în anul 2005, continuarea proiectului internațional PatRom, vol. V și VI, cu titlul Nume de familie din română și celelalte limbi romanice (conducător Domnița Tomescu). Un alt program al Institutului de Lingvistică îl reprezintă Tezaurul toponimic al României, ce are drept proiect Dicționarul toponimic al României, Muntenia, vol. I și II coordonate de profesor universitar doctor Nicolae Saramandu și Dicționarul toponimic al României. Oltenia, vol. VI, coordonat de Ecaterina Mihăilă.

La nivel local, continuă analizele sincronice și diacronice dedicate antroponimiei și toponimiei, astfel în anul 2002 vor fi dedicate onomasticii dobrogene, două lucrări, Toponimia dobrogeană a Lilianei Ionescu și Antroponimie dobrogeană, a Lilianei Lazia, ambele lucrări aflate sub conducerea științifică a profesorilor universitari doctori Gheorghe Bolocan și Mile Tomici.

O sinteză de o valoare incontestabila pentru onomastica dobrogeană, și nu numai, o reprezintă lucrarea Onomasticon dobrogean. Nume de familie de Mile Tomici și Persida Andronache, București, 2005. Această lucrare constituie prima încercare de analiză a tuturor formelor cu funcție de nume de familie înregistrate, în Dobrogea, în perioada 1991 – 2002. Mozaicul dialectal al Dobrogei este susținut și din punct de vedere onomastic, numele de familie românești coexistând cu cele de alte origini: albaneză, bulgară, germană, greacă, macedoneană, rusă, sârbă, turcă, ucraineană, ungurească etc. Dicționarul înregistrează exhaustiv toate numele de familie din această regiune, astfel că am întâlnit și forme atestate la un singur purtător sau forme neînregistrate în alte dicționare.

La Universitatea „Ovidius” din Constanța se pregătesc o serie de lucrări pe tema onomastica dobrogeană sub conducerea prof. univ. dr. Mile Tomici. Primul volum, mai sus amintit privind Nume de familie este publicat, urmează volumul II cu Prenume, volumul III Supranume și ultimul, volumul IV Nume de locuri dobrogene. Toate aceste volume vor constitui Tezaurul onomastic dobrogean, considerat parte componentă a Tezaurului onomastic al României.

Așadar, numărul specialiștilor care abordează problema sistemului antroponimic, atât la nivel regional, cât și la nivel național este numeros, iar inițiativele creării Tezaurelor onomastice sunt lăudabile și demne de urmat.

În acest capitol i-am adus în discuție pe lingviștii cei mai importanți, care au dedicat studii și lucrări semnificative antroponimiei românești.

2. NUME CALENDARISTICE ȘI NUME LAICE – CONSIDERAȚII GENERALE

Numele, element constitutiv al limbii fiecărui popor, este o secvență sonoră, semnificat, și o componentă semantică, semnificant, folosită constant pentru a desemna o anumită persoană și având o semnificație inițială. Numele de botez, în special, sunt fixate prin voința părinților, reprezentând o parte din tradiția și istoria țării și reflectând în același timp modul de viață a oamenilor precum și mentalitatea lor.

În antichitate, numele personal era considerat mai mult decât un semn de identificare, el era o dimensiune esențială a individului. În nume se regăsesc toate caracteristicile simbolului: 1.„este încărcat cu semnificație; 2. scriind sau rostind numele unei persoane o faci sa trăiască; 3. Cunoașterea numelui cuiva dă ascendent asupra respectivei persoane” (Chevalier, DS, 354).

În creștinism, numele se eliberează de conotațiile magice și nu mai exercită determinismul asupra destinului uman „Numele unui sfânt sau un nume care-l invocă pe Dumnezeu nu are nici o semnificație fără o participare conștientă la realitatea evocată” (Petrache, DENB, 5-6).

Așadar, în evoluția sistemului antroponimic românesc prin transmiterea unui nume descendenților acesta își pierde cu timpul încărcătura semantică, păstrându-și numai funcția de identificare și rămânând o simplă etichetă cu rol de identificare.

Este greu de crezut astăzi că într-o societate modernă, cu o circulație largă a mijloacelor de informație și cu o interferență tot mai relevantă a straturilor sociale mai pot fi date nume care să influențeze caracterul copilului. Al. Graur afirma „dacă numele actuale nefiind alese de purtătorii lor, nu ne pot lămuri asupra caracterului acestora, în schimb ele ne pot da o indicație asupra mentalității părinților” (Graur, NP, 18).

Desemnarea prin nume proprii se realizează prin unități cu funcție denotativă socializată, numite formule antroponimice, care pot fi oficiale (reprezentate de documente istorice, înscrisuri oficiale din administrație, școală, armată etc.) și formule antroponimice neoficiale/ sistem popular, așa cum apar în anumite grupuri sociale. Cele două sisteme sunt independente și se influențează reciproc.

Sistemul oficial denominativ românesc are la bază formula: nume de botez + nume de familie. Cea mai veche formulă de denominație era: 1. numele unic (de botez sau supranume); 2. numele compus din două elemente: numele de botez al individului pus în relație cu ascendentul său : A filius B, cu alt individ de care depindea din punct de vedere social sau economic, cu locul de origine, cu îndeletnicirea personală sau cu o particularitate a individului. Prin ereditate, al doilea element a devenit un stigmat onomastic la mai multor indivizi din același grup social și pentru a se evita confuzia între aceștia s-a recurs la un alt element: 3. supranumele. (Pașca, Nume, 60-61)

Deși este produsul acelorași factori: psihologici, sociali și economici, sistemul de denominație popular sau neoficial diferă de cel oficial, ambele sisteme denominative indică apartenența unui individ la un grup de rude. (Pașca, Nume, 74)

Numele de botez ocupă un rol fundamental în sistemul denominativ, întrucât el rămâne imuabil pe toată durata vieții individului, celelalte elemente ale formulei de denominație se schimbă prin înlocuirea după circumstanțele sociale și economice.

Din punctul de vedere al funcțiilor antroponimice, elementele constitutive ale formulelor oficiale se repartizează în două clase: 1. nume individuale sau prenume; 2. nume de familie.

Desemnând pe unul dintre membrii familiei spre a-i deosebi de ceilalți, numele individuale sunt obligatorii și fixe, schimbare lor neputându-se realiza decât printr-o serie de formalități prevăzute de legea numelui. Numele individuale, impuse copilului încă de la naștere, sunt alese de către părinți după anumite criterii obiective sau subiective, dintr-un număr relativ limitat, dar care se află într-o continuă schimbare.

Între numele individual și numele de familie se stabilește un raport de interdependență: primul presupune și impune existența celui de-al doilea și invers. Din punct de vedere sintactic, între numele individual și cel de familie se stabilește un raport de tipul determinat + determinant, cel de-al doilea fiind întotdeauna un atribut substantival apozițional în nominativ (Ionescu, Antroponimia, 12).

Din punct de vedere funcțional, formulele cu nume proprii sunt considerate antroponime în performanță și se situează în planul limbii (Vincenz, Structuralisme, 391).

În redarea unităților funcționale vom folosi terminologia propusă de Christian Ionescu: nume individuale pentru desemnarea numelui de botez, întrucât numele de botez este un termen corect folosit, când numele sunt date și alese din onomasticonul creștin, pe când numele individual nu este întotdeauna și nume de botez. De asemenea, un nume de botez din punctul de vedere al funcției poate fi și nume de familie sau supranume.

Așadar, având în vedere aceste considerații, vom folosi sintagma nume individual pentru redarea funcției antroponimice în variație liberă cu cel al prenumelui.

Sintagma nume de botez o vom folosi, în lucrarea de față, strict la redarea numelor preluate din calendare.

Prin caracterul său binar, nume individual + nume de familie, formula oficială românească se încadrează în sistemul actual balcanic, de exemplu alb. Aleksandër Xhuvani, bg. Александър Алекандров, mac. Todor Ivanov, sb. Avram Avramović.

Materialul antroponimic românesc cuprinde elemente eterogene așezate în straturi succesive, în funcție de factorii extralingvistici: sociali, istorici și culturali. Numele își au individualitatea lor datorată personalității și voinței persoanelor, care dau și care poartă numele.

Din punctul de vedere al semnificației originare, numele sunt împărțite în două categorii: nume de inspirație profană sau laică (descriptive) și nume de inspirație religioasă (calendaristice).

În dezvoltarea antroponimiei românești distingem mai multe etape:

a) În perioada de formare a poporului și limbii române au circulat nume daco-romane (menționate de inscripțiile aflate în provinciile dunărene romanizate) și nume de sfinți, mai ales cele ale martirilor creștini. Înainte de a veni în contact cu slavii, strămoșii românilor au adoptat creștinismul în limba latină (Ionescu, MEO, 16). Vechea religie, dacă nu putea să supraviețuiască în formele ei inițiale, este integrată în religia romană. Creștinismul nu a fost îngăduit în Imperiul Roman decât în vremea împăratului Constantin cel Mare, după anul 313 d.H. Convertirea poporului daco-roman din stânga Dunării s-a făcut între anii 350-450 d.H. (Giurescu, IR, 144). Așadar, procesul etnogenezei poporului român s-a sprijinit pe două componente: romanizarea și creștinarea.

Caracterul latin al creștinismului din Dacia și Moesia este întărit și de păstrarea terminologiei latine. Printre aceste cuvinte se numără și termenul sânt, cu variantele sân, sâm < lat. sanctus. Dialectele, aromân și meglenoromân, păstrează și ele acest termen sub diferite forme: arom. sâmtu și megl. somt.

Dialectele daco-român, aromân și meglenoromân păstrează în prezent termenul latinesc sanctus numai în compusele cu nume de sfinți care reprezintă și denumirile populare ale sărbătorilor creștine (Goicu, Termeni, 202-203).

Sfinții au fost priviți ca protectori și apărători ai oamenilor împotriva unor calamități, boli și mult timp oamenii au fost desemnați cu nume de sfinți pentru a fi apărați. Creștinii credeau că purtând nume de sfânt primesc ajutorul acestora prin mijlocirile lor către Dumnezeu.

Dintre numele de sfinți și sărbători, care s-au păstrat până în perioada izvoarelor scrise amintim:

Sânvăsâi < lat. Sanctus Vasile

Sângeorz, Giorzu < lat. Sanctus Georgius

Sâmpetru < lat. Sanctus Petrus

Sânziene < lat. Sanctus Dies Johannis „sfânta zi a lui Ion” este întâlnit cu varianta fonetică Sâmziene și Sumzâiene, Sunt’Ionu

Sâmta’Marie /Stă Mărie

Sânnicoară (cu transformările fonetice: -l-> -r-; diftongarea lui o > oa; închiderea lui á în poziție nazală la â: Sanctus Nicola > Sânnicoară.

Sâmedru (cu variantele Sumedru și Simedru) < lat. Sanctus Demetrius.

În onomastică numele mai vechi Sâmedru era nume de botez pentru cei, care se nășteau în preajma acestei zilede sărbătoare. Petar Skok a interpretat numele localității Smederevo ca fiind o slavizare a numelui Smedru (Sumedru) < lat. Sanctus Demetrius (Goicu, Termeni, 209).

Așadar, termenul sânt este o dovadă relevantă a începuturilor creștinării noastre precum și a începuturilor sistemului denominativ românesc cu nume de sfinți. Printre numele de formație românească, care au supraviețuit până în epoca izvoarelor scrise menționăm și câteva nume, care provin de la nume de sărbători creștine și de la nume de sfinți care circulau și ca nume de persoane: Crăciun, Pascu (de la Paște), Flor, Îndrea, Măria, Marin, Paștiu, Toador etc.

Tot din perioada cristalizării limbii române provin și unele nume laice formate din cuvinte de origine tracă : Bucur, Brad, Moș, Murg (nume comune cu limba albaneză Bukur, Mosh) sau din limba latină, nume care erau, de fapt, porecle. Ele s-au format din cuvinte comune de origine latină, denumind mai ales nume de flori, de fructe și nume de animale: Brăduț, Brândușa, Busuioc, Cireașa, Crenguța, Mugur, Rodica (Graur, NP, 53); nume de culoare: Albu, Căruntu, Negrea; de rudenie: Fătu, Fecior, Sora, Tatu; nume de animale: Albina, Corbu, Leu, Lupu, Păun, Puiu, Ursu, Vulpe etc, precum și de la alte nume comune : Alin, Barbu, Doina, Soare (cu derivatul Sorin). Aceste nume sunt creații proprii sistemului antroponimic românesc și sunt simțite ca fiind autohtone din punct de vedere lingvistic. Vechimea lor și circulația mare le-au adaptat în mod desăvârșit și pentru totdeauna la sistemul fono-morfologic al limbii române (Iordan, DNFR, 14).

Numele de inspirație profană s-au format pe baza unor apelative de origine latină și anume cele care se referă la particularități fizice și psihice umane. Seria antroponimică cu privire la nume de însușiri umane, calități și defecte s-a format pe baza unei metonimii prin care se definește o persoană pornind de la o trăsătură exterioară sau interioară: Grasu, Lungu, Măruntu, Scurtu, Bunu, Surdu, Târziu, Tulbure etc., spre deosebire de jocul metaforic care este rezultatul unei asemănări: Butoi, Iepure etc.

Numele latinești au fost părăsite ca urmare a factorului cel mai important în alegerea numelui de către părinți, moda, care aducea în loc nume slave și nume calendaristice sau biblice (Graur, NP).

b) A doua etapă de îmbogățire a sistemului antroponimic laic au fost împrumuturile din alte limbi, un astfel de împrumut s-a datorat slavilor. Se remarcă încă o dată importanța factorilor extralingvistici în cristalizarea relațiilor și a influențelor.

Îmbogățirea antroponimiei românești cu elemente vechi slave a început după așezarea slavilor în Dacia și în cele două Moesii (după sec.VI-VII). În această perioadă, sub influența conviețuirii cu slavii, timp de câteva secole, s-au transmis românilor numeroase nume de persoane: Boga, Bogdan, Buda, Cernea, Dobre, Dragu, Neagu, Preda, Radu, Stan, Stoe, Stroe, Vîlcu, Vlad etc.

De asemenea, s-au primit și de la pecenegi și cumani o serie de toponime și antroponime precum: Batie, Berindei, Basarab, Coman, Tâncabă, Uzu etc., apoi și de la unguri.

Elementul slav în onomastica românească este rezultatul unei stratificări de lungă durată. La vechiul strat slav, pe care îl avem în comun cu bulgarii și sârbii s-a adăugat și altul în epoca folosirii limbii slave în cancelarie și biserică până în secolul al XVII-lea: unul de formă sud-slavă în Muntenia și altul datorat influenței ruse.

Al treilea strat este consecința imigrării elementelor ostășești, sârbești și bulgărești din secolul al XVIII-lea în Țara Românească, precum și a influențelor exercitate după anul 1700 de ierarhia sârbă din Carlovăț asupra Banatului și Ardealului. (Constantinescu, DOR, XXI).

c) A doua fază a răspândirii creștinismului se datorează influenței bizantine care a avut drept consecință pătrunderea unui număr foarte mare de antroponime de factură ortodoxă greco-slavă. În acest timp se impune materialul onomastic al cărților de ritual slavon (Ceaslov, Sinaxarele Mineelor) și din Sfânta Scriptură. Astfel, încep să circule numele biblice sau calendaristice, numite astfel după calendarele care au circulat de la începutul secolului al XIX-lea. Numele calendaristice au înlocuit o bună parte a onomasticonului daco-roman și slav de inspirație profană.

Creștinismul primitiv vedea în botez un mijloc de dizolvare a societății păgâne, de aceea numele introduse acum sunt în mare parte de origine ebraică, greacă și chiar latină. Se răspândesc nume precum:

Adam < ebr. Adhamah „sol, pământ”

Andrei < gr. Άνδρéας „bărbăție, curaj” < gr. áνδρας „bărbat”

Andronic < gr. Άνδρóνικος „bărbat victorios” < gr. áνδρος „bărbat”+ νíκη „victorie”

Anna < ebr. Hannah „Iahve a avut, Iahve s-a îndurat “

Daniel < ebr. Daniyyel „Dumnezeu m-a judecat”

David < ebr. Dawidh „iubit de Dumnezeu"

Emanuel < ebr. Imanu’El cu semnificația „cu noi este Dumnezeu”

Gabriel < ebr. Gabri` El „Dumnezeu a fost puternic”

Maria < ebr. Maryam sau Miryam, nume afectiv de origine egipteană, format de la mri “iubit, drag” și sufixul afectiv ebraic “-am”

Mihail < ebr. Miha’El „Cine este ca Dumnezeu?”

Gheorghe < gr. Γεóργος < gr. γεóργος „agricultor, țăran”

Oreste < gr. Όρóς „cel care locuiește în munte”

Anton < lat. Antonius

Paul < cognomen roman Paul(l)us, corespunzător adj. paul(l)us „mic”

Marcu < lat. Marcus, derivat de la numele regelui războiului „Marte” având semnificația „dedicat lui Marte”

Lucia < lat. Lucius „a face lumină” (Petrache, DENB).

Alături de numele purtate în formă oficială ca: Antonie, Dimitrie, Gheorghie, Ioan, Vasilie etc. se mai adaugă și derivatele acestora.

Ceea ce caracterizează numele calendaristice este marea lor putere de derivare și de formare a hipocoristicelor. I. A. Candrea în cursul Onomastica românească a evidențiat că în Oltenia 70% dintre bărbați poartă numele Ion și peste 75% dintre femei poartă numele Maria (Candrea, Onomastică, 26).

La acest sistem onomastic se mai adaugă în aceeași perioadă și derivatele acestor nume create de români, precum și cele împrumutate de la vecinii albanezi, bulgari, greci sârbi și unguri. Aceste împrumuturi sunt relevante mai ales la nivel dialectal (au variante regionale de origine străină): Elena→Ilona (magh.), Ion→Ivan (bg.), Ion→ Ienache și Enache (gr.), Janos→(magh.), Jovan→(sb.), Gheorghe→Iorgu, Iorga (gr.).

Așadar, în perioada cuprinsă între secolele al XII-lea și al XIX-lea antroponimia românească se caracterizează printr-un pronunțat caracter hagiografic, datorită influenței culturii bisericești, în comparație cu numele laice de creație românească sau împrumutate.

d) Ultima etapă este considerată perioada modernă a antroponimiei românești, avînd drept caracteristică prezența numelor livrești latine preluate din istoria romană, sub influența Școlii Ardelene. Apariția acestor nume latine de tip cult reprezintă începutul modernizării și sincronizării unei părți din nomenclatura antroponimiei românești. Între anii 1800-1825 apar prenume preluate din istorie: Brutus, Cezar, Iulius, Traian, Victor, precum și prenume calendaristice: Antoniu, Augustin, Demetrie cu variantele Demetru, Dionisiu, Eugenie, Gabriel, ce dublau prenumele calendaristice vechi.

În perioada cuprinsă între anii 1826-1850 se înregistrează apariția numelor istorice latinești de tipul: Adrian, Aurel, Emil, Enia, Iulia, Iustin, Pompiliu, Remus, Romul, Sever, Valeria, Victoria etc. (Cristureanu, Opiniile, 39-40)

Cel de-al treilea sfert al secolului al XIX-lea aduce o substanțială îmbogățire a numelor de botez latinești și unor nume mitologice romane: Anibal, Auguste, Camil, Cicerone, Claudia, Fabin, Flaviu, Hersilia, Horațiu, Iustinian, Laura, Livia, Marcel, Marius, Marțian, Maximilian, Octav, Ovid, alături de Ovidiu, Pompei, Quintus, Remus, Romulus, Sabina, Vespasian, Veturia, Virgil. (Cristureanu, Opiniile, 39-40)

Deși tendința de laicizare a numelor devine mai evidentă în această perioadă, totuși nu sunt uitate nici numele calendaristice. O contribuție importantă în latinizarea onomasticii a avut-o George Barițiu, care a publicat în revista Familia în 1871, articolul Numele de botez prin care dorește să ușureze părinților alegerea unui prenume declarându-se împotriva împrumuturilor de nume de la alte popoare.

Latinismul a înregistrat în sistemul antroponimic un succes parțial, nereușind să elimine numele de botez de tip calendaristic și nici să evite modernizarea prin împrumuturi de prenume din alte limbi moderne.

Constanța Bărboi în lucrarea Onomastică și istorie dintr-un inventar de nume de 6246 înregistrate în comuna Rucăr în anul 1973 constată că numele care aparțin onomasticonului creștin (inclusiv derivatele și hipocoristicele lor formate în română), intrate în diferite perioade, constituie nucleul inventarului, având și o frecvența ridicată. Numele apar, fie în forma lor veche, fie în cea modernă, împrumutată din onomastica romanică apuseană: Ion și Jean, Gheorghe și George, Pavel și Paul. Ceea ce este interesant este numărul mare de persoane care poartă numele în forma tradițională și nu modernă: Ion -851 persoane, pe când Jean, Jenel, Jenică -7 persoane; Gheorghe- 529 persoane și formele George, Georgel, Georgică – 3 persoane. O frecvență redusă o au însă numele calendaristice din Vechiul Testament: Agapie, Alexe, Anghel, Anton, Avram, Enache, Grigore, Samoil, Solomon, Veniamin etc.

În cazul prenumelor feminine se înregistrează aceeași situație: primele zece prenume feminine aparțin onomasticonului creștin, desemnând 55% din totalul persoanelor de sex feminin, la polul opus fiind înregistrate numele biblice: Anghelina, Chivuța, Eufrosina, Safta, Vasilica (Bărboi, Onomastică, 39-40).

Prin urmare, deși din punct de vedere statistic, numele care aparțin onomasticonului creștin este mic comparativ cu cele laice, totuși numele calendaristice au o frecvență deosebit de mare, o mai mare distribuție dialectală, precum și o mare putere de derivare (numele Ioan prezintă peste 650 de forme).

3. ORIGINEA ȘI IMPORTANȚA NUMELOR CALENDARISTICE LA POPOARELE ORTODOXE BALCANICE

Numele calendaristice au fost numite astfel după calendarele, care au început să circule la începutul secolului al XIX-lea. Zona balcanică are în comun, pe lângă multe concordanțe lingvistice și fondul antroponimic, care este alcătuit din calendarul ortodox, adică din elementul hagiografic în forma greco-slavă. Cultura bizantină, al cărei produs este calendarul ortodox, a contribuit la formarea fondului comun în antroponimia popoarelor ortodoxe, fond care diferă puțin, întrucât numele s-au adaptat fono-morfologic sistemului propriu fiecărei limbi.

Numele de sfinți, care au fost acceptate direct din cărțile de ritual: din Mineat (Colecția celor 12 minee „lunare” cu slujba pentru fiecare dintre cele 365 de zile ale anului, cuprinde la sinaxarul zilei peste 1200 de nume de sfinți, unele de origine ebraică, altele din greaca veche și din latină, iar numai câteva din persană, egipteană, siriană, neogreacă și slavă care au primit forma impusă de fonetismul medio grec), din Orologhion (Ceaslov) sau din Calendar, în forma originară reprezintă un produs al culturii bizantine.

Bisericile ortodoxe balcanice au primit creștinismul de la Constantinopol și, prin urmare, au primit calendarul bisericesc tot de la acest centru. Simeon Metafrastul este cel care a luat ca bază sinaxarul constantinopolian, pe care l-a combinat cu altele mai vechi ale Bisericilor locale, dând astfel forma completă a Sinaxarului Bisericii de Răsărit. La acesta Nicodim Aghiritul (sec. al XIII-lea d.H.) a adăugat sfinții greci și neomartirii greci până la vremea lui. Bartolomeo din Cutlumuș (sec. al XIX-lea d.H.) a dat forma finală a sinaxarelor din mineele ortodoxe, adăugând la numele calendaristice vechi și pe sfinții canonizați de unele Biserici autocefale. Prin urmare, Sinaxarul Sfinților ortodocși, folosit de toate popoarele balcanice este cel aghiotiric, la care s-au mai adăugat sfinții canonizați de Bisericile naționale în secolul al XX-lea: o canonizare fiind în anul 1955, iar cealaltă în anul 1992. Prima dată au fost canonizați șapte sfinți de origine română, iar în 1992 alți treisprezece (Preda, Sfinți, 11).

În ceea ce privește calendarul creștin al popoarelor balcanice sunt câteva diferențe, astfel cele mai multe popoare au adoptat la început calendarul, care era stabilit după fazele lunii, fiind mai scurt decât anul solar cu 11 zile. Așa a fost calendarul Greciei antice, precum este astăzi la evrei și mahomedani. Întrucât anul lunar nu mai corespundea cu cel solar a trebuit să se creeze un calendar, în care zilele dintr-un anotimp să corespundă cu aceeași dată din anotimpul viitor, iar primul care a făcut acest lucru a fost Julius Cezar în anul 45 î. H., reforma pe care a făcut-o purtând numele de reforma iuliană (Dragomirescu, Calendare, 5-25).

Deoarece calendarul iulian prezenta unele inconveniente, Papa Gregor al XIII-lea a propus o îndreptare a acestuia, reforma sa numindu-se reforma gregoriană, între cele două calendare diferența fiind de 13 zile.

Românii, albanezii, grecii și bulgarii au adoptat stilul vechi, iulian, pe când macedonenii și sârbii au fost adepții stilului nou, gregorian.

Între secolele XII-XIX, antroponimia românească, sub influența culturii bisericești capătă un pronunțat caracter hagiografic în comparație cu numele laice de creație românească sau împrumutate de la vecini. După anul 1185 (după întemeierea statelor feudale românești), Biserica Ortodoxă impune onomastica de formă greco-slavă, conținută în cărțile de ritual slavon (Ceaslovul și Sinaxarele Mineelor), însă calendarele circulă de la începutul secolului al XIX-lea.

N. A. Constantinescu clasifică prenumele românești în nume creștine, din care fac parte: nume populare, vestigii din latina vulgară și nume calendaristice, pe care le împarte în trei subcategorii a) nume tulpină în formă oficială; b) derivate populare, create în limba română; c) derivate populare împrumutate de la vecini și nume laice din care fac parte nume ce aparțin fondului vechi, fiind de origine tracă sau latină; creații noi românești din și nume laice împrumutate de la vechii slavi (între secolele VII-X), precum și de la popoarele vecine din seolele XI-XIX (Constantinescu, DOR, XVIII).

La nivel sincronic caracteristicile sistemului antroponimic românesc prezintă următoarele trei tendințe: 1. evitarea antroponimelor românești tradiționale, în special în mediul urban și înlocuirea lor cu forme diminutivale și hipocoristice; 2. interesul pentru numele străine, un rol important jucând mass-media; 3. înmulțirea cuvintelor care alcătuiesc numele personal, atât la acordarea numelui nou-născutului, cât și ulterior la cerere (Oancă, Tendințe, 7-8).

Prin decretul 273/1950 se păstrează posibilitatea schimbării numelui personal, dar se limitează atât numele de familie cât și prenumele la cel mult două cuvinte.

Prenumele formate din două cuvinte au fost înregistrate în sistemul antroponimic românesc de la sfarșitul secolului al XIX-lea, cazurile fiind izolate și ele privesc anumite medii sociale (Oancă, Tendințe, 7).

De fapt, aceste transformări din sistemul antroponimic românesc nu fac altceva decât să reflecte evoluția socio-culturală a societății românești.

Sistemul de denominare cu două nume de botez este întânit și în calendarele ortodoxe balcanice, într-adevăr numărul acestora fiind redus: Mstislav-Teodor, Neeman-Ștefan, Rotislav-Mhail și Vsevold-Gavriil.

Deși calendarul este aproape același la popoarele ortodoxe balcanice (elementele de diversificare constau în faptul, că fiecare biserică ortodoxă a introdus în propriul calendar sfinți locali), totuși formele derivate ale unui nume standard prezintă aspecte diferite în limba fiecărui popor.

Sistemul numelor calendaristice populare românești se împarte în două subcategorii:

a) cele create de către popor: Onu, Oană, Onuț, Onea, Ionică, Nică, Onigă, Oana, Oancea, Nelu, Neluțu toate din Ioan.

b) numele calendaristice tot de creație populară, dar împrumutate: bg. Ivan, sb. Jovan, mag. Ianoș, gr. Ιáννης, toate provenind din greco-latinescul Ioannes.

Această a doua categorie de nume a intrat în circulație în sistemul antroponimic românesc cu puține modificări de ordin fono-morfologic impuse de sistemul fonetic și morfologic al limbii române.

Factorii care determină alegerea unui prenume în epoca noastră sunt foarte numeroși și în anumite situații acționează simultan: tradiția familiei care acționează în sensul păstrării acelorași prenume pe parcursul mai multor generații, tradiția națională este factorul care asigură continuitatea numelor vechi și specifice fiecărui popor, factorii social-politici și culturali, care sunt puternici în anumite perioade istorice, factorii esteticii care îi determină pe părinți să aleagă acele prenume eufonice, un rol important jucându-l subiectivismul.

Moda și spiritul de imitație sunt factorii cei mai importanți, un nume de botez fiind ales numai „pentru că se poartă”, pentru că este purtat de o anume personalitate sau, pur și simplu, pentru eufonie. O sursă de inspirație actuală în alegerea prenumelor laice o constituie influența filmelor sud-americane, care câștigă teren în defavoarea numelor calendaristice: Luis-Ramon, Esmeralda, Fernando, Marimar, Ronaldo, Antonio etc., precum și predilecția pentru numele considerate orășenești, în dauna celor calendaristice (tradiționale), pătrunderea unor nume străine în mediul urban și din acesta, prin imitație în cel rural.

Teodor Oancă în Tendințe noi în antroponimia românească. Schimbări de nume a constatat pe baza cercetării întreprinse următoarele tendințe: persoanele mature care nu mai acceptă numele care i-a fost atribuit și-l schimbă; numele personal exprimat printr-un antroponim-diminitiv sau hipocoristic este adesea înlocuit cu antroponimul primar; tendința de înmulțire a cuvintelor din alcătuirea unui nume personal este concurată cu cea de simplificare a acestuia; numele personale calendaristice sunt tot mai mult concurate de cele care trădează o influență occidentală (Oancă, Tendințe, 23).

Grafia numelor prezintă și ea interes sociolingvistic, întrucât reflectă tendința de occidentalizare a numelor: Cristiana-Nicolle > Nicole-Cristiana, Nicolae > Nicolas, Alexandra > Alecssandra, Alessandra.

Privind diacronic și sincronic, numele calendaristice rămân principala sursă în alegerea numelor de botez. Atât factorii lingvistici, cât și cei extralingvistici își pun amprenta asupra sistemului denominativ românesc. Este știut faptul că, din punct de vedere gramatical termenii vechi au o putere mai mare de derivare, lucru care se poate observa și din paginile ce urmează.

În concluzie, numele reflectă o parte din tradiția, trecutul și din istoria țării, fiind un adevărat izvor de informații asupra culturii, a mentalității și asupra modului de viață a antecesorilor și, de ce nu, a contemporanilor.

II STUDIUL COMPARATIV AL NUMELOR CALENDARISTICE LA POPOARELE ORTODOXE BALCANICE

Baza sistemului antroponimic românesc actual este numele individual, cu funcție denotativă unică, neereditar și folosit ca element al formulelor oficiale sau neoficiale.

Pe baza caracteristicilor funcționale, segmentele constitutive ale formulelor oficiale se repartizează în două clase:

a) nume individuale;

b) nume de grup ce se realizează sub aspectul numelor de familie (Ionescu, Antroponimie, 12).

Între cele două clase se stabilește un raport de interdependență, numele individuale presupunând și impunând existența numelui de grup și invers.

Formula oficială românească se încadrează în sistemul actual european, având o structură binară: nume individual + nume de familie. În unele acte cu caracter oficial cele două elemente apar în ordine inversă, fapt ce se explică prin creșterea importanței sociale a numelui de familie.

Numele de sfinți acceptate direct din cărțile de ritual: din Mineat, din Ceaslov sau din Calendar reprezintă un produs al culturii bizantine. Întrucât acestea au circulat sub influența directă a cărții de ritual, din care, după anul 1800 s-au trecut în calendare, se numesc și calendaristice.

Din punct de vedere semantic, sistemul de clasificare în antroponimia românească se prezintă astfel: nume creștine sau hagiografice (împreună cu derivatele lor populare) și nume laice: a) nume de creație populară; b) nume împrumutate de la vecini.

PREZENTAREA NUMELOR CALENDARISTICE

Numele calendaristice, servind din secolul al XII-lea drept izvor în alegerea unui nume de botez (toate formele care au circulat în textele bisericești) au devenit prototip al numelor tulpină folosite în sistemul denominativ.

În continuare, vom prezenta numele calendaristice comune popoarelor balcanice, formele lor diminutive, hipocoristice și numele de familie. De asemenea, vom urmări și trecerea acestora în sistemul toponimic.

ADAM, pm. < sl. Adam < ebr. Adām „sol, pământ” (Ionescu, MEO, 23-24).

rom. Adam, pm., forme de bază: Adam

dim. Adamuț, Adămoiu, Adămuș, Adămuț

nf.: Adam, Adamescu, Adameștenu, Adamia, Adamiade, Adamide, Adamiu, Adamoiu, Adamuț, Adămiță, Adămuș, Adămuț (Iordan, DNFR, 20-21; Tomici, Andronache, OD, 21).

top. Adam, Adamești, Adămești (Bolocan, DI, 163).

alb. Adam, pm. forme de bază: Ademi

hip. Demë (Krasniqi, Antroponimet, 397).

gr. Αδάμ (Λεξικό, 66).

bg. Адам, pm. forme de bază: Адам

dim. Адамик

nf.: Адамов, Адамски, Адамаков, Адами, Адан, Аданев (Илчев, 43).

top. Адамово (Ковачев, Топ., 78).

mac. Адам, pm. forme de bază: Адам, Адамче

nf. Адамов, Адамова, Адамовска, Адамовски, Адамоска, Адамоски, Адамчев (Стаматоски, Речник, 7).

sb. Adam, pm. forme de bază: (Grković, 27).

nf. Adam, Adamac, Adamić, Adamko, Adamov, Adamović, Adamovski (TI, 4).

ADRIAN, pm. < v.sl. Andrian < lat. Hadrianus

rom. , pm. forme de bază: Adrian, Adriana

dim. Adișor

hip. Adi, Ada

nf. Adrian, Adriana, Udriște, Udrica, Udrița, Udroiu, Udrea, Udriștoiu, Undrea, Idrea (Iordan, DNFR, 21, 474; Tomici, Andronache, OD, 23).

top. Adrian

alb. Adriani

gr. Άδριανός, pm. (Λεξικό, 73).

top. Αδριατική Θάλασσα (Λεξικό, 66).

bg. Адриан, pm. forme de bază: Адриан, Адриана

nf. Адриан, Адриян, Адричев (Илчев, 43).

mac. Андре, forme de bază: Адре, Андро

nf. Андреев, Андреевски, Андров (Стаматоски, Речник, 8).

sb. Adrijan, pm. (Grković, 27).

AGAPIE, pm. < v.sl. Agapit < gr. Άγάπιος „dragoste creștină față de aproapele tău, milă, caritate”(Ionescu, MEO, 27).

rom. Agapie, pm. forme de bază: Agapia, Agafia , Agapit, Agape, Agapi, Agapie, Agapit, Gapia, Gafia, Gafie

dim. Agapița

nf. Agap, Agape, Agapi, Agapia, Agapescu, Agapie, Agapiescu, Gapie, Găpia, Agapin, Agachi, Agachie, Agache, Agăpescu, Agăpianu (Iordan, DNFR, 22; Tomici, Andronache, OD, 24).

top. Agapia, Agăpieni

alb. Agapi, pf. (KO, 3).

gr. Άγάπια (Λεξικό, 48).

bg. Агапий, pm. forme de bază: Агапий, Агапия

dim. Агапица, Агапийка

hip. Гапе, Гапо, Гапчо

nf. Агап, Агапиев, Гапев, Гапов, Гапчев (Илчев, 42, 126).

mac. Агапи, pm. forme de bază: Агапиа, Агапине

hip. Гапе

nf. Агапиев, Агапне, Гапев, Гапиќ (Стаматоски, Речник, 7, 239).

sb. Agapije, pm. forme de bază: Agapij, Agapija

hip. Gapi (Grković, 27, 63).

AGATA, pf. < v.sl. Agata < gr. Άγαθή „bun, prețios” (Ionescu, MEO, 28).

rom. Agata, pf., forme de bază: Agata, Agatina

dim. Agafița, Gafița

nf. Agafta, Agafia, Agatia, Agatinei, Gafta, Gafa, Gafia, Gafina, Gafița, Gafițeanu, Gafițescu, Gafiu (Iordan, DNFR, 213; Tomici, Andronache, OD, 24).

alb. Agathia, pf. (KO, 3)

gr. Άγάτη, pf.

bg. Агате, Агати, pf. forme de bază: Агате, Агата

dim. Агатица

nf. Агатия, Агатово, Агатовски (Илчев, 42).

sb. Agati, pm.

nf. Agatić (TI, 3).

AGATON, pm. < sl. Agaton < gr. Άγάτων < adj. αγατως „ bun, prețios”.

rom. Agaton, pm. forme de bază: Agaton, Agatona, Gatona, Agafton, Agaftona, Agafon, Gafton, Gaftona, Gaftonia

nf.: Agafton, Agaton, Agathon, Agafton, Agafon, Gaftoi, Gafton, Gaftoneanu, Gaftonie (Iordan, DNFR, 21, 212).

top. Agafton

alb. Agaton (KO, 3).

gr. Άγατών, pm.

bg. Агатон, pm.

nf. Агатоник (Илчев, 42).

top. Агатово (Ковачев, Топ., 78).

mac. Агат, pm. forme de bază: Агад

nf. Агатов (Стаматоски, Речник, 7).

sb. Agaton, pm. (Grković, Rečnik, 27).

AGLAIA < sl. Aglae < gr. Άγλαή

rom. Aglaia, pf. forme de bază: Aglaia, Aglae

dim. Aglăița

nf. Aglițoiu (Tomici, Andronache, OD, 26).

gr. Άγλαία (Λεξικό, 66).

bg. Аглае, pf., forme de bază: Аглаи, Аглаяр Аглия

dim. Аглаица, Аглица

nf. Аглаида, Аглеида, Аглида (Илчев, 42-43).

AGRIPINA, pf. < lat. Agrippina, Agrippa „născut cu picioarele înainte”.

rom. Agripina, pf. forme de bază: Agripină, Gripina, Agrăpina, Grăpina, Gripena, Agripă, Gripă, Grip, Agrifina

nf. Agrapinei, Agrăpinei, Agripina, Agripinei (Iordan, DNFR, 22; Tomici, Andronache, OD, 26).

alb. Agripina, pf.

gr. Άγρίππε, pf.

bg. Агрипина, pf. forme de bază: Агрипина, Аграфена, Аграфиния

nf. Агрифена, Аграфиния, Графиния (Илчев, 43).

sb. Agrip, pf.

nf. Agripić (Grković, Rečnik, 27; TI, 3).

ALEXANDRU, pm. < v.sl. Aleksandru < gr. Άλέξανδρος, αλεξο „a apăra, a proteja” + ανερ, gen. ανδρος „bărbat” (Ionescu, 31-32).

rom. Alexandru, pm. forme de bază: Alexandru, Alexandra, Lisandra, Lisandru,

dim. Alexăndrică, Lixăndruță, Sănducu, Ducu, Sănduleț, Sănduțu, Sandu, Sandra

hip. Alecu, Aleca, Alex, Alexa, Sandu, Sandu, Sandra, Sandru, Sănde

nf. Alecxandrescu, Alexandra, Alexandru, Alexandrescu, Alexa, Alexan, Alexandrică, Leca, Alixandru, Lixăndroiu, Lixăndruță, Săndel, Sănducu, Săndache, Săndulache, Sănduțu, Duțu, Săndescu (Iordan, DNFR, 25, 407; Tomici, OD, 29- 30).

top. Alexandria, Alexsești, Alexeni (DI, 143).

alb. Aleksandri, pm.

hip. Leka

nf. Lekaj

top. Lekaj (Kelmendi, Disa toponime, 309).

gr. Άλέξανδρος, pm. forme de bază: Άλεξάνδρα

dim. Άλέξια, Άλέξος

top. Άλέξανδρος, Άλεξανδρούπολη, Λέκας (Λεξικό, 118; Triandafylidis, Gramatică, 97-100).

bg. Александър, pm. forme de bază: Александър, Александра

hip. Алеко, Санда, Санде, Сандия, Сандо, Сандра, Сандре, Сане, Санка, Санке, Санко, Сано

nf. Александров, Александрина, Александрета, Александрийски, Сандин, Сандев, Санев (Илчев, 43-439).

top. Александрово, Горно Александров (Ковачев, Топ., 78).

mac. Александар, pm. forme de bază: Александра, Александре

dim. Алексиќ

hip. Але, Алекса,Алко, Ало, Санде, Санда, Сандре, Сане

nf. Александрев, Александревси, Александров, Александрова, Александровска, Александровски, Алексева, Алков, Алсов, Аловски, Сандев, Сандева, Сандевски, Сандески, Сандова, Сандрев, Сандрева, Сандревски, Санев, Санева, Саневски, Санова (Стаматоски, Речник, 13-14, 19, 388-389).

sb. Aleksandar, pm. forme de bază: Aleksandar, Aleksandra

hip. Leka, Leke, Leko, Lesandar, Sanda, Sande, Sandra, Sandre, Sandro
nf. Aleksandrić, Aleksandrov, Aleksandrović, Aleksandrovska (Grković, Rečnik, 118-119, 122, 176; TI, 6).

ALEXE, pm. < sl. Aleksa < gr. Άλέξιος

rom. Alexe, pm. forme de bază: Alexa, Alexie, Alexei, Alexina, Alexani, Alexoniu, Alexoia, Alexu, Alexiea, Alexia

dim. Alexuță

hip. Alecu

nf. Alexa, Alexe, Alexeanu, Alexei, Alexi, Alexianu, Alexie, Alexii, Alexoaiei, Alexoniu (Iordan, DNFR, 26; Tomici, Andronache, OD, 30).

alb. Aleksi, pm.

gr. Άλέξιος, pm. forme de bază: Άλέξιας, Άλέξια (Λεξικό, 118).

bg. Алекси, pm. forme de bază: Алексей, Алекси, Алексина, Алеса

hip. Aleko, Леко (Илчев, 300).

nf. Alekov, Alekси, Алексана, Алексина, Алексо, Алеса, Алексеев, Алексиев, Алексов, Лекв, Лековски (Илчев, 46).

mac. Алекси, pm. forme de bază: Алексо

nf. Алексиев, Алексиева, Алексиевска, Алекиевски, Алексијев, Алексијоски, Алексов, Алексова, Алексовски (Стаматоски, Речник, 18).

sb. Aleksa, pm. forme de bază: Aleksa, Jaleksa, Aleksa, Jaleksa, Leja, Leksija

hip. Leja, Leksija, Leksije (Grković, Rečnik, 118).

nf. Aleksejev, Aleksendrić, Aleksievski, Aleksijev, Aleksijevski, Aleksić, Aleksov (800 de familii), Aleksovski, Alekoski (TI, 6-9).

ANA, pf. < ebr. Hannāh „Iahve a avut milă, Iahve s-a îndurat” (Ionescu, MEO, 36).

rom. Ana, pf. forme de bază: Anica, Nica, Anișoara, Anița, Anuța, Nuța, Uța, Anca, Aneta, Neta, Anita, Ani, Anuței, Anuțoiu, Anoaica, Noica, Aghiana

dim. Anca, Anica, Anicuța, Nicuța, Anița, Anuța, Ancuța, Netuța

hip. Anca

nf. Ana, Ancăn, Anculete, Anculescu, Ancuț, Ancuța, Ancuței, Ancuții (Iordan, DNFR, 29; Tomici, Andronache, OD, 36).

top. Anești

alb. Ana, pf.

gr. Άννα, pf.

dim. Άννάκι

top. Άννάκι (Λεξικό, 196; Triandafylidis, Gramatică, 98-100).

bg. Ана, pf. forme de bază: Ане, Ани, Анамария, Анна

dim. Аника, Аница, Аничка, Аничкин

hip. Анка, Анче

nf. Анин, Анев, Анил, Анилов, Анов (Илчев, 20, 42).

top. Ана, Анска махала (Ковачев, Топ., 81, 91).

mac. Ана, pf. forme de bază: Ане, Ано

dim. Анач, Анаки

nf. Анев (Стаматоски, Речник, 25).

sb. Ana, pf.

nf. Anakijev (TI, 11).

ANANIA, pm. < sl. Anania < ebr. Hananyan „Dumnezeu a avut milă, Domnul e norul, apărarea mea”.

rom. Anania, pm. forme de bază: Ananie, Aninie, Onanie, Nania, Nanie, Anan, Nane

nf. Anani, Anania, Ananie, Ananiescu, Nanian, Naniescu (Iordan, DNFR, 28, 324; Tomici, Andronache, OD, 36).

bg. Анания, pm. forme de bază: Анани, Ананий

dim. Аманчо

nf. Ананиев, Анан, Ананов (Илчев, 42).

mac. Анани, pm., forme de bază: Анан

nf. Ананев, Ананиев, Ананиева, Ананиевска, Ананиевски, Ананијев, Ананијева, Ананиов (Стаматоски, Речник, 23).

sb. Ananija, pm.

nf. Ananijev, Ananijavić, Ananić (TI, 11).

ANASTASIE, pm. < gr. Áναστάσιος „înviere”

rom. Anastasie, pm. forme de bază: Anastasie, Anastasia, Nastasia, Năstăsia, Nastina, Anastase, Năstase, Anastasiu.

dim. Nastasica, Nastasița

hip. Nasta, Sica, Siia, Sița, Stase, Tase, Tăsia

nf. Anastas, Anastasachi, Anastasă, Anastase, Anastasescu, Anastasescu-Petruț, Anastasian, Anăstăsoaiei, Năstasie, Năstăsachhi, Năstăseanu, Năstăsescu, Năstăsoaia, Năstoiu, Năstăsel, Năstică (Iordan, DNFR, 29, 327; Tomici, Andronache, OD, 36).

top. Năstase

alb. Anastas, pm.

gr. Άναστάσιος, pm. forme de bază: Άναστάσια, Άναστάσιε (Λεξικό, 172).

bg. Анастас, pm. forme de bază: Анастаса, Анастаси, Анастасия, Анастасио

dim. Анастаско

hip. Анасто, Тако, Танчо, Ташо (Илчев, 22).

nf. Анастасов, Анастовски (Илчев, 48).

mac. Анастас, pm. forme de bază: Анастаси, Анастасиј, Анастасија

hip. Анас

nf. Анасов, Анастиева, Анастасиевски, Анастасиеска, Анастасијевски, Анастасов, Анастасова, Анастасовски, Анастасоски, Анастасов, Анастоска (Стаматоски, Речник, 23-25).

sb. Anastasije, pm. forme de bază: Anastasije, Anaztasije, Anastasij

hip. Nastas, Nasta, Nastasije, Nasto, Nače, Naša (Grković, Rečnik, 28, 143-144).

nf. Anastasije, Anastasijević, Anastasov, Anastašević, Nastas, Nasta, Nastasije, Nasto, Nastosije (TI, 10-11).

ANDREI, pm. gr. Άνδρέας < gr. ανήρ, ανδρός

rom. Andrei, pm. forme de bază: Andrii, Andru, Andrei, Andreea

dim. Andreiaș, Andrieș, Andrica, Andriță, Andruțu, Druțul, Anduțu, Andricu, Andrița, Druța, Andriș, Andreucă, Andricu, Andriucă, Andriuță

hip. Adi (ambigen)

nf. Andrea, Andreanu, Andreescu, Andrei, Andreian, Andreiana, Andreianu, Andreiasa, Andreiaș, Andreica, Andreiescu, Andrete, Andreiu, Andrian, Andriescu, Andriesei, Andrieșanu, (Iordan, DNFR, 29-30; Tomici, Andronache, OD, 37-38).

top. Andreeni, Andrieșeni, Sîntandrei (IN, 111).

alb. Andrea, pm. forme de bază: Andre, Andrej, Andrija

dim. Andriçko (Ismajli, Disa çështje, 52-53).

hip. Ndre (Gashi, Prania, 93).

nf. Andreja, Androvac (Berani, Emrave, 223).

gr. Άνδρέας, pm.

nf. Άνδρικός (Λεξικό, 179).

bg. Андреа, pm. forme de bază: Андреа, Андрей, Андрея, Андрейка, Индри, Индра

dim. Андрейаш

nf. Андреан, Андрейко, Андреев, Андреевски, Андрейчин, Андреков, Индриев (Илчев, 49,222).

mac. Андреj, pm. forme de bază: Андреја

dim. Андрејца

nf. Андрев, Андревска, Андревски, Андреев, Андреева, Андреевска,Андреевски, Андрееска, Андреески, Андрејев, Андрејева, Андрејевска, Андрејеска, Андрејчин, Андреов, Андреовски, Андреска, Андрески, Андрешко, Андриева, Андриевски, Андриеска, Андриески (Стаматоски, Речник, 40-41).

sb. Andrej, pm. forme de bază: Andrej, Andre

dim. Andrejaš, Andrijaš, Andrica, Jandrica (Grković, Rečnik, 28-29, 103).

nf. Andraček, Andrašević, Andreavski, Andreev, Andreić, Andrejev, Andrejević, Andrejski, Andrijanić, Andrijaćević, Andrijević, Andrijevski, Andreijn, Andrijić, Andrin, Andrić, Andričević (TI, 11-14).

ANDRONIC, pm. < v.sl. Andronik < gr. Άνδρονίκος < gr. ανήρ, ανδρός „bărbat” + nike- „victorie” (Λεξικό, 180)

rom. Andronic, pm. forme de bază: Androne, Androneasca, Andronie, Andronache, Andronie, Druțu, Drușca

hip. Andru, Dron, Dronea, Druțu

nf. Andron, Andronache, Androne, Andronescu, Andronic, Andronie, Androniu, Dron, Dronca, Droncioiu, Dronciuc, Drondu, Dronea (Iordan, DNFR, 30,183; Tomici, Andronache, OD, 38-39).

top. Andronache, Andronești

alb. Andronik (KO, 4).

gr. Άνδρόνικος, pm. (Λεξικό, 180).

bg. Андроник, pm. forme de bază: Андронйя

dim. Андроичо, Андруш, Андрушко

nf. Андронов, Андрушков (Илчев, 49).

mac. Андроник, pm. forme de bază:

hip. Андро

nf. Андровски, Андроникова, Андроска, Андроски (Стаматоски, Речник, 41).

sb. Andronik, pm. (Grković, Rečnik, 29).

ANGHEL < sl. Angelos < gr. Άγγελος „sol, trimis, mesager al lui Dumnezeu”

rom. Anghel, pm. forme de bază: Anghel, Angela, Angelica, Angelina

dim. Angheluț, Angheluță, Angheliță, Anghelache, Anghelina, Angheluța

hip. Anghei, Gelu, Gela, Luță

nf: Angelescu, Angelian, Angelin, Anghe, Anghel, Anghelache, Angheleanu, Anghelescu, Anghelina, Anghelinici, Angheloiu, Angheluș, Angheluț, Angheluța, Angheluță (Ionescu, MEO, 40; Iordan, DNFR, 31; Tomici, Andronache, OD, 40).

top. Angelești, Anghelești (DI, 159).

alb. Angjeli, pm.

gr. Άγγέλος, pm. forme de bază: Άγγέλος , Άγγέλα, Άνγέλος

dim. Άγγελάκης, Άγγελική, Άνγελακής, Άγγελικούλα

nf. Άγγελίδης, Άγγελίνας, Άγγςλίνις, Άγγελίνις, Άγγελόπουλος (Λεξικό, 49-50 Triandafylidis, Gramatică, 98).

bg. Ангел, pm. forme de bază: Ангел, Ангела, Ангели, Ангелина, Ангелин, Енгела, Енгелий, Ингелия, Ингелина

dim. Ангелак, Ангелаки, Ангелинка, Ангелично, Ангелич, Ангелуш, Ангелуша, Енгелица

hip. Анга, Гела, Геле, Гелин, Гелина, Гело, Гелуша, Ина

nf. Ангелакиев, Ангелов, Ангеловски, Ангелски, Ангелинов, Ангелоков, Енгелиев, Гелин, Гелев, Гелиннов, Ингелиев, (Илчев, 48, 198, 128-129, 222).

mac. Ангел, pm. forme de bază: Ангел, Ангела, Ангелина, Ангелко, Јангел

dim. Ангелич, Ангелица

hip. Анѓо

nf. Ангев, Ангелаков, Ангелев, Ангелевска, Ангелевски, Ангелевска, Ангелески, Ангелин, Ангелина, Ангеличевски, Ангелков, Ангелковска, Ангелоски, Ангелов, Ангелова, Ангеловска, Ангеловски, Ангелоска, Ангелоски, Ангилов, Ангов, Ангова, Ангушеб, Ангушева, Јангелов, Јангелова, Јангелоска, Јангелоски, Карангел, Карангелов, Карангеловски, (Стаматоски, Речник, 26-33, 508, 586).

sb. Angel, pm. forme de bază: Angel, Angelo, Anđel, Anđelije

dim. Anđelko (Grković, Rečnik, 28-29).

nf. Angelevski, Angeleski, Angelić, Anđelić, Anđelović, Angelov, Angelovski, Angeluski, Angelski, Angeluš (TI, 11).

ANTIM, pm. < gr. Άντιμος < anthos „floare” (Ionescu, 41).

rom. Antim, pm. forme de bază: Antime, Antimiu, Antimie, Antemia, Antina, Andim, Andone, Andimir, Amfim.

nf. Antemie, Antemia, Antemir, Antici, Antihi, Antim, Antimescu, Antimia, Antimir, Antimiu, Antimirescu, Antimoianu, Antin, Antinoianu (Iordan, Andronache, DNFR, 32; Tomici, OD, 41).

top. Antim

alb. Anthimi, pm.

gr. Άνθιμος, pm. forme de bază: Άνθίμος, Άνθεμία

nf. Άνθιμιάδις (Λεξικό, 190).

bg. Антим, pm. forme de bază: Антим

nf. Антимов (Илчев, 44).

mac. Антим, pm. forme de bază: Антим

nf. Антимовски (Стаматоски, Речник, 46).

sb. Antim, pm.

nf. Antin (Grković, Rečnik, 29; TI, 17).

ANTIPA, pm. < gr. Άντιπας „în locul tatei” (Constantinescu, 13).

rom. Antipa, pm. forme de bază: Antip, Antipa

hip. Tipa, Tipei

nf. Antip, Antipa (Iordan, DNFR, 32; Tomici, Andronache, OD, 41).

alb. Antipi, pm.

gr. Άντιπας, pm. (Λεξικό, 213).

bg. Антипа, pm.

nf. Антипов (Илчев, 45).

sb. Antipa, pm.

nf. Antica (TI, 19).

ANTONIE, pm. < sl. Antonie < gr. Άνδονιος

rom. Antonie, pm. forme de bază: Anton, Antona, Antoana, Antoniu, Andon, Andoni, Andonie, Andoniu.

dim. Adănuț, Adănuță, Antonaș, Antonică, Antonel, Antoniță, Antița, Tonică, Tonița, Andănuț, Andănuță

hip. Anta, Anto, Don, Donea, Doncea, Doniu, Toni, Tonie

nf. Anton, Antonache, Antonaș, Antone, Antoneanu, Antonesă, Antonescu, Antonesei, Antonesi, Antoni, Antonianu, Antonie, Antonoiu, Toni, Tonică, Toniță (Iordan, DNFR, 33, 458; Tomici, Andronache, OD, 42).

top. Antonești (Iordan, DNFR, 33).

alb. Andoni, pm.

gr. Άντόνιος, pm. forme de bază: Άντονάρος

dim. Άντονάκης, Άντόνιου

nf. Άντονιάδης, Άντονίνις, Άντονίου (Λεξικό, 180).

top. Άνθονάς

bg. Антони, pm. forme de bază: Андон, Андони, Андония, Антоний, Антония

dim. Антоница, Андончо, Антоница, Антоничка (Илчев, 49).

hip. Андо, Анто, Тони

nf. Андонов, Андони, Андонка, Антонов, Антониев, Антонин, Антонина, Антонка, Tonitza, Тоник, Тонин, Тонев (Илчев, 49-51).

top. Антонова (Ковачев, Топ., 78).

mac. Антон, pm. forme de bază: Антон, Антони, Андон

hip. Андо, Дон

nf. Андев, Андева, Андевска, Андевски, Андеески, Анденов, Андов, Андовска, Андовски, Андона, Андонов, Андонова, Андоновска, Андоновски, Андоска, Андоски, Донаков, Донаковски, Донев, Донева, Доневска, Доневски, Донекова, Донеска, Донески, Донев, Донков, Донински, Донков, Донов, Донова, Доновска, Доновски, Доноски, Донки (Стаматоски, Речник, 35, 374-378).

sb. Antonije, pm. forme de bază: Andon, Antonij, Antonije (Grković, Rečnik, 30).

hip. Ando, Anto

nf. Andonon, Andonov, Andonović, Andonovski, Andonoski (TI, 11, 17).

ARGHIR, pm. < sl. Argir < gr. Άργυρός „argint” (Ionescu, MEO, 46).

rom. Arghir, pm. forme de bază: Arghir, Arghira, Arghirie, Ghira, Ghirea, Ghirca, Ghiruța, Arhir, Arhirie, Arhire, Arhira, Arhiri

dim. Ghiruța

hip. Ghir, Ghira, Ghirea (Ionescu, MEO, 46).

nf. Arghir, Arghira, Arghire, Arghireanu, Arghirescu, Arghirie, Arghiriu Arghiroiu, Arhir, Arhire, Arhirie (Iordan, DNFR, 35-36; Tomici, Andronache, OD, 47).

alb. Argjri, pm.

gr. Άργίριος, pm. forme de bază: Άγίρου, Άργυρώ

dim. Άργιράκης, Άργίρου

nf. Άργιριάδης, Άργιρόπουλος (Λεξικό, 275).

top. Άργιυρόκαστρο (Λεξικό, 275).

bg. Аргир, pm. forme de bază: Аргир, Аргира

hip. Арго

nf. Аргириде, Аргирия, Аргиров, Аргов (Илчев, 52).

mac. Аргир, pm. forme de bază: Аргир

nf. Аргиев, Аргиева, Аргиров, Аргирова, Аргировска, Аргировски, Аргироска, Аргироски (Стаматоски, Речник, 55).

ARISTIDE, pm. < sl. Aristid < gr. Άριστείδης „cel mai bun” + „știre, veste” (Ionescu, MEO, 47)

rom. Aristide, pm. forme de bază: Aristide

dim. Aristița, Ristița

nf. Aristia, Aristide, Aristiței (Iordan, DNFR, 36; Tomici, Andronache, OD, 47).

alb. Aristidi, pm.

gr. Άριστείδες, pm. forme de bază: Άριστείς (Λεξικό, 276).

bg. Аристид, pm. forme de bază: Аристиди

dim. Аристица

nf. Аристидов, Аристиев (Илчев, 52).

sb. Aristid, pm. (Grković, Rečnik, 30).

ARSENIE, pm. < gr. Άρσένιος „bărbătesc, viguros” (Ionescu, MEO, 48).

rom. Arsenie, pm. forme de bază: Arsenie, Arsene

dim. Arsenică

nf. Arsănoiu, Arsene, Arsenescu, Arseni, Arsenie, Arsenoaei, Arsănoiu, Arsenoiu, Arsentoaiei, Arsinte, Arsintescu (Iordan, DNFR, 37-38; Tomici, Andronache, OD, 48-49).

alb. Arseni, pm.

gr. Άρσένιος, pm. forme de bază: Άρσένης, Άρσενία (Λεξικό, 290).

bg. Арсени, pm. forme de bază: Арсения

dim. Арсенка

nf. Арсен, Арсенев, Арсениев, Арсенов (Илчев, 53).

mac. Арсени, pm. forme de bază: Арсенија

dim. Арсиќ, Арсич

hip. Арсе

nf. Арсениев, Арсениевски, Арсениески, Арсенов, Арсенова, Арсеновска, Арсеновски, Арсенски, Арсо, Арсев, Арсова, Арсовска, Арсовски, Арсоски (Стаматоски, Речник, 62).

sb. Arsenije, pm. forme de bază: Arsika, Arsica

nf. Arsenijev, Arsenijević, Arsenin, Arsenić, Arsenov, Arsenović, Arsenovski, Arsić (Grković, Rečnik, 30; TI, 23-26).

ATANASIE, pm.< v.sl. Atanasie < gr. Άτανάσιος , athanatos „nemuritor”

rom. Atanasie, pm. forme de bază: Atanase, Atanasie, Atanasia

dim. Tănăsel, Tănăsică, Tănăsucă, Tăsică (Iordan, DNFR, 39, 444).

hip. Atasie, Sică, Tase, Tasia (Iordan, DNFR, 39) .

nf. Aftanase, Aftănasie, Antanasie, Atanase, Atanasie, Atanasoaie, Atšnase, Atănasie, Nasia, Tănasie, Tănase, Tănas, Tăsică, Tănăsache, Tănăsucă, Tanacu, Tanasia (Iordan, DNFR, p. 21, 39, 444; Tomici, Andronache, OD, 52).

alb. Atanasi, pm.

gr. Άθανάσιος, pm. forme de bază: Άθανασία

nf. Άθανάσιαδης, Άθανάσιου (Λεξικό, 312).

bg. Атанас, pm. forme de bază: Атанас, Атанаса, Атанаска

dim. Атанаско, Атанасчо

hip. Ата, Ате

nf. Атанасов, Атанасчев (Илчев, 53).

top. Атанас, Атанасица, Свети Атанас (Ковачев, Топ., 81; Саламбашев, Местите, 157).

mac. Атанаси, pm. forme de bază: Атанаси

dim. Атанасаки

hip. Ате, Танас, Таса, Тасе, Тасия

nf. Атанасиевски, Атанасаки, Атанасков, Атанасковски, Атанаскоски, Атанасов, Атанасова, Атанасовска, Атанасковски, Атанасоска, Атанасоски, Атасов, Атев, Атевска, Атеска, Атески, Танасаки, Танасакев, Танаши, Тасин, Тасинова (Стаматоски, Речник, 65-70, 476, 478).

sb. Atanasije, pm. forme de bază: Atanasij, Atanasija, Atanas, Afanasije

hip. Aso, Ato, Aco, Aša, Aško, Ašo

nf. Atanas, Atansko, Atanacko, Atanasijević, Atanasković, Atanasović, Atanasovski, Atanasoski (Grković, Rečnik, 30-31; TI, 26-27).

AUGUSTIN, pm. < sl. Avgustin < lat. Augustinus „cel care trezește viața, cel care împarte binefaceri, sacru, venerat” (Ionescu, MEO, 51).

rom. Augustin, pm. forme de bază: Avgustin, Agostin, Gostin, Avgusti, Gusti, Gust, Gustea.

hip. Gusti, Gust, Gusta, Gusti, Gustea

nf. August, Augustin, Gust, Gusta, Gustav, Gustere, Gusti, Gustin, Gustoiu (Iordan, DNFR, 40; Tomici, Andronache, OD, 53).

top. Augustin

alb. Augustin, pm.

gr. Άυγοστίνος, pm. forme de bază: Άυγυστίνα, Άυγουστιανά

nf. Άύγουστος (Λεξικό, 318).

bg. Августин, pm. forme de bază: Августин, Августина

nf. Августинов (Илчев, 41).

mac. Августин, pm.

hip. Авго

nf. Авгов (Стаматоски, Речник, 4).

sb. Avgustin, pm. (TI, 345).

AVRAM, pm. < sl. Avram < gr. Abraám < ebr. Abrām „tatăl este măreț, tată binecuvântat” (Ionescu, MEO, 54).

rom. Avram, pm. forme de bază: Avram, Avrama

dim. Avrămică, Avrămică, Avrămior, Avrămuș, Avrămuț, Vrămuț, Vrămuleț, Avrămel

nf.: Avramescu, Avramia, Avramii, Avramiță, Avranescu, Avrămescu, Avrămoiu (Ionescu, MEO, 54, Iordan, DNFR, 40-41; Tomici, Andronache, OD, 54-55).

top. Avram, Avrămeni (DI, 133).

alb. Avram, pm.

gr. Άβραάμ, Άβράμ, pm. (Λεξικό, 45).

bg. Аврам, pm. forme de bază: Аврам, Аврама

dim. Аврамик

nf. Аврамина, Аврамчо, Аврамчев (Илчев, 42).

top. Аврам, Аврамов (Ковачев, Топ., 78, 81).

mac. Аврам, pm.

nf. Аврамов, Аврамова, Аврамоска, Аврамовски, Аврамоска, Аврамоски, Аврамски, Аврамчев (Стаматоски, Речник, 6).

sb. Avramije, pm.

hip. Avra, Avro

nf. Avram, Avramov, Avramović, Avramoski (Grković, Rečnik, 27; TI, 2-3).

AXENTE, pm. < gr. Άυξέντιος, vb. audaxo „a se înmulți, a se înălța” (Ionescu, 55).

rom. Axente, pm. forme de bază: Axente, Axinte, Axinta

dim. Axinuță

hip. Sente, Sinta (Ionescu, MEO, 41, 55).

nf.: Axânte, Axenie, Axente, Axenti, Axentie, Axinescu, Axinia, Axiniei, Axintioaiei, Axintoaie, Axintoiu, Axinuță (Iordan, DNFR, 41; Tomici, Andronache, OD, 55).

alb. Aksenti, pm.

gr. Άυξέντιος (Λεξικό, 233).

bg. Авксенти, pm. forme de bază: Авксенти, Авксентия, Аксенти, Ексенти (Илчев, 42, 45, 196).

nf. Авксентиев, Аксентиев (Илчев, 42, 45).

mac. Аксенти, pm. forme de baza: Аксентиј, Аксентија

hip. Аксен, Аксо

nf. Аксенева, Аксенов, Аксеновски, Аксеноски, Аксентиев, Аксентијев, Аксовски, Аксоски (Стаматоски, Речник, 11).

sb. Aksentije, pm. forme de bază: Avksentije, Aksentije

dim. Aksica

hip. Akso

nf. Aksentijević, Aksentić, Aksin, Aksić (Grković, Rečnik, 29; TI, 5).

CEZAR, pm. < sl. Kesar < lat. Caesar

rom. Cezar, Chesar, pm. forme de bază: Chesar, Chesarie, Chesaru, Chesariu, Chesa, Chisariu, Chisar, Chisarion, Chisăr, Chisăroaia, Isarie, Isairiu, Isar, Isara, Isarescu, Saru, Sarul, Sărescul, Săroiu.

nf. Cezarie, Cezariu, Cezărescu, Cesereanu Chesa, Chesar, Chesaru, Chesăraicu, Chesea, Chesei, Chesnoiu, Chesoi, Chisărescu, Chiso, Chisoi, Cezărescu (Iordan, DNFR, 111-112; Tomici, Andronache, OD, 177).

alb. Kesari, pm.

bg. Kesar, pm.

mac. Кесариј, pm., forme de baza: Кесариј, Кесик

hip. Кес, Кесе, Кесо

nf. Кесик, Кесиков (Стаматоски, Речник, 612).

sb. Kesar, pm.

hip. Kesa

nf. Kesar, Keser, Keserić, Keserović, Kesić (TI, 367).

CHIR, pm. < v.sl. Kir < gr. Κύρος

rom. Chiru, pm. forme de bază: Chir, Chiru, Chirea

dim. Chiraș, Chiruță, Chiriță, Chiricuță

nf. Chir, Chira, Chiraițescu, Chirănescu, Chirănoiu, Chirănuș, Chirulescu, Chirescu, Chiroiu (Iordan, DNFR, 116; Tomici, Andronache, OD, 185).

alb. Kiri, pm.

gr. Κύρος, pm.

dim. Κίρου (Λεξικό, 981).

bg. Кир, pm.

mac. Кир, pm. forme de bază: Кире, Киро

dim. Кирич

nf. Киреи, Киреј, Киреска, Кирески (Стаматоски, Речник, 618-620).

sb. Kir, pm. forme de bază: Kira, Kire

nf. Kir, Kiralj, Kirac, Kireta, Kirić, Kirin (Grković, Rečnik, 111; TI, 369).

CHIRIAC, pm < sl. Kiriak < gr. Kyriakós „omul lui Dumnezeu” < subst. kyriake „duminică, duminical” (Ionescu, MEO, 82).

rom. Chiriac, pm. forme de bază: Chiriac, Chiric

dim. Chiricuță, Chirică, Chirica

hip. Achița, Chița, Chiricuță, Chiriță

nf. Chiriac, Chirică, Chiriacescu, Chiriac, Chiriacescu, Chirianu, Chirica, Chirică, Chiriceanu, Chiricescu, Chiriță (Iordan, DNFR,116-117; Tomici, Andronache, OD, 186).

alb. Qiriaqi, pm.

gr. Κυριάκος, pm.

hip. Κική, Κίτσα (Λεξικό, 979).

bg. Кириак, pm.

mac. Киријак, pm. forme de bază: Кириак

nf. Кирианова, Кираковска, Киревски, Кираковски, Киранов (Стаматоски, Речник, 618-620).

sb. Kirijak, pm. forme de bază: Kirjak

hip. Kirko, Kita, Kića, Kićo, Kica

nf. Kirjakov, Kirijaković (Grković, Rečnik, 111; TI, 369).

CHIRIL, pm. < sl. Kiril < gr. Κύριλλος „dumnezeiesc, aparținând lui Dumnezeu”

rom. Chiril, pm. forme de bază: Chiril, Chirilă

dim. Chirilaș, Chiriluș, Chiriluță

hip. Chiru, Chira, Chirița

nf. Chiril, Chirila, Chirilă, Chirilaș, Chirilă, Chirilean, Chirileanu, Chirilescu, Chirilianu, Chiriloae, Chiriluș, Chiriluță (Ionescu, MEO, 83-84, Iordan, DNFR, 117; Tomici, Andronache, OD, 186-187).

top. Ciurilești

alb. Qirili, pm.

gr. Κύριλλος, pm. (Λεξικό, 980).

bg. Кирил, pm.

nf. Кирил (Илчев, 574).

top. Свети Кирил (Саламбашев, Местите, 157).

mac. Кирил, pm.

dim. Кириќ, Кирич

nf. Киранов, Кирилов, Кирилова, Кириловски, Кириоски (Стаматоски, Речник, 618-620).

sb. Kiril, pm. forme de bază: Kirilo

hip. Kir, Kiro

nf. Kirilov, Kirin (Grković, Rečnik, 111; TI, 369).

CIPRIAN, pm. < v.sl. Kiprian < lat. Cyprianus

rom. Ciprian, pm. forme de bază: Ciprian, Chiprian, Chipriana

nf. Chiprian, Chipriana, Chiprin, Ciprian, Cipriani (Iordan, DNFR, 116, 128; Tomici, Andronache, OD, 200).

alb. Qipriani, pm.

gr. Κυπριανός, pm. (Λεξικό, 978).

bg. Киприан, pm. (Илчев, 575).

mac. Кипријан, pm. forme de bază: Кипреан, Киприн

hip. Кипе, Кипр

nf. Кипрев, Киприанов, Кипрева, Кипревски, Кипријанов, Кипријанова, Киприановска, Кипринова, Киприноски, Кипров, Кипрова, Кипровска, Кипровски (Стаматоски, Речник, 616-618).

sb. Kiprijan, pm.

hip. Kipro

nf. Kiprijanović, Kiprijanovski, Kiprovski, Kiproski (Grković, Rečnik, 111; TI, 369).

CLEMENT, pm. < sl. Klement < lat. Clemens < adj. clemens „iertător, indulgent, milos, blând” (Ionescu, MEO, 87).

rom. Clement, pm. forme de bază: Clement, Clementin, Clementina, Climent, Climentie, Climinte

hip. Clem, Clim, Clima, Climu

nf. Clemeneanu, Clemensevici, Clemenco, Clemente, Clementeanu, Clementi, Clementici, Clemovici, Cleminte (Iordan, DNFR, 135; Tomici, Andronache, OD, 209).

alb. Klementi, pm.

gr. Κλήμεντος, pm.

bg. Клемент, pm. (Илчев, 572).

top. Климент (Ковачев, Топ., 81).

mac. Клемент, pm. forme de bază: Клеменко, Клеменчо

nf. Клеменков, Клеменчиќ (Стаматоски, Речник, 629).

sb. Kliment, pm. forme de bază: Klimentije

hip. Klima, Klime, Klimo

nf. Klima, Kliмek, Klimenta, Klimović (Grković, Rečnik, 111; TI, 371).

CONSTANTIN, pm. < sl Kostandin < gr. Κωνσταντίνος; < lat. Constantinus

rom. Constantin, pm. forme de bază: Constandin, Costel, Costea, Coste

dim. Constantinaș, Costăchel, Costăchiță, Costăchel, Dinuleț, Dinuță, Tinică

hip. Coța, Coca, Codin, Codina, Costa, Costea, Costan, Costana, Costă, Costacea, Costel, Costăchel, Costi, Costică, Costiță, Conea, Dina, Dinu, Dinaci, Dinică, Dincea, Tache, Tăchel, Tăchi, Tică, Ticu, Ticuș, Ticuță, Tina, Tinică, Tinu

nf. Costan, Costandache, Costandin, Costandinescu Constandin, Constandina, Constandinescu, Constantin, Constandoiu, Constantinel, Constantinescu, Constantin-Gheorghe, Constantinoiu, Costa, Costache, Costanda, Costandel, Costin, Costinescu, Dinu, Dina, Dinache, Dinaci, Dinescu, Dinulescu, Dinuleasa, Dinuț, Dinuța, Tică, Ticu, Ticuș, Ticuță, Tini, Tinu (Iordan, DNFR, 150, 151,172, 173; Tomici, Andronache, OD, 221, 227-228, 721).

top. Constantinești, Constanța, Dinulești, Săndulești (DI, 162).

alb. Konstandini, pm.

hip. Kosta (Gashi, Prania, 69).

gr. Κωνστάντιος, pm. forme de bază: Κωνσταντίνος, Κωνστάντινα

hip. Κώστα, Κώστας, Κωστής, Κωστανδής Κώτσος, Ντίνος, Ντίνα (Λεξικό, 986).

bg. Константин, pm. forme de bază: Kостадин, Костадинка

nf. Костадинов (Илчев, 576).

top. Костандово (Саламбашев, Местите, 230).

mac. Костадин, pm. forme de bază: Костандин

dim. Костиќ, Костич,

hip. Кост, Коста, Косте, Костан, Тин, Тине, Тино

nf. Костадинов, Костадинова, Костадиновиќ, Костадиновска, Костадиновски, Костадиноска, Костадиноски, Костадинска, Костадински, Костадинчев, Костандинов, Констандиновски, Костанев, Костанов, Костановски, Костантинов, Костанчева, Костев, Костева, Костевска, Костеска, Костенчев, Костенчева, Костески, Костевски, Костов, Костова, Костовиќ, Костовска, Костовски, Тинев, Тинева, Тинов, Тинова (Стаматоски, Речник, 555, 667-677).

sb. Konstantije, pm. forme de bază: Konstantin, Kostadin, Kostan, Kostandin, Kostatin, Kostina

dim. Kostać, Kostic

hip. Konda, Konta, Konča, Kosta, Kosto, Koca, Kota, Kote, Koča, Kočo

nf. Konstantin, Konstantinov, Konstantinović, Konstantinovski, Konstantinović, Konta, Kontić, Kosta, Kostadinov, Kostadinović, Kostadić, Kosteski, Kostevski, Kostin, Kostić, Kostov, Kostović, Kostović, Kostovski, Kostoski (Grković, Rečnik, 113-114; TI, 387-388, 393-399).

COSMA, pm. < v.sl. Kosma < gr. Κοσμάς, Κόσμια, Κόσμος, kósmos „ordine, univers”, dar și „ornament, podoabă”.

rom. Cosma, pm., forme de bază: Cosma, Cozma, Cosmea,Cosmie, Cosmin, Cozmea

dim. Cosmiță, Cosmuța, Cosmuță

nf.: Cosma, Cosman, Cosmanciuc, Cosmaschi, Cosmațchi, Cosmănescu, Cosmeanu, Cosmescu, Cosmici, Cosmin, Cosminoiu, Cosminovici, Cosmiță, Cosmoc, Cosmoiu, Cosmovici, Cosmulescu, Cosmulete, Cosmuța, Cosmuță (Iordan, 149; Tomici, Andronache, OD, 227).

gr. Κοσμάς, pm. forme de bază: Κόσμια, Κόσμος (Λεξικό, 940).

bg. Козма, pm. (Илчев, 574).

sb. Kozma, pm. forme de bază: Kosma, Kosman, Kosmina

nf. Kosmanović, Kosmać, Kosmovski (Grković, Rečnik, 112; TI, 393).

CRISTIAN, pm. < lat. Christianus, Christiana

rom. Cristian, pm. forme de bază: Cristian, Cristiana, Hristea

dim. Cristache, Cristel, Cristinel, Cristinica,

hip. Cristi

nf. Cîrstian, Cîrstiana, Cărstea, Crăstea, Cîrstea, Cristache, Cristan, Cristea, Cristean, Cristea, Hristache, Ristache, Hristea, Hristian, Cristeanu, Cristi, Cristin, Cristinel, Cristiniuc, Cristinoiu, Cristoiu, Cristoloveanu, Cristuinea, Cristudur (Cristu + Tudor), Cristuțu (Iordan, DNFR, 157, 248; Tomici, Andronache, OD, 239).

top. Cristian, Cristinești

alb. Kristo, pm.

hip. Risto (Drini, Derivatet, 240).

gr. Χριστό, pm. forme de bază: Χριστός

dim. Χριστάκης (Λεξικό, 1989-1990; Triandafylidis, Gramatică, 99).

bg. Христо, pm.

dim. Итко

hip. Ицо, Ичо, Ито

nf. Ицов, Ицовски, Ичев, Ичов, Ичевски, Итов, Итков, Христов, Христова, Христович (Илчев, 225).

top. Христианово, Христово (Саламбашев, Местите, 230).

mac. Христо, pm. forme de bază: Христе

dim. Христиќ

nf. Христов, Христова, Христовска, Христовски, Христоски, Христова, Христовска, Христовски, Христон, Христоска, Христоски (Стаматоски, Речник, 657-658; TI, 656-658).

sb. Hristo, pm.

nf. Hristić, Hristov, Hristović, Hristovski, Hristoski (TI, 926).

CRISTINA, pf. < gr. Χριστίνα

rom. Cristina, pf. forme de bază: Christina, Cristina, Hristina

dim. Cristinica, Cristinuca, Cristinuța

hip. Crista, Tina, Cristi

nf. Hrista, Hristina, Cărstina, Crăstina, Christina, Cristin, Cârstin, Cărstina, Crăstina, Cristina, Cristinel, Cristinica, Cristinoiu, Cristinuca, Cristinuța Hrista, Hristina, Hârste, Hristea, Hristan (Iordan, DNFR, 157; Tomici, Andronache, OD, 239).

alb. Kristina, pf. forme de bază: Krista, Ristina

hip. Rista (Drini, Derivatet, 240; (Berani, Emrave, 229).

gr. Χριστίνα, pf. (Λεξικό, 1990).

bg. Христина, pf. (Илчев, 225).

mac. Христа, pf.

dim. Христиќ (Стаматоски, Речник, 656).

sb. Hristina, pf. forme de bază: Kristina (Grković, Rečnik, 115).

CRISTOFOR, pm. < gr. Christophoros purtător, purtător de Hristos

rom. Cristofor, pm. forme de bază: Cristofor, Hristofor

hip. For, Hrist, Hristu, Hrista

nf.: Crista, Cristache, Criste, Cristea, Cristofan, Cristofic, Cristofie, Cristofil, Cristofol, Cristofor, Cristoforeanu (Iordan, DNFR,157; Ionescu, MEO, 97; Tomici, Andronache, OD, 239).

gr. Χριστόφορος, pm. (Λεξικό, 1990).

bg. Христофор (Илчев, 224).

DAMASCHIN, pm. < gr. Damaskenos, „din Damasc” (Ionescu, MEO, 100).

rom. Damaschin, pm. forme de baza: Damaschin, Maschin

nf. Damanschin, Damașaru, Damașcan, Damașcanu, Mischie (Ionescu, MEO, 100; Tomici, Andronache, OD, 252).

gr. Δαμασκηνός, pm. forme de bază: Δαμασκηνή (Λεξικό, 458).

bg. Дамаскин, pm.

hip. Дамаск

nf. Дамаскинов, Дамашкин, Дамасков (Илчев, 155).

DAMIAN, pm. < gr. Δαμιάνος, „cel care îmblânzește, potolește”.

rom. Damian, pm. forme de bază: Damian, Damiana

hip. Damo

nf. Damian, Damian-Mihai, Damian-Ștefan, Damianoiu, Damiescu, Damienescu, Damo, Damosin, Damșa, Damșe, Damșescu, Dămian, Demian, Deminescu, Dimian, Doma (Iordan, DNFR; 64; Ionescu, MEO,100; Tomici, Andronache, OD, 252-253).

alb. Damjani, pm.

nf. Damianec (Çabej, Studime, 215).

gr. Δαμιανός, pm. forme de bază: Δάμον (Λεξικό, 458).

bg. Дамян, pm. forme de bază: Дамяна, Дамянка, Дамянко

dim. Дамче

hip. Даме, Дамо,

nf. Дамянов, Дамяновски, Дамански, Дамянковски Дамоков, Дамчев, Дамчев (Илчев, 155).

mac. Дамиан, pm. forme de bază: Дамјан

hip. Даме

nf. Дамјанов, Дамиани, Дамианова, Дамиановиќ, Дамјановска, Дамјановски, Дамјаноска, Дамјаноски, Дамјанска, Дамјански, Дамков, Дамкова, Дамковски, Дамкоски, Дамов, Дамовска, Дамовски, Дамчев, Ддамчева, Дамчевска, Дамчевски, Дамческа, Дамчески (Стаматоски, Речник, 313-316).

sb. Damjan, pm.

nf. Damjan, Damić, Damjanac, Damjanić, Damjanović, Damjanovski, Damjančić, Damjenić, Damnjanov (Grković, Rečnik, TI, 177-178).

DAN, pm. < ebr. Dan „ jude” sau hip. de la Daniel, Iordan, Bodgan (Ionescu, MEO, 101)

rom. Dan, pm. forme de bază: Dan, Dana

dim. Dăniță, Danel, Dănel, Dănuț, Dănișor, Dănucu, Dănuțu

hip. Dani

nf. Danacu, Danailă, Danalache, Danalachi, Dană, Danul, Daneș, Dăniță, Danie, Danco, Dancu, Danca, Dancea, Danciu, Dăncel, Dăncilă, Danciu, Dancoș, Dancov, Danea, Danel, Dănel, Daneș, Danet, Dani, Danică, Dăncuș, Dănaie, Dănăiaș, Dănăilă, Dănuț, Dănișor, Dănoiu, Dănilă, Dănucu, Dănuleț, Dănuțu, Dănuțanu (Iordan, DNFR, 164-165; Tomici, Andronache, OD, 253).

alb. Dan, pm.

gr. Δανός, pm. forme de bază: Δανή

nf. Δανικά (Λεξικό, 458)

bg. Дан, pm. forme de bază: Дан, Дана

nf. Данин (Илчев, 155)

mac. Дан, pm. forme de bază: Дана

dim. Дануш

nf. Данева, Даневска, Даневски, Данеска, Данески, Данов, Данова, Дановска, Дановски, Даноски, Данчов, Данчова, Данчовски, Даноски (Стаматоски, Речник, 318-320).

sb. Dan, pm. forme de bază: Dana, Dane

dim. Danić, Daniša, Danča, Danče

nf. Danić, Daniček, Daničić, Dankić, Dankov (Grković, Rečnik, 72-73; TI, 179-181).

DANIEL, pm. < sl. Daniil < gr. Δανιήλ

rom. Daniel, pm. forme de bază: Daniel, Daniela

dim. Danielache, Danielaș, Dănuț

hip. Dani, Nilă

nf. Daniel, Danielache, Danielaș, Danielescu, Danileanu, Danieleanu, Danilescu, Danileț, Daniță, Dănilă, Daniil, Dănăilă (Iordan, DNFR, 165; Ionescu, MEO, 102-103; Tomici, Andronache, OD, 253).

alb. Daniel, pm.

gr. Δανιήλ, pm. (Λεξικό, 458).

bg. Даниил, pm. forme de bază: Данаил, Даниил, Данаила, Даниел, Данаиела, Данкол

dim. Данаилка, Данаилчо, Данел, Данилчо, Даница, Данча, Данчил

hip. Дани

nf. Данаилов, Данилчев, Данисков, Данколов, Данчилов (Илчев, 155-156).

mac. Данаил, pm. forme de bază: Данил

hip. Дан, Дана

nf. Данаилов, Данаилова, Данаиловска, Данаилвски, Данаилоска, Данаилоски, Данаков, Данев, Данева, Даневска, Даневски, Данеска, Данески, Данилевска, Данилевски, Данески, Данилов, Данилова, Данаиловска, Даниловски (Стаматоски, Речник, 316-320).

sb. Danijel, pm. forme de bază: Danil, Danilo, Danile

dim. Danilko, Daniša, Dančika, Dača

hip. Danja

nf. Danilov, Danilovac, Danilović, Danojlić, Danojlović, Danulović (Grković, Rečnik, 72-73; TI, 178-80).

DARIE, pm. < sl. Darije < gr. Δαρείος „cel care posedă bunuri, cel care menține binele”.

rom. Darie, pm. forme de bază: Darie, Darius, Daria

dim. Dăriuța, Dăriuță

hip. Dare

nf.: Dare, Daria, Darian, Dariia, Darida, Darina, Darie, Dariu, Dărescu, Dăriescu, Dăriuță, Dăriuța, Dariescu, Dariu (Iordan, DNFR, 166; Tomici, Andronache, OD, 255).

gr. Δαρείος, pm. (Λεξικό, 460).

bg. Дарий, pm. forme de bază: Дарина, Дария

dim. Даринка, Дарка

nf. Дарин, Дарина (Илчев, 156-157).

mac. Дарија, pm.

nf. Дариев (Стаматоски, Речник, 321).

sb. Darije, pm. forme de bază: Darinka, Darinko

nf. Darijević (Grković, Rečnik, 73; TI, 180).

DAVID, pm. < sl. David < ebr. Dawidh, „drăgălaș, iubit”, „cel iubit de părinți”, „conducător” (Ionescu, MEO, 103)

rom. David, pm. forme de bază: David, Davida

dim. Davidel, Davidică, Daviduță

hip. Dațu, Dacu

nf. David, Davida, Davideanu, Davidel, Davidescu, Davidică, Davidoe, Davidoiu, Davidoviciu, Daviduță (Iordan, DNFR, 166-167; Ionescu, MEO, 125-126; Tomici, Andronache, OD, 256).

top. David, Davidești

alb. David, pm.

nf. Davidofc (Berani, Emrave, 224).

gr. Δάβιδ, pm.

bg. Давид, pm.

dim. Давидко, Давчо

hip. Даво

nf. Давидов, Давидков, Давов, Давой, Давчев (Илчев, 153).

mac. Давид, pm.

hip. Даво, Давко

nf. Давидов, Давидова, Давидовиќ, Давидовска, Давидовски, Давидоска, Давидоски, Давинчов, Давитков, Давиткова, Давитковска, Давитов, Давко, Давчев, Давчева, Давчевски, Давческа (Стаматоски, Речник, 307-310).

sb. David, pm.

dim. Davidac, Davica

hip. Dava

nf. Davin, David, Davidek, Davidov, Davidovac, Davidović, Daavidovski, Davitkov (Grković, Rečnik, 70).

DESPINA, pf. < gr. Δεσποινιώ „stăpână a casei, doamnă”.

rom. Despina, pf. forme de bază: Dăspina, Despina

hip. Despa, Despea

nf. Dăspina, Despa, Despan, Despescu, Despina, Despinian, Despinoiu, Despinu, Despoiu (Iordan, DNFR, 170; Tomici, Andronache, OD, 262).

gr. Δέσπο, pf. forme de bază: Δεσποινιώ

dim. Δεσποινάκι (Λεξικό, 471)

bg. Деспина, pf.

mac. Деспина, pf.

nf. Деспинов, Деспиноски (Стаматоски, Речник, 337).

sb. Despina, pf.

nf. Despinić (TI, 185).

DIMA, pm. < sl. Dima < hip. Dimitrie (Iordan, DNFR,172).

rom. Dima, pm. forme de bază: Dima, Dimu, Dimulescu, Diman, Dimcea

dim. Dimachi, Dimuț

nf. Dem, Dema, Demciuc, Deme, Demea, Demende, Demenescu, Dima, Dimaca, Dimache, Dimana, Diamncea, Diamncescu, Dimanea, Diamșu, Dimăncescu, Dimescu, Dimeț, Dimian, Dimofte, Dimoftache (Iordan, DNFR, 172; Tomici, Andronache, OD, 264-265 ).

alb. Dima, pm.

bg. Дима, pm.

nf. Димов

top. Димовец (Ковачев, Топ., 81).

mac. Диме, pm.

nf. Димева, Димева, Димевска, Димевски, Дименски, Димеска, Димески (Стаматоски, Rečnik, 343-344).

DIONIS, pm. < gr. Διονύσιος, didous tou oinon „cel care dă vinul” (Ionescu, MEO, 108-109).

rom. Dionis, pm. forme de bază: Dionis, Dionisie, Dionisia

dim. Dieniș

nf. Dionis, Dionise, Dionisean, Dionisescu, Dionisiade, Dionisie, Dionisopol, Dioniță (Iordan,DNFR, 173; Tomici, Andronache, OD, 267).

alb. Dionisi, pm.

gr. Διονύσιος , pm. forme de bază: Διονύσος Διοννύσος, Διονυσία

hip. Σία

nf. Ζόννυσος (Λεξικό, 518).

mac. Дионисиј, pm. forme de bază: Дионисија

hip. Дио

nf. Дионисиева, Диов, Диовва, Диовск,а Диовски, Диоски (Стаматоски, Речник, 363-364).

sb. Dionisije, pm.

hip. Dica, Dise, Dica, Diča, Diša, Dičo (Grković, Rečnik, 76-77).

DOROTEI, pm. sl. Dorotei < gr. Δοροθέος „darul lui Dumnezeu”.

rom. Dorotei, pm.

nf. Dorofte, Doroftia, Doroftei, Doroftească, Doroftoiu, Dorofte, Doroftia, Dorovei (Ionescu, MEO, 112; Iordan, DNFR, 179; Tomici, Andronache, OD, 275).

alb. Dorotheu, pm.

gr. Δοροθέος, pm. (Λεξικό, 528).

bg. Доротеи, pm.

sb. Dorotej, pm.

hip. Doruš

nf. Dorotić, Dorošev (Grković, Rečnik, 80; TI, 199).

DOSITEI, pm. < gr. Dosítheos, dosis „dar” și theos „Dumnezeu”

rom. Dositei, pm. forme de bază: Dositheu, Dosoftei

nf. Dosofteiu (Iordan, DNFR, 179).

alb. Dositheu, pm.

gr. Δοσιθέος (Λεξικό, 529).

bg. Доситеи, pm.

mac. Доситеј, pm.

hip. Дос, Досе

nf. Досев, Досева, Досевска, Досевски, Досков (Стаматоски, Речник, 379).

sb. Dositej, pm. forme de bază: Dositije

hip. Dosa, Dosi

nf. Dosev, Dosić (Grković, Rečnik, 80; TI, 199).

DUCA, pm. < gr. Δούκας „conducător, duce”

rom. Duca, pm. forme de bază: Ducan, Duce, Ducea

dim. Ducaleț, Duculeț, Ducuță

nf.: Duca, Ducă, Ducan, Ducancea, Ducanu, Ducas, Duce, Ducea, Duceac, Ducu, Duculescu, Ducuță (Iordan, DNFR, 184; Tomici, Andronache, OD, 281).

alb. Duka, pm.

gr. Δούκας, pm. (Λεξικό, 529)

mac. Дука, pm.

nf. Дукадин, Дукадинова, Дукадиновска, Дукадиноска (Стаматоски, Речник, 389).

sb. Duka, pm. forme de bază: Duko

nf. Duka, Dukan, Dukanac, Dukić, Dukovski (Grković, Rečnik, 84-85; TI, 299).

DUMITRU, pm. < v.sl. Dimitrie < gr. Δημήτριος

rom. Dimitru, pm. forme de bază: Dumitra, Dimitrie

dim. Dimuț, Dumitraș, Dumitrel, Dumitrică, Dumitriță, Dumitruș, Dumitruț, Mitrel

hip. Mitru, Mitra, Mitrea, Mitu, Mitac, Mitache, Mite, Mitică, Mituș, Mitrache, Diman, Dimcea, Mitran, Duma, Dumea, Dumitra, Mitrașcu, Mitrel, Mima, Mimi

nf. Dumistrăcel (contaminat cu un derivat al lui Istrate), Dumitra, Dumitrache, Dumitran, Dumitrana, Dumitranov, Dumitraș, Dumitrașcu, Dumitrăscuță, Dumitrășcoiu, Dumitrean, Dumitrel, Dumitrescu, Dumitresei, Dumitreu, Dumitrică, Dumitrici, Dumitriu, Dumitroae, , Dumitruț, Simedroni (< lat. Sanctus Demetriu) (Iordan, DNFR, 185-186; Tomici, Andronache, OD, 284).

top. Dumitra, Dumitrești (DTRO, 29).

alb. Dhimitir, pm. forme de bază: Dhimitra, Dmitër

dim. Dminko, Dhimitrash

hip. Mitra

nf. Dhimitri, Dhimitranj (Ismajli, Disa çështje, 52; Çabej, Studime, 196)

top. Dhimitranj, Dumosh (Drini, Derivatet, 238; Kelmendi, Disa toponime, 310).

gr. Δημήτριος, pm. forme de bază: Δημήτηρ, Δαμάτηρ, Διμήτριος, Δήμητρα

hip. Μήτρος, Μήτσος, Τάκης, (Λεξικό, 476)

top. Άγίος Διημήτριος, Δήμητρα

bg. Димитър, pm. forme de bază: Димитра, Митран, Митрана

dim. Димитрица, Митка, Митко, Митраки, Митрица, Митруш

hip. Димо, Мита, Мито, Митър, Митра, Митро, Митърчо, Митьо

nf. Димитров, Димитраки, Димитраков, Митов, Митовски, Митович, митрин, Митрински, Митраки, Митраков, Митрица, Мтричка, Митров, Митроколев (Митро+Колев), Митровски, Митрович, Димитърчо, Митев, Митевски, Митушев, Митушева, такев (Илчев, 338-339, 474).

top. Димитрово, Димитровград, Димитровче, Димитровци, Димитриево, Свети Димитьр (Ковачев, Топ., 78; Саламбашев, Местите, 157).

mac. Димитри, pm., forme de bază: Димитриј, Димитрија, Димитре, Димитар, Димитрија

hip. Дим, Дима

dim. Димитриќ, Димитруш

nf. Димитран, Димитранов, Димитрев, Димитриева, Димитриевиќ, Димитриецич, Димитриевска, Димитриевски, Димитриеска, Димитриески, Димитријев, Димитријева, Димитријевска, Димитријевски, Димитријеска, Димитријески, Димитријов, Димитријовски, Димитријоски, Димитриов, Димитриовска, Димитриовски, Димитров, Димитрова, Димитровска, Димитровски, Димитроска, Димитроски, Димитрушева (Стаматоски, Речник, 344-353).

sb. Dimitrije, pm. forme de bază: Dmitar, Dmitro, Dimitar, Dimitri, Dimitrija

dim. Dmitreš, Dmitrić, Dimitraš, Mitraš

hip. Dimno, Dimča, Dimče, Dimčo, Dimša, Dica, Diča, Dič, Dičo, Diša, Dičko, Mita, Mitaja Mitre, Mitar, Mitija, Mito, Mitro

nf. Dimitraško, Dimitrijević, Dimitrašković, Dimitrević, Dimitrevski, Dimitrijev, Dimitrijević, Dimitrijevski, Dimitrić, Dimitrov, Dimmitrović (Grković, Rečnik, 75-77, 138; TI, 187-192).

ECATERINA, pf. < sl. Ekaterina < gr. Άίκατερίνη, „care lovește la distanță” (Ionescu, MEO, 116).

rom. Ecaterina, pf. forme de bază: Ecaterina, Caterina, Catrina, Cătrina,

dim. Catința

hip. Catinca, Tinca, Tincuța, Cati, Cata, Catea

nf.: Ecaterinescu, Ecateriu, Ecateroiu (Ionescu, MEO, 116; Iordan, DNFR, 189).

alb. Ekaterina, pf. forme de bază: Katerina

hip. Katë (Drini, Derivatet, 240).

gr. Έκατερίνη, pf. Κατερίνη

bg. Екатерина, pf. forme de bază: Екатерина, Екатерин

hip. Ека

nf. Екин (Илчев, 195).

sb. Ekaterina, pf.

hip. Eka (Grković, Rečnik, 250).

EFREM, pm. < sl. Efrem < ebr. Efraīm < vb. phareh „a fructifica, a rodi”

rom. Efrem, pm. forme de bază: Efrem, Efraim Ifrem, Efrim, Ifrim

nf. Efraim, Efrem, Efrim, Efrimescu, Ifrim (Iordan, DNFR, 189; Tomici, Andronache, OD, 288).

alb. Efrem, pm.

gr. Έφραίμ, pm. (Λεξικό, 703).

bg. Ефрем, pm. forme de bază: Ефрем, Ефремен, Eхрем

nf. Ефремов, Ефременов (Илчев, 201).

mac. Ефрем, pm. forme de bază: Еврем, Јефрем

hip. Евро, Ефре

nf. Евремов, Евремова, Евремовска, Евроски, Ефремов, Ефремова, Ефремовска, Ефремовски, Ефремоска, Ефремоски, Ефрески, Јефремов, Јефремовски (Стаматоски, Речник, 422, 428-429, 525).

sb. Jevrem, forme de bază: Evrem

nf. Jevremov, Jevremović, Jevrić, Jefta, Jeftić (Grković, 90; TI, 310).

EFTIMIE, pm. < sl. Evtimiji, Evfimii < gr. Έυθίμιος.

rom. Eftimie, pm. forme de bază: Eftimie, Evtimie, Ethimie, Ithimie, Eftimie, Eftemia

hip. Efta, Teni, Tenie

nf. Efta, Eftache, Efteme, Eftemi, Eftimescu, Eftimiu, Eftenoiu, Eftimia, Eftimian, Eftimie, Eftimoiu, Iftimie, Iftimescu, Iftimia (Iordan, DNFR, 189; Tomici, Andronache, OD, 289).

alb. Efthimi, pm.

gr. Έυθίμιος, pm. forme de bază: Έυθίμια (Λεξικό, 698).

bg. Eвтимий, pm. forme de bază: Евтим, Евтима, Евтимия

dim. Евтиенка, Eвтимийка, Евтимика, Евтимица, Евтимка

hip. Евто, Евчо, Евта

nf. Евтим, Евтимов, Евтов (Илчев, 194-195).

mac. Евтим, pm. forme de bază: Ефтим, Јефтим

hip. Евта, Евто, Ефто, Ецо, Ече

nf. Евтимов, Евтимова, Евтимовска, Евтимовски, Евтимоска, Евтимоски, Ефтимов, Ефтимова, Ефтимовска, Ефтимовски, Ефтимоска, Ефтимоски, Ефтимски, Ефтов, Ефтова, Ефтовски, Ефтоска, Ефтоски, Ецова, Ечева, Јефтимов, Јефтимоски, Јефтич, Jефтоска, Јефтоски (Стаматоски, Речник, 422-423; 428-431; 525).

sb. Evtimij, pm. forme de bază: Evtimije

nf. Jevtimijević, Evtimov (Grković, Rečnik, 90; TI, 311; 242).

ELEFTERIE < gr. Έλευτέριος „cel liber, libertate” (Ionescu, MEO, 119).

rom. Lefter, pm. forme de bază: Eleftere, Leftere, Lefterie, Lefterina

dim. Lefterica, Lefterică

nf. Eleftere, Elefterescu, Elefterie, Elefteriu, Eleuteriescu, Lefter, Lefterache, Leftere, Lefterescu, Lefterica, Lefterică, Lefterie, Lefteriu, Lefteru (Ionescu, MEO, 119; Iordan, DNFR, 189; Tomici, Andronache, OD, 290, 423).

gr. Έλευτέριος, pm. forme de bază: Έλευτέρια, Λευτεριά

dim. Έλευθερίτσα, Ρίτσα, Λευτέρης, Τέρης

top. Έλευτέρο (Λεξικό, 593; Triandafylidis, Gramatică, 99-100).

bg. Елевтери, pm. forme de bază: Елевтер, Елевтера, Елевтерия, Левтер, Левтера, Левтерка, Левтерина

dim. Елевтерица, Левтерица, Еленка, Ленка

hip. Левта, Левтина, Левчо, Лев, Ленка, Лена, Лени

nf. Елевтеров, Левтеров, Левчев, Ленин (Илчев, 196, 300).

mac. Eлевтери, pm.

ELENA < gr. Έλένη, „foc” (Ionescu, MEO, 120).

rom. Elena, pf. forme de bază: Elena, Ileana, Ileana

dim. Elenuța, Ilenuța, Ilenuș, Lencuța, Lenica, Lenuș, Lenuța

hip. Ela, , Leni, Lili

nf. Elena, Elencu, Elene, Elenescu, Elenic (Ionescu, MEO, 148-149; Iordan, DNFR, 167; Tomici, Andronache, OD, 290).

alb. Elena, pf.

gr. Έλένη, pf. forme de bază Λένη

dim. Έλενίτσα, Λενίτσα

nf.: Έλέονας (Λεξικό, 591).

bg. Елена, pf. forme de baza: Елеана, Елиана, Елен, Елени (Илчев, 196).

dim. Еленица, Еленка, Еленко, Еленичка, Еленчо

hip. Ела, Ели, Ена (Илчев, 197-198).

nf.: Еленин, Еленков, Еленковски, Еленкин, Еленски, Еленчев, Елица (Илчев, 196-197).

top. Елена, Еленино, Еленово, Света Елена (Ковачев, Топ., 81; Саламбашев, Местите, 157).

mac. Елена, pf.

dim. Еленик, Елко

nf.: Еленин, Еленина, Еленов, Еленова, Еленовска, Еленовски, Еленски, Еленчевски (Стаматоски, Речник, 424-425).

sb. Jelena, pf. forme de bază: Elena, Jelena, Jelenka, Jelina, Jeljena

hip. Lena, Lenka

nf.: Elenkov, Jelen, Jelenić, Jelenkov Jelenković, Jelenović, Jelenčić, Jelić (Grković, Rečnik, 251, 261, 271; TI, 242, 314-315).

ELISABETA, pf. < gr. Έλισάβετ < ebr. Elisheba, Dumnezeu este jurământul sau Dumnezeu este perfecțiunea (Ionescu, MEO, 121-122).

rom. Elisabeta, pf. forme de bază: Elisaveta, Lisaveta, Saveta, Ilisafta

dim. Lizuca, Vetuța, Săftica, Săftița

hip. Eliza, Liza, Liza, Lizi, Safta, Veta

nf. Elisa, Elisei, Elisabeta (Tomici, Andronache, OD, 291).

alb. Elisaveta, pf.

gr. Έλισάβετα, pf.

hip. Λίζα (Λεξικό, 594).

bg. Елисавета, pf. forme de bază: Елизабет, Елизабета, Елисабета, Елисав, Елисава, Лисавета

dim. Елица

hip. Ели, Елиза, Лиса, Лисава

nf.: Елисав, Елисава (Илчев, 197, 304-305).

mac. Елисавета, pf.

nf. Елисавета (Стаматоски, Речник, 425).

sb. Jelisaveta, pf. forme de baza: Elizabeta, Jelisava, Jelisavka

hip. Saveta, Veta (Grković, Rečnik, 250, 261).

ELISEI, pm. < sl. Elisei < ebr. elisa „Dumnezeu este mântuirea, Dumnezeul slavei”

rom. Elisei, pm. forme de bază: Elisei, Ilisei

hip. Lis

nf. Eliasei, Elisei, Elesia, Iliasa, Ilisie, Iliseiu, Lis, Lisu, Lisei (Mihailovici, DOC, 171; Tomici, Andronache, OD, 290).

alb. Eliseu, pm.

gr. Έλισσαίου, pm. (Λεξικό, 594)

bg. Елисей, pm.

dim. Елисеина

nf. Елисеев, Елисеина, Елисеиски (Илчев, 197).

mac. Елисеј, pm.

nf. Елисевски, Елисеева, Елисески, Елисков, Елисов, Елков, Елкова (Стаматоски, Речник, 425).

sb. Jelisej, pm. forme de bază: Elisej, Elesije, Elesija, Jelisija, Ilisija

nf. Jelesijević, Jelesić (Grković, Rečnik, 91, 100; TI, 315).

EMIL, pm. < lat. Aemilius

rom. Emil, pm. forme de bază: Emilia Emil, Emilia, Emilian

dim. Milica, Miluț, Miluță

hip. Ema, Emi, Mica, Milu, Miluț

nf. Emi, Emil, Emilean, Emilescu, Emilian (Iordan, DNFR, 190; Ionescu, MEO, 124; Tomici, Andronache, OD, 290 ).

alb. Emili, pm.

gr. Άεμίλιος, pm. (Λεξικό, 601

bg. Eмил, pm. forme de bază: Емилиан, Емилиана, Емилия, Емилиян, Емилияна

hip. Ема (Илчев, 197).

nf. Емилов, Емилиянов (Илчев, 197-198).

sb. Emil, pm. forme de bază: Emilijan, Emilija, Emilijana, Emilije, Emilo

hip. Emila, Ema

nf. Emilijanov (Grković, Rečnik, 91; TI, 242, 250).

EUFEMIA, < sl. Efimia, < gr. Έουφεμία „bine” și „vorbire” (Ionescu, MEO, 127).

rom. Eufemia, pf. forme de bază: Eufemia, Evfimia, Eufimia, Iftimie

dim. Efimița

hip. Efemi, Fima

nf. Efimie (Ionescu, MEO, 127; Tomici, Andronache, OD, 288).

gr. Έουφεμία, pf.

bg. Ефимия, pf. forme de bază: Ефимия, Ефимии

nf. Ефимии (Илчев, 201).

EUFROSIN, pm. < sl. Eufrosin < gr. Έυφροσύνη „vesel, voios, bucuros „înțelepciune”, „inteligență”

rom. Eufrosin, pm. forme de bază: Eufrosin, Eufrosina, Efrosina, Frusina, Ifrosin Ifrosina

dim. Frusica, Frusinica

nf. Eufrosin, Efrosi, Frosin, Frusina, Frusineanu, Frusinoiu, Frusa (Iordan, DNFR, 191; Tomici, Andronache, OD, 313).

alb. Efrosin, pm. forme de bază: Efrosina

gr. Έουφροσύνε, pm. forme de bază: Έουφροσύνα

nf. Έουφροσύνα

bg. Ефросин, pm. forme de bază: Евросина, Евросия, Ефросения

hip. Ефросия (Илчев, 194, 201).

nf. Евросина

mac. Евросим, pm.

hip. Евро

nf. Евросим, Евросимовски, Евровски, Евроски (Стаматоски, Речник, 422).

sb. Evrosim, pm.

nf. Evrosimović (TI, 242).

EUGEN, pm. < v. sl. < gr. Έυγένιος, Έυγένια, < gr. eu „bine” gen „a zămisli, a naște, a produce”, de neam bun, nobil”.

rom. Eugen, pm. forme de bază: Eugen, Eugenia

dim. Evghenița, Ghinuța, Genica, Genuța

hip. Genu, Gena, Geni , Jeni

nf. Avghenia, Avghinia, Eugen, Eugeniu, Evghenia, Evghenie, Ghenia, Ghena, Ghenuța, Ghinuța, Ghinea (Iordan, DNFR, 191-192).

alb. Evgjeni, pm. forme de bază: Evgjenia

gr. Έυγένιος, pm. forme de bază: Έυγένια (Λεξικό, 688).

bg. Евгегни, pm. forme de bază: Евгений, Евгена, Евгения, Евгения

dim. Евгеница, Евгенка

hip. Евга, Гена, Геньо, Гено, Генчо

nf. Евгена, Евгина, Евгенчо (Илчев, 193).

mac. Евгени, pm. forme de bază: Евгениј, Евгенија

hip. Евко

nf. Евгениевски, Евков (Стаматоски, Речник, 422).

sb. Evgenije, pm. forme de bază: Evgenija (Grković, Rečnik, 91).

EUSEBIU, pm. < gr. Έυσέβιος, adj. eusébes „evlavios, pios, blând”, eu -bine+ sebo „a prețui, a stima, a onora”.

rom. Eusebiu, pm. forme de bază: Eusebiu, Eusebia

hip. Sebi, Sebie

nf. Eusebiu, Sebi, Sebie, Sebiescu (Iordan, DNFR, 191; Mihailovici, DOC, 193).

alb. Eusebi, pm.

gr. Έυσέβιος, pm. (Λεξικό, 697).

bg. Евсевий, pm. forme de bază: Евсевия

sb. Evsevije, pm. (Grković, Rečnik, 91).

EUSTAHIE / EUSTAȚIU, pm. < sl. Evstatie < gr. Έυστάτιος, eustates „ferm, statornic”, eu „bun, bine” + vb. stazo „a sta” (Ionescu, MEO, 129).

rom. Eustațiu, pm. forme de bază: Efstati, Efstatie, Istatie,Ostafie, Ostahi, Statie

nf.: Eustație, Eustațiu (Iordan, DNFR, 191; Ionescu, DO, 163; Tomici, Andronache, OD, 294).

gr. Έυστάθιος, pm. forme de bază: Έυστατία (Λεξικό, 697).

bg. Евстати, pm. forme de bază: Евстати, Евстатий

dim. Евстатко, Евстаки, Евстатко

nf. Евстатиев (Илчев, 194).

mac. Евстати, pm. forme de bază: Евстатј, Евстатија, Естати,

nf. Евстатиевски, Евстатиева, Естатиев, (Стаматоски, Речник, 422-423, 427).

sb. Evstatije, pm. (Grković, Rečnik, 91).

EUSTRATIE, pm. < gr. Έουστράθιος, „soldat bun” (Ionescu, MEO, 129-130).

rom. Eustratie, pm.

nf. Ivstratie, Efstrati, Eustratie, Estratie, Estratii (Ionescu, MEO, 129-130).

gr. Έουστράθιος, pm. forme de bază: Στράτος

hip. Στράτος, Στρατής (Λεξικό, 697).

bg. Евстрати, pm. forme de bază: Естрати, Естрат

hip. Естрат, Есто (Илчев, 200).

mac. Естрати, pm. forme de bază: Естратиј, Естратија

nf. Естратиев (Стаматоски, Речник, 424).

sb. Evstratije, pm. (Grković, Rečnik, 91).

EVANGHEL, pm. < sl. Evangel < gr. Έβάγγελος, „bine vestitor”

rom. Evanghel, pm. forme de bază: Evanghelie, Evanghelina

dim. Evanhelița, Vanghelița

hip. Vanghel, Vanghelie

nf. Avangheli, Evanghelescu, Evanghelie, Evanghelina, Ivanghele, Evghenie, Evanghelina, Vanghel, Vanghele, Vanghelie (Iordan, DNFR, 191; Mihailovici, DOC, 198).

gr. Έυάγγελος, pm. forme de bază: Έυάγγελια, Έυαγγέλιο

dim. Έυαγγελικά

nf. Βαγέλης, Βάγγος, Βαγγελή (Λεξικό, 686-687).

bg. Евангел, pm. forme de bază: Евангел, Евангелина, Евангелия

dim. Евангелица

hip. Евга

nf. Евангелат, ЕвангеловЕвангелатов (Илчев, 193).

mac. Вангел, pm. forme de bază: Вангели

nf. Вангелов, Вангелова, Вангеловска, Вангеловски, Вангелоски (Стаматоски, Речник, 179).

sb. Evangel, pm. (TI, 242).

EVDOCHIA, pf. < sl. Evdokia < gr. Eudokia, „a părea bun, a presupune”, „bunăvoință” (Iordan, MEO, 130-131).

rom. Evdochia, pf. forme de bază: Ivdochia, Ivdohia, Evdohia, Evda

hip. Dochia, Udohia, Dochina, Dochița, Chița, Chițana, Docuța, Dochie, Doche

nf.: Dochia, Dochița, Dochinoiu, Dochițoiu, Dochițu Dochiu, Dochițu (Iordan, DNFR, 176).

alb. Evdoqia, pf.

gr. Έυδοκία, pf. (Λεξικό, 688).

bg. Евдокия, pf. forme de bază: Евдоки, Евдокий, Евдоким

hip. Евдо

nf. Евдокиев, Евдокимов (Илчев, 193)

EVDOXIE, pm < gr. Έυδοξία „celebru, glorios”

rom. Evdoxie, pm. forme de bază: Idoxie

gr. Έυδοξία, pm. (Λεξικό, 687).

bg. Евдоксия, pm. forme de bază: Евдоксий, Евдоси

nf. Евдосиев, Евдоксиев (Илчев, 193).

FILIMON, pm. < gr. Φιλεμόν, Φιλεμόνος < phil „iubitor de singurătate” (Ionescu, MEO, 135)

rom. Filimon, pm. forme de bază: Filon, Hilimon

nf. Filimon, Filiman, Filimonescu (Iordan, DNFR, 199; Mihailovici, DOC, 212, Tomici, Andronache, OD, 303).

alb. Filimoni, pm.

gr. Φιλεμόν, pm. forme de bază: Φιλεμόνος (Λεξικό, 1906).

bg. Филимон, pm.

nf. Филимонов

sb. Filimon, pm.

nf. Filimanović, Filimonović (TI, 916).

FILIP, pm. < gr. Φίλλιππος „drag, iubit de" (Ionescu, MEO, 136-137)

rom. Filip, pm. forme de bază: Filipan, Filipp (pp este o grafie grecizantă) Lipan, Filipache, Pache, Filipin, Filipoc, Hilip, Filea, Filipa, Filipina

nf. Filip, Filipp, Filipache, Filipaș, Filipașcu, Filipeanu, Filipescu, Filipide, Filipoaica, Filipoiu (Ionescu, MEO, 136; Iordan, DNFR, 199-200; Tomici, Andronache, OD, 303).

top. Filipescu

alb. Filipi, pm.

gr. Φίλλιππος, pm.

nf. Φίλλιππει (Λεξικό, 1907).

bg. Филип, pm. forme de bază: Филип, Илип

nf. Филипов, Илипов (Илчев, 221).

мac. Филип, pm.

nf. Филев, Филева, Филевска, Филевски, Филески, Филиповски, Филипова, Филипов, Филиповска, Филиповски,Филипоска, Филипоски, Филипчев, Филипчева (Stamatoski, Речник, 639-640).

sb. Filip, pm.

nf. Filipov, Filipi, Filipić, Filipovac, Filipović, Filipovski, Filipon, Filiposki (TI, 916-919).

FILOTEIA, pf. < gr. Φιλοθέα „iubitor de Dumnezeu” (Ionescu, 137).

rom. Filoteia, pf. forme de bază: Filoteia, Filoftei, Filofteia, Filoftei, Filoftia, Filofti, Filotei, Filoti, Hiloti (Ionescu, 137).

hip. Teia, Tiai, Fia

nf. Filot, Filoteanu, Filote, Filotti, Filotie, Filoțeanu (Iordan, DNFR, 200; Tomici, Andronache, OD, 304).

gr. Φιλοθέα, pf. forme de bază: Φιλοθέος

nf. Φιλοθέι (Λεξικό, 1909).

FLORIN, pm. < lat. Florens, Florentius, fem. Florentia

rom. Florin, pm. forme de bază: Florentin, Florentina, Florina

dim. Florică, Florica, Floricel, Florița, Floriță, Floruța

hip. Flori, Ica

nf. Floran, Floreciu, Florei, Florică, Florica, Floriță, Florița, Floareș, Floruța, Florican, Florica-Toader, Floricel (Ionescu, MEO, 138-139; Tomici, Andronache, OD, 307).

alb. Flora (Drini, Derivatet, 235).

gr. Φλώρινης, pm. forme de bază: Φλωρίνης, Φλώρινας (Λεξικό, 1915).

top. Φλώρινα

mac. Флорин, pm. forme de bază: Флоринко

hip. Флор, Флоро

nf. Флоринова, Флоринов, Флоровски, Флорниковски, Флоровски (Стаматоски, Речник, 642).

sb. Florin, pm. forme de bază: Flora, Flori, Florin

nf. Florinić, Florić, Florjanović, Florjančić (TI, 920).

FOTINIA, pf. < gr. Φοτεινή, „lumină” (Ionescu, MEO,141).

rom. Fotinia, pf. forme de bază: Fotina, Fotino

dim. Fotinica

nf. Foti, Fotin, Fotina, Fotinia, Fotinica (Ionescu, MEO,141;Tomici, Andronache, OD, 309).

gr. Φοτεινή, pf. forme de bază: Φοτεινία (Λεξικό, 1924).

mac. Фоти, pf. forme de bază: Фоте

nf. Фотев, Фотева, Фотевски, Фотески, Фотефски (Стаматоски, 643).

GABRIEL, pm. < sl. Gavriil < gr. Γαβρήλ < ebr. gheber „bărbat”, „Dumnezeu a fost puternic”(Ionescu, 144).

rom. Gabriel, pm forme de bază: Gabriela, Gavrilă

dim. Gavrilaș, Gavriliță, Gavrileț, Găbiță

hip. Gabi

nf. Gabrilescu, Gavrielescu, Gavrileanu, Gavrilescu, Gavrileț, Gavrilioan, Gavriliu, Gavriloae, Gavriloaia, Gavriloaiei, Gavriloiu, Gavriluță (Iordan, DNFR, 212; Tomici, Andronache,OD, 321).

alb. Gavril, pm.

gr. Γαβριήλ, pm. Γαβρήλος (Λεξικό, 401)

bg. Гаврил, pm. forme de bază: Гавраил, Гаврил, Гавраила, Гавраилка, Гаврила, Гаврилка, Гаврит, Гагул

dim. Гавраилко, Гаврико

hip. Гага, Гаго, Ганьо, Гало, Гаро,Ганча, Ганчо

nf. Гавраилов, Гавраилков, Гавридов, Гаврилски, Гаврииски, Гавриков, Гаврилов, Гавритов, Гагов, Гаговски, Гагулов, Ганчев, Ганчов, Ганчовски, Ганчевски, Ганев (Илчев, 122-123).

top. Гавраилово (Ковачев, Топ., 81)

mac. Гаврил, pm. forme de bază: Гавре

hip. Гале

nf. Гаврев, Гавревски, Гаврилова, Гавриловиќ, Гаврилович, Гавриловска, Гавриловски, Гаврилоска, Гаврилоски, Гаврилски, Гавров, Гаврова, Гавровска, Гавровски, Гавроска, Гавроски, Галев, Галева, Галевска, Галевски, Галеска, Галевски, Галеска, Галески (Стаматоски, Речник, 231-233; 237).

sb. Gavril, pm. forme de bază: Gavrilo, Gavrile

dim. Gavrilko, Gavrica

hip. Gavra, Gavro, Gaga, Gage, Gago, Gale, Galej

nf. Gavran, Galejče, Galen, Galeta, Galeša, Gavrani, Gavranić, Gavranov, Gavranović, Gavrančić, Gavrik, Gavrilov, Gavrilović, Gavrilovski, Gavrić, Gavroski, Gagić, Gagica (Grković, Rečnik, 62-63; TI, 145-146); poate fi și de la sb. gavran „corb”.

GHENADIE, pm. < sl. Genadie < gr. Γεννάδιος „ nobil, curajios, brav” (Ionescu, MEO, 147).

rom. Ghenadie, pm. forme de bază: Ghenadie

dim. Ghinuț, Gheniță

hip. Ghenu

nf. Ghena, Ghenea, Ghencea, Ghenciul, Ghinea, Ghinia, Ghinoiu Ghenădescu, Ghenescu, Ghențu, Ghențulescu, Ghenuș (Ionescu, MEO, 187; Tomici, Andronache,OD, 330).

alb. Gjenadi, pm.

gr. Γεννάδιος, pm. (Λεξικό, 413).

bg. Генади, pm. forme de bază: Генади, Генадий, Генадия

dim. Генашко

nf. Генадиев (Илчев, 129).

mac. Генади, pm. forme de bază: Генадиј, Генадија

hip. Гене

nf. Генадиев, Генадијев, Генев, Генева, Геневски, Генедијева, Генов, Генова (Стаматоски, Речник, 246-247).

sb. Genadije, pm. forme de bază: Genadija

hip. Gena, Geno

nf. Genovski (Grković, Rečnik, 63; TI, 154).

GHEORGHE, pm. < gr. Γεώργιος „ agricultor”.

rom. Gheorghe, pm. forme de bază: Gheorghie, Gherghina, George, Georgeta,

dim. Gheorghieș, Gheorghișor, Gheorghiță, Gherghița, Gherghinica, Georgel, Georgică

hip. Georgeta, Georgina, Gherghe, Ghergheș, Gherga, Ghergu, Gherghiș, Gherghin, Gorghie, Gog, Goga, Gogu, Goguță, Guță, Giorgia, Gina, Gică, Gelu, Jorj, Geo

nf. Gheorghesa, Gheorgheasca, Gheorghe-Pavel, Gheorghian, Gheorghiaș, Gheoghica, Gheorghică, Gheroghieș, Gheorghiman, Gheorghișcan, Gheorghițeanu, Gheorghiu, Caragheorghe, Iuga, Iorga, Iorgan, Iorgu (Iordan, DNFR, 218-219, 99; Ionescu, MEO,187-193; Tomici, Andronache,OD, 331-332).

top. Gheorghieni, Gheorghiești (130)

alb. Gjergj, pm. forme de bază: Gjorgj, Gergo

dim. Georgic

hip. Gjin, Gin, Gon (Ismajli, Disa çështje, 52).

nf. Gjinanj (Çabej, Studime, 196).

top. Gjelaj, Gjonpepaj, Shën Gjergj, Shëngjën, Shëngjergj (Kelmendi, Disa toponime, 309, 312)

gr. Γεώργιος, pm. forme de bază: Γιώργος, Γιωργία

dim. Γιωργάκης

top. Άγιίος Γεώργιου (Λεξικό, 418).

bg. Георги, pm. forme de bază: Георгаки, Гергева, Геогим (Георги + Димитр), Геомар (Георги + Марко), Георге, Георгена, Георги, Георгин, Георгина, Герго, Герга, Герган, Гергил, Гергишин, Йорго

dim. Гергевка, Георгаки, Гьоргаки, Георгица, Георгиш, Георче, Гергевка, Гергица, Гергиш, Йоргица, Йоргичка

hip. Гаки, Гакия, Гего, Гено, Гето, Гецо, Гешо, Гачо, Гаша, Гашо, Гео, Герги, Герго, Гери, Гета, Гето, Гети, Гецо, Геча, Гешо, Йоргов

nf. Гакев, Гегов, Гачев, Гачов, Гачовски, Гачевски, Гашов, Гашев, Геов, Георгачев, Георгакев, Георгиев, Георгиевич, Георгияди, Георгов, Георҗев, Георчев, Герганов, Гергевски, Гергилов, Гергинов, Гергински, Гергицов, Гергишан, Гешев, Гешов, (Илчев, 125, 128-130-132, 227).

top. Гергево, Свети Георги (Саламбашев, Местите, 157).

mac. Георги, pm. forme de bază: Георгиј, Георгија, Јоргаќи

hip. Геоте, Герго, Геце, Гече, Јоргуш

nf. Георгиев, Георгиева, Георгиевиќ, Георгиевска, Георгиевски, Георгиеска, Георгиески, Георгијев, Георгијева, Георгијевски, Георгијоска, Георгијоски, Георгиоска, Георговски, Геотев, Гергев, Гергова, Гецев, Гечев, Гечева, Гечевски, Гечески, Гигов, Гигова, Гиговска, Гиговски, Гигоска, Гигоски, Гиев, Гиева, Гиевска, Гиески, Јоргаќиески, Јоргушевски, Јоргушеска, Јоргушески (Стаматоски, Речник, 248-252, 254-255, 541-542).

sb. Georgije, pm. forme de bază: Đorđe, Đorđije

dim. Georgic

hip. Gera, Gerga, Gergo, Geša, Giga, Gigo, Đoka, Đuka

nf. Gešan, Georgević, Georgi, Georgijev, Georgijevski, Georgijević, Georgijevska, Geogijevska, Geogijevski, Giga, Gigev, Gigić, Gigov, Đorđević (Grković, Rečnik, 64; TI, 155).

GHERASIM, pm. < sl. Gerasim < gr. Γερασίμος „respectabil, onorabil”(Ionescu, MEO, 151)

rom. Gherasim, pm. forme de bază: Gherase, Gherasăm, Gherasin, Garasim, Harasim

hip. Ghera

nf. Gherase, Gherasă, Gherasim, Gherasim-David, Gherasimescu (Iordan, DNFR, 219; Ionescu, DO, 193-194; Tomici, Andronache, OD, 332).

alb. Gerasimi, pm.

gr. Γεράσιμος, pm.

hip. Μάκης, Σίμος (Λεξικό, 415).

bg. Герасим, pm. forme de bază: Герасим, Герасимка, Гераско, Гераска

dim. Гераш

hip. Герас

nf. Герасимов, Герасов, Герасков, Герашев, Герашки (Илчев, 130).

mac. Герасим, pm.

hip. Герас, Геро, Геру

nf. Герасимов, Герасимова, Герасимовска, Герасимовски, Герасимоска, Герасимоски, Герасов, Герасова, Герасовска, Герасовски (Стаматоски, Речник, 251-253).

sb. Gerasim, pm.

hip.

nf. Gerasimović (Grković, Rečnik, 64; TI, 154).

GRIGORE, pm. < sl. Grigore < gr. Γρηγόριος

rom. Grigore, pm. forme de bază: Grigore, Grigorina

dim. Grigoraș, Grigoriță, Grigoruță, Griguță

hip. Gliga, Gligu, Liga , Grig, Grigu, Guță

nf. Grigoran, Goran, Grigoraș, Grigorașcu, Goraș, Grigorcea, Grigorceoaiei, Grigorescu, Grigorașcu, Grigoreanu, Grigorescu, Grigorete, Grigorincu, Grigoroiu, Grigoriță, Grig, Grigu, Griguță, Guță, Gligore, Gligoran, Gligoraș, Gligoruță, Gliga, Gligu, Liga (Ionescu, MEO, 154-156; Tomici, Andronache, OD, 354-355).

top. Grigoreni, Goreni (DI, 136).

alb. Grigor, pm.

gr. Γρηγόριος, pm. forme de bază: Γρηγορά

nf. Γρηγόρης (Λεξικό, 448).

bg. Григори, pm. forme de bază: Григори, Григорий, Григор Григора, Григорина, Григорена, Григоренка, Григорка, Глигор, Глигоира

dim. Григоринка, Григорица, Григорчо

hip. Григор, Глиго

nf. Григориев, Григоров, Григорчев, Глигов, Глигоров (Илчев, 135, 141-142).

top. Глигор (Ковачев, Топ., 81).

mac. Глигор, pm. forme de bază: Глигур, Григор

hip. Грио

nf. Глигоров, Глигорова, Глигоровска, Глигоровски, Глигороска, Глигороски, Глигуров, Глигуровски, Глигуроска, Глигуроски, Григоров, Григорова, Гризо, Гризоска, Гриовска, Гриовски (Стаматоски, Речник, 261-263; 288-289).

sb. Grigorije, pm. forme de bază: Gligorije, Gligor, Gligorija

hip. Gliga, Gliša

nf. Grigorjev, Grigorov, Grigorović, Glišić (Grković, Rečnik, 65; TI, 167).

HARALAMBIE, pm. < gr. Χαραλάμπος

rom. Haralamb, pm. forme de bază: Haralamp, Haramb

nf. Haralamb, Haralambie, Haralambescu, Haralampie, Haralanbie, Harlambi (Ionescu, MEO, 158; Tomici, Andronache, OD, 368, 369)

alb. Harallambi, pm.

gr. Χαραλάμπης, pm. forme de bază: Χαραλάμπος, Χαραλαμπία

hip. Λάμπις, Χάρης, (Λεξικό, 1959)

bg. Харалампи, pm.

mac. Харалампи, pm. forme de bază: Харалампиј, Харалампија, Аралампи

hip. Арлам

nf. Аламов, Арламова, Харалампиев, Харалампиева, Харалампиевски, Харампиов, Харалампов, Харалампова (Стаматоски, Речник, 56, 647).

sb. Haralamb, pm.

nf. Haralambov, Haralampijev (TI, 922).

IACOB, pm. < sl. Iacob < ebr. Jakób. akab „a înșela, a înlocui”akeb „călcâi”, „care vine la urmă” sau „care este născut după fratele său” (Ionescu, MEO, 164).

rom. Iacob, pm. forme de bază: Iacov, Iacovachi, Iacovin, Iacoviță, Iacă, Iacul

dim. Iacobică, Iacobuț

hip. Coban, Covu, Covan, Covlea

nf. Iacob, Iacobache, Iacobai, Iacoban, Iacobanu, Iacobeanu, Iacobescu, Iacobeti, Iacobiță, Iacoboaie, Iacovișac (Iordan, DNFR, 253; Tomici, Andronache, OD, 387).

top. Iacobeni, Iacobești (DI, 126) .

alb. Jakovi, pm.

gr. Ίακώβος, pm. Ίακώβ (Λεξικό, 771).

bg. Јаков, pm.

mac. Јаков, pm. forme de bază: Јакопетре

hip. Јако

nf. Јакова, Jаковијоски, Јаквлев, Јаковлевиќ, Јаковлевска, Јаковлевски, Јаковлеска, Јаковлески, Јаковљева, Јаковљески, Јаковов, Јакововски, Јаковоски, Јаковски, Јаковчев, Јаковчеввска, Јаковчевски, Јаколески, Јакопетревски, Јакопетреска, Јакопетровски, Јакофовски, Јакчев (Стаматоски, Речник, 505).

sb. Jakov, pm.

nf. Jakov, Jakovac, Jakovenko, Jaković, Jakovleski, Jakovleski, Jakovljev, Jakovljević, Jakovović, Jakovski (TI, 296-297).

IEREMIA, pm. < sl. Ieremia < gr. Ίερεμίας< ebr. Jirmejahu, „Jahve s-a înalțat” (Ionescu, MEO, 165).

rom. Ieremia, pm. forme de bază: Eremia, Ieremia

dim. Ieremica, Ieremiță

nf. Eremia, Ieremia, Iaremia, Ieremi, Ieremie (Ionescu, MEO, 165; Iordan, DNFR, 254; Tomici, Andronache, OD, 391).

alb. Jeremia, pm.

gr. Ίερεμίας, pm. (Λεξικό, 777).

bg. Йеремия, pm. forme de bază: Еремия

dim. Еремийка, Ереминчо,

nf. Еремиев, Ереминов, Еремичев, Йеремиев (Илчев, 199).

mac. Јереми, pm. forme de bază: Јеремиј, Јеремија

dim. Јеремиќ (Стаматоски, Речник, 524).

sb. Jeremija, pm.

nf. Jeremenijev, Jeremenijević, Jeremijić, Jeremin, Jereminv, Jeremić, Jeremović (TI, 317-319).

IERONIM, pm. < sl. Ieronim < gr. Ίερώνυμος, „sfânt, sacru” + „nume” (Ionescu, MEO, 166).

rom. Ieronim, pm. forme de bază: Ieronim

nf. Ieronim (Iordan, DNFR, 255).

alb. Jeronim, pm

gr. Ίερώνυμος, pm. (Λεξικό, 779).

bg. Йероним, pm.

nf. Йеронимов (Илчев, 226).

mac. Jeronim, pm. (Стаматоски, Речник, 525).

sb. Jeronim, pm.

nf. Jerončić (Grković, Rečnik, 105; TI, 319).

IEROTEI, pm. < sl. Ierotei < Ίερόθεος „sfânt, sacru” + „Dumnezeu”

rom. Ierotei, pm. forme de bază: Ierotea

nf. Hirotei, Irotei, Erotei, Irofti (Mihailovici, DOC, 268).

gr. Ίερόθεος, pm.

bg. Йеротей, pm. (Илчев, 226).

sb. Jerotije, pm.

nf. Jerotijević, Jerotić (Grković, Rečnik, 105; TI, 320, 329).

IGNAT, pm. < lat. Ignatius

rom. Ignat, pm. forme de bază: Ignat, Egnatie, Ihnat, Ienat

dim. Ignățel

hip. Igna, Ignea, Ignul

nf. Ignat, Ignatiu, Ignăteanu, Ignătescu, Ignătoiu, Ignățel (Iordan, DNFR, 255; Tomici, Andronache, OD, 392).

top. Ignat

alb. Ignat

gr. Ίγνάτιος (Λεξικό, 772).

bg. Игнати, Игнатий, pm., forme de bază: Игнати, Игната

hip. Ине, Игна, Иго

nf. Игнатов, Игнатовски, Игнатев, Игнатиев, Игнатиевски, Игов (Илчев, 219, 222).

mac. Игнат, pm.

nf. Игнатов, Игнатова, Игнатовски, Игнатоска (Стаматоски, Речник, 475-476).

sb. Ignjatije, pm. forme de bază: Ignjatij, Ignjatija

hip. Igo, Ignja

nf. Ignatovski, Ignjatić, Ignjatov, Ignjatović (Grković, Rečnik, 99; TI 282-283).

ILARIE < gr. Ίλάριος „vesel, plăcut”.

rom. Ilarie, pm. forme de bază: Ilaria, Ilarie, Ilariu, Larion

nf. Ilarion, Ilariu, Larie, Larion (Ionescu, MEO, 168-169).

alb. Ilari, pm.

gr. Χιλάριος, pm. (Λεξικό, 781)

bg. Иларион, pm., forme de bază: Иларион

nf. Иларионов (Илчев, 220).

mac. Илариј, pm.

nf. Илајев, Илачев (Стаматоски, Речник, 478).

sb. Ilarije, pm.

hip. Ile (Grković, Rečnik, 99).

ILIE, pm. < gr. Ήλίας < ebr. Elijah, Eliás

rom. Ilie, pm. forme de bază: Ilie, Lie, Ilia

dim. Iliaș, Iliică,Ilicel, Iliuță, Iluț

nf. Iliaș, Iliașcu, Ilie, Ilief, Iliescu, Ilieș, Ilie-Vasile, Iliică, Liică, Ilioiu, Ilioaie, Iliu (Ionescu, MEO, 169-170; Iordan, DNFR, 256; Tomici, Andronache, OD, 393).

top. Iliești, Ilieni (DTRO, 29, DI, 131).

alb. Ilia, pm.

top. Shëndëlli (Shën Ilia).

gr. Ήλίας, pm.

dim. Λίας, Λίακος (Λεξικό, 730).

bg. Илия, pm. forme de bază: Илиан, Илиана, Илиена, Илин, Илио, Илияан, Илина

dim. Илица, Илийка, Илийко, Илийчо, Илинка, Илиуц, Илица

hip. Илко, Илка, Ило, Илчо, Лило, Лина, Лишо, Лиша

nf. Илиев, Илиевски, Иливанов, Илиенски, Илийков, Илийнски, Илийнчев, Илийнчов, Илинов, Илчев, Илев, Лилов, Лишев, Лишов (Илчев, 221, 305).

top. Илиа, Илиица, Свети Илииа (Ковачев, Топ., 81; Саламбашев, Местите, 99).

mac. Илија, pm.

hip. Иле

nf. Илев, Илева, Илевска, Илевски, Илејев, Илески, Илиев, Илиева, Илиевска, Илиеввски, Илиеска, Илиески, Илијев, Илијева, Илијов (Стаматоски, Речник, 478-485).

sb. Ilija, pm. forme de bază: Ilijan, Ilinko, Iličko

dim. Ilijaš, Iliaško, Ilica, Ilika

nf. Ilić, Ilijašev, Ilijašević, Ilijev, Ilijeski, Ilijev, Ilijić, Ilijiovski, Ilin, Ilinčić (Grković, Rečnik, 99; TI, 282-284).

INOCENȚIU, pm. < gr. Ίννοκέντιος

rom. Inocențiu, pm. forme de bază: Inochentie, Inocențiu, Inocenția (Ionescu, MEO, 171).

gr. Ίννοκέντιος, pm. (Λεξικό, 783).

bg. Инокенти, pm. forme de bază: Инокенти, Инокентий

hip. Ино

nf. Инов, Инокентиев (Илчев, 222).

sb. Inokentije, pm. forme de baza: Inoćentije

hip. Ića (Grković, Rečnik, 283).

ION, pm. < gr. Ίωάννις < ebr. Johanán. „a face favoare, a avea milă”, „Jahve a avut milă, a făcut favoare”.

rom. Ioan, pm. forme de bază: Ioan, Ion, Ioana, Ioanac, Ioanăș, Ioanca, Ioancu, Ioaneș, Ioanian, Ioanide, Ioanin, Ioanete, Ioaneș, Ioncea, Ioanim, Ioaniță, Ioanță, Neșu, Oanică Oanță, Oancă, Oancea.

dim. Ionică, Ionel, Ionuț, Ionuț, Ionică, Ioniță, Nică

hip. Naca, Nacu, Oana, Oane, Onea, Onu

nf. Ioan, Ioana, Ioanei, Ioanițescu, Ioanu, Ion, Ionaș, Ionașcu, Ionași, Ionășoaei, Ioncescu, Ioncică, Ionciță, Ionel, Ionele, Ion-Eremia, Ionescu, Ionescu, Ionese, Ionesi, Ionete, Ioneti, Ionica, Ionică, Ionilă, Ionilete, Ionișor, Ionită, Ionița, Ioniță, Ionițe, Ioniți, Ionițoaie, Ionițoiu, Ionoiu, Ionu, Ionuț, Ionuț, Sâmțion, Simtion, Simtioană, Sâmtion, Sântion, Sântiona, Sânion < lat. Sanctus Ioannes; Sănziene, Sâmzian, Sîmziana, Sîmzeana, Sînziana, Sânzioana, Simziana, Simzea < lat. Sanctus dies Ioanni (Iordan, DNFR, 263-264; Tomici, Andronache, OD, 395-396 ).

top. Ioanicești, Ionășeni, Ionășești, Nițeni, Nițești, Oncești, Onești, Pârâul Ioanei, Valea lui Ion (DTRO, 29).

alb. Joani, pm. forme de bază: Gjoni, Gjon, Gjin, Janina, Joanina

nf. Gjonit (Ismajli, Disa çështje, 52, 55).

top. Gurra e Gjonit, Kërshi i Gjonit, Shëngjon, Shëgjun (Shën Gjon) (Kelmendi, Disa toponime, 312).

gr. Ίώνες, Ίωάννις, pm. forme de bază: Ίωάννα, Ίων, Ίωνάς, Γίαννης

nf. Ίωανίδης, Γιαννόυλης

nf. Ίάνρα (Λεξικό, 799; Triandafylidis, Gramatică, 99).

bg. Иван, pm. forme de bază: Иван, Ивана, Иван-Асен, Ивандушков, Ивани, Иванка, Иваноил (Иван+Емануил), Ивелин (Иван+ Евелин), Йоан, Йоана, Йоанели, Йован, Йована

dim. Иванаки, Иванча, Иваника, Иванел, Иванил, Иваница, Иваничка, Ивануш, Ивануша, Иваннушка, Иванчо, Ивчо, Йованка, Йовица, Йоники

hip. Иво, Йова, Йовчо, Иона

nf. Иванов, Ивановски, Ивановчин, Иванакиев, Иванаков, Иванета, Иванелов, Иваницов, Иванков, Иванушкин, Иванчев, Иванчовски, Ивашко, Ивга, Ивов, Ивослав, Ионин (Илчев, 218-219, 226-227).

top. Иваново, Ивановци, Свети Иван (Саламбашев, Местите, 157; Ковачев, Топ., 81).

mac. Јоан, pm. forme de bază: Јован

dim. Јовинко, Јовиќ

nf. Јоанидис, Јоаидов, Јоаноска, Јованев, Јованески, Јјоваников, Јованов, Јованова, Јовановиќ, Јовановска, Јовановски, Јованоска, Јованоски, Јованска, Јовански, Јованчев, Јованчева, Јованчевски, Јованчески, Јованчов, Јовачева, Јовев, Јовева, Јовевска, Јовевки, јовеска, Јовевски, Јовинска (Стаматоски, Речник, 525-536).

sb. Jovan, pm. forme de bază: Jovanka, Jovanko, Jovanča, Jovanče, Jovana, Janaćije, Janać

dim. Joanica

hip. Iva, Ivak, Jova, Jan, Jana, Joja, Ive, Ivek, Ivelja, Ivić, Ivia, Ivko, Ivkoje, Ivo, Ivča, Ivče, Jan, Janja, Joda, Jovo, Jova, Joka, Jola, Vana, Vanka, Đana

nf. Ivanić, Ivaniš, Ivančem Ivančić, Jovanac, Jovanić, Jovaniša, Jjovančić, Jovanov, Jovanova, Jovanović (aproximativ 2700 de familii), Jovanoski, Jovančević, Jovančeski, Jovančov (Grković, Rečnik, 98, 103, 228, 249, 262; TI, 321-340) .

IONA, pm. forme de bază: < sl. Iona < ebr. porumbel

rom. , pm. (Iordan, DNFR, 258)

alb. Jona, pm.

gr. Ίωνάς, pm. (Λεξικό, 799).

bg. Иона, pm. Иона

nf. Ионатов (Илчев, 218) .

sb. Jona, pm.

nf. Jonev, Jonevski (Grković, Rečnik, 107; TI, 350).

IORDAN, pm. „cele două râuri” (Ionescu, MEO, 177).

rom. Iordan, pm.

nf. Iordan, Iodana, Iordanide, Iordanovici, Iordănescu, Iordănoaia, Iordache, Iordăchel, Iordăchioaie, Iordăchescu (Iordan, DNFR, 259; Tomici, Andronache, OD, 397).

gr. Ιορδάνης , pm. forme de bază: Ιορδάνος (Λεξικό, 787).

bg. Иордан, pm. forme de bază: Иордан

dim. Иорданка, Иорчо

hip. Иорда, Иордо, Иоро

nf. Иорданов, Иордановски, Иорданович, Иордов, Иорданин, Иоров, Иорчев (Илчев, 228).

mac. Јордан, pm.

nf. Јорданов, Јорданова, Јордановска, Јордановски, Јорданоска, Јорданоски, Јорданчески, Јордев, Јордева, Јорден, Јордески (Стаматоски, Речник, 542-544).

sb. Jordan, pm.

hip. Jorda

nf. Jordanov, Jordanović, Jordanovski (Grković, Rečnik, 108; TI, 350).

IOSIF, pm. < sl. Iosif < ebr. Joséph „Dumnezeu să adauge” (Ionescu, MEO, 178).

rom. Iosif, pm. forme de bază: Iosu, Iosa, Iosip, Iusip, Iosop, Iosib, Iosiv, Osif, Sivu

nf. Iosep, Iosif, Iosifache, Iosifescu, Iosifoiu, Iosin, Iosip, Iosipescu, Iosiv, Iosivoni, Iosof, Iosofache, Iosu, Iosup, Iosupescu, Ioș (Ionescu, MEO, 232-234; Iordan, DNFR, 260; Tomici, Andronache, OD, 398).

top. Iosif, pm.

alb. Josif, pm. forme de bază: Josef, Jozef

hip. Zef (Drini, Derivatet, 240).

gr. Ίωσήφ, pm. (Λεξικό, 799).

bg. Иосиф, pm.

dim. Иосифчо, Иоско

hip. Иоса, Иосе, Иоси

nf. Иосифов, Иосифчев, Иосков (Илчев, 228).

mac. Јосиф, pm.

hip. Јос

nf. Јосев, Јосева, Јосевски, Јосески, Јосивов, Јосивова, Јосивовски, Јосивоска, Јосивоски, Јосифов, Јосифова, Јосифовска, Јосифовски, Јосифоска, Јосифоски, Јосков, Јоскова (Стаматоски, Речник, 544-546).

sb. Josif, pm. forme de bază: Josiv, Josina, Josip

dim. Josica

hip. Josa, Joso

nf. Josevski , Joseski, Josijević (Grković, Rečnik, 108; TI, 351).

IRACLIE, pm. < sl. Iraclie < gr. Ίράκλειος

rom. Iraclie, pm. forme de bază: Eracle, Eraclide, Eralău (Mihailovici, DOC, 298).

gr. Ίράκλειος, pm.

bg. Иракли, pm. forme de bază: Иракли, Ираклия

nf. Ираклиев (Илчев, 223).

mac. Ираклија, pm.

nf. Ираковски, Иракоски (Стаматоски, Речник, 492).

sb. Irakilje, pm. (Grković, Rečnik, 100).

IRINA, pf. < sl. Irina < gr. Έιρήνη

rom. Irina, pf. forme de bază: Irin, Irina

dim. Irinca, Irinel, Irinuca

nf. Irinca, Irinei, Irinescu, Irineu, Irinoiu, (Ionescu, MEO, 179; Tomici, Andronache, OD, 399).

alb. Irini, pf.

gr. Έιρήνη, pf.

hip. Ρήνα, Ρένα, Ρηνιώ, Ρηνούλα (Λεξικό, 565).

bg. Ирина, pf. forme de bază: Ирина, Ирена, Ирин, Ирен, Ирин, Иринета, Ирияна (Ирина+Яна)

dim. Иринка, Иринчо

hip. Ира, Ирка

nf. Иринов, Иринков, Иринчев, Иринкин (Илчев, 223).

mac. Ирина, pf. (Стаматоски, Речник, 222).

sb. Irina, pf. forme de bază: Irinka, Irinja (Grković, Rečnik, 257).

ISAC, pm. < sl. Isak < gr. Ίσαάκιος < ebr. Yishaq, „el va râde”

rom. Isac, pm. forme de bază: Isaac, Saac, Isca, Isac, Isaica, Sac, Isachie, Asachi

nf. Isac, Isacai, Isacu, Isache, Isachie (Iordan, DNFR, 261; Tomici, Andronache, OD, 399).

top. Valea lui Isac (DTRO, 59).

gr. Ίσαάκιος, pm.

bg. Исаки, pm. forme de bază: Исаки, Исакия

hip. Исак, Сако

nf. Исаков, Исакиев, Саков, Саковски (Илчев, 223-437).

mac. Исак, pm.

nf. Исаков, Исакова, Исаковска, Исаковски (Стаматоски, Речник, 492).

sb. Isak, pm. forme de bază: Isakija, Isakije

hip. Isa, Iso

nf. Isak, Isaki, Isakov, Isaković, Isakovski, Isakoski (Grković, Rečnik, 100; TI, 294).

ISAIA, pm. < sl. Isaia < gr. Ήσαίας < ebr. Ysayah, „a salva, a mântui”

rom. Isaia, pm. forme de bază: Isai, Saia

hip. Saia, Saie

nf. Isai, Isaia, Isailă, Isăilă, Isaiea, Isaiescul, Isăescul, Isaicu, Isaicani, Isanie, Isimia, Saia, Saie, Saica (Mihailovici, DOC, 303-304; Tomici, Andronache, OD, 400).

alb. Isaja, pm.

hip. Isë (Krasniqi, Antroponimet, 397).

gr. Ήσαίας, pm. (Λεξικό, 790).

bg. Исая, pm. forme de bază: Исай, Исаия, Исаил

dim. Исайко

hip. Иса, Исаи

nf. Исаев, Исов, Исаилов, Исаиков (Илчев, 223).

mac. Исаја, pm. forme de bază: Иса

nf. Исаев, Исаева, исаевска, Исаевски, Исаеска, Исаески (Стаматоски, Речник, 492-493).

sb. Isaija, pm. forme de bază: Isaje

nf. Isailović, Isailovski, Isajev, Isajlović (Grković, Rečnik, 100; TI, 294).

ISIDOR < sl. Isidor < gr. Ισιδώρος

rom. Isidor, pm.

nf. Isidor ( Tomici, Andronache, OD, 400).

alb. Isidor, pm.

gr. Ισιδώρος, pm. forme de bază: Ίσιδώρα (Λεξικό, 790).

bg. Исидор, pm. forme de bază: Исидор, Исидора

dim. Исидорка

nf. Исидоров (Илчев, 224).

mac. Исидор, pm.

nf. Исидора, Исидороски (Стаматоски, Речник, 494).

sb. Isidor, pm.

hip. Ičo

nf. Isidorović (Grković, Rečnik, 101; TI, 294).

LAURENȚIU, pm. < gr. Λαυρέντιος

rom. Laurențiu, pm. forme de bază: Lavrentie, Lavrentia, Avrentie, Arentie, Lavrintie, Avrintie, Arvinte

nf. Laurentiu, Laurențiu (Ionescu, MEO, 186; Tomici, Andronache, OD, 420).

alb. Laurenti, pm.

gr. Λαυρέντιος, pm.

top. Άγια Λαύρα (Λεξικό, 999).

bg. Лавренти, pm. forme de bază: Лавренти, Лаврен, Лаврян

hip. Лаврен

nf. Лаврентиев, Лавренов, Лаврентиев, Лавриянов (Илчев, 294).

mac. Лаврентиј, pm.

hip. Лаврин

nf. Лаврински, Лавровски (Стаматоски, Речник, 731).

sb. Lavrentije, pm. forme de bază: Lavrentij, Lavrantije, Lavrtije

hip. Lavro

nf. Lavrenčić, Lavrić, Lavrinšek, Lavrov (Grković, Rečnik, 117; TI, 419).

LAZĂR < sl. Lazar < ebr. Eleazár, „Elohim a ajutat”

rom. Lazăr, pm. forme de bază: Lazarian, Lazariuc, Lazarul, Lăzarea, Zarea, Lazor, Zorică, Zorea, Lazur, Lăzurea, Lazul, Laza, Lazea, Lăzan, Laciu, Lascu, Lazarina

dim. Lăzărel, Lăzărică, Lăzăruc

nf. Laza, Lazan, Lazanu, Lazarian, Lazarin, Lazarina, Lazaris, Lazariu, Lazariuc, Lazaronea, Lazaroneanu, Lazaronoiu, Lazaru, Lazăr, Lăzărache, Lăzăreanu, Lăzărescu, Lazea, Lazia (Iordan, DNFR, 273-274; Tomici, OD, 420).

top. Lăzărești, Lăzăreni (DTRO, 29).

alb. Llazari, pm. Llazor

nf. Llazarevac (Berani, Emrave, 223).

gr. Λασαρεά, pm.

top. Λασαρεά

bg. Лазар, pm.

dim. Лазарчо, Лашко

hip. Лацо, Лачо, Лаша, Лаче, Лашо, Лазо, Лало

nf. Лазаров, Лазаровски, Лацов, Лачев, Лачов, Лачовски, Лашков, Лашев, Лашов, Лашовски, Лазарко, Лазов, Лалов, Лаловски (Илчев, 296, 299).

mac. Лазар, pm.

dim. Лазиќ

hip. Лазе

nf. Лазарев, Лазарева, Лазаревиќ, Лазаревска, Лазаревски, Лазареска, Лазарески, Лазарков, Лазаров, Лазарова, Лазаровска, Лазаровски, Лазароска, Лазароски, Лазев, Лазева, Лазевска, Лазевски, Лазеркова, Лазеска, Лазески, Лазов, Лазова, Лазовска, Лазовски, лазоски (Стаматоски, Речник, 733-738).

sb. Lazar, pm. forme de bază: Lazan

dim. Lazika, Lazica

hip. Laza, Lazo, Laja, Lajo, Laka, Lake, Lakea, Lala, Lale, Lalek

nf. Lazar, Lazarac, Lazarev, Lazarević, Lazarevski, Lazareski, Lazari, Lazarov (Grković, Rečnik, 117-118; TI, 419-423).

LEON, pm. < sl. Leon < gr. Λέων

rom. Leon, pm. forme de bază:

hip. Leo

nf. Leon (Tomici, Andronache, OD, 424).

gr. Λέων (Λεξικό, 1012).

bg. Леон, pm. forme de bază: Леон, Леона, Леония

dim. Леоница, Леонко

nf. Леонов, Леоницов (Илчев, 301).

mac. Лео, pm.

nf. Леов, Леова, Леовски (Стаматоски, Речник, 747).

sb. Lav, pm. (traducerea numelui gr. Λέων)

nf. Lavić (Grković, Rečnik, 117; TI, 419).

LEONIDA, pm.< sl. Leonida < gr. Λεονίδας „fiul descendentului lui Leon”

rom. Leonida, pm.

nf. Leonida, Leonid, Leonidă (Mihailovici, DOC, 324; Tomici, Andronache, OD, 424)

alb. Leonida, pm.

gr. Λεονίδας, pm. (Λεξικό, 1012).

bg. Леонид, pm. forme de bază: Леонид, Леонида, Леонит

nf. Леонидов (Илчев, 302).

mac. Леонид, pm.

nf. Леонидов, Леонидова (Стаматоски, Речник, 747).

sb. Leonid, pm.

nf. Leonidov (TI, 433).

LEON, LEONTE, pm. < gr. Λέων

rom. Leon, pm. forme de bază: Lion, Leonte, Leontin

dim. Lionel

nf. Leoncea, Leonache, Leontie, Leonte, Leul, Leontin, Leontina (Mihailovici, DOC, 322-324).

alb. Leoni, pm.

gr. Λέων, pm.

bg. Леонти, pm.

nf. Леонов (Илчев, 301).

mac. Leon, pm.

sb. Leon, Leontije, forme de bază: Leontij, Leontija, Leontija

nf. Leontijević, Leontić (Grković, Rečnik, 117; TI, 432).

LUCA < sl. Luka < gr. Λούκας

rom. Luca, pm. forme de bază: Lucaci, Lucachi, Lucan, Lucas, Lucescu, Luchescu, Lucșa, Lucaș, Lucăcilă

dim. Luculeț

nf. Luca, Lucacescu, Lucache, Lucachi, Lucaciu, Lucan, Lucăcel, Lucăcescu, Lucărel, Lucea, Luceanu, Lucescu, Luchescu (Iordan, DNFR, 283; Tomici, Andronache, OD, 432).

alb. Lukai, pm.

dim. Lukash

nf. Llukaj (Çabej, Studime, 196).

top. Llukaj (Kelmendi, Disa toponime, 309).

gr. Λούκας Λουκία (Λεξικό, 1028).

bg. Лука, pm. forme de bază: Луко

dim. Лукаичо,Лукич

hip. Лучо, Луша, Лушо, Лучко, Луше

nf. Лукаев, Луков, Лукин, Лукаичев, Лучев, Лучов, Лушев, Лучков, Лукичев (Илчев, 307).

mac. Лука, pm.

dim. Лукиќ

nf. Лукан, Луканов, Луканова, Луканновски, Луканоски, Лукарев, Лукарева, Лукаревски, Лукаров, Лукарова, Лукаровски, Луков, Лукова, Луковиќ, Луковска, Луковски, Луконоски, Лукоски (Стаматоски, Речник, 760-761).

sb. Luka, pm. forme de bază: Luko

dim. Lukac, Lukaš, Lukica, Lukiša

hip. Luša, Lule, Lulo, Luća, Luto, Lušo

nf. Luka, Lukavac, Lukanić, Lukačev, Lukačević, Lukić (Grković, Rečnik, 120-121; TI, 440-444).

LUCIA, pf. < lat. Lucianus, vb. lucio, lucere „a face lumină, a lumina” și subst. lux, lumen „lumină”

rom. Lucia, pf. forme de bază: Luciana, Lukia, Lukiana, Luchie, Luchio, Luchian, Luchiana

nf. Luciman, Lucinescu (Iordan, DNFR, 283; Tomici, Andronache, OD, 432).

gr. Λουκιάνα, pf. (Λεξικό, 1028).

bg. Лукияна, pf. (Илчев, 313).

sb. Lukija, pf. forme de bază: Lukijana, Lukina

hip. Lule, Lulo

nf. Lulić, Lukijanović (Grković, Rečnik, 272; TI, 438).

MACARIE < gr. Μακάριος „fericit”

rom. Macarie, pm. forme de bază: Macariu

nf. Macarie, Macaroiu, Macarov, Macaru, Macarenco, Macarencu, Macarevici, Macaria, Macarovski, Măcare (Mihailovici, DOC, 336-337; Tomici, Andronache, OD, 437).

alb. Makari, pm.

gr. Μακάριος, pm. (Λεξικό, 1043).

bg. Макари, pm. forme de bază: Макар, Макари

dim. Макарчо
hip. Маке, Маки

nf. Макаров, Макаровски, Макариев, Макарчев, Макев, Макиев (Илчев, 315).

mac. Макариј, pm.

nf. Макарин, Макариевски, Макаренко, Макаренков, Макаиевски, Макариовски, Макаријоски, Макаров, Макаровски, Макароски (Стаматоски, Речник, 10-11).

sb. Makarije, pm. forme de bază: Makarij, Makarija

hip. Make, Maka

nf. Makarin, Makarov, Makarović (Grković, Rečnik, 125; TI, 449).

MACOVEI, pm. < sl. Makovei < ebr. Macchabaei

rom. Macovei, pm. forme de bază: Macavei, Maclea

nf. Macoveanu, Macovescu (Iordan, DNFR, 286; Tomici, Andronache, OD, 438).

top. Macoveiul

alb. Makabej, pm.

gr. Μαχαβαίος, pm.

bg. Макавеи, pm.

hip. Мако, Макей, Маке, Маки

nf. Макавеев, Маков (Илчев, 315).

mac. Макавеи, pm.

nf. Макавели (Стаматоски, Речник, 13).

sb. Makevija, pm. forme de bază: Makevije, Makivej, Makivoje

hip. Maka, Mako

nf. Mak, Maka, Makavejev (Grković, Rečnik, 125; TI, 449).

MACRINA, pf. < gr. Μακρίνη

rom. Măcrina, pf.

hip. Crina, Macriu, Macra, Macrea, Macreiu

nf. Macra (fem. lui Macru), Macrea, Macrea, Macri, Macrineanu, Măcrineanu (Mihailovici, DOC, 339; Tomici, Andronache, OD, 456).

gr. Μακρίνη, pf. (Λεξικό, 1045).

bg. Макрина, pf. forme de bază: Макрина, Макрин

hip. Макра, Макри

nf. Макринов

mac. Макрина (Стаматоски, Речник, 14).

sb. Makrina, pf. forme de bază: Makrena, Makrenija, Makrija

dim. Makrenica (Grković, Rečnik, 275).

MAGDALENA, pf. < sl. Magdalena < gr. Μαγδαληνή

rom. Magdalena, pf. forme de bază: Măgdălina

dim. Măgduța, Mădălina, Mădăluță, Măgdălin, Mădălin, Măgduț

hip. Magda

nf. Magda, Magdalena, Magdalin Magdalina, Magdaș, Magdău (Iordan, DNFR,287; Tomici, Andronache, OD, 439).

alb. Magdalena, pf.

gr. Μαγδαληνή, pf.

hip. Μάγδα (Λεξικό, 1036).

bg. Магдалена, pf. forme de bază: Магдалина, Магдалин

dim. Магдаленчо

hip. Магда, Магдена, Магдо, Маглена, Маго, Магдо

nf. Магдалинов, Магдалинин (Илчев, 312-313).

mac. Магдалена, pf.

dim. Магдинче

hip. Магде, Магдо

nf. Магдевски, Магдовски, Магденовски, Магденоски, Магдеска, Магдески, Магдинчева, Магдинчевски, Магдовски (Стаматоски, Речник, 4-5).

sb. Magdalena, pf. forme de bază: Magdalina, Magdaljena

hip. Maga, Magda, Mada

nf. Magda, Magdavić, Magdelenić, Magdenović (Grković, Rečnik, 274; TI, 447).

MANASE < sl. Manase < ebr. Manashes

rom. Manase, pm. forme de bază: Manasa, Manasă

nf. Manase, Manasescu, Manasi, Manasia (Tomici, Andronache, OD, 448).

top. Manasia

alb. Manasi, pm.

gr. Μανάσσης, pm.

bg. Манаси, pm. forme de bază: Манаси, Манасия

dim. Манаско

hip. Манас

nf. Манасиев, Манасов (Илчев, 318).

mac. Манаси, pm. forme de bază: Манасиј, Манасија

nf. Манасиев, Манасиева, Манасиевска, Манасиевски, Манасиеска, Манасиески, Манасијев, Манасијева, Манасијевска, Манасијевски, Манасијов, Манасиов, Манасков, Манаскова, Манасковски, Манасов, Манасова (Стаматоски, Речник, 22-24).

sb. Manasija, pm. forme de bază: Manasije

hip. Manasko

nf. Manasijev, Manasijević, Manasijevski, Manasijoski (Grković, Rečnik, 126).

MANUEL, pm. < sl. Manuel < ebr. Immanoil

rom. Manuel, pm. forme de bază: Emanuil, Emanoil, Manuel, Manea, Manoil, Manole,

dim. Mănuț, Mănuța

hip. Ema, Manu

nf. Emanoil, Emanoil(ă), Emanoiliu, Emanuel, Imanuil, Manea, Manoilă, Manoleasa, Manolescu, Mănăilă, Mănoilă, Mănăilescu, Mănilă, Mănuilă, Mănuț, (Iordan, DNFR, 190, 298; Tomici, Andronache, OD, 290).

alb. Manueli, pm.

gr. Έμμανουήλ, pm. forme de bază: Μανόλης, Μανόληος, Μανούσος

hip. Μάνος, Νούλης, Λάκης (Λεξικό, 600).

bg. Емауил, pm., forme de bază: Емауил

hip. Ема

nf. Емауилов (Илчев, 197).

mac. Емануел, pm.

hip. Еман

nf. Еманова, Емов (Стаматоски, Речник, 425-426).

sb. Emanuel, pm. forme de bază: Emanuelo, Emanuilo

nf. Manojlov, Manojlović, Manojlovski (Grković, Rečnik, 91; TI, 458-459).

MARCU, pm. < lat. Marcus

rom. Marcu, pm. forme de bază:

dim. Mărcuș, Mărcușor, Mărcuț

nf. Marcea, Marci, Marcoci, Marcoș, Marcoș, Marcu, Marcuceanu, Marculescu, Mărcan, Mărcaș, Mărcău, Mărcuș, Mărcușor, Mărcuț, Mărchel, Marchian (Iordan, DNFR, 291; Tomici, Andronache, OD, 447).

top. Mărculești, Valea Marcului (DTRO; DI, 161 ).

alb. Marku, pm. (Berani, Emrave, 229).

nf. Marko (Ismajli, Disa çështje, 53).

gr. Μάρκος, pm. forme de bază: Μαρκιάνος, Μαρκιάνη (Λεξικό, 1055).

bg. Марко, pm. forme de bază: Марко, Марка

nf. Марковски, Маркович, Марковичев (Илчев, 323).

top. Марково (Саламбашев, Местите, 142).

mac. Марко, pm.

nf. Марков, Маркова, Марковачев, Марковачева, Марковиќ, Марковска,Марковски, Маркоска, Маркоски, Марконов (Стаматоски, Речник, 36-40).

sb. Marko, pm. forme de bază: Markus, Markusija

hip. Maro

nf. Marko, Marković (aproxiamtiv 1600 de familii), Markoski, Markota (Grković, Rečnik, 128; TI, 471-482).

MARGARETA, pf. < gr. Μαργαρίτης „mărgărit, mărgăritar, pietriș mărunt, perlă”

rom. Margareta, pf.

hip. Marga

nf. Marga, Margaret, Margarian, Margarit, Margaritescu, Mărgărit (Mihailovici, DOC, 351).

alb. Margareta, pf.

gr. Μαργαρίτης, pf. forme de bază: Μαργαρίτα (Λεξικό, 1054).

bg. Маргарита, pf. forme de bază: Маргарит, Маргарита

hip. Марге, Марген, Марги, Марга

nf. Маргаритов, Маргев, Маргева, Маргенов (Илчев, 321).

mac. Маргарита, pf.

hip. Маргo, Марге

nf. Маргаритов, Маргунов (Стаматоски, Речник, 33).

sb. Margareta, pf. forme de bază: Margarita, Margita

hip. Mara, Marga, Margeta (Grković, Rečnik, 277).

MARIA, pf. < gr. Μαρία < ebr. Maryam

rom. Maria, pf. forme de bază: Mariea, Mariei, Marieta, Mărie

dim. Maricica, Maricuța, Marița, Marițica, Marioara, Mărioara, Măriuca, Măriuța, Măruța, Măruca, Mioara

hip. Maia, Mari, Meri, Mia, Mimi, Mira, Mița, Uța

nf. Marianu, Mariani, Marica, Marienescu, Mariescu, Marina, Marița, Marițan, Mariței, Marițescu, Mariuca, Mariuțan, Măriuca, Mărîțan, Măruța (Iordan, DNFR, 293; Tomici, Andronache, OD, 448-449).

top. Maria, Marița Măriuța, Miorița (DI, 74).

alb. Maria, pf.

dim. Marikë, Marë

hip. Mara, Mari, Mri (Krasniqi, Antroponimet, 386).

top. Shëmri (Shën Mëri).

gr. Μαρία, pf. forme de bază: Μαριάννα

hip. Μάρω, Μαρίγω, Μαριωρή, Μαρίκα

nf. Μαρούσα (Λεξικό, 1054).

bg. Мария, pf. forme de bază: Марий, Мариа, Марин

dim. Марийка, Марийца, Марийче, Марийчо, Марико, Мариока, Марионка, Мариора, Мариче, Маричка, Маришка

hip. Мари

nf. Марийкин, Марикин, Мариков, Марийчин, Маринов, Мариоанов, Маринин (Илчев, 322-323).

top. Марица (Саламбашев, Местите, 99).

mac. Марја, pf. forme de bază: Марија

dim. Марич

hip. Маро, Мари

nf. Марјанов, Марјанова, Марјанович, Марјановски, Мариова, Мариовски, Мариќ, Мариќевски, Маричев, Маричевски, Маричиќ, Маричков (Стаматоски, Речник, 34-36).

sb. Marija, pf. forme de bază: Mara, Marijana, Marijanka

hip. Mira, Mara, Marika, Mariona

nf. Marijanac, Marijanov, Marijanović, Marijanski, Marijančević, Marica, Marjanović, Marjanski, Marjančić, Marić (Grković, Rečnik, 276-277; TI, 460-471).

MARIN, pm. < sl. Marin < gr. Μαρινός

rom. Marin, pm. forme de bază: Marina

dim. Marinică, Maricel, Marinaș, Marinca, Marincaș, Marincea, Marinceanu, Marincel.

nf. Marinchescu, Marinia, Marincioiu, Marincovici, Marinel, Marinescu, Marincaș, Mirincea, Marinicu, Marinoiu, Marinov, Marinovici, Mariotti, Mărin, Mărinică (Iordan, DNFR, 292-293; Tomici, Andronache, OD, 449).

alb. Marini, pm. forme de bază: Marina

gr. Μαρινός, pm. forme de bază: Μαρίνα (Λεξικό, 1954).

bg. Марин, pm. forme de bază: Марин, Марина

dim. Маринка, Маринчо, Мартинко, Марто

nf. Маринкин, Маринопуло, Маринчев, Маринчевски, Мартинков (Илчев, 322).

mac. Марина, pf. forme de bază: Марин, Марина

dim. Мариниќ, Маринче, Мариќ

nf. Маринков, Маринкова, Маринковска, Маринковски, Маринкоска, Мариновски, Маринкоски, Маринов, Маринова, Мариновски, Мариноски, Марински, Маринчев, Маринчевски, Маринческа (Стаматоски, Речник, 34-36).

sb. Marina, pf. forme de bază: Marin, Marinka

nf. Marin, Marina, Marinac, Marinić, Marinko, Marinkov, Marinković, Marić, Maričić (Grković, 277; TI, 468-470).

MARTA, pf. < sl. Marta

rom. Marta, pf.

nf. Marta, Martea (Iordan, DNFR, 293).

alb. Marta, pf.

gr. Μάρθα (Λεξικό, 1056).

bg. Марта, pf.

nf. Мартин, Мартински, Маренски (Илчев, 323).

sb. Marta, pf.

nf. Marta, Martać (Grković, Rečnik, 277; TI, 482).

MARTIN, pm. < lat. Martinus

rom. Martin, pm. forme de bază: Martian, Mărtin, Martinian, Mărti, Sămărtin, Martina

dim. Mărtinel, Mărtiniță, Mărtinaș

nf. Martin, Martinaș, Martinca, Martineac, Martineanu, Martinescu, Martinian, Martinoiu (Iordan, DNFR, 292-293; Tomici, Andronache, OD, 451).

alb. Martini, pm.

nf. Martin, Marinko (Gashi, Prania, 104).

gr. Μαρτίνος, pm. forme de bază: Μαρτίνα (Λεξικό, 1057).

bg. Мартин, pm. forme de bază: Мартин, Мартина

dim. Мартинка

hip. Марто

nf. Мартинов, Мартински, Мартинков, Мартов (Илчев, 323).

mac. Мартин, pm.

nf. Мартиов, Мартинова, Мартинович, Мартиновска, Мартиновски, Мартиноска, Мартиноски, Мартински (Стаматоски, Речник, 42).

sb. Martin, pm. forme de bază: Martina, Martinka, Martinko

nf. Marti, Martin, Mrtina, Marinek, Martinkov, Martinov, Martinović, Martinovski, Martović (Grković, Rečnik, 128, 277; TI, 483-484).

MATEI < sl. Matei < gr. Μαθαίος

rom. Matei, pm. forme de bază:

dim. Mateaș

nf. Matea, Mateanu, Mateaș, Matei, Mateiaș, Mateescu, Mateianu, Mateica, Mateiescu, Mateiesei, Mateișescu, Mateoaia, Mateoc, Mateoiu, Mateoaia, Mateșor, Mateuț (Iordan, DNFR, 295; Tomici, Andronache, OD, 453-454).

alb. Matej, pm. (Krasniqi, Antroponimet, 398).

gr. Ματθαίος, pm.

hip. Μάθος, Μαθίος (Λεξικό, 1061).

bg. Матей, pm. forme de bază: Матвей

dim. Матейка

hip. Мате, Матея

nf. Матейски, Матейкин, Матейко, Матейков, Матев, Маттв (Илчев, 325).

mac. Матеј, pm. forme de bază: Матвеј

hip. Матиј, Матија

nf. Матвејев, Матев, Матева, Матевска, Матевски, Матеев, Матеева, Матеевски, Матеиќ, Матејевиќ, Матејевски, Матеска, Матески Матиева (Stamatoski, Речник, 45-47).

sb. Matej, pm. forme de bază: Matatej, Matateja, Mateja, Matija, Matije

dim. Matetajaš, Matejaš, Matijaš, Matijica, Matić

hip. Mate

nf. Mate, Matević, Matevski, Matejić, Matejček, Matejčin (Grković, Rečnik, 128-129; TI, 486).

MAURICIU < lat. Mauricius < gr. Μαύρος

rom. Mauriciu, pm.

nf. Mavra, Mavru, Mavrodin, Maurescu, Mavrea, Mavrodineanu, Mavrodinescu, Mavrodolu, Mavrogheni (Iordan, DNFR, 295-296; Tomici, Andronache, OD, 454).

gr. Μαυρίκιος, pm. forme de bază: Μαύρος, Μαύρα (Λεξικό, 1063).

bg. Мавро, pm. forme de bază: Мавра, Мавриди, Маврид

hip. Маври

nf. Мавров, Маврев (Илчев, 312).

mac. Мавро, pm.

nf. Мавров, Маврова, Мавровска, Мавровски (Стаматоски, Речник, 34).

sb. Mavro, pm. forme de bază: Mavra

nf. Mavra, Mavrenović, Mavrenski, Mavrović, Mavrodi (Grković, 125; TI, 447).

MAXIM, pm. < sl. Maksim < gr. Μάξειμος

rom. Maxim, pm. forme de bază: Maxima Maximilana Maximina

nf. Maxim, Maximeasa, Maximese, Maximilian, Maxin, Maxineanu, Maxinoiu, Maxsim (Iordan, DNFR, 296; Tomici, Andronache, OD, 455).

alb. Maksimi, pm.

gr. Μάξιμος, pm. forme de bază: Μαξιμά

bg. Максим, pm. forme de bază: Максим, Максима

hip. Максе

nf. Максимов, Максев (Илчев, 315).

mac. Максим, pm.

nf. Максимов, Максимова, Максимовиќ, Максимовска, Максимовски, Максимоска, Максимоски, Максиновски (Стаматоски, Речник, 14-15).

sb. Maksim, pm. forme de bază: Maksimijan

dim. Maksica

hip. Maksa, Maksi, Makse, Makica, Maša

nf. Maksim, Maksimov, Maksimović, Maksimovski, Maksimčev, Maksin (Grković, Rečnik, 125, 128; TI, 449-452).

MELANIA, pf. < sl. Melania < gr. Μαελανία

rom. Melania, pf.

hip. Mela (Ionescu, MEO, 209).

gr. Μαελανία, pf. forme de bază: Μελάνη (Λεξικό, 1073).

bg. Мелания, pf.

hip. Мела, Мелана

nf. Мелин (Илчев, 328).

mac. Меланиа, pf.

nf. Меладинполус (Стаматоски, Речник, 56).

sb. Melanija, pf. forme de bază: Melenija, Milanija

hip. Mela

nf. Melev (Grković, Rečnik, 277; TI, 494).

MELETIE, pm. < sl. Meleti < gr. Μελετιός „grijă”

rom. Meletie, pm. forme de bază: Melitie, Meletu, Melentie, Merentie, Merinta, Melinte, Melintiana, Melintina

nf. Meletie, Melente, Meletie, Melinde, Melitescu (Iordan, DNFR, 301-302; Tomici, Andronache, OD, 463).

top. Meletie

gr. Μελετιός, pm. forme de bază: Μελέτης

nf. Μελετόν (Λεξικό, 1074).

bg. Мелетий, pm. forme de bază: Мельо

nf. Мелиев (Илчев, 328).

mac. Мелетиј, pm. forme de bază: Мелетија

hip. Меле

nf. Мелев, Мелева, Мелевски, Мелов, Мелова (Стаматоски, Речник, 56).

sb. Meletije, pm. forme de bază: Melentije, Melentija

hip. Melko, Meja, Mejo

nf. Meletić, Melentić, Melić (Grković, Rečnik, 129; TI, 494).

METODIE, pm. < sl. Metodi

rom. Metodie, pm. forme de bază: Mitodi

alb. Methodi, pm.

gr. Μεθόδιος, pm.

bg. Методи, pm. forme de bază: Методий, Методия, Методка

dim. Методинка, Методица

hip. Мето

nf. Методиев, Метков (Илчев, 330-331).

mac. Методиј, pm.

hip. Мето

nf. Методев, Методиев, Методиева, Методиевска, Методиевски, Методиевски, Методиеска, Методова (Стаматоски, Речник, 61-62).

sb. Metodije, pm.

nf. Metovski, Metoski (Grković, 130; TI, 495).

MIHAIL, pm. < gr. Μιχαήλος < ebr. Mikā`el

rom. Mihail, pm. forme de bază: Mihăilă, Mihailo, Mihalco, Mihu, Mihnea

dim. Mihăiță, Mihălucă, Mihăluț, Mihăluș

hip. Miha, Mihu, Mihuț, Mihuța, Miu, Miuț

nf. Miha, Mihacea, Mihaescu, Mihaeș, Mihai, Mihail, Mihala, Mihăilă, Mihăilaș, Mihailașcu, Mihăileț, Mihăica, Mihăiță, Mihu, Mihea, Mihne, Mihoc, Mihon, Mioc, Mihocea, Mihuț, Mihancea, Miu, Miuț, Mihalache, Mihalcea, Mișa, Mișcu, Mihala, Mihali, Mihăeanu, Mihăicescu, Mihăiesei, Mihăileanu, Mihăițoiu, Mihăluș, Caramihai (Iordan, DNFR, 100, 306; Tomici, Andronache, OD, 471-472).

top. Mihai, Mihăești, Mihăilești, Mihălceni-Mihălcești, Valea lui Mihai (DTRO, 29).

alb. Mihail, pm.

dim. Micko

nf. Mihal (Ismajli, Disa çështje, 52).

gr. Μιχαήλος, pm. forme de bază: Μμιχαήλ, Μιχαλής, Μιχαλιός, Μίχος

hip. Μίχος, Μιχάλης (Λεξικό, 1117).

bg. Михаил, pm. forme de bază: Михал, Михаил, Михаила, Михаилка, Михаилена, Михаилина, Михалина, Михалка, Михалко

dim. Михалаки

hip. Мика, Мина, Мита, Мица, Мицо, Мико, Михин, Михо, Миша

nf. Миков, Миковски, Михаилов, Михаиловски, Михаилович, Михалакиев, Михалево, Михалков, Михалски, Михов, Миховски, Мицов, Мицев, Мицовски (Илчев, 338-340).

top. Михаилово, Михаиловци (Саламбашев, Местите, 157).

mac. Михаил, pm. forme de bază: Мијајле, Михал

hip. Михе, Михо

nf. Мијаилеска, Мијајлев, Мијајлевски, Мијајлеска, Мијаилески, Мијаки, Мијаков, Мијаковски, Мијакоска, Мијакоски, Мијале, Мијалески, Мијалков, Мијалкова, Мијалов, Мијалова, Мијаловски, Мијалче, Мијалчев, Мијалчева, Михаилов, Михаилова, Михаиловска, Михаиловски, Михаилоски, Михајлевска, Михајлевски, Михаилоав, Михаилова, Михаиловска, Михајловски, Михаилоски, Михаилич, Михалов, Михалова, Михалчев, Михев, Михов, Михова (Стаматоски, Речник, 67-69, 107-111).

sb. Mihajlo, pm. forme de bază: Mihailo, Mijail, Mijaile, Mijailo, Mijajle, Mijajlo, Mihal, Mijal, Mijat, Mikail, Mikaile, Mikajle, Mikajlo, Mikojlo, Mihal

dim. Mijalče, Mijaš, Mikica, Mikiša

hip. Mija, Mijak, Mika, Miki,Miko, Miho, Miha, Mica, Miča, Miče

nf. Mijalić, Mijaliević, Mihajlović (Grković, Rečnik, 130-131, 138-139; TI, 497-498).

MINA, pm. < gr. Μήνας

rom. Mina, pm. forme de bază: Minas, Mineea, Minu

nf. Mina, Minulescu, Minul, Minai, Minaciu, Minoiu, Mină, Mincu, Minca, Mincea, Minea, Minei, Miniță, Minoiu (Iordan, DNFR, 307-308; Tomici, Andronache, OD, 475).

alb. Minai, pm.

gr. Μήνας, pm. (Λεξικό, 1114).

bg. Мина, pm.

dim. Минак, Минаки, Минакия

nf. Минин, Минински, Минов (Илчев, 335).

mac. Мина, pm.

nf. Минев, Минева, Миневски, Минески, Минин (Стаматоски, Речник, 86-87).

sb. Mina, pm. forme de bază: Mine

nf. Minić, Minov (Grković, Rečnik, 136; TI, 544).

MIRON, pm. < gr. Μύρων

rom. Miron, pm. forme de bază: Mironaș, Mironeș, Mironel, Mironică

hip. Miru

nf. Miroiu, Mirean, Mirescu, Miron, Mironeanu, Mironeasa, Mironescu (Iordan, DNFR, 309; Tomici, Andronache, OD, 477).

top. Mironești

gr. Μύρων, pm. forme de bază: Μύρωνας (Λεξικό, 1165) .

bg. Mирон, pm. forme de bază: Мирона

dim. Миронка

hip. Миро

nf. Миронов, Миронски, Миров, Мировски (Илчев, 337).

mac. Мирон, pm.

hip. Миро

nf. Мироновски, Миронски, Мироски (Стаматоски, Речник, 92-93).

sb. Miron, pm.

nf. Miron (Grković, Rečnik, 137; TI, 549).

MITROFAN, pm. < sl. Mitrofan < gr. Μητροφάνης

rom. Mitrofan, pm. forme de bază: Metrofan, Mitrofie, Motrofan, Mitrofanovici

nf. Mitra, Mitracu, Mitran, Mitrana, Mitranca, Mitrancă, Mitrofa, Mitrofan (Mihailovici, DOC, 384; Tomici, Andronache, OD, 480).

gr. Μητροφάνης, pm.

bg. Митрофан, pm. forme de bază: Митрофана

nf. Митрофанов (Илчев, 339).

mac. Митрофан, pm. (Стаматоски, Речник, 139).

sb. Mitrofan, pm. (Grković, Rečnik, 138).

MOISE < sl. Moise < gr. Μώυσης

rom. Moise, pm. forme de bază: Moisi, Moisei, Moisa, Moisă

nf. Moisa, Moisă, Moise, Moisei, Moisie, Moisii, Moisil, Moicea, Moiș (Iordan, DNFR, 314; Tomici, Andronache, OD, 487).

top. Moisești

alb. Moisi, pm.

gr. Μώυσης, pm. forme de bază: Μώυσης (Λεξικό, 1169).

bg. Моисей, pm.

nf. Мойсеев, Мойсени, Мойсов, Мойсев (Илчев, 342).

mac. Мојсе, pm.

nf. Мојсилов, Мојсилова, Мојсов, Мојсовска, Мојсовски, Мојсоска, Мојсоски (Стаматоски, Речник, 123-124).

sb. Mojsej, pm. forme de bază: Mojsa, Mojseja, Mojsija, Mojsije, Mojsijo

hip. Mojsa, Mojso, Moja, Mojko

nf. Mojsa, Mojsev, Mojsijev, Mojsilov, Mojsilović, Mojsilovski, Mojsin, Mojsić, Mojsovski (Grković, Rečnik, 140; TI, 573).

MONICA, pf. < gr. Μονίκος

rom. Monica, pf.

hip. Mona (Ionescu, MEO, 215).

gr. Μονίκα, pf. (Λεξικό, 1124).

bg. Моника, pf.

hip. Мона

nf. Монов, Моников, Монкин (Илчев, 343).

mac. Моник, pf.

hip. Моне

nf. Монева, Монески, Моников, Мониќ, Моновски (Стаматоски, Речник, 128).

sb. Monika, pf.

hip. Moni

nf. Monević, Monevski, Moneski, Monić (TI, 575).

NATALIA, pf. < lat. Natalia

rom. Natalia, pf.
dim. Natalița

nf. Natalică (Ionescu, MEO, 216-217; Iordan, DNFR, 325).

alb. Natalia, pf.

gr. Ναταλία, pf. (Λεξικό, 1174).

bg. Наталиа, pf.

sb. Natalija, pf.

hip. Nata

nf. Natalić (TI, 583).

NECTARIE, pm. < gr. Νεκτάριος

rom. Nectarie, pm.

gr. Νεκτάριος, pm. (Λεξικό, 1180).

mac. Nektarie, pm. (Стаматоски, Речник, 165).

sb. Nektarije, pm.

nf. Nektarijević, Nekterović (Grković, 145; TI, 587).

NESTOR, pm. < sl. Nestor < gr. Νέστορ (Constantinescu, DOR, 129).

rom. Nestor, pm. forme de bază: Nistor, Nistora

nf. Nestor, Nistor, Nistoran, Nistoreni, Nistorache, Nistoran, Nistoreanu, Nistorescu (Tomici, Andronache, OD, 517).

top. Nistorești

gr. Νέστορας, pm. forme de bază: Νέστορος

nf. Νέστορ (Λεξικό, 1186).

bg. Нестор, pm.

mac. Nestor, pm.

sb. Nestor, pm.

nf. Nestorov, Nestorović, Nestorovski, Nestoroski (TI, 589).

NICHIFOR, pm. < sl. Nikifor < gr. Νικηφόρος „victorios” (Constantinescu, DOR, 117).

rom. Nichifor, pm. forme de bază:

nf. Nichifor, Nichiforeasa, Nichiforescu (Iordan, DNFR, 332; Tomici, Andronache, OD, 513).

gr. Νικηφόρος (Λεξικό, 1194).

bg. Никифор, pm.

mac. Никифор, pm.

hip. Нике

nf. Никифорова, Никифоровски (Стаматоски, Речник, 177).

sb. Nikifor, pm. forme de bază: Nikivor, Nićifor

hip. Nića, Niće (Grković, Rečnik, 146-147).

NICHITA, pm. < sl. Nikita< gr. Νικήτας „ biruitorul” (Constantinescu, DOR, 117).

rom. Nichita, pm. forme de bază: Nichita, Nechita, Mchita

dim. Nichituș

hip. Chita, Chitu, Chitilă

nf. Nichita, Nichită, Nichitean, Nichiteanu, Nichitescu, Nichitoaia, Nichitoaie, Nichitoiu, Nichitu, Nichituș, Nichițeanu, Nichițelea, Nichițoiu (Iordan, DNFR, 333; Tomici, Andronache, OD, 513).

top. Nichitu

alb. Niqiti, pm.

gr. Νικήτας, pm. Νικήτης (Λεξικό, 1194).

bg. Никита, pm.

mac. Никита, pm.

nf. Никитовиќ (Стаматоски, Речник, 177).

sb. Nikita, pm. forme de bază: Nikit, Niketa

nf. Nikita, Nikitin, Nikitović, Nikić (Grković, Rečnik, 146; TI, 592-593).

NICODIM, pm. < sl. Nikodim < gr. Νικόδημος „biruitorul” (Constantinescu, DOR, 117).

rom. Nicodim, pm. forme de bază: Micodim, Micodin

nf. Nicoda, Nicodescu, Nicodimescu, Nicodin, Nicodiță, Nicodoiu (Iordan, DNFR, 333; Tomici, Andronache, OD, 514).

alb. Nikodhimi, pm.

gr. Νικόδημος, pm. (Λεξικό, 1194).

bg. Никодим, pm.

mac. Никодим, pm. forme de bază: Никодин

nf. Никодинов, Никодинова, Никодинновска, Никодиновски, Никодиноска, Нникодиноски (Стаматоски, Речник, 178).

sb. Nikodim, pm. forme de bază: Nikodin, Nikodije

nf. Nikodijević, Nikodinov, Nikodinović, Nikodinovski, Nikodinoski, Nikodić (Grković, Rečnik, 146; TI, 593-594).

NICOLAE, pm. < gr. Νικόλαος (Constantinescu, DOR, 117).

rom. Nicolae, pm. forme de bază: Neculai, Micolai, Nicola, Nicoară, Necoară, Necora, Nicoară, Nicora, Nicorina, Nicoriță, Nicula, Necola, Nicola, Nicolinu, Nicolina, Necula,

dim. Neculăiță, Nicoliță, Nicoriță, Nicușor

hip. Culai, Culiță, Naie, Năică, Năiță, Nică, Nicu, Nicuțu

nf. Nicoară, Nicola, Nicolae, Nicolae-Mihail, Nicolaescu, Nicolaeș, Nicolai, Nicolaica, Nicolaică, Nicolaie, Nicolaide, Nicolaș, Nicolăiță, Nicoară, Nicolcea, Nicolcescu, Nicoleanu, Nicolete, Nicolicescu, Nicoliu, Nicoriță, Sîmnicoară, Sînicoară, (Iordan, DNFR, 332-333; Tomici, Andronache, OD, 514-515).

top. Nicolăști, Niculești (DI, 161).

alb. Nikolla, pm. forme de bază: Nikollë

dim. Nikoliq, Niksha

hip. Nkollë, Nikë, Kolë (Krasniqi, Antroponimet, 410).

top. Nikaj, Kolaj, Shën Koll, Shën Nik (Drini, Derivatet, 233-241; Çabej, Studime, 196).

gr. Νικόλαος, pm. forme de bază: Νικολέτα

hip. Νίκος

nf. Νικολάκης, Νικολής (Λεξικό, 1194).

bg. Никола, pm.

nf. Николов, Николова

mac. Никола, pm.

dim. Никуш

hip. Нико, Нике

nf. Ников, Никова, Никовиќ, Никовски, Николај, Николева, Николевска, Николевски, Николенко, Николеска, Николески, Николин, Николинчев, Николиќ, Николич, Николов, Николова, Николовска, Николоска, Николовски, Николоска, Николоски, Николчев, Николчевска, Николчевски, Никоска, Никоски, Никчев, Никчевски (Стаматоски, Речник, 177-189).

sb. Nikola, pm. forme de bază: Nikola, Nikolaj, Nikolaje, Nikoleta, Nikoletina

dim. Nikuš

hip. Nikolać, Nika, Niko, Nike

nf. Nikola, Nikolajev, Nikolajević, Nikolajevski, Nikoalac, Nikolaš, Nikolašev, Nikolenčić, Nikoli, Nikolin, Nikolić (aproximativ 1200 de familii), Ninkov (Grković, Rečnik, 146-147; TI, 594-608).

ONOFREI, pm. < sl. Onofrei < gr. Όνουφρίος

rom. Onofrei, pm. forme de bază: Onofrie, Onufrie

dim. Onofraș

nf. Onofran, Onofraș, Onofreasa, Onofrei, Onofreiasa, Onofreiscu (Iordan, DNFR, 344; Tomici, Andronache, OD, 527).

gr. Όνουφρίος, pm.

bg. Онуфрија, pm.

mac. Онуфрија, pm.

nf. Онуфриски (Стаматоски, Речник, 203).

PAISIE, pm. < sl. Paisie < gr. Παίσιος

rom. Paisie, pm.

nf. Pais, Paisie, Paisan, Paise-Ionescu (Tomici, Andronache, OD, 535).

gr. Παίσιος, pm.

bg. Паиси, pm. forme de bază: Паиси, Паисий, Паисия

hip. Паис

nf. Паисов, Паисиев (Илчев, 373).

sb. Pajsije, pm. forme de bază: Pajsej (Grković, Rečnik, 155).

PANAIT, pm. < sl. Panaiot < gr. Παναγιώτης „prea sfânta” (Constantinescu, DOR, 125).

rom. Panait, pm.

nf. Panaiotescu, Panait, Panaitache, Panaiteanu, Panaitescu, Panaitiu, Panait-Zanfir (Iordan, DNFR, 351; Tomici, Andronache, OD, 538).

top. Panaghia

gr. Παναγιώτης, pm. forme de bază: Παναγία

dim. Παναγίτσα (Λεξικό, 1321).

bg. Панагия, pm. forme de bază: Панайот

dim. Панаица, Панаиотка

hip. Пана, Пано

nf. Панин, Панагйотов, Паннов (Илчев, 376-377).

mac. Панајот, pm. forme de bază: Панат

nf. Панајотов, Панајотова, Панајотовски, Панатов (Стаматоски, Речник, 222).

sb. Panajot, pm. forme de bază: Panajut

nf. Panajotović (Grković, Rečnik, 154; TI, 639).

PANCRATIE, pm. < gr. Παγκράτης „atotputernic” (Constantinescu, DOR, 125).

rom. Pancratie, pm.

nf. Pangraz, Pangratie

gr. Παγκράτης, pm. forme de baza: Πανκράτιος (Λεξικό, 1308)

bg. Панкратий, pm.

nf. Панкратов (Илчев, 156).

sb. Pankratije, pm. forme de bază: Pakratije (Grković, Rečnik, 154).

PANTELIMON, pm. < gr. Πανταλεήμον (Constantinescu, DOR, 126)

rom. Pantelimon, pm. forme de bază: Pantelei(u), Pantele, Pantelei, Penteleu

hip. Panta, Pante(a), Telea, Teliuc, Teliuță, Tile(a)

nf. Pandelimon, Pandele, Pandea, Pintilie (prin contaminare cu Ilie), Pantelimonescu, Pantelimon, Pandele (Iordan, DNFR, 352; Tomici, Andronache, OD, 540).

top. Pantelimonul

alb. Pandelejmon, pm.

gr. Πανταλεήμον, pm.

dim. Παντελάκη

nf. Παντέλης, (Λεξικό, 1326).

bg. Пантелеймон, pm. forme de bază: Панталена, Пантелина, Пантелим

dim. Пантелак, Пантелейка

hip. Пантелей, Панто

nf. Пантелеймонов, Пантов (Илчев, 378).

mac. Пантелејмон, pm. forme de bază: Пантелеј

dim. Пантелиќ

hip. Панде, Пандели, Панди, Панде, Пандо

nf. Пантелески, Пандајевски, Пандалиев, Пандалишов, Пандев, Пандева, Пандевски, Панделеска, Панделески, Панделиев, Панделииов, Панделков, Пандеска, Пандески, Пандилов, Пандилова, Пандиловска, Пандиловски, Пандилоска, Пандов, Пандова (Стаматоски, Речник, 223-230).

sb. Pantelejmon, pm. forme de bază: Pantelija, Pantelije, Pantalija

hip. Pana, Pano, Panko, Panta, Pante, Panto

nf. Pantelejić, Pantelinac, Pantelić, Pantić (Grković, Rečnik, 154; TI, 641-642).

PARASCHIVA, pf. < gr. Παρασκευή „pregătirea” (Constantinescu, DOR, 127).

rom. Paraschiva, pm. forme de bază: Paraschiv, Parasiia, Parascu

dim. Paraschița

hip. Chiva, Chivu, Chivuța, Vuța

nf. Parasca, Parascan, Parascanu, Parască, Paraschiu, Paraschiv, Paraschiva, Paraschivescu, Paraschivoaiei, Paraschivoiu, Paraschivu, Parașchiv, Chivulescu (Iordan, DNFR, 120, 353; Tomici, Andronache, OD, 542-543).

top. Paraschiva, Paraschivești, Vâlceaua lui Paraschiv (DTRO, 59).

alb. Parasqevia, pf.

gr. Παρασκευή, pf. forme de bază: Παρασκευάς

nf. Παρασκευή (Λεξικό, 1348).

bg. Параскева, pf.

hip. Пара (Илчев, 433).

mac. Параскева, pf.

hip. Параке, Паракеј

nf. Параскеев (Стаматоски, Речник, 233).

sb. Paraskeva, pf.

nf. Paraskević (TI, 645).

PAUL – PAVEL, pm. < sl. Pavel < gr. Παύλος; lat. Paullus «  mic » (Constantinescu, DOR, 130).

rom. Paul, pm. forme de bază: Paula, Paulinus, Pavel, Pavăl, Pavlu, Pavle, Pașa, Pașca, Palache, Palcu, Păuleș, Păuleț, Păvălucă, Pălcuș

dim. Pavelică, Păvălaș, Păuleț, Păulică, Păuța, Păvălucă

hip. Pava, Pavu

nf. Paul, Pauleanu, Păuleanu, Paulencu, Paulescu, Pauleț, Paulian, Pauliac, Paulin, Paulina, Pavăl, Pavelea, Pavelescu, Paveluca (Iordan, DNFR, 356; Tomici, Andronache, OD, 549-550).

top. Valea lui Pavel (DTRO, 59).

alb. Pavli, pm. forme de bază: Pavl, Pal

nf. Pavël, Petrosh (Gashi, Prania, 101; Çabej, Studime, 268).

gr. Παύλος, pm. forme de bază: Παύλα, Παυλίνα

dim. Παυλάκης (Λεξικό, 1372).

bg. Павел, pm. forme de bază: Павел, Павла, Павлана, Павле, Павлена, Павли, Павли

dim. Павелко, Павлаки, Павлик, Павлинка, Павлич

hip. Павко

nf. Павлов, Павловски, Павлев, Павлевски, Павлеков, Павлин, Павлина, Павлов, Павлъо (Илчев, 372).

mac. Павле, pm. forme de bază: Павче

nf. Павлев, Павлева, Павлевска, Павлевски, Павнцев, Павлеска, Павлески, Павлидис, Павлин, Павлинина, Павличков, Павличкова, Павличковски, Павлов, Павлова, Павловиќ, Павловска, Павловски, Павлоска, Павлоски, Пављев, Павчев, Павчевски (Стаматоски, Речник, 210-215).

sb. Pavle, pm. forme de bază: Paval, Pavel, Paven, Pavil, Pavlije, Pavlika

dim. Pavica, Paviša,

hip. Pav, Pava, Pavo

nf. Pavel, Pavelić, Pavalekić, Pavić, Pavlić, Pavičević, Pavičić, Pavišević, Pavković (Grković, Rečnik, 153-154; TI, 626-627).

PETRU, pm.

rom. Petru, pm. forme de bază: Pătra, Pătru, Petre

dim. Petruș, Petrușor, Petruț, Petruța, Petruță, Petrică, Petricel, Petrișor, Pătruț, Pătruța

nf. Pătra, Pătran, Pătrana, Pătraș, Pătrașcan, Pătrașcanu, Pătrăscuț, Pătrăscuța, Pătrășcan, Pătrășcuță, Pătrău, Petra, Petru, Petruc, Petrușor, Petrușca, Petruț(ă), Petran, Petraș, Petrașcu, Petrache, Petrăchel, Petrea, Petrică, Petrican, Petricel, Petrilă, Petriman, Petrin, Petriș, Petrișor, Pătru, Pătran, Pătrașco, Pătrășcu, Pătrăuș, Pătruț, Penca, Penciu, Sînchetru, Petra, Petrăchioiu, Petrăchescu, Petria, Petrina, Pătruța, Petrescu, Petre zis Petrescu (Iordan, DNFR, 363; Tomici, Andronache, OD, 554, 562-563).

top. Petrea, Petrești, Valea Petrii, Valea Sînpetrului (IN, 1840).

alb. Petri, pm.

nf. Petriti, Pjetër (Drini, Derivatet, 235; Krasniqi, Antroponimet, 410).

top. Shën Pjetrit të Korishit (Gashi, Prania, 69).

gr. Πέτρος, pm.

dim. Пеτράкης

nf. Пеτράкης (Λεξικό, 1408; Triandafylidis, Gramatică, 99).

bg. Петър, pm., forme de bază: Петра, Петре

dim. Петруш, Петраки

hip. Пеко, Пено, Пеньо, Пето, Петьо, Пецо, Печо, Пешо (Илчев, 24).

nf. Петков, Петров, Петрова, Петран, Петреш, Петровски, Петровден, Петровсци, Петраки, Петрич, Петрев (Илчев,20-24).

mac. Петар, pm. forme de bază: Петран, Петре

dim. Петрак, Петрик, Петрика, Петруш

hip. Пете, Пер, Пеце

nf. Петев, Петков, Петкова, Петковиќ, Петковска, Петкоска, Петкоски, Петраков, Петрановиќ, Петрев, Петрева, Петревска, Петревски, петревски, Петресин, Петреска, Петрески, Петрински, Петрин, Петрле, Петров, Петрова, Петрович, Петроески, Петроска, Петроски, Петрунов, Петрушев, Петрушева, Петрушевска, Петрушевски, Петрушеска, Петрушески, Петрушов, Петрушовски, Пецева, Пецевска (Стаматоски, Речник, 255-275).

sb. Petar, pm. forme de bază: Petrak, Petran, Perana, Petraš, Petre, Petrika, Petro, Petroje, Petrovin

dim. Petric, Petrica, Petričko

hip. Peka, Peko, Pepa, Pepe, Pepo, Pera, Pero, Peroje, Petan, Petija, Petina, Petko, Petoje, Petoš

nf. Petrović (aproximativ 2400 de familii), Petrovski, Petrovci, Petronić, Petroski, Petru, Petrušev, Petruševski, Petrušić (Grković, Rečnik, 156-157; TI, 663-678).

ROMAN, pm. < lat. Romanus

rom. Roman, pm.

nf. Romanașcu, Romanat, Romaneanu, Romanescu, Romaneț, Romaș, Romanu, Roamașcanu, Romănescu, Romilă (Tomici, Andronache, OD, 614).

alb. Romani, pm.

gr. Ρωμαίος, pm. forme de bază: Ρώμης, Ρωμαία (Λεξικό, 1567).

bg. Роман, pm.

mac. Роман, pm.

nf. Романов, Романова, Романовски, Романоска, Ромев, Ромевски, Ромовски (Стаматоски, Речник, 371-372).

sb. Roman, pm.

nf. Romanov, Romanović, Romac (TI, 763).

SABIN, pm. < gr. Σάβινος

rom. Sabin, pm. forme de bază: Sabina, Savin, Savina, Savinian

nf. Sabin, Sabina, Savin, Savinescu, Savinu (Iordan, DNFR, 406; Tomici, Andronache, OD, 622, 630).

alb. Savini, pm.

gr. Σάβινος, pm. (Λεξικό, 1578).

bg. Савин, pm. forme de bază: Савин, Савина, Савин

dim. Савинка, Савчо

hip. Сави, Сава, Савка, Савко, Саво,

nf. Савев, Савена, Савов, Савчо (Илчев, 436).

mac. Сабин, pm. forme de bază: Савин

nf. Сабиновски, Савинов, Савинова, Савиновски (Стаматоски, Речник, 379-380).

sb. Savin, pm.

nf. Savin, Savinov, Savinović (Grković, Rečnik, 175; TI, 767).

SAMUEL < gr. Σαμουήλ < ebr. Shĕmūēl (Constantinescu, DOR, 141).

rom. Samuel, pm.

nf. Samu, Samuil, Samuila, Samuilă, Samuilescu, Samoil, Samoilă, Sămăilă, Samoilescu (Iordan, DNFR, 404; Tomici, Andronache, OD, 626).

alb. Samuil, pm.

gr. Σαμουήλ, pm. (Λεξικό, 1585).

bg. Самуил, pm. forme de bază: Самуил

nf. Самуилов (Илчев, 439).

mac. Самоил, pm.

hip. Само

nf. Самовски, Самуоилов, Самоиловски, Самојловски, Самојлоски (Стаматоски, Речник, 388).

sb. Samuilo, pm. forme de bază: Samuoilo, Samoil, Samojlo, Samuil, Samuilo

hip. Samučo

nf. Samojlov, Samojlović, Samojlovski (Grković, Rečnik, 176; TI, 776).

SAVA, pm. < gr.

rom. Sava, pm. forme de bază: Sav, Savu

nf. Sav, Sava, Savan, Save, Savel, Savii (Iordan, DNFR, 406; Tomici, Andronache, OD, 630).

top. Sava

alb. Sava, pm.

gr. Σάββας, pm.

nf. Σαββούλα (Λεξικό, 1578).

bg. Сава, pm. forme de bază: Сава, Савва, Сави

dim. Савка, Савиш

hip. Сав

nf. Савов, Савовски, Саввов, Савев, Савишев (Илчев, 435).

mac. Сава, pm.

sb. Sava, pm. forme de bază: Save, Savica, Saviša

nf. Savev, Saveski, Sava, Savanov, Savanović, Savić (Grković, Rečnik, 175; TI, 767).

SEBASTIAN, pm. < lat. Sebastianus; < gr. Σεβαστιάνος

rom. Sebastian, pm. forme de bază: Sebastiana, Sevastia

dim. Sevastița, Vastița

hip. Sebi

nf. Săvăstia, Sebastian, Sebastiana (Iordan, DNFR, 410; Tomici, Andronache, OD, 638).

alb. Sebastiani, pm.

gr. Σεβαστιάνος, pm. forme de bază: Σεβαστή

hip. Σέβα (Λεξικό, 1594).

bg. Севастиян, pm. forme de bază: Севасти, Севастин

dim. Севастаки, Севастияан, Севастица

hip. Сева, Севасти, Севаст

nf. Севастиянов, Севин (Илчев, 443).

mac. Себастијан, pm.

nf. Себинов, forme de bază: Себаст (Стаматоски, Речник, 398).

sb. Sebastijan, pm. forme de bază: Sevastijan (Grković, 177; TI, 778).

SERAFIM, pm.< sl. Serafim < ebr. S`erāfim

rom. Serafim, pm. forme de bază: Serafima

nf. Sarafim, Sarafima, Serafia, Serafimescu, Sarafin, Serafinceanu, Săracin, Sera, Fimu (Iordan, DNFR, 412; Tomici, Andronache, OD, 642).

alb. Serafimi, pm.

gr. Σεραφείμ, pm. (Λεξικό, 1600)

bg. Серафим, pm. forme de bază: Серафим, Серафима, Серафин, Серафина

dim. Серамфинка, Серафинка

hip. Сераф

nf. Серафимов (Илчев, 447).

mac. Серафим, pm.

nf. Серафимов, Серафимова, Серафимовска, Серафимовски, Серафимоска, Серафимоски (Стаматоски, Речник, 405).

sb. Serafim, pm. forme de bază: Serafin, Seravim

nf. Serafim, Serafimović, Serafimovski, Serafin (Grković, Rečnik, 178; TI, 782).

SERGIU, pm. < gr. Σέργιος

rom. Sergiu, pm. forme de bază: Serghie

nf. Sărghie, Sîrghie Sergiu (Iordan, DNFR, 412; Tomici, Andronache, OD, 644)

alb. Sergij, pm.

top. Shërgj (Shën Sergj).

gr. Σέργιος, pm. (Λεξικό, 1601).

bg. Сергий, pm. Серги, Серга

nf. Сергиев, Сергеев, Сергев (Илчев, 447).

mac. Сергеј, pm. (Стаматоски, Речник, 406).

sb. Sergije, pm. forme de bază: Sergij, Sergija

hip. Srđ, Srđa, Srđe

nf. Sergej, Sergejev, Sergejević, Sergijevska, Sergejev (Grković, Rečnik, 178, 183; TI, 782).

SEVERIN, pm. < lat. Severinus

rom. Severin, pm.

nf. Severin, Severina, Sever, Severineanu (Iordan, DNFR, 413; Tomici, Andronache, OD, 645).

bg. Северин, pm. Север (Илчев, 445).

nf. Северин

mac. Северин, pm.

nf. Северинов (Стаматоски, Речник, 398).

sb. Severin, pm. forme de bază: Sever, Severko

nf. Sever, Severov, Severović, Sević (Grković, Rečnik, 177; TI, 779).

SILVESTRU, pm. < lat. Silivester

rom. Silivestru, pm. forme de bază: Silăvăstru

nf. Selevestru, Silvestru, Solovăstru (Tomici, Andronache, OD, 649).

bg. Силвестер, pm. forme de bază: Силвестра, Силвестри

nf. Силвестров, Силвестриев (Илчев, 449).

sb. Silvester, pm. forme de bază: Silvestar

nf. Silvestre, Silvestrović, Silveski (Grković, Rečnik, 178; TI, 783).

SIMION, pm. < …a zis: Domnul a auzit… și mi-a dat pe acesta. De aceea i-am pus numele Shimeon (Ionescu, MEO, 256-257).

rom. Simion, pm. forme de bază: Simeon, Semion, Simin, Sămina, Siminic, Simon,

dim. Siminel, Siminic, Siminica, Simonela

hip. Sema, Simi, Sima

nf. Sima, Simache, Simcea, Simoc, Simon, Simion, Simioancă, Simionescu, Simionică, Simo, Simon, Simonescu, Simu (Iordan, DNFR, 416; Tomici, Andronache, OD, 650-651).

top. Simionești

alb. Simeoni, pm

nf. Simonët (Krasniqi, Antroponimet, 387).

gr. Συμεών, pm. forme de bază: Σιμών, Σιμώνος

hip. Σίμος (Λεξικό, 1612).

bg. Симеон, pm. forme de bază: Симеон, Симеона, Симион, Симионка

dim. Симеонка, Симеончето

hip. Сима, Симе, Симо, Мона, Моно

nf. Симеонов, Симеонски,Симеонка, Симов, Монински, Монов, Моновски (Илчев, 343,450).

mac. Симеон, pm.

nf. Симеонов, Симеонова, Симеоновски, Симеонски (Стаматоски, Речник, 413)

sb. Simeon, pm. forme de bază: Semion, Semijon

hip. Semo

nf. Simovski, Simojlović, Simon, Simonić, Simonov, Simonović, Simonovski, Simonoski, Simončić (Grković, Rečnik, 178; TI, 789-790).

SOFIA, pf. < gr. Σοφία

rom. Sofia, pf.

dim. Sofica, Sofița

hip. Fica, Fia, Fița

nf. Sofia, Sofianu, Sofița, Sofeanu, Sofianu, Sofichi, Sofiței, Sofiescu (Iordan, DNFR, 419; Tomici, Andronache, OD, 658).

alb. Sofia, pf.

gr. Σοφία, pf. forme de bază: Σοφιάνος

hip. Σόφη, Σόφουλα (Λεξικό, 1648).

bg. Софиа, pf.

top. София

mac. Софиа, pf.

hip. Софе

nf. Софијан, Софианов, Софијаова, Софијаноски, Софјанов, Софкина (Стаматоски, Речник, 443).

sb. Sofija, pf.

nf. Sofijanić, Sofić, Sofkovski (TI, 798).

SOFRONIE, pm.< gr. Σωφρώνος

rom. Sofronie, pm. forme de bază: Sofronea, Sofron, Fronea, Șofron, Sofronia

dim. Sofronica

nf. Sofron, Sofrone, Sofronea, Sofronescu, Sofroni, Sofronia, Sofronie (Iordan, DNFR, 419; Tomici, Andronache, OD, 659).

alb. Sofroni, pm.

gr. Σωφρών, pm. forme de bază: Σωφρώνος, Σωφρώνον (Λεξικό, 1648).

bg. Софрони, pm.

mac. Софрониј, pm. forme de bază: Софронија

nf. Софреска, Софрески, Софрониев, Софрониева, Софрониевска, Софрониевски, Софрониески, Софронијевска, Софронијеска, Софронијески, Софронијоска, Софронијоски, Софрониовски, Софрониовски, Софрониоска, Софрониоски, Софронска (Стаматоски, Речник, 443-444).

sb. Sofronije, pm. forme de bază: Sofren, Sofron, Sofronija

hip. Sofe, Sofo, Sofro

nf. Sofović, Sofranić, Sofrenić, Sofrenović, Sofrić, Sofronijević, Sofronić, Sofronović (Grković, Rečnik, 182; TI, 798).

SOLOMON, pm. < ebr. šělōmō

rom. Solomon, pm.

hip. Solcea, Șolea

nf. Solomei, Solomia, Solomiaș, Solomon, Solomonea, Solomoneanu, Solomonescu (Iordan, DNFR, 420; Tomici, Andronache, OD, 660).

alb. Solomoni, pm.

gr. Σαλωμών, pm. forme de bază: Σολωμώνος

nf. Σολομώντας (Λεξικό, 1642).

bg. Соломон, pm. forme de bază: Саломон, Самуил

dim. Самунко

hip. Саму

nf. Самов, Самуилов (Илчев, 438-439).

mac. Соломон, pm. forme de bază: Соломан

hip. Солом, Сомо

nf. Соломонов, Соломонова, Соломоновски (Стаматоски, Речник, 440).

sb. Solomon, pm. forme de bază: Solomun

nf. Solomun (Grković, Rečnik, 182; TI, 797).

STELIAN, pm. < gr. Στελιάνος „stâlp, coloană”

rom. Stelian, pm.

dim. Stelică

nf. Stelea, Stele, Stelian, Stelianescu, Stelinoi, Tilian, Stelică (Iordan, DNFR; 425; Tomici, Andronache, OD, 672).

alb. Stiliani, pm.

gr. Στελιανός , pm. forme de bază: Στέλλα (Λεξικό, 1670).

mac. Стеле, pm.

nf. Стелевиќ, Стелковски, Стелова (Стаматоски, Речник, 475).

sb. Stelin, pm.

nf. Stejanić (TI, 831).

ȘTEFAN, pm. < gr. Στέφανος

rom. Ștefan, pm. forme de bază: Ștefana

dim. Ștefănache, Ștefănel, Ștefăniță, Ștefănică, Ștefănucă, Ștefănuț, Ștefănuță

hip. Fane, Fănel, Fănica, Fănică, Ștefu, Ștefa

nf. Stefu, Stepa, Stipan Ștef, Ștefan, Ștefana, Ștefănache, Ștefăneasa, Ștefănsscu, Ștefănoiu, Ștefănoaia, Ștefănuț(ă), Ștefăroiu, Ștefancu, Ștefu, Ștefa, Ștefanel, Ștefanian, Ștefea, Ștefin, Șteflea, Ștefana, Ștefania, Ștefăneasa Ștefanida (Iordan, DNFR, 437; Tomici, Andronache, OD, 672-673, 696-697).

top. Ștefănești, Ștefănești-Târg (DI, 165).

alb. Stefani, pm. forme de bază: Shtepani, Shqepan

nf. Stefanët, Shtepani, Shtëpazë, Shtëpëzi (Kelmendi, Disa toponime, 312; (Krasniqi, Antroponimet, 399).

gr. Στέφανος, pm. forme de bază: Στεφανείδα

nf. Στέφανη, Στεφανοβούνο (Λεξικό, 1673; Triandafylidis, Gramatică, 59).

bg. Стеван, pm.

mac. Стеван, pm.

hip. Стев

dim. Стевчо

nf. Стеванов, Стеванова, Стевановски, Стеваноска, Стеваноски, Стевески, Стевков, Стевкова, Стевковска, Стековски, Стевкоски, Стевова, Стевовиќ, Стевовска, Стевовски, Стевоноски, Стевоска, Стевски, Стевчова (Стаматоски, Речник, 473-475).

sb. Stefan, pm. forme de bază: Stevan, Stevanac, Stevanko, Stepan, Stjepan

dim. Stević, Stevica, Stepić, Stepic, Stepica

hip. Steva, Steve, Stevo, Steja, Stepo, Stepa Stefa, Stećo, Stefe, Steša

nf. Stevanović, Stepanović, Stepanovski, Stepančev, Stepančić, Stepić, Stefanija, Stefanov, Stefanović, Stefanovski, Stefanoski (Grković, Rečnik, 187-188; TI, 827-837).

TATIANA, pf. < lat. Tatiana

rom. Tatiana, pf.

hip. Tanea (Ionescu, MEO, 267).

alb. Tatjana, pf.

gr. Ταατιάνη, pf. (Λεξικό, 1763).

bg. Татяна, pf. Татян (Илчев, 478).

TEODOR, pm. < gr. Θεόδορως „darul lui Dumnezeu”

rom. Teodor, pm. forme de bază: Teoader

dim. Teodoraș, Todoraș

hip. Dora, Teo

nf. Teoader, Teoderescu, Teoderoiu, Teodor, Teodorașcu, Teodorcan, Teodoreanu, Teodorel, Teodorescu, Teodorian, Teodoriță, Teodoroiu, Teodoru, (Iordan, DNFR, 448; Tomici, Andronache, OD, 715).

top. Teodorești, Todireni, Todirești, Vorona-Teodor (DTRO, 29).

alb. Theodor, pm. Theodora

dim. Tudoroviqi (Gashi, Prania, 63).

hip. Theo

gr. Θεόδορως, pm. forme de bază: Θεόδωρα, Θόδωρος, Θοδωρής

dim. Θοδωράκης

hip. Θέα , Θόδος, Δώρα (Λεξικό, 751).

bg. Теодор, pm. forme de bază: Теодор, Теодора, Тодор, Тодора, Теодорина

dim. Теодоринко

hip. Тео, Тода, Тодо, Тоде, Тора, Торе, Точе, Точо, Тоцо, Тоцка

nf. Теов, Теодоров, Теодорин Тоданов, Тодаринов, Тодаров, Тодоров, Тодоровски, Тодорович, Точев, Тодичков, Тодорин, Тодоаков, Тодоранов, Тодориев, Тодоринов, Тодорчев (Илчев, 482).

mac. Тодор, pm.

hip. Тоде, Тодо

nf. Тодорова, Тодева, Тодевиќ, Тодевски, Тодеска, Тодески, Тодов, Тодова, Тодовски, Тодоров, Тодорова, Тодоровска, Тодороска, Тодороски, Тодороска, Тодорси, Тодорчев, Тодорчевски, Тодорчески (Стаматоски, Речник, 557-562).

sb. Teodor, pm. forme de bază: Todor, Todorin, Todorina, Todorče, Todoje

dim. Todoračko, Todoric, Todorče

hip. Teko, Tode, Toda, Todoje

nf. Teodorović, Todić, Todoran, Todorov, Todorović, Todorčev, Todorčević (Grković, Rečnik, 194-195; TI, 1040-1041).

TEODOSIE, pm. < sl. Teodosie < gr. Θεοδόσιος

rom. Teodosie, pm. Todosie, Todosia

dim. Tudosică, Tudosica

nf. Teodosi, Teodosie, Tudose (Iordan, DNFR, 448; Tomici, Andronache, OD, 715).

alb. Teodosije, pm.

nf. Teodos

gr. Θεοδόσιος, pm. Θεοδοσία (Λεξικό, 751).

bg. Теодоси, pm. forme de bază: Теодоси, Теодосия

dim. Теодоска, Теодоши

hip. Тео

nf. Теодосиев (Илчев, 482).

mac. Тодоси, pm. forme de bază: Тодосија, Тодос

hip. Тое, Този

nf. Тодосиев, Тодосиева, Тодосиевски, Тодосијев, Тодосијева, Тодосиоски, Тодосов, Тодосова, Тодосовска, Тодосовски, Тоевски, Тозиев, Тозиева (Стаматоски, Речник, 562-56 3).

sb. Teodosije, pm. forme de bază: Todosije

dim. Todosica

nf. Teodosijević, Teodosić, Todosijević (Grković, Rečnik, 195; TI,1040-1041).

TEOFAN, pm. < gr. Θεοφάνης

rom. Teofan, pm. forme de bază: Teofana Epifan, Epifania

nf. Teofan, Teofana, Teofănescu Tofan, Teofana (Iordan, DNFR, 448; Tomici, Andronache, OD, 715-716).

gr. Θεοφάνης, pm. forme de bază: Θεοφανία

hip. Φανή, Φανιώ (Λεξικό, 752; Triandafylidis, Gramatică, 97).

sb. Teovan, pm.

nf. Teovanović (TI, 1040)

TEOFIL, pm.< gr. Θεοφίλος

rom. Teofil, pm. forme de baza: Teofila, Tohil

nf. Teofil, Teofilescu (Iordan, DNFR, 448; Tomici, Andronache, OD, 715)

alb. Theofili, pm.

nf. Teofil (Krasniqi, Antroponimet, 387).

gr. Θεοφίλος, pm. (Λεξικό, 752).

bg. Теофил, pm.

dim. Теофилка

hip. Тео

nf. Теофилов (Илчев, 482).

mac. Тофил, pm.

hip. Тофа, Тофи

nf. Тофески, Тофилов, Тофилова, Тофиловска, Тофиловски, Тофилоска, Тофилоски, Тофов, Тофовски, Тофоски (Стаматоски, Речник, 576-577).

sb. Teofil, pm. forme de bază: Teofilo

nf. Teofilović (Grković, Rečnik, 193; TI, 1040).

TERENTIE, pm. < lat. Terentius

rom. Terentie, pm.

nf. Terente, Terenteac, Terenti, Terescu, Terinte, Terența (Iordan, DNFR, 448; Tomici, Andronache, OD, 716).

gr. Θερεντίους (Λεξικό, 753).

bg. Теренти, pm. (Илчев, 482).

sb. Terenta, pm.

nf. Terenta (TI, 1040).

TIMOTEI, pm.

rom. Timotei, pm.

hip. Tim, Tima

dim. Timică, Timul, Timiș, Timoș, Timuș, Timșa, Timca

nf. Timofie, Timohie, Timotei, Timoftei, Timoftescu (Iordan, DNFR, 451-452; Tomici, Andronache, OD, 721).

alb. Timotheu, pm.

gr. Τιμοθέος, pm. (Λεξικό, 1790)

bg. Тимотей, pm. forme de bază: Тимофеи

hip. Тимо, Тимчо

nf. Тимотеев, Тимов, Тинчев, Тинчов, Тинчовски (Илчев, 485).

mac. Тимотиј, pm.

dim. Тимче

nf. Тимотиевски, Тимчев, Тимчевски (Стаматоски, Речник, 555).

sb. Timotije, pm. forme de bază: Timotija

hip. Tima, Timo

nf. Timotijević, Timotić (Grković, Rečnik, 193; TI, 1040).

TITUS, pm. < lat. Titus

rom. Titu, pm. forme de bază: Tit, Titu, Titu, Titea

nf. Tit, Tita, Tită, Tită, Tite, Titulescu (Tomici, Andronache, OD, 723).

alb. Tito, pm.

gr. Τίτος, pm. (Λεξικό, 1792).

bg. Тит, pm. forme de bază: Тит, Тита

dim. Титка,Титко

nf. Титов (Илчев, 485).

mac. Тито, pm. (Стаматоски, Речник, 556).

sb. Tito, pm.

nf. Titović (Grković, Rečnik, 194; TI, 1040).

TOMA, pm.

rom. Toma, pm.

dim. Tomic, Tomiță, Tomuț, Tomuleț, Tomulică, Tomuș, Tomuță

nf. Toman, Tomana, Tomaș, Tomeciu, Tomeș, Tomin, Tomina, Tomoilă, Tomonea, Tomoș, Tomotă, Tomuș, Tomcea, Tomșa, Tomșan, Tămaș, Tămășel, Tomulescu, (Iordan, DNFR, 457; Tomici, Andronache, OD, 729-730).

top. Tamașești, Tomeni, Tomești, Tomulești (DI, 162).

alb. Thomai, pm.

nf. Thomoçiq, Thomeshë (Gashi, Prania, 94; Çabej, Studime, 225).

gr. Θωμάς (Λεξικό, 768).

bg. Тома, pm. Тома, Томай

dim. Томаки, Томаница, Томайка, Томаичка

dim. Томчо

nf. Томан, Тоамна, Томанов, Томчев, Томчов , Томов, Томовски (Илчев, 488).

mac. Тома, pm.

nf. Томанов, Томановски, Томаноска, Томаноски, Томашева, Томев, Томева, Томевски, Томековска, Томеноски, Томеска, Томески, Томиној, Томиќ, Томич, Томичин, Томов, Томова, Томовска, Томовски, Томоска, Томоски, Томска, Томски, Томчев, Томчевска, Томчевски, Томческа, Томчески, Томчиќ (Стаматоски, Речник, 566-569).

sb. Toma, pm. forme de bază: Tomak, Toman, Tomaš, Tome

nf. Toma, Tomazović, Tomanić, Tomasović, Tomin, Tomić, Tomović, Tomčić, Tomše (Grković, Rečnik, 195; TI, 1041).

VARTOLOMEU, pm. < gr. Βαρθολομαίος

rom. Vartolomeu, pm.

nf. Bartic, Barticel, Bartoi, Bîrtoi, Bartolomeiu, Bartolomeu, Vartolome, Vartolomeiu, Vartolomeu (Iordan, DNFR, 49, 480; Tomici, Andronache, OD, 761).

alb. Vartholomeu, pm.

gr. Βαρθολομαίος, pm. (Λεξικό, 354)

bg. Вартоломеи, pm.

mac. Вартоломеи, pm.

sb. Vartolomej, pm. forme de bază: Vartolomije (Grković, Rečnik, 49).

VARVARA, pf. < lat. Barbarus, Barbara; < gr. Βαβάρα, Βάρβαρος

rom. Varvara, pm. forme de bază: Varveri, Varvari, Vârvara, Vărvar, Vărvora

dim. Vărvăruca, Văruca

nf. Avărvarei, Avărvăroaie, Fărvara, Varvara, Vărvara, Varveri, Varvari, Vârvara, Vîrva, Vărvar, Vărvora, Vorvoreanu (Constantinescu, DOR, 57-58; Tomici, Andronache, OD, 761).

alb. Varvara, pf.

gr. Βάρβαρος, pf. . forme de bază: Βαβάρα, Βαρβαρικός (Λεξικό, 353).

bg. Варвара, pf.

mac. Варвара, pf.

dim. Варварица

nf. Варварцалиева Василе (Стаматоски, Речник, 182).

sb. Varvara, pf.

nf. Varava (TI, 91)

VASILE, pm. < gr. Βασίλειος „regal”

rom. Vasile, pm. forme de bază: Vasilie, Văsălie, Vaselie, Vasîlie, Văsălie, Vasile, Vasil

dim. Vasilaș, Vasilică, Vasilicu, Vasilcea, Vasiliță, Vasilica, Văsel, Vasilache

hip. Sile

nf. Sînvăsii, Vaseliu, Vasil, Vasilac, Vasilache, Vasilichi, Vasilaș, Vasilca, Vasilcan, Vasile, Vasilciioiu, Vasilică, Vasilicuț, Vasiliș Vasiloiu, Vasilin, Vasilinescu, Vasiloaia, Vasiloiu, Vasiluț, Vasiluță, Vasiloni, Vasiu, Vasluia, Văsiiu, Văsîi, (Iordan, DNFR, 480; Tomici, Andronache, OD, 761-763).

top. Vasileni, Vasilăchești, Sînvăsii (Bolocan, DI,131).

alb. Vasili, pm. forme de bază: Vasil

dim. Vasiliqë

gr. Βασίλειος, pm. forme de bază: Βασιλέας, Βασιλεία, Βασίλειον

dim. Βασιλική, Βασιλακή

hip.Βάσος, Βάσω, Λάκης, Βασούλα

nf. Βασιλικιάδες, Βασιλόπουλος, Άγιός Βασίλειος (Λεξικό, 358; Triandafylidis, Gramatică, 59, 99).

bg. Василе, pm. forme de bază: Васил, Василий, Василия

dim. Василак, Василик, Власаки, Вашко

hip. Васко, Вичо, Вешо

nf. Ваньо, Васаилик, Ваасилен, Ваасилена, Цветовасил (Илчев, 18-24).

mac. Василе, pm.

hip. Васе, Вас, Ваце

nf. Василев, Василева, Васев, Васева, Васевска, Васевски Васески, Васивевски, Василевиќ, Василевска, Василевски, Василенкова, Василеска, Василески, Василикија, Василиновски, Василков, Василкова, Василковски, Василкоска, Василкоски, Василов, Василова, Василовска, Василовски, Василоски, Васиљ, Васиљев, Васиљева, Васиљевски, Васиќ, Васич, Васов, Васовска, Васоски, Вацева, Вачев, Вачева, Вашарски (Стаматоски, Речник, 183-189).

sb. Vasilije, pm. forme de bază: Vasil, Vasilij, Vasilija, Vasilj

dim. Vasika, Vasilačko, Vasilko, Vasiljko

hip. Vasa, Vase, Vaska, Vasko, Vasoje

nf. Vasilev, Vasilevski, Vasilije, Vasilijević, Vasilijić, Vasilkov, Vasilov, Vasilski, Vasilj, Vasiljev, Vasiljević, Vasin, Vasić, Vasov, Vasović (Grković, Rečnik, 48-50; TI, 91-96).

VERONICA, pf. < gr. Βερονίκη (Ionescu, MEO, 284-285).

rom. Veronica, pf.

hip. Vera, Vero (Ionescu, MEO, 284-285).

gr. Βερενίκη, pf. forme de bază: Βερονίκη, Βερνίκι (Λεξικό, 366).

bg. Вероника, pf.

mac. Вероника, pf.

dim. Веруш

hip. Вера, Веро

nf. Веровски, Вероновски, Вероноска, Вероноски, Вероски, Верушовски (Стаматоски, Речник, 204).

sb. Veronika, pf.

dim. Verica, Vjerica,

hip. Vjera (Grković, Rečnik, 230).

nf. Verić Verinkić (TI, 103).

ZAHARIA, pm.< ebr. Zekarjah, „a-și aminti”

rom. Zaharia, pm. forme de bază: Zahară, Zaharca

dim. Zăhărică

hip. Hara

nf. Zahar, Zahare, Zaharcu, Zahareanu, Zaharescu, Zaharie, Zaharia-Adam, Zaharoiu (Iordan, DNFR, 493; Tomici, Andronache, OD, 788).

alb. Zaharia, pm.

gr. Ζαχαρίας, pm.

hip. Ζάχος (Λεξικό, 709).

bg. Захария, pm.

mac. Захарија, pm.

hip. Зае

nf. Заев, Заевски, Зазов, Зазовски, захариев, Захариева, Захаревска, Захариевски, Захариески, Захаријев, Захаријева, Захаријевским Захаринин,Захариов, захаропулу, Захарчев, Захарчева, Захеов (Стаматоски, Речник, 447- 448).

sb. Zaharije, pm. forme de bază: Zakarije, Zarija, Zarije, Zahar

hip. Zaka, Zaha, Zale, Zara

nf. Zaharija, Zaharijaski, Zaharijev, Zaharijević, Zaharić, Zaharijanski, Zaharov, Zaho (Grković, Rečnik, 94; TI, 262).

ZAHEU, pm. < sl. Zaheu < ebr. Zakkaï „pur”

rom. Zaheu, pm. forme de bază: Zahiu, Zahu, Zachia

nf. Zahei, Zahia, Zahin, Zahiu (Tomici, Andronache, OD, 789).

alb. Zahej, pm.

bg. Захеи, pm.

mac. Захеј, pm.

nf. Захеов, Захов, Захова, Зачев (Стаматоски, Речник, 448).

Zenovia, pf. < gr. Ζηνόβιας

rom. Zenovia, Zenobia, pf. forme de bază: Zenove, Zenovei, Zenovie (Tomici, Andronache, OD, 795).

alb. Zinovia, pf. forme de bază: Zinovi

gr. Ζηνόβια, pf. (Λεξικό, 712).

bg. Зиновия, pf.

mac. Зено, pm.

dim. Зеница

nf. Зенов, Зеничкин (Стаматоски, Речник, 455).

sb. Зеновија (ТI, 545).

ZOE, pf. < gr. Ζωή

rom. Zoe, pf. forme de bază: Zoia

dim. Zoica, Zoița, Zoiță

nf. Zoia, Zoica, Zoița, Zoiță, Zoițanu, Zoițoiu, Zoițuc (Tomici, Andronache, OD, 798).

alb. Zoja, pf.

top. Zojë (Kelmendi, Disa toponime, 313).

gr. Ζωή, pf. (Λεξικό, 720).

bg. Зоја, pf.

mac. Зое, pf.

nf. Зоев, Зоевски, Зојев, Зојкова, Зојчева, Зојчевски, Зојческа, Зојчески, Зоков (Стаматоски, Речник, 463).

sb. Зоја, pf.

nf. Zojić (TI, 269).

DIMINUTIVELE

Din cercetarea materialului prezentat observăm că forma tip din calendar nu mai prezintă interes, ci diminutivele, uneori chiar hipocoristicele devin forme denominative trecute astfel în actele oficiale:

rom. Ionel, Marioara, Neluța, Săndel

alb. Ndre, Andriç

gr. Αργιρακης, Φιφήκα

bg. Aнгелаки, Димитраки, Василаки

mac. Gigev, Gigov

sb. Leka, Leča

Procedeul lingvistic cel mai frecvent de îmbogățire și diversificare a sistemului denominativ balcanic a luat naștere printr-un mod firesc, derivarea cu sufixe.

Derivarea cu sufixe este unul dintre mijloacele cele mai obișnuite pentru îmbogățirea tezaurului antroponimic și care servește, în același timp la intensificarea caracterului afectiv al diferitelor elemente ale denominației personale.

Astfel, principalele procedee comune de obținere a diminutivelor popoarelor balcanice sunt:

a) sufixare:

rom. Ana > Anica, Anița, Anuța;

alb. Andrei > Andriç

gr. Αντονιος > Αντονακης, Αργιρος > Αργιρακης

bg. Андреи > Андреиаш

mac. Ангел > Ангелич, Ангелица

sb. Ana > Anica, Anče

b) scurtare + sufixare:

rom. Evdochia > Dochia> Dochița

gr. Θαωάσης > Θανασσούλης > Σουλης

sb. Marija > Mara > Marica

c) modificarea desinenței:

gr. Κιρος – Κιρου, Aντονιος – Αντονιου, Αργιρος- Αργιρου.

Sufixele diminutivale românești sunt: -el (< lat. -ellus), -uță: Cristinel, Costel, Dinel, Florinel etc.; Ancuța, Angheluță, Anicuța, Chiriluță, Chivuța, Corneluța, Cosmiță, Cosmuța, Cosmuță, Cristuțu, Daviduță, Dinuț, Dinuță, Ionuța, Lenuța, Petruța.

Dintre sufixele diminutive comune românei cu alte limbi menționăm suf. -ica,

– ică:

rom. Davidică, Georgică, Ionica, Iulica, Petrică, Sofica, Vasilică.

gr. Φιφή > Φιφήκα

bg. Ангелика, Василика

sb. Anđelija > Anđela > Anđelika

Sufixele -uș și -aș, sunt sufixe atribuite substratului, iar din comparația cu alb. -sh reiese că inițial -uș avea valoare diminutivală, sufixele fiind comune cu limba albaneză (Rosetti, ILR, 259):

alb. Kosta > Kostash

rom. Chiriluș, Chirilaș, Cosmaș, Grigoraș.

Dar derivate diminutivale cu acest sufix sunt prezente și în limbile slave:

-иш, -иша:

bg. Георгиш, Колиш, Станиша (Илчев, 25).

sb. Siniša, Staniša

Sufixele diminutivale de origine grecească -aki/ -ake ajută la alcătuirea diminutivelor balcanice:

rom. Vasilache

gr. Αννάκι

bg. Ангелаки, Димитраки, Василаки

Un alt sufix diminutival comun ariei balcanice este:

-ița:

rom. -ița: Dafinița, Gheorghița, Miorița

alb. -icë: Dimitricë (Çabej, 200).

gr. -ιτσα: Ελένη > Ελενίτσα, Λένμη > Λενίτσα, Χαρίκλεια > Χαρικλίτσα, Ελευθεριτσα, Ριτσα

bg. -ица: Георгица, Иваница, Кирица, Димитрица, Еленица

mac. -ица: Ангелица, Георгица

sb. -ica: Marica, Vasilica

Specifice sistemului derivativ grecesc sunt sufixele: -άκις: Γιώργος – Γιωργάκις; -ουλα: Αγγελική – Αγγελικούλα., iar unele antroponime pot forma două sau mai multe diminutive, primind de fiecare dată, o terminație diferită: Λενή: Λενάκι – Λενίτσα – Λενούλα.

Am încercat să prezentăm trăsăturile comune ale sistemului derivativ al numelor la popoarele balcanice. Din analiza inventarului de nume derivate constatăm că derivarea reprezintă principalul mijloc intern de îmbogățire a inventarului de prenume, iar în ceea ce privește analiza sufixelor diminutivale remarcăm că este mai puternică în cadrul inventarului de prenume feminine, decât în cel al prenumelor masculine.

Diminutivele, în afara celor care s-au format prin derivare progresivă, au la bază următoarele reguli: afereza silabelor inițiale, sincoparea mijlocului și finalul cuvântului.

Studierea retrospectivă a antroponimelor balcanice evidențiază numeroase straturi de influențe, ce corespund contactelor lingvistice directe, cât și indirecte.

Analiza diacronică a numelor de botez relevă schimbarea funcțiunii numelor care din prenume devin nume de familie sau supranume, precum și dinamica numelor cauzată de factorii sociali și culturali.

HIPOCORISTICE

Trunchierea numelor este un procedeu vechi și natural, iar o parte însemnată din numele prezentate mai jos devin bază pentru alte formații derivative sau devin chiar nume de familie.

În inventarul analizat de noi, numărul hipocoristicelor este relativ redus în sistemul oficial, însă destul de mare în formulele neoficiale de denominație.

Procedeele hipocoristice nu sunt în totalitate specifice antroponimiei, unele dintre ele se întâlnesc și în domeniul numelor comune (afereza, sincopa și haplologia). Procedeul specific antroponimiei constă în disocierea numelor de persoană: Costan și Din sun forme rezultate din disocierea lui Constantin, Nicu și Laie, din disocierea lui Niculaie etc. (Ionescu, Antroponimia, 50).

Principalul procedeu de creare a hipocoristicelor constă în reducerea corpului fonetic al numelui de bază. Reducerea afectează partea inițială a bazei, partea finală sau mijlocul prenumelui bază. În majoritatea cazurilor procedeele hipocoristice sunt asociate cu derivarea sufixală, astfel încât este foarte greu de precizat dacă derivarea precede reducerea sau invers. Formele hipocoristice sunt generate de două cauze: o primă cauză constă în dorința de a alinta o persoană, iar a doua cauză o reprezintă legea minimului efort.

Din analizarea inventarului de hipocoristice comune popoarelor balcanice menționăm următoarele trăsături:

а) hipocoristicele se formează de la nume de persoane, prin scurtarea numelui tulpină;

b) numelui care a rămas cu o silabă i se adaugă neapărat o finală vocalică: Ionel, Nelu, Onu, Onea – Ion;

c) suprimarea sfârșitului:

rom. Adi < Adrian, Grig < Grigore

alb. Theo < Theodora

gr. Ριτσα < Ελευθερίτσα

bg. Нико < Никола, Димо < Димитьр

mac. Коста < Костадин

sb. Konta, Kosta < Konstantin

d) suprimarea începutului:

rom. Veta < Elisaveta, Ina < Dorina, Sile < Vasile

alb. Ndre < Andre

gr. Τέλης < Άριστοτέλις

bg. Гела, Геле, Гело < Ангела; Дора < Тодора

mac. Дин < Костадин, Горе < Григоре

sb. Leka, Leča < Aleksandar

e) suprimarea mijlocului:

rom. Fia < Filofteia, Mioara < Marioara, Mița < Marița < Maria

gr. Άλέξος < Άλέξανδρος

bg. Алексо < Александър

mac. Алексо < Александар

sb. Aleksa < Aleksandar

De asemenea, în urma sincopării unor silabe sau sunete, în toate limbile balcanice hipocoristicele devin ambigenek, contextul având rol dezambiguizator:

rom. Adi, Gabi, Teo

alb. Theo

gr. Θέο

bg. Teo

Din materialul analizat observăm că legătura etimologică a formelor hipocoristice, cu numele prototip, nu se mai păstreză în limbile slave. Astfel, în conștiința bulgarilor, a sârbilor și a macedonenilor nu se simte niciodată o legătură între forma nescurtată și rezultatele sale hipocoristice:

bg. Иован: Йоко, Йоло, Йоно, Йото, Йоцо, Йочо, Йошо

Петар: Пеко, Пело, Пено, Пето, Пецо, Печо, Пешо

Acest fenomen este susținut și de situațiile de etimologie multiplă, soluțiile vizate sunt prezentate în ordinea în care autorii le consideră plauzibile, fenomenul ce se poate explica prin vechimea numelor:

bg. Аko < Иван, Ачо, Аце

mac. Гигев, Гигов < 1. Григор; 2. Георги; Гиев < 1. Григор, 2. Георги, 3. Драгислав; Гиков < 1. Григор, 2. Георги; Диме < 1. Димитри, 2. Дионис; Јаце < Јаков, Јаким, Ане (Стаматоски, Речник, 365).

Modul de formare a derivatelor sârbești are la bază principiul apocopei, atașându-se radicalului sufixele:

-ca, -co: Marija > Maca, Jovan > Joco, Petar > Peco

-ča, -čo: Gavrilo > Gača, Kostandin > Kočo

-ja, -jo: Petar > Pejo

-ka, -ko: Jovan > Joko

-ša, -šo: Petar > Pešo

Еste foarte complicată redarea radicalelor hipocoristicelor, care pot proveni de la o multitudine de nume, de exemplu, An/e a fost pus în legătură cu prenumele Angel, Andon, Anaki, Andreja, Anastas (Стаматоски, Речник, 25).

Dintre accidentele generale comune sistemelor antroponimice balcanice, menționăm contaminările dintre numele calendaristice:

rom. Dumistrăcel < Dumitru + Istrate

bg. Иваноил < Иван + Емануил, Митроколев < Митро + Колев

mac. Jakopetre < Jako + Petre, Jakopetrevski (Стаматоски, Речник, 505).

De asemenea, formele hipocoristice devin elemente constitutive ale numelor de familie:

rom. Lefterescu < Lefter

bg. Митов < Мито, Елица < Ела

mac. Костов < Коста, Данев < Дан, Eцова < Ецо < Евтим

sb. Kostić < Kosta, Melev < Mela < Melanija

Prin urmare, criteriul comun de trunchiere a numelor se bazează pe apocopă, prezentând identități de formă între formulele antroponimice balcanice.

Numărul mare de forme derivate și hipocoristice relevă vechimea, frecvența cât și popularitatea numelor calendaristice.

În mod frecvent, hipocoristicele substituie prenumele oficiale, având o funcție de supranume individual. Unele dintre forme se întâlnesc și cu funcție de nume individual, iar din punctul de vedere al circulației sunt foarte des folosite.

Se observă răspândirea unor hipocoristice pe care le-am putea numi „panbalcanice” sau „internaționale”:

rom. Ela, Mari, Mara, Mela, Teo

alb. Mari, Mara, Theo

bg. Ела, Мари, Мара, Мела, Teo

mac. Мари, Мара, Мела

sb. Mari, Маra, Mela

NUME DE FAMILIE

Numele de familie are funcție denotativă multiplă și reprezintă atât familia, cât și pe fiecare dintre membrii ei. Numele de familie individualizează persoana, marcând atât descendența, în general pe linie paternă, cât și apartenența la o anumită familie.

Sistemul antroponimic balcanic actual este binar: nume individual + nume de familie, numele de familie exprimându-se prin două tipuri: tipul sufixal (Maria Ionescu) și tipul asufixal, prin omonimia prenume, nume de familie (Ion Vasile).

A) Tipul sufixal pentru nume proprii de familie:

Primul sufix românesc impus este -escu, iar din punct de vedere semantic echivalează cu articolul posesiv „care aparține cuiva”. Întucât copiii sunt ai familiei, ei au fost numiți astfel Ionescu – fiul lui Ionescu, al lui Ionescu. Acest procedeu s-a impus repede datorită avantajului de a fi mai comod, ușor de reținut și aplicat. Acest procedeu a fost oficializat în Muntenia, pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, printr-un decret domnesc. Din punctul de vedere al frecvenței este cel mai răspândit sufix, fapt ce atestă vechimea acestui sufix: Adămescu, Adamescu, Alexescu, Anastasescu, Andreiescu, Andreeascu, Andronescu, Angelescu, Anghelescu, Chirițescu, Constantinescu, Davidescu, Dinulescu, Dumitrescu, Georgescu, Grigorescu, Ionescu, Iosifescu Lăzărescu, Nicolescu, Nițescu, Petrescu, Simionescu, Ștefănescu, Tomescu.

Alături de suf. -escu, mult mai târziu și mai puțin folosit a fost ean(u), – an(u), sufix care indică originea locală a oamenilor. Întrucât ambele sufixe exprimă originea devin sinonime, în sensul că -eanu indică, în unele regiuni și originea personală, nu numai pe cea locală, a oamenilor: Alexeanu, Andreanu – Andreianu, Andreiana, Antoneanu – Antonianu, Constantineanu.

Un alt sufix echivalent din punct de vedere funcțional cu -escu și -eanu este

– ete  cu o distribuție dialectală limitată, numai în Oltenia: Andrete, Cosmulete.

În pofida numărului mare de patronimice, totuși sistemul românesc înregistrează și sufixe matronimice (nume de familie care au la bază prenume feminine), fenomen lingvistic creat din motive extralingvistice, care presupunea absența sau lipsa tatălui, rolul de conducător al familiei revenind mamei. Înainte de anul 1864 (anul introducerii Codului Civil) folosirea numelui mamei era identică cu cea a tatălui, formula analitică consacrată fiind genitivul numelui mic: a(l) Mariei, a(l) Ioanei. Întrucât exprimarea era greoaie, sintagma a fost înlocuită cu redarea numelui prin folosirea formei analitice la genitiv: a Mariei, a Varvarei etc. Vom observa din materialul care urmează că au fost două modalități de redare a matronimicelor: prima sintetică, în care articolul genitival este alipit numelui, Ailenei, și numele este din punct de vedere formal la genitiv, iar cea de-a doua, tot sintetică, dar în care numele prezintă numai construcția cazuală (flexionară): Aalexoaiei, Aancuței, Aanei, Aaniței, Aanuței, Aiacoboaiei, Aiftimiei, Ailenei, Ailenuței, Ailiesei, Aionesei, Airinei, Alăzăroaie, Asavetei, Aștefanei, Atomei, Atomulesii (Iordan, DNFR, 19- 21, 39).

Numărul mare al acestor forme relevă vechimea și răspândirea acestui procedeu, care este întâlnit și în antroponimia popoarelor balcanice.

Distincția dintre cele două modalități poate fi, în acest caz, de registru stilistic: limba literară utilizează construcția flexionară Chirilei, Dumitresei, în timp ce în registrul popular se preferă exprimarea analitică.

a) Sufixe de origine greacă:

-ache, -achi < gr. άκης

rom. Anastasachi < Anastase

Anghelache< Anghel

Antonachi < Antonie

Constandache < Constantin

gr. Αργιρακης < Αργιρος

Άγελακης, Ανγελικης < Ανγελος

Αντονακης < Αντονιος

Χριστακης < Χριστος

Πετράκης < Πέτρος

bg. Ангелаки < Ангел

mac. Андонакис < Андоние (Стаматоски, Речник, 35).

-ades, -ides- < gr. -ίδης

rom. Anastasiadi(s) < Anastasie

Andreiadis-Andreadis < Andrei

Anghelide – Anghelidis < Anghel

Aristidis< Aristide

Antoniade/Antoniadis < Antonie

Casiadis- Casian < Casian

Chiriachidi < Chiriac

Constantinide < Constantin

Gheorghianide < Gheorghe

Nicolaide < Nicolae

Vasiliade < Vasile

Ioanid < Ioan

gr. Άγγελιδης < Άγγελος

Γιαννίδης < Γιάννης

Ιωανίδης < Ιώαν

мac. Иоанидис (Стаматоски, Речник, 31).

-opulos < gr. όπουλος:

rom. Dinopol < hip. Dinu < Constantin

gr. Ανγελος – Ανγελοπουλος

Αργιρος – Αργιροπουλος

Γιάννης – Γιαννοποθλος

Βασίλης – Βασιλόπουλος

mac. Захарополу

b) Sufixe de origine slavă:

-ovici < sl. –ич (-ович, евич) sufix frecvent care se atașează atât la numele oficiale, cât și la cele populare, fiind specific antroponimiei slave.

rom. Andrianovici < Adrian

Andronovici < Androne

Anghelovici < Anghel

Antonovici < Antonie

Constantinovici < Constantin

Cristovici < Cristi

Davidoviciu < David

sb. Todorović < Todor

-ov, -ev < sl. –oв, -ев:

rom. Anastasov < Atanasie

Andrianov < Adrian

Antoniev-Antonov < Antonie

Avramov < Avram

Calinov < Calinic

Carpov < Carp

Chirilov < Chiril

Costantinov/Constantinof < Constantin

Damianov < Damian

Davidov < David

bg. Аврамов, Аврамова < Аврам

sb. Avramov < Avram

Adamov < Adam

Aleksandrov < Aleksandar

Andonov < Andon

Angelov < Angel

Andrejev < Andrej

-ici < sl. -ič:

rom. Anghelinici < Anghel

Calinici < Calinic

Carpici < Carp

Chirici < Chir < Chiriac

sb. Todorović < Todor

-ski, /-ska < sl. –ски, -ска:

rom. Cosmaschi < Cosma

bg. Тодореовски < Тодор

Томовски < Тома

mac. Тодевски < Тодор

Тодеска < Тодор

Томовски < Тома

sb. Avramovski < Avram

Aleksandrovski < Aleksijevski

c) Sufixe specifice antroponimiei grecești:

-άδης:

Ανθινος – Ανθιμιάδης

Αντονιος – Αντονιάδης

Αργιρος – Αργριάδης

Αθανασιος – Αθανασιάδης

-ιάδης:

Φωτης – Φωτιάδης

Sufixele frecvente pentru formarea andronimelor:

-αινα: Γιώγαινα, Κώσταινα, Κωστήδαινα, Κωνσταντίναινα, Κωστάκαινα;

-ινα: Αγγελίνα, Θοδωρίνα, Λουκοπουλίνα (Triandafylidis, Gramatică, 63).

-ιά (sufix rar): Μιχαλιά

-ού: Νικολού, Μιχαλού, Χριστού;

Din punct de vedere formal, multe dintre numele de familie sunt compuse

-din substantive: Βλαχο-γιάννις „Ion Vlahul”, Δελη-γιώργης

-adjective, ca prime componente: Καρα-βαγγέλης, Κουστ-αγγέλης „Înger șchiop”, Μαστρο-γιαννόποθλος, Μαυρο-μιχάλης „Mihai cel Negru”, Παπα-ηλιάκης (Triandafylidis, Gramatică, 98).

d) O situație aparte o prezintă și limba albaneză, care are în sistemul de formare a numelor de familie următoarele sufixe:

-osh, -oshe: Petrosh

-është, -ëshë: Tomeshë

-aj: Gjinaj, Gjelaj, Kolaj, Lukaj, Nikaj (Çabej, 225, 268).

e) Sistemului antroponimic sârbesc îi sunt specifice următoarele sufixe:

-ić: Adamić, Aleksandrić, Aleksić, Andrić, Ivanić, Jović, Kostić, Gavić, Jelić, Lukić, Krstić.

-ov: Ilijanov

-ev: Tomašev

-ov/-ev + -ić: Gavrilović, Georgijević, Dimitrijević, Jovanović, Josifović, Kirilović.

-aš + -ević: Tomașević

-ev + -ić: Dimitrijević

-ко: Angelko < Angel

-ov: Danilov

-ov+ -ski: Petrovski

-in: Jovin

B) Atât în antroponimia românească, cât și în cea a popoarelor balcanice se constată omonimia între numele de botez și cele de familie. Spre deosebire de sistemul românesc denominativ, în cel bulgăresc, macedonean și sârbesc, numele de familie este derivat cu sufix, Ivan Ivanić, ce are rolul de a indica descendența.

O altă trăsătură fundamentală între limba română și bulgara și macedoneana o reprezintă faptul că numele de familie pot primi și sufix moțional:

bg. Никодинов – Никодинова, Максимов – Максимова.

mac. Anastasov – Anastasova, Andonov – Andonova, Aleksandrov – Aleksandrova, Aleksov – Aleksova, Николов – Николова, Николовски –Николоска.

Dintre toate limbile slave numai limba sârbă nu are forme de feminin la numele de familie.

Din punctul de vedere al structurii lor, numele de familie se repartizează în două subclase:

nume de familie simple

nume de familie compuse.

Numele de familie simple constituite dintr-o singură unitate antroponimică reprezintă majoritatea numelor de familie. Numele de familie compuse, constituite din două unități antroponimice devin din ce în ce mai frecvente atât în sistemul antroponimic sârbesc, cât și în cel românesc. Acest fenomen poate fi pus pe seama influenței modei: Milan Jovanovici Stroimirovici, Draga Jovanović Danilov, Milojka Stanarević-Mijailović, Magdalena Veselinović-Șulț, Ivanka Jovanović-Jakșić.

În cazul numelor de familie compuse se păstrează numele de familie primit prin naștere alături de cel primit prin căsătorie, mai ales în cazul persoanelor afirmate în știință și artă.

Așadar, din materialul antroponimic prezentat observăm că principalul mijloc de formare a numelor proprii la popoarele balcanice îl reprezintă derivarea prin sufixare, fie de la forma tip a numelui, fie de la forma hipocoristică.

Fiecărei limbi balcanice îi sunt specifice sufixe individualizatoare, dar am constatat și afixe comune zonei balcanice, fapt ce se explică diacronic.

5. TOPONIME

Toponimia privește în primul rând lingvistica, dar geografii au și ei un cuvânt de

spus și, de asemenea și istoricii (Graur, NL, 10). Totuși esențialul în toponimie este de natură lingvistică, întrucât este vorba, în primul rând, de a identifica termenii care au stat la baza denumirii (Graur, NL, 13).

Rezultatele obținute de toponimie servesc și istoriei limbii, întrucât unele cuvinte, precum și unele fapte lingvistice s-au păstrat numai în numele de locuri.

În literatura de specialitate, modelul aproape general de analiză a numelor de locuri este cel propus de acad. Iorgu Iordan, în Toponimia românească. Privit din punctul de vedere al modului cum au luat naștere toponimele românești sunt analizate din punct de vedere semantic prin metoda onomasiologică. Pe baza sinonimiei termenilor comuni de la care s-au format toponimele sunt repartizate în patru categorii:

În lucrarea de față vom clasifica toponimele după modelul propus de acad. Iorgu Iordan și ne vom opri atenția asupra subcategoriei de nume: nume calendaristice (din cadrul categoriei nume sociale) .

O localitate este denumită fie de la numele de sfinți, fie de la fondatorul localității. De exemplu, mai multe localități din țările balcanice au fost numite Alexandria, după numele lui Alexandru cel Mare; în România, loc. Alexandria; în Bulgaria, loc. Aleksandrovo; în Grecia, Aleksandroupolis “orașul lui Alexandru”; în Serbia, Aleksandrovo; Aleksandrovac, iar unele toponime, Agafton și Agapia își trag numele de la mănăstirile învecinate.

Vom observa că pe lângă multe concordanțe lingvistice balcanice, sistemul toponimic balcanic prezintă multe asemănări, atât din punct de vedere structural, cât și din punct de vedere semantic, putând vorbi de o unitate în diversitate.

Toponimele provenite din numele calendaristice sunt mai puțin numeroase comparativ cu alte categorii, însă au o mai mare putere de derivare.

În sistemul onomastic al limbii române, numele proprii de locuri formează o subclasă cu o funcționalitate caracteristică. Numele proprii de locuri au funcție denominativă și individualizatoare.

Antroponimia și toponimia se află înt-o relație strânsă, procesul de trecere a numelor proprii în nume de locuri este numit transonimizare, astfel antroponime precum Avram, Adrian, Augustin, Andreești, Andreeni devin, prin transonimizare, nume de locuri (Șodolescu-Silvestru, Raportul, 298).

Gruparea materialului toponimic s-a realizat după schema din DTRO propusă de Gh. Bolocan.

Din punct de vedere structural, toponimele românești se clasifică în: toponime simple, toponime compuse și toponime cu structură analitică (Bolocan, Structuri, 454).

A. Toponimele simple sunt alcătuite dintr-o singură unitate lingvistică (Iordan, Top. Rom., 378) acestea reprezentând majoritatea numelor de locuri românești și se clasifică în: toponime simple primare și toponime simple derivate.

a) Toponime simple primare 

rom. Avram, Adam, Adrian, Agafton, Augustin, Casian, Constanța, Constantin, Cristian, David, Dumitra, Gherman, Ignat, Iosif, Macoveiul, Manasia, Maria, Meletie, Mihai, Nichitu, Panaghia, Pangratia, Pantelimonul, Paraschiva, Petrea, Sava.

alb. Lekë-a (Jochalas, Onomastica, 313-316).

gr. Κατερινι, Λασαρεα, Λεκας, Παρασκεβι, Στεφανι, Βαροθολομιο, Κατερινη

bg. Ана, Атанас, Аврам, Елена, Илиа, Иван, Климент, Глигор, Павел, Стефан, Тодор, Тодора, Варвара (Ковачев, Топ, 81-82; Саламбашев, Местите, 140).

mac. Луке, Пантелеј, Света

sb. Luka, Luke, Petka, Vasilj.

Antroponimele devin prin transonimizare nume de localități. Elena Șodolescu-Silvestru consideră că, „teoretic orice antroponim poate deveni toponim” (Șodolescu-Silvestru, Raportul, 298).

Oiconimele identice cu antroponimele apar mai devreme decât cele derivate și sunt consemnate în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș în timp ce oiconimele derivate sunt atestate în anii 1351-1352 (Pătruț, NPL, 13).

Diferențele de ordin fonetic între numele, se explică prin faptul că toponimele formate din nume calendaristice provin din antroponime împrumutate de greci de la vechii evrei, fiind apoi transmise nouă, fie direct, fie printr-un intermediar slav. De exemplu, sunetul th (gr.θ) a devenit o consoană interdentală în limbile slave fiind redat prin f și câteodată prin ft, iar în românește este redat cu fonemul t: Matei, Toma, Tudor etc. În toponimul Agafton sunetul th a devenit ca în limba slavă: ft în loc de t (Graur, NL, 50).

b) Toponime simple derivate

În aceasă subgrupă includem acele toponime simple create prin modificarea bazei de la care s-a pornit prin asocierea unui formativ cu un termen bază. Vom grupa toponimele pe modele de formanți:

Cel mai răspândit formant care ajută la formarea toponimelor de la nume de persoană este sufixul -ești, care este cel mai vechi dintre derivate (Pătruț, Despre vechimea, 131). El este un indiciu precis pentru numele de sate și de locuitori, pentru numele de grup: Alexești, Adămești, Aliești, Andreiești, Andronești, Anești, Avrămești, Ciurilești, Constantinești, Cosmești, Cristinești, Davidești, Dinulești, Dumitrești, Gheorghiești, Ghermănești, Grigorești, Iacobești, Iliești, Ioanicești, Ionești, Lichirești, Mărculești, Mihăești, Onești, Paraschivești, Petrești, Săndulești, Simionești, Teodorești (DI, 153-182; DTRO, 36-39).

Și în cadrul toponimelor întalnim forme hipocoristce: Alexești, Onești Sndulești etc.

De asemenea, ambele variante, atât cea cu fonetism grec, cât și cea cu fonetism slav, coexistă: Mihail, Mihail și Mihăilă.

Un alt sufix care ajută la formarea multor toponime este –eni (-ani), care are aceeași funcție cu sufixul –ești. Deși –ani este o varianta a sufixului –eni, totuși el s-a diferențiat din punct de vedere funcțional față de forma de bază –ani (DTRO, 39).

Sufixul –eni (-ani) este considerat de origine bulgară, deși documentele secolelor al XIV-lea al XV-lea atestă cuvinte formate cu acest sufix de la teme neslave, fapt ce demonstrează vechimea lui în sistemul derivațional românesc (DTRO, 29). Se poate ca limba română să fi refăcut singularul în – ean (-an), la masculin, iar de la acesta femininul în –eana (-ana): Ionășeanu .

Cuvintele derivate cu sufixele –ean (-an), -eni (-ani) sunt adjective și substantive proprii sau comune. Formarea unui toponim în –eni presupune existența unui nume comun în –eni.

În Moldova sunt toponime care prezintă sinonimia –eni si –ești ca sufixe cu valoare patronimică, astfel numărul dubletelor înregistrate este destul de mare (Iordan, Top. rom., 157).

În Moldova: Crăciuneni – Crăciunești, Dăvideni – Dăvidești, Filipeni – Filipești, Grigoreni – Grigorești, Ionășeni –Ionășești, Mihălceni – Mihălcești, Nițeni – Nițești, Todireni – Todirești (DTRO, 29).

În Transilvania: Andreeni – Andreiești, Dumitreni – Dumitrești, Iacobeni – Iacobești, Ilieni – Iliești, Lăzăreni – Lăzărești, Mihăeni – Mihăiești, Nicoleni –Nicolești, Petreni – Petrești (DTRO, 29).

Numele de locuri în –eni, -ani sunt evident mai multe. I. Iordan precizează referitor la această categorie că … toponimicele în –eni, -ani ne ajută să stabilim proveniența oamenilor care au întemeiat satele respective (Iordan, Top. rom., 404): –eni: Alexeni, Andreieni, Avrămeni, Cozmeni, Gheorghieni, Ionășești, Mihăieni, Paraschiveni, Petriceni, Vasileni ; –ani: Anghelani, Petrani; -ana: Dumitrana.

Procedeul diminutivării cu ajutorul sufixului –ița este activ în limba română actuală, astfel, sensul de bază introdus de formantul –ița este de a marca opoziția mare-mic în toponimie (DTRO, 50-51): Alexandrița, Andrița, Costița, Dumitrița, Gavrilița, Marița, Mihăița, Niculița, Săndulița (DTRO, vol.I, 47).

Din punct de vedere etimologic, sufixul –ița este de origine slavă, astfel că îl întâlnim și în antroponimul bulgăresc, sârbesc și cel grecesc Marița (Graur, NP, 65).

Multe antroponime hipocoristice și-au păstrat forma hipocoristică și în toponime: Alexandra > Sanda > Săndulița, obținută prin apocopă, Gabriela > Gabi + suf.-ița, Constantin > Cost- + suf. -ița.

Din categoria toponimelor simple balcanice derivate menționăm:

bg. Адамово, Александрово, Агатово, Антонова, Габрово, Димитрово, Еленово, Гавраилово, Христианово, Марково, Петрово, Димитриево, Димовец, Марковец, Димитровче, Михајловци,Марица, Атанасица (Саламбашев, 99, 124, 230).

mac. Илиов, Јосифово, Тодоровци, Иванковци, Лазаровци, Варварица Петралица (Пјанка, Топономастиката, 262).

sb. Aleksandrovac, Davidovac, Lukovac, Markovac, Mihajlovac, Petrovac, Lazarevac, Aleksandrovo, Ivanovo, Lukovo, Petrovo, Ilićevo, Lukićevo, Andrijevica, Petrovica.

B. Toponime compuse prin două procedee:

a) prin contopire

b) prin alăturare

Un procedeu sintactic comun românei și albanezei îl reprezintă alipirea determinativelor adjectivale: adjectivul sânt, termen panromanic, cu variantele sân și sâm < lat. sanctus este antepus.

Toponimele formate cu termenul sânt sunt întalnite în variație liberă cu cele formate cu sfânt (< sl. svetǔ). Toponimele formate cu termenul sânt sunt mai vechi decât cele cu apelativul antepus și nealipit: Sîniacob, Sîntion, Sângeorz-Băi; de la oiconimul oficial Sângeorz s-au format și nume de familie de tipul Sângeorzan, nume de familie frecvent întâlnit în județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș și Mureș, acolo unde există localități cu aceasă denumire populară (Goicu, Termeni, 205) :

Sântioana
Sântioana de Mureș

Sânlazăr

Sântămăria – de la oiconimul Sântămăria s-au format numele de familie Sântămărian și Sântămărean(u)

Sîntămăria de Piatră

Sânnicoară < lat. Sanctus Nicolaus

Sânpetru – sunt opt localități în Transilvania și în Banat denumite cu forma populară Sâmpetru. De la acest oiconim s-a format numele de familie Sâmpetrean (Goicu, Termeni, 206).

alb. Shëmri, Shëndelli, Shëngjon, Shëngjun.

Toponimele care au structura sânt + nume de sfânt au o distribuție dialectală limitată la zona transcarpatică, situația fiind explicată de I. Iordan astfel: Obiceiul de a boteza satele (și alte locuri) cu nume de sfinți este foarte răspândit la catolici și aproape inexistent la ortodocși (Iordan, Top. Rom., 243).

O altă categorie de toponime compuse sunt obținute prin alăturarea a două nume calendaristice, unul fiind prenumele iar celălalt numele: Elena Pavel.

Toponimele care prezintă apelativul antepus și nealipit sunt prezente aproape în toate limbile balcanice

alb. Shën Gjergj, Shën Nik

gr. Αγια Αννα, Αγια Ανδρεας, αγιος Διμιτριος, Αγιος Κιριακη, Αγιος Λουκας, Αγιος Θεοδορη, Αγια Βαρβαρα, Αγιος Βασσιλιος

bg. Свети Георги, Света Елена, Свети Кирил, Свети Иван, Димитровград, Ивајлов Град „orașul lui Ivan” (Саламбашев, 157).

mac. Свети Николе, Светко Петка, Свети Стефан, Свети Тодори (Пјанка, Топономастиката, 262).

sb. Sveti Đorđe, Sveti Stefan, Danilov Grad, Dimitrovgrad, Ivan grad, Sutlovreci (Popović, ISJ, 29).

C. Toponime cu structură analitică

Ne vom referi la o serie de modele care au în structura lor un toponim. Alăturarea antroponimelor pe lângă un toponim exprimă relații de posesie.

Juxtapunerea sinonimică cu ajutorul conjuncției disjunctive sau:

a ) Andreiești sau Hoinari (DTRO, 558).

b) Alăturarea unui toponim și a unui antroponim: Vorona-Teodor, Poenari-Florescu.

Subtipul paratactic posesiv prezintă următoarele structuri cu antroponime în genitiv:

– toponim + antroponim m. articulat proclitic: Poenarii lui Apostol, Vadu lui Isac, Valea lui Ion, Valea lui Mihai, Valea lui Pavel, Valea lui Pătru (DTRO, 59).

– toponim + antroponim articulat enclitic: Lunca Petrișorului, Pârâul Ioanei, Poenarii Florescului, Poenarii Niculescului, Valea Marcului, Valea Petrii, Valea Sîngeorgiului, Valea Sînpetrului (IN, 1840).

Din categoria toponimelor cu structură analitică menționăm:

antroponim + substantiv:

gr. Αλεξανδροπολης

bg. Анска махала, Авромоски проход, Димитров трап, Иванова авлија, Еленов дол

(Ковачев, 91, 112, 116).

Sb. Lazarevo krst

determinant adjectival + antroponim:

bg. Горно Александров

mac. Горче Петров

sb. Donji Petrovci, Mala Ivanča, Veliki Ivan

Din această prezentare constatăm că sistemul toponimic este secundar, fiind dependent de sistemul limbii comun, fie în mod direct, fie indirect prin intermediul sistemului antroponimic. Toponimele au ca sursă principală antroponimele, cu precădere cele calendaristice, acestea furnizând toponimiei numele-temă cât și derivate sau hipocoristice. Sistemul toponimic s-a creat, fie prin procedeul transfer de nume, fie prin derivare sau compunere. Așadar, am încercat să prezentăm o categorie de toponime mai puțin cercetată și anume hagiotoponimele (numele apărute în legătură cu aspecte religioase), care sunt atestate încă din perioada creștină.

Pornindu-se de la numele sfântului -patron al bisericii locale- s-a ajuns ca localitatea să poarte acest nume, sistemul fiind foarte răspândit în Peninsula Balcanică mai ales știut fiind faptul că poarta creștinismului a fost Grecia.

Din analiza materialului prezentat desprindem următoarele concluzii:

1. Toponimele balcanice au aceeași structură:

A. Toponime simple 1. antroponime calendaristice a) primare

b) derivate

B. Toponime compuse 1. cuvânt comun + antroponim

2. antroponim + antroponim

C. Toponime analitice 1. cuvinte comune + antroponime

2. antroponim + prepoziție + cuvinte comune

3. determinant adjectival + antroponim

O serie de localități din țările balcanice au în structura lor aceiași formanți: gr. polis “ oraș”, bg. sb. grad „oraș ”

gr. Αλεξανδροπολης „orașul lui Alexandros”

bg. Димитроврад

bg. Ивајлов град

sb. Ivangrad

Un procedeu frecvent folosit în formarea toponimelor balcanice o reprezintă antepunerea unui determinativ adjectival:

rom. sfânt: Sfântul Gheorghe

alb. Shën Gjergj, Shën Koll, Shën Nik

bg. svet: Svet Atanas

gr. m. agios: Agios Nicolaos

gr. fem. agia: Agia Anna

mac. sveti: Sveti Nikole, Sveta Petka

sb. sveti: Sveti Đeorđe, Sveti Stefan

Toponimele românești și cele albaneze se diferențiază de celelalte prin faptul că determinantul sfânt < lat. sanctus este antepus și alipit, de exemplu:

rom. Sâniacob, Sânion, Sânpietru – unde presupunem că este etimologie populară, Sânnicolau.

alb. Shëmri, Shëndelli, Shëngjon, Shëngjun

O particularitate individualizatoare pentru sistemul toponimic românesc o constituie și denumirea localităților cu nume de sărbători: Crăciunel, Florii.

Deși studiul nu are un caracter exhaustiv, putem concluziona că popoarele balcanice, pe lângă multe trăsături lingvistice comune, prezintă și multe concordanțe atât în sistemul antroponimic, cât și în cel toponimic.

6. FRECVENȚA NUMELOR CALENDARISTICE

Așadar, comune sistemului antroponimic balcanic sunt vechimea, frecvența și originea numelor calendaristice.

Din punctul de vedere al frecvenței, numărul mare de forme derivate și hipocoristice sunt cele care impun ordonarea numelor în funcție de acesт criteriu.

Gheorghe Bolocan clasifică din punctul de vedere al frecvenței numele de familie în sistemul antroponimic românesc, care depășește cifra de 300.000, astfel pe primul loc se află Popa -cu o frecvență de 171.195, Popescu -132.424, Radu -115. 867, Pop- 563, Dumitru, Stoica, Stan, Gheorghe, Mihai, Matei, Constantin, Ionescu, Marin, Rusu, Ciobanu, Șerban, ștefan, Vasile, Munteanu, Ilie, Lazăr, Ion, Stanciu, Tudor, Sandu, Covaci, Dinu, Ungureanu, Andrei, Barbu, Anghel, Neagu, Cristea (Bolocan, Dicționarul numelor .., 7-44).

În privința prenumelor, tot Gheorghe Bolocan a prezentat, aplicând metoda statistică geografică, frecvența acestora, astfel la prenumele masculine situația se prezintă în următorul mod: Gheorghe, Ioan, Ion, Vasile, Constantin, Nicolae, Dumitru, Alexandru, Mihai, Florin, Marian, Adrian, Ștefan, Marius, Petru, Marin, Daniel, Ionel, Ilie, Ionuț, Viorel, Cristian.

La prenumele feminine situația se prezintă astfel: Maria, Elena, Ana, Ioana, Mariana, Mihaela, Floarea, Ileana, Elisabeta, Viorica, Daniela, Cristina, Georgeta (Bolocan, Prenumele, 379-381).

La nivel dialectal, în Dobrogea, situația numelor de familie se prezintă astfel: Popa – 7298, Gheorghe – 5874, Radu – 5856, Mocanu -5274, Vasile – 5043, Popescu – 4610, Muntean – 4581, Dumitru – 4545, Stan -4291, Ion – 4221 (Tomici, OD, 803).

Din prezentarea statisticilor constatăm că numele individuale calendaristice au o frecvență ridicată, fiind înregistrate ca formule oficiale și derivatele diminutivale: Ionel și Ionuț.

Niolai P. Kovacev stabilește pentru onomastica bulgărească clasificarea numelor personale masculine și feminine după frecvența lor. După categoria gramaticală a genului, în ordine descrescătore, primele 15 sunt pentru masculine: Dimităr, Gheorghi, Ivan, Petăr, Hriste, Vasil, Nicolai, Todor, Stefan, Nicola, Stoian, Atanas, Anghel, Iordan, Crasimir, iar pentru feminin: Maria, Mariica, Ivanca, Elena, Nadejda, Penca, Elenca, Țvetanca, Margarita, Anca, Vasilca, Iordanca, Radca, Rosita.

Comparând numele laice cu cele calendaristice constatăm că numele calendaristice masculine sunt foarte frecvente, din 15, treisprezece nume sunt creștine și numai două laice, iar la cele feminine constatăm o scădere a numărului de nume calendaristice, numai nouă aparținând onomasticonului creștin.

Atât prin frecvență, cât și prin numărul mare de forme derivate numele calendaristice sunt o sursă inepuzabilă în dezvoltarea antroponimiei.

CONCLUZII

Baza sistemului antroponimic actual îl constituie numele individual, cu funcție denotativă unică, neereditar, folosit independent sau ca element al formulelor oficiale sau neoficiale complexe. Funcția numelui propriu constă în individualizarea sau identificarea indivizilor.

Numele este nu numai o etichetă, ci și un martor al istoriei limbii și al istoriei omenirii. Materialul antroponimic este o adevărată oglindă ce reflectă evoluțiile și transformările social-istorice în timp și în spațiu ale unui popor.

Baza onomasticii românești o formează numele de botez sau prenumele care ajunge să îndeplinească și celelalte funcții. Prenumele au la bază fie un nume creștin, calendaristic, fie unul laic. Numele cuprinse în calendarele creștine reflectă, în special, antroponimia perioadei elenistice ocupând ponderea cea mai mare în sistemul denominativ românesc și comun ariei culturale balcanice.

Numele calendaristice, în forma lor ad-literram preluată din calendare, dar și în formele derivate reprezintă fondul de bază al onomasticii popoarelor balcanice, fapt susținut de mulțimea derivatelor și a hipocoristicelor.

Diminutivele și hipocoristicele câștigă tot mai mult teren în concurență cu numele-tip, nederivate, fiind trecute astfel în actele oficiale.

Transformările observate de către onomaști în interiorul antroponimiei românești reflectă evoluția interioară și socială a omului. În sistemul denominației se observă la nivel sincronic un vid semantic al numelui, acesta devenind o simplă etichetă în identificarea persoanei.

Din punct de vedere fonetic, numele individuale s-au adaptat sistemului fonetic propriu fiecărei limbi.

Din punct de vedere morfologic, numele individual se caracterizează prin prezența categoriilor gramaticale comune cu cele ale numelui comun, de gen, număr și caz.

În cazul numelor de familie observăm câteva diferențieri, astfel limbile bulgară, și macedoneană, ca de altfel în toate limbile slave, cu excepția limbii sârbe, formează nume de familie și la feminin: bg. Анастасов, Анастасова; mac. Анастасов, Анастасова, Анастиевски, Анастиевска.

Din punctul de vedere al relațiilor semantice, numele proprii nu intră în relațiile semantice specifice numelor comune, antonimia, sinonimia, polisemia, din cauza caracterului caracterului monovalent.

Grafia numelor prezintă interes sociolingvistic întrucât ea relevă tendința de occidentalizare a numelor. Pe lângă faptul că numeroase nume străine pătrunse în onomastica românească au suferit un proces de adaptare fonetică, multe nume românești din dorința de a fi diferite, s-au occidentalizat din punct de vedere formal, astfel Alexandra a devenit Alecssandra (Stoicescu).

Trăsăturile comune sistemului antroponimic al ariei balcanice sunt: prezența numelor-tip calendaristice, modul de formare a derivatelor diminutive și a hipocoristicelor, astfel putem vorbi de hipocoristice panbalcanice, întrucât considerăm că anumite trunchieri se fac simultan în fiecare limbă și nu sunt preluări dintr-o limbă, într-alta, de exemplu: Magda < Magdalena, Mari < Mariana, Teo < Teodora etc. De asemenea, în formarea hipocoristicelor un rol important îl prezintă legea minimului efort, astfel acestea nu mai sunt simțite ca fiind forme de alint. Comun ariei balcanice este și modul de formare a hipocoristicelor, astfel cele mai multe se obțin prin accidente generale: apocopă, afereză și sincopare, dispărând, de obicei, silabele neaccentuate.

În ceea ce privește hipocoristicele, deși remarcăm unele analogii în sistemul de trunchiere românesc și cel al popoarelor balcanice, există totuși trăsături diferite. O asemenea diferență constă în faptul că la bulgari, macedoneni și sârbi, indivizii se pot chema, de la botez, cu un nume de formă hipocoristică, fără să se facă legătura cu numele-tip din care a rezultat. În sistemul nostru denominativ, chiar dacă individul este numit cu un hipocoristic, totuși orice persoană recunoaște numele-tip din care a rezultat (Sanda < Akexandra, Nela < Ionela, Sile < Vasile etc.).

Un alt element comun îl reprezintă și faptul că numele individual își schimbă funcția și, prin omonimie, devine nume de familie. Dar spre deosebire de sistemul antropnimic românesc, albanez și grecesc, sistemul antroponimic slav are numele de familie derivat cu un sufix care indică descendența: bg. Иван Иванов, sb. Ivan Ivanić.

De asemenea comună ariei balcanice este și topica formulelor denominative: nume individual/prenume + nume de familie.

Derivarea cu sufixe este principalul mod de îmbogățire a tezaurului antroponimic popoarelor balcanice, sufixele având următoarele funcții: diminutivală și moțională.

O altă trăsătură comună o reprezintă termenii care ajută la formarea numelor compuse, dintre care menționăm: tc. cara- „negru” și gr. mavro- „negru”

Prin prezentarea antroponimelor balcanice am încercat să identificăm atât trăsăturile comune, cât și cele diferite, lucru destul de dificil, întrucât s-a facut o prezentare sinronică a unor fapte lingvistice, ce se explică diacronic.

În concluzie, considerăm că și sistemul onomastic este cel care omogenizează aria balcanică, el relevând tradițiile, mentalitatea și istoria țărilor, o diversitate spațială reflectând întotdeauna o diversitate temporală.

ANEXE

Secțiunea ANEXE cuprinde un tabel cu numele calendaristice considerate de noi a fi relevante în susținerea faptului că ele nu sunt mai numeroase, dar se întâlnesc la un număr foarte mare de purtători în formule diminutivale și hipocoristice extrem de bogate.

De asemenea, aceste tabele sinoptice ne ajută la vizualizarea numelor calendaristice comune ariei balcanice, precum și la observarea adaptării la sistemul foetic și morfologic al fiecărei limbi.

BIBLIOGRAFIE ȘI ABREVIERI BIBLIOGRAFICE

Periodice și volume colective:

BIBLIOGRAFIE ȘI ABREVIERI BIBLIOGRAFICE

Periodice și volume colective:

ANEXE

Secțiunea ANEXE cuprinde un tabel cu numele calendaristice considerate de noi a fi relevante în susținerea faptului că ele nu sunt mai numeroase, dar se întâlnesc la un număr foarte mare de purtători în formule diminutivale și hipocoristice extrem de bogate.

De asemenea, aceste tabele sinoptice ne ajută la vizualizarea numelor calendaristice comune ariei balcanice, precum și la observarea adaptării la sistemul foetic și morfologic al fiecărei limbi.