Numele Ca Atribut de Identificare a Persoanei Fizice

NUMELE CA ATRIBUT DE IDENTIFICARE AL PERSOANEI FIZICE

CUPRINS

CAPITOLUL I

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Scurt istoric

“Pornind de la premisa că identificarea oamenilor cu ajutorul numelui este tot atât de

veche ca și apariția vieții sociale, vom întelege necesitatea că orice persoană fizică trebuie să aibă un nume, care este determinată de o anumită cerință socială, respectiv de nevoia de identificare a oamenilor în cadrul societății”.

Alegerea, purtarea, schimbarea sau păstrarea numelui erau determinate la populațiile primitive din trecut de credința oamenilor în puterea numelui, credință potrivit căreia numele era asemănat cu persoana, cu însăși viața acesteia.

De exemplu, la egipteni se considera că “numele, sufletul și alter ego-ul sunt elemente ale individului care nu mor odată cu trupul. Așa fiind, se considera că numele poate înlocui persoana, iar prezența numelui presupune prezența persoanei”.

Se aprecia că cel care cunoaște numele unei persoane dobândește controlul asupra acesteia având posibilitatea de a dispune de aceasta dupa propria dorință. Din această cauză numele nu era cunoscut de orișicine, acesta fiind ținut în secret, de regulă, cunoscându-l doar părinții, persoana respectivă având în public un nume diferit față de cel real. Numele nu a fost lipsit de importanță nici în magie. Acesta putea avea o influneță nefastă, fatală asupra purtătorului în situația în care vrăjitorul îl pronunța într-un anumit fel, putând conduce chiar la moarte.Acesta era motivul datorită căruia, vrăjitorii trebuiau sa aibă aptitudinea de a pronunța la perfecție numele persoanelor în diferite moduri. Se considera că orice schimbare importantă ce intervenea în viața unei persoane trebuia să își producă efectele, urmările și asupra numelui. Astfel, evenimentele tragice ce interveneau în viața unei persoane, se considera că s-au petrecut datorită numelui pe care aceasta îl poartă, iar pentru a se evita astfel de întâmplări numele trebuia schimbat cu unul mai bun.

Obiceiului conform căruia copilul trebuie să poarte numele (prenumele) unui strămoș își găsește originea în credința potrivit căreia existența persoanei după moarte este condiționată de păstrarea numelui acesteia.

În ce privește alcătuirea numelui, în Grecia antică, la evrei și egipteni, persoanele aveau un nume unic, precum Platon, Aristotel, Socrate, Diogene, Demostene etc. Spre deosebire de aceștia, în Roma antică numele era compus din trei vocabule având valori diferite. Primul și cel mai important element era nomen sau nomen gentile acesta fiind comun tuturor membrilor gintei. Cel de-al doilea element, praenomen, era folosit la identificarea persoanelor din cadrul aceleiași ginte. În sfărșit, cel de-al treilea element era reprezentat de cognomen, care însemna poreclă.

Romanii au adus un plus obiceiului etruscilor, vechii locuitori ai peninsulei italice, de a avea un nume și un prenume, adăugând un al treilea nume, aceștia având cel mai amplu și evoluat sistem de nume.

Regulamentele Organice și Codul civil, prevedeau respectiv impunea în țara noastră, ca toate persoanele să aibă un nume și un prenume, iar acestea să fie prevăzute în actele de stare civilă. În România, prima lege care reglementează numele persoanei fizice a fost Legea 18 din martie 1895. Potrivit acesteia, persoanele care nu aveau un nume de familie purtau numele de botez al tatălui la care se adăugau terminațiile escu sau eanu. Toate acestea aveau loc în urma unei declarații pe care persoanele în cauză trebuiau să o facă la primăria locului de origine întrucât fiecare persoană trebuia să aibă un nume de familie. Împotriva acestei legi au militat Barbu Delavrancea și Constantin I. Stoicescu datorită ușurinței cu care numele putea fi schimbat.

În concluzie, principalele elemente ce au determinat conținutul numelor precum și modul în care acestea erau atribuite persoanelor sunt: trăsăturile fizice ale persoanei, ocupația, legăturile de familie, apartenența la un anumit grup etnic, religia, etc.

Noțiune

“Se cunosc de multă vreme semne juridice utilizate pentru a distinge pe om de semeneii săi. Dintotdeauna, apartenența persoanei la grup presupunea și necesita individiualizarea ei față de ceilalți. Aceasta era nu numai un interes personal, ci și un interes social, indiferent de caracterul mai restrâns sau mai extins al colectivului din care făcea parte”.

Atributele de identificare ce au rolul de a servi la distingerea persoanei fizice prezintă o importanță generală. “Ca instituție juridică, identificarea persoanei fizice semnifică totalitatea normele juridice civile ce reglementează relațiile sociale respective”.

Atributele de identificare permit identificarea persoanei fizice în raporturile juridice.

Principalele atribute de identificare a persoanei fizice în dreptul privat sunt: numele, domiciliul și starea civilă.

În ceea ce privește natura juridică a acestora, atributele de identificare a persoanei fizice sunt drepturi personale nepatrimoniale. Astfel, acestea se caracterizează prin:

Opozabilitate față de terți (erga omnes), “ce rezultă din faptul că este vorba de un drept absolut”, astfel nici o persoană nu trebuie să aducă vreo atingere acestora.

Inalienabiltate, “adică numele este strict personal, strâns legat de persoana fiecărui om. De regulă, numele nu poate fi exercitat decât personal de către titular, reprezentarea fiind admisă numai ca excepție, în cazul numelui minorului, prin admiterea reprezentării în procedura schimbării ei pe cale administrativă”. Prin urmare, titularul dreptul la nume nu are posibilitatea de a renunța la acesta, de a-l vinde sau alte asemenea.

Imprescriptibilitate, adică dreptul la nume operează atât extinctiv ceea ce înseamnă că oricât timp un titular nu l-ar exercita, el nu-l poate pierde, cât și achizitiv ceea ce înseamnă că oricât s-ar folosi un nume, el nu poate fi dobândit. Pe de altă parte, “nimeni nu poate dobândi dreptul la nume prin uzucapiune”.

Sunt insesizabile.

Nu sunt susceptibile de exercitare prin reprezentare, existând însă excepții în cazul numelui și stării civile.

Aparțin oricărei persoane fizice.

Legiuitorul recunoaște fiecărei persoane fizice dreptul la un nume stabilit sau dobândit, după caz, conform prevederilor legale, întrucât persoanele trebuie să se diferențieze în relațiile inter-umane, una față de cealaltă, realizându-se astfel o individualizare a acestora în raporturile juridice ce echivalează cu determinarea poziției sale în viața juridică.

Necesitatea identificării persoanei fizice prezintă o dublă caracteristică. Astfel, necesitatea identificării persoanei fizice este generală, întrucât orice societate este interesată să identifice fiecare persoană ce participă la diversele raporturi juridice, și personală, întrucât aceste persoane, participante la raporturi juridice, sunt direct interesate să se poată individualiza în cadrul acestora.

Acestor caractere juridice comune tuturor atributelor de identificare a persoanei fizice, se mai adaugă acelea specifice fiecărui atribut de identificare în parte. De pildă, unitatea numelui, stabilitatea, unicitatea și obligativitatea domiciliului, indivizibilitatea stării civile.

Sub un alt aspect, atributele de identificare a persoanei fizice pot fi privite și ca elemente din conținutul capacității de folosință (în sensul de aptitudine a persoanei fizice de a avea drepturile nepatrimoniale prevăzute de lege), situație în care caracterele juridice care sunt ale capacității de folosință a persoanei fizice (legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea și universalitatea) sunt și caracterele juridice ale atributelor de identificare a persoanei fizice.

Art. 34 și art. 35 din noul Cod civil statuează: “Capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile”, respectiv ”Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia”.

Definiție

Deși reglementează structura, stabilirea, modificarea și schimbarea numelui, legea nu ne oferă o definiție a acestuia, însă în doctrină numele este definit ca fiind “cuvântul sau cuvintele care individualizează persoana fizică în societate”.

Însă din această definiție nu rezultă calitatea esențială a numelui, respectiv de a a fi un drept personal nepatrimonial.

Numele reprezintă un “cuvânt sau grup de cuvinte prin care se arată cum se cheamă o ființă sau un lucru, o acțiune, o noțiune etc. și prin care acestea se individualizează”.

În art. 7, punctul 1 din Convenția privind drepturile copilului se arată că acesta, “este înregistrat imediat după nașterea sa și are de la această data un nume, dreptul de a dobândi o cetățenie și în măsura posibilului, dreptul de a-și cunoaște părinții și de a fi crescut de aceștia”. Totodată, art. 8, punctul 1 din aceeași convenție, prevede că “Statele părți se angajează să respecte dreptul copilului de a-și păstra identitatea, inclusiv cetățenia, numele său și relațiile de familie, astfel cum sunt recunoscute de lege, fără amestec ilegal.”

Pornind de la acestea, numele poate fi definit ca fiind “acel atribut sau mijloc de identificare a persoanei fizice care constă în dreptul omului de a fi individualizat în familie și în societate, prin cuvinte stabilite, în condițiile legii, cu această semnificație”.

În doctrină găsim nenumărate definiții ce au fost atribuite numelui, dintre care: “chemarea care servește la desemnarea grafică și orală a persoanelor”, “cuvântul sau totalitatea cuvintelor care sunt destinate a individualiza o persoană, prin grai sau prin scris” ori “acel atribut de identificare a persoanei fizice care constă în cuvintele prin care aceasta se individualizează în familie și în societate, cuvinte stabilite, în condițiile legii, cu această semnificație”.

Prin nume se desemnează atât numele de familie cât și prenumele. “…din punct de vedere gramatical, numele este o vocabulă, un substantiv care servește pentru a desemna o persoană, un animal, un lucru; el poate să fie comun tuturor membrilor unei specii sau propriu unuia dintre ei. Dar pentru dreptul civil numai numele propriu are relevanță”.

Atăt în doctrină cât și-n legislație și-n jurisprudență, termenul de nume primește două accepțiuni.

În sens restrâns (stricto sensu) prin termenul de ”nume” se desemnează numai numele de familie.

În sens larg (lato sensu), prin termenul de ”nume” se desemnează atât numele de familie cât și prenumele. ”Numele de familie se mai numește patronimic, iar prenumele, nume de botez”.

De obicei termenul „nume” este folosit în înțelesul său larg. De asemenea, din punct de vedere gramatical, numele este o vocabulă, un substantiv folosit pentru a desemna o persoană, un lucru sau animal însă numai numele propriu al persoanelor prezintă importanță pentru dreptul civil. Această structură binară a numelui oferită de Codul civil i-a determinat pe unii autori să susțină că numele reprezintă reunirea a două drepturi subiective civile nepatrimoniale ale persoanei fizice, adică dreptul asupra numelui de familie și dreptul asupra prenumelui. Însă în acord cu alți autori și totodată potrivit art. 82 din noul Cod civil care statuează ca orice persoană “are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit legii” este vorba de un drept unic ce prezintă două elemente. Legea nu definește în mod expres numele, mulțumindu-se să ne ofere doar condițiile în care numele se stabilește, se modifică sau se schimbă. În legislația țării noastre noțiunea de nume este folosită într-un dublu sens. Astfel, “art. 82-83 din Noul Cod civil și art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 dau noțiunii de nume un sens larg (se referă atăt la nume, cât și la prenume); de altă parte, în sens restrâns este întrebuințat numele în art. 282, art. 383, art. 449, art. 450 etc din noul Cod civil”.

Potrivit art.83 din noul Cod civil: “Numele cuprinde numele de familie și prenumele”. Numele de familie se mai numește patronimic, iar prenumele, nume de botez.

Conținutul dreptului la nume

Conținutul dreptulul civil. Această structură binară a numelui oferită de Codul civil i-a determinat pe unii autori să susțină că numele reprezintă reunirea a două drepturi subiective civile nepatrimoniale ale persoanei fizice, adică dreptul asupra numelui de familie și dreptul asupra prenumelui. Însă în acord cu alți autori și totodată potrivit art. 82 din noul Cod civil care statuează ca orice persoană “are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit legii” este vorba de un drept unic ce prezintă două elemente. Legea nu definește în mod expres numele, mulțumindu-se să ne ofere doar condițiile în care numele se stabilește, se modifică sau se schimbă. În legislația țării noastre noțiunea de nume este folosită într-un dublu sens. Astfel, “art. 82-83 din Noul Cod civil și art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 dau noțiunii de nume un sens larg (se referă atăt la nume, cât și la prenume); de altă parte, în sens restrâns este întrebuințat numele în art. 282, art. 383, art. 449, art. 450 etc din noul Cod civil”.

Potrivit art.83 din noul Cod civil: “Numele cuprinde numele de familie și prenumele”. Numele de familie se mai numește patronimic, iar prenumele, nume de botez.

Conținutul dreptului la nume

Conținutul dreptului la nume se caracterizează prin posibilitatea titularului acestui drept de

a purta numele dobândit sau stabilit potrivit legii, de a solicita îndreptarea tuturor erorilor identificate în actele de stare civilă sau în alte acte cu privire la nume și, in cazurile și condițiile prevăzute de lege, de a se îndrepta împotriva celorlalte persoane care doresc să poarte numele său.

Constituie prerogative ce alcătuiesc conținutul dreptului la nume următoarele: dreptul de a purta sau de a folosi numele, dreptul de a cere îndreptarea greșelilor de scriere a numelui în actele de stare civilă sau de identitate, dreptul de a se opune la folosirea numelui de către o altă persoană, fără îndreptățire.

Natura juridică a numelui

În opinia unor autori, numele reprezintă un drept de proprietate, astfel că, fiecare persoană este proprietara numelui său. Alții, precum M. Planiol au susținut teoria conform căreia numele nu este un drept subiectiv, astfel că persoana are mai mult drept asupra numărului matricol de la Siguranța statului ce se prezintă sub forma unei înmatriculări decât asupra numelui său. Întrucât orice încălcare a proprietății justifică revendicarea, orice titular legitim al unui nume se putea îndrepta împotriva acelora care îi poartă numele fără a fi ținut să demonstreze că această uzurpare i-ar fi creat un prejudiciu. Această teză a lui M. Planiol nu a fost acceptată, deoarece nu era compatibilă cu puterea pe care o are voința indivizilor în atribuirea și apărarea numelui în justiție.

În jurisprudența franceză, unii autori precum Colin și Capitant, au înlăturat numele stării civile, datorită faptului că numelui ii lipsește un atribut esențial al proprietății și anume, dispoziția. Alți autori considerau că numele este un drept de proprietate al familiei, coproprietate familială, deoarece este un atribut al filiației prin intermediul căruia este dezvăluită starea familiei și care se dobândește de regulă, prin modurile de dobândire a drepturilor familiei decât un drept de proprietate al individului în care familiei să fie subiect de drept. În jurisprudența germană, s-a evidențiat o altă teză care este dominată și astăzi în doctrina de specialitate, care statuează că dreptul la nume este un drept primordial, un drept al personalității alături de dreptul la viață, imagine, onoare etc. Dreptul la nume este un drept indispensabil al individului, prin intermediul căruia acesta se poate afirma și iși poate dezvolta personalitatea în societate.

În doctrina noastră, s-a evidențiat teza conform căreia numele este un drept personal nepatrimonial. De asemenea, ”s-a spus că ipoteza dreptului de proprietate asupra numelui explică mai ușor decât orice altă teorie termenii legii asupra numelui în ce privește protecția acestuia. Potrivit art. 20 din Legea cu privire la nume din 1985, dacă uzurpatorul va fi luat un nume la care nu are drept sau va continua a purta un nume despre care s-a hotărât că nu este al său, el va putea fi urmărit, după o somație rămasă fără efect, de către aceia al căror nume l-a uzurpat, în fața instanțelor represive”. . În noul Cod civil apărarea dreptului la nume este reglementată în cadrul art. 254. Astfel, art. 254 statuează: “ (1) Cel al cărui nume este contestat poate să ceară instanței judecătorești recunoașterea dreptului său la acel nume. (2) De asemenea, cel care este lezat prin uzurparea, în tot sau în parte, a numelui său poate să ceară oricând instanței judecătorești să dispună încetarea acestei atingeri nelegitime. (3) Dispozițiile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, și apărării dreptului la pseudonim, ales în condițiile legii”.

Caracterele juridice ale numelui

Dreptul la nume fiind un drept subiectiv nepatrimonial el va avea în general caraterele acestor drepturi.

Fiind drept subiectiv civil nepatrimonial, numele se caracterizează prin următoarele: “este un drept subiectiv absolut; este un drept subiectiv inalienabil; este un drept subiectiv insesizabil; este un drept subiectiv imprescriptibil, atât extinctiv, cât și achizitiv; este un drept subiectiv strict personal și deci nesusceptibil de exercitare pe cale de reprezentare este un drept subiectiv universal”. Astfel:

Opozabilitatea față de terti (erga omnes). Fiind un drept absolut, numele este opozabil tuturor. Prin urmare numele impune tuturor persoanelor obligația de a se abține de a aduce atingere sau tulbura pe titular în exercitarea acestui drept.

Potrivit noul Cod penal, art. 327 alin. (1) statuează ”Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”.

“Ca drept subiectiv absolut, dreptul la nume poate fi exercitat de titular fără a fi nevoie de concursul altei persoane, tuturor celorlalte subiecte de drept revenindu-le obligația generală și negativă de a nu îi duce atingere, deci cum se spune în doctrină, numele se caracterizează prin opozabilitate erga omnes”.

Inalienabilitatea trebuie înțeleasă în sensul că ”persoana fizică nu poate renunța la numele său, după cum nu-l poate vinde, dona, chiar în cazurile în care, în condițiile legii numele de familie este transcris ca efect al filiației, prin căsătorie, adopție, titularul său nu este lipsit de acesta”. Însă, potrivit reglementărilor în vigoare, numele de familiei poate fi schimbat de drept, ca o consecință a modificării intervenite în statutul civil al persoanei fizice [art.2 alin.(1) din Ordonanța Guvernului. nr.41/2003], iar numele poate fi schimbat pe cale administrativă potrivit legii (art.3 din Ordonanța Guvernului nr.41/2003). Ca o concluzie, “numele de familie este transmis (prin filiație, căsătorie, adopție), titularul numelui nu va fi lipsit de acesta”.

Imprescriptibilitatea, adică dreptul la nume operează atât extinctiv ceea ce înseamnă că oricât timp un titular nu l-ar exercita, el nu-l poate pierde, cât și achizitiv ceea ce înseamnă că oricât s-ar folosi un nume, el nu poate fi dobândit. Totuși, ”chiar dacă acest caracter nu este exprimat în legea civilă, el a fost formulat consecvent în doctrină și acceptat și întărit în practica judecătorească”.

Personalitatea presupune că dreptul la nume este strâns legat de persoana omului astfel acesta nu este susceptibil de exercitare prin reprezentare. Totuși, dacă se admite reprezentarea, aceasta are un caracter excepțional (în cazul unei cereri de schimbare a numelui de familie, când titularul în cauză este lipsit de capacitate de exercitiu, aceasta poate fi facută de către părinți sau de către tutori cu încuviințarea autorității tutelare).

Universalitatea presupune că toți oamenii au dreptul la nume, Art. 82 din noul Cod civil arată că: “Orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit legii”. De asemenea, art. 7, punctul 1 statuează: “Copilul se înregistrează imediat după nașterea sa și are, prin naștere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetățenie și, în măsura posibilului, dreptul de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit de aceștia”.(articolul 82 noul Cod civil si articolul 7, punctul 1 din Convenția privind drepturile copilului).

Unitatea. Acest caracter juridic este specific numelui ca atribut de identificare a persoanei fizice. Astfel, deși numele are o structură binară, fiind alcătuit din numele de familie și prenume, aceste două component individualizează aceeași persoană.

Obligativitatea. Numele reprezintă un element esențial de individualizare a unei persoane fizice, astfel este obligatoriu ca fiecare persoană să aibă un nume. Acesta se stabilește de către părinții copilului sau de către instanța de tutelă în situația în care părinții nu se înteleg asupra numelui pe care să-l poarte acesta, după reguli bine determinate de legiuitor. Copilul nu va fi privat de dobândirea unui nume nici în situația în care filiația celui în cauză nu este stabilită față de niciunul dintre părinți. În acest caz, numele copilului va fi stabilit de primarul localității unde s-a înregistrat nașterea copilului.

De la obligativitatea purtării numelui există două excepții: libertatea pseudonimului și libertatea anonimatului. Astfel, “este licit să te folosești de un nume inventat (fals) atunci când semnezi o operă literară sau artistică. Este, de asemenea, licit să publici o operă fără a-ți face cunoscut numele; în acest fel, îți păstrezi anonimatul. Ba mai mult, în practica comercială, anonimatul cumpărătorilor (clienților) este o cutumă; numai în anumite cazuri comerciantul verifică identitatea cumpărătorilor”.

Uzurparea și utilizarea abuzivă a numelui

Fiecare persoană are posibilitatea potrivit legii, de a-și apăra numele, această prerogativă nereprezentând o obligație, rămânând astfel la latitudinea titularului dacă uzează sau nu de aceasta. În doctrină s-a subliniat excluderea omonimelor. Prin urmare, o persoană nu se poate îndrepta împotriva celui care poartă același nume, decât dacă ne aflăm în prezența cazului de concurență neloială pentru cei care exploatează în mod abil un omonim. Încălcarea dreptului la nume are o sferă largă, referindu-se atât la nume, cât și la prenume și pseudonim. Prin uzurparea numelui se întelege, folosirea de către o persoană în cadrul multiplelor raporturi juridice în care aceasta este implicată, a unui nume asupra căruia nu are niciun drept, nici din filiație și nici din căsătorie. Purtătorul legitim al numelui se poate îndrepta împotriva uzurpatorului care încearcă să beneficieze de avantajele aferente numelui pe care îl uzurpă, printr-o acțiune în uzurpare de nume. Astfel, în urma unei asemenea acțiuni, purtătorul legitim al numelui poate obține o hotărâre judecătorească care să interzică uzurpatorului să poarte în viitor numele reclamat și, deci, punerea acestuia în situația anterioară încălcării dreptului atins.

Apărarea dreptului la nume este reglementată de noul Cod civil în cadrul art. 254.

CAPITOLUL II

NUMELE DE FAMILIE

Considerații introductive

Numele reprezintă cheia individualizării persoanei fizice. Atunci când cautăm o persoană primul lucru la care ne raportăm este numele acesteia. Tabelele, fișierele, dicționarele, toate încep cu numele de familie. În instituția numelui de familie, voința personală nu-și pune amprenta decât într-o mică masură, iar acest lucru este datorat faptului că asupra numelui acționează o dublă constrângere, si anume: structurile familiale preexistente și controlul statului.

Numele de familie, este alcătuit din unul sau mai multe cuvinte, dobândit sau stabilit in condițiile legii. Acesta comportă două probleme si anume: cum poate fi dobândit și cum poate fi modificat sau schimbat. Astfel, „trebuie mai întâi să determinăm regulile de atribuire originară a numelui de familie (de naștere, de origine, de bază)ș apoi, dacă și cum în timpul vieții numele poate fi modificat sau schimbat”.

În funcție de situația juridică în care se află copilul la naștere, deosebim trei ipoteze de stabilire a numelui de familie, și anume:

ipoteza copilului din căsătorie;

ipoteza copilului din afara căsătoriei;

ipoteza copilului născut din părinți necunoscuți (copilul care, până la înregistrarea nașterii, nu are filiația stabilită nici față de mamă, nici față de tată).

Prin urmare, „este necesar să nu confundăm stabilirea (dobândirea, determinarea) numelui de familie și a prenumelui care reprezintă concretizarea vocației copilului născut de a avea un nume de familie și un prenume (deci, prin ipoteză, stabilirea numelui vizează copilul care nu are încă un nume de familie și prenume), nici cu modificarea numelui de familie și nici cu schimbarea numelui de familie sau a prenumelui (acestea două din urmă presupun că persoana fizică are deja nume de familie și prenume, însă, datorită unor schimbări de stare civilă, respectiv altor împrejurări, numele urmează a fi înlocuit, transformat)”.

2. Dobândirea (stabilirea) numelui de familie

2.1 Reglementare

Sediul materiei il constituie prevederile art. 84, art. 449 și art. 450 noul Cod civil, art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, precum și art. 18 și art. 24 din Legea 119/1996 privind actele de stare civilă, republicată.

De regulă, numele de familie se dobândește prin efectul filiației, conform art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului 41/2003: “Numele de familie se dobândește prin efectul filiației și se schimbă de drept prin modificarea intervenită în statutul civil al persoanei fizice, în condițiile prevăzute de lege”. Conform alin. (2) al aceluiași articol, “Prenumele se stabilește la data înregistrării nașterii, pe baza declarației de naștere făcute de persoana care declară nașterea”.

Spre deosebire de prenume, numele nu este lăsat la aprecierea persoanelor, respectiv familiei, dobândirea acestuia operând de jure in virtutea regulilor imperative.

Dobândirea si stabilirea numelui constituie operațiunea juridică de atribuire a numelui de familie și a prenumelui copilului născut. Aceasta afirmație se întemeiază pe baza prevederilor art. 82 noul Cod civil, potrivit căruia “orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit potrivit legii”.

“Întrucât numele înseamnă apartenență familială, legiuitorul a avut în vedere ca atribuirea lui să depindă de filiație. În mod excepțional, dobândirea numelui are loc pe cale administrativă atunci când lipsește o filiație cunoscută”. Prin urmare, principiul care domină această materie, este ca modul de dobândire a numelui de familie este filiația.

Noul Cod civil introduce o nouă ipoteză, respectiv reproducerea umană asistată cu terț donator. Potrivit art. 441 alin. (1) din noul Cod civil, “Reproducerea umană asistată medical cu terț donator nu determină nicio legătură de filiație între copil și donator”. De asemenea, alin. (2) al aceluiași articol statuează că “În acest caz, nicio acțiune în răspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului”. Părinții într-o astfel de ipoteză nu pot fi decât un bărbat și o femeie sau un bărbat.

Referiri la nume, face si Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, astfel art. 8 prevede: “(1) Copilul are dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale.

(2) Copilul este înregistrat imediat după naștere și are de la această data dreptul la un nume, dreptul de a dobândii o cetățenie și, dacă este posibil, de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit, crescut și educat de aceștia.

(3) Părinții aleg numele și prenumele copilului, în condițiile legii (…)”.

Copilului i se va atribui după naștere, numele de familie purtat de către părinți sau de părintele față de care și-a stabilit filiația, neexistând vreo posibilitate de opțiune. Potrivit art. 449, alin. (1) “Dacă părinții nu au un nume comun, copilul ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. În acest caz numele copilului se stabilește prin acordul părinților și se declară odată cu nașterea copilului, la serviciul de stare civilă”. Alin. (3) al aceluiași articol statuează că “În lipsa acordului părinților, instanța de tutelă hotărăște și comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul de stare civilă unde a fost înregistrată”.

Art. 2 din Ordonanța Guvernului 41/2003 arată că „(1) Numele de familie se dobândește prin efectul filiației și se schimbă de drept prin modificarea intervenită în statutul civil al persoanei fizice, în condițiile prevăzute de lege. (2) Prenumele se stabilește la data înregistrării nașterii, pe baza declarației de naștere făcute de persoana care declară nașterea. (3) Numele de familie și prenumele copilului găsit, născut din părinți necunoscuți, precum și în situația în care copilul este abandonat de către mamă în spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilită în termen de 30 de zile de la constatarea abandonului, se stabilesc prin dispoziția primarului comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, în a cărui rază a fost găsit copilul ori s-a constatat abandonul acestuia, în condițiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, cu modificările și completările ulterioare”.

Numele i se atribuie persoanei fizice concomitent cu înregistrarea sa în actul de naștere. Astfel, actul de stare civilă reprezintă titlul care îndreptățește persoana în cauză să poarte un anumit nume și va face dovada acestuia.

Atribuirea numelui de familie și a prenumelui prezintă caracteristici diferite, astfel că necesită a fi tratate separat.

2.2 Numele copilului din căsătorie

Această ipoteză prezintă cele mai puține dificultăți. Art. 449 noul Cod civil care reglementează această materie, face distincția între două posibile situații: cea în care părinții au un nume de familie comun și cea în care aceștia au nume de familie diferite. Alin. (1) al acestui articol arată că: „Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinților săi”. Aceste dispoziții se aplică dacă părinții au un nume de familie comun, respectiv au declarat la încheierea căsătoriei, conform art. 282 noul Cod civil, că vor purta un nume comun, care poate fi numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. În aceste condiții copilul născut dobândește numele de familie prin efectul exclusiv al filiației, independent de orice manifestare de voință din partea părinților.

În practică, această situație fiind si cel mai des întâlnită, în majoritatea cazurilor, numele comun al soților este cel al bărbatului. Astfel, copilul va purta în acest caz, același nume cu cel al soțului în cauză.

A doua situație constă în purtarea de către soți a unor nume de familie diferite, caz în care copilul va dobândi numele de familie al unuia dintre ei sau numele lor reunite. Alin. (2) al articolului 449 noul Cod civil prevede că: „Dacă părinții nu au un nume comun, copilul ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. În acest caz numele copilului se stabilește prin acordul părinților și se declară, odată cu nașterea copilului, la serviciul de stare civilă”.

Prin urmare, dacă părinții copilului din căsătorie nu au un nume de familie comun, deoarece la încheierea căsătoriei au optat pentru păstrarea numelui de familie avut anterior căsătoriei, numele de familie al copilului se va face prin buna învoială, ce constă într-o declarație scrisă și semnată de ambii părinți (Anexa nr. 1). În lipsa unui asemenea acord între părinți, alin. (3) al art. 449 prevede că „…instanța de tutelă hotărăște și comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul de stare civilă unde a fost înregistrată nașterea”. Copilului i se va stabili de către părinți ori de către autoritatea administrativă competentă, numele de familie al mamei sau al tatălui, ori numele lor reunite neexistând alte posibilități. Drept urmare, nu se poate stabili pentru copil un nume de familie străin de numele de familie al părinților si nici un nume rezultat prin reunirea numelui de familie al unuia dintre părinți cu un nume străin.

Trebuie precizat faptul că, „…în cazul unor copii succesivi, din aceeași căsătorie, părinții neavând însă un nume de familie comun, nu este obligatoriu ca toți aceștia să aibă același nume de familie, deci legea permite stabilirea unor nume de familie diferite, spre exemplu, primul copil ia numele de familie al tatălui, iar cel de al doilea ia numele de familie al mamei”.

2.3 Numele copilului din afara căsătoriei

Se face distincția între două ipoteze: cea în care filiația copilului este stabilită numai față de unul dintre părinți și cea în care este stabilită față de ambii părinți.

În prima situație este lesne de înțeles că cel care va decide cu privire la numele copilului este părintele față de care s-a stabilit filiația, pe când în cea de-a doua situație vor decide ambii părinți.

În prima ipoteză, filiația este stabilită mai întâi, de regulă, față de mamă, însă nimic nu se opune ca filiația să fie stabilită mai întâi față de tată. Această situație este reglementată de art. 450 noul Cod civil, conform căruia „Copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinți față de care filiația a fost mai întâi stabilită”.

„Cum de regulă, filiația copilului din afara căsătoriei se stabilește mai întâi față de mamă, acesta dobândește ca nume de familie, numele mamei”.

În cazul în care filiația se stabilește ulterior și față de celălalt părinte, dă naștere dreptului copilului de a purta numele acestuia din urmă, ceea ce pune problema modificării numelui de familie al copilului și nu pe cea a dobândirii sale, conform prevederilor art. 450 alin. (2) „În cazul în care filiația a fost stabilită ulterior și față de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinților, poate lua numele de familie al părintelui față de care și-a stabilit filiația ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se declară de către părinți, împreună, la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată nașterea. În lipsa acordului părinților se aplică dispozițiile art. 449 alin. (3)”.

„Așadar, în situația în care filiația s-a stabilit succesiv, numai instanța judecătorească poate încuviința modificarea numelui copilului atribuit în raport cu primul dintre părinți față de care s-a stabilit filiația și de a purta în viitor numele părintelui față de care s-a stabilit filiația mai târziu. Dacă însă copilul sau persoana a fost recunoscută de către părinte, dar nu a fost sesizată instanța, exista posibilitatea dobândirii numelui de familie pe cale administrativă”.

În cea de-a doua ipoteză, în care copilul și-a stabilit filiația față de ambii părinți, înainte de declararea nașterii sale sau concomitent cu aceasta, în aceeași zi, prin două recunoașteri simultane, sunt aplicabile regulile după care se atribuie numele de familie al copilului din căsătorie ai cărui părinți nu au un nume comun.

Astfel, numele de familie al copilului se va stabili prin învoiala părinților care trebuie să îmbrace forma unei declarații scrise și semnată de aceștia. În lipsa unei înțelegeri din partea acestora, numele va fi stabilit prin hotărârea instanței de tutelă, dată după ascultarea părinților, în a cărei rază teritorială se află localitatea unde a fost declarată nașterea.

Atât în cazul în care numele copilului este stabilit prin învoiala parinților cât și atunci când numele este stabilit de instanța de tutelă, acesta nu poate fi decât cel al unuia dintre părinți sau numele lor reunite.

De precizat faptul că, dacă „…cel de-al doilea părinte iși modifică numele de familie pe care-l avea la data nașterii copilului, noul nume nu poate fi atribuit copilului așadar, copilului nu i se va putea încuviința să poarte decât numele părintelui din momentul nașterii”.

2.4 Numele copilului născut din părinți necunoscuți

Aceasta reprezintă o situație de excepție, întrucât numele reprezintă un mijloc de indentificare a persoanei fizice, nu poate exista nici o persoană care să fie lipsită de nume ori prenume, astfel că legiutorul trebuie să-i găsească rezolvare.

În cazul copilului care nu are stabilită filiația față de niciunul dintre părinți, numele de familie și prenumele i se stabilesc prin dispoziția primarului comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, în a cărui rază teritorială a fost găsit copilul, ori, după caz, s-a constatat părăsirea lui, conform art. 84 alin. (3) din noul Cod civil.

Cazurile în care stabilirea numelui de familie nu se întemeiază pe filiație sunt reprezentate de situațiile în care copiii au fost găsiți [art. 2 alin. (3) din Ordonanța Guvernului 41/2003], sunt născuți din părinți necunoscuți sau au fost părăsiți de mamă în spital, iar indentitatea acesteia nu a fost stabilită în termenul prevăzut de lege [art. 23 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2011]

Prin urmare, „numele de familie al unui copil născut din părinți necunoscuți se stabilește prin dispoziția primarului din localitatea unde se înregistrează nașterea (deci, pe cale administrativă), fiind singura ipoteză în care stabilirea numelui de familie nu se întemeiază pe filiație”.

Organul competent are toată libertatea în ceea ce privește determinarea cuvintelor ce vor constitui numele și prenumele copilului născut din părinți necunoscuți.

Și în situația în care copilul născut din părinți necunoscuți se dorește a fi adoptat de cineva imediat după naștere, este necesară stabilirea numelui de familie pe cale administrativă, intrucât legea nu face nici o distincție.

Potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, este necesară încredințarea copilului pe o perioada de 90 de zile, persoanei sau familiei ce dorește sa-l adopte. Și în acest caz, organul administrativ competent este obligat să stabilească numele de familie și prenumele copilului născut din părinți necunoscuți chiar și atunci când cineva dorește să-l adopte.

3. Modificarea numelui de familie

3.1 Reglementare si delimitare

Numele de familie al persoanei fizice poate suferi modificări pe parcurs datorită schimbărilor ce au intervenit în starea civilă a acelei persoane.

Prin modificarea numelui se întelege înlocuirea acestuia datorită unor schimbări intervenite în starea civilă a persoanei respective, definiție ce se desprinde din prevederile art. 2, alin. (1) din Ordonanța Guvernului 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, potrivit căreia “Numele de familie se dobândește prin efectul filiației și se schimbă de drept prin modificarea intervenită în statutul civil al persoanei fizice, în condițiile prevăzute de lege”.

Este imperios necesar să se facă distincția între modificarea numelui de familie și schimbarea numelui de familie, întrucât, deși ambele au același efect, respectiv înlocuirea numelui de familie stabilit potrivit reglementărilor în vigoare, cauzele care determină aceste modificări precum și regimul lor juridic, diferă. Schimbarea numelui de familie pe cale administrativă este supusă altor reguli. De asemenea, trebuie precizat faptul că, modificarea operează numai în ceea ce privește numele de familie, spre deosebire de schimbare care poate privi atât numele cât și prenumele.

“Schimbarea numelui de familie este o consecință directă și exclusivă a modificărilor intervenit în statutul civil al persoanei fizice”.

Nu orice schimbare survenită în statutul civil al persoanei fizice atrage și modificarea numelui de familie a persoanei în cauză, ci numai acelea care se produc în filiația sa, sunt generate de adopție ori sunt determinate de instituția căsătoriei. În acest ultim caz, schimbarea numelui de familie intervine numai dacă la încheierea căsătoriei soții au hotărât să poarte un nume comun. Spre exemplu, “…în cazul în care o persoană se căsătorește și iși păstrează numele de familie avut anterior căsătoriei, sau atunci când soțul care a divorțat și a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț – cu acordul instanței – poartă același nume și după desfacerea căsătoriei”.

Sediul materiei este reprezentat de: art. 84, alin. (1) noul Cod civil, art. 282, 450, 473 noul Cod civil etc. și art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003.

Schimbările de stare civilă care conduc ori pot conduce la modificarea numelui de familie sunt grupate în trei categorii și anume:

schimbări în filiația persoanei fizice;

– copilul din căsătorie și-a stabilit filiația față de unul din părinți (copilul va dobândi numele de familie al acestuia), [art. 450 alin. (1) noul Cod civil];

– copilului din afara căsătoriei iși stabilește filiația și față de cel de-al doilea părinte [la cerere, instanța ii va putea încuviința modificarea numelui de familie, [art. 450, alin. (2) noul Cod civil];

– paternitatea copilui din căsătorie a fost tăgăduită, filiația față de tatăl din căsătorie a fost contestată, recunoașterea filiației copilului din afara căsătoriei a fost contestată sau filiația care nu este conformă cu posesia de stat a copilului a fost contestată iar acțiunea a fost admisă [instanța se va pronunța și asupra numelui copilului, art. 438, alin. (1) noul Cod civil];

schimbări determinate de adopție;

– adopția are ca efect stabilirea filiației dintre adoptat și adoptant [art. 470, alin. (1) noul Cod civil]. Datorită acestui motiv, copilul adoptat dobândește prin adopție numele de familie al adoptantului, conform art. 473, alin. (1), iar în cazul încetării adopției (drept consecință a desfacerii sau a anulării ori constatării nulității sale), adoptatul redobândește numele de familie avut înainte de încuviințarea adoptiei [art. 482, alin. (2) noul Cod civil].

schimbări determinate de căsătorie;

– căsătoria poate atrage modificarea numelui de familie dacă soții au convenit să poarte, ca nume comun, numele oricăruia dintre ei ori numele lor reunite ( art. 282 noul Cod civil).

– de asemenea art. 383 noul Cod civil arată următoarele: “(1) La desfacerea căsătoriei prin divorț, soții pot conveni să păstreze numele purtat in timpul căsătoriei. Instanța ia act de aceasta întelegere prin hotărârea de divorț.

(2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul

superior al copilului, instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei întelegeri între ei.

(3) Dacă nu a intervenit o întelegere sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare

dintre foștii soți poartă numele dinaintea căsătoriei”.

După cum s-a pus accentul în doctrină, modificarea numelui de familie intervine în următoarele situații: „…situația stabilirii copilului găsit, născut din părinți necunoscuți sau abondonat; situația stabilirii filiației copilului din afara căsătoriei și față de al doilea părinte; situația tăgăduirii paternității copilului din căsătorie; situația contestării ori anulării recunoașterii de filiație; sitația adopției; situația modificării numelui de familie determinată de căsătorie (încheierea căsătoriei, divorțul, nulitatea căsătoriei, încetarea căsătoriei prin moartea unuia dintre soți)”.

3.2 Modificări determinate de filiația persoanei fizice

Stabilirea filiației copilului din căsătorie și față de al doilea părinte

De regulă, cel de-al doilea părinte față de care se stabilește filiația copilului este tatăl, însă nu conduce automat la modificarea numelui de familie.

Această ipoteză este reglementată de art. 450 alin. (2) din noul Cod civil, potrivit căruia: „În cazul în care filiația a fost stabilită ulterior și față de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinților, poate lua numele de familie al părintelui față de care și-a stabilit filiația ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se declară de către părinți, împreună, la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată nașterea. În lipsa acordului părinților se aplică dispozițiile art. 449 alin (3)”.

Cuprinsul acestui text scoate în evidență faptul că legiuitorul s-a îndepărtat de soluția reglementării vechi, conținută de art. 64 alin. (2) din Codul familiei, conform căreia, indiferent de modul în care copilul își stabilea filiația față de cel de-al doilea părinte, recunoaștere voluntară respectiv hotărâre judecătorească, era competentă să-i încuviințeze să poarte numele acestuia din urmă numai instanța de judecată.

Astfel, indiferent de modul în care copilul și-a stabilit filiația și față de al doilea părinte, noul Cod civil le permite părinților acestuia să hotărască singuri numele pe care acesta îl va purta în viitor, fără a mai fi necesară intervenția instanței. Părinții își pot manifesta opțiunea printr-o declarație facută la serviciul de stare civilă la care nașterea a fost înregistrată și prin care pot opta ca respectivul copil să poarte fie numele unuia dintre ei, fie numele lor reunite. Trebuie precizat faptul că, în situația în care părinții copilului au hotărât ca acesta să poarte în continuare numele celui față de care și-a stabilit pentru prima dată filiația, schimbarea filiației nu va conduce și la modificarea numelui.

În cazul în care părinții nu se înteleg asupra numelui pe care copilul să-l poarte în continuare, va fi necesară intervenția instanței de tutelă.

Dacă pentru stabilirea filiației față de cel de al doilea părinte a fost necesară formularea unei acțiuni în stabilirea paternității potrivit art. 422-423 din noul Cod civil sau a unei acțiuni în stabilirea paternității din afara căsătoriei conform art. 424-427 noul Cod civil, și nu s-a realizat prin recunoaștere, reclamantul își va putea rezolva problema numelui pe care-l va purta în viitor chiar înainte de rămânerea definitivă a hotărârilor judecătorești ce se vor pronunța. Art. 438 din noul Cod civil aplicabil tuturor acțiunilor referitoare la filiație, instituie obligația instaței de a se pronunța și cu privire la numele copilului prin hotărârea de admitere. De asemenea, nimic nu se opune ca minorul să sesizeze instanța cu judecată unui capăt de cerere accesoriu prin care să se solicite stabilirea acestui nume.

În lipsa unei asemenea acțiuni din partea minorului, dacă instanța nu s-a pronunțat din oficiu, iar părinții nu au ajuns la un acord privind numele copilului, acesta din urmă va putea solicita să i se încuviințeze să poarte numele celui de al doilea părinte față de care și-a stabilit filiația pe calea unei acțiuni distincte, singura condiție fiind aceea că acțiunea în stabilirea filiației să fi fost admisă. Acțiunea pentru încuviințarea purtării numelui este imprescriptibilă, aceasta având un caracter personal nepatrimonial.

În cazul copilului care și-a stabilit filiația și față de al doilea părinte, există posibilitatea și nu obligația de modificare a numelui de familie, potrivit prevederilor art. 450 alin. (2) noul Cod civil. Astfel, instanța de judecată sesizată cu soluționarea unei cereri de încuviințare a modificării numelui copilului într-o astfel de ipoteză, are un drept de apreciere, principalul criteriu după care trebuie să se ghideze fiind reprezentat de interesul copilului. În cazul încuviințării cererii de către instanță, numele de familie pe care copilul urmează să-l poarte este acela pe care părintele îl are la data încuviințării și nu numele pe care acesta l-a purtat în trecut.

Stabilirea filiației copilului găsit, născut din părinți necunoscuți

Numele de familie al copilului născut din părinți necunoscuți se stabilește potrivit art. 2 alin. (3) din Ordonanța nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice și art. 24 din Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, pe cale administrativă, prin dispoziția scrisă emisă de primarul localității unde nașterea a fost declarată. Nu trebuie exclusă posibilitatea, ca ulterior, copilul să-și stabilească filiația față de unul dintre părinți sau chiar față de ambii, prin recunoaștere voluntară sau prin hotărâre judecătorească.

„În privința copiilor născuți din părinți necunoscuți, atât în cazul recunoașterii voluntare, cât și în cel al stabilirii filiației prin hotărâre judecătorească față de cel puțin unul din părinți schimbă starea civilă a copilului respectiv; el va trece din situația de copil născut «din părinți necunoscuți« în cea de copil «din căsătorie» ori «din afara căsătoriei»”.

Noul Cod civil nu reglementează expres situația copilului născut din părinți necunoscuți, care iși stabilește filiația față de unul sau față de ambii părinți, la fel ca în cazul legislației vechi. Prin urmare, cum după stabilirea filiației, copilul va dobândi statului de copil din căsătorie sau de copil din afara căsătoriei, se vor aplica, după caz, prevederile art. 450 sau cele ale art. 449 noul Cod civil.

În prima situație numele de familie al copilului se va modifica, acesta dobândind numele de familie al părintelui față de care și-a stabilit filiația, conform art. 450 alin. (1) noul Cod civil.

În cea de a doua situației, numele de familie al copilului se va modifica, acesta dobândind numele de familie al unuia dintre soți sau numele lor reunite, în funcție de înțelegerea la care au ajuns soții. Întelegerea soților trebuie să îmbrace o formă scrisă și să fie semnată de ambele părți.

În cazul unei neînțelegeri între soți privind numele de familie, acesta va fi stabilit prin hotărârea instanței de tutelă.

Tăgăduirea paternității copilului din căsătorie

Pentru copilul conceput sau născut în timpul căsătoriei, legiuitorul a instituit o prezumție de paternitate (pater is est, quem iustae nuptiae demonstrant), care însă nu este o prezumție absolută, ci, dimpotrivă, poate fi răsturnată, legea permițând tăgăduirea paternității, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului, potrivit art. 414, alin. (2) noul Cod civil, preluat după art. 54 din vechiul cod al Codul familiei în prezent abrogat.

Alin. (1) al aceluiași articol (vechiul art. 53 alin. (1) și (2) din Codul familiei) arată: „Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei”.

„Dacă acțiunea în tăgăduirea paternității este admisă, starea civilă a copilului se schimbă, în sensul că, din copil din căsătorie, devine copil din afara căsătoriei, cu filiația stabilită față de mamă. În mod excepțional, copilul poate să rămână tot copil din căsătorie, dar nu din căsătoria mamei sale cu cel care a introdus acțiunea în tăgăduirea paternității, ci din căsătoria anterioară a mamei sale (prin ipoteză, copilul a fost conceput în timpul unei căsătorii, dar născut după ce mama sa a încheiat o altă căsătorie, fie după ce prima căsătorie a fost desfăcută, anulată sau a încetat, fie cu încălcarea dispozițiilor legale ce prevăd principiul monogamiei. Această situație este denumită în doctrină conflict de paternitate, care se rezolvă în sensul că tatăl copilului este soțul mamei din cea de-a doua căsătorie. Însă, dacă se înlătură paternitatea ce rezultă din cea de-a doua căsătorie a mamei, pe calea acțiunii în tăgăduirea paternității, se admite că renaște de drept prezumția de paternitate din prima căsătorie a mamei, deci copilul este considerat tot copil din căsătorie, anume din căsătoria în care a fost conceput)”.

În funcția de situația în care se află copilul în cauză, se va aplica una din următoarele soluții:

Copilul s-a născut în timpul căsătoriei, iar părinții au un nume de familie comun.

În această situație, copilul își păstrează numele de familie pe care l-a luat la naștere, chiar dacă este numele pretinsului tată. Copilul va păstra acest nume ca fiind cel purtat de mamă la data nașterii potrivit prevederilor art. 450 alin. (1) din noul Cod civil.

Copilul s-a născut în timpul căsătoriei, însă părinții nu au un nume de familie comun. Există următoarele cazuri:

Copilul a dobândit la naștere numele mamei sale.

Copilul a dobândit la naștere numele părintilor săi reunite. În cazul în care acțiunea în tăgada paternității se admite, copilul va pierde acest nume și îl va dobândi pe cel avut de mamă în momentul nașterii.

Copilul a dobândit la naștere numele soțului mamei. Și în acest caz admiterea acțiunii în tăgada paternității va conduce la dobândirea de către copil a numelui mamei avut la data nașterii.

Ulterior, copilul își va putea stabili filiația față de adevăratul tată și va putea cere instanței încuviințarea de a purta numelui acestuia sau numele reunite ale părinților săi, potrivit art. 450, alin. (2) noul Cod civil.

„Noul Cod civil extinde sfera persoanelor care pot porni acțiunea în tăgada paternității. Astfel, acestea sunt: soțul mamei, mama, tatăl biologic, precum și copilul [art. 429 alin. (1)]; ea poate fi pornită sau continuată și de moștenitorii acestora. De altă parte, art. 434 NCC oferă posibilitatea oricărei persoane interesate de a cere instanței să constate că nu sunt întrunite condițiile pentru ca prezumția de paternitate să se aplice unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie”.

Admiterea contestării, anularea sau declararea nulității recunoașterii de filiație

Numele de familie al copilului este afectat și în aceste situații deoarece are loc o schimbare a stării civile a acestuia.

Sunt aplicabile, după caz, prevederile art. 449 și 450 din noul Cod civil ori ale art. 2, alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.

În situația în care este admisă acțiunea în contestarea sau declararea nulității recunoașterii de filiație, aceasta are drept consecință o schimbare în starea civilă a copilului, devenind, după caz, fie copil din afara căsătoriei cu filiația stabilită față de un părinte, fie copil născut din părinți necunoscuți, fie în mod excepțional, copil cu filiația stabilită față de ambii părinți.

“S-a arătat că, atunci când un copil și-a stabilit paternitatea prin recunoaștere, iar, ulterior, își stabilește paternitatea prin hotărâre judecătorească față de un al bărbat, această hotărâre judecătorească îndeplinește și funcția de contestare a recunoașterii voluntare de paternitate”.

3.3 Modificări determinate de instituția adopției

În ceea ce privește efectele adopției asupra modificării numelui de familie, trebuie să avem în vedere nu numai încuviințarea adopției, ci și desfacerea adopției, precum și declararea nulității adopției.

Ipoteza încuviințării adopției

Potrivit Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, adopția este de un singur fel, cea cu efecte depline, adică cu efectele unei filiații firești, spre deosebire de vechea reglementare din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 25/1997, în prezent abrogată, când exista și adopția cu efecte restrânse.

Noul Cod civil ne oferă și o definiție a adopției prin intermediul art. 451: “Adopția este operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului”.

Prin urmare, unul din efectele adopției constă în modificarea numelui de familie al copilului adoptat, astfel art. 473, alin. (1) din noul Cod civil, dispune: “Copilul adoptat dobândește prin adopție numele de familie al celui care adoptă”. Alin. (2) al aceluiași articol prevede “Dacă adopția se face de către 2 soți ori de către soțul care adoptă copilul celuilalt soț, iar soții au nume comun, copilul adoptat poartă acest nume. În cazul în care soții nu au nume de familie comun, ei sunt obligați să declare instanței care încuviințează adopția numele pe care acesta urmează să îl poarte. Dacă soții nu se înteleg, hotărăște instanța”.

“Dacă adopția se face de către doi soți sau de către soțul care adoptă copilul celuilalt soț, iar soții au un nume comun, copilul adoptat poartă acest nume”.

Copilul adoptat va purta numele de familie al unuia dintre soții adoptatori ori numele lor reunite, la fel ca în situația copilului din căsătorie ai cărui părinți nu au un nume de familie comun, potrivit art. 449, alin. (2) noul Cod civil. Prin urmare, părinții adoptatori nu vor putea declara instanței un nume diferit de numele lor de familie, cum ar fi numele unuia dintre ei reunit cu numele unei terțe persoane.

În situația în care, părinții adoptatori nu se înteleg asupra numelui de familie al copilului adoptat, situație rar întâlnită în practică, cea care va decide va fi instanța de judecată. Hotărarea judecătorească prin care se încuviințează adopția va trebui să arate, în mod obligatoriu, numele de familie al copilului adoptat.

O situație aparte o reprezintă aceea în care persoana adoptată este căsătorită și poartă același nume ca al celuilalt soț. Această situație este reglementată de art. 473, alin. (4) noul Cod civil potrivit căruia: “În cazul adopției unei persoane căsătorite, care poartă un nume comun cu celălalt soț, soțul adoptat poate lua numele adoptatorului, cu consimțământul celuilalt soț, dat în fața instanței care încuviințează adoptia”. Această soluție oferită de art. 473, alin. (4) din noul Cod civil, reprezintă o derogare de la prevederile art. 311, alin. (1) din același cod, potrivit căruia: “Soții sunt obligați să poarte numele declarat la încheierea căsătoriei”.

“Instanța care încuviințează adopția, la cererea expresă a adoptatorului sau a familiei adoptatoare, pentru motive temeinice și cu consimțământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat. Motivele temeinice se apreciază de către instanță de la caz la caz. Copilului care a împlinit 10 ani nu i se cere doar părerea cu privire la schimbarea prenumelui lui, ci el trebuie să își exprime consimțământul, în lipsa căruia instanța nu poate încuviința un alt prenume”.

Ipoteza anulării adopției

Conform art. 475 din noul Cod civil, “Adopția încetează prin desfacere sau ca urmare a anulării ori a constatării nulității sale”.

De asemenea, art. 71 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, prevede că adopția încetează prin desfacere sau ca urmare a declarării nulității acesteia.

“În cazul încuviințării unei noi adopții, pentru această situație, adopția anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a noii adopții. Prin urmare, în caz de desfacere de adopției urmată de încuviințarea uneia noi, sunt aplicabile, mutatis mutandis, dispozițiile privitoare la încuviințarea adopției, inclusiv cele referitoare la numele pe care urmează să îl primească adoptatul ca efect al noii adopții (art. 53 din Legea nr. 273/2004)”.

Potrivit art. 476 din noul Cod civil, coroborat cu art. 462 alin. (2) lit. a) din același cod, adopția se desface de drept, dacă, după decesul adoptatorului, sau al soților adoptatori, instanța încuviințează ca fostul adoptat să fie adoptat de alte persoane.

Potrivit art. 477 alin. (2) din noul Cod civil, “Dacă adoptatorul a decedat ca urmare a faptelor adoptatului, adopția poate fi desfăcută la cererea celor care ar fi venit la moștenire împreună cu adoptatul sau în lipsa acestuia”.

Adopția poate fi desfăcută la cererea adoptatorului, dacă adoptatul se face vinovat de săvârșirea unei fapte din cele prevăzute de art. 477 alin. (1) noul Cod civil, care prevede următoarele: “Adopția poate fi desfăcută la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viața lor sau a ascendenților ori descendenților lor, precum și atunci când adoptatul s-a făcut vinovat față de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel putin 2 ani”.

În situația în care, persoanele chemate să consimtă la încheierea adopției au avut consimțământul viciat prin eroare asupra identității adoptatului, dol sau violență este anulabilă, potrivit art. 479, alin. (1) din noul Cod civil.

Adopția fictivă și cea încheiată cu încălcarea condițiilor de formă și fond, dacă, în acest ultim caz, legea nu o sancționează cu nulitatea relativă, conform prevederilor art. 480, alin. (1) noul Cod civil.

Indiferent dacă adopția încetează prin desfacere ori prin anulare, aceasta are ca efect o modificare în ceea ce privește starea civilă a adoptatului. Astfel, încetează rudenia civilă dintre adoptat și adoptator sau adoptatori, după caz, și, de asemenea, poate antrena și modificarea numelui de familie al adoptatului. Art. 482, alin. (1) și (2) din noul Cod civil arată că: “(1) La încetarea adopției, părinții firești ai copilului redobândesc drepturile și îndatoririle părintești, cu excepția cazului când instanța hotărăște că este în interesul superior al copilului să instituie tutela sau o altă masură de protecție a copilului, în condițiile legii.

(2) De asemenea, adoptatul redobândeste numele de familie și, după caz, prenumele avut înainte de încuviințarea adopției. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, instanța poate încuviința ca acesta să păstreze numele dobândit prin adopție”.

“Spre deosebire de reglementarea anterioară, pentru motive temeinice, instanța poate încuviința ca fostul adoptat să păstreze numele dobândit prin adopție. Temeinicia motivelor se apreciază de către instanță. Această prevedere se aplică și în cazul în care adopția este anulată sau nulă absolut”.

Indiferent de modul în care a încetat adopția, revenirea la numele avut anterior se va face numai pentru viitor, datorită caracterului ireversibil al purtării numelui de familie luat ca urmare a încuviințării adopției lovite de nulitate, ceea ce reprezintă o excepție de la efectul retroactive al nulității.

Modificări determinate de instituția căsătoriei

Modificarea numelui de familie poate intervenii, sau, după caz, intervine ca efect al încheierii căsătoriei, al divorțului, precum și al declarării nulității căsătoriei. De precizat faptul că, încetarea căsătoriei nu va atrage niciodată modificarea numelui de familie al soțului supraviețuitor, dacă aceasta se datorează decesului unuia dintre soți.

Modificarea numelui de familie ca efect al căsătoriei

Art. 259 alin. (1) din noul Cod civil definește căsătoria ca fiind „… uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii”.

Încheierea căsătoriei nu conduce în mod obligatoriu la modificarea numelui de familie al soților. Această idee se desprinde din prevederile art. 282 noul Cod civil care statuează: „Viitorii soți pot conveni să își păstreze numele dinaintea căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un soț poate să își păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite”.

Acest articol oferă soților patru posibilități în ceea ce privește numele de familie pe care urmează să-l poarte în căsătorie.

„O primă posibilitate oferită viitorilor soți, este aceea ca fiecare dintre ei să-și păstreze numele de familie avut înainte de căsătorie. În această situație modificarea stării civile prin încheierea căsătoriei nu va avea nici o influență asupra numelui de familie, ci numai asupra persoanei care-și modifică starea civilă și anume, devenind din celibatar, căsătorit”. Astfel, încheierea căsătoriei nu va avea nici un efect asupra numelui soților, când au declarat în fața ofițerului de stare civilă că au hotărât să-și păstreze numele purtate anterior căsătoriei.

O a doua posibilitate este reprezentată de situația în care soții pot opta ca în timpul căsătoriei să poarte un nume de familie comun, mai precis, numele de familie al bărbatului, situație cel mai des întâlnită, sau, numele de familie al femeii.

Cea de-a treia posibilitate ce se desprinde din acest articol, constă în purtarea de către soți în timpul căsătoriei a unui nume de familie constituit din numele lor reunite. Astfel, soții vor adăuga la numele de familie purtat anterior căsătoriei, numele de familie al celuilalt soț.

În final, cea de-a patra posibilitate pe care o au soții la încheierea căsătoriei, constă în păstrarea de către unul dintre soți a numelui de familie purtat anterior încheierii căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.

Prin urmare, soții nu pot opta pentru un nume de familie complet străin, aceștia putând opta doar pentru una din situațiile prezentate anterior, opțiunile oferite de lege fiind limitate.

„Odată ce soții s-au învoit asupra numelui de familie pe care îl vor purta, acest nume nu mai poate fi modificat de soți prin voința lor (eventual, numai prin schimbarea numelui pe cale administrativă în condițiile legii)”. Art. 311 noul Cod civil prevede că: „(1) Soții sunt obligați să poarte numele declarat la încheierea căsătoriei.

(2) Dacă soții au convenit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun și l-au declarat potrivit dispozițiilor art. 281, unul dintre soți nu poate cere schimbarea acestui nume pe cale administrativă decât cu consimțământul celuilalt soț”.

Învoiala soților cu privire la numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei este irevocabilă.

Potrivit art. 48 alin. (1) din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, viitorii soți declară în fața ofițerului de stare civilă, numele de familie pe care s-au învoit să-l poarte în timpul căsătoriei, odată cu depunerea declarației sau ulterior, până la încheierea căsătoriei. Alin. (2) al aceluiași articol statuează: „Dacă înțelegerea referitoare la numele de familie a intervenit după depunerea declarației, dar înainte de a se încheia căsătoria, această înțelegere se consemnează într-o declarație scrisă care se anexează la declarația inițială”.

„În tradiția românească femeia ia de obicei numele soțului. Aceasta este o practică populară (cutumă) și în ea nu trebuie neapărat căutat un semn al dependenței femeii pentru că bărbatul, în zilele noastre, nu mai este șeful familiei (se spune că el a fost, probabil, cândva, dar nu este sigur). În realitate, în această practică astăzi trebuie văzut, mai degrabă un drept exercitat de către femeie pentru că majoritatea țin ca în căsătorie să poarte numele soțului lor. Nu trebuie uitat că există și femei căsătorite care poartă numele originar”.

Modificarea numelui de familie ca efect al desfacerii căsătoriei prin divorț

Această situație produce efecte asupra numelui de familie al soților doar în cazurile în care încheierea căsătoriei a atras modifcarea numelui de familie al unuia sau al ambilor soți.

Materia este reglementată de art. 383 din noul Cod civil care prevede următoarele: „(1) La desfacerea căsătoriei prin divorț, soții pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanța ia act de această întelegere prin hotărârea de divorț.

(2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul superior al copilului, instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei întelegeri între ei.

(3) Dacă nu a intervenit o întelegere sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți poartă numele dinaintea căsătoriei”.

După cum se poate observa, din textul amintit mai sus, regula o constituie revenirea foștilor soți la numele de familie purtat anterior încheierii căsătoriei. Desigur, de la această regulă legiuitorul a prevăzut și două excepții.

Prima excepție este prevăzută de art. 383 alin. (1) din noul Cod civil, vechiul art. 40 alin. (1) din Codul familiei, potrivit căruia soțul poate păstra numele de familie dobândit prin încheierea căsătoriei dacă între aceștia există o învoială în acest sens. Învoiala poate avea ca obiect doar păstrarea de către soțul ce și-a modificat numele de familie prin încheierea căsătoriei a numelui astfel dobândit, nu și revenirea la numele de familie purtat anterior încheierii căsătoriei la care să se adauge numele dobândit prin căsătorie. Astfel, dacă soții au încheiat o astfel de învoială, iar aceasta întrunește condițiile prevăzute de lege, instanța de judecată are doar rolul de a lua act de aceasta și nu de a încuviința păstrarea numelui. Acestea sunt prevăzute de art. 383 alin. (1) amintit anterior, potrivit căruia, instanța ia act de ințelegerea soților prin hotărârea de divorț, deci nu hotărăștea ea însăși asupra acestui aspect.

Cea de-a doua excepției este prevăzută de art. 383 alin. (2) din noul Cod civil, vechiul art. 40 alin. (2) din Codul familiei, astfel ca instanța de judecată care soluționează procesul de divorț are posibilitatea de a-i încuviința soțului care și-a modificat numele de familie prin încheierea căsătoriei să poarte numele astfel dobândit și după divorț, chiar dacă soții nu au încheiat o înțelegere în acest sens iar celălalt soț se opune. Încuviințarea poate fi dată numai dacă există motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul superior al copilului.

Se încadrează în noțiunea de ”motive temeinice” orice interes care ar fi vătămat prin modificarea numelui de familie, interes ce poate fi de ordin material sau moral. Astfel, în situația în care soțul are certificate de absolvire a unor diferite școli sau cursuri importante ori are contracte încheiate pe numele dobândit în urma încheierii căsătoriei, sub acest nume a devenit cunoscut în lumea artistică, științifică sau alte asemenea, el va putea solicita păstrarea numelui astfel dobândit, în acest caz instanța va realiza o judecată propriu-zisă a cererii, urmând să aprecieze in concreto temeinicia motivelor invocate.

Are competență de a soluționa cererea fostului soț care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, de a revenii la numele de familie purtat anterior încheierii căsătoriei numai instanța învestită cu judecarea acțiunii de divorț. Dacă o astfel de cerere este formulată pe cale principală, ulterior divorțului, ea va fi respinsă ca inadmisibilă.

Dacă prin cererea de chemare în judecată sau prin cererea reconvențională privind divorțul nu s-a invocat nimic în legătură cu numele de familie al soților după desfacerea căsătoriei, iar nici instanța nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect, foștii soți revin de drept la numele de familie purtat anterior încheierii căsătoriei, conform art. 383 alin. (3) din noul Cod civil, vechiul art. 40 alin. (3) din Codul familiei.

Totuși, dacă un fost soț revine la numele de familie purtat anterior în urma divorțului, el poate să ceară prin procedură administrativă să poarte numele dobândit la naștere, potrivit art. 4 alin. (3) lit. c) din Ordonanța Guvernului 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.

“Prin urmare, dacă nu s-a formulat o cerere prin care se solicit menținerea numelui de familie dobândit la încheierea căsătoriei și, desigur, nici o cerere prin care se solicit să se ia act de învoiala soților, instanța de divorț este obligată să dispună, chiar și din oficiu, revenirea la numele de familie avut anterior încheierii căsătoriei”.

Modificarea numelui de familie în cazul nulității căsătoriei

”Efectul nulității căsătoriei asupra numelui de familie constă în revenirea la numele de familie purtat anterior încheierii căsătoriei desființate”.

Căsătoria este considerată că n-a existat niciodată, iar soții nu au fost niciodată căsătoriți, după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a constatat ori a fost pronunțată nulitatea acesteia.

”În lipsa unor prevederi legale exprese în această privință și pe baza principiilor efectelor nulității, nulitatea căsătoriei va conduce, întotdeauna, la reluarea numelui dinaintea căsătoriei, fără a putea intervenii învoiala părților ori încuviințarea instanței”.

Prin urmare, nici măcar soțul de bună-credință care își păstrează potrivit art. 304 alin. (1) din noul Cod civil, situația unui soț dintr-o căsătorie valabil încheiată pe perioada cuprinsă între încheierea căsătoriei și desființarea acesteia, nu va putea păstra numele de familie dobândit prin căsătorie, neexistând prin prisma numelui deosebiri de efecte între soțul de bună-credință și cel de rea-credință, întrucât în ambele cazuri nulitatea nu retroactivează. De asemenea trebuie precizat faptul că, după nulitatea căsătoriei sau odată cu constatarea acesteia nu mai este posibilă o învoială a soților și nici o încuviințare din partea instanței cu privire la nume spre deosebire de ipoteza desfacerii căsătoriei prin divorț, asa cum am amintit anterior, potrivit prevederilor art. 383 alin. (1) și (2) din noul Cod civil, vechea reglementare fiind reprezentată de art. 40 alin. (1) și (2) din Codul familiei.

”Deși nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci și retroactive trebuie să obervăm că în privința numelui de familie anularea sau nulitatea căsătoriei produce efecte numai în viitor, fiindcă nu este posibil ca pentru trecut să fie desființat numele pe care soții l-au purtat în căsătorie”.

În cazul desființării căsătoriei, aceasta își va produce efectele asupra numelui de familie al soților, numai în situațiile în care la încheierea căsătoriei, ambii sau doar unul dintre ei și-au modificat numele de familie.

Încetarea căsătoriei prin moartea unuia dintre soți

Potrivit art. 259 alin. (5) din noul Cod civil, vechiul art. 37 alin. (1) din Codul familiei, ”Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți”.

În cazul încetării căsătoriei prin moartea unuia dintre soți, se pune problema care este numele de familie pe care urmează să-l poarte soțul supraviețuitor, în ipoteza în care acesta a optat la încheierea căsătoriei să poarte ca nume comun, numele soțului decedat.

Soțul supraviețuitor are dreptul de a continua să poarte numele de familie dobândit la încheierea căsătoriei, nu și obligația de a face acest lucru. Astfel, acesta poate cere sa revină la numele de familie purtat anterior încheierii căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naștere, însă numai pe cale administrativă.

”În prezent, se admite că moartea nu produce nici un efect asupra numelui de familie al soțului supraviețuitor care a luat numele de familie al soțului decedat”.

O chestiune care se ridică în această situație este aceea dacă soțul supraviețuitor care poartă numele de familie al soțului decedat, încheie o nouă căsătorie. În această situație, nimic nu se opune ca soțul supraviețuitor care poartă numele soțului decedat, să poarte în continuare acest nume și la încheierea unei noi căsătorii chiar să adopte acest nume ca nume comun cu noul soț.

Schimbarea numelui de familie pe cale administrativă

Reglementare

”Fiind unul dintre atributele personalității umane există un interes social ca numele persoanei fizice să fie cât mai statornic deoarece prin nume se face individualizarea persoanelor în raporturile familiale și sociale”.

Unii autori au definit schimbarea numelui de familie sau a prenumelui ca fiind ”acea operațiune de înlocuire a lor sau numai a unuia dintre ele, la cererea celui interesat, cu un alt nume sau prenume printr-o decizie administrativă”. Prin urmare, schimbarea pe cale administrativă a numelui, poate să privească atât numele, cât și prenumele spre deosebire de modificarea numelui care nu conduce și la moficarea prenumelui.

”Schimbarea numelui de familie pe cale administrativă nu are nici o legătură cu starea civilă a celui ce își schimbă numele, neexercitând nici o influență asupra acestuia. Cu alte cuvinte, prin schimbarea numelui de familie pe cale administrativă, starea civilă nu suferă nici o modificare. Astfel, dacă persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă este necăsătorită, tot necăsătorită va rămâne și după schimbarea numelui de familie. Numele de familie obțiunut prin schimbare este urmarea aprobării cererii solicitantului fără ca aceasta să aibă influență asupra stării civile”.

Sediul materiei este reprezentant de Ordonanța Guvernului nr. 41 din 30 ianuarie 2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, prin intermediul căreia a fost abrogat în mod expres Decretul nr. 975/1968 cu privire la nume.

4.2 Persoanele îndreptățite să ceară schimbarea numelui

Art. 4 alin. (1) din această ordonanță statuează: ”Cetățenii români pot obține, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie și a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în condițiile prezentei ordonanțe”. Potrivit unor autori, din aceasta reglementare rezidă trei idei și anume: ”1) o mai mare flexibilitate în schimbarea numelui; prin aceasta, principiul imutabilității numelui a suferit o restrângere; 2) protejarea intereselor copiilor minori; 3) protejarea noului nume în raport cu cel vechi”.

”Interpretând art. 4 ținând cont de regula ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, rezultă că schimbarea numelui poate fi cerută și de cetățeanul român cu domiciliul în străinătate”.

Art. 5 al aceleași ordonanțe prevede că: ”Cererile de schimbare a numelui pe cale administrativă privind persoanele fără cetățenie domiciliate în România se soluționează în aceleași condiții ca și cele ale cetățenilor români”.

Din interpretarea per a contrario a acestor 2 articole (art. 4 și art. 5 din noul Cod civil), rezultă că nu pot cere schimbarea numelui pe cale administrativă cetățenii străini, chiar dacă au domiciliul în România și nici apatrizii care nu au domiciliul în România.

Conform prevederilor art. 85 din noul Cod civil, ” Cetățenii români pot obține, în condițiile legii, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie și a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea”.

Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 spre deosebire de art. 85 din noul Cod civil, îi include printre cei îndreptățiți să ceară schimbarea numelui pe cale administrativă și pe apatrizi (persoanele fără cetățenie). De asemenea, precizări cu privire la schimbarea numelui de familie pe cale administrativă sunt prevăzute și în Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă și Metodologia pentru aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 119/1996.

În ceea ce privește persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă care doresc schimbarea numelui sau a prenumelui pe cale administrativă, sunt necesare următoarele precizări:

În cazul minorului lipsit de capacitate de exercițiu, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de către părinții acestuia sau cu încuviințarea instanței de tutelă, de către tutore. Potrivit art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003, dacă părinții nu se înțeleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotărî instanța de tutelă.

Atunci când cererea este facută de unul dintre părinți este necesar și acordul celuilalt părinte. Acest acord nu este necesar în cazul în care celălalt părinte este pus sub interdicție ori este declarat judecătorește dispărut sau decăzut din drepturile părintești, în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol.

În cazul minorului ce a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va trebui să fie semnată și de către acesta, potrivit prevederilor art. 7 alin. (3) al aceleași ordonanțe.

O altă situație este prevăzută de art. 7 alin. (4) care statuează: ”Pentru persoana pusă sub interdicție, cererea de schimbare a numelui se face de către tutore, cu încuviințarea autorității tutelare”.

”În cazul în care părinții copilului sunt decedați, necunoscuți, puși sunt interdicție, declarați judecătorește morți ori dispăruți sau decăzuți din drepturile părintești și nu a fost instituită tutela, iar în cazul în care copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, precum șă în cazul în care instanța judecătorească nu a hotărât încredințarea copilului unei familii sau unei persoane, în condițiile legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de către serviciul public specializat pentru protecția copilului din subordinea consiliului județean ori după caz, a consiliului local, al sectorului Municipiului București”.

4.3 Motive temeinice în ceea ce privește schimbarea numelui de familie

Potrivit art. 4 alin. (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 (spre deosebire de vechea reglementare Decretul nr. 975/1968) sunt considerate justificate cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:

a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;

b) când persoana în cauză a folosit în mod permanent, în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum și asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume;

c) când, din neatenția ofițerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoașterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate mențiuni greșite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;

d) când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regulă reunite, și dorește schimbarea acestuia;

e) când persoana în cauză poartă un nume de familie de proveniență străină și solicită să poarte un nume românesc;

f) când persoana și-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, și dorește să revină la numele dobândit la naștere;

g) când părinții și-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinților lor;

h) când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalți membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopției, a menținerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiației ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă;

i) când soții au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei să poarte numele de familie reunite și ambii solicită schimbarea acestuia pe cale administrativă, optând pentru numele de familie dobândit la naștere de către unul dintre ei ori să revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei;

j) când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării nașterii, însă, întrucât nu a sesizat instanța pentru încuviințarea purtării numelui de familie al acestuia în timpul vieții, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;

k) când prenumele purtat este specific sexului opus;

l) când persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă și solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia;

m) când persoana în cauză a adoptat minori și dorește ca aceștia să poarte un alt prenume;

n) când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți, iar soțul supraviețuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naștere;

o) când în urma divorțului un fost soț revine la numele de familie purtat anterior și care provine dintr-o altă căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorț, și dorește să poarte numele dobândit la naștere;

p) când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți celălalt soț se recăsătorește și, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta dorește să poarte numele de familie dobândit la naștere;

q) când fostul soț dorește să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredințați spre creștere și educare, cu consimțământul fostului soț, dat în formă autentică;

r) când părinții au divorțat, iar copiii încredințați spre creștere și educare unuia dintre părinți, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte numele de familie al acestuia;

s) când s-a desfăcut adopția unei persoane căsătorite care are copii minori și în urma desfacerii adopției persoana în cauză revine la numele de familie avut înainte de adopție;

t) când unul dintre soți, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soț, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopție, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopției.

4.4 Procedura de schimbare a numelui

Spre deosebire de modificarea numelui care este determinată de schimbarea stării civile a persoanei fizice, schimbarea numelui pe cale administrativă se realizează numai la cererea acestia din urmă și numai pentru motive temeinice expres prevăzute de lege.

Procedura de schimbare a numelui pe cale administrativă este reglementată de art. 5-19 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 și art. 106-114 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2011.

Cererea de schimbare a numelui (Anexa nr. 2) se depune la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor, înființat prin Ordonanța Guvernului Nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, care se află în subordinea consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul persoana care solicită schimbarea. Cererea astfel formulată trebuie să fie motivată pe unul sau mai multe dintre cazurile prevăzute de art. 4 alin. (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003, cazuri amintite anterior. Aceste cazuri sunt considerate motive temeinice, însă nu sunt limitativ prevăzute de lege, deoarece în art. 4 alin. (2) lit. m) ni se arată faptul că intră în această categorie de motive temeinice și ”alte asemenea cazuri temeinic justificate”.

Cererea motivată de schimbare a numelui pe cale administrativă trebuie să fie însoțită de următoarele acte: copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale celui care solicită schimbarea numelui; un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an; actul de consimțământ, dat în formă autentică, al celuilalt soț, în cazul schimbării numelui comun purtat în timpul căsătoriei; copia avizului consiliului de familie, în cazurile prevăzute de art. 7 al Ordonanței Guvernului nr. 41/2003; orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale.

Cererea de schimbare a numelui este supusă publicității pentru ca orice persoană interesată și aflată în masura de a lua cunoștință de existența acesteia să se poată opună, dacă se consideră că este necesar. De aceea, cererea de schimbare a numelui pe cale administrativă se publică, prin grija și pe cheltuiala solicitantului, în extras, în Monitorul Oficial al României, partea a III-a potrivit art. 10 alin. (1) al O.G. nr. 41/2003. O excepție de la această regulă este prevăzută de alin. 2 al aceluiași articol care statuează: ”Cu aprobarea conducătorilor serviciilor publice județene, respectiv a conducătorului serviciului public al municipiului București, cererea de schimbare a numelui format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod poate fi exceptată de la publicare”. De precizat că, această formalitate (Anexa nr. 3) trebuie îndeplinită anterior depunerii cererii de schimbare a numelui la primăria de domiciliu.

Cât privește opunerea unei persoane interesate la cererea de schimbare a numelui, aceasta o poate face în termen de 30 de zile de la publicarea extrasului din cererea de schimbare a numelui în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Nu pot fi atacate cu opoziție cererile prin care se solicită schimbarea numelui format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod, conform art. 11 alin. (1) al aceleași ordonanțe.

Cererea de schimbare a numelui împreună cu actele ce o însoțesc și eventualele opoziții, după caz, se trimite spre soluționare de către serviciul public local către serviciul public județean, respectiv al municipiului București. Acestea din urmă, după caz, verifică dacă dosarul primit îndeplinește condițiile prevăzute de lege, iar ”…după analizarea temeiniciei cererii, precum și a opozițiilor făcute, propune, motivat, președintelui consiliului județean, respectiv primarului general al municipiului București, emiterea dispoziției de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui, în termen de 60 de zile de la primirea cererii”.

Structura de evidență a persoanelor din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor va efectua următoarele verificări specifice:

În Registrul local sau național de evidență a persoanelor;

În evidențele Serviciului Public Comunitar Județean pentru evidența și eliberarea pașapoartelor (dacă au rezultat date cu privire la eventuala returnare sau expulzare a solicitantului din țările cu care România are acorduri în acest sens);

În evidențele Biroului Național Interpol, în cazul persoanelor fără cetățenie (apatride) cu domiciliul în România sau al persoanelor care au dobândit cetățenia română;

Cu privire la cetățenia și naționalitatea petiționarului;

Solicită extrase pentru uz oficial de pe actele de stare civilă aflate în păstrare, dacă este cazul;

Dacă există un motiv ascuns pentru care se solicită schimbarea de nume.

În momentul depunerii cererii de schimbare a numelui, aceasta este însoțită de certificatul de cazier judiciar, astfel că, nu se vor mai efectua verificări la Serviciile de cazier judiciar.

Rezultatul verificărilor se va consemna într-un raport de investigații ce trebuie efectuat în termen de 30 de zile, semnat de șeful Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, care pe lângă enunțarea datelor referitoare la statulul civil al persoanei, va analiza și temeinicia cererii, în spiritul prevederilor legale, proveniența numelui actual și a celui solicitat, precum și motivele reale rezultate din verificări, făcându-se propuneri asupra oportunității aprobării sau respingerii cererii (Anexa nr. 4).

Dispoziția prin care s-a admis cererea de schimbare a numelui se trimite în copie serviciului unde aceasta a fost înregistrată. Serviciul public, îl va încunoștința de îndată pe solicitant eliberându-i o copie de pe dispoziția de admitere a schimbării numelui, după ce acesta va depune dovada de plată a taxei extrajudiciare de timbru. Cererea prin care se solicită schimbarea numelui format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod este scutită de plata taxei extrajudiciare de timbru.

Toate aspectele ce rezultă din activitatea de soluționare a cererii de schimbare a numelui se vor consemna într-un registru-opis (Anexa nr. 5).

Dacă solicitantul nu se prezintă ori nu depune dovada plății taxei extrajudiciare de timbru în termen de 90 de zile de la data încunoștințării, serviciul public va restitui organului emitent copia de pe dispoziția de admitere a schimbării numelui, potrivit prevederilor art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003.

Înăuntrul acestui termen, solicitantul trebuie să depună următoarele:

certificatele de stare civilă, în original (de naștere, de căsătorie și de naștere ale copiilor minori);

chitanța de plată a taxei de schimbare a numelui;

cereri individuale prin care se solicită certificatele de stare civilă, potrivit schimbării de nume obținute prin dispoziție.

”Efectele schimbării numelui de familie se produc de la data înscrierii mențiunii pe marginea actului de naștere, precum și a celui de căsătorie; această din urmă mențiune va fi făcută atunci când este cazul. Așadar, de la această dată solicitantul va purta numele înscris în dispoziție. Dovada schimbării numelui o constituie dispoziția de admitere sau certificatul eliberat de serviciul public pe baza dispoziției de schimbare a numelui” în conformitate cu art. 15 și 16 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003.

”După această operațiune, ofițerul de stare civilă completează un nou certificat, pe care îl trimite, în termen de 3 zile, primăriei locului de domiciliu al solicitantului”.

După înscrierea mențiunii în actul de naștere, Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor sau ofițerul de stare civilă delegat din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de naștere al solicitantului, va transmite o comunicare cu privire la schimbarea numelui Direcției Generale de Pașapoarte din cadrul M.A.I., Direcției Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative sau, după caz, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală de la locul de domiciliu al solictantului. Astfel, prin această comunicare, instituțiile amintite vor fi informate cu privire la schimbarea numelui de familie și/sau a prenumelui persoanei în cauză, menționându-se în ce anume constă schimbarea.

”Dovada schimbării numelui se face cu dispoziția de admitere sau cu certificatul eliberat de serviciul public, pe baza dispoziției de admitere”.

În cazul în care cererea de schimbare a numelui a fost respinsă, dispoziția de respingere se va comunica solicitantului în termen de 10 zile de la emitere. Aceasta poate fi contestată în termen de 30 zile de la data comunicării, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Această acțiune poate fi introdusă în termen de 6 luni de la admiterea cererii de schimbare a numelui.

Persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim recunoscute de lege prin admiterea cererii de schimbare a numelui poate formula și o acțiune de contencios administrativ, în condițiile aceleași legi, prin care poate solicita anularea dispoziției de schimbare a numelui.

Persoana a cărei cerere a fost respinsă va putea formula o alta numai dacă aceasta se întemeiază pe motive noi, altele decât cele invocate în cererea anterioară. Atunci când cererea a fost respinsă ca urmare a admiterii unei opoziții, se poate formula o nouă cerere în care se solicită același nume numai după încetarea cauzelor ce au determinat admiterea opoziției.

4.5 Retranscrierea numelui de familie

Retranscrierea numelui de familie este reglementată de prevederile art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.

”Astfel, persoana al cărei nume sau prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în altă limbă decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi poate cere înscrierea, prin mențiune pe aceste acte, a numelui de familie sau a prenumelui, retradus sau cu ortografia limbii materne, atât la rubricile care îl privesc pe titular, cât și la cele privind părinții”, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003.

Cererea de retranscriere a numelui se depune la serviciul public care are în păstrare registrul de stare civilă și se aprobă de primar. De asemenea, cererea va putea fi depusă de solicitant și la primăria din localitatea de domiciliu, care o va trimite spre soluționare serviciului public competent și se va comunica acestuia modul se soluționare.

Deși retranscrierea numelui se realizează la cerere și pe cale administrativă, ea nu trebuie confundată cu schimbarea acestuia. În cazul schimbării numelui se realizează o înlocuire a acestuia, pe când în cazul retranscrierii este vorba de același nume care se retraduce sau se înscrie cu ortografia limbii materne.

Efectele aprobării cererii de retranscriere a numelui se extind asupra copiilor minori ai persoanelor în cauză, iar atunci când soții au un nume de familie comun, efectele se extind și asupra celuilalt soț, în ambele situații dacă acesta din urmă își da consimțământul. În situația în care soții nu se înțeleg cu privire la efectele asupra copiilor, va decide instanța de tutelă.

Dacă cererea de retranscriere a numelui este respinsă, solicitantul va putea face contestație în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în aceleași condiții amintite anterior în cazul dispoziției de respingere a cererii de schimbare a numelui.

În caz de admitere a cererii, orice persoană căreia i-a fost vătămat un drept sau un interes legitim va putea ataca dispoziția la instanța de contencios administrativ, în condițiile art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003. O acțiune în acest sens se poate introduce în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de schimbarea numelui, cu condiția să facă dovada că, din motive obiective și care nu ii pot fi imputabile, nu a putut formula opoziția în condițiile prevăzute de legiuitor.

CAPITOLUL III

PRENUMELE

Noțiune, caractere juridice

”Ca și numele de familie, prenumele este un drept personal nepatrimonial cu ajutorul căruia o persoană poate fi individualizată în cadrul familiei din care face parte”.

Alți autori sunt de părere că ”prenumele individualizează persoana în raporturile de familie, putând fi simplu sau compus din două prenume”.

O altă definiție ne arată că ”prenumele este o parte a noțiunii de «nume» în sens larg și constă dintr-un cuvânt, eventual vocabulă, sau dintr-un grup de cuvinte, cu sau fără sens, care individualizează persoana fizică în familie și, împreună cu numele de familie, în societate”.

Cât privește identificarea persoanei fizice în societate, prenumele ajută la distingerea acesteia față de alte persoane care au același nume de familie.

”Spre deosebire de numele de familie, care se poate modifica, în urma schimbării stării civile a unei persoane, prenumele nu este influențat în nici un fel de modificarea statulului civil. Persoana fizică are asupra prenumelui un drept subiectiv care are același conținut ca și dreptul subiectiv asupra numelui de familie”.

Prenumele are aceleași caractere juridice ca si numele de familie, și anume: opozabilitatea erga omnes, inalienabilitatea, imprescriptibilitatea, personalitatea, universalitatea.

2. Stabilirea, schimbarea și retranscrierea prenumelui

2.1 Stabilirea prenumelui

Orice copil, la naștere, trebuie să primească un prenume. Este suficient un singur prenume, însă, în practică, pluralitatea este mai uzuală, optându-se pentru două sau chiar trei prenume. ”În tradiția noastră prenumele are ca izvoare nume de sfinți, numele unor persoane cunoscute în istorie, în literatură, în viața artistică etc.; calendarul ortodox întotdeauna a fost una dintre cele mai importante surse. Tot prin tradiție, în multe cazuri unul dintre copii poartă același prenume ca tatăl său sau cu mama sa ori cu alți ascendenți. Nu este insă deloc indicat ca să se atribuie la doi sau mai mulți copii același prenume dacă ei fac parte din aceeași familie” .

Nu există nici o legătura între filiație și stabilirea prenumelui, spre deosebire de numele de familie.

Art. 84 alin. (2), teza a II-a din noul Cod civil instituie interdicția ofițerului de stare civilă de a înregistra prenume indecente, ridicole și alte asemenea, de natură a afecta ordinea publică și bunele moravuri ori interesele copilului, după caz. Aceeași interdicție este prevăzută și de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Stabilirea prenumelui este reglementată de art. 84 alin. (2), teza I din noul Cod civil, potrivit căruia ”prenumele se stabilește la data înregistrării nașterii, pe baza declarației de naștere”.

În cazul copilului găsit, născut din părinți necunoscuți, precum și a copilului care a fost părăsit de mamă în spital, fără ca identitatea acesteia să fi fost stabilită în termenul prevăzut de lege, stabilirea prenumelui se face în aceleași condiții ca și stabilirea numelui de familie, prin dispoziția primarului localității unde se înregistrează nașterea, potrivit celor arătate de art. 2 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003.

Art. 2 alin. (2) din din aceeași ordonanță face următoarea precizare: ”Prenumele se stabilește la data înregistrării nașterii, pe baza declarației de naștere făcute de persoana care declară nașterea”.

Înregistrarea nașterii, care trebuie să îmbrace forma unei declarații scrise, semnată de ambii părinți, trebuie să arate prenumele copilului. Părinții au libertate deplină în ceea ce privește alegerea prenumelui, legea neinstituind vreo limitare cu privire la numărul cuvintelor sau altor elemente care pot fi atribuite copilului cu titlu de prenume. Atunci când părinții nu se înteleg cu privire la prenumele copilului, situație cu o frecvență foarte redusă în practică, aproape inexistentă, prenumele va fi stabilit prin dispoziție, de către primarul localității unde se înregistrează nașterea.

În cazul copilului născut din afara căsătoriei, prenumele se va stabili în funcție de filiația stabilită numai față de unul dintre părinți ori față de ambii părinți. În prima situație, prenumele copilului va fi stabilit de către părintele față de care copilul și-a stabilit mai întâi filiația, iar în cea de-a doua situație prenumele se va atribui ca și în cazul copilului din căsătorie.

2.2 Schimbarea prenumelui pe cale administrativă

”Spre deosebire de schimbarea numelui de familie, care este supus modificării ca urmare a schimbărilor în starea civilă, prenumele nu este supus unor asemenea modificări”.

Persoana fizică ce va deveni copil din afara căsătoriei ca efect al admiterii unei acțiuni în tăgăduirea paternității , va divorța etc, își va păstra prenumele. Prin urmare, numele nu poate fi supus operațiunii juridice a modificării.

Noul Cod civil prevede și două situații în care schimbările în filiație pot constitui și motive de schimbare a numelui, situații ce sunt reglementate de art. 473 alin. (3) și art. 482 alin. (2).

Potrivit primului articol amintit mai sus, instanța care încuviințează adopția, poate dispune pentru motive temeinice, schimbarea prenumelui copilului adoptat.

Cel de-al doilea articol amintit, respectiv art. 482 alin. (2) din noul Cod civil, prevede că în cazurile de încetare a adopției, adoptatul al cărui nume a fost schimbat ”redobândește numele de familie și, după caz, prenumele avut înainte de încuviințarea adopției”.

Prenumele este susceptibil de schimbare pe cale administrativă. Astfel, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003, ”Cetățenii români pot obține, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie și a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în condițiile prezentei ordonanțe”.

Acest act normativ prevede câteva cazuri de schimbare ce se aplică numai prenumelui. De pildă, art. 4 alin. (2) lit. k) statuează ”când prenumele purtat este specific sexului opus”, iar art. 4 alin. (2) lit. l) prevede că schimbarea prenumelui poate fi încuviințată, ”când persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă și solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia”.

În ciuda faptul că prenumele are aceleași caractere juridice ca ale numelui de familie, totusi prenumele izolat are o valoare juridică inferioară. Toate acestea datorită faptului că, prenumele, neindividualizând persoana cu precizie, rămâne de multe ori fără efecte juridice. ”Dar ascoiat cu numele, prenumele își produce toate efectele. Prenumele este un drept și o obligație a persoanei fizice. Oricine are dreptul să folosească prenumele înscris în actul său de naștere și, de asemenea, are dreptul de a împiedica ca un omonim să i-l împrumute pe nedrept pentru a crea confuzie. De altă parte, persoana are obligația de a folosi prenumele său atribuit legal. Cu atât mai mult, există ca o atare obligație în cazul în care numai prin folosirea numelui său de familie s-ar crea o similitudine prejudiciabilă pentru un terț”.

2.3 Retranscrierea prenumelui

În ceea ce privește retranscrierea prenumelui, își găsesc în continuare aplicare prevederile art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, amintite în capitolul anterior referitor la schimbarea numelui de familie pe cale administrativă.

CAPITOLUL IV

PSEUDONIMUL ȘI PORECLA

Pseudonimul

Pseudonimul ”este un drept personal nepatrimonial care, ca și numele, individualizează persoana fizică în societate și, în special, printr-un cuvânt ori grupare de cuvinte”.

Pseudonimul este un nume mincinos, diferit de numele real al persoanei fizice sub care aceasta dorește să desfășoare o activitate literară, artistică etc, acesta având rolul de a individualiza persoana în societate, într-un anumit domeniu de activitate.

O alta definiție a pseudonimului este dată de Dicționarul explicativ al limbii române potrivit căruia este un ”nume creat sau adoptat sub care cineva își ascunde adevărata identitate, folosit mai ales de autorii operelor literare, artistice etc.”.

”Caracteristica dominantă a pseudonimului este autodesemnarea”.

Acesta ”este un nume fals pe care persoana și-l dă ei însăși, spre deosebire de poreclă care este dată de alții”.

Cât privește adevărata identitate a titularului pseudonimului, ea poate fi sau nu cunoscută publicului. Aceasta a dat naștere controversei potrivit căreia actele juridice semnate cu pseudonim, pot sau nu pot produce efecte juridice. În literatura de specialitate s-a arătat că actul juridic semnat cu pseudonim produce efecte juridice dacă identitatea persoanei fizice semnatare este neîndoielnică.

De precizat faptul că pseudonimul nu înlocuiește numele și prenumele prin care persoana fizică este individualiză în familie și societate.

Pseudonimul formează obiectul dreptului la pseudonim, acesta fiind menționat, alături de nume, în art. 254 din noul Cod civil care reglementează apărarea dreptului la nume. Pseudonimul este consacrat legislative și prin art. 4, art. 10 lit. c), art. 26, art. 83 alin. (3) și art. 96 lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Pseudonimul reprezintă un element accesoriu de identificare a persoanei fizice, de aceea, aceasta din urmă are dreptul și nu obligația de a avea un pseudonim. Acesta nu este susceptibil de modificare, schimbare pe cale administrativă sau retranscriere și, întrucât nu are nici o legătura cu starea civilă a persoanei fizice, pseudonimul nu se transmite descendenților titularului.

”Dreptul la pseudonim, fiind un drept absolut, nu poate fiexercitat pe cale de reprezentare și nu poate fi transmis nici prin moștenire, este imprescriptibil și viager. Dar, așa cum s-a subliniat, pseudonimul este ocrotit și după moartea titularului său. Cel care a dobândit un drept asupra pseudonimului poate săîl apere împotriva terților care ar pretinde să se servească de un pseudonim asemănător ”.

Porecla

Porecla este ”constituită dintr-un cuvânt sau un grup de cuvinte și poate ajuta la individualizarea unei persoane”.

Dicționarul explicativ al limbii române definește porecla ca fiind un ”supranume dat unei persoane în legătură cu o trăsătură caracteristică a fizicului său, a psihicului sau a activității sale”.

”Porecla este o denumire expresivă care nu și-o alege persoana, ci pe care i-o dau alții, în special determinată de unele defecte ale acesteia”.

Multe din numele actuale au fost la origine porecle.

În dreptul civil porecla nu are nicio valoare, astfel că nu formează obiectul unui drept subiectiv, însâ este folosită totuși în cazierele judiciare și în actele de trimitere în judecată, astfel, pe lângă numele și prenumele persoanelor, dar și numele avute anterior, aici incluzându-se și modificarea și schimbarea numelor, se vor menționa și porecla ori eventualele nume false folosite de inculpat, potrivit prevederilor Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar și Hotărârea Guvernului nr. 345/2010 pentru aprobarea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea de cazier judiciar.

Prin urmare se poate afirma că porecla este un element accesoriu de identificare a persoanei fizice alături de pseudonim.

Între poreclă și pseudonim există următoarele deosebiri principale:

”pseudonimul este recunoscut în dreptul nostru civil ca un drept subiectiv nepatrimonial distinct de nume și este ocrotit ca atare, pe când porecla nu are acest caracter, ea neconstituind obiect al unui drept subiectiv și, ca atare, nici nu este ocrotită de lege. Porecla nu are nicio valoare juridică.

pseudonimul se alege liber de către titularul său, pe când porecla este atribuită de alții unei persoane fizice, reflectând o calitate, un defect, originea etc”.

ANEXE

Anexa nr. 1

MODEL

Dată în fața noastră

Ofițer de stare civilă

Semnătura

________________

DECLARAȚIE

Subsemnatul ___________, născut la data de _________, în ___________, județul _______, domiciliat în______________, str._______, nr.____, bl.____, sc.___,et.___, ap.___, județul/sectorul _________, posesor al cărții de identitate/buletinului de identitate seria_____, nr._______, prin prezenta recunosc ca fiind al meu copilul ______________ născut la ________________________, de către_______________ și doresc să-mi poarte numele de familie.

Data ____________ Semnătura

___________

Subsemnata ___________________ sunt de acord ca fiul (fiica) meu (mea), născut(ă) la data de ________________în_______________județul______________, din relațiile mele cu numitul________________, să poarte numele de familie________________.

Data ____________ Semnătura

___________

Anexa nr. 2

MODEL

CERERE DE SCHIMBARE DE NUME

Subsemnatul …………………………………………… născut la data de ……………………….. în ………………………… județul …………………….. cetățenia …………………… naționalitatea ………………………….. de profesie ……………………. posesor al buletinului/cărții de identitate/pașaportului seria …………, nr. ………, domiciliat în ………………, str.. …………………………., nr. ………, ap. ….., județul ……………., telefon (acasă) ………………. .

C.N.P. | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ |

S A A L L Z Z N N N N N C

Vă rog să-mi aprobați schimbarea numelui de familie din ………………………………………………………….în ……………………………… pentru următorii copii minori:

………………………………………………………………………………………………………………………………………. .

(numele, prenumele, locul și data nașterii)

………………………………………………………………………………………………………………………………………. .

………………………………………………………………………………………………………………………………………. .

În susțtinerea cererii, menționez următoarele:

Numele anterioare pe care le-am purtat, porecla și proveniența ……………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… .

Date despre solicitant și rudele acestuia:

Starea civilă …….. ……………………………………………………………………………………………………………. .

(necăsătorit, căsătorit, divorțat, văduv)

Părinții solicitantului:

Tatăl ……………………………………………………………………………………………………………………………………. .

(numele de familie și prenumele)

Mama ………………………………………………………………………………………………………………………………….. .

(numele de familie și prenumele)

Dacă părinții și-au schimbat numele sau prenumele prin decizie administrativă :

Da Nu

Soțul (sau soția) ………………………………………………………………………………………………………………. .

(numele și prenumele)

Tatăl ………………………………………………………………………………………………………………………………. .

Mama …………………………………………………………………………………………………………………………….. .

Locul și data căsătoriei solictantului ………………………………………………………………………………….. .

Locul și data divorțului sau locul și data decesului soțului (soției) ………………………………………… .

Ocupația și locul de muncă ale petiționarului la data depunerii cererii …………………………………………… ……………………………………………………………………………………. telefon ………………………………….. .

Declar pe propria răspundere că motivele și datele arătate corespund realității.

Anexez următoarele acte:

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….. .

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….. .

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….. .

Semnătura solicitantului

Data …………………………. …………………………………..

Anexa nr. 3

MODEL

CONSILIUL JUDEȚEAN ________________________

Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor

Nr. ____________ din _________________________

DOVADĂ

În conformitate cu prevederile art. 10 din Ordonanța Guvernului României nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, aprobată cu modificări și completări prin Legea 323/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Se aprobă scutirea de publicare în Monitorul Oficial al României a cererii de schimbare a numelui depusă de d-l.(d-na) ___________________________________________________________________ din ___________________,

str. _____________________________________, nr._______________ .

Prezenta servește și ca dovadă a scutirii de plata taxei de timtru.

ȘEFUL SERVICIULUI,

________________________

L.S.

Anexa nr. 4

MODEL

RAPORTUL DE INVESTIGAȚII

(în cazul cererilor de schimbare a numelui pe cale administrativă)

DATE ȘI ELEMENTE PE CARE TREBUIE SĂ LE CONȚINĂ:

Datele de stare civilă ale solicitantului (solicitanților) sau ale persoanelor pentru care se solicită

schimbarea numelui pe cale administrativă (copiii minori), respectiv: numele, prenumele părinților, data nașterii, domiciliul, profesia, ocupația, locul de muncă, starea civilă, actul de identitate și codul numeric personal (CNP).

Motivul pentru care se solicită schimbarea numelui, axat – atunci când este cazul – pe documente

care justifică necesitatea schimbării acestuia, cum ar fi:

certificate de stare civilă;

dovezi care atestă că persoan este cunoscută cu numele solicitat în activitatea socio-profesională, în familie, societate etc.;

articole din presă;

diplome de studii;

publicații literare sau în domeniul cercetării;

decizii/dispoziții de schimbare a numelui părinților, fraților etc.;

declarații luate de la vecini, colegi de muncă etc.;

corespondență.

Rezultatul verificărilor și investigațiilor.

Atunci când este cazul, se va face referire la documentele care atestă o situație, constatată în timpul verificărilor.

Pe cererea de verificare în evidența populației (în componența locală a Registrului național de evidență a persoanelor – R.N.E.P.), se vor consemna datele care rezultă pe plan local, anexându-se la dosar.

Concluzii privind temeinicia cererii, în funcție de care se vor face propuneri asupra oportunității

aprobării sau respingerii acesteia.

ȘEFUL SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR

DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR

_____________________________

Anexa nr. 5

MODEL

REGISTRUL OPIS

BIBLIOGRAFIE

Literatură de specialitate

Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, DEX '09 Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009.

Augustin Vasile Fărcas, Nicoleta Fărcaș, Drept civil. Persoanele, Editura Universul Juridic, București, 2012.

Carmen Tamara Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediția a II-a, Editura Hamangiu, 2013.

Christian Ionescu, Mică enciclopedie onomastică, Editura Enciclopedică Română, București, 1975.

Constantin Hamangiu, Ion Rosseti-Bălănescu, Alexandru Băicoianu, Tratat de drept civil român, Volumul I, Editura All, București, 1996.

Constantin Stătescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturi reale, Editura didactică și pedagogică, București, 1970.

Daniela Ciochină, Drept civil. Persoanele, C. H. Beck, București, 2014.

Daniela Ciochină, Drept civil. Persoanele, Editura Pro Universitaria, București, 2012.

Dumitru Lupulescu, Ana Maria Lupulescu, Drept civil. Persoana fizică, Editura Editas, București, 2003.

Dumitru Lupulescu, Ana Maria Lupulescu, Identificarea persoanei fizice. Numele de familie. Domiciliul. Actele de stare civilă, Editura Lumina Lex, București, 2002.

Dumitru Lupulescu, Numele și domiciliul persoanei fizice, Editura Științifică și enciclopedică, București, 1982.

Ernest Lupan, Ioan Sabău-Pop, Tratat de drept civil român. Persoanele, Volumul II, Editura C. H. Beck, București, 2007.

Ernest Lupan, Szilard Sztranyiczki, Persoanele în concepția Noului Cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2012.

Eugen Chelaru, Drept civil. Persoanele, Ediția a II-a, Editura C. H. Beck, București, 2008

Eugen Chelaru, Drept civil. Persoanele, Ediția a III-a, Editura C. H. Beck, București, 2012.

Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediția a III-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu,București, 2008.

Gheorghe Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ediția a VII-a, Editura Universul Juridic, București, 2001.

Ion Dogaru, Sevastian Cercel, Drept civil. Persoanele, Editura C.H. Beck, București, 2007.

Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Persoanele, Editura Hamangiu, București, 2011.

Paraschiv Pețu, Ionel Torja, În constelația numelui, Editura Detectiv, București, 2011.

Paraschiv Pețu, Marius-Sorin Bozgan, Aproape totul despre nume, Editura Detectiv, București. 2010.

Petrică Trușcă, Andrada Mihaela Trușcă, Drept civil. Persoanele, Editura Universul Juridic, București, 2013.

Petrică Trușcă, Drept civil. Introducere în dreptul civil. Persoana fizică. Persoana juridică, Editura Universul Juridic, București, 2007.

Sergiu Baieș, Nicolae Roșca, Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică, Ediția a III-a, Editura Cartier juridic, Chișinău, 2007.

Sergiu Baieș, Nicolae Roșca, Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică, Volumul I, Editura Cartier juridic, Chișinău, 2004.

Titus Prescure, Roxana Matefi, Drept civil. Partea Generală. Persoanele, Editura Hamangiu, București, 2012.

LEGISLAȚIE

Noul Codul civil aprobat prin Legea nr. 278/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 511 din 24 iulie 2009 și republicată în Monitorul Oficial nr. 505 din 15 iulie 2011, pus în aplicare prin Legea 71/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 409 din 10 iunie 2011.

Noul Codul penal pus în aplicare prin Legea nr. 187/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 339 din 18 mai 2012, republicată.

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 5 martie 2014.

Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 5 martie 2014.

Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 777 din 13 noiembrie 2009.

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1154 din 7 decembrie 2014.

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 60 din 26 martie 1996.

Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 314 din 13 iunie 2001.

Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 68 din 2 februarie 2003.

Ordonanța Guvernului nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 544 din 1 septembrie 2001.

Hotărârea Guvernului nr. 345/2010 pentru aprobarea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea de cazier judiciar, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 314 din 13 mai 2010.

BIBLIOGRAFIE

Literatură de specialitate

Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, DEX '09 Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009.

Augustin Vasile Fărcas, Nicoleta Fărcaș, Drept civil. Persoanele, Editura Universul Juridic, București, 2012.

Carmen Tamara Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediția a II-a, Editura Hamangiu, 2013.

Christian Ionescu, Mică enciclopedie onomastică, Editura Enciclopedică Română, București, 1975.

Constantin Hamangiu, Ion Rosseti-Bălănescu, Alexandru Băicoianu, Tratat de drept civil român, Volumul I, Editura All, București, 1996.

Constantin Stătescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturi reale, Editura didactică și pedagogică, București, 1970.

Daniela Ciochină, Drept civil. Persoanele, C. H. Beck, București, 2014.

Daniela Ciochină, Drept civil. Persoanele, Editura Pro Universitaria, București, 2012.

Dumitru Lupulescu, Ana Maria Lupulescu, Drept civil. Persoana fizică, Editura Editas, București, 2003.

Dumitru Lupulescu, Ana Maria Lupulescu, Identificarea persoanei fizice. Numele de familie. Domiciliul. Actele de stare civilă, Editura Lumina Lex, București, 2002.

Dumitru Lupulescu, Numele și domiciliul persoanei fizice, Editura Științifică și enciclopedică, București, 1982.

Ernest Lupan, Ioan Sabău-Pop, Tratat de drept civil român. Persoanele, Volumul II, Editura C. H. Beck, București, 2007.

Ernest Lupan, Szilard Sztranyiczki, Persoanele în concepția Noului Cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2012.

Eugen Chelaru, Drept civil. Persoanele, Ediția a II-a, Editura C. H. Beck, București, 2008

Eugen Chelaru, Drept civil. Persoanele, Ediția a III-a, Editura C. H. Beck, București, 2012.

Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediția a III-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu,București, 2008.

Gheorghe Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ediția a VII-a, Editura Universul Juridic, București, 2001.

Ion Dogaru, Sevastian Cercel, Drept civil. Persoanele, Editura C.H. Beck, București, 2007.

Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Persoanele, Editura Hamangiu, București, 2011.

Paraschiv Pețu, Ionel Torja, În constelația numelui, Editura Detectiv, București, 2011.

Paraschiv Pețu, Marius-Sorin Bozgan, Aproape totul despre nume, Editura Detectiv, București. 2010.

Petrică Trușcă, Andrada Mihaela Trușcă, Drept civil. Persoanele, Editura Universul Juridic, București, 2013.

Petrică Trușcă, Drept civil. Introducere în dreptul civil. Persoana fizică. Persoana juridică, Editura Universul Juridic, București, 2007.

Sergiu Baieș, Nicolae Roșca, Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică, Ediția a III-a, Editura Cartier juridic, Chișinău, 2007.

Sergiu Baieș, Nicolae Roșca, Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică, Volumul I, Editura Cartier juridic, Chișinău, 2004.

Titus Prescure, Roxana Matefi, Drept civil. Partea Generală. Persoanele, Editura Hamangiu, București, 2012.

LEGISLAȚIE

Noul Codul civil aprobat prin Legea nr. 278/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 511 din 24 iulie 2009 și republicată în Monitorul Oficial nr. 505 din 15 iulie 2011, pus în aplicare prin Legea 71/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 409 din 10 iunie 2011.

Noul Codul penal pus în aplicare prin Legea nr. 187/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 339 din 18 mai 2012, republicată.

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 5 martie 2014.

Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 5 martie 2014.

Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 777 din 13 noiembrie 2009.

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1154 din 7 decembrie 2014.

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 60 din 26 martie 1996.

Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 314 din 13 iunie 2001.

Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 68 din 2 februarie 2003.

Ordonanța Guvernului nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 544 din 1 septembrie 2001.

Hotărârea Guvernului nr. 345/2010 pentru aprobarea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea de cazier judiciar, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 314 din 13 mai 2010.

ANEXE

Anexa nr. 1

MODEL

Dată în fața noastră

Ofițer de stare civilă

Semnătura

________________

DECLARAȚIE

Subsemnatul ___________, născut la data de _________, în ___________, județul _______, domiciliat în______________, str._______, nr.____, bl.____, sc.___,et.___, ap.___, județul/sectorul _________, posesor al cărții de identitate/buletinului de identitate seria_____, nr._______, prin prezenta recunosc ca fiind al meu copilul ______________ născut la ________________________, de către_______________ și doresc să-mi poarte numele de familie.

Data ____________ Semnătura

___________

Subsemnata ___________________ sunt de acord ca fiul (fiica) meu (mea), născut(ă) la data de ________________în_______________județul______________, din relațiile mele cu numitul________________, să poarte numele de familie________________.

Data ____________ Semnătura

___________

Anexa nr. 2

MODEL

CERERE DE SCHIMBARE DE NUME

Subsemnatul …………………………………………… născut la data de ……………………….. în ………………………… județul …………………….. cetățenia …………………… naționalitatea ………………………….. de profesie ……………………. posesor al buletinului/cărții de identitate/pașaportului seria …………, nr. ………, domiciliat în ………………, str.. …………………………., nr. ………, ap. ….., județul ……………., telefon (acasă) ………………. .

C.N.P. | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ | _ |

S A A L L Z Z N N N N N C

Vă rog să-mi aprobați schimbarea numelui de familie din ………………………………………………………….în ……………………………… pentru următorii copii minori:

………………………………………………………………………………………………………………………………………. .

(numele, prenumele, locul și data nașterii)

………………………………………………………………………………………………………………………………………. .

………………………………………………………………………………………………………………………………………. .

În susțtinerea cererii, menționez următoarele:

Numele anterioare pe care le-am purtat, porecla și proveniența ……………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… .

Date despre solicitant și rudele acestuia:

Starea civilă …….. ……………………………………………………………………………………………………………. .

(necăsătorit, căsătorit, divorțat, văduv)

Părinții solicitantului:

Tatăl ……………………………………………………………………………………………………………………………………. .

(numele de familie și prenumele)

Mama ………………………………………………………………………………………………………………………………….. .

(numele de familie și prenumele)

Dacă părinții și-au schimbat numele sau prenumele prin decizie administrativă :

Da Nu

Soțul (sau soția) ………………………………………………………………………………………………………………. .

(numele și prenumele)

Tatăl ………………………………………………………………………………………………………………………………. .

Mama …………………………………………………………………………………………………………………………….. .

Locul și data căsătoriei solictantului ………………………………………………………………………………….. .

Locul și data divorțului sau locul și data decesului soțului (soției) ………………………………………… .

Ocupația și locul de muncă ale petiționarului la data depunerii cererii …………………………………………… ……………………………………………………………………………………. telefon ………………………………….. .

Declar pe propria răspundere că motivele și datele arătate corespund realității.

Anexez următoarele acte:

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….. .

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….. .

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….. .

Semnătura solicitantului

Data …………………………. …………………………………..

Anexa nr. 3

MODEL

CONSILIUL JUDEȚEAN ________________________

Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor

Nr. ____________ din _________________________

DOVADĂ

În conformitate cu prevederile art. 10 din Ordonanța Guvernului României nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, aprobată cu modificări și completări prin Legea 323/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Se aprobă scutirea de publicare în Monitorul Oficial al României a cererii de schimbare a numelui depusă de d-l.(d-na) ___________________________________________________________________ din ___________________,

str. _____________________________________, nr._______________ .

Prezenta servește și ca dovadă a scutirii de plata taxei de timtru.

ȘEFUL SERVICIULUI,

________________________

L.S.

Anexa nr. 4

MODEL

RAPORTUL DE INVESTIGAȚII

(în cazul cererilor de schimbare a numelui pe cale administrativă)

DATE ȘI ELEMENTE PE CARE TREBUIE SĂ LE CONȚINĂ:

Datele de stare civilă ale solicitantului (solicitanților) sau ale persoanelor pentru care se solicită

schimbarea numelui pe cale administrativă (copiii minori), respectiv: numele, prenumele părinților, data nașterii, domiciliul, profesia, ocupația, locul de muncă, starea civilă, actul de identitate și codul numeric personal (CNP).

Motivul pentru care se solicită schimbarea numelui, axat – atunci când este cazul – pe documente

care justifică necesitatea schimbării acestuia, cum ar fi:

certificate de stare civilă;

dovezi care atestă că persoan este cunoscută cu numele solicitat în activitatea socio-profesională, în familie, societate etc.;

articole din presă;

diplome de studii;

publicații literare sau în domeniul cercetării;

decizii/dispoziții de schimbare a numelui părinților, fraților etc.;

declarații luate de la vecini, colegi de muncă etc.;

corespondență.

Rezultatul verificărilor și investigațiilor.

Atunci când este cazul, se va face referire la documentele care atestă o situație, constatată în timpul verificărilor.

Pe cererea de verificare în evidența populației (în componența locală a Registrului național de evidență a persoanelor – R.N.E.P.), se vor consemna datele care rezultă pe plan local, anexându-se la dosar.

Concluzii privind temeinicia cererii, în funcție de care se vor face propuneri asupra oportunității

aprobării sau respingerii acesteia.

ȘEFUL SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR

DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR

_____________________________

Anexa nr. 5

MODEL

REGISTRUL OPIS