Nulitatea Expresa Si Nulitatea Virtuala

B. Nulitatea expresa si nulitatea virtuala

Astfel, dupa maniera de consacrare legislativa, se poate deosebi intre nulitatile exprese si cele virtuale. Cand un act normativ prevede explicit sanctiunea nulitatii, acesta merita numele de nulitate expresa. Cand textul legislativ tace sau prefera sa sugereze doar, adica sa consacre implicit sanctiunea nulitatii, vom fi in prezenta unei nulitati virtuale. Deosebirea dintre cele doua tipuri de nulitati se sprijina pe tehnica legislativa, folosind un criteriu formal, cel al expresiei textului normativ. Apoi, Codul civil impune si un criteriu finalist de apreciere a sanctiunii virtuale, intrucat nulitatea, desi este virtuala, trebuie aplicata pentru ca scopul dispozitiei legale incalcate sa fie atins. In dreptul anterior, cantitativ vorbind, se putea observa ca majoritatea cazurilor de nulitate o reprezenta cele virtuale, inclusiv in dreptul casatoriei, de unde isi trage originea clasificarea. Esential insa, cand ne referim la nulitatile virtuale, e sa determinam daca intr-adevar este vorba despre sanctiunea nulitatii si care va fi regimul ei juridic. Din acest unghi, o nulitate virtuala va ridica intotdeauna probleme de calificare, alegerea intre nulitatea absoluta si cea relativa nefiind oricand usoara. Pentru a transa eventuala disputa, legea instituie o prezumtie de nulitate relativa, daca dubiul asupra naturii nulitatii persista.

In dreptul nostru civil se admite ca, daca exista nulitati exprese, exista si nulitati virtuale :’’ fie ca nulitatile sunt absolute, fie ca sunt relative pot fi exprese, dupa cum pot fi si tacite, pot fi si explicite, dupa cum pot fi implicite, pot fi textuale, dupa cum pot fi virtuale’’.

Nulitatea expresa

Prin nulitate expresa se desemneaza acea nulitate care este prevazuta, ca atare, intr-o dispozitie legala. Cele mai multe nulitati fac parte din aceasta categorie, fiind prevazute fie in Codul civil, fie in alte acte normative.

Majoritatea nulitatilor este formata din cazuri de nulitate expresa.

Ca exemplu de nulitate expresa poate fi citat articolul 1339 Cod Civil, care dispune ca este nula orice conventie exoneratoare de raspundere a vanzatorului pentru evictiunea cauzata prin propriul sau fapt.

De asemenea, articolul 34 alineat 2 din Decretul numarul 31/1954 care prevede ca orice act incheiat de o persoana juridica, fara respectarea capacitatii sale speciale de folosinta este nul.

Instituirea distincta si explicita a nulitatii, se intalneste si in alte cazuri in legislatia noastra civila. De exemplu, articolul 953-961 Cod civil; articolul 1308 Cod Civil; articolul 803 Cod civil; articolul 823 Cod civil; articolul 822 Cod civil; articolul 886 Cod civil; articolul 1089 alineat 2 Cod civil; articolul 1168 Cod civil; articolul 1715 Cod civil; articolul 45 din Legea numarul 10/2001.

Nulitatea expresa nu ridica probleme, tocmai datorita modului sau de reglementare. Singura problema pe care ar putea-o pune ar fi aceea a determinarii felului nulitatii: absoluta si relativa. O asemenea problema se rezolva potrivit criteriului mentionat, respectiv natura interesului ocrotit priin dispozitia legala.

Nulitatea virtuala.

Prin nulitate virtuala se desemneaza acea nulitate care nu este expres prevazuta de lege, dar care rezulta neindoielnic din modul in care este reglementata o anumita conditie de validitate a actului juridic civil sau, dupa cum spune articolul 1253 Cod civil, sanctiunea nulitatii trebuie aplicata pentru ca scopul dispozitiei legale incalcate sa fie atins.

Un argument in favoarea admiterii nulitatii virtuale, este acela ca numai astfel se poate asigura respectarea conditiei de validitate stabilite de legiuitor sau de parti pentru actele juridice. Altfel, instituirea unor conditii obligatorii cu privire la fondul si forma actelor juridice nu ar avea nici o eficienta, daca violarea acestei norme ar fi lipsita de sanctiunea nulitatii. De aceea trebuie admis ca nulitatea este aplicabila ori de cate ori efectele actului sunt potrivnice scopului in cosiderarea caruia s-a edictat conditia de validitate nesocotita, indiferent de faptul ca legea prevede sau nu expres o atare sanctiune.

Nulitatea virtuala este de exemplu, nulitatea continuta de articolul 813 Cod civil, care prevede: ‘’ Toate donatiunile se fac prin act autentic’’. Textul nu prevede insa consecinta juridica a nerespectarii formei inscrisului autentic. Este o nulitate implicita, virtuala.

In aceasta situatie este si articolul 858 Cod civil:’’ Un testament poate fi olograf sau facut prin act autentic sau in forma mistica’’.

Alte exemple de nulitati virtuale:

– articolul 6 alineat 2 din Decretul numarul 31/1954, care interzice actele de renuntare totala la capacitatea de folosinta sau la cea de exercitiu;

– articolul 35 alineat 2 Codul familiei care opreste instrainarea sau grevarea unui teren ori a unei constructii care face parte din bunurile comune fara consimtamantul expres al celuilalt sot.

Tacerea legiuitorului in aceste cazuri nu poate fi interpretata in sensul ca ar exclude sanctiunea nulitatii. Incidenta nulitatii este comandata de finalitatea reglementarii. Independent de modul de formare al textului, sanctiunea va exista ori de cate ori scopul dispozitiei legale privind incheierea actului juridic a fost incalcata.

In acest sens, s-a pronuntat si jurisprudenta, care a hotarat: ‘’ din imprejurarea ca in dreptul nostru nu exista in toate materiile dispozitii exprese care sa sanctioneze cu nulitatea actele incheiate in frauda legii, nu s-a tras niciodata concluzia ca astfel de acte ar fi valabile ‘’.

Trebuie sa mai subliniem ca in practica este necesar sa stabilim daca opereaza sau nu sanctiunea nulitatii, doarece nu orice incalcare a legii atrage nulitatea.

Pot exista si sanctiuni mai usoare decat nulitatea: amenzi civile, despagubiri, inopozabilitatea.

Insusi modul de exprimare al legiuitorului este de cele mai multe ori relevator.

Expresii ca ‘’este oprit’’; ‘’nu se poate’’; ‘’se admite numai daca’’, invedereaza ca ne aflam in prezenta unor norme prohibitive, care cuprind tot atatea nulitati virtuale in ipoteza nerespectarii lor. De exemplu, articolul 965 alineat 2 Cod civil ‘’ nu se poate face renuntare la o suucesiune ce nu este deschisa, nici nu se pot face invoiri asupra unei asftel de succesiuni, chiar de s-ar da consimtamantul celui a carui suucesiune este in chestiune’’. Acest text cuprinde o norma prohibitiva, sanctionata cu o nulitate absoluta virtuala, in caz de nerespectare.

Daca nulitatea virtuala este absoluta sau relativa se determina potrivit criteriului deja mentionat.

C. Nulitatea de fond si nulitatea de forma

Nulitatea de fond si nulitatea de forma formeaza o clasificare rezultata din luarea in cosiderare a tintei sanctiunii nulitatii. Astfel, daca nu se respecta spiritul articolul 1179 alineat 1 Cod civil, iar contractului ii lipseste, sa spunem, obiectul ori cauza, nulitatea va fi de fond, care sanctioneaza nerespectarea conditiilor carute ad validitatem pentru operatiunile juridice. Vor intra aici si conditiile de forma, cand acestea sunt impuse legal tot cu titlu ad validitatem. Noul Cod civil avertizeaza expres ca sanctiunea va fi nulitatea absoluta a contractului incheiat in lipsa formei pe care, in chip neindoielnic, legea o cere pentru incheierea sa valabila. De pilda, de fond este nulitatea care loveste un contract consensual de vindere de terenuri, care trebuie inchieiat in forma autentica. La fel, daca testamentul olograf nu este semnat, acesta va fi nul, atat ca negotium, cat si ca instrumentum.

In schimb, nulitatile de forma nu se refera la operatiunile juridce, desi pot implementa si asupra lor, cat mai ales asupraactului civil inteles ca instrumentum. Astfel, daca un document nu este semnat, acesta este nul, si nu poate fi valorificat ca inscris sub semnatura privata. Dupa cum, nerespectarea exigentei dublului exemplar al conventiilor sinalagmatice va atrage tot nulitatea inscrisului, lasand in principiu valida operatiunea juridica. Nulitatile de forma au, deci, efecte directe asupra probei actului, si consecinte indirecte asupra operatiunii juridice in sine, in sensul ca anularea dovezilor literale face dificila sau imposibila dovada lor. In plus, importanta acestei clasificari rezida in aceea ca ea scoate in evidenta faptul ca nulitatea poate lovi atat operatiunea juridica, cat si inscrisul care o constata, cu efecte juridice diferite, atasate elementului pe care nulitatea il desfiinteaza.

Nulitatea de fond

Nulitatea de fond este acea nulitate care intervine in cazul lipsei ori nevalabilitatii unei conditii de fond a actului juridic civil. Nulitatile din aceasta categorie sunt cele mai numeroase in practica.

Conditiile de fond se refera la continutul actului juridic. Sunt conditii de fond ale actului juridic civil cele patru conditii esentiale de validitate enumerate de articolul 948 Cod civil:

-capacitatea;

-consimtamantul;

-obiectul;

-cauza.

Absenta oricareia din aceste conditii la incheierea actului atrage nulitatea sa. Aceasta nulitate este o nulitate de fond.

Nulitatea de forma

Nulitatea de forma este acea nulitate care intervine in cazul nerespectarii formei cerute ad validitaem. Spre exemplu, articolul 1041 Cod civil, care prevede ca ‘’ sub sanctiunea nulitatii absolute, testamentul olograf trebuie scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului ‘’, instituie o nulitate de forma.

Sunt, prin urmare, nulitati de forma: nulitatea prevazuta de articolul 813 Cod civil, privitoare la incheierea contractului de donatie; nulitatea prevazuta de articolul 858 si articolul 926 Cod civil, privitoare la legat; nulitatea prevazuta de articolul 704 Cod civil si de articolul 76 alineat 4 din Legea numarul 36/1995, privitoare la acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar si la renuntarea expresa la succesiune.

In legatura cu aceasta categorie de nulitati subliniem ca nulitatea actului juridic pentru nerespectarea formei cerute ad validitatem nu trebuie confundata cu nulitatea formei cerute ad probationem.

In acest din urma caz, nulitatea instrumentului probator nu afecteaza cu nimic validitatea actului juridic pe care il constata.

D. Nulitatea amiabila si nulitatea judiciara

Dupa modul in care opereaza nulitatea, aceasta se imparte in nulitate amiabila si nulitate judiciara. Este o clasificare controversata.

Intuitiv, din aceasta clasificare mai lipseste o categorie, aceea a nulitatii de drept.

In doctrina noastra de drept civil, aceasta distinctie care lasa sa se inteleaga ca nulitatea de drept ar opera fara interventia justitiei, pe cand nulitatea judiciara si-ar produce efectele numai ca urmare a unei hotarari judecatoresti.

Functia sanctionatorie a nulitatii, ratiunea ei si efectele nulitatii se impun doar in masura in care acestea sunt hotarate de instanta printr-un act jurisdictional. Rationamentul exclude de plano specia nulitatilor de drept, care si-ar produce efectele ope legis, prin simpla putere a legii, fara a mai fi necesar altceva. Nulitatea amiabila sau conventionala nu este decat un contract prin care partile declara sau constata cauza de nulitate dintr-un alt act incheiat anterior intre ei si ii stabilesc regimul acesteia. Nulitatea amiabila se deosebeste de ceea ce unii numesc abrogarea amiabila, deoarece aceasta din urma ar produce efecte doar pe viitor, in timp ce prima ar trebui sa retroactiveze.

Spre deosebire de codul de la 1864, Codul civil actual prevede expres posibilitatea ca nulitatea contractului sa poata fi constata sau declarata prin acordul partilor. Evident ca este posibil ca un acord de vointe, tacit sau expres, sa stabileasca, in anumite limite, soarta unei operatiuni juridice nule, dar fara ca aceasta sa merite numele de sanctiune a nulitatii sau sa valoreze nulitatea propriu-zisa. Astfel, prima limita a nulitatii amiabile ar fi trasata de interesul tertilor. Nulitatea conventionala nu va putea retroactiva impotriva acestora, a drepturilor dobandite de terti, ceea ce implica o granituire a efectelor nulitatii, care nu se vor mai produce erga omnes. Acestea sunt caracteristici esentiale ale nulitatii judiciare, dar imposibil de regasit la nulitatea amiabila, datorita caracterului sau contractual. In al doilea rand, prin acceptarea unei sanctiuni private se deroga de la principiul dupa care nimeni nu poate sa isi singur dreptate, chair daca derogarea e legala. Apoi, practic, nulitatea amiabila e dificil de imaginat, fiindca ea presupune concordia juridica a partilor actului nul, ceea ce nu poate fi exclus de plano, dar este putin probabil. Aceasta, fiindca nulitatea produce efecte in defavoarea unei parti, care va incerca intotdeauna sa isi pastreze avantajul deja obtinut. In fine, daca rostul scoaterii din discutie a nulitatii de drept este de a asigura institutiei nulitatiii o mai mare coerenta si omogenitate, subliniindu-si astfel si functia ei naturala de sanctiune judiciara, atunci a pari aceeasi exigenta, de coerenta si omogenitate, impune eliminarea din discutie si a nulitatii amiabile.

Nulitatea de drept se defineste potrivit unei opinii ale unor autori, prin caracterul ei evident, care se impune de la sine partilor, fara sa mai fie necesar ca justitia sa declare neavenit actul juridic.

Dimpotriva, nulitatea judiciara, fiind inaparenta, trebuie sa fie constatata de organul de jurisdictie. Potrivit acestei opinii, care se fundamenteaza pe articolul 961 Cod civil, nulitatile de drept corespund de regula, celor absolute, iar nulitatile judiciare, in principiu sunt cele relative.

Aceasta distinctie, pe care nu o impartasim, isi are originea in dreptul roman.

In dreptul roman toate nulitatile trebuiau deduse in justitie, dar pentru unele era inutil sa se ceara magistratului o formula speciala; s-a spus ca el poate invoca asemena nulitati ipso jure; pentru alte nulitati o formula speciala, un exceptio, trebuia obtinuta de la magistrat. Aceste nulitati nu actionau decat exceptiones ope. Distinctia isi are originea in procedura romana si a fost obiect de controversa in vechiul drept francez.

S-a tradus ipso jure ,, de plein droit,, in sensul ca in asemenea situatie nu este necesara nici o hotarare judecatoreasca. De aici distinctia intre acte nule de plin drept, in afara oricarei decizii a justitiei, si acte anulabile.

In dreptul civil francez contemporan, acest punct de vedere este criticat, subliniindu-se ca nu se mai poate mentine o distinctie care corespunde unei proceduri demult disparuta.

Modelul Codului civil francez a fost preluat si de Codul civil roman, folosindu-se expresia nulitate de plin drept.

In doctrina romaneasca s-a subliniat ca distinctia intre nulitatea de drept si nulitatea judiciara, care sugereaza ideea ca nulitatea ar putea opera si fara interventia instantei judecatoresti, nu poate fi primita.

Astfel, numai instanta de judecata poate decide ca nulitatea este totala sau partiala si numai ea poate hotari daca sunt intrunite conditiile pentru ca actul juridic sa fie anulat sau poate fi validat.

Atat timp cat o instanta de judecata nu a pronuntat nulitatea, actul trebuie sa fie prezumat valabil si eficace.

Sub aspect procesual, ca o reminescenta a distinctiei intre nulitatile de drept si nulitatile judiciare, s-a afirmat de o parte a doctrinei si jurisprudentei, ca actiunea in nulitate absoluta este o actiune in constatare, iar actiunea in nulitate relativa se pronunta, vorbindu-se de constatarea nulitatii absolute si de actiunea in realizare a nulitatii relative.

In aceasta opinie se considera ca nulitatea absoluta opereaza chiar prin efectul legii, chiar din momentul incheierii actului, de aceea instanta constata nulitatea absoluta fara sa faca o apreciere proprie, iar nulitatea relativa este supusa aprecierii instantei care o pronunta.

Aceasta clasificare este criticata sustinandu-se ca in toate cazurile, actiunea in nulitate este o actiune in realizare, deoarece prin intermediul ei seurmareste desfiintarea in totalitate sau in parte a unui act juridic.

Suntem si noi de acord cu aceasta opinie. Asa cum s-a mai aratat in doctrina de drept procesual civil, hotararea judecatoresca pronuntata in cazul admiterii actiunii in nulitate, desi are ca scop declararea nulitatii, nu poate fi asimilata hotararii in constatare, care are drept obiectiv simpla declarare a existentei sau a inexistentei unui drept.

In acest sens, s-a pronuntat si jurisprudenta. Intr-o decizie se precizeaza: ‘’ actiunea prin care se cere constatarea nulitatii unui act juridic nu poate fi caracterizata ca o actiune in constatare, deoarece prin admiterea actiunii, se schimba o situatie juridica, efectele ei fiind desfiintarea actului juridic, consecinta ce caracterizeaza actiunea, in realizarea unui drept, pe cand admiterea actiunii in constatare a existentei sau inexistentei unui drept nu face decat sa confirme sau sa infirme existenta unor situatii juridice.

Si recent, in practica, s-a subliniat ca actiunea in nulitate a unui act juridic este o actiune in realizare, deoarece prin constatarea sau pronuntarea nulitatii actului se produce in fapt o modificare a raporturilor juridice dintre parti, acestea fiind puse intr-o alta situatie juridica decat aceea pe care o aveau inainte de anularea actului.

Interventia instantei de judecata nu mai este necesara in cazul in care partile, prin buna intelegere, hotarasc desfiintarea actului. Daca partile pot revoca o conventie prin consimtamant mutual, cu atat mai mult ele pot recunoaste pe cale amiabila existenta nulitatii. Aceasta recunoastere conventionala a efectelor nulitatii reprezinta ea insasi un act juridic si trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond si de forma ale actului juridic. Asa cum s-a aratat in literatura de specialitate, anularea pe cale amiabila este admisibila numai in cazul actelor juridice susceptibile de desfiintare prin revocare, prin consimtamantul mutual.

Asemenea acte sunt, de exemplu, cele carora nu li se poate pune capat printr-un act simetric celui prin care au luat nastere, cum ar fi, de exemplu, casatoria.

De asemenea, actele unilaterale au o situatie diferita. Ele sunt, in principiu irevocabile si acceptarea anularii prin vointa unilaterala a autorului actului ar deschide calea revocarii neingradite pe cale ocolita. Cat priveste actele unilaterale care, in mod exceptional, pot fi revocate, anularea actului prin vointa unilaterala a autorului actului nu prezinta nici un interes practic, deoarece la acelasi rezultat se poate ajunge si pe calea revocarii.

Insa, in lipsa ori in imposibilitatea unei nulitati amiabile, declararea nulitatii sau anulabilitatii unui act juridic si, ca urmare, restabilirea legalitatii incalcate, are loc numai in temeiul unei hotarari judecatoresti, in urma unei cereri in justitie.

Clauze considerate nescrise

Prin exceptie, asa cum am mentionat deja, clauzele considerate nescrise pot fi privite ca nulitati absolute si partiale, care, insa, opereaza de drept.

Ca exemple de clauze considerate nescrise, mentionam:

-clauza prin care s-ar restrange sau s-ar renunta la dreptul de a indeplini o formalitate de publicitate, precum si clauza penala sau alta sanctiune stipulata pentru a impiedica exercitarea acestui drept;

-dispensa de a da socoteala acordata de parinti sau de o persoana care ar fi facut minorului o liberalitate;

-clauzele sau dispozitiile actului de constituire ori ale statului, precum si hotararile organelor statuare ale persoanei juridice care limiteaza sau largesc puterile conferite exclusiv de lege acestor organe, chiar daca au fost publicate;

-clauza penala stipulata pentru ruperea logodnei;

-orice conventie care prevede ca suportarea cheltuielilor casatoriei revine doar unuia dintre soti;

-clauza prin care, sub sanctiunea desfiintarii liberalitatii sau restituirii obiectului acesteia, beneficiarul este obligat sa nu conteste validitatea unei clauze de inalienabilitate ori sa nu solicite revizuirea conditiilor sau a sarcinlor;

-dispozitia testamentara prin care se prevede dezmostenirea ca sanctiune pentru incalcarea obligatiilor prevazute de alineatul 1 sau pentru constatarea dispozitiilor din testament care aduc atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari ori sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;

-orice dispozitie testamentara care, fara a stipula transmiterea bunurilor mostenirii, urmareste sa inlature regula potrivit careia mostenirile vacante revin comunei, orasului sau, dupa caz, municipiului in a carui raza teritoriala se aflau bunurile la data deschiderii mostenirii si intra in domeniul lor privat;

-dispozitia care impune donatorului raportul in natura;

-orice clauza prin care partile ar institui o alta cauza de nulitate in afara celor stabilite de lege ori ar suprima o cauza de nulitate prevazuta de lege;

-clauza prin care care s-ar suprima obligatia respectarii unui termen rezonabil de preaviz pentru denuntarea unilaterala a unui contract incheiat pe durata nedeterminabila, precum si clauza prin care s-ar stipula o prestatie in schimbul denuntarii contractului;

-clauza prin care s-ar prevedea o conditie imposibila, contrara legii sau bunelor moravuri, cu exceptia ipotezei in care conditia este insasi cauza contractului, caz in care intervine nulitatea absoluta a contractului;

– stipulatia conform careia creditorul nu ar avea obligatia de a dovedi cazurile in care debitorul se afla de drept in intarziere;

-orice stipulatie care ar contraveni dispozitiilor articolului 1541 alineat 1 si 2 Cod civil care reglementeaza reducerea cuantumului penalitatii;

-orice stipulatie care ar contraveni dispozitiilor articolului 1551 alineat 1 Cod civil care reglementeaza conditiile in care creditorul poate solicita rezolutiunea sau, dupa caz, rezilierea contractului;

-stipulatia conform careia creanta incorporata intr-un titlu la purtator nu s-ar transmite prin remiterea materiala a titlului;

-stipulatia conform careia subrogatia ar opera cu consimtamantul debitorului;

-orice stipulatie care ar contraveni dispozitiilor articolului 1699 Cod civil care reglementeaza limitele clauzei de neraspundere pentru evictiune;

-orice clauza care ar contraveni dispozitiilor articolului 1734 alineat 1 Cod civil care reglementeaza concursul dintre preemptori;

-orice clauza care ar contraveni dispozitiilor articolului 1825 alineat 1 Cod civil care prevede conditiile denuntarii inchirierii incheiate pe durata determinata;

-clauzele nescrise prevazute de articolul 1826 Cod civil in materia inchirierii locuintelor;

-orice clauza prin care un asociat este exclus de la impartirea beneficiilor sau de la participarea la pierderi;

-orice clauza contrara dispozitiilor articolului 1910 alineatele 1-4 Cod civil care reglementeaza modalitatea de adoptare a hotararilor privind societatea;

-orice clauza contrara dispozitiilor articolului 1918 alineatele 1-3 Cod civil care reglementeaza drepturile asociatilor care nu sunt administratori;

-orice clauza care stabileste un nivel minim garantat de beneficii pentru unul sau unii dintre asociati;

-clauza prin care se inlatura sau restrange raspunderea stabilita prin lege in sarcina transportatorului;

-orice clauza prin care se inlatura sau se restrange raspunderea transportatorului pentru prejudiciile prevazute in articolul 2004 alineatele 1-4 Cod civil;

-orice clauza prin care s-ar extinde sfera clauzei de neconcurenta;

-inscrierea in contul curent a creantelor care nu pot face obiectul compensatiei;

-orice clauza prin care institutia de credit este exonerata de raspundere pentru neexecutarea obligatiilor care ii revin in administrarea titlurilor cu prudenta si diligenta;

-clauza prin care creditorul intretinerii se obliga la prestarea unor servicii;

-orice clauza care ar contraveni dispozitiilor articolului 2263 alineat 3 Cod civil care reglementeaza pronuntarea rezolutiunii contractului de intretinere numai de catre instanta;

-orice stipulatie prin care s-ar prevedea o alta ordine de exercitare a privilegiilor in caz de concurs, in afara de cea stabilita de articolul 2339 alineat 1 Cod civil;

-clauzele care impun debitorului plata anticipata si imediata, la cerere, a obligatiei garantate cu ipoteca imobiliara ori cu ipoteca mobiliara sau plata vreunei alte obligatii prin faptul constituirii unei alte garantii asupra aceluiasi bun;

-clauza de antihreza, adica acea clauza prin care creditorul ipotecar este autorizat ca, pana la data inceperii executarii, sa exercite posesia asupra imobilului ipotecat sau sa isi insuseasca fructele ori veniturile acestuia;

-orice stipulatie care ar contraveni obligatiei creditorului ipotecar de a remite debitorului sau sumele incasate care depasesc cuantumul capitalului creantei ipotecate, al dobanzilor si al cheltuielilor;

-orice clauza potrivit careia, pentru a garanta executarea obligatiei debitorului sau, creditorul isi rezerva dreptul sa devina proprietarul irevocabil al bunului ipotecat ori sa dispuna de acesta fara formalitatile impuse de lege;

-orice stipulatie prin care s-ar limita obligatia creditorului, atunci cand legea ii permite sa preia bunul mobil ipotecat prin mijloace proprii, de a nu tulbura linistea si ordinea publica ori recurge, in mod direct sau indirect, la constrangere, chiar daca fapta sa nu ar constitui o infractiune.

Modalitatile procedurale de invocare a nulitatii

In lipsa unei nulitati amiabile, indiferent de izvorul sau, nulitatea poate fi opusa pe cale de actiune sau, dupa caz, pe cale de exceptie (in aceasta ipoteza pentru a respinge pretentiile patrimoniale sau extrapatrimoniale, formulate de partea adversa in temeiul unui act juridic lovit de nulitate).

Interventia instantei de judecata poate fi provocata pe doua cai:

-fie pe cale de actiune principala, de catre persoana interesata sa preia initiativa spre a desfiinta actul juridic respectiv;

-fie pe cale de exceptie, de catre debitorul urmarit in temeiul actului nul si care refuza executarea obligatiei.

Actiunea in nulitate(in anulare)

In cele ce urmeaza vom analiza caracteristicile generale ale actiunii in nulitate, particularitatile sale in cazul nulitatii absolute si relative, precum si exceptia de nulitate.

Actiunea este mijlocul practic pus la indemana de lege titularului unui drept subiectiv, pentru realizarea acestui drept sau pentru constatarea sa. Ea reprezinta sanctiunea dreptului, pentru ca, in masura in care legea recunoaste persoanelor drepturi subiective, ea trebuie sa le puna la indemana si mijlocul pentru realizarea lor.

In rezumat, putem spune ca actiunea consta in dreptul de a urmari in justitie ceea ce ti se datoreaza ( jus persequendi judicio quod sibi debetur ).

Fata de aceste repere, putem defini actiunea in nulitate ca mijlocul legal prin care persoana indreptatita solicita instantei de judecata realizarea dreptului sau, prin desfiintarea totala sau partiala a actului juridic civil incheiat cu nesocotirea conditiilor de validitate.

Actiunea in nulitate, pentru nulitatea absoluta, si actiunea in anulare sau in anulabilitate, pentru nulitatea relativa, sunt actiuni civile prin care partea indreptatita solicita instantei desfiintarea actului incheiat cu neobservarea conditiilor sale de validitate.

Este o actiune nepatrimoniala prin care se urmareste constatarea nulitatii, nu si valorificarea unor drepturi derivate. Asa cum s-a aratat in doctrina, actiunea in nulitate absoluta sau relativa are caracter obiectiv, nefiind evaluabila in bani, deoarece in primul rand prin intermediul sau se urmareste restabilirea concordantei dintre dispozitia legala incalcata si actul juridic ce a nesocotit-o.

In doctrina franceza s-a facut distinctia intre scopul sanctiunii nulitatii si scopul actiunii in nulitate.

Astfel, scopul nulitatii rezida in restabilirea legalitatii transgresate cand s-a incheiat actul, un scop, deci, eminamente obiectiv, pe cand scopul actiunii in nulitate vizat de reclamant este intotdeauna un scop subiectiv, sustragerea de la obligatiile contractuale si obtinerea restituirii lor, in alti termeni, nimicirea consecintelor juridice ale actului nul.

Se observa ca, in acesta opinie, desi mentioneaza ca scopul actiunii in nulitate este subiectiv, finalitatea acesteia este nimicirea actului si, prin urmare, tot restabilirea legalitatii, a concordantei cu norma de drept nesocotita.

Este adevarat ca intotdeauna reclamantul este determinat sa actioneze in justitie de un scop subiectiv, personal, dar acest scop, in cazul actiunii in nulitate, nu poate fi realizat decat prin pronuntarea nulitatii.

Apreciem ca actiunea in nulitate este distincta de restituirea prestatiilor executate in temeiul unui act lovit de nulitate, precum si de actiunea in raspundere civila, avand ca obiect repararea prejudiciului cauzat in temeiul unui act nul.

Aceste actiuni pot fi introduse concomitent cu actiunea in nulitate, dar ele au un caracter autonom si pot fi solutionate si separat.

Insa atunci cand sunt introduse odata cu actiunea in nulitate, nu se confunda cu acesta, pastrandu-si caracterul autonom.

Exceptia nulitatii

Nulitatea unui act juridic poate fi invocata nu numai pe cale de actiune, ci si pe cale de exceptie, ca mijloc de aparare fata de actiunea in executarea actului nul ori anulabil.

Exceptia de nulitate este mijlocul procedural prin care partea indreptatita sau interesata in cursul unui proces deja deschis se opune actiunii, care se sprijina pe actul nul sau anulabil, invocand constatarea acestor neregularitati. Cand actul este lovit de nulitate absoluta, exceptia poate fi opusa oricand, fiind imprescriptibila, ca si actiunea.

Perpetuirea exceptiei se impune cu atat mai mult pentru actele juridice nepatrimoniale, dar fiind ca, in principiu, prescriptia opereaza numai pentru dreptul la actiune avand un obiect patrimonial.

Exceptia nulitatii relative este insa prescriptibila in aceleasi conditii ca si actiunea.

Mentionam insa ca recent, in jurisprudenta, s-a formulat punctul de vedere potrivit caruia invocarea nulitatii relative pe calea exceptiei este imprescriptibila.

Astfel, s-a invederat:’’ este adevarat ca aceasta nulitate este relativa, dar ea a fost invocata pe cale de exceptie, neputandu-se opune prescriptia: que temporalia sunt ad agentum, perpetua sunt ad excipiendum’’( ceea ce este prescriptibil pe cale de actiune este imprescriptibil pe cale de exceptiune).

Asa cum am aratat, aceasta solutie este in concordanta cu reglementarea din Proiectul Codului civil care precizeaza expres ca nulitatea contractului poate fi opusa chiar si atunci cand dreptul la actiunea in anulare s-ar fi stins prin prescriptie.

Capitolul 4. Comparatie intre nulitate si alte sanctiuni ale actului juridic civil.

Rezolutiunea actului juridic civil

Rezolutiunea reprezinta o sanctiune care intervine in cazul neexecutarii culpabile a unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu, sanctiune ce are drept efect desfiintarea contractu

Codul civil de la 1864, prevedea in articolele 1020 si 1021 faptul ca conditia rezolutorie este subinteleasa totdeauna in contractele sinalagmatice, in caz cand una dintre parti nu indeplineste angajamentul sau.

Intr-acest caz, contractul nu este desfiintat de drept. Partea in privinta careia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau poate sa sileasca celealta parte sa execute conventia, cand este posibil, sau sa-i ceara desfiintarea, cu daune interese.

Desfiintarea trebuie sa se ceara inaintea justitiei, care, dupa circumstante, poate acorda un termen partii actionate.

Contractul de rezolutiune are ca efect principal repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului, ceea ce presupune restituirea prestatiilor efectuate pe parcursul executarii contractului, pana la momentul pronuntarii rezolutiunii.

In cazul contractelor cu executare dintr-o data, creditorul nu are drept la rezolutiune daca neexecutarea este de mica insemnatate.

Conditiile de invocare a rezilierii atat la nivel substantial, cat si la nivel formal sunt identice cu cele ale rezolutiunii, insa au specificul lor, conform articolului 1549 alineat 3 Noul Cod civil: ,,Daca nu se dispune altfel, dispozitiile referitoare la rezolutiune se aplica si in cazul rezilierii”.

Potrivit articolului 1550 Noul Cod civil, rezolutiunea poate fi dispusa de instanta, la cererea creditorului, sau, dupa caz, poate fi declarata unilateral de catre partea indreptatita, ori chiar poate opera de plin drept, in cazurile anume prevazute de lege sau daca partile au convenit astfel.

Se prevede din punct de vedere al efectelor asupra contractului, ca rezolutiunea poate avea loc pentru o parte a contractului, dar numai atunci cand executarea este divizibila, iar in situatia contractului plurilateral, neindeplinirea de catre una dintre parti a obligatiei nu atrage rezolutiunea contractului fata de celelalte parti, cu exceptia cazului in care prestatia neexecutata trebuia, dupa circumstante, sa fie considerata esentiala.

Din reglementarea noului Cod civil rezulta ca conditiile in care rezolutiunea sau reziliera pot opera sunt urmatoarele:

-neexecutarea obligatiei sa fie insemnata sau, in cazul rezilierii, chiar poate fi de mica insemnatate, dar sa aiba caracter repetat;

-debitorul sa fi fost pus in intarziere sau sa fie de drept in intarziere;

-neexecutarea sa fie nejustificata.

Neexecutarea obligatiei sa fie insemnata sau, in cazul rezilierii, chiar poate fi de mica insemnatate, dar sa aiba caracter repetat.

– Conform articolului 1551 alinerat 1 teza 1 Noul Cod civil, prevede ca creditorul nu are dreptul la rezolutiune atunci cand neexecutarea este de mica insemnatate. Concluzia trasa din aceasta interpretare este aceea ca creditorul are dreptul la rezolutiune atunci cand neexecutarea este insemnata.

Este vorba de o neexecutare care sa aiba un caracter suficient de important raportat la economia intregului contract, astfel incat sa justifice rezolutiunea.

Neexecutarea este determinanta atunci cand lipseste pe creditor de ceea ce ar fi fost indreptatit sa se astepte de pe urma contractului. Daca aceasta este insemnata, inseamna ca il lipseste pe creditor de ceea ce era indreptatit sa se astepte de pe urma contractului. Astfel, neexecutarea unei anumite prestatii , fie ea esentiala sau nu din perspectiva ,,centrului de greutate a contractului’’, poate sa atraga rezolutiunea daca ea a constituit cauza determinanta a angajarii celeilalte parti.

– Conform articolului 1549 alineat 2 teza a II-a Noul Cod civil, prevede ca de asemenea, in cazul contractului plurilateral, neindeplinirea de catre una dintre parti a obligatiei nu atrage rezolutiunea contractului fata de celelalte parti, cu exceptia cazului in care prestatia neexecutata trebuia, dupa circumstante, sa fie considerata esentiala.

Concluzia care se desprinde din textul legal, este aceea ca , in cazul contractului plurilateral, neexecutarea esentiala atrage rezolutiunea totala a contractului. Ceea ce presupune apelul la notiunea de cauza a contractului. Ea intareste ideea ca neexecutarea determinanta este cea care poate sa atraga rezolutiunea totala a contractului.

Debitorul sa fi fost pus in intarziere sau sa fie de drept in intarziere.

Cu privire la punerea in intarziere a debitorului, acesta poate fi efectuata de catre creditor fie prin notificare scrisa, comunicata debitorului prin intermediul executorului judecatoresc sau prin orice alt mijloc care asigura dovada comunicarii, fie prin cererea de chemare in judecata.

Prin notificare este necesar ca debitorului sa ii fie acordat un termen pentru executarea obligatiilor, in functie de natura obligatiei si de imprejurimi. In situatia neacordarii acestui termen de neexecutare prin notificare sau daca, anterior formularii cererii de chemare in judecata, debitorului nu i-a fost adresata o astfel de notificare, atunci obligatia trebuie executata intr-un termen rezonabil, calculat de la data comunicarii notificarii/cererii de chemare in judecata.

Aprecierea caracterului rezonabil al termenului se va face, in lipsa unor criterii stabilite de legiuitor, in functie de natura obligatiei de executat, locul unde urmeaza a fi executata, urgenta executarii obligatiei raportat la creditor, precum si in functie de orice alte criterii utile in aprecierea caracterului rezonabil.

In cazul in care, prin conventie, partile au prevazut si un termen cert pentru indeplinirea obligatiilor asumate de debitor, este de mentionat ca implinirea termenului marcheaza doar momentul in care obligatia trebuie executata, adica momentul in care eqa devine scadenta. Acest moment este insa in stransa legatura cu una dintre conditiile impuse pentru rezolutiunea contractelor si pentru acordarea de daune-interese compensatorii, anume cu punerea in intarziere a debitorului.

Punerea in intarziere, spre deosebire de termen, marcheaza momentul de la care debitorul refuza sa-si execute obligatia, iar creditorul este in drept sa pretinda daune-interese compensatorii pentru neexecutarea obligatiei.

Debitorul este de drept pus in intarziere atunci cand, prin conventie, partile au stipulat expres sau potrivit dispozitiilor legale; creditorul trebuie sa dovedeasca imprejurimile in care debitorul se afla de drept in intarziere, orice declaratie sau stipulatie contrara fiind considerata nescrisa.

Potrivit legii, debtorul se afla de drept in intarziere atunci cand:

-in raport de timpul scurs fata de data scadenta, executarea obligatiei pentru creditor nu mai este utila (predarea/aprovizionarea cu produse de sezon in scopul vanzarii, predarea cu intarziere a unor produse perisabile, pretul produselor a scazut) , sau exista urgenta (prestarea intretinerii, efectuarea unor reparatii urgente);

-debitorul, prin fapta sa, a facut imposibila executarea in natura a obligatiei (nu a luat masuri de conservare a bunului) sau a incalcat o obligatie de a nu face;

-debitorul si-a exprimat refuzul executarii obligatiei sau, fiind vorba de o obligatie cu executarea succesiva, refuza ori neglijeaza sa isi execute obligatia in mod repetat;

-nu a fost executata obligatia de a plati o suma de bani, asumata in exercitiul activitatii unei intreprinderi;

-obligatia se naste din savarsirea unei fapte ilicite extracontractuale.

De asemenea , debitorul este de drept in intarziere si in alte cazuri anume prevazute de lege, cum ar fi situatia mandatarului, care este de drept in intarziere pentru sumele de bani cuvenite mandantului si intrebuintate de mandatar in folosul sau.

Potrivit articolului 1526 Noul Cod civil, in cazul obligatiilor solidare, notificarea prin care creditorul pune in intarziere pe unul dintre codebitorii solidari produce efecte si in privinta celorlalti, iar notificarea facuta de unul dintre creditorii solidari produce, tot astfel, efecte si in privinta celorlalti creditori.

Exista si exceptii prevazute in noul Cod civil in care poate opera rezolutiunea contractului, chiar daca debitorul nu a fost pus in intarziere sau nu este de drept in intarziere. Este cazul, de pilda al articolului 1727 alineat 1 Noul Cod civil din materia vanzarii, cu titlu marginal ,,Restituirea bunului mobil’’, in care se arata ca, ,,atunci cand vanzarea s-a facut fara termen de plata, iar cumparatorul nu a platit pretul, vanzatorul poate ca, in cel mult 15 zile de la data predarii, sa declare rezolutiunea fara punere in intarziere si

sa ceara restituirea bunului mobil vandut, cat timp bunul este inca in posesia cumparatorului si nu a suferit transformari’’.

Conform articolului 1516 alineat 2 Noul Cod civil, rezolutiunea nu va opera atunci cand neexecutarea este justificata, fiind indeplinite conditiile existentei cazurilor justificate de neexecutare a obligatiilor contractuale, adica derogarea conventionala de la principiul simultaneitatii executarii obligatiilor, exceptia de neexecutare si imposibilitatea fortuita de executare.

In privinta rezolutiunii/rezilierii, noul Cod civil vine si cu alta noutate, respectiv reglementarea, in articolul 1552, a rezolutiunii/rezilierii unilaterale. Astfel, rezolutiunea sau rezilierea contractului poate avea loc:

-prin notificarea scrisa a debitorului, atunci cand partile sau convenit astfel;

-cand debitorul se afla de drept in intarziere;

-cand acesta nu a executat obligatia in termenul fixat prin punerea in intarziere.

Declaratia de rezolutiune sau de reziliere trebuie facuta in termenul de prescriptie prevazut de lege pentru actiunea corespunzatoare acestora.

Avand in vedere ca declaratia de rezolutiune/reziliere are efect intre partile contractante, pentru a fi opozabila tertillor, in toate cazurile, declaratia de rezolutiune sau de rezilere se inscrie in cartea funciara ori, dupa caz, in alte registre publice.

Declaratia de rezolutiune este irevocabila de la data comunicarii ei catre debitor sau, dupa caz, de la data expirarii termenului prevazut la articolul 1552 alineat 1 Noul Cod civil.

Totodata, poate avea loc si rezolutiunea/rezilierea de drept, ca urmare a prevederii de catre parti in contract a unui pact comisoriu, precum si a obligatiilor care atrag aplicarea acestuia. De asemenea, si in acest caz este necesara punerea in intarziere a debitorului.

Domeniul de aplicare al rezolutiunii in noul cod civil

Exceptii improprii

Putem vorbi in primul rand de exceptii generate de specificitatea fiecarui contract si pe care nu le putem numi exceptii propriu-zise de la regimul general al rezolutiunii prevazut de articolele 1549-1554 Noul Cod civil. Este vorba, de precizari pe care legiuitorul le face cu privire la rezolutiune in functie de specificul fiecarui contract special si implicit, de anumite derogari de la regimul general. Putem de exemplu, retine in aceasta privinta:

Specificitatile rezolutiunii vanzarii pentru neplata pretului;

Specificitatile rezolutiunii in cazul vanzarii bunurilor mobile;

Cele ale rezolutiunii speciale in cazul vanzarilor de bunuri imobile pentru neexecutarea obligatiei de plata a pretului in termenul contractual esential;

Specificitatile derogatorii prevazute de articolul 1743 Noul Cod civil in cazul rezolutiunii pentru excedent sau pentru minusuri cu privire la imobile;

Precizari in cazul rezilierii contractului de locatiune;

Specificitatile rezolutiunii contractului de renta viagera la cererea credirentierului.

Exceptii propriu-zise

Exceptii care disting net tipul de rezolutiune in cazul unor contracte speciale de aceea din dreptul comun sau care nu permit rezolutiunea in situatii in care dreptul comun ar permite-o, in mod obisnuit:

O astfel de exceptie este instituita de articolul 2263 NCC in privinta rezolutiunii contractului de intretinere. Conform textului legal, in ipoteza in care ,, comportamentul celeilalte parti face imposibila executarea contractului in conditii conforme bunelor moravuri sau cand debitorul nu isi executa in mod culpabil obligatia de intretinere, rezolutiunea nu poate fi pronuntata decat de instanta. Aceasta prevedere reprezinta o exceptie de la domeniul de aplicare al rezolutiunii unilaterale a contractului, astfel cum este aceasta prevazuta de articolul 1552 NCC. Alineatul 4 al aceluiasi articol instituie si el o regula de exceptie de la regimul general al rezolutiunii judiciare a contractului, prevazand ca, in ipotezele prevazute de alineatele 2 si 3 ale articolului 2263 NCC, ,,oferta de intretinere facuta de debitorul parat dupa introducerea actiunii nu poate impiedica rezolutiunea contractului”.

O alta exceptie privea imposibilitatea invocarii rezolutiunii in cazul jocului si pariului. Conform articolului 2264 NCC, obligatiile nascute din jocuri si pariuri nu sunt inzestrate cu sanctiune juridica. Ceea ce presupune ca nu se poate reclama in justitie executarea lor. Sau, daca aceasta executare nu este posibila, nici o eventuala rezolutiune nu poate fi admisa. Este evident ca intentia legiuitorului acopera si rezolutiunea judiciara si pe cea unilaterala. Printr-o exceptie de la exceptie, regimul juridic al contractelor de pariuri in care partile iau ele insele parte la curse, la jocuri de indemanare sau la orice fel de jocuri sportive sunt din nou supuse dreptului comun, de unde se deduce ca ar putea fi avuta in vedere chiar si o eventuala rezolutiune a unui asemenea contract, in conditiile articolului 1549NCC, in ipoteza in care, de exemplu, una dintre parti nu respecta obligatiile stabilite de parti in contractul incheiat in vederea jocului sportiv. Acelasi regim, il au si jocurile si pariurile sportive. Conform articolului 2266 NCC, ,,jocurile si pariurile dau loc la actiune in justitie numai cand au fost permise de autoritatea competenta”. Desi, de regula, asemenea contracte vor da nastere unor actiuni prin care se reclama castigul pariului, nimic nu ne impiedica sa imaginam si o actiune in rezolutiune sau o declaratie unilaterala de rezolutiune si in aceasta situatie.

Problema rezolutiunii in contractele sinalagmatice imperfecte

Daca avem in vedere contractul de depozit, observam ca obligatia de restituire a depozitarului este subordonata unei raspunderi a aceastuia pentru neindeplinirea obligatiilor, dar ca, restituirea nu implica o rezolutiune a contractului.

In cazul contractului de comodat, articolele 2155 si 2156 NCC, privitoare la obligatia de restituire a bunului luat in comodat, ne duc la concluzia ca nu se refera la o rezolutiune a contractului, ci la o decadere a comodatarului din beneficiul termenului suspensiv de restituire a bunului, ca urmare a abaterii sale de la obligatiile care ii revin in temeiul contractului de comodat.

Aceeasi idee se regaseste si in cazul contractului de imprumut de consumatie. Astfel, articolele 2161, 2162, 2164 NCC, ne duc la concluzia ca obligatiile de restituire a imprumutului poate sa aiba loc si inainte de termen daca debitorul este decazut din beneficiul termenului suspensiv stabilit in favoarea sa si nu datorita unei eventuale rezolutiuni a contractului.

In ceea ce priveste contractul de imprumut cu dobanda, exact ca si sub vechea reglementare, se poate sustine ca acesta este sinalagmatic in limita dobanzilor si ca, de aceea, neplata dobanzilor poate atrage chiar rezolutiunea contractului, dupa cum, in egala masura, se poate sustine si ca obligatia de restituire se poate intemeia pe o decadere a imprumutantului din beneficiul termenului suspensiv stipulat in favoarea sa. Nimic din prevederile articolelor 2167-2170 NCC privitoare la imprumutul cu dobanda nu da vreo lamurire legata de acest aspect. Nu exista nici o alta prevedere legala de aplicabilitatea rezolutiunii si la contractele unilaterale in cuprinsul reglementarii privind definirea acestora.

Asadar, discutia legata de extinderea domeniului rezolutiunii la contractele unilaterale ramane deschisa. Cu toate acestea, nu putem sa nu observam ca miza practica a unei dispute pe aceasta tema este destul de redusa, din moment ce obligatia de restituire este suficient fundamentata in oricare din variantele expuse de doctrina, datorita unei reglementari destul de detaliate in ceea ce priveste conturul restituirii, diferentele aproape ca nu sunt sesizabile.

Rezilierea actului juridic civil

Prin reziliere se intelege desfiintarea judiciara sau conventionala a unui contract sinalagmatic cu executare succesiva, in cazul in care nu se executa, in mod culpabil, abligatiile asumate prin conventie, desfiintare care produce efecte numai pentru viitor.

Pe langa rezilierea judiciara, in doctrina s-a vorbit si despre rezilierea voluntara, cat si despre rezilierea fortata.

Rezilierea voluntara este conventionala daca se produce prin acordul de vointa al partilor contractante, de exemplu in cazul unui contract de furnizare. Rezilierea este unilaterala daca este rezultatul manifestarii de vointa a unei singure parti, drept acordat prin lege sau printr-o clauza contractuala, de exemplu, un contract de inchiriere a unei locuinte, care poate fi reziliat prin vointa unilaterala a locatarului.

Rezilierea este fortata cand se produce independent de vointa partilor, deoarece, in timpul executarii unui contract cu prestatii succesive, dispare un element important pentru executarea contractului.

De exemplu, intervine decesul sau incapacitatea persoanei in vederea careia s-a incheiat contractul intuitu personae ori are loc distrugerea bunului care este obiect al contractului cu prestatii succesive.

Asa numita reziliere voluntara este, in realitate, fie o aplicatie a principiului mutuus consensus, mutuus disensus, consacrat expres in articolul 969 Cod civil, fie o exceptie de la acest principiu. In ambele cazuri nu este vorba de reziliere, ci de revocare sau de denuntare unilaterala.

De asemenea, cazurile subsumate notiunii de reziliere fortata sunt abateri de la principiul fortei obligatorii a contractului, in timp ce rezilierea propriu-zisa se intemeiaza pe acest principiu, sanctionand incalcarea lui.

Prin urmare, intelesul notiunii de reziliere ar trebui restrans la acela de sanctiune care consta in desfiintarea, cu efecte pentru viitor a unui contract sinalagmatic cu executare succesiva, in cazul in care o parte nu-si indeplineste in mod culpabil obligatiile. Aceasta acceptiune restransa a rezilierii ar trebui consacrata intr-o viitoare reglementare deoarece Codul Civil nu cuprinde un text de principiu in materie, ci doar aplicatii in situatii particulare.

Efectele rezolutiunii/rezilierii contractelor

Efectele rezolutiunii/rezilierii asupra partilor contractante

Principalul efect al rezolutiunii este desfiintarea retroactiva a contractului. Efectul retroactiv nu afecteaza insa actele de conservare si de administrare facute de catre terti.

Ca o consecinta a retroactivitatii, partile trebuie sa fie repuse in situatia anterioara incheierii contractului, restituindu-si una alteia tot ceea ce si-au prestat in temeiul contractului desfiintat.

Acest efect al rezolutiunii reprezinta un avantaj pentru creditorul obligatiei neexecutate fata de calea executarii silite deoarece, daca debitorul este insolvabil, prin efectul rezolutiunii, creditorul isi va recupera prestatia ce a executat-o , fara a intra in concurs cu ceilallti creditori ai debitorului. Prin urmare, creditorul nu va suporta riscul nesatisfacerii sau satisfacerii numai partiale a creantei sale, fapt care s-ar petrece in cazul executarii silite.

Principiile efectelor contractului si exceptiile de la aceste principii

Principiile efectelor contractului sunt reguli de drept civil care arata cum si fata de cine se produc aceste efecte.

Efectele contractului sunt guvernate de principiul obligativitatii, principiul relativitatii si principiul opozabilitatii.

1. Principiul obligativitatii contractului

Principiul obligativitatii contractului este reglementat în art. 969 alin. 1 Cod civil, conform caruia "conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante".

În doctrina s-a sustinut ca un contract nu poate fi identificat cu o lege, fie numai pentru considerentul ca legea are o aplicatie generala, în timp ce contractul obliga numai pe cei care l-au încheiat.

1.1. Exceptiile de la principiul obligativitatii contractului

Exceptiile de la principiul obligativitatii contractului trebuie sa fie prevazute expres de lege sau de contract.

Ne vom gasi în prezenta unei exceptii de la acest principiu în urmatoarele cazuri:

Denuntarea unilaterala a contractului

Între modul de încheiere a contractului si modul de revocare a acestuia trebuie sa existe o simetrie, în sensul ca daca încheierea contractului este rezultatul unuimutuus consensus, revocarea contractului trebuie sa fie rezultatul unui mutuus dissensus.

Conform art. 969 alin. 2 Cod civil, revocarea conventiilor se poate realiza nu numai prin consimtamântul mutual, dar si din cauze autorizate de lege. Între aceste cauze se înscrie si denuntarea unilaterala a contractului care poate sa intervina în materia contractului de închiriere fara termen (art. 1436 alin. 2 Cod civl), a contractului de mandat ( art. 1552 si 1556 Cod civil) sau a contractului de depozit (art.1616 Cod civil).

Încetarea contractelor intuitu personae

Contractele intuitu personae sunt încheiate în considerarea calitatilor deosebite ale unei parti, iar daca partea a decedat, contractul înceteaza de plin drept. Acest lucru se întâmpla de exemplu în cazul contractului de mandat.

Suspendarea fortei obligatorii a contractului

Daca una dintre parti nu îsi executa obligatia intervine suspendarea obligativitatii contractului. De exemplu, în materia contractului de asigurare, daca partea obligata nu plateste prima de asigurare.

O suspendare temporara apare în situatia în care, pe parcursul existentei unui contract cu executare succesiva, intervine un caz de forta majora care împiedica executarea contractului.

Prorogarea legala

Un caz de modificare a fortei obligatorii a contractului, independent de vointa partilor, îl reprezinta prelungirea legala a contractului dincolo de termenul stabilit de parti.

De exemplu, în materia contractului de închiriere, prin lege s-a dispus ca  durata contactelor de închiriere privind suprafetele locative cu destinatia de locuinte, din proprietatea statului sau a unitatilor administrativ – teritoriale, aflate în curs de executare, care expira la data de 8 aprilie 2004, se prelungeste de drept pentru o perioada de 5 ani.

2. Principiul relativitatii efectelor contractului

Principiul relativitatii efectelor contractului poate fi definit ca regula potrivit careia contractul produce efecte numai fata de partile contractante, el neputând sa profite sau sa dauneze altor persoane.

Acest principiu este instituit prin art. 973 Cod civil, conform caruia "conventiile n-au efect decât între partile contractante".

2.1. Exceptiile de la principiul relativitatii contractului

Exceptiile de la principiul relativitatii contractului sunt acele situatii juridice în care contractul poate sa produca efecte si fata de alte persoane decât partile sau succesorii în drepturi ai partilor.

Aceste exceptii sunt clasificate în exceptii aparente si exceptii reale sau veritabile.

Exceptiile aparente sunt promisiunea faptei altuia sau conventia de porte – fort si actiunile directe, iar exceptia reala este stipulatia pentru altul sau contractul în folosul unei terte persoane.

Promisiunea faptei altuia este un contract prin care debitorul se obliga fata de creditor sa determine o terta persoana sa-si asume un angajament juridic în folosul creditorului din contract.

Actiunile directe reprezinta posibilitati recunoscute de lege unor persoane straine de un contract de a actiona împotriva uneia din partile contractante, invocând contractul la a carui încheiere nu au participat.

Codul civil reglementeaza doua cazuri de actiuni directe în materia contractului de antrepriza si a contractului de mandat.

Stipulatia pentru altul – numita si contractul în folosul unei terte persoane – este un contract prin care o parte, numita stipulant, dispune ca cealalta parte, numita promitent, sa dea, sa faca sau sa nu daca ceva în folosul unei terte persoane, numita tert beneficiar, care nu participa la încheierea contractului.

Codul civil face aplicatii ale stipulatiei pentru altul în materia donatiei cu sarcina în favoarea unui tert (art.828 – 830) si a rentei viagere (art.1642).

În afara de reglementarile cuprinse în Codul civil, aplicatii ale acestei exceptii se mai întâlnesc în cazul contractului de asigurare (art. 9 din Legea nr. 136/1995) si a contractului de transport de bunuri.

Pentru ca stipulatia pentru altul sa produca efecte juridice este obligatorie întrunirea conditiilor generale mentionate în art. 948 Cod civil pentru valabilitatea contractelor  (capacitatea de a contracta, consimtamântul valabil al partii care se obliga, un obiect determinat si o cauza licita), la care se adauga doua conditii speciale:

1.      vointa de a stipula (animus stipulandi);

2.      persoana tertului beneficiar trebuie sa fie determinata la momentul încheierii contractului sau sa fie determinabila în raport cu momentul executarii acestuia.

Stipulatia pentru altul genereaza raporturi juridice între stipulant si promitent, precum si între promitent si tertul beneficiar.

Raporturile juridice dintre  stipulant si promitent au în continutul lor dreptul stipulantului de a pretinde promitentului sa-si execute obligatia asumata în folosul tertului beneficiar.

Raporturile juridice dintre promitent si tertul beneficiar pun în evidenta caracterul de exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor contractului a stipulatiei pentru altul, în sensul ca favoarea tertului se naste un drept, direct si nemijlocit, independent de manifestarea de vointa a tertului.

Dreptul tertului beneficiar se naste direct în puterea contractului dintre stipulant si promitent, dar exercitiul dreptului depinde de vointa tertului.

Tertul beneficiar exercita acest drept printr-o actiune personala (proprio nomine), iar dreptul de a cere executarea obligatiei îi apartine si stipulantului, dar în puterea contractului, însa acesta va cere executarea obligatiei în favoarea tertului, nu în favoarea sa.

Stipulatia pentru altul a fost calificata ca o exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor contractului deoarece prin intermediul acestei constructii juridice se creeaza drepturi în favoarea altor persoane decât partile contractului.

3. Principiul opozabilitatii efectelor contractului

Opozabilitatea contractului reprezinta modul de a defini obligativitatea contractului în raport cu tertii.

În raport cu tertii un contract se impune ca o realitate juridica care nu poate fi ignorata.

3.1.Exceptia de la principiul opozabilitatii fata de terti a contractului

Exceptia de la principiul opozabilitatii fata de terti a contractului este situatia în care un tert va fi îndreptatit sa ignore existenta unui contract, si, pe cale de consecinta, a drepturilor si obligatiilor nascute din acel  contract.

O astfel de exceptie este simulatia.

Definitia simulatiei

Analizând definitiile formulate în doctrina putem defini simulatia ca fiind o operatiune juridica în cadrul careia doua persoane încheie un contract public – aparent,  mincinos – care nu reflecta vointa lor reala, prin care se creeaza o alta situatie juridica decât cea creata printr-un contract secret – contraînscris – care exprima vointa reala a partilor.

Conditiile existentei simulatiei

În cazul simulatiei se încheie, între aceleasi parti, doua contracte, unul public si unul secret.

Pentru a ne gasi în prezenta simulatiei este necesar ca actul secret sa se încheie anterior sau concomitent cu actul public.

Formele simulatiei

Simulatia se poate prezenta, în functie de modul în care este conceput contractul public si de elementul în privinta caruia opereaza, simulatia se poate prezenta în una din urmatoarele forme:

        contractul fictiv;

        contractul deghizat;

        contractul prin care se realizeaza o interpunere de persoane.

Simulatia prin încheierea unui contract fictiv presupune o disimulare totala a realitatii, în sensul ca actul public este lipsit de orice continut juridic, fiind anihilat de prevederile contraînscrisului.

În acest caz partile convin, prin contractul secret, ca operatiunea juridica consemnata în contractul public nu s-a realizat. De exemplu, vânzarea fictiva a unor bunuri pentru a evita executarea silita pornita de creditor.

Simulatia prin deghizarea contractului public este de doua feluri:

1.      deghizare totala, când prin contractul public se urmareste sa se ascunda natura juridica a contractului secret. De exemplu, contractul public este un contract de  vânzare – cumparare, iar contractul secret este un contract de donatie.

2.      deghizare partiala, daca prin contractul public sunt ignorate numai anumite elemente ale contractului secret, de exemplu pretul din contractul de vânzare – cumparare sau scadenta reala a obligatiei de plata a pretului.

Simulatia prin interpunere de persoane intervine atunci când contractul public se încheie între anumite persoane, iar în contractul secret se determina adevaratele persoane între care s-a încheiat contractul. Aceasta forma de simulatie este întâlnita în materia donatiei prin interpunere de persoane, pentru a se asigura anonimatul persoanei gratificate.

Scopurile urmarite de parti prin simulatie

Simulatia are un scop general si abstract, acela al ascunderii de catre parti a cuprinsului ori a existentei acordului de vointa, fata de terti, precum si un scop concret, care poate sa constea în:

–         sustragerea unor bunuri de la urmarirea pornita de creditori;

–         evitarea raportului donatiilor si reductiunii liberalitatilor excesive;

–         asigurarea anonimatului unei persoane gratificate;

–         evitarea aplicarii integrale a taxelor de timbru.

Efectele simulatiei

Potrivit dispozitiilor art. 1175 Cod civil, actul secret care modifica un act public nu poate avea putere decât între partile contractante si succesorii lor universali, un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane.

În sistemul dreptului civil român, simulatia nu este sanctionata cu nulitatea, sanctiunea specifica care intervine în cazul simulatiei este, dupa caz,  inopozabilitatea fata de terti a situatiei juridice create prin contractul secret si înlaturarea simulatiei pe calea actiunii în simulatie.

Efectele contractului în caz de simulatie sunt guvernate de doua reguli:

1.      contractul secret produce efecte numai între parti si, în principiu, succesorii lor universali;

2.      contractul secret nu produce efecte fata de tertii de buna-credinta.

Tertii au optiunea de a invoca în favoarea lor contractul public sau contractul secret.

Efectul principal al actiunii în declararea simulatiei este încetarea caracterului secret al contraînscrisului.

Efectele rezolutiunii/rezilierii in raporturile fata de terti

Se aplica regula desfiintarii drepturilor tertilor constituite de catre dobanditorul initial intre momentul incheierii contractului si cel al desfiintarii acestuia: resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.

Regula de mai sus este consacrata si de articolul 1648 NCC, impreuna cu o parte a exceptiilor de la aceasta, intr-o varianta modern de delicata. Evitand sa vorbeasca de desfiintarea actelor de dispozitie subsecvente, legiuitorul se rezuma sa precizeze ca actiunea in restituire poate fi exercitata si impotriva tertului dobanditor. Exceptiile de la acesta regula sunt urmatoarele:

Actiunea in restituire nu poate fi formulata fata de tertul dobanditor, daca regulile de carte funciara il impiedica sa o faca;

Actiunea in restituire nu poate fi utilizata nici impotriva dobanditorului de buna-credinta a unui bun mobil, daca acesta dovedeste intrunirea tuturor conditiilor pentru dobandirea proprietatii asupra bunurilor mobile prin posesie de buna-credinta;

Restituirea nu va putea fi solicitata nici tertului care a uzucapat bunul ce face obiectul actiunii in restituire;

Toate actele, cu exceptia celor de dispozitie si cu exceptia celor cu executare succesiva, vor fi mentinute, conform articolului 1649 NCC, daca au fost facute in favoarea unui tert de buna-credinta.

A.1. Comparatie intre nulitatea si rezolutiunea actului juridic civil

Rezolutiunea este acea sanctiune ce consta in desfiintarea retroactiva a unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu, in cazul neexecutarii calpabile a obligatiilor de catre una dintre parti. Spre exemplu, daca la inchieierea unui contract de vanzare cumparatorul a fost in eroare cu privire la calitatile substantiale ale bunului, atunci el va putea solicita anularea contractului respectiv; daca, insa, contractul a fost incheiat in mod valabil, dar vanzatorul nu preda lucrul vandut sau cumparatorul nu plateste pretul, atunci cel interesat va putea sa ceara rezolutiunea contractului respectiv.

Asemanarile dintre nulitate si rezolutiune sunt urmatoarele:

– ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actuluui juridic civil;

-atat rezolutiunea, cat si, in principiu, nulitatea produc efecte retroactriv;

-ambele presupun, in principiu, o hotarare a organului de jurisdictie.

Intre nulitate si rezolutiune exista insa si importante deosebiri:

– sub aspectul domeniului de aplicare: pe cand nulitatea se aplica tuturor categoriilor de acte juridice, rezolutiunea se aplica numai contractelor sinalagmatice;

– sub aspectul cauzelor care le determina: nulitatea intervine pentru nerespectarea unor conditii de valabilitate, pe cand rezolutiunea este cauzata de neexecutarea cupabila a obligatiilor de catre una din partile contractului sinalagmatic, cand cealalata parte si-a executat obligatiile;

-sub aspectul datei cauzelor: cauzele nulitatii exista la inchieierea actului juridic, pe cand cauza rezolutiunii este ulterioara incheieirii contractului: de aici si o deosebire de ipoteza: nulitatea presupune un act nevalabil, pe cand rezolutiunea presupune un act valabil incheiat; nulitatea se analizeaza pe taramul inchieierii actului juridic, iar rezolutiunea se analizeaza pe terenul executarii contractului;

– sub aspectul rolului instantei: atunci cand sunt intrunite conditiile sale, nulitatea trebuie aplicata de instanta, jduecatorul neputand aprecia cu privire la aplicarea sanctiunii in functie de culpa sau lipsa culpei autorului actului; in cazul rezolutiunii instanta poate, chiar daca sunt intrunite conditiile, sa oblige la executare, acordand eventual un termen de gratie debitorului in functie si de comportarea culpabila sau nu a acestuia; in acest inteles, nulitatea este obligatorie pentru instanta, pe cand rezolutiunea este facultativa.

Sub aspect procedural, apreciam ca sunt necesare unele precizari.

Daca in legatura cu acelasi contract sinalagmatic s-ar pune atat problema rezolutiunii, cat si problema nulitatii, atunci va fi analizata cu prioritate aceasta din urma. Sa presupunem ca una dintre partile contractante solicita rezolutiunea pentru neexecutare culpabila,iar celalalta parte formuleaza o cerere reconventionala prin care solicita desfiintarea contractului pentru o cauza de nulitate relativa sau absoluta.Instanta va analiza cu prioritate cererea reconventionala, iar daca o va admite, va trebui sa respinga ca neintemeiata cererea in rezolutiune, fara a mai administra probe pentru verificarea conditiilor rezolutiunii. Chiar si in ipoteza in care paratul dintr-o actiune in rezolutiune nu ar formula cerere reconventionala, dar ar invoca intemeiat nulitatea contractului, indiferent ca ar fi vorba de o cauza de nulitate absoluta sau relativa, instanta va trebui sa respinga actiunea in rezolutiune, fara insa a mai dispune desfiintarea contractului.

In practica judiciara,cu privire la cele doua sanctiuni si la domeniul de aplicare, s-a precizat: ,, Neexecutarea unei obligatii contractuale atrage, la cererea partii interesate, rezolutiunea, sau in cazul contractelor cu executare succesiva, rezilierea. Pe de alta parte, sanctiunea nulitatii unui contract poate interveni exclusiv in situatia in care, chiar la momentul incheieirii contractului, nu a fost respectata o conditie de validitate a lui, in sensul articolelor 948-968 Cod civil ori a altor dispozitii legale de care atarna valabila nastere a unei conventii. Asa fiind, rezulta ca cele doua sanctiuni au caracter legal, dupa cum prin lege este stabilit si domeniul lor de aplicare, nefiindu-le ingaduit partilor ca, prin simpla lor vointa, sa le modifice regimul juridic, intervertindu-le aplicarea. Desi principiul libertatii de vointa este unul fundamental in dreptul civil, libertatea de a contracta a partilor se afla insa intotdeauna subordonata prevederilor imperative ale articolului 5 Cod civil, potrivit carora nu se poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri. Regimul juridic al nulitatii, respectiv al rezolutiunii actelor juridice este, cat priveste domeniul de aplicare, stabilit prin norme de ordine publica. In cauza, reclamantul si-a sprijinit actiunea in anularea contractului pe imprejurarea ca aceasta nu si-a indeplinit obligatiile ce ii reveneau, invocand in acest sens clauza contractuala potrivit careia nerespectarea termenelor stabilite pentru executarea lucrarilor atrage nulitatea prezentului contract. Insa, potrivit celor aratate mai sus cu privire la domeniul de aplicare al celor doua sanctiuni, clauza prin care partile au legat neexecutarea obligatiilor contractuale de sanctiunea nulitatii este ea insasi lovita de nulitate.

B.1. Comparatie intre nulitatea si rezilierea actului juridic civil

Rezilierea este sanctiunea de drept civil ce intervine in cazul neexecutarii culpabile a unui contract sinalagmatic cu executare succesiva si consta in incetarea efectelor contractului respectiv numai pentru viitor.

De exemplu, daca incheierea unui contract de locatiune prin violenta atrage nulitatea relativa a acestuia, in schimb, neplata chiriei de catre locatar poate conduce la rezilierea contractului de locatiune valabil incheiat.

Desi efectele nulitatii se produc in principiu retroactiv, iar rezilierea opereaza numai pentru viitor, totusi in cazul actelor cu executare succesiva si nulitatea produce efecte numai pentru viitor, nu si pentru trecut.

C.Revocarea actului juridic civil

Notiunea de revocare mai este utilizata si in sensul de denuntare unilaterala, in cazurile prevazute de lege, a actului juridic civil.

Revocarea mandatului. In principiu, mandatul este revocabil in orice moment prin simpla manifestare de vointa a mandantului. Aceasta regula este traditional  Extinctum est mandatum finita voluntate. Aceasta facultate de revocare este inerenta mandatului; nu este nevoie ca ea sa fie stipulata in contract. Regula revocabilitatii este justificata de caracterul intuitu personae al mandatului, de faptul ca mandatul se bazeaza pe increderea acordata de mandant mandatarului.

Revocarea mandatului fiind ad nutum, ea nu trebuie sa imbrace vreo forma speciala. Revocarea poate fi expresa sau tacita. Revocarea tacita trebuie sa rezulte neindoielnic din orice imprejurari. Ea poate rezulta din desemnarea unui alt mandatar pentru aceeasi afacere (art. 1555 C.civ.) fie din executarea de catre mandantul insusi a operatiunii juridice ce facea obiectul mandatului etc.

Revocarea nu cere un anumit motiv. Este suficient ca mandantul nu mai are incredere in mandatar; el apreciaza liber asupra acestui lucru. Cu atat mai mult revocarea poate interveni atunci cand mantatarul nu-si indeplineste obligatiile. Poate fi revocat atat mandatul gratuit, cat si cel salariat. Revocarea nu da nastere niciunei sanctiuni, mandatarul neputand rezilia nicio indemnizatie, chiar daca mandatul era salariat; nu are nicio importanta daca era prevazut sau nu un termen. Intr-adevar, stipularea unui salariu nu poate duce la considerarea mandatului, nici chiar in parte, ca fiind dat in interesul mandatarului.

Totusi, libera revocare a mandatului comporta cateva temperari. Prima limita tine de abuzul de drept. Daca mandatarul probeaza ca revocarea sa are un caracter intempestiv sau abuziv sau se bazeaza pe motive ilicite, el va putea sa ceara o indemnizatie. Acest drept exista si atunci cand revocarea este facuta pentru a aduce un prejudiciu mandatarului. Malitiis non est indulgendum.

Trebuie, pe de alta parte, sa tinem cont de vointa partilor. Mandantul poate stipula ca el va putea revoca oricand mandatul fara sa-i fie angajata responsabilitatea. Dar aceasta clauza de neresponsabilitate cedeaza in fata dolului si a fraudei grave.

Mandantul se poate obliga sa nu revoce mandatul. In acest caz mandatul nu poate fi revocat fara daune. Totusi, daunele nu sunt datorate daca revocarea este rezultatul relei-credinte a mandatarului. Clauza de irevocabilitate nu are nimic contrar esentei contractului de mandat. Ea semnifica faptul ca mandantul are obligatia sa nu revoce si daca revoca trebuie sa plateasca daune-interese, desigur, daca nu probeaza ca mandatarul era in culpa si aceasta culpa a fost cauza revocarii; dar culpa trebuie sa fie grava.

Daunele ce va plati mandantul pot fi stabilite in avans de parti si in acest caz ele nu pot fi reduse, in genere de judecator, sau pot fi convenite indirect: ele rezulta atunci din faptul ca partile au vrut ca mandatul sa fie irevocabil.

Revocarea poate, de asemenea, sa fie supusa unei conditii sau se poate decide ca mandatul va fi irevocabil doar inlauntrul unui termen.

O alta limita pusa revocarii rezulta din aprecierea interesului in vederea caruia a fost dat mandatul. Astfel mandatul conferit in interesul mandantului si mandatarului in acelasi timp nu va putea fi revocat liber de mandant. Tot astfel, mandatul conferit in interesul mandantului si al unui tert nu va putea fi revocat decat cu consimtamantul tertului.

Capacitatea ceruta pentru a revoca mandatul este aceeasi cu cea necesara conferirii lui.

Revocarea mandatului trebuie sa fie cunoscuta mandatarului. In caz contrar, ceea ce el face in numele mandantului este valid (art. 1557 C.civ.).

Revocarea, chiar adusa la cunostinta mandantului, nu poate fi opusa tertilor; actele incheiate de mandatarul revocat cu tertii sunt valide, daca acestia sunt de buna-credinta (art. 1554 C.civ.). Dar, in acest caz, mandantul are recurs contra mandatarului sau.

Revocarea isi produce efectele din ziua in care mandatarul a luat cunostinta de ea, nu din cea in care mandantul a luat decizia de revocare. Ea produce efecte doar pentru viitor. Fata de terti, ea produce efecte din momentul in care ei o cunosc. Revocarea nu trebuie sa fie neaparat totala; este admisa revocarea partiala.

Revocarea contractului de locatiune pe durata nedeterminata. Daca partile sau legea n-au determinat durata locatiunii, contractul de locatiune poate fi revocat unilateral de oricare dintre parti, cu conditia respectarii termenului de preaviz (art. 1436 C.civ.). Revocarea unilaterala a contractului de locatiune nu poate avea caracter sanctionator tocmai datorita faptului ca legea, prin prevederea termenului de preaviz, ocroteste interesele partii careia i se comunica desfiintarea contractului si „nu credem ca ar fi posibila o sanctiune cu facultatea pentru cel sanctionat de a se feri de efectele ei”.

Contractul de inchiriere. Locatorul nu poate denunta unilateral contractul de inchiriere. El sau alte persoane indreptatite pot cere desfacerea contractului si evacuarea chiriasului numai pentru motivele si in conditiile prevazute de lege.

In ceea ce-l priveste pe locatar, acesta are dreptul sa denunte unilateral contractul, cu conditia de a anunta, in scris, pe locator, cu cel putin 30 de zile inainte de mutarea din locuinta inchiriata. Stipularea acestui termen de preaviz face sa dispara caracterul de sanctiune al revocarii, la fel ca in cazul contractului de locatiune pe durata nedeterminata.

Contractul de societate pe durata determinata. Posibilitatea revocarii unilaterale a acestui contract este prevazuta de art. 1523 pct. 5 si 1527 C.civ. Conform art 1527 C.civ., „Desfacerea societatii prin vointa unei parti urmeaza numai atunci cand durata ei este nemarginita; ea se efectueaza prin renuntare notificata tuturor partilor, intrucat se face cu buna-credinta si la timp”. Astfel, prin grija legiuitorului de a evita desfacerea intempestiva a contractului prin prevederea obligatiei de notificare a tuturor partilor, revocarea isi pierde caracterul sanctionator.

Contractul de depozit. Acest contract poate fi revocat unilateral numai de catre deponent. Prin urmare, bunul va trebui restituit deponentului imediat ce acesta il cere, indiferent daca se prevazuse sau nu vreun termen pentru restituirea bunului depozitat (art. 1611 C.civ.).

Indiferent daca depozitul este fara termen sau cu termen, iar deponentul cere inapoierea bunului inainte de implinirea termenului, aceasta revocare nu-l poate afecta pe depozitar, deci este lipsita de caracterul sanctionator.

C.1. Comparatie intre nulitatea si revocarea actului juridic civil

Revocarea, ca sanctiune de drept, consta in inlaturarea efectelor actului juridic civil datorita ingratitudinii gratificatului sau neexecutarii culpabile a sarcinii. Notiunea de revocare este folosita uneori si in sensul de denuntare unilaterala, in cazurile prevazute de lege, a unui act juridic, iar alteori in sensul de desfacere a unui contract prin acordul partilor.

Revocarea se aseamana cu nulitatea prin aceea ca si ea reprezinta o cauza de ineficacitate a actului juridic civil.

Intre cele doua sanctiuni civile exista si importante deosebiri:

– o deosebire de ipoteze: pe cand nulitatea presupune cauze contemporane momentului incheierii actului, revocarea presupune cauze ulterioare incheierii;

-o deosebire de domeniu: daca nulitatea este aplicabila oricarui act juridic, revocarea se aplica, in principiu, actelor cu titlu gratuit;

– revocarea presupune un act juridic valabil incheiat, pe cand nulitatea presupune un act juridic incheiat cu nerespectarea unei conditii de valabilitate;

-prescriptia extinctiva este supusa unor reguli diferite.

D.Caducitatea actului juridic civil

Definitie. Caducitatea este „ineficacitatea care loveste un act juridic valid, ce nu a produs inca efecte si care se datoreste unui eveniment survenit dupa formarea valabila a actului si independent de vointa autorului actului”.

Cu alte cuvinte, caducitatea este o cauza de ineficacitate a actului juridic civil, operand „de plin drept si fara retroactivitate atunci cand, fiind pe deplin valabil la incheierea sa si inainte ca el sa fi putut produce efectele sale juridice, este lipsit de un element esential pentru validitatea sa prin surve 919e48j nirea unui eveniment posterior formarii sale si independent de vointa autorului sau”.

Conditii. Caducitatea unui act juridic civil intervine atunci cand sunt indeplinite urmatoarele conditii:

a) actul juridic trebuie sa indeplineasca toate conditiile de validitate;

Lipsa unei conditii de validitate va atrage nulitatea actului, nu caducitatea.

b) actul juridic respectiv nu si-a produs inca nici un efect pana in momentul in care a devenit ineficace;

Un act care a primit un inceput de executare nu poate fi caduc, sanctiunile care lovesc un act juridic care si-a produs deja efecte fiind rezolutiunea si rezilierea.

c) evenimentul care determina ineficacitatea actului trebuie sa fie ulterior formarii valabile a actului, dar inainte de producerea oricarui efect;

Daca acest eveniment este anterior sau concomitent formarii actului, actul nu va fi valabil incheiat si deci va fi lovit de nulitate, nu de caducitate. De exemplu, disparitia totala, intervenita inainte de deschiderea succesiunii, a lucrului individual determinat care face obiectul unui legat cu titlu particular atrage caducitatea legatului (art. 927 C.civ.), dar, atunci cand aceasta se produce inainte ca testatorul (care nu a cunoscut disparitia lucrului) sa fi facut legatul, intervine sanctiunea nulitatii.

d) evenimentul care determina caducitatea actului trebuie sa fie independent de vointa autorului sau.

Atunci cand autorul actului doreste sa-l faca ineficace, va interveni revocarea. Evenimentul care atrage caducitatea actului trebuie sa fie independent numai de vointa autorului actului, nu si de vointa beneficiarului actului. Prin urmare, legatul ineficace din pricina renuntarii legatarului va fi caduc (art. 928 C.civ.) deoarece evenimentul care determina ineficacitatea depinde de vointa beneficiarului legatului, nu de cea a autorului sau: „Caducitatea inseamna imposibilitatea de executare, independenta de vointa testatorului sau de faptele culpabile savarsite de legatari”.

Existenta acestei conditii pentru a interveni caducitatea actului juridic a dat nastere, in literatura de specialitate, unei controverse in legatura cu caracterul de sanctiune civila al caducitatii. Intrucat orice sanctiune presupune cu necesitate existenta vinovatiei persoanei sanctionate, conditia ca evenimentul care determina caducitatea sa fie independent de vointa autorului actului face ca aceasta sa nu mai apara ca o sanctiune, ci numai ca o simpla cauza de ineficacitate: „in materia contractelor, caducitatea nu are caracter de sanctiune. Aceeasi concluzie se impune si in privinta caducitatii ofertei de a contracta, in afara cazului cand oferta devine caduca prin expirarea termenului ei, caz in care este posibil (nicidecum necesar) ca desfiintarea ofertei prin caducitate sa prezinte o tenta sanctionatoare”.

Domeniu de aplicare. Caducitatea intervine numai in cazul actelor juridice care nu isi produc efectele instantaneu, odata cu formarea lor valabila, ci dupa trecerea unui oarecare interval de timp si ca urmare a intervenirii unui eveniment ulterior.

Caducitatea este o cauza de ineficacitate a legatelor deoarece intre momentul incheierii lor, situat in timpul vietii testatorului, si momentul in care incep sa-si produca efecte (la moartea testatorului) se scurge, de regula, o perioada de timp in care e posibil sa intervina anumite imprejurari care sa impiedice executarea legatelor.

Atat actele unilaterale, cat si cele bilaterale pot fi lovite de caducitate. Cele mai frecvente cazuri de caducitate se intalnesc in materie de legate, care sunt acte unilaterale de vointa. Caducitatea poate lovi insa si alte acte juridice unilaterale, incheiate in vederea formarii contractelor: oferta si acceptarea.

Oferta devine caduca daca, inainte de expirarea termenului expres sau tacit de acceptare, ofertantul a decedat sau a devenit incapabil, precum si la expirarea termenului expres de acceptare a ofertei.

La randul ei, acceptarea devine caduca atunci cand destinatarul a decedat inainte ca acceptarea sa fi ajuns la ofertant.

In ceea ce priveste actele bilaterale care pot deveni caduce, un exemplu in acest sens este promisiunea unilaterala de vanzare facuta intuitu personae (este act bilateral deoarece ia fiinta prin acordul de vointa dintre promitent si beneficiarul promisiunii) care poate fi lovita de caducitate ca urmare a decesului beneficiarului inainte de a-si fi exprimat optiunea, caz in care aceasta nu va putea fi preluata de mostenitori, fiind intuitu personae.

D.1.Comparatie intre nulitatea si caducitatea actului juridic civil

Caducitatea este acea cauza de ineficacitate ce consta in lipsirea actului juridic civil valabil incheiat de orice efecte datorita intervenirii unei imprejurari ulterioare incheierii sale si care este independenta de vointa autorului actului juridic.

Ca exemple de caducitate mentionam:

– articolul 333 alineat 4 Cod civil, conform careia ,,clauza de preciput devine caduca atunci cand comunitatea inceteaza in timpul vietii sotilor, cand sotul beneficiar a decedat inaintea sotului dispunator ori cand acestia au decedat in acelasi timp sau cand bunurile care au facut obiectul ei au fost vandute la cererea creditorilor comuni”;

– articolul 1071 Cod civil, potrivit caruia orice legat devine caduc atunci cand: legatarul nu mai este in viata la data deschiderii mostenirii; legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii mostenirii; legatarul este nedemn; legatarul renunta la legat; legatarul decedeaza inaintea implinirii conditiei suspensive ce afecteaza legatull, daca aceasta avea un caracter pur personal; bunul ce formeaza obiectul legatului cu titlu particular a pierit in totalitate din motive care nu tin de vointa testatorului, in timpul vietii testatorului sau inaintea implinirii conditiei suspensive ce afecteaza legatul.

Spre deosebire de nulitate, caducitatea se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

– presupune un act juridic valabil incheiat;

-presupune o cauza ulterioara incheierii actului juridic;

– nulitatea este retroactiva, pe cand caducitatea produce efecte numai pentru viitor;

– daca nulitatea presupune cauze contemporane incheierii actului, caducitatea presupune o cauza ulterioara incheierii sale, straina de vointa autorului actului.

E.Reductiunea actului juridic civil

 Reductiunea este „sanctiunea civila aplicabila in cazul actelor juridice incheiate cu nesocotirea unor interdictii stabilite de lege pentru ocrotirea unor persoane sau pentru restabilirea echilibrului prestatiilor intr-un contract cu titlu oneros si comutativ”.

Reductiunea nu este o sanctiune in considerarea validitatii actului juridic. Spre deosebire de nulitate, care intervine in cazul unui act nevalabil incheiat, in cazul reductiunii, actul a fost incheiat in mod valabil, dar, ulterior, intervine ineficacitatea totala sau partiala datorita incalcarii rezervei succesorale sau datorita aparitiei unor imprejurari neavute in vedere de parti in momentul incheierii actului juridic, care duc la ruperea echilibrului contractual.

Cel mai frecvent caz de reductiune este acela al unui contract in care partile dispun peste anumite limite stabilite de lege, incalcarea cantitativa a acestor limite afectand persoanele ale caror interese sunt ocrotite de catre lege. Prin urmare, efectele ilegale pe care le-ar putea produce un asemenea contract sunt doar acelea care depasesc limitele cantitative stabilite de lege, nu si cele care se incadreaza in prevederile normative: „Nu este vorba despre un obiect ilicit, imoral sau inexistent care ar atrage nulitatea absoluta, ci este vorba despre un contract al carui obiect exista, este licit si moral in sine, numai ca valoarea lui cantitativa este superioara celei permise de lege (). Ca atare, cuantumul valorii obiectului va fi obligatoriu redus la cel legal prin sanctiunea reductiunii, contractul in sine ramanand mai departe valabil”.

Sanctiunea nulitatii nu poate interveni in acest caz deoarece este vorba despre un contract valid, dar, pe de alta parte, daca prin intregul contract s-au depasit valorile admise de lege, atunci contractul va fi desfiintat (cazul reducerii contractelor de donatie care incalca rezerva succesorala).

Reductiunea se aplica numai actelor juridice cu titlu oneros, deoarece numai in cazul acestor acte poate interveni o disproportie de valoare intre prestatiile la care se obliga partile.

Persoanele care pot invoca sanctiunea reductiunii. Reductiunea poate fi ceruta numai de persoanele ale caror interese ocrotite de lege au fost incalcate prin incheierea contractului, persoane care pot fi:

– parti ale contractului (cazul minorilor care cer reductiunea contractului din cauza de leziune);

– persoane straine de contract (cazul mostenitorilor rezervatari);

– succesorii si reprezentantii legali ai celor in drept a invoca reductiunea.

Reductiunea nu va putea fi niciodata invocata de persoanele impotriva carora se indreapta aceasta sanctiune (de exemplu, donatorul dintr-un contract de donatie prin care se incalca rezerva succesorala).

Caracterul judiciar al reductiunii. Sanctiunea reductiunii nu se poate aplica decat printr-o hotarare judecatoreasca, ceea ce inseamna ca reductiunea este intotdeauna judiciara: „Reductiunea liberalitatilor excesive nu opereaza de drept, ci numai in masura in care este ceruta pe cale de actiune sau de exceptie”.

Reductiunea poate fi invocata fie pe cale de actiune directa in reductiune, fie pe cale de exceptie, atunci cand partea in culpa invoca ea insasi contractul, potrivit regulilor procedurale obisnuite.

Rezerva succesorala si reductiunea liberalitatilor excesive

Rezerva succesorala

Notiunea de rezerva succesorala

  Art.828 – Rezerva succesorala este partea din patrimoniul celui care lasa mostenirea la care mostenitorii rezervatari au dreptul in virtutea legii, impotriva vointei defunctului manifestata prin liberalitati.

 Mostenitorii rezervatari

 Art.829 – Sunt mostenitori rezervatari: sotul supravietuitor, descendentii si ascendentii privilegiati ai defunctului.

Intinderea rezervei succesorale

 Art.830 – (1) Rezerva succesorala a fiecarui mostenitor rezervatar este de jumatate din cota succesorala care i  s-ar fi cuvenit ca mostenitor legal.

(2) Liberalitatile facute de defunct nu pot atinge rezerva succesorala, ci trebuie sa se incadreze in cotitatea disponibila.

 Reductiunea liberalitatilor excesive

 Stabilirea rezervei succesorale si a cotitatii disponibile

 Art.831 – (1) Valoarea masei succesorale, in functie de care se determina rezerva succesorala si cotitatea disponibila, se stabileste astfel:

a) determinarea activului brut al mostenirii, prin insumarea valorii bunurilor existente in patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii;

b) determinarea activului net al mostenirii, prin scaderea pasivului succesoral din activul brut;

c) reunirea fictiva, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donatiilor facute de cel care lasa mostenirea, valoare socotita la data deschiderii succesiunii, tinandu-se insa cont de starea bunului in momentul efectuarii donatiei.

Nu se va tine seama in stabilirea rezervei, in masura in care nu sunt excesive, de darurile obisnuite, de donatiile remuneratorii, de sumele cheltuite pentru intretinerea sau, daca este cazul, formarea profesionala a descendentilor, a parintilor sau a sotului si nici de cheltuielile de nunta.

Pana la dovada contrara, instrainarea cu titlu oneros catre un succesibil in linie dreapta este prezumata a fi donatie daca instrainarea s-a facut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitatiei sau cu sarcina intretinerii ori a unei rente viagere.

La valoarea stabilita potrivit alin.(1) se raporteaza cota care potrivit legii reprezinta rezerva succesorala, tinand-se cont numai de mostenitorii rezervatari care au acceptat succesiunea.

 Liberalitatile excesive. Cai de realizare a reductiunii. Prescriptia

 Art.832 – (1) Liberalitatile care incalca rezerva succesorala sunt supuse reductiunii.

(2) Reductiunea liberalitatilor excesive se poate realiza prin buna invoiala a celor interesati, consemnata intr-un act autentic sau in certificatul de mostenitor.

(3) In lipsa unei asemenea invoieli, reductiunea se dispune de instanta judecatoreasca, sesizata fie printr-o actiune indreptata impotriva beneficiarului liberalitatii, fie printr-o cerere reconventionala formulata in procesul in care beneficiarul liberalitatii solicita executarea acesteia.

(4) In cazul unei pluralitati de mostenitori rezervatari, reductiunea opereaza numai in limita cotei de rezerva cuvenite celui care a cerut-o si profita numai acestuia.

(5) Dreptul la actiunea in reductiunea liberalitatilor excesive se prescrie in termen de trei ani de la data deschiderii succesiunii sau, dupa caz, de la data la care mostenitorii rezervatari au pierdut posesiunea bunurilor care formeaza obiectul liberalitatilor.

(6) In cazul liberalitatilor a caror existenta nu a fost cunoscuta de mostenitorii rezervatari din motive neimputabile lor, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand au cunoscut sau trebuiau sa cunoasca existenta acestora.

 Persoanele care pot cere reductiunea

 Art.833 – Reductiunea liberalitatilor excesive poate fi ceruta numai de catre mostenitorii rezervatari, de succesorii universali sau cu titlu universal ai acestora, precum si de creditorii chirografari ai mostenitorilor rezervatari.

 Ordinea reductiunii

 Art.834 – (1) Legatele se reduc inaintea donatiilor.

(2) Legatele se reduc toate deodata si proportional, afara daca testatorul a dispus ca anumite legate vor avea preferinta, caz in care vor fi reduse mai intai celelalte legate.

(3) Donatiile se reduc succesiv, in ordinea inversa datei lor, incepand cu cea mai noua.

 Efectele reductiunii

 Art.835 – (1) Reductiunea are ca efect ineficacitatea legatelor sau, dupa caz, desfiintarea donatiilor in masura necesara intregirii rezervei succesorale.

(2) Intregirea rezervei, ca urmare a reductiunii, se realizeaza in natura.

(3) Reductiunea se realizeaza prin echivalent in cazul in care, inainte de deschiderea succesiunii, donatarul ainstrainat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum si atunci cand bunul a pierit dintr-o cauza imputabila donatarului.

(4) Cand donatia supusa reductiunii a fost facuta unui mostenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donatiei, acesta va putea scadea partea cu care ar trebui sa se reduca donatia din partea ce i s-ar cuveni ca mostenitor rezervatar.

(5) Daca donatia are ca obiect un imobil, iar partea supusa reductiunii reprezinta mai putin de jumatate din valoarea imobilului, donatarul rezervatar poate pastra imobilul iar reductiunea necesara intregirii rezervei celorlalti mostenitori rezervatari se va face prin luare mai putin sau prin echivalent banesc.

(6) Gratificatul pastreaza fructele si veniturile partii care depaseste cotitatea disponibila percepute pana la data la care cei indreptatiti au cerut reductiunea.

 Reductiunea unor liberalitati speciale

 Art.836 –  (1) Daca donatia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitatie sau o renta ori intretinere viagera, mostenitorii rezervatari au facultatea de a executa liberalitatea asa cum a fost prevazuta sau de a abandona proprietatea cotitatii disponibile, ori de a solicita reductiunea potrivit dreptului comun.

(2) Daca mostenitorii rezervatari nu se inteleg asupra optiunii, reductiunea se va face potrivit dreptului comun.

 Imputarea liberalitatilor

 Art.837 – (1) Daca beneficiarul liberalitatii nu este mostenitor rezervatar, liberalitatea primita se imputa asupra cotitatii disponibile, iar daca o depaseste este supusa reductiunii.

(2) Daca gratificatul este mostenitor rezervatar si liberalitatea nu este supusa raportului, ea se imputa asupra cotitatii disponibile, iar eventualul excedent este supus reductiunii, neputandu-se imputa asupra cotei de rezerva la care are dreptul gratificatul.

(3) Daca exista mai multe liberalitati nesupuse raportului, imputarea se face tinand seama si de ordinea reductiunii liberalitatilor excesive.

(4) Daca gratificatul este mostenitor rezervatar si liberalitatea este supusa raportului, ea se imputa asupra rezervei celui gratificat, iar eventualul excedent se imputa asupra cotitatii disponibile, afara de cazul in care dispunatorul nu a stipulat imputarea asupra rezervei globale.

E.1.Comparatie intre nulitatea si reductiunea actului juridic civil

Reducitiunea este sanctiunea civila aplicabila in cazul actelor juridice incheiate cu nesocotirea unor interdictii stabilite de lege pentru ocrotirea unor persoane sau pentru restabilirea echilibrului contraprestatiilor intr-un contract sinalagmatic cu titlu oneros si comutativ.

In consecinta, deosebim, pe de o parte, reductiunea liberalitatilor excessive, adica a legatelor si donatiilor facute de cel care lasa mostenirea si care incalca rezerva succesorala, iar, pe de alta parte, reductiunea unei prestatii pentru leziune sau pentru un alt viciu de consimtamant, precum si in cazul impreviziunii.

Principalele deosebiri dintre nulitate si reductiune vizeaza urmatoarele aspecte:

– nulitatea este aplicabila tuturor actelor juridice, pe cand reductiunea se aplica fie liberalitatilor excessive, fie contractelor cu titlu oneros si comutativ ;

-cauza nulitatii consta in nerespectarea unei dispozitii legale referitoare la incheierea valabila a actului juridic, iar reductiunea este determinate fie de incalcarea rezervei succesorale, fie de existenta, de data aceasta chiar in momentul incheierii actului juridic, a unei disproportii vadite intre contraprestatii;

– nulitatea implica un act nevalabil incheiat, pe cand in cazul reductiunii liberalitatilor excesive si al aplicarii teoriei impreviziunii, actele juridice au fost facute in mod valabil, dar ulterior intervine ineficacitatea totala sau partiala, datorita incalcarii rezervei succesorale sau datorita aparitiei unor imprejurari neavute in vedere de parti in momentul incheierii actului, care duc la ruperea echilibrului contractual.

Reductiunea liberalitatilor excesive poate fi ceruta numai de mostenitorii rezervatari, care sunt terti in raport cu actul a carui reductiune o cer, reductiunea prestatiei pentru leziune o poate cere doar minorul cu capacitate restransa de exercitiu care a incheiat acte de administrare fara autorizarea parintilor sau cocontractantul, in cazul aplicarii teoriei impreviziunii, pe cand nulitatea relativa poate fi invocata numai de cei ocrotiti care sunt parti in actul juridic anulabil, iar nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata.