Nu există pe pământ, exceptând animalele, alte [610419]

4
Introducere

Motto:
"Nu există pe pământ, exceptând animalele, alte
substanțe care să fie atât de intim asociate vieții persoanelor,
în toate țările și în orice timp, ca drogurile". – L. Lewin
Trăim într -o epocă în care, ca rezultat al gândirii și creației omul a pătruns
până în cele mai necunoscute taine ale naturii. Asistăm la eforturi susținute ale
organizațiilor internaționale, ale șefilor de state și de guverne, de a contribui la
soluționarea multiplelor conflic te și contradicții care apar în lumea contemporană.
Multora li s -au găsit și li se vor găsi rezolvări favorabile, ca urmare a faptului că,
totuși în ultimă instanță, ființa umană poate și trebuie să se apere de marile și
numeroasele pericole care o ameninț ă încă.
Constatăm o recrudescență nemaiîntâlnită a flagelului drogurilor. Se nasc o
serie de întrebări firești, dintre care se detașează una, de fond, și anume, dacă acest
flagel poate fi pus, ca gravitate, alături de un altul ce amenință omenirea, război ul
nuclear. Un răspuns pertinent este greu de dat, dar lăsând să vorbească cifrele, apare
concluzia că, de fapt, de la începutul secolului nostru, drogurile au produs mai
multe victime umane dcât toate conflagrațiile militare care au avut loc.
Flagelul st upefiantelor reprezintă un grav pericol ce amenință tot mai mult
umanitatea, printr -o diversitate d e forme specifice, pornind de la influența nocivă
pe care o are asupra tinerii generații, alterarea relațiilor sociale dintre oameni și
continuând cu distru gerea sănătății, îmbogățirea unora, apariția de organizații
criminale puternice, care, de multe ori, concurează cu puterea unor guverne,
provocând adevărate "războaie locale" , soldate cu mari pierderi de vieți omenești.
Grav este faptul că flagelul stupe fiantelor a luat proporții și se observă cu
ușurință că granițele, problema violării acestora, a cetățeniei, a respectării normelor
de drept sunt trecute de marii traficanți pe planul al doilea, ca și cum nu ar exista.
Juriștii, sociologii, oamenii de șt iință din lumea medicală au încercat și
încearcă să abordeze în diferite feluri problema referitoare la modul în care trebuie
analizat, interpretat și estompat acest fenomen. Soluțiile sunt greu de găsit,
deoarece, în multe cazuri, traficul ilicit de drog uri se află îmbinat cu acte de
terorism, trafic de arme și, la unele organizații teroriste, cu false aspirații de ordin
"politic". Aceste mașinații, deghizări și manifestări de subtilitate nu ascund, de fapt,
decât niște încercări, lipsite de orice scrupul e, de a trage o perdea peste interesul

5 fundamental care guvernează grupurile de traficanți – realizarea câștigurilor
fabuloase.

CAPITOLUL I

NOTIUNI GENERALE DESPRE DROGURI SI CONSUMUL
ACESTORA
1.1 Notiunea de drog
În sensul larg al cuvântului, prin drog se înțelege orice substanță utilizată în
terapeutică, datorită unor proprietăți curative, dar al cărei efect este, uneori, incert și
nociv pentru organismul uman. În vorbirea curentă prin droguri înțelegem
produsele stu pefiante sau toxice, definite astfel și prohibite de legislațiile naționale
și internaționale. În sensul strict farmaceutic, drogul este materia primă de origine
vegetală, minerală sau animală din care se prepară anumite medicamente, iar
stupefiantele sunt definite ca substanțe care inhibă centrii nervoși, producând o stare
de inerție fizică și psihică.
Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) include în categoria drogurilor
orice substanță chimică absorbită de organism care generează schimbări în starea
emoțională, în comportamentul și funcționarea acestuia, dar nu toate substanțele la
care O.M.S. se referă pot fi considerate stupefiante în adevăratul sens al cuvântului.
În 1931 Societatea Națiunilor Unite a cerut experților săi să dea o definiție
clară „drogurilor dăunătoare”, sintagmă care desemna stupefiantele la acea dată,
fără ca acest deziderat să fie pe deplin îndeplinit. Organizația Națiunilor Unite,
pornind de la conturarea lacunară a drogului, avansează în 1952 o primă definiție a
toxicomaniei c are, deși a suferit mutații și schimbări importante, diferenția doar
acele fenomene care se suprapuneau („obișnuința și toxicomania”) și paradoxal,
prin acestea, drogul.
După 13 ani, același for mondial, în scopul evitării contradicției dintre
normele juri dice internaționale în materie și acele substanțe și produse care dau
naștere toxicomaniei, recomanda renunțarea la noțiunile de „obișnuință și
toxicomanie” și inlocuirea lor cu termenii „toleranță și dependență” , apreciați a fi
mai evoluați din punct de v edere conceptual.
Nici sintagma „abuz de droguri” , menită să descrie o stare deosebită asociată
cu utilizarea drogului în afara cadrului terapeutic, nu mai corespunde astăzi
cerințelor, ceea ce a determinat alte schimbări importante în terminologia
special iștilor precum și în mandatul încredințat Comitetului de experți ai O.M.S.

6 Acest Comitet va formula (bazându -se pe elementul comun diferitelor forme
de abuz -dependență) alte două definiții, disociind astfel dependența psihică de cea
fizică.
La cea de a 16 -a sa reuniune, Comitetul de experți ai O.M.S definește
farmacodependența ca fiind „o stare psihică ori uneori chimică rezultând din
interacțiunea dintre un organism viu și un medicament, caracterizată prin
modificări de comportament și prin alte reacții ca re cuprind, totdeauna, tendința de
a lua medicamentul, în mod continuu sau periodic, în scopul regăsirii efectelor sale
psihice și câteodată, pentru a evita neajunsurile privării. Această stare poate să fie
însoțită sau nu de toleranță. Același individ poa te fi dependent de mai multe
medicamente.”
Reacțiile specialiștilor în materie la luarea la cunoștință a acestei noi definiții
n-au fost în întregime favorabile. Ca atare, pentru a defini cu mai multă acuratețe
noțiunea juridică de drog, experții renunță l a controversata, de acum, distincție
dintre dependențele fizică și psihică introducând în terminologie „sindromul de
sevraj” (simptomele – fizice și psihice – care apar în situația în care un individ este
privat de drogul care l -a adus în starea de depende nță) și recomandă substituirea
„abuzului de droguri” cu „utilizarea nocivă” .
Pe parcursul dezvoltării istorice a conținutului lor noțional, substanțele și
produsele dependogene s -au disociat în stupefiante și psihotrope . În conformitate cu
prevederile „Con venției unice asupra stupefiantelor” din anul 1961 se considera a
purta aceasta denumire generică „orice substanță naturală sau sintetică ce
figurează pe lista stupefiantelor” , adică pe cele patru tablouri -anexă ale respectivei
convenții, ce au regimuri ju ridice aplicabile în mod diferit. Potrivit însă Organului
Internațional de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S.), care editează periodic lista
galbenă , consecință a edificării consecvente în timp a mecanismului internațional
de control al drogurilor, aparte nența unor substanțe și produse în conținutul altor
tratate și convenții le poate califica automat drept stupefiante.

1.2 Scurt istoric al drogurilor
Urmările „războiului opiului”, desfășurat la mijlocul secolului al XIX -lea
între Anglia și China, au făcu t înțeleasă necesitatea adoptării unor măsuri cu
caracter internațional în sfera de cuprindere a controlului drogurilor. Guvernul
Statelor Unite ale Americii a avut inițiativa organizării în anul 1900, la Shanghai, a
primei „Conferințe internaționale asupr a stupefiantelor”, la care au participat 13
state ce aveau interese în Orient. Cele 9 rezoluții adoptate, deși fără obligativitate
pentru țările semnatare, au pregătit terenul pentru consacrarea problemei drogurilor

7 ca o chestiune de drept internațional. C hina a interzis în anul 1906 cultivarea
macului opiaceu, iar în Filipine a fost prohibită utilizarea opiului în alte scopuri
decât cele medicale.
La 23 ianuarie 1912, un număr de 12 state semnează la Haga prima
„Convenție internațională privind stupefiante le”, care marchează începutul
cooperării internaționale în domeniul controlului drogurilor. Preconizată a intra în
vigoare cel mai târziu la 31 decembrie 1914, convenția a fost ratificată și a început
să-și producă efectele odată cu Tratatul de la Versaill es, semnat la 28 iunie 1919,
după încheierea primului război mondial. Prevederile Convenției de la Haga vizau
adoptarea unor legi naționale prin care producția, desfacerea și distribuția opiului
brut să fie supuse controlului, trebuind să îndeplinească for malitățile înregistrării și
licențierii și putându -se adresa exclusiv scopurilor medicale ori legitime.
După crearea, de către puterile învingătoare în război, a Ligii Națiunilor , care
îngloba un „Comitet consultativ pentru traficul opiului și altor drogur i periculoase”,
va fi semnată la Geneva, la 19 februarie 1925, „Convenția internațională asupra
opiului”, care – reglementând licențele de export și import pentru substanțele și
produsele cu conținut stupefiant – solicita guvernelor să prezinte anual rapoa rte
statistice referitoare la producția, stocurile, consumul și comerțul internațional de
droguri.
Această convenție fusese precedată de semnarea la 11 februarie 1925, tot la
Geneva, a „Acordului privind producerea, comerțul interior și folosirea opiului
preparat”. O altă „Convenție internațională privind limitarea fabricării și
reglementarea distribuirii narcoticelor”, semnată la Geneva la 13 iulie 1931, avea
scopul de a reduce cantitățile de droguri disponibile în fiecare țară sau teritoriu.
La 26 iunie 1 936 a fost încheiată, la Geneva, „Convenția pentru pedepsirea
traficului ilicit de droguri dăunătoare”, intrată în vigoare la 26 septembrie 1939 și
care prevedea măsuri de asistență juridică internațională, pe lângă sancțiunile severe
ce trebuiau aplicate traficanților. Anterior acestei convenții fusese semnat la
Bangkok, la 27 noiembrie 1931, „Acordul privind controlul consumului de opiu
fumat în Extremul Orient”.
Sfârșitul celui de -al doilea război mondial va duce la înființarea Organizației
Națiunilor Un ite (prin Carta adoptată la Conferința de la San Francisco din 1945),
care își asuma în totalitate responsabilitățile Ligii Națiunilor în privința controlului
și a combaterii traficului de droguri. „Protocolul de la Paris”, semnat la 19
noiembrie 1948 și i ntrat în vigoare la 1 decembrie 1949, autorizează Organizația
Mondială a Sănătății să supună controlului internațional orice drog nou, susceptibil
de a crea dependență și nereglementat în Convenția din 1931.

8 La 23 iunie 1953 se semnează la New York „Protoc olul asupra opiului”,
intrat în vigoare la 8 martie 1963, care viza reglementarea și limitarea culturilor de
mac, precum și producerea, utilizarea și comerțul en -gros ale opiului, autorizând
doar 7 țări să producă opiul pentru export.
„Convenția unică asu pra stupefiantelor ” a fost adoptată la 30 martie 1961,
intrând în vigoare la 13 decembrie 1964 și a înlocuit toate convențiile, acordurile și
protocoalele încheiate până atunci, aducând un suflu nou în lupta contra
narcoticelor prin simplificarea organizăr ii controlului internațional, sub care au fost
puse pentru prima dată și plantele din care se extrag drogurile naturale. Dispozițiile
acestei convenții vizează înființarea Organului Internațional de Control al
Stupefiantelor (O.I.C.S), tratamentul medical și readaptarea toxicomanilor,
reglementarea exportului și a importului de droguri. „ Protocolul din 1972 ”, intrat în
vigoare la 8 august 1975, amendează Convenția din 1961, prevăzând limitarea
producției de opiu și a fabricării stupefiantelor sintetice, dis trugerea suprafețelor
cultivate ilegal cu mac opiaceu și cannabis, precum și măsuri de protecție socială a
toxicomanilor.
„Convenția asupra substanțelor psihotrope ”, adoptată la Viena în data de 28
februarie 1971 și intrată în vigoare la 16 august 1976, di spune restricții în materia
drogurilor ce nu se regăsesc în prevederile Convenției din 1961 și interzice
operațiunile comerciale de export și import de substanțe psihotrope, cu excepția
cazului în care contractele se încheie la nivel interguvernamental sa u între entități
legal abilitate în acest sens, fiind necesară o licență specială pentru deținerea,
producerea ori desfacerea pe piață a drogurilor.
Către sfârșitul anilor 1970, la sugestia Adunării Generale a ONU, Comisia
pentru Stupefiante a început stud ierea posibilităților lansării unei strategii globale
pe termen lung privind controlul abuzului de droguri, activitate finalizată în 1981.
”Strategia internațională pentru controlul abuzului de droguri ”, viza, pe o perioadă
de cinci ani (1982 -1986), toate segmentele luptei antidrog. La 14 decembrie 1984 a
fost adoptată de către Adunarea Generală a ONU „ Declarația privind controlul
traficului și abuzului de droguri ” care adresa îndemnul de îmbunătățire a legislației
în materie, la nivel național, zonal și in ternațional.
În perioada 25 noiembrie –20 decembrie 1988 s -a desfășurat la Viena
conferința internațională în urma căreia a fost adoptată „ Convenția împotriva
traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope ”, care a intrat în vigoare la 11
noiembri e 1990 și a cărei specificitate rezidă în dispozițiile referitoare la depistarea,
sechestrul și confiscarea bunurilor și mijloacelor financiare ale infractorilor, la
operațiunea „ livrării supravegheate ”, la extrădare și asistența judiciară mutuală; la

9 această convenție au aderat, până la 1 noiembrie 2001, 162 de state reprezentând
85% din ansamblul țărilor lumii.
La data de 13 decembrie 1990, Consiliul de Miniștri al Comunității Europene
edictează „Regulamentul nr. 3677/90 privind măsurile de descurajare a deturnării
folosirii anumitor substanțe în fabricarea ilicită a narcoticelor și a substanțelor
psihotrope”, act a cărui ultimă amendare, dintr -o lungă listă de modificări
succesive, a fost Regulamentul Comisiei Europene nr.260/2001 din 8 februarie
2001, ca re a înlocuit anexa primului regulament. În aceeași categorie de măsuri
legislative se înscrie și „Directiva Consiliului de Miniștri al Comunității Europene
nr.92/109 din 14 decembrie 1992 privind producerea și desfacerea pe piață a
anumitor substanțe folo site în fabricarea ilicită a narcoticelor și a substanțelor
psihotrope”; ultima modificare adusă acestei directive o constituie Regulamentul
Comisiei Europene nr.1533/2000 din 13 iulie 2000.
Organizația Națiunilor Unite se dovedește a fi cel mai activ – dar nu și
unicul – organism internațional în lupta antidrog. În cadrul structurilor sale
funcționează Comisia pentru Stupefiante – una din cele 6 comisii tehnice ale
Consiliului economic și social, înființată în 1946 –, compusă din experți
reprezentând 40 de state, cu atribuții de organ director însărcinat cu toate
problemele ce vizează lupta împotriva abuzului de droguri și având în subordine
câteva subcomisii regionale, ce se reunesc în cadrul sesiunilor anuale.
Organul Internațional de Control al Stupefia ntelor (O.I.C.S.), înființat în
1961 sub egida ONU, este compus din 13 membri aleși de Consiliul economic și
social, cu titlul personal, în calitate de experți care au ca principală atribuție
supravegherea producerii și a comercializării drogurilor în sens ul observării
disponibilităților existente la nivel mondial pentru cercetarea științifică ori scopuri
medicale; O.I.C.S. administrează regimul evaluărilor privind stupefiantele –
analizând informațiile furnizate de diferite guverne, cărora le acordă asisten ța
necesară depășirii dificultăților în aplicarea la nivel național a tratatelor și a
convențiilor internaționale – și întreține relații de colaborare cu toate organismele a
căror competență vizează controlul drogurilor: Secretariatul O.I.C.S . (unitate
administrativă a P.N.U.C.I.D. –Programul Națiunilor Unite pentru controlul
internațional al drogurilor , care elaborează în cadrul Oficiului ONU pentru
controlul drogurilor și prevenirea crimei statistici anuale referitoare la producția,
traficul și consumul d e droguri ilicite la nivel regional și mondial) are relații de
cooperare, sub forma rapoartelor și a avizelor consultative, cu O.I.C.S. și cu
Comisia pentru Stupefiante; O.I.C.S. dispune de o legătura directă de natură
constituțională/administrativă cu Con siliul economic și social și Comisia pentru

10 Stupefiante, colaborând – în egală măsură – cu alte organisme specializate ale ONU
(Organizația Mondială a Sănătății – OMS) sau care nu aparțin sistemului Națiunilor
Unite (INTERPOL și Organizația Mondială a Vămi lor). Atribuții similare are și
Divizia de Stupefiante din cadrul Secretariatului ONU. O.I.C.S. editează anual
„Lista galbenă” (a stupefiantelor puse sub control internațional) și „Lista verde” (a
substanțelor psihotrope puse sub control internațional) și, periodic, „Lista roșie” (a
celor 22 de substanțe chim ice esențiale și precursori).
Cea de -a douăzecea sesiune extraordinară a Adunării Generale a ONU,
desfășurată în iunie 1988 la New York și care s -a bucurat de o numeroasă
participare a șefilor de stat și guvern, a aprobat o declarație politică dedicată lup tei
comune împotriva problemei mondiale a drogurilor, impunând statelor elaborarea
de strategii naționale care să asigure coordonarea perfectă a acțiunilor și
participarea tuturor autorităților și a sectoarelor sociale pertinente, pe o perioadă
cuprinsă în tre anii 2001 și 2008.
O sarcină deosebit de importantă în realizarea obiectivelor strategiei antidrog
o are INTERPOL -ul. Creat în 1914 și funcționând în baza celui de -al doilea
„Congres internațional al poliției criminale ” din 1923, sub denumirea de Comisia
Internațională de Poliție Criminală (C.I.P.C.), autodesființat în timpul celui de -al
doilea război mondial ca urmare a acaparării sale de către naziști și renăscut în 1956
sub numele de Organizația Internațională de Poliție Criminală (O.I.P.C.), In terpol
își propune facilitarea colaborării internaționale a polițiilor naționale în lupta pentru
prevenirea și reprimarea criminalității prin coordonarea activităților birourilor
înființate în fiecare stat membru al acestei organizații.
Preocupările pentru combaterea stupefiantelor se manifestă și la nivel
comunitar european; Biroul European de Poliție (EUROPOL) apare în decembrie
1991, ca urmare a acordului de la Haga, și are ca atribuție principală centralizarea și
analizarea informațiilor provenite de la statele membre cu privire la evoluția „morții
albe”; Centrul european de monitorizare a drogurilor și toxicomaniilor (OEDT) –
agenție autonomă a UE înființată la Lisabona în 1993 pentru a furniza Comunității
Europene date obiective, de încredere și comparab ile în acest domeniu – are un rol
esențial în aplicarea „ Planului de acțiune antidrog al UE ” (2001 -2004), care – deși
fusese aprobat de Consiliul European la 11 decembrie 1999, la Helsinki – a fost
adoptat în mod oficial în urma summit -ului european din iu nie 2000 (Portugalia).
Actualul plan european este o continuare a celui adoptat în iunie 1995 la Cannes,
pentru perioada 1995 -1999.

1.3 Clasificarea drogurilor

11 Într-o clasificare acceptată la nivel internațional distingem trei categorii mari
de stupefiant e:
I. Produse depresive ale sistemului nervos central;
II. Produse stimulente ale sistemului nervos central;
III. Produse perturbatoare ale sistemului nervos central.

Substanțele psihotrope se pot subclasifica după cum urmează:
 după substanțele din care derivă;
 după originea lor (naturale, semisintetice și sintetice);
 după riscurile farmacodependenței și abuzului pe care le prezintă;
 după efectele de ordin fizic și psihic;
 după compoziția chimică generală (determină efectele unui drog
asupra corpului uman).
Substanțele psihoactive – care generează abuzul – pot fi grupate în nouă
categorii principale:
 alcoolul;
 opiaceele : latexul, morfina, heroina ș.a .;
 cocaina și derivatele ei;
 cannabisul, marihuana;
 L.S.D. și alte halucinogene;
 tranchilizante, sedative, hipnotice;
 stimulente psihice (amfetaminele);
 solvenți organici și inhalanți;
 drogurile folosite ca medicamente (tranchilizante minore).
Conform regimului juridic care le reglementează, stupefiantele pot fi legale
sau ilegale; această separare, conform opiniei unor specialiști, este echivocă și are la
bază doar criteriul economic, drogul devenind în acest mod o marfă reglementată de
lege. Drept urmare, având o anumită calificare juridică pentru anumite droguri,
consumul devine abuz, comercializarea se transformă în trafic, iar promovarea este
considerată incitare.
Există în această clasificare și o conotație politică evidentă dacă se remarcă
faptul că, de regulă, drogurile licite (alcoolul, cafeaua, tutunul) aparțin emisferei
nordice, puternic industrializate, pe când drogurile considerate nepermise, lumii a
treia, subdezvoltate. De ci, dacă pentru drogurile permise funcționează legile
economiei de piață, pentru cele considerate ilicite s -a instituit un program sever de
contracarare în scopul eradicării lor.

12 Raportate la dependența dobândită în urma consumului, drogurile pot fi
grupat e în trei categorii: stupefiante care dau dependență fizică, stupefiante care dau
dependență psihică și stupefiante care dau dependență mixtă.

Stupefiante naturale, semisintetice și sintetice
Privit din perspectiva juridică, un stupefiant este considerat drog numai în
măsura în care potențele sale în materie de abuz și toxicomanie – dependența –sunt
relevate, termenul ca atare fiind utilizat atât în legislația internă, cât și în cea
internațională.
Stupefiantele naturale : opiul extras direct din Papaver so mniferum, morfina,
codeina și tebaina, extrase din opiu;
Stupefiante semisintetice : heroina (diamorfina), hidromorful
(dihidromorfina), Dilaudil, oxicodona (Eucodal);
Stupefiante sintetice cu efecte puternice : metadona (Sintalgon), petidina,
Meperidina, De merolul (Mialgin);
Stupefiante sintetice cu efecte slabe : dextropropoxifena (Darvon),
pentazocina (Fortral).

1.4 Principalele droguri întâlnite in traficul ilicit
1.4.1 Prezentare
În ultimele două decenii, globalizarea economică, dezvoltarea mijloacelor de
comunicație și transport, precum și noile tehnologii informatice au permis
organizațiilor criminale repurtarea unor succese notabile în desfășurarea activităților
lor la scară internațională. Strategia obișnuită a acestor grupări infracționale constă
în fixarea posturilor de management și producție în zone de risc redus, în care dețin
controlul asupra mediului instituțional, și în concentrarea căutării piețelor de
desfacere în regiuni cu o cerere mare de droguri, zone caracterizate prin puterea
ridicată de cumpărare a monedelor naționale și a populației respective.

1.4.2 Rute de traficare
1. America
1.1. America de Nord
Aproape 35 de milioane de consumatori de droguri și un trafic ilicit evaluat la
peste 110 miliarde de dolari anual reprezintă bilanțul cu care America de Nord intra
în ultimul deceniu al secolului și sfârșitului de mileniu, dar cifrele menționate au
fost de mult depășite.

13 Drogul cel mai frecvent consumat pe continentul nord -american este
cannabisul (22,2 milioane de consumatori la sfârșitul anilor `90). Studiile
întreprinse în ultimii ani de către organismele internaționale specializate nu indică o
creștere a abuzului de acest stupefiant, ci a folosirii lui în combinație cu alte
substanțe, fapt ce s -a reflectat în multiplicarea internărilor p ersoanelor
consumatoare de astfel de compuși. Cultivarea ilicită a cannabisului cunoaște cea
mai mare amploare în Mexic, principalul furnizor al acestui drog pentru Statele
Unite ale Americii.
Prețul în scădere și permanenta îmbunătățire a purității heroin ei i-au
consacrat consumul prin inhalare sau fumat în defavoarea proporției cazurilor de
injectare, în special în rândurile tinerilor, așa cum o arată și statisticile referitoare la
administrarea, prin injecție, a supradozelor sau la principalele cauze de infectare cu
HIV/SIDA și virusul hepatitei C.
Deși Mexicul rămâne principalul distribuitor de metamfetamină pe piețele
ilegale ale Americii de Nord, în anul 2000 au fost descoperite și dezafectate câteva
mii de laboratoare producătoare ale acestui drog în Statele Unite ale Americii (care
foloseau substanțe de proveniență canadiană) și 26 în Canada. În aprilie 2001 a fost
efectuată o captură de 43 milioane de comprimate de pseudoefedrină, cantitate
suficientă pentru obținerea a 2300 de kilograme de metamfeta mină, la trecerea
frontierei – din Canada în Statele Unite ale Americii.

1.2. America de Sud și America Centrală
Cu o proporție a consumatorilor de cannabis ce se cifrează la 14,7 milioane
de persoane, America de Sud și cea Centrală cunosc o largă răspând ire a cultivării
acestei plante. Cannabisul cultivat în America de Sud este destinat piețelor ilicite
ale țărilor producătoare și ale statelor vecine în timp ce, în Caraibe, statutul de unic
drog cultivat în această zonă îi oferă locul I în cadrul traficul ui general de
stupefiante. Principalul stat consumator de cannabis, Brazilia a trebuit să facă față
în ultimii ani încercărilor unui abuz de droguri în continuă creștere, cum este și
cazul Argentinei și al Jamaicăi, unde marihuana reprezintă o importantă s ursă de
venituri rezultate din exportul ilicit, mai ales către Statele Unite.
Columbia rămâne principalul producător al acestui stupefiant, intodus prin
contrabandă în Europa și America de Nord, dar capturi masive au fost făcute și în
Brazilia și Paraguay.
Este de remarcat și acțiunea serviciilor jamaicane de depistare și combatere a
drogurilor, în care se depun eforturi imense pentru distrugerea manuală a culturilor
de cannabis din regiunile montane greu accesibile.

14 Majoritatea cantităților de droguri prov enind din America Centrală și
Caraibe, introduse clandestin în Europa, sunt ascunse de către traficanți la bordul
aeronavelor care efectuează curse de pasageri, avioanele de tip cargo fiind folosite
mult mai puțin. Costa Rica și Panama sunt importante punc te de tranzit din care se
expediază mici cantități de narcotice spre Europa, iar Jamaica reprezintă sursa celei
mai mari părți a hidrocloratului de cocaină, controlând peste 40% din comerțul cu
acest stupefiant pe „filiera Caraibelor”, în care se includ și Haiti (țară aleasă de
către traficanți în virtutea instabilității sale politice) și Republica Dominicană, de
unde drogurile pleacă spre Statele Unite ale Americii.
Cel mai ridicat consum de cocaină se înregistrează în Argentina și în Chile,
iar în Brazili a dependența de acest stupefiant se răspândește tot mai mult în rândul
tinerilor din centrele urbane cu o înaltă rată a criminalității. Astfel, în Rio de Janeiro
se estimează că 3000 de copii ai străzii sunt implicați în traficul de droguri.
Și în ceea ce privește heroina Columbia ocupă un loc de frunte; în iunie 2001
o operațiune antidrog la scară regională s -a soldat cu confiscarea a 67 de kilograme
de heroină (cea mai mare captură de până acum în această țară) și cu descoperirea
unui nou traseu de trafic are a respectivului drog între Columbia și SUA, trecând
prin America Centrală.
Pe piața Statelor Unite, heroina sud -americană prezintă față de cea sosită din
Asia avantajele unei mai mari purități și ale prețului mai scăzut ca urmare a
proximității surselo r de aprovizionare. Totodată, cocaina sud -americană pătrunde în
Europa și este schimbată, în regim „barter”, contra comprimatelor de ecstasy, la
rândul lor introduse clandestin în America de Sud.
Deoarece măsurile de interceptare a transporturilor de drogu ri, pentru
Columbia, sunt prevăzute de un plan național („Planul pentru pacea, prosperitatea și
consolidarea statului” – Planul Columbia) care i -ar putea face pe traficanți să -și
deplaseze activitățile spre țările vecine, a fost prezentată o inițiativă reg ională
menită a lărgi câmpul de aplicare al acestui plan, dispunându -se acțiuni similare și
în alte state (Bolivia, Brazilia, Ecuador, Venezuela, Peru și Panama) și beneficiind
de sprijin financiar și tehnic din partea Statelor Unite ale Americii.
Toate st atele Americii de Sud au aderat, cu excepția Guyanei, la Convențiile
din 1961, 1971 și 1988; în America Centrală și Caraibe, Convenția din 1988 a fost
ratificată de toate țările din zonă.
Superior serviciilor specializate în lupta antidrog la nivel naționa l (din
punctul de vedere al dotării tehnice, al experienței, al rezultatelor obținute și al
gradului de dezvoltare a mecanismelor de evaluare a datelor), CICAD -ul – Comisia
Interamericană pentru lupta împotriva abuzului de droguri – din cadrul OAS

15 (Organiz ația Statelor Americane) reprezintă principalul factor de coordonare a
acțiunilor tuturor țărilor de pe continentul american în domeniul combaterii
traficului ilicit de droguri, colaborând însă și cu organisme internaționale și state
din afara Americilor p entru a contracara evoluția acestui fenomen pe plan
transnațional.

2. Asia
2.1. Asia de Est și Sud – Est . „Triunghiul de aur”
Principalele țări în care se cultivă cannabisul sunt Laos, Filipine, Thailanda,
Indonezia – mai ales în insulele Java și Sumatra – și Cambodgia (de unde mari
cantități de marihuana au fost exportate în Australia, Europa și Statele Unite ale
Americii).
„Triunghiul de aur” – zonă muntoasă aproape inacces ibilă în lipsa unor
drumuri și mijloace de comunicație, acoperită cu o vegetație luxuriantă specifică
junglei și situată geografic la nordul frontierei dintre Laos, Thailanda și Birmania –
reprezintă paradisul plantațiilor de mac opiaceu, cultivat fervent pe terenul rezultat
în urma arderii pădurilor de către o populație săracă a cărei singură șansă de
supravețuire constă în veniturile reduse, dar constante, aduse de vânzarea materiilor
prime pentru fabricarea drogurilor către laboratoarele clandestine ale traficanților
care profită de instabilitatea politică a regiunii pentru a -și exercita, prin corupție,
controlul asupra autorităților locale, paralizând orice încercare de combatere a
culturilor și a comerțului ilicit de droguri. Deși producția de opiu a „ triunghiului de
aur” se ridică la 750 de tone anual, doar 130 de tone sunt transformate în heroină –
circa 13 tone – exportată în Europa, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia
pe trasee ce traversează provincia chineză Yunnan (și puncte de contro l situate pe
litoralul Chinei) ori Laos -ul, ajungând pe țărmurile Cambodgiei și Vietnamului.
Anhidrida acetică necesară obținerii heroinei este introdusă în Birmania din China
și India.
Opiul care nu este consumat local sau transformat în heroină pleacă sp re
Hong Kong și Bangkok în camioane ce transportă legume și fructe; totodată, acest
drog este introdus din Thailanda în Birmania, de pe al cărei țărm vestic este încărcat
în vase – pirat și transportat spre frontiera dintre Thailanda și Malaysia, unde opiu l
va fi prelucrat pentru producerea heroinei, trimisă la Kuala Lumpur. Birmania,
Thailanda și Indonezia au urmat exemplul legislativ al Malaysiei și al statului
Singapore de a institui pedeapsa cu moartea prin spânzurare pentru orice persoană
care deține a supra sa mai mult de 15 grame de heroină sau 30 de grame de morfină.

16 Cocaina cunoaște un consum redus în Asia de Est și Sud -Est iar traficanții
folosesc Filipinele și alte insule din Pacific pe post de puncte de tranzit ale
transportului acestui drog spre piețele de desfacere din Australia.
Ecstasy -ul consumat de persoanele care frecventează discotecile din Japonia
și Hong -Kong este adus din țări ale Europei Occidentale, după cum o demonstrează
capturile de droguri și arestările celor care tranzitau aceast ă substanță prin China,
Indonezia, Malaysia și Singapore.
Nouă din cele 15 state ale Asiei de Est și Sud -Est sunt membre ale tuturor
tratatelor internaționale privind controlul drogurilor; Laos -ul, Mongolia și
Thailanda nu au aderat la Convenția din 1988, iar Coreea de Nord și Cambodgia nu
au ratificat nici una din convențiile internaționale. Guvernul birmanez a lansat în
1999 un plan pe 15 ani ce vizează eradicarea drogurilor ilicite, colaborând și cu
Thailanda și China, iar între Cambodgia și Thailanda s -a încheiat în iunie 2001 un
acord privind lupta împotriva anumitor activități ilegale, printre care și traficul de
droguri.
Principalele mecanisme ale cooperării multilaterale în domeniul controlului
drogurilor rămân , însă, Asociația Națiunilor din Asia d e Sud -Est (A.S.E.A.N.) și
Memorandumul din 1993 încheiat între țările din bazinul Mekong -ului (Cambodgia,
China, Birmania, Laos, Thailanda și Vietnam) și P.N.U.C.I.D. – Programul
Națiunilor Unite pentru controlul internațional al drogurilor.

2.2. Asia de S ud. „Filiera indiană”
Drogul cel mai consumat în Asia de Sud este cannabisul care, în toate țările
acestei regiuni – cu excepția Bhutan -ului și a Maldivelor -, crește în stare sălbatică
sau este cultivat în mod ilicit. Timp de mulți ani Nepalul a fost o s ursă importantă a
frunzelor și a rezinei de cannabis vândute local sau exportate în India și Europa
Occidentală. Cannabisul crește în mod natural în zonele muntoase din centrul și
vestul Nepalului, unde eradicarea culturilor ilicite este dificilă și costis itoare din
cauza gradului mic de accesibilitate a terenului accidentat, ca și în Bangladesh și Sri
Lanka.
Recentele capturări ale expedierilor de droguri, conținând fiecare câteva tone
de rezină de cannabis provenind din Nepal și având ca destinație o alt ă țară decât
India, îi dovedesc acesteia din urmă vocația de stat de tranzit, poziție dobândită în
urma speculării de către traficanți a imposibilității autorităților de a efectua un
control eficient asupra întinselor frontiere terestre și maritime. Trepta t, India a
devenit și o țară consumatoare de cocaină, utilizată într -un grad mult mai scăzut în
alte state ale Asiei sudice.

17 Administrarea heroinei îmbracă forma injectării în Bangladesh, India și
Nepal și pe cea a fumatului sau inhalării în Maldive și Sri Lanka. Cea mai mare
parte a heroinei care pătrunde clandestin în India și Nepal, adresându -se exportului
în Europa Occidentală și Statele Unite, provine din sudul Asiei de Vest. Orașul
New Delhi și porturile din sudul Indiei au devenit importante puncte d e tranzit
pentru heroina care fie că iese direct din această țară,fie că este transportată pe cale
maritimă spre Sri Lanka și Maldive, pentru a fi trimisă mai departe.
Traficanții folosesc aceleași căi pentru a scoate drogurile din India și pentru a
introd uce aici bancnote false, arme și muniții, explozivi.
Mici cantități de heroină de producție birmaneză sunt introduse în nord –estul
Indiei și în Bangladesh, pentru a fi consumate local, însă drogul menționat este
fabricat și în laboratoarele clandestine din statele indiene care produc opiul conform
legislației în materie.
Distrugerea unor instalații de fabricare ilicită a metaqualon -ului în India a
avut un impact puternic asupra cantităților de droguri ajunse în Africa. Unul dintre
principalele state producă toare – în condiții legale – ale opiului și important
fabricant de produse farmaceutice incluzând în compoziția lor substanțe psihotrope,
India a reușit să elaboreze un sistem eficient de control al comerțului internațional
cu acești compuși; totuși, au ex istat cazuri de deturnare a acestor substanțe în scopul
folosirii lor la obținerea ilicită a drogurilor, un alt fenomen negativ constituindu -l
consumul substanțelor psihotrope în amestec cu stupefiante și alcool.

2.3. Asia Occidentală. „Semiluna de aur”. „Filiera libaneză”
Binecunoscut teritoriu aflat sub stăpânirea traficanților de droguri, ca și
„Triunghiul de aur” , „Semiluna de aur” cuprinde Afganistanul, Iranul și Pakistanul.
Această zonă este marcată de un precar echilibru geopolitic, de sărăcirea to t
mai pregnantă a unei populații seminomade care își câștigă existența prin
contrabanda cu stupefiante și de dificultatea realizării unui control sever asupra
ținuturilor muntoase, greu accesibile, împânzite de grupări criminale înarmate.
Instaurarea regim ului Ayatollah în Iran, războiul declanșat în 1979 între
URSS și Afganistan, unificarea în 1989 în Afganistan a organizațiilor paramilitare
în cadrul Partidului Unității Islamice, crearea în 1994 a grupării talibanilor –studenți
teologi de etnie paștună – și recentele operațiuni de reprimare a teroriștilor vinovați
de săvârșirea, sub conducerea lui Ossama Bin Laden, a atentatului din 11
septembrie 2001 din SUA, evenimente ce au determinat instabilitatea politică și
militară în zonă, precum și fenomenul cor upției generalizate au contribuit la
menținerea și proliferarea flagelului stupefiantelor în „Semiluna de aur”, unde

18 contrabanda cu opiacee este tot mai bine organizată, mai rentabilă și mai
generatoare de violență. Surprinzător însă, talibanii au interzi s în iulie 2000
cultivarea macului opiaceu, ducând la eradicarea plantațiilor din zonele aflate sub
controlul lor și la distrugerea a 25 de laboratoare în care era produsă clandestin
heroina, ai cărei precursori pătrund în Afganistan prin punctele de tranz it din Asia
Centrală. Totodată, măsurile luate de talibani au determinat scăderea cantităților de
opiacee exportate în Iran și Pakistan și a purității heroinei, dar aceasta doar pentru
un an, deoarece din septembrie 2001 se fac resimțite anumite tendințe î n sens
invers.
O mare parte a opiaceelor produse în Asia de Vest se adresează desfacerii pe
piețele ilicite din Europa, Africa, Extremul Orient și Asia de Sud, fără a neglija,
însă, cantitățile necesare consumului local, după cum o arată și numărul tot mai
mare al toxicomanilor din Pakistan și Iran.
Cannabisul continuă să fie cel mai frecvent consumat drog în Asia
occidentală, fiind cultivat ilicit pe vaste suprafețe din Afganistan și Kazahstan și,
într-o mai mică măsură, în Pakistan. Rezina de cannabis es te traficată spre Europa
și unele țări din Asia de Vest.
Iranul și Pakistanul au început să se confrunte în ultimii ani cu problema
pieței paralele a preparatelor farmaceutice vândute clandestin și a consumului de
benzodiazepine în asociere cu opiul și her oina.
Peste 50% din heroina capturată în SUA și 75% din totalul heroinei de pe
piața occidentală se produc ilicit în Orientul Mijlociu și Apropiat.
Macul și cannabisul se cultivă în aproape toate țările Asiei de Vest; în Liban
se presupune că aceste planta ții au fost eradicate din 1990.
Redutabilă și dificil de stopat în această parte a lumii este „filiera libaneză”,
ce înglobează Valea Bekaa, fâșie de teren lungă de 100 de mile și lată de 10 mile,
situată între Siria și centrul Libanului și izolată de restul lumii de munți acoperiți de
zăpadă. Se apreciază că profitul realizat în această zonă din comerțul ilicit cu
droguri se ridică la aproximativ 50% din veniturile întregii economii libaneze.
Producția anuală de hașiș se cifra, la jumătatea anilor `80, la 4000 de tone. Uleiul
de cannab is aduce un profit de 10 ori mai mare decât hașișul solid dar, din cauza
mirosului său puternic, nu poate fi transportat la distanțe mari, fiind ușor de
depistat. Cantitățile de ordinul tonelor de hașiș traficat ilicit spre Europa
Occidentală impun tran zitarea porturilor mari. Traseul marihuanei este, de obicei,
următorul : Beirut sau Tripoli – Cipru – Europa de Vest; documentele de transport
sunt schimbate cu altele false în Cipru, determinând pătrunderea neproblematică a
drogurilor în porturile europe ne.

19 Turcia, Israelul și Libanul au un mare număr de consumatori de cocaină,
importată în Valea Bekaa din America de Sud, sub forma cocainei -bază ce va fi
rafinată în laboratoarele clandestine și trimisă apoi în Europa și în țările Golfului
Persic. Astfel, Franța a avut cel mai mult de suferit de pe urma „filierei libaneze” în
care era implicată comunitatea celor peste 150 de mii de libanezi din portul
Marsilia, iar în Arabia Saudită prețul unui gram de cocaină se triplase față de prețul
occidental.
În Iorda nia, Turcia și Siria au fost realizate capturi de stimulente fabricate în
Europa de Sud și Est, marcate cu numele „CAPTAGON”, iar în Israel și Turcia
apar
și comprimatele de ecstasy. În ciuda eforturilor de coordonare regională a luptei
antidrog de la niv elul fiecărui stat vest –asiatic, fenomenul traficului și consumului
ilicit de stupefiante își continuă existența, tinzând să crească în amploare.
Se remarcă, însă, activitatea îndreptată spre controlul și combaterea
drogurilor a unor instituții precum : Co nsiliul de cooperare al statelor arabe din
Golful Persic (CCG); Grupul ‚,Șase plus doi’’ (alcătuit din țări ale CSI –
Comunitatea Statelor Independente –, China, Federația Rusă și SUA); Liga Statelor
Arabe (LAS); „Academia internațională de luptă contra dr ogurilor și a criminalității
organizate”, creată în iunie 2000, în Turcia.

3. Europa
Continentul european, important consumator de droguri la nivel mondial, nu
a reușit să stopeze dezastrul produs de stupefiante nici prin acțiunile guvernelor,
nici prin î ntărirea forțelor de poliție și nici prin cooperarea internațională, după cum
o arată creșterea continuă a numărului consumatorilor, a numărului deceselor
datorate supradozării și a cantităților de droguri capturate.
Se estimează că în Europa sunt 22,1 mil ioane de consumatori de cannabis,
2,3 milioane de cocainomani, 1,51 milioane de heroinomani, 2,7 milioane de
consumatori de opiacee (altele decât heroina), 4,1 milioane de de consumatori de
amfetamină și 2,6 milioane de persoane care practică abuzul de ecs tasy.
Cannabisul este drogul ale cărui consum și trafic sunt cele mai răspândite în
Europa. O mare parte a acestui stupefiant se cultivă local sub acoperire, fenomen
favorizat de vânzarea liberă a semințelor de cannabis în magazine specializate sau
prin in termediul internet -ului. Albania este una din principalele surse de frunze de
cannabis. Politica adoptată de Olanda în anii 1970, de tolerare a vânzării și a
consumului produselor pe bază de cannabis în „coffee –shops”, a devenit mai
restrictivă în ultimii ani, așa cum o dovedesc înăsprirea sancțiunilor aplicabile

20 cultivării plantei respective și scăderea numărului „cafenelelor”, dar este
incompatibilă cu tratatele internaționale în materie; nici legile din Luxemburg și
Portugalia – intrate în vigoare în 2 001 și vizând nepedepsirea penală, ci
sancționarea administrativă a faptelor de consum și deținere de droguri în vederea
consumului personal – nu se conformează obiectivelor fixate de Adunarea Generală
a ONU, la cea de a XX -a sa sesiune extraordinară, în ceea ce privește reducerea
abuzului de droguri din prezent și până în 2008; la fel, legile Spaniei și Italiei.
Din ce în ce mai multe opiacee provenind din Asia sunt oferite pe piața
europeană, apărând chiar locuri publice pentru consumul drogurilor. Major itatea
țărilor Europei Centrale și de Est, care serveau ca puncte de tranzit, se confruntă
astăzi cu problemele grave ale abuzului de heroină și ale creșterii numărului
cazurilor de infectare cu HIV și virusul hepatitei C în rândurile toxicomanilor care
își injectează drogurile. Culturi de mac opiaceu au fost descoperite în Albania,
pentru prima dată în 2001 , și în alte țări ale Europei Centrale și de Est, dar la o
scară mult mai mică. La începutul anilor 90, majoritatea toxicomanilor din țările
membre al e CSI consumau substanțe fabricate artizanal pornind de la paiele de mac
(„compot” sau „heroină lichidă”), trecând apoi, ca și toxicomanii din Republicile
Baltice, la droguri mai puternice, în special la heroină, care devenise mai ușor de
procurat, după cu m o atestă capturile mari de „zăpadă” provenind din Afganistan,
realizate în Federația Rusă, unde doar în perioada 1989 -1990 vameșii au confiscat
peste 10 tone de droguri.
Italia deține primul loc în rândul statelor vest –europene în ceea ce privește
număru l heroinomanilor, estimat în această țară la 500 de mii de persoane, în
majoritate tineri; principalul vinovat de actuala stare de fapt este Mafia siciliană
(mult mai periculoasă decât vechea „Cosa Nostra”, care avea reguli stricte,
interzicând activități de genul prostituției sau narcoticelor) ce a profitat de
dezmembrarea rețelei de traficanți „filiera franceză”. Colaborarea inițială a acestor
două organizații infracționale consta în recrutarea traficanților mărunți din Marsilia,
care cumpărau morfină din Turcia și o transportau prin Grecia și Iugoslavia în
Italia, unde era transformată în heroină ce urma a fi distribuită pe piețele europeană
și americană.
Acțiunea comună a autorităților italiene, franceze și americane a condus la
destrămarea acestei rețe le. De fapt, prima „filieră franceză” apăruse în anii `70 și
trafica opiul din Turcia prin Marsilia – unde era transformat în heroină –, pe cale
maritimă până în SUA, sub patronajul „Uniunii Corsicane”. Intinerariul cel mai
frecvent folosit pentru introduc erea heroinei în Europa este „ruta balcanică” Turcia
– Bulgaria – România – Serbia – Bosnia –Herțegovina – Croația – state ale Europei

21 Occidentale, traseu ce nu este decât o prelungire a „rutei afro –asiatice” Egipt – Irak
– Iran – Turcia. „Ruta balcanică” servește și traficului de cannabis, cocaină și
stupefiante sintetice.
În toate cele 15 state membre ale Uniunii Europene, peste 300 de mii de
heroinomani urmează un tratament cu droguri de substituție, prescris de medici,
centre curative și centre de distr ibuție a metadonei.
Cea mai mare parte a cocainei ce pătrunde în Europa trece prin țările de
tranzit situate în America de Sud și zona Caraibelor. Principalele puncte de intrare
în Europa a transporturilor de cocaină sunt Spania, Olanda și Portugalia.
Organizațiile traficanților folosesc și statele central – și est –europene pentru a trimite
cocaina în Europa Occidentală, dar consumul acestui drog este limitat din cauza
prețului relativ ridicat, deși Europa reprezintă a doua piață ilicită de pe mapamond
pentru cocaină, după America de Nord.Europa este o importantă sursă de
stupefiante sintetice, destinate consumului local – în special de către tineri – sau
exportului. În ultimii ani au fost realizate capturi importante de ecstasy în Franța,
Marea Britanie și Germania, consumul acestei substanțe crescând considerabil și în
România, Bulgaria, Republica Cehă, Ucraina, Federația Rusă și Estonia.
Majoritatea comprimatelor de ecstasy exportate în lume sunt fabricate ilicit în
Europa Occidentală.Amfetamina este prod usă mai ales în Olanda, laboratoare
clandestine funcționând însă și în Europa de Est, spre exemplu în Polonia.

1.4.3 Efectele nefaste ale drogurilor
a) Efecte ale consumului de opium
Dependența pe care o produce consumatorului nu este rapidă și intensă, totuși
consumul unor mari cantități de alcool împreună cu opium poate provoca comă și
moartea.
Efecte asupra aparatului respirator
Micșorarea frecvenței respirației și a cantității de aer inspirat, cauzează
oxigenarea redusă a organismului; consumul regulat de opium favorizează apariția
unor congestii pulmonare, a astmului sau emfizemului pulmonar.
Efecte asupra SNC
Inițial se produce o stare de euforie și o senzație de beție intensă, c are se
transformă repede într -o toropeală a simțurilor; scade coordonarea musculară și
acuitatea senzorială; are loc o depresie generalizată a reflexelor, inclusiv a celor
medulare, datorită diminuării răspunsului hipotalamic, o expresie a acestui fapt est e
contractarea pupilei.
Efecte asupra aparatului digestiv

22 Se produce o relaxare a mușchilor stomacului și intestinului, scade secreția
digestivă și crește presiunea din căile biliare; se atenuează activitatea intestinului, a
mișcărilor sale și de aceea op iumul a fost folosit în tratamentul diareei, deoarece
produce o constipație severă.
Efecte asupra aparatului genito -urinar
Se produce o creștere a forței de contracție a vezicii, ceea ce se manifestă
printr -o descreștere a fluxului urinar; scade producți a de hormoni masculini
(testosteronul); la femei, consumul produce o inhibiție a procesului de ovulație
b) Efecte ale consumului de morfină
Morfina este un drog care creează repede toleranță, ceea ce face necesară
creșterea dozei, euforia și diminuarea durerii pe care le provoacă la început drogul
sunt înlocuite de nevoia continuă de a -l consuma. Morfina provoacă o toleranță
încrucișată, adică orice persoană care tolerează un anume opiaceu va tolera în
aceiași măsură un alt compus din aceiași clasă. Deoarece morfina induce o stare
depresivă asupra centrului respirator face ca atunci când este administrată în doze
mari, să poată încetini frecven ța respiratorie până la un asemenea punct încât să
producă moartea. Efectul miotic al morfinei este atât de evident încât se spune că
pupilele devin „cât gămălia acului”.
c) Efecte ale consumului de heroină
Heroina produce dependență mai repede decât morfina indiferent de modul
de administrare, inhibă apetitul și facilitează deshidratarea organismului,
consumatorul pierzându -și obiceiurile alimentare, ceea ce favorizează dezvoltarea
bolilor datorită scăderii imunității organismului. Dependența este at ât de puternică,
încât la puține ore după ultima doză se instalează sindromul de abstinență (sevrajul).
Simptomele cele mai uzuale sunt: neliniște generală, agitare, transpirație,
micșorarea pupilelor, tremurături și spasme, dureri musculare și osoase. Sin dromul
de abstinență, sevrajul, variază în funcție de consumator și gradul său de
dependență.
d) Efecte ale consumului de barbiturice și tranchilizante
Barbituricele și tranchilizantele produc o dependență foarte mare. Dacă se
întrerupe brusc administrar ea acestor substanțe, apare sindromul de abstinență
caracterizat prin anxietate generală, dureri de cap, insomnie, alterări ale ritmului
cardiac, tremurături, halucinații, confuzie mentală.
După o perioadă îndelungată de consum de barbiturice și/sau tranch ilizante
efectele pot fi și mai dăunătoare.
Tulburări psihice – somnolență, alterări ale memoriei, dificultăți de concentrare,
irascibilitate, confuzie și deteriorare intelectuală.

23 Tulburări neurologice – vertij, perturbări ale sistemului nervos, letarg ii, dificultate
în articularea cuvintelor
Tulburări gastrointestinale – anorexie, iritarea mucoasei stomacale, iritabilitate
intestinală.
e) Efecte ale consumului de amfetamine
Amfetaminele acționează asupra SNC și au efecte care provoacă euforie; o
intoxicație ușoară poate avea efectele unei beții: chef de vorbă, lipsă de coordonare,
insomnie, gura uscată; o intoxicație gravă poate altera ritmul cardiac așa de mult
încât poate s urveni moartea.
Amfetaminele prezintă următoarele interacțiuni:
 efectul lor crește dacă este ingerat
 întârzie absorbția barbituricelor, atunci când sunt luate împreună
În funcție de doza consumată amfetaminele pot avea următoarele efecte:
La doze mici : eu forie, înlăturarea somnului și scăderea apetitului,
îmbunătățirea aparentă a stării fizice și intelectuale, creșterea ritmului respirator și
dilatarea bronșică, gura uscată, diaree și/sau constipație, creșterea tensiunii arteriale
și a temperaturii corpora le, scade producerea de urină.
La doze mari sau administrate în mod continuu : iritabilitate și paranoia,
halucinații și delir, depresii (stop) respirator, aritmii cardiace și leziuni la nivelul
inimii, inhibarea ejaculării, convulsii, comă, moartea.
Consu mul frecvent de amfetamine mai poate produce depresie reactivă și
psihoză amfetaminică .
Depresia reactivă poate apărea după ce s -a întrerupt administrarea drogului
după un consum prelungit. În primele zile poate lua aspecte deosebit de grave când
consum atorul suferă crize depresive care îl pot duce la sinucidere.
Psihoza amfetaminică poate apărea la persoane perfect normale,
independent de faptul că sunt consumatoare obișnuite de amfetamine sau persoane
cu antecedente psihiatrice. Acestui tip de psihoză în mod obișnuit îi precede un
episod paranoid caracterizat prin agitație, iritație și o creștere a percepției senzoriale
cu halucinații vizuale în special.
f) Efecte ale consumului de cocaină
Efectele produse de consumul de cocaină și derivatele sale depind de tipul de
substanță consumat și de puritatea acesteia.
 fumatul crack -ului poate provoacă atac de cord sau stop respirator.
 amestecul de cocaină și heroină (speedball) este foarte periculos.
Efecte fizice generale care afectează consumatorii de cocaină: midriază sau
dilatarea anormală a pupilelor cu imobilizarea irisului, gura uscată, transpirații

24 abundente și creșterea temperaturii corporale, spasme musculare și tremurat,
tulburarea ritmului cardiac: tahicardie, aritmie, hipertensiune arterială, carență de
vitamine și scăderea apetitului, perforarea septului nazal ca urmare a prizării
cocainei, depresie și crize de anxietate, iritabilitate generală.
Cocaina prezintă o psihopatologie specială care se manifestă prin trei tipuri de
tulburări asupra consumatorilor:
 Depresie reactivă care apare atunci când se întrerupe administrarea drogului la
un consumator obișnuit, depresie care poate dura mai multe săptămâni și poate
duce la sinucidere.
 Psihoza cocainică se poate produce în mod spontan la persoane normale, fără să
fie în mod necesar, consumatori cronici. Se caracterizează prin halucinații
auditive (strigăte, insulte) și vizuale (dedublare polidimensională a obiectelor)
care pot provoca stări de agresivitate extremă.
 Sindromul lui Mangan sau microzoopsia care este un episod halucinant tactil,
aproape specific cocainei, momentul în care, consumatorul simte pe pielea
corpului și pe mâini animale, insecte (furnici, păduchi). Halucinația este atât de
reală, încât cel care o are, încearcă să scape de aceasta prin orice mijloace.

1.5 Toleranta, dependenta si sevraj
În consumul de droguri, trecerea de la statutul de consumator ocazional la cel
de dependent se face treptat, foarte fin, încât consumatorul pierde controlul asupra
situației în care se află, iar substanța pune stăpânire pe el. Trecerea de la consum
ocazional la dependență urmărește câteva faze: consumul ocazional, consumul
experimental, abuzul, toleranță, dependență, sevraj.
Consumul ocazio nal – degustătorii la care consumul de droguri poate fi
oricând întrerupt. În această fază consumatorul deține controlul.
Consumul experimental – degustătorii devin foarte repede experimentatori;
aceștia fac experiențe pe propriul organism privind acțiunea diverselor droguri, din
rândul lor vor proveni cei care vor abuza de droguri periodic sau continuu.
Abuzul de droguri – utilizare excesivă, c ontinuă sau sporadică,
incompatibilă sau în relație cu practica medicală, a unui drog (Organizația Mondială
a Sănătăți). Mai de vreme sau mai târziu vor trece la substanțe tot mai puternice, de
la fumare la prizare și cel mai periculos, la injectare, de la droguri ușoare (cu risc
scăzut de dependență) la droguri tari (cu risc foarte mare de dependență), de multe
ori luate în combinație cu alcoolul ( Baciewicz, 2002).
Toleranța , „apare ca urmare a administrării repetate a unei substanțe și
constă în dispari ția treptată a efectelor acestei substanțe asupra organismului,

25 astfel încât pentru a obține efectul inițial al substanței se impune creșterea
progresivă a dozei ” (Sanchez și Rodriguez -Garcia, 2000, p. 157). Aceasta situație
se înrăutățește când drogul est e folosit în doze mari și pentru perioade lungi de timp
(săptămâni sau luni), și poate duce și la o utilizare mai frecventă (dependență).
Dependența , „stare fizică și/sau psihică ce rezultă din interacțiunea unui
organism viu cu o substanță psihotropă, ca racterizată prin modificări de
comportament sau reacții, însoțite de nevoia de a lua această substanță în mod
continuu sau periodic, pentru a -i resimți efectele psihice și uneori pentru a înlătura
suferința ” (Sanchez și Rodriguez -Garcia, 2000, p. 155). Exi stă două tipuri de
dependență: dependență psihică de o substanță și dependență fizică de o substanță.
Dependența psihică se caracteriză prin nevoia de a consuma un drog pentru
a trăi efectele drogului asupra psihicului. Drogul produce o stare emoțională
euforică, iar o persoană dependentă în scurt timp va crede că drogul este necesar
pentru a fi în formă bună în toate activitățile cotidiene, iar obișnuința poate deveni
atât de mare încât acesta va simții o nevoie obsedantă pentru drogul respectiv
(Romila, 2003).
Dependența fizică este o formă de dependență, care apare când corpul
devine obișnuit cu drogul și cere doze tot mai mari pentru a obține efectul
farmacologic. Dependentul poate pierde foarte mult timp pentru a obține substanța,
a o consuma, ori pe ntru a se recupera din efectele ei (Romila, 2003). Dependența
este o nevoie severă pentru substanță ce interacționează cu abilitatea persoanei de a
funcționa normal, practic în această fază substanța a pus stăpânire pe toată existența
individului. Diagnost icul de dependență de o substanță poate fi aplicat la toate
clasele de substanțe cu excepția cafeinei ( Warren, 2000 ).
În momentul în care administrarea drogului este întreruptă brusc, după
perioade lungi de consum, apare sevrajul, care se manifestă prin grețuri, cefalee,
neliniște transpirații, insomnii. Severitatea sevrajului depinzând de drogul
consumat. Sevrajul la heroinomani este cel mai intens resimțit, iar dependentul
dezvoltă un comportament antisocial (cu tot ce implică termenul) pentru a obține
doza necesară. Totuși trebuie făcută diferența între „toxicomanul înrăit”, care
devine obsedat de produsul în sine și de achiziționarea unei doze, practic la acesta
toate activitățile cotidiene se învârt în jurul procurării și consumării substanței, și
„consumatorul de ocazie”, de tip recreativ pentru care nu se pune problema de
aprovizionare, ocaziile fiind foarte rare.
Tratamentul dependenților necesită eforturi uriașe atât din partea
dependentului, a familiei acestuia cât și din partea personalului spec ializat, deoarece
primele 12 luni, după perioada de dependență sunt critice datorită riscului de

26 recădere foarte mare (Romila, 2003). Practic, dacă dependența fizică trece,
dependența psihică va rămâne pentru totdeauna, iar riscul unei recăderi este foarte
mare.

27
CAPITOLUL II

TRAFICUL DE DROGURI

2.1. Considerații generale
Mai răspândit decât molimele Evului Mediu, traficul de droguri constituie un
pericol grav la adresa umanității, cu repercusiuni dramatice în plan economic și
social. Câștigurile fabuloase îi fac pe traficanți să -și asume orice risc pentru a
introduce drogurile pe piața ilicită. Nici multitudinea de tratate internaționale – la
care au aderat majoritatea statelor lumii – nu a dus, din păcate la eradicarea acestui
“cancer” al lumii contemporane.
Admițând că amploarea fenomenului depășește sfera preocupărilor medicale
și pe cele ale forțelor de ordine și constituie o amenințare la adresa ordinii
economice și sociale a lumii, depășind frontierele naționale, este unan im acceptată
ideea potrivit căreia este anacronică distincția între țările producătoare și cele de
tranzit sau consumatoare. Lupta este a tuturor și realitatea demonstrează progresele
obținute sunt situate în zonele în care factorii implicați au avut în ve dere toate
aspectele problemei: abuz, aprovizionare, producție, trafic și tratament.
Nici o țară nu este la adăpost de consecințele devastatoare ale abuzului și
traficului ilicit de droguri. Creșterea criminalității, violenței și corupției, epuizarea
resur selor care ar putea fi utilizare pentru dezvoltarea economică și socială,
distrugerea indivizilor și chiar a colectivităților duc în final la subminarea
economiilor naționale.

2.2. Drogurile și organizațiile criminale
Crima organizată și traficul de drogu ri au statutul de amenințări la adresa securității naționale, pârghia
financiară a acestor fenomene facilitând ascensiunea la puterea politică. Crima organizată este o afacere
transnațională de miliarde de dolari, determinând scăderea produsului național b rut în toate cele 186
națiuni ale comunității internaționale și desfășurând o gamă surprinzătoare de posibilități de comunicare,
transport, mijloace financiare și de protecție.
Sumele enorme obținute în urma vânzării stupefiantelor, atât en gros, cât și
en-detail, au făcut din traficul de produse și substanțe stupefiante una dintre
activitățile criminale cele mai utilizate.
Producția și traficul de droguri reprezintă una din formele cele mai active de
manifestare ale crimei organizate transnaționale. Profit urile realizate din această
activitate ilicită, care devansează cu mult unele afaceri legale, au făcut ca, pe lângă

28 organizațiile mafiote tradiționale, să apară zeci și sute de grupări și bande criminale
care pun în prim planul preocupărilor lor producția și traficul de droguri.
În unele țări, această activitate se desfășoară sub privirile îngăduitoare ale
conducătorilor care aprobă în mod tacit preocupările de acest gen ale bandelor
criminale autohtone.
Organizațiile criminale cu astfel de preocupări își p ermit să dețină în posesie
mii de hectare de pământ arabil pentru cultivarea de plante opiacee, mii de angajați
pentru procesul de fabricare a drogurilor, adevărate armate pentru asigurarea
protecției, specialiști în domeniul chimiei, informaticii, economi co-financiar,
mijloace de transport de toate categoriile, inclusiv mini submarine.
Câștigurile fabuloase ce se realizează ca urmare a traficului de droguri au
determinat organizațiile criminale să declanșeze o adevărată ofensivă, la nivel
mondial, pentru d eschiderea și acapararea de noi piețe de desfacere a acestor
“produse” . Metoda transporturilor de droguri ingerate de curieri sau ascunse pe
corp ori în bagajele de mână, de ordinul sutelor de grame, nu mai este de actualitate,
în prezent fiind folosite mi jloace de transport de mare tonaj în care sunt camuflate
zeci și sute de tone de astfel de substanțe.
Legătura dintre mafie și organizațiile teroriste devine din ce în ce mai
puternică. Astfel a fost posibil ca bande de hoți din Estonia să livreze arme
organizației irlandeze IRA, ca piața columbiană a drogurilor să lucreze mână în
mână cu grupări de gherilă, la fel ca în Peru, unde gruparea teroristă “Calea
Luminoasă” controlează de asemenea producția și transportul de stupefiante.
În Bulgaria, potrivit uno r surse oficiale, traficanții – “baronii drogurilor” – se
pregătesc pentru “privatizarea” întreprinderilor. Demersul lor vizează, pe de o parte,
impulsionarea traficului de droguri și “spălarea banilor”, iar pe de altă parte,
instalarea mai fermă pe piața stupefiantelor din Bulgaria.
Influența organizațiilor criminale asupra stabilității politice, economice și
sociale este simțită mai ales în fosta Uniune Sovietică, unde autoritatea serviciilor
de apărare a legii este restrânsă și tranzitul acestora este st imulat de controlul
granițelor, care este insuficient sau chiar lipsește. Aceasta creează probleme și în
țările din estul și centrul Europei, unde situația nu este suficient îmbunătățită, în
special în țările Baltice.
Grupuri de comercianți de droguri au s tabilit contracte mutuale cu cetățeni
din fosta Uniune Sovietică, care s -au stabilit în Austria, Ungaria, Germania, Cipru,
Republica Cehă și alte țări. Expansiunea privatizării proprietății statului și creșterea
numărului companiilor private, comerciale de asigurare, de vânzări imobiliare și
slabul control asupra lor creează posibilități ample pentru spălarea banilor.

29

2.3. “Geografia” traficului de droguri
“Triunghiul de Aur”
Geografic zona este situată la nordul frontierei dintre Thailanda, Birmania și
Laos. Acest teritoriu vast este aproape inaccesibil, fiind lipsit de drumuri și mijloace
de comunicație.
Drumul opiului din Triunghiul de Aur este nelimitat. O parte pleacă spre
Hong Kong și Bangkok, de cele mai multe ori, în miile de camioane care transp ortă
legume și fructe. O altă parte este transportată din Thailanda în Birmania, spre
țărmul vestic, de unde este încărcată în vase pirat și transportată în sud, spre
frontiera dintre Thailanda și Malaysia. Aici, opiul este transformat în heroină și
trimis la Kuala Lumpur. Există dovezi care atestă și implicarea agenției de
informații americane – C.I.A., precum și a membrilor regimurilor țărilor din zonă.
Potrivit surselor, C.I.A. a asigurat transportul opiului din Thailanda și Birmania cu
avioanele compani ei Air America – proprietatea sa – către laboratoarele din Hong
Kong.
Filiera libaneză și Turcia
Turcia este semnalată mai ales ca țară de tranzit, dar cetățenii săi sunt întâlniți
pretutindeni în rețelele de traficanți, intermediari. Punctul de pornire al așa
numitului “Coridor balcanic “ ce străbate Bulgaria, România, Ungaria și Cehia, este
situat în Asia de Sud -Est și Orientul Mijlociu, traversând Iranul și Turcia.
Turcia a devenit în ultimul timp “cărăușul“ Europei, autovehiculele sale
brăzdând Europa î n lung și -n lat.
În această parte a lumii, redutabilă și greu de stopat este filiera libaneză.
Cunoscuta Vale Bekaa, despărțită de restul lumii de munți acoperiți cu zăpadă este
o fâșie de teren, lungă de 100 mile și largă de 10 mile, între Siria și centru l
Libanului. Profiturile obținute din comerțul ilicit cu droguri se ridică la aproximativ
50% din veniturile realizate în întreaga economie libaneză.
În valea Bekaa, traficul de droguri este o afacere de familie, din acest punct
de vedere asemănându -se cu traficanții sicilieni.

30 Ca urmare a traficului de droguri fiecare familie de țărani din Valea Bekaa
posedă rachete, mitraliere grele, puști și lansatoare de rachete, putându -se afirma că
fiecare sat dispune de propria sa armată.
Pentru transportul hașișului spre lumea occidentală este nevoie de porturi
mari, cantitățile încărcate fiind de ordinul tonelor. Uneori, acesta este transportat în
containere închise.
Drumul “morții albe” este, de regulă, următorul: Beirut sau Tripoli – Cipru –
Europa Occidentală. O dată marfa ajunsă în Cipru, sunt schimbate documentele de
transport cu altele false, astfel încât la Londra, Marsilia ori Rotterdam, vameșii se
vor afla în fața unui container sigilat , încărcat, conform “actelor”, cu măsline
grecești sau brânză cipriotă. După îndeplinirea formalităților vamale și perceperea
taxelor pe “brânză” ori “măsline”, containerul cu hașiș va ajunge într -un depozit
părăsit, închiriat de o companie fictivă.
Dintre țările europene, Franța a avut cel mai mult de suferit de pe urma
filierei libaneze.
În portul Marsilia există o comunitate de peste 15000 (în 1998) de libanezi și
prin acest punct se derulează o mare parte din drogurile provenite din Valea Bekaa.
Filiera latină și mexicană
Columbia a intrat în circuitul internațional al dr ogurilor începând cu 1972.
Fenomenul marimberos – de la marimba, denumirea locală a marijuanei – s-a extins
ca o pecingine. Relativ repede, acest fenomen avea să fie înlocuit cu altul, mai dur
și mai periculos, este vorba de cocaină, originea traficului cu acest drog fiind
Bolivia și Peru.
Pe teritoriul Columbiei acționează numeroase bande de traficanți, organizați
în carteluri , din rândul cărora, se distinge prin violența și amploarea traficului, așa
numitul Cartel de la Medellin .
Anual 45 de tone de hero ină pornesc din Medellin spre SUA, iar alte 10 tone
iau drumul Europei.
Din filiera latină fac parte și alte țări latino -americane ori situate în America
Centrală și de Nord, cum ar fi: Bolivia, Paraguay, Panama, unele țări din arhipelagul
caraibian, Mexic ul ș.a.
Europa și filierele sale
Întâlnite în cele patru zări ale lumii – rețele, traficanți, droguri – au drept
finalitate a activității lor criminale, aducerea “morții albe” la principalii

31 consumatori: Europa și SUA. În acest context era logic să apară și aici bande de
răufăcători, perfect organizate care să preia drogurile venite de pe alte meleaguri, să
le valorifice și să “spele” enormele sume de bani obținute din acest negoț murdar,
reinvestind profiturile în același soi de afaceri. Aceste rețele nu s-au mulțumit doar
cu rolul de preluare și distribuție a stupefiantelor, ci și -au asumat și
“responsabilitatea” de a produce și prelucra, sporindu -și în felul acesta câștigurile.
În Italia calamitatea comerțului cu droguri poartă amprenta directă a Mafiei ,
profiturile obținute din droguri, făcând -o mai bogată și mai puternică decât oricând.
Apariția Mafiei Siciliene este un exemplu clar al modului cum bandele
criminale au reușit să profite de dezmembrarea rețelei de traficanți, cunoscută sub
numele de filiera franceză. Când la începutul anilor 70 această filieră care aducea
heroina în SUA și -a încheiat activitatea, Mafia din Sicilia a organizat cu o
rapiditate, demnă de o cauză mai bună, laboratoare pentru prelucrarea heroinei pe
insulă, aducând morfină de bază din Liban sau din “Semiluna de Aur”, îndeosebi
din Pakistan, înlocuind fluxul întrerupt dinspre Turcia. Încă din anul 1981 Palermo
își căpătase statutul de centru mondial al heroinei. Mai mult șefii mafiei au început
să strângă legăturile cu traficanț ii din America Latină, transportând cocaină atât în
SUA, cât și în Europa Occidentală. Schema legăturilor infracționale dintre
traficanții francezi și cei din Mafia Siciliană este pe cât de simplă pe atât de eficace.
Mai întâi sunt recrutați traficanții mă runți din lumea interlopă a Marsiliei, apoi
aceștia se deplasează în Turcia – la Istanbul – de unde cumpără morfină. Drumul de
întoarcere e făcut cu automobile, prin Grecia și Iugoslavia, până în Italia. Aici sub
atenta supraveghere a Mafiei, chimiști de o rigine franceză transformă morfina în
heroină, după care e distribuită la consumatorii europeni și americani.
În Franța, după ce a fost desființată, prima filieră și -a continuat activitatea, fie
în cadrul filierei libaneze, a filierei latine, precum și a c elei de -a doua filiere
franceze, așa numita filieră franco -siciliană , constituită din membrii primei filiere,
după ispășirea pedepselor. Membrii “Uniunii Corsicane” s -au implicat masiv în
traficul de droguri din Indochina, iar după alungarea francezilor din fostele colonii,
mulți veterani corsicani, au rămas în fostul Vietnam de Sud, transportând drogurile
din Triunghiul de Aur cu avioane mici, din Thailanda și Birmania spre Hong Kong.
Urmașii lor își continuă activitatea și astăzi.
În Spania drogurile au început să pătrundă odată cu dezvoltarea fantastică a
turismului. În Europa Occidentală ajunge heroină din Iran, Turcia și Liban. Aceste
filiere sunt însă minore, comparativ cu afluxul de stupefiante din America de Sud,
via Spania. Astfel, Spania a devans at Olanda, ca depozit continental al drogurilor.
Situația de neinvidiat a Spaniei se datorează și altor cauze. Pentru traficanți această

32 țară peninsulară oferă 12 porturi mari, pe lângă o mulțime de porturi mai mici,
precum și 20 de aeroporturi internațion ale.
Statele Unite ale Americii
Aproape 50 milioane de consumatori de droguri, din care peste 4 milioane de
cocainomani și un trafic ilicit evaluat la mai mult de 110 miliarde dolari anual.
Noul chip al crimei organizate din America este legat de fenomenu l imigrației.
Activitatea bandelor de origine asiatică îmbină traficul de narcotice cu alte
activități ilicite, cum ar fi folosirea ilegală a mâinii de lucru, prostituție, jocuri de
noroc, extorcare de fonduri ș.a.
În afară de bandele de origine asiatică , recunoscute pentru rafinamentul lor,
pe teritoriul nord -american, se dovedesc deosebit de active și bandele jamaicane.
Acestea denumite potere sau grupuri înarmate au început prin a aduce marijuana
din Jamaica, ulterior ocupându -se cu traficul de cocaină și crack.

2.4. Metode și mijloace folosite de infractori pentru traficare
Metodele și mijloacele folosite de infractori pentru traficarea drogurilor,
destinate pieței ilicite, sunt de o varietate extraordinară, depinzând în principal de
caracterul național ori internațional al traficului, de ingeniozitatea traficanților, de
sursele de aprovizionare ale traficului ilicit, de distanța dintre aceste surse de
alimentare și piața de desfacere a substanțelor stupefiante, de cererea de droguri de
pe piață, de cantitatea de droguri traficată, de eficacitatea acțiunilor organelor și
organismelor naționale și internaționale de prevenire și combatere a traficului ilicit
și de mulți alți factori.
Traficul ilicit internațional este făcut, în exclusivitate, prin contrabandă. Din
cercetarea cazurilor descoperite a rezultat că infracțiunile de contrabandă cu produse
și substanțe stupefiante s -au diversificat sub aspectul formelor de comitere.
Principalele forme în care este săvârșită infracțiunea de contrabandă, în scopul
traficării produselor și substanțelor stupefiante sunt:
 Trecerea peste frontieră a produselor și substanțelor stupefiante prin alte
locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal;
 Trecerea peste frontieră, fără autorizație, cu documente vamale false ori prin
utilizarea unor documente vamale privind alte bunuri prin punctele de control
la graniță.
Istoria luptei împotriva traficanților de droguri a cunoscut cele mai variate
mijloace de transport cu care aceștia au dus “marfa” prețioasă la destina ție: vapoare

33 de linie, vapoare de pescuit ori ambarcațiuni de agrement, aeronave ale liniilor
aeriene regulate, curse charter, avioane cargou, avioane proprietate personală,
autocamioane, autoturisme, elicoptere etc.
Uneori drogurile au fost parașutate pe sol sau pe mare, fiind recuperate
ulterior de către cei cărora le -au fost destinate. Alteori, pachetele cu droguri, au fost
scufundate în mare, în locuri semnalate prin repere vizibile de la suprafață.
Numeroase sunt cazurile de expediere a drogurilor prin folosirea serviciilor poștale.
Ingeniozitatea folosită în ascunderea produselor și substanțelor stupefiante
este nelimitată. Aproape întotdeauna traficanții studiază condițiile economice,
politice, sociale și juridice din zonele de traficare și de cele mai multe ori sunt cu un
pas înaintea autorităților ce au posibilitatea de prevenire și combatere a acestui
fenomen. Pentru traficarea produselor și substanțelor stupefiante, metodele și
mijloacele de ascundere sunt foarte diverse existând numeroase posibi lități pentru
realizarea “transportului” în funcție de mijlocul de transport folosit.
De cele mai multe ori, alegerea unui loc pentru ascunderea stupefiantelor
depinde de cantitatea de substanțe care urmează să fie traficată, de mijlocul de
transport folos it, de exigența controalelor la care trebuie să se supună mijlocul de
transport pe traseul parcurs și de gradul de pregătire și ingeniozitatea traficantului
precum și de alți factori.
În traficul ilicit de produse și substanțe stupefiante, vagoanele de cal e ferată
reprezintă în prezent mijloace de transport foarte des folosite de către traficanții de
droguri datorită unor avantaje certe pe care acestea le prezintă: multiple posibilități
de ascundere și controlul prin sondaj, care se face de către organele v amale la
trecerea frontierei, datorită timpului limitat avut la dispoziție pentru această
activitate.
Una dintre principalele metode de traficare a produselor și substanțelor
stupefiante în cantități relativ mici o reprezintă folosirea, în acest scop, a co rpului
uman. Când drogurile sunt transportate de curieri specializați în astfel de tehnici,
acestea sunt înghițite sau sunt introduse ori aplicate în cavitățile și locurile naturale
ale corpului, ce permit acest lucru: rect, vagin, sub sâni.
Metoda înghiț irii drogurilor – au fost descoperite numeroase cazuri când
drogurile au fost introduse în degetare de cauciuc ori confecționate sub formă de
mici biluțe etanșe, cu o capacitate de până la 5 g sau chiar mai mult, care erau
înghițite de curieri.

34 O altă meto dă de traficare a produselor și substanțelor stupefiante, folosită de
organizațiile de traficanți, prin intermediul curierilor, o reprezintă folosirea unor
infirmități, datorate amputării unui sau unor membre.
În strânsă legătură cu metodele și mijloacele de traficare a stupefiantelor în
corp sau pe corp sunt și metodele de traficare cu ajutorul unor obiecte de
îmbrăcăminte și bagaje de mână.
Pe lângă metodele și mijloacele de traficare a produselor și substanțelor
stupefiante prezentate anterior se mai po t adăuga unele care, deși se pot înscrie în
sfera celor prezentate, rețin totuși atenția fie datorită ingeniozității deosebite, fie
datorită procedeelor complicate de realizare a acestora.
Aceste procedee sunt:
 Țesături impregnate cu droguri;
 Livrările de fructe sau legume: drogurile sunt introduse în fructe cărora li s -a
scos miezul ori în cele imitate din materiale diferite;
 Bagaje impregnate cu droguri;
 Hârtie impregnată cu droguri: LSD -ul este vândut, de obicei, sub formă de foi
de hârtie, impregnate c u drog, pe care sunt imprimate diferite desene, fiecare
reprezentând o doză;
 Cocaină lichidă în sticle.
Experții au căzut de acord asupra faptului că nu se pot estima cu precizie
cantitățile de substanțe chimice esențiale și precursori care sunt utilizate la obținerea
ilicită a drogurilor, întrucât această activitate clandestină își are propriile legalități,
iar una dintre cele mai ferme se referă la apărarea secretului. Aceasta pe de o parte.
Pe de altă parte, în ciuda multiplicării măsurilor cu caracter r epresiv, se remarcă
neobosita strădanie și disponibilitate a traficanților de a intra în posesia acestor
substanțe pentru rafinarea ori sintetizarea drogurilor.
Metodele de deturnare ale substanțelor chimice esențiale și ale precursorilor
sunt:
 Furtul;
 Contrabanda;
 Recondiționarea unor produse în zonele ori porturile libere în care controalele
nu sunt riguroase;
 Reetichetarea și etichetarea frauduloasă;
 Înlocuirea unui produs chimic cu altul sau a unei forme indicate cu alta
neindicată;

35  Cumpărarea de ame stecuri chimice neindicate, din care se pot extrage
substanțe dorite;
 Cumpărarea mai multor cantități mici dintr -un produs, pentru a ocoli criteriul
pragului de control (în lb. engleză “smurfing”);
 Crearea de societăți comerciale, în nume propriu, aparent legale, ori apelarea
la intermediari legali;
 Declararea mincinoasă a mărfurilor în documentele vamale ori comerciale;
 Falsificarea documentelor ori utilizarea de documente false, obținute prin
fraudă ori mită;
 Constrângerea ori coruperea oamenilor de aface ri onorabili sau a
funcționarilor;
 Crearea unei piste încâlcite de documente și apelarea la itinerarii de transport
complicate, între punctele de origine și destinație, precum și crearea
artificială de tranzacții multiple și complexe;
 Schimbarea proprietar ului mărfii, imediat după expedierea acesteia (exporturi
flatante);
 Realizarea de tranzacții comerciale cu banii în numerar.
Din analiza metodelor utilizate cel mai des de traficanți pentru a intra în
posesia produselor chimice, fie licit, prin achiziționa rea lor de pe piața obișnuită, fie
în mod ilegal, prin deturnarea acestora de la destinația lor legitimă rezultă faptul că
ei apelează uneori la falsificarea etichetelor aplicate pe ambalaje ori la crearea de
societăți sub nume de împrumut. Dacă atitudinea autorităților este pasivă, și drept
urmare controalele nu sunt eficiente ori lipsesc, se pot obține importante cantități de
produse și substanțe chimice, în mod legal, direct de la producători ori din comerț.

2.5. Traficul de droguri în România
Din nef ericire, tentaculele acestui monstruos flagel s -au extins și asupra
Europei de Est, simptome îngrijorătoare începând să apară și în România. Dacă
înainte de 1989, cu câteva cazuri descoperite anual, țara noastră avea doar statutul
de țară de tranzit, în u ltima perioadă – pe lângă amplificarea tranzitului – ea a
devenit atât bază de depozitare, cât și consumatoare de droguri. Rețelele de
traficanți au cunoscut o mare diversificare, atrăgând în activități ilicite tot mai mult
și elemente autohtone.
Bande criminale, foarte bine organizate, din Europa de Est, joacă un rol tot
mai mare în traficul cu droguri puternice, precum cocaina și heroina, în U.E.
Importanța crescândă a unor noi grupuri din Europa Centrală și de Est este

36 perceptibilă în aproape to ate statele membre. Grupuri din Polonia, Rusia, România,
Ungaria sunt tot mai implicate în punerea în circulație a drogurilor. Polonia,
România, Rusia și Republica Cehă sunt din ce în ce mai mult puncte de tranzit
pentru cocaina transportată din state lati no-americane, precum Columbia și Bolivia.
În urma evenimentelor din decembrie 1989, care printre altele au facilitat
deschiderea totală a frontierei de stat, România, datorită poziției sale geografice și a
conflictelor militare din fosta Iugoslavie, a dev enit un segment important al Rutei
Balcanice de traficare a drogurilor cu precădere pe varianta nordică a acesteia,
respectiv Iran, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania,
Olanda și chiar mai departe.
România a devenit un important punct de stocare a drogurilor, în așteptarea
unor trasee sigure către piețele europene și americane. Există trei căi de tranzit către
Europa, care trec prin țara noastră:
 prin est, din Azerbadjan, Rusia, Moldova;
 prin navele care vin în portul Constanța;
 traseul Turcia, Bulgaria, sudul României;
Analiza fenomenului din zonă arată că țara noastră este situată pe trei din cele
cinci rute balcanice de traficare a drogurilor, dinspre Orientul Apropiat și Mijlociu
către zona de Vest a Europei. Această constatar e demonstrează cât se poate de
limpede că principalele cantități de stupefiante sunt traficate pe aceste rute care
includ și România.
Din ultimele studii, rezultă că mecanismele internaționale de aplicare a legii
au constatat tendința de schimbare a acest ora și orientarea rețelelor de traficanți
către Nordul Mării Negre, către țări apropiate de Rusia, cum sunt Uzbechistanul,
Tadjikistanul și Afganistanul, iar de aici spre Vest, via Ucraina și Polonia. de fapt,
este o mișcare strategică a traficanților, car e nu aleg rute neapărat scurte, ci pe cele
foarte sigure. România se află în atenția traficanților prin poziția sa geografică.
Amplasarea geografică a țării noastre, la intersecția principalelor căi de
comunicație ce leagă Orientul Apropriat de Europa Occ identală, la care se adaugă
intensificarea schimburilor comerciale, turistice, culturale etc., numărul mare de
cetățeni străini – aflați la studii sau în scop de afaceri – constituie condiții
favorizatoare ale traficului ilicit și consumului de stupefiante și toxice în spațiul
românesc.
Deschiderea granițelor a însemnat o creștere importantă a numărului de
persoane, mijloace de transport, mărfuri și servicii ce intră și ies din România.
Această situație a fost și este speculată de către traficanți, care fo losesc România ca
pe un important cap de pod, ce face legătura dintre Orient și Occident.

37 Pentru transportul drogurilor, s -au creat două rute. Către România, drogurile
sintetice vin din Olanda, în primă fază, apoi dinspre Ucraina. Cocaina nu este un
drog căutat la noi, din cauza prețului de cumpărare foarte ridicat. Există însă și aici
două rute, care vin, în special, dinspre țările cu producție tradițională de cocaină,
cum sunt Columbia și Venezuela, ajung în Spania, iar de aici în România, via Italia.
În ultimii ani se constată o intensificare a activităților criminale din America
de Sud și din alte zone ale lumii, prin diversificarea metodelor de introducere a
drogurilor în țara noastră – cu destinația Europa de Vest – activități la care, alături de
români, participă traficanți din Columbia, Statele Unite ale Americii, Europa, Asia
și Africa.
România prezintă un interes din ce în ce mai mare pentru rețelele de traficare
a hașișului din Africa – Nigeria și Uganda – și a cocainei din America de Sud –
Columbia și Venezuela – spre Europa Occidentală, mai ales Germania, Olanda,
Belgia, Austria, Italia, Spania.
Flagelul drogurilor reprezintă unul dintre fenomenele cele mai complexe, mai
profunde și tragice ale lumii contemporane.
Dacă până în 1989 noțiunea de drog era foarte vagă pentru majoritatea
românilor, ulterior situația s -a modificat, România devenind, la început, o țară de
tranzit și depozitare și, mai apoi, chiar o țară de consum al substanțelor stupefiante,
în drumul lor din Orient spre Occident.
Evoluția traficului și consumului de droguri, precum și volumul capturilor
realizate în ultimii ani ne îndreptățesc să concluzionăm că România este pe cale a
deveni o nouă "piață de desfacere" în peisajul țărilor europene cunoscute ca mari
"consumatoare" de droguri, cum sunt: Germania, Olanda, Spania, Italia, Franța și
Marea Britanie.
Datele statistice ilustrează o amploare fără precedent a fenomenului
menționat, a faptului că, comercializarea drogurilor pe teritoriul României
înregistrează valori din ce în ce mai ridicate.
Din păcate, astăzi putem afirma că România nu a fost, nu este și, în mod sigur
nu va fi ocolită de flagelul provocat de droguri. Creșterea traficului și consumului
de stupefiante sunt efectul transformărilor produse în societatea român ească și
anume deschiderea către toate țările lumii și libera circulație a persoanelor, organele
judiciare confruntându -se cu realități noi, nemaiîntâlnite până atunci.
Principalii factori de risc sunt:
 Situarea geografică a României la intersecția princi palelor rute utilizate de
traficații internaționali de droguri;

38  Creșterea continuă a numărului de consumatori și, implicit, dezvoltarea
rețelelor de distribuție;
 Implicarea cetățenilor români în activități de trafic, în calitate de curieri,
depozitari, intermediari sau distribuitori;
 Creșterea criminalității în domenii aflate în strânsă legătură cu traficul și
consumul ilicit de droguri, inclusiv cele vizând spălarea banilor, cu rezonanță în
sfera financiar -bancară;
 Extinderea criminalității transnaționa le prin implicarea directă în activitățile
ilicite de pe teritoriul României a unor organizații criminale ce acționează în mai
multe state;
 Diversificarea modalităților de săvârșire a infracțiunilor, în special prin
folosirea și achiziționarea de armament, respectiv prin apelarea la serviciile unor
infractori profesioniști;
 Existența posibilităților de producere pe teritoriul României a drogurilor
naturale și sintetice, precum și de cultivare ilegală de plante din care se extrag
droguri;
 Implicarea în fapte de corupție a unor funcționari publici care au atribuții
directe în activitatea de control;
 Înființarea în România a unor societăți comerciale fantomă sau paravan de
către cetățeni ai unor state producătoare de droguri sau ai statelor de destinație a
drogurilor, sub acoperirea cărora se desfășoară operațiuni ilegale cu droguri;
 Intensificarea fenomenului migraționist vizând cetățeni aparținând țărilor
afro-asiatice, cunoscute ca mari producătoare de droguri;
 Pericolul implicării unor rețele teroriste în o bținerea de fonduri din operațiuni
ilegale cu droguri.
România s -a angajat alături de comunitatea internațională în lupta acestui
flagel prin crearea structurilor necesare combaterii acestuia și prin permanenta
perfecționare a sistemului legislativ. Deși s-au luat măsuri de protecție și combatere,
traficul ilicit și consumul de stupefiante nu au încetat, adăugându -se permanent
tragedii produse de acest obicei distructiv. Din nefericire, românii au împrumutat
întotdeauna obiceiurile mai puțin "ortodoxe" de la semenii lor din toate punctele
cardinale.
Este demn de subliniat faptul că și după 1989 producția și circuitul
substanțelor și produselor stupefiante sau toxice – este vorba, evident, de producția
licită și circuitul legal al acestor substanțe și produs e – continuă să constituie
monopol de stat. Din acest considerent, atât producția, cât și unitățile care
prelucrează astfel de substanțe – industria farmaceutică, industria chimcă ș.a. – sunt

39 supuse unui control sever, fapt ce a făcut să nu se înregistreze până în prezent
deturnări de stupefiante din circuitul legal.
Referitor la consumatorii indigeni, în ultimul timp au apărut persoane care
consumă ocazional droguri – marijuana, hașiș – în special din rândul tinerilor – în
deosebi liceeni – și al prostitua telor, numărul celor semnalați fiind în continuă
creștere. Un alt fenomen nou dar care se răspândește cu rapiditate, cu care se
confruntă autoritățile române este cel al " aurolacilor ", respectiv inhalarea – de către
minori și tineri – a unor substanțe volatile. Deși aceste substanțe nu sunt droguri în
accepțiunea propriu -zisă a cuvântului, ele reprezintă calea de acces spre drogurile
veritabile.
După Revoluția din 1989, în bogata paletă de infracțiuni ce s -au săvârșit și se
săvârșesc în țara noastră, s -a observat că procentul pe care -l ocupă infracțiunile de
trafic de droguri este în continuă creștere până la cote foarte alarmante.
România s -a transformat într -o placă turnantă în traficul cu droguri, cu o
semnificație aparte în contextul balcanic, fapt c onfirmat și de cazurile descoperite în
perioada 1990 -2003 de către statele din Europa Occidentală, în care s -a stabilit că
țara noastră a fost tranzitată de mari cantități de droguri (exemplu: peste 9 tone de
hașiș capturate în portul Constanța).
În țara n oastră din analiza datelor statistice pe ultimii ani, s -au constatat
următoarele:
 În 1989 au fost implicați în săvârșirea de infracțiuni pe teritoriul țării noastre,
5 cetățeni străini, toți veniți în țară pe calea aerului, de la care s -a confiscat 308 gr.
droguri.
 În anul 1991 au fost descoperite 11 cazuri în care s -au confiscat 35,820 kg.
droguri, din care 10 kg. opiu, 12,382 kg. heroină, 13,170 kg. cocaină și 0,278 kg.
hașiș. Majoritatea cazurilor, 7, fiind constatate la punctele de intrare în țară, iar 4
cazuri în București;
 În anul 1992 au fost descoperite 37 cazuri în care s -au confiscat 24,309 kg.
droguri, din care 3,24 kg. opiu, 1,891 kg. hașiș, 1.430 kg. heroină, 17,666 kg.
cocaină, 0,081 kg. cannabis. Cele 37 cazuri au fost descoperite astfel: 18 la punctele
de intrare în țară și 19 în interiorul țării.
 În majoritatea cazurilor de trafic de droguri descoperite în 1991 și 1992, au
fost implicați cetățeni străini (iranieni, turci, moldoveni, italieni, germani, nigerieni,
tunisieni, columbieni, afg ani, marocani, algerieni, pakistanezi, mongolezi, sudanezi,
chinezi), dar, au fost implicați și cetățeni români.
 În anul 1993 numai în județul Arad au fost descoperite 17 cazuri, în care s -au
confiscat 11,086 kg. droguri: 4,114 kg. opiu, 4,015 kg. hașiș, 0,856 kg. heroină,

40 1,616 kg. cocaină, 0,385 kg. cannabis. Cele 17 cazuri au fost descoperite astfel: 3
la punctele de trecere la frontiere, 14 în interiorul județului.
 Cea mai intensă activitate de trafic ilicit de droguri, a fost descoperită în
județul Arad, în anul 1997, an în care au fost anihilate 29 de rețele confiscându -se
32,689 kg droguri. În acest an au fost confiscate 1021 pastile “ECSTASY” unicat
pe teritoriul României, de la cetățeanul român T.P, care a oferit spre vânzare acest
tip de drog pe raza Municipiului Arad.
 În anul 2002 au fost constatate 1.234 infracțiuni față de 949 în anul 2001,
respectiv 243 în anul 2000, și au fost cercetate 1.486 persoane față de 1.132 în anul
2001, respectiv 339 în anul 2000.
 După înființarea în anul 2001 a B rigăzii Antidrog și serviciilor specializate,
prin calificarea și managementul eficient, situația confiscărilor a înregistrat un flux
ascendent. Astfel, în anul 2002, au fost confiscate 43.734 kg droguri față de 25.219
kg în anul 2001, respectiv 400 kg în anul 2000.
 Dacă în anul 2000 erau capturate 59,99 kg heroină în anul 2002 s -au capturat
188,86 kg. De remarcat este faptul că în anul 2000 au fost capturate 16.057
comprimate, în anul 2001, 67.210 comprimate, iar în anul 2002 au fost confiscate
111.351 com primate ce conțin droguri.
 Dacă în anul 1999 au fost anihilate 135 filiere de traficanți, în anul 2000, 137
filiere, în anul 2001, 291 filiere, în anul 2002 au fost anihilate 325.
 Statistica pe ultimul an – 2003 – arată că au fost confiscate 402,67 kg
droguri, 1937 kg și 3977 l precursori, 81640 comprimate și 541 fiole; de asemenea a
fost descoperit și distrus un laborator clandestin.
Situația traficului de droguri în România în ultimii 10 ani, având în vedere
schimbările politice și economice manifestate în țara noastră și ținând cont de toate
evenimentele ce au avut loc în regiunea Est -Europeană, atestă echivoc că România
este deja un teritoriu de tranzit pentru traficanții care utilizează ruta balcanică.
În ultima perioadă, consumul de droguri s -a extin s pe întreg teritoriul țării,
cuprinzând segmente diverse ale populației, gama de droguri utilizată fiind extinsă,
cuprinzând cannabis, amfetamine, heroină, opium, cocaină.

2.6. Consecințele nefaste ale traficului de droguri
La acest început de secol ș i de mileniu nu există alt flagel mai complex decât
cel al drogurilor.
Dezvoltarea transporturilor și comerțului internațional au făcut ca plantele și
stupefiantele considerate altădată de interes "local" să fie cultivate sau obținute în

41 aproape toate arii le geografice ale planetei, traficul de stupefiante devenind una din
cele mai grave crime internaționale. Producția, traficul ilicit și consumul abuziv de
stupefiante ridică probleme dintre cele mai grave în numeroase state ale lumii, cu
implicații profund e de ordin juridic și medical. Un exemplu edificator este Olanda,
prin capitala ei Amsterdam care a devenit, din păcate, "placa turnantă" a traficului
ilicit și a consumului de stupefiante.
Producția ilegală, cererea ilegală, abuzul și traficul ilegal cu d roguri
împiedică progresul economic și social, constituie o gravă amenințare pentru
securitatea și dezvoltarea multor țări și popoare și trebuie să fie combătută prin
mijloace morale, legale și instituționale.

42 CAPITOLUL III

COOPERAREA INTERNĂ PENTRU REPRIMAREA
TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI

3.1. Regimul juridic al traficului de droguri în România
3.1.1. Considerații istorice privind reglementarea regimului drogurilor și traficului de
droguri
În țările române nu a existat o legislație medicală în adevăratul sens al
cuvântului și cu atât mai puțin acte cu caracter normativ ori administrativ care să
instituie un regim strict plantelor și substanțelor cu efect stupefiant. Totuși din
documentele vremii rezultă preocuparea de a nu lăsa la îndemâna oricu i vânzarea
ori folosirea acestora.
Astfel, vracilor le era interzisă experimentarea "ierburilor" . De asemenea,
urma să fie pedepsit "vraciul ce va da otravă feciorului să otrăvească pe tatăl său" .
În anul 1774 a fost tipărită "Pharmacopeea Austriaca Provin cialis" , care va
deveni oficială atât în Țara Românească cât și în Moldova.
După o încercare nereușită, în 1841, în 1862 apare prima farmacopee română,
atât în limba română, cât și în limba latină, care cuprindea în secțiunea "Materia
Medica" toate droguri le, precum și modul de prezentare și preparare a acestora.
La 1 ianuarie 1864 este publicat "Regulamentul pentru comerciul cu obiecte
medicamentoase și otrăvitoare în Principatele Unite" , iar 10 ani mai târziu, este
redactată "Legea Sanitară" .
În 1845 este emisă o ordonanță, cunoscută sub denumirea de "Reguli pentru
comercianții brevetați de substanțe (materialiști sau amatori recunoscuți)" și în
care sunt precizate norme ce vizează limitarea diseminării toxicelor, substanțele
care pot fi comercializate, at ât en -gros, cât și în cantități reduse, ultimele referindu –
se la produsele și substanțele stupefiante ori toxice.
După Marea Unire de la 1 decembrie 1918, până la crearea noilor structuri
polițienești, competența în materie de stupefiante era împărțită în tre Poliție și
Siguranță, în egală măsură.
La 14 ianuarie 1929 se înființează un birou, subordonat Biroului Poliției
Generale și de Frontieră, cu următoarele atribuțiuni: traficul de femei și copii,
represiunea circulației și traficului de publicații obsce ne și traficul de opiu și alte
stupefiante. Anterior, printr -un ordin se solicita polițiștilor care anchetau traficanții
de droguri să lămurească în timpul cercetărilor următoarele aspecte: sursa de

43 proveniență a drogului, farmacistul, comerciantul ori int ermediarul din țară care
procură stupefiante, fabricanții sau intermediarii din străinătate de la care s -au
procurat sau prin intermediul cărora au fost transcrise și introduse în România astfel
de droguri, copii ale hotărârilor judecătorești, în cazul tra ficanților condamnați.
Traficul de droguri prinsese deja rădăcini adânci în România, crescând în
mod alarmant și numărul de consumatori indigeni.
În anul 1935 Siguranța Națională avea în evidență un număr de 15 persoane,
cunoscute ori suspectate de a face trafic cu stupefiante, toți cetățeni români.
Cea mai importantă realizare o constituie promulgarea "Legii pentru
combaterea abuzului de stupefiante" , publicată în M. Of. nr.90/25 aprilie 1928.
Era o măsură firească, menită să sancționeze pe toți cei care, direct sau
indirect, contribuiau la apariția și proliferarea toxicomaniei.
Pedeapsa pentru cei care importau, fabricau, dețineau ori vindeau stupefiante,
precum și pentru cei care înlesneau procurarea sau utilizarea lor, fără drept, era
închisoare de la 1 la 2 ani și amendă de la 10.000 la100.000 lei. De asemenea, erau
pedepsiți și agenții vamali și alți funcționari publici care înlesneau intrarea
frauduloasă în țară a stupefiantelor.
Desăvârșirea procesului legislativ avea să fie făcută prin promulgarea
"Regulamentului monopolului de stat al stupefiantelor" , instituție juridică creată în
temeiul Legii sanitare și de ocrotire din 27 aprilie 1933. El conținea toate datele
despre produsele naturale și drogurile cu conținut stupefiant ori substanțe
stupefiant e, extrase sau fabricate din acestea, stupefiantele sintetice, eterul etilic și
preparatele galenice farmaceutice, în orice cantitate.
Apariția monopolului de stat al stupefiantelor a marcat un moment important
în istoria milenară a drogurilor în spațiul c arpato -danubiano -pontic, întrucât de
acum încolo "importarea, fabricarea, debitarea, punerea în circulație și comerț în
întreaga țară a tuturor produselor și substanțelor stupefiante, sunt un drept exclusiv
al statului, exploatat prin monopolul de stat al stupefiantelor".
Perioada interbelică marchează și începutul cooperării internaționale,
România intrând în frontul comun al națiunilor lumii pentru combaterea flagelului
drogurilor.
Astfel, la 18 mai 1928 România a ratificat "Convenția internațională asupr a
opiului" . În expunerea de motive la proiectul de lege prin care se autoriza guvernul
român să ratifice convenția, ministrul afacerilor străine de atunci, I.G.Duca , arăta
următoarele: "România are obligația de a da partea sa de contribuție în lupta
contra abuzului stupefiantelor, cu atât mai mult cu cât acest obicei a prins rădăcini
și la noi" .

44 Apariția Legii nr.73/1969 , a dus la simplificarea normelor ce reglementau
regimul juridic al stupefiantelor, stabilind sarcini precise atât pentru Ministerul
Administrației și Internelor cât și pentru Ministerul Sănătății și Autoritatea
Națională a Vămilor.
Regimul produselor și substanțelor toxice a fost reglementat prin Decretul
nr.446/1952 , înlocuit cu Decretul nr.466/1978 , în vigoare și în prezent.
În legislația penală română, infracțiunile la regimul produselor și substanțelor
stupefiante, incriminate sub denumirea de "trafic de stupefiante" au fost
reglementate pentru prima dată în Codul penal din 1936 .
Art. 382 alin. 1 incrimina fapta de preparar e, procurare, deținere sau
vânzare fără drept a plantelor ce conțin astfel de substanțe . Sancțiunea era
pedeapsa închisorii contravenționale de la 1 la 5 ani.
Cu aceeași pedeapsă era sancționată și fapta medicului de a prescrie, fără a fi
necesar, produse ori substanțe stupefiante, precum și de a organiza ori permite
consumul acestora în anumite locuri .
De asemenea în Codul penal de la 1936 era considerată infracțiune și fapta de
nerespectare a condițiilor legale privitoare le înregistrarea, păstrarea, man ipularea
și circulația produselor sau substanțelor stupefiante.
Codul penal intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 , prin art. 312 a incriminat
aceleași fapte, mai puțin cele prevăzute numai în legea specială privind regimul
stupefiantelor. În schimb, acest c od a incriminat și fapta de experimentare fără
drept a produselor sau substanțelor toxice, întrucât și această faptă prezintă pericol
social .
Modificările aduse prin Legea nr. 140/1996 au ținut seama de realități și prin
majorarea cuantumului pedepselor pe ntru fiecare modalitate normativă, inclusiv
prin pedeapsa severă a traficului organizat, s -a constituit într -un instrument juridic
eficient în lupta pentru combaterea traficului ilicit și a consumului de droguri pe
teritoriul național.

3.1.2.Regimul jurid ic actual
Față de dimensiunea mereu în creștere a criminalității, de profesionalizarea
mediilor criminale, de circulația rapidă a infractorilor și mișcarea acestora în spații
foarte largi, se impune și în România organizarea unei activități riguroase pentr u
prevenirea extinderii traficului de droguri, dar și pentru identificarea acelor cauze și
condiții care îi favorizează proliferarea.
Ținând cont de aceste realități, a devenit imperios necesară schimbarea
legislației în domeniu și armonizarea acesteia cu legislația internațională.

45 Întreaga paletă a actelor normative în materie de stupefiante și toxice acoperă,
în totalitate, prevederile convențiilor internaționale la care țara noastră a aderat, mai
mult, legislația română în vigoare conține prevederi potri vit cărora deținerea
stupefiantelor ori a toxicelor, în momentul comiterii unei infracțiuni, conferă faptei
un grad ridicat de pericol social – furt calificat, tâlhărie, trecerea frauduloasă a
frontierei, etc.
În grupul complex al infracțiunilor care aduc atingere unor relații privind
conviețuirea socială, faptele de natură penală îndreptate împotriva sănătății publice
constituie un subgrup aparte, bine conturat. Potrivit literatu rii de specialitate,
explicația formării unui astfel de grup constă în ace ea că infracțiunile care îl
alcătuiesc au un obiect juridic special propriu și distinct, respectiv relațiile de
conviețuire socială care privesc sănătatea publică, considerată ca o importantă
valoare socială, ceea ce este și normal, atâta vreme cât sănătat ea publică este o
valoare socială deosebit de importantă, nu numai pentru relațiile de conviețuire
dintre membrii unei colectivități, ci, în general, pentru toate relațiile sociale.
Schimbările profunde intervenite în societatea ro mânească după anul 1989 au
avut ca efect și creșterea considerabilă a traficului și consumului de droguri pe
teritoriul național, România pierzându -și vechiul statut de „țară de tranzit". De
asemenea, se evidențiază faptul că autoritățile române au fost surprinse nepregătite,
din punct de vedere legislativ și organizatoric, de creșterea fără precedent a acestui
flagel. Aderarea la convențiile internaționale, precum și raportarea la situația
concretă au condus la modificarea prevederilor care incriminau traficul de
stupefiante, atâ t sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, cât și sub aspectul
sancționării severe a traficului organizat.
Față de vechea legislație ce prevedea, pentru toate modalitățile normative de
comitere, pedepse aproape simbolice, ce încurajau traficul ilicit, actuala le gislație
penală în materie de stupefiante, deși suscep tibilă de îmbunătățiri, se constituie într –
un instrument juridic util, de natură să contribuie la stoparea și eradicarea acestui
fenomen cu consecințe nefaste pentru omenire.
În anul 2000, ca urmare a eforturilor depuse de autoritățile române, în
cooperare cu organizațiile regionale, europene și mondiale, precum și cu cele
neguvernamentale specializate în domeniu, pentru îmbunătățirea legislației în
domeniul traficului ilicit de droguri, pen tru creșterea performanțelor în prevenirea,
combaterea și eradicarea acestui flagel pe plan național, precum și colaborarea cu
forurile altor state și cele internaționale în acest domeniu, a fost promulgată Legea
nr. 143 din 3 august 2000, privind combater ea traficului și consumului ilicit de
droguri, urmată de Hotărârea Guvernului României nr. 1.359 din 29 ianuarie 2001,

46 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 și
Legea 300/2000, privind regimul substanțelor chimice es ențiale și precursori.

Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de
droguri
Are ca sursă principală de inspirație Convenția contra traficului ilicit de
stupefiante și substanțe psihotrope din 1988, la care România a aderat prin Legea nr.
118/1992.
Acest nou act normativ, cu o valoare deosebită, a revoluționat și a adus la
standar dele mondiale activitatea de combatere a traficului ilicit de droguri în
România, măsurile de prevenire, tratamentul toxicomanilor și rein tegrarea socială a
acestora. În lumina sa, au fost abro gate prevederile art. 312 din Codul penal, cu
privire la traf icul de stupefiante, textul legii fiind organizat astfel încât sunt
explicate precis toate modalitățile de produ cere ale acestei infracțiuni, sunt arătate
care sunt sub stanțele aflate sub control național, sunt definite și deli mitate drogurile,
droguril e de mare risc, drogurile de risc, precursorii și inhalanții chimici și toxici.
Ca un element de noutate legisla tivă, pe plan național, sunt reglementate
livrările supra vegheate de droguri, precum și investigatorii acoperiți, ceea ce dă
posibilitatea ca polițiștii specializați să bene ficieze, sub acoperire legală, de
instrumente mult mai eficiente pentru strângerea datelor privind existența
infracțiunii și identificarea făptuitorilor.
Obiectul material al infracțiunii de trafic de droguri este format din produsele
sau substanțele stupefiante ori toxice, prezentate în art. 1, lit. a) -f) și înscrise în
tabelele -anexă ale legii.
În ceea ce privește traficul de droguri, art. 2 al acestei legi incriminează
"cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, e xtragerea, prepararea,
transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu
orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte
operațiuni privind circulația drogurilor de risc și de mare risc, fără drept" .
" Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de
droguri de risc, fără drept , constituie infracțiune conform art. 3 al legii. Prin acest
text a fost incriminată orice acțiune de introducere sau scoatere din țară, de către
orice persoană, a drogurilor de risc. De asemenea a fost incriminată și fapta

47 comerciantului care în derularea operațiunilor sale comerciale în mod ilicit importă
sau exportă astfel de substanțe.
,,Producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânz area, transportul,
livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deținerea de
precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea,
producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc" este incriminată ca
infracțiune în cuprinsul art. 9.
De asemenea în art. 10 este incriminată o faptă care are legătură directă cu
traficul și anume "organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art.
2-9 din această lege" .
Fenomenul de trafic și consum ilicit de droguri cunoaște o ascendență ritmică
determinată de profiturile imense care rezultă și atragerea de noi persoane în acest
mecanism uriaș. Realitatea socială care a stat la baza elaborării și adoptării Legii nr.
143/2000 a suferit modificări, ceea ce a determinat ca în prezent să apară
necesitatea modificării legii, în sensul sporirii unor sancțiuni aplicate. Astfel, prin
art. 4 al Legii nr. 169/2002, art. 5, 7, 8 și art. 14, alin. 1, lit. C, din Legea nr.
143/2000, au fost modificate prin sporirea sancț iunilor pentru infracțiunile
prevăzute de aceste articole.
Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind
combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
Prezentul Regulament a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1359/20 00.
Privitor la combaterea traficului ilicit de droguri în art. 6, cap. 3 din acest act
normativ se prevede că activitatea de combatere a traficului și/sau consumului ilicit
de droguri sau de forme farmaceutice care le conțin se organizează și se realize ază
de organele administrației publice și organele judiciare, de unitățile de învățământ,
unitățile medicale și alte unități din sistemul serviciilor de sănătate, de centrele de
reeducare pentru minori, penitenciare, organizațiile neguvernamentale, precum și de
alte instituții interesate.
De asemenea Regulamentul stabilește măsurile pe care trebuie să le ia fiecare
din aceste organe care au atribuții în lupta împotriva drogurilor.
Astfel, măsurile de combatere a traficului ilicit de droguri, întreprinse d e
organele judiciare, sunt cele prevăzute de Codul de procedură penală și de legile
speciale în domeniu.
Conform prevederilor art. 41, alin. 3, cap. 7 toate datele cu caracter național
și internațional care vizează livrările supravegheate cu substanțe pe teritoriul
României, care intră sub incidența Legii nr. 143/2000, sunt coordonate și

48 centralizate de formațiunea centrală de reprimare a traficului și consumului ilicit din
cadrul Inspectoratului General al Poliției.
Legea nr. 300 din 17 mai 2002 privind regimul juridic al precursorilor
folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor
Această lege reglementează regimul juridic al precursorilor folosiți la
fabricarea ilicită a drogurilor, autorizarea și desfășurarea operațiunilor cu precursori,
precum și măsuri le de combatere a operațiunilor ilicite cu precursori.
Conform prevederilor acestei legi, producerea, deținerea sau orice activitate
cu precursori este permisă numai în scop comercial, medical, sanitar -veterinar,
industrial, de învățământ și de cercetare științifică, iar operațiunile cu precursori se
autorizează de Ministerul Sănătății sau Ministerul Economiei și Comerțului (în
funcție de categoriile din care fac parte), cu avizul Inspectoratului General al
Poliției.
Similar Legii nr. 143/2000 care incrim inează operațiunile ilicite cu droguri
(indiferent că e vorba de trafic sau consum), această lege incriminează operațiunile
cu precursori, cu deosebirea că alături de infracțiuni sunt prezente și contravenții,
pentru faptele cu grad de pericol social mai s căzut.
Astfel, sunt sancționate ca infracțiuni și pedepsite ca atare, „producerea,
sinteza, extracția, experimentarea, deținerea transportul, vânzarea, plasarea pe
piață sau efectuarea altor operațiuni cu precursori, fără drept” precum și
„comercializarea de precursori către agenți economici ori persoane fizice
neautorizate pentru activitatea cu astfel de substanțe”.
Textul prevede ca agravantă, săvârșirea acestor fapte „în scopul producerii
sau fabricării ilicite a drogurilor” .
Prevederile acestei legi se completează cu cele ale Regulamentului său de
aplicare aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1121 din 10 octombrie 2002.
Legea nr. 141/1997 – Codul Vamal al României
Un alt act incriminator, în legătură cu traficul de droguri este Codul vamal.
Astfel, contrabanda este sancționată prin art. 176 care prevede că "trecerea peste
frontieră, fără autorizație, a armelor, munițiilor, produselor și substanțelor
stupefiante și psihotrope, precursorilor și substanțelor chimice esențiale, produselor
și substanțelor toxice constituie infracțiunea de contrabandă calificată".
Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor și substanțelor stupefiante
Regimul produselor și substanțelor stupefiante, reglementat de Legea nr.
73/1969, nu a fost modificat de Legea nr. 143/2000 .
În ceea ce privește traficul ilicit de stupefiante, art. 1 prevede că "în România
sunt interzise producere, deținerea sau orice operație privind circulația produselor

49 ori a substanțelor stupefiante, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conți n
substanțe stupefiante, prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau
substanțelor stupefiante, precum și organizarea ori îngăduirea consumului acestora
în anumite locuri".
Legea precizează că prin "producere, deținere sau orice operație privind
circulația produselor ori a substanțelor stupefiante" se înțelege, după caz,
"fabricarea, extracția, condiționarea, prepararea, oferirea, punerea în vânzare,
vânzarea, cumpărarea, distribuirea și transportul sub orice formă ale acestor produse
sau substanțe".

Hotărârea de Guvern nr. 75/1991 pentru stabilirea și sancționarea
contravențiilor la normele privind regimul produselor și substanțelor stupefiante
Această Hotărâre stabilește și sancționează contravențiile la normele privind
regimul produse lor și substanțelor stupefiante.
Astfel, art. 1 prevede că sunt contravenții la normele privind regimul
produselor și al substanțelor stupefiante faptele din prezentul articol dacă nu au fost
săvârșite în altfel de condiții, încât potrivit legii penale să fie considerate infracțiuni.
Printre aceste fapte se numără: nerespectarea normelor legale cu privire la
manipularea, depozitarea, ambalarea, transportul și distrugerea produselor și
substanțelor stupefiante și eliberarea produselor și substanțelor stupefi ante din
unitățile farmaceutice fără prescripție medicală .

3.2. Brigada Antidrog din cadrul D.G.C.C.O.A. – organul principal în
lupta antidrog
La data de 01.03.2001, prin reorganizarea fostei Direcții de Combatere a
Crimei Organizate, s -a creat Direc ția Generală de Combatere a Crimei Organizate și
Antidrog, structură în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care are în
componență două brigăzi specializate, respectiv de combatere a crimei organizate și
de combatere a traficului și consumul ui ilicit de droguri.
Brigada Antidrog este structurată pe servicii ce își desfășoară activitatea în
următoarele domenii:
 prevenirea și descoperirea traficului internațional cu droguri care
tranzitează teritoriul țării;
 prevenirea și descoperirea traficului intern cu droguri;
 identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care consumă ilegal
droguri;

50  identificarea laboratoarelor clandestine și a culturilor de plante cu conținut
stupefiant;
 analiza evoluției situației operative și a tendințel or fenomenului
infracțional pe ansamblu;
 prelucrarea datelor și informațiilor obținute și realizarea informărilor,
notelor și documentării cu privire la traficul și consumul ilicit de droguri;
 valorificarea informațiilor și datelor din activitatea curentă, elaborându -se
analize și sinteze care fundamentează diagnoze, prognoze și strategii
pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen;
 derularea comisiilor rogatorii internaționale privind traficul și consumul
ilicit de droguri și documentarea infracțiunilo r aflate în faza de urmărire
penală;
 analiza probelor suspecte de a conține substanțe aflate sub control național
– droguri;
Brigada Antidrog are în competența de cercetare următoarele fapte:
 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea
traficului și consumului ilicit de droguri;
 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al
precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor;
 spălarea banilor care provin din săvârșirea infracțiunilor enumerate
mai sus;
În realizarea sarcinilor ce -i revin, Brigada Antidrog:
 coordonează, îndrumă, sprijină și controlează activitatea specifică și de
constatare, desfășurată de formațiunile teritoriale, pe liniile de muncă date
în competență;
 pe baza datelor și informațiilor obți nute în procesul muncii specifice și a
cunoașterii evenimentelor zilnice, coordonează și îndrumă activitatea
formațiunilor teritoriale pentru descoperirea și cercetarea grupurilor de
infractori care au acționat pe raza mai multor județe;
 coordonează și con trolează modul de folosire a investigatorilor acoperiți și
a mijloacelor tehnice de supraveghere, în scopul respectării stricte a
dispozițiilor legale în vigoare;
 analizează periodic și ori de câte ori este nevoie situația operativă pe
liniile de muncă dat e în competență, propunând măsuri corespunzătoare de
prevenire și combatere, inclusiv modificarea sau adoptarea unor acte
normative în materie;

51  stabilește cauzele, condițiile și factorii care au determinat, înlesnit sau
favorizat comiterea infracțiunilor d ate în competență, iar pe baza
concluziilor desprinse, stabilește direcțiile de acțiune și măsurile ce
urmează a fi întreprinse;
 organizează și coordonează acțiuni cu caracter preventiv și de combatere,
la nivel regional sau național, pe problematica dată în competență;
 asigură organizarea, culegerea și verificarea datelor obținute în procesul
muncii;
 desfășoară activități operative complexe pentru identificarea,
supravegherea și documentarea activității infracționale a persoanelor și
grupurilor organizate de infractori care pregătesc, comit ori au săvârșit
infracțiuni de trafic sau consum ilicit de droguri;
 prin ofițeri specializați din cadrul serviciilor operative, efectuează
cercetarea și investigarea imediată și completă a evenimentelor produse în
sfera de competență, precum și a elementelor suspecte, al căror rol în
cadrul grupărilor infracționale trebuie stabilit cu prioritate;
 poate solicita detașarea operativă pe perioade limitate, a unor polițiști și
mijloace tehnice de la centrele teritoriale, în sc opul soluționării unor cauze
complexe;
 participă la pregătirea ofițerilor specializați în combaterea traficului și
consumului ilicit de droguri, ce urmează cursurile Academiei de Poliție
„Alexandru Ioan Cuza”, precum și a altor cadre incluse în diferite
programe de pregătire;
 cooperează cu unitățile de resort pentru elaborarea și întocmirea
proiectelor de acte normative, care prezintă interes ori includ prevederi
referitoare la activitatea sa specifică;
 sprijină desfășurarea comisiilor rogatorii internațion ale pe problematica
strictă a traficului și consumului ilicit de droguri și documentarea
infracțiunilor aflate în faza de urmărire penală;
 urmărește realizarea verificărilor din domeniul de responsabilitate,
solicitate altor state, demersurile efectuându -se direct sau prin intermediul
Biroului Național Interpol și Relații Internaționale, din cadrul
Inspectoratului General al Poliției Române, cu respectarea prevederilor
convențiilor, acordurilor și protocoalelor încheiate;
 elaborează materiale de popularizar e a legislației și de pregătire
antiinfracțională a populației prin prezentarea unor concluzii și cazuri

52 deosebite, folosindu -se în acest scop de mijloacele de informare în masă,
în strictă conformitate cu ordinele în vioare.
Pentru îndeplinirea atribuții lor sale, Brigada Antidrog cooperează cu structuri
și organe ale statului și organizații neguvernamentale, contând pe sprijinul
cetățenilor, în scopul efectuării unui schimb eficient de date și informații, necesar
organizării și desfășurării unor activităț i și acțiuni comune de prevenire și
combatere a infracțiunilor date în competență.
Brigada Antidrog cooperează cu structuri similare din alte țări, precum și
organisme internaționale abilitate în domeniul combaterii traficului și consumului
ilicit de drog uri, atât direct cât și prin intermediul Biroului Național Interpol și
Relații Internaționale, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și
Centrul SECI la București.

BRIGADA ANTIDROG
SUBORDONARE,STRUCTURĂ ȘI ATRIBUȚII

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE
BRIGADA DE COMBATERE A
CRIMEI ORGANIZATE BRIGADA ANTIROG
Director
Director adjunct
SERVICIUL 1
NARCOTRAFIC
Trafic
transfrontalier
Livrări controlate,
comisii rogatorii, SERVICIUL 2
TRAFIC
INTERN
ȘI CONSUM
ILICIT DE
DROGURI
Consum
ilicit SERVICIUL 3
PRECURSORI,
LABORATOARE
CLANDESTINE
ȘI CULTURI
ILICITE
Precursori
și
substanțe SERVICIUL 4
ANALIZA
INFORMAȚIILOR
PE LINIE DE
DROGURI

SERVICIUL 5
PRINDERI
ÎN FLAGRANT DIRECȚIA GENERALĂ
DE COMBATERE A CRIMEI ORGANIZATE ȘI ANTIDROG
Director general
Director general adjunct

53
3.3. Agenția Națională Antidrog

Ziua deschiderii oficiale a Agenției Naționale Antidrog a fost aleasă, în mod
sugestiv, în data de 26 iunie, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Drogurilor.
Agenția Națională Antidrog, înființată prin Hotărârea de Guvern nr.
1489/2002, este organ de specialitate, cu personal itate juridică, în subordinea
Ministerului Administrației și Internelor. Agenția Națională Antidrog stabilește
concepția de ansamblu și asigură coordonarea unitară, pe baza unei strategii
naționale, a luptei împotriva traficului și consumului ilicit de dro guri, desfășurată de
către autoritățile competente, de alte instituții ale statului și de organizații
neguvernamentale.
Deși Agenția Națională Antidrog este o instituție relativ nouă, și -a propus
soluționarea unor probleme deosebit de importante. Prin con cursul pentru ocuparea
funcțiilor, a reușit să atragă personal calificat, din alte medii, nespecifice
Ministerului Administrației și Internelor, respectiv chimiști, psihologi, sociologi,
asistenți sociali, în majoritate tineri, extrem de bine pregătiți în domeniul lor de
activitate. Prin abordarea Strategiei Naționale Antidrog, Agenția Națională Antidrog
și-a propus să elaboreze politici naționale privind lupta împotriva drogului, accentul
punându -se în mod deosebit pe reducerea cererii. Pentru că Ministeru l
Administrației și Internelor are instituții și structuri specializate în lupta împotriva
traficului de droguri, în ceea ce privește reprimarea acestui fenomen, respectiv
D.G.C.C.O.A., prin compartimentele antidrog, Poliția de Frontieră, Vama, Agenția
Națională Antidrog și -a propus să acționeze în special pe linia prevenirii
consumului, a reducerii cererii de droguri.
Agenția Națională Antidrog inventariază toate organizațiile
neguvernamentale, care au ca obiect de activitate lupta împotriva drogurilor, c ât și
programele unor organizații internaționale, pentru a le armoniza pe plan național.
Un obiectiv important este acela de a coordona centrele de prevenire și consiliere
antidrog județene.
Agenția Națională Antidrog este acea structură care promovează p oliticile de
prevenire și combatere a traficului de droguri, creând, totodată, acel cadru pentru
promovarea sarcinilor concrete ce revin fiecărei structuri cu atribuții în domeniul
combaterii traficului și consumului ilicit de droguri.
Ofițerii antidrog a cționează pentru reducerea ofertei pe piața drogurilor, iar
centrele de prevenire și consiliere, de la nivelul municipiului București și din județe,
acționează pentru reducerea cererii de droguri.

54

3.4. Comitetul Interministerial de Luptă împotriva D rogurilor

Comitetul Interministerial de Luptă împotriva Drogurilor a fost înființat prin
Hotărârea de Guvern nr.534 din 1 iulie 1999 având ca misiune facilitarea și
eficientizarea comunicării și colaborării dintre Ministerul Administrației și
Internelor pe de o parte și alte autorități ale administrației publice centrale și locale,
pe de altă parte, precum și fundamentarea ordinelor sau după caz a deciziilor
acestora privind măsurile adoptate și acțiunile corelate, întreprinse în lupta
împotriva traficul ui și consumului ilicit de droguri. De asemenea el stabilește
concepția de ansamblu și asigură coordonarea unitară de către Guvern, pe baza unui
program național, a luptei împotriva traficului și consumului ilicit de droguri,
desfășurată de către autorităț ile prevăzute la alineatul precedent, de alte instituții ale
statului și de organizații neguvernamentale, centralizează și monitorizează
rezultatele cooperării dintre instituțiile abilitate și partenerii externi, care au atribuții
în acest domeniu.
Comite tul Interministerial își desfășoară activitatea sub conducerea directă a
primului -ministru, în calitate de președinte și este format din conducătorii
următoarelor organe de specialitate ale administrației publice centrale:
a) Ministerul Administrației și Inte rnelor;
b) Ministerul Justiției;
c) Ministerul Afacerilor Externe;
d) Ministerul Apărării Naționale;
e) Ministerul Finanțelor Publice;
f) Ministerul Sănătății;
g) Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei;
h) Ministerul Educației și Cercetării;
i) Ministerul Economiei și Comerțului.
În structura Comitetului Interministerial se constituie și funcționează, în raport de
necesități, următoarele Comisii Specializate Interministeriale:
a) Comisia pentru combaterea traficului ilicit de droguri și spălarea
banilor;
b) Comisia pentr u prevenirea consumului ilicit de droguri, tratament
medical și reintegrarea socială a toxicomanilor;

55 c) Comisia pentru analiză și sinteză a datelor referitoare la droguri și
recomandări privind propunerile de acte normative;
d) Comisia pentru educarea și sensib ilizarea cetățenilor în lupta împotriva
traficului ilicit de droguri.
În subordinea Comisiei pentru prevenirea consumului ilicit de droguri,
tratament medical și reintegrarea socială a toxicomanilor vor funcționa următoarele
subcomisii:
a) Subcomisia pentru prevenirea consumului ilicit de droguri;
b) Subcomisia pentru tratament medical;
c) Subcomisia pentru reintegrare socială.
Atribuțiile Comitetului Interministerial sunt următoarele:
formulează, pregătește și fundamentează deciziile, în vederea asigurării coerenței
în procesul de elaborare și implementare de strategii, politici și programe în
cadrul Ministerului Administrației și Internelor și al celorlalte autorități ale
administrației publice centrale și locale;
formulează propuneri, pregătește și fundame ntează decizii, în vederea realizării
proiectului Programului național de luptă împotriva drogurilor;
avizează proiectul Programului național de luptă împotriva drogurilor, elaborat
de către Ministerul Administrației și Internelor, în vederea prezentării a cestuia
spre aprobare prin hotărâre a Guvernului;
evaluează semestrial sau ori de câte ori se impune stadiul realizării Programului
național de luptă împotriva drogurilor;
întocmește anual, pe baza datelor furnizate de autoritățile implicate, un raport
referitor la situația națională privind traficul și consumul de droguri și evoluția
acestora, propunând măsurile corespunzătoare;
coordonează acțiunile în domeniu ale instituțiilor abilitate, urmărește și asigură
prin intermediul acestora aplicarea mecanismel or controlului drogurilor și
respectarea obligațiilor ce revin României din convențiile internaționale în
domeniul combaterii drogurilor atât pe plan intern, cât și în raporturile cu alte
state sau organizații internaționale însărcinate cu controlul drogur ilor.
În acest sens facilitează transmiterea, precum și preluarea datelor și a
statisticilor prevăzute în tratatele la care România este parte și transmite
Secretariatului General al Națiunilor Unite denumirea și atribuțiile autorităților
competente să asigure aplicarea prevederilor convențiilor internaționale;
formulează, prin deciziile adoptate, recomandări către ministerele abilitate, cu
privire la cadrul legislativ și pentru armonizarea acestuia cu legislația ori cu
practicile comunitare și internați onale.

56 Principalele competențe ale instituțiilor abilitate, prin care se asigură
realizarea obiectivului stabilit, se vor exercita pentru îndeplinirea corespunzătoare a
următoarelor activități:
întocmirea și punerea în practică a Programului național de luptă împotriva
drogurilor, aprobat prin hotărâre a Guvernului;
aplicarea dispozițiilor convențiilor Organizației Națiunilor Unite din anii 1961,
1971, 1988 privind combaterea drogurilor și ale altor convenții în acest domeniu
la care România este parte;
actualizarea și adaptarea legislației privind drogurile, precum și armonizarea
legislației în domeniu cu reglementările internaționale;
lupta împotriva traficului de droguri, de substanțe chimice esențiale și precursori,
precum și împotriva spălării banilor proveniți din droguri, fără a afecta atribuțiile
operaționale ale serviciilor specializate în acest domeniu;
prevenirea toxicomaniei prin activități de informare -comunicare -educare a
tineretului, a familiilor, a corpului didactic și a opiniei publice;
stabilirea unui sistem fiabil de culegere și analiză a datelor legate de amploarea
și caracteristicile naționale ale toxicomaniei și traficului de droguri;
primirea, tratarea și reintegrarea socială a toxicomanilor, cercetarea științifică în
acest domeniu;
pregătirea persoanelor care își desfășoară activitatea în lupta împotriva
drogurilor, substanțelor chimice esențiale, precursorilor, toxicomaniei și spălării
banilor;
cooperarea internațională în materie de luptă împotriva drogurilor;
coordonarea și susținer ea activităților organizațiilor neguvernamentale sau de
caritate și ale asociațiilor care au ca obiect lupta împotriva toxicomaniei și
abuzului de droguri.

3.5. Cooperarea Ministerului Administrației și Internelor cu alte
organisme

3.5.1. Autoritatea Națională a Vămilor
În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 170/2001 privind
organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, această direcție
colaborează pe bază de protocol cu Inspectoratul General al Poliției Române,
Inspecto ratul General al Poliției de Frontieră Române, Direcția Generală pentru
Pașapoarte și cu Garda Financiară.

57 În ceea ce privește cooperarea pentru reprimarea traficului ilicit de droguri,
această direcție – în realizarea obiectului său de activitate – are, în principal,
următoarele atribuții:
a) ia măsuri de prevenire și combatere, în conformitate cu legea, a oricăror
infracțiuni și contravenții în domeniul vamal;
b) coordonează și îndrumă direcțiile regionale vamale interjudețene, birourile
vamale de control și v ămuire pe linia prevenirii și combaterii traficului ilicit de
droguri, arme, explozivi, obiecte din patrimoniul cultural național;
c) urmărește, în cooperare cu celelalte organe abilitate ale statului, cazurile de
spălare a banilor prin operațiuni vamale;
d) încheie, pe bază de mandat, acorduri de cooperare cu autorități vamale străine
privind schimbul de informații pentru prevenirea și combaterea fraudei vamale;
controlează mijloacele de transport încărcate cu mărfuri de import, export sau aflate
în tranzit și verifică legalitatea și regimul vamal al acestora;
e) reține, în vederea confiscării, mărfurile care fac obiectul unor abateri de la
legislația vamală;
f) verifică, pe timp de zi și de noapte, clădiri, depozite, terenuri, sedii și alte
obiective și poate preleva , în condițiile legii, probe pe care le analizează în
laboratoarele proprii în vederea identificării și expertizării mărfurilor supuse
vămuirii.
Pentru atribuții de control antidrog, direcția se dotează cu câini dresați în
Serviciul Antidrog și Materiale Explozive și de asemenea dispune de autospeciale
necesare realizării activităților pentru depistarea drogurilor și a altor substanțe cu
regim special. De asemenea Direcția Supraveghere și Control Vamal poate avea
personal militar detașat din Ministerul Ap ărării Naționale și de asemenea personal
din Ministerul Administrației și Internelor pe bază de convenție.
Direcția Supraveghere și Control Vamal, una din formațiunile cele mai
importante ale Autorității Naționale a Vămilor, pe linia prevenirii și combate rii
traficului ilicit de droguri, are față de persoanele fizice și juridice, care introduc ori
urmează să scoată din țară bunuri, următoarele atribuții, conform art. 2 din
Hotărârea de Guvern nr. 32/1993:
a) controlează vehiculele și bunurile introduse sau care urmează să fie scoase
din țară, inclusiv cele aflate în tranzit, aparținând persoanelor juridice și fizice;
b) verifică, în condițiile legii, terenuri, clădiri, depozite și prelevează probe
pentru identificarea bunurilor
c) verifică registre și orice fel de evidențe și poate cere oricărui organ sau
persoană să prezinte, fără plată, actele și documentațiile pe care le deține cu privire

58 la bunurile introduse sau scoase din țară, inclusiv cele aflate în tranzit pe teritoriul
României.
Măsurile de combatere a t raficului ilicit de droguri întreprinse de organele
vamale în zona proprie de competență, în conformitate cu art. 9, cap. 3 al
Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea
traficului și consumului ilicit de droguri constau în:
 efectuarea de supravegheri și verificări pentru depistarea situațiilor de
încălcare a legislației vamale de către persoanele fizice și juridice, verificarea de
registre, corespondențe și evidențe financiar -contabile, inclusiv cele pe suport
informatic, precum și solicitarea altor documente și informații care au legătură
directă sau indirectă cu bunurile importate, exportate sau tranzitate pe teritoriul
național ori cu alte operațiuni vamale;
 verificarea operativă și supravegherea clădirilor, depozitelor, terenurilor,
sediilor sau ale altor obiective unde se găsesc sau ar putea să se găsească droguri,
substanțe chimice esențiale și precursori, precum și prelevarea de probe în condițiile
legii, în vederea identificării și expertizării bunurilor care au făcut obiectul
operațiunilor vamale;
 executarea măsurilor prevăzute de lege pentru reținerea și confiscarea, după
caz a drogurilor, substanțelor chimice esențiale și a precursorilor, în cazul
nerespectării prevederilor legale aplicabile în domeniul vamal;
 organizarea, exploatarea și instituirea unui sistem propriu de consemne pentru
persoanele fizice și juridice, a căror respectare are caracter obligatoriu pentru
personalul din sistemul vamal;
Ministerul Administrației și Internelor și Autoritatea Națională a Vămilor
desemnează persoanele implicate în lupta împotriva drogurilor și vor emite
legitimații specifice pentru acestea.
Persoana care are o astfel de legitimație are acces și beneficiază de sprijinul
instituțiilor cu atribuții în lupta împotr iva traficului ilicit de droguri, în vederea
exercitării atribuțiilor ce -i revin potrivit legii.

3.5.2. Ministerul Sănătății
Conform art. 14 din Legea nr. 73/1969, Ministerul Sănătății îndrumă,
coordonează și controlează întreaga activitate cu stupefiante . Controlul respectării
dispozițiilor legale referitoare la activitatea cu stupefiante se efectuează și de către
organele de specialitate ale Direcțiilor Sanitare Județene și a Municipiului
București, precum și de către organele Ministerului Administrației și Internelor. În
unitățile în care se desfășoară activități cu produse sau substanțe stupefiante,

59 organele Ministerului Administrației și Internelor vor efectua controlul însoțite de
un specialist -medic, farmacist și toxicolog. La punctele de trecere a f rontierei de stat
– aeriene, navale și feroviare -, în caz de necesitate, controlul se poate face și de
specialiști din Ministerul Sănătății sau ai altor organe, delegați în acest scop.
Ministerul Sănătății emite instrucțiuni cu privire la producerea, de ținerea și
utilizarea produselor sau substanțelor stupefiante.
Rolul important pe care îl are acest minister pe linia prevenirii și combaterii
traficului de droguri rezultă din atribuțiunile pe care le are în domeniu. Astfel
potrivit Legii nr. 73/1969:
a) Întreprinderile producătoare pot livra produse și substanțe stupefiante
fabricilor, depozitelor de medicamente și întreprinderilor pentru comerțul exterior,
autorizate în acest scop de Ministerul Sănătății. Produsele și substanțele stupefiante,
din import, s e livrează de către întreprinderile importatoare numai unităților
autorizate de Ministerul Sănătății să primească asemenea produse de import.
Includerea în planul de import și în planul de export a produselor și substanțelor
stupefiante se face cu acordul Ministerului Sănătății.
b) Ministerele și celelalte organe și organizații centrale, în subordinea cărora se
află unități care desfășoară activități cu produse sau substanțe stupefiante, sunt
obligate să comunice periodic Ministerului Sănătății date privind in trările,
consumurile și stocurile produselor și substanțelor stupefiante, precum și cantitățile
de plante care conțin stupefiante și care fac obiectul activității acelor unități.
Autorizarea pentru cultivarea plantelor ce conțin droguri și sunt prelucrate în
scop licit se realizează conform Hotărârii de Guvern nr. 1359/2000 de Ministerul
Sănătății prin Direcțiile județene de sănătate publică, respectiv a municipiului
București. Aceste instituții sunt obligate ca în termen de 7 zile de la data eliberării
autorizației să comunice, sub confirmare de primire, o copie legalizată de pe
aceasta, în vederea luării în evidență, la Inspectoratele județene de poliție, respectiv
la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, acestea urmând să fie
centralizat e și trimise prin fax sub confirmare telefonică de primire, de îndată ce au
fost obținute, la formațiunea centrală de reprimare a traficului și consumului ilicit de
droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române
La nivelul Ministerului Sănă tății s -a înființat Observatorul de Droguri și
Toxicomanie, care a fost localizat la Institutul de Management al Serviciilor de
Sănătate și care are ca obiectiv culegerea și prelucrarea informațiilor privind traficul
și consumul ilicit de droguri în Români a, fiind subordonat direct Centrului
European de Monitorizare a Drogurilor, de la Lisabona.

60 Aspectele reieșite din analiza fenomenului traficului de droguri au determinat
Poliția Română să -și conjuge eforturile cu demersurile celorlalte autorități ale
statului și a amplificat relațiile și schimbul de date cu instituțiile și organismele
naționale cu atribuții în domeniu, pentru dezvoltarea unei reacții ferme, hotărâte,
împotriva escaladării acestei malefice amenințări.
În ceea ce -i privește pe toxicoman i, potrivit instrucțiunilor Ministerului
Sănătății, unitățile în care se internează toxicomanii prin stupefiante, care se
prezintă din proprie inițiativă, sunt obligate să sesizeze organele de urmărire penală
în vederea urmăririi sau desistării surselor de procurare. Aceleași instrucțiuni prevăd
internarea toxicomanilor, care nu se prezintă din proprie inițiativă sau se opun
internării, în regimul stabilit pentru îngrijirea medicală a "bolnavilor mintal
periculoși".
Prin tratarea în continuare a toxicomani lor ca simpli contravenienți, pe lângă
faptul că se aduce un imens deserviciu luptei împotriva traficului de droguri – dusă
pe toate planurile, inclusiv cel legislativ – se susține, indirect, opinia celor care – în
ciuda tuturor evidențelor – susțin legali zarea consumului de stupefiante.

3.6. Măsuri de prevenire, combatere și descoperire a traficului ilicit de
droguri

Pentru o prevenire eficientă trebuie cunoscute obiectivele, locurile și mediile
pretabile săvârșirii de infracțiuni de trafic ilicit de dr oguri.
Principalele obiective, locuri și medii sunt:
 Punctele de trecere a frontierei, unde s -au constatat majoritatea încercărilor
de pătrundere în țară cu produse și substanțe stupefiante, deseori aceste
infracțiuni fiind comise de către cetățeni proven ind din Iran, Turcia, Liban,
Afganistan, Nigeria și Tunisia;
 Liceele din marile orașe ale țării;
 Firmele și societățile particulare mixte, care au luat ființă în marile orașe,
având ca parteneri cetățeni străini, provenind în special, din Turcia și țările
arabe;
 În orașele portuare, restaurante și baruri situate în apropierea porturilor
frecventate de navigatorii străini;
 Mediul prostituatelor și proxeneților, care intră în contact direct cu
navigatorii străini traficanți de droguri;

61  Mediul infractorilor recidiviști care pot fi folosiți de traficanți la
distribuirea drogurilor sau la transportul acestora.
Rolul principal în combaterea traficului de droguri îl are Brigada Antidrog ca
serviciu specializat al D.G.C.C.O.A., dar și celelalte unități și formațiu ni de poliție,
în special în ceea ce privește culegerea de informații.
Activitatea informativă trebuie să clarifice cu prioritate: sursele de unde
provin drogurile, locurile de producere, depozitare, ambalare și distribuire;
itinerariile și mijloacele de t ransport folosite, precum și identitatea cărăușilor;
identitatea traficanților (persoană particulară sau rețele organizate); modul de
vânzare cu amănuntul; mijloace curente de comunicare, transport, fabricare și
finanțare.
Informațiile pot proveni de la in formatori, de la surse ocazionale (infractori
activi sau foști toxicomani, prostituate etc.), precum și de la alte unități ale
Ministerului Administrației și Internelor, Serviciului Român de Informații, organe
vamale etc.
Prin investigații se va încerca să se stabilească, în principal: persoanele din
anturajul suspectului (membri de familie, rude, prieteni, alte legături), mijloace de
transport de care dispune suspectul, nivelul de trai, raportul dintre venituri și
cheltuieli, activitățile pe care le desfăș oară, adresele unde are locuințe, depozite etc.,
caracterul suspectului, viciile, slăbiciunile, atitudinile și reacțiile față de organele de
poliție.
Verificările în evidențe vor urmări obținerea de date privind: starea civilă și
domiciliul, intrările și i eșirile din țară pentru cetățenii străini, mijloacele de transport
folosite, însoțitori, destinații declarate, statutul juridic sub aspectul cetățeniei,
antecedente penale, modul cum sunt cunoscute unele persoane de către poliția din
străinătate etc.
Traficul ilicit este o activitate criminală internațională a cărei eliminare
solicită o atenție imediată și gradul de pericol cel mai ridicat, el reprezintă o sursă
de câștiguri financiare și averi considerabile care permit organizațiilor criminale
transna ționale să penetreze, să contamineze și să corupă structurile de stat,
activitățile comerciale și financiare legitime cât și societatea la toate nivelurile sale.
Există diverse metode și mijloace de prevenire și descoperire a traficului ilicit
de droguri:
 Percheziția corporală;
 Controlul bagajelor și al autovehiculelor;
 Percheziția domiciliară;
 Realizarea flagrantului;

62  Livrările supravegheate;
 Acțiuni de amploare, desfășurate la nivel național împreună cu organele
vamale și ale Poliței de Frontieră, precum și a celor de tip “Narcontrole”;
 Folosirea câinilor de urmărire de care dispun toate punctele de intrare în
România, cât și unitățile de poliție teritoriale, pentru semnalarea și depistarea
stupefiantelor;
 Folosirea truselor “Narcotest”;
 Analiza cauzelor ș i condițiilor care au favorizat introducerea de droguri în
țară;
 Menținerea unei strânse legături cu furnizorii de materii prime, precursori
și substanțe chimice esențiale și reactivi, cu furnizorii substanțelor de laborator
și cu fabricanții și distribui torii ce prelucrează substanțele sub formă de
comprimate și capsule;
 Cunoașterea de către polițiști a simptomelor unei persoane consumatoare
de droguri;
 Efectuarea de descinderi domiciliare;
 Cooperarea strânsă cu țările membre ale OIPC – Interpol și cu Bir oul
Național Interpol și Relații Internaționale.
Un rol important în lupta împotriva traficului și consumului ilicit de droguri îl
au acțiunile și măsurile preventive ce trebuie desfășurate de toate organele
administrației publice centrale și locale, care la rândul lor urmează să atragă pe
scară largă familia, școala, biserica, organizațiile neguvernamentale, conducerile
organizațiilor sportive.
În această lume a crimei, unde interesele financiare și de altă natură întrec
orice imaginație și de unde orice “ greșeală” din partea “colaboratorilor” se plătește,
de regulă, cu viața – funcționează încă vestita lege a tăcerii, omerta – care, dublată
de lipsa unei protecții reale pentru persoanele chemate să depună ca martori și
teama de represalii fac și mai difici lă activitatea de identificare și ascultare.
Având în vedere tendințele de evoluție a fenomenului, atât la nivel național,
cât și internațional, concepția românească asupra modalității de menținere sub
control a consumului și traficului ilicit de droguri, vizează, în principal, următoarele
aspecte:
 aderarea la convențiile internaționale în mate rie și alinierea legislației
naționale la prevederile aces tora, precum și armonizarea cu reglementările în
vigoare la nivelul Uniunii Europene;

63  sancționarea corespunzătoare a oricărui act sau fapt ilicit, legat de
operațiunile cu droguri;
 aplicarea unor pedepse diferențiate în raport cu natura și cantitatea drogurilor,
precum și în funcție de caracterul organizat al comiterii faptelor;
 exonerarea de răspundere a penală a persoane lor care denunță autorităților
competente, înainte de în ceperea urmăririi penale, participarea la o asociație sau
înțelegere în vederea comiterii infracțiunilor de trafic de droguri, permițând
accelerarea procesului de identificare și tragere la răspundere penală a celorlalți
participanți;
 reducerea pedepsei la jumătate, în condițiile în care, în timpul urmăririi
penale, o persoană denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere
penală a altor persoane care au săvârșit i nfracțiuni legate de droguri;
 consumatorul de droguri este privit ca o victimă a acestui fenomen și este
supus măsurilor de tratament medical și reinserție socială;
 posibilitatea autorităților abilitate în acest do meniu de a folosi mijloace
specifice mode rne, precum efectuarea de livrări supravegheate sau folosirea in –
vestigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor acestora pentru descoperirea
faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă în situațiile în care
există indicii temein ice privind comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri;
 cooperarea internă și internațională dintre in stituțiile abilitate în combaterea
traficului ilicit de droguri;
 securizarea frontierelor și perfecționarea siste melor de monitorizare a
mijloacelo r de transport, încăr căturii, mărfurilor și a persoanelor despre care se
dețin date privind implicarea în traficul de droguri;
 punerea sub control a precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor;
 reglementarea prin lege a regimului cultivării și comercializării plantelor din
care se pot extrage substanțe stupefiante;
 reținerea, arestarea și extrădarea persoanelor urmărite, la nivel internațional,
pentru comiterea de in fracțiuni având ca obiect traficul de droguri;
 dotarea corespunzătoare a uni tăților specializate din cadrul Inspectoratului
General al Poliției de Frontieră, Autorității Naționale a Vămilor și al Inspectoratului
General al Poliției Române cu mijloace tehnice de detectare și depistare a
drogurilor; preocuparea pentru completarea ca drului legislativ necesar pentru o
eficientă luptă împotrivă traficului de droguri;
În cadrul eforturilor desfășurate pe plan mondial în scopul combaterii
traficului și consumului ilicit de droguri, își impune valențele o nouă strategie și

64 anume aceea a î mpiedicării deturnării din circuitul legal a substanțelor chimice
esențiale și a precursorilor care servesc la obținerea heroinei, cocainei și a
drogurilor sintetice.
În luarea măsurilor apte de a preveni deturnarea din circuitul legal al
substanțelor chi mice esențiale și al precursorilor nu trebuie subestimată inteligența,
îndrăzneala, redutabilele resurse financiare de care dispun traficanții, precum și
imprevizibilitatea la care fac apel pentru a -și procura produsele chimice necesare
scopurilor ce -i animă.
Măsurile existente la ora actuală nu sunt uniforme, universale, nu sunt în
totalitate coerente și permit încă traficanților să apeleze la alte surse de
aprovizionare atunci când cele anterioare nu mai sunt disponibile. Este dificil a se
stabili o proc edură egală de control, având în vedere numeroasele produse de
substituție pentru substanțele chimice esențiale, volumul uriaș al activităților
comerciale, numărul furnizorilor și părerile diferite ale autorităților competente în
ceea ce privește reglement area acestor activități.
Duelul desfășurat fără contenire între polițiști specializați în lupta antidrog pe
de o parte, iar organizatorii și finanțatorii rețelelor de fabricare și traficare a
drogurilor ilicite pe cealaltă parte presupune apelarea la miș cări și reacții inteligente,
chiar de factură șahistă, din partea celor două părți, fiecare căutând să -și învingă
adversarul prins cu garda deschisă. De aici, atâtea măsuri de precauție luate de către
infractori care, dând dovadă permanentă de ingeniozitat e, își camuflează fiecare
etapă din circuitul ilicit al drogurilor – cultivare, recoltare (în cazul drogurilor
naturale), producție, transport și distribuire.
Implantarea, aprovizionarea, funcționarea laboratoarelor ilicite, realizate în
condiții de clandestinitate, în spații de capacitate redusă, ori de proporții industriale,
precum și disimularea tuturor operațiilor desfășurate în aceste laboratoare presupun,
de asemenea, multă măiestrie din partea traficanților. De aceea, cea mai mică
suspiciune de reperare de către polițiști a locului unde se fabrică stupefiante și
substanțe psihotrope îi determină pe traficanți să schimbe de îndată amplasarea
laboratorului, abandonând în graba lor, de teama de a nu fi prinși, chiar și aparatura
și ingredientele pe care le -au utilizat până atunci la obținerea drogurilor.
Pe de altă parte, pierderea răbdării într -o cauză operativă care poate dura,
uneori, chiar câțiva ani, soldată cu o captură minoră de droguri, înseamnă a renunța
premeditat la obținerea celui mai important rezultat, reprezentat de identificarea și
destrăma rea întregii rețele de traficanți, tragerea lor la răspundere penală,
confiscarea drogurilor, a produselor chimice, a materialelor și echipamentelor care

65 pot servi la obținerea lor și, nu în ultimul rând, a bunurilor și valorilor acumulate din
traficul ili cit cu stupefiante și substanțe psihotrope.
Anchetele desfășurate pe linia traficului ilicit de droguri sunt de trei tipuri,
fiecare cu specificitatea sa, și anume:
 identificarea și distrugerea culturilor ilicite;
 reperarea și distrugerea laboratoarelor cl andestine;
 combaterea comercializării ilicite a drogurilor.
Fiecare gen de anchetă presupune derularea succesivă a trei faze:
exploratorie, preparatorie și de intervenție. Totul trebuie gândit, planificat și adus la
îndeplinire în funcție de datele, inform ațiile și resorturile intime care aparțin strict
anchetei.
Confruntată cu realitățile acestui început de mileniu, Poliția, una dintre
autoritățile statului cu atribuțiuni substanțiale în cunoașterea și combaterea acestui
fenomen își propune:
 să realizeze o evaluare corectă și reală a fenomenului;
 să cunoască cauzele exacte care îl generează;
 să întreprindă măsuri realiste și concrete care pot fi luate pentru diminuarea
consumului și traficului de droguri;
 să pună în aplicare sarcinile ce rezultă din planul de acțiune al Strategiei
Naționale Antidrog care a fost întocmită de specialiștii Brigăzii Antidrog în
cadrul Programului „ Lupta Împotriva Drogurilor ” – Phare 2000, cu participarea
unor specialiști din cadrul ministerelor implicate și cu sprijinul consilie rului de
preaderare spaniol;
 sprijinirea celorlalte autorități ale statului, precum și a organizațiilor
neguvernamentale, în promovarea politicilor de prevenire a consumului de
droguri;
 întărirea cooperării internaționale care vizează combaterea traficului
național și internațional de droguri.

66 CAPITOLUL IV

COOPERAREA INTERNAȚIONALĂ PENTRU REPRIMAREA
TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI

4.1. O.N.U. și organismele sale angrenate în lupta împotriva drogurilor

4.1.1. “Convenția asupra substanțelor psihotrope” – 1971
În ceea ce privește traficul de droguri această convenție cuprinde în special
dispoziții referitoare la comerțul internațional și la lupta împotriva traficului ilicit.
Privitor la comerțul internațional în convenție se prevede că oricare dintre părți, care
autorizează exportul sau importul de substanțe din tabelele I sau II (anexe la
convenție), trebuie să ceară ca o autorizație de import sau de export, redactată pe un
formular -model stabilit de comisie, să fie obținută pentru fiecare export sau import ,
indiferent dacă este vorba de una sau mai multe substanțe. Substanțele din tabelele I
și II vor fi supuse, de asemenea, dispozițiilor care urmează:
a) Părțile vor exercita în porturile libere și zonele libere aceeași supraveghere
și același control ca și în alte părți ale teritoriului lor, înțelegându -se totuși că vor
putea aplica un regim mai sever.
b) Exporturile sub forma de expedieri adresate unei bănci sau în contul unei
persoane, alta decât aceea al cărei nume figurează în autorizația de export, sau unei
căsuțe poștale vor fi interzise.
c) Expedierile care sosesc pe teritoriul uneia dintre părți sau care se fac de pe
acest teritoriu, fără să fi fost însoțite de o autorizație de export, vor fi reținute de
autoritățile competente.
d) Autoritățile compe tente ale unei țări sau regiuni, prin care trecerea unui
colet conținând asemenea substanțe este autorizată, vor adopta toate măsurile
necesare pentru a împiedica abaterea din drum a coletului menționat către o altă
destinație decât aceea care figurează pe copia autorizației de export atașată la colet,
exceptând cazul în care guvernul țării sau regiunii prin care se efectuează
expedierea ar autoriza această schimbare de rută. Guvernul acestei țări sau al
regiunii de tranzit va trata orice cerere de schimbar e de rută ca și cum ar fi vorba de
un export din țara sau regiunea de tranzit către țara sau regiunea noii destinații.
Statele semnatare vor institui un sistem de inspectare a fabricanților,
exportatorilor, importatorilor și distribuitorilor cu ridicata ș i cu amănuntul a
substanțelor psihotrope, precum și a instituțiilor medicale și științifice care folosesc

67 asemenea substanțe. De asemenea ele vor adresa secretarului general, în cel mai
scurt timp posibil, un raport asupra cazurilor de trafic ilicit de sub stanțe psihotrope
și de confiscare a substanțelor făcând obiectul acestui trafic ilicit, atunci când aceste
cazuri li se vor părea importante.

4.1.2. “Convenția împotriva traficului și consumului ilicit de stupefiante
și substanțe psihotrope” – 1988

Obie ctul prezentei convenții îl reprezintă promovarea cooperării între părți,
astfel încât ele să poată combate cu mai mare eficacitate diversele aspecte ale
traficului ilicit cu stupefiante și substanțe psihotrope, care au o amploare
internațională. În execut area obligațiilor lor în termenii convenției, părțile iau
măsurile necesare, inclusiv măsuri legislative și de reglementare, compatibile cu
dispozițiile fundamentale ale sistemelor legislative interne.
Fiecare parte la convenție trebuie să adopte măsurile necesare pentru a
conferi caracterul de infracțiuni, în conformitate cu dreptul său intern, atunci când
actul a fost comis intenționat, următoarelor fapte:
I. producției, fabricației, extracției, preparării, ofertei, punerii în vânzare,
distribuirii, vânzării , livrării în orice condiții, expedierii, expedierii în tranzit,
transportului, importului sau exportului oricărui stupefiant sau oricărei
substanțe psihotrope, încălcându -se dispozițiile Convenției din 1961 cum apare
ea modificată sau Convenției din 1971;
II. culturii macului (opiaceu), coca sau plantei de canabis, în scopul producerii de
stupefiante, încălcându -se dispozițiile Convenției din 1961 și Convenției din
1961 cum apare ea modificată;
III. deținerii sau cumpărării oricărui stupefiant sau substanțe psihotr ope, în scopul
uneia dintre activitățile enumerate la alin. I de mai sus;
IV. fabricării, transportului sau distribuirii de echipament, materiale sau substanțe
înscrise în tabelul I și II (anexe la convenție) despre care cel care se ocupă de
aceste activități știe că trebuie utilizate în/sau pentru cultura, producția sau
fabricarea ilicită de stupefiante sau substanțe psihotrope;
V. organizării, dirijării sau finanțării uneia dintre infracțiunile enumerate la alin. I
– IV de mai sus;
VI. conversiei sau transferului de bunuri despre care cel care se ocupă știe că
provin dintr -una dintre infracțiunile stabilite mai sus sau din participarea la
comiterea acesteia, în scopul de a disimula sau deghiza originea ilicită a

68 bunurilor menționate sau ajută orice persoană care este implicată în comiterea
uneia dintre aceste infracțiuni să scape de consecințele juridice ale actelor sale;
VII. disimulării sau ascunderii naturii, originii, dispunerii mișcării sau proprietăților
reale ale bunurilor sau drepturilor aferente despre care autoru l știe că provin
dintr -una dintre infracțiunile stabilite în alin. I – V de mai sus sau participării la
una dintre aceste infracțiuni;
VIII. achiziției, deținerii sau utilizării de bunuri, despre care cel care le dobândește,
deține și utilizează, știe în momentu l în care le primește că provin dintr -una
dintre infracțiunile stabilite în alin. I – V de mai sus sau în urma participării la
una dintre aceste infracțiuni;
IX. faptei de a incita sau a determina public o persoană prin orice mijloc să comită
una dintre infrac țiunile stabilite în alin. I – V de mai sus sau să se folosească
ilicit de stupefiante sau substanțe psihotrope;
X. participării la una dintre infracțiunile stabilite în alin. I – V de mai sus sau
asocierii, înțelegerii, tentativei sau complicității prin furn izare de asistență,
ajutor sau sfaturi în scopul comiterii sale.
În ceea ce privește cooperarea internațională și asistența acordată statelor de
tranzit: părțile cooperează, direct sau prin intermediul organizațiilor internaționale
sau regionale competente , în scopul de a ajuta și de a sprijini în măsura posibilă,
statele de tranzit și în special țările în curs de dezvoltare, care au nevoie de o astfel
de asistență și un astfel de sprijin, prin intermediul programelor de cooperare
tehnică, care vizează să î mpiedice schimbul și tranzitul ilicit și care se referă la
activitățile conexe; părțile pot întreprinde, direct sau prin intermediul organizațiilor
internaționale sau regionale competente, să furnizeze un ajutor financiar acestor
state de tranzit pentru a dezvolta și întări infrastructura necesară eficacității luptei
contra traficului ilicit și prevenirii acestui trafic; părțile pot încheia acorduri sau
aranjamente bilaterale sau multilaterale pentru a spori eficacitatea cooperării
internaționale și pot ave a în vedere încheierea unor aranjamente financiare în
această privință.
Convenția acordă importanță deosebită unor mijloace și metode de realizare a
traficului ilicit, în special traficului ilicit pe mare și utilizării serviciilor poștale.
Pentru reprimare a traficului ilicit pe mare părțile cooperează, în măsura
posibilă, pentru a pune capăt traficului ilicit pe mare, în conformitate cu dreptul
internațional maritim. Partea care are motive întemeiate să bănuiască că o navă sub
pavilion sau care nu abordează nici un pavilion sau nu poartă nici o înmatriculare –
se ocupă cu traficul ilicit poate solicita altor părți să o ajute pentru a pune capăt
acestei utilizări. Părțile astfel solicitate furnizează această asistență în limita

69 mijloacelor de care ele dispun. Partea care are motive întemeiate să bănuiască că o
navă care exercită libertatea de navigație, conform dreptului internațional, și
navigând sub pavilion sau fiind înmatriculată la o altă parte se ocupă cu traficul
ilicit, poate să anunțe statul sub pavil ionul căruia navighează nava, să solicite
confirmarea înmatriculării și, dacă acest lucru se confirmă, să ceară autorizația
acestui stat pentru a lua măsurile adecvate cu privire la această navă. În
conformitate cu dispozițiile de mai înainte sau tratatele în vigoare dintre ele sau
orice alte acorduri sau aranjamente încheiate între aceste părți, statul sub pavilionul
căruia navighează nava poate să autorizeze mai ales statul solicitat să inspecteze
nava, să viziteze nava, dacă sunt descoperite probe ale pa rticipării la un trafic ilicit,
trebuie luate măsurile adecvate cu privire la navă, persoanele care se găsesc la bord
și la încărcătură.
Privitor la zonele și porturile libere părțile vor aplica pentru a pune capăt
traficului ilicit de stupefiante, substanțe psihotrope și substanțe înscrise în tabelul I
și II măsuri care nu sunt mai puțin stricte decât cele pe care le aplică în alte părți ale
teritoriului lor.
Astfel, părțile vor depune eforturi pentru:
 a supraveghea mișcarea mărfurilor și persoanelo r în porturile libere și zonele
libere și, în acest scop, vor da permisiunea autorităților competente să procedeze
la vizitarea încărcăturii și navelor care intră și ies, inclusiv navelor de croazieră
și pescuit, cât și aeronavelor și vehiculelor și atunci când este cazul să
percheziționeze membrii echipajului și pasagerii, cât și bagajul acestora;
 a stabili și a menține un sistem care permite decelarea expedierilor suspectate de
a conține stupefiante, substanțe psihotrope sau substanțe înscrise în tabelul I și II,
care intră sau ies din zonele și porturile libere;
 a stabili și a menține sisteme de supraveghere în bazinele și depozitele portuare,
cât și în aeroporturi și posturile de frontieră, în zonele libere și porturile libere.
Pentru combaterea traficul ui ilicit realizat prin utilizarea serviciilor poștale
trebuie luate următoarele măsuri:
 acțiunea coordonată pentru prevenirea și reprimarea utilizării poștale în scopul
traficului ilicit;
 adoptarea și elaborarea de către serviciile de detectare și reprima re însărcinate cu
aceasta, a unor tehnici de investigare și control, care trebuie să permită decelarea
în trimiterile poștale a expedierilor ilicite de stupefiante, substanțe psihotrope și
substanțe înscrise în tabelul I și II.

70 Pentru a preveni sau elimina traficul de droguri convenția prevede că părțile
pot adopta măsuri mai stricte sau mai severe decât cele prevăzute de aceasta, dacă
ele consideră necesar aceasta.

4.2. O.I.P.C. – Interpol, organ vital în lupta antidrog

O.I.P.C. -Interpol a fost creată ca o reacție la dezvoltarea criminalității
internaționale. Principiile și mecanismele cooperării polițienești internaționale, așa
cum se realizează acestea în cadrul O.I.P.C. -Interpol, au fost elaborate în mod
progresiv.
Scopul O.I.P.C. -Interpol în termenii art. 2 din statut este:
asigurarea și dezvoltarea asistenței reciproce cât mai largi a tuturor
autorităților de poliție în cadrul legilor existente în diferite țări și în spiritul
Declarației Universale a Drepturilor Omului;
stabilirea și dezvoltarea tuturor instituțiilor capabile să contribuie în mod
eficace la prevenirea și reprimarea infracțiunilor de drept comun;
Cooperarea în cadrul organizației se realizează prin instrumente cum ar fi:
Rețeaua de telecomunicații formată din 3 nivele:
 stații naționale, la nivelul fiecărui Birou Central Național,
 stații regionale,
 stația centrală – situată la nivelul Secretariatului General
din Lyon.
Sisteme informatice – Secretariatul General dispune de fișiere
informatizate referitoare la diverse activități p rintre care și un fișier cu
confiscările de droguri;
În vederea realizării cooperării internaționale a Poliției Române cu celelalte
poliții ale țărilor membre ale O.I.P.C. -Interpol, la 1 ianuarie 1973, în cadrul
Inspectoratului General al Poliției Române a fost creat Biroul Național Interpol.
În scopul obținerii de informații complete privitoare la identitatea,
antecedentele penale și polițienești, ori de altă natură, ale unor cetățeni străini care
fac obiectul unor cauze penale instrumentate de autorităț ile române, se vor transmite
Biroului Național Interpol, de către unitățile centrale teritoriale de poliție date cât
mai complete privind identitatea persoanelor în cauză, documentele personale cu
care se legitimează (pașapoarte, cărți de identitate, permi se de conducere auto), alte
documente de valoare pe care le posedă (cărți de credit, cecuri de călătorie etc.),
autovehiculele cu care călătoresc etc., date care vor fi comunicate Birourilor
Centrale Naționale interesate ori Secretariatului General Interpo l.

71
4.3.EUROPOL -ul și traficul de droguri

La 26 iulie 1995 a fost semnată la Bruxelles Convenția Europol. Obiectivul
Europol este de a îmbunătății cooperarea și colaborarea dintre autoritățile
competente ale statelor membre în activitatea de prevenire și combatere a
terorismului a traficului ilegal de stupefiante și alte forme importante ale
criminalității internaționale acolo, unde, există indicii sigure că este implicată o
structură criminală de tip organizat și că două sau mai multe state membre sunt
afectate.
Anterior, începând din 3 ianuarie 1944 a funcționat ca predecesor al Europol,
Departamentul de Droguri al Europol (E.D.U.).
Conform actului de aderare, E.D.U. acționează ca o echipă neoperațională
pentru schimbul și analiza de date și informații, când acestea privesc două sau mai
multe state membre astfel:
traficul ilicit de stupefiante,
traficul ilicit de substanțe nucleare și radioactive,
infracțiuni ce implică rețele clandestine de emigranți,
traficul ilicit de vehicule,
terorismul, care va fi inclus după ratificarea Convenției, plus activități în
care sunt implicate organizații criminale și acțiuni de spălare a banilor.
Brigada Europeană de Droguri (BED) este prima treaptă a Europolului
deschisă oficial la 16 februarie 1994 la Haga, într -o clăd ire care anterior a fost
folosită de către Organizația Olandeză de Informații privind Delictele. B.E.D.
operează pe o bază determinată și trebuie să se preocupe numai cu informațiile
privind traficul ilicit de droguri și activitățile de spălare a banilor a sociate acestuia.

4.4. UE – Programul Phare “Lupta împotriva drogurilor” și acordurile
României cu alte state pentru combaterea “morții albe”

4.4.1. Programul Phare “Lupta împotriva drogurilor”
Începând cu anul 1992, UE a început să finanțeze Programul Phare “Lupta
împotriva drogurilor”, alocând la început 2 milioane euro, 10 milioane euro în 1993
și 5 milioane euro în 1996.
Acest program este proiectat pentru a reduce cererea, oferta și traficul de
droguri printr -o varietate de măsuri, inclusiv acțiuni împotriva precursorilor și
spălării banilor, dezvoltării unui sistem infracțional de droguri și sprijinirea

72 programelor de reducere a cererii. Cu asistență din partea altor organizații
internaționale – Grupul Pompidou, O.M.S. – statele membre ale UE au în ceput
pregătirea de specialiști în lupta antidrog, și -au adoptat legislația și consolidat
structuri de prevenire și control.
Dat fiind procesul ireversibil în care România s -a angajat pe calea aderării la
UE, se vor aplica acquisul comunitar și cele mai b une practici în domeniu. În acest
sens, se va acționa în spiritul obiectivelor stabilite de Strategia Europeană cu privire
la droguri 2000 -2004 și se vor îndeplini activități de tipul celor prevăzute în planul
de acțiune al UE, cu privire la droguri 2000 -2004.
România va participa la programele UE în cadrul procesului de întărire a
politicilor comunitare în domeniul drogurilor și va acționa în vederea semnării unui
acord pentru integrarea sa cât mai rapidă în structura Centrului European de
Monitorizare a Drogurilor și a Dependenței de Droguri și de asemenea, trebuie să
continue cooperarea cu această instituție prin transmiterea anuală a raportului de
țară.

4.5. Studii de caz

4.5.1. Arhiepiscopia Tomisului: Preotu l traficant de droguri nu va mai sluji in
biserica
„Arhiepiscopia Tomisului a luat decizia, vineri dimineața, ca preotul
Gabriel Bucica, reținut de DIICOT pentru ca făcea trafic cu substanțe
etnobotanice, sa fie suspendat din activitatea de preot.
"Această decizie vine in urma acuzațiilor pe care procurorii DIICOT Vaslui i
le aduc, precum și a reținerii acestuia.
În funcție de derularea anchetei si de dovedirea implicării sale in aceste
ilegalități de care este acuzat, Bucica Gabriel va fi deferit C onsistoriului Eparhial cu
propunerea caterisirii (conform dreptului canonic bisericesc, caterisirea înseamnă
luarea tuturor drepturilor de a sluji vreo lucrare sfințitoare a Bisericii și trecerea
vinovatului în rândul mirenilor)", se arată într -un comunica t publicat pe site -ul
Arhiepiscopiei Tomisului .
Fostul slujitor al Domnului, originar din Vaslui, slujea la Catedrala
Arhiepiscopala "Sfinții Apostoli Petru si Pave l" din Constanța de patru ani de zile.
Potrivit Inspectoratului Județean Vaslui, părintele făcea parte dintr -o rețea
organizata care livra droguri care ajungeau la tinerii de liceu din Vaslui.
Preotul, în vârsta de 32 de ani, prelua pliculețele de etnobot anice din Portul

73 Constanța și le transporta în orașul său natal, ascunzându -le în cărți decupate.
Acestea erau vândute tinerilor la prețul de 10 lei.
În casa preotului Gabriel Bucica au fost descoperite mai multe plicuri cu
etnobotanice. Acesta a livrat, î n 2012, mai multe colete cu etnobotanice liderului
unei rețele care le vindea in Vaslui, anunță Antena 3. Se pare că drogurile ajungeau
și la elevi de liceu. Polițiștii au reținut cinci persoane care făceau parte din aceasta
rețea.
Fapta se încadrează în prevederile Decretului nr. 626 din 1973 pentru
aderarea României la Convenția unica asupra stupefiantelor din 1961 și la
protocolul privind modificarea ace steia;
Conform Legii 143 din 2000 actualizată 2011 privind prevenirea și
combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul
Oficial nr. 362 din 3.8.2000, art. 2, paragraful 1 se prevede sancțiunea cu
închisoarea pe perioade de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

4.5.2. Mega -rețea de traficanți de droguri, încarcerată la Brăila.
Mai mulți bărbați alim entau tinerii din Brăila cu etnobotanice și droguri de
mare risc. Aceștia au fost încarcerați. Procurorii DIICOT au întocmit un amplu
material de trimitere în judecată a traficanților care aduceau moartea albă.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracț iunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila, au dispus la data de 7 mai 2013,
trimiterea în judecată a inculpaților:
GHEORGHE AUREL – pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de
risc, în formă continuată, prevăzut ă de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu
aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 37 lit. b) din Codul penal și art. 16 din
Legea nr. 143/2000,
PRICHICI DRAGOȘ ROBERTO – pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de
droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr.
143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal,
PUȘCAȘU ADRIAN COSTEL, zis „JAMAICA – pentru săvârșirea
infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr.
143/20 00.
"La data de 1 martie 2013 lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului de
Combatere a Criminalității Organizate Brăila au fost sesizați cu privire la faptul
că în zona blocului Turn de pe Calea Galați din municipiului Brăila un bărbat
cunoscut sub nume le de Gheorghe Aurel distribuia cannabis tinerilor
consumatori de astfel de substanțe supuse controlului național. Acesta deținea și
distribuia droguri de risc, contra sumei de 70 lei/doză" , se arată în rechizitoriul
întocmit de magistrați.
În conformitate cu prevederile Legii 143 din 2000 actualizată 2011
privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri,
publicată în Monitorul Oficial nr. 362 din 3.8.2000, art. 2, paragraful 1 se prevede
sancțiunea cu închisoarea pe perioade de l a 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

74
4.5.3. Traficant prins la Constanța: Voia să aducă 9 tone de cocaina în Europa
Un constănțean în vârsta de 56 de ani, căutat de autoritățile italiene pentru
trafic internațional de droguri , fiind acuzat că era capul unei rețele care a încercat să
aducă aproximativ noua tone de cocaina în Europa, din țări din America Latină, a
fost prins de polițiștii din Constanța. Procuror ii Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Constanța au solicitat instanței luarea măsurii arestării preventive față de Iustin
Victor Rădulescu, pentru punerea in executare a mandatului european de arestare
emis de autoritățile judiciare din Italia. Procurorii spun că în perioada decembrie
2007 – aprilie 2008, în calitate de lider al unui grup organizat, Rădulescu a
coordonat, finanțat și supervizat operațiunile care urmăreau importul de narcot ice.
În fapt, acesta ar fi cumpărat din America Latină, în mai multe rânduri, cantități de
narcotice, tone de cocaină, fiind transportate pentru expediere, cu o navă reținută de
autoritățile portugheze. Alte droguri se aflau pe o navă reținuta de autorităț ile
spaniole. De asemenea, se mai reține că a importat, în complicitate cu alte persoane,
în aceeași perioadă, cantitatea de 1.500 kg cocaină, transbordând încărcătura la
bordul a doua nave.
În conformitate cu prevederile Legii 143 din 2000 actualizată 201 1
privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri,
publicată în Monitorul Oficial nr. 362 din 3.8.2000, art. 2, paragraful 1 se prevede
sancțiunea cu închisoarea pe perioade de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

75
Concluzii

Motto:
“Problema drogurilor nu poate fi rezolvată într -o zi sau
într-un an, dar, prin participarea activă a popoarelor,
organizațiilor și națiunilor, ea poate fi în cele din urmă
rezolvată…”
(The United Nations and Drog Abuse Control, 1987)

Lucrarea demarează prin definirea noțiunilor generale de drog, făcând
istoricul folosinței acestora, detaliind principalele droguri întâlnite în traficul ilicit
ca rute de traficare și prin prisma efectelor nefaste ale acestora: toleranță,
dependență și se vraj.
În continuare este detaliat traficul de droguri în relația acestora cu
organizațiile criminale, identificându -se metode și mijloace folosite de infractori în
vederea traficării. Sunt apoi analizate consecințele nefaste ale traficului de droguri.
Traficul ilicit reprezintă factorul cel mai grav care favorizează toxicomania.
Atât cererea, cât și oferta ilicită de droguri sunt încurajate de existența unor grupări
criminale de traficanți, formate din elemente iresponsabile care nu sunt preocupate
de răul ce-l provoacă, ci numai de obținerea unor mari câștiguri cu orice preț. Este
limpede că dacă aceste bande de criminali nu ar exista, consumul de droguri ar
putea fi, la început, limitat la unele zone și, în final, s -ar putea reuși chiar eliminarea
sa defi nitivă pretutindeni. Atâta timp cât aceste grupări există, pericolul
toxicomaniei se menține; cu toate măsurile întreprinse pe plan regional, național sau
internațional, situația nu a fost niciodată atât de gravă ca în prezent.
Există riscul ca viitorul să fie și mai sumbru dacă nu se va declanșa o
campanie hotărâtă împotriva traficanților de stupefiante, la care să participe toate
statele interesate.
Este lesne de înțeles că dacă cererea ilicită de droguri nu va fi redusă, în
același timp, în toată lume a, diminuarea ofertei într -o regiune sau alta nu va avea
efectele scontate, deoarece consumatorii și traficanții de stupefiante se vor îndrepta
imediat și inevitabil spre alte surse de aprovizionare. De asemenea, dacă traficul
ilicit nu va fi reprimat pest e tot și deodată, chiar dacă se vor da lovituri hotărâtoare
traficanților dintr -o singură țară sau dintr -un număr limitat de țări, se vor găsi în
scurt timp grupări de contrabandiști din alte zone dispuse să preia sub controlul lor
negoțul cu stupefiante. Datorită ignorării în mod practic, a granițelor de către

76 traficanți, problema contrabandei cu narcotice nu poate fi soluționată prin acțiunile
izolate ale unei singure țări. În lumea de azi, rezultatele pozitive în eradicarea
traficului de droguri pot fi o bținute doar printr -o activitate concretă a tuturor țărilor,
prin schimburi de date și compararea rezultatelor, asigurându -se respectarea
neabătută a principiilor independenței, suveranității și neamestecului în treburile
interne ale statelor.
Este revela tor faptul că ONU și instituțiile sale specializate în problematica
narcoticelor au obținut unele rezultate importante; conștientă de rolul său și de
consecințele grave ale toxicomaniei pentru umanitate, ONU preconizează alte și alte
acțiuni de luptă împot riva drogurilor.
La acest efort generos în slujba umanității se adaugă contribuția deosebită,
uneori decisivă, a O.I.P.C. – Interpol în depistarea și descurajarea traficului de
stupefiante.
Se impune ca diferențierile actuale dintre definirea infracțiuni lor legate de
droguri, sancțiunile penale și alte măsuri punitive prevăzute de legi și proceduri
juridice naționale să fie puse de comun acord și să ofere baza unei ofensive
generalizate la scară mondială împotriva traficanților de stupefiante.
Cooperarea internă pentru reprimarea ilicit de droguri este nucleul capitolului
III al lucrării, analizând activitatea Brigăzii Antidrog din cadrul Agenției Naționale
Antidrog. Sunt investigate măsurile de prevenire, combatere și descoperire a
traficului ilicit de d roguri.
În finalul lucrării întreg capitolul IV este destinat cooperării internaționale
pentru reprimarea traficului ilicit de droguri. Sunt pe rând analizate structurile
O.N.U. angrenate în lupta împotriva traficului și consumului ilicit de stupefiante ș i
substanțe psihotrope. Sunt, de asemenea, radiografiate O.I.P.C. – Interpol, organ
vital în lupta antidrog, precum și EUROPOL -ul, ocazie cu care sunt trecute în
revistă acordurile României cu alte state.
Trebuie evidențiat faptul că mass -media din Români a este preocupată din ce
în ce mai mult, prin diverse publicații și filme, de a demonstra implicațiile deosebit
de complexe ale consumului și traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope.
Înființarea Brigăzii Antidrog, a A.N.A., a Comitetului Interministerial de
Luptă împotriva Drogurilor și a altor organisme specializate în lupta împotriva
acestui flagel, a fost o măsură oportună, o replică firească față de recrudescența
alarmantă a fenomenului infracțional.
În pofida acțiunilor concertate de numeroși factori, pe plan național, dar și
la nivel mondial, stupefiantele sunt și vor continua să rămână, în această epocă,
flagelul ce se extinde, căpătând noi și noi dimensiuni.