Nu din averi izvoraste virtutea, ci din virtute izvorasc si averile si celelalte bunuri omenesti (Platon) [304684]

Licență

Nu din averi izvoraste virtutea, ci din virtute izvorasc si averile si celelalte bunuri omenesti (Platon) [304684]

Byadmin ianuarie 1, 2024

1. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: [anonimizat]

1. [anonimizat]. [anonimizat] o componentă a [anonimizat]-[anonimizat] (Marin Călin). [anonimizat], luând în considerare numeroasele interferențe ce se stabilesc între fenomenul moral și fenomenul civic al vieții sociale. Asocierea comportamentului moral cu cel civic nu este întâmplătoare. [anonimizat], [anonimizat], normelor, regulilor morale care guvernează viața comunității în care trăiește ([anonimizat].142). [anonimizat] o componentă extrem de complexă a educației, pentru că pe de o [anonimizat], [anonimizat] (științifice, culturale, profesionale, estetice, fizice, ecologice etc.). [anonimizat]. Pentru o bună înțelegere a [anonimizat]. Morala este un fenomen social, o formă a [anonimizat]-[anonimizat] o [anonimizat], în concordanță cu cerințele sociale (I. Nicola, p.206). [anonimizat], care constituie ceea ce Nicola I. numește „structura sistemului moral” (I. Nicola, p.207). [anonimizat] a [anonimizat] a perfecțiunii din punct de vedere moral. [anonimizat]. [anonimizat] o arie de aplicabilitate practic infinită. Reținem, [anonimizat]: patriotism, umanism, democrație, dreptate, libertate, onestitate, onoare, demnitate, modestie etc. [anonimizat]-i o nonvaloare (bine-rău, sinceritate-minciună, eroism-lașitate etc.). Normele, [anonimizat], cerințe morale elaborate de societate sau o [anonimizat] ([anonimizat], viață de familie). [anonimizat] o [anonimizat], interdicții care conduc la anumite modele de acțiune. Morala, ca formă a [anonimizat]intă izvorul conținutului educației morale, precum și cadrul de referință pentru evaluarea rezultatelor obținute, Educația presupune trecerea de la morală la moralitate, concepte ce nu exprimă o identitate totală. Morala, ca dimensiune a conștiinței sociale sau individuale, aparține sferei idealului, în timp ce moralitatea aparține sferei realului, 1

2. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar moralitatea implică și respectarea efectivă a cerințelor moralei, morala transpusă din ipostaza idealului în cea a realului. Tocmai de aceea prin educația morală se urmărește convertirea moralei în moralitate. Civismul indică legătura organică, vitală între om și societatea din care face parte, între om și ordinea civică, sau mai precis spus educația civismului, se referă la formarea omului ca cetățean, ca susținător activ al statului de drept, ca militant al drepturilor omului, pentru binele patriei și al poporului la care aparține. Scopul educației moral-civice constă în formarea individului ca subiect moral, care simte, gândește și acționează în spiritul cerințelor și exigențelor moralei sociale, ca bun cetățean, cu un comportament civic angajant. Pentru aceasta este necesară cunoașterea și respectarea idealului moral, a valorilor, normelor și regulilor ce incumbă din morala socială, cunoașterea structurii și funcționalității statului de drept, cunoașterea și respectarea legilor care-l guvernează, însușirea și apărarea valorilor democrației, a drepturilor și libertăților cetățenești, un comportament de înțelegere, pace, prietenie, respect al demnității umane, tolerant, care să nu facă nici un fel de discriminări legate de naționalitate, religie, rasă, sex etc. 2. Sarcinile educației moral-civice Din scopul educației moral-civice rezultă principalele sarcini ale acestei componente a educației: formarea conștiinței moral-civice și formarea conduitei morale și civice. Se impune precizarea că această separare între sarcinile de factură teoretică și cele de natură practică este făcută din considerente didactice, fiind oarecum artificială, pentru că în realitate, profilul moral-civic al subiectului se dezvoltă simultan pe ambele laturi, presupunând deopotrivă informație și acțiune, sentimente, convingeri-fapte. 2.1. Formarea conștiinței moral-civice. Conștiința moral-civică este constituită dintrun sistem de valori, norme, reguli morale și de cunoștințe privind valorile, legile, normele ce reglementează relațiile individului cu societatea, instituțiile statului și cu semenii, precum și dintr-un ansamblu de trăiri față de acestea. Include comandamentele pe care și le impune individul în ceea ce privește poziția și conduita sa în cadrul multiplelor relații sociale în care este implicat. Privită din punct de vedere psihologic, conștiința moral-civică include trei componente: cognitivă, afectivă și volitivă. Componenta cognitivă presupune cunoașterea de către copil a conținutului și cerințelor valorilor, normelor, regulilor morale și de conduită civică și se realizează prin instruire morală și civică. Cunoașterea acestora nu se reduce la simpla lor memorare, ci presupune sesizarea exigențelor pe care ele le implică, înțelegerea necesității respectării lor. Rezultatele acestei cunoașteri se concretizează în formarea reprezentărilor, noțiunilor și judecăților de natură morală și civică. Rolul acestora este de a-l introduce pe copil în universul valorilor morale și civice, de a-l face să înțeleagă necesitatea respectării lor, semnificația pe care o au pentru conduita sa morală și comportamentul civic și de a-i dezvolta capacitatea de a distinge valoarea de nonvaloare, elementele pozitive de cele negative. În absența unor cunoștințe despre valorile morale și civice nu-i putem cere copilului să se comporte în conformitate cu exigențele ce emană din acestea. Dar, deși indispensabile unei conduite moral-civice, cunoștințele morale și civice nu determină prin simpla lor prezență conduita. Pentru ca ele să devină un factor motivațional care să declanșeze, să orienteze și să susțină conduita moral-civică, este nevoie să fie însoțite de o serie de trăiri afective pozitive, ceea ce presupune acceptarea lor în planul vieții afective, în caz contrar componenta cognitivă rămânând neutră, ineficientă sub raportul acțiunii. Aceasta conduce la necesitatea componentei afective a conștiinței. 2

3. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar Componenta afectivă asigură substratul energetic necesar pentru exprimare în conduită a cunoștințelor morale și a celor privitoare la civism. Emoțiile și sentimentele pe care le trăiește subiectul față de comandamentele morale și civice evidențiază faptul că acesta nu numai că acceptă valorile, normele, regulile morale și civice, dar le și trăiește și se identifică cu ele. Rezultă că atât cunoașterea cât și adeziunea afectivă sunt indispensabile unui comportament moral-civic. Totuși ele nu sunt suficiente, pentru că adeseori în înfăptuirea unor acte morale și civice pot să apară o serie de obstacole externe (atracții de moment, situații de conjunctură nefavorabile) sau interne (interese, dorințe) pentru a căror depășire este necesar un efort de voință, sau altfel spus este nevoie de intervenția componentei volitive. Din fuziunea celor trei componente ale conștiinței morale și civice rezultă convingerile, ca produs al interiorizării și integrării cognitive, afective și volitive în structura psihică a persoanei a normelor, regulilor ce constituie conținutul moralei. Odată formate ele devin „adevărate trebuințe spirituale”, nucleul conștiinței morale și creează condiții pentru ca persoana să facă saltul de la conduita impusă predominant din exterior, motivată extrinsec, la o conduită declanșată și susținută de motivația intrinsecă, ceea ce este foarte important pentru că se trece de la determinare la autodeterminare, la dobândirea autonomiei moral-civice. Având în vedere rolul convingerilor în structura moral-civică a personalității, formarea lor trebuie să ocupe un loc prioritar în actul educației, construcția personalității morale, presupunând, în primul rând elaborarea și consolidarea convingerilor, care se vor obiectiva ulterior în conduita moral-civică. Evident că formarea conștiinței morale este un proces complex și de durată, între componentele sale putând să apară necorelări, dezacorduri sau chiar contradicții. Sarcina educatorului este de a sesiza prompt asemenea situații și de a identifica elementele, cauzele care le-au generat: copilul nu cunoaște regula morală, nu-i înțelege sensul, nu conștientizează importanța respectării ei, nu a aderat afectiv la respectiva normă sau nu este capabil depună efortul relativ pentru a o respecta. În funcție de concluziile desprinse urmează a se concepe strategia acțiunii educative pentru etapa următoare. 2.2. Formarea conduitei morale și civice. Conduita morală și civică reprezintă exteriorizarea, obiectivarea conștiinței moral-civice în fapte și acțiuni adecvate diverselor situații concrete în care se află persoana. Conștiința include elementele subiective, lăuntrice care indică modul în care trebuie să se comporte individul, în timp ce conduita se referă efectiv la modul în care se comportă, la faptele morale, la atitudinile civice reale. Aceasta face ca unii autori să considere conduita moral-civică o obiectivare a conștiinței în fapte și acțiuni în relațiile morale practice ale individului (Nicola, p.217). Din perspectiva psihopedagogică educarea conduitei vizează formarea de deprinderi și obișnuințe de comportare morală și civică și a trăsăturilor pozitive de caracter. Atât deprinderile cât și obișnuințele morale reprezintă componente automatizate ale conduitei, numai că deprinderile exprimă răspunsuri automate la unele cerințe externe, care se repetă în condiții relativ identice, iar obișnuințele care sunt, de asemenea acțiuni automatizate, presupun în plus nevoia, trebuința internă de executarea acțiunii respective, iar neefectuarea acesteia atrage după sine o stare de disconfort psihic. Deprinderile și obișnuințele se formează pe baza unei exersări sistematice, în condiții oarecum identice, care să permită automatizarea, iar odată formate ele se derulează cu un consum mai redus de energie, individul poate să-și canalizeze eforturile asupra unor obiective superioare din punct de vedere al moralei și civismului. Formarea deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală și civică este o acțiune de durată, iar exersarea acestora în vederea automatizării trebuie să-l angajeze efectiv pe subiect, să se facă în conformitate cu anumite cerințe precis și clar formulate, să implice 3

4. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar elementele conștiinței pentru a susține acțiunea din interior, să fie permanent controlată de educator în scopul prevenirii unor deprinderi și obișnuințe negative, să fie în concordanță cu particularitățile de vârstă și individuale. În sfera conduitei se includ și manifestările trăsăturilor pozitive de caracter. Acestea reprezintă forme stabile de comportare morală. Spre deosebire de deprinderi și obișnuințe care se manifestă în condiții relativ identice și sunt legate de situații concrete, asemănătoare, trăsăturile de caracter acoperă o gamă largă de situații, uneori deosebite calitativ, păstrându-și însă notele esențiale de constanță și stabilitate. Trăsături cum ar fi: hărnicia, cinstea, altruismul, cooperarea, modestia, sinceritatea, sociabilitatea etc. se manifestă în relațiile elevului cu cei din jur și cu sine însuși, indiferent de situația concretă în care se află. Un elev pentru care sinceritatea reprezintă o trăsătură de caracter, va fi sincer în orice situație, chiar dacă aceasta va leza interesele lui personale. Trăsăturile pozitive de caracter (ca și deprinderile și obișnuințele) nu se formează în mod spontan, de la sine. Procesul formării lor nu este totdeauna ascendent nici măcar liniar. Durata, eficiența lui depinde de conținutul muncii de educație moral-civică, de raporturile interumane în care elevul este inclus, de condițiile de viață și activitate ale elevului. Conducerea și organizarea procesului de educație moral-civică cer profesorilor să posede o serie de capacități: de a înțelege și analiza faptele tipice pentru fiecare elev, direcția lui comportamentală; de a dovedi tact și exigență în manifestarea unor cerințe morale din ce în ce mai complexe; de a stimula și îndruma preocupările de autoperfecționare a comportamentului la fiecare elev; de a corecta motivația deprinderilor, a obișnuințelor, trăsăturilor de personalitate la elevi ce prezintă anumite devieri de comportament și de a-i îndruma cu mijloacele eficiente de autoeducație și reeducare (4). În încheiere subliniem că, din punct de vedere psihopedagogic conștiința și conduita se intercondiționează reciproc, formarea uneia neputându-se realiza independent de cealaltă. În structura personalității ele se prezintă sub forma unei unități dialectice, cu particularități distincte de la un stadiu la altul și de la un individ la altul. În consecință formarea personalității sub aspect moral-civic reprezintă un proces de interiorizare continuă a moralei sociale. Pe măsura înaintării spre stadiile superioare, rolul factorilor externi este preluat treptat de cei interni, elevul acționând tot mai mult sub impulsul conștiinței sale morale. Acest proces, de trecere de la influențele externe la cele interne, nu se produce spontan. El implică activitatea pedagogică competentă a profesorului. 3. Conținutul educației moral-civice 3.1. Educația patriotică a elevilor. Patriotismul reprezintă una din trăsăturile fundamentale ale personalității fiecărui om. Formarea ei începe la o vârstă fragedă și se îmbogățește cu noi dimensiuni pe tot parcursul existenței umane, ca urmare a dinamicii relaționale dintre individ și patria sa. Această dinamică se exprimă atât prin restructurările în dezvoltarea biopsihosocială a personalității cât și prin diversificarea și îmbogățirea comportamentelor față de aspectele naturale, economice și spirituale ale patriei. Dar ce este patriotismul? Propriu patriotismului sunt atașamentul față de pământul natal, identificarea deplină cu poporul din care faci parte, aprecierea și respectarea tradițiilor acumulate de-a lungul istoriei, a limbii și culturii, lupta și spiritul de sacrificiu pentru apărarea independenței și libertății patriei, încrederea în viitorul și prosperitatea ei, cultul eroilor care s-au jertfit pentru binele patriei etc. Obiectivul fundamental al educației patriotice este interiorizarea conținutului și notelor definitorii ale patriotismului, transformarea lor în mobiluri interne și manifestări comportamentale ale elevului în relațiile sale cu mediul geografic, economic și spiritual al 4

5. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar patriei sale. Realizarea acestui obiectiv vizează atât formarea conștiinței cât și a conduitei patriotice. Astfel pe tot parcursul școlarității elevii sunt familiarizați cu frumusețile și bogățiile țării noastre, cu trecutul său istoric, cu jertfele care s-au adus pentru apărarea suveranității și integrității teritoriale, cu tezaurul cultural și artistic al poporului, li se cultivă respectul pentru valorile materiale și spirituale al celorlalte popoare și națiuni. Pentru ca aceste informații să se transforme în convingeri este necesară asocierea lor cu trăiri afective corespunzătoare. Asemenea trăiri, care constituie latura dinamică a patriotismului, pot fi declanșate numai în contextul unor situații în care elevii sunt subiecți ai acțiunii. Sentimentele patriotice și în general trăirile afective, nu se transmit și nu se învață asemănător cunoștințelor și nici nu se repetă identic cu acestea. Ele presupun adeziune și vibrație interioară care se declanșează și se mențin nu în virtutea unor imperative exterioare, ci a unei situații în care elevul (sau colectivul) este angajat. Numai organizând asemenea situații (în procesul de învățământ și în afara acestuia) se va reuși formarea și consolidarea sentimentelor patriotice. Formarea conduitei patriotice include atât deprinderi și obișnuințe de comportare în spiritul cerințelor patriotismului, cât și anumite trăsături pozitive de caracter implicate în plan comportamental. Aceste sarcini se realizează prin integrarea elevilor în viața și frământările școlii și a vieții sociale. Conduita patriotică presupune, de asemenea, formarea unor trăsături de voință și caracter pentru învingerea unor obstacole ce pot interveni în realizarea unor activități cu valoare patriotică. Dintre acestea putem menționa: curajul, spiritul de sacrificiu, perseverența, abnegația, dragostea față de muncă etc. Formarea conștiinței și conduitei patriotice se poate realiza atât prin conținutul procesului de învățământ cât și prin activitățile extradidactice (vizitele, excursiile, activitățile cultural-artistice, serbări școlare etc.). Valorificarea conținutului disciplinelor predate în vederea educației patriotice trebuie să constituie o preocupare constantă a profesorului. Dacă la orele de istorie, de limbă și literatură română mesajul patriotic este încorporat în conținutul de idei al lecțiilor predate, la disciplinele fundamentale (matematică, fizică, chimie) și cele tehnice, profesorii pot realiza educația patriotică prin prezentarea contribuției românilor (matematicieni, fizicieni, ingineri etc.) la dezvoltarea domeniului respectiv: includerea în tematica cercurilor pentru elevi a unor teze privind viața și opera savanților români; răspândirea în rândul elevilor a revistelor de specialitate; popularizarea în rândul elevilor a rezultatelor foarte bune obținute de elevii români în cadrul concursurilor internaționale ∗. Preocupându-se de educația patriotică a elevilor profesorul va ține seama că deși aici componența cognitivă este absolut necesară, ea nu este și suficientă. Ca atare, aprecierea rezultatelor numai după ce știu elevii despre patrie este unilaterală. Numai urmărind cum se manifestă și cum răspund unor cerințe concrete ne putem forma o imagine cât mai reală cu privire la rezultatele propriei noastre munci. Și în educația patriotică conduita reprezintă cel mai edificator criteriu de apreciere a elevilor. 3.2. Formarea atitudinii față de muncă. Atitudinea față de muncă cuprinde un sistem de idei, concepții, stări de spirit privitoare la valoarea socială și individuală a muncii, asociate cu diferite manifestări comportamentale ce se exprimă în procesul muncii. Scopul fundamental al școlii pe linia formării atitudinii față de muncă este de a-i face pe elevi să înțeleagă că munca este un drept și o datorie a omului față de sine și față de societate, să manifeste respectul pentru muncă și produsele ei, să aibă o atitudine creatoare față de orice Vezi V. Plăeșu, D. Plăeșu, „Modalități de educare patriotică în cadrul orelor de matematică”, în „Revista de pedagogie” nr.2/1989. 5

6. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar activitate pe care o desfășoară. Prima sarcină, formarea conștiinței valorii social-umane a muncii impune, pe lângă cunoașterea unor aspecte concrete din diferitele domenii ale muncii, înțelegerea importanței și rolului muncii pentru societate și pentru individ, a faptului că toate bunurile materiale și spirituale sunt rezultatul muncii, că numai prin muncă omul își poate satisface trebuințele sale. Formarea unei conduite necesare participării la procesul muncii, vizează elaborarea și stabilizarea unor priceperi și deprinderi de muncă, a unor trăsături de voință și caracter solicitate de acest proces, în condițiile producției moderne când „prestigiul (calitatea) lucrătorului depinde tot mai mult de valoarea sa morală” (5, p.25). Un accent deosebit se pune pe cultivarea trăsăturilor de caracter cum ar fi: conștiinciozitatea, disciplina, conștiința profesională ș.a. Un loc aparte printre acestea îl ocupă disciplina muncii. Ea include un ansamblu de reguli și norme care reglementează desfășurarea activității de muncă în vederea obținerii unor rezultate cât mai bune. Formarea atitudinii față de muncă nu trebuie considerată ca un obiectiv sau exercițiu secundar∗ realizat prin prelegeri sau alte forme educative, predominant verbale. Atitudinea față de muncă se formează în procesul efectiv al muncii, ca mod existențial fundamental al omului. Pentru a conferi un grad înalt de eficiență educativă acestui proces este necesară organizarea pedagogică a muncii în școală, în parametri specifici: Învățarea trebuie considerată ca muncă, iar practica ca formă de învățare; Munca din școală (grupuri școlare, licee, etc.) trebuie realizată în condiții cât mai apropiate de cele din instituții și întreprinderi productive; Munca în condiții școlare trebuie să se finalizeze și în produse efective, conferindu-se activității desfășurate semnificația socială necesară. Un rol deosebit în formarea atitudinii față de muncă îl are modul de organizare și desfășurare a procesului instructiv-educativ pentru că învățarea însăși este un tip de activitate, care prin modul său de desfășurare în școală, conduce la asimilarea anumitor atitudini față de muncă. 3.3. Educarea elevilor în spiritul disciplinei. Din punct de vedere social disciplina constă în acceptarea și respectarea strictă a unor norme de conduită care reglementează raporturile interpersonale sau cele interinstituționale precum și condițiile activității eficiente. Disciplina școlară este o formă de manifestare a disciplinei sociale în instituții școlare, constând în integrarea elevilor în universul vieții școlare pe baza respectării regulamentelor de funcționare a procesului de învățământ în vederea desfășurării eficiente a muncii instructiv-educative. Importanța educării elevilor în spiritul disciplinei rezultă din faptul că școala este prima instituție în care este integrată ființa umană și este supusă unor influențe educative sistematice, menite să anticipeze cerințele normative ale disciplinei sociale. Disciplina din școala noastră este de tip democratic și se caracterizează printr-un echilibru între cerințe și control, exercitate din exterior, pe de o parte, prin interiorizarea, acceptarea și adeziunea afectivă față de acestea ca expresie a personalității morale autonome, pe de altă parte. Acest tip de disciplină oferă câmp larg dialogului, respectă demnitatea elevului, promovează autocontrolul și elimină formele abuzive de pedepsire. Disciplina din școală nu elimină orice formă de constrângere exterioară, după cum nu înăbușă inițiativa personală a elevilor. M. Malița, „Munca – fundament al învățării”, în „Educația prin muncă și pentru muncă” Ed. Academiei 1972. 6

7. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar „Fără autoritate, fără o anumită severitate – o mână de fier într-o mănușă de catifea – nu este cu putință să realizăm pregătirea pentru o viață activă și productivă pe toate planurile” (8, p.102). Dialogul, cooperarea, nu înseamnă înlăturarea oricărei distincții între statutul educatorului și cel al elevului, primului revenindu-i sarcina de a asigura coerență în procesul de educație. Cercetările psihologului elvețian Jean Piaget privind psihogeneza judecății morale la copii au pus în evidență superioritatea relațiilor de cooperare față de cele de constrângere atât în privința dezvoltării personalității morale cât și în cea a dezvoltării intelectuale. Cooperarea se bazează pe respectul mutual, pe confruntarea punctelor de vedere considerate ca ipoteze și nu ca ultime adevăruri. Constrângerea promovează respectul unilateral și supunerea necondiționată față de normă. Prima conduce la dezvoltarea intelectuală bazată pe independența spiritului și la autonomia morală a persoanei ca izvor al inițiativei creatoare. A doua generează supunerea și dogmatismul intelectual. De aceea se impune promovarea în școală a unei discipline a inițiativei, care să pună elevul nu numai în situația de a răspunde la întrebări și de a se conforma răspunsurilor preformulate de profesor, ci și de a formula el însuși întrebările, ipotezele verificabile, ce pot fi demonstrate prin argumente întemeiate. Educarea elevilor în spiritul disciplinei se poate realiza prin procesul de învățământ, prin activitățile extrașcolare și prin regimul zilnic din școală. Procesul de învățământ prin conținutul său, prin organizarea și desfășurarea sa, dar și prin metodele și procedeele folosite exercită o influență profundă asupra elevilor, determinându-i să respecte anumite dispoziții și cerințe, care, repetându-se vor conduce la stabilirea deprinderilor și obișnuințelor (efectuarea sistematică a temelor, păstrarea curățeniei, punctualitatea ș.a.). Activitățile extradidactice oferă numeroase prilejuri de exersare a conduitei disciplinate, întrucât și ele impun numeroase reguli ce trebuie respectate și în plus solicită din partea elevilor într-o manieră sporită, inițiativă, un sentiment crescut de responsabilitate. 3.4. Educarea elevilor în spiritul cooperant, participativ. Spiritul cooperant, participativ este o trăsătură caracteristică a personalității umane a cărei constituire începe de la o vârstă fragedă și continuă pe toată perioada școlarizării, presupunând pregătirea elevilor pentru a trăi și munci în colectiv. Educarea elevilor în spirit cooperant participativ urmărește ca obiectiv fundamental maturizarea lor socială, pregătirea pentru integrare în sistemul complex al relațiilor sociale în care vor fi implicați ca obiect și subiect al acestora, pregătirea pentru numeroasele contacte interumane, pentru condiția interumană a muncii. Ca și în cazul celorlalte componente de conținut ale educației morale, educarea elevilor în spirit cooperant, participativ presupune formarea conștiinței și conduitei cooperante, participative. Formarea conștiinței cooperante și participative presupune ca elevii să înțeleagă diverse aspecte și cerințe pe care le impune viața și munca în cadrul colectivului, dintre care reținem: • dependența individului față de colectiv; • forța și puterea colectivului unit în îndeplinirea sarcinilor; • obligațiile pe care fiecare membru le are față de colectivul din care face parte și a colectivului față de membrii săi; • importanța realizării scopurilor colective pentru realizarea unor scopuri și interese personale. În același timp se va urmări cultivarea unor trăiri afective pozitive față de aceste cerințe, în contextul multiplelor relații interpersonale pe care copilul le întreține în cadrul colectivului din care face parte, cu accent pe educarea unor sentimente pozitive cum sunt 7

8. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar simpatia, prietenia, solidaritatea, modestia, compasiunea și prevenirea unor sentimente negative precum egoismul, invidia, îngâmfarea, egocentrismul ș.a. Educarea conduitei cooperante, participative presupune formarea unor deprinderi și obișnuințe de a trăi în colectiv, respectând cerințele de mai sus. Avem în vedere: deprinderea de a stabili ușor relații cu membrii colectivului, operativitatea în îndeplinirea sarcinilor, deprinderi organizatorice, obișnuința de a iniția și exercita roluri diferite, uneori opuse (conducător – subordonat, inițiator de acțiuni – executant), deprinderea de colaborare în îndeplinirea unor sarcini. Formarea unor trăsături pozitive de caracter este indispensabilă vieții în colectiv care nu se poate desfășura în bune condițiuni, dacă membrii colectivului nu dau dovadă de sinceritate, principialitate, onestitate, altruism, toleranță, modestie, perseverență. Formarea elevilor în spirit cooperant, participativ este posibilă numai prin antrenarea lor efectivă și sistematică în viața colectivului, în activități care-i solicită să colaboreze cu alții să stabilească o varietate și multitudine de relații interpersonale. Toate acestea nu se pot înfăptui decât în măsura în care se realizează pe fondul unor multiple acțiuni educative de formare și consolidare a colectivului de elevi. 4. Principiile educației moral-civice Formarea conștiinței moral-civice a elevilor este un proces deosebit de complex și dificil a cărui realizare nu poate fi condusă în baza unor rețete și soluții general valabile, însă în desfășurarea sa trebuie să se respecte anumite cerințe, norme de bază care izvorăsc din însăși esența educației și care orientează, călăuzesc activitatea celor investiți cu sarcina modelării profilului moral-civic al copiilor și tinerilor. Acestea sunt consemnate în literatura pedagogică sub denumirea de principiile educației moral-civice. 4.1. Principiul îmbinării conducerii pedagogice cu independența elevilor în procesul de formare a profilului moral-civic. Necesitatea acestui principiu rezultă din esența și scopul educației moral-civice, în condițiile unei societăți democratice, și din particularitățile psihosociale ale elevilor cărora le este caracteristică tendința spre activism și independență. Evidențiază că pentru a forma oameni cu o înaltă ținută morală, activi, independenți este necesar să organizăm întreaga experiență de viață a copilului astfel încât săi oferim posibilitatea să cunoască și să interiorizeze cerințele moralei sociale, să trăiască fapte cu semnificații morale și să se manifeste în conformitate cu valorile morale și civice. Conform acestui principiu, în scopul educației moral-civice, trebuie valorificate toate genurile de activități în care este implicat copilul: joc, învățătură, activități extrașcolare, distractive, recreative, care trebuie astfel organizate încât să conducă la îmbogățirea experienței sale morale, să favorizeze formarea deprinderilor și obișnuințelor morale, stabilizarea trăsăturilor pozitive de caracter. Acest principiu avertizează asupra pericolului pe care-l prezintă utilizarea excesivă a metodelor autoritare și tutelarea permanentă a elevilor, care anihilează independența și spiritul de inițiativă, promovând supunerea și ascultarea care nu sunt de natură să-i conducă pe aceștia spre stadiul autonomiei morale. Pentru a preveni astfel de situații se impune ca în activitatea educativă să se îmbine armonios metodele indirecte și subtile și intervențiile directe, autoritare, care este de dorit să ocupe o pondere mai redusă comparativ cu primele. 4.2. Principiul valorificării elementelor pozitive ale personalității pentru înlăturarea celor negative. Sensul acestui principiu rezultă din realitatea că fiecare personalitate dispune de o serie de însușiri pozitive de ordin fizic, intelectual, afectiv, moral. Educatorul are datoria de a cunoaște resursele interne pozitive și să le valorifice pentru a înlătura eventualele manifestări negative din conduita morală a copilului și a determina o 8

9. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar schimbare în comportamentul acestuia.∗ În conformitate cu acest principiu se impune ca în educația morală să îmbinăm întărirea pozitivă a elementelor prezente în stare latentă sau manifestată în personalitatea copilului cu întărirea negativă, dezaprobarea manifestărilor ce trebuie corectate sau înlăturate. Accentul trebuie pus însă pe întărirea pozitivă, deoarece în cazul în care se insistă pe aspectele negative există riscul de a nu le înlătura, ci dimpotrivă a le fixa sau chiar de a genera noi manifestări negative. 4.3. Principiul îmbinării respectului cu exigența față de elevi. Evidențiază faptul că în întreaga activitate educativă trebuie să se îmbine organic respectul și exigența, care nu reprezintă două atitudini opuse, ci două atitudini care se completează reciproc, numai împreună putând crea premisele psihopedagogice favorabile procesului de modelare a personalității copilului. Exigența implică cerințe sporite, în acord cu posibilitățile reale și virtuale ale elevului, iar respectul, încredere în resursele interne care favorizează îndeplinirea acestora. Cu cât formulăm față de copil exigențe mai mari, cu atât încrederea noastră în posibilitățile copilului de a le duce la îndeplinire este mai mare. Cu cât îl respectăm mai mult pe copil cu atât îl considerăm apt să răspundă unor exigențe crescute. Exigența rezultă din respectul demnității umane, este incompatibilă cu liberalismul pedagogic și include în același timp respectul față de copil ca expresie a încrederii educatorului într-o evoluție pozitivă. Ea presupune severitate, control, dezaprobare, numai că acestea nu trebuie să demoralizeze copilul prin manifestări de subapreciere, suspiciune, ci dimpotrivă trebuie să-l motiveze în direcție autodezvoltării sale morale. Acest principiu impune o exigență rațională îmbinată cu respectul față de copil. Dacă unul dintre aceste elemente lipsește, dacă între ele nu se stabilește un echilibru, atunci posibilitățile de influențare educativă sunt mult diminuate. 4.4. Principiul respectării particularităților de vârstă și individuale în educația morală. Acest principiu impune să se asigure concordanță între conținutul, metodele, procedeele folosite în educația morală și particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor. Cerințele educației morale trebuie să se formuleze în raport de experiența morală a copilului, posibilitățile lui de înțelegere, particularitățile temperamentale, să fie în același timp stimulative pentru a favoriza evoluția sa morală. Se va avea în vedere că cerințele ce depășesc posibilitățile de care dispune copilul pot duce la o comportare artificială sau chiar la apariția de atitudini negative față de acestea, iar situarea cerințelor sub nivelul posibilităților poate stagna evoluția copilului pe planul moralității, recuperarea rămânerilor în urmă fiind un proces dificil.Acest principiu impune cadrului didactic să ia în considerare particularitățile de vârstă și individuale în: – formularea cerințelor; – organizarea diferitelor acțiuni educative; – folosirea metodelor și procedeelor de educație morală, cu deosebire a diferitelor forme de aprobare și dezaprobare; Psihiatrul german, Herman Simon, inițiatorul ergoterapiei (terapiei prin muncă) în spitalele pentru bolnavi psihici, postulează ca regulă fundamentală, că orice psihoterapie trebuie să se adreseze nu părții morbide, ci celei rămase sănătoase în structura personalității. Ceea ce este sănătos la bolnav trebuie descoperit, cultivat, susținut și dezvoltat. Considerăm că la fel trebuie procedat și în educație. Sprijinindu-se pe elementele pozitive, existente în fiecare elev, noi acționăm de fapt asupra voinței și puterii elevului stimulându-l spre a se îndrepta. (Vezi Sen Alexandru, „Educație și terapie”, E.D.P., 1978, p.207). 9

10. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar – stabilirea relațiilor cu obiectul educației. 4.5. Principiul unității, continuității și consecvenței. Pune în evidență necesitatea ca toți factorii educativi să acționeze unitar, realizând o unitate de vederi și acțiune, care să vizeze același scop, să urmărească în timp evoluția morală a copilului, să manifeste fermitate și perseverență în exercitarea activității educative, să controleze sistematic modul în care cerințele formulate sunt înțelese și duse la îndeplinire. Continuitatea în educația moral-civică este cerută de însăși evoluția morală a copilului care nu trebuie să cunoască întreruperi. Impune formularea progresivă a cerințelor, organizarea unor acțiuni educative incluse într-un sistem, gândite într-o succesiune și gradare optimă și bine corelate. Presupune ca fiecare succes obținut în educația morală să devină bază de pornire pentru noi cerințe, pentru însușirea și respectarea unor norme, reguli morale de o mai mare dificultate. Consecvența presupune fermitate în formularea cerințelor și urmărirea îndeplinirii lor, insistență pentru realizarea concordanței dintre cerințe și fapte, între acțiune și aprecierea ei, perseverență în finalizarea măsurilor inițiate. Exclude atitudinile oscilante, capricioase, schimbătoare în formularea cerințelor și aprecierea conduitei elevilor. Unitatea impune ca toți factorii educativi să acționeze unitar și convergent în virtutea unui sistem clar de cerințe și criterii de apreciere. Privește în egală măsură acțiunea diverșilor factori educativi (grădiniță, școală, familie) și acțiunea diverșilor agenți educativi ce acționează în cadrul fiecărui factor (director, cadre didactice de toate specialitățile, diriginte, consilier). 5. Metode și procedee de educație moral – civică Sarcinile educației morale se realizează printr-un ansamblu de metode și procedee, care integrate într-un tot, constituie strategia educației în spiritul moralei, care conduce la construirea conștientă a personalității moral – civice în concordanță cu imperativele societății democratice. Să analizăm principalele metode și procedee folosite în acest scop. 5.1. Explicația morală. Cu ajutorul explicației morale dezvăluim conținutul unei cerințe, al unei norme și reguli morale. Dacă în clasele mai mici se insistă pe explicarea modului în care trebuie respectată o cerință morală, pe parcurs se pune accent pe motivația și necesitatea îndeplinirii ei, pe formarea criteriilor obiective de apreciere a faptelor din viața individului și a colectivului. Explicația îndeplinește două funcții: una informativă și alta stimulativă. Funcția informativă constă în conștientizarea sensului unei cerințe morale, prin relevarea notelor definitorii, prin sublinierea nuanțelor ce pot să apară în respectarea ei într-o împrejurare concretă de viață. Funcția stimulativă constă în motivarea cerinței, în declanșarea de stări afective, stimulative, prin forța persuasivă a limbajului. Pentru ca explicația morală să fie eficientă, este necesar să fie legată de experiența de viață. Orice explicație pur verbală, fără argumentele și exemplele adecvate, nu va declanșa trăiri afective și deci nu va avea efecte asupra conduitei. Ori asimilarea cunoștințelor morale nu se face doar din considerente pur cognitive, scopul fiind în final determinarea conduitei corespunzătoare (6, p.32). 5.2. Convorbirea etică. Este un dialog între profesor și elevi prin care se urmărește clarificarea cunoștințelor morale și declanșarea de stări afective corespunzătoare. Avantajul dialogului constă în antrenarea elevilor la analiza (dezbaterea) faptelor morale, în valorificarea experienței de viață a acestora. Dialogul are rolul de a-i lămuri pe elevi asupra motivației în comportamentul corect sau greșit, de a stimula preocupările lor pentru aprecierea obiectivă a comportamentului celor din jur și a propriilor convingeri și fapte (3). Convorbirea etică îndeplinește multiple funcții: de informare, de sensibilizare, de întărire și de corectare. 10

11. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar Problematica unei convorbiri etice poate fi generată de: întâmplări și fapte din viața clasei, a școlii, a localității, conținutul unor articole din presă, cărți, piese de teatru, emisiuni TV, conținutul unor obiecte de învățământ (istorie, literatură, psihologie, sociologie ș.a.). Convorbirile etice (individuale și colective, organizate sau ocazionale) și mai ales dezbaterile pe teme morale au rolul de a antrena elevii înșiși la procesul formării convingerilor și criteriilor de apreciere morală, prin intermediul unor polemici, confruntării de opinii, de trăiri și experiențe personale. Ele reprezintă totodată un exercițiu de a purta discuții în contradictoriu, de apărare a propriilor opinii, de a-i convinge pe preopinenți. În același timp ele permit stabilirea unui contact mai direct între profesor și elevi, adoptarea unor atitudini critice și autocritice, precizarea de comun acord a modalităților de corectare și autocorectare a conduitei elevilor. Desfășurarea convorbirii etice presupune respectarea unor cerințe de ordin pedagogic: asigurarea de către profesor a unui climat adecvat în care elevii să-și exprime opiniile sincer și deschis; profesorul va conduce discret convorbirea, mai mult prin sugestii decât prin intervenții. El va interveni, cu tact, mai ales în cazul când, din lipsă de discernământ și pregătire, sunt susținute puncte de vedere greșite; în formularea concluziilor se recomandă multe precauții. Când este cazul, se vor lăsa deschise anumite probleme, elevii fiind invitați la reflecție, meditație și evaluare personală a celor discutate. Ca variante ale convorbirii morale menționăm dezbaterea etică, comentariul moral, disputa etică, metode ce se recomandă a fi folosite începând cu adolescența, pentru clarificarea unor teme cu caracter problematic. 5.3. Povestirea morală. Constă în relatarea, prezentarea într-o formă atractivă a unor întâmplări și fapte reale sau imaginare cu semnificații morale, cu scopul de a-i ajuta pe copii să desprindă concluzii, învățăminte cu privire la propria lor comportare. Se folosește cu precădere la clasele mici. Pentru a fi eficientă, conținutul trebuie să fie viu, emoționant, prezentat într-un limbaj plastic, să se utilizeze diverse procedee artistice, retorice, dramatice, să fie ilustrat cu material intuitiv, pentru a produce asupra copiilor o vie impresie și a genera puternice trăiri afective. 5.4. Exemplul se bazează pe intuirea (sau imaginarea) unor modele ce întruchipează fapte sau acțiuni morale. Prin caracterul său viu și concret exemplul se adresează deopotrivă simțurilor, gândirii și sentimentelor, având a mare putere de influențare și de convingere. Există numeroase proverbe, maxime, expresii celebre care evidențiază rolul deosebit al exemplului în procesul educației. Iată câteva dintre ele: ο Un bun exemplu este cea mai bună învățătoare; (proverb englez) ο Cuvintele te învață, exemplul te pune în mișcare; (maximă) ο Copii au mai mare nevoie de exemple decât de cicăleală, (Joubert) ο Un exemplu nobil face ușoare faptele anevoioase; (Goethe) ο Lung e drumul prin învățătură, scurt și eficace prin exemplu. (proverb latin) În lucrarea “Educația prin sine însuși” George Aslan remarcă: “Nimic nu-i mai contagios ca exemplul. Fără știrea noastră tindem să ne modelăm după persoanele cu care intrăm în contact”. Eficiența exemplului depinde de calitatea modelului, de ceea ce ilustrează el și de modul cum este perceput și reflectat acest model. La vârsta preșcolară și chiar la vârsta școlară mică modelul este preluat fără nici o prelucrare și filtrare internă sau se face o 11

12. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar selecție a modelelor bazată pe aspecte exterioare și mai puțin pe valoarea comportamentului. Treptat se elaborează criterii tot mai SOlide care permit elevului să diferențieze exemplele pozitive de cele negative. În funcție de sursa modelului distingem: exemple directe oferite de persoane din apropierea copilului: părinți, profesori, colegi etc.; exemple indirecte prezentate prin descrierea unor fapte, acțiuni morale, exercitate de o persoană reală sau imaginară (exemple de cinste, modestie, de patriotism etc. întâlnite la personaje literare). Un loc aparte îl ocupă exemplul oamenilor de seamă. Introducerea elevilor în laboratorul de creație al personalităților științifice, culturale, artistice etc. prezintă o mare importanță nu numai pentru educația morală. Să nu uităm că noi datorăm oamenilor de seamă nu numai recunoștință pentru operele lăsate, ci și întreaga noastră considerație pentru operele nescrise – exemplul pe care ni-l oferă de muncă asiduă și perseverență. Studiul vieții lor ne arată că trăsăturile de caracter, calitățile intelectuale și morale de care au dat dovadă nu sunt un dar al naturii, ci rezultatul efortului personal, al muncii, perseverenței, care de multe ori începe în copilărie și durează toată viața. Prezentarea exemplelor se poate face în moduri diferite: cu ajutorul povestirii, al textelor, al filmelor și emisiunilor TV, al reportajelor din reviste și ziare, prin organizarea de întâlniri cu diferite personalități care evocă întâmplări și fapte semnificative din viața lor. Folosirea acestei metode presupune respectarea din partea profesorului a unor cerințe psihopedagogice: ο exemplul prin excelență este o metodă persuasivă, ca atare profesorului i se cere să asigure un climat psihosocial cu o puternică încărcătură afectivă care să permită circulația și receptarea mesajelor ce se emană de către model. Aceasta va face ca exemplul să aibă repercusiuni multiple asupra conștiinței și conduitei morale e elevilor; ο profesorul va evita declararea unui elev ca fiind exemplu integral. Omul nu poate fi o ființă perfectă, cu atât mai mult un elev care se află în plin proces de formare. El poate fi un exemplu doar pentru unele calități și manifestări concrete (perseverență, hărnicie, modestie ș.a.); ο profesorul poate fi un exemplu pozitiv pentru elevi numai prin calitățile și conduita lui dovedite în întreaga activitate, în relațiile cu elevii și cu alți oameni; ο prezentarea exemplelor negative este utilă numai în măsura în care ele devin un “etalon” de raportare față de care elevul se detașează adoptând o conduită opusă. 5.5. Analiza de caz. Caracteristica acestei metode constă în aceea că se permite elevilor (studenților) o confruntare directă cu o situație reală, luată drept “exemplu” tipic, reprezentativ pentru o stare de lucruri mai generală, pe care aceștia urmează să o analizeze sub toate aspectele pentru a ajunge la înțelegerea cât mai complexă a problemei date. Cazul reprezintă o situație reală din viața socială sau cea școlară. El poate fi pozitiv, negativ sau contradictoriu. Cazul condensează în sine esențialul, și prin aceasta aruncă o rază de lumină asupra a ceea ce este general valabil din lumea fenomenelor (conduitelor) din care a fost extras. Prin intermediul acestei metode elevilor li se oferă prilejul să analizeze, să discute și să comenteze un caz ce întruchipează un comportament moral. Analiza cazului presupune un schimb reciproc de opinii, confruntări, contraziceri, argumentarea punctelor de vedere etc. De asemenea, analiza și discutarea cazului (a comportamentului altuia) impune raportarea la sine; prin comparație, pe baza mecanismului acceptare – respingere, se retușează și se consolidează unele elemente ale propriei conduite morale. În procesul dezbaterii cazului apar de regulă 12

13. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar contradicții între ceea ce oferă cazul și experiența morală proprie, între datele situației prezentate spre analiză și capacitatea de a le explica și interpreta, între opiniile contradictorii exprimate de diferiți participanți la analiză etc. Toate aceste contradicții sensibilizează elevul pe plan afectiv, cognitiv și volitiv, contribuind la formarea și întărirea convingerilor morale. În desfășurarea activității educative pe baza analizei de caz se pot delimita trei momente succesive: prezentarea cazului, analiza și discutarea lui, adoptarea deciziei (soluției). Momentul principal îl reprezintă discutarea cazului. Dirijarea discuției și intervenția profesorului sunt determinate de atitudinea inițială a elevilor față de faptele prezentate. Profesorul îndeplinește rolul de animator al discuției, oferind posibilitatea exprimării punctelor de vedere și intervenind discret cu eventuale întrebări și nicidecum cu precizări categorice. Cazul poate fi analizat și pe grupe de elevi. În asemenea situații responsabilul fiecărei grupe prezintă concluzia (soluțiile) la care a ajuns grupa. Concluziile grupelor sunt dezbătute apoi de toți elevii clasei. Concluziile la care se ajunge vor avea efectele pedagogice scontate numai dacă ele s-au conturat treptat prin polarizarea opiniilor și adeziunea conștientă a elevilor la prescripțiile morale conturate în finalul studiului întreprins. 5.6. Exercițiul moral. Exercițiul constă în executarea sistematică și repetată a unor fapte și acțiuni, în condiții relativ identice, cu scopul formării deprinderilor și obișnuințelor de comportare morală, al constituirii și fixării trăsăturilor volitive și de caracter, a conduitei morale, a relațiilor morale practice. Valoarea formativă (și autoformativă) a exercițiului este relevată de numeroși oameni de seamă. Redăm câteva exemple: Nici un om nu se întărește citind un tratat de gimnastică, ci făcând exerciții, nici un om nu se-nvață a judeca citind judecăți scrise gata de alții, ci judecând singur și dându-și seama de natura lucrurilor. (Mihai Eminescu) Mai mulți sunt aceea care devin capabili prin exercițiu de cât prin natura lor. („Un dicționar al înțelepciunii” de Simenschy, Th). Apa care cade picătură cu picătură sfârșește prin a găuri piatra. Șoarecele prin mici ronțăieli de dinți taie o funie, cu mici lovituri de secure prăvălești stejarii mari. (B. Franklin) Metoda exercițiului moral presupune două momente principale: formularea cerințelor și exersarea propriu-zisă. Cerințele prescriu modul în care se va desfășura activitatea și condițiile ce vor trebui respectate. Cele mai importante forme prin care se pot formula cerințele sunt: ordinul – o formă de exprimare categorică a unei sarcini; dispoziția – o formă de ordin, mai atenuată, însoțită de explicații și argumente, privind necesitatea îndeplinirii obligațiilor; îndemnul și sugestia – forme indirecte de formulare a cerințelor, ce se bazează pe anumite calități ale elevilor (simțul datoriei, al onoarei, al cinstei ș.a.). În acest fel contribuim la transformarea cerințelor externe într-un mobil intern al conduitei; rugămintea – prin care solicităm cu căldură îndeplinirea benevolă a unor sarcini. Relația amicală între profesor și elevi se exprimă în acest caz în folosirea unor expresii ca: vă rog, fiți amabil etc. din care rezultă că și profesorul este pătruns de dorința sinceră ca elevii să se comporte în mod corespunzător. Alte forme de exprimare a cerințelor sunt: stimularea unei activități prin promiterea unei recompense, inițierea de întreceri între elevi, utilizarea perspectivelor, încurajarea, entuziasmarea, cultivarea tradițiilor, interdicția ca formă negativă de formulare a cerințelor. Exersarea propriu-zisă constă în îndeplinirea consecventă și sistematică a cerințelor formulate în vederea formării conduitei morale a elevilor. Interiorizarea exigențelor cuprinse în normele și regulile morale, transformarea lor în mobiluri interne, concomitent cu formarea 13

14. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar deprinderilor și obișnuințelor de comportare, a trăsăturilor de voință și caracter nu este posibilă decât prin antrenarea elevilor în diverse activități. Oricât de perfectă ar fi lămurirea verbală, o cerință nu se transformă în conduită decât prin intermediul exersării ei. Întreaga activitate din grădiniță și școală este o exersare organizată și dirijată ce urmărește în principal formarea conduitei moral – civice și să conducă la autonomia și libertatea personalității. Metoda poate fi folosită cu succes și în procesul de autoeducație. Implică punctualitatea la ore, frecvența școlară, efectuarea sistematică a temelor, păstrarea curățeniei, respectarea tuturor normelor cuprinse în regulamentul școlar. Privită în dinamica ei, exersarea trece de la stadiul în care este declanșată de cerințe externe, impuse de altcineva, la stadiul în care se autodeclanșează, subiectul însuși impunându-și anumite cerințe după care își reglează conduita. Pentru a-și îndeplini scopul, exersarea trebuie să fie urmărită de educator în cele mai mici detalii pentru că numai astfel favorizează formarea unor deprinderi și obișnuințe corecte de comportare morală și civică. 5.7. Metode de apreciere a cunoștințelor și conduitei moral-civice. În procesul educației morale aprecierea se realizează mai ales prin aprobare și dezaprobare. Aceste modalități de apreciere se folosesc nu numai la sfârșitul activității, ci și înaintea începerii și pe parcursul desfășurării ei. Ele reprezintă un gen de asistență continuă și reglatoare, având rol de convingere, încurajare, temperare, prevenire. APROBAREA (recompensa) este forma aprecierii favorabile. Ea constă în acceptarea și recunoașterea rezultatelor comportării morale a elevilor, confirmarea concordanței lor cu exigențele stabilite. Pe plan psihologic aprobarea reprezintă o întărire pozitivă, declanșează stări afective stenice, care stimulează și intensifică menținerea în continuare a aceleeași conduite morale, contribuie la consolidarea rezultatelor obținute, la fixarea în structura morală a personalității. Aprobarea se realizează prin mai multe procedee: Acordul (acceptarea), prin care ne manifestăm mulțumirea față de modul în care au fost respectate cerințele. El poate fi exprimat printr-un zâmbet, un gest, o privire, sau cu ajutorul unei expresii “bine”, “sunt mulțumit”, “ați procedat bine” etc. Lauda, ca formă a aprecierii verbale, se poate realiza individual sau în fața colectivului. Evidențierea constă în sublinierea îndeplinirii exemplare a unor cerințe. Se poate face în fața clasei, pe școală (la stația de amplificare), în consiliul profesoral, în fața părinților. Recompensa este o formă premială care se acordă pentru rezultate ce depășesc nivelul de exigențe obișnuit. Ea poate fi materială (cărți, rechizite, material sportiv) și spirituală (diplome, distincții, evidențierea la panoul de onoare). Eficiența educativă a aprobării depinde de respectarea cerințelor pedagogice în aplicarea ei: ο obiectivitatea aprecierii, bazată pe importanța reală a activității și conduitei elevilor, raportarea aprecierii la valoarea faptelor, a motivelor reale care stau la baza actelor recompensate; ο atragerea și obținerea adeziunii colectivului clasei în vederea stabilirii și acordării recompenselor. În acest fel se formează opinia publică favorabilă scopurilor educative și are loc evitarea fenomenelor de invidie, ură și suspiciune între elevi; ο folosirea unui repertoriu cât mai larg și diferențiat de recompense pe forme de activitate. Aceasta va permite evitarea evidențierii permanente a unora și acelorași elevi și 14

15. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar omiterea totală a altora, va stimula tendința de autodepășire la toți elevii, inițial în direcția în care au posibilități mai mari. DEZAPROBAREA reprezintă forma negativă a întăririi, de respingere a unor fapte și manifestări ce vin în contradicție cu anumite cerințe morale. Exprimând nemulțumirea educatorului față de modul de îndeplinire a cerințelor, dezaprobarea declanșează trăiri afective negative (rușine, culpabilitate, sentimentul vinovăției, disconfort moral), care îi determină pe elevi să evite repetarea greșelilor respective sau a altora similare. Procedeele prin care se realizează dezaprobarea sunt foarte variate: Dezacordul prin care se exprimă nemulțumirea față de modul în care au fost respectate cerințele. El se poate realiza printr-un gest, o privire, sau cu ajutorul limbajului; Observația se referă la un aspect concret al conduitei. Se face individual sau în fața colectivului. Admonestarea este o formă drastică ce se aplică pentru greșelile repetate. Avertismentul reprezintă exprimarea indignării față de îndeplinirea deficitară a unei sarcini (cerințe) și prevenirea elevului că va fi pedepsit dacă va mai proceda la fel. Este un ultimatum care se adresează pe un ton sever. Pedeapsa cea mai înaltă formă a dezaprobării. Ea poate consta în: scăderea notei la purtare, mutarea disciplinară într-un alt colectiv (o altă clasă) sau alte măsuri prevăzute în regulamentul școlar. Aplicarea dezaprobării se bazează pe trebuințele fiecărui elev de a ocupa în colectiv un statut favorabil, de a se bucura de stimă și apreciere, poziție ce poate fi afectată în cazul unor sancțiuni, atitudini care pot atrage pedeapsa. Pentru ca dezaprobarea să declanșeze tendința și hotărârea de corectare (îndreptare) se impun respectate anumite cerințe pedagogice: ο obiectivitate și echitate bazate pe cunoașterea temeinică a condițiilor, cauzelor, motivelor abaterii respective. Acordarea unor pedepse pe nedrept generează neîncrederea, ura, tendința de răzbunare față de educator; ο antrenarea clasei în stabilirea și acordarea formelor de dezaprobare, formarea opiniei favorabile a colectivului clasei față de sancțiunile aplicate; ο statornicirea (după aplicarea sentinței) a unor raporturi elev – profesor – colectiv, bazate pe stimă și respect, care să grăbească procesul de corectare a conduitei celor pedepsiți (a actelor dezaprobate) și să pregătească terenul pentru noi stimulări pozitive. Educatorul va manifesta mult tact în aplicarea dezaprobării. În concluzie, aprobarea (recompensa) este un mijloc puternic de stimulare pentru săvârșirea de acte morale, iar dezaprobarea (pedeapsa) este o metodă cu rolul de a frâna producerea de acte imorale; ambele sunt totuși necesare pentru formarea morală a personalității, reprezentând o concretizare a interacțiunii dintre libertate și constrângere. 6. Stadiile formării personalității morale Procesul de formare, dezvoltare a personalității morale a copilului este continuu, neîntrerupt, are un caracter stadial. Psihologul elvețian J. Piaget, pe baza studiului întreprins asupra formării personalității morale, identifică următoarele stadii: 6.1 Stadiul realismului moral, care corespunde copiilor până la vârsta de 7-8 ani, prezintă câteva particularități specifice: 15

16. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar Relația copilului cu adultul are un caracter unilateral. De la adult pornesc toate cerințele și obligațiile cărora trebuie să se conformeze copilul, care trebuie să le respecte și să li se supună, pentru că recunoaște valoarea și autoritatea adultului; Regulile morale sunt privite ca un dat, ca o emanație a unei autorități externe; Respectarea normelor și regulilor de conduită este rezultatul ascultării și supunerii bazate pe afecțiune și teamă. Copilul nu cunoaște și mai ales nu înțelege sensul normelor ce i se impun, aproape totul fiindu-i impus din exterior și nu un rezultat al unor mobiluri și tendințe interne, ceea ce face ca acest stadiu să fie înțeles ca “morala ascultării”; Respectarea normelor este condiționată, pe de o parte, de afecțiunea față de persoanele adulte care întruchipează autoritatea, norma și teama care apare ca o reacție față de autoritate și, pe de altă parte, de receptivitatea și tendința spre imitație proprii acestei vârste; Treptat încep să apară primele elemente ale conștiinței morale, sub formă de reprezentări și trăiri afective elementare (emoții); Pe baza reprezentărilor se declanșează primele atitudini selective de aprobare sau dezaprobare față de unele fapte și întâmplări morale, se constituie criterii elementare de apreciere a acestora. Începe să se închege experiența morală. Sensul acțiunii educative este în această etapă de la conduită la conștiința morală. Tocmai de aceea un rol important îl are formularea cerințelor de conduită, organizarea și respectarea regimului de viață care trebuie să conducă la formarea deprinderilor de comportare. 6.2 Stadiul cooperării (autonomiei) morale, cuprins între 7-12 ani, se caracterizează prin câteva elemente specifice: Regulile și normele morale se interiorizează, devin mobiluri interne ale conduitei, expresie a conștiinței morale; Copilul dispune de o experiență morală acumulată de-a lungul anilor. Regulile morale nu mai impun conduita în virtutea ascultării și supunerii față de autoritatea externă, ci pe baza valorificării resurselor de control mutual și de autocontrol limitat sau extins la situațiile impuse de statutul și rolul de elev. Se multiplică elementele conștiinței morale, crește rolul ei ca factor intern determinant al conduitei. Între elementele conștiinței morale și conduită apare o interdependență; Se formează noțiunile morale, care au însă un caracter concret, se conturează judecățile morale, se elaborează criterii de apreciere a conduitei celor din jur, acestea fiind folosite și în aprecierea proprii conduite. În educația morală accentul se va pune pe antrenarea elevilor, în acțiuni cu semnificație morală, pentru a îmbogăți reprezentările și noțiunile morale și a favoriza trecerea de la emoții la sentimente morale. Se va avea în vedere că între conștiința și conduita morală pot să apară dezacorduri, impulsul afectiv la această vârstă fiind foarte puternic. 6.3 Stadiul construirii conștiinței morale (12-18 ani) corespunde în linii mari preadolescenței și adolescenței propriu-zise. În preadolescență, ca rezultat al îmbogățirii experienței morale a elevilor, are loc procesul formării noțiunilor și judecăților morale cât mai aproape de valoarea lor reală. Tendința de afirmare a propriei personalități duce la dezvoltarea de opinii, judecăți, aprecieri morale, personale, independente. Totuși deseori apare pericolul ca din cauza experienței limitate, unele judecăți, apărate cu convingere de către preadolescent, să fie eronate. Astfel se constată confundarea demnității umane cu înfrângerea, a curajului cu 16

17. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar grosolănia, șiretenia (capacitatea de a păcăli); inteligența, suflatul, copiatul sunt înțelese ca ajutor acordat colegului ș.a. De aceea la această vârstă se impune o activitate sistematică organizată de profesor în vederea asimilării de către preadolescenți a conținutului real al normelor morale. Interesul elevilor de această vârstă pentru viața personală a adulților deschide perspective muncii de autocunoaștere și autoeducație. Succesul formării morale a preadolescentului depinde de asigurarea în prealabil a unor premise ca: organizarea corespunzătoare a vieții în colectivul clasei, capacitatea educatorului de a înțelege caracterul contradictoriu al lumii spirituale a preadolescentului, climatul de încredere și respect reciproc dintre educator și elevi, priceperea profesorului de a dezvălui cu măiestrie în fața elevilor procesualitatea devenirii personalității morale și posibilitățile proprii de a contribui la desfășurarea ei, antrenarea elevilor în procesul de automodelare sub aspect moral și îndrumarea lui competentă. Orice tendință de moralizare, de abordarea rigidă și formală a acestei problematici, aduce prejudicii muncii educative (4). La vârsta adolescenței dezvoltarea și maturizarea conștiinței și conduitei morale se reflectă în capacitatea deosebită de a înțelege, aprofunda și generaliza noțiunile morale, în apariția unor convingeri morale ferme pe care adolescentul le apără cu îndârjire. Trebuința de autodeterminare (trăsătura psihologică fundamentală) reflectată în tendința de a se descoperi pe sine, de a-și defini locul în viață, în societate, se lovește de o experiență de viață încă limitată, de o capacitate de autoapreciere insuficient de obiectivă pentru a-i permite stabilirea unor planuri realiste de acțiune. Ținând seama că afirmarea independenței adolescentului este deosebit de puternică în acest domeniu, că el dorește să se maturizeze moral fără să apeleze la adulți, se vor folosi cu precădere metode de educație morală care exercită o influență indirectă, dar eficientă ca dispute, dezbateri, convorbiri realizate cu tact și pricepere. În felul acesta se va ajunge la înțelegerea ”legii morale”, ceea ce implică interiorizarea deplină a resurselor normative care constituie nucleul cognitiv – motivațional – caracterial al regulii morale, cu valorificarea conexiunilor existente între planul individual și social al acțiunii morale. BIBLIOGRAFIE 1. Bunescu V., "Educația morală și formarea personalității. Fundamente psihopedagogice", în Revista de pedagogie nr. 6-7-8 / 1991 2. Bunescu V., "Metode de educație morală", în Tribuna înv. nr.4 / 1992 3. Comănescu I., "Reconsiderări necesare în problematica educației morale", în Revista de pedagogie nr.6-7-8 / 1991. 4. *** . "Curs de pedagogie", T.U.B., 1998. 5. Holban I. "Consolidarea aspectului moral al personalității, obiectiv cu solicitare în creștere", în Revista de pedagogie nr. 12 / 1989. 6. Nicola I. "Tratat de pedagogie școlară", Buc., E.D.P.,1992. 7. Nicola I. "Criza morală și implicațiile sale asupra procesului de învățământ", în Revista de pedagogie, nr.9 / 1992. 8. Planchard Emile "Pedagogia școlară contemporană", E.D.P, 1992, București 9. Piaget Jean "Judecata morală la copil", E.D.P , 1980. 10. Pleșu A. "Minima moralia", Editura “Cartea românească “, 1988. 11. Popeangă V. "Educația civică, exigență pedagogică actuală", în Revista de pedagogie, nr. 11 / 1991. 17

18. Nume: Mirlescu Prenume: Ecaterina Grupa: I Anul: I Facultatea: Psihologie si Stiinte ale Educatiei Specializarea: Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar 12. Steiner Rudolf 13.Suteu T. 18 "Înnoirea artei pedagogico – didactice prin știința spirituală", Centrul pentru pedagogie, Waldorf din România, București, 1991. "Folosirea studiului de caz în dezbaterile educative", în Revista de pedagogie , nr. 6 / 1989

EDUCATIA

MORALA

„Nu din averi izvoraste virtutea, ci din virtute izvorasc si averile si celelalte bunuri omenesti” (Platon)

Educatia morala este acea dimensiune interna a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii care vizeaza 'ceea ce este mai profund si mai accentuat subiectiv in fiinta umana' (Hubert, Rene).

Morala reprezinta o vasta categorie de principii si norme de viata, reguli de comportamente umane specifice unei societati la nivelul dezvoltarii acesteia. Persoanele de-a lungul vietii isi stabilesc anumite reguli de convietuire in dependenta de educatie si felul fiecaruia de a se forma si de a fi.

Esenta educatiei morale consta in crearea unui cadru adecvat interiorizarii componentelor moralei sociale in structura personalitatii morale a copilului, elaborarea si introducerea profilului moral tinind cont de normele impuse in societate. Astfel educatia morala tinde spre fomarea individului ca subiect moral, subiect ce gandeste si actioneaza in spiritul cerintelor si exigentelor moralei sociale, a idealului, a valorilor, normelor si regulilor pe care ea le detine.

Un ideal moral bine constituit e fundamentul oricarui sistem moral, caracteristic si definitoriu tendintei si optiunilor comportamentale unei societati, cit si latura aliata a tuturor elementelor componente ale acestui sistem moral. El intruchipeaza perfectiunea, in care fiinta umana e protagonistul propriei dezvoltari morale. Omul insuseste conditia sa, se dezvolta, se (auto)educa si se realizeaza atit fizic, cit si in mare masura in plan moral. Acesta tinde continuu spre ideal, indiferent de faptul realitatii el urmeaza calea autodepasirii, el participa activ la autodezvoltare si autovalorizare.

Formarea conduitei si constintei morale favorizeaza unul din cele mai complexe planuri in formarea personalitatii : se bazeaza pe actiuni si deprinderi morale, care abia prin cristalizarea si generalizarea lor se vor structura ca trasaturi de ordin moral.

Frumusetea morala se manifesta si angajeaza copilul in aprecierea panoramei acesteia; ce are contributie majora pentru perceperea, receptionarea,intelegerea si totodata stabilirea unui climat armonios si benefic pentru o educatie morala superioara.

In procesul formarii valorilor morale se va respecta si o anumita gradatie specifica particularitatilor de virsta. Concomitent familiarizarii copilului cu normele morale, se formeaza emotiile si sentimentele morale, atitudinile morale, trasaturile de caracter, convingerile, obisnuintele ce reprezinta obiective esentiale ale sistemului initial.

Louis Legrand considera constiinta morala ca o cunoastere a valorilor intiparite in comportamentul persoanei, integrarea implicind obligatia in cazul cind vointa individuala nu se coreleaza cu valorile.Deci gindirea operativa a persoanei denota felul prin care isi dirijeaza propiile actiuni,valori si conduite ale vietii si tine cont de exemplele pe care le intimpina zi de zi..

Exemplele pe care le analizeaza si pe acelor maturi se bazeaza pe insusirea unor modele ce intruchipeaza fapte si actiuni morale. Efectul pe care il are exemplul asupra lui il constituie comportamentul celor din jur, iar pe de alta parte, tendinta spre imitatia proprie omului, in general .De obicei noi imitam ceea ce corespunde la un moment dat cu preocuparile, dorintele si aspiratiile noastre.Si de obicei aceasta imitare preia sau imbraca o serie de nuante, in functie de personalitatea celui care preia exemplul, cit si de situatia in care actioneaza.

Un alt autor Geissler aborda educatia morala privind consecintele si problemele fundamentale ale acesteia. Inainte de transmiterea oricarei valori cognitive, a continutului, elevul trebuie sa afle ca in comportamentul sau patrund necontenit decizii valorice si trecind prin ratiuni sunt lipsite de consistenta si stabilitate. O parte a educatiei morale trebuie sa se rezume la evidentierea valorilor privind deciziile si conditiile unei acceptari sau respingeri diferentiate.

Respectiv pentru ca educatia morala sa denote un sens valoric, experienta trebuie sa fie baza care o constituie in esenta.

Adolescentul permanent se confrunta cu luarea unor decizii care deseori influienteaza comportamentul acestuia, cit si modul de gindire in care se accentueaza spontanietatea si rapiditatea de care da dovada . Sunt anumite valori pe care le insusesc sau se conduc si anumite reguli morale pe care le accepta sau le refuza total. Asta tine de particularitatea de virsta si dorinta de a asimila norme de conduita etica constante in timp.

Evaluarea administrata pe o persoana cu valori bine definite reprezinta nucleul avansat al cunostintelor, deprinderilor si conduitelor spirituale. In ceea ce priveste regulile morale, in cazul cind provin devieri pe marginea unor fundaluri de semnificatie valorice, acestea isi pierd din functionalitate si validitate. Exemplu: Cum trebuie un copil sa insuseasca o norma morala?; Dupa ce reguli morale trebuie sa se conduca spre a se dezvolta ca o personalitate empatica cu un nivel ridicat de inteligenta emotionala si cu o ghidare a propriilor ginduri si actiuni? Copilul trebuie dirijat spre dezvoltarea abilitatilor de comunicare, prin achizitia unui sistem propriu de valori, prin dezvoltarea strategiilor de rezolvare de probleme si de luare de decizii. Parintele trebuie sa comunice cu copilul despre sentimentele sale ,sa-l asculte cind isi exprima gindurile si trairile, sa-i acorde atentie cind are nevoie, sa trateze copilul ca o persooana valoroasa, sa-l lase sa faca alegeri chiar si atunci cind greseste; sa nu-si respinga copilul, acesta are nevoie sa fie acceptat ca persoana, aceasta fiind temelia asigurarii unei educatii morale eficiente.

In toata complexitatea ei, educatia morala sprijina persoanele in cauza sa obtina performante educationale deosebite si o viata plina de succese, impliniri, armonie insotita de satisfactii si bucurii spirituale.

Un aspect important al educatiei morale este povata o metoda ce se bazeaza pe valorificarea experientei morale a omului, exprimata in proverbe, cugetari, maxime etc., si astfel se formeaza constiinta morala .

Nu doar prin exemple si povete sau mesajele educative ce vin de la educatori, profesori nu pot impune cerinte care sa orienteze sau sa verifice moralitatea , ci maximele, cugetarile, proverbele sau aforismele: 'Seamana la tinerete, ca sa ai la batrinete'.

Si astfel indiferent de activitatea pe care o desfasoara si de imprejurarile in care se afla, individul ne apare in ipostaza de subiect moral. In consecinta el actioneaza in virtutea unor norme morale interiorizate in procesul interactiunii sale cu morala sociala, proprie societatii din care face parte.Educatia morala urmareste conturarea si consolidarea profilului moral in concordanta cu imperativele moralei sociale.

Un profil puternic structurat se va rasfrange in mod pozitiv asupra educatiei intelectuale. Trasaturi ca : perseverenta, tenacitatea, spiritul de disciplina, respectul pentru adevar, spiritul de raspundere, constinciozitatea au darul de a mobiliza resursele interne ale personalitatii in directia unei productivitati mai mari a educatiei intelectuale a receptivitatii si asimilarii valorilor stiintifice. Aceleasi influente pot fi extinse si asupra educatiei profesionale. Profilul moral imprima un consens valorilor stiintifice si cele tehnologice prin prisma aplicarii lor in folosul oamenilor.

Educatia estetica este dependenta de cea morala prin interactiunea dintre idealul moral si cel estetic. Morala stimuleaza implinirea de sine a omului prin intermediul valorilor estetice. Acestea la randul lor, sensibilizeaza si stimuleaza cunoasterea si intelegerea valorilor morale. Judecata si aprecierea estetica se intemeiaza si pe considerente de ordin moral.

Din toate acestea putem conchide ca educatia morala este o trecere de la morala la moralitate, iar scopul educatiei morale fiind formarea individului ca subiect moral, care gindeste, simte si actioneaza.

Problemele educatiei, educatia morala, presupun initierea persoanelor intr-un limbaj constringator (normele etice) ce-i sprijina in manifestarea unor atitudini, trairi, conduite autonome, libere. De aici porneste un conflict interior, si anume paradoxul educatiei morale de a forma persoanele indrumindui catre constientizare, inteligenta si autonomie inalta. Deci o cauza ar fi achizitionarea obisnuintelor de comportament si asumptii profund diriguitoare activitatii dezirabile prin strategii relativ constringatoare.

Expunerea la nivele superioare de rationament moral, creeaza o anumita confuzie, numita conflict cognitiv, ce contribuie la obtinerea de catre persoana a unui nivel superior de rationament moral, fiind o cale de solutionare a conflictului.

Peters in 1965, pune o alta intrebare: cum poate fi format omul pentru autonomie prin strategii heteronomice(legea impusa de altii)? Deci orice modalitate abordeaza primordial sistemul de reguli , pe cind esenta moralitatii este respectarea normelor.

Heteronomia constituie o realitate externa, finalitatea acesteia fiind libertatea, moralitatea ca responsabilitate proprie. Pe cind socionomia se deriva in cazul cind judecatile sunt formate si modelate prin relationarea cu altii, la nivel social.

Educarea tinerilor in spiritul inaltei moralitati se realizeaza numai intr-o comunitate sanatoasa. Astfel e necesar ca caracteristicile esentiale ale personalitatii sa fie formate in scoala, sistematic si consecutiv, fundamental fiind exigenta fata de sine si disciplina constienta, care duc la democratizarea si imbunatatirea relatiilor dintre oameni.

Procesul de formare a sentimentului moral trebuie sa contina un algoritm precizat, judicios, sa tina cont de particularitatile individuale si de virsta ale copiilor cum am mentionat anterior.

Cercetarile psihologilor si practica pedagogica dau dovada concreta faptului ca educarea deprinderilor morale si transpunerea acestora in abilitati stabile specifice personalitatii se realizeaza doar prin prezenta, la cel educat, a motivelor comportamentului manifestat. Atitudinile pozitive, reiesite din normele de conduita, trebuie sa se extinda in aptitudini de personalitate, pornind din motivatia interna a elevului.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Sistemul profilului moral bio-psiho-social si pedagogic al moralei contine unele principii cum ar fi:

– principiul corespondentei dintre stiinta pedagogica si educatia traditionala a moralitatii;

– principiul valorificarii resurselor si disponibilitatilor pozitive ale personalitatii umane, in vederea eliminarii celor negative;

– principiul unitatii si continuitatii axiologice intre toate formele, modalitatile, mijloacele si factorii etnopedagogiei in proiectarea si realizarea educatiei morale;

– principiul diferentierii educatiei morale (in raport de functia culturala a acesteia are o pondere specifica in cadrul activitatii de formare a personalitatii). (Nicolae Silistraru)

In ceea ce vizeaza convorbirea morala, in dialog se delimiteaza cunostintele morale combinate cu cele emotionale, faptul cum comunicam, cum gestionam cu emotiile directionindule spre un scop si totodata posedam capacitatea de a intui, de a ne canaliza energia,recunoaste emotiile celorlalti si construi relatii interpersonale pozitive,de a invata sa respectam ceea ce duce la o dezvoltare si educare superioara,valorifind experienta de viata, regulele de baza pornind de la diverse functii de informare, de corectare, de intarire a constiintei si a conduitei morale.

Un exemplu moral se deriva din intuirea sau imaginarea unor modele ce intrunesc fapte si actiuni morale, astfel forminduse metodele eficiente de comportament oferite de parinti,educatori,rude, profesori, umanitate raportate la virsta specifica. Aici totusi trebuie sa fie activat un spirit deosebit de observatie.indeosebi pe copil pentru a preveni influenta negativa, comunicarea inadecvata si contactele defavorizante cu anumite persoane, doar asa putem valoriza copilul cu o atitudine buna si o purtare morala,cu reguli satisfacatoare pentru viata sa.

Persoana nu se naste fiinta umana, ci devine, iar maniera in care devine depinde primordial de educatia pe care o obtine. Totusi se naste cu inclinatie spre moralitate, cu simt moral . Copilul invata morala ca pe un ansamblu de reguli transcedente, cu atit mai sacre cu cit le intelege mai putin. Vine insa un moment in care copilul trebuie sa faca propriile alegeri, sa separe singur binele de rau, sa decida pentru el insusi, aceasta este apogeul constiintei sale morale. Disciplina e o cale spre valorizarea normelor, regulelor, culturii pentru o buna dezvoltare si un mod de comportare superior.

Persoanele construiec legaturi, formeaza atitudini fata de viata, dezvolta diverse sentimente, cunostinte, capata experiente, realizeza conduite morale si parcurg o cale lunga de spiritualizare permanenta.

Educatia morala initiaza cu o latura launtrica, ceea ce tainuieste mai profund in om, raportindu-l la propria persoana.

Caci in esenta sa cea mai pura, in nazuinta catre implinire educatia morala se incadreaza intr-un centru de insusire universala,iar omul devine protagonistul esential si maret in calea pe care o initiaza si pe care o parcurge pe intregul curs al vietii.

Școala este instituția care participă într-un mod decisiv la educația generațiilor tinere ale unei țări, la transmiterea valorilor culturale și morale, la construirea premiselor pentru noi schimbări sociale. Impactul școlii în formarea tinerei generații, fiind atât de important, este necesară și o analiză a implicării acesteia și a valorilor transmise de ea. Deși formarea tinerei generații nu se reduce doar la transmiterea unor informații și la dezvoltarea cognitivă a copiilor, școala pune un foarte mare accent pe educația intelectuală și transmiterea de cunoștințe.

Educația nu înseamnă doar dezvoltare cognitivă, adesea obiectivul major și unic al școlii. Tânărul are nevoie de o formare completă a personalității sale și chiar dacă nu dispune de influențe consistente, coerente pentru creștere morală și afectivă, va căuta aceste elemente prin modelele adulte din mediu. Orice profesor, indiferent de disciplina predată ar trebui să fie, înainte de toate, matur afectiv, deci coerent cu sine, o persoană dezirabilă social și capabilă de interacțiune educativă cu copiii și cu tinerii.

Educația nu înseamnă doar dezvoltare cognitivă, adesea obiectivul major și unic al școlii. Tânărul are nevoie de o formare completă a personalității sale și chiar dacă nu dispune de influențe consistente, coerente pentru creștere morală și afectivă, va căuta aceste elemente prin modelele adulte din mediu. Orice profesor, indiferent de disciplina predată ar trebui să fie, înainte de toate, matur afectiv, deci coerent cu sine, o persoană dezirabilă social și capabilă de interacțiune educativă cu copiii și cu tinerii

Bibliografie

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Nu din averi izvoraste virtutea, ci din virtute izvorasc si averile si celelalte bunuri omenesti (Platon) [304684] (ID: 304684)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Nu din averi izvoraste virtutea, ci din virtute izvorasc si averile si celelalte bunuri omenesti (Platon) [304684]

Copyright Notice

CERTIFICAT DE DESFÃSURARE A ACTIVITĂȚII REGUL AMENTUL (CE) NR. 5 61/2006 S AU ACORDUL A.E.T.R. (*) ATTESTATION O F ACTIVITIES UNDER R EGULATION (EC)… [616430]

Ecole Normale Supérieur de l’enseignement Technique – RABAT – MINI PROJET Reconnaissance d’immatriculation (Traitement de l’image et de la vidéo ) … [602470]

CARACTERISTICI MINERALOGICE,PETROGRAFICE ȘI DOMENII DE UTILIZARE ALE ANDEZITULUI DE PIETROASA, JUDEȚUL HUNEDOARA [301888]

VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD DIN IAȘI [306167]

Independența României și relația cu Imperiul Țarist [615298]

INGINERIE ECONOMICĂ INDUSTRIALĂ PROIECT DE DIPLOMĂ Sibiu, 2018UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU FACULTATEA DE INGINERIE INGINERIE ECONOMICĂ… [307268]

Copyright Notice

Similar Posts