Noul Climat Media

LUCRARE DE LICENȚĂ

Noul climat media

Cuprins

Introducere

Capitolul I : O privire de ansamblu asupra noului climat media

I. 1. Scurt istoric al Internetului

I. 2. Poșta electronică

I. 3. Internetul ca mediu de afaceri

I. 4. Internetul ca mediu publicitar

I. 5. Avantajele și dezavantajele Internetului (Dependența de Internet , pierderea identitatii și pericole.)

I. 6. Biblioteca electronică; Cursuri online

Capitolul al II -lea: Internetul și mass-media

II. 1. Jurnalismul și evoluția tehnologică

II. 2. Mass-media electronică

II. 3. Jurnalismul on-line

II. 4. Grupurile de știri

Capitolul al III -lea : Noul climat media în presa scrisă

III. 1. Blog vs. jurnalism online

III. 2. Presa on-line versus presa scrisă

III. 3. Viitorul mass-media electronice

III. 4. Evoluția ziarelor : de la print la online

III. 5. Știrea, interviul, reportajul noului climat media

Capitolul al IV -lea : Televiziunea

IV. 1. Talk-show-ul și reality-show-ul

IV. 2. Sindromul Truman

IV. 3. Vedete de carton

IV. 4. Organizarea tv

Capitolul al V -lea : Studiu de caz

V. Televiziunea și site-ul Al-Jazeera

Concluzii

Dicționar

Bibliografie

Introducere

În anul 1969, când a fost semnalată pentru prima dată o prezență on-line, la rețeaua de Internet erau conectate doar patru computere de la patru universități americane. Dar, datorită extinderii rapide a rețelei de Internet, astăzi, numărul de calculatoare care accesează rețeaua sunt infinite.

Internetul a reușit, datorită flexibilității sale, să se infiltreze în toate domeniile posibile care folosesc informația și sursele interminabile ale acesteia. Astfel, putem spune că domeniul jurnalistic este cel mai “afectat” de această extindere a Internetului, care pune stăpânire pe tot ceea ce înseamnă informație.

În ultimii ani, acesta a ajuns să fie chiar producător de informații, iar ziarele și revistele îl folosesc ca atare. Media are nevoie de Internet asa cum Internetul are nevoie de media. Tot mai multe instituții media din străinătate își deschid porțile spre acest spațiu informațional, superior altor medii, astfel, și instituțiile media de la noi din țară s-au îndreptat spre o nouă eră.

Internetul oferă numeroase oportunități de la interactivitate de toate genurile , la posibilitatea actualizării informațiilor. Presa on-line se va dezvolta ca fiind o presă de sine stătătoare,dedicată celor care nu au timp sau pur și simplu nu vor să cumpere un ziar sau o revistă. Se estimează că în câțiva ani , datorită creșterii numărului de utilizatori pe Internet, se va ajunge la abonamentele virtuale pentru a accesa anumite pagini ale publicațiilor on-line.

Dar noul climat media nu cuprinde doar presa scrisă. Deși aceasta este cea mai afectată de extinderea Internetului si gurile rele afirmă că în câțiva ani varianta print a ziarelor o să dispară, putem vorbi și despre noul climat media în alte domenii precum radioul și televiziunea. Din ce în ce mai mult, oamenii preferă să asculte radio on-line, cu un singur click, sau chiar să urmărească emisiuni tv prin intermediul unor site-uri.

Lucrarea de licență poartă numele de „Noul Climat Media” , dar nu m-am referit strict la termenul de new media, nu am pus accent numai pe Internet și relația acestuia cu domeniul juralistic, ci m-am referit și la noile tendințe în televiziune, cum afectează mass-media viața cotidiană a oamenior, pericolele la care ne epunem atunci când accesăm o pagină web au când urmărim un reality show…

Am ales această temă deoarece mi s-a părut extrem de interesantă și de actualitate. Partea cea mai interesantă însă a fost legată de Internet în sine, atât de istoria acestuia (deși pare plictisitor, evoluția sa este fulminantă și spectaculoasă, dar care nu ne mai interesează atât de mult deoarece putem spune că am ajuns la un oarecare apogeu al evoluției acestuia) , cât și avantajele și pericolele pe care le prezintă.

Tema, consider eu, este de actualitate, deoarece în ziua de azi, din ce în ce mai mulți oameni folosesc atât Internetul cât și celelalte mijloace mass-media. Internetul a pătruns în zonele rurale ale țării noastre ca o noutate , după ce televiziunea sau presa scrisă nu mai erau de mult timp un lucru ieșit din comun. Sa ne amintim numai de secvența „Poiana lui Iocan” din cartea “Moromeții” scrisă de Marin Preda, secvență în care ziarul era prezentat ca singurul mijloc prin care intelectualii satului se întâlneau pentru a comenta evenimentele relatate în presă. Ziarul era singurul liant cu lumea din exterior. Astfel, un mare interes prezentau articolele din politică (percepute de cele mai multe ori în mod eronat) atât din țară cât și din afara granițelor.

Dar lucrurile au evoluat, televiziunea a prezentat un mai mare interes decât presa scrisă, până la apariția Internetului. Internetul, pe de altă parte, prezintă mai multe avantaje atât în comparație cu presa scrisă , cât și cu televiziunea : suportul video, grafica interesantă, posibilitatea de a naviga cu ajutorul unui singur click de la un subiect la altul, de la o pagina web la alta.

Unii specialiști sunt de părere că Internetul a reprezentat sfârșitul presei scrise. Din punctul meu de vedere, tocmai această controversă face ca tema să fie de actualitate. De ce? Pentru că tirajele ziarelor scad considerabil din cauza Internetului. Din ce în ce mai mulți oameni preferă să deschidă dimineața computerul, sau mai nou laptopul în schimbul răsfoirii ziarului alături de o cafea.

În primele capitole am expus puterea de extindere a Internetului, care tinde să fie un izvor de resurse nelimitate. Am semnalat și pericolele care pot surveni odată cu folosirea Internetului ca mijloc unic de informare și împărtășire a opiniilor. Pentru unii, jurnalismul nu mai înseamnă tipografie, hârtie, ziar, ci informație promptă, ușor de accesat și verificat.

Am prezentat de asemenea posibilul viitor al mass media electronice și semnele de îndoială pe care le ridică unele publicații on-line. Nu am omis televiziunea din capitolele lucrării de licență și am prezentat avantajele și dezavantajele neo-televiziunii, bolile psihice care pot fi provocate de dependența de reality-show-uri și, în general, de noile schimbări din televiziune.

Ca și bibliografie, aș dori să menționez câteva lucrări precum Ward, Mike, Journalism Online, Guțu, Dorina, New Media, Popa, Dorin, Mass media, astăzi, Coman, Mihai, O introducere în presa scrisă și vorbită, Coman, Mihai, Manualul de Jurnalism, și o bibliografie specială pentru fiecare capitol în parte.

Pentru studiul de caz am încercat să găsesc un subiect deosebit, inedit, potrivit cu tema lucrării mele de licență, și am ales să vorbesc despre postul de televiziune și site-ul Al Jazeera. Am considerat că este un subiect interesant și de actualitate, dar și controversat, și am încercat să fac câteva conexiuni cu evenimente care au marcat și țara noastră, am prezentat istoria apariției postului de televiziune și a site-ului Al Jazeera , dar am analizat și articole controversate de pe site.

Din punct de vedere al greutăților întâmpinate pe parcursul redactării lucrării de licență , cel mai greu de realizat mi s-a părut studiul de caz deoarece a presupus o documentare foarte amănunțită si o indelungă căutare in arhiva site-ului Al Jazeera , varianta în limba engleză a articolelor interesante și demne de luat în condiderare, precum și materiale inedite, informații știute de puțini oameni pentru a fi cât mai interesant.

Astfel, într-un mileniu în care presa se dorește a fi cât mai precisă și cât mai ușor de abordat, publicațiile on-line vin ca o completare a acestei tendințe. În noul climat media care se resimte în toate domeniile jurnalismului, publicațiile on-line sunt într-o continuă expansiune, li se oferă mai multă credibilitate din partea utilizatorilor , și probabil vor fi capabile să atragă atenția unui public important din țara noastră.

Capitolul I : O privire de ansamblu asupra

noului climat media

Pâna la sfarșitul anilor ’80, media se invartea in jurul a trei categorii : presa scrisă, radio și audiovizual. În zilele noastre, media inseamna digitalizarea conținutului, iar internetul este liantul celor trei categorii. Epoca vitezei ne arata că viitorul îi apartine new media. Informația este publicată pe internet si imbogațită constant.

New media reprezintă tot ce înseamnă imagine, text și sunet la doar un click distanță îin cel mai scurt timp. Site-urile televiziunilor, ziarelor si agențiilor de știri au devenit interactive. Utilizatorii nu se mai multumesc doar cu textul simplu deoarece au acum la dispoziție celelalte două elemente ale știrii- sunet și imagine. Cea mai mare convergență a acestora se intalnește online. Dacă pentru televiziuni, știrile în exclusivitate inseamnă rating, pe Internet aceasta asigură un loc fruntaș în ierarhia rezultatelor a motoarelor de căutare. Din alt punct de vedere, lupta pentru întaietate se dă și între așa-numiții “hunteri informativi” care vor să fie primii care să afle și să comenteze o știre noua. New media inseamnă și adaptarea tehnologiei la noile evoluții.

Specialiștii spun că termenul este folosit oarecum greșit, pentru că tehnologiile în cauză sunt vechi de 25 de ani. Argumentul lor principal este că digitalizarea informației este un process firesc care nu schimbă lucrurile in niciun fel. New media este o formă de redare interactivă a evenimentelor. In timp ce calculatoarele transformă datele în coduri binare, la cinema, imaginile se succed într-un ritm alert si formează un intreg. New media inseamnă un amestec de tehnologii : presă si calculatoare. Amândouă își au începuturile în 1830 odată cu apariția fotografiilor și a studiilor lui Babbage despre mașina de calcul analitică. Computerele conectate între ele și stocarea informației în format digital au apărut în secolul 20. Astăzi new media înseamnă atât lucruri vizibile cât și mai puțin sesizabile precum Wi-fi și conectarea la internet. Ca și electricitatea, rețele de internet wireless nu pot fi văzute.

Dar si acest concept tine de evolutia comunicarii. Astfel new media poate fi definită atît la nivel de concept cât și la nivel de obiect material popriu-zis. Termenul a fost folosit pentru prima dată, sub forma de time based media, de artistul britanic David Hall în 1972.

I. 1. Scurt istoric al Internetului

Internetul s-a nascut la mijlocul anilor forma ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Net), reprezentand o retea între mai multe computere din unele instituții americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA a fost pus in functiune ca reactie la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnik în spatiu în anul 1967.

„Istoria internetului incepe odata cu ARPAnet, uitând istoria de un secol și jumatate al telegrafului, (anunțat ca invenție in anul 1837 de Sir Charles Wheatstone in Anglia si Samuel B. Morse in SUA) precum și istoria de 60 de ani a calculatoarelor electronice. Sistemele telegrafice vechi erau legături punct-la-punct ce foloseau banda de hârtie perforată pentru a transmite informația pe urmatoarea legătură spre destinație.”

Un obiectiv principal ARPAnet era acela de a creea o rețea care sa nu fie distrusă de atacurile asupra sistemului. In acea perioadă, Razboiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era considerat lansarea unei bombe sau un atac nuclear. De aici a rezultat un proiect de rețea, unde insași rețeaua era in pericol de atac. Astfel, la computerele client in rețtea era cerut un minimum de informații și cînd transmisia de date intalnea un obstacol se gasea altă cale către adresa căutată. Toate acestea au fost codificate in protocol care reglementa transmisia de date pe Internet. In forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet protocol), fiind și in zilele noastre baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de computere, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, sau Sir Charles Wheatstone in Anglia si Samuel B. Morse in SUA) precum și istoria de 60 de ani a calculatoarelor electronice. Sistemele telegrafice vechi erau legături punct-la-punct ce foloseau banda de hârtie perforată pentru a transmite informația pe urmatoarea legătură spre destinație.”

Un obiectiv principal ARPAnet era acela de a creea o rețea care sa nu fie distrusă de atacurile asupra sistemului. In acea perioadă, Razboiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era considerat lansarea unei bombe sau un atac nuclear. De aici a rezultat un proiect de rețea, unde insași rețeaua era in pericol de atac. Astfel, la computerele client in rețtea era cerut un minimum de informații și cînd transmisia de date intalnea un obstacol se gasea altă cale către adresa căutată. Toate acestea au fost codificate in protocol care reglementa transmisia de date pe Internet. In forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet protocol), fiind și in zilele noastre baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de computere, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, sau MacOS să se “inteleagă” unele cu altele. In acest fel, Internetul era și este cu adevarat o platformă-independentă. La modestele sale inceputuri, internetul a debutat ca o retea de patru calculatoare între Universitatile din , , și Institutul de Cercetare din Stanford. In scurt timp, cercetătorii din alte instituții au devenit interesati. Datorită costurilor ridicate ale folosirii computerelor, ei au observat avantajele folosirii în comun a unei retele. La sfîrșitul anilor 60 , cînd erau conectate in jur de 50 de computere, s-au dezvoltat primele programe folosite pentru transferul informației pana în ziua de astazi: File Transfer Protocol (pentru trimiterea si regăsirea fișierelor),Telnet (pentru accesarea si folosirea bazelor de date, a bibliotecilor si a cataloagelor din toata lumea) si e-Mailul (pentru trimiterea mesajelor personale).

“Anul însemnat, pe de o parte apariția calculatoarelor personale și pe de altă parte, ca urmare a restricțiilor în conectarea impuse de Agenția militară de comunicații (botezată ARPA), aparița primelor rețelec comerciale precum TELENET-ul firmei BBN. Este si anul apariției Microsoft, când Paul Allen și Bill Gates, pornind de la experiențele cu Altair dezvoltă BASIC-ul pentru noua lume a PC- urilor. Un an mai târziu, CCITT (Comitetul consultativ pentru telegrafia si telefonia internațională) anunța X.25 ca standard de comunicație (tot comutare de pachete).

Din 1973, sistemul TCP/IP este propus ca un standard pentru ARPAnet. Este acceptat ca protocol standard la 1 ianuarie 1983, când ARPAnet asigura conectarea a peste 500 de centre. Aceasta dată este considerată mai ales de specialiști adevăratele începuturi ale Internetului.”

Internetul era in mod categoric în plină ascensiune. Cu noile grupuri de utilizatori care se alăturau, Internetul a trecut prin prima sa transformare importantă. In urmatoarea decadă, Internetul a crescut la o rețea de 200 de computere. Partea militară era organizată intr-o retea separată, Milnet. In același timp, au apărut alte retele, mai ales în sectorul academic. Printre acestea era (și este) USENET sau Users’ Network, care a început in 1979, când câteva UNIX-computere au fost conectate împreună. De aceea anul 1979 este un an reper în dezvoltarea Internetului. USERNET a fost la început o rețea cu acces telefonic în comutație (dial-up) , bazată pe UUCP (UNIX-to-UNIX copy)., care oferea acces e-mail și știri.În scurt timp, în ciuda distanțelor și a hotarelor, în sute de grupuri de discuție oamenii făceau schimb de noutați și imagini în ciuda distanțelor și a hotarelor.De-a lungul USERNET-ului s+au dezvoltat alte rețele, care formau baza unui spațiu de comunicație radical democratic.

În anul 1984, are loc momentul introducerii DNS (Domain Name System) care înlocuiește mecanismul de preluare periodică a fișierului hosts (respectiv tabela de corespondența , nume/domeniu , adresa IP) de () unde se menținea evidența calculatoarelor conectate stațiilor SUN bazate pe UNIX tot în anul dus la dezvoltarea vertiginoasă a Internetului în următorii șapte ani.

In 1990 ARPAnet dispare ,deoarece in 1987 Fundația pentru Știință a creat NSFNET pentru a conecta centrele cu super-calculatoare printr-o magistrală de viteză mare (56Kbps – la acea vreme), iar toate organizațiile conectate au trecut Însa în anul 1995 își încetează activitatea și NSFNET , accesul ajungând să fie asigurat de firme comerciale pentru întreaga lume.

În 1990, Tim Berners-Lee, fizician , dezvoltă protocoalele de comunicație pentru World Wide Web, creînd și limbajul HTML (Hypertext Markup Language). Chiar dacă era inițial un proiect destinat cercetătorilor din fizica atomică și subatomică, descoperirile sale au facut rapid epoca, pentru multă lume Internetul devenind sinonim cu World Wide Web-ul. A fost și prima "participare" europeană la dezvoltarea Internetului – până atunci dezvoltat exclusiv de americani. Primele pagini Web vizibile "în lume" sunt raportate în decembrie 1991, la laboratorul de fizică de Accelerator Center (SLAC). Unii consideră momentul apariției Web-ului doar anul 1994, când a fost lansat pe piață primul navigator performant (MOSAIC). Dar istoria World Wide Web poate fi (si este) privită ca un capitol aparte, legat de dorința de reorganizare a accesului la informații, de ceea ce se cheamă acum managementul cunoștințelor (knowledge management).

“Momentul crucial al raspândirii Web a fost în februarie 1993 cand a apărut prima versiune a programului Mosaic, lansată de NCSA (National Center for Superconducting Applications). Programul Mosaic era un navigator pentru mașinile UNIX , ce rula în sistem X-Windows și folosea tot “arsenalul” mediului Windows (iconițe, cuvinte colorate ce marcau legături..), inglobând de asemenea imaginile color direct în paginile cu text , asigurând si posibilitațile de folosire a sunetului și a miscarii (animației). Din luna octombrie a anului 1993, ca urmare a folosirii programului Mosaic pentru Windows , numărul serverelor Web crescuse la 500. În anii următori numărul serverelor era din ce în ce mai mare, astfel în 1995 se estimau 12 mii de servere, in 1997 – 800 de mii, iar în iunie 1999 erau estimate 2.2 milioane de servere accesibile public dintr-un total de 3.6 milioane de servere Web ce puneau la dispoziția publicului peste 300 de milioane de pagini Web individuale. “

În anul Romania existau peste 50000 de domenii web, iar odata cu trecerea timpului , la sfarșitul anului 2008 au fost estimate circa 100000 de domenii .ro. Această expansiune continuă a domeniilor web ar putea fi o consecință a dezvoltării serviciilor de internet, a utilizării mai largi a serviciilor Internet în comerț , a pătrunderii Internetului în mediul rural și în alte domenii socio-economice.

La nivelul țării noastre, în anul 2009 ,43% dintre români peste 18 ani folosesc internetul, iar la nivel general procentul este ridicat considerabil de segmentul utilizatorilor cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani. Conform unui sondaj CURS, efectuat in perioada 8-16 aprilie 2009 (realizat pe un eșantion de 1067 respondenți cu vârsta minimă de 18 ani, în 41 de localități urbane și 36 de localități rurale la nivel național)din totalul utilizatorilor de internet din România peste 40% au o conexiune de internet acasă (33% au internet prin cablu, 11% prin modem/telefon, 1% folosesc o conexiune wireless) țn timp ce 15% preferă sș navigheze online de la serviciu, 5% de la scoalș, 3% de la internet cafe, 8% de la prieteni si rude si doar 2% folosesc alte împrejurări. Conform aceluiași sondaj, în topul aplicațiilor folosite zilnic de internautii români se află : mesageria instant(26%), Email (21%), Hărți online (7%), telefonie prin internet (5%).

La nivel mondial, in anul 2009, totalul utilizatorilor de internet a atins 1,262 de miliarde de persoane din cei 6,6 miliarde de locuitori ai planetei.

Internetul continuă să fie cel mai folosit de locuitorii Canadei și ai Statelor Unite, respectiv de 70,9% din cei 334,66 milioane de locuitori, însa ritmul de creștere se menține redus, la 0,7 puncte procentuale. Cea mai mare parte a utilizatorilor Internetului, respectiv 36,6% (461,7 milioane persoane), provine din , dar rata de penetrare este de numai 12,4% din totalul populației, care se apropie de 3,8 miliarde de locuitori.

La nivelul ultimilor șapte ani, rata de penetrare a Internetului a înregistrat o creștere de 249,6% la nivel mondial , cele mai accelerate ritmuri fiind înregistrate de Orientul Mijlociu,cu 920,2%,Africa, 879,8%, și America Latina și Caraibeană, respectiv 577,3%.

Referitor la celelalte forme new media, de anul acesta, membrii Facebook au opțiunea să se joace în rețea sau să facă schimb de informații utilizând iPhone și iPod Touch de la Apple grație noii platforme Facebook Connect. Aceasta este disponibilă pentru mai multe aplicații de pe iPhone, pe care functionează la fel ca pe site, astfel încât utilizatorii pot face legătura între aplicațiile de pe iPhone și profilul lor de pe Facebook, pentru a face schimb de date cu prietenii. Rețelele de socializare online și blogurile ocupă locul al patrulea în acest sens, după motoarele de căutare, site-urile de interes general și site-urile de unde poate fi descarcăt conținut digital. Telefonul mobil are toate șansele să ia locul echipamentelor GPS în următorii ani, pe masură ce accesul la internet pe mobil devine tot mai ușor, iar numărul aplicațiilor software care permit accesul la hărți pe ecranul celularului este în creștere. Totodată, folosirea telefonului ca sistem de navigare este explicabilă și prin faptul că producătorii de telefoane lansează din ce în ce mai multe modele compatibile GPS. Telefoanele mobile sunt segmentul cu cel mai mare potențial de creștere din punctul de vedere al accesului la internet și al noilor forme new media.

I. 2. Poșta electronica

Poșta electronică sau sistemul de e-mail este una dintre cele mai importante componente ale Internetului la momentul actual. Prin internediul e-mailului pot fi trimise scrisori electronice în timp real, chiar mai multor personae deodată, astfel încat poșta electronică poate fi folosită și pentru știri.

De cele mai multe ori, oamenii iși pun adresa de e-mail pe cartea de vizită deoarece in zilele noastre echivalează oarecum cu un număr de telefon. Pentru a trimite o scrisoare electronică este necesară adresa de e-mail a destinatarului. De asemenea este necesar un program de transmitere e-mail , care poate fi : Mail, Elm sau Pine în cazul în care utilizatorul lucrează în Unix,sau Internet Mail , Netscape Mail, Eudora Pro sau Pegasus pentru Windows.

Poșta electronică este folosită astazi pe scară largă în întreaga lume , astfel poate înlocui poșta clasică, fax ul, telefonul, permițând comunicarea ieftină și la fel de rapidă, indiferent de distanțele fizice. Poșta electronică poate fi folosită astăzi de orice persoană care posedă un calculator personal conectat la rețeaua de Internet. Poșta electronică este folosită pentru a stabili contacte de afaceri, pentru a obține sau a furniza oferte de produse și servicii , pentru a întreține legături interpersonale directe. , În timp ce, pentru poșta clasică, timpul pentru livrarea mesajului se măsoară în zile, timpul pentru livrarea poștei electronice este de ordinul secundelor, până la, cel mult câteva ore.

Timpul pentru livrarea poștei electronice se compune din timpul necesar livrării mesajului și timpul până la consultarea e-mail-ului de către receptor. Timpul pentru livrarea mesajului depinde de caracteristicile legăturii la rețea a calculatorului emițătorului. Timpul până la consultarea e-mail-ului de către receptor depinde exclusiv de acesta.Prin comparație cu telefonul sau fax-ul, care , ca și poșta electronică oferă livrarea imediată a mesajului, poșta electronică nu necesită o sincronizare prealabilă între emițător și receptor, care să asigure prezența lor simultană la capetele liniei de comunicație.Un alt avantaj al utilizării poștei electronice este gradul ridicat de adresabilitate al mesajelor: prin poșta electronică se poate transmite un mesaj unui grup întreg de receptori.

Prin intermediul poștei electronice pot fi transmise mesaje complexe, care să includă: text, tabele sau grafice, imagini video, mesaje audio; în general pot fi transmise orice fișiere de tip text sau binare. La capitolul inconveniente ale poștei electronice trebuiesc amintite: gradul redus de confidențialitate al mesajelor, în comparație cu metodele tradiționale ca poșta sau telefonia (atunci când acestea sunt deservite de niște instituții serioase).

Pentru creșterea nivelului de securitate al mesajelor transmise prin poșta electronică există și se dezvoltă metode de încriptare a mesajelor. Acestea fac posibilă codificarea mesajelor transmise astfel încât ele să poată fi înțelese numai de cel care le emite și de cel care le recepționează.

“Pentru utilizarea poștei electronice este suficientă conexiunea la internet si urmarea unor pași relativ simpli. E-mailul propriu-zis este de fapt un text (corpul mesajului – analog scrisorii) împreuna cu informații referitoare la destinatar, expeditor, (analogia cu un plic poștal fiind evidentă), informații constituite in așa+numitul header al mesajului. Câmpurile ce formează headerul unui mesaj sunt :

From (conține lista de e-mail a expeditorului adica a utilizatorului ce trimite mesajul)

To ( conține lista de e-mail a destianatarului) ;

Subject ( descrierea mesajului in câteva cuvinte) ;

Date ( data la care mesajul a fost trimis) ;

Reply-to (adresa la care expeditorul dorește să primească raspunsul la mesajul respectiv) ;

Organization (acesta este un camp optional, și reprezintă numele unei organizații care deține calculatorul de pe care a fost transmis mesajul).

Message-ID ( reprezintă un șir de identificare generat la trimiterea mesajului de agentul de transport);

Received ( cu ajutorul acestui poate reconstitui drumul urmat de mesaj de la expeditor la destianar);

Cc (carbon copy sau copie indigo reprezintă utilizatorii ale caror adrese sunt trecute in acest câmp vor primi câte o copie a mesajului);

Bcc (blind carbon copy – sunt copii trimise unei liste de utilizatori , însă niciunul dintre destinatarii mesajului nu va sti cine a mai primit o copie);

Fișierele semnatură ( reprezinta informații suplimentare la mesajele trimise fiind folosite pentru a include informații despre utilizator si despre cum poate fi contactat).

Astfel, câmpurile din tabelul de mai jos (tab. 1.1) sunt divizate cu aproximație in patru grupuri : plicul,adresa,conținutul si informații diverse.”

Pentru poșta electronică există mai multe programe, toate funcționând dupa principiul serviciului poștal. Astfel, o persoană scrie o scrisoare, o introduce într-un plic pe care scrie adresele expeditorului si destinatarului și o depune într-o cutie poștală. În

continuare, poștașul o preia și prin intermediul ului poștal o transmite prin mai multe oficii intermediare în cutia poștală a destinatarului, de unde acesta o ridică când dorește.

Utilizatorii sunt identificati prin adrese de e-mail unice în lume care au structura nume_utilizator@nume host. Spre exemplu, ionescu @stud.ro identifică utilizatorul cu numele Ionescu de pe host-ul stud din subdomeniul mail din domeniul ro.

Fiecare utilizator are are o cutie postală proprie formată din două parți : cutia poștală de sistem (în care se depun toate mesajele primite de utilizatori) și cutia poștală personală (în care se pot reține mesajele vizualizate din cutia poștală de sistem).

Din punct de vedere funcțional , serviciul de poștă electronică are două parti : intrefața cu utilizatorul (prin care se pregătesc scrisorile și se expediază) si agentul de transmisie (care asigură transportul corespondenței la destinație.).

„Facilitațile puternice de comunicare pe care le oferă poșta electronică în rețeaua INTERNET, sunt umbrite de apariția unor utilizatori intruși, care nu au nici o legatură cu dorința reala de comunicare a oamenilor. Aceștia trimit scrisori în lanț sau interceptează scrisorile altor utilizatori, ceea ce mărește în mod inutil traficul în rețea și afectează securitatea acesteia. Prima reacție de apărare împotriva acestora este “codul bunelor maniere”(Netiquette) pe care fiecare utilizator INTERNET ar trebui să-l respecte. În ultimul timp, s-au făcut cercetări intense în vederea imbunătățirii ului de poșta electronică, în sensul asigurării securității informațiilor transmise în rețea.”

Poșta electronică a devenit unul dintre cele mai folosite sisteme de comunicație in zilele noastre, alături de telefonia mobilă si faxul deoarece costurile sunt mici iar viteza de receptare a mesajelor este foarte mare. Astfel poșta electronică alături de telefonia mobilă vor fi mijloacele de comunicare ale viitorului.

I. 3. Internetul ca mediu de afaceri

Afacerile pe internet în România (un domeniu în care mai mult se investesc bani decât se câștigă) evoluează încet dar sigur. În anul 2000, când internetul încă era un mediu misterios , puțin cunoscut publicului larg , cu greu se putea vorbi despre „afaceri nascute pe web”. Existau încă de atunci încercări, ce-i drept timide, precum magazinul virtual creat de RTC ( cel mai mare distribuitor de produse de papetarie și birotica din România ) , care a fost inchis la scurt timp deoarece, conform fondatorului companiei, Octavian Radu “Era un proiect care nu făcea decât să înghită bani”.

Grupuri specializate precum NetBridge, RoGenerator sau ImediaNetwork au demarat investiții în Internet, fără a începe să câștige bani. Au apărut în scurt timp și companii orientate către comerțul electronic, mai mult sub forma unui experiment precum NewMedia Concept (emania.ro) sau Softure (rate.ro). În anul 2001 companiile au demarat noi proiecte , au apărut noi portaluri si site-uri specializate precum eva.ro (portal dedicat femeilor), hit.ro (recrutări online) sau garaj.ro (intermedieri auto).

“Începând cu anul 2002 , tot mai multe companii s+au orientat către publicitate online din care au câștigat nu numai portalurile cunoscute, ci și o serie de site-uri mai mici afiliate, creionându-se pionii importanți în plasarea publicitații online si a afacerilor pe internet : NetBridge și Imedia Network, companii care administrează o serie de siteuri bine cunoscute precum okayii.ro sau bumerang.ro.

Însă deja pe piată funcționează câteva modele alternative de afaceri bazate nu pe veniturile din publicitate ci pe furnizarea unor servicii profesionale pe platforme online. Cele mai relevante servicii de recrutare online sunt cele de recrutare oferite de RoGenerator (www.bestjobs.ro) si Resurse Umane (jobs.resurseumane.ro)”

Alte modele de afaceri online pe Internet sunt comerțul electronic, proiecte legate de rezervări online de bilete de avion, dar si cumpărăturile online devenite din ce în ce mai populare, site-urile de telefonie mobilă, si lista poate continua.

Astfel putem afirma că există două abordări diferite ale Internetului : un mediu de afaceri sau un mediu de comunicare, astfel pentru a construi un Brand Online trebuie să privim Internetul ca un mediu de afaceri.

I. 4. Internetul ca mediu publicitar

În zilele noastre, odată cu evoluția tehnologiei, suntem înconjurați de o cantitate imensă de publicitate – atât de multă încât, în multe cazuri devine orice, numai vizibilă nu. Publicitatea are mai multe forme: de la mesaj simplu ce proclamează avantajele sau aspectele unice ale unui produs dat, până la povești complexe ce întăresc imaginea de marcă a unui produs ce s-a impus deja pe piață.

În ceea ce privește puterea de comunicare a Internetului există mai multe controverse. Internetul este cel mai puternic mediu de informare pe care l-a cunoscut omenirea. Puterea lui de a lua unele lucruri care inspiră sau care captează atenția oamenilor, și a le transforma în imagini recunoscute la nivel mondial, depașește cu mult puterea exercitată de televiziune

Deși apărut pentru a servi nevoile academice; acum, chiar dacă predomină partea comercială, el nu este exclusiv un mediu comercial. Schimbarea fundamentală a Internetului – de la academic la comercial – a avut loc deja și lumea publicității are un nou mediu, această schimbare intorcând balanța industriei pentru totdeauna.

Și pentru că  lumea a început să folosească rețeaua intensiv, ziarele și revistele au fost nevoite să migreze spre noul mediu, născându-se chiar noi genuri de publicații. Costurile pentru publicarea on-line sunt minime, audiența este mare, iar cantitatea de informații este, practic, nelimitată. Acest mediu oferă ziarelor posibilitatea de a avea în articole legături către alte articole, alte publicații sau chiar site-uri Web, utilizatorul având o paletă de informații mult mai largă. Un articol publicat on-line poate fi o sursă bogată de informații și îi poate conduce pe cei interesați către detalii.

            “Elementul de bază al publicității pe Internet este reprezentat de sponsorizarea unei pagini de Web. Pe Web, conținutul paginilor este regele, și utilizatorii au control aproape complet asupra navigării. Unele pagini sunt mai atractive decât altele: conțin informații pentru o anumită categorie de consumatori – care pot fi publicul țintă pentru anumite produse. La început, reclamele pe Web presupuneau existența unui simplu logo pe paginile cu mare popularitate, prin care se arăta faptul că conținutul era sponsorizat de o anumită companie. Acest lucru duce la o situație care predomină pe Internet: in loc să plătească consumatorul pentru conținut, plătește sponsorul.”

      Utilizatorii Web vizitează paginile pe care sunt prezente reclamele sponsorului, într-o manieră pasivă, fără a face nimic pentru ca acele reclame să apară pe ecran. Modelele de publicitate de la început presupuneau ca sponsorul să plătească o taxă celui care publica pagina pe Web, în funcție de popularitatea paginii. Se plătea o taxă lunară sau o taxă pe numărul de afișări, asemenea publicității din mediile tradiționale. Se presupunea că utilizatorii ce folosesc acea pagina populară, vor aprecia faptul că sponsorul a plătit pentru conținut, așa cum se întâmplă în cazul programelor TV, sau în cazul revistelor.

Puțini vizitatori ai acelor pagini realizau că cineva a plătit pentru acel conținut. Ideea de a face publicitate în acest fel a apărut din cauza obișnuinței: revistele și ziarele conțin reclame, paginile de Web arată ca revistele și ca ziarele; era de așteptat ca și paginile Web să conțină reclame. Aspectul util al Web-ului este capacitatea de a antrena utilizatorii într-o campanie de marketing mai activă. Obiectivul celui care face publicitate s-a schimbat treptat de la a expune individul la simple afișări, la a ademeni utilizatorul să viziteze site-ul companiei, unde va fi expus unui dialog comercial mai complex.

Există zeci de mii de site-uri comerciale pe Web, ce oferă o multitudine de servicii on-line. Ele pot fi construite și întreținute destul de ușor și eficient, dar pot fi, desigur, foarte scumpe. O pagină comercială poate conține imagini, sunete și altele, la fel ca și pagina unui pasionat, dar în cazul lor, scopul este pur comercial și nu de a demonstra nivelul cunoștințelor in domeniu.

Astfel, cei care își fac reclamă pe Web sunt dependenți de folosirea legăturilor către site-urile lor, legături ce au evoluat de la simplele logo-uri de la început, la ceea ce se numește acum banner. Cea mai evidentă aplicare a îndemânărilor publicitare pe Web constă în crearea, plasarea și operarea acestor reclame active.

Banner-ul este o imagine mică, amplasată pe o pagină Web, ce conține o legătură. Legătura din banner duce către site-ul companiei ce își face reclamă prin intermediul acelui banner, așa că, atunci când cineva apasă pe banner, este trimis spre site-ul respectiv. Banner-ul poate fi amplasat oriunde pe o pagină Web și poate varia ca formă și dimensiune. Reclama prin intermediul banner-ului a fost introdusă pentru prima oară în octombrie 1994, pe paginile unei reviste ce este publicată pe Web, revista Hot Wired, varianta on-line a revistei tradiționale Wired. De atunci, banner-ele s-au răspândit peste tot pe Web. Majoritatea banilor cheltuiți pentru publicitate pe Internet,sunt cheltuiți pe bannere.

Banner-ele reprezintă cea mai „pură” aplicare a publicității tradiționale pe Web. Ca și în cazul reclamelor tradiționale, banner-ele trebuie să fie suficient de persuasive, într-un spațiu mic; spre deosebire de reclamele tipărite, banner-ele au un efect care este direct și precis măsurabil: numărul utilizatorilor care apasă pe banner poate fi măsurat.

Reclama prin intermediul banner-ului a realizat o multitudine de lucruri în domeniul marketing-ului on-line. Datorită faptului că este familiar ca structură, banner-ul i-a tentat pe mulți dintre cei ce fac publicitate să își încerce norocul în noul mediu. Dar, pentru că este îndeajuns de diferit, banner-ul i-a făcut să regândească și să dezvolte arta reclamei în noul mediu. Mai mult decât atât, familiaritatea utilizatorilor cu banner-ul a asigurat reclamelor și publicității un loc special în lumea Internet-ului.

Această metodă de publicitate ce combină elementele de interactivitate și alegerea personală a utilizatorului, s-a dovedit a fi una dintre cele mai de succes metode de pe Internet, companiile pretinzând că are cele mai mari cote de răspuns. Acest ultim lucru este greu de verificat deoarece companiile ce practică această metodă de reclamă, păzesc bine dovezile ce ar putea demonstra succesul. Multe din companiile ce s-au aventurat în acest gen de publicitate au baze de date despre utilizatori cărora le trimit regulat oferte. Aceste baze de date sunt împărțite foarte bine în categorii de public țintă, acest lucru datorându-se faptului că utilizatorii completează chestionare în momentul abonării.

Folosirea metodei de publicitate prim e-mail face ca utilizatorul ( prin alegerea domeniilor de interes )  să facă munca pe care ar face-o compania, în mod normal. De obicei, în momentul abonării la anumite servicii, utilizatorul trebuie să completeze un formular. Astfel, utilizatorul oferă companiei adresa, atât cea fizică, cât și cea de e-mail și alte informații ce permit sistemelor automatizate să trimită reclame pentru bunuri și servicii ce ar putea fi de interes pentru el.

Astfel, putem afirma că publicitatea prin intermediul Internetului a luat amploare și s-a dezvoltat foarte mult in ultimii ani, transformând Internetul într-un mediu publicitar, alaturi de atributele sale de sistem de comunicare și mediu de afaceri.

I.5. Avantajele și dezavantajele Internetului (Dependența de Internet, pierderea identitații și pericole)

Apariția Internetului a produs schimbari importante in viața noastra. Putem să comunicăm cu persoane aflate peste mări și țări , aflăm tot felul de informații în doar căteva minute, fie ca este vorba de o stradă, un medic, un job sau orice altceva. Motoarele de căutare “muncesc” pentru noi oferindu-ne în cateva secunde pagini întregi de web unde putem gasi ce căutăm , ce nu căutăm sau chiar ce nu știam că există. În plus, accesorii precum camere web au dus la transformarea relației noastre cu ceilalti. Astazi putem vedea o persoană aflată la 5000 de kilometri depărtare, îi putem auzi vocea, putem cumpăra orice de oriunde …

Din punct de vedere psihologic, toate aceste succese tehnologice au schimbat comunicarea clasică, în care este nevoie să ne întâlnim pentru a ne vedea, pentru a vorbi, era nevoie să mergem la magazin pentru a cumpăra produsul de care aveam nevoie, eram nevoiți să mergem la cinema să vedem un film..

Adolescenții și tinerii sunt cei mai afectați de această viață virtuală , care ajunge sa o elimine în timp pe cea reală. Oare aceasta este o viață sau doar un substitut, un surogat? În primul rand, există tentația de a avea orice identitate, de a fi cine vrei in loc de cine ești. Adolescenții se prezintă de cele mai multe ori drept adulți, având altă infățișare, alte ocupații, altă personalitate. . Este satisfăcăaor să te descrii ca fiind puternic, dezinvolt, matur în loc de lipsit de încredere în sine sau timid. Este adevărat că adolescenții care se exprimă mai greu, care sunt timizi sau neîncrezători, care au o imagine negativă despre ei însisi cad prada primii acestei tentații.

Timpul pe care adolescentul îl alocă netului devine tot mai mare până ajunge să fie exclusiv. Ce se intamplă când nu are acces la net? Manifestări similare sevrajului de alcool sau droguri: orice îl enervează, nu-și gasește locul, nu poate face nimic altceva, nu-și mai vede rostul, este trist, deprimat, nu știe ce să facă cu el însuși și cu timpul lui, nu mai are interese. . Intrarea în această lume presupune, firește, ieșirea din lumea obisnuită, abandonarea vechilor activitați, persoane din viața noastră. Noua "pasiune" lasă in urmă prietenii, rudele, munca, școala, sportul, plăcerile, interesele și distracțiile de odinioară. “Dependența de internet este una dintre cele mai frecvente tulburări mintale și ar trebui să fie recunoscută de către reprezentanții corpului medical. Dependența de internet  poate fi împărțită în trei subcategorii: excesul de pariuri online, preocupările sexuale pe internet și trimiterea exagerată de e-mail-uri sau mesaje text. Toate tipurile de dependențe de internet au patru componente principale: utilizarea în exces, retragerea, creșterea toleranței la anumite tipuri de tehnologie și repercusiunile negative”.  Dependenții de internet dezvoltă un tip ciudat de toleranță cu privire la noile tehnologii, ceea ce îi determină să își dorească frecvent să upgradeze tot ceea ce ține de soft-urile și hard-urile pe care le utilizează.

“Izolarea socială și oboseala cronică sunt printre cele mai frecvente exemple de „repercusiuni negative” ale dependenței de mediul online. Îngrijorați de numărul tot mai mare de victime ale dependenței de Internet, cercetătorii americani au ajuns la concluzia că „afecțiunea” ar trebui inclusă în sfera tulburărilor compulsiv-impulsive. Ei au stabilit că in topul celor mai serios afectați internauți sunt gamerii, pasionații de site-uri cu caracter pornografic si dependenții de e-mail sau mesagerie instant. Si pentru a ilustra cât mai bine gravitatea situației, trebuie mentionat că în unele state, oficialitățile au luat deja măsuri pentru a stopa răspândirea „epidemiei”, prin îinființarea de centre de tratament sau organizarea de training-uri în școli.”

Izolare socială, rezultate profesionale scăzute, pierderi financiare, deficit comportamental si alterarea sănătații sunt doar câteva dintre consecințele utilizării obsedante a Internetului.

Petrecându-și aproape tot timpul în compania calculatorului, viața internauților dependenți tinde să devină una virtuală. Singurele entități cu care intră în contact sunt plasmuiri ale imaginației altor internauți care își ascund adevărata identitate în spatele unor ID-uri. În aceste condiții, minciuna pare a fi laitmotivul traiului lor zilnic. Pe de altă parte, focalizându-și atenția asupra comunicării mediate de o conexiune web, internauții dependenți își pierd treptat abilitațile de comunicare directă. In plus, nici pagubele economice nu sunt de neglijat: facturile către providerul de Internet sau costurile implicate de dotarea tehnică pot da complet peste cap bugetul celor în cauză.

Poate că internetul nu ar face atâtea victime dacă unele lucruri ar fi restricționate. Însă cine se opune pericolelor care apar în urma întâlnirilor programate pe internet, acestea căpătând o aură negativă din cauza obsedaților care își dau întâlniri cu persoane normale.Un alt aspect negativ este că internetul îți dă posibilitatea de a-ți crea cu totul o altă personalitate decât cea reală. Dependența atinge cote maxime atunci când persoanele se izolează de restul lumii, rămânând în lumea lor închiși între patru pereți.

Circulă numeroase povesti “de groază” referitoare la ceea ce se găsește pe Internet (sit-uri porno, sataniste, grupuri de discuții pe teme “nepotrivite”, etc.), la infracțiunile care se pot realiza prin Internet (utilizarea de card-uri furate, spargerea de servere protejate, etc.), la posibilitatea de apariție a unor manifestări ale unor boli de tip psihiatric cu manifestări legate de utilizarea calculatorului sau a navigarii pe Web.

Pornografia pe internet a luat o tot mai mare amploare, o data cu acest fenomen scăzând și vârsta vizitatorilor site-urilor cu conținut pentru adulți. La ora actuală, securitatea pentru a intra pe un astfel de site este minimă sau lipsește cu desăvarșire, astfel încât vârsta vizitatorilor care pot accesa programele ”xxx” a ajuns la 6-7 ani. Tot ce trebuie să facă un utilizator de internet care dorește să viziteze astfel de site-uri este doar sa-si “fabrice” o identitate falsă în care să menționeze că are peste 18 ani. Reprezentanții marilor companii spun că dacă site-urile respective nu prezintă materiale legate de pornografia infantilă, acestora nu le poate fi interzisă difuzarea de informații “adulte”.
De asemenea, din ce in ce mai mult jocurile copilăriei s-au mutat din fața blocului in fața calculatorului. Cei mai mulți copii folosesc internetul pentru muzică, messenger, chat si jocuri online. Nimeni nu se mai joacă fotbal in fața blocului ci Fifa pe calculator. Jocurile violente pe calculator afectează creierul copilului, porvocându-i un comportament animalic.

Astfel, Internetul a devenit un spațiu virtual în care tot mai mulți oameni își petrec din ce în ce mai mult timp. Dependența de rețea le afectează însă negativ viața. Persoanele preocupate permanent de comunicarea cu alți web-maniaci (manianci de rețea) sunt afectate de un înalt nivel de stres.

Dependența de internet s-a transformat într-o gravă problemă psihologică pentru un uriaș număr de persoane din întreaga lume și lucrurile nu ar fi atat de grave dacă s-ar opri aici.

I. 6. Biblioteca electronică; Cursuri online

Biblioteca electronică presupune implementarea și dezvoltarea în cadrul bibliotecii a unui sistem informatic automatizat prin intermediul aplicării noilor tehnologii informaționale și a cunostințelor legate de utilizarea acestora, creează condițiile necesare pentru facilitarea accesului la informație, în conformitate cu noile standarde internaționale. Biblioteca electronică este alcatuită din colecții de date electronice concentrate în suporturi tehnologice performante (rețele de calculatoare locale si externe, informație stocată pe CD-ROM-uri, DVD-ROM-uri sau alte resurse digitale de stocare a informației) ce presupun un acces extins și eficient decât cel tradițional.

Biblioteca electronică facilitează accesul la informații, oferindu-le intr-un timp real, fară costuri exagerate, intrgrându-se în conceptul „bibliotecii globale”, fiind un sistem de informare si documentare, care poate oferi orice categorie de informații (factografice, bibliografice, full-text etc.), asupra oricărui subiect (administrație publică, economie, jurisprudentă, relatii internaționale etc.), chiar dacă colecțiile și bazele de date proprii nu conțin informația solicitată de către client.

Cursurile online oferă rapiditate în formarea profesională. Timpul înseamnă bani. Cât mai mulți bani. Și pentru tinerii cărora le place să se implice în caâ mai multe proiecte, timpul întotdeauna va însemna și mai mult decât bani. Activi, implicați, studenții pun formarea profesională pe primul loc, chiar din timpul facultății. Tocmai pentru aceasta, cursurile online sunt o alternativă din ce in ce mai cautată. Fie că se perfecționează în domeniul IT, afaceri, jurnalism sau grafică, toți doritorii pot să urmeze astfel de cursuri.

Pentru cursurile online, ca avantaj se poate menționa ritmul de studiu, pe care cursantul și-l poate alege în funcție de prioritațile sale. Se pot alege fie un curs pe săptamână, fie cursuri rapide care sa cuprindă două lecții pe săptamână. Unui cursant i se pot trimite in variantă electronică diferite teste, noțite, fișe de curs, iar după terminarea cursurilor se primește și o diplomă. Unele societăți oferă pe lângă această diplomă și o scrisoare de recomandare. Alte argumente pentru urmarea cursurilor online sunt facilitatea, rapiditatea și prețuri minime.

Fiindcă în România cursurile online sunt relativ noi, încă nu se consideră că ele au o foarte mare apreciere ca experiență în diferite domenii. Există diferite opțiuni pentru cursurile online din diferite domenii, însă puține se bucură de recunoaștere. De aceea este bine ca un viitor cursant să analizeze bine alegerea pe care o va face, chiar cu prețul unor costuri financiare mai mar

Din punctul meu de vedere atât biblioteca electronică cât și cursurile online reprezintă doar o parte din avantajele internetului, facilitând atât accesul la informații cât și la obținerea unui job de viitor.

Capitolul al II –lea : Internetul și mass-media

Deja, pentru mulți jurnaliști, internetul este pur și simplu unealta principală de căutare. Dacă nu le satisfaci așteptările pe internet, atunci nu le satisfaci așteptările.

În măsură din ce în ce mai mare, cel mai rapid și mai eficient mod de a transmite mesajul reporterilor de presă scrisă, radio și televiziune este prin e-mail. În vreme ce media care servește sectorul financiar și tehnologic au fost în mod deosebit influențate, totuși nu există nici segment comercial sau profesional neatins de revoluția internetului. O serie din ce în ce mai mare de cotidiene, săptămânale și periodice își publică acum versiunile online. Adesea, acestea sunt diferite de versiunile tipărite. Mai mult, internetul cunoaște o afluență de newsletter-uri, reviste și chiar cotidiene care nu au echivalentul în presa scrisă.Internetul crează o revoluție în tehnologia mass – media.

În țara noastră, anul acesta Internetul a împlinit 16 ani. Firmele, asociațiile nonguvernamentale, ziarele, televiziunile sunt conștiente de importanța prezenței lor pe Internet. Astfel, Web-ul este folosit de mijloacele mass-media ca un veritabil mijloc de promovare. Industria media se modifică , astfel Internetul este folosit ca mijloc de comunicare în masă dar si ca mijloc de informare pe scara largă.

Fie că este vorba de un post de radio, de televiziune , ziare și reviste, toate au pagini de web, din nevoia de informare si promovare. Totul a devenit foarte simplu si rapid : putem afla știri de pe toate continentele cu un singur click, putem accesa o pagina web pentru a vedea programul tv al zilei in curs..

Cele mai respectabile publicații au câte un “frate geamăn” pe Internet. Internetul oferă astfel, posibilitatea jurnaliștilor să formuleze informațiile într-un mod în care să permită utilizatorilor să selecteze ceea ce este relevant pentru ei.

Internetul este deja centrul mass-media. Totul devine din ce în ce mai accesibil prin intermediul internetului care devine o formă dominantă a mass-media.

II. 1. Jurnalismul și evoluția tehnologică

O dată cu dezvoltarea Internetului, spre sfârșitul secolului XX, a apărut o formă a jurnalismului imbunătățită, care includea accesul la informația globală, realizarea de reportaje instantanee și o mare interactivitate. Toate aceste schimbări aveau ca scop atragerea celor dezinteresați de presa clasică. Dar ca orice schimbare produsă destul de rapid într-un domeniu, are și dezavantaje. Astfel, adevărul, autenticitatea conținutului, acuratețea și verificarea surselor pot fi puse sub semnul întrebării , în cazul în care cineva intenționează să dezinformeze prin intermediul Internetului.

Știrile sunt într-o continuă schimbare și sunt actualizate permanent deoarece utilizatorii pun mare preț pe cât de “proaspătă” este o știre. Tehnologia evoluează pe zi ce trece, având un impact foarte mare în toate domeniile, îndeosebi asupra jurnalismului.

Redacțiile au o structura din ce în ce mai descentralizată și flexibilă, printre angajați fiind acceptați și freelanceri. Întreaga industrie media se modifică, astfel furnizorii de știri principali nu sunt doar ziarele sau televiziunile tradiționale, ci chiar organizații care folosesc Internetul ca mijloc de comunicare în masă și de informare la scară largă. Televiziunile și ziarele informează pe un spațiu restrâns, unele la scară națională. Dar știrile on-line pot servii arii largi de consum, din moment ce nu există nicio formă de restrângere.

II. 2. Mass-media electronică

“Internetul este, înainte de toate, un mijloc de comunicare în masă. În ultimii ani, acest fenomen tinde însă să scape de sub control, astfel încât, prin intermediul web-ului oricine poate să își creeze propria pagina web unde să introducă date și informații pe Internet.” În opinia mea, utilizarea noilor tehnologii pentru comunicare nu va duce neapărat la o revoluție – chiar dacă unii vorbesc deja de ‘revoluția blogurilor’, de exemplu. Asistăm, pur și simplu, la deschiderea unui nou nivel de acces – informația și opiniile devin mai accesibile, circulă mai ușor, pentru că fiecare poate avea o voce.

Aici se ivește o problemă, aceea a autenticitații și a credibilitații informațiilor de pe Internet. Sursa de care putem fi in mare măsură siguri, este cea jurnalistică – ziare, agenții de presă, posturi de televiziune si de radio- .

Responsabilitatea cea mai mare a mass-media electronice este informarea corectă a utilizatorilor de Internet. Cei mai multi dintre noi preferă de cele mai multe ori să deschidă laptop-ul sau calculatorul pentru a citi un ziar decât să meargă la chioșc să-l cumpere, să-l citească și chiar să-și murdarească mâinile.

Times e unul dintre cele mai tradiționaliste ziare din lume. În așa măsură, încât și acum păstrează caracterele de literă pe care le folosea acum o suta de ani. Dar jurnalismul e in continuă evoluție și îmbrățișează noile tehnologii. Așa se face că New York Times are unul dintre cele mai interactive site-uri de știri din lume, iar redacția ziarului pe hârtie și cea a ziarului online au fost recent integrate – cu alte cuvinte, fiecare jurnalist de e și jurnalist online. Pe site-ul nytimes.com sunt zeci de bloguri și tot felul de modalități prin care utilizatorii sunt invitați să producă conținut. E o dovadă a faptului că acest nou tip de comunicare e un instrument (sau un set de instrumente) care adaugă valoare jurnalismului.

O dată cu progresul tehnologic și scăderea prețurilor sistemelor de calcul, un număr tot mai mare de oameni pot beneficia de contactul cu mediul electronic. Cu ajutorul computerelor sunt realizate mesajele sau efectele speciale din domeniul cinematografic sau animația din genericele pentru televiziune. Din ce în ce mai mult, în acest domeniu electronic este folosită substituirea textelor prin imagine animată.

Atât ziarele, cât și posturile de radio sau televiziune au pagini de web, informând si beneficiind de reclamă pe toate “câmpurile” posibile. Acum putem urmări știri on-line cu un simplu click. Emisiunile radio si de televiziune au fiecare adresă de e-mail unde ascultătorii sau telespectatorii pot trimite mesaje. Din ce în ce mai mulți prezentatori de știri îndeamnă telespectatorii să viziteze site-ul de Internet al postului respective.

Internetul oferă o serie de instrumente prin care putem adăuga valoare informației: link-uri care trimit cititorul la sursă; elemente de interactivitate cum este posibilitatea oferită cititorului de a scrie o reacție sau de a da o notă articolului, combinarea textului cu elemente multimedia (film, sunet), structurarea non-lineara a conținutului, astfel încât cei interesați să poată să sară direct la bucata care îi interesează.

Să luăm de exemplu, site-ul postului CNN. Acesta are un conținut tradus în mai multe limbi de circulație europeană, și are forma unei pagini de ziar : pagina este împarțită în trei coloane, cea centrală fiind cea mai mare. În partea de mijloc sunt prezentate știrile cele mai importante ale zilei sau saptămânii. Textul este destul de mic, dar dacă se accesează acea bucată de text se deschide întreg articolul. În partea dreaptă, majoritatea site-urilor web au informații repartizate pe domenii, asemanator cu cele ale unui ziar.

Site-ul trebuie sa fie foarte bine structurat si atrăgător pentru a atrage atenția publicului și pentru a fi accesat de foarte multă lume. Dar cu ajutorul site-urilor, televiziunile, posturile de radio si ziarele iși rotunjesc veniturile prin intremediul reclamei. Bannere-le atrag din ce în ce mai mulți utilizatori și implicit firme care își doresc o publicitate sigură.

“Cu timpul, mediul on-line va fi prielnic oricărei instituții media de a se afirma sau expune „produsul” informațional. Mass-media electronică poate naște o adevărată revoluție informațională în noastră, dacă se vor gasi resursele necesare. Din păcate, mass-media electronică trebuie susținută cu bani, astfel, pentru a face rost de fonduri trebuie sa obții utilizatori care sunt atrași de informații precise și o interactivitate atragatoare.”

II. 3. Jurnalismul on-line

Un nou tip de jurnalism, bazat pe recentele forme de agregare a Internetului, câștigă teren. Este vorba despre jurmalismul interactiv care dă cuvant și publicului. Un conflict inevitabil stă să se ivească: între presa care are un nume și o reputatie de apărat și media alternative care evoluează și care au câștigat în vigoare și în prestigiu tocmai datorită faptului că au trecut peste o serie de reguli ale jurnalismului traditional.

Jurnalismul on-line presupune producerea articolelor special pentru Web. De asemenea, există un mod diferit de tratare a informației și un mod diferit de organizare a conținutului. Media on-line se deosebește de celelalte tipuri de jurnalism prin structura nonlineară, link-urile, elementele care stimulează interactivitatea. Jurnalismul on-line se dezvoltă rapid dar sigur în România. Astfel, in cațiva ani, nu numai că va crește numărul jurnaliștilor on-line, dar aceștia vor fi învățat să folosească resursele Internetului la adevăratul lor potențial, pentru a oferi informație de calitate și elemente care să adauge valoare acestei informații , astfel încât să îi diferențieze de concurență.

“Jurnalismul on-line este definit ca fiind o formă de presă produsă pentru World Wide Web. Jurnalismul on-line nu este destinat numai Internetului, el fiind pliabil și altor suporturi denumite generic “new media” precum telefoanele mobile. În aceasta formă de jurnalism, sunt inplicate acîiuni de documentare și colectare a informației dar și structurarea lor după cerințele mediuliu și publicarea lor pe Web sau alt suport “new media”.”

Jurnaliștii on-line difera de colegii lor din celelalte medii de informare prin folosirea caracteristicilor specifice Internetului in activitatea lor cotidiană, fiind necesară decizia jurnaliștilor on-line în privința formatelor folosite pentru transmiterea mesajului multimedia. Elementele esențiale ale unei publicații on-line sunt : conținut original, fotografii, arhive, posibilitați de participare ale utilizatorilor, stratificarea conținutului, navigare facila, forum, și posibilitățile de customizare.

Câteva dintre trăsăturile acestui tip de jurnalism care îl disting de cel tradițional au fost subliniate de Mike Ward în cartea sa “Journalism On-Line”. Mike Ward afirmă că printre caracteristicile jurnalismului on-line se numără “caracterul său imediat, posibilitațile multiple de punere în pagină, folosirea elementelor multimedia, platformele flexibile de distribuție, arhivarea, construcția și receptarea nonlineară a conținutului, interactivitatea și existența link-urilor”.

Internetul a “smuls” radioului titlul de mediu cu cea mai rapidă reacție. Astfel, Mike Ward sublinia și faptul că “pe Web există potențialul pentru a aduce la zi informațiile, știrile din showbiz și oricare altă pagină simultan și repetat, minut cu minut, pentru a oferi atât cele mai noi știri, cât și bârfele despre staruri. Un singur site de știri poate publica zeci de variante aduse la zi, pentru fiecare articol, la fiecare câteva minute.”

În presa scrisă , jurnaliștii se confruntă cu limitele impuse de numărul limitat de pagini și de spațiul alocat fiecărui articol și domeniu. În radio și televiziune , timpul este cel care limitează totul. În plus, site-urile Web pot oferi și un plus de elemente : text, audio, video, elemente grafice, toate acestea oferind un surplus de valoare articolului.

Arhivele sunt cele care permit căutarea și accesarea imediată a articolelor , astfel ele reprezintă unul dintre elementele care fac diferența pentru jurnalismul on-line. Internetul oferă jurnaliștilor posibilitatea de a formula informațiile într-un mod în care să permită utilizatorilor să selecteze ceea ce este relevant pentru ei. Utilizatorilor le place să dețină controlul în momentul în care se află în fața calculatorului și să selecteze ceea ce este mai important pentru el. Mike Ward afirmă că nici un alt mediu nu permite consumatorilor receptarea informației în mod activ. Mediul comunicării este într-o permanentă evoluție. Dacă până acum știrile erau făcute pentru un public pasiv, de acum înainte audiența este cea care ia deciziile privind ce, cum și cât din ceea ce oferă jurnaliștii se poate consuma.

Mike Ward consideră “documentarea on-line” ca fiind “o trăsătură importantă a jurnalismului on-line, iar folosirea Internetului pentru documentare în legătură cu subiecte jurnalistice nu este o posibilitate exclusivă a jurnalismului on-line. Acest tip de documentare este folosit la scară largă , astazi, de majoritatea jurnaliștilor , indiferent de mediul în care lucrează. În același timp, jurnaliștii on-line nu ar trebui să se limiteze la documentarea pe Internet. În unele cazuri, nimic nu se poate compara cu o investigație pe teren și colectarea informației de la surse directe.”

Să vorbim despre cele mai importante caracteristici ale jurnalismului on-line. Pe lânga posibilitatea de a transmite informația imediat după încheierea evenimentului, Internetul nu trebuie sa-și opreasca fluxul informațional pentru a face loc unor date noi. De aici și caracterul imediat al Internetului , spre deosebire de radio care trebuie sa întrerupă un program pentru a difuza altceva.

Un site poate avea câteva sute de pagini legate între ele, care pot fi citite independent, deoarece în Internet nu există constrângeri de spațiu sau de timp, existând posibilitați multiple de punere în pagină. Textul “îmbracă” altă haină pe Internet cu ajutorul elementelor grafice, audio și video. O altă caracteristică importantă a jurnalismului on-line este dată de existența arhivelor pe site. Arhiva electronică ușurează munca de căutare, spre deosebire de arhiva unui ziar. Atunci când arhivele electronice sunt dotate cu motoare de căutare, căutarea devine mai facilă.

O altă caracteristică importantă este construcția și receptarea nonlineară a conținutului care permite ca informația să fie descifrată indiferent de punctul de accesare al articolului. Radioul, spre exemplu, este un mediu linear deoarece ascultătorul nu poate alege ceea ce vrea să audă. Consumul informației pe Internet, în schimb, este determinat de utilizator.

“Interactivitatea, o altă caracteristică esențială a jurnalismului on-line, oferă utilizatorului posibilitatea de a comenta pe marginea articolului, de a contacta autorul acestuia sau de a comunica și schimba păreri cu alți utilizatori. Link-ul , sau legarura electronică este unul din cele mai importante elemente ale Internetului. Acesta ii conferă utilizatorului posibilitatea de a naviga de la un site la altul până se consideră suficient de informat în legătură cu subiectul căutat.”

Există astfel, patru modalități de a folosi link-urile:

În cadrul aceluiași material.

Dintr-un material în alt material sau în alt element (imagine, audio) din același site.

Dintr-un material în alt site cu care s-a efectuat un schimb de link-uri.

Dintr-un material în alt site independent de site-ul din care provine materialul.

De asemenea, există patru tipuri de jurnalism on-line , identificate de Mark Deuze “în funcție de relația care există între conținut și posibilitatea utilizatorilor de a participa la discuții”:

Site-uri media tradiționale

Exemple : CNN (www.cnn.ro), și BBC (www.bbc.ro)

Caracteristici : acestea reprezintă cele mai mari site-uri de știri on-line și oferă o gamă largă de conținut jurnalistic, cu o participare minimă și filtrată a utilizatorilor. Deuze afirmă că “aceste site-uri sunt principalele instrumente de lucru pentru profesorii de jurnalism on-line”

Site-uri “index”

Exemple : Google News (www.news.google.com) și Revista Presei (www.revistapresei.ro)

Caracteristici : pot fi găsite pe alte pagini, care au diferite motoare de căutare, oferă link-uri către materiale jurnalistice sau site-uri de ătiri din alte părți ale Webului.

Site-uri de comentariu sau meta-site-uri de știri

Exemple : Indymedia (www.indymedia.org) Online Journalism Review (www.ojr.org)

Caracteristici : conțin materiale produse de jurnalițti care scriu despre alți jurnaliști și despre alte materiale. Metasite-urile sunt pagini care permit și țncurajeayă participarea activă a utilizatorilor prin folosirea forumurilor, listelor de discuții sau chat-ului.

Site-uri de discuții și schimb de informații

Exemple : Slashdot (www.slashdot.org)

Caracteristici : utilizează schimbul de idei pe anumite subiecte.Utilizatorii iși pot spune părerea în legătură cu un subiect de interes privat sau comun.

II. 4. Grupurile de știri

Comunicãrile prin rețeaua de știri au permis unui numãr mare de utilizatori, care nu neapãrat se cunosc personal, sã poarte discuții pe teme foarte variate. O persoanã care încearcã sã rezolve o problemã poate fi ajutatã de membrii aceluiași grup de interes prin soluțiile propuse de aceștia.

Grupurile de știri ( grupuri de discuții sau forumuri de discuții ) reprezintă largi sisteme de comunicare prin care persoane având diverse preocupari și pasiuni schimbă informații , discută pe baza unor teme de interes general sau particular sau pun diferite îintrebari.

“Majoritatea grupurilor de discuții sunt distribuite în mari rețele de calculatoare și sunt cunoscute sub numele generic de UseNet , ceea ce înseamnă o prescurtare a cuvintelor Users Network ( Reteaua utilizatorilor ) . În prezent există peste 40,000 de astfel de grupuri iar numărul lor este în continuă creștere . Acest numar mare se explică prin faptul că tematica abordată este foarte diversă cuprânzand atat teme de cultură generală cât și subiecte specifice , accesibile numai unui numar restrâns de utilizatori specializați.”

Forumul unui grup de discuții se poate asemăna cu un avizier electronic în care unii participanți pun întrebări iar alții răspund sau fac diverse comentarii la articolul inițial . Toate aceste întrebări și răspunsuri formează un fir de discuții ( thread ). Orice membru al unui grup de discuții poate citi mesajele trimise de alți membri sau poate adăuga propriile sale opinii printr-un nou mesaj transmis celorlalți . Pe parcurs , odată cu creșterea numărului de abonați , va crește și numărul de mesaje legate între ele printr-un subiect comun .

Majoritatea utilizatorilor rețelelor de știri respectã regulile subîntelese de conduitã în comunicarea pe Internet – o anume "etichetã" .Din nefericire însã, unele persoane abuzeazã în mod iresponsabil de serviciile de comunicare pe Internet, transmițând unor persoane cunoscute sau necunoscute mesaje deplasate, nepoliticoase sau chiar reprobabile (în limba englezã, acest tip de "rãzboi de mesaje" este denumit "flamewar"). Riscul bombardãrii cu mesaje nedorite sau condamnabile poate sã aparã în cadrul oricãrei facilitãți de comunicare din Internet dar prin grupurile de știri, asemenea mesaje vor ajunge la un numãr mai mare de persoane.

În cadrul grupurilor de stiri, existã douã moduri de rezolvare a acestei probleme:

unul individual – prin instalarea de cãtre fiecare utilizator a unui program de tip "killfile" care sã specifice subiectele sau persoanele emițãtoare pentru care articolele aferente sã se elimine automat la sosire, fãrã a fi citite. Aceastã tehnicã se poate utiliza si în cazul altor facilitãti de comunicare; de exemplu, pe acelasi principiu functioneazã, în sistemul de postã electronicã, blocarea de mesaje prin filtrare.

altul colectiv – prin moderarea grupului de știri. Un grup de știri moderat este un grup în care o persoanã, moderatorul, primește automat toate mesajele destinate grupului și le trimite mai departe membrilor doar pe cele considerate valide, "bune", eliminându-le pe celelalte. Practic, moderatorul este o persoanã care filtreazã mesajele destinate grupului respectiv. Existã subiecte care au atât grupuri de știri moderate, cât si nemoderate. “Grupurile de știri sunt similare cu listele de discuții , dar se deosebesc prin modul în care pot fi accesate (numai cu un cititor de știri online ) .

Grupurile de știri sunt grupate in 9 categorii majore :
1. COMP – computere și tehnică de calcul
2. MISC – diverse ( miscellaneous )
3. REC – subiecte legate de petrecerea timpului liber ( sport , artă , filme , etc. )
4. SCI – stiințifice
5. SOC – tematici de natură socială
6. TALK – discuții libere și controversate despre subiecte diverse
7. NEWS – știri si informatii
8. ALT – subiecte alternative
9. BIZ – subiecte referitoare la afaceri”

Multe dintre grupurile care au în componența lor unul dintre cuvintele "biz" , "business" , "mlm", money", "marketplace" sau " forsale " permit utilizatorilor plasarea unor reclame publicitare .La altele utilizatorii se pot inscrie pentru a primi cele mai recente știri și informații.

Scopul principal al grupurilor de știri a fost si rămâne în continuare transmiterea de informații referitoare la un anumit domeniu de interes , comun tuturor membrilor .
În acelasi timp , nu este incurajată trimiterea de anunțuri publicitare sau informații referitoare la alte produse sau servicii care nu fac obiectul grupului de discuții respectiv .

Grupurile de știri sunt poate cele mai mari sisteme de comunicație. In clipa de fată există peste 40.000 de grupuri de știri disponibile. Majoritatea furnizorilor români de servicii de acces nu oferă și un asemenea serviciu. Cauza este costul extrem de ridicat pentru furnizarea accesului la serviciul de știri. Soluția alternativă este folosirea unui server public de acces la grupurile de știri. Un asemenea server este news.uni-stuttgart.de, care poate fi accesat pe portul 119. De asemenea se poate opta pentru folosirea serviciilor oferite pe web de NewsGroup.ro

Există doua metode de a folosi grupurile de știri pentru promovare, și amândouă sunt la fel de puternice. Utilizatorul poate posta pur și simplu mesaje publicitare sau poate dezvolta o bază de contacte on-line. Există diferențe și reguli specifice pentru fiecare din aceste două metode.

Metoda cea mai comună de a promova un site cu ajutorul grupurilor de știri este reprezentată de anunțurile publicitare. În principiu constă în a scrie un anunț publicitar, urmând ca acest anunț să fie trimis tuturor abonaților grupului respectiv. Publicitate gratuită…Dar nu este atât de simplu.

În primul rând, cele mai multe din grupurile de știri nu ageează această metodă de promovare.. Regulile generale spun că intr-un grup de știri se pot posta numai mesaje cu conținut apropiat de tematica grupului respectiv.Există și unele grupuri de știri care sunt deschise unei astfel de publicitați. Cele mai multe din grupurile dedicate afacerilor intră în această categorie.O altă cale pentru promovare în cadrul grupurilor de știri constă într-o acțiune indirectă, și anume în participarea activă la discuțiile din cadrul grupurilor de știri. Există două tehnici pentru a folosi această metodă: folosirea semnăturilor și căutarea clienților.

Astfel, grupurile de știri reprezintă un serviciu care asigură difuzarea de știri pe diferite teme de interes. Grupurile de știri sunt grupuri de discutii unde lumea poate sa își împărtășească cunostiințe, intuiții, griji. Utilizatorii pot găsi ajutor, pot întreba și pot răspunde la întrebări, pot chiar să trimită imagini sau alte tipuri de fișiere. Există peste 40.000 de grupuri de știri pe Internet, cu subiecte din diverse domenii: politică, evenimente curente, software, automobile, filme, etc.

Capitolul al III –lea : Noul climat media în presa scrisă

Zilnic, în lume se editează peste 10.000 de ziare, care se tipăresc în 500.000.000 de exemplare și se difuzează zeci de mii de știri la radio si televiziuni.

Ziarele, radioul și televiziunea oferă oamenilor informații despre viața politică, economică și culturală a societății, despre educație, sănătate, relații internaționale, personalități publice etc.

Totodată, mass media pune în circulații opinii și puncte de vedere cu privire la evenimentele de interes public.

Nu în ultimul rând, presa informează cetățenii asupra modului în care funcționează instituțiile statului. Din acest motiv, presa a fost supranumită “ a patra putere “în stat.

Presa scrisă este cel mai vechi și mai divers domeniu din mass media.

Acesta cuprinde:

ziare, numite si “ gazette, jurnale ” sau “ cotidiene “. Au apariție zilnică. Rolul lor este de a ține publicul la curent cu cele mai noi evenimente. După aria în care sunt difuzate, se disting “ gaztte centrale, regionale “ sau “ locale “. dupa felul informațiilor, majoritatea sunt cu profil general, altele sunt specializate în știri sportive, economice..

reviste, publicații cu apariție săptămânală, lunară, trimestrială. De aceea, ele se mai numesc și periodice. Majoritatea sunt specializate (profil literar, economic, medical, sportive etc.) sau se adresează unui public foarte bine precizat (tineret, femei, pasionați de calculatoare, iubitori de muzică rock etc.)

Sistemele multimedia sunt mijloacele de comunicare și informare care folosesc computerul.

Comunicarea se face, în acest caz, printr-o rețea mondială numită Internet, la care poate fi

racordat orice calculator. Prin Internet circulă informații sub urmatoarele forme:

Baze de date care sunt organizate riguros în fișiere specializate;

Jurnale “ in screen “, adică informații editate sub forma unor gazete, dar care nu sunt tipărite, ci afișate pe ecran;

conferințe și alte forme interactive de comunicare

Și presa scrisă a fost marcată de apariția comunicațiilor multimedia. În unele țări (Belgia, Israel ) există automate – amplasate în magazine, gări, stații de metrou – care pot tipări ziarul dorit, la cererea clientului. Conținutul paginilor de ziar este stocat în memoria unei tipografii digitale. Odată ce a fost actionată, aceasta tipărește ziarul în câteva secunde.

Ziarele și mijloacele tradiționale de comunicare sunt slăbite de concurența online și, mai ales, de criza economică. Dar să analizăm evoluția ziarelor și genurile jurnalistice online, ale viitorului.

O publicație online înseamnă o inițiativă de sine stătătoare, gîndită pentru a fi accesată exclusiv prin World Wide Web. Ea nu are nici variantă tipărită și nici aspectul obișnuit al unui site, ci trebuie să fie concepută ca publicație cu un design și conținut specific. În teorie, inclusiv fomula sa trebuie să reprezinte o metodă adaptată de jurnalism – jurnalismul online. Chiar și așa, sînt la fel de puține cazurile în care publicația online este concepută folosind arsenalul de caracteristici specifice acestui mediu. Articolele care apar în formatul respectiv sînt pur și simplu copiate în pagină, fără a fi prelucrate și așezate – așa cum procedează tehnoredactorul la un ziar – pentru specificul și designul (se presupune deja existent) al publicației online. Și, cum Internetul este folosit în presa romanească pentru documentare și colectare de informații, foarte puțini îl folosesc și ca mediu de diseminare.

În România există un index al paginilor de web ale instituțiilor media sau ziarelor, precum și al publicațiilor online unde pot fi găsite, în ordine alfabetică, adresele de acces. Ziare.com funcționează ca o bază de date a publicațiilor românești și are între 15.000 și 20.000 de vizitatori zilnic.

“Jurnalismul online este definit ca fiind o formă de presă produsă pentru World Wide Web. Internetul nu este totuși singurul destinatar al acestui tip de jurnalism, el fiind pliabil și altor suporturi. Aceasta a patra forma de jurnalism implică în primul rînd concretizarea și stabilirea unui proiect aplicabil în mediul online . Presupune acțiuni de documentare și colectare a informației (atît prin metode traditionale, cît și folosind calculatorul și Internetul), dar și structurarea, redactarea lor dupăcerintele mediului și adecvarea la designul publicației online. “

Producînd materiale pentru Web, jurnaliștii online diferă de colegii lor din celelalte medii de informare prin folosirea caracteristicilor specifice Internetului în activitatea lor zilnica: multimedia, interactivitatea și hipertextul. Așadar, următoarele elemente sînt esențiale unei publicații online: conținut original, fotografii, arhive, posibilități de participare a utilizatorilor, stratificarea conținutului, navigare facilă, forum, convergența mediilor, posibilități de customizare.

De asemenea, un site poate oferi text, imagine, animație, grafice sau componente audio și video. Cu toate aceastea, foarte puține publicații online românești știu să uzeze de beneficiile Internetului. Majoritatea preferă să folosească acest spațiu pentru a informa, fără a crea și o platformă reală pentru publicația respectivă.

III. 1. Blog vs. jurnalism online

Blogul poate fi forma actualizată, modernizată a unui jurnal. Poate fi tribuna la care bloggerul ia zilnic cuvântul în fața lumii. Este un spațiu deschis, un buletin de știri. Poate fi o modalitate de exprimare a gandurilor. Sunt cuvinte adresate întregii lumi. Este tribuna bloggerului personală, iar lumea intreagă poate deveni spectator. Există bloguri de nenumărate feluri, iar ceea ce le face atât de captivante este tocmai deplina libertate, absența regulilor.

În câteva cuvinte, blogul este un site, unde se postează în mod regulat. Ceea ce este nou este afișat în partea de sus a paginii. Vizitatorii pot comenta, pot lăsa linkuri sau pot trimite comentariile lor. De când au fost lansate primele bloguri, acestea au remodelat fața actuală a Internetului, au avut impact în lumea politicii, au schimbat conceptul de jurnalism și au oferit un glas gândurilor utilizatorilor și posibilitatea ca aceștia să intre în legătura unii cu altii. Este de departe mijlocul de comunicare care poate fi cel mai putin suspectat de subiectivism, de existența influențelor mistificatoare.Atributele unui blog se pot rezuma într-un cuvant: comunicare.

 Unele persoane folosesc blogul ca pe o manieră de a-și organiza gândurile cele mai intime, în timp ce alții tratează în ele teme de interes general ce pot influența viața a mii de oameni. De exemplu, jurnaliștii amatori sau profesioniști le folosesc pentru a posta dezvăluiri șocante sau pentru a-și exprima opinii a căror publicare ar fi imposibilă în alte medii.

Fără îndoială, fenomenul "blogging" a luat amploare, asimilând din ce în ce mai mulți adepți, gata să se exprime liber, să împărtășească și celorlalti ceea ce cred ei că au de spus. Și astfel s-a nascut "blogosfera". Blogurile tind să devină foarte importante pentru domeniul mass-media, însă nu s-a stabilit încă dacă blogul este jurnalism online sau nu. A scrie pe blog este un pas spre presa reală traditională, deoarece blogurile au devenit o  importantă sursă de informare pentru majoritatea jurnaliștilor.Fenomenul blogurilor a ajutat la făurirea unei teorii noi, conform căreia jurnalismul traditional a murit, iar omul de rând a devenit jurnalist, ajutat de mediul online.

Din punctul meu de vedere, bloggerul nu are unele costrângeri deci poate fi obiectiv. Dar rareori este. Uneori intențiile sale nu sunt de informare corectă, obiectivă, nepărtinitoare. Deseori permisiunea de a fi subiectiv îl determină să considere că poate spune orice. Faptul că are o audienta îl determină să creadă că orice spune e corect. Diferența nu o face faptul că este blogger sau jurnalist și nici că publică pe hârtie tipărita sau online. Diferența o face calitatea conținutului și încrederea pe care o transmite fiind obiectiv, documentat, nepartinitor, calificat. Cum e transmis conținutul? Nu contează. Un ziar sau o revistă bună se vor cumpara mereu, iar un blog bun va fi citit mereu, indiferent de ultima modă in media. Doar așa se pot crea și susține branduri serioase (persoane, publicații sau websiteuri) care au greutate asemenea jurnaliștilor de altă dată. Hârtia nu are nicio valoare. Un blog nu are nicio valoare. Informația e singura valoare. Din acest motiv categorisirea în jurnaliști și bloggeri e total gresită. Le putem spune oameni care produc continut. Pe termen lung singurul diferențiator este calitatea și trebuie să ne concentrăm pe acest lucru.

III. 2. Presa on-line versus presa scrisă

În România ziarele tipărite fac parte din prezența noastră cotidiană încă de la sfârșitul secolului al 19-lea. Va mai fi valabil lucrul acesta în viitorul apropiat?
Statisticile arată că presa scrisă este în declin. Tirajele publicațiilor scad de la an la an la, fie că este vorba de cotidiene generaliste, fie de cotidiene de nișă.Internetul a schimbat definitiv raportul dintre public și presa. Internetul oferă accesul facil, din câteva click-uri, la o cantitate de informație covârșitoare. Informația s-a pulverizat pur si simplu.

Dacă în presa scrisă puteam vorbi de un număr limitat de surse de informare, Internetul este nelimitat. Informația pe Internet poate fi găsită în edițiile online ale unor ziare care există și în print, în ediții exclusiv online ale unor publicații  și în numeroasele bloguri afiliate fiecărei publicații sau care există independent de orice publicație.

Până acum, televiziunea era cea care oferea libertatea de a alege, prin mânuirea telecomenzii. Acum însă Internetul face mai mult de-atât – oferă libertatea cititorului de a-și construi singur propriul traseu. O parte dintre redactorii unor cotidiane de renume din sunt îngrijorati și indignați de faptul că revistele/ziarele online vor ajunge să dezvolte o afacere pe seama informațiilor oferite de presa scrisă, adică pe munca jurnalistilor.

Probabil că în viitor, presa scrisă va deveni o anexă a celei online, iar în final va dăinui cea care prezintă mai multe avantaje. Principalul avantaj de care beneficiază o informație online este faptul că poate fi prezentată prin intermendiul celor tre suporturi: audio, video si scris. E mult mai usor pentru cititor să asimileze o informație prezentată în imagini și în sunete decât sa o citească din paginile unui ziar. Comoditatea și lipsa timpului cu care se confruntă majoritatea oamenilor reprezintă un plus adus presei online.

Care sunt însă diferențele dintre un ziar online și unul tipărit?

Prima diferență ar trebui să o facă limbajul, care ar trebui să fie mult mai îngrijit, astfel mult mai literar în presa scrisă decât în mediul online, care este caracterizat de viteza, de eficiență și de flexibilitate.

Însă exemplele care să o contrazică sunt multe – trebuie doar să menționăm tabloidele și mai nou și presa mai “serioasă”, unde sunt din ce în ce mai sceptică în ceea ce ține de presa românească.

În afară de limbaj ar fi însăși conținutul, care pare să fi devenit mai “neserios”, lejer, plin de poze și cu texte cât mai scurte și în presa scrisă, unde știrile și conținutul scris era pe primul loc. În mediul online este ceva normal, mai ales că are suport și pentru video.

Presa online nu are spațiu limitat de stocare. În pagina online a unui ziar, nu ai limitări de pagini, nu ai limitări de spațiu pentru poze. Articolele pot fi astfel, în mediul online, mai complete, susținute de legături către alte publicații, către alte păreri pe această temă, către studii de caz, cât pot fi deasemenea susținute și de mai multe imagini și filmări.

Informațiile în presa online, ajung deasemenea mai rapid la cititor. Majoritatea publicațiilor zilnice au un termen limită până la care pot trimite la publicare varianta finală a ziarului, pe când această limitare nu există în online, publicația putând fi adusă la curent cu ultimele noutăți în orice moment din zi și din noapte.

Presa online are marele avantaj de a permite interacționarea între cititorii articolelor prin intermediul comentariilor pe care le pot lăsa fie la anumite articole fie pe forumurile de discuție, special create pe diverse teme din presa zilnică. Se încurajează astfel crearea comunităților și împărtășirea opiniilor într-un mediu online, neutru, unde ai ocazia să discuți despre un subiect nu doar cu colegul de serviciu sau vecinul, ci cu toți oamenii dintr-o țară sau chiar de pe planetă, după caz.

Presa tradițională consumă mai multe resurse, de mai multe feluri, și implicit costă. Presa online este eco-friendly și este gratuită. Un mare avantaj pentru viitor pentru presa online este că aceasta este ecologică: nu consuma hârtie sau cerneală și nici nu are nevoie de atâtea resurse umane, ci practic, odată ce site-ul web există, doar de editori. Pe de altă parte, pentru presa tradițională trebuie să faci minimul efort de a te duce până la un punct de presă, să scoți din buzunar o anumită sumă de bani, în funcție de publicație, și eventual apoi, să ai grijă să reciclezi ziarul. Jurnalismul a fost susținut până acum de existența acestui cerc vicios în care audiența plătea pentru știrile pe care le dorea, vânzătorii de publicitate plăteau să atingă un anumit target, iar agenția de presa făcea profit din care plătea jurnaliștii, iar societatea beneficia astfel de informații. Ajungerea presei în online a rupt acest cerc, acum fiind nevoie de mult mai multă creativitate și mai multe idei ca să se poată menține același suport pe care s-a făcut jurnalism de calitate atât timp.

. “Unde pierde presa scrisă? La partea de publicitate. Din nou aceasta pierde teren în fata onlineului care din nou are o capacitate mai mare de stocare și de redare a publicității, care nu e doar un print, ci poate fi un clip video sau audio.

Dezvoltarea presei online este percepută de mulți ca un fel de apocalipsă a printului prin efectele negative pe care le are asupra acestuia din urmă: tabloidizarea presei de calitate, deprofesionalizarea breslei, dispariția presei de autor…”

Să luăm ca exemplu tot modelul francez, în perioada interbelică existau mari reporteri francezi axați pe le grand reportage, o specie nobilă a jurnalismului, situată undeva între jurnalism și literatură. Se scriau reportaje senzaționale. În ziua de azi nu se mai face așa ceva. Totul se desfășoară mult mai rapid și mai superficial. E un proces care nu a început de acum, ci din perioada respectivă. În acea perioadă a murit le grande reportage. A mai mers o perioadă și după război, dar încet încet s-a stins. Influența Internetului se vede și în ceea ce privește diferența dintre tipul de informație pe care îl regăsim pe hîrtie și cel de pe online.

Oamenii au nevoie și de opinie, nu numai de informație. Acesta este și avantajul presei scrise în comparație cu presa online, unde e mai complicat să stai și să citești un articol de opinie. Acolo se află informația scurtă, livrată rapid, care pune la curent cititorul cu ceea ce are nevoie.

Cu toate avantajele enumarate până acum ale presei online, presa tradițională își va mai găsi mult timp de acolo utilitate în viață omului contemporan. Veșnicul grăbit spre birou, va prefera întotdeauna să cumpere repede de la vânzătorul de ziare preferat publicația care îl interesează și pe care să o lectureze în mijloacele de transport în comun. Călătorul cu trenul, oamenii de pe plajă, studenții în timpul cursurilor, toți vor găsi plăcere în a lectura revistele cu subiectele favorite, fie că sunt ele de afaceri, sau de modă, sau tehnologie, etc.

Diferența dintre cititorul de print și cititorul de online este că primul nu va cumpăra trei ziare pentru o informație, în timp ce al doilea va verifica zece site-uri ca să priceapă despre ce e vorba. Șefii ziarelor uită acest lucru atunci când fac strategiile versiunilor online ale publicațiilor. O altă problemă este că se uită un aspect foarte important cînd vine vorba de new media: oricît de bun ar fi un jurnalist în domeniul print , în online există întotdeauna o concurență acerbă.Când vine vorba de new media, viteza nu e totul. Contează modul în care tratezi informatia contează corectitudinea, contează unghiul de abordare.

Astfel, putem afirma că Internetul cu siguranță a adus o mare schimbare în ceea ce privește circulația ziarelor, rapiditatea transmiterii unui mesaj, unei știri, unei noutăți. Există, se pare, o bătălie continuă între clasicul ziar de hârtie și multitudinea de portaluri care reunesc într-o pagină web toate știrile și publicațiile. Este până la urmă o bătălie între stiluri de viață: între a răsfoi paginile unui ziar abia imprimat, a savura mirosul de hârtie și cerneală și a sorbi o cafea dimineața, sau tipicul omului care prima oară când se trezește, renunță la romantismul dimineții, pornește computerul și verifică online ultimele noutăți, și știri.

III. 3. Viitorul mass-media electronice

Internetul a devenit o sursă informațională importantă favorizând dezvoltarea rapidă a sistemului mass-media. Continua creștere a tehnologiei face ca viitorul jurnalismului on-line să depașească orice graniță.

Referitor la viitorul jurnalismului on-line s-au născut multe dezbateri care pun sub semnul întrebării măsura în care această nouă formă a jurnalismului va înlocui presa pe suport tradițional sau o va completa ca și pâna acum. Informațiile din presa scrisă vor acea rolul de a aprofunda și nu de a fi în concurență cu alte surse de informare. Viitorul presei on-line va fi dictat de nivelul de dezvoltare al tehnologiilor multimedia. Unii specialiști susțin că dezvoltarea sistemului va aduce și unele probleme etice. Alții susțin că va exista o diferență între media clasică și media virtuală. Astfel, media virtuală se va folosi tot mai mult de legăturile electronice și de progresil multimedia pentru a reda utilizatorului o perspectivă mai bună asupra informației.

Dar și alte sisteme media, precum televiziunea , vor îmbrățișa viitorul mediei on-line. Deoarece televiziunea are un impact puternic asupra publicului și datorită faptului că pentru producție și pentru distribuție , costurile vor fi tot mai mici, ea va putea exista și la nivel local sau de cartier. “Comsumul de informații televizate va crește și prin extinderea interactivității , când telespectatorul va putea recupera și selecționa tipul de informație pe care îl vrea și în momentul când va vrea, adică un telejurnal la comandă și nu cu orar fix”.

Un alt proiect ce va fi dezvoltat în viitorul apropiat cuprinde marile companii audio-vizuale care doresc să înființeze așa numitele web-televiziuni. Studiourile sunt improvizate, discuțiile interactive, totul oferind sentimentul unei intimități confortabile ce nu poate fi găsită pe posturile clasice de televiziune. Una din web-televiziunile care s-au impus deja este Canal web net și a fost înființată în 1998. Are zeci de canale hipertematice consacrate cinema-ului, muzicii,științei și minorităților naționale.

Cititorul este tot mai mult atras de ziarele on-line datorită posibilităților multiple ale acestora față de presa scrisă: conținut original, fotografii, arhive, posibilități de participare a utilizatorilor, stratificarea conținutului, navigare facilă, forum, convergența mediilor, posibilități de customizare. Și încă un amanunt, deloc de neglijat: gratuitatea informației.

Din punctul meu de vedere, presa va continua să fie realizată de specialiști. Scrisul se va conforma în continuare canoanelor obișnuite. Însă, un rol tot mai mare în redarea informației va reveni și cetățenilor care nu sunt jurnaliști de profesie. Tehnica modernă, telefoanele mobile, camerele digitale foto și video etc. vor face ca multe dintre evenimentele fierbinți să fie surprinse de persoane aflate la fața locului. Fiecare cetățean "înarmat" cu astfel de mijloace va putea surprinde și reda foarte repede informații de interes general sau local.

Aceste lucruri se manifestă încă de acum. Tot mai multe ziare au secțiuni de blog-uri, sau cetățenii își pot exprima nemulțumirea față de autorități prin intermediul site-urilor specializate.

Așa cum bibliotecile virtuale nu au dus la eliminarea cărții tipărite, tot așa nici presa electronică nu va fi groparul celei tipărite. Plăcerea de a ține un ziar în mână îi va face pe oameni să ceară în continuare acest gen de presă. Dar cu siguranță că importanța presei electronice față de cea scrisă va crește considerabil.

Zilnic, în lume se editează peste 10.000 de ziare, care se tipăresc în 500.000.000 de exemplare și se difuzează zeci de mii de știri la radio si televiziuni.

Ziarele, radioul și televiziunea oferă oamenilor informații despre viața politică, economică și culturală a societății, despre educație, sănătate, relații internaționale, personalități publice etc.

Totodată, mass media pune în circulații opinii și puncte de vedere cu privire la evenimentele de interes public.

Nu în ultimul rând, presa informează cetățenii asupra modului în care funcționează instituțiile statului. Din acest motiv, presa a fost supranumită “ a patra putere “în stat.

Presa scrisă este cel mai vechi și mai divers domeniu din mass media.

Acesta cuprinde:

ziare, numite si “ gazette, jurnale ” sau “ cotidiene “. Au apariție zilnică. Rolul lor este de a ține publicul la curent cu cele mai noi evenimente. După aria în care sunt difuzate, se disting “ gaztte centrale, regionale “ sau “ locale “. dupa felul informațiilor, majoritatea sunt cu profil general, altele sunt specializate în știri sportive, economice..

reviste, publicații cu apariție săptămânală, lunară, trimestrială. De aceea, ele se mai numesc și periodice. Majoritatea sunt specializate (profil literar, economic, medical, sportive etc.) sau se adresează unui public foarte bine precizat (tineret, femei, pasionați de calculatoare, iubitori de muzică rock etc.)

Sistemele multimedia sunt mijloacele de comunicare și informare care folosesc computerul.

Comunicarea se face, în acest caz, printr-o rețea mondială numită Internet, la care poate fi

racordat orice calculator. Prin Internet circulă informații sub urmatoarele forme:

Baze de date care sunt organizate riguros în fișiere specializate;

Jurnale “ in screen “, adică informații editate sub forma unor gazete, dar care nu sunt tipărite, ci afișate pe ecran;

conferințe și alte forme interactive de comunicare

Și presa scrisă a fost marcată de apariția comunicațiilor multimedia. În unele țări (Belgia, Israel ) există automate – amplasate în magazine, gări, stații de metrou – care pot tipări ziarul dorit, la cererea clientului. Conținutul paginilor de ziar este stocat în memoria unei tipografii digitale. Odată ce a fost actionată, aceasta tipărește ziarul în câteva secunde.

Ziarele și mijloacele tradiționale de comunicare sunt slăbite de concurența online și, mai ales, de criza economică. Dar să analizăm evoluția ziarelor și genurile jurnalistice online, ale viitorului.

III. 4. Evoluția ziarelor : de la print la online

"Un ziar bun reprezintă o națiune care vorbește despre sine", spunea renumitul dramaturg și scenarist Arthur Miller în 1961. Cuvintele sale au fost confirmate 12 ani mai târziu, când doi reporteri de la cotidianul The Washington Post realizau o serie de anchete și articole care aveau să-l compromită definitiv pe președintele american Richard Nixon. “Acum aproximativ 400 de ani apărea primul ziar tipărit (în 1605, publicat de Johann Carolus în ). În 1994, apare primul ziar independent on-line. Un deceniu mai tarziu, căderea tirajelor îi îngrijorează pe editorii din toată lumea. Tinerii nu mai citesc ziare, ci e-ziare. Publicațiile își caută identitatea în "convergența" digitală cu alte media. În anii '40-50, ziarele s-au temut că vor pierde teren din cauza radioului. Apoi apariția televiziunii a ingrozit și mai mult ziarele. Dar s-a dovedit că aceasta doar a facut ziarele mai de calitate. O dată cu apariția televiziunii, ziarele au început să folosească fotografii mari, pentru a putea concura cu mediile electronice. Internetul schimbă astăzi obisnuințele. Noile media dau cititorilor posibilitatea să participe la scrierea stirilor. Astfel, grupurile care editează ziare trebuie să se concentreze mai mult pe comercial (pe modelul de brand mix), dar și pe calitate foarte bună si culoare.” Din 1995 media suferă schimbări masive, astfel timpul petrecut în fața televizorului a crescut cu 43 de minute, de la 167 de minute (1994) la 210 minute (2004), crește influența Internetului, mediile interactive câstigă tot mai mult teren : Internet, telefon mobil, computer, PDA, telefoanele inteligente. Consumul de astfel de medii a crescut. Digitalizarea schimbă această lume. Digitalizarea are un impact masiv asupra mediilor, permițând convergența acestora: se ajunge la o fuziune între televiziune și transferul de date, în special cu dezvoltarea benzii largi (broadband) care permite utilizatorului accesul la acest tip de serviciu. Totul incepe să fie digital. Globalizarea informației face ca resursele disponibile să fie nelimitate. Astfel, spre deosebire de presa tradițională, a cărei menire era mai degraba să furnizeze informații care lipsesc unei comunități, divertisment sau programe educative, presa viitorului se bazează pe filtrare, pe procesul de selecție. Este important "rolul navigatorului". Presa viitorului va trebui să își regândească și organizarea internă. Se observă o tendință de creștere a articolelor promoționale plătite, însă separarea între editorial și publicitate trebuie să fie cât se poate de clară Trăim într-o perioadă în care resursele intangibile (cunoștințele) câștigă din ce în ce mai mult teren. Cunoașterea în sine nu este suficientă dacă ea nu este și răspândită, dacă nu devine un „bun” al tuturor. Pentru ca o societate să poată progresa este necesar ca întreaga gamă de cunoștințe să fie valorificată în plan social. În acest scop, comunicațiile reprezintă mijloacele prin care se realizează și se fructifică, în orice domeniu, cunoașterea. În zilele noastre, cea mai vehiculată prejudecată, clasică, este că revoluția online va duce la moartea ziarului tradițional. Încă din 1997, Bill Gates "prevestea" dispariția printului până la sfârșitul mileniului. Internetul nu numai că nu a omorât ziarul ca business, dar a oferit o platformă alternativă de distribuție și o resursă suplimentară de venituri pentru publisherii tradiționali. Până și ziarul pe Internet este un concept demodat, astăzi vorbim despre ziarul multimedia. Ultimele trenduri ale acestuia ar fi:
– servicii de mică publicitate online: joburi, mașini, imobiliare
– web tv
– redacția multimedia
– conținut generat de utilizatori.
– bloggingul pe conținutul oferit furnizează cel mai bun marketing posibil
– acces la diverse servicii utile, cum ar fi hărti sau meteo
– bloguri pentru jurnalisti pentru a crea o legatură directă cu cititorii și a publica texte informale
– personalizarea – posibilitatea cititorului de a vizualiza numai știrile pe care și le dorește, în forma pe care o dorește. Evoluția ziarelor de la varianta print la cea online a fost rapidă și a prezentat avantaje și dezavantaje de ambele părți. Acum, trebuie să luăm în considerare faptul că viitorul jurnalismului online va depăși orice graniță.

III. 5. Știrea, interviul, reportajul noului climat media

Știrea, interviul și reportajul sunt cele trei mari genuri jurnalistice pe care le găsim cu precădere în paginile publicațiilor on-line. În schimb, cea mai răspândită dintre toate este știrea, care, de cele mai multe ori este copiată din publicații on-line sau tradiționale,sau este tradusă de pe site-urile marilor instituții media internaționale.

Știrea din publicațiile on-line este scurtă, răspunde la cele șase întrebări și este așezată în pagină astfel încât să atragă utilizatorul. Știrile on-line sunt de cele mai multe ori însoțite de poze care sunt în perfectă armonie cu conținutul informațional. Știrile sunt grupate pe categorii, știri financiare, naționale și bursiere. Diferența dintre o știre din publicațiile on-line și o știre în variantă print, este aceea că prima știre se poate accesa din același site, în comparație cu un ziar care ar avea aceste știri pe pagini diferite.

Știrile care apar în publicațiile on-line, indifferent de natura lor și subiectele pe care le cuprind, nu sunt scrise neapărat de un jurnalist. Sursele de informare permit realizatorilor de site-uri să publice știrile. Pe unele site-uri românești știrea este redactată și uneori tăiată pentru a putea fi utilă vizitatorului. Dacă știrea este prea lungă și utilizatorul se plictisește, acesta schimbă știrea sau se îndreaptă spre un alt site. Momentan nu s-a creat un stil jurnalistic care să prevadă unele norme de redactare a știrilor pentru mediul virtual. Cert este că, știrile din publicațiile electronice sunt lesne de citit, scurte și la obiect.

Interviurile care apar în astfel de publicații sunt destul de rare. Având în vedere că în majoritatea cazurilor in spatele realizării site-ului nu stă un jurnalist, este foarte greu pentru altcineva să realizeze interviuri. “Orice interviu trebuie să-și propună un scop clar și cu specific jurnalistic. În mod normal, un interviu trebuie să exploreze subiectul întrâun mod inedit.” Scria Michael Cherkland în Manualul de Jurnalism despre interviu. Subiectul inedit pentru unele publicații on-line îl reprezintă simplul fapt că o personalitate a acceptat să răspundă unor întrebări în exclusivitate pentru acel site. În site-urile cu profil sportiv, interviurile abundă, fiind realizate cu diferite persoane din fotbal, gimnastică sau alte sporturi. Interviurile se rezumă la câteva întrebări, în comparație cu cele apărute în ziare sau reviste care uneori depășesc o pagină, dar acoperă subiectul tratat din mai multe unghiuri oferind cititorului o perspectivă mai bună asupra faptelor. Interviurile care apar în publicațiile electronice sunt realizate uneori doar după ce utilizatorii cer ca o personalitate să se exprime în legătură cu problemele discutate pe site. Credibilitatea știrilor și interviurilor din publicațiile on-line nu poate fi verificată, la fel nici autenticitatea. Acestea pot fi modificate sau copiate dintr-un ziar.

“Interviurile considerate slabe nu fac decât să deruteze și să consume inutil timpul auditorului, pentru că ele nu îl încurajează pe intrevievat să adauge lucruri noi și interesante” adaugă Michael Cherkland. Un interviu care apare într-o publicație on-line nu îl putem cataloga ca fiind slab sau foarte bun. Interviurile on-line sunt constrânse de alți factori, cum ar fi încadrarea în site, abordarea unei teme de interes pentru cei ce vizitează site-ul.

“Cel dintâi lucru pe care un jurnalist trebuie să îl înteleagă este că nu orice discuție cu o personalitate a vieții publice este un interviu” , scria Marcel Tolcea despre un punct important în determinarea unui interviu. Interviurile publicațiilor on-line sunt menite mai întâi să atragă vizitatori și mai apoi să ofere informații. Interviurile ziarelor sunt complexe și axate pe anumite teme de interes major, ele stârnind interesul prin abordarea unor anumite probleme din care cititorul află ceva. În interviurile publicațiilor electronice, interlocutorii își dau cu părerea în legătură cu o anumită temă sau își descriu viața de zi cu zi sau vorbesc despre propria lor persoană.

Nu în cele din urmă, reportajul este probabil genul jurnalistic care apare cel mai puțin pe paginile publicațiilor electronice. În Manualul de Jurnalism , apare o definiție dată reportajului „articol sau serie de articole scrise de un jurnalist, având ca punct de plecare informații culese de la fața locului”.

Probabil din cauza lipsei jurnaliștilor care să publice materiale pe Internet, reportajul este genul jurnalistic ocolit deoarece necesită o iscusință a jurnalistului. Pentru a realiza un reportaj trebuie sa fii la fața locului pentru a lua detaliile necesare redactării.

“Dacă, de cele mai multe ori , jurnalistul debutant consideră că momentul decisive al elaborării unui bun reportaj se consumă la masa de scris, jurnalistul experimentat știe că succesul demersului său jurnalistic se află în primul rând în calitatea documentării la fața locului , în colectarea unui număr cât mai mare de informații și detalii, uneori aparent fără importanță.”

Această acuratețe de care este nevoie în reportajul jurnalistic pentru a putea reda cu exactitate emoțiile sau evenimentele trăite va face ca reportajul on-line să fie filmat. Pentru moment, publicațiile on-line oferă poze alături de reportaje, acestea având menirea de a ajuta utilizatorul să își imagineze cele descrise de jurnalist.

Capitolul al IV -lea: Televiziunea

Televiziunea este mijlocul de comunicare de masă cu cel mai mare impact asupra societății. Una dintre cele mai importante invenții ale secolului XX a fost televiziunea. Istoria ei recentă a evoluat foarte repede de la televiziunea alb-negru, la color. Modernizările în domeniu progresează de la an la an. Inventată între cele 2 războaie mondiale, nu s-a dezvoltat ca una dintre media publice decât de la sfârșitul anilor 1940, în Statele Unite apoi și în Europa.

Televiziunea anilor '50 se dorea culturala si se slujea, intrucatva, de monopolul pe care il detinea pentru a le impune tuturor produse cu pretentii culturale (documentare, adaptari dupa opere clasice, dezbateri culturale etc.) si pentru a forma gustul marelui public; televiziunea anilor '90 cauta, dimpotriva, sa exploateze si sa flateze aceste gusturi pentru a cuceri o audienta cat mai larga, oferindu-le telespectatorilor produse brute, a caror paradigma o constituie talk-show-ul: felii de viata, exhibare fara perdea a unor experiente traite, de multe ori extreme, apte sa satisfaca o anumita forma de voyeurism si de exhibitionism.

Televiziunea poate fi definită ca un ansamblu de principii, metode și tehnici utilizate pentru transmiterea electrică pe un canal de comunicație a imaginilor în mișcare. Ca și radioul, televiziunea este este o invenție a perioadei interbelice, deși primele principii au început să se studieze din secolul al XIX-lea. Au trecut mai mult de șaizeci de ani de când, pe un ecran sferic, apărea prima imagine a unei prezentatoare. Televiziunii îi vor trebui mai puțin de zece ani pentru a evolua de la faza încercărilor de laborator la un început de realitate industrială. Imediat după terminarea războiului lucrurile se precipită : echiparea cu astfel de aparate se face intr-un ritm alert, astfel că în 1951, în Statele Unite existau 10 televizoare la 100 de locuitori, iar în Marea Britanie, 3 televizoare la acelasi număr de locuitori. În 1951, televiziunea apare și în tări considerate drept sărace, cum ar fi , Mexic sau Brazilia.

Televizorul este un obiect considerat de unii central în casele a peste două miliarde de oameni. Dar ce se află în spatele ecranului? Din punct de vedere tehnic, televizorul asigură două funcții: Prima este aceea de a recepționa informații electrice codificate. Aceste semnale sunt selectate, amplificate, și tratate corespunzător, uneori cu ajutorul telecomenzii.

Cealaltă funcție constă în a transforma aceste semnale, după ce au fost selectate și modulate, în imagini care să capteze ochiul și urechea telespectatorului. Deși televizorul este un obiect omniprezent și oarecum banal in casa multor oameni, lucurile se complică când încerci să urci o treaptă în sistemul de televiziune.

Astfel, televiziunea a fost invenția secolului al XX-lea. Mulți susțin că vremea ei a trecut și că secolul al XXI-lea aparține, fără drept de apel, internetului. Asta nu înseamnă că micul ecran va dispărea din peisajul de zi cu zi. Numai că se va transforma pentru a ține pasul cu ritmul alert al vieții moderne. Studiile arată că oamenii se uită din ce în ce mai puțin la televizor, preferând să navigheze pe web. Pentru a supraviețui, televiziunea este obligată să fuzioneze cu internetul.

Un telespectator din lumea viitorului se va așeza comod în fotoliu și va avea la dispoziție trei milioane de emisiuni. O va alege pe cea preferată și o va descărca. Aparent, acest lucru este în avantajul consumatorilor. Nimeni nu va mai fi nemulțumit de emisiunile oferite de câteva canale. Există însă și un revers. Bugetul producțiilor tv va fi stabilit în funcție de numărul de vizionări. Iar calitatea va avea de suferit, televiziunile axându-se pe captarea cât mai multor telespectatori, cărora le va propune subiecte "lejere".

« Timpul înseamnă bani ». Goana dupa indici cât mai ridicati de audiență (rating) duce

la concesii, mai ales în zona programelor artistice, dar și în aceea a publicisticii culturale. Fenomenul în cauză determina oferta de program să flateze gustul mai coborât, optiunile îndoielnice pe scara valorilor. Conceptul de « cultură mediatică » definește în esență o cultură a divertismentului, o simplificare a formelor culturale ce sunt reduse, condensate, repovestite și resemnificate. Mass-media, în special televiziunea, creeaza această cultură ; ele încetează a fi un canal prin care se transmit celelalte componente culturale și devin ele însele un sistem cultural în sine. Un mesaj artistic, cultural, odată devenit emisiune TV, cunoaste obligatoriu un procent de degradare în planul receptării.

IV. 1. Talk-show-ul și reality-show-ul

Un talk-show este un program de televiziune în care o persoană sau un grup de oameni vin împreună pentru a discuta despre diverse teme.

“Termenul de talk show a apărut la jumătatea anilor ’90, fiind cultivat la început îndeosebi de televiziunea . Pentru unii autori, el apare drept o concesie à l’américaine, făcută „supremației audienței și indicelui de satisfacție prin televiziune”.

Noël Nel consideră, dintr-un punct de vedere, că o emisiune tip talk show seamnănă cu o

discuție “de salon”, care nu are legătură cu asperitățile, cu profunzimile cu care ne obișnuiseră deja clasicele emisiuni dezbatere.”

Din punct de vedere terminologic, plecăm de la două componente: „Talk” – discuție, conversație, dar și bârfă și de la „Show” – spectacol, expoziție, fast. Dacă ar fi să cercetăm istoria acestui gen care, practic, a revoluționat televiziunea, ar trebui să ne întoarcem în anul 1985, atunci când se difuza prima ediție a celebrei "Larry King Live",emisiune difuzată de CNN care a ajuns acum, după mai bine de două decenii, la peste un milion de telespectatori în fiecare noapte.

Putem considera talk-show-ul ca fiind emblema a ceea ce am putea considera, cu un termen împrumutat din geologie sau din istorie, neo-televiziunea. Păstrând aceeași terminologie, dezbaterile clasice ar putea fi datate într-o epocă ce ar putea fi plasată în paleo sau, cel mult, mezo-televiziune.

După peste două decenii de la apariția genului, acest termen l-a înlocuit aproape cu totul pe cel de dezbatere. Cu toate acestea, cele două genuri, unul caracterizat prin sobrietate și accentul pus pe informare, iar celălalat pe spectacol, coexistă. Spre deosebire de dezbatere, talk-show-ul este o formă de schimb organizată astfel încât să scoată la iveală conflictul, drama umană, sub diverse aspecte, în legătură cu o temă-pretext, printr-o confruntare a unor judecăți și opinii exprimate tranșant și cu ajutorul unui dispozitiv televizual care se complace în a ilustra aceste conflicte sau a sugera drama. “El corespunde unei puneri în spectacol a cuvântului apt să servească unei abordări sensibile, emoționale a celor două forme de dezordine umană care sunt conflictele între indivizi și dramele intime ale persoanei” afirmă Patrick Charaudeau și Rodolphe Ghiglione în lucrarea Talk-show-ul. Despre libertatea cuvântului ca mit.

Dintre cele mai cuprinzătoare și mai nuanțate definiții date talk-show-ului, este de semnalat cea pe care o formulează Noël Nel în lucrarea sa Le débat televise: “Apoteoză a media, transpunere electronică a tragediei grecești, prin progresia dramatică pe care o conține și prin catharsis colectiv, complement indispensabil al democrației, talk-show-ul reprezintă , finalmente, o structură în care intră în rezonanță și se contaminează două forme de reprezentare socială: statul-spectacol, cu eroii săi politici, și Televiziunea-stat, cu socializarea instantanee pe care o propune în cadrul marilor dezbateri ideologice.”.

Patrick Charaudeau și Rodolphe Ghiglione enumeră câteva dintre caracteristicile talk-show-ului. “Una dintre acestea ar fi că invitații unei astfel de emisiuni sunt solicitați fine în calitate de persoane combative, fie de victime. Rolul acestora este acela de a reprezenta cel mai bine categoria din care fac parte, astfel încât printr-o regie bine pusă la punct de moderator, “conflictul” să capete o amploare cât mai mare, spre deliciul sau compătimirea telespectatorilor. “Organizarea emisiunii este orientată în întregime către dramatizare și divertisment, cu prezentarea unor documente și anchete care constituie mărturii ale acestei dezordini sociale și îi scot în evidență aspectele cele mai dramatice”.

Formatul unei asemenea emisiuni utilizează diferite genuri (interviuri, reportaje, confesiuni, muzică, anchete etc.), astfel încât tensiunea să fie cât mai mare, iar efectul asupra publicului cât mai puternic. Moderatorul uni talk-show are misiunea de a provoca, de a determina antagonisme, de a declanșa o stare puternică de emoție în rândul invitaților dar, mai ales, al publicului care privește emisiunea. Sau, dacă o cere desfășurătorul de a determina o cascadă de râsete.

Celebra emisiune “The Oprah Winfrey Show” este un exemplu cât mai elocvent în acest sens, ea bucurându-se de cea mai mare cotă de audiență din istoria televiziunii americane.

Aproape întotdeauna, o emisiune talk-show este planificată în grila de programe în acel spațiu de timp care poartă numele de prime time (19.00 – 23.00). Evident că această programare este efectuată în primul rând în funcție de profilul canalului de televiziune și de publicul țintă. De exemplu, ar fi de neimaginat ca la o televiziune de nișă profilată pe transmiterea de știri, precum Realitatea TV, să avem în acest interval de timp un talk show cu conținut cultural. Atunci când se realizează grila de programe se ține seama, evident, și de ziua săptămânii, week-end-ul având alt specific decât cele cinci zile din cursul săptămânii.

Autorii lucrării „Talk-show-ul. Despre libertatea cuvântului ca mit” propun împărțirea acestor emisiuni în două categorii, diferențiate după tipul de discurs care este practicat.

Prima dintre ele are în vedere talk-show-ul de tip polemic. „Ele aduc în prim-plan persoane care, pentru că au fost implicate într-o „situație conflictuală” și indiferent de statutul lor social sunt chemate să se confrunte (să dezbată) în legătură cu o temă”.

A doua categorie o reprezintă talk-show-urile introspective. În acest caz spectatorilor le sunt prezentate persoane care „au trăit în comun o aceeași experiență și care sunt îndemnate să o povestească, fiecare din punctul ei de vedere”. Acesta poate fi diferit sau chiar contradictoriu, ceea ce mărește doza de spectaculos.

Participanții la talk-show sunt, evident, diferiți, în funcție de cele două categorii prezentate mai sus. În primul caz putem vorbi despre actori sociali care au fost sau sunt într-o situație conflictuală. Ei sunt, așa cum spun Parick Charaudeau și Rodolphe Ghiglione, „cei-care-acționează”, care gândesc și vorbesc, care au de interpretat un rol care impune mobilitate, suspans, deznodământ necunoscut. În cel de-al doilea caz personajele se lansează în orizontul aminitirilor, în cel al subiectivismului unor termeni precum „cred”, „mi se pare”, „după câte îmi amintesc”.

Talk show-ul se difernețiază de emisiunile de tip dezbatere printr-o de caracteristici, foarte bine surprinse de Charaudeau și Ghiglione.

Au un loc foarte important în spațiul public, rol care are un mare potențial de

creștere. El se adresează domeniul privat, intim, centrându-se pe racordarea la judecățile

și sensibilității omului obișnuit

Are o punere în scenă proprie, un propriu sistem de gestiune, un discurs propriu,

foarte vizibil dar lipsit de o mare profunzime.

Promovează un discurs „eu-noi”, al unui „eu” care devine un model valabil

pentru public, o figură emblematică a unui simptom colectiv.

Talk-show-ul promovează „o nouă normă, un nou spectacol, o nouă ideologie. O

nouă normă a unei opinii publice care nu ar mai fi externă dezbaterii publice, ci inclusă în

acesta, generându-o și oferindu-i, via media, un răspuns de reparare a dezordinii

sociale”.

Apare apoi, un nou tip de spectacol, în care temele spațiului public se amestecă cu cele ale spațiului privat, seriozitatea cu divertismentul, identitatea anonimă cu cea de erou, chiar și mediatic.

Sub pretextul de a descoperi adevărul, telespectatorul este, practic, îndemnat să participela „consumarea unei fantasme de adevăr „inesențială”, fără să aibă dreptul la cuvânt”.

Deși talk-show-ul proclamă interactivitatea cu publicul, de fapt acestuia i se confiscă cuvântul. Cei doi autori merg mai departe în a interpreta rolul pe care îl deține un simplu invitat al unei emisiuni talk show. „El este prins între ciocanul universurilor impuse și nicovala dramatizării din talk show. Actor al unui teatru despre care nu știe nimic, nici piesa,nici replicile, el este la mila animatorului/regizorului care, prezent pe scenă, îl folosește în modul cel mai potrivit propriilor reprezentări ale dramaturgiei capabile de a capta auditorii”.

Bineînțeles că nici un realizator de talk show nu va recunoaște acest lucru, cu toții vorbind de cât de important este publicul pentru aceștia. În acest sens, Robert Turcescu, moderatorul emisiunii „”100%”, spunea următoarele: „Trebuie să te gândești în permanență la faptul că, în talk show-ul respectiv, nu joci doar pentru tine și pentru victoriile tale ca jurnalist, ci, mai ales, pentru cei care se află „în tribune” și care, într-un astfel de caz, sunt telespectatori, aflați acasă, în fața televizotului”.

Alte caracteristici ale talk.show-ului sunt comune cu cele pe care le deține și o emisiune tip reality show. Printre aceastea enumerăm:

Apropierea aparentă a cetățeanului de televiziune, publicul devenind instrumentul de legitimare a discursului moderatorului.

Existența unei „realități ficționale” care, de regulă, se construiește în jurul unui subiect centrat pe domeniul vieții sociale. Se alege o temă de interes, cum ar fi maltratarea unor copii, și se aduc în studio persoane care au puncte de vedere foarte diferite, mizându-se pe conflictul dintre acestea (primele emisiuni de acest gen au aparținut lui Phil Donahue).

Amestecul genurilor.

Importanța dispozitivului tehnic care duce la declanșarea discursului cetățeanului

Funcția socială.

S-a vorbit foarte mult despre problema universalității talk show-ului, existând autori care consideră că, din punct de vedere tipologic, am avea de-a face cu modele care se transmit și se difuzează fără a exista mai diferențe între ele. Realitatea este alta, o foarte mare importanță având-o ceea ce putem numi substratul cultural. Acesta este răspunzător de diferențele care există de la țară la alta, de la o televiziune la alta.

Talk show-ul a fost considerat de sociologul francez Pierre Bourdieu ca fiind un tip de producție de televiziune indezirabilă pentru elite.

Dincolo de toate limitele sale, de scăderile care pot fi puse pe seama concesiilor făcute audienței, talk show-ul este, alături de reality show, unul dintre formatele TV care au contribuit și contribuie, în continuare, la apariția unei noi paradigme între toate genurile audiovizualului ultimelor decenii.

În ultimii ani, în întreaga lume, programele de televiziune sînt din ce în ce mai dinamice, cu formate combinate în permanență și frecvent reîmprospătate. Principala tendință este comercializarea, în care divertismentul invadează toate formatele, ducînd la efecte hibride. Reality-show-uri excentrice se îmbină cu emisiuni-concurs interactive, iar goana după audiențe reprezintă principalul scop al marilor companii care "fabrică" divertisment pe bandă rulantă. Interesant este modul în care "a prins" la noi acest gen de emisiuni, unele sub licență, "adaptate" cerințelor publicului de aici, altele pur și simplu imitații cu buget mare.

În 1996, o tînără oarecare, Jennifer Ringley, și-a difuzat non-stop viața pe Internet, lansînd astfel, fără voia sa, un nou format de emisiune care s-a dovedit extrem de profitabil. Trei ani mai tîrziu a apărut Big Brother, iar producătorii săi, John de Mol și Joop van den Ende, au ajuns să stăpînească un imperiu fabulos, Endemol Entertainment. Faimosul concurs care se bucură și astăzi de succes, a cunoscut de-a lungul timpului o evoluție, probele și regulile din "casă" diversificîndu-se și atingînd "extreme" greu de imaginat. Acum în Marea Britanie este la modă Big-Brother-ul cu celebrități.

Numărul mare de reality-show-uri existente în grilele tv lasă impresia că sunt programe ieftine, cu costuri reduse, ușor de realizat. Se estimează că, în general, costurile unui program de tip reality-show variază între 3.000 și 4.000 de euro pe ediție, sume ce includ și plata licențelor în cazul formatelor achiziționate de pe piața internațională. În funcție de producție, un sezon de reality-show poate ajunge să fie mai ieftin decât o emisiune produsă în studio. Oferta de reality-show-uri este în plină dezvoltare și e departe de a-și fi epuizat resursele. Telespectatorii români de abia acum au descoperit plăcerea de „a trage cu ochiul", cu ajutorul televiziunii, în „curtea vecinului".

Acest tip de emisiuni sunt producții extreme de rentabile, atat pentru posturile de televiziune cât și pentru telespectatorii care le indrăgesc. Dacă în trecut televiziunea era renumită exclusiv pentru emisiuni intelectuale, în prezent, locul acestora a fost ocupat de un amalgam de filme și programe pe time diverse. Este adevărat că nici societatea nu mai este aceeași, însă, trebuie sa fim foarte atenți la ceea ce vizionam, astfel încât ceea ce vedem la televizor sa nu ne influenteze comportamentul.

IV. 2. Sindromul Truman

Doi psihiatri canadieni au identificat o nouă afecțiune, care se leagă de ideea de reality show, iar numele ei este „sindromul Truman”, după filmul lui Peter Weir din 1998, „The Truman Show”. Să ne amintim: acolo, Truman, personajul jucat de Jim Carrey, realizează la un moment dat că viața lui e compusă din lucruri stranii, că există o conspirație în jurul lui și, pînă la urmă, că e pionul central al unui reality show, în care toți ceilalți oameni sînt actori sau figuranți. El era singurul care nu știa că e filmat în permanență.

“Boala descoperită de cei doi canadieni e declanșată de expunerea vieții personale în fața tuturor – și nu numai emisiunile de televiziune cu oameni obișnuiți se fac vinovate de acest lucru, ci și rețelele sociale de pe Internet de tipul Facebook, Hi5 etc., adică cele în care indivizii își pun la comun existențele (sharing).” Celebritatea astfel dobîndită peste noapte – sau iluzia celebrității – exercită o presiune psihică destul de puternică și cu efecte negative deseori, susțin psihologii. Sindromul Truman ar putea explica și comportamentele unor personaje mediatice de la noi, care se manifestă oricum, numai ca niște oameni normali nu.

Apariția bolii este favorizată de utilizarea rețelelor sociale de pe internet, cum ar fi Facebook, și a site-urilor de video sharing. Acestea sunt, în opinia cercetatorilor, pretexte ideale pentru cei cu un psihic mai labil de a-și expune fanteziile sau pasiunile personale unui public extrem de larg. Altfel spus, ei simt că devin celebri peste noapte și sunt supusi unei presiuni psihice.

Principala problemă cu care se confruntă bolnavii este ca nu mai au incredere in nimeni, considerând chiar că și apropiații au fost inlocuiți de actori impostori. Un exemplu al manifestărilor cauzate de sindromul Truman, relatat de specialiști, este cel al unui tata a cărui fiică amenința cu sinuciderea, întrucat era convinsă că aceasta era singura cale de a fi eliminată din spectacol. Cazurile de acest gen sunt dificil de tratat, atata timp cât bolnavii își "concediază" psihiatrii, pretextând că aceștia sunt doar actori, sau simpli colegi de platou.

Existența dovedită a unui sindrom Truman a determinat o împărțire a opiniilor experților. Unii consideră că formele de manifestare a bolii nu sunt cu nimic diferite de unele tipuri "clasice" de paranoia, în timp ce alții sustin că, în ciuda simptomele asemanatoare, sindromul Truman este cauzat, în mare parte, de presiunile psihice pe care internetul și emisiunile de tip reality le pun asupra unui numar mare indivizi.

Din punctul meu de vedere, faptul că oricine, indiferent de aptitudini, poate deveni instantaneu celebru este un lucru extrem de provocator pentru unii, dar poate duce, în cazul celor mai vulnerabili, la acest sindrom. Categoria cea mai predispusă în a dezvolta această afecțiune este cea a persoanelor cu probleme de socializare.

IV. 3. Vedete de carton

În showbiz-ul autohton, vedetele apar ca ciupercile după ploaie. Unele însă nu au nicio treabă cu televiziunea și nici măcar nu au un job stabil. Nikita, Ramona Gabor, Simona Sensual sau Eleva-porno au aparut brusc pe "sticlă", confecționate de presă și menținute săptămâni în șir la statutul de așa-zise vedete.

Din punctul meu de vedere, când cineva iese peste noapte de la naftalină direct în lumina reflectoarelor, dar fără a avea ceva inteligent de spus lumii, este "de carton”.

Presa le-a adus in fața publicului pentru a le arăta cat sunt de penibile și că a fi vedetă nu se poate întâmpla peste noapte, iar ele nu au inteles aluziile și merg mai departe "în carieră".
O moarte, un scandal, o bătaie, o emisiune, și așa a ajuns Magda Ciumac să fie invitată de mulți realizatori de televiziune, să vorbească sau să danseze. Publicul este interesat de scandal și tot ce există în jurul acestui termen, indiferent de conjunctură. Cum poate să fie o femeie ca Magda Ciumac vedetă, când se țigăneste la tv și nu are calități (artistice) pe care o vedetă adevarată ar trebui sa le aibă?

Toate aceste “vedete” apărute peste noapte, cu ajutorul “calităților” fizice sau a dorinței de a deveni peste noapte vedete internaționale chiar, sunt rezultatul neoteleviziunii și al noului climat media. Tinerii urmăresc cu interes emisiunile, îndeosebi reality-show-urile în care apar aceste personaje, și nu întotdeauna le percep așa cum ar trebui, ca exemple negative. Din ce în ce mai multe tinere vor să arate ca Ramona Gabor, „zeița frumuseții”autohtone, sau ca Sexy Brăileanca, o fată care nu s-a făcut cunoscută cu ajutorul vreunei olimpiade de istorie, și nu știe să se poarte sau să vorbească atunci când este în centrul atenției.

Poate toate aceste "vedete" ar trebui să mai stea pe acasă cu mâna pe telecomandă și să urmarească vedetele adevărate, cărora nu le este rușine de trecut, de cât și cum a muncit pentru a ajunge în atenția publicului

IV. 4. Organizarea tv

Universul în care trăim este puternic impregnat de cultura video și TV. Tehnologia  actuală  permite prelucrarea unui trafic foarte mare de informații. Interpretarea acestor  informații și deciziile ce urmează a fi stabilite pe baza lor sunt efectuate de către factorul uman. Studiourile de radio și în special cele de televiziune prelucrează cele mai diverse  tipuri de informații, acestea provin sub diverse formate, ceea ce implică o dificilă gestionare a acestora. Ca surse de informații putem avea: telefonul, faxul, în viitor videotelefonul, email, informația video ce provine din  materiale filmate sau cea generată pe calculatoare. “ Diversitatea acestor date trebuie integrată în materiale ce vor fi difuzate spre  telespectatori. Corespondențele telefonice dau un plus de autenticitate materialelor, dar nu  pot oferi informații video, de aceea de cele mai multe ori se folosesc ca suport de imagine  poze, imagini mai vechi, sau imagini stocate pe CD-uri. Unele știri sunt primite de la agenții  de presă cum ar fi: RomPress, MediaFax, prin fax sau telex sau chiar prin Internet, etc. Aceste  date sunt recepționate în general cu ajutorul unor echipamente dedicate, dar există și  posibilitatea recepționării prin intermediul unui calculator. Știrile primite pe această cale sunt  citite și selecționate. Cele alese vor fi transmise telespectatorilor prin intermediul crainicelor  sau prin afișarea lor sub formă de text pe ecran. Există și posibilitatea de difuzare prin  intermediul teletextului a unor informații diverse înspre telespectatori. „Au fost experimentate cu succes sisteme de “data casting” în scopuri didactice, dedicate învățământului la distanță. Răspândirea videotelefonului și a videoconferințelor prin intermediul rețelelor de  calculatoare au deschis noi frontiere comunicațiilor. Ele pot fi folosite în diverse scopuri: comerciale, de divertisment și pentru învățământ. Ele reprezintă cea mai puternică îmbinare dintre televiziune, transmisie de date sub formă numerică și calculatoare, presupunând metode și tehnici comune.   Unele materiale video ce provin din filmări pot fi necorespunzătoare din punct de  vedere al calități, necesitând prelucrări ulterioare,  în general aceste prelucrări fiind digitale, pot fi realizate pe calculatoare performante sau pe echipamente dedicate care pot conține procesoare de semnal la fel de puternice ca și un procesor aflat într-un calculator.

O problemă suficient de delicată este și cea a stocării informației. În timp, suporturile  magnetice își pierd proprietățile, dar mai dureroasă este pierderea informației înregistrate.  Deși prin faptul că un suport magnetic, în general, poate fi reînregistrat face ca  majoritatea  publicului să-l îndrăgească, necesitatea ca informația să rămână nealterată în timp, a  determinat ca suporturile optice să câștige teren. Recent se folosesc discurile magneto-optice pentru stocări deoarece acestea permit și reînregistrări. Pentru stocarea de informații sunt folosite diverse tehnici de compresie ce se regăsesc atât în domeniul televiziunii și a prelucrării de imagini, cât și din domeniul calculatoarelor unde se utilizează  stocarea de date Într-o lume în continuă evoluție marcată de schimbări profunde, se poate distinge tendința generală de a edifica o societate informațională.Ritmul schimbării se accelerează pe măsură ce tehnologia comunicațiilor înlătură privilegiul informațional, deschizând noi canale de informație cu o capacitate mai cuprinzătoare si un grad mai mare de sofisticare, anulând practic distanța dintre emițător și receptor, sporind viteza fluxului informațional.

Astăzi un sistem modern de prelucrare a informațiilor poate trata practic orice informație înregistrată pe un suport magnetic sau optic: date numerice, text , grafică, sunete, voce si imagini video. Nu mai este necesar ca in vederea introducerii documentelor intr-o bază de date sa fie codificate și structurate într-un fel anume, ele putând fi preluate, ca atare, prin scanare sau înregistrare audio sau video atașându-se doar un set de atribute, un index cu informații pentru regăsire, consultare și modificare. Asistăm astfel la un salt revoluționar în prelucrarea informațiilor. Multimedia, un concept la modă dar în același timp controversat, în curs de clarificare, în curs de standardizare, dar mai ales în curs de răspândire, va schimba în curând societatea, la fel cum a făcut ziarul, telefonul și televizorul în perioade anterioare. Multimedia combină trei mari informații ale secolului: telecomunicații, tehnică de calcul și audiovizualul.

În anii ' 70, multimedia era doar un cuvânt care însemna audiovizual. În etapa actuală multimedia a devenit o tehnologie care a revoluționat domeniul calculatoarelor. Pornind de la ideea că omul însuși, prin esența lui, este "multimedia", aplicațiile de bază ale acestei tehnologii se canalizează spre informarea și formarea sa. Multimedia reprezintă ansamblul tehnicilor de creare, stocare, transmitere și exploatare coordonată a informației sub formă de date numerice, text, grafică, sunete, voce și imagini video. În ultimii ani, o serie de factori au pregătit terenul pentru apariția conceptului de "Multimedia". Printre aceștia putem enumera :

răspândirea calculatoarelor personale – se estimează ca astăzi in lume sunt instalate peste câteva sute de milioane de PC-uri;

răspândirea unor interfețe grafice cu utilizatorul – au atras din ce in ce mai mulți utilizatori, arătând ce impact poate avea includerea imaginilor și cuvintelor în materialele care conțin cifre;

răspândirea și standardizarea plăcilor de sunet – problema majoră ce a rămas un timp nerezolvată a fost afișarea unor imagini animate care necesită un spațiu mare de memorie cu mult peste capacitatea medie de memorare a discurilor calculatoarelor personale. Startul a fost dat de apariția unei tehnologii  revoluționare si anume CD-ROM-ul, răspândit astăzi prin discurile cu muzică și care permite memorarea  unei enciclopedii în multe volume pe un disc ce poate fi ținut in palmă. A apărut astfel o nouă industrie reprezentată de producătorii de "cărți electronice" – discuri multimedia care acoperă cele mai diverse domenii: Mamiferele, Beethoven, Biblia, Cinefilia, Discul Giuness al recordurilor, Atlasul enciclopedic, etc. În general în aceste cărți pe lângă text există imagini statice, animație și sunet. Foarte impresionant este faptul că informațiile sunt structurate și se pot regăsi după diferite criterii.

Saltul este spectaculos, reprezentând un mod cu totul nou de receptare a informației. Aplicațiile acestei noi tehnologii pot fi limitate doar de lipsa de fantezie a realizatorilor și, deocamdată, de absența unor standarde unanim acceptate. Voyager, o companie cu 60 de angajați, a anunțat primul film ce a apărut pe CD-ROM, fiind vorba de " A Hard Day's Night" , un film alb-negru înregistrat de formația Beatles in 1964. Pentru a stoca 90 de minute de film pe un CD-ROM frecvența de cadre pe secundă a fost redusă la  12 și pentru mai multe cadre au fost stocate doar modificările, obținându-se un raport de comprimare 4:1. Fără a ajunge la calitatea imaginii de televiziune, filmul arăta acceptabil pe ecranul unui calculator. Iată și câteva domenii de aplicații avute în vedere în viitorul apropiat: cumpărări cu ajutorul calculatorului, jocuri interactive, învățământ la distanța, arhitectura și îngrijirea sănătății. De asemenea deosebit de spectaculoasă este realizarea de prezentări ale unor muzee pe echipamente multimedia. În acest fel, Muzeul Luvru de exemplu, se poate comprima pe câteva dischete astfel să fie puse fără probleme la dispoziția publicului aflat la mii de kilometri distanță.

Posibilitățile digitale ale acestei stații sunt în mod particular valoroase pentru munca în grup răspândită pe mari suprafețe geografice unde este nevoie de difuzarea și prelucrarea în comun de imagini și clipuri. De pildă de către echipe de medici, grupuri distribuite de ingineri precum și de echipe de cercetare care utilizează imaginea video ca surse de date.

Capitolul al V –lea : Studiu de caz

Televiziunea și site-ul Al-Jazeera

Al Jazeera (الجزيرة, al-jazīrah) înseamnă "Insula”,( în arabă referindu-se la statutul de rețea ca singura rețea independentă de știri din Orientul Mijlociu) și este o televiziune cu sediul în Doha, Qatar. Inițial, s-a lansat ca un post de televiziune arab de știri și actualități , mai apoi s-a extins într-o rețea cu mai multe piețe de desfacere, inclusiv pe Internet , cu un site tradus în mai multe limbi de circulație internațională , accesibil din toate regiunile lumii.

Postul de televiziune, dar și site-ul Al Jazeera au atras atenția la nivel mondial odată cu atentatele de la 11 septembrie 2001, când au fost difuzate atât pe postul de televiziune cât și pe site înregistrări video ale lui Osama Bin Laden dar și al altor lideri Al-Qaeda. Postul de televiziune a fost lansat în 1996 cu un buget de 150 de mmilioane de dolari, sponsorizat de Emir din Qatar, Sheikh Hamad bin Khalifa. Canalul de emisie a început la sfârșitul anului 1996, după ce mai mulți membri BBC s-au alăturat postului de televiziune Al Jazeera.

Site-ul Al Jazeera, pe de altă parte, poate fi accesat din întreaga lume. Secțiunile în limba engleză și limba arabă sunt editoriale distincte, cu propria selecție de știri și comentarii. Și pentru că new media s-a extins în întreaga lume, pe data de 13 aprilie 2009, Al Jazeera a lansat versiuni condensate ale site-urilor atât în limba engleză cât și în limba arabă pentru utilizatorii de telefoane mobile. Televiziunea arabă Al Jazera și-a lansat site-ul în versiune mobilă, pentru accesare de pe telefon, în încercarea de a face publice informațiile pentru un număr cât mai mare de oameni.Sunt furnizate, astfel, știri și informații în special din lumea afacerilor și din sport. Lansarea site-ului în versiune mobilă a venit după ce televiziunea a făcut publice pe internet, cu diverse ocazii, materiale video prin intermediul site-urilor Youtube, Facebook, Twitter și iTunes.Al Jazeera a ajuns, de asemenea, la o înțelegere cu cotidianul The Independent, pentru a difuza videobuletine de știri pe site-ului ziarului britanic.

Însa,versiunea arabă a site-ului a fost oprită pentru aproximativ 10 ore de către un raid al FBI-ului pe InfoCom Corporation (un serviciu de găzduire web, fondat în 1992, cu sediul în Texas, care ,a gazduit peste 500 de site-uri, majoritatea arabe, printre care și site-ul oficial Al Jazeera) la data de 5 septembrie 2001. InfoCom mai târziu a fost condamnat de exportul către Libia și Siria, de susținere cu bună-știință a unui membru Hamas (ambele fiind ilegale în Statele Unite ale Americii).

S-a lansat o ediție în limba engleză in luna martie a anului 2003, iar site-ul în limba engleză a fost lansat oficial pe data de 15 noiembrie 2006 , odată cu lansarea canalului Tv Al Jayeera în limba engleză.

Imediat după lansarea site-ului oficial în limba engleză, au urmat atacurile din partea hackerilor care au redirecționat vizitatorii către un site care prezenta steagul american. Acest eveniment a făcut înconjurul lumii și a fost prezentat ca un atac din partea hackerilor americani. Astfel, în noiembrie 2003, John William Racine II, cunoscut și sub numele de John Buffalo a fost condamnat la 1000 de ore în serviciul comunității și a primit o amendă de 1500 de dolari sub acuzația de întrerupere prin metode ilegale a transmisiei on-line a site-ului Al Jazeera. John Racine s-a infiltrat în sistem ca și angajat al postului de televiziune Al Jazeera pentru a obține parola site-ului , apoi a redirecționat toți vizitatorii pe un site creat de el , care prezenta steagul american in forma hărții Statelor Unite ale Americii, un motto patriot și o mulțime de alte documente. În iunie 2003, a pledat ca fiind vinovat pentru întrerupere ilegală a unei comunicații electronice.

Site-ul în limbă engleză a fost obligat, de-a lungul timpului să schimbe furnizorii de internet hosting de mai multe ori, din cauza presiunilor politice. Inițial, pentru găzduirea variantei în limba engleză, s-a apelat la compania americană DataPipe, în curând, urmată de Akamai Technologies. Începând cu anul 2007 , site-ul a apelat la serviciile actualei gazde, AT & T Worldnet Services.

“Al Jazeera a cunoscut o evoluție ascendentă fulminantă, ajungând să se poziționeze pe locul 5 în Topul celor mai influente mărci din lume, conform unui sondaj internațional realizat de brandchannel.com, și dat publicității în 2005.

Înaintea sa, în acelasi top, s-au clasat iconii Apple, Google, IKEA și Starbucks. Al-Jazeera are, așadar, al cincilea impact asupra vieților celor aproape 2.000 de participanți la sondajul brandchannel.com – Interbrands.” În ultimii ani, atât canalul arab de televiziune, care emite prin satelit din Qatar,cât și site-ul oficial în limba arabă și engleză au fost o apariție constantă în programele de știri din întreaga lume, datorită acoperirii pe care a realizat-o campaniei militare aliate din Irak, a urmarilor acesteia dar și a faptului că a fost “destinatarul favorit” al mesajelor video transmise de teroriști celebri, lideri ai rețelei al-Qaeda focalizându-și și transmițându-și prin Al – Jazeera atacurile verbale la adresa Statelor Unite și nu numai.

Canalul qatarez dar și site-ul au oferit o alternativă viabilă de știri, transmise 24 de ore din 24, pentru mult mai celebrele BBC sau CNN. Astfel, Al – Jazeera a ajuns sa aibă o audiență de peste 45 de milioane de oameni, în mare majoritate musulmani, și 30 de birouri teritoriale în

întreaga lume. Deși a suportat numeroase dificultăți și interdicții, fie pentru că numeroși reporteri au fost expulzați sau reținuți, fie pentru că a fost boicotată nemaiprimind reclame, Al – Jazeera este percepută ca fiind o entitate relativ independentă în regiune și a câștigat rapid credibilitate dincolo de granițele sale. Compania pretinde că “acoperă astăzi toate punctele de vedere cu obiectivitate, integritate și echilibru”.

Din 2005, Al – Jazeera are deja un post in limba engleză, pe english.aljazeera.net. Pe măsură ce conflictul din Irak trenează și nu pare a avea un final, se prefigurează un singur “câștigator”. Nu este o forță militară, nu este o putere administrativă și nu este vorba despre un om. Este doar canalul Al – Jazeera.

Nascută din cenușa defunctului canal BBC – TV Arabic, cu un grant de 150 de milioane de dolari acordat pe 5 ani din partea emirului din , Al Jazeera și-a început transmisia în 1996, arată o analiză publicată de The Guardian în 2005.

Din “baza” de la , statul , canalul transmite pentru natiunea arabă și pentru Europa, prin satelit. Pe măsură ce a câștigat popularitate și-a lungit timpul de emisie. În 1999, Al Jazeera a “făcut istorie” devenind primul post arab de televiziune care transmitea 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Și nu a dat înapoi de atunci.

Curând Al Jazeera a trecut la emisie mondială, ajungând să acopere evenimente din SUA, Asia, America Latină și . În 2001 avea deja peste 50 de corespondenti în mai mult de 30 de țări și tot atunci a semnat un contract de parteneriat prin care asigura CNN acoperire regională. După evenimentele din 11 septembrie, ochii întregii lumi s-au întors spre Al Jazeera, atunci când a reusit să obțină un material video pe care nimeni altcineva nu l-a mai putut scoate. Cu Osama bin Laden!

A continuat să transmită din Afganistan chiar și după închiderea granițelor și în timpul războiului declanșat pentru înlăturarea regimului taliban. Transmisiile canalului au fost deseori catalogate de Vest ca fiind inflamatorii sau senzaționale, dar audiența în lumea arabă a crescut cu milioane. Pâna în mometul începerii conflictului din Irak, în martie 2003, Al Jazeera ajunsese deja probabil cel mai indentificabil brand arab din lume.

În săptămâna de după lansarea versiunii în limba engleză, numele “Al Jazeera” a fost cel mai căutat cuvânt prin motoarele de căutare Google și Lycos. Astăzi, audiența Al Jazeera este estimată la peste 45 de milioane de oameni. Și acest numar crește zilnic, dar dintr-un motiv diferit fată de cel inițial.

Dacă la început audiența loială Al Jazeera era atrasă de libertatea de exprimare și de indepedența afișată, un fapt rar în lumea arabă, acum este vorba despre integritatea profesională de care au dat dovadă, captând telespectatorii arabi cu abilitatea de a reda aspecte din viața reală, ignorate sau injosite de alte posturi, cum ar fi CNN.

A reușit să înregistreze și un numar mare de abonamente până și în Statele Unite ale Americii, raportând semnarea a peste 165.000 de astfel de contracte cu americanii. În timp ce pentru Al Jazeera alte posturi arabe nu reprezintă “concurență”, principalii “adversari” pe piața media au ajuns giganții BBC si CNN.

Totuși, notabilă este apariția unui adversar pe piața media, în martie 2003. Contracandidatul pe piața arabă – “Al Arabia”, cu baza in , Emiratele Arabe Unite, are o strategie de lansare puternică: suma investită pentru deschidere a fost de peste 300 milioane de dolari și a practicat “racolarea” unor reporteri importanți chiar din staff-ul Al Jazeera. Impactul pe care-l va avea asupra Al Jazeera rămâne de vazut.

Pentru moment, problema principală a Al Jazeera sunt fondurile. Cum gantul oferit de emirul Qatar-ului și-a incheiat perioada de grație, trustul este nevoit să descopere alte moduri de finanțare, să adopte noi politici de atragere a clienților.

“Miracolul” Al Jazeera poate fi inteles doar cunoscând foarte bine condițiile de cenzură a presei în care aceasta s-a născut. Acum un deceniu, înainte de Al Jazeera, serviciile de presă arabe erau sub o cenzură drastică și dramatică din partea autorităților statelor în care își aveau bazele. Aceasta pe langa puternica influență religioasa. Subiecte de genul disensiunilor politice sau diferite aspecte ale Islamului erau considerate tabu-uri – “off limits”. Al Jazeera a avut “inteligența” de a identifica nevoile audienței și de a se acorda la ele. Și a rămas fidelă nevoilor și cerințelor lumii arabe.

Se poate spune acum că Al Jazeera și-a făcut o reputație demnă de invidiat, care inspiră în egală măsură dragoste și ură.

Site-urile aparținând Al Jazeera sunt http://www.aljazeera.net (varianta arabă) și http://english.aljazeera.net (în limba engleză),AlJazeera.com, AlJazeerah.info and all other variations have nothing to do with us. AlJazeera.com, AlJazeerah.info, precum și celelalte variante.

Varianta în limba engleză a site-ului Al Jazeera, http://english.aljazeera.net este realiyat de cei aproape 50 de jurnalisti proprii și întreținut cu materiale furnizate de televiziunea Al-Jazeera și de versiunea sa online în limba arabă.

Site-ul Al Jazeera , din punctul meu de vedere este deosebit de bine organizat. Cu fonduri mici, dar cu jurnaliști profesioniști, site-ul Al Jayeera, varianta în limba engleză poate concura cu site-urile BBC (www.bbcworldnews.com) sau CNN (www.bbc.co.uk). Pe prima pagina a site-ului sunt concentrate toate știrile importante care, printr-un singur click pot fi citite sau chiar urmărite cu ajutorul suportului video. De asemenea, tot de pe prima pagină poate fi accesat programul zilei în curs a postului de televiziune Al Jazeera. Știrile sunt concentrate în categorii precum meteo, sport, știri economice, dar și pe continente. Acesta este cel mai interesant lucru, sunt prezentate știri de pe toate continentele și regiunile lumii (Africa, America, Asia, Europa, Orientrul Mijlociu), cu un profesionalism deosebit. Tot pe prima pagină , știrile importante sunt însoțite de fotografii de înalta calitate și există linkuri prin care utilizatorii pot accesa varianta online a postului de televiziune sau varianta în limba arabă a site-ului Al Jazeera.

În ceea ce privește postul de televiziune, (care este în strânsă legatură cu site-ul Al Jazeera), acesta s-a afirmat în mod spectaculos în timpul războiului din Afganistan, declanșat în toamna anului 2001, după atacurile teroriste din data de 11 septembrie asupra turnurilor gemene din New York. Din păcate, varianta on-line Al-Jazeera în limba engleză a apărut în anul 2003, dar replicile au fost numeroase.

“Postul din Quatar a transmis, în timpul războiului din Afganistan , mai multe mesaje ale lui Osama Ben Laden, principalul suspect în atentatele din Statele Unite ale Americii. De asemenea, Al Jazeera a fost acuzată de autoritățile americane că declarațiile lui Bin Laden conțin și mesaje codificate pentru rețeaua Al Quaeda.”

În urma lecturării acestui pasaj, am făcut „cercetări” pe Internet, și am descoperit un articol deosebit de interesant pe care voi încerca să îl prezint în câteva rânduri. Liderii marilor puteri ale lumii nu s-au sfiit niciodată să folosească toate atuurile pe care le au la îndemână pentru a-și atinge scopul, chiar dacă de multe ori a trebuit să amenințe cu bombe, arme nucleare sau distrugerea totală. Unele din aceste cazuri țin deja de istorie. Astfel, voi prezenta informații secrete despre faptul că în anul 2004, președintele american, George Bush, intenționa să bombardeze postul arab de televiziune Al-Jazeera, cu sediul in .

Potrivit unui document "ultrasecret" al guvernului Tony Blair, citat de cotidianul britanic Daily Mirror, in ediția electronică,președintele George Bush dorea să atace sediul postului de televiziune, acuzat că sprijinea insurgența irakiană, însă primul-ministru Tony Blair se temea că o astfel de acțiune în Doha, capitala statului Qatar, un aliat-cheie în razboiul din Golf, ar putea declanșa represalii violente. Este vorba despre o transcriere de cinci pagini a unei conversatii între Bush și Blair, în cursul căreia cei doi au discutat despre o posibilă acțiune militară asupra postului qatariot de televiziune. Stenograma este datată 16 aprilie 2004, când Tony Blair a efectuat o vizită la . Potrivit unui responsabil guvernamental britanic, care a dorit să își pastreze anonimatul, amenințarea lui George Bush nu avea un fundament serios însă alte surse ale cotidianului consideră că discuția era foarte serioasă.

În pofida așteptărilor tuturor, Qatarul, un stat minuscul din Golf, dar bogat în petrol și gaze naturale, nu apare pe radarul teroristilor și aici nu au avut loc atacuri sangeroase. Experții spun ca ar fi mai multe motive. reprezintă unul din principalii aliați ai Statelor Unite în Golf si este indispensabil americanilor în Irak și Afganistan. Un alt motiv ar fi că există un angajament diplomatic cu Israelul, cu care Qatarul are relatii comerciale din 1996. Potrivit surselor mele, alte voci sustin că statul din Golf și-a cumpărat pacea de la teroristi, plătind rețelei teroriste al-Qaeda sume considerabile pentru protecție.

Controversele legate atât de postul de televiziune Al Jazeera cât și de site au continuat în timpul operațiunii “Iraqui Freedom” în data de 23 martie 2003. Cunoscut și sub denumirea de “Al doilea război din Irak” ,acesta a fost un război între Irak și o coaliție de țări condusă de Statele Unite, care a rezultat în detronarea lui Sadam Husein. Canalul de televiziune Al Jazeera a difuzat imagini cu soldați americani uciși sau luați prizonieri de forțele irakiene din sudul țării. În dorința de a prezenta lucruri inedite, în exculsivitate , Al Jazeera a reușit să difuzeze imaginile respective chiar înaintea televiziunii de stat irakiene.

“Canalul Al Jazeera a fost acuzat că , prin difuzarea imaginilor cu prizonierii americani, a încălcat articolul 13 al Convenției de la Geneva, privind tratamentul priyonierilor de război. Convenția prevedea faptul că prizonierii trebuie protejați de actele de violență sau intimidare, de insulte și de curiozitatea publicului.“

Reportaje cu prizonieri au fost difuzate și în războiul din Golf. Memorabil a fost un reportaj în care soldații irakieni ieșeau din adăposturile subterane (din nisip) și sărutau bocancii învingătorilor americani. Aceste imagini au contribuit substanțial la demoralizarea soldaților irakieni și la predarea în masă a acestora. Atât postul de televiziune din Quatar , cât și site-ul oficial al acesteia sunt deosebit de bine structurate, cu jurnaliști extraordinari, cu informații obiective, prezentate pe cât posibil în exclusivitate, dar extrem de controversate. În timpul războiului din Golf din 1991, doar Cable News Network și British Broadcasting Corp aveau corespondenți la . Astfel audiența TV internațională, independent de localizarea ei, vedea conflictul prin lentilele lor. Doisprezece ani mai târziu, când administrația Bush, susținută de primul-ministru britanic Tony Blair, a invadat Iraqul, Al-Jazeera arabă a spart acest duopol. A transmis imagini – și fapte care contraziceau prezentarea Pentagonului. Pentru prima dată în istorie, lumea era martora a două versiuni ale unui singur război transmise în timp real. Versiunea arabă Al-Jazeera, care era la fel de credibilă ca și cele ale numeroaselor companii de televiziune din exteriorul lumii arabe – Europa, Asia și America latină – și-a prezentat propriile videoclipuri.

Deși în teorie creșterea televiziunii prin cablu în lumea întreagă a suscitat perspectiva încheierii duopolului anglo-american al actualității televizate, acest lucru s-a petrecut prea puțin din cauza costului exorbitant al colectării și al publicării informațiilor TV. Abia apariția canalului Al-Jazeera în engleză, finanțat de bogatul emirat petrolier al Qatarului – cu politica sa declarată de a propune o perspectivă globală din unghi arab și musulman – a distrus, anul trecut, tiparele stabilite de mult timp. Jurnalistul palestinian Khalid Amayreh a denunțat de atunci infiltrarea BBC în Al-Jazeera.

În altă ordine de idei, atât pentru postul de televiziune Al Jazeera cât și pentru poporul român, data de 29 martie 2005 a reprezentat un moment extrem de controversat. Atunci, trei ziariști români au fost răpiți în Irak – reporterul Marie Jeanne Ion și cameramanul Sorin Dumitru Mișcoci, de la Prima TV și reporterul Ovidiu Ohanesian, de la cotidianul "România Liberă". Dispariția celor trei reporteri în Iraq a dat naștere la vii dezbateri despre rolul militar al României în zonele de conflict dar și despre standardele profesionale ale mass-media. România a așteaptat cu nerăbdare și neliniște sfârșitul unei crize care a izbucnit odată cu răpirea celor trei jurnalisti în Irak. În timp ce guvernul cerea eliberarea lor, în toată țara au avut loc mitinguri de solidaritate. Sute de jurnaliști au ieșit în stradă pentru a-și exprima susținerea față de colegii lor răpiți. Alături de ei, și membri ai comunității arabe au scandat: "Eliberați-i! Sunt nevinovați!"

Pe 29 martie, un grup necunoscut i-a luat ostatici pe Marie-Jeanne Ion, reporter la Prima TV, Sorin Mișcoci, cameraman, și Ovidiu Ohanesian, reporter la cotidianul România Liberă, la cinci zile dupa ce aceștia ajunseseră în Iraq. Cei trei se aflau în compania lui Muhammad Munaf, om de afaceri de naționalitate irakiano-americană, care era stabilit în România și care a fost și el răpit. Conform unor declarații, Munaf este cel care s-a oferit să plătească cheltuielile de deplasare ale jurnaliștilor, să le aranjeze interviuri cu oficiali irakieni și să le fie și traducător.

Pe 22 aprilie și apoi pe 26 aprilie, Al-Jazeera, televiziunea din Quatar, a transmis înregistrări cu cei trei jurnaliști. Cu cătușe la mâini, desculți și cu lacrimi în ochi, ostaticii au implorat autoritățile române să îi retragă pe cei aproximativ 850 de soldați români din Irak în schimbul vieții lor.

Acest eveniment a fost relatat și urmărit îndeaproape și pe site-ul Al Jazeera , atât în varianta engleză cât și în varianta arabă. Dupa o scurtă căutare în arhiva site-ului http://english.aljazeera.net, puteți găsi zeci de materiale, atât articole cât și înregistrări video cu jurnaliștii români răpiți în Irak. Acest moment a reamintit românilor de existența acestui post de televiziune, care, pe tot parcursul răpirii au ținut la curent întreaga presă din România. Se prezentau buletine de știri speciale, la orice oră din zi, de către posturile de televiziune din țara noastră, când primeau înregistrări de la televiziunea Al Jazeera. În opinia mea, acesta este al doilea moment important al consolidării relației românilor atât cu acest post de televiziune cât și cu site-ul Al Jazeera, după momentul atentatelor de la 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene din New York. În 2001 mulți români abia aflau de existența canalului de televiziune Al Jazeera, dar cu patru ani mai târziu, aceeași televiziune ținea la curent o națiune întreagă tot cu un eveniment neplăcut, dar de data aceasta nu de o asemenea anvergură precum evenimentele din 11 septembrie.

De data aceasta, de un foarte mare ajutor pentru românii cunoscători de limba engleză a fost site-ul http://english.aljazeera.net, care a prezentat pas cu pas și într-un mod obiectiv, evenimentele relatate și la postul de televiziune Al Jazeera. În articolele on-line se prezentau declarații ale președintelui Traian Băsescu : “Am alertat Serviciile Secrete și am apelat la serviciile aliaților noștri pentru a rezolva acest caz”. În câteva articole, am constatat, spre surprinderea mea, că nu erau inserate poze ale jurnaliștilor români, ci ale altor persoane răpite în decursul anului 2005 în Irak. Printre cele mai clare și mai sugestive aș încadra fotografia care prezintă opt bărbați (patru aliniați în picioare și patru stând jos) păziți de doi bărbați mascați, cu armele îndreptate spre ei.

Și pentru a analiza importanța atât a site-ului cât și a postului de televiziune Al Jazeera, pentru întreaga lune, voi prezenta în continuare un articol care relevă acest fapt. De curând, ediția on-line a cotidianului “The Independent” a anunțat un nou parteneriat cu televiziunea Al Jazeera pentru preluarea știrilor în limba engleză. Buletinele video de știri ale televiziunii arabe vor putea fi descărcate zilnic de pe site-ul The Independent.Reprezentanții televiziunii arabe privesc parteneriatul ca pe o provocare jurnalistică care consolidează integritatea și valorile pe care utilizatorii ediției on-line The Independent le caută.
Site-ul Al Jazeera English transmite pentru 130 milioane de utilizatori din întreaga lume. "Vocea celor fără voce" este transmisă în cele mai diverse locuri ale lumii, iar conținutul editorial este realizat din reportaje în exclusivitate și transmisiuni în direct.

Dar , din nou, există voci care boicotează importanța și maniera obectivă de redactare a articolelor, a site-ului Al Jazeera English. În ediția on-line “Dilema veche” , Cristian Ghinea prezintă câteva exagerări în cadrul acestui site. Și afrmă că , “pe site-ul Al-Jazeera, cea mai independentă televiziune arabă , cei din Hamas sînt "luptători în rezistență", soldații israelieni sînt "forțele sioniste de ocupație", iar palestinienii morți sînt "martiri". Nimic surprinzător. Doar că tot acolo sînt preluate articole lungi de analiză în care diverși occidentali demonstrează savant cum Israelul e un stat terorist, criminal și genocidar, iar Hamas-ul este o organizație eroică și democratică ce își apără poporul”.

Și pentru că tema licenței se referă la noul climat media, voi încerca să prezint o încercare a site-ului Al Jazeera de a corespunde cerințelor new media. Astfel, Al Jazeera încearcă să pună la punct un sistem bazat pe un open-source software tool numit Ushahidi care combină sms-urile și Twitterul (Twitter este un site fondat în 2006 care permite utilizatorilor scrierea de mesaje de maxim 140 caractere. Este descris ca fiind SMS-ul internetului.). Acest sistem numit Ushahidi a fost de mare folos site-ului http://labs.aljazeera.net/ deoarece a ajutat la dezvoltarea serviciului numit "Mapping the War on Gaza" în timpul crizei din Kenya și Africa de Sud. Ushahidi este o platformă dezvoltată de un grup de voluntari, pentru a colecta și vizualiza informații. Proiectul a fost început în ianuarie 2008 în pentru a vizualiza informații despre manifestațiile de după alegeri.

Informațiile erau colectate prin 3 canale :Telefoane mobile; E-mail; Direct de pe internet. În decembrie 2008, platforma  Ushahidi a fost folosită în conflictul din Gaza de Al Jazeera, unde s-a introdus  și Twitterul ca sursă de informații.

Din punctul meu de vedere, materialele care ajung de la public trebuie filtrate printr-o grilă jurnalistică pentru a deveni jurnalism, desigur – se pot folosi unelte ca Twitter în special dacă informația este una greu de falisificat, ca de exemplu pozele sau filmele.

Concluzii

Concluziile acestei lucrări vin în completarea ideii exprimate în motivația lucrării, aceea că presa on-line se află încă în stadiul de completare a presei tradiționale. Jurnalismul on-line nu a reușit încă să asimileze sau să pună în pericol media tradițională, așa cum se presupunea la mijlocul anilor 1990.

În România, jurnalismul on-line putem spune că este încă la inceput. Principalul motiv pentru care acest câmp media nu se extinde rapid îl reprezintă publicul relativ restrâns care preferă astfel de media. Însă, presa on-line a început să prindă contur mai ales din nevoia presei tradiționale de a-și lărgi orizonturile. Cu timpul, marea majoritate a consumatorilor de informație vor dispune de Internet, și producătorii de informații se vor orienta spre această piață.

Site-urile ziarelor oferă, în general, aceeași informație ca și în varianta scrisă deoareca varianta on-line a acestor ziare nu este realizată de către un jurnalist sau o echipă de jurnaliști. De regulă, informația este adăugată de un programator.

Spre deosebire de aceste versiuni electronice ale unor ziare, publicațiile on-line oferă posibilitatea de conectare a autorilor sau chiar de comentare a articolelor pe un forum. Multe site-uri au schimbat politica și au introdus aceste elemente de interactivitate pentru a obține succesul dorit.

Dar noul climat media nu se referă numai la varianta on-line a ziarelor, ci și la schimbările produse în televiziune, la viitorul presei scrise care este oarecum pus în pericol, la avantajele dar și pericolele Internetului.

Astfel, am încercat să demonstrez că new media reprezintă tot ce înseamnă imagine, text și sunet la doar un click distanță îin cel mai scurt timp. Site-urile televiziunilor, ziarelor si agențiilor de știri au devenit interactive. Utilizatorii nu se mai multumesc doar cu textul simplu deoarece au acum la dispoziție celelalte două elemente ale știrii- sunet și imagine.

Și televiziunea a fost un subiect extrem de interesant pentru mine, pe care am încercat să îl abordez din toate punctele de vedere. Dar cel mai mult m-am axat pe evoluția tehnologică și influența acesteia în viața cotidiană, iar rezultatul a fost că odată cu schimbările produse în toate domeniile mass media, viața oamenilor este din ce în ce mai mult influențată de programele la care se uită sau site-urile pe care le accesează.

O altă concluzie la care am ajuns este faptul că este evident că interactivitatea și posibilitățile de desfășurare ale Internet-ului nu cunosc limite. Odată ce aceste elemente , am putea spune vitale, ale succesului on-line , vor fi explorate și aplicate ca atare, relația dintre utilizator și producătorul de informație se va îmbunătăți. Influențele tehnologice ale noului climat media care intervin în media tradițională vor duce la realizarea unei simbioze între cele doua medii. Îmi exprim convingerea că pe viitor vor exista jurnaliști pregătiți special pentru a scrie pe un suport on-line și aș vrea sa fiu unul din ei.

Dicționar

BUG

Defecțiune, problemă în funcționarea unei aplicații software; are însă o aplicabilitate mai generală putând fi folosit și în alte domenii.

E-mail

Mecanism de comunicare online privat și asincron care constă în transmiterea de mesaje text.

Forum

Grup de discuții on-line, unde participanții cu interese comune pot schimba mesaje.

HTML

Un document HTML este un fiȘier text scris În limbajul HTML și care conține diferite formatări de text, formatări de imagini, module pentru sunete, module pentru animație, precum și hiperlegături pentru alte documente HTML.

Link

Legătură electronică ce facilitează citirea informațiilor de pe un site prin gestionarea altor adrese care conțin informații asemănătoare.

Server

Un computer dintr-o rețea care asigură managementul rețelei.

Site

Spațiu în care sunt situate informații pe rețeaua de internet.

World Wide Web

Un sistem de servere care suportă documente special formatate folosind un limbaj HTML, care suportă linkurile altor documente, precum și fișiere multimedia.

Bibliografie :

Ward, Mike, Journalism Online, Focal Press, 2002

Guțu, Dorina, New Media, Editura Tritonic, București, 2007, p. 20

Popa, Dorin, Mass media, astăzi, Editura Institutul European, , 2002, p. 29

Coman, Mihai, O introducere în presa scrisă și vorbită. , 2001, p.50

Coman, Mihai, Manualul de Jurnalism, volumul I și II , Polirom, 2001

Hardy, Ian R. , Evoluția ARPANET , Internet, electronic book

Eager, Bill, Utilizare Internet , București, Teora, 1996

Dicționar de Informatică, București, Editura Niculescu, 1999

Adăscăliței, V. , Tehnici promoționale – Fundamente , Ediția Universității Transilvania, , 1994,

Delia, Dima, Idila Electronică, Orizont, anul XVI , nr. 11 (1466) din 16 noiembrie 2004

Reighold, H. , Comunități virtuale, Internet, electronic book

Paunescu, Dan, Proiectarea paginilor web, electronic book

Tolcea, M. apud Michael Cherkaland, Manualul de Jurnalism, Coman, Mihai, Volumul 1, Polirom, 2001

Charaudeau, P. , Ghiglione, R. , Talk Show-ul. Despre libertatea cuvintului ca mit, Editura Polirom, București, 2003

Zeca-Buzura, Daniela, Jurnalismul de televiziune, Polirom, 2005

Stavre, Ion, Reconstrucția societății românești prin audiovizual,

www. google. com

www. gândul. com

english.aljazeera.net

www. bbc. com

www. wikipedia. com

www. dilemaveche. ro

www. cotidianul. ro

Acum va voi fi recunoscatoare daca veti avea timp sa va uitati putin si peste lucrarea de disertatie, la care am muncit foarte mult.

Universitatea “Dunărea de Jos” – Galați

Facultatea de Litere

Specializarea Traducere si Interpretariat

Lucrare de disertație

Coordonator științific: Conf. Dr. Mariana Neagu

Student: Mariana Voinea

2011

TRANSLATING HUMOUR

CONTENTS

Abstract………………………………………………………………………………….. …III

Argument……………………………………………………………………………………..IV

Paper presentation…………………………………………………………………………..V

Chapter 1

Humour literature review……………………………………………………………….……2

An overview of humour studies……………………………………………………….4

Theories of humour…………………………………………………………………….7

Referential vs. verbal humour………………………………………………………..10

Humour in context……………………………………………………………………..13

Types of humour………………………………………………………………………15

A classification of puns…………………………………………………………………21

Translating the untranslatable………………………………………………………..26

Chapter 2

Approaches to humour translation……………………………………………….……….28

Theories of translation…………………………………………….………… 29

Translation strategies, procedures and methods 32

Translating humour ………………….………… .37

Pragmatic aspects of humour translation…………………………………………….40

The task of the humour translator………………………………………………………47

Chapter 3

Culture-related aspects of translation……………………………………………… …….52

3.1 Translating cultures – the studies of culture and the question of language…… …….53

3.2 Identity and diversity…………………………………………………………. …….57

3.3 Irish culture and specificities…………………………………………………………59

Chapter 4

Irish wit and humour…………………………………………………………….………….67

Irish wit as a national inheritance……………………………………………………68

Irish humour peculiarities……………………………………………………………70

4.3 Approaches to Irish Humour – Romanians’ point of view ……………………….. 75

Chapter 5

Translating Irish Wit……………………………………………………………………… .78

5.1 Analysis of jokes………………………………………………………….…………79

5.2 What they say about the Irish………………………………………………………142

Conclusions…………………………………………………………………………………149

Corpus…………………………………………………………………………………………..151

Bibliography and webliography…………………………………………………………..152

Appendix…………………………………………………………………………………… 165

Abstract

Being routed in a cultural and linguistic context, humour can pose significant problems to translation. This paper seeks to analyze the concept of humour in correlation with the concept of translation, concentrating on the difficulties of translating wit, as wit has become a significant part of our lives and our culture. I seek to discover, define and analyze the main theories of humour, as well as the theories of translation, the difficulty of translating humour and the pragmatic aspects of humour translation. The paper highlights the cultural component in joke translation, by means of identifying the culture-related aspects of translation, and of differentiating the Irish culture specificities from the Romanian culture specificities, for a proper highlighting of the difficulties of translating wit. Moreover, the translation strategies and the types of humour will be defined and analyzed, and the classification of puns will be brought into the reader’s attention. In the theoretic part, the theory will be applied with relevant examples of Des MacHale’s book, Irish Wit, the corpus of my research paper.

One of my research concerns of late is the analysis of the most interesting jokes in Irish Wit. This analysis will include an elaborate review of the type of humour specific to each joke, the humour theme, the translation strategies used when translating jokes, the difficulties encountered and the possible interpretations of each joke. Therefore, the study examines both the Irish jokes in the English-Romanian language pair and the translation strategies for a successful transfer of the cultural and linguistic information incorporated in the source texts to the target language. The theories of humour and of translation which appear in the theoretical part of my research paper are excellent for the analysis of the cultural and linguistic coordinates that need to be rendered in a target text in order to make a successful translation of jokes. Concerning the theoretical part, I seek to include both old theories of translation, and new ones. From Attardo and Raskin, to Chiaro and Ritchie, these theories are a useful tool for a better understanding of the complex nature of humour. Discovering the “glories” of , their traditions, beliefs, flaws and qualities, is another problem I will tackle, as it is said that the Irish are the wittiest people in the world.

Argument

Building on the difficulties in translating humour, as humour is found to be very problematic and indefinable as a theoretic concept, I have chosen to tackle this subject because I find it very interesting and fascinating. The theories related to the subject of humour in interrelationship with the subject of translation have been the starting point of my research. Although humour is a wide spread phenomenon, it lacks a specific definition which could encompass all its functions, fields and purposes, and in correlation with the concept of translation, it becomes more difficult to analyze. The core of my research is represented by the problem of the translatability of wit, and I will try to find to what extent is wit translatable.

The purposes of my research paper are, firstly, to study the way in which humour is perceived, because given that a simple joke utilizes language skills, theory-of-mind, abstract thinking, and social perception, humor may arguably be humankind’s most complex cognitive attribute. Secondly, as humour is found to be a complex subject, one might say that translating humour is almost impossible. It is my belief that translating humour is not supposed to be puzzling to the translator, and that, with cultural background, a good sense of humour and translation skills, the translator can find appropriate solutions in which concerns translating jokes. Therefore, another purpose of my research paper is to investigate the difficulties encountered by the translator from the lexical, cultural, and translational points of view. Furthermore, the culture-related aspects of humour translation is another purpose of investigation in my paper, as it is my belief that the cultural background and the cultural information are fundamental factors as far as wit translation is concerned. Not only the correlation between the field of translation and the field of humour represents the foundation of my research paper; pragmatics is another important field to be taken into consideration and analyzed, being related to the above-mentioned fields. The corpus of my dissertation paper is the book Irish Wit, written by Des MacHale, which is an amazing selection of humorous quotes by Irish personalities, such as Oscar Wilde, G.B. Shaw, James Joyce, Oliver St.Gogarty, Boy George, and so on and so forth. The main reason for choosing this book is its simple and, at the same time, complex nature and the multitude of interpretations a single joke can have due to the context in which it appeared, its origin, and its hidden meanings.

Paper presentation

This paper is divided in five chapters as follows: the first four chapters represent the theoretical part, with relevant examples from Des MacHale’s book, Irish Wit, and the last chapter represents the elaborate analysis of jokes. Each chapter is important as it contains important theories, definitions, explanations and reviews. The theme of each chapter is in a strong interrelationship with the theme of the following chapter in order to obtain coherence and a strong connection between chapters. The first chapter includes an overview of humour studies, a classification of puns, definitions of the types of humour and of the theories of humour and the differences between referential humour and verbal humour. Therefore, the first chapter refers to humour, with all its components.

In the second chapter, „Approaches to humour translation”, I seek to explore the concept of humour in correlation with the concept of translation, with relevant examples from Des Machale’s Irish wit. I argue with the pragmatic aspects of humour translation, the task of the translator best illustrated by Radu Paraschivescu and the search for optimal relevance. The translatability of humour will be highlighted, as well as the difficulty of translating humour and on defining and exemplifying the translation strategies, procedures and methods. The theories of translation have been another research concern for my present paper. Furthermore, concepts such as optimal relevance, perlocutionary effect, perlocutionary equivalence and the factors involved in the perlocution are very important for my research and they will be defined and exemplified with relevant examples form Des Machale’s Irish Wit. Another subject of great importance for the second chapter is the translatability of humour, the ability to translate the untranslatable.

In the third chapter, „Culture-related aspects of translation”, my research concerns of late are the studies of culture and the question of language, the ability of translating cultures, concepts like identity and diversity and a brief analysis of the Irish culture and specificities including beliefs, politics, sport, Irish symbols, rituals, customs and politics.

Chapter four, „Irish Wit and Humour” is dedicated to the Irish humour specificities. It includes a brief analysis of the Irish humour specificities, including their specific form of humour based on incongruity and nonsense, the Irish bull. The problem of treating Irish wit as a national inheritance has been also tackled in this chapter and the concept of ethnic joke which is explained and exemplified.

Chapter five focuses on the analysis of Irish wit and humour on the subject of Des MacHale’s book, Irish Wit. Quotations of famous Irish personalities (poets, novelists, architects, golf players, football players, TV presenters, etc) are analyzed from various points of view. First of all, the origin of the saying or the context in which it has been told offers a better understanding to the translator and the TT readers. Secondly, the type of humour of each quotation is another important factor to be taken into consideration, as well as the humorous theme and the translation strategy used. Each author will be easily recognized by the short but representative description and where necessary, a brief comparison will be made between my own translation and Cornelia Bucur’s translation of some quotations in her book pansiv, om parsiv as well as Radu Paraschivescu’s translation of quotations in his book Antologie de vorbe de duh. The quotations are not randomly selected, but carefully chosen by their difficulty in translation.

It is my belief that there is a logical interrelationship between chapters, and that the important subjects, such as humour, humour translation, culture-related aspects of translating humour, translating the untranslatable, are thoroughly analyzed, defined, and best represented by important theories.

CHAPTER 1

HUMOUR LITERATURE REVIEW

Humour is a very controversial term which may be used both in a wide sense and in a narrow sense. In the wider sense it is applied to all literature and to all informal speech or writing in which the object is to amuse, or to arouse laughter to the reader or hearer. In its narrower sense, humour is distinguished from wit and satire. In fact, humour, “is the tendency of particular cognitive experiences to provoke laughter and provide amusement. The term derives from the humoral medicine of the ancient Greeks, which taught that the balance of fluids in the human body, known as humourous (Latin: húmor, "body fluid"), control human health and emotion.”

Certain actions, writing or speech, can cause amusement and laughter to the reader or hearer of the joke. Therefore, humour is the comic quality in a person, an experience or idea that makes one laugh. Laughter can be perceived as a method of alleviating stress, or as a tool to “survive” and to make life more tolerable. “To be able to see humour in a situation is to add a dimension to experience; to be able to laugh is to find a way of moving away from pain” (Braude 1996: 94).

In literature, humour has a specific purpose and that is to amuse, to create a feeling of joy and pleasure, in other words, it entertains the reader. Hence, we can notice a slight difference between the concept of humour and the concept of joke; the fact that jokes can’t stand alone, while humour is mostly incorporated in a text.

Humour is a debatable subject. Its complexity may derive from certain changes that happen throughout the world: the development of cultures, the fact that language changes and people revise their styles of wit. Humour has social and cultural contexts and for this specific reason it is not easy to determine what makes a person laugh. Let’s take for example the fact that children and adults do not always appreciate the same humour or the fact that the acceptance and appreciation of humour is a personal experience that differs from individual to individual. Therefore, humour is perceived and accepted within an individual’s literary background and personal system of values. But we are also concerned with humour conveyed in language, sometimes known as verbally expressed humour or verbalized humour, therefore, the linguistics of humour has a long history but according to Attardo Salvatore,

“it nonetheless did not come into its own until the 1980s when the first stirrings of interdisciplinary humour research academic movement coalesced into a series of conferences and eventually in a scholarly journal (HUMOR: International Journal of Humour Research) and the publication of Raskin’s (1985) book-length treatment of the semantics of humour.” (Attardo, 2002: 232).

Concerning the connection between translation studies, humour studies and literature, translation studies and humour studies are disciplines that have been long-established but seldom looked at in conjunction. Literature is the common ground for the above-mentioned disciplines and the issues of translating humour are examined within a range of different literary traditions.  The analysis of humour and translation in every day life is a very important matter to take into consideration, and this analysis includes jokes and cross-cultural humour, but the evolution of humour and translation in literature throughout the years is the foundation of any research concern of late. Therefore, this chapter will include an overview of humour studies, a classification of puns, definitions of the types of humour and of the theories of humour and the differences between referential humour and verbal humour.

An overview of humour studies

“The linguistics of humour begins (much like any orher scientific field) with the Greeks. Obviously, at the time, linguistics was not a distinct science; we have to wait for Saussue for that, since even the great (mostly) German historical linguists saw themselves as working in the historical sciences.” (Attardo, 2008: 102).

Literary theorists and philosophers began to deal with the linguistic aspects of humour. The literary theorists’ and philosophers’ contribution in the theory of linguistic humour has a historical importance which cannot be neglected. “The literature is unanimous in considering Plato (427-347 BC) as the first theorist of humour.” (Attardo, 1994: 18). Plato considers that humour is somehow equivalent with “ridiculous” and suggests the avoidance of excessive laughter in public, because it is seen as an “overwhelming” of the soul.

Moving forth, another important figure of historical relevance for the linguistic theories of humour is Aristotle (384-322 BC). His main text in Poetics which concentrated on humour and comedy has been lost. For this reason, we studied art in Aristotleʹs Poetics, but without considering his whole work. However, there are some important differences between Plato’s theory and Aristotle’s theory of humour, and the main difference is that Aristotle „recognizes the aesthetic principle in laughter” (Piddington, 1993: 153) so his attitude towards humour is a positive one, condemning only the excess of laughter. In Rhetoric, Aristotle considers the practical use of humour and sketches the first analysis of the mechanism of humour, developing the theories of incongruity. Aristotle discusses subjects such as metaphors, puns, comments upon witticism and on the unexpected occurrence of words. Aristotle’s influence on the theories of humour is of great importance especially for the comic/tragic opposition he discussed and analyzed in detail. This opposition between comedy and tragedy has been the foundation of many theories about humour within the paradigm of aesthetics until the 20th century.

„The latin authors deal with humor within the more practical context of the education of the orator but rely heavily on Greek sources (some lost).” (Attardo, 2008: 102). The Greek influence on Rome was very powerful, so that the Latins were influenced by Greek thinkers in matter of humour theory. Cicero (106-43 BC) is one of the most important figures regarding the Latin humour theories. He discussed the problem of humour and its implicatures in his work, De Oratore in which he attempts to instruct the speakers.

In De Oratore, Cicero analyzed „five humour-related topics: 1/ what humour is, 2/ where it comes from, 3/ is it fitting for the orator to use humour, 4/ to what extent is it fitting, and 5/ what the genres of humour are.” (Attardo, 1994: 26).

In discussing these five humour-related topics, to some extent Cicero follows Aristotle, he also advises against using humour in inappropriate situations, introduces the distinction between verbal and referential humour along with the first taxonomy of humour from a linguistic viewpoint. Salvatore Attardo states that „According to Cicero, translation permits a clear cut determination of a humorous text to one of the two categories: verbal humour and referential humour.” (Attardo, 1994: 28) , therefore, if the humorous effect resists translation, it depends on the semantic content of the text and if the text remains humorous after translation, the humorous effect of the text depends on the form of the text.

In the Middle Ages, due to all the crusades, changes in the world, the breakdown of Roman society, there are no original works on humour. New ideas and concepts appeared in the Renaissance period, in Italy in the 16th century when Vincenzo Maggi publishes an essay in 1550 on humour and on Aristotle’s poetics. In the Renaissance period, the psychology of humour is the philosophers’ main interest, for example in Traite du Ris (1579) by Jaubert or in Traite de passions de l’ame by Rene Descartes in 1649. The theory of humour in the Renaissance period is very much concerned with the problem of the literary character of humour in plays.

After the Renaissance period, there was an important development of humour theories, a specialization of these theories. Therefore, following Attardo, we can distinguish many classifications of the theories on humour : the incongruity theories („which claim that humour arises from the perception of incongruity between a set of expectations and what is actually perceived”) (Attardo, 2008: 103), the hostility theories ( which claim that the humorous effect is produced by the feeling of superiority over something or somebody), releases theories (which claim that humour releases psychic energy and the individual is not constrained) represented by Freud. Freud deserves special attention because of his interest in studying the linguistic mechanisms of humour, and because of the distinction he makes between „innocent jokes” and „tendentious jokes”.

Moreover, the period after 1980 until present has witnessed progressive interest among language scholars in linguistically based accounts of verbal humour. In 1985 the first publications of Nash (Social psychology: Society and self) and Victor Raskin (Semantic mechanisms of humour) appeared and were the foundations of modern linguistic humour. Afterwards, further studies on linguistic humour appeared in which language structure and function were the core object of attention: Norrick – Humour in interaction (1993), Alexander – Mapping the multidimensional nature of domain learning: The interplay of cognitive, motivational, and strategic forces (1997), Cook – Language Play, Language Learning (2000), Attardo – Linguistic theories of humour / Humorous texts (1994 / 2001). This interest in linguistic creativity led to a series of treatments on humorous language in Chiaro – The language of jokes (1992), Crystal – Language play (1998) and Ross – The language of humour (1998).

Linguistic humour, from its beginning with the Ancient Greeks, has suffered various and important changes, therefore, from the idea that humour is equivalent to ridiculous, nowadays, the treatements are very ample and analyze more complex taxonomies of puns, the concept of linguistics in correlation with the concept of humour and translation, translation procedures are very important in rendering the humorous effect. Furthermore, the incongruity theory has been developed, the specific studies on humour analyze humour in correlation with pragmatics not only with linguistics, it also analyzes the central aspect of humour, the theories of translation and the concept of wit. Nowadays, the studies are more ellaborated because this subject is of great importance in societies throughout the world. The concept of humour has been the core object of attention for important philosophers such as Kant, Schopenhauer, Henri Bergson, Rene Descartes and every year more ellaborated approaches appear on this subject emphasizing its importance. In the next subchapter, the theories of humour are to be defined and classified.

1. 2 Theories of humour

After an overview of humour studies, it is necessary to present some theories of humour. Though there are many theories of humour, they are basically broken down in three types: functional theories, stimulus theories and response theories. The functional and stimulus theories offer an interesting perspective on humour theory. The response theory is based upon the idea of superiority and it is best represented by sarcasm and irony as types of humour, dating back to Plato and Aristotle, so that for many researchers, the idea of laughing at the expense of others is an essential element of humour. The most important task of stimulus theory is that of explaining what makes a person laugh and we can include here the surprise and incongruity theories. In respect of incongruity theory, T. Schultz argues that „incongruity by itself is not sufficient for laughter”. (Schultz, 1972). Kierkegaard, on the other hand, states that “As philosophers claim that no true philosophy is possible without doubt, by the same token, one may claim that no authentic human life is possible without irony.”

Therefore, regarding the concept of irony, “In an attempt to theoretically corral this phenomenon of irony, several theories have been proposed from linguistic, philosophical, and psychological backgrounds. Interestingly and arguably, none of these theories has predominated the indisciplinary group of scholars studying irony, nor has any one been seriously struck down. Rather, they each offer a different perspective on the phenomenon, or use a different theoretical framework in their explication.” (Gibbs, Colston, 2007: 4)

The most significant humour theory which had a great impact on humour research is Attardo’s and Raskin’s General Theory of Verbal Humour, which is an adaptation of Raskin’s Semantic Script Theory of Humour. From the very beginning, Attardo points out the fact that „the General Theory of Verbal Humour is strictly a linguistic theory for measuring the similarity and difference between texts, and does not claim that the theory is able to explain the mechanics of producing or interpreting wordplay or its significance in culture” (Attardo, 2002: 175).

On the other hand, the main hypothesis of the Semantic Script Theory of Humour states that "a text can be characterized as a single-joke-carrying text if both of the (following) conditions [–] are satisfied [:] i) The text is compatible, fully or in part, with two different scripts [and] ii) The two scripts with which the text is compatible are opposite [–]" (Raskin 1985: 99). Raskin’s definition of the script is "a large chunk of semantic information surrounding the word or evoked by it" (Raskin 1985: 81). Attardo’s altered definition of scripts is "collections of semantic information pertaining to a given subject…[embodying] the sum total of the cultural knowledge of a society, which can be represented as a set of expectations and/or weighted choices" (Attardo 1997:402).

The main idea in Raskin’s and Attardo’s script-based theory of humour is that the mechanism of producing humour involves conflicting knowledge representations. As I have given both Raskin’s and Attardo’s definitions of „script”, the main object of Attardo’s study is represented by jokes, based on script opposition/incongruity. According to Attardo, each joke involves six parameters, the so-called ‘knowledge resources’: language, situation, narrative strategy, target, logical mechanism and script opposition.

Language “contains all the necessary information for the verbalization of a text. It refers to choices on the phonetic, phonological, morphophonemic, morphological, lexical, syntactic, semantic and pragmatic levels, which determine the entire makeup of the joke.” (Attardo and Raskin 1991: 297-299)

„Narrative strategy is the micro-genre of the joke” (Attardo and Raskin 1991: 300) Attardo and Raskin analyze the concept of target: “Target entails the individuals, groups or the parties in general (that includes ideological targets, institutions that do not have a clear constituency) which are in some way attacked by the humorist” (Attardo and Raskin 1991:301 and Attardo 2002:178). As regards situation, “the joke necessarily has to be about something and the situation can entail the objects, the participants, the instruments, the activities and so on, which constitute the props of the joke” (Attardo 2001: 5 and 2002: 179).

“Logical mechanism constitutes the resolution of the incongruity present in the joke” (Attardo and Raskin 1991:303 and Attardo 1997: 409-415). Attardo’s theoretical research paper is called General Theory of Verbal Humour (GTVH) and the different knowledge resources are hierarchically organized.

Generally speaking, I have tried to sketch one of the most important theories of humour in correlation with the theories of translation in order to understand the concept of theories of translation. In the following subchapter, I will define the concept of referential humour, as well as the concept of verbal humour.

Referential vs. verbal humour

Humour occurs in many forms and the most important one is the joke. Jokes are products of social interaction, therefore they are very important in the social and cultural context in which they appear. Concerning the analysis of humour, none of the theoretical contexts for describing language have made such an impact. The analysis of humour relies on information, but when it comes to familiar notions from traditional linguistics, some concepts such as phonetic similarity or ambiguity are not described in detail and defined within a linguistic theory. The meaning of these terms are left to be discovered by the reader, therefore, one might say that these analyses address to the schooled reader, to a reader that has background information, or who knows at least the basic concepts in linguistics.

It is very important for the reader to observe the fact that as for humour conveyed in language, there are two classes of textual humorous items.

“Referential (or conceptual) humour uses language to convey some meaning (e.g. a story, a description of a situation or event) which is itself the source of humour, regardless of the medium used to convey it. Verbal humour, on the other hand, relies on the particular language used to express it, so that it may use idiosyncratic features of the language (such as which words sound alike, or which sentence structures are ambiguous).” (Ritchie, 2010: 34)

‚Verbal humour’ is a phrase that has been used in many different ways by many authors. Therefore, Attardo’s point of view was that ‚verbal humour’ indicates humour which depends on the linguistic form, in Raskin’s opinion, the analysis of humour is based on all types of humour conveyed in language, Norrick considers that the term „non-verbal” is more appropriate to indicate the jokes which cannot be conveyed in written language. But Graeme Ritchie’s point of view is that „anything conveyed in language is ‘verbally expressed humour’, ‘verbal humour’ is dependent on language-specific devices, ‘referential humour is based solely on meaning.” (Ritchie, 2010: 35)

Some authors consider that the division between referential and verbal humour is accurate and nonetheless explicit but this view is not entirely unanimous, example „Conceptual humour and verbal humour are not distinct categories, however.” (Armstrong, 2005: 184). Linguistic humor has been considered untranslatable because of its linguistic features that cannot be duplicated in another language. A possible definition of linguistic humour would be the rhetoric device-dependent humor, whose funny effect derives directly from the language itself due to the clever use of rhetorical devices.

In distinguishing these two types of humour, verbal humour and referential humour, there is no specific definition of the boundary between them, hence, the notion of translatability is the criterion in distinguishing these two types, but not even this criterion is not well-defined itself.

The distinction between verbally-expressed humour and referential humour would be the fact that the concept of verbal humour implies the humorous effect because of the language used, while the referential humour implies the humorous effect because of the content, but there can also be the type of humour which has both verbal and referential aspects. This distinction is relevant to a cross linguistic study as some theorists suggest that, according to the concept in which translatability plays an important role in distinguishing these two types of humour, the only way to differentiate between verbal and referential is to see whether humour resists translation. However, this distinction is still lacking, as that the 'cultural background' is also an important aspect of humour. It is possible that referential humour cannot be understood without an explanation of cultural practices in which the joke is set.

Typical verbal humour is where the linguistic phrasing of the text is itself the source of humour. Therefore, according to Attardo, „One simple category of incongruity-based humour is that where the style or register of certain words or phrases clashes with that of the surrounding context” (Attardo, 1994: 42). This type of humour involves placing a banal expression in an educated context or a literate expression in an uneducated context. The most important type of verbal joke is the pun, due to the fact that it has been widely-discussed, defined as ‘a play on words similar in sound but different in sense’ (Collins New English Dictionary). In puns, the linguistic factor represented by phonetic similarity plays a central role. As for the syntagmatic pun, on the other hand, the wordplay is within the text, and in the following example, taken from Oscar Wilde in Des Machale’s Irish Wit (page 143): “Life is one fool thing after another, whereas love is two fool things after each other.”

Another classification of puns leads us to the transpositional puns, in which the play upon words is also essential. A transpositional pun is a complicated pun format with two aspects. It involves transposing the words in a well-known phrase or saying to get a clever redefinition of a well-known word unrelated to the original phrase. This redefinition is thus the first aspect of a transpositional pun, while the transposition is the second aspect. Transpositional puns are the most difficult to create, and commonly the most challenging to comprehend, particularly for non-native speakers of the language in which they're given. As an example, I would like to quote George Bernard Shaw in Des MacHale’s Irish Wit (page 117) : “A drama critic is a man who leaves no turn unstoned.”, the original form is “To leave no stone unturned”.

Puns pose a challenge to any translator as they are dependent on a conjunction of two sorts of attributes: phonetic similarity and semantic properties. In another train of ideas, the human ability of comprehending, appreciating and producing jokes is essential to human culture and social interaction, therefore, the area of humour deserves scientific study.

„The ambiguities in jokes like these may be highly specific to the language involved, particularly where homophony (sometimes known as lexical ambiguity) is used. Hence, these must be classed as verbal jokes.” (Ritchie: 39) Although a joke relies on its set-up having multiple interpretations, there might not be any linguistic ambiguity in the text so that the different readings are possible ways of making sense of the information supplied. The jokes where (deliberate) vagueness of the language is used, allow different possible interpretations.

„At a deeper level, there is a similarity between these ambiguity-based jokes and the referential jokes in the sense that they all depend upon the audience assigning one interpretation to the set-up before having another interpretation forced forward by the punch line.” (Ritchie: 38).

As a conclusion, language plays a very important role in creating humour, and has various consequences for humour translatability.

1.4 Humour in context

When translating humorous texts, it is very important to pay attention to the contexts in which jokes occur, and to the contextual aspects of linguistic humour. The term context however, is ambiguous, and according to Attardo, „Context can be intended in at least two ways : the non-linguistic environment of an utterance and the other utterances that precede and/or follow a given utterance.” (Attardo, 1994: 294)

The interaction of a joke with its context is another important subject because of the contextual aspects of humour that are included in the research of conversation analysis, in the case of verbally-expressed humour. Moreover, humour in context has another intrepretation, from a pragmatic point of view, in which the humorous effect generated by a joke depends on the context in which the joke is told (in the case of verbally expressed humour).

Puns involve placing a banal expression in an educated context, or a literate expression in a uneducated context. But if a joke is placed in an inappropriate context, the humorous effect will not be rendered, and will provoke embarrassment to the speaker and to the hearer (or hearers) of the joke. Therefore, humour depends on the context in which it is created. It also depends on the audience’s personal beliefs and cultural backgrounds because a sexist joke, for example, may seem inappropriate to a person who does not share the same personal beliefs with the person who tells the joke. From the possible feeling of embarrassment, the audience can feel offended or insulted.

Laughter is a response not only to the joke's content – its semantics, but also to the pragmatics of the joke-telling, that is, what is conveyed to the audience by virtue of the contexts in which the particular telling takes place. Some of these broader pragmatic features can provoke amusement to those who do not share a joke's underlying sexist premises. As for the situational context, some jokes or a specific type of humour cannot be used in certain situations. In another train of ideas, Norrick and Chiaro suggest another context in which humour appears.

“We are used to laughing at humor about foibles of famous persons or shared acquaintances, and these often are the basis of repeated stories and jokes. These exchanges have the effect not only of entertainment but of marking shared perspectives. Because laughing at oneself implies public self-criticism, we might expect that speakers would be cautious about such self-disclosures, yet such disclosures often emerge in the context of humorous exchanges.” (Norrick, Chiaro, 2009).

Therefore, speakers may talk about themselves in the context of lighting-up a conversation, of building a friendship through shared amusing experiences when contextual circumstances are appropriate. Although humour lacks a specific definition, which would encompass all its fields and purposes, Diana Popa conceives an appropriate definition, in which she accentuates the role of the context in which humour is created : „Viewed as a multi-dimensional process, it relies on mutually independent elements such as the text, the speaker and listener(s), and the context, and which all fall under the systemic common denomination of system-incorporating network.” (Popa, 2005). In the same paper, Jokes and Translation, Diana Popa argues that there is a close interrelationship between jokes and context: „As products of social interaction, jokes therefore foreground the cultural and social contexts in which they are negotiated.” (Popa, 2005).

It is important to know that all jokes appear in a context, by the very fact that they are told. On the other hand, if we analyze this problem from a different perspective, we reach the conclusion that the humorous effect and laughter are heavily context-dependent therefore, the risk that a joke will not be properly perceived is high.

As a conclusion, the humorous effects of jokes or puns occur when they are expressed in the appropriate context, taking into consideration the circumstances, and the audience’s personal beliefs and cultural backround. The concept of humour in the context of specialized literature aroused interest and generated important theories an a classification of the types of humour as it will be shown in the next subchapter.

1.5. Types of humour

Long and Graesser (1988) differentiated several types of humour, wit and jokes in a manner that can serve as a theoretical background to the present analysis. Long and Graesser debate the differences between the concept of joke and the concept of humour.

„Humour is anything done or said, purposefully or inadvertently, that is found to be comical or amusing. In contrast, jokes are defined as anything done or said to deliberately provoke amusement. Jokes are context-free and self-contained. …Wit relies much more on previous conversational context, topic of conversation, shared knowledge between the speaker and listener, and aspects of the social situation” (Long, Graesser, 1988: 37).

Therefore, Long and Graesser developed a taxonomy of ten types of jokes and eleven types of wit and humour. Concerning Des Machale’s Irish Wit, I have found and exemplified ten types of wit, as teasing can only be included in the category of verbal humour. The Irish humour, however, is based on irony, sarcasm, overstatement and understatement, and most of all, on self-deprecation because they accentuate their flaws and somehow confirm the rumors and the preconceptions about their culture. The best Irish sayings are sayings of the people and the best Irish humorists are the nameless people who have never written books but it is a well-known fact that Irish wit and Irish humour are a national inheritance.

It is a well-known fact that the “standard” pragmatic account of irony is developed in Grice (1989: 34) and “it assumes that the hallmark of irony is that what is meant is the opposite of what is said, and attempts to explain how the hearer may recover speaker meaning thus construed by inference.” Grice further assumes that the ironic speaker does not believe what she says, and that what she says is manifestly false. Furthermore, although sarcasm and irony are often used interchangeably, sarcasm is qualified by the intention to hurt/offend the hearer. People can be ironic without being sarcastic and can also be sarcastic without being ironic, and the functions of irony are explained by Negrea Elena (2010: 57) in Pragmatica ironiei.

“Funcția de diminuare a (de scădere a efectelor) criticii sau laudei. Ironia verbală permite locutorului să diminueze criticile sau laudele implicate de complimentele ironice și, respectiv critica ironică. Ironia verbală ii permite locutorului să afirme ceva folosindu-se de umor, fără încărcătură emoțională gravă. Locutorii care folosesc enunțuri ironice pentru a critica sau complimenta pe altii dau dovadă că detin controlul asupra situației și că nu se lasă copleșiti de emoții atunci când judecă pe alții sau comportamentul acestora. Enunțurile ironice sunt percepute ca având mai mult umor decât echivalentele lor literale.”

Furthermore, different theoreticians consider that irony is construes in such a way in which it always has a “victim”: “A significant aspect of ironical utterances is that they often have some kind of ‘victim’ or ‘target,’ at whom the irony is directed. Picking out the victim of the irony plays a major role in interpreting the speaker’s meaning in ironical utterances.” Regarding Irish Wit, Oscar Wilde’s quotation in Irish Wit, page 162 is a relevant example of ironic statement: “His work was that curious mixture of bad painting and good intentions that always entitles a man to be called a representative British artist.”, translated by “Opera sa e un amestec ciudat de intenții bune și antitalent, pentru care poate fi numit un artist britanic reprezentativ.” Another relevant example for irony in Des Machale’s Irish Wit belongs to Brendan Behan : “The Irish Navy is the best in the world. Every evening all the sailors can cycle home for their tea.”, and I have chosen to translate it by „ irlandeză este cea mai bună din lume. În fiecare seară toți marinarii se pot duce acasă cu bicicleta ca să-și bea ceaiul.”. The irony lies in the well-known fact that drinking tea was often presented as the main activity carried out by the bureaucrats in the institutions under the control of the ruling party, becoming a symbol of their laziness and lack of efficiency.

Another interesting example of irony belongs to Brendan Behan (page 20): „He was shot in the , a very painful spot to be shot in too.”, and I have chosen to translate it using the Adaptation translation technique by „A fost împușcat în Dardanele. Un loc foarte dureros, de altfel.” or „L-au împușcat la strâmtoare, unde îl doare cel mai tare.”. The irony is based on the connotation of the word “Dardanelles”, associated with the place (a narrow strait in northwestern connecting the Aegean Sea to the ) and a part of the human body.

„Irony comprehension is believed to rely heavily on context. Researchers, however, fail to agree on the temporal stage at which context affects irony comprehension. Some studies report results consistent with the interactive, direct access view (e.g., Gibbs, 1986a, 1986b, 1994; Gibbs, O’Brien, & Doolittle, 1995; see Sperber & Wilson, 1986/1995, p. 239, for similar assumptions) that assumes that contextual information affects comprehension very early on.” (Giora, 1999: 241)

By contrast, sarcasm is best illustrated in Nora Joyce’s quotation in Irish wit, page 51: “If only James had stuck to music, we might have made some money”, translated by “Dacă James s-ar fi ținut de muzică, am fi putut face ceva bani.” The sarcasm here lies in the fact that, although James Joyce gained fame and notoriety as a writer, Nora Joyce makes a sarcastic remark, emphasizing the fact that his financial satisfaction would have been higher if he had been a musician. Other relevant examples of sarcasm belong to the Irish politician Michael Clifford in Irish Wit, page 31: „You cannot throw a stone in Ireland without hitting someone who thinks he’s an intellectual.”, which I have chosen to translate by: ” Nu poți arunca cu piatra în Irlanda fără să lovești vreun așa zis intelectual.”, to the Irish journalist Liam Fay, page 36: „After they made Carrie Crowley, they threw away the mould. But some of the mould grew back.”, which I have chosen to translate by „După ce au creat-o pe Carrie Crowley au aruncat tiparul. Dar o parte din acel tipar a supraviețuit.”, and has also been translated by Cornelia Bucur in „Om pansiv, om parsiv” by „Când a fost creată Carrie Crawley, au renunțat la format, dar acesta era deja deformat.”.

Self-deprecation humour, on the other hand, depends on the observation of something negative about the person delivering the observation. A relevant example of self-deprecation humour in Irish wit belongs to James Joyce, page 51: “I am a strict teetotaller, not taking anything between drinks”, translated by “Sunt abstinent. Nu beau nimic intre doua pahare.” The self-deprecation in this example refers to the fact that James Joyce comments upon his drinking habit making a contrast between “a teetotaller” (what he would like to be) and a person with drinking problems illustrated in the second sentence. Another relevant example belongs to the Irish professional football player, George Best (page 23): “It’s a pleasure to be standing up here. In fact, it’s a pleasure to be standing up.”, which I have chosen to translate by „E o plăcere să stau aici în picioare în fața voastră. De fapt, e o plăcere să stau în picioare.”, and has also been translated by Cornelia Bucur in pansiv, om parsiv: ”Ma bucur că pot sta aici. Ca să fiu sincer, mă bucur că pot sta.”.

Overstatement and understatement are forms of speech in which a greater or a lesser expression than would be expected is used, thus, overstatement is very similar to exaggeration, whereas understatement is the opposite of exaggeration. Relevant examples for overstatement in Des Machale’s Irish wit belong to Donal Foley, page 39: “A fine soft day is a day of incessent rain accompanied by a force nine gale”, translated by “O zi liniștită este o zi de ploaie continuă însoțită de un vânt de gradul 9.” and to Joe Foley, page 39: „The protestant churches look after you from birth to death; the Catholic church looks after you from conception to ressurection.”, translated by „Bisericile Protestante au grijă de tine de când te naști până mori, pe când Biserica Catolică are grijă de tine de când ești conceput până învii.”, and represents an exaggeration of the Catholic Church involvement in the believers’ life.

On the other hand, understatement is best illustrated in Patrick Kavanagh’s quotation, in Irish Wit, page 52: “I was a genius and therefore unemployable”, translated by “Eram un geniu, motiv pentru care nu mă puteam angaja.” I have chosen these two examples because the first one represents an exaggeration of what the reader would have expected to represent a “fine soft day”, and in the second example, the fact that being a genius means being unemployable represents exactly the opposite of exaggeration, as the reader would have expected an overview of all the qualities of a genius, an arrogant attitude. Another relevant quotation for undertranslation belongs to the former Irish football player and manager, Eoin Hand: „There are only two inevitable things in life – people die and football managers get sacked.”, translated by Cornelia Bucur „In viata, doar doua lucruri sunt inevitabile: oamenii mor si antrenorii de fotbal sunt concediati.”, and my translation is „Există doar două lucruri inevitabile în viață: moartea și demiterea managerilor din fotbal.”

Satire is a form of aggressive humour that pokes fun at social institutions and social policy and is best illustated in Eamon Nally’s quotation, in Irish Wit, page 84: „There has been another revolution in . But there isn’t Tuesday, isn’t it?”, which I have chosen to translate by “ A avut loc o altă revoluție în America de Sud. Dar încă nu e marți, nu?” and in George Bernard Shaw’s quotation, page 117 :” We were not fairly beaten. No Englishman is ever fairly beaten.” translated by “ Nu am fost învinși în mod corect. Nici un englez nu este vreodată înfrânt corect.”

Long and Graesser also included in the eleven types of humour the replies to rhetorical questions. “Because the rhetorical questions are not asked with the expectation of a reply, giving an answer to one violates a conversational expectation and surprises the person who posed the question. This can be therefore perceived as funny.” (Rod, 2007: 13). In Irish Wit I have found some relevant examples for this type of humour belonging to Padraic Colum, page 31: “The ideal marriage consists of a deaf husband and a blind woman.”, translated by: ”Căsătoria ideală este aceea dintre un soț surd și o soție oarbă.”, and the rhetorical question can be considered „What is the ideal marriage?” and to the Irish comedian Kevin Gildea, page 42 :”Brevity is the”, translated by „Concizia este…” As an observation, "Brevity is the soul of wit" has become a standard English proverb; in the process, its context has been somewhat neglected.

The humour type represented by clever replies to serious statements proposed by Long and Graesser is described in Rod (2007: 13) as „clever, incongruous or nonsensical replies to a statement or question that was meant to be serious. The statement is deliberately misconstrued so that the speaker replies to a meaning other than the intended one.” In Irish Wit, I have found a relevant example regarding this type of humour belonging to Jackie Healy-Rae, a former Irish politician, page 49: „Who are the plain people in ? They are the people who have their dinner in the middle of the day.” translated by „Cine sunt oamenii simpli ai Irlandei? Sunt acei oameni care iau cina în mijlocul zilei.”.

The double entendres type of humour represents a deliberately misconstrued or misperceived statement or word so as to evoke a dual meaning, often sexual in nature. In Irish Wit, a relevant example of double entendres belongs to Eoin O’Mahony, Irish singer in Irish wit, page 96: „My entire involvment with the Irish Literary Revival consisted in standing beside Mr W.B. Yeats in the urinal during an interval at the Abbey Theatre, where I remember he was having great difficulty with his “waterworks”, which I have chosen to translate by “ Întreaga mea implicare în Renașterea Literară Irlandeză constă în faptul că am stat lângă domul W.B. Yeats la closet în timpul unei pauze la teatrul Abbey, și îmi aduc aminte că avea mari probleme cu “sistemul de pompare a apei”. As an observation, waterworks is translated by an hydraulic apparatus, or a system of works or fixtures, by which a supply of water is furnished for useful or ornamental purposes, including dams, sluices, pumps, aqueducts, distributing pipes, fountains, etc.; – used chiefly in the plural. Therefore, I have translated the term “waterworks” literally in order to render its both meanings. Another example illustrating the double entendres belongs to Tony O’Reilly in Irish Wit, page 97: ”Horrocks- Taylor came towards me with the ball. Horrocks went one way, Taylor went the other and I was left holding the hyphen.”, translated by ”Horrocks- Taylor a venit spre mine cu mingea. Horrocks a luat-o într-o parte, Taylor în cealaltă parte și eu am rămas cu liniuța în mână.”, and the term “hyphen” has a connotative sexual meaning.

Another important type of humour is transformation of frozen expressions, which, according to Rod (2007:13), is represented by “transforming well-known sayings, cliches, or adages into novel statements”, such as James Duffy’s quotation in Irish wit, page 34: ” Thrifty! Man, she’d skin a flea for his hide.” translated by „Zgârcitul! Mamă, isi mananca si de sub unghii” or „Așa zgârie-brânză n-am mai văzut.” The original expression is “to skin a flea fot its hide and tallow”, meaning “A fi zgarie-banza, a fi neam prost, a-si manca de sub unghii”. The last type of humour, according to Long and Graesser (1988) is represented by puns, which I will present, classify and exemplify in the next subchapter.

A classification of puns

„If punning didn’t exist, man would have to invent it to save society from the rigor mortis of syntax.” (Schertzer, 1978: 335).

„ The pun is a form of word play which suggests two or more meanings, by exploiting multiple meanings of words, or of similar-sounding words, for an intended humorous or rhetorical effect.” Such ambiguities arise from the use of homophonic, homographic, metonymic, or metaphorical language. The French philosopher Henri Bergson described puns as a phrase in which “two different sets of ideas are expressed, and we are confronted with only one series of words.” (Berguson, 2008: 60).

Puns have been presumed to be the field of analysis of linguistic humour. Moreover, puns have been the object of important research in the structuralist framework. „One of the simplest forms of joke is the pun, often known as a play upon words. Puns are a widespread and commonplace form of spontaneous humour in the English-speaking culture.” (Neagu, 2008: 91). A proper analysis of puns is primarily taxonomic. Attardo (1994) classified four types of taxonomies.

„Taxonomies based on linguistic phenomena (e.g. homophony, homography, paronymy, etc); Systematic taxonomies based on linguistic categories (e.g. syntagmatic, paradigmatic, etc); Taxonomies based on surface structure (e.g. the phonetic distance between the two phonetic strings punned upon); and Eclectic (i.e. taxonomies that mix criteria)” (Attardo, 1994: 27-54).

Homophonic puns use the exploitation of word pairs which sound alike (homophones) but are not synonymous. Homographic pun exploits words which are spelled the same (homographs) but possess different meanings and sounds. Because of their nature, homographic puns rely on sight more than hearing, contrary to homophonic puns. Homographic puns are also known as heteronymic puns. Homonymic puns arise from the exploitation of words which are both homographs and homophones, while compound puns are statements that contains two or more puns. Finally, recursive puns are puns in which the second aspect of a pun relies on the understanding of an element in the first.

These taxonomies present great advantages for the studies of linguistic humour, as they collect and systematize a sufficient amount of data more detailed than in other areas of the linguistics of humour. The disadvantage of these taxonomies, on the other hand, would be the fact that they cannot substitute theories, and the worse part is that they always presuppose theories. According to Attardo (2008: 105) „Puns involve significantly the surface structure (the signifier) of language, but this claim can be generalized to non-verbal linguistic forms (e.g. signed languages) and in general to semiotic systems (e.g. graphic signs).”

Another important observation about puns is that they involve two senses, but not two words, as the senses can be the result of an interpretation determined by a syntactic, morphological and lexical ambiguity. Furthermore, not any ambiguous string is a pun, because ambiguity is eliminated by pragmatic and semantic disambiguation, as puns have at least two interpretations. Therefore, puns exist only in context, as a product of disambiguation.

Following Attardo, (2008: 106), „once two meanings have been brought together, the teo senses may either coexist, or one of the two may win out”. The connector is the lexical unit that allows the two senses to coexist, while the disjunctor is the unit that forces the presence of the second sense.

Puns arise from ambiguity. In fact, a pun is based on the ambiguity of words. Yet not all ambiguous words are puns. The two senses in a pun are not randomly selected, they have to be “opposed”, i.e. semantically incompatible in context. This incompatibility is a necessary condition for building up incongruity, which itself may lead to a humorous interpretation. Therefore, according to Neagu (2008: 94), „Ambiguity is the semantic characteristic of lexical items and syntactic structures of allowing for more than one semantic interpretation in a certain context, a case in which the interpreter of a certain piece of linguistic encounters difficulties in mentally processing the meaning of the message.”

Ambiguity can be lexical, which arises from polysemy or homonymy and syntactic, which arises from the possibility of alternative constituent structures. Concerning lexical ambiguity, it „is common to all human languages. Indeed, it is a fundamental defining characteristic of a human language: a relatively small and finite set of words is used to denote a potentially infinite space of meaning and so we find that many words are open to different semantic interpretations depending on the context. These interpretations can be called word senses.” (Neagu, 2008: 94)

In Des MacHale’s Irish Wit, I have found several types of puns: syntagmatic puns, chiastic puns, transpositional puns, puns based on homonymy and on polysemy. A syntagmatic pun requires the presence of the second string in the text (syntagm). According to Neagu (2008: 98), „syntagmatic puns are texts in which both of the similar strings occur.” In Irish Wit, relevant examples of syntagmatic puns belong to : Jack McHale (page 73) „Never count your blessings before they hatch.”, translated by „Nu da cioara din mâna pe vrabia de pe gard.” ; Fergus Slattery (page 130): “ The motto of Irish rugby has always been ‘Kick ahead, any head’.”, translated by “ Motto-ul rugby-ului irlandez a fost întotdeauna “Dă-i înainte, pân’ la ultimul dinte!”; Oscar Wilde (page 117): “ Life is one fool thing after another, whereas love is two fool things after each other.”, translated by “ Viața înseamnă nebunie după nebunie, în timp ce dragostea înseamnă doi nebuni, unul după altul.”.

Chiastic puns are based on chiasm and as an example in Irish Wit I would like to quote Danny Cummings (page 31): “I don’t normally sing and when I sing I don’t sing normally.” translated by „În mod normal nu cânt și atunci când cânt nu cânt normal.”, John Philpot Curran (page 32) : „When I can’t talk sense, I talk metaphor.” translated by „Când nu am logică în ceea ce spun, vorbesc în metafore.”, Seumas MacManus (page 66): „ He was a man of word and his word was no good.” translated by „Era un om de cuvânt dar cuvântul lui nu valora nimic.” and Charles Stewart Parnell (page 100): “Gentlemen, it seems unanimous that we cannot agree.” translated by “Domnilor, ceea ce este unanim este că nu putem ajunge la un consens. Or Domnilor, nu putem ajunge la un consens, asta e unanim.”

On the other hand, transpositional puns are very interesting because they involve not only a clever redefinition of a popular phrase or saying but also the repositioning of the words in that phrase. According to Neagu (2008: 98) „transpositional puns involve swapping words or parts of words.” In Irish Wit relevant examples of transpositional puns can be found in several quotations such as: „A drama critic is a man who leaves no turn unstoned.” (George Bernard Shaw, page 117) translated by “Un critic dramatic este acela care nu se face luntre ci punte.”or Un critic dramatic este acela care nu rastoarna nici cerul, nici pamantul.” or “Work is the curse of the drinking classes.” (Oscar Wilde, page 171) translated by “Munca este blestemul claselor băutoare.”, the original statement is “Drink is the curse of working classes”. Another relevant example of transpositional pun in Irish Wit belongs to Andy Mulligan (page 83): „As the Bible says, it is easier for a rich man to get through the eye of a needle than for a camel to get into heaven.”, translated by „După cum scrie în Biblie, mai degrabă trece bogatul prin urechile acului decât ajunge cămila în Rai.” (The original saying is “I can guarantee again that it is easier for a camel to go through the eye of a needle than for a rich person to enter the ”).

Other types of puns are puns based on homonymy, such as the quotation from Irish Wit belonging to Richard Brinsley Sheridan (page 128) : „It is not in my interest to pay the principal nor in my principle to pay the interest.”, translated by “ Nu sunt de principiu să plătesc dobânda și nici nu vreau să dobândesc acest principiu.” And the famous quotation of George Best (page 23) “I used to go missing a lot: Miss Canada, Miss United States, Miss World”, which will be analysed in the following subchapters. On the other hand, we can consider examples of puns based on polysemy quotations from Irish Wit such as : “It would be against my religion if I drank tea or coffee” (Brendan Behan, page 19) ; “I have the body of an eighteen – year – old. I keep it in the fridge.” (Spike Milligan, page 77) and „My church accepts all denominations: Fivers, tenners, twenties.” (Bertie Ahern, page 13) – illustrated in the previous subchapter.

In the matter of translating puns, David Farewell and Stephen Helmreich consider that “Because it is often impossible to come up with target language translations that correspond at every level to the original source language interpretation, we suggest that there is a general fallback strategy which may be used whenever the ideal situation of complete correspondence cannot be achieved. It consists of translating at the closest level of speaker intention to the locutionary act that leads to the most similar interpretation. Where possible take into account multiple intentions but otherwise pick one, the one deemed most important given the current state of the discourse.” (Farewell, Helmreich, p. 4)

As an overall conclusion, “ We acknowledge that puns are as deeply rooted in the source culture as they are in the source language, but, at the same time, we are aware that the inescapable involvement of a word with its language system and with its context is what prevents it from being purely untranslatable, since no word can ever close itself from the rest of the language.” (Neagu, 2008: 99-100) Let us consider the problem of translating what seems to be untranslatable.

1.7. Translating the untranslatable

The concept of untranslatability focuses on the fact that a characteristic of a spoken or written message is that it is untranslatable from one language to another in terms of context, or cultural specificities.

On the other hand, Baker defines the concept of translatability as „the capacity for some kind of meaning to be transferred from one language to another without undergoing radical change” (Baker, 1998: 273). The definition of translatability itself remains a vague concept because of the fact that the concept of “meaning” varies among different scholars and researchers.

The problem of translatability or is related to man’s understanding of the nature of language, meaning and translation. For example, Catford (1965) distinguishes two kinds of untranslatability: linguistic untranslatability and cultural untranslatability. Linguistic untranslatability, according to Catford, “occurs when there is no lexical or syntactical substitute in the target language for a source language item and cultural untranslatability is due to the absence in the target language culture of a relevant situational feature for the source text” (Catford, 1965: 93-106).

The concept of translatability in humorous texts lacks a proper definition which would encompass all its properties, but the linguistic aspects of a joke, or of an instance of humour (verbally-expressed humour or referential humour) does not „label” it as being „translatable” or „untranslatable”. Traditional criteria for humour translatability usually include the intra-linguistic factors such as semantic, lexical, grammatical features but attach little importance to extra-linguistic factors like situation, subject field and receiver. Although the central aspect of humour is considered to be a pragmatic one, linguistic factors play an important role in understanding, creating, and translating humour. A relevant example of how can we translate the untranslatable, is in Irish Wit, page 76, by Spike Milligan: The first joke in my book is ‘it’s aardvark, but it pays well’ and I have chosen to translate it by Prima glumă din cartea mea este „după faptă și răsplată”. In my opinion, this is one of the most difficult-to- translate quotations in Irish Wit. It has multiple possible interpretations and origins with a strong interrelationship between them because of the presence of the word „aardvark”. Taken literally, aardvark is an animal which looks like a pig and eats ants, the Romanian equivalent is „furnicar”. The first possible interpretation of the joke is related to the book written by Spike Milligan, who wrote mostly books for children, and one of his books begin with a joke about the aardvark. If we were to look up for deeper meanings, the word aardvark can be also interpreted as the archaic form of „hard work”, which would fit perfectly in the context. But at a deeper analysis of the possible meanings, origins, and interpretations, we reach the conclusion that they are related to each other. Another difficult-to-translate quotation is a transpositional pun, belonging to G. B. Shaw in Irish Wit, page 117: A drama critic is a man who leaves no turn unstoned. translated by Un critic dramatic este acela care nu se face luntre ci punte. Or Un critic dramatic este acela care nu rastoarna nici cerul, nici pamantul.

The taxonomies of puns, and a proper classification of them is a very important aspect in the field of humour linguistic and also for my research as it determines the translatability of humour. This chapter focuses on the concept of humour: an overview of humour studies, a brief presentation of the theories of humour, of the types of humour with relevant examples from Des Machale’s Irish Wit, and a classification of puns. In the next chapter I will present the theories of translation, the translation strategies, emphasizing the pragmatic aspects of humour translation.

CHAPTER 2

APPROACHES TO HUMOUR TRANSLATION

In this chapter, I seek to explore the concept of humour in correlation with the concept of translation, with relevant examples from Des Machale’s Irish wit. Building on the difficulties in translating humour, as humour is found to be problematic and indefinable as a theoretic concept, I argue with the pragmatic aspects of humour translation, the task of the translator best illustrated by Radu Paraschivescu and the search for optimal relevance. For a better understanding of translating humour as a cognitive process, I will highlight the translatability of humour, giving solutions to problems that appear in translating humour across cultures, as wit has become a national inheritance.

I will also focus on the difficulty of translating humour and on defining and exemplifying the translation strategies, procedures and methods. The theories of translation have been another research concern for my present paper. Furthermore, concepts such as optimal relevance, perlocutionary effect, perlocutionary equivalence and the factors involved in the perlocution are very important for my research and I will seek to define and exemplify them with relevant examples form Des Machale’s Irish Wit. Another subject of great importance in this chapter, as well as in the previous one, is the translatability of humour, the ability to translate what seems to be untranslatable, concerning the translatability of jokes.

Theories of translation

This subchapter presents the theories of translation from different authors’ points of view and correlates these theories with the concept of humour. The first approach to the contemporary theories of translation belongs to Roman Jakobson. In his article On Linguistic Aspects of Translation, Roman Jakobson distinguishes three types of translation:

„(1) Intralingual translation, or rewording (an interpretation of verbal signs by means of other signs in the same language); (2) Interlingual translation or translation proper (an interpretation of verbal signs by means of some other language); (3) Intersemiotic translation or transmutation (an interpretation of verbal signs by means of signs of nonverbal sign systems).” (Jakobson, 1959: 232)

In intralingual translation, [when translating a word], the translator uses either another word which is synonymous to the original word or a periphrasis. If the translator chooses to use a synonym, he must be aware of the fact that synonymy does not represent complete equivalence.

“A word or an idiomatic phrase-word, briefly a code-unit of the highest level, may be fully interpreted only by means of an equivalent combination of code-units, i.e., a message referring to this code-unit. Likewise, on the level of interlingual translation, there is ordinarily no full equivalence between code-units.”(Jakobson, 2000:1959)

But translation from one language into another challenges the translator to recode and convey the message received from another source. Therefore, when translating from one language into another, we must take into consideration the fact that examining the two languages implies a thorough examination of their mutual translatability and, according to Eugene Nida, „since no two languages are identical, either in the meanings given to corresponding symbols, or in the ways in which such symbols are arranged in phrases and sentences, it stands to reason that there can be no absolute correspondence between languages.” (Nida, 2000: 1964)

In recent years, however, translation theory developed rapidly and this development has been achieved through a thoroughl study of the process of translation. The concept of theory can be described as an explanation, rather than a description, and a well-structured definition belongs to Roger Bell: „A theory may be defined as a statement of a general principle, based upon reasoned argument and supported by evidence, that is intended to explain a particular fact, event or phenomenon.” (Bell, 1991: 27)

Given the fact that the concept of translation is somehow ambiguous, Bell drafts three possible theories of translation, depending on the focus of the investigation, the process and the product. Hence, he suggests „a theory of translation as process, a theory of translation as product and a theory of translation as both process and product.” (Bell, 1991: 27) The first theory requires a study of information processing, the second theory requires a study of text and the last theory requires the integrated study of both text and information processing.

Another important view of translation theories belongs to Susan Bassnett, who asserts that „The first step towards an examination of the processes of translation must be to accept that although translation has a central core of linguistic activity, it belongs most properly to semiotics, the science that studies sign systems or structures, sign processes and sign functions.” (Bassnett, 2002: 22) Susan Bassnett also argues the fact that the studies of translation theories have focused on the question of influence, thereupon on the effect of the Target Language product in a given cultural context, rather than on the processes involved in the creation of that product and on the theory behind the creation.

The theories of translation I have mentioned above belong to important authors, such as Jakobson, Bassnett, Bell and Eugene Nida, who are considered representative theoreticians in the field of translation. Altogether, all these theories are concurrent in terms of equivalence, therefore, the concept of perfect translation does not exist, regardless of the translation theory applied. But we must take into consideration the fact that these theories should be applied in humorous texts. Some humorous texts are supposed to be untranslatable.

Humour is a universal subject that people share, which strengthens social relationships, and creates a positive bond between people. But humour has been, throughout the years, the object of many research papers, books and approaches, as it is considered a very difficult subject to understand and translate. Not only the comprehension of a joke is important, but analysing humour and defining it are also very difficult tasks. As I have mentioned before, humour lacks a proper definition, that would encompass all its functions, fields and purposes, and maybe this represents the reason for the interest aroused by humour over the years. J. Vandaele noted the fact that „with all humour’s complexities, the monumental task of defining humour has driven some desperate scholars (e.g. Escarpit, 1991) to give up on any attempt at defining humour”. (Valdaele, 2002: 153)

If analysing humour and defining it are very difficult tasks, one might say that translating humour is practically impossible. It isn’t, as long as the proper translation methods and theories are properly applied in the translation, and as long as the translator has cultural background and a good sense of humour.

Indeed, the concept of correspondence between languages applies in the humour field as well. As long as there cannot be a perfect equivalence between languages, there cannot be a fully exact and perfect translation, not only in the case of humorous texts. But my research concentrates on humour and I might say that translating jokes, puns and wit, implies hard work because the literal translation technique does not always work, the syntagmatic and transpositional puns are the most difficult to translate taking into consideration the differences between languages and the decoding of the message becomes very complicated. The translation process involves the use of translation strategies, procedures and methods, as it will be shown in the next subchapter.

2.2 Translation strategies, procedures and methods

The translation process, however, according to Munday (2009:235) is “a complex cognitive process which has an interactive and a non-linear nature, encompassing controlled and uncontrolled processes, and requiring processes of problem-solving and decision-making, and the use of strategies.” Furthermore, a translator must render the message of the original text as faithfully as he can and he also has to take into consideration the culture specific features and terminology. In translation treatises, the terms procedures, strategies and methods are of great importance. Therefore, Krings (1986: 18) defines translation strategy as "translator's potentially conscious plans for solving concrete translation problems in the framework of a concrete translation task" while Seguinot (1989) suggests at least three global strategies employed by the translators: „(i) translating without interruption for as long as possible; (ii) correcting surface errors immediately; (iii) leaving the monitoring for qualitative or stylistic errors in the text to the revision stage.” On the other hand, Loescher (1991: 8) gives another definition of the term translation strategy: "a potentially conscious procedure for solving a problem faced in translating a text, or any segment of it." As it is stated in this definition, the notion of consciousness is significant in distinguishing strategies which are used by the learners or translators. In this regard, Cohen (1998: 4) asserts that "the element of consciousness is what distinguishes strategies from these processes that are not strategic." Newmark (1988) mentions the difference between translation methods and translation procedures. He suggests the fact that, "while translation methods relate to whole texts, translation procedures are used for sentences and the smaller units of language" (Newmark, 1988: 81).

On this effect, a proper examination of Vinay and Darbelnet’s translation strategies is necessary, considering Ian Paisley’s statement in Irish Wit, page 100: “The RUC do not assault anyone at a republican parade unless they see fit.” My translation is “Poliția din Ulster nu ataca pe oricine la o paradă republicană decât dacă așa consideră ei de cuvință.” and I have chosen this specific quotation because I consider that a translator must, as much as possible, try to convey the source text message, keeping the culture-specific features and offer a suitable equivalent in the target language. In our case, the culture specific feature is represented by “RUC” which means Royal Ulster Constabulary, “the name of the police force in Northern Ireland from 1922 to 2000” , translated by “Politia din Ulster”, instead of “Politia din Nordul Irlandei”, as Ulster “Is one of the four provinces of Ireland, located in the north of the island.”. In this case, I have applied the word-for-word translation strategy, which, according to Vinay and Darbelnet (1958/1995) in Hatim and Munday, (2004: 149) “is the direct transfer of a Source Language text into a grammatically and idiomatically appropriate Target Language text in which the translators’ task is limited to adherence to the linguistic servitudes of the Target Language.” Another example of using the literal translation strategy is a quote belonging to Kevin McAleer, in Irish Wit, page 70: “Is there an afterlife? Well, there’s an afterbirth so why shouldn’t there be an afterlife?” translated by “Oare există viață după moarte? Ei bine, există viață după naștere, așa că de ce nu ar fi și una după moarte?”.

Thereupon, I would like to quote Leo Hickey (1998: 230) in his article, Perlocutionary equivalence: marking, exegesis and recontextualisation”, who emphasizes the fact that “If, however, the perlocution depends on a specifically linguistic or intertextual feature, then she should extricate the underlying formula on which the potential effect is based and thereupon generate another, new, text or joke in the target language, keeping as close as possible, or relevant, to the propositional content of the original.”

Lexical ambiguity is another source of humour. According to Sharpe (1982: 18), “much of the reader’s amusement derives from the protagonist’s inability to distinguish the metaphorical from the literal meaning of language”. Consider for example a relevant quote by Oscar Wilde in Des MacHale’s Irish Wit (page 168): “A true friend does not stab you in the back, he stabs you in the front” translated by “Un prieten adevărat nu te înjunghie pe la spate, ci din față.”; this example is relevant to Sharpe’s quotation because the reader understands the literal sense of the proverb, which is normally understood only metaphorically and thus, the perlocutionary effect derives from the double meaning. If the meaning is not taken literally, the reader understands the expression “stabbing in the front” by the fact that true friend would never hide anything that is for you own good, even if in the process would hurt you. It can also mean that true friends are frank and critical and therefore make one aware of his/her flaws and should focus on solutions. As has been mention earlier, ambiguity lies at the basis of humour arising from homonymy or polysemy. The next example belongs to Dave Allen, in Irish Wit, page 13: “My church accepts all denominations – fivers, tenners, twenties”. This example illustrates an amusing situation, based on the lexical polysemy of the word “denomination”. In thefreedictionary.com, the word denomination has three meanings: “a large group of religious congregations united under a common faith and name and organized under a single administrative and legal hierarchy; one of a series of kinds, values, or sizes, as in a system of currency or weights; and a name or designation, especially for a class or group” Whereas this quotation starts with a religious reference, represented by the word “church” but, on the other hand, the last part refers to denomination as a series of values, the pun is obviously aiming at a subtle irony of the church’s demand for money. Therefore, using the adaptation method of translation, I have chosen to translate this quotation by: ”Biserica mea accepta toate valorile: de cinci, de zece, de douazeci.” In this case, I have applied adaptation as a translation strategy, which, according to Vinay and Darbelnet (1958/1995) in Hatim and Munday (2004: 151) “it is used in those cases where the type of situation being referred to by the Source Language message is unknown in the Target Language culture”

Another example of the use of adaptation as a translation technique is the quotation of Samuel Beckett in Irish Wit page 15: ”Dublin University contains the cream of Ireland- rich and thick.”, translated by „În Universitatea din Dublin se află numai crema Irlandei – grosolan de spumoasă.” or the quotation of Brendan Behan page 19: „I would be going against my religion if I drank tea or coffee.”, translated by „L-aș mânia pe Dumnezeu dacă aș bea ceai sau cafea.”. As a translation technique, adaptation predominates in the translation of Irish Wit.

Another quotation from Irish Wit, by Ray Fitzgerald, page 39, illustrates the use of the translation method called transposition: “How would you know if your fish was incontinent?”, and the translation involves the changing of one word class to another: “Cum îți dai seama că peștișorul tău suferă de incontinență?”. According to Vinay and Darbelnet (1958/1995) in Hatim and Munday, (2004: 150) “the method called transposition involves replacing one word class with another, without changing the meaning of the message”. Other quotations in Irish Wit which are translated using the transposition method are: Neil Francis, page 41: „What James Dalton lacks in intelligence, he makes up for in stupidity.” translated by „Lipsa de inteligență a lui James Dalton e compensată de prostie.”, Michael Hartnett, page 47: „English is the perfect language to sell pigs in.”, translated by „Engleza este limba ideală pentru comerțul cu porci.” or Hugh Leonard: „Fintan O’Toole is to theatre what bed-wetting is to nurses.” translated by “Fintan O’Toole reprezintă pentru teatru ceea ce paturile ude reprezintă pentru creșă.”

Moving forth, another translation method that can be used in translating humorous texts is the borrowing method, and it is best illustrated by the quotation belonging to Patrick Kavanagh, in Irish Wit, page 53: “There are over thirty words in the Irish language which are equivalent to the Spanish “manana”. But somehow none of them conveys the same sense of urgency.” My translation is “Exista peste treizeci de cuvinte în vocabularul irlandez care sunt sinonime cu “manana”. Dar niciunul nu poate reda ideea de urgență.” I have chosen not to translate the Spanish word “manana” because I consider that most of translated text readers understand its meaning, and according to Vinay and Darbelnet (1958/1995) in Hatim and Munday (2004: 148), “Translators occasionally need to use the borrowing method in order to create a stylistic effect, for instance, in order to introduce the flavour of the SL culture into a translation, foreign terms may be used”

Another important translation method is modulation, defined by Vinay and Darbelnet (1958/1995) in Hatim and Munday (2004:150) as “a variation of the form of the message, obtained by a change in the point of view”. A relevant example of modulation is Frank Carson’s quotation in Irish Wit page 28: „My favorite item from an newspaper went like this: “Man and woman wanted to look after two cows, both Protestant”, translated by „Anunțul meu preferat dintr-un ziar din sună cam așa: „Caut două persoane care să aibă grijă de două vaci, ambele protestante”. As an observation I would like to mention the lexical ambiguity of the word “protestant” – the irony of the statement is represented by the confusion of who should be protestant: the persons who look after the cows, or the cows.

Vinay and Darbelnet (1995) view equivalence-oriented translation as a procedure which replicates the same situation as in the original, while using completely different wording. They also suggest that, if this procedure is applied during the translation process, it can maintain the stylistic impact of the SL text in the TL text. As an example of equivalence-oriented translation in Des MacHale’s Irish Wit, Jack McHale’s quotation (page 73) is relevant: Never count your blessings before they hatch. translated by Nu spune hop pana nu sari gardul.

Idiomatic translation, on the other hand reproduces the 'message' of the original but tends to distort nuances of meaning by preferring colloquialisms and idioms where these do not exist in the original. A relevant example of idiomatic translation in Irish Wit belongs to David Feherty, page 38: Colin Montgomerie is a few fries short of a happy meal. His mind goes on vacation and leaves his mouth in charge. translated by Lui Colin Montgomerie îi lipsește o doagă. Mintea îi pleacă în vacanță și își lasă gura slobodă.

As a conclusion, in order to make a proper translation, translators must have knowledge about the translation strategies he or she must use, and about the differences between terms like „translation strategy”, „translation method” and „translation procedure”.

Translating humour

One of the most famous and memorable quote that describes humour in its essence belongs to Mark Twain: “Humour is mankind’s greatest blessing”. Indeed, humour is a universal subject that people share, regardless of race, sex, nationality or religious beliefs. Humour strengthens social relationships, creating a positive bond between people; it is a medicine for depression, stress and desolation. We can consider humour as a part of our lives, which has “invaded” all the important fields: literature, mass-media, translations, movies, and even politics. Although humour is a wide spread phenomenon, it lacks a specific definition which could encompass all its functions, fields and purposes. According to Popa D. “Lacking a pre-theoretical definition, humour is defined according to the purpose for which it is used. Therefore, I use an operative definition of humour: “Humour is the ability to appreciate the situations when wordplay is funny or amusing”. (Popa, 2003: 54)

Humour has become an important part of literature and therefore it has been studied and translated. Still, analyzing humour and defining it is a very difficult task. And this phenomenon scarcely happens in other domains. A possible explanation would be the fact that humour’s nature is ambiguous and for this reason it should have aroused interest. The fact that humour is a wide spread, general subject demonstrated its importance and generated theoretical interest. Also, a joke is supposed to provoke laughter, but not necessarily. Some people may find a specific joke offending or embarrassing, because humour depends on the listener’s beliefs. On the other hand, analyzing a joke may literally “kill the humour” because the listener’s or the reader’s smile or the laughter is sometimes involuntarily provoked by a joke or humorous text and, on the other hand if the joke has not been understood for some reasons, the pun must not be explained. And in order to prove my point of view, I will quote E.B. White, a famous American writer who said “Analyzing humour is like dissecting a frog. Few people are interested and the frog dies of it."

Translation, on the other hand can be regarded as a cognitive process, and as a communicative act. The concept of humour and the concept of translation are in a close interrelationship, therefore translating humour is a complex phenomenon which has been the object of study of many important authors for many years.

According to Popa Diana, for an adequate translation product, the translator must bear in mind that: „joke translation is a complex phenomenon that has to take into account the transfer of the situational, cultural, and linguistic content of the source language joke to the target-culture and, at the same time, must not lose sight of the Skopos of the translation and a successful transfer of all the situational, cultural, and linguistic features to the target joke does not necessarily mean that the translation is successful.” (Popa, 2005: 49)

If analyzing humour is a difficult task, one might say that translating humour is impossible. A translator must have cultural knowledge because “Jokes which are too culture specific are not easily understood beyond their country of origin. Although translation is possible, it is not necessarily going to be meaningful. More than that, jokes in which sociocultural references cross-cut play on language, such as pun-metaphors are the most difficult of all to render in another language.” (Popa, unpublished paper)

On the other hand, as humour is found to be problematic and indefinable as a theoretic concept, Vandaele pointed out that "humour translation is qualitatively different from 'other types' of translation and, consequently, one cannot write about humour translation in the same way one writes about other types of translation" (Vandaele, 2002: 149-172) so, following Vandaele, "translators may experience its compelling effect on themselves and others (laughter), but feel unable to reproduce it" (Vandaele, 2002: 149-172). Hence, a translator must have cultural background, but most importantly, a good sense of humour in order to render the humorous effect in the Target language.

As far as wit translation is concerned (as this is my object of research) the task of the translator becomes more difficult because wit is a part of humour, a form of intellectual humour which became a cultural heritage, an everyday subject I might say. People use wit more often than they used to in their everyday lives in order to spice up their conversations. We hear and use quotations on TV, in bars, at home, in movies, so, wit has inexplicably become a part of our lives. Radu Paraschivescu, a Romanian writer, journalist and translator is a “veteran” in translating wit. He translated almost sixty books but the most important for my research study is Des MacHale’s Wit, Antologie de vorbe de duh.

Regarding the problem of translating humour, in an interview for the Romanian newspaper, “Ziarul de duminica”, Radu Paraschivescu makes the difference between creating a literary work, and translating one: “I think the difference is like that between a midwife and a mother. Between helping to give birth and giving birth. By comparison with writing a book, translating seems to me like a delivery act. I know, many people say that translation is a creation act. It is a creation act, but on a pattern that does not belong to you.” And he continues by answering the reporter’s question relative to his collection, “Rasul lumii”: “It’s a collection which I stubbornly believe in, and at the same time a vaccine I feel people need. With so much bad mood around us, we have to do something.” (Attardo, 2008:126)

Attardo Salvatore (2008: 126) claims that „ The translation of humour has long been a topic of interest given its difficulty and at times borderline impossible nature. It is widely seen as a challange to the translator.” But he also highlights the fact that even though the translation of humour is a very challanging task for the translator, it is performed on a daily basis, because the research in this domain has distinguished strategies for dealing with the special challanges posed by the translation of humour. „These range from pragmatic translation (i.e. respecting the perlocutionary goal of humour, but abandoning the sense of the original text) to simply ignoring the humour and perhaps replacing it with another joke, even elsewhere in the text.” (Attardo, 2008: 126-127).

As an overall conclusion, the concept of humour is interdependent with the concept of translation, the translation of humour is regarded as a difficult and challenging task of great importance as it has been studied for many years. I have also focused my attention on the difficulties of translating wit, as wit is a form of intellectual humour. The concepts of humour, translation, and pragmatics are in a strong interrelationship as it will be shown in the next subchapter.

2.4 Pragmatic aspects of humour translation

Pragmatics is a subfield of linguistics which studies the ways in which context contributes to meaning. As a linguistic term, pragmatics refers to the analysis of language in terms of context, and it is one of the most important factors in translation because it denotes the reader’s reception of the translation and in terms of humour translation, this is one of the most important aspects to be considered.

In order to make a connection between the field of translation and pragmatics, Ernst-August Gutt (1998: 52) in his paper “Pragmatic aspects of translation” tries to explain the association between these important fields: “The two main claims made are, first, that translation itself is primarily a pragmatic notion, used to indicate the kind of communication intended by the communicator.” (Gutt, 1998: 52) And furthermore, “As far as explaining how and why translations work is concerned, relevance theory provides a fairly explicit account of translations as instances of the interpretive use of language across language boundaries, and it does so without needing to introduce theoretical notions that would presuppose a definition of translation”.

As a remark, translation is itself a pragmatic notion because it marks the kind of communication rendered by the communicator. In the same train of ideas, the translator’s greatest difficulty is a pragmatic one because as Ernst August Gutt asserted, “very often, in translation there is a difference, not only in language but also in context”. Gutt, (1998: 52)

However, it is mandatory to stress the importance of the translator’s background knowledge, in other words, his knowledge of culture, history, customs, and the language which he studies. The process of translation reveals a pragmatic orientation, a close interrelationship between these two fields. Firstly, the translation is oriented to the original, and secondly, it is oriented to a certain recipient. The most important task of the translator is to ensure maximal equivalency with the original, and this is another pragmatic aim which can be fulfilled through the perlocutionary equivalence. One of the most important assertions of relevance theory is that there are two modes of using language, and these modes are the descriptive use of language, and the interpretive use of language. As far as the interpretive use of language is concerned, the language utterance is intended to represent what the speaker said or thought, and according to Wilson & Sperber, “The speaker guarantees that her utterance is a faithful enough representation of the original: that is, resembles closely enough in relevant respects”. (Wilson & Sperber 1988: 137)

The foundation of this cognitive theory, the relevance theory is, according to Yus (2003: 1295) “the hypothesis that human beings rely on one single interpretive principle, which they invariably use in their attempt to select the interlocutors’ intended interpretation. This principle states that the first interpretation which provides an optimal balance of interest—cognitive effects– and mental effort, is the one that the speaker possibly intends to communicate, and hence it is the one selected, and interpretation stops at this point. “

Relevance theory argues that the reader will search for meaning in a given communication situation and having found meaning that fits his expectation of relevance, will stop processing. The core of the theory is the principle of relevance, which states that by the act of making an utterance the speaker is conveying that what he have said is worth listening to, providing cognitive effects worthy of the processing effort required to find the meaning. Sperber & Wilson (1981: 309) argue that:

“There are echoic mentions of many different degrees and types. Some are immediate echoes, and others delayed; some have their source in actual utterances, others in thoughts or opinions; some have a real source, others an imagined one; some are traceable back to a particular individual, whereas others have a vaguer origin.”

Therefore, an ironical effect may arise even when the utterance is a delayed echo of a thought or belief of an assumed, imagined or extremely vague originator. As an example of ironical effect, Brendan Behan’s quotation in Irish Wit, page 18: “The Irish Navy is the best in the world. Every evening all the sailors can cycle home for their tea.” translated by “ irlandeză este cea mai bună din lume. În fiecare seară toți marinarii se pot duce acasă cu bicicleta ca să-și bea ceaiul.” In this example, the irony lies in the fact that on one hand, is an island, therefore, the Irish sailors are very close from home,that they can even cycle and on the other hand, another source of the ironical effect is the tea. The competitor for national drink of , the Guinness beer, is tea. But the irony lies in the well-known fact that drinking tea was often presented as the main activity carried out by the bureaucrats in the institutions under the control of the ruling party, becoming a symbol of their laziness and lack of efficiency.

In order to understand the concept of perlocution, we must be able to make the connection between the locutionary act (when the speaker says something), the illocutionary act (when the speaker does something) and the perlocutionary act (the effect created by the locutionary and illocutionary act such as convincing someone to do something).

The connection between translations and perlocutionary acts is that first of all, the translator is concerned with the possible effects the translated text has on its readers. Utopically speaking, the effects of the translated text on its readers must be the same as the effects the original texts had on its readers. If it is a humorous text, as in our case, the perlocutionary effect must be a smile or laughter because the translation of a source text must arouse in the translated text reader an analogous effect to that aroused in the source text reader. Leo Hickey (1998: 219) in his article, Perlocutionary equivalence: marking, exegesis and recontextualisation”, stresses this idea: “Yet my contention is that the concept of perlocution outlined here means that the translator must aim to provide a text capable of offering its readers the opportunity of experiencing an analogous effect to that which the source text offered its own readers”.

In another train of ideas, it is assumed that humour is the effect of a text, but neither humour, nor laughter is the perlocutionary effect in its own right. Depending on the specific subgenres of the humorous texts, they have many different purposes and effects. But one of the most important things we must keep in mind when discussing the perlocutionary effect is the factors involved with perlocution, which, according to Hickey (1998) are marking, exegesis and recontextualisation.

Another important research concern refers to the factors involved with perlocution. It is a well-known fact that the translator is a mediator, a person involved between the writer of the source text and the reader of the translated text. On this account, because the reader of the translated text will read something that is a reproduction of the original, the translator must somehow “mark” the text “in the sense that the translated text may carry a kind of notice or signal, however notional, along the lines”. In the case of humorous texts, marking must be weak or inexistent in order to create the desired effect.

Regarding exegesis, in some fields it is required such as in legal texts because the concepts and realities in the source text (for example in the Spanish Act of Constitution) may not correspond to the concepts or realities of the translated text (for example in the Romanian Act of Constitution) so explanations regarding certain denominations for example are absolutely necessary. In humorous texts, on the other hand, exegesis “is normally neither required, nor appropriate, at least in the sense of “explaining a joke” since the perlocution depends on seeing the fun of incongruity and enjoying it as a result of both levels: the incongruity and an alternative congruity at the same time” (Hickey, 1998: 221).

Graeme Ritchie (1999: 3) analyzed the idea of incongruity in his paper “Developing the incongruity-resolution theory” and states that “The idea of incongruity- resolution has been frequently suggested as an account of many types of joke. However, there is no precise statement either of this theory nor of its main concepts (incongruity and resolution) and different authors may disagree on details” If the translator explains the pun- he would literally “kill the humour” and a feeling of embarrassment would take over both the translator and the receiver of the joke. Consider for example a quote by Sammy McIlroy from Des MacHale’s Irish Wit page 73: “My left foot is not one of my best”. This example is very relevant because it refers to the fact that, excepting “lefties”, the right hand and right foot are more powerful that the left ones. But a more profound analysis would lead the reader to the conclusion that he made this statement taking in consideration the fact that he was a famous international footballer. Therefore, the translator’s background knowledge is very important, and in this case, the translator should have information about Sammy McIlroy and besides the fact that he was a famous football player for Manchester United and Northern Ireland, the reader should be aware of the fact that he had a car accident that sidelined him for several months. In view of all this, the translation is “ Piciorul meu stâng nu e cel mai bun din câte există” and it renders the meaning taking into consideration the perlocutionary effect produced.

Furthermore, recontextualization is a very important factor in translating humour. Hickey explained the concept of recontextualization by “a radical approach to the translation of a particular text, which consists of totally or partially abandoning the literal, propositional or locutionary level, while maintaining a locutionary act as far as possible and focusing strongly on the perlocutionary effect, directly or accurately reproducing it.”

As far as humour translation is concerned, recontextualization must be very strong because the translator must find an equivalent in the translated text language and, in some cases he must even reformulate the text in order to provoke the reader’s amusement. A relevant example is George Best’s quotation in Des Machale’s Irish wit, page 23: “I used to go missing a lot – Miss , Miss United Kingdom, Miss World”. This example is relevant for recontextualization because it represents a play upon words, and the verb “missing”, followed by “Miss Canada, Miss UK and Miss World” determined me to translate it using a play upon words but finding an equivalent for it in Romanian in order to preserve the strength of the perlocutionary effect in the translated text:” Nu am omis nicio Miss – Miss Canada, Miss United States, Miss World.” I consider that the perlocutionary effect is the same as the one of the source text on the readers, and nothing seems to be lost in terms of humorous effect when it comes to translating this quote.

The confusion occurs especially with the verb “missing” because it lost its original meaning in the context and suggests rather “chasing” a Miss. The reader can associate this term with “fishing” (literally or not) because obviously “missing” is a common word (the present participle of the verb “to miss”). In the context it seems it is a compound word, and just like fishing that is the activity of trying to catch fish, we can regard missing in the same way: as the activity to catch a Miss. In this example, I have chosen to use the translation method called modulation.

Another relevant example to illustrate the concept of recontextualization belongs to Bertie Ahern, page 13 in Irish Wit: ”I will not upset the apple tart”, translated by “N-am sa va stric ploile”. The original saying is actually “I will not upset the applecart”, which means causing trouble or creating a difficulty, especially by spoiling someone’s plans therefore, another possible translation would be “N-am sa fiu eu Gică-contra”. I have chosen to translate this quotation using the same translation technique above-mentioned, the modulation technique as I have altered the original message, changing the perspective and using a more appropriate and understandable saying for the Target Text readers.

From another perspective, there are jokes that refer to specific areas of interests, sports, domains and the translated text reader may not be familiarized to. In Irish Wit, the jokes refer to different domains such as finance, legal, and also to different sports such as football and golf. If we aren’t familiarized with the golf terminology, we might have problems not only in understanding the translated joke, but also in understanding the joke itself. In some cases, explanations need to be given. As golf isn’t a national sport in , we can’t understand the meaning of a golf related joke.

A relevant example in Irish wit, page 38, belongs to David Feherty, a former professional golfer: “John Daly has the worst haircut I’ve ever seen in my life and I’ve seen a few bad ones. It looks like he has a divot over each ear.” In this example, David Feherty refers to another professional golfer, John Daly, and the humour results from mocking John Daly’s haircut. The specific golf terminology represented by the term “divot” is problematic in translating the joke and rendering the perlocutionary effect. In the online dictionary the freedictionary.com, a divot is defined as “(golf) the cavity left when a piece of turf is cut from the ground by the club head in making a stroke”. In Romanian, as golf is not a national sport, we don’t have a specific term to translate “divot”. In some online dictionaries such as hallo.ro, I’ve found the translation as “turbă” but this term is not the best solution in order to obtain the perlocutionary effect and to render its original meaning.

The joke has been translated by “John Daly are cea mai ingrozitoare tunsoare pe care am vazut-o in viata mea si am vazut destule. Arata ca si cum ar avea cate un smoc de iarba deasupra urechilor” because when dealing with issues of cultural differences, we must take into consideration that a short explanation in the target language would be necessary for the translated text reader to understand the joke. Consequently, “divot” has been translated by “smoc de iarba”, in order to explain the meaning of the term. The perlocutionary effect is roughly similar in both the source text and the target text.

In the forth mentioned translation, the quintessence of the joke, represented by the specific golf term “divot” is lost because the translated text reader cannot properly apprehend the pun as well as the source reader can due to the translator’s choice of avoiding to find a specialized term that would have not been entirely understood by the target reader. However, the translator’s task is a very difficult one and in this case, because, instead of literally translating an idea that would have been very difficult to understand by the audience, thing that would have practically killed the humour, the best solution in obtaining the perlocutionary effect of the joke is explaining the specific term.

As translation plays an important role in humour studies, and humour plays an important role in translation studies, it is mandatory to analyze the task of the humour translator.

The task of the humour translator

Translation plays an important role in humour studies, and on the other hand, humour plays an important role in translation studies, therefore we can notice a close interrelationship between these two fields. The translator of humorous texts has a very important task: he does not only translate a text from one language to another, but he also creates a “cultural artifact” due to the difficulties of translating humour.

In translation studies and also in humour studies, the role of the translator is seldom recognized. But as I have mentioned before, in order to properly translate a humorous text from one language to another, the translator must have a good sense of humour, cultural knowledge (especially when translating wit) and the most important thing, he or she must possess sufficient information about translation theories and humour theories reading the research papers, journals, treatments and books in these domains.

In humour studies the task of the translator is described as being a very difficult one: “The translation of humour has long been a topic of interest given its difficult and at times borderline impossible nature. It is widely seen as a challenge to the translator.” (Attardo, 2008: 126). Furthermore, Roger Bell attributes a subchapter in his paper Translation and Translating: Theory and Practice to debate the problem of the translator : who is the translator, the task of the translator, what qualities should the translator possess, things that hadn’t been a real subject of interest in translation studies or in humour studies from the very beginning of linguistic humour. In fact, translators are communicators; but everybody is a communicator as long as people receive signs, signals which must be decoded; on the other hand, translation as a profession requires more than the natural ability to decode signals. admits the fact that the translator is more than a communicator, as he “decodes messages transmitted in one language and re-encodes them in another” (Bell, 1991: 15).

Another interesting characterization of the translator is offered by House in 1977, being defined as “a bilingual mediating agent between monolingual communication participants in two different language communities.” (House, 1977: 1) Therefore, the difference between the translator and the communicator is determined by the description “bilingual mediating agent”, the re-encoding process marks the bilingual translator off from the monolingual communicator. Another difference between the translator and the communicator would be the fact that “Both possess procedural knowledge about language (they know how to operate the system) but to possess factual knowledge (knowing that the system has such and such characteristics) is an altogether different story.” (Bell, 1991: 17)

In another translation study, The translation studies reader, Walter Benjamin also attributes a great importance to the translator and his difficult task (his study represents the 1900-1930’ period of translation studies). Benjamin accentuates the most important aspect of translating a text (humorous or not) and that is the source text’s translatability, which must be taken into consideration even if the translator proves unable to translate the text. Benjamin also accentuates the role of translation and the task of the translator in comparison with the role of a poem in literature and the task of a poet.

“Unlike a work of literature, translation does not find itself in the center of the language forest but on the outside facing the wooded ridge; it calls into it without entering, aiming at that single spot where the echo is able to give, in its own language, the reverberation of the work in the alien one. Not only does the aim of translation differ from that of a literary work—it intends language as a whole, taking an individual work in an alien language as a point of departure— but it is a different effort altogether. The intention of the poet is spontaneous, primary, graphic; that of the translator is derivative, ultimate, ideational.” (Benjamin, 2000: 20).

He tried to find a solution to that situation, considering that „If the task of the translator is viewed in this light, the roads towards a solution seem to be all more obscure and impenetrable.” (Benjamin, 2000: 20).

In the light of a humour review in literature, the translator’s task has been analysed and discussed, arousing interest. Not only the task of the translator is discussed in humour and translation studies, but also the translator’s training and education. Sandor Hervey and Ian Higgins debate this problem in their book, Thinking Translation: A Course in Translation Method, which they consider to be be a helpful tool for the readers to acquire proficiency in translation. They also analyse the prejudice that people have concerning the skills of a translator: „There are people who believe that skill in translation cannot be learned and, especially, cannot be taught. Behind this attitude is the assumption that some people are born with a gift of being good translators or interpreters, whereas others simply do not have the knack; in other words, skill in translation is a talent: either you’ve got it or you haven’t.” (Hervey & Higgins, 1992: 13).

They partially agree with this idea, but also emphasize the fact that the education is very important for the translator to gain skills; he needs to improve foreign language proficiency and the excellence in mother-tongue must not be taken for granted. The ideal situation in which the task of the translator is fulfilled is also presented by Hervey and Higgins : „Ideally, translators should combine their natural talent with acquired skills.” (Hervey & Higgins, 1992: 13).

Another important view about the task of the translator in the context of review of humour in literature belongs to Susan Bassnett. In her book Translation Studies, Bassnett delineates the image of the translator.

„In the 1990s two contrasting images of the translator emerged. According to one reading of the translator’s role, the translator is a force for good, a creative artist who ensures the survival of writing across time and space, an intercultural mediator and interpreter, a figure whose importance to the continuity and diffusion of culture is immeasurable. In contrast, another interpretation sees translation as a highly suspect activity, one in which an inequality of power relations (inequalities of economics, politics, gender and geography) is reflected in the mechanics of textual production.”(Bassnett, 2002: 4).

Indeed, the role of the translator is that of an intercultural mediator, and from my point of view, a translator can be regarded as an artist because translating humour is a very difficult task; the translator has to be patient, assiduous, talented and educated. The act of translation requires an amount of qualities and the translator should be properly rewarded for his meticulosity, but, on the other hand, we must also be aware of the fact that some people do not appreciate the act of translating, as Susan Bassenett noticed, and I would like to argue this point of view with an excerpt from a study concerned with Danish company translators’ occupational status.

“Translation is described as a reproductive, mechanical or noncreative process best over and done with quickly and cheaply. It is also referred to as inferior to original writing or even as derivative, fake, potentially a false copy. Translation has further been described as a peripheral, insignificant, low status and even servile, modest and humble occupation. To add to the misery it is also believed to be thankless as well as poorly paid. The translator him- /herself has been referred to as a shadowy presence, invisible, seldom recognized, anonymous, isolated, unappreciated and not least powerless.”

As a conclusion, the task of the translator of humorous texts (and not only) is very difficult, because it requires a series of qualities, skills, talent, foreign language proficiency, excellence in mother-tongue. I have chosen to include a brief analysis of the task of the translator in humorous studies, including it in the context of humour review in literature because many authors analyzed it throughout the years as it is of great importance for translation studies.

The detailed analysis that has been proposed in this chapter leads us to a number of possible conclusions. First of all, as far as humour is concerned, what makes one person laugh is different to another and what a person finds funny is influenced by many things such as the historical period in which we live, cultural and social experiences, age, gender and their unique personality.

Secondly, humour is a complex subject, while cultures blossom, language changes and people revise their styles of wit. Humour has social and cultural contexts. It is not easy to determine which ingredient makes one laugh. Humour is not predictable. In fact, humour relies on surprise. It also relies on logic being suspended in some way. Humour actually lies in all the surprises and unexpected events.

Furthermore, as far as wit translation is concerned, the task of the translator is a very difficult one because translating humour requires creativity, a good sense of humour, as humour is an essential part of everyday communication and an important component of innumerable literary works, films and art in general. Humour is rooted in a cultural and linguistic context, but it is an indispensable part of intercultural communication and entertainment. Another possible conclusion would be the fact that there are different types of humour and the translator must have the ability to use the above mentioned translation strategies in order to provide a suitable translation. Moreover, the translator must be aware about the discrepancy between cultures and he must offer solutions to problems in translating humour. Ultimately, there is undoubtedly a close connection between translation and pragmatics, therefore, I have presented the relevance theory, I have defined the concept of perlocution and the factors involved with perlocution – marking, exegesis and recontextualization- giving relevant examples from Irish Wit. The next chapter focuses on the culture-related aspects of translation because culture plays an important role especially when dealing with translating wit.

CHAPTER 3

CULTURE-RELATED ASPECTS OF TRANSLATION

I have chosen to tackle this problem because nowadays, culture is in a strong interrelationship with translation. Many translation studies have dealt with the problem of understanding and translating culture-related concepts and as for humour translation, culture plays an important role especially when dealing with translating wit.

Of course, when analyzing the culture-related aspects of translation it is important to give salience to defining and understanding the concept of culture, the difficulties of translating from one language to another taking into consideration the cultural differences, specificities and the translator’s cultural background.

Therefore, my research concerns of late are the studies of culture and the question of language, the ability of translating cultures, concepts like identity and diversity and a brief analysis of the Irish culture and specificities including beliefs, politics, sport, Irish symbols, rituals, customs, politics, and so on and so forth.

In correlation to the previous chapter, “Approaches to humour translation” it is my belief that analyzing the concept of culture and its importance in humour translation, represents a continuation of the afore-mentioned chapter. To that effect, it is my purpose to analyze Irish culture specificities, to understand the difficulties of translating wit, so that the Target Text has the same perlocutionary effect on its readers as the Source Text had on its readers (the concept of perlocutionary effect has been defined and analyzed in Chapter 2).

3.1Translating cultures – the studies of culture and the question of language

In its broadest sense, translation means cross-cultural understanding. Therefore, this „involves either the translation of words, ideas and meanings from one culture to another, or the translation to a set of analytical concepts. Translation is central to writing about culture.” (Ruben, Paula & Rosman, Abraham, 2003: 1).

First of all, the definitions and interpretations given to the term ‘culture’ in the academic domain are very important. Much of the debate on ‘culture’ has been concerned with challenging models of culture which have emanated from the field of anthropology. Such a model belongs to Tylor (1924: 1), for whom ‘culture’ is „that complex whole which includes knowledge, belief, art, morals, law, customs, and any other capabilities and habits acquired by man as a member of society”. From the general point of view, culture represents a complex set of shared beliefs, values, and concepts which enables a group to make sense of its life and which provides it with directions for how to live. This definition is in fact a basic belief system.

From another point of view, culture is defined „as a text the vocabulary and grammar of which its members learn. Indeed, in this view, becoming a member of a particular culture is a process of enculturation conceived as learning to read the culture’s basic text and making it one’s own. This standard view asserts the further claim that in becoming the carriers of a specific cultural tradition, individuals become the people they are. That is, by internalizing a particular belief system and its attendant forms of feeling and interaction a person acquires the basics of his or her identity.” (Fay, 1996: 60).

Therefore, Fay claims that culture somehow infiltrates into its individual members physically, mentally and socially, therefore, this process produces in them their distinctive capacities and characteristics. The concept of culture can also be perceived as being „open”, because according to Fay (1996: 60) „Cultures are ideational entities; as such they are permeable, susceptible to influence from other cultures. Wherever exchange among humans occurs, the possibility exists of the influence of one culture by another.”

The concept of culture is fundamental for human history, as our conceptions of time and space, of beauty and power, of knowledge and sociality have been affected by responding to different cultural values, transforming, borrowing and even importing them in our world. Therefore, if the concept of culture is so important for human history, how important is it to translation studies?

When examining the processes of translation, first of all we must accept that although translation „has a central core of linguistic activity, it belongs most properly to semiotics, the science that studies sign systems or structures, sign processes and sign functions” (Hawkes, 1977: 126-130). Susan Bassnett tackles this problem and considers that „beyond the notion stressed by the narrowly linguistic approach, that translation involves the transfer of ‘meaning’ contained in one set of language signs into another set of language signs through competent use of the dictionary and grammar, the process involves a whole set of extra-linguistic criteria also.” (Bassnett, 2002: 22)

The concept of culture in correlation with the concept of translation has been analyzed throughout the years by many linguists and theoreticians such as Edward Sapir (1956: 69) who claims that ‘language is a guide to social reality and that human beings are at the mercy of the language that has become the medium of expression for their society.” He also claims that „experience, is largely determined by the language habits of the community, and each separate structure represents a separate reality: No two languages are ever sufficiently similar to be considered as representing the same social reality. The worlds in which different societies live are distinct worlds, not merely the same world with different labels attached.”

Furthermore, the Soviet semiotician, Juri Lotman insists on the fact that „No language can exist unless it is steeped in the context of culture; and no culture can exist which does not have at its center, the structure of natural language.”

 Lnguage is an expression of culture of its speakers, influencing their ways of perceiving the world. Therefore, there is a strong interrelationhip between language, culture and translation. An explanation would be the fact that cultures need to understand and communicate with each other and the essential tool for this communication is translation. The concept of translation includes not only translations from past to present, from one language to another, but also from one culture to another. Because of the fact that it has been taken for granted for a long period of time that translation only deals with language, nowadays, the unit of translation is no longer a word or a sentence or a paragraph or a page or even a text, but indeed the whole language and culture in which that text was constituted.

Let us consider the insertion of the notion of culture in translation studies analyzing some definitions. Catford (1965: 20) states that „translation is the replacement of textual material in one language by equivalent textual material in another language.” Newmark’s definition of translation does not include the concept of culture either: "Translation is a craft consisting in the attempt to replace a written message and/or statement in one language by the same message and/or statement in another language" (Newmark, 1981: 7). In these definitions, translation is not related to culture, it is seen only as a change of expression from one language to another. The concept of culture, on the other hand, appears in anthropology studies. Goodenough (1964: 36) considers that:

"A society's culture consists of whatever it is one has to know or believe in order to operate in a manner acceptable to its members, and do so in any role that they accept for any one of themselves. Culture, being what people have to learn as distinct from their biological heritage, must consist of the end product of learning: knowledge, in a most general, if relative, sense of the term. By definition, we should note that culture is not material phenomenon; it does not consist of things, people, behavior, or emotions. It is rather an organization of these things. It is the forms of things that people have in mind, their models of perceiving and dealing with their circumstances. To one who knows their culture, these things and events are also signs signifying the cultural forms or models of which they are material representation."

A very important aspect that includes the concept of translating Irish Wit, is represented by the fact that culture is a very important pawn when translating wit from one language to another. Wit is a form of intelligent humour, a national heritage for the Irish culture. But is wit difficult to translate form one language to another, or from one culture to another? Language does not pose so many problems as culture does. While one country has a national sport (e.g. Romanians prefer football), another culture has a different national sport (e.g. Irishmen prefer golf), and if the Romanian translator takes the challenge of translating a text related to golf, the result can be discouraging because not only the translator but also the Target text readers must have cultural background information about this sport and its rules in order to understand it properly.

As a conclusion to this subchapter, I find Eugene Nida’s quotation very representative: “Since no two languages are identical, either in the meanings given to corresponding symbols or in the ways in which such symbols are arranged in phrases and sentences, it stands to reason that there can be no absolute correspondence between languages. Hence there can be no fully exact translations.” (Nida, 2000: 126)

Identity and diversity

In the context of globalization in modern times, the question of cultural identity and diversity arise not only in everyday situations, but also in translation studies. The term globalization refers to “the transnational circulation of ideas, languages or popular culture through acculturation.”, whereas cultural identity is “the identity of a group or culture, or of an individual as far as one is influenced by one’s belonging to a group or culture.” On the other hand, cultural diversity is defined as “the variety of human societies or cultures in a specific region or in the world as a whole. As well as the more obvious cultural differences that exist between people, such as language, dress and traditions, there are also significant variations in the way societies organize themselves, in their shared conception of morality, and in the ways they interact with their environment.”

There are modern questions of culture that are transferred into questions of identity, therefore, various cultural studies and social theories investigate and analyze this concept. First of all, Michael Cronin, in his paper Translation and Identity argues that “The ways in which people represent themselves to each other and themselves is not just a function of different histories; it is also bound up with the way in which in the contemporary world they are invited, encouraged or obliged to participate in the economy and society.” (Cronin, 2006: 3).

Another important point of view regarding the subject of identity and diversity belongs to Delanty who explains that „the older ideologies of modernity – capitalist liberal democracy and state socialism – and their geopolitical foundations in east versus west appear to have dissolved into new kinds of binary opposites, such as those of self and other” (Delanty 2000: 130). Hallyday also tries to analyze the question of identity in contrast with diversity arguing that „the angle on communication within the theme of identity will be how identity is constructed and how individuals define their own identities. Within the theme of otherization, the focus will be how to avoid the trap of over-generalization and reduction when describing and interacting with others” ( Hallyday, Hyde, Kullman, 2004: 2).

But when it comes to translation studies, the ”task of translation is to replace the language of the Other by a native language. Not surprisingly, the native language chosen is usually the vernacular, the linguistic birthright, the indelible mark of belonging. Translation becomes an act of reclaiming, of recentering of the identity, a re-territorializing operation. It does not create a new language, but it elevates a dialect to the status of a national and cultural language.” ( Brisset, 2000: 346)

Mona Baker is another important figure in translation studies who analyses the problem of identity in cultural translations. Therefore, in the Routledge Encyclopedia of translation studies, Baker draws some conclusions regarding this matter. Analyzing Bhabha’s point of view, who states that the resulting hybridity in language and cultural identity means culture is both transnational and translational, Baker conveys her own point of view on this matter.

„Cultural translation offers a disolution of some key categories of translation studies: the notion of separate source and target language-cultures and indeed binary or dualistic models in general (…) the challange to translation studies is thus to reassert the crucial role of translation in all its senses within interdisciplinary debates on cultural differences and globalization.” (Baker, 2009: 69)

As a conclusion, cultural spaces are constantly changed in the new era of globalization. Cultural spaces have flexible borders, being multi-layered structures that construct the cultural identity and exchange cultural values. We must cross these cultural borders in order to see within the limits of cultural spaces. Therefore, the preservation of cultural identity is a social process in which all individuals of that specific cultural space should participate. In the next subchapter I propose a brief analysis of the Irish culture and specificities, with relevant examples from Des MacHale’s Irish Wit.

3.3 Irish culture and specificities

In the context of culture-related aspects of translation, Irish culture is a very important aspect with its specificities represented by the Irish beliefs, attitudes, their customs, rituals, national sports, religion, the Irish weather, language and politics with relevant examples from Des MacHale’s book, Irish Wit.

I will start with a brief presentation of ’s location. “ is located in Far Western Europe, in the North Atlantic Ocean, and separated from by Saint George's Channel on the south-east, the Irish Sea on the east, and the on the north-east. Moreover, is the third-largest island in and the twentieth-largest island in the world. It lies to the northwest of continental and is surrounded by hundreds of islands and islets.”

The Irish culture has had a significant influence on other cultures, in the fields of literature, science and education. is a beautiful place, rich in history and has made a large contribution to literature as it has been the home of many talented writers such as Oscar Wilde, Jonathan Swift, Samuel Becket and George Bernard Shaw. A strong Irish culture exists, as expressed for example through Gaelic games, Irish music and the Irish language, alongside a common Western culture, such as contemporary music and drama, and sports such as soccer, rugby and golf, and the English language.

’s politics is one of the most important culture-related aspects of humour translation in which concerns Des MacHale’s Irish Wit. Regarding ’s politics, the name of the state, according to the constitution, is in the English language and in the Irish language. ’s National flag has three colors: green, white and orange, therefore, a tricolor flag. The significance of the flag’s colors would be: orange represents the Protestant supporters of William of Orange, green represents the older Gaelic and Anglo-Norman element and the Catholic supporters in the population while the white represents peace between the two. Furthermore, regarding ’s politics, is occupied by two political entities: the of , a sovereign state that covers five-sixths of the island with the capital in and , with the capital in . is subdivided into four provinces: Connacht (west), Leinster (east), (south), and (north). A relevant example of ironical statement regarding Ireland’s politics is found in Des MacHale’s book in Donal Foley’s statement, page 39: “The Dail has a valuable therapeutic function insofar as it keeps a number of potentially dangerous men off the public streets.”, which I have chosen to translate by „Parlamentul irlandez are o funcție terapeutică valoroasă atâta timp cât ține departe de străzile publice potențialii infractori.”, with the special observation that Dáil Éireann is the lower house, but principal chamber, of the Oireachtas (Irish parliament), which also includes the President of Ireland and Seanad Éireann (the upper house).

Another relevant quotation belongs to John Hume (in Irish Wit page 50), a former Irish politician who makes a sarcastic remark: „If the word “No” was removed from the English language, Ian Paisley would be struck speechless.”, translated by „Dacă ar fi scos cuvântul “Nu” din vocabularul englez, Ian Paisley ar rămâne fără cuvinte.” Here, the observation refers to the proper explanation of Ian Paisley’s „No”. Therefore, a rally of protesters, estimated between 100,000 and 200,000 people met in front of after a campaign dubbed after its slogan "Ulster Says No" to protest the Anglo-Irish Agreement, which gave the of a consultive role in the affairs of . The rally was addressed by . In his address, said: „Where do the terrorists operate from? From the ! Where do the terrorists return to for sanctuary? To the ! And yet Mrs. Thatcher tells us that the Republic must have some say in our Province. We say never, never, never, never!”

In another train of thoughts, another very important part of the Irish culture is represented by the Irish language. Irish is a Goidelic language of the Indo-European language family, originating in and historically spoken by the Irish. It is now spoken natively by a small minority of the Irish population but also plays an important symbolic role in the life of the Irish state. The Irish have turned speaking into an art form. Their tendency to be lyrical and poetic has resulted in a verbal eloquence. They use stories and anecdotes to relay information and value a well-crafted message. A relevant example regarding the Irish language in Des MacHale’s Irish wit is Patrick Kavanagh’s quotation, page 53): “There are over thirty words in the Irish language which are equivalent to the Spanish manana. But somehow, none of them conveys the same sense of urgency.” translated by „Există peste treizeci de cuvinte în vocabularul irlandez care sunt sinonime cu “manana”. Dar niciunul nu poate reda ideea de urgență.”

The Irish cultural specificities underlie the nature of the Irish jokes. The Irish weather is another subject for jokes, as it is mostly rainy but this is due to the fact that is an island on the eastern side of the . has a mild but changeable oceanic climate with few extremes. The climate is typically insular and is temperate avoiding the extremes in temperature of many other areas in the world at similar latitudes. The climate is temperate maritime, modified by the North Atlantic Current and because of the high precipitation, the climate is consistently humid. Precipitation falls throughout the year but is light overall, particularly in the east. The west tends to be wetter on average and prone to Atlantic storms, especially in the late autumn and winter months. The amount of rain is one of the reasons that is so green, and the weather jokes are specifically related to this aspect. On this point, Dave Allen’s quotation in Irish Wit, page 14 is the most relevant on this specific subject: “ has one of the world’s heaviest rainfalls. If you see an Irishman with a tan, it’s rust.” translated by:” Irlanda are cele mai puternice ploi torențiale din lume. Dacă vezi un irlandez bronzat, să știi că este rugină.”

In the matter of religion, „most people in are Roman Catholic. Until the early 1990s the church had a very strong voice in society as well as politics. Their role however has diminished. There is now something of a generational divide with people over 50 still being quite observant and conservative in their views. Religion still very much has a say in society’s view of family, marriage, and abortion.” The churches Irish people attend are overwhelmingly Catholic. 92% of the Republic's populace is Roman Catholic. 3% identify themselves as Protestant, and the remainder claim no religious beliefs, or belong to the small communities of believers such as Muslims, Jews, Jehovah's Witnesses, and Orthodox. „Today, most people in identify as English Protestants, yet for the majority of citizens in the , the Irish identity remains inextricably linked to Catholicism.”

In Irish Wit, the jokes which have a religious theme predominate. Therefore, some relevant examples of such religious-themed jokes belong to John B. Keane who makes a sarcastic remark at catholics’ commitment and devotion to their religion, in Irish Wit, page 53: „He is such a devout Catholic, he won’t be happy until he is crucified.”, translated by „Este un catolic atât de devotat încât nu va fi fericit până nu va fi crucificat.”. Another humorous remark in which concerns religion as a cultural specificity of Ireland, Des MacHale (page 63) asserts that „The main reason why the Irish took to Catholicism so easily is that it was founded by a man who could turn water into wine.”, quotation which I have chosen to translate by „Principalul motiv pentru care irlandezii s-au convertit la catolicism atât de ușor este faptul că a fost fondat de un om care putea transforma apa în vin.”

Sport is another subject of jokes in Irish Wit and plays a very important role in the culture-related aspects of translation because in , golf, tennis and rugby are not very „commercial” sports such as football, volleyball and basketball. In , Gaelic football is the most popular sport in terms of match attendance and community involvement. Other important sports are cricket and rugby, as the Irish Rugby Football Union (IRFU), governs the sport across the island. Golf is very popular and golf tourism is a major industry attracting more than 240,000 golfing visitors annually.

But in the context of culture-related aspects of translation, as Romanians aren’t familiarized with the golf terminology, problems arise not only in understanding the translated joke, but also in understanding the joke itself. Therefore, in some cases, explanations need to be given and rules need to be explained. A relevant quotation belongs to Patrick Campbell, (in Des MacHale’s Irish Wit, page 26) an Irish humorist of great renown, who produced a great rarity, a genuinely funny golf book : „My back swing off the first tee put the pro in mind of an elderly woman of dubious morals trying to struggle out of a dress too tight around the shoulders.” translated by „Aproape mi-am rupt spatele la prima lovitură, de parcă eram o femeie în vârstă, de moravuri dubioase, care încearcă să iasă dintr-o rochie prea stransă pe umeri.”, taking in consideration the fact that it involves a specific golf terminology. Therefore, in golf, a tee is normally used for the first stroke of each hole. Swinging off plane will lead to missing shots to the right or left. A golf swing that is too steep will lead to pulls and slices. A swing that is too laid off of flat will tend to lead towards hooking and blocked shots out to the right. Also with reference to sport, Fergus Slattery’s quotation in Irish Wit, page 130, marks another Irish traditional sport, rugby: „The motto of Irish rugby has always been ‘Kick ahead, any head’.”, translated by “Motto-ul rugby-ului irlandez a fost întotdeauna “Dă-i înainte, pân’ la ultimul dinte!”.

A part of the Irish culture is represented by the Irish dance, which is memorable, because Irish people love their traditional music and dance. „Traditional Irish music is improvisational in nature, with individual musicians putting their own distinctive spin on standard songs, often in humorous ways .” (Cullen, 2008: 49) Irish songs tell a story through song making them even more appealing to listeners. Playing traditional instruments such as the Harp or the bagpipe, they create unique music.

Traditional Irish music is played by a variety of instruments, not only the harp or the bagpipe. The history of their traditional music and dance begins when the Gaels arrived in , and brought a new culture along with their own customs, which would have included some form of dancing. „It is believed the Celts used dancing as part of religious rituals but how much of that is actually true is unknown. We do know that the Celts did have a major influenced over today’s Irish dancing with their Celtic designs. Irish dancing dresses are beautifully designed with Celtic design that date back since the arrival of the Celts.” Nowadays, more and more famous Irish bands from are becoming increasingly popular across the world and possibly because of the best rock band in the world U2. „Perhaps nothing so strikingly brings home the association of with music as the fact that the harp is emblazoned on the national arms. Ireland, "the mother of sweet singers", as Pope writes; Ireland, "where", according to St. Columcille, "the clerics sing like the birds"; Ireland can proudly point to a musical history of over 2,000 years.” (Dunn, 1914: 42) On the other hand, „Dancing has always been an important part of Irish culture, though today, thanks to the popularity of Riverdance, Irish step-dancing –with its distinctive upper-body stiffness- may be the most widely recognizable form.” (Cullen, 2008: 50)

In Irish Wit, as an example of humour on this specific subject, I would like to quote Jack McHale (page 73): “Only one part of the body must not move during an Irish Dance – the bowels”, translated by “O singură parte a corpului nu trebuie răscolită în timpul unui dans irlandez – măruntaiele.” , Jonathan Swift (page 133) „Bring not a bagpipe to a man in trouble”, translated by „Nu aduce omului la ananghie un cimpoi.” and Joe Tomelty (page 139) who claims that „If there is music in Hell it will be bagpipes”, translated by „Dacă în Iad există muzică, atunci în Iad există cimpoaie.”.

Irishmen are known to be very friendly and hospitable, and it is a well-known fact that they have a habit of frequenting public houses (pubs). Irish pubs are very special, not only for their traditional food and drink but because the atmosphere is very warm and welcoming, as you may find Irish music enthusiasts having a pub session. Of course, the jokes on this subject are the funniest such as: “These two Irishmen were passing a pub – well, it could happen” (Frank Carson, Irish Wit, page 29), translated by “Doi irlandezi treceau pe langa un bar – ei bine, se poate intampla si asta”. Irish symbols like the leprechaun, the shamrock and the traditional Guinness beer are wide spread throughout the world. “When it comes to drinks, Guinness Stout may be the most popular Irish beverage in its own right, but it also serves as a fundamental ingredient in countless other recipes.“

Guinness is probably the most popular beer in the world and when it is mentioned, a connection to is automatically assumed by anyone. Irish whiskey, on the other hand, is probably the best and finest whiskey one can find due to the time it takes to create the spirit, its price and its overall taste.

„A more popular drink in and almost unknown anywhere else is the spirit called poteen that was once deemed illegal. Irish poteen is like a moonshine that would be home brewed and sold from peoples homes. It is a very strong Irish drink that only the most hardened drinker in dares to try. It is been said that it could cause blindness and even sometimes kill people who end up suffering from alcohol poisoning.” (Cullen, 2008: 45)

For this matter, the most relevant quotation belongs to Brendan O’ Mahony, in Irish Wit, page 96: “I feel like the fellow who fell into a vat of Guinness. I know exactly what to do, but where to begin?” translated by:” Mă simt că tipul care a căzut într-un cazan cu bere Guinness. Știu exact ce să fac, dar de unde să încep?”. Another relevant example belongs to Frank Carson (page 28), a famous Irish comedian: “I was standing beside this fellow in a bar in and I said to him, “You’re not from round here, are you?” “No”, he replied, “but how on earth did you know that?” “Jou just left your drink down,” I said to him.”, translated by „Stăteam lângă un tip într-un bar în și i-am spus: „Nu ești de pe-aici, nu-i așa?, „Nu”, mi-a răspuns, dar „cum Dumnezeu știi asta?, „Tocmai ai lăsat paharul jos”, i-am spus.” The Irish pub culture has become the number one resort of the cultural specific jokes. Their reputation as being heavy drinkers is doubtful and it starts from their cultural background, but a very high percentage of the ethnic jokes related to are based on this subject. Irish beliefs and attitudes concentrate on the supernatural. Their belief in the supernatural started many centuries ago and includes a wide variety of supernatural beings whose activities often brought them into contact with human beings, therefore, it is not surprising that the mythological tradition in is wonderfully rich and varied. One of the most important symbols of , and a supernatural being is known as the Leprechaun. The Leprechauns are part of the Irish faerie folk; they are very small and smartly dressed with small green suits, hats and buckled shoes. The legend says that the Leprechaun has a pot of gold, hidden deep in the Irish countryside, and also describes them as very keen musicians who love to play the whistles, the fiddle and the Irish Harp.

And the last important subject related to the culture-related aspects of translation is the Irish customs. Concerning the most important hollydays and rituals, Irishmen have a special way of celebrating. A typical Irish traditional wedding, for example is a very beautiful ceremony to see, especially the stunning attire of both the bride and groom, the later being dressed in a kilt made from the tartan of his clan. The bride is dressed in a white dress to symbolize her purity. On the other hand, although death is a sad occasion, friends and family gather and share memories and funny stories about the deceased. Food and drink is always present and although the church tried to ban alcohol from wakes it was unsuccessful. „The death of a loved-one provides the living the opportunity to honor the deceased by throwing a festive party that, in essence, laughs in the face of death.” (Cullen, 2008: 34) According to Des Machale in his book Irish Wit, „The best live entertainment in Ireland is a funeral.” and from John Kean’s point of view, „Given the unlikely options of attending a funeral or a sex orgy, a true Irishman will always opt for the funeral.”

As a conclusion, studying the culture may resolve the questions of language. Analyzing the cultural specificities of one country (the country representing the TL for the translation) is a very important step when choosing to translate from one language to another, and consequently from one culture to another. In this chapter, I have tackled the problem of the culture-related aspects of translation, including the Irish culture and specificities, as a transition from the approaches to humour translation to the next chapter, „Irish wit and humour”.

CHAPTER 4

IRISH WIT AND HUMOUR

Translating Irish humor onto the printed page… is like trying to take home a handful of mist. So much of the charm is in the ambiance.

David Dempsey

This chapter is dedicated to the Irish humour specificities. It is a well-known fact that the Irish have a great sense of humour, although it is mostly dark, self-mocking and satirical. Humour often reveals the character of a person and why not, of a nation. According to Cullen, (2008: 52) “this ability to point the finger back at themselves and laugh reveals a strength of character that sets the Irish apart”. And she continues by saying “For the rest of the world, life may be serious but not hopeless but for the Irish life may be hopeless but it’s never serious”.

Hence, in this chapter I will make a brief analysis of the Irish humour specificities, including their specific form of humour based on incongruity and nonsense, that is the Irish bull, I will also try to tackle the problem of treating the Irish wit as a national inheritance and ultimately I will try to understand how Romanians perceive and understand Irish humour on account of the cultural differences that exist between these two cultures.

4.1 Irish wit as a national inheritance

Des MacHale analyzes the idea of Irish wit and he draws the conclusion that “The Irish have a reputation for being the wittiest people on earth and when you read this book you will soon see why. Wit drops from the lips of the average Irishman and Irishwoman as naturally as frequently as rain drops from the heavens on the Emerald Isle. Pick up any book of quotations in the English language and you will find it chockfull of quotations from the Irish authors such as Wilde, Shaw, Sheridan (R.B. and J.D.), Swift, Behan, Milligan, Beckett, Keane, O’Brian, Toibin, Leonard, Goldsmith, Joyce, Healy, Kavanagn, MacManus, Mahaffy, Moore, O’Casey, O’Faolain and Stephens. That’s a formidable list by any standards. And these are just the literary wits that have left a written record of their humorous outpourings. Go to any Irish pub, golf club, school, football match, office block or factory floor, and you will hear just as good stuff, off-the-cuff and original too. What causes it and where does it come from? God only knows and He must bear at least some of the responsibility because He is probably part Irish Himself. Maybe it is something in the air, something in the water, something magic that exists in the Irish twilight between sanity and madness. Whatever the reason, let us rejoice in it and enjoy one of the world’s greatest free gifts – Irish humour.” (MacHale, 2003: 11)

As I have mentioned previously in my paper, wit is a form of intellectual humour, while a wit is someone skilled in making witty remarks. But Irish wit is truly remarkable. Cullen noticed that “It’s no wonder that some of the world’s greatest wits have been Irish – Swift, Sheridan, Wilde and Shaw, to name but a few. That said, some of the best Irish sayings come from the mouths of common folk.” (Cullen, 2008: 52) This chapter is named Irish Wit and humour, therefore, it is important to emphasize the differences between these two notions.

Therefore, following Samuel Cox, “The kindly quality of humour was considered and compared with wit, which, though more classic, has more of the diablerie in its composition. Wit laughs at; humour with. Wit is the result of antipathy; humour of sympathy. Wit punishes pungently; humour cherisher cheerfully. Wit is the counterfeit detecter of the issues of life; humour makes even the bogus coin ring merrily. Wit is lightening: it flashes to scathe. Humour is light and radiates with a pleasuring flow.”

Discovering the fundamental differences between wit and humour is a very important issue for the study of wit as a national inheritance for . The Irish are known as very ongoing and hospitable people, famous for their wit for many centuries. While other nations have a remarkable reputation of having great literature works, or delightful poetry, or even a blooming economy throughout the centuries, the Irish are known for their remarkable sayings and their joyfulness. Therefore, one might say that the Irish wit and humour are universally admitted to be racial traits although sometimes they are misunderstood, misrepresented or misinterpreted. It is worth to mention the fact that other nations exhibit their qualities in literature, while the Irish in popular sayings.

According to Charles A. Graves, “Irish wit and Irish humor are a national inheritance. They are inherent in the race as a whole, independent of education or culture or comfort. The best Irish sayings are the sayings of the people; the greatest Irish humorists are the nameless multitude who have never written books or found a place in national dictionaries of biography.” Graves’ point of view suggests the fact that even nowadays, we cannot trace the paternity of some sayings that belong to the Irish and the same thing applies to Romanian sayings.

Therein, regarding the matter of Irish humour as a national inheritance, it is important to mention the fact that „The record of the last fifty years shows an uninterrupted progress in the invasion of English belles lettres by Irish writers.” Outside literature, and its representatives such as Oscar Wilde, George Bernard Shaw, Jonathan Swift, Goldsmith, Sheridan, Maria Edgeworth and so on and so forth, perhaps the most famous sayer of good things of our times was a simple Irish parish priest, the late Father Healy. Of his numerous sayings the number is legion; his wit is illustrated in Des Machale’s book, Irish Wit by two important sayings: „I would prefer Heaven for climate but Hell for society, as all my friends are Protestants.” and “Lunch is a poor compliment to breakfast and an insult to dinner.”

In , humour, wit, literacy and verbal acuity are valued, and we might even say that sarcasm and humour are the preferred sanctions if a person breaks the rules that govern social interaction. It is my belief that it is important for us as a nation to understand other cultures in order to ameliorate our situation and our social relationships. In the issue, Irish wit and humour can be regarded as a national inheritance due to their joyful spirit nowadays, their inherited literature works that prove the importance of humour throughout the years and also due to the arguments in books about .

To continue, one might say that the source of the Irish wit and humour is in its people, with their exaggerated virtues and flaws. Indeed, throughout the centuries, plain people have been a great inspiration for wits. But, there are other important things that influence the Irish Wit and humour. According to Cox, wit and humour has some peculiarities, developed throughout the centuries, that need to be explored in order to understand the true meaning of an Irish joke. In the next subchapter I will thoroughly analyse Irish humour peculiarities.

4.2 Irish humour peculiarities

In this subchapter I will analyse the peculiarities of Irish humour, what makes people laugh, what makes up the humour of Ireland, the concept of Irish bull (the specific form of the Irish humour based on incongruity) with relevant quotations from specialized books and with relevant examples from Irish Wit.

First of all, it is important to analyze, with concrete arguments, the interesting matter of what makes up the humour of Ireland. According to Cox (1880: 407), “with many, the brogue seems to give the zest to an Irish joke; but we submit that, unless the humour be translatable out of the brogue and into any language, it is not genuine.” Moreover, he claims the fact that “the brogue may enhance the wit as rhetoric sublimates eloquence, and thus render more laughably expressive what otherwise would seem less so; but Irish humour has the ring ring, without regard to the tones of the voice or the idiom.” Another thing that may cause the Irish humour is to be found in the circumstances of her history. Following Cox, “in the changeful vicissitudes of Irish history is found her rare humour and rare pathos. (…) in rags and poverty, their cheerfulness dances like their sun upon an Easter day; (…) and in the turbulence of popular agitation or in the madness of famine, there is a continual flow of incandescent humour, which no condition can cool and no oppression repress.” (Cox, 1880: 398).

In another train of ideas, the Irish humour has its own peculiarities and its own style. Throughout the years, the Irish developed their own type of humour, called the Irish bull. The foundation of this type of humour is a nonsensical statement, based on incongruity. As for the concept of incongruity, Tony Veale claims that “Humour and incongruity appear to be constant bedfellows, for at the heart of every joke one can point to some degree of absurdity, illogicality or violation of expectation.” Many authors have studied the problem of incongruity in correlation to humour, such as Katz (1993) in „A neutral resolution of the incongruity and incongruity-resolution theories of humour” and Attardo (1997) in „The semantic foundation of cognitive theories of humour” , but a clear definition of incongruity which would encompass all its functions and fields does not exist. As incongruity is not clearly defined, Beattie tried to find a solution to this problem. His definition of incongruity in correlation to humour is : „Laughter arises from the view of two or more inconsistent, unsuitable, or incongruous parts or circumstances, considered as united in one complex object or assemblage, or as acquiring a sort of mutual relation from the peculiar manner in which the mind takes notice of them.” (Beattie, 1776: 348)

Therefore, after explaining the concept of incongruity, the characteristics of the Irish bull are obvious, and its defintion would be „a statement containing an incongruity or a logical absurdity, usually unbeknown to the speaker”. The origin of Irish bull is still unclear. It may be related to the French word “boul” which means fraud, deceit, trickery, the Icelandic word “bull”, meaning nonsense, or the verb “bull” meaning to mock, to cheat or to befool. The original word “bull” with its meaning of nonsense has been traced back to the early 17th century as the Oxford Dictionary points out. And by the late 19th century, the expression Irish bull was well known. (1914: 153) has his own opinion regarding Irish bull: “There is no better known form of Irish humor than that commonly called the "Irish bull," which is too often set down to lax thinking and faulty logic. But it is the rarest thing to encounter a genuine Irish "bull" which is not picturesque and at the same time highly suggestive.” As an addition, the Irish writer John P. Mahaffy said that „Englishmen often make <bulls> but the Irish <bull> is always pregnant”.

Some relevant examples of Irish bull are found in Des MacHale’s Irish Wit, and belong to Boyle Roach an Irish politician, famed for his highly ornamented and often inaccurate speech, which often included amusing mixed metaphors. These examples are accompanied by my attempts of translation (pages 104-108): “No man can be in two places at one time unless he is a bird.” – “Nici un om nu poate fi în două locuri deodată decât dacă este pasăre.”; “The man who would stoop so low as to write an anonymous letter, the least he might do is to sign his name to it.” – “Omul care se înjosește atât de tare să scrie o scrisoare anonimă, ar putea măcar să se semneze.”; “I answered in the affirmative with an emphatic “no” – “Am răspuns în mod afirmativ cu un “Nu” emfatic.”; “Three-quarters of what the opposition says about us is lies and the other half is without any foundation in truth.” – “Trei sferturi din ceea ce spune opoziția despre noi sunt minciuni, iar cealaltă jumătate este lipsită de fundament.”; “I stand here, neither partial nor impartial.” – “Stau aici, nici parțial nici imparțial.” and “I should have answered your letter a fortnight ago, but I didn’t receive it until this morning.” – “Trebuia să-ți răspund la scrisoare acum două săptămâni, dar am primit-o abia azi dimineață.”. An Irish bull quotation can be perceived also as a chiasmus, as we can see a marked lack of correspondence or agreement in these sentences. For the reader of the TL text, these quotations are very hard to understand, for the translator, it is very hard to render their incongruous message from one language to another so that the ST readers understand them, but we must accept the fact that this type of humour is very appreciated in Ireland. Moreover, we must also accept the fact that the entire concept of Irish bull represents one of the peculiarities of the Irish humour.

Regarding the other types of humour that are specific to the Irish, after translating Des MacHale’s Irish Wit, I have reached to the conclusion that irony and sarcasm predominate, followed by overstatement (as the Irish have the general tendency of exaggeration), understatement and self-deprecation (the ability to laugh at themselves denotes the fact that they have a developed sense of humour and a very powerful strength of mind).

Another interesting fact about the Irish humour is the ethnic jokes that complement it. If we are to explain the concept of ethnic joke, we might say that an ethnic joke is dependent on particular economic, social and cultural context. The content of mockery in the sense of target choice blocks from the complex interaction of these three factors. Moreover, a political system may also influence the content and even the creation of an ethnic joke. Christie Davis, in 1990 in Ethnic Humor Around the World: A Comparative Analysis, proposes a theory regarding ethnic humour that is a set of rules for the target choice of stupidity jokes. While the characters are from a culturally close society to the joke tellers, they also share a similar language.

“An ethnic joke is a humorous remark relating to an ethnic, racial or cultural group, often referring to a stereotype of the group in question for its punch line. Ethnic jokes have been around since people first noticed they were different from one another, and ethnocentrism and a sense of ethnic identity appeared. Jokes feed upon difference and distinctions (not only ethnic, of course) and if one of the functions of ethnic jokes is to ridicule and depreciate these in-out groups, another function is to maintain and strengthen a sense of one’s identity in some in-group.” Related to ethnic jokes, Berger states that: “It may be that ethnic humour helps us deal with hostility verbally instead of physically, but these slurs also reinforce our stereotypes and sometimes lead to calls for violence.” (Berger, 1999: 67)

In our case of Irish humour, the ethnic jokes are aimed towards the British. In Des MacHale’s Irish Wit, there are plenty satirical and ironical remarks at the British. After religion, politics and the habit of drinking and frequenting pubs of the Irish, the next subject of the Irish humour is the British. Samuel Beckett’s quotation in Irish Wit is a relevant example of an ethnic joke (page 15): “I am not British. On the contrary.” (“Nu sunt britanic. Dinpotriva”), and Maria Edgeworth’s quotation as well (page 36): “A naturally free, familiar, good-natured, precipitate Irish manner had been schooled and schooled late in life into a sober, cold, stiff deportment which she mistook for English.” (“Un comportament irlandez firesc, independent, familiar, bun, impulsiv, a fost educat și iar educat până a devenit unul sobru, rece, rigid, pe care ea l-a luat drept englezesc.”). Seumas MacManus’ quotation is also a relevant example of an ethnic joke (page 66): “There are three things to beware of: the hoof of a horse, the horn of a bull and the smile of an Englishman.” (“Există trei lucruri de care trebuie să te ferești – de copita unui cal, do coarnele unui taur si de zâmbetul unui englez.”) and George Bernard Shaw „attacked” the British with his incredible wit (page 108): „The British national anthem belongs to the eighteenth century. In it you find us ordering God about to do our political work.” („Imnul național al Marii Britanii aparține secolului 18. În acesta, noi îi ordonăm lui Dumnezeu să se ocupe de politică în locul nostru.“); “ There are just two classes in good society in England. The equestrian classes and the neurotic classes.” (“Sunt doar două clase în lumea bună a Angliei: cea ecvestră și cea nevrotică.”), as well as Oscar Wilde (page 160) :“ To many, no doubt, he will seem blatant and bumptious, but we prefer to regard him as being simply British.” (“Fără îndoială, pare arogant și îngâmfat, dar noi îl considerăm pur și simplu, englez.”); “His work was that curious mixture of bad painting and good intentions that always entitles a man to be called a representative British artist.” ( “Opera sa e un amestec ciudat de intenții bune și antitalent, pentru care poate fi numit un artist britanic reprezentativ.”).

In this subchapter I have tried to analyze the peculiarities and characteristics of Irish humour, explaining the concept of Irish bull and attest it with relevant quotations and examples from Irish Wit. Related to the concept of Irish bull, I have also approached the incongruity theory and finally, I have explained and exemplified the concept of ethnic jokes. From the beginning to the end, I have kept in mind the theme of this chapter, Irish wit and humour. As I have brought into discussion the concept of ethnic jokes, that the Irish make about the British, in the next subchapter I will analyze the Romanians’ point of view regarding Irish wit and humour, including our knowledge as a nation about the Irish humour, our understanding and the differences between our cultures.

4.3 Approaches to Irish Humour – Romanians’ point of view

Irish humour apparently has endless resources due to the fact that it covers so many subjects, it has so many connotations and peculiarities and is based mostly on the Irish culture. In this respect, it is my opinion that an important subject for my research study should encompass a comparison between the Romanian culture and the Irish culture and the ways in which Romanians perceive the Irish humour and culture and most of all, the influences that the Irish culture had on our own culture.

The Romanian culture and the Irish culture have similarities as well as dissimilarities. As for the weather, due to its geographic location, Romanian weather is not a fundamental humorous subject like the Irish weather with its temperate maritime climate. Moreover, although the matter of religion appears in many Irish jokes, Romanians are quite reserved in this regard, probably because of the fact that the majority of people are orthodox. Of course, we have jokes about priests or about people that die, go in Heaven and meet St. Peter but in most of the cases, the jokes have a sexual connotation. In the previous chapter I have also mentioned sport as a subject of the Irish humour. While the Irish concentrate their attention on golf and rugby, Romanians focus mostly on football and the jokes are not only ironical or satirical but also very aggressive. Regarding the subject of the traditional music and dance, Romanians have another minus. While the Irish love and cherish their traditional music and dance, Romanians seem to forget about their inherited customs and traditions. Hereinafter, it seems that a common subject of jokes for the Irish culture and the Romanian culture is represented by their habit of frequenting bars and pubs and the traditional beverage. For the Irish people, as I have mentioned before in the previous chapter, their Guinness beer is famous all around the world, while Romania’s traditional beverage is the plum brandy (țuica). Many jokes are based on this subject in the Irish culture as well as in the Romanian culture, therefore, this may be considered a similarity.

Moreover, just as the Irish beliefs and attitudes concentrate on the supernatural and result magic creatures like the leprechaun or fairies, Romanian beliefs and attitudes concentrate on the supernatural and have the same result of magical creatures such as “iele” (malefic feminine creatures), “sanziene” (they are also malefic creatures with supernatural powers), “Muma Padurii” (a malefic witch also known as Baba Cloanța), the “Moroi” (an evil spirit very similar to the ghoul), and the “Ursitoare” (it is believed that they have the gift of determining one’s faith from his or her birth). And the last subject to be commented upon is represented by the specific customs belonging to a nation. Thence, we can observe another similarity between these two cultures: the wake ritual. According to the same pagan belief, the wake implies joy, joke telling, food and drink in the Romanian tradition as well as in the Irish tradition.

As a conclusion to this comparison between the two cultures, even though they are so different, they have enough similarities to be taken into account for the problem of understanding the Irish humour, when translated into Romanian. Both Romanian people and the Irish have a great sense of humour, although concentrated on different fields, but this would not represent a major problem in understanding the Irish humour. Romanians may experience some difficulties in this matter especially when speaking of the unfamiliar subject of jokes such as golf and its precise rules and specific terminology, rugby, the traditional music and dance (if a Romanian had never been at a Irish dance show or does not know how a bagpipe looks or sounds) and probably religion (given the fact that although Romanians have cultural knowledge about the Catholics, we cannot say the same thing about the Protestants, and this is a very frequently used subject of jokes: the differences between the Catholics and the Protestants.)

But did the Irish culture managed to influence our culture? In what way, in what domains and how much? The answers to these questions are controversial. To start with, in the field of literature, the Romanian translations of very important Irish books have been and still are very appreciated. Literary masterpieces such as Pygmalion (G.B. Shaw), Caesar and Cleopatra, (G.B. Shaw), The Picture of Dorian Gray, The Importance of Being Earnest (Oscar Wilde), or Ulysses (James Joyce) had a powerful impact on the Romanian readers. Concerning the theatre domain, many important Irish plays had been translated and staged such as The Playboy of the Western World by John Millington Singe – Năzdrăvanul Occidentului, Ulise (an adaptation of James Joyce’s “Ulysses”) and Pygmalion. The Irish music and dance had also an impact on our culture and I insist on my point of view with clear arguments. The first argument is that the Irish culture begins to take shape in our country; Romanians loved so much the Irish tradition that they opened Irish pubs, with traditional Irish parties and the second argument refers to the Irish dancers in who won dance competitions abroad. The Romanian dance crews who focused their attention on the Irish culture are The sky dance and . As for the differences and similarities between the Romanian culture and the Irish culture, as well as the differences between the Irish humour and the Romanian humour, Richard Alexander states that “It is clear that different societies will have varying sensibilities when it comes to the uses to which different types of humour are put.” (Richard, 1997: 115) And another important point of view related to the concept of wit, which has been the central subject in this chapter, belongs to Hill (1993: 9): “wit can be both builder and destroyer of tradition. It is both defender of the faith and heretic, elastic snob and roguish buffoon, male chauvinist and radical feminist. Wit demonstrates its tendentious nature in setting up cultural, class and gender boundaries just to smash them once again.”

To conclude, I believe that I have managed to tackle all the problems and subjects I had in mind in the theoretic part of my research study. The theoretic part of my paper has four chapters strongly interrelated one with another and logically interlinked. I have started my paper with a humour review in literature where I have defined humour as a theoretic concept and I have commented upon the beginning of linguistic humour, identifying the linguistic factors in humour and theories of translation. After finishing the introductory chapter, I have focused my attention on the difficulties of translating humour, the types of humour defined and exemplified with relevant quotations and examples from Irish Wit. After describing the types of humour, it is my belief that tackling the problem of puns, of the differences between concepts like translation strategies, procedures and methods gives the strong interconection between chapters and subchapters, concluding with the field of pragmatics. Chapter three is dedicated to the culture-related aspects of translation, with relevant definitions of the concept of culture, analyzing concepts like identity and diversity in specialized literature and describing the Irish culture and specificities with relevant examples from Irish wit, while chapter four is more practical, related to Irish humour and its peculiarities.

CHAPTER 5

TRANSLATING IRISH WIT

Irish Wit is a book written by Des MacHale, and represents the corpus of my research paper. Irish wit is represented by important personalities such as as Wilde, Shaw, Sheridan (R.B. and J.D.), Swift, Behan, Milligan, Beckett, Keane, O’Brian, Toibin, Leonard, Goldsmith, Joyce, Healy, Kavanagn, MacManus, Mahaffy, Moore, O’Casey, O’Faolain and Stephens. Although this list is formidable by any standards, Irishmen are the wittiest people on Earth and not only the literary wits should be taken into accound, but also the plain people of Ireland who tell jokes in bars, pubs, football matches, golf clubs, and so on and so forth who are an inexhaustible source of humour.

This chapter focuses on the analysis of Irish wit and humour on the subject of Des MacHale’s book, Irish Wit. The quotations of famous Irish personalities (poets, novelists, architects, golf players, football players, TV presenters, etc) will be analyzed from various points of view. First of all, the origin of the saying or the context in which it has been told offers a better understanding to the translator and the TT readers. Secondly, the type of humour of each quotation is another important factor to be taken into consideration, as well as the humorous theme and the translation strategy used. Each author will be easily recognized by the short but representative description and where necessary, a brief comparison will be made between my own translation and Cornelia Bucur’s translation of some quotations in her book pansiv, om parsiv as well as Radu Paraschivescu’s translation of quotations in his book Antologie de vorbe de duh. The quotations will not be taken by a random selection, but they will be carefully chosen by their difficulty in translation.

5.1 Analysis of jokes

(1) E: I will not upset the apple tart.

(Bertie Ahern- former Irish politician) in Irish Wit, p. 13.

R: N-am să vă stric ploile. / N-am să fiu eu Gică contra.

This example belongs to Bertie Ahern, a former Irish politician, and his political career can offer a possible explanation of the joke. The original saying is “to upset the applecart” which means “to cause trouble, especially by spoiling someone’s plans”, therefore, the transformation of the original form of the saying represents the kernel of the joke. Using adaptation as a translation technique, this quotation has been translated in two different ways, the first translation represents the zest of the original saying’s meaning whereas the second translation, in the context of politics, would be funnier. Both the first variant of translation and the second one are Romanian expressions that fit into the context of the joke.

(2) E: My church accepts all denominations: Fivers, tenners, twenties.

(Dave Allen – Irish comedian) in Irish Wit, p. 13

R: Biserica mea acceptă toate valorile: de cinci, de zece, de douăzeci.

This quotation has a religious theme, and ambiguity in this instance arises from the lexical polisemy of the word „denomination”. Therefore, this example illustrates an amusing situation, based on the lexical polysemy of the word “denomination”. In thefreedictionary.com, the word denomination has three meanings: “a large group of religious congregations united under a common faith and name and organized under a single administrative and legal hierarchy; one of a series of kinds, values, or sizes, as in a system of currency or weights; and a name or designation, especially for a class or group” Whereas this quotation starts with a religious reference, represented by the word “church” and the last part refers to denomination as a series of values, the pun is obviously aiming at a subtle irony of the church’s demand for money. The translation strategy used has been adaptation.

(3) E: My bank manager went for a heart transplant but they couldn’t find a stone of the right size.

(Dave Allen – Irish comedian) in Irish Wit, p. 14.

R: Directorul băncii mele s-a dus să facă un transplant de inimă, dar nu i-au găsit o piatră pe măsură.

In this example, Dave Allen makes a sarcastic remark at the bank manager’s humaneness. This quotation has been translated using the literal translation strategy because the kernel of the joke lays in the subtle comparison between „heart” and „stone”. Of course, the connotation of this comparison is basically the quintessence of the joke. In Romanian, there is saying that fits this situation: „Are inimă de piatră”, which means that that person is stone-hearted: cruel, pitiless, unfeelingly.

(4) E: has one of the world’s heaviest rainfalls. If you see an Irishman with a tan, it’s rust.

(Dave Allen – Irish comedian) in Irish Wit, p. 14.

R: Irlanda are cele mai puternice ploi torențiale din lume. Dacă vezi un irlandez bronzat, să știi că este rugină.

The subject of this joke is the weather, which in is mostly rainy due to the fact that is an island on the eastern side of the . The climate is temperate maritime, modified by the North Atlantic Current and because of the high precipitation, the climate is consistently humid. This ironical quotation has been translated literal and, as in the above-mentioned example, the subtle comparison between „tan” and „rust” „flavours” the joke. If we were to explain it, the colour of the tan is very similar to the colour of rust but the way in which we obtain a tan (by sun exposure) is in contrast with the way in which things rust (by humidity).

(5) E: contains the cream of rich and thick.

Samuel Beckett (Irish avant-garde writer, dramatist and poet, writing in English and French) in Irish Wit, p.15

R: În Universitatea din Dublin se află numai crema Irlandei – grosolan de spumoasă.

This slip of the tongue leads to a number of possible interpretations, the first being that it is a variation in the point of view: the cream of , or of any other country is represented by rich people and the continuantion „rich and thick” is a sarcastic remark to this social category. The sarcastic remark, on the other hand, can also be aimed at the internal politics of the . Therefore, this slippery quotation has been translated using adaptation as a translation method. Therefore, I have translated „rich and thick” (as it represents the zest of the joke) by „grosolan de spumoasă” and it includes the term „grosolan” meaning that in some situations, rich people consider that money give them the power to do anything. „Spumoasă” on the other hand, taken out of the context has a connotative meaning of extravagance.

(6) E: I am not British. On the contrary.

Samuel Beckett (Irish avant-garde writer, dramatist and poet, writing in English and French) in Irish Wit, p.15

R: Nu sunt britanic. Dimpotrivă.

In our case of Irish humour, the ethnic jokes are aimed towards the British. In Des MacHale’s Irish Wit, there are plenty satirical and ironical remarks at the British. After religion, politics and the habit of drinking and frequenting pubs of the Irish, the next subject of the Irish humour is the British. This ironical statement has been translated using the literal translation strategy, and my observations are related to the animosity of the Irish towards the British and viceversa. The second part of the joke, „On the contrary” is very ambiguous because it does not have a continuation. Therefore, we can remark the fact that Samuel Beckett is not British, but „On the contrary”. This quotation is stated in such a manner in which the reader can interpret the fact that being British is not quite a prideful thing and from this ambiguity appears the humorous effect.

(7) E: A job is death without dignity.

Brendan Behan (Irish poet, short story writer, novelist, and playwright) in Irish Wit, p. 18.

R: Meseria înseamnă moarte fără demnitate.

Brendan Behan’s quotation is related to professions, in fact, this is the overall humorous theme. The type of humour is overstatement because it represents the exaggeration of the concept of work, job, profession. The comparison between a job and death, (not any kind of death, but a „death without dignity”) makes this statement humorous because of the preconception that people have related to the fact that you do not have the freedom to follow out your own ideas or make your own schedule, and this would be the connotation of this comparison. This statement has been translated using the word-for-word translation strategy, and it is more suitable to translate „job” by „meserie” because of the numerous sayings in Romanian that include the word „meserie” and not „slujbă”, „carieră” or even „job” such as : „Meseria e brațară de aur”, „Meseria nu cere de baut și de mâncare, dar aduce pâine.”, etc.

(8) E: The Irish Navy is the best in the world. Every evening all the sailors can cycle home for their tea.

Brendan Behan (Irish poet, short story writer, novelist, and playwright) in Irish Wit, p. 18.

R: Marina irlandeză este cea mai bună din lume. În fiecare seară toți marinarii se pot duce acasă cu bicicleta ca să-și bea ceaiul.

This statement is a concrete example of pure irony. Therefore, as it has been presented in the first part of my thesis, irony means that what is said „The Irish Navy is the best in the world” is the opposite of what is meant. The irony lies in the well-known fact that drinking tea was often presented as the main activity carried out by the bureaucrats in the institutions under the control of the ruling party, becoming a symbol of their laziness and lack of efficiency and the fact that Ireland is an island and it is surrounded by the Athlantic Ocean makes this statement more humorous as the sailors were so close from home that they could even cycle for their tea. The word-for-word translation technique has been used as the statement is not very challanging for the translator. Its theme refers also to the concept of profession as in the above-mentioned quotation.

(9) E: I would be going against my religion if I drank tea or coffee.

Brendan Behan (Irish poet, short story writer, novelist, and playwright) in Irish Wit, p. 19.

R: L-aș mânia pe Dumnezeu dacă aș bea ceai sau cafea.

Nothing seems to be lost in terms of humorous effect when translating this statement. It is, indeed, a challanging sentence to translate, first of all because of the fact that the translator is puzzled by the fact that he cannot decide on the humorous theme specific to this joke. It can be a religious joke, but it can also refer to the Irish habit of drinking and frequenting pubs. The fragment „I would be against my religion” has been translated using adaptation as a translation technique, and instead of a classical variant „ar fi impotriva convingerilor mele” the Romanian saying „L-aș mânia pe Dumnezeu” has been very useful. The second part of this sentence is esential for the humorous effect: „if I drank tea or coffee” and denotes the fact that the type of humour specific in this context is irony because the logical continuation of the phrase „I would be against my religion” is „if I drank alcohol”.

(10) E: The best thing I can say about bagpipes is that they don’t smell too.

Brendan Behan (Irish poet, short story writer, novelist, and playwright) in Irish Wit, p. 20.

R: Cel mai bun lucru pe care-l pot spune despre cimpoaie este că măcar ele nu miros.

R: Lucrul cel mai bun pe care pot sa-l spun despre cimpoi este ca măcar nu miroase. Cornelia Bucur, pansiv om parsiv, page 151.

The humour theme of this quotation is the Irish music, represented by many instruments, such as the Harp and the bagpipe. This statement has been translated literally, but the key-word which denotes the humorous effect is „too”. In this instance, ambiguity arises offering the reader of the ST and the translator the possibility of personal interpretation. Traditionally, the bagpipe was made of sheep leather, made airtight by treating it with honey and molasses. Today, bagpipes are made from goretex (a waterproof breathable fabric) and treated with sealant (a viscous material that changes state to become solid, once applied, and is used to prevent the penetration of air, gas, noise, dust, fire). Therefore, if the bagpipes don’t smell, the interpretation of the word „too” would be that the person blowing the bagpipe has a bad breath, and this interpretation would constitue the humour of the statement. Cornelia Bucur has chosen the same literal translation strategy when translating Wit rides again.

(11) E: He was shot in the , a very painful spot to be shot in too.

Brendan Behan (Irish poet, short story writer, novelist, and playwright) in Irish Wit, p. 20.

R: A fost împușcat în Dardanele. Un loc foarte dureros, de altfel. / L-au împușcat la strâmtoare, unde îl doare cel mai tare.

Regarding this quotation, the type of humour is double entendre, meaning that a statement or a word (in our case ) is deliberately misperceived or misconstrued so as to evoke a double meaning, which is often sexual in nature. The humorous effect arises from the connotation of the word „Dardanelles”, associated with the place (a narrow strait in northwestern connecting the Aegean Sea to the ) and a part of the human body. The ambiguity of this statement results from the association of the verb „was shot” and the adverbial complement „in the ”, and its association with the noun „spot”. For this statement there are two possible variants of translation, the first one has been translated literally and the humorous effect is also rendered in the TL due to the fact that the original statement is deliberately misconstrued so that it can be misperceived by the readers, associating the with the groins. For the second translation adaptation has been a useful tool, therefore, it is more rhymed (this is a very important factor in obtaining the perlocutionary effect of the joke); the literal translation of „Dardanelles” has been changed with „strâmtoare”, which of course, has partially the same meaning but the location is not specified deliberately so that the readers of the TT misperceive the message, and the continuation „a very painful spot to be shot in too” has been translated by „unde îl doare cel mai tare”.

(12) E: I am giving up marriage for Lent.

Brian Behan (Irish writer and trade unionist), in Irish Wit, p. 21.

R: Mai bine postesc decât să mă căsătoresc.

Brian Behan’s quotation makes an ironical remark, comparing marriage with Lent. The fact that he would prefer Lent over marriage gives the irony of this statement. Lent in the Christian tradition, is the period of the liturgical year from Ash Wednesday to Easter. The traditional purpose of Lent is the preparation of the believer — through prayer, repentance, almsgiving and self-denial. Marriage, on the other hand, represents a social union or legal contract between people that creates kinship, an institution in which interpersonal relationships, usually intimate, are acknowledged in a variety of ways. Therefore, the difference between marriage and Lent is remarkable and in order to render the humorous effect of this statement, modulation has been a very useful tool, in order to obtain a variation of the form of the message, by a change in the point of view, therefore, the translation is „Mai bine postesc decât să mă căsătoresc”.

(13) E: It’s a pleasure to be standing up here. In fact, it’s a pleasure to be standing up.

George Best (Northern Irish professional football player), in Irish Wit, p. 23.

R: E o plăcere să stau aici în picioare în fața voastră. De fapt, e o plăcere să stau în picioare.

R: Mă bucur că pot sta aici. Ca sa fiu sincer, mă bucur că pot sta.

Cornelia Bucur, pansiv, om parsiv, page 202.

With a large majority, George Best’s quotations are based on drinking, and this would be the humour theme of his wit. A possible explanation would be the fact that he „was one of the first celebrity footballers, but his extravagant lifestyle led to problems with alcoholism which curtailed his playing career and eventually led to his death in November 2005 at the age of 59.” This statement has the same humour theme, on a subtle form, with a not-so-subtle message. In fact, if we were to take the second part of his quotation out of the context, there would be no humorous effect created. Therefore, the second part of the statement creates the humour, represented by self-deprecation as the speaker has the tendency to laugh at himself. This quotation has been translated using the word-for-word translation strategy with a minor addition „în fața voastră”, to create the atmosphere of the ST, that he participates at a ceremony, in fact, he said this after being named by Loaded, a British magazine, Footballer of the Century. The idea of „a sta in picioare” has been emphasized, as he refers to his drinking problems, whereas Cornelia Bucur, when translating this statement in her book pansiv, om parsiv did not accentuate the fact that George Best refered to his alcohol problems.

(14) E: I used to go missing a lot – Miss , Miss United States, Miss World.

George Best (Northern Irish professional football player), in Irish Wit, p. 23.

R: Nu am omis nicio Miss – Miss , Miss United States, Miss World.

R: Mi-au placut întotdeauna misele: Miss , Miss , Miss Univers. – Cornelia Bucur, pansiv, om parsiv, page 209.

This example is very relevant because it represents a play upon words, it is a pun based on homonymy, and the verb “missing”, followed by “Miss Canada, Miss UK and Miss World” determined me to translate it using a play upon words, finding an equivalent for it in Romanian in order to preserve the strength of the perlocutionary effect in the translated text:” Nu am omis nicio Miss – Miss Canada, Miss United States, Miss World.” The perlocutionary effect is the same as the one of the source text on the readers, and nothing seems to be lost in terms of humorous effect when it comes to translating this quote. The confusion occurs especially with the verb “missing” because it lost its original meaning in the context and suggests rather “chasing” a Miss. This term can be associated with “fishing” (literally or not) because obviously “missing” is a common word (the present participle of the verb “to miss”) but what if we take it as an old, and at the same time, a new one? In the context it seems it is a compound word, and just like fishing that is the activity of trying to catch fish, we can regard missing in the same way: as the activity to catch a Miss. In this example, the translation method called modulation has been used. Cornelia Bucur’s variant of translation, on the other hand, is based on adaptation and tries to render the humorous effect to the TT readers but the zest of the joke, represented by the play upon words and by the funny interpretation of the verb „missing” is somehow lost.

(15) E: How I wish that Adam had died with all his ribs in his body.

Dion Boucicault (Irish actor and playwright famed for his melodramas), in Irish Wit, p. 25.

R: Ce n-aș da ca Adam să fi avut toate coastele atunci când a murit!

R: Ce mult mi-aș dori ca Adam să fi murit fără nicio coastă lipsă.

Radu Paraschivescu, Antologie de vorbe de duh, page 59.

Religion has been a debatable subject throughout the centuries and one of the most popular themes for the Irish jokes. This statement brings into discussion the controversial subject of the evolution of mankind. And the basic assumption of the creation of men has a religious background – God created man in His own image, He created them male and female – God created Adam out of dirt and Eve out of Adam’s rib. The ironical subtility of this joke refers to the fact that if Adam died with all his ribs in his body, women would not exist. The joke has a sexist touch but the irony is noticeable. The literal translation strategy has been used in order to render the humorous effect in the TL, whereas Radu Paraschivescu has chosen to translate the same quotation using modulation as a translation strategy, so that the perlocutionary effect would be the same for the readers of the TT as the ST had on its readers.

(16) E: In , when the weather forecast is bad, it’s invariably correct; when it’s good, it’s invariably wrong.

Tony Butler ( based sports broadcaster), in Irish Wit, p. 26.

R: În Irlanda, când prognoza vremii e rea, cu siguranță e corectă, iar când este bună, cu siguranță e greșită.

This jumble alone is a feat of language that is hard to overlook because of the density of logic flaws. Attention should be paid to rendering the meaning in the same order as the message in the original text. In this quotation, „invariably” strengthens the ambiguity of the message. However, using the literal translation strategy, the ironical effect can be properly rendered in the TL. The meaning of the message refers entirely to the Irish weather, suggesting that in , the weather is mostly rainy and vicious.

(17) E: Never work with children or Denholm Elliot.

Gabriel Byrne (Irish actor, film director, film producer, writer and audiobook narrator) in Irish Wit, p. 26.

R: Să nu lucrați niciodată cu copii sau cu Denholm Elliot.

In order to properly understand the zest of the joke, the TT readers, which are not familiarized with Delholm Elliot, should know a few things about him. This demonstrates that in order to render the perlocutionary effect in the TL, exegesis is sometimes necessary when translating humour. Therefore, „privately bisexual, Delholm Elliott was married twice, the first time to the British actress Virginia McKenna for a few months and the second time in an open marriage to actress Susan Robinson, with whom he had two children, a son named Mark and a daughter named Jennifer who died by suicide (hanging). Denholm Elliott was diagnosed with HIV in 1987 and died of AIDS-related tuberculosis”. From this short description, found on Wikipedia, the TT readers understands the sarcastic remark of Gabriel Byrne’s quotation, and the subtle comparison between children and Delholm Elliot denotes his lack of experience and the fact that working with him is a very difficult task. This statement has been translated literally as the perlocutionary effect is properly rendered in the TL, with the observation that a short description of Delholm Elliot is necessary.

(18) E: My back swing off the first tee put the pro in mind of an elderly woman of dubious morals trying to struggle out of a dress too tight around the shoulders.

Patrick Campbell (Irish humorist of great renown), in Irish Wit, p. 27

R: Aproape mi-am rupt spatele la prima lovitură, de parcă eram o femeie în vârstă, de moravuri dubioase, care încearcă să iasă dintr-o rochie prea stransă pe umeri.

Irish humour is also concentrated on sport. The Irish are big fans of rugby and golf, sports that are not so popular in . Therefore, the specific golf terminology posed problems in translation. In golf, a tee is normally used for the first stroke of each hole. Swinging off plane will lead to missing shots to the right or left. A golf swing that is too steep will lead to pulls and slices. A swing that is too laid off of flat will tend to lead towards hooking and blocked shots out to the right. From the connection between these terms, it results a proper translation that is understandable for the Romanian culture. Using adaptation as a translation technique, the humorous effect is rendered in the TL, mostly due to the comparison between his shot and the elderly woman who struggles out of a dress too tight around the shoulders. The visual effects created by this comparison are remarkably clear, but as an observation, the translator should specify that the joke refers to golf, because in the TT, I have somehow omitted the use of specific golf terminology, in order to be understandable in the TL but the disadvantage is that the TT readers cannot be aware of the type of sport brought into discussion. I consider this statement to have a high degree of difficulty in translation.

(19) E: Golf is the only game in the world in which a precise knowledge of the rules can earn you a reputation for bad sportsmanship.

Patrick Campbell (Irish humorist of great renown), in Irish Wit, p. 27

R: Golful este singurul sport din lume în care, dacă știi toate regulile nu ești sportiv adevărat.

As the above-mentioned statement by Patrick Campbell, this joke refers to golf and has a high degree of difficulty in translation. The translation technique used has been adaptation in order to render the ironical subtle message of the joke. As an observation, „golf is a precision club-and-ball sport, in which competing players (golfers), using many types of clubs, attempt to hit balls into each hole on a golf course while employing the fewest number of strokes. The game is played on golf "courses," which typically consist of either nine or 18 holes. Golf is defined, in the rules of golf, as "playing a ball with a club from the teeing ground into the hole by a stroke or successive strokes in accordance with the Rules." Golf has precise rules, but apparently, nobody knows all the rules.” This would be a possible explanation of the „reputation for bad sportsmanship”. In this manner, the ambiguity of this text arises from the confusion between a precise knowledge of rules (which in any other sport is a „must”) and the reputation for bad sportsmanship (specific for golf). It is not difficult to establish exactly what alludes to, but it is a very difficult to translate statement so that the humorous effect remains the same in the TL.

(20) E: My favourite item from an newspaper went like this: “Man and woman wanted to look after two cows, both Protestant”.

Frank Carson (Northern Irish comedian and actor) in Irish Wit, p. 28.

R: Anunțul meu preferat dintr-un ziar din sună cam așa: „Caut două persoane care să aibă grijă de două vaci, ambele protestante”.

The irony of this statement arises from the lexical ambiguity of the word „protestant” and the way in which it is included in the text, so that the reader of the TL as well as the reader of the SL cannot make the difference between who should be protestant: the cows or the persons who look after the cows. Of course, the persons who look after the cows should be Protestants, but the lexical ambiguity is the fundamental element of humour. Modulation has been a very useful translation technique as, in order to obtain a variation of the form of the message, the translator can change the point of view. Hence, instead of translating it literally and risking to lose its relish, (because the translation would have been „Caut barbat si femeie protestanti, sa aiba grija de doua vaci” and it would have lost its humorous effect in the TL) a play upon words has been created in Romanian, keeping the ambiguity.

(21) E: Three ducks were flying over . The first duck said “Quack”, the second duck said “Quack” and the third duck said “Look, I’m going as quack as I can.”

Frank Carson (Northern Irish comedian and actor) in Irish Wit, p. 30.

R: Trei rațe zburau deasupra Belfastului. Prima rață spuse “mac”, a doua spuse “mac” și a treia spuse “Uite ce repede zbor, eu fac, nu mac”.

The play upon words in this statement is very interesting, funny, and difficult to translate at the same time. Because of the ambiguity of the onomathopeic word „quack” and its phonetic resemblance with „quick”, when translating this statement the translator is puzzled by the fact that the two meanings work on both levels, denotation and connotation. Whether intentional or not, the result of the utterance poses a difficult question, which translation technique is more suitable to adopt in this instance to render the meaning in the TL most accurately so as not to lose its effect? This statement has been translated using adaptation as a translation technique, therefore, the last sentence (which is in fact the zest of the joke) „Look, I’m going as quack as I can” has been translated by „Uite ce reprede zbor, eu fac, nu mac”. Another variant of translation would have been „Uite, zbor cat de repede ai zice mac” but I prefer my first variant because it renders the humorous effect in the TL, and the play upon words is kept.

(22) E: I don’t normally sing and when I sing I don’t sing normally.

Danny Cummins (Irish percussionist and drummer) in Irish Wit, page 31

R: În mod normal nu cânt și atunci când cânt nu cânt normal.

There is no ambiguity in this sentence, yet the confusion arises from the play upon words. The quotation, taken as a whole is a chiasmus. Chiasmus is „a figure of speech in which two or more clauses are related to each other through a reversal of structures in order to make a larger point; that is, the clauses display inverted parallelism.” The humorous theme refers to music, and the type of humour is self-deprecation due to the self-irony of the quotation. The translation is literal, because the joke does not pose major problems to the translator, yet the play upon words is interesting.

(23) E: Thrifty! Man, she’d skin a flea for his hide.

James Duffy (British Army soldier) in Irish Wit, page 34.

R: Zgârcitul! Mamă, își mănâncă și de sub unghii / Zgârcitul! Așa zgârie-brânză n-am mai văzut.

This is a very interesting statement, both from the lexical point of view and from the translational point of view. Its theme refers to social behaviour and manners, and the type of humour is transformation of frozen expressions, as it is a transformation of a well-known saying, into a novel statement. The original expression is “to skin a flea for its hide and tallow”, meaning “a fi neam prost, a fi zgârie-brânză, a-și mânca de sub unghii”, and the word “thrifty” allows the translator to use adaptation as a translation method. This is a relevant example of syntagmatic pun which has two variants of translation. Both variants have the original meaning of the expression in the context and the humorous effect arises from the association of the vocative noun “thrifty”, symbolizing amazement with the expression “skin a flea for his hide”.

(24) E: After they made Carrie Crowley, they threw away the mould. But some of the mould grew back.

Liam Fay (Irish journalist) in Irish Wit, page 36

R: După ce au creat-o pe Carrie Crowley au aruncat tiparul. Dar o parte din acel tipar a supraviețuit.

R: Când a fost creată Carrie Crowley, au renuntat la format, dar acesta era deja deformat.

Cornelia Bucur, pansiv, om parsiv, page 118.

The humorous effect in this case is achieved by the fact that the quotation, as a whole, is a sarcastic remark at the Irish actress and TV presenter, Carrie Crowley. Cornelia Bucur’s variant of translation differs from my variant of translation, but the main idea is similar in both texts. The sarcastic remark though, does not refer to Carrie Crowley’s appearance, but to her personality. The quotation has been translated using adaptation as a translation technique, both in my translation, and in Cornelia Bucur’s translation.

(25) E: Colin Montgomerie is a few fries short of a happy meal. His mind goes on vacation and leaves his mouth in charge.

David Feherty (Irish professional golf player) in Irish Wit, page 38

R: Lui Colin Montgomerie îi lipsește o doagă. Mintea îi pleacă în vacanță și își lasă gura slobodă.

David Feherty’s quotation is a sarcastic remark at Colin Montgomerie’s personality. Colin Montgomerie is also a professional golf player from , and David Feherty, actually made this statement in Montgomerie’s defence when his form fell away gradually, partly due to marriage problems. The statement, however, is very interesting to translate because the expression itself „a few fries short from a happy meal” is humorous. „This idiom appears in many different forms, including a few cards short of a full deck, a few bricks short of a full load, a few clowns short of a circus, and a few Cokes short of a six-pack, all with the same meaning of not very intelligent”. The statement has been translated using adaptation, and the Romanian expression, very similar in meaning with „a few fries short from a Happy Meal” in the context, „a-i lipsi o doagă”, meaning a fi nebun, smintit, a avea comportari anormale. The continuation of the sencence reveals the fact that the quotation, as a whole, is a sarcastic remark, because, „the mind goes on vacation and leaves the mouth in charge” means that the person talks nonsense, without thinking. David Feherty’s statement is not very difficult to translate but it is very interesting and the humorous effect is present both in the English version, and in the Romanian translation due to the use of many familiar expressions in both languages. The translation has been idiomatic.

(26) E: John Daly has the worst haircut I’ve ever seen in my life and I’ve seen a few bad ones. It looks like he has a divot over each ear.

David Feherty (Irish professional golf player) in Irish Wit, page 38

R: John Daly are cea mai îngrozitoare tunsoare pe care am văzut-o în viața mea și am văzut destule. Arată ca și cum ar avea câte un smoc de iarbă deasupra urechilor.

In this example, David Feherty refers to another professional golfer, John Daly, and the humour results from mocking John Daly’s haircut. The specific golf terminology represented by the term “divot” is problematic in translating the joke and rendering the perlocutionary effect. In the online dictionary the freedictionary.com, a divot is defined as “(golf) the cavity left when a piece of turf is cut from the ground by the club head in making a stroke”. In Romanian, as golf is not a national sport, we don’t have a specific term to translate “divot”. In some online dictionaries such as hallo.ro, I’ve found the translation as “turba” but this term is not the best solution in order to obtain the perlocutionary effect and to render its original meaning. The joke has been translated by “John Daly are cea mai ingrozitoare tunsoare pe care am vazut-o in viata mea si am vazut destule. Arata ca si cum ar avea cate un smoc de iarba deasupra urechilor” because when dealing with issues of cultural differences, we must take into consideration that a short explanation in the target language would be necessary for the translated text reader to understand the joke. Consequently, “divot” has been translated by “smoc de iarba”, in order to explain the meaning of the term. The perlocutionary effect is roughly similar in both the source text and the target text. The quintessence of the joke, represented by the specific golf term “divot” is lost because the translated text reader cannot properly apprehend the pun as well as the source reader can due to the translator’s choice of avoiding to find a specialized term that would have not been entirely understood by the target reader. However, the translator’s task is a very difficult one and in this case, because, instead of literally translating an idea that would have been very difficult to understand by the audience, thing that would have practically killed the humour, the best solution in obtaining the perlocutionary effect of the joke is explaining the specific term. This sarcastic statement has been translated using adaptation as a translation technique, as the humorous theme is sport, more precisely, golf.

(27) E: Why do I not like Marlon Brando? Because I don’t enjoy actors who seek to commune with their armpits.

Greer Garson (British actress) in Irish Wit, page 41

R: De ce nu-mi place Marlon Brando? Deoarece nu-mi plac actorii care-și divinizează subrațul.

From the beginning, one might say that Greer Garson’s quotation is very difficult to translate due to the ambiguity in the context. This ambiguity arises from the use in the same context of the verb „to commune with”, meaning to discuss with, to be in a relationship with, to reflect on, with the noun „armpit”, meaning „a small depression beneath the arm where it joins the shoulder, technical name axilla, slang – an extremely unpleasant place” Therefore, in order to properly translate this quotation, the most efficient translation method called modulation has been used, in order to obtain a change in the point of view, understandable in the TL and for the TT readers. As an observation, Marlon Brando was an American actor who performed for over half a century, and starred in important films such as „Viva Zapata!”, „Julius Caesar”, „The Godfather”, „Superman”. The humorous effect is rendered by the possible explanation of the joke, that Marlon Brando layed emphasis on his personal higene to the extreme point in which he „communes with his armpits”.

(28) E: I bought an audio cleaning tape. I’m a big fan of theirs.

Kevin Gildea (Irish comedian) in Irish Wit, page 42.

R: Am cumpărat o casetă audio de curățare. De multe ori prefer muzica lor.

This quotation has a medium degree of difficulty in translation and more important, in rendering the humorous effect in the TL. The translation technique used is of course, adaptation because in Romanian, the „audio cleaning tape” is not a very familiar term. In fact, the irony of this statement lays in the fact that an audio cleaning tape can improve the quality of sound from old audio recordings that have become aged and worn, but while using an audio cleaning tape, a very annoying sound is created. Therefore, being a big fan of them can be a sarcastic remark at the new types of music.

(29) E: Brevity is the.

Kevin Gildea (Irish comedian) in Irish Wit, page 42.

R: Concizia este…

Kevin Gildea’s statement can be analyzed as a transformation of a frozen expression, with a subtle sarcasm along the lines. The original form of this quotation has been „Brevity is the soul of wit", which has become a standard English proverb but in the process, its context has been somewhat neglected. This proverb means that in speech and in writing, articulate and intelligent communication should use few and wisely chosen words. It has been associated with the play „Halmet” by William Shakespeare. But in that period, „wit” principally referred to intelligence, and the essence or soul of being intelligent (wit) is to convey the thoughts as briefly and efficiently as possible. Therefore, in translation, brevity has been associated with concision, according to the aforesaid explanations. The humour lays in the fact that given the fact that the meaning of the proverb is to communicate using few and wisely chosen words, the Irish comedian has chosen not to continue the proverb, leaving its interpretation to the readers.

(30) E: The man recovered of the bite,

The dog it was that died.

Oliver Goldsmith (Anglo-Irish writer, poet, and physician) in Irish Wit, page 44.

R: Omul mușcat nu a turbat

Dar cainele a decedat.

R: Omul și-a revenit din mușcătură

Câinele a luat-o pe arătură.

This quotation has a subtle irony along the lines. In Romanian, there is a humorous saying that has the same meaning to this quotation, and it is said that if a dog bites a mad man, the dog is the one that suffers from canine madness, instead of the man. The perlocutionary effect is therefore the same for the TT readers as it is for the ST readers due to the similarity of the expressions. When translating this quotation, one might say that it is very difficult due to the fact that it is rhymed. But in both variants of translation the rhythm and rhyme are kept, with the difference that in the first variant modulation has been used, as a translation technique, in order to render the humorous effect using an appropriate expression in the TL so that the TT readers understand the punchline, and in the second variant, the literal translation strategy has been used, with the observation that “died” has been translated by the saying “a luat-o pe arătură”.

(31) E: English is the perfect language to sell pigs in.

Michael Hartnett (Irish poet) in Irish Wit, page 47.

R: Engleza este limba ideală pentru comerțul cu porci.

Michael Hartnett is a poet who wrote both in Irish and English. „In his 1975 book A Farewell to English he declared his intention to write only in Irish in the future, describing English as 'the perfect language to sell pigs in'.” In fact, he describes English as a necessary sin, / the perfect language to sell pigs in, and this quotation announces his intention to write only in Irish. Hartnett is best known for the poem "Farewell to English" in which he vowed to write thereafter only in the "language of my people." Ironically, the poems in this book appear only English, in the „pig-selling language”, reflecting the fact that Hartnett crept back to it in his later work. An explanation of the origin of this saying is more than necessary for the translator as well as for the TT readers. Transposition has been a useful tool when translating this quotation, as the verb „to sell” has been changed in Romanian in the noun „comert”. The subtle irony of this statement arises from the contrast between „perfect language” and „sell pigs in”.

(32) E: The present state of English rugby is serious but not hopeless; the present state of Irish rugby is hopeless but not serious.

Noel Henderson (Irish rugby player) in Irish Wit, page 49

R: În prezent, starea rugbyului din este gravă, dar nu fără speranță, în timp ce starea rugbyului din Irlanda este fără speranță, dar nu gravă.

Nothing seems to be lost when translating this quotation, not even the play upon words or the sarcasm. A very important factor in rendering the humorous effect in the TL is the translation strategy used, that is word-for-word, whereas the humour of the quotation arises from the play upon words, because serious and hopeless are synonyms in the context, therefore, the present state of English rugby and Irish rugby have a common feature: they are both serious and hopeless.

(33) E: If the word “No”was removed from the English language, Ian Paisley would be struck speechless.

John Hume (former Irish politician) in Irish Wit, page 50.

R: Dacă ar fi scos cuvântul “Nu” din vocabularul englez, Ian Paisley ar rămâne fără cuvinte.

First of all, the TT reader and the translator should be aware that this joke has a political nuance, because this is a sarcastic remark from a politician to a politician. Ian Paisley addressed a rally of protesters in front of Belfast City Hall after a campaign dubbed after its slogan „Ulster Says No”. This represents the origin of the joke, and the sarcasm arises from the subtle meaning of the quotation, that is the fact that Ian Paisley at the rally only said „No” and „Never”: „In his address, Paisley said: Where do the terrorists operate from? From the Irish Republic! Where do the terrorists return to for sanctuary? To the Irish Republic! And yet Mrs. Thatcher tells us that the Republic must have some say in our Province. We say never, never, never, never!” The quotation has been translated using the literal translation strategy, the difficulty is medium and exegesis is required.

(34) E: Become a Protestant? Certaily not. Just because I’ve lost my faith doesn’t mean I’ve lost my reason.

James Joyce (Irish novelist and poet) in Irish Wit, page 51

R: Să devin Protestant? Desigur că nu. Doar fiindcă că mi-am pierdut credința, nu înseamnă că mi-am pierdut și rațiunea.

R: Să devin Protestant? Nici nu se pune problema. Faptul că mi-am pierdut credința nu înseamnă că mi-am pierdut și mințile.

Radu Paraschivescu, Antologie de vorbe de duh, page 185.

This statement’s humorous effect arises from the sarcastic remark regarding the controversial subject of religion. James Joyce had an extravagant view upon this subject. He has been a Catholic but he abandons his religion and shows certain extremities of religious views during his life from being brought up as a Catholic. Joyce shows the flaws of the Catholic religion through Stephen Dedalus in Portrait of the Artist as a Young Man and through the stories of Irish life in Dubliners despite the omnipresent and dominant Catholic presence in at the time. He has also criticized the Protestants, therefore, this sarcastic statement has a humorous effect based upon religion. The sentence has been translated literally in order to render the humorous effect in the TL for the TT readers.

(35) E: There are over thirty words in the Irish language which are equivalent to the Spanish manana. But somehow, none of them conveys the same sense of urgency.

Patrick Kavanagh (Irish poet an novelist) in Irish Wit, page 53.

R: Există peste treizeci de cuvinte în vocabularul irlandez care sunt sinonime cu “manana”. Dar niciunul nu poate reda ideea de urgență.

R: În irlandeză există peste treizeci de echivalente ale spaniolescului manana. Însă niciunul dintre ele nu exprimă la fel de bine sentimentul urgenței.

Radu Paraschivescu, Antologie de vorbe de duh, page 153.

The use of the Spanish word „manana” in this quotation represents the source of humour because Patrick Kavanagh does not only make a comparison between the use of a word and its equivalents in two languages, but the sense of urgency expressed. This sense of urgency, actually, refers to a trait of the Spanish and the Irish, and by comparison, while the Spanish are more hard-working and do not put off until „tomorrow” (manana) what they can do „today” as the saying goes, the Irish have thirty words equivalent to „tomorrow” but do not take into consoderation the proverb. Therefore, when translating this quotation the borrowing method has been a useful toole because both in my translation and in Radu Paraschivescu’s translation, „manana” has not been translated so that the subtle irony is not lost in the TL.

(36) E: The trees along the banks of the are more sinned against then sinning.

Patrick Kavanagh (Irish poet an novelist) in Irish Wit, page 54.

R: Copacii de pe malul Canalului Royal sunt mai mult de compătimit decât de blamat.

R: Copacii de pe malurile Canalului Regal sunt mai degrabă victime decât complici.

Radu Paraschivescu, Antologie de vorbe de duh, page 60.

The translation of Patrick Kavanagh’s quotation is not very difficult to render into Romanian, if the translator gives a proper explanation. There are two ways of interpreting this statement. The first one refers to the Tree Calendar, which used the seasonal characteristics of trees as a way of naming and identifying the thirteen months of the year in ancient times, and the second one refers to a song written by Dominic Behan, which is used to introduce a play, a story about the occurrences in a prison the day a convict is set to be executed. The triangle in the title refers to the large metal triangle which was beaten daily in Mountjoy Prison to waken the inmates. The song has also become known as "The Banks of the ." Therefore, when translating this statement, adaptation has been a useful tool in which concerns the translation strategy used both in my translation and in Radu Paraschivescu’s translation, though Radu Paraschivescu also transposed „sinned” and „sinning”.

(37) E: There he goes- the man what learned me English.

John B. Keane (Irish architect) in Irish Wit, page 55.

R: Iată-l! De la el m-a învățat engleza.

The source of humour in this instance lies in the incongruity between the hearer’s expectancy – that is of a serious, logical, and perfectly construed statement in terms of grammar, which has profound implications and effects on his education- and the final result – a banal and inaccurate statement, grammatically speaking -. The result is an ironical remark at the person who taught him English. The “thankful” tone of the message also renders the humorous effect, whereas in translation, using adaptation, the perlocutionary effect is rendered for the TT readers in the same manner as in the ST, through bad grammar.

(38) E: From experience, I know that anything ending in “-os” on a restaurant menu is pronounced “heartburn”.

Hugh Leonard (Irish dramatist, television writer and essayist) in Irish Wit, page 60.

R: Din proprie experiență știu că tot ce se termină în „– ură” într-un meniu de restaurant rimează cu „arsură” ( la stomac).

The humour theme of this quotation is related to food and health. The association of the suffix „-os” with „heartburn” in a restaurant menu indicates the type of humour in this statement, that is overstatement, an exaggeration. The humorous effect is rendered both in the ST (because of the association of „-os” and „heartburn”, which would be an effect of the dish) and in the TT. In the TL, the translation method used has been adaptation, therefore, „-os” has been translated „-ura” in order to rhyme with the translation of „heartburn”, „arsura”. A slight addition is necessary so that the TT readers understand the message, therefore, when translating, it is necessary to specify the fact that „heartburn” refers to a stomach ache.

(39) E: The most effective way of getting rid of vermin is hunting- provided that a sufficient number of them fall off their horses and break their necks.

Hugh Leonard (Irish dramatist, television writer and essayist) in Irish Wit, page 60.

R: Cel mai eficient mod de a înlătura canaliile este vânătoarea – cu condiția să existe printre ei un număr suficient de mare care sa cadă de pe cai si să iși rupă gâtul.

The ambiguity of this statement is rendered by the polysemy of the word „vermin”. Vermin has various meanings, which refer to „various small animals or insects, such as rats or cockroaches, that are destructive, annoying, or injurious to health; animals that prey on game, such as foxes or weasels or a person considered loathsome or highly offensive.” But the translator must exclude from the beginning the first two definitions of the word vermin, because of the continuation „fall off their horses and break their necks”. This is a clear reference to „human vermins”. The irony of the context has been preserved in translation using modulation as a translation method, in order to obtain a change in the point of view so that the TT readers understand the text.

(40) E: He that but looketh on a plate of ham and eggs to lust after it, hath already commited breakfast with it in his heart.

C. S. Lewis (Irish novelist, academic, literary critic) in Irish Wit, page 61.

R: Cel ce se uită în farfurie către șuncă și ouă tânjind la ele, deja “a comis” micul-dejun cu inima.

R: Acela care doar se uită râvnind la o farfurie de ochiuri cu slănină a comis deja micul dejun cu ea, în sinea lui.

Cornelia Bucur, pansiv, om parsiv, page 135.

The aforementioned humour theme, food, is present in this statement as well, but under a different form. The quotation is written in old English, and the translation is literal because the translator’s task is not limited on translating words, but ideas and concepts. The subtle irony along the lines in the ST is fully rendered in the TT both in my translation and in Cornelia Bucur’s translation, but the problem of understanding the text starts from the association of the verb “commit” (which is often associated with a crime or a bad thing) with the noun “breakfast”, the humorous effect referring to food and health as in the aforementioned quotation.

(41) E: My favourite event at the tennis championships is the mixed-singles.

Des MacHale (Professor of mathematics and the author of thirty humour books), in Irish Wit, page 63.

R: Evenimentul meu preferat la turneul de tenis Wimbledon este jocul de simplu mixt.

R: Proba mea preferata din turneul de Wimbledon este simplu mixt.

Cornelia Bucur, pansiv om parsiv, page 202.

Among the humour themes, sport has a very well-placed position, especially when it comes to tennis. Although not a national sport, both in and in , the Irish prefer this extravagant sport of the rich people. The translation method used has been word-for-word in order to render the irony which is given by the term „mixed-singles”, peculiar to gymnastics. The mixed-singles is therefore, a demonstration in gymnastics, and only mentioning this term in the context of tennis ( is an annual tennis tournament) renders the humorous effect, that of tennis players are compared with gymnasts. Another possible explanation of the humorous effect of the joke would be the fact that „mixed singles” does not exist in tennis, only mixed double (which requires the presence of four tennis players, in teams of two) and singles (which requires the presence of two tennis players, playing against each other).

(42) E: Tiger Woods’ idea of an up-and-down is a birdie on a par three.

Des MacHale (Professor of mathematics and the author of thirty humour books), in Irish Wit, page 63.

R: Ideea lui Tiger Woods despre succes este să puncteze din două lovituri.

Another sport-related joke belonging to Des MacHale refers to golf and it is very dificult to translate so that the ST meaning can be properly rendered in the TT. When translating this quotation, adaptation seems to be the best translation technique to use because the readers of the TT are not familiarized with specialized golf terms such as „up-and-down”, „birdie”, „par three”. "Birdie" means that you have made a 2 on a par-3 hole. Par is a term in the game of golf used to denote the pre-determined number of strokes that a scratch golfer should require to complete a hole, or a tournament. Three under par (−3); also called a double eagle in the Because this is an extremely rare score, the translation of „up-and-down” is „suces”, and the continuation „sa puncteze din doua lovituri”. The translator should be well informed about these terms so that he can render the humorous effect in the TL and make the statement understandable for its readers. Although in translation, golf is not mentioned, the TT readers understand the idea because the name Tiger Woods (a professional golf player) is mentioned.

(43) E: He was a man of word and his word was no good.

Seumas MacManus (Irish dramatist and poet) in Irish Wit, page 66.

R: Era un om de cuvânt dar cuvântul lui nu valora nimic.

The evident contradiction between „man of word”, meaning a courteous and honorable man and „his word was no good” leads to the humorous effect of this chiastic utterance. Its translation is literal, because it does not pose great difficulties for the translator, and the sarcasm is obvious. Moreover, the play upon words, emphasizing „word” (used in two contrasting expressions) is even more ludicrous.

(44) E: An Irish bull is always pregnant.

John P. Mahaffy (Irish writer) in Irish Wit, page 68.

R: În Irlanda, mama proștilor e mereu însărcinată. / În Irlanda prostia e mereu in floare.

This quotation has two possible meanings and a very high difficulty in translation. Due to the fact that „Irish bull” is a specific type of humour, based on incongruity or a logical absurdity, and the statement resembles in so many ways with the Romanian proverb „mama prostilor e mereu insarcinata”, the original expression being „Fool’s mother is always pregnant”, the quotation has two possible translations. The first one is related to the original proverb, and it has been translated using adaptation as a translation technique, as the type of humour is transformation of frozen expressions, and the second one is more related to the concept of Irish bull as a type of humour.

(45) E: I am told that Traill is ill. Nothing trivial I hope.

John P. Mahaffy (Irish writer) in Irish Wit, page 68.

R: Mi s-a spus că Traill este bolnav. Sper să fie ceva grav.

At a first glance at this quotation, overstatement appears from the context. The exaggeration of Mahaffy’s contempt at Traill’s illness is rendered by the expression „nothing trivial” and by the suggestive verb „I hope”. Instead of translating it literally, modulation is a more appropriate translation strategy for this quotation, so that, for obtaining a change in the point of view and the humorous effect in the TL the translation is „sper sa nu fie ceva grav”.

(46) E: My opponents have done a full 360 – degree turn on this issue.

Mary McAleese (the eight president of ) in Irish Wit, page 71.

R: Adversarii mei au făcut o schimbare de 360 de grade legată de această problemă.

This quotation is another proof of redundancy when something obvious is expressed in a trite manner and in fact it revolves around the same idea. The source of humour in this instance lies in the incongruity between the reader’s expectancy, of a serious statement being uttered by a president, with profound implications, and the final result beinf a banal and incongruous observation anyone could have stated easily in another form. The quotation has been translated literally, as the type of humour is Irish bull because a 360 degree turn on an issue is a return to the original issue.

(47) E: Never count your blessings before they hatch.

Jack McHale in Irish Wit, page 73.

R: Nu spune hop până nu sari gardul.

This syntagmatic pun is very difficult to translate, not only because of the type of humour, that is transformation of frozen expressions, but because of its meaning and possible interpretations. When people count their blessings, they concentrate on all the good things in their lives instead of the negative ones. Therefore, the translation technique used is equivalent translation.

(48) E: Deprived of my British citizenship, I rang up the Irish Embassy and asked if I could have Irish citizenship.’Bejasus, yes,’an official replied, ‘We’re terrible short of people’.

Spike Milligan (Irish comedian, writer, musician, poet, actor) in Irish Wit, page 75.

R: Privat de cetățenia mea britanică, am sunat la Ambasada Irlandei și am întrebat dacă pot obține cetățenie irlandeză. “Ba bine că nu”, zise funcționarul, “ducem mare lipsă de cetățeni”.

The irony of this quotation lies in the fact that, according to its definition, what is said („we’re terrible short of people”) is the opposite of what is meant. As a translation strategy, adaptation seems the most suitable one to apply in this case mostly because of the word „bejasus”. Bejasus is a word commonly used to express great surprise, fear, it is also used to add emphasis of the expression „by Jesus”. Hence, instead of translating „bejasus” literally by „cum Doamne iartă-mă să nu”, adaptation allows the translator to improvize, therefore, the translation is „Ba bine că nu”.

(49) E: The first joke in my book is ‘it’s aardvark, but it pays well’.

Spike Milligan (Irish comedian, writer, musician, poet, actor) in Irish Wit, page 76.

R: Prima glumă din cartea mea este „după faptă și răsplată”.

One of the most difficult-to- translate quotations in Irish wit belongs to Spike Milligan. This quotation, for example, has multiple possible interpretations and origins with a strong interrelationship between them because of the presence of the word „aardvark”. Taken literally, aardvark is an animal which looks like a pig and eats ants, the Romanian equivalent is „furnicar”. The first possible interpretation of the joke is related to the book written by Spike Milligan, who wrote mostly books for children, and one of his books begin with a joke about the aardvark: “To all the animals waiting/ At the gang plank of the Ark/ Noah said ‚Load up alphabetically/ Starting with aardvark’ " There is a strong link between the kernel of the joke and the literal sense of the joke, but, if we were to look up for deeper meanings, the word aardvark can be also interpreted as the archaic form of „hard work”, which would fit perfectly in the context. But at a deeper analysis of the possible meanings, origins, and interpretations, we reach the conclusion that they are related to each other. Therefore, an appropriate translation of „it’s aardvark but it pays well” in both cases is „după faptă și răsplată”,using adaptation as a translation technique.

(50) E: I remember once going into an undertakers’, lying on the floor and shouting ‘shop’.

Spike Milligan (Irish comedian, writer, musician, poet, actor) in Irish Wit, page 76.

R: Îmi aduc aminte că m-am dus la antreprenorul – magazinul de pompe funebre, m-am întins pe podea și am țipat “mort după cumpărături!”

This is a relevant example of black humour, as its humour theme is related to death and concerning the type of humour, in this quotation, self deprecation is obvious. Although it may not seem difficult to translate, the last part „shop” requires a proper interpretation so that the humorous effect is rendered in the TL. A suitable expression to fit in the context (because shop cannot be translated literally as a noun or as a verb) is „shop ’till you drop”, which is related both to the concept of shopping, but also to the undertaker’s because of the verb „drop”. Therefore, adaptation has been a useful translation strategy when translating this quotation, along with addition.

(51) E: I swear I once saw a road – sign in which read: Warning! This is a one – way cul- de – sac at both ends.

Spike Milligan (Irish comedian, writer, musician, poet, actor) in Irish Wit, page 76.

R: Vă jur că am văzut odată un indicator în Irlanda pe care scria : “Atenție! Sens înfundat la ambele capete!”.

Road signs in mostly differ from the traffic signs used elsewhere in . Directional signage is similar to that of the , but is bilingual. Distances are in kilometres. Apart from directional signage, the basic prohibitory signs such as "no left turn" and "no right turn" are among the few standard signs used in . But in this statement, the incongruity is obvious and denotes the fact that the type of humour is the Irish bull. The translation, however, is literal, because it renders the absurdity of the statement both in the TL and in the SL.

(52) E: In the pages of Pater, the English language lies in state.

George Moore (Irish novelist, poet, art critic, memoirist and dramatist) in Irish Wit, page 79.

R: În paginile scrise de Pater, puteți admira moaștele limbii engleze.

Walter Pater was an English essayist, critic of art and literature and writer of fiction who lived between 1839-1894. A possible explanation and origin of this statement is the fact that his book, „The Renaissance, which appeared to some to endorse amorality provoked criticism. Many of Pater's works focus on male beauty, friendship and love, either in a platonic way or, obliquely, in a more physical way. In 1876 W. H. Mallock parodied Pater's message in a satirical novel The New Republic, depicting Pater as a typically effete English aesthete.” Aestheticism is a 19th century European Movement that emphasized aesthetic values more than socio-political themes for literature. Therefore, this sarcastic remark has been translated using adaptation as a translation technique, and the phrase „the English language lies in state” has been properly transposed in „puteti admira moastele limbii engleze”.

(53) E: Oscar Wilde paraphrased and inverted the witticisms and epigrams of others. His method of literary piracy was on the lines of the robber Cacus, who dragged stolen cows backwards by the tails to his cavern so that their hoofprints might not lead to detection.

George Moore (Irish novelist, poet, art critic, memoirist and dramatist) in Irish Wit, page 79.

R: Oscar Wilde a parafrazat și a convertit glumele și epigramele altora. Modalitatea lui de piraterie literară amintește de Cacus, hoțul care târa vacile furate de coadă înapoi în peșteră astfel încât urmele de copite să nu fie identificate.

R: Oscar Wilde a parafrazat și a inversat vorbele de duh și epigramele altora. Metoda lui de piraterie literară seamănă cu aceea a jefuitorului Cacus, care trăgea de coadă vacile furate până la el în grotă, în așa fel încât copitele să fie orientate invers și să-l ajute să scape nedescoperit.

Radu Paraschivescu, Antologie de vorbe de duh, page 101.

From the very beginning of George Moore’s quotation, the reader identifies the type of humour in this context, sarcasm. The statement, as a whole, is a sarcastic remark at Oscar Wilde’s famous wit, which, George Moore accuses of being a plagiarism. The comparison between Oscar Wilde and Cacus renders the humorous effect of the quotation. The story of Cacus is that “in Roman mythology, Cacus was a fire-breathing giant monster and the son of Vulcan who lived in a cave in the Palatine Hill in , the future site of . To the horror of nearby inhabitants, Cacus lived on human flesh and would nail the heads of victims to the doors of his cave. He was eventually overcome by Hercules. As Heracles slept, the monster took a liking to the cattle and slyly stole eight of them – four bulls and four cows – by dragging them by their tails, so as to leave no trail. When Heracles awoke and made to leave, the remaining herd made plaintive noises towards the cave, and a single cow lowed in reply.” The same story is sketched in George Moore’s quotation. The quotation has been translated in Romanian literally in both cases.

(54) E: „Come, come”, said Tom’s father, / „At your time of life, / There’s no longer excuse / For thus playing the rake. / It is time you should think boy, / Of taking a wife.” / „Why so it is father- / Whose wife shall I take?”

Thomas Moore (Irish poet, singer, songwriter, and entertainer) in Irish Wit, page 82.

R: „Hai băiete”, spune tatăl lui Tom. / „La vârsta ta, / Nicio scuză nu mai ai / Să mai copilărești. / Băiete, e timpul să te gândești / Să-ți iei o nevastă.” / „Cum așa tată? Nevasta cui s-o iau?”

The Irish poet Thomas Moore made a humorous poem inspired by a classic joke about marriage. The humorous effect is rendered by the contradiction in terms: „taking a wife” meaning getting married, and „whose wife shall I take” indicating the confusion aroused from the play upon words. Concerning the translation, this statement is difficult to translate due to the rhyme which has been partially kept in the TL. The translation strategy used has been adaptation so that the humorous effect is the same for the TT readers as it is for the ST readers.

(55) E: Critics- the very word suggests an insect.

Dylan Moran (Irish comedian, writer, actor and filmmaker) in Irish Wit, page 82.

R: Critici – cuvântul în sine sugerează paraziți. Or Critici- până și cuvântul ne duce cu gândul la greieri. Or Când spui critici te gândești la greieri.

The humorous effect of this statement arises first of all from the phonetic similarity between critics and crickets, and secondly, from the comparison between these two terms. The sarcasm however is subtle because Dylan Moran does not mention the word „cricket”, but allows the reader and the translator to find the suitable word suggesting an insect which resembles phonetically with critics. Therefore, sarcasm arises from the fact that as crickets „sing” and are harmless to people, by comparison, critics write and criticise people and their work but they are also „harmless”. As for translating this statement, there are three different versions with three different translation strategies. The first version of translation is literal, with the observation that for a better understanding and for the humorous effect „insects” has been translated by a synonym, „paraziti”. The second translation is an adaptation of the ST, while in the third version of translation modulation is the translation strategy used.

(56) E: As the Bible says, it is easier for a rich man to get through the eye of a needle than for a camel to get into heaven.

Andy Mulligan (Irish rugby player) in Irish Wit, page 83.

R: După cum scrie în Biblie, mai degrabă trece bogatul prin urechile acului decât ajunge cămila în Rai.

This humorous quotation is a transpoitional pun, as it involves not only a clever redefinition of a popular phrase or saying but also the repositioning of the words in the phrase. The original saying is „I can guarantee again that it is easier for a camel to go through the eye of a needle than for a rich person to enter the .” In view of all these, we reach to the conclusion that the quotation has a religious nuance, and as for the type of humour, transformation of frozen expressions is suitable in the text. Concerning the humorous effect, it is rendered by the very play upon words and the redefinition of the popular phrase. The translation strategy used has been adaptation, because this is more similar to the Romanian expression than the literal translation would be.

(57) E: Why should Irishmen stand with their arms folded and their hands in their pockets when called for aid?

Thomas Myles (prominent Irish Home Ruler and surgeon, involved in the importation of arms for the Irish Volunteers) in Irish Wit, page 84.

R: De ce ar trebui să stea irlandezii cu brațele încrucișate și mâinile în buzunare când Anglia le cere ajutorul?

Nothing seems to be lost when translating this incongruous quotation. This is a relevant example of ethnic joke aimed towards the British, on the subject of the political discrepancy and antipathy between Ireland and England. The humorous effect in this statement is rendered by the body position described: arms folded and hands in the pockets is an impossible body position. The quotation has been literal, and did not pose problems, but it is interesting to see the concept of an ethnic joke which is a rhetorical humorous and incongruous question.

(58) E: Waiting for the verb in German is the ultimate thrill.

Flann O’Brian (Irish writer) in Irish Wit, page 86.

R: Așteptarea verbului în limba germană este plăcerea supremă.

German language has been a very interesting matter for the Irish and their wit. In Irish Wit, there are several quotations on this subject, for example: “In prison I studied German. Indeed, this seems to be the proper place for such a study.” (Oscar Wilde, page 154) or “The music is in German. You would not understand it.” (Oscar Wilde, page 161). This is a clear example of ironical statement taking in consideration the fact that German is a very difficult language, with a complicated grammar, because the German sentence structure is somewhat more complex than that of many other European languages, with phrases regularly inverted for both questions and subordinate phrases. The translation is literal, as the ST does not pose major problems in translation and the humorous effect is rendered in both TL and SL.

(59) E: P. G. Wodehouse is the performing flea of English Literature.

Sean O’Casey (Irish dramatist) in Irish Wit, page 91.

R: P. G. Wodehouse este un nimeni, artist al literaturii engleze.

The discrepancies and differences between comedy and drama can be found in this statement. Sean O’Casey was an Irish dramatist and P.G. Wodehouse was an English humorist, whose body of work includes novels, short stories, plays, poems, song lyrics, and numerous pieces of journalism. He enjoyed enormous popular success during a career of more than seventy years and his many writings continue to be widely read. „Performing Flea is a non-fiction book, consisting of a series of letters written by P.G. Wodehouse to William Townend, a friend of Wodehouse since their schooldays together at . The title alludes to a disparaging comment by the playwright Seán O'Casey, who, in a letter to The Daily Telegraph in July 1941, referring to Wodehouse's radio broadcasts from , wrote that "If England has any dignity left in the way of literature, she will forget for ever the pitiful antics of English literature's performing flea".” In view of all this, we reach to the conclusion that Sean O’Casey’s statement is a sarcastic remark at P.G. Wodehouse’s works, laying emphasis on his book “Performing flea”. As for the translation, instead of using the word-for-word translation strategy, which would be „puricele de spectacol al literaturii engleze“, adaptation seems a more suitable translation technique, therefore, „flea” has been translated „nimeni”, and for rendering the sarcastic effect in the TL, the continuation is „artist al literaturii engleze”.

(60) E: has a great reputation as a literary nation. You walk into a pub in Dublin and it’s full of writers and poets. In most other countries they’re called drunks.

Ardal O’Hanlon (Irish comedian and actor) in Irish Wit, page 93.

R: Irlanda are o reputație grozavă ca și națiune literară. Intri în orice pub din Dublin și e plin de scriitori și poeți. În cele mai multe țări, li se spune bețivi.

Another sarcastic remark at the Irish habit of drinking, and of frequenting pubs. The Irish are very witty people , who gather together in a pub to tell stories, jokes, or to sing. There is even a pub called “Writer’s Irish Pub” and the sarcasm arises in this instance from the comparison between writers and poets that frequent pubs, and drunks. As for the translation, this statement does not pose difficulties, therefore, it has been translated literally.

(61) E: My entire involvment with the Irish Literary Revival consisted in standing beside Mr W.B. Yeats in the urinal during an interval at the Abbey Theatre, where I remember he was having great difficulty with his “waterworks”.

Eoin O’Mahony (Irish singer) in Irish Wit, page 96.

R: Întreaga mea implicare în Renașterea Literară Irlandeză constă în faptul că am stat lângă domul W.B. Yeats la closet în timpul unei pauze la teatrul Abbey, și îmi aduc aminte că avea mari probleme cu “sistemul de pompare a apei”.

When translating and analyzing this quotation, attention should be paid to understanding and rendering the meaning in the most appropriate way as possible. The word that poses great difficulties in translation is “waterworks” because the type of humour is double entendres, which means that the statement includes a word which is deliberately misperceived or misconstrued so as to evoke a double meaning, which is often sexual in nature. And this word is „waterworks”, meaning „a hydraulic apparatus, or a system of works or fixtures, by which a supply of water is furnished for useful or ornamental purposes, including dams, sluices, pumps, aqueducts, distributing pipes, fountains”, but its connotation in the text is different from the original meaning. The statement has been translated using adaptation with the observation that „waterworks” has been translated through a specialized term, so that it does not sound vulgar.

(62) E: Horrocks- Taylor came towards me with the ball. Horrocks went one way, Taylor went the other and I was left holding the hyphen.

Tony O’Reilly in Irish Wit, page 98

R: Horrocks- Taylor a venit spre mine cu mingea. Horrocks a luat-o într-o parte, Taylor în cealaltă parte și eu am rămas cu liniuța în mână.

Another double entendre belongs to Tony O’Reilly, and in this example the connotative meaning of the word “hyphen” is the zest of the joke. It has the same meaning as in the above-mentioned joke, but the humorous effect is more obvious in the SL than in the TL, although it has been translated literally. Taking out of the context, hyphen means “ a punctuation mark ( – ) used between the parts of a compound word or name or between the syllables of a word” but in the context, as it refers to tennis, the ambiguity and the humorous effect arise from its connotative meaning.

(63) E: Gentlemen, it seems unanimous that we cannot agree.

Charles Stewart Parnell (Irish Anglican landowner, nationalist political leader) in Irish Wit, page 100.

R: Domnilor, ceea ce este unanim este că nu putem ajunge la un consens.

Due to the fact that Irish bull is a specific type of humour, many representative personalities of Ireland have adopted this style of incongruous statements. This quotation is a relevant example of Irish bull due to the absurdity it expresses, as “unanimous” and “we cannot agree” express two contradictionary meanings. The humorous effect may also arise from the contrast between the hearer’s expectation (of a logic and important quotation as it belongs to a politician) and the statement itself. As for the translation, the literal translation strategy seems suitable in order to render the humorous effect in the TL.

(64) E: Assumpta, take your foot out of your mouth, it’s a fast day.

Maureen Potter (Irish singer, actor comedian and performer) in Irish Wit, page 101.

R: Assumpta, ia-ți piciorul din gură, este zi de post.

The religious nuance of this statement is obvious. On a fast day, a person should not eat meat, eggs or milk, in other words, any animal products. The vocative also denotes the humorous effect of the statement. The irony would not have been the same if “foot” have been changed with “finger” because of the unusual body position. The statement also expresses an exaggeration of religious beliefs. However, it does not pose challanges to the translator, therefore it has been translated literally, but the concept is interesting.

(65) E: Christy, look at the ink you’ve spilled on that tablecloth and your father hasn’t ever read it yet.

Maureen Potter (Irish singer, actor comedian and performer) in Irish Wit, page 101.

R: Christy, uite câtă cerneală ai vărsat pe ziarul ăsta pe care l-am pus ca față de masă, si tatăl tău nici nu a apucat să facă revista presei.

At a first glance, nothing in this statement would seem peculiar or funny. However, ambiguity arises from using the word “tablecloth” instead of “newspaper”. This is the subtle irony of the statement, therefore, as a logic train of events, after the mother put the newspaper on the table instead of a tablecloth, Christy spilled ink while writing her homework. This example poses great difficulties to the translator because, to properly translate the text, the translator must understand its meaning and the subtle irony. Therefore, the example has been translated using adaptation and addition so that the humorous effect to be the same for the TT readers as it has been for the ST readers.

(66) E: As the woman said when she saw the of , “Willya, looka, it’s a crooka”.

Maureen Potter (Irish singer, actor comedian and performer) in Irish Wit, page 101.

R: Când a văzut prima oară Turnul din Pisa, o femeie din Dublin a spus “io-te maică, e o cârjă”.

This example leads to a number of possible interpretations and translations. The most difficult thing to translate is “willya, looka, it’s a crooka” because of the vowel “a” added at the end of each word. Without the vowel, the sentence would be “willy, look, it’s a crook” but the humorous effect in the TL would not be the same. Therefore, the sentence must be translated in the same manner that the ST is created. “Willy” can be a personal name, but can also be a form of “willy boy” which is a slang diminutive. On the other hand, looka and crooka can be translated by “look” and “crook”. Using adaptation as a translation method, the translation has a slang nuance “Io-te maica, e o carja”.

(67) E: Some men kiss and tell; George Moore tells but doesn’t kiss.

Sarah Purser (Irish artist) in Irish Wit, page 102.

R: Unii bărbați tac și fac; George Moore nici nu face, nici nu tace.

The play upon words in this example is the source of humour, as this is a sarcastic remark at George Moore. The meaning of kiss and tell, which is obviously an euphemism refers to the publicity retell of one’s sexual exploits, often with the aim of revenge and monetary gain. What Sarah Purser wants to emphasize is the fact that George Moore does the exact opposite thing, boasting about actions he did not perform. The translation technique used has been adaptation in order to obtain the same perlocutionary effect in the ST as in the TL.

(68) E: The man who would stoop so low as to write an anonymous letter, the least he might do is to sign his name to it.

Boyle Roach (Irish politician, famed for his highly ornamented and often inaccurate speech, which often included amusing mixed metaphors) in Irish Wit, page 104.

R: Omul care se înjosește atât de tare să scrie o scrisoare anonimă, ar putea măcar să se semneze.

The oxymoronic construction “sign an anonymous letter” gives the flavour, as it were, of this statement, due to its contradictory nature. The type of humour for this example is of course Irish bull, as Boyle Roach is famous for his innacurate speech, which often include amusing mixed metaphors and contradictory notions. The statement has been translated literally, as it does not pose great challanges to the translator.

(69) E: I answered in the affirmative with an emphatic “no”.

Boyle Roach (Irish politician, famed for his highly ornamented and often inaccurate speech, which often included amusing mixed metaphors) in Irish Wit, page 105.

R: Am răspuns în mod afirmativ cu un “Nu” emfatic.

Ambiguity in this example comes from the opposition between what is being implied and what is being said. The intension of the punch line lies in the change that occurs using the word “no”, that shifts the balance of what seemed to be a common utterance. Moreover, the speaker is so confident about the meaning of “affirmative” that he uses a strong word, “emphatic”, to heighten his message. As for the translation, there are no specific difficulties in rendering it from SL to TL, therefore, it has been translated literally.

(70) E: Three-quarters of what the opposition says about us is lies and the other half is without any foundation in truth.

Boyle Roach (Irish politician, famed for his highly ornamented and often inaccurate speech, which often included amusing mixed metaphors) in Irish Wit, page 105.

R: Trei sferturi din ceea ce spune opoziția despre noi sunt minciuni, iar cealaltă jumătate este lipsită de fundament.

Another example of Irish bull in Boyle Roach’s quotations is this one, in which ambiguity (the source of humour) arises first of all from the incorrect use of units of measure, and secondly, from the fact that “lies” and “without fundament in truth” have the same meaning. As in the above-mentioned quotation by Boyle Roach, there are no specific difficulties in rendering it from the SL to TL.

(71) E: The Red Flag sounds like the funeral march of a fried eel.

George Bernard Shaw (Irish playwright) in Irish Wit, page 110.

R: “Steagul Roșu” sună că marșul funerar al unui țipar prăjit.

This example is a sarcastic political remark. „The Red Flag is a protest song associated with left-wing politics, in particular with socialism. It is the semi-official anthem of the British Labour Party, sung at the end of conference. It is the official anthem of the Irish Labour Party () and sung at the close of national conference.” George Bernard Shaw himself was a left-wing, but the humorous effect of the statement arises from the comparison between the Red Flag and a „fried eel”, denoting an annoying and high sound. The quotation has been translated literally, because the humorous effect is the same in the TL as it is in the SL.

(72) E: Condemned female murderers get sheaves of offers of marriage.

George Bernard Shaw (Irish playwright) in Irish Wit, page 112.

R: Femeile condamnate pentru crimă primesc cererile în căsătorie la pachet.

R: Femeile condamnate pentru crima primesc o droaie de cereri in casatorie.

Radu Paraschivescu, Antologie de vorbe de duh, page 72.

The difference between the two versions of translation is obvious, concerning the translation strategies used. While Radu Paraschivescu translated the statement literally, my translation is an adaptation. The ironical subtlety of this statement lays in the word „sheaves” which I have chosen to translate by „la pachet” instead of its original meaning „a bundle of objects tied together”, to increase the humorous effect in the TL as the joke is related to the condemned female murderers.

(73) E: A woman waits motionless until she is wooed. That is how the spider waits for the fly.

George Bernard Shaw (Irish playwright) in Irish Wit, page 112.

R: Femeia așteaptă nemișcată până i se face curte. Așa așteaptă și păianjenul musca.

Nothing seems to be lost when translating this quotation, not even the humorous effect. For many jokes, exaggeration is the source of humour, and the punch line of this statament is related to the exaggerated comparison between a woman trying to build a relationship, and a spider trying to catch a fly. In both cases, there is a victim, in the first case, the man, and in the second case, the fly, therefore, we might also say that the sarcasm is aimed not only towards women, but also towards men, who are, compared to a fly, weak. The statement has been translated literally because the humorous effect is similar both in the TL and in the SL, with the observation that the sarcastic subtlety is to be analyzed.

(74) E: Nobel Prize money is a lifebelt thrown to a swimmer who has already reached the shore safely.

George Bernard Shaw (Irish playwright) in Irish Wit, page 115.

R: Banii câștigați din premiul Nobel sunt ca un colac de salvare aruncat unui înotător care deja a ajuns la mal în siguranță.

This exaggerated comparison is very similar to the afore-mentioned example. However, the punch line in this statement is related to the exaggerated comparison between a swimmer and a winner of the Nobel Prize, denoting the fact that the prize is insignificant for the importance of the effort. The translation strategy used has been word-for-word, with the observation that G.B. Shaw is the only person who has been awarded both a Nobel prize for literature and an Oscar for its contributions and for his work on the film Pygmalion.

(75) E: A drama critic is a man who leaves no turn unstoned.

George Bernard Shaw (Irish playwright) in Irish Wit, page 117.

R: Un critic dramatic este acela care nu se face luntre ci punte. Or Un critic dramatic este acela care nu rastoarna nici cerul, nici pamantul.

This transformation of frozen expression is probably the most difficult to translate statement in Irish Wit. The original saying is “to leave no stone unturned”, therefore, because of this play upon words, this quotation is a transpositional pun. The meaning of the original saying is to try everything to achieve something, and the equivalent in Romanian would be “a se face luntre si punte”, “a rasturna cerul si pamantul”, and so on and so forth. G. B. Shaw was famous for his wit, therefore, he managed to transform the original saying in a new one, with a humorous effect. To leave no turn unstoned is a spoonerism, a deliberate play upon words. This statement has been translated in two ways, using adaptation as a translation technique, by making a play upon words in Romanian : “nu se face luntre, ci punte” and “nu rastoarnă nici cerul, nici pământul”.

(76) E: The only man who had a proper understanding of Parliament was old Guy Fawkes.

George Bernard Shaw (Irish playwright) in Irish Wit, page 118.

R: Singurul om care a înțeles cu adevărat Parlamentul a fost bătrânul Guy Fawkes.

This quotation is meant to both flatter and insult Guy Fawkes at the same time, because, at a first glance, the reader of the ST considers that the statement is a compliment, whereas other persons who have political knowledge, understand the insult hidden within the statement, therefore, the type of humour in this text is irony. As an observation, “Guy Fawkes, also known as Guido Fawkes, belonged to a group of provincial English Catholics who planned the failed Gunpowder Plot of 1605 (a failed assassination attempt against King James I of England and VI of Scotland by a group of provincial English Catholics)” The irony lays in the fact that he was trialed and executed for his actions. As for the translation of this statement, transposition has been a very useful tool to render the ST message into the TL.

(77) E: A businessman is someone to whom age brings golf instead of wisdom.

George Bernard Shaw (Irish playwright) in Irish Wit, page 118.

R: Un om de afaceri este o persoană care, înaintând în vârstă, se apucă de golf în loc să devină mai înțelept.

Golf is the sport of rich people, very extravagant and with precise rules. This statement clearly denotes this fact, because the golf players are old businessmen, the subtle connotation proves the idea mentioned in the first paragraph. The sarcastic remark is obvious, and the punch line is easily understandable, but the translation is difficult. As a translation strategy, adaptation and addition had been useful tools to render the humorous effect in the TL.

(78) E: Signor Tamerlik sings in a doubtful falsetto and his movements are unmeaning and frequently absurd. For the C sharp in the celebrated duet he substituted a strange description of shriek at about that pitch. The audience, ever appreciative of vocal curiosities, eagerly redemanded it.

George Bernard Shaw (Irish playwright) in Irish Wit, page 118.

R: Domnul Tamerlik cantă într-un falsetto îndoielnic, iar mișcările sale sunt stupide și de cele mai multe ori absurde. A înlocuit DO diez în vestitul său duet cu un sunet strident foarte înalt. Publicul, care apreciază curiozități vocale, a cerut un bis.

A humorous quotation with specialized terms from any field (music, tennis, golf, art) is difficult to translate. In this statement, an unadvised public would not understand the punch line, both in the TL and in the SL because of the specialized music terminology such as “C sharp”, “pitch”. An explanation of the source of this joke would be the fact that Enrico Tamberlik “was an Italian tenor who sang to great acclaim at Europe and America's leading opera venues. He excelled in the heroic roles of the Italian and French repertories and was renowned for his powerful declamation and clarion high notes.” This sarcastic remark has been translated using adaptation so that the terms are understood by the TT readers and the humorous effect to be rendered in the TL as it has been rendered in the SL.

(79) E: She had lost the art of conversation but not, unfortunately, the power of speech.

George Bernard Shaw (Irish playwright) in Irish Wit, page 120.

R: Și-a pierdut arta de a conversa, dar din păcate, nu și-a pierdut puterea de a ține un discurs. Or Deși nu mai poate face conversație, ține discursuri.

(80) E: I believe in the discipline of silence and could talk for hours about it.

George Bernard Shaw (Irish playwright) in Irish Wit, page 120.

R: Cred în știința tăcerii și aș putea vorbi ore în șir despre ea. Or Tac și imi place să vorbesc despre asta ore în șir.

These two statements by G.B. Shaw have the same theme, refer to the same thing, that is, the art of conversation, and have the same humrous theme, that is irony. Both the first and the second statement have two translation versions, the first one using the literal translation strategy, and the second one, using adaptation as a translation technique. Both statements are examples of incongruity because of the contradiction along the lines: “lost the art of conversation but not the power of speech”, therefore, she still talks, and “the discipline of silence” and “talk for hours about it”.

(81) E: Kings are not born; they are made by artificial hallucination.

George Bernard Shaw (Irish playwright) in Irish Wit, page 123.

R: Regii nu se nasc; sunt zămisliți prin halucinație artificială.

R: Regii nu se nasc; ei se fac prin halucinare artificială.

Cornelia Bucur, pansiv, om parsiv, page 153.

The political nuance of this statement is the source of the humour. There is no ambiguity in this statement, but the sarcastic remark at the way in which people blindly believe in kings comes from the discrepancy between „born” and „made”. The quotation has been translated using adaptation, whereas Cornelia Bucur has chosen to literally translate the text.

(82) E: There’s a great saying in , and it’s not without irony. It says that the last time we played England we beat them one – all.

Jim Sheridan (Irish film director) in Irish Wit, page 124.

R: Există o zicală grozavă în Irlanda, nelipsită de ironie. Aceasta spune că ultima dată când am jucat cu Anglia i-am bătut cu unu la mai multe.

The humorous theme in this statement is sport, on the subject of football. This is another example of ethnic joke aimed towards the English. The irony of the statement is given by the score “one-all” which has a connotative meaning, and it may be interpreted as follows: the Irish football team was beaten by the English team. The Irish team scored only one goal, while the English team scored several goals (“all”), but the number is not mentioned. Therefore, the use of the verb “to beat”, in correlation with “one” (goal) is inappropriately used because of the discrepancy between the Irish score (one) and the British score (all), not to mention the fact that the English football team is better than the Irish football team. As for the translation, the literal translation strategy is the most suitable one to use, as it renders the subtlety of the message in the TT.

(83) E: The first rule of hospitality is that the visitor must never get a glimpse of the conditions in which you normally live.

John D. Sheridan (Irish novelist, short story writer, and humourist) in Irish Wit, page 125.

R: Prima regulă a ospitalității este aceea că musafirul nu trebuie nici măcar să arunce o privire la condițiile în care trăiești în mod obișnuit. Or Prima regulă a ospitalității este aceea că musafirul nu trebuie nici măcar să banuiască condițiile în care stai de obicei.

Social behaviour and manners are other important humour themes in Irish Wit. This statement is the perfect example of an overstatement. It refers to the exaggerated things that people do when expecting company. This statement has two variants of translation, the first variant is literal, whereas in the second one adaptation has been the translation strategy used, with the observation that both translations render the humorous effect in the TL.

(84) E: When you are putting well, you are a good putter; when your opponent is putting well, he has a good putter.

John D. Sheridan (Irish novelist, short story writer, and humourist) in Irish Wit, page 126.

R: Când lovești bine, lovești bine, când adversarul lovește bine, e din cauza crosei.

The play upon words in this quotation is rendered by the word “putter”, which also gives the humorous theme of the joke, sport, and more precisely, golf. “Putter” is a specific golf term, meaning “A short golf club used for putting; a golfer who is putting; a club for putting, usually having a solid metal head” Therefore, the play upon words focuses around the specific golf terminology: „putting” meaning striking, the first use of „putter” meaning the golfer who strikes, and the second use of „putter” meaning the specific golf cross. Hence, this is an ironical statement at the self-assurance of the speaker, and at the underevaluation of his opponents. In order to render the original meaning and the humorous effect in the TL, the quotation has been translated using adaptation as a translation technique, and the play upon words has been kept in the TT.

(85) E: I handed one of my creditors an IOU and thought, thank God that’s settled.

Richard Brinsley Sheridan (Irish-born playwright and poet), in Irish Wit, page 127.

R: I-am înmânat unuia din creditorii mei un bilet pe care scria “Vă rămân dator” gândind, Slavă Cerului că s-a rezolvat.

When translating this statement, the most problematic word which needs to be explained is “IOU”, as in our country there is no specific document to correspond to the original definition and purpose of an IOU. My translation is therefore complex, because of the use of adaptation as a translation strategy, along with overtranslation and generalization of the term “IOU”. IOU is the abbreviated form for the phrase “I owe you”, which is usually an informal document acknowledging debt. An IOU differs from a promissory note in that an IOU is not a negotiable instrument and does not specify repayment terms such as the time of repayment. IOUs usually specify the debtor, the amount owed, and sometimes the creditor. IOUs may be signed or carry distinguishing marks or designs to ensure authenticity. As the statement has been translated by „un bilet pe care scria Va raman dator”, the humorous effect is rendered in the TL, with the observation that it does not express the authenticity of the document and the importance of such documents in other countries.

(86) E: It is not in my interest to pay the principal nor in my principle to pay the interest.

Richard Brinsley Sheridan (Irish-born playwright and poet), in Irish Wit, page 128.

R: Nu sunt de principiu să plătesc dobânda și nici nu vreau să dobândesc acest principiu.

This is a relevant example of a pun based on homonymy. The play upon words in this text renders the humorous effect both in the ST and in the TT, and it is related to the literary rhetorical device called chiasmus, more precisely, a rhetorical inversion of the second of two parallel structures. The translation is literal as the play upon words is rendered in the TL appropriately without any addition, omission or change in the point of view. The homophonycal structure „principal-principle” represents the punchline, as „principal” means „The capital or main body of an estate or financial holding as distinguished from the interest or revenue from it.” and it has been translated by „dobanda” to make the play upon words in Romanian –„nici nu vreau sa dobandesc”, and „principle” has been translated by „principiu” in order to make the other play upon words „nu sunt de principiu […] sa dobandesc acest principiu.”

(87) E: When my son Tom announced that he would proclaim his independence of party as an MP by writing the words TO LET on his forehead, I advised him to write underneath, UNFURNISHED.

Richard Brinsley Sheridan (Irish-born playwright and poet), in Irish Wit, page 130.

R: Când fiul meu Tom a anunțat că își va proclama neaderarea la vreun partid ca Membru în Parlament, scriind cuvintele “DE ÎNCHIRIAT” pe frunte, l-am sfătuit să scrie dedesubt “NEMOBILAT”.

As it refers to politicians, this sarcastic remark is based on the words written with capital letters “to let” and “unfurnished”. The irony lays in the fact that Tom doesn’t want to be in any political party, but writes on his forehead “TO LET”, and continues by “UNFURNISHED”. The translation “DE INCHIRIAT – NEMOBILAT” suggests the exact opposite of what he says. The statement has been translated using modulation, to obtain a change in the point of view which would render the humorous effect in the TL.

(88) E: The motto of Irish rugby has always been ‘Kick ahead, any head’.

Fergus Slattery (former rugby union Irish footballer) in Irish Wit, page 130.

R: Motto-ul rugby-ului irlandez a fost întotdeauna “Dă-i înainte, pân’ la ultimul dinte!”.

Overstatement is rendered in this quotation by the exaggerated play upon words suggesting a violent action. In the SL, the statement has several interpretations: “kick ahead” may refer to an impulsion for a better performance on the field or to a violent action “kick a head”, if we were to take into consideration the continuation “any head”. The original saying was “kick ahead, kick ahead, kick any effin head” but it has been modified due to its licentious meaning. The translation technique used has been adaptation, as syntagmatic puns have a higher degree of difficulty in translation and the Romanian version not only renders the humorous effect but the entire meaning due to the use of a traditional saying “pana la ultimul dinte”.

(89) E: He was a fiddler and consequently a rogue.

Jonathan Swift – (Anglo-Irish satirist, essayist, political pamphleteer, poet and cleric) in Irish Wit, page 131.

R: Era lăutar și implicit pungaș.

Humour is a very complex field; it lacks a specific definition which would encompass all its fields, purposes and reasons from which it arises and sarcastic comparisons are often a source of humour. A fiddler is a musician, a person who plays the fiddle, especially in folk music, whereas the rogue is a deceitful, unreliable and vicious person. To render both meanings in Romanian, and to be understandable and humorous in the TL, the quotation has been translated literally, with the observation that “fiddler” has been adapted and translated by “lautar”.

(90) E: A very little wit is valued in a woman, as we are pleased with a few words spoken plain by a parrot.

Jonathan Swift – (Anglo-Irish satirist, essayist, political pamphleteer, poet and cleric) in Irish Wit, page 135.

R: Înțelepciunea unei femei este la fel de apreciată ca și cuvintele rostite de un papagal. Or O femeie înțeleaptă este la fel de apreciată ca și un papagal vorbitor.

The evident sarcastic remark at women’s lack of wit represents the zest of this joke, as a woman’s wisdom is compared with a few words spoken plain by a parrot. The contradiction between “wit” and “words spoken plain” denotes the underestimation of a woman’s ability to reason. This statement has two variants of translation. The first one is obtained through adaptation, and the second one is obtained through modulation, because of the change in the point of view which renders the humorous effect in the TL.

(91) E: They say the situation in is not as bad as they say it is.

Dennis Taylor (former Irish snooker player) in Irish Wit, page 137.

R: Se spune că situația din Irlanda de Nord nu este așa de rea precum se spune.

The ironical play upon words in this quotation flavours the ST. The interpretation of this statement gives the translator the posibility to maintain the play upon words in the TT using the word-for-word translation strategy. The quotation, taken as a whole is a chiasmus. Chiasmus is a figure of speech in which two or more clauses are related to each other through a reversal of structures in order to make a larger point; that is, the clauses display inverted parallelism. Therefore, this chiastic pun has an evident contradiction along the lines „they say” (expressing certainty of a fact, that is, the situation in Northern Ireland) and „not as bad as they say it is” (doubting their own opinion), and in the result, the whole syntagm deceives the ST readers. The play upon words and the perlocutionary effect is, in my opinion, well-rendered in the TT, and concerning the degree of difficulty when translating this statement, it is my belief that it has not been a very puzzling quotation.

(92) E: We are now approaching . Please fasten your seatbelts, extinguish your cigarettes and put your watches back three hundred years.

Niall Toibin (Irish comedian and actor) in Irish Wit, page 137.

R: Ne apropiem de aeroportul din Belfast. Vă rugăm să vă puneți centurile de siguranță, să stingeți țigările și să dați ceasurile în urmă cu 300 de ani.

At a first glimpse, one might say that Ireland is an undeveloped country, from all points of view, due to the sarcastic remark “put your watches back three hundred years”. In fact, this is a relevant example of satire, because the statement contains aggressive humour that pokes fun at Ireland’s social policy and at its economical, technological and political development. The zest of the joke is represented by this remark, because “fasten your seatbelts” and “extinguish your cigarettes” are usual things that flight attendants ask, whereas “put your watches back three hundred years” is an unusual demand. As for translating this quotation, the word-for-word translation strategy best fits and renders the humorous effect as well as the subtle satire in the TL.

(93) E: A restaurant I used to frequent in advertised ’Eat here and you’ll never eat anywhere else again’.

Niall Toibin (Irish comedian and actor) in Irish Wit, page 137.

R: Reclama unui restaurant din Cork, în care obișnuiam să mă duc, spunea: “Mâncați aici și vă asigurăm că nu veți mai mânca în altă parte vreodată.”

No doubt that the humour theme, that is food, is easily noticeable in this quotation. But the type of humour is more difficult to identify, because it might be a double entendre, as it is misconstrued to be misperceived, but it has no sexual connotation. Therefore, I believe that irony is the the specific type of humour in this quotation because the humour is rendered by the fact that the advertise can be understood in two ways: the first is obviously meant to say that the food is so good that you will not want to eat at any other restaurants and the second meaning is a ironical one, the reader is able to understand also the fact that if you eat in that restaurant, you die. As for the translation, only a few changes were made from the lexical point of view, therefore, transposition has been a useful tool.

(94) E: The Irish equivalent of ‘gilding the lily’can be translated as ‘rubbing lard on a sow’s arse’.

Niall Toibin (Irish comedian and actor) in Irish Wit, page 138.

R: Echivalentul irlandez pentru “împopoțonare” ar fi “a unge cu untura fundului unei scroafe”.

Nothing seems to be lost in terms of humorous effect when it comes to translating this sentence. The transposition of the saying „gilding the lily” to „impopotonare” is rendered by an adaptation of the original meaning of the saying, that is to apply unnecessary ornament, to over embellish, to add ornament or decoration to something that is pleasing in its original state, to attempt to improve something that is already fine the way it is, to spoil something by trying to improve or decorate it when it is already perfect, all in all, a wasteful and ridiculous excess. As for translating this quotation, the degree of difficulty is quite high because the translator must find adequate and approximate terms for „gilding the lily” and „rubbing lard on a sow’s arse”, which would fit the context, render the humorous effect in the TL, and not to mention being preserved in Romanian without losing its connotation.

(95) E: The true Dubliner is a man who can peel an orange in his pocket.

Niall Toibin (Irish comedian and actor) in Irish Wit, page 138.

R: Un dublinez adevărat este acela care poate coji o portocală în buzunar.

The source of humour in this instance lies in the sarcastic remark at Dubliners’ avarice. The expression “to peel an orange in the pocket”, the source of humour in this statement, may have two different interpretations. The first one refers to the literal meaning, and the second may refer to the fact that a person is tight with money, selfish, unlikly to share with others. Therefore, we can say that this statement refers to the fact that a true Dubliner is avaricious, and the way in which the words and the expression were arranged in rhis statement, makes it very accessible and easy to translate, using the word-for-word translation strategy.

(96) E: The garryowen in rugby is basically a Hail Mary kick – send it up to Heaven and hope for the best.

Tony Ward (Irish rugby union and soccer player) in Irish Wit, page 140.

R: Lovitura “Garryowen” în rugby este în esență o lovitură “Ave Maria” – o trimiți în ceruri și speri la ce-i mai bun. Or Lovitura de eseu în rugby este de tipul Ave Maria – o înalți la cer și aștepți minunea.

The zest of the joke lays in the curious mixture of styles and humorous themes, which requires a thorough explanation of the meaning of the quotation. First of all, the most important observation related to this statement refers to the fact that sport seems to collocate with religion, concerning the humour themes of the joke. The garryowen kick in rugby is compared with the Hail Mary kick, and seem to be concurrent: both are sent up to Heaven and the players hope for the best. An explanation would refer to the fact that “Garryowen Football Club, usually referred to as Garryowen, is a rugby union club from Limerick, Ireland. Historically it has been one of the most successful clubs in Irish rugby union leagues. The Garryowen kick is the slang term given to a high lofted kick that gives the kicker's forwards time to get under the ball before it comes down. It is named after the Irish club of the same name.” Thus, this is a relevant example in which exegesis is needed so that both the reader of the ST and the translator understand the meaning of the text. The type of humour is irony, and the paralellism between sport and religion renders the humorous effect in the SL. As for the translation, it was hard for me to decide which of the two above-mentioned versions fits best. The first translation is literal, and the humorous effect is rendered in the TL, with the observation that the term „garryowen” needs to be explained, whereas in the second translation I have used adaptation as a translation method, because it is my belief that finding an equivalent to the specific rugby terminology in the TL is the best solution.

(97) E: Frank Harris is upstairs thinking about Shakespeare at the top of his voice.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 142.

R: Frank Harris este la etaj, cugetând la Shakespeare din toți rărunchii. / Frank Harris este la etaj, gândindu-se la Shakespeare din străfundul sufletului.

The obvious transposition of the phrase “to shout from the top of his voice” to “to think at the top of his voice” can be preserved and rendered in the TL, as it represents the zest of the joke. As an observation, this sarcastic remark at Frank Harris appears due to the fact that “Frank Harris (1856-1931) developed an unhealthy obsession with Shakespeare early in life. Frank Harris is upstairs, wrote Oscar Wilde in a letter of 1899, ‘thinking about Shakespeare at the top of his voice.’ Harris claimed that he would have done anything to please Shakespeare. ‘Homosexuality!’ he declared during a lunch at the fashionable Café Royal, ‘No, I know nothing of the joys of homosexuality. My friend Oscar can no doubt tell you all about that. But I must say that if Shakespeare asked me, I would have to submit.’ Concerning the translation of this catch phrase „think at the top of his voice”, its original meaning has been preserved in the TL using adaptation as a translation technique in both translation versions.

(98) E: Life is one fool thing after another, whereas love is two fool things after each other.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 143.

R: Viața înseamnă nebunie după nebunie, în timp ce dragostea înseamnă doi nebuni, unul după altul.

Syntagmatic puns are, in my opinion, very difficult to translate because the play upon words is within the text and it must be rendered properly in the TL so that the TT reader understand the meaning of the original text and the punch line. It is the translator’s responsibility to find an equivalent in the TL when translating a quotation which implies a play upon words, but the translator can also be imaginative and create an equivalent. This quotation is also a relevant example of overstatement, an exaggerated comparison between life and love, two basic things that people share. In our case, I have chosen to translate this statement using modulation as a translation technique, as an equivalent expression in Romanian does not exist and a change in the point of view is required so that the humorous effect to be rendered in the TT. Oscar Wilde is famous for his wit, thus, his words must be thoroughly analyzed, and the translator must have the patience to puzzle out the hidden meanings of his thoughts.

(99) E: The are objects of appallingly bad taste.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 144.

R: Alpii sunt de un prost gust nemaiîntalnit.

(100) E: The was dissapointing.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 144.

R: Oceanul Atlantic a fost o deziluzie.

I have chosen two quotations from the same page in Irish Wit in order to analyze them and make a comparison between them, as the subject, the type of humour, and the main idea in both texts resemble, only the translation strategies used are different. In both quotations, the main theme refers to places, more precisely to geographical areas, of main interest. Both the Atlantic Ocean and the Alps are very appreciated by people, whereas, the irony of the statements lays in the “denigration” of these nature’s beauties by describing them as
”dissapointing” and “of appallingly bad taste”. The translation strategies used are adaptation in the first example and transposition in the second example (dissapointing as an adverb has been translated by deziluzie, as a noun). On the whole, in both cases the humorous effect has been rendered in the TL without great difficulties in translation.

(101) E: I don’t have any religion – I am an Irish Protestant.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 148.

R: Nu cred în nimic – sunt protestant irlandez.

Oscar Wilde was born in Dublin in 1854, in a Protestant family, but at the age of 20, when he started Oxford University, he bagan to develop a fascination for Catholicism, attending Mass regularly. However, Oscar Wilde did not convert to Catholicism until on his deathbed, because, although all his life he was fascinated by Catholicism, it seems that he was constantly inner unsettled in which concerned religion, as his books have been regularly criticized from a religious point of view. This statement needed exegesis, a sketchly explanation of the subtle meaning of the message, that denotes the fact that the type of humour specific for this quotation is self-deprecation. I have used modulation as a translation strategy, to stress out for the TT readers his inner turmoils on the subject of religion, as he was born a Protestant, but has been a Catholic with his soul all his life. Therefore, “I don’t have any religion” has been translated by “nu cred in nimic” instead of, probably, the literal translation “nu mai am religie”.

(102) E: He never touches water. It goes to his head at once.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 148.

R: Nu bea niciodată apă. I se urcă imediat la cap.

The Irish habit of drinking and frequenting pubs is obviously the main subject of this joke. The irony of this quotation, however, lays in the fact that instead of “alcohol” or a specific drink to be the main subject, “water” has been mentioned. This is not a very difficult to translate sentence, because the Romanian equivalent of “go to one’s head” is the expression “a i se urca la cap”, no matter whether it refers to drink or money, bacause it has two meanings. Therefore, the translation has been literal, the humorous effect is adequately rendered in Romanian and the meaning of the subtle irony is clear both to the TT readers as it was to the ST readers.

(103) E: Nothing makes one so vain as being told that one is a sinner.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 151.

R: Nimic nu te face mai vanitos decât dacă ți se spune că ești păcătos. / Nimic nu-ți gâdilă orgoliul mai tare decât dacă te face cineva păcătos.

Arrogance is another important theme tackled by Oscar Wilde in his quotations. This statement has a subtle irony on the matter of religion, which has been one of Wilde’s greatest concerns. I have chosen to translate this statement in two different ways, the first one is literal, while in the second one adaptation has been used as a translation strategy. In the second translation, “vain” has been translated by a Romanian quotation “a gadila orgoliul”, because it is my belief that the punch line is best rendered in the TL through this saying, as not only the Irish, but also Romanians are witty persons who care about their sayings and use them whenever they have the chance.

(104) E: The Chronicle of Mites is a mock-heroic poem about the inhabitants of a decaying cheese who speculate about the origin of their species and hold learned discussions upon the meaning of evolution and the Gospel according to Darwin. This cheese-epic is rather unsavoury production and the style is at times so monstruous and so realistic that the author should be called the Gorgon-Zola of literature.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 156.

R: “Cronica termitelor” este o odă satirico-eroică închinată locuitorilor unei bucăți de brânză în curs de alterare, care emit ipoteze despre originea speciei lor și au discuții savante despre sensul evoluției și Evanghelie, din perspectiva lui Darwin. Această epopee a brânzei este mai degrabă o producție de prost gust și stilul este uneori atât de monstruos și realist, încât autorul ar trebui să fie numit Gorgon-Zola al literaturii.

Taken out of the context, the sentences alone might constitue a thoroughly review of the book “The Chronicle of Mites” by the Scottish writer, James Aitchison. As a whole, the text is a sarcastic remark at the book’s subject. The alternation of adjectives in the description, from “decaying” to “unsavoury” and “monstruous”, and the choiceful language such as “mock-heroic”, “spaculate about”, are discrepant as they convey different points of view. The cheese-epic review is in fact a mockery to the original book. Moreover, the punch line lays in the catch phrase at the end of the quotation, “the Gorgon-Zola of literature” which has double meaning. On one hand, it may be regarded as a allusion to the author Emile Zola, as literature is the main subject in the context, and, on the other hand, cheese is mentioned as well, and gorgonzola is in fact a veined Italian cheese, therefore, the sarcasm is obvious if we interpret the text taking in consideration these observations. The statement has not been so difficult to translate, as it has been to understand and analyze. It has been translated using adaptation as a translation strategy, and in my opinion, the humorous effect has been rendered in the TL.

(105) E: Mamma, whose views on education are remarkably strict, has brought me up to be extremly short – sighted; it is part of her system.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 161.

R: Mama, care are idei foarte stricte în privința educației, m-a limitat și pe mine într-un fel; face parte din sistemul ei.

R: Mama, ale carei vederi asupra educației sunt deosebit de stricte, m-a crescut extrem de miop; face parte din sistemul ei.

Cornelia Bucur, pansiv, om parsiv, page 58.

Education is a very common subject for the jokes in Irish Wit, as well as the concept of family. But when these two fields become the main subject of the joke (such as sport and religion have been in an example), the humorous effect is guaranteed both in the ST and in the TT. Self deprecation is in this instance, the type of humour, and the translation strategies used differ of course from translator to translator. After a thoroughly analysis, I have decided to use adaptation when translating this statement, as I believe that the literal translation of „brought me up to be extremely short-sighted” would „kill the humour”, therefore, I have translated it by „m-a limitat si pe mine intr-un fel”, a more elegant choice of words. The main difference between my translation and Cornelia Bucur’s translation is the translation strategy used, as her translation is literal but as a whole, both translations render the humorous effect in the TL.

(106) E: The baby is wonderful: it has a bridge to its nose which the nurse says is a proof of genius! It also has a superb voice, which it freely exercises: its style is essentially Wagnerian.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 162.

R: Copilul este minunat: asistenta spune că are rădăcina nasului deosebită, semn că va fi geniu. Are de asemenea, o voce superbă, pe care și-o exersează liber: stilul său este, în esență, wagnerian.

R: Bebelușul e încântător: are un nas despre care asistenta susține că e dovada geniului. Și are o voce superbă, pe care și-o exersează nestingherit, într-un stil esential Wagnerian. Cornelia Bucur, pansiv, om parsiv, page 66.

Judging by the way in which the quotation begins, one might say that it has no humour. But the continuation denotes a powerful sarcasm, aimed in two distinct directions: the first sarcastic remark refers to the baby, whereas the second sarcastic remark, which is more subtle, as it is obtained by a comparison, refers to Richard Wagner, a famous German compositor. I have chosen to translate this statement using adaptation as a translation strategy, and the differences between my translation and Cornelia Bucur’s literal translation are noticeable.

(107) E: Mr Hall Caine writes at the top of his voice.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 163.

R: Domnul Hall Caine scrie cât îl țin puterile.

It seems that the expression “at the top of one’s voice” has been interpreted and “modeled”, so that its original meaning and context in which it appears “to shout at the top of one’s voice” (very loudly) may differ from the traditional ones. In another example, we had Frank Harris thinking about Shakespeare at the top of his voice, now we have Mr. Hall Caine writing at the top of his voice. Of course, the translation technique used is adaptation as in the afore-mentioned example, because of the confusion created when changing the context in which this phrase appears. The sarcastic remark, however, is somehow lost in the TL, but the humorous effect is still powerful.

(108) E: Mr Whistler has always spelled art with a capital ‘I’.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 165.

R: Domnul Whistler crede că ARTA începe cu EL.

The obvious irony of this statement lays in the fact that the kernel of the joke refers to Mr Whistler’s arrogance. By spelling art with a capital „I”, (the personal pronoun, first person, singular), Mr. Whistler is presented as an egocentric person, who is so self-confident that he attributes himself undeserved virues. The translation was obviously very difficult, as a change in the point of view is needed to render the humorous effect in the TL. As an observation, „James McNeill Whistler was an American artist, wit and society figure, who lived for most of his life in London and Paris. He trained as an artist in Paris but his early work was inspired by the paintings of the Realist painter Gustave Courbet and by the work of older masters. Later he absorbed the influences of Japanese and classical art to create works that were decorative and virtually subjectless. He was one of the central figures in the Aesthetic Movement. He was a man who liked to live his life in the public eye and was very concerned about his personal appearance and the critical reception of his paintings.”

(109) E: Anyone who lives within their means suffers from a lack of imagination.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 165.

R: Oricine se întinde cât îi este plapuma suferă de lipsă de imaginație.

There is an interesting thing about this quotation, refering to the use of the phrase “to live within one’s means” in the context. The meaning of the phrase is, according to thefreedictionary.com, “ to spend no more money than one has” but I have adapted the ST in order to obtain the perlocutionary effect in the TL, and I have used the Romanian equivalent of this phrase, “a se intinde cat il tine plapuma”. In this way, the irony is more noticeable and the obvious contradiction occurs when someone thinks of something and manages to express what he meant.

(110) E: Whenever cannibals are on the brink of starvation, Heaven, in its infinite mercy, sends them a fat missionary.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 169.

R: Ori de câte ori canibalii se află la limita foametei, Providența, în mila sa imensă, le trimite un misionar gras.

Terminologically speaking, this quotation does not pose any problems to the translator, allowing him to translate it literally. The humorous effect of the joke, however, arises from the actual meaning of the text and from the subtle irony. The theme of the joke refers to religion, and the zest of the joke lays in the obvious contradiction between “cannibals on the brink of starvation” and “a fat missionary”, sent from Heaven, in its infinite mercy. Hence, what is said is the opposite of what is meant (the fact that a fat missionary is sent to cannibals does not refer to a moral help, but to a morbid idea, that he was sent there to be eaten), and concerning the translation, the word-for-word translation strategy has been useful as this is not a problematic sentence to be translated.

(111) E: Tell the cook of this restaurant with my compliments that these are the very worst sandwiches in the whole world, and that, when I ask for a watercress sandwich, I do not mean a loaf with a field in the middle of it.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 170.

R: Transmite-i bucătarului din acest restaurant complimentele mele pentru cele mai groaznice sandvișuri din lume, și spune-i că, atunci când cer un sandviș bio, nu mă refer la un sandviș cu iarbă. Or Transmite-i bucătarului din acest restaurant complimentele mele pentru cele mai groaznice sandvișuri din lume, și spune-i că, atunci când cer un sandviș cu creson nu mă refer la un sandviș cu iarbă.

R: Alături de complimentele mele, transmiteți-i bucătarului că acestea au fost cele mai rele sandvișuri din lume și că atunci când am comandat un sandviș cu măcriș de baltă nu m-am gândit la o bucată de pâine înmuiată in apa unei bălți.

Radu Paraschivescu, Antologie de vorbe de duh, page 124.

The main theme of this joke refers to food, and this is a relevant example of irony. As in Romanian, we do not have an equivalent to watercress, the text is puzzling to the translator, posing great difficulties in translation. First of all, I would like to mention the fact that a watercress sandwich is a blend of chopped watercress and parsley, with cream cheese. The definition of watercress is: any of several aquatic or semiaquatic cresses; especially : a perennial cress (Nasturtium officinale) native to Europe and southwestern Asia that is naturalized in the United States and has leaves used especially in salads or as a potherb.Watercress sandwich is an elegant traditional sandwich served with tea. As it was served at elegant meals or tea parties, I have chosen to translate it by –sandvis bio- in the first translation because I believe that this is the Romanian equivalent nowadays and another version would be – sandvis cu creson- a literal translation, as it is the an herb equivalent to watrecrass from which chefs prepare sandwiches. I have used adaptation in the first translation, and the second translation was literal. Radu Paraschivescu, however, managed to obtain a change in the point of view when translating this text, using modulation as a translation strategy.

(112) E: Work is the curse of the drinking classes.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 171.

R: Munca este blestemul claselor băutoare.

R: Munca este blestemul claselor băutoare.

Radu Paraschivescu, Antologie de vorbe de duh, page 33.

Transpositional puns are very interesting because they involve not only a clever redefinition of a popular phrase or saying but also the repositioning of the words in that phrase. This is a relevant example of a transpositional pun, the translation is literal as it does not have a high degree of difficulty in understanding and translating it, but the play upon words represents the humorous effect of the joke, the quintessence, which is rendered in the TL as well. As an observation, the original saying is „Drink is the curse of working classes”.

(113) E: I live in terror of not being misunderstood.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 176.

R: Trăiesc cu spaima că nu voi fi răstălmăcit.

The irony in this instance, lays in the fact that there is an obvious contradiction along the lines. This is an interesting statement to translate and to analyze because of the association of contrastive constructions such as “live in terror” and “not being misunderstood”. The double negation, represented by “not” and “misunderstood” (because of the prefix “mis-“) is the zest of the joke. By tackling this subject, we might bring into discussion Oscar Wilde’s arrogance, witty spirit and humour. Concerning the translation of this joke, adaptation has been a useful tool as a translation method, so that the perlocutionary effect is rendered in the TL and the TT readers understand the subtle meaning of the joke.

(114) E: He knew the precise psychological moment when to say nothing.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 181.

R: Știa exact când trebuie să tacă.

Social behaviour and manners has been an important theme in Oscar Wilde’s quotations. When translating this statement, nothing seems to be lost, not even the ironical subtlety, the humorous effect, although omission has been a useful tool in translation. In Romanian, the literal translation would not have the same impact on its readers, therefore, by omitting to translate “psychological moment” and adapting “to say nothing”, the final translation is an adequate interpretation of the ST.

(115) E: If one tells the truth, one is sure, sooner or later, to be found out.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 182.

R: Dacă vrei să spui adevărul, să știi că are picioare scurte.

Witty is the perfect word to describe Oscar Wilde’s quotations. In this instance, the analysis of the text does not pose any problems to the translator, but rendering its meaning in the TL does because of the fact that a play upon words has been created, and instead of using “if one lies”, to fit in the context, the author used “If one tells the truth”. Consequently, I have adapted this quotation and the translation includes the equivalent expression in Romanian “minciuna are picioare scurte”, but reinterpreted so that the perlocutionary effect to be the same for the TT readers a it has been for the ST readers.

(116) E: The old believe everything: the middle – aged suspect everything: the young know everything.

Oscar Wilde (Irish writer and poet) in Irish Wit, page 182.

R: Bătrânii cred orice; adulții se îndoiesc de orice; tinerii știu orice.

This joke is interesting as it leads us to a number of possible interpretations, because of the repetition of the word “everything”, and because of the fact that it does not have a specific theme. The irony, however, is noticeable, as the intended meaning is: the young believe everything, the middle-aged suspect everything and the old know everything. The translation is literal, and the misleading use of the expressions represent the zest of the joke.

(117) E: I know I have won the Nobel Prize for Literature. Stop babbling man – how much?

William Butler Yeats (Irish poet and playwright), in Irish Wit, page 185.

R: Știu că am câștigat Premiul Nobel pentru literatură. Lasă vorbăria – cât ?

Although this is not a puzzling quotation for the translation, it needs to be properly analyzed due to its theme. “The Nobel Prize in Literature 1923 was awarded to William Butler Yeats‚ for his always inspired poetry, which in a highly artistic form gives expression to the spirit of a whole nation’.” The kernel of the joke is represented by the question „how much?”. The meaning of the question, o the continuation, is not mentioned, therefore, we might interpret it as „how much does it cost?” or „how much money shall I receive?” It is difficult to distinguish between the different meanings of the question, as it can have a multitude of implicatures in this context. Therefore, the translation has been literal, and the type of humour is irony.

As a conclusion, Des MacHale’s collection of famous quotes from different Irish celebrities such as writers, football players, TV presenters, actors, comedians, etc., has been analyzed from many points of view. To begin with, I have analyzed some of the most fascinating, funny, and difficult-to-translate quotations in Irish Wit. From the translation strategies used point of view, adaptation and the word-for-word translation have been frequently used, followed by modulation, transposition and a single quotation translated using the borrowing method. From the point of view of humour, irony and sarcasm are predominant, followed by overstatement, understatement, Irish bull and double entendres, and as for the humour themes, it appears that the Irish habit of drinking is the most common subject of jokes, followed by religion, sport, politics, the British, Irish music and dance, and people and places. The most problematic statements to translate are those which involve specific terminology (especially from golf), the transpositional puns and the statements which involve rhyme. The last problem I would like to tackle in my paper refers to the ethnic jokes, but in this instance, the jokes aimed towards the Irish from the British, as the conflict between them seems inexhaustible.

5.2 What they say about the Irish

The British and the Irish have been in a constant contradiction and rivalry, in all respects: in fields such as politics, and literature, and this rivalry has been materialized in ethnic jokes. No matter whether the Irish jokes are aimed towards the British or the British jokes are aimed towards the Irish, the humorous effect is spectacular. In the last part of Des MacHale’s book, Irish Wit, there is a short selection of the jokes aimed towards the Irish, belonging to important personalities such as British actors, comedians, writers, American writers, humorists, playwrights, and even Austrian neurologists such as Sigmund Freud. The jokes will be analyzed from different points of view, and the main interests are related to the type of humour, the translation strategy used and the difficulties in translation.

(118) E: The first commandement of life in would appear to be, thou shalt never under any circumstances wash a car.

Rowan Atkinson (British actor) in Irish Wit, page 187.

R: Dacă traiesti în Irlanda, regula de baza este: să nu-ți speli niciodată, sub nici o formă, mașina.

This is a relevant example of ethnic joke, as it belongs to a famous British actor and it is aimed towards the Irish. The main subject of this subtle irony is the Irish weather, because the meaning of this statement refers to the fact that the weather is so rainy, that the Irish are not constrained to wash their cars. The translation strategy used is adaptation, as the translation renders the meaning of the ST in the TL.

(119) E: I like the Irish but I cannot quite understand how when I say,’I’m from ,’ in a pub, this tends to heard as, ‘I am Oliver Cromwell.’

Jo Brand (English stand-up comedian and writer) in Irish Wit, page 187.

R: Îmi plac irlandezii dar nu pot înțelege cum de atunci când spun “Sunt din Londra” într-un bar din Dublin, există tendința de a se înțelege “Sunt Oliver Cromwell”.

I find this quotation very interesting because of the association between London and Oliver Cromwell. Jo Brand makes a sarcastic remark at the Irish cultural background concerning the British, and emphasizes the fact that Oliver Cromwell is probably the only important British personality that the Irish are acquainted with. The translation is literal, as the quotation does not pose problems to the translator, and the perlocutionary effect is the same for the TT readers as it has been for the ST readers.

(120) E: My father was from Donegal – he didn’t metabolise ethanol very well.

George Carlin (American stand-up comedian) in Irish Wit, page 187.

R: Tatăl meu era din Donegal – nu asimila alcoolul etilic foarte bine.

From the beginning, I find it necessary to explain the fact that “County Donegal is a county in the Republic of Ireland and one of the thirty-two traditional counties of the island of Ireland, located in the province of Ulster. It is the northernmost county in and is named after the town of .” As the geographical position of Donegal is settled, the reader can understand the fact that George Carlin’s quotation is a sarcastic remark at the Irish habit of drinking, best represented by the catch phrase „didn’t metabolise ethanol”. This quotation does not pose great difficulties in translation, therefore, the translation technique used has been word-for-word.

(121) E: When I told the people of Northern Ireland that I was an atheist, a woman in the audience stood up and asked if it was the Catholic God or the Protestant God I didn’t believe in.

Quentin Crisp (English writer and raconteur) in Irish Wit, page 188.

R: Când le-am spus oamenilor din Irlanda de Nord că sunt ateu, o femeie din public s-a ridicat și m-a întrebat în care Dumnezeu nu credeam? În cel catolic sau în cel protestant?

The ironical remarks of the British aimed towards the Irish have different themes, such as weather, politics, and in this instance, religion. As there are few atheists in Ireland, and the predominant religion in Ireland is Christianity, with the largest church being the Roman Catholic Church, followed by protestants, Quentin Crisp makes an ironical remark on the subject of religion, and attests the fact that from this matter, the Irish make a difference between the Protestant God, and the Catholic God. The text is not puzzling to the translator, hence, adaptation has been used as a translation technique to render the humorous effect in the TL.

(122) E: When I die I want to decompose in a barrel of porter and have it served in all the pubs in .

J. P. Donleavy (Irish American author) in Irish Wit, page 188.

R: Când mor, vreau să mă descompun într-un butoiaș de bere neagră care să fie servită în toate barurile din Dublin.

Another ironical subtlety aimed towards the Irish habit of drinking belongs to the American author, with Irish origins, J. P. Donleavy, who expresses his final morbid wish. This is a clear example of overstatement, because of the exaggeration along the lines, and the translation was literal.

(123) E: I never met anyone in who understood the Irish question; except one Englishman who had been there only a week.

Kenneth Fraser in Irish Wit, page 188.

R: Nu am întâlnit pe nimeni în Irlanda care să înțeleagă problema Irlandei; cu excepția unui englez care se afla acolo doar de o săptămână.

The Irish question is the expression that puzzles the translator, and without documentation and relevant explications, the text seems impossible to translate. The type of humour is, as in some of the above-mentioned examples, irony, and the main theme refers to politics, as the Irish Question was a phrase used mainly by members of the British ruling classes from the early 19th century until the 1920s. It was used to describe Irish nationalism and the calls for Irish independence. For a proper translation of this statement and rendering the humorous effect in the TL, adaptation has been a useful tool.

(124) E: The Irish are one race of people for whom psychoanalysis is of no use whatsoever.

Sigmund Freud (Austrian neurologist) in Irish Wit, page 189.

R: Irlandezii sunt o rasă de oameni cărora psihanaliza nu le este de nici un folos.

The Irish habit of drinking leads us to a number of possible interpretations of this statement. Although the theme of this joke is not related to drinking, it might be perceived as such. The fact that psychoanalysis is of no use for the Irish is obviously a sarcastic remark which has been translated literally, as the humorous effect is properly rendered in the TL.

(125) E: The Irish gave the bagpipes to the Scots as a joke, but the Scots haven’t seen the joke yet.

Oliver Herford (British born American writer) in Irish Wit, page 189.

R: Irlandezii le-au oferit scoțienilor cimpoaiele în glumă, dar scoțienii încă nu s-au prins de poanta.

The traditional Irish music is represented in this statement by the famous instrument, that is the bagpipe. In Irish Wit, there are plenty jokes in which the bagpipe is presented as an useless and annoying instrument. But in this instance, the irony is aimed both towards the Irish and the Scottish, as the bagpipe is a traditional instrument in both Ireland and Scotland. Except for the remarkably humour of this statement, there are no difficulties in rendering its meaning and connotation, thus, the translation is literal.

(126) E: The Irish don’t know what they want and are prepared to fight to the death to get in.

Sidney Littlewood in Irish Wit, page 190.

R: Irlandezii nu știu ce vor dar sunt pregătiți să lupte până la moarte pentru a obține acel lucru.

The source of humour in this instance lies in the incongruity between the first part of the statement and the second part. The first part “The Irish don’t know what they want” can be regarded as a sarcastic remark at the Irish lack of interest on any subject, whereas the second part “are prepared to fight to the death to get in” expresses the exact opposite idea. This example is a proof of redundancy when something obvious is expressed in an insipid manner, and in fact it revolves around the same idea, that of the lack of concern that characterize the Irish. The translation has been literal, as I find the final translation suitable to render the meaning in the TL most accurately so as not to lose its effect.

(127) E: God created alcohol just to stop the Irish from ruling the world.

Patrick Murray (English actor) in Irish Wit, page 190.

R: Dumnezeu a creat alcoolul numai pentru a-i împiedica pe irlandezi să conducă lumea.

In the cases in which a joke has more than one humorous themes, the impact on the reader of the ST is more powerful and the translator must find an apropriate translator so that the perlocutionary effect to be the same for the ST readers. In this instance, the themes of religion and drinking are in a strong interrelationship, denoting the particular type of humour in this quotation, that is, irony. The translation is literal, because nothing seems to be lost in terms of humorous effect, and the punch line is obvious both in the TT and in the ST.

(128) E: God is good to the Irish, but no one else is, not even the Irish.

Austin O’ Malley (Gaelic football player) in Irish Wit, page 191.

R: Dumnezeu e bun cu irlandezii, dar nimeni altcineva nu este, nici măcar irlandezii.

Religion seems to be an important theme not only for the Irish and their wit, but also for the jokes aimed towards the Irish. In this example, the exaggeration of God’s love for the Irish denotes the type of humour, that is overstatement. The exaggeration is found in the text, along the lines, and can be interpreted by an observation: if not even the Irish are not good to themselves, and only God can be good to them, there is an obvious incongruity along the lines which represents the zest of the joke, best rendered in the TL by the literal translation strategy.

(129) E: When St Patrick drove the snakes out of , they swam to and joined the police force.

Eugene O’Neill (American playwright) in Irish Wit, page 191.

R: Când Sfântul Petru a gonit șerpii din Irlanda, ei au înotat către New York și s-au înrolat în poliție.

It is a well-known fact that one of the most curious and interesting things about Ireland is that it has no snakes. On one hand, this statement somehow offers an explanation of this curiosity, that of “St Patrick drove the snakes out of Ireland” and on the other hand, the absurd foundation of the joke is continued by an ironical statementt, that is “they swam to New York and joined the police force”. What is clear is that the incongruity is highly visible and it indicates how the translation must be approached. Therefore, the sttaement has been translated using the word-for-word translation strategy, as the humorous effect is rendered in the TL.

(130) E: The Irish treat you like royalty before and after a game and kick you to pieces during it.

Jeff Probyn (English rugby player) in Irish Wit, page 191.

R: Irlandezii te tratează ca pe un rege înainte și după un meci, dar te bat măr în timpul acestuia.

The Irish are very friendly and hospitable, cherish their convictions, their religion, and their national prestige. Jeff Probyn lays emphasis on this idea, as states that before and after a game, the Irish treat their opponents like royalty, denoting their hospitality, but during a game, they care about their national prestige and try to win the game by any means. The type of humour of this statement is sarcasm and the theme refers to sport, particularly to rugby, and the translation being literal.

(131) E: In schizophrenics are treated not by one pschiatrist but two.

Barry Took (English comedian, writer and television presenter) in Irish Wit, page 192.

R: În Irlanda, schizofrenicii nu sunt tratați de un psihiatru, ci de doi.

Exaggeration is one of the most important source of humour, and this quotation is the best example to prove this idea. Overstatement is the type of humour characteristic to the context, as the exaggeration refers to the fact that in other countries, schizophrenics are treated by only one psichiatrist, whereas in Ireland, they are treated by two psichiatrists. The quotation has a clear and understandable message which has been translated literally.

(132) E: Give an Irishman larger for a month, and he’s a dead man. An Irishman is lined with copper and the beer corrodes it. But whiskey polishes the cooper and is the saving of him.

Mark Twain (American author and humorist) in Irish Wit, page 192.

R: Dă-i unui irlandez bere o lună și e un om mort. Irlandezul este căptușit cu aramă și berea o oxidează. Dar whiskeyul unge arama și îl salvează.

Althoug the traditional Irish drink is beer, it is a well-known fact that the Irish prefer whiskey. The humour theme refers to the Irish habit of drinking, and the type of humour in this instance is sarcasm, denoted by expressions such as “an Irishman is lined with copper and the beer corrodes it”. As for the translation technique used, transposition has been a useful tool to render the meaning of the statement and the humorous effect in the TL.

As a conclusion, this subchapter was meant to contrast with the previous subchapter, and to express other people opinions about the Irish and their cultural specificities. Some of the jokes have been ironic, sarcastic, and even exaggerated remarks at the Irish cultural background, at their flaws and at their convictions. As for the translation, these statements have been very interesting from the point of view of humorous effect, but only some of them posed problems in translation, the predominant translation strategy used being word-for-word.

Conclusions

As a conclusion, we might say that every text produces a target translation which, by its very nature, will never be the same as the source version, as the concept of perfect translation is an utopical one. Another important conclusion refers to the fact that we have to reconsider the issue of impossibility of humour translation, because, I have tried to prove that, with a good sense of humour, cultural background and a detailed documentation, nothing seems untranslatable. The core of my research concerns of late has been the problem of translating humour, more specifically, to what extent is humour translatable. I believe I have managed to treat this subject from various points of view, as long as my research is based upon important theories and concrete exemples.

As far as translation tools are concerned, I find adaptation and the word-for-word translation strategy, as well as modulation very useful and I have used them in the most cases of my research study when translating the Irish quotations from my corpus. In my opinion, ambiguity is not only a source of humour, but also the source of all problems in translation. And because ambiguity creates puns, another overall conclusion would be that puns are the most difficult to translate types of humour. I consider that my dissertation paper has answered many of the questions I had, related to the translatability of humour. What makes it so special is the fact that it treats mostly the translation of wit which is a very difficult task and it implies hard work and cultural background information.

As an observation, I would like to mention the fact that I have focused my attention mostly on the concept of humour as I find it very fascinating, and on the concept of translation, finding appropriate theories which help the translator to understand humour better in order to transfer it in his mother tongue. As far as the translatability of wit is concerned, as long as the construction is not a pun it is translatable. Puns have posed many problems in translation, and in my opinion, their translatability is still a controversial subject. Translating wit involves finding and applying theories of humour, theories of translation, cultural background information, translation skills, a good sense of humour and inspiration. Not only that I have tried to discover a brief history of humour in chapter 1, but I have also tried to get into into the deepest and interesting theories which helped me in the second part of my research paper. Another conclusion refers to the beauty of discovering your own translation skills, as long as you have to deal with a puzzling domain as humour, which implies other domains such as translation, pragmatics and culture.

Moreover, the concept of translation implies not only translating a word, but translating the idea as a whole, as it was meant for the ST readers; this is the main reason why I have chosen to include a brief analysis of humour. The most difficult to translate quotations, as I have previously mentioned, are the ones which involve puns and any kind of ambiguity. As for my interest for the Irish culture, I argue with the cultural heritage represented by important personalities such as Oscar Wilde, George Bernard Shaw, which is involuntarily mind-blowing.

From the translation strategies used point of view, adaptation and the word-for-word translation have been frequently used, followed by modulation, transposition and a single quotation translated using the borrowing method. From the point of view of humour types, irony and sarcasm are predominant, followed by overstatement, understatement, Irish bull and double entendres, and as for the humour themes, it appears that the Irish habit of drinking is the most common subject of jokes, followed by religion, sport, politics, the British, Irish music and dance, and people and places. The most problematic statements to translate are those which involve specific terminology (especially from golf), the transpositional puns and the statements which involve rhyme. The last chapter includes the concept of ethnic jokes, more precisely, British jokes which are aimed towards the Irish.

Corpus

MacHale, Des. 2003. Irish wit, Mercier Press, .

Paraschivescu, Radu. 2005. Antologie de vorbe de duh, Colectia Rasu Lumii, Humanitas, Bucuresti.

MacHale, Des. 2003. Wit, Mercier Press, .

Bucur, Cornelia. 2007. Om pansiv, parsiv, Humanitas, Bucuresti.

MacHale, Des. 2000. Wit rides again, Mercier Press, .

Bibliography and webliography

BOOKS

Armstrong, Nigel. 2005. Translation, Linguistics, Culture: A French-English handbook. Number 27 in Topics in Translation. Clevedon: Multilingual Matters Ltd. (available at http://www.scribd.com/doc/9377802/Translation-Linguistics-Culture , last accessed 02. 04. 2011, 08:30).

Attardo, Salvatore. 1994. Linguistic theories of humour, in Humour Research, , Berlin, New York, Mouton (available at http://books.google.com/books?id=FEWC4_3MrO0C&printsec=frontcover&dq=Attardo,+Salvatore,+%281994%29,+Linguistic+theories+of+humour&hl=en&ei=6CvgTbXNOc6Awb4_ajEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 18. 04. 2011, 10:09).

Attardo, Salvatore. 1997. The Semantic foundations of cognitive theories of humor. Humor: International Journal of Humor Research 10(4).

Baker, Mona. 1998. Routledge Encyclopedia of Translation Studies. London and New York: Routledge (available at http://books.google.com/books?id=T8Mt8ObEBOQC&pg=PA273&dq=the+capacity+for+some+kind+of+meaning+to+be+transferred+from+one+language+to+another+without+undergoing+radical+change&hl=en&ei=fS3gTc6lOMrmgaAt5jEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q=the%20capacity%20for%20some%20kind%20of%20meaning%20to%20be%20transferred%20from%20one%20language%20to%20another%20without%20undergoing%20radical%20change&f=false, last accessed 27.05.2011, 16.50).

Baker, Mona, Saldanha, Gabriela. 2009. Routledge Encyclopedia of translation studies, , , Routledge. ( available at http://books.google.com/books?id=eXsDckV5GuMC&pg=PA69&dq=Cultural+translation+offers+a+dissolution+of+some+key+categories+of+translation+studies:+the+notion+of+separate+source+and+target+language-cultures+and+indeed+binary+or+dualistic+models+in+general+%28…%29+the+challange+to+translation+studies+is+thus+to+reassert+the+crucial+role+of+translation+in+all+its+senses+within+interdisciplinary+debates+on+cultural+cultural+differences+and+globalization&hl=en&ei=xC3gTai-I86E wb7n93EDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed, 28.05.2011, 22.00).

Bassnett, Susan. 2002. Translation Studies, and , Routledge Publishing House. (available at http://books.google.com/books?id=w4BoVpik3qoC&printsec=frontcover&dq=Bassnett,+Susan,+%282002%29,+Translation+Studies&hl=en&ei=nS_gTc2_IYGFwbdxvXDDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 25.05.2011, 16.20).

Beattie, James. 1776. An essay on laughter and ludicrous compositions. In Essays, , William Creech. (available at http://books.google.com/books?id=Sc87AQAAIAAJ&pg=PA125&dq=Beattie,+James+An+essay+on+laughter+and+ludicrous+compositions&hl=en&ei=fCPyTbT2JsqGwaRzL29Aw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=3&ved=0CDcQ6AEwAg#v=onepage&q&f=false, last accessed 09.06.2011, 17.00).

Bell, Robert. 1991. Translation and translating: Theory and practice, , Longman.

Berger, Arthur. 1999. An Anatomy of Humor, Transaction Publishers (available at http://books.google.com/books?id=aZkRJJnc6BUC&printsec=frontcover&dq=an+anatomy+of+humour+berger&hl=en&ei=2TDgTf2JCNGAwb51p3EDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 22.05. 2011, 13.00).

Berguson, Henry. 2008. Laughter, an essay on the meaning of the comic, , Arc Manor. (available at http://books.google.com/books?id=jeh9WiRIdW0C&pg=PA60&dq=two+different+sets+of+ideas+are+expressed,+and+we+are+confronted+with+only+one+series+of+words&hl=en&ei=NyLyTZCPIibgaThrGjAw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q=two%20different%20sets%20of%20ideas%20are%20expressed%2C%20and%20we%20are%20confronted%20with%20only%20one%20series%20of%20words&f=false, last accessed 10.06.2011, 16.58)

Cohen, Andrew, D. 1984. On taking tests: what the students report. Language testing, 11 (1) (available at http://books.google.com/books?id=TDlsAAAAIAAJ&q=the+element+of+consciousness+is+what+distinguishes+strategies+from+these+processes+that+are+not+strategic&dq=the+element+of+consciousness+is+what+distinguishes+strategies+from+these+processes+that+are+not+strategic&hl=en&ei=5TPgTYCPNsGF-waYv-GbAw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=2&ved=0CC4Q6AEwAQ, last accessed 23.05.2011, 11.00).

Cox, Samuel. 1880. Why we laugh, . (available at http://books.google.com/books?id=thPl8f0z1HsC&pg=PA447&dq=Cox,+Samuel,+%281880%29,+Why+we+laugh&hl=en&ei=VDTgTbCjOMydQax9tibAw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 22.05.2011, 15.30).

Crisp, Tom. 2009. The Book of , Andrews McMeel Publishing. (available at http://books.google.com/books?id=ou4bUNPQz54C&printsec=frontcover&dq=Crisp,+Tom+%282009%29,+The+Book+of+Bill&hl=en&ei=hjTgTZK1IM7mgbkyZzEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CC0Q6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 18.05.2011, 19.00).

Cronin, Michael. 2006. Translation and Identity, and , Routledge. (available at http://books.google.com/books?id=RsRKWSwp3CcC&printsec=frontcover&dq=Cronin,+Michael,+%282006%29,+Translation+and+Identity,&hl=en&ei=rTTgTYKjF4OkgaV7aHEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 13.05.2011, 23.00).

Cullen, Ruth. 2008. The Little Green Book of Blarney: The Importance of being Irish, New York, Peter Pauper Press, Inc.(available at http://books.google.com/books?id=fZLrWkFOed0C&printsec=frontcover&dq=Cullen,+Ruth,+%282008%29,+The+Little+Green+Book+of+Blarney:+The+Importance+of+being+Irish&hl=en&ei=0jTgTerCEMqd-QbumaTEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 10.05.2011, 19.00).

Dunn, Joseph, P.J. 1914. The Glories of Ireland, e-book (available at http://books.google.com/books?id=XtDaYmKAlkIC&pg=PA4&dq=Dunn,+Joseph,+Lennox+P.J.,+%281914%29,+The+Glories+of+Ireland&hl=en&ei=QDXgTbn8OsT1galzNWbAw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q=Dunn%2C%20Joseph%2C%20Lennox%20P.J.%2C%20%281914%29%2C%20The%20Glories%20of%20Ireland&f=false, last accessed 03.05.2011, 08.00).

Hervey, Sandor and Higgins, Ian. 1992. Thinking Translation: A Course in Translation Method, Taylor & Francis Routledge (available at http://books.google.com/books?id=EqwOAAAAQAAJ&printsec=frontcover&dq=S%C3%A1ndor+G.+J.+Hervey,+Ian+Higgins+thinking+translation+1992&hl=en&ei=cTjgTcT0Dc-c waE2MnEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 06.05.2011, 09.00).

. 1993. The soul of wit: Joke Theory from Grimm to Freud, University of Nebraska Press (available at http://books.google.com/books?id=Inc14xoqD-8C&printsec=frontcover&dq=Hill,+Carl,+%281993%29,+The+soul+of+wit:+Joke+Theory+from+Grimm+to+Freud,&hl=en&ei=mTjgTYelCIOgAa9qpTEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 07.05.2011, 14.40).

Hollyday Adrian, Hyde Martin and Kullman John. 2004. Intercultural communication, an advance resource book, , Routledge.

Loescher, W. 1991. Translation performance, translation process and translation strategies. Tuebingen: Guten Narr.

Munday, Jeremy. 2009. The Routledge Companion to Translation Studies, edited by Jeremy Munday, Routledge. (available at http://books.google.com/books?id=iSibl5M33JMC&printsec=frontcover&dq=Munday,+Jeremy,+%282009%29,+The+Routledge+Companion+to+Translation+Studies&hl=en&ei=ODvgTevAMM2igak68ibAw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 09.05.2011, 12.00).

Negrea, Elena. 2010. Pragmatica Ironiei (Studiu asupra ironiei in presa scrisa romaneasca), , Tritonic.

Newmark, Peter. 1981. Approaches to Translation. : Pergamon Press.

Newmark, Peter. 1988. Approaches to Translation. Hertfordshire: Prentice Hall.

Norrick, Neal R. & Chiaro, Delia. 2009. Humour in Interaction, Amsterdam, Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. (downloadable at http://www.ebook3000.com/Neal-R–Norrick–Delia-Chiaro–Humor-in-Interaction_106118.html, last accessed 08.06.2011, 13.15)

Piddington, Ralph. 1993. The psychology of laughter, , Figurehead.

Raskin, Victor, (1985). Semantic mechanisms of humor, Reidel: Dordrecht (available at http://books.google.com/books?id=KKCnecQtYcIC&printsec=frontcover&dq=Raskin,+Victor,+%281985%29.+Semantic+mechanisms+of+humor&hl=en&ei=4zvgTaXeMMX1gboqnDDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 28.05.2011, 03.04).

Raymond W. Gibbs and Herbert Colston. 2007. Irony in Language and Thought (available at:http://books.google.com/books?id=webKaR3lPdYC&printsec=frontcover&dq=Raymond+W.+Gibbs+and+Herbert+Colston,+%282007%29,+Irony+in+Language+and+Thought&hl=en&ei=DTzgTcNkh5r7Bq7j4cMN&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 22.05.2011, 09.34).

Richard, J. Alexander. 1997. Aspects of verbal humour in English, Tubingen, Germany: Gunter Narr Verlag (available at http://books.google.com/books?id=zioy07JVHcwC&printsec=frontcover&dq=Richard,+J.+Alexander,+%281997%29,+Aspects+of+verbal+humour+in+English,&hl=en&ei=PTzgTcSfAoqkganvrnEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q=Richard%2C%20J.%20Alexander%2C%20%281997%29%2C%20Aspects%20of%20verbal%20humour%20in%20English%2C&f=false, last accessed 08.05.2011, 08.05).

Rod, A. Martin. 2007. The psychology of humour: an integrative approach, Elsevier Academic Press. (available at http://books.google.com/books?id=ieAcp2Z_zkIC&printsec=frontcover&dq=Rod,+A.+Martin,+%282007%29,+The+psychology+of+humour:+an+integrative+approach&hl=en&ei=ZDzgTeiqJZGFwbdjaXEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 03. 05. 2011, 22.00).

Ruben, Paula & Rosman, Abraham. 2003. Translating Cultures, international publishers. (available at http://books.google.com/books?id=ywTe0B49SLMC&pg=PA288&dq=Ruben,+Paula+%26+Rosman,+Abraham,+%282003%29,+Translating+Cultures&hl=en&ei=a0zvTaaIFcqNwaAz9yYCA&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=5&ved=0CDkQ6AEwBA#v=onepage&q&f=false, last accessed 07.06.2011, 12.00)

Sapir, Edward. 1956. Culture, Language and Personality, , , Press. (available at http://books.google.com/books?id=aBkG_5CWVAEC&pg=PR9&dq=Sapir,+Edward+%281956%29,+Culture,+Language+and+Personality&hl=en&ei=3DzgTazLINCigbHzXDDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q=Sapir%2C%20Edward%20%281956%29%2C%20Culture%2C%20Language%20and%20Personality&f=false, last accessed 03.05.2011, 09.00).

Sharpe, Tom. 1982. Vintage Stuff, : Martin Secker and Warburg .

Venuti, Lawrence. 2000. The translation Studies Reader, & , Routledge.

Jean-Paul Vinay and Jean Darbelnet (1958/1995) in Basil Hatim and Jeremy Munday (2004), Translation: an advanced resource book, Routledge.

ARTICLES

Attardo & Raskin, V. 1991. “Script Theory Revis(it)ed: Joke Similarity and Joke Representation Model.” HUMOR: International Journal of Humor Research 4, p. 297-299. in Asimakoulas, Dimitris, (2008), “Towards a Model of Describing Humour Translation” in Humour research 8, The Primer of Humour Research, edited by Victor Raskin, , Mouton de Gruyter.

Attardo, Salvatore. 1994. Linguistic Theories of Humour. Number 1 in Humor Research. : Mouton de Gruyter, in Graeme Ritchie, “Linguistic Factors in Humour”, Chapter 2 (pp.33-48) in Translation, Humour and Literature, ed. Delia Chiaro. London: Continuum (available at http://books.google.com/books?id=kCelpJ2V0HQC&pg=PA33&dq=Graeme+Ritchie,+Linguistic+Factors+in+Humour,+Chapter+2&hl=en&ei=QCzgTZGAA4asgbpnrjEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q=Graeme%20Ritchie%2C%20Linguistic%20Factors%20in%20Humour%2C%20Chapter%202&f=false, last accessed 18.04.1011, 14.00).

Attardo, Salvatore. 2002. “Cognitive stylistics of humorous texts” in Cognitive Stylistics, Language and Cognition in text analysis, edited by Elena Semino and Jonathan Culpeper. (available at http://books.google.com/books?id=O1R79-TsVKoC&pg=PR15&dq=Cognitive+stylistics+of+humorous+texts+in+Cognitive+Stylistics,+Language+and+Cognition+in+text+analysis,+Edited+by+Elena+Semino+and+Jonathan+Culpeper.&hl=en&ei=vSzgTeXBFoK0-Qa80YXEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 10. 05. 2011, 19.00).

Attardo, Salvatore. 2001. “Translation and humour: A GTVH-based Approach”, , unpublished article and (2002), “Translation and Humour: an approach-based on the General Theory of Verbal Humour”, The Translator 8(2), : St. Jerome Publishing house, pp 173-194 in Asimakoulas, Dimitris. 2008. “Towards a Model of Describing Humour Translation” in Humour research 8, The Primer of Humour Research, edited by Victor Raskin, , Mouton de Gruyter.

Attardo, Salvatore. 2008. “A primer for the linguistics of humour”, In Humour research 8, The Primer of Humour Research, edited by Victor Raskin, , Mouton de Gruyter.

Benjamin, Walter, “The task of the translator”, in Venuti, Lawrence, (2000), The translation Studies Reader, & , Routledge.

Braude. Stan. 1996. “Implications for humour in children’s literature.” In: Machet, M., Olen, S. & Van der Walt, T., eds. Other worlds other lives: children’s literature experience. : Unisa Press.

Brisset, Anne. 2000. “The search for a native language: Translation and Cultural Identity”, in Venuti, Lawrence, (2000), The translation Studies Reader, & , Routledge.

Catford, John Cunnison. 1965. “A Linguistic Theory of Translation”. : Press in Bassnett, Susan.2002. Translation Studies, and , Routledge Publishing House.

Delanty, Greg. 2000. “Citizenship in a Global Age”, Buckingham: Open University Press. 2001. ‘Cosmopolitanism and Violence: the Limits of Global Civil Society’, European Journal of Social Theory, 4, 1.

Farewell, David and Helmreich, Stephen, Pragmatic-based MT and The Translation of Puns, electronic paper.

Fay, Brian. 1996. “Contemporary Philosophy of Social Science: A Multicultural Approach”, : Blackwell pp. 55–60 in Hollyday Adrian, Hyde Martin and Kullman John. 2004. Intercultural communication, an advance resource book, , Routledge. (available at http://books.google.com/books?id=Ob4FpSKMJQkC&pg=PA126&dq=Hollyday+A.,+Hyde+M.+and+Kullman+J&hl=en&ei=LTbgTfnVMYmFwbMvLTEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CC8Q6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 01.05.2011, 18.00).

Giora, Rachel. 1999. Irony: Context and Salience, in Metaphor and symbol 14(4).

Goodenough, Ward H. 1964. “Cultural Anthropology and Linguistics” in D. Hymes (ed). Language in Culture and Society. A Reader in Linguistics and Anthropology. : Harper & Row.

Graves, Charles, in Dunn, Joseph, P.J. 1914. The Glories of Ireland, e-book (available at http://books.google.com/books?id=XtDaYmKAlkIC&printsec=frontcover&dq=The+Glories+of+Ireland&hl=en&ei=7xnhTarvJ8ScwbUoMy6Bg&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CC0Q6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 28.05.2011, 18.52)

Grice, Herbert Paul. 1989. “Studies in the Way of Words”, , Press.

Gutt, Ernst-August. 1998. Chapter 3, “Pragmatic aspects of translation: Some relevance- theory observations” in The Pragmatics of translation. edited by Leo Hickey. Clevedon: Multilingual Matters Ltd.

Hawkes, Terence. 1977. “Structuralism and Semiotics”, : , pp. 126–130. in Bassnett, Susan. 2002. Translation studies, : Routledge.

Hickey, Leo. 1998. “Perlocutionary equivalence: marking, exegesis and recontextualisation” in The Pragmatics of translation. edited by Leo Hickey. Clevedon : Multilingual Matters Ltd.

House, Juliane. 1977. “A model for assessing translation quality” in META 22, (2), .

Krings, Hand Peter. 1986. “Translation problems and translation strategies of advanced German learners of French.” In J. House, & S. Blum-Kulka (Eds.), Interlingual and intercultural communication (pp. 263-275). : Gunter Narr.

Livnat, Zohar. 2003. “On Verbal Irony and Types of Echoing”, UCL Working Papers in Linguistics (UCLWPL).

Long, Debra, & Graesser, Arthur. 1988. “Wit and humor in discourse processing.” Discourse Processes, 11.

Lotman, Juri and B.A.Uspensky. 1978. “On the Semiotic Mechanism of Culture New Literary History”, IX (2), pp. 211–232 in Bassnett, Susan. 2002. Translation studies, , Routledge.

Neagu, Mariana. 2008. “On the untranslatability of puns”, in The 8th International Summer School and Symposium on Humour and Laughter: Theory and applications, : Galati University Press, 2008.

Nida, Eugene, “Principles of correspondence”, in Venuti, Lawrence. 2000. The translation Studies Reader, & , Routledge.

Popa, Diana. 2003. “The Language of Humour and the Social Context: English vs. Romanian”, : Antares.

Popa, Diana. 2005. “Jokes and Translation” in: Perspectives: Studies in Translatology. Volume 13: 1, Routledge.

Popa, Diana, “Metaphors in humorous discourse” (unpublished paper).

Ritchie, Graeme. 1999. “Developing the incongruity-resolution theory”, .

Ritchie, Graeme. 2010. “Linguistic Factors in Humour”, Chapter 2 (pp.33-48) in Translation, Humour and Literature, ed. Delia Chiaro. London: Continuum, (available at http://books.google.com/books?id=kCelpJ2V0HQC&pg=PA46&dq=Translation,+Linguistics,+Culture:+A+FrenchEnglish+handbook&hl=en&ei=CijgTbXDJcKkgam7IzEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=2&ved=0CDwQ6AEwAQ#v=onepage&q=Translation%2C%20Linguistics%2C%20Culture%3A%20A%20French-English%20handbook&f=false, last accesed 24. 05. 2011, 10.50).

Roman Jakobson, “On Linguistic Aspects of Translation”, in R.A. Brower (ed.), On Translation (Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1959).

Roman Jakobson, “On Linguistic Aspects of Translation”, in Venuti, Lawrence. 2000. The translation Studies Reader, & , Routledge.

Seguinot, C. 1989. “The translation process.” In Baker, Mona. 1998. Routledge Encyclopedia of Translation Studies, , Routledge. (available at http://books.google.com/books?id=T8Mt8ObEBOQC&pg=PA188&dq=i%29+translating+without+interruption+for+as+long+as+possible;+%28ii%29+correcting+surface+errors+immediately;+%28iii%29+leaving+the+monitoring+for+qualitative+or+stylistic+errors+in+the+text+to+the+revision+stage.&hl=en&ei=kD3gTaS3E8L_-gaa1embAw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false., last accessed 09.04.2011, 07.45).

Sherzer, Joel. 1978. “Oh! That’s a Pun and I Didn’t know it.” Semiotica, 22, (3/4).

Shultz, Thomas. 1972. “The role of incongruity and resolution in children’s appreciation of cartoon humor.” Journal of Experimental Child Psychology, 13 (3).

Soren Kierkegaard. 1966. “The Concept of Irony”, in RW. Gibbs. 1994. The Poetics of Mind, : Press.

Tylor, Edward. 1924. [orig. 1871] “Primitive Culture”. 2 vols. 7th ed. : Brentano's. (available at http://en.wikipedia.org/wiki/Edward_Burnett_Tylor, last accessed 11.05.2011, 20.00).

Vaele, Tony, “Incongruity in humor”, , , electronic paper.

Vandaele, Jerome. 2002. “(Re-) Constructing Humor: Meanings and Means.” In The Translator, Volume 8, Number 2, : St. Jerome Publishing house.

Wilson, Deidre and Sperber, Dan. 1988. “Representation and relevance. “In R.M. Kempson (ed.) Mental Representations: The Interface Between Language and Reality, : Press.

Yus, Francisco. 2003. “Humor and the search for relevance”. Journal of Pragmatics 35, : Press.

GENERAL WEBSITES

http://books.google.com/

http://hallo.ro

http://www.iol.ie

http://www.irishcentreonline.com

Home

http://www.thefreedictionary.com/

http://www.wikipedia.org

http://www.yourirish.com

http://www.zf.ro

APPENDIX

INTERESTING FACTS ABOUT

In , starting a fight by punching someone in the face is considered a friendly greeting. Starting a fight by throwing your drink in someone's face, however, is grossly insulting, wastes precious alcohol, and carries the death penalty.

Only one Irishman won the Tour de France (Stephen Roche, 1987).

The Titanic was built by the shipbuilding company, Harland & Wolff.

The ancestral language of Irish people is Irish Gaelic. Nowadays 1.6 million people claiming a self-reported competence in Irish, but only 380,000 fluent speakers remain.

Notable Hollywood actors from the include Barry Fitzgerald, Maureen O'Sullivan, Richard Harris, Peter O'Toole, Pierce Brosnan, Gabriel Byrne, Daniel Day Lewis (by citizenship), Colm Meaney, Colin Farrell and Cillian Murphy.

Other actors or actresses of Irish descent include : Ben Affleck, Alec Baldwin, George Clooney, Macaulay Culkin, Harrison Ford, Mel Gibson, Heather Graham, and Bill Murray.

Many Irish family names start with "Mac" or "O'…", which means respectively "son of …" and "grandson of …" in Gaelic.

The Irish consume in average 131.1 liters of beer per year – the 2nd highest per-capita consumption after the .

88% of Irish citizens are nominally Roman Catholic. The has one of the highest rates of church attendance in the Western World (around 45% of regular Mass attendance).

is the third largest island in and the twenty sixth largest island in the world.

is a neutral state and is not a member of N.A.T.O.

Road signs in the are bilingual (Irish and English), most signs are now in metric(km) but many are still in imperial(miles).

Interesting facts recently released show that there are now more Polish speakers in than native Irish Speakers. Over 5% percent of the population of is Polish.

has no snakes.

’s constitution guarantees freedom of worship.

It is estimated that over 80 million people of Irish descent live outside Ireland, in countries such as the United States, the United Kingdom, Canada, Australia, Argentina, New Zealand, Mexico, South Africa and states of the Caribbean and continental Europe. 3 million of these emigrants still hold Irish nationality.

is the only EU country where abortion is still illegal (except to protect the mother's life).

Source: http://www.irishcentreonline.com/

Bibliography and webliography

BOOKS

Armstrong, Nigel. 2005. Translation, Linguistics, Culture: A French-English handbook. Number 27 in Topics in Translation. Clevedon: Multilingual Matters Ltd. (available at http://www.scribd.com/doc/9377802/Translation-Linguistics-Culture , last accessed 02. 04. 2011, 08:30).

Attardo, Salvatore. 1994. Linguistic theories of humour, in Humour Research, , Berlin, New York, Mouton (available at http://books.google.com/books?id=FEWC4_3MrO0C&printsec=frontcover&dq=Attardo,+Salvatore,+%281994%29,+Linguistic+theories+of+humour&hl=en&ei=6CvgTbXNOc6Awb4_ajEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 18. 04. 2011, 10:09).

Attardo, Salvatore. 1997. The Semantic foundations of cognitive theories of humor. Humor: International Journal of Humor Research 10(4).

Baker, Mona. 1998. Routledge Encyclopedia of Translation Studies. London and New York: Routledge (available at http://books.google.com/books?id=T8Mt8ObEBOQC&pg=PA273&dq=the+capacity+for+some+kind+of+meaning+to+be+transferred+from+one+language+to+another+without+undergoing+radical+change&hl=en&ei=fS3gTc6lOMrmgaAt5jEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q=the%20capacity%20for%20some%20kind%20of%20meaning%20to%20be%20transferred%20from%20one%20language%20to%20another%20without%20undergoing%20radical%20change&f=false, last accessed 27.05.2011, 16.50).

Baker, Mona, Saldanha, Gabriela. 2009. Routledge Encyclopedia of translation studies, , , Routledge. ( available at http://books.google.com/books?id=eXsDckV5GuMC&pg=PA69&dq=Cultural+translation+offers+a+dissolution+of+some+key+categories+of+translation+studies:+the+notion+of+separate+source+and+target+language-cultures+and+indeed+binary+or+dualistic+models+in+general+%28…%29+the+challange+to+translation+studies+is+thus+to+reassert+the+crucial+role+of+translation+in+all+its+senses+within+interdisciplinary+debates+on+cultural+cultural+differences+and+globalization&hl=en&ei=xC3gTai-I86E wb7n93EDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed, 28.05.2011, 22.00).

Bassnett, Susan. 2002. Translation Studies, and , Routledge Publishing House. (available at http://books.google.com/books?id=w4BoVpik3qoC&printsec=frontcover&dq=Bassnett,+Susan,+%282002%29,+Translation+Studies&hl=en&ei=nS_gTc2_IYGFwbdxvXDDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 25.05.2011, 16.20).

Beattie, James. 1776. An essay on laughter and ludicrous compositions. In Essays, , William Creech. (available at http://books.google.com/books?id=Sc87AQAAIAAJ&pg=PA125&dq=Beattie,+James+An+essay+on+laughter+and+ludicrous+compositions&hl=en&ei=fCPyTbT2JsqGwaRzL29Aw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=3&ved=0CDcQ6AEwAg#v=onepage&q&f=false, last accessed 09.06.2011, 17.00).

Bell, Robert. 1991. Translation and translating: Theory and practice, , Longman.

Berger, Arthur. 1999. An Anatomy of Humor, Transaction Publishers (available at http://books.google.com/books?id=aZkRJJnc6BUC&printsec=frontcover&dq=an+anatomy+of+humour+berger&hl=en&ei=2TDgTf2JCNGAwb51p3EDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 22.05. 2011, 13.00).

Berguson, Henry. 2008. Laughter, an essay on the meaning of the comic, , Arc Manor. (available at http://books.google.com/books?id=jeh9WiRIdW0C&pg=PA60&dq=two+different+sets+of+ideas+are+expressed,+and+we+are+confronted+with+only+one+series+of+words&hl=en&ei=NyLyTZCPIibgaThrGjAw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q=two%20different%20sets%20of%20ideas%20are%20expressed%2C%20and%20we%20are%20confronted%20with%20only%20one%20series%20of%20words&f=false, last accessed 10.06.2011, 16.58)

Cohen, Andrew, D. 1984. On taking tests: what the students report. Language testing, 11 (1) (available at http://books.google.com/books?id=TDlsAAAAIAAJ&q=the+element+of+consciousness+is+what+distinguishes+strategies+from+these+processes+that+are+not+strategic&dq=the+element+of+consciousness+is+what+distinguishes+strategies+from+these+processes+that+are+not+strategic&hl=en&ei=5TPgTYCPNsGF-waYv-GbAw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=2&ved=0CC4Q6AEwAQ, last accessed 23.05.2011, 11.00).

Cox, Samuel. 1880. Why we laugh, . (available at http://books.google.com/books?id=thPl8f0z1HsC&pg=PA447&dq=Cox,+Samuel,+%281880%29,+Why+we+laugh&hl=en&ei=VDTgTbCjOMydQax9tibAw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 22.05.2011, 15.30).

Crisp, Tom. 2009. The Book of , Andrews McMeel Publishing. (available at http://books.google.com/books?id=ou4bUNPQz54C&printsec=frontcover&dq=Crisp,+Tom+%282009%29,+The+Book+of+Bill&hl=en&ei=hjTgTZK1IM7mgbkyZzEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CC0Q6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 18.05.2011, 19.00).

Cronin, Michael. 2006. Translation and Identity, and , Routledge. (available at http://books.google.com/books?id=RsRKWSwp3CcC&printsec=frontcover&dq=Cronin,+Michael,+%282006%29,+Translation+and+Identity,&hl=en&ei=rTTgTYKjF4OkgaV7aHEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 13.05.2011, 23.00).

Cullen, Ruth. 2008. The Little Green Book of Blarney: The Importance of being Irish, New York, Peter Pauper Press, Inc.(available at http://books.google.com/books?id=fZLrWkFOed0C&printsec=frontcover&dq=Cullen,+Ruth,+%282008%29,+The+Little+Green+Book+of+Blarney:+The+Importance+of+being+Irish&hl=en&ei=0jTgTerCEMqd-QbumaTEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 10.05.2011, 19.00).

Dunn, Joseph, P.J. 1914. The Glories of Ireland, e-book (available at http://books.google.com/books?id=XtDaYmKAlkIC&pg=PA4&dq=Dunn,+Joseph,+Lennox+P.J.,+%281914%29,+The+Glories+of+Ireland&hl=en&ei=QDXgTbn8OsT1galzNWbAw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q=Dunn%2C%20Joseph%2C%20Lennox%20P.J.%2C%20%281914%29%2C%20The%20Glories%20of%20Ireland&f=false, last accessed 03.05.2011, 08.00).

Hervey, Sandor and Higgins, Ian. 1992. Thinking Translation: A Course in Translation Method, Taylor & Francis Routledge (available at http://books.google.com/books?id=EqwOAAAAQAAJ&printsec=frontcover&dq=S%C3%A1ndor+G.+J.+Hervey,+Ian+Higgins+thinking+translation+1992&hl=en&ei=cTjgTcT0Dc-c waE2MnEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 06.05.2011, 09.00).

. 1993. The soul of wit: Joke Theory from Grimm to Freud, University of Nebraska Press (available at http://books.google.com/books?id=Inc14xoqD-8C&printsec=frontcover&dq=Hill,+Carl,+%281993%29,+The+soul+of+wit:+Joke+Theory+from+Grimm+to+Freud,&hl=en&ei=mTjgTYelCIOgAa9qpTEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 07.05.2011, 14.40).

Hollyday Adrian, Hyde Martin and Kullman John. 2004. Intercultural communication, an advance resource book, , Routledge.

Loescher, W. 1991. Translation performance, translation process and translation strategies. Tuebingen: Guten Narr.

Munday, Jeremy. 2009. The Routledge Companion to Translation Studies, edited by Jeremy Munday, Routledge. (available at http://books.google.com/books?id=iSibl5M33JMC&printsec=frontcover&dq=Munday,+Jeremy,+%282009%29,+The+Routledge+Companion+to+Translation+Studies&hl=en&ei=ODvgTevAMM2igak68ibAw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 09.05.2011, 12.00).

Negrea, Elena. 2010. Pragmatica Ironiei (Studiu asupra ironiei in presa scrisa romaneasca), , Tritonic.

Newmark, Peter. 1981. Approaches to Translation. : Pergamon Press.

Newmark, Peter. 1988. Approaches to Translation. Hertfordshire: Prentice Hall.

Norrick, Neal R. & Chiaro, Delia. 2009. Humour in Interaction, Amsterdam, Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. (downloadable at http://www.ebook3000.com/Neal-R–Norrick–Delia-Chiaro–Humor-in-Interaction_106118.html, last accessed 08.06.2011, 13.15)

Piddington, Ralph. 1993. The psychology of laughter, , Figurehead.

Raskin, Victor, (1985). Semantic mechanisms of humor, Reidel: Dordrecht (available at http://books.google.com/books?id=KKCnecQtYcIC&printsec=frontcover&dq=Raskin,+Victor,+%281985%29.+Semantic+mechanisms+of+humor&hl=en&ei=4zvgTaXeMMX1gboqnDDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 28.05.2011, 03.04).

Raymond W. Gibbs and Herbert Colston. 2007. Irony in Language and Thought (available at:http://books.google.com/books?id=webKaR3lPdYC&printsec=frontcover&dq=Raymond+W.+Gibbs+and+Herbert+Colston,+%282007%29,+Irony+in+Language+and+Thought&hl=en&ei=DTzgTcNkh5r7Bq7j4cMN&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 22.05.2011, 09.34).

Richard, J. Alexander. 1997. Aspects of verbal humour in English, Tubingen, Germany: Gunter Narr Verlag (available at http://books.google.com/books?id=zioy07JVHcwC&printsec=frontcover&dq=Richard,+J.+Alexander,+%281997%29,+Aspects+of+verbal+humour+in+English,&hl=en&ei=PTzgTcSfAoqkganvrnEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q=Richard%2C%20J.%20Alexander%2C%20%281997%29%2C%20Aspects%20of%20verbal%20humour%20in%20English%2C&f=false, last accessed 08.05.2011, 08.05).

Rod, A. Martin. 2007. The psychology of humour: an integrative approach, Elsevier Academic Press. (available at http://books.google.com/books?id=ieAcp2Z_zkIC&printsec=frontcover&dq=Rod,+A.+Martin,+%282007%29,+The+psychology+of+humour:+an+integrative+approach&hl=en&ei=ZDzgTeiqJZGFwbdjaXEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 03. 05. 2011, 22.00).

Ruben, Paula & Rosman, Abraham. 2003. Translating Cultures, international publishers. (available at http://books.google.com/books?id=ywTe0B49SLMC&pg=PA288&dq=Ruben,+Paula+%26+Rosman,+Abraham,+%282003%29,+Translating+Cultures&hl=en&ei=a0zvTaaIFcqNwaAz9yYCA&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=5&ved=0CDkQ6AEwBA#v=onepage&q&f=false, last accessed 07.06.2011, 12.00)

Sapir, Edward. 1956. Culture, Language and Personality, , , Press. (available at http://books.google.com/books?id=aBkG_5CWVAEC&pg=PR9&dq=Sapir,+Edward+%281956%29,+Culture,+Language+and+Personality&hl=en&ei=3DzgTazLINCigbHzXDDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q=Sapir%2C%20Edward%20%281956%29%2C%20Culture%2C%20Language%20and%20Personality&f=false, last accessed 03.05.2011, 09.00).

Sharpe, Tom. 1982. Vintage Stuff, : Martin Secker and Warburg .

Venuti, Lawrence. 2000. The translation Studies Reader, & , Routledge.

Jean-Paul Vinay and Jean Darbelnet (1958/1995) in Basil Hatim and Jeremy Munday (2004), Translation: an advanced resource book, Routledge.

ARTICLES

Attardo & Raskin, V. 1991. “Script Theory Revis(it)ed: Joke Similarity and Joke Representation Model.” HUMOR: International Journal of Humor Research 4, p. 297-299. in Asimakoulas, Dimitris, (2008), “Towards a Model of Describing Humour Translation” in Humour research 8, The Primer of Humour Research, edited by Victor Raskin, , Mouton de Gruyter.

Attardo, Salvatore. 1994. Linguistic Theories of Humour. Number 1 in Humor Research. : Mouton de Gruyter, in Graeme Ritchie, “Linguistic Factors in Humour”, Chapter 2 (pp.33-48) in Translation, Humour and Literature, ed. Delia Chiaro. London: Continuum (available at http://books.google.com/books?id=kCelpJ2V0HQC&pg=PA33&dq=Graeme+Ritchie,+Linguistic+Factors+in+Humour,+Chapter+2&hl=en&ei=QCzgTZGAA4asgbpnrjEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q=Graeme%20Ritchie%2C%20Linguistic%20Factors%20in%20Humour%2C%20Chapter%202&f=false, last accessed 18.04.1011, 14.00).

Attardo, Salvatore. 2002. “Cognitive stylistics of humorous texts” in Cognitive Stylistics, Language and Cognition in text analysis, edited by Elena Semino and Jonathan Culpeper. (available at http://books.google.com/books?id=O1R79-TsVKoC&pg=PR15&dq=Cognitive+stylistics+of+humorous+texts+in+Cognitive+Stylistics,+Language+and+Cognition+in+text+analysis,+Edited+by+Elena+Semino+and+Jonathan+Culpeper.&hl=en&ei=vSzgTeXBFoK0-Qa80YXEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 10. 05. 2011, 19.00).

Attardo, Salvatore. 2001. “Translation and humour: A GTVH-based Approach”, , unpublished article and (2002), “Translation and Humour: an approach-based on the General Theory of Verbal Humour”, The Translator 8(2), : St. Jerome Publishing house, pp 173-194 in Asimakoulas, Dimitris. 2008. “Towards a Model of Describing Humour Translation” in Humour research 8, The Primer of Humour Research, edited by Victor Raskin, , Mouton de Gruyter.

Attardo, Salvatore. 2008. “A primer for the linguistics of humour”, In Humour research 8, The Primer of Humour Research, edited by Victor Raskin, , Mouton de Gruyter.

Benjamin, Walter, “The task of the translator”, in Venuti, Lawrence, (2000), The translation Studies Reader, & , Routledge.

Braude. Stan. 1996. “Implications for humour in children’s literature.” In: Machet, M., Olen, S. & Van der Walt, T., eds. Other worlds other lives: children’s literature experience. : Unisa Press.

Brisset, Anne. 2000. “The search for a native language: Translation and Cultural Identity”, in Venuti, Lawrence, (2000), The translation Studies Reader, & , Routledge.

Catford, John Cunnison. 1965. “A Linguistic Theory of Translation”. : Press in Bassnett, Susan.2002. Translation Studies, and , Routledge Publishing House.

Delanty, Greg. 2000. “Citizenship in a Global Age”, Buckingham: Open University Press. 2001. ‘Cosmopolitanism and Violence: the Limits of Global Civil Society’, European Journal of Social Theory, 4, 1.

Farewell, David and Helmreich, Stephen, Pragmatic-based MT and The Translation of Puns, electronic paper.

Fay, Brian. 1996. “Contemporary Philosophy of Social Science: A Multicultural Approach”, : Blackwell pp. 55–60 in Hollyday Adrian, Hyde Martin and Kullman John. 2004. Intercultural communication, an advance resource book, , Routledge. (available at http://books.google.com/books?id=Ob4FpSKMJQkC&pg=PA126&dq=Hollyday+A.,+Hyde+M.+and+Kullman+J&hl=en&ei=LTbgTfnVMYmFwbMvLTEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CC8Q6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 01.05.2011, 18.00).

Giora, Rachel. 1999. Irony: Context and Salience, in Metaphor and symbol 14(4).

Goodenough, Ward H. 1964. “Cultural Anthropology and Linguistics” in D. Hymes (ed). Language in Culture and Society. A Reader in Linguistics and Anthropology. : Harper & Row.

Graves, Charles, in Dunn, Joseph, P.J. 1914. The Glories of Ireland, e-book (available at http://books.google.com/books?id=XtDaYmKAlkIC&printsec=frontcover&dq=The+Glories+of+Ireland&hl=en&ei=7xnhTarvJ8ScwbUoMy6Bg&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CC0Q6AEwAA#v=onepage&q&f=false, last accessed 28.05.2011, 18.52)

Grice, Herbert Paul. 1989. “Studies in the Way of Words”, , Press.

Gutt, Ernst-August. 1998. Chapter 3, “Pragmatic aspects of translation: Some relevance- theory observations” in The Pragmatics of translation. edited by Leo Hickey. Clevedon: Multilingual Matters Ltd.

Hawkes, Terence. 1977. “Structuralism and Semiotics”, : , pp. 126–130. in Bassnett, Susan. 2002. Translation studies, : Routledge.

Hickey, Leo. 1998. “Perlocutionary equivalence: marking, exegesis and recontextualisation” in The Pragmatics of translation. edited by Leo Hickey. Clevedon : Multilingual Matters Ltd.

House, Juliane. 1977. “A model for assessing translation quality” in META 22, (2), .

Krings, Hand Peter. 1986. “Translation problems and translation strategies of advanced German learners of French.” In J. House, & S. Blum-Kulka (Eds.), Interlingual and intercultural communication (pp. 263-275). : Gunter Narr.

Livnat, Zohar. 2003. “On Verbal Irony and Types of Echoing”, UCL Working Papers in Linguistics (UCLWPL).

Long, Debra, & Graesser, Arthur. 1988. “Wit and humor in discourse processing.” Discourse Processes, 11.

Lotman, Juri and B.A.Uspensky. 1978. “On the Semiotic Mechanism of Culture New Literary History”, IX (2), pp. 211–232 in Bassnett, Susan. 2002. Translation studies, , Routledge.

Neagu, Mariana. 2008. “On the untranslatability of puns”, in The 8th International Summer School and Symposium on Humour and Laughter: Theory and applications, : Galati University Press, 2008.

Nida, Eugene, “Principles of correspondence”, in Venuti, Lawrence. 2000. The translation Studies Reader, & , Routledge.

Popa, Diana. 2003. “The Language of Humour and the Social Context: English vs. Romanian”, : Antares.

Popa, Diana. 2005. “Jokes and Translation” in: Perspectives: Studies in Translatology. Volume 13: 1, Routledge.

Popa, Diana, “Metaphors in humorous discourse” (unpublished paper).

Ritchie, Graeme. 1999. “Developing the incongruity-resolution theory”, .

Ritchie, Graeme. 2010. “Linguistic Factors in Humour”, Chapter 2 (pp.33-48) in Translation, Humour and Literature, ed. Delia Chiaro. London: Continuum, (available at http://books.google.com/books?id=kCelpJ2V0HQC&pg=PA46&dq=Translation,+Linguistics,+Culture:+A+FrenchEnglish+handbook&hl=en&ei=CijgTbXDJcKkgam7IzEDQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=2&ved=0CDwQ6AEwAQ#v=onepage&q=Translation%2C%20Linguistics%2C%20Culture%3A%20A%20French-English%20handbook&f=false, last accesed 24. 05. 2011, 10.50).

Roman Jakobson, “On Linguistic Aspects of Translation”, in R.A. Brower (ed.), On Translation (Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1959).

Roman Jakobson, “On Linguistic Aspects of Translation”, in Venuti, Lawrence. 2000. The translation Studies Reader, & , Routledge.

Seguinot, C. 1989. “The translation process.” In Baker, Mona. 1998. Routledge Encyclopedia of Translation Studies, , Routledge. (available at http://books.google.com/books?id=T8Mt8ObEBOQC&pg=PA188&dq=i%29+translating+without+interruption+for+as+long+as+possible;+%28ii%29+correcting+surface+errors+immediately;+%28iii%29+leaving+the+monitoring+for+qualitative+or+stylistic+errors+in+the+text+to+the+revision+stage.&hl=en&ei=kD3gTaS3E8L_-gaa1embAw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false., last accessed 09.04.2011, 07.45).

Sherzer, Joel. 1978. “Oh! That’s a Pun and I Didn’t know it.” Semiotica, 22, (3/4).

Shultz, Thomas. 1972. “The role of incongruity and resolution in children’s appreciation of cartoon humor.” Journal of Experimental Child Psychology, 13 (3).

Soren Kierkegaard. 1966. “The Concept of Irony”, in RW. Gibbs. 1994. The Poetics of Mind, : Press.

Tylor, Edward. 1924. [orig. 1871] “Primitive Culture”. 2 vols. 7th ed. : Brentano's. (available at http://en.wikipedia.org/wiki/Edward_Burnett_Tylor, last accessed 11.05.2011, 20.00).

Vaele, Tony, “Incongruity in humor”, , , electronic paper.

Vandaele, Jerome. 2002. “(Re-) Constructing Humor: Meanings and Means.” In The Translator, Volume 8, Number 2, : St. Jerome Publishing house.

Wilson, Deidre and Sperber, Dan. 1988. “Representation and relevance. “In R.M. Kempson (ed.) Mental Representations: The Interface Between Language and Reality, : Press.

Yus, Francisco. 2003. “Humor and the search for relevance”. Journal of Pragmatics 35, : Press.

GENERAL WEBSITES

http://books.google.com/

http://hallo.ro

http://www.iol.ie

http://www.irishcentreonline.com

Home

http://www.thefreedictionary.com/

http://www.wikipedia.org

http://www.yourirish.com

http://www.zf.ro

APPENDIX

INTERESTING FACTS ABOUT

In , starting a fight by punching someone in the face is considered a friendly greeting. Starting a fight by throwing your drink in someone's face, however, is grossly insulting, wastes precious alcohol, and carries the death penalty.

Only one Irishman won the Tour de France (Stephen Roche, 1987).

The Titanic was built by the shipbuilding company, Harland & Wolff.

The ancestral language of Irish people is Irish Gaelic. Nowadays 1.6 million people claiming a self-reported competence in Irish, but only 380,000 fluent speakers remain.

Notable Hollywood actors from the include Barry Fitzgerald, Maureen O'Sullivan, Richard Harris, Peter O'Toole, Pierce Brosnan, Gabriel Byrne, Daniel Day Lewis (by citizenship), Colm Meaney, Colin Farrell and Cillian Murphy.

Other actors or actresses of Irish descent include : Ben Affleck, Alec Baldwin, George Clooney, Macaulay Culkin, Harrison Ford, Mel Gibson, Heather Graham, and Bill Murray.

Many Irish family names start with "Mac" or "O'…", which means respectively "son of …" and "grandson of …" in Gaelic.

The Irish consume in average 131.1 liters of beer per year – the 2nd highest per-capita consumption after the .

88% of Irish citizens are nominally Roman Catholic. The has one of the highest rates of church attendance in the Western World (around 45% of regular Mass attendance).

is the third largest island in and the twenty sixth largest island in the world.

is a neutral state and is not a member of N.A.T.O.

Road signs in the are bilingual (Irish and English), most signs are now in metric(km) but many are still in imperial(miles).

Interesting facts recently released show that there are now more Polish speakers in than native Irish Speakers. Over 5% percent of the population of is Polish.

has no snakes.

’s constitution guarantees freedom of worship.

It is estimated that over 80 million people of Irish descent live outside Ireland, in countries such as the United States, the United Kingdom, Canada, Australia, Argentina, New Zealand, Mexico, South Africa and states of the Caribbean and continental Europe. 3 million of these emigrants still hold Irish nationality.

is the only EU country where abortion is still illegal (except to protect the mother's life).

Source: http://www.irishcentreonline.com/