Noua Strategie a Uniunii Vamale
CUPRINS
CAPITOLUL I. SCURTE CONSIDERAȚII CU PRIVIRE LA POLITICA VAMALĂ A UNIUNII EUROPENE
1.1 POLITICA VAMALĂ A UE PARTE COMPONENTĂ A POLITICII COMERCIALE COMUNE A UE
1.1.1 POLITICA VAMALĂ A UE
1.1.2. POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ A UE
1.1.2.1. IMNSTRUMENTELE POLITICII COMERCIALE COMUNE
1.1.2.1.1. POLITICA COMERCIALĂ TARIFARĂ
1.2.1.1.2. POLITICA COMERCIALĂ NETARIFARĂ
1.2 ROLUL COMISIEI EUROPENE ÎN CADRUL POLITICII VAMALE A UE
CAPITOLUL 2. DE LA UNIUNEA VAMALĂ LA PIAȚA UNICĂ EUROPEANĂ
2.1. Libera circulație a mărfurilor
2.2. Libera circulație a persoanelor
2.3. Libera circulație a serviciilor
2.4. Libera circulație a capitalului
CAPITOLUL 3. NOUA STRATEGIE A UNIUNII VAMALE
3.1. Acquis – ul uniunii vamale
3.2. Teoria uniunii vamale
3.3. Strategia privind evoluția uniunii vamale
3.3.1. Uniunea vamală 2012: în serviciul Uniunii Europene
3.3.2. Dezvoltarea uniunii vamale în cifre
3.3.3. Dezvoltarea uniunii vamale în domeniul informatic
3.3.4. Dezvoltarea și aplicarea politicilor de uniune vamală – uniunea vamală și cooperarea
3.3.5. Programul Vamă 2013
3.3.6. Perspective de viitor – “Strategia Europa2020”
CAPITOLUL 4. STUDIU DE CAZ: Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Europeană – măsura optimă pentru combaterea contrabandei cu țigări la frontiera dintre România și Republica Moldova
CAPITOLUL I. SCURTE CONSIDERAȚII CU PRIVIRE LA POLITICA VAMALĂ A UNIUNII EUROPENE
POLITICA VAMALĂ A UE PARTE COMPONENTĂ A POLITICII COMERCIALE COMUNE A UE
Uniunea Europeană, un important actor comercial global datorită faptului că acoperă aproximativ 20% din importurile și expoturile mondiale, exceptând schimburile comerciale intracomunitare, are un rol primordial în promovarea comerțului internațional bazat, în special, pe sistemul multilateral fundamentat de Organizația Mondială a Comerțului.
Puterea comercială pe care o reprezintă UE se bazează atât pe existența și aplicarea unei politici comerciale comune, coerente, aplicabile uniform pe piața internă unică a celor 28 de State Membre și exprimată printr-o singură voce în plan internațional, cât și pe forțele economice unite ale Statelor Membre.
Uniunea Europeană a încheiat o multitudine de acorduri comerciale, atât de cooperare, cât și de liber schimb cu țările terțe, unele dintre acestea vizează toate aspectele relațiilor comerciale, altele acoperă numai anumite domenii ale schimburilor comerciale.
Partea importantă a politicii comerciale este reprezentată de politica vamală care cuprinde totalitatea reglementărilor și normelor emise de stat prin instituțiile abilitate ce vizează intrarea sau ieșirea în și din țară și se aplică tuturor mărfurilor care trec frontierele vamale ale unei țări. Acestea implică controlul mărfurilor și mijloacelor de transport cu ocazia trecerii frontierelor vamale, îndeplinirea formalităților de vămuire, impunerea vamală prin plata drepturilor vamale la bugetul statului, precum și alte formalități specifice, reglementate prin acte normative.
POLITICA VAMALĂ A UE
Politica vamală comună a stat la baza creării Uniunii Europene, pentru aplicarea acesteia s-au considerat necesare elaborarea normelor și procedurilor care să se aplice uniform și unitar în toate vămile din spațiul comunitar.
Politica vamală este unul dintre fundamentele UE, având un rol crucial în existența pieței unice, care nu poate funcționa corect fără reguli comune aplicate uniform la toate granițele externe ale Comunității, reguli ce formează politica vamală și reprezintă motivul pentru care autorități vamale ale statelor membre lucrează ca o singură entitate.
Politica vamală comunitară se bazează pe aplicarea uniformă a legislației vamale de către administrațiile vamale ale statelor membre. Legislația privind politica vamală cuprinde: Codul vamal comunitar și prevederile de aplicare a Codului Vamal, Nomenclatura combinată, Tariful vamal comun, precum și legislația aferentă ce depășește sfera codului vamal (legislația privind bunurile contrafăcute sau piratate, exportul de bunuri culturale, comerțul preferențial, controalele sanitare și de mediu, politicile comune în domeniul pescuitului și a agriculturii, protejarea intereselor economice prin aplicarea instrumentelor netarifare sau măsurile de securitate și politică externă).
NCTS (Noul Sistem Computerizat de Tranzit) reprezintă alt instrument al politicii vamale, acesta înlocuiește vechile modalități de urmărire a tranzitelor, bazate pe schimbul de documente tipărite, care s-a dovedit de-a lungul timpului greoi, dificil de gestionat și expus fraudelor de proporții, fiind utilizat pentru efectuarea și urmărirea încheierii operațiunilor de tranzit comun și tranzit comunitar.
NCTS permite schimbul electronic de date între administrațiile vamale în paralel cu circulația propriu-zisă a bunurilor aflate în tranzit, existând astfel un control mult mai bun asupra celor aproximativ 20 de milioane de tranzite interne sau externe efectuate la nivel comunitar într-un an.
Codul Vamal Comunitar a fost înființat pentru a codifica și simplifica legislația vamală, care până la acea dată făcea obiectul a peste 30 de directive și regulamente, adoptate în perioada 1968 – 1990. Prin Codul Vamal sunt stabilite procedurile vamale aplicabile bunurilor intrate în teritoriul Comunității, precum și regimurile vamale sub care acestea pot fi declarate (de exemplu import, export, tranzit, etc.).
Politica vamală dispune de o serie de mijloace specifice grupate în două categorii: mijloace economico-financiare, care vizează taxele vamale și alte plăți prevăzute de legislația vamală și mijloace de tehnică și procedură vamală, prin care înțelegem toate direcțiile de activitate pe plan organizațional și procedural în vederea realizării scopurilor politicii vamale.
Realizarea acestor două obiective principale presupune, în cadrul politicii vamale, adoptarea unor măsuri prin care se urmărește nu numai reducerea restricțiilor tarifare și netarifare, ce soluționează schimburile comerciale dintre state, dar și protejarea economiei naționale.
În principal, gradul de realizare a obiectivelor depinde, de abilitatea guvernanților în a menține echilibrul între cele două instrumente de politică vamală.
Instrumentele de politică vamală cuprind: legile, codurile și reglementările vamale, ca factor care diferențiază modul de aplicare a politicilor vamale între statele lumii, precum și tarifele vamale, principalul instrument prin care se realizează impunerea vamală, mijlocul indirect prin care este protejată economia statului, datorită faptului că taxa vamală înscrisă în acest tarif reprezintă restricția comercială cea mai larg utilizată în practicile de comerț exterior, dar și cea mai veche ca aplicabilitate.
Negocierile convențiilor comerciale reprezintă modalitatea principală de stabilire a concesiilor tarifare și netarifare pe care statele înțeleg să și le acorde.
Modul de acționare al instrumentelor de politică vamală diferă în funcție de situație. Există instrumente care se aplică odată cu ocazia trecerii frontierei vamale sau care fac referire la momentul trecerii mărfurilor peste frontiera vamală, în timp ce altele acționează în etapele derulării și încheierii tranzacțiilor, pe parcurs intern sau extern.
Obiectul politicii vamale constă în măsurile și instrumentele care acționează asupra fluxurilor comerciale în momentul trecerii frontierei vamale, aceasta reprezentând principala componentă a politicii comerciale a unui stat.
POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ A UE
Politica comercială cuprinde ansamblul normelor adoptate de stat ca atribut al suveranității sale, pentru reglementarea comportamentului persoanelor autorizate în raporturile lor comerciale internaționale și determină modul de conexare a economiei naționale la economia mondială prin norme de ordin administrativ, fiscal, vamal și valutar.
De asemenea, mai putem sublinia faptul că politica comercială a oricărui stat face parte integrantă din politica sa economică generală, îndeplinind, în condițiile economiei mondiale contemporane, o funcție majoră în mecanismul interdependențelor economice internaționale.
Obiectivele principale care stau la baza politicii comeciale constau în: promovarea comerțului cu alte state și a liberului schimb, creșterea forței competitive (concurențiale) a societăților comunitare.
Statul, prin politica comercială pe care o practică, urmărește să realizeze un anumit grad de permeabilitate a frontierei vamale față de mărfurile de origine străină, corespunzător necesităților de protecție a producției indigene și să orienteze, să stimuleze dezvoltarea producției pentru export.
Argumentele în favoarea aplicării unei politici comerciale comune au fost legate de:
creșterea puterii de negociere pe piața internațională a Comunității, comparativ cu cea a fiecărui stat membru în parte.
reducerea efectelor de difuziune care puteau să apară din acțiunile unilaterale ale statelor membre care puteau să deterioreze poziția pe piața externă a celorlalți parteneri din spațiul integrat;
menținerea integrității pieței interne prin intermediul instrumentelor de politică comercială comună, fapt care a condus la transformarea Comunității într-un bloc comercial eficient.
Politica comercială comună este menită să contribuie la „dezvoltarea armonioasă a comerțului mondial, abolirea progresivă a restricțiilor din comerțul internațional și reducerea barierelor vamale” și reprezintă, ansamblul de măsuri, instrumente, protejarea pieței comunitare unice și a producătorilor comunitari de concurență externă.
Tratatul CEE nu prevede în mod clar și explicit obiectivele politicii comerciale, ele fiind interpretate de diverși autori, astfel:
promovarea schimburilor comerciale între statele membre și statele terțe;
evoluția condițiilor de concurență în direcția creșterii forței competitive a întreprinderilor;
dezvoltarea armonioasă a comerțului international;
eliminarea progresivă a restricțiilor în calea schimburile internaționale;
reducerea barierelor vamale;
creșterea forței concurențiale a întreprinderilor;
evoluția exporturilor comunitare de bunuri și servicii, inclusiv prin deschiderea și consolidarea unor noi piețe de destinație;
garantarea unei protecții adecvate pentru industria europeană de bunuri și servicii, în special prin măsuri de combatere a concurenței perfide cauzate de anumite importuri din țări terțe;
combaterea oricăror măsuri de discriminare sau împiedicare a accesului și amplificării exporturilor de bunuri și servicii comunitare pe terțe piețe;
Politica comercială comună se definește, în sens restrâns, prin constituirea unei uniuni vamale între statele membre ale Uniunii Europene, sprijinirea realizării unei piețe interne unice, aplicarea unor principii uniforme cu privire la modificarea și determinarea nivelului taxelor vamale și stabilirea unor relații comerciale cu țările terțe și încheierea de acorduri comerciale (preferențiale, nepreferențiale, de cooperare vamală) .
În sens larg, aceasta decurge în mare măsură din regulile cuprinse în acordurile încheiate în cadrul OMC. Regulile comune de export și de import sunt completate și susținute de reglementările comune cu privire la modificările tarifare, realizarea uniformității măsurilor de liberalizare, politica în domeniul exportului, precum și măsurile dispuse împotriva subvențiilor la import, în problema politicii externe restricții cantitative, măsuri în caz de dumping și măsuri de salvgardare, precum și măsuri de întărire a cooperării vamale între statele membre și între acestea și Comisie. Acest set unificat de reguli de export și import existent în Uniunea Europeană este necesar pentru buna funcționare a uniunii vamale și a pieței unice europene. Din acest motiv, Statele Membre au acordat instituțiilor europene mandatul de a negocia în numele lor în domeniul relațiilor externe.
În decursul mai multor decenii de funcționare, la baza elaborării și implementării politicii comerciale comune, Uniunea Europeană a dezvoltate ale Uniunii Europene, sprijinirea realizării unei piețe interne unice, aplicarea unor principii uniforme cu privire la modificarea și determinarea nivelului taxelor vamale și stabilirea unor relații comerciale cu țările terțe și încheierea de acorduri comerciale (preferențiale, nepreferențiale, de cooperare vamală) .
În sens larg, aceasta decurge în mare măsură din regulile cuprinse în acordurile încheiate în cadrul OMC. Regulile comune de export și de import sunt completate și susținute de reglementările comune cu privire la modificările tarifare, realizarea uniformității măsurilor de liberalizare, politica în domeniul exportului, precum și măsurile dispuse împotriva subvențiilor la import, în problema politicii externe restricții cantitative, măsuri în caz de dumping și măsuri de salvgardare, precum și măsuri de întărire a cooperării vamale între statele membre și între acestea și Comisie. Acest set unificat de reguli de export și import existent în Uniunea Europeană este necesar pentru buna funcționare a uniunii vamale și a pieței unice europene. Din acest motiv, Statele Membre au acordat instituțiilor europene mandatul de a negocia în numele lor în domeniul relațiilor externe.
În decursul mai multor decenii de funcționare, la baza elaborării și implementării politicii comerciale comune, Uniunea Europeană a dezvoltat relații comerciale complexe în cadrul negocierilor multilaterale, regionale sau bilaterale, negociază, încheie și implementează acorduri comerciale cu alte țări ale lumii.
Politica comercială comună a UE acționează pe două planuri, unul multilateral unde activitatea se plasează în cadrul OMC, U.E. fiind cea care se implică activ în stabilirea regulilor de organizare a unui sistem multilateral al comerțului global și unul bilateral unde U.E. negociază propriile acorduri comerciale bilaterale cu țările sau grupurile regionale de țări.
În afara rundelor GATT/OMC, cele mai cunoscute aranjamente comerciale externe ale UE sunt Convenția de la Cotonou (anterior cunoscută drept „Convenția de la Lomé”), Sistemul Generalizat de Preferințe (SGP), Spațiul Economic European (SEE), și, recent, Acordurile Europene (AE).
Tratatul de la Lisabona conferă un rol primordial Parlamentului European, oferindu-i putere de decizie majoră în ceea ce privește politica comercială comună, în comparație cu situația anterioară unde acesta avea doar rol consultativ în anumite cazuri majore limitate din procesul de ratificare a acordurilor comerciale, în timp ce Consiliul Uniunii Europene era responsabil pentru adoptarea legislației din domeniul policitii comerciale.
UE și-a replicat eforturile interne în plan internațional, unde este recunoscută ca un suporter activ al noilor runde de negociere GATT/OMC. Acest cadru multilateral a permis UE să pregătească terenul pentru atingerea unor obiective ambițioase, printre care de o importanță practică deosebită se numără perspectiva liberalizării pe mai departe a comerțului pentru restabilirea încrederii în mediul de afaceri la un moment critic în dezvoltarea economiei mondiale, precum și revigorarea naturii disciplinare a sistemului comercial multilateral.
Politica comercială eficientă este esențială pentru stimularea creșterii și a ocupării forței de muncă în Europa și în străinătate și pentru proiectarea valorilor și intereselor UE în lume.
INSTRUMENTELE POLITICII COMERCIALE COMUNE
Instrumentele de politică comercială sunt mijloace prin care statul reglementează comportamentul agenților economici angajați în afaceri economice internaționale. Aceste instrumente sunt adoptate prin acte normative (legi, hotărâri de guvern etc.) care instituie un anumit regim comercial al importurilor și exporturilor de mărfuri și servicii, indiferent dacă aceste fluxuri comerciale se derulează prin firme de stat, mixte sau cu capital privat.
Instrumentele politicii comerciale tarifare
Principalele instrumente de politică comercială tarifară sunt taxele vamale și tariful vamal. Statul creează, prin intermediul lor, un anumit cadru pentru tranzacțiile comerciale internaționale, stimulând sau restricționând desfășurarea lor, dar lăsând la latitudinea importatorilor și exportatorilor decizia de vânzare-cumpărare.
Taxa vamală, un important instrument de formare a prețurilor de comerț exterior, reprezintă instrumentul de politică comercială de forma impozitelor indirecte, aplicabile asupra mărfurilor supuse trecerii frontierei vamale a unui stat, într-un fel sau altul, având menirea de a promova interesele producției și consumului intern.
A. Clasificarea după obiectul impunerii fiscale separă taxele vamale, astfel:
– taxe vamale de export – se întâlnesc mai rar, se aplică produselor destinate exportului, se plătesc de firmele exportatoare și se suportă de consumatorul final al produsului respectiv;
– taxe vamale de import – sunt categoria de taxe vamale cele mai frecvent întâlnite, au rolul de a proteja producția și consumul intern, se aplică asupra mărfurilor de import, se suportă de consumatorul final al mărfurilor și are ca scop asigurarea de venituri la bugetul de stat;
– taxe vamale de tranzit – se folosesc foarte rar și se aplică asupra mărfurilor ce tranzitează teritoriul statului respectiv;
B. După scopul urmărit, taxele vamale pot fi:
– taxe vamale autonome – au caracter necontractual, sunt instituite pentru produse care provin din țări cu care nu s-a încheiat nici o convenție comercială;
– taxe vamale convenționale – au caracter contractual, au un nivel mult mai redus față de cele autonome, situându-se, de regulă, sub 10%;
– taxe vamale preferențiale – au, în comparație cu celelalte taxe vamale, nivelul cel mai redus, fiind stabilite asupra unor mărfuri de interes deosebit sau relațiilor comerciale cu unele state, în scopul de a stimula schimburile comerciale cu țările respetive
– taxe vamale de retorsiune – sunt instituite ca măsuri de răspuns la politicile comerciale discriminatorii sau neloiale practicate de unele state.
C. După modul în care sunt aplicate și percepute, taxele vamale pot fi:
– taxe vamale ad-valorem – sunt cele mai frecvente și sunt percepute asupra valorii declarate, în vamă a mărfurilor importate este stabilită, de obicei, în cote procentuale;
– taxe vamale specifice – se stabilesc în sumă fixă pe unitate fizică de marfă, acest mod de percepere are ca scop asigurarea protecției tarifare la un nivel destul de ridicat, eficiența taxelor nefiind influențată de oscilația prețurilor;
– taxe vamale mixte – presupun două moduri de combinare a utilizării taxelor ad-valorem cu cele specifice;
D. După numărul de coloane, tarifele vamale ce cuprind, potrivit unei anumite clasificări, nomenclatorul mărfurilor în privința cărora un stat a stabilit nivelul taxei vamale, pot fi:
Tarifele vamale simple cuprind o singură coloană de taxe vamale care se aplică importurilor, indiferent de originea acestora (Argenitna, Brazilia, Mexic, etc.);
Tarifele vamale compuse cuprind două sau mai multe coloane de taxe vamale, diferențiate pe mărfuri și țări de proveniență; Tarifele vamale cu trei coloane: taxele vamale autonome, taxe vamale convenționale și taxe vamale preferențiale, sunt cele mai frecvent întâlnite.
Instrumentele politicii comerciale netarifare
Barierele netarifare cuprind o mare varietate de măsuri și instrumente de natură diferită, aplicate în afara tarifului vamal, în scopul distorsionării volumului, structurii sau orientării geografice a fluxurilor de comerț exterior. De celoe mai multe ori, vizează limitarea importurilor, având fie o acțiune directă, de limitare cantitativă, fie una indirectă, creând un cadru comercial restrictiv.
După natura lor instrumentele de politică comercială netarifară se clasifică, astfel:
instrumente de limitare directă a cantităților importate;
instrumente de limitare indirectă a volumului importurilor, prin mecanismul prețului;
bariere netarifare valutare și financiar-bancare;
măsuri și reglementări restrictive de ordin administrativ și tehnic.
Instrumente de limitare cantitativă directă a importurilor:
– Embargoul reprezintă, din punct de vedere comercial, ansamblul de măsuri aplicate de un stat pentru interzicerea importurilor/exporturilor sale de mărfuri/produse dintr-o țară sau spre o anumita țară; în caz de conflict, aceste măsuri pot include și oprirea ieșirii din porturi a navelor țării vizate și/sau sechestrarea tuturor bunurilor sale aflate pe teritoriul național al țării care instituie embargoul;
– Interdicțiile sau prohibițiile la import au caracter radical, mai exact interzic total sau parțial, pe durată nelimitată sau, temporar, importul unor mărfuri din alte sau din anumite țări; instituirea interdicției poate avea la bază motive economice (de protecție a unor ramuri economice, de echilibrare a balanței de plăți) sau politice (discriminare comercială);
– Contingentarea importurilor – constă în limitarea fermă și, adesea, diferențiată pe țări, a cantității sau valorii importurilor unor mărfuri sau grupuri de mărfuri pentru o anumită perioadă de timp, de regulă, un an; contingentele pot fi globale (instituie plafoane pentru anumite mărfuri indiferent de țara de origine) și bilaterale/individuale (stabilesc limite cantitative sau valorice numai pentru anumite țări și sunt înscrise, de obicei, în acordurile comerciale încheiate de statele respective);
– Licențele de import – însotesc restricția impusă de contingentare, îmbrăcând forma unor autorizații, eliberate de autoritățile centrale, care conferă dreptul importatorului de a achiziționa de pe una sau mai multe piețe externe, într-o perioadă dată de timp, o anumită marfă, specificată cantitativ sau valoric; licențele pot fi automate (nu au scop restrictiv, acordându-se necondiționat, la cerere și au doar un scop administrativ și statistic) și neautomate (se acordă pe baza unor anumite criterii și cuprind o serie de restricții);
– Restricțiile „voluntare” la export – constau într-un angajament al exportatorului de a-și limita exporturile sale, la anumite limite convenite, situate mult sub nivelul posibil al importului, în condiții normale; exportatorii acceptă aceste limitări pentru a evita instituirea de taxe autonome, cu acțiune mai restrictivă și de mai lungă durată;
– Acordurile sectoriale de comercializare ordonată – se încheie cu participarea deschisă și oficială a guvernelor și cuprind, pe lângă limitarea volumului importurilor, și prevederi privind prețurile, clauzele de salvgardare etc. („Aranjamentul Multifibre” a stat la baza comerțului internațional cu textile în ultimele decenii).
Instrumente de limitare indirectă a importurilor prin mecanismul prețului:
– Prelevările variabile – constau în aplicarea unor taxe care acoperă ca mărime diferențele dintre prețurile interne și cele externe, la anumite produse sau grupe de produse; spre deosebire de taxele vamale, nivelul acestor prelevări diferă de la o perioadă la alta, în funcție de evoluția decalajului de prețuri (de exemplu, politica agricolă a Uniunii Europene presupune protejarea producției comunitare prin practicarea unor astfel de prelevări în cazul produselor agricole);
– Prețurile minime sau maxime de import – distorsionează volumul valoric al importurilor efectuate, prin condiționarea încadrării într-un anumit plafon al prețului produselor achiziționate din exterior; prețurile minime de import se aplică la mărfurile pentru care prețurile interne sunt mai ridicate decât cele mondiale; prețurile maxime de import reprezintă plafoane peste care importurile nu sunt admise, aplicându-se pentru contracarea strategiei unilaterale de ridicare a prețului de către exportator, mai ales atunci când acesta se bucură de o situație de cvasi-monopol pe o piață;
– Impozitele și alte taxe fiscale – deși prevederile GATT și convențiile dintre state cu privire la evitarea dublei impuneri susțin că mărfurile din import trebuie supuse la acelați regim fiscal ca și cele indigene, pot apărea discriminări, ca urmare a diferențelor dintre sistemele naționale de impunere, a sistemului complicat și diversificat de taxe fiscale practicate, a bazelor diferite de impunere fiscală etc
Barierele netarifare valutare și financiar-bancare:
– Restricțiile valutare limitează importul prin plafonarea sau interzicerea completă a acordării sumei de valută pentru efectuarea plăților;
– Controlul plăților în valută se poate realiza prin numeroase măsuri ca: obligativitatea obținerii autorizațiilor prealabile pentru efectuarea plăților în valută, verificarea prețului de import și a volumului valoric al importului pentru a evita depunerea valutei necheltuite la băncile străine, limitarea sau interzicerea exportului de capital sau a plăților pentru dobânzi, dividende etc.;
– Devalorizarea monedei naționale generează un puternic efect restricționist asupra importurilor, prin scumpirea acestora în moneda națională;
– Diferențierea cursurilor de schimb constituie un important instrument de discriminare a importurilor pe categorii de produse, operațiuni și țări partenere; acordarea valutei pentru achitarea importurilor la un curs de schimb mai mare (devalorizat) atrage scumpirea mărfurilor respective în moneda națională;
– Depozitele prealabile la import presupun obligativitatea agentului economic importator de a depune, de regulă cu șase luni înaintea efectuării operațiunii, a unei cote-părți din valoarea importurilor, în valută, la dispoziția statului, în contul organelor vamale; nefiind purtătoare de dobândă, aceste depozite determină apariția de pierderi care trebuie recuperate prin creșterea prețului pe piața internă;
– Discriminările în regimul acordării creditelor de import prin plafonarea acestora, practicarea unor dobânzi și scheme de plată dezavantajoase etc.
Măsuri și reglementări restrictive de ordin administrativ și tehnic:
– Activitatea statului ca agent economic poate fi de natură să limiteze importurile, prin practici variate, începând cu acordarea comenzilor guvernamentale cu prioritate producătorilor naționali și până la exercitarea monopolului de stat asupra comerțului exterior cu anumite produse;
– Procedeele arbitrare de determinare a valorii vamale – cu toate eforturile depuse în cadrul GATT pentru reglementarea uniformă a determinării valorii în vamă pe baza prețurilor CIF (Cost Insurance Freight) înscrise în factura, numeroase state practică alte procedee care permit supraevaluarea vamală și, respectiv, majorarea impunerii fiscale;
– Detalierea excesivă a nomenclatorului vamal poate crea posibilitatea încadrării arbitrare a mărfurilor în tariful vamal;
– Formalitățile complicate la import obstrucționeaza derularea normală a achizițiilor din exterior, prin formularistica comercială, vamală și consulara sofisticată și, adesea, inutilă, prin formalitățile vamale complexe și îndelungate de control, carantină etc.;
– Propaganda comercială în favoarea produselor autohtone prin campanii susținute de orientare a cererii interne spre produsele indigene .
– Barierele netarifare de ordin tehnic rezultă din caracterul excesiv de sever, complicat și, mai ales, lipsit de transparență al normelor tehnice și de calitate (atunci când ele se abat de la normele și standardele internaționale), al normelor de ambalare, marcare și etichetare (afectează mai ales țările în curs de dezvoltare care nu beneficiază de mijloacele tehnice și financiare necesare pentru a răspunde cerințelor ridicate ce caracterizează la acest capitol piața țărilor dezvoltate), al normelor de protecție a mediului înconjurător (apar cheltuieli suplimentare pentru producători în sensul respectării anumitor parametrii legați de protecția mediului) și al normelor sanitare și fito-sanitare (se aplică mai ales în cazul importurilor de produse alimentare, de medicamente, produse chimice, animale vii, semințe, fructe, legume) etc.
Rolul Comisiei Europene în cadrul politicilor vamale ale UE
Uniunea Europeană joacă un rol primordial în politica vamală și este implementată de statele membre, Comisia Europeană este responsabilă de inițiativele privind dezvoltarea politicii vamale și propunerile privind legislația în domeniu, fiind sprijinită de Comitetele consultative antidumping și antisubvenții.
Rolul Comisiei Europene este acela de a asigura coordonarea dintre administrațiile statelor membre, adunând informații și opinii din sectorul afacerilor și sectorul industrial la nivel european, precum și de a deține competența exclusivă în negocierea concesiile tarifare în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. În baza regulamentelor adoptate de Consiliul UE și Parlamentul European, deține atribuții importante cu privire la politica în domeniul exportului și politica în domeniul importului.
În cazul în care taxele vamale din Tariful vamal comun necesită modificări, schimbări, Comisia Europeană este cea care prezintă spre aprobare Consiliului UE aceste modificări, în caz de aprobare se folosește majoritatea de voturi.
Consiliul European aprobă derogările de la aplicarea Tarifului Vamal Comun, prin aplicarea de măsuri tarifare cum ar fi: contingentele tarifare, plafoane tarifare, suspendări totale sau parțiale de taxe vamale
Comisia Europeană negociază în numele statelor membre UE probleme referitoare la elaborarea și implementarea politicii comerciale comune, prin consultări cu un comitet special „Comitetul pentru Politică Comercială”. Acest comitet este compus din reprezentanți ai celor 28 de state membre și din Comisia Europeană.
Comisia Europeană are ca principal obiectiv coordonarea politicii comerciale a UE, iar împreună cu Parlamentul European parcurge procedura adoptării actelor normative din domeniul politicii comerciale comune a UE, însă de punerea în aplicare a legislației vamale, atât cea din domeniul politicii comerciale, cât și cea din celelalte domenii ale politicilor comunitare (politica agricolă comună, de securitate, etc.) se ocupă în totalitate administrațiile vamale din țările membre UE.
CAPITOLUL 2. DE LA UNIUNEA VAMALĂ LA PIAȚA UNICĂ EUROPEANĂ
Piața unică europeană face posibilă libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor, fiind elementul-cheie care îi permite Uniunii să creeze locuri de muncă prin intermediul comerțului cu alte țări și regiuni. Uniunea Europeană este cea care răspunde de piața unică, nu guvernele naționale.
Politica comercială are un rol primordial în realizarea pieței comune a Uniunii Europene și ulterior în transformarea acesteia în piață unică. Etapele de dezvoltare economică ale Uniunii Europene sunt așezate pe etapele integrării comerciale, deoarece aceasta este, înainte de toate, cel mai mare actor comercial al lumii și cel mai important participant la tranzacțiile comerciale pe piața mondială.
În acest context, principalul considerent în domeniul economic îl reprezintă asigurarea, în cadrul țărilor Uniunii Europene, a libertății de mișcare a persoanelor, serviciilor, bunurilor și capitalului.
Se observă că piața comună este cheia integrării economice.
Tratatul CEE își propunea realizarea unei Piețe Comune ale cărei elemente principale sunt: eliminarea drepturilor vamale și a restricțiilor cantitative și instituirea unui tarif vamal comun (deci realizarea unei uniuni vamale), apropierea politicilor economice ale statelor membre, promovarea dezvoltării armonioase a activităților economice pe cuprinsul Comunității Europene, creșterea stabilității și a standardului de viață, libera concurență, libera circulație a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor, elaborarea unor politici comune.
Din dorința dezvoltării armonioase a activităților economice la nivelul Uniunii Europene și realizării unei piețe comune, care să ofere condiții similare celor ale unei piețe naționale, dar și pentru a reduce dificultățile de ordin juridic, fiscal sau psihologic întâmpinate de persoanele fizice, de societățile comerciale și de alte entități în cooperarea transfrontalieră, Uniunea Europeană a decis să creeze un instrument juridic adecvat la nivel comunitar, sub forma grupului european de interes economic.
Trebuie făcută însă distincția între trei termeni folosiți deseori ca sinonime:
piața comună este o etapă a integrării economice, care vizează eliminarea tuturor barierilor în calea schimburilor intracomunitare;
piața unică presupune fuziunea piețelor naționale și adoptarea unei politici economice comune (uniunea economică);
piața internă este situația de integrare economică, unde piața comună este unică, deci primește caracteristicile unei piețe interne a UE.
În primii 10 ani de existență, Comunitatea a realizat două etape importante în acest proces:
uniunea vamală, prin suprimarea reciprocă a drepturilor vamale, precum și a restricțiilor cantitative și prin instituirea unui tarif exterior comun
definirea unei politici agrare comune, necesară pentru libera circulație a produselor agricole între țările membre.
După realizarea uniunii economice, prin fuzionarea piețelor naționale (piața unică) și după succesul politicii agrare comune și a uniunii vamale, se impunea trecerea la piața comună. Este vorba de crearea unei piețe integrate, care să se manifeste prin caracteristicile unei piețe interne a spațiului economic european.
Piața internă a Uniunii Europene, cunoscută și sub denumirea de piața unică, le permite cetățenilor și întreprinderilor să circule și să își desfășoare activitatea în mod liber, pe teritoriul celor 28 de state membre.
Piatra de temelie a pieței unice este reprezentată de cele patru libertăți consfințite de Tratatul UE, respectiv libera circulație a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor și a capitalului. Același tratat le conferă instituțiilor UE puterea de a adopta acte legislative (sub formă de regulamente, directive și decizii) care au prioritate față de legislația statelor membre și sunt obligatorii pentru autoritățile naționale.
Dreptul la libera circulație a capitalului, mărfurilor, serviciilor și persoanelor în spațiul Uniunii Europene, oportunitățile oferite de globalizarea economică și de actualele tehnologii moderne, au creat noi oportunități pentru mediul infracțional de a-și extinde domeniile și raza de acțiune, dobândind un character transfrontalier tot mai bine organizat și internaționalizat
Libera circulație a mărfurilor
Prima dintre cele patru libertăți fundamentale ale pieței interne, libera circulație a bunurilor, este garantată prin interzicerea măsurilor care au un efect echivalent, precum și eliminarea taxelor vamale și a restricțiilor cantitative.
Un important pas făcut în vederea eliminării barierelor tehnice din calea liberei circulații a bunurilor îl reprezintă introducerea principiului recunoașterii reciproce. În data de 3 octombrie 1980, Comisia Europeană, bazându-se pe un caz soluționat de Curtea Europeană de Justiție, conform jurisprundenței Cassis de Dijon, făcea publică, o Comunicare referitoare la interpretarea principiul recunoașterii reciproce (mutuale).
La baza continuării finalizării pieței interne au fost adăugate principiul recunoașterii reciproce, eliminarea barierelor fizice și tehnice și promovarea standardizării. Principiul prevede ca, “în toate sectoarele unde legislația națională nu a fost armonizată, precum și în domeniile unde există o armonizare minimă sau opțională, statele membre au obligația de a accepta circulația liberă pe teritoriul lor a produselor conforme cu normele legale în vigoare în țara (membră) de origine”. Singurele cazuri unde statele membre nu pot aplica principiul recunoașterii reciproce sunt cele în care protecția mediului sau siguranța și sănătatea publică pot fi afectate.
Libera circulație a mărfurilor provenite din statele membre sau a mărfurilor care provin din țări terțe și se află în liberă circulație în statele membre constituie unul dintre principiile fundamentale ale tratatului. Obiectivul principal al Comisiei Europene este de a asigura libera circulație a mărfurilor în cadrul pieței, precum și să stabilească standarde de siguranță ridicate pentru consumatori și protecția mediului.
Parte integrantă a uniunii vamale dintre statele membre, era considerată libera circulație a mărfurilor, implicând eliminarea taxelor vamale, a restricțiilor cantitative asupra schimburilor comerciale și a măsurilor echivalente și stabilirea unui tarif exterior comun pentru Comunitate. Mai târziu, accentul a fost pus pe eliminarea tuturor obstacolelor rămase în calea liberei circulații a mărfurilor în scopul creării pieței interne – o zonă fără frontiere interne în interiorul căreia mărfurile să poată circula la fel de liber ca pe o piață națională.
La 1 iulie 1968 s-a realizat eliminarea taxelor vamale și a restricțiilor cantitative (contingente) dintre statele membre. Obiectivele suplimentare, mai exact interzicerea măsurilor care au un efect echivalent și armonizarea legislațiilor naționale relevante, au devenit de o importanță fundamentală în efortul constant de realizare a liberei circulații a mărfurilor.
Printre principalele realizări, s-au numărat:
Interzicerea taxelor cu efect echivalent celui al taxelor vamale
În lipsa unei definiții legale a acestui concept în tratat, jurisprudența a fost nevoită să ofere o definiție. Curtea de Justiție a Uniunii Europene consideră că orice taxă, indiferent de denumirea ei sau de modul de aplicare, „care, impusă asupra unui produs importat dintr-un stat membru, dar nu și asupra unui produs intern similar, are, prin modificarea prețului, același efect asupra liberei circulații a mărfurilor ca și o taxă vamală” și poate fi considerată ca fiind o taxă cu efect echivalent, indiferent de natura sau forma acesteia.
Interzicerea măsurilor cu efect echivalent celui al restricțiilor cantitative
Opinia exprimată de Curtea de Justiție, în hotărârea Dassonville, este aceea că: toate normele comerciale dispuse de către statele membre care pot să împiedice comerțul intracomunitar, direct sau indirect, în mod real sau potențial, trebuie să fie considerate ca măsuri având un efect echivalent celui al restricțiilor cantitative (cauzele 8/74, 11 iulie 1974 și punctele 63-67 din cauza C-320/03, 15 noiembrie 2005). În jurisprudența „Cassis de Dijon”, a fost dezvoltată argumentarea Curții de Justiție prin care stabilește principiul conform căruia “orice produs fabricat și comercializat legal într-un stat membru în conformitate cu normele echitabile și tradiționale ale acestuia și cu procesele de fabricație existente în țara respectivă trebuie să fie autorizat pe piața oricărui alt stat membru”. Opinia Curții de Justiție enunțată anterior este argumentația principală care stă la baza dezbaterii privind definirea principiului recunoașterii reciproce inclusiv în absența armonizării. Ca urmare, statele membre sunt obligate să permită introducerea și circulația pe piețele lor a produselor fabricate și comercializate legal într-un alt stat membru, chiar și în lipsa unor dispoziții europene de armonizare, mai exact legislația secundară a UE.
Excepții de la interzicerea măsurilor cu efect echivalent celui al restricțiilor cantitative
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene permite statelor membre să ia măsuri cu un efect echivalent celui al restricțiilor cantitative atunci când acestea se justifică prin considerente generale, neeconomice. Astfel de excepții de la principiul general trebuie interpretate în mod strict, deoarece nu mai pot fi justificate în cazul în care un act legislativ al Uniunii, care interzice astfel de excepții, a intrat în vigoare în domeniul respectiv. Măsurile naționale nu pot constitui un mijloc de discriminare arbitrară sau de restricție disimulată în comerțul dintre statele membre, măsurile trebuie să aibă un efect direct asupra intereselor publice care trebuie protejate și nu trebuie să depășească nivelul necesar (principiul proporționalității).
În plus, în jurisprudența „Cassis de Dijon”, Curtea de Justiție a admis că statele membre pot face excepții de la interzicerea măsurilor având efect echivalent restricțiilor cantitative în baza cerințelor obligatorii (legate, printre altele, de eficiența controlului fiscal, echitabilitatea tranzacțiilor comerciale, protecția consumatorilor și protecția mediului). Statele membre trebuie să notifice Comisiei măsurile naționale de derogare. Au fost introduse proceduri pentru schimbul de informații și un mecanism de monitorizare pentru a facilita supravegherea unor astfel de măsuri naționale de derogare. Principiul a fost oficializat și în Regulamentul (CE) nr. 764/2008 privind recunoașterea reciprocă, adoptat în 2008 ca parte a așa-numitului nou cadru legislativ (NCL).
Armonizarea legislațiilor naționale
Începând cu sfârșitul anilor '70, s-au făcut eforturi considerabile în vederea armonizării legislațiilor naționale. Adoptarea dispozițiilor de armonizare a permis eliminarea obstacolelor create de dispozițiile naționale, astfel au dus la neaplicabilitatea acestora, și stabilirea de norme comune vizând atât garantarea liberei circulații a mărfurilor și bunurilor, cât și respectarea celorlalte obiective stabilite în Tratatul CE, cum ar fi cele legate de protecția mediului și a consumatorilor, etc.
Introducerea regulii majorității calificate și adoptarea unei noi abordări propuse în Cartea albă a Comisiei din iunie 1985 cu scopul de a se evita un proces costisitor și detaliat de armonizare., au reprezentat cele dou[ aspect care au contribuit la facilitarea armonizării necesare, în cazul majorității directivelor privind finalizarea pieței unice. Principiul de bază enunțat în noua abordare bazată pe Rezoluția Consiliului din 7 mai 1985 este recunoașterea reciprocă a normelor naționale.
Armonizarea trebuie să se limiteze la cerințele esențiale și este justificată atunci când normele naționale nu pot fi considerate echivalente și creează restricții. Directivele adoptate în cadrul noii abordări au scopul dublu de a asigura libera circulație a mărfurilor prin armonizarea tehnică a unor sectoare întregi și de a garanta un nivel înalt de protecție a obiectivelor de interes public.
Finalizarea pieței interne
Crearea pieței unice a impus eliminarea tuturor obstacolelor rămase în calea liberei circulații a mărfurilor. Cartea albă a Comisiei din iunie 1985 a identificat obstacolele fizice și tehnice care trebuiau eliminate și măsurile care trebuiau luate de către Comunitate în acest scop. Având în vedere că majoritatea acestor măsuri au fost deja adoptate, în continuare este nevoie de reforme substanțiale pentru ca piața unică să poată face față provocărilor progresului tehnologic, acesta fiind factorul-cheie pentru îmbunătățirea competitivității UE pe piața mondială.
În 2008, a fost adoptat un pachet de măsuri privind noul cadru legislativ la care Parlamentul a avut o contribuție semnificativă. Obiectivul principal urmărit de Parlament, în cadrul negocierilor cu Consiliul, era de a se garanta un acord prin care toți agenții economici implicați să fie responsabili, într-o măsură tot mai mare, de asigurarea respectării normelor și a siguranței produselor pe care le introduc pe piață și de a se consolida în continuare marcajul CE printr-o mai mare sensibilizare a consumatorilor. Parlamentul își continuă activitatea în acest domeniu cu pachetul de aliniere, care cuprinde nouă directive vizând diferite produse, inclusiv ascensoarele, articolele pirotehnice și explozibilii.
Libera circulație a persoanelor
Această libertate înseamnă suprimarea oricărei discriminări bazată pe naționalitate în privința angajării, stabilirii salariilor și condițiilor de muncă.
În anul 1989, a fost adoptată Carta Socială a drepturilor fundamentale ale lucrătorilor de către toate țările membre, excepție făcând Marea Britanie, cu obligația informării și consultării lucrătorilor firmei cu privire la deciziile care i-ar putea afecta în viitor.
Mai târziu, în anul 1993 a fost necesară adoptarea unei directivei generale pentru stabilirea unui set de reguli obligatorii pentru țările membre Uniunii Europene, cât și adoptarea unor directive specifice referitoare la săptămâna de lucru, folosirea echipamentului de protecție, etc.
Tratatul de la Maastricht a extins dreptul la libera circulație și ședere tuturor cetățenilor UE, indiferent dacă activitatea desfășurată este economică sau nu. Principiile și condițiile specifice aplicabile dreptului la liberă circulație și ședere au fost prevăzute în directiva adoptată în 2004 de statele membre privind dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii și membrii familiilor acestora ai Uniunii Europene.
Potrivit sondajelor realizate de Eurobarometru, pentru mai mult de jumătate dintre cetățenii europeni libera circulație este cea mai importantă realizare a UE care aduce beneficii economice propriului stat și reprezintă dreptul de care beneficiază aproximativ 67% cetățeni europeni, deoarece la sfărșitul anului 2012, cca. 14 milioane de cetățeni europeni locuiau într-un alt stat membru decât în țara lor de origine.
Fiecare cetățean european are dreptul de a locui într-o altă țară din UE pentru cel mult trei luni, fără nicio altă condiție sau formalitate, în cazul în care această perioadă depășește trei luni sunt impuse anumite condiții, în funcție de statutul persoanei în statul membru gazdă.
Comisia Europeană a inițiat lansarea mai multor programe, ce au ca scop încurajarea liberei circulații a persoanelor și facilitarea mișcării libere a tinerilor:
„Youth” („Tineretul pentru Europa”) – a fost introdus în primăvara anului 2000 și are ca scop încurajarea și dezvoltarea schimburilor de tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani;
„Socrates” – program al Uniunii Europene pentru cooperarea în domeniul învățământului, promovarea educației continue vizând domenii ca: schimburi de elevi, studenți și preofesori, prin componentele Comenius și Erasmus, învățarea și predarea limbilor străine, învățământul deschis și la distanță, etc;
„Leonardo da Vinci” – destinat tinerilor care doresc să-și perfecționeze abilitățile, competențele și cunoștințele prin participarea la un stagiu în străinătate. În perioada 2014 – 2020, Leonardo da Vinci își va continua activitatea în cadrul programului Erasmus+.
Comisia Europeană subliniază, într-un document programatic adoptat recent, faptul că statele membre și instituțiile UE sunt responsabile în aceeși măsură de respectarea drepturilor cetățenilor europeni de a locui și a munci într-o țară membră UE, alta decât cea de origine.
Documentul Comisiei Europene prevede cinci acțiuni determinante de consolidare a dreptului la libera circulație și ajută statele membre să beneficieze de avantajele oferite de acesta.
Acest document clarifică drepturile cetățenilor UE în ceea ce privește libera circulație și accesul la prestațiile sociale, sprijinind totodată statele membre în legătură cu problemele pe care fluxurile migratoare le-ar semnala autorităților locale.
Libera circulație a cetățenilor reprezintă unul dintre pilonii pieței unice și al succesului acesteia stimulând creșterea economică, oferindu-le cetățenilor europeni posibilitatea de a călători, de a consuma și de a lucra într-un alt stat membru și permite companiilor recrutarea dintr-un volum mai bogat de resurse umană.
Libertatea de circulație și de ședere pentru persoanele din interiorul UE reprezintă piatra de temelie a cetățeniei Uniunii și a fost instituită de Tratatul de la Maastricht în 1992. Implementarea sa practică în dreptul Uniunii nu a fost, însă, directă.
Principiul liberei circulații a persoanelor datează de la crearea Comunității Europene și a fost introdus inițial pentru a deschide piețele forței de muncă din Europa pentru lucrătorii migranți și familiile lor. De-a lungul timpului, acest drept a fost extins pentru a acoperi toate categoriile de cetățeni.
În prezent, odată cu ridicarea controalelor la frontierele interne, cetățenii europeni pot decide să studieze, să lucreze, sau să se pensioneze într-o altă țară a UE. Aceste libertăți întruchipează avantajele distincte conferite de cetățenia europeană.
În cazul în care dreptul mobilității transfrontaliere a devenit o realitate, trebuie să dispară incertitudinile care ar putea împiedica exercitarea acestei libertăți. Pe de o parte, trebuie conștientizat faptul că acest drept poate fi exercitat în condiții de securitate și justiție accesibil tuturor, astfel încât să se prevină infracționalitatea. Pe de altă parte, trebuie eliminate obstacolele juridice și practice rămase, care descurajează oamenii să beneficieze de libertatea de circulație și dreptul de ședere într-un alt stat membru.
Politica europeană privind recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale este un exemplu de acțiune întreprinse de către Comisie în acest sens.
Libera circulație a serviciilor
Serviciile sunt cruciale pentru piața internă europeană, reprezentând peste 70% din activitatea economică din Uniunea Europeană, acest lucru garantează pentru întreprinderile din UE libertatea de a se stabili în alte state membre, precum și libertatea de a presta servicii pe teritoriul unui alt stat membru al UE, altul decât cel în care sunt stabiliți.
Principiile libertății de stabilire și libera circulație a serviciilor au fost clarificate și dezvoltate de-a lungul anilor prin jurisprudența Curții Europene de Justiție. În plus, evoluțiile importante și progresele în domeniul serviciilor au fost aduse aproximativ prin legislația specifică în domenii precum servicii financiare, transport, telecomunicații, de radiodifuziune și recunoașterea calificărilor profesionale.
Așa cum este consolidat prin jurisprudența Curții Europene de Justiție și prevăzut în Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene “libertatea de stabilire și libertatea de a presta servicii garantează mobilitatea întreprinderilor și a profesioniștilor în cadrul UE”. Așteptările legate de Directiva privind serviciile, adoptată în 2006, sunt mari, deoarece ea este esențială atât pentru realizarea pieței interne, cât și pentru punerea în aplicare a acestor două libertăți, În cazul serviciilor prestate în mod normal contra unei remunerații, se aplică libertatea de a furniza servicii, în măsura în care acestea nu sunt reglementate prin prevederi legate de libera circulație a mărfurilor, a capitalurilor și a persoanelor.
Libera circulație a serviciilor înseamnă că firmelor dintr-un stat membru UE le este suficientă licența de operare din proprul stat, pentru folosirea acesteia pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Directiva privind serviciile în cadrul pieței interne, adoptată în anul 2006 și care a intrat în vigoare în 2009 reprezintă actul normativ care consolidează libertatea de a presta servicii pe întreg teritoriul UE și este crucială pentru realizarea pieței interne, având un rol sporit în asigurarea beneficiilor pentru consumatori și întreprinderile mari și mijlocii
Obiectivul său este crearea unei piețe unice deschise pentru servicii în cadrul UE, asigurând, în același timp, calitatea serviciilor furnizate consumatorilor din Uniune. Directiva impune statelor membre să simplifice procedurile și formalitățile la care furnizorii de servicii trebuie să se conformeze. În special, aceasta impune statelor membre să elimine sarcini nejustificate și disproporționate și pentru a facilita în mod substanțial:
înființarea unei afaceri, adică cazurile în care o persoană fizică sau juridică dorește să înființeze un sediu permanent într-un stat membru;
furnizarea transfrontalieră a serviciilor, adică cazurile în care o afacere vrea să furnizeze servicii transfrontaliere în alt stat membru, fără înființarea unui sediu acolo.
Potrivit Comunicării Comisiei “Europa 2020”, punerea în aplicare a Directivei privind serviciile ar spori comerțul cu serviciile cu aproximativ 50%, investițiile străine cu cca 25%, ceea ce ar duce la creșterea Produsului Intern Brut cu o aproximativ 1,5%.
Cu toate acestea, în ciuda progreselor în anumite sectoare de servicii specifice, piața internă globală a serviciilor nu este însă cum ar trebui. Cel mai important, summitul din martie 2000 de la Lisabona a liderilor UE a cerut o strategie pentru a elimina barierele transfrontaliere de servicii. Comisia a publicat un raport privind starea pieței interne a serviciilor în iulie 2002. Acest raport a identificat cele mai frecvente obstacole la liber circulație a serviciilor în UE. Acesta a concluzionat că nu a fost încă un decalaj major între viziunea unei economii integrate a UE și realitatea trăită de cetățenii europeni și furnizorii de servicii.
În urma unei analize aprofundate juridică și economică și o consultare cu statele membre, alte instituții și părți interesate europene, s-a dispus lansarea noului ciclu a Strategiei de la Lisabona reînnoită pentru creștere și locuri de muncă (2008 – 2010) având ca obiective: creșterea atractivității statelor membre, îmbunătățirea accesului muncitorilor, persoanelor, furnizorilor de servicii și a întreprinderilor în statele membre.
De-a lungul timpului, Parlamentul European a jucat un rol crucial în adoptarea și implementarea directivei privind serviciile prin introducerea unei serii de rezoluții:
7 februarie 2013, rezoluție prin care adresează recomandări Comisiei privind guvernarea pieței unice, accentuând importanța serviciilor ca domeniu essential pentru creștere, fundamentarea libertății de a presta servicii și avantajele implementării directive;
15 februarie 2011, rezoluție cu privire la punerea în aplicare a Directivei privind serviciile;
octombrie 2011 o rezoluție referitoare la procesul de evaluare reciprocă a acestei directive;
Libera circulație a capitalului
Libera circulație a capitalurilor nu este doar cea mai „tânără” libertate consacrată în tratat, ci și cea mai largă, având în vedere dimensiunea sa unică ce include țările terțe. Inițial, liberalizarea totală a circulației capitalurilor nu era prevăzută în niciun tratat, statele membre fiind obligate să elimine doar restricțiile în măsura în care acest lucru era necesar pentru funcționarea pieței comune.
Situația economică și politică din Europa și din lume a evoluat între timp, Consiliul European fiind cel care, în 1988, a confirmat realizarea progresivă a uniunii economice și monetare (UEM) ce includea o mai mare coordonare a politicilor economice și monetare naționale. Libertatea deplină a tranzacțiilor de capital, introdusă inițial printr-o directivă a Consiliului și consacrată ulterior în Tratatul de la Maastricht reprezintă libertatea ce a fost instituită în prima etapă a UEM. De atunci, tratatul interzice orice restricții privind plățile și circulația capitalurilor, atât între statele membre, cât și între statele membre și țările terțe, aceasta însemnând că principiul era direct aplicabil, mai exact că nu necesită adoptarea unor reglementări suplimentare la nivel național sau la nivelul UE.
Primele directive în materie (din 1960 și 1962) nu reușeau decât o liberalizare incompletă, însotiță de numeroase clauze de exceptare. În urma unei comunicări a Comisiei din 1986 este adoptată directiva 86/566/CEE care prevede o liberalizare completă a circulației capitalurilor direct necesare pentru interconexiunea piațetelor financiare naționale, ramân, totuși, multe operațiuni exceptate de la această liberalizare.
Dreptul la libera circulație a capitalurilor nu este afectat de obligații de notificare, și anume, de raportarea tranzacțiilor transfrontaliere (de exemplu pentru plățile efectuate electronic, mișcările de fonduri și titluri de valoare care depășesc anumite praguri) în vederea elaborării de statistici privind sectorul extern, folosite pentru întocmirea balanței de plăți pentru statele membre și uniunea monetară europeană.
Parlamentul a susținut puternic eforturile Comisiei de a încuraja liberalizarea mișcărilor de capital și a considerat mereu că liberalizarea ar trebui să fie mai avansată în cadrul Uniunii decât între Uniune și restul țărilor, pentru a asigura faptul că investițiile europene sunt alimentate cu prioritate de economiile europene. Parlamentul a subliniat faptul că “liberalizarea circulației capitalurilor ar trebui să fie sprijinită de liberalizarea deplină a serviciilor financiare și de armonizarea legislației fiscale pentru a crea o piață financiară europeană unificată”.
În prezent, Parlamentul se așteaptă ca și alte propuneri legislative din domeniul compensării și al decontării să fie discutate în cadrul procedurii legislative ordinare.
În data de 18 februarie 2015, Comisia Europeană a lansat spre consultare publică Cartea Verde privind Uniunea Piețelor de Capital – CMU. Pe baza rezultatelor consultării, Comisia va identifica acțiunile necesare pentru a atinge următoarele obiective:
Îmbunătățirea accesului la finanțare pentru toate întreprinderile și proiectele de infrastructură la nivel european;
Sprijinirea obținerii în mod facil a finanțării pentru IMM-uri;
Crearea unei piețe unice de capital prin eliminarea obstacolelor pentru investițiile transfrontaliere;
Diversificarea finanțării economiei și reducerea costurilor pentru atragerea capitalurilor.
Consultarea acoperă o gamă foarte largă de probleme, de exemplu, domeniul de aplicare a cerinței prospectului și derogări de la acestea, nivelul adecvat de protecție a investitorilor, posibile modalități de a reduce sarcina administrativă și costurile care par probleme inutile, transfrontaliere pentru a face regimul mai potrivit pentru întreprinderile mici și mijlocii și companii cu o capitalizare bursieră redusă.
Principiile cheie care ar trebui să stea la baza Uniunii Piețelor de Capital sunt:
maximizarea beneficiilor piețelor de capital pentru economie, dezvoltare și locuri de muncă;
crearea unei piețe unice de capital aferentă tuturor celor 28 State Membre prin înlăturarea barierelor pentru investițiile transfrontaliere la nivelul UE, dar și promovarea legăturilor puternice cu piețele globale de capital;
construirea pe temelii solide de stabilitate financiară, având un cadru unic de reglementare pentru serviciile financiare, aplicat în mod consistent;
asigurarea unui nivel efectiv al protecției investitorilor;
CAPITOLUL 3. NOUA STRATEGIE A UNIUNII VAMALE
Acquis – ul uniunii vamale
În anul 1968, primele obiective ale uniunii vamale, au fost eliminarea taxelor vamale la frontierele naționale și instituirea unui sistem uniform de impozitare a importurilor din afara CEE. Introducerea inițială a tarifului vamal comun și a regulilor comune de origine și determinarea valorii în vamă a fost ulterior completată prin directive sau regulamente în diverse domenii de legislație vamală, procedurile vamale, formalitățile și controalele vamale, precum și datoria vamală și garanțiile vamale.
Uniunea Europeană reprezintă uniunea vamală cu caracter închis, care, în principiu a eliminat taxele vamale ca și resticțiile cantitative în domeniul importului și exportului de mărfuri între statele membre, a instituit un tarif vamal comun și o politică comercială comună față de terțe țări.
Cea mai importantă modificare adusă acquis-ului, în contextul înființării pieței unice în 1993 și dincolo de simpla eliminare a granițelor interne pentru mărfuri, a fost codificarea diverselor acte legislative într-o bază juridică unică, direct aplicabilă.
În domeniul uniunii vamale, componentele principale ale acquis-ului, cuprinzătoare și direct aplicabile, încă din anul 1993, sunt Codul Vamal Comunitar, în vigoare de la 1 ianuarie 1994 și Tariful Vamal Comun implementat în 1968 și consolidate în 1992, împreună cu modificările și completările ulterioare, în plus și o serie de instrumente juridice tematice, printre care regulamentele privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală (DPI), precursorii drogurilor, bunurile culturale, controlul numerarului și supravegherea pieței.
Schimbările care pot surveni în evoluția comerțului exterior sunt comunicate de către statele membre prin Tariful Integrat al Comunității Europene (TARIC), bază de date spre folosința autorităților vamale naționale.
În ceea ce privește domeniul politicii comerciale, acquis-ul rezultă în principal din politica comercială comună, rețeaua aranjamentelor convenționale și obligațiile asumate la nivel multilateral în cadrul OMC. În domeniul negocierilor în curs și a celor viitoare sunt necesare armonizarea pozițiilor și angajamentele existente. În mod evident, politica comercială comună se remarcă ca o sursă distinctivă a armonizării legislative, mai mult decât atât domeniile principale de acțiune sunt date de instrumentele de politică comercială, mai exact măsurile de apărare comercială, creditele de export, comerțul cu bunuri ce au dublă utilizare și acordurile de recunoaștere reciprocă.
Prin Strategia privind evoluția uniunii vamale au fost stabilite două obiective strategice ale uniunii vamale: protejarea UE și susținerea competitivității UE, devenind realizabile prin aplicarea unui control eficient și eficace și prin colaborarea interdependentă a administrațiilor vamale atât între ele, cât și cu alte autorități, cu mediul de afaceri și cu partenerii internaționali.
Elementul strategic esențial în cadrul politicii vamale a UE este cooperarea internațională. În plan multilateral, de exemplu în contextul Organizației Mondiale a Vămilor și al Organizației Mondiale a Comerțului, Uniunea Europeană susține elaborarea și aplicarea de standarde internaționale, cu precădere în ceea ce privește securitatea, facilitarea schimburilor comerciale și simplificarea vamală. În context bilateral, scopul UE a fost mereu conlucrarea activă cu principalii parteneri comerciali în vederea soluționării problemelor vamale, de exemplu în ceea ce privește facilitarea schimburilor comerciale, regulile de origine, asigurarea respectării DPI, securitatea lanțului de aprovizionare și combaterea fraudelor.
În iunie 1993, Consiliul European întrunit la Copenhaga a definit criteriile pe care statele candidate vor trebui să le îndeplinească înainte de a deveni membri ai Comunității.
Aceste criterii privesc:
(1) criteriul politic – stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile omului și producția minorităților;
(2) criteriul economic – existența unei economii de piață funcționale, precum și a capacității de a face față presiunilor concurențiale și forțelor pieței în cadrul UE;
(3) criteriul adoptării acquis-ului comunitar – capacitatea de asumare a obligațiilor de membru, inclusiv acceptarea obiectivelor uniunii politice, economice și monetare
În sens restrâns, acquis – ul definește drepturile și obligațiile pe care toate statele membre le au sub dreptul comunitar și încorporează un volum considerabil de acte legislative, estimate în mare la 60.000 -70.000 de pagini din Jurnalul Oficial. Aceste documente reprezintă corpul legislativ exprimat în tratatele de înființare a UE, precum și legislație secundară, adică regulile și legile detaliate adoptate în baza acestor tratate împreună cu politicile UE.
Acordul European (AE) și Cartea Albă a Pieței Unice oferă cadrul general al adoptării cerințelor de acquis. Ambele documente identifică domeniile principale în care urmează să fie adoptat acquis-ul comunitar.
Un sprijin suplimentar în descrierea priorităților și obiectivelor intermediare pe calea adoptării acquis-ului este furnizat de parteneriatele pentru aderare. În acest cadru, Programul Național de Adoptare a acquis-ului Comunitar (PNAC) a fost lansat la 5 martie 1998, iar versiunea actualizată din PNAC a fost transmisă de România pe data 29 iunie 2001. Este de menționat înființarea în această direcție a două secții de armonizare legislativă în cadrul Ministerului Integrării Europene.
Teoria uniunii vamale
Uniunea vamală se definește astfel: spațiul economic ai cărui membri se angajează reciproc să nu impună nici un fel de taxe vamale și nici o restricție cantitativă, aplicând un tarif vamal comun față de țările terțe, precum și o legislație vamală comună.
În timp, teoria uniunii vamale a înregistrat o evoluție de la concepția clasică la accepțiunea modernă. Teoria clasică a uniunii vamale susține constituirea uniunilor vamale ''pure" ca grupări formate numai prin "corectarea" taxelor vamale, respectiv ca instrument de protecție și politică comercială.
Conform teoriei clasice a comerțului internațional liberul schimb la scară mondială este soluția ideală, dar, bineînțeles, pentru o lume ideală. Teoria uniunii vamale argumentează că liberalizarea la scară regională este „o a doua cea mai bună soluție” față de liberul schimb generalizat la scară globală”, liberalizarea completă la scară mondială nu apare realizabilă,
Localizarea în timp a primelor contribuții evidențiază că teoria uniunii vamale a apărut anterior constituirii grupurilor regionale: C.E.E., AELS etc. Teoria uniunii vamale are ca obiect de analiză studiul efectelor generate de constituirea unei uniuni vamale la nivelul economiei fiecărui stat membru și la nivelul grupului de state aderente în planul comerțului exterior și al bunăstării economice. Ea studiază, de asemenea, efectele de antrenare sau cele restrictive asupra comerțului cu restul lumii.
Explicațiile oferite de teoria uniunii vamale au la bază un exemplu simplificat. Se presupune că țara A intenționează să creeze o uniune vamală cu un alt grup de state, considerate ca o entitate și desemnate drept țara B. Similar, restul lumii este reprezentat prin țara C.
Ipotezele pe care se bazează teoria uniunii vamale sunt:
costurile de transport și cele ale serviciilor comerciale sunt considerate neglijabile;
singurele restricții comerciale luate în considerație sunt taxele ad valorem, pe unitate de produs importat.
în cadrul uniunii vamale concurența este considerată pură și perfectă;
factorii de producție sunt considerați perfect mobili în interiorul fiecărei țări membre, ca și în interiorul uniunii;
prețul de pe orice piață (inclusiv cea a forței de muncă) este egal cu costul marginal al ultimei unități vândute sau cumpărate;
pentru un anumit produs piața este considerată ca având atomicitate perfectă;
din punct de vedere al pieței mondiale, uniunea vamală este privită ca un cumpărător unic și se consideră că pozițiile adoptate de ea nu pot influența prețul mondial.
Strategia privind evoluția uniunii vamale
De la adoptarea strategiei au avut loc evoluții semnificative, nu în ultimul rând criza economică și financiară, globalizarea amenințărilor teroriste sau o serie de catastrofe naturale sau provocate de om. A intrat în vigoare un nou tratat, iar UE a stabilit o nouă agendă politică proprie pentru sprijinirea creșterii și sporirea securității. Aceste evoluții influențează modul în care funcționează uniunea vamală.
Uniunea vamală 2012: în serviciul Uniunii Europene
Vama este singura autoritate publică ce exercită atribuții depline de supraveghere și control al tuturor bunurilor care traversează frontierele externe ale UE și care, odată puse în liberă circulație de către o vamă din orice punct al UE, se pot deplasa liber în orice zonă de pe teritoriul vamal al Uniunii. În parte datorită poziției unice pe care o deține, începând din 1968 rolul uniunii vamale a evoluat semnificativ, iar sarcinile sale s-au multiplicat.
Vămile UE au devenit un furnizor important de servicii pentru mediul de afaceri și pentru societate, în prezent îndeplinind o gamă largă de obiective operaționale, rămânând în continuare o autoritate însărcinată cu încasarea de venituri pentru UE și statele membre, dar care este solicitată din ce în ce mai mult și în calitate de autoritate care asigură respectarea legii, pentru protejarea securității și siguranței UE.
Aceasta acționează tot mai mult ca apărător al integrității pieței interne a mărfurilor, precum și ca protector al multor altor interese guvernamentale la frontiera externă. Uniunea vamală reprezintă componenta operațională pentru multe dintre măsurile de politică comercială ale UE, care pune în aplicare numeroase acorduri internaționale privind fluxurile comerciale ale UE.
În plus, datorită eficacității sale în oprirea bunurilor nedorite sau riscante provenite din țări terțe înainte ca acestea să fie introduse pe piața UE, un număr semnificativ și din ce în ce mai mare de agenții guvernamentale se așteaptă ca vămile să aplice politicile acestora la graniță și ca efectuarea formalităților și a controalelor la frontierele externe, prevăzute în legislația vamală, să realizeze și verificarea respectării cerințelor din alte acte.
Prin urmare, vama îndeplinește din ce în ce mai mult rolul unui „apărător al pieței interne” pe toate planurile, inclusiv în ceea ce privește asigurarea respectării legii în domeniul sănătății publice, al protecției consumatorilor, al mediului și al agriculturii, de exemplu.
Servicii pe care uniunea vamală le presta pentru UE în 2012 sunt:
Servicii furnizate în beneficiul autorităților publice (ale UE și naționale): Încasarea de venituri pentru autoritățile europene și naționale, Aplicarea politicilor și legislației vamale/comerciale (la nivel terestru/ maritim/aerian), etc.
Servicii furnizate în beneficiul societății: Protecția împotriva terorismului și a organizațiilor criminale (reducerea infracțiunilor de spălare a banilor, asigurarea securității lanțului de aprovizionare), Protecția sănătății (sănătatea oamenilor și a animalelor, de exemplu referitor la droguri, siguranța produselor etc.), etc.
Servicii furnizate în beneficiul mediului de afaceri: Protecția condițiilor de concurență echitabile pentru întreprinderile și mărfurile aflate în situații echivalente în întreaga UE, Menținerea intervenției fizice și procedurale asupra fluxurilor comerciale la un minimum necesar, de exemplu prin simplificarea procedurilor și asigurarea unui ghișeu unic, etc.
Dezvoltarea uniunii vamale în cifre
Uniunea vamală a UE este un exemplu unic de o zonă în care un număr de țări aplică un sistem uniform de manipulare a mărfurilor (importate, exportate și tranzitarea), precum și să pună în aplicare un set comun de norme (Codul uniunea vamală).
Uniunea vamală a UE este gestionată de 28 de servicii vamale naționale în calitate de cazul în care acestea au fost una. Comisia Europeană propune legislația vamală a UE și monitorizează punerea sa în aplicare.
Nu există taxe vamale la frontierele interne ale Uniunii vamale a UE. Toate bunurile circulă liber în interiorul Uniunii Vamale , indiferent dacă acestea sunt realizate în UE sau importate din afară.
UE este una dintre cei mai mari comercianți din lume. Codul Vamal al UE se ocupă de o mare parte a comerțului internațional din lume.
Următoarele cifre demonstrează acest lucru: Rezumatul cifrelor cheie ale UE – anul 2013 – 28 state membre ale UE (sursa statisticilor EUROSTAT și Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală):
Notă*: Numărul de declarații vamale (271 milioane într-un an) este echivalent cu 516 de declarații de un minut sau 9 declarațiile un al doilea.
Notă**: Tonajul de mărfuri tranzacționate în fiecare an (2,2 miliarde de tone este echivalentă cu greutatea de 53 de autoturisme medii familiale mutate pe secundă.
Notă***: Valoarea în vamă a acestor mărfuri se ridică la 3400 miliarde €. Acest lucru este mai mult decât totalul vânzărilor anuale cu amănuntul din UE.
Serviciile vamale se ocupă în principal cu traficul comercial, dar ele verifică și pasagerii pentru a se asigura că aceștia nu transportă mărfuri ilegale sau periculoase precum droguri ori arme și alte bunuri care, de exemplu, prezintă un pericol întrucât ar putea fi purtătoare de boli animale. Serviciile vamale nu controlează periodic circulația persoanelor sau pașapoartele, această sarcină revenindu-le ofițerilor de frontieră sau de poliție.
Pentru întreprinderile implicate în comerțul și transportul internațional, uniunea vamală a UE înseamnă proceduri comune și armonizate la nivelul Uniunii. Indiferent de statul membru în care sunt declarate mărfurile, se aplică aceleași reguli și, odată ce au fost îndeplinite formalitățile vamale, acestea pot circula liber sau pot fi comercializate pe întreg teritoriul UE.
Taxele la import colectate de serviciile vamale, deși nu mai reprezintă cea mai importantă sarcină a acestora, rămân o sursă semnificativă de venit pentru UE. În 2013, acestea au reprezentat aproximativ 11 % din bugetul Uniunii, aproximativ 15,3 miliarde de euro.
Operațiunile vamale din UE vizează circa 16% din comerțul mondial – importuri și exporturi de peste 3 400 de miliarde euro anual. Este o sarcină dificilă: în medie, în fiecare minut, sunt importate sau exportate 4 200 de tone de mărfuri, sunt prelucrate peste 500 de declarații vamale și sunt reținute circa 70 de bunuri contrafăcute și piratate. Odată cu intensificarea comerțului mondial, o varietate tot mai mare de mărfuri sunt puse în circulație. Coordonarea la nivelul UE ajută autoritățile vamale să țină pasul cu această intensificare a comerțului mondial.
Prin prestarea acestor servicii, vămile UE gestionează 17 % din comerțul mondial – peste 2 miliarde de tone de bunuri anual, în valoare de 3 300 de miliarde EUR. Între anii 2004 și 2010, în ciuda impactului crizei financiare, valoarea comerțului extern al UE a crescut cu aproape 50 %.
UE se află în centrul comerțului mondial și al logisticii lanțului de aprovizionare, fiind partenerul comercial numărul unu al Statelor Unite, al Chinei și al Rusiei, mai mult de 90 % din schimburile comerciale (8,4 miliarde de tone de mărfuri) se realizează pe mare, peste 20 % din acestea fiind descărcate în Europa. În UE există peste 250 de aeroporturi internaționale. Dacă se ia în calcul întreaga frontieră externă a Uniunii Europene (terestră, aeriană și maritimă), există în total peste 1 000 de birouri vamale de intrare.
În 2011, vămile UE au prelucrat 36 de milioane de declarații de încărcătură anterioare sosirii, 140 de milioane de declarații de import, 96 de milioane de declarații de export și 9 milioane de declarații de tranzit.
Dezvoltarea uniunii vamale în domeniul informatic
În perioada 2008-2011, rata înregistrărilor electronice a crescut, în special în cazul exporturilor, ca urmare a introducerii Sistemului transeuropean de control al exporturilor (Export Control System, ECS), care a implicat informatizarea procedurilor de export în toate statele membre de la începutul anului 2008.
În aceeași perioadă, punerea în aplicare a „amendamentului privind securitatea” la Codul vamal (CC) a impus eforturi semnificative din partea autorităților vamale naționale.
A fost necesară dezvoltarea unor sisteme IT naționale complet noi, inclusiv a unui sistem de control al importurilor (Import Control System, ICS) pentru recepția și prelucrarea noilor declarații sumare de intrare necesare, precum și modernizarea noului regim de tranzit informatizat (New Computerised Transit System, NCTS) și a ECS.
NCTS este un sistem Trans-European de management și control al operațiunilor de tranzit. Acesta este bazat pe utilizarea sistemelor de calcul avansate și pe procesarea electronică a datelor asigurând creșterea eficienței procedurilor de tranzit, îmbunătățirea prevenirii și detectării fraudelor,accelerarea și securizarea operațiunilor desfășurate în cadrul procedurii de tranzit, îmbunătățirea comunicării între administrațiile vamale, pe de o parte, și între administrațiile vamale și operatorii economici, pe de altă parte.
Avantajele utilizării NCTS-RO de către operatorii economici:
Reducerea timpilor în procesul de vămuire;
Eliberarea rapidă a garanției;
Informații privind starea tranzacțiilor;
Disponibilitatea imediată a informației, în situația în care apar probleme;
Avantajele utilizării sistemului de control al impozitului ICS:
pentru autoritatea vamală: primirea cu rapiditate a declarațiilor sumare de intrare și evaluarea informațiilor cu privire la mărfurile ce urmează să fie introduse pe teritoriul vamal al Comunității; efectuarea unui control vamal mai eficient al mărfurilor și folosirea în mod rațional a informațiilor necesare pentru control;
pentru operatorii economici: posibilitatea depunerii declarației sumare de intrare la un birou vamal diferit de primul birou de intrare pe teritoriul vamal al Comunității.
În plus, amendamentul a introdus cerința privind dezvoltarea sau modernizarea sistemelor naționale de analiză a riscurilor, în vederea aplicării cadrului comun de gestionare a riscurilor în domeniul vamal (Common Customs Risk Management Framework, CRMF), cu sprijinul sistemului central de gestionare a riscurilor comune în domeniul vamal (Common Customs Risk Management System, CRMS).
În plus, Comisia trebuia să dezvolte o nouă bază de date centrală a UE pentru consultarea numerelor de înregistrare și identificare a tuturor operatorilor economici (EORI) în vederea facilitării validării acestor declarații, precum și un nou sistem de gestionare a solicitărilor operatorilor economici autorizați și a procesului de autorizare (AEO).
Scopul introducerii numărului EORI este atribuirea unui număr de înregistrare și identificare fiecărui operator economic și, când este cazul, altor persoane, pentru a servi drept referință comună a acestora în relațiile acestora cu autoritățile vamale de pe întreg teritoriul Comunității, precum și pentru schimbul de informații între autoritățile vamale și între autoritățile vamale și alte autorități.
Principalele avantaje de care beneficiază titularii certificatelor AEO sunt, în funcție de tipul de certificat:
Facilitarea accesului la simplificările vamale;
Reducerea numărului de controale fizice și documentare;
Tratament prioritar al transporturilor în cazul în care sunt selectate pentru control;
Posibilitatea de a alege amplasamentul pentru efectuarea controalelor;
AEO pot solicita redirecționarea controlului vamal cerut către un alt amplasament, unde fie va dura cel mai scurt timp, fie va antrena cele mai mici costuri pentru AEO. Cu toate acestea, decizia respectivă se află sub rezerva acordului autorității vamale în cauză.
Posibilitatea de a fi notificat prealabil;
Reducerea setului de date care trebuiesc incluse în declarațiile sumare.
Aceste evoluții în domeniul informatic au presupus costuri semnificative din partea statelor membre UE, ridicându-se la 320 de milioane euro în investiții IT în anii 2008, 2009 și 2010.
EMCS (Excise Movement and Control System – Sistemul de Control al Mișcărilor cu Produse Accizabile) este un sistem computerizat de monitorizare a mișcărilor intracomunitare cu produse accizabile în regim suspensiv de la plata accizelor. EMCS însemnă simplificarea procedurilor, eliminarea birocrației generate de administrarea hârtiilor și utilizarea efectivă a unui instrument IT modern care demonstrează o evoluție importantă pentru cei care comercializează alcool, tutun sau produse energetice.
Începând cu data de 15 septembrie 2014 s-au stabilit regulile, procedurile și condițiile necesare pentru obținerea accesului la Sistemul român de procesare a declarației vamale (RCDPS), Sistemul de control al importului (ICS‐RO) și Sistemul de control al exportului (ECS‐RO), sisteme componente ale Sistemului informatic integrat vamal (SIIV).
Componentele SIIV pentru care se aplică aceste norme sunt:
Sistemul român de procesare a declarației vamale RCDPS este un sistem informatic care permite procesarea declarațiilor vamale de import prin procedee informatice.
Sistemul de control al exportului ECS‐RO este un sistem informatic care asigură managementul urmăririi mărfurilor exportate până la ieșirea din Comunitate.
Sistemul de control al importului ICS-RO este un sistem informatic bazat pe schimburi de mesaje electronice, care asigură gestiunea datelor din declarațiile sumare de intrare și contribuie la sporirea siguranței și securității lanțului logistic internațional privind circulația mărfurilor care intră pe teritoriul vamal al Comunității.
Dezvoltarea și aplicarea politicilor de uniune vamală – uniunea vamală și cooperarea
Principalele evoluții în materie de politică din perioada 2008-2011 vizează punerea în aplicare a amendamentului privind securitatea în contextul combaterii terorismului, instituirea și revizuirea Codului vamal modernizat și noile forme de cooperare între autoritățile vamale și alte autorități, întreprinderi și parteneri internaționali.
În perioada 2008-2011, evoluția mecanismelor și a măsurilor de cooperare ale uniunii vamale a fost influențată de atenția sporită acordată măsurilor de siguranță și securitate puse în aplicare de autoritățile vamale. În plus, presiunile politice pentru raționalizarea și integrarea măsurilor de control la frontiere au dat un nou impuls agendei de cooperare a uniunii vamale.
Aplicarea măsurilor privind sănătatea, siguranța și protecția mediului la frontieră cu realizarea în același timp a unei creșteri a eficienței autorităților și a întreprinderilor impun cooperarea, coordonarea și colaborarea mai strânsă și mai eficientă între autoritățile vamale și alte autorități competente (precum autoritățile veterinare, fitosanitare sau de supraveghere a pieței, poliția, poliția de frontieră).
Acești factori au motivat eforturile în sensul creării unui ghișeu unic pentru vămuirea mărfurilor, precum și adoptarea unui set de măsuri în contextul Strategiei de securitate internă, în vederea consolidării securității printr-o mai bună coordonare a activităților la frontieră, inclusiv la nivel național.
De asemenea, este esențială existența unei cooperări internaționale pe scară mai largă, pentru a proteja interesele cetățenilor europeni și a întreprinderilor europene peste tot în lume.
Autoritățile vamale din țările UE și din câteva țări din afara UE efectuează periodic operațiuni vamale comune: acțiuni coordonate și specifice pentru a combate contrabanda sau frauda pe anumite rute comerciale.
Oficiul pentru Lupta Antifraudă (OLAF) sprijină aceste operațiuni, mai ales prin furnizarea de analize strategice, prin punerea la dispoziție a unei platforme IT pentru schimbul de informații secrete în timp real și prin mobilizarea de investigatori și examinatori. Ocazional, operațiunile implică Europol, Interpol și Organizația Mondială a Comerțului (OMC).
Programul Vamă 2013
Programul Vamă 2013 (denumit în continuare „Vamă2013”) a fost instituit prin Decizia 624/2007/CE ca un program de acțiune multianual pentru vamă în Uniunea Europeană, conceput să sprijine și să completeze acțiunile întreprinse destatele membre în vederea asigurării funcționării eficiente a pieței interne în domeniul vamal.
Programul Vamă 2013 s-a derulat în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2013. Participarea la program a fost deschisă statelor membre, țărilor candidate care beneficiază de o strategie de preaderare, precum și țărilor potențial candidate și anumitor țări europene partenere la politica de vecinătate. Pe lângă cele 28 de state membre ale UE, alte cinci țări au luat parte la program: Turcia, Serbia, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru și Albania. Toate țările care au participat la activitățile programului sunt denumite în cadrul raportului „țări participante”.
Obiectivele programului ar trebui să țină seama de problemele și provocările identificate în ceea ce privește domeniul vamal în următorul deceniu
Obiective principale Programul Vamă 2013:
promovarea creării unui sistem vamal electronic paneuropean care să garanteze că activitățile vamale corespund nevoilor pieței interne, care protejează interesele financiare ale CE și care sporește securitatea și siguranța;
contribuția la punerea în aplicare a codului vamal modernizat;
interacționarea administrațiilor vamale astfel încât acestea să-și îndeplinească sarcinile atât de eficient ca și cum ar fi o singură administrație;
consolidarea cooperării vamale internaționale între administrațiile vamale ale UE și autoritățile vamale ale țărilor terțe în cadrul securității lanțului de aprovizionare;
pregătirea pentru extindere, inclusiv schimbul de experiențe și cunoștințe cu administrațiile din țările în cauză;
consolidarea cooperării și schimburilor de informații și de bune practici cu administrațiile vamale ale țărilor terțe, în special în țările candidate, țările potențial candidate și țările partenere la Politica europeană de vecinătate;
standardizarea și simplificarea sistemelor și controalelor vamale pentru a reduce taxa administrativă și costurile de conformare pentru operatorii economici;
identificarea, dezvoltarea și punerea în aplicare a celor mai bune practici de muncă.
Ȋn timp ce numeroși factori au jucat un rol în funcționarea uniunii vamale, programul Vamă 2013 a avut o contribuție semnificativă la sporirea siguranței și a securității, la protecția intereselor financiare ale UE și la facilitarea schimburilor comerciale.
Feedback-ul colectat de la părțile interesate în vederea evaluării a clarificat rolul esențial al programului Vamă 2013 în acest sens. Cu alte cuvinte, aplicarea corectă a tarifelor vamale ale UE și, în sens mai general, a legislației vamale nu ar fi fost posibilă în absența programului, iar combinația de acțiuni a contribuit la acest lucru.
Pe lângă sistemele informatice, crearea de rețele promovată prin acțiunile comune a fost considerată, de asemenea, crucială din mai multe motive, inclusiv garantarea aplicării coerente a legislației în domeniul vamal, difuzarea celor mai bune practici și construirea încrederii necesare pentru ca administrațiile să acționeze ca și cum ar constitui o administrație unică.
Perspective de viitor – “Strategia Europa2020”
Europa 2020 reprezintă strategia UE de creștere economică pentru următorii zece ani. Într-o lume aflată în permanentă schimbare, UE dorește să devină o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Aceste trei priorități se sprijină reciproc și sunt în măsură să ajute UE și statele membre să obțină un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă, de productivitate și de coeziune socială.
Scopul Comisiei Europene este acela de a schița o cale de acțiune pentru contracararea provocărilor și realizarea unei uniuni vamale unificate, mai solide și mai performante, care să ofere aceleași servicii de calitate înaltă în întreaga Uniune Europeană până în 2020, astfel Consiliul a subliniat în concluziile sale din 10 decembrie 2012 că „uniunea vamală ar trebui să evolueze în continuare, reușind astfel să își îndeplinească obiectivele de sprijinire a competitivității UE prin protejarea mediului de afaceri, facilitarea schimburilor comerciale și oferirea unor servicii de calitate înaltă părților interesate”.
Programul “Vamă 2020”
La 29 iunie 2011, Comisia a adoptat o propunere referitoare la un buget pentru îndeplinirea strategiei Europa 2020 – cadru financiar multianual pentru perioada 2014-2020: care propune, printre altele, un nou program Vamă. Programul Vamă 2020 va contribui la Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, prin consolidarea funcționării uniunii vamale.
Acest program îi succede Programului Vamă 2013, care s încheie la 31 decembrie 2013, propus pentru cooperarea vamală din Uniune, în principal între autoritățile vamale, dar și cu alte părți interesate și va fi axată pe două elemente: pe de o parte, dezvoltarea rețelelor și a competențelor umane și, pe de altă parte, dezvoltarea capacităților IT.
Ȋn confirmitate cu rezultate evaluărilor de impact și luând în considerare reacțiile pozitive rezultate în urma evaluării intermediare a programului Vamă 2013, este oportună intervenția exclusivă a Uniunii Europene, prin intermediul unui program de finanțare. Astfel, Comisia propune ca programului Vamă 2013 să îi succeadă programul Vamă 2020.
Obiectivele ce stau la baza acestui program se axează pe abordarea problemelor identificate și provocărilor preconizate pentru domeniul vamal în deceniul următor.
Pentru a oferi un răspuns adecvat la provocările viitoare în domeniul vamal în Uniune a fost definit următorul obiectiv specific al programului: îmbunătățirea funcționării uniunii vamale, în special prin cooperarea dintre țările participante, autoritățile vamale ale acestora, alte autorități competente, funcționării lor și experții externi.
Prioritățile Programului Vamă 2020:
sprijinirea pregătirii, a aplicării coerente și a punerii în aplicare efective a dreptului Uniunii, în vederea consolidării Uniunii vamale în ceea ce privește eficiența, eficacitatea și uniformitatea;
îmbunătățirea competitivității întreprinderilor europene prin facilitarea comerțului legitim, reducerea costurilor de conformare și a sarcinii administrative, și protecția împotriva concurenței neloiale;
sprijinirea autorităților vamale în activitățile pe care le desfășoară pentru protejarea cetățenilor, a siguranței și a securității și a mediului;
asigurarea protejării intereselor financiare și economice ale Uniunii Europene și ale statelor membre;
contribuția la funcționarea eficientă a autorităților vamale, prin îmbunătățirea capacității lor administrative;
combaterea fraudei și sporirea competitivității, a siguranței și a securității prin cooperarea cu organizații internaționale, țări terțe, alte autorități guvernamentale, operatori economici și organizații ale acestora.
CAPITOLUL 4. STUDIU DE CAZ: Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Europeană – măsura optimă pentru combaterea contrabandei cu țigări la frontiera dintre România și Republica Moldova
A. Scopul studiului. Prezentul studiu s-a efectuat în scopul evaluării dimensiunii contrabandei cu țigări, a impactulului economic și social al acestui fenomen asupra Uniunii Europene, precum și a necesității și posibilității ca România și Republica Moldova să acționeze în comun în combaterea acestui fenomen, multiplicând legăturile materiale și spirituale care, în interesul cetățenilor celor două state, să contribuie la apropierea acestora.
B. Sarcinile de bază ale studiului constau în identificarea factorilor care generează comerțul ilicit cu țigarete, elaborarea unor recomandări care ar contribui în mod eficient la combaterea contrabandei, cât și evidențierea anumitor posibilități concrete care ar putea duce la amplificarea traficului de mărfuri în deplină siguranță și în conformitate cu prevederile legale, la frontiera dintre România și Republica Moldova.
C. Surse de informații. Ȋn procesul efectuării studiului de caz au fost utilizate, analizate, în perioada ianuarie 2015 – mai 2015, informațiile existente în surse oficiale, estimări ale autorilor, comunicări ale Comisiei Europene, precum și vizita personală la instituții din municipiul Galați, mai exact, Direcția Regională Vamală Galați și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați pentru obținerea unor cazuri concrete de contrabandă cu țigări.
Drept surse de informații în studiu au fost utilizate:
Site-urile oficiale ale Ministerului Afacerilor Externe – www.mae.ro; Direcția Generală a Vămilor – www.customs.ro; Site-ul Oficial al Uniunii Europene – http://europa.eu/index_ro.htm
; Ambasada Republicii Moldova în România – http://www.romania.mfa.md; Guvernul Republicii Moldova – http://www.mc.gov.md; Serviciul Vamal al Republicii Moldova – – http://www.undp.md;
Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicat in Monitorul Oficial nr. 350 din 19.4.2006, articolul 270;
Ordonanță de urgență nr. 33 din 01/04/2009 pentru completarea art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 226 din 07/04/2009.
Comunicări ale Comisiei Europene: COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI PARLAMENTUL EUROPEAN Intensificarea luptei împotriva contrabandei cu țigări și a altor forme de comerț ilicit cu produse din tutun – O strategie globală a UE, COM (2013) 324 final;
COM (2013) 548 final RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene – Combaterea fraudei – Raportul anual pe 2012.
Comunicat de presă Autoritățile vamale din România și Republica Moldova organizează acțiuni comune de intensificare a controalelor vamale în scopul prevenirii și combaterii traficului ilicit cu țigarete, pentru consultare publică nr. 1024587/21.07.2014.
Contrabanda cu țigări reprezintă o problemă din ce în ce mai preocupantă atât pentru autoritățile române, cât și pentru autoritățile din celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Comerțul ilicit cu țigări este stimulat de patru factori principali: stimulente ridicate și lacune juridice substanțiale; măsurile de control al lanțului de aprovizionare nu sunt adaptate la amploarea amenințării; autoritățile de aplicare a legii se confruntăcu anumite provocări generale și specifice; măsuri disuasive ineficiente datorate sancțiunilor scăzute. Astfel, și diferențele de preț, pentru un pachet de țigări, din ce în ce mai mari între România, alte țări europene membre ale Uniunii Europene și țările europene care nu sunt membre ale Uniunii Europene, constituie un factor care stimulează contrabanda cu țigări.
Impactul asupra veniturilor bugetului de stat al României, în contextul calendarului de armonizare a nivelului accizelor la produsele din tutun convenit cu instituțiile comunitare, este unul din ce în ce mai semnificativ. Statul român nu poate neglija nici impactul pe care contrabanda cu țigări, atunci când intrarea pe teritoriul Uniunii Europene se face printr-un punct de frontieră al României, îl are asupra bugetelor altor state membre, precum și asupra bugetului comunitar.
Având în vedere că reglementările din legislația vamală sunt insuficiente pentru combaterea actelor de sustragere de la controlul vamal a bunurilor care trebuie plasate sub regim vamal, se impune completarea cadrului legal, pentru a furniza instituțiilor statului ce au atribuții în domeniul aplicării legii, instrumentele necesare.
Cum fenomenul contrabandei înregistrează o creștere alarmantă, în special în actualele condiții economice europene și mondiale, iar România se individualizează în rândul statelor membre ale Uniunii Europene prin nesancționarea penală a contrabandei săvârșite în locurile prin care se efectuează controlul vamal, s-a impus, în anul 2009, reglementarea de urgență a acestei situații, prin sancționarea penală, de îndată, a celor ce sustrag controlului vamal mărfuri a căror valoare în vamă este mai mare de 20.000 lei și prin impunerea, totodată, a unui puternic caracter preventiv.
Contrabanda cu țigări cauzează pierderi importante de venituri pentru UE și statele sale membre – acestea sunt estimate la peste 10 miliarde EUR în venituri vamale și fiscale în fiecare an. Contrabanda cu mărfuri puternic impozitate – țigări și alcool – este unul dintre fenomenele infracționale predominante la granița de est.
Modul de operare al contrabandei variază foarte mult. Mărfurile sosesc în containere maritime, în vehicule rutiere (camioane, camionete, autoturisme), pe cale maritime sau fluvială la bordul navelor de dimensiuni mici, la bordul trenurilor și, de asemenea, prin transportul aerian de mărfuri și prin poștă. Intrarea produselor din tutun disimulate în alte mărfuri continua să fie modul de operare cel mai utilizat. Contrabanda repetată cu cantități mici (așa-numita „contrabandă de furnici”) constituie o problem serioasă în regiunile de frontieră. Uneori acest trafic este bine organizat și cantitățile mici sunt grupate în încărcături mai mari, înainte de a fi transportate către alte state membre pentru a fi vândute pe piața ilicită.
Ȋn ceea ce privește aplicarea legii, autoritățile vamale și fiscale sunt actorii principali ai luptei împotriva contrabandei cu țigări provenind din țările terțe. Poliția și autoritățile fiscale, precum și vămile, în mai multe state membre sunt protagoniștii majori ai luptei împotriva producției și comerțului ilicit în UE, însă toate autoritățile implicate se cinfruntă cu numeroase dificultăți. Unele dintre ele sunt de ordin general și altele sunt specific comerțului ilicit cu țigări.
Prin urmare, la 6 iunie 2013 Comisia a prezentat o strategie globală a UE într-o comunicare privind intensificarea eforturilor de combatere a contrabandei cu țigări. Comunicarea este însoțită de un plan de acțiune care integrează măsurile în curs de desfășurare în cadrul planului de acțiune la granița de est.
Administrațiile vamale din Uniunea Europeană sunt pregătite ca nici o altă instituție pentru a juca un rol primordial în gestionarea frontierelor externe ale UE. Aceasta înseamnă, de exemplu, combaterea contrabandei, confiscarea mărfurilor contrafăcute periculoase, eliberarea animalelor protejate internațional precum și lupta împotriva rețelelor infracționale, în acest fel apărând securitatea și siguranța cetățenilor europeni.
Nu există un singur serviciu vamal al UE ci există 27 administrații vamale naționale care lucrează împreună în baza unei politici europene și a unui cadru legal comun (Codul Vamal Comunitar) care prevede regulile și procedurile care trebuie aplicate. Cele 27 administrații vamale trebuie să acționeze ca una singură. Fiecare încărcătură de mărfuri care intră în Uniunea Europeană trebuie declarată la vamă. Pe baza declarației vamale, ofițerii vamali verifică încărcătura și încasează drepturile vamale de import și alte drepturi datorate.
Ȋn sprijinul celor enunțate anterior, voi prezenta un caz concret cu privire la contrabanda de țigări.
D. Situația de fapt: La datele de 13.07.2012 și 26.10.2012, “X” a deținut în auoturismul personal și a transportat în municipiul Galați, cantitatea totală de 138 pachete de țigări marca Winston, 118 pachete de țigări marca MT și 40 pachete de țigări marca Plugarul, toate având aplicate timbrul de acciză emis de Republica Moldova, cunoscând faptul că acestea provin din contraband. Mai târziu, în data de 15.06.2013, a încercat să treacă frontiera, cu autoutilitara unei alte persoane, însă în momentul controlului efectuat asupra autoturismului, echipa comună formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali a descoperit, ascunse și nedeclarate, în semiaripa dreaptă spate a autoturismului cantitatea de 16.700 pachete de țigări marca Plugarul, având aplicate timbrul de acciză emis de Republica Moldova, cunoscând și de această dată că provin din contrabandă (contrabandă în formă continuată – 3 acte materiale). Valoarea totală a prejudiciului cauzat părții civile, mai exact A.N.A.F este de 172.632 lei. Astfel, la data de 06.04.2015 persoana “X” a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare și obligat la plata prejudiciului cauzat Statului Român.
E. Măsuri, soluții, perspective viitoare stabilite de noua strategie a uniunii vamale a UE
Autoritățile vamale din Uniunea Europeană doresc să devină cele mai moderne administrații cu scopul de a-i servi pe europeni mai bine. În următorii 10 ani, două inițiative majore vor fi derulate.
Planul Vămii electronice va stabili sisteme IT interoperabile sigure pentru schimbul de informații și va conduce la un sistem vamal fără suport pe hârtie până în 2012. Cetățenii europeni vor beneficia de o mișcare a mărfurilor mai sigură, de o mai mare protecție și de mai puțină birocrație.
Modernizarea Codului vamal Comunitar este partea legală a vămii electronice. Va nivela drumul pentru schimbul electronic de informații între vămile naționale și alte autorități, care va intensifica lupta împotriva comerului ilicit și va crește protecția consumatorilor.
Serviciile vamale naționale din Uniunea Europeană nu pot lucra izolate. Nici Uniunea Vamală Europeană însăși nu poate lucra izolată într-un mediu comercial global. Cooperarea este crucială pentru eficiența autorităților vamale europene în fața atâtor provocări cu care se confruntă.
În cadrul sistemelor pentru schimbul de informații între statele membre UE aflate sub legislația vamală europeană, a fost stabilit un număr de grupuri de contact pentru a intensifica cooperarea între ofițerii vamali la aeroporturile principale din UE, la cele mai mari porturi maritime precum și la punctele majore de frontieră.
Comisia Europeană coordonează programe de twinning între vechile state membre și țările care au aderat recent la uniunea vamală. Acest lucru le permite administrațiilor vamale din noile state membre să contribuie la protejarea întregii Europe și nu numai a frontierelor lor naționale. Alte programe ajută la consolidarea procedurilor de control și asigură punerea lor în aplicare în țările candidate și în cele vecine.
Concluzii și recomandări
Raportându-ne la situația de fapt prezentată anterior și la rolul administrațiilor vamale ale Uniunii Europene, am putut observa că noile metode implementate de autoritățile vamale se aplică cu succes.
Totodată problema contrabandei cu țigări rămâne a fi departe de soluționarea definitivă, de asemenea fiind necesare următoarele măsuri/recomandări:
Punerea în aplicare, cu deosebită strictețe a strategiei de combatere a contrabandei, corupției și a traficului ilicit de țigări:
Colaborarea cu țările non – membre în vederea schimbului de informații și a luptei împotriva contrabandei;
Stimularea comerțului legal prin derularea unor programe în cadrul cărora vor fi oferite informații și explicații cu privire la consecințele de amploare ce se pot produce prin săvârșirea acestei fapte – contrabanda cu țigări;
Înăsprirea sancțiunilor;
Implementarea măsurilor drastice, cum ar fi condamnarea, pe întreg teritoriul UE;
Implementarea sistemelor automatizate de evidență și control, atât la frontieră cât și la locul comercializării;
Mediatizarea problemei în presa autohtonă;
Eforturile depuse de către administrațiile vamale;
Nivelul și calitatea cooperării între UE și țările terțe variază foarte mult, iar această cooperare este uneori extreme de dificlă. Având în vedere faptul că cooperarea cu Moldova a crescut în ultimii doi ani, din punctul meu de vedere, soluția optimă pentru combaterea și stoparea comerțului ilicit cu țigarete, și implicit, al contrabandei cu țigări la frontiera dintre România și Republica Moldova, ar fi aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, implicit la Uniunea Vamală Europeană.
Republica Moldova se îndreaptă cu pași mici către această oportunitate. Astfel, autoritățile vamale din România și Republica Moldova au organizat acțiuni comune de intensificare a controalelor vamale în scopul prevenirii și combaterii traficului ilicit cu țigarete.
Începând cu data de 22 iulie 2014 Direcția Generală a Vămilor din România și Serviciul Vamal al Republicii Moldova organizează concomitent acțiuni de intensificare a controalelor vamale cu scopul de a îmbunătăți gradul de conformare al persoanelor fizice/ juridice față de reglementările vamale și fiscale privitoare la comerțul cu produse din tutun și diminuarea traficului ilicit cu țigarete.
Acțiunile fac obiectul unui plan comun privind prevenirea și combaterea traficului ilicit cu țigarete și se înscriu în contextul implementării cadrului strategic de cooperare vamală intre Uniunea Europeană și Republica Moldova, precum și a măsurilor incluse în protocolul privind intensificarea colaborării în domeniul prevenirii și combaterii fraudelor vamale încheiat în anul 2011 între cele două autorități vamale.
Activitățile se vor derula la nivelul birourilor vamale de la frontiera comună dintre România și Republica Moldova pe baza utilizării unor tehnici moderne de management al riscurilor, incluzând utilizarea intensivă a mijloacelor specifice de control nedistructiv, a echipelor canine specializate pentru detecția țigaretelor și a echipelor mobile pentru controlul în trafic, care vor acționa pe principalele rute de transport internațional.
S-au stabilit centre naționale de coordonare și schimb de informații operative între cele două autorități vamale care vor coopera cu autoritățile naționale cu atribuții de aplicare a legii, beneficiind de suportul Direcției Generale Antifrauda Fiscala-ANAF, al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Romane respectiv al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova.
Prin punerea în aplicare a planului de acțiune, se urmărește atingerea obiectivelor principale asumate de cele două autorități vamale: protejarea atât a intereselor lor financiare ale celor două state cât și a sănătății cetățenilor, precum și facilitarea traficului licit de mărfuri intre Republica Moldova și România.
BIBLIOGRAFIE
CĂRȚI
Bîrzea C., Politicile și instituțiile Uniunii Europene, București, 2000.
Botez O. Gh., Aldea V., Comerțul exterior și politici comerciale comunitare, Sinteze, Universitatea “Spiru Haret”, București, 2005.
Cerchez O., Politica vamală, componentă a politicii comerciale externe a României, Editura Expert, 2003.
Chirilă L. F., Conexiunea dintre Strategia de la Lisabona și politica de coeziune economică și socială a Uniunii Europene, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010.
Costea Ioana Maria, Opimizarea fiscală.Soluții.Limite.Jurisprudență, Editura C.H.Beck, București, 2011.
Deak A., Aspecte generale cu privire la natura juridică a grupului european de interes economic, Studii și cercetări în domeniul științelor socio-umane, vol. 20, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2010.
Dobre A., “Politica Comercială Comună a Uniunii Europene”, Universul Juridic, București, 2010.
Dobrescu E.M., Integrarea Economică, Editia a III-a revizuită și adăugită, Editura Wolter Kluwer, București, 2010.
Ghibutiu A., Politici comerciale în relațiile economice internaționale, Ed. Stiințifică și Enciclopedică, București., 1984.
Giurgiu A., Comerțul intraeuropean – O nouă perspectivă a comerțului exterior al României, Editura Economică, București, 2008.
Hristev E., G. Mincu. Relatiile comerciale si investitionale ale Republicii Moldova cu partenerii Pactului de Stabilitate, Intitutul de Politici Publice, 2002.
Lutas M., Curs Economie Europeană, Universitatea Babeș – Bolyai – Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Cluj – Napoca, 2011.
Marin D., C. Socol, M. Marinaș, Economie europeană, Editura Economică, Bucureși, 2004.
Paraschiv F., Creare si deturnare de comert ca urmare a extinderii UE, Editura Lumen, Iasi, 2006.
Pascal I., Vlad M., Deaconu Ș., Vrabie C., Simina Tănăsescu E., Ciobanu Dordea A., Uniunea vamală, Editura Dacris, București, 2004.
Pralea S., Politici și reglementări în comerțul internațional, Ed. Fundației Academice “Gh. Zane”, Iași, 1999.
Prisăcaru G., Istoria și evoluției Uniunii Europene – curs, Suceava, 2006,
Prisecaru Petre, Politici comune ale UE, Editura Economică, București, 2004.
Silași G., Ph. Rollet, N. Trandafir, I. Vădășan, Economia Uniunii Europene: o poveste de succes? Editura de Vest, Timișoara, 2005.
Stoica C., Marinoiu A. M., Politica Vamală – rolul politicii vamale în reglementarea și liberalizarea relațiilor economice internaționale – curs, Editura Pro Universitaria, 2008.
Șandru Daniel Mihail, Drept Comunitar. Integrarea Europeană – Impactul asupra schimburilor comerciale europene și mondiale Editura Universitară, București, 2007.
Ștefănescu F., Politici economice europene, Editura Universității din Oradea, 2005.
Trocan L.M., Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 2/2014.
LEGISLAȚIE
Adaptarea politicilor României la cerințele UE cu privire la taxele vamale și politica comercială, Proiectul PHARE RO 9907.02.01, Studiul de impact nr. 4.
Comerț, creștere și dezvoltare: Adaptarea politicii comerciale și de investiții pentru țările care au cel mai mult nevoie de sprijin, COM (2012) 22 final, 27.01.2012.
Comerțul extern și intern al UE, Anuar statistic (External and intra EU trade, A statistical yearbook), date 1958-2010.
Centrul de Resurse Juridice, Uniunea Vamală, editura Pipera – Dacris, București, 2004.
“Uniunea Europeană: Uniunea economică și monetară” Lucrare elaborată în cadrul proiectului Phare RO-2002/000-586.03.01.04.02 – “Formare inițială în afaceri europene pentru funcționarii publici din administrația publică centrală”, implementat de Institutul European din România, 2005.
Broșura Comisiei Europene „Să înțelegem Politicile Uniunii Europene – Uniunea vamală a UE: protejarea cetățenilor și facilitarea comerțului”, Uniunea Europeană, 2014.
Broșura Comisiei Europene „Să înțelegem Politicile Uniunii Europene – Comerț”, Uniunea Europeană, 2014.
Broșura Comisiei Europene „Să înțelegem Politicile Uniunii Europene – Piața internă”, Uniunea Europeană, 2014.
Broșura Comisiei Europene „Să înțelegem Politicile Uniunii Europene –Finanțe și bănci”, Uniunea Europeană, 2015.
Broșura Comisiei Europene, Să înțelegem politicile Uniunii Europene – Europa 2020: Strategia de creștere a Europei, Uniunea Europeană, 2015.
Ministerul Afacerilor Interne, Strategia Națioală de Ordine și Siguranță Publică 2015 – 2020.
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
COM (86) 292 final din 23.05.1986.
European Commission. “2000 Regular Report from the Commission on Romania’s Progress towards Accession.” , 8 November 2000.
European Commission. 2001, General report on the Activities of the European Commission. Brussels, 2002.
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN COMITETUL privind Strategia uniunii vamale, Bruxelles, 1.4.2008, COM (2008) 169 final.
COM (2010) 2020 final din 3 martie 2010: O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.
COM (2011) 500 final din 29 iunie 2011, Un buget pentru Europa 2020.
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN privind Strategia Antifraudă a Comisiei, COM (2011) 376 final.
COM (2012) 464 final, REGULAMENTUL (UE) NR. 1294/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 de instituire a unui program de acțiune pentru domeniul vamal în Uniunea Europeană pentru perioada 2014-2020 (Vamă 2020) și de abrogare a Deciziei nr. 624/2007/CE.
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN privind situația uniunii vamale, Bruxelles, 21.12.2012 COM (2012) 791 final.
Comunicări ale Comisiei Europene: COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI PARLAMENTUL EUROPEAN Intensificarea luptei împotriva contrabandei cu țigări și a altor forme de comerț ilicit cu produse din tutun – O strategie globală a UE, COM (2013) 324 final;
COM (2013) 548 final RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene – Combaterea fraudei – Raportul anual pe 2012.
European Commision, Green Paper – Building a Capital Markets Union {SWD (2015) 13}, Bruxelles COM (2015) 63.
Consiliul Uniunii Europene, PROIECT DE CONCLUZII ALE CONSILIULUI PRIVIND REFORMA GUVERNANȚEI UNIUNII VAMALE A UE, nr. 9688/14 din 8 mai 2014.
Comisia Europeană, Ghid de aplicare a prevederilor tratatului referitoare la libera circulație a mărfurilor, Pregătit și redactat de Direcția C, Politică de reglementare, a DG Întreprinderi și Industrie, Uniunea Europeană, 2010
Decizia nr. 3052/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1995.
Directiva 2004/38/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN SI A CONSILIULUI din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora
Directiva 2006/123/CE din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne.
Decizia nr. 624/2007/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire a unui program de acțiune pentru vamă în Comunitate (Vamă 2013).
Directiva 118 a consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE.
European Parliament resolution of 25 October 2011 on the Mutual Evaluation Process of the Services Directive (2011/2085 (INI)) adoptată la 25 octombrie 2011.
European Parliament resolution of 7 February 2013 with recommendations to the Commission on the governance of the Single Market (2012/2260 (INI)).
Rezoluția Consiliului din 21 decembrie 1989 și în Decizia 93/465/CEE a Consiliului.
Tratatul de la Maastricht.
Comunicat de presă “Libera circulație a persoanelor: cinci acțiuni în beneficiul cetățenilor, al creșterii economice și al ocupării forței de muncă în UE”, Bruxelles, 25 noiembrie 2013.
Comunicat de presă “Libera circulație a persoanelor: cinci acțiuni în beneficiul cetățenilor, al creșterii economice și al ocupării forței de muncă în UE”, Bruxelles, 25 noiembrie 2013.
Mariusz Maciejewski, Fișa tehnică a Uniunii Europene privind Libertatea de stabilire și de prestare a serviciilor, aprilie 2014.
Darren Neville, Fișa tehnică a Uniunii Europene privind Libera circulație a persoanelor, februarie 2015.
Doris Kolassa, Fișa Tehnică a Uniunii Europene privind Libera circulație a capitalurilor, martie 2015.
MEMO 14/9, ComisIa Europeană, Bruxelles, 15 ianuarie 2015.
Rezoluția legislativă a Parlamentului European referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind identificarea electronică și serviciile de asigurare a încrederii pentru tranzacțiile electronice pe piața internă (COM (2012)0238 – C7-0133/2012-2012/0146(COD)), 3 aprilie 2014.
Multilevel governance: the regional dimension of the Lisbon Strategy – Bologna, 2008.
”Libera circulație a capitalului” Lucrare elaborată în cadrul proiectului Phare – Uniunea Europeană, “Campanie de informare a functionarilor publici privind continutul acquis-ului comunitar”, București, 2002.
Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar.
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun.
Regulamentul (CE) nr. 2679/98 al Consiliului din 7 decembrie 1998.
Regulamentul (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului privind intervenția autorităților vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum și măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală.
Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului privind controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din Comunitate.
Regulamentul (CE) nr. 1875/2006 din 18 decembrie 2006 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2454/93 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările și completările ulterioare.
Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93.
Regulamentul (CE) nr. 116/2009 al Consiliului privind exportul bunurilor culturale.
Regulamentul (CE) nr. 312/2009 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2454/93 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 98.
Strategia 2020 și Actul privind piața unică.
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN – Report on Progress on the Strategy for the Evolution of the Customs Union, Bruxelles, 20.12.2011 COM (2011) 922.
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Situația uniunii vamale, Bruxelles, 21.12.2012 COM (2012) 791 final.
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN Raport asupra progreselor realizate în legătură cu Strategia privind evoluția Uniunii Vamale, COM (2011) 922 final/2.
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Evaluarea finală a programului Vamă 2013, COM(2015) 64 final/2.
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala nr. 2782/2014 pentru aprobarea Normelor privind accesul la componentele Sistemului informatic integrat vamal (SIIV).
Ordinul Președintelui ANAF nr. 2783 din data de 08.09.2014 pentru aprobarea Normelor privind accesul la aplicația de tranzit NCTS-RO, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 673 din data de 12.09.2014.
Departamentul pentru Afaceri Europene, România ș Strategia Europa 2020 – Reforme naționale pentru creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii la orizontul anului 2020, București, martie 2011.
Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicat in Monitorul Oficial nr. 350 din 19.4.2006.
Ordonanță de urgență nr. 33 din 01/04/2009 pentru completarea art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 226 din 07/04/2009.
SURSE INTERNET
http://www.dce.gov.ro
http://www.customs.ro/
http://www.customs.gov.md/http://europa.eu/legislation_summaries/internal_market/businesses/company_law/l26015_ro.htm
https://ro.scribd.com
http://www.econ.ubbcluj.ro
http://arhiva.euractiv.ro
http://beta.ier.ro/
http://www.europarl.europa.eu.
http://ec.europa.eu/growth/single-market/goods/index_en.htm
http://cis01.central.ucv.ro/socrates/pages/info.html
http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-13-647_ro.htm
http://www.asfromania.ro/international/reglementari-europene/anunturi
http://www.undp.md/border/uniunea_vamala.html
www.mae.ro
http://www.romania.mfa.md
http://www.mc.gov.md
http://www.undp.md
BIBLIOGRAFIE
CĂRȚI
Bîrzea C., Politicile și instituțiile Uniunii Europene, București, 2000.
Botez O. Gh., Aldea V., Comerțul exterior și politici comerciale comunitare, Sinteze, Universitatea “Spiru Haret”, București, 2005.
Cerchez O., Politica vamală, componentă a politicii comerciale externe a României, Editura Expert, 2003.
Chirilă L. F., Conexiunea dintre Strategia de la Lisabona și politica de coeziune economică și socială a Uniunii Europene, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010.
Costea Ioana Maria, Opimizarea fiscală.Soluții.Limite.Jurisprudență, Editura C.H.Beck, București, 2011.
Deak A., Aspecte generale cu privire la natura juridică a grupului european de interes economic, Studii și cercetări în domeniul științelor socio-umane, vol. 20, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2010.
Dobre A., “Politica Comercială Comună a Uniunii Europene”, Universul Juridic, București, 2010.
Dobrescu E.M., Integrarea Economică, Editia a III-a revizuită și adăugită, Editura Wolter Kluwer, București, 2010.
Ghibutiu A., Politici comerciale în relațiile economice internaționale, Ed. Stiințifică și Enciclopedică, București., 1984.
Giurgiu A., Comerțul intraeuropean – O nouă perspectivă a comerțului exterior al României, Editura Economică, București, 2008.
Hristev E., G. Mincu. Relatiile comerciale si investitionale ale Republicii Moldova cu partenerii Pactului de Stabilitate, Intitutul de Politici Publice, 2002.
Lutas M., Curs Economie Europeană, Universitatea Babeș – Bolyai – Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Cluj – Napoca, 2011.
Marin D., C. Socol, M. Marinaș, Economie europeană, Editura Economică, Bucureși, 2004.
Paraschiv F., Creare si deturnare de comert ca urmare a extinderii UE, Editura Lumen, Iasi, 2006.
Pascal I., Vlad M., Deaconu Ș., Vrabie C., Simina Tănăsescu E., Ciobanu Dordea A., Uniunea vamală, Editura Dacris, București, 2004.
Pralea S., Politici și reglementări în comerțul internațional, Ed. Fundației Academice “Gh. Zane”, Iași, 1999.
Prisăcaru G., Istoria și evoluției Uniunii Europene – curs, Suceava, 2006,
Prisecaru Petre, Politici comune ale UE, Editura Economică, București, 2004.
Silași G., Ph. Rollet, N. Trandafir, I. Vădășan, Economia Uniunii Europene: o poveste de succes? Editura de Vest, Timișoara, 2005.
Stoica C., Marinoiu A. M., Politica Vamală – rolul politicii vamale în reglementarea și liberalizarea relațiilor economice internaționale – curs, Editura Pro Universitaria, 2008.
Șandru Daniel Mihail, Drept Comunitar. Integrarea Europeană – Impactul asupra schimburilor comerciale europene și mondiale Editura Universitară, București, 2007.
Ștefănescu F., Politici economice europene, Editura Universității din Oradea, 2005.
Trocan L.M., Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 2/2014.
LEGISLAȚIE
Adaptarea politicilor României la cerințele UE cu privire la taxele vamale și politica comercială, Proiectul PHARE RO 9907.02.01, Studiul de impact nr. 4.
Comerț, creștere și dezvoltare: Adaptarea politicii comerciale și de investiții pentru țările care au cel mai mult nevoie de sprijin, COM (2012) 22 final, 27.01.2012.
Comerțul extern și intern al UE, Anuar statistic (External and intra EU trade, A statistical yearbook), date 1958-2010.
Centrul de Resurse Juridice, Uniunea Vamală, editura Pipera – Dacris, București, 2004.
“Uniunea Europeană: Uniunea economică și monetară” Lucrare elaborată în cadrul proiectului Phare RO-2002/000-586.03.01.04.02 – “Formare inițială în afaceri europene pentru funcționarii publici din administrația publică centrală”, implementat de Institutul European din România, 2005.
Broșura Comisiei Europene „Să înțelegem Politicile Uniunii Europene – Uniunea vamală a UE: protejarea cetățenilor și facilitarea comerțului”, Uniunea Europeană, 2014.
Broșura Comisiei Europene „Să înțelegem Politicile Uniunii Europene – Comerț”, Uniunea Europeană, 2014.
Broșura Comisiei Europene „Să înțelegem Politicile Uniunii Europene – Piața internă”, Uniunea Europeană, 2014.
Broșura Comisiei Europene „Să înțelegem Politicile Uniunii Europene –Finanțe și bănci”, Uniunea Europeană, 2015.
Broșura Comisiei Europene, Să înțelegem politicile Uniunii Europene – Europa 2020: Strategia de creștere a Europei, Uniunea Europeană, 2015.
Ministerul Afacerilor Interne, Strategia Națioală de Ordine și Siguranță Publică 2015 – 2020.
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
COM (86) 292 final din 23.05.1986.
European Commission. “2000 Regular Report from the Commission on Romania’s Progress towards Accession.” , 8 November 2000.
European Commission. 2001, General report on the Activities of the European Commission. Brussels, 2002.
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN COMITETUL privind Strategia uniunii vamale, Bruxelles, 1.4.2008, COM (2008) 169 final.
COM (2010) 2020 final din 3 martie 2010: O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.
COM (2011) 500 final din 29 iunie 2011, Un buget pentru Europa 2020.
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN privind Strategia Antifraudă a Comisiei, COM (2011) 376 final.
COM (2012) 464 final, REGULAMENTUL (UE) NR. 1294/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 11 decembrie 2013 de instituire a unui program de acțiune pentru domeniul vamal în Uniunea Europeană pentru perioada 2014-2020 (Vamă 2020) și de abrogare a Deciziei nr. 624/2007/CE.
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN privind situația uniunii vamale, Bruxelles, 21.12.2012 COM (2012) 791 final.
Comunicări ale Comisiei Europene: COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI PARLAMENTUL EUROPEAN Intensificarea luptei împotriva contrabandei cu țigări și a altor forme de comerț ilicit cu produse din tutun – O strategie globală a UE, COM (2013) 324 final;
COM (2013) 548 final RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene – Combaterea fraudei – Raportul anual pe 2012.
European Commision, Green Paper – Building a Capital Markets Union {SWD (2015) 13}, Bruxelles COM (2015) 63.
Consiliul Uniunii Europene, PROIECT DE CONCLUZII ALE CONSILIULUI PRIVIND REFORMA GUVERNANȚEI UNIUNII VAMALE A UE, nr. 9688/14 din 8 mai 2014.
Comisia Europeană, Ghid de aplicare a prevederilor tratatului referitoare la libera circulație a mărfurilor, Pregătit și redactat de Direcția C, Politică de reglementare, a DG Întreprinderi și Industrie, Uniunea Europeană, 2010
Decizia nr. 3052/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1995.
Directiva 2004/38/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN SI A CONSILIULUI din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora
Directiva 2006/123/CE din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne.
Decizia nr. 624/2007/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire a unui program de acțiune pentru vamă în Comunitate (Vamă 2013).
Directiva 118 a consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE.
European Parliament resolution of 25 October 2011 on the Mutual Evaluation Process of the Services Directive (2011/2085 (INI)) adoptată la 25 octombrie 2011.
European Parliament resolution of 7 February 2013 with recommendations to the Commission on the governance of the Single Market (2012/2260 (INI)).
Rezoluția Consiliului din 21 decembrie 1989 și în Decizia 93/465/CEE a Consiliului.
Tratatul de la Maastricht.
Comunicat de presă “Libera circulație a persoanelor: cinci acțiuni în beneficiul cetățenilor, al creșterii economice și al ocupării forței de muncă în UE”, Bruxelles, 25 noiembrie 2013.
Comunicat de presă “Libera circulație a persoanelor: cinci acțiuni în beneficiul cetățenilor, al creșterii economice și al ocupării forței de muncă în UE”, Bruxelles, 25 noiembrie 2013.
Mariusz Maciejewski, Fișa tehnică a Uniunii Europene privind Libertatea de stabilire și de prestare a serviciilor, aprilie 2014.
Darren Neville, Fișa tehnică a Uniunii Europene privind Libera circulație a persoanelor, februarie 2015.
Doris Kolassa, Fișa Tehnică a Uniunii Europene privind Libera circulație a capitalurilor, martie 2015.
MEMO 14/9, ComisIa Europeană, Bruxelles, 15 ianuarie 2015.
Rezoluția legislativă a Parlamentului European referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind identificarea electronică și serviciile de asigurare a încrederii pentru tranzacțiile electronice pe piața internă (COM (2012)0238 – C7-0133/2012-2012/0146(COD)), 3 aprilie 2014.
Multilevel governance: the regional dimension of the Lisbon Strategy – Bologna, 2008.
”Libera circulație a capitalului” Lucrare elaborată în cadrul proiectului Phare – Uniunea Europeană, “Campanie de informare a functionarilor publici privind continutul acquis-ului comunitar”, București, 2002.
Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar.
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun.
Regulamentul (CE) nr. 2679/98 al Consiliului din 7 decembrie 1998.
Regulamentul (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului privind intervenția autorităților vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum și măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală.
Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului privind controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din Comunitate.
Regulamentul (CE) nr. 1875/2006 din 18 decembrie 2006 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2454/93 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările și completările ulterioare.
Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93.
Regulamentul (CE) nr. 116/2009 al Consiliului privind exportul bunurilor culturale.
Regulamentul (CE) nr. 312/2009 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2454/93 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 98.
Strategia 2020 și Actul privind piața unică.
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN – Report on Progress on the Strategy for the Evolution of the Customs Union, Bruxelles, 20.12.2011 COM (2011) 922.
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Situația uniunii vamale, Bruxelles, 21.12.2012 COM (2012) 791 final.
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN Raport asupra progreselor realizate în legătură cu Strategia privind evoluția Uniunii Vamale, COM (2011) 922 final/2.
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Evaluarea finală a programului Vamă 2013, COM(2015) 64 final/2.
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala nr. 2782/2014 pentru aprobarea Normelor privind accesul la componentele Sistemului informatic integrat vamal (SIIV).
Ordinul Președintelui ANAF nr. 2783 din data de 08.09.2014 pentru aprobarea Normelor privind accesul la aplicația de tranzit NCTS-RO, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 673 din data de 12.09.2014.
Departamentul pentru Afaceri Europene, România ș Strategia Europa 2020 – Reforme naționale pentru creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii la orizontul anului 2020, București, martie 2011.
Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicat in Monitorul Oficial nr. 350 din 19.4.2006.
Ordonanță de urgență nr. 33 din 01/04/2009 pentru completarea art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 226 din 07/04/2009.
SURSE INTERNET
http://www.dce.gov.ro
http://www.customs.ro/
http://www.customs.gov.md/http://europa.eu/legislation_summaries/internal_market/businesses/company_law/l26015_ro.htm
https://ro.scribd.com
http://www.econ.ubbcluj.ro
http://arhiva.euractiv.ro
http://beta.ier.ro/
http://www.europarl.europa.eu.
http://ec.europa.eu/growth/single-market/goods/index_en.htm
http://cis01.central.ucv.ro/socrates/pages/info.html
http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-13-647_ro.htm
http://www.asfromania.ro/international/reglementari-europene/anunturi
http://www.undp.md/border/uniunea_vamala.html
www.mae.ro
http://www.romania.mfa.md
http://www.mc.gov.md
http://www.undp.md
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Noua Strategie a Uniunii Vamale (ID: 128711)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.