Notiuni Teoretice Privind Agroturismul Si Turismul Rural

Introducere

În România disparitățile teritoriale au rădăcini istorice, culturale și economice. De asemenea, procesul de industrializare în perioada de dinainte de 1989 și mai târziu schimbările structurale în perioada de tranziție la economia de piață a avut un impact pe termen lung asupra zonelor rurale. Spațiul rural acoperă peste 87 % din teritoriu și 45 % din populație, aceste acțiuni fiind semnificativ mai mare decât în alte țări ale UE. Dependența mare a populației rurale privind agricultura de subzistență și nivelul scăzut de venit și de trai fac ca zonele rurale să fie mai puțin atractive. Ca urmare, în ultimul deceniu, emigrarea populației economic active în zonele urbane și în țările UE a crescut.

Zonele rurale din România dispun de un potențial de creștere substanțial și au un rol vital. Conform definiției din legislația națională, zonele rurale din România acoperă 87% din teritoriul țării noastre, cuprinzând 47, 2% din totalul populației (Institutul Național de Statistică) și anume 8, 98 de locuitori în 2013.

Se observă astfel că zonele rurale din țara noastră au o pondere extrem de mare și de importantă în totalul populației, dar mai ales în totalul suprafeței. Cu toate acestea, discrepanțele dintre zonele urbane și zonele rurale sunt evidente din orice unghi de vedere ai privi: social, economic, cultural și demografic.

Principalul obiectiv al acestei lucrări îl reprezintă descoperirea și analizarea factoriilor care constituie un punct blocant în dezvoltarea optimă a zonei rurale românești și contracararea acestora prin scoaterea în evidență a surselor și a factorilor ce pot genera bunăstare și pot contribui la o dezvoltare propice a satelor și comunelor din România.

Cu toții știm însă ca satele românești, pe lângă toate problemele de ordin social, economic și cultural pe care le întâmpină, reprezintă punctul de pornire către obiceiurile și tradițiile noastre, dar mai ales, se poate oare relansa zona rurală a României printr-o agricultură performantă și o regenerare a turismului de agrement?

Capitolul 1 Notiuni teoretice privind agroturismul si turismul rural

Identitatea culturală a spațiului românesc reprezintă o importantă sursă de dezvoltare locală și este caracterizată de un patrimoniu natural, cultural material și imaterial divers cuprinzând păstrarea cunoștințelor tradiționale și a expresiilor folclorului, a obiceiurilor, a gastronomiei tradiționale, artei meșteșugurilor, monumentelor istorice, ansambluri, biserici, situri arheologice, centre istorice.

In Romania, strategia nationala pentru turism este in continuare in curs de dezvoltare, dar se fac pasi mici in fiecare zi pentru a combate unele probleme, asa cum sunt slaba promovare a oportunitatilor de finantare sau lipsa informatiilor referitoare la potentialii investitori. Unul dintre principalele obiective al strategiei pentru turism rural este implicarea atat a autoritatilor publice, cat si a mediului privat.

Abordarea trebuie sa fie una holista, fiecare program pentru turism implicand de asemenea resurse umane si dezvoltarea infrastructurii. Fata de celelalte categorii de turism, turismul rural prezintã o serie de avantaje: valorificã spațiile agricole, resursele naturale, patrimoniul cultural, tradițiile sãtești, produsele agricole, realizeazã schimburi între veniturile urbane și cele rurale, creeazã direct și indirect locuri de muncã, îmbunãtãțește infrastructura. Existã o serie de motive economice, sociale și culturale care recomandã dezvoltarea inițiativelor turistice în zone rurale ca și stimulator al economiei rurale.

Acestea sunt privite ca principale tendințe motivaþionale ale cunoașterii activitãții de turism rural, în condițiile existenței în România a unor posibilitãți remarcabile de derulare a acestui tip de turism, argumentate prin prezența resurselor naturale și antropice într-un spațiu rural românesc cu multiple tradiții etnofolclorice, monumente cultural-istorice, muzee etc. Aproximativ 50% din populatia Romanei traieste in zonele rurale, dar datorita unui grad mic de ocupare a fortei de munca, multe persoane tinere migreaza catre zonele urbane.

Una dintre cele mai mari bogății ale țării noastre este reprezentată de patrimoniul natural de care România dispune. Este bine de punctat faptul că pe teritoriul României, dar mai ales în aria rurală a acesteia întâlnim toate formele de relief: de la câmpie până la munte. Toată această bogăție naturală contribuie la atragerea turiștilor din toate zonele țării, și chiar și de peste hotare.

De asemenea, în zona litorală și chiar în zona Deltei Dunării se găsesc spații rurale foarte frumoase și extrem de vizitate de către oamenii din diversele colțuri ale țării și chiar ale lumii.

O altă bogăție ce ne conturează identitatea ca neam este reprezentată de patrimoniul cultural material. Aici putem să amintim de bijuterii ale arhitecturii romanești precum: bisericile de lemn din Maramureș, bisericile din Bucovina (parte a Patrimoniului Mondial UNESCO), bisericile din sudul Munteniei, satele vechi și neschimbate din Munții Apuseni, s. a. Toate acestea contribuie la unicitatea mediului rural românesc și ajuta la stimularea turismului în zonele remunite pentru astfel de obiective turistice.

Un alt aspect definitoriu al poporului român și în deosebi a zonei rurale, o reprezintă tradițiile și obiceiurile specifice fiecărei zonei. De la dansurile populare precum călușul, horă, sârbă, învârtită, la obiceiurile efectuate ritualic la fiecare sărbătoare mare (Paște, Crăciun, Sânziene, ș.a.) la șezătoarele din mijlocurii iernii unde sătenii își transmiteau prin viu grai basme, balade, cântece, poezii, ghicitorii, toate acestea fac din spațiul românesc un spațiu unic, atemporal și irepetabil.

Sunt de părere că unicitatea identității culturale a spațiului românesc poate reprezenta o rampă de relansare a ariei rurale prin stimularea turismului de agrement. Promovarea corectă și optimă a tradițiilor, obiceiurilor și meșteșugurilor noastre, poate atrage cu ușurință un număr mare de turiști din toate zonele țării, și de ce nu, și de peste hotare.

1.1 Definiția conceptelor de turism rural și agroturism

Agroturismul si turismul rural sunt activitati economice complexe, cu o larga sfera de cuprindere, care pun in evidenta, printr-un mecanism propriu, circulatia turistica rurala.

Ca definiție unanim acceptată, turismul rural reprezinta un tip de servicii turistice practicat în zone rurale. Clădirile au capacitate redusă, de obicei prezintă interes arhitectonic, fiind decorate într-un stil rustic, care amintește de locuințele tradiționale. Se acordă o atenție deosebită gastronomiei locale tradiționale și de cele mai multe ori sunt conduse într-un sistem familial. "Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată și condusă de populația locală, având la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural și uman" (H.Grolleau,1987)

Conceptul de turism rural. Turismul în spațiul rural s-a practicat dintotdeauna, dar a fost conturat, apreciat și solicitat pe măsura evoluției civilizației, în condițiile accentuării fenomenelor de industrializare și urbanizare. Turismul rural, în forma sa pură, ar trebui să fie: localizat în zone rurale; rural din punct de vedere funcțional; redus la scară , atât în ceea ce privește construcțiile, cât și așezările; tradițional, de diferite tipuri (reprezentând modelul complex al mediului înconjurător, economia, istoria și amplasarea).

Agroturismul, ca formă particulară a turismului rural, este limitat la nivelul gospodăriei țărănești, prin valorificarea cadrului natural, a ofertei de cazare și a serviciilor agroturistice, având o ofertă de cuprindere mai restrânsă decât turismul rural. Din toate acestea reiese că turismul rural poate fi redat conform următoarelor elemente: al structurii de primire turistică, al activităților, al economiei locale.

Deși se desfășoară în același spațiu, agroturismul și turismul rural sunt două noțiuni care se identifică până la un anumit nivel, fiecare fiind completat și conturat de diferite elemente de departajare, cum sunt: inputurile, outputurile, activitațile de transformare și mediul extern. Un element specific turismului rural este reprezentat de celelalte tipuri de structuri de primire: motelul, hotelul, cazarea în pensiunile turistice, taberelor școlare.

Satul reprezintă “agregatul” care include îmbinarea armonioasă a capacității de primire, servire a mesei și de desfășurare a unor activități de agrement, a serviciilor aferente acestora, a resurselor naturale și antropice și a vieții cotidiene specifică localităților rurale, cu dimensiunea umană, de la simpli localnici până la remarcabili artizani și meșteșugari, cu intimitatea socială și animația locală în contextul promovării tradițiilor culturale, etnofolclorice, a păstrării și conservării mediului rural.

În sens larg, turismul rural a fost definit de OECD prin “petrecerea vacanței în spațiul rural”. Această definiție include practicarea, într-o perioadă limitată, a unor activități turistice în mediul rural, de către turiștii care sunt găzduiți în structuri rustice special amenajate în scopul creerii climatului favorabil derulării acestui tip de turism.

Turismul rural are o definitie formata din doi termeni: turism si spatiu rural, cu sensuri complementare:

1. Turismul – este o activitate economica caracterizata de un ansamblu de bunuri si servicii oferite turistilor.

2. Spatiul rural, cealalta componenta a produsului turistic, este mult mai dificil de definit. In general, putem aprecia ca spatiu1 rural este un spatiu cultural rezultat din relatia dintre natura si activitatea umana de-a lungul mai multor secole. Astfel, în zona rurala, urmele activitatii productive legate de sectorul primar, cum ar fi cladirile, modificarile peisajului sau amenajarea si dezvoltarea teritoriului sunt înca prezente si active.

Ca definitie unanim acceptata, turismul rural este un tip de servicii turistice în zone rurale, de cazare si servire a mesei, caracterizat printr-o oferta de servicii localizate în mici centre rurale. Cladirile au capacitate redusa, de obicei prezinta interes arhitectonic, fiind decorate într-un stil rustic, care aminteste de locuintele traditionale. Se acorda o atentie deosebita gastronomiei locale traditionale si de cele mai multe ori sunt conduse într-un sistem familial.

Practicarea turismului rural se face într-un spatiu rural bine pastrat, cu specificul sau rustic, dar nu necesita neaparat activitati în sectorul primar. Un spatiu fara oameni si fara produse nu poate raspunde atentiei turismului rural si la fel turismul rural nu-si gaseste toate dimensiunile decat în modul viu de primire al populatiei autohtone.

Satenii trebuie sa fie actorii privilegiati si primii beneficiari ai turismului rural. Ospitalitatea spontana este importanta, dar trebuie însotiita de o formare turistica. În spatiul rural, pe de alta parte, initiativa proprie trebuie sa se integreze atât într-un plan de dezvoltare locala, cât si într-unul general.

În ciuda faptului ca zona rurala se transforma permanent, trebuie admis faptul ca trasaturi de ruralitate, cum ar fi prezenta unor dovezi apartinand activitatii primare traditionale (agricultura, cresterea animalelor, exploatarea lemnului) sunt necesitati esentiale pentru a putea vorbi despre o zona rurala pregatita pentru exploatarea turistica.

Forme ale turismului rural:

a) turism rural de tip familial, in care gospodaria gazda pune la dispozitia turistilor bucataria proprie, urmând ca acestia sa-si asigure singuri prepararea mesei si procurarea majoritatati alimentelor prin reteaua comerciala locala, pregatita la rândul ei sa faca fata unor asemenea solicitari

b) turism rural practicat de gospodariile pensiune, destinate unui grup de 10 – 20 de gospodarii apropiate care practica turismul rural în solutia limitata de cazare si mic dejun

c) turism rural spontan, care se refera la circulatia turistica interna, ocazionala, nedirijata, cu ramâneri solitare sau în grupuri restrânse în gospodariile taranesti pentru scurt timp si fara pretentii deosebite, pentru confortul cazarii, prepararea mesei sau alte servicii.

“Definitia fundamentala a agroturimului trebuie sa porneasca de la necesitatea gasirii de solutii pentru gospodariile rurale, in sensul cresterii veniturilor prin valorificarea potentialului economic, al acestora, dezvoltand servicii de gazduire si de valorificare a produselor proprii si locale.”

Agroturismul este definit prin deplasarea unor persoane intr-o localitate rurala nepoluata, asezata intr-o zona pitoreasca, finalizata prin sederea a cel putin 24 ore si prin consumul de produse alimentare si nealimentare specifice, completata cu coabitarea si integrarea in societatea rurala privita in toata complexitatea sa.

Aceasta forma de turism cuprinde doua mari componente: activitatea turistica propriu-zisa, concretizata in cazare, servicii de masa, agrement (calatorie, pescuit, echitatie), alte servicii curente, iar pe de alta parte, activitatea economica, (agricola) prestata de proprietarul fermei (pensiunii) agroturistice gazda, concretizata in producerea si prelucrarea primara a produselor agroalimentare in gospodarie si comercializarea lor direct la turisti sau prin alte retele comerciale.

Agroturismul joaca, fara indoiala, un rol important in metamorfoza de ansamblu a spatiului rural, cu deosebire a satelor si a oraselor mici cu grad sporit de ruralitate si un potential turistic valoros.

Agroturismul constituie o forma particulară a turismului rural, fiind limitat la nivelul gospodariei tărănești, prin valorificarea cadrului natural, a ofertei de cazare si a serviciilor agroturistice.

In Romania, bazele institutionalizate ale agroturismului au fost puse in anul 1972, cand Ministerul Turismului, a selectat 118 asezari rurale reprezentative, ce urmau a fi promovate in turism (OMT 297/1972).

1.2 Funcții

Zone rurale sunt excelent plasate pentru a oferi satisfacții celor mai diverse și sofisticate opțiuni, de la promenadele pedestre sau cicliste în aer curat la escalade sau excursii temerare, de la partidele liniștite de pescuit, la satisfacțiile oferite de degustarea băuturilor și mâncărurilor tradiționale. Autenticitatea turismului este o calitate din ce în ce mai solicitată. Provenind în majoritatea cazurilor dintr-un mediu săturat de audiovizual, dominat de produse puternic industrializate, cartiere de blocuri anoste, relații colective impersonale, turistul apreciază tot mai mult autenticitatea, naturalețea vieții de la țară, căldură sufletească specifică micilor comunități rurale.

Liniștea și confortul psihic sunt elemente tot mai căutate de numeroși turiști, fapt deloc surprinzător, dat fiind nivelul de stres, specific majorității lucrătorilor. Mecanismele care stau la originea deplasării sunt diverse și adeseori subtile. Survine frecvent aspirația voluntară de a părăsi cadrul de viață citadin. Ideea de evadare în natura se regăsește aproape unanim între dorințele citadinului de azi, iar materializarea ei se produce adeseori în mediul rural. Omul dorește de obicei o alternare a trăirilor calme cu cele animate și, ca atare, nu este surprinzător abandonul domiciliului în favoarea posibilității de a se putea regăsi cu plăcere într-un mediu liniștit, nepoluat, departe de constrângerile activităților citadine, mediul rural fiind cel care îi poate răspunde la toate aceste dorințe.

Activitatea turistică poate să rezolve unele dintre problemele economice și de muncă în care este implicată populația rurală. Avantajele care se obțin în urma practicării turismului rural pot fi de natură economică și de natura socio-culturală. Dintre acestea putem menționa:

Stabilizarea populatiei prin fixarea fortei de munca reprezinta o consecință extrem de importantă pentru majoritatea zonelor rurale, confruntate în general cu fenomenul de depopulare, survenit în special ca urmare a absenței unei perspective materiale certe a locuitorilor

Aportul de lichidități provenite din prestații turistice pot ajuta la conservarea locurilor de muncă în servicii precum comerțul, cazarea turistică, transport local, asistenta medicală. Ele pot aduce venituri suplimentare agricultorilor, muncitorilor silvici, pescarilor.

Crearea de noi locuri de muncă este posibilă în condițiile în care implementarea locală a turismului rural este realizată cu succes. Acest fapt este asociat în special practicilor hoteliere și de restaurant. În spațiul rural, reușita acestora crează perspective pentru cazarea turiștilor la localnici, ceea ce va duce implicit la amplificarea activităților legate de comerțul cu produse alimentare, de artizanat, transport, valorificarea patrimoniului local etc.

De asemenea, turismul rural atrage după sine diversificarea modului de utilizare a forței de muncă. Marea majoritate a zone lor rurale prezintă o slabă diversitate în modul de utilizare a forței de muncă, ocupată aproape în totalitate în sectorul agricol. Diversificarea activităților într-un context turistico-economic favorabil poate atrage după sine de asemenea stabilizarea populației rurale.

Pluriactivitatea este o altă consecință benefică a turismului rural. Ea desemnează situația în care, la nivel individual sau familial, asigurarea existenței se realizează prin prestarea unor activități suplimentare (cel puțin una), în completarea activității de bază. Astfel, un agricultor poate avea disponibilitatea de a închiria camere, de a ajuta administrația locală prin prestarea unor servicii turistice (ghid, animator, monitor de schi s. a. ).

Pluriactivitatea permite realizarea unor venituri suplimentare, atât în contextul declinului unui tip de activitate, cât și în cel al constrângerilor generate de ritmicitatea sezonieră a activităților agricole.

Din nefericire însă, factorii care au o influență negativă asupra mediului rural românesc sunt într-un număr mult mai mare și au o pondere covârșitoare în dezvoltarea satelor și comunelor din România.

Complexitatea dezvoltării rurale derivă din formele de viață economică, politică, culturală, religioasă, ale comunităților rurale și dintr-un sistem specific al relațiilor morale interpersonale, precum și un întreg sistem de valori, norme, deprinderi. Cu toată această specificitate, satul, ca sistem social relativ autonom, se află în strânse relații cu societatea urbană și cu cea globală.

Pag 91

Pentru determinarea functiei turistice a zonelor este necesara o analiza complexa, care sa cuprinda atat componentele cadrului natural si economico-social, cat si resursele turistice naturale si create de om si cu precadere cele etnografice si folclorice. Desigur, nu trebuie omise elementele legate de pozitia geografica, infrastructura generala si calitatea mediului care se reflecta si in atractivitatea turistica a zonei.

Aceasta analiza va avea urmatorul continut:

Pozitia geografica fata de: zone turistice si centre emitente de turisti; drumurile europene, nationale si judetene; magistralele feroviare nationale; aeropurturile internationale si nationale; puncte de frontiera.

Infrastructura generala: drumuri europene, nationale, judetene, locale; magistrale feroviare si linii locale; aeroporturi; cai fluviale.

Cadrul natural: trapta de relief (munte, deal, campie, lunca, delta); forme de relief; clima (durata,tip de climat, confort termic, favorabilitate); ape (rauri, lacuri naturale, artificiale, ape subterane); fauna (cinegetica, piscicola, rezervatii); vegetatie (padure, pajisti, rezervati floristice); parcuri nationale, rezervatii naturale sau ale Biosferei.

Cadru economico-social: populatie (urbanizare, structura); industria (tip, nivel de poluare); agricultura (tip pomicola, viticola, pastorala,silvica).

Calitatea ecologica: surse de poluare si degradare; tip si nivel de poluare; conflicte turism mediu, economie-mediu-turism; gestionarea conflictelor.

Resurse turistice.

1.3 Comparație agroturism-turism rural

“Zonele pentru agroturism pun in evidenta specificul unor zone rurale (cadrul natural, constructii, obiceiuri, activitati, traditii gastronomice) diferite de la o zona la alta. Exista spatii geografice extrem de generoase, mai mult sau mai putin extinse, in care odihna se imbina cu recreatia, plimbarea, activitatile practice, lectura in unele situatii valorificandu-se chiar unii factori naturali de cura balneara. Experiente importante inregistreaza in acest domeniu tarile alpine europene, acestea fiind printre primele tari in care s-a practicat aceasta forma de turism.”(Mitrache, Manole, Bran, Stoian, Istrate, 1996).

Prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 744/16 iulie 1973, au fost declarate "sate turistice" un numar de 14 asezari rurale din 10 judete ale tarii: Bogdan Voda (Maramures), Fundata si Sirnea (Brasov), Sibiel (Sibiu), Vatra Moldovitei (Suceava), Poiana Sarata (Bacau), Recas (Timis), Tismana (Gorj), Vaideeni (Valcea).

Ulterior, Planul de Amenajare a Teritoriului Na.ional ( conf. O.U. nr. 142 / 28 octombrie 2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului na.ional, Sec.iunea a VIII- a, zone cu resurse turistice cu modificarile și completarile ulterioare), a determinat zonele cu resurse turistice de pe teritoriul Romaniei.

Turismul rural are o sfera de cuprindere mult mai larga, un caracter continuu si dispune de o structura de primire eterogena, reprezentata nu prin gospodariile taranesti, ci prin campinguri, popasuri turistice, sate de vacanta cu bungalouri sau vile grupate in jurul unor spatii comune pentru masa, distractii sportive. In acest caz, activitatea de baza a persoanelor implicate este prestarea unor servicii turistice, iar veniturile realizate au caracter permanent (Candea, Erdeli, Simon, 2001).

Capitolul 2 Finanțarea activităților turistice din mediul rural prin fonduri europene

2.1 Sapard

Extinderea Uniunii Europene

2.2. PNDR 2003-2013

Masura 313 Perioada 2007-2013

Conform Ghidului Solicitantului – Masura 313

Măsura 313 „Încurajarea activităților turistice” se încadreazã în Axa III –„Îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale” și are ca obiectiv general dezvoltarea activităților turistice în zonele rurale care să contribuie la creșterea numărului de locuri de muncă și a veniturilor alternative, precum și la creșterea atractivității spațiului rural.

Obiectivele specifice se referă la:

1. crearea și menținerea locurilor de muncă prin activități de turism, în special pentru

tineri și femei;

2. creșterea valorii adăugate în activități de turism;

3. crearea, îmbunătățirea și diversificarea infrastructurii și serviciilor turistice;

4. creșterea numărului de turiști și a duratei vizitelor.

Obiectivele operaționale se referă la:

1. creșterea și îmbunătățirea structurilor de primire turistică la scară mică;

2. dezvoltarea sistemelor de informare și promovare turistică;

3. crearea facilităților recreaționale în vederea asigurării accesului la zonele naturale de interes turistic.

Contribuția publică aferentă Măsurii 313 este de: 388.280.074 Euro din care 9.540.000 Euro reprezintă alocarea financiară aferentă schemei de garantare pentru IMM-uri:

contribuția Guvernului României – 20%

contribuția Uniunii Europene – 80%

Costul total, alcãtuit din contribuția publicã și contribuția privată, este de 597.353.960 Euro.

2.3 PNDR 2014-2020