NOȚIUNI, SUBIECTE, CARACTERE JURIDICE COORDONATOR ȘTIINȚIFIC PROF. UNIV. DR. RADU ROMEO POPESCU PROF. UNIV. DR. ADRIAN STOICA CONSTANTIN ABSOLVENT… [625718]

1
UNIVERSITATEA „OVIDIUS “ DIN CONSTAN ȚA
FACULTATEA DE DREPT ȘI STIINȚE ADMINISTRATIVE
SPECIALIZAREA : DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

DREPTUL DE OPȚIUNE SUCCESORALĂ
NOȚIUNI, SUBIECTE, CARACTERE JURIDICE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
PROF. UNIV. DR. RADU ROMEO POPESCU
PROF. UNIV. DR. ADRIAN STOICA CONSTANTIN
ABSOLVENT: [anonimizat] , 2017

2
CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………..
CAPITOLUL I. NOȚIUNI DE OPȚIUNE SUCCESORALĂ…
1. Precizări prealabile despre noțiunea de opțiune succesorală ……………
2. Dreptul de opțiune succesorală în dreptul roman…………………………
3. Dreptul de opțiune succesorală în legislația română a sec. XIX………..
3.1. Legiuirea Caragea și Codul Calimach………………………………
4. Noțiunea de opțiune succesorală în vechiul cod civil de la 1864. ……………
5. Elemente de noutate aduse de noul cod civil insti tuției opțiunii succesorale .…

CAPITOLUL II. SUBIECTELE DREPTULUI DE OPȚIUNE
SUCCESORALĂ………………………………………………
1. Noțiunea de succesibil ……………………………………………..
2. Moștenitorii legali………………………………………… …..
3. Legatarii……………………………………………… …..
4 Credito rii succesibilului………………………………
4.1 Acțiunea oblică …………………………………..
4.2 Acțiunea pauliană ………………………………….
CAPITOLUL III . ELEMENTE DE OPȚIUNE SUCCESORALĂ………
Secțiunea I. Caracterele juridice ale dreptului de opțiune succesorală ……
1. Trăsături generale ……………………………………………
2. Principii fundamentale …………………………………………
Secțiunea a II -a. Actul de opțiune succesorală… …………………………..
1. Noțiune………………………………..
2. Caracterele juridice ale actului de opțiune succesorală……………..

3
Secțiunea a III -a. Termenul de opțiune succesorală………… ……………….
1. Natura juridică …………………………………………………..
2. Retransmiterea dreptului de opțiune succesorală………………..
3. Prorogarea termenului……………………………………………
4. Suspendarea, întreruperea și repunerea în termen……………….
5. Efectele termenului de opțiune succesorală………………………….

CAPI TOLUL IV. FORMELE DE OPȚIUNE SUCCESORALĂ …………………………
Secțiunea I. Acceptarea moștenirii………………………………………………….
1. Acceptarea voluntară………………………………………………
1.1. Acceptarea voluntară expresă…………………………………..
1.2 Acceptarea voluntară tacită…………………………………….
2. Acceptarea forțată……………………………………………….
3. Efectele acceptării moștenirii……………………………………
Secțiunea a II -a. Renunțarea la moștenire……………………………………………
1. Noțiune……………………….
2. Efectele renunțării la moștenire………………………………….
3. Revocarea renunțării la moștenire…………………………………..
4. Efectele revocării ………………………………………………….
Studiu de caz…………………………………………………………………….
Concluzii………………………………………………………………………….
Bibliografie……………………………………………………………………….

4

INTRODUCERE

Succesiunile reprezintă „cea mai frumoasă materie a dreptului civil “, după cum afirma și
regretatul profesor Francisc Deak. Motivul pentru care am abordat tema dreptului de opțiune
succesorală a fost pentru a elucida anumite aspecte referitoare la acest subiect.
În mod incontestabil dreptul la moștenire este strâns legat de dreptul subiectiv al opțiunii
succesorale. Fără a cunoaște decizia succesibilului de a accepta sau renunța la moștenire nu
putem ști care va fi soarta juridică a patrimoniului succesoral și cum se va definitiva
transmisiunea patrimonială mortis causa.
Cu toate că importanța deosebită a dreptului de opțiune succesorală a fost recunoscută de
specialiștii literaturii juridice în ultimele decenii, legiuitorul a oferit explicații mult prea sumare
în acest domeniu, ceea ce a permis o interpretare extensivă a dispozițiilor legale în materie de
opțiune succesorală, dând naștere la discuții aprinse pe tema aceasta.
În acest sens, m -am străduit să ofer o definiție cât mai completă și corectă a dreptului de
opțiune succesorală, pe baza tuturor opiniilor exprimate anterior în doctrină.
Am încercat să clarific unele aspecte legate de subiectele dreptului de opțiune succesorală
și să expun într -un mod cât mai clar și precis caracterele juridice ale acestuia, fo losind argumente
și exemple cât mai concrete.
Să nu uităm că dreptul de opțiune succesorală este un drept subiectiv, motiv pentru care,
atunci când vorbim despre dreptul de opțiune a unui succesibil, dincolo de rigurozitatea
legislativă, ar trebui să avem în vedere și considerentele de ordin moral, psihologic și social.

5

CAPITOLUL I. NOȚIUNI DE OPȚIUNE SUCCESORALĂ

1. Precizări prealabile despre n oțiunea de opțiune succesoral ă
Dreptul de opțiune s uccesorală reprezintă un punct de referință pentru transmisiunea
patrimonială mortis causa (pentru cauză de moarte) deoarece, prin exercitarea sa se stabilește
cine va moșteni patrimoniul succesoral, cum se va împărți masa succesorală, ce cotă va rev eni
fiecărui moștenitor etc. Prin ur mare nu putem ști care dintre persoanele cu vocație succesorală
vor moșteni defunctul până când acestea nu iși vor exprima opțiunea cu privire la moștenire.
Opțiunea succesorală reprezintă posibilitatea, facultatea, conferită de lege persoanelor cu
vocație succesorală, de a alege între acceptarea moștenirii sau renunțarea la aceasta.1
Odată cu decesul de cuius – lui se deschide succesiunea propriu zisă, după cum este
enunțat și în art. 954, alin. (1) C. civ. – „moștenirea unei persoane se deschide în momentul
decesului acesteia “, moment în care patrimoniul succesoral se transmite de drept către
moștenitorii defunctului fără a fi nevoie de o manifestare de voință din partea acestora sau chiar
fără știrea lor. Ba chiar mai mult, dacă un succesibil moa re înainte de lichidarea moștenirii, cota
succesorală a acestuia se transmite mai departe către moștenitorii săi, tot cu titlu de moștenire.
Rezultă din prerogativele dreptului de moștenire român că „ patrimoniul succesoral nu rămâne
fără titular nici un m oment “.2
Deși transmisiunea patrimonială operează de drept din momentul încetării din viață a
persoanei care lasă moștenire, ea nu are caracter obligatoriu, după cum se stipulează și în lege că
„ nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine “, (art. 1106, C. civ) .

1Potrivit art.1100 alin. (1) C. civ. – „Cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate accepta
moștenirea sau poate renunța la ea“.
2În vechiul drept roman existau categorii de moștenitori care erau obligați să accepte moștenirea fie din cauza
poziției pe ca re o ocupau în cadrul familiei romane, fie din cauza statutului juridic pe care îl aveau. Aceștia se
numeau moștenitori necesari – heredes necesari – în opziție cu cei care puteau accepta moștenirea prin libera
manifestare de voință, moștenitorii voluntari sau externi – heredes voluntari, heredes extranei. În dreptul succesoral
roman exista o problemă legată de identificarea titularului patrimoniului deoarece, între momentul momentul
deschiderii moștenirii și momentul acceptării sale exista un interval de t imp. Răspunsul la această problemă a fost
dat prin formula „hereditas iacens sustinet personam defuncti“ care s -ar traduce drept „moștenirea deschisă, dar
neacceptată prelungește personalitatea defunctului“, formulat pe baza unui text din Ulpian. (a se ve dea Emil Molcuț,
Drept privat roman , Ed. Universul Juridic, București, 2011).

6
Doctrina veche de asemenea atesta carac terul neobligatoriu al moșteni rilor, motiv pentru
care unul dintre corifeii literaturii juridice afirma că moștenitorul „nu trebuie să meargă spre
moștenire, ci moștenirea îl cuprinde, în puterea legii, a testamentului sau a donației de bunuri
viitoare “.3
Așadar, prin exercitarea dreptului de opțiune succesorală persoana chemată la moștenire
își consolidează titlul de moștenitor, dacă acceptă moștenirea, sau îl desființează pri n renunțarea
la patrimoniul defunctului.4

2. Dreptul de opțiune succesorală în dreptul roman
Încă din cele mai vechi timpuri moștenirea a avut un rol deosebit de important în
societatea umană. Normele juridice în materie succesorală au suferit numeroase modificări de -a
lungul timpului, pentru a putea răspunde cât mai bine necesităților și problemelor cu care se
confruntau oamenii.
Inițial, tema opțiunii succesorale a fost abordată într -o manieră destul de rigidă în dreptul
roman, permițând numai unei anumite categorii de moștenitori să renunțe la moștenire.
Moștenirea lui de cuius se transmitea către toți succesorii săi, indiferent că vocația lor era legală
sau testeamentară.
Potrivit dreptului roman5, moștenitorii lui pater familias se împărțeau în două mari
categorii: moștenitorii necesari ( heredes necessari) și moștenitorii voluntari ( heredes voluntari).
Moștenitorii necesari erau cei care se aflau sub autoritatea lui pater familias la momentul
deschiderii moștenirii, iar odată cu decesul acest uia deveneau independenți . Această categorie
era formată din descendenții lui pater familias (heredes sui6 – moștenitori care se moștenesc pe
ei înșiși) și sclavii instituiți ca moștenitori prin testament, ambele clase neavând dreptul de a
renunța la moștenirea pe care de cuius o lăsa în urmă.

3M. Eliescu , Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul Republicii Socialiste România , Ed. Academiei,
București, 1966, p.18.
4A se vedea D. Negrilă, Dreptul de opțiune succesorală, Vol. I – Studii teoretice și practice , Ed. Universul Juridic,
București, 2014.
5 Emil Molcuț, , Drept privat roman, Ed. Universul Juridic, București, 2 011.
6 De exemplu, fiii, fiicele, soția căsătorită cum manu , nepoții ai căror părinți deceda seră, aflându -se sub autoritatea
lui pater familias , cu excepția descendenților emancipați, care nu depindeau de capul familiei.

7
Moștenitorii voluntari erau aceia care nu se aflau sub puterea lui pater familias și astfel
beneficiau de dreptul de a opta, moștenirea fiind dobândită de aceștia în urma unei manifestări de
voință, în sensul acceptării.
Acceptarea moștenirii putea îmbrăca atât forma expresă, cât și tacită. La început,
acceptarea expresă trebuia făcută printr -o declarație solemnă , alcătuită din termeni sa cramentali,
însă mai târziu Iustinian a înlocuit -o cu o simplă declarație, ce putea fi făcută fie în formă scrisă,
fie verbal. Acceptarea tacită a moștenirii se realiza atunci când un succesibil efectua acte7 de
„gestiune în calitate de moștenitor“ – pro h erede gerendo.
În urma acceptării moștenirii, patrimoniul succesoral se contopea cu cel al
moștenitorului , care era obligat să achite integral sarcinile și datoriile moștenirii. În situația în
care pasivul succesoral depășea activul moștenirii, eredele era nevoit să recurgă la valorificarea
propriei averi.
În privința renunțării la moștenire, numai moștenitorii voluntari aveau dreptul să -și
manifesteze voința în acest sens. Renunțarea la moștenire se putea face atât în mod expres, cât și
tacit, nefiind nevo ie de îndeplinirea vreunei formalități special e.
Încă din această perioadă renunțarea la moștenire era irevocabilă8, iar efectul principal
consta în preluarea de către moștenitorii acceptanți a părții celui care a renunțat, efect cunoscut
ca dreptul de acrescământ – ius acresscendi.
Inițial, perioada în care moștenitorii puteau să -și exprime opțiunea nu era de terminată
prin lege, însă exista obiceiul ca autorul să impună moștenitorului instituit prin testament un
termen de 100 de zile, în care acesta din urmă să se pronunțe asupra acceptării sau renunțării la
moștenire. Dacă moștenitorul nu își exprima opțiunea în cadru l termenului de 100 de zile, se
considera că acesta a renunțat la moștenire.
Ulterior, Iustinian a mărit termenul la un an și a stabilit c ă atunci când moștenitorul nu îș i
exercită dreptul de opțiune succesorală în cadrul termenului, el va fi considerat acceptant al
moștenirii.

7 De exemplu, vânzarea de bunuri succesorale, plata sau încasarea creanțelor, plata impozitelor moștenirii.
8 „Qui semel noluit bonorum possessionem petere, perdidit ius ejus, etsi tempora largiantur“ , adică „acela care a
renunțat la succesiunea pretoriană pierde dreptul ce avea de a o cere, cu toate că timpul în care el putea să o ceară n –
a expirat cu totul “, D. Alecsandresco , Principiile dreptului civil român, Vol. II, Editura Atelierele grafice
Socec&Co, București, 1927, p.87.

8
3. Dreptul de opțiune succesorală în legislația română a sec. XIX
Viața juridică românească de la începutul sec. XIX s -a bucurat de o veritabilă inovație
legislativă. În Țara Românească, sub porunca domnitorului Ioan Gheorghe Cara gea, a fost
întocmit cel mai însemnat și complet cod de la vremea respectivă, care să înlăture neajunsurile
dreptului nescris, dar și pe cele ale dreptului scris. Această lucrare a fost promul gată sub
denumirea de Legiurea Caragea și a fost tipărită pentru prima dată în 1818 în limba greacă, iar
mai apoi în limba română.
În Moldova, din porunca domnitorului Scarlat Calimach,a fost redactat un cod civil, în
alcătuirea căruia s -a ținut seama de o biceiul țărănesc, Codul Civil F rancez de la 1804, Codul
Civil Austriac de la 1811 și dreptul bizantin. Lucrarea s -a intitulat Codul Calimach sau Codica
Țivilă a Moldovei, prima dată fiind tipărită în limba greacă in 1817, iar la 1833 în limba română.
Ambele co duri au fost aplicate până la data de 1 decembrie 1865, când au fost abrogate și
înlocuite de Codul Civil de la 1864, instaurat în perioada Principatelor Unite.

3.1 Legiuirea Caragea și Codul Calimach
Cele două coduri cuprindeau capitole special destinate dreptului la moștenire9.
Transmisiunea patrimonială a defunctului cuprindea „toată averea, toate datoriile și toate
tocmelile“, astfel că masa succesorală avea un activ și un pasiv foarte bine determinate.
Ambele legiuiri recunoșteau principiul l ibertății de a opta între acceptarea și renunțarea la
moștenire, în Legiuirea Caragea afirmându -se că „ cel ce nu voiește, cu sila moștenitor nu se
face“10, iar în Codul Calimach „ nimeni nu este silit a primi moștenirea fără voia sa“11.
Potrivit art. 1025 din Codul Calimach „intrarea în moștenire se sorocește din vremea
morței lăsătorului de moștenire “, dată de la care începe și curgerea termenului de opțiune
succesorală care, sub regimul Legiuirii Caragea, era de 6 luni.
Pe lângă pr incipiul libertății dreptului de opțiune succesorală, în Legiuirea Carage a
regăsim și alte două principii fundamentale : cel al irevocabilității și cel al indivizibilității.

9 Dreptul la moștenire era definit ca „primirea unui viu a dreptăților unui mort, căruia îi sunt dăruite după pravilă,
fără de diată sau cu diată“, Legiui rea Caragea, Partea a IV -a, Cap. III, art.1.
10 Legiuirea Caragea, Partea a IV -a, Cap. III, art. 5.
11 Codul Calimach, art. 1022.

9
Potrivit art.10, Cap. III, Partea a IV -a, „cel ce va primi odată și se va numi moș tenitor, acela nu
poate să se mai lepede de moștenire, ci rămâne bun moștenitor “. În art. 12, Cap. III, Partea a IV -a
se dispune că „moștenitorul nu este slobod o parte din averea mortul ui să moștenească și alta nu :
ci ori toată, ori nimic “.
Sub regimul C odului Calimach, succesibilul avea posibilitatea să renunțe la moștenire
tacit12. Codul Calimach cuprindea de asemenea și o dispoziție specială, referitoare la acceptarea
forțată a moștenirii. Potrivit art. 1053 „ moștenitorul carele se va dovedi că au asem enea din
lucrurile moștenirii, nu poate mai mult să se lepede de moștenire, ci este silit să răspundă de toate
datoriile și celelalte însărcinări ale ei “.
Cele două coduri au avut o semnificație majoră în evoluția dreptului românesc. Multe
dintre dispoziți ile celor două codificări s -au păstrat13, formâ nd un fond principal legislativ , care
s-a menținut în societate până în zilele noastre.

4.Noțiunea de opțiune succesorală în vechiul cod civil de la 1864
În reglementarea vechiului cod civil de la 1864 nu exista o definiție proprie dreptului de
opțiune succesorală. Doctrina juridică de la vremea respectivă vorbea despre opțiunea
succesorală ca fiind doar un drept d e a alege între formele pe care le avea la vremea aceea –
acceptarea, renunțarea și beneficiul sub formă de inventar al moștenirii – într-un termen de 6
luni, fără a încerca să dea o definiție proprie acestei instituții.
Spre sfârșitul secolului XX specialiștii din domeniul juridic și -au îndreptat preocuparea
către o mai bună nuanțare a conceptului de opțiune succesorală , dând naștere la nenumărate
definiții. Prin urmare, într -una din definiții aflăm că dreptul de opțiune succesorală este acel
„drept subiectiv care se execută printr -un act juridic într-un anumit termen prevăzut de lege “.14O
altă definiție ne spune că opțiunea succesorală este „un drept subiectiv, care a luat naștere la data

12„Lepădarea moștenirii se face nu numai prin cuvinte, ci și prin fapte și alte arătări ale voinței“, art. 1034, Codul
Calimach.
13 De exemplu, principiul libertății de exprimare a opțiunii, principiul irevocabilității, principiul indivizibilității.
14Fr. Deak, St. Cărpenaru, Drept civil , TUB, București, 1984, p.489.

10
morții lui de cuius și care aparține tuturor succesibililor, concretizându -se în dreptul acestora de a
alege î ntre confirmarea și renunțarea la calitatea de moștenitor “.15
Cu totul deosebită este definiția dată de profesorul Dan Chirică, care nu încadra dreptul
de opțiune succesorală în categoria drepturilor reale deoarece – spunea el că acest drept nu poartă
asupr a unui bun – și nici în categoria drepturilor de creanță – fiindcă titularul nu avea
posibilitatea să ceară altcuiva să dea, să facă sau să nu facă ceva, aderând la doctrina franceză și
categorisindu -l ca pe un drept potestativ.16
Pe baza acestor cons iderente, profesorul Dan Chirică spunea despre dreptul de opțiune
succesorală că este o „prerogativă juridică ce permite titularului său de a putea, printr -un act
unilateral de voință, să modifice o situație juridică incertă, după o alternativă precisă și
previzibilă “.17
După cum se poate observa din prezentarea definițiilor, părerile sunt împărțite, unii autori
rezumându -se doar la explicarea mecanismului de funcționare a dreptului de opțiune18prin
manifestarea de voință a succesibilului, în sensul consolidării sau desființării titlului său de
moștenitor prin acceptare, renunțare sau acceptare sub formă de inventar , alții legându -se strict
de natura actului juridic de opțiune succesorală, definindu -l ca pe un drept potestativ, un act
unilateral de manifestare a voinței titularului său.
Deși nu exista o viziune comună cu privire la conceptul de opțiune succesorală, putem spune
că prin definițiile oferite de autori s -au concretizat câteva trăsaturi generale care s -au transmis
mai departe și au fost preluate în reglementarea noului cod civil. Acestea se refereau la faptul că
dreptul de opțiune se naște odată cu deschid erea moștenirii și este un drept propriu al
succesibililor, iar actul juridic de opțiune are un caracter unilateral , oferind succesibililor
posibilitatea de a alege între variantele prevăzute de lege. La aceste trăsături se vor adăuga și
altele de -a lungul timpului, astfel încât instituția opțiunii succesorale să cuprindă o definiție cât
mai exactă și completă .

2. Elemente de noutate aduse de Noul Cod civil în materia opțiunii succesorale

15I. Dogaru, V. Stănescu, M. M. Soreață, Bazele dreptului civil, Vol . V – Succesiuni , Ed. C .H. Beck, București,
2009, p.256.
16Potestativ – fr. potestatif , care depinde de una dintre părțile contractante.
17D. Chirică, Drept civil – Succesiuni și testamente , Ed. Rosetti, București, 2003, p. 368.
18A se vedea C. Stătescu, Drept civil , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1967, p.210.

11
Dacă în vechiul cod civil de la 1864 instituția opțiunii succesorale nu era foarte bine definită,
în reglementarea actualului cod civil legiuitorul s -a preocupat de acest aspect , oferind o
explicație sumară acestei noțiuni pe care o identificăm în art. 1100, alin. (1) C. civ. „cel chemat
la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate accepta moștenirea sau poate
renunța la ea“.
Din contextul acestei definiții desprindem câteva trăsături generale ale noțiunii de opțiune
succesorală, cum ar fi îndeplinirea condițiilor generale prevăzute de lege pentru ca un su ccesibil
să își poată exercita acest drept cât și voința defunctului, de unde rezultă că opțiunea succesorală
operează atât în cadrul moștenirii legale, cât și i n cazul moștenirii testamentare, ceea ce
înseamnă că cei ce vin la moștenire pot avea vocație u niversală, vocație cu titlu universal sau cu
titlu particular.Tot din definiția dată de actualul cod civil observăm că persoana care vine la
moștenire poate să accepte sau să renunțe la ea, ceea ce ne arată că opțiunea succesorală este un
drept potestativ. născându -se în persoana succesibilului care o exercită, fără a avea caracter
obligatoriu .
Noul Cod civil a adus multe modificări, dar și clarificări în domeniul opțiunii succesorale
pentru a soluționa problemele apărute în practică de -a lungul timpului. Pe lângă definirea
noțiunii de opțiune succesorală și a celei de succesibil, o primă modificare ar fi aceea privind
limitarea opțiunii succesorale la acceptare și renunțare. Prin această reglementare, referitoare la
transmisiunea succesorală, întelegem că legiuitorul a dorit ca moștenitorul să răspundă de pasivul
masei succesorale numai în limita activului acesteia, adică să nu mai opereze confuziunea dintre
patrimoniul defunctului și cel al moștenitorului prin apelarea la acceptare sub beneficiu de
inventa r.
Tot ca element de noutate în actualul cod civil regăsim mărirea termenului în care se poate
exercita dreptul de opț iune succesorală, anume la un an , potrivit art. 1103, alin. (1), C.civ19. O
altă modificare semnificativă se referă la natura juridică a termenului de opțiune s uccesorală,
fiind încadrat ca un „ termen de decădere în cadrul căruia urmează să se exercite un drept
potestativ“.20Cu toate că termenul de opțiune succesorală este un termen de decădere, acesta se

19În vechiul cod civil de la 1864 termenul în care se putea exercita dreptul de opțiune succesorală era de 6 luni. (art.
700, C.civ. 1864)
20Fr. Deak, R. Popescu , Tratat de drept succesoral, Vol. III – Transmisiunea și partajul moștenirii , Ed. Universul
Juridic, București, 2014, p.46.

12
supune regimului juridic din Cartea a IV -a, Cod civil, privind suspendarea și repunerea în
termenul de prescripție extinctivă.21
De asemenea, în materie de retransmitere a dre ptului de opțiune succesorală aflăm că
moștenitorii celui care a decedat fără a -și fi exprima t dreptul de opțiune succesorală, îl exercită
separat , fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opțiune privind moștenirea
autorului lor, iar p artea succesibilului care renunță profit ă celorlalți moștenitori ai autorului său ,
conform prevederilor din art.1105, C. civ . În reglementarea vechiului cod civil de la 1864,
moștenitorul succesibilului care decedase înainte de a -si exprima opțiunea succes orală avea de
exercitat două drepturi de opțiune: odată propriul drept de opțiune născut la momentul
deschiderii moștenirii succesibilului decedat, iar apoi dreptul de opțiune retransmis de la
moștenirea anterior deschisă.22
În cuprinsul art. 1104 al actualului cod civil regăsim un alt element de noutate în materie
succesorală, anume posibilitatea prorogării termenului de opțiune succesorală. În această situație,
succesibilul care a solicitat întocmirea inventarului anterior ac ceptării succesiunii va beneficia de
o prelungire a termenului de opțiune pe toată durata întocmirii și comunicării procesului verbal
de inventariere, plus încă două luni de la acest moment. În cadrul acestui termen de prorogare
succesibilul nu va fi consi derat moștenitor, cu condiția ca acesta să nu accepte moștenirea pe
durata acestui interval de timp, în caz contrar dobândind calitatea de moștenitor.
Pe baza tuturor opiniilor exprimate anterior în literatura de specia litate, dar și în lumina
soluțiilor d ate de noul cod civil, putem afirma că dreptul de opțiune succesorală este acel drept
subiectiv, născut în persoana succesibilului odată cu deschiderea moștenirii, cu caracter
potestativ, care conferă titularilor săi dreptul de a alege, printr -un act jurid ic unilateral îndeplinit
într-un anumit termen, între a accepta o moștenire sau a renunța la ea, prin aceasta consolidăndu –
se sau desființându -se titlul de moștenitor, cu efect retroactiv.
Deși noua legislație nu prezintă modificări fundamentale, față de reglementarea vechiului
cod civil de la 1864, regăsim în aceasta schimbări ale transmisiunii succesorale cât și instituții
noi, adaptate nevoilor societății în care trăim și încercând să soluționeze problemele

21În vechea reglementare, deși art.700 folosea termenul de „prescrie“, repunerea în termen opera numai în condițiile
alin. 2, respectiv atunci când moștenitorul f usese împiedicat să -și exercite dreptul, din motive de forță majoră, caz în
care instanța de judecată, la cererea moștenitorului, putea prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când
împiedicarea luase sfârșit.
22Problemele în practică apăreau atunci când moștenitorii succesibilului nu se puneau de acord – de exemplu, unii
moștenitori voiau să accepte moștenirea pur și simplu sau sub formă de inventar, pe când alții voiau să renunțe la ea.
Sub imperiul vechiului cod civil în aceasta situație succesiune a se accepta sub beneficiu de inventar, art. 693, C.civ.
de la 1864.

13
controversate și susceptibile de nuanțe ale ma teriei succesorale printr -o abordare cât mai realistă
a diverselor situații întâlnite în practică.

CAPITOLUL I I. SUBIECTELE DREPTULUI DE OPȚIUNE
SUCCESORALĂ

Dreptul de opțiune succesorală se naște pentru succesibili la momentul morții lui de cuius
, indiferent dacă aceștia sunt chemați la succesiune în temeiul legii sau al testamentului și
indiferent dacă această această chemare este universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.23
Dacă titularul dreptului de opțiune succesorală decedează în ainte de a -și fi exprimat
opțiunea în decursul termenului legal de un an, dreptul se va transmite către proprii moștenitori
legali sau testamentari ai titularului, împreună cu toate celelalte drepturi lăsate moștenire. Ca și
subiecte ale dreptului de opțiun e succesorală se prezintă moștenitorii legali, legatarii și creditorii
succesibilului.

1. Noțiunea de succesibil
Pentru a putea vorbi despre noțiunea de succesibil este necesar mai întâi să cunoaștem
condițiile fundamentale prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată moșteni. În acest sens
doctrina ne spune că există patru condiții, dintre care două pozitive și două negative, care
trebuiesc îndeplinite în mod cumulativ pentru ca o persoană să poată moșteni.
Condițiile pozitive constau în ca pacitatea succesorală și vocația succesorală legală pe care
trebuie să le dețină persoana chemată la moștenire, iar cele negative presupun ca aceasta să nu fie

23 M. Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966, p.88; a se
vedea și Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. III – Transmisiunea și partajul moștenirii, Ed.
Universul Juridic, București, 2014, p.20, nota de subsol 2.

14
nedemnă și să nu fie înlăturată de la moștenire prin voința defunctului, în mod direct sau
indir ect.24
Aceste reguli fundamentale ne ajută să înțelegem mai bine definiția dată de legiuitor
noțiunii de succesibil , anume că prin aceasta „se înțelege persoana care îndeplinește condițiile
prevăzute de lege pentru a moșteni, dar care nu și -a exer citat încă dreptul de opțiune
succesorală “.25
Prin urmare, putem spune că succesibilul este acea persoană care întrunește toate
condițiile necesare pentru a moșteni însă despre care nu se poate spune cu certitudine că va intra
în posesia patrimoniului succesoral până când nu își va manifesta voința în acest sens.
A nu se confunda noțiunea de succesibil cu cea de successor , aceasta din urmă desemnând
persoana care deja și -a exprimat opțiunea de acceptare a moștenirii, despre care se știe cu
certitudine că va beneficia de patrimoniul succesoral.

2. Moștenitorii legali
Persoanele care sunt chemate la moștenire în virtutea legii se numesc moștenitori legali. De
regulă, aceștia sunt rudele de sânge ale defunctului, care vin să culeagă moștenirea în ordine a și
cotele stabilite prin lege, însă în acestă categorie se încadrează și soțul supraviețuitor, care nu e
rudă de sânge cu defunctul, dar prin uniunea liber consimțită în temeiul legii cu acesta
dobândește calitatea de moștenitor legal.
Rudele defunctului sunt împărțite în 4 clase principale26, în funcție de proximitatea
genealogică pe care o au față de cel care lasă moștenirea, după cum urmează:
a) Clasa I – clasa descendenților ( copiii defunctului și urmașii acestora în linie dreaptă până
la infinit);
b) Clasa a II-a – ascendenții privilegiați (părinții defunctului) și colateralii privilegiați (frații
și surorile defunctului, precum și urmașii acestora până la gradul al patrulea cu
defunctul);

24A se vedea Fr. Deak, R. Popescu , Tra tat de drept succesoral, Vol.I – Moștenirea legală , Ed. Un iversul Juridic,
București, 2014 , p.133.
25Art. 1100, alin. (2), C. civ.
26 Pentru mai multe informații legate de clasele de moștenitori a se vedea Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept
succesoral. Vol. I – Moștenirea legală, Universul Juridic, București, 2014

15
c) Clasa a III -a – ascendenții ordinari (rudele în linie dreaptă ascend entă cu defunctul, cu
excepția părinților acestuia – de exemplu, bunicii defunctului);
d) Clasa a IV -a – colateralii ordinari (rudele colaterale cu defunctul până la gradul al
patrulea inclusive – de exemplu, unchi, mătuși, veri ai defunctului) .
Soțul supraviețuitor beneficiază de un regim special, el venind la moștenire în concurs cu
clasa cea mai apropiată de defunct, în funcție de care i se va stabili cota succesorală. De
asemenea, potrivit art. 974 C.civ. „când nu vine în concurs cu descendenții defunctului “, pe lângă
cota succesorală stabilită, soțul supraviețuitor posedă drepturi exclusive asupra „mobilierului și
obiectelor de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților “, cu condiția ca defunctul
să nu fi dispus de acestea prin l iberalități.
Deși în materie de moștenire, clasa cea mai apropiată înlătură clasa mai îndepărtată ( de
exemplu, un moștenitor din clasa I, copil al defunctului, va înlătura de la culegerea succesiunii
pe un moștenitor din clasa a II -a, cum ar fi tatăl sau mama defunctului) , în materie de opțiune
succesorală , toate persoanele cu vocație generală (eventuală) la moștenire au calitatea de subiect
al dreptului de opțiune succesorală, nu doar cele cu vocație concretă sau utilă. Cu alte cuvinte, nu
doar succes ibilii chemați la moștenire în primul rând pot exercita dreptul de opțiune succesorală
(de exemplu, clasa I de moștenitori), ci și moștenitorii subsecvenți ( spre exemplu, rudele de
clasa a II -a), fără a fi necesar ca aceștia din urmă să aștepte ca moșteni torii de rang preferențial
să-și exprime opțiunea.
Această practică se impune deoarece „ moștenitorii de rang preferat ar putea renunța la
moștenire în ultimele zile ale termenului de opțiune succesorală de un an, astfel încât
succesibillii subsecvenți, aș teptând până în acest moment, ar risca stingerea vocației
succesorale “.27
Dacă un moștenitor în rang preferat va accepta succesiunea, acesta își va consolida titlul
de successor și va anula efectele opțiunii succesorale manifestate de către succesibilii
subsecvenți, lichidând drepturile lor succesorale.

3. Legatarii

27 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. III – Transmisiunea și partajul moștenirii, Ed. Universul
Juridic, București, 2014, p.21.

16
Legatarii sunt acele persoane care vin la moștenire în temeiul unui testament și în funcție
de vocația succesorală pe care o au ei pot moșteni universal, cu titlu universal sau cu titlu
particular.
Sigur că pentru legatarii universali și cu titlu universal necesitatea dreptului de opțiune
succesorală se impune, deoarece prin acceptarea moștenirii lăsată prin legat ei vor răspunde
pentru pasivul succesoral, după cum spune și art.1114, alin. (2), C.civ. Așadar, este cât se poate
de firesc ca legiuitorul să le ofere posibilitatea de a renunța la moștenire.
În privința legatarului cu titlu particular, în mod normal acesta nu răspunde pentru
pasivul moștenirii, însă există situații excepționale , pe care le găsim în art. 1114, alin. (3), C.civ.,
când moștenitorul cu titlu particular poate fi obligat să plătească datoriile și sarcinile de care este
afectată succesiunea, însă numai cu bunul sau bunurile care fac obiectul legatului său. Într -o
aseme nea situație, este cât se poate de normal ca și legatarul cu titlu particular să aibă dreptul de
a renunța la succesiune. De asemenea, notarul public28 nu va putea stabili drepturile legatarului
cu titlu particular asupra bunurilor lăsate prin testament și nici nu va putea întocmi certificatul de
legatar dacă acesta nu își va exprima opțiunea succesorală în termenul legal de un an.
Prin urmare, toți legatarii beneficiază de dreptul de opțiune succesorală și nimeni, nici
măcar voința testatorului, nu îi poate obliga să plătească anumite datorii și sarcini, dacă aceștia
optează pentru renunțarea la moștenire.

4. Creditorii succesibilului
Am văzut în cele prezentate anterior că atât succesibilii care sunt chemați la moștenire în
virtutea legii, cât și cei chem ați în temeiul unui testament au calitatea de subiect al dreptului de
opțiune succesorală, prin care fie pot accepta, fie pot renunța la moștenire.
Atunci când unul dintre acești succesibili renunță la moștenire, fie din neglijență, fie din
motive de natur ă frauduloasă, și pune în pericol siguranța creditorilor săi, aceștia din urmă au la
dispoziție două căi legale prin care își pot recupera creanța.
Pentru a -i ocroti, legiuitorul a pus la dispoziția creditorilor acțiunea oblică și acțiunea
pauliană, prin c are aceștia pot accepta moștenirea în numele succesibilului debitor, însă numai în

28 A se vedea art. 114 și art. 115 din legea nr.36/1995 privind legea notarilor publici și a activității notaria le.

17
limita satisfacerii creanței lor. Din acest motiv, putem spune că și creditorii succesibilului sunt
subiecte ale dreptului de opțiune succesorală, deoarece legea le permite și acestora să își exprime
opțiunea cu privire la o moștenire prin care se poate stinge raportul obligațional între ei și
succesibil.
În cele ce urmează vom detalia cele două acțiuni pe care creditorii succesibilului le au la
dispoziție pentru a -și îndestula creanța

4.1 Acțiunea oblică
Art. 1107, C. civ. ne spune în felul următor: „Creditorii succesibilului pot accepta
moștenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanței lor “. Altfel spus, acțiunea oblică este o
acțiune civilă prin care creditorii succesibilului exercită în numele acestuia din urmă drepturile și
acțiunile patrimoniale pe care succesibilul le -a neglijat.
Acțiunea oblică constituie un mijloc preventiv de apărare împotriva i nsolvabilității
succesibilului debitor, având ca scop conservarea patrimoniului acestuia. Domeniul de aplicare al
acțiunii oblice (subrogatorii / indirecte) se răsfrânge numai asupra drepturilor și acțiunilor
patrimoniale care sunt în pericol de a se pierd e datorită pasivității debitorului.
În literatura de specialitate s -a evidențiat opinia potrivit căreia „opțiunea pe cale oblică ar
putea fi refuzată creditorului – atât în cazul moștenirii legale, cât și al celei testamentare – numai
dacă se dovedește, în concret, că alegerii făcute de el i se opun considerente de ordin moral, caz
în care opțiunea are avea caracter exclusiv personal “.29 Legiuito rul însă a preferat să nu dea
succesibilului ocazia de a împiedica creditorii să -și recupereze creanța pe seama acțiunii oblice,
deoarece a considerat că este mai important să -i ocrotească pe creditori decât pe succesibilii
pasivi ,care n -ar fi făcut altceva decât să -i avantajeze pe comoștenitorii săi sau pe moștenitori i
subsecvenți, ca urmare a neglijării dreptului la moștenire.
Ca și trăsături specifice acțiunii oblice putem enumera :
a) Succesibilul debitor să fi neglijat ori refuzat să -și exercite dreptul în exercitarea căruia i
se subrogă creditorul;

29 A se vedea Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. III – Transmisiunea și partajul moștenirii, Ed.
Universul Jurdic, București, 2014, p.22 -23, precum și autorii citați acolo.

18
b) Să existe un peric ol de insolvabilitate a succesibilului debitor prin pierderea dreptului
neexercitat;
c) Creanța cred itorului să fie certă și exigibilă .
De reținut ar fi că legiuitorul permite creditorilor succesibilului să exercite dreptul de opțiune
succesorală în numele ac estuia, însă numai „în limita îndestulării creanței lor“. Asta înseamnă că
pentru restul de moștenire, dacă este solvabilă, se va respecta voința succesibilului (de exemplu,
de cuius X a lăsat moștenire 50.000 lei. La succesiune vor veni cei doi copii ai acestuia, C1 ș i
C2, acesta din urmă având o datorie de 20.000 lei. Potrivit principiului chemării la moștenire în
ordinea claselor de moștenitori legali, cei doi copii, făcând parte din clasa I a descendenților, ar
urma să primească fiecare câte ½ din moșt enire, adică 25.000 lei. În cazul în care C2 nu acceptă
moștenirea, creditorul său va putea pe calea acțiunii oblice să accepte moștenirea în numele lui
C2, însă numai în limita creanței de 20.000 lei, restul de 5.000 lei se va adăuga cotei succesorale
lui C1, acesta totalizând la final 30.000 lei).

4.2 Acțiunea pauliană
Am arătat anterior că atunci când succesibilul debitor nu își exprimă opțiunea succesorală
și îsî neglijează dreptul la moștenire creditorii săi au la dispoziție acțiunea oblică prin care își pot
recupera creanța. Întrebarea este ce pot face creditorii atunci când succesibilul debitor își exercită
dreptul de opțiune succesorală, în sensul refuzării moștenirii prin care s -ar fi putut stinge creanța
respectivă.
Răspunsul la această probl emă o găsim în dispozițiile art. 1122, C.civ., potrivit căruia „
(1) Creditorii succesibilului care a renunțat la moștenire în frauda lor pot cere instanței revocarea
renunțării în ceea ce -i privește , însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cu noscut
renunțarea. (2) Admiterea acțiunii în revocare produce efectele acceptării moștenirii de către
succesibilul debitor numai în privința creditorului reclamant și în limita creanței acestuia “.Cu alte
cuvinte, revocarea renunțării, cunoscută și ca acțiu nea pauliană30, reprezintă un instrument

30 Denumirea de acțiune pauliană vine din dreptul roman, de la creatorul său, praetorul Paulus. În dreptul roman,
acțiunea pauliană avea caracter colectiv, fiind exercitată în numele tuturor creditorilor de către un curator bourum .
În dreptul civil de astăzi, acțiunea pauliană are caracter individual, profitând num ai creditorului care o exercită – a se
vedea în acest sens E. Molcuț, Drept privat roman, Ed. Universul Juridic, București, 2011 și Drept privat roman.
Terminologie juridică romană, Ed. Universul Jur idic, București, 2011.

19
juridic prin care interesele creditorilor sunt apărate împotriva fraudei comise de succesibilul
debitor.
Între acțiunea pauliană și cea oblică există deosebiri esențiale. O primă deosebire ar fi
aceea că acțiunea obl ică se exercită de către creditor în numele succesibilului debitor, în timp ce
acțiunea pauliană este exercita tă de creditor în nume propriu. O altă deosebire ar fi că acțiunea
oblică sancționează pasivitatea (neglijența) debitorului, pe când acțiunea pauliană se declanșază
în urma acțiunilor frauduloase ale acestuia. De asemenea, tot ca deosebire este faptul că acțiunea
oblică profit ă tuturor creditorilor succesibilului, în timp ce acțiunea pauliană este utilă numai
creditorului care uzează de ea. În cazul acțiunii pauliene creditorul are la dispoziție doar „3 luni
de la data la care a cunoscut renunțarea “ pentru a intent a cererea în instanță , legiuitorul oferind
astfel un timp mai scurt decât termenul opțiunii succesorale de un an în care să -și poată r ecupera
creanța.
Pentru ca acțiunea pauliană să fie admisibilă creanța creditorului trebuie să fie certă și
exigibilă. De asemnea, intenția frauduloasă a succesibilului debitor trebuie să fie dovedită, iar
acțiunea să fie introdusă în termenul legal de 3 l uni prevăzu t de lege. Dacă instanța o va admite
atunci declarația de renunțare a succesibilului va deveni inopozabilă față de creditorul reclamant,
în limita prejudiciului suferit de acesta din urmă. În această situație, moștenitorii acceptanți ai
defunctu lui vor putea de asemenea să reclame restituirea valorii bunurilor urmărite de creditorul
reclamant, din care succesibilul renunțător ar putea profita în mod indirect prin micșorarea
pasivului patrimoniului personal31.
De exemplu, de cuius -ul X lasă moșteni re 100.000 lei celor doi fii ai săi, C1 și C2. C1
este debitor insolvabil și datorează creditorului A suma de 30.000 lei. C1 renunță la moș tenire și
astfel întregul activ de 100.000 îi rămâne lui C2. Creditorul A solicită instanței să dispună
revocarea ren unțării la moștenire a lui C1. Prin admiterea acțiunii C1 va deveni moștenitor
acceptant, dar numai în cuantumul sumei de 30.000 lei pe care o datorează creditorului A, restul
de 70.000 rămânând în continuare lui C2. Prin urmare, C1 devine moștenitor accep tant față de A,
dar numai în limita a 30. 000 lei pentru satisfacerea creanței creditorului reclamant, iar față de
fratele său C2 rămâne în continuare renunțător. Rezultă că C2 va suporta insolvabilitatea fratelui
său C1, în timp ce creditorul A va putea s ă-și valorifice creanța. C2 îl poate urmări de asemnea
pe C1 pentru suma de 30.000 lei pe care a pierdut -o în favoarea creditorului A.

31 A se vedea M. Eliescu, Transmisunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966;
Fr.Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. III – Transmisiunea și partajul moștenirii, Ed. Universul
Juridic, B ucurești, 2014.

20

CAPITOLUL III. ELEMENTE DE OPȚIUNE SUCCESORALĂ

Secțiunea I . Caracterele juridice ale dreptului de opțiune succesorală
Prin sintagma „caractere juridice “ legiuitorul se referă, în principiu, la acele reguli
fundamentale ale opțiunii succesorale, însă, pe lângă acestea, ar trebui avute în vedere și
trăsăturile dreptului de opțiune în sine, pe care le reg ăsim în cadrul definiției sale.
O definiție completă a dreptului de opțiune succesorală ne spune că „este acel drept
subiectiv civil, cu caracter potestativ, născut odată cu deschiderea moștenirii, dar nefăcând parte
din patrimoniul succesoral, care conferă titula rilor săi dreptul de a al ege, printr -un ac t juridic
unilateral de voință îndeplinit într -un anumit termen , între a accepta o moștenire sau a renunța la
ea, prin aceasta consolidând sau desființând titlul de moștenitor, cu efect retroactiv “.32 Pe baza
acestei definiții înțelegem că:
a) Dreptul de opțiune succesorală are caracter potestativ;
b) Obiectul său îl constituie transmisiunea patrimonială mortis causa;
c) Dreptul de opțiune succesorală are caracter temporar;
d) Dreptul de opțiune succesorală aparți ne exclusiv succesibililor;
e) Exercitarea opțiunii succesorale produce efecte retroactive.
Pe lângă aceste trăsături generale, vom adăuga și cele patru principii fundamentale ale
instituției opțiunii succesorale, pe care le vom expune mai jos, ansamblul dint re aceste două
categorii reprezentând totalitatea caracterelor juridice ale dreptului de opțiune succesorală.
Conform prevederilor legale existente în materie de opțiune succesorală, cât și a ideilor
exprimate în doctrină, identificăm următoarele principii :
a) Principiul libertății de exprimare a opțiunii succesorale;

32 D. Negrilă, Dreptul de opțiune succesorală. Vol. I – Studii teoretice și practice, Ed. Universul Juridic, București,
2014, p.19.

21
b) Principiul indivizibilității opțiunii succesorale ;
c) Principiul irevocabilității opțiunii succesorale;
d) Neafectarea de modalități a opțiunii succesorale.

1. Trăsăturile generale ale dreptului de opțiune succesorală
a) Caracterul potestativ al dreptului de opțiune succesorală. Această caracteristică oferă
titularului său posibilitatea de a -și manifesta voința în mod unilateral, în sensul acceptării
sau renunțării la moștenire, fără a -și justifica deci zia și indiferent dacă prin ea vor fi
afectate interesele altor persoane. Dreptul de opțiune succesorală reprezintă în esență
alegerea dintre a fi sau a nu fi moștenitorul defunctului, ceea ce conferă dreptului în sine
o incontestabilă latură subiectivă. Î n principiu, caracterul potestativ al dreptului de
opțiune succesorală reiese din libertatea titularului de a -si exprima opțiunea, chiar dacă
manifestarea sa de voință afectează alte subiecte de drept. Această libertate este însă
afectată de anumite elemen te restrictive, cum ar fi: capacitatea de a alege doar între
acceptarea și renunțarea la moștenire, indivizibilitatea opțiunii succesorale,
irevocabilitatea acesteia, etc. De asemenea, caracterul potestativ al opțiunii succesorale
reiese și din strânsa leg ătură pe care o are cu existența unui fapt juridic – moartea unei
persoane fizice – în urma căruia se deschide succesiunea, iar dreptul de opțiune vine ca
un ajutor pentru eficientizarea drepturilor care decurg din moștenire. În acest sens, Mihail
Eliescu încadra dreptul de opțiune succesorală în categoria „drepturilor secundare “ , pe
care le definea ca fiind : „prerogative constând în puterea de a da naștere, prin act
unilateral de voință, unui efect juridic ce afectează și interesele unei alte persoane “.33
Explicația acestei opinii constă în faptul că dreptul de opțiune succesorală nu este un
drept individual , ci unul intermediar, care servește la eficientizarea unui alt drept, anume
dreptul de a moșteni, acesta din urmă fiind cel care oferă titularului un folos nemijlocit.
Actualul cod civil, de asemenea evidențiază caracterul potestativ al dreptului de opțiune
succesorală prin numeroase dispoziții legale în materie succesorală, cum ar fi art. 1100,
art.1102, art.1103, art.1105 C. civ. Prin urmare, putem s pune că dreptul de opțiune
succesorală este un drept potestativ și datorită consacrării juridice de care se bucură.
b) Transmisiunea patrimonială mortis causa. Dreptul de opțiune succesorală operează odată
cu decesul titularului patrimoniului succesoral. Conf orm legii, patrimoniul defunctului se
transmite cu caracter provizoriu către moștenitorii săi, însă această transmisiune nu este

33 M. Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966, p.88.

22
definitivă și nici obligatorie. Consolidarea transmisiunii se produce atunci când
succesibilul acceptă moștenirea 34, la fel cum desființarea sa se produce în urma
renunțării la succesiune35. Așadar, transmisiunea patrimonială mortis causa36se prezintă
ca o ofertă, pe care succesibilul trebuie să o accepte pentru a se definitiva. În funcție de
opțiunea pe care acesta o exprimă se vor stabili dispozițiile legale care se vor aplica cu
privire la transmisiunea moștenirii.
c) Caracterul temporar al dreptului de opțiune succesorală. Această caracteristică reiese
din faptul că dreptul de opțiune succesorală are o durată limitată în timp, repre zentând
perioada dintre momentul nașterii și momentul stingerii acestui drept. Nașterea opțiunii
succesorale are loc atunci când se deschide succesiunea, oferind persoanelor cu vocație la
moștenire libertatea de a accepta sau de a refuza. Așadar, deschider ea succesiunii este o
condiție fundamental pentru ca dreptul de opțiune succesorală să poată lua ființă. Atunci
când titularul dreptului optează între acceptare și renunțare, dreptul respectiv se
epuizează și nu mai justifică nici o utilitate pentru succes ibil, motiv pentru care el se
stinge de drept. Există totuși posibilitatea ca acest drept să supraviețuiască pe durata
termenului legal de un an, dacă moștenirea nu a fost acceptată de alți moștenitori cu
vocație la partea celui care a renunțat37. Prin urma re, termenul de opțiune succesorală ne
oferă o excepție de la regula stingerii acestui drept. Prin împlinirea termenului, dreptul de
opțiune succesorală se stinge, chiar dacă acesta nu a fost exercitat de titularul său. Odată
stins, el nu va mai putea rena ște, deoarece opțiunea succesorală are caracter irevocabil.
d) Dreptul de opțiune succesorală aparține succesibililor. Putem afirma acest lucru
deoarece dreptul de opțiune succesorală se naște în persoana succesibililor, ca urmare a
deschiderii moștenirii, pe ntru a se stabili viitorii titular ai averii succesorale. Prin urmare,
numai succesibilii pot avea calitatea de titular al dreptului de opțiune succesorală ,
situațiile în care creditorii succesibilului pot interveni în exercitarea opțiunii fiind doar o
posibilitate conferită de lege pentru recuperarea creanțelor și nicidecum pentru
dobândirea calității de titular.38

34 Potrivit art. 1114, C.civ. – „acceptarea consolidează transmisiunea realizată de plin drept la data decesului“.
35 Potrivit art. 1121, alin. (1), C.civ. – „ succesibilul care renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor“.
36 A se vedea D. Negril ă, Dreptul de opțiune succesorală. Vol. I – Studii teoretice și practice, Ed. Universul Juridic,
București, 2014, p.38.
37 Potrivit art. 701, C.civ. 1864 – „În tot timpul în care prescripția dreptului de a accepta nu este dobândită în contra
erezilor ce au renunțat, ei au încă facultatea de a accepta succesiunea, daqcă succesiunea nu este deja acceptată de
alți erezi“. În același spirit, art. 1123, C.civ spune că – „În tot cursul termenului de opțiune, renunțătorul poate
revoca renunțarea, dacă moștenirea nu a fost deja acceptată de alți succesibili care au vocație la partea care i -ar
reveni …“.
38 A se vedea D. Negrilă, Dreptul de opțiune succesorală. Vol. I – Studii teoretice și practice, Ed. Universul Juridic,
București, 2014, p. 43.

23
e) Exercitarea opțiunii succesorale produce efecte retroactive. Această trăsătură este
consacrată în dispozițiile art. 1114, respectiv art. 1121, C .civ, din care reiese că atât
acceptarea cât și renunțarea la moștenir e generează efecte retroactive, în prima situație
consolid ând titlul de moștenitor al succesibilului, iar în al doilea caz făcându -l străin de
moștenire. Altfel spus, retroactivitatea cu care operează dreptul de opțiune succesorală
nu face decât să definitiveze transmisiunea patrimoniului succesoral.

2. Principiile fundamentale ale dreptului de opțiune succesorală
Principiile care guvernează dreptul de opțiune succesorală sunt acele r eguli care asigură o
transmisiune echitabilă a patrimoniului succesoral către viitorii moștenitori ai defunctului.

a) Principiul libertății de exprimare a opțiunii succesorale. Acest principiu derivă de la o
regulă ancestrală a codului civil și anume liberta tea actului juridic civil39. În cadrul
codului civil găsim trei articole de referință, cu privire la libertatea de exprimare a
titularilor dreptului de opțiune succesorală. Primul ar fi art. 1100, C. civ. care ne spune că
„cel chemat la moștenire poate acce pta moștenirea sau poate renunța la ea “. Ca o
completare la această dispoziție vine art. 1106, C.civ., în care se stipulează că „ nimeni nu
poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine “. Tot în sensul libertății de
exprimare ni se afirmă prin art . 1120, C.civ. că „ renunțarea la moștenire nu se
presupune “, aceasta însemnând că este nevoie de manifestarea expresă de voință a
succesibilului în acest sens pentru ca renunțarea să producă efecte. La baza art.1106,
C.civ., stă un vechi principiu din dreptul roman – nemo invitus heres40 ( nimeni nu poate
moșteni f ără voia lui) – care a dominat materia opțiunii succesorale încă de acum două
secole. Ne referim în acest sens la cele două coduri de la începutul secolului XIX, care
reglementau viața juridical în Țara Românească, respective Moldova. Astfel, în Legiuirea
Caragea se spunea că „ cel ce nu voiește, cu sila moștenitor nu se face “, iar în Codul
Calimach „ nimenea nu este silit a primi moștenirea fără voia sa “. Această libertate s -a
păstrat în timp, fiind preluată și de noul cod civil. În funcție de consecințele juridice pe
care e dispus să le suporte, în sensul acceptării sau renunțării la moștenire, succesibilul

39 Ne referim în acest sens la libertatea contractuală, libertatea de a accepta o donație sau un legat. Regula generală
este întotdeauna exprimarea liberă a voinței părților, forța legii civile intervenind numai în situații excepționale.
40 Acest principiu se aplica doar în cazu l moștenitorilor voluntari, pentru că în dreptul roman exista și categoria
moștenitorilor necesari, care nu aveau drept de opțiune succesorală – a se vedea E. Molcuț, Drept privat roman, Ed.
Universul Juridic, București, 2011.

24
are libertatea de a alege între variantele prevăzute de lege, fără a -și justifica decizia. În
situația în care există mai mulți succesibili, fiecare di ntre ei are libertatea de a opta în
sensul propriului interes, fără a fi nevoie să aștepte ca cei dintr -o clasă sau grad de rang
preferat să își exprime opțiunea. Așadar, toți succesibilii cu vocație generală la moștenire
pot să își exprime opțiunea, chiar dacă prin aceasta desființează sau micșorează drepturile
celorlalți. Totuși, în privința libertății de exprimare a titularului dreptului de opțiune,
legiuitorul a formulat și câteva excepții, care au rolul de a înlocui voința succesibilului și
a-l obliga s ă acționeze în sensul pe care legea îl indică. Prima excepție de acest fel se
regăsește în conținutul art. 1119, C.civ., referitor la acceptarea forțată a moștenirii, care
suprimă în mod absolut libertatea de exprimare a dreptului de opțiune succesorală. O altă
excepție de la principiul libertății de exprimare a opțiunii succesorale găsim în art. 1113,
C.civ., referitor la reducerea termenului de opțiune succesorală. Prin acest articol,
persoanele care au motive întemeiate, pot cere instanței micșorarea ter menului legal de
un an, pe care un succesibil îl are în mod normal la dispoziție să se pronunțe.
Neexprimarea opțiunii în cadrul termenului acordat de instant atrage după sine prezumția
de renunțare la moștenire, ca și în cazul expirării termenului de un a n. Părerile referitoare
la excepția libertății de exprimare pe care art. 1113 o ridică sunt împărțite. Unii autori o
încadrează ca pe o veritabilă excepție41, în timp ce alții o consideră o excepție aparentă42.
Totuși, reducerea termenului de opțiune deviază de la regula principiului libertății, motiv
pentru care ar trebui considerată o excepție. Succesibilul, chiar dacă nu mai dispune de
un an pentru a se hotărî în ce sens să opteze , el se poate exprima în decursul termenului
acordat de instanță ca orice alt succesibil, bucurându -se de toate drepturile pe care
vocația sa i le acordă. Tot ca o excepție se prezintă și dreptul creditorilor succesibilului la
acțiunea oblică și acțiunea pauliană. Deși legea permite acestora să se exprime în numele
succesibilului renunțător, ei pot face acest lucru numai în limita creanțelor pe care le au
de recuperat, iar pentru restul de moștenire care i s -ar fi cuvenit renunțătorului se va
respecta dorința acestuia.
b) Principiul indivizibilității opțiunii succesorale. Pornind de la art. 953 C.civ. aflăm că
moștenirea reprezintă „ transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către
una sau mai multe persoane în ființă “. Altfel spus, obiectul transmisiunii pentru cauză de

41 A se vedea Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. III – Transmisiunea și partajul moștenirii, Ed.
Universul Juridic, București, 2014, p.31.
42 A se vedea D. Negrilă, Dreptul de opțiune succesorală. Vol. I – Studii teoretice și practice, Ed. Universul Juridic,
București, 2014, pp. 62 -69.

25
moarte este reprezentat de patrimoniul persoanei fizice 43, adică totalitatea drepturilor și
obligațiilor cu conținut pecuniar, pe care aceasta le -a dobândit de -a lungul vieții. Prin
urmare, la moartea unei persoane fizice, moștenirea devine o transmisiune mortis causa
și, deoarece privește patr imoniul celui decedat ca pe un tot unitar , capătă caracter
universal. Principiul indivizibilității rezultă din caracterul unitar al patrimoniului, cât și
din caracterul universal al transmisiunii. În actuala legislație indivizibilitatea opțiunii
succesoral e este consacrată în art. 1101, C.civ : „ opțiunea succesorală este indivizibilă și
nu poate fi afectată de nici o modalitate “. Fundamentul opțiunii succesorale se întemeiază
pe formula străveche din dreptul roman – nemo pro parte heres – adică „nimeni nu poate
fi moștenitor numai pe o parte “. Acest principiu s -a bucurat de o consacrare expresă și în
legislația română de la începutul secolului XIX. Astfel, în Codul Calimach se prevedea că
„ moștenitorul nu este slobod o parte din averea mortului să moștenea scă, și alta nu ; ci
ori tot, ori nimic “. Codul de la 1864 nu conținea o referire expresă despre indivizibilitatea
opțiunii succesorale, însă principiul s -a menținut în literatura de specialitate până în zilele
noastre44. Semnificația principiului indivizibilității constă în faptul că nimeni nu poate
accepta o parte din moștenirea la care are dreptul și să renunțe la cealaltă ( de exemplu,
un succesibil care acceptă moștenirea nu poate primi doar activul acesteia și să renunțe la
pasiv sau să accept e drepturile care decurg din moștenire și să renunțe la obligații).
Nerespectarea acestui principiu va atrage în mod automat sancțiunea nulității absolute.
Totuși, există câteva excepții de la caracterul indivizibil al opțiunii succesorale . În primul
rând vocația multiplă la moștenire ridică o problemă de indivizibilitate. Legiuitorul spune
în art. 1102, alin. (1), C.civ. că „moștenitorul care, în baza legii sau a testamentului,
cumulează mai multe vocații la moștenire are, pentru fiecare dintre ele, un dre pt de
opțiune distinct “. Această prevedere se aplică atunci când un succesibil poate întruni mai
multe vocații la moștenire , fie că vorbim de moștenire legală45, situație în care legea îi va
recunoaște un drept distinct de opțiune pentru fiecare dintre ele, deoarece el poate să
accepte moștenirea într -una din calitățile sale și să refuze în cealaltă calitate, fie că ne
referim la cea testamentară ( de exemplu, un moștenitor legal al defunctului care
beneficiază și de un legat, în cadrul unui testament al cel ui decedat, poate să accepte

43 Conform art. 31 C.civ., alin. (1), „orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care
include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia“.
44 A se vedea în acest sens M. Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei,
București, 1966, p. 90 ; Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. III – Transmisiunea și partajul
moștenirii, Ed. Universul Juridic, Buc urești, 2014, p. 33; D. Negrilă, Dreptul de opțiune succesorală. Vol. I – Studii
teoretice și practice, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 78.
45 Este vorba de situația în care soțul supraviețuitor este văr primar cu defunctul sau de cazul copilului născut din
căsătoria nepotului de fiu al defunctului cu nepotul de frate al defunctului.

26
succesiunea ca moștenitor legal și să renunțe la legat sau invers). Când vorbim despre
mai multe vocații la moștenire care implică și un legat trebuie să ținem cont și de art.
1102, alin. (2), C.civ, din care rezultă că succesi bilul poate opta doar ca legatar, dacă
defunctul, prin testamentul său, a dorit să -i micșoreze cota succesorală care i -ar fi revenit
ca și moștenitor legal, fără a -i încălca rezerva. De asemenea, principiul indivizibilității se
opune ca moștenitorul renunț ător al fostului proprietar decedat să beneficieze de
reconstituirea dreptului de proprietate46. În acest sens, Legea nr.10/2001 prevede în art. 4,
alin. (3) că „ succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt
repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul
prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile
a căror restituire se solicit în temeiul acestei legi “. Divizibilitatea opțiunii succesorale
derivă și din relativitatea lucrului judecat, ori de câte ori acceptarea rezultă dintr -o
hotărâre judecătorească. Opțiunea succesorală produce efecte absolute, erga omnes, și
poate fi opusă moștenitorului de către orice persoană care are un interes . Totuș i, atunci
când opțiunea succesorală reiese dintr -o hotărâre judecătorească, ea va avea doar efecte
relative, doar între părțile din proces ( de exemplu, promovarea acțiunii pauliene de către
creditor împotriva succesibilului renunțător va produce efecte re lative, adică doar între
creditor și renunțător).
c) Principiul irevocabilității opțiunii succesorale. Acest principiu face ca opțiunea pe care
un succesibil o exprimă, cu privire la moștenirea ce i se cuvine, să devină definitive, fără
a mai putea să revină asupra deciziei sale. Irevocabilitatea opțiunii succesorale rezultă din
necesitatea apărării siguranței circuitului civil, deoarece incertitudinea tranzacțiilor
efectuate în materie succesorală ar putea genera numeroase problem practice47.
Importanța sa a f ost recunoscută încă din dreptul roman, unde exista dictonul semel
heres, semper heres – odată ce ești moștenitor, rămâi moștenitor. În situația în care
titularul dreptului de opțiune succesorală renunță la moștenire, acest principiu prezintă
câteva excepț ii. În primul rând, ne referim la art. 1123, C.civ., prin care legiuitorul oferă
succesibilului renunțător posibilitatea de a -și revoca opțiunea exprimată anterior, pentru a

46 „Beneficiază de dreptul de moștenire al proprietății în temeiul art.13, alin. (2) din Legea nr. 18/1991 în sensul
repunerii în termenul de acceptare a succesiunii n umai moștenitorii care nu au acceptat în temeiul art. 700, C. Civ.
(1864), care au renunțat la succesiune“, Decizia nr. IX din 5 februarie 2007, a Secțiilor Unite a Înaltei Curț i de
Casare și Justiție, L. Mera, A. Pena , Recursuri în interesul legii. Deciz ii de admitere 1993 -2008, Ed. C. H. Beck, nr.
12, București, 2008, p. 40 -42; „ Renunțarea expresă la succesiune, înlătură calitatea de moștenitor și deci, vocația
de a cere reconstituirea dreptului de proprietate în conformitate cu Legea nr. 18/1991“, C. A. Craiova, Secția civilă,
decizia nr. 23/1998, Revista juridică a Olteniei, Curtea de Apel Craiova, nr. 1 -2/1999, p.35 .
47 Dacă irevocabilitatea opțiunii succesorale n -ar opera, nu s -ar putea stabili cu certitudine care dintre persoanele cu
vocație succeso rală vor moșteni în fapt. Neștiindu -se cine vor fi moștenitorii, nu se va putea elibera un certificat de
moștenitor, înstrăinarea bunurilor din patrimoniul succesoral ar fi foarte deficilă, iar succesorii ar întâmpina
numeroase probleme.

27
evita vacanțele succesorale. În al doilea rând, când se constată practici ilicite din partea
succesibilului, cu privire la moștenirea ce i se cuvine, legea intervine și anulează
caracterul irevocabil al opțiunii succesorale exprimate de acesta, sancționându -l fie prin
acceptare forțată, fie prin admiterea acțiunii revocatorii a renunțăr ii, pentru a apăra
principiul bunei – credințe al celorlalți participanți la moștenire.
d) Neafectarea de modalități a opțiunii succesorale. Cu privire la acest caracter juridic,
legiuitorul ne spune expres că „opțiunea succesorlă … nu poate fi afectată de nici o
modalitate, sub sancțiunea nulității absolute “. Când vorbim de modalități, ne referim la
termen, sarcină și condiție. Știm că termenul, reglementat în art. 1411 -1420, C.civ., este
acel eveniment viitor și sigur ca realizare, până la care este amânat ă începerea sau
stingerea drepturilor subiective și a obligațiilor corelative. Condiția, care este
reglementată în art. 1399 -1410, C.civ., este acel eveniment viitor, dar nesigur ca
realizare, de care depinde însăși existența dreptului subiectiv și a obli gațiilor corelative,
iar sarcina este o modalitate specifică liberalităților, constând într -o obligație impusă
gratificatului de către dispunător48. Prin urmare, opțiunea succesorală nu poate fi afectată
de un termen stabilit de succesibil, deoarece legiuit orul a prevăzut deja unul, cu caracter
imperativ. De asemenea, condiția nu poate afecta opțiunea succesorală, deoarece ar
îngrădi operarea cu efect retroactive a transmisiunii patrimoniale mortis causa. Cu alte
cuvinte, nu se poate accepta sau renunța la m oștenire condiționat ori cu termen, singurele
condiții admisibile fiind cele prevăzute de lege.

Secțiunea a II -a. Actul de opțiune succesorală

1. Noțiune
Actul juridic de opțiune succesorală reprezintă modalitatea prin care succesibilul își
exercită dreptul de opțiune. Ca și definiție, putem spune că „actul de opțiune succesorală este
manifestarea de voință a succesibilului făcută cu intenția de a produce e fectele juridice specific
opțiunii succesorale, respectiv de a consolida sau de a anihila cu efect retroactiv titlul de
moștenitor și transmisiunea succesorală ce a operat la decesul autorului moștenirii, determinând

48 A se vedea G. Boroi, C. A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2011.

28
nașterea sau stingerea unor raporturi j uridice concrete referitoare la această transmisiune “.49 Prin
urmare, actul de opțiune succesorală este acel înscris din care reiese manifestarea de voință a
succesibilului, exprimată în sensul primirii sau refuzării transmisiunii succesorale și a titlului de
moștenitor. În cazul acceptării moștenirii, manifestarea de voință a succesibilului poate îmbrăca
atât forma expresă cât și forma tacită, aceasta din urmă având o recunoaștere masivă în materie
de opțiune succesorală.

2. Caracterele juridice ale actului de opțiune succesorală
a) Este un act juridic unilateral : deoarece reprezintă manifestarea de voință a unei singure
persoane – succesibilul – și se află în deplină armonie cu dispoziția art. 1324, C. civ. care
prevede că „este unilateral actul jur idic care presupune numai manifestarea de voință a autorului
său“.
b) Este un act juridic declarativ de drepturi : deoarece are ca efect definitivarea unui drept
subiectiv sau pierderea acestuia. În urma încheierii actului de opțiune succesorală, transmisu nea
succesorală operează în mod retroactiv, consolidând sau desființând titlul de moștenire.
c) Este un act juridic de dispoziție : deoarece are ca rezultat ieșirea din patrimoniul defunctului a
unui drept, care se transmite către succesorii săi . De asemen ea, un bun din patrimoniul
succesoral poate fi grevat de anumite sarcini, ceea ce ne duce cu gândul tot la acte de dispoziție50
d) Este un act juridic solemn sau cel puțin formal : pentru că manifestarea de voință verbal nu
este suficientă pentru ca opțiune a să fie valabil exprimată. Actul de opțiune succesorală trebuie
să îmbrace forma prescrisă de lege. Prin urmare, acceptarea expresă a moștenirii trebuie făcută în
formă scrisă, indiferent că e vorba de un înscris sub semnătură private sau un înscris auten tic,
motiv pentru care actul de opțiune este considerat a fi unul formal. În cazul renunțării la
moștenire, succesibilul trebuie să se exprime obligatoriu printr -un înscris autentic, motiv pentru
care actul de opțiune este privit ca un act solemn.

49 D. Negrilă, Dreptul de opțiune succesorală. Vol. I – Studii teoretice și practice, Ed. Universul Juridic, București,
2014, p.186.
50 Pentru mai mul te detalii despre actele de dispoziție a se vedea G. Boroi, C. A. Anghelescu, Curs de drept civil.
Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2011, p.113.

29
e) Este un act juridic cu conținut patrimonial : actul de opțiune are o puternică încărcătură
pecuniară, deoarece moștenitorul își va spori patrimoniul personal prin acceptarea succesiunii,
iar prin renunțare își va păstra același nivel pe care îl avea înainte de deschiderea succesiunii.
f) Este un act juridic între vii : deși este în strânsă legătură cu transmisiunea patrimonială mortis
causa, actul de opțiune succesorală produce efecte doar pentru autorul său, adică pentru
succesibil – persoană aflată în viață.
g) Este un act juridic pur și simplu : deoarece nu poate fi afectat de modalități. Asta înseamnă că
actul de opțiune , pentru a fi valabil încheiat, nu poate să conțină un termen, condiție sau sarcină,
altfel ar fi lovit de nulitate absolută.
h) Este un ac t care poate fi încheiat prin reprezentant : actul de opțiune, neavând un caracter
strict personal, pot fi lăsate la latitudinea unui reprezentant legal sau convențional. Astfel
opțiunea succesorală se poate exprima pe cale convențională, prin mandat, cu î mputernicire dată
special în acest sens, iar în situația în care titularul dreptului de opțiune este incapabil legea îi
permite să opteze prin reprezentant legal, bineînțeles cu încuviințarea instanței de tutelă.
i) Este un act juridic cu executare uno ict u : deși legea permite retractarea actului de opțiune
succesorală, succesibilul optează numai o singură data, iar dreptul său se stinge prin exercitarea
opțiunii.
j) Este un act juridic în principiu irevocabil : deoarce legea nu permite în mod absolut reve nirea
asupra opțiunii exprimate, atunci când vorbim despre acceptare, iar în cazul renunțării
irevocabilitatea operează cu anumite excepții prevăzute de lege, cum ar fi dispozițiile prevăzute
în art. 1123, C.civ.

Secțiunea a III -a. Termenul de opțiune su ccesorală

1. Natura juridică
Pentru ca patrimoniul succesoral să nu rămână multă vreme neadministrat, s -a dispus ca
dreptul de opțiune succesorală să se exercite intr -un anumit termen stabilit de lege.

30
Potrivit vechiului cod civil de la 1864, termenul de opțiune succesorală era de 6 luni,
fiind calificat drept un termen de prescripție. Literatura de specialitate de criticat dur această
încadrare, deoarece dreptul de opțiune succesorală este un drept subiectiv, care se naște în
persoana succesibilului la mo mentul deschide rii moștenirii, și nu unul material , el trebuind să fie
exercitat în termenul stabilit de lege sub sancțiunea decăderii51. Prescripția extinctivă, în schimb,
se referă la stingerea unui drept la acțiune în interes material.
În urma diverselor opinii exprimate în literatură, Instanța Supremă a hotărât că termenul
de opțiune succesorală „trebuie considerat – într-o concepție mai largă de integrare a lui în
sistemul unitar reglementat de codul civil referitor la stingerea drepturilor civile – tot un caz de
prescripție a dreptului la acțiune, iar nu de prescripție a dreptului material “52. Din acest motiv,
termenul de opțiune succesorală a devenit susceptibil de întrerupere, suspendare și repunere în
termen , fiindu -i aplicate regulile din materia pre scripției extinctive.
Noul Cod civil a mărit durata termenului de opțiune succesorală la un an, pe care l -a
consacrat în art. 1103, alin. (2) : „ Dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an
de la data deschiderii moștenirii “. Datorită cont roverselor apărute anterior în privința curgerii
termenului, în noua legislație termenul de opțiune este catalogat drept un termen de decădere, în
care urmează să se exercite un drept potestativ.
Deși este un termen de decădere, în ultimul alineat din art. 1103, C. civ., s -a dispus ca
acesta să se supună regimului juridic al prescripției extinctive din cartea a VI -a, referitor la
suspendare și repunerea în termen, astfel încât să se poată folosi varianta cea mai favorabilă în
materia dreptului de opțiune su ccesorală.

2. Retransmiterea dreptului de opțiune succesorală
Moștenirea poate fi culeasă de un moștenitor în nume propriu, prin reprezentare
succesorală sau prin retransmitere.
Moștenirea în nume propriu are loc atunci când titularul dreptului la moșten ire pretinde
drepturi succesorale în numele calității sale personale de moștenitor legal sau testamentar.

51 A se vedea Fr. Deak, R. Popescu , Tratat de drept succesoral, Vol. III – Transmisiunea și partajul moștenirii , Ed.
Universul Juridic, București, 2014, p. 45.
52 Ibidem

31
Reprezentarea succesorală este posibilă doar în cazul moștenirii legale și permite unui
moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, în calitate de rep rezentant, să urce , în virtutea legii , în
gradul și drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea de moștenire ce i
s-ar fi cuvenit acestuia din urmă, dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data
deschiderii moștenirii53.
În cazul retransmiterii succesorale, atât moștenitorul legal – fie că vine în nume propriu,
fie că vine prin reprezentare – , cât și cel testamentar, supraviețuind defunctului pentru un timp
cât de scurt, dobândește moștenirea acestuia din urm ă și, intrând în patrimoniul său, se transmite
mai departe către proprii săi moștenitori legali sau testamentari. În această situație trebuie făcută
dovada existenței moștenitorul în momentul deschiderii primei moșteniri pentru ca persoanele
interesate să poată moșteni prin retransmitere.
De exemplu54, să presupunem că de cuius – ul X a decedat la data de 15.01.2015 și acesta
avea doi copii, C1 și C2, singurii moștenitori. C1 a decedat 3 luni mai târziu, la data de
15.04.2015 și a lăsat la rândul său doi cop ii, N1 și N2. Aceștia din urmă vor putea moșteni prin
retransmitere o parte din moștenirea lăsată de X, în sensul că C1, înainte de a muri, a dobândit el
însuși o parte din averea succesorală lăsată de X, care s -a alăturat propriului său patrimoniu și s -a
transmis mai departe către N1 și N2. În această situație N1 și N2 trebuie să facă dovada că C1
era în viață la momentul deschiderii succesiunii lui X și îndeplinea toate condițiile pentru a -l
putea moșteni pe defunct, iar, pe lângă acestea, ei la rândul lo r trebuie să dovedească că
îndeplinesc toate condițiile pentru a -l moșteni pe C1. În acestor proceduri, moștenirea lui X se va
împărți astfel: C1 și C2 vor moșteni în nume propriu câte ½ din moștenirea lui X, iar ulterior
decesului lui C1, cota – parte de ½ din moștenirea lui X, care a intrat în patrimoniul lui C1, se va
retransmite către N1 și N2, fiecare dobândind câte ¼ din moștenirea lui X.
Cu alte cuvinte, moștenirea prin retransmitere permite unei persoane să culeagă, în tot sau
în parte, patrimoniul succesoral lăsat de o altă persoană, față de care nu avea vocație.
Spre exemplu, moștenirea lăsată de doi soți, X și Y, este culeasă în totalitate de A, unicul
lor fiu. Acesta, neavând nici o altă rudă și nici soție, l -a instituit pe L ca legatar universa l. L fiind
unicul moștenitor instituit prin testament, la moartea lui A va dobândi prin retransmitere întreaga
avere lăsată de X și Y, față de care nu avea vocație succesorală.

53 Conform art. 965, C.civ.: „Prin reprezentare succesorală, un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit
reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său,numi t reprezentat, pentru a culege partea din
moștenire ce i s -ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii
moștenirii “.
54 A se vedea Fr. Deak, R. Popescu , Tratat de drept succesoral, Vol. III – Transmisiunea și partajul moștenirii , Ed.
Universul Juridic, București, 2014, p. 50 -53.

32
Dacă anterior decesului, A și -ar fi exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul
prevăzut de lege, este destul de clar ce se va întâmpla cu transmisiunea patrimonială mortis
causa , însă ce e de făcut în situația în care decesul lui A intervine înainte de împlinirea
termenului de un an și acesta nu și -a exprimat opțiunea succ esorală?
În vechiul cod civil, această situație ridica mari probleme atunci când existau mai mulți
moștenitori subsecvenți, care nu reușeau să ajungă la o înțelegere. Potrivit art. 692, C.civ. 1864,
moștenitorul succesibilului decedat prematur, care nu apu case sa -și exprime opțiunea succesorală
avea de exercitat două drepturi de opțiune : odată, propriul drept de opțiune născut la deschidera
moștenirii succesibilului decedat și, dacă accepta moștenirea acestuia, putea să exercite și dreptul
de opțiune retra nsmis din patrimoniul succesoral al moștenirii anterior deschisă55. Moștenitorul
succesibilului decedat prematur putea să accepte moștenirea autorului său și să renunțe la
moștenirea retransmisă. Dacă, însă, renunța la moștenirea succesibilului decedat, nu mai putea să
culeagă moștenirea retransmisă56.
În situația în care succesibilul decedat avea mai mulți moștenitori și aceștia nu reușeau să
ajungă la un acord – în sensul că unii vroiau să accepte moștenirea pur și simplu sau sub
beneficiu de inventar, iar alții vroiau să renunțe la ea – vechiul cod civil prevedea57 ca
succesiunea să se accepte sub beneficiu de inventar de către toți moștenitorii succesibilului
decedat.
Unii autori ai literaturii de specialitate au criticat dur reglementarea codului civil de la
1864, spunând că prin această dispoziție se creează moștenitori necesari, asemeni celor din
vechiul drept roman, ceea ce contravine principiului libertății de opțiune. Alții58, au considerat că
„pe lângă simplitatea ei, este și logică și consecventă , fiind vorba de dreptul de opțiune unic și
indivizibil al defunctului, retransmis – ca atare – asupra propriilor moștenitori “.
Sub regimul vechiul cod civil de la 1864, termenul de opțiune succesorală mai ridica o
problemă. Conform art. 700, C.civ. 1864, termenul de opțiune era de 6 luni. Dacă succesibilul
deceda înăuntrul acestui termen de prescripție fără a -și exprima opțiunea, dreptul său de opțiune

55 Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ediția a II -a, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p.389.
56 A se vedea Fr. Deak, R. Popescu , Tratat de drept succesoral, Vol. III – Transm isiunea și partajul moștenirii , Ed.
Universul Juridic, București, 2014, p. 50 -51.
57 Conform art. 693, C. Civ. 1864 : „ Dacă erezii săi nu se învoiesc pentru acceptarea sau pentru lepădarea
succesiunii, succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar“.
58 Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ediția a II -a, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 389 -391.

33
succesorală se retransmitea către moștenitorii săi. Aceștia puteau să -și exercite dreptul de opțiune
„numai în restul termenului pe care îl mai avea succesibilul de la data mo rții sale “59.
De exemplu, dacă succesibilul primei moșteniri decedase la două luni după deschiderea
moștenirii, fără a opta, moștenitorii săi mai aveau la dispoziție doar 4 luni pentru exercitarea
dreptului de opțiune retransmis, cu condiția să fi acceptat moștenirea lăsată de succesibilul
decedat prematur.
Noul cod civil a urmărit să corecteze reglementările semnalate de literatura de
specialitate ca fiind necorespunzătoare. În acest sens, legiuitorul a considerat că nu este normal
ca în situația în care s uccesibilul decedează înainte de împlinirea termenului de opțiune
succesorală, fără a opta, proprii săi moștenitori să fie nevoiți să exercite dreptul de opțiune
retransmis în mod unitar, deoarece o astfel de prevedere contravine principilui libertății de
exprimare a opțiunii60. De asemenea, s-a apreciat că exercitarea dreptului de opțiune retransmis
în restul termenului pe care îl mai avea succesibilul la data morții sale de către moștenitorii săi
este o soluție nepractică. De multe ori moștenitorii succesi bilului decedat nu reușesc sa -și
exercite dreptul de opțiune retransmis în termenul rămas, fiindcă acesta este prea scurt61 și astfel
dreptul la moștenire se stinge.
Prin urmare, legiuitorul a consacrat soluția retransmiterii dreptului de opțiune succesorale
în dispozițiile art. 1105, C.civ. În primul rând, potrivit articolului anterior menționat :
„Moștenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de opțiu ne succesorală îl exercită
separat, fiecare pentru partea sa , iar partea succesibilului care renunță profită celorlalți
moștenitori ai autorului său “. Aceasta înseamnă că moștenitorul sau moștenitorii succesibilui
decedat vor trebui să exercite două dreptu ri de opțiune succesorală în termen de un an : odată
dreptul privind moștenirea succesibilului decedat și, dacă aceasta este acceptată, un al doilea
drept care se regăsește în patrimoniul celui decedat și pe care nu l -a exercitat, dar l -a transmis
mai depa rte propriilor săi moștenitori.
De exemplu, de cuius – ul X decedează la data de 01.05.2015 și lasă o avere de 200 000
lei unicilor săi moștenitori, C1 și C2, copii ai defunctului. La data de 15.08.2015 copilul C1
acceptă moștenirea și dobândește ½ din mas a succesorală, respectiv 100 000 lei. C2 decedează la

59Fr. Deak, R. Popescu , Tratat de drept succesoral, Vol. III – Transmisiunea și partajul moștenirii , Ed. Universul
Juridic, București, 2014, p.52 .
60 Potrivit art. 1100, alin (1), C.civ. : „ Cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate
accepta moștenirea sau poate renunța la ea “; potrivit art. 1106, C.civ. : „ Nimeni nu poate fi obligat să accepte o
moștenire ce i se cuvine “.
61 În unele situații termenul rămas poate fi doar de câteva săptămâni sau chiar zile.

34
01.10.2015 , fără a -și exercita dreptul de opțiune succesorală și lasă o avere de 150 000 lei
copiilor săi, A, B și C. La data de 01.02.2016, copilul A renunță la moștenirea lui C2 și astfel
averea succe sorală lăsată de acesta din urmă se împarte în mod egal între B și C, fiecare
dobândind câte 75 000 lei la data de 10.03.2016. Acceptând moștenirea lui C2, B și C pot opta și
în privința moștenirii lui X, după cum doresc. Să presupunem că B renunță la moșt enirea lui X,
iar C o acceptă. În acest caz, C, fiind unic moștenitor prin retransmitere, va culege întreaga parte
ce i s -ar fi cuvenit lui C2 din moștenirea lui X, adică ½ din 200 000 lei, respectiv 100 000 lei.
Astfel, concluzionăm că C1 va moșteni în nu me propriu ½ din moștenirea lui X,
reprezentând 100 000 lei; A, renunțând la moștenirea lui C2, nu va moșteni nimic; B și C,
acceptând moștenirea lui C2, vor culege câte ½ din 150 000 lei în nume propriu, adică 75 000 lei
fiecare. În privința moștenirii lu i X, B nu va dobândi nimic deoarece a renunțat la aceasta și va
rămâne doar cu cei 75 000 lei dobândiți de la C2. În schimb, C, acceptând moștenirea lui X prin
retransmitere va culege și partea ce i s -ar fi cuvenit lui C2, adică ½ din 200 000 lei, respect iv 100
000 lei, dobândind în final 175 000 lei.
În doilea rând, potrivit art. 1105, alin. (2), C.civ.: „ moștenitorii celui care a decedat fără a
fi exercitat dreptul de opțiune succesorală trebuie să îl exercite în termenul aplicabil dreptului de
opțiune privind moștenirea autorului lor “. În această situație, termenul aplicabil este cel care
curge de la dat a la care a decedat autorul ultimei moșteniri. Întâlnim aici două situații 62:
a) Atunci când succesibilul decedeză înăuntrul termenului de opțiune succesorală, fără a -și fi
exercitat acest drept : de exemplu, moștenirea lui X se deschide la data de 15.12.2 015 și este
acceptată de fiul său C1, iar fiul C2 decedează la data de 01.02.2016, fără a -și fi exercitat dreptul
de opțiune succesorală. În acest caz, N, fiul lui C2, va putea să exercite dreptul de opțiune
succesorală retransmis, privind moștenirea lui X , până la data de 01.02.2017 și nu până la
15.12.2016.
b)Atunci când termenul de opțiune succesorală din cadrul primei moșteniri este expirat. În acest
caz, beneficiarul retransmiterii trebuie să facă dovada că autorul său a acceptat moștenirea în
termen s au a murit înainte de expirarea termenului, altfel titlul său de moștenitor prin
retransmitere se va stinge. Spre exemplu, moștenirea lui X s -a deschis la data de 01.01.2015 și a
fost acceptată în termen de fiul C1 , iar C2 a decedat la 15.01.2016. N, fiul lui C2, pentru a -l
putea moșteni prin retransmitere pe X, trebuie să facă dovada că C2 a acceptat moștenirea lui X

62A se vedea Fr. Deak, R. Popescu , Tratat de drept succesoral, Vol. III – Transmisiunea și partajul moștenirii , Ed.
Universul Juridic, București, 2014 , p.53 -56; M.D.Bob, Probleme de moșteniri în vechiul și în noul Cod civil, Ed.
Universul Juridic, București, 2012, p.206.

35
în termenul de un an, adică până la 01.01.2016. Dacă C2 a renunțat la moștenirea lui X sau nu a
acceptat -o în termen, el nu va avea ce să -i transmită mai departe lui N din patrimoniul lui X și
astfel C1 va deveni unic moștenitor al de cuius –ului X. Dacă, însă, C2 decedează la data de
31.12.2015, atunci N va putea să exercite dreptul de opțiune succesorală al lui C2, cu privire la
moștenirea lu i X, până la data de 31.12.2016, evident N trebuind să accepte moștenirea lui C2
mai întâi și ulterior pe cea a lui X.
Calcularea termenului de opțiune succesorală prezintă și câteva excepții pe care le
regăsim în dispozițiile art. 1103, alin. (2), C.civ.:
a)„ de la data nașterii celui chemat la moștenire, dacă nașterea s -a produs după deschiderea
moștenirii “63;
b) în cazul declarării morții judecătorești a celui care lasă moștenire termenul va începe să curgă
de la data înregistrării morții acestuia în regi strul de stare civilă;
c) termenul curge „ de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său,
dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moștenirii “;
d) termenul curge „ de la data la care succesibilu l a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de
rudenie pe care se întemeiază vocația sa la moștenire, dacă această dată este ulterioară
deschiderii moștenirii “.

3.Prorogarea termenului
Există situații în care succesibilul poate avea îndoieli cu privire la conținutul patrimonial
al succesiunii, motiv pentru care el poate solicita întocmirea unui inventar, înainte de a -și
exercita dreptul de opțiune succesorală. În această situație termenul de opțiune se va proroga cu
două luni de la data la care succesib ilului i s -a comunicat procesul -verbal de inventariere, după
cum este prevăzut și în lege64, timp în care acesta poate să decidă asupra succesiunii în deplină
cunoștință de cauză.

63 A se vedea de asemenea art. 36 și art. 412 C. civ
64 Conform art 1104, alin. (1), C.civ. :„În cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului anterior
exercitării dreptului de opțiune succesorală, termenul de opțiune nu se va împlini mai devreme de două luni de la
data la care i se comunică procesul -verbal de inventariere“.

36
Inventarul patrimoniului succesoral se va dispune de către notarul public, ia r dacă există
persoane care se opun acestei proceduri ( de exemplu, alți succesibili sau persoane care dețin
bunuri din patrimoniul succesoral), instanța judecătorească din raza teritorială a locului
deschiderii moștenirii va dispune efectuarea inventarulu i. Procesul -verbal de inventariere este
detaliat în art. 1116, C.civ. și cuprinde „enumerarea, descrierea și evaluarea provizorie a
bunurilor ce se aflau în posesia defunctului la data deschiderii moștenirii “65.
Dacă pe durata efectuării inventarului succes ibilul acceptă moștenirea, fie în mod expres,
fie în mod tacit, atunci prorogarea termenului de opțiune încetează de drept, succesibilul
dobândind calitatea de moștenitor66.
În cazul în care o persoană interesată solicită reducerea termenului de opțiune în instanță,
iar succesibilul solicită efectuarea unui inventar, instanța de judecată va acorda un termen de
opțiune de cel puțin două luni de la data la care i se va comunica succesibilului procesul -verbal
de inventariere.

4. Suspendarea, întreruperea și r epunerea în termen
Suspendarea : În materie de succesiuni, cursul prescripției dreptului de opțiune
succesorală se poate suspenda în cazurile compatibile cu natura și finalitatea acestui drept,
prevăzute în art. 2532, C.civ., după cum urmează:
a)„ între părți, tutore sau curator și cei lipsiți de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de
exercițiu restrânsă ori între curatori și cei pe care îi reprezintă, cât timp durează ocrotirea și
socotelile nu au fost date și aprobate “ ;
b)„ în cazul celui lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, cât timp
nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziție legală
contrară “ ;
c) „ în cazul în care titularul dreptului sau cel care l -a încălcat face parte din forțele armate ale
României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război. Sunt avute în vedere și

65 A se vedea în acest sens și art.103 din Legea nr.36/1995, privind înt ocmirea inventarului.
66 Conform art. 1104, alin. (2), C.civ. : „Pe durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat
moștenitor, cu excepția cazului în care a acceptat moștenirea “.

37
persoanele civile care se găsesc în forțele armate pentru rațiuni de serviciu impuse de necesitățile
războiului “ ;
d) „ în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripția este împiedicat de
un caz de forță majoră67 să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare;
foța majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare a prescripției decât dacă
survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție. “
Prescripția își va relua cursul de la data la care cauza de suspendare a încetat, socotindu –
se pentru împlinirea termenului și timp ul scurs înainte de suspendare. Totuși, prescripția nu se va
împlini mai devreme de 6 luni de la data încetării cauzei de suspendare, cu excepția prescripției
unui termen de 6 luni sau mai scurt, caz în care expirarea nu poate avea loc decât după o lună de
la încetarea suspendării.
Prescripția nu curge împotriva creditorilor defunctului, în privința creanțelor pe care
acesta le are asupra moștenirii, cât timp aceasta nu a fost acceptată de către succesibili ori, în
lipsa acceptării, cât timp nu a fost numit un curator care să îi reprezinte.
Prescripția nu curge împotriva moștenitorilor defunctului, cât timp aceștia nu au acceptat
moștenirea ori nu a fost numit un curator care să îi reprezinte. De asemenea, potrivit art. 2533
C.civ., prescripția nu curge împo triva moștenitorilor, în privința creanțelor pe care aceștia le au
contra moștenirii, de la data acceptării ei și până la data lichidării ei.
Întreruperea: Problema întreruperii prescripției nu se pune în materia dreptului de
opțiune succesorală deoarece d reptul însuși se stinge, dacă succesibilul și -a exprimat opțiunea în
termen.Ar fi absurd ca actul de opțiune exercitat să facă să curgă un nou termen de prescripție , în
care să fie din nou exercitat același drept. Chiar și revocarea renunțării la moștenire trebuie
făcută în condițiile legii, înăuntrul termenului de prescripție și nu al unui nou termen, care ar
curge de la renunțare.
Repunerea în termen: Succesibilul care este împiedicat să -și exercite dreptul de opțiune
„din cauze temeinic justificate “, care nu pot fi imputate culpei sale, dar care nu întrunesc
caracterele forței majore, poate fi repus în termenul de prescripție, de către organul de jurisdicție
competent68.

67 Orice altă împiedicare, temeinic justificată și neimputabilă succesibilului, poate justifica numai repunere în
termenul de prescripție.
68 Potrivit art. 2522, C.civ : (1) Cel care, din motive temeinice, nu și -a exercitat în termen dreptul la acțiune supus
prescripției poate cere organului de jurisdicție competent repunerea în termen și judecarea cauzei. (2)Repunerea în

38
Legislația română cunoaște și cazuri de repunere de drept în termenul de acceptare a
moștenirii. În acest sens avem art. 13, alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, a fondului
funciar, care stabilește că : „Moștenitorii care nu -și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile
nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuș i de drept în termenul de acceptare cu privire la
cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat
moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei “. Tot în același sens, art.4 din Legea nr.10/2001,
privin d regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22
decembrie 1989, prevede că: „ Succesibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat
moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac
obiectul legii. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror
restituire se cere în temeiul Legii nr. 10/2001 “.

5. Efectele termenului
Prescrierea dreptului de opțiune succesorală produce efecte s pecifice în materie
succesorală, absolute, erga omnes, și poate fi invocată față de oricine și de către oricine. Efectul
prescripției dreptului de opțiune succesorală se întemeiază pe prezumția legală relativă a
renunțării tacite a succesibilului, în strân să legătură cu termenul de opțiune69. Nu se pune
problema dreptului de opțiune succesorală și, deci, nici a termenului de opțiune, pentru
moștenirile vacante70.

termen nu poate fi dispusă decât dacă partea și -a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea unui termen de 30
de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască î ncetarea motivelor care au justificat depășirea
termenului de prescripție“.
69 Potrivit art. 1112, alin (1), C.civ. : „ Este prezumat, până la proba contrară, că a renunțat la moștenire succesibilul
care, deși cunoștea deschiderea moștenirii și calitatea lui de succesibil, nu și -a exercitat dreptul de opțiune
succesorală, prin acceptarea moștenirii sau renunțarea expresă la moștenire, în termenul de un an prevăzut la art.
1103“.
70 Potrivit art. 1138, C.civ. : „ Moștenirile vacante revin comunei, orașului sau, după caz, municipiului în cărui rază
teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii și intră în domeniul lor privat. Este considerată nescrisă
orice dispoziție testamentară care, fără a stipula transmiterea bunurilor moștenirii,urmărește să înlăture această
regulă“.

39

CAPITOLUL IV. FORMELE DE OPȚIUNE SUCCESORALĂ

Secțiunea I. Acceptarea moștenirii
Prin acceptarea moștenirii înțelegem actul sau faptul juridic unilateral prin care un
succesibil își consolidează titlul de moștenitor și definitivează transmisiunea succesorală, care a
operat cu titlu provizoriu la data deschiderii sale. Cu alte cuvinte, prin acceptare succesibilul își
însușește titlul de moștenitor al defunctului în mod definitiv și ireversibil, fără a mai putea
renunța la moștenire ( semel heres, semper heres – odată ce ești moștenitor, rămâi moștenitor).
Acceptarea moștenirii poate fi înc adrată în două mari categorii, anume acceptarea
voluntară, care la rândul ei poate fi expresă sau tacită, și acceptarea forțată.

1. Acceptarea voluntară
Acceptarea unei moșteniri este voluntară atunci când rezultă dintr -un act juridic
unilateral, adică din manifestarea unei singure voințe, și consensual al succesibilului, ceea ce ne
arată că nu trebuie îndeplinită o formalitate deosebită pentru exprimarea sa.

1.1 Acceptarea voluntară expresă
După cum reiese și din art.1108, alin. (2) C.civ. „acceptarea este expresă atunci când
succesibilul își însușește explicit titlul sau calitatea de moștenitor printr -un înscris autentic sau
sub semnătură privată “. Rezultă din articolul citat că acceptarea voluntară este expresă atunci
când manifestarea de voință a suc cesibilului îmbracă forma scrisă, autentică sau sub semnătură
privată, și exprimă dorința acestuia de a moșteni în mod neîndoielnic.

40
Forma scrisă a fost concepută din motive de ordin probatoriu, „atât pentru ca succesibilul
să nu fie legat printr -un cuvân t rostit la întâmplare, cât și pentru a evita dovada prin martori a
unei acceptări date prin viu grai “.71
Declarația de acceptare a moștenirii se poate prezenta sub forma unui înscris autentic sau
sub semnătură privată, însă nu este necesar să conțină t ermeni de specialitate pentru exprimarea
voinței. Înscrisul respectiv se poate prezenta sub diverse forme, de la cea a unei simple scrisori
până la forma unor acte adresate unei instanțe de judecată pentru soluționarea unor probleme în
cauza unei moșteniri72sau chiar sub forma unei cereri adresate unui birou notarial.
Prin urmare, putem spune despre acceptarea expresă că este un act formal însă nu și unul
solemn.73 Atunci când acceptarea expresă se va face printr -un înscris autentic, acesta se va
consemna în registrul national notarial, în format electronic, după cum ne spune art. 1109 C.civ..
dar și art. 247 din Regulamentul de aplicare a legii nr. 36/ 1995 privind desfășurarea activității
notariale.74
Dacă succesibilul este incapabil sau are capacitate restr ânsă de exercițiu atunci el va opta
prin reprezentant legal sau cu încuviințarea instanței de tutelă. De asemenea acceptarea expresă a
moștenirii poate fi făcută și printr -un mandatar, împuternicit cu procură specială de reprezentare
în acest scop, urmând să accepte moștenirea în cadrul termenului legal de opțiune succesorală.
În cazul în care mandantul decedează, mandatarul poate accepta moștenirea pentru a nu
cauza prejudicii moștenitorilor succesibilului mandant, după cum ne spune și art. 2035, alin. (2 )
C.civ. În mod evident declarația de acceptare a moștenirii trebuie întocmită cu respectarea
condițiilor de capacitate în cadrul termenului de opțiune succesorală pentru a fi valid încheiată.

71M. Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR , Ed. Academiei, București, 1966, p.122
72Nu orice acte adresate unei instanțe de judecată reprezintă acceptare expresă. A se ved ea în acest sens Fr. Deak, R.
Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III – Transmisiunea și partajul moștenirii , Ed. Universul Juridic,
București, 2014 , p.73.
73Înscrisul trebuie să îmbrace forma ad validitatem , nu doar ad probationem. A se vedea D. Chirică, Tratat de drept
civil. Succ esiunile și liberalitățile , Ed. C. H. Beck, București, 2014
74În conformitate cu art.247 din Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995,
alin. (1) „declarațiile de opțiune succesorală se înscriu în RNNEOS de căt re notarul public instrumentator la data
autentificării acestora. Transmiterea declarațiilor către registru se va face pe suport electronic, în condițiile stabilite
de către administratorul registrelor naționale notariale; alin. (2) acceptarea succesiunii de către moștenitorii prezenți
se consemnează într -o încheiere și nu se comunică la RNNEOS în vederea înscrierii“.

41
1.2 Acceptarea voluntară tacită
Conform prevederilor art. 1108, alin. (3), C.civ. „acceptarea este tacită atunci când
succesibilul face un act sau un fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moștenitor “.
Reiese din această expunere că acceptarea tacită trebuie să întrunea scă două condiții
fundamentale pentru a fi calificată ca atare și anume actul sau faptul succesibilului să arate
intenția acestuia de a accepta moștenirea , respectiv comportamentul succesibilului să arate în
mod indirect dorința de acceptare a moștenirii.
Ca și în cazul acceptării exprese, acceptarea tacită poate opera atât prin reprezentant
legal, cât și printr -un mandatar împuternicit să facă acte de acceptare tacită a moștenirii în
termenul legal de opțiune succesorală.
Doctrina ne spune că și gestiona rul de afaceri poate efectua acte de acceptare tacită în
numele succesibilului, cu condiția ca acesta din urmă să gratifice gestiunea înăuntrul termenului
de opțiune succesorală, transformând -o retroactive în mandat.75
Acceptarea tacită este în toate cazur ile pură și simplă și operează atât în cazul moștenirii
legale, cât și în cazul moștenirii testamentare, ceea ce înseamnă că și legatarii pot efectua acte de
acceptare tacită, fie că e vorba de legatari universali, cu titlu universal sau cu titlu particula r.
De precizat ar fi că în situația în care un legat ar fi grevat de o sarcină atunci legatarul va
fi obligat să execute sarcina respectivă din momentul acceptării tacite.
În ceea ce privește actele echivalente cu o acceptare tacită, noul cod civil nu prec izează în
concret care dintre acestea pot constitui o manifestare de voință cu intenție indirectă a
succesibilului de acceptare a moștenirii, însă încadreaza posibilele acte76 în 3 categorii:
a) „actele de dispoziție juridică privind o parte sau totalitatea dr epturilor moștenirii atrag
acceptarea tacită a acesteia “ – art. 1110, alin. (1), C.civ.;
b) „actele de dispoziție, administrare definitivă ori folosință a unor bunuri din moștenire pot
avea valoare de acceptare tacită a moștenirii “ – art. 1110, alin. (2), C. civ.;

75 M. Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966, p.123;
Conform art. 1340 C.civ. „în priv ința actelor juridice, gestiunea ratificată produce, de la data când a fost începută,
efectele unui mandat“.
76Pentru mai multe detalii referitoare la actele cu caracter de acceptare tacită a se vedea Fr. Deak, R. Popescu, Tratat
de drept succesoral, Vol. III – Transmisiunea și partajul moștenirii, Ed. Universul Juridic, București, 2014, pp. 76 –
92.

42
c) „actele de conservare, supraveghere și administrare provizorie nu valorează acceptare
tacită, dacă din împrejurările în care acestea s -au efectuat nu rezultă că succesibilul și -a
însușit prin ele calitatea de moștenitor “ – art.1110, alin. (3), C.civ.
Prin urmare, instanța de judecată va trebui să stabilească în concret, de la caz la caz, dacă
actul săvârșit de succesibil este sau nu o acceptare tacită a moștenirii.

2. Acceptarea forțată
Legiuitorul ne spune în cuprinsul art.1119, alin. (1), C.civ. că „ succesibilul care, cu rea –
credință a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donație supusă raportului ori
reducțiunii este considerat că a acceptat moștenirea, chiar dacă anterior renunțase la ea “.
Așadar, putem spune că acceptarea forța tă constituie o excepție de la caracterul
neobligatoriu al dreptului de opțiune succesorală deoarece operează ca o sancțiune civilă pentru
săvârșirea cu rea -credință a unor delicte civile de către succesibil.
După cum reiese și din articolul citat anterior , prin delicte civile întelegem sustragerea ori
ascunderea unor bunuri din componența masei succesorale, precum și ascunderea unor donații
supuse raportului sau reducțiunii de către succesibilul de rea -credință, în scopul de a și le însuși.
Pedeapsa civilă constă în prezumarea succesibilului de rea -credință că a acceptat
moștenirea, chiar dacă acesta renunțase anterior la ea, ceea ce atrage și răspunderea pentru
pasivul patrimonial proporțional cu cota pe care acesta o moștenește. Astfel de practici77 s-au
constatat la cei care doreau să beneficieze doar de activul succesiunii, fără a mai răspunde de
pasivul succesoral ( de exemplu, un succesibil renunță la moștenire, pentru a se elibera de
pasivul pe care ar fi trebuit să îl suporte în cazul acceptării – deoarece patrimoniul succesoral are
caracter indivizibil, adică o persoană moștenește atât activul cât și pasivul de care este grevată
succesiunea, proportional cu cota din moștenire care îi revine – după ce a acceptat o donație
supusă raportului sau reducțiu nii, pe care nu a declarat – o).
În această situație, dacă sancțiunea civilă a acceptării forțate nu ar opera, succesibilul ar
beneficia de acea donație, care este o parte din activul succesoral, fără a mai plăti sarcinile și
obligațiile corespunzătoa re cotei sale succesorale. Prin urmare, potrivit art.1119, alin. (1) C.civ.,

77În practica judiciară tăinuirea sau sustragerea de bunuri ale moștenirii au avut o largă interpretare (de exemplu,
nedeclararea unor datorii ale succesibilului) .

43
succesibilul de rea -credință va deveni moștenitor și va răspunde pentru pasivul succesoral,
proportional cu cota din moștenire care i se cuvine, chiar și cu propriile bunuri dacă va fi cazul.
Pentru ca acceptarea forțată să poată opera este necesară prezența cumulativă a
următoarelor elemente:
a) Să existe o sustragere sau o ascundere de bunuri din patrimoniul succesoral sau a unor
donații supuse raportului ori reducțiunii . Putem vorbi în această situație de un testament
fals, un înscris constatator al unei creanțe sau nedeclararea unor datorii78, etc. Când
vorbim de un testament fals, este bine să nu confundăm efectele juridice ale acceptării
forțate cu cele ale nedemnității , care operează în baza art. 959, alin. (1), lit. b), C.civ.
Nedemnitatea îl înlătură de la moștenire pe succesibil în totalitate, fie că e vorba de
moștenirea legală sau de cea testamentară, pe când acceptarea forțată îl decade din
drepturi pe succesibilu l de rea -credință asupra bunurilor sustrase ori ascunse din
moștenire, dar îi va permite să moștenească restul de bunuri din patrimoniul succesoral,
în funcție de cota care îi revine, tot așa cum va fi obligat să plătească datoriile și sarcinile
moșteniri i ce îi revin, răspunzând pentru acestea chiar și cu propriile bunuri. Condiția
sustragerii ori ascunderii de bunuri din masa succesorală trebuie îndeplinită fără
cunoștința celorlalți comoștenitori, în caz contrar nemaiputând fi aplicate sancțiunile
prevă zute de lege, considerându -se că acestea fac parte din tratativele partajării moștenirii
pe cale amiabilă.
b) Să existe o intenție frauduloasă. Nu se cere în mod explicit ca fapta săvârșită să fie
încadrată ca o infracțiune, însă fapta trebuie să constituie u n delict civil, întemeiat pe dol,
săvârșit cu rea – credință. Săvârșirea faptei din culpă, prin omisiune sau chiar din simplă
eroare nu atrage asupra succesibilului aplicarea dispozițiilor sancționatoare ale acceptării
forțate. Intenția frauduloasă trebuie probată de către cei interesați, deoarece în lege se
prezumă buna -credință. De asemenea, sancțiunea civilă a acceptării forțate nu își produce
efectele în cazul unui succesibil cu drepturi exclusive la moștenire întrucât fapta acestuia
nu prejudiciază alte persoane, deci nu poate fi considerată o faptă frauduloasă ( de
exemplu, dreptul special al soțului supraviețuitor la mobilierul și obiectele de uz casnic).
Tot din acest motiv, nici legatarul cu titlu particular, care a sustras sau a ascuns bunurile
pe care se întemeiază un legat asupra căruia are drepturi exclusive, nu poate fi sancționat
conform prevederilor art. 1119, alin. (1), C.civ. Mai mult, în această situație legiutorul ne
spune că legatarul cu titlu particular nu răspunde pentru pasivul succesor al , decât în

78A se vedea Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III – Transmisiunea și partajul moștenirii, Ed.
Universul Juridic, București, 2014, p. 95, nota de subsol 2.

44
situații excepționale prevăzute de lege79, bunurile care constituie obiectul legatului său
putând fi urmărite de către creditori doar după principiul nemo liberalis nisi liberatus80.
c) Autorul faptei să aibă vocație concretă la moștenire. Așa cum am văzut anterior,
legatarul cu titlu particular, care și -a însușit bunul din care era format legatul, nu poate fi
catalogat ca un subiect al delictelor civile, deoarece bunul respectiv îi era destinat
exclusiv lui și prin însușire nu dăuna celorla lți participanți la moștenire. Pedeapsa
acceptării forțate apare numai în situația în care se produce un dezechilibru între
moștenitori, de natură a îi prejudicia, cum ar fi atunci când legatarul cu titlu particular și –
ar însuși bunuri din patrimoniul succ esoral asupra cărora nu are drept. În această situație
el acționează ca un terț fără vocație succesorală, motiv pentru care va răspunde civil
pentru fapta sa, și eventual penal pentru infracțiunea de furt, asemenea unui hoț. De
reținut este că fapta ilicit ă devine imputabilă numai în situația în care autorul a avut
capacitate delictuală , adică a acționat cu discernământ. Codul civil ne spune în art.1366
că există persoane incapabile precum minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani și
persoanele puse sub i nterdicție judecătorească, pentru care discernământul trebuie
dovedit. O altă precizare importantă ar fi aceea că în situația în care succesibilul de rea –
credință a decedat înainte ca moștenirea să fie lichidată, moștenitorii acestuia nu vor mai
putea să î și exercite dreptul de opțiune succesorală, fiind considerați acceptanți taciți. De
asemenea, atunci când mai mulți moștenitori participă la săvârșirea faptei ilicite, în dauna
celorlalți comoștenitori sau creditori, ei vor suporta consecințele acceptării forțate
împreună, solidar , după cum se stipulează și în art. 1382, C.civ.

3. Efectele acceptării moștenirii
Consecințele care decurg din acceptarea unei moșteniri pot fi clasificate în efecte
generale și efecte speciale .
a) Efecte generale . În principiu, ef ectul general al tuturor formelor de acceptare constă în
definitivarea81 titlului de moștenitor al celui care optează. Transmisiunea succesorală care

79Conform art. 1114, alin. (3), C.civ. – „Legatarul cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile și sarcinile
moștenirii. Prin excepție el răspunde pentru pasivul moștenirii, însă numai cu bunul sau bunurile ce formează
obiectul legatului, dacă: a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens; b) dreptul lăsat prin leg at are ca obiect o
universalitate, cum ar fi o moștenire culeasă de către testator și nelichidată încă, în acest caz, legatarul va răspunde
pentru pasivul acelei universalități; c) celelalte bunuri ale moștenirii sunt insuficiente, pentru plata datoriilor și
sarcinilor moștenirii“.
80Nemo liberalis nisi liberatus – nimeni nu poate face liberalități cât timp nu și -a plătit creditorii, ceea ce înseamnă
că, atunci când creanțele din patrimoniul succesoral nu pot fi îndeplinite de succesorii universali sau cu ti tlu
universal, legatarul cu titlu particular va răspunde cu bunurile moștenite.

45
a operat cu titlu provizoriu la data deschiderii moștenirii devine definitivă, prin efectul
acceptării, motiv pentru care succesibilul care și -a exercitat dreptul de opțiune
succesorală, în sensul acceptării moștenirii, nu va mai putea renunța la aceasta. Tot ca un
efect general se prezintă și separarea averii succesorale de patrimoniul personal al
moștenitorului. În vechiul cod civil de la 1864 se producea o confuziune între patrimoniul
succesoral și patrimoniul moștenitorului acceptant, însă noua reglemen tare a codului civil
înlătură această obscuritate. Prin urmare, moștenitorul acceptant va suporta pasivul
succesoral numai în limita activului succesoral și doar cu bunurile culese din patrimoniul
succesoral, iar în situația în care va fi urmărit de credit orii moștenirii acesta va putea
invoca separația patrimoniului succesoral cules de patrimoniul propriu. Aceeași regulă se
aplică și în cazul legatarilor universali sau cu titlu universal după cum ne spune și
art.1114, alin. (2), C.civ. : „ moștenitorii leg ali și legatarii universali sau cu titlu universal
răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul
succesoral, proportional cu cota fiecăruia “. În principiu, legatarul cu titlu particular nu
este obligat să suporte pasivu l succesoral, însă există câteva situații excepționale în care
acesta poate fi ținut să răspundă pentru datoriile și sarcinile moștenirii, dar numai cu
bunul sau bunurile care constituie obiectul legatului său. Astfel, după cum reiese și din
art.1114, alin . (3), C.civ. legatarul cu titlu particular va răspunde pentru pasivul
succesoral atunci când:
 „testatorul a dispus în mod expres în acest sens“;
 Dreptul lăsat prin legat reprezintă o universalitate, cum ar fi o moștenire culeasă
de către testator, dar nel ichidată încă;
 Celelalte bunuri succesorale nu sunt suficiente pentru plata pasivului succesoral.
Alineatul 4 din art.1114 C.civ. ne spune că : „în cazul înstrăinării bunurilor moștenirii
după deschiderea acesteia, bunurile intrate în patrimoniul succesor al prin efectul subrogației pot
fi afectate stingerii datoriilor și sarcinilor moștenirii “. În consecință, prin acceptare, moștenitorul
universal sau cu titlu universal va succeda defunctului în toate raporturile pe care acesta din urmă
le-a contractat cu terții.

81 A se vedea M. Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966,
p.120; Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. I II – Transmisiunea și partajul moștenirii, Ed.
Universul Juridic, București, 2014, p.99.

46
b) Efecte speciale. Pentru a îi proteja pe comoștenitorii de bună -credință, cât și pe creditorii
patrimoniului succesoral, legiuitorul a instituit o serie de pedepse civile menite să îl
sancționeze pe succesibilul de rea -credință care, prin faptele s ale ilicite, pune în pericol
echilibrul dintre ceilalți moștenitori și siguranța creditorilor. Prin urmare, potrivit
dispozițiilor din art. 1119, C.civ., succesibilul care recurge la practici frauduloase pentru
a-și însuși bunuri din patrimoniul succesoral poate fi sancționat prin:
 Decăderea din dreptul de opțiune succesorală. Prin această sancțiune se înțelege
că succesibilul de rea -credință pierde dreptul de a renunța la moștenire, iar dacă
renunțarea sa nu a devenit irevocabilă82, prin acceptarea succesiu nii de către
ceilalți comoștenitori, atunci el va fi considerat moștenitor acceptant.
 Decăderea din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau ascune.
Rezultă din aceasta că bunurile sustrase ori ascunse în mod ilicit de către
succesibilul vinovat vor reveni comoștenitorului sau comoștenitorilor săi, în cazul
în care sunt mai mulți, fiind împărțite conform cotelor succesorale ale acestora din
urmă. Chia r și atunci când succesibilului de rea -credință i se va încălca rezerva
succesorală prin această măsură, sancțiunea va opera cu prioritate față de regula
generală83 a instituției rezervei succesorale.
 Obligarea succesibilului de a raporta ori de a reduce do nația ascunsă. În ambele
cazuri84 succesibilul nu va putea participa la distribuirea donației pe care a tăinuit –
o, însă trebuie dovedit că donația respectivă a fost ascunsă cu rea -credință.
 Suportarea pasivului succesoral. Potrivit art. 1119, C.civ. succesi bilul vinovat de
săvârșirea unor fapte ilicite care privesc patrimoniul succesoral va răspunde
pentru „datoriile și sarcinile moștenirii proportional cu cota sa din moștenire,
inclusiv cu propriile sale bunuri “. Prin urmare, deși acesta pierde dreptul asup ra
bunurilor sustrase ori ascunse din averea succesorală, el va fi obligat să participe
la plata datoriilor și sarcinilor moștenirii conform cotei care i -ar fi revenit inițial,
chiar și cu propriile bunuri – adică va răspunde ultra vires hereditatis.85

82 A se vedea Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. III – Transmisiunea și partajul moștenirii, Ed.
Universul Juridic, București, 2014, p.101, nota de subsol 1.
83 Potrivit art. 1086, C.civ. – „rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari
au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri“.
84 Pentru exemple legate de ambele cazuri a se vedea Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. III –
Transmisiunea și partajul moștenirii, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p.102.
85 Expresie latină cu sensul că moștenitorul, în cazul acceptării su ccesiunii, este obligat la plata datoriilor și
sarcinilor acesteia, nu numai cu bunurile din activul succesoral, ci și cu propriile sale bunuri, atunci când pasivul
moștenirii depășește activul.

47
Secțiunea a II -a. Renunțarea la moștenire

1. Noțiune
Renunțarea la moștenire reprezintă acel act juridic unilateral, cu carcater expres și
solemn, prin care succesibilul declară în mod cert și rezolut în fața notarului public sau la
misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, în condițiile și limitele prevăzute de
lege, că nu își va apropria titlul de moștenitor și că nu va uza de drepturile pe care vocația sa
legală sau testamentară i -o conferă asupra moștenirii. Bineînțeles că renunțarea la moștenire
trebuie exprimată înainte de expirarea ter menului legal de un an. Prin această acțiune vocația la
moștenire a succesibilului este desființată retroactiv, fiind considerat ca și când nu ar fi fost
niciodată moștenitor86.
Renunțarea succesorală nu poate fi prezumată pentru că nimeni nu este pres upus a
renunța la dreptul său, după cum este enunțat și în art. 1120, alin. (1), C.civ., motiv pentru care
ea poate îmbrăca numai forma expresă. Chiar dacă succesibilul nu își exercită dreptul de opțiune
succesorală în termenul stabilit de lege, această ac țiune nu poate fi interpretată ca un act de
renunțare tacită la moștenire87, cu toate că se produc efecte asemănătoare, adică succesibilul
devine străin de moștenire.
De asemenea, renunțarea la moștenire produce efecte juridice numai în situația în care
succesibilul nu și -a exprimat opțiunea succesorală anterior, în sensul acceptării. Dacă însă acesta
a acceptat moștenirea, el nu va mai putea reveni asupra deciziei sale, deoarece acceptarea inițială
va fi considerată ca fiind irevocabilă88. O altă precizare a r fi că renunțarea are caracter
indivizibil, la fel ca și acceptarea, adică succesibilul nu poate renunța la o parte din dreptul său
succesoral și să accepte restul – nemo pro parte heres (nimeni nu poate fi moștenitor numai pe o
parte).
Renunțarea la moșt enire trebuie să aibă caracter pur abdicativ, adică să fie impersonală și
cu titlu gratuit. Atât renunțarea in favorem , chiar gratuită, făcută în folosul unuia sau mai multor

86 Potrivit art. 1121, alin. (1), C.civ. – „Succesibilul care renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor“.
87 A se vedea M. Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul RSR, Ed. Academiei, București, 1966,
p.132; D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile , Ed. C.H.Be ck, București, 2014, p.491.
88 „Succesibilul care a acceptat moștenirea va fi considerat ca moștenitor acceptant pentru totdeauna, conform
principiului semel heres, semper heres ( odată ce ești moștenitor, rămâi moștenitor). Prin urmare, declarația de
renunțare la succesiune după acceptarea ei este lipsită de orice efect juridic.“ – Trib. Mun. București, Secția a IV -a
civilă, decizia nr.1325/1992, I. Mihuță, Culegere de practică ju diciară civilă pe anul 1992 , Casa de Editură și Presă
„Șansa“ S.R.L., București, 1993 , p.165 -166.

48
moștenitori, cât și renunțarea cu titlu oneros, în favoarea comoștenitorilor sa u a moștenitorilor
subsecvenți, sunt socotite ca fiind acte de acceptare tacită, conform art. 1110, alin. (1), lit. b) și
c), C.civ. Dreptul de a renunța la moștenire aparține tuturor succesorilor, indiferent că sunt
moștenitori legali sau testamentari cu vocație universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Ca orice act juridic solemn, declarația de renunțare trebuie făcută în forma scrisă și
semnată de către renunțător, iar în cazul celor lipsiți de capacitate de exercițiu sau cu capacitate
restrânsă, declarația se va face prin reprezentant sau ocrotitor legal, cu încuviințarea prealabilă a
instanței tutelare. Nerespectarea condițiilor prevăzute de lege pentru actul de renunțare la
moștenire va atrage nulitatea absolută, înlăturând toate efectele (de exemplu, atunci când
renunțarea la o succesiune se face printr -un înscris sub semnătură privată actul respectiv nu va
produce nici un efect, fiind considerat nul absolut).
Declarația de renunțare va fi înscrisă, în format electronic, în registrul nați onal notarial89
pe cheltuiala renunțătorului, pentru informarea terților, ceea ce înseamnă că această înscriere este
mai mult o condiție de publicitate care nu atrage invalidarea actului de renunțare, dacă nu este
îndeplinită.
Succesibilul renunțător nu poa te revoca renunțarea la moștenire decât în condițiile
prevăzute la art.1123, C.civ. Prin urmare, lipsa înscrierii actului de renunțare în registrul național
notarial nu poate fi invocată drept cauză de nulitate de către renunțător, pentru a putea accepta
moștenirea. În situația în care un terț dobânditor cumpără un bun succesoral de la renunțător,
declarația de renunțare neînscrisă în registru nu va fi opozabilă față de terț, fiind considerată un
act de acceptare tacită a moștenirii potrivit art. 1110, C.ci v.
După cum am spus anterior, dreptul la renunțare nu se prezumă, însă Codul civil
stipulează câteva excepții de la această regulă, precum și de la regula de un an a termenului de
opțiune.
Prima excepție este consacrată în art. 1112, C.civ., din care reies e că succesibilul care nu
și-a exprimat opțiunea succesorală în termenul legal de un an „este prezumat că a renunțat la
moștenire, până la proba contrară “, deși a fost citat în acest sens și avea cunoștință despre
deschiderea moștenirii și calitatea lui de succesibil. Citația trebuie să îndeplinească două condiții

89 Potrivit art.1120, alin. (3), C.civ. – „Pentru informarea terților, declarația de renunțare se va înscrie, pe cheltuiala
renunțătorului, în registrul națio nal notarial, ținut în format electronic, potrivit legii.“; de asemenea art. 162, alin.(1),
lit. c) din legea nr. 36/1995 ne spune că în cadrul uniunii notarilor publici funcționează „registrul național notarial de
evidență a opțiunilor succesorale (RNNEOS ), în care se înregistrează toate actele notariale referitoare la acceptarea,
respectiv renunțarea la moștenire.“ Aceeași reglementare o regăsim și în cadrul art.117, alin. (1), lit. c) din
Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici și a activități i notariale.

49
importante pentru ca această excepție să producă efecte. Prima condiție se referă la conținutul
citației și constă în precizarea expresă că „ dacă succesibilul nu și -a exercitat dreptul de a accep ta
moștenirea în termen … este prezumat că renunță la moștenire “, nerespectarea acestei condiții
atrage sancțiunea nulității, după cum se precizează și în art.1112, alin. (2), C.civ. A doua condiție
importantă este ca citația să fie înmânată succesibilului cu cel puțin 30 de zile90 înainte de
expirarea termenului legal de opțiune succesorală, pentru ca acesta să aibă suficient timp de
gândire în privința opțiunii sale. A doua excepție este cuprinsă în art. 1113, C.civ., din care
rezultă că termenul legal de opțiune succesorală de un an poate fi redus, la cererea persoanelor
interesate, printr -o procedură specială, prevăzută de legea pentru ordonanța președințială.

2. Efectele renunțării
Un prim efect al renunțării ar fi acela al desființării retroactive a titlului de moștenitor,
renunțătorul devenind o persoană străină de moștenire, după cum se arată și în art. 1121, C.civ. –
„succesibilul care renunță este considerat că nu a fost nicioda tă moștenitor “. Dacă declarația de
renunțare a fost înscrisă în registrul național notarial, ea va fi opozabilă erga omnes.
În urma actului de renunțare succesibilul va pierde partea din moștenire la care avea
dreptul, însă nu va mai fi responsabil de pasivul succesoral. De asemenea, partea sa de moștenire
va profita moștenitorilor pe care i -ar fi înlăturat de la succesiune sa u celor a căror parte ar fi
diminuat -o, dacă ar fi acceptat moștenirea, conform art. 1121, alin. (2), C.civ.
În legislația română succesibilul renunțător nu poate fi reprezentat. În situația în care
acesta decedează, descendenții săi nu vor putea culege moștenirea la care acesta a renunțat, decât
dacă sunt chemați la succesiune în nume propriu.
Un alt efect important ar fi acela că renunțătorul nu este obligat la raport și poate păstra
donația primită de la defunct, cât timp aceasta nu încalcă rezerv a succesorală. Doar ca excepție,
conform art.1147, alin. (2), C. civ. „ prin stipulație expresă în contractul de donație91, donatarul
poate fi obligat la raportul donației și în cazul renunțării la moștenire “.

90 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol.III – Transmisiunea și partajul moștenirii, Ed. Universul
Juridic, București, 2014, pp.67 -71.
91 Deoarece majoritatea donațiilor se încheie în formă autentică, ar fi bine ca notarul public să solicite donatorului o
claritate cât mai mare în privința donației pe care o face, pentru a nu se ajunge ulterior la situații care să nu

50
Toate drepturile reale sau de creanță dintre r enunțător și defunct, precum și cele stinse
prin consolidare sau confuziune ope legis , vor renaște la data deschiderii moștenirii prin efectul
retroactiv al renunțării.
Prin renunțarea la moștenire, pe lângă titlul de moștenitor, renunțătorul va pierde și
sezina, de care ar fi putut beneficia în calitate de soț supraviețuitor, descendent sau ascendant
privilegiat.
În urma renunțării, creditorii succesibilul nu vor putea urmări patrimoniul succesoral, tot
așa cum nici creditorii succesiunii nu vor pu tea urmări bunurile aflate în patrimoniul
renunțătorului.
Ca un ultim efect ar fi faptul că renunțătorul este scutit de la plata taxelor legale pentru
efectuarea procedurii succesorale notariale.92

3. Revocarea renunțării la moștenire
De regulă renunțarea la moștenire este irevocabilă însă, pentru a evita vacanțele
succesorale, legea permite renunțătorului să revină asupra deciziei sale inițiale și să o revoce, cu
condiția ca ac esta să îndeplinească cumulativ două clauze prevăzute de art. 1123, C .civ. :
a) să nu expire termen ul de prescripți e al dreptului de opțiune succesorală;
b) succesiunea să nu fi fost acceptată între timp de un alt succesibil, comoștenitor sau
moștenitor subsecvent, cu vocație universală sau cu titlu universal.
Acceptarea le gatului cu titlu particular de către legatar nu împiedică retractarea renunțării
făcute de succesorul universal sau cu titlu universal. Decăderea renunțătorului din dreptul de a
retracta renunțarea prin împlinirea termenului de prescripție operează de drep t și poate fi
invocată de către orice persoană interesată, chiar și din oficiu.
Legea prevede condiții de formă speciale pentru revocarea renunțării, în sensul că aceasta
trebuie făcută în formă scrisă autentică și înscrisă în registrul național notar ial, la fel ca în cazul
renunțării. Revocarea constituie, prin ea însăși, o acceptare a succesiunii. Având valoare de

corespundă cu intenția p e care a avut -o donatorul. A se vedea în acest sens și Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept
succesoral.Vol.II – Moștenirea Testamentară, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p.348 -349.
92 Renunțătorul va plăti doar cheltuielile legate de autentificarea declarației de renunțare, precum și cheltuielile
aferente înscrierii declarației în registrul național notarial de evidență a opțiunilor succesorale

51
acceptare, bunurile moștenirii vor fi preluate în starea în care se găsesc și sub rezerva drepturilor
dobândite de către terți asupra bunu rilor respective, conform art. 1123, C.civ.

4. Efectele revocării
Revocarea renunțării operează retroactiv de la data deschiderii succesiunii. Renunțarea la
moștenire, care nu respectă formele prevăzute de lege ad solemnitatem, va fi considerată ca fiind
nulă absolut. Nulitatea absolută poate fi invocată de succesibil, de creditorii săi personali sau de
creditorii succesiunii.
Dacă voința succesibilului renunțător a fost viciată prin violență, dol sau eroare atunci
renunț area va putea fi anulată93. Anularea renunțării poate fi solicitată numai de succesibilul
renunțător. Potrivit art. 1122, alin. (1), C.civ., „creditorii succesibilului care a renunțat la
moștenire în dauna lor pot cere instanței revocarea renunțării în ceea ce îi privește, însă numai în
termen de 3 luni de la data de la care au aflat de renunțare și în limita recuperării creanței
acestora “. Prin urmare, legea română protejează creditorii succesibilului, oferindu -le posibilitatea
de a-și recupera creanța prin tr-o acțiune revocatorie, dar în aceeași măsură îl ocrotește și pe
succesibil, pentru ca aceștia dintâi să nu abuzeze de dreptul lor, permițându -le să își valorifice
pretențiile numai în cuantumul creanței lor.

93 Potrivit art. 1124, C.civ. – „Dreptul la acțiunea în anularea acceptării sau renunțării se prescrie în te rmen de 6 luni,
calculat în caz de violență de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în care titularul dreptului la
acțiune a cunoscut cauza de nulitate relativă“.

52
Concluzii

 Dreptul de opțiune succesorală este acel drept subiectiv, specific succesibililor, în numele
cărora se naște la momentul deschiderii moștenirii, cu caracter potestativ, și care se
epuizează prin întocmirea unui act unilateral de exprimare a voinței, care produce efecte
retro active cu privire la alegerea dintre acceptarea sau renunțarea la moștenire.

 Titularul dreptului de opțiune succesorală este, în principiu, succesibilul, însă, ca o
excepție de la această regulă, legiuitorul a inclus în categoria subiectelor dreptului de
opțiune succesorală și pe creditorii acestuia, pentru a îi proteja în cazul neexecutării
obligațiilor patrimoniale pe care succesibilul le are față de aceștia.

 În privința caracterelor juridice ale dreptului de opțiune succesorală, unii autori au vorbit
despre acest subiect în capitole intitulate „Caractere juridice ale dreptului de opțiune
succesorală “, pe când alții făceau referire la acestea atunci când vorbeau despre actul de
opțiune succesorală. Consider că o astfel de abordare în literatura de speci alitate este de
natură a provoca confuzii, în special în rândul tinerilor juriști. Dreptul de opțiune
succesorală trebuie privit ca un drept principal, care se compune din dreptul subiectiv al
succesibilului și actul de opțiune succesorală. Așadar, atunci când vorbim despre
caracterele juridice ale dreptului de opțiune succesorală ar trebui să ne referim la
caracterele dreptului în ansamblu, și nu la cele ale unei părți componente ale sale, cum
este actul de opțiune, chiar dacă există asemănări între aceste a.

 Referitor la prescripția termenului de opțiune succesorală, care a dat naștere multor
discuții aprinse în vechea legislație, Noul Cod Civil a oferit o soluție foarte practică, prin
care să se aplice regulile referitoare la suspendare și repunerea în termen ul de prescripție
extinctivă, deși el este „un termen de decădere în care urmează să se exercite un drept
potestativ “94, urmărindu -se astfel aplicarea unui regim juridic cât mai favorabil în
domeniul dreptului de opțiune succesorală.

94 Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. III – Transmi siunea și partajul moștenirii , Ed. Universul
Juridic, București, 2014, p.46

53
 De asemenea, limitare a opțiunii succesorale la acceptare sau renunțare , în Noul Cod
Civil, este o mare realizare legislativă, oferind o soluție simplă și utilă prin care să se
înlăture obscuritățile juridice care se produceau sub regimul vechiului cod civil, precum
confuziune a patrimonială.

 Nu în ultimul rând, trebuie precizat că dreptul de opțiune succesorală este un drept
fundamental în materie de succesiuni, fără de care regulile devoluțiunii legale la
moștenire nu s -ar putea aplica și, în consecință, distribuirea patrimon iului succesoral nu
s-ar putea face. Importanța dreptului de opțiune succesorală a fost recunoscută de
legiuitor în mod neechivoc, prin consacrarea sa în art. 1100, alin. (1), C.civ.95

95 „Cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate accepta moștenirea sau poate renunța la
ea“.

54
STUDIU DE CAZ

În speța ilustrată în ANEXA 1 avem situația în care de cuius – ul C. Gh. a decedat la data
de 28 ianuarie 2003, lăsând în urmă doi copii, C. A. și C. E.
La data de 11 martie 2003, C. A. acceptă moștenirea defunctului, iar C. E. renunță la
aceasta, astfel, partea sa de moștenire revenindu -i lui C. A.
Dacă C. E. ar fi acceptat moștenirea lui C. Gh. atunci, potrivit regulilor devoluțiunii
legale a moștenirii, ea și fratele său C. A. ar fi moștenit în nume propriu câte ½ din patrimoniul
succesoral lăsat de căt re tatăl lor.
Copilul C. E. însă, are o datorie față de creditoare T. V., în valoare de 3000 de dolari
S.U.A. și 2.409.000 lei (ROL), pe care nu a achitat -o până la data deschiderii moștenirii
defunctului C. Gh., din motive de insolvabilitate.
Renunțând la moștenirea defunctului său tată, debitoarea C. E, și -a mărit starea de
insolvabilitate, motiv pentru care creditoarea T. V. a ales să promoveze acțiunea pauliană în
instanță, pentru a -și recupera creanțele de la datornică.
Explicația, privind mărirea stăr ii de insolvabilitate pe care creditoarea T. V. o acuză, ar fi
următoarea : potrivit legii, la momentul deschiderii moștenirii lui C. Gh., bunurile și drepturile
patrimoniale din averea succesorală se transmit cu caracter provizoriu către succesibili, în c azul
nostru, către debitoarea C. E. Atunci când C. E. își exercită dreptul de opțiune succesorală, în
sensul renunțării la moștenire, toate bunurile și drepturile succesorale, pe care le -a dobândit cu
caracter provizoriu de la defunct, ies din patrimoniul său personal, producând -și astfel o
însărăcire a propriei averi.
Prin renunțarea la o moștenire solvabilă , C. E. comite o fraudă în dauna creditoarei sale.
Prin fraudă se înțelege, în sens restrictiv, intenția dolosivă a debitoarei de a cauza un prejudiciu
creditoarei T. V., prin încheierea actului unilateral de renunțare la moștenire, iar în sens extensiv,
simpla cunoaștere a debitoarei că prin efectuarea actului de renunțare îi cauzează creditoarei sale
un prejudiciu.
De regulă, în materie de succesiuni, pentru a putea promova în instanță acțiunea pauliană,
trebuie dovedită existența fraudei, sarcină care îi revine creditorului. T. V. a dovedit acest fapt

55
prin imposibilitatea de a -și îndestula creanța din bunurile debitoarei, în urma întocmirii mai
multor dosare execuționale, în perioada 1998 – 2001.
Neavând suficiente bunuri în patrimoniul personal pentru a -și plăti datoria față de
creditoare, C. E. ar fi putut accepta moștenirea defunctului C. Gh. pentru a stinge raportul
obligațional dintre ea și T. V., însă, a renunțat la moștenire, refuzând astfel să intre în posesia
unor bunuri pe care creditoarea le -ar fi putut urmări și valorifica, cauzându -i în acest fel un
prejudiciu.
În privința promovării acțiunii pauliene, în materie succesorală, de către credit oare, este,
de asemenea, foarte important și termenul în care aceasta a atacat în instanță actul de renunțare la
moștenire.
Legea permite creditoarei ca în termen de 3 luni, de la data la care a luat cunoștință de
renunțarea la succesiune a debitoarei C. E ., să ceară revocarea actului de renunțare în instanță.
Cum întocmirea certificatului de moștenitor a avut loc în data de 11 martie 2003, iar
creditoarea a atacat în instanță actul de opțiune succesorală al debitoarei în data de 14 martie
2003, rezultă că termenul în care se poate formula revocarea renunțării la moștenire a fost
respectat.
În urma îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru promovarea acțiunii
pauliene, este și firesc ca instanța să admită cererea creditoarei.
În consecință, a dmiterea cererii de revocare a renunțării la moștenire are ca efect
acceptarea succesiunii lui C. Gh. de către C. E., dar numai în cuantumul îndestulării creanței pe
care o datorează lui T. V., însemnând suma de 3000 de dolari S.U.A. și 2.409.000 lei (ROL) –
reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin urmare, C. E. devine moștenitoare acceptantă, dar numai față de creditoarea T. V. și
doar în limita satisfacerii creanței pe care o are de plătit față de aceasta, iar față de fratele ei C. A.
rămâne în continuare renunțătoare.

56
Bibliografie

1. D. Alecsandresco, Principiile dreptului civil român. Vol. II , Editura Atelierele grafice
Socec&Co, București, 1927;
2. M. D. Bob, Probleme de moșteniri în vechiul și în noul Cod Civil , Editura Universul
Juridic, București, 2012;
3. G. Boroi, C. A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală , Editura Hamangiu,
București, 2011;
4. D. Chirică, Drept civil. Succesiuni și testamente , Editura Rosetti, București, 2003;
5. D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile , Editura C. H. Beck,
București, 2014;
6. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral . Ediția a II -a, Editura Universul Juridic, București,
2002;
7. Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. I – Moștenirea legală , Editur a
Universul Juridic, București, 2014;
8. Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. II – Moștenirea testamentară ,
Editura Universul Juridic, București, 2014;
9. Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. III – Transmisiunea și parta jul
moștenirii , Editura Universul Juridic, București, 2014;
10. Fr. Deak, St. Cărpenaru, Drept civil, TUB, București, 1984;
11. I. Dogaru, V. Stănescu, M. M. Soreață, Bazele dreptului civil. Vol. V – Succesiuni ,
Editura C. H. Beck, București, 2009;
12. M. Eliescu, Transmisiunea și împărțeala moștenirii în dreptul Republicii Socialiste
România , Editura Academiei, 1966;
13. E. Molcuț, Drept privat roman , Editura Universul Juridic, București, 2011;
14. E. Molcuț, Drept privat roman. Terminologie juridică roman ă, Editura Universul Juridic,
București, 2011;

57
15. D. Negrilă, Dreptul de opțiune succesorală. Vol. I – Studii teoretice și practice , Editura
Universul Juridic, București, 2014;
16. C. Stătescu, Drept civil , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967 ;
17. L. Mera, A. Pena, Recursuri în interesul legii. Decizii de admitere 1993 – 2008 , Editura
C. H. Beck, București, 2008;
18. I. Mihuță, Culegere de practică judiciară civilă pe anul 1992 , Casa de Editură și Presă
„Șansa “ S.R.L., București, 1993;
19. I. Ninu, Acțiunea revocatorie (pauliană) și acțiunea oblică , Editura Hamangiu,
București, 2010;
20. Revista juridcă a Olteniei , Curtea de Apel Craiova nr. 1 -2/1999;
21. Legea nr. 18/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1 din
05.01 .1998, www.dreptonline.ro/legislatie/legea_fondul_funciar.php ;
22. Legea nr. 36/1995, legea notarilor publici și a activității notariale, publicată în Monitorul
Oficial al R omâniei, Partea I, nr. 92 din 16.05.1995, reactualizată în Monitorul oficial al
României, Partea I, nr.444 din 18.06.2014, http://legestart.ro/legea -notarilo r-publici -si-a-
activitatii -notariale -nr-36r31995 ;
23. Regulament de aplicare a legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995,
reactualizat și aprobat prin Ordinul 2333/C/2013, din data de 24 iulie 2013 ,
http://www.uniuneanotarilor.ro/files/legi/RegulamentNou_082013.pdf ;
24. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.279 din 04 aprilie 2005, www.legex.ro/Legea -10-2001 -24078.aspx ;
25. Noul Cod civil și legea de punere în apli care, Editura Hamangiu, București, 2016;
26. Vechiul cod civi de la 1864, www.cab1864.eu/upload/cod_civil.pdf .

58
ANEXA 1
96 „I.C.C.J., s. civ. și de propr. int., decizia nr. 4126 din 19 mai 2005, www.scj.ro

Prin acțiunea din 14 martie 2003, reclamanta T. V., după unele modificări și renunțări, în
final a solicitat, în calitate de creditoare a p ârâtei C. E., să se dispună, în contradictoriu și cu
pârâtul C. A. (fratele pârâtei C. E.) :
-revocarea declarației prin care pârâta C. E. a renunțat la succesiunea defunctului său tată
C. Gh., decedat la 28 ianuarie 2003;
-revocarea, în parte, a certifica tului de moștenitor nr. 7 din 11 martie 2003, eliberat de
notarul public B. V., în care s -a trecut ca moștenitor legal, în succesiunea menționată mai sus,
numai pârâtul C. A. , iar nu și pârâta C. E., ca urmare a declarației acesteia de renunțare la
succesi une;
-acceptarea succesiunii în locul pârâtei C. E., în limita creanței sale, a reclamantei.
Reclamanta și -a motivat acțiunea, arătând că pârâta C. E., a fost obligată, prin hotărâre
definitivă și irevocabilă, să -i restituie un împrumut în sumă de 3000 de dolari S.U.A. și să -i
plătească suma de 2.409.000 de lei (ROL) , cu titlu de cheltuieli de judecată și că această pârâtă
și-a accentuat starea de insolvabilitate, renunțând la succesiunea tatălui său, în frauda drepturilor
creditoarei… Dreptul creditorilor de a recurge la acțiunea pauliană este reglementat de
dispozițiile art. 975, C. civ. (1864) , potrivit căruia :ei pot de asemenea, în numele lor personal, să
atace actele viclene, făcute de debitori în prejudiciul drepturilor lor.
Prin exercitarea acțiunii pauliene, textul art. 975, C.civ. (1864) fixează două condiții:
actele atacate trebuie să pricinuiască un prejudiciu creditorului și să fie frauduloase (viclene).
Prejudiciul nu există decât în caz de insolvabilitate a debitorului.
Prin urmare, pentru a putea fi atacat actul, debitorul trebuia să fi pricinuit sau să fi
agravat insolvabilitatea sa.
Proba insolvabilității se face în genere prin urmărirea și executarea bunurilor debitorului.

96 I. Ninu, Acțiunea revocatorie (pauliană) și acțiunea oblică , Editura Hamangiu, București, 2010, p. 33 -35.

59
În cauză, în vederea executării sentinței civile nr. 5458 din 18 ma rtie 1998 a Judecătoriei
Brașov, purtând asupra sumei de 3000 dolari S.U.A. și 2.409.000 de lei (ROL) cheltuieli de
judecată, la care a fost obligată debitoarea C. E., s -au format mai multe dosare execuționale,
ultimul cu nr. 345/2001.
Executarea nu a fost finalizată, întrucât debitoarea nu a avut bunuri din care creditoarea
să fie îndestulată, fiind astfel dovedite atât prejudiciul, cât și insolvabilitatea. În aceste condiții,
creditoarea a atacat declarația de renunțare a debitoarei C. E. la succesiunea d efunctului său tată
C. Gh., actul fiind de natură să conducă la micșorarea patrimoniului. Prin urmare, renunțarea
debitoarei succesibile poate fi atacată rpin acțiunea pauliană.
Critica recurenților că, prin revocarea declarației de renunțare la succesiune , instanța a
acordat mai mult decât s -a cerut, este nefondată.
Prin cererea introductivă de instanță, creditoarea a solicitat revocarea pe cale
judecătorească a declarației de renunțare la succesiune și, ca urmare, anularea parțială a
certificatului de moș tenitor nr.7 din 11 martie 2003, astfel că instanța de apel a rezolvat corect
ambele capete de cerere, nefiind vorba de un plus petitia.
În consecință, recursul a fost respins, ca nefondat. “