Notiuni Introductive Despre Serviciile Publice de Interes General

Serviciul public reprezinta un organism constituit de către stat, județ sau chiar o comună, care are o competentă și o putere determinata, cu mijloace financiare obtinute din bugetul general al admnistratiei, care este pus la dispoziția populatiei pentru a satisface continuu o nevoie generala, căreia inițiativa din mediul privat nu ar putea să-i ofere decât o incompletă satisfactie.

Serviciul public reprezinta un mijloc al administrației prin care cetatenii beneficiaza de servicii de interes general, în regimul puterii politice.

Realizarea serviciilor publice este caracteristica exclusiva a autorităților deliberative si a consiliilor locale iar organizarea și funcționarea lor reprezinta caracteristica autorităților executive, adică a prefecturilor și primariilor. În categoria de servicii publice se pot include:

-Servicii publice cu caracter statal

-Serviciile publice de gospodărie comunală 

-Servicii comunitare (înființate la nivel local, dar și județean)

-Servicii publice comerciale

-Servicii publice pentru activități culturale

– Alte servicii publice locale

După criteriul naturii serviciilor publice se pot distinge:

–  Servicii publice administrative(S.P.A.)

–  Servicii publice industriale și comerciale(S.P.I.C)

După modul în care se realizează interesul general deosebim:

–  servicii publice al căror scop este satisfacerea directă și individuală a cetățenilor

– servicii publice care oferă avantaje particularilor în mod indirect

–  servicii publice destinate colectivității în ansamblu

Din punct de vedere al importantei sociale deosebim:

–  servicii publice vitale (alimentare cu apa, canalizare)

– servicii publice facultative (amenajare parcuri și locuri de distracții, centre de informare etc.)

Problema clasificarii serviciilor publice nu este încă total clarificata, existând, conform specialiștilor, anumite criterii foarte variate de clasificare. Definiția oferita de catre Asociația Americană de Marketing în 1960 are avantajul de a fi formulata de o importanta instituție științifică.

Potrivit AMA, “serviciile reprezintă activități, beneficii sau utilități care sunt oferite pe piață sau prestate în asociere cu vânzarea unui bun material”. Pe o directie similară se situează K.L. Blois (1974) conform caruia “serviciul reprezintă orice activitate care oferă beneficii fără să presupună în mod obligatoriu un schim de bunuri tangibile”.

Definiția, deși elaborată in mod insuficient, pune în discuție una dintre caracteristicile cele mai importante ale serviciilor și anume intangibilitatea. Ambele definiții abordeaza serviciile din unghiul prestatorului.

Anumiti autori au incercat să definească serviciile și din poziția consumatorului . Astfel, conform specialiștilor americani Besson Richard M. Și David W. Jackson “ pentru consumator , serviciile reprezintă activități care se finalizează prin obținerea unui beneficiu sau a unei utilități; activități pe care nu poate sau nu dorește să le presteze el însuși”

Foarte clara se dovedește a fi definiția dată de Leonard L. Berry (1980) conform caruia “ serviciul este o activitate, un efort , o permanentă”. Philip Kotler oferă următoarea definiție în anul 1986: “serviciul reprezintă orice activitate sau beneficiu pe care o parte o poate oferi alteia, care este în general intangibil și al cărei rezultat nu presupune dreptul de proprietate asupra unui bun material”.

Ca o incercare de a sintetiza atat experienta teoretică cat și cea practică referitoare la definirea serviciilor și deosebirea lor de bunurile corporale, în lucrarea “Economia serviciilor” autorii au formulat următoarea definiție: “ serviciile reprezintă o activitate umană, cu un conținut specializat, având ca rezultat efecte util, imateriale și intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale. In acelasi timp, serviciile reprezinta activități de sine stătătoare, autonomizate în cadrul procesului adâncirii diviziunii sociale a muncii și sunt organizate in mod distinct în sectorul tertiar”.

Caracteristicile principale ale serviciilor reies din specificul muncii realizate în această sferă, tipul de comercializare, criteriile prin care se delimiteaza serviciile față de celelalte elemente ale activității economice și sociale etc.

Serviciile pot fi caracterizate, în primul rând, prin forma lor imateriala. Munca bazata pe rpestarea de servicii nu se concretizează, de obicei, în bunuri cu existența obiectuală, ci sub forma anumitor activități sau faze ale anumitor procese de producție sau de consum. Caracterul imaterial al serviciilor demonstreaza astfel, pentru acestea, denumirea de “ invizibile”.

Aceasta caracteristica face ca o multime de servicii să nu fie “transferabile” sau comercializabile in exteriorul locului de realizare, ele fiind produse “ în situ” ( adica la domiciliul consumatorului). Serviciile sunt caracterizate, de asemenea, prin nestocabilitate.

Fiinda nu au, de obicei, o formă materială, serviciile nu se pot stoca și păstra pentru consumul ulterior.

Această caracteristică are anumite avantaje în cadrul desfășurarii activităților respective, prin faptul ca asigura o eficienta ridicate ca urmare a faptului ca elimină dificultățile legate de distribuția fizică a serviciilor, manipularea lor, crearea de condiții adecvate de depozitare si păstrare; dar provoaca și anumite dezavantaje, in special în asigurarea unui echilibru intre oferta si cerere și realizarea efectivă a serviciilor.

Caracteristica nestocabilitatii este abordata de anumiti autori prin caracteristica de perisabilitate sau non-durabila (deși termenii nu se suprapun în totalitate). Serviciile sunt, de asemenea, intangibile; ele nu se pot percepe, putand fi evaluate prin utilizarea  unuia din simțurile fizice.

Lipsa unor proprietăți tangibile face caaprecierea și verificarea calității serviciilor sa fie imposibila înainte de cumpărare sau chiar inainte de consum. În astfel de condiții, vânzarea serviciilor presupune eforturi marite de cunoaștere a cererii și de dezvoltare a creșterii acesteia, de câștigare a încrederii și de scadere a incertitudinii prin adăugarea unei evidențe fizice exprimate prin calitatea personalului, caracteristicile echipamentelor, nivelul prețurilor etc.

Un alt atribut il constituie coincidenț, atat în timp cat și in spațiu, a producției și a consumului, mentionata în literatura de specialitate și sub numele de indivizibilitate sau inseparabilitate.

Faptul că serviciile se exteriorizează, de cele mai multe ori, sub forma de activități, pentru realizarea lor, necesita prezenta în același loc si a prestatorului și a beneficiarului, si o simultaneitate in executia lor.

Absenta acestor condiții dovedeste repercusiuni asupra volumului activităților desfășurate în domeniul serviciilor, mai ales, asupra aportului respectivului sector la satisfacerea nevoilor populatiei; orice diferenta de timp sau de loc are ca efect pierderi de ofertă și uneori nacoperirea cererilor.

Conform modului de desfășurare, serviciile nu pot fi separate de persoana prestatorului, ele încetând a mai exista din momentul in care inceteaza acțiunea acestuia.

Din această insusire reies particularitatile care se refera la organizarea și comercializarea serviciilor:

–  Contactul direct dintre prestator și beneficiar și o participare activă din partea clientului (cosnumatorului) la activitatea de realizare a serviciului (aspect pe care anumiti autori îl analizează ca o trăsătură distinctă a serviciilor)

– Calitatea serviciului se determină prin nivelul de pregătire profesionala, talent, indemanre, corectitudine si pasiune etc. De aici reiese dificultatea de “standardizare” a serviciilor;

–  Inseparabilitatea de persoana prestatorului impun o anumite limite posibilităților de diversificare a serviciilor; astfel, o companie sau un angajat pot presta, de obicei, doar un număr redus de servicii, progresul tehnic din sectorul serviciilor realizandu-se mult mai lent decat în restul compartimentelor economiei.

Serviciile au si o carcateristica de eterogenitate sau variabilitate, care este înțeleasă în legatura atât cu sectorul terțiar, care este constituit din activitati cu un conținut care difera – cât și cu oricare serviciu, ca o variație care depinde de specificul prestatorului sau cel al utilizatorului.

Această insusire influențează in mod negativ posibilitatea de a standardiza  serviciul, de a constitui o structură de sortimente, de a interveni în controlul calității prestației.

In afara de trăsăturile analizate, serviciile se mai pot particularizea prin faptul că vânzarea lor nu inseamna transferul titlului de proprietate, că prețul oferit rerpezinta un preț al cererii etc. Punctul de start în definirea și delimitarea serviciilor publice îl reprezinta rolul important în satisfacerea nevoilor colective ale cetățenilor tarii.

Laureatul la Premiul Nobel pentru economie, Paul Samuelson, mentiona că statul asigura unele servicii colective indispensabile, fara de care viața comunității ar fi de neconceput și care nu pot fi abandonate, fără aparitia unor probleme majore, în favoarea inițiativei private.

Delimitarea domeniului serviciilor publice de alte domenii de servicii se poate face din următoarele motive:

–  reprezinta activități de interes general, din care o mai mare parte iau parte la producerea de bunuri publice. Acestea sunt bunuri care sunt furnizate de catre colectivități publice (administrații sau colectivități locale) care au o logică particulara de producere și stabilire a tarifelor, si de asemenea nu au ca obiectiv obținerea de profit ci recuperarea costului de producție in totalitate sau macar partial.

Astfel că, anumite servicii publice sunt gratuite (ex. învățământul  gratuit, sănătatea, serviciile recreative, culturale și sportive gratuite etc.) iar altele cu plată (transportul, electricitatea telecomunicatiile, apa, gazele, salubritate etc.);

– asumarea responsabilității in organizarea și funcționarea serviciilor publice, din partea organelor autorității publice ( administrația locală, centrala și întreprinderile publice).

Responsabilitatile statului privind domeniul serviciilor publice se pot referi ori la prestarea și furnizarea acestora, ori la supravegherea și ajutarea firmelor private care detin sarcina de producere a serviciilor publice: serviciul public poate fi realizat de catre administrație, companiile publice și societățile private, etc.

Din aceste două caracteristici reiese o primă definire generală a serviciilor publice, respectiv activități de interes general asumate de organe publice.

Acestea au 2 dimensiuni:

– o dimensiune concretă, constituita dintr-un ansamblu de factori și mijloace care sunt utilizate de o persoană publică pentru a asigura anumite nevoi generale.

Ca exemplu, putem mentiona serviciul de salubritate care este constituit din oamenii și utilajele destinate acestei activități;

– o dimensiune în sens funcțional, adică o activitate care prezinta interes general si care este asumată de catre colectivitatea publică pentru satisfacerea nevoilor populației, care nu prezintă interes pentru companiile private.

Din ambele dimensiuni reiese o accepțiune dubla privind serviciul public: una de natură strict administrativă care poate fi definită ca fiind mijlocul prin intermediul caruia administrația își desfasoara activitatea si serviciile administrative constituite în structura organelor puterii centrale și locale, și o acceptiune de natura genurilor activităților organizate, supravegheate sau prestate de catre serviciile administrative, fiind organizate conform legilor în vigoare.

Diferenta dintre cele două acceptiuni este deosebit de necesară pentru a se putea face o analiza a serviciilor publice din cele două unghiuri:

– al rolului avut de adminstratie în organizarea anumitor elemente cu atribuții clare în asigurarea serviciilor publice;

–  al funcției serviciilor publice de a asigura nevoile generale ale cetățenilor. Definițiile serviciilor publice au in componenta lor elemente care imbina cele două dimensiuni mentionate  mai sus.

Astfel, definiția formulata de Mircea Djuvara este relevantă:  “Serviciul public nu este orice instituție. Instituțiile pot fi de mai multe feluri: private și publice.

O firma anonimă reprezinta o instituție, de asemenea. Conducerea unei instituții private ca și cea a oricarui particular este in primul rand dorința de a câștiga. Firma anonimă funcționează pentru a câștiga, avand un obiectiv patrimonial, un scop individual.

Obiectivele conform cărora trebuie interpretate actele juridic de drept privat, sunt obiective lucrative reprezentand câștigul individual.

Activitatea de drept public are, insa, alte perspective. In primul rand, activitatea publică nu are ca scop câștigul particularilor, ci o funcțiune, o activitate care necesita să se desfasoare spre binele tuturor si interesul general.

1.2 Abordarea europeana

Cartea albă mentioneaza importanța serviciilor de interes general ca stalp de baza al modelului european de societate și nevoia de a garanta realizarea de servicii de interes general de calitate si accesibile pentru toți cetățenii și toate companiile Uniunii Europene.

În UE, serviciile de interes general sunt esențiale pentru coeziunea socială și teritorială și, de asemenea, pentru competitivitatea intregii economii europene.

Dacă prestarea serviciilor de interes general poate fi realizata în cooperare cu sectorul privat sau predata unor firme private ori publice, definirea obligațiilor și sarcinilor autorităților publice rămâne doar responsabilitatea autorităților publice conform nivelului.

Aceste autorități publice au, de asemenea, responsabilitatea de a reglementa piețele și de a garanta îndeplinirea misiunilor de serviciu public care sunt încredințate operatorilor. Astfel, cartea albă mentioneaza că responsabilitatea pentru serviciile de interes general este impartita între Uniunea Europeană și statele sale membre.

Această responsabilitate de tip comun reiese din principiul care sta la baza articolului 16 din Tratatul CE, potrivit căruia Comunitatea Europeană și statele membre au obligatia de a garanta, în limita competențelor, faptul că politicile lor permit prestatorilor de servicii de interes general să își desfasoare activitatile.

Dreptul statelor membre privind impunerea obligațiiloe specifice de serviciu public catre operatorii economici și asigurarea respectarii acestor obligații este recunoscut și în mod concis în articolul 86 alineatul 2 din Tratatul CE.

Tratatul CE furnizează catre Comisie o gamă variata de mijloace pentru a se asigura că utilizatorii pot accesa serviciile de interes general calitative în Uniunea Europeană.

Comisia mentioneaza, în acest sens, că puterea de care dispune este adecvata și suficienta pentru a menține și desfasura servicii in mod eficient în cadrul Uniunii.

In ciuda acestui fapt, ea precizeaza că autoritățile competente pe plan național, local si regional sunt acele autoritati care trebuie să definească, să controleze si să finanțeze serviciile de interes general.

Abordarea Comisiei este formata pe baza unui număr de principii care pot fi gasite în politicile sectoriale comunitare și care pot fi intelese pe baza rezultatelor dezbaterii referitoare la cartea verde:

– facilitarea apropierii autorităților publice de cetățeni: Comisia respectă rolul esențial al statelor membre și al autorităților regionale și locale în domeniul serviciilor de interes general.

Politicile comunitare privitoare la serviciile de interes general se bazează pe anumite grade de acțiune și, de asemenea, pe folosirea anumitor instrumente diverse, conform principiului subsidiarității;

– realizarea obiectivelor de serviciu public pe piețele concurențiale si deschise: o piață internă concurențială si deschisa și dezvoltarea serviciilor de interes general reprezinta obiective compatibile;

– asigurarea unei coeziuni și a unui acces universal: un acces al tuturor cetățenilor și companiilor la serviciile de interes general accesibile și de calitate pe întreg teritoriul statelor membre este util pentru promovarea coeziunii sociale și teritoriale a Uniunii Europene, inclusiv scaderea numarului discrepanțelor provocate de accesibilitatea scazuta a regiunilor cele mai izolate;

– menținerea unui nivel inalt al calitatii și securitatii: În plus față de furnizarea serviciilor calitative de interes general, Comisia vrea să asigure securitatea consumatorilor, a clientilor și a tuturor persoanelor care se implica în producția și realizarea acestor servicii, precum și protejarea publicului larg, si nu in ultimul rand, să asigure securitatea împotriva unor amenințări eventuale, cum ar fi atentatele teroriste sau dezastrele ecologice;

– garantarea drepturilor consumatorilor și utilizatorilor: aceste drepturi au in componenta, in general. accesul la servicii cum ar fi servicii transfrontaliere, pe tot teritoriul UE și pentru totalitatea grupelor de populație, accesibilitatea financiară a serviciilor, inclusiv schemele speciale pentru persoanele cu venituri scăzute, securitatea fizică, siguranța și fiabilitatea, continuitatea, calitatea ridicată, alegerea, transparența și accesul la informațiile furnizorilor și autorităților de reglementare;

– monitorizarea și evaluarea funcționării serviciilor: 

Comisia crede că evaluarea și monitorizarea sistematica reprezinta un instrument necesar pentru a mentine și dezvolta servicii de interes general calitative, convenabile și eficiente în Uniune. Evaluarea trebuie să fie multidisciplinară și să abordeze toate aspectele relevante de ordin juridic, economic, social și de mediu.

De asemenea, ea trebuie să țină cont de caracteristicile sectorului evaluat și de situațiile specifice ale statelor membre și regiunilor acestora;

– respectarea diversității serviciilor și situațiilor:

Dinc auza faptului ca nevoile și preferințele utilizatorilor sunt diferite conform situației lor economice, sociale, geografice sau culturale, este util să se mențină o diversitate a serviciilor.

Acest lucru este valabil în principal pentru serviciile de sănătate si sociale;

– îmbunătățirea transparenței: principiul transparenței reprezinta o noțiune-cheie privind elaborarea și aplicarea diferitelor politici publice care se refera la serviciile de interes general.

Acesta reda autorităților publice posibilitatea de a-și exercita responsabilitățile și ofera garantia că se pot adopta decizii democratice. Acest principiu este necesar să se aplice tuturor aspectelor procesului de aplicare și să cuprindă definirea misiunilor de serviciu public, organizarea, finanțarea și reglementarea serviciilor, precum și producerea și evaluarea lor, inclusiv mecanismele de soluționare a reclamațiilor;

– asigurarea protectiei juridice: Comisia precizeaza că aplicarea dreptului comunitar în cazul serviciilor de interes general poate punea numite probleme.

Astfel, ea va realiza acțiuni permanente pentru îmbunătățirea securitatii juridice legate de aplicare a dreptului comunitar în cazul in care se presteaza servicii de interes general.

Comisia a infaptuit deja modernizarea normelor în materie de achiziții publice și a organizat inițiative în domeniul ajutoarelor de stat și al partenariatelor dintre membrii domeniului public si privat.

Noi orientări

Principala chestiune supusa dezbaterii publice privea necesitatea unei directive de tip cadru privind serviciile de interes general. Opiniile exprimate cu privire la această temă cu ocazia consultării publice au fost diferite, Parlamentul European si anumite state membre ramanand în continuare sceptici.

Astfel, nu este încă cert daca directivă de tip cadru reprezinta cea mai bună solutie de urmat și dacă adauga o valoare suficientă. In concluzie, Comisia precizeaza că este inoportun să formuleze propuneri pentru moment. In general, ea va continua sa dezvolte o abordare sectorială, propunând, conform situatiei, norme sectoriale care permit controlarea necesităților și situațiilor specifice fiecărui sector.

Comisia va reexamina eficienta și necesitatea unei legi de tip cadru care se refera la serviciile de interes general de indata ce intrara în vigoare Tratatul constituțional, mai exact, noul fundament juridic care va fi reglementat prin intermediul articolului III-6 care prevede următoarele:

„Fără aq aduce atingere articolelorq III-55, III-56, și III-136 șiq având în vedere importanțaq serviciilor de interes economicq general ca servicii cărora toată lumea din interiorul Uniuniiq le atribuie valoare, precum șiq rolul acestora în promovareaq coeziunii sociale și teritoriale, Uniuneaq și statele membre, fiecare în limiteleq competențelor ce le revin și înq limitele domeniului de aplicare aq Constituției, veghează ca acesteq servicii să funcționeze pe baza principiilor șiq condițiilor, în special economice șiq financiare, care să le permită îndeplinireaq misiunilor ce le revin. Legea europeană defineșteq aceste principii și condiții.”

În plus, Comisia a reevaluat, în anul 2005, situația serviciilor de interes general în UE și utilitatea adoptării anumitor măsuri orizontale. Uniunea a avuit intentia să prezinte înainte de anul 2005 un raport referitor la constatările sale.

Conform rezultatelor consultării, Comisia mentioneaza, de asemenea, că este util să fie continuata simplificarea si clarificarea cadrului juridic care se refera la finanțarea compensatiilor. În acest scop, a intenționat să aplice un pachet de măsuri până în iulie 2005, cel tarziu.

Majoritatea componentelor acestui pachet au fost prezentate spre a fi consultate ca si proiecte. In plus, dezbaterea publică a relevat necesitatea unui cadru concis și transparent pentru a selecta întreprinderile cărora sa li se încredințeze un serviciu de interes general.

Comisia doreste să faca o analiza a legislației comunitare care asigura atribuirea în mod transparent a concesionărilor serviciilor.

Pentru aceasta, aceasta a inițiat o consultare privitoare la aspectele parteneriatelor dintre public si privat în cadrul achizițiilor publice.

La fel, cartea verde a sustinut un interes important printre părțile interesate din cadrul serviciilor sociale și de sănătate, care au anuntat utilitatea unei clarități și unei previzibilități crescute pentru garantarea unei evoluții armonioase a acestor servicii.

Comisia precizeaza că este necesara dezvoltarea unei abordări sistematice pentru identificarea și recunoașterea specificităților serviciilor de sănătate si sociale, de interes general și pentru clarificarea contextului în care acestea se desfasoara și pot fi modernizate.

Această abordare a fost facuta cunoscuta într-o comunicare referitoare la serviciile de interes general, incluzand serviciile de sănătate, pentru adoptarea careia a fost prevăzută în cursul anului 2005.

Analiza desfasurarii serviciilor, atât la nivel antional, cât și la nivel comunitar, este necesara pentru a asigura formarea unor servicii de interes general calitative, convenabile și accesibile, într-un spatiu care se dezvolta constant.

Comisia își asumă sarcina de a-și dezvolta și îmbunătăți misiunile de analiza în cazul serviciilor de interes general. Pe planul intern, reglementarile sectoriale create la nivel comunitar fac referire, în primul rand, la marile industrii de rețea.

Conform opiniei Comisiei, consultarea publică in cazul cărții verzi a dat dreptate acestei abordari. Aceasta va ține cont de concluziile acestei consultări în timpul evaluarilor prevăzute în diferite domenii.

Pe plan internațional, Comisia doreste să asigure o concordanta între cadrul reglementarii interne a Comunității și obligațiile care au fost acceptate de catre ea și tarile membre, pe baza acordurilor comerciale de ordin internațional.

Aceasta dorește, de asemenea, să dezvolte serviciile de interes general în curusl cooperării pentru dezvoltare.

Cuvantul desemnează atât activități de tip economic (a se observa definiția de mai jos), cât și servicii noneconomice. Serviciile noneconomice nu fac obiectul reglementarilor specifice ale UE și nu cad sub incidența legislatiei referitoare la piața internă și concurența mentionata în tratat.

Anumite detalii ale modalitatii de organizare a acestor servicii pot fi mentionate de catre alte norme generale mentionate în tratat, de exemplu principiul nediscriminării.

Serviciile de interes economic general reprezinta acele activități economice care produc rezultate necesare uzului public general pe care piața nu ar putea sa le furnizeze (ori ar putea, insa în alte condiții privitoare la calitatea, accesibilitatea, siguranta sau tratamentul egal) fără a fi necesara intervenția publică.

Obligația de serviciu public poate fi impusă furnizorului prin faptul de a a atribui o sarcina și pe baza unui anuimit criteriu de interes general care are scopul de a asigura furnizarea serviciului în condiții care îi permit indeplinirea misiunii.

Servicii sociale de interes general au in componenta lor sistemele securitatii sociale care abordeaza riscurile principale de viață și o multitudine de alte servicii necesare care sunt furnizate direct persoanelor, care au un rol de preventie socială.

În timp ce anumite servicii sociale (de exemplu sistemele de securitate socială mentionate in lege) nu sunt precizate de Curtea Europeană ca si activități economice, Curtea precizand că natura unui serviciu nu poate fi suficientă în sine in scopul clasificarii acestuia ca noneconomic .

În concluzie, termenul de „servicii sociale de interes general” priveste atât activitățile economice, cât și activitățile noneconomice.

Obligația de serviciu universal (OSU): aceasta reprezinta un tip de obligație de serviciu public care are rolul de a stabili cerințele crate astfel incat să asigure că unele servicii sunt asigurate tuturor consumatorilor și utilizatorilor intr-o tara membra, netinand cont de localizarea lor geografică, la un oarecare nivel de calitate și, ținând cont de circumstanțele naționale specifice, la un preț convenabil.

Definiția acestui termen este formulata la nivel european, rerpezentand o componenta esențiala a liberalizării pieței sectorului serviciilor, dintre care putem mentiona comunicațiile electronice, transporturile si posta.

Regimul juridic al serviciilor publice

Teoria exprimata de serviciul public a ocupat o lunga perioada de timp un loc important în dreptul administrativ și acest lucru deoarece autorii conscrati au considerat că termenul de serviciu public poate avea o influenta, concomitent asupra domeniului de aplicare a dreptului administrativ.

Cerintele omului sunt numeroase și diverse: putem spune că acestea cresc în funcție de nivelul dezvoltarii societățiii și in functie de nivelul de cultură al fiecărui individ. Diversitatea și dezvoltarea serviciilor publice au fost sprijinite de progresul tehnic care a dus la formularea unor noi nevoi pentru populație, nevoi pe care puterea publică a considerat ca trebuie să le satisfacă din motive de interes general.

Serviciile publice reprezinta o parte importantă din viața zilnica a fiecărei persoane, dezvoltarea acestora influențand in mod direct nivelul de trai al oamenilor.

În mod sigur, serviciile publice sunt create pentru satisfacerea nevoilor populatiei; la baza fiecarui serviciu public se afla o trebuinta recunoscută de grup pe care inițiativa privată nu poate sa o satisfaca, trebuinta care poate fi corelata și cu garantarea libertăților fundamentale.

In cazul in care privim în urmă, putem observa în serviciile publice preocupările cotidieneq care au marcat anumiteq necesități, de exemplu : nevoia de electricitate, de gaz, de apa curenta ori de transport etc

Responsabilitatea autorităților publice naționale ori locale, referitoare la un serviciul public o reprezinta aceea de a formula o definitie a misiunii serviciului public, precum si de a stabili conditiile in care trebuie prestat.

Astfel, se poate interveni în două moduri: anumite măsuri au un caracter de poliție (stabilirea ordinii publice) insa altele abordeaza protecția mediului înconjurător, securitatea ori igiena.

Astfel, se poate vorbi despre definirea regulilor care sunt impuse persoanelor responsabile cu activitățile respective, dar și cu adoptarea măsurilor in scopul respectarii acestor reguli. A doua categorie de masuri se refera la organizarea serviciilor publice, adoptarea unei definitii a prestației și sunt în sarcina autorității publice care, in acest caz, decide dacă prestația va trebui sa îndeplinească misiunea serviciului public și va stabili obligațiile referitoare la această misiune.

Pentru acest lucru, autoritatea resposnabila cu organizarea poate asigura in mod solitar realizarea serviciului (în regie) ori, mai des, numeste un prestator care poate sa aiba un statut privat sau public, pentru un timp determinat ori nedeterminat.

In zilele noastre, pentru a identifica un serviciu public este necesar să ținem cont de 3 componente: componenta materiala (serviciul public are o activitate de interes general) ; componenta voluntarista (serviciul public are intenția de a avea putere publică) ; componenta formala (subordonarea unui regim de drept public).

In era contemporană, regimul juridic al serviciilor publice creeaza un sistem de reguli speciale de drept privat și public. Mai exact este vorba despre o varietate de reguli ale serviciilor publice care fac posibila existenta unei scari a sistemului administrativ, sistem pe care îl putem gasi ori integral, ori alterat din cauza penetrării mai mult sau mai puțin din partea dreptului privat.

Chiar si asa, există un fond comun de reguli și principii care poate salva rolul serviciului public. Indiferent de modul de gestiune ori natura persoanelor care le prestează, totalitatea serviciile publice trebuie să tina seama de anumite principii de funcționare numite si Legile lui Rolland, conform numelui juristului care le-a formulat.

Cantitatea acestora difera, alături de cele admise in mod unanim, principiul egalitatii și al continuitatii, fiind considerate și principii, principiul adaptabilității, principiulq neutralității sauq regim dominat de regulileq dreptului public în spatele căroraq se află o autoritate aq administrației publice.

De asemenea, anumite hotărâri recente ale Curții de Justiție Europene mentioneaza egalitatea si continuitatea ca eleemnte de baza ale interesului economic comun.

Parerea generala este că un numar de 3 principii pot fi comune tuturor serviciilor publice chiar dacă sunt prestate de catre stat, de grupurile locale, de agenți privați ori de catre organizatiile neguvernamentale. Acestea sunt: principiulegalității, al continuitatii și adaptabilității serviciilor publice.

Cat despre principiul continuității in mod sigur este regula cea mai renumita, deoarece este cea mai sensibilă din punct de vedere social și politic.

Aceasta semnifică faptul că serviciul public este necesar să fie asigurat continuu și uneori, chiar permanent.

Ca exemplu, serviciile publice de tip spitalicesc, serviciile de luptăq contra incendiilor trebuieq să funcționeze zi șiq noapte, în timp ce serviciulq de stare civilă esteq continuu, fără să fieq permanent. Acest principiu areq diverse consecințe:

– acesta explică, în principal, anumite detalii ale regimului contractelor administrative și mai exact, concesionarea. Cel care concesioneaza trebuie să asigure o funcționare de tip regulat a serviciului care i-a fost predat, altfele xistand posibilitatea de a fi sancționat, iar acesta poate primi un ajutor financiar de la persoana publică care i-a predat concesiunea, conform teoriei impreviziunii pentru asigurarea continuitatii serviciului.

– o lunga perioada, acest principiu a justificat interzicerea dreptului la grevă în funcțiaq publică și justifică existențaq legislației care restrânge sauq chiar suprimă dreptulq la grevă pentru anumiți agenți aq căror activitate este vitală pentru țară. În unele sectoare de activitate se doreste a asigura un serviciu minim optim și în cazul unei greve;

– datorita acestui principiu poate fi explicat faptul de ce un guvern demisionar ori în general o putere administrativă al cărei mandat va expira continuă să-si desfasoare afacerile curente.

Desfasurarea regulată a serviciilor publice reprezinta faptul că uzagerii trebuie să aiba asigurat accesul la serviciile publice în mod adecvat. Acest principiu necesita și o funcționare adecvata a serviciului public, acesta trebuind sa fie deschis la o anumitaora prevăzută neputand fi închis înainte.

In mod cert acest principiu al continuității nu necesita sa fie absolutizat luand in considerare că serviciul public, odată ce a fost înființat va fi veșnic.

In cazul in care interesul public nu mai poate justifica un astfel de serviciu public, acesta poate sa fie desființat asemanator cu cazul din Franța, cu desfiintarea liniilor de troleibuz.

Acest principiu al egalității tuturor în fața serviciului public este o consecință utila și evidentă a principiului egalitatii în fața legii stabilita prin intermediul Declarației drepturilor omului in 1789, principiul egalitatii care dirijeaza funcționarea serviciilor publice, ina cest caz fiind vorba de o egalitate clara.

Principiul de egalitate explică ocuparea posturilor prin intermdiul concursurilor și organizarea de licitații pentru punerea în concurență a tuturor celor îndreptățiți. Curtea Constituțională a României a stabilit în mod constant că acest principiu în fața legii, stabilit de art. 16 din Constituție, presupune infiintarea unui tratament egal pentru cazuri care, tinand cont de scopul urmărit, nu difera.

Astfel, el nu exclude ci, dimpotrivă, stabileste soluții variate pentru cazuri variate. „Principiulq egalității nu înseamnă uniformitate, așaq încât, dacă la situații egaleq trebuie să corespundă unq tratament egal, la situații diferite tratamentulq juridic nu poate fi decât diferit”. Astfel, egalitatea se poate aplica doar în cazuri comparabile. Principiul egalității nu reprezinta o egalitate abstracta și absoluta ci dimpotriva, lipsa discriminării. Cazurile identice necesita sa fie tratate într-o manieră identica iar situațiile justifică tratament variat.

Principiul adaptabilității mai este denumit si principiul mutabilității (care poate fi schimbat), reprezinta faptul că serviciul trebuie să fie adaptat la evoluția trebuintelor colective, la cerințele interesului comun. Interesul comun difera în timp; ca rezultat, nici cei care presteaza serviciul public și nici cei care il utilizeaza nu se pot lipsi de un drept dobândit in scopul menținerii statutului in momentul când intră în contact cu serviciul public.

Principiul adaptabilității are diferite implicații:

– dreptul de a schimba unilateral și de aq rezilia contractele de concesionare a serviciilorq publice, recunoscut administrațieiq își găsește fundamentulq și limitele în necesitățileq de adaptare ale serviciului public;

– administrațiaq poate modifica oricândq regulile de organizare și funcționare aleq serviciului public, uzagerii serviciului public neavândq un drept de a menține condițiile de funcționare ale acestuia.

În ultimul timp, se observa o altă situație cum ar fi, nevoia de adaptare a serviciilor publice la legile dreptului comunitar care acordă o importanță deosebita dezvoltarii concurenței și scaderii monopolurilor statului în cadrul serviciilor publice.

Administrația publică trebuie să adopte anumite măsuri pentru ca serviciile publice, din moment ce sunt înființate, să-și desfasoare activitatea in mod cinstit. În afara situatiilor unor servicii publice de tip obligatoriu, administrația nu poate fi obligată nici să mențină pe celecare deja exista.

După ce serviciul public este instituit, persoanele dobandesc un anumit drept la o funcționare regulată a serviciului public. Acesta presupune dreptul de acces la serviciul public precum și dreptul la funcționarea acestui serviciu tinand seama de regulile generale evocate.

Instrumentul cel mai direct referitor la apărarea dreptului utilizatorilor il reprezinta recursul pentru excesul de putere împotriva solutiilor pozitive ori negative prin intermediul carora administrația, ori desfasurand serviciul public, ori controlându-l (în situatia concesiuni) nu asigură respectarea acestor principii.

Serviciile publice in U.E

În domeniul serviciilor publice, în Uniunea Europeană există o problemă care aduce în discuție rolul fiecărei tari și finalul construcției europene: modul in care să fie armonizate serviciile publice locale si nationale cu dorintele de infaptuire a unui spațiu economic comun.

Această problemă este una actuala datorita faptului ca există o oarecare contradicție între interesul comun al serviciului public din interiorul unei tari și abordarea concurenței europene.

Construcția comunitară, avand la origine o esenta economica, a avut ca scop crearea unui spațiu economic care sa se bazeze pe patru libertăți fundamentale: libertatea circulației capitalurilor, a amrfurilor a persoanelor si a serviciilor.

Piața comună, reprezentand o piață interioară unică, are ca rezultat obligarea statelor și a membrilor economici sa înlăture impedimentele acestui spațiu economic unificat.

Ca primă etapă, tratatele nu abordeaza nici problema rolului intern al tarilor și nici aceea a serviciilor publice. În lipsa unor termeni transparenti referitori la rezerva sau neaplicarea legilor comunitare referitoare la serviciile publice, acestea se supun dreptului comun.

Astfel, două reguli ale dreptului comunitar priveau funcționarea clasică a serviciilor publice: inerzicerea oricărei discriminări referitoare la naționalitate și deschiderea spre spațiul european al concurenței. Aceste reguli pot avea ca rezultat trei consecințe directe: prima consecință se refera la faptul că orice operator poate actiona pe teritoriul comunitar și astfel poate concura cu serviciile publice prin alegerea de activități rentabile, ceea ce poate fi exemplificat în domeniul poștei.

A 2-a consecință o reprezinta interdicția ajutoarelor de stat precum și a controlului care are efecte negative asupra concurenței, fapt ce poate fi observat în domeniul transporturilor.

A 3-a consecință este faptul că monopolurile publice necesita să fie deschise și să nu existe discriminare intre produsele europene, ca în cazul energiei electrice. Principala problema a serviciilor publice a fost aproape tratata cu ignoranta în tratate și nu a fost adusă în prim-planul atentiei publice decât în momentul în care Comisia a luat în calcul dezvoltarea pieței interioare pentru 1 ianuarie 1993.

Aceste reflexii au fost tarzii, insa au reprezentat răspunsuri la inițiativele Comisiei în anumite domenii de noutate pentru comunitate, cum ar fi energia, poșta sau telecomunicațiile. In Tratatul de la Roma se hotaraste punerea în fucntiune a unui spațiu european al concurenței. Astfel sunt interzise ajutoarele de stat și se impun anumite limite cantitative pentru export; tarile sunt obligate să formeze monopoluri naționale de ordin comercial (art. 37) și să respecte legile concurenței în relatiile cu întreprinderile publice (art. 90).

Precizari clare la noțiunea de serviciu public apar doar în art. 77 cu referire la politica de transporturi, articolul precizand că “sunt compatibile cu actualul tratat doar ajutoarele care satisfac nevoile de coordonare a transporturilor sau care sunt adecvate rambursării anumitor servituți inerente noțiunii de serviciu public”.

Actul unic european, intrat in vigoare in 1985 reprezinta prima revizuire referitoare la competența comunitară. Acesta confirmă filosofia liberală și mentioneaza în art. 8 formarea pieței interioare de la 31 decembrie 1992.

Fără a se referi la noțiunea de serviciu public, actul încredințează Comisiei Comunităților Europene sarcina de a forma o piață interioară în toate domeniile și in special în cele care pot sprijini serviciile publice, cum ar fi domeniile gazului natural, electricitatii sau telecomunicațiilor.

Tratatul nu precizeaza nimic în plus referitor la noțiunea de serviciu public, contribuind doar la recunoașterea acestora. Intr-un fel, un nou titlu este consacrat rețelelor transeuropene pentru care serviciile publice prezinta caracteristici speciale.

Art. 129B mentioneaza: “Comunitatea contribuie la formarea și la buna dezvoltare a rețelelor transeuropene din sectorul transporturilor, al telecomunicațiilor și energiei”. In acest mod, Comunitatea trebuie să sprijine favorizarea punerii în aplicare a rețelelor europene în cadrul domeniilor care fac referire la serviciile publice în cea mai mare parte a tarilor și trebuie să se țină cont de specificul național.

Altfel, în timp ce Tratatul de la Roma, modificat, nu se referea la rezervele naționale sau la un principiu de corelatie între tari și Comunitate, tratatul de la Maastricht aduce in dsicutie noi consideratii. Acesta afirmă că Uniunea recunoaste identitatea națională a tarilor membre (art. F) și astfel, conform principiului subsidiarității, reglementeaza o nouă abordare care să permită specificitățile naționale.

Dincolo de evoluția din punct de vedere textual a tratatului care poate fi interpretat de catre Curtea de Justiție a Comunităților Europene, se poate observa un început de recunoaștere juridica de către Curte și, de asemenea, o subtila evocare a serviciului public de către instanțele comunitare.

Instituțiile europene dovedesc un interes specific pentru problema serviciilor publice. Comitetul Economic și Social a pronuntat în septembrie 1993 un aviz de inițiativă pentru sectorul public din Europa.

Parlamentul European, dupa adoptarea raportului lui M. Roberto despre serviciile publice și privatizarea din 1994, a propus Comisiei să realizeze o cartă europeană a serviciilor publice care sa puna accentul pe trei puncte:

a) identificareaq principiilor comuneq cărora trebuie săq le răspundă serviciile publiceq în Europa pentru a satisfaceq exigențele unei cetățenii europene reale;

b) unitateaq de tratament pentruq toți utilizatorii înq diferite servicii distribuite pe oq bază națională, dar având oq dimensiune supranațională;

c) norme careq să garanteze pentru oriceq serviciu un plan calitativq și unul cantitativ. Comisia Europeanăq s-a angajat să publice un documentq de reflexie asupra orientărilorq în materie de serviciu public, analizândq situația pentru fiecare sector, datorită diferențelor existente.

Proiectul francez pentru Carta europeană a serviciului public sugera Comisiei și altor state europene o abordare noua care sa permita emergența serviciilor publice europene și prezervarea modalităților principale de organizare și control specifice fiecărei țări. Această sugestie a insemnat o nouă abordare care permitea astfel sa existe o abordare europeana a serviciilor publice.

În toamna anului 1996, Comisia Europeană a realizat un comunicat despre “Serviciile de interes general în Europa”, in care evidentia clar diferența dintre misiunea și statutul operatorului, lăsând tarile membre să opteze pentru proprietatea capitalului, recunoscându-se legitimitatea serviciului public.

Tratatul de la Amsterdam a propus modificări importante pentru Tratatul asupra Uniunii Europene și Tratatul care a format Comunitatea Europeană, venind cu lămuriri suplimentare despre conceptele dezvoltarii locale și subsidiaritatii; a fost astfel intarita politica de protecției mediului; au fost facute clarificări în domeniul protecției consumatorilor, fără existenta unei abordari exprese a serviciilor publice.

Excepția este reprezentată de noul articol 16 din cuprinsul Tratatului Uniunii Europene, care precizeaza: “Fără aq prejudicia articoleleq 73, 86 și 88, și având înq vedere locul pe careq îl ocupă serviciile deq interes economic de ordin general printreq valorile comune ale Uniunii, caq și rolul pe care acestea îlq joacă înq promovarea coeziunii socialeq și teritoriale a Uniunii, Comunitatea și statele sale membre, fiecareq în limitele competențelor lor șiq în limitele câmpului deq aplicare a prezentului tratat, veghează ca acesteq servicii să funcționeze pe bazaq principiilor și în condițiile care să leq permită îndeplinirea misiunii lor”.

Un alt pas de o importanta majora pentru evoluția serviciilor publice în Uniunea Europeană l-a reprezentat comunicatul referitor la “Serviciile de interes general în Europa”, creat de Comisia Europeană in data de 20 septembrie 2000 la Lisabona.

Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, alcatuita de catre Consiliul European în airnaa nului 2000, contine un articol care priveste accesul la serviciile de interes economic general: “Uniuneaq recunoaște și respectă accesul la serviciileq de interes economic general, așa cumq este prevăzut de legislațiile șiq practicile naționale, în conformitate cuq dispozițiile tratatului care instituie Comunitateaq Europeană, până la promovarea coeziuniiq sociale și teritoriale a Uniunii”.

Facand referire doar la “legislațiile naționale”, articolul respectiv (35) nu deschide drumul serviciilor europene de interes general, utile totuși pentru constructia noii Europa. În noiembrie 2002, Comisia a adoptat Raportul cu privire la liniile directoare ale ajutoarelor de stat din domeniul serviciilor de interes economic general prin intermediul caruia se mentiona că serviciile de interes economic general detin o funcție principala în toate tarile membre care, în lipsa reglementărilor comunitare, au o libertate foarte mare pentru a le defini și a le desfasura în funcție de alegerea lor politică.

Un eveniment recent in evoluția serviciilor publice este proiectul Cartei verzi a serviciilor de interes general – care a fost inițiat de Centrul european al întreprinderilor cu participare publică și de interes economic general (CEEP), în stransa legatura cu Confederația europeană a sindicatelor (CES).

Conform articolului 16 din proiectul Cartei verzi a serviciilor publice de interes general, acestea reprezinta activități formate, organizate și adoptate de autoritățile publice (locale, regionale sau antionale) in scopul garantarii că furnizarea serviciilor va fi asigurată în condiții utile pentru satisfacerea nevoilor societății.

Astfel de servicii îndeplinesc misiuni de interes general și se supun anumitor obligații specifice.

CAP II Prezentarea orasului Timisoara

Timisoara este capitala județului Timiș, din vestul România. Unul dintre cele mai mari orașe din România (al treilea cel mai populat oraș din țară, începând cu 2011), cu o populație de 319,279 de locuitori, Timișoara este considerat orasul capitala al regiunii istorice a Banatului. Acesta este principalul centru social, economic și cultural din partea de vest a România. Orasul este un candidat de a deveni, în 2021, Capitala Europeană a Culturii.

Teritoriul care avea sa fie mai târziu cunoscut sub numele de Banat a fost cucerit și anexat de către Regatul Ungariei în 1030. Timișoara a crescut considerabil în timpul domniei lui Carol I, care, la vizita lui aici în 1307, a ordonat construirea unui palat regal.

Importanța Timișoarei, de asemenea, a crescut, datorită locației sale strategice, ceea ce a facilitat controlul asupra Banatului de câmpie. Pe la mijlocul secolului al 14-lea, Timișoara a fost în prima linie a luptei din Vest împotriva turcilor otomani musulmani. Cruciatii francezi și maghiari au întâlnit orașul înainte de angajarea în bătălia de la Nicopole în 1396.

Iancu de Hunedoara a folosit Timișoara ca un bastion militar împotriva turcilor, care au construit o cetate puternică. Orasul a fost asediat în repetate rânduri de către otomani în 1462, 1476, 1491, și 1522.

În 1552, o armată de 16.000 de otomani, condusă de Kara Ahmed Pașa a cucerit orașul și l-a transformat într-un oraș capitală în regiune. Comandantul militar local, István Losonczy, împreună cu alți creștini au fost masacrați la 27 iulie 1552 în timp ce scapau orașul prin Poarta Azapilor.

Timișoara a rămas sub dominația otomană timp de aproape 160 ani, fiind controlat direct de sultan și se bucura de un statut special, similar cu alte orașe din regiune, cum ar fi Budapesta și Belgrad. În această perioadă, Timișoara a fost inclusa intr-o comunitate islamică mare și a scos figuri istorice celebre, cum ar fi Osman Aga de Temesvar, până la Eugen de Savoia.

Ulterior, orașul a intrat sub stăpânire habsburgică, și a rămas așa până la începutul secolului 20, cu excepția ocupației otomane între 1788-1789 în timpul războiului otoman-habsburgic.

În acest timp, Timișoara a evoluat de la o fortăreață strategica la un centru economic și industrial. Numeroase fabrici au fost construite, iluminatul electric si transportul public au fost introduse și s-au stabilit legături de cale ferată. Orașul a fost defortificat începând cu 1892 până în 1910, și mai multe artere rutiere importante au fost construite pentru a conecta suburbiile cu centrul orașului, deschizând calea pentru extinderea în continuare a limitelor orașului.

Acesta a fost primul oraș european și doilea din lume, după New York, care urmează să fie luminat de felinare electrice în 1884. Acesta a fost, de asemenea, al doilea oras european și primul oraș din ceea ce este acum România, cu tramvaie trase de cai în 1869.

Se spune că Gustave Eiffel, creatorul Turnului Eiffel din Paris, a creat proiectul uneia dintre pasarelele Timișoarei peste Bega, "Podul Metalic", cu toate acestea, a fost de fapt planificata de Róbert Tóth , șeful Departamentului Poduri, la fabrica de cale ferată Reșița

La 31 octombrie 1918, elitele politice si cele militare locale au stabilit "Consiliul Național Banat", împreună cu reprezentanți ai principalelor grupuri etnice din regiune: români, germani, sârbi și unguri. La 1 noiembrie au vestit în Timișoara pentru o scurtă durată, Republica Banat. În urma primului război mondial, Banatul a fost împărțit între Regatul România și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, iar Timișoara a intrat sub administrație românească după ocupația sârbă dintre 1918-1919. În 1920, regele Ferdinand I a acordat Timișoarei statutul de centru universitar, iar in perioada interbelică a văzut o dezvoltare economică și culturală continuă. Un număr de demonstrații anti-fasciste si anti-revizioniste au avut loc, de asemenea, în această perioadă.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Timișoara a suferit pagube din partea bombardamentelor Aliantei si Axei, mai ales în a doua jumătate a anului 1944. La 23 august 1944, România, care până atunci a fost membru al Axei, a declarat război Germaniei naziste și a aderat la Aliați. Surprinsa, garnizoana locală a Wehrmacht-ului s-a predat fără luptă, iar trupele germane și maghiare au încercat să ia cu forța orașul, insa fără succes.

După război, Republica Populară România a fost proclamată, iar Timișoara a suferit a sovietizare, iar mai târziu, sistematizare. Populația orașului s-a triplat între 1948 și 1992. În decembrie 1989, Timișoara a cunoscut o serie de proteste de stradă în masă în ceea ce avea să devină Revoluția Româna din 1989.

Timișoara se intinde la o altitudine de 90 m pe marginea de sud-est a Banatului de câmpie, o parte din Câmpia Panonică lângă divergența râurilor Timiș și Bega. Apele celor două râuri formează un teren mlăștinos și frecvent inundat.

Timișoara s-a dezvoltat pe unul dintre puținele locuri în care mlaștinile puteau fi trecute. Acestea au constituit o protecție naturală în jurul cetății pentru un timp foarte lung, însă, ele au favorizat, de asemenea, un climat umed și insalubru, precum și proliferarea ciumei si holerei, care au păstrat numărul de locuitori la o valoare relativ mica și a prevenit în mod semnificativ dezvoltarea orașului.

Cu timpul, însă, râurile din zona au fost drenate, îndiguite și deturnate. Datorită acestor proiecte hidrografice desfășurate în secolul al 18-lea, orasul nu se mai afla pe râul Timiș, ci pe canalul Bega.

Această îmbunătățire a terenului a fost făcută ireversibil prin construirea canalului Bega (început în 1728), precum și prin drenarea completă a mlaștinilor din jur. Cu toate acestea, terenul orașului se află pe o masă de apă la o adâncime de numai 0,5 la 5 metri, factor care nu permite construirea de clădiri înalte. Solul bogat negru și masa relativ mare de apă face ca această regiune agricolă sa fie foarte fertilă.

Alimentarea cu apa

O proportie relativ mare a populatiei judetului Timis este alimentata cu apa (69%), in comparatie cu alte judete mult mai sarace din Romania. Acesta situatie se atribuie in principal faptului ca 55.4 % din populatie locuieste in cele doua municipalitati, Timisoara (324,522) si Lugoj (43,996).

Pe langa acestea, sunt opt orase (populatia totala 51,511 ) cu 61.2 % din populatie conectata la sistemul de alimentare cu apa prin conducte. Cateva dintre aceste orase au sate localizate intre 5 si 15 kilometrii de la zona urbana principala: in majoritatea cazurilor aceste sate nu sunt inca deservite.

Sunt 32 de comune mai mari (ex. acelea cu o populatie mai mare de 2.000) din care doar doua nu alimenteaza cu apa macar o parte a comunitatii. In aceste comune (populatie totala 185,270), acoperirea serviciului variaza de la 15% la 100%, cu o medie totala de 49.2%. Majoritatea satelor mai mari (acelea dupa numele carora sunt numite comunele) au o acoperire de servicii de mai bine de 80%.

Sunt 27 de comune mai mici (cu populatie mai mica sau egala cu 2.000), cu o populatie medie de 1,239. Acestea au rate de conectare mult mici, in medie 31.7%. Doisprezece dintre aceste comune nu au sistem de alimentare cu apa.

Apa bruta pentru Timisoara si Lugoj este captata din canalul Bega si respectiv din raul Timis. Sursa de apa este suficienta pentru ambele municipii. Calitatea apei din Bega este in general buna, dar exista perioade cu turbiditati mari cauzate in mod natural de apa pluviala; acest lucru este important deoarece in aceste conditii ar fi de dorit ca in primul rand sa se decanteze apa captata inainte de a fi tratata mai departe pentru a deveni potabila. Apa din raul Timis este de asemenea de buna calitate in amonte de Lugoj. Cu toate acestea, partea raului unde este localizata captarea se afla in anumite proportii expusa la riscul de a fi poluata de catre industriile invecinate.

Calitatea apei potabile din sistemul de alimentare cu apa in Timisoara indeplineste standardele Comunitatii Europene; s-a specificat ca alimentarea cu apa tratata in Lugoj intruneste standardele stabilite de Ministerul Sanatatii din Romania. Statia de tratare a apei potabile din Timisoara are nevoie de noi reabilitari. Este necesara o noua statie de tratare a apei potabile pentru Lugoj, localizata in amonte de centrul urban principal al municipiului, pentru a minimaliza riscul poluarii apei brute.

Atat Timisoara cat si Lugoj folosesc si apa subterana pentru a completa o parte din cerintele de cerintele de alimentare cu apa. Calitatea resurselor de apa subterana este buna in ambele cazuri. Ambii operatori intentioneaza sa mentina aceste sisteme in exploatare, pentru a pune la dispozitie o sursa alternativa de apa bruta in cazurile in care resursa principala de apa de suprafata ar fi de calitate necorespunzatoare (indiferent de motiv).

Toate cele opt orase si majoritatea comunelor folosesc apa subterana ca sursa de apa. Calitatea este in general buna, desi in cateva zone continutul de fier si mangan este ridicat. Aceste metale pot fi inlaturate printr-un process simplu bazat pe aerare. Cu toate acestea, majoritatea sistemelor existente se afla intr-o stare proasta. Majoritatea pompelor subterane din puturile de adancime sunt vechi si necesita inlocuire ca prioritate. Dezinfectia este folosita in majoritatea locatiilor. Totusi, in cateva orase si comune sistemele fie nu sunt sigure, fie nu sunt exploatate corespunzator.

Canalizare

Din totalul populatiei judetului Timis proportia care este racordata la sistemul de colectare al apei uzate este de 88.5%. Totusi, aceasta cifra este deformata de procentul mare de racordari din Timisoara (89%) si Lugoj (ca.80%). Doar 24.7% din totalul populatiei din cele opt orase este racordata, in timp ce in comunele mai mari doar 2.3% din populatie este racordata.Nici una dintre comunele mici nu are nici o forma a unui sistem de canalizare.

Nici unul dintre orase nu au o statie de epurare a apei uzate care sa fie capabila sa epureze apa uzata la un standard care ar fi acceptat de Legislatia Comunitatii Europene. O parte a apei uzate este deversata dupa decantarea primara; majoritatea apei uzate este deversata fara nici o forma de tratare. Ciacova si Recas nu au canalizare de nici un fel. Reteaua de canalizare din Jimbolia nu este functionala, astfel incat vidanjele se folosesc pentru a transporta apa uzata din anumite parti ale orasului. Tabelul 2.15 prezinta un rezumat al statutului serviciilor de apa si canalizare in judetul Timis.

In Octombrie 2007, A uatim a trimis chestionare catre toate consiliile locale din judetul Timis, exceptand Timisoara, Deta si Jimbolia, insotite de o adresa a Consiliului Judetean. Dintre cele 95 de unitati administrative carora li s-au trimis chestionare, 57 au restituit chestionarele completate. Tarifele existente au fost puse la dispozitie in majoritatea cazurilor; dar nu au fost furnizate informatii despre istoricul tarifelor.

Tarifele pentru alimentarea cu apa in Timis variaza de la 0.40/m3 Lei la 2.23/m3 Lei; variatia tarifelor de apa si canalizare in potentialele localitati ale ROC este intre LEI 0.70/m3 si LEI 2.23/m3, cu o medie de LEI 1.43/m3. Tarifele pentru apa uzata variaza de la 0.62/m3 (in Jimbolia) la 1.52/m3 Lei pentru colectare si tratare partiala, cu o medie de 0.88/m3 Lei.

Toate tarifele la apa uzata sunt foarte mici si vor trebui sa creasca semnificativ pentru a acoperi costurile de Operare&Intretinere dupa implementarea investitiilor in sistemele de canalizare si in statiile de epurare a apei uzate; acest lucru incluzand si epurarea si depozitarea namolului rezultat.

Resursele de Apa.

Consideratii generale

Apa de suprafata si cea subterana sunt folosite in judetul Timis pentru alimentarea cu apa a principalelor orase Timisoara si Lugoj. Mai sunt si alte comunitati mici la poalele dealurilor in partea de est a judetului care sunt alimentate de catre sursele locale de suprafata (e.g. satul Nadrag). Toate cele opt orase si marea majoritate a comunelor se bazeaza pe apa subterana din acviferul de adancime pentru a alimenta comunitatile cu apa potabila.

Pe ansamblu, se estimeaza ca volumul total de apa extras in mod curent din apa de suprafata si de adancime este de 151,000 m3/zi cu urmatoarea defalcare prezentata in Tabelul 2-16. Sursele de apa subterana si de suprafata s-au dovedit de-a lungul anilor a fi sigure in ceea ce priveste cantitatea de apa si studiul recent intocmit de catre Apele Romane in ianuarie 2008 confirma acest lucru.

Bega Veche curge de la poalele dealurilor din nordul Timisoarei pana la granita cu judetul Arad si curge in directia de sud-vest a granitei cu Serbia la Cenei. Acest rau trece prin nordul Timisoarei la aproximativ 7 km de Statia de Tratare a Apei Potabile. Datorita sigurantei alimentarii din canalul Bega, nici unul dintre aceste rauri nu este folosit ca si sursa de apa pentru Timisoara.

Mai la sud, la aproximativ 14 km de Statia de Tratare a Apei Potabile din Timisoara, se afla Canalul Lanca Birda. Acesta este alimentat de la barajele locale de la Voiteni si curge vestic catre raul Timis pana la Gad la aproximativ 4.5 km de frontiera cu Serbia. Campul de captare este mic iar raul nu reprezinta o sursa sigura pentru alimentarea cu apa in oricare din zonele urbane datorita debitului mic din vara. Mai la sud se afla Santul Italian care se varsa in Canalul Birzava curgand spre vest catre granita cu Serbia. Campul de captare este mic; acest curs al apei nu reprezinta o alternativa sigura pentru alimentarea cu apa a celor 3 zone urbane principale (Deta, Denta si Moravita).

Partea nord-vestica a judetului Timis se invecineaza cu Ungaria; o parte din granita o constituie raul Mures. Raul are un debit mare, suficient pentru a alimenta intreg judetul. Cu toate acestea, distanta intre aceasta sursa potentiala si principalele zone urbane este mai mare de 25 de km si nu a fost luata niciodata in considerare ca si sursa potentiala comparata cu apa subterana si cu sistemul Timis-Bega. Langa Sinpetru Mare exista camp de apa subterana care este partial incarcat de raul Mures. Comunitatile locale favorizeaza aceasta sursa datorita gustului apei si deoarece este sursa de apa pentru Sinpetru Mare si Sannicolau Mare la aproximativ 7 km catre vest. Acest camp a fost considerat ca si sursa pentru Timisoara dar nu a fost dezvoltata datorita costului mare al transportului.

In 1997 a fost efectuat un studiu de fezabilitate pentru dezvoltarea unei Statii de Tratare a apei potabile si a unei conducte de transport lunga de 120 km de la Caransebes la Timisoara prin Lugoj cu apa captata de la sistemul hidrotehnic Poiana Marului-Rueni. A fost propusa o capacitate de 1.1m3/s pentru alimentarea cu apa in Timisoara, Lugoj si in 10 comune de dimensiuni medii de-a lungul parcursului conductei. Luand in considerare faptul ca (i) apa bruta este disponibila prin sistemul Timis-Bega, (ii) ambele orase au mijloace pentru tratarea apei potabile iar (iii) comunele si satele de-a lungul rutei conductei propuse au alimentari cu apa subterana alternative, proiectul nu a inceput. Costul estimativ in 1997 era de 60 de milioane LEI ceea ce ar insemna 135 de milioane LEI la preturile actuale insumand o medie a inflatiei de 7.5% pe an.

Timisoara capteaza 30% din nevoile de apa din 46 puturi adanci forate de-a lungul a doua fronturi de captare cu adancime ce variaza de la 60 la 160 metri; debitul maxim este de 800l/s dar in prezent aceasta sursa este exploatata la 420l/s din cauza consumului de energie ridicat. Stratul acvifer este sigur si a furnizat alimentare cu apa neintrerupta orasului pentru mai bine de 100 de ani. In Lugoj, situatia este similara pentru ambele surse de apa tratata de suprafata si subterana; exista 30 puturi de adancime (110-150 metri adancime) localizate in zona de amonte a orasului si a zonei industriale. Sursa s-a dovedit a fi sigura pentru mai bine de 80 de ani.

Principala sursa de apa pentru comunitatile din afara zonelor urbane principale (Timisoara si Lugoj) o reprezinta apa subterana. In cele 8 orase, exista 65 de puturi de adancime (in medie cam 8 per oras). In zonele rurale exista 206 puturi de adancime in 57 de localitati (in medie cam 3.75 foraje per comuna). Apa este extrasa din straturile acvifere inferioare nepoluate folosind puturi care au intre 125-200 metri adancime. Aceste puturi sunt amplasate aproape sau chiar in interiorul zonei urbane astfel incat costurile de transmisie sunt minime. Pentru a minimaliza riscul poluarii, unele dintre puturile care sunt in apropierea centrelor urbane (ex. Jimbolia) vor trebui sa fie mutate/stramutate pe termen mediu si lung.

Capetele dinamice de pompare sunt, in mod normal, intre 25 si 30 m in pamant datorita calitatilor arteziene partiale ale straturilor acvifere.

Structura Actuala a Consumului de Apa

In Timisoara, mediile consumului de apa sunt de 129 l/persoana/zi pe baza evidentelor detaliate inregistrate ale vanzarilor impartite la totalul populatiei din oras. Consumul actual este evaluat ca fiind mai mic datorita numarului mare de studenti si de locuitori neinregistrati (aproximativ 110 l/hd/zi). Acesta rata a consumului general include consumul societatilor comerciale, industriale si al institutiilor. Majoritatea apartamentelor si o parte a caselor sunt conectate la sistemul de incalzire care furnizeaza si apa calda. Apa furnizata de catre A UATIM companiei de energie este contorizata.

In Lugoj, consumul de apa este de 148 l/om/zi (consumatori casnici, industriali si instituti). In cele opt orase, consumul de apa este intre 85 si 105/l/om/zi. In comunele mai mari (> 2.000 populatie),consumul de apa este inregistrat la aproximativ 95 l/zi pe baza unei analize limitate a datelor. In alte comune, consumul este contorizat partial si este dificil de determinat volumul actual pe cap de locuitor. Unii locuitori folosesc fantanile publice, puturi individuale de pe proprietatile lor sau racordarea neautorizata la alimentarea cu apa a vecinilor. Informatiile disponibile sunt prezentate in Tabelul 2.17.

Statiile de tratare a apei potabile din Timisoara se afla intr-o modernizare constanta si se estimeaza sa fie intr-o stare satisfacatoare. A UATIM monitorizeaza performanta statiei de pompare si a celorlalte echipamente din toate locatiile si a implementat multe imbunatatiri folosind propriile resurse. La principala Statie de Tratare a apei potabile 2-4 este nevoie de refacerea decantoarelor (sarcina pe termen mediu).

Indicatori de performanță

Indicatorii selectați constau în indicatori de performanță operaționali, manageriali, financiari și de management al activelor. Din perspectiva conducerii, aceștia nu ar trebui priviți izolat, deoarece reflectă zone foarte importante ale sectoarelor activității de apă din punct de vedere al îmbunatațirii dorite.

Indicatorii de performanța operaționali au menirea de a fi caracteristici obiective pe care companiile le pot furniza ușor pe baza datelor pe care în unele cazuri deja le colecteaza. Scopul principal al indicatorilor de performanță operaționali este de a furniza date asupra producției și eficienței atât în termeni materiali/cantitativi cât și în termeni financiari. Acest lucru este important pentru controlul costurilor dar și din punct de vedere al politicilor de mediu.

Indicatorii de performanță manageriali indica scara de activitate și eficiența organizației.

Indicatorii de performanță financiari se bazează pe indicatori diagnostic derivați din declarațiile financiare.

Indicatorii de performanță privind continuitatea și managementul activelor au fost dezvoltați cu scopul de a prezenta situația actuală specifică operatorilor de apă și de canalizare din România.

Caracteristica cea mai importantă a companiilor este dată de nivelul scăzut al investițiilor care induce o scădere a nivelului serviciilor, insatisfacția consumatorilor și refuzul acestora de a plăti. Acești indicatori de performanță au fost dezvoltați pentru a oferi indicații despre îmbunătațirile fizice sau deprecierile suferite de activele companiei.

Indicatorii de performanță operaționali

1.Conformitatea cu Calitatea Apei și a Apei Uzate.

Numărul de eșantioane/probe de producție de apă și efluent de apă uzată pe an care sunt conforme cu respectivele standarde de calitate, exprimate ca procent din totalul probelor prelevate într-un an.

Parametrii pentru calitatea apei potabile sunt:

a) Turbiditate

b) Fier

c) Mangan

d) Amoniu

e) Clor

f) Nitrat

g) Coliformi

h) E Coli

Parametrii pentru calitatea apei uzate sunt:

i) Materii solide în suspensie

j) BOD5

k) COD

l) Amoniu

2. Consumul de Apă: litri/persoană/zi.

Cantitatea totală anuală de apă vândută (facturată) către consumatori/populația deservită, exprimată în litri pe persoană pe zi.

3. Apa nefacturată (Non-Revenue Water – NRW).

(Apa produsă/zi (sau an) – Apa facturată/zi (sau an))/Apa produsă/zi (sau an). Diferența dintre apa care intră în rețeaua de distribuție minus cantitatea de apă vândută împărțită la cantitatea de apă care intră în sistemul de distribuție, exprimată ca procent. Dacă folosim parametrul “apa furnizată/pompată în rețeaua de distribuție” vom putea face comparațiile necesare pentru a îndeplini scopurile procesului de benchmarking. Apa procesată folosită pentru producția apei va varia în funcție de procesul de tratare și astfel va distorsiona valorile dacă va fi inclusă în calculul apei nefacturate (NRW).

Indicatori de performanță manageriali

1. Acoperirea Populației.

Procentul de populație conectată la rețeaua de alimentare cu apă și apă uzată.

2. Procentul de Consumatori Contorizați.

Procentul de consumatori pentru care facturile se emit efectiv în baza contorului. Dacă nu vor fi contorizați și vor trebui să plătească facturi ce sunt bazate pe prezumții sau medii, clienții vor avea un grad scăzut de satisfacție.

3. Populația Deservită pe Angajat.

Un indicator al eficienței forței de muncă. Ia în considerare populația conectată la rețeaua de alimentare cu apă împărțită la numărul de angajați care furnizează servicii de apă și de canalizare (inclusiv personalul auxiliar).

Indicatori de performanță financiari

Indicatorii de performanță financiari aleși reprezintă indicatorii de bază a ceea ce înseamnă sănătate financiară, fiind ușor de colectat și calculat. Aceștia se bazează pe analiza standard a situațiilor financiare elaborate de către fiecare Societatecompanie. Indicatorii analizeaza 3 categorii de condiții financiare, în speță profitabilitatea, lichiditatea și solvabilitatea. Acești indicatori trebuie separați de alți indicatori financiari folosiți în analiza proiectelor, decizii de investiții sau în analize de costuri operaționale.

Indicatorii de performanță au fost aleși deoarece produc o imagine generală asupra sănătății financiare a companiei și indică abilitatea a priori a acesteia de a-și asuma și a finanța un proiect. De asemenea, în cazul în care acești indicatori de performanță sunt prezentați pe o perioada mai mare de timp (în ultimii trei ani), se vor vedea și unele tendințe ale acestora (de exemplu, durata medie de încasare a clienților poate să fi crescut, ceea ce indică o înrăutățire a capacității companiei de a colecta venituri și de a încasa numerar).

Trebuie subliniat faptul că acești indicatori de performanță selectați sunt considerați ca fiind corespunzători pentru condițiile actuale cu care se confruntă companiile din România. De exemplu, puține din companiile de apă au la momentul actual datorii pe termen lung. Acest lucru se întâmplă atât din cauza unor motive istorice (înainte erau parte a autorităților locale și primeau bani de la buget), cât și din cauza unor motive financiare (băncile private locale au rețineri în a acorda credite sectorului public municipal). Așadar, unii dintre cei mai cunoscuți indicatori de solvabilitate, deși sunt foarte importanți, în condițiile date nu sunt foarte relevanți. La fel, indicatori precum rentabilitatea financiară sunt relevanți numai la nivel economic, deoarece acționarii companiilor sunt în mare parte organsime publice, iar acțiunile lor nu sunt listate la bursele de valori.

1. Marja de Profit Brut (Vânzări brute minus cheltuieli directe)/Vânzări totale.

Indică modul în care compania iși acoperă costurile operaționale prin vânzări înaintea apariției altor categorii de costuri (incluzând cele financiare, cu impozitele sau cele extraordinare). Un procent negativ al acestui indicator arată faptul că vânzările nu acoperă cheltuilelile operaționale curente. Se poate face o comparație cu marja profitului net, care reprezintă profitul net/vânzări totale.

2. Lichiditatea Curentă: Active circulante /Datorii curente.

Indică abilitatea companiei de a plăti datoriile curente pe baza sumelor din activele circulante; o valoare >1 reprezintă un minimum în mod normal.

3. Durata de colectare a creanțelor: Creanțe/(vânzări anuale/365).

Acest indicator arată de câte zile este nevoie ca o vânzare să se transforme în intrare de numerar. O valoare mică (<30) arată o companie cu lichiditate bună.

4. Durata de plată a datoriilor: Sold mediu furnizori /(costuri operaționale/365).

Acest indicator arată de cât timp (în zile de cost operațional) are nevoie o companie pentru a-și plăti creditorii pentru materiale. Provizioanele pentru depreciere nu se includ în calculul costurilor operaționale. O valoare a acestui indicator >90 indică faptul că operatorul are întârzieri de plată sau beneficiază de condiții de creditare facile din partea furnizorilor.

5. Datorii totale/Active totale.

Măsoară procentajul furnizat de către creditori din totalul fondurilor atrase. Datoriile totale includ atât datoriile curente cât și pe cele pe termen lung. Acest indicator ajută la formarea unei idei despre structura financiară a companiei: 20% este o valoare normală, deoarece nu există companii fără datorii (fie comerciale, bancare, fiscale); 50% este un nivel maxim. Dacă o companie are datorii pe termen lung, se va calcula un al doilea indicator, gradul de acoperire al serviciului datoriei, care poate fi folosit pentru a demonstra capacitatea companiei de a acoperi datoriile pe termen lung. Acest indicator se defineste astfel:

numerar la dispoziția acționarilor (venit net + amortizare +/- variații ale capitalului de lucru)/ plata datoriei (principal+dobânzi).

6. Investițiile realizate.

Măsoară procentul de investiții realizate din sursele proprii companiei în totalul investițiilor realizate de companie în perioada respectivă.

Indicatori de performanță privind continuitatea și managementul activelor

Este foarte important ca managementul activelor să fie considerat prioritar pentru a ne asigura că investițiile sunt bine direcționate, iar benchmarking-ul poate fi folosit pentru acest scop. Acest obiectiv poate fi atins prin raportări privind nivelul înlocuirii rețelelor și monitorizarea nivelului de întreținere a activității, în special în ceea ce privește rețelele de apă și de canalizare. Pentru a facilita aceste raportări, se obișnuiește săse stabilească anumite zone de cerere care să cuprindă între 3000 și 5000 de branșamente, cunsocute sub denumirea de Zone de Contorizare (DMA) și pentru fiecare zonă să se înregistreze date privind fluxurile, presiunea și nivelul de întreținere. Evaluarea condițiilor și informațiile privind datele de contact ale clienților por fi de asemenea folosite cu scopul de a conduce investițiile către un obiectiv, care să nu fie ales într-o manieră subiectivă.

Concluziile studiului

Activele existente ale sistemelor de alimentare cu apa și de canalizare reprezinta o baza buna pentru exploatarea, modernizarea și dezvoltarea serviciilor de alimentare cu apa ți de canalizare în județul Timiș.

Având în vederea analiza efectuată în prezentul Studiu de Specialitate asupra situației actuale a sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare din orasul Timișoara, a cerințelor strategiei de dezvoltare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, de necesitățile utilizatorilor, de starea tehnică a activelor existente și de eficiența acestora sunt necesare mai multe etape pentru definitivarea

Indicatorilor de Performanță.

1. Indicatori de Performanță stabiliți la data intrării în vigoare a Contractului de Delegare

2. Indicatori de Performanță stabiliți la 18 luni de la data intrării în vigoare a Contractului de Delegare după inventarierea totală de către Operator a activelor existente și stabilirea programelor de investiții necesare.

Conform Contractului de Delegare, în decurs de 18 luni de la Data Intrării în Vigoare, Autoritatea Delegantă și Operatorul vor elabora împreună un inventar detaliat. Inventarul detaliat al activelor existente trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații pentru fiecare activ: număr de inventar, denumirea, amplasarea geografică, dacă pot fi reînnoite sau nu, data achiziționării, costul de achiziție, condiția tehnică, amortizarea, valoarea contabilă netă, valoarea de înlocuire.