Noțiuni introductive despre actul administrativ. [626741]

CAPITOLUL I
Noțiuni introductive despre actul administrativ.

1.1.Noțiunea și trăsăturile caracteristice ale actelor administrative
În cadrul realizării activității administrației publice, principala caracteristică este ocupată
de actele administrative.
Actul administrativ sau actul de drept administrativ (cele două noțiuni exprimă același
conținut) face parte din categoria formelor concrete de realizare a activității administrației
publice producătoare de efecte juridice. Când spunem că o formă concretă de activitate dă
naștere la efecte juridice, înțelegem că aceasta dă naștere, modifică sau stinge raporturi
juridice, în această categorie mai pot fi incluse și contractele administrative.
”A doua categorie o constituie formele de activitate ale administr ației publice care nu
produc efecte juridice proprii, în care se cuprind operațiunile tehnico -administrative precum și
actele exclusiv politice ale acesteia„1.
Actul administrativ este un act juridic unilateral, care emană de la o autoritate publică, în
temeiul puterii publice, pe bază și în vederea executării legii.
”Procedura de elaborare a actelor administrative, cunoaște mai multe forme, de la cele mai
simple, la cele mai complicate, reducându -se uneori la un minim de condiții, iar alteori
aceasta cons tă într -un complex de formalități.„2
”Procedura de elaborare a actelor administrative cuprinde ansamblul de activități care
premerg și pregătesc elaborarea actului care va produce efecte juridice, fără a produce ele
însele efecte juridice și care pot fi r ealizate de autoritatea emitentă sau de către un alt organ al
administrației publice. La adoptarea actelor, autoritățile publice pot colabora.„3
”Dintre formele procedurale de emitere a actelor administrative, numai aprobările,
confirmările și ratificăril e, sunt prin ele însele acte juridice, efectele lor întregind efectele
actului administrativ.„4
Actul administrativ. Legea 554/2004 a contenciosului administrativ definește actul
administrativ astfel: “Act administrativ – actul unilateral cu caracter indi vidual sau normativ,
emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării legii sau a
executării în concret a legii, care dă naștere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt

1 I.Iovănaș, Drept administrativ, Ed. Servo -Sat, Arad, 1997, p. 9
2 Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, volumul II, Editura All Beck, 2004, Bucuresti, p. 31.
3 Mircea Preda, Drept administrativ, Partea Generala (revazuta si actualizata ), Editura Lumina Lex, 2000, p. 181.
4 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ – Editia a III -a, volumul II, Editura All Beck, 2002, p. 54.

asimilate actelor administrative, în sensul prezen ței legi, și contractele încheiate de autoritățile
publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea
lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale
pot fi prevăzut e și alte categorii de contracte administrative supuse competentei instanțelor de
contencios administrativ” (Art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004).
”Regulile procedurale ale regimului actelor administrative, în raport de momentul emiterii
actului, sunt împărțite în trei categorii: anterioare, concomitente și posterioare„5.
Această formă face diferența dintre actul administrativ și operațiunile tehnico –
administrative.
Operațiunile administrative produc efectele prevăzute de lege, și nu cele juridice pe c are le
are în vedere cel care le săvârșește, în timp ce actele administrative sunt axate în mod direct
pe efectele juridice a acelor cărora li se adresează.
Un exeplu în acest caz poate fi dat de autorizația de construcție, aceea care produce efetele
juridice de către organul eliberator în vederea condițiilor pe care le îndeplinește construcția
aceea. Pentru eliberarea autorizației legea stabilește o serie de avize necesare construcției
clădirii.
Decât dacă avizele sunt favorabile, autorizația de const rucție se poate acorda legal. Acest
lucru nu depinde de organul care acordă avizul, ci de efectele prevăzute de lege, ceea ce pune
în discuție faptul că avizele sunt acte importante în operațiunile administrative.
Actul administrativ este o manifestare uni laterală de voință juridică; Actul administrativ
este unilateral nu pentru faptul că ar fi opera unei singure persoane – la emiterea să putând
participa mai multe persoane – ci pentru că el degaja o singură voință juridică, care provine de
la o autoritate publică.
Actul administrativ este o manifestare de voință care emană, în primul rând, de la o
autoritate a administrației publice. Manifestarea de voință, unilaterală, trebuie să emane de la
o autoritate publică. Prin manifestarea de voință se realizează a utoritatea publică, făcând să se
modifice ordinea juridică, prin crearea unor situații juridice noi.
Manifestarea de voință are loc în temeiul puterii publice; Datorită acestui fapt, actul
administrativ este obligatoriu și executoriu prin el însuși. Actul administrativ este emis în
vederea executării legii. Această caracteristică decurge din rațiunea de a fi a administrației
publice, aceea de a organiza și a executa în concret legea, înțeleasă în accepțiunea să largă, nu
numai de act al Parlamentului.

5 Antonie Iorgovan, Tratat de dr ept administrativ – Editia a III -a, volumul II, Editura All Beck, 2002, pagina 55.

”Printr-un act administrativ iau naștere drepturi și se stabilesc noi obligații sau se sting
unele vechi. De asemenea, pot fi refuzate pretenții juridice, pe care le formulează persoanele
fizice sau juridice în fata organelor administrației publice. Refuzu l nejustificat de a rezolva o
pretenție privitoare la un drept recunoscut de lege, sau tăcerea administrației publice la
formularea unor astfel de pretenții juridice au valoare de acte administrative„6.
Caracterul de act administrativ, pe care îl are refu zul manifest sau tacit de satisfacere a
pretenției juridice formulate de o persoană fizică sau juridică în fața autorităților
administrative publice, decurge din interpretarea dinamică a principiului legalității care
generează activitatea autorităților adm inistrației publice.
”Actul administrativ este unilateral nu pentru faptul că ar fi opera unei singure persoane –
la emiterea să putând participa mai multe persoane – ci pentru că el degaja o singură voință
juridică, care provine de la o autoritate publi că.„ 7
Pe baza acestei caracteristici actele administrative se deosebesc de alte acte juridice pe
care le emit sau în care sunt părți persoanele administrative. Într -adevăr instituțiile
administrației publice, care au personalitate juridică civilă, pot intra și în raporturi juridice
civile, de muncă, financiare etc..
Pentru valabilitatea unui act administrativ nu este necesar consimțământul persoanei
căreia i se adresează, cum este în cazul actelor de drept civil, care se întemeiază pe acordul, pe
consim țământul subiectelor raporturilor juridice civile.
”În legătură cu caracterul actului administrativ de a fi o manifestare unilaterală de voința
juridică, se ridica unele probleme„8.
Pentru rezolvarea acestei probleme, este necesar să se analizeze deosebiri le dintre un act
unilateral și un act bilateral.
În cazul actelor unilaterale, raportul juridic ia naștere printr -o singură manifestare de
voința juridică, în timp ce, în cazul actelor bilaterale, raportul juridic nu poate lua naștere
decât prin acordul su biectelor acelui raport, cum ar fi în ceea ce privește vânzarea –
cumpărarea.

6 Al. Negoita , Drept administrativ, Ed. Sylvi, Bucuresti 1996, p. 134
7 E. Balan , Elemente de drept administrativ, Ed. Trei, Bucuresti 2000, p. 70
8 I. Alexandru si colectivul, Drept administrativ, Ed. Omnia, Brasov, 1999, p. 350 si urm., D. Brezoianu ,Drept
administrativ, Ed. Lucretius, Bucuresti, 1997, p.130

1.2.Categorii de acte administrative
Există mai multe tipuri de acte administrative. Acestea sunt grupate în categorii, în funcție
de particularitățile acestora și de anumite criterii pe care le îndeplinesc. Acestea sunt împărțite
astfel:
A. După întinderea efectelor juridice pe care le produc
Acest criteriu împarte actele administrative în două categorii:
 Actele normative care conțin reguli generale, impersonale și care sunt aplicate
pentru un număr nedeterminat de cazuri și de subiecți
 Actele individuale sunt cele care creează drepturi și obligații pentru mai multe
persoane determinate.
Așa cum Prof. I.Iovanas9 descrie în lucrarea sa, există mai multe categorii de acte
individuale. Putem distinge următoarele:
 Acte prin care sunt stabil ite drepturile sau obligațiile determinate pentru
subiecții avizați.
 Acte prin care se conferă statut personal subiecților. U n exemplu poate fi:
diploma universitară care îi acordă beneficiarului o multitudine de drepturi și
obligații.
 Acte de sancționare care stabilește constrângerea de stat sub formă de
sancțiuni și presupune o părere despre situația de fapt și o apreciere despre
vinovăția contravenientului, notată într -un înscris.
 Acte administrative jurisdicționale . Acestea sunt emis e de administrația
publică, sunt individuale și au competența de a rezolva anumite litigii juridice.
Există o procedură specială pentru emiterea acestor acte. Aceasta este diferită de cea a
actelor administrative obișnuite. Presupune ca ambele părți să participe la emiterea lui, iar
autoritatea trebuie să facă cunoscut e învinuirile formulate în potriva părților în dezbaterea
care este precedentă în emiterea actelor de jurisdicție.
”Datorită specificului activității în care intervin aceste acte adminis trative, și anume,
activitatea de soluționare a unor litigii juridice, este necesară motivarea în fapt și în drept a
actului juridic respectiv. „10
Astfel putem sublinia faptul că organul emitent al actului de jurisdicție este volnic în
acordarea soluției față de celelate părți sau de o instituție, iar actul se bucură de stabilitatea
specifică autorității de lucru judecat.

9 I. Iovanas , op. cit. p. 22 -23
10 E. Balan , Elemente de drept administrativ, Ed. Trei, Bucuresti 2000, p. 76

”Pe de altă parte, actele administrativ -jurisdictionale pot fi atacate cu recurs, după
epuizarea cailor administrativ -jurisdictionale l a Secția de Contencios Administrativ a Curții
Supreme de Justiție (art.4 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ). „11
B. După persoana administrativă de la care emană
 Actele administrative mai pot fi clasificate și după actorul actului:
 Decre te emise de către Președintele României;
 Hotărâri și Ordonanțe emise de către Guvern;
 Instrucțiuni și ordine emise de către miniștri sau conducătorii altor organe ale
administrației publice centrale de specialitate;
 Ordine ale prefecților;
 Hotărâri ale consiliilor județene, municipale, orășenești și comunale;
 Dispoziții ale primarilor.
C. După numărul manifestărilor de voință pe care le incorporează
Acestea pot fi:
 acte administrative care conțin o singură manifestare de voință;
 acte administrative complex e, care conțin două sau mai multe manifestări de
voință.
În prima categorie descrisă se găsesc majoritatea actelor administrative.
În România, în dreptul administrativ putem întâlni cazuri în care actele administrative
se înființează prin reuniunea a două sau a mai multor manifestări de voință, care pot proveni
de la autorități diferite.
Din cauza faptului că actele complexe conțin mai multe manifestări de voință apar
două consecințe. Acestea sunt:
 Nu poate fi anulat sau revocat numai în urma eliberării un ui act simetric care să
conțină manifestările de voință ale tuturor autorităților implicate ce au eliberat în
comun actul anterior sau prin eliberarea unui act superior tuturor emitenților
 În momentul în care se atestă acest act, recursul se face împotriva tuturor
autorităților participante la enunțarea actului respectiv.

11 E. Balan , Elemente de drept administrativ, Ed. Trei, Bucuresti 2000, p. 77

1.3. Legalitatea actelor administrative
”Emiterea actelor administrative reprezintă rezultatul exercitării competentei cu care
sunt înzestrate persoanele administrative. „12
Competența administrativă este formată din ansamblul atribuțiilor ce revin unei
autorități, compartiment funcțional sau persoane (funcționar de stat) și limitele exercițiului
lor. Ca element component al competentei, atribuția consta din prerogativele ce revin unui
organ, compartiment funcțional sau funcționar public, în temeiul unui act normativ.
Pentru a se stabili legalitatea unui act administrativ, se analizează:
. competenta materială , înțeleasă ca grad de întindere a atribuțiilor, sau sfera de
cuprindere a lor;
. competenta teritorială , ea desemnând cadrul teritorial în care se execută atribuțiile
de către o autoritate publică. Spre exemplu utilizarea competentei teritoriale drept criteriu de
clasificare, permite distincția între autoritățile centrale ale adminis trației publice (cu o
competentă teritorială extinsă la întreg teritoriul național), autoritățile teritoriale (cu
competență la nivelul unei părți din teritoriul național) și autoritățile locale (competente a -și
exercita atribuțiile la nivelul unității adm inistrativ – teritoriale – comună, oraș, municipiu,
județ);
. competenta personală , evoca ansamblul atribuțiilor ce revin unei persoane care
ocupa o anumită funcție. În acest sens, o anumită competenta revine primarului și o altă
președintelui consiliului județean.
Fiind un act secundum legem , actul administrativ va trebui să fie întotdeauna conform
cu conținutul legii și a celorlalte acte normative pe care le pune în aplicare.
Această condiție ține cont de aplicarea principiului supremației legii în drept ul
românesc și de specificul activității executive de a fi o activitate secundum legem. C u alte
cuvinte, actul administrativ intervenind în cadrul și în vederea realizării activității executive,
trebuie să fie conform cu legea pe care o pune în aplicare și cu toate celelalte acte normative.
Actele administrative care privesc organizarea executării și executarea legii sunt
întotdeauna în raport de subordonare față de lege. Ele trebuie să aibă o bază legală, legalitatea
actelor administrative fiind o condiție esențială pentru valabilitatea acestora.
În principiu, actele administrative cu caracter normativ nu formulează valori politice,
acesta fiind atributul legii, ci se limitează la stabilirea modalităților de punere în executare a
legii.

12 Romulus IONESCU, Drept administrativ , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970 , p. 25

Legea nu are întotde auna posibilitatea să prestabilească în detaliu condițiile și
modalitățile de intervenție a autorităților administrației publice prin acte administrative.
De altfel, dacă legea ar prestabili întotdeauna modalitățile de executare a ei,
autorităților adminis trației publice s -ar transforma în niște organisme automate care nu s -ar
putea adapta sarcinilor așa de variate și mereu în schimbare pe care le prezintă viața socială.
De aceea autoritățile administrației publice trebuie să dispună de o anumită inițiativă și
să aibă posibilitatea de a aprecia situațiile în care vor emite acte administrative, oportunitatea
emiterii acestor acte.
Referitor la legalitatea actelor administrative, putem spune că atunci când prin lege se
prestabilesc condițiile necesare pentru e miterea acestor acte, suntem în prezența așa -zisei
competente specifice a autorităților administrative.
În cazul în care prin lege se creează posibilitatea mai largă, sau mai restrânsă a
autorităților administrației publice de a aprecia condițiile în care se vor emite actele
administrative, suntem în prezența unei competente ce presupune un drept de apreciere din
partea autorităților administrației publice asupra emiterii acestor acte (competența de
apreciere).
De exemplu, pentru emiterea unui permis de cir culație, legea prevede o serie de
condiții pe care trebuie să le îndeplinească persoanele cărora li se vor elibera astfel de
permise. Unele din aceste condiții vor fi constatate de organele administrației publice
competente să emită actul, precum limita de vârstă, plata unei taxe (competența legată), iar
alte condiții precum capacitatea de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, sunt lăsate
la aprecierea organului de poliție (competența de apreciere sau discreționara).
În măsura în care trebuie să se realizeze anumite activități, autorităților administrației
publice trebuie să emită acte administrative bazate pe lege (este așa -zisul comportament
administrativ pozitiv).
În alte împrejurări, legea cere autorităților administrației publice să se abțină de la
efectuarea anumitor activități, dacă interesul general cere acest lucru (este vorba de așa -zisul
comportament administrativ negativ).
În practică, conformitatea actului de drept administrativ cu conținutul legii și a
celorlalte acte normative este co nsiderată o condiție de fond a acestuia. Atunci când
legalitatea actului este analizată prin prisma îndeplinirii acestei condiții, se verifică de fapt
concordanță dintre conținutul actului și ipoteza, dispoziția și sancțiunea normei de drept
aplicabile în cauză.

1.4.Condiții de valabilitate privind emiterea actelor administrative
Pentru că actul administrativ să fie legal, el trebuie, în primul rând, să fie, așa cum am
menționat, emis de către autoritatea administrativă competentă, adică de către autoritatea
căreia legea îi conferă dreptul și, totodată, în anumite cazuri, obligația de a emite acel act
administrativ. Problema competentei, în emiterea actelor administrative, privește nu numai
autoritatea de la care emana actul, ci și persoana din cadrul acelei a utorități, funcționarul care
emite actul.
Totodată, actul administrativ trebuie să fie în conformitate cu legea, el fiind emis
tocmai pe bază și în vederea executării legii. Termenul de lege, în acest context, trebuie privit
în sensul său larg. În afară de legea adoptată de către Parlament, actele administrative trebuie
să respecte și să execute dispozițiile conținute în toate actele date spre executare autorităților
și instituțiilor administrației publice, care au deci obligația să execute întocmai acele a cte.
Ilegalitatea în ceea ce privește actele administrative poate îmbrăca mai multe aspecte.
De asemenea, la emiterea actelor administrative trebuie respectate condițiile de forma
și de procedura prescrise de lege pentru emiterea actelor respective. Neresp ectarea acestor
condiții duce la neluarea în considerare a acelor acte. Așa de exemplu, dacă un act
administrativ nu poartă semnătura persoanei competente sau stampila organului emitent, acel
act nu este considerat a fi valabil.
În ceea ce privește forma l or, actele administrative pot fi scrise, în situațiile cele mai
frecvente; orale (verbale) și implicite (tăcerea autorității), adică nerezolvarea în termenul
stabilit de lege a unei cereri adresate unei autorități a administrației publice.
În marea lor maj oritate, așa cum arătăm, actele administrative sunt emise în formă
scrisă, întrucât aceasta prezintă o serie de avantaje.
Astfel, forma scrisă este recomandată spre a se putea cunoaște exact conținutul actului
administrativ, astfel încât acesta să poată fi executat întocmai de către cei care au această
obligație. Totodată, forma scrisă constituie un puternic mijloc de probă pentru a se putea
dovedi, în caz de litigiu, prin înscrisul respectiv, drepturile și îndatoririle pe care le conține.
Totodată, forma scrisă asigura cele mai bune condiții pentru exercitarea controlului
asupra legalității actelor administrative. [6]
Forma scrisă este absolut necesară în cazul actelor administrative cu caracter
normativ, precum și în alte situații ca, de exemplu, în ceea c e privește legitimațiile,
diplomele, certificatele, adeverințele, procesele -verbale etc..
Forma orală (verbală) a actelor administrative este utilizată, de regulă, în caz de
urgență când, pentru desfășurarea anumitor acțiuni, în timpul oportun, nu mai es te posibilă

emiterea unui act scris, întrucât prin acesta s -ar întârzia prea mult acțiunea respectivă, care
trebuie înfăptuita imediat și de regulă sunt urmate de confirmarea scrisă.
Pentru actele administrative implicite, se pune problema de a se stabili care este sensul
tăcerii autorității administrației publice în raport cu cererea ce i -a fost adresată, cu alte
cuvinte, dacă tăcerea are semnificația unei aprobări sau a respingerii cererii în cauză.
În situația în care actele normative nu precizează semn ificația tăcerii autorității,
rezolvarea acestei probleme comporta unele dificultăți.
Conform dispozițiilor Legii contenciosului administrativ, tăcerea autorității
administrației publice este socotită că refuz de a rezolva favorabil cererea ce i -a fost adr esată.
Este o soluție firească, deoarece, în caz contrar, nu se mai justifică acțiunea în justiție a
persoanei interesate.
Alteori, însă, tăcerea ar putea fi interpretată ca aprobare, potrivit adagiului qui tacit
consentire videtur (cine tace consimte). De pildă, un organ inferior solicita organului superior
aprobarea pentru a acționa într -un anume fel. În acest caz, tăcerea ar putea fi considerată ca o
aprobare.
În ceea ce privește procedura emiterii actelor administrative, legea poate stabili și
cerința a numitor avize pentru emiterea unui act administrativ, date de către alte organe decât
organul emitent.
Avizele pot fi:
. facultative , situație în care autoritatea emitentă are libertatea să solicite sau să nu
solicite acel aviz;
. consultative , situație în care autoritatea emitentă este obligată să solicite avizul, în
absența căruia nu poate emite actul administrativ, dar nu este obligată să urmeze avizul
acordat, putând să adopte și alte soluții decât cea conținută în aviz;
. conforme , când autoritatea emi tentă este obligată să solicite avizul și, totodată, să
țină seama de avizul solicitat la emiterea actului pentru care a fost dat, adică să emită actul în
sensul avizului dat.
Valabilitatea actelor administrative este condiționată și de modul propriu -zis d e
adoptare a acestora, de pildă, în cazul organelor colegiale. Astfel, de exemplu, în general,
pentru validitatea actului administrativ este necesar votul afirmativ a jumătate plus unu din
numărul membrilor organului. Dacă nu se întrunește acest număr, act ul nu poate fi adoptat.
Prin lege se pot stabili și alte proporții pentru adoptarea de acte administrative.

Se mai poate că, prin lege, să se stabilească pentru anumite acte administrative o formă scrisă precis
determinată, având un conținut formal prestabilit, obligatoriu, ca de exemplu, cărțile de identitate, pașapoartele,
diplomele, adeverințele, certificatele medicale etc., ori traducerea lor într -o limbă străină.
Mai este posibilă situația ca, după adoptare, un act administrativ să necesite
îndeplinirea unor formalități procedurale. Astfel, se cere în anumite situații aprobarea actului
administrativ de către organul superior celui emitent, fără de care acel act nu este valabil. [7]
În afară de a fi legale, actele administrative trebuie să fie și oportune, adică să fie
emise în cel mai adecvat moment, din punct de vedere al eficacității, executarea lor făcându –
se cu cele mai potrivite mijloace și cu cele mai reduse cheltuieli, dar obținându -se rezultate
maxime. Oportunitatea actelor administrative se apreciază deci, în funcție de condițiile
concrete de timp și de loc.
Nu trebuie confundată oportunitatea actelor administrative cu legalitatea acestora.
Legalitatea și oportunitatea sunt situații juridice diferite de valabilitate a actelor
administr ative.
Astfel, un act administrativ poate fi legal, dar să nu fie oportun. De pildă, prin
schimbarea împrejurărilor se poate că un act administrativ legal, să înceteze de a mai fi
oportun, deci să apară necesitatea retragerii acestuia.
Așadar, trebuie făcu tă distincție între legalitatea și oportunitatea actelor administrative,
ambele constituind condiții diferite, distincte de valabilitate a acestor acte. Absența
oportunității nu este o cauză de nelegalitate, ci de neoportunitate. Evident, atât în caz de
ilegalitate, cât și de neoportunitate, efectul este nulitatea actului respectiv, dar din motive cu
totul diferite.

1.5.APLICAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE
Odată emise, sau adoptate, după caz (adoptarea este specifică autorităților colegiale),
actele administrative trebuie să fie aplicate.
Cu privire la aplicarea actelor administrative se impune examinarea succesivă a două
probleme: intrarea în vigoare a actelor administrative și executarea actelor administrative.
A. Intrarea în vigoare actelor administrative
Cât privește intrarea în vigoare a actelor administrative, ea reprezintă momentul din
care actul administrativ este susceptibil a fi pus în executare (a produce efecte juridice).
a) Susceptibilitatea actului administrativ de a produce efecte juridice, reprezin tă
momentul de plecare, în aplicarea unui act administrativ și se referă la aplicarea pentru
viitor a actului administrativ.

Autoritățile administrației publice nu pot să dea actelor administrative pe care le emit
efecte retroactive.
Rațiunea acestei regul i este că actele trebuie emise și mai ales aplicate în funcție de
circumstanțele prezente pe care le cunosc organele administrației publice emitente și respectiv
persoanele fizice și juridice cărora urmează a li se aplică efectele actelor administrative
respective.
Sunt unele acte administrative de stare civilă, cu caracter declarativ, prin care se
constată anumite evenimente (naștere, deces) și care sunt numite în literatura de specialitate
acte declarative sau recognitive.
Drepturile și obligațiile consf ințite prin aceste acte administrative, se situează în timp
înainte de emiterea lor.
Unii autori considera cazul actelor amintite o excepție de la principiul neretroactivității
și tot o astfel de excepție este considerată și situația actelor administrative cu caracter
jurisdicțional prin care se rezolva un litigiu și se face referire la drepturi și obligații existente
la momentul ivirii litigiului privitor la acele acte.
b) O altă problemă o presupune susceptibilitatea de executare a actelor
administrative.
Actele administrative fiind susceptibile de executare, trebuie aduse la îndeplinire atât
de autoritățile administrației publice competente să facă acest lucru, cât și de persoanele fizice
și juridice care trebuie să se subordoneze, să se conformeze dispoz ițiilor acestor acte.
Pentru a putea fi puse în executare, actele administrative trebuie să fie aduse la
cunoștința celor competenți să le execute.
Pentru persoanele fizice sau juridice care trebuie să se conformeze acestor acte,
momentul intrării în vigoa re este acela la care le -a fost făcut cunoscut actul respectiv, moment
din care actul le este opozabil.
Pentru actele administrative cu caracter normativ se prevede că aducerea lor la
cunoștința se face prin publicitate în Monitorul Oficial, în diferite zi are, la Radio, la
Televiziune, prin afișare, și în acest caz, autoritățile administrației publice nu au posibilitatea
legală de a alege alte modalități de publicare.
În schimb, actele administrative cu caracter individual sunt notificate celor interesați
prin diferite mijloace lăsate la aprecierea autorităților administrației publice competente.
În cazul în care actul administrativ cu caracter individual se adresează unui număr mai
mare de persoane, notificarea se face, de regulă, printr -un anunț care se af ișează sau este
publicat în presa scrisă ori vorbită. Prin urmare suntem în situația unor persoane determinate,

chiar dacă sunt mai multe, altfel nu am fi în fața unui act administrativ cu caracter individual,
ci cu caracter normativ.
B. Executarea actelor administrative
Conformarea față de prescripțiile actului administrativ se întemeiază pe o anumită
forță juridică pe care o au aceste acte.
Cât privește forța juridică a actelor administrative, aceasta rezulta din ele însele, din
faptul că sunt emise de au torități ale administrației publice investite prin normele juridice cu
aptitudinea de a face aceste acte și de a avea valoare obligatorie pentru orice persoană căreia i
se adresează.
Astfel, prin voința juridică pe care o conțin actele administrative creea ză drepturi și
obligații care privesc persoanele fizice și juridice. Prin aceste acte, persoanele respective
devin debitorii sau creditorii autorităților administrației publice.
Persoanele fizice și juridice conformându -se prescripțiilor actelor administra tive, nu
fac un act grațios la adresa administrației publice, ci îndeplinesc o datorie juridică de
respectare a unor obligații care decurg, fie din calitatea lor de cetățean, fie din aceea că
persoana respectivă își are domiciliul sau reședința pe teritori ul pe care autoritatea
administrativă își exercita competentă, fie din împrejurarea că bunurile imobile ale
persoanelor se găsesc pe acel teritoriu etc..
Consecința forței juridice a actelor administrative consta în aceea că ele produc efecte
juridice fără a fi necesar consimțământul celor cărora actele se adresează.
Forța juridică a actelor administrative le impune o prezumție de autenticitate și de
veridicitate.
Prin prezumția de autenticitate se înțelege calitatea pe care o au actele administrative
de a fi considerate ca provenind de la acele autorități ale administrației publice care pretind că
sunt autorii lor (originalitatea actelor).
Prezumția de veridicitate înseamnă calitatea pe care o au actele administrative de a
exprima adevărul în ceea ce priveș te conținutul lor.
Cele două prezumții au caracter relativ, iar răsturnarea lor, prin proba contrară, este
supusă unei proceduri speciale, numită procedura înscrierii în fals, și este instituita pentru a
asigura autoritatea actului administrativ.
Totodată, cele două prezumții se bazează pe obligația profesională de onestitate, de
sinceritate a celor care emit aceste acte juridice.

Actele administrative au particularitatea de a fi executate din oficiu, în sensul că în
cazul lor, nu este nevoie de a fi invest ite cu formula executorie (titlu executoriu) așa cum se
întâmplă cu obligațiile derivând din contracte.
Titlul executor îl constituie, de regulă, o hotărâre judecătorească definitivă și
irevocabilă, investită cu formula executorie și numai în baza acestuia se trece la executarea
silită a debitorului.
În majoritatea cazurilor, persoanele fizice și juridice se conformează dispozițiilor
actelor administrative și executa de bunăvoie obligațiile ce le revin potrivit acestor acte.
Sunt însă situații în care perso anele refuză îndeplinirea obligațiilor stabilite prin actele
administrative și în acest caz administrația publică este obligată să recurgă la executarea silită
a acestor acte.
Executarea silită este supusă unui regim juridic deosebit și intervine doar în cazuri
extreme.
Pentru executarea silită a actelor administrative se cer îndeplinite următoarele condiții:
a) să fie vorba de opunerea celui care trebuie să execute obligația prevăzută în actul
administrativ;
b) să existe o abilitare legală a autorității a dministrației publice de a trece la
executarea silită;
c) să nu existe nici o altă cale de drept care să asigure executarea obligației
prevăzută în actul administrativ.
Rezultă că dacă normele de drept prevăd o sancțiune contravențională, penală sau de
altă natură pentru cel care nu executa obligația prevăzută în actul administrativ, executarea
silită a actului nu este admisă.
Rezultă astfel ca executarea silită nu trebuie privită ca o sancțiune, ci ca o modalitate
extremă de executare a actelor administrat ive.
1.6.Suspendarea, retragerea și desființarea actelor administrative
A. Suspendarea actelor administrative
Prin suspendarea actelor administrative se înțelege întreruperea vremelnică a
efectelor juridice ale acestor acte și apare necesară pentru garantarea respectării legii în
emiterea și executarea acestor acte.
Suspendarea poate avea loc într -o primă situație ca efect al dispozițiilor exprese ale
legii.

Este, spre exemplu, cazul prevăzut de art. 31 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea
și sancționarea c ontravențiilor, în care se menționează că introducerea contestației (plângerii)
împotriva procesului verbal de contravenție suspendă executarea acestui act.
În alte cazuri suspendarea actelor administrative poate fi pronunțată de instanțele
judecătorești, bineînțeles, atunci când legea le conferă aceasta competentă.
Un astfel de caz este cel prevăzut de art. 9 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului
administrativ care stabilește competenta instanțelor judecătorești de a pronunța suspendarea
actelor administr ative la cererea celor care se pretind vătămați în drepturile lor și pentru a se
preveni o pagubă iminentă.
Un alt caz îl reprezintă suspendarea actelor administrative prin hotărârea autorităților
administrației publice ierarhic superioare, celor care au e mis actele.
Astfel, suspendarea este pronunțată ca urmare a efectelor ierarhiei ce se stabilește între
autoritatea care a emis actul și cel care are controlul activității acestuia potrivit poziției sale
ierarhice.
Controlul vizează asigurarea conformității actelor administrative cu prevederile legii și
atunci când exista îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ emis de autoritatea
inferioară, superiorul ierarhic poate hotărî suspendarea acestui act.
Alteori, suspendarea poate fi pronunțată ș i de alte autorități ale administrației publice
care nu se situează în ierarhie cu autoritatea care a emis actul. O astfel de suspendare este
admisă doar dacă legea conferă acelei autorități competenta suspendării.
Suspendarea efectelor actelor administrat ive poate fi și opera autorității care a emis
actul.
Măsura suspendării în acest caz este admisă în mod excepțional și numai atunci când
exista îndoieli cu privire la legalitatea actului (când actul a fost emis în cazul unei situații
îndoielnice).
Măsura s uspendării actului administrativ de către autoritatea emitentă nu poate fi
ridicată la rang de principiu, pentru că dacă s -ar admite acest lucru, responsabilitatea
autorității administrației publice în emiterea actelor administrative ar fi serios diminuată .
În acest caz, respectivele autorități ar proceda cu ușurință la emiterea acestor acte, iar
suspendarea ar putea echivala cu însăși suspendarea executării legii.
B. Retragerea actelor administrative

Retragerea actelor administrative este necesară uneori, și se justifica prin aceea că
evoluția societății este într -o continuă schimbare și actele administrative trebuie uneori
modificate pentru a ține pasul cu această evoluție.
Administrația este făcută de oameni și trebuie admis că uneori aceștia greșesc și c ă
este necesar a fi îndreptate erorile respective, pentru că altfel s -ar dăuna interesului public.
De aceea trebuie admisă posibilitatea modificării sau retragerii actelor administrative,
principiul revocabilității actelor administrative fiind fundamental în regimul juridic al acestor
acte.
Modificarea sau retragerea actului poate să fie obligatorie sau facultativă.
Atunci când legea stabilește ilegalitatea acestor acte, retragerea lor de către
administrația publică este obligatorie.
Retragerea este obligat orie și atunci când aceste acte au fost date printr -o procedură
care nu corespunde normelor juridice în vigoare. De exemplu, o persoană a fost numită într -o
funcție publică fără să se fi respectat procedura concursului prevăzută de Legea nr. 30/1990,
privi nd angajarea în funcție de competentă.
De regulă, însă, retragerea actelor administrative este o posibilitate pentru autoritățile
administrației publice, atât în privința actelor normative, cât și a celor individuale.
În legătură cu aceste cazuri trebuie respectate următoarele condiții:
1. retragerea să se realizeze cu respectarea regulilor de procedura care au fost
necesare și pentru emiterea actului.
Este o regulă care decurge din principiul paralelismului formelor juridice.
Dacă la actul primar s -au cerut anumite avize ele trebuie cerute și când se modifica sau
retrage actul;
2. retragerea să nu fie făcută cu efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor.
Prin urmare, retragerea nu trebuie să afecteze situația anterioară, prin desființarea
drepturilor care s -au născut în baza lor.
Dacă în cazul actelor administrative cu caracter normativ, principiul revocabilității
(retragerii) actelor administrative nu are limite, în cazul actelor administrative cu caracter
individual se impun anumite excepții.
Prin na tura lor, sunt exceptate de la principiul revocabilității, actele administrative cu
caracter jurisdicțional și actele administrative individuale, prin care s -au creat anumite
drepturi, în baza cărora s -au încheiat contracte civile sau contracte de muncă și prin care s -au
creat anumite drepturi subiective în favoarea unor persoane, drepturi ce sunt ocrotite prin lege
și pe care administrația are obligația să le respecte (de exemplu, în cazul emiterii unei diplome

de licență, a unui act de naștere, a buletinu lui de identitate, acte care nu pot fi revocate de
autoritatea administrației publice care le -a emis).
Strâns legată de problema retragerii actelor administrative este și problema
ordinului de refacere a acestor acte.
Autoritățile superioare au dreptul de a da ordin celor subordonate să emită anumite
acte administrative, și pe cale de consecință, au și dreptul de a ordona refacerea actelor care s –
au emis cu nerespectarea ordinelor autorităților superioare.
S-ar putea pune problema ca prin acest ordin de ref acere a actului administrativ, s ‑ar
încălca regulile competentei cu privire la emiterea și retragerea actelor administrative.
La o analiză atentă se constată însă, că nu este vorba de o încălcare a regulilor de
competentă, pentru că în cazul în care organu l ierarhic inferior nu emite sau nu reface actul
administrativ în baza ordinului organului ierarhic superior, nici o procedură nu permite
superiorului să acționeze în locul inferiorului.
Prin nerespectarea ordinului de emitere sau de refacere a actului administrativ există
doar riscul pentru cariera funcționarilor care nu au acționat potrivit prevederilor din ordinul
organului ierarhic.
Cât privește ordinul de reformare a actului pe care îl trasează organul ierarhic, acesta
are la baza competenta de îndr umare și control a activității organului inferior și este justificat
și de viziunea, de ansamblu, pe care organul ierarhic superior o are asupra problemei care
formează obiectul actului administrativ respectiv.
Organul ierarhic superior procedează la emite rea ordinului de refacere a actului
administrativ din oficiu, sau în urma unor reclamații sau sesizări.
3. Desființarea (nulitatea) actelor administrative. Inexistența lor.
Nerespectarea condițiilor de fond și forma prevăzute de lege cu privire la emiterea
unui act administrativ conduce la aplicarea sancțiunii nulității actului administrativ respectiv.
Condiția este ca la momentul emiterii actului să se fi încălcat anumite dispoziții ale
legii și să nu fie vorba de încălcări ulterioare sau de neconformitate a actului cu dispoziții
legale apărute ulterior emiterii actului.
Unii autori au apreciat că sunt cazuri în care la întocmirea actului s -au încălcat regulile
prevăzute expres de lege, într -un mod atât de grosolan, încât actul administrativ respectiv
poate fi considerat că inexistent [8].
Se considera astfel că sunt cazuri de inexistenta următoarele :
1. când un act administrativ nu poate fi materialmente dovedit, pentru că nu exista
nici o urmă a lui în arhive;

2. actul administrativ a fost emis în baza une i legi care a fost abrogată;
3. când actul poartă semnătura unei persoane manifest incompetenta;
4. când printr -un act administrativ, organul administrației publice rezolva, spre
exemplu, un litigiu de competenta instanțelor judecătorești.
Se considera că încălcarea legii în ultimele cazuri este atât de evidentă încât nu mai
este necesară invocarea nelegalității actelor respective și pronunțarea nulității.
Aceste acte sunt lovite de vicii atât de vizibile încât nimeni nu le poate atribui
caracterul de acte juridice obligatorii. Pentru aceste acte nu operează prezumția de legalitate și
nimeni nu poate fi ținut să se supună prescripțiilor exprimate în astfel de acte.
Punerea în executare de către autoritățile administrației publice a unui astfel de act
apare c a o cale de fapt, care atrage răspunderea administrației și a funcționarilor ei, pentru
daunele cauzate.
În cazul actelor administrative, s -ar putea spune că pentru nerespectarea legii, nu
putem întâlni decât nulitatea absolută, pe motiv că, întotdeauna ad ministrația publică
acționează prin actele sale, în vederea satisfacerii intereselor generale.
O asemenea interpretare a normelor juridice care guvernează emiterea actelor
administrative ar fi prea excesivă, din moment ce, în toate situațiile ar trebui să se ajungă la
nulitatea absolută a acestora.
De aceea, s -a considerat că pentru anumite încălcări ale normelor juridice, cu ocazia
emiterii actelor administrative, să se considere aplicabilă sancțiunea nulității relative.
Astfel, s -a apreciat că în cazul în care la concursul pentru ocuparea unei funcții publice
s-au încălcat unele reguli de procedura cu privire la organizare, să poată fi anulat concursul
doar la cererea celor care au participat la concurs, și nu la cererea oricărei persoane, ca atunci
când a m fi în prezența unei nulități absolute.
Iată de ce s -a apreciat că în acele cazuri în care s -au încălcat regulile juridice, mai ales
de procedura, dacă nu sunt esențiale pentru validitatea actului administrativ, să fie sancționate
cu anularea, și nu cu nu litatea absolută.