Notiuni Introductive de Politica Externa

Politica externă reprezintă activitatea statului de a reglementa, pe arena internațională, relațiile sale cu alți subiecți ai politicii externe: state, partide politice și alte organizații sociale de peste hotare, organizații mondiale și regionale internaționale.

Perspectivele politicii externe sunt determinate de anumiți indici ca: potențialul economic, demografic, militar, tehnico-științific, și care pot să se încline într-o parte sau alta.

Forma tradițională de realizare a politicii externe este stabilirea relațiilor diplomatice, colaborarea cu partidele politice și alte organizații sociale prietenoase din țările de peste hotare, realizarea și susținerea la diferite nivele a contactelor episodice sau permanente cu reprezentanții statelor. Politica externă exprimă interesele externe ale statului și asigură strategia de realizare a lor. De aici reiese că în funcție de interesele politicii externe a statului se determină rangul și structura instituțiilor care sunt însărcinate cu promovarea acestei politici.

Politică externă = totalitatea metodelor și mijloacelor pe care le folosește un stat în vederea atingerii anumitor obiective pe plan internațional.

Interesul politic este dat de gradul de importanță pe care statele îl au unele față de altele și care este de natură să condiționeze crearea une forme de colaborare și reprezentare, deoarece interesul politic scăzut al unui stat față de alt stat poate să genereze o formă mică a reprezentanței diplomatice, de exemplu: Republica Federală Germană deschisese în Berlinul de Est (fosta RDG) nu o ambasadă, ci doar o “reprezentanță permanentă” (Consulat). Tocmai acesta este și scopul diplomației de a realiza politica externă cu ajutorul metodelor și mijloacelor specifice acestei activități, dar care să corespundă cu normele dreptului diplomatic.

Ca ramură a dreputului internațional public, dreptul diplomatic joacă și el un rol instrumental în atingerea scopurilor politicii externe, dar și propune modalități de stabilire și susținere a relațiilor diplomatice, și nu numai, dintre state. A nu se confunda rolul dreptului diplomatic cu rolul diplomației. În timp ce diplomația reprezintă un instrument de realizare a politicii externe, dreptul diplomatic este voința statului și conține norme de comportament confirmate și aplicate de comun acord. Dreptu diplomatci servește scopului comun al comunității internaționale și formează cadrul legislativ necesar pentru stabilirea și dezvoltarea relațiilor dintre state.

Instituțiile de stat care funcționează în domeniul politicii externe se împart în:

Instituții interne:

– instituții ce reprezintă statul în toate domeniile (șeful statului, Parlamentul, Guvernul, Prim-Ministrul, Ministerul Afacerilor Externe)

– instituții ce reprezintă statul numai în unul din domeniile relațiilor externe (Ministerul Comerțului Extern, Ministere și instituții de stat împuternicite cu exercitarea relațiilor externe în proporții determinate prin legislația internă)

Instituții externe:

Permanente (ambasadele, misiunile diplomatice, consulatele, reprezentanțele permanente pe lângă organizațiile internaționale și reprezentanțele comerciale în țările în care acestea activează)

Provizorii (misiuni speciale, delegații la conferințele internaționale și alte tipuri de misiuni provizorii).

Instituții și mecanisme decizionale în politica externă a României