Notiuni de Anatomie Si Fiziologie a Cavitatii Abdominale

Cuprins

Introducere

Noțiuni de anatomie și fiziologie a cavității abdominale

Anatomia cavității abdominale, a peretelui abdominal

Fizilogia cavității abdominale

Definiție

Etiologie și patologie

Tablou clinic

Forme anatomoclinice ale herniilor

Evoluție și prognostic

Complicații

Diagnostic

Îngrijirea pacienților cu hernie abdominală

Îngrijiri individualizate

Studiu pe cazuri

Anexe

Anexa numărul 1

Anexa numărul 2

Anexa numărul 3

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Peretele antero-lateral abdominal reprezinta o mecano-structură perfect adaptată functiei contentive, dar și, secundar, contractilității si activității motorii.

Suportul morfologic al acestora îl reprezintă structurile fibroase parietale, respectiv aponevrozele, fasciile si ligamentele care îmbraca, susțin si continua structurile musculare.[angelescu]

Hernia cunoscută popular și sub numele de “surpătură”, este o boală întâlnita la toate vârstele. Apare frecvent la copii si bătrâni, dar mai des la bărbații. Hernia este ieșirea parțială sau totală, a unui organ din cavitatea sa, sub tegumentele intacte.[dragoi]

Hernia abdominala se produce în urma ruperii echilibrului dintre două forte cu acțiune contrară: presiunea abdominală pozitivă, care tinde să împingă viscerele în afara cavității și, presa abdominală, care este alcătuită din centura musculoaponevrotică a peretelui anterolateral al abdomenului, diafragmă și ridicatorul anal, care menține viscerele in abdomen prin tonicitate musculară.[patruț]

La început hernia se prezintă cu o umflatură mică, dureroasă sau nedureroasă, intr-o zonă herniară, cu tendinta de creștere și de agravare. Netratate, herniile nu se vindecă, și există riscul de apariție a complicațiilor. Hernia este o afecțiune care se vindecă definitiv, dacă este tratată la timp, iar bolnavul iși poate relua activitatea în cel mai scurt timp. Dupa această interventie pot aparea defecte de cicatrizare ( mai ales după apariția complicațiilor locale infecțioase ) unde se poate produce o spărtură a pereților abdominali, prin care herniaza sub piele organele aflate in cavitatea abdominală, și se numește eventrație sau hernie postoperatorie.

În afara herniilor externe, in care organul migrator din cavitatea abdominală iese prin peretele abdominal sub piele, există și hernii interne, care raman în interiorul cavitații abdominale și care nu ies niciodata la suprafața, iar când se complica, ele aparțin de fapt domeniului ocluziei intestinale. Afecțiunea este descoperită ușor de pacient, chiar de la primele semne.

Herniile cunoscute din cele mai vechi timpuri, au fost tratate prin diferite metode. Tratamentul rațional al herniilor apare la fenicieni cu 900 ani î. e. n. Noțiunea de operație apare in anul 100 î. e. n. la Celsius. Arabii au fost primii care au inceput să opereze pe scară largă herniile, in anul 1000. În acea perioada existau medici specializațti pe tratarea herniilor și erau denumiți „ hernieri”. O altă metodă foarte veche care a fost folosită in rezolvarea chirurgicală a herniilor a constituit-o legarea subcutanată a sacului herniar.[dragoi]

Noțiuni de anatomie și fiziologie a cavității abdominale

Anatomia cavitații abdominale, a peretelui abdominal.

Pereții abdominali sunt formati din parți moi, cu excepția celui exterior, lipsește, deoarece cavitatea abdominală comunică larg cu cavitatea pelviană. Peretele superior al abdomenului este reprezentat de diafragm. [anatomia.romedic.ro]

Abdomenul ( cavitatea abdominală ) este cea mai mare cavitate a corpului. Reprezinta porțiunea cavitară a corpului cu pereți musculo-aponevrotici acoperită cu piele si captușită cu o membrană seroasă numită peritoneu. Cavitatea abdominală este situata intre torace si bazin si cuprinde urmatoarele organe: stomacul, intestinul subțire și intestinul gros, ficatul, pancreasul, splina, rinichii, precum și vase sanguine, limfatice și nervi. Cavitatea abdominală este captușita pe interior cu o membrana seroasă ( peritoneul ) care acopera și organele abdomenului. Peritoneul ce captușește pereții abdominali se numește peritoneu parietal, iar foița care invelește organele se numește peritoneu viceral.[www.sursa.md]

Regiunea spinală a peretelui abdominal este inervată de ramurile dorsale ale nervilor lombari. După ce iese din canalul vertebral, nervul spinal se împarte în două ramuri: una ventrală, care merge la nivelul pielii si mușchilor parții anterolaterale a abdomenului, iar cea dorsala inerveaza pielea și mușchii spatelui.[patrut]

Fiziologia cavității abdominale

Cavitatea abdomino-pelviană cuprinde organe importante, care sunt supuse unei presiuni, cu denumirea de presiune abdominală. Această presiune face ca organele să iasă afara din cavitate, dar i se opune presa musculară abdominală care este alcătuită anterior din chinga mușchilor abdominali, superior din mușchiul diafragm, inferior din planseul pelvin, iar posterior, din peretele muscular intărit de axul osos al coloanei toraco-lombare. Presa abdominală se datorează mușchilor abdominali, care sunt așezați in mai multe planuri distincte, cu o contră presiune din partea diafragmelor abdominală si pelviană, iar contracția lor formează o centură contractilă, care pe de o parte contribuie la fixarea organelor din interiorul cavității abdomino-pelviene, iar pe de altă parte marește rezistența peretelui abdominal. Cand tonusul muscular si forța mușchilor scad, valoarea lor funcționala se diminuează, si rezistența peretelui abdominal este scazută ajută ieșirea organelor din cavitate prin locurile slabe ale peretelui, iar prin aceste zone slabe ies organele abdominale. Presiunea exercitată asupra viscerelor din cavitatea abdomino-pelviană pe care le comprimă intervine în toate actele fiziologice ce necesită o o contracție a unor rezervoare. Aceasta presiune este susținută și de contracția diafragmului, a diafragmei pelviene și închiderea glotei.

Definiție

Herniile abdominale reprezintă exterorizarea totală sau parțială a unui viscer, din cavitatea peritoneală, la nivelul unor zone slabe ale peretelui abdominal.

Herniile abdominale sunt clasificate in funcție de anumite criterii : aspectul spărturii parietale, conținutul sacului herniar, după momentul apariției, evoluție.

Herniile abdominale pot fi :

externe :

– hernia ale peretelui abdominal ventral :

– hernii inghinale

– hernii femurale

– hernii ombilicale

– hernii ale liniei albe

– hernii ale liniei Spiegel

– hernii obturatorii

– hernii ale peretelui abdominal dorsal

– hernia lombare

– hernia ischiatice

– hernia abdominale interne :

– hernii diafragmatice :

– hernii hiatale

– hernii lombocostale

– hernia sternocostale Larrey

– hernii interne propriu-zise :

– hernii paraduodenale

– hernii ale hiatului Winslow

– hernii pericecale

– hernii intersigmoidiene Rieux

– hernii transomentale

– hernii retroanastomotice

– hernii intrailiace

– hernii antevezicale

– hernii retropubiene

– hernii ale ligamentelor largi

Etiologie și patologie.

Herniile abdominale pot fi congenitale sau dobândite. Herniile congenitale apar încă de la naștere sau pot fi observate ulterior, din cauza dezvoltării incompletă a peretelui abdominal, prin care se exteriorizează viscerele. Herniile dobândite apar în urma interacțiunii a două categorii de forțe:

rezistența peretelui abdominal determinată de modul de alcătuire, cat și de calitatea structurilor sale;

presiunea exercitată din interior asupra acestuia este repreyentată de gradientul presional al viscerelor abdominale;

Mai pot exista și alți factori ce pot influența apariția herniilor:

discolagenoze, unde țesutul conjunctiv de susținere nu este de calitate;

boli consumptive, ce afectează troficitatea peretelui abdominal precum: afecțiuni inflamatorii acute sau cornice, neoplazii, etc.;

obezitatea, hipotiroidia;

decompensări ascitice, cardiace sau hepatice;

sexul, care prin particularități anatomice specifice la femei (bazin cu diametrul transversal mai mare) explică frecvența herniilor femurale la acestea;

Factorii determinanți sunt reprezentați de eforturi mici, dar repetate (tuse, constipație) sau de eforturi mari, brutale efectuate.

În morfopatologia oricărei hernii sunt trei elemente: defectul parietal, învelișurile herniei și organul herniar.

defectul parietal este specific unor zone topografice ale peretelui abdominal și este variabil in funcție de acesta;

de asemenea, învelișurile herniei sunt specifice zonei topografice abdominale;

Structura sacului și dimensiunile acestuia sunt modificate de factorul timp. Herniile recente sunt în general mici, sacul fiind un mic diverticul al peritoneului parietal. Herniile vechi au dimensiuni mai mari ale sacului, modificându-și structura și devenind din ce în ce mai fibros spre exterior și contractând aderențe cu viscerul pe care îl conțin.

Legat de caracterele morfologice ale sacului herniar, trebuie amintite și situații particulare ca:

îngustări prin bride, diafragme, așezate în interiorul sacului în herniile inghinale congenitale;

diverticuli laterali ai sacului, ce reprezintă zone de ștrangulare herniară;

saci multiplii – în herniile inghino-peritoneale;

abseța sacului – în herniile ombilicale de tip embrionar.

Organul herniat, este reprezentat cel mai frecvent de epiploon sau intestinul subțire, cu varietatea herniei Littre (cand în sacul herniar se gasește diverticulul Meckel). Însă nu este exclusă hernierea și a celorlalte organe abdominale.)tratat)

Tablou clinic

Majoritatea herniilor necomplicate sunt nedureroase. Semnul cel mai obisnuit in cayul unei hernii este apariția unei formațiuni tumorale într-o zona herniară. Formațiunea herniară are formă și dimensiune variabilă. Dacă conținutul este intestinal tegumentele formațiunii herniare au aspect normal, iar dacă conținutul este epiplon formațiunea herniară este moale și neregulată, cu suprafața granulatăSemnele clinice sunt de cele mai multe ori caracteristice și evidente. Bolnavul cu hernie, remarcă în urma unui efort imposibilitatea reducerii acesteia, apoi simte dureri locale, cuprinzând mai apoi arii din ce în ce mai extinse ale abdomenului în funcție de organul herniat. Pentru a evidenția hernia, pacientul este examinat în ortostatism, iar apoi în clinostatism, deoarece în unele cazuri herniile se reduc in clinostatism. Ansele intestinului subțire sunt implicate în ștrangularea herniară, simptomatologia va contura un sindrom de ocluzie intestinală înaltă. Vărsăturile apar precoce, iar apoi devin din ce în ce mai abundente, poracee, iar în final fecaloide. În cazul unei ștrangulări a ansei jejunale, proximale, meteorismul poate lipsii. Tranzitul intestinal pentru gaze și materii fecale, poate fi prezent incă din primele ore ale ștrangulării din porțiunea de sub obstacol.

În ștrangulările prin pensare laterală o parte a lumenului ansei, tranzitul este prezent, de aceea uneori poate fi confundată cu o enterocolită acută.

Examenul clinic obiectiv presupune evidențierea herniei care nu se mai reduce. Palparea herniei duce la durere vie la acel nivel. Percuția evidențiază matitate datorită lichidului trasudat în sacul herniar. Starea generală este bună, dar ulterior se va agrava proporțional cu agravarea leziunilor morfopatologice.

Examenul complementar imagistic care se face in cazul acestei situații este radiografia abdominală simplă în ortostatism. Această intervenție arată imagini tipice ocluziei intestinale, imagini hidroaerice comparate clasic după dispunerea lor ca „tuburi de orgă” sau “cuiburi de rândunică”.

Alte complicații ale herniilor:

Peritonita hrniară, reprezintă un proces de peritonită localizată la nivelul sacului herniar;

Tuberculoza herniară, este asociată cu tuberculoza peritoneală;

Tumorile herniare, prezente la nivelul structurilor perisaculare sau in organele din interiorul sacului.

Corpii straini intrasaculari, din tubul digestiv, ajunși la nivelul segmentului din sacul herniar.

Forme anatomoclinice ale herniilor

Herniile inghinale

Sunt cele mai des întâlnite hernii, pentru că substratul lor îl constituie zona cea mai slabă din structura peretelui abdominal, aceasta fiind regiunea inghinală. În regiunea inghinală gasim aceleași straturi ale peretelui antero-lateral abdominal. Este caracterizat ca un interstițiu muscular, același pentru tot peretele abdominal in care gasim elementele vasculare și nervoase parietale. Este interstițiul dintre mușchiul oblic intern pe de o parte și mușchiul transvers pe de altă parte. Acest traiect este străbattu de funiculul spermatic la bărbat și de ligamentul rotund al uterului la femeie.

Structurile parietale modificate la nivelul regiunii inghinale sunt:

Aponevroza mușchiului oblic extern reprezintă peretele anterior al canalului inghinal.

Planul următor este al mușchiului oblic intern și transvers abdominal. Porțiunile musculare ale acestora se termină deasupra funiculului în partea laterală a canalului inghinal, în partea inghinală, iar în partea medială, porțiunile aponevrotice, reunite, formează tendonul conjunct.

Inferior regiunea inghinală este mărginită de jgheabul format de modul de inserție al aponevrozei oblicului extern, ligamentul inghinal.

Peretele posterior este zona slabă a acestei regiuni și este reprezentat de fascia transversalis (porțiunea fasciei endoabdominale ce se află posterior de mușchiul transvers și îl depașește inferior)

Acest perete este inegal ca dimensiune, porne;te de la nivelul liniei arcuate, coboară și se încurbează cu concavitatea în sus, pierzîndu-se în fascia transversalis.

Prin orificiul profund inghinal, organele ce herniază reprezintă herniile inghinale oblice externe.

După traiectul intraparietal herniile se împart în:

Hernii inghinale oblice externe

Hernii inghinale directe

Hernii inghinale oblice interne

Herniile inghinale oblice externe, sunt congenitale si dobândite;

Herniile inghinale congenitale se produc prin canalul peritoneo-vaginal. Acesta e prelungirea seroasei peritoneale luată de testicul în migrația lui din regiunea lombară către scrot. Fibrozarea canalului poate fi totală sau partial.

Organele abdominale pot hernia prin acest canal și datorită particularităților morfologice descrise. Herniile inghinale congenitale pot fi:

Hernii peritoneo-vaginale = canal complet permeabil iar conținutul herniei este complet permeabil iar conținutul herniei este în contact cu testiculul;

Hernii peritoneo-funiculare = canal obliterat deasupra vaginalei testiculului;

Hernia vaginală închistată

Gernia funiculară cu chist al cordonului = între sacul herniar și vaginala testiculară se interpune un chist al cordonului reyultate prin obliterarea incompletă a acestuia.

Herniile inghinale sunt asociate cu anomalii de migrare a testiculului.

Herniile inghinale câștigate se produc prin orificiul inghinal profund,le nivelul fosetei inghinale laterale. În herniile oblice externe, sacul herniar este situat in elementele funiculului spermatic la bărbat.

Herniile oblice externe se clasifică în:

Punct herniar, care se află la nivelul orificiului herniar profund;

Hernie interstițială cu sacul în canalul inghinal;

Bubonocel, în care fundul sacului se gasește la nivelul orificiului inghinal superficial;

Hernia inghino-scrotală, cu sacul ajuns la nivelul bursei scrotale

Hernia inghino-funiculară, cu sacul ce depășește orificiul inghinal superficial;

Herniile directe, se produc nivelul fosetelor inghinale mediale. Sacul herniar al acestora este globulos, cu gâtul larg, iar traiectul este situat anteroposterior. La palpare se percepe defectul parietal larg situate medial de pulsațiile arterei epigastrice inferioare.

Herniile inghinale oblice interne, care se produc la nivelul fosetelor inghinale mediane.

Examenul clinic este suficient pentru a constata forma clinică a tumorii și pentru a pune un diagnostic corect.