Notiunea, Sistemul Si Sarcinile
NOȚIUNEA, SISTEMUL ȘI SARCINILE
TEHNICII CRIMINALISTICE
CUPRINS
INTRODUCERE
1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND SISTEMUL ȘI CLASIFICAREA METODELOR ȘI MIJLOACELOR TEHNICO-CRIMINALISTICE
1.1. Noțiunea, structura și conținutul tehnicii criminalistice
1.2. Reglementarea procesuală și principiile de aplicare a metodelor și mijloacelor
tehnico-criminalistice în procedura penală
1.3. Clasificarea mijloacelor și metodelor tehnico-criminalistice tradiționale
aplicate în activitatea de combatere a criminalității
1.4. Formele de aplicare a mijloacelor tehnico-criminalistice în activitatea
de urmărire penală
1.5. Completarea arsenalului criminalistic cu metode destinate administrării
mijloacelor de probă în cadrul efectuării acțiunilor de urmărire penală
2. ROLUL UNOR METODE ȘI MIJLOACE TEHNICO-CRIMINALISTICE
NETRADIȚIONALE ÎN COMBATEREA INFRACȚIUNILOR
2.1. Odorologia criminalistică și rolul ei în stabilirea împrejurărilor infracțiunii
2.2. Poligraful – mijloc eficient de descoperire și cercetare a infracțiunilor
2.3. Amprenta genetică – metodă performantă de identificare criminalistică
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
Anexa 1. Analiza dos.penal privind infracțiunea de omor, făptuitorul fiind identificat prin folosirea profilului genetic extras din urmele de sânge (metoda ADN
Anexa 2. Notă informativă privind posibilitățile și funcțiile aparatului VSC-5000
Anexa 3. Tehnica foto-video Spheron Cam HDR -3D și imaginea preluată cu aceasta
INTRODUCERE
Actualitatea temei abordate. În etapa actuală de dezvoltare a Republicii Moldova în condițiile economiei de piață, criminalitatea capătă dimensiuni tot mai mari, fapt confirmat și de statisticile oficiale. Astfel, în a.2013 numărul total de infracțiuni înregistrate a constituit 38157 ceea ce semnifică un spor cu 14,3% în raport cu anul precedent, care au constituit 36615 fapte penale. De menționat că în perioada de referință infracțiuni contra vieții și sănătății persoanei au constituit 1755 infracțiuni, iar cele ce privesc viața sexuală – 617 fapte, dintre ele – violuri 360.
În creștere este și profesionalismul infractorilor, aceștea folosind în activitatea de comitere și tăinuire a faptelor cele mai performante mijloace tehnice, tehnologii de ultima oră și realizări ale științei contemporane [20, p.7].
Un rol important în contracararea fenomenului infracțional le revin metodelor și mijloacelor tehnico-criminalistice, acestea contribuind efectiv la depistarea și ridicarea urmelor infracțiunii și a făptuitorului, obținerea informațiilor utile pentru căutarea, asigurând, totodată, și un nivel înalt de documentare a stărilor de fapt și a procedeelor probatorii.
În ultima perioadă, grație realizărilor progresului tehnico-științific, au apărut о serie de mijloace și procedee bazate pe principiile noilor tehnologii informaționale. Subdiviziunile criminalistice și laboratoarele de expertiză judiciară din țara noastră, treptat se înzestrează cu utilaj modern, necesar investigării locului de explozie, cercetării accidentelor tehnogene, a celor de circulație, a altor infracțiuni grave. Apar posibilități de a implementa sisteme automatizate de căutare cu destinație criminalistică (dactiloscopic, gabitoscopic, balistic etc.), conectarea acestora la rețelele informaționale globale. Însușirea realizărilor criminalistice contemporane, a mijloacelor de automatizare a muncii tehnico-criminalistice dictează în mod iminent necesitatea unei abordări bazate pe noi principii în activitatea de elaborare a unor noi metode și mijloace criminalistice, asigurarea reglementării juridice și a organizării aplicării lor în practica de descoperire și cercetare a infracțiunilor.
Scopul și obiectivele proiectului. Scopul acestei teze constă în aceea că, pornind de la cerințele și exigențele actuale de luptă contra criminalității, e nevoie să se facă о analiză obiectivă și multilaterală a literaturii de specialitate, a posibilităților de sporire a eficacității aplicării mijloacelor tehnico-științifice în activitatea de descoperire și cercetare a infracțiunilor. Acest scop determină formularea și soluționarea următoarelor obiective de bază: – noțiunea, structura și conținutul tehnicii criminalistice; – reglementarea procesuală și principiile de aplicare a mijloacelor tehnico-criminalistice în procedura penală; – clasificarea mijloacelor tehnico-criminalistice tradiționale; – formele de aplicare a mijloacelor tehnico-criminalistice în activitatea de urmărire penală; – completarea arsenalului criminalistic cu mijloace destinate administrării probelor în cadrul efectuării acțiunilor de urmărire penală; – odorologia criminalistică și rolul ei în stabilirea împrejurărilor infracțiunii; – poligraful – mijloc eficient de descoperire și cercetare a infracțiunilor; – amprenta genetică – metodă performantă de identificare criminalistică.
Metodologia cercetării. Metodologia de cercetare are ca suport metoda dialectică de cunoaștere a realității obiective. În cadrul cercetării temei au fost utilizate metode logico-juridice, istorice, analitice, de drept comparat, precum și statistice.
Baza normativă a cercetării o constituie prevederile Constituției Republicii Moldova [1], ale Codului penal și de procedură penală a Republicii Moldova în vigoare [2,3], Legea Republicii Moldova “Cu privire la statutul ofițerului de urmărire penală” nr.333, adoptată la 10.11.2006 și publicată în Monitorul Oficial nr.195 din 22.12.2006 [4], Legea Republicii Moldova “Cu privire la activitatea specială de investigații” nr.59 din 29.03.2012 [8], alte legi [5,6] și acte normative centrale [10,11] și departamentale [12], precum și lucrările doctrinare semnate de savanții Bercheșan V., Doraș S., Dulov A., Toporkov A. și alții.
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a proiectului. Importanța teoretică și valoarea practică a cercetării efectuate constă în aceea, că în ea se conține rezultatul unei analize complexe a stării actuale a literaturii de specialitate privind tehnica criminalistică, în baza căreia se formulează concluzii și recomandări, a căror realizare, în opinia autorului va optimiza aplicarea cunoștințelor tehnico-criminalistice de specialitate în urmărirea penală. Conținutul lucrării poate permite utilizarea ei în procesul de instruire juridică profesională a studenților, dar și ca informație pentru practicieni în activitatea de combatere a criminalității.
Sumarul compartimentelor proiectului. În compartimentul 1 „Considerații generale privind sistemul și clasificarea metodelor și mijloacelor tehnico-criminalistice” conține cinci paragrafe, în care sunt desfășurate noțiunea, structura și conținutul tehnicii criminalistice; reglementarea procesuală și principiile de aplicare a metodelor și mijloacelor tehnico-criminalistice în procedura penală; clasificarea metodelor și mijloacelor tehnico-criminalistice tradiționale aplicate în combaterea criminalității; formele de aplicare a mijloacelor tehnico-criminalistice în activitatea de urmărire penală; completarea arsenalului criminalistic de metode și mijloace destinate administrării mijloacelor de probă în cadrul efectuării acțiunilor de urmărire penală.
În compartimentul 2 „Rolul unor metode și mijloace tehnico-criminalistice netradiționale în combaterea infracțiunilor” conține trei paragrafe, în care sunt descrise: odorologia criminalistică și rolul ei în stabilirea împrejurărilor infracțiunii; poligraful ca mijloc eficient de descoperire și cercetare a infraciunilor și așa numita amprentă genetică în calitate de metodă sigură de identificare a infractorilor la etaa actuală de dezvoltare a tenicii criminalistice.
1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND SISTEMUL ȘI CLASIFICAREA METODELOR ȘI MIJLOACELOR TEHNICO-CRIMINALISTICE
1.1. Noțiunea, structura și conținutul tehnicii criminalistice
Cuvîntul tehnica provine de la grecescul „techne” – meșteșugărie. Prin noțiunea de „tehnică” se înțelege totalitatea mijloacelor create și folosite de om în activitatea sa făuritoare. Reflectînd în formă materializată experiența umană, tehnica asigură eficiența și productivitatea muncii, de aceea constituie unul din factorii determinați ai progresului social.
Tehnica este produsul științelor naturale și, prin urmare, orice progres al acestora duce la crearea unor mijloace tehnice noi, care penetrează toate domeniile vieții sociale. Aceasta ne face să credem, că tehnica criminalistică a apărut ca o consecință a pătrunderii realizărilor științelor naturale în justiția penală, favorizată, firește, de necesitatea perfecționării activității de urmărire penală. De la folosirea ocazională a unor instrumente în căutarea urmelor infracțiunilor săvîrșite, în criminalistică, s-a trecut treptat la aplicarea intensă, în direct sau adaptîndu-le la specificul activității judiciare, a celor mai moderne instrumentare și mijloace tehnice. Preocupările ulterioare au condus la sistematizarea mijloacelor tehnice și a proceselor de utilizare a lor, în funcție de natura obiectelor și scopul cercetărilor criminalistice [18, p. 51].
Deci, în dependență de aceea, în ce domeniu este aplicată tehnica, ea se împarte în ramuri funcționale. Spre exemplu, cunoaștem tehnică în procesul de producere, tehnică în domeniul cercetărilor științifice, tehnică militară, tehnică de uz casnic etc. Din acest punct de vedere, tehnica criminalistă, de asemenea trebuie privită ca o ramură funcțională a tehnicii generale, care este aplicată în sfera organelor de drept, la fel ca și „tenica medicală”, sau „tehnica militară”.
Concomitent, îmbinarea de cuvinte „tehnica criminalistică” are și un alt conținut, deoarece aceasta se folosește în denumirea unui compartiment al științei criminalistice, care conține un sistem de teze și principii de aplicare și elaborare a mijloacelor tehnice, destinate preîntîmpinării, descoperirii și cercetării infracțiunilor.
În sensul propriu-zis „tehnica criminalistică” trebuie de înțeles ca mijloace speciale și procedee de colectare, cercetare și utilizare a probelor în procesul penal. Denumirea „tehnică criminalistică” pentru numirea unui compartiment al criminalisticii a apărut în urma unui proces îndelungat de dezvoltare a acestei științe. La etapa de statornicire a criminalisticei ca știință, pentru denumirea acestor cunoștințe se foloseau așa terminologii ca „tehnica științifică de cercetare a infracțiunilor”, „tehnica penală”, „tehnica polițienească” sau pur și simplu „tehnica”.
De exemplu, în Rusia, încă în anul 1915, S. Tregubov a publicat manualul „Основы уголовной техники” în care scria, că „tehnica judiciară… are ca obiect studierea unor metode mai argumentate și procedee de aplicare a metodelor naturale și tehnice în cercetarea infracțiunilor și identificarea personalității infractorului” [după 20, p.21].
Pentru prima dată noțiunea de tehnică criminalistică, ca unul din compartimentele criminalisticii, a fost formulată de către A. Vinberg, în anul 1959 și numai la mijlocul anilor ´60 ai secolului trecut termenul „tehnica criminalistică” a fost recunoscut pe larg [după 20, p.22].
Astăzi, în noțiunile tehnicii criminalistice deseori sunt unite menționările despre faptul, că aceasta constituie un sistem de principii științifice și date despre mijloacele tehnice și metodele, ce sunt aplicate în procedura penală pentru constatarea adevărului obiectiv în cadrul dosarelor penale. Astfel, G. Gramovici subliniază, că tehnica criminalistică – reprezintă un sistem de principii argumentate științific, îndreptate la perfecționarea mijloacelor tehnice deja existente, de asemenea și la elaborarea și introducerea celor nouă în scopul utilizării eficiente în lucrul cu probele și efectuarea altor acțiuni îndreptate la depistarea, cercetarea și preîntîmpinarea infracțiunilor [după 20, p.23]. N. Iabloкov scrie, că tehnica criminalistică – este sistemul unor principii teoretice, bazat pe rezultatele studierii mecanismelor proceselon anul 1915, S. Tregubov a publicat manualul „Основы уголовной техники” în care scria, că „tehnica judiciară… are ca obiect studierea unor metode mai argumentate și procedee de aplicare a metodelor naturale și tehnice în cercetarea infracțiunilor și identificarea personalității infractorului” [după 20, p.21].
Pentru prima dată noțiunea de tehnică criminalistică, ca unul din compartimentele criminalisticii, a fost formulată de către A. Vinberg, în anul 1959 și numai la mijlocul anilor ´60 ai secolului trecut termenul „tehnica criminalistică” a fost recunoscut pe larg [după 20, p.22].
Astăzi, în noțiunile tehnicii criminalistice deseori sunt unite menționările despre faptul, că aceasta constituie un sistem de principii științifice și date despre mijloacele tehnice și metodele, ce sunt aplicate în procedura penală pentru constatarea adevărului obiectiv în cadrul dosarelor penale. Astfel, G. Gramovici subliniază, că tehnica criminalistică – reprezintă un sistem de principii argumentate științific, îndreptate la perfecționarea mijloacelor tehnice deja existente, de asemenea și la elaborarea și introducerea celor nouă în scopul utilizării eficiente în lucrul cu probele și efectuarea altor acțiuni îndreptate la depistarea, cercetarea și preîntîmpinarea infracțiunilor [după 20, p.23]. N. Iabloкov scrie, că tehnica criminalistică – este sistemul unor principii teoretice, bazat pe rezultatele studierii mecanismelor proceselor materiale în activitatea criminală și a reflecțiilor lor în afară și sistemul elaborat în baza acestora a mijloacelor tehnice și a procedeelor de aplicare a lor în cercetarea și preîntîmpinarea infracțiunilor [după 29, p.166-168]. N. Balașov, D. Balașov și S. Maliкov consideră, că tehnica criminalistică – este un compartiment al criminalisticei, ce conține un sistem de principii științifice și mijloace tehnice, bazate pe ele, procedee și metodici, predestinate culegerii și cercetării probelor în procesul judiciar, de asemenea și la efectuarea altor măsuri, ce țin de descoperirea, cercetarea și preîntîmpinarea infracțiunilor [25, p.27].
A. Filippov și A. Volânski determină tehnica criminalistică ca un compartiment al criminalisticei ce reprezintă un sistem de procedee și principii criminalistice de elaborări, aplicări ale metodelor și mijloacelor tehnico-științifice, în scopul culegerii și cercetării probelor în procesul de descoperire, cercetare și preîntîmpinare a infracțiunilor [36, p. 35].
V. Volânski, detalizînd, enumără, că tehnica criminalistică este: – o parte componentă a criminalisticei; – conținutul ei constituie principii științifice criminalistice și ale altor științe naturale, tehnice și umanitare; – ca obiect, ea reprezintă un sistem de mijloace tehnice, procedee, metode, teze științifice și recomandări, deosebite după natura lor, dar unitare după scopul formării lor, sarcinilor de aplicare și reglementare juridică a lor; – elaborarea și aplicarea metodelor și mijloacelor ei au un scop final de a determina adevărul în procesul judiciar (penal, civil, arbitraj) în formele, prevăzute de legislație [după 29, p.169].
Criminalistul moldovean S. Doraș consideră, că tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat științific de metode și mijloace tehnice privind utilizarea lor de către organele cu funcții de urmărire penală, precum și de către experți, în vederea descoperirii, examinării și administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar, în scopul descoperirii și prevenirii infracțiunilor [18, p.51].
Structural, tehnica criminalistică se împarte în două părți de bază: fundamentele teoretice ale tehnicii criminalistice; teoriile particulare și doctrinele în domeniul tehnicii criminalistice.
Tehnica criminalistică conține cunoștințe despre cele mai importante noțiuni și fundamente, avînd de asemenea și destinația de a cerceta problemele complicate privind utilizarea mijloacelor tehnice, procedeelor și metodelor în procesul penal, fiind cercetate așa componente structurale ale tehnicii criminalistice cum ar fi: mijloacele tehnice criminalistice; procedeele tehnico-criminalistice; metodicele tehnico-criminalistice. La mijloacele tehnico criminalistice se atribuie instrumentele, aparatura, utilajul, uneltele, dispozitivele, articolele, materialele și alte obiecte asemănătoare, care sunt elaborate și teoretic fundamentate de către știința criminalistică pentru utilizare în descoperirea, cercetarea și preîntîmpinarea infracțiunilor. Procedeele tehnico-criminalistice – le constituie capacitățile lucrului de depistare, întărire, ridicare, păstrare și studiere a probelor judiciare. Metodicele tehnico-criminalistice – sunt metode de cercetare a probelor, aplicate pentru cunoașterea însemnătății lor în procesul penal.
Mijloacele tehnico-științifice criminalistice, procedeele și metodele contemporane sunt diverse și se împart în grupe aparte. Din punct de vedere al destinației lor, acestea formează două grupe mari: a) de utilizare generală (aparatul de fotografiat, diverse obiecte de iluminare, lupa etc.); b) cu destinație specială ce sunt elaborate în scopul descoperirii, cercetării și preîntîmpinării infracțiunilor (microscopul, tehnici de căutare a materialelor de probă etc.).
După destinația lor mijloacele tehnice se pot diviza în patru grupe: 1. Mijloacele tehnico-criminalistice, procedeele și metodele de descoperire a urmelor și altor probe, care se aplică în dependență de genurile și proprietățile probelor (de la periuța de aplicare a prafului pentru depistarea urmelor degetelor mîinilor și pînă la dispozitivele lazer etc.). 2. Mijloacele tehnico-criminalistice, procedeele și metodele de fixare a probelor, fie cele folosite în procesul de preîntîmpinare, descoperire și cercetare a infracțiunilor. Ele se utilizează pentru conservarea sau apărarea de distrugere a probelor depistate, adică păstrarea în acea formă, în care au fost depistate, de asemenea și pentru modelarea sau crearea unor mostre sau copii (utilizarea unor substanțe chimice pentru întărirea urmei pe o suprafață prăfuită, lăsată de infractor etc.). 3. Mijloacele tehnico-criminalistice, procedeele și metodele de ridicare a documentelor. Probele acumulate la cercetarea infracțiunilor pot fi în formă tare, lichidă, gazoasă sau pulverulentă. În dependență de aceasta, pentru ridicarea lor se aplică diverse instrumente și aparate (ferestrău, daltă, șurubelniță etc.), însă în caz de necesitate, se aplică mijloace tehnice mai complicate (auto-cranul, sudorul etc.). 4. Mijloacele tehnico-criminalistice, procedeele și metodicele de examinare a probelor judiciare. Laboratoarele criminalistice existente sunt asigurate cu cele mai moderne aparate – spectograf, cromatograf, refractometru, analizatori lazer, microscoape electronice etc.
După conținutul lor, acest tip de tehnică criminalistică se împarte în următoarele subgrupe: a) mijloace tehnico-științifice, ce se aplică pentru a analiza conținutul obiectului examinat; b) mijloace tehnico-științifice, destinate examinărilor de expertiză; c) mijloace tehnico-științifice, ce asigură aprecierea rezultatelor primite în urma efectuării examinărilor.
În afară de lucrul cu probele, tehnica criminalistică se utilizează la preîntîminarea infracțiunilor; organizarea și coordonarea acțiunilor organelor de drept în combaterea criminalității; crearea și dezvoltarea sistemului de culegere, prelucrare și utilizare a informației, ce are însemnătate pentru descoperirea și cercetarea infracțiunilor, de asemenea și pentru ridicarea eficienței organizării lucrului colaboratorilor organelor de drept [29, p.170-171].
Toate teoriile particulare și doctrinele în domeniul tehnicii criminalistice reprezintă în sine blocuri majore de cunoștințe științifice. Totalitatea acestora formează o structură științifică, care constituie partea a doua a tehnicii criminalistice. Diverși teoriticieni expun diverse păreri referitor la sistemul dat, însă cele mai des sunt evidențiate următoarele ramuri: fotografia criminalistică, înscrierea magnetică audio și video; traseologia criminalistică; balistica judiciară; cercetarea criminalistică a documentelor; gabitoscopia criminalistică; evidența criminalistică etc.
Fotografia criminalistică, înscrierea magnetică audio și video reprezintă un sistem de teze științifice și elaborate în baza acestora a mijloacelor de fotografiat, de înscriere audio și video, predestinate fixării și examinării probelor judiciare în cadrul dosarelor penale.
Un rol aparte îi revine fotografiei judiciare, ce are însemnătate deosebită în procesul penal, care la finele secolului XIX, prima dintre mijloacele tehnice, procedeele și metodele nominalizate, a început să fie aplicată pentru perceperea locului infracțiunii, infractorilor și unor obiecte aparte, ce au tangență la infracțiune, de asemenea și pentru efectuarea expertizelor criminalistice în relevarea bancnotelor false.
Filmarea criminalistică în descoperirea și cercetarea infracțiunilor a început să fie aplicată cu mult mai tîrziu, cînd au apărut aparatele și materialele pentru filmat, însă o dată cu apariția înscrierilor magnetice audio/video, aceasta și-a pierdut actuaitatea. Locul filmării criminalistice a fost ocupat de înscrierea video și pe suporturi electronice, iar apoi și cea audio [29, p.182-183].
De menționat, că anterior acestea nu erau admise ca probe în procesul penal, însă articolul 93 alin. (2) p.6) al Codului de procedură penală al Republicii Moldova, prevede, că în calitate de probe în procesul penal se admit elementele de fapt constatate prin intermediul înregistrărilor audio sau video, fotografiei [2].
Traseologia criminalistică – se prezintă ca un domeniu bine determinat al criminalisticei destinat cunoașterii legităților formării urmelor infracțiunii și elaborării metodelor și mijloacelor tehnico-științifice necesare descoperirii, fixării și examinării acestora în vederea stabilirii faptei, identificării făptuitorului și determinarea tuturor împrejurărilor cauzei.
Sarcinile traseologiei criminalistice sunt: studierea legităților formării diferitor categorii de urme materiale ale infracțiunilor; elaborarea metodelor și mijloacelor tehnico-științifice necesare descoperirii, fixării și ridicării urmelor infracțiunii; elaborarea metodicilor efectuării expertizelor traseologice și elaborarea metodelor și mijloacelor tehnice de protejare a valorilor sociale de atentările criminale [18, p.111-112].
În procesul de descoperire, cercetare și preîntîmpinare a infracțiunilor, deseori e necesar de a identifica personalitatea celor ce au pertinență la acestea, în baza descrierii exterioare a omului, care în criminalistică, se efectuează conform unor reguli speciale și a unei terminologii deosebite, care spre finele secolului al XX-lea a fost denumită gabitoscopia criminalistică sau gabitologie. Gabitoscopia criminalistică reprezintă o ramură a tehnicii criminalistice, care studiază aspectul exterior al omului, pentru căutarea și identificarea lui, care constituie fundamentul științific al expertizei după portretul vorbit.
La etapa actuală gabitoscopia criminolgică studiază fundamentele științifice de formare a exteriorului persoanei; cele mai importante elemente exterioare și importanța identificării lor; principiile, procedeele și metodele de culegere și fixare a informației privind exteriorul persoanei, de asemenea, elaborează recomandări metodice pentru ofițerii de urmărire penală, practica operativ-investigativă și de expertiză în utilizarea informației privind exteriorul persoanei în scopul identificării persoanelor, stabilirea cadavrelor cu identitatea necunoscută, rezolvarea altor probleme, ce țin de identificarea participanților în proces [29, p.188-189].
În legătură cu dezvoltarea fundamentală a dreptului, documentele din ce în ce mai des sunt întîlnite în sfera operativ-investigativă, de urmărire penală, judiciară, de asemenea și în practica experților, devenind obiecte ale cercetărilor criminalistice. Cercetarea criminalistică a documentelor este o ramură a tehnicii criminalistice, care se ocupă de elaborarea bazelor științifice de constatare a originalului sau falsului documentelor, autorilor și executorilor lor.
În criminalistică, sub noțiunea de documente se înțeleg obiectele materiale, pe care cu ajutorul semnelor, simbolurilor și altor elemente sunt fixate date faptice. În afară de noțiunea de document, tehnica criminalistică dă o clasificare a documentelor, caracteristica rechizitelor, descrierea formelor și tipurilor de lucru cu ele în practica organelor de drept, lista regulilor generale și celor speciale de adresare cu ele etc.
După conținut, cercetarea criminalistică a documentelor constă din trei părți: – cercetarea tehnico-criminalistică a documentelor, care se petrece pentru determinarea originalului sau falsului lor; constatarea conținutului neclar, identificarea mijloacelor sau materialului din care a fost confecționat sau executat; – cercetarea criminalistică a scrisului, care studiază legitățile formării și manifestării unor capacități individuale ale scrisului și elaborează mijloacele, procedeele și metodele identificării executorilor manuscriselor; – cercetarea criminalistică după scris a autorului spirituaal, care este chemată, ca în baza legităților formării vorbirii după scris sau a conținutului sensului documentului să identifice persoana, care a creat documentul.
Cercetarea criminalistică a documentelor își găsește realizare în multe sfere ale organelor de drept, însă destinația sa de bază constă în asigurarea eficientă a lucrului cu documentele-izvoare probatorii în procesul penal, care constă în depistarea, fixarea și păstrarea documentelor la efectuarea cercetărilor (vezi anexa 2), perchezițiilor și ridicării documentelor, experimentelor, verificării declarațiilor etc., dar și la efectuarea expertizelor criminalistice [29, p.19-20].
Balistica judiciară – constituie o ramură a criminalisticei destinată investigării armelor de foc, munițiilor și urmelor împușcăturii, în vederea elaborării metodelor și mijloacelor tehnico-științifice de cercetare a actelor penale privind fabricarea, păstrarea și aplicarea armelor de foc.
Balistica judiciară are următoarele obiective: – elaborarea metodelor și mijloacelor tehnice necesare descoperirii, fixării și ridicării armelor de foc, a munițiilor și urmelor împușcăturii; – argumentarea procedeelor de cercetare la fața locului, în vederea determinării împrejurărilor tragerii din arma de foc, în special, a direcției, distanței, locului de unde s-a tras, numărul și succesiunea împușcăturilor; – aplicarea realizărilor tehnico-științifice și argumentarea în baza lor a metodelor de examinare a diverselor categorii de arme de foc, stabilirea condițiilor tehnice în care s-a executat o împușcătură; – formularea principiilor metodice privind identificarea armelor de foc după urmele acestora pe tipurile și proiectilele trase[18, p.165-166].
Evidența criminalistică – este una din ramurile tehnicii criminalistice și un mijloc eficient de combatere a criminalității. Evidența criminalistică, ca parte componentă a tehnicii criminalistice, reprezintă un sistem de teze științifice despre istoria și actualitatea stării, principiilor, izvoarelor, problemelor, organizarea și utilizarea, tendințele și perspectivele de dezvoltare a lor. Evidența criminalistică, ca mijloc de combatere a criminalității, reprezintă un sistem deosebit informațional al organelor de drept, care constă în înregistrarea, centralizarea și sistematizarea datelor, ce au importanță procesul-penală și operativ-investigativă pentru descoperirea, cercetarea și preîntîmpinarea infracțiunilor.
Deși metoda primirii datelor despre infractori există încă din Egipt, Rusia feudală etc., totuși un aport deosebit în crearea sistemului științific de evidențe criminalistice îi aparține polițistului francez A. Bertillion, care la finele sec. XIX a elaborat metoda de descriere a persoanelor, ce au comis infracțiuni, după semnalmente. Puțin mai tîrziu, metoda antropometrică de înregistrare a început să se completeze prin dactiloscoparea și fotografierea infractorilor, evidențe ce se utilizează și astăzi și care asigură repede la sigur identificarea persoanelor.
În Republica Moldova, în special în cadrul organelor de drept – afacerilor interne, procuraturii etc. această activitate este reglementată de Legea „Cu privire informațional integral automatizat de evidentă a infracțiunilor, a cauzelor penale și a persoanelor care au săvârșit infracțiuni” nr. 216-XV din 29 mai 2003, precum și de Legea „Cu privire la înregistrarea dactiloscopică de stat”, nr. 1549-XV din 19.12.2003. Într-o oarecare măsură, această activitate este reglementată și de Legea „Cu privire la poliție și statutul polițistului” din 27.12.2012 și Legea „Cu privire la activitatea specială de investigații” din 29.03.2012, cu modificările ulterioare, de unele acte internaționale, actele normative interne ale acestor organe.
Articolul 4 din Legea „Cu privire la sistemul informațional integral automatizat de evidenta a infracțiunilor, a cauzelor penale și a persoanelor care au săvârșit infracțiuni” [5] indică direct că acest sistem are următoarele funcții: – colectează, acumulează, prelucrează, păstrează și actualizează informația cu caracter criminal; – asigură la nivel de stat evidența unică:
● a infracțiunilor și a persoanelor care le-au săvârșit (inclusiv locuitorii Republicii Moldova care au săvârșit infracțiuni pe teritoriul altor state), precum și a pedepselor aplicate lor;
a cauzelor penale și acțiunilor de urmărire penală;
a obiectelor marcate;
a persoanelor dispărute fără urmă și persoanelor date în urmărire;
a persoanelor deținute și a celor aflate în instituțiile penitenciare;
a persoanelor eliberate din locurile de detenție;
a altei informații cu caracter criminal.
3) asigură cu informație operativă și statistică conducerea țarii, ministerelor și departamentelor interesate și organelor de urmărire penală;
asigură schimbul de informație cu caracter criminal între organele de urmărire penală și alte autorități publice (schimb reciproc de date între sistemele informaționale departamentale), precum și cu organele similare din alte tari;
supraveghează respectarea disciplinei de înregistrare și evidență a infracțiunilor și persoanelor care le-au săvârșit, a altei informații cu caracter criminal, elaborează și realizează măsuri de reacționare oportună la tendințele și manifestările negative;
asigură din punct de vedere organizatoric, normativ și metodic activitatea organelor de urmărire penală care exercită nemijlocit funcțiile de evidență a informației cu caracter criminal;
asigură funcționarea complexului tehnic de program și a rețelelor informaționale utilizate în cadrul Sistemului.
În art. 5 alin. (1) se enumără și participanții la acest sistem: organele de urmărire penală, instanțele judecătorești și organele de executare a pedepsei privative de libertate [5, art.5].
Conform art. (7) al Legii „Cu privire la înregistrarea dactiloscopiei de stat”, informația dactiloscopică se utilizează pentru: – căutarea și identificarea cetățenilor Republicii Moldova, a cetățenilor străini și a apatrizilor dispăruți fără urmă; – stabilirea identității cadavrelor necunoscute; – stabilirea identității cetățenilor Republicii Moldova, străini și a apatrizilor incapabili, din motive de sănătate sau de vârstă, să comunice date privind identitatea lor; – confirmarea identității cetățenilor Republicii Moldova, străini și apatrizilor, incapabili. Din motive de sănătate sau de vîrstă, să comunice date privind identitatea lor; – excluderea posibilității de falsificare a actelor de identitate; – prevenirea, descoperirea și urmărirea penală a infracțiunilor, prevenirea contravențiilor administrative [7, art.7].
În prezent, în cadrul organelor afacerilor interne din Republica Moldova funcționează evidențele judiciare structurate convențional în câteva grupe:
1. Criminalistice, care se caracterizează prin faptul că obiectele luate la evidenta dețin în mod obligatoriu о legătură cauzală cu evenimentul infracțional, utilitatea caracteristicilor acestora pentru înregistrare se determină prin cercetare, fiind aplicate cunoștințele criminalistice de specialitate și tehnicile criminalistice respective.
2. Operative de informare și operative de căutare, la baza cărora sunt puse caracteristicile, depistarea și fixarea cărora în majoritatea cazurilor nu necesită cunoștințe criminalistice de specialitate.
3. Auxiliare de informare, care se caracterizează prin faptul că nu dețin nici о legătură cauzală cu evenimentul infracțional, însă fără această informație uneori devine imposibil de a rezolva о serie de sarcini de identificare și diagnosticare privind obiectele care se află în posesia organelor de urmărire, precum și a celor ce se află în căutare.
Din conținutul actelor legislative nominalizate rezultă, că temeiul juridic de luare la evidență a persoanelor, dar și a unor obiecte, constituie: – sentința instanței de judecată; – ordonanța ofițerului de urmărire penală, a procurorului privind punerea sub învinuire; – încheierea judecătorului de instrucție privind arestarea persoanei; – procesul-verbal privind reținerea bănuitului; – ordonanța privind anunțarea în urmărire; – procesul-verbal privind reținerea persoanei pentru vagabondaj sau cerșetorie.
Ramurile enumerate, se atribuie la cele tradiționale, care sunt pe larg recunoscute și dezvoltate. Însă, în ultimul timp, sunt întreprinse măsuri de formare a unor ramuri noi, cum ar fi:
– odorologia criminalistică, fundamentul științific al căreia îl constituie cunoștințele contemporane în domeniul științei despre mirosuri, care au legătură strînsă cu chimia, biologia, fiziologia, bionica, chinologia etc.;
– cercetarea criminalistică a informației compiuterizate, care se determină ca un conținut al particularităților reflectate și stărilor obiectelor supuse cunoștințelor judiciare, fixate cu ajutorul unor mijloace speciale și purtători, ce se aplică în tehnologiile compiuterizate;
– cunoștințele criminalistice despre metodele instrumentale de constatare a stării psihofiziologice a martorilor, pătimiților, bănuiților și învinuiților cu ajutorul poligrafului, care prezintă un complex de aparate medicale exacte, ce au capacitatea continuu și sincronic să fixeze dinamica unui complex de reacții a persoanelor date la petrecerea acțiunilor de urmărire penală și măsuri operative cu participarea lor;
– narcologia criminalistică, care studiază problemele traficului ilegal cu substanțe narcotice și psihotrope, elaborarea mijloacelor tehnice, procedeelor și metodelor de relevare, fixare și cercetare în procesul penal;
– identificarea criminalistică genetică, ca o ramură privind cunoștințele în identificarea persoanei după ADN-ul său (a se vedea anexa 1);
– fonoscopia criminalistică, ca ramură privind cunoștințele despre legitățile formării informației video-sonore și a reflecțiilor sale în condițiile procesului penal.
Unele din aceste metode, vor fi descrise în compartimentul II al prezentei lucrări.
Reglementarea procesuală și principiile de aplicare a metodelor și mijloacelor
tehnico-criminalistice în procedura penală
Utilizarea metodelor, mijloacelor și procedeelor tehnico-criminalistice în activitatea de urmărire penală se bazează pe un șir de principii, care determină cele mai importante condiții și cerințe față de aceste mijloace. Aceste principii sunt: principiul legalității; argumentării științifice a metodelor, procedeelor și mijloacelor tehnico-criminalistice; securitatea tehnicii criminalistice; eficacitatea tehnicii criminalistice.
Principiul legalității utilizării tehnicii criminalistice determină una din cele mai importante cerințe față de elaborarea și aplicarea tehnicii criminalistice – corespunderea ei legislației în vigoare. Ofițerii de urmărire penală, lucrătorii operativi, experții, specialiștii și alți participanți la procesul-penal au dreptul să utilizeze metodele, procedeele și mijloacele tehnico-criminalistice la descoperirea și cercetarea infracțiunilor numai în cazul, cînd acest fapt este prevăzut de legislație.
Argumentarea științifică a metodelor, procedeelor și mijloacelor tehnico-criminalistice este un alt principiu, care înseamnă, că tehnica criminalistică care se utilizează în procesul penal trebuie să fie din punct de vedere științific bine argumentată.
Procesul penal este o sferă destul de conservativă a activității umane. Pentru a nu permite pedepsirea unor persoane nevinovate, în urma aplicării unor metode, procedee și mijloace tehnico-științifice nefundamentate, instanțele de judecată, de regulă, destul de rezervat recunosc ca convingătoare acele probe, ce sunt obținute în urma utilizării unor noi, puțin cunoscute realizări ale științei, la constatarea adevărului în cauzele penale (spre exemplu: cercetările odorologice, amprenta genetică, poligraful etc. – aut.). Pentru a nu admite erori judiciare la determinarea vinovăției persoanelor atrase la răspunderea penală, metodele, procedeele și mijloacele tehnico-criminalistice trebuie să fie recunoscute pe larg ca științific argumentate.
Securitatea tehnicii criminalistice – este un principiu, care indică la faptul, că metodele, procedeele și mijloacele tehnico-științifice, aplicate întru stabilirea adevărului în cadrul dosarelor penale, nu trebuie să prezinte pericol pentru persoanele, față de care acestea se aplică, care le aplică sau pentru cei ce-i înconjoară. De aceea, la elaborarea unor noi modele de tehnică-criminalistică este necesar de a ține cont de securitatea muncii acelor colaboratori ai organelor de drept, ce vor utiliza această tehnică în activitatea lor practică.
Există trei grupe de reguli privind securitatea muncii: – unice, ce au importanță pentru toate ramurile industriale și agricole; – interramurale – ce reglementează securitatea și igiena muncii unui anumit gen de lucrări în diverse ramuri de producere; – ramurale – ce se atribuie la un singur domeniu industrial sau agricol.
Deosebit de importantă este securitatea la așa tehnică criminalistică, aplicarea căreia este legată de utilizarea armelor de foc, substanțelor explozive și narcotice etc., mai cu seamă la efectuarea expertizelor.
Un alt principiu este eficacitatea tehnicii criminalistice în procesul de prevenire, descoperire și cercetare a infracțiunilor, care constă în aceea, că tehnica trebuie să fie perfectă; specializată pentru folosirea în anumite condiții și destinată unui cerc restrîns de persoane cu funcții de răspundere; comodă în folosire; accesibilă pentru organele de drept din țară; capabilă de a asigura obiectivizarea probatoriului în procesele penale [29, p.175-176].
Legislația în vigoare nu indică o listă exhaustivă a metodelor și mijloacelor tehnicii criminalistice, aplicate în activitatea de descoperire și cercetare a infracțiunilor. Acest fapt nu e posibil nu numai din cauza existenței multiplelor enumerări ale acestora, dar și din cauza, că tehnica criminalistică e în permanentă dezvoltare, continuu se lărgește și se înmulțește, evident că se lărgește și cercul de obiecte, care poate căpăta importanță pentru cauza penală. De aceea, nu este și nici nu e de așteptat, ca în legislație, vre-o dată, să se prevadă o listă exhaustivă a acestor obiecte – corpuri delicte, cu indicarea procedurilor procesuale de anexare a lor la dosarul penal [25, p.112].
Cu toate acestea, utilizarea metodelor, procedeelor și mijloacelor tehnico-criminalistice în activitatea de prevenire, descoperire și cercetare a infracțiunilor se efectuează numai în bază legală. Prin baza legală a utilizării mijloacelor tehnice în urmărirea penală trebuie de înțeles “un sistem de principii și reguli formulate în lege, dar și în actele bazate pe lege, ce stabilesc condițiile admisibilității, conținutul, scopul și ordinea aplicării acestor mijloace și procedee de către ofițerii de urmărire penală, colaboratorii operativi și instanțele judecătorești” [20, p.78-79].
Principalul act legislativ care reglementează aplicarea mijloacelor tehnice și a procedeelor tactice în activitatea de urmărire penală este Codul de procedură penală al Republicii Moldova, intrat în vigoare la 12 iunie 2003.
Normele Codului de procedură penală în acest sens vizează utilizarea unor mijloace tehnice, scopul și ordinea de aplicare, precum și regulile de valorificare a rezultatelor aplicării acestor mijloace. Drept bază legală de folosire a tehnicii în descoperirea infracțiunilor servesc, de asemenea, și diverse ordine, instrucțiuni, indicații departamentale, care concretizează legea procesual-penală. Deși, după cum s-a menționat, legea procesual-penală, cât și actele bazate pe lege, nu pot să contureze listă exhaustivă de mijloace și procedee ce pot fi aplicate ipotetic în combaterea criminalității, totuși, în actualul Cod de procedură penală a Republicii Moldova s-a încercat de face о astfel de enumerare.
Astfel, în articolele: 114 „Verificarea declarațiilor la locul infracțiunii” alin. (5), 115 „Aplicarea înregistrărilor audio sau video la audierea persoanelor”, 116 „Prezentarea persoanei spre recunoaștere” alin. (3), 118 „Cercetarea la fața locului” alin. (3) și 122 „Reconstituirea faptei” alin. (1) se fac relatări concrete despre mijloacele tehnico-criminalistice admise la efectuarea actelor de urmărire penală (mijloace tehnice video, audio, fotografierea etc.). Cu toate acestea, sunt trecute cu vederea reactivii chimici, prafurile, echipamentul de detectare etc.
Concomitent, în unele articole ale Codului de procedură penală – 123 „Experimentul în procedura de urmărire penală” alin. (2), 128 „Procedura efectuării percheziției sau ridicării de obiecte și documente” alin. 8, 156 „Modul de colectare a mostrelor în baza ordonanței organului de urmărire penală” (alin. 3) se conțin doar prevederi generale, precum că pot fi folosite “diverse mijloace tehnice”, fără a specifica concret ce fel de mijloace tehnice pot fi folosite. De fapt, în aceste norme se indică doar procesele pentru care aceste metode și mijloace trebuie sau pot fi aplicate (fotografierea, măsurarea, executarea mulării urmelor etc.) [2].
În același timp, Codul de procedură penală prescrie în mod obligatoriu folosirea acestor metode și mijloace în cadrul cercetărilor, numai în două cazuri – în cazul aplicării modalităților speciale de audiere a martorului și protecția lui (art. 110) și la prezentarea spre recunoaștere (art. 116), însă, practica cere respectarea unor cerințe mai severe, îndeosebi când este vorba de fixarea tehnică a urmelor infracțiunii și a stărilor de fapt, efectuarea măsurărilor, a fotografierii, înregistrărilor video a actelor de urmărire. Neaplicarea unora dintre ele în anumite situații este considerat drept defect al cercetărilor și poate conduce la remiterea dosarului de către procuror pentru ca organul de urmărire să înlăture carențele în cauză.
Neaplicarea metodelor și a mijloacelor tehnico-criminalistice necesare pentru soluționarea justă a problemelor în cadrul efectuării constatărilor tehnico-științifice și a expertizelor se reflectă negativ asupra plenitudinii și valorii științifice a rapoartelor de expertiză respective [20, p.84].
O analiză detaliată referitor la aceste prevederi legislative a fost făcută de către Gh. Golubenco și V. Colodrovschi în lucrarea „Asistența tehnico-criminalistică a descoperirii infracțiunilor” [20, p.85], punîndu-și respectiv о serie de întrebări: „oare în cadrul examinării cadavrului (art. 120 CPP) sau al exhumării acestuia (art. 121 CPP) nu se aplică înregistrarea video și alte mijloace tehnice? la percheziția corporală sau ridicarea de obiecte și documente nu se folosesc echipamente de detectare? oare nu se cere, la fel, о asistență tehnico-criminalistică solidă la examinarea corporală, la confruntare, în constatarea tehnico-științifică, la efectuarea expertizelor?” Tot el a ajuns la concluzia, că „dacă pornim de la principiul, că în ramura penală se admite doar ceea ce este specificat în lege, în mod special, sau nu vine în contradicție cu normele de drept, în astfel de acțiuni de urmărire penală mijloacele tehnico-criminalistice nu pot fi aplicate din motivul, că acestea nu sunt prevăzute în articolele respective”, menționînd că aceste omisiuni la prima vedere „sunt simple confuzii sau defecte ale tehnicii legislative, însă, mai degrabă, această stare de lucruri denotă imperfecțiunea modului ca atare de abordare a problemei”, accentuînd, că în actualul Cod de procedură penală se încearcă a enumera limitativ mijloacele tehnice obligatorii și admisibile în cadrul urmăririi penale..
1.3. Clasificarea mijloacelor și metodelor tehnico-criminalistice tradiționale
aplicate în activitatea de combatere a criminalității
Mijloacele tehnico-criminalistice pot fi clasificate și se clasifică de către diverși criminaliști în mod diferit, după mai multe criterii.
Criminalistul rus L. Șulga, clasifică mijloacele și metodele tehnico-criminalistice după următoarele criterii: – după izvorul provenienței lor, care se împart în mijloace împrumutate din alte ramuri ale științei (aparatele de fotografiat, caseto-fonul, diverse microscoape, instrumente de măsurare etc.) și special elaborate în scopuri criminalistice (mijloace de dactiloscopare, laboratoarele criminalistice mobile etc.); – după subiectul aplicării lor, care se împart în mijloace, prevăzute pentru aplicarea de către ofițerul de urmărire penală (valiza, aparatul de fotografiat, instrumentele de căutare etc.) și tehnice, care se aplică de către specialistul și expertul-criminalist (diversă aparatură de cercetare); – după destinație.
Conform scopului aplicăriI, acestea se împart în: – mijloace, aplicate în scopuri de căutare (cercetare); – mijloace de fixare și ridicare a obiectelor; – mijloace de cercetare a obiectelor; – mijloace tehnico-criminalistice de formare a urmelor [37, p.11].
Criminalistul moldovean, doctor în drept, conferențiar universitar S. Doraș, de altfel, ca și criminalistul român I. Mircea, susține clasificarea mijloacelor tehnico-criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor, considerînd-o mai rezonabilă și anume conform următoarelor categorii: 1) de prevenire a faptelor ilicite; 2) folosite în activitatea de urmărire penală în vederea descoperirii, fixării și ridicării probelor; 3) ale expertizei criminalistice.
Mijloacele tehnico-științifice de prevenire a infracțiunilor se împart în două categorii: de semnalizare și cu efect de cursă.
Cele de semnalizare sunt predestinate pentru împiedicarea comiterii unor acțiuni (deplasarea într-o direcție sau în apropierea unui obiect, forțarea mijloacelor de încuiere, spargerea unui obiectiv de construcție), semnalizînd tentativa, iar cele cu efect de cursă (capcane criminalistice) au menirea să înregistreze acțiunile săvîrșite, să imagineze sau să marcheze persoanele ce au activat la fața locului.
Mijloacele tehnice de semnalizare, în marea majoritate, sunt folosite în scopuri preventive, cu preponderență pentru apărarea anumitor obiective sau valori.
Capcanele criminalistice, după mijloacele și materialele utilizate, se împart în două categorii: fizice și chimice. Capcanele fizice constau în folosirea anumitor substanțe pulverulente de natură să adere la corpul, îmbrăcămintea sau obiectele utilizate de persoana care a pătruns în încăperea sau spațiul interzis. Substanțele pulverulente pot fi folosite în direct prin acoperirea cu ele a obiectelor cu care făptuitorul neapărat urmează a veni în contact sau în formă de construcții cu efect explozibil.
Capcanele chimice constau în folosirea substanțelor apte, prin reacție, să provoace pe obiectul cu care au contactat (corpul uman, îmbrăcăminte, diverse obiecte) urme sub formă de pete, invizibile în condiții obișnuite și identificate prin proprietățile lor fluoriscente.
Mijloacele tehnico-științifice criminalistice folosite în activitatea de urmărire penală în vederea descoperirii, fixării și ridicării probelor, sunt cuprinse în trusele criminalistice portative, complete speciale și laboratoarele criminalistice mobile.
Trusele portabile se împart în universale, destinate cercetării la fața locului și efectuării altor acțiuni procesuale, în special, a percheziției, prezentării pentru recunoaștere, experimentului judiciar; și specializate – pentru efectuarea unor operații tehnico-științifice aparte.
Mijloacele tehnice și instrumentele cuprinse în trusele criminalistice portabile sunt introduse în valize, asigurîndu-le comoditatea necesară în exploatare.
Trusele universale, fiind destinate multiplelor operații tehnico-științifice efectuate pe parcursul cercetării infracțiunilor, includ diverse instrumente, utilaje și materiale dintre care se pot menționa: 1. Instrumente de măsurare. Dimensiunile liniare, unghiulare și de volum constituie caracteristici de o deosebită valoare criminalistică a obiectelor – probe materiale ale infracțiunii. Fixarea urmelor și a altor mijloace de probă reclamă efectuarea unui șir de măsurări exacte. Trusele criminalistice sunt dotate cu o ruletă metalică, un distanțier, un raportor și o riglă gradată. 2. Mijloace de iluminare. Mijloacele de iluminare artificială sunt aplicate în căutarea urmelor latente, precum și pentru efectuarea diferitelor reproduceri fotografice. Trusele criminalistice sunt dotate cu o lanternă cu lumina concentrată, surse de iluminare fotografică (blitz ), dispozitive cu radiații ultraviolete. 3. Mijloace tehnice și materiale pentru revelarea, ridicarea și conservarea urmelor și a obiectelor ce constituie probe materiale: – dispozitive și preparate pentru descoperirea, fixarea și ridicarea amprentelor digitale: lupă, pensulă, pulverizator cu aburi de iod, pulverizator cu substanțe pulverente, pelicule adezive (dactiloscopice); – – dispozitive și materiale pentru amprentarea persoanelor vii și a cadavrelor: rulou din cauciuc, placă de înșirare a vopselei, lingură necesară amprentării cadavrelor, un tub cu vopsea tipografică, mănuși de cauciuc; – utilaje și materiale de mulare a urmelor de adîncime și de copiere a celor de suprafață: un vas de masă plastică în care se pregătește soluția de ghips, șpaclu sau lingura pentru prepararea soluției de ghips, pensetă pentru înlăturarea corpurilor străine de pe urmele de picioare și de pe cele ale mijloacelor de transport, substanțe polimerice, vase mici de masă plastică, lopățică, bisturiu. – 4. Dispozitive destinate căutării obiectelor ascunse, care constau dintr-un dispozitiv de pătrundere la adîncime în sol, detector magnetic și metalic. – 5. Instrumentar auxiliar general și materialele de ambalare, spre exemplu, briceag universal, clește, trusă de șurubelnițe, diamant de tăiat sticlă, diverse containere de masă plastică sau polietilenă [18, p.52-53].
În trusa criminalistică universală mai este și compartimentul necesar executării desenelor și schiței locului faptei, conținînd riglă gradată, busola, hîrtie milimetrică, hîrtie de calc, diverse creioane colorate, șablon tip pentru lucrul pe hartă etc.
În funcție de natura infracțiunilor cercetate sau de destinația lor în practică, se întîlnesc truse criminalistice specializate: 1. Pentru testarea stupefiantelor, în care se găsesc tuburi cu reactivi, ce permit identificarea unor substanțe stupefiante (hașiș, marijuană, LSD etc.). 2. Pentru marcarea unor obiecte cu substanțe fluoriscente sau chimice, în scopul prevenirii sau descoperirii unor infracțiuni. Frecvent, se folosește în descoperirea furturilor, cum ar fi, de exemplu, contactoarelor de argint de la diverse instalații electrice, ori al altor piese de valoare. Trusa mai conține, în afara flacoanelor cu substanțe de marcare (aflate sub formă de prafuri, de lichide sau unguente) și alte obiecte, dintre care: pensulele, mojarul de porțelan, pulverizatorul, cilindrul gradat, mănușile chirurgicale, precum și un detector cu radiații ultraviolete.
Depistarea persoanelor care vin în contact cu obiectele marcate, se face fie datorită aderării prafului fluoriscent (pus în evidență numai cu radiații ultraviolete) pe mîinile sau îmbrăcămintea persoanei, fie datorită reacției dintre substanțele chimice și elementele din compoziția transpirației, care determină o colorare specifică a pielii.
Substanțele din trusă, îndeosebi cele chimice (ninhidrina, nitratul de argint), dar și cele fluoriscente, cum este cazul acidului betaoxinaftonic, reclamă respectarea unor reguli stricte de conservare, transport și manipulare, întrucît conțin o serie de elemente toxice. Ele se păstrează în vase închise ermetic, la adăpost de căldură și lumină puternică, evitîndu-se răsturnarea lor. La sfîrșitul fiecărei operații se procedează la spălarea atentă a fiecărei piese folosite.
3. Truse pentru relevarea urmelor papilare latente cu radiația de tip laser, portabile și astfel concepute, încît să asigure atît descoperirea urmelor, cît și fixarea lor fotografică, în condiții de mare acuratețe.
4. Alte categorii de truse cu destinație specială: truse destinate cercetării accidentelor rutiere, cercetării exploziilor și incendiilor, inclusiv truse pentru examinarea cadavrelor, mai cu seamă atunci, cînd ele nu sunt identificate, truse pentru cercetarea falsurilor în înscrisuri etc.
Laboratoarele criminalistice mobile au fost create din necesitatea majorării eficienței activităților de cercetare criminalistică pe baza aplicării operative în teren a mijloacelor tehnico-științifice. În majoritatea lor, laboratoarele criminalistice mobile sunt instalate pe microbuze, uneori pe autoturisme, elicoptere.
Laboratoarele mobile dispun de principalele truse criminalistice universale specializate și completate cu mijloace suplimentare, cum ar fi spre exemplu cele necesare descoperirii și ridicării microundelor, descoperirii urmelor latente de picioare pe covoare, materiale plusate, linoleum, executării de mulaje mai dificile etc. de asemenea, există instrumente optice de examinare – microscoape simple sau stereo-microscoape.
Compartimentul foto dispune de o gamă mai largă de mijloace pentru fotografiere în condiții de noapte, inclusiv în radiații invizibile ultraviolete și infraroșii. Pot fi efectuate totodată și lucrări strict necesare de laborator, printre care și developarea materialului fotosensibil.
Pentru fixarea rezultatelor cercetării sau altor acte procedurale efectuate la fața locului – luarea declarațiilor martorului, victimei, ori a persoanelor suspecte se folosește aparatura de filmat, precum și de înregistrare video-magnetică.
Laboratoarele criminalistice mobile mai dispun și de: mijloace tehnice pentru identificarea persoanelor după semnalmentele exterioare; aparate de detecție (de metale, pentru descoperirea cadavrelor ascunse…). De asemenea, ele mai conțin echipamente pentru intervenții operative speciale (Spre exemplu, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne al RM există laboratorul mobil cu denumirea „Bomb-tehnic”, care se deplasează la fața locului, în cazul parvenirii diverselor înștiințări despre substanțe explozive) [22, p.72].
Mijloacele tehnico-criminalistice folosite în efectuarea expertizelor criminalistice le revine un rol aparte. Aceste mijloace sunt destul de diverse și au tendința de a se diferenția tot mai mult și devin tot mai complicate. Pentru obținerea informației probatorii, cel mai frecvent sunt aplicate mijloacele pentru efectuarea cercetărilor fizice, chimice, microscopice, fotografice, fizico-chimice, holografice, cibernetice.
Tehnica criminalistică contemporană, aplicată la efectuarea expertizelor, se clasifică, de regulă, conform acelor descoperiri, care stau la baza metodei corespunzătoare. Se deosebesc: 1) morfoanaliza, adică studierea construcțiilor exterioare și interioare ale corpurilor fizice pe bază de macro-, micro- și ultra-micro-nivele; 2) analiza componențelor materialelor și substanțelor (elementelor, molecular, de fază, fracționar); 3) studierea structurii substanțelor; 4) analiza unor proprietăți aparte ale substanței, inclusiv a celor fizice (conducerii electrice, culorii, străbaterii magnetice) și chimice.
Metodele microscopice joacă un rol important în practica efectuării expertizelor și de obicei acestea precedă cercetărilor fizico-chimice. Pentru obiectele prozaice, structura cărora absoarbe în mod diferit razele vizibile, se aplică microscopia luminii trecătoare, iar pentru obiectele netransparente (metale, minerale…) – cea de reflecție. Tot mai des utilizează experții microscopia în lumina polarizată, în deosebi pentru cercetarea substanțelor cristalizate, a unor țesuturi vegetale și de animale, fibrelor chimice și naturale. Ea asigură cunoașterea multor materiale, depistînd în ele diferențe structurale specifice.
La efectuarea analizei morfologice a obiectelor, care au o suprafață nedreaptă, posibilitățile microscopiei optice sunt destul de limitate din cauza pătrunderii mici și interferenței luminii, care înrăutățesc calitatea imaginii. Mai bine s-au recomandat microscoapele electronice de tipul REM (abr. din l. rusă – растровый ), care permite cercetarea obiectului cu pătrundere în adîncime, ceea ce de sute de ori prevalează posibilitățile microscopiei optice, de a studia structura obiectului la mărirea de sute de mii de ori. Cu acest microscop se constată mecanismul de desprindere a părului și fibrelor, semnele acționării asupra lor din afară și prelucrarea chimică, de asemenea și caracteristicile morfologice ale micro-urmelor, formate de particulele diferitor materiale și substanțe.
La efectuarea expertizelor criminalistice a materialelor și substanțelor sunt utilizate diverse metode și anume spectroscopia atomică, analizele rentghen și neutrono-activatoare. Acestea dau posibilitatea de a constata întregul pe părți aparte, de asemenea și de a identifica izvorul comun al provenienței diferitor obiecte. Analiza după elemente se aplică pentru identificarea vopselelor la automobile, a fibrelor și țesuturilor, identificarea armelor reci și a dispozitivelor explozibile după bucăți și schije, cercetarea obiectelor de teren. Elementele componenței narcoticelor de proveniență naturală indică la regiunea unde a crescut și modalitățile de preparare, iar cele sintetice permit de a concretiza tehnologa și locul producerii acestora. Analiza după elemente ajută la concretizarea locului aflării zăcămîntului, de a diferenția metalele scumpe naturale de cele artificiale.
Spectroscopia moleculară se aplică la efectuarea expertizelor substanțelor medicinale, narcotice și otrăvitoare, a produselor alimentare, fibrelor chimice, masei plastice, carburanților, lacurilor și vopselelor, confecționărilor din cauciuc. Spectroscopia infraroșie se aplică pentru identificarea cuplărilor chimice. Ea dă informație importantă despre particularitățile produselor petroliere, uleiurilor, particulelor, polimerilor, masei plastice, pastelor de la stilouri, caraoacelor etc. Analiza spectrală luminiscentă este utilizată la cercetarea carburanților, hidraților de carbon în soluri, substanțelor otrăvitoare etc. Analiza luminiscentă spectrală la temperatură joasă permite de a diferenția porțiunile de teren după conținutul hidraților de carbon unde sunt industrial – impurificate.
Pentru studierea structurii și componenței practic a tuturor obiectelor criminalistice, ce au construcție cristalică, pe larg sunt utilizate metodele metalografiei și analizei rentgheno-structural, în special la cercetarea cenușii rămășițelor hîrtiilor de valoare arse și documentelor, narcoticelor, particulelor vopselelor, preparatelor famacologice, materialelor de construcție, confecțiilor din metale și aliaje.
Metodele cromatografice asigură identificarea fracționară și componența moleculară a substanței. Cea mai răspîndită este cromatografia cu stratificare fină la analiza obiectelor organice: grăsimilor, uleiurilor, medicamentelor, coloranților a fibrelor țesuturilor, substanțelor explozive. La efectuarea expertizei tehnice a documentelor cu ajutorul ei se poate diferenția cerneala prefăcută după diverse rețete, de asemenea și de a înregistra deosebirile, condiționate de încălcările procesului tehnologic. Cromatografele moderne sunt aprovizionate cu mini-calculatoare, care permit de a rezolva multe probleme la petrecerea expertizelor după analiza materialelor polimere, spirturilor, carburanților, substanțelor biologic-active etc. Cromatografia gazo-lichidă permite cercetarea produselor alimentare falsificate, a băuturilor spirtoase contrafăcute, tutunului, de asemenea și a materialelor polimere, clei, substanțele explozive etc.
De o mare universalitate sunt metodele cibernetice, care sunt utilizate la efectuarea multor expertize. Astfel, pentru expertiza auto-tehnică au fost elaborate cîteva programe, care permit calcularea vitezei mijloacelor de transport, posibilitățile tehnice privind evitarea tamponării pietonului sau a unui alt obstacol, clarificarea momentului și cauzele răsturnării automobilului, rezolvarea altor probleme. Răspunsul la fiecare întrebare se bazează pe datele inițiale, pe care ofițerul de urmărire penală le primește la cercetarea locului comiterii accidentului și a transportului implicat în el, de asemenea și din datele obținute la interogarea conducătorilor de vehicule – martori ai accidentului. Datele obținute se includ în calculator, care în baza unei programe corespunzătoare analizează și dă rezultatele în formă de încheiere. Expertul apreciază documentul obținut și îl semnează. Astfel se micșorează termenele de efectuare a expertizei, fac concluziile mai de nădejde și convingătoare.
Cercetarea criminalistică a mijloacelor și materialelor înregistrării sonore este practic un nou tip de expertiză, unde activ sunt folosite metodele cibernetice și aparatele de identificare a izvorului sunetului și a aparatului ce a înscris (magnetofonul, dictofonul), descifrarea unor semnale a vorbirii neclare sau altor semnale, constatarea unor modificări, intenționat făcute sau formate în urma exploatării fonogramei: re-înscriere, montaj, ștergere, învechirea lentei etc.
Expertiza fonoscopică cercetează mijloacele tehnice de înscriere a informației sonore. Izvoare ale acesteia pot fi persoanele, aparatele și mecanismele, animalele și păsările, mijloacele de transport, procesele de producere și fenomenele naturii, o activitate criminală (împușcătură, explozie, strigăt). Analiza criminalistică a împrejurărilor sunetului permit de a cunoaște și identifica semnalele sonore, de a constata genul și cantitatea izvoarelor lor, de a le identifica pe ultimele. Pentru aceasta se utilizează complexe tehnice complicate, cum ar fi spectroanalizatorii acustici și sintezatorii, în complex cu calculatorul. Cercetările acustice permit de a constata legitățile reflectării informației sonore pe purtătorii magnetici.
Metodele cibernetice sunt rezultative și la cercetarea și la cercetarea sustragerilor organizate comise în grup, eschivarea de la achitarea impozitelor…Pentru stabilirea direcției de descoperire a cazurilor necunoscute de atentate criminale, se folosește analiza multifactorală, unde stabilirea corelației între ele fără utilizarea tehnologiilor compiuterizate, practic este imposibilă [34, p.58-59].
1.4. Formele de aplicare a mijloacelor tehnico-criminalistice în activitatea
de urmărire penală
Aplicarea mijloacelor tehnico-criminalistice în toate fazele procesului penal, și în diverse forme, acționează esențial asupra mersului procedurii în cauzele penale. Cele mai răspîndite și cunoscute forme de aplicare a mijloacelor tehnico-criminalistice sunt prevăzute de normele procesual-penale și cuprind întrebări, ce țin de utilizarea lor în acțiunile de urmărire penală.
În urmărirea penală, mijloacele tehnico-criminalistice se aplică în două forme:
1) ca mijloace suplimentare de fixare a informației la efectuarea unor acțiuni de urmărire penală, cum ar fi: cercetarea la locul comiterii infracțiunii, experimentul, reconstituirea faptei, prezentarea spre recunoaștere etc. La petrecerea acțiunilor de urmărire penală în cauză se utilizează mijloace de fixare a informației audio-vizuale, care esențial completează procesul-verbal al acțiunii de urmărire penală și permite mai deplin și evident să fixeze tabloul locului infracțiunii, de asemenea, și rezultatele petrecerii unor acțiuni de urmărire penală aparte;
2) ca mijloace tehnice ce se utilizează pentru depistarea, fixarea și ridicarea urmelor și obiectelor, care pot servi ca mijloc de probă în cadrul dosarului penal. Aici se folosesc cele mai diverse dispozitive și utilaje, care în literatura științifică se numesc tehnico-criminalistice.
Necesitatea utilizării acestor mijloace tehnice apare atunci, cînd se depistează obiecte, ce au servit ca mijloc de comitere a infracțiunii sau păstrează pe sine urme ale infracțiunii, ori sunt obiecte ale acțiunilor criminale, de asemenea alte obiecte și documente, ce pot servi ca mijloace pentru depistarea infracțiunii și constatarea circumstanțelor comiterii acesteia [35, p.64].
Aplicarea mijloacelor tehnice pe larg se aplică și la efectuarea măsurilor operative de investigație. De semenea sunt folosite mijloacele de fixare audiovizuală a informației, însă cea mai răspăndită formă a lor este audioînscrierea.
Deci, orice formă de utilizare a mijloacelor tehnice în procesul de urmărire penală, duce la întărirea probelor, completînd esențial procesele – verbale ale acțiunilor de urmărire penală, acordîndu-le un aspect convigător [35, p.65-66]. Înscrierea tehnică a mersului acțiunilor de urmărire penală permite fixarea unui număr maximal de detalii, ce pot avea însemnătate pentru cauza penală, dar care este imposibil de a fi redate în procesele-verbale scrise. Cu atît mai mult, aplicarea tehnicii criminalistice împiedică la admiterea încălcării legislației procesuale pe parcursul efectuării cercetărilor, deoarece permite fixarea deplină a întregului proces, ceea ce constituie o garanție de respectare a libertăților persoanei în procedura penală [35, p.68].
Este evident, că diversitatea formelor și metodelor de aplicare a tehnicii criminalistice în procedura penală pune în fața cercetătorilor în domeniul dat problema clasificării lor.
Reieșind din sarcinile referitor la descoperirea și cercetarea infracțiunilor, mijloacele tehnice criminalistice special construite, se împart în două grupe mari: tehnica operativă, care este creată și destinată pentru utilizare la efectuarea măsurilor operative de investigații și tehnica criminalistică, care are destinația și se utilizează pentru cercearea urmelor infracțiunii, ridicarea și întărirea probelor; efectuarea expertizelor și acțiunilor de urmărire penală [35, p.74].
Totodată, este necesar de menționat, că în procesul de descoperire și cercetare a infracțiunilor se utilizează și alte mijloace tehnice, spre exemplu tehnica organizațională – calculaorul, xeroxul, însă în majoritatea cazurilor această tehnică nu e considerată ca tehnică specială. Acest lucru e dictat de lipsa, la olosirea lor, a procedeelor tactice și metodicilor speciale (spre exemplu un calculator instalat în unitaea de gardă a unui comisariat de poliție, care nu are un program special instalat, programele sale au o configurație standartă) [35, p.72].
Mijloacele tehnice criminalistice speciale, se pot caracteriza ca dispozitive și aparate, special construite pentru utilizare în procesul de descoperire și cerxetare a infracțiunilor, efectuarea activităților operativ-investigative. Cercetărilor criminalistice și de expertiză, alte activități. Aceste mijloace tehnice, de regulă, sunt atît de specifice, încît ele practic nu se folosesc în alte sfere sau după altă destinație. Un exemplu tipic de așa mijloace tehnice, servesc mijloacele, ce au menirea pentru obținerea informației, care se utilizează în scopuri operative.
Mijloacele tehnice, construite de la început pentru utilizare specială, se deosebesc prin construcția specifică a lor. Acestea sunt mai mici, mai simple în utilizare, mai comode [35, p.73].
Tehnica criminalistică specială ce se folosește în cadrul cercetării dosarelor penale are sarcina de bază – formara bazei probatorie prin căutarea, fixarea și cercetarea diferitor obiecte. Baza normativă privind aplicarea tehnicii speciale, este reglementată de Codul de procedură penală. Mijloacele tehnice în cauză se folosesc deschis la efectuarea acțiunilor de urmărire, spre exemplu – cercetarea la fața locului, percheziții, ridicarea de obiecte, la efectuarea expertizelor și cercetărilor. La aceste mijloace se atribuie – substanțele chimice și prafurile pentru depistarea și fixarea urmelor degetelor de la mîini, peliculele de copiere a urmelor, complectele destinate efectuării analizelor exprese a substanțelor narcotice, dar tactica și metodica aplicării lor se elaborează în cadrul științei criminalistice [35, p.76].
Pentru a înțelege, pe cît de larg sunt aplicate mijloacele tehnico-criminalistice în activitatea de urmărire penală, voi apela la unele date statistice, prezentate la cerere de către Centrul Tehnico-criminalistic și Expertize Judiciare a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Pe parcursul anului 2014 de către colaboratorii subdiviziunilor tehnico-criminalistice ale MAI în laboratoarele lor au fost efectuate în total 7195 de expertize și constatări tehnico-științifice, dintre care 4479 expertize criminalistice tradiționale, 3770 constatări tehnico-științifice. Printre acestea – 1187 expertize dactiloscopice, 629 expertize traseologice, grafoscopice – 333, expertize balistice 418, expertize privind drogurile – 1377, expertize tehnice a documentelor – 197, cercetarea accidentelor rutiere – 120.
Completarea arsenalului criminalistic cu metode destinate administrării mijloacelor de probă în cadrul efectuării acțiunilor de urmărire penală
Arsenalul criminalistic se completează zi de zi cu noi procedee și mijloace, în care se concentrează cele mai performante cuceriri ale științei și tehnicii, determinând obiectiv și necesitatea perfecționării reglementării procesuale a aplicării acestora în urmărirea penală.
În caz contrar, utilizarea chiar și a celor mai avansate tehnologii nu va da efectul scontat, legislația depășită devenind о frână în această activitate. Mai mult ca atît, există о legătură directă, nemijlocită și destul de rigidă între potențialul asistenței tehnico-criminalistice și ceea ce permite sau nu legea procesual-penală. Timp îndelungat, cel puțin la noi în țară, о serie de posibilități ale așa-numitelor metode și mijloace netradiționale ale tehnicii criminalistice (cum ar fi odorologia, poligraful, amprenta genetică etc.) rămân la nivelul posibilităților, inclusiv din cauza conservatismului, rigidității sistemului procesual – penal.
În acest context sunt tipice discuțiile în literatura de specialitate despre rolul expertizei în procesul penal, despre activitatea în contradictoriu a experților, sistemul și subordonarea instituțiilor de expertiză, admisibilitatea aplicării metodelor și a mijloacelor tehnicii criminalistice în procedura penală etc. La aceste probleme tradiționale se alătură altele, nu mai puțin importante și complexe, legate, spre exemplu, de computerizarea organelor ocrotirii normelor de drept, inclusiv a locului de muncă al expertului.
În ultima perioadă, grație realizărilor tehnico-științifice, au apărut о serie de mijloace și procedee fundamentate pe principiile noilor tehnologii informaționale. Subdiviziunile criminalistice și laboratoarele de expertiză judiciară din țara noastră treptat sunt înzestrate cu utilaj modern, necesar investigării locului de explozie, cercetării accidentelor tehnogene, a celor de circulate, a altor infracțiuni grave, precum și cu tehnică și tehnologii necesare automatizării locului de muncă al expertului. Apar posibilitati de a implementa sisteme automatizate de căutare cu destinație criminalistică, conexarea acestora la rețelele informaționale globale.
Însă, devine tot mai evident faptul, că posibilitatile tehnologiilor moderne trebuie asigurate și sub aspect juridic. Acestea nu vor avea efect dacă nu se va elabora mecanismul respectiv de realizare, dacă nu se va soluționa problema pregătirii cadrelor, alte aspecte ce țin de asigurarea informațională, organizarea științifică a muncii tehnico-criminalistice, aprecierea adecvată a rezultatelor acesteia.
Formele și metodele tradiționale de obținere și utilizare a informației probatorii și de căutare, încetățenite la noi, bazate mai cu seamă pe sursele personale de colectare (în cadrul audierilor, al confruntărilor, perchezițiilor etc.) nu corespund întru totul exigențelor actuate de obiectivare a actului de justiție. Rezultatele analizei practicii autohtone de descoperire și cercetare a infracțiunilor permite a evidenția о serie de cauze privind rezultatele nesemnificative ale statisticii oficiale în aplicarea mijloacelor și a metodelor tehnico-criminalistice. În linii mari, ea poate fi exprimată prin lacunele de ordin organizatoric, altele țin de reglementarea juridică a acestei activitati, de dotarea insuficientă cu echipament modern a subiecților aplicării acestor mijloace și procedee, dar și de nivelul redus de pregătire tehnico-criminalistică al acestora.
În ultima perioadă de timp atenție sporită se acordă metodelor și mijloacelor criminalistice concrete de colectare și expertizare a probelor, în detrimentul aspectelor cu caracter mai larg, ce țin de perfecționarea sistemului de asistenta tehnico-criminalistică în ansamblu. Practica demonstrează, însă, că unele încercări de a restructura elementele acestui sistem în parte sunt sortite la insucces, întrucât sistemul poate fi perfecționat numai în mod sistematic și în ansamblul acestor elemente. S-a complicat destul de simțitor și tehnica modernă, metodele de expertizare a probelor materiale care, în totalitatea lor, impun în mod obiectiv și un nivel mai ridicat de organizare a utilizării acestora în activitatea de descoperire și cercetare a infracțiunilor. Crearea și funcționarea sistemelor automatizate de căutare moderne nu poate fi asigurată în cadrul acelorași forme juridice și organizatorice care au existat odinioară. Însușirea realizărilor criminalistice contemporane, în special a mijloacelor de automatizare a muncii tehnico-criminalistice, a evidențelor cu relevanta penală, a tehnicii de calcul dictează în mod iminent necesitatea unei abordări bazate pe noi principii privind activitatea de perfecționare a actualelor metode și elaborarea unor noi mijloace criminalistice, asigurarea reglementării juridice și a organizării aplicării lor în practica de descoperire și cercetare a infracțiunilor [20, p.133.
Folosirea largă în activitatea infracțională contemporană a mijloacelor tehnice, a armelor de foc, a dispozitivelor explozive, apariția unui nou tip de infractor – mai abil, mai organizat, mai dotat din punct de vedere tehnic și intelectual, comparativ cu perioada precedentă pe de о parte, și sporirea volumului și conținutului de sarcini ale organelor operative de investigate, de urmărire penală, ca consecință a influenței factorilor menționați, determină obiectiv necesitatea aplicării masive a tehnologiilor informaționale contemporane în scopul cercetării infracțiunilor.
Arsenalul tehnic folosit de către organele de ocrotire a normelor de drept în activitatea profesională de combatere a criminalitații include noi și noi mijloace, procedee și metode criminalistice apărute grație realizărilor de vârf ale tehnicii și științei moderne. Pentru a cunoaște care dintre acestea și în ce situație trebuie aplicate, ce date cu relevanță probatoare pot fi obținute în urma folosirii lor, dacă utilizarea de către subiecții respectivi va fi sau nu conformă prevederilor legii procesual-penale, aceste mijloace și metode se sistematizează. În funcție de acțiunile desfasurate cu ajutorul mijloacelor tehnice, ele se divizează în câteva grupe: – metode și mijloace de depistare a urmelor și obiectelor criminalistice; – metode și mijloace de fixare și ridicare a acestora; – de cercetare laborioasă a lor în cadrul expertizei sau a constatării tehnico-științifice; – de prevenire a infracțiunilor; – de organizare a muncii în combaterea infracțiunilor.
Analiza mijloacelor tehnice existente la ora actuală în subdiviziunile practice criminalistice ale organelor afacerilor interne prin prisma conceptului de asistenta tehnico-criminalistică, denotă necesitatea stringentă a perfecționării metodelor și a mijloacelor tehnico-științifice ale criminalisticii “de teren”. Perspectivele soluționării acestei probleme sunt legate de implementarea unor noi mijloace de căutare-detectare a urmelor la locul faptei, de utilizare a dispozitivelor-laser portabile pentru depistarea urmelor de mâini, valorificarea urmelor olfactive, procurarea unor noi generații de laboratoare criminalistice mobile.
Sporirea eficacității înregistrărlor criminalistice, pe lângă automatizarea lor, ar fi posibilă în cazul creîrii unui sistem unic de înregistrare și de punerea la evidență a unor noi obiecte cu semnificație criminalistică. Se are în vedere exploatarea urmelor de miros (odorologia judiciară), a urmelor fonoscopice (vocalografia criminalistică), a urmelor genetice (ADN- dactiloscopia), etc. Astăzi, aceste direcții noi de înregistrare, extrem de necesare, la noi în țară au puține șanse de implementare din motivul insuficienței de resurse materiale și financiare. Însă, crearea unui sistem informațional unificat despre infractor cu posibilități de identificare nu numai după amprentele dactiloscopice sau după portretul-robot, evidențele tradiționale, dar și după voce și vorbire, după mirosul lui individual, după scris, după resturile genetice, etc. va permite obținerea informației integrale despre făptuitor chiar și după un element al acestui sistem depistat la fața locului. Credem că aceste direcții noi în criminalistica modernă vor fi înlesnite de tehnologiile biometrice ce se implementează astăzi în statele economic dezvoltate, care, pătrund ușor și în spațiul țarii noastre. Analiza sistematică și aprecierea integrală a informației desprinse din marea totalitate de urme ale infracțiunii cu luarea în considerație a legăturilor corelative va determina și soluționarea altei sarcini actuale – modelarea portretului psihologic al infractorului [20, p.132].
2. ROLUL UNOR METODE ȘI MIJLOACE TEHNICO-CRIMINALISTICE
NETRADIȚIONALE ÎN COMBATEREA INFRACȚIUNILOR
După cum a fost menționat, în afară de metodele și mijloacele tehnico-criminalistice tradiționale, deja recunoscute și destul de dezvoltate aplicate în activitatea de combatere a criminalității, în ultimul timp sunt depuse din ce în ce mai multe eforturi pentru fondarea unor noi ramuri, care încă nu sunt argumentate destul din punct de vedere științific, dar fără de care tehnica criminalistică nu ar avea un conținut deplin. Printre acestea se numără: a) cercetarea criminalistică a urmelor după miros, sau odorologia criminalistică, bazele științifice ale căreia le constituie cunoștințele contemporane în domeniul mirosurilor, cercetărilor chimice, biologice, fiziologice, bionice, chinologice etc.; b) cercetarea criminalistică a informației compiuterizate, care se constată ca un conținut al particularităților reflectorii și stări ale obiectului cunoștințelor juridice, fixate cu ajutorul unor mijloace speciale și purtători, aplicați în tehnologiile compiuterizate; c) știința criminalistică despre metodele instrumentale de constatare a stărilor psihofiziologice ale martorilor, părților vătămate, bănuiților și învinuiților cu ajutorul poligrafului, care prezintă un complex de dispozitive medicale exacte, care au capacitatea de a fixa continuu și sincronizat dinamica unui complex întreg de reacții a persoanelor nominalizate în timpul petrecerii acțiunilor de urmărire penală și investigativ-operative, cu participarea lor; d) identificarea genetică criminalistică ca o ramură a științei privind stabilirea identității omului după ADN-ul său; e) videofonoscopia criminalistică ca o ramură a științei despre legitățile formării informației video/sonore și reflecțiile acesteia în condiții probatorii procesual – penale etc. [29, p.193-194]. În cele ce urmează ne vom referi la unele din ele.
2.1. Odorologia criminalistică și rolul ei în stabilirea împrejurărilor infracțiunii
Ridicarea eficienței combaterii criminalității și în descoperirea infracțiunilor dictează necesitatea de a fi mereu în căutarea unor noi metode și mijloace privind primirea și utilizarea informației probatorii și de orientare. În aceste scopuri, de rînd cu criminalistica, se utilizează alte domenii ale științei, ce au tangență la ea. Printre acestea, se numără și odorologia – știința despre mirosuri.
Utilizarea urmelor după miros în activitatea de urmărire penală, după cum indică practica, constituie un mijloc eficient de căutare a infractorilor. Practica folosirii cîinilor în căutarea urmelor, de nenumărate ori a indicat cu certitudine la rezultatele obținute. Însă, dat fiind faptul, că urmele după miros, practic se păstrează un timp neîndelungat, antrenarea cîinilor în scopuri de căutare era posibilă numai pe urmele proaspete, practic, limitîndu-se numai la etapa incipientă de descoperire a infracțiunilor.
În anul 1965, un grup de criminaliști în componența lui A. Vinberg, B. Bezruкov, V. Maiorov și R. Todorov, au propus metoda de conservare și folosire ulterioară a mirosurilor (ulterior ea a suferit schimbări, despre care fapt va fi descris mai jos), care a fost denumită odorologia criminalistică sau metoda odorologică. Sensul propunerii consta în următoarele: cu ajutorul unor dispozitive simple, aerul cu urmele de miros se conservează și se păstrează pînă atuci, cînd folosirea cîinilor-detectori va deveni din punct de vedere tactic rațională [după 35, p.54]
Practica operativ-investigativă destul de rapid a apreciat metoda odorologică și de curînd, multe firme în perioada respectivă (Dania, Republica Federativă a Germaniei) au început să producă complete cu instrumente, destinate lucrului cu urmele la locul comiterii infracțiunii, incluzînd în ele și vase pentru păstrarea urmelor ridicate și obiectelor ce conțin miros. Au apărut și modificații ale metodei odorologice: în Ungaria, spre exemplu, au început să ridice urmele cu miros prin plasarea pe obiect a unor materiale, ce absorb mirosul, care ulterior erau plasate într-un vas, care se închidea ermetic. Totodată, probele cu miros ridicate de la locul comiterii infracțiunii au început să le unească în așa-numitele colecții – „bănci ale mirosurilor” – în calitate de un tip nou de evidență criminalistică [după 26, p.141-142].
Referitor la această metodă criminalistică n-au apărut probleme atîta timp, cît n-a apărut întrebarea privind posibilitatea folosirii rezultatelor odorologice în procesul probatoriu. Ideea aplicării rezultatelor metodei odorologice în procesul probatoriu se baza pe apariția posibilității de a efectua identificarea nu numai la etapa petrecerii măsurilor operative de investigații la etapa începerii urmăririi penale, dar în orice moment, pe parcursul urmăririi penale [24, p.386-387].
Pentru a da apreciere, la justa valoare, acestei metode, e necesar mai întîi de a răspunde la întrebarea – ce este odorologia criminalistică?
Odorologia criminalistică – reprezintă un sistem de metode științifice și mijloace tehnice, care au destinația de a depista, ridica, păstra și cerceta urmele după miros, în scopul folosirii lor ulterioare în rezolvarea problemelor de identificare în procesul penal. Formarea urmelor după miros are loc practic neîntrerupt și se prelungește atîta timp, cît există izvorul de formare a mirosului și condițiile de formare ale acestuia.
Individualitatea mirosului omului este determinată genetic. Numai persoanele gemene, au constituție genetică omogenă și mirosurile acestora sunt foarte asemănătoare.
Experimentele efectuate de către învățatul englez Calmus indică, că mirosul individual al omului nu depinde nici de modul lui de alimentare și nici de îmbrăcămintea pe care o poartă.
Datele criminaliștilor și chinologilor de peste hotare, inclusiv și a celor ruși, care aplică metoda odorologiei criminalistice în activitatea practică mărturisesc faptul, că în încăperile închise, neaerisite, urmele se păstrează pe purtătorii de miros cu un nivel înalt de absorbție pînă la 2 ani. Mirosurile diferitor persoane, nu se amestecă și nu creează mirosuri noi [39].
În dependență de metoda ridicării, analizei și înregistrării urmelor după miros, odorologia criminalistică se împarte în chinologică și olfactronică (de la latinescul olfactus, ceea ce înseamnă miros). În odorologia chinologică, în calitate de analizator al corpurilor mirositoare se utilizează organul fin de mirosire al cîinelui de serviciu, special pregătit. În odorologia instrumentală (olfactonică), în calitate de analizator se aplică instrumentele fizico-chimice, ce au capacitatea de a evidenția spectrul substanțelor mirositoare, de al înregistra în calitate de olfactogramă și de a detecta cu o sensibilitate înaltă componenți aparte de secreții ale omului.
Una din principalele probleme ale olfactronicii constă în elaborarea metodelor și crearea aparaturii, capabile să înregistreze spectrul substanțelor zburătoare, ce definesc mirosul, și, documentar să-l înscrie în vid, să poată fi supus ulterior prelucrării matematice, de asemenea, cu o sensibilitate înaltă să înregistreze componente aparte ale secrețiilor mirositoare ale omului.
Descoperirea tainei analizatorilor vii permite de a construi detectori ai mirosului artificiali, în baza metodelor analizei (spectrometrie, cromatografia gazului și a celulozei, spectrometriei infraroșii, etc.), care permit efectuarea celor mai fine cercetări analitice ale corpurilor gazoase. Astfel, de către savanții ruși a fost construit un aparat, numit „Tрупоискатель” (detector de cadavre) pentru depistarea cadavrelor după produsele gazoase, formate la putrefacția acestora. De asemenea, în practica colaboratorilor poliției rutiere (inclusiv și în Republica Moldova) se aplică pe larg analizatorul de gaze, ce permite constatarea cantității de alcool întrebuințate de către o persoană, la expirarea aerului. Crearea detectorilor artificiali ai mirosului, au și determinat faptul, că în anii ,60 ai sec. al XX-lea în criminalistică a apărut o direcție de activitate, care permite utilizarea mirosului în identificarea infractorilor după urme, constatarea apartenenței la grup sau a provenienței corpurilor solide, lichide sau pulverulente, care au miros, de asemenea – și căutarea obiectelor – corpurilor delicte.
În activitatea specială de investigații, urmele odorologice au o mare însemnătate. Mirosul omului, la părerea specialiștilor, constituie „semnătura” chimică a lui, dat fiind faptul că este individual. Mirosul individual al omului ușor se îmbibă în haine, încălțăminte și se menține mult timp (practica arată, că mirosul, ridicat de la locul săvîrșirii infracțiunii se păstrează pe parcursul la cîțiva ani). Folosirea informației, ce se conține în mirosuri, în multe cazuri, permite descoperirea infracțiunilor complicate, comise, de regulă, în lipsa martorilor.
Cercetarea urmelor după miros permite constatarea: – participanților la infracțiune; – mirosului individual al uneia și aceiași persoane de pe urmele după miros, ridicate de la diverse locuri ale infracțiunii; – apartenenței unor obiecte persoanei, depistate la locul comiterii infracțiunii sau în alte locuri; – apartenenței obiectelor (ridicate de la infractor sau ale părții vătămate); – provenienței mirosului de la diferite persoane, la cercetarea complexă a corpurilor delicte (la cercetarea mirosului de sudoare, a sîngelui, părului, hainelor, încălțămintei).
Urmele de miros sunt niște formațiuni gazoase, care se deosebesc de urmele materiale tradiționale prin dinamica lor. Urma de miros, se formează în cazul, cînd substanța necontenit din forma sa tare sau lichidă se transformă în formă gazoasă. Un obiect este izvor al mirosului pînă atunci, cînd de la suprafața sa se desprind în mediul înconjurător moleculele substanței. Spre exemplu, toporul ce la ținut în mînă infractorul, este o sursă de miros pînă atunci, pînă cînd se termină procesul de evaporare al substanțelor sudoripare de pe mînerul toporului [40].
După mecanismul de formare a lor, urmele după miros diferențiază de urmele obiectelor și urmele-reflectări prin starea specifică a purtătorului de urme. De aici, urmele de miros posedă proprietăți specifice, care determină modalitățile de depistare, fixare și cercetare a lor.
În aspect criminalistic, urmele de miros se caracterizează prin următoarele particularități:
1) continuitatea mecanismului de formare a urmelor – adică, la prezența izvorului condițiilor corespunzătoare exterioare, urma după miros se formează continuu atît, cît există izvorul, spre deosebire de urmele traseologice, apariția cărora apare de obicei momentan;
2) mobilitatea structurii – starea lăuntrică a urmei substanței, lipsa legăturii dintre moleculele acestuia, mișcarea haotică în permanență a lor, amestecul între ele și particulele mediului. De aici, intensitatea mirosului se mărește la apropierea de izvorul lor și zăplazul dintre ele, trebuie de construit în imediata apropiere a suprafeței izvorului mirosului. Într-un vas mic mirosul după urmă va prezenta un amestec identic în orice loc al vasului;
3) răspîndirea (dispersiunea) – particularitatea urmelor după miros de a se concentra în vas sau spațiu, adică de a-și mări sau micșora volumul, și în așa mod, de a schimba concentrația substanței mirosului în unitatea volumului. De aici, continuitatea majorării concentrației substanței mirositoare în unitatea volumului mărturisește despre faptul, că recepționerul se mișcă în direcția aflării izvorului mirosului;
4) divizarea – posibilitatea de a împărți urma după miros în părți, fiecare din părți păstrîndu-și calitățile caracteristice a întregului [39]. Aceasta permite de a primi de la un izvor concomitent, sau cu o diferență de timp, cîteva urme după miros, însemnătatea informațională a cărora va fi identică. De aici, dacă nu e posibil nemijlocit de ridicat izvorul mirosului, e necesar de luat cîteva porții ale mirosului după urmă, pentru a putea asigura cercetarea repetată. Dacă se dețin urme după miros conservate într-un vas, atunci ele pot fi împărțite în părți omogene.
Urmele după miros conservate se păstrează o perioadă îndelungată de timp neschimbate și sunt utile pentru efectuarea cercetărilor, totodată fiind și transportabile.
Pentru ridicarea urmelor după miros, sunt utilizate detectoare ale mirosului. Ele se împart în detectoare biologice și tehnice. Biodetectoarele la ființele vii sunt organele mirosului, care sunt foarte complicate după construcție și se determină conform nivelului de dezvoltare al organismului.
În scopuri criminalistice, construirea unor aparate, ce ar permite măsurarea numerică a mirosurilor, ar deschide noi posibilități de primire a informației obiective despre evenimentul infracțiunii prin intermediul cercetărilor urmelor după miros. Pentru primirea informației de la mai multe izvoare – purtătoare de miros, sunt necesare aparate complicate, odată cu construcția cărora se vor crea și posibilități pentru identificarea după miros prin metoda instrumentală. Însă, pînă va fi rezolvată această problemă, cît și problema ce ține de aplicarea urmelor după miros în calitate de probă pentru depistarea și analiza informației odorologice, de rînd cu unele aparate tehnice necomplicate, în practică, se folosesc biodetectorii vii, în special mirosul fin al cîinelui.
Natura și mecanismul de formare al mirosului vorbesc despre aceea, că practic toate urmele materiale poartă informație odorologică.
Urmele după miros convențional sunt împărțite în trei grupe: – proaspete, care sunt depistate pe parcursul la o oră din momentul lăsării lor; – normale – sunt depistate pe parcursul la 01-03 ore; – „reci” – sunt depistate după trei ore de la lăsarea mirosului.
După mecanismul de formare a lor, urmele după miros convențional pot fi împărțite în urme-izvoare ale mirosului și urme-mirosuri.
În plan criminalistic, multe urme-izvoare ale mirosului, concomitent sunt și urme traseologice. Astfel, urma lăsată de încălțămintea omului sau urmele invizibile lăsate de mîinile omului pe un obiect al infracțiuni (corp delict), poartă concomitent informație atît odorologică, cît și traseologică, și, acest lucru e necesar de luat în considerație lucrînd cu urmele. Spre exemplu, după ce de pe urma încălțămintei a fost luat mulajul, aceasta deja a pierdut importanța informației odorologice [39].
Cel mai frecvent, la descoperirea infracțiunilor și efectuarea urmăririi penale, sunt utilizate urmele după miros ale omului. Miros are fiecare om și acesta este individual. Această individualitate se determină prin particularitățile pielii, glandele endocrine, salivare și sudoare. Ele îmbibă îmbrăcămintea și încălțămintea, cad asupra obiectelor, în special pe cele, ce s-au aflat în mîna omului sau s-au atins de ele părțile corpului. Aceste substanțe, la evaporare, formează urma odorologică.
Urmele – surse ale mirosului pot fi clasificate pe grupe în baza legăturii cauzale dintre obiectul-izvor al mirosului și om: 1) particulele tari și lichide ce se desprind de la corpul uman: bucățele de țesuturi, păr, sînge, substanțe lăsate de sudoare, sperma, saliva, etc., alte eliminări, legate de activitatea fiziologică (păstrează mirosul individual al omului zeci de ani); 2) obiectele, ce se află în contact permanent cu corpul uman: îmbrăcămintea, încălțămintea, lucrurile personale – ochelarii, portmoneul, cheile, scaunul, tocul, geanta, etc.; obiectele de igienă – pieptenele, pomada, batista de nas, lenta de prins părul; accesoriile – umbrela, bastonul (mențin mirosul de la cîteva zile, pînă la cîteva luni); 3) obiectele ce se află în contact temporar cu corpul uman (s-au aflat în contact cu corpul uman nu mai puțin de 30 minute): obiectele prin intermediul cărora au fost comise infracțiunile, obiectele și instrumentele de muncă, lucrurile materiale și solul, de care s-a atins nemijlocit sau intermediar omul (mirosul individual se menține nu mai mult de două zile); 4) pe lucrurile sau obiectele, îngropate în pămînt sau zăpadă, urmele după miros se mențin pînă la cîteva luni. Urmele după miros, se păstrează bine la frig, în umbră, în încăperi închise, pe suprafețele cu pori sau grunțuroase. Mai rău se mențin – la vînt, pe lucrurile înfierbîntate sau obiectele netede [40].
Mirosurile lăsate de om, întotdeauna se amestecă cu așa-zisele mirosuri de fond – mirosurile deteriorate ale suprafeței solului, insectelor, plantelor strivite, etc. A fost cercetată și acționarea asupra formării mirosului la om în urma primirii îndelungate a medicamentoaselor, de către persoane bolnave de diverse maladii. În nici într-un caz n-au fost înregistrate careva abateri ale semnalelor cîinilor – diferențiatori ai mirosurilor, la mirosul unuia și aceluiași om. Multiplele experimente dovedesc, că mirosurile de fond, de asemenea și mirosurile diferitor persoane nu se amestecă și nici nu formează mirosuri noi.
Urmele-miros reprezintă o formare gazoasă de o singură dată, formată dintr-un amestec de aer și moleculele unei substanțe mirositoare, închisă într-un oarecare vas. Asemenea urme, poartă informația calitativă despre izvor și în această privință se aseamănă cu urmele-substanțe, dar se deosebesc prin lipsa izvorului la locul depistării urmei după miros.
Urmele-miros sunt instabile, ele neîncetat se împrăștie în spațiu și practic dispar. De aceea, pentru păstrarea lor e necesar de a crea condiții, care ar exclude sau ar încetini împrăștierea moleculelor substanței. Spre exemplu, e necesar, ca încăperea, în care s-a aflat infractorul, să nu fie aerisită, iar urma-miros de pe o porțiune deschisă, e necesar de a o închide într-un vas, adică de a o conserva.Urmele-miros se deosebesc esențial de urmele-izvor prin particularitățile fizice și criminalistice, de aceea, la locul comiterii infracțiunii e necesară o metodică deosebită, în special e necesară conservarea operativă a lor.
În afara mirosului uman, în activitatea de combatere a criminalității se aplică diverse marcaje chimice. În calitate de marcaje chimice servesc substanțele mirositoare, care se aplică pentru constatarea marșrutului infractorilor, depistarea documentelor și valorilor sustrase, etc. Pentru prelucrarea marcajelor chimice se folosesc cîinii special pregătiți.
La locul comiterii infracțiunii, lucrul cu urmele odorologice constă în depistarea, fixarea și utilizarea lor nemijlocită în organizarea căutării persoanelor și obiectelor pe urme fierbinți. Urmele odorologice pot fi utilizate și în procesul de urmărire penală pentru primirea informației probatorii. Pentru aprecierea corectă a locurilor posibile privind prezența urmelor-miros și obiectelor, ce duc urmele-miros, e necesar de a modela comportamentul infractorilor la locul comiterii infracțiunii, atrăgînd atenția locurilor, unde ei s-au aflat mai mult timp.
Lucrul cu urmele de miros la locul comiterii infracțiunii e foarte dificil, deoarece acestea se împrăștie rapid în mediul înconjurător, de aceea, în practică, ele se întîlnesc foarte rar [40].
Din punct de vedere procesual, lucrul cu obiectele materiale nu conțin careva devieri de la regulile generale, de aceea este efectuat, de obicei, pe parcursul petrecerii măsurilor imediate de urmărire penală, care sunt îndreptate la constatarea și întărirea urmelor infracțiunii. Din aceste considerente, orice acțiune a ofițerului de urmărire penală îndreptată la depistarea, fixarea, ridicarea și conservarea urmelor odorologice, e necesar de indicat în procesul-verbal de cercetare la fața locului, conform articolului nr. 118 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova.
Obiectul-izvor al mirosului, ridicat de la locul infracțiunii, pe loc se împachetează de către ofițerul de urmărire penală, care și face însemnare despre acest fapt în procesul-verbal de cercetare la fața locului. Aceste urme se păstrează în același mod, ca și alte obiecte ridicate de la fața locului. În cazul, cînd aceste urme e necesar de folosit ca izvor de informație, ele trebuie să fie cercetate, în măsura posibilității fotografiate, descrise detaliat în procesul – verbal și să fie anexate la dosarul penal prin ordonanța persoanei ce efectuează urmărirea penală sau prin încheierea judecății, în conformitate cu prevederile articolului 158 din Codul de procedură penală a Republicii Moldova.
De aici rezultă, că obiectele depistate ce poartă urme ale infracțiunii, devin izvoare procesuale probatorii după cercetarea lor și sunt anexate la dosar printr-o ordonanță specială. Dacă, în procesul cercetării infracțiunii ofițerul de urmărire penală decide de a utiliza urmele odorologice în procesul probatoriu, atunci el va numi efectuarea expertizei chimice.
Cu toate acestea, criminaliștii ruși E. Burțeva, I. Raк, A. Selezniov, Ă. Sîsoev [26, p.83] consideră, că totuși, pînă în ziua de azi, posibilitatea utilizării rezultatelor cercetărilor criminalistice odorologice în calitate de probe în procesul penal, rămîne a fi deschisă și poartă un caracter de discuție. Unii autori sunt convinși de legalitatea și argumentările științifice în utilizarea rezultatelor cercetărilor odorologice în procesul probatoriu penal. Sunt cunoscute cazuri, cînd practica judiciară recunoștea încheierile experților corespunzători drept izvor probatoriu. Alți autori, neagă posibilitatea utilizării unor asemenea rezultate în procesul penal din cauza, că nu există posibilitatea verificării instrumentale a veridicității concluziilor, primite în laboratoarele odorologice cu ajutorul cîinilor. Unii criminaliști consideră, că cercetarea criminalistică a urmelor după miros trebuie să fie privită nu ca o cercetare de expertiză, dar ca o acțiune procesuală – experimentul. Practic, nu apar discuții numai referitor la legalitatea folosirii cîinilor-detectori la efectuarea măsurilor operative de investigație și petrecerea unor acțiuni de urmărire penală, cum ar fi spre exemplu: la cercetarea la fața locului, percheziții, etc. [26, p.84].
2.2. Poligraful – mijloc eficient de descoperire și cercetare a infracțiunilor
Una din problemele frecvent întîlnite în activitatea judiciară este cea a comportamentului simulat a persoanelor implicate în diferite cauze penale. În funcție de situația în care se află o anumită persoană, de interesul și scopul urmărit, comportamentul obișnuit al acesteia poate lua forma unei conduite simulate [42].
„Poligraf” – din limba grecească înseamnă „multiple înscrieri”. Aparatul poligraf mai este numit și „detectorul comportamentului simulant”, care constă dintr-un dispozitiv, ce are capacitatea de a înregistra concomitent de la 4 pînă la 16 procese fiziologice, care sunt legate de apariția la așa emoții ca: respirația, tensiunea arterială, biocurenților(creierului, inimii, mușchilor, etc) [după 41]. Istoria detecției instrumentale a minciunii iș-i ia începuturile de la fiziologul italian Angelo Mocc, care în anul 1877, cu ajutorul pletizmografului a constatat, că la prezentarea persoanei cercetate a unor imagini, ce-i insuflă frică, acest fapt se răsfrînge asupra pulsului inimii. Primele experiențe practice de aplicare a acestor instrumente pentru detectarea minciunii îi aparține renumitului criminalist italian Cezaro Lombrozo. Deja în anul 1881, la efectuarea interogării bănuiților de comiterea infracțiunii el folosea hidrosfigmograful – construcție, cu ajutorul căruia pe o diagramă se fixau schimbările tensiunii sîngelui persoanei. Primul model al poligrafului de azi a fost construit în anul 1921 de către Jon Larson. Acest aparat înregistra schimbările dinamice a tensiunii arteriale, a pulsului și respirației și sistematic era utilizat de Larson la cercetarea infracțiunilor [după 44].
Poligraful, face parte din metodele netradiționale de primire a informației, ce are importanță pentru cercetarea infracțiunilor. Poligraful, constată nu minciuna, dar reacția omului la întrebările puse de către experimentator. Aplicarea în procesul probatoriu a metodelor instrumentale de constatare a stării psiho-fiziologice a persoanei bănuite de comiterea infracțiunii demonstrează că poligraful, prin fixarea schimbărilor stării persoanei, în urma influențării iritărilor verbale, așteaptă rezolvarea acestei probleme [41]. Actualmente, aplicarea poligrafului pentru primirea de către organul de urmărire penală a informației necesare, este permisă în peste 60 de state ale lumii, inclusiv Statele Unite ale Americii, Canada, Israel, Japonia, statele-membre ale Comunității Europene, România, statele baltice, Rusia, Ucraina, etc. numărul lor fiind în permanentă creștere. În urma verificării eficienței și exactității rezultatelor testării la poligraf, de către cea mai notorie instituție internațională în această materie – Institutul Poligraf din cadrul Departamentului Apărării Americane, la cererea Ministerului Justiției al SUA, pe parcursul anilor 1988- fost obținut un procent de exactitate de circa 96-98% [după 41]
Metoda testării la poligraf este non-violentă și urmărește nu atît inculparea suspecților, cît restabilirea și protejarea drepturilor lor. În majoritatea statelor, poligraful se aplică în mod obligator în cazul primirii sau confirmării accesului la informațiile care constituie secret de stat; în cadrul activității operative de investigații sau urmăririi penale; în cadrul cercetărilor sau prevenirii contravențiilor, în relațiile de muncă – la angajare în structurile de stat.
De exemplu, în Statele Unite ale Americei la nivel federal această procedură a devenit obligatorie pentru persoanele care au acces la informațiile ce constituie secret de stat, funcționarii Departamentului de Stat, structurilor militate, organelor afacerilor interne, serviciilor federale de securitate, precum și pentru experții care colaborează cu aceste instituții. Către anii 90 ai secolului trecut, în SUA, anual la poligraf erau testați peste un milion de persoane. Totodată, în SUA rezultatele obținute în urma testării la poligraf nu pot fi utilizate în calitate de probă în instanța de judecată și nu pot servi în calitate de unicul motiv pentru a nu accepta o anumită persoană la angajare în serviciu sau adresare a învinuirii.
Însă, în mai multe țări, aplicarea poligrafului nu este prevăzută de legislație sau acte normative, care ar descrie expres procedura și cerințele față de o astfel de testare, precum și drepturile și obligațiile persoanelor implicate în ea, de aceea testarea la poligraf nu servește drept probă procesuală la descoperirea infracțiunilor.
Actualmente, în cadrul organelor afacerilor interne ale Rusiei, poligraful se utilizează în 3 direcții: în lucrul cu cadrele, în activitatea operativă de investigații și în urmărirea penală. Aplicarea poligrafului în procedura penală pînă la moment este controversă, deși în ultimul timp, în practică se întîlnește tot mai des aplicarea verificărilor la poligraf pentru obținerea unor noi probe în calitate de încheieri ale speciaiștilor sau experților, de asemenea și la petrecerea unor acțiuni de urmărire penală [33, p.214].
În Republica Moldova pînă nu demult utilizarea detectorului comportamentului simulat era admisă numai de Legea privind activitatea specială de investigații nr. 59 din 29.03.2012, prin articolul 36 „Identificarea persoanei” …., ce constă în stabilirea persoanei după semnalmente statice și dinamice, precum și prin intermediul fotorobotului și a altor metode ce dau posibilitate de a stabili persoana cu o probabilitate sporită, fiind ca o măsură specială de investigații exercitată de organele ce au acest drept, adică – Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Serviciul de Informații și Securitate, Serviciul de Protecție și Pază de Stat, Serviciul Vamal, Centrul Național Anticorupție, Departamentul Instituții Penitenciare al Ministerului Justiției [8].
În anul fost elaborat și de către un grup de deputați în Parlamentul Republicii Moldova, a fost înaintat Parlamentului un proiect de lege privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulant (poligraf). Proiectul prezentat expunea aplicarea poligrafului ca un procedeu care respectă integral onoarea, demnitatea, integritatea psihică și fizică a persoanei testate, valori care se bazează pe prezumția nevinovăției, sînt consacrate prin Constituția Republicii Moldova și se integrează în Concepția Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova, nr. 225 din 14.07.2006, a fost aprobat în primă lectură proiectul de lege nominalizat, fiind înaintat Comisiei pentru securitatea națională, apărare și ordine publică pentru a îmbunătăți proiectul de lege dat, ținîndu-se cont de obiecțiile și propunerile făcute de deputați, cu prezentarea ulterioară Parlamentului pentru examinare în a doua lectură [9]. Însă, la 27 iulie 2006, proiectul de lege a fost supus unei expertize din partea Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, care a dat aviz negativ la unele articole din lege, motivul principal fiind – gradul mic de protecție coruptibilă. Concomitent, Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției a recomandat: – introducerea dreptului persoanei testate de contestare a rezultatelor testării; – introducerea termenelor de control și a procedeelor de atragere la răspundere a persoanelor culpabile de încălcarea legislației în domeniu; – precizarea procedeelor de control, actelor de reacționare, etc.
În general, Centrul a concluzionat, că proiectul legii poate fi adoptat cu condiția revizuirii sau eliminării elementelor coruptibile, evidențiate în aviz [38]. Peste mai mult de 2 ani, la 12.12.2008 prin legea nr. 269-XVI– de către Parlament, în a doua lectură, a fost aprobată Legea privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat, fiind promulgată de Președintele Republicii Moldova la 16.03.2009 prin decretul nr. 2166.
Testarea cu utilizarea poligrafului are drept scop evaluarea veridicității informațiilor comunicate de persoana testată, iar domeniile de aplicare ale acestuia sunt: la angajarea în serviciu în cadrul organelor Ministerului Afacerilor Interne, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, Serviciului de Informații și Securitate și Serviciului Vamal; la efectuarea controlului periodic sau selectiv al activității persoanelor în cadrul instituțiilor nominalizate; în cadrul anchetelor de serviciu; în cadrul activității operative de investigații.
Testarea la poligraf este de două tipuri: obligatorie și benevolă. Testării obligatorii sunt supuse persoanele care se angajează sau îndeplinesc serviciul în cadrul organelor anterior enumerate. Totodată, aceste persoane pot refuza testarea obligatorie, însă acest fapt nu este temei pentru neangajarea în serviciu sau pentru neadmiterea exercitării atribuțiilor de serviciu.
Testării benevole sunt supuse persoanele care dau consimțămîntul testării, fixat în formă scrisă, în cadrul: activității operative de investigații; cercetărilor de serviciu a persoanelor ce activează în organele MAI, CNA, SIS și SV.
În același timp, testării poligrafice nu pot fi supuse următoarele persoane: – femeile însărcinare, cele ce alăptează; – persoanele care nu au atins vîrsta de 18 ani; -persoanele de vîrstă înaintată (la decizia poligrafologului); – persoanele cu afecțiuni psihice majore (inclusiv alcoolicii, narcomanii cronici); -persoanele care suferă de afecțiuni prevăzute de Nomenclatorul contraindicațiilor medicale, aprobat de ministerul sănătății; – alte persoane, cărora poligrafologul le contraindică motivat efectuarea testării.De asemenea, nu se efectuează testarea persoanei, dacă ea a prezentat aviz medical scris în care se indică termenul său de valabilitate și care atestă că starea ei fizică și/sau psihică poate provoca reacții neadecvate în timpul testării la poligraf.
Legea de asemenea descrie structura testării și mijloacele tehnice de testare; persoanele care asistă la testare; limba în care se efectuează testarea; cerințele față de poligrafolog; obligațiile, drepturile și răspunderea inițiatorului testării; ale poligrafologului; ale persoanei testate; ale asistentului poligrafologului; ale avocatului.
Cu referință la avocat, art. 26 din lege prevede că avocatul persoanei testate este obligat să urmeze cu strictețe instrucțiunile poligrafologului și nu este în drept să intervină în acțiunile acestuia, inclusiv să facă declarații în timpul interviului anterior testării, din timpul testării la poligraf și după testare.
Concomitent, avocatul persoanei testate beneficiază de drepturi și poartă răspundere pentru divulgarea informației care i-a devenit cunoscută, conform legislației în vigoare.
De rezultatele testării la poligraf are dreptul să se folosească inițiatorul testării. Rezultatele testării care demonstrează caracterul neautentic al informației comunicate de persoanele testate atît obligatoriu cît și benevol, nu constituie dovadă a caracterului neautentic al informației comunicate și nu este unicul temei pentru suspendarea executării obligațiilor de serviciu ale persoanei testate. Totodată, acestea pot servi temei pentru efectuarea unor măsuri suplimentare de verificare a persoanei [6].
Pînă la adoptarea Legii privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf) în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în procesul testării, se soluționau următoarele probleme: – excluderea suspecților neimplicați în cauzele penale cercetate – ceea ce oferă posibilitatea de a preveni erorile judiciare, pierderea timpului inutil pentru diverse verificări și evitarea implicării colaboratorilor de poliție în activități ineficiente; – identificarea autorilor infracțiunii, indiferent de gen; – verificarea veridicității declarațiilor persoanelor implicate în procesul judiciar; – stabilirea sincerității declarațiilor depuse de către persoanele implicate în comiterea unor infracțiuni (cazurile de legitimă apărare, starea de extremă necesitate, constrîngerea fizică sau psihică, etc.); – stabilirea împrejurărilor ce califică sau agravează unele fapte penale; – depistarea caracterului calomnios al unor denunțuri sau plîngeri penale; – soluționarea contradicțiilor apărute între declarațiile persoanelor – participante la procesul penal, cînd procedeul clasic al confruntărilor nu au dat rezultate.
La efectuarea testărilor se utilizează aparatul poligraf de modelul „Lafayette LX-, de producție americană, care se caracterizează printr-un nivel înalt de veridicitate [17].
2.3. Amprenta genetică – metodă performantă de identificare criminalistică
K. Mullis, un biochimist genetician american în anul descoperit reacția de polimerizare în lanț (PCR). În anul 1984 el a inventat și aparatul numit termocycler în care se poate realiza o asemenea reacție, iar apoi, în următorii ani a primit și Premiul Nobel, pentru una din cele mai mari descoperiri din ultima parte a secolului XX. Aceasta deoarece PCR are aplicații practice de cea mai mare importanță, în multe domenii, devenind totodată calea cea mai sigură de stabilire a unui diagnostic, în medicina modernă” [19, p.19].
ADN-ul – acidul dezoxiribonucleic – reprezintă construcția fundamentală a oricărei structuri genetice, fiind o componentă a fiecărei celule a corpului omenesc. Genetica, are ca obiect de studiu ereditarea și variația organismelor biologice, atît la nivel individual – de exemplu moștenirea unor caractere particulare de la părinți la copii – cît și la nivel general, prin urmărirea unor markeri genetici la o anumită populație.
Cercetările în domeniul structurii ADN – ului sunt relativ recente, prima prezentare a unei asemenea structuri fiind făcută în anul 1950 de către James Watson și Francis Crick. O moleculă de ADN este foarte mare, avînd în componența sa patru tipuri de nucleotide, respectiv adenina, citozina, guanina și timina. Aceste nucleotide se pot aranja numai într-o anumită formă – adenina-timina sau guanina-citozina – pe o bandă dublă, răsucită [după 44].
Pînă în anul 1985 studierea moleculei ADN nu a cunoscut o preocupare majoră nici pentru criminalistică și nici pentru medicina legală. În acest an, un colectiv de cercetători britanici de din Leicester, condus de către Alec Jeffreys, au demonstrat valențele infinite pe care le are ADN-ul în identificarea unei persoane prin analiza urmelor biologice – indiferent de natura lor – descoperite în cîmpul infracțiunii. Practic, ei au dovedit că proba ADN, se aseamănă cu analiza urmelor digitale, cel puțin în ceea ce privește modul de stabilire al corespondențelor. Deci, în situația, în care urmele de natură biologică ridicate de la fața locului sunt comparate cu așa-numita „amprentă standard” și prezintă caracteristici asemănătoare, se poate concluziona că acestea sunt compatibile. Pe cale de consecință, dacă numai o singură caracteristică ADN este diferită se poate concluziona, că urma respectivă nu provine de la persoana inclusă în cercul de suspecți [după 44].
Descoperirea ADN-ului a condus la înțelegerea conceptului de ereditate și apoi la identificarea unei persoane prin descoperirea informațiilor genetice aflate în componența moleculei de ADN. Bazele științifice ale eredității pornesc de la mecanismul informației genetice, transmis de la o generație la alta.
Celulele ce intră în componența tuturor organismelor vii reprezintă cele mai mici unități ale vieții. Corpul omenesc conține aproximativ trei mii de miliarde celule, fiecare celulă avînd un diametru de 1/10 din grosimea unui fir de păr. Practic, toate celulele corpului omenesc (cu excepția globulelor roșii din sînge) conțin în interiorul lor un nucleu, acesta constituind centrul de organizare al celulei. Informația genetică inclusă în nucleu este organizată în structuri fizice, denumite cromozomi, aceștia transmițîndu-se, în general, de la părinți la copii, ca unități intacte. Întrucît markerii se moștenesc împreună se consideră că ei sunt înlănțuiți genetic. Din contra, markerii aflați pe cromozomi diferiți se moștenesc, de regulă, independent unul față de celălalt. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de „asortare întîmplătoare”.
Celulele umane conțin 23 perechi de cromozomi, fiecare persoană avînd două copii ale aceluiași cromozom, copilul moștenind jumătate din cantitatea genetică de la mama și cealaltă jumătate de la tata. Diferențele dintre indivizi sunt determinate de micile variații în ADN-ul fiecăruia, diferitele forme ale aceleiași gene, purtînd denumirea de allele, de unde concluzia – nu-i posibil ca ambii cromozomi dintr-o pereche să fie moșteniți de la un singur părinte.
Cercetările în domeniu au dus la concluzia, că ADN-ul din sîngele unui bărbat este același cu ADN-ul din celulele pielii, din spermă ori salivă. Acest lucru prezintă o importanță cu totul aparte, ținînd cont de faptul, că ADN-ul fiecărei persoane este diferit, cu excepția gemenilor monozigoți.
ADN-ul este cuprins în sînge, celulele pielii, țesuturi, organe, mușchi, celule nervoase, oase, dinți, fire de păr, mucozități, unghii, transpirație, urină, fecale, etc.
Din punct de vedere criminalistic, un ADN valoros pentru identificare se poate găsi pe o urmă cu o vechime mai mare de 10 ani. Însă, ADN-ul rămas la locul unde s-a comis o infracțiune poate fi afectat de o serie de factori de ordin ambiental – căldura, lumina solară, umezeala, bacteriile, etc., ceea ce duce la concluzia, că nu toate probele sunt viabile și deci, apte pentru identificare. Mai mult ca atît, ca și în cazul urmelor digitale, acesta nu poate furniza date cu privire la ziua cînd persoana s-a aflat la locul faptei și nici durata șederii lui în locul respectiv.
În principiu, proba de ADN poate fi descoperită și ridicată din orice loc situat în cîmpul infracțiunii: instrumente sau obiecte folosite la comiterea infracțiunii, urme biologice, fibre textile provenite de la articole de vestimentație ori aflate pe resturile de țigări, timbre, plicuri, pahare, lenjerie de pat, etc. În acest sens, literatura de specialitate recomandă căutarea unei astfel de urme, chiar în locurile denumite „netradiționale”, exemplificînd cu un caz în care a fost identificat autorul unui omor prin compararea ADN-ului unui suspect, recoltat din saliva unei impresiuni dentare, cu ADN-ul rămas într-o urmă de mușcătură descoperită pe corpul victimei. Tot așa, analiza ADN a unor fire de păr cu rădăcină, salivă, sânge ș.a. ridicate din câmpul infracțional sau de pe victimă poate contribui decisiv la identificarea autorului (anexa 1).
Însă, probele de acest gen pot fi contaminate, prin amestecarea ADN-ului provenit dintr-o sursă cu proba relevantă pentru cauza aflată în instrumentare. Spre exemplu, în cazul în care persoana tușește ori strănută asupra probelor ori le atinge cu diferite părți ale corpului. Aceasta se întîmplă din cauza, că noua tehnologie a ADN-ului denumită „PCR”, reproduce ori copiază ADN-ul din mostră, iar introducerea unor factori contaminați sau a altor celule cu ADN are efecte catastrofale. Deci, dacă o mostră contaminată este supusă testării, procedeul „PCR” o va copia așa contaminată.
Din acest motiv, pentru evitarea contaminării urmelor ce ar putea conține ADN, practica organelor judiciare și medico-legale recomandă luarea următoarelor măsuri de precauție: – purtarea mănușilor și schimbarea acestora cît mai des; – folosirea unui instrumentar adecvat și curățirea lui atît înainte, cît și după ridicarea fiecărei mostre; – evitarea atingerii locurilor în care se presupune că ar exista urme ce conțin ADN; – evitarea contactului cu fața, nasul sau gura în momentul colectării și împachetării urmelor; – evitarea vorbitului, tușitului sau strănutatului în zona unde se află probele; – neintroducerea probelor în pungi de plastic, dar numai în pungi sau plicuri noi de hîrtie; – nefolosirea capselor pentru ambalarea probelor.
De asemenea, cu ocazia transportului și depozitării urmelor trebuie să fie luate toate măsurile pentru păstrarea probelor uscate și la temperatura camerei. Capacitatea de a efectua analize de ADN din probele biologice ridicate de la fața locului depind atît de tipul de material biologic, cît și de modul în care acestea au fost conservate. De aici concluzia, că recoltarea și conservarea incorectă a materialului biologic conduc implicit la neîndeplinirea criteriilor de ordin științific și legal pentru a putea considera analiza ADN ca mijloc de probă. În același timp, dacă materialul în cauză nu este corect furnizat, o atare stare de lucruri va avea ca efect punerea sub semnul întrebării a originii sale, deoarece recoltarea incorectă conduce la pierderea activității sale biologice cu toate consecințele negative ce decurg din acestea. De asemenea, transportarea și conservarea incorectă vor avea drept rezultat contaminarea secundară, respectiv descompunerea și deteriorarea probelor.
În toate țările profilul ADN se determină prin studierea mai multor secvențe repetative, asigurîndu-se în acest fel o fidelitate mai mare a determinărilor (în Germania se folosesc 5 secvențe, în Olanda și Anglia – 7, în SUA și Canada – 13).
Folosirea unui număr cît mai mare de astfel de secvențe, deși ridică costul determinărilor, prezintă următoarele avantaje: banca de date constituită prin codificarea unui număr mare de secvențe este compatibilă cu băncile de date din alte țări; în cazul, în care se compară urmele ce pot fi degradate ori constituite din amestecuri ce provin de la mai multe persoane, profilul ADN – obținut prin analiza acestora – nu poate fi comparat în bănci de date constituite prin determinarea unui număr mic de secvențe/invalid.
Determinarea profilului ADN prezintă și o serie de avantaje din punct de vedere criminalistic, acestea fiind concretizate în: – posibilitatea identificării persoanei care a creat urma, fără a fi necesare date suplimentare despre aceasta;- păstrarea urmelor timp îndelungat; – rezistența urmelor la condițiile exterioare; – o cantitate foarte mică necesară pentru analiză; – diversitatea urmelor care se prestează la astfel de determinări.
În activitatea de comparare a profilului ADN al probelor de la fața locului cu profilele unor persoane suspecte se poate executa manual, sau prin constituirea unor baze de date în care sunt stocate datele obținute prin recoltarea de probe biologice de la persoane selectate după anumite criterii. Aceste bănci de date prezintă o serie de avantaje, cum ar fi: – descoperirea persoanelor cu identitate falsă; – identificarea autorului unei infracțiuni prin examinarea urmelor descoperite la fața locului; – compararea profilului ADN al unei persoane cu urmele ridicate de la cazuri rămase cu autori neidentificați; – compararea urmelor ridicate cu ocazia cercetării la fața locului în cazul mai multor infracțiuni, pentru dovedirea săvîrșirii faptelor de către același autor; – furnizarea unor concluzii probabile în cazul urmelor biologice degradate ori cînd acestea sunt constituite din amestecul de urme de la mai multe persoane [13, p.301-302].
Pe măsura validării performanțelor și robusteții sistemelor de markeri ADN, testele genetice au fost larg îmbrățișate de comunitatea științifică din întreaga lume, tendința care s-a accentuat mult în ultimii 5-6 ani, odată cu generalizarea metodologiilor PCR și a celor de detecție ți secvențiere automată. Lucrurile au evaluat mai repede decît apreciau chiar și cei mai optimiști dintre partizanii și promotorii investigațiilor genetice, iar ceea ce mulți nu credeau cu putință s-a realizat: testele ADN au devenit într-un timp record instrumentul fără rival al investigațiilor medico-legale și polițienești [16, p.12].
În România, prinderea unui criminal prin identificarea structurii sale ADN, este o metodă folosită din anul 2004. Pînă atunci, poliția se baza pe descoperirea clasicelor amprente digitale, care puteau fi însă, ușor evitate, dacă suspectul folosea mănuși, și pe stabilirea grupei sanguine, un rezultat care nu putea spunea prea multe despre cine este de fapt infractorul.
Identificarea ADN-ului este o metodă care nu poate fi combătută. Acest fapt este dovedit și de următorul caz ce a avut loc în România: doi frați au violat o bătrînă, apoi au omorît-o. În procesul de anchetă, unul din frați a recunoscut procurorului că el a comis fapta. Însă, în urma investigațiilor efectuate, s-a dovedit că potrivit profilului genetic nu acesta este vinovatul, ci fratele său, care după comiterea crimei, a plecat din țară în Austria.
Însă, analiza ADN nu în toate dosarele se aplică, deoarece este extrem de scumpă. Pentru efectuarea unei singure probe este nevoie de cca 100 euro, numai pentru procurarea reactivilor.
Proba ADN este complementară anchetei, aceasta fiind unica limitare peste care dau biochimiștii în analiza urmelor biologice. Celelalte apar din cauza unor factori obiectivi din teren. În primul rînd, e foarte important ca proba ADN să fie proaspătă. Cu cît e mai degradată, cu atît obținerea unui rezultat clar e mai dificilă. Dar, cea mai importantă limitare vine din faptul că proba ADN, deși indubitabilă, nu poate înlocui ancheta polițiștilor și procurorilor. Ca să se facă legătură între amprenta genetică găsită la locul unei fapte și infractor, trebuie stabilit și un cerc de suspecți de la care să se preleveze mostre comparative [14, p.25].
Deci, cum s-a mai menționat, ADN-ul este un polimer, o moleculă foarte mare, cu o structură elicocidală, fiind alcătuită din două lanțuri de material genetic rulate unul în jurul celuilalt în spirală. Fiecare lanț, constă dintr-o succesiune de nucleotide, care sunt desemnate, convențional, prin literele ACGT: adenină, citozină, guarină și tinină, grupate de-a lungul unei benzi răsucite, a cărei structură a fost desemnată cu numele de „dublă elice”.
Pentru obținerea unei amprente genetice se utilizează în mod curent cele două tehnici: RFLP și PCR. Reacția de polimerizare în lanț – PCR – Polimeraze chain reaction este o metodă de sintetizare în vitro a unei secvențe specifice de ADN, proces ce se repetă clinic de mai multe ori, avînd ca rezultat mărirea exponențială a cantității de material genetic dorit. Reacția PCR a fost comparată cu un „xerox la nivel molecular”. Tehnicile biologiei moleculare permit să se atribuie fiecărui individ un cod literal-numeric, spre exemplu: XZ-34-68-1012-33-46-98-1516-45-33-88-91-1212. Literele semnifică sexul (XZ – bărbat, XX – femeie), iar cifrele sunt caracteristice configurației genetice a fiecărui individ.
Amprenta genetică și-a căpătat un loc de marcă între mijloacele materiale de probă, fiind considerată o „adevărată regină a probelor” sau probă perfectă (proba probelor).
Avantajele amprentei genetice constau în următoarele:
a) Cantitatea minimă necesară și zona corpului de unde proba poate fi prelevată poate fi recoltată. S-a dovedit științific, că mărimea probei supuse analizei pentru determinarea ADN-ului poate fi redusă pînă la dimensiunea moleculei; ADN-ul este prezent în toate celulele nucleate: sînge prelevat pe anticoagulanți; urme de sînge găsite la locul faptei; spermă (cu excepția cazurilor de azoospermie), fragmente de țesuturi (începînd cu pielea și pînă la țesutul osos, pulpa dentară și firul de păr), lichid amniotic, salivă.
În cazul părului fără bulb sau al oaselor vechi se recomandă să fie studiat ADN-ul mitocondrial, care este exclusiv de origine maternă, dar există într-un mare număr de copii.
b) Vechimea maximă admisă a probei. Dilema a fost soluționată prin cercetări efectuate asupra celor prelevate din organismele, a căror vechime depășește mai multe mii de ani. Spre exemplu, în anul 1994, cercetările ADN – ului unei mumii peruviene, veche de 1000 ani, au depistat existența tuberculozei ca boală infecțioasă cauzată de Nicobacterium tuberculosis, aflată în organismul indigenilor americani cu 500 de ani înaintea lui Cristofor Columb (a.1492).
A dat rezultate chiar și analiza ADN a unor materiale folosite de antici la executarea unor picturi pe stîncă, descoperite în regiunea Lower Pecas din Texas (vechi de 2 950 pînă la 4 300 ani), care au condus la concluzia, că vopselele aveau în compoziție sînge, urină, lapte, sucuri vegetale și grăsimi animale [15, p.245].
În România, din anul 2000, activează Laboratorul de diagnostic molecular și tipizare ADN, din Craiova, primul de acest gen, care lucrează în colaborare și cu Institutul de Medicină Legală Craiova. Acest laborator deja a realizat cu succes profiluri genetice din mai mult de 120 probe biologice, multe dintre ele legate de cazuri extrem de complicate (omucideri, violuri, spargeri, paternități, identificarea victimelor etc.). Laboratorul deține una dintre cele mai avansate tehnologii și posibilități de testare în domeniu, ceea ce dă posibilitatea de a rezolva probleme, de care alte laboratoare nu pot trece. Acest laborator, folosind teste bazate pe Reacția de Polimerizare în Lanț, efectuează analiza la o mare varietate de probe biologice de o majoră importanță pentru Medicina Legală: pete de sînge; lichid seminal; saliva; fire de păr; mucuri de țigări; țesuturi. În cadrul laboratorului poate fi analizată orice probă ce conține suficient material biologic uman, inclusiv probe biologice degradate și cele în cantități mici. Laboratorul realizează și testări nucleare STR (Shots tandem repeats) pentru a detecta cei 13 loci din sistemul CODIS (Combined DNA Index Sistem), fiind obținut în mod constant un profil ADN cu un grad de discriminare mai mare de 1 la cîteva miliarde (din întreaga populație a planetei) [după 43].
Utilizarea posibilităților practic nelimitate ale informaticii, sau încercarea descoperirii unor elemente de identificare personală care să nu poată fi puse la îndoială cum este amprenta genetică (ADN-ul), precum și implicarea în analizele de laborator a măsurătorilor exacte cu ajutorul celor mai sofisticate mijloace și metode tehnice, au adus criminalisticei un plus de certitudine în reușita programului specific pe care aceasta î-l are [23, p.24].
ÎNCHEIERE
Analiza literaturii de specialitate pe problema aplicării mijloacelor tehnico-științifice în cercetarea infracțiunilor, studierea practicii utilizării ei, permite a formula unele concluzii:
1. În cei peste o sută de ani de existență criminalistica a acumulat un arsenal de metode și mijloace tehnico-științifice extrem de bogat, precum și o experiență ponderabilă în activitatea de folosire a acestora în cercetarea infracțiunilor. Însuși știința criminalistică a apărut din necesitățile practice de luptă contra delicvenților care deveneau tot mai sporite la număr, mai organizate, mai înarmate și dotate cu tehnici de vîrf. Astăzi, odată cu trecerea la economia de piață și majorarea cantitativă, dar și calitativă a numărului de infracțiuni și a situației criminogene în ansamblu, iarăși a sosit timpul să reevaluăm experiența acumulată, mijloacele tehnico-criminalistice în dotare, să analizăm și să adaptăm experiența țărilor dezvoltate pentru a face față exigențelor zilei de azi ca să ne putem integra în economia europeană.
2. Arsenalul metodelor și mijloacelor tehnico-științifice aflat în folosință la ora actuală poate fi clasificat după diverse temeiuri: după modul de apariție, după gen, scopul și destinația lor. Factorul cel mai important, care influențează eficacitatea lor este aplicarea acestora în mod complex, fiind completate în diverse truse sau laboratoare criminalistice mobile.
3. Practica criminalistică mondială a însușit și a implementat în ultimii ani noi realizări ale științei și tehnicii în procesul de descoperire și cercetare a infracțiunilor: odorologia, amprenta genetică, amprenta vocală, sisteme automate de stocare și prelucrare a urmelor, amprenta creerului, poligraful și altele.
4. Majoritatea tehnologiilor informaționale cu caracter criminalistic implementate recent pe plan mondial rămăn slab cunoscute specialiștilor noștri din subdiviziunile criminalistice. Slab se generalizează și se publică chiar și experiența proprie a criminaliștilor moldoveni. Puțin se cunosc și materialele simpozioanelor criminalistice desfășurate în lume pe aceste probleme.
5. În legătură cu aceasta, socotim necesar a soluționa întăi de toate problema pregătirii cadrelor de experți pe baze permanente, perfecționarea lor continuă. Este necesar a face analize și generalizări permanente a experienței experților unităților de expertiză, publicarea acestor materiale, popularizarea lor pentru ca aceast domeniu să devină mai cunoscut maselor largi de populație dar și tineretului studios în scopul de a dezvolta o găndire criminalistică combinativă specialiștilor din sistmul organelor de drept.
În concluzie, exprimăm convingerea că noile metode și mijloace criminalistice discutate în proiectul de față, necătănd la problemele financiare din țară, vor fi, totuși implementate în practica criminalistică autohtonă, ceea ce va deschide posibilități reale de sporire a eficacității de combatere a criminalității în țara noastră.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 cu modificările, introduse prin Legea nr. 1115-XIV din 05 iulie 2000. În: Monitorul oficial al Republicii Moldova, nr. 1-1994. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&l ang=1&id=311496
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.104-110/ 447 din 07.06.2003.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970
Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-129 (1013-1014) din 13.09.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=33126
Legea Republicii privind statutul ofițerului de urmărire penală nr.333, adoptată la 10.11.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii nr.195 din 22.12.2006, p.21-24.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077
Legea Republicii Moldova cu privire la sistemul informațional integral automatizat de evidenta a infracțiunilor, a cauzelor penale și a persoanelor care au săvârșit infracțiuni nr. 216-XV din 29.05. 2003. În: Monitorul Oficial nr.170 din 08.08.2003, p.12. www.lex.justice.md
Legea Republicii Moldova privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf) nr. 269-XVI din 12.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 57-58 /161 din 20.03.2009, p.5-8. www.lex.justice.md
Legea Republicii Moldova cu privire la înregistrarea dactiloscopică de stat nr. 1549-XV din 19.12.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 14-17 din 07.02.2003, p.9-11.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=318025
Legea Republicii Moldova nr.59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigații. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.113-118 din 08.06.2012.
http://lex.justice.md/md/343452/
Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 225 din 14.07.2006 cu privire la proiectul de lege privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat. www.lex.justice.md
Hotarârea Guvernului “Cu privire de stat al experților judiciari atestați” nr. 1147 din 22 septembrie 2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 208-210 din 03.10.2003, p.9. http://www.lex.justice.md
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova “Cu privire la aprobarea tarifelor pentru serviciile cu plată prestate de către Institutul Republican de Expertiză Judiciară și Criminologie de pe lângă Ministerul Justiției” nr.115 din 07.02.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 24-25/193 din 14.02.2002, p.11-12. http://www.lex.justice.md
Regulamentul privind organizarea și funcționarea Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliției, aprobat prin Ordinul MAI al Republicii nr.192 din 17.06.2013. http://www.mai.md/dirtehncrim_ro.
Monografii, articole de specialitate
Bercheșan V., Ruiu M. Tratat de tehnică criminalistică. București: Little Star, 2004. 752 p.
Chiruța R. Analiza ADN, o probă de necombătut în Justiție. În: Criminalistica. Revistă de informare, documentare și opinii, nr. 9. București, 2007, p.25-26.
Ciopraga A., Criminalistica. Iași: Junimea, 2001. 347 p.
Dermengiu D. Genetică judiciară – de la teorie la practică. În: Criminalistica. Revistă de informare, documentare și opinii, nr. 1. București, 1999, p.12 – 13.
Dogotari V. Laboratorul poligraf al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
[online] n12http://www.mai.md/dirtehncrim_ro [Citat la 11.03.2015].
Doraș S. Criminalistica. Chișinău: Tipografia Centrală, 2011. 630 p.
Gavrila L. O reacție în lanț, o sondă moleculară și un bulletin de identitate molecular. În: Criminalistica. Revistă de informare, documentare și opinii, nr. 6. București, 2007, p.17 – 19.
Golubenco Gh., Colodrovschi V. Asistența tehnico-criminalistică a descoperirii infracțiuilor. Chișinău: F.E.P.”Tipogafia Centrală”, 2010. 235 p.
Golunski Criminalistica. București: Editura Științifică, 1961. 565 p.
Criminalistica. : Chemarea, 1992. 430 p.
Stancu E. Pledoarie pentru criminalistică. În: Criminalistica. Revistă de informare, documentare și opinii, nr. 1. București, 1999, p. 2.
Аверьянова Т. и др. Криминалистика. Москва: Норма, 2001. 971 c.
Балашов Д., Балашов Н., Маликов С. Криминалистика. Москва: Инфра-М, 2005. 673 c.
Бурцева Е. и др. Криминалистика. Часть 1-я: Общая теория криминалистики и криминалистическая техника. Тамбов: Издательство ТГТУ, 2006. 384 c.
Bасильев А. Следственная тактика. Москва: Юридическая Литература, 1976. 341 c.
Викторов Б., Белкин P. Kpиминалистика. Москва: Высшая школа, 1976. 279 c.
Возгрин И.А. Введение в криминалистику: история, основы теории, библиография. Санкт-Петербург: Юридический центр Преcс, 2003. 473 c.
Гросс Г. Руководство для судебных следователей как система криминалистики – новое изд. переп. с изд.1908 г. Москва: ЛексЭст, 2002. 1116 c.
Драпкин Л.Я., Карагодин В.Н. Криминалистика. Москва: Проспект, 2014. 768 с.
Дулов А. Судебная психология. Минск: Высшая школа, 1975. 258 c.
Подшибякин А.С. Проблемы использования полиграфных устройств в деятельности органов внутренних дел. В: Mатериалы научной конференции «Теория и практика судебной экспертизы в современных условиях». г. Москва, 14-15. 02. 2007. Москва: Проспект, 2007, с. 213-215.
Топорков А., Ищенко Е. Криминалистика. 2-е издание. Москва: ЛексЭст, 2006. 456 c.
Федюнин А.Е. Использование современных технических средств в раскрытии и расследовании преступлний (теоретическиe и прикладные проблемы). Саратов: ГОУ ВПО, 2005. 158 с.
Филиппов А., Волынский А. Криминалистика. Москва: Норма, 1998. 543 c.
Шульга Л. Криминалистика. Москва: Московский международный институт эконометрики, информатики, финансов и права, 2003. 461 c.
Site Internet
Raportul de expertiză din 27.07.2006 nr. 016 al Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPS) asupra proiectului de lege privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf) [online].www.cаpc.md/avize.(citat la10.03.2015).
Pеферат: Запаховые следы в расследовании преступлений. Москва: Институт мировой экономики и информатизации, 04.2001 [online]. http://roman.by/r25315.htlm (Citat la 12.03.2015).
Pеферат: Одорология в расследовании преступлений. Волгоград: Волгоградская Акадeмия государственной службы, 02.2006 [online].http://refu.ru/refs.(Citat la 15.02.2015).
Pеферат: Процессуальные и криминалистические аспекты собирания ориентирующей информации с помощью полиграфа. Иркутск: Иркутская Государственная Экономическая Академия, 11.2002 [online].http://refu.ru/refs/37/7910/1.htlm. (Citat la 14.01.2015).
Referat: Investigarea psihologică a comportamentului simulat. [online]. www.preferatele.com/docs. (Citat la 10.03.2015).
Referat: MCB-Craiova. Identificarea ADN [online]. www.umfcv.ro/ro/discipline/.(Citat la 03.03.2015)
Referat: Полиграф [online].http://ru.wikipedia.org.wiki. (Citat la 02.03.2015).
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 cu modificările, introduse prin Legea nr. 1115-XIV din 05 iulie 2000. În: Monitorul oficial al Republicii Moldova, nr. 1-1994. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&l ang=1&id=311496
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.104-110/ 447 din 07.06.2003.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970
Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-129 (1013-1014) din 13.09.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=33126
Legea Republicii privind statutul ofițerului de urmărire penală nr.333, adoptată la 10.11.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii nr.195 din 22.12.2006, p.21-24.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077
Legea Republicii Moldova cu privire la sistemul informațional integral automatizat de evidenta a infracțiunilor, a cauzelor penale și a persoanelor care au săvârșit infracțiuni nr. 216-XV din 29.05. 2003. În: Monitorul Oficial nr.170 din 08.08.2003, p.12. www.lex.justice.md
Legea Republicii Moldova privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf) nr. 269-XVI din 12.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 57-58 /161 din 20.03.2009, p.5-8. www.lex.justice.md
Legea Republicii Moldova cu privire la înregistrarea dactiloscopică de stat nr. 1549-XV din 19.12.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 14-17 din 07.02.2003, p.9-11.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=318025
Legea Republicii Moldova nr.59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigații. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.113-118 din 08.06.2012.
http://lex.justice.md/md/343452/
Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 225 din 14.07.2006 cu privire la proiectul de lege privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat. www.lex.justice.md
Hotarârea Guvernului “Cu privire de stat al experților judiciari atestați” nr. 1147 din 22 septembrie 2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 208-210 din 03.10.2003, p.9. http://www.lex.justice.md
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova “Cu privire la aprobarea tarifelor pentru serviciile cu plată prestate de către Institutul Republican de Expertiză Judiciară și Criminologie de pe lângă Ministerul Justiției” nr.115 din 07.02.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 24-25/193 din 14.02.2002, p.11-12. http://www.lex.justice.md
Regulamentul privind organizarea și funcționarea Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliției, aprobat prin Ordinul MAI al Republicii nr.192 din 17.06.2013. http://www.mai.md/dirtehncrim_ro.
Monografii, articole de specialitate
Bercheșan V., Ruiu M. Tratat de tehnică criminalistică. București: Little Star, 2004. 752 p.
Chiruța R. Analiza ADN, o probă de necombătut în Justiție. În: Criminalistica. Revistă de informare, documentare și opinii, nr. 9. București, 2007, p.25-26.
Ciopraga A., Criminalistica. Iași: Junimea, 2001. 347 p.
Dermengiu D. Genetică judiciară – de la teorie la practică. În: Criminalistica. Revistă de informare, documentare și opinii, nr. 1. București, 1999, p.12 – 13.
Dogotari V. Laboratorul poligraf al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
[online] n12http://www.mai.md/dirtehncrim_ro [Citat la 11.03.2015].
Doraș S. Criminalistica. Chișinău: Tipografia Centrală, 2011. 630 p.
Gavrila L. O reacție în lanț, o sondă moleculară și un bulletin de identitate molecular. În: Criminalistica. Revistă de informare, documentare și opinii, nr. 6. București, 2007, p.17 – 19.
Golubenco Gh., Colodrovschi V. Asistența tehnico-criminalistică a descoperirii infracțiuilor. Chișinău: F.E.P.”Tipogafia Centrală”, 2010. 235 p.
Golunski Criminalistica. București: Editura Științifică, 1961. 565 p.
Criminalistica. : Chemarea, 1992. 430 p.
Stancu E. Pledoarie pentru criminalistică. În: Criminalistica. Revistă de informare, documentare și opinii, nr. 1. București, 1999, p. 2.
Аверьянова Т. и др. Криминалистика. Москва: Норма, 2001. 971 c.
Балашов Д., Балашов Н., Маликов С. Криминалистика. Москва: Инфра-М, 2005. 673 c.
Бурцева Е. и др. Криминалистика. Часть 1-я: Общая теория криминалистики и криминалистическая техника. Тамбов: Издательство ТГТУ, 2006. 384 c.
Bасильев А. Следственная тактика. Москва: Юридическая Литература, 1976. 341 c.
Викторов Б., Белкин P. Kpиминалистика. Москва: Высшая школа, 1976. 279 c.
Возгрин И.А. Введение в криминалистику: история, основы теории, библиография. Санкт-Петербург: Юридический центр Преcс, 2003. 473 c.
Гросс Г. Руководство для судебных следователей как система криминалистики – новое изд. переп. с изд.1908 г. Москва: ЛексЭст, 2002. 1116 c.
Драпкин Л.Я., Карагодин В.Н. Криминалистика. Москва: Проспект, 2014. 768 с.
Дулов А. Судебная психология. Минск: Высшая школа, 1975. 258 c.
Подшибякин А.С. Проблемы использования полиграфных устройств в деятельности органов внутренних дел. В: Mатериалы научной конференции «Теория и практика судебной экспертизы в современных условиях». г. Москва, 14-15. 02. 2007. Москва: Проспект, 2007, с. 213-215.
Топорков А., Ищенко Е. Криминалистика. 2-е издание. Москва: ЛексЭст, 2006. 456 c.
Федюнин А.Е. Использование современных технических средств в раскрытии и расследовании преступлний (теоретическиe и прикладные проблемы). Саратов: ГОУ ВПО, 2005. 158 с.
Филиппов А., Волынский А. Криминалистика. Москва: Норма, 1998. 543 c.
Шульга Л. Криминалистика. Москва: Московский международный институт эконометрики, информатики, финансов и права, 2003. 461 c.
Site Internet
Raportul de expertiză din 27.07.2006 nr. 016 al Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPS) asupra proiectului de lege privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf) [online].www.cаpc.md/avize.(citat la10.03.2015).
Pеферат: Запаховые следы в расследовании преступлений. Москва: Институт мировой экономики и информатизации, 04.2001 [online]. http://roman.by/r25315.htlm (Citat la 12.03.2015).
Pеферат: Одорология в расследовании преступлений. Волгоград: Волгоградская Акадeмия государственной службы, 02.2006 [online].http://refu.ru/refs.(Citat la 15.02.2015).
Pеферат: Процессуальные и криминалистические аспекты собирания ориентирующей информации с помощью полиграфа. Иркутск: Иркутская Государственная Экономическая Академия, 11.2002 [online].http://refu.ru/refs/37/7910/1.htlm. (Citat la 14.01.2015).
Referat: Investigarea psihologică a comportamentului simulat. [online]. www.preferatele.com/docs. (Citat la 10.03.2015).
Referat: MCB-Craiova. Identificarea ADN [online]. www.umfcv.ro/ro/discipline/.(Citat la 03.03.2015)
Referat: Полиграф [online].http://ru.wikipedia.org.wiki. (Citat la 02.03.2015).
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Notiunea, Sistemul Si Sarcinile (ID: 143530)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.