Notiunea, Sediul Materiei, Evolutia Istorica, Caracterele Juridice,

CAPITOLUL I

NOTIUNEA, SEDIUL MATERIEI, EVOLUTIA ISTORICĂ, CARACTERELE JURIDICE, CUPRINSULTESTAMENTULUI ȘI CLASIFICARE

1.1. Noțiunea

1.1.1. Noțiunea de legat

Legatul constituie principalul act juridic pe care îl cuprinde testamentul.

Legatul este actul juridic cuprins într-un testament prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane care, la decesul său, vor primi întreg patrimoniul, o fracțiune din patrimoniu sau anumite bunuri determinate.

Din această definiție rezultă că desemnarea persoanei gratificate trebuie făcută prin testament și personal de către testator.

1.1.2. Reglementare juridică

Legatul ca act juridic produce efecte numai dacă este cuprins într-o formă testamentară. Ca atare, persoana gratificată, pentru a dobândi ceea ce i-a lăsat testatorul, trebuie să fie desemnată chiar în testament.

Dacă prin testament nu se desemnează persoana legatarului, ci se precizează numai că persoana legatarului a fost comunicată verbal moștenitorului legal (legatul secret), legatul este nul.

Tot nul va fi și legatul făcut unei persoane nedeterminate sau insuficient determinate. Se admite însă, că determinarea persoanei legatarului se raportează nu la data întocmirii testamentului ci la data executării legatului. Spre exemplu, va fi valabil legatul făcut viitorului soț al fiicei testatorului.

Legatul este reglementat de art.1054 – 1073 C. civ.

1.1.3.Comparație între legat și donație (liberalitate între vii)

Asemănări:

– sunt acte solemne, unilaterale și cu titlu gratuit;

– reprezintă o liberalitate deoarece au ca efect micșorarea patrimoniului testatorului/donatorului;

– bunul care formează obiectul legatului/donației trebuie să fie în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, posibil, licit și să existe sau să poată exista în viitor (excepție fac succesiunile nedeschise);

– atât legatarul cât și donatarul au posibilitatea de a accepta sau refuza legatul/donația;

– interzișii nu pot dispune nici prin testament, nici prin donație;

– incapacitățile de a primi prin testament/donație a tutorelui, persoanelor fizice neconcepute și organizațiile care n-au dobândit personalitate juridică, cetățenii străini și apatrizii (referitor la terenuri), medicii și farmaciștii;

– cazurile de revocare judecătorească a legatelor sunt, în general, aceleași cu cele prevăzute pentru revocarea donațiilor (art.1020 C. civ.);

– revocarea legatului pentru ingratitudine se poate cere în termen de un an prevăzut de art. 1024 alin.3 C. civ. pentru revocarea donațiilor;

Deosebiri:

– legatul este un act pentru cauză de moarte producându-și efectele la moartea testatorului în timp ce donația este un act între vii care își produce efectele imediat ce donatarul acceptă donația;

– actul de donație este valabil doar dacă este încheiat în formă autentică (lipsa formei autentice duce la nulitate absolută);

– legatul are la bază voința unilaterală a testatorului în timp ce donația este un act bazat pe convenția între părți;

– minorii care au împlinit vârsta de 16 ani au o capacitate de a dispune prin testament redusă la1/2 din ceea ce ar putea dispune însă în cazul donației aceștia, indiferent de vârstă, nu pot dispune;

– testamentul este un act esențialmente irevocabil pe tot parcursul vieții testatorului în timp ce donația este un act irevocabil (art. 985 C. civ.);

– legatul, spre deosebire de donație, se revocă numai în cazul în care legatarul se face vinovat de atentat la viața testatorului, delicte, cruzimi sau injurii grave ( 1023, pct. 1 și 2 C. civ.); refuzul de alimente (art. 1023, pct. 3 C. civ.) nu este o cauză de revocare a legatului, deoarece, cât timp este în viață testatorul, dreptul legatarului nu s-a născut și, deci, legatarul nu are nici o obligație;

– injuria gravă la adresa memoriei defunctului nu este un caz de revocare prevăzut de lege pentru donații așa cum este prevăzut în cazul legatelor;

1.2. Sediul Materiei

Constituția României prevede în art.42 că: ”Dreptul de moștenire este garantat” asigurându-se la nivel de principiu că acest drept poate fi realizat efectiv prin intervenția instituțiilor statului.
Noul Cod civil în Cartea a-IV-a privind diferitele moduri de dobândire a proprietății cuprinde patru titluri dedicate succesiunilor; Titlul I, Dispoziții referitoare la moștenire în general, art.953-962. Titlul II, Moștenirea legală, art. 963 – 983. Titlu III, Liberalitățile, art. 984 – 1099. Titlu IV, Transmisiunea și partajul, art. 1100 – 1163. Pe lîngă aceste prevederi legale care constituie principalul izvor al materiei succesiunilor Codul civil mai cuprinde și alte reglementări referitoare la acest domeniu și cu care dispozițiile de mai sus se întregesc.
Este de remarcat că deși concepțiile politice și sociale își pun amprenta asupra soluțiilor legislative adoptate în timp, sub regimul comunist se poate spune că materia succesiunilor a rămas relativ intactă. Întinderea emolumentului succesoral era însa redusă într-o societate în care nu exista o proprietate privată autentică, având la bază în principal proprietatea colectivă. Reglementarile din materia succesiunilor care se fundamentează tocmai pe proprietatea privată își capată adevaratele lor valențe într-o societate liberală, democratica în care proprietatea privata este cu adevarat garantată.

Dar reglementări legale privitoare la moșteniri se găsesc și alte acte normtive care au diferite obiecte de reglementare. Amintim doar cu titlu de exemplu Legea nr.18/1991, cu modificarile ulterioare, Legea nr.112/1995 și Legea nr.1o/2oo1.

1.3. Evoluția istorică

Evoluția legatului ca dispoziție testamentară este surprinsă încă din lumea romană și până în zilele noastre. În dreptul roman testamentul trebuia să cuprindă în mod esențial instituirea de moștenitor, prin care instituitul trebuia să aibă capacitatea de a dobândi printestament la data facerii acestuia, dar și la deschiderea moștenirii. Instituirea de moștenitor era făcută în termeni solemni și înscrisă la începutul testamentului. Testatorul putea institui unul sau mai mulți moștenitori, putând lăsa patrimoniul său, fie în părți egale, fie în părți inegale, în funcție de dorința sa. Instituirea de moștenitor nu putea fi afectată de modalități, spre deosebire de legatul din zilele noastre care poate fi sub condiție, cu termen sau cu sarcină. O serie de substituții erau permise în conținutul testamentului: substituția vulgară, substituția pupilară și substituția exemplară. În dreptul nostru de azi regăsim doar

substituția vulgară permisă de legiuitor, ca modalitate de a evita ineficacitatea legatelor.

Dacă în vechiul drept testatorul avea deplină libertate de a lăsa prin intermediul legatelor cât voia, cui voia și ce dorea, mai târziu, pentru a se putea preveni ineficacitatea

testamentelor (de exemplu, când heredelui instituit nu i se lăsa decât puțin sau foarte puțin)

au apărut o serie de legi. De exemplu, Legea Falcidia a dispus faptul că heredele instituit

trebuie să primească oricum un sfert din averea succesorală, acest sfert rezervat purtând

numele de quarta Falcidiană. Aceasta apărea ca o modalitate de a încuraja heredele

instituit să accepte succesiunea, și se aseamănă cu instituția rezervei succesorale din dreptul nostru actual.

Dreptul succesoral roman este temelia fundamentală a vechiului drept testamentar

românesc. Chiar dacă acest drept a avut și influențe slave sau bizantine, lumea românească

a cunoscut o organizare juridică proprie ca urmare firească a dezvoltării istorice a

românilor. În cadrul acesteia, testamentul este una din cele mai importante instituții de

drept civil, în legătură cu fundamentul căreia au existat mai multe opinii în literatura

juridică.

Unii autori au considerat că la baza testamentului ar fi existat „ultima voluntas”

adică ultima dorință a testatorului dinaintea morții. Pentru această opinie se ținea cont de

caracterul revocabil al diatei, și deci nu aveau importanță toate manifestările de voință ale

testatorului cât cea din urmă pentru a putea produce efecte juridice.

Un alt punct de vedere important făcea legătura dintre testament și proprietatea

privată, ce conferea fiecărui individ dreptul de a dispune de bunurile sale în cursul vieții

după bunul plac, dar și de a decide asupra lor pentru timpul cât nu va mai fi în viață. Însă

opinia dominantă în literatura juridică combina cele două puncte de vedere, astfel încât

temei al testamentului stătea atât voința testatorului cât și noțiunea de proprietate. Drept

urmare, valabilitatea unui testament depindea de calitatea de proprietar al bunurilor testate

cât și de voința testatorului.

În vechiul drept românesc, instituția succesiunii testamentare a îmbrăcat două

forme: diata (testament scris, scrisoare, carte, zapis, isvod) și limba de moarte (testamentul

oral sau nuncupativ, care nu mai este admis in sistemul nostru de drept actual). Limba de

moarte este prima formă testamentară primitivă cunoscută de români, spre deosebire de

diată, ce reprezenta o formă evolutivă de testament.

Succesiunea testamentară în dreptul scris a fost oglindită dea lungul vremurilor de

o serie de legiuiri scrise, pe care le-am amintit cronologic : Pravila lui Vasile Lupu (Cartea

românească de învățătură), Pravila cea mare a lui Matei Basarab, Pravilniceasca condică

a lui Alexandru Ipsilanti sau Micul Manual de legi, „Adunarea” lui Andronache Donici,

Codul Civil Calimach, Legiuirea lui Caragea, împreună cu principalele dispoziții pe care le

cuprind cu referire la testament și legat.

1.4. Caracterele juridice ale testamentului

Din definiția testamentului rezultă caractere juridice :

a) Fiind un act juridic, testamentul, spre a fi valabil, trebuie să întrunească cerințele de valabilitate ale actelor juridice, în general, și condițiile cerute numai pentru testament privitoare la voință, capacitate, obiect și scop;

b) Testamentul este un act juridic unilateral, ceea ce înseamnă că, din punctul de vedere al formării sale, el este rodul unei singure voințe-al voinței testatorului. Declarația de voință a testatorului este suficientă pentru a da naștere, la moartea sa, unor drepturi și obligații;

c) Testamentul este un act juridic personal, ceea ce înseamnă că el nu poate fi întocmit prin reprezentare;

d) Testamentul este un act juridic solemn. Aceasta nu înseamnă că testamentul trebuie să îmbrace neapărat forma autentică, el putând îmbrăca și alte forme. Toate aceste forme sunt, însă, prevăzute pentru însăși validitatea testamentului;

e) Testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte, ceea ce înseamnă că efectele sale se vor produce numai la moartea testatorului;

f) Testamentul este un act juridic esențialmente revocabil ceea ce înseamnă că testatorul poate să-l revoce oricând va dori, până în ultima clipă a vieții sale;

1.5. Cuprinsul testamentului

Din definiția dată testamentului de către art. 1034 C. civ. rezultă că legatele constituie obiectul principal al testamentului, însă în afară de legate într-un testament se mai pot cuprinde și alte manifestări de ultimă voință ale defunctului cum ar fi:

– revocarea – voluntară expresă sau voluntară tacită – a unui testament anterior sau a unei dispoziții testamentare anterioare, ori retractarea revocării anterioare ( art.1034 și 1051 – 1052 Cod. Civ).

– partajul de ascendent;

– sarcini impuse legatarilor, adică anumite obligații pe care aceștia trebuie să le îndeplinească drept urmare a liberalității pe care o primesc și care micșorează astfel emolumentul acestor liberalități.

– exheredări adică dezmoșteniri ale unor moștenitori, cu respectarea limitelor impuse de rezerva succesorală (art.1074 C.civ.);

– desemnarea unui executor testamentar, adică a unei persoane însărcinate să supravegheze îndeplinirea dispozițiilor succesorale (art.1077 C.civ. );

– dispoziții cu privire le funeralii și la îngropare;

– recunoașterea filiației față de mamă sau recunoașterea unui copil din afara căsătoriei de către tatăl său.

CAPITOLUL II

CONDIȚII DE VALIDITATE ALE TESTAMENTULUI

Conform art. testamentul fiind un act juridic, este necesar ca dispunătorul să aibă discernământ în momentul în care îl întocmește. Ca atare, validitatea unui testament este influențată nu numai de incapacitățile legale, ci și de incapacitatea naturală, adică de lipsa unei voințe conștiente la întocmirea actului, indiferent dacă se datorează unei cauze trecătoare sau uneia permanente.

De aceea, dacă se dovedește că în momentul întocmirii testamentului dispunătorul era lipsit de discernământ, instanța, la cererea celor ce reprezintă pe defunct, este datoare să anuleze actul. Pentru a se dispune anularea testamentului, este însă necesar să se dovedească în mod neechivoc lipsa de discernământ a dispunătorului în momentul întocmirii testamentului, deoarece, potrivit prevederilor art. 1034 C. civ., orice persoană este capabilă să dispună prin testament dacă nu este oprită de lege, capacitatea fiind regula, iar incapacitatea excepția.

2.1. Capacitatea

Potrivit principiului general în materie de acte juridice, regula este – și în acest domeniu – capacitatea, iar incapacitatea este excepția. Astfel, potrivit art. 1038 C.civ., ,,orice persoană este capabilă de a face testament dacă nu este poprită de lege”, iar potrivit art.1037, ,,este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morții testatorului”. Întrucât incapacitatea trebuie să fie prevăzută de lege, nimeni nu ar renunța, în tot sau în parte, la capacitatea de a dispune (și de a primi) prin testament.

2.1.1. Incapacități de a dispune prin testament

Potrivit legii, sunt incapabile de a dispune prin testament următoarele categorii de persoane :

a) Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate dispune prin testament, incapacitatea lui fiind totală. Întrucât dispoziția testamentară este esențialmente personală, el nu poate dispune nici prin reprezentant sau cu încuviințarea ocrotitorilor legali, chiar dacă a împlinit vârsta de 14 ani (capacitate de exercițiu restrânsă ).

b) Persoana pusă sub interdicție judecătorească, având statutul juridic al minorului sub 14 ani, nu poate să dispună prin testament ca și acesta din urmă. Incapacitatea interzisului este totală și permanentă. Cât timp interdicția nu a fost ridicată interzisul nu are capacitatea de a testa nici în intervalele lucide, adică de întrerupere vremelnică a bolii mintale.

c) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate dispune prin testament, dar numai de jumătate din ceea ce ar putea dispune, dacă ar fi o persoană majoră, adică minorul între 16-18 ani are o capacitate parțială de a testa; el poate dispune de o jumătate din întreaga sa avere, iar dacă are moștenitori poate dispune numai de o jumătate din cotitatea disponibilă.

d) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, deși are capacitate parțială de a dispune prin testament, nu poate dispune în favoarea tutorelui său. Această interdicție subzistă și după ce el a ajuns la majorat, cât timp socotelile definitive ale tutelei n-au fost încheiate, adică până în ziua când autoritatea tutelară a dat descărcare pentru gestiunea tutorelui. Dispoziția testamentară făcută până în acest moment nu este valabilă, chiar dacă testatorul moare după încheierea socotelilor. Este exceptat, sub ambele aspecte, tutorele care este, totodată, și ascendentul minorului. În conformitate cu principiul unitar al sistemului de drept, în condițiile arătate, tutorele este lovit de incapacitatea de a primi prin testament de la cel ocrotit.

e) Persoana deplin capabilă sau cu incapacitate parțială de a dispune prin testament potrivit legii, în fapt să fie lipsită temporar de discernământul necesar pentru a dispune prin testament (incapacitate naturală ).

2.1.2. Incapacități de a primi prin testament

În mod corespunzător incapacitățile de a primi prin testament sunt totodată incapacități de a dispune, privite din punctul de vedere al testatorului, tot așa cum incapacitatea minorului ocrotit prin tutelă de a dispune în favoarea tutorelui este o incapacitate de a primi prin testament, raportat la persoana tutorelui.

a) Potrivit art. 990 C.civ., medicii și farmaciștii, inclusiv persoanele care practică ilegal medicina, care l-au tratat pe testator în boala din care moare (acea boală fiind cauza morții) nu pot primi liberalitatea testamentară ce bolnavul a făcut în favoarea lor în cursul acestei boli.

Această dispoziție se aplică și preoților care au asistat pe testator din punct de vedere religios în cursul ultimei boli. Se observă că ceea ce interesează este nu calitatea de medic, farmacist, preot ci asistența cu caracter repetat sau de continuitate acordată bolnavului în calitățile vizate de lege. Prin urmare, bolnavul poate gratifica un prieten medic, dacă nu l-a tratat în cursul ultimei boli.

Sunt exceptate de la interdicția de a primi prin testament, și deci sunt valabile legatele cu titlu particular cu caracter remuneratoriu, dacă sunt potrivite cu starea materială a testatorului și cu serviciile prestate de legatar. Iar dacă legatarul este rudă cu testatorul până la al IV – lea grad inclusiv, sunt permise chiar și legatele universale, cu excepția cazului când legatarul este o rudă colaterală, iar testatorul are succesibili care sunt rude în linie dreaptă. De asemenea în literatura de specialitate se recunoaște și validitatea legatului făcut medicului de către bolnavul care este soțul lui, dacă căsătoria este anterioară ultimei boli.

b) Potrivit art. 1047 C.civ., testamentul făcut în cursul călătoriei pe mare nu va putea cuprinde nicio dispoziție în favoarea ofițerilor de marină, dacă nu sunt rude cu testatorul. Rudenia care înlătură incapacitatea nu este limitată la al 4- lea grad și poate fi atât în linie directă cât și pe linie colaterală.

c) Potrivit art. 41, alin. 2 din Constituție, ,,cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor”. Întrucât textul vizează orice dobândire, ei nu au capacitatea de a primi priprietatea terenului nici printr-o dispoziție testamentară universală, cu titlu universal sau cu titlu particular și indiferent dacă au domiciliul în țară sau în străinătate. Deoarece testamentul produce efecte la deschiderea moștenirii, capacitatea de a primi prin testament se apreciază în funcție de această dată, adică condiția cetățeniei române trebuie să fie îndeplinită în acest moment.

2.2. Consimțământul

2.2.1. Reguli aplicabile

Pentru ca dispozițiile testamentare să fie valabile, nu este suficient ca testatorul să aibă capacitatea legală și naturală de a testa. Mai este necesar ca voința sa (consimțământul) să nu fie alterată de vreun viciu de consimțământ : eroare, dol sau violență.

Eroarea sau violența se întâlnesc rar în această materie ceea ce nu se poate spune despre dol, care se întâlnește frecvent sub forma sugestiei și a captației.

2.2.2. Captația și sugestia

Dolul se înfățișează în materia testamentară sub forma captației și a sugestiei, constând în utilizarea de manopere viclene și frauduloase cu intenția de a câștiga încrederea testatorului și a înșela buna credință a acestuia pentru a-l determina să dispună în sensul în care nu ar fi făcut-o din proprie inițiativă.

În cazul captației utilizarea manoperelor viclene și frauduloase se face mai direct și mai brutal (îndepărtarea testatorului de rude și prieteni, interceptarea corespondenței, abuzul de influență și autoritate, etc.) decât în cazul sugestiei când aceste manopere sunt folosite indirect, mai subtil (șiretenii, afirmații mincinoase la adresa unor moștenitori legali, specularea anumitor sentimente sau concepții – inclusiv religioase – ale testatorului.

Sancțiunea aplicabilă în cazul viciilor de consimțământ este – ca și în cazul incapacității legale sau naturale de a dispune prin testament – nulitatea relativă, potrivit dreptului comun.

Anularea testamentului pentru viciile de consimțământ este incompatibilă cu ,,anularea lui pentru lipsa discernământului”, dacă testatorul nu a avut discernământ nu se poate pune problema viciilor de voință.

Termenul de prescripție a acțiunii în anulare începe să curgă – ca și în cazul incapacității de a dispune prin testament – de la data deschiderii moștenirii.

2.3. Obiectul

Pentru ca dispozițiile testamentare, ca acte juridice, să fie valabile, pe lângă condițiile de capacitate și consimțământ valabil, ele trebuie să aibă un obiect determinat sau determinabil și licit.

Ținând seama de conținutul posibil complex al testamentului, valabilitatea dispozițiilor testamentare în funcție de obiect trebuie analizată în raport cu fiecare act juridic în parte deoarece este posibil ca din punct de vedere al condițiilor de fond , printre care și cele vizând obiectul, este posibil ca unele dispoziții să fie nule, iar altele valabile.

Ca și în materie de convenții, obiectul testamentului trebuie să fie în circuitul civil. Obiectul legatului poate fi și un lucru viitor, care nu există în momentul testării, și nici chiar în momentul deschiderii moștenirii. Dintre bunurile viitoare numai moștenirea nedeschisă nu poate face obiectul unui legat.

Este valabil și legatul cu titlu particular al bunului altuia, dacă testatorul a dispus în cunoștință de cauză, știind că bunul nu este al său. În caz contrar, legatul este nul (art. 1064 C.civ.).

2.4. Cauza

Cu toate că textele Codului civil referitoare la cauză vizează materia contractelor (art.1235 Cod civ.), se admite unanim că teoria cauzei are aplicabilitate și în materia actelor unilaterale, cum sunt dispozițiile testamentare. Mai mult decât atât, în materia liberalităților interesează, întotdeauna, nu numai cauza (scopul) imediată (causa proxima) urmărită de testator la încheierea actului și care este un scop abstract, pur tehnic și invariabil, constând în intenția liberală (animus domandi, animus testandi), dar și cauza (scopul) mediată (causa remota) concretă și variabilă de la caz la caz, constituind motivul impulsiv și determinant al actului, fără de care testatorul nu ar fi făcut liberalitatea. Dacă aceste motive sunt ilicite sau imorale ori nu sunt reale, liberalitatea ,,nu poate avea niciun efect” (art. 1214 C.civ.).

Potrivit articolului 1100 din Codul Civil patrimonial succesoral se poate transmite nu numai in temeiul legii (la persoanele, în ordinea și în cotele determinate de lege), dar și în temeiul vointei celui care lasa mostenirea, manifestata prin testament, caz in care moștenirea este testamentară. Art. 1034 din Codul Civil definește testamentul ca fiind un act revocabil prin care testatorul, pentru timpul încetarii sale din viata, de tot sau de o parte din avutul sau.
Testamentul este un act juridic deoarece cuprinde manifestarea de vointa a testatorului cu intentia de a produce efecte juridice si ca atare, pentru a fi valabil trebuie sa indeplineasca conditiile de fond prevazute de lege pentru orice act juridic
Testamentul este un act juridic esentialmente personal, in sensul ca nu poate fi incheiat prin reprezentare sau prin incuviintarea ocrotitorului legal.
Sub sanctiunea nulitatii absolute testamentul trebuie sa fie incheiat intr-una dintre formele prevazute de lege. Posibilitatea de alegere a testamentului este limitata de formele reglementate strict de lege. Daca legea nu prevede altfel, efectele dispozitiilor testamentare se produc numai la moartea testatorului.

Testamentul este un act esentialmente revocabil. Pâna in ultima clipa a vietii testatorul poate revoca sau modifica unilateral dispozitiile sale testamentare. El are un drept absolut, deci nesusceptibil de abuz de a revoca dispozitiile testamentare si sub nici o forma nu poate renunta valabil la acest drept.
Testamentul trebuie sa indeplineasca conditiile de valabilitate ale actului juridic in general, precum si unele conditii specifice. Acesta inseamna ca el trebuie sa exprime un consimtamânt valabil al testatorului, testatorul trebuie sa aiba capacitatea de a testa, iar beneficiarul pe aceea de a primi prin testament, obiectul testamentului trebuie sa fie licit si posibil, si, in sfârsit, cauza acestuia sa fie licita si morala.
Consimtamântul este unul din elementele oricarui act juridic, deci al testamentului, intrucât exprima vointa autorului la incheierea actului juridic respectiv.Lipsa consimtamântului, adica a manifestarii unilaterale de vointa in cazul testamantului este sanctionala cu nulitatea absoluta, acestuia lipsindu-i in acest caz unul din elementele de validitate fara de care nu poate exista.
Potrivit Codului Civil Român este posibil ca o manifestare de vointa (consimtamânt) sa fie valabila, deci neafectata de vicii, dar acest lucru singur nu este suficient pentru a asigura validitatea testamentului, impunându-se in plus ca, pe de o parte, ea sa emane de la o persoana cu capacitate de a dispune prin liberalitate, iar pe de alta parte ca persoana in favoarea caruia este facut tastamentul sa aiba capacitatea de a primi liberalitati.

Nimeni nu poate renunta în tot sau în parte la capacitatea de a dispune prin liberalitati.
în categoria incapacitatilor de a dispune includem:
-incapacitatea prevazuta de articolul 806 din Codul Civil, potrivit caruia minorul sub 16 ani nu poate dispune in niciun fel prin testament;
-incapacitatea prevazuta de articolul 807 din Codul Civil, potrivit caruia minorii intre 16-18 ani nu pot dispune decât de jumatate din ceea ce ar putea dispune ca majori;
-incapacitatea prevazuta de articolul 809 din Codul Civil potrivit caruia minorii intre 16-18 ani nu pot dispune prin testament in favoarea tutorelui lor;
-incapaciatea interzisilor judecatoresti si a persoanelor care fara a fi puse sub interdictie, sunt lipsite de discernamânt la momentul incheierii actului de dispozitie testamentara.

CAPITOLUL III

CONDIȚII GENERALE DE FORMĂ

3.1. Precizări prealabile

Legea reglementează o varietate relativ mare de forme testamentare astfel că ea consacră două condiții de formă, care sunt generale, comune tuturor testamentelor. O primă condiție de formă a testamentului este forma scrisă.

În dreptul românesc dispoziția testamentară va produce efecte numai dacă este îmbrăcată în anumite forme prevăzute de lege în scopul garantării voinței testatorului. Respectarea acestor forme impuse de lege este neapărat necesară pentru ca testamentul să fie valabil.

Formalitățile sunt cerute nu ca un simplu instrument de probă legal (ad probationem), ci “quod substantiam”, “quod solemnitatem”, respectiv pentru a conferi testamentului o existență legală.

Un testament care nu este realizat într-una din formele specificate de legiuitor este nul, adică atrage sancțiunea nulității absolute (ad validitatem).

Dispoziția testamentară este un act solemn în sensul că formele sale sunt determinate de lege.

Motivația impunerii formei solemne de către legiuitor rezidă din gravitatea acestui act, considerându-se că este o abatere de la ordinea normală a succesiunilor.

Legislația noastră nu recunoaște ca valabil testamentul verbal (nuncupativ). Deci forma scrisă este o condiție de validitate iar nu o simplă condiție de dovadă, lipsa ei fiind sancționată cu nulitatea absolută. În principiu fără formă scrisă nu există testament. O a doua condiție de formă este ce a actului separat.

Pentru a asigura libertatea de voință a testatorului și caracterul personal, unilateral și revocabil al dispozițiilor testamentare, legea nu permite ca două sau mai multe persoane să testeze ,,prin același act, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unei a treia persoane” (art. 875 C.civ.). Asemenea testamente, numite conjunctive, sunt interzise pentru că pluralitatea de părți ar conferi testamentului caracter contractual și deci irevocabil prin voința unilaterală.

Înseamnă că libertatea de voință a testatorului nu ar fi deplină nici la încheierea testamentului și nici la revocarea dispozițiilor pe care le cuprinde.

Sancțiunea nerespectării formelor testamentare. Nerespectarea condițiilor de formă cerute pentru valabilitatea înscrisului testamentar este sancționată cu nulitatea absolută care, potrivit dreptului comun, va putea fi invocată de orice persoană interesată.

Potrivit principiilor nulitatea absolută ar trebui să fie imprescriptibilă. Practica judiciară anterioară D 167/1958 admitea prescriptibilitatea acțiunii de nulitate prin termenul cel mai lung al condiției de prescriptibilitate în dreptul comun.

Prin D 167/1958 privitor la prescripția extinctivă se prevede că nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de excepție, fie pe cale de acțiune. Acest text nefăcând nici o distincție rezultă că el se va aplica și dispozițiilor testamentare.

Testamentul care nu îndeplinește condițiile de formă potrivit legii este absolut nul.

Am putea crede că este vorba de un caz de inexistență a testamentului deoarece legea cere o anumită formă în care să fie îmbrăcat testamentul iar aceasta nu a fost îndeplinită, știind faptul că forma dă ființă lucrului (forma dat esse rei).

Însă această opinie nu se împacă cu dispozițiile art. 886 care vorbesc de nulitatea testamentului în formă și nici cu soluțiile tribunalelor, soluții care, departe de a se întemeia pe teoria inexistenței, constituie tot atâtea atenuări ale efectelor nulității.

Astfel, prin derogare de la principiul că ce este nul nu produce nici un efect (quod nullum est nullum producit effectum), se admite că :

Testamentul autentic sau mistic nul ca atare pentru vicii de formă, are valoare de testament olograf valabil dacă este scris în întregime, datat și semnat de testator. Este un caz de aplicare a principiului conversiunii actelor juridice la formele testamentare.

Testamentul scris, nul, pentru vicii de formă sau cel făcut prin viu grai ori prin semne dă naștere unei obligații morale în sarcina moștenitorului.

Drept urmare :

această obligație morală poate servi drept cauză valabilă unei obligații civile. Astfel va fi valid actul juridic prin care moștenitorul se obligă față de gratificat să execute ultima voință a testatorului deși aceasta a fost exprimată prin semne, prin viu grai, ori prin testament nul pentru vicii de formă.

dacă moștenitorul execută voluntar un asemenea legat nul el nu face o donație ci o plată, căci prin prestația săvârșită el dorește să stingă o obligație morală.

moștenitorul care execută în cunoștință de cauză un asemenea legat nu poate pretinde înapoierea prestației pe care a făcut-o căci nu ne aflăm în ipoteza unei plăți a nedatoratului de vreme ce obligația morală constituie o cauză valabilă a prestației săvârșite.

În sfârșit, moștenitorul care, voluntar și în cunoștință de cauză, execută legatul făcut printr-un testament nul pentru vicii de formă, nu se mai poate prevala pe nulitatea acelui legat.

Prin interpretarea extensivă a art. 1167 alin. 3 C. civ., scris pentru donații, practica judecătorească și cea notarială, abătându-se de la principiul că nulitatea absolută nu putea fi acoperită prin confirmare, a decis că, în privința legatelor nule în formă, nulitatea, deși absolută, se acoperă prin confirmarea dispoziției testamentare de către moștenitor.

În doctrina juridică unii autori consideră că testatorul însuși nu poate confirma pur și simplu un testament anterior nul pentru vicii de formă, printr-un act posterior, chiar dacă acesta are o formă valabilă.

Nulitatea unui testament, fiind absolută, nici moștenitorii nu ar trebui să poată confirma un testament nul, iar dispozițiile acestui testament nu ar fi necesar să constituie în sarcina lor nici măcar o obligație naturală.

Contrazicând această părere subiectivă ne însușim opinia potrivit căreia un testament nul pentru vicii de formă este totuși eficace putând fi confirmat de către moștenitori în mod expres sau tacit.

Nulitatea absolută a testamentului pentru nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de legislația în vigoare se aplică numai testamentelor făcute sub incidența acestor reglementări, de către cetățenii români și pe teritoriul țării, deci nu celor făcute sub incidența altor legi (Legea testamentelor nr. XVI din 1876, care permitea soților să facă testament comun) ori în străinătate sau de către străini. În aceste cazuri validitatea testamentului se va aprecia în mod diferit.

Astfel, în plan spațial, testamentul făcut, chiar și de către români, în străinătate este valabil dacă la încheierea lui s-a respectat legislația locului potrivit principiului “locus regit actum”.

Potrivit art. 68 al. 1 din legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt socotite valabile dacă actul respectă condițiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit (în plan temporal se aplică în dreptul intern chiar, principiul “tempus regit actum”), modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legile următoare :

a) legea națională a testatorului (lex patriae)

b) legea domiciliului

c) legea locului actului unde a fost întocmit, modificat sau revocat

d) legea situației imobilului, obiect al testamentului

e) legea instanței sau organului care îndeplinește procedura de transmitere a bunurilor moștenite.

Dispozițiile imperative (în sensul ordinii publice de drept internațional privat), din legea națională vor fi însă aplicabile împotriva voinței testatorului (art. 66 din legea 105/1992), de exemplu, proprietatea terenului situat în România nu poate fi transmisă prin testament unui cetățean străin sau apatrid.

Diferite forme de testamente. Din punct de vedere al formei, testamentele se împart în două mari categorii: testamente ordinare și testamente privilegiate sau excepționale.

Testamentele ordinare sunt acelea care se întocmesc în condiții normale când, deci, este posibilă respectarea integrală a unor cerințe de formă, unele destul de complexe. Testamentele ordinare sunt, la rândul lor, de trei feluri, după forma care le este proprie: testamente olografe, testamente autentice și testamente mistice sau secrete.

Testamentele privilegiate sau excepționale sunt acelea care se încheie în anumite condiții excepționale și pentru care, datorită condițiilor excepționale în care se întocmesc, legea permite unele forme simplificate.

3.2. Testamentul olograf

3.2.1. Noțiune și reglementare

Denumirea acestui testament provine din cuvintele grecești holos (întreg) și grafo (scris). Din cuprinsul art. 859 C.civ. rezultă că testamentul holograf este testamentul pentru a cărei valabilitate se cere ca el să fie în întregime scris, datat și semnat de mâna testatorului.

3.2.2. Avantaje și inconveniente

a)Avantaje

este foarte practic, fiind la îndemâna oricui știe să scrie;

se poate face oriunde și oricând;

asigură secretul dispozițiilor de ultimă voință;

poate fi revocat ușor, prin distrugerea voluntară;

b)Inconveniente

● poate fi ușor dosit sau distrus de alte persoane ( de regulă cei interesați );

● nu asigură protecția sau secretul voinței testatorului;

● poate fi ușor falsificat și contestat mai ușor;

● poate cuprinde formulări neclare, confuze sau chiar contradictorii;

Conform art. 95 din Legea nr. 36/1995 testamentul olograf poate fi depozitat la un birou notarial pentru a fi eliberat la data decesului testatorului, ceea ce înseamnă că unele inconveniente pot fi înlăturate.

3.2.3.Condiții de validitate

a) Scrierea. Legea cere ca testamentul să fie scris în întregime de testator. El poate fi scris pe orice suport (hârtie, scândură, etc.) cu orice (creion, daltă, etc.) și în orice limbă pe care testatorul o cunoaște. Testamentul olograf nu poate fi dactilografiat. Această concluzie decurge din dispozițiile legii care cere o scriere de mână susceptibilă de o verificare în caz de litigiu. Testamentul olograf scris de o altă persoană va fi nul.

b) Data. Testamentul olograf trebuie datat de mâna testatorului, adică să cuprindă indicarea timpului când a fost redactat. Acest lucru permite să se stabilească dacă testatorul a fost în stare de capacitate la momentul întocmirii testamentului sau, în cazul unor testamente succesive ale căror dispoziții sunt contradictorii, să se stabilească care dintre testamente este valabil (testamentul cu data mai recentă revocă pe cel cu data mai veche). Datarea testamentului se face prin indicarea anului, lunii și zilei când a fost redactat. Ea se poate face și prin indicarea unui eveniment cunoscut, de exemplu, prima vizită a omului pe lună. În caz de litigiu se poate dovedi, prin orice mijloc de probă și ora când a fost întocmit testamentul. Data fiind un element esențial al testamentului înseamnă că în lipsa ei acesta va fi nul.

c) Semnătura. Prin semnătură testatorul atestă faptul că dispozițiile testamentului reprezintă ultima sa voință. Actul nesemnat poate constitui un simplu proiect care nu exprimă voința destinată să producă efecte juridice. De obicei semnătura cuprinde numele și prenumele testatorului, dar condiția este îndeplinită și dacă testatorul semnează cu semnătura pe care o folosea de obicei și care permite identificarea lui.

Deși legea nu prevede unde semnat testamentul, semnătura se pune, de obicei, la sfârșitul testamentului. Lipsa semnăturii atrage nulitatea testamentului.

d) Formalitatea posterioară redactării testamentului. Art.892 C.civ. prevede o formalitate posterioară redactării testamentului olograf: înainte de a fi executat el trebuie înfățișat de către orice persoană l-ar găsi notariatului de la locul deschiderii succesiunii pentru a se constata prin proces-verbal deschiderea testamentului și starea în care a fost găsit. Codul civil nu prevede nicio sancțiune pentru nerespectarea acestei formalități, motiv pentru care se admite că testamentul olograf este valabil chiar dacă n-au fost respectate dispozițiile art. 892 C.civ.

3.2.4. Puterea doveditoare a testamentului olograf

Deși este un act juridic solemn, testamentul olograf este constatat printr-un înscris sub semnătură privată. Ca atare, cei cărora li se opune testamentul (moștenitori legali) pot să conteste că acest testament a fost scris, semnat sau datat de către testator. În acest caz, legatarii trebuie să dovedească ei validitatea testamentului.

Dacă se constată scrierea și semnătura, legatarii, potrivit art 178 C.civ. trebuie să dovedească prin verificarea de scripte că scrierea și semnătura aparțin testatorului.

Cât privește data, se admite că întrucât scrierea și semnătura au fost recunoscute de către cei cărora li se opun sau, prin verificarea de scripte, s-a stabilit că ele aparțin testatorului, data indicată în testament este opozabilă terților fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1182 C.civ. Această dată este opozabilă până la proba contrarie. Terții o pot combate, dar numai cu elemente intrinseci testamentului.

3.3. Testamentul autentic

3.3.1. Noțiune și reglementare

Testamentul făcut pe teritoriul țării este autentic dacă, prin încheiere, a fost învestit, în condițiile prevăzute de lege pentru autentificarea înscrisurilor, cu formă autentică de către notarul public (art. 860 C.civ. și art. 65 din Legea nr. 36/1995). În prezent se aplică regulile de drept comun privind autentificarea actelor prevăzute de Legea notarilor publici și a activității notariale precum și de Regulamentul de punere în aplicare a respectivei legi deoarece regimul special de autentificare de către judecătorii, prevăzute de art. 861-863 C.civ., a fost abrogat, ca și actele normative ulterioare cu incidență în materie.

3.3.2. Avantaje și inconveniente

Testamentul autentic prezintă avantajul că în această formă pot testa și persoanele care nu știu să scrie sau să citească sau persoanele care din cauza infirmității, a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna. Pe de altă parte , contestarea de către persoanele interesate este mai anevoioasă. Actul de autentificare are autoritate publică, iar conținutul actului este verificat de notar pentru a nu cuprinde clauze contrare legii sau bunelor moravuri ori clauze neclare, de natură a genera procese inutile. În toate cazurile, testamentul se bucură de forța probantă a actelor autentice și ca atare, sarcina dovezii revine celui care îl contestă.

Testamentul autentic prezintă și avantajul că un exemplar original se păstrează în arhiva biroului notarial astfel încât nu poate să fie sustras, dosit sau distrus de persoanele interesate, iar dacă a dispărut poate fi obținut un duplicat sau poate fi reconstituit în condițiile prevăzute de lege (art.10, lit.D și art.54-55 din Legea nr. 36/1995).

Testamentul autentic prezintă inconvenientul că presupune anumite cheltuieli și necesită pierdere de timp pentru îndeplinirea formalităților de autentificare. Printre inconveniente se menționează și faptul că nu asigură secretul dispozițiilor de ultimă voință.

În realitate, acest inconvenient este aproape inexistent, deoarece testatorul poate alege pentru autentificare orice notar din țară, iar notarul și personalul biroului notarial au obligația să păstreze secretul profesional în condițiile prevăzute de art.36 din Legea nr.36/1995.

3.3.3. Procedura autentificării

Autentificarea testamentelor făcute pe teritoriul țării este de competența notarilor publici.

Teritorial, competența notarilor publici este generală, deci autentificarea testamentului se poate face la orice birou notarial din țară, indiferent de domiciliul testatorului. Excepțiile de la competența generală a notarilor publici, prevăzute de art.10 din Legea nr. 36/1995 nu vizează autentificarea testamentelor.

Testamentul care urmează să fie autentificat poate să fie redactat, după indicațiile și voința testatorului, de către notarul public, dar el poate fi întocmit și de către testator sau la cererea acestuia de către un terț.

Având în vedere caracterul esențialmente personal al testamentului, testatorul nu poate fi reprezentat la autentificare (printr-un mandatar cu procură specială, potrivit art. 58, alin. 2 din Legea nr. 36/1995); el trebuie să fie prezent în persoană la autentificare, fie la sediul biroului notarial, fie în afara sediului (la domiciliu, spital, etc.) dacă din motive temeinice (bătrânețe, infirmitate, boală, etc.) este împiedicat să se prezinte la sediul biroului (art.408 din Legea nr. 36/1995). Temeinicia motivelor este lăsată la aprecierea notarului public. În afara sediului, notarul este competent numai în limitele circumscripției sale teritoriale.

Testamentul se întocmește în limba română. La cererea justificată a testatorului, notarul public poate autentifica testamentul întocmit într-o altă limbă pe care o cunoaște sau după ce a luat la cunoștință de conținutul lui printr-un interpret (art. 47 din Legea nr. 36/1995).

Autentificarea se constată printr-o încheiere care, sub sancțiunea nulității, trebuie să cuprindă, printre altele: data și locul autentificării, cu precizarea împrejurărilor pentru care s-a îndeplinit în afara biroului notarial, dacă este cazul; modul în care s-a constatat identitatea testatorului; constatarea că s-a luat consimțământul testatorului și că testamentul a fost semnat de acesta în fața notarului, respectiv mențiunea notarului că testatorul nu a putut semna, etc.

Dacă condițiile de autentificare nu sunt îndeplinite și testatorul stăruie în cerere, notarul dă, în termen de 5 zile de la data înregistrării cererii, o încheiere de respingere motivată, pe care testatorul o poate ataca prin plângere la judecătorie care, dacă va fi admisă, notarul va autentifica actul, conform hotărârii judecătorești rămasă definitivă și irevocabilă.

Dacă testamentul nu a fost autentificat cu respectarea prevederilor legii, sancțiunea este nulitatea absolută. Însă actul nul ca testament autentic, poate valora testament olograf dacă condițiile prevăzute de lege pentru acesta sunt îndeplinite.

3.3.4. Forța probantă

Testamentul autentificat în condițiile legii face deplină dovadă, până la înscrierea în fals, în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator făcute prin propriile sale simțuri (ex propriis sensibus) în limita atribuțiilor conferite de lege și menționate în încheierea de autentificare, cum ar fi: data și locul autentificării, prezența și identificarea testatorului, consimțământul și semnătura lui, etc. În schimb, declarațiile testatorului, consemnate în încheierea de autentificare, precum și cele inserate în testament fac dovada nimai până la proba contrară, deoarece agentul instrumentar nu a putut decât să ia act de aceste declarații, neavând posibilitatea să controleze dacă ele corespund realității. Tot astfel pot fi combătute constatările făcute de notar, chiar personal, dar în afara atribuțiilor legale.

Notarul respinge cererea de autentificare dacă constată lipsa de discernământ a testatorului, iar dacă are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăților lui mintale procedează la autentificare numai dacă un medic specialist atestă în scris că el poate să-și exprime în mod valabil consimțământul în momentul autentificării (art.51, alin.2, lit.D și art.59 din Legea nr. 36/1995), dar autentificarea nu atestă – notarul nu are calitatea de a atesta – existența discernământului testatorului; lipsa capacității testatorului, vicierea consimțământului, etc., pot fi dovedite potrivit dreptului comun prin orice mijloc de dovadă.

3.5. Testamente privilegiate

3.5.1. Noțiune și enumerare

În cazurile în care o persoană se află în anumite împrejurări neobișnuite, excepționale și dorește să facă un testament în formă autentică, dar nu poate recurge la formalitățile autentificării potrivit dreptului comun, legea prevede posibilitatea testării într-o formă simplificată de autentificare, potrivit unor reguli speciale, derogatorii de la regulile autentificării înscrisurilor (Legea nr. 36/1995).

Formalitățile fiind simplificate (art. 868-884 C. civ.) și pentru a deosebi aceste testamente de cele ordinare, ele au fost denumite testamente privilegiate, fiind – în esență – testamente autentice simplificate. Astfel sunt: testamentul militarilor, testamentul făcut în timp de boală contagioasă și testamentul maritim.

Persoana care se găsește în împrejurările excepționale care justifică posibilitatea testării într-o formă autentică simplificată, nu este obligată să recurgă la această formă; ea poate redacta testamentul într-o formă olografă, potrivit regulilor aplicabile acestei forme de testament.

3.5.2. Testamentul militarilor

Militarii și persoanele asimilate lor pot testa în mod valabil în fața comandantului militar al unității sau în fața unui alt ofițer superior asistat de doi martori (art. 868 C. civ.), dar numai dacă se află pe teritoriu străin sau în misiune ori prizonier la inamic ori pe teritoriul țării într-o localitate asediată sau într-un alt loc fără comunicație cu exteriorul din cauza războiului (art. 870 C. civ.). Dacă militarul rănit sau bolnav, poate testa în fața medicului militar șef, asistat de comandantul militar al spitalului (art. 869 C. civ.).

3.5.3. Testamentul făcut în timp de boală contagioasă

Persoanele – bolnave sau sănătoase – care se află într-o localitate izolată din cauza ciumei sau a altei boli contagioase pot testa în mod valabil în fața unui membru al consiliului local, asistat de doi martori (art. 872 C. civ.). Se precizează, deși legea nu prevede, că acest testament privilegiat, ca și cel al militarilor, nu poate fi folosit dacă în localitate există birou notarial.

3.5.4. Testamentul maritim

Persoanele care se află la bordul unui vas sub pavilionul României – indiferent dacă fac parte din echipaj sau sunt pasageri – pot testa în cursul călătoriei în fața comandantului navei sau a unui înlocuitor al său, asistat de ofițerul intendent de bord sau înlocuitorul său și de doi martori (art. 874 și 881 C. civ.) dacă testatorul ar fi chiar ofițerul competent a instrumenta, testamentul se face în fața înlocuitorului său (art.875 C. civ.).

Această formă testamentară poate fi folosită numai în timpul călătoriei pe mare, nu și dacă vasul se află ancorat la țărm sau se apropie de un port străin unde se află un agent diplomatic sau consular român (art. 880 C. civ.).

Testamentul maritim trebuie să fie redactat în două exemplare originale (art.876 C. civ.) și nu poate cuprinde nici o dispoziție (legat) în favoarea ofițerilor instrumentari, dacă nu sunt rude (în grad succesibil sau soț) cu testatorul (art. 883 C. civ.).

Dacă vasul ancorează într-un port străin în care există un agent consular român, un exemplar al testamentului se predă acestuia pentru a fi expediat în țară, iar dacă vasul ancorează într-un port românesc, ambele exemplare (respectiv cel rămas) se predau organului portuar spre a fi înaintat biroului notarial de la domiciliul testatorului (art. 877-878 C. civ.), iar dacă există mai multe birouri, biroului notarial care ține registrul de evidență a succesiunilor din circumscripția testatorului (art. 68 din Legea nr. 36/1995 și art. 43-44 din Regulament). Neobservarea acestor reguli de predare și expediere a testamentului nu se sancționează cu nulitatea.

3.5.5. Reguli comune testamentelor privilegiate

Forma scrisă și forma înscrisului sunt separat obligatorii, evident, și în cazul testamentelor privilegiate. În afara acestor reguli comune tuturor testamentelor și a regulilor de formă prevăzute de lege pentru fiecare testament privilegiat în parte, trebuie avute în vedere și unele reguli comune pentru aceste testamente privilegiate:

Sub sancțiunea nulității, testamentul privilegiat trebuie să fie semnat de testator – iar dacă nu poate semna se face mențiune despre aceasta și despre cauza ce l-a împiedicat să semneze – și de către agentul instrumentar și, în cazul martorilor, de cel puțin unul dintre ei, arătându-se cauza pentru care cel de al doilea nu a putut semna (art. 884 C. civ.). Deși legea nu prevede expres, se apreciază că și datarea este un element esențial, necesar pentru aprecierea împrejurărilor care justifică folosirea acestor forme.

Testamentele privilegiate sunt eficace numai dacă testatorul a decedat în împrejurările excepționale prevăzute de lege, iar după încetarea acestor împrejurări numai o perioadă de timp limitată, astfel: testamentul militarilor și testamentul făcut în timp de boală contagioasă timp de șase luni, iar testamentul maritim timp de trei luni. După expirarea acestor termene, dacă testatorul a supraviețuit și dorește să testeze, trebuie să o facă în forma testamentelor ordinare. Testamentul privilegiat, deși nu este revocat, își pierde valabilitatea (art. 871,873 și 882 C. civ.).

3.6. Alte forme testamentare

3.6.1. Considerații preliminare

Pe lângă testamentele ordinare și cele privilegiate legea prevede reguli speciale de formă pentru:

Dispozițiile testamentare – numite clauze testamentare – având ca obiect sumele de bani depuse la C.E.C. În acest cadru se pune problema dacă sumele de bani depuse la alte unități bancare pot fi sau nu testate sub forma clauzei testamentare;

Testamentele cetățenilor români aflați în străinătate;

3.6.2. Testamentul sumelor și valorilor depozitate

Art. 1.049.. (1) Dispozițiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la instituții specializate sunt valabile cu respectarea condițiilor de formă prevazute de legile speciale aplicabile acestor instituții.
(2) Instituțiile specializate nu vor putea proceda la predarea legatului având ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare decât în baza hotărârii judecatorești ori a certificatului de moștenitor care constată valabilitatea dispoziției testamentare și calitatea de legatar, prevederile referitoare la raport și reducțiune fiind aplicabile.
(3) Instituțiile de credit au obligația ca, la instituirea de către clienții acestora a unei dispoziții testamentare, să comunice, de îndată, mențiunea acesteia în registrul prevăzut la art. 1.046.

Putem aminti din vechiul Cod civil cu privire la tetamentul testamentul valorilor depozitate urmatoarele:

Art. 3 din Statutul C.E.C., aprobat prin HG nr. 1602/2002 în baza Legii nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii și Consemnațiuni din România în societate bancară pe acțiuni, republicată prevede: ,,Titularul instrumente-lor de economisire poate solicita în scris CEC-S.A. introducerea de dispoziții testamentare prin care să indice persoanele cărora să li se elibereze după deces sumele depuse de acesta. Depunerile pentru care nu s-a solicitat introducerea de dispoziție testamentară se eliberează de către CEC-S.A. moștenitorilor legali sau testamentari”.

Deci, în privința sumelor depuse la CEC se consacră o formă specială de testament, denumită dispoziție testamentară sau clauză testamentară. Această dispoziție poate fi dată numai de către titularul libretului, chiar dacă o altă persoană a făcut depunerea pe numele său. Deponentul pe numele altuia nefiind titularul sumei depuse, nu poate dispune de ea mortis causa sub nici o formă.

Clauza testamentară poate fi prevăzută în favoarea unei singure persoane (deși textul este formulat la plural) sau mai multor persoane. În acest din urmă caz, dacă testatorul nu a dispus altfel, ele vor avea drepturi egale. Dacă o persoană are mai multe depuneri pe instrumente de economisire separate și dorește să dispună pentru cauză de deces, trebuie să o facă separat pentru fiecare depunere.

Persoana indicată în cadrul unei depuneri nu are nici un drept – în temeiul acestei desemnări – asupra altor depuneri. În toate cazurile, depoziția făcută sub această formă specială testamentară poate avea ca obiect numai ,,sumele depuse” (art. 31 din statut), indiferent că este vorba de sume de bani în lei sau în valută; art. 31 nu distinge.

b)Natura juridică. Reguli de fond și formă.

Cât privește natura juridică a acestei clauze, părerile sunt unanime în sensul că ea reprezintă o liberalitate pentru cauză de moarte, adică un legat cu titlu particular făcut prin testament (iar nu stipulație pentru altul). Astfel fiind, sunt aplicabile normele de drept comun privind condițiile de fond (capacitate, viciile voinței, reducțiunea, etc.) prevăzute pentru liberalitățile testamentare.

Fiind oliberalitate pentru cauză de moarte produce efecte numai la decesul titularului de libret (spre deosebire de clauza de împuternicire – care la data decesului titularului încetează să-și producă efectele), legatarul dobândind sumele de bani depuse numai din momentul morții titularului de libret și în cuantumul existent la acea dată (iar nu la data stipulării clauzei), titularul libretului având dreptul, în timpul vieții, să micșoreze (ceea ce echivalează cu o revocare voluntară tacită) sau să adauge alte sume, ori să revoce legatul prin anularea clauzei testamentare sau printr-un alt testament (ordinar sau privilegiat), și fără a fi necesară respectarea unei simetrii a formelor testamentare. Față de CEC revocarea va produce efecte numai din momentul înștiințării.

Dacă în privința clauzei testamentare se aplică, de regulă, condițiile de fond din dreptul comun, în privința formei acestei dispoziții testamentare se prevede o importantă derogare: ea nu trebuie să fie scrisă în întregime și datată de mâna testatorului, ci numai semnată, fapt pentru care a fost calificată un testament olograf simplificat.

În legătură cu drepturile dobândite prin clauză testamentară, se mai pune problema prescripției extinctive. Se consideră că, deoarece beneficiarul clauzei dobândește dreptul asupra sumei la data morții testatorului, iar depunerile, dobânzile și câștigurile sunt imprescriptibile (art. 3 din Legea nr. 66/1996 și art. 23 din Decretul nr. 167/1958) el poate cere – ca și ceilalți succesori în lipsa clauzei testamentare – pre4darea sumei oricând de la CEC, cu condiția să fi acceptat moștenirea potrivit art. 700 C. civ.

c)Problema dispoziției testamentare (clauzei) având ca obiect depunerile de sume de bani la alte unități bancare

Potrivit art. 800 C. civ., nimeni nun va putea dispune de avutul său personal pentru cauză de moarte, decât cu formele legale, testamentul fiind un act juridic solemn. Forma specială de testament, prevăzută de art. 31 din Statutul CEC, purtând numai semnătura testatorului, nu poate fi aplicată ,,prin asemănare”, în cazul altor unități bancare, cât timp nu este prevăzută prin Legea bancară nr. 58/1998. În consecință, clauza testamentară practicată de alte unități bancare ar putea fi recunoscută valabilă – ca testament olograf – numai dacă este scrisă în întregime, datată și semnată de mâna testatorului (art. 859 C. civ.), nu și dacă îmbracă forma simplificată a clauzei prevăzută de legea specială numai pentru cazul depunerilor la CEC.

3.6.3. Testamentul făcut de un cetățean român în străinătate – regim juridic

Potrivit art. 1047C. civ., ,,românul care s-ar afla în țară străină va putea face testamentul său, sau în formă holografă, sau în forma autentică întrebuințată de locul unde se face testamentul”. Textul se interpretează în sensul că testamentul se poate redacta în formă olografă prevăzută de legea română, chiar dacă legea țării nu prevede posibilitatea întocmirii testamentului în această formă. Deasemenea este valabil testamentul autentificat, pe baza legii române, de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, la cererea persoanelor fizice având cetățenia română.

Potrivit Legii nr. 105/1992 testamentele cu element de extraneitate – cum sunt și cele făcute de români într-o țară străină – sunt valabile dacă respectă condițiile de formă prevăzute, printre altele, de legea națională (lex patriae) sau legea domiciliului (lex domicilii) ori de legea locului întocmirii actului (lex loci testamenti) în vigoare la data întocmirii lui, fie la data deschiderii moștenirii (art. 68, alin3).

CAPITOLUL IV

4.1. CLASIFICAREA LEGATULULUI

4.1.1. Clasificarea legatelor după modalitățile

care afectează voința testatorului

4.1.1.1. Legatul pur și simplu

Legatul pur și simplu este acel legat care își produce efectele la data morții testatorului; de la această dată legatarul dobândește și exercită drepturile sale.

4.1.1.2. .Legatul cu termen

Este acel legat a cărei executare sau stingere depinde de îndeplinirea unui termen (eveniment viitor și sigur).

Termenul suspensiv suspendă executarea dreptului. Legatarul poate cere predarea la data îndeplinirii termenului.

Termenul extinctiv stinge, la împlinirea lui, dreptul care a luat naștere și s-a executat din momentul deschiderii succesiunii.

În materia legatelor, termenul incert suspensiv este asimilat condiției suspensive.

4.1.1.3. Legatul sub condiție

Este acel legat a cărei naștere sau stingere depinde de un eveniment viitor și nesigur că se va îndeplini.

Condiția suspensivă suspendă, până la îndeplinirea ei, nașterea dreptului la legat; odată îndeplinită condiția, dreptul legatarului este dobândit retroactiv de la data deschiderii succesiunii.

Condiția rezolutorie, la împlinirea ei, desființează retroactiv, dreptul născut și executat în momentul deschiderii succesiunii.

4.1.1.4. Legatul cu sarcină

Sarcina este o obligație de a da, a face sau a nu face, impusă de testator legatarului care primește legatul.

Sarcina poate fi prevăzută:

a) în interesul unei terțe persoane; în acest caz terțul dobândește o liberalitate indirectă care este grefată pe o liberalitate directă – legatul. Ex: testatorul lasă printr-un legat averea sa legatarului cu sarcina acestuia de a presta întreținerea nepotului său incapabil de muncă;

b) în interesul testatorului; Ex: testatorul lasă o casă cu sarcina legatarului de a-i plăti anumite datorii; Testatorul nu-I poate impune legatarului anumite obligații care să-I fie prestate testatorului în timpul vieții acestuia.

c) în interesul celui gratificat; testatorul poate lăsa unei persoane un legat și, totodată, o sarcină în favoarea sa. Nu vom avea două liberalități ci o singură liberalitate dar cu afecțiune specială. Ex: testatorul stipulează în interesul celui gratificat (legatarul) o sumă de bani pentru continuarea anumitor cercetări științifice.

4.1.2. Clasificarea legatelor după obiectul lor

4.1.2.1. Legatul universal

Definiția dată legatului de art. 1054 C civ. – ,,legatul universal este dispoziția prin care testatorul lasă după moarte, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale,, – este inexactă. Ceea ce caracterizează legatul universal nu este cantitatea bunurilor culese (emolumentul), ci vocația la întreaga universalitate pe care o conferă legatarului. Așa se explică prevederile art. 1054 C. civ, care permit testatorului să lase mai mulți legatari universali.

Tocmai că presupune o vocație întreagă la moștenire, legatul universal există și în cazul în care, datorită drepturilor conferite altora de către testator, emolumentul ar fi redus considerabil.

De asemenea, legatul este tot universal chiar dacă din cauza unor legate cu titlu particular și sarcini, emolumentul ar fi neînsemnat; în cazul în care legatarii cu titlu particular ar renunța sau beneficiarii sarcinilor nu ar pretinde drepturile lor, legatarul universal în virtutea vocației sale universale, va culege întreaga moștenire.

Codul civil nu pretinde anumite formule pentru redactarea testamentului care cuprinde un legat universal; se pot folosi orice cuvinte din care, trebuie să rezulte că s-a conferit vocația asupra întregii moșteniri. Astfel, sunt considerate legate universale: legatul asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, legatul nudei proprietăți asupra întregii moșteniri, legatul cotității disponibile, etc.

4.1.2.2. Legatul cu titlu universal

Legatul cu titlu universal este legatul care conferă vocație la o fracțiune din moștenirea testatorului.

Ceea ce caracterizează legatul cu titlu universal, ca și legatul universal, este nu emolumentul, ci întinderea vocației succesorale. Legatul universal conferă vocație la întreaga moștenire pe când legatul cu titlu universal numai la o fracțiune din moștenire (1/2, 1/4 din moștenire).

În cazul legatului cu titlu universal fracțiunea din moștenire la care are chemare legatarul este de la început precizată. Deci, dacă există mai mulți legatari cu titlu universal, de renunțarea unuia nu profită ceilalți, ci legatarul universal sau moștenitorii legali.

Legatele cu titlu universal sunt limitativ prevăzute de art. 894 C. civ.:

a) Legatul unei fracțiuni din moștenire;

b) Legatul tuturor bunurilor imobile;

c) Legatul tuturor bunurilor mobile;

d) Legatul unei fracțiuni din totalitatea bunurilor imobile;

e) Legatul unei fracțiuni din totalitatea bunurilor mobile;

La această enumerare trebuie adăugat și legatul pe care minorul de 16 ani l-ar face cu privire la întreaga sa avere.

4.1.2.3. Legatul cu titlu particular

Legatul cu titlu particular constă în faptul că el conferă un drept asupra unor bunuri singulare și nu asupra unei universalități sau a unei fracțiuni dintr-o universalitate. Ca atare, spre deosebire de legatarul universal sau cel cu titlu universal, legatarul cu titlu particular, în principiu, nu răspunde de pasivul succesiunii (art. 909 C. civ.).

Legatul cu titlu particular poate avea ca obiect un lucru corporal care poate fi individual determinat (de exemplu, o casă, un teren) sau determinat generic (de exemplu, 100 kg grâu).

Și un lucru incorporal poate face acestui legat: de exemplu, testatorul lasă în favoarea legatarului o creanță pe care o avea împotriva unui terț. Legatul cu titlu particular poate avea ca obiect un singur lucru sau mai multe lucruri; de exemplu, legatul tuturor bunurilor dintr-o anumită localitate.

Un legat care reclamă unele explicații speciale este legatul lucrului altuia. Acest legat constă în aceea că testatorul dispune printr-un legat de un lucru care nu-i aparține nici în momentul întocmirii testamentului și nici în momentul deschiderii succesiunii. În această situație se naște întrebarea dacă va fi valabil un astfel de legat. Pentru a răspunde acestei întrebări se impun două precizări:

În primul rând, problema se pune numai în legătură cu bunurile individuale determinate, deoarece numai aceste bunuri aparțin unei anumite persoane. Legatul care are ca obiect un lucru determinat generic nu ridică nici o problemă, căci un anumit gen de bunuri nu poate aparține unei anumite persoane. Drept urmare, chiar dacă în patrimoniul testatorului nu se găsesc bunuri din genul respectiv, legatul este valabil.

În al doilea rând, pentru a fi vorba de legatul lucrului altuia se cere ca testatorul să nu aibă nici un drept asupra bunului obiect al legatului.

Pentru a răspunde întrebării trebuie să distingem două situații:

a) Când testatorul cunoștea că bunul nu este al său, legatul este valabil (art. 1064 C.civ.). Se prezumă că testatorul a voit să-l oblige pe cel ținut la executarea legatului să procure bunul și să-l predea legatarului. În acest caz, legatul dă naștere unei obligații de a face în sarcina celui ținut la executarea legatului. Acesta va putea, fie să procure bunul spre a-l remite legatarului, fie să dea legatarului valoarea lucrului din momentul morții testatorului;

b) Când testatorul nu cunoștea că bunul de care a dispus nu este al său, ci al altuia, legatul va fi nul (art. 1064 C. civ.). În acest caz, testatorul, a fost în eroare; se prezumă că dacă ar fi știut că bunul nu-i aparține nu ar fi dispus de el.

În cazul în care din testament nu rezultă cu claritate dacă testatorul a știut sau nu că lucrul aparține altuia, legatarul care invocă testamentul în favoarea sa, trebuie să facă dovada, prin orice mijloace de probă, că testatorul a știut că bunul obiect al legatului aparține altei persoane.

4.2. CAUZE DE INEFICACITATE

Odată întocmite în forma testamentară prevăzută de lege, legatele își produc efectele la deschiderea succesiunii testatorului. În anumite cazuri, însă, legatele sunt lipsite de eficacitate juridică, fiind desființate cu efect retroactiv.

Astfel, legatele pot fi nule sau anulabile dacă ele sunt contrare normelor imperative ale legii sau regulilor de conviețuire socială.

Caracteristic tuturor cauzelor de nulitate sau anulare este faptul că ele sunt întotdeauna anterioare sau concomitente cu întocmirea testamentului. Ca atare, chiar de la origine, dispozițiile testamentare sunt nevalabile.

Tot astfel, legatele pot să nu își producă efectele din cauze posterioare întocmirii lor, datorită revocării sau caducității. Prin urmare, în caz de revocare sau caducitate, legatele au luat naștere în mod valabil dar datorită unor cauze posterioare ele vor fi desființate.

Revocarea și caducitatea se deosebesc între ele prin aceea că revocare ase datorează voinței unilaterale a testatorului (revocare voluntară) sau a unei fapte culpabile săvârșite de legatar (revocare judecătorească), pe când caducitatea se datorează unei imposibilități de executare, străină de orice manifestare de voință a testatorului sau culpă a legatarului.

4.2.1.Nulitatea legatelor

Codul civil nu se ocupă în mod special de nulitatea dispozițiilor testamentare; cauzele de nulitate sau de anulare a legatelor sunt cele care lovesc orice act juridic, de exemplu, nerespectarea formei prevăzute de lege, incapacitatea testatorului, viciile de consimțământ, etc.

Art. 1.068. Revocarea voluntară a legatului.

(1) Legatele sunt supuse dispozitiilor privind revocarea voluntara a testamentului.
(2) Orice instrainare a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular, consimtita de catre testator, chiar daca este afectata de modalitati, revoca implicit legatul pentru tot ceea ce s-a instrainat.
(3) Ineficacitatea instrainarii nu afecteaza revocarea decat daca:
a) este determinata de incapacitatea sau vicierea vointei testatorului; ori
b) instrainarea reprezinta o donație în favoarea beneficiarului legatului și nu s-a făcut sub condiții sau cu sarcini substanțial diferite de acelea care afectează legatul.
(4) Distrugeraea voluntara de catre testator a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu particular revocă implicit legatul.
      Art. 1.069 din noul cod civil ne spune că revocarea judecătorească a legatului poate fi cerută în cazul neîndeplinirii, fără justificare, a sarcinii instituite de testator. Neîndeplinirea fortuită a sarcinii poate atrage revocarea numai dacă, potrivit voinței testatorului, eficacitatea legatului este condiționată de executarea sarcinii.
(2) Revocarea judecatoreasca a legatului poate fi solicitată și pentru ingratitudine în urmatoarele cazuri;
a) dacă legatarul a atentat la viața testatorului, a unei persoane apropiate lui sau, știind că alții intenționează să atenteze, nu l-a înștiințat;
b) dacă legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave față de testator ori de injurii grave la adresa memoriei testatorului.
      Termenul de prescripție art. 1070 dreptul la acțiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termen de un an de la data la care moștenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine sau, după caz, de la data la care sarcina trebuia executată.
      Art. 1071 orice legat devine caduc atunci când:
a) legatarul nu mai este în viață la data deschiderii moștenirii;
b) legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moștenirii;
c) legatarul este nedemn;
d) legatarul renunța la legat;
e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiției suspensive ce afecteaza legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal;
f) bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu țin de voința testatorului, în timpul vieții testatorului sau înaintea împlinirii condiției suspensive ce afectează legatul.
      Art. 1072 destinatia bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace. Ineficacitatea legatului din cauza nulității, revocării, caducității sau desființării pentru nerealizarea condiției suspensive ori pentru îndeplinirea condiției rezolutorii profită moștenitorilor ale caror drepturi succesorale ar fi fost micsorate sau, după caz, înlaturate prin existența legatului sau care aveau obligația să execute legatul.
      Art. 1073 regimul legatului-sarcina. Cu exceptia cazului prevazut la art. 1071 lit. f, caducitatea sau revocarea judecătorească a unui legat grevat cu un legat-sarcină în favoarea unui terț nu atrage ineficacitatea acestui din urmă legat. Moștenitorii care beneficiază de ineficacitatea legatului sunt obligați să execute legatul-sarcină.

4.2.2. Revocarea legatelor

Revocarea legatelor poate fi opera testatorului sau a instanței judecătorești; în primul caz avem o revocare voluntară, în al doilea o revocare judecătorească.

Testatorul, până în ultima clipă a vieții poate oricând și fără nici o îngrădire să revoce dispozițiile sale de ultimă voință. Acest drept decurge din caracterul esențialmente revocabil al legatului.

După modul de manifestare a voinței testatorului, revocarea poate să fie expresă sau tacită.

Revocarea voluntară expresă este acea revocare care rezultă direct dintr-o declarație a testatorului cuprinsă într-un înscris întocmit în formă testamentară sau autentică (art. 1051 C. civ.). Prin urmare, revocarea expresă se poate utiliza printr-un testament posterior sau printr-un înscris autentic obișnuit.

Trebuie subliniat că legea nu cere ca testamentul care conține revocare să aibă aceeași formă cu testamentul pe care îl revocă.

Revocarea este valabilă chiar dacă celelalte dispoziții ale testamentului revocator sunt nule pentru anumite motive.

În sfârșit, revocarea expresă nu trebuie făcută în termeni sacramentali. În practică se consideră valabilă revocarea unui testament prin scrierea pe testament a cuvântului anulat, însoțit de dată și semnătura testatorului.

Revocarea voluntară tacită este acea revocare care, fără a fi expres declarată, rezultă neîndoielnic din anumite fapte sau acte juridice ale testatorului. Codul civil prevede două cazuri de revocare tacită.

Primul caz este incompatibilitatea sau contrarietatea dintre dispozițiile testamentului posterior și cel anterior (art. 1051 C. civ.). Deși, atât incompatibilitatea cât și contrarietatea exprimă intenția testatorului de a revoca, totuși între ele există deosebiri.

Incompatibilitatea presupune imposibilitatea materială sau juridică de a se executa împreună două legate. Ex: în primul testament, testatorul dispune iertarea de datorie în favoarea debitorului său iar prin al doilea testament lasă altei persoane cu titlu de legat creanța ce o avea împotriva debitorului (imposibilitate materială). Sau, în primul testament se lasă unei persoane un imobil în plină proprietate, iar prin al doilea testament se lasă altei persoane nuda proprietate asupra imobilului respectiv; primul legat va fi revocat și va avea ca obiect uzufructul asupra imobilului respectiv (imposibilitate juridică).

Contrarietatea între două legate există atunci când executarea lor împreună este imposibilă exclusiv din intenția testatorului (imposibilitate intenționată). Ex: testatorul lasă același bun la două persoane diferite prin două testamente succesive. Întrucât sunt contrare, ultimul testament revocă testamentul anterior, dacă se poate deduce că aceasta a fost intenția testatorului.

Contrarietatea poate să existe – trebuie subliniat – numai între două legate cuprinse în două testamente diferite; dacă legatele sunt cuprinse în același testament, ele se execută împreună, obiectul legatului împărțindu-se între cei doi legatari.

În sfârșit, menționez că, potrivit art. 1053 C. civ., atât în cazul incompatibilității cât și al contrarietății, revocarea se produce numai în legătură cu dispozițiile care sunt incompatibile sau contrare, celelalte rămânând valabile, dacă testatorul nu a dispus altfel.

Al doilea caz de revocare voluntară tacită, prevăzut de Codul civil este înstrăinarea voluntară a bunului care face obiectul legatului. ,,Orice înstrăinare a obiectului legatului – dispune art. 1052 alin.2 C. civ. – făcută cu orice mod sau condiție, revocă legatul pentru tot ce s-a înstrăinat, chiar când înstrăinarea va fi nulă, sau când obiectul legat va fi reintegrat în starea testatorului”. Prin urmare, din înstrăinarea voluntară a bunului care a făcut obiectul unui legat se deduce intenția testatorului de a revoca legatul.

Pentru ca înstrăinarea să provoace revocarea, ea trebuie să fie voluntară, adică consimțită de testator, dacă înstrăinarea s-a făcut fără un atare consimțământ ea poate atrage caducitate alegatului și nu revocarea sa.

Înstrăinarea, indiferent de titlul sub care se face, trebuie să fie reală, adică să fie înfăptuită și nu o simplă intenție abstractă de a înstrăina.

Așa cum a rezultat din textul citat, revocarea legatului are loc chiar dacă înstrăinarea este nulă sau bunul legat, după înstrăinare, a reintrat în patrimoniul testatorului; esențială este manifestarea de voință a testatorului de a revoca legatul care decurge din intenția de a înstrăina.

Trebuie subliniat că înstrăinarea nu atrage revocarea decât în cazul legatelor cu titlu particular, ce au ca obiect bunuri individual determinate; ea nu privește legatele universal sau cu titlu universal.

Distrugerea voluntară de către testator, sau din ordinul său, a obiectului unui legat cu titlu particular constituie o revocare tacită a legatului; distrugerea involuntară de către testator sau distrugerea de către alții, fără știrea testatorului a bunului are drept consecință nu revocare ci caducitatea legatului.

De asemenea, distrugerea testamentului de către testator prezumă intenția de revocare a legatului. Pentru a avea acest efect, distrugerea trebuie să fie voluntară și reală; în cazul în care distrugerea este independentă de voința testatorului, legatul nu este revocat și, în consecință, legatarul va putea dovedi existența și cuprinsul testamentului.

Retractarea revocării este admisă; revocarea fiind, ca și legatul, un act de ultimă voință este și el un act revocabil. Retractarea revocării se poate face în aceleași condiții ca și revocarea. Ea are ca efect, în afara altei stipulații, reînvierea dispozițiilor testamentare revocate; în cazul distrugerii testamentului intenția de a retracta revocarea trebuie să ducă la întocmirea altui testament.

Exista in vechliul Cod. Civil Revocarea judecătorească. Legatele pot fi revocate și prin hotărâre judecătorească. În acest caz revocarea constituie o sancțiune pentru legatarul culpabil față de testatorul defunct sau față de memoria acestuia. Ea intervine după moartea testatorului, la cererea celor interesați și numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Potrivit codului civil, cazurile de revocare judecătorească a legatelor sunt, în general, aceleași cu cele prevăzute pentru revocarea donațiilor (art.1069 C. civ.):

a) neexecutarea sarcinilor de către legatarul care a fost gratificat cu un legat cu sarcini (art. 1069 alin.1-2 C. civ.). Revocarea se poate cere în cadrul termenului general de prescripție (art. 3 din Decretul nr. 167/1958).

b) ingratitudinea legatarului. Legatul, spre deosebire de donație, se revocă numai în cazul în care legatarul se face vinovat de atentat la viața testatorului, delicte, cruzimi sau injurii grave (art. 1069, C. civ.); refuzul de alimente (art. 1023, pct. 3 C. civ.) nu este o cauză de revocare a legatului, deoarece, cât timp este în viață testatorul, dreptul legatarului nu s-a născut și, deci, legatarul nu are nici o obligație.

Revocarea pentru ingratitudine se pote cere în termen de un an , termen prevăzut de art. 1047 C. civ. pentru revocarea donațiilor.

c) injuria gravă la adresa memoriei defunctului (art. 931 C. civ.). Acest caz de revocare sete specific legatelor el nefiind prevăzut de lege pentru donații.

,,Revocarea se poate cere în termen de un an de la data săvârșirii faptei (art. 1069 alin.2 C. civ.); se admite însă că practic termenul începe să curgă de la data la care cel interesat a cunoscut săvârșirea faptei.

4.2.3. Caducitatea legatelor

Caducitatea este o cauză de ineficacitate a legatului instituit valabil si nerevocat, care constă în imposibilitatea executării lui, din cauze obiective posterioare întocmirii testamentului sau pentru că legatarul a renunțat la el după deschiderea moștenirii. Ceea ce au în comun nulitatea, revocarea și caducitatea este faptul că toate duc la ineficacitatea (lipsirea de efecte a legatelor). Motivele și condițiile ineficacității diferă însă de la una la alta, art. 1071 Cod civil.

Deosebiri între caducitate și nulitate

Spre deosebire de caducitate, care se se datorează unor cauze ulterioare momentului întocmirii testamentului, nulitatea se datorează unor cauze existente în momentul întocmirii actului.

Deosebiri intre caducitate si revocare

Caducitatea se deosebește de revocare voluntară deoarece se produce independent și chiar împotriva voinței testatorului. Revocarea judecătorească sancționează, spre deosebire de caducitate, anumite atitudini culpabile ale legatarului. Cauzele care determină caducitatea sunt independente de culpa legatarului.

Cazuri de caducitate

Noul Codul civil prin art. 1071 prevede șase cauze de caducitate care fac imposibilă executarea legatului: decesul legatarului, incapacitatea legatarului de a primi legatul, legatarul este nedemn, legatarul renunță la legat, legatarul decedează inaintea împlinirii condiției suspensive ce afectează legatul, pieirea totală a bunului care formează obiectul legatului. De asemenea, literatura juridica mai adauga unele cauze cu efecte similare caducitatii.

a) Decesul legatarului

Legatul devine caduc dacă legatarul a murit înaintea testatorului, deoarece liberalitățile în general și cele făcute mortis causa au caracter exclusiv personal. Dacă legatarul a decedat înainte de deschiderea succesiunii, odata cu moartea  sa ii inceteaza si capacitatea succesorala, executarea legatului devenind astfel imposibilă.

Legatul, ca liberalitate, are caracter personal. De aceea, moștenitorii legatarului nu au niciun drept asupra legatului. Legatarul nu a dobandit dreptul legat, decedand inaintea testatorului, si de aceea el nu il poate transmite propriilor mostenitori. Este de mentionat ca reprezentarea succesorala nu are aplicabilitate in materia mostenirii testamentare.

In situatia in care legatarul moare dupa deschiderea succesiunii succesorii lui vor beneficia de legat pentru ca ei dobandesc dreptul la legatul neafectat de o conditie suspensiva din clipa mortii testatorului. Prin urmare, legatul se poate transmite prin mostenire. Daca in testament exista mai multi legatari, legatele lor raman valabile si neafectate de caducitate in cazul in care unul dintre ei decedeaza.

Dacă legatarul și testatorul sunt comorienți sau codecedați, fara sa se poata stabili ordinea deceselor, legatul este de asemenea caduc. Aceasta deoarece comorientilor sau codecedatilor le lipseste capacitate succesorala in momentul deschiderii mostenirii, neputandu-se dovedi, spre exemplu, faptul ca legatarul traia in clipa mortii testatorului. Concluzionand, legatul este caduc cand capacitatea succesorala a legatarului este imposibil de dovedit/probat, iar capacitatea este o conditie generala a dreptului la mostenire, indiferent ca este legala sau testamentara. Legatarul comorient sau codecedat nu poate dobandi legatul si deci nu poate sa-l transmita prin mostenire la proprii sai succesori, la fel ca si legatarul predecedat. Dacă legatarul există însă la data deschiderii succesiunii, indiferent de durata supraviețuirii, el dobândește dreptul la legat, cu excepția legatului sub condițiesuspensivă. În acest ultim caz, legatul devine caduc dacă legatarul moare înaintea realizării condiției. Aceasta solutie se explica prin faptul ca drepturile legatarului se nasc numai din momentul realizarii conditiei, cu efect retroactiv. Legatul, fiind stipulat intuitu personae, nu mai poate produce efecte daca in momentul realizarii conditiei legatarul este decedat.

Pentru legatul afectat de alte modalitati, este suficient ca legatarul sa fie in viata la data deschiderii mostenirii (de exemplu, daca legatul este afectat de o conditie rezolutorie -inclusiv o conditie suspensiva potestativa si negativa, asimilata conditiei rezolutorii-, de un termen suspensiv sau extinctiv, ori de o sarcina. Aceste modalitati nu afecteaza dobandirea dreptului la legat (si transmiterea acestui drept prin mostenire daca legatarul moare dupa deschiderea mostenirii testatorului), ci numai desfiintarea, respectiv exigibilitatea sau stingerea dreptului, potrivit regulilor care guverneaza materia modalitatilor actelor juridice, in concret a legatelor, iar nu materia caducitatii legatelor. Daca legatul este sub conditie suspensiva, legatarul traieste, bunul legat nu a pierit, dar conditia nu se realizeaza – ipoteza mentionata, de regula, printre cazurile de caducitate – legatul nu va fi caduc, urmand regimul juridic al legatelor sub conditie suspensiva.

Alta excepție de la caducitatea legatului legatarului decedat in momentul deschiderii succesiunii sau înaintea realizării condiției suspensive a legatului este situatia in care testatorul a stipulat în testament ca într-un asemenea caz legatul să revină moștenitorilor legatarului decedat. O asemenea dispozitie, prevazuta de testator pentru cazul in care legatarul n-ar putea sau ar refuza sa accepte legatul, reprezinta o substituție vulgara pe care codul civil o permite in mod expres.

b) Incapacitatea legatarului de a primi legatul

Întrucât capacitatea de a primi legatul trebuie, de regulă, apreciată la data deschiderii succesiunii, el devine caduc dacă în acest moment legatarul este lovit de o incapacitate de a-l primi.

De exemplu, principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice legatare

c) Legatarul refuza primirea legatului

Drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii succesiunii. Legatarul are insa drept de opțiune succesorală, în virtutea căruia poate renunța la legat, caz în care acesta devine caduc daca testatorul nu a prevazut o substitutie vulgara. Codul civil reglementeaza principiul conform caruia nimeni nu este obligat sa accepte o mostenire care i se cuvine. Acest principiu este valabil atat pentrumostenirea legală, cât și pentru cea testamentară.

d) Pieirea totală a bunului care formează obiectul legatului

Pentru ca pieirea bunului să atragă după sine caducitatea legatului trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții:

1) Legatul să fie cu titlu particular și să aibă ca obiect bunuri corporale certe, individual determinate.

Daca legatul este universal sau cu titlu universal, nu se pune problema pieirii pentru ca patrimoniul nu piere. In caz de pieire a unor bunuri din patrimoniu legatul nu devine caduc, ci se micsoreaza emolumentul legatului de care va beneficia legatarul. Legatul cu titlu particular poate deveni caduc prin pieire doar daca are ca obiect bunuri individual determinate, iar nu bunuri de gen neindividualizate (genera non pereunt).

Daca legatul are ca obiect bunuri incorporale, caducitatea prin pieire nu poate opera De exemplu, ipoteza in care testatorul ar incasa creanta care formeaza obiectul legatului nu atrage caducitatea. Acest fapt este tot o cauza de ineficacitate a legatului, dar nu este vorba de caducitate, ci de o revocare voluntară a legatului.

2) Pieirea bunului să fie totală

Legatul nu devine caduc daca bunul piere numai partial, micșorându-se numai emolumentul. 

Legatarului i se cuvin orice despagubiri sau indemnizatii de asigurare asupra bunului pierit. In schimb, legatarul nu are dreptul la despăgubiri sau la indemnizația de asigurare dacă pieirea este totală datorită caducității legatului. Face excepție de la aceasta regula ipoteza în care testatorul ar fi intentionat să acorde legatarului, în eventualitatea pieirii totale a bunului legat, dreptul la creanța de despăgubire sau indemnizația de asigurare. In caz de pieire parțială dreptul legatarului la creanța de despăgubire împotriva persoanei responsabile sau a asigurătorului nu necesită prezumarea intenției testatorului. Dreptul legatarului la eventuale despagubiri rezultă din textul legii care prevede caducitatea numai în caz de pieire totală. Indirect, art. 927 al codului civil consacră un caz particular de subrogație reală cu titlu particular în caz de pieire parțială. Dar, în caz de pieire totală, prezumția intentiei testatorului și-ar dovedi utilitatea deoarece testatorul nu se gandeste, atunci cand redacteaza testamentul, la posibilitatea pieirii bunului legat și ar putea omite sa menționezedreptul legatarului la creanța de despăgubire în caz de pieire a bunului.

3) Pieirea bunului să fie produsă în timpul vieții testatorului

Cu alte cuvinte, bunul trebuie sa piara în perioada dintre redactarea testamentului și moartea testatorului. Legatul este nul din lipsa de obiect, dar nu caduc, dacă bunul era pierit în momentul testării legatului.  

Legatul nu devine caduc dacă pieirea se produce după data deschiderii moștenirii. Aceasta deoarece legatarul a dobândit proprietatea bunului de la data deschiderii succesiunii. Prin urmare, legatarul va suporta riscul pieirii în calitate de proprietar (res perit domino). Evident, legatarul poate obtine despagubire in instanta prin chemarea in judecata a persoanei responsabile (daca este cazul). Persoana obligată la predarea bunului legat suportă riscul pieirii fortuite numai dacă a fost pusă în întârziere și nu dovedește că bunul ar fi pierit și la legatar, dacă i s-ar fi predat (art.1156 Cod civil). Numai in acest caz, ea va răspunde, in conditiile dreptului comun, pentru pieirea bunului din greșeala sa.

Exista si o exceptie de la regula potrivit căreia pieirea bunului determină caducitatea legatului numai dacă se produce in timpul vietii testatorului. Astfel, dacă legatul este sub condiție suspensivă, autorii de doctrina au apreciat  că pieirea bunului legat produce caducitatea și dacă se produce după momentul deschiderii moștenirii, dar înainte de realizarea condiției. Aceasta deoarece, in interpretarea art. 925 Cod civil, legatarul devine proprietar numai în momentul realizării condiției, ceea ce devine imposibil din lipsă de obiect.

4) Pieirea bunului poate fi fortuită sau culpabilă prin fapta unui terț, a testatorului sau a legatarului.

Cauza pieirii bunului poate fi un eveniment fortuit (caz fortuit sau forță majoră) ori o faptă culpabilă a unei terțe persoane sau chiar a testatorului ori a legatarului. Doar pieirea cauzată de fapta savarsita cu intentie de testator se analizează ca revocare voluntară a legatului si nu ca si cauză de caducitate. Autorii de doctrina juridica asimilează cu pieirea bunului și înstrăinarea sa independentă de voința testatorului și făcută în timpul vieții lui (de exemplu: vânzarea silită la cererea creditorilor sau exproprierea pentru cauză de utilitate publică).

Legatul devine caduc în aceste cazuri dacă bunul iese din proprietatea testatorului în timpul vieții lui. De pilda, în caz de expropriere, măsurile premergătoare exproprierii nu atrag caducitatea legatului. Dacă transferul dreptului de proprietate asupra bunului în patrimoniul expropriatorului potrivit art.28 din Legea nr.33/1994 are loc după data deschiderii moștenirii, despăgubirile datorate se vor cuveni legatarului. Legatarul are dreptul să ceară, în condițiile legii speciale, și retrocedarea proprietății (art.25 din Legea nr. 33/1994) sau să exercite dreptul de preempțiune (art.37 din Legea nr. 33/1994).

Despre alte posibile cauze de caducitate a legatelor

Pe lângă cele patru cazuri de caducitate pe care le prevede Codul civil, literatura de specialitate mai mentioneaza uneori și altele, cum ar fi: neîndeplinirea condiției suspensive sub care a fost stipulat legatul, depășirea cotității disponibile, dispariția cauzei impulsive și determinante a actului de liberalitate. Legatul devine, intr-adevar, ineficace și în aceste cazuri, dar ele nu reprezinta veritabile cauze de caducitate.

– Dacă legatul este sub condiție suspensivă care nu se realizeaza se va aplica regimul juridic corespunzător (dobândirea dreptului sub condiție și desființarea lui retroactivă – iar nu caducitatea – dacă este sigur ca evenimentul nu se va realiza), cu precizarea prevăzută de lege ca, in această materie, decesul legatarului înainte de realizarea condiției atrage caducitatea (art.925 C.civ.), la carele poate adăuga și ipoteza pieirii bunului înainte de realizarea condiției.

– Nici depășirea cotitătii disponibile nu atrage caducitatea, ci reducțiunea liberalității excesive. Reductionea se produce numai la cererea persoanelor îndreptățite și poate viza, dupa caz, atat legatele, cat și donațiile.

– Dispariția cauzei actului de liberalitate dupa întocmirea testamentului (ex: nașterea unui copil) poate avea semnificația revocării tacite a legatului sau desființarea lui ca urmare a realizării unei condiții rezolutorii negative tacite, și nu caducitatea lui.  În opinia multor juristi, nici neacceptarea legatului de catre legatar nu ar fi un caz de caducitate. Aceasta neacceptare ar urma regimul juridic al dreptului de opțiune succesorala, ca și în cazul moștenitorilor legali. Or, caducitatea in esenta reprezinta imposibilitatea de executare a legatului din cauze obiective ivite dupa întocmirea testamentului și independente de voința legatarului.

Soarta legatului grefat pe un legat principal devenit caduc

Atunci cand legatarul (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) al cărui legat a devenit caduc a fost însărcinat cu un legat în favoarea unei alte persoane, caducitatea legatului principal nu va atrage caducitatea legatului-sarcină. Acesta din urmă va trece asupra succesorului care beneficiază de caducitatea legatului principal. De exemplu, legatul unei sume de bani cu care a fost însărcinat legatarul casei urmează să fie executat de moștenitorul care beneficiază de caducitatea legatului casei. Legatul grefat pe un altul devine caduc numai daca cel principal este cu titlu particular si obiectul lui piere total in conditiile art. 1071 alin. f. cod civil.

În toate cazurile, caducitatea legatului-sarcina nu afecteaza existena legatului principal, titularul lui beneficiind de caducitatea legatului sarcina (daca testatorul nu a prevazut altfel).

Caducitatea este o cauză de desființare a legatului, datorită unor împrejurări posterioare întocmirii testamentului, străine de voința testatorului, independente de vreo culpă din partea legatarului și care fac imposibilă executarea legatului.

Legatele sunt caduce în următoarele cazuri:

a) predecesul legatarului față de testator (art. 1071 C. civ.). Explicația acestei cauze o aflăm în caracterul intuitu personae al legatului. Legatul va fi totuși valabil dacă testatorul a dispus ca. în caz de predeces al legatarului, legatul să fie cules de moștenitorii acestuia, sau dacă, în calitate de legatar, a fost indicată o altă persoană avându-se în vedere nu identitatea sa, ci atribuțiile, funcția acesteia ( de exemplu, conducătorul unei anumite instituții);

b) decesul legatarului intervenit chiar după decesul testatorului, însă înainte de îndeplinirea condiției suspensive, de care era afectat legatul (art. 925 C. civ.). Ne aflăm în fața unei prevederi derogatorii de la dreptul comun și care, deci, urmează a fi interpretată restrictiv;

c) neîndeplinirea condiției suspensive care afectează legatul; în cazul condiției rezolutorii legatul se comportă inițial ca și când ar fi pur și simplu, însă se va desființa retroactiv în caz de neîndeplinire a condiției;

d) incapacitatea legatarului de a primi legatul, intervenită după moartea testatorului (art. 928 C. civ.). Această cauză se aplică numai persoanelor juridice desemnate ca legatare, dacă după decesul testatorului, li se schimbă specialitatea, astfel încât nu mai pot primi legatul;

e) refuzul legatarului de a primi legatul (art. 928 C. civ.);

f) pieirea în întregime a bunului care face obiectul legatului, intervenită după întocmirea testamentului, dar înainte de moartea testatorului, dacă acest obiect este un bun cert (art. 927 C. civ.). Este indiferent dacă pieirea a fost fortuită sau s-a datorat culpei cuiva. Dacă bunul pierise încă înainte de întocmirea testamentului, legatul va fi nul.

Dacă a pierit după decesul testatorului, legatul nu va fi caduc, deoarece, chiar în momentul decesului, legatarul a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului. În acest caz se va pune o problemă de suportare a riscului pieiri fortuite a bunului, sau o problemă de răspundere delictuală, dacă pieirea s-a datorat faptei ilicite și culpabile a unei anumite persoane;

g) dispariția cauzei impulsive (determinante) a legatului. Astfel, de exemplu, dacă testatorul lipsit de discernământ, a făcut un legat universal în folosul unei anumite persoane, numai cu scopul de a înlătura de la succesiune o anumită rudă, legatul va fi caduc, pentru dispariția cauzei impulsive, dacă testatorului I se naște un copil postum, fără a fi cunoscut sarcina soției, căci în temeiul legii copilul înlătură de la moștenire pe celelalte rude ale testatorului, așa încât clauza determinantă a legatului a dispărut;

h) depășirea prin legate a cotității disponibile atrage caducitatea legatelor pentru tot ceea ce trece de marginile acestei cotități.

CONCLUZII

Din analiza definiției și din studiul reglementărilor juridice ale legatului se desprinde clar soluția că legatul este principalul act juridic pe care îl cuprinde testamentul deoarece legatul, ca act juridic, produce efecte numai dacă este cuprins într-o formă testamentară.

Importanța legatului se desprinde și din definiția dată de art. 1034 C. civ. testamentului în care se spune că ,,testamentul este un act prin care, testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viață, de tot sau parte din avutul său”. Deci, esența testamentului este dispoziția de ultimă voință a testatorului asupra bunurilor sale ceea ce reprezintă chiar menirea legatelor deoarece aceste dispoziții de ultimă voință în ceea ce privește bunurile sunt chiar legatele.

Pentru a stăpânii serios regimul juridic al acestei importante dispoziții testamentare este imperios necesar a se stăpânii temeinic noțiunile și dispozițiile legale privitoare la testament iar având în vedere că, în dreptul românesc, moștenirea legală (ab intestat) poate coexista cu moștenirea testamentară (succesiunea) reiese faptul că se impune și cunoașterea dispozițiilor legale privitoare la moștenirea legală.

Din studiul efectuat asupra temei acestei lucrări a rezultat că importanța majoră a legatului în materia succesiunilor este recunoscută la modul unanim în literatura de specialitate, indiferent de autorii acestor lucrări. Pe baza celor prezentate în această lucrare și a opiniilor specialiștilor din domeniu nu pot decât să subscriu și eu la concluzia că legatul este cea mai importantă dispoziție testamentară.

Consider că cercetarea de față este binevenită pentru îmbunătățirea activității mele profesionale și reprezintă o mică contribuție la cercetările efectuate în acest sens, fără a epata prin elemente deosebite.

BIBLIOGRAFIE

* Chirică D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, București, 1996;

* Ciutacu Fl., Codul civil adnotat, Ed. Sigma, București, 2001;

* Deak Fr., Tratat de drept succesoral, ediția a II-a, actualizată și completată,

Ed. Universul juridic, București, 2002;

* Deak Fr., Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, București, 1996;

* Botea Gheorghe, Drept civil. Dreptul la moștenire, Ed. Concordia, Arad, 2003;

* Deak Fr., Tratat de drept succesoral, Ed. Actami, București, 1999;

* Dogaru I. și colectivul, Drept civil. Succesiunile, Ed. All Beck, București, 2003;

* Eliescu M., Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, București, 1997;

* Macovei D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Ștefan Procopiu, Iași, 1996;

* Macovei D., Drept civil. Succesiuni, Ed. Chemarea, Iași, 1993;

* Mureșan M., Kocsis J., Drept civil. Succesiuni – privire sintetică, Ed. Cordial Lex, Cluj, 1995;

* Petrescu R., Drept succesoral, Ed. Oscar Print, București, 1995;

* Popescu R., Limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile moștenirii în moștenirea testamentară, Ed. Actami, București, 1996;

* Popescu R., Toader C., Stănciulescu R., StoicaV., Transmisiunea și împărțeala moștenirii, Ed. Actami, București, 1996;

* Turculeanu I., Succesiuni, Ed. Universitaria, Craiova, 2004;

* Turculeanu I., Dreptul de opțiune succesorală, Ed. Sitech, Craiova, 1999;

* Turculeanu I., Cătălin B., Drept civil. Contracte speciale, Ed. Themis, Craiova, 2002;

* Turianu C., Moștenirea și împărțeala ei – practică judiciară adnotată, Casa de editură și presă Șansa S.R.L., București, 1999.

* Safta Romano E., Dreptul de moștenire. Doctrină și jurisprudență, vol.I-II, Ed. Graphix, Iași, 1995;

* Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 409, din 10 iunie 2011

4.3 Spete cu privire la legatul testamentar

Speta Nr.1

Acțiune în constatare a calității de unic moștenitor testamentar.

Caducitatea Legatului

Reclamantul D. R.-Gh. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții F.E. și T.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să se constate calitatea reclamantului de moștenitor acceptant testamentar față de defuncta F. Eugenia, decedată la data de *******, cu ultimul domiciliu în comuna Calvini.

În fapt, în baza testamentului autentificat sub nr. 780/19.05.2003, legat cu titlu universal, defuncta i-a testat reclamantului totalitatea bunurilor mobile și imobile dobândite în timpul căsătoriei cu defunctul său soț. Prin decesul testatoarei, și-a produs efecte legatul de care s-a făcut vorbire, condiții în care a dobândit întreaga avere succesorală rămasă de pe urma defunctei, bunuri care au făcut obiectul testamentului. Se mai arată că a acceptat succesiunea ce a rămas de pe urma defunctei, respectând și obligațiile morale testamentare, suportând toate cheltuielile privind înhumarea și pomenirile creștinești conform obiceiurilor religioase, astfel cum a fost și dorința acesteia.

Reclamantul mai precizează faptul că pârâtele au calitatea de descendente ale defunctei F. Eugenia, reprezentante ale clasei de moștenire, potențiali moștenitori care ar fi venit la moștenire în situația inexistenței testamentului de care s-a făcut vorbire. În componența masei succesorale în raport de obiectul testamentului, fac parte terenurile dobândite prin reconstituire și incluse în titlul de proprietate nr. 59249/2/17.01.1996, fără parcelele care au făcut obiectul unor înstrăinări din partea defunctei în timpul vieții.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 111 din codul de procedura civilă.

În dovedirea acțiunii, la dosarul cauzei au fost depuse, în copie, titlul de proprietate nr. 59249/2/17.01.1996, testamentul autentificat sub nr. 780/19.05.2003, certificatele de moștenitor nr. 276/11.07.2007 și 321/18.08.1977, contracte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2008/21.10.1992, 1727/10.06.2006 și 1728/10.07.2006 și antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 781/19.05.2003.

Pârâta T.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. În cuprinsul întâmpinării s-a arătat că la data de 12.06.1977 a decedat autorul acestora F. Gheorghe, fiind emis certificatul de moștenitor nr. 321/18.08.1977. Conform acestuia masa succesorală era formată la acel moment din cota parte indiviză de? din casa de locuit și teren aferent proprietatea exclusivă a defunctei, restul de? a format cota de bun comun al soțului supraviețuitor F. Eugenia. Moștenitori ai defunctei s-au stabilit ca fiind F. Eugenia în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de 2/8 din masa succesorală, pârâta F.E. în calitate de fiică cu o cotă de 3/8 din masa succesorală și T.A. în calitate de fiică cu o cotă de 3/8 din masa succesorală.

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2800/21.10.1992 autentificat de Notariatul de Stat Pătârlagele, autoarea F. Eugenia a înstrăinat nuda proprietate din cota de 5/8 părți indivize din casa de locuit și din terenul în suprafață de 1350 mp. în cote de câte? pârâtei T.A. și reclamantului.

Se mai arată că reclamantul a avut cunoștință despre certificatul de moștenitor nr. 276/11.07.2007 întocmit în urma decesului autoarei F. Eugenia situație față de care pârâta consideră că acțiunea promovată este inadmisibilă având în vedere faptul că nu s-a solicitat anularea certificatului de moștenitor. Este evident faptul că până la anularea certificatului de moștenitor, acesta face dovada deplină a calității de moștenitor asupra întinderii drepturilor succesorale și asupra bunurilor transmise mortis causa. Afirmația reclamantului conform căreia pârâta ar avea calitatea de potențial moștenitor" este inexactă întrucât începând cu data de 11.07.2007 are calitatea de moștenitor.

Față de această situație pârâta înțelege să invoce excepția inadmisibilității acțiunii în constatare întrucât reclamantul are numai posibilitatea exercitării unei acțiuni în realizare.

Pe rolul aceleiași instanțe a fost înregistrată sub nr. 947/02.07.2009 acțiunea promovată de pârâta reclamantă T.A. în contradictoriu cu pârâții F.E. și D. R.-Gh. prin care se solicită anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1728/10.07.2006 și 1727/10.07.2006 precum și suplimentarea masei succesorale rămase de pe urma defunctei F. Eugenia.

În motivarea acțiunii s-a arătat că a fost emis certificatul de moștenitor nr. 321/18.08.1977 de pe urma defunctei F. Gheorghe, conform căruia masa succesorală era formată la acel moment din? parte indiviză din una casă de locuit situată în vatra satului Bâscenii de Sus, comuna Calvini" construită pe un teren proprietatea exclusivă a defunctului. Restul de? din această casă a format cota de bun comun a soțului supraviețuitor, F. Eugenia, moștenitori ai defunctului fiind F. Eugenia în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de 2/8 din masa succesorală, pârâta F.E., în calitate de fiică cu o cotă de 3/8 din masa succesorală și reclamanta pârâtă T.A., în calitate de fiică cu o cotă de 3/8 din masa succesorală.

Ulterior prin contractul de vânzare-cumpărare 2008/21.10.1992, autoarea F. Eugenia a înstrăinat nuda proprietate din cota de 5/8 parte indiviză din casa de locuit și din terenul în suprafață de 1350 mp. în cote egale de câte? către T.A. și pârâtul D. R.-Gh.. În acest fel, autoarea părților a rămas proprietară asupra unei cote indivize de 1/8 din casa de locuit și terenul aferent în suprafață de 1350 mp. După acest moment între F. Eugenia și pârât s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare nr. 781/19.05.2003 prin care se promitea vânzarea suprafeței de 8442 mp. teren arabil, tarlaua 17 și suprafața de 1996 mp., tarlaua 66 pentru suma de 100 milioane ROL, sumă pe care F. Eugenia a primit-o la data semnării acestui antecontract, obligându-se la încheierea în formă autentică a contractului până la data de 20.08.2003, obligație pe care pârâtul nu a respectat-o.

Se mai arată că după aproximativ 3 ani s-au încheiat contractele de vânzare cumpărare nr. 1727/10.07.2006 și 1728/10.07.2006, cu puțin timp înainte de data decesului autoarei F. Eugenia. Aceste două contracte au fost semnate prin mandatari, respectiv pârâta F.E., mama pârâtului reclamant D. R.-Gh., cu puțin timp înainte de data decesului autoarei, respectiv 23.08.2006. Prin prețul astfel stabilit în cele două contracte nu se poate face distincție între partea ce revenea vânzătoarei F.E. și partea ce revenea autoarei F. Eugenia. Apare ca evident faptul că prin aceste contracte s-a încercat diminuarea masei succesorale, fiind astfel fraudate interesele reclamantei pârâte T.A..

În drept au fost invocate dispozițiile art. 948 Cod civil, 966 și 968 cod civil. Totodată se face vorbire și despre faptul că au fost încălcate dispozițiile procedurale imperative, prevăzute de Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995.

În ședința publică de la data de 22.10.2009 instanța a dispus conexarea dosarului nr. 947/277/2009 la dosarul nr. 698/277/2009, având în vedere dispozițiile art. 164 Cod procedură civilă.

Reclamantul-pârât D. R.-Gh., în conformitate cu dispozițiile art. 132 cod procedură civilă a formulat cerere de completare a acțiunii introductive prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta T.A. ieșirea din indiviziune cu privire la imobilele cumpărate în baza actelor de proprietate autentificate sub nr. 2800/21.10.1992 cu continuitatea actelor autentificate sub nr. 1727 și 1728/10.07.2006 prin care au fost cumpărate cote indivize de la vânzătorul F. Eugenia.

În fapt, se arată că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2800/1992 a cumpărat împreună cu pârâta, nuda proprietate în cote egale de? fiecare din cota de 5/8 din construcțiile casă de locuit în suprafață construită de 158 mp. bucătărie distinctă în suprafață de 31 mp., magazie în suprafață de 94mp. și suprafață de teren aferentă. Ulterior, în anul 2006 pârâta F.E. în nume propriu și în calitate de mandatar vinde o cotă de 3/8 din construcții casă de locuit C 1, anexă C 2 și anexă C 3, suprafața totală aferentă de 1967 mp. și suprafața de 8487 mp. teren arabil, restul de 5/8 din imobilele construcții erau înstrăinate în cote egale prin efectele actului de înstrăinare din anul 1992.

Dat fiindcă persistă starea de indiviziune în raport de actele de vânzare cumpărare și nu există nici o posibilitate de partajare amiabilă reclamantul solicită admiterea acțiunii de completare urmând a fi sistată starea de indiviziune în raport de cotele părți dobândite prin efectuarea de expertize tehnice și atribuirea de loturi.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 728 cod civil și art. 673 ind. 1 și următoarele din cod procedură civilă.

Instanța a solicitat B.N.P Filip Nicolae actele care au stat la baza emiterii contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 1727 și 1728/10.07.2006.

Totodată, alături de actele care au stat la baza perfectării contractelor de vânzare cumpărare, BNP Filip Nicolae a înaintat și încheierea nr. 4568 din 14.10.2009 prin care s-a dispus rectificarea erorii materiale din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1727 la data de 10.06.2006 la BNP Filip Nicolae, Pătârlagele, în sensul că, contractul de vânzare cumpărare a fost autentificat sub nr.1727 la data de 10.07.2006, la BNP Filip Nicolae, Pătârlagele.

În cauză au fost audiați, sub prestare de jurământ, martorii R.D., D.A. și S.M., depozițiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

În conf. cu dispozițiile art. 218-225 cod procedură civilă, instanța a procedat la interogarea părților, răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosar.

În administrarea probei cu înscrisuri au fost depuse în copie următoarele: adeverințe medicale, bilet de ieșire din spital precum și rețete medicale emise pe numele autoarei F. Eugenia, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 3139/11.09.2006, testament autentificat sub nr. 4312/21.04.2003 emis de BNP Aurelia Șurubaru, facturi fiscale, chitanțe reprezentând plata impozitelor pe teren și clădiri și B.I. al defunctei F. Eugenia.

Analizând excepția invocată de către pârâta T.A. prin întâmpinare și unită cu fondul la data de 17.12.2009, în condițiile dispozițiilor art. 137 cod procedură civilă, instanța apreciază că este neîntemeiată pentru considerentele următoare:

Prin cererile în constatare, reglementate de art. 111 cod procedură civilă reclamantul solicită instanței să constate existența unui drept al său ori inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. Aceste acțiuni au un caracter subsidiar față de cererea în realizare urmând a se respinge ca inadmisibilă dacă partea poate cere realizarea dreptului.

În speță, reclamantul D. R.-Gh. solicită instanței constatarea calității de moștenitor acceptant testamentar invocând faptul că defuncta F. Eugenia l-a instituit legatar cu titlu universal în baza testamentului autentificat sub nr. 780/19.05.2003 de BNP Filip Nicolae. Pârâta T.A. arată că acțiunea promovată este inadmisibilă pe considerentul că acesta nu a solicitat instanței anularea certificatului de moștenitor.

Reclamantul D. R.-Gh. prin răspunsul la întrebările nr. 3 și 4 ale interogatoriului (fila 69 din dosar) recunoaște că a avut cunoștință despre dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei F. Eugenia, precizând că a fost prezent la data întocmirii certificatului de moștenitor nr. 276/11.07.2007.

Astfel fiind, se apreciază că, acțiunea promovată de reclamant este admisibilă în principiu, însă pe fond este neîntemeiată.

Din actele și lucrările dosarului a rezultat faptul că, într-adevăr reclamantul D. R.-Gh., prin testamentul autentificat sub nr. 780/19.05.2003, a fost instituit legatar universal de către defuncta F. Eugenia, însă la momentul deschiderii succesiunii acesta nu l-a prezentat notarului public. Potrivit art. 928 din codul civil orice dispoziție testamentară cade când eredele numit sau legatarul nu va primi-o sau va fi necapabil a o primi". Din analiza acestui text se concluzionează că legatul devine caduc în condițiile neacceptării acestuia de către legatar. De asemenea, drepturile legatarului se nasc, de drept, din momentul deschiderii succesiunii, însă potrivit principiului că nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine" (art. 686 cod civil), principiu aplicabil și în cazul moștenirii testamentare, legatarul are, ca și moștenitorii legali drept de opțiune succesorală.

Pe cale de consecință reclamantul D. R.-Gh. nu a acceptat succesiunea testamentară de pe urma autoarei F. Eugenia, testamentul devenind astfel caduc.

În ceea ce privește cererea de completare a acțiunii principale instanța constată că în timpul vieții defuncta F. Eugenia a vândut inițial conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2800/21.10.1992 nuda proprietate din cota parte de 5/8 din imobilul casă de locuit C1, anexa C2 și anexa C3 precum și suprafața de teren aferentă situate în intravilanul satului Bâscenii de Sus, comuna Calvini, păstrându-și dreptul de uzufruct viager, care ulterior prin decesul lui F. Eugenia acest drept s-a stins. Vânzarea s-a făcut în cote de? părți indivize pentru fiecare dintre cumpărători, respectiv reclamantul pârât și pârâta reclamantă. Ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1728/10.07.2006 reclamantului pârât D. R.-Gh. i-a fost vândută de către defuncta F. Eugenia suprafața de 1967 mp. teren agricol aferent construcțiilor, teren dobândit prin moștenire de la defunctul său soț F. Gheorghe conform titlului de proprietate nr. 59249/2/17.01.1996 și de către F.E. cota parte de 3/8 din cota de? părți indivize din aceleași construcții, cotă parte moștenită de la defunctul F. Gheorghe conform certificatului de moștenitor nr. 321/1977.

Totodată se mai reține faptul că prin certificatul de moștenitor nr. 321/18.08.1977 pârâta reclamantă T.A. a primit în calitate de moștenitor legal al defunctului F. Gheorghe cota parte de 3/8 părți indivize din cota parte de? parte indiviză din casa de locuit și anexe gospodărești situate în intravilanul satului Bâscenii de Sus, comuna Calvini.

Astfel fiind, instanța apreciază că cererea de completare este întemeiată în parte, urmând a dispune ieșirea din indiviziune a reclamantului pârât și a pârâtei reclamante T.A. cu privire la imobilul cu nr. cadastral 198 situat în intravilanul satului Bâscenii de Sus, comuna Calvini, în conformitate cu dispozițiile art. 728 cod civil care prevede că nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.

Urmează ca reclamantului pârât să-i revină cota? părți indivize din acest imobil, prin însumarea cotelor de 5/8 X? părți indivize conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2800/21.oct. 1992 și 3/8 X? părți indivize conform contractului autentificat sub nr.1728/10.07.2006 (în baza încheierii de rectificare nr.4568/14.10.2009 a B.N.P. Filip Nicolae), iar pârâtei reclamante T.A. să îi revină cota de? părți indivize din acest imobil, prin însumarea cotelor de 5/8 X? părți indivize conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2800/21.oct. 1992 și 3/8 X? părți indivize conform certificatului de moștenitor nr. 321 /18.08.1977.

În ceea ce privește cererea reclamantului pârât privind ieșirea din indiviziune a părților cu privire la suprafața de 8487 mp. teren arabil, instanța apreciază că este neîntemeiată în condițiile în care prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1727/10.07.2006 (încheierea de rectificare nr. 4568/14.10.2009 a BNP Filip Nicolae), F. Eugenia a vândut terenul în calitate de unic moștenitor al defunctului F. Gheorghe, întreaga suprafață, astfel că acesta este proprietar exclusiv.

Pârâta T.A. a solicitat a se constata nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare nr. 1727 și 1728/10.07.2006 pe motivul că i-au fost fraudate interesele prin diminuarea masei succesorale rămase de pe urma defuncților F. Eugenia și F. Gheorghe. Nu poate fi susținută intenția de fraudare a drepturilor succesorale ale pârâtei câtă vreme nu s-au făcut dovezi în acest sens. Dimpotrivă, din probele administrate a rezultat că pârâta T.A., la momentul dezbaterii succesiunii mamei sale a cunoscut despre faptul înstrăinării cotelor părți din imobilele cu nr. cadastral 198, a consimțit la eliberarea certificatului de moștenitor, respectiv certificatul 276/11.07.2007, certificat care nu a fost contestat în justiție. De asemenea, se face vorbire de faptul că prețul plătit a fost neserios, însă instanța apreciază că acesta a fost achitat, că este un preț rezonabil, dat fiind și raporturile de rudenie dintre vânzătoare și cumpărător.

În ceea ce privește acțiunea conexă având ca obiect anularea parțială a contractului nr. 1727/10.07.2006, așa cum s-a arătat suprafața înstrăinată a fost de 8487 mp. moștenită de către F. Eugenia de la defunctul soț F. Gheorghe, instanța apreciază că această înstrăinare nu s-a făcut în scopul fraudării drepturilor succesorale ale pârâtei, mai ales că aceasta a consimțit la eliberarea certificatului de moștenitor nr. 276/11.07.2007.

Pentru evaluare și lotizare urmează să desemneze expert specialitatea construcții cu un onorariu de 600 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,ÎN NUMELE LEGII, D I S P U N E

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare de pârâta T.A.,ca fiind neîntemeiată.

Respinge acțiunea având ca obiect constatarea calității de moștenitor acceptant testamentar față de defuncta F. Eugenia, ca fiind neîntemeiată.

Admite în principiu și în parte cererea de completare a acțiunii principale.

Dispune ieșirea din indiviziune a reclamantului-pârât și a pârâtei-reclamante T.A. cu privire la imobilul casă de locuit (C1), anexa C2 și anexa C3 și suprafața totală de 1967 m.p. teren agricol aferent liber și construit nr. cadastral al bunului imobil 198 situate în intravilanul satului Bîscenii de sus, comuna Calvini.

In consecință, reclamantului-pârât D. R.-Gh. îi revine cota de? părți indivize din acest imobil, prin însumarea cotelor de 5/8 X? părți indivize conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2800/21.oct. 1992 și 3/8 X? părți indivize conform contractului autentificat sub nr.1728/10.06.2006 (în baza încheierii de rectificare nr.4568/14.10.2009 a B.N.P. Filip Nicolae), iar pârâtei-reclamante T.A. îi revine cota de? părți indivize din acest imobil, prin însumarea cotelor de 5/8 X? părți indivize conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2800/21.oct.1992 și 3/8 X? părți indivize conform certificatului de moștenitor nr.321 /18.08.1977.

Respinge cererea de completare a acțiunii principale prin care se solicită ieșirea din indiviziune a părților cu privire la suprafața de 8487 m.p. teren arabil conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1727/10.06.2006 de B.N.P. Filip Nicolae.

Respinge acțiunea conexă având ca obiect anularea parțială a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de B.N.P. Filip Nicolae sub nr.1727/10.06.2006 și 1728/10.06.2006 (in baza încheierii de rectificare nr.4568/14.10.2009 a B.N.P. Filip Nicolae).

Numește expert specialitatea construcții cu un onorariu provizoriu de 600 lei din care 100 lei cheltuieli transport.

Cheltuielile de judecată și apelul o dată cu fondul.

Fixează termen de judecată,cu citarea părților.

Speta Nr.2

Acțiune in constatare a calității de unic moștenitor testamentar.

Caducitatea legatului

Reclamantul D. R.-Gh. a chemat în judecata si personal la interogatoriu pe pârâtii F.E. si T.A., solicitând instantei ca prin hotarârea ce va pronunta, sa se constate calitatea reclamantului de mostenitor acceptant testamentar fata de defuncta F. Eugenia, decedata la data de *******, cu ultimul domiciliu în comuna Calvini.

În fapt, în baza testamentului autentificat sub nr. 780/19.05.2003, legat cu titlu universal, defuncta i-a testat reclamantului totalitatea bunurilor mobile si imobile dobândite în timpul casatoriei cu defunctul sau sot. Prin decesul testatoarei, si-a produs efecte legatul de care s-a facut vorbire, conditii în care a dobândit întreaga avere succesorala ramasa de pe urma defunctei, bunuri care au facut obiectul testamentului. Se mai arata ca a acceptat succesiunea ce a ramas de pe urma defunctei, respectând si obligatiile morale testamentare, suportând toate cheltuielile privind înhumarea si pomenirile crestinesti conform obiceiurilor religioase, astfel cum a fost si dorinta acesteia.

Reclamantul mai precizeaza faptul ca pârâtele au calitatea de descendente ale defunctei F. Eugenia, reprezentante ale clasei de mostenire, potentiali mostenitori care ar fi venit la mostenire în situatia inexistentei testamentului de care s-a facut vorbire. În componenta masei succesorale în raport de obiectul testamentului, fac parte terenurile dobândite prin reconstituire si incluse în titlul de proprietate nr. 59249/2/17.01.1996, fara parcelele care au facut obiectul unor înstrainari din partea defunctei în timpul vietii.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 111 din codul de procedura civila .

În dovedirea actiunii, la dosarul cauzei au fost depuse, în copie, titlul de proprietate nr. 59249/2/17.01.1996 , testamentul autentificat sub nr. 780/19.05.2003, certificatele de mostenitor nr. 276/11.07.2007 si 321/18.08.1977, contracte de vânzare-cumparare autentificate sub nr. 2008/21.10.1992, 1727/10.06.2006 si 1728/10.07.2006 si antecontractul de vânzare-cumparare nr. 781/19.05.2003.

Pârâta T.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca fiind neîntemeiata. În cuprinsul întâmpinarii s-a aratat ca la data de 12.06.1977 a decedat autorul acestora F. Gheorghe, fiind emis certificatul de mostenitor nr. 321/18.08.1977. Conform acestuia masa succesorala era formata la acel moment din cota parte indiviza de ? din casa de locuit si teren aferent proprietatea exclusiva a defunctei, restul de ? a format cota de bun comun al sotului supravietuitor F. Eugenia. Mostenitori ai defunctei s-au stabilit ca fiind F. Eugenia în calitate de sotie supravietuitoare cu o cota de 2/8 din masa succesorala, pârâta F.E. în calitate de fiica cu o cota de 3/8 din masa succesorala si T.A. în calitate de fiica cu o cota de 3/8 din masa succesorala.

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumparare nr. 2800/21.10.1992 autentificat de Notariatul de Stat Patârlagele, autoarea F. Eugenia a înstrainat nuda proprietate din cota de 5/8 parti indivize din casa de locuit si din terenul în suprafata de 1350 mp. în cote de câte ? pârâtei T.A. si reclamantului.

Se mai arata ca reclamantul a avut cunostinta despre certificatul de mostenitor nr. 276/11.07.2007 întocmit în urma decesului autoarei F. Eugenia situatie fata de care pârâta considera ca actiunea promovata este inadmisibila având în vedere faptul ca nu s-a solicitat anularea certificatului de mostenitor. Este evident faptul ca pâna la anularea certificatului de mostenitor, acesta face dovada deplina a calitatii de mostenitor asupra întinderii drepturilor succesorale si asupra bunurilor transmise mortis causa. Afirmatia reclamantului conform careia pârâta ar avea calitatea de „potential mostenitor” este inexacta întrucât începând cu data de 11.07.2007 are calitatea de mostenitor.

Fata de aceasta situatie pârâta întelege sa invoce exceptia inadmisibilitatii actiunii în constatare întrucât reclamantul are numai posibilitatea exercitarii unei actiuni în realizare.

Pe rolul aceleiasi instante a fost înregistrata sub nr. 947/02.07.2009 actiunea promovata de pârâta reclamanta T.A. în contradictoriu cu pârâtii F.E. si D. R.-Gh. prin care se solicita anularea partiala a contractului de vânzare-cumparare nr. 1728/10.07.2006 si 1727/10.07.2006 precum si suplimentarea masei succesorale ramase de pe urma defunctei F. Eugenia.

În motivarea actiunii s-a aratat ca a fost emis certificatul de mostenitor nr. 321/18.08.1977 de pe urma defunctei F. Gheorghe, conform caruia masa succesorala era formata la acel moment din ? parte indiviza din „una casa de locuit situata în vatra satului Bâscenii de Sus, comuna Calvini” construita pe un teren proprietatea exclusiva a defunctului. Restul de ? din aceasta casa a format cota de bun comun a sotului supravietuitor, F. Eugenia, mostenitori ai defunctului fiind F. Eugenia în calitate de sotie supravietuitoare cu o cota de 2/8 din masa succesorala, pârâta F.E., în calitate de fiica cu o cota de 3/8 din masa succesorala si reclamanta pârâta T.A., în calitate de fiica cu o cota de 3/8 din masa succesorala.

Ulterior prin contractul de vânzare-cumparare 2008/21.10.1992, autoarea F. Eugenia a înstrainat nuda proprietate din cota de 5/8 parte indiviza din casa de locuit si din terenul în suprafata de 1350 mp. în cote egale de câte ? catre T.A. si pârâtul D. R.-Gh.. În acest fel, autoarea partilor a ramas proprietara asupra unei cote indivize de 1/8 din casa de locuit si terenul aferent în suprafata de 1350 mp. Dupa acest moment între F. Eugenia si pârât s-a încheiat antecontractul de vânzare cumparare nr. 781/19.05.2003 prin care se promitea vânzarea suprafetei de 8442 mp. teren arabil, tarlaua 17 si suprafata de 1996 mp., tarlaua 66 pentru suma de 100 milioane ROL, suma pe care F. Eugenia a primit-o la data semnarii acestui antecontract, obligându-se la încheierea în forma autentica a contractului pâna la data de 20.08.2003, obligatie pe care pârâtul nu a respectat-o.

Se mai arata ca dupa aproximativ 3 ani s-au încheiat contractele de vânzare cumparare nr. 1727/10.07.2006 si 1728/10.07.2006, cu putin timp înainte de data decesului autoarei F. Eugenia. Aceste doua contracte au fost semnate prin mandatari, respectiv pârâta F.E., mama pârâtului reclamant D. R.-Gh., cu putin timp înainte de data decesului autoarei, respectiv 23.08.2006. Prin pretul astfel stabilit în cele doua contracte nu se poate face distinctie între partea ce revenea vânzatoarei F.E. si partea ce revenea autoarei F. Eugenia. Apare ca evident faptul ca prin aceste contracte s-a încercat diminuarea masei succesorale, fiind astfel fraudate interesele reclamantei pârâte T.A..

În drept au fost invocate dispozitiile art. 948 cod civil, 966 si 968 cod civil. Totodata se face vorbire si despre faptul ca au fost încalcate dispozitiile procedurale imperative, prevazute de Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995.

În sedinta publica de la data de 22.10.2009 instanta a dispus conexarea dosarului nr. 947/277/2009 la dosarul nr. 698/277/2009, având în vedere dispozitiile art. 164 cod procedura civila.

Reclamantul-pârât D. R.-Gh., în conformitate cu dispozitiile art. 132 cod procedura civila a formulat cerere de completare a actiunii introductive prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta T.A. iesirea din indiviziune cu privire la imobilele cumparate în baza actelor de proprietate autentificate sub nr. 2800/21.10.1992 cu continuitatea actelor autentificate sub nr. 1727 si 1728/10.07.2006 prin care au fost cumparate cote indivize de la vânzatorul F. Eugenia.

În fapt, se arata ca prin contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 2800/1992 a cumparat împreuna cu pârâta, nuda proprietate în cote egale de ? fiecare din cota de 5/8 din constructiile casa de locuit în suprafata construita de 158 mp. bucatarie distincta în suprafata de 31 mp., magazie în suprafata de 94mp. si suprafata de teren aferenta. Ulterior, în anul 2006 pârâta F.E. în nume propriu si în calitate de mandatar vinde o cota de 3/8 din constructii casa de locuit C 1, anexa C 2 si anexa C 3, suprafata totala aferenta de 1967 mp. si suprafata de 8487 mp. teren arabil, restul de 5/8 din imobilele constructii erau înstrainate în cote egale prin efectele actului de înstrainare din anul 1992.

Dat fiindca persista starea de indiviziune în raport de actele de vânzare cumparare si nu exista nici o posibilitate de partajare amiabila reclamantul solicita admiterea actiunii de completare urmând a fi sistata starea de indiviziune în raport de cotele parti dobândite prin efectuarea de expertize tehnice si atribuirea de loturi.

În drept au fost invocate dispozitiile art. 728 cod civil si art. 673 ind. 1 si urmatoarele din cod procedura civila.

Instanta a solicitat B.N.P Filip Nicolae actele care au stat la baza emiterii contractelor de vânzare cumparare autentificate sub nr. 1727 si 1728/10.07.2006.

Totodata, alaturi de actele care au stat la baza perfectarii contractelor de vânzare cumparare, BNP Filip Nicolae a înaintat si încheierea nr. 4568 din 14.10.2009 prin care s-a dispus rectificarea erorii materiale din contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 1727 la data de 10.06.2006 la BNP Filip Nicolae, Patârlagele, în sensul ca, contractul de vânzare cumparare a fost autentificat sub nr.1727 la data de 10.07.2006, la BNP Filip Nicolae, Patârlagele.

În cauza au fost audiati, sub prestare de juramânt, martorii R.D., D.A. si S.M., depozitiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar.

În conf. cu dispozitiile art. 218-225 cod procedura civila, instanta a procedat la interogarea partilor, raspunsurile fiind consemnate si atasate la dosar.

În administrarea probei cu înscrisuri au fost depuse în copie urmatoarele: adeverinte medicale, bilet de iesire din spital precum si retete medicale emise pe numele autoarei F. Eugenia, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 3139/11.09.2006, testament autentificat sub nr. 4312/21.04.2003 emis de BNP Aurelia Surubaru, facturi fiscale, chitante reprezentând plata impozitelor pe teren si cladiri si B.I. al defunctei F. Eugenia.

Analizând exceptia invocata de catre pârâta T.A. prin întâmpinare si unita cu fondul la data de 17.12.2009, în conditiile dispozitiilor art. 137 cod procedura civila, instanta apreciaza ca este neîntemeiata pentru considerentele urmatoare:

Prin cererile în constatare, reglementate de art. 111 cod procedura civila reclamantul solicita instantei sa constate existenta unui drept al sau ori inexistenta unui drept al pârâtului împotriva sa. Aceste actiuni au un caracter subsidiar fata de cererea în realizare urmând a se respinge ca inadmisibila daca partea poate cere realizarea dreptului.

În speta, reclamantul D. R.-Gh. solicita instantei constatarea calitatii de mostenitor acceptant testamentar invocând faptul ca defuncta F. Eugenia l-a instituit legatar cu titlu universal în baza testamentului autentificat sub nr. 780/19.05.2003 de BNP Filip Nicolae. Pârâta T.A. arata ca actiunea promovata este inadmisibila pe considerentul ca acesta nu a solicitat instantei anularea certificatului de mostenitor.

Reclamantul D. R.-Gh. prin raspunsul la întrebarile nr. 3 si 4 ale interogatoriului (fila 69 din dosar) recunoaste ca a avut cunostinta despre dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei F. Eugenia, precizând ca a fost prezent la data întocmirii certificatului de mostenitor nr. 276/11.07.2007.

Astfel fiind, se apreciaza ca, actiunea promovata de reclamant este admisibila în principiu, însa pe fond este neîntemeiata.

Din actele si lucrarile dosarului a rezultat faptul ca, într-adevar reclamantul D. R.-Gh., prin testamentul autentificat sub nr. 780/19.05.2003, a fost instituit legatar universal de catre defuncta F. Eugenia, însa la momentul deschiderii succesiunii acesta nu l-a prezentat notarului public. Potrivit art. 928 din codul civil „orice dispozitie testamentara cade când eredele numit sau legatarul nu va primi-o sau va fi necapabil a o primi”. Din analiza acestui text se concluzioneaza ca legatul devine caduc în conditiile neacceptarii acestuia de catre legatar. De asemenea, drepturile legatarului se nasc, de drept, din momentul deschiderii succesiunii, însa potrivit principiului ca „ nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine” (art. 686 cod civil), principiu aplicabil si în cazul mostenirii testamentare, legatarul are, ca si mostenitorii legali drept de optiune succesorala.

Pe cale de consecinta reclamantul D. R.-Gh. nu a acceptat succesiunea testamentara de pe urma autoarei F. Eugenia, testamentul devenind astfel caduc.

În ceea ce priveste cererea de completare a actiunii principale instanta constata ca în timpul vietii defuncta F. Eugenia a vândut initial conform contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr. 2800/21.10.1992 nuda proprietate din cota parte de 5/8 din imobilul casa de locuit C1, anexa C2 si anexa C3 precum si suprafata de teren aferenta situate în intravilanul satului Bâscenii de Sus , comuna Calvini, pastrându-si dreptul de uzufruct viager, care ulterior prin decesul lui F. Eugenia acest drept s-a stins. Vânzarea s-a facut în cote de ? parti indivize pentru fiecare dintre cumparatori, respectiv reclamantul pârât si pârâta reclamanta. Ulterior, prin contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 1728/10.07.2006 reclamantului pârât D. R.-Gh. i-a fost vânduta de catre defuncta F. Eugenia suprafata de 1967 mp. teren agricol aferent constructiilor, teren dobândit prin mostenire de la defunctul sau sot F. Gheorghe conform titlului de proprietate nr. 59249/2/17.01.1996 si de catre F.E. cota parte de 3/8 din cota de ? parti indivize din aceleasi constructii, cota parte mostenita de la defunctul F. Gheorghe conform certificatului de mostenitor nr. 321/1977.

Totodata se mai retine faptul ca prin certificatul de mostenitor nr. 321/18.08.1977 pârâta reclamanta T.A. a primit în calitate de mostenitor legal al defunctului F. Gheorghe cota parte de 3/8 parti indivize din cota parte de ? parte indiviza din casa de locuit si anexe gospodaresti situate în intravilanul satului Bâscenii de Sus, comuna Calvini.

Astfel fiind, instanta apreciaza ca cererea de completare este întemeiata în parte, urmând a dispune iesirea din indiviziune a reclamantului pârât si a pârâtei reclamante T.A. cu privire la imobilul cu nr. cadastral 198 situat în intravilanul satului Bâscenii de Sus, comuna Calvini, în conformitate cu dispozitiile art. 728 cod civil care prevede ca nimeni nu poate fi obligat a ramâne în indiviziune.

Urmeaza ca reclamantului pârât sa-i revina cota ? parti indivize din acest imobil, prin însumarea cotelor de 5/8 X ? parti indivize conform contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr.2800/21.oct. 1992 si 3/8 X ? parti indivize conform contractului autentificat sub nr.1728/10.07.2006 (în baza încheierii de rectificare nr.4568/14.10.2009 a B.N.P. Filip Nicolae), iar pârâtei reclamante T.A. sa îi revina cota de ? parti indivize din acest imobil, prin însumarea cotelor de 5/8 X ? parti indivize conform contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr.2800/21.oct. 1992 si 3/8 X ? parti indivize conform certificatului de mostenitor nr. 321 /18.08.1977.

În ceea ce priveste cererea reclamantului pârât privind iesirea din indiviziune a partilor cu privire la suprafata de 8487 mp. teren arabil, instanta apreciaza ca este neîntemeiata în conditiile în care prin contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 1727/10.07.2006 (încheierea de rectificare nr. 4568/14.10.2009 a BNP Filip Nicolae), F. Eugenia a vândut terenul în calitate de unic mostenitor al defunctului F. Gheorghe, întreaga suprafata, astfel ca acesta este proprietar exclusiv.

Pârâta T.A. a solicitat a se constata nulitatea absoluta partiala a contractului de vânzare cumparare nr. 1727 si 1728/10.07.2006 pe motivul ca i-au fost fraudate interesele prin diminuarea masei succesorale ramase de pe urma defunctilor F. Eugenia si F. Gheorghe. Nu poate fi sustinuta intentia de fraudare a drepturilor succesorale ale pârâtei câta vreme nu s-au facut dovezi în acest sens. Dimpotriva, din probele administrate a rezultat ca pârâta T.A., la momentul dezbaterii succesiunii mamei sale a cunoscut despre faptul înstrainarii cotelor parti din imobilele cu nr. cadastral 198, a consimtit la eliberarea certificatului de mostenitor, respectiv certificatul 276/11.07.2007, certificat care nu a fost contestat în justitie. De asemenea, se face vorbire de faptul ca pretul platit a fost neserios, însa instanta apreciaza ca acesta a fost achitat, ca este un pret rezonabil, dat fiind si raporturile de rudenie dintre vânzatoare si cumparator.

În ceea ce priveste actiunea conexa având ca obiect anularea partiala a contractului nr. 1727/10.07.2006, asa cum s-a aratat suprafata înstrainata a fost de 8487 mp. mostenita de catre F. Eugenia de la defunctul sot F. Gheorghe, instanta apreciaza ca aceasta înstrainare nu s-a facut în scopul fraudarii drepturilor succesorale ale pârâtei, mai ales ca aceasta a consimtit la eliberarea certificatului de mostenitor nr. 276/11.07.2007.

Pentru evaluare si lotizare urmeaza sa desemneze expert specialitatea constructii cu un onorariu de 600 lei .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D I S P U N E

Respinge exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata prin întâmpinare de pârâta T.A.,ca fiind neîntemeiata.

Respinge actiunea având ca obiect constatarea calitatii de mostenitor acceptant testamentar fata de defuncta F. Eugenia, ca fiind neîntemeiata.

Admite în principiu si în parte cererea de completare a actiunii principale .

Dispune iesirea din indiviziune a reclamantului-pârât si a pârâtei-reclamante T.A. cu privire la imobilul casa de locuit (C1), anexa C2 si anexa C3 si suprafata totala de 1967 m.p. teren agricol aferent liber si construit nr. cadastral al bunului imobil 198 situate în intravilanul satului Bîscenii de sus, comuna Calvini.

In consecinta, reclamantului-pârât D. R.-Gh. îi revine cota de ? parti indivize din acest imobil, prin însumarea cotelor de 5/8 X ? parti indivize conform contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr.2800/21.oct. 1992 si 3/8 X ? parti indivize conform contractului autentificat sub nr.1728/10.06.2006 (în baza încheierii de rectificare nr.4568/14.10.2009 a B.N.P. Filip Nicolae), iar pârâtei-reclamante T.A. îi revine cota de ? parti indivize din acest imobil, prin însumarea cotelor de 5/8 X ? parti indivize conform contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr.2800/21.oct.1992 si 3/8 X ? parti indivize conform certificatului de mostenitor nr.321 /18.08.1977.

Respinge cererea de completare a actiunii principale prin care se solicita iesirea din indiviziune a partilor cu privire la suprafata de 8487 m.p. teren arabil conform contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1727/10.06.2006 de B.N.P. Filip Nicolae.

Respinge actiunea conexa având ca obiect anularea partiala a contractelor de vânzare-cumparare autentificate de B.N.P. Filip Nicolae sub nr.1727/10.06.2006 si 1728/10.06.2006 (in baza încheierii de rectificare nr.4568/14.10.2009 a B.N.P. Filip Nicolae).

Speta Nr.3

Participarea succesibilului la succesiunea soției predecedate a autorului său, prin invocarea calității sale de legatar testamentar, reprezintă un act care implică intenția sa neîndoielnică de acceptare a moștenirii de pe urma defunctei sale autoare, participarea la succesiunea defunctei făcându-se în baza testamentului deținut de la soțul supraviețuitor al defunctei și în cadrul termenului legal de acceptare a succesiunii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 11.03.2002, reclamanta I.E. i-a chemat în judecată pe pârâții E.M. și D.D., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților să-i predea imobilul compus dintr-o cameră, un antreu, o marchiză, WC în curte, situat în București.

In motivarea acțiunii, s-au arătat următoarele: Prin testamentul olograf întocmit la data de 29.11.1994, autorul (unchiul său) D.l. a instituit-o legatară cu titlu particular a unei părți determinate din imobilul proprietate a sa. Pârâții au solicitat anularea testamentului, iar prin Sentința civilă nr. 17275 din 25.10.1999 s-a dispus anularea acțiunii ca netimbrată.

Prin Sentința civilă nr. 6632 din 18.07.2002, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâta E.M., dispunându-se obligarea acesteia să-i predea reclamantei partea din imobilul situat în București, ce constituie obiectul legatului cu titlu particular testat de defunctul D.l., parte ce se compune din: o cameră, un antreu, o marchiză, WC în curte; s-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D.D., reținându-se că este renunțător la succesiunea defunctului, iar singura care are calitate de moștenitor este E.M. Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanța a reținut următoarele: Imobilul din București a fost cumpărat de T.I.S. prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 11371 din 15.04.1930, transcris sub nr. 5824/1930 de Tribunalul Ilfov – Secția Notariat, imobil compus din teren de 160 mp și clădire cu trei camere și dependințe.

Prin decesul acestuia, imobilul a fost moștenit de către D.C., soția lui T.I.S., care s-a căsătorit cu D.l. Prin testamentul autentificat sub nr. 10280 din 17.04.1992, D.C. l-a instituit legatar universal pe soțul său, D.I., acesta devenind proprietarul imobilului din București. D.l. a decedat la 17.12.1994, succesorii acestuia fiind potrivit Certificatului de moștenitor nr. 13/2002 E.M. și D.D.

Acesta din urmă, prin declarația autentificată în decembrie 1995, a renunțat la dreptul său de moștenire de pe urma lui D.l. D.l. a instituit-o legatară cu titlu particular pe I.E., prin testamentul olograf din 29.11.1994, obiectul acestui legat cu titlu particular constituindu-l o parte a imobilului compusă din: o cameră, un antreu, o marchiză, WC în curte.

Acest testament nu a fost anulat și nu s-a cerut de către pârâtă expertizarea sa, condiție în care operează existența moștenirii testamentare alături de moștenirea legală. Mai mult, s-a observat că, prin încheierea nr. 2665 din 14.03.1995 a Notariatului de Stat Sector 1 București, a fost suspendată dezbaterea succesiunii defunctei D.C.

Instanța a apreciat că, în condițiile în care testamentul olograf din 29.11.1994 nu este anulat sau infirmat în fond de nici un mijloc de probă și prin nici o hotărâre judecătorească, operează legatul particular instituit în favoarea reclamantei I.E. de defunctul D.I., fiind incidente prevederile art. 899 – 903 din Codul civil. în acest sens, instanța a obligat-o pe pârâta E.M. să predea reclamantei I.E. partea din imobilul din București, ce face obiectul legatului cu titlu particular, adică: o cameră, un antreu, o marchiză și WC în curte. împotriva sentinței de fond a formulat apel pârâta E.M., criticând-o pentru următoarele motive:

Reclamanta nu are calitate procesuală. Dacă obiectul legatului îl constituie o parte dintr-o succesiune, legatul nu este cu titlu particular, ci cu titlu universal.

În aceste condiții, reclamanta nu a făcut dovada acceptării succesiunii în termenul legal de 6 luni prevăzut de art, 700 din Codul civil. Și în situația în care legatul este privit ca un legat cu titlu particular, predarea obiectului legatului poate fi cerută de îndată ce dreptul la legat s-a născut, adică de la moartea defunctului, intervenită la 17.12.1994. în condițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul de a cere predarea legatului s-a stins prin prescripția de drept comun, de 3 ani.

Deși reclamanta a susținut acest lucru, imobilul care solicită a-i fi predat nu este individualizat, ceea ce face practic imposibilă punerea în executare a unei hotărâri.

Prin Decizia civilă nr. 671 din 20.03.2003, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă, s-a admis apelul formulat de către pârâtă și s-a schimbat în tot sentința de fond, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active și s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; s-a dispus obligarea reclamantei să-i plătească pârâtei suma de 2.031.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

La pronunțarea deciziei, tribunalul a reținut următoarele considerente:

Prin testamentul din 29.11.1994, autorul D.l. a lăsat ca moștenire intimatei- reclamante I.E. o parte din imobilul proprietate a sa, compus din o cameră, un antreu, o marchiză, WC în curte. Potrivit art. 888 din Codul civil, legatul universal este dispoziția prin care testatorul lasă după moarte la una sau la mai multe persoane universalitatea bunurilor sale.

Este și cazul în speță, deoarece vocația succesorală a intimatei- reclamante era nu asupra unuia sau mai multor bunuri determinate cum s-ar fi impus în cazul legatului particular.

Prin urmare, în termenul prevăzut de art. 700 alin. 1 din Codul civil, intimata- reclamantă ar fi trebuit să accepte succesiunea autorului său, în mod expres sau tacit. Cum în speță nu a fost dovedită acceptarea expresă a succesiunii, iar despre acceptarea tacită nu se poate vorbi câtă vreme intimata nu avea posesia acelei părți din universalitatea ce i-a fost testată, este evident că dreptul de a accepta succesiunea defunctului s-a prescris odată cu expirarea termenului.

Pe cale de consecință, reclamanta nu are calitate de moștenitor și nici calitate procesuală activă în prezenta acțiune. împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs intimata-reclamantă, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 și 10 din Codul de procedură civilă.

Cu ocazia dezbaterii succesiunii defunctului D.L, în Dosarul nr. 2665/1995 al Notariatului de Stat al Sectorului 1 București, I.E. a depus testamentul olograf, iar notarul public a dispus suspendarea dosarului, pe motiv că moștenitorii nu se înțeleg asupra calității de moștenitori.

A participat la dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei D.C., alături de pârâții chemați în judecată, după cum rezultă din încheierea notarială din data de 14.05.1995. Prin cererea formulată a solicitat notarului-șef să ia act că acceptă succesiunea după defunctul D.l. Prin adresa de la data de 10.04.1995, a solicitat notarului să blocheze succesiunea în dosarul notarial, aducându-i la cunoștință că deține informații 288 potrivit cărora pârâta încearcă să deschidă un alt dosar notarial de dezbatere a succesiunii.

Toate aceste acte și fapte dovedesc faptul că a acceptat succesiunea în interiorul termenului legal prevăzut de art. 700 din Codul civil.

Analizând decizia tribunalului, în raport de criticile formulate, Curtea a constatat că recursul este fondat. Potrivit art. 689 din Codul civil, acceptarea este tacită în cazul în care succesibilul face un act pe care nu ar putea să-l facă decât în calitate de moștenitor și din care rezultă neîndoielnic intenția de a accepta moștenirea.

Prin urmare, condiția esențială a acceptării tacite este ca actul săvârșit de succesibil să implice intenția neîndoielnică de a accepta moștenirea.

Prin probele administrate în cauză, recurenta a făcut dovada acceptării, nu numai exprese, ci și tacite, anterior acceptării voluntare exprese în condițiile art. 689 din Codul civil. Pe rolul fostului Notariat de Stat al Sectorului 1 București, s-a deschis Dosarul succesoral nr. 2665/1994, privind dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei D.C., decedată la data de 4 august 1994. D.C. a fost soția defunctului D.I., decedat la data de 17 decembrie 1994, în favoarea căreia a testat cu titlu universal. în Dosarul succesoral nr. 2665/1994 al fostului Notariat de Stat al Sectorului 1 București, de pe urma defunctei D.C., a participat și reclamanta I.E., invocând calitatea de legatar testamentar.

Prin încheierea din 14.03.1995, s-a suspendat procedura succesorală pe motivul că moștenitorii nu se înțeleg asupra calității de moștenitori. Participarea reclamantei la succesiunea defunctei s-a făcut în baza testamentului deținut de la soțul supraviețuitor al defunctei D.C.

Prin această participare, la dezbaterea succesorală, contestată fiindu-i calitatea, recurenta-reclamantă a săvârșit un act care implică intenția sa neîndoielnică de acceptare a moștenirii de pe urma defunctului său autor.

Având în vedere că decesul autorului recurentei-reclamante a intervenit la data de 17 decembrie 1994, iar, potrivit încheierii de suspendare a procedurii succesorale în Dosarul nr. 2665/1994, aceasta a intervenit la data de 14.03.1995, în mod greșit s-a reținut în cauză neacceptarea succesiunii în termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 700 din Codul civil.

La data suspendării procedurii succesorale, deși dosarul fusese deschis anterior, nu expiraseră oricum cele 6 luni prevăzute de art. 700 din Codul civil pentru acceptarea succesiunii testamentare a defunctului D.l. de către reclamanta-recurentă.

Prin urmare, sub aceste aspecte, s-a constatat că intervenise acceptarea tacită a succesiunii autorului său de către recurenta-reclamantă.

Asupra acestei probe administrate în cauză, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, instanțele nu s-au pronunțat, făcând incident art. 304 pct. 10 alături de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Mai mult, ulterior acestei date, la data de 4.04.1995, printr-o cerere adresată notarului-șef, reclamanta-recurentă a solicitat să se ia act că acceptă succesiunea de pe urma defunctului D.I., decedat la data de 17.12.1994. Copia unei asemenea cereri, care a purtat viza Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost depusă la dosarul de recurs, conform cu originalul, în condițiile art. 305 din Codul de procedură civilă. în aceste condiții, deși intervenise o acceptare tacită a succesiunii pe considerentele reținute mai sus, a intervenit, în același termen legal de 6 luni prevăzut de art. 700 din Codul civil, o acceptare expresă a succesiunii în condițiile art. 689 teza I din Codul civil. Asupra poziției intimatei-pârâte, care a arătat la cuvântul pe fond că semnătura recurentei pe înscrisurile depuse în dosarul de recurs nu corespunde, fără a se înscrie în fals, Curtea a constatat: într-adevăr, sunt diferite semnăturile de pe cererea care poartă mențiunea de acceptare a succesiunii (nr. 8474/1995) și o altă cerere semnată pe numele recurentei-reclamante, prin care se solicită notarului-șef blocarea procedurii succesorale.

Aceste două semnături se aseamănă însă cu semnăturile existente pe alte acte, la dosarul cauzei.

Astfel, semnătura de pe cererea de acceptare a succesiunii defunctului autor este asemănătoare cu semnătura existentă pe concluziile scrise formulate de către recurenta-reclamantă în dosarul de apel. Semnătura de pe cererea de blocare a procedurii succesorale, datată 10.04.1995, se aseamănă cu semnătura recurentei-reclamante de pe cererea de chemare în judecată. în aceste condiții, este evident că recurenta-reclamantă a înțeles să semneze diferite acte, cu semnături care îi reflectă numele, dar cu mod caligrafic diferit. în considerarea celor reținute asupra criticilor formulate, Curtea a constatat că recursul formulat de către recurenta-reclamantă este fondat.

Prin urmare, constatând că în mod greșit s-a soluționat calitatea de moștenitoare a recurentei-reclamante de pe urma defunctului său autor și calitatea procesuală în cauză, Curtea a reținut că nu s-a intrat în cercetarea fondului, în condițiile art. 312 pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Făcând aplicarea art. 3 pct. 2 din Codul de procedură civilă, modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003, și a art. 725 teza a ll-a din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul, a casat decizia tribunalului și a reținut cauza ca instanță de apel pentru judecarea apelului.