Noțiunea generală de securitate [601488]

Capitolul 1: Securitatea – delimitări conceptuale
Noțiunea generală de securitate
Termenul de „securitate” își are originile în termenii latini de „securititas”1 și „securitas”, fiind
definită în unele dicționare drept “acea stare de fapt care pune la adăpost de orice pericol extern și
intern o colectivitate sau un stat oarecare, în urma unor măsuri specifice, ce sunt adoptate și care
asigură existența, independența suveranitatea, integritatea teritorială a statului și respectarea
intereselor sale fundamentale”2
Securitatea a însemnat de la începutul omenirii o preocupare esențială care s-a plasat, ca nivel de
importanță, imediat după nevoile fiziologice ale omului. Deși acest concept are o anumită vechime,
există, la nivel de conceptualizare, o mare ambiguitate. Această ambiguitate derivă din varietatea de
arii pe care le acoperă și nu în ultimul rând de imposibilitatea de a găsi un consens privind subiectul
pe care securitatea îl are în vedere. Atfel putem discuta despre sistemul internațional ca subiect
central al acestui concept, de stat sau de individ?
Potrivit ONU, „există securitate atunci când statele estimează că pericolul de a suferi un atac
militar, presiuni politice sau constrângeri economice este nu și că ele pot, din această cauză, să-și
urmeze liber dezvoltarea.3
NATO definește securitatea ca: „1. Stare realizată atunci când informațiile, materialul, personalul,
activitățile și instalațiile sunt protejate contra spionajului, sabotajului, subversiunii, și terorismului,
cât și contra pierderilor și divulgărilor neautorizate. 2. Ansamblu de măsuri necesare stabilirii unei
stări de securitate. 3. Organism responsabil pentru punerea în aplicare a măsurilor de securitate”4
Încercările de definire a conceptului sunt numeroase, iar acest lucru se datorează epocii istorice și
actorilor considerați ca fiind importanți pentru acesta. În zilele noastre abordarea subiectului este
una destul de dificilă datorită diferitelor dimenisiuni, pericole și amenințări care provoacă lumea
contemporană. Securitatea este deseori echivalată cu sintagma „absența pericolului” sau a
amenințării, iar termenul de insecuritate cu cel de prezență a pericolului. Astfel securitatea unuia
mereu va însemna insecuritate pentru celălalt.
Wolfers Arnold oferă cea mai cunoscută și veche definiție a securității, aceasta în sens obiectiv,
măsoară absența amenințărilor la adresa valorilor dobândite, iar în sens subiectiv, absența temerii că
aceste valori vor fi atacate.5 Așadar securitatea implică atât mijloace coercitive în oprirea unui
1În Imperiul Roman, Securitas era zeița care asigura securitatea imperiului. Sensul fiind cel de libertate față de
amenințări.
2Mică enciclopedie de politologie , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977, p. 402
3 Conceptions de la sécurité, “ Désarmement”, nr.14, Nations Unies, New York, 1986, p. 52
4 Glosarul NATO de termeni și definiții, AAP-6 (U)/1995, p. 87 (definiție inclusă în 1981).
5Wolfers, Arnold, „National Security” as an Ambiguous Symbol in Political Science Quarterly, V ol. 67, Nr. 4, 1952,
p. 485.
1

agresor, cât și modalități necoercitive de persuadare în vederea schimbării unei colaborări în
cooperare.
Așa cum se poate observa și mai sus, nu există o definiție larg acceptată a noțiunii de securitate,
ci există o serie de definiții care diferă epocilor istorice și asupra subiectului implicat.
Dacă în accest capitol s-a încercat o prezentare generală privind conceptul de securitate,
subcapitolele următoare vor avea rolul de a prezenta modul în care securitatea a fost privită și
înțeleasă înainte de finalul Războiluui Rece și viziunea pe care aceasta a căpătat-o în ultimile
decenii.
Securitatea Tradițională
Din antichitate și pâna la apariția națiunii moderne, securitatea a reprezentat mereu capacitatea de
a supraviețui unui război. Smith afirma că „asumpția de bază a viziunii tradiționale este că
securitatea este corelată fundamental cu dimensiunile militare ale interacțiunilor dintre statele
națiune”6
În această viziune statul ocupă prim-planul discutării securității, reprezentând obiectul de
referință, datorită caracteristicii sale fundamentale suveranitatea. Aceasta oferindu-i cadrul în care
se exercită ordinea și totodată este „cea mai înaltă sursă autărității de guvernare”7
Concentrarea asuprea statului ca actor principal se datorează percepției lui drept principala
unitate de organizare politică a populațiilor lumii.8 După o luptă îndelungată, desfășurată pe solul
Europei din decolul XV-lea, statul a apărut ca o instituție preferată, deși era imperfectă, prin care
oamenii au ales să-și reglementeze sau să își guverneze acțiunile. Astfel statul a reușit să obțină
primatul asupra tuturor celorlalte forme de organizare politică, ajungând astăzi la o societate
modială de „popoare interdependente și interconectate”9.
O altă cauza a acestui stat-centrism, se datorează faptului că statul modern, este cel care are
monopolul asupra violenței legitime. Puterea uriașă a statului joacă un rol decisiv asupra securității
indivizilor și grupurilor de pe teritoriu/i și asupra securității internaționale. Ideea de securitate
internațională apare spre sfârșitul Evului Mediu, atunci când preocupările pentru a instaura pacea pe
baze solide devenea necesară. Echilibru de forțe a reprezentat un punct crucial în acest sens,
deoarece a participat în mod activ la procesul de extindere , de formare și de consolidare a statelor
moderne.
Caracteristic secolelor XVIII-XIX, echilibrul de forțe reprezintă opoziția dintre două părți egale,
6 Smith, Steve, The Concept of Security in a Globalized World , prezentat la Otago University Conference, iunie 2002,
Otago.
7Ungureanu Radu-Sebastian, Manual de Relații Internaționale , Editura Polirom, Iași, 2006, p181.
8KolodziejEdward, Securitatea și relațiile internaționale , Editura Polirom,2007, p 41.
9Ibidem.
2

care se neutralizează ducând la o anumită stabilitate.10 Stabilitatea nu este dată doar de prezența a
două părți, ci prin echilibrul între mai multe părți care participă în mod activ la menținerea statu-
quo-ului, intervenind în momentele de criză. Deși pare un concept care să asigure menținerea unui
grad de securitate atât la nivel internațional cât și la cel intern, echilibrul legitimează existența și
folosirea forței. În vederea acestui scop, realizarea securității, trebuie ținut cont de câteva elemente
cheie care stau la baza prăbușirii echilibrului de forțe,iar unul dintre acestea este interesul național.
Interesul național reprezintă un concept cheie al securității tradiționale, el reprezentând călăuza
principală a întregii activități externe desfășurate de un stat. Când discutăm de interes național, nu
trebuie să ne referim la un singur interes ci la o sumă de interese care au în vedere asigurarea
securității și bunăstarea actorului în cauză.
Samuel Huntington spune că „ Un interes național este unul public care preocupă pe toți, sau pe
cei mai mulți cetățeni; un interes național vital este acel interes pentru care ei sunt gata să-și verse
sângele și să-și cheltuiască bogăția pentru a-l apăra. Interesele naționale combină, de regulă,
securitatea cu preocupările materiale, pe de o parte, și preocupările morale și etice, pe alta parte”.11
Termenul este asociat cu abordarea realistă a relațiilor internaționale care consideră sistemul
internațional drept unul anarhic. În acest mediu anarhic statele acționează rațional cu scopul de a-și
urmări propriile interese naționale, primul dintre care este supraviețuirea și menținerea securității
internaționale, bineânțeles acestea modificându-se de la caz la caz. Astfel o căutare individuală a
securității duce la o creștere a insecurității în întregul sistem. Procesul de înarmare a unui stat,
pentru a se proteja de o potențială amenințare, trage după sine un proces de înarmare și a celorlalte
state din sistem, ajungându-se la un potențial conflict.12
Interesele naționale pot fi catalogate ca:
•Interese vitale: acele interese care sunt indispensabile pentru supreaviețuirea statului:
integritatea terirorială, suveranitate etc.
•Interese extrem de importante: sunt toate acele interese care dacă ar fi compromise ar putea
aduce daune capacitatea guvernului de a asigura supraviețuirea și securitatea statului.
Putem include aici acele acțiuni precum : prevenirea și descurajarea utilizării armelor
biologice și de distrugere în masă, promocarea acceptării regulilor dreptului internațional și
a mecanismelor de dezvoltare pașnică a disputelor, protejarea prietenilor, aliaților și nu în
ultimul rând prevenirea emergenței unui hegemon.
•Interese importante: care ar putea duce la incapacitatea de a-și promova interesele vitale.
10Repciuc Teodor, Conceptele Securității , Editura Axioma Print, București 2008, p 11.
11Huntington Samuel, Ciocnirea Civilizațiilor
12Procesul de mai sus este descris de către John Hertz în 150, sub sintagma „ dilema securității, în „ Idealist
Internationalism and Security Dilemma” , World Politics ,p 2.
3

Acestea ar putea fi violări ale drepturilor omului, destabilizarea internă precum libertatea,
democrația, statul de drept.
•Interese secundare: acestea sunt deziderate dar nu au efecte majore asupra capacității
guvernului de a le asigura pe cele vitale.13
Interesul de stat este definit în contextul normelor și accepțiunilor internaționale ca cee ce este
bine și oportun14. Astfel spus statele mereu își for defini și redefini interesele în funcție de
amenințările externe sau de presiuni din interior.
Acest concept a fost pe larg dezbătut de școlile de gândire liberală și realistă. Cele două școli au o
diferită perspectivă asupra interesului național.
Realiști afirmă că interesul național ar trebui să fie definit în termenii „puterii tangibile ale
statului și a sferelor de influență relative la acelea ale altor state. Singura formă importantă a puterii
tangibile pentru școala realistă este cea militară.”15 Astfel scopul ultim al oamenilor de stat fiind cel
de a menține un echilibru militar care să fie favorabil pentru statul în cauză. Unul din reprezentanții
fundamentali ai școlii, Hans Morgenthau care afirmă că politica internațională, ca orice politică este
o „luptă pentru putere”. 16
Liberali au o viziune care definește interesul național drept unul care include valori intangibile
cum ar fi drepturile omului, libertatea economică și libertatea de apărare față de maladii17,pacea find
„adevărata stare naturală a lumii”. Despre aceste două teorii și alte teorii concurente voi discuta mai
pe larg înt-un subcapitol.
În ciuda longevității viziunii tradiționaliste asupra securității , mediul internațional s-a schimbat
odată cu sfârșitul Războiului Rece, iar această schimbare a fost una destul de importantă care a
cauzat o regândire totală a conceptului de securitate.
Noul aparat conceptual al securității
Războiul Rece a reprezentat aceea perioadă cuprinsă între 1945-1990 care a transferat la scară
mondială o „confruntare regională între două blocuri politice și militare antagonice”18. Conceptul de
securitate s-a modificat datorită transformărilor petrecute pe scena internațională. Mulți autori,
printre care și Edward Kolodziej afirmă că, această nouă abordare a securității se datorează
dispariției bipolarității, care a lăsat o structură care aparent lasă impresia ca fiind una stabilă și de
13Catalogare preluată din Interesele Naționale și folosirea Instrumentelor de putere Națională pentru Promovarea și
apărarea acestora. Cazul României , Editura Universitții Naționale de Apărare „Carol I”, București 2010, p 9.
14Finnemore Martha, National Interests in International Society, preluat din Veaceslav, Berbeca, Bird Tim, Poede
George, Studii de Securitate, Editura Cavallioti, București 2005, p 168.
15 Ibidem.
16Morgenthau Hans J, Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace, Editura Polirom, Iași, 2007, pg
17Ibidem p169.
18Sava Ionel Nicu, Studii de Securitate, Editura Centrului Român de Studii Regionale, București 2005, p24.
4

neclintit. Balanța de putere din acea perioadă, nu permitea celor două blocuri să intre într-un
conflict direct ci mai degrabă ajuta la cooperarea între ele, pentru a impune limite aliaților lor.
După această perioadă necesitatea de redefinire a securității se accentuează, astfel Stephen Walt
vorbește despre renașterea studiilor de securitate iar Barry Buzan, remarcă deficitul conceptual al
domeniului.
Stephen Walt, explică în studiul din 1991, că studiile de securitate au începtut să renască după
jumătatea anilor '70, mult mai riguroase, mult mai sofisticate din punct de vedere metodologic și
inclinate spre teorie. El spune că studiile de securitate „cercetează care fac posibilă folosirea forței,
modul în care utilizarea forței afectează indivizii, statele și societățile și politicile pe care statele le
adoptă pentru a se pregăti, a se preveni sau pentru a se angaja într-un război”19. Astfel forța militară
nu este singura sursă pentru garantarea securității naționale, iar amenințările la care sunt supuse
statele, nu sunt doar amenințările militare. Din acest motiv, noua abordare a studiilor de securitate a
introdus termenul „statecraft” (arta guvernării) care include diplomația, controlul armamentelor și
managementul crizelor.
Walt nu recomandă introducerea a noi domenii pe agenda de securitate, precum sărăcia, SIDA,
drogurile, deoarece 20acest lucru ar duce la o supraextindere a domeniului și asfel s-ar ajunge la o
pierdere de relevanță. Totuși consideră el că este necesară o remodelare a instituțiilor pentru a putea
face față noii agende de securitate. Exemple precum criza din Cecenia, conflictul Iugoslav și
atacurile de la 11 septembrie su semnificative în a arăta incapacitatea instituțiilor politice, de a
reacționa la astfel de probleme. Asta deoarece modul de gândire și de implicare a instituțiilor a fost
depășit de realitate, fiind încă blocate în ideologia Războiului Rece și în tehnologia sofisiticată a
războiului nuclear. Statele, în special cele occidentale, s-au dovedit a fi fragile în față unor alte
tipuri de amenințări, mult mai simple dar de o intensitate mult mai mare.
Barry Buzan a considerat că securitatea este, după cum o definește el, un domeniu subdezvoltat.
Această percepție se datorează perioadei Războiul Rece care a făcut ca securitatea să fie văzută doar
prin dimensiunile ce țin de supraviețuirea statului pe termen scurt, neglijând aspectele relevante pe
termen mediu și lung.
Subdezvoltarea conceptului de securitate poate fi explicată prin cinici moduri diferite.
1.Ideea este prea complexă, iar acest lucru nu i-a atras pe analiști astfel ajungându-se la o
neglijare a conceptului în favoarea altora.
2.Neglijarea securității s-a datorat și suprapuneri dintre ea și conceptul de putere. Statele erau
văzute ca prinse într-o luptă pentru putere, iar securitatea era văzută drept un derivat al
19Walt, Stephen, The renaissancee of Security Studies, publicat în International Studies Quertely, nr 35, Chicago,
1991, p 212.
20Buzan Barry, People, States and Fear , London, Harvester Wheatsheaf, 1991, pg 25.
5

puterii, mai ales a celei miilitare. Securitatea nu avea o mare importanță dacă era tratată în
mod independent, ci era văzut drept un adjuvant al modelului de luptă pentru putere în
relațiile internaționale.21
3.Existența unei ambiguități care se datora disputei dintre idealiști și realiști. Idealiști vedeau
securitatea drept un produs al păcii iar rivali vedeau securitatea un produs al puterii.
4.Studiile strategice au cauzat această subdezvoltare a conceptului datorită producerii a unui
mare volum de literatură empirică în problemele de politică militară. Totodată acestea sunt
rezultatul necesității politice de apărare anglo-americane.
5.Neglijarea se bazează pe argumentul că, pentru politicienii de stat acesta a reprezentat o
menținere a „ambiguității simbolice”, pentru a-și justifica acțiunile și atitudinile politice care
privesc securitatea națională.
Din aceste considerente, s-a simțit nevoia redefinirii conceptului, iar Școala de la Copenhaga a
devenit numele comun pentru reconceptualizarea „ termenului de securitate și al elementelor cărora
trebuie să li se asigure securitatea”.22 Reprezentanții majori ai acestei școli au fost Barry Buzan și
Ole Weaver, a căror activitate a contribuit la dezbaterea asupra naturii securității și al ieșirii din acel
cadru de gândire care deveneau din ce în ce mai inadecvate la realitatea politică.
Lucrarea People, States and Fear , scrisă de Barry Buzan în 1983, a reprezentat punctul de pornire
a procesului de extindere a conceptului de securitate, prin alăturarea altor tipuri de securitate pe
lângă cea militară. Cea de-a doua publicație din 1991 a avut un impact destul de mare, deoarece
noțiunea securității părea să aibe potențialul de a fi o lentilă conceptuală care să ne ajute să privim
relațiile internaționale, prin prisma amenințărilor și vulnerabilităților. Întrebrile cruciale devin acum
Ce anume trebuie securizat?, respectiv obiectul securitzării și Împotriva căror amenințări trebuie
securizat obiectul de referință?.23
Buzan rămâne în interiorul concepției statocentrice, dar o nuanțează pentru cazurile în care
această perspectivă ar putea deveni înșelătoare. Prin cercetarea problemelor cu care se confruntă
statul, autorul identifică cinci sectoare ale securității naționale, în funcție de natura amenințărilor.24
Astfel securitatea colectivităților umane este afectată de factori care țin de sectoarele:
militar,economic, politic, societal și de mediu.
Dimensiunea militară se referă „la influența reciprocă între capacitățile militare ofensive și
defensive ale statelor și percepțiile acestora față de intențiile celuilalt” 25 În această dimensiune se
21Sava Ionel Nicu, Studii de Securitate, Editura Centrului Român de Studii Regionale, București 2005, p28.
22Bird Tim, Croft,Stuart, Școala de la Copenhaga și Securitatea Europeană, articol preluat din, Studii de Securitate,
Editura Cavallioti, București 2005, p 7.
23Buzan Barry, People, States and Fear , London, Harvester Wheatsheaf, 1991, p 19-20.
24Ungureanu Radu-Sebastian, Manual de Relații Internaționale , Editura Polirom, Iași, 2006, p189.
25 Lășan Nicoleta Securitatea: concepte în societatea contemporană , Revista de Administrație Publică și Politici
6

i-au în considerare măsuri precum utilizarea forței de către adversar, bombardamente, blocade, care
împing statul să elaboreze o serie de strategii pentru a răspunde în mod adecvat.
Dimensiunea politică are are în vedere stabilitatea organizațională a statului, ideologia
legitimatoare și nu în ultimul rând stabilitatea sistemului de guvernare. Putem vorbi despre o relație
dintre stat și cetățeni sau/și despre relațiile externe ale statului respectiv.
Dimensiunea economică are ca principal scop analiza accesului la resurse, mijloace financiare și
piețe necesare pentru menținerea unor niveluri acceptabile de bunăstare și putere statală.26 Problema
centrală referitoare la ideea de securitate economică, rezida din faptul că într-o economie de piață,
condiția actorilor este mereu una de risc datorită competitivității agresive și a sentimentului de
nesiguranța pe care îl resimt.
Dimensiunea societală se referă la toate acele amenințări care pot afecta identitatea unei
comunități. Problemele caracteristice acestei dimensiuni țin de:
1.Migrație: poporul unui stat este grav afectat de un număr masiv de străini care se stabilesc
pe teritoriul statului.
2.Competiție pe orizontală: este reprezentată de acea amenințare culturală care poate fi
exercitată de un stat vecin.
3.Competiția pe verticală: se manifestă atunci când o comunitate se simte amenințată din
partea unui grup secesionist sau integraționalist .
4.Depopularea: este o amenințare caracteristică perioadelor tensionate de exemplu de
catastrofe umanitare, naturale, războaie sau politici de exterminare. 27
Dimensiunea de mediu sau ecologică este în strânsă corelație cu păstrarea biosferei locale și
planetare, care reprezintă sistemul esențial de care depinde activitățile umane. Este un domeniu nou,
dar destul de complex, datorită implicațiilor pe care le are cu toate celelalte nivele de analiză.
Toate aceste dimensiuni sunt strict legate unele de altele, ele influențăndu-se reciproc. Există
amenințări caracteristice unui anumit sector, care prin efectele pe care le generează, sunt transmise
celorlalte sectoare, de exemplu o criză socială poate genera o criză politică. Amenințările nu rămân
blocate în interiorul unui singure dimensiuni a securității, ele se infiltrează și în alte sectoare,
potențându-se reciproc.
28
Sociale, An II, Nr 4(5), Decembrie 2010, p 6.
26Buzan Barry, People, States and Fear, London, Harvester Wheatsheaf, 1991, p 19-20.
27Ungureanu Radu-Sebastian, Manual de Relații Internaționale , Editura Polirom, Iași, 2006, p 190.
28Figura a fost preluată din Lipschutz D Ronnie, On security, capitol 3 Securitization and Desecuritization, Ole
waever, regăsibil la https://s3.amazonaws.com/s3.libraryofsocialscience.com/pdf/Lipschutz–On_Security-3–
Waever-Securitization.pdf
7
Fig.1 Modelul clepsidră a securității
propus de Ole Waever

Lărgirea conceptului, nu se referă doar la multiplicarea sectoarelor ci și a obiectelor de refeință.
Buzan delimitează „sistemul internațional”, „subsistemele internaționale” „statele”, „subunitățile” și
„indivizii” drept obiecte de referință, iar dimensiunile ca surse de amenințare potențiale la adresa
acestor obiectede referință. Totuși așa cum am afirmat și mai sus, Buzan are o viziune statocentrică,
fiind aspru criticat pentru acest motiv. Această viziune care privilegiază statul, se datoreză
modelului de securitate elaborat de Ole Weaver, numit „clepsidră”. Adoptarea acestui model,
asigură o mai bună ilustrare a dinamicii multidirecționake a bevelelor de referință. Statul este
entitatea care elaborează majoritatea politicilor ce au drept scop asigurarea securit ății, așadar el
rămâne o entitatea dominantă pe șcena mondială.
Statul, în viziunea lui Barry Buzan, este definit drept „o organizație compusă din mai multe
agenții, conduse și coordonate de o conducere de stat, care are capacitatea sau autoritatea de a
elabora și aplica regulile generale pentru toți cetățenii și parametri de funcționare pentru alte
organizații sociale, pe cuprinsul unui teritoriu anume, utilizând chiar forța dacă ar fi necesar.”29 Din
această definiție reies părțile componente ale statului.
1. Bază fizică: teritoriu, geografie, demografie;
2.Expresia Instituțională : mașinăria guvernamentală care include organisme legislative,
administrative, judiciare, precum și legi, norme și proceduri.
3.Ideea de stat: ideologiile organizatoare și ideea de națiune.
Națiunea fiind un grup de persoane care un în comun o istoire, moștenire culturală, etnică,
rasială și un teritoriu de bază. Sunt identificate patru modele de legături între stat și națiune:
• Națiunea-stat primară: națiunea joacă un rol important în apariția statului.
• Statul-națiune : statul are un rol important în crearea națiunii.
29Buzan Barry, People, States and Fear, London , Harvester Wheatsheaf, 1991, p 57.
8Securitatea este, din punct de vedere
istoric, un domeniu în care statele se
amenință și se provoacă reciproc.
În societatea internațională, un
număr de coduri, reguli și înțelegeri
au făcut din realitățile internaționale
o realitate socială. Securitatea
națională este la rândul ei socială, în
sensul că derivă din societatea
internă.

• Națiunea-stat parțială: națiunea este divizată în mai multe stat.
•Statul multinațional: statul cuprinde mai multe națiuni.30
Combinarea acestor componente, constituie ecuația necesară securității naționale. Obiectivele de
securitate sunt definite de procesul politic și instituțional al statului, în urma unei analize atente ce
ține de dimensiunea teritoriului, a resurselor și a undei deliberări subiective ce ține de valori și
așteptări.31
Bineînțeles, acest statocentrism, nu a fost pe deplin acceptat și de alți analiști, care nu au ezitat să
aducă o serie de critici ce au susținut că statul poate deveni o amenințare la adresa securității decât
o sursă de securitate. Pentru multe persoane, cele mai multe amenițări la adresa vieții lor vin din
partea propriilor guverne sau din partea instituțiilor statului. Buzan a recunoscut acest lucru, dar îl
consideră „o contradicție inevitabilă”. Un alt argument, împotriva poziției centrale a statului este
dată de faptul că impunerea unui asemenea model este în mod intrinsec etnocentric.32 Acest lucru se
referă la faptul că, statul este o construcție a vestului care nu are un înțeles pentru o bună parte din
populația lumii.
În fața acestor argumente, Buzan introduce logica statelor slabe și puternice (weak and strong
states), definite astfel nu prin capacități sau putere, ci prin nivelul de coeziune socio-politică. Statele
slabe consumă securitate, statele puternice sunt cele care produc securitate. 33
Statele puternice sunt considerate producători de securitate datorită stabilității pe care acestea o
în interior și poziția sau rolul pe care îl dețin în mediul internațional. Putem încadra în această
30Ibidem, p 60.
31Sava Ionel Nicu, Studii de Securitate, Editura Centrului Român de Studii Regionale, București 2005, p 83.
32Bird Tim, Croft,Stuart, Școala de la Copenhaga și Securitatea Europeană, articol preluat din, Studii de Securitate,
Editura Cavallioti, București 2005, p 16.
33Sava Ionel Nicu, Studii de Securitate, Editura Centrului Român de Studii Regionale, București 2005, p 87.
9
Fig2. Părțile componente ale statului
B. Buzan, 1991

categorie:
1.Superputere. Poate fi catalogat astfel un stat care are o poziție importantă în mediul
internațional, poate influența evenimente și poate să-și proiecteze puterea oriunde în lume în
funcție de interesele proprii.
2.Mari puteri. State care au capacitatea de a-și exercita influența pe întregul glob. Puterea
acestora poate proveni din toate domeniile vieții sociale, iar cunoașterea lor se datorează
participării active la instituții și organizații internaționale. 34
Statele slabe sunt considerate ca fiind consumatori de securitate și generatori de insecuritate.
Există multe categorii de state care fac parte din această grupă: state slabe, state care eșuează și state
care colapsează. 35 Există state slabe care sunt denuminte astfel datorită unei relații de dependență
față de o mare putere, în trecut. Apoi avem state în care elementele fundamentale statalității, de
exmplu populație, teritoriu, identitate și nu în ultimul rând structura instituțională. Apoi există statte
care de-și au realizat o coeziune internă, deseori prin regimuri autoritare, pe plan extern sunt surse
de instabilitate si de insecuritate. Ceea ce au în comun toate aceste categorii de state, este nivelul
destul de înalt de riscuri interne care, oricând se pot transforma în amenințări la adresa guvernării ,
deoarece „statele slabe sau nu au sau nu au, reușit să realizeze un consens politic și societal de
suficientă stabilitate pentru a elimina utilizarea pe scară largă a forței ca element major și de
continuitate în viața politică a națiunii.”36
Există cel puțin șase condiții de definire a statelor slabe:
1.Violența politică manifestă.
2.Acțiuni represive din partea poliției .
3.Conflicte existente între diferite grupuri de ideologii diferite.
4.Lipsa identității naționale comune și existența unor grupuri naționale cu obiective politice
competitive.
5.Lipsa unei autorități politice recunoscute
6.Controlul formelor de asociere, controlul mass-media din partea guvernelor. 37
Aceste condiții arată clar că stabilitatea internă este un factor esențial pentru definirea statului
drept unul slab sau puternic. O coeziune internă scăzută, poate duce la o violență internă care
amplificându-se influențează și statele vecine, astfel comunitatea internațională fiind constrânsă să
intervină.
34Dr Saracinschi Alexandra, Rolul actorilor statali în configurarea mediului internațional de securitate , Editura
Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București,2010, p 20
35Ibidem, p 30.
36Buzan Barry, People, States and Fear , London, Harvester Wheatsheaf, 1991, p 97.
37Sava Ionel Nicu, Studii de Securitate, Editura Centrului Român de Studii Regionale, București 2005, p 86.
10

Întorcându-ne la clasificarea statelor ca consumatori de securitate, trebuie făcută distincția între
state slabe, state eșuate și state care colapsează. Despre statele slabe am discutat ca fiind cele care
nu au capacitatea de a furniza bunuri politice fundamentale statalității precum securitate, instituții
politice legitime și bunăstarea socială. Slăbiciunea statelor este bineânțeles subiectivă, ea diferind
de la stat la stat și catalogându-le în diferite tipuri: autocrații, țări conflictuale, țări în tranziție de la
conflict la autocrație și democrații fragile și tinere .38
Statele eșuate, sunt acele state în care nu se furnizează o cantitate mare și suficientă de bunuri
polititice esențiale, pierzând acest rol în favoarea actorilor non statali. Instituțiile sunt defectoase,
democrația nu există, juridicul este derivat din executiv, există mari probleme în rândul populației,
există corupție, etc.
Statele care colapsează se definesc astfel prin trei premise de bază:
1.Prăbușirea instituțională, a guvernului .
2.Prăbușirea societății.
3.Conflictul armat.39
Cadrul de analiza oferit de Buzan a fost adâncit odată cu publicarea în 1998 a lucrării Security: A
New Framework for Analysis, în care Ole Waever și Buzan reiau analiza securității în termeni
militari, economici, societali, politici și de mediu, aplicând la diferitele niveluri de analiză.
Ole Waever consideră securitatea drept un „act de vorbire”, securitatea nu este ceva real sau
obiectv ci este o rostire, adică actul de vorbire în sine. Statul este privilegiat și în analizele lui
Waever, considerat un actor al securității, iar securitatea este un proces discursiv care a dus la o
focalizare pe amenințările considerate existențiale. Pentru analist amenințările existențiale sunt cele
care au un impact imediat asupra suveranității și autodeterminarii statului. În logica propusă de
Waever, dacă amenințările sunt existențiale atunci a securitiza un set de elemente „înseamnă a se
deplasa într-un spațiu politic cu o probabilitate mult mai mare de interacțiune militară violentă”.40 În
alte cuvinte acest proces este unul de identificare intersubiectivă și de construcție socială.
Din acest motiv, securizarea, abordată în trecut în termeni militarizați, nu mai poate fi invocată
astfel, ci prin o securizare a celorlalte sectoare și o desecurizarea a celui dintâi.
„Problemele securității sunt făcute probleme ale securității prin acte de securizare. Noi nu
încercăm să aruncăm o privire în spatele acestui lucru pentru a decide ce este cu adevărat o
amenințare (ce ar reduce întreaga abordare a securizării la o teorie a percepțiilor corecte sau
38Dr Saracinschi Alexandra, Rolul actorilor statali în configurarea mediului internațional de securitate , Editura
Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București,2010, p 33.
39Ibidem, p 37.
40Bird Tim, Croft,Stuart, Școala de la Copenhaga și Securitatea Europeană, articol preluat din, Studii de Securitate,
Editura Cavallioti, București 2005, p 20.
11

greșite).”41 Amenințările pot fi sesizate de oricare dintre actorii sociali, acești fiind o persoană, un
grup o instituție, care invocă o problemă de securitate prin actul discursiv de securizare.
Există două condiții necesare ca actul de vorbire să se realizeze cu succes:
•condiția internă: respectarea a exigenței interne a actului de vorbire care necesită urmărirea
unei «gramatici a securității» și «construirea unui cadru care să cuprindă o amenințare
existențială, un punct fără întoarecere și un rezultat posibil»;
•condiția externă: actorul deține recunoașterea socială
Nu toate actele de vorbire au de a face cu gramatica actelor de securizare ci structura retorică a
unui astfel de act , trebuie să conțină trei blocuri de construcție:
1.amenințări existențiale pentru supraviețiuirea obiectului referent,
2.justifică și legitimează ruperea liberă a procedurilor democratice normale , pentru a
3.proteja obiectul referent amenințat.
Deci printr-un act de securitizare, actorul ridică problema de pe nivelul de jos al politicii la nivelul
înalt al politicilor. Nivelul de jos reprezentând normele democratice și procedurile decizionale, iar
nivelul înalt cel caracterizat de urgențe prioritare și chestiuni vitale. 42 Succesul unui asfel de act
trebuie să-și găsească o recunoaștere mutuală prin audiență, societatea trebuie să înțeleagă și să
accepte discursul.
Unitățile implcate în procesul de securizare sunt:
1.obiectele referențiale: cine este amenințat și trebuie protejat.
2.actorii care securizează: persoana, grup, intituție care declară obiectul amenințat.
3.actorii funcționali: unitățile din sistem care afectează dinamica acestuia, fără a fi obiecte sau
actori de securizare.43
Actorii de securizare sunt autoselectați, orcine poate recurge la acul declarativ de securizare.
Legitimarea acțiunii este variabilă, astfel ajungându-se la o ierarhie a actorilor.
Școala de la Copenhaga a reprezentat un experiment complet diferit cu o cotribuție esențială în
domeniul studiilor de securitate și care a stat la baza dezvoltării gândirii asupra securității pe
continentul european. De la un domeniu îngust, așa cum era perceput pe timpul Războiului Rece,
odată cu dezvoltarea cadrul conceptual de la Copenhaga, acesta a fost extins la un domeniu care
cuprinde mai multe dimensiuni ale securității și diverse nivele de analiză.
41Buzan Barry, Waever Ole, Jaap de Wilde, Security : A new Framework of Analysis , Boulder: Lynne Rinner, 1998, p
204.
42Ibidem p 21-26.
43Sava Ionel Nicu, Studii de Securitate, Editura Centrului Român de Studii Regionale, București 2005, p 202.
12

Securitatea și teoria relațiilor internaționale
În urma expunerii necesității extinderii conceptului de securitate la alte dimensiuni și nivele de
analiză, consider oportună dezbaterea principalelor teorii ale relațiilor internaționale ce au în vedere
termenul de securitate.
13