. Notiunea de Patrimoniu

NOTĂ INTRODUCTIVĂ

Armata, parte integrantă a societății noastre, este chemată să-și dovedească înalta răspundere cu care își onorează rolul și menirea, misiunile încredințate și în rigurozitatea și priceperea cu care aplică principiile și cerințele unei utilizări cât mai adecvate a bunurilor aflate în patrimoniul său.

După cum se știe, armata dispune și gestionează importante valori materiale și bănești pe care națiunea (prin intermediul guvernului) i le pune la dispoziție pentru a-și putea îndeplini misiunile și sarcinile încredințate. Comandanții, toate cadrele armatei, poartă o mare răspundere pentru modul în care gospodăresc acea parte a avuției naționale, care este destinată întăririi capacității de luptă a Armatei Române și să se ridice la nivelul cerințelor N.A.T.O. acestui obiectiv îi sunt subordonate toate activitățile economice și social – culturale ce au loc în comandamente, unități și subunități.

“Preocuparea responsabilă pentru a reduce la minimum consumurile de energie, carburanți, materii prime, uzarea tehnicii, cheltuielile financiare cu prilejul fiecărei acțiuni, grija, cu alte cuvinte, pentru a obține un randament sporit cu aceeași investiție de eforturi umane și materiale trebuie să caracterizeze conceperea, pregătirea și desfășurarea tuturor activităților din domeniul militar.”

Reducerea pagubelor materiale și financiare constituie o preocupare permanentă a personalului armatei. Munca de prevenire pentru evitarea pagubelor este obligatorie pentru toate cadrele care au atribuțiuni de control și îndrumare. Numai prin efortul conjugat al acestor cadre se pot preveni pagubele care se produc în unele unități militare.

Implementarea activităților de prevenire a producerii pagubelor în unitățile militare vor crea posibilitatea ridicării capacității pentru luptă în vederea îndeplinirii standardelor N.A.T.O.

CAPITOLUL I

PATRIMONIUL M.Ap.N. – ELEMENT AL AVUȚIEI NAȚIONALE

1.1. Noțiunea de patrimoniu. Teorii cu privire la existența patrimoniului. Caractere.

Termenul de patrimoniu poate fi întâlnit în diverse acte normative. Este suficient să subliniem numeroasele utilizări ale acestui concept în textele Legii nr. 21/ 1924 pentru persoanele juridice și în prevederile Decretului nr. 31/ 1954 privind persoanele fizice și juridice. Astfel, printre condițiile de fond (elemente constitutive) ale oricărei persoane juridice, art. 32 și 66 din Legea nr. 21/ 1924 și art. 26, lit. e din Decretul nr. 31/ 1954, prevăd constituirea sau existența unui “patrimoniu propriu și autonom”. De asemenea, termenul mai este folosit de legiuitorul român și în alte acte normative, ca de exemplu, în Ordonanța Guvernului nr. 121/ 1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/ 1999, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 141/ 2001 privind organizarea și funcționarea M.Ap.N. . Art.1 al acestui act statuează: “Militarii sunt obligați să apere patrimoniul forțelor armate al României”.

Noțiunea de patrimoniu are o definiție clară și precisă. Așa, fiind, elaborarea unei definiții științifice a noțiunii de patrimoniu a constituit un obiectiv important al literaturii juridice. Astfel, patrimoniul este definit ca totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale aparținând unei persoane fizice sau juridice determinată, privite ca o sumă de valori active și pasive, strâns legate între ele.Evoluția concepțiilor despre patrimoniu a fost strâns legată de fazele și etapele de dezvoltare a societății omenești moderne și contemporane.

Două teorii (concepții) au fost reținute de doctrina juridică:

A. Teoria personalistă (fondatori Aubry și Rau) – care spune că patrimoniul este o emanație a personalității, o aptitudine a persoanei. Sintetizată, această teorie acredita următoarele reguli:

Numai persoanele pot avea un patrimoniu;

Orice persoană are un patrimoniu;

O persoană nu poate avea decât un patrimoniu, care este unitar și indivizibil;

Patrimoniul nu poate fi rezumat la persoana care îl are.

La un moment dat în cadrul acestei teorii se confundă patrimoniul cu personalitatea. Această teorie are căderea că afirmă că patrimoniul este indivizibil.

B. Teoria patrimoniului de afecțiune – unitatea drepturilor și a obligațiilor constituite ca o universalitate, nu depinde de apartenența la o anumită persoană, ci de scopul sau afecțiunea pe care titularul le-a dat-o acestora. Așadar, o asemenea universalitate poate constitui un patrimoniu distinct, independent de patrimoniul general al fiecărei persoane.

Pornind de la cele arătate mai sus, rezultă că patrimoniul prezintă anumite caractere juridice care îl definesc în raport cu alte entități juridice:

Patrimoniul este o universalitate juridică – este o totalitate (masă) de drepturi și obligații patrimoniale care aparțin unei persoane. Deci, el înglobează atât activul (drepturile având același titular), cât și pasivul (datoriile sau obligațiile patrimoniale ale aceleiași persoane), între care există o corelație esențială. Patrimoniul face ca drepturile să răspundă obligațiilor.

Unicitatea patrimoniului – o persoană fizică și juridică poate avea și are un singur patrimoniu.

Inalienabilitatea patrimoniului – persoanele nu pot transmite prin acte inter vivos întregul patrimoniu.

Divizibilitatea patrimoniului – este divizibil în mai multe mase de drepturi și obligații, fiecare având un regim juridic bine determinat.

Concluzionând cele relatate mai sus, termenul de patrimoniu se circumscrie sferei drepturilor și obligațiilor patrimoniale, indiferent că este o persoană fizică sau juridică. În acest caz putem vorbi de un patrimoniu al M.Ap.N., și în subsidiar de patrimoniile fiecărei unități militare în parte.

1.2. Patrimoniul M.Ap.N. – parte componentă a avuției naționale

Așa cum am menționat mai sus, există o serie de acte normative în care întâlnim noțiunea de patrimoniu. Ordonanța Guvernului nr. 121/ 1998 privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, face referire și ea la noțiunea de patrimoniu. Art. 1, pct. 1 al prezentei ordonanțe statuează: “Patrimoniul Ministerului Apărării Naționale se constituie din totalitatea bunurilor mobile și imobile, inclusiv disponibilitățile bănești, titlurile de valoare, precum și totalitatea drepturilor și obligațiilor reflectate în expresie bănească – proprietate publică – date de către statul român în administrare și folosință, chiar și temporară, indiferent de modul de dobândire și locul unde se află”.

Din definiția mai sus menționată se poate desprinde cu ușurință că din punct de vedere al conținutului, patrimoniul M.Ap.N. nu se deosebește de celelalte patrimonii ale persoanelor juridice și fizice.

Mai mult, patrimoniul M.Ap.N. este proprietate publică, prin urmare aceste bunuri sunt puse la dispoziția unităților militare de către statul român în vederea unei utilizări adecvate de către acestea. Având drept de administrare și folosință, “chiar și temporară” asupra bunurilor puse la dispoziție de către stat, patrimoniul M.Ap.N., și prin urmare cel al diverselor unități militare, trebuie apărat pentru a-i fi păstrată integritatea.

Trecerea în proprietatea fiecărei unități militare a întregului patrimoniu de care dispune creează suportul juridic și economic necesar pentru înfăptuirea acestui deziderat. Mai mult, aceasta conduce la trecerea la autofinanțarea tuturor unităților militare, ceea ce presupune acoperirea integrală a cheltuielilor din venituri, constituirea fondurilor proprii ale unităților, participarea într-o măsură cât mai mare la creșterea economiei naționale.

Totodată, aceasta incumbă creșterea răspunderii colectivelor de militari și salariați civili din unitățile militare pentru dezvoltarea și apărarea proprietății întregului stat încredințată de societate pentru a fi gestionată eficient, acțiuni ferme din partea comandanților pentru realizarea sarcinilor ce le revin în administrarea patrimoniului pus la dispoziție de către statul român.

Obținerea unei înalte eficiențe în utilizarea resurselor patrimoniale reprezintă un deziderat major pentru armată. Determinarea eficienței în diversele sectoare de activitate ale armatei noastre îmbracă forme și metode diferite, solicitând folosirea unui complex de indicatori valorici. Indiferent de natura indicatorilor și a formelor sub care aceștia se exprimă, criteriul fundamental de apreciere a eficienței în domeniul militar este măsura în care, cu mijloacele patrimoniale puse la dispoziție, se asigură o înaltă capacitate de luptă a unităților militare, îndeplinirea unor misiuni complexe și variate.

Din cele relatate rezultă cu pregnanță o realitate incontestabilă că și în armată patrimoniul este cuprins în toate sferele de activitate și angajează răspunderea fiecărei unități, a întregului personal al acestora pentru gospodărirea cu eficiență maximă a bunurilor patrimoniale puse la dispoziția acestora. Problema cheie care se pune este ca fiecare verigă a sistemului să funcționeze potrivit rolului și locului ce-i revine pentru valorificarea superioară a resurselor patrimoniului.

Deci, toate cadrele de conducere din unitățile militare trebuie să îndeplinească cu conștiinciozitate toate sarcinile care le revin, cu respectarea normelor legale și profesionale. Unul dintre modurile de control al emolumentului patrimoniului o reprezintă inventarierea, de care vom discuta în cele ce urmează.

1.3. Inventarierea – modalitate de evaluare a elementelor patrimoniale

1.3.1. Noțiuni generale

Inventarierea reprezintă “ansamblul operațiunilor prin care se constată existența tuturor elementelor patrimoniale de activ și de pasiv, cantitativ și valoric, aflate în administrarea unității militare la data la care aceasta se efectuează".

Inventarierea este organizată și executată conform prevederilor Legii contabilității nr. 82/ 1991, modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 22/ 1996, ale Regulamentului de aplicare a Legii contabilității, Normelor generale privind organizarea și conducerea contabilității în Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării naționale, nr. M. 73/ 1997, precum și a Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului din administrarea Ministerului Apărării Naționale. Scopul principal al inventarierii este stabilirea situației reale a patrimoniului fiecărei unități militare.

Inventarierea cuprinde:

Toate elementele patrimoniale;

Bunurile și valorile deținute cu orice titlu, aparținând altor persoane juridice sau fizice:

După inventarierea acestora se întocmește bilanțul contabil, care trebuie să asigure o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute.

Unitățile militare au obligația să efectueze inventarierea generală a patrimoniului:

Cel puțin o dată pe an, pe parcurs;

La începutul activității;

În caz de reorganizare, fuzionare, divizare sau încetare a activității unității;

La cererea organelor de control, cu ocazia efectuării controlului, la cererea altor organe prevăzute de lege;

Ori de câte ori există date că în gestiune sunt plusuri sau minusuri, a căror existență poate fi stabilită numai prin inventariere;

În cazul predării – primirii unei gestiuni, dar numai în cadrul gestiunii respective;

În cazul reorganizării gestiunilor;

Ca urmare a unor calamități naturale, cazuri de forță majoră sau alte cazuri prevăzute de lege.

Comandantului (șefului) unității gestionare îi revine obligația pentru organizarea și efectuarea operațiunii de inventariere.

1.3.2. Organizarea și efectuarea inventarierii

Cu 20 de zile înainte de perioada prevăzută pentru efectuarea inventarierii, comandantul unității militare numește prin ordin de zi pe unitate, la propunerea contabilului șef, comisii de inventariere.

Ordinul de zi pe unitate de numire a comisiei de inventariere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:

Componența comisiei;

Numele președintelui comisiei;

Modul de organizare și executare a inventarierii;

Anizare și executare a inventarierii;

Alte elemente necesare.

Comisia trebuie să fie alcătuită din 3 – 5 membri, care au o pregătire corespunzătoare în domeniul economic, administrativ, tehnic, etc. Comisia de inventariere răspunde de efectuarea tuturor lucrărilor de inventariere, potrivit prevederilor legale. În perioada inventarierii, președintele și membrii comisiei nu vor executa alte activități care ar duce la diminuarea timpului afectat acestora.

În perioada în care se execută inventarierea toți gestionarii vor fi prezenți în unități.

Inventarierea se execută la locul de depozitare sau folosință a valorilor materiale și financiare, în prezența tuturor membrilor comisiei de inventariere și a gestionarului sau a persoanei care îl reprezintă în mod legal.

Executarea inventarierii se realizează prin stabilirea stocurilor faptice de valori materiale și bănești prin:

Numărare;

Cântărire;

Măsurare;

Cubare;

Alte mijloace tehnice de determinare a existenței lor fizice și a stării acestora.

Totalitatea bunurilor patrimoniale evaluate prin inventariere, grupate pe gestiuni și categorii de bunuri, se vor înscrie în “Lista de inventariere”, un document care se semnează de membrii comisiei și de gestionarul gestiunii respective.

Rezultatele inventarierii se înscriu de către comisia de inventariere într-un proces verbal, care se prezintă, în termen de 3 zile de la data încheierii operațiunilor de inventariere, comandantului unității, care va decide în continuare asupra măsurilor ce trebuiesc luate în legătură cu rezultatele inventarierii, propunerile comisiei de inventariere, etc.

Unitățile militare au obligația de corelare a datelor din bilanț cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situația reală e elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarierii.

În linii mari, am încercat o prezentare de efectuare a inventarierii în unitățile militare. În continuare vom încerca să analizăm inventarierea ca o modalitate de prevenire a pagubelor materiale.

1.3.3. Evaluarea bunurilor patrimoniale – modalitate de prevenire a pagubelor

Eficacitatea activității de inventariere poate fi apreciată după ce obiectivele și sarcinile au fost îndeplinite și nu oricum, ci la termen, integral, de calitate și cu eforturi și costuri cât mai reduse.

Formularea realistă a scopului, a obiectivelor și a sarcinilor ce decurg din organizarea inventarierii, reprezintă una din cele mai important condiții de sporire a eficacității economice în unitățile militare. Aceasta, de fapt, este atributul comandanților unităților militare, a gestionarilor, la care, dacă se adaugă un plus de intuiție și inteligență, rezultatele nu pot fi decât dintre cele mai bune.

Iată de ce apreciem că inventarierea, adică evaluarea bunurilor patrimoniale este o modalitate de prevenire a pagubelor. Ea (inventarierea), nu se desfășoară la întâmplare, ci după calcule temeinice, realizate de oameni pregătiți în domeniu. Efectuând o inventariere la locul și timpul potrivit, gestionarii vor da dovadă de mai multă responsabilitate în îndeplinirea sarcinilor care le revin. Astfel, știind că bunurile patrimoniale pe care le gestionează, vor fi supuse unor evaluări periodice (în scopul de a cunoaște fluctuațiile care au loc în mod inevitabil în patrimoniul unităților militare), gestionarul, în genere toți militarii și salariații civili dintr-o unitate militară, se vor abține de la acțiuni sau inacțiuni cauzatoare de pagube pentru patrimoniul unităților militare.

Desigur, fiind vorba de un mecanism viu, acționat de oameni, aplicarea ei se cere mereu perfecționată. Existența unui patrimoniu aflat în gestiunea oamenilor face inerentă producerea pagubelor. Este ceea ce evocă și vechiul adagiu roman “ubi emolumentum, ibi ouus”, ceea ce semnifică că unde este un emolument de bunuri, valori materiale este și un risc de producere a pagubelor. Acest adagiu și găsește aplicare și în zilele noastre, cu părere de rău. Este, practic imposibil să nu se producă pagube patrimoniale, însă dezideratul major este reducerea sau chiar eliminarea totală a pagubelor imputabile salariaților civili și militarilor. Aceste pagube care se produc cu participarea nemijlocită a omului se încearcă a fi reduse prin efectuarea inventarierilor periodice a patrimoniului unităților militare. Astfel, persoana care are în gestiune bunuri și alte valori va ști că urmarea firească a producerii pagubei va fi răspunderea juridică, care va fi materială, disciplinară, etc., după cum fost și caracterul faptei cauzatoare de pagube. Persoana (gestionarul), fiind conștient de faptul că va răspunde de acțiunea sau inacțiunea sa, va acționa cu mai multă diligență în administrarea patrimoniului unității militare.

Deoarece, răspunderea, care intervine sub forme distincte, este un act de finalizare a inventarierii (dacă se constată minusuri în urma evaluării bunurilor patrimoniale, persoana care se face culpabilă, va răspunde juridic, în funcție de natura faptei cauzatoare de prejudiciu), militarii și salariații civili din unitățile militare vor da dovadă de conștiinciozitate în activitatea lor și o gospodărire rațională a bunurilor și valorilor aflate în gestiunea lor.

Așa încât, se poate afirma că inventarierea, prin funcțiile ei de constatare a existenței tuturor elementelor patrimoniale și de stabilire a situației reale a patrimoniului, reprezintă o modalitate de prevenire a pagubelor.

Merită de menționat faptul că reducerea pagubelor depinde nu numai de persoana a cărei activitate este verificată prin inventariere, ci și de persoanele care efectuează inventarierea. De corectitudinea acestora, de modul în care acționează, de măsura în care respectă normele și prevederile legale în materie depinde rezultatul care se va constata în urma inventarierii.

Dacă inventarierea se efectuează cu respectarea prevederilor legii, iar rezultatul consemnat în procesul – verbal va reprezenta o imagine fidelă a patrimoniului la momentul dat, atunci se poate afirma cu certitudine că evaluarea bunurilor patrimoniale reprezintă o modalitate de prevenire a pagubelor.

Ne raliem acestei opinii, formulând următoarele argumente:

Inventarierea care are drept scop imaginea clară a patrimoniului la un moment dat, dacă se constată lipsuri în patrimoniu se va finaliza prin răspunderea persoanei vinovate;

Răspunderea, îndeplinind o funcție atât coercitivă, cât și educativă are ca scop prevenirea producerii altor pagube de către ceilalți salariați.

În concluzie, evaluarea bunurilor patrimoniale, care se finalizează cu răspunderea persoanei cauzatoare de pagube reprezintă o modalitate de prevenire a pagubelor prin abținerea celorlalți salariați de la acțiuni sau inacțiuni cauzatoare de prejudiciu. Astfel se îndeplinește obligația tuturor militarilor și salariaților civili din M.Ap.N.: apărarea patrimoniului M.Ap.N.

1.4. Apărarea patrimoniului M.Ap.N. – obligație importantă a tuturor militarilor armatei române

Una dintre condițiile progresului și dezvoltării socio – economice a statului nostru o constituie păstrarea și modernizarea patrimoniului național.

Patrimoniul M.Ap.N. se constituie din totalitatea bunurilor materiale mobile și imobile, inclusiv disponibilitățile bănești, titlurile de valoare, precum și totalitatea drepturilor și obligațiilor reflectate în expresie bănească – proprietate publică – date de către statul român în administrare și folosință, chiar și temporară, indiferent de modul de dobândire și locul unde se află.

De aceea una din trăsăturile fundamentale care caracterizează procesul de perfecționare continuă a conducerii și organizării agenților economici din țara noastră este dezvoltarea conștiinței responsabilității angajaților pentru păstrarea, apărarea și administrarea patrimoniului unității, parte integrantă a proprietății naționale. Apărarea proprietății statului, deci a întregii națiuni reprezintă una dintre sarcinile cele mai importante încredințate armatei.

Există o multitudine de acte normative care subliniază această obligație fundamentală a tuturor cetățenilor – apărarea proprietății de stat. Ordonanța Guvernului nr. 121/ 1998 constituie legea – cadru care reglementează răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din M.Ap.N. și trebuie respectată întru torul. Această lege este menită să dezvolte la întregul personal al M.Ap.N., o atitudine serioasă față de îndatoririle care le au, un mod de apărare a patrimoniului prin evitarea producerii de pagube. Pentru întregul personal al armatei, atitudinea față de bunurile încredințate de către națiune reprezintă atât o datorie de cetățean, aflându-și izvorul în lege, cât și una impusă de regulamentele militare. În același timp, grija deosebită față de bunurile utilizate de armată constituie o expresie a conștiinței înaintate, o trăsătură morală fundamentală pe care trebuie să o aibă orice militar, izvorâtă din însăși principiile eticii și echității umane, din înțelegerea responsabilității sale pentru întărirea continuă a capacității de apărare a țării, prin dezvoltarea forței combative a armatei.

Însă atitudinea față de avutul militar nu poate fi cercetată prin prisma valorii materiale, ci trebuie să se acorde prioritate destinației pe care acesta (avutul) o are pentru armată. Știind că el este încredințat de către stat pentru asigurarea forțelor necesare pentru ridicarea capacității de luptă a fiecărei unități și mari unități, a armatei întregi, pentru îndeplinirea cât mai adecvată a misiunii de apărare a țării.

În centrul actual al preocupărilor pentru sporirea eficienței activității pe toate planurile vieții economico – sociale, grija față de bunurile încredințate armatei cunoaște noi valențe și dimensiuni.

Trebuie acordată o atenție deosebită bunei gospodăriri a tot ce se găsește în unitățile militare, a întregului patrimoniu, inclusiv munițiilor, dotării tehnice, edificiilor, etc., cerință esențială și obligație fundamentală, în această etapă a luptei pentru o calitate nouă, superioară în toate domeniile, calitate care trebuie să se manifeste și în planul păstrării și conservării patrimoniului M.Ap.N.

Resursele materiale, după cum este știut, sunt limitate, ca să nu mai menționăm și de costurile acestora. Ca urmare, atâtea câte sunt, acestea trebuie să fie întrebuințate cu eficacitate și eficiență și numai prin prisma imperativelor dictate de specialiștii în domeniu. Patrimoniul unităților militare trebuie apărat, indiferent de mărimea lui; de integritatea și inalienabilitatea acestuia depinde succesul operațiunilor militare. Aceasta înseamnă că bunurile materiale trebuie să fie menținute la nivelul ritmurilor acțiunilor și capacității unității, în scopul acoperirii consumurilor, pierderilor și distrugerilor. Patrimoniul, indiferent de situația cu care se confruntă unitatea militară trebuie menținut sub control. Astfel, se vor reduce și numărul pagubelor ivite în urma unor cazuri de forță majoră.

Deosebit de utile sunt în acest sens activitățile educative și profesionale ce trebuie desfășurate pentru eliminarea, declasarea și clasarea cu cât mai mare responsabilitate a materialelor, întreținerea și securitatea stocurilor, verificarea și inventarierea periodică, înlăturarea tendințelor de a crea plusuri prin nedistribuirea în totalitate, conform normelor stabilite, darea la scădere a unor cantități mai mari decât cele efectiv consumate, rezultate din pierderile admise, eliminarea practicilor d a distribui materialele fără a fi cântărite, măsurate, întărirea spiritului de ordine, disciplină și corectitudine în activitatea de gestionare. Grija față de patrimoniul armatei în cadrul subunităților și unităților este o probă directă a nivelului de conștiință și competență profesională, a responsabilității și exigenței cadrelor militare; ea vizează măsurile de securitate și prevenire a pagubelor de orice fel, a degradărilor, avariilor, închiderea tuturor canalelor de risipire a materialelor, de scoatere prematură din funcționare. Este incompatibil cu calitatea de personal militar sau salariat civil din armată că profitând de faptul că i s-au încredințat bunuri materiale de valoare în număr mare spre folosință și gestionare, să manifeste neglijență sau să-și însușească prin intermediul unor căi ilicite bunuri din patrimoniul M.Ap.N., de la crearea intenționată a unor plusuri, până la acoperirea sustragerilor prin întocmirea de acte false.

Instituirea unui regim sever de economii, creșterea eficienței fondurilor alocate de către stat, sporirea veniturilor, asigurarea periodică a verificării patrimoniului în condițiile legii, sunt cerințe de bază care trebuie avute în vedere zi de zi de către comandanții unităților militare. Realizarea scopului acestor verificări reclamă ca principiile în baza cărora se efectuează să fie diferențiate în raport cu complexitatea și particularitățile fiecărei unități sau subunități, cu specificul fiecărui compartiment sau sector, în genere.

Aceste deziderate se cer avute în vedere peste tot, combătându-se concepția greșită a multora, potrivit căreia grija pentru apărarea patrimoniului sunt de competența exclusivă a compartimentelor financiar – contabile. Dimpotrivă, încadrarea întregului personal al M.Ap.N. în măsurile de apărare a patrimoniului, implică răspunderi deosebite pentru toate cadrele din unitate, pentru întregul personal.

Întărirea și cultivarea spiritului de apărare a patrimoniului constituie o sarcină prioritară pentru toți factorii de răspundere din unități, lucru ce se poate realiza prin diverse activități de implementare a metodelor de valorificare a bunurilor patrimoniale, fără a se aduce atingere integrității patrimoniului unităților militare. Aceasta ajută totodată, la cunoașterea mai exactă, de către întregul personal, a obligațiilor ce îi revin la locul de muncă, la adâncirea spiritului de răspundere pentru realizarea integrală, cu cheltuieli minime a sarcinilor încredințate.

Sarcini și răspunderi deosebite pentru gospodărirea rațională a mijloacelor materiale și financiare din armată, pentru ocrotirea patrimoniului național revin comandanților unităților și subunităților, gestionarilor, care prin activitatea ce o depun pentru primirea, păstrarea și eliberarea acestor mijloace pot aduce o contribuție de seamă la apărarea integrității proprietății statului și la gospodărirea cât mai eficientă a patrimoniului unităților militare din care fac parte. Apărarea avutului obștesc a devenit o necesitate obiectivă, lucru înțeles de marea majoritate a personalului armatei.

Patrimoniul armatei nefrustrat, contribuie din plin, alături de om, la întărirea capacității combative a efectivelor, fiind o garanție a apărării principiilor democratice a statului român, în genere.

În cele ce urmează ne vom ocupa de gestionarea patrimoniului, pagubele cauzate acestuia și sancțiunea nerespectării integrității patrimoniului.

CAPITOLUL II

GESTIONAREA MATERIALELOR ȘI MĂSURILE NECESARE A FI LUATE DE CĂTRE ORGANELE ÎN DREPT ÎN CEEA CE PRIVEȘTE RĂSPUNDEREA MATERIALĂ

2.1. Gestionarea patrimoniului M.Ap.N.

Bunurile materiale, mijloacele bănești și alte valori – proprietate publică – care se găsesc în patrimoniul unităților statului cu scopul sprijinirii și desfășurării activităților legale, cât și a folosirii acestora cu maximă eficiență sunt constituite în gestiune.

Conform instrucțiunilor Ordonanței Guvernului nr. 17/ 09.04.1982 prin noțiunea de gestiune se înțelege “totalitatea operațiilor de primire, păstrare și eliberare a bunurilor materiale sau a valorilor bănești, îndeplinite de personalul militar sau civil al unității militare în cadrul atribuțiunilor principale de serviciu”. De asemenea, prin gestiune se mai înțelege și încredințarea, unei sau mai multor persoane, de bunuri în vederea păstrării și mânuirii lor.

Așadar, gestiune înseamnă: totalitatea bunurilor materiale, mijloacele bănești și alte valori încredințate uneia sau mai multor persoane, care au ca atribuții principale de serviciu operațiile de primire, păstrare și eliberare a bunurilor și valorilor respective. Din această definiție rezultă unele elemente principale:

Este vorba de o persoană din cadrul unei organizații a statului care îndeplinește funcția de păstrare și mânuire a unor bunuri;

Este vorba de efectuarea unor operații de primire, păstrare și eliberare, în legătură cu bunurile ce sunt încredințate persoanei respective;

Se are în vedere totalitatea materialelor și valorilor încredințate unei persoane sau mai multora, în vederea primirii, păstrării și eliberării lor.

În actele normative în vigoare nu sunt determinate expres modalitățile de înființare a unei gestiuni. Cu toate acestea pentru înființarea unei gestiuni pot fi stabilite niște criterii orientative cum ar fi:

Volumul operațiilor de predare – primire, ca un criteriu important pentru determinarea înființării de gestiuni;

Locul de depozitare și destinația materialelor determină, de asemenea, înființarea de gestiuni distincte.

În acțiunea de administrare a patrimoniului armatei, materialele sunt grupate pe compartimente de aprovizionare, în raport de caracterul și destinația acestora, fiecare din ele făcând obiectul unei gestiuni și fiind încredințate unor anumite persoane care au ca sarcini principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea lor.

Conducerea statului nostru acordă o atenție deosebită apărării integrității, bunei gospodăriri, dezvoltării și modernizării patrimoniului statului. O latură a acestei preocupări este materializarea în accentul deosebit ce este pus pe gestiuni ca sistem de execuție cu sarcini permanente de gospodărire a bunurilor materiale și a mijloacelor financiare.

Activitatea gestionară este bine reglementată de legislația în vigoare, lucru ce duce, dacă se respectă legea, la apărarea și păstrarea integrității avutului statului.

2.1.1. Gestionar de drept și gestionar de fapt

În actele normative și în literatura juridică întâlnim adesea noțiunile de “gestionar de drept” și “gestionar de fapt”. Cunoașterea conținutului acestor noțiuni are importanță atât din punct de vedere teoretic, cât și practic.

Gestionar de drept este acea persoană care ocupă sau este încadrată pe o funcție determinată și care exercită atribuțiile acelei funcții pe baza unui act de numire (încadrare) emis de organul competent cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege. Cu alte cuvinte “gestionarul de drept” trebuie să fie numit (investit legal) în funcția pe care o exercită printr-un act de decizie emis de organul competent.

Gestionar de fapt este acea persoană care, fără autorizație legală (numire / încadrare) conform normelor competente stabilite pentru gestionari, îndeplinește funcții specifice acestora, adică primește, păstrează și eliberează mijloace materiale și bănești ori alte valori, în mod întâmplător sau în baza unei însărcinări speciale. El devine prin acest singur fapt, gestionar și, în consecință, răspunde conform legii ca și un gestionar a cărui numire a fost legală.

2.1.2. Ce înseamnă a fi un bun gestionar?

Ținând seama de sarcinile importante pe care trebuie să le îndeplinească gestionarii, de faptul că au în păstrare un patrimoniu (în situația de față, patrimoniul unei unități militare), conducerile unităților militare sunt datoare să dea dovadă de o maximă atenție la selectarea persoanelor pe care urmează să le îndeplinească.

Legea a instituit anumite condiții în sarcina persoanei care urmează să fie încadrată în funcție ca gestionar, și anume:

Vârsta, care trebuie să fie de minimum 18 ani pentru salariații militari și de 21 de ani pentru salariații civili;

Condițiile de studii de specialitate în domeniul în care va activa;

Lipsa antecedentelor penale;

Dovada unei reputații neștirbite;

Avizul de la locul de muncă anterior (că nu a avut debite sau dacă a avut, au fost achitate);

Avizul scris al celorlalți gestionari (în cazul în care o gestiune este încredințată mai multor persoane);

Constituirea unor garanții în numerar (militarii în termen sunt scutiți de o astfel de obligație).

2.1.3. Gestiunea – obiect al controlului financiar din armată

Un instrument deosebit de important pentru apărarea patrimoniului unităților militare, pentru menținerea integrității acestuia îl constituie controlul financiar.

Legislația în vigoare, care reglementează activitatea de control financiar în țara noastră, aduce în prim plan ca obiect al controlului financiar gestiunea.

“Controlul financiar de gestiune, ca formă a controlului financiar propriu, este control financiar ulterior, care urmărește respectarea dispozițiilor legale cu privire la gestionarea și gospodărirea mijloacelor materiale și bănești pe baza documentelor înregistrate în evidența tehnico – operativă și în contabilitate.” Această definiție a economiștilor Mircea Boulescu și Marcel Ghiță scoate în evidență necesitatea controlului financiar de gestiune ca urmare a faptului că în ea își găsesc locul o serie de elemente cu privire la existența, integritatea și păstrarea bunurilor de orice fel, executarea inventarierilor, precum și utilizarea bunurilor materiale.

În acest fel controlul financiar de gestiune reprezintă un veritabil impediment pentru gestionar de a produce pagube patrimoniului unității, prin instituirea răspunderii juridice, ca urmare a nerespectării normelor legale, ceea ce reprezintă finalitatea acțiunilor de control financiar.

Controlul financiar sub toate formele este chemat și în armată să verifice modul cum este administrat patrimoniul fiecărei unități în vederea cunoașterii și urmăririi permanente a modului de gospodărire a bunurilor materiale și a altor valori, identificării și mobilizării rezervelor, tragerii la răspundere a celor vinovați de încălcarea legalității.

Având în vedere că gestiunea constituie totalitatea bunurilor încredințate unora sau mai multor persoane în vederea păstrării și mânuirii lor, că aceasta la rândul ei formează obiectul controlului financiar care urmărește aplicarea riguroasă a prevederilor legale privind gospodărirea mijloacelor materiale, consider că este necesar ca toți factorii de răspundere din unitățile militare și marile unități să acorde o atenție deosebită gospodăririi patrimoniului propriu.

În cadrul gestiunilor de bunuri materiale și valorice, în ciuda tuturor măsurilor luate, se mai pot produce pagube. Producerea acestora antrenează răspunderea juridică a persoanei vinovate. În continuare ne vom referi la răspunderea juridică a salariaților, referindu-ne în special la răspunderea materială a militarilor

2.2. Răspunderea juridică – mijloc de garantare a integrității patrimoniului. Răspunderea materială în raporturile juridice de muncă

Apărarea relațiilor sociale împotriva faptelor care prezintă pericol social se realizează prin intermediul dreptului, prin aplicarea unor măsuri de constrângere.

Aplicarea măsurilor de constrângere (sancțiuni penale, administrative ori disciplinare) în funcție de gradul de pericol social al faptei, precum și obligația reparării patrimoniale a prejudiciului cauzat sunt consecințele răspunderii juridice a omului pentru faptele sale (acțiuni sau inacțiuni), care prezentând periculozitate socială, sunt totodată și o încălcare a legii (adică sunt fapte ilicite).

Răspunderea juridică a salariaților apare ca o formă specifică a răspunderii juridice, care este antrenată atunci când fapta ilicită a unei persoane este săvârșită în legătură cu munca sa.

Deosebirea esențială între răspunderea disciplinară, administrativă și penală a salariaților, pe de o parte, și răspunderea lor materială, pe de altă parte, constă în caracterul acestor răspunderi, primele având în principal un caracter educativ – sancționator, iar răspunderea materială prezintă, în principiu, un caracter educativ – reparator.

Această deosebire determină posibilitatea coexistenței acestor răspunderi și totodată a existenței independente a răspunderii materiale în raport cu cea disciplinară, administrativă ori penală.

2.2.1. Definiție, funcții, caractere, trăsături proprii, principii ale răspunderii materiale a salariaților

Răspunderea materială a salariaților este o formă a răspunderii juridice, care constă în obligația acestora de a repara (acoperi), în condițiile dreptului muncii, paguba (prejudiciul, dauna) provocată, în principiu, unității – cu care a încheiat contractul de muncă – printr-o faptă în legătură cu munca lor, săvârșită cu vinovăție.

Principiile răspunderii materiale a salariaților sunt cuprinse în codul muncii (art. 102 – 110). Dispoziții de excepție se aplică pentru anumite categorii de salariați. Pentru militari și salariații civili din cadrul armatei, dispozițiile aplicabile răspunderii materiale sunt reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 121/ 1998.

Răspunderea materială a salariaților îndeplinește două funcții importante:

Funcția de apărare a integrității patrimoniului (proprietății) unităților, și implicit a statului, care este un principiu constituțional;

Funcția de ocrotire a intereselor salariaților. Această funcție asigură apărarea și realizează eficient garantarea remunerației cuvenite salariaților pentru munca lor.

Din examinarea sumară a funcțiilor răspunderii materiale a salariaților rezultă că aceasta are un caracter deopotrivă educativ și reparator, deoarece ea nu se limitează exclusiv la acoperirea pagubei produse, ci mai ales prin întreaga ei reglementare, răspunderea materială a salariaților realizează o “muncă” de prevenire a producerii pagubelor.

Caracterul educativ al răspunderii materiale reprezintă o modalitate legală de împiedicare a producerii pagubelor.

Răspunderea materială a salariaților, fiind o răspundere specifică dreptului muncii este evident că prezintă, în concordanță cu funcțiile și caracterul ei, unele trăsături proprii, prin care se deosebește structural de răspunderea civilă.

Trăsăturile proprii ale răspunderii materiale a salariaților privesc:

Întinderea răspunderii numai pentru paguba efectiv produsă;

Poate fi angajată numai când se constată săvârșirea unei fapte cu vinovăție, care a produs o pagubă (daună, prejudiciu);

Răspunderea materială este individuală (personală);

Poate fi stabilită numai în condițiile unei proceduri speciale (prin decizie de imputare ori angajament de plată, în anumite termene);

Odată stabilită, răspunderea materială a salariatului, acoperirea prejudiciului trebuie făcută numai prin echivalent bănesc.

În concluzie, instituirea unei forme de răspundere patrimonială specifică relațiilor de muncă are drept scop:

– apărarea patrimoniului patronului prin recuperarea prejudiciului produs de proprii salariați;

– prevenirea altor pagube pe care le-ar putea săvârși ceilalți angajați.

2.2.2. Condițiile răspunderii materiale a salariaților

Existența unei răspunderi juridice presupune întrunirea cumulativă a unor condiții fără de care aceasta este de neconceput.

Răspunderea materială a salariaților presupune în mod necesar întrunirea simultană și cumulativă a următoarelor patru condiții:

Fapta ilicită a salariatului în legătură cu munca sa;

Prejudiciul (paguba, dauna) cauzat, de regulă, unității;

Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și paguba produsă;

Vinovăția salariatului.

A. Fapta ilicită a salariatului în legătură cu munca sa

Pentru ca răspunderea să fie angajată material, salariatul trebuie să fi săvârșit o faptă ilicită proprie. Fapta ilicită se poate realiza prin trei modalități:

Printr-o acțiune (faptă comisivă), când salariatul săvârșește acte pe care potrivit atribuțiilor sale nu avea dreptul să le efectueze;

Printr-o inacțiune (faptă omisivă), când nu săvârșește acele acte pe care era obligat să le efectueze;

Printr-o activitate mixtă, când săvârșește necorespunzător o faptă în locul alteia pe care trebuia să o execute corect.

B. Prejudiciul (paguba, dauna) cauzată de regulă unității

Prejudiciul constă într-o diminuare a patrimoniului fie sub aspectul diminuării activului (degradarea unui bun aparținând unității ori neîncasarea unei sume cuvenite acesteia), fie sub aspectul sporirii pasivului (obligarea unității la plata unor dobânzi, amenzi, penalizări sau majorări de întârziere).

Pentru a se angaja răspunderea materială a salariatului, prejudiciul trebuie să fie:

Efectiv (nu și valorile nerealizate);

Real;

Cert;

Actual (de regulă, un prejudiciu este cert în măsura în care este actual);

Direct (spre a interveni răspunderea materială, prejudiciul trebuie să fie cauzat direct unității).

C. Raportul de cauzalitate

Pentru a exista răspundere materială, paguba realizată (prejudiciul) în patrimoniul angajatorului trebuie să fie efectul faptei ilicite săvârșite de salariat în legătură cu munca sa.

Diversele teorii în materie de cauzalitate duc la concluzia că se poate aprecia drept cauză a prejudiciului ”fapta care a produs transformarea posibilității în realitate prejudiciabilă”.

În mod concret însă, aprecierea trebuie realizată, de la caz la caz, selectiv și gradual.

Vinovăția

Vinovăția în materia răspunderii materiale constituie atitudinea psihică a salariatului, autor al faptei ilicite care a provocat prejudiciul, față de acțiunea sau inacțiunea (fapta) sa și consecințele acesteia.

În esență, vinovăția constă în posibilitatea salariatului de a alege o anumită conduită, abținându-se de la săvârșirea faptelor ilicite.

Răspunderea materială, fiind o formă de răspundere subiectivă, fără constatarea vinovăției salariatului, care a produs paguba, răspunderea materială este inadmisibilă.

Ca element subiectiv al răspunderii materiale, vinovăția presupune:

Discernământul salariatului (capacitatea acestuia de a-și reprezenta relația dintre fapta sa și rezultatul păgubitor);

Voința liberă a salariatului în momentul săvârșirii faptei.

În ceea ce urmează vom examina trăsăturile specifice ale răspunderii materiale a militarilor și salariaților civili ai M.Ap.N.

2.2.3. Răspunderea materială a militarilor în lumina Ordonanței Guvernului nr. 121/ 1998

Prin excepție de la răspunderea materială a salariaților, cărora le sunt aplicabile prevederile Codului muncii și ale acelor acte normative care alcătuiesc legislația muncii, răspunderea materială a militarilor și a angajaților civili din unitățile armatei este reglementată de legislația militară, respectiv de Ordonanța 121 din 29 august 1998. Legislația muncii și legislația civilă își găsesc aplicabilitatea numai în situațiile neprevăzute în ordonanță (art. 51).

Însă trebuie de menționat că principiile care guvernează răspunderea sunt preluate și identice cu cele din dreptul comun (dreptul civil) și dreptul muncii. Ordonanța, având caracterul unei reglementări speciale, este derogatorie de la aceea generală prevăzută de legislația muncii și legislația civilă.

2.2.3.1. Coordonatele de acțiune ale ordonanței

Valorile pentru care se stabilește răspunderea materială sunt cele aflate în proprietatea, administrarea, folosința sau administrarea chiar temporară a instituțiilor prevăzute de art. 2 din Ordonanță.

Menționăm că art. 2 al Ordonanței se referă, pe lângă Ministerul Apărării Naționale, și la alte instituții publice similare.

Răspunderea materială intervine:

Pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, provocate de militari din vina acestora;

Pentru pagubele produse de militari din vina și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar, terțelor persoane, fizice sau juridice, la a căror reparare a fost obligată instituția publică de care aceștia aparțin (art.5 O.G. nr. 121/ 1998);

Pentru acoperirea pagubei create instituțiilor din categoria celor prevăzute de art. 2, decurgând din îmbogățirea fără justă cauză, pentru sumele primite fără să fie datorate legal, fie a bunurilor primite necuvenit sau a serviciilor prestate fără îndreptățire.

2.2.3.2. Subiectele răspunderii materiale

Persoanele care au calitatea de militari sau au avut această calitate, însărcinate legal sau care au exercitat faptic atribuțiile privind formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale.

Salariații civili din structura instituțiilor publice, prevăzute de art. 2 din ordonanță și care cad sub incidența de reglementare a acesteia.

2.2.3.3. Condițiile răspunderii materiale a militarilor și angajaților civili

Pentru ca răspunderea materială să existe trebuie să fie îndeplinite cumulativ și simultan anumite condiții. Întrunirea acestor condiții este foarte importantă, de aceea vom analiza fiecare condiție în parte. Sunt necesare a fi îndeplinite următoarele condiții:

Fapta ilicită a militarului în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a angajatului civil;

Prejudiciul cauzat instituțiilor prevăzute de art. 2 din ordonanță, în cazul examinat de noi, unitățile militare;

Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs;

Vinovăția militarului sau a salariatului civil.

În ceea ce urmează vom examina în detaliu fiecare condiție.

Fapta ilicită a militarului sau a salariatului civil

Răspunderea materială este angajată pentru o faptă concretă, omisivă sau mixtă, având un caracter juridic. Fapta are un caracter ilicit dacă militarii sau salariații civili își încalcă atribuțiile în legătură cu îndeplinirea serviciului militar și respectiv cele de serviciu, cauzând un prejudiciu. În principiu, ei răspund pentru fapta proprie fiind o răspundere materială. Excepțiile în această privință sunt enumerate la art. 12, lit. C. Aceste excepții vor fi tratate în capitolul următor.

La art. 19 este reglementată răspunderea materială subsidiară, care se referă la fapta ilicită a militarilor care au înlesnit producerea prejudiciului de către alte persoane, respectiv gestionarii, care la rândul lor au produs paguba în mod direct.

Pentru fapta ilicită comună, intervine răspunderea conjunctă (se ține seama de măsura în care fiecare a contribuit la săvârșirea faptei).

Cauzele de neresponsabilitate a faptei sunt clauze care fie îi exclud, fie îi înlătură caracterul ilicit al faptei sunt prevăzute la art. 6 din ordonanță și ne vom opri asupra lor la secțiunea pagubelor neimputabile.

Pentru pagubele cauzate unităților militare printr-o faptă ce constituie infracțiune, săvârșită de către militari sau salariați civili ai unității în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau atribuțiilor de serviciu, răspunderea se stabilește de instanța judecătorească potrivit legii penale. Art. 14 Cod procedură penală, aplicabil statuează că repararea pagubei se face potrivit legii civile. În atare situație, răspunderea nu mai este materială, ci este o răspunderea civilă delictuală (art. 11 din ordonanță).

Condiția necesară pentru ca fapta ilicită a militarilor ori a personalului civil din unitățile armatei să atragă răspunderea materială este ca fapta să fie imputabilă și să fie în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrul M.Ap.N.

În literatura se specialitate s-a exprimat opinia potrivit căreia, criteriul de determinare a împrejurării dacă fapta este sau nu în legătură cu îndeplinirea serviciului militar îl constituie stabilirea precisă a situației dacă prin acea faptă se încalcă sau nu vreo obligație aferentă serviciului militar în raport cu gradul, funcția, de activitățile specifice pregătirii pentru luptă, pentru instruire și îndeplinirea misiunilor ordonate.

În privința personalului civil angajat, răspunderea materială poate interveni numai dacă fapta ilicită, cauzatoare a prejudiciului se transpune prin încălcarea atribuțiilor de serviciu ce îi revin prin contractul de muncă.

Prejudiciul

Măsura întinderii răspunderii materiale este dată de întinderea prejudiciului cauzat unității militare prin fapta ilicită.

Răspunderea materială operează numai pentru prejudiciile cu un conținut economic, adică acelea care pot fi exprimate și raportate în bani și care au un caracter efectiv. Acest caracter derivă din art. 11 al ordonanței, care statuează că în stabilirea răspunderii materiale prejudiciul ce trebuie reparat nu cuprinde și foloasele nerealizate de unitatea militară.

În sfârșit, prejudiciul trebuie să fie cert ca existență și întindere, iar în măsura în care prejudiciul este cert, el poate fi nu numai actual, dar și viitor.

Evaluarea pagubelor se face conform prevederilor legale de la data constatării acestora.

Cu toate că în linii generale principiile ordonanței sunt asemănătoare cu prevederile Codului muncii, reținem în plus faptul că ordonanța prevede, alături de răspunderea materială integrală și o formă de răspundere materială limitată, care nu poate depăși cuantumul salariului mediu pe 3 luni, ori 3 solde lunare, calculate la data constatării pagubei, atunci când prejudiciul este mai mare decât acestea. Răspunderea materială limitată la 3 solde nete, prevăzută în art. 13 al ordonanței, se referă numai la pagubele produse de militarii unității, în procesul pregătirii pentru luptă.

Spre deosebire de dispozițiile Codului muncii, în care răspunderea materială operează automat, ori de câte ori sunt întrunite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii, ordonanța subordonează răspunderea materială în privința unor anumite categorii de militari, limitativ prevăzute și unui criteriu de oportunitate (art. 16 din ordonanță).

– potrivit art. 16 din ordonanță, aprecierea oportunității stabilirii răspunderii materiale se face de către comandantul sau șeful eșalonului superior al unității păgubite, după o cercetare temeinică;

– beneficiarii posibilei scutiri de răspundere materială sunt militarii în termen și cei cu termen redus, elevii și studenții instituțiilor militare superioare sau din liceele militare;

– prejudiciile se referă la pierderea sau degradarea bunurilor în legătură cu folosirea lor în procesul pregătirii pentru luptă sau atribuțiilor de serviciu.

Pentru paguba produsă printr-o faptă ce constituie infracțiune, răspunderea se stabilește de instanțele judecătorești potrivit legii penale. În acest caz, persoana va răspunde delictual.

Competența la stabilirea existenței pagubei și întinderii revin comisiei de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eșaloanele superioare organelor de control specializate, la dispoziția scrisă a comandantului care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube (art. 22).

C. Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și paguba produsă

Necesitatea existenței raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu este expres prevăzut de art. 2 din ordonanță, în temeiul căruia răspunderea materială este angajată în condițiile ordonanței în legătură cu administrarea și gestionarea resurselor materiale și financiare “provocate”, determinate, generate, cauzate de militari din vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu.

Problema raportului de cauzalitate în cadrul răspunderii materiale a militarilor nu se deosebește de aceea din cadrul răspunderii materiale în genere, astfel cum este reglementată de Codul muncii.

Și în materia reglementată de Ordonanța nr. 121/ 1998 noțiunea de cauză trebuie analizată în strânsă legătură cu condițiile care atunci când se constituie într-o posibilitate certă, concretă și efectivă, se preface într-o cauză indirectă. Ea operează în cadrul răspunderii materiale subsidiare.

În răspunderea materială comună, se pune în discuție acțiunea pluralității de cauze, concomitente, asociate sau concurente, ori succesive. Pluralitatea de cauze cu grade deosebite de determinare la producerea prejudiciului nu exclude răspunderea materială, ci stabilește doar gradul de contribuție al fiecărui autor, care prin fapta sa a participat la cauzarea prejudiciului.

Deci, analizarea raportului de cauzalitate are loc nu numai cu privire la fapta care constituie cauza determinantă, dar și cu privire la faptele ilicite, care au contribuit concret și secundar, dar și cu o intensitate mai mică la producerea pagubei.

Sarcina determinării cauzelor provocării pagubei îi revine comisiei de cercetare administrativă din unitatea militară respectivă, delimitând faptele cu valoare cauzală care au determinat producerea pagubei, de cele care doar au influențat-o.

D. Vinovăția

Întocmai răspunderii materiale, reglementată de Codul muncii, în materia reglementată de Ordonanța nr. 121/ 1998, condiția necesară răspunderii materiale a militarilor sau a angajaților civili o constituie vinovăția, raportată la momentul săvârșirii faptei păgubitoare.

Vinovăția, ținând de actul de conduită conștientă, presupune nu numai reprezentarea caracterului antisocial, ilicit al faptei, dar și a posibilității producerii prejudiciului, iar în cazul în care nu a avut loc reprezentarea consecințelor păgubitoare, dacă trebuia și putea totuși să le prevadă.

Aceasta presupune efectuarea, în fiecare caz în parte, a unei analize complexe, reprezentând o judecată de valoare, rezultând din împletirea criteriului obiectiv și subiectiv al diligenței și exigenței, impusă oricărui militar sau angajat civil în îndeplinirea riguroasă a sarcinilor militare sau de serviciu, cu criteriul subiectiv legat de ansamblul condițiilor concrete în care s-a săvârșit fapta ilicită, precum natura activității pe care o desfășoară militarul sau angajatul civil care a cauzat paguba, însărcinările, ordinele primite de militar sau angajatul civil care a cauzat paguba, împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta generatoare a prejudiciului.

Stabilirea vinovăției după criteriile mai sus arătate constituie nu numai o obligație a celor în drept să propună organelor competente emiterea deciziei de imputare, dar și organelor de jurisdicție a muncii, chemate să hotărască în privința legalității și temeiniciei deciziei de imputare.

2.2.4. Precizări

La o primă lectură ar părea inutil tratarea atât de amplă a instituției răspunderii materiale în cadrul lucrării de față. S-ar putea ivi întrebarea care este legătura dintre răspunderea materială a militarilor și angajaților civili cu modalitățile de prevenire a pagubelor. În cele ce urmează vom încerca să facem niște precizări în legătură cu problema în cauză.

Într-o unitate militară, organele de conducere sunt obligate să asigure militarilor și salariaților civili condiții optime pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice acestora. În legătură cu aceste condiții, comandanții trebuie să ia anumite măsuri pentru păstrarea bunurilor din unitate. În urma măsurilor adecvat luate, militarii și salariații civili din unitățile armatei își vor îndeplini atribuțiile de serviciu cu conștiinciozitate, conform regulamentelor în vigoare.

Dacă comandanții își neglijează obligațiile, care prevăd luarea anumitor măsuri pentru păstrarea bunurilor spre a fi ferite de fenomene păgubitoare, aceștia vor răspunde alături de persoanele însărcinate cu gestionarea bunurilor sau alte persoane care în activitatea lor de serviciu au în custodie bunuri sau, în genere, orice militar sau angajat civil. Răspunderea comandanților va fi în acest caz subsidiară, persoana din vina căreia s-a produs nemijlocit paguba va răspunde pentru prejudiciul cauzat unității, iar comandanții vor răspunde pentru neluarea măsurilor de prevenire a pagubelor.

Opinăm, că nu se poate vorbi despre modalitățile de prevenire a pagubelor fără a dezvolta, în prealabil, instituția răspunderii materiale. Mai mult, existența răspunderii materiale în cazul prejudicierii unităților este o modalitate de prevenire a pagubelor.

În sprijinul acestei opinii invocăm următoarele argumente:

Răspunderea materială a gestionarilor, nu numai pentru prejudiciile cauzate, ci și pentru neluarea măsurilor de păstrare a bunurilor;

Răspunderea subsidiară a comandanților pentru neluarea măsurilor de asigurare a pazei, valorificării adecvate a bunurilor;

Răspunderea penală pentru cauzarea unor pagube unităților militare, prin împiedicarea de luare a măsurilor de conservare a bunurilor, nerespectarea regimului unor bunuri, etc.

Unul din scopul răspunderii materiale este: “prevenirea cauzării de pagube de către alți angajați”.

2.3. Pagubele produse patrimoniului armatei. Cauzele care duc la producerea acestora

Folosirea rațională a bunurilor puse la dispoziție pentru instruirea, educarea și traiul militarilor, cheltuirea economicoasă a fondurilor bănești în prevenirea prejudiciilor în dauna avutului național sunt activități care fac obiectul unor preocupări permanente.

Armata, fiind un sistem condus de oameni, se mai produc pagube în patrimoniul acesteia. De aceea, organele de conducere trebuia să ia varii măsuri pentru împiedicarea producerii acestora.

În cele ce urmează vom prezenta o viziune generală asupra pagubelor.

2.3.1. Conceptul și clasificarea pagubelor

Instrucțiunile de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 121/ 28.08.1998 definesc pagubele produse Ministerului Apărării Naționale ca reprezentând “orice lipsuri de bunuri materiale, mijloace bănești ori alte valori ale căror mișcări în cantitate, stare, calitate sau ale căror reparații sau transportări nu se justifică în evidența contabilă prin operațiuni sprijinite de acte legale”.

Militarul sau angajatul civil, care cu vinovăție, săvârșind o faptă ilicită, a cauzat o pagubă unității militare va răspunde material. În raport cu cauzele care le determină pagubele se pot clasifica în pagube imputabile și pagube neimputabile. În cazul celor neimputabile, militarul, salariatul civil, după caz, va fi exonerat de răspundere.

A. Pagubele imputabile (pentru care se stabilește răspunderea materială) sunt cele produse din cauze subiective (nepricepere, neglijență, gospodărire defectuoasă, acte infracționale, etc.) care întrunesc cumulativ condițiile răspunderii materiale stabilite prin Legea nr. 121/ 1998 și care se recuperează de la persoanele vinovate.

Se consideră imputabilă contravaloarea:

Bunurilor materiale însușite sau folosite în interes personal sau al terților persoane;

Bunurilor materiale sau produselor consumate peste prevederile normelor în vigoare;

Mijloacelor bănești și altor valori lipsă;

Motoresurselor consumate în alte scopuri sau condiții decât cele aprobate prin acte normative sau neîndeplinirea normelor de parcurs ori a orelor de funcționare, până la reparația medie sau capitală ce trebuia să se execute ca urmare a uzurii normale;

Bunurilor materiale date spre folosință temporară fără temei legal ori fără întocmirea actelor legale persoanelor fizice din cadrul sau din afara Ministerului Apărării Naționale sau a unor persoane juridice;

Bunurilor materiale aparținând Ministerului Apărării Naționale, schimbate cu altele aparținând terților, în alte condiții decât cele legal stabilite și aprobate;

Bunurilor materiale de orice fel a căror lipsă, pierdere sau alterare s-a produs pe timpul transportului, manipulării, depozitării sau conservării și care nu se încadrează în procentele de perisabilități sau pierderi normale, legal stabilite;

Bunurilor materiale distruse, degradate sau uzate prematur;

Diferențelor de stare calitativă a mijloacelor și materialelor, dacă acestea se datorează neglijențelor, abuzurilor sau altor cauze imputabile;

Bunurilor materiale, mijloacelor bănești sau altor valori, operate la scăderi sau cheltuieli, dacă aceste operațiuni nu sunt justificate cu documente legale sau când asemenea documente, fiind pierdute, nu pot fi reconstituite conform dispozițiunilor legale în vigoare;

Despăgubirilor, penalităților, majorărilor de întârziere, amenzilor contravenționale, locațiilor în stațiile de cale ferată, taxele de orice fel, la a căror plată a fost obligat Ministerul Apărării Naționale, din vina personalului său;

Cheltuielilor nelegale, neeconomicoase ori eronate de mijloace bănești sau alte valori;

Cheltuielilor efectuate cu remedierea deficiențelor ca urmare a recepționării lucrărilor cu vicii aparente, precum și a celor stabilite că sunt provenite din nerespectarea normelor privind executarea lucrărilor;

Oricăror diminuări ale patrimoniului Ministerului Apărării Naționale produse fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Menționăm că răspunderea materială, în sarcina persoanelor vinovate, se stabilește independent de sancțiunile disciplinare și de altă natură la care acestea sunt supuse, potrivit legislației în vigoare. O astfel de răspundere (penală, disciplinară, etc.) va fi antrenată numai dacă fapta cauzatoare de pagube va fi săvârșit printr-un act de natură penală, etc.

B. Pagubele neimputabile sunt acele pagube produse din cauze obiective și care nu angajează răspunderea materială, ele dându-se la scădere.

Pagubele neimputabile sunt considerate cele produse din cauze ce nu angajează răspunderea materială, acestea fiind:

Pierderile inerente produse din executarea misiunilor ori în procesul pregătirii pentru luptă, în activitățile de producție și gospodărești, care se încadrează în limitele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare ca pierderi suferite pe timpul manipulării, prelucrării, transformării, depozitării, etc.. Aprobarea pentru scădere se efectuează de către comandantul fiecărei unități militare în care s-au constatat pagubele și care au calitatea de ordonator de credite sau a căror finanțare se asigură integral din mijloace extrabugetare.

Pagubele provocate din riscul normal al serviciului sau de forță majoră, înțelegându-se prin acestea pierderile inerente pentru care nu s-a stabilit prin acte normative limita lor, precum și consumurile peste norme de piese de schimb, materiale, ansamble și subansamble, determinate de pregătirea unor categorii de tehnică și armament pentru îndeplinirea unor misiuni speciale.

În aceste împrejurări este necesar să se facă dovada unor împrejurări concrete din procesul muncii care au determinat producerea unor astfel de pierderi, în raport cu condițiile în care s-a prestat munca și de rezultatele ei.

În această situație, pentru a nu se angaja răspunderea materială se cer îndeplinite următoarele condiții:

Obligația de serviciu să fie prevăzută în dispozițiile legale în vigoare;

Paguba să nu fie datorată relei voințe, neglijenței sau modului necorespunzător de executare a acelei obligații de serviciu;

Pagubele provocate prin forță majoră sunt cele cauzate de un fenomen natural sau de un eveniment imprevizibil și de neînlăturat. În acest caz este exclusă orice vinovăție și este de neconceput să fie antrenată răspunderea materială a vreunei persoane, întrucât paguba a fost determinată în exclusivitate de un fenomen.

Cazuri de forță majoră sunt spre exemplu:

– cutremurele, inundațiile, trăsnetul, accidentele, etc.;

– suspendarea unor mijloace de transport feroviar, naval;

– întreruperea furnizării energiei electrice, datorită unor defecțiuni în rețelele de distribuție;

– alte cazuri care prin condițiile în care au avut loc, amploarea lor, etc., au făcut imposibilă orice împotrivire, în vederea evitării pagubelor.

Cazul fortuit. Spre deosebire de forța majoră, în ipoteza cazului fortuit, paguba este consecința faptei militarului sau salariatului civil săvârșită în împrejurări care nu numai că nu puteau fi înlăturate (ca și în caz de forță majoră), ci , mai ales nu puteau fi, în mod normal, prevăzute de militarul, salariatul civil respectiv. Cu alte cuvinte, cazul fortuit există atunci când militarul, salariatul civil, fără a avea nici o vinovăție, “păgubește totuși unitatea, deoarece, necunoscând anumite împrejurări sau însușiri ale unor bunuri, fenomene sau procese naturale, nu a putut prevedea efectele faptelor sale care au dus la prejudicierea unității”. Există caz fortuit, spre exemplu, în cazul testării unui nou tip de armament și nu s-a putut prevedea cum se va comporta în situația când va fi testat. Desigur, în raport cu împrejurările, organele în drept apreciază în ce măsură suntem în prezența cazului fortuit ori a vinovăției, fie a militarului, salariatului civil ce a săvârșit fapta, fie a celor care nu l-au îndrumat sau documentat în mod corespunzător (și ca atare paguba e imputabilă unuia ori mai multor vinovați).

Desigur, această apreciere urmează să fie efectuată cu exigența cuvenită, ținându-se seama de creșterea simțului de răspundere de care trebuie să dea dovadă toți militarii, în genere, întregul personal al M.Ap.N. în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru apărarea avutului obștesc;

Pagubele provocate ca urmare a unui eveniment independent de voința celui în cauză, când militarul, salariatul civil se află în stare de necesitate. Militarul sau salariatul civil, după caz, se află în stare de necesitate, când săvârșește fapta păgubitoare pentru a salva de la un pericol iminent – și care nu putea fi înlăturat altfel – viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altuia ori pentru a evita o vătămare gravă a intereselor legitime (ale altor persoane sau ale sale) sau pentru a evita pierderea unui bun important de o valoare mai mare sau cel puțin egală cu valoarea pagubei ce urma să se producă.

Pentru ca în acest caz să opereze exonerarea de răspundere trebuie să se facă dovada că, în momentul săvârșirii faptei era în mod normal, conștient de faptul că:

Evită o pagubă superioară sau cel puțin egală celei pe care o produce;

Pericolul este real, actual și de neînlăturat;

Pericolul nu poate fi înlăturat pe altă cale;

Pericolul să nu fie datorat acțiunii culpabile a celui în cauză. În situația în care această dovadă nu se poate face, paguba îi este imputabilă.

Practic, starea de necesitate poate surveni în cazuri de calamități naturale (cutremur, inundație, etc.); în cazuri de incendiu, explozii, accidente; în caz de tâlhărie (furt săvârșit prin mijloace violente sau amenințări), etc. Pentru prevenirea pagubelor într-o unitate este necesar cunoașterea unor caracteristici specifice ale pagubelor.

2.3.1.1. Caracterele pagubei

Răspunderea materială a militarilor presupune existența unei pagube materiale, efective, directă și certă. Paguba este materială dacă are un conținut economic, deci dacă poate fi exprimată și reparată pecuniar. În cadrul răspunderii materiale a militarilor și salariaților civili este exclusă, prin ipoteză, existența unui prejudiciu (pagube) moral.

Caracterul efectiv al prejudiciului (pagubei) derivă din prevederile art. 11 (alin. 1) al Ordonanței Guvernului nr. 121/ 1998, în temeiul căruia, imputabilă este întotdeauna numai paguba efectivă, nu și “foloasele nerealizate de instituția publică păgubită”, iar caracterul direct al pagubei rezultă din principiul, conform căruia, recuperarea prejudiciului se face de la salariatul civil sau militarul care a provocat direct paguba unității militare respective. Însă caracterul direct al prejudiciului nu exclude, în anumite condiții, răspunderea subsidiară. Aceste condiții sunt consecințele neluării de către organele de conducere din unitățile militare a măsurilor de prevenire a producerii pagubelor.

Caracterul real al pagubei este evidențiat de principiul în temeiul căruia la calculul valorii pagubei se are în vedere gradul real de uzură al bunului, nu cel scriptic.

În sfârșit paguba trebuie să fie certă, adică precis determinată într-o expresie valorică (în bani); întrucât atât existența, cât și întinderea ei sunt indiscutabile (neîndoielnice), nu se pot imputa pagube eventuale.

În măsura în care paguba este certă, ea poate fi nu numai actuală, dar și viitoare, în sensul că militarii sau salariații civili, după caz, răspund nu numai pentru sumele deja plătite de către instituția publică căreia îi aparțin, ci și pentru sumele care se vor plăti cu certitudine în viitor.

2.3.1.2. Modalitatea reparării pagubelor cauzate unităților militare

Militarii și salariații civili din unitățile militare răspund integral, adică au obligația de a acoperi (repara) paguba cauzată unității din vina lor și în legătură cu munca lor, în întregime.

Deși în linii generale principiile ordonanței sunt în anumite aspecte asemănătoare celor din Codul muncii, aceasta conține și dispoziții derogatorii de la dreptul comun. La răspunderea materială limitată la trei solde lunare ne-am referit la pagina 31 din lucrare, deci nu există necesitatea unei noi abordări. Însă ținem să menționăm că răspunderea materială limitată la 3 solde nete prevăzută de art. 13 din ordonanță, se referă numai la pagubele produse de militarii unității, în procesul pregătirii pentru luptă, în timp ce art. 14 din aceeași lege limitează la 3 salarii medii pe economie răspunderea materială a membrilor formațiunilor de protecție civilă, precum și a comandanților formațiunilor de pregătire premilitară a tineretului pentru apărare, în privința pagubei produse asupra materialelor din patrimoniul M.Ap.N., date în folosință pentru instruire și îndeplinirea misiunilor ordonate.

În ambele ipoteze (art. 13, 14), partea din pagubă ce depășește cuantumul imputat se scade din evidențele contabile ale unității păgubite.

2.3.1.3. Momentul și modul evaluării prejudiciului (pagubei)

Evaluarea pagubelor produse în unitățile militare prin lipsuri ori degradări de bunuri, conform art. 50 al Ordonanței Guvernului nr. 121/ 1998, se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare, aplicându-se măsura imputării la valoarea lor de înlocuire la data constatării pagubelor.

Organele de cercetare sunt obligate să stabilească valoarea reală a pagubelor, precizând în toate cazurile dispoziția legală care stă la baza calculelor făcute. Documentele întocmite în acest scop vor cuprinde în mod obligatoriu, pentru fiecare bun care face obiectul pagubei, baza legală a prețului folosit la evaluarea pagubei respective. Pentru pagubele care se scad din evidența contabilă a unității militare păgubite, evaluarea bunurilor materiale se face la valoarea contabilă (valoarea de intrare în patrimoniul unității militare).

În cazul pagubelor produse prin fapte care constituie delicte civile ori infracțiuni, evaluarea se face la valoarea de înlocuire a bunurilor lipsă ori degradate la care se adaugă foloasele nerealizate de către unitatea militară păgubită.

Pentru prevenirea producerii pagubelor este necesar să cunoaștem cauzele și faptele care le generează, modul lor de manifestare în exterior.

2.3.2. Cauzele care duc la producerea pagubei

În urma evenimentelor din decembrie 1989, în societatea românească s-au produs schimbări esențiale atât în domeniul politic, cât și în domeniul economic.

Astfel, pe fondul acestor schimbări sociale, manifestările de încălcare a legilor au avut o tendință de creștere în anii imediat următori anului 1989, pentru ca reglementările ulterioare din legislația românească să reușească să introducă o tendință de scădere a acestora.

Cu toate acestea, se manifestă și în armată unele aspecte ale încălcării prevederilor legale privind manifestarea grijii față de bunuri. Aceste fapte sunt determinate de următoarele cauze:

Necinste, incorectitudine, carențe în educație de care dau dovadă unii gestionari;

Gestionari care au un comportament și o competență de cea mai joasă calitate;

O cunoaștere insuficientă și superficială a actelor normative de către gestionari și șefii compartimentelor;

Încadrarea în activitățile de gestionare a oamenilor fără verificarea aptitudinilor profesionale și condițiilor de studii;

Neluarea măsurilor de îndepărtare din funcții a celor ce dovedesc incorectitudine, incompetență în exercitarea atribuțiunilor de serviciu;

Neîndeplinirea corectă sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiunilor de către comisiile de control intern;

Neexercitarea și sub aprecierea rolului controlului intern;

Comisiile de casare, recepție, cercetare administrativă nu funcționează în plen, nu sunt competente și dau dovadă de incapacitate în exercitarea funcțiunii;

Viza de control financiar preventiv propriu se dă cu ușurință, uneori formal;

Neverificarea ținerii la zi a evidenței, integrității bunurilor în folosință și din stoc;

Neglijență în mânuirea bunurilor materiale, respectiv introducerea materialelor în depozit fără acte, acordarea de perisabilități maxime, menținerea gestionarilor care nu îndeplinesc condițiile de numire în post (incapacitate profesională, lipsa reputației neștirbite, etc.).

Obținerea randamentului și formarea specialistului în domeniu, cu o conștiință și conduită deosebită are la bază intensificarea muncii de pregătire de specialitate și a celei educative. Numai pe baza unei insuficiente maturizări a factorilor de mai sus este posibilă existența și persistența manifestărilor de indisciplină socială și săvârșirea de fapte ilicite, atât în domeniul armatei, cât și în întreaga societate civilă.

Acești factori care explică săvârșirea de fapte ilicite, în condițiile societății noastre nu acționează cu o fatalitate. Acțiunea lor poate fi treptat restrânsă și redusă la minim și în final lichidată.

Odată cu promovarea valorilor democratice și creșterea conștiinței civice a populației, a educării cetățenilor în spiritul respectării literei legii, al păstrării și apărării patrimoniului național, al afirmării cu putere a principiilor eticii și echității democratice va avea loc o scădere treptată a manifestărilor ilicite.

Astfel, reducerea și lichidarea faptelor de pericol social se va realiza prin urmare nu de la sine, ci ca rezultat al perfecționării continue a muncii educative, a ridicării în prim plan a procesului de transformare economică și politică a societății noastre. În acest context, comandanții unităților și subunităților, întreg personalul M.Ap.N. sunt obligați să ia măsuri pentru reducerea fenomenului ilicit din armată și implicit reducerea fenomenului păgubitor al patrimoniului, prin luarea unor măsuri cât mai drastice, dar în același timp cu respectarea normelor impuse de lege.

2.4. Măsurile luate de comandanți, organe și structuri din armată pentru diminuarea pagubelor

Militând pentru aplicarea în armată într-o mai mare măsură a noului mecanism al economiei de piață, comandanților, organelor și structurilor de specialitate le revine sarcina să cultive întregului personal militar și civil motivații, atitudini și convingeri economice moderne, democratice, să acționeze pentru folosirea cu eficiență și economie a tot ce se găsește în dotarea unităților și marilor unități, să popularizeze și să stimuleze inițiativele și preocupările valoroase ce duc la reducerea uzurii și prelungirea duratei de folosință a tehnicii militare și a diferitelor materiale, să combată tendințele de risipă, neglijență, lipsa de atenție în întreținerea armamentului și a celorlalte mijloace materiale ale armatei.

Pentru prevenirea pagubelor, comandanții și organele de specialitate trebuie să ia o serie de măsuri ca:

Păstrarea și transportul produselor și materialelor să se exercite în condiții optime și manipularea cu atenție a acestora. În aceste cazuri se vor lua următoarele măsuri:

Paza obiectivelor. Comandanții unităților răspund de organizarea și funcționarea pazei unităților militare și, deci implicit, a tuturor bunurilor pe care le dețin cu orice titlu și asigură pentru serviciul de pază a unui personal cu profilul moral integru și cu aptitudini fizice și profesionale necesare acestei activități. La fel, vor asigura spațiile și amenajările necesare păstrării în deplină securitate a armamentului și munițiilor.

Paza transportului de valori. Din categoria transportului de valori fac parte nu numai bunurile de o valoare pecuniară mare, ci și bunurile cu valoare istorică, artistică, precum și transportul de armament și muniție. În aceste cazuri, comandanții sunt obligați să asigure transport specializat, să ia măsurile necesare pentru evitarea eventualelor cazuri de forță majoră, etc. și să asigure paza cu personal specializat.

Organizarea și executarea recepției cantitative și calitative a bunurilor;

Comunicarea în scris a specimenelor de semnătură ale persoanelor competente să aprobe și să vireze actele de eliberare a bunurilor;

Controlul personal al conducătorului asupra operațiunilor în legătură cu recepția, autorecepția, expediția, primirea și verificarea bunurilor;

Comunicarea în scris a limitelor minime și maxime de stocuri și a criteriilor de apreciere a bunurilor fără mișcare, sau cu mișcare lentă;

Încadrarea, trecerea sau menținerea în funcțiile de gestionar și contabil numai a persoanelor care îndeplinesc condițiile legale (promovarea va avea loc prin concurs);

Organizarea și executarea în bune condiții a controlului financiar preventiv propriu;

Executarea cu competență și în mod permanent a controlului intern;

Luarea de măsuri pentru efectuarea inventarierilor la termenele și în condițiile legii.(Asupra inventarierii am insistat la capitolul I și considerăm inutilă o repetare);

Promovarea în funcții de conducere (șefi compartimente) în urma verificărilor teoretice, executate de către organele de la marile unități;

Sporirea pregătirii profesionale prin efectuarea cursurilor de specializare, convocărilor în domeniu;

Educarea personalului din cadrul M.Ap.N. în spiritul grijii, cinstei și corectitudinii;

Înlocuirea gestionarilor sau a persoanelor care fără să fie gestionari în interesul legii, despre care li s-a adus la cunoștință în scris și motivat că nu-și îndeplinesc atribuțiile în mod corespunzător;

Respectarea întru totul a prevederilor regulamentelor și instrucțiunilor în vigoare;

Respectarea termenelor de durată prevăzute de instrucțiunile în vigoare privind declasarea și casarea;

Darea de dispoziții legale și corecte către gestionari.

Păstrarea produselor și materialelor în condiții optime de depozitare: temperatură și umiditate – constituie una din condițiile principale de prevenire a pagubelor. Cu cât spațiile de păstrare a produselor și materialelor vor îndeplini condițiile cerute de instrucțiunile în vigoare, cu atât perisabilitățile vor fi mai mici.

Pe timpul transportului, cu cât produsele vor fi ferite de intemperii, fiind ambalate corespunzător normelor tehnice, cu atât degradările vor fi evitate. Persoanele care execută recepția calitativă și cantitativă cu competență, participă nemijlocit la reducerea pagubelor în patrimoniul armatei.

Averea unității este bine păstrată dacă în fiecare compartiment logistic funcționează o bună evidență operativă și cantitativ – valorică.

Înregistrarea la zi și în mod corect a fiecărui bun material intrat sau ieșit din gestiune și apoi urmărirea mișcării lui până la consumarea efectivă sau ieșirea definitivă din unitate, reprezintă un mijloc de control concret asupra fiecărui bun.

Dacă procesul de mișcare este reflectat fidel în evidență, la control, orice neconcordanță poate fi sesizată la timp, iar din confruntarea periodică a datelor contabile cu existentul pe teren se poate stabili în ce măsură se păstrează integritatea patrimoniului unității. Organizarea și executarea controalelor și verificărilor constituie atribute de bază ale conducerii științifice a societății.

Un alt mijloc foarte eficient de prevenire și de descoperire a pagubelor pricinuite patrimoniului oricărei unități, inclusiv unităților din cadrul M.Ap.N. îl constituie inventarierea. Operația de inventariere are scopul să verifice periodic existentul de materiale și să descopere eventualele lipsuri și degradări. În acest mod se contribuie direct la depistarea pagubelor, la prevenirea producerii lor sau la oprirea la timp a producerii lor.

Pagubele se produc și din cauza necunoașterii sau cunoașterii superficiale a regulamentelor în vigoare, lipsei de competență profesională, de aici rezultând necesitatea ca și cadrele de specialitate să fie temeinic pregătite, cu cunoștințe profunde, care să poată să prevadă orice neregulă și nelegalitate care s-ar putea produce. Astfel, la numirea în funcții de gestionari, contabili, organele de specialitate au obligația să organizeze cursuri la nivel de unitate.

Ofițerii de logistică care vor fi numiți în funcții de șefi de compartimente trebuie să fie verificați, în prealabil, asupra aptitudinilor profesionale, volumul de cunoștințe de specialitate pe care le posedă. Această verificare teoretică se va corecta în unități sau subunități ale armatei de organe de specialitate. În situația în care aceștia nu obțin rezultate foarte bune și bune, să fie chemați la o altă dată pentru a fi din nou verificați. Rezultatele obținute să fie trecute în notările de serviciu de către superiorii nemijlociți ai șefilor de compartimente. Grija față de bunuri, cinstea și corectitudinea constituie o îndatorire de bază a fiecărui militar al armatei române.

Îndeplinirea în mod exemplar a acestor măsuri, duc la prevenirea pagubelor în patrimoniul unităților militare și deci în întreg patrimoniul Ministerului Apărării Naționale și constituie o sarcină fundamentală, deci cea mai importantă a tuturor militarilor și salariaților civili.

Din aceste rațiuni, aspectele tratate în acest capitol vor fi concretizate în următorul capitol, unde vom încerca pe cât posibil, scoaterea în evidență a importanței prevenirii pagubelor patrimoniale în armată și implicit adoptarea unor modalități, metode de prevenire a pagubelor.

CAPITOLUL III

CĂILE ȘI MODALITĂȚILE DE PREVENIRE A PAGUBELOR PATRIMONIALE ÎN ARMATĂ

După cum am menționat în primul capitol, noțiunea de patrimoniu al M.Ap.N. înglobează totalitatea bunurilor materiale și valorice ce sunt date în administrare, folosință indiferent de modul de dobândire și locul unde se află, precum și din totalitatea drepturilor și obligațiilor sale.

Pentru îndeplinirea sarcinilor sale, armata, în procesul pregătirii pentru luptă, este o consumatoare de bunuri. Atât timp cât acest consum este legal, patrimoniul nu este lezat în integritatea sa.

Există însă situații când diminuările patrimoniale sunt constituite din lipsuri și degradări, în fără normelor legale, fapt ce reclamă analiza detaliată a cauzelor și stabilirea unor măsuri de rezolvare a lor, precum și prevenirea apariției altor asemenea cazuri.

3.1. Prevenirea pagubelor – obiectiv major al activității economico – financiare

Pentru prevenirea cazurilor de diminuare ilegală a patrimoniului M.Ap.N. este necesară cunoașterea neajunsurilor care favorizează pierderea, degradarea sau sustragerea unor valori materiale sau financiare:

În majoritatea unităților sau subunităților, controalele interne privind modul de gestionare a bunurilor și valorilor, nu se execută operativ și la termenele prevăzute de dispozițiile legale, ori se execută formal de către cadrele cu atribuțiuni în domeniu. Neexecutarea controalelor interne face ca anumite deficiențe, nereguli să nu fie cunoscute și prevenite, fapt determinant pentru constatarea ulterioară de pagube materiale. Din această cauză, numai o parte din pagubele constatate în unități sunt descoperite și stabilite în urma controalelor interne, iar marea majoritate a acestora sunt constatate ca urmare a inventarierii, a controlului financiar și a auditului intern;

Neaplicarea în totalitate a dispozițiilor legale referitoare la modalitatea de efectuare a operațiunilor de inventariere – uneori această operațiune nu cuprinde toate gestiunile, iar alteori se execută formal fără să se stabilească soldurile faptice prin numărare, cântărire, măsurare, recurgându-se la o practică care este contrară dispozițiilor legale de a prelua în listă soldurile din evidența cantitativ valorică. În alte situații, comisiile de inventariere nu-și îndeplinesc atribuțiile funcționale și nu funcționează în mod practic în stabilirea soldurilor faptice. Pe această cale, apare posibilitatea formării unor plusuri care ulterior pot fi sustrase sau folosite la acoperirea lipsurilor în gestiune;

Cauzele care produc unele pagube materiale:

Nerespectarea, întotdeauna, a prevederilor legale privind numirea și încadrarea gestionarilor care au produs pagube și au fost menținuți perioade îndelungate pe funcțiile respective sau au fost numiți pe alte funcții de gestionari;

Neasigurarea în toate situațiile a condițiilor legale necesare pentru predarea – primirea gestiunilor (timpul necesar, asistență tehnică) cu ocazia schimbării din funcție a unor gestionari. Toate acestea conduc, în cazul constatării unor pagube, la imposibilitatea de a stabili cu rapiditate și cu certitudine a cauzelor și persoanelor vinovate de producerea acestor lipsuri;

Lipsa de preocupare a unor gestionari și șefi de compartimente pentru cunoașterea și aplicarea legislației în vigoare;

Necunoașterea sau lipsa unor acte normative în unele unități militare, care reglementează stabilirea pagubelor (cauzele, situațiile, etc.). Rezultatul este că valoarea imputațiilor este mai mică decât valoarea bunurilor constatate lipsă;

Neasigurarea condițiilor corespunzătoare pentru păstrarea și depozitarea bunurilor materiale;

Recepționarea în mod defectuos a bunurilor materiale primite din afara unității;

Distribuirea materialelor din depozit fără acte legale, stabilite de normele în vigoare privind dreptul la unele materiale de echipament, în special la militarii în termen.

Munca de prevenire a producerii pagubelor se desfășoară de un singur om sau la un singur compartiment de activitate. La această activitate trebuie să participe întregul efectiv al unității militare.

În aceste condiții, comandantul unității militare trebuie să stabilească pentru fiecare cadru militar sau salariat civil din subordine, care îndeplinesc funcții de conducere, atribuții de control intern.

3.2. Modalitățile de prevenire a pagubelor

Asigurarea integrității patrimoniului M.Ap.N. presupune adoptarea unor soluții viabile.

Dintre modalitățile de prevenire a pagubelor, menționăm:

– controlul intern;

– controlul financiar preventiv propriu;

– controlul financiar de gestiune.

3.2.1. Rolul controlului intern exercitat în cadrul unităților militare de către eșaloanele superioare pentru apărarea avutului obștesc și prevenirea pagubelor materiale

3.2.1.1. Precizări prealabile

Controlul, în accepțiunea lui semantică, este o analiză permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații pentru a urmări mersul și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. Activitatea de control mai poate fi definită ca funcție a conducerii, instrument de conducere, mijloc de cunoaștere a realității și de corectare a erorilor.

Privit din punct de vedere a misiunii sale, controlul este “o componentă intrinsecă a managementului”, iar din punct de vedere al exercitării sale este o “activitate umană autonomă și specifică”, care servește nu numai conducerii unităților, ci întregii societăți. Din această cauză controlul este o necesitate obiectivă și subiectivă, dar nu este un scop, ci un mijloc de perfecționare a activității executive, inclusiv a procesului de conducere a acesteia.

În viziunea Ordonanței Guvernului nr. 119/ 31.08.1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv, controlul intern reprezintă ansamblul măsurilor întreprinse la nivelul unei instituții publice cu privire la structurile organizatorice, metodele, procedurile și sistemele de control și de evaluare, instituite în scopul:

Realizării atribuțiilor la un nivel calitativ corespunzător și îndeplinirii cu regularitate în mod economic, eficace și eficient a politicii adoptate;

Respectarea legalității și a dispozițiilor conducerii;

Protejarea activelor și resurselor;

Efectuării și menținerii de înregistrări contabile corecte și complete pentru fundamentarea deciziilor conducerii.

Obiectivele generale ale controlului intern sunt:

Realizarea la un nivel corespunzător, de calitate a atribuțiilor instituțiilor publice, stabilite în concordanță cu propria lor misiune, în condiții de regularitate, eficacitate, economicitate și eficiență;

Protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei;

Respectarea legii, a reglementărilor și deciziilor conducerii;

Dezvoltarea și întreținerea unor sisteme de colectare, stocare, prelucrare, actualizare și difuzare a datelor și informațiilor financiare și de conducere, precum și a unor sisteme și proceduri de informare publică adecvată, prin rapoarte periodice.

Conducătorul instituției publice trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea și perfecționarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor și criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerințele generale și specifice de control intern.

Cadrele de conducere de la toate eșaloanele u obligația de a lua măsurile necesare pentru gospodărirea economicoasă a bunurilor materiale și apărarea integrității avutului obștesc. De asemenea, în întreaga activitate de pregătire și asigurare materială a armatei trebuie avută în vedere creșterea eficienței în administrarea cu înalt simț de răspundere a valorilor societății, instaurarea unu regim strict de economii și a unei discipline ferme de plan și financiare, prevenirea pagubelor și a risipei în dauna avutului obștesc. Pentru a realiza aceste sarcini în procesul conducerii tuturor activităților de pregătire a armatei și de gospodărire judicioasă a avutului obștesc, un rol important revine executării la timp și cu competență și exigență a autocontrolului, respectiv a verificării propriei activități și operațiunilor patrimoniale efectuate de către însăși gestionari, contabili, șefi de compartimente, cât și alte persoane cu diferite funcții, care prin activitatea desfășurată vin în contat sau pun în mișcare bunuri materiale, a controlului intern ca obligație a șefilor nemijlociți ai gestionarilor, terminând cu comandantul de unitate care poartă întreaga răspundere pentru organizarea controlului intern al unității.

Fără să minimalizăm importanța altor forme de control, trebuie să scoatem în evidență faptul că autocontrolul, controlul financiar preventiv propriu și controlul intern prezintă avantaje și posibilități incontestabile de a preveni, descoperi în faza de început și a înlătura operativ orice neajunsuri, sustrageri, furturi, plusuri, risipă și alte forme negative care știrbesc integritatea patrimoniului obștesc aflat în administrarea armatei.

Organele de specialitate de la marile unități au obligația de a asigura un control riguros și sistematic al activității de administrare a patrimoniului unităților, în vederea cunoașterii și urmăririi permanente a obiectivelor.

Aceste activități constau în:

Respectarea legalității și asigurarea unei ordini riguroase în utilizarea fondurilor;

Identificarea și mobilizarea rezervelor;

Prevenirea, descoperirea și recuperarea pagubelor aduse patrimoniului armatei;

Tragerea la răspundere a celor vinovați de încălcarea legilor și prejudicierea patrimoniului obștesc.

Controlul intern contribuie la educarea cadrelor în sprijinul respectării bunurilor publice (patrimoniul armatei), la dezvoltarea grijii acestora față de bunurile din dotare. Controlul intern are un rol important în savgaldarea patrimoniului unității, atunci când este pregătit, organizat și desfășurat, respectându-se cu strictețe toate cerințele pe care trebuie să le îndeplinească.

Dacă controlul intern este executat de cadre cu cunoștințe complete privind reglementările legislative în domeniul pe care îl controlează și dacă, măsurile luate privind prevenirea și recuperarea pagubelor vor fi cât mai corecte și adecvate, acesta (controlul) va contribui la reîntregirea patrimoniului primit de la stat pentru a-l administra și-l folosi în scopul ridicării capacității combative a armatei române.

O altă cerință a controlului intern, care contribuie și ea la apărarea patrimoniului armatei este oportunitatea cu care se execută. Dacă controlul se execută în permanență, dar mai accentuat în etapele mai importante, decisive pentru îndeplinirea obiectivelor, atunci și măsurile de remediere a deficiențelor pot fi luate oportun, evitând într-o măsură mai mare pierderile sau consumul sporit de materiale pentru îndeplinirea aceleași sarcini.

Prin funcțiile pe care le îndeplinește controlul în cadrul procesului de conducere, aduce imense și importante contribuții la apărarea avutului obștesc. Astfel, prin funcția instructiv – educativă, controlul intern contribuie la apărarea patrimoniului armatei folosind metode și procedee proprii prin intermediul cărora acționează la educarea militarilor în spiritul grijii față de avutul public, la dezvoltarea conștiinței, în vederea întăririi ordinii și disciplinei în mânuirea resurselor materiale. Prin măsurile de care dispune pentru remedierea deficiențelor, controlul intern contribuie la augmentarea responsabilității în îndeplinirea atribuțiilor funcționale a întregului personal, deoarece în ultimă instanță și măsurile coercitive pe care le adoptă (antrenează răspunderea juridică a persoanelor vinovate) contribuie la educarea militarilor privind buna gospodărire a avutului militar.

Prin funcția pe care o îndeplinește controlul intern contribuie la apărarea patrimoniului M.Ap.N., luând măsuri de desfășurare a tuturor activităților în limitele normale, preîntâmpinând consumurile peste normă a materialelor, ia măsuri de remediere a deficiențelor și de generalizarea rezultatelor negative. Toate acestea contribuie într-o mare măsură la apărarea patrimoniilor unităților militare.

Funcția juridică a controlului intern contribuie la apărarea avutului militar prin verificarea respectării legalității în toate domeniile de activitate, de către toți militarii, urmărind instaurarea măsurilor de ordine și disciplină în gospodărirea eficientă a mijloacelor patrimoniale.

Dar toate aceste posibilități ale controlului intern de a contribui la apărarea patrimoniului nu se manifestă decât în cadrul formelor pe care le poate îmbrăca.

O altă formă de control intern care contribuie la apărarea patrimoniului și implicit la prevenirea pagubelor este controlul complex, care are o sferă mai largă de cuprindere, acaparând toate compartimentele dintr-o unitate, în felul acesta eficiența fiind mai mare.

Eficiența controlului intern este cu atât mai mare, cu cât acesta se execută inopinat, sistematic și este urmat de măsuri și indicații practice pentru ameliorarea continuă a activității de administrare a patrimoniului, cât și de măsurile pentru tragerea la răspundere a persoanelor culpabile de diferite nereguli, iar constatările sunt consemnate în procese-verbale, rapoarte, alte documente folosite la efectuarea unor analize pe linia îndeplinirii sarcinilor profesionale, la aprecierea muncii cadrelor din domeniul asigurării materiale și financiare.

Atribuțiunile controlului intern sunt stabilite expres prin regulamente, ordine, instrucțiuni și dispozițiuni prevăzute pentru toate categoriile de comandanți (șefi). În acest context, executarea competentă și exigentă a drepturilor și obligațiilor stabilite, asigură desfășurarea în condiții optime a tuturor activităților, în strictă conformitate cu regulamentele în vigoare. Realizarea unei noi calități în procesul de pregătire și instruire a trupelor, vizează în mod direct și îmbunătățirea sub toate aspectele a organizării și desfășurării controlului intern, având ca unul din scopurile principale apărarea patrimoniului M.Ap.N. prin prevenirea pagubelor.

Nu trebuie uitat faptul că o bună parte din neajunsurile care apar în unități, au ca motiv principal și faptul că nu toate controalele care se efectuează sunt pregătite, desfășurate și finalizate în mod corespunzător. Este cunoscut faptul că tuturor unităților li se oferă aceleași drepturi de echipament, hrană și alte materiale prevăzute de normele și regulamentele în vigoare, dar această situația nu se reflectă în mod unitar în condițiile de viață ale militarilor din toate unitățile. Cu referire la această situație, apreciem că organele cu atribuțiuni de control, din diverse unități, nu își îndeplinesc în mod corespunzător îndatoririle, fapt ce impune executarea necesară a controlului intern de către eșaloanele superioare în vederea luării tuturor măsurilor ce se impun pentru gospodărirea corectă a bunurilor din înzestrare, în scopul evitării risipei și a prevenirii pagubelor.

În concluzie, subliniem, controlul intern executat de către organele de specialitate într-o unitate militară are următoarele funcții importante:

Apărarea patrimoniului armatei;

Prevenirea fenomenului cauzator de pagube;

Recuperarea prejudiciului cauzat.

3.2.1.2. Valorificarea cu eficiență a controlului intern

Controlul intern este considerat o activitate eficientă atunci când contribuie în mod concret la înlăturarea lipsurilor, deficiențelor și abaterilor constatate în activitatea compartimentului controlat.

Perfecționarea controlului presupune ca pe măsura descoperirii deficiențelor și neregulilor, acestea să fie soluționate operativ și cu competență, comisia să recomande sau să indice, după caz, măsuri care să conducă la lichidarea lor și să asigure condiții ca acestea să nu se mai repete pe viitor.

Se vor ivi și situații când unitatea va primi sarcina să lichideze anumite deficiențe după plecarea comisiei de control, dar acestea vor fi numai acele măsuri care necesită o durată mai mare de timp pentru a fi aplicate.

Pentru a crește caracterul preventiv al controlului intern pe linia asigurării cu materiale logistice, executat de marea unitate la unitățile subordonate, acesta trebuie să fie subordonat în direcția verificării cu prioritate a activităților importante ce se desfășoară pentru a putea constata măsurile adoptate în vederea realizării obiectivelor, a determina deficiențele, neajunsurile sau căile care ar duce la înregistrarea lor și a adopta măsuri de corecție eficiente, care să asigure în final realizarea obiectivelor. Îndeplinirea cestui atribut al controlului are importante implicații în apărarea avutului public și creșterea calității procesului de asigurare cu materiale de logistică a unităților.

Deci, cu cât vor fi îndreptate mai multe deficiențe și neajunsuri din cele constatate, cu atât eficiența controlului este mai mare, făcând dovada unei bune organizări și de competență a celor care l-au efectuat.

Vom putea vorbi de o valorificare cu maximă eficiență a rezultatelor controlului, atunci când vor fi înlăturate toate deficiențele și neajunsurile din activitatea celor controlați, când planul de măsuri va fi îndeplinit în totalitate, când se vor crea toate condițiile necesare ca aceste deficiențe și neajunsuri să nu se mai repete.

Valorificarea constatărilor depinde de organul care a executat controlul, de conducerea compartimentelor verificate din unitățile militare, precum și de găsirea și aplicarea măsurilor corespunzătoare în funcție de natura activității și a deficiențelor constatate.

Pentru aceasta se impune urmărirea până la rezolvarea completă a tuturor problemelor rezultate de pe urma controlului, astfel ca deficiențele constatate să fie lichidate definitiv, să nu se mai continue și să nu se mai repete după control, astfel lichidându-se cauzele care au generat aceste lipsuri.

De aici se desprinde concluzia că periodic, factorii de răspundere de la nivelul unității trebuie să facă o analiză a cauzelor care, prin frecvența și importanța lor, generează deficiențe de asigurare cu materiale de logistică a unităților, în vederea adoptării măsurilor cu caracter general ce trebuie luate de cei în drept.

Orientarea muncii de control spre soluționarea pe timpul acestuia a tuturor deficiențelor, executarea unei îndrumări eficiente și întocmirea unui plan de măsuri concrete, cu obiective și sarcini precise, sunt tot atâtea direcții de perfecționare a controlului intern pentru prevenirea pagubelor în cadrul unităților militare.

3.2.2. Controlul financiar preventiv propriu

Controlul financiar propriu din unitatea militară contribuie la respectarea cu strictețe a dispozițiilor legale care reglementează constituirea și utilizarea mijloacelor financiare, aprovizionarea și folosirea bunurilor materiale puse la dispoziția unității, întărirea ordinii în manipularea acestora, folosirea lor cu maximum de eficiență, precum și apărarea integrității patrimoniului.

În același timp controlul financiar preventiv propriu duce la “creșterea răspunderii tuturor persoanelor din unitatea care angajează, administrează, mânuiesc și folosesc mijloace financiare și bunuri materiale”.

3.2.2.1. Organizare, rol și sarcini

Controlul financiar preventiv, ca formă a controlului financiar propriu, urmărește să preîntâmpine încălcarea dispozițiilor legale în vigoare și producerea de pagube și se exercită asupra documentelor în care se consemnează operațiile ce se referă la drepturile și obligațiile patrimoniale ale unității, în faza de angajare și de plată, în raporturile cu alte persoane juridice sau fizice.

Acest tip de control este organizat în toate unitățile militare de către comandanții (șefii) acestora, prin compartimentul financiar – contabil. Comandantul unității militare numește prin ordin de zi pe unitate persoanele care au prerogativa legală de a exercita controlul financiar preventiv propriu sau eventual alte persoane împuternicite să ateste realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor consemnate în documentele ce se supun controlului financiar.

Se supun controlului financiar preventiv operații cum sunt:

Încheierea contractelor cu partenerii interni și externi;

Încasările și plățile în lei și în valută de orice natură, efectuate în numerar și prin operații bancare, cu persoane juridice sau fizice;

Trecerea pe cheltuieli, fonduri sau rezultate a unor sume care duc la diminuarea patrimoniului;

Gajarea, închirierea sau concesionarea bunurilor patrimoniale;

Propunerile de suplimentare a unor venituri prevăzute a fi suportate pe seama alocațiilor bugetare, etc.

Rolul controlului financiar preventiv propriu reprezintă, prin toate implicațiile sale, apărarea integrității patrimoniului prin respectarea dispozițiilor legale privitoare la gestionarea și gospodărirea elementelor sale, pentru a se realiza angajarea și întărirea răspunderii tuturor persoanelor care participă la administrarea, mânuirea și folosirea acestora. Pentru ca rolul său să poată fi realizat, controlul financiar preventiv propriu trebuie să îndeplinească anumite sarcini cu ajutorul cărora să urmărească dacă utilizarea mijloacelor financiare ale unității se face în conformitate cu prevederile bugetului de venituri și cheltuieli probat. Astfel, controlul financiar preventiv propriu oprește cauzele care generează neajunsuri în ce privește angajarea, administrarea, mânuirea și folosirea mijloacelor financiare și a bunurilor materiale și contribuie la evitarea lor în raport cu specificul activităților din unitate.

Acțiunea acestuia duce la identificarea și eliminarea oricăror cheltuieli care nu sunt reale, regulamentare și legale și intervine operativ la preîntâmpinarea lor, precum și a oricăror altor neajunsuri din activitatea economico – financiară a unității, înainte de producerea efectelor negative ale acestora.

După cum am menționat mai sus, controlul financiar preventiv propriu se organizează în cadrul compartimentului financiar contabil și se exercită de către contabilul șef, ceea ce este în conformitate cu prevederile Normelor metodologice privind cadrul general al atribuțiilor și exercitării controlului financiar preventiv propriu, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 123 din 15 februarie 2001.

În calitate de organ de specialitate contabilul șef coordonează activitatea compartimentelor de asigurare materială și răspunde de respectarea dispozițiilor legale în domeniul controlului financiar preventiv propriu și este obligat să acționeze în permanență pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor înainte de efectuarea lor. În cazul absenței temporare a acestuia de la serviciu, controlul financiar preventiv propriu se va executa de către locțiitorul legal al acestuia, împuternicit de către comandantul unității. Persoanele împuternicite să exercite controlul financiar preventiv trebuie să aibă pregătirea economică și experiența necesară, să îndeplinească condițiile de cinste și corectitudine. Legal nu pot fi împuternicite să execute controlul financiar preventiv persoanele aflate în curs de urmărire penală, de judecată sau care au fost condamnate, chiar dacă au fost grațiate, pentru fapte referitoare la abuz în serviciu, fals, uz de fals, înșelăciune, dare sau luare de mită și alte infracțiuni prin care s-au produs daune patrimoniului persoanelor fizice sau juridice. Dacă în cursul urmăririi penale, al judecății sau după condamnare a intervenit amnistia, cel care a săvârșit vreuna din infracțiunile menționate, nu poate fi împuternicit să execute controlul financiar preventiv timp de 2 ani de la data aplicării amnistiei. Cel căruia i s-a suspendat condiționat executarea pedepsei nu poate fi împuternicit la executarea controlului financiar preventiv în cursul termenului de încercare de 2 ani de la expirarea acestui termen.

Împuternicirea se face în baza ordinului de zi pe unitate de către comandantul unității. Prin acest ordin se stabilesc concret operațiunile asupra cărora se exercită controlul financiar preventiv, condițiile și perioada în care se desfășoară această activitate. Ordinul de zi pe unitate, de organizare și exercitare a controlului financiar preventiv cuprinde:

Persoanele cu drept de exercitare a controlului financiar preventiv;

Șefii compartimentelor de specialitate care certifică documentele ce se prezintă în vederea executării controlului financiar preventiv;

Obiectivele, operațiunile și documentele supuse controlului financiar preventiv;

Termenele de acordare a vizei de controlul financiar preventiv de către persoanele împuternicite;

Specimenele de semnături ale persoanelor împuternicite să exercite controlul financiar preventiv.

Ordinul de zi pe unitate se prezintă fiecărei persoane cu sarcini de acordare a vizei de control financiar preventiv, șefilor de compartimente de specialitate și celor care efectuează operațiile sau înregistrează documentele în care sunt consemnate operațiile supuse controlului financiar preventiv.

În legătura cu viza de controlul financiar preventiv, aceasta va avea următoarea formă:

Documentele tipărite conform dispozițiilor legale sunt prevăzute în contextura lor cu formula de viză prezentată anterior. Este interzisă executarea sau înregistrarea operațiilor supuse controlului financiar preventiv propriu, dacă documentele ce cad sub incidența acestui control nu sunt vizate de cei în drept a exercita controlul și nu au aprobarea comandanților sau altor organe competente. Documentele referitore la operații supuse controlului financiar preventiv propriu și care nu au fost vizate vor fi cuprinse într-o evidență separată de evidența contabilă, la fel ca și documentele vizate pentru controlul financiar de către comandantul unității.

Controlului financiar preventiv propriu i se supun toate operațiunile și documentele din care se nasc, se modifică ori prin care se sting drepturi sau obligații patrimoniale ale unității în raporturile cu alte persoane juridice sau fizice, precum și alte operațiuni ce provoacă modificări în patrimoniul unității militare.

Documentele sunt prezentate la controlul financiar preventiv propriu de către șeful compartimentului în care au loc operațiunile sau în ale cărui atribuțiuni intră întocmirea acestora și trebuie să cuprindă elemente din care să rezulte legalitatea utilizării elementelor patrimoniale, precum și realizarea datelor înscrise în acestea.

În cazul operațiunilor unde documentele se întocmesc folosindu-se mijloace informatice, controlul financiar preventiv propriu nu se va exercita asupra datelor calculate în acest mod, urmând a se stabili prin ordin de zi pe unitate, în funcție de fiecare categorie de documente, ce anume este cazul să se verifice.

De asemenea, documentele care reflectă operațiunile supuse controlului financiar preventiv propriu în cadrul unităților militare trebuie să fie însoțite de acte justificative.

Chiar dacă s-a făcut acordarea vizei de controlul financiar preventiv propriu pe documentele referitoare la operațiunile patrimoniale, acestea nu exonerează de răspundere persoanele care le-au întocmit și semnat atunci când se constată că acele operațiuni nu sunt legale sau reale.

3.2.2.2. Exercitarea controlului financiar preventiv propriu în cadrul compartimentului financiar – contabil

Controlul financiar preventiv propriu – în cadrul compartimentului financiar-contabil, se exercită de către contabilul șef sau de către persoane anume împuternicite să efectueze controlul operațiunilor și vizarea documentelor în care acestea sunt consemnate.

Viza de controlul financiar preventiv propriu se face de către contabilul șef de la ordonatorul de credite al unităților militare din subordine, pentru documentele justificative privind livrările de materiale a căror plată a fost efectuată de către alți ordonatori de credite.

În cazul compartimentului financiar –contabil se realizează o serie de operațiuni foarte importante, a căror acțiune duce la modificarea, într-un sens sau altul, a patrimoniului unității militare. Aceste operațiuni sunt supuse controlului financiar preventiv propriu exercitat de contabilul șef.

Unitatea militară, în relațiile sale cu alți agenți economici, poate apărea în două poziții: de furnizor sau beneficiar. Documentele și valorile puse în mișcare de aceste relații sunt supuse controlului financiar preventiv exercitat de către contabilul șef. Astfel, lansările de comenzi, încheierile de contracte, încasările reprezentând contravaloarea produselor livrate, serviciilor prestate și lucrărilor executate și orice alte creanțe ale unității militare trebuie să poarte viza de control financiar preventiv propriu a contabilului șef.

Pentru buna desfășurare a activității, în unitățile militare se încheie o serie de contracte și comenzi de diferite tipuri care privesc secțiuni ale patrimoniului unității sau mișcări ale acestora, cu respectarea principiilor economiei de piață (prospectarea piețelor și negocierea operațiunilor).

În cadrul compartimentului financiar – contabil sunt supuse controlului financiar toate părțile privind aprovizionarea tehnico-materială, executarea de lucrări și prestări de servicii. Asupra acestor operațiuni, controlul financiar preventiv propriu se exercită prin documentele justificative care stau la baza înregistrărilor contabile (factură, bon, cec, ordin de plată).

Persoana care întocmește aceste acte are obligativitatea de a verifica (anterior supunerii documentului controlului financiar preventiv propriu) realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor reflectate în documente.

Deci, până la acordarea vizei de controlul financiar preventiv propriu, contabilul șef verifică dacă operația răspunde realității, regularității și legalității, iar această verificare va avea la bază documentația prezentată de compartimentul de specialitate. Din aceasta trebuie să rezulte și faptul că achitarea produselor achiziționate, lucrărilor efectuate, serviciilor prestate, sunt obligații reale ale unității și sunt prevăzute în contractele (comenzile) încheiate. În documentația supusă controlului trebuie să se refuze vizarea pentru eventualele diferențe constatate la recepție, indiferent dacă acestea sunt calitative sau cantitative. Pentru aceste diferențe se verifică dacă s-au luat măsurile legale corespunzătoare.

Controlul financiar preventiv propriu urmărește verificarea oricăror operațiuni ce presupune o angajare sau efectuare de plăți din credite bugetare sau oricare alte mijloace financiare ce sunt constituite legal la dispoziția unității. Acesta (controlul) se exercită asupra plății soldelor, salariilor și altor drepturi bănești cuvenite personalului, acordării avansurilor spre decontare, constituire garanțiilor, proiectul ordinului privind alocarea și scoaterea la / de la drepturi bănești, oprind cu fermitate orice plată sau operațiune nelegală, nereală, înainte de efectuarea acesteia. Plata oricăror drepturi bănești este urmărită de controlul financiar preventiv propriu pentru ca aceasta să se facă conform normelor legale în vigoare. Documentul de bază verificat și asupra căruia se pune viza de control financiar preventiv propriu este statul de solde și salarii pentru cadrele militare și salariații civili și de aceeași importanță sunt statele de plată pentru indemnizații, recompense sau alte drepturi bănești, dacă au fost întocmite separat.

O altă operațiune supusă controlul financiar preventiv propriu exercitat de către contabilul șef este darea la scădere din gestiunea unității, respectiv trecerea pe cheltuieli a pagubelor, pierderilor produse fără vinovăție de personalul unității. Contabilul șef, în baza documentelor prezentate de compartimentul de specialitate verifică legalitatea și regularitatea operațiunii. Se va proceda la scăderea din gestiune numai după acordarea vizei control financiar preventiv propriu.

În cazul unităților militare fără compartiment financiar – contabil propriu toate operațiunile și documentele întocmite de casier vor fi vizate de control financiar preventiv propriu de către o persoană numită de comandant prin ordin de zi pe unitate. Numele, prenumele, numărul ordinului de zi pe unitate și specimenul semnăturii persoanei respective vor fi transmise compartimentului financiar – contabil al unității prin care se asigură mijloacele bănești.

Dacă contabilul șef participă în mod direct la efectuarea operațiunilor patrimoniale și la întocmirea documentelor justificative ale acestor operațiuni, semnarea documentelor de către acesta ține loc de viză de control financiar preventiv propriu.

3.2.2.3. Exercitarea controlul financiar preventiv propriu în compartimentul de asigurare materială

În cadrul unităților militare ce au organizată evidența cantitativ valorică la compartimentele de asigurare materială, pot fi împuterniciți (prin O.Z.U.) locțiitorii comandanților de unitate, șefii de arme (inginerii șefi la unitățile autofinanțate) pentru exercitarea controlului financiar preventiv asupra operațiunilor ce se efectuează și documentelor ce se întocmesc în compartimentele de asigurare materială subordonate sau a căror activitate o coordonează.

Sub incidența controlului financiar preventiv propriu cad operațiunile de predare / primire de bunuri materiale între unitățile militare, distribuții din depozite la subunități, precum și restituirile de la subunități în depozit, mișcările de bunuri între subunități. Aceste operațiuni sunt supuse controlului financiar preventiv propriu datorită modificărilor pe care le produc în structura patrimoniului unității respective.

În cadrul unităților militare sunt controlate toate operațiunile care conduc la modificarea volumului patrimoniului, cum ar fi:

Consumurile de produse, materii prime și materiale în limita cantităților prevăzute de normele în vigoare;

Actele de primire emise pentru bunurile materiale procurate de la unități militare.

Controlul financiar preventiv propriu se exercită și asupra operațiunilor de înregistrare a scăzămintelor procentuale pentru pierderile determinate de perisabilități sau transformarea bunurilor materiale și scăderea rebuturilor.

Celelalte operațiuni nesupuse controlului financiar preventiv propriu și care se referă la mișcarea bunurilor materiale se fac în conformitate cu dispozițiile legale, pe răspunderea proprie a șefilor de compartimente de specialitate.

Contabilul șef are dreptul, conform legii, să verifice de la caz la caz, operațiunile efectuate în cadrul compartimentelor de asigurare materială.

3.2.2.4. Procedura de refuz a vizei de control financiar preventiv propriu

Persoana în drept să exercite viza de control financiar preventiv propriu are dreptul și obligația de a refuza viza de control în toate cazurile în care, în urma verificărilor, apreciază că proiectul de operațiune care face obiectul controlului financiar preventiv nu îndeplinește condițiile de legalitate, regularitate și încadrare în limitele angajamentelor bugetare pentru acordarea vizei de control financiar preventiv.

Refuzul de viză trebuie să fie întotdeauna motivat în scris. Persoanele în drept să exercite viza de control financiar preventiv au obligația de a ține evidența proiectelor de operațiuni refuzate la viza de control financiar preventiv propriu.

3.2.2.5. Controlul financiar preventiv – modalitate de prevenire a producerii pagubelor

Controlul financiar preventiv sau anticipat contribuie la folosirea cu maximum de eficiență a mijloacelor materiale și disponibilităților bănești, la întărirea ordinii și creșterii răspunderii în angajarea și efectuarea cheltuielilor, la respectarea strictă a legislației de gestiune, la preîntâmpinarea oricărei forme de risipă și a eventualelor deficiențe, înainte de a se produce efecte negative.

Pentru obținerea rezultatelor scontate, controlul financiar preventiv trebuie să cuprindă în sfera sa, pe lângă problemele de natură strict financiară și probleme de natură tehnic – tehnologică și economică cu consecințe financiare. Activitatea economică este influențată de tehnologie și tehnică, iar rezultatele financiare sunt în primul rând o consecință a măsurilor tehnice și rezultatelor economice.

Convergența eforturilor tehnic – tehnologice și economice în acțiunea de creștere a eficienței economice, a rezultatelor financiare se asigură începând din faza de concepție, cu proiectarea, încheierea contractelor economice și până la înregistrarea rezultatelor activităților controlate.

De aceea, controlul financiar preventiv trebuie să acționeze în vederea perfecționării activității tehnice și economice, ca factor esențial al creșterii rezultatelor financiare.

Controlul financiar cuprinde în sfera sa:

Relațiile, fenomenele și procesele financiare;

Procesul de administrare și gestionare a patrimoniului;

Rezultatele activității economico – financiare;

Toate momentele, unitățile și locurile unde se gospodăresc valori materiale și bănești și se fac cheltuieli.

Controlul financiar asigură buna funcționare a activității economice și acționează sistematic în vederea:

Prevenirea abaterilor și deficiențelor;

Apărării patrimoniului;

Cunoașterii modului de respectare a legalității cu caracter economic și financiar;

Stabilirii răspunderii pentru pagube sau nerespectarea disciplinei de gestiune;

Creșterii eficienței.

Controlul financiar, ca proces complex și permanent, contribuie la buna folosire a mijloacelor materiale și financiare. În acest scop, controlul financiar are sarcina de a preveni angajarea de cheltuieli fără justificarea economică, imobilizarea de mijloace, de a asigura profit sporit în folosirea resurselor materiale, financiare și umane.

3.2.3. Educarea cadrelor militare privind importanța controlului și autocontrolului pentru prevenirea și stoparea fenomenului păgubitor în patrimoniul armatei

Controlul, prin metodele și procedeele proprii de verificare, este singurul atribut al conducerii din care se constată stadiul realizării obiectivelor și sarcinilor puse în fața unităților; cu această ocazie organele de decizie pot îndruma și ajuta activitatea celor controlați. Așa trebuie înțeleasă activitatea de control de cei care execută, cât și de cei controlați, și numai, în al doilea rând ca descoperitor și constatator al lipsurilor și deficiențelor din activitatea celor controlați.

Însă, în ambele situații, controlul este o activitate importantă atât pentru verificarea valabilității hotărârilor adoptate de organul decizional, cât și pentru apărarea patrimoniului armatei. De aceea organele care execută controlul trebuie să fie conștiente de importanța morală a misiunii de control pe care o execută, în care trebuie să dea dovadă de fermitate și exigență privind prevenirea, stabilirea și recuperarea pagubelor produse patrimoniului armatei, cât și asupra îndeplinirii atribuțiunilor funcționale de către cei controlați.

Organele care sunt supuse controlului, la rândul lor trebuie să înțeleagă importanța juridică a actului de control, fapt pentru care trebuie să primească această activitate deschis, să prezinte neajunsurile și greutățile pe care le întâmpină în activitatea lor, să dea dovadă de receptivitate la tot ce le este recomandat, să-și intensifice efortul, atât pentru remedierea neajunsurilor, cât și pentru desfășurarea în conformitate cu prevederile legale a activității curente.

Cu ocazia controalelor cadrelor de la marea unitate trebuie să se preocupe și să îndrume cadrele din unități în direcția executării autocontrolului, atât a îndeplinirii la timp și corect a fiecărei activități, cât și a îndeplinirii în ansamblu, a tuturor atribuțiunilor funcționale. Introducând această formă de control în activitatea cadrelor care încadrează compartimentele de asigurare materială vor avea certitudinea că aceștia își vor îndeplini atribuțiunile funcționale la un nivel calitativ superior, iar omisiunile sau greșelile în activitatea acestora vor fi din ce în ce mai rare.

Cumulând cele prezentate rezultă că activitatea de control necesită să fie mereu perfecționată, deoarece duce nemijlocit la stoparea fenomenului de păgubire a patrimoniului Ministerului Apărării Naționale.

3.2.4. Perfecționarea pregătirii cadrelor de specialitate

Expresie distinctă a organizării sociale în plan profesional, logistica forțelor armate se găsește într-un evident proces de transformare, care a început imediat după Revoluția din decembrie 1989 și se va definitiva odată cu realizarea noilor structuri funcționale ale acestui domeniu.

Angajarea țării noastre pe traiectoria economiei de piață a obligat adaptarea din mers a proceselor logistice din domeniul forțelor armate la realitățile economice, de o nouă factură, care, așa cum sunt percepute, s-au impus vertiginos. Astfel, odată cu diminuarea substanțială a rolului organelor centrale de aprovizionare, au crescut atribuțiile și responsabilitățile în domeniu ale organelor de logistică de pe treptele inferioare. Fără a mai mira pe nimeni, structuri mici din cadrul M.Ap.N. au început să-și satisfacă necesarul de aprovizionat pe propria răspundere, intrând în relații directe cu ofertanții, cu respectarea principiilor de bază ale raportului economic dintre cerere și ofertă.

În acest context, perfecționarea pregătirii cadrelor de specialitate apare ca o necesitate obiectivă a etapei actuale, de tranziție, în toate domeniile activității economico – sociale datorită cantității mari de informații nou apărute în fiecare domeniu, care sunt în măsură să descalifice într-un timp relativ scurt orice specialist care nu ține seama de ele.

Cu cât sunt mai bine pregătite profesional cadrele care execută controlul, cu atât vor înțelege mai profund sensul activității de control ce se desfășoară pe linia asigurării materiale a unităților care trebuie să capete un profund caracter de ajutor și îndrumare, de prevenire a deficiențelor. Înaltul profesionalism al cadrelor care execută controlul și valoarea ridicată și eficientă a indicațiilor pe care aceștia le pot da, obligă pe cei controlați la o deschidere și o conlucrare a tuturor militarilor și salariaților civili – specialiști în domeniu, fapt ce conduce la descoperirea tuturor deficiențelor, iar rezolvarea acestora duce implicit, atât la creșterea eficienței controlului, cât și a activității de prevenire a fenomenului de păgubire a patrimoniului unităților militare.

Într-o legătură strânsă cu nivelul pregătirii profesionale a cadrelor se găsește și stilul de muncă al acestora, care are conotații importante atât în buna desfășurare a activității, cât și în rezultatele acesteia. Profesionalismul cadrelor are repercursiuni importante și în calitatea controlului desfășurat la nivelul diverselor compartimente din cadrul unităților militare.

De aceea, organele care execută controlul trebuie să manifeste exigență față de lipsurile constatate și să dea dovadă de principialitate, spirit constructiv și, cel mai important, un profesionalism și o angajare competentă pentru îndrumarea și perfecționarea activității celor controlați.

Perfecționarea pregătirii de specialitate a cadrelor de logistică are implicații majore în dezvoltarea gândirii economice a acestora, fapt care va duce la alegerea căii optime din punct de vedere economic în rezolvarea sarcinilor, aceasta făcând să crească eficiența procesului asigurării materiale a unităților militare și de reducere a pagubelor.

Înțelegerea justă a rolului cadrelor de logistică în realizarea unei activități corespunzătoare în cadrul forțelor armate constituie o componentă majoră a noii politici de formare, perfecționare a pregătirii și promovare a cadrelor de conducere din întregul sistem de apărare națională. “Omul potrivit la locul potrivit” constituie un dicton și, în același timp, un principiu de acțiune socială, care pentru subsistemul logisticii forțelor armate necesită forme și metode adecvate de recrutare, formare, specializare, perfecționare și promovare a cadrelor. Corpul cadrelor de logistică trebuie să se caracterizeze prin profunde cunoștințe economice și de management și prin alese trăsături morale. Legile economiei de piață și ale gândirii economice amendează orice acțiuni voluntariste de promovare fără discernământ a cadrelor din domeniul logisticii. Ca atare, cadrele din domeniul logisticii din cadrul Ministerului Apărării Naționale este necesar să dea dovadă de înalte aptitudini profesionale, pregătire bună, care fac dovada unor evidente deprinderi de conducere și execuția a procesului logistic din unitățile armatei.

Numai cu ajutorul unor specialiști în domeniu se va putea vorbi cu adevărat despre o armată în care fenomenul păgubitor al patrimoniului este diminuat datorită profesionalismului organelor de control și, în genere, datorită aportului întregului personal din unitățile militare.

CAPITOLUL IV

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

4.1. Concluzii

Societatea românească parcurge o perioadă de profunde transformări, generate de trecerea de la un sistem centralizat la un sistem democratic, care preocupă atât economiștii, oameni de acțiune – guvernații și politicienii, cât și persoane din cadrul forțelor armate.

Sub presiunea cerințelor economiei de piață, gândirea economică este în situația de a impune un nou sistem economic în cadrul forțelor armate, concretizat prin îmbinarea armonioasă a structurilor militare cu cele civile și prin întrepătrunderea elementelor cu responsabilitate locală și teritorială cu cele centrale. La rândul său, o armată modernă trebuie să dispună de un subsistem logistic apt să-I asigure deplina funcționalitate, știind faptul că “expresia cea mai fidelă a eficacității forțelor armatei este dată de propriul lor grad de suport logistic”. Pe această linie este de așteptat să se acorde o atenție cât mai sporită activităților de ordin economic din întreaga armată și chiar în întreaga societate.

Modernizarea și dezvoltarea patrimoniului național constituie o sarcină importantă a tuturor cetățenilor țării. Ea rezultă din scopul și obiectivele etapei, pe care o parcurgem, etapă cu profunde modificări atât în domeniul social, cât și în domeniul economic. Pentru aceasta, și sarcinile importante care le revin militarilor au la bază principiile economiei de piață.

Într-o perioadă în care țara noastră își intensifică acțiunile pe linia integrării în structurile euroatlantice, structurile armatei sunt într-o continuă adaptare la standardele comunității europene. În acest context, întreaga armată este obligată să acorde o importanță deosebită savgaldării patrimoniului M.Ap.N. De aceea este necesară angajarea tuturor cadrelor din cadrul armatei în această activitate.

Un rol de seamă în întărirea și apărarea avutului militar îl are controlul intern. Având în vedere că gestiunea constituie totalitatea bunurilor încredințate uneia sau mai multor persoane în vederea păstrării și mânuirii lor, că aceasta la rândul ei formează obiectul controlului intern care urmărește aplicarea riguroasă a prevederilor legale privind gospodărirea resurselor materiale și financiare, considerăm că este necesar ca toți factorii de răspundere din unitățile militare să acorde o atenție deosebită următoarelor probleme în vederea bunei gospodăriri a patrimoniului armatei:

Respectarea legalității, sens în care să acorde o mai mare atenție controlului intern, precum și a controlului financiar preventiv propriu;

Efectuarea sistematică, cu mai mare eficiență a controlului intern asupra modului de gospodărire a patrimoniului unității militare;

Organizarea și desfășurarea cu mai mult spirit de răspundere a inventarierilor;

Pregătirea gestionarilor, șefilor de compartimente în mod centralizat, prin intermediul unității sau individual prin studiu;

Organizarea și conducerea activităților economico – administrative și financiar – contabile, mai ales în compartimentele în care se mai semnalează deficiențe;

Ridicarea simțului gospodăresc al întregului personal și în special al gestionarilor, privind grija față de bunurile materiale din dotare, folosirea rațională a acestora, realizarea de economii, consumuri reduse de energie, materie primă și materiale.

Organele de specialitate de la marea unitate trebuie să se preocupe și de perfecționarea controlului unităților militare, deoarece acesta îmbracă, într-o măsură mai mare, caracterul preventiv, deci are o eficiență mai mare în prevenirea deficiențelor din activitatea compartimentelor de aprovizionare cu materiale de logistică. Pentru aceasta este necesar să se realizeze:

Cu ocazia controalelor, organele de specialitate să pună un accent deosebit pe pregătirea cadrelor cu atribuțiuni și, obligatoriu, pe linia controlului intern;

Imprimarea în metodele de lucru a acestora a autocontrolului tuturor activităților ce le execută, ca o importantă formă de verificare a îndeplinirii sarcinilor funcționale de către fiecare cadru;

Să verifice dacă controalele interne ale unității au fost executate în totalitate de către persoanele cu atribuțiuni și obligații pe această linie, dacă au fost finalizate conform prevederilor legale, dacă măsurile stabilite cu această ocazie au fost aplicate în activitatea compartimentelor de aprovizionare.

Comandantul (șeful) care a constatat existența pagubei dispune de îndată, prin ordin de zi pe unitate sau ordonă în rezoluția dată pe actele de sesizare a pagubei, executarea cercetării administrative. Efectuarea la timp a cercetării administrative duce la recuperarea pagubelor produse, iar alte ori chiar la absolvirea persoanelor nevinovate de răspunderea materială stabilită. O cercetare administrativă corectă se caracterizează prin principialitate, stabilirea cu certitudine a vinovăției și imparțialitatea în stabilirea cotelor de aprobat.

Organizațiile, ca și oamenii, se pot dezvolta sănătos sau nesănătos. Toate structurile conțin în ele sursele disfuncțiunilor, dar și sugestiile remedierilor. Structurarea puternic ierarhizată a funcțiilor, cu niveluri ierarhice, ierarhia paralelă a gradelor, rigorile specifice ale carierei militare pot genera evoluții răsunătoare, deseori periculoase. Modalitățile de prevenire a pagubelor, identificarea actelor, faptelor cauzatoare de pagube reprezintă opțiuni ce asigură controlul dinamicii sistemului, identificarea și / sau încurajarea unor tendințe și procese. În acest context apărarea patrimoniului unităților militare apare ca o necesitate obiectivă. Resursele patrimoniale puse la dispoziția forțelor armate au o importanță deosebită la pregătirea acestora pentru luptă. Pentru asigurarea la timp și fără întrerupere a forțelor luptătoare cu mijloace și materiale de tot felul, întreg personalul M.Ap.N. trebuie să se preocupe de întărirea capacității combative a efectivelor, iar la aceasta contribuie din plin resursele patrimoniului, care dacă sunt integre vor răspunde din plin cerințelor enunțate.

4.2. Propuneri

1. Din studiul efectuat asupra atribuțiunilor de control ce revin persoanelor cu funcții de răspundere, reiese că nu toate organele de specialitate execută controale pe linie de asigurare cu materiale de logistică asupra gestiunilor subordonaților.

Considerăm că și comandantul unei unități este direct implicat asupra gradului de suport logistic, ținând seama de perspectiva gospodăririi bunurilor prin management prin buget. Se știe că o bună asigurare a militarilor contribuie la realizarea planului pregătirii pentru luptă la parametri calitativi superiori ceruți de etapa în care ne aflăm.

Propunem ca atribuțiuni ale comandantului de unitate:

Verificarea semestrială a cel puțin 25% din principalele materiale aflate în gestiunea subunităților din subordine, astfel că, la doi ani să le verifice integral;

Să urmărească ca personalul cu atribuțiuni de control din subordine să nu treacă cu vederea și să nu se lase influențați atunci când constată deficiențe comise cu vinovăție;

Să tragă la răspundere și șefii de compartimente pentru pagubele produse de gestionari, chiar dacă sunt solvabile, în situația în care nu au executat controale asupra gestiunii subordonaților, în conformitate cu atribuțiunile funcționale.

Procedând în modul arătat, considerăm că se pot preveni pagubele la subunități.

2. Lunar, în ședința de lucru, șeful compartimentului S – 4 să prezinte rezultatele controalelor executate la subunități, stabilind, în limita competenței, măsurile ce trebuiesc luate pentru îmbunătățirea activității de control, cât și a activității compartimentelor de aprovizionare materială din unitățile subordonate. Concluziile desprinse și măsurile ce se impun a fi luate în activitatea ulterioară să fie aduse la cunoștința comandantului marii unități.

3. Anual, să se analizeze rezultatele controlului intern într-o ședință de lucru a șefului S – 4 cu cadrele de logistică din compunerea marii unități, stabilind măsurile necesare pentru îmbunătățirea acestei activități de asigurare cu materiale de logistică pentru fiecare unitate subordonată în parte.

4. Cu ocazia controlului intern, organele de specialitate de la marea unitate să efectueze o verificare documentară completă a gestiunii compartimentelor de asigurare cu materiale de logistică și a modului de executare a declasării și casării la termen a bunurilor materiale a căror durată de serviciu a expirat, eliminând în acest fel posibilitatea descoperirii deficiențelor de către organe de la eșaloane sau de la auditul intern.

5. În situația adoptării acestor măsuri, considerăm că pagubele materiale se vor reduce. Calitatea instrucției militarilor va fi corespunzătoare cerințelor pentru aderarea la N.A.T.O.

BIBLIOGRAFIE

Legea privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, nr. 41, Monitorul Oficial al României, nr. 147, București, 1990;

Legea privind încadrarea gestionarilor, constituirea de garanții, răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice, nr. 54, Monitorul Oficial al României, nr. 181, București, 1994;

Ordonanța privind planificarea apărării naționale a României, nr. 52, Monitorul Oficial al României, nr. 302, București, 1998;

Ordonanța privind acumularea, scoaterea și împrospătarea produselor din rezervele proprii ale forțelor destinate apărării naționale, nr. 182, Monitorul Oficial al României, nr. 327, București, 1998.

*

* *

O.G. – 21, Instrucțiuni privind organizarea și exercitarea controlului financiar în Ministerul Apărării Naționale, București, 1992;

Instrucțiuni privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili, București, 1999;

Norme privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului din administrarea Ministerului Apărării Naționale, București, 1999;

Repertoriu al Tribunalului Suprem (fost), septembrie 1967

*

* *

Dicționarul de marketing, Editura junimea, Iași, 1979;

Dicționarul de management, aprovizionare, depozitare, desfacere, Editura Diacon Coresi SRL, București, 1992;

Lexiconul militar A – Z, Editura militară, București, 1980.

*

* *

Bărnea, P., Țurlea, E. – Controlul economic, financiar și expertiza contabilă, Editura România Azi SA, București, 1993;

Beligrădeanu, S. – Răspunderea materială a persoanelor încadrate în muncă, Editura Științifică, București, 1993;

Boulescu, M., Ghiță, M. – Control financiar, Editura Eficien, București, 1997;

Gl. mr. Botoș, I., Gl. mr. (r) Obogeanu, H. – Intendența armatei române, Editura M.Ap.N., București, 1992;

Buia, V. – Angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor, Editura Științifică, București, 1970;

Cetină, G. – Autogestionarea și autogospodărirea în armată, Editura Militară, București, 1984;

Col. Danescu, M. – Gestionarul militar, apărător al avutului obștesc, Editura Militară, București, 1973;

Ghiță, M. – Controlul financiar – componentă a mecanismului economiei de piață, Editura Universitaria, Craiova, 1995;

Jornesc, C. – Gestionarea bunurilor, Editura Lumina, București, 1990;

Pitea, S. – Economia și apărarea națională, Editura militară, București, 1976;

Pop, L. – Dreptul de proprietate și dezmembrămintele sale, Editura Lumina Lex, București, 1996;

Popescu, D. – Logistica – secretul succesului managerial, Editura Luceafărul, București, 2000;

Ștefănescu, D. – Drept civil, Editura Oscar Print, București, 1999;

Ștefănescu, I. – Dreptul muncii, Editura Lumina Lex, București, 2000;

Col. Udrescu, M. – Conducerea logisticii armate, Editura Sylvy, București, 1996;

Col. Udrescu, M., col. Popescu, D. – Sistematizări despre logistica militară, Editura Ministerului de Interne, București, 1998;

Ungureanu, O. – Drept civil. Drepturi reale, Editura All beck, București, 2001;

*

* *

Sisteme logistice, Editura Lego, colectiv, 1990 – 1996

*

* *

Belu Magdo, M.-L. – “Răspunderea materială a militarilor”, Revista de drept comercial, nr.12, 1998

APLICAȚIE PRACTICĂ

Pentru a evidenția aplicabilitatea măsurilor de prevenire a pagubelor din cadrul patrimoniului M.Ap.N. am hotărât să exemplific practic modul în care controlul financiar, în speță controlul ierarhic, vine în sprijinul reducerii și chiar diminuării totale a acestor daune aduse avutului armatei.

I. Date de bază

a) Solduri scriptice din evidența contabilă la depozitul alimente în data de 21.08.2001:

1. pâine 150 kg.

2. brânză telemea 50 kg.

3. ouă 425 buc.

4.salam italian 5 kg.

5. biscuiți 130 kg.

b) Rulajul la articolele menționate mai sus de la începutul lunii până în prezent:

1. pâine 1700 kg.

2. brânză telemea 575 kg.

3. ouă 2300 buc.

4.salam italian 147 kg.

5. biscuiți 0 kg.

II. Cerințe: – întocmirea actelor justificative pentru un control ierarhic asupra existenței faptice a bunurilor materiale de la punctul I. a)., în cazul constatării de minusuri în gestiune.

ROMÂNIA NESECRET

Ministerul Apărării Naționale Exemplar nr.1

U.M. 01234 București

Nr. A-325 Din 21.08.2001

APROB

Comandantul U.M. 01234

Col.

Gavriliuc Marius

ACT DE CONTROL

Încheiat astăzi 21. 08. 2001 la sediul U.M. 01234.

Subsemnatul, maior Popescu Ion, șef compartiment alimente la U.M. 01234 am executat controlul ierarhic operativ asupra gestiunii depozitului alimente conform art. 15 din O.G.-21/ 15.04. 1992, având următoarele obiective:

– existența faptică a bunurilor materiale; de verificat 5 repere;

– înregistrarea la zi și corectă a documentelor privind mișcarea bunurilor din gestiune;

– modul de depozitare al bunurilor materiale;

– respectarea normelor de securitate și de prevenire a incendiilor.

I. CONSTATĂRI:

a) Am inventariat prin numărare și cântărire un număr de 5 repere, rezultatele fiind consemnate în lista de inventariere anexată;

b) Documentele de predare – primire sunt înregistrate în evidența operativă corect și la timp, la confruntarea soldurilor din evidența contabilă și operativă nu s-au constatat diferențe;

c) Bunurile materiale sunt depozitate în conformitate cu reglementările în vigoare;

d) Sunt asigurate condițiile de securitate, însă privind normele P.S.I. nu este funcționabil hidrantul nr. 1.

II. CONCLUZII ȘI PROPUNERI:

a) Aprobarea dării la scădere a cantităților de materiale lipsă, care se încadrează ca pierderi justificate, ca perisabilități în valoare de 1.468.745 lei, conform procesului verbal de stabilire a perisabilităților pe timpul depozitării bunurilor materiale anexat, întrucât ele au fost cauzate fără culpa gestionarului;

b) Executarea cercetării administrative în vederea stabilirii răspunderii materiale pentru lipsurile materiale ce nu se pot justifica în valoare de 86.868 lei;

c) Intervenția compartimentului cazarmare pentru remedierea defecțiunilor la hidrantul nr. 1;

d) În cadrul pregătirii gestionarilor să se prelucreze cu aceștia modul de manipulare și de distribuție a bunurilor materiale.

Drept pentru care am încheiat prezentul act de control în două exemplare:

– exemplarul 1 la compartimentul alimente;

– exemplarul 2 la comisia de cercetare administrativă.

21.08.2001 Maior

Popescu Ion

Unitatea militară 01234

(unitatea)

DECLARAȚIE DE INVENTAR

Subsemnatul S.C. Pamfiloiu Ion gestionar al Depozit alimente serviciu numit prin decizia nr. din declar:

1. Toate valorile materiale și bănești aflate în gestiunea subsemnatului se găsesc în încăperile (locurile):

Depozit alimente serviciu

2. Posed (nu posed) valori materiale și bănești aparținând terților

3. Am (nu am) cunoștință de existența unor plusuri sau minusuri în valoare (cantitate) de:

4. Am (nu am) eliberat valori materiale și bănești fără documente legale. Beneficiar, .Beneficiar, .

5. Am (nu am) valori materiale nerecepționate sau care trebuie expediate, pentru care s-au întocmit documentele aferente în cantitate de:

6. Am (nu am) documente de primire – eliberare care nu au fost operate în evidența operativă sau nu au fost predate la contabilitate

7. Dețin (nu dețin) numerar din vânzarea mărfurilor aflate în gestiune, de lei

8. Ultimele documente de intrare sunt:

fel nr. din data de

fel nr. din data de

9. Ultimele documente de ieșire sunt:

fel nr. din data de

fel nr. din data de

10. Ultimul raport de gestiune a fost încheiat la data de

pentru perioada

11. Dacă mai aveți ceva de adăugat nu am nimic de adăugat