Notiunea de Conflict

Introducere.

Lucrarea de fată doreste să prezinte, in cadrul managementului, notiunea de conflict, implicit de management al acestuia. Conflictul este prezent oriunde, in toate spatiile sociale, mai ales intr-o adunare in care isi au activitatea persoane care relationează si interactionează direct zi de zi. Cu toate că intr-o poportie mare acesta are urmări negative, este greu ca aparitia conflictului să fie prevezionată incat acesta să se stopeze inainte de evolutia lui. Ideal ar fi ca cei care sunt responsabili cu gestionarea acestuia sa fie pregătiti sa gaseasca o rezolvare benefică si eficace cadrului din care face parte.

Lucrarea urmăreste definirea cat mai clară a conceptului de conflict in general, clasificările, sursele acestuia si modalitătile de rezolvare fiind prezentate si analizate, in partea teoretică a lucrarii din punct de vedere managerial, si psihologic, deoarece intelegerea unui conflict si felul in care o persoană, fie ea manager, patron sau simplu angajat interactionează cu acesta nu poate fi dezbinat de intelegerea lui din punct de vedere psihologic.

In termeni manageriali, gestionarea unui conflict este extrem de importantă, deoarece aparitia lui, iminenta in majoritatea organizatilor, poate duce la consecinte negative, efectele destructive ale acestuia fiind numeroase si se pot incheia cu restructurări si reorganizări masive, in cazul institutiilor publice si chiar cu incetarea activitătii firmelor private. Deci managementul conflictului, este cel putin la fel de important ca alte ramuri ale managementului precum managementul resurselor umane, managementul timpului, managementul schimbării al performantei, etc.

Studiul de caz are trimitere catre Ministerul Sănătatii, unde, este cunoscut faptul că reformele continue de care beneficiază asa zisa ‘lege a sănătatii’ este o sursă generatoare de conflicte. Conflictele acestea sunt greu de scos la iveală pentru o persoană, care primeste informatii părtinitoare, lipsite de substantă si de detalii. Deci lucrarea va avea in vedere detalierea obiectivă a reformelor importante din ultimii ani, in special conflictele si problemele evidente generate de acestea, incadrarea acestora in anumite tipologii si cum s-ar fi putut rezolva aparitia acestor probleme si conflicte, cu efecte negative asupra spatiului politic, institutiilor publice din Romania, si mai ales asupra populatiei.

Capitolul 1.

1.1 Definirea conceptului de conflict

Termenul de ‘conflict’ provine din limba latină, verbul confligo, ěre insemnand ‘a se lupta’, ‘a se bate intre ei’. Acesta are o conotatie negativă, este definit simplu pentru utilizarea in management si reprezinta dezacordul dintre grupuri, organizatii sau persoane. Dictionarul explicativ roman asociază termenului de conflict definitii simple sau sinonime precum diferend, neintelegere, discutie (violenta), dezacord sau ciocnire de interese. Managementul conflictului are ca obiectiv obtinerea unui acord intre părtile implicate in conflict, de preferat fiind si imbunătătirea relatiilor dintre acestea prin remedierea conflictului.

Primele abordări cu privire la conflict au avut loc in timpul dezvoltării statelor moderne si le sunt asociate unor personaje marcante de istoria recenta precum Thomas Hobbes, Charles de Montesquieu sau Karl Marx, care au studiat acest concept in teoriile privind sistemele sociale, oferind o bază puternică pentru abordările moderne in ceea ce priveste conflictul, dupa secolul XX. Cu privire la management, tema conflictului a cunoscut dezoltări teoretice de la laureati la Premiul Nobel sau autori cunoscuti pentru lucrari in domeniul institutiilor/ organizatiilor publice, precum Herbert Simon si Max Weber.

1.2 Puncte de vedere asupra conflictului

In epoca contemporană s-au conturat anumite puncte de vedere cu privire la conflict, relevante fiind următoarele:

,,L.A. Coser (1967, sociolog) analizează conflictul ca fiind “o luptă intre valori si revendicări de statusuri, putere si resurse in care scopurile oponentilor sunt de a neutraliza, leza sau elimina rivalii”.

J. Burton (1988, manager, profesor) definea conflictul drept ,,o relatie in care fiecare parte percepe scopurile, valorile, interesele si conduita celeilalte ca antitetice celor ale sale”.

E. Van de Vliert (1997, profesor) considera că “indivizii sunt in conflict cand sunt obstructionati sau iritati de un alt individ sau grup si reactioneaza inevitabil la acesta intr-un mod benefic sau costisitor”.”

Folositi in unele cazuri eronat, ca sinonime, termenii de ‘solutionarea conflictului’ si de ‘management al conflictului’ au totusi ca scop comun, scoaterea in evidentă efectul pozitiv al conflictului. Solutionarea se referă la demersul spre rezolvare si rezolvarea in sine a problemei in timp ce managementul presupune pentru inceput măsuri pentru evitarea conflictelor gestionarea situatiilor conflictuale, modul de abordare, control si tratare a acestora si in final inlăturarea sau minimalizarea consecintelor negative ale acestuia.

Avand in vedere că existenta conflictelor este prezentă in toate spatiile sociale, ele neputand fiind stopate, doar manageriate spre o rezolvare benefică si eficace, putem trage o concluzie din care ar reiesi trei puncte de vedere asupra conflictelor si anume un punct de vedere negativ, unul pozitiv si cel echilibrat.

Punctul de vedere negativ presupune efecte negative majore a conflictului, care ar dăuna atingerii scopului organizatiei prin epuizarea resurselor, a banilor, al timpului precum si al confortului psihic al angajatilor.

Punctul de vedere pozitiv face referire la rezolvarea unui conflict, solutionarea constructivă a problemei si automat existenta unor efecte pozitive in organizatie. Conflictul poate fi introdus intentionat, de exemplu intr-un proces de luare a unor decizii de grup, unde membri gandesc la fel, poate fi introdusa o opinie diferită pentru a crea divergente cu scopul stimularii membrilor si luarea unor decizii benefice.

Punctul de vedere echilibrat se referă la faptul că persoanele eficiente, au in vedere existenta conflictelor si faptul ca acestea pot avea efecte constructive sau distructive. Acest punct de vedere promoveaza ideea ca intr-o organizatie trebuie să existe conflicte pentru existenta unei eficiente in acel grup, deci abordarea presupune incurajarea managerului de a mentine un nivel moderat de conflict cu un scop constructiv si creativ.

Capitolul 2

2.1 Tipuri de conflicte. Clasificări ale conflictelor.

Din punct de vedere al efectelor generale, conflictele pot fi clasificate ca distructive si constructive.

Conflictele distructive, sunt generate de ideologii diferite, dezechilibre de forte si anumite erori, care au efecte negative in ceea ce priveste realizarea obiectivelor organizatiei. In majoritatea cazurilor, conflictul este scapat de sub control si nu se ajunge la o solutie unanim acceptată de solutionare a problemelor, acestea avansand o data cu mizele, care devin mai importante impreună cu nemultumirea resurselor umane din cadrul organizatiei, sansele solutionării devenind reduse.

Conflictele constructive pot fi generate de cauze multiple dar pot fi pastrate in parametrii decenti, comunicarea fiind principala componentă in acest sens. Spre deosebire de conflictul distructiv, mizele devin mai importante o data cu avansarea conflictului, insă in cazul celui benefic, investitiile si eforturile cresc, existand sanse mai mari de solutionare. Efectele sunt pozitive, gradul de organizare al firmei creste, la fel si loialitatea personalului, tensiunile sunt eliminate iar indivizii sunt motivati si devin astfel mai productivi si mai creativi.

Din punct de vedere al subiectilor, pot exista:

conflicte intre organizatii / institutii

conflicte intre grupuri si indivizi

conflicte intergrupuri

conflicte din organizatii / institutii diferite

conflicte din grupuri diferite

conflicte dintre indivizi care apartin aceluiasi grup

conflictul individual interior.

In ceea ce priveste esenta lor, conflictele pot fi clasificate ca:

afective, acestea vizeaza relatiile interpersonale

esentiale, din cauza existentei unor obiective diferite

de manipulare

pseudo conflicte.

2.1.1 Conflictul in management.

Cu privire la managementul conflictelor, acestea sunt clasificate de catre George Moldoveanu (2000):

Din punct de vedere al efectelor:

conflict functional (cu efect benefic asupra performantei institutiei/ organizatiei)

conflict disfunctional (cu efect negativ asupra performantei institutiei/ organizatiei)

Din punct de vedere al intensitătii:

conflict inalt (presupune incompatibilităti si o evolutie ascendentă)

conflict scazut (presupune actiuni contradictorii si manifestări de interese opuse)

Din punct de vedere al perioadei de evolutie:

conflict spontan (are o evoutie rapida)

conflict cronic (are o valoare inaltă a intensitătii si se dezvoltă intr-un interval de timp larg)

Din punctul de vedere al naturii regasim:

conflictul afectiv

conflictul cognitiv

2.1.2 Criterii de clasificare ale conflictelor.

Alte criterii de clasificare sunt oferite de Ana Stoica-Constantin (2004), dupa cum urmeaza:

Dupa criteriul localizării conflictele pot fi interne, intrapersonale, intrapsihice sau externe, sociale sau extrapersonale. In literatura psihologică, conflictul intern vizeaza trei mari aspecte: conflictul de rol, conflictul intre scopuri si frustrarea. De cealaltă parte, conflictul social, extrapersonal cuprinde conflicte intre state, comunităti, organizatii, institutii, grupuri sau persoane.

Dupa criteriul nivelului se diferentiază cinci nivele ale conflictului:

disconfortul

incidentul

neintelegerea

tensiunea

criza

Criteriul ‘castigatorul conflictului’ evidentiaza trei tipuri de conflicte in functie de rezultatul acestuia:

conflictul de sumă zero, numit si ‘castig – pierdere’ sau ‘victorie – infrangere’, deoarece exista un castigător si un pierzător.

conflictul de cooperare totala, in care ambele parti pot pierde sau pot castiga

conflictul cu motive mixte, unde ambii participanti pot pierde, pot castiga, sau unul dintre ei pierde si celalalt castigă.

Criteriul naturii intrinseci a conflictului face referire la conflict, ca fiind un dezechilibru intre fiintă si lume, care trebuie rezolvat de catre fiinta. Aici sunt incluse conflictele:

de evolutie

socioculturale

psihologice

biologice

Dupa criteriul sistemelor/ părtilor implicate sunt identificate conflicte:

endogene – exogene. Conflictul intre doua tari, de exemplu, este exogen, deoarece teoretic nu exista un sistem capabil să il rezolve, in timp ce un conflict intre doi cetăteni al unui stat este endogen, părtile facand parte dintr-un sistem mai larg.

simetrice – asimetrice. In cele simetrice participantii sunt constituiti din sisteme similare fortele fiind proportionate, de exemplu doua persoane care se ceartă. De cealaltă parte exista o disproportionalitate a părtilor implicate.

Criteriul scopului clasifică conflictele in:

orientate spre problemă (acestea incetează in momentul rezolvării problemei)

orientate spre structura (urmăresc schimbarea structurii sistemului)

In functie de criteriul perceptiei adversarului pot fi considerate conflicte:

luptele (oponentul este perceput ca dusman, si prin simpla prezentă amenintă pozitia celuilalt)

jocul (se incearcă preluarea puterii asupra unei situatii in care si cealalta parte are un control prin analizarea situatiei si crearea unei strategii inteligente)

dezbaterea (constă in discutii care au ca scop, aducerea adversarului la acelasi mod de a privi si de a evalua situatia).

2.2 Surse ale conflictelor

Sursele de conflict sunt numeroase si pot apare din mai multe cauze, principalele fiind lipsa comunicării sau dezacordul intre parti, diferenta de statut si de putere, nivelurile ierarhice ajungand in unele cazuri să conteze prea mult sau deloc, resursele limitate ale organizatiei/ institutiei sau ambiguitatea informatiilor oferite de un manager incompetent.

Pe langă prezentarea generală a cauzelor conflictelor, luand in considerare tipurile specifice de conflicte putem remarca:

“- conflictele interpersonale – principalele motive sunt: diferenta de pregatire profesională; rezistenta la stres; capacitatea de efort; neconcordanta de caracter si comportament; hărtuirea sexuala; sexismul;

– conflictele intergrupuri – au ca motive principale: comunicarea defectuoasă; sisteme de valori diferite; scopuri diferite; ambiguităti organizationale; dependenta de resurse limitate; influenta departamentală reciproca; nemultumirea fată de statutul profesional.”

Alte surse ale conflictului sunt oferite de Ana Stoica-Constantin (2004), aceasta le detaliază si propune 10 cauze:

Incompatibilitătile si diferentele dintre persoane. In mod normal, desi diferentele dintre oameni sunt infinite, acestea nu ar trebui sa produca conflicte, insa in comunicarea interpersonală lucrurile stau diferit deoarece fiecare persoană considera că are o gandire corectă si că tot ce simte sau face este cel mai bine, iar daca o alta persoană nu ii impartaseste punctul de vedere, este gresit. De aici apare dezacordul verbal, si lucrurile pot degenera. Deosebirile generatoare de conflicte intre persoane sunt date de trăsaturile de personalitate, atitudini, valori, gusturi si preferinte, nevoi, opinii etc.

Nevoile/ interesele umane. Cercetători actuali sau autori consacrati precum Abraham Maslow sau David McClelland propun următoarele clasificări pentru nevoile umane:

nevoi fiziologice vitale (odihnă, hrană, apă, adapost)

nevoi de apartenentă/ integrare socială (apartententă la un grup/ categorie sociala, colaborare, comunicare)

nevoi privind stima si aprecierea (recunoasterea celorlalti, nevoia de realizare)

activarea existentei (dorinta de aventura, distractie, fuga de monotonie)

nevoi de actualizare (de valorificare a potentialului)

nevoia de cunoastere (de a explora, de a sti)

tendinta de ridicare sociala (dorinta de a depasi/ a conduce alte persoane)

Comunicarea precară sau lipsa comunicării. Aceaste duce la generarea conflictelor atunci cand este defectoasă sau absentă prin acumularea de tensiuni sau aparitia neintelegerilor. Deseori oamenii comunică imperfect, iar aparitia conflictelor din aceasta cauză este pusă pe seama relei-credinte, cand defapt problema poate fi la nivelul emitatorului.

Conflictul de norme. Este una dintre cele mai intalnite surse ale conflictelor. Nerespectarea normelor se poate face accidental sau chiar inconstient, lucru ce poate leza psihologic alte persoane, recomandat fiind stabilirea unor norme la inceputul unei relatii interpersonale.

Comportamentele neadecvate. Acestea pot fi negative, cu un caracter antisocial, pozitive intr-un context nepotrivit sau neadecvate situatiei.

Conflictul de valori. Cu exceptia cazului in care persoanele aflate in conflict, isi descoperă anumite valori comune, acest tip de dispută poate fi extrem de greu de tratat. Valorile reprezintă principiile care ne guvernează viata (familia, banul, convingerile religioase, politice etc.) iar cand acestea sunt atacate, replica este de obicei extrem de dură iar compromisurile se fac foarte greu.

Lezarea stimei de sine. Deseori aceasta stă la baza conflictelor prin contestarea succeselor a unei persoane, criticarea acesteia cu sau fara baze concrete, asumarea unor responsabilităti prea mari, sau propunerea acestora altei persoane, lucru care poate duce la un esec total sau constrangerea unei persoane sa actioneze impotriva constiintei sale.

Agresivitatea. Aceasta are o relatie stransă cu termenul de conflict, putem considera agresivitatea fie rezultatul conflictului, modul de manifestare al acestuia sau cauza lui.

Cadrul extern sau structura in care se desfasoară interactiunea. Conflicte pot apare din cauza accesului la informatii, adoptarea deciziilor, procedurilor de comunicare sau a resurselor limitate, cele din urmă reprezentand cauze cotidiene ale conflictelor.

Alte surse ale conflictelor. Acestea pot fi cauzate din cauza neintelegerilor asupra principiilor, prestigiului, puterii sau statutului.

2.3 Cauzele conflictului organizational

Conflictul poate apărea din cauza a mai multor factori, acestia fiind identificati in cele ce urmează:

Identificarea cu grupul.

Atunci cand persoanele care apartin unui grup, din diferite motive (caracteristici personale, tipul sau nivelul functiei) sunt determinate sa relationeze cu alte persoane sau cu alte grupuri, acestea vor deveni circumspecte si suspicioase in ceea ce priveste atmosfera din afara grupului. O dată cu legarea unor relatii intre aceste persoane/ grupuri prin care se doreste colaborarea părtilor, probabilitatea aparitiei conflictului creste.

Interdependenta.

Cand două sau mai multe departamente, sau chiar doi sau mai multi indivizi sunt legati unii de ceilalti exista riscul aparitiei unui conflict. De exemplu, in cadrul unei firme, departamentul de productie este reciproc dependent de cel de vanzari obiectivul fiind livrarea produselor la timp si satisfacerea clientilor, iar atunci cand exista o comandă urgentă pot apare anumite neintelegeri intre departamentele respective.

Diferentele de statut si de putere.

In ceea ce priveste statutul, exista cazuri in care o persoană aflată intr-o pozitie inferioară, ajunge sa dea ordine sau sa controleze persoana din pozitia superioară. Un exemplu in acest sens este foarte răspandit in restaurante, cazuri in care simpli ospătari ajung sa comande bucătarilor, care au un statut superior. Un alt caz se poate referi la aparitia corespondentei electronice, situatie in care secretarele, fiind obisnuite cu acest sistem de lucru, au fost nevoite sa instruiască directorii in privinta limitărilor si posibilitatilor sistemului.

Diferenta de putere se referă la cazuri cand dependenta nu este reciproca si vine doar dintr-o parte, de exemplu atunci cand X are nevoie de Y, dar Y nu are nevoie de X, in această situatie Y are putere asupra lui X, in timp ce X nu are nimic de oferit, iar colaborarea sau necolaborarea dintre cei doi, poate genera un conflict.

Ambiguitatea.

Criteriile de performantă si scopurile ambigue sau lipsa de informatii corecte sau insuficienta in comunicare poate reprezenta o cauză a conflictelor. Acestea se regăsesc destul de dez in firme, ca de exemplu atunci cand este scos pe piata un produs nou, considerat mai ieftin si mai bun, acesta nu are succes iar conflictul dintre departamentele de vanzari, marketing, design este iminent.

Resursele insuficiente.

Din diferite cauze, cum ar fi un buget limitat, se poate ajunge la diferente mai mari de putere in organizatia respectivă, resursele devenind deficitare. De exemplu achizitionarea unui automobil pentru transportul directorului si al achizitionarii de hartie necesare organizatiei, automobilul va deveni cu timpul indispensabil pentru ambele părti si se pot genera conflicte.

Capitolul 3

3.1 Etapele parcurse de conflicte

Conflictul inteles/ latent – reprezintă sursa gereratoare a conflictului in stadiul aparitiei sale, in această etapă conflictul este suspectat sau chiar perceput intr-o mica masura. Este o etapă emotionala deoarece părtile incep să resimtă ostilitate sau ambitie, primul pas in aparitia unui conflict.

Conflictul perceput – problemele au inceput sa apară, iar părtile implicate recunosc existenta conflictului si perceperea acestuia in moduri diferite, respectiv transformarea acestuia intr-un conflict constructiv sau distructiv.

Conflictul resimtit – in cazul conflictului distructiv are un aspect neproductiv, părtile implicate percep starea de conflict iar starile negative, de tensiune, suparare sau enervare sunt scoase la suprafată si pot fi observate chiar si de părtile neimplicate.

Manifestarea conflictului – etapa in care părtile implicate urmează actiuni in ceea ce priveste solutionarea conflictului, actiuni ce diferă de la persoană la persoană, dar care au ca obiectiv resimtirea lor de catre opozant.

Incheierea conflictului – reprezintă consumarea acestuia, si aparitia consecintelor negative sau pozitive.

3.2 Strategii de management a conflictelor

In ceea ce priveste managementul conflictului, un subiect de maxim interes, incă de la inceputul dezvoltarii teoriei managementului a fost si este rezolvarea conflictului. Cunoscutul teoretician Kenneth W. Thomas propune cinci moduri de manageriere a conflictului, reprezentarea grafica a acestora fiind bazata pe doua axe, in care asertivitatea se imbina cu cooperarea. Aceste cinci tipuri de management sunt:

competitia

colaborarea

compromisul

evitarea

acomodarea

Figura 1: prelucrare proprie

Competitia, cunoscută si sub numele de fortare este situatia in care o parte implicată in conflict isi urmareste propriul interes, chiar daca cealalta parte opune rezistentă. Aceasta presupune un comportament necooperant si reflecta abordarea de tip castig – pierdere in conflict. Exista situatii in care aplicarea strategiei competitiei/ fortarii este adecvata:

in situatiile in care celelalte metode, mai putin ‘puternice’ sunt ineficiente sau nu functionează

cand o parte implicată in conflict isi apară drepturile, incearca sa reziste anumitor agresiuni sau presiuni

atunci cand folosirea fortei este justificată, de exemplu in cazul unui conflict din care rezulta agresiuni fizice intre parti.

intr-un caz de urgentă cand aplicarea unei decizii trebuie facuta rapid

Colaborarea, cunoscută ca si rezolvarea problemelor sau confruntarea acestora si in literatura internatională de specialitate ca “win-win” reprezinta modalitatea de rezolvare a conflictului in care se caută o solutie cu care să fie de acord ambele parti, ba chiar să ofere efecte benefice părtilor. Colaborarea este recomandată si presupune avantaje in aplicarea ei atunci cand sunt abordate interesele mai multor părti, cand rezultatul asteptat este castig-castig, cand este prezent un nivel inalt de incredere iar prin aplicarea acestui principiu se poate construi o colaborare eficienta in viitor. Punctele negative sau care fac dificila aplicarea acestei solutii se refera la faptul că necesită un timp mai lung si un efort mai mare pana cand se poate ajunge la un consens, nefiind eficientă in cazurile in care trebuie luată rapid o decizie.

Compromisul reprezintă strategia care caută o solutie oportună care să satisfacă partial interesele părtilor implicate in conflict. Compromisul se aplică atunci cand obictivele sunt moderat importante si nu presupun abordări stricte precum fortarea, atunci cand se caută o solutie temporară la o problemă complexă. Spre deosebire de colaborare necesită mai putin timp in aplicarea ei, reduce nivelul de stres si de tensiune care rezultă din conflict si poate fi folosit cat timp se cauta o solutie de tipul castig-castig.

Evitarea, cunoscută ca si retragere se referă la cazul in care o parte implicată in conflict ocoleste, amană sau se retrage din confruntarea propriu-zisa cu cealaltă/ celelalte parti implicate. Evitarea poate fi recomandată in cazurile in care problema semnalată nu merită un efort in rezolvarea ei, cand nu exista timp pentru rezolvarea acesteia sau sunt existente probleme mai importante sau cand locul sau timpul sunt nepotrivite pentru aparitia unei confruntări intre părti.

Acomodarea reprezintă strategia de rezolvare a unui conflict sau posibil conflict in care o parte implicată se obisnuieste cu opiniile si ingrijorările celorlalte părti, se integrează cu acestea si pune pe planul doi opiniile si ingrijorările personale. Acomodarea este recomandată deoarece poate oferi o scutire temporară de la conflictul in derulare, pană cand o decizie urmează a fi luată, cand problema respectivă nu este la fel de importantă pentru o parte, cat este pentru cealaltă/ celelalte sau cand o parte acceptă ca a gresit.

Capitolul 4. Managementul conflictului în cadrul ministerului sănătății.

Justificarea alegerii studiului de caz

Putem afirma, fară a gresi, că nu exista institutie fara conflicte dupa cum nu exista grup social fara frictiuni. De altfel, acolo unde interactionează cel putin doi oameni, se creaza mediul propice aparitiei si dezvoltării conflictelor. Cu toate acestea, am observat că foarte putine persoane stiu ce este cu adevarat conflictul. El reprezintă un proces de opunere si confruntare ce poate apărea intre diferiti indivizi sau grupuri. Intr-o institutie, pot apare atat conflicte intre persoane, atunci cand ele reflectă divergentele intre valorile personale, precum si conflictele intre grupuri care apar atunci cand un grup obstructionează progresul unui alt grup cat si al intregii institutii. Managementul conflictelor implica si faptul ca orice persoana trebuie sa fie capabila sa prevină sau sa controleze aceste stări de conflict oricand si oriunde.

4.1 Istoricul evolutiei problemei

Cu toate că accesul la serviciile de sănatăte este considerat un drept fundamental in toate tările civilizate, sistemul romanesc de sănatăte continua sa ramana unul dintre domeniile cele mai slab dezvoltate. Acest aspect este evidentiat de statistici care ne plasează pe ultimele locuri din UE la consumul de medicamente, dar pe primele locuri in ceea ce priveste mortalitatea ori incidenta unor boli cronice grave. Aceste lucruri sunt extrem de vizibile doar daca ne uităm la o statistică simpla privind speranta de viata in Romania, comparativ cu alte tări, aflandu-ne pe unul din ultimele locuri din Europa in aceasta statistica si evident sub media Uniunii Europene.

Speranta de viată la nastere si la varsta de 65 de ani pe sexe in unele tari europene

Tabel 1

Putem observa, privind statistica pe anul 2008-2010, ca Romania are probleme in ceea ce priveste speranta de viată la nastere, sub tara noastra situandu-se doar Ucraina, Rusia, Moldova, Lituania si Bulgaria. De asemenea, doar aceste tări sunt insignifiant mai slab dezvoltate decat Romania din acest punct de vedere, cu exceptia Rusiei si cu privire la speranta de viată la 65 de ani.

Desigur ca aceasta dezvoltare slabă a Romaniei din punct de vedere al sănătătii reprezintă efectul aplicării numeroaselor reforme, fiecare ministru nou investit in functie, in ultimii ani venind cu modificari, mai mult sau mai putin importante asupra legii sănătătii.

Iata cum arata in anul 2003 raspunsul populatiei la urmatoarea problema:

“Urmatoarele aspecte, reprezinta sau nu o problema, in privinta accesului la serviciile medicale oferite de alte institutii decat medicul de familie?”

Tabel 2

Conform datelor din 2003, pentru 40% din populația din rural, existența mijlocului de transport și costul acestuia reprezintă o problemă de acces la serviciile medicale în afara localității. De asemenea, co-plata adresată personalului medical și timpul de așteptare sunt văzute ca obstacole, atât de către cei din rural, cât și de către cei din urban. Slaba informare în rândurile populației asupra necesității asigurării medicale și a condițiilor de acces la serviciile medicale menține unii beneficiari în afara sistemului public de asigurare. Conform datelor din barometrul pentru serviciile de sănătate pe 2003, mai mult de jumătate dintre români nu își cunosc drepturile și obligațiile privind asigurarea medicală, iar peste 80% dintre cei asigurați nu cunosc deloc sau au doar vagi informații despre serviciile medicale la care sunt îndreptățiți. Percepția negativă a populației asupra calității serviciilor și a relației medic – pacient se poate constitui într-un factor demotivator al apelului la medic. Nemulțumirea populației față de calitatea prestațiilor sistemului public de sănătate scade încrederea populației și duce la scăderea adresabilității.

O alta problema a Romaniei, comparativ sau nu cu alte tari din Europa este mortalitatea intr-o continua crestere care de asemenea este legata strans de imbatranirea demografica a populatiei. Acest lucru, corelat cu mortalitatea crescuta reprezinta o cauza a sistemului precar de sanatate, cu impact negativ in ceea ce priveste dezvoltarea socio-economica a tarii, prin simplul fapt ca, imbatranirea populatiei duce la o scadere a fortei de munca iar mortalitatea infantila nu ofera o prespectiva buna pentru viitor.

Mortalitatea infantila si neonatala in unele tari europene

la 1000 de nascuti vii

Tabel 3

Din tabelul anterior, privind mortalitatea infantila si neonatala, rezulta ca Romania se afla pe locul doi, imediat dupa Moldova, in ceea ce priveste mortalitatea infantila totala (baieti si fete), si pe locul patru, dupa Moldova, Rusia si Ucraina in privinta mortalitatii neonatale, fapt ingrijorator pentru viitorul Romaniei, in ambele situatii media fiind peste jumatate fata de UE, lucru care trebuie reglementat urgent.

Toate aceste statistici, speranta de viata, increderea scazuta a populatiei in sistemul medical, mortalitatea ridicata si natalitatea scazuta, ofera o prespectiva sumbra asupra viitorului pe termen mediu si lung a sanatatii generale a populatiei, acest lucru a creat, in continuare creaza si mai mult ca sigur va continua sa creeze discutii aprinse care vor degenera mai devreme sau mai tarziu in conflicte. De aceea, conducerea statului, in principal Ministerul Sanatatii trebuie sa gaseasca solutii reale si aplicabile pentru schimbarea in bine a acestei situatii.

4.2 Inchiderea spitalelor

Intr-o interventie televizata, in anul 2010, presedintele Romaniei Traian Basescu ofera un interviu cu privire la reforma sistemului medical. Conform spuselui acestuia se dorea inchiderea a 200 de spitale de catre Ministerul Sanatatii, care potrivit presedintelui Traian Basescu erau neperformante si nu pot asigura o asistenta medicala corespunzatoare, cu exceptia unui prim ajutor, pacientii urmand sa fie trasnferati la spitale mai bine dotate. Aceste spitale urmau sa fie transformate in azile de batrani si in crese. Personalul medical urma sa fie mutat la spitalele mai performante, acoperind astfel si lipsa acestuia din spitalele mari.

Problema managerială pe care o prezint se refera la aparitia, dezvoltarea si solutionarea unor conflicte dintre angajatii unitatilor sanitare desfiintate prin aplicarea Hotararii de Guvern nr.345/2011 si Ministerul Sănătătii, pe de o parte, iar pe de altă parte, intre cetătenii nemultumiti de aplicarea acestei hotarari si Guvern.

Modificarea sistemului de sănătate dupa 1989 a generat costuri costuri uriase, confuzie in randul personalului medical si lipsa unor reglementări legislative absolut necesare functionării părtilor componente ale sistemului. De-a lungul timpului, asazisele reforme au constat, in realitate, in decizii punctuale fara a se lua in calcul repercusiunile sociale pe termen mediu si lung. Toate acestea au afectat in cele din urma calitatea actului medical si accesibilitaea serviciilor medicale oferite cetătenilor.

Urmare a intrarii in vigoare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.32/2011 privind modificări si completări a unor acte normative din domeniul sănătătii, ministrul sănătătii, Cseke Attila, a aprobat constituirea unei comisii de selectie a spitalelor care nu mai pot incheia contracte cu casele de asigurari de sănătate. Comisia a intocmit un raport care viza reorganizarea si restructurarea unitătilor spitalicesti, structurat pe 4 capitole:

Analiza situatiei sistemului romanesc de asistentă spitalicească;

Masuri intreprinse pana in prezent si planificate a se implementa in cadrul procesului de reformă spitalicească;

Metodologia de selectie aplicată;

Propunerea privind lista unitătilor sanitare cu paturi care nu pot incheia contracte cu casele de asigurari de sănătate.

In analiza efectuată, comisia a apreciat ca sistemul de sănătate romanesc este unul centralizat, Ministerul Sănătătii avand multe atributii in ceea ce priveste deciziile locale. Deasemenea, sistemul romanesc de sanatate se bazeaza excesiv pe asistenta spitaliceasca, comparativ cu tările Uniunii Europene, Romania inregistrand una din cele mai mari rate de spitalizare. Spitalele din Romania consumă aproximativ 50% din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sănătate, la care se adaugă fonduri alocate de catre Ministerul Sănătătii destinate lucrărilor de infrastructură, dotării cu echipamente si derulării unor programe nationale de sănătăte. In plus, si autoritătile publice locale contribuie cu fonduri pentru sustinerea activitatii spitalelor. Toate aceste cheltuieli plaseaza Romania peste media Uniunii Europene unde fondurile alocate pentru spitale duc la o cota de 40%. Un alt aspect semnalat de catre comisia de selectie face referire la numărul mare de internări pentru afectiuni care, in alte tari, pot fi si sunt tratate la domiciliu. In lipsa unei clasificări a tipurilor de afectiuni ce pot fi tratate si decontate din banii publici in diferitele spitale cu competente de bază , s-a ajuns in situatia in care marile spitale, inalt performante si foarte costisitoare sa efectueze tratamente si operatii banale care nu prezintă riscuri deosebite. Un alt aspect este legat de cheltuielile de personal care, in majoritatea spitalelor, reprezinta peste 70% din totalul costurilor. Avand in vedere aceste aspecte, comisia a propus continuarea unor măsuri intreprinse pana in prezent si implementarea altora care vizează in principal următoarele:

1. Reducerea capacitătii excedentare de internare

Prin aceasta masura, se urmareste apropierea Romaniei de media europeana, numarul de paturi uramnd sa fie redus, atat in reteaua privata cat si cea publica.

2. Descentralizarea managerială

OUG, numarul 48/2010 reglementeaza trecerea a 370 de spitale de stat dintr-un total de 433 in administrarea consiliilor locale si judetene, managerii acestora urmand sa incheie contracte de management cu administratiile locale.

3. Clasificarea spitalelor;

In Romania, spitalele utilizeaza o multitudine de clasificari. De exemplu in Legea nr. 95/2006 erau enumerate o serie de clasificari in functie de: criteriul regional, specificul patologiei, regimul proprietatii sau din punctul de vedere al invatamantului medical si cercetarii. Problema in acest sens fiind ca in multe cazuri aceste clasificari se suprapuneau sau se amestecau. Urmand recomandarile Bancii Mondiale, clasificarea spitalelor va suferi o schimbare majora, Ministerul Sanatatii urmand sa le imparta in 5 categorii:

Pana in anul 2011, Romania opera cu o multitudine de clasificari a spitalelor. De exemplu în Legea nr. 95/2006, erau enumerate o serie de clasificari in functie de: criteriul regional, specificul patologiei, regimul proprietatii sau din punctul de vedere al invatamantului medical si cercetarii. Problema in acest sens fiind ca in multe cazuri aceste clasificari se suprapuneau sau se amestecau. Urmand recomandarile Bancii Mondiale, clasificarea spitalelor va suferi o schimbare majora, Ministerul Sanatatii urmand sa le imparta in 5 categorii in functie de competenta, dupa cum urmeaza:

“spitale de categoria V: nivel de competență limitat spitale care asigură, după caz, următoarele servicii medicale: servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paliative;

spitale de categoria IV: nivel de competență bazal spitale care deservesc populația pe o rază administrativteritorială limitată, pentru afecțiuni cu grad mic de complexitate;

spitale de categoria III: nivel de competență mediu spitale care deservesc populația județului din aria administrativteritorială în care își au sediul și, doar prin excepție, din județele limitrofe, pentru afecțiuni cu grad mediu de complexitate;

spitale de categoria II: nivel de competență înalt – spitale care deservesc populația județului din aria lor administrativteritorială, precum și din județele limitrofe, cu nivel înalt de dotare și încadrare cu resurse umane, și care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate;

spitale de categoria I: nivel de competență foarte înalt spitale care asigură asistența medicală la nivel regional, deservind populația județului din aria lor administrativ-teritorială, precum și alte județe, cu cel mai înalt nivel de dotare și încadrare cu resurse umane, și care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt.”

4. Elaborarea unui Plan national si a planurilor regionale privind spitalele;

Clasificarea va permite crearea unor standarde minime in ceea ce priveste dotarea cu echipamente medicale si achizitionarea ulterioara de aparatura medicala. Acest plan national va permite monitorizarea etapelor de dezvoltare a asistentei medicale si schimbarile necesare a serviciilor spitalicesti

5. Introducerea finantarii serviciilor spitalicesti pe baza de DRG;

Introducerea finanțării serviciilor spitalicești pe bază de DRG (in sistemul DRG se utilizează un criteriu suplimentar de clasificare, si anume costul resurselor consumate pentru îngrijirea pacientului) în România a schimbat viziunea managementului spitalicesc. De la introducerea finanțării acestor servicii prin sistemul DRG, aproape în fiecare an s-a încercat egalizarea și apropierea tarifelor plătite de costurile reale.

6. Revizuirea finantarii spitalelor;

Spitalele sunt stimulate pentru a se încadra cu un cost mediu cât mai jos sub TCP (stabilirea tarifelor pe caz ponderat). Deoarece nu exista valori nationale care sa reflecteze costurile reale, se utilizeaza valori preluate care nu sunt conforme cu sistemul de sanatate romanesc. De aceea va urma o revizuire a finantarii spitalelor.

7. Restructurarea si reorganizarea retelei spitalicesti;

In anul 2007, se finalizeaza un proiect finantat prin fonduri PHARE, analiza se numeste "Elaborarea unei strategii pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești în România” si este redactat de o echipa de experti internationale. Ideea sublininata este ca, o reorganizare rationala si atenta, va permite in urmatorii ani ca mai multe unitati spitalicesti sa fie convertite in unitati pentru asistenta sociale pentru varstnici, costurile acestor transformari reprezentand o economie majora pentru sistemul sanitar.

In urma analizelor privind activitatea spitalelor, in conformitate cu “Strategia Actualizata de Rationalizare a Spitalelor” se vor lua masuri in vederea spitalelor care nu pot asigura continuitatea asistentei medicale.

In baza acestui raport, Guvernul Romaniei adopta Hotararea nr.345/2011 prin care aproba lista unitatilor sanitare ce urmeaza sa fie desfiintate.

4.2.1 Cazuri particulare privind inchiderea spitalelor.

Un număr de 67 de spitale au fost închise la 1 aprilie 2011 potrivit hotararii de guvern, iar potrivit Ministerului Sanatatii actual, se pare ca in prezent este vorba de 69 de institutii. Nicolae Banicioiu, ministrul sanatatii, declara ca au fost deschise 25 de spitale din cele inchise insa diferite surse afirma ca defapt numarul ar fi mult mai mic. Cert este ca in anul 2010, numarul spitalelor de stat ajungea la 428, iar in 2015 acesta a scazut pana la 365, cateva din spitalele inchise functionand acum drept camine de batrani, altele ca centre de permanență, cu medici de familie, si foarte putine au primit avize pentru a-si relua activitatea.

Din judetele in care s-a inchis cel putin un spital, fac parte: Alba, Arad, Arges, Bacau, Bihor, Bistrita-Nasaud, Botosani, Brasov, Buzau, Cluj, Constanta, Galati, Gorj, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Mehedinti, Mures, Neamt, Prahova, Salaj, Sibiu, Timis, Vaslui, Valcea, si Vrancea.

La scurta perioada dupa aplicarea acestei decizii, inevitabil au aparut si conflicte intre locuitori zonelor cu spitale inchise, si institutiile responsabile cu luarea acestei masuri. Zeci de persoane, nevoite sa faca naveta la kilometri distanta pentru un simplu consult au apelat in cele din urma la proteste.

– In judetul Brasov, au fost inchise 3 spitale, Codlea, Sacele si Victoria, acest lucru a generat proteste, locuitorii zonelor respective iesind in strada timp de cateva luni. Autoritatile locale au reactionat, Spitalul din Codlea fiind redeschis dupa aproximativ 6 luni, in urma unei decizii a Curtii de Apel Brasov. Acestea au cerut suspendarea Hotararii de Guvern in urma careia s-a decis inchiderea institutiei, avand castig de cauza, decizia redeschiderii spitalului fiind executorie.

La fel s-a intamplat si in cazul Spitalului din Sacele, care datorita presiunilor puse de locuitori si de catre autoritatile locale, a fost redeschis dupa aproximativ jumatate de an, primind aviz de functionare din partea Ministerului Sanatatii.

In pofida demersurilor autoritatilor locale si a manifestatiilor de strada, spitalul din Victoria a ramas inchis.

-Un alt conflict intre autoritatile responsabile de aplicarea acestor masuri si locuitorii nemultumiti a avut loc in Judetul Mehedinti, unde au fost inchise spitalele din orasele Vanju Mare si Strehaia.

La Strehaia, spitalul este inchis iar Hotararea Guvernului nu a fost aplicata, acesta nefiind transformat in camin pentru batrani. In aceasi situatie aflandu-se si spitalul de la Vanju Mare desi sute de oameni au protestat timp de luni de zile, cerand demisia guvernului si a autoritatilor locale care nu au depus eforturi pentru mentinerea spitalului in activitate, sustinand totodata ca in momentul inchiderii splitalul nu avea datorii si chiar fusese reabilitat si modernizat in ceea ce priveste aparatura medicala. Protestatarii sustineau ca au fost cazuri in care persoane au decedat, din cauza faptului ca ambulantele, care trebuiau sa vina de la Drobeta Turnu Severin (cea mai apropiata unitate medicala) nu au ajuns la timp.

-Un al treilea conflict creat, a avut loc in Judetul Vrancea, unde au fost inchise spitalele din Odobesti si Marasesti.

La presiunea locuitorilor, autoritatile locale din Marasesti au facut demersuri pentru deschiderea unui centru de permanenta insa fara nicio sansa de succes, acest conflict ramanand fara o rezolvare pozitiva.

"Este foarte greu de când s-a închis spitalul, pentru că acum noi ne străduim de la o zi la alta să deschidem un centru de permanență, dar sunt niște probleme cu încheierea contractelor dintre medicii de familie. Am fost de două ori la Ministerul Sănătății pentru a discuta această problemă, dar degeaba. Avem aparatură de ultimă generație care zace nefolosită. Practic, niște bani investiți degeaba", declara primarul orașului Mărășești, Constantin Vlase, in acea perioada.

4.3 Conflictul dintre Raed Arafat si Traian Basescu

Anul 2012, luna ianuarie a adus probabil unul dintre cele mai vizibile conflicte si cu siguranta printre cele mai mari ca amploare din ultimii 20 de ani in Romania. In acea perioada exista un proiect al unei noi legi privind sistemul de sanatate, aflat in dezbatere publica. Cel mai important punct atins de aceasta noua reforma reprezentand de asemenea sursa conflictului ce urmeaza a fi analizat era liberalizarea sistemului medical de urgenta, permitand astfel intrarea unor firme private in componenta acestuia. Fondatorul  Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD), doctorul Raed Arafat, subsecretar de stat la Ministerul Sanatatii in acel moment, s-a opus prin declaratii publice argumentate, cu privire la intrarea in vigoare a propunerilor reglementate de noua lege a sanatatii, sustinand public ca nu se va lua o decizie buna, si ca se va ajunge la vulnerabilizarea sistemului medical de urgenta daca acesta nu va mai apartine in totalitate sectorului public si ca un sistem medical de urgenta controlat partial sau total de o firma privata desemnata in urma unei licitatii va avea cel mai probabil efecte negative, si ca nu este o masura necesara avand in vedere ca sistemul in acel moment functiona bine, si era o evolutie pozitiva continua din multe puncte de vedere.

Presa sustine in acest sens (ziare.com), ca acuzele venite din partea doctorului Raed Arafat se refera la faptul ca acest act normativ va dauna pacientilor, avand un impact negativ, deschiderea sistemului de competitie a sistemului medical de urgenta va duce la o scadere a calitatii acestora si ca va disparea orice control asupra sistemului, in timp ce actuala lege era laudata de specialisti din strainatate, inclusiv de Banca Mondiala.

De cealalta parte, s-a aflat chiar presedintele Romaniei la acea vreme, Traian Basescu, care acuza, tot prin declaratii publice faptul ca doctorul Raed Arafat se opune reformarii sistemului medical, si ca acesta ar trebui sa fie mai retinut in declaratii avand in vedere stadiul in care se afla proiectul noii legi a sanatatii, adica in dezbatere publica, iar observatiile ar fi trebuit prezentate ministrului sanatatii din acel moment Ladislau Ritli.

Conflictul dintre cele doua persoane trecuse deja de faza latenta, perceputa, iar manifestarea acestuia a avut loc intr-o seara, in care doctorul Raed Arafat, invitat la un post public de televiziune, isi exprima nemultumirile legate de situatia creata, expunand din nou argumente impotriva noii legi a sanatatii. In cadrul emisiunii, Presedintele Romaniei, Traian Basescu a intervenit telefonic si i s-a adersat lui Raed Arafat cu urmatoarea afirmatie: “V-am rugat, ca orice obsevatie aveti pe tema serviciilor de urgenta, sa o inaintati, sa contribuiti cu ea la noua lege? Acesta este si motivul telefonului meu. Contributia dumneavostra care este? Un scandal public si dezinformarea populatiei?” In tot acest timp, Raed Arafat nu a avut un drept la replica, singurele lucruri spuse fiind “Nu, domnule Presedinte”

Reprosurile Presedintelui Traian Basescu au continuat acesta considerand ca o concluzie, intre ghilimele, faptul ca Raed Arafat considera ca “guvernul, ticalos, vrea sa distruga sistemul de ambulanta si sa-l dea la golani privati” afirmand totodata ca “daca asta este mesajul, este mincinos si incorect”. Din nou, Raed Arafat nu a avut un drept la replica, singura interventie constand in comentariul scurt: “Nu am spus asa ceva”.

La finalul interventiei, Presedintele Traian Basescu, ii cere in mod indirect demisia lui Raed Arafat din functia de subsecretar al ministerului sanatatii, mesajul fiind ca solidaritatea guvernamentala inseamna sustinerea reformelor sau demisia.

Inevitabil in asemenea situatii, decizia lui Raed Arafat a fost de-asi prezenta demisia, putand dupa spusele lui sa vorbeasca liber si deschis nefiind constrans de nicio functie. “Iesind in afara Ministerului, voi putea la momentul asta sa apar mai sistemul de urgenta poate mai bine” a sustinut acesta.

Ulterior, la un post de televiziune, in cadrul unui interviu, Raed Arafat sustinea ca regreta conflictul interpersonal dintre el si Traian Basescu insa ca isi sustine declaratiile facute si ca solidaritatea guvernamentala, motiv pentru care Presedintele i-a cerut demisia acestuia, se aplica prin sustinerea reformelor pana cand acestea incalca un principui personal cand este cazul demisiei

Conflictul parea ca se aproapie de faza de incheiere. Stadiu care nu s-a dovedit a fi adevarat, acesta a degenerat, ajungandu-se la iesiri in strada, protestatarii din multe orase avand ca principala nemultumire modul in care a fost manageriata aceasta situatie de Traian Basescu, plus alte probleme precum taierea salariilor, conditii economice nefavorabile, somaj, coruptie politica, sau cresteri de taxe.

In decurs de o luna, protestele de strada au devenit din ce in ce mai violente, ajungand de la 2000 de participanti, care au plecat din Piata Universitatii sa se manifeste in fata Administratiei Prezidentiale, in nu mai putin de 2 zile la un numar de aproximativ 15000 de protestatari in majoritatea oraselor din Romania, inclusiv in Londra, Roma, Strasbourg sau  Montréal

Manifestantii au cerut pe parcursul a mai multor zile demisia Presedintelui, inclusiv demisia guvernului Boc, aparand punctul de vedere al lui Raed Arafat si fiind solidari cu acesta. Protestele au degenerat, fiind nevoita interventia fortelor de ordine. Conflictul a ajuns astfel la un nivel in care era implicata populatia si institutiile statului, respectiv presedentia si guvernul tarii.

Fiind constransi de situatia creata, si de faptul ca Presedintele Traian Basescu a refuzat in acea perioada sa faca declaratii publice, singura reactie a acestuia fiind interventia prin care a cerut retragerea proiectului noii legi. Reprezentantii guvernului, in urma presiunii opiniei publice l-au repus pe Raed Arafat in functie, urmand ca premierul Boc sa-si prezinte demisia, la fel si ministru de externe Teodor Baconschi. Guvernul a fost schimbat si datorita caracterului politicianist al protestelor, aceasta miscare fiind sustinuta de Uniunea Social-Liberala, partid binecunoscut pentru criticarea regimului Basescu.

Presa internationala a sustinut ca desi manifestarile au avut ca efect retragerea noii propuneri legislative, acestea au continuat, protestatarii continuand sa-si exprime nemultumirile. Principalele publicatii internationale relatau urmatoarele la acea vreme:

Reuters subliniază violențele de duminică seară (19 ianuarie) din capitala României, relatând ciocnirile dintre jandarmi și protestatari, dar afirmă că România, deși a adoptat în ultimii doi ani măsuri dure de austeritate, a evitat protestele de masă care au izbucnit în întreaga Europă.

Același lucru scrie și BBC, respectiv că „protestatarii care demonstrează împotriva măsurilor de austeritate s-au ciocnit cu forțele de ordine. Violențele au izbucnit în ziua de 15 ianuarie în timp ce se manifesta împotriva președintelui Băsescu, acuzat de scăderea dramatică a nivelului de trai în România. Peste 30 de persoane au fost reținute de poliție.”

CNN anunță că poliția a fost nevoită să folosească gaze lacrimogene împotriva manifestanților care cer demisia președintelui Băsescu și alegeri anticipate și subliniază faptul că „participanții au blocat circulația și au aruncat cu pietre în forțele de ordine. Protestele au început joi și au fost provocate de proiectul legii sănătății.”

Postul de radio Deutsche Welle relatează că „protestatarii și-au exprimat furia față de măsurile de austeritate dar și față de corupția larg răspândită, cerând demisia președintelui Traian Băsescu, altădată popular”.

The New York Times scrie că „protestele din ultimele zile sunt cele mai serioase de când președintele Băsescu a venit la putere, în 2004. Sunt rezultatul frustrării față de tăierile salariilor bugetarilor, reducerea ajutoarelor sociale, creșterea impozitelor, clientelismul din instituțiile de stat și corupția larg răspândită.”,iar The Guardian conchide că „politicienii români trebuie să se reconecteze la realitate”.

CONCLUZII

Problemele de sănătate ale populației ca și dificultățile sistemului medical românesc sunt probleme apărute pe termen lung și ale căror consecințe se vor resimți încă în viitor, neputând fi rezolvate pe termen scurt. Standardul de viață scăzut al populației și resursele scăzute ale sistemului medical sunt primele cauze ale situației actuale a stării de sănătate a populației din România: față de celelalte țări europene, unele rate înalte ale morbidității, cât și o rată mai ridicată a mortalității materne și infantile. Toate mecanismele distorsionante de care am vorbit mai sus au creat tensiuni financiare, în unele părți ale sistemului sanitar dezavantajate față de altele și au redus controlul eficient și transparent al resurselor și așa insuficiente. Pe parcursul tranziție s-a constatat perpetuarea marii majorități a problemelor vechiului sistem în ceea ce privește calitatea slabă a unora dintre serviciilor acordate de serviciile publice, cauza fiind dotarea redusă cu utilități și tehnologie modernă a multora dintre unitățile sanitare, deteriorate în prezent (excluzând aici centrele universitare, care au avut un statut privilegiat). De asemenea, a existat lipsa unei politici eficiente de investire în diminuarea disparităților urban–rural, în oferta de servicii publice (pentru a fi rezolvată problema accesului la asistența primară în spațiul rural) cât și implicarea financiară redusă în inițierea unor programe eficiente de sănătate publică/prevenire. Disparitățile financiare dintre regiunile bogate și sărace explică deficiențele de investiție în zonele sărace. Nu a existat o politică eficientă de atragere, prin stimulente financiare serioase, a personalului medical, în zonele rurale. Îmbunătățirea sistemului de sănătate în România este corelată cu dezvoltarea economică a țării, fiind, deci, o problemă de lung termen. În acest context, trebuie avute în vedere o serie de politici care să țintească prin implicare financiară crescută rezolvarea principalelor puncte slabe ale stării de sănătate în România: îmbolnăvirile cu TBC, îngrijirea mai eficientă a mamei și nou-născutului, investirea în copii și în educarea pentru prevenire, asistența primară în mediul rural. De asemenea, pentru grupurile sărace, găsirea de soluții de creștere a accesului la servicii prin alocații suplimentare de ajutor pentru cumpărarea medicamentelor sau în cazul celor săraci din mediul rural s-ar putea discuta punerea la dispoziție a unor mijloace de transport gratuit, pentru a putea ajunge la ambulatoriu în orașele apropiate. Alocarea resurselor în sistem trebuie regândită, în sensul investirii mai mult în asistența primară rurală, așa cum și-a propus reformarea sistemului, la începutului anului 1996, o dată cu trecerea la asigurări. De asemenea, trebuie regândite alte dimensiuni ale sistemului, pentru a crește calitatea actului medical și accesul populației la el.

Bibliografie:

Bogdan Bacanu, Organizatia Publica, POLIROM, 2008

Musata Bocos, Comunicarea si Managementul Conflictului, Paralela 45, 2008

Paul Marinescu, Managementul Institutiilor Publice, Universitatea din Bucuresti, 2003

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=370&idb

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/secretariat/13.htm#18

http://www.romania-actualitati.ro/ deficitul_de_personal_din_sanatate_o_problema_acuta_a_sistemului_sanitar-73867

http://www.policy.hu/chiritoiu/reformasistsan.pdf

http://www.sar.org.ro/files/rap%20detaliat.pdf

http://felixrache.ro/spitalele-mortii-sectia-pediatrie-petrosani

http://lege5.ro/Gratuit/ge2denbsge/raportul-comisiei-de-selectie-a-unitatilor-sanitare-cu-paturi-care-nu-pot-incheia-contracte-cu-casele-de-asigurari-de-sanatate-din-31032011?pid=&d=2011-03-31

http://www.mediere-facilitare.ro/managementul-conflictelor_a_7_ro.html

http://www.criticatac.ro/6802/programul-rabla-pentru-oameni-spitalele-dispar-si-reforma-continua/

http://www.ziuacargo.ro/stiri/focus-stiri/conflict-traian-basescu-raed-arafat-pe-legea-sanatatii

http://www.ccss.ro/public_html/sites/default/files//Comparatii%20internationale%202012_0.pdf

ANALIZĂ AFP: În România, sistemul de sănătate are nevoie de terapie de urgenţă