Notiunea de Concurenta Si de Drept al Concurentei

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. NOȚIUNEA DE CONCURENȚĂ ȘI DE DREPT AL CONCURENȚEI.

Sectiunea 1 Definiția noțiunii de concurență

Sectiunea 2 Definiția noțiunii de drept al concurenței

Sectiunea 3 Formele concurenței. Analiză comparativă

Sectiunea 4 Practici anticoncurentiale

INTRODUCERE

”Prezentul ne oferă o lume globalizată, cu foarte multe oportunități economice care permit posibilitatea unui comerț liber, la dimensiuni internaționale, la care întreprinderile s-au adaptat repede, iar statele trebuie să procedeze la fel. Libertatea de a întreprinde activități economice va funcționa însă doar dacă există concurență pe piață, de esența unei economii de piață libere, funcționale fiind existența unei concurențe nedistorsionate. În acest context, statele sunt obligate să aplice o politică de concurență cât mai eficientă, fiind un element de reglare a economiei de piață.”

Concurența este un mod de manifestare a economiei pe piață, în care pentru un bun omogen și substitutele sale, existența unui singur producător devine, practic, imposibilă.

Problema concurenței prezintă interes pentru toți actorii pieței: producători, consumatori, intermediari. Fiecare firmă este preocupată să fie cât mai competitivă, iar câștigul net să fie cât mai bun. Iar acțiunile unei firme nu depind exclusiv de aceasta, ci de acțiunile concurenților ei. În absența concurenților orice firmă aflată pe piață ar putea să-și stabilească liber prețurile la un nivel ridicat.

În funcție de numărul de concurenți si gradul de diferențiere al produselor întâlni

Concurența imperfectă este situația de pe piață în care condițiile necesare pentru existența
concurenței perfecte nu sunt satisfăcute. Forme de concurență imperfectă:

Monopol – situație în care există un singur vânzător al unui bun economic.

Oligopol – situația în care există un număr redus de vânzători ai unui bun economic.

Concurența monopolistă – situație în care există mai multi vânzători de bunuri total diferite.

Monopson – situație în care există un singur cumpărător al unui bun economic.

Oligopson – situație în care există un număr restrâns de cumpărători ai unui bun economic.

Concurența imperfectă poate apărea pe anumite piețe din cauza lipsei de informare a cumpărătorilor si vânzătorilor despre prețuri și despre bunurile de pe piață.

Concurența perfectă este un model al teoriei economice. Acest model descrie o formă ipotetică a pieței în care nici un producător sau consumator nu are puterea de a influența prețurile de pe piață. Aceasta ar conduce la un rezultat eficient, ținând cont de definiția standard a economiei. Analiza piețelor perfect competitive asigură fundamental teoriei cererii si ofertei.

În cadrul pieței, firmele pot avea în vedere satisfacerea acelorași nevoi de consum sau a unor nevoi diferite, ele adresând acestora produse sau servicii identice, substituibile sau asemănătoare. În funcție de acestea, concurența poate fi variabilă:

 Concurență directă este cea mai ușor de observat și poate fi:

· concurență de marcă – ce are loc între firme ce oferă aceleași bunuri și servicii destinate satisfacerii acelorași nevoi. Diferențierea între concurenți se realizează în acest caz prin intermediul mărcii.Exemplu: producătorii de bere, benzină, pâine, etc.

· concurență la nivel de industrie – ce are loc între firme ce oferă produse similare care satisfac diferit aceeași nevoie. Este vorba, în general, de produse sau servicii substituibile în consum, iar competiția se realizează prin diferențierea calitativă a produselor. Exemplu: industria alimentară, industria confecțiilor.

 Concurență indirectă este privită mai ales din punct de vedere al pieței și poate fi:

· concurență formală – ce are loc între firme ce oferă produse/ servicii care satisfac aceeași nevoie în moduri diferite. Exemplu: nevoia de a petrece timpul liber se satisface vizionând un film sau participând la o excursie.

· concurență generică – ce se întâlnește la nivelul întregii piețe, firmele disputându-si de fapt venituri ale cumpărătorilor, care sunt obligați să își ierarhizeze nevoile.

Se va putea observa faptul că, în sens larg, concurența există în orice societate, la nivelul tuturor relațiilor sociale, această noțiunea de ”concurență” având mai multe semnificații. Principalul plan în care concurența joacă însă un rol esențial este cel economic, dezvoltarea activității economice depinzând în mod necesar de existența unei concurențe reale și efective între competitori.

Tot capitolul I este dedicat prezentării felurilor concurenței, de la concurența pură și perfectă la concurența imperfectă, cu precizarea că în dreptul uniunii europene, în aplicarea regulilor privind concurența, curtea de justiție a uniunii europene (cjue) are în vedere tipul de concurență eficientă (”workable competition”), adică un nivel de concurență necesar pentru a fi respectate exigențele fundamentale și a fi atinse obiectivele tratatului privind funcționarea uniunii europene, în special, formarea unei piețe unice realizând condițiile similare cu cele ale unei piețe interne.

Capitolele următoare vor fi construite pe același tipar urmărind să surprindă evoluția dreptului concurenței nu numai la nivel național, dar și la nivel european, respectiv internațional, observându-se cum se influențează modificările legislative unele pe celelalte.

În România, abia după adoptarea legii concurenței nr. 21 din 10 aprilie 1996, există în ceea ce privește dreptul concurenței o reglementare coerentă și în deplină armonie cu dispozițiile de la nivelul uniunii europene.

Având în vedere faptul că la nivelul oricărei societăți se urmărește să se creeze un mediu concurențial sănătos, care să atragă agenții economici să desfășoare activități concurențiale, în cadrul lucrării de licență vor fi subliniate toate acele etape legislative care au influențat dezvoltarea mediului concurențial.

Principalele mijloace de protecție împotriva piedicilor care pot fi aduse concurenței sunt: interdicția înțelegerilor anticoncurențiale între întreprinderi; interzicerea abuzului de poziție dominantă a întreprinderilor; controlul concentrărilor economice; controlul intervențiilor publice care pot deforma concurența între întreprinderi. Atât la nivelul dreptului uniunii europene dar și la nivelul legislației naționale aceste mijloace de protecție sunt consacrate și apărate.

Art. 4 din Legea nr. 21/1996 prevede în alin. 1 că:

„Preturile produselor și tarifele serviciilor și lucrărilor se determină în mod liber prin concurentă, pe baza cererii și ofertei. Preturile și tarifele practicate în cadrul unor activităti cu caracter de monopol natural sau al unor activităti economice, stabilite prin lege, se stabilesc și se ajustează cu avizul Ministerului finantelor Publice, cu exceptia celor pentru care, prin legi speciale, sunt prevăzute alte competente."

Actul normativ nu presupune însă utilizarea concurentei în mod discretionar și arbitrar. Abuzul este intolerabil și sanctionat de lege, fie că se manifestă sub forma practicilor monopoliste, fie că se manifestă în acte de concurenta neloială, ilicită.

Cuvinte-cheie care pot fi regăsite în cadrul lucrării de licență: concurență, mediu concurențial, concurență licită, concurență ilicită, monopol, abuz de poziție dominantă, tratatele uniunii europene.

CAPITOLUL I. NOȚIUNEA DE CONCURENȚĂ ȘI DE DREPT AL CONCURENȚEI.

Sectiunea 1 Definiția noțiunii de ”concurență”

Din punct de vedere istoric, noțiunea de ”concurență” este una cunoscută încă din cele mai vechi timpuri, de mai multe domenii, în special de cele legate de sfera economicului.

Noțiunea de ”concurență” provine din limba latină ”concurrere” – ”a concura” și este asociată cu relațiile comerciale și de afaceri, însă acestea nu îi epuizează conținutul, ea regăsindu-se inclusiv în raporturile de dreptul muncii.

În primul rând, ”concurența reprezintă un mod de manifestare a economiei de piață, caracterizat prin confruntarea economică a mai multor agenți economici pe aceeași piață, pentru atingerea unor obiective economice specifice: preț, vânzări și/sau cota de piață.”

Definind-o ca o confruntare specifică dintre agenții economici vânzători, respectiv ofertanți pentrua atrage de partea lor clientela, concurența a cunoscut în ultimele decenii forme extrem de sofisticate.

Concurența exercită o presiune permanentă pentru scăderea prețului, restrângerea costurilor de producție și comprimarea pieței deoarece cantitatea cerută de consumator este cu atât mai mare cu cât prețul este mai mic.

Este frecvent întâlnită în economia de piață și se desfășoară într-un anumit mod când este vorba de piața monopolistă. Concurența în afara prețului se desfășoară între agemții economici ofertanți, folosindu-se metode și instrumente specifice: reclama, forma de prezentare a produsului etc. Concurența reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea dintre agenții economici vânzători – ofertanți, pentru a atrage de partea lor clientelă. Exprimă comportamentul specific al tuturor subiecților de comportament, proprietate ce se realizează diferit în funcție de cadrul concurențial și particularitățile diverselor piețe.

Una dintre caracteristicile generale ale concurenței este aceea când una sau mai multe persoane se străduiesc să realizeze un anumit obiectiv și că realizarea acestui obiectiv de către una dintre persoane determină, dar nu o exclude din sfera de activitate.

Din punct de vedere economic, concurența este întotdeauna legată de tranzacții de piață, de cerere și de ofertă, de procesul schimbului. Se poate spune că există concurență economică, dacă concumatorul poate alege între mai multe alternative și poate alege alternativa cea mai convenabilă. Concurența este strâns legată de libertatea de a alege.

Fiecare agent economic este preocupat pentru conducerea activității sale astfel încât firma lui să fie cea mai competitivă, iar câștigul net cel mai bun. Problema concurenței reprezintă interes în primul rând pentru producători, dar ea se manifestă și între consumatori.

”Dreptul concurenței a jucat dintotdeauna un rol important în cadrul dreptului comunitar. Funcția sa precisă este, însă, discutabilă. Prin intermediul politicii concurenței pot fi urmărite o serie de obiective diferite, dintre care nu toate sunt compatibile.”

Motto-ul citat mai sus de shu qi ”dacă nu te afli în concurență este un lucru rău. Concurența te determină să te îmbunătățești tot timpul” este unul sugestiv și definește esența dreptului concurenței. Concurența are rolul de a încuraja participanții la actul de concurență să dea rezultate cât mai bune pentru a atrage clienți și astfel pentru a-și spori profitul.

Concurența poate ”încuraja” însă apelarea la modalități de îmbunătățire care deși sunt apte de a da rezultate într-un ritm mult mai rapid și cu un cost inferior, nu sunt reglementate ca fiind legale.

Revenind la definiția ”concurenței”, aceasta este definită de către octavian căpățână: ”un complex de reglementări specifice destinate să asigure, în raporturile de piață interne și internaționale, existența și exercițiul normal al competiției dintre agenții economici, în lupta pentru câștigarea, extinderea, păstrarea clientelei”.

O altă definiție este redată de dicționarul explicativ al limbii române (dex), potrivit căruia concurența presupune ”întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate” sau ”rivalitate comercială, lupta dusă cu mijloace economice între industriași, comercianți, monopoluri, țări etc. Pentru acapararea pieței, desfacerea unor produse, pentru clientelă și pentru obținerea unor câștiguri cât mai mari”.

Noțiunea ”concurență” a inspirat nu numai autorii de literatură de specialitate, dar și personalități din domenii variate care au oferit citate celebre despre aceasta. De exemplu:

”concurență este sufletul comerțului” gustave flaubert,

”concurența sănătoasă se extinde, asemenea ciumei” robert maric,

”izbânzii nu-i place concurența” publilius syrus,

”surprizele făcute de concurență pot scoate o firmă de pe piață” din michel esposito,

”concurența se naște ca emulație. Iar la maturitate devine rechinism” vasile ghica,

”dacă copacii ar cunoaște concurența, unde și-ar crește ei oare cozile de topor?” Octav bibere,

Definiția noțiunii de ”concurență” trebuie să fie privită din două perspective.

”Concurența” poate fi privită din perspectiva generală care atestă: ”concurența este o confruntare între tendințe adverse, care converg spre același scop”, dar și din perspectiva economică, întrucât prima dată concurența a fost privită ca un factor decisiv care asigură, în mod spontan, divizarea muncii între întreprinderi, precum și condițiile normale ale producției, ale schimburilor și ale consumului de bunuri.

Concurența desemnează o anumită situație a pieței în raport de o serie de variabile și anume: numărul și talia vânzătorilor și cumpărătorilor, gradul de diferențiere a bunurilor care satisfac nevoile umane, gradul de transparență a pieței, gradul de mobilitate al factorilor de producție, facilități sau restricții la intrarea în ramură, gradul de libertate a determinării prețurilor raportul cerere și ofertă.

Concurența, forma activă a liberei inițiative reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea dintre agenții economici (vânzători – ofertanți) pentru a atrage de partea lor clientelă (cumpărători – solicitanți), în scopul obținerii de profituri maxime pentru primii și satisfacerea nevoilor în cazul consumatorilor. Ea se desfășoară prin intermediul unor instrumente ale luptei de concurență specifice, de natură economică și extraeconomică.

Prin efectele pe care le declanșează, concurența se poate situa printre legile cele mai importante ale reglării vieții economice, ale realizării progresului tehnico – economic al societății.

Concurența are loc atunci când există libertatea de a pătrunde pe o piață și când, în același timp, pe acea piață există mai mulți vânzători alternativi. Concurența poate avea loc între firme mari sau firme mici, firme rivale putând intra în competiție pe piețe locale, regionale, naționale sau chiar pe piețe mondiale.

Scopurile cele mai importante ale concurenței sunt: satisfacerea dorințelor consumatorilor; promovarea inovației; alocarea eficientă a resurselor; limitarea puterii economice și astfel a celei politice; justa distribuție a veniturilor.

Concurența se materializează prin comportamentul agenților economici din aceeași ramură, care urmăresc maximizarea profitului pe seama utilizării capitalului investit. Fiecare agent economic care acționează pe piața liberă este preocupat de activitatea firmei sale, astfel încât aceasta să fie cea mai competitivă dintre toate, iar câștigul net să fie cel mai bun.

Una dintre principalele căi economice de purtare a concurenței pe piață este aceea de a întreprinde acțiuni ce reduc nivelul costurilor bunurilor oferite sub cele ale concurenței.

Această cale este benefică nu numai pentru agentul economic care o promovează, deoarece conduce la sporirea masei profitului, dar este benefică și pentru economia națională în ansamblu, întrucât imprimă eficiența proceselor economice, fiind un factor intensiv în dezvoltare.

Mecanismele concurenței contribuie la realizarea progresivă a unor creșteri a veniturilor reale ale populației și implicit la îmbunătățirea condițiilor de viață.

Progresul concurenței duce la o luptă acerbă între agentul economic, la spionaj economic și chiar la utilizarea unor metode din arsenalul violenței.

Mecanismul concurenței are o multitudine de aspecte pozitive incontestabile, stimulând progresul general, creând competiție între întreprinzători și manageri, luând în considerație interesele consumatorilor.

O piață neconcurențială nu înseamnă altceva decât o rămânere în urmă față de standardele de progres și civilizație, o ignorare aproape absolută a intereselor consumatorului și un odios și un antiprogresist monopol al producătorilor. Înseamnă risipă de muncă socială.

Rolul esențial al concurenței într-o economie de piață echilibrată este acela de a determina reduceri de prețuri, concurența loială opunându-se scumpirii.

Viața economică a validat pe ansamblu concurența, un factor de progres social și economic. Avantajele depășesc cu mult dezavantajele conceptului.

Piața contemporană distinge mai multe tipuri de concurență, în funcție de numărul participanților la actele de vânzare – cumpărare pe piață, de gradul de diferențiere a bunului care satisface o nevoie umană, de varietatea și diversificarea produselor, de gradul de “transparență” existent pe piață, de funcționalitatea rețelei piețelor și, nu în ultimul rând, de nivelul general al dezvoltării economiei naționale.

În lumea contemporană nu există concurență perfectă, în care toți vânzătorii să-și vândă întreaga producție, respectiv toate mărfurile, fără ca vreunul dintre acești vânzători sau toți laolaltă să exercite un rol hotărâtor, pe de altă parte toți cumpărătorii să poată cumpăra ceea ce au nevoie și cât doresc din fiecare bun, fără a-l putea modifica după voința lor.

Concurența contribuie la lărgirea pieței în ceea ce privește cantitatea cerută de consumatori, care este cu atât mai mare cu cât prețul este mai mic.

O altă definiție a noțiunii de ”concurență” este următoarea: ”confruntarea dintre agenții economici cu activități similare sau asemănătoare, exercitată în domeniile deschise pieței, pentru câștigarea și conservarea clientelei, în scopul rentabilizării proprii întreprinderi”.

Noțiunea de ”concurență” are mai mult accepțiuni:

“În economie înseamnă rivalitatea dintre diferiți ofertanți pentru a câștiga clienți;

În sport, concurența este o manifestare organizată;

În natură este o luptă a diferitelor vietăți pentru supraviețuire, în condițiile resurselor limitate;

În drept este o aplicabilitate a mai multor resurse în aceleași circumstanțe, etc.”

În timp, concepția despre ”concurență” s-a schimbat fiind recunoscut faptul că, în principiu, concurența definește atât un anumit tip de comportament al întreprinderilor dar și un mod specific de organizare a activității de piață.

”Concurența este un concept global care determină orientarea tuturor politicilor concurențiale asupra calității producției și produselor destinate pieței. Problematica concurenței și a protecției ei în economia concurențială, reprezintă un subiect complex și de actualitate. În abordarea acestui subiect, prioritare sunt măsurile și politicile în domeniul protecției concurenței, pentru crearea și menținerea unui mediu concurențial sănătos și funcțional.

În strânsă legătură cu noțiunea ”dreptul concurenței” se află și noțiunile ”concurență loială”, respectiv ”concurență neloială”.

Astfel, ”concurența loială” reprezintă ansamblul metodelor care se încadrează în uzanțele și regulile admise de reglementările comerciale în vigoare și este definită: ”concurența licită este considerată acel tip de concurență în care, în domeniile pe care legea le lasă deschise competiției operatorilor economici, aceștia se bucură de facultatea deplină de a se confrunta pe piață, dar cu bună-credință, respectând regulile de deontologie profesională”.

Protecția concurenței privește atât concurența economică, atât de necesară pentru dezvoltarea și progresul economiei libere, cât și protecția consumatorilor.

Concurența este privită ca o condiție și o garanție a progresului.

Libertatea concurenței își are limită în obiceiurile comerciale cinstite, partenerii având datoria să respecte un minimum de moralitate. Depășirea acestor limite transmite concurenței caracterul neloialității și angajează răspunderea celui care a săvârșit acte de o asemenea calificare.

Conservarea principiului libertății de concurență între cei care exercită aceeași activitate urmărește același scop sau un scop asemănător.

Problematica concurenței și cea a consumatorilor cuprinzând aspecte legate de o disciplină, de un comportament corect și cinstit, în contextul reglementărilor legale, face obiect de studiu și de activitate al juriștilor, este la fel de necesar ca toți acei care se pregătesc să devină specialiști, iar juriștii trebuie să cunoască aspectele economice.

În doctrină, același concept de ”concurență loială” este regăsit și sub denumirea de ”concurență leală”.

”Concurența neloială” pe de altă parte presupune ansamblul metodelor care nu se încadrează în uzanțele și normele comerciale, fiind considerate metode extraeconomice.

Poate îmbrăca două forme:

”Acapararea agresivă de către cei puternici a unor segmente de piață prin intermediul practicilor anticoncurențiale sau monopolistice;

Exercitarea abuzivă a concurenței, cu scopul de a exclude de pe piață întreprinderile concurente sau de a le capta clientela, prin intermediul actelor de concurență neloială.”

”În relațiile de piață, în confruntarea dintre competitori, concurența poate fi distorsionată sau chiar eliminată, atunci când competitorii recurg la practici anticoncurențiale sau la practici neloiale. Mediul concurențial poate fi deci afectat negativ atât la nivel macroeconomic, prin practici anticoncurențiale ale întreprinderilor, concentrarea interzisă a întreprinderilor ori prin subvențiile acordate de stat (ajutoarele de stat) doar unora dintre întreprinderi (ceea ce le creează o poziție avantajoasă față de ceilalți concurenți pe piața respectivă), care pot duce la distorsionarea ori chiar eliminarea concurenței, cât și la nivel microeconomic, prin comportamentele neloiale ale competitorilor (conduitele neoneste denaturează jocul normal al concurenței și duc la disfuncții ale pieței).”

Sectiunea 2 Definiția noțiunii ”dreptul concurenței”

Dreptul concurenței ca și disciplină distinctă de studiu a apărut mai târziu decât alte asemenea discipline, mai ales având în vedere că mulți doctrinari au considerat că actualul drept al concurenței reprezintă o ”ramură composită” care îmbină elemente din dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul procesual civil precum și din dreptul comercial.

Având în vedere necesitatea creării unui mediu concurențial, Constituția prevede că economia României este o economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență. Art. 135 alin. 1 Constituția României constituie sediul materiei pentru promovarea concurenței și asigurarea respectării principiilor care stau la baza ei.

Actualmente, România beneficiază de un climat concurențial normal care creează premisele necesare oricărui mediul de afaceri sănătos.

Aceste premise sunt protejate de legislația națională în domeniul concurenței pe deplin armonizată cu acquis-ul comunitar, iar la nivelul organismelor înființate, consiliul concurenței reprezintă o instituție solidă și independentă în aplicarea sancțiunilor oridecâteori este tulburat echilibrul concurențial.

”Pe lângă termenii utilizați în această reglementare, constatăm apariția termenului de ”concurență loială”, fapt ce argumentează rolul și importanța concurenței într-o economie de piață. Astfel, se explică de ce această disciplină s-a desprins din dreptul afacerilor și treptat a devenit disciplină de sine stătătoare, care face parte din curricula universitară pentru facultățile de drept din românia, după model european și internațional. Ca o dovadă a celor afirmate, există deja literatură de specialitate pentru disciplina Dreptul european al concurenței, care se studiază la programele de studii postuniversitare și masterat.”

Dreptul concurenței, ca ramură de drept consacrată, prezintă atât trăsături caracteristice cât și principii proprii.

Dat fiind faptul că dreptul concurenței are o finalitate economică și influențează în mod decisiv funcționarea în condiții legale și profitabile a unei afaceri, influențând chiar o bună funcționare a economiei de piață la nivel național, dreptul concurenței reprezintă o ramură de drept specifică economiei, fiind considerat un ”drept economic.”

Întrucât dreptul concurenței îmbină elemente specifice altor ramuri de drept, acesta este considerat o ramură de drept multidisciplinară.

În doctrină, dreptul concurenței este considerat un drept intervenționist deoarece orice încălcare în domeniul concurenței este aspru sancționată, nu numai la nivel național dar și la nivel european.

Dreptul concurenței este un drept în continuă evoluție, fiind influențat atât de celelalte ramuri cu care stabilește relații cât și de societate.

O altă trăsătură specifică dreptului concurenței este faptul că acesta reprezintă un drept intersubiectiv care are nu numai un caracter obiectiv dar și un caracter subiectiv. Caracterul obiectiv reflectă evoluția economicului în timp ce influențarea comportamentului firmelor, profesionaliștilor, îi conferă caracter subiectiv.

Dreptul concurenței are anumite principii care stabilesc parametrii desfășurării oricărei activități specifice dreptului concurenței, a căror încălcare este sancționată de legiuitorul român dar și de organisme constituite la nivel european, respectiv internațional.

Principiul liberei concurențe.

Art. 135 din Constituția României prevede că în România există o economie de piață bazată pe libera inițiativă și pe concurență, care oferă fiecărui agent economic libertatea de a-și stabili planul de desfășurare a activității, momentul când intră sau iese de pe piață, precum și mijlocele pe care înțelege să le folosească pentru realizarea afacerii. Acest principiu constituțional trebuie să se regăsească în conduita subiectelor de drept întrucât contribuie la consolidarea încrederii între agenții economici, la formarea unui mod de viață care se bazează pe libera inițiativă și pe competiția valorilor.

Principiul eticii concurențiale.

Art. 1 din legea nr.11/1991 privind combaterea concurenței neloiale reprezintă sediul materiei pentru principiul eticii concurențiale: ”comercianții sunt obligați să își exercite activitatea cu bună-credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor și a cerințelor concurenței loiale. ”

3. Principiul eficacității.

Acest principiu confirmă legătura indisolubilă a dreptului concurenței cu dreptul afacerilor și presupune că desfășurarea unei afaceri într-un mod profitabil dar în același timp și legal trebuie să respecte normele legale în materie de concurență.

Nu în ultimul rând, este important de scos în evidență faptul că în timp ce dezvoltarea dreptului concurenței a stagnat în Europa, în timpul secolului XIX-lea, în anul 1889, România a adoptat ceea ce este actualmente considerat ”statutul primei competiții din timpurile moderne”.

Sectiunea 3 Formele concurenței. Analiză comparativă

Concurența perfectă

În primul rând, piața cu concurență perfectă este un tip ideal de piață, motiv pentru care este greu, dacă nu imposibil, de găsit în realitate.” Concurența perfectă este un model al teoriei economice. Acest model descrie o formă ipotetică a pieței în care niciun producător sau consumator nu are puterea de a influența prețurile de pe piață. Aceasta ar conduce la un rezultat eficient, ținând cont de definiția standard a economiei. Analiza piețelor perfect competitive asigură fundamentul teoriei cererii și ofertei.”

Această formă a concurenței se caracterizează prin numărul și mărimea firmelor; gradul de similitudine sau de diferențiere a produselor diferitelor firme; ușurința intrării pe piață și a ieșirii de pe piață a firmelor.

În al doilea rând, concurența pură și perfectă are loc numai între un număr foarte mare de producători și consumatori, care niciunul dintre ei, luat individual, nu poate influența prețul, iar pe această piață, cumpărătorul are o mare libertate de alegere.

Concurența perfectă se bazează pe existența simultană a câtorva premise, cum sunt: atomicitatea participanților la tranzacții și omogenitatea bunurilor și o elasticitate perfectă.

Concurența perfectă desemnează acea situație de piață în care toate firmele pot să vândă întreaga producție la prețul pieței, fără a-l influența, iar toți cumpărătorii pot cumpăra la prețul pieței ceea ce doresc, fără a-l putea modifica. Acest tip de concurență se definește prin următoarele condiții : atomicitatea participanților la tranzacții, respectiv existența unui număr mare de vânzători și cumpărători pe piață, de puteri economice aproximativ egale și relativ reduse, astfel încât fiecare are un rol minim pe piață; omogenitatea bunurilor aparținând aceleiași ramuri, astfel încât cei ce le cumpără le este indiferent de la cine le cumpără; libera intrare pe piață a producătorilor; transparența pieței, cunoașterea de către cei interesați a cantităților oferite și cerute, a calității și tranzacțiilor încheiate; fluiditatea pieței, adaptarea fără restricții a ofertei la cerere și invers la modificarea prețului; perfectă mobilitate a factorilor de producție.

Concurența perfectă este utilizată de către specialiști drept model de studiu și analiză a pieței concurențiale, ea neexistând în realitate.

Concurența semnifică o situație în care are loc o confruntare liberă, completă între agenții economici, atât la nivelul ofertei, cât și al cererii de bunuri și capitaluri. Privită ca un procedeu deschis de confruntare, în care indivizii învață, printr-un proces să-și îmbunătățească situația, concurența este apreciată de unii economiști, între care și G. Von Hayek drept “calea ce mai bună de satisfacere a intereselor tuturor”, respectiv de maximizare a satisfacerii nevoilor pentru consumatori. Concurența eficientă, acolo unde ea poate fi creată, este un mijloc superior de ghidare a eforturilor individuale pentru a obține efectul benefic.

Formarea și conținutul concurenței au evoluat odată cu modificările tehnice și economice din fiecare țară, dar studierea modalităților de determinare ale prețului de echilibru și a condițiilor de stabilitate ale acestuia, se realizează pentru o piață căreia îi este caracteristică concurența perfectă.

Premisele concurenței perfecte.

Atomicitatea cererii și ofertei – adică existența unui “număr mare” de agenți economici de talie identică, ce participă pe piață în calitate de ofertanți și cumpărători. Fiecare are o dimensiune neglijabilă în raport cu dimensiunea pieței, negociind cantități mici de bunuri, astfel încât o modificare a cererii și ofertei individuale nu poate să determine o schimbare a cererii și ofertei globale.

Omogenitatea produsului – toate firmele sunt producătoare ale aceluiași produs sau pe piață există numai produse echivalente și perfect substituibile. Indiferent de producător, produsele nu sunt diferențiate și nu există publicitate.

Fluiditatea deplină – adică există intrare și ieșire liberă în sau din ramura respectivă, nu există îngrădiri juridice sau instituționale la intrarea noilor producători sau concurenți. Există posibilitatea adaptării cu ușurință a ofertei la cerere și invers.

Transparența perfectă a pieței, ceea ce înseamnă că toți agenții economici sunt informați exact cu privire la piață. Aceștia au informațiile necesare despre natura și calitatea produsului, cantitatea cerută și oferită.

Mobilitatea perfectă a factorilor de producție, care presupune că agenții economici pot găsi și folosi fără restricții factorii de care au nevoie la un moment dat. Factorii de producție se îndreaptă liber spre acele utilizări în care se obține o rentabilitate ridicată.

Concurența perfectă are menirea de a asigura funcționarea cea mai eficientă a sistemului economic. Ea este “corolarul” suveranității consumatorului și a echilibrului ideal. În căutarea profitului, producătorul se supune voinței consumatorului.

Modelul concurenței perfecte are la bază că partenerii sunt independenți de acțiunile lor.

Concurența perfectă presupune și existența unui sistem complet de piețe care semnifică situația în care toate bunurile dispun de o piață unde agenții economici pot face tranzacții.

Concurența pură și perfectă

În eforturile lor de reflectare și analiză a piețelor concurențiale, economiștii teoreticieni au constituit modelul pieței cu concurență pură și perfectă.

Concurența pură și perfectă este o abstracție științifică, ce servește ca model de analiză teoretică a mecanismului pieței, pentru înțelegerea concurenței reale. Puține piețe reale respectă regulile concurenței pure și perfecte.

II Concurența imperfectă

Piața cu concurență imperfectă reprezintă acea situație de pe piață în care condițiile necesare pentru existența concurenței perfecte nu sunt satisfăcute.

Tipul de piața în care agenții economici producători și consumatori în confruntarea dintre ei sunt capabili prin acțiunile lor unilaterale să influențeze raportul dintre cerere și oferta, precum și prețul bunurilor și serviciilor poartă denumirea de piață cu concurență imperfectă.

Concurența imperfectă apare pe anumite piețe în primul rând din cauza lipsei de informare a cumpărătorilor și a vânzătorilor despre prețuri și despre bunurile de pe piață.

Această formă de concurență caracterizează realitatea economică din țările cu o economie de piață dezvoltată, ca urmare a apariției companiilor naționale și transnaționale.

Formele pieței cu concurență imperfectă sunt următoarele:

Piața cu concurență monopolistică, care se caracterizează prin diferențierea produselor și existența pe piață a unui număr suficient de mare de producători ofertanți și de consumatori. Pe această piață ofertă și cererea au caracter de atomicitate, dar se pierde omogenitatea produselor. Datorită existenței unui număr mare de producători și diferențierii produselor, acest tip de piață permite o mai bună satisfacere a cererii, deoarece cumpărătorii au posibilitatea de a alege din număr mare de vânzători, pe cei care le satisfac mai bine dorințele;

Piața cu concurență de oligopol, care reprezintă tipul de piață unde un număr mic de producători ofertanți dau cea mai mare parte a ofertei unui anumit produs, acesta fiind solicitat de numeroși consumatori.

Piețele producției siderurgice, ale automobilelor, ale mașinilor și echipamentelor destinate energeticii și industriei chimice, reprezintă piețe oligopoliste întrucât complexitatea utilajelor și tehnologiilor nu permit apariția mai multor firme mici.

Oligopolul este definit în felul următor: ”formă a concurenței imperfecte, reprezintă o structură de piață caracterizată printr-un număr foarte limitat de vânzători mari, care asigură cea mai mare parte a ofertei unui anumit bun său serviciu, solicitat de numeroși cumpărători sau consumatori, și care sunt conștienți de interdependența lor în adoptarea de decizii strategice, privitoare la prețul, volumul producției și calitatea produselor, fapt care le conferă o poziție dominantă colectivă.”

Oligopolul permite influențarea pieței și în general a activității economice prin deciziile pe care le iau ofertanții în privința producției și a prețului, dar nu permite controlul total din partea unor agenți economici. Astfel, fiecare producător ofertant trebuie să țină seama de deciziile celorlalți producători și de efectul propriilor sale decizii. După numărul producătorilor aflați în concurență, se poate vorbi de duopol, când sunt doar doi producători, și de oligopol, când sunt mai mulți producători (cel puțin trei).

Piața cu concurență oligopolistă este cea mai răspândită piață în principalele ramuri industriale din țările cu economie de piață.

Piața de monopol se caracterizează prin faptul că oferta pentru un anumit produs este concentrată în mână unui singur producător, ceea ce îi permite să controleze piața, și să fixeze prețul produsului – numit preț de monopol.

Prețul de monopol este mai ridicat decât prețul de pe piața cu concurență monopolistică sau oligopolistă. Cu toate acestea ”a avea monopol asupra unei piețe nu înseamnă totuși succes asigurat, fiindcă trebuie să existe și cerere pe piață pentru respectivul produs său serviciu monopolist”.

Piața de monopol impune dominația producătorului asupra consumatorului și îngrădește sau chiar elimină concurența. Monopolul reprezintă de fapt opusul concurenței întrucât nu există concurență, lipsind concurenții.

Fiind un singur ofertant, piața de monopol nu poate asigura maximum de satisfacție pentru cumpărătorul-consumator. Din acest motiv, în toate țările cu economie de piață dezvoltată, pentru a proteja consumatorul, statul intervine prin promovarea unor 1egi anti-monopoliste prin care se urmărește limitarea tendinței de monopolizare a producției și a pieței;

Piața cu concurență monopsonică se caracterizează prin existența unui număr foarte mare de producători ofertanți și a unui singur cumpărător, caz în care piața este monopsonică. În cazul în care sunt câțiva cumpărători piața este oligopsonică.

Noțiunea de monopson provine din limba greacă și înseamnă ”singur” – ”monos” și ”a se aproviziona” – ”opsonein.”

”Monopsonul anulează concurența economică în sfera cererii dar o va menține în sfera ofertei (diametral opus comparative cu monopolul).”

Concurența imperfectă se manifestă în acea situație de piață în care agenții economici, vânzătorii și cumpărătorii pot să influențeze prin acțiunile lor unilaterale, raportul dintre cerere și ofertă de mărfuri, ca și prin nivelurile de costuri, în intenția de a obține profituri mari și stabile. Cele mai răspândite forme de piață imperfectă sunt cele de gen diagonal, care sunt dominate de câțiva producători – vânzători, de regulă, aceștia fiind de mare talie.

În procesul efectiv al concurenței imperfecte se implică și statul, care adoptă legi antimonopoliste sau pentru sancționarea aspectelor de concurență neloială.

Privind lucrurile de pe poziția producătorului, pentru el, monopolul producției și a ofertei reprezintă o situație ideală care îi permite guvernarea pieței în ansamblu și obținerea unui profit maxim. Când piața se deschide, situația de monopol nu mai poate fi păstrată, apare concurența.

Concurența imperfectă desemnează acea situație de piață în care agenții economici, în confruntarea dintre ei, sunt capabili, prin acțiunile lor reale, să influențeze raportul dintre cerere și ofertă. În acest caz, mai multe sau toate trăsăturile concurenței perfecte sunt încălcate.

În funcție de categoria agenților economici vânzători și cumpărători, concurența imperfectă cunoaște mai multe forme de manifestare, și anume:

Concurența monopolistică – păstrează toate trăsăturile concurenței perfecte, cu excepția omogenității produselor, care este întocmită cu diferențierea lor. În această situație, cumpărătorii au posibilitatea să-și aleagă produsul pe care-l doresc, iar vânzătorii pot să-și impună cantitatea prin politica noilor sortimente.

Concurența oligopolistică – se caracterizează prin existența a câțiva producători, de regulă de talie mare (oligopol), a doi producători (duopol) sau a unui singur vânzător (monopol).

Concurența de monopol – formă a concurenței imperfecte în care piața unei industrii este dominată de un singur producător – vânzător, care, în relațiile cu consumatorii, își impune condițiile de calitate.

Concurența imperfectă se manifestă prin situații distorsionate între vânzători și cumpărători. Fie vânzătorii, fie cumpărătorii urmăresc să-și impună condițiile în raport cu ceilalți. Dominația pieței poate veni dinspre producători sau dinspre cumpărători.

Piața contemporană se caracterizează prin așa – numita concurență imperfectă, care conform definirii ei de către Joan Robinson, este o combinație reieșită din îmbinarea caracterelor celor două situații pe piață, concurență și monopol.

Concurența imperfectă desemnează o situație de piață când agenții economici, ofertanți sau cumpărători sunt capabili prin acțiunile lor să influențeze prețul produselor.

După P. Samuelson, “concurența imperfectă” nu este nici perfectă competitivă, nici perfect monopolistă.

Monopolul este o situație de piață imperfectă concretizată prin aceea că o marfă este vândută de o singură firmă, respectiv prin controlul exercitat de un ofertant al unui bun economic pentru care nu există înlocuitor. Atunci când este vorba de monopolul cumpărătorilor, el este numit monopson.

III -Concurența neloială

Concurența neloială presupune metode care nu se încadrează în uzanțe și normele comerciale (metode extraeconomice) ca de exemplu: înțelegeri cu caracter monopolist, răspândirea de informații false despre concurenții, spionajul economic, corupția etc., acțiuni care contravin regulilor democratice, imprimând concurentei un caracter neloial. Concurență neloială are efecte nocive asupra economiei.

Prin concurență neloială, conform legislației românești, se înțelege „orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea comercială sau industrială.”

Comercianții sunt obligați să-și exercite activitatea de bună-credință și potrivit uzanțelor cinstite.

Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite astfel de condiții încât să fie considerate, conform legii penale, infracțiuni:

Încălcarea de către persoanele fizice a interdicțiilor prevăzute la legea nr. 11/1991, care prevede inclusiv care sunt faptele considerate drept acte de concurență neloială.

Oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent sau acceptarea unei asemenea oferte;

Dezvăluirea de către salariatul unui comerciant a unor date secrete privind activitatea acestuia, către un concurent;

Încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau executarea unei prestații în mod avantajos, cu condiția aducerii de către client a altor cumpărători, cu care comerciantul ar urma să încheie acte asemănătoare;

Încheierea de contracte prin care cumpărătorul ar urma să primească un premiu, care depinde exclusiv de o tragere la sorți sau de hazard;

Comunicarea sau răspândirea în public de către un comerciant de afirmații asupra întreprinderii sale sau activității acesteia, menit să inducă în eroare și să-i creeze o situație de favoare în dauna unor concurenți;

Comunicarea sau răspândirea, de către un comerciant, de afirmații mincinoase asupra unui concurent sau a mărfurilor sale, afirmații de natură să dăuneze bunul mers al întreprinderii.

Comunicarea făcută confidențial este socotită un act de concurență neloială numai când autorul comunicării știa că faptele nu corespund adevărului;

Oferirea, promiterea sau acordarea – mijlocit sau nemijlocit de daruri sau avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanților acestuia, pentru ca prin purtare neloială să poată afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaște sau a folosi clientela sa, ori pentru a obține alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna unui concurent;

Concedierea a unor salariați ai unui comerciant, în scopul înființări unei societăți concurente care să capteze să capteze clienții acelui comerciant sau angajarea salariaților unui comerciant în scopul dezorganizării activității sale.

De asemenea constituia infracțiune de concurență neloială:

Întrebuințarea unei firme, unei embleme, unor desemnări speciale sau a unor ambalaje de natură a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;

Producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea în vânzare unor mărfuri purtând mențiuni false privind brevetele de invenții, originea și caracteristica mărfurilor, precum și cu privire la numele producătorului sau comerciantului, în scopul de a duce în eroare pe ceilalți comercianți și pe beneficiari.

În primul rând, dreptul concurenței neleale s-a desprins din dispozițiile de drept comun privind răspunderea civilă, parte componentă a dreptului civil cu care încă păstrează legături strânse.

”În prezent însă, dispozițiile privitoare la concurența neleală au dobândit o semnificație mai largă, urmărind ca și dreptul concurenței, în general, o dublă protecție: nu numai pe aceea a comercianților sau industriașilor, a întreprinderilor care desfășoară o activitate economică, dar și protecția colectivității împotriva abuzurilor săvârșite de cei dintâi, atât în exercitarea activității profesionale, cât și utilizarea mijloacelor publicitare.”

”Concurența ilicită se consideră situația în care, din dorința de a pătrunde rapid sau de a câștiga o cotă cât mai mare de piață, o firmă prejudiciază direct, și de cele mai multe ori, intenționat activitatea concurenților, apelând la practici ilegale: denigrare (vehicularea de informații inexacte sau false despre activitatea acestora), concurența ”parazitară” (obținerea de avantaje ca urmare a confuziei create între mărci, ș.a), concurența ilicită, frauda fiscală (încălcarea legislației fiscale), dumpingul, ”furtul” de clientelă.”

În doctrină se face deseori diferență între concurența neleală și concurența interzisă sau ilicită.

În timp ce concurența interzisă ar reprezenta anumite restricții formale care rezultă din lege sau din contract, concurența neleală presupune săvârșirea de acte criticabile în scopul atragerii de clientelă.

Dintre normele cele mai importante destinate să asigure reprimarea practicilor neloiale în relațiile economice internaționale, cele mai importante sunt reprimarea practicilor neloiale în relațiile economice internațional, în special cele adoptate sub egida G.A.T.T, România devenind membră din octombrie 1971 în virtutea protocolului din 15 octombrie 1971, ratificat prin decretul nr. 480 din 27 ianuarie 1972.

Sectiunea 4. Practici anticoncurențiale

Apariția tot mai frecventă a abuzurilor și a formelor comerciale anticoncurențiale, în lupta pentru putere economică, a făcut ca problema respectării și apărării concurenței reale și loiale să facă obiectul reglementărilor legale și procedurilor de urmărire și sancționare, de reprimare.

Prin activitatea care îi revine, consiliul concurenței și oficiul concurenței urmăresc protecția, menținerea și stimularea concurenței pentru asigurarea unui mediu concurențial normal și promovarea intereselor consumatorilor (art. 1 din legea nr. 21/1996). În competența acestora intră combaterea practicilor anticoncurențiale, constând în acorduri de tip monopolist, abuzul de poziție dominantă și concentrările economice care depășesc limitele legale (art. 27).

Practicile anticoncurențiale sunt acte și fapte la care recurg întreprinderile.

Protecția concurenței privește atât concurența economică, atât de necesară pentru dezvoltarea și progresul economiei libere, cât și protecția consumatorilor.

Concurența este privită ca o condiție și o garanție a progresului.

Libertatea concurenței își are limită în obiceiurile comerciale cinstite, partenerii având datoria să respecte un minimum de moralitate. Depășirea acestor limite transmite concurenței caracterul neloialității și angajează răspunderea celui care a săvârșit acte de o asemenea calificare.

Conservarea principiului libertății de concurență între cei care exercită aceeași activitate urmărește același scop sau un scop asemănător.

Problematica concurenței și cea a consumatorilor cuprinzând aspecte legate de o disciplină, de un comportament corect și cinstit, în contextul reglementărilor legale, face obiect de studiu și de activitate al juriștilor, este la fel de necesar ca toți acei care se pregătesc să devină specialiști, iar juriștii trebuie să cunoască aspectele economice.

Principalele practici care restrâng concurența, considerate anticoncurențiale și interzise prin lege sunt: acordurile, asocierile și practicile concertate care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea semnificativă a jocului concurenței pe piață; limitarea sau controlul producției; a piețelor de desfacere; a investițiilor, împărțeala surselor de aprovizionare.

Se interzice unuia sau mai multor agenți economici să profite în mod abuziv de o poziție dominantă pe piață prin următoarele practici: crearea de obstacole la intrarea noilor concurenți pe piață sau la expansiunea celor existenți și limitarea producției.

Sunt interzise în relațiile concurențiale directe dintre agenții economici următoarele fapte: difuzarea informațiilor false sau denaturate în scopul de a provoca pierderi sau să aducă prejudicii reputației acestora în afacerile cu alți agenți economici; reclame incorecte; difuzarea neautorizată a unor informații științifice, tehnice și de producție; condiționarea vânzărilor unui produs sau prestării unui serviciu.

Practica pieței concurențiale sintetizează trei strategii anticoncurențiale, și anume:

Strategia efortului concentrat, exprimă efortul depus de un producător pentru a obține supremația asupra vânzării unui produs, a unei categorii de clientelă, sau a unei regiuni de desfacere a mărfurilor.

Strategia elitei, concretizată în efortul depus de producător pentru a scoate pe piață un produs de excepție care, prin performanțele sale tehnico – economice, funcționale, să elimine concurența, strategia “mercedes”.

Strategia costurilor, exprimă efortul depus de producător de a obține supremația pe piață prin practicarea unor prețuri mici datorate unor costuri mici, strategia japoneză.

Dacă lupta de concurență se duce de către parteneri cu mijloace economice legale, agenții economici au acces liber la piață, cunosc reglementările legale privind transparența pieței, concurența este loială, în caz contrar folosirea de metode și mijloace agresive care periclitează situația agenților economici sau chiar a consumatorilor, aici avem de-a face cu o concurență neloială.

Practicile verticale anticoncurențiale cel mai des se referă la un producător aflat într-o poziție dominantă pe piața vânzării de distribuitorii săi. Motivul care îi determină pe aceștia din urmă să ia parte la acest tip de practici anticoncurențiale este acela că, dacă refuză să o facă, producătorul aflat în poziție dominantă poate să le refuze, fără nici o motivație certă, aprovizionarea, distribuitorii nemaigăsind un alt furnizor.

Principalele tipuri de practici anticoncurențiale pare le poate folosi o întreprindere aflată într-o poziție dominantă sunt:

Refuzul de a negocia

În acest caz, un producător aflat într-o poziție dominantă, distribuitorul se va confrunta cu dificultăți, deoarece el își pierde sursa de aprovizionare și nu va reuși să găsească un alt furnizor, deoarece producătorul care și-a manifestat refuzul se află într-o poziție de monopol. Pentru a evita aceste neplăceri, distribuitorul va consimți să accepte aceste practici neconcurențiale.

2. Negocierea exclusivă

Presupune angajamentul unui producător că va furniza, în mod exclusiv, produsele sale unui distribuitor pe o piață dată, garantând astfel distribuitorului monopolul pe acea piață.

3. Exclusivitatea reciprocă

Presupune angajamentul distribuitorului de a vinde exclusiv bunurile furnizorului său, iar acesta din urmă se angajează aprovizioneze exclusiv pe distribuitor cu produsele sale.

4. Impunerea prețului de vânzare

Producătorul fixează prețul și îl obligă pe distribuitor să vândă produsele la acest preț. În acest fel, distribuitorul este împiedicat să-și fixeze propriul adaos. Dacă va reduce prețul fixat de producător pentru bunurile respective, acesta din urmă va înceta aprovizionarea.

5. Vânzarea legată

Producătorul îl forțează pe distribuitor să preia mai multe bunuri decât dorește sau are nevoie, însă în alte cazuri distribuitorul este forțat să preia gama de produse oferite de producător, această practică fiind numită “forțarea seriei complete”.

6. Fixarea diferențiată a prețurilor

În ceea ce privește fixarea diferențiată a prețurilor, producătorul vinde produsele sale la prețuri diferite către clienți diferiți, indiferent de calitatea sau cantitatea oferită.

7. Prețurile de transfer

Stabilirea prețurilor de transfer de către societatea mamă și filiale pot avea ca rezultat prețuri de ruinare. Societatea mamă poate să factureze livrările către filialele sale la prețuri reduse cu scopul ca acestea să aibe costuri de producție foarte scăzute, în timp ce concurenții săi vor fi aprovizionați la prețuri excesiv de mari. În consecință, filialele vor fi capabile să reducă prețurile până când concurenții vor fi eliminați din afacere. Astfel, filialele dobândesc o poziție de monopol sau o poziție dominantă pe piață, în țara în care operează. O astfel de poziție dominantă pe piață mai poate fi obținută prin furnizori sau preluări abuzive.

Când negocierea exclusivă este un aranjament de afaceri uzual, pot apărea abuzuri atunci când una din părți se află într-o poziție dominantă și impunere, restricții adiționale, cum ar fi cele la punctele: exclusivitatea reciprocă; impunerea prețului de vânzare; vânzarea legată; fixarea diferențiată a prețurilor; prețurile de transfer sau alte practici care restricționează concurența.

Practica anticoncurențială când este des întâlnită în legătură cu contractele de exclusivitate este prohibirea exportului sau refuzul de a furniza unor importatori în paralel. De multe ori producătorul interzice distribuitorului exclusiv de pe o piață mai ieftină să revândă produsele la export, cu scopul de a bloca importurile paralele.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Cursuri, monografii, tratate

Academia Română, Institutul de lingvistică ”Iorgu Iordan”, Dicționar explicativ al limbii române, ed. A II-a, București, 1998.

Căpățână Octavian, Dreptul concurenței comerciale, Concurența neloială pe piața internă și pe piața internațională, Editura Lumina Lex, bucurești, 1994.

Căpățână Octavian, Dreptul concurenței comerciale, Concurența patologică – Monopolismul, Editura Lumina Lex, București, 1993.

Căpățână Octavian, Dreptul concurenței comerciale. Partea generală, ed. A II-a, Ed. Lumina Lex, București, 1998.

Coman Giorgiu, Concurența în drept intern și european, Editura Hamangiu, București, 2011

Constantinescu Mihai, Iorgovan Antonie, Muraru Ioan, Tănăsescu Simina Elena, Constituția României revizuită, Editura All Beck, București, 2004.

Craig Paul, Grainne de Burca, Dreptul uniunii europene, Editura Hamangiu, ediția a IV-a, București, 2009 .

Drd. Coman Giorgiu, Teză de doctorat ”Concurența în dreptul intern și european”, Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, București, 2011, pg. 5, www.juridice.roO. Căpățână, Dreptul concurenței comerciale – partea generală, ed. a II-a, Ed. Lumina Lex, București, 1993

Eminescu Yolanda, Concurență neleală. Drept român și comparat, Ed. Lumina Lex, București, 1993.

Eminescu Yolanda, Tratat de proprietate industrială, Vol.3, Ed. Academiei Române, București, 1984

Eremia (Cucu) Cristina, Teză de doctorat, ”Protecția juridică împotriva practicilor anticoncurențiale ale întreprinderilor”, Universitatea Nicolae Titulescu, București, 2013,

Eremia (Cucu) Cristina, Teză de doctorat, Universitatea Nicolae Titulescu, București, 2013

Fuerea Augustin, Drept comunitar al afacerilor, ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2006.

Giorgiu Coman, Concurența în drept intern și european, Editura Hamangiu, București, 2011,

Giorgiu Coman, Teză de doctorat ”Concurența în dreptul intern și european”, Academia de poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, București, 2011.

Mihai Emilia, Dreptul concurenței, Editura All Beck, București, 2004.

Octavian Căpățână, Dreptul concurenței comerciale, Concurența onestă, Editura Lumina Lex, București, 1992,

Paul Craig, Grainne de Burca, Dreptul Uniunii Europene, Comentarii, jurisprudență și doctrină, Ediția a IV-a, Editura Hamangiu, București, 2009

Păun Roxana-Daniela, Dreptul concurenței, Universitatea Spiru Haret, Ed. Fundației România de mâine, București, 2013.

Yolanda Eminescu, Tratat de proprietate industrială, vol.3, Editura Academiei Române, București, 1984,

Articole în reviste de specialitate

Raport Consiliul Concurenței, ”piața unică, piața națională: politica de concurență în sectoarele cheie”, 2009

Raportul Consiliului Concurenței pe anul 2013

Raportul Consiliului Concurenței pe anul 2012

Acte normative interne, europene si internationale

Legea nr. 21 din 10 aprilie 1996 a concurenței

Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale

Adrese web

www.beckshop.ro

www.citatepedia.ro/index.php?q=concurenta

www.consiliulconcurentei.ro

www.europa.eu.com

www.euroavocatura.ro

www.mastermrufeaa.ucoz.com

www.socio-umane.ct-asachi.ro