Noțiunea de comerț internațional este carecterizată de două accepțiuni: una care cuprinde [611327]

Introducere
Noțiunea de comerț internațional este carecterizată de două accepțiuni: una care cuprinde
sensul tradițional al acestei naturi și una largă care cuprinde și formele moderne de desfășurare a
unor relații economice internaționale. Comerțul internațional cuprinde totalitatea operațiunilor de
import -export de mărfuri, lucrări și servicii pe care le desfăsoară persoanele fizice sau
personalitățile juridice având calitatea de subiecte ale dreptul ui comerțului internațional cu
parteneri străini sau bunuri aflate în tranzit internațional. Potrivit acestui sens, comerțul
internațional reprezintă distribuția de mărfuri, ceea ce constituie etapa intermediară a ciclului
economic, plasată între producț ie și consumație.
În zilele noastre , comertul internațional a depășit limitele tradiționale, el înglobând o
multitudine și variată serie de operațiuni, care se referă la marfă și care, conduce la activitatea de
cooperare economică internațională. Prin incl uderea alăturari de formele clasice a operațiunilor
de cooperare internațională, acțiunea de comerț internațional capătă un sens larg. Epoca modernă
a favorizat dezvoltarea, diversificarea și specializarea fără probleme a producției de mărfuri și
servicii, ceea ce a creat o interdependență între economiile naționale ale diferitor țări, acest
aspect devenind fundamentul schimburilor internaționale frecvente.
Lucrarea va fi structurată în trei capitole: două fundamentate teoretic din literatura de
specialitat e și unul practic, de contribuții personale.
Capitolul I prezintă conceptul de marfă, din puncte de vedere diferite, făcând o scurtă
prezentarea momentelor ce au marcat evoluția științei mărfurilor. Capitolul II se axează
contractul de vânzare internațion al, alături de regulile ce vizează întocmirea corectă a unei astfel
de tranzacții. Capitolul III, studiul de caz, constă în analiza detaliată a etapelor ce stau la baza
încheierii unui contract de vânzare internațional de mărfuri, realizat în cadrul unei f irme reale în
țara noastră.

Capitolul I
Conceptul de marfă în context internațional
La baza studiilor ce au în vedere mărfurile, se află numeroase concepte și noțiuni,
insuficient delimitate și chiar contradictorii.
Spre deosebire de științele exacte precum matematica, fizica, statististica, biologia, unde
s-au impus conceptele specifice terminologiei de bază, în domeniul studiului mărfurilor, se
remarcă chiar dezacorduri și inconsecvențe în utilizarea acestui amplu concept, îndeosebi în
termino logiile de natură/ materie legislativ -normativă, a standardelor, literaturii de specialitate și
cu atât mai evidente în cazul producătorilor, comercianților și consumatorilor.
Dobândirea unei terminologii unitare recunoscute reprezintă primul pas în valida rea unui
domeniu al științei.
Știința care se ocupă cu studiul mărfurilor este merceologia, aceasta fiind definită în
literatura de speciliatate de către autori, în moduri diferite, cum ar fi: „Merceologia este știința
care studiază mărfurile, atât cele ma teriale, cât și cele fără conținut material, în toată varietatea și
comp lexitatea problematicii lor” ( Schileru , 2001 );
“Merceologia este știința cercetării tehnico -economice a mărfurilor din punct de vedere al
utilității și calității, prin prisma necesită ților și a eficien ței economico -sociale” ( Dinu și Negrea ,
2001 ).
Caracteristicile de bază ale domeniului merceologiei sunt accesibilitatea și simplitatea,
care conferă o bună comunicare la niveluri medii și joase, aspect care conduce către asigurarea
profitabilității în acest domeniu
Etimologic, termenul de merceologie provine de la cuvântul latin merx = marfă (mercis
= al mărfii) și cuvântul grecesc logos (știință, cunoaștere). Corespondențe lingvistice în alte limbi
sunt: study of commodities (engleză), warenkunde (germană), merceologia (italiană),
tovarovedenie (rusă), connaissance des marchandises (franceză).
Merceologia studiază mărfurile din 3 puncte de vedre:

– tehnic ( cunoașterea principalelor proprietăți ale mărfurilor precum și modul cum influențe ază
factorii din sfera producției și cei din sfera circulației calitatea produselor );
– economic (prin studierea implicațiilor de natură economică a nivelului calității produselor și
serviciilor atât la producător (ex.cheltuieli de producție) cât și la bene ficiar (ex.cheltuieli de
funcționare, întreținere, reparații) pentru creșterea gradului de competitivitate pe piață);
– social ( cercetarea unor proprietăți care influențează direct sau indirect starea de sănătate a
oamenilor, nivelul de cultură și civiliza ție, gustul estetic, gradul de poluare a mediului
înconjurător, care influențează la rândul lor nivelul calității vieții ) (Madar, 2008 ).
Mărfurile sunt reprezentate de bunuri achiziționate, realizate pentru a fi vândute în
aceeași stare, fără vreo prelucra re suplimentară. Mărfurile sunt bunuri care au scopul de a fi
vândute, en -gross sau en -detail, fie că sunt depozitate, eventual prelucrate in prealabil, fie ca nu.
Calitatea de marfă o capătă și alte bunuri din patrimoniul unei intreprinderi care sunt vând ute ca
atare.
Obiectul de studiu al mărfurilor este constituit de cunoștințe ce vizează 10 domenii și
ramuri ale acestora, fapt care o transformă intr -o știință interdișciplinară. În schema de mai jos
este evidențiată granița dintre tehnic și economic, ce facilitează schimbul de informații în ambele
sensuri (Fig.1).

Fig.1. Relația merceologiei cu alte științe
(Sursa imaginii: Madar, 2008, Fundamentele științei mărfurilor )
1.1 Evoluția mărfurilor în context national și internaț ional
Studiul problematicii măr furilor este aproape la fel de vechi ca și omenirea. Evoluția
societății umane a condus în mod firesc la apariția mărfurilor și, datorită schimburilor efectuate
cu aceste bunuri, la necesitatea cunoașterii mărfurilor ( Păunescu, 2004 ).
Marfa este o noțiune veche, iar ca orice noțiune are și ea o sferă în care, de -a lungul
timpului, au fost introduse fel și fel de lucruri (în sensul larg al acestui din urmă cuvânt).
Lucrurile care alcătuiesc sfera acestei noțiuni formează lumea mărfurilor , o „lume” extrem de
dinamică, care a devenit obiect de studiu al disciplinei speciale numite mai întâi studiul
mărfurilor , iar mai târziu merceologie. Exintederea ei și la alte mărfuri ce dețin alte proprietăți
decât cele fizice și chimice, a dat naștere unei alte discipline speciale, numite economia
serviciilor ( Marian, 2008 ).

Primele descrieri ale mărfurilor cât și unele metode de analiză a acestora datează d e la
greci și romani. Prima carte care cuprinde aspecte ale merceologiei este intitulată Carte
orientativă asupra fru museții negoțului și a cunoștințelor despre mărfurile bune și rele și despre
falsificarea acestora și a apărut între secolele IX -XII în Arabia.
În secolul XIV, în Italia apare o altă carte „Tratatul despre greutăți, măsurări și comerț cu
mărfuri”. Secol ul al XVIII -lea este marcant pentru Germania, care încearcă primele scrieri
pentru descrierea mărfurilor ( Madar, 2008 ).
Despre o știință în adevăratul sens al cuvântului se poate vorbi odată cu apariția lucrării
științifice a lui Johann Beckmann „Curs pre gătitor de merceologie sau pentru cunoașterea celor
mai alese mărfuri din străinătate”, Gottingen (1793 -1800). Lucrarea lui Beckmann poate fi
considerată momentul de naștere a merceologiei și de trecere de la practica simplă la o disciplină
științifică ( Olaru și alții, 2001 ).
În opinia cercetătorilor contemporani ai istoriei studiului mărfurilor, se consideră că
pionierii învățământului merceologic se află în rândul reprezentanții școlilor germane și italiene,
dintre aceștia putând menționa pe: P.J. Marpeg er, V. Poschi, A. Oetjer, G. Grundke. Dintre
reprezentanții școlilor italiene amintim: Secundo I.Arnaudon, C.Pertusi, G.V.Villavechia și mai
recent M.Melissano ( Păunescu, 2004 ).
În literatura de specialitate este consemnat faptul că in primele scrieri exi stente
semnificația cuvântului marfă era diferită de ceape care o deține in secolul XX, aceasta fiind
avere, avuție, animale : marha striinului = averea altuia, „marha de argint și de aur“ , „marha
vie“= animale.
La noi în țară, merceologia se studiază sub d iferite denumiri cum ar fi: Mărfuri,
Productologie, Cunoașterea mărfurilor, în cadrul școlilor comerciale înființate la București și
Galați în 1864, respectiv 1865. Primele manuale în domeniu au apărut în Romania în anul 1879.
Anii 1913 și 1920 sunt marcan ți pentru țara noastră deoarece sunt înființate la București și Cluj
două Academii de Înalte Studii Comerciale și Industriale, unde se studiază mărfurile (Schileru,
2000 ). În prezent acestea funcționează ca Academia de Studii Economice București și Facult atea
de Științe Economice a Universității „Babeș -Boliay” ( Madar, 2008 ), în anul 1990 fiind
întemeiata Asociația Națională de Merceologie din România.

În prezent, merceologia ca stiinta de sine statatoare, se preda in peste 30 de tari, si sub
forma invatama ntului postuniversitar ( Ardelean și alții, 2012 ).
Extinderea Uniunii Europene (UE) care a acordat statutul de membru la zece țări
componente ale Blocului de Est în 2004 și 2007 a reprezentat un eveniment care a dus la
integrarea economiilor tranziționale din Europa Centrală și de Est cu Europa de Vest. Întrucât
liberul schimb a fost una dintre componentele -cheie ale aderării la UE, această aderare a oferit
noi oportunități de creștere a comerțului în rândul noilor și vechilor membri ( Cho și Diaz, 2017).
1.2 Definirea mărfii și caracteristicile sale
Evoluția rapidă a mondializării și internaționalizării pieței prin cele mai variate forme și
structuri aduce dupa sine noi probleme legate de terminologie și comunicare noțională.
Cercetarea arealului noțional și se mantic al categoriei marfă conferă un statut special termenului,
precum și caracterului dobândit de acesta de -a lungul timpului, situație care a determinat o
analiză amănunțită. Din acest punct de vedere marfa poate fi privită ca un fenomen cu care se
confruntă piața actuală, respectiv ca un proces, o transformare, o evoluție, o cauză sau un efect
asupra naturii și societății în ansamblu, cu toate manifestările sale în timp și spațiu. Despre marfă
ca element al merceologiei s -a tot vorbit în ultimii zeci de ani, în urma multitudinii de studii și
cercetări în domeniu, apărând o lucrare foarte valoroasă realizată de către Ion Schileru, intitulată
” Știința mărfurilor în România: Premize și evoluție”. Această lucrare clarifică conceptul de
marfă, pornind de l a izvoarele sale, parcurgând mai multe etape în evoluția societății, impuse de
mai multe culturi și civilizații, clarificând arealul semantic al termenului marfă. Ca și substituiri
terminologice pentru marfă, în limba română avem următoarele denumiri: art icol, bun, produs
(Pistol, 2004 ).
Conform dicț ionarului explicative al limbii române, prin marfă se înțelege un produs al
muncii omeneș ti, care satisface o necesitate socială ș i care este destinat s chimbului prin
intermediul vânzării și cumpără rii.
Din punct de vedere economic (Niță, 1999 ), prin marfa este acel bun economic, exprimat
in forma banească, care este destinat satisfacerii nevoilor altor persoane decat producătorii ei,
trecerea acestuia de la producator la consumator făcându -se prin actul de vânzare -cumpărare;
schimbul este acela care dă bunului calitatea de marfă.

În marketing, marfa este definită ca fiind un produs al muncii omenești care satisface o
nevoie socială și care este destinat schimbului prin procesul de vânzare -cumparare.
Din punc t de vedere contabil, mărfurile reprezintă niște bunuri pe care unitatea
patrimonială le cumpară în vederea revânzarii lor, având ca scop obținerea unui profit. Subliniind
aceste trăsă turi caracteristice, menționate și anterior, în „Dictionarului de merceo logie”, autorii
definesc marfa ca produs al muncii omenești care satisface o nevoie socială și care este destina t
schimbului prin procesul de vânzare -cumpă rare, fi ind rezultatul unei activități economice,
destinată satisfacerii trebuințelor altor persoane decât producă torii. Sursa menționată consideră
drept mărfuri: factorii de producție (resurse naturale, muncă ș i capital), bunurile de consum,
serviciile, moneda și hârtiile de valoare, precizând că sfera mă rfurilor a cunos cut o mare
extindere prin apariți a și dezvoltarea bunurilor marfare imateriale, rezultate ale activității de
cercetare tehnico -științifică , managerial ă și cultural artistică (brevete și invenț ii, mărci de fabrica,
programe de calculator, dr epturi de autor etc.), supuse vânzării -cumpără rii.
În sens larg, definirea conceptual de marfă r eprez intă tot ceea ce se vinde și se cumpără.
Dintre caracteristicile esențiale ale mărfii menționăm următoarele: reprezintă rezultatul activității
omenești, satisface anumite trebuințe, este realizată pentru consumul individual și colectiv, este
destinată vânzării sau cumpărării.
Noțiunea de marfă se referă la toate produsele destinate să satisfacă necesitați și care, în
urma actului de vânzare -cumpărare, ajung de la producători/ vânzători la consumatori/
cumpărători. Mărfurile ce sunt destinate vânzarii -cumpărării sunt atât produsele materiale, cât și
cele imateriale ( informațiile, ideile, consultanța, inovațiile, invențiile etc ), care reprezintă
rezultate ale activitatii umane și au utilitate (Albu, 2006 ).
Marfa, ca obiect al schimburilor economice și produs al m uncii este alcătuită din două
elemente : valoarea și valoarea de utilizare (întrebuințare).
Valoarea mărfii este dată de faptul că este rezultatul muncii omenești. Mărimea valorii
este determinată de valoarea materiei prime și auxiliare, uzura aparatelor și utilajelor, timpul de
muncă, valoarea ambalajelor etc. și se exprimă prin preț. Valoarea de utilizare (întrebuințare)
este reprezentată de faptul că mărfurile sunt solicitate de cumpărători prin utilitatea lor, în funție
de proprietățile pe care le deține. Cu cât o marfă deține mai multe proprietăți, cu atât ea fi mai

utilă cumpărătorului/ consumatorului și va fi mai solicitată pe piață ( Veștemean și Veștemean,
2002 ).
Comerțul cu mă rfuri este o a ctivitate ce presupune:
-existenta unei structuri sortimentale adecvate de produse ;
-asigurarea unui nivel calitativ al produselor , acceptat de că tre cons umatori, la calitatea și
cantitatea ceruta pe piață;
Știința mărfurilor oferă un ansamblu de cunoștinț e necesar pentru rezolvarea problemelor
comerciale privind:
-structura sortimentală și calitatea mă rfurilor
-serviciile post -vânzare oferite consumatorului
-optimizarea raportului calitate/preț
-evaluarea gradului de satisfacere a cerinț elor consumatorilor
Știinta mărfurilor operează cu o serie de termeni care au consacrat un limbaj de
specialitate in domeniu. Dintre cei mai utilizati amintim: proprie tăti, caracteristici, funcții ale
mărfurilor. Oferta de mă rfuri are o structură foarte complexă . Ea este com pusă dintr -un
nomenclato r larg de produse: industriale și agricole, alimentare și nealimentare, de folosință
curentă, periodică și rară , produse de "marcă" și "anonime", produse noi și vechi etc .
Propriet ățile și caracteristicile mărfurilor sunt elemente d efinitorii ale acestora, fiind
raportate întotdeauna la cerințele calitative, care sunt esențiale în
Proprietățile semnifică, din punct de vedere merceologic, trăsături și însușiri ale unui bun care îl
particularizează în raport cu alte bunuri și îi confer ă capacitate de satisfacere a unor trebuințe
umane. Aceste proprietăți sunt influențate decisiv de anumiți factori, cum ar fi: cerințele
consumatorului, concepția și proiectarea produsului, materiile prime folosite, procesul tehnologic
de prelucrare, ambal ajul, sistemul de transport, păstrare -depozitare etc. Progresul tehnic a avut
un impact puternic asupra mărfurilor, mai ales în ceea ce privește propritățile te hnico -funcționale
ale acestora.
Proprietățile și caracteristicile mărfurilor sunt elemente calit ative ale acestora, definitorii
pentru oferta de mărfuri, care prin raportare la cerințele calitative constituie cererea de mărfuri pe

piață. Acestea identice în esența lor, diferențierile fiind impuse de nivelul relevanței în definirea
(calității) mărfii. Cu alte cuvinte, caracteristicile se selectează din rândul proprietăților, urmărind
satisfacerea următoarelor cerințe: să definească cu suficientă exactitate însușiri ale mărfii, să fie
cuantificabile sau măsurabile, să fie consacrate terminologic. Deși n u există deosebiri de fond
între cele două categorii, deosebirile formale se impun pentru a ilustra clasa superioară a
caracteristicilor în privința cerințelor anterior menționate, consacrându -se în marea majoritate a
situațiilor termeni proprii pentru car acteristici (Pascu, 2014 ). Astfel, spre exemplu, pentru
proprietăți de gabarit corespund caracteristicile dimensionale precum (lungimea, lățimea,
înălțimea, grosimea, pentru tenacitatea metalelor corespund caracteristicile de rezistență și
alungire, pentr u troficitatea alimentelor corespund valoare energetică, aport proteic .
Acestea pot fi clasificate pe mai multe criterii (Madar, 2008 ):
 în funcție de nivelul de relevanță a proprietăților pentru calitatea mărfurilor
avem:
– proprietăți critice ( contribu ie cu circa 40 -50% la asigurarea calității
mărfurilor, iar numărul acestor proprietăți este relativ mic );
– proprietăți importante ( contribuie cu 30 -40% la asigurarea calității mărfurilor );
– proprietăți minore ( aportul lor la asigurarea calității m ărfurilor este redus, nedepășind
10-20%, dar aceste proprietăți sunt cele mai numeroase ).
 în funcție de natura proprietăților avem:
– proprietăți fizice (structurale, optice, termice, mecanice, electrice etc);
– proprietăți chimice (compoziția chimică, stabi litatea la acțiunea agenților chimici etc);
– proprietăți biologice (potențialul nutritiv etc.);
– proprietăți economice (consumul de energie și carburanți, cheltuielile de montaj, de
utilizare, de întreținere 1 etc.);
– proprietăți estetice (linia, forma, aspect ul, armonia cromatică, designul, stilul etc);
– proprietăți organoleptice (culoarea, mirosul, gustul, aroma, buchetul, consistența, tușeul
etc);
– proprietăți ergonomice (confortul în utilizare etc);

– proprietăți ecologice (gradul de poluare a mediului).

 în funcție de modalitatea de măsurare și apreciere a proprietăților avem :
– proprietăți apreciate direct cu ajutorul aparatelor și instrumentelor de laborator;
– proprietăți apreciate prin intermediul simțurilor (proprietăți organoleptice, proprietăți
estetice).

 în funcție de natura și structura materialelor din care sunt realizate mărfurile
avem :
– proprietăți fizice;
– proprietăți chimice;
– proprietăți igienico -sanitare;
– proprietăți microbiologice.
1.2.1 Caracterizarea proprietăților fizice ale mărfurilor

Principal ele proprietăți fizice ale mărfurilor sunt clasificate conform schemei de mai jos
(Fig.2 ):

Fig.2 . Clasifcarea proprităților fizice ale mărfurilor ( Sursa imaginii:
http://www.scrigroup.com/diverse/Caracterizarea -principalelor -t94185.php )

Proprietăți structurale
Masa este proprietate determinată prin cântărire și este reprezentată de cantitatea de
substanță dintr -un anumit produs. În funcție de tipul produselor, pentr u aprecierea calității se
determină: masa totală (brută) a produsului, masa specifică sau densitatea (masa unității de
volum), masa pe metru pătrat, masa pe metru liniar etc.
Densitatea, poate fi absolută sau relative și este proprietatea ce măsoară cantit atea de
materie conținută într -o unitate de volum din produsul considerat ( Madar, 2008).
Higroscopicitatea este proprietatea mărfurilor de a face schimb de vapori de apă cu
mediul înconjurător (Pop, 2002), fiind o proprietate caracteistică mai multor mărfu ri de natură
poroasă și granulară, cum sunt materialele de construcții, materialele lemnoase, cele realiyate din
piele naturală etc. Această proprietate este asociată cu o serie de procese, prezentate schematic
mai jos (Fig. 3).

Fig. 3. Procese asocia te cu higroscopicitatea

Umiditatea reprezintă proprietatea ce exprimă conținutul total de apă al unui produs, fiind
efectul firesc al higroscopicității.Printr -o convenție a fost stabilită o anumită cantitate de apă
admisă pentru fiecare produs ce face obie ctul unei vânzări (Pop, 2002).

Proprietăți optice
Acestea sunt reprezentate de: culoare (o proprietate importantă a mărfurilor fiind în
corelație cu caracteristicile estetic e și organoleptice ale acestora, caracteristică a luminii
măsurabilă prin intensit atea și lungimea de undă a radiației în spectrul vizibil ), transparență
(reprezintă proprietatea unui produs de a fi străbătut de radiațiile luminoase ), luciul ( este
proprietatea unor produse de a reflecta lumina incidentă cu o difuzie minimă,acesta depin zînd de
suprafața produsului ), indicele de refracție (este proprietatea fizică a unor produse numeric egală
cu raportul dintre sinusul unghiului de incidență și sinusul unghiului de refracție al unei raze
incidente, care pătrunde dintr -un mediu în altul ) (Nistor și alții, 2006) .
Proprietăți le termice exprimă modul în care produsele se comportă sub influența energiei
termice. Factorii care influențează acest tip de proprietăți sunt de natură internă (structura și
starea suprafeței produsului/ mărfii) și de natură externă (temperatura). Proprietățile termice sunt
următoarele: cădura specifică, termoizolarea, dilatarea și conductibilitatea termică (Pascu și alții,
2012 ).
Dintre proprietățile mecanice definim următoarele: rezistența – proprietatea care exprimă
modul de comportare al mărfii la tracțiune, compresiune, încovoiere, forfecare, uzură; duritatea –
proprietatea ce se manifestă prin rezistența opusă de un produs la acțiunea unei forțe exterioare,
care tinde să îi modifice suprafața mărfii.
Proprietățile el ectrice sunt caracteristice în special mărfurilor electronice, electrotehnice,
electrocasnice. Principalele proprietăți electrice sunt: conductibilitatea electrică, rezistența
electrică și rezistivitatea electrică, capacitatea electrică, rigiditatea electr ică. Rezistivitatea
electrică este proprietatea inversă conductibilității, fiind invers proporțională cu mobilitatea
purtătorilor de sarcini.
Capacitatea electrică caracterizează un sistem de conductoare, de exemplu un condensator,
din punct de vedere al e nergiei electrice pe care o poate acumula la un moment dat. Capacitatea

unui conductor este numeric egală cu raportul dintre sarcina electrică a armăturii și tensiunea
dintre armături. Ea depinde de proprietățile geometrice și de mediul care separă cele d ouă
armături. Unitatea de măsură este faradul.
1.3 Rolul și funcțiile distribuției de mărfă in context internațional
Satisfacerea tuturor nevoilor se realizează prin intermediul consumului de bunuri. Comerțul
internațional cu mărfuri are un rol însemnat în ec onomia unei țări. Rolul esențial, adeseori
revoluționar al comerțului cu mărfuri este ca un factor de progres, care își pune amprenta asupra
tuturor laturilor sociale, de la economie, la politică și cultură.
Distribuția mărfurilor reprezintă o componentă principală a procesului reprezentat de
aducerea bunurilor de la producător la consumator. Distribuția reprezintă un proces complex în
activitatea de marketing a oricărei firme, care începe din momentul în care produsul este gata
pentru a fi lansat pe piață și se încheie o dată cu consumarea actului de vânzare de către
consumatorul final.
Camera de comerț internațională definește distribuția internațională de mărfuri astfel:
“distributia estestadiul care urmeaza celui de producere a bunurilor incepand din m omentul in
care ele sunt comercializate pana la intrarea lor in posesia cumparatorilor sau utilizatorului final.
Ea cuprinde diverse activitati si operatii care asigura punerea la dispozitia cumparatorilor,
indiferent daca acestia sunt transformatori sau c onsumatori, a bunurilor sau serviciilor,
facilitandu -le alegerea, achizitia si folosirea acestora”. La nivelul economiei de ansamblu,
distribuția de mărfuri asigură o serie de funcții, cum ar fi: asigurarea legăturii permanente între
producție și consum din punctul de vedere al timpului, locului și posesiunii bunurilor, conservă
proprietățile produselor , prin transportul, depozitarea și manipularea corespunzătoare a acestora,
până când ajung la destinatarul final, adaugă valoare produsului prin diminuarea pierderii de
valoare ca urmare a operativitații și calității transferului de proprietate și prin con servarea
corespunzătoare a acestuia.
La modul general funcțiile distribuției de mărfuri pot fi reduse la: funcția de
disponibilizare, funcția de informare și funcția de creare de cerere ( Popa, 2002 ).

Firmele importatoare de mărfuri la prețuri mici în Român ia, fac necesară orientarea
producătorilor/ firmelor autohtone către export. În mediul extern acestea trebuie să facă față
concurenței, prin standardele impuse calității, desfacerii și ambalării mărfurilor. Un export
eficient, ăn volum mare reprezintă o s oluție reală în rezolvarea problemelor economice și sociale
existente în țara noastră.
Participarea mărfurilor la comerțul internațional prezintă următoarele avantaje:
extinderea pieței și sporirea profiturilor, îmbunătățirea potențialului de și spori rea credibilității
în context internațional (Leca, 2016 ).
1.4 Metode de ambalare, etichetare și păstrare a mărfurilor
Prin definiție conform Dicționarului explicativ al limbii române, ambalajul este
materialul în care se împachetează ceva și care se închide er metic.
În România, conform STAS 5845/1 -1986, ambalajul reprezinta un “mijloc” (sau
ansamblu de mijloace) destinat sa înveleasca un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le
asigura protectia temporara, din punct de vedere fizic, chimic, mecanic si bi ologic în scopul
mentinerii calitatii si integritatii acestora, în decursul manipularii, transportului, depozitarii si
desfacerii pâna la consumator sau pâna la expirarea termenului de garantie.
Etimologic, ambalajul (packing, emballage) conține prefixul „en” și cuvântul „balla”, al
cărui sens este de „a strânge în balot”. Ambalarea (packing, conditionnement) derivă din
cuvântul latin „condere” cu sensul de a stabili, a stabiliza, prezentare stabil ă. În literatura străină
acesta are multiple sensuri , ea având următoarele funcții: protecție, conservare, ușurință în
utilizare, comunicare (prin grafică, etichetare) și facilitarea vânzării.
Metodele corecte de ambala re a mărfurilor au ca obiective: redu cerea consumului de
materii prime, creșterea performanțelor ambalajului prin folosirea unor materiale complexe,
reconsiderarea relației produs -ambalaj -mediu înconjurător. Aceste metode se bazeayă în
principal pe doyarea volumetrică a cantității de produs c e urmează a fi ambalat și pe doyarea
gravimetrică a cantității de produs din ambalaj. Ca procedee de ambalare sunt folosite: ambalarea
colectivă și ambalarea porționată. Ca metode de ambalare se utilizează: ambalarea aseptică,
aerosol, în folii contractibi le și în atmosferă modificată (Pașcu și alții, 2012 ).

Momentul alegerii tipului de ambalare este determinat de următorii factori:
caracteristicile produsului care urmează a fi ambalat, condițiile în care acesta va fi transportat și
manevrele care se necesi tă a fi făcute la transportare, caracteristicile de calitate ale materialelor
în care se ambalează.
Amabajele se pot clasifica după mai multe criterii , conform standurdului în vigoare
STAS 5845/1 -1986 :
 În funție de natura materialului din care sunt confe cționate avem ambalaje de hârtir,
carton, lemn, materiale textile, sticlă, metal, materiale plastice, etc.
 După domeniul în care urmează a fi utilizate avem: ambalaje speciale pentru
transport, pentru desfacere, pentru prezentare.
 După sistemul de confecți onare ambalajele sunt: fixe, demontabile, pliabile.
 După modul de circulație există ambalaje refolosibile sau de unică folosință.
 După natura produsului de ambalat există ambajale pentru alimente, pentru produse
industriale, pentru produse periculoase/toxi ce.
Productia, utilizarea și depozitarea ambalajelor, se realizează astfel încat aceasta să nu
afecteze sănătatea consumatorilor sau a mediului înconjurător. Aceste aspecte sunt reglementate
prin standardele ISO 3758/1996, SR EN 23.758 care, stabilesc si mbolurile grafice care se
aplica, în mod obligatoriu, pe ambalaje, pentru a avertiza consumatorul asupra modului de
utilizare, manevrare și transport, precum și simbolurile referitoare la protecția mediului
înconjurător.
Acestea sunt evidențiate în Fig.4.

Fig. 4. Simbolurile aplicate pe ambalaje pentru avertizarea asupra modului de transport,
manipulare și pentru protecția mediului înconjurător
(Sursa imaginii: http://www.creeaza.com/afaceri/comert/merceologie/AMBALAREA –
ETICHETAREA -SI-MARCA428.php )
Amb alajul are ca funcție și protecția mărfii. Principalele modificări ce pot surveni asupra mărfii
în condițiile în care aceasta este depozitată ar fi: modificări fizice (înghețarea, topirea,

evaporarea, pulverizarea, etc) și modificări datorate temperaturii, majoritatea din ele datorate
temperaturii crescute și umidității relative, mai ales în condițiile în care acestea variază
(înghețarea și dilatarea mărfii, modificarea solubilității și vâscozității uleiurilor , modificări
chimice, modificări biochimice.
Asigurarea condițiilor optime de păstrare a mărfurilor necesită un control permanenent asupra
condițiilor atmosferice și încadrarea în nivelul prevăzut de standarde ( Pascu, 2014 ).

Capitolul II
Condițiile de livrare și contractul de vânzare int ernaț ional
Derularea operațiunii de export este reprezentată de ansamblul operațiunilor și
activităților prin care marfa este livrată de la vânzător către cumpărător, pe de o parte, și, pe de
altă parte, de efectuarea plății de către cumpărător, în benefic iul vânzătorului. În ceea ce privește
procedura de livrare internațională a mărfurilor, principalele activități sunt următoarele:
– pregătirea mărfii pentru export
– facturarea la extern
– expediția și transportul internațional
– asigurarea mărfii
– vămuirea
În sco pul finalizării cu succes a unei astfel de tranza cții, sunt implicați alături de
vânzători și cumparători, o serie de firme sau organisme prestatoare de servicii specializate
precum: expeditori, firme de tranzit, instituții de evaluare a calității, organe vamale și așa mai
departe (Fig. 5 ).

Fig. 5 . Cadrul normativ (circuitul) unui contract de vânzare internațional
(Sursa imaginii: http://www.scritub.com/economie/comert/IMPORTANTA –
CONTRACTULUI -DE-COM165109172.php )

Referitor la plata contractului de vânzar e internațional, se întâmpin ă probleme la stabilirea
mijloacelor și tehnicilor de plată.
2.1 Definiția , caracterele și importanța contractelor de comerț internațional
Conform dicționarului explicativ al limbii române, prin contract se înțelege: acord
încheiat între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), din care decurg anumite drepturi
și obligații; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție.
Conform Codului Civil art.942 contractul este acordul între două sau mai multe părți spre
a constitui sau a stinge între ei un raport juridic, iar conform dreptului comercial internațional
un contract de vânzare poate fi considerat un contract universal, dreptul comercial român
complet ează acest concept spunând că ”vânzarea internațională se ind ividualizează prin
funcăționalitatea sa, iar nu prin structura sa juridică, având un fond comun cu cel al vânzării
civile, chiar dacă se deosebește de acesta prin natura comercială și internațională ”.
Din punct de vedere economic, contractul de vânzare i nternațional se referă la impactul
economic al operațiunii, cum sunt: mișcarea de valori peste frontiere, influența operațiunii
respective asupra relațiilor economice cu străinătatea etc. Potrivit acestei noțiuni, în centrul
atenției se află substanța econ omică a contractului. Exemplu: două persoane, una de
naționalitatea B și cealaltă – de naționalitatea C, au încheiat un contract în țara A, avându -și
domiciliul în țara A ( Băeșu, 2013 ).
Definiție: Contractul de vânzare internațională ( CVI) este o varietate a contractului de
comerț ințernational, acesta din urmă reprezentând una din cele mai importante instituții juridice
ale dreptului comercial internațional.
Contractul de vânzare internațională reprezintă acordul de voință prin care una din
părți, cu sedi ul într -o anumită țară, se obligă să transfere celeilalte părti, cu sediul în alta țară,
proprietatea asupra unui bun al sau, determinat cantitativ și calitativ, în condiț ii convenite în
prealabil, în schimbul unui preț .
Dintre caracteristicile unui contra ct de vânzare internațional menționăm următoarele, cele
mai importante: acesta are caracter consensual (părțile se obligă prin libera lor voință), are

caracter bilateral sau sinalagmatic (contractul generează drepturi și obligații pentru ambele părți),
este translativ de proprietate, are caracter internațional ( raportul juridic respectiv prezintă
elemente de legătură cu sisteme juridico -economice diferite). Prezența caracterului internațional
a unui contrac, îl scoate de sub incidența unui singur cadru le gislativ, contractul fiind susceptibil
de a suporta incidența concomitentă a mai multor sisteme legislative.
Din punct de vedere legislativ, la nivel internațional, contractul de vânzare este reglementat de o
serie de legi și convenții.
Finalizată la Vien a în anul 1980, Convenția Națiunilor Unite asupra vânzării
internaționale de mărfuri , are ca scop în cele 4 părți adoptarea unor reguli uniforme care sa
guverneze acest contract ( http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=28036 ).
Aceasta este structurată astfel:
 Domeniul de aplicare ș i dispozitii generale;
 Formarea contractului;
 Obligațiile pă rtilor, transferul riscurilor; dispoziții comune vânzatorului și
cumpără torului;
 Dispozitii finale.
Convenț ia nu se apli că în cazul vânzărilor internaț ionale în următoarele cazuri: vânzarile
de mărfuri destinate folosinței perso nale sau familiale a cumparatorului, vânzările la licitații, cele
efectuate de către autorități judiciare, vânzările de valori mobiliare, efecte de comerț, monede,
nave, vapoare, aeronave, electricitate.
Țara noastră a aderat la Convenție print intermediul legii 24/ 1991. Potrivit Convenției, un
contract devine legal valabil nu numai atunci când este scris și parafat de ambele părti ci și atunci
când o ofertă este acceptată fără obiecțiuni de cealaltă parte sau când o comandă este acceptată
de vânzător făr ă alte condiții.
Ținând seama că, o marfă ete supusă atâtor legi, în funcție de numărul de țări pe care -l
străbate, una dintre soluții este instituirea regulilor uniforme de drept internațional privat
(conflictual). În acest sens, cel mai important instrum ent este reprezentat de Convenția de la
Roma, din 19 iunie anul 1980, care a fost ratificată de toate statele membre ale Uniunii
Europene și a intrat în vigoare la data de 1 aprilie anul 1991. Regulile Convenției de la Roma se
aplică obligațiilor contract uale în toate situațiile în care este necesar a alege dreptul național ce
va guverna aceste obligații. Intitulat „Caracterul universal", articolul 2 al Convenției de la Roma

dispune că legea desemnată în virtutea ei se aplică chiar dacă aceasta este legea unui stat ce nu
este parte la Convenție. Pe de altă parte, regulile Convenției de la Roma nu se aplică domeniilor
vizate în art.l al acesteia, cum ar fi aspectele legate de statutul și capacitatea persoanelor fizice
sau contractele de asigurare contra risc urilor situate în teritoriile statelor membre ale Comunității
europene (Băeșu, 2013 ).
Orice contract de comert internațional este format din următoarele elemente:
 capacitatea părț ilor
 consimțămâ ntul acestora
 obiectul
 cauza.

2.1.1 Scurt istoric
Comerțul internațional este definit ca un schimb de capital, bunuri și servicii peste
frontierele sau teritoriile internaționale și este de obicei raportat în termeni monetari ( Farhan,
2015 ).
Comerțul internațional reprezintă factorul primordial al dezvoltării ec onomiei mondiale.
Thomas Munn, reprezentant de seamă al mercantilismului, aprecia comerțul ca fiind „mijlocul
normal pentru a ne spori bogăția și cantitatea de metal prețios”, traducându -se în zilele noastre
drept unica modalitate pentru o țară de a progre sa, sporindu -și avuția națională.
Debutul operațiunilor de comerț exterior are loc încă din antichitate, odată cu apariția
producției de schimb ce marca cea de -a doua mare diviziune a muncii, parcurgând diverse etape
pentru a atinge nivelul actual de compl exitate al schimburilor economice internaționale,
desfășurate‚ în prezent în cadrul noii societăți informaționale.
Comerțul internațional este parte integrant ă a circuitului economic mondia l, care este
format din totalitatea schimburilor de valori materia le și imateriale care au loc între state, pe baza
diviziunii internaționale a muncii.

În epoca modernă, nicio țară, indiferent de mărimea sau de bogățiile sale, nu -și poate
asigura toate produsele de care are nevoie exclusiv prin producție proprie. Ca urma re, fiecare țară
este nevoită să desfășoare o activitate de comerț exterior , prin intermediul contractelor de
vânzare internaționale . La începutul secolului XXI, comerțul internațional cunoaște o evoluție
accelerată, au loc profunde mutații, se redefinesc regulile jocului în schimburile internaționale,
piețele se liberalizează, se mondializează și se regionalizează accentuat; concurența în condițiile
globalizării devine tot mai acerbă, iar utilizarea Internetului pentru informare și comerț electronic
prefig urează viitorul comerțului internațional (Băeșu, 2006 ).
O privire de ansamblu asupra situației României la începutul celei de a doua jumătăți a
secolului al XX -lea ne conduce la constatarea că țara noastră se caracteriza printr -un nivel scăzut
de dezvoltar e. Acesta rezulta, pe de o parte, din rămânerea în urmă economică, având în vedere
caracterul predominant agrar al dezvoltării societății românești din prima jumătate a secolului al
XX-lea, cu toți pașii înainte de loc neglijabili făcuți în industrie în an ii interbelici (Botez și
Militaru,2006 ) .
Mai jos sunt reprezentate grafic tendințele evoluției volumului valoric al comerțului
exterior al României în perioada 1980 -1989 și 1989 -2000, conform Anuarelor statistice ale
României din perioada 1990 -1999 și Bu letinelor lunare statistice din 2001, regăsite în cartea
Comerțul internațional și Politici comerciale, a autorilor Botez și Militaru (Fig.6 și 7 ).

Fig. 6 . Dinamica volumului valoric al comerțului exterior al României în perioada 1980 –
1989 ( Sursa imagin ii: Botez, O., Militaru, M., (2006), Comer țul interna țional și comer țul exterior
al României, pag.89)

Fig. 7. Dinamica volumului valoric al comerțului exterior al României în perioada 1989-
2000 ( Sursa imaginii: Botez, O., Militaru, M., (2006), Comer țul interna țional și comer țul exterior
al României, pag.89 )
Comerțul internațional are o pondere importantă în PIB în diferite țări. Sunt diferite
companii din diferite țări care caută tot timpul noi oportunități de creștere dincolo de granițele
țării lor de origine. Datorită comerțului internațional, sectoare economice importante din Europa
pot fi stimulate, ca de exemplu cum ar fi sectorul transporturilor . De-a lungul anilor procesul de
globalizare a fost cel care și -a pus amprenta asupra dezvoltării comerț ului internațional. Această
variantă conferă mai multe oportunități atât consumatorilor cât și companiilor producătoare
(Surugiu și Surugiu, 2015 ).
Orientarea geografică a fluxurilor comerciale ale mărfurilor din România relevă
existența predominantă a ac esteia în rândul piețelor europene. Aceste piețe susțin peste 70% din
exporturile globale, precum și din importurile globale. Având în vedere structura, exporturile,
precum și importurile sunt alcătuite dintr -o proporție de 3/4 din mărfurile incluse în ș ase clase
ale Nomenclaturii Combinate. În perioada 2000 -2007, cu excepția unui singur an, importurile au
înregistrat o creșterenotabilă mai mare decât exporturile, determinând astfel un dezechilibru

comercial în creștere și o contribuție negativă la crește rea reală a PIB. Acestă tendință inversată
în 2008, a fost amplificată și în 2009 menținându -se și în 2010 și 2011, ceea ce a condus inițial
la stagnarea comerțului în 2008 și, ulterior, la eroziunea sa considerabilă și la o contribuție
pozitivă la crește rea reală a PIB în 2009 ( Chisăgiu, 2012 ) .
Operațiunile comerciale internaționale reprezintă o formă de interdependență între
întreprinderi și economiile naționale în sfera comercializării și sunt reprezentate de comerțul
internațional de mărfuri, care est e alcătuir dintr -o serie de elemente la rândul său. Acestea sunt
următoarele: exportul de mărfuri (contituit din totalitatea operațiunilor comerciale prin care o
țară vinde unei alte țări o parte din mărfuri produse sau prelucrate de către aceasta), import ul de
mărfuri (alcătuit din operațiunile comerciale prin care o țară cumpără mărfuri din alte țări în
vederea satisfacerii consumului productiv și neproductiv), comerțul internațional cu servicii
comerciale, care este supranumit și comerț invizibil deoarec e cuprinde serviciile cnexe
operațiunilor de import sau export , operațiunile comerciale combinare cum ar fi : reexportul,
compensațiile, tehnici utilizate pentru valorificare profitului comercial ( Paliu, 2009 ).

2.1.2 O perațiuni precontractuale
Aceste acti vități precontractual e debutează prin analiza pieței externe de către producător
privind produsul sau serviciile/ marfa.
În sarcina exportatorul revine sarcina să lanseze oferta sau să reacționeze la cererea de
ofertă luând diferite poziții: de acceptare , de respingere, de negociere sau acceptare condiționată.
În atenția cumpărătorului/ importatorului este aspectul de analiză a ofertelor primite și acceptare
a acestora sau de lansare a unor contraoferte.
Operațiunile precontractuale sunt următoarele și se definesc astfel:
 Oferta reprezintă scrisoare de ofertă sau de răspuns la o cerere de ofertă, prin care
sunt puse la dispozi ție anumite mărfuri/ servicii în anumiți termeni și condiții,
aceasta fiind transmisă prin poștă, e -mail, telefon, prin diferiți reprezentați, sau
diferite reclame comerciale.
 Întocmirea facturii pro -forme, care este necesară în avans și are mai multe
scopuri, printre care enumerăm: facilitarea obținerii de către importator a unei

sume valutare din bancă, pentru facilitarea obțineri i de către importator a licenței
pentru transport de la organele competente, pentru perfectarea unui credit bancar
de către importator etc.
 Comanda este documentul emis de către cumpărător și este dovadă că acesta s -a
angajat să cumpere anumite mărfuri/ se rvicii
 Confirmarea comenzii, care reprezintă ultimul pas de realizat după de furnizorul a
primit comanda, aceasta conținând mulțumiri pentru comandă cât și date specifice
ale comezii, numărul acesteia, cât și enumerare elementelor esențiale ce fac
obiectul comenzii.
2.2. Prezentarea condiț iilor de livrare a le unui contract internaț ional
Orice contract internațional de vânzare ed mărfuri trebuie să includă termeni cheie care
guvernează obiectivele comeriale, ca exemplu timpul, modul, locul livrării acestor bunuri.
Aceștia se numesc termeni comerciali și reglementează diferite aspecte în ceea ce privește
vânzarea de bunuri ( https://www.lorenz -partners.com/download/international/NL055E –
International -Trade -Terms -INCOTERMS -Mar14.pdf ). Cu alte cuvinte, acești ter meni, în comerț
stabilesc responsabilitățile cumparător – vânzător referitoare la mărfurile ce fac obiectul
contractului. De -a lungul anilor aceștia au fost standardizați pentru a reduce timpul de negociere
pentru astfel de tranzacții, cei mai cunoscuți fii nd „termenii comerciali internaționali” –
INCOTERMS.
2.2.1 Expediția și transportul internațional
Contractul de expediție stabilește în principal:
1. Obligațiile expeditorului
și
2. Obligațiil e mandantului
Transport internațional se definește ca fiind tipul de transport care traversează cel puțin o
frontieră de stat, punctele de expediere și de livrare aflându -se în state diferite ( Uzlău și
Burghelea ).

Costurile de transport și calitatea mărfurilor au primit o atenție sporită în literatura de
specialitate in ternațională. Calitatea produsului este un factor important în special în comerțul
internațional înalt evaluate fiind produsele de bază. S -a observat că sunt semnificative costurile
de transport în cazul produselor de înaltă calitate, ceea ce reprezintă o barieră de comerț (Carter
și alții, 2016 ).
Dezvoltarea comerțului internațional este una dintre principalele forțe motrice din spatele
transportului internațional și transcontinental de mărfuri. Un al treilea element care are o
influență semnificativă atât asupra volumului, cât și asupra compoziției transportului
internațional de mărfuri se referă la partea de logistică ( Ruijgrok și Tavasszzy ).
Capacitatea de a muta mărfurile în condiții de siguranță, rapidă și rentabilă pe piețe este
importantă pentru com erțul internațional, comerțul distributiv național și dezvoltarea economică.
Creșterea rapidă a comerțului mondial până la declanșarea crizei financiare și economice
mondiale și aprofundarea integrării unei UE extinse, alături de o serie de practici econom ice
(inclusiv concentrarea producției în mai puține situri pentru a obține economii de scară,
delocalizare și Livrări la timp), poate explica creșterea relativ rapidă a transportului de mărfuri în
UE. Dimpotrivă, tulburările privind infrastructura de trans port (congestionarea și întârzierile),
însoțite de constrângeri legate de standardele tehnice, aspectele legate de interoperabilitate și de
guvernanță, pot să încetinească evoluțiile din sectorul transportului de marfă al UE.
Dintre particularitățile trans portului internațional de marfă putem menționa: activitatea din
acest domeniu se intercondiționează reciproc cu activități din celelalte domenii ale societății, în
transport, deși se folosesc resurse materiale, financiare și umane, nu se crează bunuri noi, valori
noi, se adaugă în schimb valori la valoarea creată în alte domenii, transportul este consumator de
materii prime, lubrefianți, energie, dar acestea nu suferă modificări nici în formă, nici în
conținut, în transport omul acționând asupra mijloacelo r de transport, procesul de transport nu
este creator de stocuri, în sine nu poate fi stocat, acesta se consumă pe momentul realizării lui,
ceea ce se stochează este nevoia de transport, activitatea de transport este continuă, zi și noapte
în toate zilele anului, ceea ce diferă este intensitatea acestuia (Popa, 2002 ).
Tipul de transport ales în cadrul unui contract de vânzare internațional presupune
calcularea unui indice agregat ce diferențiază tipurile de transport, pe baza unor criterii care se
găsesc no tate în tabelul 1:

Tabelul 1. Criteriile de apreciere ale mijlocului de transport în bază cărora se realizează
calcularea indicelui agregat ( Sursa tabelului:
http://www.scritub.com/management/TRANSPORTUL -MARFURILOR33525.php )

În continuare voi caracteri za principalele tipuri de transport:
 Feroviar (realizat prin intermediul locomotivelor și vagoanelor)
 Rutier (realizat cu ajutorul automobilelor remorcare sau nu)
 Naval ( se realizează prin intermediul cargourilor , remorcherelor)
 Aerian ( se realizează pr in avioane de tip cargo sau mixte)
 Neconvențional ( se realizează prin conducte, rețele și sisteme de înaltă tensiune
sau tensiune joasă, transport de tip informtic)
 Combinat ( de tip auto -naval, feroviar – auto etc)

Transportul feroviar
Transporturile fe roviare internaționale de mărfuri presupun utilizarea căii ferate,
ce reprezintă un ansamblu de construcții și instalații care asigura circulația trenurilor pe
anumite teritorii. Ca mijloace de tracțiune utilizate în transportul feroviar în prezent avem
diferite tipuri de locomotive (disel, electrice, diesel hidraulice sau diesel electrice). Ca
mijloace de transport pentru marfă sunt vagoanele speciale, care sunt foarte variate,
diferite atât ca și capacitate volum și masă, cât și ca utilitate (Gherasim, 20 07).
Transporturile feroviare internaționale de mărfuri în Europa sunt reglementate
prin Convenția privind transporturile feroviare internaționale ( COTIF ) la care sunt
incluse toate țările europene și plus Turcia, Siria, Iran și Irak care are ca anexă Re gulile
uniforme privind contractul de transport internațional de mărfuri pe calea ferată ( CIM) .
COTIF prevede obligația căilor ferate de a prelua marfa spre transport dacă
predătorul se conformează condițiilor convenției, transportul este posibil cu mijlo acele
normale ale căilor ferate din itinerar, transportul nu este împiedicat de condiții care nu
depind de calea ferată (de exemplu suspendarea traficului în puncte de frontieră din cauza
aglomerării vagoanelor staționate etc.).
Termenul de executare a con tractului rezultă din însumarea a trei timpi: timpul de
expediere, de transport și timpi suplimentari (eventuali). Marfa poate circula în regim de
mică viteză (la mică viteză distanța este de 300 km ) și mare viteză (l a mare viteză se
calculează 24 de ore p entru primii 400 km și în continuare pentru fiecare f racțiune
indivizibilă de 400 km) ( Rotariu, 2007 ).

Fig. 8 . Transportul feroviar realizat prin intermediu vagoanelor container ( Sursa
imaginii: http://www.medtruck -international.ro/transport -feroviar/ )
Transportul rutier
Se poate realiza din poartă în poartă, rapiditatea reprezentând cel mai mare avantaj al său,
alături de o bunp conservare a mărfii și reducerea costurilor manevrării acesteia de către
intermeiari. În fiecare țară există reglementari care stab ilesc stare în care fiecare autohevicol
trebuie sa fie pentru a putea transporta marfă (Stoian și alții, 2001 ). Un contract de transport
rutier internațional de mărfuri se realizează în baza unei scrisori de tip C.M.R (conform
Convenției referitoare la transportul auto internațional), care este făcută în 3 exemplare în
orgininal, semnate de către transportator și expeditor (Gribincea, 2012 ). Încărcarea mărfii în
diferite autovehicole, sau în diferite mijloace de transport se va realiza prin întocmirea unei
scrisori de trăsură pentru fiecare în parte, care va conține următoarele date: locul și data
întocmirii, numele și adresa expeditorului și transportatorului, locul și data primirii mărfii, locul
și data prevăzute pentru descărcare, numele și adresa d estinatarului, denumirea curentă a mărfii
și ambalajul acesteia, numărul coletelor și marcajele speciale și numele lor, greutatea brută a
mărfii, cheltuielile aferente transportului și instrucțiunile necesa re pentru formalitățile de vamă,
menșiunea că tran sportul se efectuează sub regimul C.M.R ( Rotariu, 2007 ).
Expeditorul este responsabil de daunele produse altor persoane sau mărfurilor, precum și
de cheltuielile care pot interveni ăn cazul ambalării necorespunzătoare a mărfurilor.

Ponderea transportulu i rutier internațional de marfă în transportul rutier de mărfuri a
fost deosebit de ridicată în Letonia (80,0%), Slovacia (83,8%), Slovenia (87,3%), Luxemburg
(88,2%) și Lituania (90,1%) , conform site -ului european de statistică EUROSTAT
(http://ec.europa.eu/eurostat/statisticsexplained/index.php/Freight_transport_statistics#Maritim
e_freight_2 ).

Fig. 9 . Transport rutier internaționa l realizat prin intermediul tirulilor
(Sursa imaginii : http://www.glencora.ro/html/international.html )
Transportul naval
Poziția României de -a lungul fluviului Dunărea și deschiderea la Marea Neagră a oferit
țării noastre perspectiva transportului naval. Este unul dintre cele mai vechi tipuri de transport, în
zilele nostre fiind realizat prin intermediul cargourilor și remorcherelor (Fig. 8).
Convenția Națiunilor Unite privind Transportul de Mărfuri pe Mare, din anul 1978
(ratificată de țara noastră prin Decretul nr. 343/1981), stabilește contractul de transport maritim
internațional cu drepturile și obligațiile părților participante, emițând documente tipizate pentru
înlesnirea negocierilor ().

Fig. 10 . Transport naval
(Sursa imaginii: http://www.cugetliber.ro/stiri -economie -marile -provocari -si-amenintari –
din-shipping -ul-mondial -309777 )
În ceea ce privește contractul de transport interna țional, acesta se încheie prin sistemul de
transmitere al ordinelor. Nava transportatoare anunță din timp autoritățile portului unde trebuie
să descarce date referitoare la momentul sosirii printr -un document intitulat ” Expected time of
arrival ”, care co nstă într -un aviz trimis cu 7, 5, 3, 48, 24 de ore înainte de sosire. Încărcarea și
descărcarea mărfii în port se realizează conform unor standarde ale fiecărui hambar.
Conform site -ului EUROSTAT – Statistics explained, porturile maritime din UE, au
manipul at 3,8 miliarde de tone de mărfuri maritime în 2014 (inclusiv datele din 2013 pentru
Franța), ceea ce înseamnă că s -a înregistrat o ușoară creștere de 2,1% față de 2013, dar o creștere
de 9,5% în total. Porturile maritime din Țările de Jos și Regatul Unit au manipulat mai mult de
500 de milioane de tone de mărfuri în 2014, în timp ce în Italia și Spania nivelul a depășit 400 de
milioane de tone (Fig. 10 ). Aceste patru state membre ale UE au gestionat colectiv mai mult de
jumătate (51,2%) din transportul ma ritim al UE (http://ec.europa.eu/eurostat/statistics –
explained/index.php/Freight_transport_statistics#Maritime_freight_2 ).

Fig. 11. Reprezentare grafică a fluxului de transport maritim de mărturi din țările UE
(Sursa imaginii: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics –
explained/images/0/05/Gross_weight_of_seaborne_goods_handled_in_ports%2C_2014_%28%
C2%B9%29_%28million_tonnes%29_YB16.png )
Transportul aerian de mărfuri reprezintă o metodă dinam ică de transport int ernațională,
ca dezavantaje însă în prezent fiind costurile ridicate și capacitatea de transport relativ mică.

Fig. 12 . Pregătirea mărfii pentru transport aerian
( Sursa imaginii: https://www.s pedorient.com/transport -aerian/ )

Derularea expediției și transportului aerian de mărfuri în trafic internațional, implică , de
obicei
următoarele operațiuni : preluarea și transportul mărfii de la furnizor la aeroportul de expediție în
trafic internațional , operațiune care poate fi efectuată fie de casa de expediție, fie direct de
vânzător/exportator, primirea mărfii pentru transport, pe aeroport sau în locuri organizate în afara
aeroportului, de către cărăușul aerian (compania de transport aerian internați onal), efectuarea
unor operațiuni speciale de ambalare, balotare, încărcare în containere și cântă rire a mărfii,
îndeplinirea formalităților vamale de export/import (exemplu: declarația vamală de
export/import) și întocmirea documentelor de transport aeri an internațional (AWB; MAWB)
(Butnaru, 2016 ).
Contractul de transport internațional se realizează sub forma scrisorii de transport aerian,
”Airway Bill”, care reprezintă dovadă că marfa a fost încărcată, precum și condițiile de transport.
Se realizează ca și în cazul celorlalte contracte în număr de 3 exemplare originale. Aceasta
cuprinde punctele de plecare și de sosire, mențiunea unui punct de escală dacă acesta există și un
aviz prin care este menționat că transportul se supune Convenției de la Varșovi a, converție care
reglementează unificarea unor reguli privitoare la transportul aerian international. Transportatorul
aerian este cel răspunzător pentru daunele ivite din distrugere, deteriorare sau pierdere a mărfii
pe durata transportului, în timp ce ex peditorul poate dispune în totalitate de marfă. Acesta poate
dispune retragerea ei, oprirea transportului, schimbarea destinatarului cât și înapoierea ( Rotariu,
2007 ).
Transportul neconvențional
Acesta este denumit astfel, fie din cauza mărfii ce urmează a fi transportate, fie datorită
modului / mijlocului de transport. Acest transport presupune costuri mici , pierderi minime de
manipulare, nefiind influențat nici de factorii meteorologici, la rândul său acesta fiind fără
impact asupra mediului înconjurător . În această categorie de transporturi se încadrează
transportul prin conducte, care presupune un tub rezistent, poziționat în sol sau la suprafața
acestuia, prin care se realizează transportul mărfurilor lichide, în flux continuu, prin efect
gravitațional , sau pompat, a gazelor naturale etc. Este utilizat de obicei pe distanțe mici, de
obicei leagă zonele petroli ere de porturile de încărcare, asigură transportul apei potabile în zone
populate etc (Fig. 13 ). Ca legislație pentru acest tip de transport avem:

1. Lege a nr. 207 din 20/04/2001 pentru aprob area Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
271/2000 privind regimul activităț ilor de transport, comercializare și recuperare a țiț eiului,
gazolinei, condensatului și etanului lichid publicată î n Monitorul Ofic ial, Partea I nr. 221 din
02/05/2001.
2. Lege a nr. 68 din 16/01/2002 pentr u aprobarea Ordonantei de urgență a Guvernului nr. 15/2 001
privind reglementarea situaț iei juridice a rezervoarelo r, conductelor de transport al țițeiului ș i al
produselor petroliere , a stațiilor de pompare ș i a celorlalte instala ții și echipamente aferente
publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 52 din 25/01/2002.
3. Ordonanța de urgență nr. 15 din 26/01/2 001 privind reglementarea situaț iei juridice a
rezervoarelo r, conductelor de transport al țițeiului ș i al produselor petro liere, a stațiilor de
pompare și a celorlalte instalații și echipamente aferente publicată î n Monitorul Oficial, Partea I
nr. 66 din 07/02/2001.
4. Instrucț iuni te hnice din 28/10/1974 publicate î n Buletinul O ficial n r. 142 din 13/11/1974
privind mă surile ce trebuie luate pentru asigurarea circulației corespunzătoare a apelor de
suprafață interceptate de trasee de drumuri și căi ferate, în scopul evitării degradă rii terenurilor
agricole (Rotariu, 2007 ).

Fig. 13. Trasport neconvențional prin conducte a apei potabile
(Sursa imaginii: http://www.zf.ro/zf -24/distributia -apei-potabile -a-fost-extinsa -cu-6-anul-
trecut -pierderile -ating -40-3077396/poze /)

3. Influenț a regulilor INCOTERMS asupra unui contract de vânza re internaț ional
În articolul său ” Regulile INCOTERMS și importanța lor ”, Lect. univ. drd. Anca LAZĂR
definește regulile INCOTERMS ca un ansamblu de reguli prin care se determină drepturile și
obligațiile părților în contractul de vânzare internațională; a legerea unei reguli de interpretare a
termenilor comerciali INCOTERMS este rodul progresului de negociere între părți și exprimă
raportul de forțe economice dintre acestea. Utilizarea corectă a condițiilor de livrare necesită din
partea partenerilor contra ctuali pe lângă o bună cunoaștere a conținutului respectivelor reguli, ci
și inserarea acestora în contract cu toate precizările ce sunt necesare, orice omisiune putând
diminua sau chiar anula avantajele scontate de vânzător sau cumpărător la încheierea tr anzacției .
Practica internațională a demonstrat că relațiile de comerț exterior au încercat punerea
bazelor unor reguli uniforme,care să fundamenteze o dezvoltare cât mai ordonată a comerțului
internațional, astfel încât operatorii economici care des fășoară activități de comerț exterior să
poată face comerț unii cu alții în condiții de concurență loială și nedistorsionată (Paliu, 2009 ).
Aceste reguli au fost elaborate încă din 1928 de către Camera Internațională de Comerț de la
Paris (CIC -Paris) ca un set de termeni comerciali sau condiții de livrare destinate interpretării
acestora în domeniul vânzării internaționale, reguli care erau în practica comerțului internațional
niște cutume, dar care nu aveau aceeași semnificație pentru comercianții din dife rite țări. În anul
1936 acestea au fost editate de către camera anterior menționată pentru prima dată, fiind în
număr de 11 termeni comerciali internaționali, cunoscuți și sub numele de „clauze de livrare”,
care s -au bucurat, în general, de audiență în rândul comercianților.
Regulile INCOTERMS sunt recunoscute de către UNCITRAL ca fiind standardul global
pentru interpretarea termenilor în comerțul exterior și prevăd norme acceptate pe plan
internațional specificând definițiile și normele de interpretare pe ntru cei mai comuni termeni
comerciali ( Lazăr,2010 ). În tabelul 2 sunt expuse categoriile în care sunt clasificate regulile
INCOTERM 2000.

Tabelul 2 . Regulile INCOTERMS 2000
(Sursa tabelului: http://bitcoinmacroeconomics.com/incoterms -dashboard/ )
Nr.c rt. Abrevierea Numele intreg Mentiunea locului
1 EXW Ex Work Locul de plecare
2 FCA Free Carrier Locul de plecare
3 FAS Free a long Side Ship Portul de incarcare
4 FOB Free -on Boards Portul de incarcare
5 CFR Cost and Freight Portul de destinatie
6 CIF Cost Inssurance and Freight Portul de destinatie
7 CPT Carriage Paited To Locul de destinatie
8 CIP Carriage Inssurance Paited To Locul de destinatie
9 DAF Delivered at Frontied Locul de livrare
10 DES Delivered Exship Port de destinatie
11 DEQ Delivered Exquay Port de destinatie
12 DDU Delvered Duty Unpaied Loc de destinatie
13 DDP Delivered Duty Paied Loc de destinatie
Scopul acestor reguli INCOTERMS este acela de a standardiza un set de reguli
internaționale pentru cei mai utilizați termeni c omerciali, care sunt încorporați cel mai adesea sau
fac obiectul contractelor internaționale de vânzare, devenind astfel parte din limbajul cotidian al
comerțului. Aceste reguli sunt revizuite o dată la 10 ani cu scopul de a ține pasu cu schimbărilece
se produc la nivel global.

Fig. 14 . Evoluția regulilor INCOTERMS de la apariție până în prezent
(Sursa imaginii: https://iccwbo.org/resources -for-business/incoterms -rules/incoterms –
rules -history/ )

BIBLIOGRAFIE:

1. Pascu, E. (2014). NOȚIUNI PRIVIND CALITATEA P RODUSELOR ȘI SERVICIILOR
Instrument în activități economice (Ed. a II-a revizuită și adăugită ). București: Editura
Universitară.
2. Pascu, E., Părăian, E., Stanciu, I., (2012). Fundamentele științei mărfurilor, Manual
de studiu, individual . București: Editura Universi tară.
3. Dinu , V., Negrea, M., (2001 ). Bazele merceologiei . București : Editura A.S.E. .
4. Schileru, I., (2001). Mărfuri sport -turism, agrement .București: Editura Qlassrom .
5. Schileru, I., (2000). Știința mărfurilor î n Rom ânia, Premize și evoluț ie. București:
Editura Qlassrom.
6. Olaru, M., Schileru, I., Pamfilie, R., Purcărea, A., Negrea, M., Atanase, A.,
Stanciu, C., (2001 ). Fundamentele științei mărfurilor . București: Editura Economică
7. Niță, D., (1999), Dicționar de economie . București : Editura Economică .
8. Veștemean, L., Veștemean, I., (2002). Bazele merceologiei .
(http://web.ulbsibiu.ro/cosmin.tileaga/cercetare/bazele%20merceologiei.pdf ).
9. Madar, A., (2008 ). Fundamentele științei mărfurilor . Brașov: Reprografia
Universit ății „Transilvania” din Brașov.
10. Albu, A., (2006). Studiul mărfurilor . Suceava: Editura Universității „Ștefan cel
Mare”din Suceava.
11. Nistor, R., Frățilă, R., Chiș, A., Drăgan, M., Mihaiu, R. (2006). Fundamentele științei
mărfurilor. Cluj Napoca: Editura Alma Mater.
12. Pop, C ., (2002), Merceologie generală. Iași: Editura Junimea.
13. Marian, V. (2008). Reflecții asupra con ceptelor de piață și de marfă
(http://www.humanistica.ro/anuare/2008/Continut/art19Marian.PDF ).
14. Păunescu, C., (2004). Marfa și globalizarea pie ței. București: Editura A .S.E. .
15. Ardelean, D., Arde lean, D., Ladislau, K., Leș, G. (2012) Introducere în merceologie
și în problemati ca calității
(https://www.scribd.com/document/79786932/Merceologie -Suport -de-Curs ).
16. Popa, I., (2002), Tranzacții de comert e xterior. Negociere. Contractare. Derulare .
București : Editura Economică.

17. Sută, N.. (2003). Comerț internațional ș i politici comercial e contemporane : vol. 1 :
Comerț internațional ș i politici comerciale ( Ed. a 12 -a). București : Editura
Economică
18. Botez, O., Militaru, M., (2006). Comer țul interna țional și comer țul exterioral
României (Ed. a 3 -a). București : Editura Fundației Spiru Haret.
19. Uzlău, C., Burghelea, C., Comerț internațional, Suport de curs F acultatea de Științe
economice. București: Universitatea Hyperion
20. Stoian I., Stoian M., Dragne E., (200 1). Comerț internațional –tehnici ș i proceduri, ,
București : Editura Caraiman .
21. Leca, G., (2016). (https://es.scribd.com/document/322300257/7 -Contr actul –
International -de-Vanzare -cumparare -Marfuri ).
22. Pistol, Gh.M., (2006). Bazele comerțului. București: Editura Fundației Spiru Haret
23. Băeșu, M., (2013). Note de curs – Contractul comercial international de Vânzare –
cumpărare (ciclul I), Chiș inău.
24. Farhan, J. (2015).Overview of missing physical commodity trade data and its
imputation using data augmentation. Transportation Research Part C 54 ( pp. 1 -14).
25. Cho, S. W., Díaz, J. P. (2017). The new goods margin in new markets. Jo urnal of
Comparative Economics (pp.1-16 ) .
26. Surugiu, M.R., Surugiu C. (2015). International Trade, Globalization and Economic
Interdependence between European Countries: Implications for Businesses and
Marketing Framework. Pr ocedia Economics and Finance 32 ( pp. 131 -138).
27. Chisăgiu, L. (2012). Orie ntation, Structure, Dynamics in International Goods Trade
of Romania. Export Net Contribution to the Real Growth of GDP. Pr ocedia
Economics and Finance 3 ( pp. 1069 -1074 )
28. Carter, C. A., Chalfant, J.A., Yavapolkul, N., Carroll, C.L . (2016). International
commodity trade, transport costs, and product differentiation. Journal of Commodity
Markets 1( pp. 65 -76)
29. Ruijgrok, C., Tavasszy, A.L. The development of International Freigh transport În
Europe as a result of developments în international trade and logistics
(http://www.gatewaycorridor.com/roundconfpapers/documents/Ruijgrok_Tavasszy.p
df)

30. Paliu -Popa, L. (2009). Considerații privind tranzacțiile de comerț exterior. Analele
Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 1.
31. Lazăr, A. (2010). Regulile INCOTERMS și importanța lor.
(http://www.tribunajuridica.eu/arhiva/An1v1/n r1/art%208.pdf ).
32. Rotariu, I. (2007). Transporturi, expediții și asigurări de mărfuri și călători (Ed. a IV-
a – revăzută ) Sibiu : Editura Alma Mater
33. Gherasim, T. (2007), Sisteme de tr ansport – Transporturi feroviare. Bacău: Editura
Universității George Bacovia B acău.
34. Butnaru, A. (2016). Tr ansporturi internaționale de măr furi- Sinteză
35. Gribincea, L. (2012). Contractul de transport rutier internațional de mărfuri prin
prisma convenției de la geneva din 19 mai 1956. Revistă Științifică a Universității de
Stat din Moldova, nr.8(58) ( pp.44 -52)

Surse web consultate: https://dexonline.ro/
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics -explained/index.php/Frei ght_transport_statistics
https://www.heisterkamp.eu/fileadmin/user_upload/CMR_conventie_Geneva_1956.pdf