Note Metodice Privind Cercetarea Traficului DE Droguri
NOTE METODICE PRIVIND CERCETAREA TRAFICULUI DE DROGURI
CUPRINS:
Introducere
Noțiuni generale privind traficul de droguri.
Istoria drogurilor.
Noțiuni introductive privind drogurile.
Clasificarea drogurilor și efectele acestora.
Etapele traficului ilicit de droguri.
Producerea drogurilor.
Logistica și transportul drogurilor.
Distribuția drogurilor.
Spălarea banilor proveniți din traficul de droguri.
Cercetarea traficului de droguri.
Particularitățile pornirii urmăririi penale.
Cercetarea la fața locului.
Efectuarea percheziției.
Audierea persoanelor.
Interceptările audio – video.
Unele particularități de cercetare a infracțiunii în flagrant.
Constatarea în flagrant.
Livrările controlate.
Anchetele sub acoperire.
Dispunerea expertizelor
Traficul de droguri pe teritoriul Republicii Moldova.
Aspectele cercetării transfrontaliere.
Conlucrarea între organele naționale și internaționale.
Date statistice privind traficul de droguri pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii ani.
Concluzii
Bibliografie
Anexe
ÎNTRODUCERE
De ce anume am ales aceasta temă note metodice privind cercetarea traficului de droguri? De oarece este una din cele mai complexe problematici, cu implicații majore în cadrul societății moderne. Acest fenomen global amenință sănătatea oamenilor și stabilitatea socială. Fenomenul include trei aspecte, respectiv producerea, comerțul și consumul de droguri, iar răspândirea acestuia reprezintă o amenințare la adresa societății, implicând consecințe distructive și riscuri la care sunt expuși în special tinerii.
Actualitatea acestei teme este îmbibată cu o serie de întrebări, cum ar fi: care este scopul, mijloacele de cercetare, ne cătînd la faptul că sancțiunile sunt drasnice începind cu contavenție pină la detenția persoanelor implicate în traficul de droguri, de ce infracțiunea dată nu se aduce limita minimă de comitere și în final de ce narcobusinessul în Republica Moldova progresează? Aceastor întrebări se vor da răspunsuri în teza care o prezint plus la toate aceste și metodele de depistare și retinerea pesoanelor implicate în această infracțiunilor.
La momentul de față cannabisul, extazy, cocaina, heroina sau alte tipuri de droguri în Moldova, nu este o problemă să le cumperi. Drogurile se vînd în discoteci, la colț de stradă, în scara blocului, pe internet și chiar în instituțiile de învățămînt.
Și pentru a nu aduce populația la un nivel degradant și fatal în unele cazuri, e nevoie să luptăm cu această crimă începînd cu cetățeanul de rînd pînă la organele de drept, prin elaborarea tehnicilor de depistare atît a producătorilor și a consumătorilor, chit și a celorlanți participanți ce sunt implicați în traficul de droguri.
Traficul de droguri de obicei este însoțit de alte categorii de infracțiuni cum ar fi: traficul de ființe umane, traficul de arme, crime organizate, omoruri violuri, coruptie și multe altele, pînă la consum cum ar fi: producerea, comercializarea, depozitarea etc.,chit și după consum starea de iresponsabilitate și descernamînt.
Încălcarea multor cerințe ale statului de drept în societate sunt larg răspândite și pot provoca daune foarte semnificative, atît materiale cît și morale, ceia ce face ca traficul de droguri să fie răspindit.
Analizînd mai amplu această problemă, observăm că la noi în țară se cultivă doar chînepa, deci rezultă că majoritatea drogurilor sunt importate pe căi ilegale și puse în vînzare, ceia ce reiese că traficul de droguri este o problemă cu aspect internațional, noțional ține mai mult de consum. Deci la depistarea acestor acte ilegale sunt implicate mai multe organe de stat care au un scop final de a asigura ordinea publică și protejarea cetățenilor începînd cu organele vamale și terminînd cu instanțele de judecată care sancționează participanții la traficul de droguri.
Combaterea acestei crime într-un mod mai eficient se face prin colaborarea între state și a autorităților abilitate ale statelor în fața acestui fenomen și se realizează printr-un schimb reciproc de informații și acțiuni coordonate, în efortul de a rupe lanțul dintre producătorii de droguri, comercianții morții albe și destinatarii finali, consumatorii drogurilor.
Politica de combatere a traficului ilicit de droguri aplicată de către state este influențată de factori multipli, precum locația geografică, stabilitatea economică și politică și existența resurselor naturale, prioritățile guvernamentale etc.
O dată ce această problemă este globală, putem spune că traficul de droguri este considerat ca fiind o instituție ce nu cunoaște frontiere, a cărei răspândire și arie de cuprindere poate rivaliza cu cele mai dezvoltate structuri ale organismelor internaționale, autoritățile abilitate în domeniul luptei împotriva traficului ilicit de droguri cooperează pe plan regional, european și internațional cu instituții având atribuții similare, în special cu cele din UE, precum și cu organizațiile internaționale de profil.
În timp ce grupările criminale care sunt subiecții acestei infracțiuni, dispun de resurse financiare care le permit achiziționarea și folosirea mijloacelor de deplasare și de comunicare sofisticate, organele judiciare trebuie să respecte legislația care reglementează activitatea și să nu tolereze coruperea lor de către acești subiecti, alt fel spus munca pe care o depun în prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri se egalează cu zero și nu va avea efect social.
Mutațiile survenite la nivel continental în ultimul deceniu, au fost inevitabil însoțite de o fundamentală schimbare a mecanismelor și angrenajelor infracționale, organizațiile criminale evoluând de la locul de origine, către o adevărată internaționalizare.
Pe lângă implicația drogurilor asupra sănătății populației și a costurilor tot mai mari pentru menținerea sa sub control, trebuie relevat și aspectele legate de veniturile imense realizate de traficanții de droguri, mare parte dintre acestea fiind folosite pentru comiterea altor activități ilicite, inclusiv pentru finanțarea actelor teroriste.
Traficul ilicit de droguri prezintă în întregime caracteristicile criminalității organizate transfrontaliere. Grupările infracționale supervizează producția drogurilor, organizează transportul acestora către regiunile-client și asigură o distribuție constantă. Heroina din Asia de Sud-Vest, cocaina din America de Sud, cannabisul din Africa și Asia sunt toate „vărsate” în final pe piața europeană, într-un flux neîntrerupt, care ulterior ajunge si pe piața noastră sau tranzitează în Ukraina, România sau invers.
La ora actuală, problematica drogurilor este de interes major, având în vedere și amplasarea geografică a Republicii Moldova, care este situată pe ruta marilor căi între Orient și Occident unde țările producătoare de droguri și cele cunoscute că se confruntă acut cu fenomenul consumului de droguri.
În contextul integrării țării noastre în UE, activitățile de cooperare privind combaterea traficului ilicit de droguri urmează să cunoască atât o intensificare rapidă, cât și o diversificare accentuată, pe fondul expertizei acumulate la nivelul altor statelor.
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND TRAFICUL DE DROGURI.
Istoria Drogurilor
Drogurile, sub felurite înfățișări, constituie un însoțitor permanent al spiritualității umane, un fenomen transcedental a cărui origine se pierde în negura timpului, apariția lor, fiind de altfel, învăluită, până azi, într-un nimb de legende și superstiții. Stadiul mărturiilor privind existența acestor substanțe și produse în copilăria omenirii, în general, în lume, este relativ scăzut, deoarece nu au reușit să treacă totdeauna proba severă a timpului, drept urmare, tentativa relevării întregii lor dimensiuni spațio-temporale nu putea fi nicidecum, încununată, pe deplin, cu succes. În mod cert, chiar de la apariția pe pământ, omul a cunoscut și a recurs la efectele exercitate asupra simțurilor sale de unele plante, altele decât cele care îi serveau drept alimente.
Data primei întâlniri a omului cu drogul, în general, nu poate fi atestată cu precizie. Se poate aprecia că acest fapt să fi existat în jurul anului 7000 î.e.n. fapt care îl demonstrează tăblițele din Mesopotamia, unde este menționat macul din care se producea și se produce opiul.
Proviniența cuvindului este din limba greacă – opas, avînd semnificația sucului. Proprietățile macului sunt cunoscute mai tîrziu în Persia și în Egipt. În scopuri terapeutice opiul era folosit și de către Greci și Arabi, pentru a calma tusa, diareia și ingeneral durerile.
Grecii considerau macul simbol al fecundității. Theofrasus (373-287 î.Hr.) menționează că din sucul de mac si cuctă poți să prepari otravă care ucide ușor și fără dureri. Teofast un naturalist grec dar și elev a lui Aristotel, în scrierile sale din sec. al III-lea î.Hr., pentru a desemna opiul folosea termenul de „meconium”. Alt grec cum ar fi Heraclide ca medic, recomanda administrarea unor doze masive de opiu, contra mușcăturilor de șerpi veninoși.
Despre folosirea opiului se menționează și în Odissea lui Homer,care amintește despre o băutură capabilă „să ducă la uitarea durerii și anecazurilor”.
O legendă din antichitate spune că Elena din Troia punea opiu în vinul pe care îl dădea apărătorilor cetății pentru a le împrăștia tristețea.
Ca preparat medicinal, opiumul a fost menționat de Scribonius Largus, în anul 46 î.Hr., iar medicul grec Pedanios Dioscorides, care a trăit în secolul I î.Hr., acorda în numeroasele sale lucrări un interes deosebit decoctului obținut din frunze și capsule de mac, menționând efectul benefic al opiumului utilizat și ca mijloc de provocare a euforiei, copiind toată literatura farmacologică din epoca sa în cartea intitulată De material madica, ce a fost considerată secole întregi un manual obligatoriu de consultat.
În china opiul a pătruns în farmacope în timpul dinastiei Tang (618-906) și la sfirșitul acestei dinastii Alchimiștii posedau „pudra celor cinci pietre”, drog ce era în totalitate de origine minerală, dar o data cu combinarea acestuia cu canabisul s-a răspândit masiv în China.
Avântul pe care știința și artele l-au luat în timpul dinastiei Ming (1386-1644) a dus la o puternică răspândire a opiului, iar odată cu acostarea primului vas portughez la Canton, viciul savurării opiului s-a răspândit foarte mult.
La răspândirea folosirii opiumului a contribuit în mod deosebit medicul și alchimistul elvețian Paracelsus, care denumea opiul „piatra nemuririi” și care era împotriva ideii de panaceu și considera că fiecărei boli îi corespunde un tratament. Motivind că, opiul era singurul mod de calmare a durerii și era folosit și considerat un panaceu.
La începutul secolului al XVI-lea, Paracelsus a creat Laudanumul, preparat folosit pentru durerile intestinale și care reprezenta o poțiune din opiu pulbere.
Primul și cel mai ieftin preparat opiaceu puternic a fost pulberea Dover care, cu concentrația de 10% opiu în conținutul său, putea fi folosită la calmarea unor anumite simptome.
Doctorul german Opiatus a cărui nume real era Sydenham von Helmont, scria în anul 1680 că „printre remediile pe care a voit natura atotputernică să le dea omului pentru a-și alina suferințele, nu există niciunul atât de universal și eficient ca opiul”.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, opiul era produs pe scară largă în India și exportat în China, așa încât consumul de opiu ajunsese un adevărat pericol pentru sănătatea maselor populare. Consumul acestui stupefiant căpătând proporții, autoritățile chineze au luat măsuri pentru a-l combate, interzicând importul opiului din India. Ca să înlăture piedicile puse de chinezi în comerțul cu opiu, în anii 1840-1842 Anglia și între anii 1856-1860 Anglia și Franța au purtat războaie împotriva Chinei (cunoscute în istorie sub numele de cele două războaie ale opiului), care a fost obligată să accepte importul unor cantități imense de opiu. Numai în anul 1860 s-au introdus și consumat în China 4.840imptome.
Doctorul german Opiatus a cărui nume real era Sydenham von Helmont, scria în anul 1680 că „printre remediile pe care a voit natura atotputernică să le dea omului pentru a-și alina suferințele, nu există niciunul atât de universal și eficient ca opiul”.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, opiul era produs pe scară largă în India și exportat în China, așa încât consumul de opiu ajunsese un adevărat pericol pentru sănătatea maselor populare. Consumul acestui stupefiant căpătând proporții, autoritățile chineze au luat măsuri pentru a-l combate, interzicând importul opiului din India. Ca să înlăture piedicile puse de chinezi în comerțul cu opiu, în anii 1840-1842 Anglia și între anii 1856-1860 Anglia și Franța au purtat războaie împotriva Chinei (cunoscute în istorie sub numele de cele două războaie ale opiului), care a fost obligată să accepte importul unor cantități imense de opiu. Numai în anul 1860 s-au introdus și consumat în China 4.840.000 kg de opiu, consumul acestui stupefiant ajungând la 4.972.000 kg în anul 1891.
Opiumul a pătruns și în Europa, astfel că, la jumătatea secolului al XIX-lea, au apărut centre semiclandestine unde se fuma opiu, atât în Paris, cât și în marile porturi franceze.
În Evul Mediu, opiul era folosit și pentru eliminarea unor adversari politici, întrucât ucidea ușor și fără urme. Papa Clement al II-lea, Victor al III-lea, precum și alți prelați se numără printre victimele acestui mod de asasinat. Apogeul acestei substanțe ca toxic se găsește în timpul Papei Alexandru al IV-lea care, cu ajutorul copiilor săi, Cezar Borgia și Lucreția Borgia, își suprima rivalii fără scrupule.
În anul 1804, chimistul J. Sequine, ofițer în armata lui Napoleon Bonaparte, și farmacistul F. Serturner, în 1805, au reușit să izoleze din opiu morfina.
Din documentele vremii aflăm că și în Moldova, domnitorul Scarlat Calimachi printr-un document (6 martie 1814), ca și în Muntenia din porunca domnitorului Alexandru Șuțu (1818-1821) s-au elaborat regulamente de funcționare a spițerilor, adică a celor mai „calde” locuri privind prepararea și eliberarea printre altele, a drogurilor și substanțelor toxice.În timp, asistăm la o aprofundare a regulilor de păstrare, prescriere și eliberare a medicamentelor, în general a drogurilor și substanțelor toxice.
În 1817, R.J. Robiquet va izola narcotina și tot el va fi cel care a reușit să extragă codeina mai tîrziu în anul 1928, firma Mercks, cu sediul la Darmstad, trece la fabricarea morfinei, iar în 1948, G.Fr. Merck izolează papaverina.
În anul 1897, chimistul german H. Dreser, pornind de la morfină, a sintetizat un nou produs mult mai puternic, heroina, care în anul 1898 se comercializa ca medicament.
Descoperirile arheologice din America de Sud au demonstrat faptul că mestecatul frunzelor de coca se practica încă din anul 3.000 î.Hr., dinainte de apariția Imperiului Incaș, cocaina reprezentând un simbol sacru pe care zeul soarelui l-a dăruit fiului său, Marele Inca.
În secolul al XVI-lea, datorită intervenției bisericii, s-a interzis folosirea frunzelor de coca, iar prima lucrare tehnică despre arborele de coca, intitulată „Istoria medicală”, scrisă de Nicolas Hernandez, în trei volume, a apărut în anii 1565-1574.
În anul 1859, Paolo Mantegazza, medic și antropolog italian, descrie efectele pe care le produce cocaina și o caracteriza ca pe unul dintre cei mai puternici tonifianți ai sistemului nervos.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, cocaina era utilizată împotriva maladiilor respiratorii, precum cele tuberculoase, a astmului și insufi-cienței respiratorii, iar multe personalități ale timpului (Papa Leon al XII-lea, Sigmund Freud, Jules Verne, Thomas Edison etc.) aprobau folosirea cocainei.
Începând cu anul 1914, folosirea cocainei a fost interzisă atât în medicină, cât și în scop recreativ. Planta Cannabia Sativa, cunoscută sub denumirea de cânepa indiană, este originară din Asia Centrală, fiind menționată într-un document în China în jurul anilor 2.700 î.Hr., însă se presupune că aceasta era utilizată de oameni cu foarte mult timp înainte.
Arheologii au descoperit, în ruinele unui sat din China existent cu 10.000 de ani în urmă, fragmente dintr-un vas în care erau încorporate fibre răsucite de cânepă.
Istoricul grec Herodot descrie practica unor triburi mongole de a arunca semințe de cânepă pe o plită întinsă. „După ce se aprind, acestea scot un fum al cărui miros îi îmbată, asemenea vinului. Cu cât sunt aruncate mai multe fructe, cu atât devin mai intoxicați și încep să țopăie, să cânte și să danseze”.
Folosirea cânepei indiene în scopuri mistice este demonstrată de existența unor ritualuri religioase care se practică și astăzi la unele popoare, iar Marco Polo afirma că aceasta se folosea în Liban, în secolul al XII-lea, de către unele căpetenii care își drogau bandele, ca să poată teroriza populația băștinașă.
În traducere arabă, numele plantei Cannabia Sativa înseamnă „iarbă uscată”, o contribuție importantă la extinderea ei în Europa având trupele lui Napoleon staționate în Africa.
Trebuie să menționam că nici scriitorii, pictorii sau muzicienii nu au rămas indiferenți la influența pe care drogurile le au asupra ființei umane și a procesului de creație. În cele din urma aceștia foloseau drogurile cu scop de alienare sufletească, muză dar și în scopuri medicinale.
Drogul era folosit des și în războaie ca efect benefic pentru armatele diverselor popoare care trebuiau sa reziste in regim de conflict, de multe ori fară hrana si fara apă. Așa au luat naștere substanțele excitante – droguri in formă primară. Tot războaiele au dus la dezastre umane. Astfel, in secolul al XVII-lea s-a descoperit morfina, un medicament care calma durerile provocate de răni. Cu timpul s-a realizat ca morfina administrată în mod repetat duce foarte repede la dependența fizică și psihică. S-a cautat un inlocuitor si prin derivarea morfinei cu opium-ul s-a descoperit heroina, care intial se credea că nu dă dependentă așa de mare ca morfina. In realitate, dependența de heroină este de șapte ori mai mare decît cea de morfina.
Dupa primul razboi mondial, aceste substante au inceput sa fie consumate in toata lumea. Pana la sfarsitul anilor '30, ele erau legale. Comercializarea lor, in timp, a dus la profituri enorme scoase in afara legii, drogurile au devenit o sursa inestimabila pentru piata neagra. Flagelul comertului ilicit de stupefiante pornit din America de Sud si Orientul Mijlociu a cuprins intreaga planeta.
Moldova, prin asezarea sa geografica este tara de tranzit dinspre Orientul Mijlociu catre Europa de Vest. Ca orice tara de tranzit, in timp, a devenit si consumatoare.Vanzatorii de iluzii au dus standardul mortii albe si prin baruri, discoteci, bordeluri si chiar la colt de strada. Pe piața neagră traficul de stupefiante a devenit cea mai rentabila afacere din Moldova, castigandu-se astfel sume fabuloase.
Impactul a fost foarte mare in randul tinerilor care din curiozitate sau solidaritate fata de anturaj, au inceput sa consume.
Societatea noastră a fost luată prin surprindere de apogeul al drogurilor, ivindu-se astfel probleme foarte grave atat in justitie, cat si in lumea medicala. Reactiile stangace si intarziate ale autoritatilor au favorizat fenomenul toxicomaniei care a ajuns sa fie devastator, consumul se facea din rindul copiilor vagabonzi ,,copii fara căpătîi” și terminînd cu cei bătrîni.
Noțiuni introductive privind drogurile .
Drog – este o substanță narcotică (stupefiant) sau psihotropă de origine naturală sau sintetică, un preparat care conține o satfel de substanță, altă substanță, inhalant chimic sau preparat medicinal cu efecte narcotice sau psihotropice.
Prin stupifiant se înțelege acele substanțe care înhibă centrii nervoși, provochind o stare de inerție fizică și psihică. Tot în acest sens strict farmaceutic drogul este o materie primă, de origine vegetală, animală sau minerală ce serveste la prepararea anumitor medicamente
Etimologia cuvântului „drog” nu este întrutotul și exact cunoscută. În opinia unor autori, termenul provine din limba olandeză (droog) . Claude Saumaise și Gilles Ménage, cercetători în domeniu, sunt de părere că termenul derivă de la „droga”, plecând de la cuvântul din limba persană „droa”.
Dicționarul explicativ al limbii române definește drogul ca fiind:
substanța de origine vegetală, animală sau minerală, care se întrebuințează la prepararea unor medicamente și ca stupefiant;
substanța folosită la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant;
substanța toxică medicamentoasă folosită la prepararea produselor farmaceutice.
Lato sensu, drogului a fost definit ca fiind orice substanță utilizată în terapeutică, datorită unor proprietăți curative, dar al cărei efect este câteodată, incert și nociv pentru organismul uman. Totuși, această definiție este mult prea vagă, generalizând medicamentele.
O altă definiție prezintă drogurile ca fiind substanțe solide, lichide sau gazoase, care odată introduse în organism, modifică imaginea persoanei care le consumă asupra realității înconjurătoare. Folosirea abuzivă poate crea dependența fizică și psihică sau tulburări grave ale activității mentale și ale comportamentului.
Potrivit altor autori, noțiunea de „drog” trebuie înțeleasă în sensul de „stupefiant”, „produse sau substanțe stupefiante ori toxice” sau „substanțe psihotrope”.
Noțiunea de „stupefiant” este definită ca fiind substanța medicamentoasă care inhibă centrii nervoși, producând o stare de inerție psihică și fizică și care, folosită în mod sistematic, duce la obișnuință și la necesitatea unor doze crescânde.
Un alt autor a definit drogurile ca fiind acele substanțe care, odată introduse de o persoană pe diferite căi în organism (injectare, prizare, inhalare) produc acestuia modificări esențiale, putând genera dependența fizică și psihică a persoanei care le consumă.
Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanța utilizată în medicină și a cărei administrare abuzivă poate crea dependență fizică și/sau psihică ori tulburări grave ale activității mentale, percepției, comportamentului, cunoștinței.
În accepțiunea Organizației Mondiale a Sănătății, drogul este acea substanță care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcții ale acestuia.
Academia Națională de Medicină din Franța a adoptat următoarea definiție a drogurilor: „substanțe naturale sau de sinteză ale căror efecte psihotrope produc senzații comparabile plăcerii, conducând prin consumul lor repetat de cele mai multe ori la dependența psihică și fizică. Cuvântul drog nu trebuie să fie utilizat cu sensul de medicament sau de substanță activă din punct de vedere farmaceutic ”.
Observatorul francez al drogurilor și toxicomanilor definește drogurile ca fiind „produse naturale sau sintetice, consumate în vederea modificării stării de cunoștință, având potențial de uzanță nociv, de abuz sau dependență, a căror folosire poate fi legală sau nu”.
Institutul de sănătate publică din Belgia definește drogul ca fiind substanța psihoactivă utilizată în scopuri non-medicale.
În conformitate cu unele recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății, substanțele sau clasele de substanțe psihoactive (drogurile) care produc asemenea modificări și generează dependența, sunt următoarele: alcoolul, opiaceele, derivatele cannabisului, sedativele și hipnoticele, cocaina, halucinogenele, tutunul, solvenții volatili, alte substanțe psihoactive și substanțe din diferite clase, utilizate în asociere.
Potrivit documentelor internaționale, prin „droguri” înțelegem stupefiantele supuse controlului internațional prin Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961, și substanțele psihotrope al căror control internațional este prevăzut de Convenția asupra substanțelor psihotrope, încheiată în anul 1971.
Psihotrope sunt considerate toate substanțele de origine naturală (vegetală, animală ori minerală) sau de sinteză, susceptibile să modifice într-un mod oarecare activitatea psihicului și comportamentului uman. Ele acționează direct asupra sistemului nervos central, influențând inegal selectiv sau global, atât funcțiile psihice instinctive cât și procesele mentale și emoționale.
Termenii drog licit și drog ilicit au fost utilizați din momentul incriminării prin lege a substanțelor psihotrope. Drogurile licite sunt substanțele psihotrope al căror consum sau vânzare nu este incriminat prin lege. Cofeina din cafea, nicotina din tutun, alcoolul și unele medicamente eliberate din farmacii fără prescripție medicală pot fi considerate droguri admise de societatea în care trăim. În doze mari, ele pot produce toleranță fizică și psihică.
Drogurile ilicite sunt drogurile al căror consum sau vânzare în afara cadrului legal atrage răspunderea penală a persoanelor, constituind infracțiuni. Caracterul ilicit al drogurilor diferă de la o legislație la alta. Spre exemplu, consumul de cannabis este ilegal în Franța, dar este permis în Olanda, fiind supus totuși unei reglementări legale. Drogurile care fac obiectul unor convenții internaționale sau legi naționale sunt denumite și „droguri de abuz”.
Clasificarea și efectele drogurilor.
În literatura de specialitate chît și în practică există o mulțime de clasificări ale drogurilor, clasificarea dată se face în baza unor criterii diferite cum ar fi: a) după efectul produs asupra sistemului nervos central; b) originea substanțelor; c) regimul juridic aplicabil; d) implicațiile sociale; e) dependența produsă în urma consumului.
În funcție de efectul produs asupra sistemului nervos central, drogurile se clasifică astfel:
Substanțe simulente sau psihoanaleptice;
Substanțe depresoare sau psiholeptice;
Substanțe perturbătoare (halucinogene) sau psihodisleptice.
Substanțele simulente sunt cele care care provoacă accelerarea sistemului nervos central. În această categorie întră frunzele arbustului de cocă, crack-ul, anorexigenele, amfetamina și psihostimulenții. În cele din urmă acestea se subclasifică în:
stimulente ale veghii – cocaina, amfetamina, cathina, cofeina. În momentul chînd sunt consumate în doze moderate, acestea întrețin starea de veghe, crește activitatea mentală și creează o senzație de placere.
simulente ale umorii – sunt substanțele care înlătură starea de depresie.
Depresoarele sunt substanțe care încetinesc activitatea sistemului nervos central, având în general efecte sedative și analgezice. Substanțele principale ce fac parte din această categorie sunt: opiul și derivații săi (morfina și heroina), medicamentele pe bază de opiu sau derivați ai acestuia, tranchilizantele, hipnoticele, barbituricele și morfinicele de sinteză.
Halucinogenele sunt substanțele care perturbează activitatea sistemului nervos central, provocând alterări ale percepției, temporale și spațiale. De fapt, ele deformează senzațiile și percepțiile persoanei care le utilizează. Cunoscute și sub denumirea de „droguri psihedelice”, în această categorie sunt cuprinse mescalina, LSD 25, cannabisul, ketamina, ciupercile halucinogene, phenciclidina, etc.
După originea lor, drogurile se clasifică în: droguri naturale, de semisinteză și de sinteză (sintetice).
Drogurile naturale se obțin direct din plante sau arbuști. În această categorie intră opiul, morfina, cocaina, cannabisul și rășina acestuia, frunzele de coca și derivații săi și alte plante cu principii halucinogene.
Drogurile de semisinteză sunt cele realizate prin procedee chimice pornind de la o substanță naturală extrasă dintr-un produs vegetal (heroina, codeina).
Drogurile de sinteză sunt obținute în întregime prin sinteze chimice: metadona, mescalina, LSD 25, amfetamina, designer-drugs, ecstasy ori alte substanțe psihotrope obținute în laboratoare clandestine. Tot în această categorie sunt incluși și solvenții volatili și alte produse cu proprietăți asemănătoare drogurilor. Tot droguri de sinteză sunt considerate mai multe produse ce sunt deturnate de la folosirea lor tradițională, fiind totodată larg răspândite și ușor de procurat. Acestea antrenează o puternică dependență psihică și uneori fizică, producând totodată și fenomenul de toleranță.
În funcție de regimul juridic aplicabil, drogurile se împart în două categorii:
substanțe a căror fabricare și administrare sunt supuse controlului (morfina, barbituricele, ketamina), acestea fiind folosite în tratamente medicale;
substanțe total interzise (LSD, heroină, ecstasy, cocaină).
Dependența produsă de drog, în urma consumului se împarte în trei categorii:
droguri care produc dependență fizică;
droguri care produc dependență psihică;
droguri care produc dependență mixtă – din această ultimă categorie fac parte cele mai multe stupefiante.
În funcție de modul în care sunt administrate, drogurile pot fi clasificate în: injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, inhalare; unele se pot administra și sub formă de supozitoare.
După efectul farmacodinamic principal, drogurile sunt:
euforicele (opiaceele și opiozii);
inhalantele (solvenți volatili, lacuri, combustibili, aerosoli);
halucinogene (cannabis, fenilalanina, phenciclidina, ketamina);
nicotina;
excitantele (antidepresive, psihotice, timoleptice, neurostimulante);
psiholeptice (deprimantele);
steroizii anabolizanți (testosteronul).
În final totusi putem spune că toate drogurile le putem împărti în 4 mari categorii:
droguri de mare risc: heroina, cocaina, morfina, amfetaminele, opiul, LSD, ecstasy;
droguri de risc: cannabis, diazepam, fenobarbital, aminorex, nitrazepam;
precursorii utilizați la fabricarea ilicită a drogurilor: efedrina, acetona, anhidrida acetică, acidul sulfuric, toluenul, etc.;
inhalanții chimici toxici (cel mai cunoscut și frecvent consumat de „copiii străzii”)
Efectele drogurilor
O dată ce se face studiul acestei infracțiuni, este necesar sa cunoaștem care sunt efectele drogurilor, avînd ca scop depistarea consumatorilor, în urma consumului, care sunt bolile în urma consumului, dependența și celelalte efecte pe care le lasă drogul în urma interacțiunii cu organismul uman.
In fiecare zi, pe tot cuprinsul globului pamantesc, milioane de oameni folosesc droguri. In mod surprinzator, de cele mai multe ori, folosim droguri atunci cand consumam ceai, cafea sau bauturi alcoolice. Ca si alte droguri, cafeina din cafea, Coca-Cola sau alcoolul din vin si bere sunt substante care modifica starea normala a organismului. Folosite cumpatat aceste droguri sunt relativ inofensive si perfect legale. Totusi, alte tipuri de droguri sunt ilegale si periculoase. Substante ca heroina fac parte din aceasta categorie, iar detinerea sau folosirea lor sunt interzise prin lege. Aceate droguri pot ucide.
Efectele drogurilor Legale sunt:
Alcoolul – se formeaza atunci cand drojdia (particule mici de mucegai) fermenteaza zaharuri in mod natural, in fructe ca strugurii si in seminte, cum ar fi cele de orz. Alcoolul este un anestezic ce amortizeaza senzatii si sentimente. Este de asemenea un depresiv, ce incetineste actiuni si reactii. Puterea alcoolului, ca viciu, este evidenta atunci cand o persoana inceteaza sa-l mai consume. Aceasta persoana poate suferi de anumite simptome ale renuntarii la alcool, de pilda delirium tremens (transpiratie, tremurat, greata, halucinatii).
Tutunul – nicotina din tutun este un drog consumat pe scara larga in societate. Fumatul frunzelor uscate ale plantei de tutun este foarte nociv din punct de vedere fizic. Fumatul poate provoca unele forme de cancer cum ar fi cel la plamani si gat, de asemenea poate provoca boli ale inimii si ale vaselor sangvine, precum si tulburari la copiii nenascuti ai unei femei fumatoare.
Aceste boli sunt provocate in special de alte ingrediente din fumul de tabac, cum ar fi vaporii de tar si monoxidul de carbon. Persoanele care inspira fumul de tigara in mod regulat, fumatorii pasivi se afla si ele in pericol.
Nicotina – poate contribui la stimularea unei persoane, facand-o sa se simta mai alerta si mai plina de viata. Fumatorii se obisnuiesc rapid cu fumatul si trebuie sa fumeze mai mult pentru a obtine acelasi efect. Acestia pot deveni dependenti din punct de vedere psihologic, deci, chiar daca sunt constienti de periciolele la care se expun, le este foarte greu sa renunte la acest obicei.
Cafeina – este un alcaloid provenit din frunzele plantei de ceai, sau din semintele arborelui de cafea. Ea este prezenta in cacao si in unele bauturi racoritoare , cum ar fi cola. Consumul zilnic si in cantitati mari de cafeina poate provoca probleme grave de sanatate, cum ar fi tulburarile digestive si somnul nelinistit.
Efectele drogurilor ilegale, care sunt recunoscute de legea internă chît și de Convenția ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la 20 decembrie 1988 la Viena. Deci vom analiza chiteva dintre ele, cele mai de bază.
Opiumul
produce efect asupra sistemului respirator – se micșorează frecvența respirației, a cantității de aer inspirat, împreună cu deteriorarea ritmului respirator produce o oxigenare mai redusă a organismului ce, pe termen lung, favorizează apariția de congestii pulmonare, astmă sau emfizemă pulmonară.
asupra sistemului nervos central – inițial se produce o stare de euforie și o senzație de beție intensă care se transformă, în scurt timp, într-o toropeală a simțurilor, scade acuitatea senzorială și, foarte important, coordonarea musculară, are loc o depresie generalizată a reflexelor,ca element specific, apare contractarea pupilei.
asupra sistemului digestiv – apare o relaxare nefirească a mușchilor stomacului și ai intestinului, scade secreția gastrică și crește presiunea pe căile biliare, se atenuează activitatea intestinului, a mișcărilor sale peristaltice, cu consecința provocării unei constipații severe.
asupra sistemului genito-urinar – apare o creștere de contracție a vezicii scăzând fluxul urinar, la bărbați scade producția de hormoni masculini iar la femei se produce o inhibație a procesului de ovulație.
Morfina – îndepărtează durerea, apare o senzație plăcută de relaxareși de bine, apar grețuri, vărsături, constipație, confuzie, schimbări ale stărilor sufletești. Euforia și diminuarea durerii determină nevoia continuă de a consuma mai mult. Unele efecte sunt asemănătoare cu cele ale opiului: produce somnolență, analgezie, confuzie mentală, schimbări nefirești ale stărilor sufletești. Ca element particular, pe lângă micșorarea pupilelor, se deprimă centrul respirator cu risc mare de instalare a morții.
Heroina – pe termen scurt: după o posibilă reacție a corpului neplăcută (vărsături, amețeli) apare o senzație de bine, sedare, o anumită euforie, dispariția oricărei indispoziții sau tensiuni. La nivel fizic se poate constata un disconfort general: uscare gurii, micșorarea pupilelor, deprimarea centrului respirator, constipație și scăderea temperaturii corpului. Dependența se instalează foarte repede, indiferent de modul de administrare, și este atât de puternică încât la câteva ore după ultima doză se instalează sindromul de abstinență, manifestat prin neliniște generală, agitație, transpirație, dilatarea pupilelor, tremurături și spasme, dureri musculare și osoase.
Pe termen lung: apar complicații legate de bolile ce se pot transmite prin utilizarea acelorași ace și din cauza amestecării heroinei cu substanțe toxice cu acțiune farmacologică proprie zahăr pudră, talc, lactoză, colacao, cafeină, fenobarbital, diazepam, paracetamol. În locul unde se face injectarea pot apare abcese, ulcere varicoase, etc. Scade pofta de mâncare, apare deshidratarea organismului, se pierd obiceiurile alimentare cu consecința scăderii forței organismului și creșterea riscului de îmbolnăvire. Persoana care consumă Heroină va slăbi excesiv, va avea constipații severe, tulburări psihice, boli cardio-vasculare.
Barbituricele – produc plăcere, sedare, relaxare musculară, somn, alterarea echilibrului, reducerea anxietății; dozele mici induc starea de liniște și somnul; în doze mari sunt diminuate reflexele și apar probleme respiratorii ce pot provoca starea de comă și moartea; consumul cronic generează anemie, depresii, lipsa coordonării motorii, incoerență; întreruperea administrării determină apariția unui sindrom de abstinență deosebit de periculos.
Benzodiazepine – au efect sedativ, diminuând starea de veghe și agitația. Au efect anxiolitic, calmând reacțiile exagerate și tensiunea psihică. Nu au efect hipnotic și în doze mari provoacă amețeli, confuzie, reducerea coordonării psiho-motorii, în combinație cu alcoolul se amplifică acțiunea specifică, în cazul dat poate aparea coma. Sindromul de abstinență se manifestă prin tremurături, palpitații, iritabilitate, grețuri, insomnie, creșterea anxietății, disforie, tensiune musculară, durere de cap și convulsii.
Amfetamina -produce euforie, dispariția somnului și scăderea poftei de mâncare, îmbunătățirea relativă a stării fizice și intelectuale, accelerarea respirației și bronhodilatare, uscăciunea gurii, constipație, creșterea temperaturii corporale și a tensiunii arteriale Administrarea îndelungată sau supradozarea generează iritabilitate și paranoia, halucinații și delir, depresia centrului respirator, aritmii cardiace și leziuni la nivelul mușchiului inimii, inhibarea ejaculării, convulsii, comă și moarte.
Frunzele de coca , cocaina – consumată în formă pură sau amestecată cu heroină este deosebit de periculoasă provocând adesea stop cardio-respirator. În funcție de concentrație provoacă dilatarea pupilelor și imobilizarea irisului, uscăciunea gurii, transpirație și creșterea abundentă a temperaturii corporale, spasme și tremurat, tulburări ale ritmului cardiac, hipertensiune, carență de vitamine și scăderea poftei de mâncare, perforarea peretelui nazal, depresie și crize de anxietate, iritabilitate generală. În literatură este evidențiată o psihopatologie specifică care se manifestă prin trei tipuri de tulburări:
depresia reactivă – apare atunci când se oprește administrarea drogului, este periculoasă conducând, principial, la sinucidere.
psihoza cocainică – se produce în mod spontan la consumatori ocazionali caracterizându-se prin halucinații auditive (strigăte, insulte) și depresie reactivă și pihoză.
sindromul Mangan – caracterizat prin aceea că cocainomanul
simte pe pielea corpului și mâini animale, insecte (furnici, păduchi, etc.);
halucinația este atât de reală încât consumatorul de cocaină face orice
pentru a scăpa de acestea.
Xantinele în doze mari sau la consumatorii cronici, produc nervozitate, tremurat, convulsii, sensibilitate excesivă și dureroasă, anxietate, insomnie, hipertensiune, diureză, încetinirea gândirii, tulburări gastrice.
Halucinogenele produc iluzii prin distorsionarea realității celor care le consumă, sunt amestecate senzațiile (se văd sunete și se aud imagini) sunt distorsionate distanțele. Efectele halucinogenelor nu sunt identice, ele fiind condiționate de starea fizică sau psihică a consumatorului – uneori starea consumatorului putându-se schimba în rău, până la suicid sau demență. În mod normal apar efecte fizice precum: dilatarea pupilelor, creșterea temperaturii
corporale și a tensiunii arteriale, vertij, grețuri și somnolență, debilitate
musculară, parestezii, mâncărimi și furnicături în piele. În plan psihic,
distorsiunea percepției și depersonalizarea pot dezlănțui crize de panică și
tulburări depresive cu episoade de nebunie, consumatorul se crede urmărit și acționează violent sau se crede de neînvins și își pune în pericol viața, crezând că este de indestructibil, poate zbura, etc.
Cannabisul generează relaxare musculară ce poate provoca pierderea coordonării și a echilibrului, precum și creșterea timpului de reacție la stimuli, diminuarea forței musculare și ușoară somnolență, dilatarea vaselor sanguine care se manifestă inclusiv, prin înroșirea ochilor, creșterea pulsului, uscăciunea gurii și hiposalivația, tuse și iritații ale tractului respirator. Pe termen lung, cele mai importante efecte sunt: bronșita și alte boli ale aparatului respirator; anxietate și crize de neliniște; alterarea poftei de mâncare și a somnului; diminuarea reflexelor și a capacității de judecată; alterări importante ale memoriei și ale capacității de concentrare; tulburări sexuale; alterarea funcției imunitare, posibile schimbări cromozomiale.
Inhalantele produc efecte precum vorbire confuză și limbaj ininteligibil. Vedere în ceață sau dublă, dezorientare, confuzie mentală și lipsa coordonării musculare, hipersalivație, conjunctivită, iritareaochilor din cauza vaporilor, rinită, iritație nazală, iritarea aparatului respirator în partea superioară; lăcrimare continuă, pierderea poftei de mâncare; dureri de cap; tulburări gastrice, senzații de arsură în zona epigastrică și pe esofag; aritmii, în unele cazuri, stop cardio-respirator.
Drogurile de sinteză au ca efecte pe termen scurt alterări importante și neprevăzute ale ritmului cardiac; palpitații, tremurături și mișcări involuntare ale părților corpului; contracția involuntară a mușchilor ridicători ai mandibulei ce deși nu sunt droguri,pe termen lung provoacă insomnie,oboseală, crize de anxietate și stări depresive; halucinații repetate pot apare chiar și după abandonarea consumului.
Etapele traficului ilicit de droguri.
Prin traficul de droguri înțelegem următoarele acțiuni cum ar fi:cultivarea, producerea,fabricarea,experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vînzare, vînzarea, distribuirea, livrarea cu orce titlu prin diferite mijloace si cu ajutorul diferitor mijloace, trimiterea, transportul, procurarea, deținerea ori alte operațiuni ceia ce ține de această activitate. Tot o dată o dată acestea în cele din urmă formează etape care le voi clasifica conform literaturii de specialitate
Ca orice infracțiune care are o sferă larga de activitate, aceasta întruneste chiteva etape .În plan teoretic, etapele din sfera traficului ilicit de droguri sunt clasificate în literatura de specialitate după cum urmează:
traficul propriu-zis (producerea, deținerea, transportul, cumpărarea, livrarea, vânzarea sau alte operațiuni);
înlesnirea traficului (cultivarea, experimentarea);
favorizarea traficului (prescrierea, eliberarea ilegală de rețete, organizarea, îndemnul, tolerarea, punerea la dispoziție).
Traficul de droguri are ramificații în domenii de activitate distincte, precum agricultura, chimia, exportul, logistica și transporturile, importul, depozitarea, distribuția, marketingul sau spălarea banilor.
Din punctul de vedere al organizării activităților infracționale, traficul de droguri îmbracă două forme:
traficul făcut de amatori, în cantități mici (de ordinul gramelor), destinate uzului personal al acestora sau al prietenilor lor;
traficul internațional, cuprinzând cantități mari de droguri, acestea fiind transportate de veritabili experți în domeniul contrabandei, care fac parte din filiere internaționale de traficanți.
În ambele situații, ingeniozitatea cu care sunt ascunse drogurile este nelimitată, traficanții analizând în acest sens condițiile economice, politice și sociale din zonele de traficare, ei fiind de multe ori cu un pas înaintea posibilităților de prevenire și combatere a acestui fenomen.
Producerea drogurilor.
Drogurile de origine naturală provin din plante (planta de coca, macul opiaceu, cannabisul, etc.) care nu pot fi cultivate decât în anumite regiuni ale lumii. Plantele din care sunt extrase sunt, cel mai adesea, cultivate clandestin în regiuni izolate, cum ar fi regiunile muntoase mai putin accesebile autorităților sau a altor persoane ce reprezintă legea. Cultivarea de obicei se face de catre țăranii din aceasta regiune pentrucă înlesnirea dată reprezintă unica sursă de venit, ei fiind folosiți de către rețelele de traficanți ca mână de lucru foarte ieftină. Aceștia vând materia primă intermediarilor sau colectorilor contra unor sume infime de bani în comparație cu veniturile uriașe obținute de traficanți în urma prelucrării drogurilor în laboratoarele clandestine. În ciuda acestui procent scăzut, culturile ilicite de droguri rămân mult mai rentabile pentru țăranii-producători decât culturile legale.
Unii cultivatori sunt de asemenea specializați și în prima etapă de extragere chimică (pasta-bază de coca, morfina-bază pentru opiu), în scopul de a-și mări continuu profitul. Totuși, în majoritatea cazurilor, transformarea drogurilor are loc în laboratoare clandestine care sunt situate într-o altă țară. Laboratoare sunt special amenajate în subsoluri, bucătării nefolosite sau depozite. Echipamentul tehnic este improvizat, foarte ieftin, fiind cumpărat din magazine fără a trezi suspiciuni. Existența unui laborator clandestin este trădată de mirosul de acetonă, amoniac sau alte substanțe chimice indispensabile în procesul de fabricare ilicită a drogurilor.
Există mai multe tipuri de laboratoare clandestine de producere a drogurilor: laboratoare de extracție (marijuana, hașiș), laboratoare de transformare (a cocainei în crack), laboratoare de sinteză (cele care produc metamfetamina sau ecstasy prin reacție chimică), laboratoare pentru producerea comprimatelor (producerea comprimatelor de ecstasy din praf), laboratoare pentru procedee multiple.
Laboratoarele clandestine artizanale sunt deținute și folosite de traficanții de droguri fără mari posibilități materiale. În cadrul acestora sunt produse droguri de puritate scăzută, datorită faptului că nu au nici specialiști în domeniu care să cunoască procentajul de substanță activă pe care trebuie să-l conțină drogul, pentru a avea căutare pe piața ilicită în rândul traficanților și consumatorilor. Laboratoarele clandestine industriale aparțin marilor rețele de traficanți, puritatea drogurilor obținute în interiorul acestora fiind ridicată. În cadrul laboratoarelor industriale sunt angajate și persoane cu studii de specialitate (chimiști, farmaciști) care cunosc foarte bine concentrația în care trebuie amestecate substanțele pentru obținerea drogurilor de înaltă puritate și calitate.
Logistica și transportul drogurilor.
Prețul valorii drogurilor ilicite crește exponențial la fiecare trecere a frontierei. Tranzitul drogurilor presupune „cumpărarea” rutelor folosite, prin coruperea unor militari sau funcționari ai statului, prin plata unor eventuale taxe percepute de grupările infracționale locale, precum și prin plata logisticii și a transportului, în funcție de volumul încărcăturii.
În timpul transportării drogurilor, traficanții apelează la metode diversificate de ascundere, urmărindu-se ca acestea să nu fie descoperite cu ocazia eventualelor controale efectuate de autoritățile vamale sau de organele judiciare.
Astfel, s-a constatat faptul că cele mai frecvente modalități de ascundere a drogurilor utilizate în activitatea ilicită de către traficanți sunt următoarele:
fabricarea pe cale industrială a mijloacelor de ascundere a drogurilor, prin folosirea mașinilor, cutiilor și etichetelor liniilor tehnologice de la diferite fabrici cu profil alimentar, folosind în acest scop complicitatea unor persoane care lucrează în astfel de întreprinderi. Operațiunea ilicită constă în înlocuirea produsului alimentar cu droguri. Spre exemplu, într-o conservă de pește sunt introduse droguri, însă ambalajul și eticheta de pe cutii ascund conținutul real al conservei.
confecționarea pe cale artizanală a mijloacelor de ascundere, prin achiziționarea de mașini sau materiale de bază, cum ar fi capace, cutii goale ori etichete cu dimensiuni corespunzătoare.
îmbibarea țesăturilor cu droguri în vederea transportării acestora. Metoda presupune dizolvarea cocainei în alcool pur, după care se îmbibă țesătura de bumbac cu acest amestec, care a fost în prealabil filtrat. După uscarea țesăturii, aceasta poate fi transportată fără a atrage atenția. În aproximativ 140 de batiste poate fi ascuns până la un kilogram de cocaină.
folosirea sistemului poștal, în special prin ascunderea drogurilor în scrisori sau în obiectele din colete. Traficul de droguri pe cale poștală reprezintă o amenințare majoră pentru toate statele lumii. De exemplu, în SUA, unde 200 miliarde obiecte de corespondență sunt manipulate anual, autoritățile au arestat în anul 2003 peste 11.000 de suspecți implicați în trafic cu droguri și precursori pe cale poștală. Aceste probleme au îngreunat activitatea autorităților, care au trebuit să acționeze pentru a detecta expedițiile de colete suspecte și să identifice sursele de aprovizionare ilicite.
folosirea cărăușilor care practică metoda înghițirii drogurilor, aceștia absorbind mici cașete din plastic, de mărimea unei măsline, ermetice și impermeabile, conținând fiecare câteva grame de drog.
Cărăușii de droguri (body-packers) sunt transportatorii transfrontalieri ai drogurilor ascunse în interiorul corpului, frecvent gastrointestinal, pentru a evita descoperirea acestora de către autorități. Primul caz de acest gen a fost semnalat în anul 1973 în Toronto (Canada), atunci când a fost identificat un cărăuș ce înghițise un prezervativ cu hașiș ce a determinat obstrucția mecanică a intestinului subțire. Pentru a rentabiliza la maxim activitatea infracțională, drogul este importat în forma sa pură, fără excipienți, ce se adaugă doar la vânzarea finală către consumatori, acest fapt crescând foarte mult riscul vital al intoxicației în cazul ruperii pachetelor ce conțin substanța activă în concentrație de 100%.
Principalele locuri în care cărăușii ascund drogurile sunt: în cavitățile corporale, între picioare, în pachete fixate pe corp, în vagin, înăuntrul pleoapelor, în sâni falși, pe picioare și pe mâini, îmbibate în îmbrăcăminte, în efectele personale, în manșetele pantalonilor, în lenjeria intimă, în umerașii hainelor, în încălțăminte sau prin următoarele metode:
transportarea drogurilor în genți de voiaj special amenajate, cu fund dublu.
disimularea drogurilor în sticle de băuturi sau din porțelan, special confecționate, în sensul că fundul acestora este tăiat în vederea introducerii pliculețelor cu droguri, după care este relipit și acoperit cu un autocolant în formă de etichetă.
folosirea animalelor pentru transportul și disimularea drogurilor. Acest mod de operare inedit a fost folosit de traficanții columbieni de droguri, care au organizat transportul de heroină lichidă implantată prin metode chirurgicale în stomacul unor câini de rasă. Animalele folosite drept „curieri” aveau în stomac cantități totale de până la 3 kilograme de heroină, ulterior acestea erau operate de medici veterinari, iar heroina era astfel recuperată de către traficanți.
Alegerea locurilor pentru ascunderea drogurilor depinde de o serie de factori, cum ar fi: cantitatea de droguri ce urmează a fi traficată, mijlocul de transport folosit, exigența controalelor la care trebuie să se supună traficantul pe traseul parcurs, etc.
Din practica judiciară a reieșit faptul că drogurile sunt ascunse, de cele mai multe ori, în mijloacele de transport folosite de traficanți, acestea oferind multiple posibilități de disimulare.
Traficanții pot ascunde și transporta cu ajutorul autoturismelor până la 100 kilograme de droguri, fără ca încărcătura ilicită să atragă în mod deosebit atenția. Locurile ce pot fi amenajate special ca ascunzători sunt cele în care există materiale de acoperire cum ar fi capacele roților, ușor manevrabile, precum și locurile cu cavități: portierele, pragurile, stâlpii de susținere a plafonului, podeaua, aripile, barele de protecție, cauciucurile, rezervorul, radiatorul, bateria cu acumulatori, tubulatura sistemului de încălzire, tabloul de bord, farurile, lămpile de semnalizare, etc.
În cazul în care drogurile sunt transportate pe calea ferată, ascunzătorile folosite de traficanți sunt amplasate de cele mai multe ori în următoarele locuri: plafoane și lămpi, scrumierele amplasate în interiorul vagoanelor sau pe culoarele vagoanelor, în spatele radiatoarelor de căldură, a oglinzilor, în coșurile de gunoi, în amenajările de la extremitățile vagonului (dulapuri, toalete, spălătoare), în rezervoarele de apă din toalete și spălătoare, în depozitele pentru lenjeria de pat din vagoanele de dormit.
În avioane, principalele mijloace folosite în scopul traficării drogurilor sunt valizele, mapele și gențile cu fund dublu sau pereți dubli. Ca locuri de ascundere a drogurilor, sunt menționate cabina echipajului, bucătăria, toaleta, scaunele pasagerilor, plafonul, sticlele de băuturi, florile și plantele naturale sau artificiale, etc.
Pe vasele maritime sau fluviale, locurile cel mai frecvent folosite de către traficanți pentru ascunderea drogurilor sunt următoarele: încărcătura transportată, cabinele personalului și obiectele lor, părțile comune ale navei, tubulatura din băi și toalete, toate locurile situate pe puntea navei, rezervoarele de reziduuri de apă sau carburanți, sala mașinilor, catarge, punți, tacheți și planșeu, unelte de pescuit și rezervoare pentru scafandri.
Distribuția drogurilor.
Această activitate este organizată într-o structură piramidală. E de dorit să apreciem faptul că există mai multe categorii de persoane implicate în traficul ilicit de droguri: unii care se ocupă cu comerțul stradal, alții cu comerțul en-gros, alții care îi supraveghează pe cărăuși (curieri) și pe cei care vând. Traficul de droguri se supune regulilor clasice comerciale, bazate pe legea cererii și ofertei. Important este faptul că drogurile se vând atât en-gros, cât și en-detail, în funcție de momentul în care are loc tranzacția, destinatarii finali fiind în ambele cazuri consumatorii.
Traficanții de droguri sunt împărțiți în două categorii generale: „dealerii” care urmăresc un profit și persoanele care vând droguri pentru a-și putea asigura propriul consum. „Dealerii” de droguri care urmăresc obținerea de profituri sunt clasificați în vânzători, furnizori sau producători, distribuitori la nivelul de mijloc și distribuitori la nivelul străzii sau pe piață.
Marii „dealeri” de droguri se ocupă de tranzacționarea cantităților en-gros, după care micii „dealeri”, vânzătorii din stradă, adesea ei înșiși consumatori, se ocupă de distribuirea drogurilor către alți consumatori. Marii traficanți nu se implică în cadrul traficului stradal de droguri, numit deseori „trafic de furnici”.
Structura piramidală a pieței face ca numărul micilor „dealeri” să fie mult mai ridicat decât numărul marilor „dealeri”. Profiturile realizate de către micii traficanți sunt în mod direct reintroduse în economia locală, fără a trece prin proceduri de spălare a banilor.
Piața neagră sau piața secretă unde sunt desfăcute drogurile este diferită. În unele locuri, această piață nu este însă chiar atât de secretă. Spre exemplu, în Asia de Sud-Est opiul se vinde în mod deschis. În America de Sud, sacii cu frunze de coca sunt scoși în plină stradă.
Ambalarea și prezentarea spre desfacere a drogurilor este o problemă importantă pentru traficanți. Producătorii de opiu îl ambalează în săculețe de pânză și îi dau forma unei turte. Pe marfa ambalată (opiu sau morfină) se aplică și o marcă de recunoaștere.
Spălarea banilor proveniți din traficul de droguri.
Etapa dată reprezintă activitatea prin care traficanții de droguri încearcă și uneori reușesc să ascundă originea și posesia reală a veniturilor ce provin din traficul ilicit de droguri.
Spălarea banilor a apărut în anii ’20 ai secolului XX, cel care a inventat-o fiind gangsterul american Al Capone. Clanurile mafiote au inventat atunci o metodă ingenioasă de legalizare a mijloacelor financiare obținute pe căi ilegale. Au făcut-o prin intermediul curățătoriilor chimice, țara fiind împânzită de spălătorii. Prin intermediul acestor rețele de spălătorii, mafia spăla venitul criminal, folosind o schemă deloc complicată: profitul zilnic de la activitatea acestor întreprinderi legale se amesteca cu banii murdari, ultimii fiind declarați venituri legale. Această istorie a condus la reținerea termenului de spălare a banilor, care, deși utilizat la figurat, exprimă totuși clar esența întregului proces ilegal.
Potrivit prevederilor legii cu privire la prevenirea si combaterea spălării banilor și finanțării terorismului nr. 190/26.07.2007 gasim noțiunea spălării banilor-orientate spre atribuirea unui aspect legal sursei și provenienței veniturilor ilicite ori spre tăinuirea originii sau apartenenței unor astfel de venituri
Convenția ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la 20 decembrie 1988 la Viena, a definit termenul de spălare a banilor drept „preocuparea de a disimula proveniența, natura, dispoziția, mișcarea sau proprietarul fondurilor provenite din traficul ilicit de stupefiante, închizând mișcarea sau convertibilitatea prin procedee electronice de transmitere, cu scopul de a da acestor fonduri aspectul că sunt rezultate din activități legale”.
Spălarea banilor este un proces care presupune parcurgerea a trei stadii:
în primul rând, venitul obținut din traficul de droguri trebuie spălat de activitățile în sine;
în al doilea rând, trebuie urmați anumiți pași pentru a masca ruta pe care o au banii în timpul procesului de spălare;
în final, banii proveniți trebuie să devină din nou disponibili organizațiilor criminale.
Nu există o singură metodă de spălare a banilor murdari. Aceste metode pot varia de la cumpărarea și vinderea unui obiect de lux, până la trecerea banilor într-o rețea complexă internațională de afaceri legale. Conform unor studii, s-a constatat că sumele care sunt produs al criminalității organizate se ridică anual la 1.000 de milioane de dolari, dintre care între 300 până la 500 de milioane sunt obținuți din traficul de droguri. Este, deci, vorba despre sume uriașe care provin din acest gen de trafic și care pentru a putea fi păstrate trebuie investite în afaceri legale pentru a fi spălate, creându-li-se o aparență licită. În acest fel se stabilește o legătură obligatorie între traficul de droguri și infracțiunea de spălare a banilor, cele două fiind într-o reală simbioză.
CERCETAREA TRAFICULUI DE DROGURI.
2.1. Particularitățile pornirii urmăririi penale.
Urmărirea penală este prima fază a procesului penal, care constă din activitatea desfășurată de organul de urmărire penală, unde sînt administrate și verificate probe necesare privind existența infracțiunii, identificarea făptuitorului, stabilirea răspunderii acestuia, ceea ce este necesar de a se cunoaște pentru a se trimite cazul în judecată.
Obiectul urmăririi penale constă din colectarea probelor necesare cu privire la existența infracțiunii, la identificarea făptuitorului, pentru a se vedea dacă poate fi trimisă cauza în judecată. Colectarea probelor presupune activitatea de descoperire, fixare, verificare și apreciere a probelor prin diferite procedee probatorii prevăzute de lege. Identificarea făptuitorului prevede că probele colectate trebuie să ajute la depistarea celor care au săvîrșit infracțiunea.
Scopul urmăririi penale este trimiterea cauzei în judecată pentru atragerea la răspundere penală a făptuitorului. Urmărirea penală este activitatea desfășurată de organele de urmărire penală, în scopul colectării și verificării probelor cu privire la pregătirea, tentativa sau săvîrșirea infracțiunii, precum și în scopul depistării și prinderii infractorului. Pentru aceasta, organul de urmărire penală trebuie să întreprindă toate măsurile necesare prevăzute de lege. Urmărirea penală este condusă sub supravegherea procurorului. Acesta este responsabil de legalitatea urmăririi penale și temeinicia învinuirii aduse celui atras la răspundere penală. Pentru o efectuare reușită a urmăririi penale, procurorul are dreptul să ceară orice dosar penal, indiferent de stadiul în care se află urmărirea penală, să dea careva dispoziții obligatorii cu privire la desfășurarea acesteia, precum și să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală.
Investigarea criminalistică respectiv urmărirea penală în faptele menționate trebuie să stabilească elementele consecutive ale infracțiunii interesînd, în afara stabilirii obiectului și subiectului infracțiunii,determinarea modalităților de comitere a faptei, interesînd:
a) Traficul propriu-zis: producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, transformarea, procurarea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul substanțelor narcotice sau a percursorilor.
b)Înlesnirea traficului: cultivarea plantelor ce conțin astfel de substanțe, experimentarea acestora.
c) Favorizarea traficului și consumului: introducerea sau scoaterea din țară, importul ori exportul de droguri sau percursori, prescrierea rețetelor medicale fără autorizație, organizarea, conducerea sau finanțarea traficului, îndemnul la consum, administrarea drogurilor în afara condițiilor legale, furnizarea, în vederea consumului de inhalați chimici unui minor.
Este evident că pentru conturarea consumului tuturor elementelor este necesar sa fie avute în vedere ți interpretate toate împrejurările în care sunt comise aceste fapte
2.2. Cercetarea la fața locului.
Cercetarea la fața locului reprezintă activitatea procedurală și de tactică criminalistică al cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită a locului unde s-a săvârșit infracțiunea aceasta călăuzinduse și de art. 118 CPP al RM, descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea și examinarea urmelor și a mijloacelor materiale de probă, precizarea poziției și stării acestora, având ca scop stabilirea naturii și împrejurărilor comiterii faptei, precum și a datelor necesare identificării făptuitorului.
Prin locul faptei se înțelege arealul unde s-a desfășurat sau se presupune că s-a desfășurat o activitate ilicită, total sau parțial, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.
Șeful echipei de cercetare la fața locului este procurorul, întrucât infracțiunile de trafic ilicit de droguri sunt în competența sa directă de cercetare. Echipa care examinează din punct de vedere criminalistic locul faptei trebuie să fie dotată cu trusă cu reactivi pentru testarea stupefiantelor, sonde de control, aparatură pentru radiografierea unor obiective în care sunt ascunse drogurile, aparatură de fotografiere, filmare.
Ajungând la fața locului, echipa de cercetare trebuie să ia toate măsurile pregătitoare, referitoare la informarea operativă cu privire la situația concretă, verificarea modului în care au acționat primii sosiți în câmpul infracțiunii, determinarea modificărilor survenite în aspectul inițial al locului faptei, delimitarea locului de cercetat, organizarea pazei locului respectiv, identificarea martorilor oculari și a suspecților, stabilirea metodelor concrete de examinare. Totodată se vor lua măsurile de prim ajutor pentru salvarea de vieți, transportarea la spital în cazul intoxicării cu droguri sau alte măsuri pentru prevenirea unor aspecte negative de acest gen.
Locul faptei care constă în laboratoare clandestine este potențial periculos. Substanțele chimice sunt deseori inflamabile, explozive, toxice sau corozive. De aceea, trebuie să fie luate precauțiile necesare pentru asigurarea integrității personalului. Imediat după ce locația a fost securizată, toate ferestrele și ușile trebuie să fie deschise pentru a se asigura o bună ventilație și pentru a minimaliza riscul de foc. Sub nici o formă nu trebuie permis fumatul. Totodată, trebuie luată măsura anunțării pompierilor, care trebuie să fie prezenți la cercetarea laboratoarelor clandestine.
După luarea măsurilor pregătitoare, echipa de cercetare la fața locului va proceda la desfășurarea următoarelor activități:
luarea cu operativitate a măsurilor de prevenire a intoxicațiilor cu droguri sau toxice;
fotografierea sau videofilmarea produselor sau substanțelor descoperite în locurile unde au fost ascunse sau depozitate și a persoanelor implicate în traficul ilicit;
descoperirea obiectelor corp delict și a urmelor vizibile (pipe folosite la fumatul drogurilor, resturi de țigări, fiole goale, seringi);
descoperirea pe membrele superioare și inferioare ale consumatorilor de droguri de înțepături, cruste, cicatrici, etc.;
efectuarea percheziției corporale asupra persoanelor implicate găsite la fața locului, în vederea descoperirii drogurilor, a unor obiecte și înscrisuri ce pot dovedi activitatea infracțională și pot servi ca mijloc de probă, căutându-se inclusiv în cavitățile corpului persoanei (nas, gură, urechi).
Cu prilejul cercetării la fața locului, organele judiciare pot identifica și ridica o largă varietate de urme: papilare, biologice, de sol, textile, ambalaje, înscrisuri. Toate acestea trebuie examinate cu atenție și apoi expertizate pentru clarificarea împrejurărilor faptelor.
De asemenea vor fi efectuate căutări și examinări în locurile înconjurătoare, în mijloacele de transport și în orice alte zone purtătoare de urme sau pretabile în a fi găsite mijloace materiale de probă. Este adesea utilă și indicată folosirea câinelui de urmărire special dresat pentru preluarea urmei de miros.
Activitățile necesare a fi executate în faza dinamică a cercetării la fața locului sunt următoarele:
examinarea amănunțită de către medic a persoanelor despre care există indicii ori prezintă simptome ale consumului de droguri;
căutarea, relevarea, fixarea și ridicarea tuturor categoriilor de urme ce par a avea legătură cu cauza (inclusiv urmele digitale de pe înscrisurile descoperite la fața locului ori de pe ambalajele în care se află drogurile, fie de pe alte produse sau obiecte în care sunt ascunse drogurile);
efectuarea de fotografii sau înregistrări video de detaliu, îndeosebi asupra drogurilor găsite, a urmelor injecțiilor, a resturilor de țigări ori a pulberilor de stupefiante, a rețetelor și a altor înscrisuri ce probează existența faptei și participația diferitelor persoane la derularea activității infracționale;
examinarea îmbrăcămintei și a altor obiecte aparținând făptuitorilor;
examinarea cu minuțiozitate a bagajelor, coletelor, urmărindu-se descoperirea pereților și fundurilor duble, a capacelor sau a altor locuri în care ar putea fi ascunse drogurile.
Totodată, trebuie să fie verificate cu maximă atenție alimentele și băuturile, practica organelor judiciare semnalând numeroase cazuri de traficanți care au recurs la ascunderea drogurilor în cutii de compot, în sticle cu băuturi alcoolice, în bucăți de ciocolată, în cutii de conserve, etc.
Toate produsele toxice, drogurile sau substanțele asupra cărora există suspiciunea apartenenței la aceste categorii, trebuie ridicate de organele judiciare în vederea cercetărilor. Totodată, se va proceda în mod obligatoriu la ridicarea tuturor materialelor utilizate de făptuitori (aparatură, solvenți, rețete cu timbru sec, materii prime) la fabricarea, prelucrarea, experimentarea, administrarea sau consumarea drogurilor.
Activitățile desfășurate cu ocazia cercetării la fața locului vor fi consemnate de organele judiciare în cadrul unui proces-verbal.
2.2.1. Efectuarea percheziției.
Percheziția pot rivit legii (atr. 125) constă în căutarea asupra unei persoane, în locuința sau la locul ei de muncă, ori în localurile deschise publicului a obiectelor, înscrisurilor sau valorilor a căror existență sau deținere este tăgăduită, în vederea descoperirii și administrării probelor necesare justei soluționări a cauzelor penale.
În anchetarea traficului ilicit de droguri, printre primele acte de urmărire penală efectuate se află percheziția. Raportate la specificul infracțiunii de trafic de droguri, pregătirea și efectuarea propriu-zisă a acestei activități ridică probleme dintre cele mai diverse.
Atunci când există indicii privind existența drogurilor ascunse în anumite locuri, a traficanților sau consumatorilor de droguri care se sustrag de la urmărire sau sunt căutați de organele judiciare, se procedează la efectuarea de percheziții domiciliare. Totodată percheziția se efectuează atunci când există indicii că într-o locuință s-a comis sau se pregătește comiterea unei infracțiuni legate de droguri.
Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune efectuarea unei percheziții domiciliare sunt următoarele:
a) persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau înscris care poate servi ca mijloc de probă tăgăduiește existența sau deținerea acestora;
să existe indicii temeinice că efectuarea unei percheziții este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor;
să fie începută urmărirea penală în cauză, percheziția domiciliară neputând fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale.
Dispoziția instanței de judecată de a se efectua o percheziție se comunică procurorului, urmând ca această activitate să fie efectuată de către procuror sau de organul de cercetare penală, însoțit, după caz de lucrători operativi. Având în vedere faptul că infracțiunile de trafic ilicit de droguri sunt în competența exclusivă de cercetare a procurorului, este obligatorie participarea procurorului la efectuarea percheziției, în caz contrar procurorul fiind obligat să delege în scris organele poliției judiciare pentru efectuarea percheziției și ridicarea de obiecte și înscrisuri.
Dacă se ajunge la concluzia că efectuarea unei percheziții constituie o activitate necesară și oportună, aceasta trebuie făcută cu maximă operativitate, orice întârziere având drept consecință pierderea momentului operativ, ratarea elementului surpriză, de cele mai multe ori decisiv în astfel de cazuri.
Momentul efectuării perchezițiilor trebuie ales cu multă grijă, de regulă atunci când cercetările ajung în stadiul în care există convingerea că se vor putea obține maximum de probe.
Cunoașterea persoanei ce urmează a fi percheziționată are un rol foarte important. Obținerea unor date privitoare la modul de viață, locurile frecventate, legăturile infracționale, pasiunile sau viciile sale, devine, în aceste cazuri, obligatorie.
Practica judiciară evidențiază faptul că locurile unde se desfășoară activitatea ilicită sunt amplasate în zone ferite de priviri indiscrete, iar cei puși să păzească astfel de locuri, uneori adevărate armate, nu ezită să folosească violența împotriva persoanelor străine de activitatea care se desfășoară în aceste veritabile ,,laboratoare ale morții albe”. Din aceste motive, apropierea de locul unde urmează să se facă percheziția implică, pe lângă o pregătire minuțioasă, și măsuri capabile să anihileze acțiunile de împiedicare a pătrunderii în locul respectiv. Trecerea la efectuarea percheziției trebuie să se facă numai atunci când scopul acesteia nu poate fi realizat prin alte activități de urmărire penală.
Perchezițiile efectuate în cazul săvârșirii infracțiunilor la regimul drogurilor vizează atingerea următoarelor obiective:
descoperirea de droguri, produse ori substanțe toxice;
descoperirea de instalații sau aparatură folosite pentru producerea, condiționarea sau experimentarea drogurilor;
descoperirea de materii prime sau produși intermediari, inclusiv substanțe folosite la producerea și rafinarea drogurilor;
prinderea unor traficanți care se ascund într-un anumit loc;
identificarea și ridicarea unor înscrisuri privitoare la modul de procurare a drogurilor, proveniența acestora, persoanele implicate;
descoperirea unor bunuri sau valori obținute în urma valorificării drogurilor provenite din traficul ilicit;
descoperirea altor bunuri sau valori deținute contrar dispozițiilor legale în vigoare (arme, muniții, materiale explozive, mijloace de plată false, etc.).
Înainte de începerea cercetărilor în încăperi, dependințe sau anexe, este obligatorie efectuarea percheziției corporale, deoarece asupra persoanelor depistate se pot descoperi atât o parte din drogurile ce fac obiectul traficului ilicit, cât și arme albe ori de foc sau substanțe cu care, la prima ocazie favorabilă, acestea nu vor ezita să-i atace pe cei care îi percheziționează.
Ținând cont de marea diversitate a locurilor unde se efectuează căutările, atenția organului judiciar care efectuează percheziția trebuie să fie îndreptată și asupra interiorului imobilului, în scopul sesizării eventualelor modificări aduse configurației inițiale ale acestuia.
Percheziția domiciliară se poate efectua între orele 06.00-20.00, iar în celelalte ore numai în caz de infracțiune flagrantă, sau când percheziția urmează a se efectua într-un local public. Percheziția începută între orele 06.00-20.00 poate continua și în timpul nopții.
Organul judiciar care urmează a efectua percheziția este obligat ca în prealabil să se legitimeze și, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizația dată de judecător. Percheziția domiciliară se face în prezența persoanei la care se efectuează percheziția, iar în lipsa acesteia, în prezența unui reprezentant, a unui membru al familiei sau a unui vecin având capacitate de exercițiu. Aceste operațiuni se efectuează de organul de cercetare penală sau de procuror în prezența a doi martori asistenți.
Când persoana la care se face percheziția este reținută ori arestată, va fi adusă la percheziție. În cazul în care nu poate fi adusă, percheziția domiciliară se face în prezența unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin având capacitate de exercițiu.
Organul judiciar care efectuează percheziția are dreptul să deschidă încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau înscrisurile căutate, dacă cel în măsură să le deschidă refuză aceasta.
În căutarea obiectelor sau înscrisurilor care au legătură cu rezolvarea cauzei penale, organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârșită. Obiectele sau înscrisurile a căror circulație sau deținere este interzisă, se ridică totdeauna. Organul judiciar trebuie să ia măsuri ca faptele și împrejurările din viața personală a celui la care se efectuează percheziția și care nu au legătură cu cauza să nu devină publice.
Obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate și celor care asistă, pentru a fi recunoscute și a fi însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se etichetează și se sigilează. Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete și sigilii se împachetează sau se închid, după care se aplică sigilii pe ambalaj. Obiectele care nu pot fi ridicate se lasă în păstrare celui la care se află sau unui custode.
Consemnarea activităților desfășurate cu ocazia percheziției sau ridicării de obiecte și înscrisuri se realizează prin întocmirea unui proces-verbal. O copie a procesului-verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziția sau de la care s-au ridicat obiectele și înscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsă, celor cu care locuiește sau unui vecin și, dacă este cazul, custodelui.
Percheziția corporală poate fi dispusă, după caz, de către organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător. Aceasta se efectuează de către organul judiciar care a dispus-o cu respectarea dispozițiilor privind legitimarea sa, sau de persoana desemnată de acest organ. Percheziția corporală se face numai de o persoană de același sex cu cea percheziționată.
În cazul în care există indicii temeinice că o persoană transportă droguri ascunse în corpul său, pe baza consimțământului scris organul de urmărire penală dispune efectuarea unor examene medicale, în vederea descoperirii acestora. În caz de refuz, se va solicita autorizarea procurorului, care va menționa și unitatea medicală ce urmează să efectueze aceste investigații medicale.
2.2.2. Audierea persoanelor.
Ascultarea învinuitului sau inculpatului este activitatea procedurală efectuată de organul judiciar în scopul stabilirii unor date cu valoare probatorie, necesare pentru aflarea adevărului în cauza care face obiectul cercetării penale.
Declarațiile învinuitului sau inculpatului constituie un drept al acestuia și nu o obligație (nemo tenetur edere contra se). În virtutea acestui drept, învinuitul sau inculpatul, în declarațiile date poate pune la dispoziția organelor judiciare acele informații necesare aflării adevărului, dar în același timp își poate exercita și dreptul la apărare.
Ascultarea învinuitului sau a inculpatului constituie o luptă permanentă dusă în plan psihologic între organul judiciar, pe de-o parte, și traficantul de droguri, pe de altă parte, între cele două părți care se confruntă fiind poziții ireconciliabil opuse.
Audierea învinuitului sau a inculpatului se desfășoară, potrivit prevederilor art.102 – 105 CPP, în trei etape principale (identificarea, ascultarea liberă și adresarea de întrebări), urmate de consemnarea declarațiilor.
Potrivit dispozițiilor legale, înainte de a se lua prima declarație învinuitului sau inculpatului, organelor judiciare le revin următoarele obligații:
să aducă la cunoștința învinuitului sau inculpatului fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia;
să încunoștințeze pe învinuit sau inculpat că are dreptul să fie asistat de un apărător și să-i asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării;
să ia măsuri pentru asigurarea asistenței juridice a învinuitului sau inculpatului dacă acesta nu are apărător ales, iar asistența juridică este obligatorie;
să aducă la cunoștința învinuitului sau inculpatului că are dreptul de a nu face nici o declarație, iar ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Învinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este întrebat cu privire la nume, prenume, poreclă, data și locul nașterii, numele și prenumele părinților, cetățenie, studii, situația militară, loc de muncă, ocupație, adresa la care locuiește efectiv, antecedente penale și alte date pentru stabilirea situației sale personale.
În conținutul legii procesual-penale se regăsesc și dispoziții cu un pronunțat caracter tactic, ce urmează a fi folosite de organele judiciare în faza relatării libere a învinuitului sau inculpatului, astfel:
fiecare învinuit sau inculpat urmează să fie ascultat separat;
învinuitul sau inculpatul trebuie lăsat să declare liber tot ceea ce știe în cauză; el nu va fi întrerupt până la terminarea relatării, decât în cazul în care se abate în mod intenționat de la subiect;
ascultarea nu poate începe cu citirea sau reamintirea unor eventuale declarații date anterior;
învinuitul sau inculpatul nu poate prezenta sau citi o declarație scrisă mai înainte, dar se poate servi de însemnări asupra unor amănunte;
nu se va admite folosirea de violență, amenințări sau a altor mijloace de constrângere, promisiuni pentru a obține declarații.
Tactica formulării de întrebări în a treia etapă a ascultării este în funcție de declarațiile făcute anterior de învinuit sau inculpat, de caracterul lor sincer și complet. Referitor la învinuirea adusă, persoana poate adopta una din următoarele poziții:
recunoașterea sinceră și completă a învinuirilor aduse;
respingerea învinuirilor și probarea lor cu temeinicie;
disimularea adevărului prin recunoașterea de fapte, unele cu caracter penal însă minore, având sau nu legătură cu cauza cercetată;
refuzul de a face declarații, respingerea acestora și prezentarea de probe și alibiuri false.
În vederea interogării făptuitorilor, organul judiciar trebuie să examineze cu atenție documentele întocmite în baza actelor premergătoare și a constatării faptei prin realizarea acțiunii flagrante. Anchetatorii vor stabili aspectele pe care trebuie să le lămurească, stabilind lista cu ordinea subiectelor și întrebările ce vor fi abordate în timpul interogatoriului.
Problematica ascultării diferă de la cauză la cauză, în funcție de împrejurările concrete în care s-a săvârșit infracțiunea. Din declarațiile învinuitului sau inculpatului trebuie să rezulte în principal următoarele aspecte:
proveniența drogurilor, numele și prenumele persoanei de la care le-a procurat, locul și împrejurările în care a avut loc tranzacția și prețul de cumpărare;
persoanele cărora urma să le dea drogurile;
persoanele cu care a luat sau urma să ia legătura și în ce scop;
suma pe care urma să o încaseze pentru droguri sau serviciile făcute, de la cine, modalitățile de plată.
Ascultarea traficanților de droguri proveniți din rândul cetățenilor străini trebuie să lămurească următoarele probleme:
legăturile infracționale, modul de organizare și funcționare a rețelei;
procedeele folosite și sarcinile fiecărei legături;
sursa de proveniență a drogurilor și destinația lor, precum și modul în care urma să se facă predarea;
locurile în care sunt depozitate drogurile;
modul în care au reușit să treacă prin punctele vamale și eventualele legături cu vameșii sau polițiștii de frontieră;
metodele și locurile de ascundere a drogurilor în vederea tranzitării lor;
alte transporturi de droguri efectuate anterior, traseele parcurse, mijloacele de transport folosite;
alți traficanți cunoscuți de ei, metodele și mijloacele de ascundere și transport ale acestora.
Declarația se consemnează în scris, după care este citită învinuitului sau inculpatului, iar dacă acesta cere, i se va da să o citească. Când este de acord cu conținutul ei, o semnează pe fiecare pagină și la sfârșit. Dacă învinuitul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze, se menționează aceasta în declarația scrisă. Declarația scrisă va fi semnată și de organul de urmărire penală care a procedat la ascultare, sau de președintele completului de judecată și de grefier, precum și de interpret, dacă declarația a fost luată prin intermediul acestuia.
Declarațiile martorilor sunt considerate mijlocul de probă cel mai frecvent folosit în procesul penal. Prin declarațiile martorilor se înțeleg relatările făcute în fața organelor judiciare de către persoanele care cunosc date de natură să servească la aflarea adevărului într-un proces penal.
Martorii pot fi identificați din rândul persoanelor care cunosc despre pregătirile pe care le-au făcut infractorii pentru desfășurarea activităților ilicite cu droguri, persoane ce au fost căutate în vederea încheierii unor tranzacții cu astfel de mărfuri, persoane care au asigurat transportul sau manipularea drogurilor, persoane care au rude, prieteni sau alte cunoștințe implicate în traficul și consumul de droguri, cadre medicale sau persoane din industria farmaceutică.
Principalele probleme care trebuie avute în vedere la ascultarea martorilor sunt următoarele:
împrejurările în care au luat cunoștință despre săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri;
persoanele implicate în desfășurarea activităților ilicite, modul de organizare și sarcinile fiecărei persoane în cadrul grupării infracționale;
natura bunurilor ce constituie obiectul activităților ilicite;
circumstanțele de loc și timp ce au caracterizat desfășurarea activităților ilicite;
alte aspecte legate de modul de operare folosit de infractori: dacă au fost înarmați, dacă au folosit armele, dacă au fost în legătură cu agenți vamali, ai poliției, poliției de frontieră sau alți funcționari ai statului;
mijloacele de transport folosite pentru tranzitarea frauduloasă a drogurilor ori precursorilor, dacă existau contracte economice, cine erau proprietarii și dacă aceștia știau despre folosirea mijloacelor de transport la săvârșirea de infracțiuni în legătură cu drogurile sau precursorii acestora;
personalul autorităților statale implicat în desfășurarea activităților ilicite, în ce a constat participarea acestuia, dacă s-a folosit de calitatea oficială pe care o avea, dacă a atras și alți funcționari, natura foloaselor primite;
modul de valorificare a drogurilor ori precursorilor, persoanele fizice și juridice implicate în activitate, dacă s-au întocmit acte comerciale, dacă au fost făcute evidențieri în contabilitatea firmelor implicate, funcționari ai autorității statale implicați în distribuție, persoanele care mai cunosc despre faptă și împrejurările săvârșirii acesteia, precum și modul în care au luat cunoștință despre activitatea infracțională.
Consemnarea declarațiilor martorilor se face potrivit prevederilor procesual penale, în formă scrisă sau fixată pe bandă audio sau video.
2.2.3. Interceptarile audio – video.
Înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor, precum și înregistrările de imagini sunt apreciate în lucrările de specialitate ca fiind mijloace de investigație folosite de organele judiciare în vederea descoperirii infracțiunilor, a identificării infractorilor și a stabilirii adevărului în procesul penal.
Ca orice alt mijloc de probă, interceptările și înregistrările audio sau video au drept scop aflarea adevărului în cauză, ele având menirea de a dovedi împrejurările care au precedat, însoțit sau succedat săvârșirea infracțiunii, participanții la comiterea acesteia, gradul de participație, bunurile care au făcut obiectul activității infracționale, mijloacele folosite pentru punerea în aplicare a rezoluției infracționale, etc.
Includerea acestor mijloace de probă, după o perioadă în care a fost manifestată reținere față de ele, în special datorită faptului că pot fi trucate relativ ușor, reprezintă o modernizare a sistemului probațiunii în cadrul procesului penal. Legiuitorul a instituit unele măsuri care, pe de o parte, să preîntâmpine trucarea lor, iar pe de altă parte, să contribuie la verificarea ulterioară a autenticității lor.
Interceptările și înregistrările audio sau video reglementate de art.911-916 CPP reprezintă o categorie importantă de mijloace de probă în procesul penal. Ca orice mijloc de probă, interceptările și înregistrările audio sau video contribuie la înfăptuirea scopului procesului penal, asigurând obținerea unor probe indispensabile în cadrul cercetării și urmăririi penale.
Interceptarea și înregistrarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini, fără acordul persoanei vizate, reprezintă o restrângere a exercițiului dreptului la respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private, precum și a exercițiului dreptului la inviolabilitatea secretului convorbirilor și al celorlalte mijloace legale de comunicare, drepturi fundamentale consacrate prin art.26, alin.1 și art.28 din Constituție.
În doctrină s-a apreciat faptul că nu pot fi acceptate ca mijloace de probă, fiind interzise de lege, înregistrările efectuate prin folosirea ilegală a mijloacelor specifice de interceptare a comunicațiilor, precum și înregistrările ambientale realizate prin orice mijloc, în afara cadrului legal.
Pe plan internațional s-a convenit că interceptarea este acea metodă de captare a corespondenței emise prin sisteme de telecomunicații, de reținere a unei convorbiri telefonice sau a unei corespondențe electronice.
Comunicațiile pot fi înregistrate în două moduri: cu știrea uneia dintre persoanele care comunică, controlând mijlocul de comunicație folosit de către aceasta, sau fără știrea vreuneia dintre persoanele implicate, prin intermediul activității de interceptare.
Art.1328-9, alin.1 CPP reglementează condițiile de autorizare a efectuării de interceptări și înregistrări pe bandă magnetică:
dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;
interceptarea și înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului, adică atunci când stabilirea situației de fapt ori identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată;
să existe autorizarea instanței de judecată (a președintelui instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond) la cererea procurorului.
După evaluarea datelor și indiciilor existente în cauză, procurorul apreciază cu privire la necesitatea și oportunitatea autorizării acestui mijloc de investigații, putând emite în situații excepționale, cu titlu provizoriu o ordonanță motivată sau de regulă solicită instanței autorizarea acestei măsuri.
De asemenea, normele legale care reglementează interceptările și înregistrările audio sau video stabilesc și o interdicție, în sensul în care înregistrările convorbirilor dintre avocați și justițiabili nu pot fi folosite ca mijloc de probă.
Conform dispozițiilor legale, autorizarea interceptărilor și înregistrărilor audio sau video se emite de către președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, în camera de consiliu, atunci când consideră că această măsură este indispensabilă pentru aflarea adevărului, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege.
Actul procedural prin care se dispune cu privire la cererea procurorului este încheierea motivată prin care se respinge sau se admite și se autorizează interceptarea și înregistrarea audio sau video. Încheierea instanței trebuie să cuprindă: indiciile concrete și faptele care justifică măsura; motivele pentru care măsura este indispensabilă aflării adevărului; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea și înregistrarea.
Autorizarea se dă pe durata necesară interceptării și înregistrării, dar nu mai mult de 30 de zile, putând fi prelungită în aceleași condiții pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile. Durata totală a interceptărilor și înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă, nu poate depăși 120 de zile.
Instanța, din oficiu sau la cererea procurorului, poate ridica înainte de expirarea duratei de autorizare, măsurile de interceptare și înregistrare dacă au încetat motivele care au justificat măsurile dispuse.
Interceptările și înregistrările autorizate de instanță se pun în aplicare de procuror, iar în lipsa mijloacelor tehnice corespunzătoare, acesta poate dispune ca operațiunile să fie efectuate de organul de cercetare penală. Activitatea practică de realizare din punct de vedere tehnic a interceptărilor și înregistrărilor necesită un sprijin logistic din partea unor specialiști din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul culegerii de informații, aceștia fiind obligați să păstreze secretul operațiunilor efectuate.
De asemenea, instanța dispune ca până la terminarea urmăririi penale, să se aducă la cunoștință, în scris, persoanelor ale căror convorbiri sau comunicări au fost interceptate și înregistrate, datele la care s-au efectuat acestea.
Cu privire la activitatea de efectuare a interceptărilor și înregistrărilor, organul de urmărire penală întocmește un proces-verbal la care vor fi atașate redările integrale ale convorbirilor stocate pe suporți magnetici. Procesul-verbal trebuie să respecte condițiile de fond și formă prevăzute de lege, respectiv să fie întocmit de către procuror sau de lucrătorul din cadrul poliției judiciare delegat de procuror, cuprinzând următoarele informații: autorizația dată de instanță, numărul sau numerele posturilor telefonice între care s-au purtat convorbirile, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri în parte și numărul de ordine al benzii magnetice sau al oricărui alt tip de suport pe care se face imprimarea.
După atașarea redării integrale, în formă scrisă a convorbirilor înregistrate, procesul-verbal va fi certificat pentru autenticitate, verificat și contrasemnat de procuror ori, după caz, de procurorul ierarhic, în condițiile dispozițiilor art.1329, alin.2 CPP.
În situația în care interceptarea și înregistrarea s-a realizat într-o limbă străină, se va proceda la traducerea convorbirilor purtate și transcrierea lor în procesul-verbal în limba română, traducerea fiind certificată de un traducător autorizat.
Banda magnetică sau orice alt suport cu înregistrarea convorbirii, redarea scrisă a acesteia și procesul-verbal întocmit de organul de urmărire penală se înaintează instanței care, după ce ascultă procurorul și părțile, dispune care dintre datele obținute prezintă interes în cercetarea și soluționarea cauzei, încheind un proces-verbal în acest sens. Dacă printre informațiile obținute se află și date rezultate ale unor convorbiri sau comunicări care conțin secrete de stat, consemnarea acestora se va face în procese-verbale separate.
Potrivit dispozițiilor art. 1329 CPP, condițiile și modalitățile de efectuare a interceptărilor și înregistrărilor prevăzute de lege se aplică, în mod corespunzător și în cazul înregistrărilor în mediul ambiental, localizării sau urmăririi prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere.
În doctrină s-a afirmat faptul că realizarea înregistrărilor în mediul ambiental presupune trei operațiuni majore: instalarea mijloacelor tehnice de interceptare și înregistrare (montarea, așezarea, fixarea), întreținerea (menținerea în funcțiune prin schimbarea sau încărcarea surselor de alimentare, prin înlocuirea mediilor de stocare a informației sau prin repararea componentelor defecte) și recuperarea sau ridicarea acestora.
Având în vedere gradul de miniaturizare atins în construcția unor astfel de componente, mascarea acestora este posibilă într-o serie largă de componente, mergând de la disimularea în îmbrăcăminte, elemente de mobilier, articole electrice sau electronice, obiecte de uz personal până la plasarea acestora în elementele de construcții existente în spațiile de interes. Practic, singurele limite în acest domeniu sunt cele fixate de imaginația și experiența ofițerilor de poliție judiciară, tehnicienilor și specialiștilor.
Inițial inovat ca aplicație militară, localizarea sau urmărirea prin GPS (Global Positioning System) înregistrează și transmite permanent activitatea unui vehicul sau a oricărui alt purtător 24 de ore din 24, indiferent dacă acesta staționează sau se deplasează, putându-se afla coordonatele geografice, viteza, direcția și alte informații despre locul unde se găsește dispozitivul montat pe respectivul vehicul. Modul de raportare poate fi prin mesaje SMS sau GPRS prin internet. Dacă dispozitivul nu poate stabili locația (fiind într-o zonă închisă), atunci acesta trimite ultima poziție determinată.
2.3. Unele particularități de cercetare a infracțiunilor în flagrant.
Activitatea de prindere în flagrant a infractorilor realizată de către organele judiciare a fost contestată uneori, cu motivarea că ar reprezenta o instigare la comiterea infracțiunii sau o favorizare a continuării activității infracționale. Majoritatea instanțelor de judecată nu au luat însă în considerare aceste argumente, iar prinderea în flagrant este acceptată și utilizată în majoritatea statelor cu sisteme democratice necontestate.
Constatarea în flagrant a infracțiunilor care au ca obiect traficul de droguri este deosebit de importantă. În majoritatea cazurilor, ancheta trebuie să debuteze cu activitatea de constatare în flagrant, activitate ce devine de importanță crucială atât pentru evoluția în timp, cât și pentru rezultatele anchetei.
Etimologic, termenul de „flagrant” derivă din verbul latin „flagro-are” (a arde), sens în care, noțiunea de flagranță semnifică prinderea făptuitorului în focul acțiunii sale sau imediat după săvârșire.
Starea de flagranță presupune întotdeauna prezența fizică a făptuitorului, în lipsa sa infracțiunea neputând fi considerată flagrantă. Prin constatarea infracțiunii flagrante, organele judiciare au în vedere realizarea următoarelor obiective:
împiedicarea continuării desfășurării activității infracționale și diminuarea pericolului social;
prinderea făptuitorului în timpul comiterii faptei sau la un moment cât mai apropiat de acesta;
ridicarea obiectelor sau a bunurilor deținute ori primite ilegal;
strângerea tuturor probelor care atestă existența infracțiunii și dovedesc vinovăția făptuitorului;
tragerea la răspundere penală a făptuitorului imediat după comiterea infracțiunii.
Constatarea infracțiunii flagrante trebuie să fie efectuată de o echipă formată din procuror și polițiști specializați antidrog. Acțiunile de prindere în flagrant sunt întotdeauna conduse de procuror, care stabilește modul de acțiune, momentul intervenției, momentul încetării acțiunii, luând toate deciziile ce se impun, în funcție de specificul operațiunii. Polițiștii participanți la acțiune sunt obligați să aducă la îndeplinire, de îndată, toate dispozițiile procurorului.
Activitatea de constatare în flagrant a infracțiunilor se poate efectua în oricare din următoarele etape pe care le parcurg drogurile până la consumul final:
a) Cultivarea plantelor ce conțin substanțe utilizate la producerea diferitelor categorii de droguri, transportul acestor plante la punctele de colectare, prelucrarea acestora astfel încât să devină apte pentru a fi transportate în zonele de consum, ținând cont de toate obstacolele ce pot interveni, legate de furturi săvârșite de către proprii membri ai rețelei, atacuri ale unor organizații rivale, controale ale organelor abilitate, etc.
b) Transportul din zonele de producție la zonele de consum, prelucrarea astfel încât marfa să poată fi vândută distribuitorilor locali ori, chiar în vederea obținerii dozelor pentru consumul curent al toxicomanilor.
c) Depozitarea, prelucrarea finală – dacă mai este cazul – distribuția drogurilor către cei care vând dozele gata preparate consumatorilor finali în diverse locuri, mai mult sau mai puțin dinainte stabilite, dar în mod cert cu luarea tuturor măsurilor de siguranță.
d) Cumpărarea, eventuala depozitare, administrarea drogurilor.
Având în vedere cooperarea la nivel internațional și incriminarea, aproape universală, pe baza convențiilor internaționale a traficului ilicit de droguri, constatarea în flagrant a activității ilicite poate fi desfășurată în oricare dintre etape, ca problemă de strategie punându-se doar oportunitatea intervenției într-un moment sau altul. Idealul tinde spre destrămarea întregii rețele de infractori, ancheta având drept obiectiv anihilarea întregului complex infracțional și nu vânarea numai a unor simpli consumatori sau vânzători finali ce pot fi înlocuiți cu ușurință.
Activitățile premergătoare constatării infracțiunii flagrante ce se impun a fi efectuate de organele judiciare sunt următoarele:
• Aprecierea oportunității și necesității constatării infracțiunii flagrante
Organele judiciare trebuie să aibă în vedere natura activității ilicite ce se desfășoară ori este pe cale de a se desfășura, frecvența comiterii acestor fapte într-un anumit loc și timp, împrejurările în care se comit, modul de operare al făptuitorilor, numărul lor, activitățile desfășurate înainte și după comiterea infracțiunii.
Organul judiciar trebuie să procedeze la analiza temeinică a informațiilor existente în fiecare caz în parte, în vederea luării deciziei privind constatarea infracțiunii în flagrant. În cadrul acestei etape premergătoare, organele judiciare pot proceda la supravegherea activității infracționale desfășurate de persoanele implicate, care are ca scop depistarea și destrămarea rețelei de traficanți, descoperirea mijloacelor și metodelor folosite, a locurilor de derulare a tranzacțiilor, etc.
• Obținerea informațiilor referitoare la făptuitori și la activitățile infracționale desfășurate de aceștia
Cunoașterea datelor despre persoanele implicate în traficul ilicit de droguri și despre activitățile desfășurate de acestea oferă posibilitatea organelor judiciare să stabilească modalitățile concrete în care trebuie să acționeze în vederea constatării infracțiunii flagrante. În acest scop, este necesară stabilirea următoarelor aspecte:
cunoașterea topografiei locului unde urmează a se desfășura activitatea infracțională (loc public, domiciliul unei persoane, mijloace de transport în comun, etc.);
identificarea tuturor persoanelor implicate sau a grupurilor de infractori, posibili participanți la comiterea infracțiunii;
împrejurările în care urmează să se comită fapta și informațiile cu privire la modul de operare folosit de traficanți pentru a ascunde, transporta sau plasa drogurile;
stabilirea perioadei de timp în care traficanții plasează drogurile;
identificarea mijloacelor de transport folosite de făptuitori (tip, marcă, culoare, număr de înmatriculare, proprietar, conducătorii auto care le folosesc);
cunoașterea măsurilor de precauție pe care și le iau făptuitorii pentru a nu fi prinși de organele judiciare (parole, coduri, semnale);
dacă făptuitorii acționează înarmați sau folosesc substanțe paralizante pentru a scăpa de urmărire;
punctele de frontieră utilizate de făptuitori pentru a ieși sau a intra în țară.
• Stabilirea efectivelor care vor acționa, a dotării lor și precizarea modului de acțiune
Această etapă presupune întreprinderea următoarelor activități:
stabilirea exactă a atribuțiilor fiecărui lucrător din echipa operativă, în funcție de modul de acțiune și locurile de amplasare în zona de intervenție;
întocmirea unui plan de acțiune și un ultim instructaj ce se impune a fi efectuat înainte de declanșarea acțiunii;
pregătirea mijloacelor tehnice criminalistice, echipa de cercetare urmând să fie dotată cu trusa pentru testarea stupefiantelor, cu dispozitive pentru prelevări de aer din diverse locuri, cu aparate de fotografiat și video.
precizarea exactă a orei la care se va declanșa acțiunea;
stabilirea momentului și a modalității de pătrundere în zona în care se află făptuitorul și în care urmează a se realiza prinderea în flagrant a acestuia;
elaborarea modalităților și etapelor succesive ale identificării drogurilor asupra făptuitorului sau în locurile din apropierea sa;
identificarea și luarea în calcul și a unor factori secundari, particularitățile zonei de acțiune, semnalele ce vor fi folosite de membrii echipei pentru a comunica între ei, poziționarea lor la locul acțiunii.
În cazul în care nu sunt îndeplinite toate condițiile pentru buna desfășurare a acțiunii de prindere în flagrant sau dacă organele de poliție nu dispun de logistica sau forțele necesare, procurorul poate dispune amânarea, anularea sau încetarea acțiunii.
• Stabilirea martorilor asistenți
Martorii asistenți trebuie să fie aleși de organele judiciare anterior momentului realizării flagrantului, pentru a li se asigura posibilitatea să observe atât activitățile desfășurate de traficanți, cât și modul de acțiune și constatările organelor judiciare. La alegerea martorilor asistenți trebuie să se țină seama de condițiile legale pe care trebuie să le îndeplinească aceștia.
Practica judiciară și tactica criminalistică recomandă ca momentul intervenției să se situeze în timp după ce făptuitorul a executat cel puțin una dintre infracțiunile ce formează elementul material al infracțiunii, incriminată ca modalitate normativă distinctă de săvârșire a traficului ilicit de droguri.
Surprinderea în flagrant reprezintă momentul cel mai important al acțiunii, implicând o eficacitate maximă din partea echipei de intervenție. Astfel, echipa de cercetare dispune de avantajul factorului surpriză, iar făptuitorul trece printr-un moment de relaxare după „derularea tranzacției” în bune condiții și nu își mai ia alte măsuri de precauție.
După ce s-a observat că obiectul infracțiunii a fost remis făptuitorului, membrii echipei de cercetare trebuie să acționeze operativ pentru surprinderea acestuia în flagrant.
După prinderea în flagrant, organele judiciare trebuie să desfășoare cu caracter imediat și obligatoriu următoarele activități:
imobilizarea tuturor persoanelor participante la comiterea infracțiunii;
declinarea calității membrilor echipei de cercetare și motivul prezenței lor la locul comiterii faptei;
luarea măsurilor necesare pentru încetarea activității ilicite;
percheziția corporală a persoanelor, a autovehiculelor folosite ori a bagajelor, după caz. Această operațiune prezintă o mare importanță, se efectuează cu prioritate și este obligatorie în toate cazurile, evitându-se, pe cât posibil, locurile aglomerate. Cu ocazia percheziției corporale, asupra făptuitorului pot fi găsite substanțe sau produse stupefiante, țigări care conțin ierburi stupefiante, alimente folosite ca ascunzători, hărți pe care sunt însemnate traseele de parcurs, agende cu nume de persoane, adrese, numere de telefon și altele. De asemenea, organele judiciare trebuie să procedeze la căutarea drogurilor sau a banilor pe care făptuitorii le au asupra lor, luând totodată măsuri de ridicare a telefoanelor mobile deținute de aceștia;
identificarea martorilor oculari;
acordarea primului ajutor persoanelor intoxicate. În cazul persoanelor aflate în stare gravă din cauza supradozelor consumate, se impune internarea imediată a acestora, după ce, în prealabil, au fost identificate, menționându-se măsurile luate în cuprinsul procesului-verbal. Dacă există date și informații despre persoane care consumă stupefiante, cu ocazia constatării flagrantului, este necesar ca din echipă să facă parte și un medic specialist;
identificarea făptuitorilor trebuie realizată pe baza actelor de identitate pe care le au asupra lor, iar atunci când acest lucru nu este posibil, identificarea se va face în baza datelor declarate de aceștia, urmând a fi verificate ulterior în evidențele și bazele de date ale organelor judiciare;
luarea măsurilor cu privire la făptuitor și la obiectele, valorile și înscrisurile descoperite. După efectuarea percheziției corporale, organul judiciare va asigura paza făptuitorului, această activitate având un rol dublu: pe de o parte, pentru a nu-i da posibilitatea făptuitorului să dispară de la locul faptei, iar pe de altă parte pentru a nu distruge eventualele mijloace materiale de probă.
În situația în care, după constatarea în flagrant a unei infracțiuni de trafic ilicit de droguri, făptuitorul reușește să fugă și să se ascundă într-o locuință care nu îi aparține, se pune problema dacă organele judiciare pot pătrunde în acea locuință pentru prinderea și reținerea făptuitorului. Practica judiciară a statuat faptul că organele de poliție pot pătrunde în acea locuință, dar numai pentru prinderea făptuitorului, nu și pentru efectuarea percheziției domiciliare (situație în care este necesară obținerea unei autorizații de percheziție emisă de judecător).
Obiectele purtătoare de urme (seringi, fiole, țigări prelucrate) se ridică de organele judiciare, urmând a se dispune ulterior constatările tehnico-științifice, expertizele și analizele de laborator necesare identificării substanțelor stupefiante.
După realizarea acestor activități, organele judiciare vor materializa rezultatul constatării infracțiunii flagrante prin întocmirea unui proces-verbal.
2.3.2. Livrările controlate.
Tehnica livrărilor supravegheate a drogurilor este considerată ca fiind o invenție a sistemului judiciar american, existând date conform cărora era folosită încă din anul 1931, ulterior fiind utilizată și reglementată și de către alte state.
Metoda livrării supravegheate presupune cooperarea mai multor state în vederea depistării și prinderii traficanților de droguri, care își desfășoară activitatea infracțională sau o parte din această activitate pe teritoriul statelor. Livrările supravegheate se realizează în scopul descoperirii întregii rețele de traficanți de droguri, începând de la cultivator, producător și până la distribuitor, cumpărător și consumator.
Prin realizarea livrării supravegheate, organele judiciare amână arestarea cărăușilor și confiscarea drogurilor transportate de aceștia, în vederea supravegherii itinerariului urmat și a identificării persoanelor implicate în primirea și/sau distribuirea transportului, aceste persoane rămânând în caz contrar necunoscute organelor judiciare.
Livrările supravegheate sunt autorizate într-un mare număr de țări, dar nu în toate statele. Sunt țări în care:
legislația autorizează, în mod expres, recurgerea la livrările supravegheate;
legislația interzice, în mod expres, recurgerea la livrările supravegheate;
nu există în legislație referiri la asemenea activități, însă tehnica livrărilor supravegheate este utilizată.
Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen prevede faptul că părțile contractante se angajează să adopte măsuri în conformitate cu Constituția și cu sistemele de drept naționale pentru a permite efectuarea de livrări controlate în contextul traficului ilegal de substanțe narcotice și substanțe psihotrope. În fiecare caz individual, decizia de a permite livrări controlate se ia în temeiul unei autorizări prelabile din partea fiecărei părți contractante interesate. Fiecare parte contractantă poartă răspunderea și deține controlul pentru fiecare operație efectuată pe teritoriul său și are dreptul să intervină.
Convenția de cooperare polițienească pentru Europa de Sud-Est, adoptată la Viena la 5 mai 2006, prevede faptul că, în baza unei cereri scrise a unei Părți Contractante, o altă Parte Contractantă poate permite, în cazul cercetării unor infracțiuni care dau loc la extrădare, dacă se impune, livrarea supravegheată pe teritoriul său, în special a transportului de droguri sau precursori, precum și bunuri care provin din săvârșirea unei infracțiuni sau sunt destinate comiterii unei infracțiuni, atunci când Partea Contractantă solicitantă motivează că fără aceste măsuri, identificarea făptuitorilor sau a canalelor de distribuție ar fi îngreunată sau imposibilă. În cazul în care conținutul livrării supravegheate prezintă un anumit risc pentru persoanele implicate în livrare sau prezintă pericol public, Partea Contractantă solicitată are dreptul de a solicita îndeplinirea anumitor condiții anterior aprobării cererii sau de a refuza cererea.
Doctrina franceză utilizează două noțiuni pentru a defini această activitate: „livrările supravegheate”, pentru a desemna simpla supraveghere a transporturilor de mărfuri interzise de către autoritățile polițienești și „livrările controlate”, atunci când agenții autorității joacă un rol mai activ în aceste operațiuni, putând fi folosiți în acest caz și investigatorii sub acoperire.
În Belgia, livrările supravegheate sunt denumite „transporturi însoțite” sau „confiscări amânate”, fiind reglementate printr-un ordin al ministrului din anul 1990 cu privire la tehnicile de poliție speciale. Autorizarea acestei măsuri de către organele abilitate se face doar în cazurile grave de crimă organizată (principiul proporționalității) și atunci când celelalte tehnici de investigare nu au permis obținerea dovezilor necesare (principiul subsidiarității).
În Grecia, livrarea supravegheată este reglementată prin Hotărârea nr.2145/1993, fiind denumită „transportul monitorizat de droguri”.
Codul de Procedură Penală din Spania definește „circulația controlată” sau „livrarea supravegheată” ca fiind tehnica de a permite unui transport suspect sau ilegal de droguri, substanțe psihotrope sau alte substanțe interzise, echipament, materiale sau substanțe înlocuite, împreună cu bunurile și câștigurile provenite din activitățile ilegale, să circule pe teritoriul Spaniei, să intre sau să părăsească teritoriul acesteia nestingherit de către autorități și de agenții sub acoperire, cu scopul de a descoperi și identifica persoanele implicate în comiterea infracțiunii în legătură cu droguri, substanțe, echipamente, materiale, bunuri sau câștiguri, sau cu scopul de a asista autoritățile din alte țări în investigațiile lor.
În Polonia, definiția legală a livrării supravegheate este prevăzută în Legea Poliției, constând în supravegherea sub acoperire a mutării, depozitării sau înmânării de obiecte cu scopul de a obține probe privind infracțiunea comisă, de a identifica făptuitorii, sau de a confisca obiectele provenite din activități infracționale.
În funcție de modalitatea de realizare a supravegherii transportului ilicit, livrările supravegheate sunt de două feluri:
a) livrări supravegheate cu substituirea drogurilor, care la rândul lor pot fi cu substituire totală sau parțială.
Livrările supravegheate cu înlocuirea drogurilor se desfășoară atunci când există riscul să se piardă urma transportului ilicit, scopul fiind acela ca, în cazul în care se pierde transportul, drogurile să nu ajungă la destinație. Înlocuirea trebuie să fie efectuată întotdeauna de personal calificat în desfacerea ambalajelor, înlocuirea drogurilor, reambalarea coletelor, etc. Drogurile sunt înlocuite cu substanțe ce seamănă cu ele, dar nu sunt mărfuri de contrabandă. Această metodă de livrare este denumită în anumite țări livrare supravegheată „curată”.
Dezambalarea, scoaterea, înlocuirea și reambalarea drogurilor trebuie, atât cât este posibil, să se desfășoare într-un loc ce oferă securitate deplină, astfel încât:
nici un membru al grupării de traficanți să nu-și dea seama că drogurile au fost înlocuite;
drogurile să beneficieze de securitate totală;
trebuie avută în vedere păstrarea probelor obținute în timpul înlocuirii;
fotografierea, atât cât este posibil, a fiecărui stadiu din operațiunea de înlocuire, pentru păstrarea probelor;
după înlocuirea drogurilor, coletul trebuie să-și păstreze același aspect exterior.
Drogurile nu pot fi înlocuite atunci când legislația țării destinatare prevede că acestea trebuie să fie livrate în întregime sau numai în parte, iar înlocuirea substanțelor este imposibilă, având în vedere natura mijlocului de ascundere sau volumul expediției. În Italia, de exemplu, nu este permisă înlocuirea unor cantități foarte mari de droguri, pentru a se evita compromiterea administrării dovezilor. În Olanda, este posibilă înlocuirea drogurilor cu substanțe având aceleași caracteristici, atâta timp cât substituția nu compromite natura integrală a mărfii. În Germania, dacă acest stat este țara de destinație a traficului ilicit de droguri, legea permite ca drogurile să fie total sau parțial înlocuite. În cursul operațiunii, trebuie luate măsuri pentru a se asigura că schimbul este certificat.
b) livrări supravegheate fără substituirea drogurilor (livrările supravegheate „murdare”), care constau în permiterea trecerii în totalitate sau numai în parte a transportului ilicit de droguri.
După numărul de țări implicate în realizarea operațiunii, livrările supravegheate sunt de două feluri:
livrări supravegheate interne, constituite de operațiuni la care nu participă nici o autoritate străină și ca urmare nu este necesară cooperarea internațională a statelor.
livrările supravegheate externe, care presupun descoperirea transportului de droguri de către alte autorități decât cele din țările de tranzit, ce hotărăsc să acționeze în colaborare cu autoritățile țării de destinație. Statele participante la operațiune se pun de acord pentru a permite livrarea mărfurilor expediate și, dacă este cazul, trecerea curierilor din țările de origine către cele de destinație prin zonele de tranzit.
Din practica judiciară a reieșit faptul că organele abilitate din țara noastră participă la realizarea următoarelor activități de livrare supravegheată externă:
livrări inițiate pe teritoriul Moldovei, cu finalizare pe teritoriul altui stat;
livrări inițiate pe teritoriul altui stat, cu finalizare pe teritoriul Moldovei;
livrări inițiate pe teritoriul unui stat, cu tranzitarea Moldovei și cu finalizarea pe teritoriul altui stat.
Țara noastră s-a angajat alături de comunitatea internațională în lupta împotriva flagelului drogurilor, prin crearea structurilor necesare combaterii traficului ilicit de droguri și prin perfecționarea continuă a sistemului legislativ. În acest sens, livrările supravegheate sunt reglementate în legislația internă în cadrul actelor normative.
Instituțiile abilitate conform legii să participe la efectuarea livrărilor supravegheate sunt Inspectoratul general de poliție și autoritatea vamală .
Pentru obținerea autorizației, organele abilitate trebuie să comunice Procurorului de instrucțiune o solicitare motivată de efectuare a unei livrări supravegheate, conținând date și informații referitoare la:
mijlocul de transport folosit și modul de disimulare a drogurilor sau precursorilor;
modalitatea de substituire a drogurilor sau precursorilor, dacă este cazul;
utilizarea aparaturii tehnice de supraveghere a transportului ilicit (GPS, emițător, etc.);
canalele de comunicare între forțele participante la acțiune;
identitatea suspecților implicați în transportul de droguri, ce face obiectul livrării supravegheate;
numele ofițerilor de poliție care participă la acțiune și dacă aceștia sunt autorizați să poarte armament;
agenții acoperiți români sau străini care eventual sunt infiltrați în caz, în situația în care legea permite;
ofițerii de contact din țările vecine care vor preda ori prelua obiectivul în cazul tranzitării Republicii Moldova;
situațiile în care livrarea supravegheată se poate finaliza pe teritoriul Republicii Moldova;
orice alte date și informații ce prezintă interes operativ.
Pe baza documentelor înaintate, în situația în care este de acord, procurorul desemnat să analizeze cererea întocmește documentul prin care solicită efectuarea livrării supravegheate și îl înaintează autorităților competente străine, în vederea obținerii aprobării.
În toate situațiile, procurorul va delega organele de poliție competente care desfășoară livrarea supravegheată și va informa Autoritatea Națională a Vămilor în vederea acordării sprijinului de specialitate necesar.
La solicitarea organelor sau instituțiilor legal abilitate, procurorul din cadrul Procuraturii poate autoriza efectuarea livrării supravegheate sau o poate respinge.
Potrivit dispozițiilor legale, livrarea supravegheată este autorizată prin ordonanță motivată, care trebuie să cuprindă următoarele mențiuni:
indiciile temeinice care justifică măsura și motivele pentru care măsura este necesară;
detalii cu privire la bunurile care fac obiectul livrării supravegheate și, după caz, la bunurile care urmează a fi sustrase ori substituite, precum și la bunurile care urmează a le înlocui pe acestea;
timpul și locul efectuării livrării sau, după caz, itinerariul ce urmează a fi parcurs în vederea efectuării livrării, dacă acestea sunt cunoscute;
datele de identificare a persoanelor autorizate să supravegheze livrarea.
Supravegherea transportului ilicit se va efectua permanent, atât prin mijloace tehnice, cât și prin intermediul lucrătorilor specializați în activitatea de supraveghere operativă, în vederea eliminării oricărui risc de pierdere a drogurilor sau precursorilor.
O livrare supravegheată poate dura săptămâni întregi de la detectarea inițială a drogurilor și până la momentul arestării persoanelor implicate. Întrucât drogurile trebuie plasate sub supraveghere permanentă, livrarea supravegheată cere mult personal. În acest sens, organele judiciare trebuie să aibă suficiente efective, ca și mijloace materiale pe toată durata operațiunii.
Toate datele și informațiile de care dispun membrii colectivului, trebuie să fie aduse la cunoștința procurorului, în vederea asigurării unei bune coordonări a operațiunii.
Activitățile desfãșurate pe parcursul livrării supravegheate trebuie să aibă în vedere asigurarea securității investigatorilor acoperiți și a informatorilor care au furnizat date despre suspecți, droguri, precursori, sau despre alte aspecte care privesc livrarea supravegheată în cauză.
Livrarea supravegheată se consideră realizată în momentul în care drogurile sau substanțele care le-au înlocuit ajung la destinatar, iar obiectivele operaționale ale organelor judiciare au fost atinse.
Deciziile privind finalizarea, întreruperea sau continuarea livrării supravegheate sau alte asemenea decizii sunt luate de procuror din oficiu sau după consultarea autorităților care au solicitat efectuarea livrării supravegheate, numai în cazul în care solicitarea vine din partea unui organ abilitat străin.
Procurorul care a emis autorizația trebuie să fie informat cu privire la modul în care organele abilitate au pus în aplicare livrarea supravegheată. Rezultatele obținute sunt consemnate de către instituția care a efectuat acțiunea, într-un referat, cu propunerile corespunzătoare, urmând ca acesta să fie înaintat procurorului în termen de 24 ore de la finalizarea livrării supravegheate. Referatul trebuie să conțină date privind punctul de ieșire din țară al transportului, cantitatea și tipul drogurilor sau precursorilor care au tranzitat teritoriul Moldovei , existența unor eventuale incidente înregistrate pe parcursul operațiunii.
În unele cazuri de punere în aplicare a livrării supravegheate, există riscul unui eșec al acțiunii. Principalii factori care contribuie în mod semnificativ la eșecul operațiunii sunt: producerea unor evenimente neașteptate (schimbare de itinerar, mod de transport, etc.), comunicarea inadecvată între forțele participante la operațiune, incompatibilitatea tehnică sau resursele inadecvate.
2.3.3. Anchetele sub acoperire.
Printre metodele investigative cu caracter de noutate practicate cu succes în lupta împotriva traficului ilicit de droguri de mai mulți ani de către organele judiciare din țările occidentale și, mai recent, și de către autoritățile competente din țara noastră, se află și aceea a infiltrării investigatorilor sub acoperire în grupurile de infractori.
Noțiunea de „investigator sub acoperire” este reprodusă din conceptul anglo-saxon (undercover investigator or agent), având în linii generale aceeași conotație, respectiv de a se infiltra și a lucra cu sau printre cei ce urmează a fi observați în legătură cu furnizarea de informații, date, indicii sau probe privind activitatea de trafic de droguri. Experiența luptei împotriva criminalității organizate a dovedit că utilizarea investigatorilor sub acoperire constituie o componentă importantă a acțiunilor de urmărire penală proactive din cazurile instrumentate în zilele noastre. Aceste metode sunt cu deosebire utile în cauzele penale, unde există puține probe și nu sunt identificate persoane dispuse să depună mărturie.
Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, o operațiune sub acoperire prezintă trei caracteristici esențiale: secretul (agentul disimulează calitatea sa de polițist sau de terț care lucrează pentru poliție), viclenia (agentul construiește un scenariu în scopul de a câștiga încrederea unei persoane, în vederea constatării unei infracțiuni sau a strângerii de informații referitoare la o infracțiune) și interacțiunea.
Operațiunile sub acoperire pot fi de scurtă sau de lungă durată și îmbracă forme diverse ca pseudo-cumpărarea și varianta sa flash-roll, pseudo-vânzarea și penetrarea de rețele sau de grupuri.
Pseudo-cumpărarea constă în prezentarea în fața unei persoane ca și cumpărător potențial a unui bun, care este produsul sau obiectul infracțiunii. Flash-roll-ul este faptul de a etala sume de bani unor vânzători potențiali de mărfuri interzise sau de origine delictuoasă în vederea simulării intenției de cumpărare. Pseudo-vânzarea este scenariul invers al pseudo-cumpărării. Agentul tinde să vândă mărfuri, constituind produsul sau obiectul unei infracțiuni.
Doctrina americană distinge între noțiunile de „undercover techniques”, „intelligence techniques” și „detection techniques”, specifice competențelor polițienești.
Potrivit legislației americane, pentru declanșarea unei operațiuni sub acoperire, odată cu autorizarea ei, atât agentul federal care o propune, cât și procurorul federal ce face evaluarea propunerii pentru a fi prezentată judecătorului, trebuie să cântărească riscurile și beneficiile operațiunii, luând în considerare foarte serios mai mulți factori, cum ar fi: riscul de rănire pentru anumiți indivizi, pagube materiale, pierderi financiare, distrugerea reputației unor persoane, riscul de răspundere civilă al statului, riscul încălcării intimității sau al ingerinței în relații cu caracter privilegiat ori confidențial, riscul ca persoanele autorizate să fie implicate în asemenea operațiuni și să ajungă implicați în activități cu caracter ilegal.
Investigatorul sub acoperire a fost definit în doctrina penală ca o persoană ce acționează sub o altă identitate decât cea reală, care cercetează minuțios și sistematic, în scopul descoperirii datelor privind existența unei infracțiuni sau pregătirea comiterii acesteia, cât și a persoanelor care au săvârșit-o sau urmează să o săvârșească.
Cererea întocmită de către organul specializat de poliție în scopul autorizării de către procuror a folosirii investigatorului sub acoperire se face în scris și trebuie să cuprindă o expunere de motive a necesității folosirii acestei metode și mai ales a faptului că tehnica specială de cercetare este singura modalitate eficientă de a obține informațiile necesare probării activității infracționale și a participanților la comiterea ei. De asemenea, cererea conține și planul investigației, cu descrierea operațiunii ce urmează a se efectua, a modalităților de conspirare, durata operațiunii, date despre persoanele implicate în operațiune, infracțiunile care fac obiectul cercetării sau orice date sau elemente necesare formării convingerii procurorului că această activitate este necesară și utilă în cauza aflată spre cercetare.
Ordonanța procurorului prin care se autorizează introducerea într-o cauză penală a unui investigator sub acoperire trebuie să cuprindă următoarele mențiuni:
indiciile temeinice și concrete care justifică măsura și motivele pentru care măsura introducerii investigatorului sub acoperire este necesară;
activitățile pe care este autorizat să le desfășoare investigatorul sub acoperire;
indicarea persoanelor față de care există presupunerea că se ocupă cu traficul ilicit de droguri;
identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să desfășoare activitățile pe parcursul procesului penal;
numele lucrătorului din structura specializată, desemnat ca persoană de legătură a investigatorului sub acoperire;
perioada de timp pentru care este autorizat investigatorul sub acoperire.
Datele și informațiile obținute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai în cauza penală în care a fost introdus și în legătură cu persoanele la care se referă autorizația emisă de procuror. Aceste date și informații vor putea fi folosite și în alte cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sunt concludente și utile.
Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvăluită în timpul ori după terminarea acțiunii acestora. Procurorul competent să autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul să-i cunoască adevărata identitate, cu respectarea secretului profesional.
Potrivit reglementării actuale, actele premergătoare efectuate se constată printr-un proces verbal, care poate constitui mijloc de probă.
Conform prevederilor legale ,,polițiștii din formațiunile de specialitate care lucrează ca investigatori acoperiți, precum și colaboratorii acestora pot procura droguri, substanțe chimice esențiale și precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului în vederea descoperirii activităților infracționale și a identificării persoanelor implicate în astfel de activități”.
Autorizarea procurării de droguri de către investigatorul sub acoperire sau colaboratorul acestuia este de competența exclusivă a procurorului și are loc numai în faza de urmărire penală, nu și în faza judecății, iar pentru a se putea autoriza procurarea de droguri, substanțe chimice esențiale și precursori este necesară întrunirea următoarelor condiții cumulative:
să existe date sau informații că s-a comis sau că se pregătește comiterea unei infracțiuni ce ține de trafic de droguri.
activitățile infracționale și persoanele implicate în acestea să nu poată fi identificate în alt mod;
scopul procurării de droguri sau de substanțe chimice esențiale și precursori să fie descoperirea activităților infracționale și identificarea persoanelor implicate în astfel de activități.
După obținerea autorizației, investigatorul sau colaboratorul sub acoperire poate să procure cantitatea de droguri sau substanțe chimice menționată în autorizație. Astfel, persoana care acționează ca investigator sub acoperire și are autorizație de procurare a drogurilor, nu va fi pedepsită pentru că le-a procurat, fiind apărată de sancțiunea penală.
În cazuri urgente și temeinic justificate, se poate solicita autorizarea și a altor activități decât cele pentru care există autorizare, procurorul urmând să se pronunțe de îndată. Sub aspect tactico-judiciar, soluția ideală este ca polițistul infiltrat să se abțină de la comiterea oricărui act care ar putea constitui o infracțiune, iar atunci când este constrâns la a săvârși o astfel de acțiune ilicită, să comunice polițistului de legătură situația, pentru a se întrerupe întreaga activitate a grupului infracțional țintă.
2.4. Dispunerea constatărilor tehnico-științifice, medico-legale și a expertizelor.
Conform art. 93 al CPP al RM, probele sunt elementele de fapt, dobîndite în modul stabilit de lege, care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăției, precum și la stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluționare a cauzei
Organele judiciare intră în posesia urmelor și a mijloacelor materiale de probă cu ocazia efectuării diferitelor activități procedurale: cercetarea la fața locului, ridicarea de obiecte și înscrisuri, percheziția, constatarea infracțiunii flagrante, etc. Pentru valorificarea urmelor și mijloacelor materiale de probă sunt necesare cunoștințe de specialitate și mijloace tehnice adecvate, pe care organele judiciare, oricât ar fi de dotate, nu le posedă.
Literatura de specialitate definește constatarea tehnico-științică ca fiind activitățile dispuse de organele judiciare pentru a clarifica, pe criterii de ordin științific, semnificația urmelor sau a obiectelor descoperite la locul săvârșirii infracțiunii.
Constatarea tehnico-științifică se dispune din oficiu sau la cerere, atunci când este îndeplinită una din următoarele condiții:
există pericolul dispariției unor mijloace de probă ori de schimbare a unor situații de fapt;
este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.
Organul de urmărire penală care dispune efectuarea constatării tehnico-științifice stabilește obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă și termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea. Toate constatările se dispun de către organul judiciar prin rezoluție motivată, act din care trebuie să rezulte: data și locul întocmirii; gradul, numele și prenumele și unitatea din care face parte organul de cercetare; temeiul de fapt care a impus apelarea la cunoștințele unui specialist; baza legală a dispunerii constatării tehnico-științifice; genul de constatare tehnico-științifică solicitată; unitatea specializată care va efectua lucrarea; întrebările la care urmează să răspundă specialiștii; materialele care se pun la dispoziția specialiștilor; termenul de depunere a raportului de constatare.
Potrivit prevederilor legale, expertiza constituie mijloc de probă, cu valoare probantă egală cu a celorlalte mijloace de probă, printre care se enumeră atât constatarea tehnico-științifică, cât și cea medico-legală. În afara cazurilor când expertiza este obligatorie, aceasta se dispune ori de câte ori organul de urmărire penală sau instanța de judecată constată prezența cumulativă a unor fapte ori stări de fapt care nu sunt valorificate îndeajuns și împrejurarea că pentru lămurirea lor este necesară folosirea unor specialiști.
Pentru probarea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri poate fi dispusă orice constatare sau expertiză criminalistică, în raport cu natura urmelor descoperite cu prilejul desfășurării diverselor activități procedurale. Specifice acestor infracțiuni sunt următoarele genuri de constatări sau expertize:
a) Constatarea (expertiza) toxicologică
Dispunerea și efectuarea constatării (expertizei) toxicologice are ca scop stabilirea naturii produsului ori a substanței descoperite asupra făptuitorului, dacă substanța face parte din categoria drogurilor sau are în compoziție substanțe din cadrul celor aflate sub control internațional sau național.
Întrucât raportul de constatare tehnico-științifică sau de expertiză constituie singurul mijloc de probă în procesul penal care să ateste că o anumită substanță face parte din categoria drogurilor, această sarcină revine în exclusivitate specialiștilor din cadrul laboratoarelor de profil.
Specialiștii vor fi solicitați să răspundă la următoarele întrebări formulate de organul judiciar:
dacă produsele sau substanțele supuse examinării sunt droguri;
dacă probele înaintate pentru analiză fac parte din categoria drogurilor supuse controlului internațional sau conțin astfel de substanțe;
care este concentrația în substanța activă și puritatea probelor analizate;
care este gradul de umiditate al plantelor din care s-au extras drogurile;
dacă produsele sau drogurile au fost sau nu falsificate;
dacă în raport cu numărul și natura compușilor existenți în probele analizate se poate aprecia sursa de proveniență a drogurilor;
care este greutatea produselor și substanțelor ce formează obiectul traficului de droguri.
Demonstrarea și formularea concluziei constatării tehnico-știintifice sau expertizei toxicologice se face și în plan vizual, la raportul de constatare ori de expertiză anexându-se spectograme, fotografii sau alte reprezentări grafice ale rezultatelor obținute atât din analiza probei în litigiu, cât și din analizarea probei utilizate ca model de comparație.
Specialistul sau expertul toxicolog poate stabili următoarele concluzii:
cert-pozitivă, de maniera ,,substanța supusă examinării este drog”;
cert-negativă, de exemplu ,,substanța supusă examinării nu este drog”;
de probabilitate, de exemplu ,,substanța supusă examinării este probabil opiu”;
de imposibilitate, de exemplu ,,nu se poate stabili dacă substanța supusă examinării este stupefiant”.
b) Constatarea (expertiza) fizico-chimică
Acest gen de constatare tehnico-științifică sau expertiză se dispune pentru stabilirea urmelor de drog pe obiectele găsite asupra unor persoane, cum ar fi: pipe, seringi, pahare, lingurițe, etc.
Expertiza fizico-chimică se efectuează printr-o examinare comparativă ce constă în coroborarea rezultatelor analizei probei în litigiu cu cele obținute din examinarea probei model de comparație sau cu alte date privitoare la caracteristicile fizico-chimice ale substanțelor. Specialiștii vor fi solicitați de organul judiciar să răspundă la următoarele întrebări:
dacă pe obiectele descoperite asupra anumitor persoane pot fi puse în evidență urme ale unor substanțe, iar în caz afirmativ, care este natura urmelor de substanță pusă în evidență;
dacă urmele evidențiate provin de la droguri, denumirea exactă a acestora și dacă fac parte din categoria celor aflate sub control internațional;
ce componente conțin urmele de substanță analizate, concentrația acestora în produs activ și dacă poate fi indicată sursa de proveniență.
c) Constatarea (expertiza) dactiloscopică
Necesitatea dispunerii unei asemenea constatări (expertize) poate apărea în situația în care pe diferite ambalaje ale drogurilor sau pe înscrisurile descoperite sunt relevate, fixate și ridicate urme papilare, iar persoanele asupra cărora au fost găsite neagă fie că au cunoscut conținutul ambalajelor, fie că au manipulat drogurile.
Specialiștii trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
dacă obiectul ridicat prezintă urme de natură papilară și câte anume;
dacă urmele relevate, fixate și ridicate sunt digitale sau palmare;
care este tipul și varietatea urmelor;
de la ce mână și de la ce degete provin urmele;
dacă urmele relevate, fixate și ridicate prezintă suficiente elemente de identificare;
care este mecanismul de formare a urmelor;
natura substanței cu care a fost îmbibat desenul papilar în momentul creării urmelor;
care este vechimea aproximativă a urmelor.
d) Constatarea (expertiza) grafică și tehnică a documentelor
În timpul examinării înscrisurilor, pe lângă identificarea scriptorului sau a mașinii de scris la care au fost dactilografiate textele în litigiu, specialiștilor li se va cere să răspundă și la alte probleme, cum ar fi:
stabilirea autenticității și a vechimii înscrisurilor;
materialul din care este confecționat suportul (hârtie, plastic, pânză);
materialul cu care au fost scrise textele în litigiu;
autenticitatea ștampilelor aplicate;
stabilirea provenienței materialelor: file rupte din agende, coli de hârtie având anumite particularități de ordin calitativ, pagini din ziare străine;
refacerea înscrisurilor rupte, arse, a textelor șterse sau acoperite.
e) Constatarea (expertiza) medico-legală
Principalele probleme ce pot fi lămurite prin intermediul constatării (expertizei) medico-legale sunt următoarele:
dacă persoana supusă examinării este sau nu consumatoare de droguri;
natura drogului consumat;
dacă eventualul deces s-a datorat consumului de droguri;
dacă există urme pe baza cărora să se concluzioneze că administrarea drogurilor a fost făcută în mod forțat;
dacă persoana suferă de afecțiunea înscrisă în rețetele cu timbru sec pe baza cărora au fost eliberate drogurile.
3.TRAFICUL DE DROGURI PE TERITORIUL REPUBLICII MOLDOVA
3.1. Aspectele cercetării transfrontaliere.
Conlucrarea între organele naționale și internaționale.
Date statistice privind traficul de droguri pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii ani..
Concluzie
Astăzi, mai mult ca orichînd, se discută și se scrie despre pericolul pe care îl reprezintă pentru o societate publică și ființei umane consumul ilicit de droguri, cunoschîndu-se ravagiile pe care acestea le face în rîndul consumatorilor.
La momentul de față, țara noastră se află în perioada creșterii influenței narcomaniei și traficului ilicit de droguri asupra societății. Problema actuală este caracterizată printr-o creștere continuă și capătă poziții tot mai sigure, ritmul de răspîndire a căror pun în pericol sănătatea fizică și morală a omenirii, în deosebi a generației tinere, precum și destabilizează populătia.
Se știe că procesul de evoluție a narcomaniei constă în dezvoltarea sindroamelor de bază, dependență psihică, dependență fizică și toleranță. De aici rezultă ca avem ca sarcină de bază tratarea acestor fenomene.
Activitățile legale de circulația substanțelor narcotice și psihotrope se află sub controlul strict al statului și sunt dirijate de el prin intermediul Comisiei Naționale Antidrog.
Așa cum am văzut din primul capitol al lucrării, ofensiva contra traficului de droguri ilicit de droguri s-a manifestat in plan juridic încă din trecut, realitatea arătîndune că lipsa reglementărilor juridice atît în plan național chît și în plan internațional, ar aduce consecințe devastatoare asupra omenirii. Ca urmare, măsurile de ordin juridic ce se impuneau a fi luate în vederea împlimentării traficului și consumului ilicit de droguri au preocupat și se preocupă toate statele.
Față de urmările ne faste ale taxicomanilor și pericolului pe care îl prezință sub aspectul creșterii criminalității, psihiatrii și penaliștii de pretutindeni s-au alarmat și s-au pronunțat ferm împotriva folosirii drogurilor, a vînzării și răspîndirii ilicite a acestora, cu atît mai mult, se pune problema răspunderii penale a persoanelor care consumă droguri care ca urmare a tulburărilor neuropsihice ce le au în lipsa drogurilor cu care se droghează pot comite fapte prevăzute de legea penală.
Din orice punct de vedere putem spune ca această temă este actuală și cu părere de rău recunoaștem ca încă nu s-a găsit o soluție satisfăcătoare de rezolvare a ei.
Transportate cu vapoarele, parașutele, cecuperate de scafandri de pe fundul mării, închise în capsule, grefate sub pielea brațului sau pur și simplu înghițite, drogurile continuă să aducă imense benevicii unora prin distrugerea altora. Uneori faptele traficanților de droguri capătă dimensiuni criminale pină la genocid, anume ca acestea distrug moralul națiunilor întregi.
Referindu-ne la legătura dintre consumul de droguri și criminalitate, vom menționa că aproximativ 50% din jafurile și spargerie ce au loc, sunt săvîrșite de persoanele aflate sub influența drogurilor.
Cu toate că măsurile luate pe plan internațional chit și național, drogurile continuă să pătrundă în mod ilicit de la distribuitor în toate colțurile lumii inclusiv în Republica Moldova, pe căi neștiute de poliție și să facă ravagii în rîndul consumatorilor. La această neputință a poliției contribuie o gamă largă de mijloace de care dispun traficanții, precum și ingeoniozitatea și rafinamentul lor.
Lucrarea de față, sintezează principalele probleme de ordin juridic, medical și farmacologic privind drogurile, făchînd o analiză ce este menită să contribuie material documentar pentru cei care sunt abilitați să lupte contra traficului și consumului ilicit de droguri.
Nu am făcut alt ceva dechît, să ne aducem o modestă contribuție la prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri în Repubvlica Moldova, scoțînd în evidență rolul esențial al Criminalisticii în strînsă legătură cu Dreptul Procesual Penal, în această importantă activitate.
Abordarea actuală de combinare a reducerii cererii și ofertei de droguri prin metode integrate, multidisciplinare și echilibrate, constituie baza controlului fenomenului drogurilor pentru viitor. Această abordare necesită cooperare și coordonare. Dată fiind natura orizontală a problemei, cooperarea și coordonarea vor trebui dezvoltate în continuare nu numai în domeniile social, medical, educație și justiție și afaceri interne, dar și în raport cu statele non-membre ale Convenției Privind traficul ilicit de stupifiante și opiniile internaționale relevante.
O abordare echilibrată a problemei include de asemenea consultarea unui mare număr de instituții științifice, a profesioniștilor, a reprezentaților ONG-urilor, societății civile și comunităților locale.
Cooperarea strategică în domeniul aplicării legii cu privire la droguri și precursori ai drogurilor, trebuie să acorde prioritate acelor probleme și forme ale criminalității care pot avea impact asupra întregilor State, astfel asigurând obținerea unui progres. Activitatea de cooperare a organelor judiciare specializate trebuie să vizeze combaterea producției de droguri, a traficului ilicit transfrontalier, destrămarea rețelelor criminale angajate în aceste activități și probarea activităților infracționale desfășurate de acestea, inclusiv a criminalității conexe drogurilor.
Pentru a implementa această prioritate, este necesar ca factorii politici și agențiile de implementare a legii, atât la nivelul internațional cât și la nivel național, să își îmbunătățească expertiza în domeniu, printr-un schimb de bune practici, analize complexe, strategice și operative ale fenomenului criminalității.
Identificarea celor mai noi dezvoltări ale criminalității drogurilor va avea consecințe în luarea deciziei politice și în consecință în prioritizarea aplicării legilor în acest domeniu.
Dispariția majorității controalelor la frontierele interne a făcut ca UE să fie o piață și mai atractivă pentru drogurile ilicite și pentru deturnarea precursorilor. Odată intrate înăuntrul frontierelor UE, drogurile pot fi comercializate, mai mult sau mai puțin liber, fără a atrage atenția autorităților vamale sau a autorităților naționale de aplicare a legii. Crima organizată internațională nu respectă granițele naționale sau autoritățile naționale.
Natura globală a problemei drogurilor necesită o abordare regională, internațională și multilaterală. Ca o recunoaștere a principiului responsabilității împărțite, cooperarea și coordonarea trebuie intensificate atât la nivel bilateral (între UE și țările terțe), cât și în cadrul organizațiilor și forurilor internaționale.
BIBLIOGRAFIE
Cărți
S. Doraș, Criminalistica, Chișinău, 2011.
V. Ursu, R. Condrat, A. Spoială, Ghenadie Gandrabura – Drogurile și delicvența Juvenilă: Aspecte Juridico-penale, crminologice și procesual-penale, Chișinău, 2005.
Dascălu I., Prună Ș., Țupulan Marin-Claudiu, Ștefan CristianEduard, Giurea Laurențiu, „Organizația criminală a drogurilor”, Editura Sitech, Craiova, 2008
Marian Cicerone Gavrilescu, Tactica criminalistică, Iași, 2012.
Mihai Gheorghiță – Tactica cercetării la fața locului , Material științifico-didactic, Chișinău, 2004.
Cușnir, Valeriu, Căpătici Mihail, Didâc Veaceslav, Moraru Victor – Tactica Criminalistică, Activitatea operativă de investigații, Chișinău, 2009.
Ig. Hadîrcă, Aspectele antinarcotismului/Materialele conferinței științifico-practice internaționale ,,Criminalitatea în RM, starea actuală, tendințele, masurile de prevenire și de combatere” Chișinău, 2003.
Argeșanu, Criminalistica și medicina legală în slujba justiției, Vol.I, București, 1996.
Miron Angela, Abuzul și traficul ilicit de droguri în R.Moldova, Chișinău, 2008.
Gheorghiță M., Tactica Cercetării la fața locului, Chișinău, 2004.
Sorin-Ionel Petrescu, Reglementări juridice internaționale în lupta antidrog, 2009.
Odagiu, I., Nestor S., Problemar la tactica și metodica criminalistică , Chișinău, 2005.
Nicoleta-Elena Buzatu, Traficul ilicit de droguri, București, 2010.
Jenica Drăgan, Aproape totul despre droguri, București, 1994.
I. Mircea, Criminnalistica, București, 2001.
Golubenco Gheorghe, Coldorovschi Vitalie – Asistența tehnico-criminalistică a descoperirii infracțiunilor, Studiu științifico-practic, Chiținău, 2010.
Rotari A. – Cercetarea la fața locului , Îndrumar metodic destinat specialiștilor-criminaliști, anchetatorilor, colaboratorilor organelor afacerilor interne și studenților instituțiilor de învățământ de drept. Chișinău 2002.
Dr.Sorin, M. Rădulescu, Devianță, Criminalitate și Patologie Socială, București, 1999.
Stancu Emilian , Tratat de criminalistică, ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2004
E. Stancu, Criminalistica, vol.I, București, 1995.
Ștefan Cristian-Eduard – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint, București, 2006.
Gheorghiță Mihai – Tactica reținerii bănuitului, învinuitului ( Material științifico-didactic), Chișinău, 2004.
Igor Hadîrcă – Răspunderea penală pentru infracțiunile săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora ; Monografie, Chișinău, 2009
Oprea M. , Revenco M. , Vasilev T. – Standart de reducerea riscurilor la utilizatorii de droguri, Chișinău, 2011.
Sorin M. Rădulescu, Cristina Dămboveanu – Sociologia Consumului și Abuzului de droguri, București, 2005.
Conf. Univ. Dr. Trăian Dima – Infracțiuni contra sănătății publice prevăzute de legi extrapenale (cu referire la droguri), București, 2002.
Dr. Traian Dima – Traficul și consumul ilicit de stupefiante. Combaterea prin mijloace de drept penal. Editura Lumina Lex, București 2001.
Alexandru Borodoc – Manual de drept penal, partea specială Chișinău, 2004.
Drugescu Nicolae – Medicină legală, Editura Printech, București, 2001.
Drăgan Jenică – Dicționar de droguri, Editura Național, București, 2000.
Ioan Dascălu (coordonator), Ștefan Prună, Marin-Claudiu Țupulan, Cristian-Eduard Ștefan, Laurențiu Giurea – Organizația criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008.
Ștefan Cristian-Eduard – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint, București, 2006,
Dawid Wiliam – Manual de instruire pentru efectuarea percheziției 2012, ,,Program de asistență pentru prevenirea abuzului și traficului de droguri în Belarus,Ucraina și Moldova
Boroi Alexandru, Ungureanu Georgeta-Ștefania, Jidovu Nicu, Măgureanu Ilie – Drept procesual penal, Editura AllBeck, București, 2001
Olteanu Ion Gabriel – Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracționale și a unora dintre activitățile ilicite desfășurate de acestea, Editura AIT Laboratories, București, 2007
Voica Daniel – Investigatorul sub acoperire, o nouă instituție a dreptului procesual penal român, articol publicat în Revista „Dreptul” nr.5/2004
Acte normative:
Codul Penal al R.M. din 18.04.2002
Codul de Procedură Penală al RM din 14.03.2003
Codul Vamal al RM din 20.07.2000, cu ultimile modificări din 15.08.2014
Legea cu privire la circulația substanțelor narcotice și psihotrope și a percursorilor din 06.05.1999.
Hotărîrea Guvernului RM privind aprobarea Listei substanțelor narcotice,psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe depistate în trafic ilicit, precum și cantitățile acestora nr. 79.23.01.2006.
Legea cu privire la Activitatea Operativă de investigații
Convenția organizatiei Națiunilor Unite contra traficului ilicit de droguri din 20.12.1988
Legea Nr.190 din 26.07.2007,cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție, nr.17 din 19.06.2002.
Constituția RM. din 29 iulie 1994.
Documente electronice
http://www.observator.mednet.md/
http://www.ms.gov.md/?q=stiri/ziua-internationala-lupta-contra-narcomaniei
http://www.infoeuropa.md/droguri/raportul-european-privind-drogurile-2014-tendinte-si-evolutii/
http://totul.md/ro/expertitem/558.html (articol, Narcomania ciuma secolului nostru.)
Raportul Organului Internațional de Control al Stupefiantelor, ONU, 2005
BIBLIOGRAFIE
Cărți
S. Doraș, Criminalistica, Chișinău, 2011.
V. Ursu, R. Condrat, A. Spoială, Ghenadie Gandrabura – Drogurile și delicvența Juvenilă: Aspecte Juridico-penale, crminologice și procesual-penale, Chișinău, 2005.
Dascălu I., Prună Ș., Țupulan Marin-Claudiu, Ștefan CristianEduard, Giurea Laurențiu, „Organizația criminală a drogurilor”, Editura Sitech, Craiova, 2008
Marian Cicerone Gavrilescu, Tactica criminalistică, Iași, 2012.
Mihai Gheorghiță – Tactica cercetării la fața locului , Material științifico-didactic, Chișinău, 2004.
Cușnir, Valeriu, Căpătici Mihail, Didâc Veaceslav, Moraru Victor – Tactica Criminalistică, Activitatea operativă de investigații, Chișinău, 2009.
Ig. Hadîrcă, Aspectele antinarcotismului/Materialele conferinței științifico-practice internaționale ,,Criminalitatea în RM, starea actuală, tendințele, masurile de prevenire și de combatere” Chișinău, 2003.
Argeșanu, Criminalistica și medicina legală în slujba justiției, Vol.I, București, 1996.
Miron Angela, Abuzul și traficul ilicit de droguri în R.Moldova, Chișinău, 2008.
Gheorghiță M., Tactica Cercetării la fața locului, Chișinău, 2004.
Sorin-Ionel Petrescu, Reglementări juridice internaționale în lupta antidrog, 2009.
Odagiu, I., Nestor S., Problemar la tactica și metodica criminalistică , Chișinău, 2005.
Nicoleta-Elena Buzatu, Traficul ilicit de droguri, București, 2010.
Jenica Drăgan, Aproape totul despre droguri, București, 1994.
I. Mircea, Criminnalistica, București, 2001.
Golubenco Gheorghe, Coldorovschi Vitalie – Asistența tehnico-criminalistică a descoperirii infracțiunilor, Studiu științifico-practic, Chiținău, 2010.
Rotari A. – Cercetarea la fața locului , Îndrumar metodic destinat specialiștilor-criminaliști, anchetatorilor, colaboratorilor organelor afacerilor interne și studenților instituțiilor de învățământ de drept. Chișinău 2002.
Dr.Sorin, M. Rădulescu, Devianță, Criminalitate și Patologie Socială, București, 1999.
Stancu Emilian , Tratat de criminalistică, ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2004
E. Stancu, Criminalistica, vol.I, București, 1995.
Ștefan Cristian-Eduard – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint, București, 2006.
Gheorghiță Mihai – Tactica reținerii bănuitului, învinuitului ( Material științifico-didactic), Chișinău, 2004.
Igor Hadîrcă – Răspunderea penală pentru infracțiunile săvârșite în sfera circulației substanțelor narcotice, psihotrope, a analoagelor și precursorilor acestora ; Monografie, Chișinău, 2009
Oprea M. , Revenco M. , Vasilev T. – Standart de reducerea riscurilor la utilizatorii de droguri, Chișinău, 2011.
Sorin M. Rădulescu, Cristina Dămboveanu – Sociologia Consumului și Abuzului de droguri, București, 2005.
Conf. Univ. Dr. Trăian Dima – Infracțiuni contra sănătății publice prevăzute de legi extrapenale (cu referire la droguri), București, 2002.
Dr. Traian Dima – Traficul și consumul ilicit de stupefiante. Combaterea prin mijloace de drept penal. Editura Lumina Lex, București 2001.
Alexandru Borodoc – Manual de drept penal, partea specială Chișinău, 2004.
Drugescu Nicolae – Medicină legală, Editura Printech, București, 2001.
Drăgan Jenică – Dicționar de droguri, Editura Național, București, 2000.
Ioan Dascălu (coordonator), Ștefan Prună, Marin-Claudiu Țupulan, Cristian-Eduard Ștefan, Laurențiu Giurea – Organizația criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008.
Ștefan Cristian-Eduard – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint, București, 2006,
Dawid Wiliam – Manual de instruire pentru efectuarea percheziției 2012, ,,Program de asistență pentru prevenirea abuzului și traficului de droguri în Belarus,Ucraina și Moldova
Boroi Alexandru, Ungureanu Georgeta-Ștefania, Jidovu Nicu, Măgureanu Ilie – Drept procesual penal, Editura AllBeck, București, 2001
Olteanu Ion Gabriel – Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracționale și a unora dintre activitățile ilicite desfășurate de acestea, Editura AIT Laboratories, București, 2007
Voica Daniel – Investigatorul sub acoperire, o nouă instituție a dreptului procesual penal român, articol publicat în Revista „Dreptul” nr.5/2004
Acte normative:
Codul Penal al R.M. din 18.04.2002
Codul de Procedură Penală al RM din 14.03.2003
Codul Vamal al RM din 20.07.2000, cu ultimile modificări din 15.08.2014
Legea cu privire la circulația substanțelor narcotice și psihotrope și a percursorilor din 06.05.1999.
Hotărîrea Guvernului RM privind aprobarea Listei substanțelor narcotice,psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe depistate în trafic ilicit, precum și cantitățile acestora nr. 79.23.01.2006.
Legea cu privire la Activitatea Operativă de investigații
Convenția organizatiei Națiunilor Unite contra traficului ilicit de droguri din 20.12.1988
Legea Nr.190 din 26.07.2007,cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție, nr.17 din 19.06.2002.
Constituția RM. din 29 iulie 1994.
Documente electronice
http://www.observator.mednet.md/
http://www.ms.gov.md/?q=stiri/ziua-internationala-lupta-contra-narcomaniei
http://www.infoeuropa.md/droguri/raportul-european-privind-drogurile-2014-tendinte-si-evolutii/
http://totul.md/ro/expertitem/558.html (articol, Narcomania ciuma secolului nostru.)
Raportul Organului Internațional de Control al Stupefiantelor, ONU, 2005
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Note Metodice Privind Cercetarea Traficului DE Droguri (ID: 128667)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.