Noroc bun… În lumea noastră fărde cer [307464]
INTRODUCERE
„Noroc bun… În lumea noastră făr’de cer
C-așa e viața de miner”
Depresiunea Petroșani este cunoscută pentru rezervele sale de huilă și pentru întreaga sa activitate concentrată pe exploatările miniere. „Noroc bun!” [anonimizat] (peste 100 de ani).
Mineritul, pe lângă activitatea economică de bază a depresiunii, [anonimizat], acesta fiind transmis din generație în generație. Nimeni nu s-a gândit că o să vină o [anonimizat], să se îngrijoreze pentru faptul că ei nu se văd făcând altceva. Această zi a venit… mii de mineri au fost diponibilizați și au fost nevoiți să participe la scoaterea ultimei tone de cărbune și să asiste la demolarea minei. A [anonimizat] o afecteze și pe cea cu familia. [anonimizat], [anonimizat].
Elementul cheie pentru evitarea intrării zonei în colaps este găsirea unor alternative care să înlocuiască mineritul. Un element care să se poată regăsi pe toată suprafața. [anonimizat], care o definesc – [anonimizat]. [anonimizat] a-[anonimizat]-încet, zonele devenind puncte de atractivitate turistică.
Vorbim de o [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] o activitate care să o înlocuiască. Turismul este acea activitate care ar putea să stabilizeze zona. Cum am menționat anterior, 2 zone sunt deja recunoscute și multe altele care urmează a [anonimizat], [anonimizat], Cheile Buții (mai mult sau mai puțin cunoscute), accesul către Munții Retezat.
Ceea ce urmează o să vă facă o [anonimizat], [anonimizat] „plan de atac” a zonelor necunoscute din sufletul munților.
CAPITOLUL 1. METODOLOGIE
Pentru început cuvântul metodologie se poate defini ca fiind „ansamblul metodelor de cercetare într-o anumită știință”. Lucrarea de față a fost realizată prin folosirea următoarelor principii și metode: [anonimizat], [anonimizat], metoda analizei (analiză cartografică), [anonimizat].
Principiile metodologice georafice stabilesc obiectivele strategice ale dezvoltării geografice. [anonimizat]:
Principiul repartiției spațiale
Pleacă de la constatarea că orice fenomen sau fapt geografic are o [anonimizat], cât și influențe la nivelul global.
Principiul cauzalității
Este o formă a [anonimizat]-un întreg unitar. Ideea de bază este axată pe dependența reciprocă dintre cauză și efect. [anonimizat] cauzalitate dintre fenomenele și/sau procesele geografice .
Principiul conexiunii
Este reprezentat de interdependența dintre fenomene.
Metoda reprezintă un ansamblu de căi (procedee, tehnici, mijloace) de urmat în procesul cunoașterii. Reprezintă suportul abstract al rațiunii cercetătorului, care indică direcția optimă pentru satisfacerea exigențelor principiilor.
Metoda inductivă
Recurgerea la metodă are în vedere abordarea realității prin studiul cazurilor concrete, a singularului și particularului, ca apoi prin abstractizare să se ajungă la general, la esență, care să conducă la formularea unor legități.
Metoda analizei (analiza catografică)
Constă în descompunerea complexelor, a întregului în părțile sale componente, pentru cunoașterea caracteristicilor fiecărui element și al locului său în întreg.
Analiza catografică – rezultatul descompunerii se concretizează prin reprezentarea cartografică părți componente a sistemului analizat.
Metoda sintezei
Reprezintă reconstrucția mentală a obiectului descompus în părți componente, ca urmare a aplicării metodei analaizei. Sinteza consideră sistemul ca un întreg și examinează caracteristicile lui. Reprezintă integrarea informațiilor parțiale într-o reprezentare unitară a complexității sistemului studiat.
Metoda anchetei
Este o metodă de investigare specifică științelor socio-umane, care permite culegerea informației din sfera realității sociale, prin intermediul comunicării dintre cercetător și indivizii umani.
CAPITOLUL 2. CONCEPTELE DE AMENAJARE ȘI DEZVOLTARE TURISTICĂ – ASPECTE GENERALE
Lucrarea de față – Depresiunea Petroșani – proiect de dezvoltare și amenajare turistică- dorește a pune în evidență potențialul turistic al zonei și modul prin care aceasta se poate amenaja și dezvolta, fiind singura posibilitate ca Valea Jiului (denumire populară a Depresiunii Petroșani, folosită preponderent de către locuitorii la care aceasta face referință) să nu intre în “colaps”, având în vedere că ultimele mine de huilă – principala activitate a locuitorilor-s-au închis la începutul anului 2018. În continuare, pentru o mai bună desfășurare și înțelegere a temei pe care mi-am propus să o susțin, am să prezint conceptele de amenajare și dezvoltare turistică – aspecte generale.
Amenajare turistică
Conform DOOM, termenul “a amenaja” este definit astfel: ansamblul de lucrări prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse și utilizate astfel încât sistemul să corespundă cât mai bine scopului pentru care a fost realizat.
Turismul se poate defini ca fiind o activitate cu scop recreativ, efectuată în afara localității de reședință a individului, pentru o perioadă mai mare de 24 de ore și mai mică de 365 de zile.
Astfel, putem spune că o amenajare turistică are ca scop organizarea unui spațiu potrivit pentru desfășurarea activităților turistice.
Amenajarea turistică poate fi definită astfel:
Reprezintă acțiunea de punere în valoare, estetică și economică, a unui obiectiv, complex atractiv sau zonă turistică. Ea asigură prin edificarea unei anumite părți a infrastructurii, formarea produsului turistic, respectiv conturarea integral a ofertei turistice, adică a elementului-cheie în exploatarea resurselor atractive ale unui teritoriu
Proces complex, cu trăsături, principii și tehnologii specifice, al cărui conținut se definește în funcție de componentele naturale, istorice, culturale ale unei zone, analizând totodată și motivațiile călătoriei […] , prezintă o varietate de forme și structuri, determinate fiind de condițiile geomorfologice ale spațiului, de caracteristicile și distribuția în spațiu a ofertei și de particularitățile cererii turistice
Componență intrinsecă a organizării spațiului geografic, beneficiind și valorificând componentele naturale și antropice ale acestuia prin intermediul dotărilor și serviciilor specifice, toate conducând spre un spațiu amenajat pentru turism
Reflectă interacțiunea dintre particularitățile fizico-geografice ale teritoriului și ansamblul activităților economice și sociale care se desfășoară pe acest teritoriu, ansamblu în cadrul căruia turismul are rol central, de polarizare a intereselor și eforturilor
În pofida nenumeratelor definiții aduse conceptului de amenajare turistică (am enumerate câteva anterior), aceasta se poate diferenția prin tipul de resurse amenajate, prin gradul de complexitate a amenajării solicitate, cât și prin particularitățile spațiului geografic și obiectivele de amenajare. Astfel întâlnim trei tipologii ale amenajării turistice:
Amenajări în funcție de calitatea și dispersia în teritoriu a obiectivelor turistice (Cianga,2007):
Amenajare turistică univocă – un singur obiectiv cu o valoare turistică particulară, individualizat, stimulând cererea turistică spre el, fiind integrat în circuite turistice. Necesită amenajări sumare, puțin diversificate și relativ izolate și strict dimensionate;
Amenajare turistică plurivocă – ansamblu de resurse turistice omogene, relativ grupate spațial, caracterizate printr-o anumită specificitate. Dotările turistice sunt complexe, integrate unor entități individualizate spațial;
Amenajare turistică echivocă – prezența pe o suprafață relativ extinsă a unor obiective omogene, fără a se distinge printr-o anumită particularitate, resursele turistice fiind diseminate. Se înregistrează amenajări de la cele mai simple până la cele mai complexe, legate prin relații de complementarietate, entitatea teritorială funcționând ca un sistem integrat.
Amenajări în funcție de raporturile dintre particularitățile regiunii amenajate și distribuția cererii:
Amenajări turistice izolate -distribuție spațială punctiformă și o paletă minimă de servicii puse la dispoziția clientelei;
Amenajări turistice complexe – stațiuni turistice, integrate regiunilor turistice, la scara cărora fenomenul turistic se desfășoară la cote majore de intensivizare și diversitate.
Particularitățile și obiectivele vizate de acțiunea de amenajare:
Amenajarea spațiilor balnear-litorale;
Amenajarea spațiilor balnear-termale și balneoclimaterice;
Amenajarea spațiilor montane de “dominant albă”;
Amenajarea spațiilor turistice de tip “verde” (agroturistice);
Amenajarea siturilor istorice și arheologice;
Amenajarea zonelor periurbane;
Parcurilor și rezervațiilor naturale.
Amenajarea turistică se definește de prezența, numărul, calitatea și gradul de dispersie a resurselor atractive în teritoriu (Cianga, 2007). În vederea îndeplinirii următoarelor obiective, se pot defini strategii de amenajare a teritoriului turistic:
Valorificarea superioară echilibrată a potențialului turistic;
Reducerea amplitudinii sezonalității turistice și efectelor sale negative prin extinderea și diversificarea ofertelor cu echipamente și dotări exploatabile și funcționale pe toată durata unui an calendaristic;
Dimensionarea ofertei în raport cu cererea turistică potențială, estimate pe baza unor riguroase studii prospective asupra pieței turistice;
Elaborarea și actualizarea continuă a unei strategii promoționale care să aibă ca și obiectiv și finalitate atragerea și menținerea pentru o perioadă cât mai îndelungată a unui număr cât mai ridicat de turiști din țară cât și din străinătate;
Sporirea numărului și lărgirea ariei geografice de proveniență a turiștilor străini;
Atragerea și antrenarea eficientă a resurselor financiare și socio-umane în realizarea proiectelor de amenajare turistică;
Creșterea eficienței socio-economice a activității în turism;
Asigurarea unei dezvoltări economico-sociale echilibrate a teritoriului supus acțiunii de amenajare prin integrarea armonioasă a turismului cu celelalte sectoare de activitate;
Dezvoltarea formelor de turism practicate și a unor forme de turism posibile și pretabile teritoriului respectiv;
Conservarea resurselor turistice și a mediului incojurator.
Având în vedere că turismul, pentru “satisfacerea” lui la nivel maxim sunt necesare intervențiile mai multor activități externe (ex.: urbanism, arhitectură, protecția mediului, etc), au fost definite următoarele princpii de organizare și funcționare (Cianga, 2007):
Principiul integrării armonioase: face referire la necesitatea integrării condițiilor naturale cu suprafețe construite, a fizionomiei infrastructurii și echipamentelor turistice cu particularitățile arhitecturale locale, într-un ansamblu integrat organic și armonios mediului geografic, astfel încât liniile moderne ale infrastructurii și echipamentelor turistice să nu constrasteze cu mediul geografic (natural și construit) în care au fost inserate;
Principiul flexibilității și al structurii evolutive: structura amenajării turistice trebuie să constituie un sistem multifuncțional și transformabil, care să permită dezvoltări și adaptări continue pentru a răspunde rapid exigențelor într-o continuă modificare și diversificare a unei cereri turistice extrem de dinamice, eterogene în motivații, gusturi, exigențe și posibilități financiare;
Principiul activității principale și al recepției secundare: subliniază necesitatea corelării activității turistice de bază și a celor complementare, accentuând importanța elementului dinamic recreativ în cadrul unei amenajări turistice în conformitate cu exigențele unui turism modern, caracterizat prin eterogenitate, mobilitate și dinamism;
Principiul rețelelor interdependente: vizează integrarea activităților și fluxurilor turistice în structura socio-economică a teritoriului ce urmează a fi amenajat, în cadrul căruia noile structuri suprapuse vor trebui să coabiteze și să conducă la proliferarea unor activități benefice pentru sistemul construit;
Principiul funcționalității optime: presupune structurarea/zonarea funcțională a teritoriului vizat de procesul de amenajare turistică, cu delimitarea mai multor subsisteme, în care vor fi repartizate armonios și integrate funcțional spațiile de cazare, de alimentație publică, spațiile verzi, locurile de promenade, echipamentele de agrement-divertisment, centrele comerciale etc.;
Principiul rentabilității directe și indirecte: stipulează faptul că orice amenajare turistică trebuie să vizeze în permanență o valorificare superioară a resurselor atractive ale unui teritoriu prin care să asigure o eficiență ridicată a investițiilor. Rentabilitatea directă implică o continuă adaptare și reajustare a ofertei turistice în funcție de modificările decelate în structura și caracteristicile cererii turistice. Rentabilitatea indirectă face referire la efectul multiplicator al turismului, care influențează amortizarea investițiilor reclamate de amenajarea turistică și antrenează o serie de efecte economice benefice asupra tuturor ramurilor economice care s-au implicat și se implică în continuare în derularea optimă a activităților turistice dintr-un teritoriu dat.
DEZVOLTARE TURISTICĂ
Pentru o intelegere mai amanuntita a acestui subcapitol, doresc a incepe cu o definitie a cuvantului “dezvoltare”, turismul fiind definit in subcapitolul anterior. Asadar, prin ”dezvoltare” putem intelege: “A trece de la o stare calitativă veche la alta nouă, de pe o treaptă inferioară la alta superioară, de la simplu la complex. A amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei noi. A se extinde dobândind proporții, însemnătate, forță; a crește, a se mări”.
În primul rând putem spune că turismul a devenit o problemă culturală și de mediu în multe zone datorită dezvoltării pe termen scurt, acestea neținând cont de efectele pe care le pot avea pe termen lung. Așadar, pentru satisfacerea marilor „participanți” la realizarea turismului (economia, mediul social și mediul înconjurător) trebuie gândită o dezvoltare a turismului pe termen lung (turism durabil), care să împletească armonios componentele amintite.
Pentru o dezvoltare durabilă a turismului trebuie să se respecte următoarele principii:
1. Dezvoltarea în condiții de compatibilitate cu mediul prin protejarea proceselor ecologice fundamentale, a diversității biologice și a resurselor naturale;
2. Dezvoltarea în condiții de compatibilitate cu cultura și valorile comunității locale, prin respectarea dreptului acestora de a decide asupra existenței lor materiale și spirituale și a protejării identității;
3. Dezvoltarea în contiții de eficiență econimică și de valorificare eficientă a resurselor, astfel încât să poată fi utilizate și de către generațiile viitoare.
Conform figurii de mai sus, putem observa că este esențială „mulțumirea” celor 3 factori pentru realizarea unei dezvoltări durabile a turismului. Dacă reușim sa îndeplinim doar doi factori din trei, s-ar putea întampla următoarele:
1. Dacă populația locală (social) și mediul înconjurător (mediu) ar fi într-o uniune perfectă și nu ar lăsa economia să se dezvolte putem vorbi de o suportabilitate între cele două componente, populația oferind mediului grija necesară pentru a o îngriji, iar mediul, la rândul său oferind elementele necesare traiului omului ( o mână o spală pe cealaltă). În această situație economia nu se dezvoltă, lucru care se poate resimți atât pe plan local, cât și plan regional/național.
2. Dacă populația locală (social) și economia si-ar pune accentul pe o anumită zonă putem vorbi de o echitabilitate, întrucat socialul ar avea venituri mai mari, zona de proveniență a populației cât și economia ar fi în continuă dezvoltare, amândouă având de câștigat în acest „parteneriat”. Lucrul omis în această ecuație este mediul care le susține și care le permite să își desfășoare activitățile, fără el nefiind posibile acestea. Dacă se continuă cu o astfel de „colaborare” mediul se va degrada și încet- încet activitățile efectuate până acum nu se vor mai putea desfășura în condiții optime.
3. Dacă economia și mediul se află în strânsă corelație una cu cealaltă, amândouă desfașurându-și activitățile fără să se afecteze reciproc, acestea creează un mediu viabil. Problema se ridică la faptul că populația locală (socialul), nefiind inclusă, nu i se respectă drepturile de a trăi în condiții optime.
CAPITOUL 3. DEPRESIUNEA PETROȘANI – DIN ANTICHITATE PÂNĂ ÎN PREZENT
Depresiunea Petroșani cunoscută și sub denumirea de Valea Jiului, are în componență următoarele localități: Petrila (cu zonele adiacente: Lonea, Jieț, Cimpa), Petroșani (cu zonele adiacente: Dâlja, Livezeni), Aninoasa (cu zona adiacentă Iscroni), Vulcan (cu zonele adiacente: Dealu Babii, Paroșeni), Lupeni, Uricani (cu zona adiacentă Câmpu lui Neag).
Această zonă, nesemnificativă la nivel național, cuprinde o istorie care începe din Antichitate cu popoare băștinașe, trecând prin Evul Mediu cu popasuri ale marilor domnitori (Mihai Viteazu trece prin trecătoarea din Pasul Vîlcan, trecătoare ce unea/unește Transilvania cu Țara Românească), identificarea depozitelor de huilă din subsol, continuând cu exploatarea resurselor, mineriadele și ajungând în zilele noastre, locul pe care eu și ceilalți locuitori rămași/plecați din Valea Jiului dorim să îl putem numi în continuare „acasă”.
În continuare vă voi prezenta un scurt istoric al Depresiunii Petroșani, începând din Antichitate până în prezent, pentru a observa cum s-a dezvoltat zona și ce am putea valorifica din trecut în prezent.
3.1. Din Antichitate până în secolul XX
Depresiunea Petroșani păstrează numeroase dovezi ale locuirii ei încă din cele mai vechi timpuri, astfel, cu toate că doar în 1499 sunt atestate documentar existența mai multor așezări precum Petrila sau Maleia există dovezi care demonstrează faptul că regiunea a fost locuită încă din paleolitic și neolitic, aceste așezări evoluând în epocile următoare, a bronzului și a fierului, ajungând la un grad de dezvoltare ridicat mai ales în perioada romană, populația fiind perfect integrată în acest spațiu intra-carpatic, având niște organizări sociale devenite tradiționale. În această conservare o importanță deosebită a avut-o atât izolarea de care beneficiază depresiunea (utilă mai ales în momentele de nesiguranță istorică) cât și legăturile sigure cu munții din jur și cu toate unitățile ce o delimitează, prin Pasul Vîlcan și Bănița și de-a lungul drumurilor de altitudine de pe platforma Carpațiilor Românești.
Dovezi ale locuirii depresiunii:
din paleolitic: au fost descoperite lângă Peștera Bolii (nouă bucăți de mărgele din lut, vase rudimentare de lut, corn de cerb pietrificat)
din neolitic: securi de piatră, unelte de piatră, majoritatea găsite în fundația bisericii romano-catolice;
din epoca de bronz : securi tolice, scoabe etc;
din antichitate : vase de lut și monede grecești, monede de argint, unelte de fier;
din epoca stăpânirii romanilor în Dacia : monede de argint din timpul domniei lui Adrian, Marc Aureliu, Traian, Tiberius, Constantin cel Mare etc
Nevoia de combustibil a oamenilor era asigurată în principal de lemn, până în secolul al XVIII-lea , când începe să fie folosit cărbunele. Această substanță minerală este cunoscută încă din antichitate, fiind exploatată pentru prima dată în Europa de Kerkrade , la granița dintre Olanda și Germania, unde s-a început o exploatare la zi în Valea Wurmthal.
Primele exploatări au fost făcute în Anglia în 1183, lângă Sheiffeld, iar mai apoi urmează în 1240 la Newcastel.
În România primele descoperiri au fost făcute în 1771 în Banat la Doman, urmate de Secul și Anina în 1790, însă primele exploatări au fost făcute la mina Anina în 1792 la Steierdorf- Anina.
În Transilvania, se dezvoltă exploatarea mineritului de cărbune în secolul al XIX-lea în Valea Jiului, care va deveni treptat cel mai important bazin carbonifer din România, datorită calității cărbunelui prezent aici.
În 1782 s-au realizat primele observații asupra zăcămintelor de cărbune din Depresiunea Petroșani, de către mineralogul Benko Janoș, care susține afirmația “cărbunii s-au aprins și au ars mai multă vreme”. Următoarea constatare a prezenței cărbunelui a fost făcută în 1787 de către generalul austriac Landu, datorită ultimului atac turcesc, când acesta sfătuit de localnici a încercat să oprească năvălitorii, aprinzând o cantitate însemnată de cărbuni.
Depresiunea Petroșani are o viață culturală destul de bogată. Tradițiile au o importanță deosebită în viața locuitorilor din această zonă a țării. Populația depresiunii a început să crească în secolul al XV- lea, când a început imigrarea coloniștilor din Petros, ce s-au stabilit în zona numită mai târziu Petroșeni, a celor din Valea Lupului ce au dat
naștere actualului oraș Lupeni, a celor din Uric ce s-au stabilit pe teritoriul actual al orașului Uricani, a celor de la Livadia de la al cărui nume a derivat denumirea Livezeniului actual.
Documentele emise după anul 1700, dar mai ales consemnările cartografice ale austriacului Friedrich Schwantz, din anul 1720, prezintă depresiunea ca fiind intens populată, cu gospodării risipite. Risipirea menționată de acesta cât și înșirarea construcțiilor pe tot cuprinsul depresiunii, nu numai că s-a menținut dar s-a și amplificat.
În 1750, populația depresiunii era estimată la aproximativ 1000 de locuitori, în anul 1818 ajunsese la peste 2.500 iar după încă 50 de ani numărul locuitorilor să se dubleze. Creșterea populației a fost însoțită de o accentuată transformare a peisajului depresiunii ce a început să își piardă din caracterul rural cu specific silvo-pastoral și s-a datorat în special apariției exploatărilor miniere în zonă, astfel, industrializarea și colonizarea au creat în Depresiunea Petroșani două grupuri distincte de populație, separate prin preocupări și mentalitate, fenomen care s-a atenuat treptat în timp dar ale cărei manifestări se pot observa și în momentul de față.
Pe de o parte băștinașii, ce au primit numele generic, păstrat și astăzi de “momârlani”, nume ce o perioadă (sfârșit de secol XIX – început de secol XX) a avut și un sens peiorativ, dar pentru care există mai multe explicații, considerându-se fie că definește anul de la munte, fie că este o transformare a cuvântului de origine maghiară „maratvanyi” ce poate fi tradus prin rămășiță, resturi dar și prin urmași, urmași ai dacilor și romanilor.
O dată cu începerea exploatării zăcămintelor de cărbune existente a apărut și a doua categorie de populație, reprezentată în acele vremuri în principal de muncitorii veniți din toate zonele țării și chiar din alte țări (Ungaria, Slovacia) pentru a lucra la aceste exploatările de cărbune. Ei erau și încă sunt numiți de către băștinașii momârlani, „barabe” cu sensul de om fără loc de origine, fără țară. Antagonismul dintre „momârlani” și „barabe” poate fi observat și în momentul de față însă într-o formă mult mai ușoară, începutul exploatării huilei în depresiune fiind un moment ce a schimbat definitiv modul de desfășurare a vieții în zonă.
Un alt eveniment „important” pentru Depresiunea Petroșani este trecerea domnitorului Mihai Viteazu prin Pasul Vîlcan. Transvîlcanul (DJ664) sau „Drumul lui Mihai Viteazu” (…) face legătura între Oltenia și Transilvania, traversând Munții Vîlcan pe direcția sud-nord, între localitățile Schela din județul Gorj și Vulcan din județul Hunedoara. […] Are o vechime de peste 2000 de ani fiind cunoscut și ca drumul roman (…) din timpul războaielor daco-romane. În 1600 Mihai Viteazu a trecut Munții din Oltenia spre Transilvania în drumul său spre împăratul Rudlof al II-lea pentru a-i cere sprijin. De atunci, drumul îi poartă numele.”
3.2. Perioada 1916 – 1945
28 iunie 1914 – are loc asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului austro-ungar, de către un cetățean sârb, la Sarajevo. În acest moment, Imperiul Austro-Ungar îi declară război Serbiei. Multă lume a crezut că acest „război” o să dureze câteva săptămâni, maxim câteva luni, dar acesta s-a declanșat într-un război care avea să afecteze întreg mapamondul.
România, la momentul declarării conflictului militar între cele două state, a rămas imparțială. O întrebare care ne este în mintea tuturor: ce a făcut România în perioada 1914 – 1916? Răspunsul este: „România era condusă de regele Carol I de Hohenzollern din 1866. Pentru o perioadă îndelungată mai înainte de declanșarea Primului Război Mondial, România a fost un aliat al Austro-Ungariei. În conformitate cu termenii alianței dintre cele două state, România era obligată să intre în război numai dacă aliatul austro-ungar era atacat. Când a izbucnit războiul, România a considerat că Austria a fost statul care a declanșat războiul și, prin urmare, Bucureștiul nu era obligat să se alăture efortului de război al aliatului său. În cele din urmă, România s-a alăturat celor care luptau împotriva Puterilor Centrale. România și-a negociat cu grijă condițiile pentru intrarea în război de partea Aliaților. Astfel, Bucureștiul cerea recunoașterea drepturilor României asupra teritoriului Transilvaniei, care fusese încorporat în Regatul Ungariei în 1867. Aliații au acceptat condițiile românilor în vara anului 1916. (…) Pe 27 august 1916, trei armate române au trecut la atac traversând Carpații Meridionali, după care au intrat în Transilvania.”
Pe teritoriul Depresiunii Petroșani s-au desfășurat două bătălii. Prima bătălie a făcut parte din operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați, cea de-a treia operație de nivel strategic desfășurată de Armata României în campania anului 1916. Ea s-a desfășurat începând cu a doua decadă a lunii septembrie și până la începutul lunii octombrie 1916, având trei obiective principale: oprirea ofensivei declanșate de inamic pe frontul din Transilvania, menținerea și consolidarea unui dispozitiv defensiv pe aliniamentul Munților Carpați și crearea condițiilor pentru reluarea inițiativei strategice și trecerea la ofensivă.
A doua bătălie de pe Valea Jiului s-a desfășurat între 29 octombrie/11 noiembrie – 2/15 noiembrie 1916 și a avut ca rezultat străpungerea apărării forțelor române și forțarea Munților Carpați de către trupele Puterilor Centrale, prin trecătorile Surduc și Vâlcan, în ea fiind angajate forțele Armatei 1 române și forțele Armatei 9 germane. Bătălia s-a desfășurat la aproape două săptămâni de la Prima bătălie de pe Valea Jiului, încheiată cu victoria forțelor române. În urma analizei efectuate după această bătălie, comandamentul forțelor germane a ajuns la concluzia că cel mai potrivit loc pentru forțarea Munților Carpați era tot Valea Jiului, având în vedere caracteristicile terenului și deficiențele dispozitivului de luptă al forțelor române, aflate într-un număr mic, dispuse pe un front de peste 30 de km., în detașamente izolate, care nu se puteau susține reciproc. La 2/15 noiembrie 1916 frontul român a fost străpuns, forțele germane ocupând orașul Târgu Jiu.
La 11 noiembrie 1918, ora 11, a încetat focul pe frontul de vest, dar starea de război a persistat pentru încă șapte luni, pacea fiind instalată prin semnarea la 28 iunie 1919 a Tratatului de la Versailles, cu Germania, și a următoarelor tratate cu Austria, Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman. Unii istorici ai războiului iau de aceea ca dată finală a războiului anul 1919, deși cele mai multe comemorări ale războiului se concentrează asupra armistițiului din 1918.
Primul Război Mondial, urmat de ani de pauză și suspans (care mai târziu s-a numit perioadă interbelică) și încheiat cu Al Doilea Război Mondial au făcut ca în Valea Jiului să apară diferite schimbări. Cele mai importante modificări în această perioadă au fost legate de activitatea minieră din zonă.
În urma primului Război Mondial, minele din Valea Jiului au fost închise între septembrie 1916 și ianuarie 1917. Perioada interbelică, este perioada de refacere în care are loc reconstrucția minelor. În această perioadă sunt reprezentate două etape importante, prima etapă de dezvoltare economică, iar a doua de criză economică. Marea Unire din 1918 își pune amprenta în ceea ce privește economia, reprezentând o etapă importantă în istoria României, ceea ce duce la afirmarea acesteia pe plan internațional. După această etapă România prezintă resurse importante de subsol precum: cărbune, petrol, etc. După terminarea războiului, societatea prezentă la vremea aceea consideră o necesitate a creșterii personalului, astfel că se vorbea de recrutarea a 2.000 de persoane. În prima jumătate a perioadei interbelice, activitatea minieră va fi prezentă în cele 18 mine (Lonea 1, Lonea 2, Lonea 3, Petrila, Petroșani-Est, Petroșani-Vest, Dâlja, Sălătruc, Iscroni, Aninoasa, Paroșeni, Vulcan-Vest, Dr. Chorin, Lupeni, Bărbăteni, Uricani, Valea de Brazi, ți Câmpul lui Neag). La finalul perioadei interbelice, activitatea minieră îți exercită activitatea doar în 6 mine, precum: Lupeni, Aninoasa, Petrila, Lonea, Sălătruc, Petroșani-Est.
Alte întâmplări desfășurate în perioada 1920 – 1949:
1920 A luat ființă Societatea comerciala anonima româna "Petroșani", compusa din doua mari grupuri de acționari: grupul alcătuit din fosta societate anonima "Salgotarjan" împreuna cu Banque Comerciale Hongroise si un grup format din 19 mari bănci.
1924 Un grup de 12 bănci românești, împreuna cu societatea "Uricani-Valea Jiului" a constituit Societatea anonima româna "Lupeni".
1926 A luat ființă "Societatea carbonifera Lonea", proprietate a statului român.
1928 Datorită crizei economice a început închiderea unor mine : Lonea I (1928), Lonea II (1931), Dâlja si Vulcan ( 1931).
1931 La 29 mai societățile "Petroșani" si "Lupeni" au fuzionat sub numele Societatea miniera "Petroșani". La Petrila, s-a construit o Preparație moderna, cu o capacitate de 270 tone/ora, care era considerata ca una din cele mai mari din lume.
La 20 august 1949 prin Decretul Lege publicat în Monitorul Oficial nr. 54, a luat ființă SOCIETATEA ROMÂNO -SOVIETICĂ-PE ACTIUNI „SOVROMCĂRBUNE” cu sediul la București, Direcția Generală Sovrom Cărbune îți mută sediul la Petroșani, unde în baza ordinului nr.8477 din 1952 înființează mai multe trusturi: 1. Trustul Cărbunelui Petroșani (de care aparținea și mina Petrila); 2. Trustul Minier Lupeni; 3. Trustul Construcții Montaj Minier Petroșani; 4. Trustul Cărbunelui Anina; 5. Trustul Cărbunelui Câmpulung-Muscel; 6. Uzina de Reparat Utilaj Minier Petroșani (URUMP); 7. Divizia de cercetare Geologică Petroșani; 8. Uzina Electrică Vulcan.
3.3. Mineriadele
Conform dex, mineriada se poate defini astfel: „Denumire pentru deplasarea minerilor, în număr mare și în mai multe rânduri, în cursul deceniului 9 al sec. XX în sau spre București, însoțită de acțiuni violente. [Pr.: -ri-a-] – Miner + suf. -iadă (după cruciadă, olimpiadă etc.)”
Pe parcursul anilor 1990 – 2000 au avut loc 5 mineriade în Depresiunea Petroșani, toate în frunte cu Miron Cozma. Pentru început, putem spune că Miron Cozma a fost un inginer miner; în iunie 1990 conducea Liga Sindicatelor Miniere „Valea Jiului” calitate din care a fost principalul factor de acțiune pe parcursul mineriadei din 13-15 iunie Ca lider al minerilor din Valea Jiului mai bine de zece ani, C.M. a fost personajul cheie în desfășurarea mineriadelor, remarcându-se atât organizatoric cât și mediatic. Pentru acțiunile sale în calitate de lider sindical a făcut obiectul mai multor condamnări. Cele mai importante au ca obiect mineriadele din 1991 și 1999. La 15 februarie 1999 a fost condamnat prin sentință definitivă și fără drept de contestație de către Curtea Supremă de Justiție la 18 ani de închisoare pentru mineriada din septembrie 1991, acuzația fiind aceea de instigare la subminarea puterii de stat. De asemenea, pentru mineriada din ianuarie 1999, a fost condamnat în data de 12 decembrie 2003 la 10 ani de închisoare prin sentința Curții de Apel București
28-29 ianuarie 1990
La 23 ianuarie, Consiliul Frontului Salvării Naționale a anunțat în mod oficial că va participa la alegerile generale din 20 mai. Drept reacție, opoziția politică reprezentată de partidele istorice, Partidul Național Țărănesc – Creștin Democrat, Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat Român a organizat pe 28 ianuarie în fața sediului guvernului un miting de protest.
Pentru a contracara acțiunea opoziției, FSN, cu sprijinul forțelor de ordine, a pus la cale o contramanifestație mobilizând angajați de la marile întreprinderi bucureștene. Muncitorii au mărșăluit scandând lozinci în favoarea FSN și împotriva partidelor care voiau sa oprească ascensiunea politică a Frontului: „Jos cu fiii de chiaburi și legionari!”, „Iliescu nu ceda, țara e de partea ta!”, „Nu ne vindem țara!”, „Vrem liniște să muncim!”, „Fără moșieri”!
Între cele două tabere au avut loc incidente, agravate de tentativa de intrare în sediul guvernului a unui grup de persoane violente. În seara zilei de 28 ianuarie, în unele orașe consiliile județene FSN au mobilizat cetățenii pentru apărarea guvernului. A doua zi dimineața, apelurile insistente lansate de Ion Iliescu, președintele interimar al țării, au adus în București 5.000 de mineri înarmați cu bâte și unelte de muncă. S-au adăugat acestora zeci de camioane și autobuze cu muncitori din țară, care au venit în Piața Victoriei alături de mineri. Au fost semnalate incidente violente între mineri și locuitori ai capitalei, iar la sediile unor partide istorice și organizații nefavorabile puterii au avut loc raiduri, percheziții și rețineri ilegale. Pe străzi s-a strigat: „Moarte intelectualilor!” și „Noi muncim, nu gândim!”
Bilanțul celor două zile de confruntări a fost de câteva zeci de răniți. Poliția a făcut arestări din rândul participanților la miting. Tot în ziua de 29 ianuarie au avut loc atacuri asupra sediilor partidelor de opoziție din țară, cu toate că în orașele respective nu avuseseră loc manifestații.
18-19 februarie 1990
Pe 18 februarie 1990 a avut loc o manifestație anticomunistă care fusese anunțată cu câteva zile mai devreme. Piața Victoriei s-a umplut cu zeci de mii de oameni, care au început să scandeze lozinci împotriva FSN-ului, a lui Ion Iliescu și a Securității. În jurul orelor 16, un grup de provocatori din rândul manifestanților a luat cu asalt clădirea guvernului, fără ca forțele de ordine să opună vreo rezistență. Demonstranții au distrus ușile și au intrat în sediul guvernului, ocupând parterul și etajul I, unde au produs distrugeri importante. Câteva ore mai târziu ordinea a fost restabilită cu ușurință de forțele militare, iar poliția a arestat 102 persoane, dintre care 12 cu cazier judiciar. Au fost răniți 15 militari în termen și 6 polițiști.
Ca și în cazul evenimentelor din 28-29 ianuarie, autoritățile au afirmat că a avut loc o tentativă de lovitură de stat antidemocratică. A doua zi câteva mii de mineri din Valea Jiului au sosit în sprijinul Guvernului. Spre deosebire de mineri, muncitorii bucureșteni nu au mai răspuns în masă apelurilor făcute de autorități.
Responsabilitatea în ce privește chemarea minerilor la București nu a fost recunoscută de putere. Deși a fost evidentă implicarea autorităților, Ion Iliescu a declarat că nu a avut nicio contribuție la cele două mineriade, dimpotrivă: „Am căutat să-i descurajăm pe cei care voiau să vină la București. Personal am rugat să nu vină pentru că nu era nevoie. Dar sunt mișcări spontane pe care nu le poți dirija, nici stăpâni.” În ciuda acestor declarații, numeroși reprezentanți ai opoziției și ai presei independente au susținut că a fost vorba de provocări conduse de Securitate și de Guvern.
13 – 15 iunie 1990
Începând cu 22 aprilie, în Piața Universității din București s-a desfășurat un maraton al protestelor care a durat 53 de zile. Principala revendicare a manifestanților a fost acceptarea de către putere a punctului 8 din Proclamația lansată în 11 martie 1990 la Timișoara, prin care se cerea excluderea de la conducerea politică a țării a activiștilor comuniști și a ofițerilor Securității, timp de trei mandate. De asemenea, se solicita independența televiziunii și a radioului prin încetarea monopolului exercitat de către FSN asupra lor.
Câteva zile mai târziu, la 25 aprilie, în timpul unei ședințe televizate a CPUN-ului, Ion Iliescu i-a numit pe manifestanți „golani”. Aceștia și-au însușit calificativul transformându-l în titlu de glorie. Mai mult, personalități din domeniul științei și culturii din țară și străinătate s-au solidarizat cu „golanii”. Balconul de la Facultatea de Geologie a devenit o tribună de la care au vorbit personalități sau simpli cetățeni în sprijinul manifestanților și al revendicărilor acestora.
La 20 mai 1990 FSN a câștigat cu majorități zdrobitoare atât alegerile prezidențiale, prin candidatul Ion Iliescu, cât și pe cele parlamentare. Considerând că protestul din Piața Universității nu mai era oportun în noile condiții, Liga Studenților și-a anunțat retragerea din Piață. În „Zona liberă de neocomunism” au mai rămas aproximativ 250 de persoane, din care o parte au intrat în greva foamei.
Guvernul a hotărât la 12 iunie 1990 ca a doua zi poliția, armata și Serviciul Român de Informații să pună în aplicare un mandat al Procuraturii care cerea degajarea Pieței Universității. A doua zi, începând cu ora 4 dimineața, forțele de poliție i-au atacat pe greviștii foamei din Piața Universității. Concomitent poliția a intrat și în Institutul de Arhitectură, iar apoi a înconjurat piața cu vehicule. Greviștii arestați au fost bătuți, iar apoi au fost urcați în dube și duși la Măgurele, în apropierea Bucureștiului. Peste câteva ore circa 200 de muncitori de la Întreprinderea de Mașini Grele București strigând „IMGB face ordine” au pătruns în clădirea Institutului de Arhitectură, unde i-au molestat pe studenții care se aflau acolo. În după amiaza aceleiași zile „echipe de șoc” îmbrăcate civil incendiază autovehiculele forțelor de ordine și apoi conduc asaltul asupra clădirilor Poliției Capitalei, SRI-ului și a Ministerului de Interne.
Tot în după-amiaza zilei de 13 iunie a fost atacată Televiziunea de manifestanți incitați de grupuri compacte de provocatori. Emisia televiziunii a fost întreruptă timp de câteva ore de către factori de decizie ai instituției, în înțelegere cu responsabilii politici, pentru a se induce panica în rândul cetățenilor capitalei, conform lui Dumitru Iuga, liderul sindicatului din televiziune. La sfârșitul zilei, Ion Iliescu a transmis prin posturile de radio și televiziune un apel către toți cetățenii capitalei să apere Guvernul și Televiziunea. În cuvântul său președintele a afirmat că acțiunile violente au fost puse la cale de grupuri extremiste care intenționau să dea o lovitură de stat. Mai mult, un comunicat al Guvernului preciza că violențele din ziua de 13 iunie au fost acte de tip legionar, sugerându-se faptul că opoziția politică nu a fost străină de cele întâmplate. După o zi plină de confruntări, în timpul nopții armata a reușit să restabilească ordinea.
Cu toate că situația se găsea sub control, a doua zi au sosit minerii din Valea Jiului, fiind îndemnați de Ion Iliescu din balconul Guvernului să meargă în Piața Universității. Grupuri de mineri au pătruns în Universitate și în Institutul de Arhitectură. Studenții prinși au fost bătuți cu bestialitate, iar laboratoarele și sălile de curs au fost devastate. Pe străzile adiacente Universității, orice persoană care prin ținută și comportament părea a fi „intelectual” a fost maltratată. Mai mult, minerii aveau fotografii ale participanților la manifestația din Piață, realizate după casete filmate. Prin intermediul fotografiilor au fost vânați cei care au vorbit din balconul de la Universitate. Tot la indicația minerilor, poliția a făcut multe arestări. Au avut loc descinderi ale minerilor la sediile unor partide (PNL, PNȚ-CD), la locuințele unor lideri ai opoziției și la sediile unor ziare și reviste independente. Minerii au mers la redacția cotidianului „România Liberă” și au impus încetarea apariției ziarului.
Evenimentele din 13-15 iunie s-au soldat cu sute de răniți și cu câțiva morți. Au fost arestate sute de persoane, iar pe data de 15 iunie au continuat arestările la locul de muncă al manifestanților. Minerii au fost convocați la Complexul Expozițional de către Ion Iliescu care le-a mulțumit pentru că au răspuns chemării sale și au dat dovadă de înalt simț civic.
24 – 28 septembrie 1991
În 24 septembrie 1991, minerii din Valea Jiului intră în grevă generală și cer primului ministru, Petre Roman, să vină la Petroșani pentru a le asculta problemele. Liderul sindical, Miron Cozma, i-a amenințat pe reprezentanții Guvernului că dacă nu se rezolvă aceste nemulțumiri cât mai repede posibil, ei vin în număr mare la București. Primele acțiuni violente au fost făcute la Petroșani unde au intrat în primărie și l-au agresat pe subprefectul Ionel Botoroaga și pe directorul Regiei Autonome a Huilei, Benone Costinaș. În gara Petroșani solicită trenuri pentru deplasarea la București și fiind refuzați, devastează gara, ocupă acceleratul 244 și deturnează alte două garnituri de tren. În Petroșani și Vulcan au loc violențe, devastări și incendii. A doua zi, trenurile cu mineri sunt oprite în Gara Craiova, se anunțase că Petre Roman ar fi dispus să vină aici pentru tratative. Minerii refuză oferta și îl agresează pe prefectul Ilie Ștefan și pe generalul maior Ilie Marin și devastează gara. După toate acestea trenurile pleacă spre București unde ajung în dimineața zilei de 25 septembrie 1991.
În dimineața zilei de 25 septembrie, în jurul orei 10.00, minerii din Valea Jiului au ajuns în Gara Băneasa cu mai multe garnituri de tren, în posesia cărora au intrat prin violențe și incendieri. La aflarea veștii că minerii se îndreaptă spre capitală, primul ministru și președintele au încercat mai multe manevre de împiedicare a acestora de a ajunge la destinație, însă toate au fost în zadar. Conduși de liderul lor sindical, Miron Cozma, prima oprire au făcut-o în Piața Victoriei, unde au cerut o întâlnire cu premierul Petre Roman. Deoarece acesta nu a apărut, și-au schimbat motivul pentru care au venit și au cerut demisia acestuia din funcție. O delegație a minerilor a reușit să vorbească cu primul ministru. Cornel Tomescu, șef sector în cadrul Secretariatului General al Guvernului a declarat că la sosirea în Piața Victoriei, minerii nu erau violenți. Minerii erau calmi, nu strigau lozinci la adresa Guvernului sau a președintelui și stăteau așezați pe caldarâm.” Un militar, aflat la un etaj al Palatului a aruncat în mijlocul adunării de mineri o grenada lacrimogenă, fapt care a aprins spiritele deja încinse. Au început violențele și atacurile asupra clădirii Guvernului. În acel moment funcționarii care se aflau în clădire au fost evacuați. Cpt. Dorel Enache, comandantul grupului de intervenție al MAPN care a acționat în Piața Victoriei, afirma mai târziu că a văzut grupuri de civili care-i instigau pe ortaci la violență, iar revoluționarul Nica Leon declara că toți civili care s-au alăturat minerilor doreau înlăturarea Guvernului Petre Roman și a președintelui Iliescu. Seara se reușește evacuarea Pieței Victoriei, dar manifestanții s-au retras către Piața Universității și Televiziune, pe care o asediază. Miron Cozma și o delegație de mineri s-au întâlnit la Palatul Cotroceni cu președintele Ion Iliescu, unde îți condiționează retragerea de demiterea primului ministru.
Deși Petre Roman dorește să-și depună mandatul, în 26 septembrie minerii atacă din nou clădirea Guvernului. Au avut loc discuții cu ușile închise. Miron Cozma amenință că dacă până la ora 12.00 nu este anunțată demisia premierului, el cheamă 40.000 de sindicaliști din Pipera, acesta adăugând că probabil nimeni nu dorește un război civil. Sub presiunea evenimentelor, la ora 12.00, Alexandru Bârlădeanu, președintele Senatului, a anunțat demisia Cabinetului Roman, pe postul național de televiziune. Miron Cozma cere minerilor să plece acasă pentru ca le-au fost rezolvate toate revendicările, dar cu toate acestea, în după-amiaza acelei zile, minerii intră în sala de ședințe a Adunării Deputaților, unde cer demisia lui Ion Iliescu și satisfacerea tuturor revendicărilor pentru care au venit la București. În cele din urmă s-au potolit și s-au întors în Valea Jiului, cu promisiunea făcută că tot ceea ce au cerut se va rezolva. Două zile mai târziu Miron Cozma și președintele țării Ion Iliescu semnează un comunicat prin care încheie tragicul episod al celei de-a patra mineriadă. În violențele zilelor mineriadei trei persoane au murit în București și unul în orașul Vulcan, și 455 de persoane au fost rănite.
Ianuarie 1999
Aproape 15.000 de mineri de la Compania Națională a Huilei din Valea Jiului au protestat la data de 4 ianuarie 1999 pentru a obține mărirea salariilor și renunțarea la programul de închidere a minelor nerentabile. Ortacii amenințau că vin la București, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute. Dar Guvernul de la București nu s-a arătat dispus să cedeze în fața greviștilor din Valea Jiului.
9 IANUARIE 1999: Miron Cozma declara că "Minerii se îndreaptă spre Văcărești. Astăzi am venit doar până la intrarea în Târgu-Jiu. Data viitoare nu ne vom opri până la București. Așteptăm ca până luni primul ministru să vină în Valea Jiului, dacă nu, marți ne vom strânge mașinile și vom pleca spre București".
13 IANUARIE 1999: "Minerii au mai șerpuit o dată prin defileu". Existau zvonuri că minerii vin spre Capitală, minerii sunt în defileu, minerii se apropie de primul baraj al forțelor de ordine masate în defileu… Valea Jiului a răsunat de lozincile protestatarilor: "București, București!", "Nu cedăm!". Desfășurându-se pe aproape un kilometru, coloana demonstranților șerpuia prin defileu. La piatra de hotar dintre Hunedoara și Gorj, Miron Cozma a spus: "Stop! Până aici, fraților! Acesta este ultimul avertisment pe care-l dăm actualei puteri. Dacă mâine nu ne vor răspunde, o vom lua spre București".
14 IANUARIE 1999. "Atmosferă de război în Valea Jiului" era titlul din Jurnalul Național. Minerii începuseră să strângă semnături în favoarea plecării către București.
15 IANUARIE 1999: Miron Cozma a anunțat că 15.000 dintre ortacii săi și-au exprimat în scris dorința de a pleca spre București. Sub comanda lui Romeo Beja, aproape 1.000 de mineri s-au urcat în cele 11 autobuze parcate în fața sediului Companiei Naționale a Huilei, strigând că pleacă spre Capitală. Au ajuns la primul baraj înălțat de oamenii de ordine; baraj format din pietre, humă și nisip. Lucrurile păreau a scăpa de sub control. Peste 100 de mineri au trecut de Valea Jiului.
22 IANUARIE 1999 – BĂTĂLIA DE LA COSTEȘTI: Radu Vasile a acceptat să negocieze cu minerii la Râmnicu-Vâlcea. Guvernul a decis închiderea traficului feroviar pe Valea Oltului. Iar pe Autostrada București-Pitești sunt grupate noi dispozitive de jandarmi. Dis-de-dimineață, liderii minerilor dădeau declarații contradictorii. La ora 14:00, aproximativ 200 de mineri s-au desprins din coloană și s-au apropiat de barajul forțelor de ordine, încercând să-l spargă. Pentru câteva secunde, cele două tabere s-au confruntat, dar în momentul în care jandarmii au aruncat cu grenade lacrimogene avangarda s-a întors. Mai târziu, minerii au spart "barajul". Peste tot erau numai mineri. Un nou grup de ortaci înainta. Din nou, gaze lacrimogene din nou, petarde. Jandarmii împărțeau bastoane în stânga și în dreapta. La rândul lor, ortacii împărțeau bâte. Sânge. Țipete. În rândul jandarmilor au apărut victime. Cu fularele trase pe față, minerii au înaintat. De pe dealuri, minerii coborau în fugă. Jandarmii erau atacați din mai multe părți. Dispozitivele de jandarmi au fost evacuate. Se încerca o nouă regrupare a forțelor de ordine. Barajul forțelor de ordine a fost străpuns. Valuri, valuri, minerii înaintau spre Râmnicu-Vâlcea. Aici, peste 10.000 de persoane îi așteptau în stradă. Salvările adunau răniții, purtați pe brațe de mineri.
23 IANUARIE 1999 – PACEA DE LA COZIA: Era ora 11:30, iar primul ministru era așteptat să vină la negocieri. Cam după o oră și-a făcut apariția și Miron Cozma. După ce s-au rugat, liderii minerilor s-au retras împreună cu arhiepiscopul Gherasim de Râmnic în camera de oaspeți a mănăstirii, în care urmau să aibă loc discuțiile cu șeful Executivului. După patru ore de negocieri, atât primul ministru, Radu Vasile, cât și liderul minerilor, Miron Cozma, au părăsit sala de oaspeți a Mănăstirii Cozia. Cei doi s-au îndreptat către altarul mănăstirii, unde s-au rugat și au aprins câte o lumânare. Radu Vasile părea mulțumit de rezultatul negocierilor. După încheierea negocierilor, premierul Radu Vasile i-a declarat lui Marius Tucă: "Acțiunea revendicativă s-a încheiat. Minerii se îmbarcă, la ora actuală, în mașini, se întorc la locul de baștină. În esență, aceste discuții au durat câteva ore. Au fost depistate o serie de soluții care însă vor fi finalizate după prezentarea unui program de reducere a pierderilor, prin reducerea costurilor în companiile componente și participante la acțiunile revendicative".
3.4. Secolul XXI
Secolul XXI surprinde Depresiunea Petroșani într-o perioadă destul de critică: 3 mine își încetează activitatea (1994 – Exploatarea minieră Lonea Pilier; 1999 – Exploatările Miniere Câmpu lui Neag și Petrila Sud). O dată cu intrarea în noul mileniu, alte 3 mine se închid: Mina Dâlja, Valea de Brazi și Aninoasa.
Valea Jiului este recunoscută pentru exploatările sale de huilă, întreaga sa activitate economică desfășurându-se în jurul extracțiilor de cărbune. Marea majoritate a populației lucrează la mine, acest lucru însemnând că o dată cu închiderea uneia dintre ele, o mare parte a locuitorilor rămân șomeri.
Începând cu anul 2012 se înființează Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului S.A. – persoană juridică română cu capital integral de stat, acționar unic prin Ministerul Economiei, având forma juridică de societate comercială pe acțiuni. Își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române. Strategia societății are în vedere obiectivele stabilite prin Decizia 2010/787/UE a Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, care are prevăd ,,lichidarea organizată a activităților de exploatare minieră ale unităților de producție Petrila, Paroșeni și Uricani în contextul unui plan de închidere irevocabilă și atenuarea consecințelor sociale și regionale ale închiderii acestor mine,,
CAPITOLUL 4. CONDIȚIONĂRI EXOGENE
Pentru o bună desfășurare a activităților și programelor care urmează a fi explicate și poate, pe viitor, implementate, propun o scurtă analiză a factorilor exogeni care ar putea ajuta la amenajarea și dezvoltarea turistică a Depresiunii Petroșani.
4.1. Turismul la nivelul UE și la nivelul României
Turismul reprezintă partea sectorului terțiar care a cunoscut una dintre cele mai mari dezvoltări în ultima perioadă, în special pe continentul european, făcându-l cel mai atractiv din acest punct de vedere.
Europa este destinația turistică favorită la nivel mondial. Turismul deține un rol esențial în dezvoltarea multor regiuni europene, în special regiunile mai puțin dezvoltate, datorită potențialului său considerabil de contagiune și creare de locuri de muncă, în special în rândul tinerilor. De asemenea, turismul a dat dovadă de o reziliență semnificativă, înregistrând o creștere constantă pe parcursul crizei recente.
Pentru perioada 2014-2020 perioada de programare prevede multe posibilități de investiții inteligente în turism. Turismul nu a fost inclus ca obiectiv tematic în cadrul regulamentelor privind fondurile structurale și de investiții europene, deoarece reprezintă mai degrabă un mijloc sau un sector decât un obiectiv. Turismul va continua să ocupe un loc important la nivelul investițiilor planificate din FEDR, precum și al investițiilor conexe în conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural dispunând de o alocare prevăzută din FEDR.
În ceea ce privește condiționările exogene la nivel național, este demn de precizat faptul că politicile României vis-a-vis de turism corespund în cea mai mare parte cu politicile Uniunii Europene. Turismul este una din ramurile economice care au cunoscut cea mai rapidă expansiune în ultimele decenii. Beneficiile economice ale industriei turistice sunt multiple. Industria turistică generează un număr semnificativ de locuri de muncă, iar investițiile în acest domeniu au o durată de amortizare relativ scurtă. Economia locală, în ansamblu, beneficiază ca urmare a dezvoltării turismului. Turiștii creează o cerere suplimentară de servicii și bunuri de consum, stimulând astfel sectorul terțiar al economiei (serviciile, comerțul, industriile artizanale etc).
4.2. Depresiunea Petroșani văzută prin ochii locuitorilor din punct de vedere economic și turistic
„În mină-i Dumnezeu cu noi/ Afară-s grijuri și nevoi! Deasupra noastră n-avem cer/ C-așa e viața de miner!”, sună imnul minerilor în fiecare an, în ziua de 4 decembrie când se sărbătorește ziua Sfintei Varvara – ocrotitoarea minerilor.
De fiecare dată când Valea Jiului este pomenită, toată lumea recunoaște zona pentru extracțiile de cărbune și, implicit, după „dezastrele” și „propagandele” efectuate de închiderea unei mine. Sute, chiar mii de angajați rămân fără locuri de muncă. Această situație poate avea următoarele efecte:
Numărul mare de șomeri, care își limitează cumpărăturile până la strictul necesar
Dacă cumpărăturile duse până la strictul necesar coboară sub acest stadiu micile magazine (întreprinderile) ajung în pragul falimentului
O dată ajuns în pragul falimentului, întreprinderea este nevoită să disponibilizeze angajații
„Noii angajați” rămași fără loc de muncă încep să reia cursul.
Aceste situații reprezintă o continuă cădere a zonei, o scădere drastică a economiei cât și a nivelului de trai al locuitorilor. Un exemplu concret al celor spuse mai sus, care să confirme și să arate durerea pe care un ortac o resimte când i se închide „casa”, o să ne spună inginerul Cristian Bălășoiu prin reportajul publicat de libertatea.ro, odată cu închiderea Minei Uricani – 22 decembrie 2017:
Mina Uricani, din Valea Jiului, se închide, după 70 de ani de activitate. Nu este o simplă astupare a unei găuri din pământ, ci una care lasă în urmă 281 de șomeri și distruge o lume. Ortacii din acea zonă extrag huilă din tată-n fiu și nici nu se văd făcând altceva. În nicio activitate, termenii de „reconversie profesională” nu par mai absurzi. Guvernul român și autoritățile locale nu le oferă nicio alternativă concretă, iar strategiile de pe hârtie întârzie să se tranforme în locuri de muncă. În curtea minei din Uricani, inginerul Cristian Bălășoiu privește cleștele buldozerului care „mușcă” dintr-un siloz de piatră. Nu și-a dorit niciodată să fie în prima linie a unui astfel de spectacol. Martor la prăbușirea propriului univers. Aici au lucrat și tatăl, și bunicul său. Când trei generații își câștigă pâinea scurmând în același pământ, nu mai este doar un loc de muncă.
Minele din localitățile Paroșeni, Uricani și Petrila, toate aflate în Valea Jiului, sunt parte a unui program de închidere și ecologizare convenit de către Comisia Europeană și Guvernul României în urmă cu șapte ani. Sunt considerate necompetitive, nerentabile. O sursă mare de poluare și una mică de profit. Primele două își încetează activitatea luna aceasta, iar la Petrila nu se mai extrage cărbune din 2015. În plus, lumea virează spre energie regenerabilă. Nu asta-i dereanjează pe mineri, ci că viitorul lor virează spre nicăieri.
În zilele sale de glorie, mina Uricani avea aproape șase mii de angajați. Acum mai are doar 281. Opțiunile viitorilor șomeri nu epuizează degetele de la o mână. Cei mai norocoși vor ieși la pensie. Cei care încă nu au vechimea necesară și nu au împlinit 45 de ani vor căuta de lucru la alte mine din zonă. Unii dintre ei au mai jucat în filmul ăsta. Cunosc scenariul.
,,Fiecare vine la muncă să câștige un ban, să ducă la familie, să-și crească copiii. Munca aici este grea, periculoasă. Aici au lucrat buncii, tații, unchii noștri. Simțim tristețe, supărare. Toată lumea este supărată. Te-ai învățat aici 21 de ani și e păcat acum să pleci. Ce să facem? Nu noi contăm”, spune minerul Vasile Daniel Dumitru, cu lacrimi ochi.
,,E cam prost, pentru că se pierd locurile de muncă. Am fost și pe la preparație, am lucrat. În aprilie fac 14 ani de lucrat în mină. Problema este că nu știu unde să merg. Am o vârstă la care nu te mai ia nimeni. Încă nu știm ce se poate întâmpla mai departe. Mie mi-ar mai trebui trei ani ca să ies la pensie”.
Secvențele de mai sus extrase din reportajul efectuat de Libertatea în urma închiderii minei Uricani cuprinzând aspecte atât de ordin național, cât și de ordin „intern”.
Fiind mai mult interesată de părerile co-cetățenilor, am aplicat un chestionar care să surprindă părerile lor vis-a-vis de situația dată. Chestionarul cuprinde 11 întrebări (deschise și închise) având cifra respondenților fiind 198. Ca în orice interviu aplicat în mediul online, riscăm să găsim persoane care să nu trateze cercetarea ca atare. Așadar, în chestionarul aplicat se vor putea observa câteva din aceste eronări.
Pentru o analiză mai bună am introdus în chestionar o secțiune care îi solicita respondentului să bifeze orașul de provenință. După câte putem observa, majoritatea respondenților sunt din municipiul Vulcan (108 persoane), urmat de: Petroșani cu 50 de respondenți, 15 din Lupeni, Uricani cu 13 respondenți, iar Aninoasa și Petrila sunt la egalitate, din ambele orașe fiind 6 respondenți.
Din cele observate din figura 10, putem observa că la acest chestionar au participat persoane din diferite domenii de activitate: 80 angajați, 75 de studenți, 19 studenți angajați, 14 elevi, 7 pensionari, 5 persoane fără ocupație și 0 șomeri.
Scopul figurii cu numărul 11 este de a arăta perioada petrecută ( în trecut/ până în prezent) în Valea Jiului. Această secvență a chestionarul a fost necesară, întrucât după închiderea minelor o mare parte a populației a părăsit zona. Variantele de răspuns: „5-10 ani” arată că au fost prezente în Depresiune Petroșani care au sau ca s-au stabilit persoane în Valea Jiului din diferite motive. Așadar, în această categorie se identifică 7 persoane, 191 de respondenți fiind născuți în acest areal.
Pentru a observa importanța funcționării minelor este important să se privească și din punctul de vedere al locuitorilor. În figura 12 putem observa că mai bine din jumătate din respondenți nu s-au gândit că activitățile miniere vor fi oprite (125 de persoane) și 181 de persoane au considerat că acestea contribuiau la economia națională.
Deși întrebările deschise ne oferă răspunsuri clare, ușor de interpretat și analizat, acestea nu reușesc să exprime cu „adevărat” părerea respondentului, acesta mai având afirmații de adus. Drept urmare, chestionarul a cuprins și câteva întrebări deschise prin care persoanele participante puteau să își exprime părerea despre Valea Jiului în urmă cu 10 ani și cum o văd în prezent. Au fost 198 de respondenți: începând de la tineri până la oameni trecuți prin viață, fiecare cu opinii diferite. Ceea ce urmează să vă prezint sunt câteva dintre răspunsurile lor. Spun câteva, deoarece majoritatea pot spune că au fost identice – acum 10 ani Valea Jiului era frumoasă, o zonă încântătoare, care se dezvolta pe zi ce trece și în prezent este o zonă care e pe marginea prăpastiei, o zonă care cere „îndurare” și ajutor. Câteva dintre răspunsurile lor se regăsesc în tabelul de mai sus (Tabel 1).
La acest sondaj au participat persoane de toate vârstele (figura 13), care au diferite ocupații (a se revedea figura 10) și preponderent de sex feminin (figura 14).
Cum am spus anterior, este important să se cunoască și părerea locuitorilor care au fost afectați sau o să fie afectați. Așadar, chestionarul se încheie cu punctele de vedere ale respondenților despre ce ar trebui promovat în Depresiunea Petroșani. Dintre acestea amintim:
Stațiunile montane
Natura
Pasul Vulcan, Statiunea Straja
Turismul, evenimentele sportive, activitati montane
Muntii, un muzeu ar merge la minele inchise, trasee turistice in chei
Munții. Peisajele. Obiceiurile momarlanilor. Faptul ca suntem oameni faini in zona
Muntele, minele devenite muzee
Toate oportunitățile pe care le avem. Munții (Straja, Parâng), produsele naturale care încă se fac in zona, Tradițiile populare.
As incepe cu universitatea, as incerca sa schimb profilele. Deoarece sunt multi din Chisinau care vin in zona noastra deoarece in comparatie cu alte orase gen Facultatea Ovidius din Constanta, Facultatea Danubius din Galati avem profesori mult mai buni. Cum in Cluj sunt profile maghiare si multi aplica la universitati acolo deoarece e un oras mult mai ok decat Covasna si etc. asa am putea si noi sa atragem prin diferite profile in limbi straine. Un al doilea aspect ar fi cel al turismului si anume s-ar putea unii statiunile: Parâng, Straja, Vâlcan, Transalpina intre ele era in trecut o idee de genul. Daca chestia asta s-ar pune in practica cred ca lumea ar construi cabane si moteluri si in zona asta. Am avea cel mai lung lant montan din tara si le-am lua fata si la cei din Prahova. Cum cei din Bulgaria o tara saraca pot sa faca turism si la mare si la munte, asa am putea si noi.
Acestea fiind „spuse” putem trage următoarele concluzii:
Indiferent de vârstă, mereu o să fii interesat de ceea ce se petrece sau se va putea petrece „acasă” (fig. 13) și participi la diferite studii (chestionar – Depresiunea Petroșani – proiect de amenajare și dezvoltare turistică)
Chiar dacă perioada de ședere este temporară sau permanentă, locuitorii Văii Jiului vor avea mereu ceva de spus: își vor spune punctele de vedere în legătură cu ce s-a petrecut acum 10 ani și ceea ce văd în momentul de față (figura 11 + figura 12 + tabel 1)
Nu contează niciodată ocupația pe care o ai. Niciodată nu ești prea tânăr sau prea bătrân ca să îți mai dorești ceva de la viață (figura 10)
Oamenii care au participat și-au expus punctul de vedere sub anonimat. Fiecare vede în „Valea Plângerii” o urmă de scăpare prin diferite moduri, mai mult sau mai puțin turistice.
Observând spusele participanților, în continuare urmează o analiză a obiectivelor turistice/activităților care se pot desfășura în zona și propunerile prin care aceasta se va diferenția de restul.
CAPITOLUL 5. CONDIȚIONĂRI ENDOGENE
Având în vedere că practicarea turismului într-o anumită zonă este condiționată de elementele atractive atât din punct de vedere antropic, cât și de resursele naturale prezente, acest capitol are ca scop analiza acestor „determinanți” ai practicării turismului în Depresiunea Petroșani.
5.1. Elementele care favorizează fenomenul turistic
5.1.1. Așezarea geografică
„Depresiunea Petroșani reprezintă o regiune coborâtă din punct de vedere tectonic, situată în zona centrală a Carpaților Meridionali, în partea de sud-vest a României și sudul județului Hunedoara, între latitudinea nordică de 45017’-45022’ și longitudine estică de 20013’-20023’.”
Baza depresiunii este de formă triunghiulară, alungită spre nord-nord-est, sud-sud est. Aceasta se întinde pe o lungime de 45 km, de la vest la est, între localitățile Răscoala și Câmpul lui Neag. Lățimea oscilând între 2 km, la Câmpul lui Neag, există pericolul de a se confunda cu valea Jiului de Vest, și 9 km pe linia Petrila-Petroșani și intrarea Jiului în defileu. Spre Munții Retezat și Șureanu, limita de nord se întinde pe direcția „localității Câmpul lui Neag până la est de localitatea Cimpa, trece prin dealul Pleșoi (1300 m), dealul Păroasa (1436 m), Dealul Mare (1509 m), vârful Zănoaga (1526 m), Dealul Ursului (1020 m), vârful Ciclova (1059 m), vârful Piatra Leșului (1228 m) după care limita coboară până la nord de localitatea Cimpa, aflată sub 1000 m.”
Relieful în Depresiunea Petroșani
Relieful în Depresiunea Petroșani este predominant muntos, acesta fiind mărginit de patru masive montane: Vâlcan la sud, Retezat la nord, Parâng la est și Șureanu la nord-est. Altitudinea maxima din zona este vârful Parângul Mare de 2.519 m. De-a lungul Jiului de Est s-a format o luncă și o terasă, aceasta din urmă având o suprafață netedă și fiind ușor fragmentată.
Munții Vâlcan sunt situați în sectorul sud-vestic al Carpaților Meridionali. Împreună cu Munții Mehedinți, ei închid – la Sud – arcul carpatic cuprins între Jiu și Dunăre.
Munții Vâlcan au creasta principală întinsă pe 55 km de la est-nord-estspre vest-sud-vest, având cinci zone mai înalte : Cândețu-Drăgoiu ( 1682m), Straja ( 1868M), Șigleul Mare ( 1682m), Arcanu (1760 m), Oslea (1946m). Culmea principală a Munților Vâlcan se înalță brusc din defileul Jiului (500-550m) la 1598m în vârful Cândetu, deci circa 1000 m diferență de nivel pe o distanță de 2,7 km. Din acest vârf culmea principală șerpuiește spre sud-vest, peste vârful Drăgoiu (1690 m), atingând 1621 m în Pasul Vâlcan, unde trecea drumul care făcea trecerea din Depresiunea Petroșani spre Oltenia, până s-a construit șoseaua în Defileul Jiului. Din Pasul Vulcan coboară în Șaua lui Loghin, urcă în vârful lui Loghin (1560m ), apoi se înalță brusc în vârful Straja (1868m). Creasta se menține relativ înaltă și peste vârful Mutu, scade treptat până în șaua de la Paru de Fier în apropiere de vârful Coarnele ( 1789m).
Vârful Straja, al doilea ca mărime din masivul Vâlcan, se înalță brusc și stâncos la 1.868 metri, depășind cu aproximativ 300 metri vârfurile din vecinatate, Vârful lui Loghin și Vârful Cărtianu.
Munții Parâng fac parte din Carpații Meridionali și sunt cuprinși în spațiul dintre râurile Jiu, Strei și Olt, ocupând o suprafață de peste 1100 km2. De la est la vest măsoară aproximativ 50 km. iar de la nord la sud circa 25 km. Ei sunt delimitați la vest de Valea Jiului, iar la nord de Munții Șureanu. Pe cuprinsul întinderii munților Parâng se găsește un vârf muntos de peste 2.500 de metri, și anume vârful Parângul Mare, cu 2.519 m și șase vârfuri de peste 2.400 de metri: Gemănarea, cu 2.426 m, Stoinița, cu 2.421 m, Gruiul cu 2345 m, Mohorul cu 2337 m., Pâcleșa cu 2335 m. și Cârja cu 2.405 m. și aproximativ 15 vârfuri de peste 2.300 m. Partea sa sudică se remarcă prin existența unor formațiuni calcaroase, care au dat naștere unor peșteri, cum ar fi: Peștera Muierilor, aflată pe valea Râului Galbena și Peștera Polovragi, aflată pe valea râului Olteț.
Munții Șureanu fac parte din munții Carpaților Meridionali și se desfășoară între Sebeș, Jiu și Strei, fiind situați în nord-vestul Depresiunii Petroșani.Cea mai importantă caracteristică a acestor munți o constituie existența unor suprafețe de netezire succesive, etajate de la 1900 m. – 2000 m. până la 600 m. – 700 m. corespunzător evoluției masivului, văile adâncite puternic dau un aspect de poduri suspendate, caracteristică ce se estompează o dată cu creșterea în altitudine.
Munții Retezat fac parte din Carpații Meridionali, grupa muntoasă Retezat-Godeanu. Sunt înconjurați de Munții Țarcu la vest, Munții Godeanu la sud – vest și Munții Vâlcan la sud, având înălțimi mari, în limitele sale fiind 25 de piscuri cu înălțimi de peste 2000 m. șapte dintre acestea având peste 2400 m. ( Peleaga, Retezat, Păpușa, Vârful Mare, Bucura, Judele, Custura).
Se înalță între două depresiuni importante, Petroșani și Hațeg. Pe teritoriul Depresiunii Petroșani sunt cuprinși în teritoriu numai prin extremitatea lor sud – estică și ating înălțimi în jur de 1000 m. Sunt situați în partea de vest și nord-vest a Depresiunii Petroșani, fiind un masiv complex cu cea mai amplă dezvoltare a formelor glaciare (căldări, văi, creste alpine) orientate mai ales spre nord. În munții Retezat există rezervația Biosferei Retezat (54.286 ha) din care face parte Parcul Național Retezat (12.014 ha) ce impresionează prin vârfurile semețe, prin prezența celor 82 de lacuri glaciare, cel mai întins lac glaciar din România, Bucura – 8.5 ha. fiind situat aici, cât și cel mai adânc, Zănoaga – 29 m cât și prin prezența celei mai mari păduri naturale de amestec din Europa.
5.1.3 Clima și rețeaua hidrografică
Regimul climatic general este determinat de dispunerea reliefului, de altitudine, deorientarea acestuia și de formele lui (versanți, văi etc).
În principal se disting două topoclimate: cel submontan specific zonei depresionare și cel montan. Topoclimatul submontan are următoarele caracteristici:
– temperatura medie anuală de 60 C;
– cantități medii anuale de precipitații de 1000 – 1100mm;
– grosimea medie a stratului de zăpadă de 50 – 60cm;
– frecvente inversiuni de temperatură (iarna temperatura este mai scăzută decât pe versanți).
Topoclimatul montan se caracterizează prin:
– temperatura medie anuală cu valori cuprinse între -20 C și 60 C;
– cantități medii anuale de precipitații de 1400mm;
– grosimea medie a stratului de zăpadă de 80 – 100cm.
Vânturile dominante pentru întreaga zonă studiată sunt cele din direcția vest, dar ele sunt condiționate de particularitățile create de relief (dispunerea versanților, a văilor, etc).
Clima zonei este temperat – continentală cu slabe influențe ale curenților mediteraneeni, temperatura medie anuală fiind de 6 – 8 grade C. Clima este aspră, dar nu excesivă, cu ierni geroase și veri răcoroase.
Rețeaua hidrografică este reprezentată de râul Jiul. Acesta este format din Jiul de Est și Jiul de Vest, cele două râuri unindu-se în Depresiunea Petroșani.
Jiul de Vest are o lungime de 51km și un bazin hidrografic în suprafață de 534 kmp. Izvorăște din Retezatul Mic de la o altitudine de 1760m, din căldarea glaciară a Scorotei, unde mai este localizat un lac glaciar numit Tăul fără Fund. Jiul de Vest este mărginit pe dreapta de masivul Vîlcan iar pe stânga de Retezat. Datorită faptului că pe parcursul acestuia sunt prezente rocile calcaroase, râul, precum și afluenții săi au săpat chei și cascade impunătoare. Cei mai importanți afluenți pe partea dreaptă sunt Oslea, Gîrbovul și Valea de Pești, iar pe partea stângă Buta, Crevedia și Aninoasa.
Jiul de Est are o lungime de 28km, iar bazinul hidrografic al său se întinde pe o suprafață de 479 kmp. Râul se naște în partea estică a Depresiunii Petroșani între Șureanul și Parâng, mai precis în Culmea Șureanului. Afluenții săi de pe partea dreaptă sunt Răscoala, Voievodul, Bilele și Taia. Pe acest afluent se află niște chei renumite pentru frumusețea lor. Tot ca afluent al Jiului de Est pârâul Bănița oferă amatorilor de alpinism și speoturism, condiții optime de practicare.
Jiul de Vest și Jiul de Est își unesc apele în zona Livezeni-Iscroni dând naștere Jiului Mare.
5.1.4. Faună, soluri și vegetație
„Formarea etajelor faunistice în spațiul geografic al depresiunii Petroșani este condiționată de modificările altitudinale ale climei și vegetației, fiecare unitate faunistică altitudinală având constituenți zoologici cu adaptări morfofiziologice și fenologice corespunzătoare, dar și cu cerințe hidrotermice specifice mediului din care face parte.”
Drept urmare, în Valea Jiului întâlnim următoarele etaje faunistice:
Etajul faunistic al pajiștilor și al tufărișurilor subalpine: capra neagră (Rupicapra-rupicapra) prezentă în munții Retezat, șoarecele de zăpadă (Microtus nivalis ulpius), chițcanul de munte (Sorex alpinus), fisa de munte (Ahthus spiholetta)
Etajul faunistic al pădurilor de conifere cu mamifere: șoarecele vărgat (Sicistabetulina), Șoarecele scurmător (Clethrionomys glareolus), păsările cocoșul de munte (Tetrao urogallus), cucuveaua (Aegolius funereus), găinușa de munte prezentă în pădurile din Retezat, Vâlcan, Parâng; gaița de munte (Nucifraga cariocatactes)
Etajul faunistic al făgetelor și gorunetelor, un etaj în care condițiile de viață sunt favorabile: : ursul (Ursus arctos), lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), mistrețul (Sus scofa), râsul (Linx linx), pisica sălbatică (Felis silvestris), căpriorul (Capreolus careolus, iepurele comun (Lepus europeaua), veverița ( Sciurus vulgaris), jderul de copac (Martes martes), vidra (Lutra lutra), nevăstuica, viezurele, pârșul, șoarecele gulerat
Fauna zăvoaielor: pescărușul albastru mic, boicușul, grelușelul de zăvoi iar dintre insecte molia frunzelor de plop, croitorul mic al plopului, gândacul roșu de frunză al salciei, țânțarul sălciilor dar și altele.
Fauna acvatică: păstrăvul curcubeu, lipanul, boișțeanul, zglăvoaca, moioaga, scobarul, cleanul, porcușorul de vad, latița acestea fiind prezente în Valea Jiului de Vest până la Uricani dar și în Valea Jiului de Est până la Cimpa.
Fauna mediului cavernicol: troglobiontele, substraglofile, troglocxene, parazite și guanofile: Trechus, Duvalius, araneide, lilieci, coleoptere, izopode și diplopode.
„În depresiunea Petroșani, solurile prezintă o serie de caracteristici legate de condițiile pedogenetice și de particularitățile ale reliefului, ale climei, ale apei, biocenozelor și ale activității omului.”
Tipuri de soluri prezente în Depresiunea Petroșani:
Solurile zonale se întâlnesc soluri brune luvice sau cu caracter de tranziție de la cele brune luvice la brune acide acestea sunt prezente pe rocile sedimentare aflate la bordura depresiunii cu muntele dar și pe versanții cu înclinare medie și mică
Solurile intrazonale specifice Munților Vâlcanului și Șureanului sunt specifice rocile calcaroase iar pe acestea se găsesc rendzine negre, brune sau roșii alternând cu protorendzine sau rocă la zi. Protolisolurile și litosolurile cu tedință de evoluție spre solurile brune acide scheletice sunt răspândite la obârșia râurilor Baleia și Braia din munții Vâlcanului
Datorită condițiilor fizico-geografice întâlnite în Valea Jiului, etajarea vegetației se desfășoară pe verticală, astfel au fost trasate următoarele etaje:
Vegetația alpină este reprezentată prin pajiști scunde, care alternează cu arbuști și tufișuri subalpine. Vegetația alpină se găsește la altitudini de peste 1800 m în munții Retezat, Parâng fiind adaptate la condiții de frig, uscăciune și vânturi cu intensitate mare specifice sunt: rogozul alpin, părușca, rugina, pieptănărița, trifoi, ghizdei, măcrișul iepurelui, smârdan, sălcii pitice, afin, merișor
Vegetația montană este situată la limita inferioară a vegetației alpine fiind reprezentată prin păduri de molid, fag și alternanță de fac cu rășinoase. Pădurile sunt reprezentative pentru limita superioră a depresiunii Petroșani. Pe laturile celor două Jiuri în cadrul depresiunii Petroșani pe locul pădurilor de fag montan suprafețe însemnate reprezintă și pajiștile montane secundare alături de terenurile agricole.
Vegetația de dealuri este așezată în benzi late, încadrate de vegetațiă montană. Sunt reprezentate de subzone de păduri amestecate de fag și gorun. Terenurile agricole și pajiștile secundare, alcătuite din diferite ierburi mezofile, unde predomină iarba vântului și pieptănărița sunt dezvoltate la limita pădurilor amestecate de fag și gorun.
Vegetația de câmpie este specifică zonei joase, de luncă și cuprinde tufișuri și terenuri de pajiști. ecosistemul de tufăriș este reprezentat de zăvoaie de sălcii al luminișurilor dar și specii lemnoase. Pe terasele inferioare ale afluenților Jiului de Vest și de Est sunt prezente tufărișurile de coacăz și zmeurișuri.
5.1.5. Infrastructura de transport
Când analizăm transporturile ne gândim la dinamică, la mișcare, la comprimarea spațiului și a timpului. Intensificarea schimburilor la nivel internațional, globalizarea și tendințele de internaționalizare a forței de muncă sunt fenomene care prind consistență și se accelerează prin intermediul transporturilor.
Sistemul de transport reprezintă totalitatea mijloacelor și instalațiilor de transport grupate după un anumit criteriu tehnic, teritorial, organizatoric sau după obiectul transportului.
În Depresiunea Petroșani întâlnim următoarele tipuri de transport: transport rutier, transport feroviar și transport pe cablu.
În primul rând, transportul rutier reprezintă deplasarea în spațiu a bunurilor și persoanelor prin intermediul autovehiculelor (automobile, camioane, cisterne, microbuze, autocare etc). În Valea Jiului întâlnim drumuri europene – E79 (leagă municipiul Petroșani de Târgu Jiu), drumuri naționale – DN66 (se suprapune peste E79, leagă Craiova de municipiul Deva, traversând orajele Târgu Jiu și Petroșani) și drumuri județene DJ666 (Drumul care are numărul Diavolului începe din apropierea de Exploatarea Miniera Vulcan și se continuă într-o vale destul de îngustă, cu un drum de țară în Țara Hațegului), DJ664 (leagă municipiul Vulcan de Pasul Vâlcan, făcând trecerea spre județul Gorj).
În al doilea rând, transportul feroviar asigură deplasarea în spațiu și timp a bunurilor și persoanelor cu ajutorul locomotivelor și vagoanelor, care circulă după un program prestabilit (în general), pe trasee fixate – liniile ferate. Prin Petroșani trece magistrala CFR 202.
Transportul pe cablu este reprezentat în Valea Jiului prin telegondolele, teleschiurile și telescaune prezente în stațiunile montane: Straja, Parâng și Vâlcan.
În Stațiunea Straja avem o lungime totală de instalații pe cablu de 8972 metri, desfășurate prin instalații ca: babyski, telescaun, telecabina, telegondolă.
În Stațiunea Parâng lungimea totală a instalațiilor pe cablu este de 6555 metri, iar în telegondola care leagă municipiul Vulcan de Pasul Vâlcan are peste 3000 metri.
5.2. RESURSELE TURISTICE
5.2.1. Resurse turistice naturale
Resursele turistice naturale din Depresiunea Petroșani sunt constituite din formele pe care munții ce o înconjoară le oferă.
Munții Parâng
Stațiunea Parâng este localizată la o altitudine de aproximativ 1800 metri, în partea estică a Defileului Jiului, la o distanță de aproximativ 5 km de Petroșani. Începând cu anul 2009, Stațiunea Parâng a fost atestata ca stațiune turistica de interes național, fiind una dintre cele mai importante de la noi din tara. Aceasta este amenajata cu cabane turistice si diverse construcții de odihnă. Există în stațiunea montană Parâng 6 pârtii: Pârtia A, Pârtia B, Pârtia Europarâng, Pârtia Sub Telescaun, Pârtia C, Pârtia Culoarul Porcului, care oferă turiștilor sosiți aici in sezonul rece posibilitatea practicării sporturilor de iarnă. Pârtiile sunt amenajate atât pentru avansați, cât și pentru începători, fiind dotate cu telescaun, teleski și instalații de nocturnă. Deși este renumită în special pentru pârtii, practicabile în sezonul rece, stațiunea se bucură de un aport important de turiști și în sezonul cald, în perioada căruia pot fi urmate numeroasele trasee marcate, ce conduc spre importante obiective turistice ale Parângului.
Piatra Crinului este o arie naturală protejată de interes național (rezervație naturală, tip botanic), corespunde categoriei a IV –a IUCN. Are o suprafață de 0,5 ha fiind inclusă în prezent unui sit de interes comunitar pentru protecția habitatelor naturale, a speciilor de floră și faună sălbatică. Rezervația se află în apropierea municipiului Petroșani, în imediata vecinătate a zonei montane de agrement Parâng, deasupra limitei superioare a zonei forestiere, mai exact pe versantul sud-vestic al vârfului Parângul Mic la limita altitudinii de 1757 m. Aici se află niște formațiuni stâncoase pe care crește o plantă de stâncărie numită Potentilla haynaldiana. Se formează în solul din crăpăturile stâncilor și are o tulpină erectă, ascendentă, înaltă de 10-40 cm împreună cu inflorescența și frunzele, mătăsos vilos păroasă.
Munții Vâlcan
Deși vorbim de o zonă muntoasă, în cadrul Munților Vâlcan de pe teritoriul Depresiunii Petroșani, nu există puncte speciale de atractivitate. Putem spune că ceea ce se află la momentul actual este reprezentat de drumurile, pasurile care duc spre punctele de atractivitate: Coama și Coada Oslei din județul Gorj.
Reprezentat pentru această zonă este masivul Straja cu stațiunea omonimă.
c) Munții Retezat
În cadrul acestei grupe de munți, avem o gamă mai largă de obiective turistice naturale. Acestea sunt reprezentate prin:
Cheile Buții
Zona Cheile Buții, este situată în partea de sud a Munțiilor Retezat, la ieșirea din localitatea hunedoreana Câmpu lui Neag – este un loc apreciat de turiști autohtoni și foarte apreciat de cei din țările vestice, tocmai pentru aspectul virgin al terenului.
Săpate în formațiuni calcaroase (încă din perioada jurasicului), Cheile Buții reprezintă o succesiune de meandre încătușate, cu ziduri abrupte ce au înălțimi pe alocuri de 100 m – perfecte pentru pasionații de alpinism.
O altă atracție o reprezintă rețeaua vastă de peșteri uscate și active, baraje naturale și cascade impresionante care curg prin jgheaburile modelate de BUTA (apa ce izvorăște din Munții Retezat) care, de-a lungul anilor a săpat temeinic în piatră formând spectaculoasele Chei.
Cheile Jiului de Vest
Cheile Jiului de Vest sunt prezente dealungul DN 66A, pe toată lungimea văii în zona de munte, cu excepția bazinetelor Câmpușel și Câmpul Mielului. Adâncimea cheilor și depărtarea pereților nu le fac așa de impunătoare ca și celelalte zone cu chei din masiv.
Apa Jiului este captată în subteran prin intermediul sorburilor, fiind identificate 5 astfel de pierderi de-a lungul talvegului. Jiul de vest are apă doar în perioada ploilor și topirii zăpezilor, în rest, porțiunile cu scurgere sunt determinate de aportul râurilor Șarba unit cu Soarbele, Știrbu, Ursu, Jidanu și Pârâu Rece de pe versantul drept, din Masivul Oslea.
Calcarele – cele care dau personalitate morfologică și geologică regiunii – sunt cuprinse din punct de vedere structural într-un sinclinal, sau mai precis într-un flanc de sinclinal, al cărui ax are o direcție de dezvoltare NE – SV, ax pe care s-a instalat și Valea Jiului de Vest iar în continuare, spre SV, Valea Cernei. Spre sud – vestul zonei, acest sinclinal se înfundă, stratele suferind o cădere în aceeași direcție, direcție urmată și de apele subterane ce se drenează din bazinul Jiului de Vest în bazinul Cernei.
La lacul de la Câmpu lui Neag sfinx, o altă formă geomorfologică ne pândește: „Acvila de la Lac
Curgerea ghețarilor și ulterior al apei au creat în calcare adevărate minuni, spre exemplu podurile naturale din Retezatul Mic (podul din Scocul Urzicarului sau Portalul – cum mai este cunoscut de unii turiști)
Peștera Alunii Negri
Peștera este situată la 2 km amonte de Câmpul lui Neag în partea dreaptă a Jiului de Vest la o altitudine relativă de 15m.
Peștera este labirintică, galeriile fi ind dispuse pe trei etaje, dar în unele zone ca de exemplu Marele Labirint coexistă 6 etaje, din care unul este activ. Lungimea totală a galeriilor este de 3280 m, iar denivelarea de 53,5 m o parte din aceste galerii sunt active, curgerea făcânduse în regim înecat, deoarece acestea sunt cu 5 m sub nivelul Jiului. Galeriile fosile și subfosile prezintă numeroase urme de curgere în regim freatic. Peștera este puțin concreționată
Peștera Toplița
Peștera Toplița se prezintă ca o galerie sinuoasa, cu orientare generala est-vest. Intrarea de mici dimensiuni (1 x 0,6 m), este orientată spre est. Ea conduce într-o galerie descendentă cu pantă pronunțată (45̊-50̊), care după cca 12 m ne introduce într-o sală de 7 x 6 m, apoi într-o porțiune frumos concreționată, cu stalactite, stalagmite, curgeri parietale.
În continuare, galeria principală interceptează în mai multe puncte pârâul subteran ce curge 4 m mai jos și care este penetrabil pe cateva porțiuni scurte. Din loc în loc întâlnim acumulări de argilă în adânciturile cărora s-au format gururi. Porțiuni bogat concreționate, în afară de cea afl ată la început, se găsesc după 250 – 300 m și apoi cam la 400 m de la intrare.
Galeria are secțiune ogivală pe aproape toată lungimea și uneori prezintă urme de scurgere sub presiune. Cele mai multe formațiuni stalagmitice sunt de tip clasic, stalactite conice obișnuite, stalagmite, gururi și multe curgeri parietale. În peșteră se afl ă, într-o galerie superioară, unul dintre cele mai mari gururi din țară, cu diametrul de peste 5 m.
Multe speleoteme au culoare roșie sângerie. În partea terminală a peșterii podeaua este nisipoasă, cu resturi vegetale mari. O prăbușire de blocuri împiedică continuarea galeriei, deși insurgența pârâului subteran se afl ă la câteva sute de metri mai departe.
Lacul Valea de Pești
La Valea de Pești, turistul poate vizita lacul de alimentare cu apă potabilă a Depresiunii Petroșani care, poate fi admirat din diferite colțuri de la poalele munților Vâlcan.
Lacul de acumulare Valea de Pești a fost construit între anii 1967 – 1973 și are o înățime de 56 m, ceea ce-l situează pe locul 35 între cele 246 lacuri de baraje din Romania.
Are un volum de 4,5 milioane mc de apă, o suprafață de 31 hectare, adâncimea maximă de 53 m, o lungime de 2,5 km și se afl ă la altitudinea de 830 m.
Amenajat în apropierea localității Câmpu lui Neag – Hunedoara, are ca scop principal alimentarea cu apă potabilă a localităților din Valea Jiului, iar în perioadele de ape mari are și scop de producere a energiei electrice și de atenuare a undelor de viitură.
În apele acestui lac se pot pescui, pe baza legitimației e pescar sportiv, specii de pești, precum: păstrăv, crap, caras, mreana, clean, lipan.
Turiștii care poposesc în zonă spun că pleacă de aici încărcați cu energie și simt acest lucru stând cu fața spre Retezat. Frumusețea locului constă și în păstrarea naturalului, oamenii intervenind mult prea puțin și cu multă grijă în realizarea construcțiilor.
Pe langă excursii, turiștii care ajung la Valea de Pești se mai pot relaxa făcând schi de tură, speoturism, mountain-bike, plimbări cu ATV-ul.
Cariera de cuarț
Cariera de cuarț din muntele Șigleu este o atracție deosebită pentru iubitorii turismului montan, dar și pentru căutătorii și colecționarii de cristale de cuarț. Lacul Valea de Pești sau Pârâul Pietroasa sunt puncte de pornire pentru cei care vor să parcurgă un traseu inedit spre Cariera de Cuarț.
Accesul spre Cariera de cuarț Siglău pe pârâul Pietroasa este anevoios și se poate face în aproximativ 3 ore, doar pe jos.
În schimb, accesul pe la Lacul de acumulare Valea de pești se derulează pe un drum forestier și poate fi făcut pe jos, cu bicicleta, ATV-ul sau mașina personală. Drumul începe la prima intersectie de după Motelul Valea de Pești, și este străjuit de o parte și de altă de păduri de aluni și de brazi. După aproape patru ore de mers pe jos pe drumul forestier, se ajunge la cariera de cuarț, de unde cei mai norocoși pot găsi bucăți de cuarț în stare pură. În prezent, Cariera de cuarț Șiglău s-a închis, dar încă mai sunt pietre de cuarț chiar și pe drum. Cuarțul (cremenea sau cristalul e stancă) este unul dintre cele mai răspândite minerale din lume, cunoscut și sub denumirea de floare de mină.
5.2.1 Potențialul turistic antropic
Primele orașe din Depresiunea Petroșani au fost atestate încă din Evul Mediu. Aici putem include: 1462 – atestat pentru prima oară orașul Vulcan; 1493 – atestat orașul Petrila; 1770 – Lupeni. Deși abia în această perioadă au fost atestate primele orașe, în Valea Jiului întâlnim o comunitate băștinașă, numiți momârlani, despre care se spune că sunt urmașii direcți ai dacilor.
Drept urmare, potențialul turistic antropic este constituit din următoarele elemente:
Momârlanii
În spatele culmilor abrupte ale munților, la adapostul unei adevărate fortificații naturale, s-a dezvoltat o spiritualitate unică, din care răzbate o puternică amprentă dacică. Baștinașilor li se spune momârlani, iar numele li se trage de la șocul pe care l-au avut cei care au ajuns aici la sfârșitul veacului trecut. O populație arhaică, cu obiceiuri și tradiții proprii.
Unicitatea și vechimea obiceiurilor locale, care evocă puternic rădăcinile dacice, par să fie cele care stau la baza denumirii băștinașilor. Impresia ca ei ar fi urmașii vechilor tarabostes este de-a dreptul șocanta, ipoteza fiind întărită de faptul că localnicii își dădeau jos căciulile cu fundul plat, căițele, doar în cazul unei morți, iar până în preajma celui de-al doilea război mondial intrau cu ele și în biserică. O tradiție a locului susține ca deformarea termenului maghiar s-ar fi făcut și cu o urmă de ironie, provocată de caracterul acestor oameni închistați în timpuri demult trecute.
Momârlanii își construiesc casele așa cum o făceau odinioară dacii care stăpâneau munții: din bârne necioplite, încheiate la capete cu îmbucături și de formă pătrată sau dreptunghiulară.
Muzeul Momârlanului
Trecând prin Petroșani, oraș minier cu veleități turistice, nimic nu sugerează că în această zonă incă își duce veacul una dintre cele mai vechi comunități rurale din România. Din cauza exploatărilor miniere începute în 1840 și a dezvoltării urbanistice determinate de acestea, majoritatea momârlanilor au fost nevoiți fie să se adapteze noului stil de viață, fie să își retragă gospodăriile spre dealuri. Dintre cei aproximativ 10.000 de momârlani rămași in Valea Jiului, puțini sunt cei care mai aduc aminte de asemănarea momârlanilor cu dacii amintiți de Columna lui Traian.
Dar cine sunt, de fapt, momârlanii? DEX-ul traduce cuvantul momârlan cu “om prost, necioplit, bădăran”. În replică, unele surse fac trimitere chiar la limba latină, “momârlan” fiind compus din cuvintele “momo” (=țăran) și “lan” (=băștinaș), termenul fiind alterat în timp. De asemenea, momârlanii mai erau numiți și “jieni” datorita râului Jiu (amintit de Herodot și de Ptolemeu ca Gilfil sau Gilpil) care străbate zona.
Urmele momârlanilor mai sunt păstrate în două muzee din Petroșani, două case autentice, vechi de peste 200 de ani. Aici, uneltele tradiționale și obiectele patrimoniale, donate de familii momârlănești, sunt expuse spre interesul turiștilor, dar și al localnicilor, momârlanii fiind un subiect prea puțin abordat chiar și în zonă.
Muzeul Mineritului
Sediul Muzeului Mineritului din Petrosani se afla intr-o cladire monument istoric de categoria B, inclusa in Lista Monumentelor Istorice din Romania (LMI 2010).
Prima expozitie organizata de institutia proaspat înfiintata, aflata sub conducerea primului director, profesor Nicolae Cerchez, a fost dedicata Revolutiei Cubaneze si a avut loc în sala Teatrului de Stat (este vorba de teatrul vechi din colonie).
În vara anului 1964 la conducerea muzeului este numit profesorul Ion Poporogu care pâna atunci activase ca profesor la Liceul Teoretic.
Anul 1966 aduce mutarea muzeului în actualul sediu. Amenajarea muzeistica in cladire si in aer liber a fost realizata de cooperativa „Decorativa” din Bucuresti, firma specializata in amenajari expozitionale.
Din anii 1965-67, cladirea a inceput sa functioneze drept „Muzeul al mineritului”, gazduind o colectie muzeala ce prezinta piese care atesta istoria mineritului din Valea Jiului: documente originale, fotocopii, schite, aparate, utilaje miniere, insigne, evolutia tehnicii miniere in Valea Jiului reprezentata prin unelte si masini alaturi de diferite aparate de profil, precum si obiecte specifice vietii din regiune. De asemenea, colectia muzeala cuprinde o sectiune de geologie, reprezentata prin roci si fosile vegetale si animale.
Stautia Minerului
6 august este una dintre cele mai importante sărbători ale Văii Jiului, Ziua minerului are un specific deosebit în sensul în care Valea Jiului și existența Văii Jiului este strâns legată de industria minieră Incepând cu 1840, până în prezent, statuia minerului este un simbol care are această putere din sacrificiul celor care lucrează în subteran și care de-a lungul a peste 150 de ani și-au pierdut viața în acest scop nobil de a extrage cărbunele din subteran și de a pune o pâine pe masă familiilor lor în condiții de muncă foarte grele.
Castelul Ianza
Castelul Ianza a fost construit în anul 1903, iar alături îi stă colonia Ianza.
Colonia Ianza este una dintre cele mai vechi din Valea Jiului și a fost construită la începutul anilor 1900 de către un bogat om de afaceri, Vasile Ianza, de loc din Sarmizegetusa, dar așezat pe plaiurile Văii Jiului.
Castelul și casele din Colonia Ianza au fost retrocedate artistului plastic Cristian Ianza, care a transformat castelul intr-o galerie de arta.
Biserica Duminica Orbului
S-a infiintat, ca toate parohiile din Valea Jiului, prin imigrarea credinciosilor din Tara Streiului la finele veacului al XVIII-lea. Imigrantii din ambele localitati (Vulcan si Coroesti) in majoritate au fost greco-catolici, ca urmare a uniatiei de la 1700 si a situatiei specifice credinciosilor din Transilvania, si au tinut de Episcopia Unita de Lugoj.
Acesti imigranti s-au constituit in comunitati bisericesti, si-au construit biserici din lemn care au servit ca lacasuri de cult pana cand s-au construit bisericile noi de piatra si caramida. Prima biserica a fost construita din lemn la anul 1791 si era situata in apropierea Exploatarii miniere, biserica care a ars din temelie in anul 1906.
Primul preot din aceasta zona a fost Popa Raducanu, venit din Vechiul Regat ca preot uniat ambulant. El este pomenit in pomelnicul bisericii pe anul 1829.
Memorialul Eroilor din Pasul Vîlcan
„Împlinirea unui secol de la luptele Primului Război Mondial, lupte care au fost purtate cu greu și în tranșeele din Pasul Vîlcan, ne obligă pe noi toți să nu uităm nici măcar o clipă de toți cei care au pierit aici și să le cinstim memoria, mulțumindu-le pentru că au permis românilor din jurul arcului carpatic să împlinească un ideal, acela de Unire, făurită la 1 Decembrie 1918”, spune Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.
Istoria ultimului secol și unul dintre cele mai crunte episoade de luptă date pe crestele Vîlcanului, în pasul de trecere spre Gorj, pe străvechiul „drum al romanilor”, devenit apoi „al lui Mihai Viteazu” și, mai apoi, „al poștalioanelor”, au adus Pasul Vîlcan în atenția a mii de oameni care vin acum aici nu doar pentru a admira peisajul de vis din golurile alpine, ci și mărturiile unui important crâmpei din istoria Neamului Românesc.
Ridicat anul trecut (2016), la cota 1612 metri, în Pasul Vîlcan, chiar pe ”granița” județelor Hunedoara și Gorj, complexul memorial dedicat Eroilor din Primul Război Mondial, avându-i în stânga și în dreapta impunătoarei Sfintei Cruci busturile generalilor Ion Culcer și Dumitru Cocorăscu a fost completat, în întâmpinarea evenimentului din 19 august 2017, cu busturile locotenentului locotenentului Gheorghe Tătărăscu și al Majestății Sale Ferdinand I Întregitorul, Regele românilor în perioada Marelui Război.
5.3. Bazele de cazare și alimentație din Valea Jiului
Pentru ca turismul să se poată desfășura în condiții optime, este necesară prezenta unor unități de cazare și de alimentație. Pentru a observa cât de pregătită este Depresiunea Petroșani pentru a susține turismul, propun o scurtă analiză a datelor furnizate de Ministerul Turismului pentru anul 2017.
5.3.1. Aninoasa
Conform datelor furnizate de Ministerul Turismului putem identifica 3 unități de diferite tipuri: cabană turistică, hotel și hostel. Acestea însumează un total de număr de spații de 65 și au capacitatea de 132 de locuri.
Din tabelul numărul 3 putem observa tipurile de structură de alimentație prezente în orașul Aninoasa. Unul dintre lucrurile importante de observat este că unitățile de alimentație au aceeași denumire ca bazele de cazare amintite (Tabel 2). Un alt lucru important este că numărul de locuri din cadrul unităților de alimentație depășește numărul de locuri de cazare (a se vedea Tabel 2 – secțiune „Număr locuri”, partea roșie și Tabel 3 – „Număr locuri” – partea roșie).
5.3.2. Lupeni
În cazul municipiului Lupeni întâlnim o bază de cazare mai diversificată (Tabel 3), compusă din: cabană turistică, camere de închiriat, hostel, pensiune turistică și vilă. De asemenea, în cadrul acestor unități, se află incluse și baze de cazare din Stațiune Straja. Acumulat, acestea reprezintă un total de 70 de unități de cazare.
În ceea ce privește unitățile de alimentație, identificăm următoarele structuri: bufet bar, cafe-bar, disco bar, pizzerie, restaurant autoservire și restaurant clasic (Tabel 4). Acestea însumează un total de 2220 de locuri disponibile. Comparativ cu bazele de cazare, unitățile de alimentație pot acoperi jumătate din capacitatea turistică de cazare (Tabel 5 – număr locuri, căsuța roșie; Tabel 4 – căsuța roșie).
5.3.3. Petrila
În cadrul acestui oraș întâlnim doar două unități de cazare – cabane turistice – de 2, respectiv 3 stele (Tabel 6). Acestea însumează un număr de 36 de locuri, în 16 spații.
Deși în cadrul orașului Lupeni numărul unităților de alimentație era de 2 ori mai mic decât numărul de locuri din cadrul unităților de cazare, în Petrila situația este inversă: avem un număr de 98 de locuri în cadrul unităților de alimentație (Tabel 7) și doar 36 de locuri de cazare (Tabel 6).
5.3.4. Petroșani
În cazul municipiului Petroșani întâlnim o gamă diversificată de unități de cazare, reprezentate prin: apartamente de închiriat, cabane turistice, camere de închiriat, căsuțe de tip camping, hotel, pensiuni turistice, vile. Acestea au un număr total de 421 de spații și cumulează un număr de 928 de locuri (Tabel 9).
Din punct de vedere al alimentației, putem spune că unitățile sunt împărțite între restaurante clasice și baruri de azi. Acestea au un număr total de 2194 de locuri (Tabel 8).
De aici putem, în analiză cu tabelul 7, să observăm că baza de alimentație este mai mult decât suficientă pentru a acoperi locurile din unitățile de cazare.
5.3.5. Uricani
În cadru orașului Uricani putem identifica un număr de 73 de spații cu 157 de locuri, diversificate în: cabane turistice, pensiuni turistice, hostel-uri, camere de închiriat (Tabel 10).
În ceea ce privește unitățile de alimentație din cadrul orașului menționat anterior, putem observa în tabelul cu numărul 10 că avem un singur tip de structură și anume – restaurant clasic. Acest tip de structură însumează 474 de locuri, acoperind locurile de cazare disponibile de aproximativ 3 ori.
5.4.5. Vulcan
În cadrul municipiului Vulcan putem identifica două tipuri de unități de cazare: cabane turistice și pensiuni turistice. Acestea însumează un număr de 39 de spații cu un număr total de 77 de spații (Tabel 12).
În ceea ce privește unitățile de alimentație, avem un singur tip de structură de alimentație – restaurant clasic. Această structură cumulează cu un număr total de 224 de locuri, acoperind de aproape 3 ori numărul de locuri al unităților de cazare.
CAPITOLUL 6. DISFUNCȚIONALITĂȚI
Pentru o bună amenajare a teritoriului, este important să se identifice factorii negativi care au o influență puternică a zonei. Având în vedere că arealul despre care vorbim este Depresiunea Petroșani, recunoscută pentru rezervele sale huilă și despre minele care se închid rând pe rând putem deduce că este partea cea mai importantă, factorul cel mai important care afectează zona.
Trecând peste acest fapt – fiind iremediabil în momentul actual – putem identifica anumite disfuncționalități pentru fiecare oraș al Văii Jiului.
Petrila
Petrila este cel mai mare oraș, ca suprafață, din Depresiunea Petroșani. Aici își desfășura activitatea cea mai veche exploatare minieră – 156 ani. În 2015 a fost scoasă ultima tonă de cărbune. Odată cu închiderea acesteia, mulți ortaci au fost disponibilizați. Drept urmare, au avut loc multe consecințe negative asupra economiei, fapt resimțit și în cadrul orașului: întreprinderile mici închise, emigrarea populației către zonele mai bogate.
Din punct de vedere turistic, orașul Petrila nu este recunoscut ca fiind un oraș care să trezească interesul călătorului. Poate, orașul, este recunoscut în urma documentarului „Planeta Petrila”.
Petroșani
Municipiul Petroșani este cel mai important oraș al Văii Jiului. Aduc această afirmație întrucât aici se află cele mai importante puncte: Parchetul de pe lângă judecătoria Petroșani, Unitatea de Primiri Urgențe Petroșani (aici se consideră că se află cei mai buni medici ai depresiunii), unul din cele mai importante puncte turistice din zonă, Universitatea din Petroșani ș.a.m.d.
Revenind la domeniul turistic, municipiul Petroșani reprezintă o punte de legătură între marile masive montane: Parâng, Straja, Retezat; un punct de „frontieră” între Transilvania și Oltenia; un important centru cultural – Teatrul I.D. Sârbu, Muzeul Momârlanului și Muzeul Mineritului.
Problema intervine la valorificarea acestor puncte turistice: deși există o bază „turistică”, nu există suficientă motiviație pentru a fi promovată zona. În momentul actual, baza se pune pe obiectivele din afara orașului – Peștera Bolii, Cheile Băniței, ignorând complet elementele care definesc zona. Momârlanii, alături de tradițiile lor, rămân în urmă, fiind lăsați în umbra trecutului și a ideologiei de oameni proști (momâie = prost, bleg), oameni înapoiați. Mineritul începe să devină o amintire în sufletele localnicilor, ca o perioadă bună, când aveau „o pâine” să pună pe masă. Muzeul mineritului rămâne o simplă clădire care aduce, un fel de omagiu, a ceea ce a fost „cândva”.
Din cele menționate anterior, putem deduce că disfuncționalitatea în cadrul acestui oraș nu este constituită din lipsa obiectivelor cu atractivitate turistică, ci este determinată de mentalitatea care este înfiripată: ce este în afară este mai frumos, mineritul este o activitate care ne-a făcut remarcați pe hartă – nu reprezintă o tradiție, un simbol; momârlanii sunt cei cu case „din spatele blocului”, care își îngroapă morții-n curte. Este total ignorată valoarea culturală acumulată pe parcursul a sute de ani.
Aninoasa
Aninoasa este cel mai mic oraș din Valea Jiului, care odată cu închiderea minei în anul 2006 a devenit un oraș fantomă. Din păcate, în acest mic orășel, uitat de lume, nu se pot desfășura niciun fel de activități turistice organizate. Nu există puncte de atractivitate turistică și nici o bază economică, relativ stabilă, care ar putea susține începutul unei activiăți.
Vulcan
Disfuncționalitățile prezente în această zonă a Văii Jiului nu sunt reprezentate/ afectate de închiderea minei (aici avem 2 extracții miniere – Mina Vulcan și Mina Paroșeni – cea din urmă încetându-și activitatea la finele anului 2018). Acestea sunt identificate la nivelul cetățeanului: de exemplu, întâlnim în Pasul Vâlcan căbănuțe ale locuitorilor, care sunt folosite strict pentru uzul lor personal, foarte rar fiind închiriate pentru „turiști”. Primăria Municipiului Vulcan a încercat să faciliteze accesul în pas și promovarea stațiunii pe plan local, prin construirea unei telegondole, care în momentul actual abia își desfășoară activitatea.
Pentru mulți, orașul Vulcan se termină odată cu trecerea de zona Dincă (venire dinspre Petroșani către Lupeni), Paroșeniul fiind considerat un orășel distinct. Această zonă amintită anterior oferă nenumărate drumuri prielnice pentru drumețiile în pădure, pentru iubitorii de natură (Peștera Dracului cu pârâul Baleia și cascada omonimă – de aici existând posibilitatea de a ajunge în 2 stațiuni montane: Vâlcan și Straja), cât se pot găsi și căsuțe ale băștinașilor – ale momârlanilor.
Lupeni
Lupeni – Straja, Straja – Lupeni. Aceasta este corelația făcută de marea majoritate a oamenilor când aud de stațiunea Straja sau de orașul Lupeni.
Deși mina fost închisă în decursul anului trecut, municipiul se suține din punct de vedere economic cu ajutorul stațiunii. Aceasta a reprezentat mereu un punct de atractivitate turitică atât pe plan regional, cât și pe plan național. Disfuncționalitățile care sunt întâlnite în acest oraș sunt reprezentate de drumul greu de parcurs (denivelat, care pentru șoferii cu mașină joasă reprezintă o nouă programare la mecanic) și de imposibilitatea de a te informa din punct de vedere turistic în zona orașului (Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Lupeni aflându-se la jumătatea distanței dintre Stațiunea Straja și oraș).
Uricani
Orașul Uricani reprezintă punctul de plecare către Rezervația Retezat, pentru călătoriile în aer liber și pentru dornicii de aventură. În zonă se găsesc numeroase peșteri, majoritatea descoperite după anii 1970, dar niciuna nu a fost promovată, pe plan regional, din punct de vedere turistic. Orașul Uricani este locul de unde poți să obții mai multe informații despre rezervație, restul fiind ignorat.
Câmpu lui Neag, Valea de Pești, Cheile Buții sunt doar câteva puncte de atractivitate care sunt omise de marea majoritate a populației. Disfuncționalitatea este reprezentată prin ignoranța obiectivelor necunoscute și promovarea „excesivă” a celor deja recunoscute la nivel mondial.
CAPITOLUL 7. PROPUNERI DE AMENAJARE TURISTICĂ
„Noroc bun!” este salutul care încă dăinuie pe străzile orașelor din Depresiunea Petroșani. „Noroc bun!” o să auzi salutându-te pe stradă un fost ortac sau unul aflat pe cale de a intra în șomaj. „Noroc bun!” acum și până la sfârșitul veacului. „Noroc bun!”, care în momentul actual nu mai reprezintă o urare de întoarcere în siguranță la suprafață, ci este mai mult o dorință, o mică flacără care arde în sufletul fiecărui ortac „împietrit” la suprafață de a pune pâinea în fiecare zi pe masă familiei sale, fără să ducă grija zilei de mâine.
Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului are ca scop închiderea minelor nerentabile până la finele anului 2018. Acesta aduce comunității locale o cădere a întregului sistem economic (vezi capitolul 4, subcapitolul 4.2.). Drept urmare, este important să se găsească „un plan de atac”, care să nu lase o comunitate să se prăbușească.
În consecință, m-am gândit că turismul în zonă este cel care ar putea salva Valea Plângerii. Nu turismul pe care toți îl cunosc (ski în Straja și Parâng, drumeții în Retezat), ci cel care este încă ascuns în inima munților.
Peștera Dracului – Momârlani – Drumul spre Pasul Vâlcan și Straja
Peștera Dracului este situată în Paroșeni, Vulcan, județul Hunedoara. Peștera își poartă numele de la o stalactită în formă de pumn, legenda spunând că aceasta este urma lăsată de diavol în încerca sa de a veni la suprafață. Unii locuitori spun că în peștera ar fi existat un craniu de mărimea unui craniu uman, cu două coarne. Acesta din urmă ajungând să fie furat sau distrus de către vizitatori. De asemenea, se spune că în aceasta peșteră, până în Evul Mediu ar fi existat dragoni.
Peștera a fost cercetată pentru prima dată în anul 1977, are o lungime de 346 m, o singură intrare și prezintă o denivelare de 14,5m (-2.5 – +12m). Are o singură galerie orientată pe direcția NE-SV, galeria principală are o lățime de 3m și o înălțime cuprinsă între 2-4m. Aceasta a fost bogată în stalactite, stalagmite și scurgeri parietale, acestea ajungând într-un final să fie distruse. Peștera prezintă 3 hornuri (galerii verticale, care pornesc din tavanul galeriilor) cu o înălțime de 12m (A,B,C). Peștera Dracului este o peșteră fosilă, dar devine activă atunci când plouă, apa din precipitații scurgându-se prin hornuri.
În peșteră întâlnim fenomenul linguriță, acesta fiind o formă de coroziune. Sunt formele cele mai frecvente în galeriile de râuri subterane și în același timp cele mai enigmatice ca geneză. Sunt excavațiuni de 3-30 cm lărgime, ce se succed ca valuri, acoperind pe mari suprafețe podeaua și pereții galeriilor. Acolo unde apar, calcarul este foarte lustruit. Caracteristic lingurițelor este asimetria lor.
După cum putem observa în cele menționate anterior, peștera nu prezintă un interes din punct de vedere al formelor cavernicole, dar are o legendă, un mit, care ar putea trezi interesul turiștilor.
Peștera este mică ca dimensiuni, iar în momentul actual poate fi străbătută până la „pumn”. Ea nu este amenajată, așadar zona în care se află, împreună cu întunericul din peșteră oferă o stare de liniște, de mister.
De ce Peștera Dracului să fie amenajată turistic, deși ea nu are niciun element care să te determine să mergi să o vezi? Răspunsul este simplu: nu amenajăm peștera, ci ceea ce este în jur. Caverna se află în apropierea pârâului Baleia, care formează o cascadă înaltă de 5 metri în apropierea intrării în peșteră. Locul este prielnic pentru petrecera timpului în aer liber, pentru o noapte cu cortul. Drept urmare, necesită amenajările pentru activitățile în aer liber: o masă pentru servit masa, spațiu pentru grătar, coșuri de gunoi.
Pe lângă cele amintite, trebuit meționat faptul că Peștera Dracului nu este ușor de găsit, mai ales dacă nu ești localnic. De aceea, vor trebui puse indicatoare turistice care să semnaleze drumul catre peșteră. De menționat este lipsa unui pod peste pârâul Baleia, trecerea fiind posibilă doar prin apă. Drept urmare, se poate construi un podeț pentru a facilita trecerea.
Până să ajungi la Peștera Dracului, pe un drum aproximativ 3 kilometri, se întind casele momârlănești. Pentru a deveni mai atractivă zona din punct de vedere turistic se poate face un ”circuit”: vizita la casele momârlănești pentru a observa construcția acestora, dar și localnicii să fie implicați prin demonstrarea meșteșugurilor pe care le realizează. Din această perspectivă, trebuie să se găsească momârlani dornici de a se implica în acest domeniu, să fie persoane deschise, calme, pregătite pentru a lucra în contact direct cu oamenii.
Întrebarea care se poate pune este următoarea: „Oare este suficient de atractivă acum zona pentru a veni turiști și din alte părți ale țării?” Pentru a fi siguri că o să reușim să creăm un circuit care să atragă oamenii, propun continuarea traseului spre Pasul Vâlcan și Stațiunea Straja. După Peștera Dracului se află un drum care ne conduce direct în inima munților, până în inima Munților Vâlcan. Drumul trebuie amenajat și prin marcarea traseului – marcare traseu către Pasul Vâlcan și marcare traseu către Stațiune Straja, punerea pe traseu a unor containere de gunoi.
Pasul Vâlcan
Pasul Vâlcan este singura „stațiune” dedicată exclusiv locuitorilor din orașul Vulcan. De ce? Pentru că toate „unitățile de cazare” existente aparțin vulcănenilor, amenajări destinate propriului lor sejur. Aceștia închiriază foarte rar cabanele pentru alte persoane. Pe lângă acest fapt, cabanele nu au o arhitectură comună, ci sunt realizate în funcție de bugetul fiecărui proprietar, și sunt puse haotic, nepermițând o amenajare diferențiată între pârtiile de ski și locul de dormit.
Drept urmare, pentru ca aceasta să devină o stațiune pentru turiști, trebuie luate câteva măsuri atât din partea primăriei locale, cât și din partea celor care au cabane în Pasul Vâlcan.
Un factor foarte important în amenajarea unei stațiuni montane (în marea majoritate a cazurilor fiind destinate pentru practicarea sporturilor de iarnă) trebuie să se facă o analiză pentru a se observa dacă aceasta poate susține desfășurarea activităților de iarnă. Așadar, se ia în calcul numărul de zile însorite într-un an, volumul de precipitații într-un an și numărul zilelor de îngheț pe parcursul unui an. Toate aceste analize sunt necesare pentru:
Infrastructura de transport turistică – pe cabluri să nu se formeze chiciură, aceasta îngreunând accesul atât în stațiune, cât și pe pârtie;
Stratul de zăpadă să fie suficient de gros, fără șanse de îngheț, pentru a nu îngreuna și periclita sejurul viitorilor turiști;
Stratul de zăpadă să aibă o durată mai lungă de „viață”, pentru a nu fi necesară folosirea permanentă a tunurilor de zăpadă, etc.
După ce toți factorii sunt evaluați și se ajunge la consimțământul formării unei stațiuni montane dedicate sporturilor de iarnă, trebuiesc analizate următoarele lucruri: infrastructura de cazare, evaluarea și marcarea pârtiilor de ski, modul de promovare al noii stațiuni turistice.
Pasul Vâlcan necesită amenajări ale infrastructurii de transport cât și a pârtiilor de ski. Accesul până la destinație se poate face cu telegondola, dar nu există amenajări pentru accesul pe pârtie, un lucru viabil în menținerea unei stațiuni turistice montane.Drept urmare, ar trebui să se monteze teleski-uri pentru a facilita accesul pe pârtie. Cât despre pârtiile în sine, acestea trebuiesc verificate pentru a fi sigure pentru turiști, pentru a se desfășura activitățile în siguranță și pentru a se cunoaște gradul de dificultate al fiecărei pârtii.
Unitățile de cazare sunt un lucru important în amenajarea unei stațiuni. Este necesar ca acestea să aibă un număr suficient de locuri pentru a nu supraîncărca zona, să prezinte utilitățile necesare pentru un sejur, cât și să aibă o arhitectură „uniformă” cu restul cabanelor, pentru a nu crea impresia de haos. Drept urmare, primăria locală și proprietarii cabanelor să cadă de comun acord la stilul pe care îl vor aborda.
CONCLUZII
Pornind de la prima atestare documentară, trecând prin Evul Mediu, războaiele mondiale, mineriadele și ajungând într-un final în zilele noastre, ajungem la concluzia că în Depresiunea Petroșani au avut loc multe evenimente importante: trecerea lui Mihai Viteazu prin pasul Vâlcan, zonă de graniță, zonă minieră, revolta minerilor și actualmente „o vale a plângerii”. Pentru a ieși din acest stadiu s-a propus o amenajare turistică a locurilor neștiute (Peștera Dracului, drumul către Pasul Vâlcan și Stațiunea Straja, Pasul Vâlcan ca și stațiune turistică), care odată aplicate conduc la dezvoltarea zonei. Acestea, alături de cele două puncte deja cunoscute – Stațiunea Straja și Munții Parâng – oferă o a doua șansă la viață Văii Jiului.
Lucrarea de față oferă detaliile despre evenimentele petrecute, care pot să fie valorificate și menținute, pentru ca acestea să nu se piardă. Este o reamintire a valorilor jienilor de acum până la final.
Ortacii sunt cei care au cel mai mult de suferit, întrucât ei sunt cei care au susținut atât zona cât și familiile lor. Această lucrare a fost concepută în ideea de a-i salva, de a le oferi șansa să se reprofileze și să ofere un nou stadiu economic microregiunii.
Dacă întreg Pământul este un împrumut de la copiii noștri, atunci Depresiunea Petroșani nu trebuie să rămână o moștenire de la părinții noștri. Trebuie să fie pregătită pentru generațiile viitoare, care să învețe despre trecutul nostru ca jieni, de la momârlanii care păstrează o amintire a dacilor până la locuitorii care vor vorbi despre viața de miner. Turismul este singura șansă a Văii Jiului de a rămâne în „picioare”.
Noroc bun!
BIBLIOGRAFIE
Ardeiu, M., (2004), Teză de doctorat – Spațiul Geografic al Depresiunii Petroșani, Cluj-Napoca
Badea, L., (1971), Valea Jiului, Editura Științifică și Enciclopedică, București,
Ciangă, N., (2007), Amenajare turistică, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Cocean, P., (2009), Geografia turismului, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Cristureanu, Cristina, (2006), Strategii și tranzacți în turismul internațional, Editura C.H. Beck, Bucuresti
Daroczi, M., I., (2014), Lucrare de disertație – Strategie de amenajare turistică a orașului Jibou, Cluj-Napoca
Dogaru, Alina Mihaela, (2016), Lucrare de licență – Mineritul în Depresiunea Petroșani. Impactul economic și social, Cluj-Napoca
Gaman, G., (2013), Lucrare de disertație – Direcții strategice de dezvoltare a fenomenului turistic din municipiul Moinești, Cluj-Napoca
Ipatiov, F., (2015-2016), Suport de curs, Metodoligia cercetării în geografia turismului
Iulinszki, Emilia-Cristina, (2014), Lucrare de licență – Depresiunea Petroșani. Studiu de geografie regională, Cluj-Napoca
Manolescu, Teodora Irini, (2004), Evaluare și amenajare turistică a teritoriului, Editura Sedcom Libris, Iași
Mariciuc, A., (2007), Strategia de dezvoltare locală a microregiunii Valea Jiului, Edit. Artpress, Timișoara
Moise, Alexandra Elena, (2012), Lucrare de diplomă – Funcția cultural-turistică a Depresiunii Petroșani, Cluj-Napoca
Popescu, N., (1979), Munții Vâlcan, Editura Sport-turism, București
Puiu V., (2016), Suport curs Infrastructuri de comunicație în turism, Cluj-Napoca
***, (1989), Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București
WEBOGRAFIE
http://www.dictionar.1web.ro/administratiepublica/dezvolta/
http://ec.europa.eu/regional_policy/ro/policy/themes/tourism/
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/epopeea-mineriadei-din-ianuarie-1999-124508.html
http://mineriade.iiccmer.ro/dezbateri/mineriadele_anului_1990_principiul_continuitatii/
http://mineriade.iiccmer.ro/dezbateri/mineriadele_anului_1990_principiul_continuitatii/
http://mineriade.iiccr.ro/pdf/COZMA%20Miron.pdf
http://mmut.mec.upt.ro/ldungan/Curs1.pdf
http://stiri.tvr.ro/sfarsitul-primului-razboi-mondial-consecinte-si-jocuri-diplomatice_52571.html#view
http://www.dictionar.1web.ro/administratiepublica/amenajare/
http://www.dictionar.1web.ro/dictionar-roman-roman/metodologie/
http://www.gorjeanul.ro/realitatea-gorjeana/jiul-de-la-obarsie-la-varsare#.WxxWzYozbIU
http://www.istoria.md/articol/8/Participarea_Rom%C3%A2niei_la_Primul_R%C4%83zboi_Mondial
http://www.snimvj.ro/istoric.aspx
http://www.snimvj.ro/programe.aspx
http://www.transvilcan.ro/
http://www.unitischimbam.ro/mineriada-din-1991-a-patra-mineriada-24-28-septembrie/
http://www.ziare.com/stiri/ancheta/dj-666-drumul-care-isi-merita-numele-732202
http://ziarulexclusiv.ro/2017/08/20/lectie-de-patriotism-si-onoare-la-memorialul-eroilor-din-pasul-vilcan/
https://dexonline.ro/definitie/mineriad%C4%83
https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-vulcan-ii-67936.html
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-s-a-declansat-primul-razboi-mondial-fara-ca-nimeni-sa-si-doreasca-asta
https://www.libertatea.ro/libertatea-special/videoreportajele-libertatea-ultima-tona-am-fost-miner-la-uricani-episodul-1-cand-statul-le-da-minerilor-ultimul-sut-2055393
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Noroc bun… În lumea noastră fărde cer [307464] (ID: 307464)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.