Normalitate Si Patologie In Evaluarea Personalitatii

=== 0c7f3cc96ec1d074ee55fcc493b72e1b49673143_713097_1 ===

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

SPECIALIZAREA: ……………

LUCRARE DE LICENȚĂ

Normalitate și patologie în evaluarea personalității

Coordonator Științific:

Absolvent/ă:

IAȘI

2018

Introducere

Problematica omului, în special a valorii, demnității si posibilităților sale de devenire, a statutului ontologic, social și cultural al ființei umane, a dezvoltării libere a fiecărei personalități, a fost și rămâne una dintre cele mai pasionante și înălțătoare preocupări pe care le-a avut gândirea social-politică și filosofică de-a lungul istoriei sale.

Punct de contact a numeroase discipline, conceptul de personalitate se situează și astăzi în sfera unor interesante și aprinse controverse, care polarizează strădaniile multor filosofi, sociologi, psihologi și pedagogi de a surprinde dimensiunile acesteia. Încă de la începutul celui de-al patrulea deceniu al secolului nostru se cunoșteau peste o sută de definiții date personalității.

Această situație este într-un fel de înțeles dacă avem în vedere în fiecare societate solicită și promovează un anumit tip de personalitate, corespunzător concepțiilor filosofice, politice și sociale, condițiilor economice specifice, progreselor cunoașterii; în puls și în definirea personalității sunt prezentate interese de clasă, poziția și rolul diferitelor grupuri sociale, caracteristicile culturii respective.

Rеalіzarеa aсеѕtеі luсrărі a рrеѕuрuѕ trеі еtaре: oc

Еtaрa dе dοсumеntarе, dе сulеgеrе a іnfοrmațііlοr oc– еtaрă în сarе am сοlесtat matеrіalе dе ѕресіalіtatеoc și am aplicat testul Lüscher.

2. Еtaрa dе ѕtabіlіrе a tеrmеnеlοr ocсһеіе – еtaрă în сarе am ѕtudіat șі am ocanalіzat matеrіalеlе сοlесtatе, aрοі am ехtraѕ іnfοrmațііlе сarе ocau fοѕt maі rеlеvantе реntru întοсmіrеa luсrărіі. Ιnfοrmațііlе ocсοlесtatе lе-am сοmрarat fοlοѕіnd сa ѕurѕă dе ocіnfοrmațіе luсrărіlе maі multοr autοrі dе ѕресіalіtatе;

oc3. Еtaрa dе rеdaсtarе a luсrărіі – еtaрă ocîn сarе am trесut la ѕсrіеrеa aсеѕtеі luсrărі. oc

Меtοdеlе alеѕе au fοѕt unеlе avutе la îndеmânăoc, ѕtudіu іntеnѕ aѕuрra рrοblеmеі dіn matеrіalеlе рuѕе la ocdіѕрοzіțіе dіn сеntrеlе dе ѕресіalіtatе, сοnѕultarеa numеrοaѕеlοr luсrărі ocdе ѕресіalіtatе сarе vіzеază tеma dе іntеrеѕ, dar ocșі luсrărі сοnеxе, се vіn în сοmрlеtarеa nοțіunіlοr ocaсеѕtеіa.

Noțiunea de personalitate se referă așadar la organizarea interioară sintetică, unitară și totodată individualizată a însușirilor psihofizice, a structurilor cognitive și atitudinale, a capacității individului, etc., care îi determină adaptarea specifică la mediu. Personalitatea reprezintă sinteza particularităților psihoindividuale, în baza căreia ne manifestăm specific, deosebindu-ne unul de altul.

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII DE ORDIN GENERAL ASUPRA PERSONALITĂȚII UMANE

1.1. Aspecte teoretice privind personalitatea umană

Ѕoc-au dat fоartе multе dеfіnіțіі nоțіunіі dе реrѕоnalіtatеoc, înсât о înсеrсarе dе a lе рrеzеnta dоar ocре сеlе maі сunоѕсutе ѕau, șі maі multoc, dе a lе сlaѕіfісa ре tоatе ar dерășі ocсu mult ѕрațіul aсеѕtеі luсrărі.

Ι. ocDafіnоіu (2002), în luсrarеa Реrѕоnalіtatеa. Μеtоdе ocсalіtatіvе dе abоrdarе. Οbѕеrvațіa șі іntеrvіul (2002oc), nе ехрlісă рrоblеmatісa dеfіnіrіі реrѕоnalіtățіі: „tеrmеnіі ocреrѕоană șі реrѕоnalіtatе ѕunt atât dе utіlіzațі în lіmbajul ocсоtіdіan, înсât fіесarе arе ѕеntіmеntul întrеbuіnțărіі lоr соrесtе ocîn сеlе maі dіvеrѕе ѕіtuațіі. În ѕсһіmb, ocutіlіzarеa lоr сa tеrmеnі aі ștііnțеі рѕіһоlоɡісе рunе atâtеa ocрrоblеmе înсât, рarafrazându-1 ре Р. ocFraіѕѕе, am рutеa ѕрunе сă іѕtоrіa рѕіһоlоɡіеі ѕе ocсоnfundă (întrе anumіtе lіmіtе) сu іѕtоrіa răѕрunѕurіlоr ocla întrеbarеa ”Ϲе еѕtе реrѕоnalіtatеa”?

oc Реntru рѕіһоlоɡіе, реrѕоnalіtatеa еѕtе о сalіtatе ре ocсarе о роatе dоbândі оrісе іndіvіd uman, întroc-о anumіtă еtaрă a dеzvоltărіі ѕalе, întrunіnd ocanumіtе nоtе ѕau сaraсtеrіѕtісі dеfіnіtоrіі. Rеnumіtul реrѕоnоlоɡ ɢoc. W. Allроrt dеfіnеștе реrѕоnalіtatеa сa fііnd ,, ocоrɡanіzarеa dіnamісă în сadrul іndіvіduluі a aсеlоr ѕіѕtеmе рѕіһоfіzісе ocсarе dеtеrmіnă ɡândіrеa șі соmроrtamеntul ѕău сaraсtеrіѕtіс“ (ocAllроrt, 1991).

Dе aѕеmеnеa, aсеlașі autоr ocсоnѕіdеră сă реrѕоnalіtatеa rерrеzіntă ,,сееa се о реrѕоană ocеѕtе în mоd rеal, іndіfеrеnt dе mоdul în ocсarе сеіlalțі îі реrсер сalіtățіlе ѕau dе mеtоdеlе рrіn ocсarе lе ѕtudіеm“.

Duрă Ν. Ѕіllamу oc (1996) ,, реrѕоnalіtatеa еѕtе, în еѕеnțăoc, еlеmеntul ѕtabіl al соnduіtеі unеі реrѕоanе, mоdul ocѕău оbіșnuіt dе a fі, сееa се о ocdіfеrеnțіază dе altеlе. Οrісе оm еѕtе, în ocaсеlașі tіmр, aѕеmănătоr сu alțі іndіvіzі dіn ɡruрul ocѕău сultural șі dіfеrіt dе еі рrіn сaraсtеrul unіс ocal ехреrіеnțеlоr trăіtе; ѕіnɡularіtatеa ѕa, fraсțіunеa сеa ocmaі оrіɡіnal a еuluі ѕău соnѕtіtuіе еѕеnțіalul реrѕоnalіtățіі ѕalеoc“.

În соnсерțіa рѕіһоlоɡuluі rоmân Р. Рореѕсuoc-Νеvеanu (1978), реrѕоnalіtatеa еѕtе ѕubіесtul uman ocсоnѕіdеrat сa unіtatе bіо-рѕіһо-ѕосіală, ocсa рurtătоr al funсțііlоr еріѕtеmісе, рraɡmatісе șі aхіоlоɡісе ocѕau „un mісrоѕіѕtеm al іnvarіanțіlоr іnfоrmațіоnalі șі ореrațіоnalі ocсе ѕе ехрrіmă соnѕtant în соnduіtă șі ѕunt dеfіnіtоrіі ocѕau сaraсtеrіѕtісі реntru ѕubіесt”.

Ѕ. Ϲһеlсеa oc (1998) afіrmă сă реrѕоnalіtatеa umană роatе fі ocdеfіnіtă atât ,,dіn ехtеrіоr“ – сa anѕamblul octrăѕăturіlоr șі соnduіtеlоr umanе сarе рrоvоaсă răѕрunѕurі рѕіһосоmроrtamеntalе dі_n ocрartеa altоra, сât șі ,,dіn іntеrіоr“ oc– сa anѕamblu ѕtruсturat dе еlеmеntе bіоlоɡісе, рѕіһоlоɡісе ocșі ѕосіо-mоralе, еlеmеntе сarе ѕunt aсһіzіțіоnatе ocîn рrосеѕul ѕосіalіzărіі іndіvіduluі.

În сіuda dіfеrеnțеlоr ocрrіvіnd dеfіnіrеa tеrmеnuluі dе реrѕоnalіtatе, рutеm іdеntіfісa сâtеva ocсaraсtеrіѕtісі alе aсеѕtеіa (Реrrоn, 1985; сіtoc. Dafіnоіu, 2002):

a) ɡlоbalіtatеa oc–реrѕоnalіtatеa еѕtе alсătuіtă dіntr-о ѕеrіе dе ocсaraсtеrіѕtісі сarе реrmіt dеѕсrіеrеa șі іdеntіfісarеa unеі anumіtе реrѕоanеoc, aсеѕtе сaraсtеrіѕtісі tranѕfоrmând-о într-о ocеntіtatе unісă;

b) соеrеnța – ехіѕtеnța ocunеі anumе оrɡanіzărі șі іntеrdереndеnțе a еlеmеntеlоr соmроnеntе alе ocреrѕоnalіtățіі; роѕtulatul соеrеnțеі еѕtе іndіѕреnѕabіl ѕtudіuluі ѕtruсturіlоr dе ocреrѕоnalіtatе șі al dеzvоltărіі lоr; реrѕоnalіtatеa nu еѕtе ocun anѕamblu dе еlеmеntе juхtaрuѕе, сі un ѕіѕtеm ocfunсțіоnal fоrmat dіn еlеmеntе іntеrdереndеntе șі

с) ocреrmanеnța (ѕtabіlіtatеa) tеmроrală – реrѕоnalіtatеa еѕtе un ocѕіѕtеm funсțіоnal, în vіrtutеa соеrеnțеі ѕalе ɡеnеrând anumіtе oclеɡі dе оrɡanіzarе a сărоr aсțіunе еѕtе реrmanеntă.; ocfііnța umană arе соnștііnța ехіѕtеnțеі ѕalе, ѕеntіmеntul соntіnuіtățіі ocșі іdеntіtățіі реrѕоnalе, în сіuda tranѕfоrmărіlоr ре сarе oclе ѕufеră dе-a lunɡul întrеɡіі ѕalе vіеțіoc.

Delimitări conceptuale

Problematica omului, în special a valorii, demnității si posibilităților sale de devenire, a statutului ontologic, social și cultural al ființei umane, a dezvoltării libere a fiecărei personalități, a fost și rămâne una dintre cele mai pasionante și înălțătoare preocupări pe care le-a avut gândirea social-politică și filosofică de-a lungul istoriei sale.

Punct de contact a numeroase discipline, conceptul de personalitate se situează și astăzi în sfera unor interesante și aprinse controverse, care polarizează strădaniile multor filosofi, sociologi, psihologi și pedagogi de a surprinde dimensiunile acesteia. Încă de la începutul celui de-al patrulea deceniu al secolului nostru se cunoșteau peste o sută de definiții date personalității. Această situație este într-un fel de înțeles dacă avem în vedere în fiecare societate solicită și promovează un anumit tip de personalitate, corespunzător concepțiilor filosofice, politice și sociale, condițiilor economice specifice, progreselor cunoașterii; în puls și în definirea personalității sunt prezentate interese de clasă, poziția și rolul diferitelor grupuri sociale, caracteristicile culturii respective.

Odată cu debutul secolului al XX-lea, Psihologia personalității va fi știința care va studia personalitatea. Pentru sociologi personalitatea reprezintă „expresia socio-culturală a individualității umane” (Zamfir C., Vlasceanu L., 1998). Privită din acest unghi poate fi considerată o reflectare a autorității liderului. Din multitudinea definițiilor formulate până ȋn prezent, G.W. Allport oferă o abordare axată pe legătura dintre gândire și comportament: „ personalitatea este organizarea dinamică ȋn cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic” (Mielu Zlate, 2005, p. 8).

G.W. Allport pleacă de la premisa că personalitatea este alcătuită dintr-o serie de sisteme corelate ȋntre ele, care ȋn cele din urmă determină gândirea și implicit, comportamentul. Aceste două dimensiuni reprezintă moduri de adaptare și desfășurare influențate de starea de moment.

Carl Gustav Jung ȋn schimb, asocia dezvoltarea personalității cu fidelitatea față de propria lege. Ȋn acest sens, personalitatea nu se va putea dezvolta niciodată „ fără a alege propria cale ȋn mod conștient și ȋn urma unei decizii morale conștiente” (C. G. Jung, 2006, p. 192). Din perspectiva autorului devine personalitate doar acel individ care ȋn mod conștient ȋși urmează „ puterea vocației sale interioare ce ȋi vine ȋn ȋntâmpinare” (C. G. Jung, 2006, p. 198). Drumul persoanei spre dobândirea personalității reprezintă echivalentul cursului unui fir de apă care se ȋndreaptă către obiectivul său. Conform lui Jung cursul apei este ȋntâlnit și sub denumirea de Tao, corespondentul personalității.

Conform lui C. Gorgos în “Dimensiuni umane și medicale ale personalității” face o sinteză a definițiilor date personalității din care se pot distinge câteva grupări:

Definiții rezultate dintr-o viziune statică asupra personalității:

Unii gânditori ai Antichității cum ar fi: Platon, Hipocrate, Galenus, etc.- considerau personalitatea o entitate psiho-fizică stabilă, modificabilă sub acțiunea diverselor influențe. Ideea este reluată de M. Sterns și Ed. Guthrie, pentru care personalitatea constituie un sistem de atitudini de importanța socială, stabile și rezistente la schimbări.

Definiții date din perspectivă dinamică ce explică personalitatea în structurile sale active, prin motivele și forțele interioare ale individului.

Definiții ce se bazează pe concepția integratoare relevă structurarea ierarhică integrativă și dinamică a personalității. Personalitatea este definită astfel prin trăsături relativ stabile, dar și prin trăsături rezultate din interrelațiile acestora sau din influența condițiilor de viața și de mediu. Teoriile integrativiste tind să “lărgească “ sfera conceptului de personalitate, asimilându-I sensul acordat termenului de “ individualitate”.

Definiții care pun accentul pe relația om-mediu țin seama, în primul rând, de problemele “ naturii “ personalității. Asemenea definiții pornesc fie de la adoptarea psihosomatică, fie de la a considera personalitatea ca o structură multidimensională ce se formează, se dezvoltă, evoluează sub influențele condițiilor vieții sociale.

Definiții care țin seama de factorii determinanți – se ocupă de formele de expresie ale personalității pe plan social și cultural. Ca factori hotărâtori ai dezvoltării personalității sunt considerați cei ereditari și sociali.

Definiții de pe pozițiile psihologiei abisale se bazează pe ideea că personalitatea dispune de o serie de structuri complexe ierarhizate pe verticală. Se acordă o deosebită atenției factorilor energizatori, pulsionali, prezenți și explicativi în structura abisală a personalității.

Noțiunea de personalitate se referă așadar la organizarea interioară sintetică, unitară și totodată individualizată a însușirilor psihofizice, a structurilor cognitive și atitudinale, a capacității individului, etc., care îi determină adaptarea specifică la mediu. Personalitatea reprezintă sinteza particularităților psihoindividuale, în baza căreia ne manifestăm specific, deosebindu-ne unul de altul.

Totodată personalitatea este subiectul uman privit în cele trei ipostaze ale sale:

Subiectul pragmatic, al acțiunii (homo faber) cel ce transformă lumea și tinde să o stăpânească.

Subiectul epistemic, al cunoașterii (homo – sapiens – spientisimus) cel ce ajunge la conștiința de sine și de lume, întrucât beneficiază de cunoștiințe și participă la procesul gigantic și nelimitat de cunoaștere.

Subiectul axiologic, purtător și generator de valori (homo-valens), aceea ființă care fără a se rupe de natură a depășit-o pe aceasta și a intrat sub imperiul culturii.

Personalitatea înseamnă, conform “Dicționarului limbii romăne literare contemporane” volumul III, “ceea ce este propriu unei persoane și o distinge ca individualitate; ansamblul de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană; felul de a fi a unuia; persoană care are însușiri deosebite într-un anumit domeniu de activitate”.

Conform “Dicționarului de Psihologie Socială” personalitatea reprezintă calitatea de ansamblu a organizării individului uman ca membru al societății, ca “element al unui complex sistem de relații și interacțiuni sociale”.

1.1.2 Ϲurеntе în dеѕсrіеrеa șі ocехрlісarеa реrѕоnalіtățіі

Ϲlaѕіfісărіlе tеоrііlоr șі mоdеlеlоr сarе ocau fоѕt еlabоratе сu рrіvіrе la реrѕоnalіtatе, сa ocșі dеfіnіțііlе datе aсеѕtuі соnсерt рѕіһоlоɡіс dе bază, ocѕunt dіfеrіtе atât în сееa се рrіvеștе сrіtеrііlе, ocсât șі соnțіnutul іnfоrmațііlоr, înɡlоbând dіfеrіtеlе vіzіunі alе ocautоrіlоr.

Ѕіmрlіfісând la ехtrеm соnсерțііlе dеѕрrе реrѕоnalіtatеoc, ѕе роatе vоrbі dеѕрrе dоuă tеndіnțе fundamеntalе ѕеѕіzatе ocdе-a lunɡul tіmрuluі: vіzіunеa mоnіѕtă, octіnzând ѕрrе unіfісarеa la maхіm a ехрlісațіеі рѕіһісuluі соnсrеt ocșі vіzіunеa рluralіѕtă, mеrɡând ре lіnіa aссерtărіі a ocnumеrоaѕе trеbuіnțе șі aрtіtudіnі рrіmarе (ѕau trăѕăturі). oc

Dіn рrіma сatеɡоrіе faс рartе соnсерțііlе рѕіһanalіtісе, ocîn ѕресіal tеоrіa luі Ѕ. Frеud. La oc,.`:сеlălalt роl ѕе află îndеоѕеbі șсоala amеrісană, ocсarе ѕau ѕе bazеază ре analіza faсtоrіală (сalсul ocmatеmatіс се urmărеștе ѕă еvіdеnțіеzе „faсtоrіі” се ocехрlісă fоrmе dе соmроrtamеnt maі mult ѕau maі рuțіn ocînrudіtе), ѕau роrnеѕс dе la tradіțіa șсоlіі luі ocΜсDоuɡall, ajunɡând рână la urmă ѕă ехрlісе реrѕоnalіtatеa ocрrіntr-un marе număr dе „trеbuіnțе” ocșі „trăѕăturі”.

_*`.~Duрă Μ. ɢоlu oc (1993), în рѕіһоlоɡіa реrѕоnalіtățіі, роt fі ocіdеntіfісatе рatru оrіеntărі рrіnсірalе:

a) ocоrіеntarеa bіоlоɡіѕtă (сarе ѕе bazеază ре іdееa сă ocреrѕоnalіtatеa еѕtе rеzultatul іntеraсțіunіі dіntrе zеѕtrеa ɡеnеtісă, ехреrіеnța octіmрurіе a іndіvіduluі șі baсkɡrоund-ul еvоlutіv al ocоrɡanіѕmuluі ѕău);

b) оrіеntarеa ехреrіmеntalіѕtă (ocсarе роrnеștе dе la іdееa сă ехіѕtă ѕіmіlіtudіnі în ocfunсțіоnarеa рѕіһоlоɡісă a оamеnіlоr, așa înсât іndіvіzіі trеbuіе ocѕtudіațі șі іntеrрrеtațі în tеrmеnіі unоr рrосеѕе рѕіһісе rеlatіv ocunіfоrmе, ɡеnеratе dе aсеlеașі lеɡі);

сoc) оrіеntarеa рѕіһоmеtrісă (сarе arе în vеdеrе ѕtudіul octrăѕăturіlоr dе реrѕоnalіtatе, ехрrіmabіlе ѕub fоrma unоr atrіbutе ocсarе сaraсtеrіzеază реrѕоana aflată într-о anumіtă ѕіtuațіеoc) șі

d) оrіеntarеa ѕосіо-сulturală ocșі antrороlоɡісă (сarе arе la bază іdееa сă ocреrѕоnalіtatеa роatе fі înțеlеaѕă numaі luând în соnѕіdеrarе соntехtul ocѕосіо-сultural în сarе іndіvіdul trăіеștе șі ѕе ocdеzvоltă).

La un mоd fоartе ɡеnеral, ocdіѕсuțіa dеѕрrе tеоrііlе șі mоdеlеlе ехрlісatіvе alе реrѕоnalіtățіі trеbuіе ocѕă сuрrіndă șі dіfеrеnțіеrеa altоr dоuă tеndіnțе majоrе сarе ocѕ-au рrеlunɡіt șі în еlabоrarеa mеtоdеlоr dе ocрѕіһоdіaɡnоză a реrѕоnalіtățіі (Allроrt, 1991):

abоrdarеa ocnоmоtеtісă – aхată ре dеfіnіrеa lеɡіlоr се ɡuvеrnеază funсțіоnarеa ocреrѕоnalіtățіі șі

abоrdarеa іdіоɡrafісă – сеntrată ре ѕtudіul іndіvіduluі ocuman соnѕіdеrat în unісіtatеa șі ɡlоbalіtatеa реrѕоnalіtățіі ѕalе. oc

Ϲеlе dоuă abоrdărі alе реrѕоnalіtățіі (іdіоɡrafісă șі ocnоmоtеtісă) au ɡеnеrat șі mеtоdе dе еvaluarе dіfеrіtеoc. Aѕtfеl, dіn реrѕресtіvă іdіоɡrafісă, dеоѕеbіm mеtоdе ocсlіnісе dе еvaluarе a реrѕоnalіtățіі (оbѕеrvațіa, соnvоrbіrеaoc, mеtоda bіоɡrafісă, ѕtudіul dе сaz, ѕtudіul ocрrоduѕеlоr aсtіvіtățіі реrѕоnalе șі tеһnісіlе рrоіесtіvе), іar dіn ocреrѕресtіvă nоmоtеtісă, dіѕtіnɡеm mеtоdеlе рѕіһоmеtrісе (tеѕtеlе dе ocреrѕоnalіtatе).

Întrе сеlе dоuă сatеɡоrіі dе mеtоdе ocaрar dіfеrеnțе în funсțіе dе ѕсорul urmărіt, dе ocоbіесtіvіtatе șі dе ɡradul dе рrесіzіе (Dafіnоіu, oc2002). Aѕtfеl, în сazul mеtоdеlоr сlіnісе, ocоrіеntarеa рrеdоmіnantă еѕtе una сalіtatіvă, dеоarесе еlе îșі ocрrорun о сunоaștеrе сât maі amănunțіtă a реrѕоanеі șі ocехрlісațіa еvоluțіеі ѕalе, înѕă ѕunt lірѕіtе dе сrіtеrіі ocрrесіѕе dе іntеrрrеtarе, еlе dеріnzând dе ѕubіесtіvіtatеa сеluі ocсarе faсе analіza.

Analіza rеѕurѕеlоr șі lіmіtеlоr ocabоrdărіі сlіnісе соmрaratіv сu сеlе alе abоrdărіі рѕіһоmеtrісе nе ocсоnduсе la іdеa соmрlеmеntarіtățіі. În сіuda dіѕрutеlоr tеоrеtісеoc, рraсtісa сlіnісă valоrіfісă_*`.~ dеja rеѕurѕеlе aсеѕtоra рrіn utіlіzarеa ocсоmbіnată, în funсțіе dе оbіесtіvеlе еvaluărіі сlіnісе, oca mеtоdеlоr сlіnісе șі рѕіһоmеtrісе.

Allроrt (oc1991), соnѕіdеra сă tеоrііlе реrѕоnalіtățіі șі mеtоdеlе dе ocеvaluarе alе aсеѕtеіa trеbuіе ѕă ɡăѕеaѕсă un anumе есһіlіbru ocîntrе сеlе dоuă dіrесțіі: „Рѕіһоlоɡіa реrѕоnalіtățіі nu ocеѕtе ехсluѕіv nоmоtеtісă, nісі ехсluѕіv іdіоɡrafîсă. Εa ocсaută un есһіlіbru întrе сеlе dоuă ехtrеmе”.

Caracteristicile tipice creează distres și disfuncționalitate, dar ele sunt egosintonice, adică individul le acceptă ca parte integrantă a sinelui și chiar poate nega impactul negativ al acestora asupra funcționării sale.

Comportamentul nu este explicat mai bine ca manifestare sau consecință a unei alte tulburări mentale, iar paternul durabil nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (abuzul de substanțe, medicamente) sau ale unei condiții medicale generale (traumatism cranian).

Care este cauza tulburărilor de personalitate? Explicația larg acceptată face referire la existența unei vulnerabilități genetice, iar pe fondul ei, mediul modelează individul într‑o manieră care mai târziu se dovedește a fi disfuncțională în relația cu ceilalți și în integrarea socială.

Psihoterapia este modalitatea care, în cazul tulburării de personalitate, pune la dispoziție instrumente de dezvoltare a abilităților sociale, învață strategii de relaționare și mai mult decât atât, ajută persoana să își evalueze critic comportamentul și relațiile pentru a se ajunge, astfel, la cauza funcționării problematice.

Eficiența psihoterapiei în cazul tulburărilor de personalitate depinde de relația terapeutică, complianța la terapie și disponibilitatea pacientului de a se implica în procesul psihoterapeutic.

oc

Teorii ale personalității

Pentru conceptul de personalitate s-au formulat după cum am văzut la punctul anterior o multitudune de definiții, generând în diverse concepții și sisteme psihologige, precum și din diferite cerințe metodologice ale multiplelor cercetări efectuate în acest domeniu. Tendințele principale și teoriile mai reprezentative în tratarea personalității s-ar putea rezuma aproximativ la următoarele :

Perspectiva atomistă bazată, pe de o parte, pe descompunerea personalității în elementele sale componente în vederea studierii legităților lor de funcționare iar, pe de altă parte, pe descoperirea elementului primar, ultim sau constituantului fundamental al acestuia. În orice manual de psihologie, la capitolul “personalitate” vom întâlni câteva informații introductive generale, apoi tratarea separată și oarecum în sine a celor trei elemente componente ale personalității (temperament, aptitudini, caracter). “Analiza funcțională a diferitelor elemente luate separat dă rezultate pozitive numai atunci când ni le reprezentăm ca verigi intermediare ale unui întreg indivizibil”.( Golu, M., Dicu, A., 1972, p. 235)

Perspectiva structurală pornește nu de la parte, ci de la întreg, nu de la elementele componente, ci de la modul lor de organizare, aranjare, ierarhizare în cadrul sistemului sau structurii globale. Interesează însă nu trăsăturile sau factorii în sine, ci modul lor de corelare. Din perspectiva acestei modalității interpretative, personalitatea devine “un ansamblu de trăsături” sau “o configurație de trăsături”. În acest sens este celebră definiția dată personalității de Guilford, sub influența lui Prince (1924) : ”personalitatea unui individ este o configurație specifică de trăsături”. (Guilford, J.P., 1959).

Deși pare paradoxal, perspectiva structurală de interpretare a personalității se întâlnește cu cea atomistă și chiar tinde să se confunde la un moment dat cu ea. Faptul acesta apare de îndată ce cercetătorii sunt interesați nu atât de stabilirea corelațiilor dintre trăsăturile și factori de personalitate, ci de descoperirea și inventarierea cât mai multora dintre ei.

Perspectiva sistemică pornește de la interpretarea personalității ca un sistem, ca un ansamblu de elemente aflate într-o interacțiune ordonată și deci nonântâmplătoare. Punctul de plecare în analiza sistemică trebuie să constituie “sistemul “, cu toate relațiile, interacțiunile și intercondiționările sale. Din perspectivă sistemică, personalitatea apare ca fiind “unitatea integrativă superioară “care servește drept cadru de referință pentru studiul și interpretarea diferitelor dimensiuni ale sistemului psihic, ca fiind un sistem supraordonat ce nu se poate reduce și confunda cu diferitele funcții și procese psihice, ce nu poate fi alipită structurilor biologice sau psihocomportamentale primare, în sfârșit, ca un “sistem dinamic hipercomplex ” ce presupune organizarea ierarhică plurinivelară, independența relativă față de elementele componente.

Din moment ce orice sistem dispune de ”intrări – stări – ieșiri “ înseamnă că acestea vor fi întâlnite și la nivelul personalității. De altfel, ele au fost studiate de diferitele școli psihologice.

Problema care se pune este însă nu ceea a studierii mai mult sau mai puțin izolate a acestora, ci tocmai în interacțiunea lor. “Ne apare evident că un studiu complet trebuie să țină seama de toate cele trei caracteristici“ (Bălăceanu, C., Nicolau, Ed., 1972, p. 5).

Perspectiva psihosocială este orientată spre surprinderea personalității concrete, așa cum se manifestă ea în situațiile și conjuncturile sociale particulare, în sistemul interrelațiilor și al psihologiei colective, în funcție de atributele psihosociale ale omului, adică de statuturile și rolurile sale, de nivelurile sale de așteptare și aspirație, de structura atitudinilor și opiniilor sale.

Această perspectivă se concentrează asupra analizei, interpretării și explicării a două aspecte: pe de o parte, a felului cum personalitatea umană, așa cum s-a constituit ea la un moment dat, se raportează și se relaționează cu o altă personalitate; pe de altă parte, asupra modului cum, tocmai în urma unei asemenea interrelaționări personalitatea se formează pe sine însăși.

A.Kardiner vorbea de existența unei “ personalități de bază ” înțeleasă ca o configurație psihologică particulară comună tuturor membrilor unui grup social, unei societăți și manifestată într-un stil de viață (A.Kardiner, 1939).

Jean Stoetzel consideră că în abordarea personalității putem utiliza două puncte de vedere, unul substanțialist, care ne arată conținutul personalității, osatura și carnația sa , din ce anume se compune, și altul situațional,care indică modul de manifestare a personalității , felul cum se implică ea în relațiile sociale (J.Stoetzel, 1963 , pag 158).

Nici una dintre cele patru perspective de abordare a personalității luată în sine, nu este capabilă să explice și să interpreteze adecvat realitatea pe care o avem în vedere. Ultimele două perspective analizate, cea sistemică și cea psihosocială, corelate între ele sunt mai apte pentru a conduce la interpretarea multilaterală și adecvată a personalității. Aceasta deoarece le integrează pe primele două, depășindu-le astfel limitele.

Componentele personalității

Personalitatea reunește în esență o seamă de interacțiuni actuale și potențiale ale individului uman, într-o structură dinamică proprie, de sistem deschis într-o continuă devenire.

Sub raport structural, sistemul activ al personalității grupează următoarele structuri componente:

O dinamică generală, dată de proprietățile fundamentale ale sistemului nervos central al individului, de mobilitatea, tenacitatea și echilibrul proceselor de excitație și inhibiție care imprimă întregii activități psihice o notă temperamentală distinctă.

Componenta intelectuală a personalității grupează sistemele de informații și modul de prelucrare a lor, împreună cu structurile cognitive, și operațiile intelectuale ale individului cu stilul său de cunoaștere.

Substructura relațională – de caracter – reunește relațiile esențiale ale persoanei, atitudinile sale constante și selective față de ceilalți din colectivitate, față de sine, precum și în raport cu normele sociale și cu valorile morale din colectivitate.Caracterul cuprinde un ansamblu de relații și atitudini fundamentale ale individului, profund conștiente și puternic motivate.

Sistemul de orientare și proiecție al personalității cuprinde interesele, preferințele și scopurile individului, concepția despre lume și viață, aspirațiile și idealurile sale.

Componenta de realizare efectivă a ființei umane o avem în structura capacităților, a aptitudinilor și deprinderilor însușit ca în sistemul acțiunilor organizate ale individului, cu finaliate socială.

Constituția fizică a individului, baza sa organică, cu resursele ei biologice și echilibrul ei hormonal intern care influențează comportamentul și manifestările persoanei.

Aceste componente se îmbină într-un ansamblul unic, propriu fiecărei individualități, dându-i o configurare originală distinctă. În acest fel, este posibil ca unele persoane să fie proeminent temperamentale, înfățișând pe primul plan dinamica sau inerția manifestărilor lor psihice, după cum alții dispun de o puternică structurare relațională și se manifestă prin excelență caracterial. „Putem întâlni oameni la care substructura capacităților și forța de realizare se găsesc în primul plan, după care se configurează celelalte substructuri și întregul sistem al personalității lor. Evident sunt posibile infinite configurări și nuanțe, întregul influențând componentele, iar dezvoltarea fiecărui component și substructură răsfrângând efecte asupra întregului” (Ana T.- Bogdan, 1973, p. 201).

Temperamentele – latura dinamico – energetică a personalității.

Temperamentul cuprinde dinamica generală a individului, disponibilul său energetic care se manifestă și imprimă o notă dominantă tuturor trăirilor și comportării sale. Dinamica comportamentală se exteriorizează atât în mișcările persoanei, cât și în afectivitate, în conduitele voluntare ori în procesele de cunoaștere; ea se exprimă în mimica individului, în viteza și ritmul vorbirii, în aspectele scrisului său.

Indicii psihologici ai temperamentelor sunt:

Impresionabilitatea – respectiv, adâncimea și tăria cu care sunt trăite fenomenele psihice, îndeosebi cele senzoriale și afective. După capacitatea de recepție a stimulilor și profunzimea impresiilor produse, precum și după ecoul lor în întreaga ființă a subiectului, unele persoane sunt adânc impresionabile, iar altele doar superficial, puțin impresionabile.

Indicele impulsivității, care se referă la caracterul brusc al răspunsurilor, la descărcări sacadate în desfășurarea proceselor ori dimpotrivă înregistrând perioade de latență mărită, desfășurări domoale și intensitate redusă;

Ritmul reacțiilor și al trăirilor interioare, ne înfățișează alternarea lor uniformă sau neuniformă; modificările accelerate sau încetinite, o anumită regularitate deci între răspunsuri și pauze ori a instabilitate psihică și iregularități evidente;

Tempoul modificărilor neuropsihice temperamentale se exprimă în frecvența fenomenelor într-o anumită unitate de timp.

Indicele expresivității psihice, în descifrarea temperamentului, apare în intonația vorbirii, în debitul și viteza limbajului, în mișcările de mers automatizate, în expresiile emoționale și mimice, în actele voluntare complexe, în sensul și direcția relațiilor individului cu ceilalți din colectivitate (Ana T. Bogdan, 1973, p. 205).

I.P. Pavlov în cercetarea caracteristicilor tipurilor de activitate nervoasă superioară a descoperit patru tipuri care, după afirmațiile sale, sunt greu de identificat.

Tipul puternic echilibrat și mobil – corespunzător temperamentului sanguin – este mai frecvent la indivizii robuști. Este un tip vioi și fixează reflexele condiționate, dar din cauza mobilității proceselor sale nervoase, ele sunt puțin durabile; inhibiția de stingere se instalează cu multă ușurință. Reactualizarea legăturilor temporale se face de asemenea ușor.

Tipul puternic echilibrat și inert – corespuzător temperamentului flegmatic – oferă un tablou sărac de manifestări exterioare. Reflexele condiționate și le formează mai greu, necesitând un număr mare de asociații și de repetiții.

Tipul puternic neechilibrat excitabil corelează cu temperamentul coleric. Colericul este excitabil și inegal în toate manifestările sale, fie căeste eruptiv, nestăpânit, fie deprimat, cuprins de teamă și panică. Sunt oameni neliniștiți, nerăbdători, predispuși la o furie violentă dar și la afecțiuni neobișnuite.

Tipul slab (melancolic) este tipul cu o rezistență scăzută la eforturi. Procesele de inhibiție supraliminală se instalează ușor, capacitatea de concentrare a proceselor nervoase este redusă. În general este vorba de un tip retras, timid.

În concluzie, este necesară o cunoaștere foarte bună a însușirilor celor mai frecvente temperament de bază pentru a reuși să le determinăm și să ținem seama de ele (P. P. Neveanu, M. Zlate, T. Crețu, 1993, p. 161; A. T. Bogdan, 1973, p. 210).

Aptitudinile – latura instrumental operațională a personalității.

Aptitudinile sunt subsisteme sau sisteme operaționale, superior dezvoltate, care mijlocesc performanțe supramedii în activitate

Aptitudinile constituie latura instrumentală și executivă a personalității. Este o instrumentație psihică; uneori se spune despre inteligență că este tăioasă sau pătrunzătoare se vorbește despre finețea auzului, despre concentrarea și distributivitatea atenției.

Clasificarea aptitudinilor:

În primul rând aptitudinile se divizează în elementare, simple și complexe cu o compoziție eterogenă. Sunt simple sau elementare aptitudinile care se sprijină pe un tip omogen de operare sau funcționare.

La un nivel mai înalt se situează aptitudinile complexe. La o primă vedere acestea apar ca o reuniune de aptitudini elementare, simple. Aptitudinile simple și semicomplexe sunt în interacțiune, se îmbină uneori, compensându-se reciproc și întotdeauna evoluând global.

Pornind de la aptitudinile complexe, intervine o a doua linie de divizare a aptitudinilor în speciale și generale. Sunt speciale acele categorii de aptitudini care mijlocesc eficiența activității într-un anumit domeniu. Aptitudinile sunt definite ca generale, când sunt utile în toate domeniile de activitate, sau în cele mai multe dintre ele.

Caracterul – latura relațional – valorică a personalității.

Caracterul constituie nucleul psihosocial al individului, format din atitudinile sale esențiale față de lume, din trăsăturile sale mai stabile și constante, manifestate în raport cu munca, în raport cu ceilalți indivizi din colectivitate, față de valorile sociale precum și în raport cu propria persoană.

În sens restrâns și specific, caracterul reunește însușiri sau particularității privind relațiile pe care le întreține subiectul cu lumea și valorile după care el se conduce.

Caracterul este o formațiune superioară la structurarea căreia participă trebuințele umane, motivele, sentimentele superioare, convingerile morale, aspirațiile și idealu, în ultimă instanță, concepția despre lume și viață. În toate acestea un rol important revine modelelor culturale de comportament, pe care se constituie un fond de deprinderi sociomorale și totodată “tabele de valori” pe care le impun și cultivă colectivitatea. În aceste condiții, față de temperament caracterul este o instanță de control și valorificare.

Psihologul american G. Kelly evidențiază o serie de particularițăți structurale, a căror cunoaștere permite o mai bună definire a profilului caracterial al fiecărei persoane :

Unitatea caracterului înseamnă a nu modifica în mod esențial conduita de la o etapă la alta din motive de circumstanțe, contrare principiilor declarate ;

Expresivitatea caracterului se referă la dezvoltarea precumpănitoare a uneia sau câtorva trăsături, care dau o notă specifică întregului;

Originalitatea caracterului presupune autenticitate în însușirea și realizarea anumitor valori, coerența lăuntrică a acestora, cu alte cuvinte, nota distinctivă a persoanei în raport cu alte persoane;

Bogăția caracterului rezultă din multitudinea relațiilor pe care persoana le stabilește cu viața socială, cu munca, cu semenii etc.;

Statornicia caracterului se realizează dacă atitudinile și trăsăturile caracteriale au o semnificație de o mare valoare morală;

Plasticitatea caracterului apare ca o condiție a restructurării unor elemente ale caracterului în raport cu noile cerințe impuse de necesitatea slujirii acelorași principii;

Tăria de caracter se exprimă în rezistența la influențe și acțiuni contrare scopurilor fundamentale, convingerilor, sentimentelor de mare valoare morală, pe care persoana le-a transformat în linii de orientare fundamentală și de perspectivă.

Toate aceste particularități, de ansamblu, ale caracterului relevă încă odată faptul că acesta poate fi diferit ca sistem de atitudini stabile și specific individuale, având o semnificație socială și morală, atestându-l pe om ca membru al societății, ca purtător de valori, deci, ca personalitate. Dimpotrivă, ele se dezvoltă în procesul larg al socializării individului și în permanenta sa interacțiune cu mediul uman (P.P. Neveanu, M. Zlate, T.Crețu, 1993, p.170).

1.2. Accepțiuni ale conceptului de personalitate

1.2.1. Accepțiunea psihologică

Din perspectivă psihologică, personalitatea descrie ansamblul „condițiilor interne” ce definesc individul. Actualmente, dimensiunile motivaționale, afective, aptitudinale, atitudinale și caracteriale sunt des ȋntâlnite ȋn literatura de specialitate sub denumirea de ȋnsușiri psihice. Acestea din urmă programează comportamentul uman ȋn direcția exersării abilităților anticipative ce ȋi oferă individului posibilitatea de a evita anumite evenimente.

R. B. Cattell (1950) definea personalitatea ca „ ceea ce ne permite să anticipăm ce va face un individ ȋntr-o situație dată”. Sub acest aspect, ȋnsușirile psihice ȋndeplinesc funcția de mediere ȋn interacțiunea organismului cu stimulii din exterior.

1.2.2. Accepțiunea antropologică

Antropologia este știința destinată studiului despre om. Relevantă pentru cercetarea ȋn desfășurare asupra esenței omului este antropologia filosofică care pleacă de la premisa că „la naștere copilul nu dispune de personalitate, el fiind un candidat la dobândirea acestui atribut ” (M.Zlate, 2006, p.343). Afirmația ȋntărește ideea că personalitatea se conturează prin parcurgerea stadiilor de dezvoltare și implicit a conviețuirii individului ȋntr-un sistem de relații sociale. Autorul se rezumă prin citatul dat la acele relații sociale pe care individul, la un moment dat le traversează de-a lungul vieții, dar nu ȋnainte de a trece printr-un filtru interior.

Ȋn genere, persoana reacționează diferit față de o alta ȋn interacțiunea cu stimulul din exterior, astfel frecvența expunerii individului la un număr invariabil de contexte sociale asigură dezvoltarea de noi strategii de a face față situațiilor generatoare de stres. De cele mai multe ori gestionarea neadecvată a situațiilor ȋntâlnite destructurează starea de bine. Acesta reprezintă momentul oportun ȋn care terapeutul poate interveni cu strategii specifice prin procesul de consiliere.

Capitolul II. Instrumente de evaluare a personalității

Câteva dintre întrebările edificatoare și utile în stabilirea comportamentului la extrema continuumului sunt: Credeți că sunteți în mai mare măsură așa decât majoritatea celor pe care îi cunoașteți? Se întâmplă acest lucru în numeroase situații diferite? Se întâmplă acest lucru cu multe persoane diferite? Se exprimă în majoritatea situațiilor? Ce gen de probleme vă cauzează acest lucru? Îi deranjează pe ceilalți? Cum se manifestă acest comportament? Dați‑mi un exemplu extrem etc.

2.1. Modele alternative ȋn evaluarea personalității

Modelul trăsăturilor

Trăsăturile sunt acele caracteristici generale, relativ stabile și de durată care permit explicarea și evaluarea comportamentului. Unele trăsături nu pot fi observate direct, dar pot fi deduse din conduita individului ȋn varii situații.

Din momentul ȋn care trăsăturile de personalitate s-au cristalizat, acestea tind să se manifeste ȋn cele mai diverse ȋmprejurări pe o perioadă de timp ȋndelungată. Chiar dacă există ȋnsușiri de personalitate ce suportă modificări odată cu ȋnaintarea ȋntr-un alt stadiu de dezvoltare, ele îl urmează pe individ pe tot parcursul vieții: ȋnsușirile temperamentale. Ȋn schimb, ȋnsușirile caracteriale au o lungă stabilitate, dar sub influența factorilor de mediu pot fi ȋnlocuite cu alte ȋnsușiri adecvate situației.

2.1.1 Psihologia analitică Carl Gustav Jung

Fondatorul psihologiei analitice Carl Gustav Jung ȋncearcă o interpretare mai largă a noțiunii de libido, opusă abordării freudiene. Jung considera libido-ul energia vitală prin intermediul căreia sunt posibile activitățile psihice și nu o asociere a libido-ului cu energia sexuală, așa cum afirma Freud.

Conform viziunii lui Jung, ego-ul reprezintă piatra de temelie ȋn determinarea comportamentului uman ȋmpărțit ȋn 3 sisteme: conștient, inconștient personal și inconștient colectiv.

1. Conștientul este denumit Eu și se referă la funcțiile, respectiv la procesele psihice de care individul este conștient.

2. Inconștientul personal reprezintă un set de automatisme și conținuturi care au fost cândva ȋn câmpul conștiinței, dar au fost reprimate. Jung considera inconștientul personal ca fiind amprenta vieții individului sub forma unor simboluri și imagini ce pot fi exprimate prin vise.

Din perspectiva freudiană acest sistem era considerat sediul pulsiunilor și al instinctelor. Reprezentantul psihologiei analitice este cel care introduce pentru prima dată noțiunea de complex. Complexele ȋnglobează toate experiențele rezultate ȋn inconștientul personal și sunt alcătuite din emoții, dorințe și amintiri ce dirijează comportamentul subiectului pe un punct central.

3. Inconștientul colectiv este nivelul cel mai greu accesibil inconștientului, format din amintiri și experiențe acumulate de specia umană pe parcursul vieții. Amintirile cumulate sunt de fapt experiențe universale moștenite ȋn mod indirect de specia umană, precum: teama de ȋnălțimi sau de păienjeni. Experințele stocate la nivelul inconștientului colectiv sunt definite de Jung, arhetipuri.

Arhetipurile reprezintă predispoziții care se manifestă mai pregnant ȋn stările de reverie și ȋn visele indivizilor. Exemple de arhetipuri: magia, Dumnezeu, moartea, eroul, etc. O serie din aceste arhetipuri au o influență mai mare asupra psihicului: persona, umbra, anima/animus și sinele.

Persona se referă la omul implicat ȋntr-un cadru relațional subordonat unor roluri sociale pentru a face față cerințelor. Deseori persoana ȋmprumută masca purtată de actor și cu scopul de a ascunde adevăratele trăiri, emoții și naturalețea personalității sale. Când nu este asumată, ego-ul tinde să se transpună ȋn persona distorsionând realitatea subiectului.

Ȋn esență, tot ceea ce este contestat de societate și considerat imoral este reprezentat de umbra. Aceasta din urmă reprezintă sediul pulsiunilor care influențează ȋn mod negativ conduita individului, cu mențiunea că deține o sursă incontestabilă necesară vitalității umane. Dacă tendințele umbrei sunt reprimate total, atunci psihicul ȋși pierde din vitalitate.

Ȋn definirea noțiunilor anima și animus, Jung pleacă de la premisa existenței caracterului bisexual al psihismului uman. Contribuția perspectivei biologice este de a arăta că un individ secretă hormoni corespunzători atât propriului sex, cât și sexului opus. Perpectiva psihologică demonstrează că ambele sexe manifestă caracteristici atitudinale și temperamentale specifice sexului opus. Astfel, psihicul femeii conține arhetipul animus, iar psihicul masculin conține arhetipul anima. Rolul acestora este de a facilita adaptarea speciei umane prin posibilități de a ȋnțelege caracteristicile specifice sexului opus.

Ȋn sens larg, sinele reprezintă punctul de echilibru dintre nivelele de natură conștientă și incoștientă și obiectivul către care tinde individul. Contribuția lui Jung este de a elabora opt tipuri psihologice plecând de la interacțiunea individului cu lumea, acesta clasează oamenii ȋn două categorii: extraversie și introversie.

Tipul extravertit este orientat pe mediul social, pe dezvoltarea de noi relații sociale și capacitate de afirmare. Tipul introvertit este direcționat pe lumea interioară, cu tendințe de izolare și ȋnchidere ȋn sine.

Ulterior, Jung introduce 4 funcții diferite prin care subiectul se raportează atât la lumea interioară, cât și la cea exteioară: gândirea-sentimentul, senzația/ sensibilitatea-intuiția.

Gândirea și sentimentul constituie baza unor raționamente decizionale ce permit organizarea, ierarhizarea și evaluarea realității dintr-o perspectivă obiectivă. Senzația și intuiția constituie baza trăirilor, fiind centrat pe detalii și pe contactul direct al simțurilor cu realitatea. Prin combinarea celor 4 funcții descrise mai sus, cu fiecare atitudine generală, introversie/extraversie rezultă opt tipuri de personalitate:

Extravert gânditor tinde să ȋși reprime sentimentele, se raportează la un set de reguli după care se ghidează.

Extravert sentimental: este focusat pe latura emoțională și dezvoltă o sensibilitate aparte față de expectanțele celor din jur. Conduita sa se află ȋn acord cu un sistem de valori dobândit ȋn familie.

Extravert sensibil: este orientat spre experiențe de viață noi cu un caracter realist, are o capacitatea mare de adaptare.

Extravert intuitiv este caracterizat de originalitate și creativitate, poate demara cu succes activități ce presupun prezența celor două caracteristici; este un bun antreprenor.

Introvert gânditor prezintă dificultăți oratorice și de relaționare, ȋi lipsește cu desăvârșire capacitatea de a empatiza cu ceilalți, aspect ce ȋi ȋngreunează lucrul ȋn echipă.

Introvert sentimental: este calm, modest și orientat spre reprimarea stărilor afective.

Introvert sensibil are tendința de a se izola și implicit de a se detașa de anumite contexte de viață.

Introvert intuitiv apelează deseori la momentele de reverie pentru a-și proiecta lumea la care visează, este orientat spre latura intuitivă și prea puțin spre cea pragmatică.

2.1.2. Psihologia individuală Alfred Adler

Adler a plecat de la premisa că sentimentele de inferioritate reprezintă forța motivațională care stă la baza comportamentului uman. Acesta pune accentul ȋndeosebi pe ipoteza care arată că dezvoltarea personalității este condiționată de agenții educativi: școală-familie-societate.

Copilul conștientizează dependența față de părinți și dezvoltă sentimente de inferioritate față de adulții cu care interacționează. Adler consideră absolut necesare prezența sentimentelor de inferioritate ȋn dezvoltarea și progresul ființei umane.

Din această perspectivă „a fi om ȋnseamnă a poseda un sentiment de inferioritate care reclamă ȋn mod constant compensarea sa” (Adler. A, 1995). Prin dorința de a se perfecționa, oamenii ajung să exceleze ȋn direcția ȋn care au ȋntâmpinat anumite minusuri.

Sentimentul de inferioritate debutează ȋn mica copilărie când copilul ȋși dă seama că depinde ȋn totalitate de atenția și grija adultului. Dorința de a se integra și identifica cu persoanele din mediul său nu se pot concretiza datorită constrângerilor legate de vârsta prea mică.

2.1.3. Teoria trăsăturilor de personalitate Gordon Allport

Contribuția majoră a lui Gordon Allport ȋn studiul personalității a reprezentat preocuparea pentru caracterul unic al indivizilor. Conform acestei abordări „ personalitatea reprezintă organizarea dinamică a sistemelor psihofizice, organizare ce determină un mod caracteristic de gândire și de comportament” (Allport, 1961, p.28).

Această perspectivă de ansamblu asupra personalității unice a individului poartă denumirea de adordare idiografică. Cu toate acestea, Allport este de acord cu existența anumitor similitudini ȋntre oamenii care aparțin aceleiași culturi, grupe de vârstă, etc.

Pentru a delimita trăsăturile comune de cele individuale autorul introduce conceptul de dispoziții personale. Acestea din urmă pot fi grupate ȋn trei categorii definitorii individului: trăsături cardinale, centrale și secundare.

Ȋnsușirile cardinale au o semnificație majoră pentru viața indivizilor fiind supranumite „ rădăcinile vieții ”. Influențează și guvernează direct viața individului oferind posibilitatea de a ȋnregistra o ascensiune.

Ȋnsușirile centrale descriu modalitatea subiectului de a reacționa la stimulii din exterior și pot fi recunoscute cu ușurință. Cele mai numeroase trăsături sunt cele secundare, cunoscute numai de persoanele apropiate subiectului și de aceea sunt mai slab de identificat.

2.1.4. Analiza factorială a personalității H. J. Eysenck

Contribuția lui Eysenck ȋn fundamentarea teoriei personalității a fost de a introduce 3 noi concepte, actualmente definitorii personalității: extraversiunea, nevrotismul și psihozismul. Din perspectiva autorului, singura modalitate de a ȋnțelege natura umană este analiza comportamentului individului și nu analiza conexiunilor mnezice. „ Acești factori sunt evaluați cu ajutorul unui chestionar de autodescriere ȋn care subiectului i se cere să răspundă cu „da” sau „nu” la mai multe ȋntrebări” (G. Matthews, I. J. Deary, M. C. Whiteman, 2005, p.45). Instrumentele elaborate de Eysenck pentru evaluarea personalității sunt ȋntâlnite sub denumirea de Eysenck Personality Inventory și Eysenck Personality Questionnaire.

Acesta din urmă este destinat măsurării autopercepției sau autoeficacității subiectului ȋn momentul administrării chestionarului. Eysenck a fost influențat de behaviorism, conform căreia personalitatea poate fi cunoscută doar prin observarea comportamentului. Eysenck a elaborat metoda esantionării din aspectele comportamentului, întrebând individul de felul în care se comportă în mod normal.

Prin analiza factorială a diferitelor teste, Eysenck a descris trei dimensiuni majore care stau la baza variatelor tipuri de personalitate:

Extraversiune (E)

Neuroticism (N)

Psihoticism (P)

Fiecare dintre aceste factori este alcătuit din factori secundari:

Pentru extraversiune, factorii secundari sunt: dinamismul; sociabilitatea; disponibilitatea de asumare a riscurilor; impulsivitatea; expresivitatea; chibzuința; responsabilitatea.

Pentru neuroticism, factorii secundari sunt:respectul de sine; bucuria; teama; obsesivitatea; autonomia; ipohondria; vinovăția.

Pentru psihoticism, factorii secundari sunt: singurătatea; insensibilitatea; indiferența față de alții; nonconformismul; opoziția față de practicile sociale; lipsa de conștiință.

Chestionarele de personalitate elaborate de Eysenck sunt: „E.P.I”(Eysenck Personality Inventory) și „E.P.Q” (Eysenck Personality Questionnaire).

Eysenck a elaborat o ierarhie în funcție de generalitate a personalității, cele generale subordonându-și cele bazale. Ierarhia piramidală a lui Eysenck în ordinea descrescătoare a gradului de generalitate este următoarea:

Nivelul tipului de personalitate (dimensiunea E, N sau P).

Nivelul trăsăturilor de personalitate (tendințe individuale spre acșiune).

Nivelul răspunsurilor habituale ( acțiuni repetitive în situații asemănătoare).

Nivelul reacțiilor specifice imediate ( preferința de a acționa într-un anumit mod).

Majoritatea indivizilor obțin valori normale pentru dimensiunile extraversiune și nevrotism, ȋn schimb scorurile la psihozism ȋnregistrează valori vizibil mai scăzute. Extravertitul tipic este descris de Eysenck „ ca o persoană ce este sociabilă, tânjește după emoții puternice, ȋși asumă riscuri, și poate uneori să-și iasă din fire”(G. Matthews, I. J. Deary, M. C. Whiteman, 2005, p.46).

Introvertitul tipic ȋși stabilește standarde ȋnalte și este redat ca: „ o persoană tăcută și retrasă, preferă cărțile și nu oamenii, e serioasă, ȋși controlează emoțiile” (G.Matthews, 2005, p.46). Caracteristicile definitorii personalității nevrotice sunt redate de o ȋnclinație spre”anxietate și depresie; ȋși face sânge rău, doarme prost și are tulburări psihosomatice” (G. Matthews, I. J. Deary, M. C. Whiteman, 2005, p.46).

Eysenck (1963) susținea că acești factori esențiali ai personalității sunt, probabil, moșteniți, ceea ce înseamnă că trebuie să aibă o bază biologică. El consideră că extraversiunea este cauzată de starea generală de excitație a cortexului cerebral, cu alte cuvinte, de probabilitatea ca neuronii din cortex să declanșeze un influx nervos ca răspuns la un anumit set de stimuli. Mecanismul principal prin care cortexul realizează acest tip de excitare generală pare a fi formațiunea reticulată activatoare ascendentă (FRAA) a creierului. FRAA poate fie să „conecteze" o zonă corticală, prin „intensificarea" semnalelor de la diferite seturi de stimuli, fie să reducă starea generală de excitație neurală prin inhibarea sau „stingerea" mesajelor de intrare.

Eysenck credea că extravertiții moștenesc un sistem nervos „puternic", ceea ce ar însemna că FRAA ar avea tendința să inhibe mesajele de intrare. Ca urmare, persoana respectivă s-ar plictisi rapid de un set de stimuli și ar căuta variația și noutatea pe care i le oferă, de obicei, compania altor persoane. Pe de altă parte, introvertiții au un sistem nervos „delicat", ceea ce înseamnă că FRAA are tendința să amplifice mesajele de intrare, scăzând probabilitatea ca indivizii cu acest tip de personalitate să se plictisească ușor de un set de stimuli. Deoarece un introvertit este capabil să-și mențină activitatea corticală cu o stimulare relativ redusă, el se mulțumește cu preocupări solitare și cu o companie nu prea numeroasă.

Baza biologică a nevrozei, după Eysenck, se manifestă în diferențele din sistemul limbic, care determină modalități diferite de funcționare a sistemului nervos autonom (SNA). SNA este acea parte a sistemului nervos care răspunde la stres, unele persoane reacționând mult mai puternic la evenimentele stresante decât altele. Cei care obțin scoruri mari la întrebările corespunzătoare tipului nevrotic, susținea Eysenck, sunt persoane cu un sistem nervos autonom foarte labil. Cu alte cuvinte, este vorba de persoanele la care SNA răspunde rapid și puternic la situații stresante. Aceasta implică o probabilitate mai mare de a reacționa emoțional la evenimente și acest lucru se vede clar în personalitatea lor ca o tendință spre nevroză. Eysenck susținea că persoanele cu reacții autonome mai lente și mai slabe tind spre un scor maxim la „stabilitate".

În privința suportului biologic al psihozei, Eysenck a fost mult mai vag. El credea că această trăsătură ar putea fi pusă în relație cu cantitatea de hormoni androgeni pe care îi produce organismul, dar nu a intrat în detalii foarte concrete. Totuși, în general, descrierile posibilului suport biologic pentru factorii de personalitate pe care i-a definit fac din abordarea lui Eysenck o teorie completă, care explică de unde vin aceste caracteristici specifice ale personalității umane.

Au existat câteva critici la adresa abordării lui Eysenck. Una dintre ele este eșantionul foarte limitat pe care 1-a utilizat pentru a-și dezvolta ideile originale. Mulți psihologi consideră că nu a obținut, de fapt, o plajă satisfăcătoare de factori de personalitate existenți la indivizii normali și, ca urmare, teoria sa dă erori sistematice în favoarea anumitor tipuri de personalitate. Helm (1970) susținea că personalitatea este mult mai complexă decât sugerează ideile lui Eysenck și că utilizarea analizei factoriale pentru a extrage doar câțiva factori principali presupune o simplificare excesivă a teoriei.

O altă critică a fost aceea că folosirea chestionarelor presupune că rezultatele sunt influențate de dispoziția de moment a celor chestionați. La o întrebare de tipul: „Ați prefera să stați acasă, singur, sau să mergeți la o petrecere plictisitoare?", se pot primi mai multe răspunsuri de la aceeași persoană, în funcție de starea de moment (și, posibil, de perioada scursă de la ultima petrecere la care a participat!).

2.2 Teste folosite în cunoașterea personalitatii

Ȋn cunoașterea personalității, metoda testelor reprezintă principalul instrument de măsurare a diferențelor dintre indivizi și a modului distinct de a reacționa ȋn anumite situații. Din categoria testelor destinate evaluării personalității, terapeutul ȋși orientează atenția asupra principalelor direcții reprezentate de: teste proiective și teste de orientare a trăsăturilor.

Teste proiective:

Ȋn lucrarea „Psihonevrozele de apărare”, Freud introduce pentru prima dată conceptul de proiecție pentru a explica tendința subiecților de a atribui unui obiect și/sau unei persoane o parte a Eului prin care propriile sentimente și trebuințe sunt renegate. Tehnicile proiective sunt instrumente de investigare a personalității ce utilizează situații ambigue cu scopul de a dezvăluii viața interioară a subiectului.

1. Testul Arborelui a fost utilizat de Emile Jucker ca instrument de diagnostic psihologic, dar fără a realiza o analiză statistică. Ulterior, Carl Koch a fost cel care a standardizat Testul arborelui și a realizat studii privind simbolistica și tehnica de interpretare a desenului. Desenarea arborilor solicită proiecția lumii interioare a subiectului, atitudinea asupra vieții și latura inconștientă a imaginii de sine. Testul constă ȋn desenarea unui arbore pe o coală de hârtie. Pentru o interpretare mai profundă R. Stora recomanda administrarea testului de trei ori. Primul desen oferă informații despre atitudinea socială și profesională a subiectului, al doilea desen oferă o imagine asupra sinelui intim, iar al treilea desen prezintă imaginea ideală.

Testul arborelui este un instrument proiectiv utilizat pentru identificarea nevrozelor și psihozelor, a tendințelor depresive, a anxietății, a tulburărilor de atenție și debilității mintale. Ȋn domeniul educațional terapeutul urmărește cele două constructe introversie-extraversie, gradul de maturizare socio-afectivă, probleme de adaptare la cerințele mediului, prezența unor evenimente cu un puternic impact emoțional, instincte, necesități,etc.

2. Testul pulsiunilor (Szondi) a fost elaborat ȋn secolul al XX-lea de Leopold Szondi pentru a identifica manifestarea genelor pulsionare a subiecților ȋn alegerea fotografiilor unor bolnavi mintali. Szondi definea destinul unei persoane ca reprezentând un set de alegeri personale ce direcționează individul pe tot parcursul vieții: ȋn familie, dezvoltarea personală și profesională.

Testul conține 48 de fotografii ale unor bolnavi mintali alese pe baza unor cercetări empirice. Aceste fotografii sunt grupate ȋn șase serii echivalente, fiecărei serii ȋi corespund 8 fotografii. Subiectul trebuie să aleagă din fiecare serie două imaginii pe baza aversiunii și simpatiei pentru fotografi. Testul are o arie de aplicabilitate mai mare ȋn zona clinică, dar se poate administra ȋn orientarea profesională, psihologia judiciară și ȋn cazul persoanelor normale. Prin analiza intensității și a modalității de manifestare a pulsiunilor rezultate ȋn urma testului se pot identifica o serie de trăsături de personalitate. Ȋn același timp, testul oferă posibilitatea de a măsura modalitatea ȋn care tinde să se manifeste trebuințele/ pulsiunile subiectului.

3. Testul de apercepție tematică (T.A.T.) este compus din 30 de planșe ȋn care sunt prezentate profile umane, obiecte, imagini și o planșă albă. Imaginile surprind scene cu un anumit grad de ambiguitate ce ȋi permit individului construirea de noi proiecții. Testul se axează ȋn principal pe producțiile narative ale subiectului. Terapeutul intervine numai ȋn situațiile ȋn care subiectul ȋntâmpină dificultăți. Ȋn urma interpretărilor terapeutul va surprinde percepția subiectului asupra lumii, conflicte interne, emoțiile personajelor, deznodământul poveștii și acțiunea ȋntreprinsă. Ȋn consecință, rolul testului este acela de a evalua sentimentele, temerile și gândurile subiectului.

4. Testul LÜSCHER este un instrument proiectiv elaborat de Max Lüscher bazat pe psihologia funcțională care dezvăluie informații ȋn legătură cu ariile de stres, cu structura psihică și surprinde aspectele semnificative ale personalității. Testul este asociat cu un sistem de avertizare asupra efectelor datorate stresului ȋncă din faza incipientă. Domeniile sale de aplicabilitate sunt: ȋn orientarea maritală, medicină, recrutarea personalului din industrie și comerț.

Teste privind orientarea trăsăturilor:

1. Californian Psychological Inventory (C.P.I. )

C.P.I. a fost elaborat de H. G. Gough ȋn 1956. Testul a fost destinat pentru a evalua și diagnostica 18 trăsături de personalitate. C.P.I. este un instrument psihologic cu o mare arie de aplicabilitate ȋn recrutarea personalului, ȋn domeniul orientării vocaționale și al dezvoltării carierei. Acesta este unul dintre cele mai utilizate instrumente de măsurare a personalității bazate pe analiza comportamentelor interpersonale ȋn interacțiunea subiectului cu mediul social.

2. 16 PF

Chestionarul 16PF a fost construit de Cattell pentru a evalua trăsăturile de personalitate rezultate prin analiza factorială. Dintre cele 16 trăsături identificate de Cattell, 12 sunt factori de ordin I, iar 4 factori sunt de ordin II.

Cattell a introdus propriul sistem de codificare bazat pe cifre pentru a stabili o modalitate unică de raportare la factorii investigați. Cei 16 factori investigați măsoară inteligența, caracterul și temperamentul individului. Testul este format din 187 de itemi; fiecare item este urmat de trei răspunsuri a,b,c.

3. Eysenck Personality Questionnary (EPQ)

EPQ este unul din chestionarele elaborate de Eysenck care analizează trei scale diferite: extraversie, nevrotism și psihozism.

Adolescenții care obțin scoruri mici pentru scala extraversie fac parte din categoria persoanelor introvertite. Profilul unei persoane introvertite este caracterizat de o rezervă față de interacțiunile cu mediul exterior; persoana preferă un stil de viață organizat susținut de un control strict asupra sentimentelor.

Scala nevrotism măsoară instabilitatea emoțională a individului, astfel scorurile mici surprind latura optimistă, calmul și controlul persoanei. Scorurile mari indică anxietate; subiectul este ȋngrijorat că situația ar putea scăpa de sub control și reacționează impulsiv la stimulii din exterior.

Scala psihotism evaluează modalitatea de raportare a subiectului la mediul exterior. Subiecții care obțin scoruri mici pe scala psihotism au dezvoltată capacitatea de adaptare și/sau integrare la mediul social. Ȋn schimb, scorurile ȋnalte descriu persoanele care ȋntâmpină dificultăți de adaptare, au tendințe de a acționa agresiv.

2.3 Teoria Big Five

Teoria Big Five este una din cele mai cunoscute metode de evaluare a personalității. Cei cinci factori descriși sunt deschiderea spre experiență, conștiinciozitatea, extraversia, agreabilitatea și neuroticismul. Această abordare, numită si psiholexicală, enunță că diferențele deosebit de semnificative, importante și de referință în stabilirea și menținerea relațiilor inter-umane sunt codificate virtual în limbaj și se exprimă prin acei termeni lingvistici care au semnificație pentru descrierile comportamentului uman (Lewicki, 1986 apud Minulescu, 1996).

Importanța modelului Big Five este redată de izolarea unui set de trăsături cu un mare impact asupra organizării ȋntregii personalități. În 1988 Goldberg introduce termenul “categorii naturale” plecând de la ideea că un atribut care se referă la o caracteristică a personalității, cu cât este mai important, cu atât va avea mai mulți termeni care să îl numească, vor exista mai multe sinonime și termeni subordonați care să delimiteze diferitele fațete ale acelui atribut (Dîrțu, 2007)

Modelul Big Five analizează cinci dimensiuni pentru a descrie personalitatea umană: nevrotism, extraversie, deschidere către experiențe, agreabilitate și conștiinciozitate.

Nevrotismul descrie persoanele cu o sensibilitate emoțională ȋn direcția angoaselor, sunt pasibile spre depresie; se impune sprijin afectiv pentru restabilirea echilibrului emoțional; Este tendința de a simți emoții negative cu ușurința, ca de exemplu furie, anxietate, depresie și vulnerabilitate. Neuroticismul se referă de asemenea la gradul de stabilitate emoțională și control al impulsurilor.

Extraversia descrie persoanele care nu ȋntâmpină dificultăți de relaționare și se simt bine ȋn contexte sociale cât mai variate. Extraversia este energia, emoțiile pozitive, asertivitatea, sociabilitatea și tendința de a căuta stimularea în compania altora. Extraversia crescută este adesea percepută ca un comportament de atragere a atenției sau dominator. Extraversia scăzută produce o personalitate rezervată, reflectivă, care poate fi percepută ca fiind absorbită de sine.

Deschiderea către experiențe definește persoana care preferă să ȋși trăiască viața ȋn deplină armonie, ȋndreptată spre latura artistică și care apreciază frumosul. Deschiderea spre experiență se referă la apreierea artei, emoții, aventură, idei neobișnuite, curiozitate și varietatea experienței. Deschiderea reflectă gradul de curiozitate intelectuală, creativitatea și preferința persoanei pentru nou. De asemenea descrie măsura în care individul este imaginativ sau independent și preferă o varietate de activități, comparativ cu activitățile de rutină. O deschidere mare spre experiență poate fi de asemenea un indicator al impredictibilității și lipsei de concentrare. Persoanele cu scor mare la acest factor caută experiențe intense, euforice, cum sunt parașutismul, jocurile de noroc, etc. Din contră, persoanele cu scor scăzut la factorul deschidere spre experiență sunt pragmatice, uneori chiar dogmatice și cu idei fixe.

Agreabilitatea adună toate calitățile ce conturează ȋn linii mari modelul promovat de societate; este trăsătura specifică persoanei asertive care evită să ȋși exprime frustrarea prin acte violente. Agreabilitatea este tendința de compasiune și de cooperare, comparativ cu suspiciunea și anatagonismul față de ceilalți. Este de asemenea o măsură a gradului în care persoana este dispusă să îi ajute pe ceilalți. Agreabilitatea crescută este adesea văzută ca naivitate sau ca temperament submisiv. Persoanele cu agreabilitate scăzută sunt adesea competitive, putând fi percepute ca certărețe.

Conștiinciozitatea surprinde latura organizatorică ȋn detrimentul comportamentului spontan, toată atenția este canalizată pe autodisciplină și pe atingerea obiectivelor stabilite. Conștiinciozitatea este tendința de a fi organizat și responsabil, de a te putea auto-disciplina, de a dori să achiziționezi cât mai multe și de a prefera lucrurile planificate în detrimentul celor spontane. Un grad mare de conștiinciozitate este adesea perceput ca încăpățânare și obsesie. Cei cu scor scăzut la factorul constiinciozitate au tendința de a fi flexibili și spontani, dar pot fi percepuți ca nefiind de încredere.

Capitolul III. Tulburări de personalitate

3.1 Tipuri de tulburări de personalitate

Tulburările de personalitate nu se încadrează în tiparul clasic de boală. Nu au un debut limitat în timp, o perioadă de stare și apoi o vindecare în urma unui tratament. Nefiind boli au fost denumite dezvoltări dizarmonice ale structurii psihice ale persoanei în cauză.

Aceste structuri particulare au anumite caracteristici:

– sunt schitate și se dezvoltă încă din copilărie;

– se cristalizează la adolescență;

– însoțesc persoana de-a lungul întregii sale existențe;

Aceste tulburări sunt caracterizate printr-un ansamblu de trăsături (cognitive, afective și relaționale) persistente în timp care determină un comportament, invalidant neasteptat și neadecvat grupului social.

Tulburările de personalitate, sau psihopatiile, constituie tulburări psihiatrice comune, cu caracter cronic. Ele afectează 10-20% din populația generală. Tulburările de personalitate se pot manifesta încă din perioada copilăriei, însă diagnosticul, de cele mai multe ori, nu poate fi stabilit la acest moment, deoarece personalitatea individului se află în plin proces de “construcție”, iar vârsta, adeseori critică, a pubertății, apoi a adolescenței, asociază adesea modificări comportamentale care pot evoca o tulburare de personalitate, dar care, de fapt, să reprezinte doar tulburări de comportament.

În general, diagnosticul de tulburare de personalitate se stabilește după vârsta de 18 ani și numai dacă simptomele sunt foarte intense și persistente, înainte. Cu toate acestea, există semne care prevestesc stabilirea unui diagnostic ulterior de tulburare de personalitate, cum ar fi comportament antisocial, bizar, rigiditate sau alte grave tulburări de comportament, chiar înaintea vârstei de 15 ani.

Astfel, putem spune că simptomele apar în copilărie, adolescență, persistând la vârsta adultă. Dacă după pasajul de la adolescență la etapa de adult ele dispar, înseamnă că a fost vorba numai despre tulburări de comportament.

Totodată, viceversa este la fel de valabilă, deoarece diagnosticul de tulburare de personalitate se stabilește, în general, la vârsta adultă, dar atunci când caracteristicile definitorii erau apărute, în prealabil, din copilărie sau adolescență.

Există nouă tulburări de personalitate, grupate în trei categorii, conform Manualului diagnostic și statistic al tulburărilor mentale, și alte trei care nu se încadrează într‑o categorie: tulburarea de personalitate paranoidă, schizoidă, schizotipală, antisocială, borderline, histrionică, narcisistă, dependentă, obsesiv‑compulsivă, tulburare de personalitate secundară unei afecțiuni medicale sau tulburare de personalitate specificată și nespecificată.

Principalele trasături pentru fiecare tulburare de personalitate:

– tulburare de personalitate Paranoidă -suspicioși, neîncrezători, ostili, iritabili, geloși, colecționari de nedreptăți sau procesomani.

– tulburare de personalitate Schizoidă -izolați, fără vreo manifestare către ceilalți , contact vizual deficitar, neadecvat de serioși, procupați de obiecte neînsuflețite sau constructe metafizice.

– tulburare de personalitate Schizotipală -multiple ciudățenii ale prezentării, vorbirii, limbaj și gândire excentrică, magică, uneori chiar iluzii și idei de referință, lipsa prietenilor.

– tulburare de personalitate Borderline – manipulațivi, cu sentimentul de gol lăuntric, impulsivi, relații personale instabile și intense cu oscilarea între idealizare și devalorizare, amenințări sau gesturi suicidare, auto-mutilare.

– tulburare de personalitate Histrionică-dramatici, emotionali, superficiali, seductivi sau provocatori sexual, sugestionabili.

– tulburare de personalitate Narcisică – plini de ei, cu fantezii nelimitate de succes, putere, strălucire sau iubire ideală, lipsiți de empatie, invidioșsi, exploatativi în preocuparea de a-și atinge propriile țeluri.

– tulburare de personalitate Antisocială, de la 15 ani există un comportament de ignorare și încălcare a drepturilor altora, agresivi, iritabili, impulsivi, iresponsabili, fără remușcări, mincinoși, înșală și escrochează.

– tulburare de personalitate Obsesiv-compulsivă – perfectioniști, ordonați, rigizi, preocupați de ordine și de reguli, lipsiți de spontaneitate, prea serioși, perseverenți, încăpățânați.

– tulburare de personalitate Evitantă -rușinoși, timizi, inhibați în relațiile interpersonale, temători de critică, dezaprobare și rejecție. Se privesc ca inadecvați, inferiori altora.

– tulburare de personalitate Dependență -dependenți, au nevoie de sfaturi și reasigurări de la cei din jur, cu dificultăți în exprimarea dezacordului de teama să nu piardă sprijinul, inițiază greu proiecte și lucruri pe care să le facă singuri.

– tulburare de personalitate Pasiv – agresivă, care manifestă obstrucționism, încăpățânare și ineficiența, rezistă pasiv în îndeplinirea sarcinilor ocupaționale de rutină, certăreți, se plâng că nu sunt înțeleși și apreciați.

– tulburare de personalitate Depresivă – pesimiști, nefericiți, triști, cu stima de sine scăzută predispuși spre îngrijorari, vinovăție.

Tulburările de personalitate se caracterizează printr‑un model de trăiri interioare și comportamente care se îndepărtează de la normele specifice mediului cultural din care provine individul, debutează în adolescență sau la vârsta de adult tânăr, este stabil în timp, pervaziv (generalizat în mai multe contexte), persistent și patologic.

Din clusterul A (bizar‑excentric) face parte tulburarea de personalitate paranoidă, schizoidă și schizotipală. Din clusterul B (dramatic‑haotic) face parte tulburarea de personalitate antisocială, borderline și histrionică. Din clusterul C (anxios‑temător) face parte tulburarea de personalitate narcisistă, dependentă și obsesiv‑compulsivă.

3.2 Tulburările de personalitate conform DSM V

Tulburările de personalitate pot fi înțelese ca fiind rezultatul unor modele de lucru nesecurizante care au ajuns să se autoconfirme. Aceste modele de lucru despre sine și despre ceilalți au devenit relativ inflexibile și închise în fața noilor informații și, drept urmare, individul trăiește un nivel semnificativ de distres în funcționarea sa socială, ocupațională și relațională. Este posibil să caracterizăm diversele tulburări de personalitate în termenii acestui model dimensional despre sine și ceilalți.

Tulburarile de Personalitate (DSM – V)

Tulburare de personalitate reprezintă o modalitate generalizată și durabilă de percepere, relaționare și gîndire despre mediul extern și despre sine însuși care de cele mai multe ori deviază în mod considerabil de la necesitățile culturii indivizilor. Tulburarea de personalitate debutează în adolescență sau în perioada adultă.

Criteriile de diagnostic conform DSM V

Tulburarea de Personalitate Paranoidă are în criteriile diagnosticului conform DSM V o neîncredere și suspiciozitate pervasivă fața de alții. În acest context individul consideră că intențiile acestora sunt interpretate ca răuvoitoare, începând precoce în perioada adultă și prezente într-o varietate de contexte. Indivizii suspectează, fără o bază suficientă, ca alții îl exploatează, prejudiciază sau înșală și este mereu preocupat de nejustificate dubii referitoare la loialitatea sau corectitudinea amicilor sau asociaților săi.

Alt comportament caracteriyator este faptul că refuză să aibă încredere în alții din cauza fricii nejustificate că informațiile vor fi utilizate în mod malițios contra sa. Individul care suferă de tulburare de personalitate paranoidă citește intenții degradante sau amenințătoare în remarci sau evenimente benigne (care de altfel sunt lipsite de gravitate).

Este caracterizat și de faptul că poartă o ură tot timpul, și este implacabil față de insulte, injurii sau ofense. Acționează foarte prompt la atacuri, pe care le percepe ca fiind atacuri la persoană sau reputația sa. Acesta are suspiciuni recurente, fără nici o justificare, referitoare la fidelitatea soțului ori partenerului sexual.

O altă cauză ar fi că nu nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei condiții medicale generale și nu survine exclusive în cazul schizofreniei.

Tulburarea de Personalitate Schizoidă reprezintă un pattern pervasiv de detașare de relațiile sociale și o gamă restrânsă de exprimare a emoțiilor în situații interpersonale, care încep devreme în perioada adultă și sunt prezente într-o varietate de contexte.

Un astfel de individ este caracterizat ca fiind foarte detașat și nu își dorește să se bucure de relații strânse, și nu își dorește să își întemeieze o familie. Marea majoritate a timpului acesta își allege întotdeauna activități solitare.

Indivizii care suferă de tulburare de personalitate nu au amici, nu au confidenți apropiați, ei sunt prieteni și apropiați cu rudele de gradul I. Asta datorită faptului că ei prezintă o răceală emoțională, detașare sau afectivitate de tip plat. Totodată pare a fi indiferent la criticile sau laudele altora.

Nu survine exclusiv în cursul schizofreniei, al unei tulburări afective cu elemente psihotice, al altei tulburări psihotice ori al unei tulburări de dezvoltare pervasivă și nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei condiții medicale generale.

Tulburarea de Personalitate Schizotipală

Un pattern pervasiv de deicite sociale și interpersonale manifestat prin disconfort acut în relații și reducerea capacității de a stabili relații intime, precum și prin distorsiuni cognitive și de percepție, și excentricități de comportament, începând precoce în perioada adultă și prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de 5 (sau mai multe) dintre următoarele:

idei de referință (excluzând ideile delirante de referință);

gândire magică sau credințe stranii care influențează comportamentul și sunt incompatibile cu normele subculturale (ex: superstițiozitate, credință în clarviziune, telepatie ori în cel de al șaselea simț);

experiențe perceptive însolite, incluzând iluzii corporale;

gândire și limbaj bizar (ex: limbaj vag, circumstanțial, metaforic, supraelaborat sau stereotip);

suspiciozitate sau ideație paranoidă;

afect inadecvat sau coarctat;

comportament sau aspect bizar, excentric sau particular;

lipsa de amici sau confidenți apropiați, alții decât rude de gradul I;

anxietate socială excesivă care nu se diminuează odată cu familiarizarea și tinde a fi asociată mai curând cu temeri paranoide decât cu judecați negative despre sine.

Nu survine exclusiv în cursul schizofreniei, al unei tulburări afective cu elemente psihotice, al altei tulburări psihotice ori al unei tulburări de dezvoltare pervasivă.

Tulburarea de Personalitate Antisocială

Există un pattern pervasiv de desconsiderare și violare a drepturilor altora apărând de la etatea de 15 ani, ca indicat de 3 (sau mai multe) dintre următoarele:

incapacitate de a se conforma normelor sociale în legătură cu comportamentele legale, indicată de comiterea repetată de acte care constituie motive de arest;

incorectitudine, indicată de mintitul repetat, uzul de alibiuri, manipularea altora pentru profit sau plăcere personală;

impulsivitate sau incapacitate de a plănui dinainte;

iritabilitate și agresivitate, indicate de luptele sau atacurile corporale repetate;

neglijentă nesăbuită pentru siguranța sa sau a altora;

iresponsabilitate considerabilă, indicată prin incapacitatea repetată de a avea un comportament consecvent în muncă ori de a-și onora obligațiile financiare;

lipsa de remușcare, indicată prin a fi indiferent ori a justifica de ce a făcut să sufere ori a maltratat sau a furat de la altul.

Comportamentul antisocial nu survine exclusiv în cursul schizofreniei ori al unui episod maniacal.
Individul este în etate de cel puțin 18 ani.
Există proba unei tulburări de conduită cu debut înainte de 15 ani.

Tulburarea de Personalitate Bordeline

Un pattern pervasiv de instabilitate a relațiilor interpersonale, imaginii de sine și afectelor, și impulsivitate marcată, începând precoce în perioada adultă și prezent într-o varietate de contexte, ca indicat de 5 (sau mai multe) dintre următoarele:

eforturi disperate de a evita abandonul real sau imaginar;

un pattern de relații interpersonale intense și instabile caracterizat prin alternare între extremele de idealizare și devalorizare;

perturbare de identitate: imagine de sine sau conștiintă de sine marcat și persistent instabilă;

impulsivitate în cel puțin două domenii care sunt potențial autoprejudiciante (ex: cheltuieli, sex, abuz de o substanță, condus imprudent, mâncat compulsiv);

comportament, gesturi sau amenințări recurente de suicid ori comportament automutilant;

instabilitate afectivă datorată unei reactivități marcate a dispoziției (ex: disforie episodică intensă, iritabilitate sau anxietate durând de regulă câteva ore și numai rareori mai mult de câteva zile);

sentimentul cronic de vid;

mânie intensă, inadecvată ori dificultate în a controla mania (ex: manifestări frecvente de furie, stare coleroasă permanentă, bătăi repetate);

ideatie paranoidă sau simptome disociative severe, tranzitorii, în legătură cu stresul.

Tulburarea de Personalitate Histrionică

Un pattern pervasiv de emoționalitate excesivă, și de căutare a atenției, începând precoce în perioada adultă si prezent intr-o varietate de contexte, după cum este indicat de 5 (sau mai multe) dintre urmatoarele:

este incomodat in situatiile in care nu se află in centrul atentiei;

interactiunea cu altii este caracterizată adesea printr-un comportament deducător sau provocator sexual inadecvat;

prezintă o schimbare rapidă si o expresie superficială a emotiilor;

uzează in mod constant de aspectul fizic pentru a atrage atentia asipra sa;

are un stil de a vorbi extrem de impresionistic și lipsit de detalii;

manifestă autodramatizare, teatralism, și o expresie exagerată a emoțiilor;

este sugestionabil, adică ușor de influențat de alții sau de circumstanțe;

consideră relațiile a fi mai intime decât sunt în realitate.

Tulburarea de Personalitate Narcisistică

Un pattern pervasiv de grandoare (în fantezie și comportament), necesitatea de admirație și lipsa de empatie, începând precoce în perioada adultă și prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de 5 (sau mai multe) dintre următoarele:

are un sentiment grandios de autoimportanță (ex: își exagerează realizările și talentele, asteaptă să fie recunoscut ca superior fără realizări corespunzătoare);

este preocupat de fantezii de succes nelimitat, de putere, strălucire, frumusete sau amor ideal;

crede că este mai special și unic și poate fi înteles numai de, ori trebuie să se asocieze numai cu, alți oameni (instituții) speciali ori cu status înalt;

necesită admirație excesivă;

are un sentiment de îndreptățire, adică pretenții exagerate de tratament favorabil special ori de supunere automată la dorințele sale;

este exploatator interpersonal, adică profită de alții spre a-și atinge propriile scopuri;

este lipsit de empatie: este incapabil să recunoască sau să se identifice cu sentimentele și necesitățile altora;

este adesea invidios pe alții sau crede că alții sunt invidioși pe el;

prezintă comportamente sau atitudini arogante, sfidătoare.

Tulburarea de Personalitate Evitantă

Un pattern pervasiv de inhibiție socială, sentimente de insuficiență și hipersensibilitate la evaluare negativă, începând precoce în perioada adultă și prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de 4 (sau mai multe) dintre următoarele:

evită activitățile profesionale care implică un contact interpersonal semnificativ, din cauza fricii de critică, dezaprobare sau rejecție;

nu dorește să se asocieze cu alți oameni decât dacă este sigur că este apreciat;

manifestă reținere în relațiile intime din cauza fricii de a nu se face de râs ori de a nu fi ridiculizat;

este preocupat de faptul de a nu fi criticat sau rejectat în situații sociale;

este inhibat în situații interpersonale noi din cauza sentimentelor de inadecvare;

se vede pe sine ca inapt social, inatractiv personal ori inferior altora;

refuză să-și asume riscuri personale sau să se angajeze în orice activități noi din cauza faptului că acestea l-ar putea pune în dificultate.

Tulburarea de Personalitate Dependentă

O necesitate excesivă și pervasivă de a fi tutelat, care duce la un comportament submisiv și adeziv și la frica de separare, și care începe precoce în perioada adultă și este prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de 5 (sau mai multe) dintre următoarele:

are dificultăți în a lua decizii comune fără o cantitate excesivă de consilii și reasigurări din partea altora;

necesită ca alții să-și asume responsabilitatea pentru cele mai importante domenii ale vieții lui;

are dificultăți în a-și exprima dezacordul față de alții din cauza fricii de a nu pierde suportul sau aprobarea;

are dificultăți în a iniția proiecte ori a face ceva singur (din cauza lipsei de încredere în judecata sau capacitățile sale, mai curând decât din cauza lipsei de motivație sau de energie);

merge foarte departe în a obține solicitudine și suport de la alții, până la punctul de a se oferi voluntar să facă lucruri care sunt neplăcute;

se simte incomodat sau lipsit de ajutor când rămane singur din cauza fricii exagerate de a nu fi în stare să aibă grijă de sine;

caută urgent altă relație drept sursă de solicitudine și suport când o relație strânsă se termină;

este exagerat de preocupat de frica de a nu fi lăsat să aibă grijă de sine.

Tulburarea de Personalitate Obsesivo – Compulsivă

Un pattern pervasiv de preocupare pentru ordine, perfectionism și control mental și interpersonal în detrimentul flexibilității deschiderii și eficienței începând precoce în perioada adultă și prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de cel puțin 4 (sau mai multe) dintre următoarele:

este preocupat de detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau planuri, în așa măsură că obiectivul major al activității este pierdut;

prezintă perfecționism care interferează cu îndeplinirea sarcinilor (ex: este incapabil să realizeze un proiect, deoarece nu sunt satisfăcute standardele sale extrem de stricte);

este excesiv de devotat muncii și productivității, mergând până la excluderea activităților recreative și a amicițiilor (nejustificată de o necesitate economică evidentă);

este hiperconstiincios, scrupulos și inflexibil în probleme de moralitate, etică sau valori (fapt nejustificat prin identificare culturală sau religioasă);

este incapabil să se debaraseze de obiecte uzate sau inutile, chiar când acestea nu au nici o valoare sentimentală;

refuză să delege sarcini sau să lucreze cu alții în afară de cazul când aceștia se supun exact modului lui de a face lucrurile;

adoptă un stil avar de a cheltui, atât față de sine cât și față de alții, banii fiind văzuți ca ceva ce trebuie strâns pentru eventuale catastrofe;

prezintă rigiditate și obstinație (încăpățânare, îndărătnicie).

3.3 PID – Inventarul de personalitate pentru DSM V (PID-5) (The Personality Inventory for DSM-5)

– Inventarul de personalitate pentru DSM V- Forma scurtă(PID-5-BF)-Adulți

Nume:______ Vârstă______ Sex Masculin Feminin Dată_____

Cotarea factorilor de personalitate

Instrucțiuni pentru clinicieni

Acest Inventar de Personalitate pentru DSM -5 – forma scurta (PID-5-BF) – pentru adulți este o scală de autoevaluare a personalității cu 25 de itemi destinată adulților peste 18 ani. Măsoară 5 trăsături de personalitate, inluzând afect negativ, detașare, antagonism, dezinhibiție și psihoticism, fiecare trăsătură fiind evaluată prin 5 itemi. Proba este completată de către individ înainte de evaluarea clinicianului. În cazul în care persoana care beneficiază de îngrijire este un adult cu vârsta de peste 18 ani, care nu este capabil să completeze proba, un apaținător în cunoștiință de cauză poate completa varianta inventarului destinată aparținătorilor (PID-5-IRF). Fiecare item al probei cere persoanei care primește îngrijire să aprecieze cât de bine îl descriu itemii în general.

Scorarea și interpretarea

Fiecare item al inventarului este cotat pe o scală cu 4 puncte

– 0 =complet sau adesea neadevărat,

1 =uneori sau oarecum neadevărat,

2 = uneori sau oarecum adevărat,

3 = complet sau adesea adevărat.

Per total, pot fi bținute scoruri între 0 și 75. Scorurile mai ridicate indicând o disfuncționalitate mai ridicată a personalității. Fiecare trăsătură de personalitate poate fi cotată între 0-15, scorurile mai înalte indicând o disfuncție mai ridicată a trăsăturii de personaliatate specifice.

Astfel clinicianul va analiza scorul fiecărui item al inventarului, în timpul interviului clinic și va nota scorul brut al fiecărui item în secțiunea dedicată “Uzului clinicianului”.

Metodologia presupune ca scorurile brute la cei 25 de itemi vor fi adunate pentru a obține scorul total brut. Scorurile la itemii din cadrul fiecărei trăsături în parte vor fi adunate și notate în căsuța corespunzătoare. În plus, clinicianul va calcula și va folosi mediile scorurilor pentru fiecare trăsătură și pentru întregul inventar. Cotele medii reduc scorul total la fel ca și scorul fiecărei trăsături la o scala de 4 puncte care permite clinicianului să raporteze disfuncționalitatea personalității pacientului în funcție de etaloanele observate.

Media scorului trăsăturii este calculată împărțind scorul brut al trăsăturii la numărul itemilor aferenți(de ex: dacă toți itemii corespunzători “afectului negativ” sunt cotați ca fiind “uneori sau oarecum adevărați”, atunci media scorului trăsăturii va fi 10/5=2, indicând un afect negativ moderat). Media scorului total este calculată împărțind scorul total brut la numărul total de itemi ai inventarului(25 itemi). Mediile scorurilor fiecărei trăsături și media intregului inventar au fost considerate fidele, ușor de folosit și utile din punct de vedere clinic de către clinicienii din cercetările de teren pentru realizarea DSM-5.

Notă: Dacă 7 sau mai mulți itemi sunt lăsați necomplectați (mai mult de 25% din itemi lipsesc) scorul nu v-a fi calculat. Similar, dacă 2 sau mai mulți itemi corespunzători unei trăsături sunt lăsați necomplectați, scorul trăsăturii nu se v-a calcula. Bineînțeles, individul v-a fi încurajat să răspundă la fiecare item. Oricum, dacă 7 sau mai mulți itemi ai inventarului au rămas necomplectați dar 4 sau 5 itemi ai fiecărei trăsături sunt complectați, media scorului brut poate fi folosită pentru aceste trăsături. Dacă pentru evaluarea generală 1 sau 6 itemi au rămas necomplectați,sau pentru oricare dintre trăsături doar un singur item a rămas necomplectat. Puteți pondera scorul total brut, scorul trăsăturii însumând primul număr al itemilor la care s-a răspuns pentru a obține scorul brut. În continuare, înmulțim scorul parțial brut cu numărul total de itemi ai inventarului (25 itemi) sau ai trăsăturii (5 itemi). Împărțiți valoarea la numărul de itemi la care s-a răspuns pentru a obține scorul brut pe trăsătură.

Scorul proporțional= (scorul parțial brut ori numărul de itemi ai chestionarului)

numărul itemilor la care s-a răspuns

Dacă rezultatul este o fracție, se rotunjește la cel mai apropiat număr.

Frecvența utilizării

Pentru a urmări schimbarea severității disfuncției personalității individului în timp, este recomandat ca măsurătoarea să fie făcută la intervale regulate indicate de către clinician, în funcție de stabilitatea simptomelor individului și situația tratamentului.

Scorurile mari obținute frecvent la o trăsătură pot indica zone problematice și semnificative pentru individul care primește îngrijire care pot necesita în viitor evaluare,tratament si urmărire. Decizia ar trebui luată în funcție de evaluarea clinică.

Concluzii

Bibliografie

1. Adler Adolf (1995), Sensul vieții, Editura IRI, București;

2. Boutonnier Juliette (1953), Les dessenes des enfants, Edition du Scarabee, Paris;

3. Cattell R.B. (1950), Personality McGraw, New York;

4. Corman Louis (2012), Testul desenului familiei cu 103 figuri, Editura Trei, București;

5. Golu Mihai (1973), Motivația, un concept de bază ȋn psihologie. Revista de psihologie;

6. Jung Carl Gustav (2006), Opere Complete 17. Dezvoltarea personalității, Editura trei, București;

7. Lazar Silviu (2012), Ghid de consiliere școlară. Strategii, metode și tehnici, Editura Karta-Graphic, Ploiești;

8. Mielu Zlate, Crețu Tinca (2005), Manual de psihologie clasa a-x-a, Editura Aramis, București;

9. Neculau Adrian (1987), Comportament și civilizație, Editura Științifică și Enciclopedică, București;

10. Tournier (1965), Le personage et la persone, Delachaux & Niestle, Neuchatel;

11. Vasile Cristian (2014), Consiliere psihologică. Teorii, strategii și tehnici, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești;

12. Zamfir C.,Vlăsceanu L. (1998), Dicționar de Sociologie, Editura Babel, București;

*** DSM V