Normalitate și anormalitate, sănătate și boală mintală [608421]

Normalitate și anormalitate, sănătate și boală mintală
– scurtă abordare –

Dan VASILIU

București, 2014

Normalitate și anormalitate, sănătate și boală mintală
1 © www.psiholog.danvasiliu.ro

Cuvântul normal provine din latinescul ”norma”, adică ceea ce nu se află nici
la dreapta nici la stânga, ceea ce se află drept la mijloc. Pentru psihiatrie, domeniu
diacritic al medicinei, principalul obiect de studiu îl reprezintă chiar diferența dintre
normal și patologic.
Normalitatea este un concept cal itativ, având o valoare intrinsecă , dar este și
descriptiv , indicând media. Anomalia reprezintă ceva care se abate de la normă ,
ceva neregulat. A fi anormal este însă altceva decât a avea o anomalie, este un
adjectiv ce presupune aprecierea unei diferențe calitative. Prelipceanu D. arată că :
”… în sens general nevoia de normalitate derivă din, și exprimă , nevoia umană de
ordine. Într -un univers entropic, omul și, cu prioritate, inteligența umană realizează o
funcție negentropică, ordonatoare. Desigur acea stă ordonare nu poate fi făcută
decât cu anumite limite, deoarece emitentul normelor este prin excelență omul, fiintă
esențialmente subiectivă. Se creează deci paradoxul prin care omul, entitate
subiectivă, emite norme (obiective) aplicabile propriei subie ctivități ”1.
Freud descrie inconștientul uman ca forță dinamică hotărâtoare a
comportamentului, constituită la rândul ei din două contrarii ș i anume instinctul
sexual – al vieții și libido -ul – în lupt ă cu instinctul morț ii, distructiv, agresiv . Aurel
Romilă2 constată că personalitatea matură normală reprezintă un postulat
fundamental în care inconștientul este integrat , frânat sau sublimat, de forța rațională
a conștiinței. El nu este un scop în sine ci este un mijloc al scopului pe care noi îl
numim s pirit. Normalul depinde de s tarea a două forțe c e guvernează aptiudinile:
temperament și caracter. Temperamentul, care înseamnă: forță vitală, ritm,
sexualitate, afectivitate, construcție, luptă, grandoare și expansiune, se convertește
de-a lungul primilor 25 de ani din viață în caracter. Sexualitatea rămâne un element
esețial dar mereu subordonat factorului organizator caracterial care este spiritul. Un
copil este temperamental dar este indiferent sexual pe câ nd adolescentul este
temperamental și sexual cu aspirații spirituale absolute sau antispiritual. Adultul se
presupune însă că și -a rezolvat sexualitatea folosindu -se de cadrul moral social și
știe să -și soluționeze problemele dacă acestea apar. Atunci când raportul celor două

1 Apud. Tudose, F., Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi , p: 75.
2 Romilă, A., Psihiatrie – Ediția a 2 -a revizuită , pp: 114 -119.

Normalitate și anormalitate, sănătate și boală mintală
2 © www.psiholog.danvasiliu.ro
contrarii devin e încurcat la adult apare patologia. Putem distinge astfel între normal
și psihopatii folosind următoarea axiologie :
– hipersexual și hipospiritual;
– hiposexual și hipospiritual;
– hiposexual și hiperspiritual;
– hipersexual și pseudohiperspiritual.
Aceste opt tipuri ( cele patru pentru bărbați și aceleași pentru femei) nu poartã
etichete psihiatrice clasice, dar ele sunt amestecate printre noi și tind să compromită
echilibrul fragil al normalităț ii medii. În concluzie, normalul consideră sexul ca un
mijloc al spiritului, în timp ce anormalul consideră sexul totul, iar spiritul doar ca un
altersex subordonat lui. La normal prevalează spiritul asup ra sexului iar la psihopatii
prevalează sexul asupra spiritului. Putem distinge astfel:
– la nevroze prev alează sexul asupra spiritului dar acesta din urmă
refulează și se complexează anulând practic sexul;
– la psihoze sex ul se regăsește eclusiv în manie, fantasmatic în schizofrenie
și obsedant în melancolie;
– în demențe sexul este des nudat, fără rușine , spiritul fii nd anulat .
V. Predescu3 constată că fiecare etapă de vârstă se c aracterizează prin
particularită ți psiho – și neurofiziologice proprii, prin motivații noi și necesități de
relaționare distincte. Astfel odată cu vârsta se schimbă și modalitățile de reacție ale
sistemului nervos în raport cu stimlii interni și externi. Se modifică deasemeni și
receptivitatea pentru diferite stresuri emoționale sau organice. Astfel anumite
capacități cognitive sau comporta mentale pot fi apreciate ca normale pentru o
anume categorie de vârstă dar anormale pentru o etapă ulterioară marcând
întârzierea și uneori regresiunea.
Constatăm că problematica normalului se reduce la regulile după care
evaluăm comportamentele și aptitu dinile, reguli care pot avea forme și fonduri
diferite funcție de nivelul de evoluție al societății și pat ternurile socio -culturale
regionale. În acest sens Cloutier afirmă că ” sănătatea mintală nu po ate fi înțeleasă
decât prin sistemul de valori al unei c olectivități ”4 așa cum Willard spunea în 1932 că
societatea este cea care hotărăște dacă un om este sănătos sau nebun.
Normalitatea , ca utopie , stabilește o normă ideală și este exemplificată printr -o

3 Predescu, V., Psihiatria – Vol. 1 , p: 234.
4 Apud. Tudose, F., Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi , p: 79.

Normalitate și anormalitate, sănătate și boală mintală
3 © www.psiholog.danvasiliu.ro
tipologie ideală. Normalul ideal nu se poate realiza de cât formal. Acest concept se
lovește de un prim obstacol, anularea caracterului său dinamic, criteriul axiologic
fiind diferit de la o perioadă istorică la alta. Totodată trebuie făcută o distincție între
anormalitate și boală. După Ionescu G.5 anormalitatea se referă la conduite și
comportamente pe când boala este un fapt individual cu o anumi tă procesualitate.
Henry Ey6 ilustrează starea bolnavului mintal ca fiind aceea de privare de libertate
atât exterioară cât și interioară.
Abordarea stati stică normativă consideră că frecvența de apariție a unui
fenomen este direct proporțională cu starea de normalitate. Acest punct de vedere
nu este valabil în sens larg. Există manifestări anormale cu frecvențe ridicate de
apariție funcție de contextul fav orabil sau circumstanțe determinante. Suicidul în
masă sau stări de depresie , delir, paranoia sau extaz patologic , de cele mai mult e ori
induse artificial în anumite comunități , stau mărturie în acest sens7. Abordarea
statistică conduce deseori la etichetare. Psihiatrul este sedus să eticheteze starea
de anormalitate din perspectiva axelor definite prin varii normative, de exemplu
DSM4 (mai nou DSM5). Uneori acest demers este benefic alteori poate activa
meca nisme care să fractureze mai profund relația gândire – răspuns emoțional.
Florin Tudose afirmă că ”acceptarea normalului mediu, noțiune cu care operează
întrega medicină, este logică și constructivă, înlăturând în mare parte arbitrariul ”8.
Spre deosebire d e acesta Henry Ey s -a opus întotdeauna ideii unei normalități
statistice considerând că norma nu poate fi exterioară ci înscrisă în integralitatea
constructivă a corpului psihic.
Normalitatea poa te fi privită și ca proces prin faptul că un comportament este
o rezultantă a subsistemelor care interacționează. Măsura în care un organism își
îndeplinește rolul funcțional pentru care există (rațiunea de a fi) reprezintă norma
responsivă sau funcț ională. Există însă riscul ca , datorită flexibilității dintre no rmal și
patologic , practica medicală și psihiatrică să conducă spre abuzuri împotriva unui
sistem. Privită din punct de vedere al comunicării normalitatea presupune o
elaborare continuă a informației și asigurarea armoniei la nive l individual, familial,
social sau de grup. Între intrările și ieșirile fluxului dinamic informațional trebuie să
existe un echilibru pentru a putea să recunoaștem normalitatea și sănătatea în

5 Tudose, F., Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi , p:76.
6 Idem. p: 76.
7 Mânzat, I., Psihologia credinței religioase. Transconștiința umană , pp: 193 -198.
8 Tudose, F., Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi , p: 78.

Normalitate și anormalitate, sănătate și boală mintală
4 © www.psiholog.danvasiliu.ro
antiteză cu anormalitate și boală psihică. Modelele de comunicare sunt influențate
de tem perament și factorii psiho -socio -culturali.
Adaptarea joacă un rol important în promovarea stării de normalitate și
sănătate. Conform cu Marinela Sîrbu ” … organismul uman se află într -o relație
simultană și reciprocă cu mediul exterior. Adaptarea, rezulta nta acestei relații,
depinde de fiecare dintre cei doi factori participanți, fiecare devenind un determinant
și un produs al relației ”9. După Pearlin și Schooler10 adaptarea ne protejează prin:
– eliminarea sau modificarea condițiilor care creează probleme;
– perceperea controlului semnifica ției trăirilor într -o manieră prin care să se
neutralizeze caracterul ei problematic;
– păstrarea consecințelor emoționale ale problemelor în limite controlabile.
Dacă pentru J. Piaget adaptarea reprezintă echilibrul dintre as imilare și acomodare
pentru Selye H. ansamblul de reacții prin care organismul răspunde la stres și
agresivitate reclamă definirea unui nou concept – sindrom de adaptare. În acest caz
termenul este asociat unei stări pozitive, de normalitate.
V. Predescu11 explică conotația negativă a termenului de sindrom. Astfel în
perioada de trecere de la tulburările acute la cele cronice apar așa numitele
sindroame de tranziție , pe un fond clar de conștiință , urmate de cele care au ca
simptom modificările de conștiință sau ale intelectului. Sindroame le de tranziție pot
avea forme: paranoide, schizofrenice, confabulozice, afective sau amnestice.
Din acest moment putem defini starea de să nătate și de boală mintală. Boala
reprezintă o formă de existență a materiei vii în care integritatea organismului este
deteriorată sau integrarea dintre organism și mediu este compromisă într -o anume
măsură. La om boala poate fi de natură corporal -biologi că sau psih ic-conștientă.
După Marinela Sîrbu starea de să nătate, normalitatea psihică, câ t și boala psihică,
anormalitatea , trebuie abo rdate din perspectiva ” psihismului văzut ca multiplex ”12,
adică implicând corelațiile biologice , sociale, culturale, epistemologice și dinamice.
Boala se referă deci la o stare anormală cu o cauzalitate determinată. Deb utul bolii
este precizabil, există un tablou clinic, o tendință evolu tivă și un răspuns terapeutic
specific. Când omul nu -și mai este suficient sieși apar e boala psihică care în formele
ei severe duce la transformarea individului într -o ființă alienată. Tragismul bolii

9 Sîrbu, M., Psihiatrie curs .
10 Apud. Sîrbu, M., Psihi atrie curs .
11 Predescu, V, Psihiatria – Vol. 1 , pp: 260,261.
12 Sîrbu, M., Psihiatrie curs .

Normalitate și anormalitate, sănătate și boală mintală
5 © www.psiholog.danvasiliu.ro
psihice este acela că ea cuprinde de fiecare dată tot ceea ce alcătuiește umanul din
noi. Numai învingând starea de tensiune , rezultată din conflictul dintre ființă și mediu,
din golul de adaptare, individul reușește să -și păstreze starea de sănătate. Conform
cu Florin Tudose ” Ecosistemul uman în care se manifestă sănătatea sau boala nu
este izolat și nici static. Conținutul conceptului de săn ătate mintală este determinat
de calitatea raportului personalitate -mediu .”13. Sănătatea sau boala sunt coexistente
cu echilibrul sau lipsa acestuia dintre ființă și lume.
Bolile mintale, conform lui A. Romilă14, pot fi exogenii sau endogenii , funcție
de originea cauzelor. Exogeniile sunt produse de factori externi pshicului cum ar fi:
factori metabolici, neurologici, cerebrali și se împart în organogenii, ce pot fi
cerebropatii sau visceropatii și psihogenii, datorate traumatismelor din partea altor
indivizi sau stresului. Endogeniile se datorează unui dezechilibru psihic natura l,
congenital sau ereditar. O altă clasificare, de această dată ontologică, evidențiază
devierea de la normalitate și cuprind e: psihopatii, nevroze, psihoze și demența , in
extenso, cazurile de oligofrenie. După evoluția lor bolile mintale se pot clasifica în:
acute, patologia destructurării conștiinței (cu posibiitatea de revenire) și boli ale
personalității (cu tratamente de lungă durată). În bolile psihice fracția norma lă devine
subunitară în favoarea creșterii proceselor afectiv -inconștiente chiar când apare
maximu de raționalitate (paranoia).
Psihicul uman deține o oarecare autonomie conferită de mecanismele
reglatorii, de un anumit grad de specificitate în expresie, d e existența unor căi de
influențare și de o dinamică proprie. El răspunde cu mare sensibilitate la numite
agresiuni cerebrale, la uzura biologică și este permeabil la anumite influențe sociale,
frustrări sau impactul cuvântului. Ca atare V. Predescu15 diferențiază o patologie
psihică primară și una secundară. În prima categorie factorii patogeni acționează
inițial iar evoluția se poate opri aici. Apar nevrozele sau răspunsuril e
comportamentale dezadaptative ducând ueori, prin declanșarea mecanismelor de
apărare psihosomatice, la afectarea organelor interne. La acest nivel mai pot apărea
psihozele endogene și psi hopatiile. În patologia psihică secundară apar de regulă
alterări funcțional -organice cerebrale . Patologia neuropsihiatrică este dominată de

13 Tudose, F., Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi , p: 95.
14 Romilă, A., Psihiatrie – Ediția a 2 -a revizuită , p: 167.
15 Predescu, V., Psihiatria – Vol. 1 , p: 393.

Normalitate și anormalitate, sănătate și boală mintală
6 © www.psiholog.danvasiliu.ro
organicitate sau de o simptomatologie de acompaniament (afecțiuni somatice)
scoțând în evidență , aproape mereu , implicarea funcțională a sistemului nervos.
În psihiatrie cuplul patogen are două componente: terenu l, adică
personalitatea și agentul patogen. Cele două se află într -o relație strânsă de
întrepătrundere. Marinela Sîrbu16 arată că dacă în reacții agentul patogen va fi
exterior terenului în dezvoltare se va suprapune sructural și genetic peste acesta. În
procese intersecția componentelor generatoare de boală vor conduce la
transformarea elementelor inițiale ale personalității. Constatăm astfel că
personalitatea umană reprezintă terenul de joc atât al sănătății psihice cât al bolii
psihice, este ecranul pe care se derulează filmul normalității sau anormalității
psihismului uman.
Există autori care consideră că , inconștientul fiind patogen iar omul fiind
condus de propriul inconștient, toți oamenii pot fi în mod egal considerați anormali
cât și normali. Nu suntem însă convinși că am putea aplica același tip de
raționament stărilor de boală psihică și de sătătate mintală.

Bibliografie:

1. Mânza t, I., (1997), Psihologia credinței religioase. Transconștiința umană ,
București: Ed. Știință și tehnică.
2. Predescu, V., et. All., (1989), Psihiatria – Vol. 1 , București: Ed. Medicală.
3. Romilă, A., (2004), Psihiatrie – Ediția a 2 -a revizuită , București: Asociația
Psihiatrilor Liberi din România.
4. Sîrbu, M., Psihiatrie curs , București.
5. Tudose, F., Tudose, C., Dobranici, L., (2011), Tratat de psihopatologie și
psihiatrie pentru psihologi , București: Ed. Trei.

16 Sîrbu, M., Psihiatrie curs .