Noile Media, Ca Agent de Socializare Pentru Studenti

Introducere

Cum putem să definim cu mai mare exactitate ceea ce specialiștii denumesc proces de socializare online? De unde pornește acest drum, de la descoperirea propriului eu atât de fragil, dar doritor de a-și exprima voința în societate, sau de la idea că personalitatea individuală este o sumă de însușiri stabile și de durată care se modelează în permanență contextului social determinat de condiții obiective?

Destinul nostru pornește de la faptul că deslușirea realității înconjurătoare se face printr-o judecată corectă și imparțială, sau perceperea ei este deformată de influența directă pe care procesul de socializare l-a avut asupra fiecărui individ în parte? Oare cum este atitudinea noastră în raport cu mediul social, se caracterizează prin altruism sau doar pe principiul văzut, plăcut, cumpărat? Cum reacționează individul la tendința de a fi strivit, ca personalitate, de uniformizarea impusă de procesul de socializare? Dacă rămâne integru la efectele acestuia este un neadaptat? Dar dacă, dintr-o prea multă abnegație față de integrarea în regulile impuse de societate, devine un personaj excesiv de obedient? Ce înseamnă în ziua de astăzi socializare? O clasică strângere de mână și o privire în ochi sau un like dat într-un mediu virtual? Devin un personaj neadaptat dacă nu mă integrez în mediile de comunicare online, sau devin obedient dacă sunt dependent de acestea? Care este granița unei bune conviețuiri dintre modelul clasic și cel virtual de socializare și comunicare?

Sunt întrebări mai grăitoare chiar decât răspunsurile care ar putea fi rostite de cineva. Sunt întrebări la care fiecare dintre noi putem răspunde, într-un fel sau altul, conform propriei noastre experiențe sociale, dar nu acesta este lucrul cel mai important. Importante rămân întrebările în sine și faptul că ne stârnesc curiozitatea și atenția cuvenită pentru a ne apropia de procesul de socializare al lumii în care trăim.

Pornind de la acest principiu, voi căuta în lucrarea de față să formulez propriul răspuns, atât asupra aspectelor de fond ale procesului de socializare, cât și mai ales asupra schimbărilor majore survenite în ultimii ani în ceea ce privește aspectele practice ale socializării online, fenomen necunoscut în urmă cu mai puțin de douăzeci de ani și a cărui evoluție exponențială generează un domeniu de analiză încă insuficient de bine studiat.

Plec de la principiul că procesul de socializare, clasic sau online, este ca o călătorie către altcineva cu scopul de a te regăsi, mai mult sau mai puțin, pe tine însuți. Cu cât mai mult regăsești din tine în celălalt, cu atât va fi mai ușor de înțeles acest proces. În accepțiune clasică, socializarea presupunea o interacție reală între două entități umane. Astăzi, prin intermediul computerului s-a creat un nou tip de socializare denumită online sau virtuală. Cum trecem de la relația Eu-Tu la Eu-Computer-Tu? Ce regăsesc din mine în celălat interlocutor prin intermediul acestui aparat? Este el un instrument util care lipsea din istoria relațiilor umane, sau va fi un potențial dușman?

.

Capitolul 1. Noile Media, ca agent de socializare pentru studenți

1.1 Procesul de socializare și socializarea online

Procesul de socializare online poate fi înțeles pornind de la studiul psihologiei sociale care analizează mecanismul prin care o societate își definește credințele și își restabilește simbolurile specifice ei, plecând de la nivelul intrapersonal, interpersonal, sau de la analiza bazată pe statutul indivizilor de pe scara valorică a societății. Scopul final constă în cunoașterea științifică a modelului de funcționare al acesteia în ceea ce privește relația dintre individ și mediul lui social.

Prin urmare, una dintre particularitățile psihologiei sociale este echilibrul dintre sociologie și celelalte științe socio-umane (psihologia, antropologia, economia, politologia etc.), echilibru care definește un raport just între nevoile individuale și forțele sociale ca un “răspuns la o chestiune esențială, și anume relația dintre individ și societate sub toate aspectele ei” (Schifirneț, 2003, p.11).

Procesul de socializare, clasic sau cu mijloace online, se bazează pe un capital social alcătuit din relații de încredere, cooperare și un sistem relațional de comunicare a căror interconectivitate și operativitate asigură, independent sau în asociere, un „stoc de structuri sociale accesibile pentro ego. Cu cât este mai mare numărul de structuri pe care le poți accesa pentru a aduce beneficii și cu cât este mai mare potențialul lor de a aduce beneficii, cu atât este mai bogat stocul de relații sau capitalul social de care dispui” (Sandu, 2003, p.21).

Ca și în cazul procedeului clasic, socializarea online reprezintă de fapt un drum al fiecăruia dintre noi către un personaj fictiv, un ”celălalt”, fie el individ, fie grup, reprezintă instanța referențială a fiecăruia dintre noi și constituie însoțitorul nostru nemijlocit în cadrul unui destin în care sensul drumului și miza acestuia, intensitatea trăirii, împlinirea și recompensele simbolice se construiesc numai în condițiile prezenței sale (reale sau imaginare)”. (Gavreliuc, 2006, p. 23).

Cu alte cuvinte, societatea în ansamblul ei, printr-o reacție de tip feed-foreward s-a căutat pe sine însăși într-un personaj fictiv, iar după această consultare imaginară în viitor, printr-o reacție de tip feed-back a elaborat un cod social menit să propage prezentului înțelegere și prosperitate. Prin urmare, acest cod social a fost elaborat în urma unui atent proces de socializare și în contextul noilor relații online, să încercăm a defini acest personaj fictiv.

Ca și realitatea antropologică, existența celuilat, fie el un individ, fie un grup, reprezintă un referențial pentru fiecare dintre noi, un tovarăș permanent în drumul vieții și al destinului, pe care tindem să-l atingem, indiferent dacă el există obiectiv sau doar în planul imaginar. Potrivit opiniei profesorului Schifirneț, (2003, p.68), aceasta este caracteristica fundamentală a procesului de socializare, faptul că „este actul de pregătire a individului pentru participarea la viața de grup” iar la nivelul societății este un fenomen ciclic de-a lungul istoriei care nu-și modifică decât principalele mijloace de comunicare în funcție de epoca istorică în care se manifestă. Privind comparativ, media tradiționale păstrează funcția de informare „cea de prevenire și supraveghere”, în timp ce noile media îndeplinesc și „funcția de interpretare” (Cismaru, 2012, p.12). Un telefon reproduce identic vocea și gândirea vorbitorilor și nu oferă variante de răspuns sau de interpretare. Computerul da, fapt pentru care socializarea online capătă o semnificație aparte.

Socializarea online se caracterizează prin faptul că subiecții care participă la acest fenomen global sunt motivați să-și aleagă pentru dialog un anumit individ sau un grup de persoane, în funcție de diferențele dintre identitatea lor personală și identitatea socială online a acestora, utilizând pentru aceasta computerul prin care „oamenii simpli devin voci, arată cu degetul spre orice inadvertență între ce spune și ce face o companie” (Balaban, et. al. 2009, p.40).

Pornind de la preceptele clasice ale psihologiei sociale, identitatea etnică sau națională este considerată ca un caz particular al identității sociale iar aceasta, la rândul ei, este prezentată ca o formă de manifestare a apartenenței individului la un grup. Aceste grupuri se autodefinesc prin procesul de comparare cu altele la fel, având sau neavând însă interese comune între ele și care formează o rețea de comunicare ce „determină tipul și volumul interacțiunilor dintre membrii săi, performanțele sale și nivelul de satisfacție” (Cabin, et. al., 2010, p.153).

În interiorul fenomenului de socializare online, alegerea participării unui individ, conectat la o rețea de socializare, la un grup anume se face prin atașamentul său față de anumite idei, caz în care va adera la un „in-group” sau prin dezavuarea anumitor precepte cu care el nu este de acord și vrea să le combată, caz în care va alege un comportament virulent față de acest „out-group” (http://en.wikipedia.org/wiki/Ingroups_and_outgroups accesat la 25.05.2015).

Elementul determinant în relația dintre in-group și out-group este de a căuta o identitate socială online bazată pe diferențele dintre ele. Aceasta ia naștere în momentul în care se realizează o interconectare globală a indivizilor apți „să participe la inteligența colectivă într-un mediu ubicuu” și a cărei apariție coincide cu globalizarea economică și tehnologică a noilor media ce vor „tinde să formeze o singură comunitate globală” (Rotaru, 2010, p. 42).

Identitatea socială pozitivă pe care o caută subiectul în mediul online din in-group-uri îi conferă acestuia un respect față de sine și confirmarea valorilor individuale în care el este încrezător. Apartenența lui în cadrul anumitor grupuri online, va fi însoțită de un sentiment individual care poate fi pozitiv ori negativ, în funcție de evaluarea socială a activității acestuia în cadrul respectivului grup.

În felul acesta, participarea la o rețea de socializare este un fenomen bivalent: fiecare intră în joc cu propria lui identitate, având posibilitatea de a alege grupul țintă în funcție de pregătirea și interesele personale și iese cu o identitate socială distinctă. Participarea activă în cadrul rețelei de socializare îi conferă o nouă identitate colectivă, percepută ca identitate socială online. Se constată că mărimile de intrare – identitățile personale – în această ecuație sunt personalizate în funcție de parametri istorici, culturali, religioși sau geografici, în timp ce mărimile de ieșire – identitățile sociale online – au un caracter amalgamat ca reprezentare socială, fiind bazate doar pe un interes comun al subiecților, care poate fi real sau virtual și nu pe afinități socio-culturale concrete sau de altă natură.

Aceasta caracteristică a socializării online, de a oferi o comunicare în timp real indiferent de locația geografică a interlocutorilor, face ca preceptele tradiționale cu privire la spațiul geografic, diferențele religioase sau culturale, starea socială sau materială a corespondenților să dispară. Socializarea online nu are limite, bariere naturale sau morale și „reprezintă atât un panaceu al problemelor generate de inechitatea sferelor publice clasice, cât și o soluție a participării politice a cetățenilor” (Sălcudeanu, et. al., 2009, p. 23). Este o comunicare volitivă și neobstrucționată de regulile societăților de origine ale subiecților și, în cea mai mare parte a ei are un caracter bazat pe interese de grup, altele decât cele legate în mod obișnuit de subiectele cotidiene ale fiecăruia, casă, serviciu, familie, sănătate etc. Pentru moment, singura barieră obiectivă în utilizarea socializării online este limbajul de comunicare sau alfabetul folosit, dar se constată în ultimii ani o trecere treptată de la utilizarea cu precădere a limbii engleze, la apariția unui limbaj compozit, de neînțeles în viața uzuală, ca o combinație de prescurtări, sintagme și acronime bizare.

Prin urmare, în termeni clasici, drumul de la psihologia socială către psihologia socializării online mai are multe obstacole de trecut.

1.2 Noile Media, ca agent de socializare. Influența Noilor Media asupra studenților

Până în prezent, specialiștii nu au ajuns la o unanimitate de păreri privind definiția a ceea ce numim Noile media sau New Media. Unii cred că tehnologia în sine poate fi denumită așa, alții consideră că nu tehnologia propriu zisă ci inventivitatea utilizatorilor ei este de fapt Noua Media. Adevărul este ceea ce constatăm cu toții în ziua de astăzi și anume că tandemul om – computer a căpătat valențe de nebănuit, iar dezvoltarea tehnologiei merge în pas cu creativitatea utilizatorilor ei. Termenul „aparent unitar de noile media se referă de fapt la o vastă serie de schimbări determinate de producția, distribuția, utilizarea și consumul de media” (Rotaru, 2010, p. 114).

Tehnologiile existente încă din trecutul recent au fost aduse la un grad de performanță care a produs o popularitate și o răspândire neîntâlnite în trecut a dialogurilor pe chat, blogguri, forumuri sau diverse forme de jurnalism civic, întrecând de departe mass media tradițională. Noile media au devenit nu numai mijloc de informare, dar și o sursă extrem de credibilă de informație și de formare a opiniei publice. Analizând impactul noilor media începând cu atacul terorist de la New York din 11 septembrie 2001, trecând prin mișcările sociale ale primăverii arabe și ajungând în zilele noastre după o istorie mai scurtă de 20 de ani, constatăm o implicare majoră a noilor media în procesele sociale și politice. Ultimul exemplu concret fiind alegerile prezidențiale de anul trecut din România în care votul dat de electorii electronici a fost semnificativ și neașteptat de către politicieni. Nimeni nu previzionase o asemenea implicare a tinerei generații, a cărei activitate în mediul virtual a funcționat „ca o lentilă, concentrâdu-și atenția asupra unei probleme până când ia foc” (Sălcudeanu, et. al., 2009, p. 35).

Acest nou mod de a trăi în lumi paralele, cu picioarele pe pământ și cu mintea în mediul virtual constituie cea mai mare influență a noilor media asupra tinerei generații, fenomen aflat în plină desfășurare și al cărui studiu nu se poate face cu mare acuratețe nici retrospectiv, nici anticipativ. Această analiză se poate face dinamic numai în pas cu transformările noilor media și a societății în ansamblul ei.

În urmă cu aproape 15 de ani, „prin individualizarea utilizării” (Cabin, et. al., 2010, p. 284), noile media erau reprezentate în principal de radio „abia în epoca radioului au început cercetătorii să recunoască importanța comunicării orale”, televiziune „începutul epocii televiziunii din anii 1950 a adus în discuție și comunicarea vizuală” (Briggs, et. al. 2005, p. 13) și foarte puțin de internetul timpuriu care-i permitea utilizatorului ”precum tranzistorul sau walkman-ul să se autonomizeze în raport cu celula familială” (Cabin, et. al., 2010, p. 284).

În ziua de astăzi, noțiunea se referă doar la mediul virtual creat prin rețelele de socializare globale care „au dobândit popularitate uriașă”, (http://www.money.ro/new-media-de-la-jurnalism-la-instrument-de-promovare-a-politicienilor/ accesat la 04.04.2015). Mai mult, rețelele de socializare au acaparat și mediul de exprimare civică și politică, ambele fiind încă domenii aproape neexplorate de către tineri, fapt ce presupune o atenție sporită în analizarea lor „oamenii politici care doresc să aibă succes trebuie să-și redimensioneze ponderea canalelor pe care comunică, stilul de comunicare și atitudinea față de publicuri. În funcție de această capacitate de adaptare se va configura și clasa politică a viitorului” (Cismaru, 2012, p. 55).

Reacția imprevizibilă și nonconformistă a noilor generații este percepută, în anumite cazuri, ca pe o amenințare la adresa securității guvernanților, în primul rând pentru că aceștia nu știu cum pot fi contracarate asemenea manifestări virtuale care pot genera, așa cum se vede în ultima vreme, mișcări protestatare de stradă sau, în cazuri foarte grave, provocări constituind amenințări la securitatea națională.

Responsabilii din domeniul politicilor de securitate din cadrul UE și NATO, au implementat programe de control și monitorizare permanentă a amenințărilor cibernetice din rețelele de socializare, mai ales în scopul de a diminua fenomenul de manipulare politică ce poate afecta periculos ordinea statală prin implicarea tinerilor care utilizează noile media.

Așa cum arată Maeve Dion, Manager de programe la Centrul pentru Protecția Infrastructurii din cadrul Școlii de Drept “George Mason”, NATO, “într-o țară, apărarea cibernetică ar putea reprezenta, în primul rând, un efort militar de a asigura apărarea împotriva atacurilor cibernetice sau un răspuns în cazul producerii acestora; într-o altă țară, apărarea cibernetică ar putea încorpora eforturile de prevenire și răspuns pentru a diminua pagubele produse în domeniul cibernetic de dezastrele naturale sau accidente”

(http://www.nato.int/docu/review/2011/Social_Medias/cyber-defense-social-media/RO/index.htm. accesat la 06.04.2015 ).

Lipsa unei informări obiective a aruncat mii de tineri în lupta politică desfășurată în revoluțiile primăverii arabe, iar cei care au dirijat aceste mișcări socio-politice de amploare, au profitat de caracterul ambiguu și neoficial al rețelelor de socializare și de tinerii utilizatori ai acestora. Într-o lume cu un sistem religios extrem de închis, necomunicativ, au fost posibile mișcări stradale soldate cu moartea a mii de tineri care au fost mobilizați doar prin noile media. Potrivit aceleiași surse citate anterior, ”Revista NATO 2011”, în Tunis printre gloanțele guvernanților se vedeau inscripții “Mulțumesc Facebook!” iar în Egipt au fost transmise demonstranților prin intermediul rețelelor de socializare violențele comise de poliție.

Toate aceste fapte dovedesc că rețelele de socializare capătă noi valențe și posibilități de a extinde stările conflictuale de la nivel local la conflicte transnaționale reale, cei mai expuși la aceste acțiuni fiind cei din populația activă, iar cei mai puternic influențați sunt tinerii, frecvenți utilizatori ai noilor media și care nu au experiența utilizării avantajelor și dezavantajelor acestora. Analiza acestor două aspecte antagonice relevă faptul că tânăra generație nu știe să separe comunicarea în sine de mijloacele prin care ea se face, acestea împreună fiind așezate pe un suport cultural insuficient de consistent și, în consecință, „consumul mediatic” (Rotaru, 2010, p.

97) este exagerat de mare raportat la realitatea obiectivă.

Așa cum precizează Tobias Franke de la Colegiul Europei, Brugges “este necesar un nou dialog deschis pe tema securității cibernetice, care să nu aibă rețineri în privința rolului mass media de socializare. Acesta trebuie să înceapă cu o abordare și o strategie agreate în comun de țările membre UE și NATO, care să protejeze cetățenii împotriva capcanelor din rețelele mass media de socializare și să folosească, totodată, oportunitățile oferite de acestea în privința unei exprimări creative” (http://www.nato.int/docu/review/2011/Social_Medias/cyber-defense-social-media/RO/index.htm. accesat la 06.04.2015 ).

Un alt mod prin care tânăra generație poate fi influențată în mod direct de către noile media este metoda educației combinată cu socializarea online.

Din punct de vedere conceptual, modul cum influențează noile media educarea și socializarea tinerei generații, în special în mediile universitare, se reflectă la nivel macrosocial prin utilizarea unor strategii de comunicare care au roluri diferite de cele tradiționale. ”În spațiul educațional, provocările noilor media analizate demonstrează vastitatea influențelor exercitate asupra tinerilor” (Rotaru, 2010, p. 143).

Socializarea online nu este chiar un fenomen nou. Așa cum preciza Tim Bernes Lee, inventator al World Wide Web, acesta este „spațiu informațional în care oamenii pot comunica într-un mod special: prin partajarea cunoștințelor. Acesta nu trebuie să fie numai un mediu care poate fi răsfoit, ci unul în care fiecare își va putea pune propriile idei”.

(https://www.moodle.ro/preparandia/index.php/arhiva/numarul-1-2011/item/14-site-uri-de-socializare accesat la 07.05.2015).

Tim O’Reilly, cel care a botezat acest mediu Web, spune că socializarea este o ca o ”arhitectură a cunoașterii” (https://perfectionare2008.files.wordpress.com/2008/12/web-201.doc accesat la 25.05.2015) în care fiecare, prin gândirea proprie, contribuie la crearea operei finale. Putem afirma că noutatea asocierii dintre educație și socializare se datorează, în primul rând existenței acestui infinit spațiu virtual care înlesnește interactivitatea dintre cele două domenii.

Ileana Rotaru, cercetător în domeniul noilor media, menționează în lucrarea ”Comunicarea virtuală” că modelul educațional modern este axat în principal pe alfabetizarea media iar accesul la marea cantitate de informații oferite de societatea de astăzi, aflată într-o permanentă mișcare, necesită efortul de înoire radicală a cunoștințelor dobândite în școală, chiar de mai multe ori într-o singură generație. „Subiectul virtual este produsul interacțiunii perceptive și cognitive, trupești și sufletești, zilnice ale omului cu calculatorul” (Rotaru, 2010, p.37). Concomitent cu permanenta înnoire a universului de cunoaștere teoretică, este necesar un efort constant pentru dobândirea însușirilor practice de utilizare a noilor tehnologii capabile să ofere modalități de promovare individuală și de grup.

De-a lungul existenței sale, mass media a clasificat tematic și a distribuit informația ca un produs de larg consum, teoretic accesibil tuturor, dar apariția noilor media a amplificat, la nivelul maxim al tehnologiei contemporane, răspândirea acestui nou tip de informație audiovizuală personalizată și cu derulare în timp real. Media socială, ca parte a integrantă a sferei publice, își descoperă particularitățile pozitive și negative dacă „dezbaterile din jurul conceptului de comunicare virtuală sunt în momentul de față tot atât de vii ca cele legate de comunicarea televizională din anii 70, fapt ce nu poate decât să confirme sintagma că un nou mijloc de comunicare provoacă controverse și studii până ce conținutul și totalitatea efectelor sale se cred a fi epuizate sau, de ce nu, până la apariția altuia mai nou” (Rotaru, 2010, p. 68).

Pe plan internațional există propuneri și programe pilot pentru schimbarea treptată a metodelor de abordare a procesului de învățământ cu metode pluridisciplinare, adaptate noilor media. În Finlanda, spre exemplu, s-a introdus un program pilot prin care învățământul gimnazial abordează predarea unor materii clasice printr-o nouă metodă conceptuală. Geografia nu se mai predă în mod tradițional, iar studenții accesează această materie, pentru principalele țări membre ale UE în limba de origine, învățând în cadrul aceluiași curs multidisciplinar și elemente de istorie și cultură generală despre țările respective (http://www.gandul.info/stiri/cel-mai-bun-sistem-de-invatamant-din-lume-scoate-materiile-clasice-din-programa-ce-vor-studia-elevii-finlandezi-14032831 accesat la 07.05.2015).

Dezvoltarea rolului noilor media în educarea tinerilor studenți europeni în perspectiva anului 2020, conține câteva direcții majore de interes, după cum urmează: determinarea unei atitudini sociale a tinerilor prin intermediul noilor media, sub forma dezvoltării unor opțiuni comune de viață și comportament social; prin sistemele noilor media, va fi posibilă formarea și dezvoltarea educațională a tinerilor din toate țările membre ale unei comunități mai largi, spre exemplu statele membre ale UE, care vor avea acces egal și nediscriminatoriu la aceeași educație, fie că trăiesc în Islanda, fie în România sau Grecia; programele de învățământ bazate pe noile media vor constitui mijloacele pentru crearea unui cadru educațional.”Se poate observa deja o creștere a numărului celor care trec de la stadiul pasiv de simpli cititori sau comentatori de bloguri, la cel de autori de bloguri, podcasturi și înregistrări audio sau video” (Guțu-Tudor, 2008, p. 66).

În acest fel, noile sisteme de învățământ bazate pe mijloacele noilor media vor crește atât interactivitatea cât și reactivitatea studenților, iar dobândirea competențelor va fi ușor accesibilă tuturor, devenind piatra fundamentală a procesului de învățământ care se va baza, deopotrivă, pe formarea individuală, cât și pe o reciclare permanentă a tuturor cunoștințelor dobândite în timp și adaptarea lor la modificările tehnologice survenite pe parcurs.

Strategiile și modalitățile practice ale formării educaționale cu ajutorul noilor media sunt direcționate atât în scop didactic, cât și în direcția utilizării acestora ca agenți de socializare pentru tânăra generație. Revoluția rețelelor de internet produce însă nu numai o creștere a gradului de informare și educație în masă, ci și un impact puternic în comunicarea și relaționarea inter-umană, cu efecte benefice asupra dezvoltării personalității individuale sau de grup.

Combinarea educației cu socializarea online are un efect pozitiv cumulat față de abordarea separată a celor două componente, atât prin multidisciplinaritatea informațiilor accesate cât și prin interactivitatea dintre subiecți, ceea ce contribuie la globalizarea procesului de comunicare prin educație (sau invers) a tinerei generații de internauți.

Utilizarea tehnologiei informatice în toate domeniile de activitate umană, reflectă gradul avansat cu care societatea se îndreaptă rapid către epoca informatizării totale. „În mai puțin de zece ani s-a trecut de la neîncredere la încredere; prin ușurința și performanțele lor, noile tehnici vor reuși ceea ce oamenii nu au reușit niciodată” (Wolton, 2012, p. 41). Metodele de modelare a educației tinerilor prin intermediul noilor media sunt reprezentate de: portaluri și site-uri specializate pe diverse direcții și domenii socio-profesionale în funcție de aptitudinile, interesele sau personalitatea subiecților; intensificarea activității de coaching în care sunt atrase atât persoane fizice cât și instituții statale sau neguvernamentale; dezvoltarea tot mai intensă a comunităților virtuale constituite din grupuri de un anumit profil sau din forumuri de specialitate; existența unor spații virtuale unde fiecare își exprimă propria opinie și o poate asculta, la rândul său, pe a celorlalți.

Avantajele utilizării noilor media în procesul de educație și socializare a tinerei generații, produc o reală dependență de tehnologiile multimedia care capacitează la maximum interactivitatea și receptivitatea, toate acestea constituind o condiție firească pentru formarea personalității lor în următoarele decenii.

În concluzie, potrivit unor sinteze apărute recent pe blogurile de specialitate https://razvidiaco.wordpress.com/2014/08/09/rolul-retelelor-informatice-si-al-noilor-media-in-educatia-contemporana/ accesat la 15.04.2015), rolul noilor media și influența pe care acestea le au asupra tinerei generații sunt ca o simbioză a două domenii fundamentale, respectiv educația și socializarea la nivel global. Niciodată în istoria umanității aceste două domenii cruciale în dezvoltarea personalității tinerilor nu au avut un asemenea caracter de masă, o asemenea accesibilitate în abordarea informațiilor și o răspândire globală, iar consecințele acestui fenomen vor deschide drumul de acces către societatea total informatizată din viitorul apropiat.

1.3 Limbajul utilizat într-un mediu online

„Internetul nu este doar un fenomen la modă, ci însuși fundamentul din care se dezvoltă realitatea virtuală” (Maxim, 2009, p.49), iar prin dezvoltarea acestuia, ca fenomen social de comunicare globală s-au produs schimbări majore în modul de comportament, atitudine, dar și în limbajul utilizatorilor. Distingem aici două abordări distincte ale termenului de limbaj: cea privitoare la modalitatea și maniera de transmitere a informațiilor și cealaltă care se referă la vehicolul de transport al comunicării propriu zise care este limbajul. Prin intermediul internetului reușim să ne informăm instantaneu despre orice avem nevoie să știm. Cu ajutorul accesoriilor suplimentare, webcam, microfon, putem realiza o comunicare fie prin chat, fie prin sisteme audio-video multimedia, pe ”distanțe mari, pe autostrada informațională” (Maxim, 2009, p. 48).

Avantajele comunicării prin mediul virtual al internetului se manifestă și în multe alte domenii de activitate ale vieții sociale, precum relațiile cu publicul și relațiile publice, jurnalism, marketing și managementul activităților publice sau managementul informației prin intermediul comunităților virtuale reprezentate de lumea blogger-ilor.

În anul 1997 John Barge, un blogger american, combină cuvintele web și logg devenind inventatorul termenului ”weblogg” (http://wiredpen.com/resources/blogging/blogging-timeline/ accesat la 15.04.2015).

În 1999, un reputat strateg american în arhitectura mediului virtual, Peter Marholtz, desparte termenul weblog și dă naștere cuvântului utilizat în prezent, blog, care a fost declarat de către prestigiosul Mariam Webster Dictionary drept „Cuvântul Anului 2004” (.http://wiredpen.com/resources/blogging/blogging-timeline/ Accesat la 15.04.2015).

Blogger-ii sunt grupuri de persoane care utilizează mediul virtual pentru a-și exprima public opiniile personale și pentru a se informa despre reacția celorlați membri ai comunității, de foarte multe ori ei „au fost asemănați sau ei înșiși au făcut-o, cu jurnaliștii.” (Maxim, 2009, p.107).

Membrii unor astfel de grupuri tematice nu se întâlnesc în mod necesar pentru a se cunoaște față în față și își împărtășesc opiniile în mediul virtual. Activitățile desfășurate în acest proces de comunicare se pot manifesta în cele mai diverse moduri, începând cu publicarea unor articole, comentarii pe blogurile altor membrii, participarea la jocurile online agreate de grupul respectiv sau chiar având inițiative personale și afective de a socializa în viața reală cu unii dintre membri. Acest lucru nu înseamnă însă că aceștia au o relație de afinitate sentimentală cu alți membri ai grupului cu care interacționează. Ei rămân în majoritatea situațiilor niște simpli străini în viața reală, singurul avantaj concret al comunicării virtuale fiind acela că, după o mai lungă activitate, membrii unui anumit grup de interese capătă mai multă informație decât dacă nu interacționau pe internet și că orizontul lor într-un domeniu dat se lărgește considerabil de mult.

Modul de interacționare în cadrul grupului poate fi făcut ca personaj real sau ca un personaj fictiv, în numele căruia se vorbește și se argumentează, păstrând ascunsă identitatea reală. „Efectele devastatoare ale comunicării, reduse la un proces tehnologic și la statutul teoretic de ordin secundar” explică de ce „trebuie să analizăm în primul rând statutul comunicării”, (Wolton, 2012, p.51). Este frecventă atribuirea unor porecle sau nickname-uri, adeseori având sonorități bizare pentru ceilalți subiecți, dar care prin abrevierile sau acronimele folosite, dovedesc că au legături subtile cu personajul real. Poreclele și limbajul specific de comunicare sub pseudonim sunt caracteristice în special comunităților de jocuri online sau al grupurilor în care se dezbat subiecte cu caracter fantasmagoric, excesiv de sentimental sau considerate a fi prea nepotrivite ca decență pentru a fi dezbătute în nume propriu.

O altă caracteristică a modalității de comunicare virtuală o reprezintă grupurile interesate în căutarea unui refugiu în afara vieții cotidiene, adeseori chiar ca evadare din propria atmosferă familială. Politicienii români, spre exemplu, care au început să utilizeze platformele de socializare în scop propagandistic, utilizează „mai degrabă o atitudine de exprimare decât comunicare (spre public nu și înapoi)” (Cismaru, 2012, p.53) și nu utilizează tehnologia internetului pentru publicarea și schimbul de informații reciproce cu alegătorii. Caracterul complet anonim al spațiului virtual oferă mai multă vioiciune în dialog, spontaneitate în discuții și încrederea că nimeni nu te poate critica în față, iar neajunsurile pe care ți le ascunzi cu grijă în viața reală pot fi ascunse fără efort. Se poate exprima orice opinie și se poate utiliza un limbaj direct, mai puțin pretențios decât cel din viața reală. Știind însă că în orice gen de comunicare aproximativ 70% din informație este transmisă prin limbajul nonverbal și paraverbal iar 30% prin cuvinte scrise sau rostite și ținând seama de imperfecțiunile tehnice inerente unui dialog virtual, rezultă că acesta nu are legitimitatea și consistența celui real.

Am ajuns la una dintre cele mai utilizate și globalizate modalități de comunicare interpersonală în mediul online, respectiv messenger-ul, care este un tip de comunicare prezentând anumite particularități specifice, atât prin modalitatea de transmitere a informației, cât și prin limbaj. Nu trebuie însă uitat faptul că a trata “comunicarea umană și socială doar în raport cu performanțele mașinilor” (Wolton, 2012, p.51) este totuși, o greșeală.

În cazul unei comunicări prin sunet și imagine, schimbul de informații este adeseori bruiat, respectiv distorsionat, iar faptul că substitutul electronic al interlocutorului nu este o prezență fizică concretă, contribuie la inducerea senzației paradoxale de realitate virtuală: dialogul este real, dar nu poate fi simțită persoana. De aceea practica reproducerii unor articole întregi scrise de alți autori sau a unor păreri personale sub anonimat, “este des întâlnită și este considerată nu doar acceptabilă, ci și recomandabilă” (Guțu-Tudor, 2008, p. 55) căci informația în sine ajunge într-un spațiu public, fie el și virtual, de unde poate fi accesată de cei interesați.

În cazul unei conversații prin intermediul mesageriei scrise intervin o serie de situații în care interlocutorii, din cauza grabei și a dorinței de a nuanța cât mai bine sensurile greu de descris în cuvinte, introduc elemente grafice, abrevieri, prescurtări care apropie comunicarea de domeniul paralimbajului. Este bine cunoscută utilizarea așa numitelor emoticons, reprezentări grafice stilizate, al căror scop este de a înlocui, în textul scris, elementele definitorii ale limbajului nonverbal și ale paralimbajului. Emoticoanele reprezintă imagini amuzante exprimând stări emoționale: bucuria, furia, necazul, extazul, anumite stări de necesitate: vorbesc la telefon, vine șeful, sunt puțin ocupat sau abrevieri grafice simbolizând fraze sau propoziții foarte lungi: mi-a părut bine de cunoștință, la revedere, vorbim mai târziu etc.

O altă caracteristică a limbajului scris folosit în mediul online este cea a abrevierilor și a acronimelor. În ciuda suspiciunilor că utilizarea excesivă a acestor modalități de scriere provine dintr-o alfabetizare precară a subiecților s-a constatat că tinerii care o folosesc se pot exprima în viața reală cât se poate de clar și nuanțat, atât în vorbire cât și în scris. Acest obicei nu reprezintă o lacună gravă de educație, ci este doar o deformare voită a limbajului, fie din nevoia de personalizare a expresiilor, fie din comoditatea sau chiar greutatea de a scrie pe tastatura telefonului mobil propoziții complete.

Viața trepidantă a tinerilor îi determină să comunice în cea mai mare viteză posibilă și cu un minimum de efort necesar. Dintre numeroasele acronime utilizate pe internet (anexa nr.1), ”OMG (Oh My God) a fost folosit pentru prima dată în 1917, FYI în 1941 iar LOL, folosit cu sensul de "little old lady", în 1960”. (http://www.capital.ro/internet-cand-au-fost-folosite-pentru-prima-data-acronimele-lol-omg-fyi-155758.html accesat la 25.05.2015) Mai mult, oficializarea lor a fost făcută recent, după mai bine de 20 de ani de utilizare a lor pe internet, prin publicarea unei liste cu cele mai populare acronime din limba engleză în prestigiosul ”Dicționar Oxford”.

Deși vechimea multor acronime utilizate frecvent este destul de mare, limbajul acesta acronimic este de dată recent, căpătând amploare mai ales datorită comunicării în formă scrisă prin messenger. Vocabularul utilizat în mediul online, bazat în principal pe limba engleză, este format din acronime și abrevieri care au devenit recent, concomitent cu dezvoltarea aplicațiilor de mesagerie vocală sau multimedia și vocabularul formelor de comunicare orală în mediile online. Comunicarea pe internet a devenit astfel, într-o tot mai mare măsură, transfrontalieră datorită acestui nou limbaj, scris și vorbit, a cărui denumire ar fi putea fi în interpetare românească messanger-eză, ca un derivat al termenului care definește limbajul utilizat în mediile corporatiste autohtone, denumit ”romgleză”.

(http://adevarul.ro/educatie/scoala/conversatii-romgleza-vorbeste-multinationale-afecteaza-limba-romana-1_54d22472448e03c0fd45e794/index.html. accesat la 25.05.2015)

În ultima vreme, un nou tip de comunicare online câștigă tot mai multă atenție, înlocuind comunicarea scrisă cu cea verbală cu imagine și sunet. A fost denumit “vlogging”

(http://www.gandul.info/reportaj/vloggerii-din-romania-14090163?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+gandul%2FMJcu+%28Gandul%29 accesat la 18.04.2015) și reprezintă o industrie considerabilă în Occident, aflată pe cale de dezvoltare și la noi. Publicul țintă este alcătuit din segmentul de vârstă de 12 maximum 17 ani, de ambele sexe și care face parte din generația pe care alte mijloace de comunicare, informative sau culturale, i-a pierdut de clienți. Ei nu mai înțeleg rostul bibliotecilor, al sălilor de cinematograf sau al unei plimbări cu bicicleta prin parc.

Mecanismul de funcționare al acestui nou tip de comunicare este identic cu cel utilizat de către bloggeri numai că mesajele sunt bazate pe rețeaua de socializare YouTube, utilizând în exclusivitate clipuri video. El a pornit de la simple schimburi de păreri între prieteni, care „nu țin cont de o strategie bine definită” (Guțu-Tudor, 2008, p. 194) urmând un stagiu temporar, în care socializarea se făcea combinând plăcutul cu veniturile din reclame, până la o veritabilă industrie în zilele noastre, în care cei mai de succes vloggeri pot trăi numai din această activitate. În România acest fenomen a început relativ recent, startul în domeniu fiind considerat ca aparținând unui anume „Mikey Hash” (Mihai Holhoș) și prietenilor săi. Potrivit sursei citate, ceea ce a constituit, inițial, o simplă distracție a unor băieți de cartier a ajuns în prezent un „canal de comunicare cu peste 700.000 de abonați și aproape 90 de milioane de vizualizări” (http://www.gandul.info/reportaj/vloggerii-din-romania-14090163?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+gandul%2FMJcu+%28Gandul%29 accesat la 18.04.2015)

1.4 Factorii psiho-sociali și etica în mediul virtual

Dacă în viața reală un comportament etic presupune cât mai multă corectitudine versus greșeală, în mediul online lucrurile nu au o claritate bine conturată în prezent. Noțiunea de etică în mediul virtual se confruntă cu o confuzie prin aplicarea regulilor din conduita reală, deoarece însăși noțiunea de societate își schimbă definiția de bază în mediul virtual, deci poate că este mai bine „să proiectez viitorul decât să-l prevăd” (Guțu-Tudor, 2008, p. 217). Dacă regulile de comportament social, etic și moral din realitate sunt clar definite, nu același lucru se întâmplă și în mediul online, unde regulile etice al unei societăți virtuale nu sunt în prezent unanim înțelese sau recunoscute și nici modul în care acestea ar putea să ajute la dezvoltare.

Potrivit Euroblog 2007, care „a evaluat modul în care practicienii europeni folosesc mai multe noi media și social media” (Guțu-Tudor, 2008, p.71), nici la nivel european nu există un acord asupra preceptului etic privind utilizarea mediului online. Nu există o delimitare între aspectele informaționale și reversul medaliei, utilizarea noilor mijloace de comunicare în scopuri discriminatorii, rasiale sau de gender, al exploatării anumitor categorii de persoane sau, cel mai grav, cu scopul persuasiunii sau coruperii. Așa cum se observă din propria noastră experiență în ceea ce privește aspectele etice sau morale ale mediului virtual, nimic nu pare a fi supravegheat la modul instituțional, așa încât fiecare poate accesa orice informație postată de către oricine.

Nu există nicio regulă privind monitorizarea și publicarea în spațiul virtual a materialelor cu un conținut sexual explicit, discriminatorii, jignitoare la adresa unei alte confesiuni religioase etc. Singura modalitate practicată în prezent de anumiți actori statali sau religioși este interzicerea parțială sau totală a accesului în mediul virtual, existând „simultan o cultură a ceea ce valorizează individul și o cultură a marelui public” (Wolton, 2012, p. 221).

În ceea ce privește situația din România, etica utilizării mediului virtual este un domeniu care ține mai mult de morala individuală. Este suficient să facem o analiză a celor două publicații online care au un format tabloid, respectiv “Cancan” (www.cancan.ro) și “Click” (www.click.ro) pentru a constata că informațiile nu se referă doar la aspect frivole despre viața mondenă, firești pentru asemenea publicații, ci sunt amestecate cu zeci de reclame comerciale fără legătură cu specificul declarat al site-urilor: automobile, produse cosmetice și farmaceutice, unelte agricole sau de uz casnic.

Potrivit unor cercetări recente (Joseph R. Dominick) acest amestec de informații necontrolabile determină subiecții să devină derutați și chiar amenințați în sinea lor. Ei se consideră persoane cu o anumită moralitate și etică socială capabile să discearnă limita între normalitate și abuz, dar constată că mediul virtual la care apelează zilnic nu ține cont de principiile lor. Nu mai sunt capabili să facă singuri o selecție conform preceptelor proprii căci nu știu ce model etic să aplice.

Un model teoretic de raționament a fost formulat de Dr. Ralph Potter, profesor la Harvard Divinity School, care este cunoscut în literatura de specialitate drept “Cutia lui Potter” sau “Diagrama Potter” (anexa nr. 3) unde sunt introduse patru dimensiuni pentru a efectua analiza morală a unui fenomen: Definire; Valori; Principii; Loialități.

Modul de interpretare al acestei diagrame este simplu. Prin “Definire” se înțelege menținerea verticalității morale dictate doar de conștiința de sine, prin “Valori” se înțelege respectul pe care-l avem pentru cei din jurul nostru, indiferent dacă interacționăm cu aceștia în mediul real sau virtual. La capitolul “Principii” intră felul în care morala și etica noastră ne obligă să ne comportăm cu cei apropiați sau cu necunoscuții cu care interacționăm aleatoriu. Dimensiunea “Loialitate” este datoria pe care o avem față de societate.

Prin parcurgerea diagramei lui Potter, pornind de la Definire, Valori, Principii si ajungând la Loialitate, comunicarea virtuală nu mai poate agresa, intimida, dezavantaja sau persecuta pe nimeni. Problemele de etică din mediul virtual, precum violența sau pornografia, sunt filtrate prin “Cutia lui Potter” și rămân acolo ca într-un filtru purificator al propriei etici comportamentale.

Problema globală a extinderii comunicării virtuale prin noile media a generat multe întrebări privind raportul dintre libertățile de exprimare reglementate ale mass media și liberul acces la informație și dacă acestea pot fi aplicate și noilor media. Un posibil răspuns este oferit de către Karin Spaink, cecetător în cadrul OSCE(Organization for Security and Cooperation in Europe) la “Freedom of the Media and Internet” care a sintetizat în lucrarea ei câteva aspecte importante ale acestui fenomen, dintre care enumerăm: “Cenzura pe internet nu este o copie a cenzurii din media clasică, este mai difuză, mai puțin centralizată, mai răspândită și mult mai puțin tangibilă decât formele vechi de cenzură; Jurnalismul clasic este în continuă schimbare; Jurnaliștii care sunt persecutați pe paginile web au nevoie de sprijin la fel precum cei care sunt persecutați în cadrul activității lor tradiționale; Orice tip de jurnalism este practicat, acesta merită la fel de multă protecție ca și celelalte, chiar dacă se desfășoară pe internet; Riscurile politice ale monopolurilor din mediul virtual trebuie luate în considerare; Mijloacele variate de acces trebuie să fie promovate și susținute; Este nevoie să se țină seama de vulnerabilitatea anumitor servicii pivot de pe net, în special de cele oferite de motoarele de căutare”

(http://prbeta.ro/blog/etica-online/ accesat la 24.05.2015).

Principiile enumerate mai sus conduc la concluzia că libertatea de exprimare trebuie să coexiste cu toate celelalte drepturi fundamentale și valori etice. Oricâte reglementări în materia normelor etice online ar exista, ele sunt utile numai dacă respectă regulile acceptate în societatea reală și trebuie să fie aplicate exact așa și în mediul virtual, chiar dacă sunt mai greu de introdus în practică.

1.5. Etica utilizării Noilor Media

Ca și în orice alt tip de comunicare verbală sau nonverbală, este recomandabilă utilizarea unor metode și mijloace care să asigure un bun dialog între părțile implicate. Mesajul scris și expediat prin email trebuie asumat obligatoriu prin semnătură, simplă sau electronică, din care să rezulte datele concrete de contact. Nu este recomandabilă nici utilizarea excesivă a acronimelor, a abrevierilor sau a emoticoanelor, în special în convorbirile oficiale, deoarece pot crea fie confuzii, fie o impresie de neseriozitate. De asemenea, în convorbirile și schimburile de informații cu caracter public, nu se recomandă utilizarea unei adrese de email gen [anonimizat], ci, preferabil, o adresă personalizată care să conțină inițialele prenumelui și numele de familie, gen [anonimizat].

Nu în ultimul rând trebuie apelat la bunul simț în exprimare și atitudine, chiar dacă toleranța acestui mediu virtual este mult mai mare decât a celui real, „de vreme ce mass-media tematică și Internetul promovează neîncetat cererea și o prezintă ca fiind un progres în raport cu logica ofertei” (Wolton, 2012, p. 68). Desigur, nu trebuie să fie ignorat dreptul la intimitate al interlocutorului care deși pare că este invizibil pe messenger este totuși on line și își dorește anonimatul. Toate regulile enumerate anterior fac parte din etica de comunicare din mediul real și ar trebui însușite și respectate și în cel virtual.

Pentru a defini deosebirile dintre cele două tipuri distincte de comunicare, reală și virtuală, se utilizează tot mai frecvent termenul de netiquette, în românește “netichetă” (http://ro.wikipedia.org/wiki/Netichet%C4%83 accesat la 22.04.2015) care potrivit Wikipedia se compune din cuvintele net, în engleză rețea de computere și etichetă, traducerea din limba franceză a cuvântului etiquette. Acesta se referă la regulile de comportament propuse celor care utilizează mediul virtual drept mijloc de comunicare. Ca și eticheta comportamentală folosită în spațiul real, neticheta este un set de măsuri fără valoare juridică sau administrativă și reprezintă doar niște recomandări cu caracter general care nu sunt obligatorii să fie respectate. Nu există o netichetă unică, valabil recunoscută pe plan global. În general această netichetă se consideră a fi recomandabilă în special comunicării prin scris și ea este mai puțin utilizată în conversațiile noilor medii de comunicare bazate doar pe sunet și imagine, de exemplu discuțiile pe Skype.

Portivit părerii mai multor cercetători ai acestui domeniu, merită luat în considerare așa zisul Cod de reguli al netichetelor, în engleză The Core Rules of Netiquettes, publicat pe blogul personal al Virginiei Shea, cercetător la Universitatea Albion, San Rafael, California și în care încearcă să facă o sinteză a preceptelor morale de comportament din societatea reală, care ar trebui adaptate mediului virtual: “nu face altuia ce nu-ți place ție; comportă-te virtual ca și în realitate; respectă timpul și preocuparea celorlalți; încearcă “să arăți bine” și în cyberspace; respectă intimitatea altuia chiar dacă nu-l vezi; lasă nervii la o parte deoarece computerul nu te înțelege” (http://www.albion.com/bookNetiquette/0963702513p32.html accesat la 22.04.2015).

În mediul blogosferelor, Tim O’Reilly încearcă un alt mod de abordare a netichetelor, ținând cont de specificitatea diferită a acestui tip de comunicare. Pe blogul său propune un cod de conduită greu de aplicat în totalitate, deoarece varietatea și fragmentarea foarte mare a comunităților de bloggeri limitează punerea lui în practică. Principiile propuse de O’Reilly merită luate în atenție: „Ne asumăm proprietatea cuvintelor noastre și numai a acelora cărora le permitem un dialog; Comunicăm de la început, în orice dialog, nivelul toleranței individuale; Eliminăm anonimitatea altora și evităm utilizarea propriei anonimități; Nu instigăm și ignorăm instigatorii; Reacționăm civilizat în cazul unui comportament inadecvat; Nu facem afirmații online dacă ele sunt considerate nepotrivite de a fi rostite într-un dialog real”

(http://bowjamesbow.ca/2007/04/11/the-code-of-con.shtml accesat la 23.04.2015)

Un alt punct de vedere despre utilizarea noilor media în conformitate cu etica internetului, pe lângă cele deontologice și individuale expuse anterior, este și abordarea teologică a acestui nou fenomen social. Conspectând site-urile Bisericii Ortodoxe Române adresate tinerilor, dintre care menționez ”Ortodoxia tinerilor” (http://www.ortodoxiatinerilor.ro/internetul-calculatoarele accesat la 24.04.2015), se constată o abordare extrem de rigidă a acestei problematici. Subiecte periculos de prezente pe toate canalele noilor media, precum prostituția, pornografia, discriminarea minoritățile sexuale, dependența de mediul virtual etc. sunt ca și inexistente pe aceste site-uri ale BOR și nici nu rezultă vreun proiect prin care morala creștină să facă parte integrantă din etica utilizării internetului. Pentru românii din diaspora ortodoxă, BOR are o strategie mai puțin rigidă decât cea autohtonă și consideră că este o binefacere utilizarea noilor media de către enoriașii ortodocși, prin înlesnirea “comunicării duhovnicești dintre aceștia” (http://biserica.comeurom.net/html/ortodoxia_si_internetul.html. accesat la 24.04.2015).

Potrivit revistei de analiză și opinie creștină cu orientare catolică, “Semnele timpului”, Papa Benedict al XVI-lea are o abordare modernă, adaptată noilor media care au acaparat aproape toate segementele importante ale vieții sociale. El a adresat credincioșilor tineri, utilizatori ai noilor media, o binecuvântare în care îi avertizează că nu trebuie să substituie relațiile interumane directe cu mediul virtual. În mesajul său, “Adevăr, proclamare și viață autentică în era digitală”, rostit în 2011 în Biserica Romano Catolică din Roma cu ocazia Zilei Internaționale a Comunicațiilor, Papa a precizat că rețelele de socializare prezintă riscuri de alienare, de depersonalizare și auto-indulgență, precum și pericolul de a cunoaște mai mulți prieteni virtuali decât cei din viața reală. „Este important să ne amintim mereu că relațiile virtuale nu pot și nu trebuie să înlocuiască relațiile directe cu oamenii, la orice nivel al vieții noastre" a spus suveranul pontif (http://semneletimpului.ro/religie/papa/papa-a-binecuvantat-retelele-de-socializare-online.html accesat la 24.04.2015).

Recomandările Papei către tinerii internauți au fost îndreptate către respectul față de ei înșiși, către responsabilitatea utilizării noilor media cu onestitate și discreție. El a avertizat că pericolul de a trăi în mediul virtual este ca indivizii să se desprindă spiritual de viața de familie, de prieteni sau chiar de necunoscuții de pe stradă. De asemenea, el a rugat tinerii utilizatori ai noilor media care doresc să transmită mesajul Evangheliei pe internet, să o facă cu mare pioșenie și nu pentru a strânge like-uri.

În concluzie, în timp ce ortodoxia autohtonă consideră că este inutil să încerce a atrage enoriașii de vârsta a treia prin noile media și că tinerii au suficientă pregătire creștinească prin metodele clasice, iar cea din diaspora se bucură de binefacerile internetului doar ca mijloc de comunicare interconfesională, problema atât de importantă privind educarea tinerei generații în spiritul utilizării în norme etice, creștine sau nu, a noilor media este privită cu indiferență.

1.6. Elemente juridice

Comunicarea prin intermediul rețelelor de socializare are și o componentă mai puțin plăcută, cu rezultate dramatice, mai ales în cazul adolescenților. Este vorba de agresarea unor persoane și transformarea lor în ținte de batjocură și injurii proferate pe criterii de sex, religie, situație socială etc. În literatura de specialitate termenul utilizat este cyberbulling (hărțuirea cibernetică) și definește diversele “forme de abuz psihologic pe internet, care presupun folosirea tehnologiilor informației și comunicațiilor, cum ar fi e-mail-ul, telefoanele mobile, pager-ele, rețelele de socializare, forumurile, site-urile web defăimătoare, blog-urile etc., cu scopul de a ataca în mod deliberat, repetat și ostil un individ sau un grup de indivizi. Bullyingul privește un spectru larg de acțiuni ostile îndreptate împotriva unei persoane, hărțuire, amenințare, intimidare, agresiune (fizică sau psihică), adresare de injurii, transmiterea de mesaje obscene, uneori ajungându-se chiar și la șantaj (obținerea unor avantaje pentru a înceta astfel de tratamente, avantaje de diferite feluri: materiale, sexuale, etc.)” (http://www.zf.ro/zf-consultanta/implicatiile-legale-ale-amenintarilor-si-injuriilor-pe-retelele-de-socializare-si-in-mediul-online-12902655. accesat la 26.04.2015).

Termenul provine din limba engleză, bully însemnând golan sau huligan iar fenomenul desemnat de acesta este din ce în ce mai periculos în lumea tinerilor care sunt umiliți în mediul virtual de semenii lor, ceea ce conferă un caracter public-virtual al amenințărilor similar cu cel din viața reală, fapt ce a condus, nu de puține ori, la sinucideri.

Potrivit aceluiași autor, pentru ca acest tip de agresiuni psihice să poată fi sancționate, trebuie făcută distincția dintre situațiile din spațiul virtual și forma de manifestare a acestora: “1. injurii, manifestări umilitoare și mesaje text obscene adresate pe rețele de socializare, forumuri, site-uri sau blog-uri care permit funcții de comentare a postărilor, știrilor, articolelor etc.; 2. injurii, manifestări umilitoare și mesaje text obscene transmise prin mesagerie electronică (e-mail); 3. injurii, manifestări umilitoare și mesaje text obscene transmise prin mesagerie instant, de tip messenger sau chat; 4. crearea de profiluri false pe rețele de socializare, forumuri sau crearea de adrese false de e-mail sau mesagerie instant, acestea din urmă folosite pentru a înșela terțe persoane asupra adevăratei identități ale presupusului titular; 5. publicarea on-line, fără acordul titularului, a unor imagini sau videoclipuri personale; 6. transmiterea de amenințări; 7. șantajarea cu publicarea unor imagini, filme, informații personale, în vederea obținerii unor foloase materiale, sexuale sau de altă natură.”( http://www.zf.ro/zf-consultanta/implicatiile-legale-ale-amenintarilor-si-injuriilor-pe-retelele-de-socializare-si-in-mediul-online-12902655 accesat la 26.04.2015).

Pentru a evita fenomenul de hărțuire în mediul virtual, trebuie cunoscute prevederile Noului Cod Penal, în vigoare de la 01.02.2014, coroborate cu mijloace personale de protecție precum parolele, interzicerea accesului anumitor utilizatori sau chiar intervenții la administratorul de rețea în cazul în care starea de teamă este accentuată de necunoașterea agresorului. Potrivit sursei citate „Atunci când amenințarea are ca scop dobândirea unui folos material sau de altă natură, în schimbul nedivulgării in mediul online a unor informații sau imagini/filme compromițătoare, este vorba de șantaj. În Noul Cod Penal sunt prevăzute distinct ca infracțiuni, atât amenințarea (art. 206), cât și șantajul (art. 207). Totodată, la art. 209 alin. (2) este prevăzută și hărțuirea: „Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.” (http://www.zf.ro/zf-consultanta/implicatiile-legale-ale-amenintarilor-si-injuriilor-pe-retelele-de-socializare-si-in-mediul-online-12902655 accesat la 26.04.2015)

Pe plan național există preocupări legislative privind implementarea aquis-ului comunitar european privind practica judiciară a activităților online: Comerț electronic, Criminalitatea informatică; Dreptul de autor; Semnătura electronică; Regimul documentelor electronice; Plățile electronice; Publicitatea online; Protecția datelor cu caracter personal; Pornografia pe internet; Servicii video sau Guvernarea electronică etc. (Legile Internetului, http://www.legi-internet.ro/ ) dar se constată o lacună legislativă majoră privind modalitățile juridice prin care să existe o protecție minimă a tinerei generații, astfel încât aceasta să poată beneficia nu numai de oportunitățile extraordinare ale noilor media, dar și de un mediu virtual protejat legislativ.

Pe plan european, situația nu stă deloc mai îmbucurător în materia prevenirii și protejării utilizatorilor noilor mijloace media. Și oficialii europeni sunt, în mare măsură, preocupați de aceleași domenii legislative menționate mai sus, iar problemele legate de libertatea comunicării pe internet sunt, momentan, doar în faza preliminară a Declarației de intenție privind libertatea comunicării pe internet, Strasbourg 28.03.2005, Versiunea Română (Neoficială), Protocolul adițional la Convenția privind Criminalitatea Informatică a Consiliului Europei, referitor la incriminarea actelor de natură rasistă și xenofobă săvârșite prin intermediul sistemelor informatice, Versiunea Română (Oficială – publicată în M. Of. Partea I, nr. 278 din 28/04/2009) sau a Convenției privind Criminalitatea Informatică a Consiliului Europei, Versiunea Română (Oficială – publicată în M. Of Partea I, nr. 343 din 20/04/2004)

În concluzie, atât în plan național cât și european, cadrul juridic legislativ privind raportul dintre libertatea de exprimare și etica utilizării mediului virtual, nu este pregătit suficient pentru a face față ritmului rapid de schimbare și diversificare tehnologică a noilor media, cu consecințe nepredictibile, în planurile psiho-social și etic pentru utilizatorii acestora, ceea ce afectează procesul global de socializare online, în special al generației tinere.

1.7. Concluzii

Am încercat să parcurg, în cele prezentate anterior, drumul de la procesul de socializare, cel definit în termenii clasici, până la socializarea online de astăzi. Am arătat că perceperea realității s-a făcut printr-o judecată bazată pe senzații reale care au influențat în mod nemijlocit indivizii sau grupurile. Nimeni nu judecă sau ia decizii despre lume și viață bazându-se pe ceva imaginar sau virtual. La scara istoriei, procesul de socializare a determinat supunerea individului la morala și etica general acceptate.

Apariția și dezvoltarea uluitoare a noilor media au produs mutații majore în comportamentul de astăzi. Specia umană a dovedit creativitate și a fost capabilă să-și stăpânească propriile invenții, începând de la bâta omului din Neanderthal și până la rachetele cosmice din zilele noastre. Niciodată în istoria omenirii, mașinăria făcută de om nu a pășit singură fără voia lui deoarece inteligența umană a concurat doar cu ea însăși. De la utilizarea focului, nimic nu a schimbat atât de radical ființa umană așa cum o face internetul în zilele noastre. Drumul de la ciocanul de silex la procesor a fost parcurs greu de omenire și a produs schimbări firești în relațiile sociale.

În disputele Eu-Tu/dușman din trecut s-au folosit arme și au murit oameni. În disputele Eu-Computer-Tu/dușman de astăzi, mor tot oameni. Așa cum se poate constata, firea umană nu dovedește că s-a schimbat fundamental. A utilizat, într-un scop sau altul, doar unelte tot mai perfecționate pe care singură și le-a creat pentru ca tot singură să le utilizeze. Computerul este prima invenție care începe să concureze însăși inteligența umană, o simplă unealtă care depășește capacitatea de predictibilitate a inventatorului.

Nu trebuie atribuite culpabilități nici inventatorului, nici invenției lui căci el nu a învățat încă să o folosească cum trebuie. Nu știe cum să-și adapteze reacțiile psiho-sociale, etice, morale și juridico-administrative la noua lui invenție care-i conferă atât o mobilitate globală cât și un mediu virtual activ despre care nu a știut mai nimic până ieri.

Așa cum omul din Neanderthal a învățat singur la ce poate folosi focul, și noi, generația de astăzi învățăm singuri rostul noilor media în societate, o primă sarcină a noastră fiind stabilirea unui raport just între libertatea de exprimare și liberul acces la informația oferită de mediul socializării online.