Noi Dimensiuni pe Linia Evolutiei Grupurilor de Societati

Deși grupurile multinaționale joacă un rol important în economia mondială, numărul lor depășind în anul 1995 peste 40.000(4), părerile specialiștilor diferă în ceea ce privește definirea și criteriile care stau la baza considerării unui grup de societăți ca fiind un grup multinațional.

Grupul multinațional este format dintr-un ansamblu de societăți, independente din punct de vedere juridic, dar aflate sub conducerea unei societăți-mamă sau a unei societăți de tip holding.

Unii autori consideră un grup de societăți ca fiind grup multinațional atunci când utilizează o parte din propriile resurse pentru a efectua operațiuni în străinătate, iar rezultatele sunt dependente de activitățile desfășurate în alte țări.

Într-o altă viziune, un grup este multinațional dacă realizează în străinătate cel puțin 25% din cifra de afaceri sau dacă deține cel puțin 5 filiale în alte țări.

Ca un grup să devină multinațional trebuie să efectueze în străinatate investiții directe. Acestea se pot realiza atât prin preluarea de participații la o societate din străinătate, cât și prin crearea unor filiale într-o alta țară. Îmbracă mai multe forme, și anume: joint-venture, fuziunii, achiziții.

Fuziunile și achizițile se realizeazã, deseori prin intermediul ofertelor publice de cumpãrare sau de schimb. Acestea sunt tehnici financiare ce permit ca întreprinderiile să fie restructurate, fie sub forma amicalã, fie sub forma ostilã. În cazul ofertei publice de cumpãrare, prețul este plãtit prin lichiditãti, iar în cazul ofertei de schimb, plata se face prin emiterea de acțiuni sau obligațiuni.

Pentru a fi diferite de formele tradiționale de organizare, alianțele internaționale sunt situate sub autoritatea simultanã a doua sau mai multe firme. Acestea reprezintã un principal vector al mondializãrii și își poate face apariția în diverse domenii cum este cel industrial sau financiar.

Complementaritatea se diminueazã atunci când una dintre societãți dobândește cunoștințele celeilalte, se reduce interesul alianței, existând riscul ca aceasta sã se destrame.

Într-o societate de capital de risc, o participație nu este deținutã o perioadã lungã de timp. În momentul în care întreprinderea se poate dezvolta prin resurse proprii, aceasta este vândutã. Investitorii nu primesc nici dobânzi nici dividende, deoarece creșterea întreprinderii finanțate blocheazã distribuirea de fonduri în perioada deținerii participației.

1.3.2. Importanța și avantajele grupurilor multinaționale

Importanța economică a grupurilor multinaționale.

Datorită internaționalizării piețelor comerciale, monetare, a forței de muncă și de materii prime, puterea grupurilor multinaționale, în economia actuală, o depășește pe cea a unor țări. Statul deține puterea economică și politică, iar grupul dispune doar de o putere economică limită de stat. Grupurile au posibilitatea dezvoltării activităților în țări ce oferă mai multe avantaje din punct de vedere fiscal sau social atrăgând după sine sărăcirea națiunilor, fapt ce determină statul să nu abuzeze de propria putere.

Presiunea la care sunt supuse statele în momentul înființării de noi filiale, evidențiază puterea economică a grupurilor multinaționale. Statele sprijină acest proces prin acordarea de: subvenții, avantaje fiscale si garanții de plată, deoarece crearea acestora aduce avantaje și statului, precum reducerea ratei șomajului prin oferirea de locuri de muncă.

Prin urmare, grupurile multinaționale nu au rol pasiv, ci participă la creșterea economiei mondiale, acțiunea acestora fiind esențială în ceea ce privește evoluția economiei mondiale și construcția unei noi ordini a acesteia.

Grupurile multinaționale beneficiază de o serie de avantaje legate de influența și puterea de negociere ridicată asupra guvernelor țărilor în care dețin filiale, capacitatea de a forța barierele naționale prin utilizarea resursei umane locale, a potențialului autohton și prin posibilitatea de a valorifica diferențele naționale.

Mărimea grupurilor multinaționale. Grupurile multinaționale, spre deosebire de întreprinderile individuale, constiutuie adevărați giganți ce pot beneficia de avantaje considerabile datorită influențelor asupra guvernelor țărilor în care dețin filiale. Puterea grupurilor multinaționale, în comparație cu cea a grupurilor naționale, este superioară.

Capacitatea de a forța barierele naționale. Prin demararea procesului de mondializare a economiilor se încearcă o atenuare a diferențelor naționale, acestea din urmă fiind un obstacol pentru investitorii străini. Diferențele pot fi depășite mult mai ușor de grupuri dacă acestea desfășoară o activitate productivă în țara respectivă și dacă utilizeză forța de muncă din acea țară.

Posibilitate de a valorifica diferențele naționale. În ciuda incertitudinilor și inegalităților din întreaga lume, grupurile multinaționale pot beneficia de numeroase avantaje prin valorificarea diferențelor dintre țări. De exemplu China, care datorită deschiderii sale economice a beneficiat de o creștere a posibilităților grupurilor multinaționale să producă la prețuri mai mici o forță de muncă apropiată de standardele occidenatale.

Similar Posts