Noi Aspecte Privind Schimbarile Climatice
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4
BIBLIOGRAFIE:
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Variabilitatea și [NUME_REDACTAT] în România, [NUME_REDACTAT] Universitaria, București 2010.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Editura DEVADATA, București 2008.
[NUME_REDACTAT], “Biologie, Ecologie și [NUME_REDACTAT]”, București 2007.
[NUME_REDACTAT], Hazarde și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], București 2009.
Ilie C. Zaharia, Studii de Ecologie ([NUME_REDACTAT] Chimice asupra [NUME_REDACTAT] din România), [NUME_REDACTAT], București 1999.
[NUME_REDACTAT], „[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] România de Mâine, București 2008.
[NUME_REDACTAT], „[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] din Craiova, Craiova 2009.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], București 2008.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] în [NUME_REDACTAT] Durabile.
[NUME_REDACTAT], Strategii pentru [NUME_REDACTAT], Editura GRAND, București 1998.
[NUME_REDACTAT], Ecologia: dicționar enciclopedic, Editura TEHNICA, București 2006.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] ale Mediului, [NUME_REDACTAT], București 2003.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Internațional, 2008.
[NUME_REDACTAT]- Dan, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], Editura U.T.PRESS, 2009.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Naturale, Editura C. H. Beck, București 2000.
ROMENVIROTEC 2010.
[NUME_REDACTAT] a României (2006).
www.anpm.ro
www.ecomagazin.ro
www.eu-europe.eu.com
www.sferapoliticii.ro
www.ubbcluj.ro
www.uvvg.ro
24. www.ziare.com
CUPRINS:
INTRODUCERE
Capitolul 1. ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ
1.1. Delimitări conceptuale
1.2. Cauzele producerii încălzirii globale
1.3. Efectele încălzirii globale
1.3.1. Climat extrem: hazarde naturale
1.3.2. Tipuri de hazarde naturale determinate de încălzirea globală
1.4. Resursele naturale, o importanță majoră
(petrolul, gazele naturale, cărbunele și apa)
1.5. Poluarea mediului
Capitolul 2. ASPECTE PRIVIND SCHIMBĂRILE CLIMATICE
2.1. Energia solară
2.2. Inversarea polilor magnetic ai soarelui
2.3. Perioada de glaciație
Capitolul 3. MĂSURI DE PROTECȚIE LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
3.1. Politicile de mediu ale [NUME_REDACTAT]
3.1.1.[NUME_REDACTAT] Unite privind mediul înconjurător, Stokholm, 5-6 iunie 1972
3.1.2 Convenția privind protecția stratului de ozon adoptată la Viena, 22 martie 1985
3.1.2.1. Protocolul referitor la substanțele care distrug stratul de ozon , Montreal,
16 septembrie 1987
3.1.3. [NUME_REDACTAT] a ONU pentru mediu și dezvoltare, Rio de Janeiro,
3-14 iunie 1992
3.1.4. Summit-ul mondial pentru dezvoltare durabilă, Johannesburg, 26 august-4 septembrie 2002
3.1.5. Protocolul de la Kyoto
3.2. Măsuri de protecție la nivelul României
3.2.1. [NUME_REDACTAT] în domeniul protecției mediului și a dezvoltării durabile
3.2.2. [NUME_REDACTAT] în domeniul protecției atmosferei și a schimbărilor climatice
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
LUCRARE DE DISERTATIE
NOI ASPECTE PRIVIND SCHIMBĂRILE CLIMATICE
CUPRINS:
INTRODUCERE
Capitolul 1. ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ
1.1. Delimitări conceptuale
1.2. Cauzele producerii încălzirii globale
1.3. Efectele încălzirii globale
1.3.1. Climat extrem: hazarde naturale
1.3.2. Tipuri de hazarde naturale determinate de încălzirea globală
1.4. Resursele naturale, o importanță majoră
(petrolul, gazele naturale, cărbunele și apa)
1.5. Poluarea mediului
Capitolul 2. ASPECTE PRIVIND SCHIMBĂRILE CLIMATICE
2.1. Energia solară
2.2. Inversarea polilor magnetic ai soarelui
2.3. Perioada de glaciație
Capitolul 3. MĂSURI DE PROTECȚIE LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
3.1. Politicile de mediu ale [NUME_REDACTAT]
3.1.1.[NUME_REDACTAT] Unite privind mediul înconjurător, Stokholm, 5-6 iunie 1972
3.1.2 Convenția privind protecția stratului de ozon adoptată la Viena, 22 martie 1985
3.1.2.1. Protocolul referitor la substanțele care distrug stratul de ozon , Montreal,
16 septembrie 1987
3.1.3. [NUME_REDACTAT] a ONU pentru mediu și dezvoltare, Rio de Janeiro,
3-14 iunie 1992
3.1.4. Summit-ul mondial pentru dezvoltare durabilă, Johannesburg, 26 august-4 septembrie 2002
3.1.5. Protocolul de la Kyoto
3.2. Măsuri de protecție la nivelul României
3.2.1. [NUME_REDACTAT] în domeniul protecției mediului și a dezvoltării durabile
3.2.2. [NUME_REDACTAT] în domeniul protecției atmosferei și a schimbărilor climatice
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Încălzirea globală este un fenomen despre care vorbim sau auzim vorbindu-se în fiecare zi. În opinia mea cred că această problemă ar trebui privită cu mai multă seriozitate.
În zilele noastre se produce o accentuare a efectului de seră. La nivel global intensificarea efectului de seră se finalizează cu încălzirea atmosferei și a suprafeței terestre. Acestea produc la rândul lor, modificări climatice, topirea ghețarilor, diminuarea stratului de sol înghețat, ridicarea nivelului apei, apariția ploilor acide, modificarea regimului precipitațiilor etc. Emisiile de dioxid de carbon, metanul și alte gaze intrate în atmosferăau dus la accentuarea efectului de seră. Până la un punct efectul de seră este benefic, dar dacă depășește un anumit prag, apar probleme.
Cel mai mare procent din energia electrică consumată de către omenire este produs prin arderea combustibililor fosili, eliberând dioxid de carbon, care odată cu intrarea în atmosferă contribuie la fenomenul de încălzire globală. Inițial s-a crezut că hidrocentralele nu poluează într-o măsurăața de mareca aceea a termocentralelor, însă ele produc dezechilibre ecologice. Momentul în care se construiesc acele lacuri de acumulare, prin inundarea unor terenuri, dispar flora și fauna specifică acelui loc. Lacurile de acumulare de dimensiuni mari au înregistrat emisii semninificative de metan datorită descompunerii anaerobe a plantelor rămase sub apă, în urma inundării terenului pentru crearea lacului.
În cadrul [NUME_REDACTAT] se discută despre încălzirea atmosferei cu 20C, în contrast cu adaptarea la încălzirea globală care prevede măsuri pentru reducerea efectelor încălzirii globale. S-a impus limitarea concentrațiilor de CO2 la 400-500 ppm în volum. Prin reducerea încălzirii globale se reducerea consumului de energie prin adaptarea tehnologiilor moderne. În scopul reducerii de dioxid de carbon (CO2) se recomandă utilizarea energiilor care nu se bazează pe tehnologia de ardere, ci folosirea energiilor alternative, respectiv energia solară, energia hidraulică, energia eoliană.
Pentru a putea analiza măsurile care se impun pentru combaterea încălzirii globale este nevoie de evaluarea atat a evoluției climei în viitorul imediat și mai îndepărtat, cât și a efectelui măsurilor propuse.
Capitolul 1. ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ
1.1. Delimitări conceptuale
Cu toții auzim în fiecare zi despre fenomenul de încălzire globală, efectul de seră, subțiera stratului de ozon etc., dar totodată fiecare dintre noi își ridică semne de întrebare privind dimensiunile acestor concepte, cauzele care le produc și urmările acestor fenomene.
După cum se observă, comportamentul naturii din ultimul secol se trage concluzia că fenomenul de încălzire globală nu semnifică obligatoriu doar creșterea temperaturilor ci mai degrabă extreme climatice.
„Încălzirea globală este fenomenul de creștere a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului precum și a apei oceanelor și mărilor, constatată în ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii”. Încalzirea globală are urmări devastatoare asupra naturii în cele mai diversificate domenii. Ea provoacă sau mai precis, va provoca topirea ghețarilor care vor cauza ridicarea nivelului mării, dispariția a numeroase specii, schimbări privind sănătatea oamenilor, extreme climatice.
Un alt fenomen despre care auzim mai mereu este efectul de seră care semnifică procesul de încălzire a unei planete din cauza radiației reflectate de aceasta și care în condițiile prezenței unor gaze cu efect de seră în atmosferă, o parte semnificativă a radiației va fi reflectată înapoi spre suprafață (Anexa 1). Gazele care contribuie la producerea acestui fenomen sunt, în cea mai mare măsură vaporii de apă, cantitățile foarte mari de dioxid de carbon emise în atmosferă, următoarea pondere o are metanul și alte gaze care produc acest efect, iar acestea oferă posibilitatea razelor ultraviolete să treacă foarte ușor prin stratul de ozon.
Creșterea continuă a temperaturilor se datorează gazelor care nu fac altceva decât să subțieze stratul de ozon. Stratul de ozon este zona startosferei terestre care este alcătuită în mare parte din ozon și care face parte din gazele care compun atmosfera. Ozonul se găsește în partea superioară a atmosferei și are rolul de scut, absorbind radiațiile ultraviolete (UV) din energia venită de la soare, cu alte cuvinte ne protejează de razele directe ale soarelui. Fără existența stratului de ozon viața nu ar fi putut fi posibilă în niciunul dintre formele mediului(uscat, acvatic și în sol).
1.2. Cauzele producerii încălzirii globale
[NUME_REDACTAT] a suferit dintotdeauna modificări ciclice și variații de temperatură. Temperaturile variază în funcție de ciclul zi-noapte, când pe timpul zilei temperaturile sunt ridicate, iar pe timpul nopții scad. Un alt ciclu este cel anual, când temperaturile variază în funcție de cele patru anotimpuri.
[NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] (IPCC) este organizmul mondial care are în vedere studierea fenomenului de încălzire globală. IPCC este un grup format din 500 de indivizi de pe tot globul, iar la începutul acestui an s-au reunit la Paris pentru a „formula și publica un raport asupra încălzirii globale și a efectului de seră ce are rol de catalizator al acestui fenomen”. Acest grup a identificat cauzele, deja cunoscute, care au provocat subțierea startului de ozon, ulterior fenomenul de încălzire globală, cum este menționat și în rândurile de mai sus, sunt identificați câțiva factori cu rol major care au contribuit la producerea acestui fenomen: dioxid de carbon, metan, dar și alte gaze cu efect de seră cu efecte vizibile: creștera numărului în rândul oamenilor, care după expunerea la soare au constatat arsuri severe, iar cea mai dramatică creștere sunt persoanele care suferă de cancer de piele.
Aceste efecte solare se produc în felul următor: razele solare trec nemodificate prin atmosfera transparentă, lovesc Pământul, o parte fiind absorbită de acesta, urmând ca cealaltă parte să fie reflectată înapoi în spațiul cosmic, Pământul, la rândul său emite și el radiații care se numesc radiații infraroșii sau termice, iar atmosfera absoarbe o parte din acestea, atât cât este necesar pentru a fi posibilă viața pe Terra. Absorția energiei solare este în medie de aproximativ 50% disponibilă la nivelul solului, din totalul radiațiilor care vin de la Soare. Această energie are rolul de a încălzi Pământul, dar și atmosfera care ne înconjoară.
Următoarea cauză care a contribiut în cea mai mare măsură la producerea fenomenului de încălzire globală este industria mecanizată, într-un cuvânt industrializarea, care nu a facut alceva decât să crească concentrația unor substanțe care produc dezechilibre și pe care avem ghinionul să le resimțim cu toții în fiecare zi. Industrializarea atrage după sine urmări precum:
emisiile de dioxid de carbon (CO2) – sunt produse în urma arderii combustibilor fosili( încălzire, transporturi, climatizare, producerea curentului electric în termocentrale și industrie, etc.), dar și datorită activităților oamenolor pe urma cărora se produc defrișări, iar cum bine știm cu toții plantele absorb dioxid de carbon în procesul de fotosinteză.
Un studiu realizat de către Universitatea „Babeș- Bolyai” din Cluj- Napoca arată că: „producerea de CO2 prin arderea combustibililor fosili, a căror ponderi în perioada 2000-2004 au fost:
arderea combustibilior lichizi: 36%
arderea cărbunelui: 35%
arderea combustibilior gazoși: 20%
alte surse (transport maritim și aerian necuprins în statisticile naționale): 4%
producția de ciment: 3%
instalațiile de faclă la extragerea și prelucrarea hidrocarburilor:1%
alte hidrocarburi: 1%”
emisiile de metan (utilizarea solului, distribuția gazului metan, activități agricole, scăpări de gaze de la conductele transportatoare);
emisiile de azot, care se produc în urma folosirii îngrășămintelor chimice și datorită arderii combustibililor fosili;
emisiile de compuși halogenați, ca urmare a utilizarii freonilor în instalațiile frigorifice, instalații pentru stingerea incendiilor, etc.;
creștera concentrației de aerosoli, se produc în urma activităților industriale.
O altă cauză care a contribuit la producerea încălzirii globale sunt erupțiile vulcanice.
Vulcanii reprezintă deschideri în scoarța terestră, sub formă de oficii sau de crăpături prin care sunt aduse la suprafață materiile incandescente, în special lave, cenuși vulcanice, fragmente de rocă, gaze și vapori, iar erupția este un proces prin care materia din adâncuri este adusă la suprafață și eliminată. Cauzele care produc aceste erupții vulcanice sunt acumularea de energii în rezervoarele subterane, de lave și rocile pe care le străbat.
Există mai multe tipuri de erupții vulcanice, fiind diferite una de cealaltă prin compoziția chimică a lavei, conținutul de gaze, vâscozitatea, temperatura și poziția ariei vulcanice:
erupții de tip islandez și hawaian care se descriu prin erupții liniștite, cu lave fluide. Pot afecta căile de comunicație, terenuri agricole, nu lasă în urmă victime.
erupții de tip strombolian, sunt caracterizate prin lave vâscoase, cu erupții nu foarte puternice.
erupții de tip vulcanic. Acest tip de erupții au lave foarte vâscoase fiind solidificate repede atunci când ies la suprafață; formează dopuri la gura vulcanului, iar din această cauză se produc acumulări de gaze care ulterior produc explozii puternice. Acestea au consecințe grave, provocând pierderi de vieți omenești, pagube materiale etc.
erupții de tip plinian care se descriu prin împingera violentă a materiei, către suprafață la o înălțime considerabilă, a gazelor și cenușilor vulcanice; provoacă distrugeri mari, victime etc.
erupțiile de tip pelean care se manifestă cu explozii puternice însoțite de „nori arzători.”
erupțiile de tip ultravulcanic sunt erupții care au un comportament violent, deoarece se formează presiuni uriașe la întâlnirea cu apa mărilor și a oceanelor, provocând distrugerea în întregime a conului vulcanic. Aceste erupții produc valuri uriașe care sunt numite „tsunami.”
1.3. Efectele încălzirii globale
1.3.1. Climat extrem: hazarde naturale
Climatul extrem este o caracteristică a fenomenului de încălzire globală, și la rândul său, climatul extrem se caracterizează prin „hazarde naturale” având multiple semnificații: fenomene periculoase, riscuri, dezastre, calamități, catastrofe, cataclisme etc. Hazardul reprezintă un fenomen extrem, natural sau antropic, cu probabilitate mare de manifestare într-un anumit teritoriu și într-o perioadă dată, cu grave consecințe pentru mediul înconjurător și societate umană, depășind măsurile de siguranță pe care și le impune.
În anul 1992 a fost înființat de către ONU și Secretariatul IDNDR, un dicționar de termeni care se referă la termenii folosiți în studiile despre dezastre. În acest dicționar hazardul reprezintă „un eveniment amenințător sau probabilitatea de apariție, într-o anumită perioadă, a unui fenomen cu potențial distructiv.”
În literatura de specialitate cel mai des întâlnit sinonim pentru hazard este dezastrul. Tot acest dicționar definește dezastrul „ca o garvă întrerupere a funcționării unei societăți, care cauzează pierderi umane, materiale și de mediu, pe care societatea afectată nu le poate depăși cu resursele proprii.”
[NUME_REDACTAT] a Sănătății definește dezastrul „ca fiind orice eveniment care cauzează pagube, distrugeri ecologice, pierderi de vieți omenești și deteriorarea sănătății și serviciilor în ceea ce privește sănătatea”, pe când [NUME_REDACTAT] și Bunăstării din Suedia definește dezastrele „drept sutuații în care se crează un dezechilibru între nevoile acute și resursele locale disponibile.”
1.3.2. Tipuri de hazarde naturale determinate de încălzirea globală
Furtunile sunt hazarde cu risc major deoarece pot afecta zone intens populate. Acestea sunt provocate de supraîncălzirea aerului și de urcarea lui în straturile superioare și reci ale atmosferei, unde vaporii de apă condensează și formează ploi abundente. Furtunile se caracterizează prin vânturi puternice, fulgere, precipitații abundente, grindină, iar în anotimpul rece precipitațiile se transformă în zăpadă, în cazul zonelor litorale se produc valuri puternice. Furtunile au urmări grave precum: distrugera locuințelor, în special acoperișurile clădirilor, afectează cablurile electrice, cele de telefonie, rupe copacii, perturbă traficul rutier, feroviar, naval și aerian etc.
Ploile și ninsorile abundente sunt o parte a fenomenelor meteorologice (la fel ca și furtunile), care afectează direct mediul și activitățile oamenilor. Ploile și ninsorile sunt abundente atunci când precipitațiile sau fulgii de zăpadă cad pe sol într-o cantitate (litri/metrul 2) foarte mare, cu o intensitate (mm/minut) sporită și durată (minute sau ore) lungă de timp.
Aceste precipitații abundente și topirea zăpezii, într-o cantitate mare produc inundațiile. Inundațiile sunt teritorii acoperite temporar de apă care sunt determinate de ploi abundente de lungă durată, vărsarea unui lac sau a unui râu, creșterea nivelului apei subterane. Acestea lasă în urmă apă poluată, distrugeri de locuințe, distrugeri de culturi, pierderi de vieți omenești etc. Fiind hazardul cel mai întâlnit pe glob și care ocupa locul numărul unu cu privire la pagubele provocate de aceste viituri, cauzând anual pierderi economice însemnate și nenumărate victime.
Rămânând tot în sfera dezastrelor hidrologice, un alt hazard este tsunami. Acest cuvânt a fost împrumutat din limba japoneză având semnificația tsu=port și nami=val. Tsunami sunt valuri uriașe care se formează în mări deschise sau în oceane. Acestea sunt determinate de cutremure, explozii ale vulcanilor de pe fundul oceanelor, mișcări ale plăcilor tectonice de mare amploare. În mod normal un val provocat de acestea nu depășește 1 metru în largul mărilor sau oceanelor, dar la țărm aceste valuri ajung până la aproximativ 35 metrii.
Un caz de acest gen, s-a produs la 26 decembrie 2004 când în largul insulei Sumatra care se află în [NUME_REDACTAT], cutremurul având magnitudinea de 9,1-9,3 grade pe scara Richter fiind cel mai mare cutremur inregistrat vreodată. Acest cutremur afectând 11 state și a ucis aproximativ 283 000 de vieți, a distrus locuințe și a afectat economia statelor respective, dar mai ales turismul.
Ultimele observații arată că Pământul suferă schimbări majore datorate încălzirii globale. Potrivit oamenilor de știință în ultimii 100 de ani temperatura a crescut cu aproximativ 1 grad Celsius, s-a constatat că au început să se topească ghețarii care vor duce la creștera nivelului oceanului planetar și la modificarea teritoriului uscat. Odată cu topirea ghețarilor vor dispărea și unele specii de animale care trăiesc în aceste medii.
Seceta este un alt hazard determinat de încălzirea globală. Aceasta se caracterizează prin lipsa precipitațiilor, scăderea surselor naturale de apă, afectează culturile, scăderea debitelor râurilor, modificarea covorului vegetal, iar în țările slab dezvoltate seceta provoacă foamente, boli etc.
Deșertificarea este un fenomen complex de degradare a terenurilor în zonele aride, semiaride și subumed- uscat datorită schimbărilor climatice și activităților umane. Cercetările arată că aproximativ 25% din suprafața uscatului terestru și peste 110 state sunt afectate de fenomenul de deșertificare. Cu cât se modifică clima mai repede și sunt tăiați din ce în ce mai mulți copaci, cu atât mai repede apare fenomenul de deșertificare, iar în timp apar probleme precum: modificarea covorului vegetal, reducerea rezervelor de apă din sol, migrarea dunelor de nisip, aridizarea solului.
Odată cu seceta auzim tot mai des despre incendii. Cele mai predispuse la incendii sunt zonele care au perioade lungi de secetă și uscăciune. Incendiile pot fi provocate de om sau din cauza secetei. Flăcările pot distruge sute de mii de hectare de păduri, ulterior povocând pierderi de vieți omenești, distrugerea adăpostului animalelor. Incendiile afectează mediul datorită arderii lemnului care emană dioxid de carbon, cenușă, fum și alte gaze care degradează într-o mare măsură stratul de ozon. Rămânând tot în perimetrul pădurilor , un alt hazard, de această dată provocat în cea mai mare parte de om, este defrișarea pădurilor. Aceste defrișări au anumite scopuri precum: extinderea terenurilor agricole, a așezărilor umane, se defrișează pentru satisfacera nevoilor (încălzirea locuințelor, fabricarea mobilei, folosirea în construcții), dar și în scopuri economice. Defrișările în masă au urmări grave cum sunt alunecări de tern, avalanșe (în cazul anotimpului rece), distrugerea adăpostului animalelor sălbatice.
Numai in ultimii ani lumea a fost supusă unei mari diversități de evenimente dezastruoase: cutremure majore in SUA, Japonia, Armenia, Iran, Egipt, Turcia, Salvador și India, cicloni tropicali in regiunea Caraibelor și furtuni violente pe coasta atlantică a Europei, inundații mari in Bangladesh, Pakistan și regiunea Mississippi din SUA, manifestări vulcanice în perimetrul Pacificului (Filipine) și [NUME_REDACTAT] (Sicilia), dezastre tehnologice precum exploziile din canalizarea orășenească din Guadalajara (Mexic) și incendiile dintr-o serie de localuri publice din Filipine, dispute politice și sociale in Kuwait, Kurdistan, Somalia, Mozambic, fosta Iugoslavie etc.
La nivel global, in ultimii 35 de ani, numărul marilor catastrofe a crescut necontenit, cu o accelerare netă la sfarșitul anilor ’80, cu repetarea evenimentelor extreme, atât naturale cât și tehnologice.
Datele statistice arată că in ultimele trei decenii, la nivel planetar, diferitele dezastre au determinat moartea a peste 8 milioane de persoane, boli și suferințe pentru mai mult de 1 miliard de oameni, pierderi și distrugeri de bunuri materiale de sute de miliarde de dolari. În medie, anual, dezastrele reprezintă cauza a 25000 de morți și a circa 3 miliarde dolari distrugeri economice.
Statisticile indică, de asemenea, excluzând marile accidente legate de transporturi, că în lume se produc în fiecare an, ca număr (sau frecvență), aproximativ 180 catastrofe, în timp ce la începutul anilor 70, numărul lor era mai mic de 100.
Repartiția pe mari categorii a evenimentelor catastrofice în lume, în ultimii 35 de ani, indică predominarea celor naturale (66%), restul (34%) fiind de natură antropică. În privința numărului de victime, cele mai ucigătoare sunt seismele (cu circa 41% din victime), urmate de inundații (30%), cicloni tropicali și furtuni (14%), vulcanism (2%), restul, de 13% din numărul victimelor fiind datorate evenimentelor catastrofice de natură antropică.
Creșterea efectivă a frecvenței evenimentelor naturale catastrofice care se constată în prezent, cât și a costurilor lor globale, poate fi pusă pe seama mai multor factori:
episoade ciclice care guvernează diferitele hazarde naturale;
creșterea globală a populației, concentrarea sa în mari aglomerații;
creșterea vulnerabilității comunităților umane;
neglijență privind previziunea, măsuri și activități insuficiente de prevenire;
creșterea sensibilizării populației și a cererilor venite din partea unui public din ce în ce mai preocupat de atingerile aduse siguranței și securității sale.
Principalul factor responsabil de recrudescența riscurilor este, în opinia noastră, creșterea vulnerabilității comunităților umane. Alături de caracteristicile naturale care determină gradul de vulnerabilitate, omul crează sau agravează vulnerabilitatea prin nenumărate modalități:
instalarea, din rațiuni economice, în zone vulnerabile, urbanizarea și industrializarea accentuată în siturile expuse riscurilor;
densitatea de ocupare și de frecventare a teritoriilor de risc, forma și tipul de utilizare a spațiului;
natura și calitatea construcțiilor;
dependența, din ce în ce mai crescută, a urbanului de diferitele rețele tehnice, care sunt susceptibile de a fi perturbate, fie în mod natural fie antropic (precum distrugerea conductelor de apă, de încălzire, a cablurilor electrice sau de telecomunicații etc.);
mobilizarea crescandă a spațiului subteran în serviciul urbanizării (linii de metro, tuneluri, parkinguri subterane etc.) lărgește în manieră îngrijorătoare spectrul vulnerabilității;
multiplicarea cazurilor de comportament subversiv, a actelor de delincvență (care țin deci de social) adaugă o dimensiune suplimentară vulnerabilității.
Nivelurile atinse de anumite evenimente sunt alarmante, punând guvernelor, și nu numai, o problemă majoră : necesitatea unei capacități foarte ridicate de a face față cheltuielilor pe care le implică distrugerile. Riscurile legate de acestea interesează un foarte mare număr de organisme, indiferent dacă au caracter științific, tehnologic, juridic, economic, administrativ sau decizional. În acest sens, apare perfect justificată crearea unor organisme cu responsabilități și atribuții în ceea ce privește prevenirea, protecția și intervenția în caz de dezastre, atât la nivel de state cât și la nivel internațional.
La nivel de state, este evidentă preocuparea factorilor de decizie pentru crearea unui cadru optim pe plan național de cercetare științifică și de punere sub control a acestor fenomene, pentru diminuarea efectelor lor. Existența sistemelor de prevenire a dezastrelor și de depășire a efectelor acestora, este condiționată de capacitatea statului respectiv de a-și evalua resursele disponibile, de forța și nivelul tehnologic. Evident, cea mai mare atenție dar și progresele cele mai importante se înregistrează în cazul țărilor dezvoltate, deși in majoritatea țărilor funcționează unități și formații de apărare civilă, se întocmesc (sau se actualizează) planuri pentru înștiințarea și alarmarea populației in cazul unor dezastre, au loc periodic aplicații de amploare (ca în cazul SUA, Angliei, Germaniei, Greciei, Turciei etc.).
1.4. Resursele naturale, o importanță majoră
(petrolul, gazele naturale, cărbunele și apa)
Resursele naturale reprezintă totalitatea zăcămintelor de minerale și de minereuri, a terenurilor cultivate, a pădurilor și a apelor de care dispune o anumită regiune, un anumit stat, continent sau întreg globul. Resursele naturale se împart în trei categorii. Oprimă categorie sunt resursele naturale regenerabile care, în general sunt resursele vii, mai precis sunt resursele care se pot reface și pot fi folosite pe termen nelimitat, dar trebuie utilizate rațional, altfel se vor diminua și în final se vor epuiza. Exemple de resurse naturale regenerabile sunt păduri, vegetația, pești etc.
Cea de a doua categorie a resurselor naturale sunt cele neregenerabile, iar acestea sunt resurse care odată epuizate nu se mai refac sau procesul de refacere are o durată de ordinul zecilor de milioane de ani. De exemplu, minerale, combustibili fosili și apa.
Din ultima categorie fac parte resursele naturale permanente, adică resursele care durează mereu fără a se schimba. Exemplele pentru această categorie sunt: energia solară, eoliană, geotermală și a valurilor.
Petrolul face parte din resursele naturale neregenerabile deoarece s-a constatat că formarea lui durează aproximativ 10 milioane ani. Resursele naturale neregenerabile reprezintă consumarea acestora cu o rată care depășește rata lor naturală de refacere; ele se vor diminua și în cele din urmă se vor epuiza. Petrolul este folosit în industrie și pentru combustibilul autovehiculelor. Cel mai bogat continent în rezerve de petrol este Asia cu trei state reprezentative [NUME_REDACTAT] cu 262,3 miliarde de barili. Petrolul saudit este extras cu ajutorul unor companii internaționale din SUA, Coreea, Japonia, Filipine și China. Sunt produse aproximativ 11 milioane de barili pe zi, iar cei mai mari importatori din [NUME_REDACTAT] sunt [NUME_REDACTAT] ale Americii și câteva state membre ale [NUME_REDACTAT].
Pe locul doi în lume se află Iranul cu o rezervă de 136,3 miliarde de barili, iar întreaga industrie petrolieră este deținută de către stat. Iranul interzice dreptul de a se privatiza industria petrolieră, dar nu exculude prezența investitorilor străini. Deține cea mai mare flotă petrolieră din [NUME_REDACTAT], iar cei care importă petrol din acest stat sunt Japonia, India, China, Coreea de Sud, respectiv Italia.
Cel de al treilea stat asiatic care deține rezerve importante de petrol și se află pe locul patru în lume cu 115 miliarde de barili este Irakul. Petrolul din acest stat este exportat prin cinci porturi aflate în [NUME_REDACTAT].
Criza petrolului din 2008 a avut efecte devastatoare pentru câteva orașe din Spania care au întâmpinat deficite de aprovizionare cu combustibil pe motiv de creștere a acestuia. Pescarii au fost afectați, într-o masură mare și au declanșat proteste la care li s-au alăturat și cei din Italia, Portugalia și Franța. Prețul unui baril de petrol a avut o creștere considerabilă ajungând la aproximativ 140 de dolari pentru barilul de petrol. Inițial statele membre ale [NUME_REDACTAT] Exportatoare de Petrol (OPEC) (Anexa 2), s-au dovedit indiferente față de situația apărută în Occident ca urmare a crizei petrolului. În luna iunie a anului 2008, [NUME_REDACTAT] a convocat o întrunire a membrilor OPEC și a consumatorilor de petrol, iar rezultatul acestei întruniri fiind creșterea producției de petrol. Există două păreri care au cauzat creșterea exagerată a prețului petrolului, unii specialiști considerând că această criză a fost determinată de limitarea producției de către OPEC sau creșterea cererii, iar pe de altă parte s-a luat în considerare rolul unor factori monetari.
Azi, [NUME_REDACTAT] ale Americii folosesc cantitatea cea mai mare de petrol și doar 40% provine de pe acel teritoriul, restul fiind importat din alte state. Pe locul doi, pentru cantitatea folosită, se află Japonia și China. Din cauza cantității mari care se află în Iran, SUA caută orice motiv pentru producerea unui conflict cu Iranul, ba chiar încurajează Israelul să determine un război împotriva Iranului pentru ca SUA să intervină de partea Israeluilui.
Gazul natural, o altă resursă naturală neregenerabilă, a luat naștere prin procese asemănătoare petrolului. Gazele naturale sunt corpuri fluide, ușor inflamabile, insipide și incolore, iar din această cauză se adaugă o substanță numită mercaptan care este folosită pentru odorizarea gazelor combustibile spre a semnala scurgerile accidentale de gaz. Gazele naturale sunt folosite pentru încălzire dar și combustibil pentru autovehicule.
Cele mai mari rezerve de gaze naturale se găsesc în următoarele țări:
Rusia are rezerve dovedite de 45,47 trilioane de metrii cubi, fiind și cel mai mare exportator de gaze naturale de pe glob; România este unul dintre statele importatoare de gaze din Rusia;
Următorul stat este Iranul care are rezerve de 29,6 trilioane de metrii cubi;
Pe locul trei în lume, cu o rezervă de 25,47 trilioane metrii cubi este Qatarul,
urmat de:
Turkmenistan (7,5 trilioane metrii cubi);
[NUME_REDACTAT] (7,46 trilioane metrii cubi);
[NUME_REDACTAT] ale Americii (6,92 trilioane metrii cubi);
[NUME_REDACTAT] Unite (6,07 trilioane metrii cubi);
Nigeria (5,25 trilioane metrii cubi);
Venezuela (4,98 trilioane metrii cubi);
Algeria (4,5 trilioane metrii cubi).
O altă resursă naturală cu o importanță majoră este cărbunele, care face parte din aceeași categorie de resurse neregenerabile la fel ca și gazele naturale și petrolul. Cărbunele este o rocă sedimentară de culoare brun-neagră, cu proprietăți combustibile, formată prin îmbogățirea cu elementul chimic, carbon(în condițiile lipsei oxigenului), a resurselor unor plante din epocile geologice. După o estimare facută în anul 2004 cele mai mari rezerve de cărbune sunt în procent de 27% și se află pe teritoriul [NUME_REDACTAT]. Pe locul al doilea în lume se află Rusia cu un procent de 16%, urmată de China și India având un procentaj egal de 12%.
Mai este de remarcat o altă resursă naturală prețioasă și anume apa, deoarece este vitală pentru omenire. Chiar dacă planeta noastră este numită Pământ, suprafața acesteia este acoperită de ape, în proporție de aproximativ 70%. [NUME_REDACTAT], apa o găsim în multe forme și în cele mai variate locuri. Apa se găsește in formă lichidă cum sunt precipitațiile, apa din mări, oceane, lacuri, râuri care poate fi apă dulce sau apă sărată, dar se găsește și în stare solidă precum ghețari, aisberguri, zăpadă. Deși există o cantitate mare de apă pe glob, totuși unele zone ale planetei au deficiențe cu privire la apă. Iată câteva zone unde lipsa apei, precipitațiile foarte scăzute și secetele sunt din ce în ce mai dese: zona deșerturilor de pe continentele Africa, Australia, Asia, dar și America de Sud; zonele din Europa de Sud. Scăderea foarte mare a resurselor de apă este cauzată de creșterea accelerată a populației, utilizarea apei acolo unde nu este obligatoriu nevoie, industrializarea rapidă, infestarea izvoarelor de apă potabilă etc.
Avem nevoie de energie ca să ne încălzim, să mâncăm, să ne deplasăm și să producem bunuri de consum. Dar sursele de energie care nu pot fi regenerate ușor, precum cele enumerate mai sus, se consumă într-un ritm rapid și continuu. Rezervele de combustibili fosili sunt în continuă scădere, iar prin utilizarea lor se produc cele mai mari cantități din emisiile de dioxid de carbon (CO2). Dar, la ora actuală au început să se dezvolte tehnologii ecologice care ar putea oferi o rezolvare la această problemă. Deoarece constituie o parte foarte importantă și pentru ca aceste tehnologii ecologice să aibă o viață cât mai lungă sunt utilizate formele alternative de energie, precum vântul, apa și energia solară. Două state cu o semnificativă pondere în producerea de energie eoliana sunt Spania și Germania, dar energia solară este, la rândul său, din ce în ce mai folosită.
Resursele naturale ale României se află în cea mai mare parte în zonele litorale pe care le deține, aceste zone având importante zăcăminte de petrol și gaze naturale, industria petrolieră devenind o componentă de bază a economiei românești în ultimele decenii. Deasemenea, [NUME_REDACTAT] oferă posibilitatea de a dezvolta resurse energetice neconvenționale regenerabile, precum și energii eoliene, solare, geotermale etc.
Țărmul românesc are o întindere de aproximativ 200 km, iar populația care locuiește în zona de coastă a mării se bucură de activitățile importante din acea zonă care includ pescuitul, transportul maritim și turismul. [NUME_REDACTAT] Negre posedă un important patrimoniu cultural, care reprezintă o parte semnificativă a istoriei și identității României.
Astăzi există o orientare tot mai pronunțată a economiei către resursele de materii prime pe care le oferă mările și oceanele. Componenta centrală a strategiei globale, pentru promovarea dezvoltării durabile este dezvoltarea surselor de energie regenerabile. Din ultimele cercetări în zona [NUME_REDACTAT] s-a prognozat ca în dreptul României, Ucrainei și Rusiei există mari rezerve potențial exploatabile de petrol și gaze.
Recent, compania americană Chevron, una dintre cele mai mari companii americane și unul dintre cei mai mari producători și distribuitori de produse petroliere din lume, a solicitat României dreptul de a exploata gaze de șist din [NUME_REDACTAT]. Gazele de șist sunt gaze naturale care se găsesc în medii mult mai dure și mai greu de exploatat. Acest tip de gaze sunt cunoscute încă din jurul anilor 1820, exploatarea fiind interzisă un timp, dar a revenit în activitate odată cu creșterea continuă a prețului gazului convențional și a avansării tehnologiilor de extracție. Extracția gazelor de șist se face cu ajutorul fracționării hidraulice care presupune pomparea apei, nisipului și a aditivilor la mare adâncime, pentru a sparge stratul de rocă și a elibera gazul. Două dintre statele [NUME_REDACTAT] refuză extragerea prin această metodă, deoarece aditivii folosiți conțin aproximativ 550 de substanțe chimice ce pot produce cancerul, iar prin pomparea hidraulică se pot mișca plăcile tectonice ale Pământului producând cutremure. Ecologiștii susțin că exploatarea prin această metodă ar polua pânza freatică, însă compania spune contrariul susținând că acest mod de extracție este unul sigur pentru că puțul de forare va fi bine izolat.
Resursa de apă a României cuprinde apele de suprafață, acestea sunt: râurile interioare, lacurile naturale și artificiale, fluviul Dunărea, iar într-o măsură destul de mică de aproximativ 10% sunt apele subterane. Media anuală pe cap de locuitor pentru apa utilizată în România este de 2660 m3, față de media europeană de 4000 m3/loc./an, iar această statistică situează țara noastră pe locul 20 în Europa. Aproape întreaga rețea hidrografică a României este cuprinsă în bazinul fluviului Dunărea.
Dunărea constituie un ecosistem distinct deoarece pe teritoriul României are o importanță economică și ecologică aparte. Diferit de celelalte țări pe care le străbate Dunărea, României îi aparține un procent de 38% din întreg fluviul, iar cele trei brațe (Chilia, Sulina și [NUME_REDACTAT]), prin care se varsă în mare constituie o imensă deltă, numită [NUME_REDACTAT], care după anul 1990 a fost declarată [NUME_REDACTAT] a Biosferei. Dunărea are și o importantă resursă piscicolă.
Resursa de sol în Romănia are o mare importanță pentru că în cea mai mare parte se află cernoziomurile, adică solurile cele mai fertile și se găsesc în [NUME_REDACTAT], Câmpia de Vest, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Dobrogea, dar și în alte zone ale țării.
1.5. Poluarea mediului
Efectul activităților umane asupra mediului este și cel legat de creșterea cantităților de noxe provenite din procesele tehnologice care sunt răspândite în atmosferă, hidrosferă, biosferă și sol, modificând caracteristicile naturale ale acestora.Apare astfel fenomenul de poluare a mediului. Conceptul “poluare “ vine din limba : “polluoere”-care înseamnă a pâmgări, a murdări, a profana.
Poluarea poate fi definită ca „totalitatea proceselor prin care se introduc în mediu, direct sau indirect, materie sau energie cu efecte dăunătoare sau nocive, care alternează ecosistemele, diminuează resursele biologice și pun în pericol sănătatea omului”și nu numai. Poate fi produsă natural sau artificial- având cea mai mare pondere.
Poluarea produce dezechilibrul factorilor de mediu și are urmări dăunătoare asupra vieții de pe Terra, dar cea mai mare pondere de poluare este determinată de activitățile omenești.
Poluarea poate fi:
a) naturală- reprezintă impurificarea mediului sub influența factorilor naturali (vulcanism, cutremure, incendii spontane, comete și meteoriți, eroziunea solului, în urma cărora pot fi emise în mediu particule solide, gaze toxice, substanțe radioactive, metale grele etc)
b) artificială- (provocată de activitățile oamenilor), materii chimice reziduale, deșeuri industriale, gazele de la eșapamentele autovehiculelor, devărsări accidentale.
Fenomenele și procesele legate de poluare se caracterizează printr-o mare diversitate și complexitate, dar prezintă câteva caracteristici generale:
Poluarea crește exponențial, datorită creșterii exponențiale a populației umane, măririi și diversificării necesităților umane și dezvoltării de noi tehnologii;
Nu sunt cunoscute cu precizie limitele admisibile ale poluării, deoarece nu se cunoaște capacitatea de suport a ecosistemelor și deci nici a ecosferei;
Există o tendință generală de subestimare a importanței poluării, de întârziere în elaborarea de mijloace de control și de stabilire a valorilor limită admisibile. Aceasta se datorează în principal decalajului în timp și spațiu, deseori considerabil, între pătrunderea poluanților în mediu și efectele lor ecologice. Acest decalaj între cauză și efect este datorat modului în care se desfășoară procesele la nivelul sistemelor ecologice.
Clasificarea fenomenelor de poluare se poate face după mai multe criterii. O primă categorie este sursa de poluare, care poate fi răspândită (de exemplu, scurgerile de apă de suprafață într-un lac de pe un teren agricol învecinat tratat cu pesticide) sau punctiformă (de exemplu, coșul unei fabrici sau conducta de deversare a apei menajere sau industriale netratate). O altă categorie este facută după natura agentului poluant, care poate fi chimică, fizică sau biologică, iar ultima categorie se face după compartimentul poluat, distingându-se poluarea atmosferei (aerului), a pedosferei (solului și sedimentelor) și a hidrosferei.
Este greu de clasificat totalitatea agenților poluanți. O clasificare conservatoare ar fi următoarea:
a) agenți poluanți chimici:
– pesticide (insecticide, ierbicide, raticide, fungicide)
– hidrocarburi (petrol și derivate)
– metale grele (de exemplu mercur, plumb, cadmiu)
– detergenți
– îngrășăminte (preponderent azot și fosfor)
b) agenți poluanți fizici:
– poluare termică (în principal prin apa de răcire industrială deversată la temperaturi mai mari decât cele din mediu)
– poluare
– izotopi radioactive
c) agenți poluanți biologici:
– agenți patogeni
– paraziți
Ca agenți poluanți pot acționa orice compuși care se acumulează în mediu. De exemplu, folosirea masivă a antibioticelor a dus la acumularea acestora în apele naturale, cu efecte vizibile deja asupra microorganismelor în principal și al organismelor acvatice în general. O problemă foarte recentă cu care se confruntă în prezent țările dezvoltate sunt componentele de calculatoare și de telefonie mobilă care sunt aruncate. Ciclul de viață din ce în ce mai scurt al calculatoarelor și telefoanelor mobile, precum și prețul din ce în ce mai scăzut, determină aruncarea unui număr imens de componente anual. Acestea conțin o serie de metale rare și componente sintetice extrem de greu degradabile și cu toxicitate ridicată.
În funcție de mediul în care acționează poluanții, poluarea poate fi clasificată în: poluarea apei, aerului, solului, iar în funcție de natura poluanților, poluarea poate fi clasificată în următorele clase: poluare chimică- produsă de substanțe chimice: produși gazoși, metale grele, pesticide, detergenți, substanțe organice, produși anorganici etc., poluare fizică- produsă de zgomot – poluare sonoră, substanțe radioactive – contaminare radioactivă, produsă de apa caldă – poluare termică etc. și poluare biologic- infestarea mediului cu agenți patogeni și germeni proveniți din fermentarea substanțelor organice.
În poluarea apelor curgătoare o responsabilitate deosebitã revine detergenților nebiodegradabili din apele menajere, apele reziduale calde de la termocentrale și de la centralele atomoelectrice, substanțelor organice reziduale de la industria alimentarã, fenolilor, gudroanelor, compușilor zincului, cuprului și plumbului din apele deversate de industria chimicã și de metalurgia neferoasã. Din păcate, chiar în multe state unde există o legislație antipoluantã, aceasta nu este integral respectatã. Astfel, pe ansamblul continentului european, doar 80 % din apele uzate sunt tratate înainte de deversare.
Deteriorarea calității apelor subterane se datorează în special distribuirii în exces a pesticidelor și chiar a unor îngrășăminte de sinteză, ca urmare a chimizării agriculturii, aceasta ajungând prin infiltrare în stratele acvifere freatice și, uneori, chiar în cele de adâncime.
Deteriorarea calității aerului are efecte defavorabile asupra dezvoltării vegetației și faunei. Aceasta este produsă de eliberarea în atmosferă a unor cantități crescânde de aerosoli și de gaze (dioxid de sulf, dioxid de carbon, compuși ai fosforului, dioxine etc.) cu apariția unor fenomene globale, cum ar fi: subțierea stratului protector de ozon, apariția ploilor acide, apariția efectului de seră etc.
Experimentele nucleare efectuate în atmosferă pot produce în unele perioade de timp, creșterea radioactivității atmosferei peste nivelul natural și pot răspândi o serie de izotopi radioactivi artificiali foarte nocivi.
Defrișarea pădurilor are efecte negative asupra resurselor de sol și apă. Creșterea valorii scurgerii superficiale în dauna infiltrației și concentrarea acesteia într-un timp scurt, creșterea frecvenței vânturilor, lucrarea defectoasă a solului (în special pe versanți) pot declanșa eroziunea acestuia.
Degradarea mediului are efecte cumulative asupra resurselor naturale afectate, efecte care nu pot fi exact evaluate, ceea ce impune o studiere mai atentă, multidisciplinară, a calității mediului înconjurãtor în ansamblul său, premisă obligatorie pentru a putea lua măsuri eficiente de restaurare a acestei calități. Orice activitate umană și implicit existența individului este de neconceput în afara mediului. De aceea, calitatea în ansamblu a acestuia, precum și a fiecărei componentă a sa în parte, își pun amprenta asupra nivelului existenței și evoluției indivizilor.
Ansamblul de relații și raporturi de schimburi ce se stabilesc între om și natură, precum și interdependența lor influențează echilibrul ecologic, determină condițiile de viață și implicit condițiile de muncă pentru om, precum și perspectivele dezvoltării societații în ansamblu. Aceste raporturi vizează atât conținutul activității cât și crearea condițiilor de existență umană.
Toate activitățile umane, dezvoltate prea intens, pot duce la epuizarea resurselor atât a celor neregenerabile (minerale, combustibili, apa), cât și a celor regenerabile (aer, sol, floră, faună) atât la nivel local cât și la nivel regional, zonal sau planetar, datorită emisiilor de noxe gazoase, lichide și solide provenite din toate fazele proceselor tehnologice și din celelalte activități secundare ale comunităților de oameni.
Fără cunoașterea amănunțită a funcțiilor și legilor naturii, fără a cunoaște bine limitele de suportabilitate ale componentelor mediului la acțiunile omului și fără a stabili o serie de măsuri de gestionare și protecție a mediului planeta Pământ va fi în pericol.
Gradul de dezvoltare economică își pune amprenta în mod hotărâtor asupra nivelului și structurii dorințelor și trebuințelor scoase în evidență în mod practic prin cererea efectivă. Trebuințele, ca și dorința de satisfacere a acestora constituie motorul inițial care declanșează dezvoltarea economică. Dintre națiunile și grupurile sociale cu condiții grele, devin cele mai dinamice tocmai acelea care sunt conduse de dorințele ferme de a străbate noi trepte de realizare a unor trebuințe sporite cantitatitv, calitativ și ca diversitate.
Deci putem obține explicații consistente cu privire la mobilitatea, nivelul și structura diferitelor categorii de trebuințe numai când acestea sunt puse în strânsă corelație cu studiile de dezvoltare economică. Astfel, într-o societate mai puțin dezvoltată din punct de vedere economic, nevoile sunt mai puțin diversificate, mai puțin schimbătoare, iar ponderea lor principală o formează cele de supraviețuire biofiziologică. Însă pe măsură ce nivelul de dezvoltare economică crește, iar volumul și diversitatea produselor și serviciilor sporesc, nevoile umane nu mai sunt legate atât de strâns de viața biofiziologică. Ele trec treptat la cele de interes social, științific, cultural, estetic etc.
Poluarea aerului. Aerul curat este esențial pentru sănătatea noastră. Studiile arată că poluarea aerului, cauzată de activitățile industriale, traficul rutier, defrișări care au un impact semnificativ asupra stării de sănătate a populației, mai ales pentru persoanele care locuiesc în zonele urbane, adică pentru majoritatea oamenilor. Aerul poluat este cauza unor numeroase tipuri de alergii și a unor probleme respiratorii grave.
În atmosferă se produc reacții chimice între gazele prezente aici (oxogen, dioxid de carbon, azot etc.) și diferite substanțe care au fost degajate de organismele vii sau de fenomenele ale naturii, precum erupțiile vulcanice. Poluarea aerului este o problemă globală și este una dintre cele mai grave la adresa securității mediului, deoarece poluarea aerului se face într-un timp foarte scurt, iar „poluanții din aer pătrund peste tot și au o foarte mare capacitate de dispersie. De aceea determină efecte grave asupra ecosistemelor naturale și a sănătății umane”.
Urmările grave pe care le are poluarea atmosferei determină ploile acide. Cu toții ridicăm întrebări în legătură cu aceste ploi. Ele se formează în troposferă (stratul inferior al atmosferei, care cuprinde primii 10-12 km), din oxizi de azot și de sulf, ulterior reacțiile sunt declanșate de rediațiile solare și de prezența oxigenului și a apei în atmosferă. Ploile acide apar atunci când pH-ul (măsura acidității apei) apei din precipitații este mai mic de 5,7. Precipitațiile se combină cu substanțele nocive din atmosferă și astfel rzultă ploile acide. Nu sunt chimice deoarece apa din precipitații nu se descompune.
Poluarea apei. Existența fiecărei plante, a animalelor și a oamenilor depinde de circuitul apei în natură. Echilibrul natural al apei Terrei este pus azi în pericol de activitățile oamenilor. Poluarea apelor curgătoare afecteaza râurile și fluviile. Ea poate contamina și suprafețele întinse de apă, cum sunt iazurile și lacurile artificiale (uneori poluarea este produsă din cauze naturale).
Fiecare dintre noi fie voluntar sau involuntar, contribuim la poluarea apei. Așa cum este amintit și în subcapitolul anterior, apa este încadrată în categoria resurselor naturale neregenerabile.
Prin poluarea apei se înțelege orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a acesteia peste o limită admisibilă stabilită prin lege, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activitățile umane care o fac improprie folosirii normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a interveni alterarea. Ea poate fi poluată „permanent, temporar sau accidental, emisile având caracter punctual (canalizarea cu sau fără rețea de tratare a apei, surse industriale, devărsări accidentale, industria minieră) sau areal (actibitatea agricolă, forestieră, de construcții, sedimente atmosferice).”
Poluarea apelor este produsă de cel puțin cinci categorii de poluanți: de natură fizică, chimică, biologică, bacteriologică și radioactivă, acestea fiind rezultatul activităților oamenilor. Principalii agenți fizici cu rol în poluarea apelor sunt substanțele radioactive (depunerile radioactive care ajung în ape odată cu precipitațiile, apele folosite în uzinele atomice, deșeurile radioactive etc.) și apele termale (deversarea în apă a lichidelor calde ce au servit la răcirea instalațiilor industriale etc.). Poluarea chimică a apelor se produce prin infectarea cu plumb, azot, fosfat, hidrocarburi, detergenți, pesticide etc.
Poluarea solului. După cum bine știm cu toții solul este stratul de la suprafața scoarței terestre. „Este format din minerale, materii organice, apă, aer și organisme vii.” Se poate spune că solul este vital pentru omenire deoarece îndeplinește multe funcții:
în primul rând este strat al planetei pe care noi locuim și ne desfășurăm activitățile;
servește la producerea hranei atât a oamenilor (fructe, legume, cereale), cât și a animalelor (fâneață, furaje, păioase);
sursă de materii prime etc.
Solul este poluat în permanență deoarece activitățile de industrie, agrozootehnie și activitățile menajere sunt efectuate permanent, acestea determină un grad ridicat de risc pentru că afectează totalitatea viețuitoarelor.
Poluarea solului se poate face prin:
lucrări de excavație la zi;
acoperire cu halde (de sterile, cenuși de termocentrală, zgurimetalurgice și din iazuri de decantare;
depozite de gunoaie și depozite de deșeuri și reziduuri anorganice;
cu substanțe purtate de vânt;
cu materiale radioactive;
deșeuri si reziduuri organice de la industria alimentară și ușoară;
dejecții animale și umane;
eroziune si alunecări;
saraturare și acidificare;
exces de apă și exces sau carență de elemente nutritive;
compactare, inclusiv formarea de cruste;
acoperirea solului cu sedimente produse prin eroziune;
pesticide;
agenți patogeni contaminanți.
Poluarea este evidentă în cazul solului. Reziduurile care nu au fost evacuate în apă și în aer acoperă uscatul, în locurile aglomerate fiecare parte a suprafeței terestre este intens și multiplu solicitat, sunt degradate terenurile agricole acolo unde sunt cele mai fertile.
Solul este supus acțiunii poluatorilor din aer și apă, fiind locul de întâlnire al poluanților, de exemplu: impuritățile din atmosferă sunt dizolvate de precipitațiile care cad pe sol și sunt absorbite de acesta; râurile poluate infectează suprafețele inundate sau irigate; substanțele chimice (ierbicidele), folosite în agricultură sunt absorbite de sol.
Capitolul 2. ASPECTE PRIVIND SCHIMBĂRILE CLIMATICE
2.1. Energia solară
Încă din antichitate, oamenii au folosit lumina și căldura radiate de soare, cu ajutorul tehnologiei avansate permanent. Energia solară reprezintă energia electromagnetică transmisă de soare, generată prin fuziune nucleară. Energia solară stă la baza a tot ceea ce are viață pe Pământ, reprezentând aproximativ 420 trilioane kWh. Această cantitate de energie generată de soare este de câteva ori mai mare decât cantitatea totală de energie utilizată de toți oamenii. Pe lângă energia solară mai există și alte surse de energie secundare, precum energia vântului și energia valurilor; electricitatea hidro și biomasa reprezentând cea mai mare parte din energia provenită din surse regenerabile disponibile pe planeta noastră. Din păcate electricitatea provenită din energia solară se utilizează numai o parte foarte mică.
Producerea de electricitate provenită din radiațiile solare se folosește cu ajutorul unor instalații termice și panourilor fotovoltaice. Energia solară poate fi utilizată în nenumărate situații:
Încălzirea și răcirea spațiului cu ajutorul arhitecturii solare;
Furnizarea de apă potabilă prin distilare și dezinfecție;
Iluminatul;
Producerea de apă caldă, gătitul cu ajutorul energiei solare;
Căldura de proces, la temperatură ridicată, utilizată în scopuri industriale.
În general, pentru a putea folosi energia solară, se folosesc panourile solare.
Energia solară este captată, convertită și distribuită în funcție de tehnologiile solare care sunt active sau pasive. Tehnicile solare active includ utilizarea panourilor fotovaleice și a colectoarelor termice pentru captarea energiei. Tehnicile solare paive se referă la orientarea unei clădiri spre soare, selectarea materialelor cu o masă termică favorabilă sau cu proprietăți de dispersie a luminii, precum și proiectarea spațiilor în așa fel încât aerul să circule în mod natural.
2.2. Inversarea polilor magnetic ai soarelui
Încă din secolul al VI – lea, filosofii greci descriau și încercau să explice proprietățile mineralelor ce conțineau magnetit.Câmpul magnetic este o mărime fizică vectorială ce caracterizează spațiul din vecinătatea unui magnet, electromagnet sau a unei sarcini electrice în mișcare.
Câmpul magnetic și câmpul electric sunt componentele câmpului electomagnetic. Prin variația lor cele două câmpuri se influențează reciproc și astfel undele electrice și magnetice se pot propaga liber în spațiu sub formă de unde electomagnetice.
Câmpul magnetic al soarelui a trecut cu circa o lună înainte printr-un proces de inversare completă de polaritate care are numeroase efecte în [NUME_REDACTAT], a declarat [NUME_REDACTAT], fizician și directorul [NUME_REDACTAT] Wilcox din cadrul [NUME_REDACTAT].
Istoria spune că inversarea polilor magnetici ai Soarelui se produce la finalul fiecărui ciclu solar având o durată de 11 ani. Apropiindu-se de punctul care marchează jumătatea celui de al 24 – lea ciclu solar, polul sudic al astrului de va deplasa spre polul nordic, schimbînd astfel semnele de polaritate ale cîmpului magnetic. Inversarea polilor va avea unele efecte asupra heliosferei care se întinde dincolo de Pluto, dar experții de la NASA precizează că unul dintre efectele majore la care este expusă omenirea, constă în apariția unui spațiu furtunos în jurul planetei noastre. S-au mai constatat modificări ale radiației solare, proces care reprezintă un real pericol. Acest ciclu cu durata de 11 ani conduce activitatea solară a astrului. În anul 2013, activitatea solară a fost una dintre cele mai slab observate din ultimul secol, având un nivel relativ mic de activitate solară (Anexa 3).
În primul rând trebuie să înțelegem elementele de bază: Soarele, la fel ca și Pământul, generează în mod natural un câmp magnetic. Câmpul magnetic solar este rezultatul unui curent de plasmă din interiorul Soarelui ce face ca particulele să se deplaseze de la un pol la celalalt.
La fiecare 11 ani forța acestui câmp magnetic scade în mod treptat spre zero, apoi revine în direcția opusă, lucru natural care are loc în fiecare ciclu solar. Această inversare ar fi ca și cum pe Terra busolele ar indica Arctica drept Nordul timp de 11 ani. Specialiștii de la NASA precizează că inversarea are loc treptat. Schimbarea câmpului magnetic coincide cu o fază maximă a activității solare. Majoritatea erupțiilor solare nu afectează planeta noastră, însă o erupție suficient puternică țintită în direcția potrivită ar putea afecta sistemele de telecomunicații de pe Pământ. Până în prezent ciclul solar a fost foarte slab.
Tot cercetătorii de la NASA susțin că polul sudic al astrului s-a deplasat spre cel nordic, în cele din urmă schimbându-și polaritatea. Acum câmpurile magnetice vor începe să se deplaseze în direcții opuse până când vor închide ciclul de 22 ani, culminînd iar cu inversarea polarizării.
Andrés Muñoz-Jaramillo, un cercetător specializat în studierea ciclului magnetic al Soarelui din cadrul centrului [NUME_REDACTAT] pentru Astrofizică, spune că inversarea polarității are o semnificație personal, deoarece ciclul solar este un process pe termen lung, din punct de vedere al vieții omenești, un cercetător are poate patru ocazii de-a lungul carierei de a cerceta inversarea polilor, de aceea fiecare dintre ele reprezintă un moment special, iar pentru mine aceasta va fi prima inversare la care voi fi martor de când am început să studiez fizica solară, mai spune cercetătorul Andrés Muñoz-Jaramillo.
2.3. Perioada de glaciație
Glaciația este definită ca fiind un proces de intensă dezvoltare a ghețarilor pe regiuni întinse ale Pământului, din precambrian, până în cuantenar. Din rândurile anterioare reiese că perioada de glaciație este acel interval rece din perioada glaciară, caracterizat prin dezvoltarea intensă a ghețarilor.
Peroada de interglaciație reprezintă acel interval de timp cu climă caldă .
Cel mai important fenomen geografic a fost alternanța intervalelor climatice reci cu cele calde, existand mai multe astefel de intervale, fiind diferite unul de celelalte în funcție de poziția lor pe glob. Pe continentul european se consideră că au existat patru astfel de intervale, unele voci spun că ar fi existat chiar cinci. Cele patru intervale fac referire mai mult la cele cu climă rece când ghețarii treceau printr-o dezvoltare intensă. Acestea sunt:
[NUME_REDACTAT] (circa 1.200.000 – 700.000 ani) – în această perioadă stepa avansează pierzându-se tot mai multă vegetație, continuând să se răspîndească în Europa și Asia.
[NUME_REDACTAT] (circa 650.000 – 350.000 ani) – în intervalul dintre [NUME_REDACTAT] – Mindel, oamenii au început să construiască primele adăposturi în aer liber.
[NUME_REDACTAT] (circa 300.000 – 120.000 ani) – în această perioadă, ghețarii se aflau în dezvoltare maximă, ghețarii ocupând o treime din uscatul Terrei.
[NUME_REDACTAT] (80.000 – 15.000).
Teritoriul țării noastre a fost afectat doar în zonele montane înalte, zonele mai joase având un climat similar celui de azi din zonele de tundră. [NUME_REDACTAT] de peste 1.800 – 2.000 m din [NUME_REDACTAT] erau acoperite cu ghețari, iar după topirea lor a rămas un relief sub formă de văi glaciare, circuri glaciare cu depresiuni în care s-au format ulterior lacuri glaciare, precum și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT].
Ultimii 700.000 ani au fost influențați de mari schimbări climatice, având cicluri cu durate de aproximativ 100.000 ani, perioade interglaciare. Acele schimări mari de climă au dus la dispariția speciilor existente atunci cât și schimbărilor uriașe de biosferă. Speciile au trecut printr-o serie de blocaje și extinderi în ceea ce privește dimensiunea populației raportată la condițiile climatice. Ultima gheață formată este cu aproximativ 18.000 ani în urmă, când se presupune că a fost și cea mai rece perioadă (Anexa 4).
În urmă cu aproximativ 20.000 ani, continentul european era acoperit de ghețari pe o suprafață de 35% din suprafața totală care se întindea pană la 45033” latitudine estică, iar în partea de Vest s-a întins până la Nord de linia care unește Cracovia cu Londra.
Capitolul 3. MĂSURI DE PROTECȚIE LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
3.1. Politicile de mediu ale [NUME_REDACTAT]
Preocuparea pentru protecția mediului a apărut în jurul anilor 1970 când specialiștii din cadrul Clubului de la Roma au sesizat diminuarea resurselor naturale, deteriorarea rapidă a calității apei, atmosferei și solului.
Crearea primei politici comunitare de mediu în cadrul [NUME_REDACTAT], s-a produs odată cu ocazia Conferinței ONU asupra mediului înconjurător de la Stokholm. Fiind una dintre cele mai importante politici comunitare, a devenit politică organizată a [NUME_REDACTAT], iar aspectele propuse de conferința ONU de la Stokholm au fost considerate obligatorii pentru celelalte politici comunitare.
În anul 1973 a fost elaborat primul Program de Acțiune pentru Mediu (PAM 1, 1973-1977), în acest program punându-se accentul pe nevoia de protecție a apei și a aerului. Cinci ani mai târziu de la crearea primului program, adică în anul 1978 a fost elaborat cel de al doilea Program de Acțiune pentru Mediu (PAM 2, 1978-1982), cuprinsul acestui program fiind de fapt o ratificare a programului anterior.
În anul 1981 a fost creată în cartul [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] pentru Politica de Mediu, Scopul acesteia era responsabilitatea pentru pregătirea și asigurarea aplicării politicilor de mediu. În următorul an a fost aprobat cel de al treilea Program de Acțiune pentru Mediu (PAM 3, 1982-1986),iar scopul înființării acestui program era acela că reflectă influența dezvoltării pieței interne în echilibrarea obiectivelor sale cu cele ale pieței, la care se mai adaugă și programul de acțiune care marchează trecerea de la o abordare calitativă a standardelor de mediu, la una care se axează pe emisiile poluante. În anul 1986 este adoptat [NUME_REDACTAT] European (ratificat în anul 1997), care confirmă faptul că protecția mediului este bază legală a [NUME_REDACTAT] Europene. În anul următor, mai precis în 1987 a fost adoptat cel de al patrulea Program de Acțiune pentru Mediu (PAM 3, 1987-1992) și suprindea aceleași probleme pe care le prevedea programul anterior.
Cel de al cincilea Program de Acțiune pentru Mediu (PAM 5, 1992-2001), a fost adoptat în anul 1992 transformănd dezvoltarea durabilă în strategie a politicii de mediu. Tot în același an a fost semnat și [NUME_REDACTAT] Europene sau mai este numuit și Tratatul de la Maastricht care a adăugat pe lângă politicile de mediu, caracteristicile dezvoltării durabile.
În anul 1977 se înființează Protocolul de la Kyoto urmând ca în anul 2001 să fie adoptat cel de al șaselea Program de Acțiune pentru Mediu (PAM 6, 2001-2010),susținea startegia dezvoltării durabile și devine mult mai responsabil prin politicile sale în ceea ce privește degradarea mediului. În acest program sunt identificate patru elemente ale politicii de mediu, iar dacă măsurile nu sunt aplicate acestea vor avea urmări grave. Cele patru arii prioritare sunt:
Schimbarea climatică și încălzirea globală- are rolul de a reduce emisiile de gaze care determină efectul de seră, cu un procent de 8% față de nivelul anului 1990;
Protecția naturii și biodiversitatea- are scopul de a îndepărta amenințările la adresa speciilor pe cale de dispariție și a mediilor în care trăiesc pe continentul european;
Sănătatea în raport cu mediul- obiectivul este să asigure un mediu neriscant;
Conservarea resurselor naturale și gestionarea deșeurilor – are scopul de a crește gradul de reciclare al deșeurilor.
Cel de al șaselea program mai prevede și dezvoltarea a șapte strategii tematice, fiind cele mai importante pentru protecția mediului, dar au fost inițiate doar primele șase:
Calitatea aerului a fost lansat în anul 2001 și are în vedere combaterea efectelor negative ale poluării aerului asupra mediului și sănătății umane;
Protecția solului. [NUME_REDACTAT] a publicat în anul 2002 un comunicat cu titlul Către o strategie tematică pentru protecția solului tratând cu seriozitate această problemă.
Utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile. Demarează ân iunie când [NUME_REDACTAT] stabilește următoarele obiective: reducerea riscurilor la adresa sănătății și a mediului rezultate din utilizarea pesticidelor, îmbunătățirea controlului utilizării și transportului, reducera și înlocuirea substanțelor dăunătoare cu alternative mai sigure, încurajarea obținerii unor recolte fără utilizarea pesticidelor, stabilirea unui sistem de monitorizare a progresului.
Protecția și conservarea mediului marin- are scopul de a promova utilizarea mărilor în conteztul durabilității și conservarea ecosistemelor marine a zonelor de coastă;
Reciclarea și prevenirea deșeurilor este lansată în anul 2003 cu scopul de a impune oamenilor să recicleze separat deșeurile și să nu mai permită producerea acestora;
Mediul urban. Are în vedere transportul din zonele urbane, gestionarea urbană durabilă și domeniul construcțiilor;
Gestionarea și utilizarea resurselor în perspectiva dezvoltării durabile care nu a fost pusă în aplicare.
3.1.1.[NUME_REDACTAT] Unite privind mediul înconjurător, Stokholm, 5-6 iunie 1972
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] a fost prima conferință care s-a axat pe domeniul protecției mediului și s-a desfășurat la Stokholm (Suedia), de aici i-a rămas numele de conferința de la Stokholm. Au participat delegați din 114 state, printre care și România, conferința desfășurându-se sub sintagma Un singur Pământ, iar data de 5 iunie a rămas official [NUME_REDACTAT] a Mediului.
În cadrul acestei manifestări s-au adopat numeroase documente și Planul de Acțiune privind Mediul ce cuprindea 109 recomandări adresate statelor cu privire la protecția mediului, fiind fără forță juridică obligatoriu și puteau fi puse în aplicare doar cu suplimentarea cu planuri naționale. Ulterior acest plan a dus la adoptarea unor măsuri la nivel internațional, regional și național. Un exemplu care confirnă acest lucru este [NUME_REDACTAT] și cuprinde [NUME_REDACTAT] Baltice, [NUME_REDACTAT] Negre, [NUME_REDACTAT] etc.
Însă în cadrul acestei conferințe există un document principal și este numit Declatația finală asupra mediului, iar ideea de bază a declarației este că “omul este în același timp creatorul, și distrugătorul ambiției care îi oferă suportul fizic al vieții și posibilitatea de a se dezvolta din punct de vedere social, intelectual, moral și spiritual”
Totodată, declarația trece în revistă legătura organică dintre protecția mediului, progresul economic și cel social al popoarelor în cazul în care sunt eliminate efectele negative ale subdezvoltării.
3.1.2 Convenția privind protecția stratului de ozon adoptată la Viena, 22 martie 1985
Această convenție a fost adoptată cu scopul de a proteja sănătatea umană și mediul înconjurător împotriva efectelor care rezultă din activitățile umane și ar putea modifica stratul de ozon. Părțile consideră că pentru o mai bună cercetare în domeniul acesta este nevoie de cooperare directă sau prin intermediul organismelor internaționale și este încurajat schimbul de informații științifice, tehnice, economice, comerciale și juridice, astfel de informații fiind protejate înainte ca ele să ajungă să fie puse la dispoziția părților.
3.1.2.1. Protocolul referitor la substanțele care distrug stratul de ozon , Montreal,
16 septembrie 1987
Protocolul enunțat este o parte a Convenției privind protecția statului de ozon (de la Viena) și interzice importul de substanțe controlate din statele care nu sunt părți la acest protocol, impune statelor semnatare ca în interval de un an nivelul calculat al consumului de substanțe aflate sub control să nu depășească nivelul calculat al consumului din anul 1986.
Începând cu anul 1990 s-a propus ca cel puțin din 4 în 4 ani de la acestă dată, părțile vor evalua eficacitatea măsurilor de control prevăzute până în momentul respectiv, pe baza informațiilor ștințifice, tehnice, economice și a celor care privesc mediul înconjurător, pe care le au la dispoziție de la statele cu care cooperează și fac schimb de informații.
La acest protocol se adaugă următoarele amendamete:
Amendament la Protocolul de la Montreal privind substanțele care distrug stratul de ozon- 25 noiembrie 1992, Copenhaga;
Amendament la Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizeză startul de ozon , adoptat la cea de a IX-a reuniune a părților, 15 septembrie 1997, ;
Amendament la Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizeză startul de ozon- 29 noiembrie-3 decembrie 1999, .
3.1.3. [NUME_REDACTAT] a ONU pentru mediu și dezvoltare, Rio de Janeiro,
3-14 iunie 1992
După douăzeci de ani de la adoptarea primei conferințe de la Stokholm, a fost înființată o altă conferința care este numită [NUME_REDACTAT] ONU, desfașurându-se la (Brazilia), în două etape. O primă etapă este aceea la care au participat miniștrii mediului, reprezentanții unor organisme similare și reprezentanții unor instituții, organisme și programe specializate ale [NUME_REDACTAT] Unite. Au fost prezenți reprezentanți ai unor organisme interguvernamentale dar și neguvernamentale din 181 de state, iar cea de-a doua etapă a fost intitulată [NUME_REDACTAT].
Similar celeilalte conferințe și în cadrul acesteia au fost adoptate numeroase documente, cel mai important fiind Declarația de Principii, care se mai numește și [NUME_REDACTAT]. Această declarație sau carta, cuprinde principiile după care oamenii ar trebui să se conducă în relațiile cu semenii precum și în raport cu natura. Acest document a fost creat cu scopul de a asigura prelungirea Conferinței de la Stokholm. Rolul acesteia este de a pregăti acorduri internaționale care să protejeze sistemul mondial al mediului, prin paternitate mondială care să aibă noi nivele de cooperare în sectoarele principale ale economiei.
În conținutul Declarației de Principii mai sunt incluse și drepturile și obligațiile fundamentale ale statelor și cetățenilor acestora în domeniul mediului. Au fost structurate 27 de principii fără forță juridică obligatorie. În cadrul [NUME_REDACTAT] ONU au mai fost adoptate și alte documente importante, precum:
Agenda 21- are la bază un program de acțiune ce trebuie aplicat de către guverne, agenți de dezvoltare, organizații ale ONU și grupuri sectoriale independente, acolo unde activitățile sectoriale deteriorează mediul;
Convenția privind schimbările climatice- are rolul de a impune statelor semnatare să reducă emisiile de dioxid de carbon din atmosferă până în anul 2000, față de nivelul anului 1990. Acest angajament a avut și are urmări directe asupra industrializării, a producerii de energie și a traficului rutier;
Convenția privind diversitatea biologică- în cadrul acestui document sunt menționate măsurile ce trebuie luate pentru a proteja ecosistemele și formele diverse de viață. Statele care fac perte din această convenție și-au luat angajamentul de a stabili zone protejate, să integreze problemele biologice în sisteme de dezvoltare pe plan național și să asigure cetățenilor săi avantajele ce decurg din utilizarea resurselor genetice. Sunt incluse și asigurarea transferului de tehnologii biologice din statele dezvoltate spre statele care sunt în curs de detvoltare;
Declarația de principii privind conservarea și exploatarea pădurilor- nu a fost stabilit un accord privind această convenție și a rămas doar o declarație de principii.
Tot în cadrul acestei convenții a fost semnată la 5 iulie 1992 [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] asupra schimbărilor climatice și are în vedere îngrijorarea numărul unu din zilele noastre, a întregii planete, faptul că activitatea omenescă a dus la o încălzire însemnată a suprafeței terestre , pe care unele ecosisteme refuză să o suporte. Cea mai mare parte a gazelor cu efect de seră sunt emise în statele dezvoltate, iar emisiile pe cap de locuitor din țările în curs de dezvoltare sunt încă relativ slabe, dar emisiile vor crește deoarece pentru dezvoltarea unui stat este nevoie de industrializare, comerț, transport. Toate acestea duc la o concentrație tot mai mare de gaze cu efect de seră.
3.1.4. Summit-ul mondial pentru dezvoltare durabilă, Johannesburg, 26 august-4 septembrie 2002
La lucrarile summit-ului de la Johannesburg (Africa de Sud), au participat peste 100 de șefi de guverne, dar și zeci de mii de reprezentanți guvernamentali sau ai organizațiilor neguvernamentale și numeroși reprezentnți ai marilor grupuri din domeniul industriei și comerțului. Cu acestă ocazie s-au încheiat numeroase parteneriate și s-au luat o serie de decizii în scopul reducerii sărăciei și a protejării mediului cu referire în următoarele domenii: apa, sănătatea, energia, agricultura și diversitatea biologică.
Cele mai importante documente din cadrul acestui summit au fost Declarația politică unde șefii de state și de guverne și-au reafirmat responsabilitatea comună de a face progrese și îmbunătățiri pentru protecția mediului, dezvoltarea socială și economică. Cel de al doilea document important, lansat în cadrul summit-ului este Planul de Implementări. Are în componență nouă capitole și a fost privit diferit de fiecare dintre participanții summit-ului. Șefii de state și guverne care fac parte din acest plan, au solicitat statelor dezvoltate să-și întețească activitățile cu privire la un mediu financiar internațional mai stabil și să gasească noi surse de finanțare.
De asemenea planul de implementare a încurajat parteneriatele între state și formularea unor starategii naționale de dezvoltare durabilă și punerea lor în aplicare înainte de anul 2005.
3.1.5. Protocolul de la [NUME_REDACTAT] de la este un accord negociat în luna decembrie a anului 1997. S-a desfășurat între liderii politici ai 160 de țări având ca scop reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și prevede pentru țările industrializate să-și reducă emisiile cu un procent de 5,2% în perioada 2008-2012, față de nivelul pe care îl aveau în anul 1990. Pentru a intra în viguare, trebuia să fie ratificat de cel puțin 55 de state, care să producă 55% din emisiile globale de dioxid de carbon, ceea ce s-a și întâmplat.
Statele bogate nu s-au deranjat să aprobe acest tratat. În anul 2001, 41 de țări au aprobat documentul, iar trei ani mai târziu, numărul acestora a ajuns la 127, printre care și China, India, Rusia, România și membrii [NUME_REDACTAT].
În luna noiembrie 2007, 175 de țări au ratificat protocolul. Unui număr de 36 de state poluante, majoritatea aparținând [NUME_REDACTAT], li se cere să reducă emisiile de gazele cu efect de seră la nivelul menționat în tratat. Alte 137 de state în curs de dezvoltare, care au ratificat deja protocolul, la cererea acestora nu au obligația reducerii emisiilor, ci acestea trebuie doar să le monitorizeze și să le raporteze.
[NUME_REDACTAT] de la Kyoto au fost încă de la început considerate deosebit de serioase și ambițioase în reducerea emisiilor de dioxid de carbon și a altor gaze cu efect de seră sau angajarea statelor semnatare la comerțul cu aceste emisii. S-a exagerat în legătură cu măsurile pe care le prevedea protocolul și astfel s-a ajuns la blocarea pentru aproape un deceniu.
Deși a fost ratificat de majoritatea părților și a intrat în viguare la 16 februarie 2005, protocolul nu poate funcționa deoarece unele state precum [NUME_REDACTAT] ale Americii și Australia, care sunt responsabile pentru aproximativ un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră de pe glob sau nu pot ține pasul cu măsurile obligatorii impuse de China și India (au creșteri economice continue și rapide), au refuzat să-l aprobe. Chiar dacă aceste țări au anunțat că vor lua măsuri la nivel național pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, criticile și presiunile venite din partea grupurilor ecologiste din întreaga lume nu întârzie să apară într-un număr destul de mare.
Washingtonul refuză să aplice măsurile impuse de Protocolul de la , din cadrul Convenției ONU pentru [NUME_REDACTAT], deoarece autoritățile americane susțin că dacă vor lua în considerare aceste măsuri vor suferi pierderi economice însemnate.
În anul 1997, când a intrat în viguare Protocolul de la Kyoto, [NUME_REDACTAT] cuprindea doar 15 state membre, iar acestea emiteau împreună un procent de 20% din emisiile de gaze cu efect de seră. Acestea au luat în considerare măsurile impuse la și au promis să reducă emisiile de dioxid de carbon și celelalte gaze cu efect de seră în intervalul 2008-2012 cu un procent de 8%, iar până în anul 2020 cu 20% față de anul 1990.
În luna decembrie a anului 2002, între statele membre ale [NUME_REDACTAT] s-a creat sistemul de vânzare a emisiilor de gaze cu efect de seră. “Domeniile industrial vizate pentru reducerea sau negocierea între state a acestor emisii au fost:
energia
producția de oțel
producția de ciment
producția de sticlă
producția de cărămizi și alte materiale de construcții
producția de celoloză și hârtie. ”
Prețurile negociate pentru neachitarea obligațiilor asumate sau pentru comercializarea între state variau între 40 de euro și 100 de euro/ tona de emisii de gaze.
O altă măsură impusă a fost cumpărarea drepturilor de emisie a noilor state care au fost aderate în cadrul [NUME_REDACTAT] sau introducerea de tehnologii care ajută la reducerea emisiilor în alte state decât cele de origine. “Astfel dacă o țară dezvoltată înlocuia o țară în curs de dezvoltare, o tehnologie de producție cu o altă tehnologie mai performantă cu emisii de dioxid de carbon sau gaze cu efect de seră mai reduse, reducerile măsurate erau acordate nu țării unde se făcea înlocuirea ci țării de origine de unde provenea tehnologia mai performantă.”
[NUME_REDACTAT] a luat în vizor domeniul transporturilor deoarece acesta se află în topul domeniilor care emit cele mai multe noxe și astfel se degradează mediul. Valoarea emisiilor de dioxid de carbon provenite din cauza transpotului erau în anul 1990 în procent de 21% la nivel European, iar în anul 2004 ponderea acestui domeniu a crescut, ajungând la un procent de 28%.
, unul dintre statele semnatare ale [NUME_REDACTAT], s-a angajat într-o reducere voluntară de 21% în condițiile în care [NUME_REDACTAT] și-a asumat o reducere a emisiilor de numai 8%. Danemarca și-a asumat rolul de reducere a gazelor cu efect de seră, propunându-și cele mai mari reduceri ale emisiilor de dioxid de carbon, valorile propuse de acesta depășesc valoarea de 20%.
Liderii politici ai [NUME_REDACTAT], Franța și și-au propus să închidă minele de cărbune de pe teritoriul lor și să folosească cât mai mult din necesarul de energie electric. [NUME_REDACTAT] s-a angajat să reducă emisiile prin închiderea instalațiilor intens poluatoare de dioxid de carbon.
La finele anului 2007 o conferință internațională organizată în Indonezia, a cerut cerut [NUME_REDACTAT] ale Americii să se alăture celorlalte state în programele de reducere a emisiilor de gaze. Liderii lumii au încheiat un acord în [NUME_REDACTAT] (Indonezia), care să înlocuiască Protocolul de la Kyoto. S-a decis că este nevoie de aproximativ doi ani pentru a înlocui textul comunicatului care va înlocui protocolul anterior.
După deciziile luate în luna decembrie a anului 2008 în [NUME_REDACTAT] a urmat ultima consfătuire legată de implementarea politicilor de reducere a emisiilor prin despădurire și degradarea solului, care a avut loc la Poznan în Polonia. Danemarca și-a propus ca în decembrie 2009 să se organizeze o reuniune împotriva schimbărilor climatice provocate de gazele cu efect de seră.
3.2. Măsuri de protecție la nivelul României
3.2.1. [NUME_REDACTAT] în domeniul protecției mediului și a dezvoltării durabile
La fel ca și celelalte state și România are probleme în legătură cu degradarea mediului. România se confruntă în special cu poluarea locală intensă provocată de industrie, agricultură, centrele populate precum și de poluarea transfrontaliră. Toți acești factori poluanți pentru mediu au dus la degradarea ecosistemelor și la înrăutățirea condițiilor de viață a oamenilor.
În anul 1995 a fost adoptată [NUME_REDACTAT] Mediului care a fost publicată cu ajutorul Programului PHARE în anul 1996, iar trei ani mai târziu a fost aprobată [NUME_REDACTAT] pentru dezvoltare durabilă.
Începînd cu anul 2001, Programul de Guvernare al României prevede măsuri și pune în aplicare acțiuni concrete care vizează ocrotirea și asugurarea unui mediu curat și sănătos pentru cetățenii săi, respectându-se în același timp și [NUME_REDACTAT] de Acțiune pentru [NUME_REDACTAT]. Principiile pe care se bazează elaborarea Strategiei de Protecție a Mediului sunt:
conservarea și îmbunătățirea condițiilor de sănătate ale oamenilor;
dezvoltarea durabilă;
evitarea poluării prin măsuri preventive;
conservarea diversității biologice și reconstrucția ecologică a sistemelor deteriorate;
conservarea moștenirii valorilor culturale și istorice;
principiul “poluatorul plătește”;
stimularea activității de redresare a mediului.
Criteriile care stau la baza stabilirii priorităților privind acțiunile ce trebuie întreprinse, necesare redresării și ocrotirii mediului, sunt:
menținerea și îmbunătățirea sănătății populației și a calității vieții;
menținerea și îmbunătățirea potențialului existent al naturii;
apărarea împotriva calamităților naturale și accidentelor;
respectarea prevederilor convențiilor și programelor internaționale privind protecția mediului;
raport maxim beneficiu / cost;
integrarea României în [NUME_REDACTAT].
[NUME_REDACTAT] protecției mediului au fost stabilite obiective pe termen scurt (până în 2004), mediu (până în 2010) și lung (până în 2020), având la bază principiile generale și criteriile care s-au avut în vedere la stabilirea priorităților privind acțiunile ce trebuie întreprinse în vederea protecției mediului.
3.2.2. [NUME_REDACTAT] în domeniul protecției atmosferei și a schimbărilor climatice
România s-a orientat să ia decizii și hotărâri asemănătoare cu politicile adoptate la nivel mondial, în ceea ce privește climatul și protecția mediului. Odată cu apariția influențelor occidentale de îmbunătățire a condițiilor de viață și eliminarea poluării, noastră a încercat să se integreze și a adoptat măsuri la nivel european cât și mondial. Iată câțiva pași legislativi pe care România i-a adoptat:
[NUME_REDACTAT].9/ din 20 iunie 1973, privind protecția mediului înconjurător, pune bazele moderne pentru crearea căilor și instrumentelor prin care se poate realiza prevenirea și combaterea poluării;
în februarie 1973 s-a înființat „[NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] Înconjurător” iar pe plan local se înființează Comisii județene pentru [NUME_REDACTAT];
în 1990 înființarea [NUME_REDACTAT] de Stat pentru [NUME_REDACTAT] având filiale in majoritatea reședințelor de județe din ;
aliniere la legislația de la nivelul [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] nr. 137/ 1995 și apar noile norme de poluare;
Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 91/2002, care cuprinde Legea nr. 137/1995, cu amendamentele și modificările aduse ulterior conform documentului de poziție al României cuprinse în Capitolul 22 al documentului de aderare. Ordonanța a fost adoptată prin Legea nr. 294/2003. În tabelul 7.3 este prezentată structură de bază a acestui act legislative;
OUG nr. 195/2005 și Legea nr. 265/2006 privind modificările la legea protecției mediului;
Legea nr. 655/2001 privind protecția atmosferei în România prin care se adoptă OUG nr. 243/2000. Acest act normative este structurat integral conform legislației europene;
Legea nr. 24;
Legea nr. 3/2001 privind adoptarea de către România a Protocolului de la Kyoto;
Legea nr. 84/2006 privind aprobarea OUG nr.152/2005 privind prevenirea și controlul integrat al poluării.
Pe lângă aceste acte legislative la nivel ministerial s-au mai adăugat și următoarele acte:
HG n.r 731/2004 privind Strategia națională privind protecția atmosferei;
HG nr. 738/2004 privind Planul național de acțiune în domeniul protecției atmosferei;
Hotărârea nr. 645/2005 privind Strategia națională privind schimbările climatice;
Hotărârea nr. 1877/2005 privind Planul național de acțiune privind schimbările climatice;
HG nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanți proveniți de la instalațiile mari de ardere;
Legea nr. 92/2006 pentru aprobarea OUG nr. 152/2005 privind Prevenirea și Controlul integrat al poluării.
În momentul aderării la [NUME_REDACTAT], noastră și-a asumat anumite angajamente, fiind nevoită să parcurgă câțiva pași în vederea îndeplinirii condiției de aderare.
În cadrul [NUME_REDACTAT] se stabilesc directive care ulterior sunt transpuse prin codecizie în forme adecvate legislației fiecărui stat membru UE. Principalele directive cu privire la protecția atmosferei și a schimbărilor climatic sunt:
[NUME_REDACTAT] nr 96/62/EEC privind evaluarea și managementul calității aerului;
[NUME_REDACTAT] nr. 99/30/EC privind valorile limita pentru dioxid de sulf, dioxid de azot si oxizi de azot, particule în suspensie și plumb în aerul atmosferic;
[NUME_REDACTAT] nr. 92/72/EEC privind poluarea aerului cu ozon;
[NUME_REDACTAT] nr. 2000/69/EC privind valorile limită pentru benzen și monoxid de carbon în aerul înconjurător;
[NUME_REDACTAT] nr. 93/389/EEC (amendata prin Directiva nr.99/296/EEC) privind mecanismul de monitorizare comunitar pentru CO2 si alte gaze cu efect de seră;
[NUME_REDACTAT] nr. 93/12/EEC privind reducerea conținutului de sulf în combustibilii lichizi amendată prin Directiva nr.99/32/EC;
[NUME_REDACTAT] nr. 97/68/EC privind armonizarea legislației [NUME_REDACTAT] referitoare la măsurile luate împotriva emisiilor de gaze si particule poluante, provenite de la motoarele cu combustie internă instalate pe echipamente nerutiere;
[NUME_REDACTAT] nr. 94/63/EC privind controlul emisiilor de compuși organici volatili (COV) rezultați din depozitarea benzinei și distribuția sa de la terminale la stațiile service;
[NUME_REDACTAT] nr. 98/70/EC privind calitatea benzinei și motorinei;
Directiva nr. 99/94/EC privind furnizarea către comparatorii de autoturisme noi a informațiilor legate de economia de combustibil și emisiile de CO2 etc.
CONCLUZII
Putem concluziona că încălzirea globală este fenomenul de creștere continuă a temperaturilor medii înregistrate în atmosferă, în imediata apropiere a solulului precum și a apei. Încălzirea globală este caracterizată prin fenomenele climatice extreme. Schimbarea climatică are efecte profunde în cele mai diferite domenii. Acest fenomen determină topirea ghețarilor care ulterior va provoca ridicarea nivelului oceanului planetar, dispariția unor specii, modificarea teritoriului uscat, schimbări privind sănătatea oamenilor etc.
Este cunoscut faptul că mediul inconjurător și societatea umană suportă adesea acțiunea unor fenomene extreme periculoase cu origine diferită, naturală sau antropică, ce pot produce dereglări distructive și brutale în anumite sisteme sau situații prestabilite. Aceste evenimente (cutremure, erupții vulcanice, tsunami, alunecări de teren, furtuni, inundații, secete, incendii, accidente tehnologice, situații conflictuale etc.) se produc de regulă pe neașteptate și pot provoca numeroase victim atât în rândul oamenilor cât și al animalelor, un volum mare de pagube materiale, dezechilibre ecologice și chiar grave, tulburări ale stării psihice și morale a populației ce intră sub incidența fenomenului respectiv.
Odată cu apariția fenomenului de globalizare care a dus la dezvoltarea unor sate, determinând creșterea numărului și complexitatea problemelor cu privire la poluare ordonă într-un fel revizuirea sarcinilor existente în domeniu și formularea unora noi. Putem concluziona faptul că acțiunile de mediu se definesc în strănsă legătură cu politica de dezvoltarea economică, cu ipoteza desfășurării economice și sociale pe termen mediu și lung. Pot spune că întâlnim o problem, deoarece societatea și economia trebuie să funcționeze și să evolueze, iar protejarea mediului are nevoie de cât mai mulă atenție.
BIBLIOGRAFIE:
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Variabilitatea și [NUME_REDACTAT] în România, [NUME_REDACTAT] Universitaria, București 2010.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Editura DEVADATA, București 2008.
[NUME_REDACTAT], “Biologie, Ecologie și [NUME_REDACTAT]”, București 2007.
[NUME_REDACTAT], Hazarde și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], București 2009.
Ilie C. Zaharia, Studii de Ecologie ([NUME_REDACTAT] Chimice asupra [NUME_REDACTAT] din România), [NUME_REDACTAT], București 1999.
[NUME_REDACTAT], „[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] România de Mâine, București 2008.
[NUME_REDACTAT], „[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT] din Craiova, Craiova 2009.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], București 2008.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] în [NUME_REDACTAT] Durabile.
[NUME_REDACTAT], Strategii pentru [NUME_REDACTAT], Editura GRAND, București 1998.
[NUME_REDACTAT], Ecologia: dicționar enciclopedic, Editura TEHNICA, București 2006.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] ale Mediului, [NUME_REDACTAT], București 2003.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Internațional, 2008.
[NUME_REDACTAT]- Dan, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], Editura U.T.PRESS, 2009.
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Naturale, Editura C. H. Beck, București 2000.
ROMENVIROTEC 2010.
[NUME_REDACTAT] a României (2006).
www.anpm.ro
www.ecomagazin.ro
www.eu-europe.eu.com
www.sferapoliticii.ro
www.ubbcluj.ro
www.uvvg.ro
24. www.ziare.com
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Noi Aspecte Privind Schimbarile Climatice (ID: 1783)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.