NO ȚIUNI DE TEORIA GENERAL Ă A ETICII Obiectivele capitolului:
realizarea unei incursiuni în istoricul conceptului de etic ă;
definirea… [612808]

5CAPITOLUL 1
NO ȚIUNI DE TEORIA GENERAL Ă A ETICII

Obiectivele capitolului:

realizarea unei incursiuni în istoricul conceptului de etic ă;

definirea termenilor fundamentali: morala și etica;

prezentarea principalelor curente și personalit ăți care au jalonat dezvoltarea eticii ca șiin ță ;

descifrarea conceptelor de metaetic ă și psihologie moral ă;

delimitarea principalelor teorii ale eticii normati ve: teoria virtu ții, teoria datoriei și teoria
consecin țelor;

descrierea modalit ăților de concretizare în practic ă a teoriilor etice și prezentarea domeniilor
majore ale eticii aplicate;

1.1. Evolu ția eticii ca ramur ă a filozofiei: epoci, curente și personalit ăți

Etica (de la grecescul antic “ ethikos ” – “ teoria despre virtute ” sau “ ethos ” – caracter, obi șnuin ță ,
datin ă) reprezint ă una dintre cele cinci ramuri majore ale filozofiei1, al ături de logic ă, ce are ca obiect studiul
gândirii umane ra ționale, estetic ă, ce arat ă cum sunt cunoscute lucrurile prin intermediul sim țurilor 2,
epistemologie , care studiaz ă natura și scopul cunoa șterii 3 și metafizic ă4, ce urm ăreste s ă explice natura lumii.
La modul cel mai general, etica distinge între ceea ce este “ drept ” și ceea ce este “ gre șit ” dintr-un punct de
vedere universal acceptat. Etica difer ă de moralitate, de și în limbajul comun cele dou ă concepte sunt
cvasisinonime și interschimbabile. Morala permite o mai mare varie tate interpretativ ă la nivel individual, în
timp ce etica are o arie mai global ă, universal ă. Morala se refer ă la comportamentul uman v ăzut prin prisma
valorilor și dimensiunilor opuse ale acestora (bine – r ău, drept – nedrept, corect – gre șit etc.), iar etica se
refer ă la studiul a tot ceea ce este inclus în acest spec tru al valorilor.
Dic ționarul explicativ al limbii române, în edi ța sa din 1998 și în edi ția electronic ă5, define ște morala
ca fiind: "Ansamblul normelor de convie țuire, de comportare a oamenilor unii fa ță de al ții și fa ță de
colectivitate și a c ăror înc ălcare nu este sanc ționat ă de lege, ci de opinia public ă" sau ca „Form ă a
con știin ței sociale care reflect ă și fixeaz ă idei, concep ții, convingeri privind comportarea individului în
societate”. În Dic ționarul limbii franceze " Petit Robert ", în edi ția din 1982, morala se define ște ca fiind:
"știin ța binelui și a răului; teoria ac țiunii umane în calitatea ei de a fi supus ă datoriei și având ca scop
binele; ansamblul de reguli de conduit ă considerate de o manier ă absolut ă; ansamblu de reguli de conduit ă
care decurg dintr-o anumit ă concep ție despre bine și r ău".
Pe de altă parte, Dic ționarul explicativ al limbii române, în edi țiile men ționate, define ște etica ca fiind
„știin ța care se ocup ă cu studiul teoretic al valorilor și condi ției umane din perspectiva principiilor morale
și cu rolul lor în via ța social ă; totalitatea normelor de conduit ă moral ă corespunz ătoare” sau ca „ disciplin ă
filozofic ă ce studiaz ă principiile morale, originea, dezvoltarea și con ținutul lor” . Etica î și pune problema
aprecierii modurilor de comportare și ac țiune care formeaz ă practica vie ții umane, la nivel individual și social,
devenind atitudini morale. Etica cerceteaz ă, deci, moralitatea unei anumite societ ăți cu ajutorul unor concepte
specifice (valori morale): bine, cinste, datorie, d reptate, demnitate, omenie, onoare, con știin ță , ideal moral
etc. Comportamentul uman poate fi considerat etic ( drept, bun) sau neetic (gre șit, r ău), iar oamenii, ca
indivizi, pot fi considera ți etici (cu integritate moral ă) sau neetici.
Realizând o scurt ă incursiune istoric ă pentru a urm ări evolu ția eticii ca știin ță , ne putem întoarce în
Antichitate, la Socrate, Platon și Aristotel. Unul dintre cei mai influen ți gânditori ai lumii Antice a fost
Socrates (470 – 399 î.Ch.), filozoful care a determinat poa te în m ăsura cea mai mare gândirea modern ă
occidental ă, peste milenii. În centrul studiilor sale au stat etica și virtutea moral ă, el considerând c ă omul î și

1 Durant W. (1926), The Story of Philosophy . New York, Simon and Schuster
2 Potrivit lui Alexander Gottlieb Baumgarten , filozof german din secolul al XVIII-lea
3 Potrivit lui James Frederick Ferrier , scriitor și filozof sco țian din secolul al XIX – lea
4 Termen aristotelian
5 Disponibil la http://dexonline.ro

6poate g ăsi fericirea ducând o via ță moral ă, aceasta putând fi înv ățat ă. Socrate considera c ă exist ă trei reguli
sau principii morale:
(i) niciodat ă nu trebuie s ă d ăun ăm nim ănui;
(ii) trebuie s ă ne ținem promisiunile;
(iii) trebuie s ă d ăm ascultare și s ă ne respect ăm p ărin ții și înv ăță torii 1.
Discipolul lui Socrates, Platon (427 – 347 î. Ch) supune, de asemenea, etica și morala analizelor sale.
Lucrarea sa fundamental ă este „ Republica ”, în care ia în discu ție conceptul de justi ție, descriind o form ă
ideal ă de guvernare 2. Ca și Socrate, Platon considera c ă buna func ționare a unei societ ăți este dependent ă în
mod esen țial de respectarea principiilor morale. O alt ă important ă parte a operei platoniene o reprezint ă
celebrele dialoguri, lucr ări în care abordarea unei anumite probleme filosofi ce sau etice se realizeaz ă, de
regul ă, prin dialogul dintre Socrate și diversi ceta țeni atenieni. Ideile lui Socrate și Platon au fost preluate de
numero și numero și al ți filozofi, care au considerat etica fiind o condi ție fundamental ă de bun ă func ționare a
unei societ ăți. O contribu ție esen țial ă a avut-o elevul lui Platon, Aristotel (384 – 322 î.Ch.), fondator al logicii
formale ca știin ță și al primei universit ăți. Vastul sistem filozofic și știin țific conceput de Aristotel, de o mare
diversitate (logic ă, teologie, politic ă, estetic ă, fizic ă, astronomie, zoologie etc.) și profunzime, a stat la baza
dezvolt ării ulterioare a gândirii medievale cre știne și islamice și a fost pilonul central al culturii Occidentului
pân ă la sfâr șitul secolului al XVII-lea. El a privit filozofia c a știin ță a cauzelor prime, o cercetare a fiin ței ca
fiin ță , iar adev ărul l-a definit prin coresponden ța ideilor cu realitatea.
În epoca medieval ă și modern ă, se impune a fi amintit Sf. Thomas d’Aquino (1225 – 1274), c ălug ăr
dominican, teolog și filozof, care a încercat s ă concilieze filozofia antic ă de factur ă aristotelian ă cu cea
cre știn ă. Principalelele idei și teze cu care a contribuit la dezvoltarea eticii s unt:
(i) la baza oric ărei autorit ăți se afl ă Dumnezeu;
(ii) adev ărul este identificarea cuno știn țelor cu realitatea (observându-se identitatea de gâ ndire cu
Aristotel);
(iii) cunoa șterea este atât un proces pasiv (realitatea obiecti v ă determin ă cunoa șterea unui subiect),
cât și unul activ (cunoa șterea este o activitate, nu o simpl ă acceptare),
(iv) Dumnezeu l-a creat pe om liber și îi men ține aceast ă condi ție;
(v) omul reprezint ă cea mai înalt ă valoare, fiind independent și având un țel 3.
Un rol esen țial în consolidarea eticii ca știin ță l-a avut Spinoza (1632 – 1677), filozof olandez. Chiar
sistemul de gândire a lui Spinoza a fost intitulat „Etica ”, pornind de la considerentul c ă prima virtute uman ă
este cunoa șterea, iar cunoa șterea lui Dumnezeu este virtutea suprem ă. Libertatea, servitutea, credin ța trebuie
în țelese în lumina unui singur adev ăr universal: existen ța si unicitatea lui Dumnezeu, ra țiunea uman ă ajutând
la cunoa șterea lui Dumnezeu, în care se include 4.
Etica protestant ă a insemnat foarte mult pentru evolu ția capitalismului. Având ca r ădăcini Reforma
lui Martin Luther (1483 – 1546) și scrierile lui Jean Calvin (1509 – 1564), etica protestant ă este centrat ă
pe dou ă principii fundamentale – cel al ac țiunii rationale si cel al democra ției exprimate prin libertate,
egalitate, fraternitate, care au rodit pe continent ul european și nord – american, pentru a fi apoi r ăspândite pe
întrega lume. Noile abord ări aduse de biserica protestant ă (bog ăția ca har de la Dumnezeu, importan ța
hărniciei, considerarea ca p ăcat capital a leneviei, luxului, risipei și cheltuielilor nechibzuite, dar și dreptul
de acces al celor marginaliza ți la competi ția sociala) au oferit legitimitate etic ă viitoarelor principiilor
iluministe. Averea celui care munce ște este pus ă în slujba comunit ății în care tr ăie ște. Bog ăția acestora
ac ționeaz ă pentru comunitate fie direct, ca un bun de consum de care se bucur ă to ți cei care îl cump ără, fie
indirect, prin impozitele v ărsate la bugetul public din care se fac redistribui rile în folosul tuturor, prin
investi țiile pe care le face cel care de ține această bog ăție, generând astfel locuri de munc ă prin care se asigur ă
existen ța decent ă a multor oameni sau prin acumul ările de capital de care se folosesc b ăncile pentru a
împrumuta al ți investitori care multiplic ă, la rândul lor, bog ăția comunitar ă. Aceasta spiral ă a bog ăției nu ar

1 Platon (2002), Banchetul și alte dialoguri , Bucure ști, Mondero
2 Platon (2005), Republica, Bucure ști, Antet XX
3 St. Tomas d’Aquinas (1947), The Summa Theologicae, New York, Bezinger Bross Edition apud Ionescu G. (2005), Marketizarea,
democratizarea și etica afacerilor , Bucure ști, Economica
4 Spinoza B. de (2004), Etica, Bucure ști, Antet

7fi posibil ă f ără acei oameni care la început dovedesc curaj, au ide i novatoare, tenacitate în urm ărirea țelurilor
propuse și o pricepere deosebit ă pentru administrarea resurselor umane, financiare sau naturale, într-un mod
cât mai ingenios cu putin ță . O alt ă idee revolu ționar ă a eticii protestante este legat ă de ambi ția celor
marginaliza ți social, ei devenind astfel, de cele mai multe ori , eficien ți și productivi. Ei vor intra în competi ție
cu cei care de țin resurse, fiind capabili s ă inventeze solu ții ingenioase pentru situa ții dificile. Prin aceasta
idee, etica protestant ă inoveaz ă și în domeniul sistemului politic democratic, legiti mându-i pe cei
marginaliza ți sa participe la competi ția social ă și economic ă1. Un reprezentant important al eticii protestante
este Benjamin Franklin (1706 – 1790), diplomat, om de stiin ța, inventator, filozof, profesor și om politic
american, unul dintre P ărin ții Fondatori ai Statelor Unite ale Americii (fiind printre semnatarii Declara ției de
Independen ță ), al c ărui urm ător sfat pentru concet ățenii săi a r ămas celebru: “ Ia aminte c ă timpul înseamn ă
bani. Banii pot produce bani, iar ace știa, la rândul lor, pot produce și mai mul ți, și a șa mai departe. Cinci
șilingi pu și în circula ție sunt șase, repu și în circula ție șapte șilingi și trei pence și a șa mai departe, pân ă ce
se ajunge la o sut ă de lire sterline. Cine taie o scroaf ă nimice ște pe to ți urma șii ei pân ă într-a mia genera ție.
Cine distruge o moned ă de cinci șilingi, distruge tot ce s-ar fi putut produce cu ei : șiruri întregi de lire
sterline ”2.
Jean Jaques Rousseau (1712 – 1778), iluminist, personalitate major ă a secolului XVIII, a c ărui
ideologie a influen țat Revolu ția francez ă de la 1789, a dezvoltat conceptul de „ contract social ”, care indic ă
perspectiva unei societ ăți perfecte, unde individul se realizeaz ă pe deplin în cadrul colectivit ății, chiar dac ă a
renun țat la unele dintre drepturile sale. Contractul soci al reprezint ă o încercare de a concilia necesitatea
formelor de comuniune social ă cu libertatea individual ă. Potrivit lui Rousseau, „ omul s-a n ăscut liber, dar
pretutindeni el este în lan țurile create de activit ăți, asocieri și guverne ”; dar datoria cet ățeanului de a se
supune autorit ății nu se poate întemeia doar pe puterea celor care exercit ă aceast ă autoritate: pentru a fi
legitim ă, aceast ă putere trebuie s ă se bazeze pe un fel de consens liber exprimat 3.
Immanuel Kant (1724 – 1804), filozof german, este printre cei ma i importan ți gânditori ai
iluminismului german, fiind socotit unul din cei ma i mari filozofi din istoria culturii apusene. Kant încearc ă
să integreze într-o concep ție unitar ă cele dou ă pozi ții contrare ale teoriei cunoa șterii din vremea sa, pe de o
parte ra ționalismul 4 lui René Descartes 5 și al lui Gottfried Wilhelm von Leibniz 6, pe de alta empirismul 7
filozofilor englezi John Locke 8 și David Hume 9. El a pus bazele idealismului critic , exercitând o mare
influen ță asupra dezvolt ării filozofiei în timpurile moderne. În dou ă lucr ări fundamentale, " Întemeierea
metafizicii moravurilor "10 (în original: Grundlegung zur Metaphysik der Sitten , publicat ă în 1785) și " Critica
ra țiunii practice”11 (în original: Kritik der praktischen Vernunft , publicat ă în 1788), Kant î și prezint ă sistemul
etic, bazat pe convingerea c ă ra țiunea reprezint ă cea mai înalt ă instan ță a moralei. Din acest punct de vedere,
exist ă dou ă modalit ăți de luare a unei decizii, ambele dictate de voin ță : în primul rând, un „ imperativ
condi ționat, ipotetic ”, care decurge dintr-o înclinare subiectiv ă și urmeaz ă un anumit scop individual, iar în
al doilea rând un " imperativ categoric ", care se supune unei legi obiective, universal va labil ă și necesar ă.

1 Weber M. (2003), E tica protestant ă și spiritul capitalismului , Bucure ști, Humanitas
2 Franklin B. (1961), The Autobiography and other Writings , New York, New American Library
3 Rousseau J. – J. (1967), The Social Contract and Discourse on the Origin and Foundation of Inequlaity Among Mankind , New
York, Washington Square Press apud Ionescu G. (2005), op. cit.
4 Ra ționalismul este doctrina filozofic ă în care se afirm ă c ă adev ărul trebuie s ă fie determinat în virtutea for ței ra țiunii și nu pe baza
credin ței sau a dogmelor religioase
5 René Descartes (Cartesius) (1596 –1650), filozof și matematician francez, teoretician al ra ționalismului, sus țin ător al ideii c ă la
baza existen ței tuturor lucrurilor exist ă dou ă substan țe, spiritul și materia, conturând astfel celebrul dualism cartez ian;
6 Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646 – 1716), filozof și matematician german,, unul din întemeietorii ilum inismului german, fiind
considerat și fondatorul analizei matematice
7 Empirismul este doctrina filozofic ă a test ării, a experiment ării, conform c ăruia toat ă cunoa șterea uman ă provine din sim țuri și din
experien ță , respingând ipoteza conform c ăreia oamenii au idei cu care s-au n ăscut sau c ă ceva s-ar putea cunoa ște f ără referin ță la
experien ță
8 John Locke (1632 – 1704) a fost un filozof și om politic englez, considerat întemeietorul empir ismului modern și sus țin ător al
drepturilor naturale, în special al drepturilor de proprietate
9 David Hume (1711 – 1776), filozof, istoric și economist sco țian, adept al empirismului, unul dintre reprezentan ții cei mai de seam ă
ai Iluminismului sco țian, critic al dogmatismului metafizic și religios
10 Kant I. (1972), Întemeierea metafizicii moravurilor , Bucure ști, Editura Știin țfic ă și Enciclopedic ă
11 Kant I. (1995), Critica ra țiunii practice , Bucure ști, Iri

8Kant formuleaz ă astfel principiul " imperativului categoric ", considerat ca fundament al moravurilor:
„Comporta ți-vă ca și când ac țiunea întreprins ă de voi ar deveni o lege universal ă de comportament pentru
to ți cei care se afla in aceleasi circumstan țe”, din care deriv ă Regula de Aur: ” Actiona ți a șa cum a ți dori s ă
ac ționeze și ceilal ți fa ță de voi ”. Societatea trebuie s ă se ridice la nivelul principiilor morale, neexistâ nd nici
o excep ție de la aceasta regul ă. În paragrafele urm ătoare va fi extins ă prezentarea impeativului categoric.
Referitor la libertate, Kant nu în țelege prin aceasta un liber arbitru lipsit de legi, ci dreptul de autodeterminare,
de respectare con știent ă a legilor, care deriv ă din ra țiune.
Friedrich Wilhelm Joseph von Schelling (1775 – 1854), filozof german, a fost, în prima pe rioad ă a
activit ății sale, unul din reprezentan ții de seam ă ai idealismului german, dar mai târziu a devenit t ot mai
influen țat de romantism. A definit conceptul de „ filozofie a identit ății ”, în care Dumnezeu se identific ă cu
for țele și legile universului. Mai târziu, renun țând la aceast ă abordare panteist ă1, a creat un curent denumit
„filozofie pozitiv ă”. Prin aceasta define ște existen ța omului ca o form ă de prezen ță a con știin ței de sine în
absolut. Valoarea moral ă suprem ă,în opinia sa, este liberatea. („ Începutul și sfâr șitul oric ărei filozofii este
Libertatea ”, afirma ție f ăcut ă în 1795 ).
Arthur Schopenhauer (1778 – 1860), filozof german, a devenit cunoscut prin teoria sa asupra
primatului "voin ței" în sfera reprezent ării lumii și în comportamentul uman. Spre deosebire de Kant, e tica lui
Schopenhauer nu se bazeaz ă pe ra țiune și pe legile morale, el v ăzând în "mil ă" singura modalitate a
comportamentului moral. Prin comp ătimire și în țelegerea suferin ței lumii, omul î și dep ăș ește egoismul și se
identific ă cu semenii s ăi. Bazat pe achizi țiile știin țelor naturale, el dezvolt ă un punct de vedere original
asupra percep ției: lumea exterioar ă exist ă numai în m ăsura în care este perceput ă și prezent ă în
con știin ța omului, deci ceva exist ă dac ă poate fi reprezentat.
Friedrich Wilhelm Nietzsche (1844 – 1900) este unul din cei mai importan ți filozofi germani
moderni, exercitatând o influen ță major ă, dar și controversat ă, asupra gândirii filozofice a genera țiilor
urm ătoare. Un rol central în sistemul s ău filozofic și etic îl de ține conceptul de „ voin ță de putere ”, acesta
fiind un instrument pentru în țelegerea lumii, de fapt „ esen ța cea mai intim ă a existen ței ”. Pornind de la ipoteza
voin ței de putere, Nietzsche dezvolt ă un tip de psihologie care pune pe prim plan lupta sau asocierea
instinctelor, a impulsurilor și afectelor, con știin ța nefiind decât perceperea tardiv ă a efectelor acestora.
Nietzsche face distinc ție între morala slabilor și cea a celor puternici. Astfel, în concep ția lui, mila, altruismul,
toate valorile umanitare sunt, de fapt, valori prin care omul se neag ă pe el însu și pentru a-și da aparen ța unei
frumuse ți morale și a se convinge de propria sa superioritate 2. În anii ‘20, opera lui Nietzsche a fost
revendicat ă de nazismul german și de fascismul italian, confiscându-se conceptul de “voin ță de putere ” în
sprijinul doctrinei totalitare.
Henri-Louis Bergson (1859 –1941) a fost scriitor și filozof francez (de origine ebraic ă). Sistemul
său filozofic este dualist – în lume se manifest ă dou ă tendin țe aflate în conflict – for ța vie ții și opozi ția lumii
materiale la aceste for țe. Fiin țele umane în țeleg materia prin intelectul, prin ra țiunea lor, cu ajutorul c ărora
evalueaz ă lumea înconjur ătoare. Cu ajutorul ra țiunii se dezvolt ă doctrinele știin țifice. În contrast cu intelectul
se afl ă intui ția, care provine din instinctul animalelor inferioa re. Intui ția ofer ă oamenilor o idee despre for ța
vie ții care este de ținut ă de toate fiin țele. Cu ajutorul intui ției se percepe realitatea timpului. El define ște
“morala deschis ă” ca fiind cea care con ține valorile universale ale umanit ății. Aceasta este caracteristic ă
acelor indivizi care, dincolo de prejudec ățile sociale (“ morala închis ă”), știu s ă g ăseasc ă elanul creator al
vie ții și iubirea 3.
John Dewey (1859 – 1952), filozof și psiholog american, ale c ărui lucr ări au avut influen țe
remarcabile în Statele Unite, dar nu numai, este co nsiderat întemeietorul pragmatismului 4. În concep ția sa,
“morala este la fel ca și ac țiunile legate de raporturile noastre cu ceilal ți. Morala se refer ă la întregul

1 Panteismul este o concep ție filozofic ă monist ă care identific ă divinitatea cu întreaga materie.
2 Nietzsche F. (1994), Genealogia moralei, Bucure ști, Humanitas
3 Bergson H.L. (1932), Les deux sources de la morale et de la religion , Paris, Les Presses Universitaires de France, apud Ionescu G.
(2005), op. cit.
4 Pragmatismul este o consecin ță filozofic ă centrat ă pe consecin țele practice sau efectele reale ale ac țiunilor.

9caracter în ansamblu, iar caracterul în ansamblu es te identic cu omul în toate manifest ările și atitudinile lui
concrete. Aspectul moral și social al conduitei sunt, în ultim ă înstan ță , identice ”1.

1.2 Domenii ale eticii

Etica general ă se desf ăș oar ă pe trei nivele:
– un prim nivel, denumit metaetic ă, care are ca obiect definirea naturii termenilor morali;
– un al doilea nivel, al eticii normative, care stu diaz ă teoriile și doctrinele etice;
– un al treilea nivel, al eticii aplicate, care stu diaz ă aspectele particulare, distincte, pe diferite arii de
cuprindere, ale eticii.

1.2.1 Metaetica

1.2.1.1 Teorii metaetice

Metaetica a beneficiat de o aten ție sporit ă din partea cercet ătorilor și filozofilor în toate timpurile,
fiind ramura eticii care urm ăre ște s ă în țeleag ă și s ă explice natura propriet ăților etice (dac ă acestea exist ă), a
judec ăților, atitudinilor și st ărilor de tip etic. Metaetica vizeaz ă r ăspunsul la întrebarea „ Ce este bun ătatea? ”,
ca proprietate a unui comportament sau atitudini. D erivat de la acest subiect fundamental de studiu, a lte
probleme pe care metaetica încearc ă s ă le solu ționeze sunt:
– ce se în țelege prin afirma ția f ăcut ă despre ceva c ă este “ bun ”?
– cum se poate ști despre ceva c ă este drept (corect) sau gre șit (incorect)?
– în ce fel atitudinile morale motiveaz ă ac țiunile?
– exist ă valori absolute în mod obiectiv?
– care sunt sursele de formare sau definire a propr iilor noastre valori?
Teoriile metaetice, spre deosebire de cele ale etic ii normative, nu con țin evalu ări etice propriu – zise.
Un r ăspuns la oricare din exemplele de întreb ări de mai sus nu reprezint ă o afirma ție cu caracter etic, ci doar
o investigare a c ăilor de ac țiune etic ă.
Exist ă dou ă abord ări majore de tip metaetic:
a) realismul moral consider ă c ă exist ă valori obiective; adep ții acestei abord ări consider ă c ă
aprecierile evaluative sunt, de fapt, propozi ții etice 2 efective, obiective, având valoare logic ă de “ Adev ăr” sau
“Fals ”, iar acordarea uneia dintre cele dou ă valori unei st ări de fapt nu depinde de credin țele și sentimentele
noastre sau de alte atitudini prin care se evalueaz ă ceea ce ne înconjoar ă; realismul moral are dou ă variante:
a1) etica intuitiv ă (sau non – naturalismul etic ), care consider ă c ă exist ă propriet ăți morale obiective,
ele fiind ireductibile 3 (cum ar fi proprietatea de “ bun ătate ”), oamenii con știentizând în mod intuitiv
propriet ățile sau adev ărurile morale;
a2) naturalismul etic (numit și definism ) este componenta meta-eticii care sus ține c ă termenii etici
pot fi defini ți: în țelesul propozi țiilor etice poate fi prezentat în întregime în term eni non – etici 4; altfel spus,
la întrebarea “ Pot fi propozi țiile etice reformulate în alte cuvinte care s ă nu utilizeze conceptele normative de
“bine” și “r ău” ?”, sus țin ătorii naturalismului r ăspund afirmativ; din acest punct de vedere, atribut ele de
“bun ” și “ corect ” sunt propriet ățile naturale fundamentale ale oamenilor și lucrurilor; naturalismul etic
consider ă, deci, la fel ca și etica intuitiv ă, c ă exist ă propriet ăți morale obiective, dar acestea sunt reductibile
la (definibile prin) termeni non – etici; majoritat ea naturali știlor afirm ă c ă adev ărurile morale se percep prin
cunoa ștere empiric ă (pe baza de experien ță ), existând și opinii printre ace știa potrivit c ărora cunoa șterea

1 Dewey J. (1972), Democra ție și educa ție, Bucure ști,Cartea Româneasc ă
2 Dou ă exemple de propozi ții etice: „H ărnicia este bun ă”, respectiv „Crima este rea (gre șit ă)”.
3 Care nu mai poate fi redus, care nu mai poate fi si mplificat
4 Atributul „non – etic” nu este, în acest caz, anto nimul atributului „etic”, ci se refer ă la termeni care nu se definesc prin intermediul
no țiunilor de „bun” sau „r ău”.

10 moral ă poate fi dobândit ă prin acelea și mijloace ca și cunoa șterea știin țific ă, care, la rândul ei, poate fi
asimilat ă pe baze empirice.
b) antirealismul moral consider ă c ă nu exist ă valori morale obiective. Pot fi distinse trei abor d ări
specifice antirealismului moral:
b1) subiectivismul etic sus ține c ă propozi țiilor etice li se aloc ă valoarea de „ adev ăr” sau de „ fals ”
prin conven ție sau prin atitudinea observatorilor. Exist ă mai mule variante ale subiectivismului:
– relativismul moral (cu derivata sa relativismul c ultural): este punctul de vedere prin care un lucru ,
o fapt ă sau o atitudine sunt juste din punct de vedere mor al dac ă ele sunt aprobate de c ătre societate;
aceast ă abordare conduce la concluzia c ă diferite lucruri, fapte sau atitudini sunt corecte sau juste
pentru oameni apar ținând diferitelor societ ăți în epoci istorice diferite; este un punct de vede re
extrem de popular printre antropologi.
– teoria comenzii divine: aceasta sus ține c ă valorile morale sunt acelea care au fost considera te ca
atare de divinitate; desigur c ă aceasta poate fi supus ă la numeroase critici, dar r ămâne o abordare
extrem de popular ă în rândul lumii clericale, dar și în comunit ățile sociale non-laice.
– subiectivismul individualist: este teoria potrivi t c ăreia exist ă tot atâtea scale distincte între „ bine ” și
„rău” câ ți indivizi exist ă; un sus țin ător al acestei teorii poate afirma, de exemplu, c ă pentru ca o
fapt ă, atitudine sau lucru s ă fie corect ă moral este necesar ca el însu și s ă o aprobe (deci, ceea ce
respingem este „ rău”, ia ceea ce accept ăm este „ bun ”); o variant ă a subiectivismul etic individualist
este cea care define ște conceptul de „ bun ” prin “ ceea ce îmi place ”, deci un argument pentru
hedonism 1.
– teoria observatorului ideal: aceast ă abordare consider ă c ă atributul de „ bun ” pentru un lucru sau
atitudine este determinat de un observator ideal, c aracterizat printr-o ra țiune perfect ă, și complet
informat; este o teorie care ar putea fi considerat ă din categoria „ realismului moral ” dac ă
obiectivitatea modului de definire a observatorului ideal ar fi total ă, iar acceptarea opiniilor sale ar
fi universal ă.
b2) non-cognitivismul este abordarea care sus ține c ă aser țiunile etice nu reprezint ă, în mod efectiv,
afirma ții, neputând fi, deci, nici false, nici adev ărate (nu au valoare de adev ăr, conform conceptelor din
logic ă). Non – cognitivismul cuprinde:
– emotivismul , care consider ă c ă propozi țiile etice servesc pentru a exprima emo ții, dorin țe sau
aversiuni (de exemplu, propozi ția etic ă „ Crima este gre șit ă” înseamn ă, de fapt, „ Mă tem de
crim ă!”).
– prescriptivismul, care consider ă c ă propozi țiile etice ac ționeaz ă ca și imperative, comenzi sau
prescrip ții (de exemplu, propozi ția etic ă „ Crima este gre șit ă” înseamn ă, de fapt, „ Nu ucide! ”).
– expresivismul, care consider ă c ă atunci se utilizeaz ă un limbaj moral, nu se afirm ă în mod
obligatoriu c ă o anumit ă propozi ție este corectă, ci doar c ă aceasta este aprobat ă (de exemplu,
afirma ția unui individ c ă „ Hărnicia este bun ă” inseamn ă mai degrab ă c ă „ Aprob afirma ția c ă
„H ărnicia este bun ă”” decât c ă „ Afirma ția „H ărnicia este bun ă” este ADEV ĂRAT Ă”).
b3) Scepticismul etic (nihilismul etic) este acea parte a metaeticii care consider ă c ă nu exist ă adev ăruri
morale obiective întrucât îns ăș i morala nu exist ă (Nicollo Machiavelli, cu „ Principele ” s ău, fiind
reprezentantul exponen țial al acestui curent).

1.2.1.2 Psihologia moral ă

Un alt mod de a aborda metaetica este de a studia f undamentele psihologice ale judec ății și conduitei
morale pentru a în țelege ce îl motiveaz ă pe un individ în a fi moral, studiu care este denu mit psihologie
moral ă. Se va vedea c ă exist ă paralelisme importante între psihologia moral ă și teoriile prezentate în
subparagraful anterior. Problema ridicat ă de psihologia moral ă este „ De ce s ă fim morali? ”. Chiar dac ă cineva
con știentizeaz ă standardele morale de baz ă, cum ar fi ” Crima sau furtul sunt rele ” sau „ Mila și h ărnicia sunt
bune ”, acest lucru nu înseamn ă în mod necesar c ă acel cineva va fi și psihologic obligat s ă ac ționeze potrivit

1 Concep ție de via ță potrivit c ăreia scopul vie ții este pl ăcerea; cultul pl ăcerii (Deex, 1998)

11 acestor standarde. R ăspunsul la întrebarea amintit ă poate proveni și din dorin ța de a evita sanc țiunile sau
pedepsele, de a fi aprecia ți sau l ăuda ți, pentru a fi ferici ți, pentru a ne p ăstra demnitatea sau pentru fi acceptat
de societate.
Egoismul și altruismul . O latur ă important ă a psihologiei morale studiaz ă egoismul inerent al omului.
Thomas Hobbes 1 sus ține c ă multe, dac ă nu chiar toate, dintre ac țiunile noastre sunt determinate de dorin țe
egoiste. Chiar dac ă o ac țiune pare a fi neegoist ă, altruist ă (o dona ție sau un act de caritate), și aceasta are, în
cel din urm ă, o motiva ție egoist ă, de exemplu dorin ța de resim ți puterea exercitat ă asupra altor persoane sau
respectul de care acestea dau dovad ă. Acest punct de vedere este denumit egoism psihologic și afirm ă c ă
interesele personale, orientate spre sine, motiveaz ă, în ultim ă instan ță , toate ac țiunile umane. Înrudit cu
egoismul psiholgic este hedonismul psihologic , care consider ă pl ăcerea ca fiind for ța care dirijeaz ă toate
ac țiunile umane. Egoismul instinctiv și pl ăcerea determin ă, deci, majoritatea conduitelor oamenilor. Cu toate
acestea, Hobbes și discipolii s ăi consider ă c ă oamenii de țin și capacitatea psihologic ă de ar ăta bun ăvoin ță
altor oameni. Acest punct de vedere este denumit altruism psihologic și afirm ă c ă cel pu țin unele din ac țiunile
umane sunt motivate de bun ăvoin ța instinctiv ă.
Emo ție și ra țiune . O a doua component ă a psihlogiei morale este focalizat ă pe analiza rolului ra țiunii
în motivarea ac țiunilor morale. Dac ă, de exemplu, cineva afirm ă „ Avortul este gre șit din punct de vedere
moral.”, echivaleaz ă aceasta cu o afirma ție moral ă sau reprezint ă doar o expresie a sentimentelor? Plasându-
se de o parte a baricadei în aceast ă disput ă, David Hume a considerat c ă evalu ările morale implic ă emo ții, și
nu ra țiune. Din acest punct de vedere, se apreciaz ă c ă oricâte motive ra ționale s-ar invoca, acestea singure nu
pot sta la baza unei aprecieri sau evalu ări morale, fiind necesare reac ții de tip emo țional pentru a le realiza.
Ra țiunea ofer ă datele relevante pentru a face evalu ările morale, dar r ămâne, în opinia lui Hume, „ sclava
pasiunii ”. Inspira ți de acest punct de vedere anti – ra ționalist, mai mul ți filozofi moderni și contemporani 2 au
negat faptul c ă evaluările etice sunt descrieri factuale. De exemplu, de și propozi ța „ Este bine s ă faci dona ții
în scopuri caritabile. ” poate p ărea, la suprafa ță , o descriere factual ă despre caritate, ea nu reprezint ă, în fond,
acest lucru. De fapt, consider ă anti-ra ționali știi, o astfel de exprimare implic ă dou ă lucruri. În primul rînd, Eu
(vorbitorul) îmi exprim sentimentele personale de a probare a dona țiilor caritabile. Acesta este denumit
elementul emo țional întrucât exprim ă emo țiile personale referitoare la un anumit comportamen t specific. În
al doilea rând, Eu (vorbitorul) încerc s ă determin pe altcineva s ă fac ă dona ții în scopuri caritabile, dând un
fel de comand ă în acest sens, de tipul „ Doneaz ă în scopuri caritabile! ”. Acesta este denumit elementul
prescriptiv (sau imperativ ) în sensul c ă se dore ște determinarea, prescrierea unui anumit comportame nt
specific.
Teoriei anti-ra ționaliste i s-au opus mul ți filozofi și eticieni din curentul ra ționalist, care sus țin c ă
evalu ările morale sunt rezultate ale ra țiunii. În acest ă categorie filozofic ă s-a încadrat Immanuel Kant , care
sus ținea c ă, de și factorii emo ționali influen țeaz ă adesea conduita uman ă, oamenii pot rezista unei astfel de
presiuni sau influen țe, adev ăratele ac țiuni morale fiind motivate doar de ra țiune, atunci când aceasta se
elibereaz ă de emo ții și dorin țe. O abordare ra ționalist ă recent ă, opera lui Kurt Baier 3, se opune în mod direct
punctelor de vedere emotiviste și prescriptive exprimate de școala lui Ayer. Baier s-a preocupat pe larg de
procesele de argumentare și motivare care au loc atunci când se realizeaz ă o alegere moral ă. Toate alegerile
umane morale sunt, sau cel pu țin ar putea fi, bazate pe anumite motive sau justif ic ări. Dac ă cineva afirm ă c ă
este gre șit s ă furi ma șina cuiva, atunci acel cineva ar trebui s ă fie capabil s ă justifice aceast ă afirma ție cu o
anumit ă argumenta ție. De exemplu, se poate argumenta c ă furtul ma șinii lui X este gre șit ă întrucât acest lucru
l-ar sup ăra pe acesta, i-ar viola dreptul de proprietate sau l-ar pune pe ho ț în fa ța pericolului de a fi pedepsit.
Potrivit lui Baier, acestea sunt motive ra ționale, din care trebuie ales cel mai bun atunci câ nd se decide pentru
un anumit tip de ac țiune în detrimentul altuia.
Moralitatea masculin ă și moralitatea feminin ă. O a treia component ă a psihologiei morale este
preocupat ă de diferen ța (dac ă aceasta exist ă) între abordarea feminin ă și cea masculin ă, diferen ță a c ărei surs ă

1 Thomas Hobbes (1588 – 1679), filozof englez, cunoscut pentru tra tatul Leviatanul (1651), p ărinte al filozofiei politice occidentale
și unul dintre cei mai mari sistematicieni ai ra ționalismului
2 Cel mai important fiind Alfred Jules Ayer (1910 – 1989), filozof englez, autor al lucr ării Language, Truth and Logic
(LTL) , adept al emotivismului
3 Kurt Baier (n. 1917), filozof moral britanic

12 este reprezent ă de diferen țele psihologice între b ărba ți și femei. Discu țiile pe aceast ă tem ă se focalizeaz ă pe
dou ă aspecte:
(i) moralitatea tradi țional ă este centrat ă pe masculinitate;
(ii) exist ă o perspectiv ă feminin ă unic ă asupra lumii care poate fi cuprins ă într-o teorie a valorii.
Potrivit multor filozofi femini ști, moralitatea tradi țional ă este centrat ă pe b ărba ți întrucât aceasta este
modelat ă conform practicilor umane care sunt, în mod tradi țional – istoric, dominate de masculinitate:
dobândirea propriet ății, angajarea în afaceri și contracte comerciale sau administrarea și guvernarea societ ății.
Sistemele rigide de reguli cerute de administra ție sau de afaceri au fost, deci, luate ca modele pe ntru crearea
de sisteme similar rigide de reguli morale, cum ar fi structura drepturilor și obliga țiilor. Tradi țional, femeile
au avut rolul de a cre ște copii și de a supraveghea activit ățile gospod ăre ști. Aceste sarcini presupuneau
respectarea unor reguli mai pu țin stricte și desf ăș urarea de ac țiuni mai spontane, mai creative chiar. Prin
utilizarea experien ței feminine ca model pentru teoria moral ă, fundamentele moralit ății vor fi dezvoltate în
jurul grijii pentru ceilal ți, care presupune adaptarea la o anume circumstan ță specific ă. Pe baza acestui model,
un agent social sau economic (un individ sau un gru p organizat) devine parte efectiv ă a unei situa ții și
ac ționeaz ă astfel încât s ă se încadreze în context. Aceast ă abordare difer ă de cea a moralit ății bazat ă pe
modelul masculin, în care agentul economic sau soci al este un actor care î și îndepline ște în mod mecanic
obliga țiile impuse, dar r ămâne distan țat și neafectat de situa ția concret ă. Abordarea feminin ă este denumit ă
și morala centrat ă pe grij ă și este sus ținut ă de eticienii femini ști ca fiind o solu ție de înlocuire sau m ăcar de
îmbun ătățire a tradi ționalului sistem moral centrat pe masculinitate.

1.2.2 Etica normativ ă

Etica normativ ă este componenta eticii care face leg ătura între meta-etic ă și etica aplicat ă. Aceasta
are ca obiect studiul marilor teorii și doctrine etice, definind un set de norme în care trebuie s ă se încadreze
ac țiunile umane. Etica normativ ă prescrie standardele care desemneaz ă caracteristicile bunei conduite,
corecte și a relei conduite, gre șite, putând fi privit ă și ca o c ăutare, o construc ție a unui mecanism ideal de
testare a comportamentelor corespunz ătoare. Regula de Aur este un exemplu clasic de prin cipiu normativ:
“Să facem altora doar ceea ce dorim ca al ții s ă ne fac ă nou ă!” (întrucât nu vreau ca vecinul meu sa îmi
încalce proprietatea, este, deci, gre șit ca eu s ă o încalc pe a lui; întrucât vreau ca al ții s ă m ă ajute atunci când
am un accident, este, deci, corect ca și eu s ă îi ajut pe al ți într-o situa ție similar ă). Utilizând ra ționamente
similare, oricine poate, teoretic, s ă stabileasc ă dac ă o ac țiune este corect ă sau gre șit ă, astfel încât, pornind de
la Regula de Aur, va fi o gre șeal ă a oricui s ă mint ă, s ă agreseze, s ă lezeze, să jigneasc ă sau s ă ucid ă pe oricine
altcineva. Regula de Aur este un exemplu fundamenta l de teorie normativ ă care stabile ște un anumit principiu
potrivit c ăruia pot fi judecate toate ac țiunile. Ipoteza cheie în etica normativ ă se refer ă, de fapt, la existen ța
doar a unui singur criteriu esen țial pentru conduita moral ă (Regula de Aur), din care decurge un singur set de
reguli sau principii.
Exist ă trei abord ări specifice eticii normative:
(i) teoriile virtu ții;
(ii) teoriile datoriei;
(iii) teoriile consecin țelor sau consecin ționaliste (așa numitele “ consequentalist theories ”).
I. Teoriile virtu ții. Mul ți filozofi și eticieni consider ă c ă moralitatea const ă în respectarea cu stricte țe
a unor reguli de conduit ă, cum ar fi „ Să nu ucizi! ”, „ Să nu furi! ” sau „ Poart ă-te cu bun ăvoin ță !”. Este foarte
probabil ca cineva s ă înve țe aceste reguli și s ă încerce s ă le transpun ă în practic ă în momentul în care
realizeaz ă o anumit ă ac țiune. Teoreticienii virtu ții pun, totu și, un accent mai redus asupra înv ăță rii acestor
reguli, focalizându-se pe eviden țierea importan ței form ării și dezvolt ării de bune tr ăsături ale caracterului,
acestea putând crea și capacitatea de înv ățare a regulilor morale. De exemplu, odat ă ce cineva dobânde ște
generozitatea ca și tr ăsătur ă de caracter, va putea ac ționa într-o manier ă plin ă de bun ăvoin ță fa ță de semenii
săi.
Din punct de vedere istoric, teoria virtu ții este unul dintre cele mai vechi curente de tip n ormativ din
filozofia modern ă european ă, având r ădăcini în civiliza ția Greciei Antice. Platon , de exemplu, a definit patru
virtu ți esen țiale, denumite ulterior virtu ți cardinale : în țelepciunea, curajul, cump ătarea și spiritul de dreptate.

13 Pe lâng ă acestea, virtu ți importante mai sunt considerate: t ăria moral ă, generozitatea, stima de sine și
sinceritatea. Complementar fa ță de sus ținerea necesit ății dezvolt ării tr ăsăturilor de caracter pozitive,
teoreticienii apar ținând acestui curent sus țin c ă oamenii trebuie, de asemenea, s ă evite a dobândi tr ăsături de
caracter negative (vicii), cum ar fi: la șitatea, insensibilitatea, nedreptatea sau vanitatea (de exemplu,
generozitatea unui act caritabil poate fi umbrit ă de vanitatea celui care îl face). Teoria virtu ții accentueaz ă
importan ța educa ției morale, considerându-se c ă formarea caracterelor (virtuoase sau vicioase) se produce în
tinere țe, adul ții fiind, deci, responsabili pentru inculcarea virt u ților la tineri. La rândul s ău, Aristotel
considera c ă virtu țile reprezint ă tr ăsături pozitive pe care oamenii le pot dobândi și care regleaz ă sau
controleaz ă emo țiile instinctuale. De exemplu, ca r ăspuns la sentimentul natural de fric ă, oamenii î și pot
dezvolta virtutea curajului care le permite s ă fie fermi și s ă înfrunte un anumit pericol. Analizând mai multe
virtu ți specifice, Aristotel sus ținea că cele mai multe virtu ți se formeaz ă la media extremelor tr ăsăturilor de
caracter. Cu referire la curaj, de exemplu: dac ă cineva este lipsit total de curaj, înseamn ă c ă și-a dezvoltat
tr ăsătura de caracter „ la șitate ”, care este un viciu; pe de alt ă parte, dacă altcineva are prea mult curaj, el poate
dovedi „ nes ăbuin ță ”, care este, de asemenea, un viciu. Desigur c ă, și Aristotel recunoa șe aceasta, nu este o
sarcin ă u șoar ă de a g ăsi media perfect ă între dou ă extreme ale aceleia și tr ăsături de caracter, aceast ă medie
nefiind cantitativ ă, ci calitativ ă. Apropierea de ideal necesit ă suportul ra țiunii.
Teologii medievali au completat lista virtu ților definite în lumea antic ă cu trei, provenite din dogma
cre știn ă (de unde și denumirea de virtu ți teologice) : credin ța, speran ța și caritatea. Teoria virtu ții a suscitat
un interes major pân ă în secolul al XIX –lea, când s-a manifestat un dec lin, simultan cu cre șterea interesul
pentru teorii morale alternative, care vor fi preze ntate mai jos. La mijlocul secolului al XX-lea, tez a virtu ții a
reintrat în aten ția unor filozofi care au considerat c ă noile abord ări și teorii etice au fost întrucâtva gre șit
direc ționate prin focalizarea prea puternic ă pe reguli și ac țiuni și neglijarea importan ței tr ăsăturilor virtuoase
de caracter. Alasdaire MacIntyre 1 a reafirmat rolul central al virtu ților în teoria moral ă, sus ținând c ă acestea
își au r ădăcinile și se dezvolt ă în cadrul conturat de tradi țiile sociale.
II. Teoriile datoriei. Majoritatea oamenilor consider ă c ă exist ă obliga ții clare formate în virtutea
existen ței noastre umane: de exemplu, grija fa ță de proprii copii sau neimplicarea în crime. Teorii le datoriei
privesc morala ca fiind bazat ă pe principiile fundamental specifice ale obliga ției. Aceste teorii mai sunt
denumite deontologice (de la grecescul “ deon” – obliga ție, datorie), respectiv cele care studiaz ă natura
fundamental ă a obliga țiilor sau datoriei. De asemena, mai sunt denumite n e-consecin ționaliste
(nonconsequentialist ) întrucât principiile obliga ției sunt obligatorii, independente de consecin țele care decurg
din respectarea lor (de exemplu, este gre șit s ă nu ne îngrijim cât mai bine copiii, chiar dac ă o asemenea
op țiune poate genera economii financiare).
Exist ă patru variante ale teoriei datoriei:
I. Prima dintre ele, de fapt o clasificare a datoriilor , îi apar ține filozofului german Samuel von
Pufendorf 2, care a definit mai multe datorii, încadrate în tr ei clase:
(i) datorii fa ță de Dumnezeu;
(ii) datorii fa ță de sine însu și;
(iii) datorii fa ță de ceilal ți.
Referitor la datoriile fa ță de Dumnezeu, von Pufendorf considera c ă acestea sunt de dou ă feluri: (i) o
datorie teoretic ă a omului de a recunoa ște existen ța și natura divin ă a lui Dumnezeu și (ii) o datorie practic ă
a omului de a-l venera pe Dumnezeu.
Referitor la datoriile c ătre sine însu și, acestea sunt tot de dou ă tipuri: (i) datoria omului fa ță de suflet
(spiritual ă), de a-și dezvolta abilit ățile, înzestr ările și talentele și (ii) datoria omului fa ță de trup (material ă),
care presupune ca omul s ă nu î și afecteze singur corpul (prin l ăcomie, b ăutur ă sau sinucidere).
Datoriile fa ță de al ții sunt de tip absolut și condi țional. Datoriile absolute sunt universale, cu carac ter
imperativ pentru to ți oamenii, existând trei categorii: (i) datoria de a nu gre și fa ță de al ții, (ii) datoria de a-i
trata pe ceilal ți ca egali și (iii) datoria de a ac ționa în sprijinirea bun ăst ării celorla ți. Datoriile condi ționale

1Alasdaire MacIntyre (n. 1929), filozof sco țian, sus țin ător al teoriei virtu ții și a tezei potrivit c ăreia buna judecat ă (ra țiunea) a
indivizilor este direct condi ționat ă de dezvoltarea unor tr ăsături de caracter pozitive
2 Samuel von Pufendorf (1632 – 1694), filozof, jurist, istoric, economist și om politic german, precursor al Iluminismului

14 rezult ă în urma contractelor încheiate între oameni, impli când variate tipuri de acorduri, datoria de baz ă fiind
respectarea propriei promisiuni.
II. O a doua abordare de acest tip este teoria drepturilor . La modul general, un „ drept ” este o preten ție
justificat ă referitoare la comportamentul unei alte persoane – cum ar fi dreptul lui X de a nu fi r ănit de Z.
Drepturile și datoriile sunt interconectate, corelative: dreptu rile unei persoane implic ă datoriile unei alte
persoane (transferat în termeni financiar – contabi li, datorii și crean țe: dac ă X de ține o crean ță de 1000 EURO
asupra lui Y înseamn ă c ă X are dreptul s ă îi pretind ă lui Y să îi pl ăteasc ă, la un anumit termen 1000 EURO,
iar Y are obliga ția de a pl ăti). Cel mai influent promotor al teoriei drepturil or a fost John Locke care a sus ținut
că oricine are dreptul a pretinde celorlal ți s ă nu îi lezeze via ța, s ănătatea, libertatea sau proprietatea. Potrivit
lui Locke, acestea sunt drepturile naturale ale omu lui, date de Dumnezeu. Pornind de la ideile lui Loc ke,
Declara ția de Independen ță , a c ărui autor principal a fost Thomas Jefferson 3, a recunoscut trei drepturi
fundamentale: via ța, liberatea și urm ărirea fericirii. Jefferson, dar și al ți teoreticieni sus țin ători ai acestui
curent, au afirmat c ă din aceste drepturi fundamentale pot fi deduse mul te alte drepturi specifice, inclusiv
dreptul de proprietate, de circula ție, de exprimare și de practic ă religioas ă. Exist ă patru caracteristici asociate
în mod tradi țional cu drepturile morale. În primul rând, dreptur ile sunt naturale , ele nefiind inventate sau
create de guverne. În al doilea rând, acestea sunt universale , neputând fi modificate de la o țar ă sau epoc ă
istoric ă la alta. În al treilea rând, drepturile sunt egale , în sensul identit ății lor pentru to ți oamenii, indiferent
de sex, ras ă, religie sau existen ța unor abilit ăți ori dizabilit ăți. În sfâr șit, în al patrulea rând ele sunt
inalienabile , ceea ce înseamn ă cinva nu poate fi deposedat de ele împotriva voin ței lui și a legii.
III. A treia variant ă a teoriei datoriilor este conturat ă opera lui Kant, care a sintetizat-o într- un unic
principu al datoriei . Influen țat de von Pufendorf, Kant a considerat, la rândul s ău, că oamenii au datorii
morale fa ță de ei în șiși și fa ță de ceilal ți, cum ar fi dezvoltarea talentelor proprii sau res pectarea promisiunilor
făcute altora. Totu și, Kant a argumentat c ă exist ă un principiu fundamental al datoriei, care excede datoriile
particulare. Acesta este principiul ra țional denumit „ imperativul categoric ”. El este fundamental diferit de
imperativul ipotetic sau condi ționat, care este articulat pe anumite dorin țe personale pe care cineva le poate
avea (un exemplu de imperativ condi ționat: „ Dac ă vrei s ă ob ții o slujb ă bine pl ătit ă, atunci trebuie s ă urmezi
o universitate! ”). Spre deosebire de acesta, imperativul categoric oblig ă la o anumit ă ac țiune, independent de
de dorin țele personale, fiind de tipul „ X trebuie s ă fac ă ac țiunea A! ”. Kant a prezentat mai multe forme ale
imperativului categoric, aici men ționându-l pe cel enun țat astfel „ Trateaz ă oamenii ca pe un scop (o
finalitate) în sine, nu ca pe un mijloc! ”, adic ă oamenii trebuie lua ți în considerare întotdeauna astfel încât s ă
le fie protejat ă demnitatea, și niciodat ă utiliza ți ca instrumente pentru atingerea unui scop. În opi nia lui Kant,
oamenii sunt privi ți ca fiind o finalitate atunci când ac țiunile noastre orientate spre al ții recunosc valoarea
intrinsec ă a acestora. Dona țiile caritabile, de exemplu, sunt corecte din punct de vedere moral atunci când
prin acestea se recunoa ște valoarea intrinsec ă a beneficiarului dona ției. În opozi ție, oamenii sunt trata ți ca
mijloace atunci când ac țiunile noastre presupun utilizarea lor pentru ating erea propriilor scopurilor. Este
gre șit, de exemplu, s ă ne însu șim bunul altuia întrucât astfel fel îl privim pe ac esta ca pe un mijloc de a ne
realiza propria bun ăstare. Imperativul categoric reglementeaz ă, de asemenea, moralitatea ac țiunilor care îl
afecteaz ă pe un om în calitatea lui de entitate individual ă. Sinuciderea, de exemplu, este gre șit ă întrucât
trateaz ă via ța unui individ ca un mijloc prin care se evit ă suferin ța (adic ă, omul se prive ște pe sine însu și ca
pe un mijloc, nu ca pe o finalitate). Ca o concluzi e, putem afirma c ă Immanuel Kant considera c ă moralitatea
tuturor ac țiunilor poate fi apreciat ă și determinat ă apelând la acest unic principiu al datoriei.
A patra și cea mai recent ă variant ă a teoriei datoriei apar ține filozofului britanic W.D. Ross 4, care a
definit datoriile prima facie (expresie latin ă însemnând „la prima vedere ”, aici în sensul de „ aparent ”). Ross
argumenta c ă datoriile umane sunt „ părți ale naturii fundamentale a universului ”, creind o list ă de datorii
despre care credea c ă reprezint ă în cel mai înalt grad convingerile actuale ale soc iet ății umane:
– Fidelitatea: datoria de a- ți respecta promisiunile;
– Compensa ția: datoria de a repara, desp ăgubi pe cineva atunci când acesta a fost lezat;

3 Thomas Jefferson (1743 – 1826), filozof și politician american, promotor al liberalismului c lasic, republicanismului și separ ării
bisericii de stat, al doilea vicepre ședinte și al treilea pre ședinte al Statelor Unite ale Americii (1801 – 1809) , autor al Declara ției de
Independen ță (1776)
4 Sir William David Ross (1877 –1971), filozof și etician sco țian, autor al lucr ării “The Right and The Good” (1930)

15 – Recuno știn ța: datoria de a mul țumi celui care a dat un ajutor;
– Echitatea: datoria de a recunoa ște meritele în mod corect;
– Caritatea: datoria de a ac ționa înspre îmbun ătățirea st ării celorla ți;
– Auto – dezvoltarea: datoria de a ac ționa pentru îmbun ătățirea propriilor virtu ți și abilit ăți;
– Respectarea demnit ății altora 5: datoria de a nu r ăni sau jigni pe al ții.
Ross a studiat situa țiile care pot apare atunci când un individ are de a les între dou ă datorii care intr ă
în conflict. Într-un exemplu clasic, se presupune c ă X împrumut ă de la Y o arm ă, promi țându-i c ă i-o va
înapoia atunci când acesta i-o va cere. Într-o zi, extrem de furios, Y îi solicit ă lui X returnarea armei întrucât
dore ște s ă se r ăzbune pe Z care i-a produs o mare nedreptate. În ac est caz, pe de o parte, datoria de fidelitate
îl oblig ă pe X s ă înapoieze pistolul; pe de alt ă parte, datoria de a respecta demnitatea și securitatea altora îl
oblig ă s ă evite posibilitatea ca Y s ă fie r ănit sau ucis și s ă nu returneze arma. Potrivit lui Ross, X va ști,
intuitiv, care dintre cele dou ă datorii reprezint ă datoria efectiv ă și care reprezint ă datoria de tip prima facie
sau aparent ă. În cazul prezentat, datoria de a respecta demnita tea altora devine datoria efectiv ă, iar cea de
fidelitate este aparent ă, prin urmare nu va înapoia arma.
III. Teoriile consecin țelor (consecin ționaliste). Este foarte comun pentru un individ de a determina
responsabilitatea moral ă prin estimarea consecin țelor ac țiunilor sale. Potrivit teoriilor normative ale
consecin țelor, conduita moral ă corect ă este determinat ă doar de o analiz ă cost – beneficiu a consecin țelor
unei anumite ac țiuni. Conseci ționalismul apreciaz ă, deci, c ă o ac țiune este corect ă din punct de vedere moral
dac ă efectele, consecin țele acelei ac țiuni sunt mai mult favorabile decât nefavorabile. P rincipiile normative
de acest tip impun ca, în primul rând, s ă fie identificate consecin țele favorabile și cele nefavorabile ale unei
ac țiuni. În al doilea rând, trebuie determinat dac ă totalitatea consecin țelor favorabile primeaz ă fa ță de
totalitatea consecin țelor nefavorabile. Dac ă acest lucru este adev ărat, atunci ac țiunea respectiv ă este corect ă
din punct de vedere moral. Dac ă îns ă consecin țele nefavorabile sunt mai semnificative, atunci ac țiunea este
gre șit ă din punct de vedere moral. Teoriile consecin țelor mai sunt denumite uneori și teorii teleologice , termen
care provine din cuvântul grecesc telos (rezultat, scop sau țel) întrucât rezultatul final al ac țiunii este singurul
factor determinant al moralit ății respectivei ac țiuni.
Teoriile consecin țelor au devenit foarte influente în secolul al XVII I-lea, fiind însu șite de filozofi
care doreau o modalitate rapid ă de apreciere a unei ac țiuni, preferând în acest sens s ă apeleze la experien ță și
nu la anumite virtu ți greu detectabile sau la o lung ă list ă de datorii, uneori controversabile sau conflictual e.
Cea mai atractiv ă caracteristic ă a teoriilor consecin țelor o reprezint ă chiar faptul c ă fac apel la consecin țe
observabile și publice ale ac țiunilor. Majoritatea variantelor teoriilor consecin țelor sunt, desigur, mult mai
precis și detaliat formulate decât principiul general enun țat mai sus. Teoriile consecin ționaliste care s-au
impus în timp au fost cele care specificau care con secin țe sunt relevante pentru grupurile impactate. Exist ă
astfel trei varinate ale acestor teorii:
– egoismul etic : o ac țiune este corect ă din punct de vedere moral dac ă efectele favorabile ale acestei
ac țiuni sunt mai semnificative decât efectele nefavora bile, efecte considerate doar la nivelul celui
care realizeaz ă aceast ă ac țiune;
– altruismul etic : o ac țiune este corect ă din punct de vedere moral dac ă efectele favorabile ale acestei
ac țiuni sunt mai semnificative decât efectele nefavora bile, efecte considerate la nivelul tuturor
indivizilor, mai pu țin la nivelul celui care realizeaz ă aceast ă ac țiune;
– utilitarismul – o ac țiune este corect ă din punct de vedere moral dac ă efectele favorabile ale acestei
ac țiuni sunt mai semnificative decât efectele nefavora bile, efecte considerate la nivelul tuturor;
utilitatea reprezint ă m ăsura în care un obiect O îi este de ajutor unui in divid X; cu alte cuvinte,
este vorba de valoarea asociat ă acestui obiectului de c ătre X; utilitatea asociat ă unui obiect poate
diferi de la individ la individ, în func ție de valorile acestuia, de contextul social în car e evolueaz ă
și de resursele pe care le controleaz ă
Toate aceste trei teorii analizeaz ă consecin țele ac țiunilor asupra unor grupuri diferite de indivizi. D ar,
la fel ca toate teoriile normative, și acestea se opun una alteia și conduc la concluzii diferite. Fie urm ătorul
exemplu: X, cet ățean al Uniunii Europene, c ălătore ște într-o țar ă în curs de dezvoltare de pe un alt continent,

5 Denumit ă de Ross „ nonmaleficience ”

16 angajând un șofer localnic pentru a-i conduce ma șina. În deplas ările sale prin țara respectiv ă, la un moment
dat vede în fa ță o alt ă ma șin ă care se rostogole ște de câteva ori și iese de pe șosea în câmp, totul p ărând un
accident grav. X solicit ă șoferului s ă opreasc ă și să acorde primul ajutor, dar, spre surpriza sa, acest a
accelereaz ă și trece pe lâng ă ma șina avariat ă. Dup ă câteva minute, observând stupefac ția lui X, șoferul îi
explic ă acestuia c ă în țara sa dac ă cineva opre ște la locul unui accident, va fi considerat, mai mu lt ca sigur,
de c ătre poli ție (extrem de birocratic ă, incompetent ă și corupt ă) ca fiind responsabil pentru producerea
accidentului, iar dac ă în urma acestuia a rezultat și decesul pasagerilor, va fi judecat pentru ucidere din culp ă.
Prin urmare, în țara respectiv ă se întâmpl ă extrem de rar ca o persoan ă să acorde ajutor victimelor accidentelor
rutiere, care, nu de pu ține ori, î și pierd via ța a șteptând interven ția cuiva. Pe baza principiilor egoismului etic,
acordarea de ajutor va determina o consecin ță nefavorabil ă asupra celui care d ă aceast ă asisten ță , prin urmare
este o ac țiune gre șit ă din punct de vedere moral, cea corect ă fiind de continuare a c ălătoriei. Pe baza
principiilor altruismului etic, X va trebui s ă se refere la consecin țele ac țiunii asupra pasagerilor ma șinii
accidentate, și nu la cele produse asupra lui însu și. Prin urmare, acceptarea continu ării c ălătoriei este o alegere
gre șit ă din punct de vedere moral, decizia corect ă fiind de acordare a primului ajutor celor r ăni ți, indiferent
de consecin țele nefavorabile asupra sa care pot decurge de aici . Pe baza principiilor utilitarismului, X va
trebui s ă cânt ăreasc ă între consecin țele produse asupra victimelor accidentului și asupra lui însu și, calculând
între beneficiile și pierderile produse de fiecare ac țiune (este evident c ă în exemplul men ționat beneficiul
probabil al salv ării unor vie ți este mai mare decât pierderea probabil ă determinat ă de o eventual ă punere sub
acuza ție pentru implicare într-un accident rutier).
Variante ale utilitarismului. Jeremy Bentham 6 a dezvoltat printre primii un sistem complet filoz ofic
și etic de factur ă utilitarist ă. Dou ă variante ale acestuia trebuie men ționate cu prec ădere. În prima dintre ele,
Bentham propune determinarea, mai întâi, a consecin țelor fiec ărei acțiuni posibile, pentru ca, apoi, în func ție
de situa ție, s ă se evalueze dac ă o ac țiune este corect ă sau gre șit ă din punct de vedere moral. Aceast ă parte a
teoriei lui Bentham este cunoscut ă ca și utilitarism al ac țiunii . În a doua variant ă, Bentham propune estimarea
pl ăcerilor și suferin țelor produse de ac țiunile umane, pl ăcerea și suferin ța fiind, pentru Bentham, consecin țele
cele mai corecte pentru a evalua moralitatea unei c onduite. Acest mod de a analiza moralitatea este cu noscut
drept utilitarism hedonistic.
De-a lungul timpului, teoriile lui Bentham, au fost supuse criticilor, eviden țiindu-se limitele ambelor
variante.
În primul rând, potrivit utilitarismului ac țiunii , poate fi considerat gre șit din punct de vedere moral
consumarea timpului în activit ăți de recreere cum ar fi privitul la televizor sau j ocurile sportive, întrucât acest
timp ar trebui utilizat astfel încât s ă se produc ă un beneficiu social mai mare, cum ar fi munca volu ntar ă
pentru organiza țiile de sprijin al copiilor cu autism. Dar interzic erea activit ăților de recreere nu poate fi
rezonabil ă din punct de vedere uman. Și mai expresiv, potrivit aceleia și teorii a utilitarismului ac țiunii,
anumite acte de tortur ă pot fi permise din punct de vedere moral dac ă beneficiul social generat dep ășește
daunele create (de exemplu, torturarea acuza ților de terorism pentru deconspirarea unor planuri de atac
împotriva unor obiective civile), ceea ce, evident, nu este acceptabil în condi țiile societ ății moderne. O
versiune revizuit ă a utilitarismului, datorat ă lui John Stuart Mill 7, denumit ă utilitarismul regulii , încearc ă
să solu ționeze aceste probleme. Potrivit acestei teorii, un cod sau o regul ă de comportament este corect ă din
punct de vedere moral dac ă efectele, consecin țele adopt ării și aplic ării acestei reguli sunt mai semnificativ
favorabile decât nefavorabile, la nivelul tuturor. Spre deosebire de utilitarismul ac țiunii, care estimeaz ă
consecin țele fiec ărei ac țiuni particulare, teoria utilitarismului regulii of er ă posibilitatea de a testa moralitatea
regulilor, cum ar fi “ Furtul este gre șit. ” Adoptarea unei reguli sau legi împotriva ho ților va avea, deci,
consecin țe mai semnificativ favorabile decât nefavorabile as upra tuturor. Acesla și lucru este valabil în
adoptare de legi morale împotriva minciunii sau del a țiunii. Prin urmare, utilitarismul regulii ofer ă o metod ă
de a judeca o conduit ă. O ac țiune particular ă, cum ar fi furtul de c ătre cineva a ma șinii vecinului, este apreciat ă

6 Jeremy Bentham (1748 – 1832), jurist,politician și filozof englez, adept al utilitarismului și printre primii promotori ai drepturilor
animalelor, sus țin ător al tezei potrivit c ăreia organizarea politic ă a societ ății trebuie s ă aib ă ca obiectiv maximizarea sumei utilit ăților
individuale.
7 John Stuart Mill (1806 – 1873), filosof, economist și logician englez, unul dintre cei mai influen ți gânditori liberali ai secolului
XIX, cu contribu ții decisiva la dezvoltarea utilitarismului

17 ca fiind gre șit ă întrucât violeaz ă o regul ă moral ă îndreptat ă împotriva ho ției. De aceea, o astfel de regul ă este
obligatorie întrucât produce consecin țe favorabile asupra tuturor (mai pu țin asupra ho ților, evident).
În al doilea rând, potrivit utilitarismului hedonistic , consecin țele agreabile, pl ăcute și cele
dezagreabile, nepl ăcute sunt singurele care conteaz ă din punct de vedere moral. Aceast ă considera ție este,
totu și, prea restructiv ă întrucât ignor ă alte consecin țe semnificative care nu se pot exprima în pl ăcere sau
suferin ță . De exemplu, trebuie valorizate și manifest ările de pritenie sau loialitate care nu sunt întotd eauna
cauzatoare de pl ăcere. Pentru a solu ționa astfel de probleme, G.E. Moore 8 a propus teoria utilitarismului
ideal, care presupune evaluarea oric ărei consecin țe care, în mod intuitiv, este considerat ă ca fiind bun ă sau
rea (nu neap ărat ca generatoare de pl ăcere sau suferin ță ). O alt ă variant ă este cea propus ă de R.M. Hare 9
numit ă utilitarism al preferin ței , care prespune considerarea oric ărei consecin țe care satisface preferin țele
oamenilor.
Egoismul etic și teoria contractului social. S-a ar ătat înainte c ă Thomas Hobbes a fost un sus țin ător
al teoriei metaetice a egoismului psihologice: toat e ac țiunile umane au o motiva ție egoist ă. Pe acest
fundament, Hobbes a dezvoltat o teorie normativ ă cunoscut ă ca teorie a contractului social, des ăvâr șit ă apoi
de Jean Jacques Rousseau. Potrivit acestei teorii, a egoismului etic reglementat, din motive pur egois te, este
mai bine ca un individ sa tr ăiasc ă într-o lume cu reguli morale decât într-una în car e aceste reguli lipsesc.
Într-o lume f ără reguli morale, un individ este supus capriciilor și intereselor egoiste ale altora, ceea ce poate
dăuna propriilor interese, proprietatea, familia sau chiar via ța sa putând fi expuse riscurilor. Prin urmare,
dintr-un pur egoism fiecare individ va fi motivat s ă sus țin ă și s ă adopte un set de reguli de baz ă care s ă îi
permit ă s ă tr ăiasc ă civilizat în comunitate. În mod evident, aceste re guli vor include prescrip ții împotriva
minciunii, furtului sau crimei. Totu și, aceste reguli vor crea sentimentul de siguran ță fiec ărui individ doar
dac ă ele sunt impuse, aceast ă întrucât fiecare om, în virtutea egoismului s ău, î și propune, de exemplu, s ă î și
însu șeasc ă din bunurile altora dac ă acestea nu sunt bine supravegheate. Fiecare indivi d este supus unui astfel
de risc, generat de egoismul vecinului s ău. A șadar, din motive exclusiv egoist, societatea uman ă trebuie s ă
își creeze mijloacele care c ă impun ă respectarea regulilor și s ă pedepseasc ă înc ălcarea lor.

1.2.3 Etica aplicat ă

Etica aplicat ă este acea parte a eticii care urm ăre ște s ă transpun ă p ărțile teoretice ale acesteia
(utilitarismul, teoria contractului social, deontol ogia sau teleologia) în situa ții caracteristice lumii reale.
Foarte multe din argumentele folosite în etica apli cat ă stau la baza fundament ării a ceea ce numim, generic,
„drepturile omului ”. Etica aplicat ă are ca scop, deci, utilizarea eticii formale în în cercarea de a rezolva
probleme și dileme efective ale activit ăților curente. În acest sens, se urm ăre ște și elucidarea unor poten țiale
contradic ții între posibilit ățile de aplicare a teoriilor și principiilor etice. Aceste contradic ții pot fi generate de
faptul c ă abord ăriile de natur ă principial ă caracteristice eticii normative determin ă unele solu ții la probleme
specifice care, deseori, nu sunt universal aplicabi le. Iat ă un exemplu provenit din etica medical ă: o abordare
strict deontologic ă (bazat ă pe datorie) impune ca întotdeauna un pacient s ă fie informat am ănun țit despre
starea s ănătății sale, oricât de grav ă ar fi aceasta. Pe de alt ă parte, aplicând teoria utilitarist ă a consecin țelor
ar trebui luate în considerare efectele produse de o astfel de abordare ( șoc, depresie, poate chiar sinucidere),
ceea ce poate reprezenta un argument pentru o oarec are „ am ăgire ” a pacientului. Acest exemplu arat ă cum,
pentru o situa ție concret ă provenit ă din via ța real ă (o boal ă foarte grav ă a unei persoane) , deontologia poate
furniza o solu ție diferit ă fa ță de utilitarism. O abordare modern ă care încearc ă s ă dep ăș easc ă aceste bariere,
uneori aparent ireconciliabile, între deontologie și utilitarism (în primul rând, aceste dou ă doctrine pot p ărea
opuse) este abordarea contextual ă orientat ă pe caz, denumit ă „ cazuistic ă”. R ădăcinile acesteia se pot reg ăsi
în Antichitate, gândirea filozofic ă aristotelian ă fiind, întrucâtva, de acest tip. Dezvoltarea ei a fost major ă în
secolelele al XVI – lea și al XVII –lea, perioad ă în care a fost aplicat ă în practicile confesionale catolice de
către ordinul religios al iezui ților 10 , care au creat manuale de sfaturi ale preo ților pentru credicincio șii care se

8 George Edward Moore (1873 –1958), filozof englez, fondator al curentul ui analitic în filozofie
9 Richard Mervyn Hare (1919 – 2002), filozof și etician englez, reformator al utilitarismului
10 Ordinul Iezui ților sau Societatea lui Isus este un ordin religios al Bisericii catolice, aflat în serviciul direct al Papei, ale c ărui
baze au fost puse în 1534 de c ătre Igna țiu de Loyola

18 confesau, sfaturi specifice pentru fiecare tip de p ăcat. Ea a fost, de asemenea, foarte popular ă în rândul
rabinilor evrei, dar și în rândul agnosticilor.
Aplicarea ei nu porne ște în mod obligatoriu de la teorie, ci, mai degrab ă, de la caracteristicile
percepute ale unui caz particular. De și cazuistica apeleaz ă și la teoriile etice, acestea nu sunt privite ca fii nd
determinan ții esen țiali ai ra ționamentelor morale. Cel mai cunoscut promotor al c azuisticii a fost Sthepen
Toulmin 11 , care a modificat tradi țional ă paradigm ă12 a eticii: în loc de a porni de la teorie și a o aplica la un
caz particular, cazui știi pornesc de la însu și cazul particular, cercetându-i caracteristicile m orale
semnificative, pe considerente atât practice, cât și teoretice. Pe baza observa țiilor f ăcute asupra rezolu țiilor
diverselor comisii de etic ă medical ă, Toulmin a concluzionat c ă un consens într-un caz moral problematic
particular poate fi ob ținut mai u șor prin focalizarea deciden ților asupra faptelor care constituie cazul decât
prin alega ții teoretice sau ideologice: concentrându-se în spe cial pe spe ța dat ă, to ți cei implica ți în dezbateri
morale pot ajunge mai u șor la un acord.
O list ă a domeniilor de care se ocup ă etica aplicat ă cuprinde etica medical ă și bioetica, etica mediului,
etica legal ă, etica jurnalistic ă, etica cercet ării, drepturile omului, drepturile animalelor și, bineîn țeles, etica
în afaceri sau etica afacerilor, care constituie su biectul c ărții de fa ță și ale c ărei direc ții de studiu vor fi
prezentate în capitolele urm ătoare.

1.2.3.1 Etica medical ă

Etica medical ă este partea eticii aplicate în care se analizeaz ă calitatea, riscurile și implica țiile sociale
ale activit ăților desf ăș urate în domeniul medicinei, fiind sinonim ă cu etica îngrijirii s ănătății sau etica
asisten ței medicale.
În cadrul eticii medicale se definesc șase principii pe care personalul medical, în specia l medicii,
trebuie s ă le aib ă în vedere atunci când iau o decizie privitoare la un pacient:
(i) Un medic trebuie s ă ac ționeze astfel încât s ă ob țin ă efectul maxim pentru pacient.
(ii) În primul rând, nu f ă r ău!
(iii) Pacientul are dreptul de a refuza un tratament sau de a î și alege tratamentul.
(iv) Distribu ția corect ă a resurselor de îngrijire a s ănătății și decizia dreapt ă de a prescrie un tratament
pe baza resurselor disponibile.
(v) Pacientul are dreptul de a fi tratat astfel încât s ă-și p ăstreze demnitatea.
(vi) Pacien ților trebuie s ă le fie dezv ăluit, cu onestitate, întregul adev ăr privind boala și tratamentul.
Aceste principii, sunt normative (ca toate principi ile), unele dintre ele neoferind r ăspunsuri cu
valabilitate universal ă, respectiv utile în orice situa ție particular ă dat ă. Uneori, acestea intr ă în contradic ție
unele cu altele, conducând la ceea ce numim dileme etice. Câteva exemple: primul și al treilea principiu din
lista de mai sus intr ă în opozi ție atunci când un pacient refuz ă transfuziile de sânge care îi pot salva situa ția;
aplicarea riguroas ă a ultimului principiu ar putea fi d ăun ătoare dac ă se utilizeaz ă, într-o anumit ă situa ție,
substan țe cu „ efect placebo ”13 .
Pentru a reconcilia principii aflate în opozi ție, Bernard Gert 14 a dezvoltat o teorie potrivit c ăreia
exist ă dreptul cuiva de a se abate de la anumite principi i morale, dar și obliga ția acestuia de a explica public
motivele pentru care a f ăcut-o (de exemplu, înc ălcarea unei anumite promisiuni pentru a salva o via ță ). La
rândul s ău, R.M. Hare a enun țat o tez ă prin care se solicit ă indivizilor s ă se supun ă prescrip țiilor universale
ale logicii, astfel încât to ți cei implica ți într-un caz, inclusiv pacientul (presupunând c ă acesta este ra țional)
să realizeze acelea și ac țiuni în toate circumstan țele identice.

11 Stephen Edelston Toulmin (n. 1922), filozofof, scriitor și pedagog britanic, a c ărui activitate a fost focalizat ă pe analiza
ra ționamentelor morale
12 O paradigm ă este un ansamblu de concepte, valori, percep ții și practici imp ărt ăș ite de o comunitate, ce formeaz ă o viziune
particular ă asupra realit ății, în baza c ăreia comunitatea respectiv ă se organizeaz ă și î și define ște valorile
13 „Efectul placebo ” este fenomenul prin care suferin țele unui pacient sunt atenuate prin inducerea ideii aplic ării unui tratament
(inexistent), evolu ția pozitiv ă fiind determinat ă de a șteptarea sau credin ța pacientului c ă respectivul tratament genereaz ă efecte
(efectul invers se nume ște „ efect nocebo ”).
14 Bernard Gert (n. 1934), filozof și etician american

19 În continuare sunt prezentate câeva din subiectele de studiu și analiz ă, foarte legate de biologie și
genetic ă, înspre care se îndreapt ă aten ția eticii medicale sunt:
– avortul , care a sucitat dezbateri aprinse la toate nivelur ile societ ății, existând dou ă mari tabere –
una, denumit ă „ pro-via ță ”, care cere scoaterea în afara legii a avortului, indiferent de vârsta f ătului,
argumentând c ă acesta are o existen ță uman ă, cu dreptul natural la via ță , cealalt ă, denumit ă a
„alegerii libere ”, care cere eliminarea restric țiilor legale împotriva avortului, cu argumentul
dreptului femeii de a stabili singur ă dac ă dore ște sau nu s ă devin ă mam ă; pledoariile ambelor tabere
se centreaz ă atât în jurul moralit ății, cât și a legalit ății interzicerii sau permiterii avortului, a
circumstan țelor în care acesta poate fi f ăcut (mam ă minor ă, mam ă nec ăsătorit ă, mam ă cu
dizabilit ăți psihice majore, expunerea la risc a vie ții sau s ănătății mamei);
– clonarea , respectiv procesul prin care se produce un organi sm identic din punct de vedere genetic,
poate cea mai șocant ă provocare a știin ței mondiale, existând sus țin ători fermi, proveni ți din rândul
lumii medicale și știin țifice, dar și adversari ferven ți, în primul rând din cercurile religioase; printre
condi țiile propuse de societatea civil ă pentru ca cercet ările privind clonarea s ă devin ă legale și
acceptate se includ: utilizarea embrionilor doar în primele etape ale dezvolt ării lor; supervizarea
tuturor programelor de cercetare de c ătre organizatiile guvernamentale care se ocup ă de fertilizare
și tehnici genetice; finan țarea programelor de cercetare doar dac ă se demonstreaz ă știin țific faptul
că nu exist ă nici o alt ă modalitate conven țional ă de ob ținere a acelora și rezultate; interzicerea
cercet ărilor în care se pot combina material genetic uman cu cel al animalelor; permanenta
informare a publicului asupra stadiului cercet ărilor întreprinse și stabilirea clar ă a limitelor pân ă
la care poate fi împins raportul dintre suferin ța animalelor folosite în experien țe și beneficul uman
.
– eugénia , disciplina care studiaz ă aplicarea practic ă a biologiei eredit ății în ameliorarea genetic ă a
indivizilor; scopul acesteia îl reprezint ă, deci, crearea unor indivizi mai s ănăto și, mai inteligen ți,
reducând astfel suferin țele umane, dar și consumul social de resurse; este considerat ă de sus țin ătorii
ei ca fiind singur ă metod ă de a proteja genera țiile urm ătoare, iar de adversari drept o “ cutie a
Pandorei ”, care, odat ă deschis ă, poate da na ștere unor atrocit ăți; ace știa din urm ă sus țin c ă, în ciuda
sincerit ății și dedic ării oamenilor de știin ță , aceasta nu constituie întotdeauna o c ăutare
dezinteresat ă a adev ărului, ci este influen țat ă de factori ineren ți proveni ți din contextul socio-
economic și cultural-istoric; situa ții extreme de grave din trecut le pot înt ări argumentele –
tribunalele eugenice naziste au cerut, mai întâi, s terilizarea unui num ăr neprecizat de oameni cu
deficien țe psihice, dup ă care regimul nazist a trecut la exterminarea lor f izică; mii de oameni
considera ți retarda ți mintal au fost steriliza ți in S.U.A. între 1920 si 1950, majoritatea dup ă legi ale
diverselor state sus ținute de Curtea Suprem ă, un procent semnificativ dintre ace știa apar ținând fie
grupurilor minorit ăților, fie fiind format din persoane cu resurse redu se din punct de vedere
economico-social; începand cu 1988, în Republica Po pulara Chinez ă, prin intermediul legilor
provinciale s-a cerut sterilizarea persoanelor reta rdate mintal, iar avorturile sunt obligatorii dup ă
un anumit num ăr de copii; contextul cultural și social modern poate fi îns ă încurajator din punct de
vedere etic pentru realizarea unor cercet ări cu caracter eugenic;
– euthanasia este o metod ă de provocare de c ătre medic a unei mor ți precoce, nedureroase, unui
bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferin ță grea și prelungit ă; termenul provine din grecescul
“euthanasia” care semnific ă " moarte u șoar ă" și este de dou ă feluri – activ ă (sau voluntar ă),
făcându-se la cererea pacientului muribund sau a pers oanei care îl reprezint ă legal, implicând o
ac țiune deliberat ă care produce moartea și pasiv ă (sau negativ ă), manifestându-se prin ab ținerea de
la a face anumite ac țiuni terapeutice care ar putea preveni moartea imed iat ă sau ar prelungi via ța
celui aflat în suferin ță ; din punctul de vedere al dezbaterilor morale, ten tativei de justificare a
necesit ății unei mor ți demne i se opune atitudinea etic ă, juridic ă și de opinie public ă de condamnare
a euthanasiei ca un asasinat prin caritate, ca un a ct antiuman care las ă impresia c ă medicul poate
decide într-o problem ă atât de grav ă cum este dreptul la via ță ; cre știnismul, iudaismul și
islamismul, care consider ă, fiecare în felul s ău, via ța ca fiind sacr ă, condamn ă euthanasia sub orice
form ă; urmând principiile tradi ționale religioase, legisla ția multor t ări consider ă și ast ăzi actul de

20 a ajuta pe cineva s ă moar ă drept omucidere supus ă sanc țiunii penale, chiar și euthanasia pasiv ă
fiind de multe ori condamnat ă; ea îns ă a existat, nedeclarat, chiar și acolo unde a fost declarat ă
ilegal ă, fiind frecvent întâlnit ă, de exemplu, la externarea unor bolnavi la cererea familiei sau la
sugestia medicilor, atunci când starea acestora est e considerat ă deasupra posibilit ăților actuale de
tratament.
– erorile medicale (malpraxisul medical), cauzate cel mai des de lipsa de experien ță a personalului
medical, slaba dotare a unit ăților sanitare, introducerea unor proceduri noi, com plexitatea și urgen ța
tratamentului necesitat de un anumit pacient sau de vârsta pacien ților; exemple de astfel de erori:
diagnosticul gre șit, prescrierea unui medicament în mod eronat (eroa re privind substan ța activ ă,
eroare privind momentul administr ării sau chiar eroare privind identitatea pacientulu i), prescrierea
a dou ă sau mai multe medicamente care, prin interac țiune, produc efecte negative, interven ții
chirurgicale gre șite (extirparea unui organ s ănătos); m ăsurile de natur ă administrativ ă, dar și cu
caracter etic, care pot reduce erorile medicale inc lud: adoptarea unor politici de ob ținere a
consim ță mântului pacien ților complet informa ți, dreptul pacien ților de a solicita o alt ă opinie de la
un medic cu o calificare similar ă, raportarea voluntar ă de c ătre unit ățile medicale a erorilor, analiza
cauzelor erorilor etc.

1.2.3.2 Bioetica

Bioetica este, conform defin ției dat ă în Dic ționarul Oxford, “ disciplina care studiaz ă problemele
etice rezultate din progresele medicinei și biologiei ”. Ea reprezint ă un punct de întâlnire a tuturor celor care
urm ăresc s ă influen țeze evolu ția naturii și a omenirii prin intermediul descoperirilor știin țifice. Descoperirile
din domeniul geneticii sunt cele care au în prezent cea mai mare influen ță atât în medicin ă cât și în biologie.
Cercet ările, cu succese remarcabile, privind structurile c are compun materialul ereditar au permis
geneticienilor s ă în țeleag ă mult mai bine mecanismele care coordoneaz ă func țiile organismelor și modul de
transmitere a datelor care determin ă tr ăsăturile specifice unui organism. Dar, în fa ța acestor posibilit ăți uria șe
de a influen ța destinul uman se impune și stabilirea frontierelor care s ă delimiteze cât mai clar valoarea moral ă
a fiec ărei ac țiuni, problemele care pot ap ărea fiind foarte nuan țate (religia fiind implicat ă, în primul rând, iar
ororile comise în regimurile totalitare în numele știin ței r ămânând extrem de vii în memoria colectiv ă).
Problema experiment ărilor în medicin ă, genetic ă și biologie devine foarte acut ă atunci când este
vorba de subiec ți umani, mult timp experimentele realizându-se excl usiv pe animale (chiar dac ă și în acest
caz pot ap ărea întreb ări referitoare la limita pân ă la care se pot extinde și accepta suferin țele animalelor).
Experimentele pe subiec ți umani stau, de fapt, la originea primelor comitet e de bioetic ă, mai ales ca urmare
a pseudo-cercet ărilor din lag ărele de concentrare naziste.
În prezent, dezbaterile privitoare la acest domeniu sunt extrem de intense, fiind important de estimat
nu doar beneficiile, ci și modul în care poate fi folosit materialul eredita r uman în scopuri care contravin
moralei. În viitorul nu prea îndep ărtat, poate ap ărea pericolul discrimin ării genetice (de exemplu, vor fi
selecta ți candida ții pentru un anumit post în urma unor teste genetic e, procedur ă deja aplicat ă în medii în care
exist ă o radioactivitate crescut ă, unde sunt ale și muncitori care s-au dovedit, în urma acestui gen de teste, mai
rezisten ți la un astfel de mediu nociv). Întreb ările la care trebuie g ăsit și un r ăspuns moral sunt:
– Cine va controla rezultatele ob ținute în activitatea de cercetare și cum se va asigura
confiden țialitatea acestor rezultate?
– Cine va beneficia de testarea genetic ă și în ce condi ții va fi ea obligatorie?
– În ce m ăsura un individ are libertatea de a solicita modifi carea genomului 15 său?
– Au dreptul p ărin ții (sau unul dintre ei) s ă cear ă modificarea materialului genetic al copilului?
– Cum va fi evitat ă discriminarea genetic ă?
– Cum vor fi trata ți p ărin ții care vor dori s ă aib ă un “ copil perfect ”?

15 Genomul reprezint ă totalitatea materialului genetic dintr-o celul ă.

21 – Pentru cine va fi accesibil ă terapia genetic ă?
– Se va accepta controlul vie ții psihice sau ameliorarea coeficientului de inteli gen ță ?
– Care este impactul descoperirilor științifice asupra structurilor sociale?
– Care sunt pericolele și riscurile generate de anumite descoperiri știin țifice?
În sens restrâns, bioetica poate fi definit ă ca etic ă biomedical ă, îns ă dac ă i se d ă o accep țiune mai
ampl ă, ea desemnaaz ă mai degrab ă o etica proprie domeniului s ănătății, corespunzând unei abord ări știin țifice
globale, care s ă nu lezeze și anumite principii religioase. Cei mai mul ți bioeticieni apar țin, de fapt,
cre știnismului și iudaismului (între care merit ă men ționat Julian S ăvulescu 16 ), f ără a fi neap ărat credincio și
practican ți, dar începe s ă se manifeste un curent bioetic și în religia islamic ă.

1.2.3.3 Etica mediului

Etica mediului este partea eticii care cunoscut o dezvoltare de am ploare în secolul al XX-lea,
analizând înc ărc ătura moral ă a rela țiilor între specia uman ă și mediul natural înconjur ător. Influen ța ei este
important ă asupra unui mare num ăr de domenii de activitate: drept, economie, sociol ogie, geografie sau
teologie. Etica mediului reprezint ă, de fapt, un domeniu complementar al filozofiei me diului, dar și al esteticii
ambientale. Eticienii mediului sus țin existen ța unui echilibru ecologic natural între oragnismele vii și
elementele neînsufle țite ale planetei, echilibru existent de-a lungul se colelor. În ultimii trei sute de ani îns ă,
rapida industrializare a determinat ruperea acestui echilibru, fiind înso țit ă de o serie de fenomene cu cele mai
nedorite repercusiuni asupra mediului. Pe de o part e, aceast ă dezvoltare este sus ținut ă de exploatarea
ira țional ă a resurselor planetei, determinând reducerea biodi versit ății, iar pe de alt ă parte, mediul reprezint ă
un debu șeu al activit ăților umane, prin fenomenul de poluare. Extinderea e conomic ă la scar ă spa țial ă a
determinat fragmentarea habitatelor diferitelor spe cii, introducerea de noi specii în zone în care ace stea erau
practic necunoscute și execu ția unor mari lucr ări de hidroamenajare. Cuceririle știin țifice au ad ăugat riscul
manipul ărilor genetice. Toate aceste fenomene au fost reuni te sub un singur nume: deteriorarea mediului.
Pornind de la aceast ă stare de fapt, rasa uman ă este pus ă în fa ța unor dileme sau întreb ări
fundamentale:
– Care sunt obliga țiile referitoare la mediu pe care genera țiile actuale le au fa ță de cele viitoare?
– Reprezint ă un drept al genera țiilor prezente neglijarea pericolului dispari ției speciei doar pentru a-
și cre ște gradul de confort?
– Pân ă când și cu ce intensitate vor continua exploat ările forestiere?
– Pân ă unde se va dezvolta industria automobilelor bazat ă pe combustibili conven ționali, generatoare
de poluare și consumatoare de combustibil fosil?
– Care va fi aten ția acordat ă dezvolt ării tehnologiilor care vor permite construirea de a utomobile cu
emisii zero?
– În ce m ăsur ă va fi acceptat și aplicat conceptul de dezvoltare durabil ă ca " abilitate a societ ății
umane de a asigura satisfacerea necesit ăților prezente f ără a compromite abilitatea genera țiilor
viitoare de a-și satisface propriile necesit ăți" 17 ?
Un curent radical al eticii mediului îl reprezint ă biocentrismul , care afirm ă că toate fiin țele vii
conteaz ă din punct de vedere moral (reprezint ă subiec ți morali) și c ă oamenii, ca agen ți morali, au obliga ții
directe fa ță de ele. Principale teze ale biocentrismului sunt:
(i) fiin țele umane sunt membrii ca și al ții ai Comunit ătii Vie ții Terestre;
(ii) specia uman ă, la fel ca și celelalte specii vii, este un element integrat în tr-un sistem de
interdependen țe în interiorul c ăruia supravie țuirea fiec ărei fiin țe depinde de condi țiile fizice ale
mediului și de rela țiile sale cu celelalte fiin țe vii;
(iii) toate organismele sunt centre vitale teleologice, f iecare urm ărindu-și binele în felul s ău;

16 Julian S ăvulescu (n. 1940) , savant și etician britanic de origine român ă, profesor la Universitatea Oxford, director al “Ox ford
Uehiro Centre for Practical Ethics”
17 Brudtland G. H. (1987), Our Common Future (Burtland Report), Oxford University Press, Oxford

22 (iv) fiin țele umane nu sunt superioare celorlalte fiin țe vii, nici în ceea ce prive ște meritele, nici în
ceea ce prive ște valoarea intrinsec ă.
Ultima tez ă, destul de șocant ă pentru sistemul nostru de valori, “ răstoarn ă” concep țiile despre lume
care afirm ă superioritatea fiin țelor umane în raport cu celelalte fiin țe vii (sus ținut ă de umanismul grec sau de
monoteismului cre știn) și se bazeaz ă pe faptul c ă unul și acela și drept natural de libertate (nu liberul arbitru,
autonomia sau libertatea socio-politic ă) se aplic ă tuturor fiin țelor vii, aceast ă libertate constând, pentru fiecare
fiin ță vie, uman ă sau nu, în realizarea f ără piedici a binelui propriu.
Din tezele enuna țate deriv ă patru principii ale biocentrismului:
(i) regula de ocrotire, adic ă a nu d ăuna entit ăților din mediul natural care au dreptul la un bine
propriu;
(ii) regula de neinterven ție, adic ă de a nu împiedica activitatea normal ă a organismelor vii (de
exemplu, a l ăsa animalele s ălbatice s ă-și duc ă liber via ța);
(iii) regula de loialitate, adic ă de a nu abuza sau produce suferin ță animalelor aflate în starea salbatic ă;
(iv) regula drept ății distributive, adic ă de a restabili echilibrul drept ății atunci când un agent moral a
încalcat o regul ă a echit ății în detrimentul unui subiect moral.
De și radicale, aceste principii permit (în condi ții destul de restrictive) realiz ări destinate s ă satisfac ă
interesele umane fundamentale (de exemplu, este acc eptabil ă construc ția autostr ăzilor, aeroporturilor sau
porturilor, este acceptabil chiar și un anumit grad de poluare, este acceptabil ă și distrugerea anumitor
organisme în mediul lor natural), altfel spus: natu ra poate fi utilizat ă ca mijloc cu condi ția ca aceasta să nu
constituie mereu doar un mijloc.

1.2.3.4 Etica profesional ă

Etica profesional ă se refer ă la practicile și codurile etice care guverneaz ă activitatea celor care
exercit ă o anumit ă profesie. În majoritatea ță rilor, avoca ții, notarii, magistra ții, contabilii, auditorii,
func ționarii publici, evaluatorii, cadrele didactice uni versitare etc. trebuie s ă se încadreze în coduri de
conduit ă care sunt construite de asocia țiile sau corpurile profesionale din care fac parte. Acestea au autoritatea
de interveni disciplinar (chiar pân ă la excludere) în cazurile în care membrii lor au f ost implica ți în litigii
etice sau au dovedit un comportament profesional ne etic. De și codurile de conduit ă etic ă difer ă de la o țar ă
la alta sau de la o asocia ție profesional ă tutelar ă la alta, ele con țin, în general, câteva teme comune:
– reglementarea conflictului de interese , care se na ște în situa ția în care un angajat are un interes
personal de natur ă s ă influen țeze sau s ă par ă a influen ța asupra exercit ării impar țiale și obiective a
func țiilor și atribu țiilor sale; interesul personal poate cuprinde orice avantaj pentru el însu și sau în
favoarea familiei sale, a p ărin ților, a prietenilor sau persoanelor apropiate, sau a persoanelor sau
organiza țiilor cu care el a avut rela ții de afaceri sau politice; de asemenea, interesul include orice
obliga ție financiar ă sau civil ă la care este constrâns în exercitarea func țiilor sale;
– dezavuarea mitei , în ambele forme ale sale: (i) luarea de mit ă – fapta oric ărui angajat care pretinde
ori prime ște bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acc ept ă promisiunea unor astfel de foloase
sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu î ndeplini ori a întarzia îndeplinirea unui act privi tor
la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndepliniri și (ii) darea
de mit ă – promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui anagjat de c ătre o persoan ă
pentru satisfacerea nelegal ă a unui interes;
– dezavuarea primirii de foloase necuvenite , aceasta reprezentând primirea de c ătre un angajat de
bani ori alte foloase dup ă ce a îndeplinit un act care intra în atribu țiile sale de serviciu; primirea de
foloase necuvenite se deosebe ște de luarea de mit ă prin aceea c ă banii sau bunurile se dau ulterior
îndeplinirii actului și nu au condi ționat emiterea lui, fiind un spor nelegal la salari u;
– dezavuarea t raficului de influen ță , ac țiunea prin care o persoan ă denumit ă promitent, care are
influen ța sau las ă s ă se cread ă c ă are influen ța asupra unui angajat, pretinde bani sau alte foloa se
de la o persoan ă fizic ă sau juridic ă pentru a-i rezolva o problema prin convingerea ang ajatului
respectiv s ă fac ă ori s ă nu fac ă un act care intr ă în atribu țiile sale de serviciu;

23 – diminuarea neglijen ței, adic ă a situa ției în care un angajat î și neglijeaz ă sarcinile de serviciu,
prejudiciind o persoan ă, f ără ca fapta acestuia s ă aiba drept mobil ob ținerea de beneficii personale;
– combaterea abuzului , respectiv a situa ției în care un angajat abuzeaz ă de func ția de ținut ă împotriva
intereselor unei persoane f ără ca fapta sa s ă aiba drept mobil ob ținerea de beneficii personale;
– eliminarea incompeten ței, determinat ă de situa ția în care un angajat ocup ă o pozi ție pentru care
este subcalificat și nu î și poate duce la îndeplinire obliga țiile și sarcinile conform cerin țelor de
competen ță și profesionalism.
Legat de acest domeniu al eticii și extensibil la altele, se define ște conceptul de “ responsabilitate
profesional ă”, care cuprinde totalitatea competen țelor profesionale și atitudinilor etice impuse practicienilor
unei profesii.

1.2.3.5 Etica tehnologiei informa țiilor

Etica tehnologiei informa țiilor (etica computerelor) reprezint ă o ramur ă foarte nou ă a eticii aplicate,
cu o dezvoltare extrem de semnificativ ă în ultimii 25 de ani, în corela ție cu schimb ările pe care tehnologiile
și globalizarea lor le-au adus. Într-un sens mai res trîns, etica computerelor poate fi v ăzut ă ca o sintez ă a
eforturilor eticienilor de a aplica teorii etice tr adi ționale (cum ar fi: utilitarismul, teoria virtu ții sau teoria
datoriei) la aspecte specifice tehnologiei informa ției și comunica țiilor. Într-un sens mai larg, acest domeniu
include standardele de practic ă profesional ă, aspecte juridice, etica și responsabilitatea corporativ ă, politici
publice, elemente care sunt la interferen ța cu sociologia, politologia și psihologia.
În întreaga lume, revolu ția informatic ă a determinat schimb ări majore în toate aspectele vie ții sociale
și economice – la locul de munc ă și la domiciliu, în sistemul bancar și comer ț, în sistemele de eviden ță
demografic ă și administra ție, în sistemul de educa ție și îngrijire a s ănătății sau în industria divertismentului.
Pe cale de consecin ță , tehnologia informa ției influen țeaz ă (atât pozitiv, cât și negativ) via ța personal ă, în
familie și în comunitate, rela țiile interpersonale și chiar modul de func ționare a sistemelor politice. De aceea,
etica tehnologiei informa ției poate fi definit ă ca ramur ă a eticii aplicate care studiaz ă și analizeaz ă impactul
social și moral al integr ării computerelor în via ța uman ă.
Problemele tipice ale eticii tehnologiei informa ției apar ca urmare a existen ței unui permanent decalaj
între dezvoltarea tehnologic ă și cadrul legislativ, social și cultural. Computerele creaz ă oamenilor noi
capabilit ăți, acestea conferindu-le și noi variante de a ac țiune în situa ții alt ădat ă imposibile. De cele mai multe
ori, aceste noi modalit ăți de ac țiune nu sunt reglementate legal sau reglementarea l or este complet inadecvat ă.
Din acest motiv, un obiectiv central al eticii comp uterelor este de a determina modul corect de ac țiune în
astfel de situa ții.
Câteva dintre aspectele abordate de etica tehnologi ei informa țiilor și computerelor sunt enumerate
mai jos, fiind evident faptul c ă aceast ă list ă este departe de a fi exhaustiv ă:
– respectarea propriet ății intelectuale atât în ceea ce prive ște programele informatice (descurajarea
pirateriei informatice) cât și cu referire la informa țiile accesibile pe Internet (c ărți, articole,
rezultate ale cercet ării, baze de date);
– definirea responsabilit ății profesionale a celor implica ți în dezvoltarea hard și soft, atât în rela țiile
inter -profesionale cât și în rela țiile cu clien ții;
– respectarea dreptului la imagine, la confiden țialitate și la via ță privat ă în contextul dezvolt ării de
baze de date care cuprind un num ăr tot mai mare de persoane;
– evitarea post ării pe site-uri a an umitor tipuri de materiale (opinii politice extremi ste,
convingeri religioase sectante, puncte de vedere as upra problemelor rasiale etc.) care pot
afecta valorile morale sau sim ță mintele altor categorii de persoane ;
– analiza consecin țelor dezvolt ării tehnologice asupra conduitei sociale;

24 – limitarea cenzurii de c ătre guverne și accesul liber și democratic la informa țiile publice (un
exemplu în acest sens îl reprezint ă conflictul între compania Google și guvernul chinez care a
solicitat interzicerea accesului din China la site- uri care erau în contradic ție cu politica oficial ă);
O problem ă extrem de important ă este infrac ționalitatea pe Internet. Crima organizat ă și utilizarea
tehnologiei informa țiilor și comunica țiilor converg din cauza evolu ției simultane a acestora, delictele
informatice înmul țindu-se accentuat. Odat ă cu dezvoltarea acestor tehnologii, activitatea imo ral ă și chiar
infrac țional ă s-a extins pe multiple direc ții și dintr-o multitudine de cauze:
– informatica ofer ă ea îns ăș i „ baze știin țifice ”delincven ților, care caut ă s ă-și însu șeasc ă ilegal
con ținuturi de fi șiere, s ă identifice informa ții despre agen ții guvernamentale, s ă copieze liste de
pre țuri, fi șiere clien ți, planuri de marketing, în general, tot cea ce poa te fi stocat în memoria unui
calculator și ar putea fi valorificat;
– calculatorul a devenit un instrument pentru infrac țiuni, pentru a comite fraude prin introducerea de
coduri de acces sau pentru a deturna fonduri.
– prin intermediul calculatorului, sp ălarea banilor se face mai simplu și mai discret, iar delincven ța
cu caracter sexual a proliferat;
– posibilitatea de contrafacere a componentelor, fur tul de materiale, clonarea agendelor telefonice
sau cardurilor;
– difuzarea de imagini și texte cu caracter nociv sau pornografic;
– campaniile de dezinformare în mas ă – grupuri organizate de „ hackeri ” pot manipula și modifica
imagini și știri sau difuza informa ții false;
– înregistrarea și exploatarea numelor de domeniu prin însu șirea și utilizarea f ără drept a unor m ărci
notorii sau anterior înregistrate (fenomen numit î n englez ă „ cybersquatting ”) și apoi oferirea lor,
contra cost, în condi ții speculative, tocmai de țin ătorilor acestor m ărci.

1.2.3.6 Etica în mass – media

Etica în mass – media (etica jurnalistic ă) poate fi considerat ă o parte a eticii profesionale, analizând
principiile etice și de bune practici pe care trebuie s ă le adopte și s ă le aplice jurnali știi în exercitarea profesiei.
Aceste principii sunt larg r ăspândite, fiind necesar a sta la baza comportamentu lui profesional atât a grupurilor
media, cât și a jurnali știlor individuali. De și fiecare grup sau trust media are propriile coduri etice, care difer ă
de la o organiza ție la alta, în fiecare dintre acestea se reg ăsesc câteva elemente comune – buna credin ță ,
acurate țea, obiectivitatea, impar țialitatea, corectitudinea, transparen ța public ă, protejarea intereselor și
imaginii copiilor, protejarea demnit ății victimelor accidentelor sau crimelor, toate cun oscute sub denumirea
de „canoane ale jurnalismului” . Din acestea deriv ă elemente esen țiale pentru etica mass – media, dintre care
se enumer ă câteva în continuare:
– separea neechivoc ă între știri și opinii;
– separarea neechivoc ă între mesajele promo ționale și știri, toate mesajele promo ționale trebuind
marcate distinct pentru identificare facil ă;
– evitarea conflictelor de interese la reporteri, car e nu trebuie s ă relateze despre situa ții în care pot
avea interese personale, economice sau politice;
– neacceptarea stimulentelor penru prezentarea prefer en țial ă a unor anumite puncte de vedere;
– prezentarea echilibrat ă a punctelor de vedere aflate în opozi ție;
– acordarea dreptului la replic ă, în condi ții identice (pozi ția în pagin ă, or ă de difuzare) cu publicarea
opiniei care a generat acest drept la replic ă;
– solicitarea opiniei unei persoane care poate face s ubiectul unei știri negative înainte ca aceast ă știre
să fie publicat ă;
– evitarea interven ției proprietarilor în politica editorial ă;
– păstrarea confiden țialit ății surselor anonime;
– evitarea, pe cât posibil, a surselor anonime;
– prezentarea în contextul corect și complet a imaginilor, sunetului sau afirma țiilor;

25 – semnalarea clar ă a tuturor modific ărilor, adapt ărilor, trucajelor sau prelucr ărilor imaginilor și
sunetelor;
– dezavuarea plagiatului;
– considerarea ca fapt real doar a evenimentelor care au doi sau mai mul ți martori oculari și relatarea
evenimentelor cu un singur martor ocular cu men ționarea acestui fapt;
– publicarea de erate și corec ții atunci când este necesar;
– tratarea acuza ților în procese ca persoane nevinovate și evitarea prezent ării lor în situa ții care le
lezeaz ă demnitatea;
– respectarea dreptului la intimitate a persoanelor p ublice.