Nivelul Structura Si Dinamica Bugetului Local Comuna Jucu

CAPITOLUL 1

SISTEMUL BUGETAR

1.1 CONȚINUTUL ȘI CARACTERISTICILE BUGETULUI

Bugetul statului și evoluția acestuia spre formă sa actual, se face remarcată în evoluția istorică a finanțelor publice, în totalitatea procedeelor și mijloacelor financiare ale statului. Cuvântul “buget” provine din vechea limbă franceză,unde cuvintele ca “bouge”, ”bougette” desemnau o pungă de piele sau o pungă de bani. După cuceririle normande termenul a fost preluat și în Anglia, de acolo s-a răspândit în toată lumea cu semnificația lui financiară. În România termenul de buget apare pentru prima oară în Regulamentele Organice.

“Bugetul ia forma unui sistem de fluxuri fianciare care apar odată cu formarea, gestionarea și utilizarea resurselor publice în procesul de eșalonarea a produsului intern brut” (Mara et al., 2011:33).

Tabelul 1 Definitii ale Bugetului

” Bugetul de stat este o categorie fundamentală a științei finanțelor, la definirea căreia concura o abordare juridică și una economică” (Văcărel et al.,2006:515).Așadar sub aspect juridic bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile anuale ale statului. Din punct de vedere economic, bugetul subliniează corelatiile macroeconomice și legătură cu nivelul și evoluția produsului intern brut. Prin intermediul legii nr. 500/2002 privind finanțele publice cu modificările și completările ulterioare aflăm că legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu până la dată de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplică aceleași proceduri că și legilor bugetare anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar.

“Bugetul public este un document previzional de autoritate care are un caracter de lege, acesta înglobând un sistem de fluxuri financiare privind formă resurselor bănești” (Mara, 2011:33). Acesta se elaborează pornind de la bugetul național pe o perioada de un an. Cu ajutorul bugetului public se poate stabili un raport între veniturile publice acestea fiind pe de o parte impozitele și taxele și pe de altă parte nevoile sociale care sunt cheltuielile. Bugetul public are mai multe trăsături, câteva dintre ele fiind:

bugetul public este un act de previziune;

bugetul public este un act de autoritate cu ajutorul căruia puterea executive este împuternicită de puterea legislative să cheltuiască sis a prevadă venituri;

bugetul este un act anual.

Bugetul public are rol alocativ în care statul își asumă sarcina finanantarii serviciilor publice și rol redistributiv unde se pot reflectă relații de mobilizare a resurselor și repartizarea acestora pentru a putea finanța unele acțiuni și activități determinate în mod expres și rolul de reglare a vieții economice, unde se reflectă politică economică promovată de Guvern. Bugetul public în condițiile finanțelor clasice era considerat, ca act legislativ, doar o listă a veniturilor și al cheltuielilor publice, fără specificarea vreunei legături cu starea și perspectivele economiei naționale. Acesta se supune Parlamentului și aprobării acesteia, după aprobare devine lege și astfel, este posibilă încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor publice

Conform Art 138: Economie și finanțele publice – Bugetul public național, din Constituția României, cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor.

politică, pentru că poate sprijini consolidarea puterii politice “traducând” obiectivele economico-sociale în termeni financiari – bugetari etc.;

juridică, dezbaterilor și aprobărilor (atât ale proiectării, cât și ale execuției) organelor alese, Parlament sau Consilii Locale;

financiară, întrucât reprezintă un “plan financiar” în care veniturile au un caracter minimal, cheltuielile un caracter maximal, pe durata unui an bugetar, divizat pe cele patru trimestre.

„Bugetul de stat poate fi privit ca” (Moșteanu et al.,2008:288):

act juridic, prin care se prevăd și se aprobă, prin lege, veniturile și cheltuielile anuale ale statului;

document – program, în care statul prevede pentru fiecare an mărimea și structura veniturilor și cheltuielilor aferente economiei publice;

sistem de fluxuri financiare, unde se reflectă, pe de o parte, fluxurile financiare privind formarea resurselor bănești publice și, pe de altă parte, fluxurile financiare ce se degajă în procesul de gestionare a acestora;

act anual, deoarece bugetul este un document care se elaborează anual;

instrument de politică a statului în domeniul fiscalității, deoarece prin buget se poate reflecta politica fiscală propriu-zisă a unui stat;

act de autorizare, prin care puterea legislativă împuternicește puterea executivă să efectueze cheltuieli și să perceapă venituri potrivit prevederilor legale;

act de previziune, care prezintă veniturile (resursele) publice și destinațiile acestora (cheltuielile publice) atât în evoluție cât și prin comparare cu realizările trecute.

Bugetul este important din punct de vedere politic, deoarece el exprimă concepția fiscală a unui stat. Dacă politică fiscală este neadecvată această poate afecta pe de o parte dezvoltarea economică a statului și puterea de cumpărare a cetatianului iar pe de altă parte poate împiedica relațiile sociale umane. Bugetul este important din punct de vedere economic, deoarece reflectă situația economică a unui stat. Economia unui stat cu cât este mai puternică, cu atât veniturile bugetare sunt mai mari și obiectivele ce vor să le realizeze pot fi mai numeroase și mai importante.

1.2. SISTEMUL BUGETAR ÎN ROMÂNIA

“Sistemul bugetar, că noțiune, este forma organizatorică prin care se încasează veniturile bugetului și are loc efectuarea cheltuielilor acestuia. Structura sistemului bugetar, depinde de organizarea administrativă a statului” (Inceu et al., 2009:100).

În România, sistemul bugetar este împărțit în două componente:

bugetul administrației centrale de stat (BACS);

bugetul administrațiilor locale de unde fac parte județele, sectoarele, comunele municipiile și orașele.

Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice cu modificările și completările ulterioare publicată în Monitorul Oficial al României prevede că sistemul bugetar este un sistem unitar de bugete care cuprinde:

bugetului de stat;

bugetului asigurărilor sociale de stat;

bugetelor fondurilor speciale;

bugetului trezoreriei statului;

bugetelor instituțiilor publice autonome;

bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz;

bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;

bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigura din fonduri publice;

bugetului fondurilor externe nerambursabile, acestea fiind menționate în art. 1 alin 2 și bugetele locale.

Conform Art. 138 din Constituția României actualizată, dacă legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete.

La fel ca și în alt stat cu caracter unitar, în România, sistemul bugetar este structurat în funcție de împărțirea administrativ teritorială și cuprinde bugetul de stat și bugetele locale ale județelor, municipiilor orașelor și comunelor, unde se adaugă și bugetul asigurărilor sociale de stat.

Principala componentă a sistemului bugetar este bugetul de stat, care reflectă resursele financiare mobilizate la dispoziția statului, acestea fiind repartizate pentru realizarea acțiunilor social-culturale, pentru apărarea țării, asigurarea ordinei publice, autoritatea publică, pentru finanțarea unor investiții, asigurarea protecției, pentru realizarea programelor naționale de cercetare și investiții publice și pentru refacerea mediului înconjurător.

"Bugetul general consolidat reflectă toate veniturile și cheltuielile sistemului bugetar" (Văcărel et al.,2006:520). Acestea fiind cumulate la nivel național, evidențiînd atât dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv cât și starea de echilibru sau dezechilibru.

Fig. 19.3. Sistemul bugetar al României

În concluzie putem sublinia faptul că bugetul statului nu mai este prezentat sub formă unui document unic, ci sub formă unui ansamblu de bugete, acestea formând sistemul bugetar. Principala componentă a sistemului bugetar fiind bugetul de stat.

1.3. METODE DE ELABORARE A BUGETELOR

Prin intermediul bugetului de stat se reflectă, necesitățile de resurse financiare ale statului și posibilitățile de acoperire a acestor resurse, în condiții normale din punct de vedere economic. Astfel trebuie dimensionat corect nivelul veniturilor și cheltuielilor publice. Se folosesc atât metode clasice cât și metode moderne care se bazează pe analiză cost-avantaj și pe alte studii de eficientă. Pentru evaluarea unui buget modern trebuie folosite tehnici de previziune și analiză macro-economică, acestea pun în evidență impactul economic, social și politic al opțiunilor privind procurarea resurselor și efectuarea cheltuielilor. Printre cele mai importante metode de elaborare a bugetelor regăsim metodă bugetului funcțional; Programarea, Planificarea Sistemului Bugetar (PPBS); metodă buget baza zero (zero base budgeting- ZBB); metodă bugetelor pe performanță și bugetul pe programe și performanțe.

“Bugetul Funcțional este o încercare de a grupa cheltuielile după obiectivele largi ale funcțiilor guvernului,indiferent de unitatea organizațional sau obiectul cheltuielilor” (Inceu et al, 2009:136). Cei care i-au deciziile în această metodă cunosc aproximativ costurile unor asemenea funcții, cum ar fi costurile cu sănătatea, cu educația etc., și pot evalua prioritățile în termini generali. Acest buget este orientat în procesul de elaborare, unde la nivel superior se iau deciziile pe baza unei analize de cost, iar la nivel inferior pe input-uri adică cheltuieli, acestea fiind centralizate. Bugetul funcțional are mai multe avantaje: “unul dintre avantaje fiind acela că informarea asupra modului de utilizare a resurselor publice este facilitate, această permițând o gestionare clară și riguroasă a resurselor” (Inceu et al, 2009:138). Iar un alt avantaj a bugetului funcțional este acela că permite evidențierea soldului între venituri și cheltuieli, acesta evitând înregistrările de două ori și mișcările de fonduri între bugetul general, bugetele anexate și conturile special de trezorerie.

“Programarea Planificarea Sistemului Bugetar (PPBS) este metodă de dimensionare a cheltuielilor publice având la baza analiză „cost-avantaje. Obiectivul urmărit în elaborarea metodei PPBS a fost acela de a defini criterii mai raționale de gestionare a banului public, în sensul repartizării creditelor bugetare pe baza randamentului sau avantajelor nete pe care le comportă diferitele categorii de cheltuieli” (Văcărel et al, 2006:550). Fazele acestei metode sunt: planficarea această reprezentând construirea perspective pe termen lung, programarea această corespunde tacticii administrative și bugetizarea care mai este numită și sistemul bugetar, acesta reprezentând “înscrierea în bugetul de stat a tranșei anuale din creditul bugetar aferent programului pentru care s-a optat” ( Văcărel et al, 2006:551). În această metodă nu se pot definii cu claritate anumite obiective, intervine dificultatea în măsurarea avantajelor, dificultatea de a calcula costurile directe și cele indirect și alegerea celei mai corespunzătoare rate de actualizare.

“Metodă Buget Baza Zero (ZBB) este o metodă de elaborare a bugetului,încearcă să preîntâmpine creșterea niveluluicheltuielilor de la un an la altul” (Inceu et al, 2009:150). În această metodă fiecare pornește de la zero, elaborându-se soluții alternative pentru fiecare program de finanțat. Metodă prezintă și o serie de avantaje: unul dintre aceste avantaje este acela că la procesul de elaborare a bugetului participa toate nivelurile de decizie. Dezavantajele metodei ZBB sunt:

“nu se tine cont de factorii politici;

informația circulă de la baza spre vârf;

ierarhizarea pachetelor decizionale, se face pe baza criteriului de eficientă,

factorul timp” (Inceu et al, 2009:151).

“Metodă Bugetelor pe Performanță presupune că orice organizație publică (minister, serviciu, birou, departament) să-și maximizeze producția de bunuri și servicii publice, cu un anumit nivel dat de resurse.” (Inceu et al, 2009:152). Unul dintre avantajele acestei metode este acela că implică managerul atât în ceea ce privește procesul de producție a serviciilor publice, cât și în elaborarea politicilor publice și este un mecanism de realocare a resurselor. Iar că fiecare metodă, are și dezavantaje, acesta fiind acela că are o abordare strict economică, în măsurarea peformanțelor.

“Bugetul pe Programe și Performanțe este văzut de către economist și finanțiști că un cadru care influențează deciziile de alocare a resurselor, iar administratorii publici și specialiștii în administrație public îl văd că pe o modalitate de a operationaliza managementul performanței în sectorul public.” (Inceu et al, 2009:155). În bugetul pe program se identifica programele cu obiective operaționale, costurile și beneficiile atașate acestora. Iar în bugetul pe performanță se face referire la conectarea bugetelor cu rezultatele așteptate.

Metodele de elaborare a bugetelor sunt importante, deoarece prin intermediul lor putem dimensiona corect nivelul veniturilor și a cheltuielilor publice. Astfel încât se folosesc atât metode clasice cât și metode moderne.

CAPITOLUL 2

BUGETUL LOCAL ÎN ROMÂNIA

2.1. CONCEPTUL DE BUGET LOCAL

Conform legii bugetelor locale și raporturilor dintre diferite categorii de bugete locale sunt definite astfel: “Prin bugetele locale se înțelege listele de venituri și cheltuieli ale unităților administrativ-teritoriale” (Inceu et al., 2009:104), acestea fiind necesare pentru satisfacerea nevoilor pe plan local. Bugetele locale au o personalitate juridical. Acestea fiind formate din bugetele județelor și al municipiului București, bugetelor municipiilor, orașelor și comunelor. Așadar, fiecare unitate administrativ-teritorială își întocmește bugetul în condiții de autonomie. “Gradul de autonomie rezultă, deci, din următoarele: independența deplină sau parțială în formarea veniturilor; competența atribuită pentru contractarea și gestionarea împrumuturilor; asigurarea echilibrului bugetar și, respectiv, gestionarea excedentului sau a deficitului anual; după cum organele administrațiilor publice locale au competența de a introduce impozite și taxe locale” (Văcărel et al, 2006:593).

Bugetul local poate să fi caracterizat ca fiind:

un instrument de politică economică: unde se stabilesc veniturile și cheluielile;

un act juridic normativ: unde sunt prevăzute și aprobate prin hotărâre a consiliului județean și local veniturile publice și cheltuielile anuale și

un sistem de fluxuri financiare.

Rolul bugetelor locale este acela de a evidenția acțiunile specifice administației de stat locale care se finanțează în ce mai mare parte din veniturile proprii.

Conform organizării administrativ-teritoriale a țării, bugetele locale sunt organizate în bugete pe județe, municipii orașe și comune. La nivel județean, statal, se eleborează bugete centralizate pe baza agregării bugetelor locale. Iar la nivel de județ avem:

Bugetul centralizat al județului format din:

bugetul propriu al județului;

bugetele unităților administrativ – teritoriale;

Bugetul centralizat al municipiului format din:

bugetul propriu al municipiului;

bugetul comunelor subordonate;

Bugetul centralizat al municipiului București format din:

bugetul propriu al municipiului București;

bugetele sectoarelor minicipiului București;

“Structura sistemului bugetelor locale din țara noastră, corespunde orientării spre economia de piață în condițiile existenței unei relații încă strânse cu bugetele de stat, proprie perioadei de tranziție”. (Inceu et al, 2009:104).

Bugetele locale sunt aprobate prin intermediul:

bugetelor instituțiilor și serviciilor publice, finanțate integral din venituri extrabugetare se aprobă de către consiliile de administrație ale acestora, împreună cu avizul ordonatorului principal de credite;

bugetelor locale, de către consiliilor locale, consiliilor județene și consiliului general al Municipiului București;

bugetelor instituțiilor și serviciilor publice, finanțate integral sau parțial din bugetele locale, de către consiliile locale, iar, în funcție de subordonarea acestora, e necesar avizul ordonatorilor superiori.

Structura contului anual de executie a bugetelor locale, cont întocmit de ordonatorii principali de credit:

Tabelul 2

Fig 5.5. Contul annual al executiei bugetelor publice

Bugetul local este partea principală a finanțelor publice locale, fiind actul în care se înscriu veniturile și cheltuielile colectivităților locale, pe o perioadă de un an. Bugetele locale sunt bugetele unităților administrativ-teritoriale care au o personalitate juridică.

2.2. PRINCIPII ȘI REGULI PRIVIND BUGETELE LOCALE

“Bugetul este un tablou comparativ al veniturilor și cheltuielilor publice aferente perioadei la care se referă” .(Văcărel et al, 2006:523). Bugetele trebuie să reflecte cât se poate de real resursele ce pot fi mobilizate și destinația acestora, astfel permițând compararea veniturilor încasate și a cheltuielilor efectuate la finele exercițiului bugetar.

.La baza elaborării și execuției bugetelor locale stau următoarele principiile:

principiul universalității;

principiul unității bugetului;

principiul anualității bugetului;

principiul anteriorității bugetului;

principiul neafectării veniturilor bugetare;

principiul specializării;

principiul realității bugetare;

principiul publicității bugetului;

principiul echilibrului bugetului.

Principiul universalității este principiul unde veniturile și cheltuielile publice trebuie să fie înscrise în buget cu sumele lor totale, în două poziții distincte, fără omisiuni și fără compensări reciproce pentru a se asigura transparența în domeniul bugetar Acesta da dimensiunea în spațiu, pe verticală. Avantajul acestui principiu este cunoașterea exactă a volumului total al veniturilor și al cheltuielilor, precum și a conexiunilor dintre aceastea.

Principiul unității este principiul care presupune “înscrierea tuturor veniturilor și cheltuielilor statului, în sumele lor globale într-un singur document”si dupa o schema unica (Văcărel et al, 2006:527), acest principiu se aplică atât bugetului de stat cât și bugetelor locale. Acest principiu asigură o cunoaștere clară a situației finanțelor publice, a resurselor publice și utilizarea lor, a stării echilibrului financiar și oferă un cadru favorabil exercitării unui control mai riguros asupra veniturilor și cheltuielilor locale. De-a lungul perioadei, datorită unor inconveniențe, acest principiu a cunoscut modificări la nivelul autorităților locale care au privit atât unitatea formală cât și cea materială. Din punct de vedere practic, în principiul unitatati bugetare se cere că toate veniturile și cheltuielile statului să se reflecte în buget. Iar din punct de vedere formal, se impune să existe un singur document. Prin negarea principiului, apare în locul bugetului unic așa numită aglomerare bugetară, astfel că în locul unnui singur document se folosesc mai multe documene bugetare. Conform Legii privind finanțele publice, cheltuielile și veniturile bugetare trebuie înscrise într-un singur document, pentru a se putea asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice. Principiu unității bugetului da dimensiunea pe orizontală.

Principiul anualității bugetului “este primul principiu bugetar aplicat în practică care s-a menținut de-a lungul timpului” (Văcărel et al, 2006:524). Toate operațiunile de încasări și plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respective. Datorită perioadelor lungi de timp a programelor de investiții se întâmpină greutăți in respecarea lor, iar aceasta face dificilă eșalonarea lor în tranșe anuale.

Acest principiu se referă la doua problem majore:

anul bugetar – unde se pretinde ca documentul bugetar să fie întocmit in fiecare an si pe o perioadă de un an si pentru o perioadă de un an;

exercițiul bugetar – acesta se referă la perioada de timp în care executivul asigură încasarea veniturilor și efectuează cheltuielile autorizate de Parlament, pentru fiecare an bugetar.

Principiu anteriorității presupune intervenirea dezbaterii aprobării bugetului înainte de intrarea acestuia în vigoare. În cazul în care bugetul nu se aprobă până la intrarea în noul an bugetar, pentru ca autoritățile locale să nu fie private de buget, au fost prevăzute mecanisme care să asigure continuitatea funcționării aparatului administrativ în acest interval. De asemenea, au fost fixate date limite pentru adoptarea bugetelor locale, autoritățile locale dispunând de o amânare prin modificarea principiului anteriorității.

Principiul neafectării veniturilor bugetare presupune complectarea principiilor universalității si unității cu o altă regulă privind gesitonarea veniturilor bugetare. “Acest principiu interzice ca un anumit venit bugetar să fie afectat acoperirii unei anumite cheltuieli” (Văcărel et al., 2006:531).

Principiul specializării bugetare semnifică faptul că autorizarea unei cheltuieli dată în momentul votului bugetului local, nu este o autorizare globală, ci una cu conținut specializat. “Specializarea bugetară reprezintă principiul potrivit căruia veniturile bugetare trebuie să fie înscrise în buget și aprobate de parlament pe surse de proveniență, iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli” (Văcărel et al, 2006:531).

Principiul realității bugetului în acest principiu veiniturile și cheltuielile bugetare sunt evaluate încât să reflecte realitatea.

Principiul publicității bugetului presupune ca bugetul să fie deschis și transparent, respectiv să fie adus la cunoștința opiniei publice după ce este supus dezbaterii și aprobării Consiliului local. Scopul acestui principiu este de a informa publicul cu privire la modul în care s-au utilizat resursele financiare și de a da posibilitatea administrației centrale de a monitoriza situația finanțelor publice.

Principiul echilibrului bugetar, în cadrul finanțelor locale are un caracter obligatoriu, fiind impusă de lege. Acest principiu se referă la întocmirea unor bugete balansate și păstrarea echilibrului în perioada de execuție a bugetului. Acesta are un caracter obligatoriu deoarece, statul încearcă să protejeze contribuabilii locali împotriva risipei sau inconsecvenței unui ales local. Datorită dezechilibrului bugetar, statul riscă să aibă consecințe indirecte asupra stabilității macroeconomice acesta participând la finanțarea bugetelor locale.

Alte principii care stau la baza elaborării, aprobării și adoptării bugetelor locale sunt:

principiul solidarității, care presupune ajutorarea unităților administrativ-teritoriale și a persoanelor aflate în dificultate;

principiul autonomiei locale financiare;

principiul proporționalității, presupune ca resursele financiare să fie proporționale cu responsabilitățile stabilite prin lege;

principiul consultării care presupune ca autoritățile administrației publice să fie consultate asupra procesului de alocare a resurselor financiare de la bugetul de stat către bugetele locale.

2.3. VENITURILE ȘI CHELTUIELILE BUGETELOR LOCALE

În România, fiecare comună, oraș, municipiu și sector al municipiului București întocmește în condiții de autonomie, buget propriu. Bugetul local poate fi definit ca fiind un act în care se înscriu veniturile și cheltuielile colectivităților locale, pe o perioadă de un an. Acesta, reflectă fluxurile formării veniturilor și efectuării cheltuielilor și modul în care cheltuielile sunt finanțate pe destinații. De asemenea, prezintă și modul în care sunt acoperite deficitele bugetare. Veniturile și cheltuielile bugetelor locale se grupează conform clasificației economice și funcționale ONU folosite în raportările statistice internaționale.

Prin clasificare bugetară înțelegem gruparea veniturilor și cheltuielilor cuprinse în bugetele locale, bugetele instituțiilor și serviciilor publice de interes local și bugetele activităților finanțate din venituri extrabugetare această grupare este făcută într-o ordine obligatorie, după niște criterii unitare precis determinate. Această clasificare este folosită atât în faza de elaborare și aprobare a bugetelor cât și în execuția acestora, ajuand astfel la înscrierea în bugete a veniturilor în funcție de proveniență lor și a cheltuielilor în raport cu obiectivul sau cu funcția căreia îi sunt destinate aceste cheltuieli.

Atât în România cât și în alte state, autonomia administrației locale nu este deplină, existând anumite legături între ele și un raport de dependență față de bugetul de stat. Astfel, structura veniturilor și a cheltuielilor bugetului local este comună cu cea a bugetului de stat, respectiv cu cea a altor bugete în cadrul sistemului bugetar. Resursele financiare ale bugetului local, reprezentate de veniturile locale, sunt reprezentate de totalitatea mijloacelor bănești necesare realizării obiectivelor economice și sociale, respectiv de acoperire a cheltuielilor. Conform principiului echilibrului financiar, caracteristic bugetelor locale, între veniturile și cheltuielile locale trebuie să existe un echilibru, autoritățile locale acoperindu-și în totalitate cheltuielile prin intermediul veniturilor încasate. În cazul acestor bugete, deficitul bugetar nu este permis.

Odată cu progresul societății, cheltuielile au început să crească, cererea de resurse financiare fiind sporită. Astfel, există anumiți factori care influențează posibilitatea de acoperire a cererii de resurse, printre cei mai importanți fiind factorii economici, care presupun o evoluție a produdului intern brut, respectiv sporirea veniturilor impozabile; factori sociali, presupun redistribuirea resurselor pentru asigurarea protecției și asigurării sociale, sanătății, învățământ; factori de natură financiară, cererea de venituri fiind influențată de mărimiea cheltuielilor.

Cu ajutorul Legii privind finanțele locale aflăm categoriile veniturilor, acestea sunt:

venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit;

sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete;

donații și sponsorizări.

Veniturile proprii ale bugetelor locale sunt constituite din impozite și taxe de la persoane fizice și juridice, contribuții, venituri din vânzarea sau cesionarea unor bunuri aparținând domeniului public sau privat, venituri din amenzi, penalități, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit. Aceste venituri reprezintă majoritatea din totalul veniturilor bugetare și datorită autonomiei locale, sunt controlate de către autoritățile publice locale. În structura lor, conform clasificației bugetare, regăsim veniturile curente, fiscale și nefiscale, sumele defalcate din impozitul pe venit și veniturile curente.

La art. 62, alin. 1 din Legea nr. 270/2013 cu modificarea și complectarea Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice se precizează că în situația în care gradul de realizare a veniturilor proprii programate în bugetele instituțiilor publice în ultimii 2 ani anteriori anului curent este mai mic de 97% pe fiecare an, aceste instituții fundamentează veniturile proprii pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget cel mult la nivelul realizărilor din anul precedent anului current.

Veniturile atribuite sunt constituite din sumele și cotele defalcate dindin impozitul pe venit și din taxa pe valoarea adăugată. Atribuirea se face de la bugetul de stat prin virarea sumelor și cotelor prevăzute de Legea nr. 270/2013 cu modificarea și complectarea Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Acțiunile de protecție socială și unele investiții sunt transferuri acordate de la bugetul de stat pentru a folosi la finanțarea unor obiective de interes național, acestea putând fi organizate mai eficient și controlate de către organele locale.

Principalul obiectiv a veniturilor provenite de la nivel central este acela de a corecta unele dezechilibre care intervin pe plan local. Această necesitate apare deoarece nivelul impozitelor și a taxelor locale nu acoperă cheltuielile necesare furnizării serviciilor publice.

Donațiile și sponsorizările sunt drepturi de proprietate asupra unor bunuri materiale sau fonduri bănești, transmise către o instituție publică locală locale de la persoane fizice sau juridice cu titlu gratuit.

Subvențiile primite de la bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate, sumele primite de la bugetele de stă destinate retehnologizării centralelor termice și electrice de termoficare, alocațiile de la bugetul de stat, investițiile finanțate parțial din împrumuturi externe și pentru aeroporturi de interes local precum și alocațiile de la bugetul de stat reprezintă subvențiile primite de la bugetul de stat și alte bugete.

Ca principale surse de venituri bugetare locale avem veniturile curente, subvențiile și veniturile din capital. În principal veniturile curente sunt folosite pentru acoperirea cheltuielilor curente. Aceste venituri fiind alcătuite din venituri fiscale și venituri nefiscale. Deoarece se înregistrează o creștere accentuată a cheltuielilor publice, diferența dintre acestea este acoperită cu ajutorul veniturilor extraordinare, acestea fiind rezultatul existenței și dimensiunii deficitului bugetar. Veniturile fiscale ale bugetelor sunt viramente care provin de la persoane fizice și juridice. Impozitele pe clădiri, pe terenuri, taxele asupra mijloacelor de transport și alte impozite directe și indirecte precum și impozitul pe clădiri sunt încasate de bugetele locale. Aceste încasări reprezentând principala sursă de venit pentru bugetele locale. Vărsăminte din profitul net al al regiilor autonome, vărsăminte de la instituțiile publice, veniturile proprii ale instituțiilor publice și a activităților autofinanțate, dar și din diverse surse prevăzute de acte legale, însă fără a fi prevederi cu caracter fiscal alcătuiesc veniturile nefiscale.

“Cheltuielile publice locale se prevăd în bugetele locale, în conformitate cu clasificația bugetară, și concretizează căile de finanțare a acțiunilor specifice realizate pe plan local” (Văcărel et al, 2006:600). Datorită faptului că, în prezent, această structură a cheltuielilor publice din bugetele locale ale României este aliniată la cea internațională, lista cheltuielilor respective, așa cum figurează în Anexa nr. 2 la Legea privind finanțele publice locale, încadrându-le în categoriile specifice clasificației funcționale: (Văcărel et al, 2006:600)

autoritățile executive (serviciile publice generale);

învățământ, sănătate, cultură și religie, asistență socială, ajutoare și indemnizații (Acțiuni social-culturale);

servicii, dezvoltare publică și locuințe;

transporturi, agricultură, alte acțiuni economice (Acțiuni economice);

alte acțiuni;

fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, plata dobânzilor și a comisioanelor aferente;

plăți de dobânzi și comisioane (Datoria publică și altele);

rambursări de împrumuturi (Rambursări de împrumuturi și pentru echilibrare bugetară);

fonduri de rezervă;

cheltuieli cu destinație specială (finanțate din fondurile speciale).

Din cadrul cheltuielilor curente fac parte cheltuielile cu personal, cheltuielile cu materiale și de servicii , subvențiile, transferurile și plata de dobânzi, și din cadrul cheltuielilor de captital fac parte cheltuielile pentru investiții și cheltuielile pentru rezervă de stat. Cu ajutorul bugetelor locale putem finanța acțiuni social-culturale, sportive, de tineret, inclusiv ale cultelor, acțiuni de interes local în beneficiul colectivității, cheltuieli de întreținere și fucntionare a administrației publice locale, cheltuieli cu destinație specială.

Cheltuielile bugetare fac parte din sumele aprobate de bugetele locale, acestea având o limita maximă până la cae se pot efectua și angaja. Efectuarea cheltuielilor se poate face pe baza unor documente justificative care să confirme angajamentele contractuale sau din. Iar pentru angajarea datoriei publice, se pot folosii titluri de valoare și împrumuturi de la bănci comerciale sau de la instituții de credit.

Părți de cheltuieli privind bugetele locale:

Prima parte: cheltuieli pentru servicii publice generale, această denumire fiind întrebuințată în prezent pentru „autoritățile executive” respectiv pentru organele locale ale puterii executive cu diviziunile privind cheltuielile personal, materiale și de servicii. Cu titlul de cheltuieli de personal, pe lângă salarii se prevăd sumele de bani ce se plătesc pentru ore suplimentare, alte drepturi de personal, cheltuieli pentru deplasări, detașări și transferări, precum și sumele de bani necesare plății contribuțiilor pentru asigurările sociale de stat. Cu titlul de cheltuieli pentru materiale și servicii sunt admise cheltuieli pentru între și gospodărire, iluminat, încălzit, poștă, telefon, cărți și publicații, protocol, furnituri de birou, obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată, reparații, protecția muncii și alte cheltuieli materiale și de servicii.

A doua parte: cheltuieli social-culturale cu defalcare privind învățământul, sănătatea, cultura, religia și activitățile sportive și de tineret, precum și asistența socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații.

Cheltuielile privind învățământul sunt defalcate pe forme de învățământ, după cum urmează: cheltuieli cu învățământul preșcolar, cel primar și gimnazial, cel liceal, profesional, post-liceal și special, precum și case de copii, internate, cămine și cantine pentru elevi.

Cheltuielile pentru sănătate privesc dispensare medicale, spitale, sanatorii, și preventorii, centre de transfuzii sanguine, centre de sănătate, diagnostic și tratament precum și case, leagăne de copii, servicii de ambulanță și alte instituții și acțiuni sanitare.

Cheltuielile pentru cultură, activitate sportivă și de tineret privesc bibliotecile publice, muzee, teatre și instituții profesionale de spectacole și concerte, case de cultură, cămine culturale, scoli populare de artă, alte instituții și acțiuni privind cultura, religia și activitatea sportivă și de tineret.

Cheltuielile de asistență socială se referă la căminele de bătrâni și pensionari, cămine pentru copii, cămine spital pentru invalizi și bolnavi cronici, cantine de ajutor social, centre de primire a minorilor, ajutor social, plasament familiar, indemnizații de naștere precum și alocații, pensii, ajutoare și indemnizații de asistență socială.

A treia parte: cheltuieli pentru servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape. Din această parte a cheltuielilor bugetelor locale se finanțează întreținerea și repararea străzilor, iluminatul public, salubritate, întreținerea grădinilor publice, a parcurilor și zonelor verzi, energie termică pentru populație, locuințe, alimentare cu apă, stații de epurare a apelor uzate, colectoare și de pompare, rețele, centrale și puncte termice, canalizare și alte acțiuni pentru dezvoltare publică și locuințe.

A patra parte: cheltuieli pentru acțiuni economice cu subdiviziuni privind drumuri și poduri, transport în comun, comunicații de interes public, prevenirea și combaterea inundațiilor și alte cheltuieli pentru acțiuni economice.

La art. 1 din legea nr. 270/2013 cu modificările și completările ulterioare a legii 500/2002 privind finanțele publice, se precizează că, cheltuieli urgențe sau neprevăzute sunt acele cheltuieli generate de situații deosebite nou-apărute în timpul exercițiului bugetar, care necesită finanțare imediată și pentru care fondurile existente în bugetele ordonatorilor principali de credite sunt insuficiente în raport cu destinația acestora, din motive independente de voință ordonatorilor de credite. Iar în paragraful 8.2 cheltuieli de investiții sunt parte a cheltuielilor publice destinate finanțării obiectivelor/proiectelor de investiții și a celorlalte categorii de investiții, indiferent de subdiviziunea clasificației bugetare la care se încadrează.

2.4. Indicatori privind nivelul, structura si dinamica veniturilor si cheltuielilor publice

Tabelul 3. Indicatori privind nivelul cheltuielile publice:

Tabelul 4. Indicatori privind structura cheltuielilor publice

Tabelul 5. Indicatorii privind dinamica cheltuielilor publice

Tabelul 6. Indicatori privind nivelul veniturilor publice

Tabelul 7. Indicatori privind structura veniturilor publice

CAPITOLUL 3

STUDIU DE CAZ PRIVIND BUGETUL LOCAL

3.1 PREZENTAREA COMUNEI JUCU

Comună Jucu este situată în partea de vest a Câmpiei Fizesului, la est de municipiul Cluj-Napoca, la o distanță de 20 de kilometri de reședința județului, se află pe malul Someșului Mic. Jucu se află la 46 de grade 51 minute 18 ecunde latitudine nordică și meridianul de 23 grade 47 minute 35 secunde longitudine estică.

Din punct de vedere administrativ, este alcătuit din 5 localități: Jucu de Sus, Jucu de Mijloc, Jucu Herghelie, Gadalin, Visea. Vegetația comunei Jucu este o vegetație de silvostepă. Având păduri care alternează cu pajiști secundare, acestea fiind valorificate că pășuni și fanate. Din punct de vedere climatic, Jucu are o climă de tip continental moderat, fiind variații mari de temperatura, cu ierni și veri mai puțini călduroase și cu precipitații normale. Comună are deschidere spre Depresiunea Transilvaniei, fiind numită de specialiști di Poartă Someșană. Fauna este caracteristică silvostepei antropogene, având numeroase mamifere.

Numele comunei Jucu este de origine slavă veche, unde "juc" înseamnă "gândac" sau "goangă", acesta apare într-un document scris în limba latină în 3 iunie 1370. În anul 1332 se împart domeniile între nobilii de la Juc, astfel Jucu de Jos intră în posesia lui Albert, iar Jucu de Sus în posesia lui Dumitru. În 1957 s-a renovat castelul din Jucu de Sus și a fost transformat în școală. La începutul secolului XVI-lea, Jucu aparținea călugărilor benedictini alături de Apahida și Cojocna.

Comună Jucu se întinde pe o suprafață de 85,13 km pătrați, având 1.383 ha de teren intravilant și 7670 de teren extravilant. Suprafață arabilă se întinde pe 3.371 ha care cuprinde: cereale: 700 ha; porumb: 710 ha; legume:420 ha; floarea soarelui: 6 ha; plante pentru fan și masă verde: 160 ha. Sunt pășuni pe 490 ha, fânețe naturale pe 843, pomicultură pe 34 ha și viticultura pe 8 ha. În comună Jucu sunt înregistrate 3 macroferme și 30 de microferme, iar zona industrială se întinde pe 550 ha. "La recesamantul din anul 2011 populația comunei Jucu era de 4.152 persoane". (Vladimir Cinezan, monografia Comunei Jucu, editura Ecou Transilvan, an.2014, pag.11). Vârstă medie a comunei fiind de 42 de ani. Iar ponderea pe categorii de vârstă este:0-14 ani:13,5%;15-34 ani:27,5%'35-59 ani:30,5% iar peste +60 de ani procentul fiind de 28,5%.

În anul 2011 gigantul finlandez Nokia și-a închis porțile de la Jucu, dar parcul Tetarom III nu a rămas pustiu, ci au venit doi investitori puternici: DeLonghi și Bosch. Formă DeLonghi ocupă 30 ha de teren, în incită acesteia se ansambleaza expresoare de cafea, în anul 2015 s-a ridicat la 700 de angajați. Bosch ocupă 22 ha și fabrică componente auto, având în 2014 peste 300 de angajați. Lângă parc, funcționează firma de mobilă suedeză Ecolor, fabrică având peste 300 de angajați. Lângă Ecolor este fabrică austriacă Holver de cherestea, furnir și subansamblate din lemn. Mai este o unitate de panificație Panemar și un depozit Tuborg. Ale firme mai sunt Transcarpatică care ocupă 3 ha, MR Logistic cu 6 ha, Imperial 12 ha, Dietrich 4,5 ha și Star Storage 2 ha. Una dintre frumoasele atracții ale comunei Jucu este herghelia care are 38 de cai de rasă, mai se poate vizită castelul Kemeny, palatul de vara al familiei Teleki, crescătoria de pești exotici din Jucu de Mijloc unde cresc peste 100 de specii de pești exotici, majoritatea provenind din Thailanda și Singapore. Te poți relaxa la pescuit la lacul Lagună.

Cea mai mare personalitate a cumunei a fost George Barițiu care a fost un eminent profesor, istoric și jurnalist.

3.2 ANALIZA VENITURILOR