Nicolaus Olahus Europeanul

Cuprins:

Argument

Capitolul I Nicolaus Olahus – omul

1.1 Destin de pribeag

1.2 Paj la curtea regelui și arhiepiscop de Strigoniu

(1510 -1568)

Capitolul II Scriitorul Nicolaus Olahus

2.1 Poetul Nicolaus Olahus

2.2 Scrierile istorice

2.3 Romînii descriși in opera lui Nicolaus Olahus

Capitolul III Nicolaus Olahus europeanul

3.1 Corespondența lui Nicolaus Olahus

3.2 Latinitate și europeism

Concluzie

Bibliografie

=== NICOLAUS OLAHUS-EUROPEANUL – Litere – 47 pagini ===

Cuprins:

Argument

Capitolul I Nicolaus Olahus – omul

1.1 Destin de pribeag

1.2 Paj la curtea regelui și arhiepiscop de Strigoniu

(1510 -1568)

Capitolul II Scriitorul Nicolaus Olahus

2.1 Poetul Nicolaus Olahus

2.2 Scrierile istorice

2.3 Romînii descriși in opera lui Nicolaus Olahus

Capitolul III Nicolaus Olahus europeanul

3.1 Corespondența lui Nicolaus Olahus

3.2 Latinitate și europeism

Concluzie

Bibliografie

Argument

Despre Nicolaus Olahus (Nicolaie Românul) sa scris mai mult în străinătate,în Cehia, Belgia,dar mai ales în Ungaria,patria sa adoptivă în care a trăt și a activat în cursul vieții.

Fiind născut pe pământul Transilvaniei, vlăstar al unei familii românești, el s-a declarat în toate operele sale –Olahus,adică Românul, ceea ce demonstreayă strânsa legătură de neamul din care coboară și cultura acestui neam.Olahus s-a mândrit întotdeauna cu originea sa românească,fiind în cercul filosofilor și scriitorilor umaniști din diferite țări ale Europei.DE asemenea nu o dată s-a mândrit de înrudirea sa cu Huniazii români, fiind un promovator al tradițiilor culturale ale acestora.

În istoriografia românească numele acestui istoric ,cărturar și umanist a a ocupat un loc modest,ceea ce este îmbucurător însă este faptul că au mai existat autori care s-au ocupat(atât cât au putut) să ne facă cunoscută valoarea acestui mecena al filosofilor și scriitorilor.

Olahus este primul român care afirmă în scris unitate de neam,de origine și de limbă aromânilor din cele trei țări ‚Moldovenii au aceeași limbă , aceleași obiceiuri ca și cei din Țara Românească, se deosebesc puțin doar la îmbrăcăminte” făcând acestă mențiune cu o sută patruzeci și unu de ani înaintea lui Miron Costinși cu o sută optzeci și unu de ani înaintea lui Dimitrie Cantemir.

Spiritul românesc și preocuparea lui pentru patria sa de origine ,se relevă din opera istoriografică Ungaria, din nousprezece capitole , opt sunt consacrate Daciei.Subiectul operei lui Olahus nu provine dintr-un fond străin, autorul traversează o lizieră de poveste,prin bogăția datelor,reperelor, etapelor,acestă operă sugerează o construcție cu totul aparte.Scena uciderii lui Mircea Cel Rău e redată ca și cum ar fi fost văzută ,cu virtuți prozaistice de martor.Minuțios sunt descrise în opera lui Olahus cele trei principate,nu e numai o descriere toponimică, pentru cei iubitori de învățătură sunt prezentate și moravurile românilor.

Despre Olahus s-a afirmat că afost „orator celebru,istoric și teolog cu renume-o glorie a arhiepiscopiei de Strigoniu”.

Prin cuvântul „umanism”se definea conținutul esențial al culturii din epoca Renașterii.Umanismului i s-a dat o definiție antropocentrică, adică în centrul problemelor fundamentale este plasat omul , cu tot ce are firesc în el, omul îndrăgostit de viață,care tinde s-o înnobileze, s-o cunoască.

Dacă modelul ideal de viță din perioada feudală era ascetul, omul care renunță la viața concretă și la bucuriile ei, acesta trăiește în mizerie ,ignoranță și suferință ,pentru că în viziunea lui numai aceste virtuți îl vor ajuta să dobândească viața veșnică și fericită din cer.Omul din epoca Renașterii se consideră drept cea mai perfectibilă dintre ființe , singura capa bilă de a se cunoaște și crea pe sine . Nici o altă concepție nu e mai adecvată condiției umane ca umanismul-concepție prin care omul devine conștient de valoarea sa și de rostul său în lume.

Nicolaus Olahus a fost un umanist proeminent nu numai prin scrierile sale ,ci și prin viață și prin fapte .Vorbind în numele său , exprimându-și opinia fără complexe , pentru calitățile sale deosebite atunci când da răspunsuri corecte în fața realităților , din rectitudine morală și claritate în atitudini,idei – numai printr-o asemenea rațiune olahus își câștigă licul printre puternicii întreprinzătorii cu care întră în dialog și va primi un dar mai scump ca argintul din partea lui Erasmus din Rotterdam:”Olahus – în acest nume sânt cuprinse toate binefacerile prieteniei”

Când pleca din Ungaria după dezastrul de la Mohacs „înserinata crăiasa Maria „ ,” numai pre el” l-a preferat dintre toți ungurii. Pentru devotament „într-o nenorocire atât de mare toți s-au împrăștiat care încotro , doar tu ai urmat-o cu râvnă , și tot cu râvnă ai slujit –o pe regină”, prin curaj , chibzuință și conduită , Olahus se va oglindi fără nici o eclipsă în sufletul tuturor . Fiind purtătorul memorabilei solii , o parte din sufletul lui Olahus va fi ocupat de regină și din mrejele căreia parcă Olahus ar vrea să scape , dar soarta îi este pecetluită , și decizia îi aparține reginei pe care n-a putut –o convinge să renunțe la serviciile lui.

Nu trebuie să omitem numele ardeleanului Olahus nici atunci când vorbim despre începuturile poeziei noastre culte. Acest subiect a reușit să stârnească dispute printre cercetătorii vechiului scris românesc .

Miircea Scarlat afirma : „Nici oistorie din lume nu mai acceptă dogmatismul analizăriii în exclusivitate a textelor scrise în limba modernă a poporului respectiv [……..] condiții istorice au făcut ca deseori în evul de mijloc sufletul românesc să se manifeste în haină neromânească : slavonă ,latină , greacă , italiană ( Istoria Poeziei Românești vol.I pag .62)

Este regretabil faptul prin care odele , satirele , epigramele scrise în latinește de Nicolaus Olahus , limbă ce nu era străină conaționalilor săi , sunt scoase în afara literaturii române . De asemenea printr-o eroare din cultura noastră , cu toate că exprimă o sensibilitate românească , stihurile lui Eustratie de la Putna , Filothei Anastasie Crimca rămân .

Nicolaus Olahus , scriitorul umanist a scrs în latină , limba universală a scriitorilor.Adânnc pătruns de ideile umaniste , învățate de la scriitorii greci și romani , pe care i-a citit în original în anii de refugiu în Țările de Jos , influențat de scrierile bunului și statornicului prieten Erasm , poetului Olahus nu-i lipsește originalitatea .Invocând Muzele , pe Apollo , Cresus , decorul cunoscut din lirica latină , la Olahus ne frapează obiectivitatea emoției care izvorăște din trăirea sa interioară . Lipsită de capcane stilistice, de abundența simbolurilor , lirica olahiană se caracterizează printr-o admirabilă simplitate a versului , prin bogăția și spontanietatea lui .

Când la Bruxelles ajunge trista veste despre moartea lui Matei , vedem spiritul puternic de creație a lui Nicolaus Olahus .Poezia notează durerea suferinței absolute , este vorba de o comunicare totală interior – exterior . Nu este un vers „ tributar „ sunt descrise sentimentele intime ale autorului , în fața unei adevărate tragedii :

„ O jumătate din sufletul meu

de destin fu răpită

Cealaltă care a rămas, zace–n

cumplite dureri”

Acesta este poetul Nicolaus Olahus , cel numit de contemporani „poeta ornatissimus” , Olahus a scris în limba cultă a celor treisprezece secole de la Vergiliu până la Dante , dar cu cel mai adevărat suflet românesc . Retorica joacă cel mai mare rol în dezvoltarea gustului estetic , dar și în educarea , disciplinarea talentelor.Retorica afost „cel dintâi și cel mai important dintre factorii „ careau contribuit la răspândirea europeană a tehnicilor artistice și a preferințelor tematice , denumite de obicei ca baroce .

Școala capitulară din Oradea , locul unde a studiat tânărul Olahus , era în primele decenii ale secolului al XVI–lea , cea mai „ modernă „ din Europa răsăriteană , deci putem afirma cu bună știință că inventarul de deprinderi poetice ,de retorică cu siguranță îi rera bine cunoscut lui Nicolaus Olahus , datorită mediului cărturăresc prin care trece poetul .

După ce s-a eliberat în bună măsură de etichetele scolasticii , școala capitulară din Oradea a putut oferi un climat prielnic ideilor umanismului , pe care le promovau învățați de mare prestigiu , invitați de la univrsități faimoase ca cele din Padova , Leipzig ,Cipru sau Viena . De la ei viitorul cărturar își însușește temeinic gramatica , retorica , dialectica ,aritmetica , geometria .

În mijlocul acestor profesori de mare valoare Olahus a fost fericit , simțind că se află în preajma tuturor muzelor , și fericirea de atunci o va evoca peste ani ori de câte ori , va fi copleșit de tristețe .Pe lângă emeriții profesori , îndrumători i-au fost cărțile , care ajungeau in Transilvania din Europa de Apus fără prefaceri .

Opera olahiană ne ajută să înțelegem , dar în primul rând tinde : „ să arate românilor , că și ei au o literatură cu o lungă tradiție „ și dacă citim această operă cu un ochi proaspăt , vom descoperi valori literare autentice acolo unde altă dată cititorii treceau indiferenți .

Capitolul I

NICOLAUS-OLAHUS- OMUL

1.1 Destin de pribeag

Despre originea lui Nicolaus Olahus , viața și opera lui , nu avem prea multe informații în istoriografia românească .Până la apariția lucrării lui Ioan Lupaș și alui Ștefan Bezdechi , Nicolaus Olahus era aproape necunoscut ..

Ultimele decenii au adus destule informații despre acest mare umanist din sec . al 16 –lea .

Din lucrarea istorică Hungaria , de asemenea și din vasta corespondență purtată de Nicolaus Olahus cu diverși umaniști europeni găsim informații bogate asupra originii sale românești .Izvoarele folosite pornesc de la domnia lui Dragula Voievod ( Vlad Țepeș )

În vremea aceea , precizează Olahus „ voievodul Transilvaniei , apoi guvernatorul Ungariei – voievodul Dragula , după cea ucis o parte dintre urmașii lui Dan , iar pe alții i – a alungat , a pus mâna pe domnie . Manzilla de la Argyes ( Argeș ) a avut de la soția sa Marina sora voievodului Ioan Huniade ( Iancu de Hunedooara ) printre alții doi copiii: unul se numea Stanciul , care a avut și el copii pe Dan si pe Petru, iar celalalt Stoian, adica Stefan. Acesta m-a nascut pe mine si pe Matei, pe Ursula si re Elena. Dragula punand mâna pe putere, l-a prins in cursa pe unchiul meu Stanciu, si l-a ucis cu securea. Dar Ștefan, copil inca (paene puero), scapand de tirania acestuia, cu ajutorul lui Dumnezeu, a fugit la regele Matei (Corvinul) „

Copil inca, Ștefan fugea peste munti , ca sa scape cu viata, neștiind ca destinul de pribeag al neamului drăculeștilor, va atinge si pe neamul lor. Acest Ștefan, barbat dornic de „liniste si siguranta”, la fel ca si urmașul sau Nicolaus care prefera „sa duca o viata linistita, sa fie in patrie” , va refuza tronul Tarii Românești, pe care i-l oferea regele Matei Corvin.

Ștefan, devenit la majorat Stephanus Olahus, a preferat sa duca in Transilvania o viață lipsita de stralucire, dar in siguranță până la bătrânețe, decât sa și-o piardă ca domn într-un an, la fel ca strămoșii săi.

Stabilit la Sibiu, Stefan Olahus se căsătorește cu Varvara Hunzar (Barbara Hunsar), poate așa devine catolic, și vor avea impreuna patru copii Matei, Nicolaie, Ursula și Elena.

În 1504 fiind ostas în slujba regelui Vladislav, Ștefan Olahus va fi denumit „ judex regius” la Oraștie, adică primar și judecător, apoi și prefect al Salinelor din Transilvania, funcție care l-a adus in conflict cu familia Frangepanii. Judele craiesc de la Orăștie a indeplinit si misiuni diplomatice precum cea de atașat pe lângă Mihnea Vodă cel Rău, în refugiul acestuia de la Sibiu. Stefan Olahus se afla in suita voievodului pribeag când acesta a fost asasinat. Probabil acest eveniment l-a determinat pe Ștefan să refuze planurilepolitice ale lui Matei Corvin, și sa mediteze asupra destinului propriu și al urmașilor săi cu responsabilitatea unui părinte iubitor și prevazator.

În 1520 „gârbovit de ani” Ștefan va fi inlocuit în magistratura ce o deținea cu fiul său Matei. Data decesului nu este cunoscuta. E de presupus ca Sașii, si-au ingropat primarul catolic ca și ei, într-o criptă a bisericii lor din Orăștie. Regele Ludovic al doilea a fost cel care a ordonat instalarea lui Matei înstalarea lui Matei în locul tatălui său . Matei afost un primar care – și îndeplinea datoriile cu conștiinciozitate , în actul de înnbilare va fi menționat drept : „ un om distins care a îndeplinit , după cum ni se spune cu multă cinste funcția de jude crăiesc din cetatea noastră Zazvaros ( Orăștie ) și de prefect al salinelor din Transilvania . Matei a murit în floarea vieții în ziua de 4 iunie 1536 , toți umaniștii din Occident au încercat să-l mângâie pe Nicolaus Olahus deplângând în versuri această pierdere .

În 1493 la 10 ianuarie se naște cel de – al doilea copil al lui Ștefan Olahus , Nicolaus.Devine catolic din leagăn , religie îmbrățișată de tatăl său , fie cu ocazia înnobilării sau a căsătoriei . Ștefan Olahus , ostaș în slujba regelui , drumețea de multe ori departe de cămin , astfel sarcina cre;terii celor patru copii cade pe umerii mamei .Rom\nește , Nicolaus a vorbit de acasă , iar la școala săsească din Sibiu a înv

ățat germana , tot aici se pun bazele limii latine , limbă în care improviza cu talent versuri în stilul poeților clasici

În 1504 , întreaga familie a nou – numitului judex – regius se mută la Orăștie .Nicolaus avea unsprezece ani , mai urmează un an școala săsească de acolo , arătând multă râvnă la învățătură. După ce Nicolaus termină studiile , Ștefan ca un părinte preaiubitor și gândindu – se la rosturile viitoare ale fiului său , hotărăște să – l facă curtean , dar nu orice fel de curtean , ci unul foarte instruit , care să străpungă ierarhiile până la înaltele dregătorii de pe el însuși ca pribeag , destinul îl frustrase .Alegerea a fost ușoară pentru Ștefan Olahus , care se simțea obligat la un act de recunoștință față de regele Vladislav , ocrotitorul lui .

În 1506 la etatea de treisprezece ani , Nicolaus va părăsi casa părintescă și pe ai lui , pe care nu – i va mai vedea niciodată – fiind triimis să studieze la Oradea .

Oradea era un dezvoltat centru administrativ și bisericesc încă din secolul al unsprezece – lea . Până în 1557 orașul a avut comunități separate , fiecare cu judele și jurații lor . Aici își avea centrul un influent episcopat catolic , adevărată pepinieră de secretari și diplomați în serviciul curții regale .Tot aici , s – a înființat de timpuriu , o școală capitulară , cea mai „ modernă „ din Europa răsăriteană . Limba de predare era latina , iar programa de învățământ copiată după cea a școlilor din Apus ,cuprindea cunoștințele elementare ale celor patru arte liberale , împărțite în două cicluri .În cel dintâi ( trivium )se învăța :gramatica , retorica și dialectica , adică „ știința de a interpreta poeții și istoricii clasici , de a citi și a scrie perfect latinește „ în cel de –al doilea ( quadrivium )se studia aritmetica , astronomia , geometria și muzica.

Școala capitulară era condusă de un canonic – lector . Profesorii erau bărbați cu prestigiu de la faimoasele universități Viena , Padova , Leipzig . Printre aceștea se numără Pietro Paolo Vergerio , de la care au rămas numerose traduceri din greacă și latină ,istoricul grec Filip Padocataros din Cipru ,venit la chemarea regelui Sigismund de Luxemburg , vestitul George Puerbach de la universitate din Viena ,autorul tabelelor astronomice care indicau eclipsele solare , cunoscute sub numele de Tabulae Varadienses .

Oradea a strălucit nu numai prin școala ei , tot aici se găsea o bibliotecă cu manuscrise de mare valoare , des cercetată de umaniștii epocii , de asemenea și de Matei Corvin în aniii tinereții sale . Biblioteca din Oradea i –a servit viitorului rege ca model la realizarea vestitei Biblioteca corviniană de la Buda ,distrusă de turci după ocuparea orașului .

Cei șapte ani petrecuți de Nicolaus Olahus la această școală , au avut o influență puternică asupra formării lui intelectuale , ani care vor fi evocați întotdeauna cu plăcere dar și cu emoție . Despre Oradea spune Nicolaus Olahus că impresionează prin măreția palatelor ,construite de Sigismund Turzo .

Elevul Olahus a atras atenția superiorilor săi mai cu seamă prin ușurința ce o dovedea în asimilarea limbii latine , prin seriozitate , râvnă la învățătură ,și bună purtare . Toate acestea îi vor asigura un viitor strălucit .

1.2 Paj la curtea regelui și arhiepiscop de Strigoniu

(1510 – 1568)

Numirea lui Nicolaus paj la curtea regelui Vladislav , viața la curte nu i–a procurat satisfacții ,acestui tânăr serios , grav , corect , blajin și înclinat spre meditație ,ba ia prilejuit chiar amare experiențe de viață .De aceea in treisprezece martie o mie cinci sute șaisprezece , când muri ocrotitorul de odinioară al tatălui său , regele Vladislav , considerându – se dezlegat de jurământ pleacă de la curte . Împotriva dorinței tatălui său , Nicolaus hotărăște să devină cleric . Avea doăzeci și trei de ani și se simțea atras de viața ecleziastică .Acceptă funcția de secretar oferită de Gyorgy Szaakmari , episcop de Pecs . Prin bogatele cunoștințe de cultură generală și stăpânirea limbii latine , prin supunere ,corectitudine și un comportament fără reproș , se remarcă în scurtă vreme și următorii zece ani de viață , îi aduc împliniri : în o mie cinci sute optsprezece este hirotonisit canonic al episcopatului de Pecs , iar în o mie cinci sute douăzeci și doi este înălțat în rangul de arhidiacon și canonic – lector al Episcopiei de Strigoniu .Acest deceniu al vieții sale Olahus l–a petrecut mai ales în biblioteci și amfiteatre. Din biblioteci el aextras comori de gând și de simțire , traducând nenumărate pagini de istorie , de poezie latină și greacă și în egală măsură compunând el însuși poezii apreciate de contemporanii lui . În amfiteatre este prezent atât ca lector – canonic , adică director de studii al școlii capitulare episcopale , cât cași intelectual pasionat de disputele ideologice , științifice și culturale ale epocii .Din această perioadă datează primele sale contacte cu ideile și operele lui Errasmus din Rotterdam .

Tot în acest deceniu își va fi făcut ucenicia în conducerea unei școli și va fi conștientizat rolul imens pe care îl are ea în formarea caracterelor. Așadar la vârsta de treizeci și trei de ani , Nicolaus Olahus este pe drumul cel bun al vieții sale și le împlinea pe toate cu dăruire , cu talent și chiar cu entuziasm .Dar , ca într – o clasică tragedie greacă ,destinul întoarce toate calitățile și toate realizările sale de până atunci țmpotriva lui și–l aruncă iarăși în tumultul vieții de la curte . Recomandat de episcopii de Orade și Pecs și confirmat de episcopul de Strigoniu , Nicolaus Olahus este numit la 16 martie 1526 secretar și consilier al regelui Ludovic al II – lea .

Ungaria se afla pe atunci în mare restriște :tăciunii războiului țărănesc încă fumegau , puhoaiele turcilor după ce cuceriseră Petrovaradinul , ținteau acum inima Europei , iar principii și regii creștini erau dezbinați .Sultanul Soliman , care a fost numit Magnificul , pornește cu o numeroasă armată , bine organizată și însuflețită de elanul „ războiului sfânt „ spre inima Ungariei .Pregătindu – se să iasă în întâmpinarea dușmanului , regele Ludovic al II – lea orânduiește treburile domniei și alege dintre curteni , un sfetnic pentru regină , un bărbat luminat , un caracter integru , un consilier chibzuit și statornic în decizii , un slujitor fidel și neîmplicat în grupurile de interese ale dregătoriilor .Și astfel la 21 martie 1526 , regele îl numește pe Olahus , în persoana căruia păreau a fi întruchipate acele virtuți , secretar și consilier al reginei Ungariei ,ca să – i fie de ajutor pe timpul absenței regelui . .

În ziua de 29 august 1526 , a avut loc lupta între cele două oști la Mohacs și s-a terminat cu nimicirea armatei maghiare , regele își pierde viața. Dezastrul de la Mohacs a deschis fiului pribeagului Ștefan de la Argeș , drumul propriei sale pribegii .Avea treizeci și trei de ani și inima copleșită de întristare , însoțea o regină fugară și viitorul era nesigur .

Îndatoririle de secretar de stat al reginei Maria de Habsburg pentru problemele Ungariei și Transilvaniei , le – a îndeplinit cu pricepere și devotament , drept dovadă Diploma de înnobilare din 1548 : „ într – o nenorocire atât de mare , toți s – au împrăștiat care încotro , doar tu ai urmată cu râvnă și tot cu râvnă ai slujit – o pe regină „

Între 1526 -1530 drumurile pribegiei i – au purtat spre Occident , cu ocolișuri numeroase prin orașele Boemiei , Austriei și Germaniei , cu un popas mai indelungat în anul 1540 la Augsburg .Eforturile diplomatice ale lui Olahus se îndreaptă acum spre rezolvarea crizei succesiunii la tron în regatul Ungariei , în sensul evitării dezmembrării lui și al evitării războiului civil , ca și spre realizarea unei coaliții paneuropene , a tuturor forțelor creștinătății , pentru stăvilirea înaintării turcilor și alungarea lor de pe continent .În acest scop el nu obosește să roage , să argumenteze , să mustre , să convingă sau să admonesteze adresându – se prin numeroase scrisori principilor creștini , împăratului Sfântului Imperiu Romano – German , Carol Quintul , chiar Sfântului Părinte Clement al VII – lea .

Într–o scrisoare trimisă la 1 iulie 1530 , Olahus insistă pe lângă Erasmus din Rotterdam să vină la Augsburg și să participe ca invitat al reginei Maria de Habsburg , la lucrările dietei imperiale de la 1 octombrie . unde urmau să se adopte hotărâri esențiale pentru soarta Europei .Iată ce scria Olahus : „ Trăim cu marea dorință de a te vedea aici . Este extrem de necesar să fii aici , mai ales într – o vreme ca asta , când s –au ivit neînțelegeri în chestiunile religioase , spre paguba multora , este extrem de necesar să fii aici , spun , pentru ca asistând la controverse , să ne poți spune și nouă ,care ar fi părerea ta în aceste dispute îndoielnice . Sperăm , așadar , că vei veni aici , dacă nu la îndemnul prietenilor tăi , măcar pentru liniștea generală” .

Erasmus n –a venit , nici răspuns n – a trimis ,iar Dieta imperială s – a dizolvat fără să se fi luat vreo decizie politică , deoarece dezbaterile au degenerat în carturi și înfruntări religioase . S – ar fi desfășurat oare lucrările parlamentului imperial altfel în prezența lui Erasmus Probabill că da . Olahus nu va înțelege niciodată atitudinea lui Erasmus .

Avem suficiente dovezi din care reiese că funcția de secretar și consilier îi displăcea , Olahus va râvni la îndeletniciri ecleziastice . Unui prieten al său Emericus de Kalna , îi va scrie din Augsburg : „ principele meu mi – a promis , de multe ori , fără ca eu să – i fi cerut ceva , și nu cu voarbe goale , ci cu jurăminte așa cum fac principii , adică prin cuvântul său că îndată ce se va ivi în Ungaria prima demnitate ecleziastică mi – o va acorda mie . Acum au devenit vacante două episcopii , una după alta , și pe amândouă , neținându – și promisiunea le – a dat altora „

Adevărul este că Ferdinand l – a refuzat numai din cauza stăruințelor suroriii sale , care nu se putea lipsi de serviciile lui Nicolaus Olahus la curtea ei .

Când unul din prietenii săi îl va invidia pentru viața sa de curtean , Nicolaus Olahus îi va înfățișa un tablou puțin îmbucurător : „ cred că nici nu se poate spune , scria el , câte griji au curtenii , cât de mari sunt necazurile și tulburările lor suflezești . Ei sânt frământați când de una , când de alta ,încât nu le rămâne nici o clipă plăcută , mai cu seamă dacă sânt ambițioși . Îți scriu aceasta ca unul care sunt pățit . Aproape din copilărie am fost crescut la curte , am trecut prin multe , și bune și rele , dar nimic nu e mai greu decât să vezi cum se dă cu preferință , când e vorba de onoruri ,unuia care ți – e inferior ,atât în ce privește vârsta cât , și ți – o spun aceasta fără lipsă de modestie – in ce privește alte calități spirituale „.

În februarie 1531 , îngrijorat , îi scrie unui prieten că regina intenționează să – l ia cu ea în Țările de Jos , unde Maria de Habsburg fosta regină a Ungariei , avea să asigure regența mătușii sale Margareta de Austria .După numai trei zile îl anunță , deznădăjduit pe același prieten că soarta i – a fost pecetluită , decizia aparținându – i reginei pe care n -o putuse convinge să renunțe la serviciile lui .

Sentimentele pe care le are din primele zile ale șederii lui în Țările de Jos sânt sentimente de nemulțumire .Curtea nu i – a plăcut niciodată : „ ….. aici totul e minciună și prefăcătorie .Dacă nu știi să – i măgulești și să – i câștigi astfel pe cei puternici și să denigrezi faima , onoarea și numele altuia , degeaba te mai străduiești pentru ale tale „ .

În prima fază a peregrinărilor lui prin diferite orașe și regiuni ale Țărilor de Jos , Nicolaus Olahus a co0ntinuat să rămână un inadaptabil .Primele impresii sunt dezagreabile ,semnificativă este din acest punct de vedere confesiunea făcută lui Ioanes Burgii , ambasadorul papii Clement al VII – lea : „ … obiceiurile oamenilor sunt diferite de ale mele. Ai impresia că toate se simulează și se disimulează . Multe se făgăduiesc din gură , puține seîmplinesc prin faptă . Se salută cu bucurie dar în fundul sufletului nutresc cu totul alte sentimente … Se ține seama mai degrabă de folosul personal , decât de prietenii trainice și de milă față de aproapele tău ..Nici ei nu mă înțeleg pe mine , nici eu pe ei și astfel îți poți da seama singur câtă nenorocire aduce omului strămutarea „

Dar pe măsură ce anii trec , Nicolaus Olahus constată că Țările de Jos aveau un alt climat , mai cu seamă în ceea ce privea literele și științele , datorită în primul rând dezvoltării economice a orașelor . Numele oamenilor învățați era foarte mare în acele locuri , cu aceștea Nicolaie Olahus se înțelegea foarte bine . Olahus caută cu asiduitate societatea erudiților , care vor trezi în el setea de a aprifunda limba lui Homer , de a scrie istorie și versuri .

Obligat de regentă să participe la întălnirea de la Tournai cu Carol Quintul , Olahus îi va cunoaște cu această ocazie pe erudiții profesori ai universităților și colegiilor și va fi cucerit de climatul spiritual în care viețuiau acești umaniști . De aici înainte cultivă cu asiduitate societatea umaniștilor colegiului celor trei limbi din Louvain , în mijlocul și cu ajutorul cărora își perfecționează cunoașterea limbii eline și participă la evenimentele culturale ale vremii pe care nu rareori le susține financiar .

Precum odinioară la școala capitulară din Oradea , se simțea fericit în lăcașul muzelor , așa ne apare acum Olahus cuprins de un elan tineresc . Iată ce îi scrie unui prietzen : „ …. zilele acestea regina a plecat pentru patru zile la vânătoare , să se repauzeze . Profitând de învoirea ei , eu m – am abătut la Louvain , la numai patru mile depărtare de aici , să – mi întrenez spiritul la vestita universitate a celor trei limbi . Astfel , în timp ce regina vânează mistreți și alte animale , eu tot astfel la voi vâna la Louvain pronunția elinică și voi reînnoi prietenia cu profesorii cu care am făcut cunoștință mai înainte „

Începe sa se adâbnceascî din ce în ce mai mult prietenia lui Nicolaus cu Erasmus, acesta îi recomandă doi profesori de limba greaca. Începe să scrie versuri care-l fec repede cunoscut în lumea literațiilor.

În tot timpul șederii lui în Țările de Jos Nicolaus Olahus a manifestat dorința de a pune capăt refugiului și a se reântorce în Ungaria, scriindu-i lui Cornelius Duplicius Scepperus unul dintre prietenii săi cei mai buni:”Nu sunt un om ambițios, mă mulțumesc cu puțin. Nu-mi vor lipsi acolo nici oamenii învățați, chiar dacă nu vor fi atât de mult ca aici, nici cărțile care chiar decă nu vor fi așa de multe mă vor face totuși să cred a fi în mijlocul Italiei”.

Preocupat de întoarcerea sa în Ungaria, Nicolaus olahus va primi tragica veste despre trecerea în neființă a fratelui său Metei judele de la Orăștie.Această veste l-a îndurerat tare mult, moartea fratelui o va cânta în numeroase elegii, fiind adânc ydruncinat sufletește.

Dupa șaisprezece ani de înstrăinare Nicolae Românul a revenit printre ai lui, la vârsta matură de cincizeci de ani, îmbogățit cu o bună cunoaștere a naturii umane și cu o vastă experiența politică și diplomatică.În plan intelectual se afirmase strălucit în Țările de Jos, dând la iveală opere apreciate de cei mai valoroși umaniști europeni din secolul al XVI-lea.

Întors în țară, Olahus era considerat bărbatul provințial al regatului, singurul care putea rezista neclintit în fața greutaților.Însușirile sale multiple și putzerea lui de muncă iau adus în acel an satisfacții personale, dar și binemeritata recunoaștere publică, fiind numit arhiepiscop de Strigoniu și regent a Ungariei.Consilier a cancelariei aulice, baron al imperiului, Nicolae Românul nu va renega niciodată patria sa de origine.

Acesta a fost Nicole Românul, curtean devotat, mai ales din dorința altora, iar ecliziast dupa propria sa dorința și alegere.Omul, care a trăit și a pătimit multe, ceea ce era firesc într-un destin de pribeag și într-o viață de „om care a văzut și a pățit multe”,așa cum modest se caracteriza Nicolaus însăși.

Capitolul II

SCRIITORUL NICOLAUS

2.1 Poetul Olahus

Faptele de cultura si literatura nu pot fi bine intelese decat daca sant integrate in ansamblul manifestarilor culturale si in conditiile speciale care le-au dat nastere . In cultura si literatura veche romaneasca , fenomene in permanenta crestere , raman , inca , nelamurite complet .

O situatie aparte , care ramane inca subiect de discutie se inregistreaza in cazul poeziei , mai bine zis inceputurile acestui gen de literatura .Este regretabil , ca s – a cazut des in eroarea de a stabili inceputurile poeziei culte romanesti incepand cu secolul al XVIII – lea , pentru cercetatori se ridica inevitabil problema instrumentului lingvistic folosit .

" Nici o istorie din lume nu mai accepta dogmatismul analizarii in exclusivitate a textelor redactate in limba moderna a poporului respectiv . [ … ] Conditii obiective au facut ca deseori in vremurile apuse sufletul romanesc sa se manifeste in haina neromaneasca : slavona , latina , neogreaca , poloneza , rusa , italiana , ucraineana "

In conditiile in care in Evul Mediu european si in epoca umanista s-au utilizat in biserica , in cancelarii , in cultura in genere , si in literatura latina , greaca , si slavona de la un moment dat , paralel cu idiomurile vii nationale , limba nu poate fi unicul criteriu de atribuire a operelor scrise unei literaturi sau alteia .

˝Nu exista deci , nici o ratiune , care sa indemne a scoate in afara literaturii romane vechi , versurile iscalite de Filothei Monahul , Eustratie de la Putna, Simion Dediulovici˝ Versurile in slavona din secolul al XVI- lea au la baza o traditie si o tehnica bine puse la punct , inca din cele mai vechi texte liturgice .

Nici pentru Olahus , nici pentru conationalii sai , limba latina nu era o limba straina. " Secole intregi " – scrie E. R. Curtius – latina ramane inca vie ca limba a invatamantului , a stiintei , a diplomatiei. ,dar si ca limba literara , latina a supravietuit mult sfarsitului Evului Mediu ".Limba latina a fost in Occident , limba culta a celor treisprezece secole de la Vergiliu pana la Dante .

Mediul cultural in care a activat Nicolaus Olahus, fiind paj la curtea regelui Vladislav , consilier al reginei si episcop de Strigoniu , printre marii invatati de la Padova , Leipzig , Cipru si Viena , scrisul in limba latina era singura cale , limba pe care si – a insusit – o temeinic , inca pe cand era elev la scoala capitulara din Oradea .

Prin bogatele cunostinte de cultura generala si stapanirea limbii latine , Olahus traduce nenumarate pagini de istorie si poezie latina si greaca si , in egala masura compunand el insusi poezii apreciate de contemporanii lui . Primele exercitii poetice ale lui Olahus , dateaza inca din anii cand era elev al scolii capitulare din Oradea , dar mai cu seama din perioada 1516 – 1526 cand , parasind curtea si consacrandu – se vietii ecleziastice , a avut clipe de liniste si multumire sufleteasca .

In iulie 1936 , moare Erasmus din Rotterdam , poetul belgian , Craneveldius , intr – o scrisoare il roaga pe Nicolaus Olahus , sa scrie cateva versuri in amintirea celui care fusese printul umanistilor din acea vreme .Putem afirma ca valabila , aceasta relatare de a-l readuce pe Olahus la poezie , ne impiedica insa un mare cusur : o infirma data decesului lui Erasmus.

Olahus va raspunde cu ravna scriind cinci epitafuri , totusi oricat zel ar fi aratat , aceste epitafuri Olahus nu le-a putut scrie nici in ziua solicitarii si nici in zilele urmatoare , drept dovada avem cele optzeci de versuri doar ale unui epitaf .In 1536 Nicolaus Olahus si – a terminat si cele doua lucrari de istorie Hungaria si Atila. Cea din urma are ca prefata o preafrumoasa poezie Ad amicum , ea trebuie considerata ca prima infatisare in public ca poet a lui Nicolaus Olahus .

Cele cinci epitafuri , dintre care unul , de patru versuri , in limba greaca , au aparut in 1537 , la Louvain intr – o antologie intitulata : Di . erasmi Roterdami epitaphia per clarissimos aliquod viros conscripta , in tiparnita lui Rutgerius Rescius , prietenul si indrumatorul lui Nicolaus Olahus in aprofundarea limbii grecesti .

Toate poeziile lui Nicolaus Olahus sunt cu adresa : epitafuri , corespondente cu diferiti prieteni , felicitari , urari , condoleante , epigrame , o satira , ceea ce este important insa , este buna asezare de catre versificator a cuvintelor in stihuri .

Poetul nostru intrebuinteaza de predilectie distihul elegiac , care e forma cea mai raspandita la poetii vremii , uneori endecasilabul falecian , atat de drag lui Catul si … multor umanisti ; senarul iambic cu cuaternarul iambic ori hexametrul alternat cu un senar iambic .

" Dascalul lui Olahus a fost Ovidiu , s – a vorbit chiar despre o afinitate sufleteasca intre acesti doi poeti , amandoi fiind niste firi sentimentale , niste elegiaci [ …. ] Dar o comparatie intre acesti doi este nefavorabila de vreme ce : " … relegatul de la Tomis , se simtea nenorocit printre barbarii sciti , pe cata vreme Tarile de Jos au devenit , cu timpul , un loc de exil agreabil pentru Nicolaus Olahus [ … ] La Tomis , Ovidiu era un singuratic . La Bruxelles , Olahus era un curtean influent si adulat . Ovidiu era constient de talentul si de valoarea poeziilor lui . Olahus , nu se va sfii , fie si numai din modestie sa afirme ca versul sau e " firav " , ba chiar " paduret " Din tot ceea ce a stiut , Olahus a invatat din carti , datorita perseverentei sau harniciei atunci , cand dorea sa extraga comori de gand si de simtire . Talentul sau , atata cat este , nu – l poate ajuta sa se numere printre poetii timpului , dar mai ales sa atinga culmile pe care incercau sa – l aseze amicii sai :

" Nu a – l Italiei sol , mi – a imbogatit al meu suflet ;

Grecia nu – mi oferi prea invatatelei scoli .

Nici a Germaniei tara nu – mi cultiva caracterul '

Nici orasul ce – si lua numele de la Grahi .

Belgia cea invatata nu – mi dete nici un maestru ,

Gratiile ei nu mi – a dat Franta bogata in duh.

Daca e – n mine ceva ( recunosc ca e doar o scanteie )

Apoi aceasta – nvatai de la tacutele carti .

Deci nu ai drept sa m – asemeni , amice , cu Ianus Panonul

Care in glasu – i avea farmec si vraji din belsug ".

Prietenului sau Francisc Uljaki ii scrie : " aspru sa nu fii cu al meu vers , chiar daca – i cam necioplit " Cu toate acestea , Nicolaus Olahus a iubit sincer acest tip de discurs literar , si literatura in genere , care " aduce omului cea mai mare desfatare "

Nicolaus Olahus se delecta cu versurile chiar si a poetilor mai slabi , ajuta la promovarea tuturor genurilor , dar mai ales a poeziei .

Cu ale sale improvizatii ocazionale " cu Muza lui , care uneori zboara aproape de pamant " , Nicolaus Olahus angajeaza istoria literara romana in probleme ale poeziei europene din secolul al XVI-lea . Tandretele , bucuriile si doliile de familie sunt de asemenea cantate in versuri . Iata cum infatiseaza poetul moartea celui mai drag din familie , a fratelui sau Matei :

" O jumatate din sufletul meu de destin fu rapita ,

Cealalta , care – a ramas , zace – n cumplite dureri …

Soarta haina , ce nu poti sa fii niciodata imblanzita …

Spune : De ce – mi impletesti viata cu atatea restristi "

Numerosii prieteni , au incercat sa – l consoleze cand aceasta tragedie s – a abatut asupra lui Olahus nu exista un alt roman a carui moarte sa fie deplansa in apus in atatea versuri . Meditatia interioara a poetului inspira versuri sincere si binevenite . Viata lui cotidiana , drumetiile , tarile pe care le vede si oamenii pe care – i intalneste , starnesc poeme concrete si vioaie .

Pentru fiul judelui roman din orasul sasesc Orastie , demnitar al unei Ungarii din amintire sau mai milt ipotetice , partener de gand , prin scrisori cu Erasmus din Rotterdam , limba invatatilor de peste graniti si din cancelarii este unicul drum Nu are nici o justificare , parerea unor critici contemporani care scot aceste versuri in afara literaturii romane vechi . Daca citim aceste versuri cu un ochi proaspat , descoperim o adevarata arta poetica in care sunt emise judecati de valoare si cai de urmat .

Elegia la mormantul lui Erasmus , debutul editorial din timpul vietii , primul lucru care ni se va impune , va fi de fiecare data sorgintea unor reprezentari , implicari , intamplari , relatari personale .Dar si o multime de alte elemente care ii dau un profil distinct autorului . Miezul insusi al poemului , fantana trairii , gratie careia ornamentele retoricii clasice sunt simple intermedii cerute de continut spre a – i spori expresivitatea .O ilustrare o pot constitui aceste doua distihuri in care soapta sufletului si exterioritatea scenica , nota confesiva si forta de potentare a metaforei se afla intr – o imbratisare emblematica :

" Ce fericit daca soarta – mi dadea – ngaduinta

Inca de vie sa vad fata amicului scump

Ce folos insa sa – mi cresc durerea prin lacrimi amare

Cu ne – nduratele – mi maini pieptul mahnit sa -mi lovesc “

Versurile ne impresioneaza prin dialectica lor autonoma , bogatia lor de informatie si sugestie , prin spectacol . In poemul amplu , si in riguros daltuitele catrene , remarcam la Olahus o atmosfera mai invaluitoare ( comparandu – l cu Ovidiu ) mai pregnanta , cu ceva de stela din lumea muta a gesturilor neputincioase umane gravate , le reda deplin menirii initiale , de marturii definibile ale propriului eu .

Se merge la cer pentru ca nu se mai poate gasi un loc pentru " ale patriei mari suferinti ", se incheie in bucurie bilantul vietii nu din cauza unor continui alergari pe drumuri de exil , ci fiindca te – ai bucurat de ocrotirea unei fiinte dragi ( un fiu iubitor ) .Daca " lumea – ntreaga deplange un spirit celebru , ingerii in rai , dobandindu – l cetatean , de bucurie – or salta " :

" Zace – n mormantul acesta invatatul Erasmus ,

Sufletul lui ins -acum are in cer adapost

Lumea intreaga deplange pierderea asta cumplita ,

Ingerii insa in rai de bucurie – or salta "

Natura funciarmente echilibrata a sufletului olahian se afla de fiecare data intr-o postura de opozitie la ceea ce discursul logic in mod imediat recomanda : resemnarea in lupta mereu pentru un sens stradaniilor omenesti , ca totusi siguri pe deplin ca soarta e invinsa , sa fim numai cand devin emitente binefacerile artei . Ilustrarea cea mai buna o avem in poemul catre Emericus de Calna :

" Stam intr – o zi suspinand , asezat sub un arbor la umbra

Si , lacrimand , imi boceam fratele mort de curand .

Un raulet cristalin cu dulcele – i murmur , pe – aproape ,

Sufletul mi – l mangaia cu fermecatul sau zvon ,

Iar intr – o tufa umbroasa o privighetoare mahnita

Tristele ei tanguiri sa le cante – ncepu "

Poetul care sta la umbra , murmurul apei cristaline , o tufa umbroasa cu trilurile unei privighetori , parca ar descrie un "adanc somn " , un fel de cadere in moarte , pentru ca sa urmeze o inviere brusca prin " al Muzelor dulce cant , Trupu – mi ridic rezemand ambele maini de pamant "

Satira era o specie agreata de latifoni ." Olahus stia sa fie si vehement intepator , acid chiar , ironia lui se " filtreaza " adesea intr – o secretie biliara abundenta ( o fiere a moralistului ).Si astfel se naste ditriba , precum cea scrisa Impotriva unui barfitor , ins la care " pacatul "retinut in titlu pare a fi cel mai putin grav :

Ce flecaresti , o haine , ce – ai ajuns o poveste a cetatii ?

Toate ispravile – ti sunt date acum in vileag

Poate sa fie ceva mai spurcat ca a ta spurcaciune

Sau ca murdarul tau trai , caracteru – ti infam ?

Tu nici o fata de treaba nu lasi sa patrunda in stricata – ti

Casa – n al tau adapost , fara ca tu s – o silesti

Sa se supuna in chip rusinos silniciei lui Venus

Si sa isi piarda astfel al fecioriei odor

Tu iti petreci cu stricate femei o multime de vreme

Si te desfata grozav al curtezanelor joc

Iata de unde provine si boala ce trupul iti paste ,

Iata , perfide , de ce pute puhavul tau hoit

Nu este deci de mirare ca tainele ce – ncredintate – ti

Fura , le dai in vileag si credinta ti o calci ,

Caci madularele – ti s – au incins de licoarea lui Bachus ,

Iara de minte al tau cuget cu totu – i lipsit …

Asprimea replicei , harul satirei , este evidenta din plastica portretizare a functionarului " … schiopatand cand e sa plateasca parale , miscandu – e ager cand e vorba sa capete "

" Domnul sa dea ca sa mearga mereu cu picioarele strambe

Sa se indrepte atunci cand va fi crucificat "

Bogati si saraci , puternici si slabi , nimeni nu scapa din ghearele mortii , iar " soarta haina " nu poate fi imblanzita intr – o lume nestatornica .

" Nu e nimic statornic in varstele noaastre si trainic ,

N – are nimica in el traiul fragil ce ni – i dat ….."

" Catre secolul de acum " poem , unde teama justificata in vremuri tulburi se asociaza ideologiei Ecleziastului .Acel " secol perfid , vrednic doar de cuvinte de blestem " a dat nastere celui dintai poet important al romanilor , cel numit " poeta ornatissimus "

Aceste scrieri olahiene ne dovedesc noua romanilor ca si noi avem o literatura cu o lunga traditie , de aceea nu trebuie sa ne saracim cu totdinadinsul de ceea ce ne apartine pe drept , pentru ca " Nicolaus Olahus este un spirit si un creier romanesc ", acel umanist de talie europeana care nu si – a renegat niciodata tara .

Astazi , putini sunt cei care – si arunca ochii pe ingalbenitele stihuri din literatura veche , toti vorbesc insa , de insemnatatea lor culturala . Poeti de ocazie , cei care scriu pentru " trebuintele lor " , vechii stihuitori aveau constiinta scrisului , inventand un limbaj poetic bazat pe o gramatica si o retorica .Astfel , pornind de la dorinta de a comunica , de a se exprima , incepe un proces constient de creatie .

2.2 Scrierile istorice

Secolele XV – XVI reprezinta un moment de rascruce pentru cultura romana . Epoca e unica , cu intamplari bune si rele , prin impactul cultural fecund a doi vectori , unul pornit din Bizant altul din Roma .In conceptul european al credintei crestine , se unesc cat e omeneste cu putinta , toate mintile si mainile , solii merg si vin intre curtile princiare ale Rasaritului si Apusului , sunt imbracate toate armurile , se vorbesc toate graiurile , Mircea cel Batran in straie de cavaler occidental , Iancu de Hunedoara in otele . Dintr – un astfel roman istoric captivant si – a adunat afluentii Nicolaus Olahus.

Pentru a intregi conspectul activitatii literare a lui Olahus , trebuie sa amintim preocuparile sale istorice , caci in mijlocul muncii neobosite de consilier a reginei Maria , umanistul a gasit timp sa -si poarte gandul si catre studii istorice .

Revenit in Ungaria dupa saisprezece ani de exil , in calitate de consilier regal si episcop de Zagreb , mai apoi de Egger si in sfarsit arhiepiscop de Strigoniu , Olahus isi ducea in acelasi timp la bun sfarsit opera sa capitala Hungaria .Scrisa in limba latina , la cererea reginei Maria , opera se prezinta ca o adevarata monografie istorica , geografica , economica si etnografica .

Lucrarea se deschide cu o adresa directa " catre cititor …. Ad lectorem " , o superba arta poetica , poemul nu rezulta printr – o extractie , el este intreg din plecare .Daca ne e scris " mai bine ", aceasta pentru ca o grija " plina de neliniste "il " impiedica " . Nu este o simpla lucrare , ci una a mintii , caci " mintea " este " ametita si naucita de indelungate nenorociri " .

Lucrarile lui Nicolaus Olahus destinate unui " iubitor de invatatura " , si pornite de la un invatat ( " daca e – n mine ceva [ …. ] apoi aceasta – nvatai de la tacutele carti " ) cer o apropiere prin iubire , spre a fi dezlegate , in nici un caz detasare sau gand rece .Opera – i cata a lasat – o , putina , multa , este premergatoare , pregatirii unui drum , e o jucarie in mainile sortii .

Nicolaus Olahus , umanistul de talie europeana nu si – a renegat tara si neamul din care se trage , iar diploma de innobilare din 1548 este un nou prilej de a se reaminti originea sa , si descendenta dintr – o familie voievodala : " In ce priveste neamul tau santem informati , din relatarile demne de toata increderea ale unor credinciosi siguri , ca tu ai obarsia chiar din cei mai vechi conducatori ai neamului romanesc [ … ] Intr – adevar , se stie ca ei ( romanii ) , se trag chiar de la Roma , cetatea stapana a lumii , si au fost asezati intr – o parte foarte bogata a Daciei , care se numeste Transalpina , spre a stavili incursiunile vecinilor dusmani …. de aceea chiar si acum , pe limba lor se numesc romani ( sua lingua romani traduntur ) … Neamul tau a excelat , dand nastere multor conducatori dintre cei mai de seama . Printre acestea se spune ca au stralucit , in chip cu totul deosebit , si Iancu de Hunedoara tatal vestitului rege Matei "

Despre originea sa , provinienta din " valahi "care " nu au catusi de putin originea cea mai de pe urma ", Olahus scrie in Hungaria : " In vremea lui Ioan Huniade ( Iancu de Hunedoara ) voievodul Transilvaniei , apoi guvernatorul Ungariei – , voievodul Dragula , dupa ce a ucis o parte dintre urmasii lui Dan , iar pe altii i -a alungat , a pus mana pe domnie . Manzilla de la Argyes ( Arges ) a avut de la sotia sa Marina , sora voievodului Ioan Huniade , printre altii doi copii : unul se numea Stanciu , care a avut si el copii , pe Dan si pe Petru , iar celalalt Stoian , adica Stefan .Acesta m – a nascut pe mine si pe Matei , pe Ursula si pe Elena ".

Procedand monografic , umanistul pune multa metoda in compozitie , in claritate si conciziune .Iata spre exemplu o descriere a Transilvaniei , facuta cu ochiul geografului expert si a stilistului exact .Aceasta descriere este posibil sa fi trecut pe sub ochii lui Balcescu cand se pregatea sa faca acea frumoasa descriere a Ardealului din "Romanii sub Mihai Voievod Viteazu ".Nicolae Romanul face justa observatie cand spune:"mai usor poti sa cuceresti Ungaria pornind din Transilvania , decat sa cuceresti Transilvania pornind din Ungaria " , autorul are in vedere cofiguratia reliefului avantajos din acest punct de vedere , care face din acest tinut o adevarata reduta , greu de cucerit si usor de aparat :"Transilvania este inconjurata din toate partile de munti foarte inalti , mai ales la hotarul dinspre Tara Romineasca : intr -o singura latura , dinspre miazanoapte si la hotarul cu moldovenii , are trecatoare mai deschisa . [. . . ] Mai usor poti sa cuceresti toata Ungaria pornind din Transilvania – care are o lungime de circa treizeci de mile unguresti si o latime cam tot atat de mare , sau ceva mai mica – decat sa cuceresti Transilvania pornind din Ungaria , pentru ca drumurile ei pot fi usor astupate cu arbori taiati ". Neobositul carturar scrie cu cea mai mare precizie , descrie locurile , frumusetile si bogatiile pamantului ,

dar nu lasa sa-i scape ochiului ager mai ales oamenii , firea si obiceiurile lor .

Nicolaus Olahus este primul umanist roman , care afirma in scris , unitatea de neam , de origine si de limba a romanilor din cele trei tari : Moldova , Transilvania si Tara Romaneasca " Moldovenii au aceeasi limba , aceleasi obiceiuri si aceeasi religie ca si cei din Tara Romaneasca ; se deosebesc putin doar la imbracaminte . [ …. ] Limba lor si a celorlalti romani a fost odinioara romana ca unii care sant coloni romani ; in vremea noastra se deosebeste foarte mult de aceea ( romana ) , dar multe din vorbele lor pot fi intelese de latini ".

Conceputa ca elogiu adus patriei sale adoptive , opt din cele nousprezece capitole ale Hungariei , sunt consacrate Daciei , patria sa " parinteasca " , " tara de peste Carpati care – i dadu viata "

"[…. ] Dacia se margineste dinspre miazanoapte cu Sarmatia ; de la muntii Carpati se intinde pana la cotitura fluviului Tyras . La miazazi are ca hotar Dunarea , de unde aceasta incepe a se numi Ister .[…]In Dacia se gasesc provinciile : Valahia Mare ( Tara Romaneasca ) , numita si Transalpina , Moldova , Transilvania , Maramuresul , Tara Somesului , Tara Crisului si Tara Timisului ".

Carturarul , roaga pe cel " iubitor de invatatura " , daca isi va arunca ochii asupra acestei scrieri , sa ierte greselile toponimice , pentru ca : " barca mea se afla departe de malul getic . Cand voi regasi porturile cele placute si penatii patriei , atunci voi istorisi fiecare lucru cu mai multa exactitate "

Bine informat , la surse de mana intai , Olahus expune sistematic cucerirea si colonizarea Daciei de catre romani , sub imparatul Traian , reproducand dupa Dion Cassius o amanuntita descriere a podului de la Turnu Severin – Drobeta , lucrare inceputa in primavara anului 103 , si sfarsita in 105 , sub conducerea arhitectului Apolodor din Damasc , acelasi care a inaltat si Columna din Farul de la Roma . Podul a fost daramat la retragerea administratiei si armatelor romane din Dacia , acum ramanand doar cativa stalpi pe cele doua maluri ale Dunarii ".

Transilvania este descrisa in Hungaria cu multa Insufletire , pe langa cunostintele sale bogate , intrucat copilarise la Sibiu si Orastie si studiase la Oradea , se mai adauga si informatiile documentare pe care Olahus le gaseste in bibliotecile Tarilor de Jos .Despre Transilvania , Olahus mentioneaza ca " valahii " sunt cea mai veche populatie din acest tinut , a carei frumusete o evoca ca pe o fabuloasa tara de basm : " Bogata in vin , precum si – n aur , argint , fier si alte metale, si in plus , plina de sare , cat se poate de imbelsugata in boi , fiare , ursi si pesti , asa ca nu poti invinui firea ca n – ar fi gramadit in acest tinut toate bunatatile traiului .Transilvania va fi luata in consideratie in cea mai mare parte ( o treime din intreaga lucrare ) , vizandu – se popoarele conlocuitoare : ungurii , sasii , secuii , romanii ( astfel erau mentionati in protocolul feudal )

O alta lucrare care sta sub semnatura umanistului Olahus este Atila . Aceasta lucrare , al carei subiect il rezuma titlul , a fost scrisa pentru a – i incuraja pe cei infranti la Mohacs . Structurata in optsprezece capitole , lucrarea infatiseaza cele trei mari expeditii ale celui care era cunoscut sub numele " Biciul lui Dumnezeu " , acela in urma caruia iarba inceta sa mai creasca , atunci cand isi strunea calul .

Cea dintai expeditie indreptata impotriva imparatului Teodor al III – lea , cand hoarda huna ajunge in Termopile . Olahus va descrie si expeditia impotriva popoarelor din occidentul Europei , care s – a terminat cu infrangerea de pe Campiile Catalaunice . In expeditia din Italia , unde dupa ce a ajuns sub zidurile cetatii Mantua , a hotarat sa renunte la lupta si sa revina in Panonia , insa numai dupa ce a constrans Roma sa – i plateasca tribut . Evocand cumplitele evenimente ale acelei epoci , Olahus a urmarit sa invie trecutul glorios al ungurilor , si astfel sa – i ajute pe infrantii de la Mohacs sa – si revina si sa reia lupta pentru a se elibera de jugul otoman .

Olahus analizeaza toate actiunile lui Atila cu discernamant si eruditie , reusind o rara capacitate de portretizare mai ales in prezentarea facuta regelui hunilor : " Atila in ungureste numit Ethele , a fost un barbat de statura mijlocie , cu pieptul si umerii lati , la fel de bine proportionat de la cap pana la picioare ; cu fata oachesa , cu ochi stralucitori , care ii dadeau chiar prin privirea iscoditoare oarecare asprime , cu barba rara , nas carn si mers trufas , era inclinat spre desfrau , suporta oboseala si foamea ; veghea la fel de bine pe ger si pe arsita . Viteaz , cu o buna judecata , indraznet , indemanatic si calit in razboaie , dorea patimas gloria . In inselarea dusmanilor , in viclenii , in intinderea sau evitarea curselor era ingenios si cutezator . In batalii , observand toate situatiile , dadea ajutor cand unui soldat credincios , cand unui general stralucit . Ca sa i se atribuie pe merit celebrul vers al lui Homer : " Tot asa bun la domnie pe cat e de vrednic la arme , era crud cu cei semeti , insa bland si milos cu cei care – l rugau Lucrare raspandita , Atila a cunoscut mai multe editii . Scrisa intr – o curgatoare si eleganta limba latina , lucrarea a fost tradusa si in polona .

Ungaria si Atila , raman opera de capatai a lui Nicolaus Olahus . Gandite si elaborate conform noii orientari a scolii biondine , aceste scrieri imbina dimensiunea geografica cu cea istorica , stiintele cu arta cuvantului , consemnarea cu comentariul istoric , oferind si importante date etnografice .

Dominanta antiotomana confera paginilor olahiene un patos intens si , prin aceasta , obiectivitatea se lasa eclipsata de o viziune aparte , operele staruind intre o coordonata documentara si o alta , de creatie . De aceea , lectorul este purtat intr – un univers la limita fabulosului cu personaje stranii si taramuri legendare .

Recurgerea la marturii proprii , forta narativa , pitorescul descrierii , calitatea oratorica a discursului , portretele pline de viata , inclusiv al " principelui ideal " , memorabilele personaje colective , siluetele feminine caste , suave , pioase sau darze , figurile preotilor devotati credintei si poporului , scenele dinamice de lupta crancena , stilul ingrijit al carturarului transilvanean – toate i – au fermecat pe contemporani .

Aceste doua carti ale lui Nicolaus Olahus aveau o nobila menire : sa strecoare , zugravind chipurile inaintasilor acoperiti de glorie si imaginea merificii patrii , incredere si speranta in sufletul poporului robit turcilor .

Informatii autobiografice se cuprind in " Compediarum suae aetatis Chronicon " , lucrare istorica de proportii modeste in care au fost consemnate cele mai importante evenimente cuprinse intre anii 1464 – 1558 , de la incoronarea regelui Matei Corvin , pana la incoronarea ca imparat german a lui Ferdinand . Nicolaus Olahus se apleaca cu ochi scrutatori , relateaza obiectiv , ca un invatat umanist ce era si care cu modestia caracteristica stirpei sale de origine , se credea in drept sa – si spuna cuvantul in probleme de istorie , geografie si etnografie , ce caracteriza secolul sau atat de framantat politic .

Viata , activitatea si opera literara olahiana , dar mai ales cea stiintifica , dovedesc ca inca de atunci departe de noi ca timp si spatiu , se deschid zorii cunoasterii poporului roman .

2.3 Românii descriși în opera lui Nicolaus Olahus

In viata laica , diplomatica si ecleziastica , inceputa ca paj la curtea regelui Vladislav , ca regent al reginei Maria , si sfarsita ca arhiepiscop de Strigoniu , Nicolaus Olahus a trait departe de ai sai si locurile natale . Departe de cei dragi , unde viata nu era deloc linistita , unde " …… obiceiurile oamenilor sunt diferite de ale mele . Ai impresia ca totul se simuleaza si se disimuleaza . Multe se fagaduiesc din gura , putine se implinesc prin fapte ", Olahus va duce dorul locurilor in care a fost cu adevarat fericit , Sibiul care i – a fost umnistului un loc de refugiu , scoala capitulara din Oradea unde se afla in preajma tuturor muzelor .Ori de cate ori il va incerca tristetea Olahus va regreta anii petrecuti printre ai sai , amintindu – si mereu de: " tara parinteasca dincolo de Carpati "

Despre tara sa , Valahia , Olahus mentioneaza ca mai de mult se numea Flacia , de la Flacius care a dus acolo o colonie de romani .

In Hungaria , Olahus se ocupa fara ura si partinire despre romani , popor de care umanistul se simte legat prin nastere , prin geografie , prin limba si , poate , prin simtire ( daca nu prin cultura ).

Putem crede , ca relatarile olahiene au fost pentru Europa Apuseana revelatorii , intrucat popoarele din rasaritul Europei – starile de lucruri de aici – erau prea putin cunoscute pe atunci .

Occidentalii , in primul rand numerosii prieteni umanisti din Tarile de Jos , afla din lucrarea lui Nicolaus Olahus Hungaria , nimeroase aspecte legate de poporul roman , viata economica si politica a acestui popor .

" Principele transalpin se numeste voievod , el este vasal al regelui Ungariei , iar cel care detine puterea si autoritatea in timpul nostru ( 1536) se numeste Radul care – si are resedinta in cetatea Targawistya ( Targoviste ) " Scriitorii umanisti , ca si multi altii priceputi in arta militara , cu uimire vor fi citit , ca voievodul transalpin , la nevoie , poate sa stranga dintre supusii sai si sa duca la lupta , o armata de pana la patruzeci de mii de oameni , fapt surprinzator , de vreme ce nici ostirile ridicate de suveranii Europei nu atingeau aceasta cifra .

Drept criterii de caracterizare cand se refera la populatie , Olahus ia in vedere religia si moravurile , aratand ca : " romanii sant crestini dar ca urmandu – i pe greci , se deosebesc de biserica noastra ( Nicolaus Olahus era romano – catolic , a studiat la scoli romano – catolice si dorea sa devina prelat romano – catolic cu privire la purcederea Sfantului Duh )"

Olahus face si unele reflectii pentru a explica situatia politica din Tara Romaneasca , dupa obiceiul timpului si mai ales al locului , voievodul ajuns la domnie ii ucidea pe succesorii celui dinaintea lui , sperand sa – si asigure astfel vremelnica liniste dinlauntru . Olahus conchide : " Alegerea Domnului se face din randurile celor doua familii rivale , cel care este mai puternic ucide pe oricine , nu numai din partea adversa , ci chiar si pe cei din familia sa , daca – i banuieste ca umbla dupa Domnie , iar pe cel care – l prinde adesea ii taie nasu sau alte madulare . … Insa daca abia poti gasi undeva o stabilitate pe vremea noastra cand cea mai mare parte se afla sub jugul turcilor "

Informatiile despre Moldova sunt mai putine dar mai senine , si principele acestei tari se numeste voievod dar nu este supus la atatea schimbari primejdioase ca cel din Tara Romaneasca , si ca in fruntea principatului in vremea lui

Nicolaus Olahus era Petru Rares . Pentru moldoveni , Olahus are doar cuvinte de lauda .

Autorul nu descrie Valachia doar din punct de vedere geografic , el are in vedere si particularitatile psihologice ale celor din care isi trage obarsia .

Pentru noi romanii , deosebit de pretioase sunt constatarile : " moldovenii au aceiasi limba ca si muntenii , se deosebesc putin doar la imbracaminte . Ei se tin mai de neam si mai viteji decat muntenii . Limba lor si a celorlalti romani a fost odinioara romana , ca unii care sunt coloni a romanilor . In vremea noastra , limba moldovenilor se deosebeste mult de aceea ( limba latina ) , dar multe din vorbele lor pot fi intelese de cei ce stiu latineste " .

Nicolaus Olahus descrie si armata moldovenilor , felul cum este utilizata forta ei in diferite conjuncturi plitice . Autorul alcatuieste un tablou fermecator a provinciei in care a copilarit , descriind raurile si asezamintele cele mai importante ale Transilvaniei .

In vasta sa corespondenta purtata cu diversi umanisti si oameni importanti din epoca , Nicolaus Olahus va aduce in discutie si poporul roman . Deosebit de importanta este din acest punct de vedere , scrisoarea trimisa in ziua de 7 martie 1533 , din Bruxelles , diplomatului Cornelius Duplicius Supperus din Newport care , sub conducerea regelui Ferdinand si a lui Carol Quintul , incerca sa formeze o alianta maghiaro – polono – moldavo – valaha indreptata impotriva otomanilor , in aceasta misiune rolul principal revenindu – i Moldovei si Tarii Romanesti .

Transilvanenii au fost vazuti de Nicolaus Olahus ca fiind un neam " viguros , razboinic cu cai robusti si buni " . Sunt descrise toate bogatiile acestui tinut , in care natura a adunat tot ce este necesar pentru usurarea traiului .

La moartea fratelui sau , Nicolaus Olahus va marturisi ca " Tara de peste Carpati " este cea care i – a dat viata , iar in " patria adoptiva " , destul de generoasa cu el , a fost " doar oaspe ".

Acestea sunt informatiile despre romani pe care le relateaza umanistul in scrierile sale . Multe nu sunt , dar nici putine , daca le raportam la ceea ce s – a scris despre poporul roman in prima jumatate a secolului al XVI – lea . Ceea ce este important insa , este faptul ca aceste informatii veneau din partea unui umanist de talie europeana si au cunoscut o larga circulatie .

Capitolul III

NICOLAUS OLAHUS-EUROPEANUL

3.1 Corespondența lui Nicolaus Olahus

Pe langa activitatea literara si stiintifica se alatura , ca un titlu de merit vasta corespondenta pe care umanistul Nicolaus Olahus a avut – o cu peste o suta douazeci de personalitati ale epocii printre care : papa Clement al VII – lea, imparatul Carol Quintul , regi , principi , voievozi , duci , diplomati , literati , medici si episcopi .

La inceput , corespondenta lui Nicolaus Olahus are un pronuntat caracter intim . Ulterior ea se dezvolta in doua directii bine conturate : pe de o parte corespondenta literara , filologica si istorica ; iar pe de alta parte o corespondenta consacrata marilor probleme politice si diplomatice ale vremii sale . In ansamblul ei , corespondenta s – ar grupa dupa trei mari directii tematice :

a ) istorie , literatura si filologie

b ) probleme sociale , politica si diplomatie

c ) chestiuni personale , relatii intime.

Corespondenta lui Nicolaus Olahus are o valoare documentara de exceptie , si , din cat s – a pastrat cea mai mare parte a ei , dateaza din anii refugiului in Tarile de Jos .

La Bruxelles , oras care in timpul lui Carol Quintul era centrul diplomatiei europene a vastului imperiu spaniol , Nicolaus Olahus s – a impus ca om de stat , pe cat de cult , pe atat de abil . Increderea in el a monarhilor pe care i – a servit a fost totala , ceea ce i – a ingaduit sa intervina adeseori cu indrazneala pe langa toti cei puternici , indemnandu – i la unire si la lupta impotriva invaziei otomane

In relatiile personale , cat si in cele epistolare cu scriitorii umanisti , Nicolaus Olahus se comporta ca un tovaras de breasla , dar si ca un psiholog , la care puteai apela oricand pentru un sfat . Scrisorile i – au fost de mare ajutor pentru a – si comunica proiectelor lucrarilor istorice , traducerile din clasicii latini si elini , ultimele sale creatii poetice . Olahus are o singura dorinta , si anume ca toate scrierile sale sa " fie citite cu bunavointa si indreptate cu severitate " .

Corespondenta lui Nicolaus Olahus , se incadreaza in cunoscutul gen de " epistolae familiares " ( epistole intinse ) , foarte la moda intr – o epoca cand ziarul nu fusese inca inventat .

Scrisorile olahiene , demasca intrigile politice si diplomatice in legatura cu marile probleme la ordinea zilei , tot ele ne ajuta sa intelegem evolutia evenimentelor viitoare .

Dupa dezastrul de la Mohacs , cand a pasit pe teritoriul Tarilor de Jos , Nicolaus Olahus era mai cunoscut decat regina pe care o insotea . Prestigiul lui era mare mai ales in lumea oamenilor de stiinta , a literatilor , si in genere a tuturor umanistilor . Aceasta s – a datorat faptului , ca la prima scrisoare trimisa marelui Erasmus ( 1 iulie 1530 ) , raspunsul i – a venit numai in sapte zile.

Corespondența intre Nicolaus Olahus si Erasmus din Rotterdam are un ton amical , ca de la egal la egal , fiind plina de confidente , onoare de multi dorita . Parcurgerea acestei corespondente ne dezvaluie o multitudine de sentimente si atitudini care isi au sorgintea in admiratia tanarului ecleziast si diplomat fata de seniorul umanist pretutindeni aplaudat . Pornind de la necesarul gest al exprimarii recunostintei pentru opusculul De vidua christiana pe care Erasmus i – l dedicase reginei Maria , spre consolare si invatatura , si pana la nasterea si confirmarea unei alese prietenii , lupta purtata de Olahus timp de patru ani este , in fapt , o competitie indarjita , dar eleganta , flexibila si nu mai putin ocrotitoare pentru Erasmus , competitie in care nu putem sa nu admiram diplomatul , umanistul , prietenul , intr – un cuvant omul .

Diplomatul este prudent in transmiterea informatiilor , perseverent si abil in organizarea argumentelor rabdator si dibaci in contracararea eschivelor ; umanistul este modest si harnic , generos , plin de respect si admiratie fata de printul umanistilor ; prietenul il intelege pe prieten chiar si in ezitari , in vesnica – i nehotarare de a lua o decizie curajoasa , in teama , in fine , in oricare dintre slabiciunile omenesti . La randul sau Erasmus apreciaza sinceritatea si iubirea prietenului , generozitatea curteanului , iubirea umanistului , prudenta si tenacitatea luptatorului – el insusi pribeag prin Europa – ,

abilitatea negociatorului si delicatetea protectorului .

Ceea ce Olahus ii reprosa adeseori prietenului sau Erasmus erau ezitarea , nehotararea , evitarea confruntarilor , neimplicarea in luptele dintre variatele directii de orientare ale reformatirilor . Avand temeramente si caractere diferite , Olahus se implica profund in evenimente , pe cand Erasmus se tinea vesnic departe de actiunea politica si sociala . Caci : " Erasm nu vrea sa faca din reforma crestinismului ce i se parea si lui , ca atator altora , nu numai necesara , dar si urgenta , un nou prilej de certuri care sa puna in primejdie relativa unitate spirituala a lumii atat de anevoie realizata de catolicizm . " Pentru ca sa poata lucra , insa , cu oarecare perspective de succes , in aceasta directie , pentru ca sa poata da tuturor sfaturi de moderatie si ingaduinta , Erasm nu trebuia sa ia , in mod ostentativ si intransigent , partea nimanui "

Atitudinea aceasta de imdependenta a lui Erasmus nu era teama, nu era lasitate sau fuga , ci prudenta si rezerva fata de extremele angajate in lupta , protestantii si catolicii . Ea corespundea principiului fundamental al ideologiei lui Erasmus , libertatea de gandire , fara de care nu era posibila ameliorarea fiintei umane . In Querela pacis , printul umanistilor arata si calea acestei ameliorari : apropierea oamenilor de pretutindeni prin cultivarea unui numar de idei comune cu privire la rostul vietii lor si la conditiile in care o pot face mai buna , precum si cultivarea catorva sentimente comune , daca nu de iubire si respect , cel putin de toleranta si mila , pentru ca " chiar daca nu si – ar face unii altora nici un bine , sa nu – si mai faca macar nici un rau " .

Erasmus , a refuzat onorurile si darurile imparatilor si regilor , pentru a – si apara libertatea de gandire si actiune , el a fost mai onorat decat toti imparatii si regii si a fost incarcat de daruri de catre prieteni ,

admiratori si chiar de orase , ca nimeni altul . Erasmus a fost supranumit Inegalabilul , recunoscandu – i – se astfel suprematia spirituala .

Filozoful P . P . Negulescu ii face urmatoarea caracterizare : " Netraind in chip statornic in nici o tara , dar fiind acasa in toate , acest prim cosmopolit constient nu admitea preponderenta nici unei natiuni asupra celorlalte . Si cum isi impusese sa nu judece popoarele decat dupa spiritele lor cele mai culte si mai nobile , dupa elitele lor adica , toate i se parea ca erau , sau ca puteau deveni , vrednice de a fi respectate si iubite . A strange laolalta pe intelectuali , pe oamenii cu sentimente inalte , din toate tarile , din toate rasele , din toate clasele , a fost tinta mareata a intregii sale vieti … Era convingerea sa profunda ca civilizatia era capabila sa faca pe oameni mai buni … Atat el , cat si adeptii lui , sperau ca intinderea culturii , avea sa dezvolte facultatile morale , atat ale indivizilor , cat si ale popoarelor … Iar problema unei complete armonizari a vietii i se parea ca putea fi dezlegata prin umanizarea oamenilor , pe care o credea nu numai posibila , ci si apropiata . "

Corespondenta intre Printul umanistilor si Nicolaus Olahus , cuprinde cele mai vaste informatii pe care acesti doi literati , interesati de disputele teologice si politice , le schimbau intre ei . Erasmus din Rotterdam a fost considerat un " Voltaire al Renasterii " , nici un om din epoca sa , n – a fost mai celebru si onorat. Activitatea epistolara a lui Olahus , cu pronuntat caracter politic , diplomatic , stiintific si literar , reprezinta la mijlocul secolului al XVI – lea , o pretioasa contributie la promovarea culturii umaniste .

In anii exilului 1526 – 1541 , dar mai ales cu seama in anii petrecuti la Bruxelles ( 1531 – 1541 ) , secretarul si consilierul regentei Tarilor de Jos a corespondat cu prietenii din patria adoptiva a tatalui sau si cu numerosi barbati remarcabili din tot cuprinsul Europei .

Toate scrisorile au fost tiparite in 1825 la Budapesta , de catre Arnold Ipolyi sub titlul " Corespondenta lui Nicolaus Olahus , secretarul lui Ludovic al II – lea si al reginei Maria , apoi cancelar al Ungariei , arhiepiscop de Strigoniu si regent " .

Legaturile de prietenie ale lui Nicolaus Olahus cu Levinus Ammonius , calugarul savant izolat intr – o manastire situata in apropiere de Gand , sunt de – a dreptul induiositoare . Nicolaus Olahus , il trata ca pe un frate al sau , a facut din el un confident , si – i bucura viata cu tipariturile noi ale clasicilor greci latini sau ale umanistilor contemporani .

Prin scrisori Levinus il indeamna pe Olahus , sa nu renunte la studiul limbii eline , si sa ramana in continuare sprijin pentru manastiri si biserici . Trainica prietenie ce s – a legat intre ei doi , se datoreaza si lui Erasmus din Rotterdam , parintele umanistilor pe care – l admirau .

Franciscus Craneveldius , doctor in drept , magistrat si jurisconsult , a fost unul dintre oamenii de stiinta si de litere din Tarile de Jos , foarte atasat de Olahus , pe care acesta din urma il numea " barbat preainvatat . La serviciile lui Craneveldius , Olahus recurgea adeseori , pentru a – i revizui lucrarile literare , dar si pentru a – i traduce poeziile in latina .

Cand la Bruxelles ajunge trista veste despre moartea lui Matei Olahus , Craneveldius pentru a fi alaturi de prietenul sau , compune o elegie emotionanta

Pentru Craneveldius , Olahus era un " vetus vates " , un adevarat poet indragit de zei ,autor de “elegantissima carmina”, caruia ii trimitea, pentru a fi indreptate, poieziile sale .

In general umanistii din Tarile de Jos , au vazut in Olahus pe “optimus et eruditissimus omnium docturum patronus" (cel mai erudit si cel mai darnic sprijinitor al tuturor oamenilor de stiinta ).

In pragul secolului al XX – lea , rolul de mentor si protector al lui Nicolaus Olahus , a fost afirmat cu vigoare : " Olahus a protege nos umanistes se liant d'amitie avec beaucoup d ' entre eux , ce qui permettait a ces derniers de faire souvent appel a la haute influence et a ses bons offices "

Opera istorica si poetica , impreuna cu vasta – i corespondenta , fac din sibianul Nicolaie Romanul un prestigios scriitor in veacul de maxima inflorire a umanismului in Tarile de Jos .

3.2 Latinitate și europeism

Toti marii savanti romanisti , incepand cu germanii Franz Bopp , Diez , Mayer Lubke , cu fancezul Mario Roques , italienii Carlo Tagliavini , Benvenuto Terracini , dar si ai nostri Densusianu , Sextil Puscariu , Alexandru Rosseti , Iorgu Iordan si multi altii , au cazut de acord ca limba romana este una din infatisarile limbii latine , care s – a vorbit in Imperiul Roman , asemeni tuturor celorlalte limbi neolatine : italiana , franceza , spaniola , portugheza , provensala , catalana , sarda , siciliana , retroromana .

Secole de – a randul , limba culturii , deci si a literaturii a fost latina . " Secole intregi – scrie E. R. Curtius – , latina ramane inca vie ca limba a invatamantului , a stiintei , a administratiei , a justitiei , a diplomatiei . In Franta ea a fost abolita ca limba a justitiei abia in 1539 de catre Francisc I . Dar si ca limba literara latina a supravietuit mult sfarsitului Evului Mediu .Dante , Petrarca , Boccacio au scris versuri si proza atat in latina cat si in italiana . Umanismul a dat pretuirii limbii latine un impuls nou si puternic .

Timp de doua secole intregi , umanistii au socotit limba latina , singura limba demna de a fi scrisa .

Istoricii literari din diverse tari occidentale acorda spatiul cuvenit operelor poetice , dramatice si narative scrise in limba latina , considerata limba culta a celor treisprezece secole de la Vergiliu pana la Dante "

In tarile din apusul Europei , la toate natiunile supuse bisericii catolice , cartile cu caracter religios si stiintific din Evul Mediu sunt scrise in limba latina , considerata una din cele trei limbi sfinte ( alaturi de greaca si ebraica ) . Limba latina s – a mentinut inca veacuri intregi dupa Renastere in biserica si in cartile de stiinta , paralel cu limbile profane .

In sinteza " Litterature francaise " publicata sub directia lui J . Bedier si P . Hazard , E . Fara subliniaza ca timp indelungat in Franta : " la litterature en langue latine regne seule . Elle conservera d ' ailleurs , durant tout le moyen age une magnifique prosperite : le tresor de ses oeuvres , prodigieux d ' abondance et de variete est l ' un des titres de gloire de notre notion "

Din Franta , imbolduri si modele pentru literatura in limba nationala s – au raspandit in toate celelalte tari romanice .

In Spania , ca in toate provinciile romanizate , s – a utilizat limba latina pana tarziu in plin ev mediu .

Desi elementele din noua limba plamadita din fuziunea latinei cu idiomurile iberice si germanice se furiseaza inca din veacul al VI – lea in gramatici latine , in compilatiuni juridice , in cartulare si titluri de proprietati ale manastirilor si ale vechilor familii feudale , totusi limba spaniola nu incepe sa fie scrisa in literatura decat in veacul al VII – lea .

Prin crestinarea Ungariei in forma catolica , ordine de calugari franciscani , benedictini si dominicani se asaza in tara si aduc cu ei preocuparile erudite ale umanistilor si atata cunostinta de limba latina incat din secolul al XII – lea incep sa se scrie in Ungaria cronici latinesti – intre care si aceea a notarului regelui Bela al V – lea , cu primele stiri despre formatiunile de stat romanesc din Ardeal .

Pe aceasta cale s – a pregatit patrunderea Renasterii italiene in epoca si la curtea stralucitoare a lui Matei Corvinul si in perioada urmatoare , care va fi ilustrata de catre Nicolaus Olahus .

Polonia a intrat in zona culturii latine dupa crestinarea ei sub regele Mieschka in anul 966 . Patrunderea germanilor , din veacul al VII – lea , in tinuturile polone si colonizarea oraselor au atras dupa ele clerici si scoli , care au intarit cultura latina in aceasta tara slava .

Poporul romanesc , plamadit din romanizarea triburilor trace , s – a format in primele veacuri ale erei crestine , de ambele tarmuri ale Dunarii , intre Balcani si Carpatii nordici , intre Tisa si Nistru , in stransa legatura teritoriala cu lumea romana din apus .

Dacia romana , redescoperita de arheologi prezinta toate semnele civilizatiei romane de pretutindeni .

Aceasta civilizatie ne – a lasat cateva mii de inscriptii latine . Limba latina a fost unicul mijloc de comunicare intre geto – daci si colonistii adusi de pretutindeni .

Noua populatie care ia nastere prin romanizarea geto – dacilor de la nord de Dunare se continua cu populatia romanizata geto – daca sud – dunareana , impreuna alcatuind o masa romanica relativ compacta , ce se intindea de la granita actuala dintre Bulgaria si Iugoslavia pana la tarmul Marii Negre . Prin mijlocul acestei intinse arii , se insirau aproape patruzeci de orase in care se vorbea limba latina si care constituiau tot atatea focare de romanizare .

Procesul de romanizare al geto – dacilor care incepe inainte de cucerirea romana , nu se termina cu retragerea aureliana ( 271 ) ci dureaza pana in secolul all VII – lea . Asezarea slavilor nu a reusit sa schimbe la nord de Dunare configuratia etnica a teritoriului si nici caracterul limbii vorbite in cuprinsul ei . Totusi , nu trebuie neglijata nici influenta vechii slavone asupra limbii noastre , in proportie de 20 % ea este prezenta in lexic si in legile fonetice . Daca lexicul sta sub semnul vechii slavone , structura gramaticala a limbii romane este latineasca aproape in intregime . Toate cuvintele din romana privitoare la agricultura si la cresterea vitelor sunt de origine latina . La fel cele privitoare la astronomie , meteorologie, habitatul ( incepand cu cuvantul casa ) .

Vecinatatea a doua regate de credinta catolica , Ungaria si Polonia , ale caror legaturi politice si dinastice erau cele cu lumea occidentala si care evoluau cultural in orbita acesteia , aduceau tipul de civilizatie apusean in imediata apropiere a Tarilor Romane , iar pe teritoriul Transilvaniei intr – o directa intrepatrundere cu formele culturii rasaritene ale populatiei majoritare romanesti . Pentru romani , care au cunoscut Bizantul mai intai in Bulgaria si Serbia , pentru a- l cauta si descoperi la fata locului , Ungaria si Polonia au fost puntile catre Italia , Germania si Franta .

Nu putin au contribuit la consolidarea latinitatii si scrierile patristice din epoca straromana . Episcopii de la Dunarea de Jos , in secolele III – V , Ulfila Gotul , Teotim din Tomis , Laurentiu de Novae , vorbeau fireste straromana , dar scriau in latina si aveau legaturi cu lumea occidentala , dar si cu dobrogenii Dionisius Exiguus care a activat la Roma .

In secolele XV – XVI pretutindeni in Europa luasera nastere asa numitele " Schola Latina " , institutii de nivel primar si mediu cu limba de predare latina . Aceasta institutie era una din creatiile pedagogice ale Renasterii . Si la noi , Iacob Eraclid Despotul , domnitor in Moldova intre 1561 – 1563 cel care a cutreierat Italia , Franta , Germania , ajungand sa stapaneasca cu usurinta limba latina , intemeiaza Schola latina de la Cotnari . Activitatea acestei scoli insa , nu a avut timpul necesar sa prinda radacini si sa dea rezultate .

Slabirea relatiilor cu Occidentul s – a produs tarziu , dupa schisma cea mare , prin impunerea limbii slavone ca limba de cult . Slavonismul a impiedicat ivirea scrisului in limba romana , pana la inceputul secolului al XVI – lea . Constiinta romanitatii si latinitatii s – a pastrat totusi intacta , mai intai si intai prin numele pe care si – l dau urmasii lui Decebal si Traian din toate provinciile , acela de roman , cuvant care provine din romanus ( vocala interconsonantica A se inchide , devenind I )

Un calugar italian Francesco della Vale , trecand prin Targoviste prin 1543 marturiseste in insemnarile sale : " I pocco diversa dalla nostra italiana ; si dimandono in lingua loro Romei , perche dicono esser vera lingua Roma ad habitar quel paese ; et se alcune dimando se sanno in la lor lingua valacca , dicono in questo modo : Sti Romanesti ? , che vol dire Sai tu Romano ?, per esser corotta la lingua "

Era normal ca strainii , mai cu seama italienii , dupa cum am vazut , urmati de carturarii greci si polonezi sa constate latinitatea romanilor . Prima deschidere spre occident s – a produs la noi , prin insistenta asupra acestei idei , in secolul al XVII – lea , in timpul domniilor lui Matei Basarab si Vasile Lupu , Udriste Nasturel , Grigore Ureche si Miron Costin scoliti in Polonia catolica si latinizanta , precedati de Nicolaus Olahus . In ceea ce priveste deschiderea spre Occident , nu trebuie omis numele lui Dimitrie Cantemir , principele roman cunoscut de invatatii apuseni , sfetnic al tarului Petru cel Mare care " occidentaliza ' Rusia , numele caruia scris cu litere aurite , se poate citi si astazi pe frontonul Bibliotecii Sainte – Genevieve din Paris , intre acelea al lui Geoffroy Hillaire si Leibnitz .

A treia tentativa de acces a romanilor la Europa occidentala , incununata de mari succese socio – culturale ( miscarea revolutionara de la 1848 ; unirea Moldovei cu Muntenia in 1859 ; prelungirea marii uniri din 1918 ) a avut loc in intregul secol al XIX – lea .

Trebuie amintite toate aceste tentative de contacte cu Occidentul , acum la inceputul mileniului III , cand ne pregatim – dupa o destul de indelungata perioada sa " reintram " In Europa .

CONCLUZIE

Atitudinea istoriei literaturii in privinta remarcabilului umanist Nicolaus Olahus este in ansamblu inconsecventa . La mai bine de o jumatate de secol de la nasterea sa , personalitatea carturarului creeaza zvacniri de constiinta , soldate adesea cu exegeze meritorii , dar , parca si mai des , cu abandon si uitare .

Trecerea timpului nu l – a favorizat ca pe altii , in locul unor studii complete bazate pe argumente univoce , colbul vremii il ingroapa mereu mai adanc . De ce noi , cei de un neam cu el , nu putem face ca sa fie repus in drepturi pentru stradania sa frumos roditoare cel care , din patria universala a marilor suflete si a mintilor luminate , se inturna cu simtirea si cu scrisul catre patria ce i – a fost leagan .

Nicolaus Olahus – cel mai marcant om de litere din secolul al XV – lea , impunandu – se Europei umaniste prin eruditie , spirit de dreptate , piosenie si modestie , printr – o opera bogata si variata , abil diplomat , inversunat luptator antiotoman , om de biserica , bibliofil , sprijinitor al artelor , intemeietir de scoli si mentor al celor studiosi , bucurandu – se de pretuirea papei Clement al VII – lea , a lui Carol Quintul si Ferdinand I ; prieten al marelui Erasmus , care , din admiratie ii retinea mereu un tacam la masa ( cu toate ca nu s – au vazut niciodata ) – nu benefeciaza de sansa ca opera sa sa fie citita si apreciata critic .

Universul laic il indurera incontinuu pe Nicolaus Olahus , sfasierea in trei a patriei sale adoptive scindarea lumii crestine intre regi si imparati , umanistul a incercat sa isi pastreze ca oaza de neprihana evlavia .

Contemporanii i -au remarcat modestia si spiritul de sacrificiu . Print al bisericii , ridicat deasupra printilor si imparatilor haraziti istoriei ( a fost nasul Johannei , fiica lui Ferdinand , l – a incoronat pe Maximilian , fiul aceluiasi , in 1563 ca rege ungar ) , Nicolaus Olahus , acest mare om de cultura , pe ale carui cheltuieli s – au tiparit carti , s – au intemeiat scoli , s – au facut studii in strainatate , el , caruia i s – au dedicat poeme , scria in piosul sau testament : " [ …… ] Asadar , pentru ca astfel am fost creat , din nimic din Tine , incat prin moartea trupului sa ma intorc din nou in pulbere si , apoi , in puterea vesnicei fericiri , care va urma in ziua dintai , supunandu – ma voii Tale si a unicului Tau Fiu , sa renasc , imi incredintez umil sufletul in mainile Tale , Tata atotputernic … [… ] iar acest trup al meu trecator il incredintez taranei – mamei mele – din care am fost facut "

Urmarind cronologia scrierilor olahiene se constata evolutia de la incercari cu pretentii de lucrari de stiinta oculta alchimie , de la versuri traduse in latineste din elina si , mai ales , proprii , in ambele limbi , de la epistole cu tematica variata la maturitatea artistica din Hungaria si Atila .

Gandite si elaborate conform noii orientari a scolii biondine , Hungaria si Atila imbina datele geografice cu cele istorice , iar stiintele cu arta cuvantului . Lucrarile istorice ale lui Nicolaus Olahus stau sub semnul luptei antiotomane , aceasta dominanta confera paginilor olahiene un patos intens , lectorul fiind purtat intr – un univers la limita fabulosului , cu personaje stranii si taramuri legendare .

Baron al Imperiului , dispunand de blazon si pecete rosie , Nicolaus Olahus s – a daruit lumii si divinitatii cu toata fiinta sa .

BIBLIOGRAFIA

1 Ncolaus Olahus , Hungaria , Atila Institutul European 1999

2 Nicolaus Olahus , Atila , Hungaria Bucuresti Ed . Libra 2000

3 Maria Capoianu , Nicolaus Olahus Europeanul Bucuresti Fundatia Culturala Libra 2000

4 Stefan Bezdechi , Nicolaus Olahus , primul umanist de origine romana Ed . RAM Aninoasa – Gorj 1939

5 Corneliu Albu , Nicolaus Olahus in volumul " Impotriva dictatului de la Viena " Bucuresti 1943

6 Corneliu Albu , Peregrinarile europene ale lui Nicolaus Olahus , in Flacara nr. 40 octombrie 1965

7 Corneliu Albu , Al . Firu Umanistul Nicolaus Olahus Ed . Stiintifica Bucuresti 1968

8 Inceputurile Poeziei Romanesti ( Antologie ) Ed . Universitatii Buciresti 1996

9 Poezia romaneasca de la inceputuri pana la 1830 Ed . Fundatiei Culturale Romane , Bucuresti 1996

10 Dictionarul Literaturii Romane De La Origini Pana La 1900 Ed . Academiei , Bucuresti 1979

11 Dan Horia Mazilu , Recitind Literatura Romana Veche vol . II Ed . Universitatii Bucuresti 1998

12 Alexandru Piru , Literatura Romana Veche Ed . pentru Literatura , Bucuresti 1962

13 G . Ivascu , Istoria Literaturii Romane vol . I , Ed . Stiintifica Bucuresti 1969

14 Nicolaie Cartojan , Istoria Literaturii Romane Vechi editia a III – a , Ed . Fundatiei Culturale Romane Bucuresti 1996

15 Dan Horia Mazilu , Barocul in literatura romana veche din secolul al XVII – lea , Ed . Minerva 1976

16 George Mihaila , Cultura si Literatura Romana Veche in Context European , Ed . Stiintifica si Enciclopedica , Bucuresti 1979

17 George Mihaila , Intre Orient si Occident , Ed . Roza Vanturilor , Bucuresti 1999

18 Mircea Zaciu , Dictionarul Scriitorilor Romani , vol . I , II Ed . Fundatiei Culturale Romane , 1995, 1999

19 George Calinescu , Istoria Literaturii Romane de la Origini pana in prezent , editia a II – a , Bucuresti , Ed . Minerva 1982

20 Ion Chelcea , Privire catre noi insine ca popor , Ed . Universitatii din Pitesti