Nicolae Titulescu Spirit Liber, Democrat, Pacifist

PROIECT DE LICENȚĂ

Nicolae Titulescu-spirit liber,

democrat, pacifist

Introducere

Nicolae Titulescu, a fost un jurist strălucit, diplomat de renume mondial , poate cel mai mare diplomat al timpului său, idee susținută de mulți contemporani ai săi, patriot, om politic înzestrat cu o largă viziune și cu un spirit liber, democrat, pacifist, profesor și orator prin vocație. Personalitate de prestigiu a perioadei interbelice a marcat puternic, prin activitatea sa teoretică și practică istoria relațiilor internaționale, dar cu deosebire politica de pace și securitate promovată de România și țările Europei.

Această lucrare își propune să surprindă gândirea și opera juridică, politică și diplomatică a lui Nicolae Titulescu, privite în contextul realitățiilor epocii, în dinamica transformărilor social-politice și spirituale ale timpului său.

Lucrarea este structurată astfel încât să surprindă aspecte esențiale ale gândirii și operei sale juridice, politice și diplomatice, contribuții și realizării, care au fost guverante de spiritul său liber, democrat și pacifist și care au marcat puternic istoria relațiilor internaționale, diplomația, cu precădere politica de pace și securiate la nivel european și mondial.

În primul capitol am surprins originea și formația intelectuală ale lui Titulescu, care împletesc în mod exemplar tradiția de gândire românească și sinteza de cultură și gândire juridică a umanității.

Profesor universitar la 23 de ani, deputat la 30 de ani și ministru la 35 de ani, Nicolae Titulescu nu a fost străin de viața politică a țării, de frământările sociale ale acesteia.Și-a desfășurat activitatea într-o perioadă în care, potrivit unui proces obiectiv și ireversibil, spiritul trezirii naționale a erodat continuu imperiile, destrămându-le și constriund treptat, în locul lor, o lume a statelor naționale, independente și suverane.

Așadar, întreaga activitate diplomatică și politico-juridică a lui Nicolae Titulescu însuma, o experiență bogată a profesorului universitar, juristului, avocatului, ziaristului, a parlamentarului și ministrului profund cunoscător al chestiunilor economice și sociale.

Restul capitolelor acestei lucrări au la bază actualitate bogatului fond de idei titulesciene privind construirea păcii și scoaterea războiului în afara legii, eliminarea lui din viața comunității internaționale, soulționarea tuturor posibilelor conflicte dintre state prin mijloace politice.

Într-o lume care ar fi trebuit să devină, în concepția lui Titulescu, un univers al păcii, al stabilității, al cooperării, progresului și înțelegerii, el acorda, în mod firesc, o importanță deosebită normelor de drept internațional, după care trebuiau să se conducă neabătut și în orice situație toate statele în realțiile lor reciproce.El a fost un apărător neobosit al acestor norme de conduită menite să călăuzească întreaga comunitate internațională împreună, fiecare din membrii ei și fără de care nu puteau fi asigurate pacea, justiția și propășirea națiunilor.

Prin toate aceste contribuții, atât în plan teroretic, cât și practic, Nicolae Titulescu a fost un promotor fervent al unității europene, concepțiile lui având reverberații adânci și semnificative în actualitate.

Acest lucru este reflectat în capitolul destinat studiului de caz, prin care am încercat să evidențiez contribuția marelui diplomat român la promovarea ideei de Uniune europeană, idee lansată de Aristide Briand, ministrul de externe al Franței din acea perioadă, cât și contribuția sa teoretică, conceptele sale care au capătat contur, câteva decenii, mai târziu, stând la baza creării mai multor acorduri(Spațiul Schengen) sau organisme internaționale(NATO, ONU).

Valoarea deosebită a operei juridice, politice și diplomatice a lui Nicolae Titulescu rezidă în spiritul ei creator, liber, decmocrat și pacifist, profund umanist, în riguriozitatea ei științifică, în faptul că a exprimat imperativele vremii, tendințele progresiste în doctrina relațiilor internaționale, în consolidarea păcii, securității și unității la nivel european și mondial.

Cap. I Profesorul și diplomatul

Nicolae Titulescu

Pentru a vorbi despre profesorul și diplomatul Nicolae Titulescu, trebuie să vorbim despre începuturile acestuia.Viitorul profesor și diplomat s-a născut la 4 martie 1882, la Craiova, în familia lui Ion N.Titulescu, un valoros magistrat, care a deținut pe rând funcțiile de prefect al județului Dolj și de președinte al Curții de Apel din Craiova. Pe mama sa o chema Maria și făcea parte din familia renumitului pictor Theodor Aman, fiind nepoata acestuia.

Nicolae Titulescu și-a petrecut copilăria și adolescența în Cetatea Băniei,cetatea marelui domnitor Mihai Viteazul, o cetate bogată în tradiții și monumente istorice, tot aici urmând cursuriile primare la Institutul ,, Jules Javet’’și pe cele liceale la Colegiul,, Carol I’’.

Ardoarea și perseverența cu care se pregătea, subordonate inteligenței sale native, i-au adus, în anul 1900, premiul de onoare la examenul de bacalaureat.Toate aceste calități extraordinare nu au rămas neremarcate, autoritățiile locale oferindu-i o bursă pentru a-și continua studiile în afara țării, la Paris, în Franța.În acest mod, Nicolae Titulescu s-a înscris la Facultatea de Drept, din cadrul prestigioasei Universități Sorbona, unde acesta își dedica majoritatea timpului studiului aprofundat.Grație acestui lucru, a reușit să obțină rezultate deosebite, încununarea acestora fiind în 1903, când a izbutit să ia premiul,,Ernest Beaumont” (echivalentul locului întâi) la un concurs general al tuturor facultăților de drept din Franța.

Perioada studenției, petrecută, de altfel, în cartierul Latin,inima vibrantă a Parisului,i-a dat posibilitatea să intre în contact cu viața universitară și politică din Hexagon, deschizându-i calea spre cunoașterea tezaurului culturii universale.

După terminarea studiilor superioare și obținerea titlului de doctor în științe juridice în anul 1904, doctorat pregătit și susținut sub conducerea profesorului Charles Lyon-Caen, Titulescu se întoarce în țară.Teza sa de doctorat s-a intitulat: ,,Essai sur une theorie generale des droits eventuels”, și a reușit să obțină cu ea cea mai înaltă distincție, CUM LAUDE .

Întors acasă îmbrățișează, potrivit propriei sale expresii ,,două cariere din cele mai pasionante:învățământul și baroul”.Abia împlinise vârsta de 23 de ani când a fost numit profesor suplinitor de drept civil la Universitatea din Iași. Tot în această perioadă au loc și începuturile sale publiciste, publicând articole în ,,Curierul juridic” sau ,,Cronica”.Cinci ani mai târziu, în anul 1910, devine profesor de drept la Universitatea din București, unde își va desfășura activitatea până în 1931.

Titulescu face primii pași pe tărâmul politicii în anul 1908, ca patru ani mai târziu, în 1912, să fie ales deputat în Parlament, în colegiul I din județul Romanați, figurând pe lista Partidului Democrat-Conservator, condus de Take Ionescu,deși provenea dintr-o familie care era mai aproape de valoriile Partidului Național Liberal, partid care, prin vocea liderului Ion C. Brătianu, nu-i dădea credit tânărului Titulescu, care afirma că:,,Partidul meu este România”. La 20 decembrie 1913 ține primul său mare discurs în fața Parlamentului.

Tot în acestă perioadă, care se suprapune cu anii neutralității României(1914-1916) și cu războiul întregirii naționale(1916-1918), Nicolae Titulescu este prezent în primele rânduri ale luptei pentru crearea statului român unitar, punându-și întreaga sa ființă, cunoștiințele, experiența și vasta sa erudiție ,, în slujba întregirii naționale, a apărării integrității teritoriale, a suveranității și independenței țării’'.

În iulie 1917, obține primul său mandat ministerial, în guvernul de coaliție Ion C.Brătianu-Take Ionescu, respectiv portofoliul Ministerului de Finanțe.Un an mai târziu, în 1918, pleacă la Paris, din postura de membru al delegației române la Conferința de pace.Odată încheiată Conferința și revenit în țară, îi este încredințat un al doilea mandat ca ministru de finanțe.În acest al doilea mandat, numele lui Titulescu este inseparabil de o amplă reformă fiscală care, după făurirea statului național unitar român, la 1 decembrie 1918, a avut drept scop crearea unei baze unitare de organizare și conducere a activității economico-financiare.

Reforma fiscală, spunea Nicolae Titulescu, trebuie să contribuie la punerea în valoare de către națiunea română și în profitul ei real a imenselor bogății naturale ale țării, să instituie impozitul progresiv pe venit, astfel încât să ,, constituie o încercare de dreptate socială în folosul celor mulți și săraci și în paguba celor puțini și bogați ’’ .Această reformă răspundea unei necesități istorice, obiective și era menită să dea vigoare economie României, facilitând valorificarea bogățiilor naturale ale țării.

Tot în perioada acestui al doilea mandat de ministru al finanțelor , la 20 aprilie 1920, Nicolae Titulescu este numit prim-delegat al României la Conferința pentru încheierea tratatului de pace cu Ungaria.Cu această ocazie, face primii pași pe tărâmul diplomației europene, cu care va avea o strânsă legătură și de care își va lega numele pentru totdeauna.

Pe durata acestei conferințe, situația delegației române a fost îngreunată de apariția unor evenimente care au destabilizat situația internațională și anume: problema strâmtorilor Mării Negre-Bosfor și Dardanele – problemă de care era interesată și România, o altă problemă fiind legată de dezarmarea Germaniei.

În pofida acestor probleme, la 4 iunie 1920, în urma câtorva luni de activitate stăruitoare, care au avut drept scop consolidarea și susținerea punctului de vedere al României, Nicolae Titulescu, împreună cu dr. Ion Canatacuzino, au semnat Tratatul de la Trianon, care a conferit, din punct de vedere politic și juridic, în plan internațional, recunoașterea unirii Transilvaniei cu România, această încununarea a multor veacuri de așteptare a poporului român.

Acest al doilea mandat de ministru al finanțelor a luat sfârșit în 17 decembrie 1921.

În anul 1922 este numit ministru pleinpotențiar al României la Londra, moment în care poate fi consemnat cu adevărat începutul activității sale diplomatice.

Anul 1927 este anul în care, după două mandate de ministru pleinpotențiar al României la Londra, Nicolae Titulescu va fi însărcinat, pentru prima oară, cu conducerea Ministerului Afacerilor Străine, mandat care a durat până în anul următor, în 1928, când se întoarce la postul de la Londra, respectiv cel de ministru pleinpotențiar.În această calitate, a orientat politica externă a României spre Franța și Anglia, cele două mari puteri occidentale, însă deși înțelegea pe deplin cât de necesar îi era țării noastre concursul aliaților occidentali, nu s-a sfiit să recomande guvernului român maximă prudență în relațiile sale cu marii aliați atunci când erau în joc interesele majore ale țării.

Întors la Londra, acesta continuă să observe desfășurarea evenimentelor europene, având o prezență activă la toate marile negocieri internaționale, posibiltate conferită și de calitatea sa de reprezentant al României la Societatea Națiunilor.

La 31 mai 1930 îi este conferită calitatea de membru de onoare al Academiei Române.

Toamna anului 1930 marchează un moment important în cariera dipolmatică a lui Nicolae Titulescu, acesta fiind ales președinte al celei de a XI- a sesiuni a Adunării Generale a Societății Națiunilor.Maniera în care a câștigat, fiind ales cu 46 de voturi, dintr-un total de 50, evidenția prestigiul de care se bucura diplomatul român pe plan internațional.Acesta afirma: ,,Eu când mă bat nu sunt obișnuit să ies învins”.

Contrar practicii obișnuite a Adunării Generale a Societății Națiunilor de a nu reînnoi mandatul anual al președintelui său, Nicolae Titulescu este reales ca președinte al celei de a XII- a sesiuni a Adunării Generale a Societății Națiunilor în 1931, acest lucru fiind văzut ca semn al prețuirii activității sale.

După încheierea acestui al doilea mandat, în 1932, Titus – așa cum era numit Nicolae Titulescu în epocă, revine la conducerea Ministerului de Externe, funcție pe care o va deține până în anul 1936 când, la data de 29 august, va fi înlăturat din viața politică românească și se va retrage în Franța.

Activitatea sa politică și diplomatică s-a bucurat de recunoștere, astfel încât, în 1935, Nicolae Titulescu a fost propus ca și candidat la Premiul Nobel pentru pace, candidatură propusă de Facultatea de Litere și Filosofie din Iași. Tot în acest an este ales și membru activ al Academiei Române.

Gândirea și acțiunea lui Nicolae Titulescu l-au așezat pe omul politic și diplomatul român în opoziție ireductibilă cu programele și acțiunile de politică externă ale regimurilor fasciste și profasciste care vizau o nouă geografie politică, militară și economică, prin modificarea si răsturnarea echilibrului realizat prin tratatele de pace încheiate la sfârșitul Primului Război Mondial.  Nicolae Titulescu reprezenta un obstacol major pentru politica Germaniei hitleriste și Italiei mussoliniene.  Tocmai de aceea, ele au lansat împotriva sa cea mai amplă, complexă și îndelungată campanie cunoscută în istorie pentru eliminarea unui om politic. 

Concepțiile de politică internă și externă ale lui Nicolae Titulescu, și mai ales acțiunea sa consecventă pentru pace, împotriva folosirii forței, a agresiunii, pentru crearea unui climat de înțelegere și colaborare internațională, pentru edificarea unui sistem de securitate și realizarea unor pași concreți pe calea dezarmării, pentru salvgardarea suveranității și independenței naționale, au generat ostilitatea cercurilor extremiste de dreapta din țară și din acele state al căror program internațional viza obiective agresive.

Constituirea Micii Înțelegeri (1933) și a Înțelegerii Balcanice (1934) au iritat la culme atât Roma, cât și Berlinul, care s-au văzut confruntate cu două organizații regionale de securitate al căror scop și a căror acțiune veneau în contradicție flagrantăcu interesele lor revizioniste și expansioniste în Centrul și Sud-Estul Europei.

Anii 1935-1936 aveau să aducă noi momente de tensiune în raporturile cu Germania hitleristă și Italia fascistă. Campania Italiei mussoliniene împotriva Etiopiei a găsit România în fruntea țărilor care au condamnat fără rezerve agresiunea, care s-au pronunțat pentru și au adoptat sancțiuni economice. Nicolae Titulescu a devenit pentru regimul mussolinian inamicul public numărul 1.

Demiterea sa, de la 29 august 1936, a survenit și în urma consecințelor evenimentelor internaționale ale anului 1936, respectiv: ocuparea zonei renane de către Germania hitleristă și ocuparea Abisinei de către Italia.În aceste probleme, Titulescu a susținut necesitatea aplicării de sancțiuni statelor agresoare.

Înlăturarea sa a survenit și în urma faptului că cercurile de dreapta au preluat puterea. În acest context, regele Carol al II-lea l-a demis din toate funcțiile și l-a expulzat din țară.Acesta, pentru început, s-a refugiat în Elveția, ca ulterior, în 1937, să se stabilească la Cannes, în Franța, unde va locui până la finalul vieții, în 17 martie 1941.

Această demitere a încălcat grav uzanțele diplomaticeconform cărora, în momentul înlocuirii unui ministru de externe, noul ministru desemnat pentru funcție trebuie asistat de vechiul ministru, pentru a lua cunoștiință de aspectele legate de politica externă dusă de predecesorul său.Totodată, demiterea sa a reprezentat o grea lovitură dată diplomației românești și internaționale.

Acțiunea împotriva lui Nicolae Titulescu a continuat și după demiterea sa, la 29 august 1936, desigur, în alte forme, perspectiva – oricât de incertă a revenirii acestuia pe scena politici românești și pe scena politici europene – mobilizând în continuare energiile adversarilor săi.

Faptul că această campanie a continuat și după demiterea lui Nicolae Titulescu dovedește indubitabil că diplomatul român nu a fost perceput ca un simplu adversar, ci un obiectiv central al respectivelor regimuri. 

Campania împotriva lui Nicolae Titulescu a avut un caracter organizat. Odată stabilit adversarul, conducătorii regimurilor respective au antrenat în acțiunea anti-Titulescu instituții centrale ale statului respectiv, oficii și servicii guvernamentale și proguvernamentale sau de partid. Combaterea și eliminarea lui Nicolae Titulescu, politică și fizică, a făcut obiectul unor complexe și minuțioase analize interdepartamentale, a unor planuri de acțiuni conjugând forțe transnaționale și mijloace financiare și tehnice excepționale.

Un moment important s-a petrecut la 20 iunie 1937 când, sub presiunea opiniei publice, mai mulți șefi de partide i-au cerut regelui Carol al II-lea readucerea lui Nicoale Titulescu ca ministru de externe, însă acesta a refuzat, acuzându-l pe Titulescu că este autorul unor intrigi împotriva sa.

Deși a fost înlăturat din postul de comandă pe care-l ocupase, Titulescu nu a încetat să-și continue opera de răspândire a ideilor pentru care militase ca diplomat ci, din contră, se poate spune că, pus în fața cursului pe care-l luaseră evenimentele internaționale, el se ancora, tot mai mult, în convingerile sale și, în pofida mâhnirii pe care o resimțea în urma situație în care fusese pus, a stării de sănătate care se degrada și, în special, a diferitelor încercări ale reacțiunii interne și internaționale de a-l discredita, el continua să se manifeste activ și să-și exprime și cu mai mult energie și convingere concepțiile privind modul de organizare a relațiilor interstatale în scopul protejării păcii.Toată această reacție a sa survenea pe fondul războiului din Spania, care se afla atunci în plină desfășurare.

Atitudinea lui Nicolae Titulescu în problema neintervenției în războiul civil din Spania nu era de natură să atenueze în niciun fel adversitatea Berlinului și a Romei, care se vedeau condamnate pentru intervenția brutală în treburile interne ale unei țări de partea puciștilor.

Biruindu-și boala, întreg anul 1937 a fost prezent în lumea politică, diplomatică, științifică, universitară și ziaristică, la Paris, Londra, Praga, Bratislava; a conferențiat, a stabilit contacte cu mari personalități politice și diplomatice, trăgând semnale de alarmă împotriva somnului rațiunii, împotriva curentelor și forțelor totalitare, care puneau la cale răsturnarea echilibrului conturat de sistemul tratatelor încheiate după Primul Război Mondial, deci împotriva întregii sale activități de la Societatea Națiunilor.În fața ascensiunii forțelor revanșarde, el a chemat la solidaritatea tuturor forțelor progresiste și democratice împotriva dictaturilor și dictatorilor, de la nazism și fascism la comunism, și a somat democrațiile occidentale să renunțe la himere și compromisuri, la concilierile față de promotorii revizionismului și revanșismului.

A ținut prelegeri, în acest sens, în Franța și Marea Britanie, aici ținându-și prelegerile în Camera Comunelor și la universitățiile Cambridge și Oxford.

I.1.Opera politico-diplomatică

Marele diplomat român a lăsat în urma sa o importantă colecție de documente privind opera politico-diplomatică.Această operă cuprinde 16 volume, de circa 400 de pagini fiecare, structurate și editate după criterii științifice.

Documentele respective îl au ca și emitent pe Nicolae Titulescu, în diferite ipostaze, cum ar fi: trimis extraordinar și ministru pleinpotențiar al României la Londra, reprezentant al României în diferite organisme internaționale sau la diferite conferințe specializate la nivel subregional, regional și mondial, cât și în calitate de ministru de externe.

S-au depus eforturi majore pentru întocmirea acestei colecții, acestei inițiative editoriale, numită ,,Operele complete’’ a lui Nicolae Titulescu; aceste eforturi au fost depuse, în special, de către Fundația Europeană Titulescu, principala promotoare a valoriilor și ideilor ilustrului diplomat român, în colaborare cu Academia Română și Ministerul Afacerilor Externe.

Documentele publicate în acestă colecție au avut la bază crtiteriul cronologic, limba originală în care au fost redactate și prezentate în fața diverselor forumuri internaționale sau cu ocazia diferitelor luări de cuvânt, la diferite conferințe internaționale.

Astfel, opera politico-diplomatică îl ilustrează pe Nicolae Titulescu drept unul dintre promotorii construcției unui nou sistem de relații între state, pe continent și în lume, și nu în ultimul rând, ca un mare patriot, european și militant neobosit pentru pace.

Făcând o sinteză a unui interviu acordat de Nicolae Titulescu ziarului ,,Universul’’, la 18 iulie 1936, unde acesta vorbea despre crezul pe care și-a întemeiat activitatea de slujire a păcii, pe scena europeană și mondială, și a intereselor României, crez în jurul căruia și-a construit întreaga opera politico-diplomatică, acesta declara: ,, Vreau pacea. Pentru aceasta ne trebuie alianțe și amiciții cu toate popoarele fără deosebire.Declar că orice garantează hotarele României și pe acelea ale aliaților noștri este aliatul nostru de drept.Eu vreau ca România să trăiască.Și va trăi, căci acțiunea ei nu consista în a substitui o ostilitate unei alte ostilități, ci în a susprapune o prietenie peste altă prietenie’’.

A militat fără oprire pentru pace, prietenie și bună înțelegere între state.Orice prilej pe care îl avem însemna o nouă pledoarie în favoarea păcii și cooperării internaționale. În fond, eforturilor neîncetate pentru pace și instaurarea acesteia i-au creat imaginea unui sol de pace internațională.

Grație gândirii și acțiunii, ilustrul diplomat român s-a înscris în galeria marilor europeni ai secolului XX. El a fost unul dintre cei care au relevat, în modul cel mai valid, contribuțile majore care asigură continentului european un loc pronunțat în istoria civilizației. A fost unul dintre apărătorii valorilor Europei, reliefând capacitatea de propagare a culturii și civilizației continentului nostru, a fost unul dintre promotorii cei mai entuziaști ai cooperării europene, ai lărgirii și diversificării acesteia și, nu în ultimul rând, a fost unul dintre cei care au atras atenția, în modul cel mai vizibil, asupra marilor răspunderi pe care le-a avut Europa pentru evoluțiile la nivel global, nu pentru războaiele de pe alte continente.

A fost, întotdeauna, un apărător al democrației, însă n-a crezut niciun moment că ea trebuie impusă cu forța. Nu s-a găsit, niciodată, vreun indiciu că Nicolae Titulescu ar fi fost adeptul sau susținătorul unei intervenții bazate pe forță, în numele democrației, pe continentul nostru sau în oricare parte a lumii.

Titulescu a gândit, întotdeauna, traiectoria României în coordonate europene, înțelegând rolul pe care-l are România în Europa și Europa pentru România.Fiind, întotdeauna, rațional și demn, Titulescu nu a bătut niciodată la porțile Europei pentru a asigura poziționarea României pe tronul la care îi dau dreptul vechimea, statornicia, locul și rostul temeinic în istoria continentului, aportul adus nobilei cauze a apărării civilizației europene și, nu în ultimul rând, contribuția adusă la îmbogățirea patrimoniului european în cele mai variate teritorii din sfera inteligenței și a frumosului.

Acțiunea politico-diplomatică a lui Nicolae Titulescu a dat conținut unor întregi capitole de istorie interbelică, gândirea sa continuă să fie și acum un izvor de nobilă inspirație pentru descifrarea și judecarea istoriei, un exemplu de abordare lucidă și constructivă a treburilor lumii, o pledoarie valabilă în esența ei pentru soluții care au dat sens și continuitate evoluției într-un mileniu confruntat, încă din cele mai vechi vremuri, cu cele mai severe întrebări existențiale.

Titulescu a fost o mare conștiință a veacului, o conștiință care ne-a ajutat în momentele dificile ale supraviețuirii noastre, ca și țară. Întregul proiect european al României s-a clădit și s-a folosit de forța sa morală, de autoritatea și de capacitatea de iradiere a ideilor sale, de camera lor de rezonanță. Conștiința europeană îl pune pe Nicolae Titulescu alături de personalități marcante precum: Robert Schuman și Jean Monnet, considerându-l drept ințiator și promotor al Uniunii Europene de astăzi.

În întreaga sa operă politico-diplomatică, Nicolae Titulescu nu a ezitat să reamintească marilor democrații occidentale că interesele lor nu se pot opri la propriile granițe, că pacea și securitatea sunt fenomene indivizibile, precum și faptul că niciun stat al continentului – oricât de îndepărtat geografic de o zonă de conflict potențial sau efectiv – nu se poate deroba de responsabilitățile ce-i revin în plan european și global.

Pe tot parcursul activității sale oficiale, dar și după aceea, consacrată în principal problemelor de politică externă, Nicolae Titulescu s-a arătat interesat, în mod constant, de evoluțiile de pe scena politică românească, fie că era vorba de acte legislative sau de schimbări la nivel guvernamental, de poziții și reacții în una sau alta din problemele majore, sau doar în scandaluri publice de un fel sau altul.

Prin consecvența de care a dat dovadă, Titulescu a fost un adversar indefectibil al fascismului, nazismului, bolșevismului, al tuturor structurilor extremiste, xenofobe ș.a.

S-au întocmit, în timp, pe diverse meridiane, sute, mii de cronologii și exegeze ale relațiilor internaționale de după cel de-al Doilea Război Mondial. Ele inventariază incredibil de multele conflicte și războaie din această jumătate de secol, mai mult decât în toate cele precedente la un loc. Războiul Rece a fost cel mai lung și cel mai costisitor război din istoria umanității. De-abia generația noastră poate evalua post-factum efectele sale profund destabilizatoare sub raport demografic, economic, ecologic. Oamenii de rând constată că nu se regăsesc în cauzele războaielor acestor decenii, fiind victime inocente ale unor interese ce nu le aparțin și ale unor decizii în a căror adoptare nu au fost consultați.

Dedicându-se păcii cu întreaga sa ființă, Nicolae Titulescu relevă, prin opera sa, că este inacceptabilă indiferența față de evoluțiile belicoase, că neutralitatea ascunde egoisme iresponsabile și pericole greu de anticipat. În același timp, Nicolae Titulescu pleda pentru dreptul omului de rând de a ști, de a fi informat, de a-și expune punctul de vedere, căci nimeni, nicicând, nu are dreptul de a angaja o națiune, o țară, într-un război, fără ca oamenilor săi să li se spună de ce, pentru ce, cu ce costuri, cu ce rezultate.

Deși fusese înlăturat din funcția pe care o ocupase, dar și din țară, personalitatea fostului ministru de Externe rămânea în atenția cercurilor politice, diplomatice, ziaristice ș.a.

Nicolae Titulescu era o voce puternică, o mare autoritate în materie de drept internațional public și de drept internațional privat, al cărui glas era ascultat și respectat în vremea respectivă, acest lucru nemulțumindu-i pe adversarii săi. Îi mai nemulțumea și ideile, demersurile, declarațiile, interviurile, întâlnirile și convorbirile cu personalități politice, vizitele oficiale sauparticulare, atenția care i se acorda, decorațiile sau titlurile onorifice ș.a.

Cercurile interesate de la București, fie că au fost guvernamentale,fie că aparțineau dreptei sau extremei drepte,au urmărit cu multă atenție itinerariile și întâlnirile politico-diplomatice ale ilustrului diplomat.Acestea nu au ascuns adversitatea față de Nicolae Titulescu și hotărârea lor de a nu mai relua colaborarea cu acesta.A continuat să fie spionat de diverse cercuri și grupări din țară, care au supus unei urmăriri și unei analize consecvente declarațiile și acțiunile sale, deși se afla în străinătate.

Nu puține publicații neutre ale vremii, sau favorabile fostului ministru de Externe, remarcau faptul că – în modul cel mai absurd, vizibil -asemenea cercuri contestau lui Nicolae Titulescu dreptul elementar de reintra în viața politică românească.

Toate aceste aspecte ale vieții sale au fost consemnate în opera sa politico-diplomatică, care are o valoare de patrimoniu, având o însemnătate deosebită pentru diplomația românească și nu numai.

Spiritul vizionar și actualitatea lui Titulescu sunt calități intriseci ale întregii sale opere fără egal în diplomația română și nu doar simple galoane de ocazie, acest lucru fiind recunoscut și de cele mai prestigioase organizații internaționale, cum ar fi UNESCO, care l-a catalogat pe diplomatul român ca fiind un: ,, crezuet al transparenței, care și-a adus o contribuție decisivă pentru promovarea dezarmării morale’’.

Cap. II Noțiunea de pace în viziunea

lui Nicolae Titulescu

Când vorbim despre noțiunea de pace în viziunea lui Nicolae Titulescu, putem spune că vorbim despre credo-ul care i-a guvernat viața, căruia i-a consacrat, cu devotament, întreaga sa strădanie, i-a jertfit orice interes sau dorință personală, i-a închinat întreaga forță a inteligenței sale excepționale, asociată omniscienței și pregătirii sale maiestoase, un exemplu în acest sens.

Conceptul de pace, în viziunea lui Nicolae Titulescu, este caracterizat de realism, având parte de o abordare constructivă dominată de patriotism, toate aceste derivând din înțelegerea profundă, superioară, a aspirațiilor de secole ale poporului român și a dorințelor de pace și dezvoltare a tuturor statelor.

Făcând referire la caracterul constructiv al gândirii sale despre pace, aceasta era străină pacifismului perimat sau haotic, atât de popular în diverse epoci istorice , acesta fiind, dimpotrivă, rezultatul unei îmbinări armonioase a perceptelor derivate din dreptul ginților cu învățăturile desprinse din cercetarea respectuoasă, obiectivă și, în același timp, plină de responsabilitate , a istoriei poporului român, dar nu numai, ci și a istoriei întregii umanități, în complexitatea ei.

Supusă unei analize aprofundate, noțiunea titulesciană depre pace și organizarea ei se fundamentează pe strânsa legătură între teorie și practică, această simbioză care, în cazul marelui diplomat roman, a funcționat fără întrerupere, ideea și fapta fiind legate una de cealaltă, inseparabile, părți ale aceleiași activități inteligibile și unitare, care dau conținut eforturilor sale de natură diplomatică.

Consemnată organic în tradiția românească, viziunea lui Nicolae Titulescu asupra păcii este cuprinzătoare, generoasă și pluridimensională.Un exemplu de patos care a servit intereselor constituirii unei teori inovatoare asupra păcii, sunt numeroasele sale luări de poziție care, pe măsura imperativelor vremii, surprindeau cerințele unor relații de cooperare armonioasă între toți partizanii comunității international.

O astfel de luare de poziție a avut loc la 22 octombrie 1932, cu prilejul deschiderii celei de-a treia Conferințe balcanice de la București, unde Nicolae Titulescu declara: ,,Sinonimul păcii nu este lipsa războiului.Pacea înseamnă înainte de toate o stare de spirit, alcătuită din încredere, din înțelegere reciprocă, din nădejde în ziua de mâine.Pacea nu se proclamă.Pacea se cucerește.Iar strădăniile depuse pentru ca ea să izbândească sînt mai grele și mai îndelungate decât cele pe care le implică orice altă cucerire.Iată de ce lupta pentru pace are un caracter sacru, căci ea trebuie să nimicească pe cei mai înverșunați dușmani ai muncii creatoare: îndoiala și desurajarea”.

Fără îndoială, această teorie în favoarea căreia pleda Nicolae Titulescu este de actualitate, deoarece și astăzi există teorii potrivit cărora pace s-ar reduce la acea stare a raporturilor dintre state caracterizată doar prin lipsa războiului, a folosirii directe a forței.

Nicolae Titulescu afirma că ,, pacea se cucerește”, astfel încât eforturile pentru reușita păcii includ, în mod necesar, lupta pentru eliminarea recurgerii la forță și la amenințarea cu violența din viața internațională, dorință care reprezenta un imperativ fundamental al epocii interbelice, care însă și-a păstrat deplina sa vivacitate și în zilele noastre.

În urma celor prezentate mai sus reiese faptul că, gândirea lui Nicolae Titulescu se îmbină, și în acest plan, cu un fond de idei de o incontestabilă actualitate, în ceea ce privește lupta pentru universalizarea dreptului la pace ca drept individual și, în același timp, colectiv, drept de care să se bucure fiecare om și fiecare națiune în parte.

Noțiunea modernă a păcii, în viziunea lui Titulescu, este formată dintr-o grupare de natură logică a unor elemente și trăsături care compun, o structură aflată în concordanță cu realitatea și în același timp solidară în ceea ce privește punctele ei cruciale.

Pe baza ideilor împărtășite, și cu un sentiment clar al distanței față de simplitatea concepțiilor epocii, acesta se prezintă ca prevăzător și inovator în ceea ce privește curentul de gândire care opta pentru o abordare cât mai logică a păcii și în acord cu intriga vie a fenomenelor din viața comunității internaționale.

Tot Nicolae Titulescu susținea că organizarea păcii necesită împlinirea unor condiții prealabile de natură structurală, normativă și subiectiv-pshiologică.

Stabilirea unor relații internaționale, bazate pe echilibrul de forțe era, în concepția lui Titulescu, garanția deplină a asigurării securității și stabilității fiecărui stat în parte.

,,Pacea – afirma Nicolae Titulescu- nu este decât un cuvânt zadarnic, dacă nu este clădită pe unica temelie ce poate susține o pace durabilă și al cărui nume este: securitatea”.

Securitate internațională era un concept inseparabil de noțiunea de pace, în viziunea emeritului diplomat român. Realizarea securității internaționale nu se putea realiza, în opinia lui Titulescu, decât prin întrebuințarea, la maxim, a ,, forței dreptului”, coroborat cu clădirea unor sisteme de securitate comună care aveau drept scop, în limbajul actual, descurajarea oricărui potențial stat agresor.Cu alte cuvinte, politica dusă pentru realizarea securității internaționale, după cum susținea Nicolae Titulescu, avea un rol de prevenire a conflictelor armate, a războiului.

Un alt element determinant și indinspensabil pentru menținerea păcii, era considerat de Titulescu ca fiind stabilitatea. El afirma că: ,,Baza oricărei politici de pace este: status-quo”.

Status-quo, considera el, era pus în pericol în perioada interbelică de diferite cauze, printre care neînțelegerile dintre foști aliați în Primul Război Mondial, o altă cauză fiind reprezentată de politica de atragere de către marile puteri ale statelor mai mici în aria lor de influență, pentru a-și mări supremația.De asemenea, urmările pshiologice ale războiului asociate cu dorințele de răzbunare, însoțite de o agitație acerbă în favoarea revizuirii tratatelor de pace, au constituit o serie de alte cauze care au periclitat stabilitatea internaționlă, după cum susținea Nicolae Titulescu.

La fel de importantă, în opinia lui Nicolae Titulescu, pentru menținerea păcii, era încrederea reciprocă între state. ,,Pacea reală – afirma el- își are izvorul în încredere și încrederea își are izvorul său în stabilitate”.

El prezenta încrederea ca având la bază buna cunoaștere reciprocă, analiza cu băgare de seamă și cu bună-credință a pozițiilor aflate în contradicție, și folosirea mijloacelor de natură politică și juridică, ca mijloc de soluționare pe cale pașnică a posibilelor disesiuni apărute.

Încrederea avea drept scop evitarea unor percepții reciproce deformate, evitarea atribuirii de intenții ostile și ea ar trebui să-și aibă izvorul într-un element de unitate holistică – ,,conștiința solidarității umane”- ca putere superioară forței armate.

Într-un discurs din 21 octombrie 1933, susținut la Atena, în Grecia,cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al universității elene, Nicoale Titulescu afirma că există un domeniu în care sentimentul poate fi aliatul cel mai de preț al rațiunii și anume: ,, Există, totuși un domeniu în care sentimentul poate fi aliatul de preț al rațiunii:acest domeniu este acela al înțelegerii reciproce a popoarelor, unica sursă a unei păci statornice și roditoare”.

Conform viziunii titulesciene, pacea trebuie înțeleasă sub aspectul a ceea ce numim, astăzi , pace pozitivă, cu alte cuvinte demersul constructiv în timp de pace focalizat pe eliminarea cauzelor conflictului și constituirea cadrului necesar pentru dezvoltarea liberă, independentă, a fiecărui popor.

Pacea, în concepția lui Nicoale Titulescu, ne-o înfățișează cel mai convingător și cel mai bine istoria diplomatică. Această istorie la a cărei făurire Titulescu a participat în mod nemijlocit.

În toate marile orașe ale lumii, începând de la Geneva și Londra, la Berlin și Viena și continuând cu Paris, Roma, Atena și ajungând până la Washington și New York, acțiunea și eforturile depuse pentru pace de către marele diplomat român s-au făcut auzite și simțite.

Din punct de vedere diplomatic, Nicolae Titulescu susținea că idealul creator trebuia pus, înainte de toate, în slujba păcii, pace de care să beneficieze toate popoarele, pace care trebuia câștigată, menținută, consolidată și apărată.

Lupta sa pentru menținerea păcii și securității era o luptă la scară globală, reprezentând, astfel, o îndatorire primordială a tuturor statelor, a întregii comunități internaționale.

S-a pronunțat ca fiind un diplomat în favoarea păcii însă, ca jurist, știa că promovarea păcii necesită, pe lângă diplomație, tratate de asistență care aveau drept scop asigurarea hoatarelor țării.Pacea presupunea, în același timp, alianțe și prietenie cu toate popoarele,fără nicio deosebire.

Ipoteza că toată lumea dorea pacea a dat naștere, în viziunea diplomatului român, unei soluții care putea fi simplă și care putea simplifica lucrurile la nivel mondial, și anume aceea de a realiza un front unic al păcii.Totuși, Titulescu a fost conștient de dificultățiile existente în cale realizării unui astfel de front și a adăugat că nerealizarea acestui front unic al păcii va da naștere izbucnirii unui război.

Prin caracterul său vizionar, Nicolae Titulescu vedea ieșirea omenirii din haosul politic și ideologic în care se afla în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial, doar prin opțiunea fermă în favoarea menținerii și consolidării păcii.El considera că cel mai eficace mod, mijloc de apărare a păcii era, între altele, asumarea unor angajamente din partea fiecărui stat, prin care să se stipuleze ce va face în cazul unei eventuale agresiuni.

În acea vreme tabloul vieții internaționale era într-o continuă mișcare, viziunea diplomatului român cu privire la acest aspect era că, în cele din urmă, va avea loc o confruntare de forțe, o luptă care se va desfășura sub pecetea unor finalități care pot să difere de la o dipolmație națională la alta.Nevoia armonizării politicului cu juridicul era una reală, necesară în activitatea diplomatică, posibilă numai atunci când finalitățile urmărite erau proprii și comune întregii comunități internaționale, susținea Titulescu.

El vedea finalitatea acțiunii generale a diplomației mondiale ca fiind diferită, în timp și spațiu, de țelurile pe care și le propunea dipolmația națională a unei singure țări.Nucleul diplomației, care era reprezentat de idealul creator al fiecărei națiuni trebuia armonizat cu idealul creator al întregii comunități internaționale, care era subordoant idealurilor globale ale întregii umanități.

Acțiunea diplomatică a lui Nicolae Titulescu, care era una militantă pentru refacerea dreptului internațional într-un veritabil drept al păcii este mărturia practică, a încrederii sale în virtuțiile păcii construite prin intermediul dreptului, având la bază un rechizitoriu aspru împotriva oricărei doctrine războinice.Imperativul suprem era reprezentat de punerea războiului în afara legii.O altă sarcină capitală era declararea războiului de agresiune ca fiind drept crimă împotriva umanității.În acest sens, atât la Liga Națiunilor cât și în acțiuni bilaterale, Titulescu a făcut eforturi să contribuie la deschiderea unui nou ciclu necesar în dezvoltarea dreptului internațional, prin renunțarea la așa-numitul drept legal al statelor de-a purta război și prin conștentizarea în conduita statelor a rezolvării pe cale pașnică a tuturor diferendelor internaționale.

Toate demersurile sale în acest domeniu, întreaga sa acțiune au fost călăuzite de un credo profund: ,, …războiul nu este niciodată, dar niciodată spun, soluția unui conflict.Războiul, în cel mai bun caz, adică războiul victorios nu poate decât schimba termenii problemei;nemulțumitul de mâine se substiuie nemulțumitului de azi.Unui război purtat în numele justiției îi va urma alt război purtat în numele justiției și va fi veșnic așa’’.Eforturile depuse pentru desăvârșirea operei de pace și de justiție s-au concretizat în netezirea căii care să ducă la înfăptuirea unor asemenea obiective, Nicolae Titulescu își încheia pledoaria citată mai sus, afirmând că: ,,Viitorul trebuie să aparțină păcii’’.

Datorită experienței sale diplomatice, Nicoale Titulescu nu și-a permis să construiască o concepție pasivă asupra păcii.În viziunea sa, pacea era în permanență mișcare.Avea o concepție prolifică și lucidă, care și-a păstrat și azi pe deplin valabilitatea, respectiv apărarea bunului suprem al omenirii- pacea – a reprezentat și reprezintă un imperativ dintotdeauna al omenirii.

Pacea reprezenta condiția hotărâtoare a dezvoltării unei națiuni și a integrării sale active, pașnice, în ansamblul vieții internaționale, ea permitea fiecărei națiuni să-și găsească adevăratul său drum, permițând popoarelor să aducă civilizației universale roadele creatoare ale geniului național.Fiind un dialectician al păcii și cooperării internaționale, diplomatul român a știut că adevărul păcii va putea deveni realitate numai în măsura în care vechile practici, vechiul adevăr, dreptul la război, va dispărea, va muri, lăsând locul fenomenului viu al păcii.Erau câteva lucruri care, în viziunea ilustrului diplomat, erau de neconceput în raporturile de pace dintre state, cum ar fi: înțelegerea, armonia, prietenia, liniștea și calmul.Acestora li se succeda o luptă neobosită pentru menținerea, apărarea și consolidarea ei.Tot el sublinia, cu toată tăria, că sinonimul păcii nu este lipsa războiului, subliniind faptul că pacea, înainte de toate, este o stare de spirit, formată din încredere, înțelegere reciprocă și, nu în ultimul rând, din speranță.Astfel , în viziunea sa, lupta pentru pace, după cum afirma ,, …are un caracter sacru’’.

Statornic acestei concepții, Titulescu a dezaprobat fără cruțare opiniile retograde potrivit cărora războiul ar fi reprezentat o lege obiectivă a raporturilor internaționale.Fatalitatea războaielor este inexistentă, atâta timp cât instrumentarul pașnic al soluționării neînțelegerilor și conflictelor dintre state funcționează pe măsura așteptării popoarelor.El susținea că dacă, într-adevăr, lupta reprezenta cu adevărat o lege naturală a vieții, căreia dialectica nu face decât să-i sublinieze permanența, ea poate fi desfășurată cu succes pe baricadele cooperării, fără a se recurge la forță și la amenințarea cu forța, dispărând astfel violența și distrugerea fizică a oamenilor.Tot din acest peisaj trebuia să dispară prejudecățiile, superstițiile, ereziile, care stăteau la originea divergențelor profunde care separă adeseori națiunile, ele trebuiau să fie combătute în planul ideilor, astfel încât orice victorie trebuia repurtată în numele bunului suprem, a vieții și al dorinței de a trăi, și nu în numele morții, al distrugerii, al crimei împotriva umanității.Pentru a pregăti o astfel de mentalitate, susținea Nicolae Titulescu, era nevoie de eforturi majore pentru a face posibilă apropierea între națiuni, pentru a se cultiva spiritul cooperării și solidarității între acestea, trecând peste deosebirile, interesele diferite și particularitățiile evoluției lor istorice.

Diplomatului român i-a revenit sarcina de a acționa pentru identificarea cât mai clară a solidarității de interese a națiunilor și de a desprinde concluzii practice din suferințele comune generate de războaiele cu care s-a confruntat omenirea; el a fost cel care a descoperit căile de realizare a unei granițe comune a înțelegerii internaționale, erijându-se într-un arhitect colectiv pentru înălțarea edificiului păcii.În cazul său acțiunea diplomatică s-a întemeiat pe coeziunea dintre drept și morală, rigurozitate pe care Titulescu o exprimă atât de pitoresc, spunând: ,,Să ne ajutăm unii pe alții, fără să dăunăm nimănui’’.

Concluziile sale sunt o amplă reflecție și proiecție asupra sarcinilor de viitor ale tuturor celor care, folosind diplomația, doresc să pună dreptul în slujba valorilor supreme ale păcii, înțelegerii și cooperării.Exista o putere superioară forței și anume conștiința solidarității umane, care nu-ți dădea însă dreptul să-te lași purtat de visuri deșarte, ci te obliga să iei contact cu unica realitate care exista și care, pentru că se credea că poate fi siluită fără consecințe, pentru că nu se studia niciodată reacțiile sale crude, pentru că rămânea invizibilă tuturor celor care credeau că viața nu este alcătuită decât din lucruri care se puteau număra, cântări sau măsura, era considerat drept inexistentă, în viziunea lui Nicolae Titulescu.

Titus, așa cum era numit în epocă, a manifestat o intransigență elocventă în apărarea principiilor invocate să guverneze conduita tuturor membrilor comunității internaționale.El nu admitea, în această privință, excepții de la regulă și nu concepea o asemenea individualizare a dreptului internațional, încât statele mari să se sustragă de la îndatoririle care le reveneau în baza dreptului ginților sau să dispună de situații de subordonare în raporturile cu statele mai mici.Apologia sa pentru respectarea meticuloasă a principiilor fundamentale ale dreptului internațional, ca fundament solid al păcii, se întemeia pe credința permanenței acestora, pe convingerea că ele trebuie să reprezinte constante ale ordinei juridice, care nu se puteau supune în fața dificultăților vieții internaționale și nu puteau să dispară datorită celor care violau legalitatea internațională.

II.1.Nicolae Titulescu și cultura păcii

Ilustrul diplomat și om politic a militat, întreaga sa viață, pentru pace și pentru o mai bună colaborare între state , colaborare bazată pe încrederea reciprocă.

Sub aceste aspecte, Nicolae Titulescu a pus bazele unei culturi a păcii.Nucleul gândirii sale era reprezentat de personalitatea sa de homo universalis.

Întreaga sa operă politică și diplomatică, se articulează într-un demers logic și din ce în ce mai bogat asupra vastei și complexei problematici ce a dus la edificarea și menținerea păcii mondiale.

Ceea ce a adus nou Titulescu, în ceea ce privește problematica păcii, este conceptul de dezarmare morală, care a ocupat un loc fruntaș în concepția sa atât de vastă, profundă și clară asupra raționamentelor, condițiilor și mijloacelor care duc la îndeplinirea valorii perene supreme a umanității, și anume pacea.

Numeroasele sale discursuri, interviuri și note diplomatice, redactate de-a lungul carierei sale de ambasador al României, de ministru al afacerilor externe sau de președinte al Adunării Societății Națiunilor, pun bazele unui adevărat tratat despre pace, făcând din Nicolae Titulescu un adevărat cavaler al cruciadei morale și culturale, dusă pentru perpetuarea și apărarea păcii. Cruciada sa era întotdeauna o luptă luminată și moderată de receptivitatea sa la ideile și argumentele interlocutorilor săi.

El considera că este nevoie de o cultivare a spiritului și de o atitudine care să abunde în devotament față de forța dreptului, eliminând odată pentru totdeauna mijloacele obscure care încurajau dreptul la forță, la conflictul armat, care generau pierderi de vieți omenești și de natură materială.

Universalitatea principiului soluționării pe cale pașnică a disensiuniilor era fundamentată de Nicolae Titulescu prin intermediul tezei, care și-a păstrat actualitatea și în zilele noastre, a unicității dreptului internațional public. El afirma: ,,Și pacea nu înseamnă nimic altceva decât conștiința universalității speței umane”.

Un alt aspect la fel de important, în viziunea lui Titulescu, pentru menținerea păcii și legalității internaționale era recunoașterea cu sfințenie a tratatelor în vigoare.

Cunoașterea reciprocă, creșterea încrederii, întătrirea schimbului de valori, au reprezentat crezurile pentru care Titulescu a militat neobosit, considerându-le forțele majore ce contribuie la crearea dividentelor păcii,despre care se vorbește atât de mult în ultima perioadă.

În viziunea sa, esența dezarmării morale era reprezentată de redirecționarea cheltuieliilor uriașe destinate înarmării către alte domenii, neglijate din punct de vedere finaciar, domenii care cultivă spiritul fiecarui individ.

O altă idee vizionară a lui Nicolae Titulescu, menită să-le încununeze pe toate, a fost aceea de a pune bazele unei științe a păcii, considerând asta ca fiind un atribut indinspensabil, ca o condiție sine qua non pentru câștigarea atât de mult doritei păci.

Gândirea și acțiunea lui Nicolae Titulescu scoate în evidență filonul unei adevărate științe a păcii.

În anul 1933, Titulescu afirma: ,,Concluzia la care am ajuns, după 14 ani în diverse funcții ministeriale, este că politica n-ar putea să foe făcută în zilele noastre fără știință, și că prima datorie a omului de stat este de a se asocia omului de știință, pentru a înainta împreună pe drumul indicat de dreptul moral”.

Pe lângă faptul că era un militant neobosit în favoarea păcii mondiale și un important teroretician al acesteia, Titulescu a avut un aport deosebit, și în plan real, la conciliera punctelor de vedere opozabile ale statelor în unele probleme internaționale și, în special, în problema dezarmării, susținând ideea apropierii, stimulării încrederii și colaborării dintre ele.Un astfel de exemplu este reprezentat de eforturile întreprinse pentru reducerea efectelor controversei franco-britanice în ceea ce privește problema dezarmării sau securității, eforturi menite să creeze condițiile optime de aplicabilitate practică a ideii dezarmării.

Nicolae Titulescu aprecia că: ,,dezarmarea nu va fi grăbită prin prelungirea discutării acestei controverese”, cerând, cu insistență, Franței și Angliei să aplice urgent măsuri concrete, considerând că statele implicate trebuie să renunțe la interesele egosite și să facă trecerea din domeniul principiilor în domeniul faptelor și al ajustărilor practice, ca singură modalitate de realizare a unui acord convenabil celor în cauză cu privire la limitarea înarmărilor.

Conceptul propus de Nicolae Titulescu în ceea ce privește dezarmarea și definirea agresiunii, toate reflecțiile sale vis-à-vis de acestea, sunt deosebit de actuale.Ele reprezintă o crtică la adresa actualelor negocieri cu privire la problema dezarmării, care se desfășoară de un șir lung de ani, în timp ce cursa înarmărilor, în special cea nucleară(Iran, Korea de Nord), ia proporții, crescând instabilitatea la nivel mondial și implicit gradul de insecuritate, în special a statelor vecine(Korea de Sud).

Gândirea și acțiunea marelui diplomat român se întrepătruând și sunt inseparabile în ansamblul acțiunilor sale diplomatice de-o viață, în care componenta doctrinală se suprapune patosului exemplar pus în slujba cauzelor majore ale păcii, cooperării și progresului internațional.

În al doilea rând, gândirea și acțiunea sa era ancorată într-un realism, care a răzbătut în materia aplanării pașnice a litigiilor dintre state.

Concepția lui Nicolae Titulescu despre reglementarea diferendelor este asociată cu imperativul servirii destinatarului final al oricărui efort depus pentru apărarea păcii, respectiv omul. Acest liant este asociat unui umanism ce străbate gândirea și acțiunea diplomatului român de-a lungul întregii sale existențe.

Umanismul acesta a avut un rol dinamizator pentru promovarea ,, idealului creator”, cum numea Titulescu pacea.Acest umanism încuraja spre o dăltuire a lumii, în numele omului, pentru ca ,, în plină lumină, să apară frumosul care se ascundea înainte în sufletul omenesc ca în niște adâncuri de nepătruns”.

Simbioza perfectă dintre gândirea și acțiunea lui Titulescu, a condus la clădirea unei lumi pașnice, a progresului, a înțelegerii, cooperării bilaterale și multilaterale între state, reprezentând idealul care i-a guvernat viața, ideal pe care l-a slujit cu măiestrie și cu o nemărginită elocvență.Deși părea un ideal mesianic, nu era; excluderea cu desăvârșire a forței din viața internațională, așezarea fermă și statornică a raporturilor dintre state pe normele dreptului, justiției și echității, încetățenirea în purtarea tutror a principiului reglementărilor pașnice, constituiau, în gândirea titulesciană, nu doar un obiectiv teoretic, ci și un factor stimulator, creator, o țintă generatoare de strădănii și de optimism.Acest ideal creator a fost ca o aură pentru Titulescu, urmăriându-l pretutindeni.El a făcut din acest ideal o adevărată profesiune de credință, un adevărat cult, acesta înscriindu-se în galeria marilor idealuri care transcend realitatea și îți dă o forță nemijlocită ca să o răpui.

Titulescu avea o educație pentru pace, pentru îndeplinirea căreia a jucat un rol crucial, fiind cel care a pus bazele dezarmării morale și cel care prin spiritul său vizionar a fondat o știință a păcii, toate acestea făcând parte din marea și cuprinzătoarea cultură a păcii.

Prin înțelegerea sa precisă a realităților timpului său, precum și datorită unui autentic spirit vizionar, Titulescu a anticipat ceea ce lumea avea să devină după cel de Al Doliea Război Mondial.

În pofida faptului că a fost un aprig luptător pentru pace, pentru buna înțelegere între state, Nicoale Titulescu n-a fost niciodată un pacifist evlavios.Chiar el afirma: ,, Vreau pacea, dar nu sînt pacifist’’.

A fost un critic aspru atât al pacifismului, cât și al idealismului construcțiilor statice de pace, considerând că niciun mecanism, oricât de perfect ar fi părut el, și niciun spirit pacific,oricât de puternic ar fi fost, nu era în stare să asigure pacea, fără ca să pună în mișcare toate forțele, atât de natură socială, cât și politică, atât pe cele din plan național, cât și pe cele din plan internațional, astfel nu seputea realiza trecere din planul ideailor în cel al acțiunii propriu zise.

Bazele acestei culturi stăteau în gândirea sa, în filozofia sa juridică, care era constituită de pace și dreptul tuturor statelor la pace,securitate, la libera afirmare și dezvoltare, fundamentându-se pe egalitate și respect deplin.El admitea că există un singur drept, acela al păcii și doar acțiunea sa este bună.Elaborând aceste idei revoluționare, el a pus bazele unei culturi a păcii și a creat, în același timp, noi orizonturi spre un viitor mai bun.

În toate discursurile sale, Titluescu apare ca un promotor și susținător fervent al cooperării europene pe mai multe planuri, cooperare pe care o considera esențială pentru păstrarea păcii. 

După cum reiese din numeroasele sale discursuri , o altă idee esențială a gândirii sale era accea a ”spiritualizării frontierelor”, înțeleasă nu ca renunțare la frontierele naționale, ci la autarhie, la izolaționism și exclusivism în favoarea cooperarării dintre state ca între egali, prin prezervarea și respectarea drepturilor fiecăruia.

Toată această consecvență dintre gândirea și acțiunea marelui diplomat român au dat nașterea unei culturi a păcii, a cărei autor moral este, reușind o perfectă subordonare a vieții de om politic în raport cu gândirea sa, impresionând în acest sens.Titulescu s-a pus în slujba politicii de pace, care milita pentru democrație, pentru drepturile tuturor popoarelor și, nu în ultimul rând, pentru atât de mult dorita pace.

Prin întreaga sa activitate, Nicolae Titulescu a îmbogățit tezaurul de gândire universală, a ridicat pe cele mai înalte creste tradițiile progresiste ale diplomației românești în slujba apărării păcii și înțelegerii dintre popoare, fiind, pe bună dreptate, cel care a pus bazele culturii păcii.Această cultură este atât o forță productivă cât și reproductivă prin transmiterea modelelor culturale ale trecutului, având și o importantă influență creativă și educațională, prin puterea ei de a imprima în mod activ valori noi, norme, atitudini, comportament și curente care au la bază pacea.

Cap.III Nicolae Titulescu- teoretician al păcii

și cooperării internaționale

Dezvoltarea colaborării internaționale și asigurarea păcii stau la baza ideei principale a gândirii și acțiunii lui Nicolae Titulescu, idee care le-a subordonat pe toate celelalte preocupări.A realizat din obiectivul creării păcii și al colaborării între state un crez profund, etic și politic. Nicolae Titulescu a slujit acest crez cu devotament, fără rezerve, cu o iscusință deosebită și clarviziune.

Întreaga sa viață s-a identificat cu idealul de pace a poporului român și al omenirii, creeându-și o imagine care a rămas vie în istorie, de luptător neobosit , pasionat și statornic pentru pace și cooperare între popoare.Însuși el a remarcat faptul că ,, nimeni nu va tăgădui că mi-am consacrat activitatea mea cauzei păcii’’.

O dovadă nealterată a acestui lucru sunt discursuriile sau expunerile pe teme internaționale unde, practic, nu există dată ca strălucitul diplomat român să nu fi semnalat imperativele majore ale păcii, ca o coordonată fundamentală în realizarea dezideratelor naționale ale popoarelor spre o viață mai bună, pentru progres economic și social.Din seria acestor luări de cuvânt, ies în evidență cele consacrate special acestui obiectiv, cum ar fi: ,, Dinamica păci’’- în Reichstag, la 6 mai 1929 sau ,, Progresul ideii de pace’’- la Cambridge, la 19 noiembrie 1930. Prin aceste pledoarii, el argumentează avantajul pe care-l conferă pentru toți pacea și condamnă acțiuniile violente de cotropire.

Politica pe care a promovat-o în calitatea sa de șef al diplomației românești, ori ca membru al guvernului, sau ca simplu cetățean, nu era o politică guvernată de interesele sale personale, ci era o politică guvernată de interesele unui popor dornic de libertate, de a dispune singur de soarta și bogățiile sale.În permanență el s-a considerat un luptător al patriei sale în tranșeele păcii, care n-a cunoscut niciodată demobilizarea.

Viziunea sa asupra politicii externe a României era o viziune dominată de dorința de pace, plină de adversitate față de forță și răzbunare, pe care o promova fără încetare, cu pricepere și dăruire.El afirma că: ,, e o politică profund națională, ale cărei reguli, metode și țeluri își trag toate originea din interesul patriei’’.

Remarca faptul că, caracteristica definitorie a românilor este dragostea lor toridă de țară, credința lor nealterată în soarta ursită, încăpățânarea lor la orice tranzacție când este vorba de interesul suprem și anume cel național.

Vedea pacea ca fiind bunul cel mai de preț al unui stat, deoarece este singura care permite unei națiuni să-și găsească calea, singura care îngăduie să se aducă culturii și civilizației comune, generale binefacerile creatoare ale geniului național.Însă, sublinia faptul că acest bun România, încă, nu-l avusese, deși au existat perioade de pace care au precedat marele război, România n-a cunoscut dreptatea.În timpul perioadei de dreptate care a urmat după războiul cel mare, România n-a cunoscut pacea și, astfel, s-a făcut că România n-a avut parte de acest bun.

Totodată, Nicoale Titulescu susținea că nu poate fi numită pace o stare de lucruri în care, în orice moment, se poate vorbi de mutiliarea țărilor sub simpla condiție de-a asigura că ,, nu se va proceda la aceasta decât pe căi pacifiste’’.

Nicoale Titulescu apare ca reprezentant al unei întregi epoci, epocă care a stat sub egida războiului, război care s-a manifestat pentru prima dată la nivel mondial, cu unele dintre cele mai nimicitoare efecte pentru toți.Făcând parte dintr-o generație care n-a fost străină de suferințele cauzate de Primul Război Mondial, el a depus eforturi pentru a găsi baze în ceea ce privește structura raporturilor dintre state.În calea eforturilor sale s-a lovit de prima criză economică mondială și a fost pus în fața unui nou război furtunos cu toată suita de încălcări ale drepturilor esențiale ale statelor.

Conceptul titulescian de pace prin cooperareare la bază niște principii simple cum ar fi: respectarea independenței și suveranității fiecărui stat, indiferent de mărimea sa, nerecurgerea la forță și amenințarea cu forța și nu în ultimul rând eliminarea bazei materiale a politicii de forță, respectiv cursa înarmărilor,avantajul reciproc.

El s-a impus pe plan internațional ca fiind un apărătorfervent al negocierilor diplomatice, văzând în acestea principalul mijloc de rezolvare a neînțelegerilor ivite în raporturile bilaterale dintre state.Elementele acestei viziuni înaintate se regăsesc, practic, în toate marile sale discursuri rostite în cadrul Ligii Națiunilor.

Având o astfel de poziție, Nicolae Titulescu pornea de la necesitatea de a se realiza, în adevăratul sens al cuvântului, o operă de pace, mai ales dacă erauluate în considerare elementele care, după însuși expresia sa, ,,clocotesc în acest cazan teribil care este politica europeană actuală.’’, poziținându-se, totodată, împotriva răsturnării ordinii stabilite într-o țară din Europa sau oricare alt continent.

Cugetările lui Titulescu cu privire la securitatea europeană și la căile de aplanare a disputelor dintre statele Europei nu se înscriau doar într-un context paneuropean.Disputele apărute trebuiau să fie soluționate într-un mod tolerant și între vecini.

Tema, căreia ilustrul diplomat român i-a acordat întreaga sa atenție, a fost indivizibilitatea păcii, care a fost tratată de acesta și prin prisma întăririi acordurilor regionale dintre state, care aveau drept scop reglementarea pașnică a diferendelor.Având o gândire generoasă pe tema aplanării pașnice a litigiilor dintre state, aceasta își găsește o reflectare dintre cele mai ilustrative în participarea sa la Conferința de la Montreaux, din iunie 1936.Această reflectarea s-a materializat într-un memorabil discurs, cunoscut sub titlul ,, Strîmtorile în slujba păcii’’, Titulescu, care era reprezentantul României la această conferință, definea obiectivul care stătea în fața diplomației acelor vremuri: ,, Să construim acea patrie a umanității, în care acea a fiecărui din noi trebuie să se integreze, fără a-și pierde însă personalitatea, astfel ca să poată fi creată marea armonie universală: vis ambițios, poate; dar realitate atât de activă, încât nu există decepție care să ne dezamăgească, nici obstacol care să ne descurajeze, atât este de puternică în noi lumina zilei de mâine și atât de puternic luminează ea gândirea și inimile noastre’’.

Tot în discursul său de la Montreaux, Nicolae Titulescu instituia o noțiune nouă, ,, patriotismul comunității internaționale’’, care, în viziunea sa, era menită ,, să vadă cu strălucire lumina zilei, ca o forță reală și constructivă sau care, dacă suferințele trecute nu au fost îndestule să-i pregătească nașterea, trebuie să ne arate prin însăși lipsa ei, că viitorul este făcut numai din întuneric și că omenirea trebuie să sufere încă, nu pentru ca să progreseze, dar pentru ca să merite creditul ce i-am făcut și pentru ca să devină realitate ceea ce noi aceasta crezusem că este deja’’.Această interdependență dintre întuneric și viitor simbolizează, în esență, recunoașterea metaforică a neputinței de care a dat dovadă dreptul în fața actelor de forță care au prevalat, în anticiparea izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial.Chiar și în fața unei astfel de situații eminente, Titulescu nu a uitat să reamintescă utilitatea respectării obligațiilor internaționale, un principiu prețios în viziunea sa și, în același timp, credința față de dreptul internațional, renunțarea la ruperea unilaterală a angajamentelor luate, teorie potrivit căreia faptul împlinit nu poate niciodată să creeze drept, importanța decisivă de a alege pentru soluțiile juridice, soluții la care să se ajungă pe cale negocierilor, printr-un consințământ reciproc. Tot el a fost cel care a promovat respectul ordinii teritoriale existente, la acea vreme, în Europa și mijloacele menite să dea consistență acesteia în planul politici externe; acesta a fost unul din obiectivele pe care diplomatul român le reformula cu aceeași vitalitate întotdeauna, considerând că, numai într-o asemenea postură politică, rezidă, cu adevărat, șansele de viitor ale păcii pe bătrânul continent.

Concepțiile sale de factură progresistă în ceea ce privește dreptul internațional, au prefigurat atât situația din acea vreme a relațiilor internaționale, dar, mai cu seamă, viitorul colaborării internaționale.

Un rol la fel de important, în concepția lui Titulescu, pentru facilitarea înțelegerii și apropierii dintre state era reprezentat de relațiile comerciale, care aveau drept menire să dea consistență și stabilitate relațiilor politice dintre state, de a deschide drumul considerat de el cel mai sigur spre consolidarea păcii.

Accepțiunea generală scoate în evidență câteva trăsături specifice care definesc poziția diplomatului român în domeniul relațiilor economice internaționale.Acesta a fost adept al acordurilor economice la scară europeană, fiind preocupat în permanență ca acestea să nu clevertească asupra suveranității naționale a participanților și asupra libertății lor de acțiune.

În concordanță cu accepțiunea sa generală, Nicolae Titulescu a militat consecvent pentru a se da înțelegerilor politice subregionale și o substanță economică.În aceeași notă, el făcea o delimitare fermă între ideea adâncirii colaborării economice în cadrul alianțelor subregionale și ideea creării de grupuri închise, solitare.Cooperarea subregională, afirma el, trebuie să se întemeieze ,, pe nobila obligație a respectării dreptului celuilal, în astfel de măsură, încât cei care sînt membrii ei nu au cu acest titlu mai mult drept decât cei care nu sînt încă membri’’.

O altă idee pe care el o consideră o cerință majoră a colaborării internaționale era aderarea fiecărui stat la ideea de reglementare pașnică, astfel fiecare stat își asuma obligația să recurgă numai la soluții pașnice pentru a-și soluționa disputele cu alte state.

Nicolae Titulescu a dovedit, în același timp, necesitatea asigurării unor relații internaționale bazate pe legalitate, considerând că aceasta constituie premisa esențială unei ordini juridice, singura care era în măsură să conducă raporturile existente și să contribuie la orientarea evoluțiilor lor viitoare.În acest sens, el a adus contribuții teoretice la fundamentarea legalității internaționale, arătând că normele dreptului internațional trebuie respectate de către toate statele care l-au adoptat prin acordul lor de voință, precum și de către statele care au aderat mai târziu la ele.El a demonstrat că acest fundament al legalității este reprezentat de acordul de voință dintre statele suverane și egale în drepturi, înfruntând astfel încercările de justificare a încălcărilor aduse normelor de drept în relațiile internaționale.

Elaborări jurdice importante se regăsesc, la marele diplomat român, în probleme privind securitatea regională și internațională, precum și în ceea ce privește condițiile necesare promovării și consfințirii unor relații de încredere și respect reciproc în planul colaborării internaționale.În cadrul tratatelor încheiate între state, susținea Nicolae Titulescu, trebuie să primeze drepturile și îndatoririle reciproce, deoarece nimic nu era mai important ca încrederea reciprocă în asigurarea și garantarea securității tuturor.Primele reglementări adoptate și conținute de tratatele internaționale au avut drept scop promovarea unui sistem de garanții de securitate individuală și colectivă a statelor, astfel încât să se restrângă la maximum pericolul agresiunii și nu în ultimul rând să se elimine orice act de violență din viața internațională.Titulescu susținea stipularea acestor reguli privitoare la cooperarea dintre state, a condițiilor care garantau un sistem de raporturi permanente în diferite sfere ale activităților implicate în dezvoltarea economică și culturală, acestea au alcătuit importante premise ale securității individuale și colective a statelor.Tot el considera că erau necesare cel puțin două elemente pe care le vedea realizate în același timp și corelativ; acestea erau: statornicirea unor raporturi de bună vecinătate în fiecare zonă și între toate statele și încheierea unor înțelegeri în fiecare zonă geografică, care să conțină angajamente reciproce de securitate și colaborare.

În postura de teoretician, Titulescu operează cu argumentele științifice în direcția articulării sistemului de garanții în măsura în care acestea au pus bazele securității individuale și colective, iar, în postura de practician, a participat nemijlocit la construirea unui sistem bazat pe securitatea statelor, în măsură să dea fiecăruia acele elemente de siguranță care să le permită să se simtă protejate, în afara oricărui pericol de agresiune, a oricăror acte de violare comise de către un potențial stat agresor.Sistemul structurat, în viziunea lui Titulescu, cu toate limitele sale, a avut o importanță deosebită nu numai în epoca sa, ci și în cele care au urmat, manifestând o influență deosebit de importantă asupra proceselor care au avut loc în decursul timpului și care se desfășoară și astăzi, având același scop de a îmbunătății securitatea și de a promova pacea.Titulescu afirma: ,, Securitatea nu este o operă de formule.Ea este o realitate ce consistă în a se ascocia împotriva unui flagel comun ce se cheamă războiul.Dacă asociația este deschisă tuturor națiunilor fără excepțiune înseamnă pur și simplu sau că primejdia războiului este mai mică pentru ele decât pentru celelalte, sau că în ordinea concepțiilor lor războiul nu este o catastrofă’’.La această analiză el a adăugat un element cu valențe juridice, politice și etice deosebite, afirmând că atunci: ,, Când războiul devine imposibil, popoarele sînt obligate să se înțeleagă’’.

O condiție fundamentală menită să faciliteze consolidarea securității internaționale și, mai cu seamă menținerea acesteia, era considerată de Nicolae Titulescu ca fiind cooperarea statelor.În acest sens, el a susținut necesitatea unui sistem juridic care să faciliteze cooperarea și să-i garanteze atingerea obiectivelor urmărite.Elementul juridic asupra căruia s-a oprit marele gânditor român viza cooperarea și înțelegerea, în condițiile în care tratatele și acordurile survenite între state, ca și documentele juridice multilaterale stipulau frontiere între ele, împărțiri geografice și un cadru statal distinct în raport cu celelalte. ,, Omul nu poate fi străin omului numai prin faptul că între ei se ridică o graniță.Și pacea nu înseamnă nimic altceva decât conștiința universalității speței umane’’.

A demonstrat, bazându-se pe argumente juridice pertinente, valoarea de principiu de drept internațional și de premisă necesară pentru menținerea securității, ce-i revenea cooperării, el relevând necesitatea depășirii tuturor piediciilor și obstacolelor care stăteau în fața cooperării și înfăptuirea cu succes a acesteia, având drept bază cadrul normativ adecvat, încheiat între toate statele.

Prin activitatea sa nemijlocită din perioada respectivă, Nicoale Titulescu a adus contribuții remarcabile la dezvoltatea și îmbunătățirea teoriei și practicii negocierii.A fost el însuși un negociator talentat, care a reușit să dezvolte organizarea și desfășurarea negocierilor, în legătură cu modalitățiile de apărare a drepturilor și intereselor fundamentale ale fiecărui stat pe parcursul desfășurării oricăror negocieri.

A luat parte nemijlocit la o importantă și complexă negociere cum a fost cea referitoare la regimul stâmtorilor Mării Negre, unde a demonstrat că recunoașterea dreptului Turciei reprezenta ,, împlinirea unei cerințe naționale încă de mult formulată’’.Astfel, el argumenta caracterul legitim al exigențelor formulate de un stat în procesul negocierilor.Însă, în același timp, el considera că era necesar să se dovedească corectitudinea și buna credință din partea tuturor părților implicate în procesul negocierii.El afirma: ,, Să ne examinăm fiecare interesele.Să ne apărăm fiecare în această conferință, cu energie, interesele noastre naționale’’.Totodată, însă, el remarca importanța formidabilă pe care o are în cadrul unei negocieri bazate pe buna credință, luare în considerare a intereselor celorlalți, astfel încât procesul negocierii să ducă la armonizarea intereselor proprii cu ale celorlalți în baza respectului reciproc al pozițiilor fiecărei părți.În sensul acesta, este grăitoare și remarcabilă judecata marelui diplomat român exprimată pe baza experienței practice acumulate în procesul negocierilor desfășurate în anii săi de activitate diplomatică și ministerială, el susținea că în situația în care o țară ,, prezintă în anumite domenii cereri raționale și nu găsește înțelegerea pe care o caută, s-ar putea să se dea o lovitură serioasă credinței în sistemul adoptării legilor pe calea consințământului reciproc’’.Acesta este un învățământ pe care eminentul teroretician și practician al cooperării internaționale l-a lăsat moștenire, învățământ pe care l-a desprins din numeroasele negocieri la care a luat parte, și care arată că în orice negociere trebuie să se acționeze cu toată grija și răspunderea pentru abordarea și soluționarea problemelor care prezintă interes pentru toate părțile, deoarece numai în acest mod rezultatul final poate reflecta în mod obiectiv pozițiile legitime ale celor implicați.

Tot pe baza experienței acumulate de-a lungul anilor,Titulescu a desprins învățăminte de o reală și mare utilitate cu privire la consecvența și perseverența negociatorilor, retragerea lor în caz de necesitate și reluarea argumentelor la momentul oportun, fără ca să renunțe în vreun moment la interesul legitim pe care aveau datoria să-l apere în numele țări lor.Exemplul cel mai grăitor în acest sens îl constituie activitatea sa diplomatică, negocierile la care a luat parte având drept scop eliminarea unor nedreptăți vizibile ca urmare a creării unei Comisii europene cu sediul la Galați pentru partea maritimă a Dunării.Ilustrul diplomat a demonstrat, cu o perseverență demnă de patriotismul său consecvent, că este imperios necesară desființarea acestei Comisii, creată prin Tratatul de pace de la Paris din 1856.Argumentația sa a arătat că este absolut de neconceput să acționeze pe teritoriul unei țări un organism din care mai făceau parte, în afara reprezentanților țării respective, și reprezentanții Franței, Italiei și Marii Britanii.Astfel, țara noastră, considera necesară suprimarea acestei comisii, susținea Nicolae Titulescu, deoarece ea constituia ,, anacronismul cel mai de necrezut, controulul teritorial străin cel mai inadmisibil ’’.În continuarea argumentației sale, Titulescu susținea că acest organism răspundea cel mai puțin scopurilor pentru care fusese creat.România nu contesta caracterul internațional al Dunării, iar în această perspectivă Titulescu sugera că ar fi fost posibil ca, în afara atribuțiilor ce țineau de competența teritorială și care trebuiau să treacă asupra statului român, să se aibă în vedere faptul că ,, Comisia internațională a Dunării –care exista în paralel cu Comisia europeană a Dunării, care avea sediul la Viena – să-șiextindă competența pînă la gurile fluviului’’.

Abordările teoretice și, cu precădere, contribuția practică în planul dezvoltării cooperării internaționale, a făcut din Nicolae Titulescu elaboratorul criteriilor și principiilor de funcționare a unei organizații internaționale eficente.În acest sens, el a relevat necesitatea respectării, concomitent, a două cerințe: prima era statorinicirea cu claritatea a obiectivelor și modalităților practice pentru atingerea lor, iar cea de a doua consimțământul expres al tuturor părților cu privire la obiectivele stipulate și la modalitățile folosite pentru atingerea lor.Dacă cele două erau respectate, consecința logică era obligativitatea aplicării reglementărilor stipulate de sistemul juridic respectiv, susținea diplomatul român.

Analizând succint complexitatea evenimentelor din vremea respectivă, abordările teoretice și practice ale eminetului teoretician și practician al cooperării internaționale, această analiză reflectă meritele sale incontestabile nu doar în planul elaborărilor conceptuale, definirii sau conturării unor categorii juridice de mare importanță în realizarea și consolidarea cooperării internaționale, ci și pe acela al dezvoltării acestor concepte în lumina exigențelor evoluției relațiilor internaționale într-o etapă total nouă, caracterizată prin raporturi contradictorii, generate de prima conflagrație mondială și în perspectiva celei de-a doua, care a fost mai amplă și cu efecte mai distrugătoare decât cele cunoscute până în momentul acela de omenire.

Credința marelui diplomat român a reflectat pe larg, atât la nivelul elaborărilor, cât și în dezvoltările conceptuale, de altfel și în activitatea sa diplomatică deosebit de vastă, că a fost fundamentată pe temelia trainică a unor principii de drept internațional, care au structurat un sistem juridic internațional echitabil, fiind expresia vie a consințământului tuturor statelor, considerate enități suverane și deplin egale în drepturi, pacea a putut fi astfel salvgardată, relațiile dintre națiuni și popoare s-au putut astfel dezvolta în deplină încredere și siguranță, având la bază deminitatea și respectul reciproc.Fără îndoială, aceste contribuții au fost cu totul remarcabile, având semnificație și însemnătate, care a depășit cu mult epoca în care a trăit, a gândit și a acționat Nicoale Titulescu, cu perseverență, aceste au răzbătut peste vremuri regăsindu-se în eforturile de azi pentru statornicirea ordinii economice și politice internaționale, în care statele lumii, fără deosebire de mărime, putere economică sau militară, se afirmă și acționează în libertate, de-sine-stătătoare în scopul realizării obiectivelor nobile ale progresului, dezvoltării, cooperării și păcii.

Cap.IV Nicolae Titulescu- promotor al

unității europene

Nicoale Titulescu, a fost un politician al păcii, guvernat de un spirit liber și democratic.El a lansat ideea unei Europe unite, introducând sintagama spiritualizarea frontierelor.Potrivit acestei sintagme, o abordare transfrontalieră a valorilor cultural-spirituale poate desființa imaginar granițele dintre state, iar țările vecine devin mai unite.Ideea sa a căpătat contur, câteva decenii mai târziu, în momentul când a fost semnat acordul de liberă circulație, Acordul de la Schengen, din data de 14 iunie 1985, când primele cinci state formate din Franța, Germania, Belgia, Olanda și Luxemburg, state care au decis să creeze un teritoriu fără frontiere interne.Acesta a devenit în scurt timp cunoscut ca ,,Spațiul Schengen’’, luând numele localității din Luxemburg în care a fost semnat acordul.La 19 iunie 1990 a fost redactată și semnată o convenție suplimentară, ulterior în anul 1995, când aceasta a intrat în vigoare, a abolit controalele la frontierele interne ale statelor semnatare și a creat o singură frontieră comună, unde verificările pentru accesul în spațiul Schengen se desfășura conform unei proceduri identice.

Spațiul Schengen și-a mărit componența treptat, incluzând aproape toate statele membre ale Uniunii Europene. Italia a semnat acordurile de intrare în 27 noiembrie 1990, Spania și Portugalia s-au alăturat în 25 iunie 1991, Grecia le-a urmat în 6 noiembrie 1992, Austria, în 28 aprilie 1995, iar apoi s-au alăturat Danemarca, Finlanda și Suedia, în 19 decembrie 1996. Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia s-au alăturat în 21 decembrie 2007, iar Eleveția, ca și țară asociată, în 12 decembrie 2008. Momentan Bulgaria, Cipru și România nu sunt încă membri deplini ai spațiului Schengen; controalele la frontierele acestor state cu spațiul Schengen se vor menține până când Consiliul UE va decide că au fost întrunite condițiile pentru eliminarea controalelor la frontierele interne. 

Într-un discurs suținut de Nicolae Titulescu cu ocazia întrunirii Societății Medicale a Litoralului Mediteranean, care a avut loc în Cap Martin, la 11 aprilie 1937, acesta rostea: ,, Am susținut întotdeauna că nu revizuirea frontierelor, nu deplasarea răului pe care-l constituie frontiera, ci spiritualizarea frontierei prin distrugerea piedicilor pe care ea le reprezintă va face fericirea națiunilor’’.

Grație talentului său diplomatic de excepție, dar și datorită contribuției sale la cauza păcii în Europa, Nicoale Titulescu a fost supranumit în epocă ministru al Europei, constituindu-se într-un simbol al României în Europa.

Titulescu își dorea o Europă a unor națiuni și popoare libere, în care drepturile lor să fie respectate, iar securitatea și integritatea să le fie garantate și asigurate, indiferent de mărimea lor.Este bine de știut faptul că Titus(așa cum era numit în epocă) a fost un apărător fervent al statelor mici și mijlocii, el și-a imaginat și a militat pentru un sistem de securitate comună pe continent, care să le pună la adăpost de posibilele agresiuni ale marilor puteri, în primul rând ale țărilor revizioniste.Această dorință a sa a cunoscut o materializare prin intermediul NATO(Organizația Tratatului Nord-Atlantic), care a luat ființă la 4 aprilie 1949, fiind formată din state independente.

Încă de când i s-au pus bazele, Alianța a depus eforturi pentru stabilirea unei ordini juste și durabile de pace în Europa, bazată pe valorile comune ale democrației,drepturilor omului și în conformitate cu litera legii.

Principiul fundamental care stă la baza Alianței este un angajament comun față de cooperarea mutuală între statele membre, axat pe indivizibilitatea securității acestora.

Solidaritatea și coeziunea din cadrul Alianței susțin faptul că nici o țară membră nu poate fi forțată să se bazeze doar pe propriile eforturi naționale în cazul apariției unor amenințări asupra securității sale. Fără a priva statele membre de drepturile și obligațiile de a-și asuma responsabilitățile suverane în domeniul apărării, Alianța le ajută să-și atingă obiectivele de securitate națională în urma unui efort colectiv.

Cu alte cuvinte, Alianța este o asociere de state libere, unite în hotărârea lor de a-și menține securitatea prin garanții comune și prin relații stabile cu alte țări, așa cum își dorea și Nicolae Titulescu.

Această alianță este formată, la momentul actual, din 28 de state din Europa și America de Nord(SUA și Canada), România fiind membră din 29 martie 2004.

Ilustrul diplomat român a înțeles, mai bine ca oricine în epoca sa, că o consolidare a relațiilor de bună vecinătate, inclusiv în ceea ce privește relațiile subregionale (de genul Micii Înțelegeri sau a Înțelegerii Balcanice), pot deveni un puternic garant al păcii.El nu s-a sfiit în niciun moment să reamintească marilor democrații occidentale ale vremii că interesele lor nu se opresc la limita propriilor granițe.A fost pe deplin conștient de indivizibilitatea securității europene, de faptul că atâta timp cât țările Europei Centrale nu vor fi susținute în eforturile și aspirațiile lor de pace de către țările occidentale, atâta timp cât țările occidentale nu vor percepe amenințările la adresa țărilor Europei Centrale ca și amenințări la propria lor adresă, eforturile duse împotriva războiului rămân precare.

Urmând firul gândirii lui Titulescu, noi cei de astăzi înțelegem că cea mai sigură cale către securitate și stabilitate în Europa este promovarea ideei de includere și nu a diviziunii și excluziunii, atragerea partenerilor din vecinătate către valorile comune euroatlantice și inițierea de soluții comune la problemele comune.

În calitatea sa cea mai importantă, cea de președinte al Adunării Generale a Societății Națiunilor, poziție în care a fost ales de două ori consecutiv, în 1930 și 1931, fapt unic în istoria forului cu sediul la Geneva care avea ca și misiune principală păstrarea păcii generale, Nicolae Titulescu a susținut proiectul de Uniune Europeană propus de ministrul francez de externe Aristide Briand în anul 1930.În viziunea sa, Uniunea Europeană trebuia să fie o organizație de cooperare politică și economică paneuropeană, în cadrul căreia statele membre urmau să-și păstreze suveranitatea.

Acest proiect al lui Briand de Uniune Europeană a reprezentat, în momentul respectiv, în premieră în istorie, ideea de Europă unită prin consințământul reciproc, făcând trecerea din sfera utopiilor intelectuale, în sfera politicii guvernamentale și a relațiilor internaționale.

Planul Briand a fost lansat, pentru prima dată, la Adunarea Societății Națiunilor din septembrie 1929. La 17 mai 1930, Franța a remis oficial celorlalte 26 de state europene membre ale Ligii Națiunilor, ,, Memorandumul guvernului francez asupra organizării unui regim de uniune federală europeană", care dezvolta ideile Proiectului Briand. Conceptele de ,,Uniune Europeană", ,,Comunitate Europeană", ,, Piață Comună", libera circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor, ,, uniune politică", "uniune economică", problema priorității politicului sau economicului – toate au fost lansate de Proiectul Briand în 1930 și au fost preluate în limbajul comunitar postbelic, acoperind și în zilele noastre realități instituționale. Briand concepea ,, Uniunea Federală Europeană" ca o organizație de cooperare politică și economică paneuropeană. Instituțiile Uniunii Federale Europene aveau caracter interguvernamental (nu supranațional), erau specifice pentru o uniune de state sau o confederație de state (nu pentru  o federație sau un stat federal) și copiau întocmai instituțiile Ligii Națiunilor. Cele trei instituții ale Uniunii Federale Europene erau: "Conferința europeană" (analoaga Adunării Generale a Ligii Națiunilor), "Comitetul european" (analog Consiliului Ligii Națiunilor) și Secretariatul (analog Secretariatului Ligii Națiunilor). Capitala Uniunii Federale Europene și sediul tuturor instituțiilor sale trebuia să fie la Geneva, în Elveția, ca și sediul Ligii Națiunilor. De menționat faptul că Briand proiecta o Uniune Europeană de tip confederativ, cu caracter interguvernamental, nu supranațional.

Alegerea lui Titulescu ca președinte al Adunării Societății Națiunilor a coincis și cu lansarea acestui proiect de Uniune Europeană a lui Briand și nu a fost întâmplătoare, el fiind cunoscut ca un militant activ pentru această idee de Uniune Europeană.

  În anii 1930-1932, România a fost membru activ al Comisiei de Studiu pentru Uniunea Europeana, în cadrul căreia a susținut energic tentativa de construcție economică europeana. Titulescu a propus soluții economice concrete în interesul țărilor preponderent agrare din Europa Centrală și de Sud-Est, pentru depășirea crizei de supraproduție. Comisia a adoptat aceste soluții și a reușit încheierea unei convenții privind instituirea Societății Internționale de Credit Agricol Ipotecar. Rezoluțiile Comisiei nu s-au aplicat din lipsă de voință politică a marilor puteri.

În calitate de președinte al Adunării Societății Națiunilor a pledat în favoarea proiectului lui Briand la Universitatea Cambridge unde, de altfel, a spus că nu de revizuirea frontierelor are nevoie omenirea, lansând și celebra sintagmă spiritualizarea frontierelor, care este o realitate, azi, prin intermediul Spațiului Schengen.El era convins că această inițiativă a ministrului de externe francez, este o inițiativă generoasă, menită să apropie popoarele continentului european , afectat de desele conflicte și războaie.

Nicolae Titulescu avea convingerea că, dacă bătrânul continent reușea să se unească la momentul respectiv , acel moment ar fi avut o semnificație aparte, specială, deoarece ar fi fost punctul de plecare și pentru o adevărată prosperitate economică și pentru o fantastică dezvoltare culturală.Aceste argumente fără doar și poate sunt rațiuni care animă și astăzi pe actorii care joacă în această operă de unificare a continentului nostru.În acest sens, Titulescu a arătat că, în pofida deosebirilor sociale, naționale și constituționale, a nivelului diferit de dezvoltare, a granițelor ce le separă, statele, comunitatea europeană, în anasamblul său, formează un singur tot și nu există probleme în relațiile dintre state care să nu poată fi rezolvate prin înțelegeri amiabile, reciproc avantajoase. ,, Este necesitatea – susținea el – de a realiza adevărul că, în ciuda fruntariilor, în ciuda divergențelor, statele Europei formează un singur trup.Nu aparține atât guvernelor, cât nouă înșine să realizăm acest adevăr.Conștiința că ceea ce leagă pe om de om este mai important decât ceea ce îl poate despărți pe terenul intereselor naționale…’’.

A fost un adversar hotărât al izolării și închistării naționale, fiind cel care a dat expresie tendințelor obiective manifestate în viața națiunilor europene spre înțelegere, cunoaștere reciprocă și cooperare, indiferent de nivelul de dezvoltare.Aceste idei ale sale, susținute în anul 1933, sunt deosebit de actuale, depășindu-se astfel deosebirile de păreri și interesele lor momentane.

Proiectul de Uniune Europeană a lui Briand era menit să apropie popoarele contientului european, popoare care, în decursul istoriei, s-au duelat în numeroase războaie.Acest lucru era menționat și susținut și de către Nicoale Titulescu, care afirma: ,, Este o inițiativă generoasă destinată a apropia popoarele de pe continentul care, în istorie, a cunoscut cel mai mare număr de războaie, pentru ca, ușurate pe cât posibil de greutățile ce pot rezolva între ele pe cale amiabilă, să se consacre cu multă tărie și mai multă libertate împliniri obligațiunilor lor de membri ai Societății Națiunilor’’.

În viziunea sa, acestă Uniune avea și rolul de a însănătoși climatul politic internațional, fiind cadrul cel mai adecvat pentru înfăptuirea unei ample cooperări între state și de a menține pacea între popoare.El declara: ,, Din punctul de vedere al prezentului, Uniunea europeană, astfel definită, este singura soluție pentru a menține pacea între popoare.’’ În ceea ce privește viitorul, acest proiect era văzut de către Titulescu ca fiind ,,…germenul unei vieții internaționale noi și atât de binefăcătoare, încât mintea noastră actuală, produs al luptei și al suferinței, nu o poate cuprinde încă’’.

Cu alte cuvinte, Titulescu susținea ideea că viața internațională va începe să devină ceea ce trebuia să fie, în momentul în care ea asigura omului, ori unde s-ar fi găsit el, drepturile sacre care derivau pur și simplu din ființa lui de om, când generațiile tinere care nu cunoșteau nimic din ura și prejudecățiile generațiilor mai vârstnice, începeau să joace un rol activ, astfel se diminua din importanța pe care o avea frontiera la vremea respectivă.El aprecia că: ,, O sforțare plină de semnificație în acestă direcție a făcut-o domnul Briand cu proiectul lui de <Uniune Europeană>’’.

Frontiera, așa cum a fost concepută ea în trecut, era văzută de Nicolae Titulescu ca o ,,grea povară’’ care, indiferent unde era poziționată, nu făcea decât să separe oamenii.Soluția, care ajuta cel mai mult la consolidarea păcii, nu era mutarea frontierei cu câțiva kilometri ,,…mai la est sau la vest’’, susținea el.Ceea ce trebuia făcut în acest sens era ca popoarele, în deplină sinceritate și fără gânduri ascunse, să depună eforturi pentru a ,,…spiritualiza frontiera’’, acest lucru putându-se realiza prin intermediul acordurilor de tot felul, dar în special prin intermediul acordurilor de natură economică care să servească interesul comun.

Relațiile economice între state, reglementate prin acorduri economice, comerciale, financiar-valutare, erau în viziunea lui Titulescu, un alt aspect menit să promoveze unitatea la nivel european, să faciliteze cooperarea economică și să diminueze tensiunea animozitățiile de natură politică dintre ele.

În acest sens, Nicolae Titulescu spunea: ,, Acordurile economice pot reduce mult din dificultățile politice.Aplicarea pe o scară întinsă, ele pot aduce devalorizarea fruntarilor și, practicate cu bună-credință, ele pot aduce completa lor spiritualizare’’.Fiind văzute ca un factor de pace și stabilitate în Europa și în lume, legăturile economice, comerciale, au constituit, în mare măsură, ponderea cea mai însemnată în relațiile dintre state, ele conferiind cooperării la nivel european un conținut complex și au avut un rol activ în influențarea pozitivă a relațiilor de natură politică.Un lucru demn de subliniat este că, prin devalorizarea frontierelor, Nicolae Titulescu nu înțelegea diminuarea rolului statului național în sfera relațiilor internaționale, ci dimpotrivă.În concepția sa, spiritualizarea frontierelor semnifica intensificarea schimbului de valori de natură materială și spirituală, de oameni și de idei, de experiențe și particualrități trecând peste granițe și doctrine, generând astfel un nou umanism, o cunoaștere și apropiere a popoarelor printr-o conlucrare fructoasă în interesul comun al păcii și bunăstării tuturor națiunilor europene.

El semnala, în 1930, faptul că foametea, înapoierea economică, subdezvoltarea nu generau pacea între oameni, atrăgând atenția asupra faptului că necesitatea ca statele Europei, care cunoscuseră efectele nimicitoare ale crizei economice, să practice ,, o francă și leală cooperație internațională pentru a scăpa de dezastru’’.

Un alt aspect foarte important, potrivit viziunii titulesciene, la care contribuia cooperarea, relațiile economice dintre state, era apropierea statelor cu interese divergente.

Făcând referire la cauzele care, potrivit raționamentelor sale, dădeau naștere divergențelor dintre unele state în perioada interbelică, Nicolae Titulescu arăta că ,, în prezent sînt două motive care fac popoarele nefericite.Mai întâi,lipsa mijloacelor de trai, de muncă și de materii prime.Apoi, dorința de a-și mări teritoriul, pentru că se consideră că cele care au fost pierdute prin tratatele de pace le-au fost răpite pe nedrept.

Între aceste două motive de nemulțumire a națiunilor, eu fac o deosebire capitală.Dacă prima este justă, dacă prima obligă pe orice membru al comunității internațională să facă sacrificii necesare pentru a da popoarelor care au lipsuri ceea ce au nevoie, dacă prima poate deci să facă obiectul unei înțelegeri internaționale, cea de-a doua este nu numai injustă, dar ea este și cauza discordiilor internaționale care nu pot fi înlăturate decât prin război.

Nu există țară care să fie dispusă să cedeze nici un milimetru din teritoriul său astfel decât constrânsă prin forță.Mai mult, nici o țară nu va consimți să facă sacrificiile necesare pentru a ajunge la o înțelegere internațională echitabilă privind schimburile și materiile prime decât în măsura în care ea va fi sigură că teritoriul său nu va fi atins.

Intangibilitatea frontierelor este deci condiția primă a înțelegerii internaționale’’.

Este evident faptul că lipsa materiilor prime și animozitățiile generate de micșorarea teritoriilor unor state, în urma tratatelor de pace, constituiau motive de încordare la nivel european și internațional în perioada respectivă.Însă acestea se transplantau pe o cauză mult mai profundă, care-și avea originea în accentuarea inegalității dezvoltării economice și politice a statelor capitaliste, care-și punea amprenta într-un mod vizibil asupra ansamblului raporturilor la nivel european, accentuând contradicțiile interimperialiste.

Fiind un cunoscător temeinic al relațiilor la nivel european, din vremea respectivă, Nicolae Titulescu a propus soluții realiste pentru atenuarea neînțelegerilor și îmbunătățirea relațiilor dintre state cu interese divergente, alternativă pe deplin actuală și în zilele noastre.

El a susținut cu tărie că, prin intermediul Societății Națiunilor și cu ajutorul proiectului de Uniune Europeană a lui Briand, se pot rezolva asemenea probleme, că este posibilă armonizarea intereselor statelor europene și menținerea păcii.Astfel, Titulescu a sărit în apărarea ideilor lui Briand, care după cum afirma ,, …au fost așa de desfigurate, așa de maltratate fie din neștiință, fie din rea-voință, încât un sentiment de justiție mă obligă să le pun aci sub adevărata lor lumină, deși ele sînt numai în faza de studiu’’.Se afirma la acea vreme că propunerea lui Briand implică, pentru anumite state subordonarea economicului, politicului și renunțarea la o parte din drepturile obținute în urma tratatelor.Însă, după cum susținea și Titulescu, propunerea lui Briand avea la bază respectarea tratatelor.

O altă chestiune pe care clarificat-o, Nicolae Titulescu, legată de planul lui Briand, a fost aceea legată de contopirea Europei într-un singur stat, după modelul Statelor Unite ale Americii, sesizând eroarea pe care o fac cei care susțineau că acest lucru este prevăzut de Briand.El le-a reamintit faptul că această uniune avea să aibă la bază înțelegerea între statele europene după modelul înțelegerilor regionale, prevăzute de altfel de articolul 23 din Pactul, care a pus bazele Societății Națiunilor, în care fiecare stat își păstra deplina lui suveranitate.Pe această cale au luat sfârșit toate speculațiile care afirmau că noua organizare propusă de Briand este îndreptată împotriva Marii Britanii și statelor americane.De altfel, Titulescu a lansat invitația de colaborare la acest proiect, Marii Britanii și statelor americane, astfel ele aveau posibilitatea în orice moment să vadă ceea ce se face.

Prin toate acestea, Nicolae Titulescu a răspuns tuturor celor care susțineau că această Uniune europeană este îndreptată împotriva Societății Națiunilor, evidențiând faptul că Societatea Națiunilor nu vede un pericol în acest proiect a lui Briand, invocând unanimitatea în răspunsurile statelor consultate și afirmând: ,, nimic din ce se va face nu trebuie să afecteze Pactul Societății Națiunilor; tot ce se va face trebuie întreprins în cadrul Societății Națiunilor!’’.Tot el clarificând ,, Un punct important – care a fost – lăsat în umbră’’, după cum afirma și anume: ,, Uniunea europeană, după însăși propunerea domnului Briand, n-are nici o putere de deciziune în chestiunile care sînt de competența Societății Națiunilor’’.

Diplomatul român a avut rol important și în cadrul Comisiei de studii pentru Uniunea Europeană, fiind adeptul cooptării Uninunii Republicilor Sovietice Socialiste în cadrul acestei Uniuni, declarând: ,, …am fi foarte bucuroși ca Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste să poată colabora într-un mod cât mai complet cu putință la opera Uniunii europene’’.El nu vedea în această colaborarea o chestiune de principiu, ci o ,, simplă chestiune de oportunitate’’, o chestiune menită să împuternicească acest proiect de Uniune europeană.

El s-a pronunțat pentru invitarea tuturor statelor la lucrările de elaborare a studiilor pentru Uniunea europeană sub auspiciile Societății Națiunilor, în anul 1931.Nicolae Titulescu arăta că nu trebuie să se dea dovadă de niciun fel de exclusivism, că era necesar să fie atrase la elaborarea lucrărilor și la practicarea unei leale colaborări statale neeuropene și guvernele nemembre ale forului de la Geneva, datorită faptului că problemelor economice care preucupau națiunile aveau trăsăsturi comune și puteau fie eficient rezolvate numai printr-o largă cooperare internațională.

În cadrul unui discurs susținut la Societatea Națiunilor în Comisia de studii pentru Uniunea Europeană, Nicolae Titulescu a sesizat faptul că domeniul care necesita cea mai urgentă acțiune era domeniul agricol.Una dintre principalele probleme cu care se confrunta acesta, era problema tarifelor preferențiale care a ridicat numeroase obiecții.El considera aceste obiecții ca fiind de neînlăturat, dar, pe de altă parte, rămânea realist, nefăcându-și iluzia de a crede că se putea rezolva imediat toate dificultățiile pe care le implica soluționarea acestei probleme.

În tot acest timp, el considera că există două probleme care puteau fi abordate imediat și care aveau șanse de succes, acestea fiind legate de vânzarea stocurilor disponibile de cereale din recolta anului 1930 și problema legată de creditele agricole.După părerea sa, aceste două chestiuni trebuiau să formeze ,, un tot indivizibil’’, astfel încât soluționarea lor în paralel punea la dispoziția diferitelor state diverse mijloace, apropiate de situația fiecăruia și tinzând spre un țel comun, identic, respectiv o primă formă de întrajutorarea europeană.

După părerea sa, cumpărarea cerealelor pe piața europeană, la vremea respectivă, unde exista excedent, ar fi însemnat un ajutor substanțial pentru un număr mare de state europene, și ar fi îndeplinit în același timp un act care dovedea tutror ,, că solidaritatea europeană nu este un mit’’.

În ceea ce privește problema lipsei de credite din instituțiile agricole naționale din statele europene, acesta a invocat trei cauze principale, acestea fiind legate de diversitatea legislațiilor în materie de ipotecă, de gaj, de sechestrare, de execuție forțată, de faptul că exista o adevărată confuzie, în care se găsea creditorul occidental care dorea să fie pus la curent cu valoarea exactă a actului scris care îi era oferit și nu în ultimul rând lipsa unei instiuții centrale internaționale care să cunoască condițiile de creditare specifice fiecărei țări și care putea vinde titluri în deplină cunoștiință de cauză, după ce în prealabil s-ar fi asigurat asupra valorii gajurilor care era reprezentată de titlul respectiv.

Soluția propusă de Nicolae Titulescu sub auspiciile Societății Națiunilor prevedea: unificarea dreptului privat în materie de ipotecă, gaj și execuție forțată, referitor la creanțele agricole și crearea unui institut central, care avea ca și principală misiune scontarea actelor din instituțiile naționale de credit, și emiterea pe piața internațională a propiilor sale titluri, care ar fi reprezentat, pe lângă creditul combinat al tuturor statelor debitoare, propriul său credit de institut internațional.

În acest mod considera Titulescu că s-ar fi adus ,, un ajutor considerabil agriculturii europene’’.

Asemenea măsuri trebuiau înfăptuite fără întârziere, ele necesitau alegerea de către comisie a unui comitet format din reprezentanții anumitor state, comitet care să-și aibă sediul la Geneva și care putea lucra în colaborare cu organismele tehnice ale Societății Națiunilor.După părerea lui Nicolae Titulescu, dacă se proceda în consecință, și cât mai repede cu putință, acest lucru ar fi însemnat un ajutor real pentru un număr cât mai mare de state europene, și ar fi fost o primă realizare parțială a idei de unitate europeană.

Realizarea acestei unități trebuia să se întâmple pe etape, în viziunea lui Nicolae Titulescu, el considerând că această realizare ,, are o calitate magică’’, și anume aceea de a deschide necontenit ,, orizonturi nebănuite’’; odată depășită etapa de început, considera el, unele fapte care păreau de nerealizat la momentul respectiv, ar fi fost considerate ,, ușoare și firești’’.

Prima realizare se lega de domeniul agriculturii, iar concretizarea acesteia, după cum susținea Titulescu ar fi ajutat un număr mare de state europene și ar fi realizat pe lângă ,, idealul care ne călăuzește’’ și punerea în mișcare a ,, mobilului ce conduce Europa pe drumul cuceririi destinelor sale pacifiste’’.

Profunzimea și realismul gândirii lui Titulescu asupra relațiilor economice internaționale i-au îngăduit să aibă o viziune profetică cu privire la desfășurarea ulterioară a proceselor și fenomenelor economice mondiale, asupra măsurilor și procedeelor pe care comunitatea internațională le-a adoptat trei decenii mai târziu, când a examinat, tot la Geneva și luat deciziile adecvate în cadrul Conferinței mondiale pentru comerț și dezvoltare din 1964.

A îndemnat statele posesoare de resusrse financiare să depășească bariera neîncrederii și să-și plaseze capitalurile în statele unde investirea lor contribuia la dezvoltarea forțelor de producție și aduceau reale beneficii.

Îndemnând statele care dispuneau de resurse financiare să investească o parte din ele în țările rămase în urmă din punct de vedere economic, el se pronunța, implicit, pentru dezvoltarea forțelor de producție, depășirea dificultăților economice ale statului în cauză și crearea premiselor politice, economice și sociale ale progresului și păcii.

Subliniind rolul Societății Națiunilor în determinarea statelor avansate să acorde sprijin financiar intermediul creditului țărilor slab dezvoltate, Nicolae Titulescu a prefigurat rolul cooperării economice și tehnico-științifice între națiuni și funcțiile economico-sociale, culturale și umanitare ale Organizației Națiunilor Unite(ONU) și instituțiilor specializate din zilele noastre în sprijinirea statelor în curs de dezvoltare (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) să lichideze înapoierea economică și vestigiile trecutului.

Ideile cooperări, pentru a căror afirmare și statornicire în relațiile europene, internaționale a militat cu atâta consecvență Nicolae Titulescu, au fost dezvoltate și consacrate cu valoare de principiu și fundamentate în Carta ONU, Carta Organizație Unității Africane, Pactul Ligii Statelor Arabe și în alte tratate internaționale multilaterale, precum și în rezoluții ale Adunării Generale a ONU.

Evoluția ulterioară a evenimentelor a dovedit că problemele majore ale Europei și ale lumii nu pot fi trainic rezolvate de un grup al marilor puteri în afara cadrului oferit de Uniunea Europeană, ONU, NATO etc.Pacea și securitatea trainică nu pot fi decât opera unei unități a tuturor statelor.

Rolul lui Nicolae Titulescu în promovarea unității europene în vremea respectivă este cu atât mai mare cu cât era reprezentantul unei țări mici. Metternich, iar, mai târziu, Briand, au avut, pe lângă viziune și calității personale, și beneficiul reprezentării unor mari puteri, așa cum erau Imperiul Austriac și Franța.Ilustrul diplomat a considerat că forța României nu consta, în primul rând, în puterea ei economică sau militară, în mărimea ei teritorială, ci mai ales în forța principiilor de drept pe care le promova pe arena internațională.

Nicolae Titulescu a conceput activitatea de reprezentare a statului în raporturile cu alte state sau organizații internaționale ca implicând o mare răspundere și principialitate, o desăvârșită loialitate și competență, o înaltă demnitate și prestigiu.Viziunea sa privind reprezentarea statului avea o arie largă, nu se rezuma numai la participarea reprezentantului legitim al acestuia la activitațile de ceremonial(sărbători naționale, reuniuni festive, recepții etc.), ci semnifica mai ales contribuția personală, activă, inițiativa sa, în spiritul prerogativelor acordate, al politicii și intereselor generale ale țării sale, la soluționarea durabilă, reciproc avantajoasă a problemelor care se cereau rezolvate în interesul ambelor state.El pornea de la premisa că reprezentantul statului, diplomatul, nu servește numai interesele statului pe care-l reprezintă, ci și ale aceluia în care este ,, acreditat’’.De aceea, funcția de reprezentare, în viziunea sa, trebuia să răspundă imperativelor practicării unei diplomații dinamice, reciproc avantajoasă, menită să faciliteze colaborarea bilaterală și multilaterală cu terțe state și să promoveze ideea de unitate la nivel european.

În concepția lui Nicolae Titulescu, funcția de reprezentare implica propagarea și practicarea unei politici care avea la bază raporturile amicale dintre state, curtoazia și ospitalitatea, ca laturi inseparabile ale acestei activități.Ospitalitatea manifestată de Nicoale Titulescu față de reprezentanții statelor străine era considerate de acesta ca un respect cuvenit statelor, națiunilor.Numele său a devenit și rămas celebru în epoca interbelică, fiind unul dintre cei mai cunoscuți și mai populari diplomați ai Europei și al lumii ,, una din figurile cele mai eminente în viața internațională a epocii sale’’.

În acest sens, Nicolae Titulescu a considerat că relațiile dintre state, inclusiv cele dintre statele cu interese opuse, erau susceptibile de îmbunătățire și ameliorare prin intermediul canalelor diplomatice.În realizarea acestora, părțile interesate și statele terțe trebuiau să manifeste prudență, toleranță, respect reciproc, loialitate, încredere în drept și în aranjamentele stabilite de comun acord, și nu în ultimul rând dorința nestrămutată în capacitatea lor de a-și îndrepta eforturile pe făgașul cooperării pașnice, eleminând forța în relațiile dintre ele, astfel se creau toate premisele unei unități.

Nicolae Titulescu a utlizat cu măiestrei întreaga varietate a mijloacelor și posibilităților licite oferite de diplomația timpului său pentru a realiza o informare multilaterală, obiectivă și verificată, derivând, de regulă, de la cele mai prestigioase personalități, asupra problemelor care manifestau interes major pentru statul român, susceptibile a servi la luarea unor decizii la nivel guvernamental, în interesul ambelor state sau al țărilor prietene ori aliate.Raportele, telegramele, memoriile lui Nicolae Titulescu sunt mostră de analiză științifică a fenomenelor abordate, de sondare în profunzime a intențiilor interlocutorilor, de descifrare a rațiunilor și temeiurilor ce stăteau la baza politici și acțiuni lor.Titulescu se bucura de un nivel ridicat de încredere și prestigiu.El era diplomatul căutat și consultat de cele mai reputate personalități ale epocii, începând cu șefi de state, de guverne, miniștri ai afacerilor externe, oameni politici,, juriști și diplomați renumiți, oameni de știință și cultură, reprezentanți ai cercurilor economice și finaciare, jurnaliști etc.

O deosebită atenție a acordat Nicolae Titulescu verificării informațiilor, completării și precizării conținutului acestora.Era de părere că o informație cât mai completă este de natură a înfățișa organelor competente tabloul general al unor fapte, împrejurări sau stări de lucruri pentru a se putea lua deciziile cele indicate, el solicita diplomaților din aparatul central al Ministerului de Externe și de la misiunile diplomatice din exterior să procedeze în consecință.

O altă trăsătură a concepției titulesciene cu privire la informare era reprezentată de operativitatea ei, necesitatea și posibilitatea de a fi valorificată cât mai eficient în interesul statului implicat, al aliaților săi, ori al statelor terțe.

În ciuda divergențelor dintre marile puteri, despre care Nicolae Titulescu scria că ,, am fi fericiți să vedem ajunse la capăt rivalitatea italo-franceză, germano-franceză sau anglo-franceză’’, și a tezelor contradictorii susținute de alte state, s-a ajuns la un consens general și un comitet de redacție al Comisiei generale a elaborat un text care cuprindea câteva principii călăuzitoare, acceptate în unanimitate la 19 aprilie 1932: reducerea progresivă, pe etape, a armamentelor; efectuarea controlului la intervale convenabile; realizarea primei etape a dezarmării.

Aportul lui Nicolae Titulescu la concilierea tezelor franco-britanice, privind problema dezarmării, precum și asupra altor probleme internaționale, vizând, în special, poziția aliaților vis-à-vis de Germania, se înscria pe linia soluționării practice a diferitelor aspecte ale dezarmării, în concordanță cu interesele speciale și poziția geografică a statelor mici, inclusiv a României, care prin măsurile de dezarmare adoptate nu trebuia să prejudicieze securitate națională a acestor state.

Afirmarea dreptului egal la pace și securitate al tuturor statelor, mari și mici, se înscria pe linia concepțiilor titulesiene, potrivit cărora dezarmarea reprezenta o ,, operă de cooperare’’, la nivel european, cât și internațional ce nu putea fi obținută decât prin respectarea egalității în drepturi a tuturor celor care participau la ea.

Nicolae Titulescu a relevat necesitatea înlăturării dificultăților care stăteau în calea realizării dezarmării, cerând conducătorilor de state loialitate și cooperare în această dificilă acțiune. ,, Dacă diriguitorii Europei – spunea el – nu realizează exigențele opiniunii publice internaționale în asemenea materie, vor fi răspunzători în fața istoriei! O soluție se găsește în mâinile lor; să nu întârzie să o aplice!’’.

Reflecțiile teoretice și activitatea practică desfășurată de Nicolae Titulescu în scopul edificării sistemului de securitate comună, de eliminare a clivajelor economice și de promovare a unității în Europa interbelică se înscriu pe linia concepțiilor sale generale de a salvgarda pacea și securitatea internațională pentru toate popoarele și statele, inlusiv România, care putea să prospere numai în condiții de securitate și pace.

Nicolae Titulescu, se înscrie într-o galerie selectă, formată din Édouard Herriot, Aristide Briand sau Jean Louis Barthou, care au militat cu sinceritate și perseverență pentru crearea unui sistem de siguranță, care să ferească statele de spectrul războiului, promovând raporturi întemeiate pe respect, egalitate în drepturi, indiferent de mărimea și puterea lor sau gradul dezvoltării, de orânduirea lor social-economică.Prin toate acestea, el a adus o contribuție de prim rang la promovarea unității europene, contribuție care a fost guvernată de un spirit liber, pacifist, în acord profund cu valoriile democrației.

Concluzii

Prin semnificația și implicațiile lor, gândirea politică, juridică și diplomatică ale lui Nicolae Titulescu depășesc spațiul național, înscriindu-se printre cele mai distinse realizări intelectuale din epoca interbelică.

Nicolae Titulescu a fost o personalitate complexă.Gândirea și opera sa politică și diplomatică au prelungiri și în contemporaneitate.Aportul său la știința și practicarea relațiilor internaționale, principiile pentru care el a militat, devin în zilele noastre, din ce în ce mai mult bază a edificiului relațiilor internaționale, idei pline de forță ale epocii noastre.

Realitățiile contemporane confirmă cu expresivitate viabilitatea de care se bucura în lume ideile susținute cu câteva decenii în urmă de Nicolae Titulescu.Progresele care au loc pe plan internațional, de o amploare fără precedent, demonstrează faptul incontestabil că o colaborare avantajoasă între națiuni, state este posibilă numai prin afirmarea și respectarea strictă a tratatelor, înțelegerilor, fundamentate pe principiile dreptului internațional.

Manifestând creativitate, realism, receptivitate la imperativele epocii noastre, spirit inovator și în același timp flexibil în soluționarea durabilă și echitabilă a problemelor esențiale care frământă omenirea, politica promovată de Nicolae Titulescu se bucură de o largă apreciere în lume.

Gândirea politică, juridică și diplomatică a lui Nicolae Titulescu are multiple implicații prezente.Ea constituie un capitol remarcabil în istoria politică a României moderne, face parte din tradițiile progresiste și umaniste ale culturii noastre naționale, cât și a culturii europene.

Titulescu este omniprezent de partea forțelor înaintate ale epocii noastre, prin opera și ideile sale, este cu noi și printre noi în lupta pentru edificarea unei lumi mai drepte și mai bune , întemeiată pe drept, morală, echitate și pace.

O altă parte componentă a modernității gândirii lui Nicolae Titulescu și evocată în lucrarea mea, care evidențiază spiritul său liber, profund democrat și pacifist este credința sa viguroasă în rolul dreptului internațional, care visează necesitatea nerecurgerii la forță și amenințarea cu forța și reglementarea pe cale pașnică a diferendelor internaționale.Nicolae Titulescu a militat cu tot dinamismul personalității sale pentru o pace ordonată și apărată prin drept.

Indivizibilitatea păcii, indivizibilitatea solidarității națiunilor în eforturile de apărare a păcii sunt alte concepte cheie cărora Nicolae Titulescu le-a acordat o însemnătate primordială, atât pe planul construcției juridice menite să constituie temeliile păcii, cât și pe cel al valorii capitale a acesteia pentru promovarea obiectivelor majore ale politici externe a României în acord cu cea europeană, pacea fiind unul din cele mai bune mijloace de păstrare a unității naționale și de promovare a unității europene.

Diplomatul român a făcut elogiul măreției dreptului la pace, pronunțându-se pentru pace în ordine, pentru un drept al ginților în perpetuă legătură cu mersul schimbător al vieții.Prin toate aceste, el vedea realizabile exigențele idealului creator pus în slujba păcii.

Corelația dintre gândire și acțiune se armonizează perfect în tot ceea ce a întreprins Nicolae Titulescu pe planul apărării neobosite a păcii prin recurgerea la totalitatea instrumentelor oferite de dreptul ginților.Folosirea mecanismelor oferite de Liga Națiunilor, încheierea de înțelegeri regionale, definirea agresiunii, codificarea și dezvoltarea progresivă a dreptului internațional, realizarea dezarmării, lupta pentru securitatea și cooperarea europeană sunt obiective cărora Nicolae Titulescu le-a acordat o atenție permanentă, regăsindu-se într-o generoasă sinteză în capitolele de mai sus, fiind o strădanie fără repaus a lui Nicolae Titulescu de a face din dreptul la pace o realitate vie, pe măsura aspirațiilor tutror popoarelor.

Om politic domniat de realism, cu un spirit vizionar, liber, democrat și pacifist, Nicolae Titulescu a anticipat neputința dreptului internațional în fața voinței statelor de a nu se conforma postulatelor justiției.El a visat, tot timpul, ziua în care spiritul politic nu se va mai opune spiritului juridic și va avea loc acea instaurare a domniei legii internaționale.

În descifrarea competenței de întemeitor al culturii păcii, nu am făcut abstracție nici de calificarea sa de ziditor de valori morale, de faptul că morala internațională , ca ansamblu de regluli de conduită, stabilite în raporturile dintre state, a contribuit, împreună cu normele și principiile dreptului internațional la promovarea și oblăduirea unor valori fundamentale cum sunt pacea, securitatea și cooperarea interstatală, internațională.Era foarte prezentă, încă din vremea sa, tendința dispariției a zidului despărțitor dintre drept și morală, sub influența tot mai puternică a opiniei publice mondiale, a acțiunii grupurilor democratice, progresiste, în rândul cărora se situa și diplomatul român, grație acțiunii sale neobosite de promovare a dreptății și echității în cadrul relațiilor internaționale.

Om al acțiunii, partizan al înaltelor valori morale, om care a îndemnat la creație – în această ipostază apare Nicolae Titulescu surprins în lucrarea mea, toate acestea fiind mărturii edificatore în ceea ce privește dimensiunea etică a activității sale diplomatice.

Având un spirit vizionar, liber, democratic, pacifist, așa cum reiese din cele evocate în lucrarea mea, Nicolae Titulescu și l-a cultivat și exersat neobosit, prin tot ceea ce a făcut.A considerat știința o dimensiune de nedespărțit a activității diplomatice, fundamentându-și acțiunea pe judecata exactă a legăturilor dintre cauză și efect, promovând o gândire creatoare, care deschizând drumuri noi, trebuia să dea roade noi pe planul cooperării internaționale.Nicolae Titulescu a ajuns să demonstreze convingător adevărul că diplomația este o profesie originală, care își poate dovedii adevărata sa vocație numai cu prețul unei munci îndelungate, răbdătoare, chiar și atunci când printre practicienii acestei profesii se află si oameni de geniu, de altfel cum era și el.

Pentru el diplomația era o activitate profund umană, sensibilă, perfectibilă, care necesita o apropiere cât mai intensă și mai intimă de materia realțiilor internaționale, care nu trebuiau privite într-un mod abstract, ci în dinamica lor, ceea ce presupunea frământare și contradicții, în procesul continuu al apariției dificultăților și al soluționării lor practice.

Am arătat în cuprinsul acestei lucrări concepția pe care Nicolae Titulescu o avea despre idealul creator.Un ideal care nu a putut fi cu adevărat cristalizat decât în acțiune, dovedindu-se a fi fost o forță motrice care a stat la baza muncii și inițiativelor sale.

Întreaga activitate a lui Nicolae Titulescu a fost evalută în lucrarea mea, cu obiectivitate, în lumina adevărului istoric și prin prisma modernității gândirii sale politico-diplomatice și juridice.Am încercat să sintetizez selectiv aceste pagini de încheiere, putându-se observa din cuprinsul prezentei lucrări, că demersul științific al lui Nicolae Titulescu se întemeiază pe practica sa diplomatică vastă și variată și pe cunoașterea aprofundată a normelor dreptului internațional.Patosul pe care l-a dovedit în apărarea cauzei păcii și a intereselor superioare ale statului român își are sorgintea într-o înaltă valoare umană: autenticul și viul său patriotism.El nu a făcut însă un titlu de glorie individuală pentru sine din iubirea de patrie, ci a împărțit acest nobil sentiment cu poporul și continentul din care făcea parte.

Din această lucrare derivă, deci, în primul rând că strădania diplomatică a acestui om, își avea originea în interesele majore ale României și era guvernată de spiritul său liber, democrat și pacifist.

O altă componentă care derivă, este capacitatea sa de a corela organic interesele superioare ale patriei sale de promovarea, consolidarea și apărarea păcii.Caracterul organic al acestei corelații este formulat de diplomatul român în termeni a căror claritate și vigoare, care au rămas la fel și în zilele noastre, deoarece astăzi, ca și ieri, sau mâine, bunul cel mai de preț al unei țări rămâne pacea.Pacea este o valoare fundamentală a întregii omeniri, fiind o condiție sine qua non, în viziunea marelui diplomat român, a progresului și dezvoltării.Ea este prezentă în gândirea și acțiunea ilustrului diplomat, ca un drept fundamental și sacru al tutror popoarelor.Aceste de vederi de factură umanistă, Titulescu le-a promovat cu o pilduitoare perseverență în pofida tutror adversităților pe care le-a întâmpinat în propria țară și pe continent.

Eforturile sale neobosite pentru apărarea și consolidarea păcii ni-l recomandă ca pe un ilustru strămoș, care a trăit și marcat cu intensitatea spiritului său liber,democrat și pacifist epoca sa, situându-se prin modernitatea gândirii și actualitatea idealurilor pe care le-a profesat dincolo de limitele timpului său istoric, înscriindu-și definitiv numele în galeria eternă a marilor personalități care și-au închinat cu credință viața zidirii acestei Europe, care stă sub egida universului diplomației păcii.