Nicolae Lotreanu Art1 [615095]

REFORM Ă ȘI RECONSTRUC ȚIE SOCIAL Ă

CONCEPTE ȘI PROBLEME ALE POLITICII SOCIALE
NICOLAE LOTREANU
Politica social ă este ast ăzi, într-un stat modern, punctul cel mai sensibil a l
politicii în ansamblu. În acest domeniu se probeaz ă capacitatea unei forma țiuni
politice de a propune solu ții viabile pentru nevoile și problemele sociale
fundamentale.
În sens general, politica social ă este un ansamblu de concepte și programe
politice destinate între ținerii, protej ării și dezvolt ării surselor vitale ale societ ății.
Dac ă acest domeniu este neglijat sau l ăsat în voia destinului, orice încercare de
dezvoltare, în indiferent care câmp al existen ței, este înghi țit ă de densitatea
problemelor sociale. De altfel, existen ța unui stat discret, generos și puternic al
bun ăst ării minime pentru to ți este rezultatul celei mai importante „lec ții” a
modernit ății.
Educa ția f ără stat a devenit de neconceput, un larg sistem de re distribuire și
de transfer al veniturilor a f ăcut ca mai mult de o treime din popula ția continentului
nostru s ă-și datoreze reproducerea vie ții proprii statului; în momentele de
recesiune, interven ția statului este un numai a șteptat ă, dar și salutar ă. Dar mai ales,
acest Welfare State a fost sursa principal ă a mobiliz ării sociale, a ordinii și
stabilit ății.
În acela și timp, nu putem ignora dificult ățile cu care se confrunt ă ast ăzi statul
bun ăst ării, care pentru majoritatea anali știlor se afl ă într-o criz ă a c ărei ie șire este
greu de întrev ăzut. Acest „colos cu picioarele de lut” imobilizeaz ă, prin cererile tot
mai presante la care este supus și prin mecanisme birocratice greoaie, din ce în ce
mai multe resurse, iar capacitatea lui de a rev ărsa „man ă” în toate mediile sociale
pare s ă-și fi atins limitele.
Se invoc ă ast ăzi tot mai des nevoia despov ărării statului de obliga țiile pe care
se dovede ște incapabil s ă le satisfac ă și eliber ării indivizilor și grupurilor, aflate
sub protec ția sa, de mentalitatea de între ținu ți sociali, redându-le astfel
responsabilitatea asupra vie ții proprii. Guvernele las ă ast ăzi în sarcina
comunit ăților multe dintre problemele membrilor dezavantaja ți sau discrimina ți în
cursa pentru o via ță mai bun ă, devenit ă tot mai dur ă în condi ții de recesiune și de
incertitudine în configura ția viitoare a societ ăților umane.
Este cert îns ă faptul c ă statul nu poate abandona dintr-o dat ă responsabilit ățile
sale. Mai ales în fostele ță ri comuniste unde, în loc s ă fie un p ărinte, a fost un

„Revista Român ă de Sociologie”, serie nou ă, anul X, nr. 3–4, p. 225–239, Bucure ști, 1999

226 Nicolae Lotreanu 2
spoliator, în loc s ă fie un educator, a fost un ideolog, în loc s ă fie protector, a fost
un mili țian. El nu recuno ștea existen ța decât a omului-popor, a omului-clas ă, a
omului-mul țime, a omului-emblem ă. Dup ă pr ăbu șirea comunismului, au explodat
problemele sociale mascate de imaginea ideologic ă decorativ ă promovat ă de
sistem. De aceea, noile state se confrunt ă cu dificult ăți care vor marca mai mult ă
sau mai puțin ă vreme via ța social ă, dup ă cum inteligen ța, cinstea, realismul și
claritatea vor fi sau nu investite în actul de guve rnare.
În țara noastr ă, situa ția actual ă este deosebit de precar ă în acest domeniu:
statul însu și împinge întreprinz ătorul în cursele unui capitalism primitiv și s ălbatic
printr-o fiscalitate exagerat ă, nediferen țiat ă și lipsit ă de inteligen ță și prin obstacole
birocratice sofisticate; venitul ob ținut prin munc ă s-a devalorizat; protec ția social ă
a grupurilor sociale dezavantajate sau a pensionari lor se realizeaz ă la un nivel
ridicol; sprijinul pentru comunit ățile locale este cvasiinexistent.
Rezultatele se refer ă la: cvasigeneralizarea s ărăciei (aproximativ 60% din
popula ție tr ăie ște − dac ă avem în vedere veniturile declarate − sub nivelul minim
de subzisten ță ); distrugerea motiva ției pentru munc ă sau ini țiativ ă privat ă; cre șterea
continu ă a presiunii sociale asupra statului, al c ărui resurse tind s ă scad ă, în valoare
real ă, din cauza proastei administr ări.
OBIECTIVELE POLITICII SOCIALE
În viziunea noastr ă, sfera de cuprindere a politicii sociale este mult mai larg ă
decât las ă s ă se întrevad ă dezbaterile politice de la noi. Majoritatea progra melor în
acest domeniu vizeaz ă grupurile sociale dezvantajate sau ceea ce se în țelege
îndeob ște prin protec ția social ă. Exist ă îns ă cel pu țin trei serii de obiective ale unei
politicii sociale în sens modern:
1. Dezvoltarea comunitar ă. Comunit ățile sunt celulele vii ale societ ății.
Aici, politica social ă vizeaz ă obiective privind asigurarea, la standardele
moderne de civilitate, a unor condi ții sociale considerate la nivel global ca
importante pentru comunit ăți, de promovare și stimulare a familiei și de
protec ție a copilului, de sus ținere și cre ștere a solidarit ății sociale și a
responsabilit ății umane.
2. Protejarea și promovarea unor bunuri (valori) publice: ap ărarea și
securitatea unei na țiuni, infrastructura urbanistic ă modern ă, s ănătatea,
educa ția, cultura, știin ța.
3. Securitatea (protec ția) social ă a grupurilor sociale care dintr-un motiv
sau altul sunt dezvantajate sau aflate în dificulta te. Sunt îndeosebi
asigur ările sociale și asisten ța social ă.
Politica social ă cuprinde astfel satisfacerea nevoilor normative − cele care
sunt recunoscute de societate ca atare; rezolvarea problemelor sociale, a

Concepte și probleme ale politicii sociale 227 3
distorsiunilor și blocajelor care împiedic ă o via ță social ă normal ă și s ănătoas ă
pentru întreaga comunitate; ap ărarea, protejarea și promovarea valorilor
fundamentale ale na țiunii.
DEZVOLTAREA COMUNITAR Ă
Particularit ățile tranzi ției române ști la o economie liber ă și la o form ă viabil ă
de democra ție impun priorit ăți diferite în politica social ă. Centralismul ca metod ă
de guvernare și colectivismul ca valoare social ă fundamental ă, cultivate timp de
aproape cincizeci de ani, au dus la distrugerea tre ptat ă a țesutului viu de
solidaritate al societ ății române ști.
Comunismul a avut efecte paradoxale asupra comporta mentului social. A
sem ănat colectivism și a cules mercantilism; a sem ănat cultul șefului și a cules
clientelism; a sem ănat ascetism și a cules un egocentrism feroce; a sem ănat
egalitarism și a cules r ăzboi social; a sem ănat comunism și a cules anticomunism
etc. Ceea ce tr ăim noi ast ăzi este gravat pe reversul medaliei b ătute în anii
comunismului. Dispre țul pentru individ, lupta pentru supravie țuire și egalizarea
întru s ărăcie a generat o puternic ă aprehensiune fa ță de diferen țiere.
În societatea româneasc ă aceste fenomene au fost agravate de o
industrializare for țat ă și arbitrar ă care a condus la dep ăș irea pragului critic al
migra ției rurale. Efectul resim țit din plin acum este distrugerea comunit ăților: a
comunit ăților rurale prin îmb ătrânire și a comunit ăților urbane prin dezordinea
valorilor generat ă de agresiunea mul țimilor de dezr ădăcina ți care au invadat
cartierele ora șelor, ele însele devenind treptat victimele acestei dezorganiz ări.
La toate acestea se adaug ă una dintre mo ștenirile interbelice pe care ast ăzi
mul ți o ignor ă − mase mari de oameni ( ță rani sau proletari agricoli) tr ăind într-o
sărăcie lucie și în condi ții degradante, c ărora ideologia comunist ă le-a stimulat
setea de revan șă social ă.
Distrugerea comunit ăților a fost îns ă și un motiv politic al vechiului regim.
Acesta nu putea suporta nici un fel de autonomie, n ici un fel de delegare a puterii
pentru c ă ar fi pus în pericol „unitatea de monolit a poporu lui” în jurul partidului-
stat și al persoanei conduc ătoare. Printr-o distribuire savant ă a privilegiilor, prin
mari deplas ări de popula ții dintr-o regiune în alta, micile comunit ăți au fost sparte,
cutume, norme și valori distruse; chiar și puterea de influen țare a familiilor a fost
suspendat ă în perioadele cele mai agresive ale regimului.
Toate aceste fenomene au atins pragul critic în ani i ’80 pe fondul deciziei
arbitrare de a returna integral datoria extern ă și de a construi o economie autarhic ă.
Priva țiunile la care a fost supus ă întreaga popula ție a ță rii au dep ăș it orice limit ă.
Reac ția de supravie țuire, prin accentele sale paroxistice, a devenit, e a îns ăș i, un
agent de distrugere a vie ții comunitare. Oamenii se percepeau unii pe al ții ca
du șmani personali în cursa de a prinde un loc bun la c ozile pentru procurarea

228 Nicolae Lotreanu 4
produselor alimentare de baz ă, de a se putea urca într-un autobuz sau tramvai, d e a
fi printre pu ținii în stare s ă ofere copiilor o portocal ă sau o banan ă.
Doar familiile au rezistat în fa ța acestei agresiuni sociale generalizate, prin
închiderea într-un univers spiritual autarhic și prin centrarea aproape mistic ă în
jurul copiilor. Ei aveau s ă fie lipsi ți, prin exces de protec ție, de experien țe sociale
elementare și crescu ți în condi ții de ser ă. Participarea lor masiv ă și dominant
instinctiv ă la evenimentele din decembrie 1989, ca și ruptura intergenera țional ă
brutal ă ce s-a produs dup ă aceea și-au g ăsit aici for ța de propulsare. Paradoxal, s-ar
putea spune c ă debusolarea actual ă a tinerelor genera ții a avut drept cauze
ideologizarea sterilizant ă promovat ă de vechiul regim, excesul de dragoste
părinteasc ă, generat de autoap ărarea spiritual ă a p ărin ților și divizarea politic ă
extrem ă a societ ății survenite dup ă decembrie 1989.
Pre țul pl ătit a fost, deci, foarte mare. Familia româneasc ă a fost, în timpul
regimului comunist, puternic (am putea spune, exclu siv) centrat ă pe copii. Mai ales
anii ’80, caracteriza ți prin restric ții dificil de în țeles pentru lumea occidental ă și cu
atât mai greu de suportat de c ătre românii care cunoscuser ă perioada de liberalizare
și prosperitate relativ ă a anilor ’60, prin neîncrederea tot mai mare în ca pacitatea
regimului de a sus ține practic valorile (umaniste în esen ța lor) pe care le clama, au
determinat refugiul în sânul familiei. Familia a de venit, astfel, un univers spiritual
introvertit și, mai mult sau mai pu țin, fiecare dintre membrii s ăi.
La o suprarealitate puternic formalizat ă a regimului, s-a opus o suprarealitate
a vie ții interioare. Iar imposibilitatea comunic ării publice a transformat-o, într-o
anumit ă m ăsur ă, într-un mediu substitut al ansamblului social. Ai ci, indivizii au
luat pe cont propriu valorile regimului și le-au întors împotriva lui, generând un
proces de socializare disfunc țional care avea s ă constituie una dintre cauzele
imploziei comunismului. „Conspira ția de buc ătărie” nu are, astfel, nimic ridicol −
este vorba despre un efect psihosocial excep țional provocat de un anacronism
politic, de asemenea, excep țional. Iar o astfel de situa ție a avut un efect pervers
particular: individul − subiect, dar și actor al dramei − a fost într-un complex
putere-neputin ță care afecteaz ă grav acum capacitatea de reac ție a comunit ăților.
Implozia comunismului și noile libert ăți dobândite au t ăiat acest cordon
ombilical artificial, generând un clivaj intergener a țional, mai ales pe plan politic.
Se știe c ă leg ăturile de apartenen ță la o societate sl ăbesc o dat ă cu vârsta. În
societatea româneasc ă, acest proces este accelerat de o criz ă de identitate, mai
evidentă la grupurile vârstnice, mai ata șate de vechiul regim, mai ales de vitalitatea
sa de început. În imaginea lor, societatea devine d in ce în ce mai str ăin ă prin
cre șterea continu ă a pre țurilor, prin sterilitatea dezbaterilor parlamentare și printr-o
pres ă rocambolesc ă.
Consecin țele, asupra comunit ăților, observabile ast ăzi, sunt diferite, dup ă
cum diferite sunt culturile, tradi țiile, experien țele sociale, consisten ța elementelor
de sudur ă în interiorul acestora și nivelul con știin ței unei identit ăți comune.

Concepte și probleme ale politicii sociale 229 5
Asemenea diferen țe s-au putut constata chiar și între comunit ățile locale sau
regionale. Este semnificativ, în acest sens, decupa jul votului în 1992.
Comunit ățile etnice au reac ționat în func ție de natura aspira țiilor lor și de
posibilit ățile lor de evadare dintr-un univers concentra ționar. Comunit ățile german ă
și maghiar ă au fost cel mai mult afectate de degradarea standa rdului de via ță și a
climatului spiritual pentru c ă amândou ă, dar mai ales cea german ă, aveau ca termen
de referin ță bun ăstarea din patria de origine și resim țeau degradarea vie ții ca pe o
agresiune str ăin ă. Sa șii și șvabii au emigrat masiv pentru simplu motiv c ă au putut
să o fac ă, iar maghiarii, cu orgoliul r ănit de pierderea privilegiului de a se izola prin
dispari ția Regiunii Autonome Maghiare, au devenit disponibi li pentru orientarea
conflictual ă a elitelor lor intelectuale.
„Luptele de clas ă” de pe str ăzile Capitalei dup ă pr ăbu șirea sistemului
comunist și evenimentele din martie 1990 de la Târgu-Mure ș au ridicat tensiunea
social ă la niveluri maxime, fiin ța statal ă a României fiind pus ă în pericol.
Repara țiile care au survenit imediat dup ă preluarea puterii de c ătre FSN au fost
anulate repede fie de infla ția galopant ă, fie de activarea extrem ă a unor tendin țe
anticomuniste sau na ționaliste agresive.
Economiile la CEC adunate cu eforturi supraomene ști de ță rani și pensionari
au fost pulverizate; veniturile prin munc ă s-au pr ăbu șit devenind simple
indemniza ții de supravie țuire; sentimentul eliber ării s-a epuizat rapid prin
surprizele generate de șomaj, de cre șterea vertiginoas ă a costului vie ții, de
mediocritatea deciziilor politice, de incapacitatea elitelor de a se ridica la nivelul
responsabilit ăților pe care și le-au asumat, de conflictele politice între puter ea
central ă și adminstra ția local ă.
Situa ția actual ă este extrem de complicat ă și din cauz ă c ă în țara noastr ă nu
am atins standardele moderne în administra ția public ă. Birocra ția la noi nu s-a
depersonalizat, dimpotriv ă, rela ția interpersonal ă este c ăutat ă: de func ționar, pentru
a putea s ă-și „valorifice” func ția în interes propriu, de petent, pentru a dobândi
siguran ța c ă va fi ascultat. Abuzul, transformarea func ției în surs ă de avantaje
personale sau favoritism sunt tenta ții curente și constituie focare de încurajare a
corup ției și de erodare a încrederii și solidarit ății comunitare.
Toate acestea au f ăcut ca principalele obiective sociale pentru orice for ță
politic ă sensibil ă la interesele na ționale s ă fie, în acest moment, regenerarea vie ții
comunitare și construirea unei administra ții func ționale. Aceste dou ă obiective
sunt mai importante decât orice obiectiv economic, atât pentru c ă privesc
infrastructura vie ții și culturii na ționale, cât și pentru faptul c ă realizarea lor
condi ționeaz ă direct posibilitatea de înf ăptuire a oric ărei ini țiative de redresare
economic ă. În acela și timp, s ă ne reamintim adev ărul elementar c ă nu este posibil ă
o democra ție real ă fără existen ța unor comunit ăți puternice cu o capacitate cert ă
de autoadministrare.
Ast ăzi emanciparea comunitar ă este de neevitat. Dovada o constituie faptul
că, în lipsa unui program na țional de dezvoltare comunitar ă, asist ăm la fenomene

230 Nicolae Lotreanu 6
îngrijor ătoare: tendin ța de eliminare a factorului „str ăin” (în Transilvania primii
concedia ți sunt moldovenii sau oltenii și presa ți s ă se întoarc ă acas ă, la fel cum în
alte zone industrializate ale ță rii, ardelenii care au contribuit la punerea în fun c țiune
a unor obiective economice și s-au stabilit de mult în aceste zone sunt izola ți de
restul comunit ății).
Asist ăm, ast ăzi, la izolarea teritorial ă a comunit ăților maghiare; structura de
tip statal a UDMR este un fapt; st ările conflictuale în raporturile dintre comunit ăți
sunt o realitate. Dac ă nu se întreprinde nimic în sensul unui sprijin com unitar real,
vom asista în curând la apari ția unor societ ăți secrete de autoap ărare comunitar ă, la
tendin ța oamenilor de șa-i face dreptate pe cont propriu.
Iat ă de ce, de mult, se impun m ăsuri din p ăcate ignorate de politicile actuale:
♦ Reforma radical ă a administra ției publice pe baz ă urm ătoarelor
principii: asigurarea unui venit onorabil pentru fu nc ționarul public;
refacerea prestigiului și autorit ății func ției publice; promovarea
competen ței probate la toate e șaloanele administra ției publice sub
supraveghere strict ă și specializat ă.
♦ Realizarea unei autonomii locale reale, prin elaborarea unei legi
cuprinz ătoare și moderne privind autonomia local ă, care s ă statueze
drepturile comunit ăților și raporturile cu puterea central ă (guvernul) și s ă
creeze surse minime pentru dezvoltarea comunitar ă. Nici o ini țiativ ă
întemeiat ă pe principiul etnic nu s-ar mai putea legitima în condi țiile
existen ței unei autonomii locale recunoscute și func ționale și multe dintre
conflictele reale sau poten țiale s-ar putea dezamorsa prin existen ța unei
asemenea legi.
♦ Elaborarea de programe de dezvoltare comunitar ă cuprinz ătoare și
consistente în care s ă fie antrenate nucleele viabile ale societ ății civile și
resursele importante puse la dispozi ție de Comunit ățile Europene pentru
dezvoltarea local ă.
POLITICI SOCIALE SECTORIALE
Orice strategie de guvernare implic ă ast ăzi, înainte de toate, protejarea
resurselor umane ale unei societ ăți. Ajutoarele de orice fel reprezint ă o investi ție și
nu o repara ție sau indemniza ție gratuit ă de supravie țuire. Politicile sociale
sectoriale se orienteaz ă, astfel, spre prezentarea condi țiilor minime de via ță în toate
mediile sociale, spre stimularea puternic ă a valorific ării resurselor de munc ă și de
crea ție și nu spre un paternalism demagogic care încurajeaz ă atitudinea de
între ținut al statului și inhibă responsabilitatea pentru destinul propriu.
Gre șelile în acest domeniu, sau specularea problemelor sociale în interes
partizan sau electoral antreneaz ă riscuri enorme: munca la negru, speculativismul

Concepte și probleme ale politicii sociale 231 7
comercial și financiar, evaziunea fiscal ă masiv ă și pierderea sentimentului de
solidaritate fa ță de comunitatea de apartenen ță . Tot astfel, sentimentul de
insecuritate public ă, lipsa de încredere ori de perspectiv ă, nesiguran ța vie ții
cotidiene epuizeaz ă moral comunit ățile, încurajând atitudini sociale cinice,
mercantilismul și marginalizarea.
1. AP ĂRAREA ȘI SECURITATEA NA ȚIUNII
Aceste domenii apar țin desigur unei activit ăți specializate, dar au implica ții
esen țiale în via ța social ă. Existen ța lor în condi ții de profesionalitate și eficien ță
produc sentimentul de apartenen ță la o comunitate puternic ă în stare s ă-și apere
valorile fundamentale.
Sl ăbirea sentimentului na țional, pierderea încrederii în valorile comunitare se
datoreaz ă și dificult ăților din aceste domenii. În acela și timp, este necesar ă o
imagine cuprinz ătoare asupra ap ărării și securit ății unei comunit ăți, care nu mai
înseamn ă ast ăzi un caracter eminamente extern, îndreptate împotr iva inamicilor
poten țiali.
Democra ția liberal ă a devenit ast ăzi o valoare politic ă unanim recunoscut ă pe
continentul nostru. „Inamicii” de ieri ne sunt ast ăzi parteneri, iar for țele noastre de
ap ărare ori de siguran ță public ă sunt înainte de orice garan ții ale evolu ției
democratice a ță rii. Principalul adversar al României pare s ă se constituie din
propriile noastre sl ăbiciuni la nivel comunitar. Armata, poli ția sau serviciile de
siguran ță na țional ă au deci și o func ție intern ă. Prin exerci țiul de ap ărare și
responsabilitate comunitar ă reluat din genera ție în genera ție, prin prezen ța lor
public ă al ături de popula ție și nu împotriva ei, prin transparen ța activit ății lor,
aceste institu ții reprezint ă vectori de socializare, de asimilare a valorilor s ocietale
fundamentale.
Sus ținerea acestor institu ții reprezint ă un obiectiv politic de prim ă
importan ță . Este necesar ca un asemenea suport s ă fie îndreptat în direc ția
democratiz ării profunde a activit ății lor, cre șterii continue a gradului de
profesionalizare a cadrelor, dezvolt ării capacit ății lor de comunicare cu mediile
sociale cele mai diverse, asigur ării resurselor minime pentru func ționarea lor.
2. TRINOMUL MODERNIZ ĂRII
Piatra de încercare pentru epoca noastr ă o constituie modernizarea vie ții
sociale la nivel planetar. Resursele umane, tehnologice și financiare existente
ast ăzi impun un astfel de obiectiv atât din considerent e morale, cât și economice −
aceste resurse, ele însele, sunt limitate în dezvol tarea lor de lipsa unor structuri
moderne în zone întinse de pe planeta noastr ă. M ăsura unui progres real în aceast ă
direc ție o constituie rezolvarea a ceea ce se nume ște ast ăzi trinomul moderniz ării.
Elementele acestuia sunt extrem de dificile: milioa ne de oameni (în special, copii)
mor zilnic de foame; s ănătatea este amenin țat ă înc ă de boli incurabile și de condi ții

232 Nicolae Lotreanu 8
de via ță care între țin focare de epidemii; educa ția constituie pentru o mare parte a
popula ției un bun inaccesibil.
În România, procesele de modernizare care au debuta t relativ târziu fa ță de
alte zone ale Europei au fost întrerupte fie de con juncturi interna ționale
nefavorabile, fie de gre șeli fundamentale în orientarea dezvolt ării sociale.
Voluntarismul comunist, de și în aparen ță orientat „progresist” a complicat și mai
mult derularea proceselor de modernizare. Nutri ția a fost afectat ă grav, mai ales în
ultimii 15 ani ai perioadei comuniste; asisten ța medical ă a regresat datorit ă aloc ării
unor resurse minime; educa ția dominant represiv ă, în care aproape orice abuz
asupra copilului era admis implicit sau explicit, a generat fenomene psihosociale
dintre cele mai grave. Progresele înregistrate – un ele notabile (dac ă avem în vedere
generalizarea educa ției și o bun ă instruire profesional ă) – nu au adus infuzia de
modernitate a șteptat ă din cauza orient ării aberante a dezvolt ării economice și
aloc ării arbitrare a resurselor. Din p ăcate, guvern ările postcomuniste nu au adus
nici o repara ție în afar ă de câteva corec ții mai degrab ă cosmetice în structura și
orientarea înv ăță mântului ori „eliberarea” ideologic ă a activit ăților educa ționale.
Mo ștenim, deci, „sarcini” politice deosebit de grele.
În domeniul nutri ției:
– reducerea imediat ă a ponderii extrem de mari a cheltuielilor pentru n utri ție
în veniturile popula ției;
– asigurarea, prin m ăsuri complexe și concertate, a securit ății alimentare prin
valorificarea, m ăcar la nivel mediu, a resurselor importante de care
dispune agricultura româneasc ă;
– protejarea real ă a consumatorilor în fa ța invaziei unor produse din import
de cea mai proast ă calitate și de comer țul ilegal, anarhic ori în afara
regulilor sanitare elementare;
– alocarea de subven ții, prin produse și servicii, familiilor celor mai
dezavantajate, pentru hrana sugarilor și a copiilor pân ă la vârsta de 14
ani;
– aplicarea de sanc țiuni drastice pentru orice încercare de a specula p re țul, ori
de a altera calitatea produselor alimentare de baz ă;
– încurajarea prin sprijin direct sau prin credite ieftine a produc ției agricole în
domenii deficitare pentru industria alimentar ă.
În domeniul s ănătății:
– încurajarea sectorului privat în domeniul asisten ței medicale ca element
concuren țial al serviciilor publice de s ănătate;
– asigurarea rapid ă a unui management de calitate, prin selec ție riguroas ă și
supravegherea sever ă a performan ței minime, în sectorul public. Nu
asigur ările de s ănătate constituie o prioritate pentru România, a șa cum

Concepte și probleme ale politicii sociale 233 9
politica actual ă a guvernului pare s ă indice, ci un sector privat puternic,
dezvoltarea serviciilor medicale de un înalt nivel de specializare și un
management m ăcar la nivel mediu european;
– reduceri semnificative de impozite pentru societ ățile comerciale care fac
dona ții în sectorul s ănătății publice sau sprijin ă dezvoltarea serviciilor
medicale;
– impunerea de taxe pe activit ăți care implic ă riscuri pentru starea de s ănătate
a popula ției și dirijarea amenzilor aplicate de Poli ția sanitar ă numai în
folosul dezvolt ării asisten ței medicale;
– transformarea Ministerului S ănătății într-o institu ție înalt specializat ă cu
atribu ții prioritare în elaborarea strategiilor de s ănătate, în expertiza
asupra situa țiilor de risc și în controlul profesional riguros al activit ății
medicale;
– dezvoltarea maxim ă a activit ăților profilactice și terapeutice pe baza
accentului prioritar pe asisten ța medical ă primar ă care s ă realizeze un
contact nemijlocit cu popula ția. În acest scop, se va dezvolta baza
material ă existent ă și o formare optim ă a personalului;
– reforma radical ă a sistemului de salarizare în serviciile medicale publice
bazat ă pe valorizarea maxim ă a competen ței și performan ței;
– restructurarea sistemului policlinic în centre de diagnostic, tratament și
profilaxie și optimizarea unit ăților medicale cu paturi;
– mixtarea sistemului de asigur ări de s ănătate pentru a încuraja ini țiative
private cu func ție concuren țial ă și stimulatoare asupra întregului sistem
de asigur ări;
– extinderea aloc ării de medicamente gratuite pentru anumite categori i de
afec țiuni și urmărirea atent ă, cel pu țin în perioada de tranzi ție, a
form ării pre țurilor la medicamente pentru a asigura o protec ție real ă a
popula ției;
– relansarea școlii medicale române ști, prin revalorizarea tradi țiilor sale
recunoscute, prin atingerea în domeniul preg ătirii medicale a
standardelor europene; încurajarea cercet ării știin țifice și adoptarea
unui sistem func țional de omologare a rezultatelor, cu proceduri de
urgen ță pentru cele mai valoroase.
În domeniul educa ției:
– înl ăturarea urgent ă a oric ărei posibilit ăți de abuz asupra copilului printr-o
legisla ție adecvat ă, prin accesul p ărin ților și a unor pedagogi
recunoscu ți în consiliile de administra ție ale școlilor și prin
transformarea inspec ției școlare într-o activitate complex ă cu aportul
tuturor specialit ăților implicate de procesul de instruire. Caracterul
autoritar și represiv al instruc ției școlare mo ștenit de la vechiul regim și
agravat de situa ția confuz ă generat ă de adoptarea lent ă a legii

234 Nicolae Lotreanu 10
înv ăță mântului a generat fenomene nelini știtoare în școli: înmul țirea
tentativelor de sinucidere la adolescen ți, propor ții alarmante ale
conflictului școlar, cre șterea accelerat ă a abandonului școlar, sl ăbirea
motiva ției pentru instruire, atât la profesori, cât și la elevi;
– stimularea de c ătre stat a public ării manualelor alternative la toate
disciplinele fundamentale;
– asigurarea educa ției de baz ă (elementare) a tuturor copiilor care s ă asigure
alfabetizarea universal ă a popula ției și deprinderi de civiliza ție
elementar ă în toate mediile sociale;
– asigurarea gratuit ății și caracterului democratic al educa ției minime și
orientarea acesteia în func ție de nevoile mediului social în care se
desf ăș oar ă;
– elaborarea unei concep ții clare asupra politicii în domeniul înv ăță mântului,
în perspectiva moderniz ării reale a procesului de înv ăță mânt;
– trecerea de la prioritatea disciplinelor și asimil ării lor ca atare la provocarea
și stimularea personalit ății subiectului, la dezvoltarea abilit ăților sale
creative și rezolutive;
– afirmarea școlii ca sistem deschis pentru permanentizarea înv ăță rii
indiferent de vârst ă prin diversificarea ofertelor educa ționale și
eliminarea coresponden țelor stricte între vârst ă și nivel de școlarizare
pentru a da oricui șansa de a se reîntoarce în sistemul școlar, dac ă o
dore ște;
– asigurarea în toate școlile, de toate tipurile, a unui management modern ;
– stimularea dona țiilor și patronajului în sistemul școlar pentru sporirea
resurselor alocate înv ăță mântului;
– sprijinirea institu țiilor private de înv ăță mânt cu performan țe reale și
recunoscute.
3. INFRASTRUCTURA URBANISTIC Ă
Modul în care s-a construit în vechiul regim a deve nit, pe m ăsur ă ce
presiunea problemelor sociale a crescut, iar tendin țele megalomane erau tot mai
greu de oprit, aproape aberant. Distrugerea unor si mboluri comunitare, a unor
monumente ale civiliza ției române ști și preten ția de a rezolva definitiv problema
locuin țelor au dus la apari ția unor aglomer ări urbane lipsite de facilit ăți elementare.
Blocul a devenit simbolul unui habitat dezumanizant , iar asocia țiile de locatari,
simple instrumente de represiune administrativ ă.
Solu țiile adoptate de guvernele care s-au derulat dup ă decembrie 1989 au
agravat situa ția prin consacrarea monopolului de stat asupra tutu ror serviciilor
urbane și prin lipsirea locatarilor, chiar deveni ți proprietari, de cele mai elementare
mijloace de autoprotec ție. Orice modernizare a c ăzut numai în sarcina contribuabilului,
iar aceast ă politic ă pare s ă se eternizeze în concep ția actualilor guvernan ți.

Concepte și probleme ale politicii sociale 235 11
Ora șul românesc „modern” este ast ăzi unul din principalele instrumente de
distrugere a solidarit ății comunitare: facilit ățile vie ții de tip urban sunt
nefunc ționale, serviciile publice au o puternic ă tendin ță parazitar ă, iar locatarii se
vâneaz ă unul pe altul pentru locuri de parcare, ori pentru o tax ă mai mic ă de
între ținere.
Calitatea muncii este, dup ă cum se știe, legat ă, la nivel elementar, de calitatea
vie ții (deci, și a habitatului). De și avem o for ță de munc ă cu un bun nivel de
preg ătire, format ă de provoc ări limit ă ale unor procese de produc ție dezechilibrate,
investi ția în calitatea vie ții este ast ăzi nul ă. Or, cercet ările știin țifice au demonstrat
că o asemenea investi ție este neciclic ă și cu un efect de revenire pe termen lung, în
așa fel încât performan ța tehnologic ă modern ă este direct determinat ă de aceasta.
Situa ția actual ă în domeniu cere elaborarea unui program îndr ăzne ț de
modernizare și dezvoltare a infrastructurii urbanistice mai întâ i în marile ora șe,
apoi în cele medii și mici și apoi în mediul rural. Pentru realizarea acestui p rogram,
de urgen ță na țional ă, care va avea puternice și benefice înrâuriri asupra dezvolt ării
economice (mai ales în industrie, servicii și turism) orice resurs ă trebuie
mobilizat ă, inclusiv taxe pe marile averi sau confiscarea cel or dobândite fraudulos
dup ă decembrie 1989.
4. CULTURA
Una dintre cele mai grave tendin țe actuale ale evolu ției societ ății române ști o
constituie proletarizarea și clientelizarea intelectualit ății. Dezbinarea elitelor
culturale ce a urmat evenimentelor din decembrie 19 89, diminuarea constant ă a
veniturilor din activit ăți intelectuale, distribuirea arbitrar ă și chiar discriminatorie a
resurselor alocate culturii au fost primii factori care au declan șat o asemenea
tendin ță , care, corelat ă cu degradarea autorit ății culturale și o tulburare extrem ă a
grilei de apreciere și recunoa ștere a valorii personale, poate genera un proces de
erodare ireversibil ă a valorilor culturii noastre na ționale. În acela și timp,
încurajeaz ă subproduc țiile culturale, marginalizarea omului de cultur ă autentic,
inapetența fa ță de spiritul știin țific modern, impostura.
Persisten ța acestor factori va agrava disensiunile actuale și va duce la
erodarea oric ărei legitimit ăți a regimului politic, accentuând criza de identita te
cultural ă în medii sociale variate. De aceea sunt necesare c âteva m ăsuri minime
pentru stimularea culturii:
– transformarea Ministerului Culturii într-un admin istrator eficient al
resurselor alocate culturii, cu func ție de consultan ță și de supraveghetor
al statului;
– asigurarea unor venituri onorabile din activit ăți intelectuale;
– investirea prim ăriilor (deci, a reprezentan țelor legitime ale comunit ăților)
cu drepturile și responsabilit ățile actuale ale direc țiilor culturale și de
patrimoniu;

236 Nicolae Lotreanu 12
– renun țarea la orice form ă de ierarhie pe vertical ă în domeniul
managementului cultural;
– sprijinirea comunit ăților și asocia țiilor culturale pentru realizarea
obiectivelor proprii;
– afirmarea liber ă și nediscriminatorie a pluralismului cultural real d in
societatea româneasc ă.
5. ȘTIIN ȚA
Nici o politic ă nu mai poate fi ast ăzi viabil ă f ără o întemeiere știin țific ă.
Rolul știin ței, cu prec ădere al disciplinelor cu un aport direct în dezvolt area
tehnologic ă, este recunoscut de toate statele moderne. Experie n ța unei confrunt ări
ideologice f ără precedent tr ăit ă de genera țiile acestui veac a produs îns ă o
dezvoltare extraordinar ă a știin țelor social-umane. Democra ția ca sistem politic
modern, pluralismul, statul de drept, consensul soc ial au devenit unanim recunoscute și
func ționale pe continentul nostru și prin aportul direct al acestor știin țe, care au
eliminat, prin achizi țiile lor, postulate ideologice generatoare de confl icte.
Apelul la știin țe ca și sprijinul direct și tot mai consistent destinat dezvolt ării
știin ței din partea statelor sau partidelor politice sunt condi ții incontestabile ale
existen ței și func țion ării unui sistem politic modern. Partidele politice nu pot ignora
comunit ățile știin țifice, la fel cum un om politic nu se poate nicioda t ă substitui unui
om de știin ță . De aceea, mai degrab ă politicile actuale ar trebui s ă cuprind ă
obiective precum:
– elaborarea unei legi a cercet ării știin țifice, ghidat ă de principii ca:
stimularea puternic ă în toate mediile intelectuale a spiritului știin țific și
a creativit ății; asigurarea, protec ția, promovarea și realizarea
inven țiilor, inova țiilor, a rezultatelor creative din toate domeniile de
cercetare știin țific ă; corelarea veniturilor din cercetarea știin țific ă cu
aportul ei creativ direct; încurajarea nediscrimina torie a cercet ării
fundamentale și aplicative;
– sprijinirea prin toate mijloacele identificabile ast ăzi în societatea
româneasc ă a comunit ăților știin țifice și a grupurilor creative de
cercetare în realizarea schimbului necesar de infor ma ții, în participarea
lor direct ă la procesul decizional;
– crearea, cu aportul statului și al comunit ăților, a unui sistem na țional de
burse de cercetare știin țific ă, alocate celor mai dota ți tineri afla ți în
pragul maturiz ării intelectuale;
– modificarea radical ă a legii sponsoriz ării cu scopul de a oferi societ ăților
comerciale și oamenilor de afaceri avantaje reale și stimulatorii pentru
sprijinirea dezvolt ării știin ței și culturii;
– intensificarea cooper ării între institu țiile academice române ști cu cele
europene și interna ționale pentru a da un impuls real cercet ărilor

Concepte și probleme ale politicii sociale 237 13
comparative și pentru a evita situa ția în care grupuri constituite ad-hoc
utilizeaz ă fonduri în interese extra știin țifice și compromit ideea de
cooperare știin țific ă;
– eliminarea obstacolelor și blocajelor birocratice din activitatea unor
institu ții academice.
PROTEC ȚIA (SECURITATEA) SOCIAL Ă
De și guvernele care s-au succedat dup ă decembrie 1989 au fost ostile a șa-
numitei „terapii de șoc”, rezultatele politicii lor economice au generat , paradoxal,
prea mult șoc și prea pu țin ă terapie, din cauza incapacit ății lor de a r ăspunde
imediat prin solu ții reale la probleme sociale acute. Acumularea lor și iner ția
administrativ ă au dus la stimularea conflictelor sociale și de munc ă, la confruntarea
for țelor între guvern și sindicate.
Actuala guvernare, chiar dac ă p ărea favorabil ă unei terapii de șoc, prin
ezit ările și incapacitatea dovedit ă de a o aplica și-a ratat chiar și programul anun țat
în campania electoral ă. Efectele psihosociale sunt notabile: pr ăbu șirea moralului
popula ției, a încrederii în posibila redresare a condi țiilor de via ță și de munc ă,
destabilizarea sindicatelor o dat ă cu încurajarea „sindicra ției” și a liderismului
pernicios, dar și compromiterea actului de guvernare. Dac ă protec ția social ă nu este
real ă, adic ă nu se situeaz ă la un nivel stimulativ, î și pierde sensul, fiind receptat ă ca
indemniza ție obligatorie pe care statul o datoreaz ă indivizilor f ără ca ace știa s ă-și
asume la rându-le vreo responsabilitate.
Situa ția actual ă impune deci o schimbare imediat ă și cuprinz ătoare în
urm ătoarele domenii:
1. PROTEC ȚIA MUNCII ȘI A CAPITALURILOR
Munca și capitalul sunt sursele fundamentale ale unei econ omii libere.
Stimularea lor constituie una dintre responsabilit ățile elementare ale oric ărei
guvern ări. Principalul obiectiv care se impune în acest do meniu este reabilitarea
veniturilor din munc ă și activit ăți antreprenoriale. În condi țiile actuale, venitul
ob ținut din munc ă a sc ăzut pân ă la limita la care în multe locuri este receptat ca o
simpl ă indemniza ție de supravie țuire care cade automat în sarcina statului sau a
patronatului f ără a presupune munc ă propriu-zis ă, iar veniturile posibile legal din
activit ățile antreprenoriale au pentru mul ți întreprinz ători valoarea unor „bani de
buzunar”. Ceea ce distruge motiva ția pentru munc ă într-un loc și încurajeaz ă
evaziunea fiscal ă masiv ă în cel ălalt. În acela și timp, au ap ărut mari discrimin ări de
salarizare f ără justificare productiv ă. Regiile de stat ori salariile manageriale au
devenit deja „bestia neagr ă” a luptei sindicale.
Restabilirea for ței motiva ționale a venitului este o necesitate economic ă
înainte de toate, dar și social ă, pentru c ă este principalul factor de cre ștere a

238 Nicolae Lotreanu 14
productivit ății și constituie o descurajare a șomajului. O protec ție social ă eficient ă
înseamn ă, înainte de orice, un venit stimulativ și o cre ștere continu ă a locurilor de
munc ă. Dac ă la debutul tranzi ției, șomajul era receptat ca o nenorocire, ast ăzi mul ți
muncitori au început s ă-l prefere unui salariu nesigur și neîndestul ător, și curând
vom asista la un deficit artificial al for ței de munc ă dac ă actuala situa ție nu se
schimb ă. În acela și timp, costurile protec ției sociale au început s ă greveze asupra
capitalurilor, descurajând orientarea spre dezvolta re a întreprinderilor private.
2. ASIGUR ĂRILE SOCIALE
În acest domeniu, reforma evolueaz ă extrem de lent, iar consecin țele care se
acumuleaz ă sunt amenin ță toare: situa ția unor categorii de pensionari se agraveaz ă
continuu; instrumentele și institu țiile birocratice ale vechiului sistem sunt prea
costisitoare și dezvolt ă o for ță de iner ție paralizant ă. Pentru deblocarea situa ției, se
impun m ăsuri curajoase:
– legalizarea și încurajarea sectorului privat de asigur ări sociale, singurul în
măsur ă s ă mobilizeze resursele necesare pentru umplerea mari lor goluri
din acest domeniu;
– constituirea unui fond unic de asigur ări sociale de stat pentru degrevarea
actualului sistem de cheltuielile extrem de mari de administrare
determinate de fragmentarea actual ă, care genereaz ă mai degrab ă surse
de îmbog ățire ilicit ă a unor grupuri clientelare decât îmbun ătățirea real ă
a situa ției existente;
– utilizarea, în exclusivitate, a câ știgurilor prin depunerea la b ănci sau
investirea fondurilor de asigur ări în folosul beneficiarilor acestor
fonduri;
– cre șterea direct propor țional ă cu cre șterea veniturilor, a pensiilor și
ajutoarelor sociale;
– reinvestirea excedentelor înregistrate la fondul de șomaj pentru crearea de
noi locuri de munc ă.
3. ASISTEN ȚA SOCIAL Ă
Iner ția actualului sistem de protec ție social ă a blocat m ăsuri elementare
necesare în acest domeniu. Primele promo ții de asisten ți sociali nu vor putea s ă-și
pun ă în practic ă cuno știn țele ori s ă-și îndeplineasc ă rolul pentru care au fost
preg ătite pentru simplul motiv c ă institu țiile de asisten ță social ă nu au ap ărut înc ă.
Doar organiza țiile nonguvernamentale dezvolt ă activit ăți specializate în acest
domeniu, în vreme ce organiza țiile statale sunt prinse în lan țurile unei activit ăți pur
func țion ăre ști. Iat ă o investi ție util ă care nu-și g ăse ște debu șeu din cauza iner ției
guvernamentale. Mul ți dintre studen ți au beneficiat de burse de preg ătire în Anglia
sau Olanda, dou ă ță ri cu o mare tradi ție și cu un sistem de securitate social ă foarte
dezvoltat, iar la absolvire sunt h ărăzi ți deprofesionaliz ării într-un birou oarecare.

Concepte și probleme ale politicii sociale 239 15
Domeniul serviciilor sociale asigurate de stat pare s ă fie uitat cu des ăvâr șire,
în vreme ce asisten ța social ă ar avea nevoie de m ăsuri imediate privind:
– înfiin țarea unor instan țe de asisten ță social ă cu prec ădere în cartierele cu
probleme sociale acute din marile ora șe și în comunit ățile rurale
îmb ătrânite ori cu o situa ție conflictual ă generat ă de raporturile
interetnice;
– regândirea organiz ării institu ționale a sistemului de asisten ță social ă dintr-o
perspectiv ă unitar ă, coerent ă, de natur ă s ă r ăspund ă necesit ăților reale și
presante ale indivizilor și grupurilor cu un risc mare de via ță ;
– descentralizarea sistemului de asisten ță social ă care s ă r ăspund ă rapid și
eficient nevoilor urgente ale celor dezavantaja ți sau afla ți în dificultate;
– dezvoltarea unei re țele de servicii publice specializate, diferen țiate și
personalizate la nivel local, precum și încurajarea și sprijinirea
organiza țiilor nonguvernamentale, inclusiv a unui sistem de voluntariat
complementar;
– clarificarea și simplificarea mecanismului de adoptare a politici i sociale în
domeniul asisten ței;
– stabilirea unor criterii sigure de evaluare a efi cien ței serviciilor sociale și a
diferitelor tipuri de m ăsuri luate în acest domeniu;
– cooperarea cu diferitele instan țe europene (comunitare sau statale) care
ofer ă sprijin în realizarea diferitelor programe de dezv oltare comunitar ă
(destinate mai ales s ăracilor și comunit ăților de rromi).
BIBLIOGRAFIE
1. BARR, NICHOLAS, The Economics of the Welfare State, London, Weindenfeld and Nicholson,
1993.
2. BERGHMAN, JOS, CANTIILLON, BEA, The European Face of Social Security, Averbury,
Aldershot, 1993.
3. COULSHED, VERONICA, Practica asisten ței sociale, Bucure ști, Editura Alternative, 1993.
4. DILTON, ANDREW, The Economics of Social Security, Oxford, 1989.
5. DOGAN, MATTEI, PELASSY, DOMINIQUE, Economia mix ă, Bucure ști, Editura Alternative,
1992.
6. GRAWITZ, MADELEINE, LECCA, JEAN, Traité de science politique, tomme, IV, Paris, PUF,
1985.
7. GOULD, ARTHUR, Capitalist Welfare Systems, London, Longman, 1993.
8. M ĂRGINEAN, IOAN, Politica social ă și economic ă pe pia ță în România, Bucure ști, Centrul de
Informare și Documentare Economic ă, 1994.
8. PERRON, J, Administration sociale et services sociaux, Quebec, 1986.
9. ZAMFIR, C ĂTĂLIN, Politica social ă în România în tranzi ție. „Cercet ări sociale”, nr. 1, 1994.
10. ZAMFIR, ELENA, ZAMFIR, C ĂTĂLIN, (ed.) România în context european , Bucure ști, Editura
Alternative, 1995.
11. Protec ția social ă în România, Ministerul Muncii și Protec ției Sociale, Bucure ști, 1993.