Nicden75@mail.ru 171 Popop Text

CUPRINS: INTRODUCERE 4 1. ABORDĂRI TEORETICE ALE EMPATIEI ȘI STILULUI EDUCATIONAL ÎN FAMILIE 1.1. Aspeete conceptuale ale empatiei 9 1.2. Fundamentele teoretice ale empatie 15 1.3. Delimitări conceptuale privind stilul educațional în familie 20 1.4, Clasificarea stilurilor parentale 28 Il, STUDIUL EXPERIMENTAL AL RELAȚIEI DINTRE EMPATIE ȘI STILUL EDUCAȚIONAL ÎN FAMILIE 2.1. Metodologia cercetării 39 2.2, Eșantionul de subiecți 39 2.3. Metodele de cercetare 40 2.4. Analiza si interpretarea rezultatelor cercetării 41 CONCLUZII 46 BIBLIOGRAFIE s7 ANEXE 60 INTRODUCERE in ultimele decenii personalitatea nu poate exista izolat, Actualitatea temei: ci numai în relații umane, iar relațiile umane se intrefin numai prin comunicare și ine față de persoană. Actualitatea studiului întreprins în lucrarea dată este determinată de trei termeni cheie: stilul educațional, empatia si autoaprecierea, ceea ce presupune o relație dintre părinte și copil. La momentul actual ne întâlnim cu mai mulți părinți care se plâng asupra relaiilor cu copiii, considerând că aceasta este o problemă a copilului și neținând cont de schimbările care intervin la trecerea de la o vârstă la alta și caută diverse metode prin care să-l facă să-i asculte. Încă din primii ani de viata, inițiatorii acestei relajii sunt părinții. Ceea ce înseamnă, că de comportamentul lor va depinde comportamentul copilului. Nu exista un manual cu reguli clare care să îi învețe pe părinți cum sa reacționeze în fiecare situație pe care o pot întâlni, pentru a avea cu copii o relație ideala. Exista însă, câteva princij le care ar trebui, în rolul de părinț să ținem cont, atunci când dorim să ne îmbunătățim relația cu copilul. Relatia părinți-copii nu este nici iniara sau uni- pe departe o relație directionala, ci este o relație circulara. Asta înseamnă ca orice gest, atitudine, vorbă sau comportament al părintelui determină un răspuns al copilului, răspuns care la rândul sau, determina următoarea reacție a părintelui Relația părinte- copil depinde foarte mult de stilul educational pe care îl menține. Pentru a menține relația empatică reciprocă este necesar ca copilul să fie tratat ca subiect al acțiunilor ci nu ca obi . Deci fenomenul empatiei favorizează un mijloc de comunicare interumand de tip special si cu un efect ce presupune un anumit grad de contagiune cogni Empatia „împuternicește individul să-și ajusteze comunicarea, ce exprimă, -afectivă aparținând unui anumit climat familial. cum exprimă, ce trebuie evitat, când e preferată liniștea” Funcția de cunoaștere a empatiei a fost evidențiată și de J. Jamis și colaboratorii (1969) care apreciază că aceasta tinde să asigure înțelegerea emoțiilor altora, joacă un rol în evaluarea informațională și ne dirijează atenția. Empatia apare ca o capacitate, cu program ereditar, peste care se clideste viitorul comportament empatic, o trăsătură de personalitate ce poate atinge valențe aptitudinale, prin intermediul căreia omul poate înțelege, cunoaște și prezice conduitele altuia, o trăsătură facilitatoare interacțiunii sociale și performanței. Fenomenul empatiei se manifestă continuu în cadrul procesului de acceptare și interpretare a unui rol social. Individul își conturează rolul drept un model social si, prin transpunere,se identifică cognitiv și afectiv cu acesta, dându-i o interpretare personală. Întreg comportamentul uman presupune o conduită empe în timp, aceasta devine o trăsătură stabilă, constantă, de bază a personalității Actualmente în literatura de speci studiului tate depistăm o largă preocupare a întreaga lume. Relația dintre empatie și stilul parental de educație rămâne o sursă de îmbogățire si de diversificare a vieții sufletești, având un profund caracter particular individualizat, fiind mai mult sau mai putin dezvoltat de la caz la caz asupra educației la anumite perioade de vârstă. Empatia apropie oamenii în comunicare, determinând existența unei comunicări bazate pe încredere. Copii care sunt empatici sunt capabili să compătimească, și retrăiască pentru alții și sincer să se bucure de succesul altuia, mai ușor se adaptează la socium, mai liber și mai degajat se comportă cu semer Tema dată a fost abordată de mai mulți cercetători:Rusia:Peter Solovey.C. sunt mai des acceptați în joacă. Platonov, A.Petrovski, I.usupov, L.Kondakov; Franța: Jeanne Segal, Jeanne Lemaine, M.Scheler, Rarrett-Lennard;S.U.A.: Wayne Leon Payne, D.Weschler, Jonh D.Mayer, D.Goleman; România: V Muresan, R.Gherghinescu, M.Ralea, S.Marcus, A.$ Moldova: $. Semionov, LRusu,s.a. et Unii cercetători tratează empatia drept capacitate: J. Lemaine, 1959; A. Katchourine, 1967, K. Clark, 1980, A. Șteinmeț, 1983, C. Platonov, 1984, R. Goldenson, 1988, A. Petrovsfa, 1985, I. lusupov, 1991, M. Ralea, V. Muresan, 1997, S. Marcus, 1997, D. Șăucan, 1999,-M. Carumovici, I. Kondakov, 2000, M. Biteanova, 2000, A. Ciaramicoli, 2000, H. Schaub, U. Zenke, 2000, drept abilitate: W. Kerr, B. Speroff, 1954; J. Guilford, 1959, A. Mehrabian, N. Epstein, 1972, A. Barak, 1990, T. David, A. Predescu, S. Marcus, referindu-se la mecanismul empatiei, au în vedere implicarea în proces a unor aspecte privind cognitia, anticiparea, comunicarea, contagiunea afectivă sau nevoia de performanță. Se produce antrenarea unei conduite extrem de complexe fixate într- o construcție funcțională de tip multidimensional, care reproduce la o altă scară, complexitatea sistemului psihic uman. Procesul empatic se încheie cu dobândirea stării de empatie, acea stare prin care eu-l se simte relativ identificat cu celalalt, putând retrăi emoțiile, gândurile și acțiunile partenerului, efect care se poate obiectiva în acțiune, Cercetările cu privire la fenomenul empatic au reliefat că: empatia este 0 însușire comună a tuturor oamenilor, având la bază predispoziții ereditare. Între capacitatea empatică si comportamentul empatie ca modalitate constantă de manifestare a acestuia, există relații congruente. Capacitatea empatică, prin manifestare la nivel individual contribuie la: «+. cunoașterea psihologică a altuia; & injelegerea si predicția comportamentului altuia; +. facilitatea comunicării interpersonale; «facilitatea adaptării sociale, prin elaborarea unei strategii proprii de comportament a individului, prin adaptarea propriilor aspirații și așteptări la așteptările si comportamentul celorlalți 4. atingerea performanței în profesie și a eficienței sociale; Modalitatile de manifestare a conduitei empatice sunt diferite, efectul său însă vizează un act de înțelegere și respect al semenilor. Deci, considerăm că relația dintre empatie și stilul educațional este un fenomen destul de important în cadrul conduitei omul în relațiile cu semenii. Acest fenomen facilitează un proces de cunoaștere psihologică o altora. Metodele prin care ne putem optimiza relația cu copilul nostru sunt inepuizabile. Este bine sa ne bazăm pe propria intuiție si creativitate pentru a găsi soluții la orice problema care apare, și să fim convinși că nu există dificultăți de nedepășit. Totul este sa ne acordăm încredere nouă și copilului nostru si să ne dorim cu adevărat sa avem o relație frumoasă. Încrederea reciprocă și respectul sunt esențiale. În orice relație, nu putem cere de la cineva, ceva ce noi înșine nu oferim în relația respectiva, Obținerea unei relații empatice eficiente dintre părinte-copil trebuie să se realizeze treptat, în acest fel copilul își dezvoltă propria sa percepție in acest fel ajutăm să se cunoască pe sine. Obiectul cercetării: Nivelul de empatie și stilul educational la nivel de familie. Scopul cercetării: Determinarea relației dintre empatie și stilul parental de educație la părinți Ipoteza 1: Pais ii cu un nivel empatic mai ridicat recurg la un stil de educație democrat. Ipoteza 2: Părinții cu un nivel empatic mai scăzut recurg la un stil de educație autoritar. Obiectivele cerceti 1. Analiza literaturii de specialitate vizând problematica empatiei sia stilului parental de educație 2. Determinarea tipurilor de stiluri parentale. 3. Selectarea metodelor de cercetare. 4. Stabilirea nivelului de empatie, a stilurilor parentale a părinților din familile cercetate. 5. Analiza, prelucrarea statistică și interpretarea calitativă și cantitativă a datelor experimentale. 6. Formularea concluziilor si a recomandărilor. În cadrul studiului au fost utilizate următoarele metode: “Testul de atitudini a părinților față de copil (Varga) Testul „Examinarea expresivă a empatiei” ([.M.lusupov) Baza experimentală: 30 familii- 60 de părinți. Metodologia cercetăi o orientări modeme in teoria educatiei(R. Cousinet, G. Vaideanu, 1 Nicola, M. Stoica, C. Cucos, S. Cristea); teoria grupurilor(J. Stoetzel, R. Dottrens, E.Planchard, I. Nicola, L. Ghivirigă, E. Truta, E. Zamfir, M. Zlate); © concepțiile și cercetările din domeniul psihopedagogiei familiei E. Durkheim, R. Merton, Ph. Aries, E. Stinciulescu, M. Segalen, Al.Roșca , Ciofu, L. Cuznețov; o. cercetările privind empatia(T. Lipps, C. Rogers, E. B. Titchener, A. Mehrabian și N. Epstein, M. Iarosevski, J. Janis, R. Dymond, M. Hoffman, K. Bullmer, A. Predescu, S. Marcus); Valoarea teoretică: Completarea informațională a cunoștințelor din domeniul empatiei și a stilurilor parentale de educație, Valoarea practică: Datele experimentale vor contribui la: elaborarea de programe pentru pregătirea părinților și a viitorilor părinți, adoptarea unui stil parental adecvat, o dezvoltare sănătoasă a copilului sau. Teza conține introducere, două capitole, concluzii și recomandi iografie și anexe. CONCLUZII „Ferice de părinții care pot învăța, căci cunoștința aduce înțelegere, iar înțelegerea aduce dragoste.” Old Union Reminder Nucleul structural si functional al personalității asigură atât continuitatea si coerența psihică în planul istoriei individului, cât și funcționarea mecanismelor fundamentale ale adaptării originale la mediul natural și social, cât și pe cele de reglare dinamică a comportamentelor și de conservare a propriilor structuri. Parcurgând un proces continuu de dezvoltare, personalitatea capătă anumite particularititi specifice formei de integrare psihosocială în care se găsește subiectul. Mijlocul cel mai eficace de dotare a copilului cu instrumentele necesare formării și realizării propri perspectivele adultului, modalitățile de educație fami ca personalitate este antrenarea lui în cât mai mare măsură în i formare. Atât pentru educarea prezentă, cât și pentru formarea copilului în e și nivelul de înțelegere a copilului au un rol deosebit. Ele stau la baza oricărei intervenții educative. lată, prin urmare, există o multitudine de stiluri educative în familie, dar important este ca relația copil-părinte să nu se distrugă, indiferent de modurile de acțiune ale acestuia din urmă. Acest scop propus am reușit să-l realizim doar prin prisma metodelor psihologice care au constat din: identificarea stilurilor parentale si a nivelului de empat între membrii ei. $i aici putem argumenta faptul că la cea dea IV —a scală a testului „Varga 90.46. Concluzionăm, că pentru copii autoritatea părinților și lipsa empatiei poate fi factorul care le influențează dei relației cu copilul. Factorul decisiv este familia și relația care se stabilește anume ceea ce ține de autoritarismul părinților s-a acumulat un punctaj de ia, modelele de comportament. Modul de interacțiune si comunicare al familiei se cere axat pe dragoste, respect, empatie, toleranță si relații de tip constructiv, structurat, deschise spre colaborare și parteneriat. Modul de viata al familiei se manifestă prin stilul relational ” și comportamental al membrilor acesteia, valorile obiectivizate în norme, tradiții, obiceiuri; respectarea unui regim rațional de viață si funcționalitatea familiei. Recomandări Prima teamă a adulților, adolescenților si a copiilor mai mari este teama de a vorbi iberat, dar majoritatea adulților o pot stăpâni, dacă au învățat la vârste mici să se public. Aceasta se poate dezvolta din mai multe motive și poate fi greu de confrunte direct cu temerile. Dacă copi datorită spitalizării, sunt separați de părinți pe un timp mai indelungat- de pildă morții sau divorțului îngrijorarea poate duce la depresii ale copilăriei. Copiii au nevoie de relații continue, de afectivitate într-un mediu familiar lor. Daca circumstanțele forțează separarea în familia dumneavoastră, consultarea cu un pediatru sau un medic de familie v-ar fi de folos. Astfel de separări pot duce la sentimente- culpă ale părinților, dar dacă sunt rezolvate din timp pot fi depășite Teama de străini este un subiect legat de cele discutate anterior. Un copil care dă dovadă de atașament față de un părinte sau un membru important al familiei poate manifesta o neliniște mai puternică in fața necunoscutilor sau chiar și a bunicului care-l vizitează mai rar. Aceasta nu înseamnă că el nu-l place pe bunicul sau pe bunica, ci că se simte în siguranță cu anumiți oameni și are nevoie de mai mult timp pentru a-i accepta pe ceilalți. Acest tip de teamă e normal pentru un copil iubit și aflat în creștere, În jurul vârstei de 8 până la 10 luni învață că obiectele și oamenii sunt diferiți de el. Faptul că nu-i vede nu înseamnă că nu-i fine minte, pentru că el își amintește fețele. iplinează în mod diferit, copiii sunt adesea derutați Teama dată de disciplina inconsecventă crește în timp și poate fi miezul multor altor temeri, cum ar fi cea de respingere. Copiii se pot teme de acțiuni executate nepotrivit. Comportamentul greșit poate fi expresia inconsecvenfei față de furie gi frustrare. Adulții trebuie să stabilească reguli si să le aplice împreună. Consecințele naturale si logice trebuiesc urmate. Copiii au nevoie de o avertizare și de multe momente în care să le reamintim unele lucruri. Dacă scapă de sub control, anuntati-i 4“ că acesta nu e un comportament acceptat și oferiti-le alternative limitate din care să aleagă. Problema disciplinei inconsecvente este un subiect important în fa le amestecate, în care copi sunt expuși la 2 seturi de roluri ce trebuie îndeplinite in casă. Copiii trebuie să învețe să se înțeleagă cu alții și să-și exprime sentimentele putemice în moduri acceptate de cei din jur. Ei sunt expuși greselilor, Disciplina ar trebui să fie văzută ca o abordare prin care ei sunt ajutați să învețe din aceste greșeli, fără a se simți stinjeni Părinții trebuie să facă sugestii pozit idicoli, indurerati sau pedepsiți. și să-și expună așteptările, mai degrabă decât să zică: „Fă asta” sau „Nu face asta”, Dacă un copil e ridiculizat sau i se transmit puternice mesaje de tipul „Nu”, fără nici o explicație, poate deveni temător față de reacțiile părinților în fața greselilor lui. Unui copil trebuie să i se vorbească des și să i se permită să încerce din nou. Copiilor mai mari nu e nevoie să li se repete adesea sau atât de detaliat. Ei învață că există motive pentru a urma anumite reguli și că pot discuta deschis cu dumneavoastră, in loc să se teamă de furia sau mesajele neclare pe care le primesc. Multe subiecte noi aduc în atenție nevoia de a fi precauti si de a ne instrui copiii, raportându-ne la o mulțime de probleme legate de siguranța lor. Fiți calmi, onesti, dar nu supraprotectivi. Un copil de 5 ani nu trebuie escortat când merge la un prieten, care sta două uși m: încolo, în mijlocul după amiezii, decăt dacă a avut loc recent un incident care a amenințat securitatea co lor. Cei care sunt prea protejați pot deveni neliniștiți si temători față de mediu, Le va fi greu să-și dezvolte un sentiment de independență și încredere de sine, Copiii pot învăța să se descurce cu succes cu temerile. Conform lui Schacter & McCauley în Când copilul se teme: „Unele temeri sunt reale si palpabile, cum ar fi frica de înălțimi, de străzi întunecate și de animale care mușcă. Celelalte sunt doar dovezi false ce apar ca reale”. Vă puteți îndruma copilul să realizeze diferența dintre cele două tipuri de temeri și să-l ajutați să le stăpânească. Procesul e foarte important și cere răbdare, sensibilitate și comunicare deschisă, 4” A-ți îndruma copiii să se poarte într-un mod acceptat și potrivit constituie o provocare pentru mulți adulți. Nu există răspunsuri rapide, ușoare, pentru că fiecare copil e unic. Temperamente, personalități, nevoi, modele de creștere, medii familiale diferite influențează mult viata co puncte cheie, ce permit părinților să-și educe copii lor. De aceea expunem în cele ce urmează câteva E bine să promovați un comportament pozitiv Atăt părinții, cât și cei care au grijă de copii sunt de acord cu această afirmație. Copiii devin ceea ce ne așteptăm noi să devină. Fiți foarte clari, atunci când îi complimentați sau îi ridicați in slăvi. Lăsați copiii să cunoască exact ce fel de comportament, acțiuni sau cuvinte vă plac. De pildă „Mi-a plăcut să-i vid pe cei trei copiii colaborând atunci când făceau curățenie” sau „Apreciez tare mult că ai ascultat tot ceea ce era de explicat, legat de această activitate”. Copilul va repeta după aceea acest comportament pozitiv. Cei ce au grija de copii in locul părinților pot construi încrederea de sine a copilului prin alte modalități minore: îmbrățișări, zâmbete și sărutări. Spuneți Oferiți-i atenție totală. Pentru acei copii care vă atrag atenția doar cu comportamentele lor copilului cât e de important pentru dumneavoastră. Laudati-1 față de alfi nepotrivite, încercați să alcătuiți o listă cu lucruri pe care le apreci cu care nu sunteți de acord. $i acordati-le atenție când se comportă frumos, cel putin la fel de mult ca atunci când nu sunt cuminț 1 ei și cu cele Așteptați-vă ca ei să devină ascultători Fifi foarte clari in ceea ce privește regulile și expectațiile dumneavoastră. Oferiți copiilor o opțiune, în afară de cazul în care e o problemă de siguranță personală sau sănătate, când e implicată agresiunea sau când dumneavoastră ca adult decideți că situația necesită o acțiune promptă. Demonstrați-vă încrederea în ei folosind afirmații scurte, clare, pozitive. Folosiți un ton care să arate că așteptați, partea lor, săj răspundă cerințelor. Fiți corect si consecvent Fac față provocărilor într-o manieră calmă. Tinefi cont de vârsta copilului și de comportamentul său ,normal” pentru această vârstă, învățați despre stagiile de so dezvoltare ale copiilor și nevoile ce-l însoțesc, de natura fizică, socială, emoțională si intelectuală. De pildă, este nerealist să vă așteptați ca un copil de 3 ani să fie generos, pentru că cei de vârsta lui, prin natura lor, sunt centrati pe ei înșiși. Comunicați regulile și consecințele lor în cuvinte pe care copiii le pricep. Când un copil încalcă regula, aplicați imediat o consecință corectă, potrivită și plină de sens. Când sunteți corecți și consecvenți în răspunsul dat la un comportament inacceptabil intariti sentimentul de securitate al copilului, precum și abilitatea sa de a distinge între bine și rău. Permiteti exprimarea sentimentelor Permitindu-i unui copil să-și exprime sentimentele nu înseamnă că-i permiteti exprimări inadecvate, de tipul lovirii sau rânirii celorlalți. Uneori, oferindu-le timp suficient alături de jucăria preferată sau de păturica favorită, îi ajutați să se relaxeze gi să se calmeze. Unii igi exprimă furia, resentimentele și frustrarea lovind mingea în curte desenând ceva sau vorbind singuri cu animalele împăiate. Oferii-vă să mergeți Ja plimbare împreună sau să citi i o poveste amândoi. Aceste acti td pot ajuta la îndepărtare; unor sentimente negative (furie, frustrare). E important să furnizați i acceptabile de eliberare a stări copleșesc, emoții firești. copiilor mai multe ci Planificați-vă acțiunile viitoare dobândirea de către copil a autodisciplinei. Când apar probleme, iesiti din scenă, dacă puteți. Numărați până la zece sau faceți orice altceva pentru a vă menține calmul si perspectiva asupra a ceea ce se întâmplă. îndrumarea comportamentului copilului este un angajament major si pentru cei care au g de el în locul dumneavoastră. Progresul poate părea nesemnificativ in timp. E posibil să apară regresii. Mențineți-vă a succesele înregistrate si faptul că jucați un rol primordial în creșterea și educarea copilului dumneavoastră. Păr vor să scape de stilul autocratic, autoritarist folosit de părinții lor în educația primită. Ei promit și încearcă să nu bată, să nu folosească amenințările, să nu s umilească și să nu-și pedepsească copiii. Din nefericire, adesea consideră că a nu pedepsi înseamnă 0 atitudine schimbată la 180 grade în cealaltă direcție: să fie relaxați, permisivi, să aplice stilul, laissez faire”. Această schimbare de la punitiv la permisiv si înapoi apare frecvent in multe familii din zilele noastre. Părinții reacționează des la teamă și furie. Când suntem furiosi- țipăm, lovim, ameningim, batem si pedepsim. Apoi vedem efectele furiei noastre și începem să ne temem că pierdem dragostea copiilor. De aceea alunecăm în permisivitate, pledând pentru ei, speranța că-i mulțumim, pentru a le recăpăta dragostea. Apoi ne „înnebunesc” din nou și ne simțim furioși iarăși. Această oscilare între un anumit stil parental sau altul poate fi dezastruoasă pentru copil și poate duce la ,crearea” unor tipuri de copii nerespectuosi, răstățați, rebeli, obraznici. Există însă si o cale de mijloc. Aceasta e reprezentată de stilul parental democratic. Nu este autocratic si nu e permisiv: e un parental ferm și sensibil in același timp ferm, însemnând respectarea drepturilor și limitelor părintelui. Sensi il, însemnând respectarea drepturilor și limitelor copilul Stilul democratic e bazat pe respect reciproc. A ne respecta copiii înseamnă a-i învăța să-i respecte pe ceilalți. Dacă vrem ca ei să ne bată la ușă, de pildă, trebuie ca și noi, Ia rândul nostru, să batem la usa lor. Părinții democrați oferă alegeri- nu dau ordine. Ordinele îl învață pe copil umilința, resentimentul si revolta. Pe de altă parte, alegerile potrivite și acceptabile îi învață pe copii că au propria putere de a-și face Viața cum doresc, Acești c Stilul educativ democratic implică utilizarea consecințelor naturale și logice. Consecinjele naturale rezultă din a te supune legilor natu uită haina, va rai. Cele logice nu sunt atât de simple si cer intervenția parentală. Sunt consecințe legate logic de situație și-i învață pe copii să fie responsabili. De pildă, dacă fiul dumneavoastră bruschează cățelușul nu e logic să-i interziceți să se uite la TV. Ar fi normal ca in mod ferm si calm să-i luați cățelușul. Consecințele naturale și logice îi determină pe copii să învețe din situație, încurajând astfel autocontrolul și autodi Consecințele logice sunt situații construite de persoane îndreptățite, ele fiind logic legate de atitudinile inacceptabile. Sunt denumite astfel, pentru că se „potrivesc” cu delictul. De pildă, dacă adolescentul întârzie noaptea din oraș, seara următoare nu mai iese. Dacă nu mănâncă, nu primește desert. Dacă nu dă muzica m: încet, se ia casetofonul. Acest tip de consecințe este mult mai eficient decât „terorizarea” copilului i obisnuieste pe tineri cu cerințele vieții sociale. Dacă nu vii la serviciu, nu esti plătit. Dacă depășești viteza legală, iei amendă. Consecințele naturale sunt situații ce nu sunt controlate de nimeni, se întâmplă in mod firesc, natural. Dacă bagi degetele în priză, te electrocut Sunt momente in care părinții trebuie să intervină cu consecințe logice, pentru ca tinerii să nu se confrunte cu cele naturale. Aceasta pentru că adolescenții nostri se află în lumea reală, fără a avea experiența necesară. Lumea lor noastre este plină de amenințări și ei au nevoie de ajutorul nostru. Stilul educativ democratic imy , de asemenea, comunicarea deschisă și onestă. A asculta si a medita în același timp înseamnă a asculta cu inima ceea ce simte copilul. Părintele ascultă cu o curiozitate stăpânită si apoi se exprimă astfel încât să îi dea copilului senzația că îi împărtășește ideile. Nu înseamnă să comandati, să sfituifi, să judecați, să moralizați sau să rezolvafi. Simultaneitatea ascultare- reflecție reprezintă o extraordinară oportunitate de a vă arăta dragostea față de copil. Stilul democrat îl ajută pe copil să se simtă iubit, important și demn de încredere. Acest stil parental le dă posibilitatea copiilor de a fi feri capabili de încredere. generosi, Părinții autoritari permisivi dau naștere la copii care au o încredere de sine scăzută si care se vor comporta inacceptabil, pentru a-și găsi locul. In stabilirea regulilor trebuie mai întâi să comunicăm limitele. Aceasta ar trebui făcută atunci când dumneavoastră și copilul nu vă contraziceti față de o anumită regulă. Găsiți-vă timp să vorbiti, trimițând adolescentului mesaje clare legate de o anumită regulă sau limită. s Lasati-l pe copil să se pronunțe. Adesea, suntem prea grăbiți în a stabili reguli, parcă-i oferiți tânărului oportunitatea de a ajuta în ceea ce privește formularea regulilor respective, probabil că li se va supune mai ușor. Trebuie să faceți compromisuri asupra câtorva lucruri. Și este bine, pentru că dacă regula nu funcționează în timp, poate fi schimbată. Fiți consecvent! Dacă regula este să nu se uite la televizor până nu-și termină temele, atunci trebuie respectată în fiecare zi de școală. Nu întotdeauna suntem in stare să aplicăm consecințele, aceasta reprezentând partea care face dificilă „profe: de părinte. De vreme ce copiii înțeleg că pedeapsa se va aplica – chiar si când sunteți obosi ‘nu vor încerca să depășească limitele. Fiți coreci! Dacă ceva a intervenit si vă face să credeți că regula trebuie schimbată sau îmbunătățită, așteptați până vă imuriti si comunicati-o copiilor. Nu vă uitați valorile! Acestea ne fac să fim ceea ce suntem, așa că nu ezitați să le comunicați copiilor, atunci când stabiliți limitele. Nu luați în seamă ceea ce fac ceilalți părinți. Replica standard ar putea fi: „Fiecare cum crede”, sau: „îmi pare rău că te deranjează, dar astea sunt regulile noastre, ale tale și ale mele. Este fami noastră, a mea și a ta.” Când se intore la dumneavoastră cu: „Atunci n-as fi vrut să ” respirați adânc și lăsați normală a adolescenților la constrângeri. E datoria lor să le testeze și să încerce să le fac parte din familia aceasta! i. Este o reacție absolut încalce. Există câteva principii de educare responsabilă a copiilor. Astfel, părinții de acest tip împlinesc dorințele copiilor si nu se tem că-i răsfață, luându-i permițându-le să se „cuibărească”. Ei acceptă întreaga scală de emoti modul de exprimare a acestora, fără să-i judece prea aspru. Realizează că nu pot împiedica toată tristețea, furia sau frustrarea și nu încearcă să-i oprească din plâns si urlete, îi stimulează conform vârstei și le acordă încredere copiilor, pentru ca acești să învețe pe cont propriu. Nu încearcă să le grăbească dezvoltarea, îi încurajează în însuși a de noi deprinderi, dar nu le judecă performanțele, nici criticându-i, nici ridicându-i în slăvi, isi petrec timpul in fiecare zi, acordând atenție totală copiilor lor. În această perioadă specială, ei observă, ascultă, răspund gi se alătură propriilor copii Ja joacă (dacă sunt invitați să facă asta), dar nu le directioneaza activitățile, Astfel de st părinți protejează copilul de pericol, dar nu încearcă să prevină toate problemele, agreselile sau conflictele acestuia, îi încurajează să-și rezolve în mod autonom problemele și-i ajută doar când e nevoie. Nu rezolvă problemele în locul lor. Stabilesc limite rezonabile, îi ghidează subtil către comportamente acceptate și iau in considerare nevoile fiecăruia, când rezolvă conflictele. Nu-si controlează copiii cu recompense, amenințări sau pedepse de nici un fel. Au grijă de propria persoană si sunt onesti față de propriile nevoi și sentimente. Copiii nu sunt adulți în miniatură, au multe nevoi și sentimente puternice și și dezordonați. Sunt, de sunt în mod natural zgomotosi, nerăbdători, pretențioși asemenea, centrafi total pe sine; lumea se învârte în jurul lor. Pornind de Ia această constatare, părinții fi vor educa, fără a-i considera coy perfecți. 1.0 tehnică de disciplinare extraordinară pentru momentele in care copiii sunt țânoși, agresivi sau se poartă într-un mod supărător cu părinții, este aceea de a-i stăpâni ferm, dar cu dragoste. 2.Căutați nevoile ascunse în comportamentul copiilor dumneavoastră. 3. Căutați să le constientizati sentimentele. Dacă sunt furioși, spuneți: „Văd că ești supărat. Spune-mi despre ce e vorba.” Ascultati-i, spuneti-le că-i infelegeti (chiar dacă nu sunteți de acord), apoi colaborati pentru a găsi soluții la problemă. 4.Lăsați să se producă consecințele logice și cele naturale. De pildă, dacă ei continuă să-și pună hainele murdare în coș pentru a fi spălate de altcineva, vor trebui să poarte haine murdare. Aceasta reprezintă o consecință naturală a comportamentului lor. Poate aveți timp să-i Atati să-și spele singuri. Nu-i ajutați, căci altfel nu vor mai învăța din experiență. Un exemplu de consecință logică ar fi să cereți copilului care face dezordine, să facă curat (conform abi itatilor vârstei sale). S.Oferiți altemative si nu dați doar ordine care nu întotdeauna sunt ușor de t, îl încurajați și îl învățați pe copil atunci când îi puneți: „Fie mă ții de mână, fie te țin eu, cu forța, ca să traversăm strada. Strada este prea periculoasă pentru a merge de unul singur.” Un copil mai mare poate fi întrebat: „Ai vrea să faci dus înainte sau după ce-i faci temele?” 6.Lăsați umorul, joaca și râsul să facă parte din disciplina dumneavoastră. De ss exemplu, când copilul e supărat, atrageți-l la o bătaie cu peme și „predați-vă dramatic”, după care luați-I în brațe. Dacă un puști continuă să împrăștie jucăriile, propuneți-i un joc în care să le ordoneze. 7.Izolarea unui copil pe o perioadă scurtă de timp îi transmite mesajul că fie el, fie sentimentele lui nu pot fi tolerate de către dumneavoastră. E mai bine să folosiți „time out” decât să vă răni cu un comportament violent. Acordați-vă un „time out” parental, îndepărtându-vă de situație, când nu vă mai puteți controla, pentru a judeca rațional. Recăpătați-vă calmul prin orice mijloc, cum ar fi discuția cu un prieten sau urmați sugestia de mai jos. 8.Reamintiți-vă de un adult iubitor, afectuos cu dumneavoastră, din propria rie, care v-a făcut să vă simfiti acceptat și v-a privit ca pe o ființă umană. Dacă această descriere nu corespunde cu imaginea unuia dintre părinții dumneavoastră, încercați să vă gândiți la altă rudă, la un profesor sau la un prieten. Meditați la acel sentiment si la ce anume a făcut persoana care v-a determinat Să vă simțiți astfel. Modelați-vă astfel comportamentul de părinte. 56 BIBLIOGRAFIA 1. Abric J- C. Psihologia comunicării. Teorii si metode. Iași: Polirom, 2002 208 p. 2. Adina Băran- Pescaru. Familia azi: O perspectivă sociopedagogi București, Aramis, 2004. 176 p. 3. Adit Baran- Pescaru. Parteneriat in educație. Bucuresti, Aramis, 2004, 80 4. Adler A. Cunoașterea omului. Bucuresti: Ed.Litera, 2019. 304 p. 5. Allport G, Structura si dezvoltarea personalității. Bucuresti: E.D.P, 1991 S79 p. 6. Bogdan — Tucicov A. Curs de psihologie școlară. Bucuresti: Editura Universității, 1994, 292 p. 7. Boros M. Părinți și copii. Baia-Mare: Ed. Gutinul, 1992. 216 p. 8. Birzea C. Arta și știința educației. Bucuresti, E.D.P.R-A., 1995. 218 p. 9. Bunescu Gh. Educația părinților. Strategii și programe. București: 1997. 151 p. 10. Bunescu Al. Cunoaste- te pe tine însuți. Bucuresti, PACO, 1995. 287 p. 11. Chirilenco $. Educația familială. Chisindu: Bons. Offices, 2005. 160 p. 12. Cozma T. Școala si educatiile paralele. lași, Ed.Univ.”AL.LCuza”, 1989. 326 p. 13. Cuznejov L. Etica educației familiale. Chișinău, 2000. 297 p. 14. Druță Maria-Elena. Cunoașterea elevului. Bucuresti: Aramis, 2004. 112 p. EDP, 16. Dicționar de psihologie. / coord. $ciopu U. Bucuresti: Babel, 1997. 740 p. Larousse. Norbert Sillamy. Bucuresti:Editura 17.Dicționar de. psihologie Univers Enciclopedic, 1996. 346 p. 18. Eysenk Hans. Descifrarea comportamentului uman. Bucuresti: Teora, 1998. 256p. 19.Giblin L, Arta dezvoltării. rela Nistor, Bucuresti: Curtea Veche, 2000. 222 p. r interumane. trad: Irina- Margarete 7 20. Golu M. Dinamica personalității, București, 2005. 523 p. 21. Golu, P. Învățare si dezvoltare. Bucuresti: EDE, 1985. 300 p. 22. lonescu, A. Psihologia fami București, EDP, 1985. 214 p. 23. Floyer A. Abilități si aptitudini perfecte. Bucuresti: Editura National, 1998. 286 p. 24. Munteanu A. Psihologia copilului si a adolescentului, Timișoara: Editura Eurobit. 1998, 311 p. 25.Odette Girlașu- Dumitriu. Empatia în psihoterapie, Bucurest Victor, 2004, 203p. i. Normalitatea și psihopatologia familială. Editura 26.Pavelcu V. Cunoașterea de sine și cunoașterea personali E.DP. 1982, 380 p. 27.Pânișoară lon- Ovidiu. Comunicarea eficientă: Metode de interacțiune București, educaționale. Iași: Polirom, 2010, ediția a III-a. 432 p. 28. Psihologia vieții cotidiene. / coord. Zlate M., ed.1, lași: Polirom. 1997, 262 29. Radu 1. Întroducere în psihologia contemporană. Cluj-Napoca: Sincron. 1992, 302 p. 30.Rene de Lassus. Descoperirea sinelui. trad. Tr.Necga. ed. 1. Bucuresti, “Teora. 1999. 262 p. 31.Rudică T. Familia in fața conduitelor greșite a copilului. Bucuresti: EDP, 1981.231 p. 32. Sălăvăstru C. Logică gi limbaj educational. Bucuresti: E.D.P.„1998. 242 p. 33. Stănculescu E. Teorii sociologice ale educație 1996. Iasi: Collegium, Polirom. 34. Stănciulescu E. Sociologia școlii. ași: Collegium, Polirom, 1997. 268 p. 35. Stănciulescu E. Sociologia educați 1997, 280 p. 36. Stănciulescu E. Sociologia educației familiale. Iași: Collegium, Polirom. 2002, vol.1, 268 p. familiale. Iasi: Collegium, Polirom. se 37. Stinciulescu E. Sociologia educației familiale. Iasi: Collegium, Polirom, 2002. vol.2, 432 p. 38. Stem M. Educarea părinților in lume. Bucuresti: EDP, 1995. 177 p. 39. Șchiopu U. Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții. Bucuresti, 1995. 398 p. 40. Telleri F. Pedagogia familiei. Bucuresti: EDPRA, 2003. 100 p. 41. Ziglar, Z. Secretul cisni ite, Bucuresti: Curtea Veche, 2018. 280 p . 42. Zlate M. Eul si personalitatea. Bucuresti: Trei, 2008. 342 p. feri s Anexa | ‘TEST „EXAMINAREA EXPRESIVĂ A EMPATIEI” 1. Prefer cărțile despre călătoriile oamenilor iluștri. 2. Grija adulților e supărătoare pentru copiii mari. 3. Îmi place să reflectez asupra cauzelor succeselor si insucceselor altor oameni. 4. În muzică prefer doar ritmurile moderne. 5. Trebuie să rabzi irascibilitatea și reprogurile neîntemeiate ale celui bolnav, chiar dacă acestea durează de ani de zile. 6. Pe un om bolnav îl poți e să intervii în conflictul dintre două persoane străine. 8. Oamenii în etate sunt, de regulă, susceptibili fără motiv. 9. Când, în copilărie, ascultam o istorie tristă ochii mi se umpleau juta chiar și cu un cuvânt. involuntar de lacrimi. 10. Starea de irascibilitate a părinților mă deprimă. 11.Sunt indiferent la critica pronunțată în adresa mea. 12.Îmi place, am o mai mare satisfacție să admir portretele decât tablouri cu peisaje. 13. Întotdeauna le-am iertat părinților totul, chiar dacă nu au avut dreptate. 14.Dacă calul trage rău, trebuie să-l biciuiesti 15.Cind citesc despre evenimentele dramatice din viața oamenilor simt ca și cum asta s-ar întâmpla cu mine. 16.Părinții au o atitudine echitabilă față de copii. 17.Când văd niște copii sau adulți certându-se, intervin. 18.Nu dau atenție indispozitiei părinților. 19.Urmăresc îndelung comportarea păsărilor și animalelor, lăsând la o parte alte treburi. 20.Filmele și cărțile pot provoca lacrimi numai oamenilor neseriosi. 21.Îmi place să urmăresc expresia feței și comportamentul unor oameni necunoscuți. 60 22. În copilărie aduceam acasă câini si pisici vagabonde. 23. Toți oamenii sunt înrăiți fără temei. 24.Privind la un om străin, aș vrea să ghicesc cum i se va aranja viața. 25. Văzând un animal schilodit, încerc să-l ajut. 26, În copilărie cei de vârstă mai mică decât mine alergau din urma mea. 27.Omului i se face mai ușor dacă îi asculti durerea. 28. Văzând un incident în stradă, caut să nimeresc în rândul martorilor. 29.Celor mai mici le place când le propun o idee, o treabă sau o distracție. 30.Oamenii exagerează capacitatea animalelor de a simți dispoziția stăpânului lor, 31.Omul trebuie să depășească de sine stătător situațiile de conflict di le. 32.Dacă un copil plânge, înseamnă că are motive pentru asta. 33, Tineretul trebuie să satisfacă întotdeauna orice rugimingi si ciudățenii ale bătrânilor. 34. Aș vrea să înțeleg de ce unii dintre colegii mei de clasă sunt uneori duși pe gânduri. 35. Animalele domestice vagabonde trebuie nimicite. 36.Dacă prietenii mei prind a discuta problemele lor personale schimb vorba pe altă temă. s Anexa 2 TEST „ATITUDINEA PĂRINȚILOR FAȚA DE COPIL” (VARGA) 1. Întotdeauna sunt binevoitor cu copilul meu. 2. Consider de datoria mea să știu tot ce gândește copilul meu. 3. 3.Îmi stimez copilul. 4. Mi se pare că comportamentul copilului meu deviază considerabil de la normă. 5. Trebuie să-l țin pe copil la o parte de problemele vieții, dacă acestea îl traumează. 6. Nutrese față de copil un sentiment de simpatie. 7. Părinții buni igi feresc copilul de greutățile vi 8. Deseori copilul îmi este neplăcut. 9. Întotdeauna caut să-mi ajut copilul 10.Sunt cazuri când atitudinea persiflantă față de copi! îi este de folos. 11.Mice necaz de copilul meu. 12.Copilul meu nu va reuși nimie în viață. 13.M se pare că copiii fac glume pe seama copilului meu. 14.Copilul meu face adesea fapte care nu merită decât dispreț. 15.Copilul meu este cam necopt pentru vărsta lui 16.Copilul meu se comportă rău inadins ca să mă supere 17.Copilul meu absoarbe ca buretele tot ce este rău. 18.Oricât mi-aș da osteneala,e greu să-l învăț pe copilul meu manierele bune. 19.Copilul trebuie ținut în cadru rigid, numai atunci va ieși din el un om cum se cade. a 21.Îmi ajut copilul. i place când prietenii copilului meu ne vizitează casa. 22. Toate „relele” se ,lipesc” de copilul meu. 23. Copilul meu nu va obține succes în vi Li 24.Când într-o companie cunoscufii vorbesc despre copii, mi-i puțin rușine că copilul meu nu e atât de deștept si capabil cum as dori. 25. Îmi crut copilul. 26.Când i maturi si prin conduită si prin judecată. compar copilul cu alții de vârstă lui, aceștia mi se par mai 27. Îmi face plăcere să mă aflu cu copilul meu tot timpul disponibil. 28. Deseori imi pare rău că copilul meu crește și se maturizează, aducându- mi aminte cu tandrețe de când era mic, 29.Mă surprind adesea ostil față de copilul meu. 30. Visez ca copilul meu să realizeze tot ceea ce nu am reusit eu în viață. 31.Părinții trebuie să se conformeze și ei copilului, nu să-i pretindă numai lui acest lucru. 32. Caut să îndeplinesc toate rugimintile copilului meu. 33.Când se hotărăște ceva în fami copilului, trebuie să se țină cont și de părerea 34.MB interesez mult de viata copilului 35.În conflict cu copilul pot recunoaște că el are deseori dreptate în felul său. 36.Copiii află devreme că părinții pot greși. ’37, Întotdeauna tin cont de părerea copilului. 38.Nutrese față de copilul meu sentimente prietenești. 39.Motivele principale ale capriciilor copilului meu sunt egoismul, lenea si îndărătnicia. 40.E cu neputință să te odihnesti normal cu copilul când îți faci concediu, 41.Cel mai important e ca copilul să aibă o copilărie liniștită si lipsită de riji, restul vine de la sine, 42, Uneori mi se pare că copilul meu nu e capabil de nimic bun. 43. Împărtășesc pasiunile copilului meu. 44. Copilul meu e în stare să-l scoată din sărite pe oricine. 45. Înteleg supărării copilului meu. 6 46. Copilul meu deseori mă supără. 47. Educarea unui copil e o mare bătaie de cap. 48, Disciplina strictă în copilărie dezvoltă un caracter puternic. 49.Nu am încredere în copilul meu. 50. Pentru educația severă copiii sunt recunoscători mai târziu. 51.Uneori mi se pare că-mi urăsc copilul. 52. Copilul meu are mai multe cusururi decât virtuți. 53. Împărtășesc interesele copilului meu. 54. Copilul meu nu este capabil să facă ceva de sinestătător, chiar dacă face, numai decât nu-i asa cum trebuie. 55. Copilul meu va crește un neadaptabil la viață. 56.Copilul meu imi place așa cum este. 57.Urmăresc cu atenție starea sănătății copilului meu. 58. Deseori sunt încântat de copilul meu. 59. Copilul nu trebuie să aibă secrete față de părinți 60.Nu pun mare pret pe capacitățile copilului meu și nu ascund acest lucru, 61.E de dorit ca copiii să prietenească cu acei copii care plac părinților.