Nevruz(nawrez) la Popoarele Turcice
Nevruz(nawrez) la popoarele turcice
Cea mai amplă sărbătoare, în care se suprapun elemente preislamice celor islamice, este Nawrez-ul, care datează de cel puțin 7000 de ani. Datina aceasta are semnificația Anului Nou.
Cuvântul ”nawrez” sau ”nevruz” vine din limba persană și înseamnă ”ziua nouă”, sensul fiind de noutate, de epocă nouă. Simbolurile nawrez-ului s-au extins apoi la sensul Erghenekon, Flacăra de Fier, Ziua Victoriei.
Așa cum am învățat din mitologia Ergenekon, înainte turcii erau denumiți kok turk(gok turk). Ei au fost învinși de către dușmani și împreună cu Hakanlar au fost trecuți prin sabie. Însă fiul lui Hakan, Kayan împreună cu nepotul său Nukuz, au putut fugi luându-și nevestele cu ei. Aceștia au trecut peste un munte, iar printre acele dealuri s-au ascuns într-o țara înconjurată cu dealuri de netrecut. Ei s-au adăpostit acolo.
Aici au găsit râuri, văi și multe animale pentru vânat. Pentru a face arme au găsit și materiale din fier. S-au stabilit acolo și și-au continuat viața. Fii lor, au uitat pe unde au trecut strămoșii lor și au trăit în această țară cam 400 de ani.
Cu timpul, această țară a devenit mică pentru ei și au plecat în căutarea unui loc nou, însă nu au găsit.
Într-un final au urmărit o vulpe care intra și ieșea printr-o mică gaură între dealuri. Au mărit gaura de legatură astfel încât să poată trece și ei. Astfel au evadat din acea țară și s-au extins cât cuprinde.
Ziua turcilor care au ieșit din Ergenekon, ziua de Nevruz, se consideră ziua de Independență.
Această zi este totodată și ziua primăverii.
Ziua de Nevruz este o zi sărbătorită de popoarele turcești, semnificând ziua renașterii. De aceea turcii și tătarii sărbătoresc Nevruzul împreună cu legenda Ergenekon’ului.
. În data de 21 martie ziua și noaptea devin egale.Tot la această dată se sărbătorește și ”Nevruz”-ul (Nawrez-ul).
Această trecere de la un anotimp rece la unul cald este serbată de către lumea turcică mai precis de către țările Balcanice și de către Turkmenistan,Uzbekistan,Kazakhstan, Kîrghistan,Afganistan,Tadjikistan,Azerbaidjan,Iran si Turcia.
Sărbătoarea de Nevruz are nume specifice în funcție de țara unde este serbată : (Azerbaidjan: Novruz , Kurdish: Newroz,Navro‘z, Turkmenistan: Nowruz, Kazakhistan: Nawrız, Karkizistan: Nooruz, Tatarii din Crimeea:Navrez Iran:نوروز -Noruz).
Cu timpul sărbătoarea de Nevruz a luat mai multe forme, iar unele popoare o sărbătoareau 1-3 zile sau chiar 7-13 zile.
Cei din Kîrghistan susțin că Nevruzul este în luna martie și că aceasta este prima zi din an. În ziua de Nevruz, se pregătește o masă festivă și se prepară 7 bunătăți culinare ce încep cu litera „s”. Se sacrifică un animal special pentru această sărbătoare.
În Kazahstan se zugrăvesc casele și toată lumea se îmbracă în haine noi, aprind focuri în care aruncă vechiturile și sar peste flăcări pentru a alunga bolile și a intra sănătoși în Noul An, se organizează mese festive. Însă ei, spre deosebire de alte țări, susțin și o ceremonie religioasă pentru această sărbătoare.
În orașele Semerkant, Buhara, Andica din Uzbekistan sărbătoarea Nevruzului durează o săptămână. Oamenii care participă la această sărbătoare se felicită unul pe celălalt, umblând din cort în cort pentru a o face. Musafirii sunt serviți cu pilav. Au loc competiții cu cai, lupte între cocoși. Această sărbătoare datează de foarte mulți ani. Uzbekistanul și-a câștigat independența pe data de 1 septembrie 1991, iar de atunci Nevruzul este o sărbătoare națională pentru ei, fiind zi liberă.
Nevruzul în Afganistan este sărbătorit ca fiind o zi de naștere. În acea zi toți se îmbracă cu cele mai frumoase haine pe care le au. Se fac vizite la rude, prieteni, se vizitează și mormintele persoanelor dragi decedate.
În Turkmenistan, Nevruzul este considerat o sărbătoare religioasă.
În Iran, Nevruzul se sărbătorește timp de două zile . Foștii împărați ai acestei țări, în cele două zile, îndeplineau toate dorințele poporului.
În ziua de Nevruz, toți cetățenii, inclusiv împăratul, se puneau în fața judecătorului, a dreptății. Dacă în timpul anului ce a trecut au făcut fapte rele vor da socoteală pentru cele făcute.
În ultima seară a lunii martie, la apusul soarelui, se efectuează ritualuri specifice.
Masa de seară se organizează în mod special. Se pregătesc bunătăți cu nuci și alune.
În Iran, cu ocazia acestei sărbători, persoanele certate se împacă, încercând să intre în noul an cât mai bine, cât mai fericiți.
Aici Nevruzul se serbează 13 zile. În ziua a treisprezecea, se face picnic pe câmp.
În toate popoarele turcești se observă respectul față de natură, respect față de strămoșii săi. În același timp se explică lupta continuă dintre apă și foc, vară și iarnă, bunătate și răutate.
În Tadjikistan atunci când vine primăvara, încep pregătirile pentru Nevruz.
În Nevruz, așa cum este de ani de zile, se găseau 7 obiecte care începeau cu litera “s”.
Aceste obiecte sunt:
sarap (vin)
sut(lapte)
sirini(dulciuri)
seker(dulciuri)
serbet(sirop)
sam(lumânare)
sona(pieptăne)
Având următoarea semnificație:
Vinul reprezintă renașterea,laptele curățenia, dulciurile bucuria de a trăi, zahărul comoditatea, siropul limpezimea, răcoarea și odihna, lumânarea reprezintă focul, pieptănele simbolizează femeia frumoasă.
M. Mirrahimov spune că aceste simboluri au fost schimbate după Islam. Astfel în ziua de sărbătoare se recitește sfântul Coran. În locul celor 7 obiecte simbolice care încep cu litera “s”, folosite anterior, tot în credința musulmană se folosesc alte 7 obiecte simbolice care încep cu litera “s” acestea fiind conform normelor Islamice:
Sarîmsak(usturoi),
Sebzi hububat(cereale)
Cidda sancid
Seb Elma(mar)
Sirke(otet)
Sedefotu
Suhon ege
După M. Mirrahimov, Nevruzul este sărbătoarea fermierilor care așteaptă venirea primăverii. Sensul vieții fiind dat de către semănarea pământului, sărbătoarea fiind dedicată oamenilor care văd acest lucru.
De Nevruz toți locuitorii satului se pregăteau. În fiecare casă se fierbeau oale întregi de ouă. Ouăle se consumau din belșug, deoarece se credea că odată cu venirea anotimpului călduros belșugul ouălelor va aduce belșug mai departe gospodăriei.
În anul 1991, când Azerbaydjan s-a proclamat independent, s-au declarat două zile naționale: prima a fost Ziua Independenței, iar a doua sărbătoarea Nevruzului.
Gospodinele pregăteau mâncăruri cu care îi cinsteau pe musafiri. La turcii azeri particularitatea era pilaful și halvaua. În special dulciurile nu lipseau de pe mesele lor.
În Uzbekistan se află o republică autonomă pe nume Karakalpakistan. În anii 1930, cei ce sărbătoreau Nevruzul erau trimiși în exil. Însă după ce Uzbekistan și-a câștigat independența, această republică autonomă a declarat Nevruzul o sărbătoare națională. Copiii născuți în această zi, primesc numele de Nevruzbay dacă este băiat, iar numele de Nevruzbike dacă este fată.
În anul 1991, Turkmenistan își proclamă independența și Nevruzul devine sărbătoare națională. Nevruzul ia loc lângă celelalte sărbători naționale precum cea de sacrificare a animalului, sărbătoarea covorului și a calului.
Vecină cu Kazahstan și Kîrgîzistan, Republica autonomă Sincang-Uygur(face parte din Republica Populara Chineză) sărbătorește și ea Nevruzul. La turcii uiguri, se folosesc șapte tipuri de alimente(carne uscată, sărată, cap de oaie, brânză, ceapă, grâu fiert, morcovi) și se așează masa de Nevruz.
Turcii aflați în zona Traciei de Est numesc Nevruzul “Mevris”. În zilele noastre acest cuvânt semnifică petrecerile ce au loc la începutul verii.
În ziua de Nevruz unul din obiceiurile importante care se practică este distracția pe camp. Locul unde va avea loc această distracție se caută să fie verde, cu mulți pomi și să fie lângă apă.
Se fierb ouă. Acestea se vopsesc cu coji de ceapă.
Turcii din Crimeea
În ziua de sărbătoare, copiii și tinerii în grupuri de câte 3 sau 8 împodobesc o creangă cu flori de nevruz și încep să se plimbe pe la casele rudelor și vecinilor.
În fața fiecărei case vizitate se cântă câte un cântec. Câteva versuri din ce recită:
“Nawrez keldî korînîz/ korumnîgîn berînîz/ cennet bolsîn gerînîz/ a za nawrezîm mubarek.”
“Naurezul a venit/ veniți și dați-ne ce ni se cuvine/să aveți parte de Rai,/Naurez fericit!”
După ce recită poezia, copiii dau cadou oaspeților din creangă câte o floare de Nevruz. Această floare simbolizează venirea primăverii. După ce primesc aceste flori, ei primesc bani, ouă, dulciuri etc.De asemeni oaspeții leagă de creangă batiste, baticuri, eșarfe etc.
Tinerii din ce primesc împart între ei.
După credința lor, fetele își împodobesc părul cu flori de Nevruz pentru a le rămâne sufletul tânăr și pentru a le crește părul mai repede.
Un alt obicei este și scoaterea animalelor precum calul, oaia, vaca în fața casei pentru a li se da de mâncare.
Tătarii, cu prilejul venirii acestei sărbători, fierb ouă și le vopsesc în fel și fel de culori.
Facând acest lucru se credea că și roadele noului an vor fi din belșug precum sunt ouăle. O parte din aceste ouă se mănâncă în familie, iar o parte este dată copiilor și tinerilor care vin să felicite nevruzul.
Sărbătoarea de nevruz și la tătarii din Crimeea durează o săptămână.
La tătarii din Dobrogea se știe că la acest eveniment se alătură și prietenii români.
Nevruzul nu este sărbătorit numai de către turcii din Turcia, ci de toată lumea turcică. Turcia a făcut cunoștință cu Nevruzul puțin mai târziu, prin anii’90.
Sunt două motive importante prin care răspândirea a fost făcută mai greu:aceasta sărbătoare era considerată religioasă iar Uniunea Sovietică a interzis-o, iar al doilea motiv este necunoașterea lumii turcești din împrejur.
În ziua de azi, pentru turcii din meleagurile Anatoliei, venirea acestei sărbători are un rol special, deoarece majoritatea dintre ei se ocupă cu agricultura și cu ciobănitul. Toți țăranii își petrec timpul ori pe câmp semănând, ori având grijă de oi.
La sate, viața este monotonă și fără vlagă, însă când vine luna februarie turmele de animale ies pe câmpii și începe renașterea.
Odată cu venirea lunii martie încep petrecerile, se pregătesc bucate alese, se mănâncă dulciuri și halva. Aceste petreceri țin cât este primăvara de lungă.
Pentru turci, pe 6 mai incepe vara, pe 7 noiembrie începe iarna, iar primăvara este între 17 februarie și 6 mai.
Celebrarea Nevruzului de către turcii din Iugoslavia
Și turcii din Iugoslavia serbează Nevruzul, această serbare fiind foarte răspândită.
Copiii iubesc și îndrăgesc foarte mult aceasta sărbătoare.
De Nevruz, toate familiile în limita posibilităților cumpără haine noi copiilor, tinerilor și bătrânilor. După credința populației, dacă întâmpini noul an cu haine curate, casa îngrijită și cu zâmbetul pe buze tot anul vei fii fericit.
Pe 21 martie copiii ciocnesc ouăle, se înveselesc și primesc cadouri de la vârstnici.
Persoanele adulte își fac vizite, se duc să viziteze mormintele, se roagă pentru cei decedați.
Proprietățile sărbătorii de „Nevruz”
1.Venirea ”Nevruz”-ului semnifică întoarcerea primăverii; tot universul fiind reînnoit și împodobit în verde, înflorit, precum a renăscut. Bucuria adusă de către primăvară a fost transcrisă în poezii, descriind astfel petrecerile ce au loc în acest anotimp. Gingășia dată de primăvară a dat viață literaturii clasice.
2.În literatura clasica motivul Nevruzului a fost folosit precum metafora.
3.Poeții consideră Nevruzul un rege, atribuindu-i proprietăți justițiare.
De sărbătoarea Nevruzului se curăță mormintele, se așează pietre funerare mormintelor, se plantează flori, iarbă, se rostesc rugăciuni. Săracilor li se împart fructe, bani și mâncare.
Pregătirile ce au loc înaintea sărbătorii de Nevruz sunt:
Curățenia: Înaintea venirii noului an, pregătirile încep în forță. Prima dintre acestea o reprezintă curățenia. Se începe de obicei fie cu 10, 15, 30 ori 40 de zile înaintea sărbătorii. În multe locuri din Azerbaidjan, femeile se întâlnesc și fac împreună curat.
Numărătorii: În unele sate, cu 40 sau 15 zile înainte de sărbătoare, vin persoanele numite „numărători”, vin și cântă, îi distrează pe localnici, iar la final aceștia sunt răsplătiți cu bani si hrană. Din ce au primit, numărătorii împart și cu nevoiașii satului.
Ultima seară de miercuri: În ultima seară de miercuri a anului se petrece. Are loc o petrecere speciala.
Săritul peste foc: Focul care arde este considerat prielnic și pentru sufletele persoanelor decedate.
Masa de seară: În ultima seară de miercuri a anului, în toate casele din Azerbaidjan se prepară pilav și multe alte mâncăruri delicioase.
Ascultarea ușilor: Când se înserează, copiii ascultă la ușile vecinilor sau ale necunoscuților conversațiile acestora. Dacă aud convorbiri bune, în noul an dorințele li se vor împlini; iar dacă aud convorbiri rele dorințele nu li se vor îndeplini.
Dorința: Pentru a verifica dacă dorințele li se vor îndeplini, seara copiii ies afară și își pun cheia casei în încălțămintea dreaptă începând să asculte trecătorii de pe stradă. Dacă cuvintele sunt bune dorința lor se va îndeplini, iar dacă cuvintele sunt rele dorințele nu se vor îndeplini în noul an.
În serbările de Nevruz, cursele cu cai erau pe primul loc. Caii erau hrăniți bine tot anul, iar în ziua aceea de sărbătoare erau scoși afară și erau călăriți.
De obicei, cea mai importantă cursă de cai a anului era de Nevruz.
În Azerbaidjan cursele de cai erau desfășurate în prima zi a Nevruzului pe când în Kazahstan în ultima zi a sărbătorii.
De asemeni se efectuează și spectacole cu cai, fiecare aratând ce a învățat în timpul anului.
Pe câmp se aduc mâncăruri, se cânta, se joacă. Mâncarea adusă este servită la prânz, iar cu cojile de ouă se bea apă de la parauas. Oamenii credeau că făcând acest ritual vor scăpa de durerile din gât.
Copiii și tinerii se rostogoleau pe iarba verde. Se credea că așa ei vor crește mai bine, și că vor scăpa de durerile de spate.
În drumul spre casă se culegeau flori mici violet. Florile adunate sunt oferite cadou celor care nu au putut participa la petrecere.
Cei care nu au putut participa la serbarea Nevruz miros aceasta floare de 3 ori si o trec pe la ochi tot de atatea ori.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Nevruz(nawrez) la Popoarele Turcice (ID: 122557)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
