Nevoia de Formare a Angajatilor

Introducere …………………………………………………………………………………….. 4

Capitolul 1

Delimitări conceptuale …………………………………………………………… 7

Biblioteca, între tradiție și modernizare prin informatizare…………… 7

Rolul noilor tehnologii în serviciile oferite de bibliotecă…….………… 10

Nevoia de formare și perfecționarea profesională ……….…………….. 21

Capitolul 2

Metodologia de cercetare ……………………………………………….. 25

2.1 Populație și eșantion ………………………………………………….. 25

2.2 Alegerea metodelor și tehnicilor de cercetare ………………………………… 28

2.2.1 Ancheta sociologică prin chestionar …………………………………………. 28

Capitolul 3

Raport de cercetare privind nevoia de formare a personalului ……….. 39

Concluzii și recomandări ………………………………………………………………. 63

Referințe bibliografice ………………………………………………………………….. 66

INTRODUCERE

Procesul de formare profesională, de instruire a unui angajat, este o etapă complexă, necesară, care se realizează în doi pași importanți. De-a lungul procesului muncii, un angajat are parte de două tipuri de formări: formarea pentru o anumită profesie și instruirea ulterioară, pentru perfecționarea în profesia aleasă. Formarea are un caracter unic, fiind o activitate permanentă și sistematică. Caracterul său permanent provine din necesitatea asimilării de cunoștințe într-un domeniu, pe măsura schimbărilor ce apar în organizație.

Dezvoltarea noilor tehnologii, importanța oferiri de noi servicii, utilizarea noilor metode de lucru, necesitatea însușirii și aplicării de noi forme de organizare a activității, și mobilitatea profesională în cadrul firmei, toate acestea fac ca procesul de formare și cel de perfecționare să se întrepătrundă, diferența dintre ele devenind greu de sesizat.

De cele mai multe ori, procesul de instruire este greșit interpretat de angajați, văzând în acesta o etapă a recalificării. Însușirea unor noi abilități, pe lângă cele de bază, fac parte din procesul de perfecționare, nefiind vorba de o schimbare a meseriei, ci doar o evoluție normală, din necesitatea de a ține pasul cu schimbările ce apar în societate. Prin urmare, învățarea permanentă face parte din pregătirea profesională, de aici și caracterul său sistematic.

Dacă în trecut procesul de formare era strict practic datorită forței de muncă brute, în prezent se pune foarte mult accentul pe munca intelectuală, aceasta fiind cel mai des folosită. Odată cu revoluția tehnologică, necesitatea acumulării de cunoștințe teoretice a făcut ca modelul de instruire să sufere mari schimbării, renunțându-se aproape în totalitate la cel vechi.

În ultimii ani se poate observa o schimbare tot mai pronunțată a metodelor de formare, cunoștințele teoretice fiind îmbinate cu cercetarea științifică, constatându-se o trecere la cercetarea online, chiar dacă aceasta presupune doar cursuri pe suport electronic.

Cantitatea foarte mare de informație ce poate fi găsită cu ajutorul Internetului îi poate pune în dificultate pe cei care nu au foarte des contact cu acest mijloc de comunicare sau pe utilizatorii ocazionali. Însă atunci când vine vorba de folosirea unor programe, foarte utile întradevăr, dar dificil de utilizat, angajații, dacă nu au parte de o instruire corespunzătoare, pot ajunge foarte ușor la sentimentul de frustrare sau supraîncărcare.

În aceste condiții, personalul cu o vechime mai mare de 3 ani în instituție, care este obișnuit cu vechile metode de lucru, întâmpină o serie de bariere când întreaga activitate este restructurată, cerându-i-se să își eficientizeze munca cu ajutorul noilor achiziții. Perfecționarea în folosirea tehnologiilor trebuie să se realizeze în doi pași importanți. Primul pas este instruirea, care presupune formarea în vederea utilizării instrumentelor de comunicație. Dacă această etapă este omisă, șansa de reușită a unui angajat poate fi pusă la îndoială. Abia după ce este parcurs acest pas, se poate trece la instruirea în utilizarea calculatoarelor, rețelelor și programelor aferente.

Nevoia de formare a angajaților poate fi determinată de evaluarea acestora, prin stabilirea gradului de cunoștințe acumulate până în prezent, urmând ca acestea să fie comparate cu standardele dorite de angajator. Așadar, abilitățile existente trebuie să fie măsurabile, iar pregătirea unei evaluări corespunzătoare trebuie să fie atent organizată pentru a-și dovedi eficacitatea. În cazul în care rezultatele acestei evaluări nu pot fi măsurate, cerința de instruire a angajaților nu poate fi ancorată în realitate.

Pentru ca o instituție să își îndeplinească menirea, este necesar ca angajații acesteia să se ridice la standardul de performanță urmărit. Pentru aceasta, organizația este responsabilă de formarea acestora, avantajul fiind al ambelor părți.

Biblioteca a fost de-a lungul timpului principalul mijloc de informare al populației pe care o deservește. Odată cu schimbările ce au avut loc în societate se impun o serie de transformări majore pentru ca biblioteca să facă față noilor provocări. În ultimul deceniu, dezvoltarea tehnologiei a impus acestei instituție necesitatea unei reformări a tuturor resurselor sale. Dacă din punct de vedere material s-a impus achiziționarea de computere și programe pentru a eficientiza și automatiza activitățile, resursele umane trebuie instruite și formate pentru a ține pasul cu evoluția societății informaționale.

În aceste condiții, apariția cărților pe suport electronic, a cataloagelor online dar și a împrumutului de la distanță au pus bibliotecarii în dificultatea de a-și desfășura în bune condiții activitatea obișnuită. Noua tehnologie achiziționată și introducerea noilor servicii obligă angajații să continue folosirea vechilor metode, din lipsa de pregătire și instruire în utilizarea lor.

Dispariția bibliotecii este intens discutată la nivel mondial, din cauza apariției noilor surse de informare, mult mai ușor și rapid de accesat. Însă se poate observa că bibliotecile occidentale au reușit alinierea la standardele impuse de tehnologie, readucând instituția de cultură în topul alegeri ca sursă facilă de informare ale utilizatorilor din toată lumea.

În România, foarte multe biblioteci au finalizat procesul de informatizare, adoptând modelul european. Fiindu-mi cunoscut faptul că biblioteca din Reșița se confruntă cu scăderea drastică a numărului de cititori, datorită metodelor învechite de împrumut practicate, deși informatizarea este și aici terminată în procent de 80%, am ales această temă din dorința de a afla care sunt nevoile de formare și instruire ale personalului instituției.

Plecând de la premisa că noile tehnologii nu sunt folosite din cauza lipsei de personal specializat în utilizarea lor, am decis să analizăm nivelul la care se situează angajații când vine vorba de competențele digitale și care este nevoia lor de instruire. De asemenea, am urmărit să aflăm măsura în care specializarea în acest domeniu influențează serviciile oferite de bibliotecă, cât și punctul de vedere al angajaților cu privire la evoluția instituției în condițiile în care nu va avea loc o formare corespunzătoare a lor.

Pe această cale, doresc să îi mulțumesc doamnei manager al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin cât și domnului profesor coordonator Lector Universitar Doctor Ciprian Ioan Obrad, fără de care această lucrare nu ar fi putut fi realizată.

Capitolul 1

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Biblioteca, între tradiție și modernizare prin informatizare

Informatizarea bibliotecilor este un proces bine cunoscut la nivel mondial, determinat de schimbările continue impuse de utilizarea la scară largă a internetului. Numărul uriaș de publicații și volume pe suport de hârtie și competiția creată de informarea cu ajutorul noilor tehnologii au transformat biblioteca în principalul mijloc de informare în societatea bazată pe cunoaștere.

Complexa contribuție a bibliotecilor informarea și instruirea maselor largi prin adaptarea colecțiilor la cerințele utilizatorilor, nu este și nici nu va fi probabil vreodată apreciată îndeajuns. O societate orientată spre îmbogățirea permanentă a bagajului de cunoștințe nu-și poate îndeplini menirea fără o entitate care să aibă resursele necesare realizării acestui lucru, vizând toate domeniile unde se dorește acumularea de informație. Deși încă se vorbește de biblioteca tradițională, „în epoca contemporană, bibliotecile au părăsit imobilismul tradițional, structuri vechi au dispărut și s-au adaptat cerințelor ansamblului din care fac parte și pe care-l deservesc”.

În acest secol, biblioteca este tot mai mult implicată în activitatea de cunoaștere, prin urmare este obligatorie o reorganizare a acesteia pentru a satisface în continuare nevoile populației și a ține pasul cu dezvoltarea societății. Biblioteca modernă este rezultatul vizibil al progresului cu beneficii resimțite de mediul pentru care a fost înființată. Deși cultura, cu precădere biblioteca, se presupune a avea o activitate statică, acest lucru nu poate fi mai fals. Această instituție este și trebuie să fie foarte sensibilă la schimbare, în caz contrar am asista la dispariția treptată a ei.

Succesul instituției de cultură se află în strânsă legătură cu modul în care se percepe importanța acesteia dar și dinamismul de care dă dovadă în comunitatea pe care o deservește. Beneficiarii, utilizatori dornici de cunoaștere, devin pe zi ce trece tot mai pretențioși, înțelegând cu greu dificultatea și timpul mare necesar informatizării. Toate acestea reprezintă o provocare pe care biblioteca e obligată să o accepte, care nu implică doar procese mecanice, dar mai ales capital uman care are nevoie de formare. Preponderent capitalul financiar este cel care permite aceste schimbări, fiind de cele mai multe ori un factor de decizie independent de voința umană.

Misiunea biblioteci a fost adaptată organizatoric, influențată de progresul tehnologiei informației, ajungând în unele țări până la desființarea multor sedii, recurgându-se la documentele electronice folosite în studiul la distanță. Cele mai multe biblioteci publice din Romania se bazează momentan doar pe resursele electronice puse la dispoziția publicului, iar unele și-au limitat serviciile doar la îndrumarea utilizatorilor cu privire la colecțiile existente. Odată demarat acest proces necesită schimbare și structura resurselor umane prin mărirea personalului, formarea acestuia, recrutarea de tehnicieni IT, reducerea numărului de bibliotecari tradiționali responsabili de catalogare și clasificare a colecțiilor, folosirea cataloagelor și bazelor de date online.

Plusul pe care îl au bibliotecile universitare este cel de mărire a bugetului cu ajutorul transmiterii de documente pe rețea, al taxelor de înscriere și cele de penalizare la întârzierea returnării cărților, sume cu care informatizarea se poate realiza mult mai rapid, fiind un adaos la resursele financiare alocate la începutul fiecărui an.

În comparație cu acestea, bibliotecile publice, cele instituționalizate, nu au posibilitatea de a reacționa atât de rapid la aceste schimbări. În acest caz, inovarea trebuie să treacă de barierele rigidității și de niște obiective organizaționale greu de modificat. Activitatea acestora este bazată pe cercetare și servicii care să deservească comunitatea, orice schimbare fiind considerată negativă la început, timpul acceptării ei fiind puternic impactat.

Problemele ridicate de nou se lovesc de cele mai multe ori de reticență puternică din partea responsabililor. Foarte multe biblioteci încă preferă conservatorismul, lucrând cu metode învechite în secțiile de periodice și achiziții, refuzând dezvoltarea colecțiilor, consultarea nevoii utilizatorilor, acest lucru având efecte vizibile în numărul în continuă scădere al persoanelor înscrise de la an la an.

În această mentalitate, trebuie schimbată idea de așteptare și colectare de informații înaintea acțiunii. Trebuie încurajată și stimulată inițiativa, înlăturând frica de eșec sau comoditatea existentă. Din păcate, foarte multe biblioteci dau vina pe bugetul insuficient, deși nu aceasta este principala cauză. Este necesară libertatea în găsirea soluțiilor, urmată de o analiză a acestora realizată de un management eficient, care să înțeleagă punctele forte ale schimbărilor și să dorească să le îmbrățișeze cât mai repede cu putință, având în vedere că „…șansele de reușită ale ideilor inovatoare sunt mărite printr-un management activ, direcționat spre crearea sau redefinirea misiunii organizației.”.

O altă cauză a rezistenței la schimbare poate fi efectul întârziat al însăși schimbării. Este imposibil ca efectele să fie observate imediat, acestea făcând parte din niște obiective clare ale organizației, ținându-se cont și de setarea timpului necesar atingerii lor. Când avem de a face cu mentalitatea conform căreia „…așteptăm să vedem dacă eforturile merită a fi depuse, prin monitorizarea celorlalte instituții care deja au demarat acțiuni în acest sens, durata de începere este foarte mare, fără o bază materială”. Prin urmare, în România procesul este unul anevoios, iar factorii care cauzează acest lucru nu sunt doar de natură financiară.

Impactul pe care îl au serviciile informatizate de bibliotecă este încă necunoscut, iar cunoașterea acestuia ar putea avea ca efect luarea unor măsuri imediate de acțiune. Însăși biblioteca este neinformată, această sursă de cunoaștere pentru societate, este lipsită, poate din nepăsare, poate din finanțări insuficiente, de informații vitale ei.

Foarte puține instituții de cultură cunosc cerințele utilizatorilor și se reorganizează pentru a se alinia cu acestea pentru a contribui la reușita întregii structuri de care aparține. Rolul bibliotecii este acela de a da curs solicitării înainte ca ea să fie formulată. Calitatea serviciilor este foarte greu măsurabilă, reducând presiunea de pe umerii bibliotecarilor, oferindu-le acestora timp să reformuleze obiectivele din simpla interacțiune cu publicul. Nu se cere să fie vizionari, să citească gânduri sau să joace vreun rol, ci doar să fie mai atenti la nevoile persoanelor care își doresc o carte dar nu există, persoane care pierd foarte mult timp pentru a găsi un volum, timp care ar putea fi scurtat prin servicii îmbunătățite.

Calitatea poate fi măsurată prin asemănările dintre cerințele utilizatorilor și serviciile primite. Dacă între acestea există un contrast puternic, serviciile nu satisfac nevoile publicului pe care îl deservește. Este foarte importantă achiziția de volume noi, dar care să fie și cele dorite de populație. Această achiziție trebuie făcută de specialiști implicați în cercetare, care trebuie să fie la curent cu schimbările existente pe piața culturală atât națională cât și internațională.

Rolul noilor tehnologii în serviciile oferite de bibliotecă

Dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă și creșterea volumului de informație în epoca contemporană au sporit cerințele de instruire și nevoia de informare a indivizilor. În aceste condiții, rolul bibliotecii, una dintre principalele instituții de cultură, a crescut semnificativ. Prin bibliotecă se înțelege „acel edificiu de cultură unde regăsim în forma esențializată întregul tezaur cultural al umanității, adică orizonturile cunoașterii valorilor și sistemelor de acțiune umană sintetizată în informații; este astăzi tocmai acea instituție prin care ne putem racorda la lumea trecută, prezentă și viitoare”.

În esența sa, biblioteca a fost mereu raportată la colectivitate, fiind înființată pentru a servi la nevoia de documentare a indivizilor. Societatea informațională nu a scăzut locul pe care îl ocupa biblioteca din punct de vedere cultural, ci din contră, aceasta devine o instituție cu un rol foarte important în comunitate. Biblioteca nu mai este o instituție căutată de grupuri mici de indivizi, ci a devenit de-a lungul timpului accesibilă tuturor și odată cu răspândirea acesteia, lectura și cultura sunt subiecte tot mai frecvent discutate. Interesul pentru lectură a crescut considerabil, direct proporțional cu modernizarea bibliotecilor și noile achiziții.

În societatea contemporană, cantitatea enormă de informație devine un impediment și nu un beneficiu. Centralizarea tuturor datelor poate dura foarte mulți ani, încât vor apărea alte tehnologii chiar înaintea terminării acestui proces. Având atât de multă informație disponibilă la un click distanță, biblioteca trebuie să găsească metode interactive pentru a atrage cât mai mulți cititori. Întreg personalul administrativ ar trebui să caute soluții la aceasta, care a devenit în ultimii ani o problemă. Chiar dacă bibliotecile trec prin procesul de informatizare, la fel și tehnologiile pe care le putem cumpăra pentru acasă, această instituție are o competiție acerbă. Transformarea tuturor documentelor în unele electronice este forțată, de durată și prea puțin benefică. Dar oferirea posibilității utilizatorului de a căuta materialele necesare încă înainte de a ajunge la bibliotecă și rezervarea acestora pentru a scuti un posibil drum de prisos, poate spori încrederea persoanelor în instituția de cultură. Cititorul știe exact unde trebuie să meargă, unde să caute și mai știe că va găsi cu siguranță informația de care are nevoie.

Scopul informatizării a fost inițial înlocuirea resurselor tipărite cu unele electronice. Prin urmare, principalul mod de comunicare și acumulare de informație ar fi trebuit să dispară, recurgându-se doar la comunicarea cu ajutorul tehnologiei. Această dezvoltare este vizibilă în fiecare bibliotecă, deoarece vechile cataloage prăfuite și groase au fost lăsate uitării, fiind folosite în prezent baze largi de date, care conțin toate colecțiile, putând fi accesate cu ajutorul Internetul, fiind necesar doar un permis de utilizare. Totuși, volumele tipărite continuă să existe, chiar dacă se găsesc și digitizate, fiind în continuare cea mai folosită metodă de învățare, educare și recreere.

În prezent, în bibliotecă se poate observa atât tradiționalul, dar și modernul, non-books, foarte multe CD-uri și DVD-uri cu cărți în format electronic. Dezvoltarea tehnologiilor a marcat nu doar formatul, dar și fondul de carte al unei biblioteci. Fiind mai multe forme în care se poate găsi o carte, este, evident, mult mai ușoară achiziționarea ei.

Posibilitatea de a accesa mult mai ușor informația a scăzut numărul utilizatorilor din sălile de lectură, chiar dacă resursele bibliotecilor erau utilizate. Îndrumarea oferită înainte de bibliotecari a fost mult redusă, iar pentru a nu pierde din personal, managerii s-au văzut puși în situația de a găsi o soluție pentru a nu reduce capitalul uman. Cea mai simplă și la îndemână dintre ele a fost îngrădirea accesului la resurse și colecții, dar și la catalogul electronic. Prin urmare, se pot accesa documente doar dacă te afli în sediul bibliotecii, fiind singurul loc unde poți căuta, descărca sau printa orice document aflat în evidența instituției.

Deși în urmă cu un deceniu se vorbea de dispariția cărții, utilizatorii au fost dezamăgiți de cartea electronică, preferând-o în continuare pe cea tipărită. Oboseala fizică resimțită la lectura online a făcut cititorii să aleagă documentele pe suport de hârtie, fiind și dovedindu-se mult mai utile. Acesta nu a fost și cazul periodicelor din biblioteci, care odată apărute în format electronic, s-au bucurat de accesare pe scară largă. Cele mai vechi dintre ele sunt încă utilizate, dar noile apariții sunt achiziționate, fără a fi însă cerute de public. Când vine vorba de colecțiile pe suport de hârtie, un volum poate fi lecturat de un singur cititor, pe când varianta electronică permite utilizarea în același moment de un număr nelimitat de doritori. Acesta este unul dintre cele mai importante avantaje, deoarece o bibliotecă deține un număr redus de volume, fiind de foarte multe ori reținute sau împrumutate toate exemplarele, necesitând uneori o așteptare de 2 sau mai multe săptămâni până a putea avea cartea dorită. Poate aceasta este o posibilă explicație pentru care numărul de cărți cumpărate de biblioteci este în creștere de la an la an, nevoia de volume crescând continuu.

Odată cu dezvoltarea noilor tehnologii, accentul s-a pus foarte mult pe colaborările dintre biblioteci, schimbul interbibliotecar devenind foarte des utilizat. Cărțile digitale trebuie cumpărate de instituții, ele nu pot fi găsite cu ajutorul Internetului. Prin urmare, managerii au hotărât să facă o mulțime de convenții, achiziționând fiecare anumite cărți, care mai apoi, dacă sunt cerute de cititori, să fie inter-împrumutate de la celelalte biblioteci. La cele mai multe dintre ele acest serviciu este contra cost, ajustând bugetul instituției dar și scăzând resursele materiale investite în achiziții. Cu ajutorul acestor consorții, colaborarea are un succes ușor cuantificabil, fiind bazate pe contracte bilaterale, multilaterale sau chiar colective, având ca scop principal punerea la dispoziția cititorilor un număr mai mare de volume, acesta fiind rezultatul unui efort comun.

Principala menire a digitalizării a fost și este distribuirea materialelor pentru o mai ușoară accesare. Cunoașterea absolută devine un țel nu atât de imposibil de realizat pe cât părea acum câteva sute de ani. Cu toate acestea, nu fiecare individ este dornic de cunoaștere, lectura fiind din simplă curiozitate, fără a acumula informațiile lecturate. Comorile ce se găsesc în biblioteci rămân uneori nedescoperite, cu toate că cererea și dorința de a deține informație există.

Acest parteneriat dintre bibliotecă și IT, dintre bibliotecari și specialiști în programe tehnologice va crește și se va dezvolta tot mai mult, pe măsură ce importanța acestei ere este conștientizată de cei care apără cultura tradițională. Faptul că volumele pot fi găsite într-o bază de date nu schimbă rolul bibliotecii, ci doar facilitează îndeplinirea misiunii acesteia. Cu toate acestea, se fac eforturi foarte mari de a adapta bibliotecarii la aceste noi tehnologii, ei nefiind obișnuiți cu noile metode. Semnalul de alarmă va fi tras în momentul în care se va sesiza o dispariție a valorilor tipărite, fiind uitate în favoarea cărții electronice. În momentul de față suntem foarte departe de a afirma că cartea electronică a înlocuit-o pe cea tradițională, așa cum se subestima acum un deceniu. Obiceiurile legate de lectură nu se vor schimba atât de ușor pe cât evoluează tehnologia, iar cititul va rămâne aceeași activitate ca și până acum.

Serviciile de bibliotecă suferă schimbări datorate modernizării, pe toate planurile. Foarte mulți critici consideră că procesul de gândire este inhibat odată cu apariția tehnologiei, totul fiind mai ușor și necesitând tot mai puțin efort din partea noastră. Rolul bibliotecii și al bibliotecarilor se modifică, adaptându-se la noile cerințe din mediul pe care îl servesc. Cititorii devin cercetătorii, fiind minimizată influența personalului angajat asupra procesului de lectură, aceștia devenind îndrumători dacă este nevoie, deoarece sunt specialiști în acest domeniu. Utilizatorii sunt învățați cum să găsească exact ceea ce au nevoie, bazându-se pe răsfoirea atentă a materialelor și nu alegerea lor doar după titlu. Acest fapt ajută atât persoanele care împrumută volume cât și biblioteca în oferirea de servicii de calitate prin înțelegerea nevoii utilizatorilor.

Progresul societății, al indivizilor și al oamenilor este un proces continuu iar „… criza infodocumentară și transferul de informații, în condițiile schimbărilor tehnologice surprinzătoare din lumea contemporană, duc la un consum imens de resurse materiale, de energie și de competență. Nu este suficientă producția și organizarea informației, se cere mai ales asigurarea accesului la aceasta în condiții care să înlesnească valorificarea ei maximă”.

Pentru ca acest proces să fie unul de succes este nevoie de o sinteză aprofundată pentru a asigura orientarea informațională. Numai cu ajutorul acestei analize se poate ajunge la obținerea informației, care trebuie să fie una la calitatea dorită de cititor, să fie găsită într-un timp scurt iar costurile necesare acestei acțiuni să fie minime. Această sinteză se află în strânsă relație cu informația care se află în interdependență cu utilizatorii. Biblioteca deține o cantitate uriașă de informații dar acest lucru nu este îndeajuns. Este necesară găsirea unei metode prin care informația să fie cunoscută de utilizatori. În aceste condiții, printre obiectivele care stau în fața bibliotecilor se află „reformele metodelor de instruire, îmbunătățirea muncii de cercetare, a eficienței administrative în domeniul planificării, a colectării de fonduri și a atragerii de noi cititori”.

O bună îndrumare bibliografică poate duce la mărirea numărului de utilizatori și poate influența domeniile de lectură. Mai mult, aceste acțiuni pot conduce la îmbunătățirea cercetărilor, creșterea volumului de carte dar și aducerea de noi resurse materiale. Însă, bibliotecarii nu au fost niciodată adepții noilor tehnologii, văzând în informatizare o dispariție a rolului acestora. Trebuie înțeles faptul că cititorii sunt cât se poate de inegali în funcție de bagajul de cunoștințe pe care le dețin, iar bibliotecarii sunt singuri care pot ajuta la modul în care oamenii selectează, culeg și folosesc informația. Aceștia sunt niște formatori, educatori informaționali, responsabili direct de perfecționarea indivizilor dornici de dezvoltare. Tot ei sunt cei care pot influența numărul de cititori prin ambientul pe care îl creează și serviciile pe care le oferă.

Utilizatorul este de cele mai multe ori copleșit de cantitatea de informație pe care o poate accesa, pierzându-se în mulțimea de volume. Aici trebuie să intervină educația informațională, cu rolul de a iniția cititorul în vederea modului de folosire și organizare a colecțiilor în continuă creștere. În societatea contemporană schimbarea este foarte des asociată cu înlocuirea, când de fapt ea este în strânsă legătură cu perfecționarea și îmbogățirea lucrurilor deja existente. Biblioteca tradițională nu este înlocuită de cea modernă, ci doar se adaugă noi mijloace de informare și servicii, care nu duc la dispariția celor vechi, ele sunt complementare și dependente una de cealaltă. Procesul de educație informațională are o contribuție în timp la obținerea unui feedback pozitiv din partea cititorilor cu privire la serviciile pe care le primesc, învățând indivizii cum trebuie să caute, iar aceștia devin conștienți când nu găsesc ceea ce au nevoie că serviciile necesită îmbunătățire. Această educație poate fi implementată cu ajutorul unor sesiuni formale sau informale, cu o durată de o oră sau mai mult, însoțite de materiale printate cu instrucțiuni precise. Prea puține biblioteci folosesc acest sistem, din lipsă de timp și personal calificat, irosind resurse care pot fi valorizate cu beneficii uriașe.

O relație de încredere este necesară a fi construită între bibliotecă și cititor, pentru a obține performanțe de lungă durată. Utilizatorii trebuie ajutați să se adapteze la universul informațional care este unul foarte divers iar multitudinea de resurse trebuie folosită cât mai bine cu putință. În cadrul acestei relații trebuie să se ia în considerare teama bibliotecarilor de volumul mare de muncă necesar acestor schimbări și noi atribuții, iar pe cealaltă parte abisul de necunoscut cu care se confruntă populația. Încrederea poate fi construită numai înțelegând că aceasta este o situație de câștig pentru ambele părți, care vor reduce volumul de muncă simțitor.

Transformarea prin care trec bibliotecile nu este un proces imediat și dramatic. Din contră, va fi nevoie de zeci de ani pentru a se finaliza, având în vedere că tipografiile publică în continuare o mulțime de cărți, care necesită catalogare din partea bibliotecarilor, acestea rămânând în continuare în format tipărit. Așadar, „biblioteca va continua să existe, va fi nevoie de specialiști pentru a sorta informațiile, a ajuta la găsirea lor, cât și specialiști IT care să întrețină computerele existente, al căror număr va trebui mărit odată cu creșterea volumului de utilizatori”. Instituția de cultură va avea un rol cheie, din ce în ce mai important în cultură, comunicare și informare într-o societate care este în plin proces de modernizare. Este adevărat că nu se trece ușor de la o bibliotecă tradițională la una modernă, dar cele două forme vor continua să existe împreună, deoarece se completează perfect, fiind ambele necesare pentru a atinge un nivel cât mai ridicat de cunoaștere.

Bibliotecarul, unul dintre cele mai importante elemente ale unei structuri culturale bazate pe cunoaștere, are și el, la fel ca și cititorul, nevoie de formare. Cunoașterea tehnologiei și modul în care aceasta poate fi folosită de cititori nu este îndeajuns, va fi mereu nevoie de o persoană specializată care să ajute la localizarea informației necesare. Cercetarea surselor începe în biblioteci, cu ajutorul bibliotecarului. Personalul trebuie să fie instruit, pentru a putea colabora atât cu utilizatorii, cât și cu instituțiile din alte județe. Este inutilă achiziția de materiale electronice dacă nu se poat folosi din neștiință. Faptul că are loc un proces de schimbare nu înseamnă că doar formatul sau spațiul în care se găsesc cărțile va fi altul, ci are la bază o cunoaștere temeinică a tuturor tehnologiilor care pot fi găsite și utilizate în bibliotecă.

Bibliotecarul nu își schimbă rolul avut până în prezent, ci doar se adaptează, așa cum trebuie să o facă și cititorii, la factorii de noutate apăruți. Aceasta presupune multă muncă, consumare de resurse, dar totul este în beneficiul și pentru scopul pentru care biblioteca a fost creată inițial: să deservească publicul. Odată învățate aceste lucruri, nu doar că va fi mai ușor să își desfășoare activitatea, dar și serviciile pe care le oferă vor fi de o calitate superioară. Tehnologia este un avantaj care trebuie folosit din plin, deoarece eficientizează procesul de informare, iar rapiditatea și costurile sunt minime în raport cu eforturile depuse.

În ultimele decenii auzim tot mai mult vorbindu-se de o societate informațională pentru a desemna noua eră care este definită de utilizarea noilor tehnologii ale informației în toate sectoarele societății. Informația și modalitatea de a fi găsită se află în plină ascensiune fiind prezentă în viața noastră de zi cu zi, mai cu seamă în activitatea de cunoaștere. Avem la dispoziție o cantitate uriașă de resurse documentare, care pot fi accesate cu cea mai mare ușurință. În ultimii ani s-a constat că ceea ce este cu adevărat important nu este modalitatea de a accesa aceste resurse, ci modul în care pot fi utilizate cât mai eficient, de a dobândi o cultură bazată pe cunoașterea acestui nou, cu ajutorul tehnologiei. Scopul este de a știi să utilizăm informația care ne este necesară, și nu doar să o găsim.

Această lume a Internetului, care reunește informații, volume, documente, specialiști IT, bibliotecari și nu numai începe să ne fie tot mai cunoscută cu trecerea timpului, dar în continuare neînțeleasă. Este necesară căutarea unei alte abordări decât cea utilizată în prezent, fiind necesară schimbarea mentalității cu care am fost obișnuiți de mici. Tehnologia a devenit parte din viața noastră, fiind folosită în majoritatea activităților desfășurate. Am devenit dependenți de tehnologie, iar mediul cultural, alături de cel educațional, au fost printre primele care au adoptat aceste mijloace noi de găsire a informației.

Se poate observa cu ușurință o schimbare a practicilor de informare, folosindu-se mult mai des internetul, documentele fiind mult mai accesibile. Prin document înțelegem „orice material purtător de informație destinat a fi folosit într-un context informativ și de comunicare”. De asemenea, mai poate fi văzut ca „o structură organizată de părți informaționale de cel mai mic nivel”

Fiecare instituție, fie ea publică sau privată, iar biblioteca nu face excepție, are un sistem propriu de informare și documentare. Acesta poate fi definit ca „un ansamblu organizat de proceduri manuale sau/și automatizare (în care este inclusă resursa umană) care are ca obiectiv principal colectarea de documente și informații, prelucrarea, organizarea și valorificarea acestora de către beneficiarii săi”. În bibliotecă găsim ambele forme de sisteme, atât manual cât și automatizat. Informațiile colectate manual pot fi utilizate pe suport de hârtie, iar celelalte pe suport electronic. În instituții se asigură o informare despre documentele pe care le dețin, iar recent au fost introduse servicii care să ofere orientare cititorilor. Principalul element în serviciile de bibliotecă este identificarea nevoilor cititorului. Aceasta nu este o acțiune de a întreba fiecare utilizator ce informații caută și indicarea locului unde poate fi găsită, ci este un proces de durată, o cercetare ce trebuie întreprinsă pentru a afla ce și-ar dori cetățenii să găsească într-o bibliotecă și a achiziționa exact acele lucruri de care au nevoie, pentru a deveni din vizitatori în utilizatori frecvenți ai instituției. Aceasta ar trebui să fie o politică de marketing, pentru ca informația să fie găsită atunci când este căutată. Toate acțiunile bibliotecii ar trebui să fie orientate spre interesele beneficiarilor, pentru a spori satisfacția segmentului pe care îl deservește. Dacă un singur element din această structură nu este îndeplinit, există pericolul ca întregul sistem să fie compromis, afectând în mod direct utilizatorii, care vor încerca să găsească un alt mod de informare.

Eficiența unei biblioteci poate fi observată în calitatea serviciilor și produselor pe care le pune la dispoziția publicului cititor. Instituția trebuie să fie cât mai apropiată de utilizatorii săi, necesitatea ancorării lor în realitatea contemporană fiind obligatorie. Posibilitatea oferită de Internet de a accesa publicații de la distanță, pune biblioteca în dificultatea de a servi nu doar cititorii din colectivitatea unde își desfășoară activitatea, dar și publicul care dorește informare fără a fi nevoie de proximitate, ci doar rețele conectate între ele.

Internetul poate fi definit ca „interconectarea diferitelor rețele de calculatoare amplasate în orice loc de pe suprafața planetei”. Nu se poate vorbi de comunicare fără a merge cu gândul la rețele internaționale de date, numărul calculatoarelor fiind uriaș, iar din fața propriului PC, transmiterea și primirea de informații nu mai pare deloc dificilă.

Dezvoltarea rețelei de internet s-a realizat din nevoia tot mai mare de acces la tehnologie și electronică. Conectarea la internet nu presupune costuri foarte mari, având în vedere componentele necesare în raport cu serviciile primite. Serviciile oferite de acest canal de comunicație pot fi împărțite în trei mari categorii. Prima dintre ele este poșta electronică, care a înlocuit în procent de 70% vechiul mod de comunicare. Cu ajutorul acesteia, se pot primi și trimite documente unui alt utilizator, fiind constrâns doar de dimensiunea informațiilor ce se doresc a fi trimise. Programele de poștă electronică sunt diverse, iar în comunicarea de care biblioteca o stabilește cu utilizatorii sau celelalte biblioteci, acest canal se dovedește a fi foarte rapid și eficient. O a doua categorie este reprezentată de transferul de fișiere. Acesta este un serviciu rapid de primire dar și de trimite de fișiere de la un calculator la celălalt. A treia mare categorie este cea de conectare la distanță. Acest serviciu permite conectarea utilizatorului la calculatorul său, însă fără a fi în apropierea acestuia.

În momentul în care volumul de date a crescut foarte mult, a devenit dificil să fie identificate informațiile, de către un utilizator neexperimentat. Prin urmare, a fost necesară o evoluție a tehnicilor de accesare a acestor informații, pentru a putea fi folosite de cei ce aveau nevoie de ele. Motoarele de căutare s-au înmulțit iar softuri noi au fost create pentru acest serviciu.

Informatizarea bibliotecii presupune „un sistem automatizat integrat de bibliotecă… care dispune de o bază de date centrală, gestionată cu un software adecvat, prin intermediul căruia se asigură toate funcțiile specifice de bibliotecă”. Acest sistem presupune următoarele: achiziția online de documente, atât pe suport de hârtie cât și digitale, prelucrarea acestor documente (clasificare, catalogare, indexare și organizarea acestora pe fonduri informaționale), oferirea spre împrumut a documentelor, împrumut care poate fi către cititori sau către alte biblioteci, permiterea utilizatorilor să acceseze baza de date creată și evidența volumelor care sunt încă disponibile în instituție.

Biblioteca tradițională se folosea de ajutorul cataloagelor tipărite, în care erau notate toate cărțile din inventar. În societatea contemporană, cărțile sunt indexate cu un cod de bare, care odată scanat se actualizează în sistem iar baza de date este mereu updatată. La fel se procedează și cu volumele împrumutate, care sunt scanate iar softul, la căutarea documentului, afișează data în care cartea va fi din nou disponibilă în bibliotecă. Aceste cataloage digitale sunt utile publicului, care poate accesa baza din orice loc, fără a mai fi necesară deplasarea până la bibliotecă, sau își poate rezerva documente, pentru siguranța de a le găsi atunci când ajunge în instituție. Așa cum este normal, rezervarea documentelor are anumite limite, cum ar fi durata din momentul rezervării până în momentul în care poate fi împrumutate. Limita de timp este de 24 de ore, iar ne împrumutul în această perioadă duce la anularea rezervării. De asemenea, nu se poate rezerva un titlu dacă este ultimul exemplar din bibliotecă. Aceste bariere au fost construite pentru un acces mai larg la un număr mai mare de documente.

Dacă achiziția de documente este primul pas ce trebuie făcut de către bibliotecă, de aici și până la depozitare mai sunt câțiva pași foarte importanți. Următorul dintre ele este prelucrarea documentelor. Prelucrarea se realizează în două moduri, în funcție de achiziția celorlalte biblioteci. Dacă o bibliotecă este prima din consorțiul aparținător care cumpără o carte, această bibliotecă este responsabilă de crearea unei înregistrări corespunzătoare. Dacă înregistrarea a fost deja creată de o altă instituție, aceasta preia toate informațiile de la cea care le-a creat. Formatul folosit pentru aceste înregistrări este cel promovat de Biblioteca Națională, fiind unul recunoscut internațional. În mod evident, totul se realizează digitalizat, făcând acest proces o activitate ușoară, fără a fi costisitoare ca timp și resurse.

Împrumutul de documente către cititori se realizează prin subsisteme care au în vedere doi factori: disponibilitatea volumelor existente în bibliotecă și informații despre utilizatorii care au dreptul să împrumute cărți. Între acești factori a fost creată o legătură puternică, încât în momentul împrumutului, informațiile sunt cumulate, putând fi vizualizate împreună.

Împrumutul inter-bibliotecar devine tot mai folosit odată cu trecerea anilor, devenind o procedură foarte utilă, în special în universități. La fel ca și în cazul împrumutului către public, împrumutul inter-bibliotecar are același principiu. Comunicarea are loc cu ajutorul poștei electronice, iar sistemul folosit permite vizualizarea documentelor ce pot fi împrumutate, făcându-se o cerere care trebuie să fie aprobată. De cele mai multe ori, sunt achiziționate exemplare mai costisitoare ca preț, special pentru a putea fi împrumutate de celelalte biblioteci.

Un element de noutate, necunoscut încă de foarte multe structuri biblioteconomice este împrumutul internațional. Acest sistem este practicat doar de bibliotecile foarte mari din toată lumea, expedierea și primirea fiind strict înregistrate și urmărite de fiecare instituție în parte.

Un alt procedeu este cel de transfer de informații, acest lucru nefiind posibil fără existența unor tehnologii avansate. Este foarte des folosit între biblioteca județeană și filialele sale locale, dar și de către bibliotecile naționale în transfer cu cele care se află în subordinea sa. Cu ajutorul acestui sistem, se trimit următoarele categorii de date: înregistrări bibliografice, date de autoritate, bibliografii la cerere, tabele de clasificare, liste de descriptori și rapoarte de activitate.

Cu ajutorul sistemelor informatizate au apărut așa numitele baze de date full text. Prin acestea se înțelege „ce conțin textul integral al unui document(deci și imaginile, graficele, pozele ce se găsesc în documentul respectiv)”. În cazul acestei baze, procedeul de creare și actualizare este puțin diferit. În primul rând trebuie sa aibă loc o analiză a documentului, fiind integrat într-o anumită categorie, în funcție de specificul acesteia. După care descrierea bibliografică trebuie să aibă loc, fiind realizată în conformitate cu procedurile adoptate de instituție. Pasul cel mai important este scanarea documentului. Pagină cu pagină, cu foarte mare atenție, această activitatea durează foarte mult, fiind direct legată de numărul de foi ale documentului. În acest moment este necesară editarea documentului, pentru a putea fi cât mai bine utilizat. Un soft special face acest lucru, asistat de o persoană specializată în aceste procedee. Ultimul pas este încărcarea documentului scanat și editat în baza de date, putând fi acum accesat de publicul doritor de lectură.

Cu ajutorul acestei baze de date full text, căutarea poate fi realizată în interiorul documentului, sporind foarte mult reușita de a se găsi informația de care avem nevoie. Cele mai frecvente căutări sunt în funcție de autor, titlu, subiect și număr standard internațional. Căutând un anumit cuvânt, sau o anumită expresie, cititorul va găsi toate cărțile care conțin ceea ce s-a scris în motorul de căutare.

Achiziționarea unei cărți în format electronic este mai ușor de realizat decât introducerea unui document într-o bază full text, din următoarele motive: rapiditatea cu care se transmite informația de la producător la utilizator; arhivarea mult mai ușoară; eliminarea timpului necesar scanării unei cărți; posibilitatea de stocare și regăsire rapidă atunci când vine vorba de un volum mare de informații. În tot mai multe biblioteci, alături de bazele de date full text se pot găsi și baze multimedia precum și produse de informare multimedia.

O procedură nou apărută este serviciul de publicații de informare. Acestea reprezintă aducerea la cunoștința utilizatorului sau al unui posibil viitor utilizator asupra cărților noi intrate în bibliotecă. Acest lucru poate avea un efect benefic asupra numărului de persoane care frecventează biblioteca, deoarece există cărți pe care ne dorim să le citim dar nu luăm în considerare o altă variantă decât achiziția. Prin urmare, acest serviciu poate ajuta considerabil la sporirea împrumutului. De foarte multe ori, alături de titlu documentului se află și un scurt rezumat, deoarece există posibilitatea ca acesta să nu fie cunoscut dar să corespundă intereselor cititorilor. Aceste publicații pot să fie clasificate după subiect, după autor, după domeniul din care face parte cartea, fiind însoțite de codul cărții respective, numărul de exemplare existente dar și secția unde poate fi găsită. Transmiterea de publicații de informare către public se realizează în trei moduri. Primul dintre ele este publicarea listei cu cărți noi apărute în colecțiile bibliotecii la fiecare filială a acesteia. În acest mod, indiferent care este motivul cu care vizităm biblioteca, vom vedea și noile titluri care pot fi împrumutate. Al doilea este publicarea listei pe site-ul instituției sau pe paginile site-urilor de socializare pe care le deține. Astfel, oricine poate vedea ce se poate împrumuta, fără a fi nevoie de a se deplasa până la sediu. Al treilea mod, cel mai puțin utilizat deoarece necesită mai mult timp de realizare este trimiterea acestei liste prin poștă electronică la toți utilizatorii care au furnizat o adresă de email. Din păcate, foarte puține instituții își răpesc puțin timp pentru a informa cititorii cu privire la aceste lucruri, fără a realiza, din nou, care pot fi efectele benefice.

Pentru că informatizarea are nevoie de stocare a informațiilor, a fost necesară crearea unor baze de date. Serviciile de informarea ale bibliotecii sunt stocate pe aceste baze de date, care pot fi de două feluri și anume: date stocate în sistemul propriu al instituției și acces online la cataloage, fără a fi nevoie de proximitate cu biblioteca. Evident, cel mai folosit dintre ele este și cel mai util, și anume cel online. Acesta nu necesită suport din partea bibliotecarilor, utilizatorii realizând singuri căutarea de documente, într-un timp foarte scurt. Deși aceste baze conțin o mulțime de informații, doar cataloagele pot fi accesate din afara instituției. În cazul în care se dorește un document full text, acesta poate fi deschis doar de la unul din terminalele bibliotecii, iar descărcarea lui se face contra cost. La fel se întâmplă și în cazul documentelor multimedia, sau al diferitelor programe achiziționate pentru utilizatori.

Deoarece biblioteca tradițională s-a simțit amenințată în ultimele decenii de biblioteca virtuală, se impune definirea acestui termen. Prin bibliotecă virtuală se înțelege „o bibliotecă imaginară, o bibliotecă care ar avea capacități nelimitate pentru stocarea datelor bibliografice și documentelor; o bibliotecă care ar deține mii, zeci de mii de cataloage în care sunt înmagazinate milioane de fișe bibliografice, o bibliotecă ce poate conține documente integral transpuse pe medii electronice”. Este foarte adevărat că cu toții ne dorim acest lucru, dar cât de plauzibil este și care ar fi plăcerea lecturii într-un asemenea mediu nu se știe încă. Cert este că procesul de informatizare este în plină desfășurare, dar când vine vorba de o bibliotecă, doar cărțile au nevoie de schimbare? Ce se întâmplă cu oamenii? Ei cum pot fi schimbați să răspundă noilor nevoi ale utilizatorilor? Care este soarta bibliotecarilor pentru care un catalog reprezintă o carte uriașă în care sunt notate toate cărțile? Angajăm doar specialiști IT? Sau formăm personalul care ne este deja în subordine?

1.3 Nevoia de formare a angajaților

Cerințele de documentare ale colectivității sunt în continuă creștere iar instituțiile culturale sunt responsabile de implementarea, îmbunătățirea și diversificarea serviciilor pe care le oferă publicului pentru a răspunde intereselor fiecărui grup social și a-i satisface dorința de cunoaștere și documentare. Solicitările fiecărei categorii culturale sau chiar a fiecărui individ pot fi foarte diferite și trebuie privite ca fiind foarte importante deoarece conduc la satisfacerea nevoii de lectură și informare a societății. Astfel, pentru a-și realiza funcția culturală și socială pe care le dețin, aceste instituții trebuie să fie preocupate în mod deosebit de formare și instruire, pentru a contribui la îmbogățirea bagajului de cunoștințe a fiecărui utilizator.

Instruirea unui angajat reprezintă „un proces conștient, intenționat, care adaugă valoare experienței profesionale a personalului, astfel încât o experiență de zece ani să însemne mai mult decât o experiență de un an, repetată de zece ori”. Formarea personalului este un proces absolut necesar, pentru ca angajații să își mențină cel puțin nivelul de performanță, și, cu atât mai mult, să îl îmbunătățească. Principala persoană care trebuie să identifice nevoia de instruire este managerul instituției. Acesta are un interes direct, deoarece succesul său depinde de performanțele colectivului. La fel ca și achiziționarea unui nou computer, așa și formarea angajaților este o investiție, fiind o strategie obligatorie, cu beneficii pe termen lung. Printre principalele avantaje, se va observa un colectiv mai eficient, care răspunde prompt și profesionist cerințelor publicului; o mai mare încredere acordată atât de către angajați conducerii, cât și feedback-ul pozitiv din partea utilizatorilor. De asemenea, se reduce simțitor timpul de rezolvare a unor sarcinii, angajații știind ce trebuie să facă și cum să acționeze pentru a obține rezultatele scontate.

Se poate întâmpla ca, indiferent de beneficiile aduse de instruire, angajații să refuze acest proces, considerându-se îndeajuns de formați profesional. Această atitudine nu este benefică pentru instituție, deoarece se dezvoltă o echipă cu foarte multă încredere în forțele proprii, și rezultate nu foarte bune pe plan profesional. Instruirea nu trebuie văzută ca pe o inițiere în preluarea de sarcinii suplimentare, ci ca o îmbunătățire și chiar ușurare a activității desfășurate în prezent.

În primul rând, personalul trebuie învățat că trebuie să învețe. Este necesară înțelegerea de către aceștia că cu cât realizează mai eficient o sarcină, cu atât vor avea mai mult timp pentru activități care doreau să le desfășoare, dar erau supraaglomerați.

Întrebarea care ne vine în minte este: De ce nu se practică această instruire, dacă are efecte atât de benefice? Deși are un caracter practic, instruirea poate deveni costisitoare, în funcție de numărul de angajați și sesiunile care trebuie ținute. De asemenea, metoda aleasă pentru instruire poate avea și ea un rol în stabilirea bugetului necesar acestui proces.

Rezultatele formării angajaților au efecte palpabile, vizibile, care sporesc satisfacția utilizatorilor dar și mulțumirea proprie atunci când observăm că serviciile pe care le oferim sunt de calitate.

Pentru a putea organiza servicii de instruire eficiente, este necesară planificarea unor activități ce urmează a fi derulate. Este imposibil ca instituția să fie închisă pe parcursul ședințelor de instruire, deci este nevoie de stabilirea unor obiective. Alegerea câte unei persoane din fiecare departament și formarea câtorva echipe care vor participa la instruire este primul pas. Astfel, discuțiile ce ar putea să apară, cum ar fi calitatea mai bună de instruire a anumitei echipe în funcție de favoritism, sunt complet eliminate, șansele de reușită fiind uriașe.

Cei mai mulți manageri au tendința de a se concentra pe instruirea mai ales a angajaților cu performanțe slabe, care nu au avut rezultate bune. Acest lucru pune o presiune foarte mare pe umeri acestora, făcând formarea prea puțin eficientă. Angajații în cauză „…se vor simți lezați, având impresia că locul de muncă le este pun în pericol, deoarece cheltuiala necesară instruirii este mare pentru instituție”. Formările ar trebui să aibă loc periodic, fiecare angajat să ia parte, pe rând, la acestea.

Trebuie să fie conștientizat faptul că instruirea nu este o activitate derulată de cineva în folosul altcuiva. Instruirea este în folosul ambelor părți, atât a conducerii, care va avea angajați mult mai capabili, dar și a personalului, care va dobândi niște cunoștințe care ar putea fi de folos și în afara locului de muncă. Între conducere și angajați trebuie să fie relații de colaborare, aceasta fiind singura cale spre succes.

Foarte important când vine vorba de instruire este alegerea formatorului. Sunt tot mai multe firme care își oferă serviciile de formare instituțiilor, pentru o sumă de bani, indiferent de domeniul dorit. Pentru a se realiza formarea angajaților, se poate apela la un expert în domeniu. Aici trebuie de asemenea hotărât dacă formarea se va realiza teoretic sau practic. Indiferent de metodă, formatorul trebuie să se poată adapta la nivelul de cunoștințe ale unui începător, mai ales când vine vorba de noile tehnologii.

Un curs de calificare care să fie recunoscut oficial poate anula reticența angajaților față de instruire. Nu suntem de acord, mai ales la o vârstă înaintată să mai învățăm, considerând că nu mai avem puterea necesară de a reține informații. Însă dacă angajatorul ne oferă posibilitatea de a participa la un curs în urma căruia să obținem un certificat pentru competențele dobândite, nu mai luăm atât de ușor în considerare refuzul sau abandonul.

Dacă se merge pe varianta managerului ca formator, se anulează refuzul menționat anterior. Autoritatea conducerii obligă angajații să își dea interesul, mai ales dacă acesta a impus respectul cuvenit încă de la început. Totuși, această variantă nu este chiar cea mai bună, deoarece managerul are atribuțiile sale, care nu includ formarea angajaților. Tipul de manager atotștiutor va recurge cu siguranță la această formă de instruire, deși poate ar trebui și el să participe la o formare adecvată.

De foarte multe ori se alege discuția cu un angajat sau recomandarea de a se informa pe o temă la care are nevoie de ajutor. Însă formarea trebuie să fie cât se poate de protocolară, fiind un proces ciclic, la intervale stabilite în funcție de obiective.

Obiectivele instituției trebuie să fie insuflate și angajaților. Este foarte important ca personalul să preia din obiective, ca și cum ar fi personale. În acest mod, acesta va considera că instruirea este pasul perfect pentru atingerea scopurilor sale, cum ar fi îmbunătățirea performanțelor sau competențe avansate în domeniul IT.

În cele mai multe cazuri, manageri nu au fost niciodată instruiți. Aceștia au învățat totul din experiență, s-au confruntat cu situații fără a știi cum să le rezolve și au învățat din greșeli. În societatea contemporană, dorim activități puține și rezultate rapide, fără a depune foarte mult efort. Este foarte adevărat că ar fi ideal dacă lucrurile ar sta așa, dar este bine să nu mergem pe premisa că totul va veni de la sine. Dacă vrem rezultate bune, trebuie să muncim mult și mai ales să învățăm mult. Training-urile de formare sunt la îndemâna fiecărei firme, iar costurile nu sunt atât de ridicate încât să fie imposibil de organizat.

Un alt motiv pentru care nu se realizează instruirea este lipsa timpului. Însă, dacă ar fi analizat acest factor, s-ar constata că este nevoie de mai puțin timp decât s-ar crede. Dacă manageri ar lua în considerare timpul ridicat de efectuare al unei sarcini tocmai pentru că angajații nu știu foarte bine cum să o facă, ar realiza că aceste situații consumă mult mai mult timp decât ar lua dacă ar fi efectuate de persoane care au competențe în domeniu.

Fiecare angajat are anumite necesități de învățare, care reprezintă „decalajul dintre rezultatul dorit și cel obținut în mod curent în realitate. Unii se sperie de această formulare și cred că ea exprimă în mod implicit că performanțele realizate sunt considerate slabe; dar, la fel de bine, poate exista o diferență între un rezultat practic bun și unul extraordinar, pe care dorești să îl atingi”.

Pentru un succes care să fie datorat performanțelor angajaților, este necesară stabilirea unor obiective ale acestei formări. Aceste obiective trebuie formulate de manager, dar trebuie comunicate și persoanei ce urmează a fi instruită. Cel mai important este ca ele să fie clare, concise și mai ales măsurabile. Dacă le formulăm în termeni foarte abstracți va fi imposibil de urmărit dacă au fost atinse sau nu, iar în acest mod angajatul va simți că formarea sa nu a fost deloc de folos instituției.

În mod evident, primul pas este stabilirea nevoii de formare a angajatului, iar acest lucru poate fi realizat cu ajutorul unor teste vocaționale. În acest mod, se poate stabili care sunt competențele de care are nevoie personalul, dar și punctele slabe ale acestuia.

De asemenea, momentul în care are loc acest training, trebuie discutat cu angajatul. Sunt persoane care ar putea dori să fie formați în timpul săptămânii, altele în week-end, iar împărțirea pe echipe va trebui să țină cont de acest lucru. Dacă momentul nu este cel prielnic pentru angajat, acesta va pleca din start cu premisa că nu îi place, scăzând interesul pentru ceea ce urmează a se întâmpla.

Foarte multe companii aleg să dea angajaților un test abia după participarea la training-urile de formare, acest lucru fiind foarte eronat din privința faptului că nu se cunosc capacitățile de la care a plecat individul, ci doar unde se află acum.

Independent de toate acestea, modernizarea societății a produs o serie de schimbări, cu efecte majore asupra modului de lucru. Cea mai revoluționară dintre ele, tehnologia, este achiziționată și folosită zilnic de fiecare dintre noi. Când vine vorba de locul de muncă, apariția tehnologiei a schimbat foarte multe lucruri, majoritatea activităților devenind robotizate, rolul omului fiind de supraveghere a mașinilor în cea mai mare parte. Însă dezvoltarea programelor și softurilor, din ce în ce mai complicate, ne depășește, fiind foarte greu să ținem pasul cu acestea.

În concluzie, în aceste condiții, singura soluție este instruirea. Deși la îndemâna fiecărei instituții, acest proces este omis de foarte multe companii, fie din lipsa bugetului, fie din lipsa timpului sau a personalului redus care nu ar putea lipsi de la locul de muncă. Cu toate acestea, formarea angajaților este o activitate necesară, chiar obligatorie, iar odată înțelese beneficiile ei, va fi adoptată cu siguranță.

Capitolul 2

METODOLOGIA DE CERCETARE

2.1 Populație și eșantion

În cadrul oricărui raport de cercetare, pentru ca metoda aleasă să fie eficientă se impune stabilirea unui eșantion reprezentativ. Acest pas este unul important, dar și foarte necesar în același timp. Eșantionarea reprezintă „extragerea, în condiții specificate, a unui număr de unități statistice din universul cercetării. În consecință, eșantionul este un model la scară mică al universului cercetării”. Astfel, prin procesul de eșantionare, se urmărește realizarea unei cercetări prin selecția unui număr reprezentativ din populația studiată. Reprezentativitatea constă în capacitatea eșantionului ales de a reproduce caracteristicile populației din care face parte. Vorbind despre reprezentativitate, „vom avea în vedere că aceasta este dependentă de mărimea eșantionului și de schema de eșantionare utilizată. Reprezentativitatea (eficientă) este cu atât mai bună cu cât avem de-a face cu erori de eșantionare mai mici”.

În sociologie, se cunosc două mari proceduri cu ajutorul cărora se realizează eșantionarea, și anume cea aleatoare și cea nealeatoare.

– Eșantionarea aleatoare, numită și probabilistă face referire la calculul volumului unui eșantion cu o formulă bine stabilită, în cadrul căreia, fiecare individ care face parte din populația studiată, va avea o șansă egală cu a tuturor de a fi ales ca unitate componentă a eșantionului.

– Eșantionarea nealeatoare sau neprobabilistă este folosită atunci când cercetătorul alege un anumit număr de unități care să compună eșantionul, acest număr nefiind stabilit cu ajutorul unui calcul matematic, ci aproximat pentru a fi reprezentativ populației studiate.

Calculul volumului unui eșantion este de o importanță deosebită în ceea ce privește atât culegerea datelor cât și interpretarea rezultatelor deoarece „…dacă proiectăm un eșantion prea mare, e nevoie de un timp mai mare de culegere a datelor, ceea ce implică și costuri materiale crescute, fără să câștigăm un plus de acuratețe. Pe de altă parte, un eșantion cu o talie prea mică înseamnă o eroare mai mare sau o probabilitate scăzută de garantare a rezultatelor”. Așadar, este imposibil să chestionăm toată populația pe care vrem să o studiem, dar este foarte important ca subiecții aleși să corespundă caracteristicilor generale a întregii populații.

În aceste condiții, s-au stabilit o serie de parametrii care ne ajută să calculăm volumul eșantionului pe baza căruia vom realiza cercetarea, integrați în următoarea formulă :

unde:

– n reprezintă volumul eșantionului ce urmează a fi calculat cu ajutorul formulei menționate anterior;

– t este un coeficient de 1,96 care îi corespunde nivelului de probabilitate P, numit și prag de încredere, cu valoarea de 95%;

– D2 reprezintă dispersia

(a fost luată în calcul dispersia maximă de D2 = 0,25)

– e este eroarea de reprezentativitate, face referire la precizia rezultatelor obținute. Aceasta poate fi de 5%

Ținând cont de condițiile arătate mai sus, am luat decizia în funcție de următorii factori:

– lipsa fondurilor materiale;

– bugetul de timp redus pe care l-am avut la dispoziție

ca la stabilirea eșantionului să participe un număr de 46 de subiecți, reprezentați de personalul de specialitate și auxiliar al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin înregistrați în organigrama din Decembrie 2014.

Astfel, lotul investigat a cuprins 46 de subiecți care își desfășoară activitatea în una dintre următoarele 12 secții și filiale ale instituției de cultură:

Secția „Banatica”;

Secția Periodice;

Secția Franceză;

Filială Centru;

Filială Lunca Bârzavei,;

Secția Vârsta a-III-a;

Secția pentru Copii și Tineret;

Secția Anglo-americană;

Secția Casa de Cultură;

Secția Maghiară;

Biblioteca Germană „Alexander Tietz”;

Secția Audio-vizuale.

Sublotul a fost calculat împărțind volumul eșantionului reprezentativ calculat la numărul de filiale pe care le deține Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin. În aceste condiții la fiecare secție am aplicat un număr de 3 chestionare.

În continuare, prezentăm distribuirea eșantionului pe care a fost aplicat instrumentul de lucru, în raport cu indicatorii reprezentativi, și anume:

– sexul respondenților;

– vârsta acestora;

– vechimea în instituție;

– nivelul de școlarizare.

Lotul cercetat cuprinde 35 de femei, reprezentând un procent de 76,1 și 11 bărbați, într-un procent de 23,9%. În funcție de intervalele de vârstă, avem 9 de respondenți cu vârsta cuprinsă între 18-34 de ani, însumând un procent de 19,6 % iar același procent este reprezentate de subiecții a căror vârstă este cuprinsă în intervalul 35 – 44 de ani. Dintre cei chestionați, cel mai mare procentaj, 43,5% au vârste între 45 și 54 de ani, aceasta fiind media de vârstă a personalului bibliotecii. Cel mai mic procentaj este obținut de cei care au peste 55 de ani, reprezentând doar 17,4%. Din punct de vedere al vechimii în instituție pe care o au subiecții, lotul arată astfel:

– cei cu o vechime cuprinsă între o lună și 3 ani însumează un procent de 15,3%;

– angajații care activează în instituție de peste 3 ani, dar nu au depășit 5 ani sunt în procent de 9%;

– cu o vechime cuprinsă între 5 ani și 10 ani reprezintă un total de 36,3% din totalitatea celor chestionați;

– Respondenții cu o pondere de 39,4% sunt cei cu o vechime care depășește 10 ani.

În funcție de nivelul de școlarizare, cel mai mic procent de 15,2% îl reprezintă cei a căror ultimă formă de învățământ absolvită sunt studiile postuniversitare. Angajații a căror ultimă formă de învățământ este liceul sunt în procent de 26,1% și cei care au absolvit studii universitare însumează 58,7%.

Acestea sunt câteva dintre datele despre lotul care a fost supus cercetării, în corelație cu câțiva indicatori. Mai multe informații vor reieși din raportul de cercetare pe care l-am întocmit, și nu vor mai fi menționate în acest capitol.

2.2 Alegerea metodelor și tehnicilor de cercetare

2.2.1 Ancheta sociologică prin chestionar

Realizarea obiectivelor stabilite și verificarea ipotezelor reprezintă un pas esențial în cadrul unui raport de cercetare. Pentru aceasta, investigația a fost orientată spre analiza nevoii de formare a angajaților Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin. Metodologia, care cuprinde „principii și reguli privind dezvoltarea și utilizarea unui sistem de metode, tehnici și procedee aplicate pentru a descoperi relațiile generale și legile fenomenelor cercetate” s-a format din ancheta sociologică realizată cu ajutorul unui chestionar aplicat subiecților cuprinși în eșantionul stabilit.

Prin ancheta sociologică se înțelege „strângerea și prelucrarea informațiilor în scopul verificării unor ipoteze științifice sau al formulării unor soluții de rezolvare a problemelor sociale și presupun un demers metodologic riguros, ca și posibilitatea cuantificării informațiilor”. Ancheta este cea mai des utilizată metodă de cercetare cu caracter cantitativ, deoarece „cercetătorul urmărește cu prioritate latura practică, adică formularea unor concluzii cu eficiență imediată și mai puțin aspectele teoretice și experimental-metodologice, parcurgând în mod inegal – dacă se poate spune așa – nivelurile unei investigații”.

Orice anchetă presupune atât o cercetare de teren riguroasă cu ajutorul căreia se culeg informațiile dar și utilizarea unor tehnici bine stabilite. Aceasta poate fi, în funcție de obiectivele cercetării, directă sau indirectă. Ancheta directă sau orală, presupune un contact fizic sau telefonic cu respondentul. Opțiunea pentru una sau alta dintre aceste metode aparține cercetătorului, având în vedere eșantionul stabilit, tema cercetării, dar și mijloacele de care dispune acesta.

Ancheta la domiciliu asigură o calitate ridicată a răspunsurilor deoarece subiectul se află în mediul său natural. În același timp, această metodă poate fi îmbinată cu observația directă care asigură o acuratețe a informațiilor primite. Ca și dezavantaje, se pot observa:

– influențarea interlocutorului cu implementarea propriilor păreri;

– inhibarea acestuia în fața anchetatorului;

– dorința de a rămâne anonim,

care pot afecta calitatea cercetării.

Ancheta realizată cu ajutorul telefonului s-a remarcat prin rapiditatea efectuării sale. În cadrul acestui tip de anchetă, aria de acoperire este mult mai mare decât în cazul celei realizate la domiciliu, controlul răspunsurilor primite fiind mai ridicat. Aceasta este folosită mai rar din cauza tehnologiei de care are nevoie cercetătorul și costurile aferente acesteia.

Un alt tip de anchetă foarte utilizat este cea indirectă, instrumentul de lucru folosit fiind chestionarul. Ca și avantaje, se pot menționa:

– costul redus la care este supus cercetătorul;

– calitatea răspunsurilor datorită caracterului anonim;

– numărul mare de respondenți cărora li se pot aplica chestionarele.

Lipsa spontaneității în formularea unui răspuns, creșterea non răspunsurilor dar și cantitatea mică de informație culeasă ce se datorează variantelor de răspuns prestabilite constituie principalele dezavantaje ale acestui tip de anchetă. Pe lângă toate acestea, strictețea cu care sunt formulate întrebările, ordinea în care sunt adresate acestea și eșantionul construit pe principiul reprezentativității nu permite cercetătorului sau operatorului de teren o anumită flexibilitate necesară în funcție de subiecții chestionați.

Când vine vorba de ancheta sociologică, cel mai folosit instrument de lucru al său este chestionarul, care presupune „o succesiune logică și psihologică de întrebări scrise sau de imagini grafice cu funcție de stimuli, în raport cu ipotezele cercetării, care prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea celui anchetat un comportament verbal sau nonverbal, ce urmează a fi înregistrat în scris”.

Acesta este principalul mijloc de comunicare între cercetător și cel chestionat cuprinzând o serie de întrebări care vizează răspunsuri ce privesc tema supusă cercetării. Succesiunea logică a întrebărilor este de cele mai multe ori raportată temporal. Astfel, întrebările la care este rugat să răspundă subiectul vizează mai întâi trecutul, apoi prezentul, iar cele din urmă, sunt de obicei legate de perspectiva acestuia asupra viitorului în legătură cu tema studiată.

În funcție de media de vârstă a eșantionului stabilit, cercetătorul construiește întrebările astfel încât să conducă la verificarea ipotezelor stabilite. Astfel, dacă cei chestionați sunt în majoritate adulți, întrebările vor fi ordonate logic, dinspre concret spre abstract. În schimb, dacă respondenții vor fi adolescenți, este necesară o ordonare psihologică, ținându-se cont de stimulii existenți.

Fiecare chestionar, independent de tema pe care o studiază, urmărește declanșarea unui comportament din partea celui anchetat. Acest comportament poate fi atât verbal, prin răspunsuri concrete la întrebări, fie non verbal, care poate fi observat de operatorul de teren în așteptarea răspunsului. Atât chestionarul aplicat de un operator, cât și cel autoadministrat au o serie de avantaje și dezavantaje. Chestionarul aplicat de către un operator instruit dă posibilitatea acestuia de a înregistra ambele comportamente, economisind, de asemenea, foarte mult timp. Autoadministrarea unui chestionar presupune un anumit nivel de cultură dar și o vârstă minimă admisă. Posibila neînțelegere a anumitor întrebări și lipsa informațiilor suplimentare sunt câteva dezavantaje, dar timpul oferit elaborării unui răspuns este mult mai ridicat.

În sociologie, chestionarul este un instrument de lucru pe cât de important, pe atât de des utilizat. Astfel, pe cât de varii sunt temele cercetate, pe atât de diversificate sunt și tipurile de chestionare. În funcție de conținut, formă sau mod de aplicare, acestea se împart în mai multe categorii. Analizând conținutul informațiilor ce urmează a fi culese, chestionarul poate fi de două tipuri;

– cel de date factuale;

– cel de opinie.

Chestionarul de date factuale include informațiile care pot fi ușor măsurate și observate, atât de către cercetător, cât și de alte persoane, cum ar fi:

– vârsta;

– sexul;

– ocupația;

– religia;

– etnia;

– naționalitatea;

– pregătirea profesională.

Sunt foarte rare cazurile în care se aplică doar acest gen de chestionar, elaborarea întrebărilor fiind la alegerea cercetătorului iar analiza răspunsurilor făcându-se foarte ușor.

Chestionarul de opinie cuprinde o serie de întrebări care vizează culegerea unor date subiective despre persoana anchetată. Elementele centrale ale acestui tip de chestionar sunt:

– valorile;

– motivațiile;

– atitudinile;

– părerile cu privire la un anumit subiect.

Întrebările trebuie să fie formulate așa încât să indice atât opinia, cât și intensitatea și consistența acesteia. Un astfel de chestionar este mult mai greu de construit dar datele culese au o acuratețe superioară în comparație cu cel de date factuale.

Clasificarea chestionarelor

Când se pune accent pe cantitatea de informație pe care ne-o oferă subiectul după ce a răspuns la întrebări, chestionarul poate îmbrăca mai multe forme. În funcție de numărul de teme incluse în chestionar, se disting două tipuri:

– chestionarul special;

– chestionarul „omnibus”.

Chestionarul special este acel tip de instrument care pune în discuție o singură temă. Un astfel de chestionar este foarte greu de construit, deoarece fiecare temă cuprinde în esența sa, mai multe teme. Acestea nu urmăresc măsurarea sau explicarea unor fenomene, ele arătându-și utilitatea prin acțiunea pe care o studiază.

Chestionarul de tip „omnibus” are în vedere studierea a două sau mai multe teme. În cercetarea sociologică, acestea sunt des întâlnite deoarece cuprind o cantitate mare de informații care pot fi studiate în complementaritate, pentru a evidenția calitatea studiului.

Întrebările sunt elementul de bază al fiecărui chestionar. Cu ajutorul acestora se culeg informațiile reprezentative pentru studiul în cauză. În funcție de tipul întrebărilor, chestionarele pot cuprinde fie întrebări închise, fie întrebări deschise, sau mixte.

Întrebările închise fac referire la acel tip de întrebări care au variante prestabilite de răspuns. Astfel, libertatea subiectului este îngrădită, fiind obligat să aleagă una dintre variantele propuse de cercetător. Acest lucru presupune atât ca opinia celui chestionat să se încadreze într-una din categorii, cât și alegerea exigentă a răspunsurilor pentru a cuprinde întreaga sferă de posibile opinii.

Întrebările deschise nu au variante de răspuns sau răspunsuri prestabilite. Astfel, persoana anchetată poate să își susțină opinia în ce mod dorește, deoarece nu există limită de cuvinte sau propoziții. Acest gen de întrebări sunt mai greu de analizat, deoarece mai întâi trebuiesc codificate și apoi interpretate. Acestea permit culegerea unei cantități mari de informație, oferind date despre gradul de cultură al respondentului, capacitatea de a-și explica părerea dar și exprimarea logică și gramaticală.

După modul de aplicare a unui chestionar se disting:

– chestionarele autoadministrate;

– chestionarele aplicate de către operatorii de teren.

Chestionarele autoadministrate reprezintă acele chestionare prin care subiecții își înregistrează în scris răspunsurile la întrebările conținute. Acestea prezintă o serie de avantaje printre care se numără limitarea timpului de aplicare, acuratețea răspunsurilor datorată dispariției fenomenului de influență manifestat de operator dar și sporirea concentrării în elaborarea răspunsurilor.

Chestionarele aplicate de către operatorii de teren reprezintă metoda cea mai utilizată în științele sociale. Acestea, deși au un cost mai ridicat decât celelalte tipuri de chestionar, prezintă o serie de avantaje din care rezultă utilitatea acestui instrument. În primul rând, un operator va respecta cu strictețe eșantionul stabilit, asigurând fenomenul de reprezentativitate. În al doilea rând, nivelul de cultură a respondentului nu constituie o problemă deoarece operatorul de teren va fi capabil să îi explice fiecărui individ întrebările la care există nelămuriri. Cel mai important aspect vizează posibilitatea de a îmbina instrumentul de lucru cu observația directă, putându-se înregistra reacțiile spontane și comportamentul non verbal al respondenților. Importanța orelor și a zilei în care sunt aplicate chestionarele, dar și influența pe care o poate avea operatorul constituie principalele dezavantaje.

Clasificarea chestionarelor în funcție de conținut, formă sau mod de aplicare este larg răspândită în epoca modernă. Chestionarul este un instrument complex, cu o serie de funcții bine stabilite, a cărui elaborare necesită cunoașterea unor reguli precise. Datorită complexității sale, acesta poate devenii foarte simplu un chestionar omnibus chiar dacă a fost creat inițial ca unul special, cum și un chestionar autoadministrat se poate transforma într-unul aplicat de către un operator. Astfel, caracteristicile enumerate sunt doar informative, în practică varietatea lor fiind mult mai mare, în funcție de ipotezele stabilite sau tema aleasă pentru cercetare.

Indiferent de tema ce urmează a fi cercetată, atunci când se alege ancheta prin chestionar ca metodă de lucru, structura instrumentului este aceeași și are în vedere tipurile de întrebări cuprinse în chestionar. Astfel, se pot întâlni:

– întrebări introductive;

– întrebări de trecere;

– întrebările filtru;

– întrebările bifurcate;

– întrebările „de ce”;

– întrebările de control;

– întrebările de identificare.

Întrebările introductive sau de contact, sunt de cele mai multe ori întrebările cu care începe un chestionar, și au rolul de a informa respondentul cu privire la tema pusă în cercetare. Această întrebare trebuie să fie una generală, la care să se poată răspunde fără mari eforturi, pentru a-i oferi un sentiment de relaxare și siguranță subiectului.

Întrebările de trecere au rolul de a marca următorul subiect la care face referire chestionarul. Astfel, într-un chestionar omnibus, spre exemplu, trecerea de la o temă la alta nu se face brusc, ci cu ajutorul acestor întrebări tampon. Ele sunt întrebări simple, de obicei cu răspunsuri prestabilite, asigurând destinderea celui chestionat.

Întrebările filtru au rolul de a selecta un grup de subiecții care corespunde cerințelor necesare pentru întrebarea ce urmează. Astfel, la întrebarea ce precede filtrul, vor răspunde doar cei ce se încadrează într-o categorie stabilită de cercetător.

Întrebările bifurcate reprezintă o categorie aparte, fiind utilizate atunci când cercetătorul este interesat de opiniile pro și contra, cerând o motivație în ambele cazuri. În comparație cu întrebările filtru, acestea nu opresc subiectul să răspundă la o întrebare, dar formează două grupuri, cu întrebări diferențiate pentru fiecare dintre ele.

Întrebările „de ce” au rolul de a explica o opinie exprimată anterior. Aceste întrebări nu ajută la strângerea unui volum mare de informații, fiind foarte ambigue. Argumentarea unei opinii este dificilă în comparație cu alt gen de întrebări, și totuși este des întâlnită într-un chestionar.

Întrebările de control sunt folosite pentru a verifica sinceritatea și menținerea opiniei exprimate anterior. De altfel, rolul acestora poate fi și pentru a testa gradul de înțelegere a întrebărilor ori reușita de a menține vie atenția celui chestionat. Întrebările de control pot fi folosite atât în perioada de pretestare cât și în chestionarul propriu-zis, acest lucru fiind la alegerea cercetătorului.

Întrebările de identificare sau factuale sunt utilizate pentru a afla informații privind vârsta, sexul, etnia, religia, profesia, nivelul de școlarizare sau alte variabile care ajută anchetatorul la interpretarea rezultatelor precum și la stabilirea unor legături relevante pentru studiu.

Un element esențial când vine vorba de ancheta prin chestionar are legătură cu lungimea instrumentului de lucru. Lungimea acestuia se măsoară în numărul de întrebări conținute, precum și durata necesară completării lui și exprimă „capacitatea de a alege din universul indicatorilor posibili, pe cei esențiali”. Nu există o limită de lungime a unui chestionar, dar în elaborarea acestuia, trebuie să se țină cont de forma întrebărilor, conținutul acestora și modul de aplicare, deoarece menținerea atenției celui chestionat este de o importanță majoră.

Deși chestionarul pe suport de hârtie este încă foarte utilizat de cercetători, tot mai mulți dintre aceștia preferă să folosească chestionarul electronic. Acesta prezintă o serie de avantaje, cum ar fi costul foarte redus în ceea ce privește aplicarea lui, timpul limitat necesar distribuției cât și procesarea rapidă a informațiilor cu ajutorul tehnologiei. Mijloacele multimedia folosite, asigură o largă răspândire a acestuia, sporind procentul populației care își rezervă timp să completeze chestionarul. Printre dezavantaje se numără posibila lipsă a sincerității mai ales în ceea ce privește datele factuale dar și necesitatea existenței unor abilități de folosire a mijloacelor electronice.

Metoda de cercetare pe care am ales-o pentru această lucrare a fost ancheta, iar instrumentul de lucru folosit pentru culegerea datelor a fost chestionarul. Cu ajutorul acestuia am urmărit realizarea obiectivelor stabilite inițial:

– depistarea influenței pe care o are recenta informatizare asupra activității desfășurate de personalul Bibliotecii “Paul Iorgovici”Caraș-Severin;

– identificarea existenței programelor de formare continuă;

– stabilirea principalelor dificultăți întâmpinate în desfășurarea activității;

– identificarea modalităților de instruire preferate de angajați;

– identificarea nivelului de performanță în utilizarea noilor tehnologii;

– percepția asupra evoluției bibliotecii în următorii ani;

– depistarea nevoii de formare a personalului.

Chestionarul pe care l-am elaborat cuprinde un număr de 17 întrebări, dintre care 15 sunt întrebări închise, cu răspunsuri precodificate, iar 2 sunt întrebări deschise care urmăresc exprimarea liberă a opiniilor în legătură cu tema studiată.

Datele factuale incluse în chestionar sunt cele care privesc:

– vârsta;

– sexul;

– nivelul de școlarizare;

– vechimea în instituție;

Cu ajutorul acestor date s-a urmărit culegerea unor informații necesare pentru caracterizarea unor indicatori clari care vizează stabilirea unei categorii de personal care necesită cursuri de formare profesională în vederea utilizării noilor tehnologii.

La culegerea datelor am folosit următorul instrument de lucru:

Chestionar cu privire la formarea profesională

Bună ziua! Mă numesc GHIBU ANDRA-DIANA și aș dori să îmi acordați câteva minute din timpul dumneavoastră pentru a completa următorul chestionar. Mi-am propus să aplic un chestionar pe tema „Nevoia de formare a angajaților în utilizarea noilor tehnologii”. În acest sens, v-aș ruga să aveți amabilitatea de a-mi furniza o serie de informații referitoare la aspectele legate de tema acestui studiu. Aceste informații vor avea un regim confidențial și vor fi utilizate exclusiv în scopul cercetării!

Vă mulțumesc.

Cât de importantă este pentru dumneavoastră formarea profesională continuă?

Foarte importantă

Importantă

Nici importantă, nici neimportantă

Neimportantă

Deloc importantă.

Acum că biblioteca în care activați a fost informatizată în procent de 80%, cum influențează acest lucru volumul zilnic de muncă?

Volumul de muncă a scăzut considerabil

Volumul de muncă a scăzut puțin

Volumul de muncă a rămas la fel

Volumul de muncă a crescut

Volumul de muncă este mult mai mare acum

Dumneavoastră ați beneficiat de programe de formare în utilizarea noilor tehnologii?

Da

Nu

În ce măsură considerați că ar fi utilă participarea la instruirea periodică pe măsura dezvoltării tehnologiilor pe care le utilizează în prezent biblioteca?

În foarte mare măsură

În mare măsură

Într-o măsură potrivită

În mică măsură

În foarte mică măsură

Care dintre următoarele enunțuri vi se potrivește cel mai bine?

Sunt dispus/ă să investesc timp pentru a mă dezvolta profesional

Sunt dispus/ă să particip la cursuri de formare profesională

Sunt dispus/ă să mă adaptez schimbărilor prin învățare continuă

Cred că sunt suficient de dezvoltat/ă profesional

Nu doresc să fac eforturi de nici un fel pentru a ține pasul cu tehnologia

Care sunt principalele bariere pe care le întâmpinați în desfășurarea activității?

_________________________________________________________

_________________________________________________________

_________________________________________________________

Care credeți că este modalitatea de formare cea mai potrivită pentru dumneavoastră?

Formarea individuală, în funcție de postul ocupat, care să se desfășoare în incinta firmei

Formarea cu ajutorul unor suporturi de curs, finalizată cu un test de cunoștințe

Organizarea unor traininguri de formare la sediile unor biblioteci care au implementat deja informatizarea și au experiență în acest domeniu

E-learning, cursuri digitalizate

Cursuri de instruire realizate cu formatori calificați, bazate în special pe seminarii practice

Altă modalitate ______________________________________________

Când considerați că ar fi cel mai potrivit moment pentru desfășurarea acestor cursuri?

În timpul programului de lucru

În timpul săptămânii, după finalizarea programului

În zilele de weekend

Un sistem online, cu posibilitatea de a accesa oricând modulul

Care sunt principalele așteptări pe care le aveți de la cursurile de formare profesională?

Îmbogățirea bagajului de cunoștințe

Dezvoltarea abilităților de lucru cu calculatorul

Dezvoltarea competențelor digitale

Schimb de experiență cu alți bibliotecari din alte biblioteci județene

Ușurarea muncii

O mai bună cunoaștere a fondului de carte

Reducerea timpului necesar căutării unei cărți

În instituția dumneavoastră sunt organizate cursuri de instruire în utilizarea noilor tehnologii?

Da

Nu

Pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă “În foarte mică măsură” iar 5 “În foarte mare măsură”, în ce măsură utilizați în prezent noile tehnologii la locul de muncă?

1 2 3 4 5

12. Cât de instruit/ă sunteți în folosirea platformei online “e-bibliophil”?

a. În foarte mare măsură

b. În mare măsură

c. În măsură potrivită

d. În mică măsură

f. În foarte mică măsură

13. Pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă “Dezacord total” iar 5 “Acord total”, credeți că participarea la cursuri de formare profesională ar contribui la creșterea performanței la locul de muncă?

1 2 3 4 5

14. Gândindu-vă la competențele digitale pe care le aveți în prezent, la ce nivel considerați că vă situați?

a. Începător

b. Mediu

c. Avansat

d. Experimentat

15. S-a întâmplat vreodată să aveți neplăceri, să întâmpinați dificultăți în rezolvarea sarcinilor la locul de muncă din cauza lipsei de competențe digitale?

a. Tot timpul

b. Des

c. Nici rar, nici des

d. Rar

e. Foarte rar

16. Care este frecvența cu care sunt evaluate în instituția dumneavoastră nevoile de formare profesională a angajaților?

a. Sunt evaluate periodic

b. Sunt evaluate ocazional

c. Nu sunt evaluate

17. Care credeți că va fi evoluția bibliotecii în următorii 5 ani?

_______________________________________________________________

Vârsta dumneavoastră:

18-34

35-44

45-54

Peste 55

Sex: ____ Feminin; ____ Masculin

Vechimea în instituție:________________________

Nivelul de școlarizare: ____ Liceu; ____Studii universitare; ____ Studii postuniversitare

Capitolul 3

RAPORT DE CERCETARE PRIVIND

Nevoia de formare a personalului în vederea utilizării noilor tehnologii

Analizând datele pe care le-am cules după aplicarea chestionarului la un număr de 46 de angajații ai bibliotecii am constatat că ipotezele pe care le-am elaborat au fost în mare parte confirmate.

Prima întrebare a vizat importanța pe care personalul instituției o dă programelor de formare continuă. Din aceasta a reieșit că majoritatea celor chestionații afirmă că formarea profesională este foarte importantă pentru ei, însumând un procent de 63%. Un număr de 12 angajații consideră instruirea ca fiind importantă pentru dezvoltare iar un procent mult mai mic, de 10,9% consideră formarea profesională ca fiind importantă în măsură potrivită.

Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin a trecut printr-o serie de schimbări de-a lungul ultimilor ani, cea mai importantă dintre acestea fiind informatizarea. O parte din colecțiile existente a fost digitalizată, iar catalogul este acum în mare parte unul electronic. Această schimbare a venit în ajutorul utilizatorilor, însă când vine vorba de angajați, aceștia sunt în imposibilitatea de a ține pasul cu cererile cititorilor. Vorbind despre volumul de muncă pe care îl au în prezent comparativ cu cel de dinaintea informatizării, răspunsurile au fost împărțite aproximativ egal. 10,9% din angajați consideră că volumul de muncă a scăzut considerabil, la polul opus fiind cei care sunt de părere că volumul de muncă este mult mai mare acum reprezentând același procent. Majoritatea respondenților se află la mijlocul scalei considerând că volumul este neschimbat față de trecut, cumulând un procent de 26,1%. Totuși, cel mai mare procent este reprezentat de cei care sunt de părere că volumul de muncă a scăzut puțin, simțindu-se că este mai puțin de lucru.

Următoarea întrebare a vizat programele de formare de care au beneficiat angajații. Dată fiind informatizarea recentă, personalul trebuie să se adapteze acestor schimbări. Media de vârstă este una ridicată, de unde putem deduce că angajații au învățat să folosească computerul și internetul la locul de muncă, ușurându-le activitatea. Prin urmare, programele de formare profesională trebuie să fie prezente, pentru a asigura o bună desfășurare a muncii. Întrebați dacă au beneficiat de intruire în folosirea noilor tehnologii, un procent foarte mare, de 71,7% afirmă că nu au fost instruiți în formarea noilor tehnologii, fiind nevoiți să învețe singuri sau să continue să lucreze pe vechiul stil, deoarece nu știu să folosească computerele și programele care au fost achiziționate. Un procent mult mai mic, de 28,3% au fost formați pe acest domeniu, probabil reprezentat de conducerea instituției și specialiști IT, care fie au plătit din bugetul propriu aceste cursuri, fie au fost instruiți la un loc de muncă anterior.

De asemenea, este posibil să se fi început cursurile de formare, și doar o mică parte din personal a fost instruit până în prezent, existând barierele bugetare, optându-se pentru o prioritizare în funcție de postul ocupat și frecvența cu care se utilizează tehnologiile la locul de muncă.

Performanțele la locul de muncă se află în strânsă legătură cu tipul activității desfășurate, cu nivelul de implicare al angajaților dar și cu aptitudinile însușite de fiecare dintre aceștia. Prin urmare, este necesar ca toate competențele unei persoane să fie în concordanță cu fișa postului, la care se adaugă o mulțime de lucruri care se învață pe parcursul carierei. Totuși, instruirea doar la angajare nu este îndeajuns necesară, mai ales când vechimea depășește un număr mare de ani. Intruirea periodică este obligatorie, iar utilitatea ei se poate observa în răspunsurile colectate de la bibliotecari. Procentele sunt egale, 37% fiind de părere că formarea continuă este utilă în foarte mare și mare măsură, doar 10,9% considerând că intrurea periodică nu are nici o utilitate, nefiind în legătură cu performarea la locul de muncă.

Deși majoritatea au afirmat că nu au beneficiat până în prezent de instruire pentru folosirea noilor tehnologii, aceștia consideră acest proces ca fiind unul foarte util, având o influență foarte mare asupra calității muncii prestate. Este normal ca fără a cunoște modul în care poate fi folosită tehnologia achiziționată, foarte mulți angajați să prefere metoda clasică de lucru, fondul investit în achiziții fiind de prisos fără oameni formați să le utilizeze.

Pentru ca aceste cursuri de formare profesională să aibă succesul scontat este necesar ca motivația angajaților de a se dezvolta profesional să fie una foarte mare. Aici, influența pe care o are managerul trebuie să fie una considerabilă, pentru a convinge angajații că este în avantajul lor să învețe continuu pe parcursul vieții. Nu este de ajuns ca aceste cursuri să fie organizate, ci trebuie ca oamenii să își dorească să participe.

Pentru a putea cântări motivația personalului de a se dezvolta, am ales 5 enunțuri, cerând respondenților să îl aleagă pe cel care îi caracterizează cel mai bine. Primul enunț face referire la disponibilitatea angajaților de a se dezvolta profeional, fiind ales de 17,4% dintre aceștia. Cel de-al doilea, dorința de a participa la cursuri de formare și instruire a fost alegerea a 12 respondenți, însumând un procent de 26,1%. Dorința de a se adapta schimbărilor prin învățare continuă este preferat de jumătate din angajați, fiind doar trei respondenți care afirmă că se consideră îndeajuns de dezvoltați profesional, fără a avea nevoie de instruire. Ultimul enunț nu a fost ales de nici un respondent, toți fiind dispuși să facă eforturi pentru a performa la locul de muncă.

Numărul de utilizatori ai bibliotecii este în continuă scădere de la an la an, iar motivele pentru acest lucru pot fi multiple. Dezvoltarea continuă a tehnologiilor, computerele personale cu acces la internet, dar și ușurința cu care pot fi căutate și găsite informațiile sunt principalele cauze. Totuși, cărțile în format electronic nu sunt chiar atât de numeroase încât să se renunțe complet la serviciile pe care le pune la dispoziția publicului biblioteca. În aceste condiții, trebuie luat în calcul faptul că această instituție, deși a suferit o serie de modificări, nu mai satisface nevoia de lectură a cititorilor săi. Indiferent de eforturile pe care le fac bibliotecarii, persoanele care trec pragurile unei secții într-o lună s-a înjumătățit în ultimul an. Sunt foarte multe cauze, independente de angajați, care le îngreunează desfășurarea activității, lucru resimțit în calitatea serviciilor.

Întrebați despre barierele pe care le întâmpină în fiecare zi, răspunsurile sunt atât de variate, pe cât este și eșantionul. Lipsa personalului din cauza fondurilor insuficiente este unul dintre ele. Volumul de muncă crește pe măsura achiziției de carte, fiind imposibil de catalogat și arhivat în timp util. Prin urmare, este necesar un număr suplimentar de resurse umane, lucru imposibil din cauza fondurilor materiale insuficiente dar și a legislației nefavorabile pentru angajări. De asemenea, un alt motiv este spațiul limitat pentru depozitarea colecțiilor. Fondul de carte este foarte mare, iar secțiile limitează împrumuturile deoarece nu este loc suficient pentru a le depozita.

Una dintre barierele cele mai menționate este volumul de muncă foarte mare raportat la numărul de ore lucrate, dar și sarcinile adiționale meseriei de bibliotecar. Deși se fac achiziții lunar, faptul că nu există specialiști pe acest domeniu îngreuneză procesul, ajungându-se până achiziția unor volume care nu au fost și probabil nu vor fi niciodată împrumutate de vreun cititor. Comunicarea precară dintre departamente este o altă cauză care pune în pericol calitatea serviciilor de bibliotecă, scăzând considerabil motivația personalului.

De asemenea, foarte mulți angajați afirmă că în instituție există tehnologie nouă, care ar putea atrage cititorii spre a alege biblioteca ca principal mijloc de informare, însă aceștia nu sunt pregătiți și instruiți pentru a folosi aceste tehnologii. Prin urmare, nu numai că utilizatorii nu beneficiază de internet în majoritatea secțiilor, dar nici programele achiziționate, care ar putea reduce foarte mult timpul alocat desfășurării unei activități, nu sunt folosite de nimeni deoarece nu există cursuri de formare în utilizarea noilor tehnologii.

O altă barieră menționată este lipsa de implicare a conducerii, care nu pune accent pe formarea angajaților, fondurile existente fiind folosite pentru activități care nu sunt de folos nici personalului nici puținilor utilizatori.

Tipurile de cursuri de formare sunt numeroase în societatea contemporană, fiecare individ optând pentru o anumită formă. Este foarte important ca aceste cursuri să fie organizate în modul cel mai convenabil angajaților, sporind foarte mult satisfacția acestora la locul de muncă. De asemenea, dacă instruirea se realizează într-un mod preferat de majoriatea personalului, sunt șanse foarte mari ca aceștia să acumuleze mult mai multă informație și să învețe mai repede dacă este convenabil pentru ei.

Întrebați despre modalitatea de formare cea mai potrivită, 24 de respondenți, însumând un total de 52,2% ar opta pentru organizarea unor traininguri de formare la sediile unor biblioteci care au implementat deja informatizarea, fiind o modalitate care permite schimbul de experință și primirea de sfaturi de la persoane care au trecut prin aceste schimbări și au întâmpinat dificultăți, găsind o metodă de a le depăși. 12 respondenți, reprezentând un procent de 26,1% ar prefera să beneficieze de formare cu ajutorul unor suporturi de curs care să se încheie cu un test de cunoștințe. Nu există nici un respondent care ar prefera e-learningul, deoarece nu au pregătirea necesară pentru o formare cu ajutorul tehnologiei.

Nu doar modalitatea de formare duce la sporirea satisfacției în muncă, ci și momentul în care se întâmplă acest proces este unul foarte important. Programul de lucru este unul lung, volumul de muncă fiind foarte mare ceea ce face dificilă integrarea unor cursuri de instruire care să mulțumească angajații și să nu afecteze activitatea desfășurată de aceștia. Dacă luăm în considerare și modalitatea preferată, care presupune deplasarea într-un alt județ pentru desfășurarea acestor cursuri, momentul în care se desfășoară este foarte important, mai ales că resursele necesare sunt mult mai mari.

Mai mult de jumătate dintre respondenți preferă organizarea unor cursuri în timpul programului de lucru, care de cele mai multe ori se prelungește, depășindu-se cele 8 ore lucrate. 54,3% dintre angajați nu doresc să aloce din timpul lor liber dezvoltării profesionale, alegând să amâne pentru câteva zile sarcinile care nu se dovedesc a fi urgente, pentru a fi instruiți în utilizarea noilor tehnologii. La polul opus se află respondenții care doresc ca aceste cursuri să se desfășoare în zilele de weekend, însumând un procent de 6.5%. Doar 6 respondenți ar fi dispuși să rămână în instituție după finalizarea programului, deoarece acest training ar aglomera și mai mult activitatea care trebuie desfășurată la locul de muncă.

Dorința de a participa la cursuri de formare profesională aduce cu sine o serie de așteptări care se doresc a fi îndeplinite. Fiecare angajat simte că sunt lucruri care trebuie să le îmbunătățească la sine pentru a ajunge la performanță și pentru a transforma biblioteca într-un loc cât mai placut, ales și vizitat de populația municipiului. Prin urmare, în funcție de aceste schimbări pe care le dorește fiecare, dar și de barierele care îngreunează desfășurarea normală a activității, respondenții au menționat așteptările pe care le au după finalizarea acestor cursuri.

Mai mult de jumătate dintre respondenți doresc să își îmbogățească bagajul de cunoștințe dar și să își dezvolte abilitățile de lucru cu calculatorul. Competențele digitale se doresc a fi de asemenea îmbunătățite, fiind atât de necesare în activitatea de zi cu zi. Reducerea timpului de căutare a unei cărți, cunoașterea mai bună a fondului de carte precum și schimbul de experiență cu alți bibliotecari care activează în biblioteci jedețene se află și ele pe lista așteptărilor pe care le are personalul bibliotecii.

Fig. 8

Ipoteza conform căreia a început procesul de formare a angajaților poate fi confirmată de această întrebare. Asa cum am aflat din datele anterioare, un număr mic de angajați a beneficiat de cursuri de formare profesională. În mod normal, fondurile insuficiente nu permit formarea în același timp a tuturor angajaților, prin urmare este necesară o prioritizare. Acest lucru nu înseamnă că doar anumiți oameni vor beneficia de instruire, ci doar că aceasta se va face pe o perioadă mai lungă, începând cu posturile care au nevoie urgentă de formare, dar continuând cu fiecare persoană în parte. Conducerea trebuie să ofere instruire tuturor, acest lucru fiind în favoarea acesteia.

Cu cât angajaților li se oferă mai multe condiții să își desfășoare activitatea, cu atât performanța la locul de muncă va crește. Prin urmare, întrebați dacă sunt organizate cursuri de formare profesională în instituția în care activează, un procent de 76,1% afirmă că nu există astfel de cursuri iar 23,9% afirmă că se organizează. Având în vedere că chestionarul a fost aplicat într-o singură instituție, există posibilitatea ca din cauza fondurilor insuficiente conducerea să fi luat decizia de a face acest lucru public doar unui număr redus de angajați, pentru a nu exista neplăceri.

În funcție de postul ocupat și competențele pe care le au deja în utilizarea noilor tehnologii, fiecare angajat folosește în activitatea pe care o desfășoară în anumită măsură computerele. Deși biblioteca a trecut de stadiul de informatizare într-un procent foarte mare, de peste 80%, este normal ca fiecare angajat să folosească foarte mult tehnologia. În cazul în care biblioteca, deși are tehnologia necesară, nu are oameni instruiți care să o folosească, acest lucru se va răsfrânge asupra utilizatorilor.

În aceste condiții, întrebați despre frecvența cu care utilizează noile tehnologii, respondenții se situează în prima jumătate a scalei. Așadar, majoritatea afirmă că folosesc în măsură mică și potrivită noile tehnologii, în procent de 26,1% respectiv 28,3%. Doar 4 respondenți afirmă că în desfășurarea activității folosesc în foarte mare măsură noile tehnologii, iar 9 respondenți, în procent de 19,6% folosesc în foarte mică măsură computerele. Având în vedere că dotările necesare cu tehnologie există, singurul motiv pentru care nu se folosesc acestea este lipsa de instruire în folosirea lor. Prin urmare, nevoia imperioasă de formare se dovedește încă o dată.

Odată cu informatizarea a început și procesul de catalogare electronică, instituția achiziționând o platformă online, care poate fi accesată de la distanță, atât de bibliotecari cât și de utilizatori. Cu ajutorul acestui catalog online, care conține o parte din fondul de carte existent în bibliotecă, utilizatorii pot căuta un volum după autor, titlu sau cuvinte conținute în titlu. De asemenea, se pot rezerva cărți, sau se poate identifica secția unde se găsește volumul.

Din păcate, nu tot fondul a fost indexat pentru a putea fi introdus în această platformă, iar multe cărți nu au toate informațiile necesare identificării ei. Cu toate acestea, nu s-a optat pentru intrucțiuni de folosire nici pentru utilizatori, nici pentru bibliotecari. Dorind să aflăm măsura în care angajații sunt instruiți în folosirea „e-bibliophil”, un program care le-ar putea ușura atât de mult munca, i-am rugat să precizeze cât de des îl folosesc în raport cu instruirea pe care o au în folosirea acestui program. Doar 5 respondenți, în procent de 10,9% sunt intruiți în foarte mare măsură în folosirea acestuia. În mare măsură îl folosesc 13%, iar în măsură potrivită, un procent mult mai mare, de 28,3%. Cei care se consideră instruiți în mică și foarte mică măsură însumează 47,8%.

Fiecare angajat își dorește să fie cât mai apreciat la locul de muncă, iar activitatea pe care o prestează să fie cât mai calitativă. Pentru a fi performant nu este de ajuns să îți dorești, ci este necesar să se depună o serie de eforturi care să valideze acest lucru. Totuși, sunt situații în care, indiferent de voința noastră, calitatea muncii este influențată de o serie de factori exteriori, asupra cărora nu putem interveni. Nepregătirea corespunzătoare în domeniu, din cauza evoluției rapide a societății, dar și a schimbărilor apărute în sarcinile de serviciu, pot determina cu ușurință eșecul angajaților.

Întrebați despre legătura existentă între performața la locul de muncă și cursurile de formare profesională, mai mult de jumătate din respondenți, 56,5% afirmă că instruirea ar putea contribui în foarte mare măsură la creșterea performanței. La polul opus se află angajații care cred că între cele două legătura este foarte mică, aceștia cumulând un procent de 6,5%. Prin urmare, angajații consideră că doar fiind foarte bine instruiți pot performa în activitatea desfășurată.

Evoluția tehnologiei a determinat o serie de schimbări în societate, cele mai multe dintre ele fiind foarte benefice populației și dovedindu-și încă de la început utilitatea. Însă, așa cum probabil era de așteptat, diferențele dintre oameni s-au adâncit și mai mult, făcându-se acum diferențe și în funcție de competențele digitale pe care le avem. Cursurile de perfecționare în utilizarea noilor tehnologii au apărut acum foarte mulți ani, prețurile fiind destul de ridicate, iar ceea ce se preda era generalizat foarte mult.

În aceste condiții, fiecare dintre noi am ales să învățăm din proprie experiență, cu timpul dobândind competențe care ne sunt de folos în prezent. Din păcate, achiziția unui computer personal necesită un anumit buget, pe care nu toată lumea își permite să îl aloce pentru tehnologie. Așadar, abilitățile lucrului cu calculatorul nu sunt foarte avansate la fiecare dintre noi, cei care nu dețin un computer fiind cu preponderență la o vârstă înaintată. Prin urmare, doar 10,9% din angajații bibliotecii consideră că sunt la un nivel experimentat, cei mai mulți declarându-se la un nivel mediu, în procent de 47,8%.

Atunci când în instituția în care activăm, desfășurarea muncii presupune utilizarea noilor tehnologii, este necesar ca anumite competențe să fie prezente. Însă atunci când se întâmplă să fim angajați într-o companie, pe un post pentru care suntem pregătiți, iar după un anumit timp lucrurile să meargă într-o direcție bună, spre evoluție, trebuie să evoluăm și noi odată cu aceasta. Această dezvoltare personală și profesională, este susținută în mod evident de instituție.

Dacă competențele noastre nu ating nivelul necesar pentru desfășurarea în bune condiții a muncii, întâmpinăm anumite dificultăți care pun în pericol calitatea serviciilor oferite. Întrebați despre frecvența cu care întâmpină dificultăți în rezolvarea sarcinilor din cauza lipsei de formare, putem constata că un procent de 28,3% au astfel de bariere rar, iar 26,1% afirmă că nu se întâmplă foarte frecvent să nu își poate desfășura activitatea din această cauză. Prin urmare, putem deduce că personalul este obișnuit cu vechea metodă de lucru, fără digitalizare, chiar dacă volumul de lucru este prea mare, nu văd în tehnologie o rezolvare a acestei probleme.

Pentru a putea stabili care este nevoia de formare a angajaților unei instituții, este absolut necesară evaluarea competențelor acestora. Când vorbim de competențele digitale, specialistul IT este cel în măsură să facă această evaluare, pentru a stabili la ce nivel se află personalul și ce trebuie îmbunătățit la aceștia.

Nevoia de instruire nu poate fi determinată de nimic altceva, în afara testelor de cunoștințe, fie ele teoretice sau practice. Acestea nu trebuie să impacienteze angajații, ci trebuie făcut înțeles faptul că evaluarea are rolul de a stabili care este nevoia fiecărui angajat de a participa la cursuri de instruire pentru dezvoltarea profesională. Cele mai multe instituții nu dau o foarte mare importanță nici evaluării, nici cursurilor de formare pentru angajații, luând în considerare doar bugetul necesar acestor activități. Întrebați despre frecvența cu care sunt evaluate nevoile de formare profesională, 76,1% din respondenți afirmă că nu au fost evaluați niciodată de când activează în instituție. Doar 3 angajați sunt de părere că evaluarea are loc periodic, cel mai probabil vechimea lor în instituție fiind mult mai mare.

Datele culese au relevat faptul că biblioteca județeană se află încă în continuă schimbare, iar dezvoltarea acesteia nu se va opri aici. Fiecare angajat este de o altă părere când vine vorba despre modul în care va evolua instituția în următorii 5 ani, deoarece sunt o serie de factori care influentează acest proces.

Informatizarea completă este ceea ce se dorește în viitorul apropiat, cel mai important serviciu fiind cel de împrumut în sistem automatizat. În acest caz, activitatea bibliotecarului ar fi doar de informare și ghidare a cititorului, fără a interveni decât dacă este nevoie de îndrumare. Alți angajați consideră că dacă dezvoltarea va rămâne la fel de precară, cel mai probabil se va ajunge la desființarea instituției, din cauza numărului mic de utilizatori care apelează la serviciile acesteia. O parte din personal este de părere că evoluția unei biblioteci depinde foarte mult de conducerea ei, în condițiile în care bibliotecile performante vor continua să performeze iar celelate vor dispărea.

Totuși, angajații consideră că intutuția va fi tot mai puțin frecventată, publicul preferând să aleagă alte surse de informare, precum internetul, periodicele sau televiziunea. Numărul în scădere de cititori este influențat de lipsa de implicare a factorilor decizionali și nealocarea de fonduri suficiente pentru dezvoltarea acesteia. Așa cum afirmă respondenții, platformele online câștigă pe zi ce trece tot mai mult spațiu, și probabil se vor extinde în continuare până vor ocupa întreaga arie informațională, renunțându-se în final la utilizarea cărților.

O altă parte din bibliotecari consideră că tehnologia nu va evolua la nesfârșit, și încet încet se va reveni la cartea pe suport de hârtie, fără a mai fi folosită cea digitală. În aceste condiții, bibliotecile vor redeveni principala sursă de lectură și cunoaștere, se va dezvolta infrastructura, spațiile vor fi mai numeroase, colecțiile la fel, serviciile pe care le oferă diversificându-se foarte mult.

În concluzie, părerea angajaților este în mare parte împărțită în două, uni considerând că biblioteca va evolua foarte mult, fiind tot mai accesată pe măsura dezvoltării sale, iar ceilalți fiind de părere că fondurile vor fi în permanență insuficiente, iar intituția nu va putea niciodată ține pasul cu tehnologia care avansează foarte rapid. Populația municipiului nu are în vedere în prezent utilizarea serviciilor acestei instituții de cultură, preferând informarea din alte surse. În aceste condiții, barierele pe care le întâmpină biblioteca sunt numeroase si diverse, tocmai din acest motiv, soluțiile trebuie să fie unele practice pentru a menține sau stârni interesul cititorilor pentru lectură și împrumut la domiciliu sau utilizarea săli de lectură, care în prezent nu are o capacitate foarte mare, fiind situată într-un spațiu nu foarte cunoscut sau frecventat de utilizatori.

Analizând interesul angajaților pentru formarea profesională continuă, rezultatele sunt foarte interesante. Deși ne așteptăm ca persoanele tinere să acorde o mai mare importanță formării, cariera lor fiind în plină ascensiune, lucrurile nu sunt așa cum am fi crezut la început.

Se poate observa că instruirea profesională este foarte importantă pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 și 54 de ani, mai puțin importantă pentru cei cu vârste cuprinse între 18-35 de ani. Acest lucru poate fi datorat chiar nevoii de formare, persoanele în vârstă având mai mare nevoie de a învăța anumite lucruri, persoanele tinere, cu ajurorul studiilor, reușesc să acumuleze mai multe informații, chair înainte de a deveni angajați.

De asemenea, anagajații cu o vârstă de peste 45 de ani nu doresc să rămână în urmă cu informația, vechimea în muncă, mai ales în acest domeniu, punându-și amprenta pe dorința de cunoaștere a acestora. Prin urmare, populația în vârstă afirmă că are nevoie de formare, dorind să dedice din timpul lor pentru a învăța cât mai multe lucruri noi.

În legătură cu întrebarea analizată anterior, cu aceeași variabilă independentă, vârsta, am observat că un procent foarte mic din angajați au beneficiat de programe de instruire. Deși pentru persoanele în vârstă este foarte importantă formarea continuă, constatăm că doar un număr foarte mic dintre aceștia au beneficiat de programe de instruire. Totuși, respondenți din toate categoriile de vârstă au participat la astfel de cursuri, deci nu putem vorbi de discriminare la locul de muncă.

Cei mai mulți respondenți care afirmă că nu au fost instruiți pentru a utiliza noile tehnologii, se află în intervalul de vârstă 45-54 de ani. Dintre cei care au participat până acum la cursuri de formare, au declarat că sunt absolvenți de cursuri universitare, urmați de cei cu diplomă de cursuri postuniversitare. Cei care nu au beneficiat de cursuri de formare sunt majoritatea absolvenți de liceu, în cel mai mic procent fiind cei cu studii postuniversitare.

În funcție de genul respondenților, cei mai mulți angajați de sex feminin nu au beneficiat de cursuri de formare profesională. Dacă analizăm această variabilă în corelație cu vechimea în instituție, putem observa că noii veniți au beneficiat cu o mai mare pondere de aceste cursuri, iar cei cu o vechime de peste 12 ani nu au participat de nici un curs de intruire.

Frecvența cu care se utilizează noile tehnologii se află în strânsă legătură cu vârsta respondenților. În mod evident, postul ocupat este de asemenea un factor de influență, precum și dotarea secției cu tehnologie nouă. Așa cum este de așteptat, un angajat care activează într-o filială în care nu au fost achiziționate computere, indiferent de pregătirea practică și abilitățile pe care le are, nu poate utiliza tehnologia.

În același timp, un angajat a cărui secție este dotată cu noile tehnologii nu este format în utilizarea acestuia, nu va folosi aceste instrumente. În mod normal, din lipsa fondurilor, trebuie stabilită o prioritizare a secțiilor unde este necesară achiziția de calculatoare, în funcție de numărul de ultilizatori activi care frecventează filiala.

Prin urmare, în funcție de vârsta respondenților, cel mai mare procent al angajaților care folosesc în mică măsură noile tehnologii, se situează în intervalul 45 și 54 de ani. La polul opus, se află cei cu vârste cuprinse între 35 si 44 de ani, care au afirmat că utilizează tehnologia în foarte mare măsură, toate activitațile fiind digitalizate. În funcție de nivelul de școlarizare, tehnologiile sunt folosite doar de cei care au absolvit studiile universitare si postuniversitare.

Cea mai vizibilă și utilă parte a informatizării a fost achiziționarea unui spațiu în platforma online “e-bibliophil”. Acest catalog online permite utilizatorilor să acceseze fondul de carte de la distanța. Deși pentru mulți utilizatori este foarte ușor de folosit, bibliotecarii nu au foarte multă experiență cu aceasta.

Așadar, în funcție de vârstă, angajații cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani au afirmat că sunt instruiți să utilizeze acest catalog online în mică măsură. Respondenții cuprinși în intervalul 35 – 44 de ani, au fost formați în mare măsură pentru a folosi „e-bibliophil”, cei între 45 și 54 de ani știu să folosească platforma în măsură potrivită, iar cei peste 55 de ani declară că folosesc catalogul în foarte mică măsură. Prin urmare, se poate observa lipsa de formare a angajaților în acest program care ar putea ușura foarte mult volumul de muncă.

Surprinzător, angajații cu studii universitare afirmă că folosesc catalogul online în mică și foarte mică măsură, iar cei care au absolvit liceul au învățat să folosească platforma într-o măsură potrivită. Totuși, cei care au studii postuniversitare, precum programe masterale și de doctorat, folosesc în mare măsură acest catalog care poate fi accesat de la distanță.

Analizând nivelul competențelor digitale ale angajaților, putem observa o corelație între acestea și nivelul de studii. Prin urmare, respondenți care au declarat că se află la un nivel începător, sunt absolvenți de liceu și studii universitare. Nici unul dintre cei care au terminat un program masteral sau doctoral, nu se află la acest nivel de competențe. Cei care se consideră ca având un nivel mediu de pregătire sunt în foarte mică parte absolvenți de studii postuniversitare, majoritatea având ca ultimă formă de învățămând liceul.

Angajații cu un nivel avansat de competențe în noile tehnologii sunt în mare parte absolvenți de studii universitare, fiind foarte puțini cei care au finalizat liceul la acest nivel. Experimentați sunt majoriatea cei care au finalizat studiile postuniversitare, foarte puțini angajați aparținând altei categorii. În funcție de vârstă, cei cuprinși între 18 și 34 de ani consideră că nivelul lor este unul mediu, iar cei între 35 și 44 de ani se declară a avea competențe avansate în utilizarea noilor tehnologii. Cei mai mulți dintre angajații a căror vârstă este între 45 și 54 de ani consideră că nivelul lor este mediu, la fel ca și cei peste 55 de ani. Cei mai mulți respondenți cu nivel experimentat se află în intervalul de vârstă 35 si 44 de ani, fiind, așa cum am observat, absolvenți de studii postuniversitare.

Dificultățile întâmpinate în rezolvarea sarcinilor pot fi și ele influențate de o serie de factori. Cei care se lovesc foarte des de o serie de bariere în desfășurarea activității se află în intervalul de vârstă 45 și 54 de ani, tot aceștia fiind cei care au neplăceri la locul de muncă des. Angajații cu o vârstă de peste 55 de ani au afirmat că întâmpină dificultăți într-o măsură moderată, iar cei care nu au probleme din cauza lipsei de competențe digitale decât foarte rar, sunt în procente sunt egale în funcție de vârstă.

În funcție de gen, femeile afirmă că întâmpină dificultăți într-o măsură moderată, iar angajații de sex masculin resimt neplăceri din cauza lipsei de competențe digitale foarte rar. De asemenea, absolvenții de liceu întâmpină dificultăți rar sau moderat, la fel ca și cei cu studii universitare. Cei cu studii postuniversitare afirmă că au dificultăți foarte rar, având competențe suficiente pentru a nu fi deranjați de acest lucru. Prin urmare, dificultățile întâmpinate au la bază numeroși factori, printre care vârsta, genul, studiile, vechimea în instituție și postul ocupat.

În funcție de studiile pe care le au respondenții, sunt împărțite și părerile vis a vis de frecvența cu care sunt evaluate nevoile de formare. Așadar, putem observa că nu există nici un respondent absolvent de liceu care să afirme că nevoile lor de formare sunt evoluate periodic.

Cei care afirmă că nevoile lor de formare sunt evoluate ocazional sunt în mare parte absolvenți de studii universitare. Cei care au ca ultimă formă de învățământ liceul, au afirmat că nevoile lor de formare nu au fost evaluate niciodată de la angajare.

În funcție de vârstă, celor cuprinși în intervalul 18 și 34 de ani le sunt evaluate periodic sau ocazional nevoile de formare, fiind foarte puțini cei care afirmă că nu au fost evaluați niciodată. Celor cu vârsta inclusă între 35 și 44 de ani nu le-au fost evaluate nevoile de formare până acum, iar cei cu vârste cuprinse între 45 și 54 de ani, la fel ca și cei peste 55 de ani, se află în aceeași situație. În funcție de gen situația este similară, reprezentând că ambele sexe afirmă că nevoile lor de formare nu sunt evaluate așa cum ar fi normal.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Revoluția industrială a adus cu sine o serie de schimbări în societatea modernă, impunând transformări substanțiale în toate domeniile de activitate. Sursele de informație au devenit tot mai numeroase, alegerea uneia dintre ele fiind foarte dificilă. Internetul, noile tehnologii și platformele online fac mult mai ușoară și rapidă găsirea unei informații, în comparație cu metodele tradiționale, precum lectura și împrumutul de la bibliotecă.

Puținul timp liber pe care îl avem la dispoziție ne determină să alegem navigarea online în defavoarea bibliotecii, fapt resimțit în numărul în continuă scădere al utilizatorilor instituției de cultură. Pentru a reduce aceste efecte, managerii bibliotecilor au decis informatizarea, din dorința de a ține pasul cu dezvoltarea societății. Însă, procesul, costisitor și de lungă durată, nu a avut în vedere un factor foarte important: necesitatea formarii personalului în utilizarea noilor tehnologii. Prin urmare, s-a folosit un buget foarte mare pentru achiziții de tehnică și programe, care se dovedesc a fi nefolositoare, din cauza lipsei de angajați instruiți în a le folosi.

În aceste condiții, ne-am propus să analizăm nevoia de formare a angajaților Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și modul în care serviciile oferite populației sunt în concordanță cu noile tendințe. La baza studiului au stat următoarele obiective, considerate importante și edificatoare:

– stabilirea influenței pe care o are recenta informatizare asupra activității desfășurate de către personalul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin;

– identificarea existenței programelor de formare continuă;

– stabilirea principalelor dificultăți întâmpinate în desfășurarea activității;

– identificarea modalităților de instruire preferate de angajați;

– identificarea nivelului de performanță în utilizarea noilor tehnologii;

– percepția asupra evoluției bibliotecii în următorii ani;

– depistarea nevoilor de formare și perfecționare a personalului.

Pentru ca aceste obiective să poate fi măsurabile, am considerat imperios necesar stabilirea unor ipoteze care au fost verificate în urma datelor culese cu ajutorul chestionarului aplicat angajaților din toate secțiile bibliotecii. Dintre ipotezele inițiale, s-au dovedit a fi confirmate următoarele:

– Formarea profesională continuă este mult mai importantă pentru bibliotecarii cu vârsta de peste 45 de ani, în comparație cu cei cuprinși intervalul 18-34 de ani, care nu acordă o importanță ridicată instruirii;

– Volumul zilnic de muncă nu a scăzut foarte mult pentru angajații de sex feminin, în comparație cu cei de gen masculin, care consideră că odată cu informatizarea, volumul de muncă a crescut simțitor;

– Cu toate că nevoia de formare a angajaților este foarte mare, majoriatea dintre cei care nu au beneficiat de instruire în utilizarea noilor tehnologii au o vechime de peste 12 ani în instituție, iar noii veniți au fost pregătiți profesional cu o mai mare pondere;

– Angajații de sex feminin preferă cursuri de formare desfășurate în timpul programului de lucru în timp ce cei de sex masculin preferă cu precădere traininguri de instruire care să fie organizate după finalizarea programului;

– Cei mai mulți dintre cei cărora le sunt evaluate periodic nevoile de formare se află în intervalul de vârstă 18-34, în comparație cu cei care nu au beneficiat de formare, aflați în grupa de vârstă 45-54 de ani.

Pe lângă acestea, o serie de ipoteze au fost infirmate, printre care:

– Bibliotecarii preferă cursuri de formare individuală, în funcție de postul pe care îl ocupă și nevoia fiecăruia de instruire în defavoarea training-urilor de formare organizate la sediile altor biblioteci județene;

– Noile tehnologii achiziționate de instituție sunt utilizate în foarte mică măsură de cei cu vârsta de peste 55 de ani, din cauza lipsei de instruire în domeniu, tinerii fiind cei care utilizează tehnologia în foarte mare măsură;

– Toți angajații bibliotecii care sunt absolvenți de studii postuniversitare au un nivel experimentat al competențelor digitale, în comparație cu cei care au ca ultimă formă de învățământ liceul, care sunt utilizatori începători în acest domeniu.

În urma cercetării efectuate, se poate observa cu ușurință faptul că angajații bibliotecii județene „Paul Iorgovici” Caraș Severin au o nevoie deosebită de formare profesională pentru a putea exploata noile tehnologii și a se acomoda cu noile servicii ce trebuie oferite utilizatorilor. Pe lângă lipsa de timp și buget a fost investit unui capital mult prea mare în operaționalizarea programelor tehnice și s-a omis un lucru imperios: dezvoltarea și perfecționarea resursei umane. Deși trăim într-o lume în care tehnologia încearcă să acapareze toate domeniile, nu putem fi indiferenți cu angajații care se acomodează mult mai greu cu tehnica nou intrată în exploatare și au mai puține abilități în domeniul tehnic. Astfel, se întrevăd soluțiile multiple: investirea de timp și capital în instruirea bibliotecarilor, training-uri de perfecționare a deprinderilor tehnice, motivarea angajatului în vederea dezvoltării profesionale sau chiar instaurarea, la nivel de instituție, a normelor obligatorii de cunoștințe digitale.

În altă ordine de idei, conform raportului de cercetare întreprins, se confirmă ipoteza centrală a studiului și anume faptul că angajații Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș Severin necesită imediată formare profesională.

Biblioteca nu trebuie văzută doar ca o instituție publică de împrumut, cu rol minor, ea trebuie văzută ca piatra de temelie a societății deoarece această instituție, fie ea una adaptată la noile tehnologii sau nu, servește ca adăpost tuturor marilor opere, descoperiri, studii sau colecții de dezvoltare a omenirii și este o sursă nesecată de informație pusă la dispoziția tuturor.

Este recunoscut faptul că societatea actuală este într-o continuă schimbare și modernizare ceea ce face ca dinamismul și timpul la dispozițe redus să împingă oamenii la a accesa calea cea mai ușoară pentru informare și dezvoltare personală. În aceste condiții este impetuos necesar să se pună accent pe formarea profesională a angajaților și adaptarea atât a acestora cât și a programelor folosite de către aceștia la noile tehnologii.

Cu toată inerția de care au dat dovadă bibliotecile au înțeles că trebuie să fie în pas cu cuceririle tehnice, să devină tot mai flexibile în introducerea de noi tehnologii și servicii de informare, să formeze un corp de bibliotecari ancorați în realitatea existentă care să ducă mai departe misiunea acestei nobile instituții. Și asta pentru că, oricât de accesibil este împrumutul electronic sau lectura online, nimic nu se poate compara cu mirosul de cărți răsfoite dintr-o bibliotecă. Și bibliotecarii, bine pregătiți profesional, trebuie să fie parte a acestei simfonii atât timp cât există oameni care creează opere literare sau tehnice ce trebuie descoperite pe raft.

În cuvinte puține putem concluziona faptul că biblioteca este o creație desăvârșită a frumosului care a exista și va exista indiferent prin ce transformări trece societatea..

BIBLIOGRAFIE

BANCIU, Doina – Informatizarea bibliotecilor publice – concepte și practici. București: Centrul de Pregătire și Formare a Personalului din Instituțiile de cultură, 1999.

BERCOVICI, Sanda – Biblioteca universitară între tradiție și mondializare uniformizată. Constanța: Editura Ex Ponto, 2007.

BONDREA, Aurelian – Sociologia culturii. București: Editura Fundației România de Mâine, 2006.

CHELCEA, Septimiu – Chestionarul în investigația sociologică. București: Editura Științifică și enciclopedică, 1975.

COTEȚ, Ciprian, Ioan – Metode cantitative și calitative de cercetare în consumul agroalimentar. Timișoara: Editura Eurostampa, 2007.

JALOBEANU, Mihai – Internet, informare și instruire. Cluj-Napoca: Editura Promedia Plus, 1995.

MARHAN, Ana-Maria – Psihologia utilizării noilor tehnologii. Iași: Editura Institutul European, 2008.

PREDA, Constantin – Formarea și perfecționarea profesională în procesul muncii. București: Editura Didactică și Pedagocică, 1980.

POPA, Silvia – Comunicare și biblioteca. Brașov: Editura Universității Transilvania, 2002.

STIMSON, Nancy – Instruiește-ți angajații. București: Rentrop&Straton,1998.

TÎRZIMAN, Elena – Utilizarea noilor tehnologii ale informării și comunicării în mediul universitar: Aspecte ale formării unei culturi informaționale. București: Editura Universității din București, 2001.

VINȚANU, Nicolae – Biblioteca publică- Factor major în integrarea europeană. București: Centrul de Pregătire și Formare a Personalului din Instituțiile de Cultură, 1998.