Nevertebratele sunt clasificate în funcție de patru mari grupe nutriționale: rozători, colectori, răzuitori, prădători. [301916]

INTRODUCERE

Apa a stat cu siguranță la originea vieții pe Pământ și reprezintă o parte atât de importantă a [anonimizat] (Pora și Oros, 1974).

[anonimizat] a [anonimizat] e considerat primul biotop în care a apărut și s-a dezvoltat viața pe Pământ. În sprijinul afirmației că viața a [anonimizat], care arată că cele mai vechi organisme cunoscute au trăit în mare (Boișteanu, 1980)

Hidrobiologia este o ramură a [anonimizat], [anonimizat] (Zernov, 1949).

Fiind o [anonimizat], complexă, hidrobiologia se sprijină în primul rând pe ecologia generală de la care folosește principiile de bază în studiul interacțiunii dintre organisme și între acestea și mediu. Din acest motiv hidrobiologia mai poate fi denumită și ecologie acvatică. Metodele de cercetare folosite în hidrobiologie sunt cele clasice: observația, [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] (Gerking 1994, Wootton 1998). Unele specii au o [anonimizat], în special atunci când intervine exploatarea de resurse abundente (Nelson 2006, Winemiller et al. 2008). [anonimizat] a unei specii de pești ([anonimizat], forma și mărimea dinților și a înotătoarelor, [anonimizat]) (Cailliet et al. 1996, Wootton 1998).

[anonimizat] o diversitate mare de specii și reprezintă o [anonimizat], culori, [anonimizat], de reproducere etc. [anonimizat], altele la suprafața ei. Ele constituie elementele fundamentale în lanțurile trofice ale diverselor ecosisteme și mențin echilibrul ecologic stabil în aceste ecosisteme. [anonimizat]. [anonimizat] a bazinului acvatic pe tot parcursul vieții lor.

Nevertebratele sunt clasificate în funcție de patru mari grupe nutriționale: rozători, colectori, răzuitori, prădători.

Rozătorii – [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], sapă galerii și construiesc un fileu pentru filtrarea planctonului. [anonimizat].

Colectorii – se hrănesc cu particule fine de materie organică și cu microorganismele (mai ales bacterii) asociate. În funcție de tehnica utilizată pentru capturarea particulelor alimentare distingem: colectori filtratori (de exemplu: spongieri, bivalve) care rețin particulele organice în suspensie din apă cu ajutorul firelor de mătase și colectori activi (de exemplu: tubificide, chironomide) care culeg activ una câte una particulele de pe substrat, în zona adâncă a lacurilor, unde nu există producție algală, colectorii se hrănesc cu materii sedimentate (plancton mort și detritus) și compoziția bolului alimentar variază puțin de-a lungul anului.

Răzuitorii – au piese bucale ce le permit să răzuiască învelișul biologic (epilithon, perifiton și microorganisme) și particulele detritice aflate pe substrat.

Prădătorii – sunt adaptați pentru capturarea organismelor vii. Nevertebratele prădătoare influențează lanțul alimentar atât din punct de vedere al compoziției comunității, cât și din punct de vedere al fluxului de energie (Plavan, G., 2010).

Scopul studiului acestei lucrări a fost analiza și cunoașterea diversității macronevertebratelor din hrana populațiilor de pești ce trăiesc în bazinul râului Trotuș. Macronevertebratele prezente în conținuturile stomacale ale speciilor capturate au fost identificate până la cel mai mic taxon.

Hrana naturală a speciilor de pești din bazinul râului Trotuș indică starea habitatelor, a nișelor ecologice și evoluția lor în funcție de factorii de mediu și factorul antropic.

Studiul spectrului trofic reprezintă ecologia cea mai profundă care pune în lumină nu doar diversitatea hranei ci și relația dintre consumator și prada sa, în cazul de față relația dintre pești și macronevertebrate.

CAPITOLUL I
CARACTERISTICELE FIZICO-GEOGRAFICE ALE ZONEI STUDIATE

Poziția geografică a bazinului hidrografic Trotuș

Bazinul hidrografic al raului Trotuș este situat în partea de Sud-Est a Carpaților Orientali, în apropierea curburii acestora, ocupând culmile sale exterioare, împreună cu subcarpații Tazlăului (Gheorghe, D., Dăscălița, D., 2010).

Poziția geografică a bazinului hidrografic Trotuș prezintă o importanță deosebită, deoarece de aceasta depinde evoluția generală a majorității fenomenelor și zonalitatea acestora.

Râul Trotuș cu o suprafață a bazinului de recepție de 4456 km2 și o altitudine medie de 708 m, situat în partea central-estică a Carpaților Orientali în apropierea curburii acestora, este ca marime al patrulea afluent al Siretului, ceea ce implică o mare varietate a tuturor factorilor genetici ai scurgerii lichide și solide (Figura 1) (Gheorghe, D., Dăscălița, D., 2010).

Figura 1 Bazinul hidrografic al Trotușului
(Direcția Apelor Siret Bacău)

Bazinul Trotuș prezintă o climă temperat-continentală, unde condițiile climatice prezintă un regim sezonier cu variaiții mari în timp și cu un pregnant caracter de torențialitate a precipitațiilor.

Variația temperaturii aerului din bazinul hidrografic Trotuș se înscrie în contextul condițiilor de climat subalpin pe culmile cele mai înalte, foehnizare pe versanți, adăpostire sau inversiuni termice în depresiuni și văi (Gheorghe, D., Dăscălița, D., 2010).

1.2 Rețeaua hidrografică

Rețeaua hidrografică a bazinului hidrografic Trotuș (Figura 2 și 3) cuprinde 119 cursuri de apă codificate și 234 de afluenți necodificați din care 31 sunt direcți. Cei mai importanți afluenți ai Trotușului sunt: Șulta, Uz, Slănic, Cașin, Oituz, Tazlău. Această rețea hidrografică este relativ densă, cu deosebire în depresiunea Tazlău-Cașin și în aval de Borzești unde sunt prezente și fenomene de secare, atât datorită lipsei precipitațiilor (nuanțe climatice de silvostepă), cât și din cauza infiltrațiilor în patul albiilor. Pantele râurilor se datorează neomogenității rocilor sau tectonicii (Gheorghe, D., Dăscălița, D., 2010).

Figura 2 și 3 Rețeaua hidrografică a râului Trotuș
(Direcția Apelor Siret Bacău)

Bazinul hidrografic Trotuș reprezintă arealul de pe care acest râu impreună cu toți afluenții săi se alimentează din surse pluviale, nivale și subterane. La vărsarea în Siret, debitul mediu al râului Trotuș este de 37,0 m3/s.

1.3 Geologia

Geologia zonei, prezintă importanță prin structura și alcătuirea litologică a teritoriului, care condiționeaza altitudinea și masivitatea reliefului precum și posibilitațile de infiltrație și coeficientul de scurgere (Gheorghe, D., Dăscălița, D., 2010).

Principalele zone geologice desfășurate de la vest la est sunt (Figura 4 și 5) :

Zona cristalino-mezozoică de la extremitatea de Nord-Vest a bazinului, la obârșia subbazinelor Șulta, Ciobănuș, Uz și este alcătuită din șisturi cristaline dure, practic impermeabile.

Zona flișului ocupă cea mai mare parte a unității muntoase din bazin. Structura este puternic cutată în pânze de șariaj care se încalecă succesiv de la Vest-Est, iar în litologie predomină gresiile și marnele, deasemeni puțin permeabile. Local cuvertura de alterare cu grosimi mai mari, poate absorbi cantități mari de apă infiltrată.

Zona de molasă. Rocile mai moi din alcătuire (marne, argile, nisipuri și mai rar gresii și conglomerate) au favorizat o fragmentare accentuată a reliefului și o erodare a acestuia. În afara Culmii Pietricica, de la Est, subcarpații sunt reprezentați printr-o depresiune extinsă, cu relief domol și lunci largi unde infiltrațiile sunt mai mari. Coeficienții de scurgere se păstrează totuși ridicați din cauza lipsei vegetației forestiere.

Figura 4 Structura geologică a bazinului Trotuș
(Direcția Apelor Siret Bacău)

Figura 5 Legenda
(Direcția Apelor Siret Bacău)

1.4 Relieful

Principalele forme de relief aparțin unitățiilor montane și subcarpatice și numai o mică suprafață din sectorul de confluență cu Siretul se suprapune peste Câmpia Siretului inferior. Se pot totuși delimita trei forme de relief, respectiv:

Unitatea montană, cuprinde culmi și masive muntoase situate de o parte și de alta a râului Trotuș, începând cu obârșia acestuia și până la Târgu Ocna-Onești. Râul Trotuș și afluenții săi drenează părțile sudice ale munților Ciucului, Tarcăului și Goșmanului, părțile de est ale munților Nemirei, Oituzului și Cașinului, munții Berzunți (Figura 6).

Subcarpații sunt reprezentați prin subcarpații Tazlăului și se situează la est de Carpați până la Siret. Depresiunea Tazlău – Cașin, cu lungimea de 78 km și lățimea de 25 km, este reprezentată prin dealuri joase, terase și lunci largi și Culmea Pietricica care o închide la est.

Valea Trotușului prin dimensiunile sale poate fi considerată o unitate deosebită de relief. Este o vale specifică versantului de est a Carpaților Orientali care taie pieziș și succesiv mai multe aliniamente de culmi aparținând zonei flișului (Gheorghe, D., Dăscălița, D., 2010).

Figura nr. 6 Hartă hipsometrică
(Direcția Apelor Siret Bacău)

1.5 Clima

Clima bazinului Trotuș este cea specifică munților de altitudine mijlocie din Carpații Orientali.

Carpații Orientali reprezintă o barieră în calea circulației vânturilor din Vest și Nord-Vest, predominante ca frecvență, dar mai umede și mai moderate termic. În timp ce versantul de vest primește din plin precipitațiile, cele de est prezintă unele nuanțe de continentalism mascate în mare parte de caracterul monoton al climei. Excepție fac depresiunile largi ale Ciucului și Sf. Gheorghe, care au climate specifice datorită influențelor locale.

Un rol de asemenea important în evoluția scurgerii lichide în bazinul Trotuș îl au vânturile, care asigură deplasarea maselor de aer atât în context general cât și în profil local unde intervine și relieful prin fragmentare, altitudine și orientarea diferită a culmilor (vârfurilor) muntoase și a rețelei de văi, vegetație etc.

Altitudinea mare a culmilor subcarpatice influențează distribuția temperaturii aerului prin coborârea valorilor termice în timpul verii. Iarna se produc inversiuni termice în depresiuni, iar pe culmi se înregistrează frecvent temperaturi mai blânde.

Variația temperaturii aerului (diurnă, lunară, sezonieră, anuală și multianuală) se înscrie în contextul condițiilor de climat subalpin pe culmile cele mai înalte, fohnizare pe versanți, adăpostire sau inversiuni termice în depresiuni și văi.

Durata medie anuală a strălucirii soarelui variază între 1800 h în zona montană din vest și 2050 h în Depresiunea Tazlău-Cașin, situată în est. Valoarea sumei medii anuale a radiației globale variază între 110 kca/cm² în sud-estul bazinului.

În ceea ce privește regimul eolian, în circulația aerului se simte influența locală a principalelor linii de relief, prin dirijarea direcțiilor dominante din Vest, Nord-Vest și Nord, pe culoarele văilor.

1.6 Limnobiologia

A. Planctonul este format din organisme microscopice ce trăiesc în masa apei și nu se deplasează activ sau se deplasează nesemnificativ față de antrenarea lor de curenții de apă. Planctonul se împarte în fitoplancton, zooplancton și bacterioplancton (Pora E., Oros L., 1974).

Fitoplanctonul cuprinde :

Diatomee (Diatoma, Navicula, Synedra, Cyclotella);

Cloroficee (Volvox, Pandorina, Chlamydomonas);

Cianoficee (Merismopedia, Anabaena, Oscillatoria).

Zooplanctonul cuprinde :

Rotifere (Brachyonus, Keratella, Filinia);

Cladocere (Daphnia, Bosmina, Chydorus);

Copepode (Cyclops, Mesocyclops).

Bacterioplanctonul are densitatea maximă în zona superficială a apei, legat de termica dezvoltării bacteriilor, și în zona din apropierea sedimentelor datorită conținutului ridicat de substanțe organice.

B. Nectonul este format din animalele care înoată activ, nefiind obligați să urmeze direcția curenților de apă. Este format din populații de pești reofili în amestec cu populații de pești limnofili, care au găsit condiții bune de hrană și locuri favorabile de reproducere.

C. Bentosul reprezintă totalitatea organismelor care trăiesc pe fundul apelor și cuprinde:

Fitobentosul (Salvinia, Vallisneria, Fagotia, Potamogeton).

Zoobentosul (oligochete, moluste, gastropode, larve de plecoptere, ephemenoptere, trichoptere, diptere).

1.7 Vegetația

În prezent vegeția bazinului Trotuș este diferențiată în funcție de altitudine și reprezentată prin etajul boreal, specific culmilor muntoase cu climat mai aspră și prin etajul nemoral, care cuprinde un relief mai complex și mai jos, cu climat de tranziție între cel specific Europei Centrale și cel al Europei Estice.

Etajul boreal corespunde în zona pădurilor de conifere, între care molidul (Picea abies) are cea mai largă răspândire. În prezent, pădurile de molid au o extindere și o pondere mare în Munții Ciucului, în jumătatea vestică a Munților Tarcău, în Munții Nemirei, începând de la altitudini de 800-900 m. Ele sunt pure în treimea superioară a etajului, pentru că mai jos, în special pe versanții mai însoriți să fie în amestec cu alte conifere, în special cu bradul alb (Abies alba).

Spre limita inferioară, o frecvență relativ mare o are fagul (Fagus silvatica), la care se adaugă adesea paltinul (Acer pseudoplatanus), fară însă să modifice în esență trăsăturile caracteristice etajului (Gurău, M., 2005).

Etajul nemoral are cea mai mare extindere și corespunde pădurilor amestecate de fag și conifer, pădurilor de fag și quercinee începând de la etajul boreal până la altitudini de 300-400 m. Deși ne aflăm în zona de optim ecologic a fagului, acesta formează rar arboreturi pure.

1.8 Fauna

Fauna este determinant corelată de condițiile de vegetație, respectiv unei vegetații de pădure. Formele de trecere caracteristice altor etaje vegetale sunt puține și reprezentate în deosebi prin lup (Canis lupus), vulpe (Vulpes vulpes), iepure (Lepus europeus).

În etajul boreal mamiferele sunt reprezentate prin urs (Ursus arctos), cerb (Cervus elaphus, Cervus carpathicus), râsul (Linx linx), jder de scorbură (Martes martes) etc. Păsările formează aici un etaj caracteristic al tetraonidelor (cocoșul de munte-Tetrao uragullus), care este endemic în pădurile noastre de rășinoase din Carpați. Alături de acestea trăiesc o serie de specii ce coboară iarna în pădurile de foioase chiar de la șes, cum sunt: aușelul (Regulus regulus), mierla (Turdus merula), forfecuța (Laxia curvirostra), corbul (Corvus corax), pițigoiul de brădet (Parus ater) etc. Alte animale ce pot fi întâlnite sunt: sopârla de munte (Lacerta vivipara), mai multe specii de broaște, printre care broasca brună (Rana temporaria), tritonul de munte (Triturus alpestres), salamandra (Salamandra salamandra).

În pădurile de foioase ce aparțin etajului nemoral datorită complexicității mai mari a condițiilor naturale, întâlnim o faună mai bogată sub raportul numărului de specii. Mamiferele sunt reprezentate prin urs, cerb, bursuc (Meles meles), lup, vulpe, mistreț (Sus scrofa), iepure, pisica sălbatică (Felis silvestris), acestea având o arie de răspăndire mai largă decât etajul boreal, la care se adaugă căprioara (Capreolus capreolus) mai frecvent întâlnită în stejărete, veverița (Sciurus vulgaris) și alte rozătoare ce au o răspândire mai mare în făgete.

Păsările acestor păduri alcătuiesc un etaj caracteristic al columbidelor, cu specii care migrează iarna sau trăiesc și în alte etaje. Printre acestea amintim: porumbelul de scorbură (Columba oenas), turturica (Streptopelia turtur), ierunca (Tetrastes bonasia). Adăugăm la acestea privighetoarea (Luscina megarhynchos), ciocănitoarea (Picus viridis), șoimul (Falco vespertinus), dumbrăveanca (Coracias garrulus), graurul (Sturlus vulgaris) și o serie de alte specii de păsări mai mici.

Reptilele sunt reprezentate prin șarpele orb (Anguis fragilis), șopărla (Lacerta agilis) și gușterul (Lacerta viridis).

În luncile râurilor întâlnim frecvent pescărelul negru (Cinclus cinclus) și codobatura (Motocilla cinerea).

Fauna acvatică prezintă o mare importanță și este reprezentată prin: păstrăvul indigen (Salmo trutta fario), lipanul (Thymallus thymallus), moioaga (Barbus petenyi), zglăvoaga (Cottus gobio), boișteanul (Phoxinus phoxinus), mreana (Barbus barbus), oblețul (Alburunus alburunus), cleanul (Leuciscus cephalus).

CAPITOLUL II
MATERIALE ȘI METODE DE CERCETARE

2.1 Prelevarea probelor din teren

Speciile de pești investigate au fost colectate din râul Trotuș, pe o sectiune de 23 de kilometri dintre localitațile Ciobănuș și Dofteana (Județul Bacău). Perioada de colectare a fost în vara anului 2009.

2.2 Pescuitul electric (electronarcoza)

Peștii au un sistem nervos asemănător cu celelalte vertebrate. În partea dorsală, nervii, ieșind din măduva spinării, urmează miomerele și pătrund în mușchi. În partea anterioară a capului apare o sarcină negativă prin care s-ar explica de ce peștii sunt atrași către anozi. Lungimea și orientarea filetelor nervoase au un rol determinant, efectul curentului fiind cu atât mai puternic cu cât aceste fibre sunt mai lungi și străbătute transversal de liniile de câmp electric. Orientarea peștelui în câmpul electric determină modul în care acesta este afectat, efectul cel mai puternic este atunci când peștele este plasat perpendicular pe liniile de câmp și cu capul orientat spre anod.

Pescuitul electric urmărește să interfereze cu calea de transmisie neurală dintre sistemul nervos central și musculatura peștilor. Prin blocarea semnalului intern și depășirea acestuia de către semnalul artificial, pescuitul electric redirecționează semnalul neural și reacția musculară. Peștii pot să străbată nederanjați bariera electrică, dacă sunt orientați în poziția adecvată.

Odată intrat în câmpul electric, coportamentul peștelui va depinde de poziționarea spațială a peștelui la momentul inițial. Reacția care se așteaptă este de înot involuntar într-o direcție predictibilă (spre anod). Dacă forța contracțiilor musculare este prea mare pot apărea leziuni vertebrale.

Pescuitul electric este selectiv în funcție de talie. Peștii mai mari tind să fie mai vulnerabili. Un pește mare intersectează mai multe linii de câmp decât unul mic. Există o diferență importantă între selectivitatea dimensională, eficiența capturii și mortalitate. În timp ce eficiența capturii crește odată cu lungimea peștilor, mortalitatea depinde mai ales de răspunsul la lungimea și frecvența impulsurilor.

Peștii aflați în interiorul unui câmp electric continuu se deplasează spre anod și odată ajunși în apropierea acestuia trec în starea de electronarcoză culcându-se pe o parte și fiind astfel foarte ușor de capturat. Această stare este reversibilă și încetează la 1-2 minute după îndepărtarea peștelui din câmpul electric.

Pescuitul reversibil prin electronarcoză se deosebește fundamental de așa zisul “pescuit electric” practicat de braconieri. Deoarece aceștia folosesc curent electric alternativ sau impulsuri cu frecvențe mai mari de 50 Hz, peștii și alte organisme acvatice sunt ucise în mod nediscriminatoriu.

Pentru producerea și utilizarea curentului electric în scopul realizării pescuitului se folosesc o serie de aparate și elemente anexe, numite în ansamblu agregat. Agregatul de pescuit electric are următoarele elemente:

a. Sursa de curent- generatorul de curent continuu sau alternativ, cu puterea de până la 5 KW.

b. Transformatorul- redresează curentul, formând impulsuri de curent continuu de până la 700 V.

c. Electrozii:

-catodul, este inert și este constituit din trese de cupru ce sunt plasate în apă sau târâte în urma operatorului cu apartele portabile. La aparatele mai puternice, acesta poate avea forma unui cilindru din plasă metalică.

-anodul, este electrodul activ către care sunt atrași peștii. Forma și dimensiunile sale au o mare importanță pentru eficiența pescuitului. Pentru realizarea unei densități de curent corespunzătoare condițiilor locale și scopului pescuitului, este foarte important raportul dintre suprafața anodului și catodului. Suprafața catodului trebuie să fie de regulă de 4-5 ori mai mare decât suprafața anodului.

d. Cablurile de legătură, trebuie să permită manevrarea ușoară a electrodului activ în condițiile de siguranță ale operatorului. La aparatele fixe cablurile trebuie să aibă o lungime de cca. 100 m.

e. Ca materiale anexe sunt necesare:

-mincioguri cu mâner izolat pentru recuperarea peștilor;

-vase de 20-50 l pentru depozitarea lor provizorie și izolarea de efectele curentului electric;

-materiale de protecție: cizme lungi izolatoare, mănuși izolatoare și dispozitive automate de întrerupere a curentului în caz de necesitate.

Avantajele pescuitului electric:

Permite un pescuit mai complet decât oricare altă metodă, toate speciile fiind supuse efectului curentului în proporții comparabile;

Permite pescuiri inaccesibile altor metode (gropi cu rădăcini și alte obstacole aflate pe cursul unor râuri mari, sau mici bălți invadate de vegetație, ș.a.);

Este metoda cea mai puțin distructivă pentru fauna acvatică.

Utilizând curent electric continuu, practic nu este afectată starea peștilor, care pot fi eliberați pe loc în condițiile cele mai bune. Acest lucru permite repetarea probelor chiar în stațiile cu populații mici și studierea speciilor rare și aflate sub protecție.

Dezavantajele pescuitului electric:

Costul mare al echipamentelor;

Neâncrederea autorităților care eliberează foarte greu autorizația de pescuit;

Pericol de accidente în cazul echipamentului improvizat.

2.3 Analiza conținutului gastrointestinal

În vederea înlăturării tractului digestiv, s-a efectuat disecția fiecărui individ printr-o incizie la nivelul musculaturii medio-ventrale, de-a lungul întregului corp. Analiza conținuturilor gastrointestinale s-a realizat atât direct (preparat lamă-lamelă), cât și prin fixarea, colorarea și examinarea microscopică a preparatelor.

Determinarea speciilor s-a realizat cu ajutorul stereomicroscopului și microscopului, pe baza unor caractere morfologice ale speciilor colectate, folosind chei de determinare pentru fiecare unitate sistematică.

Macronevertebratele au fost numărate și identificate până la cel mai mic taxon posibil, rezultatele fiind prelucrate statistic ulterior. De asemenea, s-a indicat și numărul tracturilor gastrointestinale goale.

2.4 Analiza statistică

Rezultatele obținute au fost prelucrate statistic utilizănd o serie de indici analitici și sintetici (Skolka & Gomoiu 2001).

2.4.1 Indici ecologici analitici

Abundența numerică (A) reprezintă numărul absolut al indivizilor unei specii prezenți într-o arie dată. După valoarea abundenței caracterizăm speciile prezente ca rare, puțin rare, abundente, foarte abundente.

Pentru estimarea abundenței relative se folosește următoarea formulă:

Ar = n/N × 100

unde:

Ar = abundență relativă a speciei A;

n = numărul total de indivizi al speciei A colectate;

N = numărul total de indivizi ai tuturor speciilor colectate.

Frecvența (F) prezintă o imagine calitativă a dietei unei populații (Bowen 1983). Acest indice a fost descris de către Hyslop (1980) și este utilizat pentru a descrie contribuția fiecărei categorii de hrană din spectrul alimentar al speciilor de pești. Indicele de frecvență se calculează după formula:

F = (Fx/F) × 100

unde:

F = indicele de frecvență;

Fx = numărul de tracturi digestive în care s-a găsit specia x;

F = numărul total de tracturi digestive analizate.

2.4.2 Indici ecologici sintetici

Indicele de diversitate Shannon-Wiener (H) este frecvent utilizat în caracterizarea diversității speciilor dintr-o comunitate. Acest indice de diversitate este doar o estimare pe scală ordinală, neputându-se aprecia eroarea standard din datele probei pentru valoarea populației adevărate. Comparațiile între indicii de diversitate sunt valide numai dacă există numere aproximativ egale de organisme în probele din care se calculează indicii. Pentru calcularea acestui indice se utilizează următoarea formulă:

H = -∑ pi ln pi

unde:

H = indicele de diversitate Shannon-Wiener;

pi = proporția fiecărei specii care utilizează resursa i.

Indicele de echitabilitate Pielou (J) este un parametru biocenotic care caracterizează gradul de uniformitate a distribuției indivizilor pe diferitele specii.

Indicele Pielou variază pe o scară de la 0 → 1. Echitabilitatea tinde la 0 atunci când totalitatea indivizilor corespund la 1-2 specii, și spre 1 atunci când fiecare specie este reprezentată printr-un număr apropiat de indivizi, speciile prezintând o distribuție echitabilă. Formula matematică de calcul a acestui indice este:

J = H/Hmax

unde:

H = valoarea indicelui de diversitate Shannon-Wiener;

Hmax = valoarea maximă posibilă a diversității.

2.4.3 Estimarea lărgimii nișelor ecologice

Ansamblul variabilelor necesare organismelor în vederea supraviețuirii într-un ecosistem, reprezintă nișa fundamentală teoretică a unei specii (Solbrig & Solbrig 1979), concept distinct față de nișa realizată care poate fi mai îngustă prin limitarea resurselor și supusă acțiunilor de competiție între specii (Roșca 2010).

Una dintre cele mai importante dimensiuni ale nișei ecologice este reprezentată de hrănire. Astfel, termenul de nișă ecologică poate fi adoptat pentru conceptul de nișă alimentară.

Estimarea lărgimii nișelor ecologice prin metoda Levins – Hurlbert

Conform propunerii lui Levins (1968), estimarea lărgimii nișei ecologice se realizează prin analiza uniformității distribuției organismelor față de resursele din mediu. Formula matematică folosită este:

B = 1/∑ pi2

unde:

B = indicele Levins al mărimii nișei ecologice;

pi = proporția fiecărei specii care utilizează resursa i sau procentul hranei din resursa trofică i.

Valoarea indicelui Levins variază de la 1→n, unde n reprezintă numărul de tipuri de resurse. Indicele este maxim atunci când indivizii unei probe utilizează toate resursele posibile în mod egal, indicând inexistența unei specializări pe nișă. Valoarea indicelul Levins este minimă atunci cand indivizii unei probe consumă numai una din resurse, indicând reducerea nișei ecologice și o specializare maximă.

Hurlbert (1978) a propus standardizarea indicelui Levins (B), pentru o scară cuprinsă între 0→1, prin împărțirea sa la numărul posibil de resurse oferite de mediu:

BA = B – 1/n – 1

unde:

BA = indicele Hurlbert (indicele Levins standardizat);

B = indicele Levins;

n = numărul posibil de resurse oferite de mediu.

2.5 Analiza conținutului stomacal

Conținuturile stomacale ale speciilor de pești au fost investigate folosind un stereomicroscop binocular.

Macronevertebratele au fost identificate până la cel mai mic taxon posibil, în timp ce importanța hrănii a fost reprezentată de indici ecologici: abundența relativă a prăzii (A%), frecvența (F%). Diversitatea dietei a fost estimată cu ajutorul indicelui lui Shannon – Wiener (H) alegând tipurile de pradă, în timp ce indicele de echitabilitate a lui Pielou (J) a fost folosit în scopul determinării între un model general de hrană și unul selectiv. Consistența hranei a fost evaluată folosind metoda lui Levins (B) în timp ce metoda lui Hurlbert (BA) exprimă cât este de particulară sau generală hrana speciilor de pești.

Analizele conținutului stomacal au fost efectuate în Laboratorul de cercetare (B 343) al Facultății de Biologie din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

CAPITOLUL III
SPECTRUL TROFIC AL SPECIILOR DE PEȘTI INVESTIGATE

Acest capitol prezintă analiza spectrului trofic la 4 specii de pești ce populează bazinul hidrografic al râului Trotuș: Alburnoides bipunctatus (Bloch, 1782) – beldiță, Barbus petenyi (Heckel, 1852) – moioagă, Phoxinus phoxinus (Linnaeus, 1758) – boiștean și Salmo trutta (Linnaeus, 1758) – păstrăv

În total, au fost investigate 274 de exemplare de pești, din care cele mai multe exemplare au aparținut speciei Phoxinus phoxinus care a deținut 52,55% din totalul indivizilor de pești analizați, urmată de Salmo trutta (20,80%), iar cei mai puțini indivizi au aparținut speciei Alburnoides bipunctatus (8,02%) (Tabel 1, Figura 9).

Tabel 1. Speciile de pești colectate și investigate din punctul de vedere al conținutului gastrointestinal

Figura 9. Procentul speciilor de pești capturați în vederea analizei tracturilor gastrointestinale

În urma analizei spectrelor trofice ale celor 4 specii de pești, procentajul tracturilor gastrointestinale care au conținut macronevertebrate bentonice a variat între 100% pentru specia Salmo trutta urmat de Alburnoides bipunctatus (95,45%) respectiv Barbus petenyi (92,15%) și 81,94% în cazul speciei Phoxinus phoxinus (Tabel 2).

Tabel 2. Speciile de pești investigate și numărul de tracturi gastrointestinale analizate

Tg = tracturi gastrointestinale

Mn = macronevertebrate bentonice

Per ansamblu, din tracturile gastrointestinale prelevate de la peștii investigați, s-au colectat 3354 indivizi de macronevertebrate bentonice care au aparținut următoarelor grupe de organisme: nimfe de efemeroptere (Baetis sp., Ecdyonurus sp., Ephemera sp., Caenis sp.), nimfe de plecoptere (Perla sp., Nemoura sp.), hemiptere (Corixa sp.), coleoptere (Hydrovatus cuspidatus, Haliplus sp., Limnius sp., Elmis sp., Dytiscus sp., Platambus sp.), nimfe de trichoptere (Hydropsyche sp, Polycentropus sp., Limnephilus sp.), larve de diptere (Tipula sp., Tabanus sp., Chironomidae, Simuliidae, Limoniidae, Ceratopogonidae, Culicidae), isopode (Asellus aquaticus), oligochete, amfipode (Gammarus pulex). De asemenea, au fost identificate nevertebrate terestre, fragmente aflate în stare avansată de digestie care nu au putut fi identificate taxonomic precum și bucăți de plastic, nisip, pietre etc.

În urma analizei tracturilor gastrointestinale ale celor 4 specii de pești, numărul taxonilor sau grupelor de macronevertebrate bentonice identificate a variat între 6 pentru Alburnoides bipunctatus și 30 pentru Salmo trutta (Tabel 3), iar numărul total de taxoni sau grupe de organisme înregistrate a fost de 37 (Tabel 4).

Tabel 3. Numărul speciilor sau grupelor de macronevertebrate prezente în hrana speciilor de pești analizați

Abundența absolută a macronevertebratelor bentonice identificate în conținuturile gastrointestinale ale peștilor analizați indică faptul că Familia Chironomidae prezintă valoarea cea mai mare a abundenței (1535 indivizi, adică 45,77%), fiind urmată de Baetis sp. (1013 indivizi – 30,20%) și Hydropsyche sp. (339 indivizi –10,11%) (tab. 4).

Tabel 4. Taxonii identificați în conținuturile gastrointestinale la peștii din bazinul râului Trotuș

3.1 Analiza spectrului trofic la beldiță [Alburnoides bipunctatus (Bloch, 1782)]

Spectrul trofic al beldiței (Alburnoides bipunctatus) este alcătuit din organisme planctonice și bentonice (Vukovic & Ivanovic 1971, Skora 1972, Losos et al. 1980), dintre cele bentonice mai ales reprezentanți ai familiei Chironomidae și ai ordinului Trichoptera (Filipovic & Jankovic 1978), iar dintre planctonice în special organisme fitoplanctonice (Skora 1972, Losos et al. 1980) ca de exemplu Bacillariophyceae și Chlorophyceae (Treer et al. 2006). Analiza dietei la Alburnoides bipunctatus variază în funcție de autori, Vukovic (1968) indicând că această specie prezintă un regim de hrană zoofag. Într-un alt studiu a fost evidențiat că organismele fitoplanctonice reprezentă hrană primară, iar nevertebratele au fost desemnate ca hrană secundară sau accidentală (Treer et al. 2006). Potrivit studiilor lui Ureche et al. (2008, 2010), în urma analizei conținuturilor gastrointestinale la beldiță, reprezentații ordinului Ephemeroptera au fost cele mai importante categorii de pradă indentificate.

În hrana indivizilor de Alburnoides bipunctatus analizați, ce au reprezentat 8,02% din captură, au fost identificați 6 taxoni de macronevertebrate bentonice. Cei mai importanți reprezentanți au fost Chironomidae (F=77,27%, Ar=55,17%) și Baetis sp. (F=77,27%, Ar=25,28%). Cea mai mică valoare a frecvenței si abundenței relative a fost înregistrată pentru Simuliidae (F=4,54%, Ar=1,14%) (Tabel 5).

Tabel 5. Frecvența și abundența macronevertebratelor bentonice prezente în tracturile gastrointestinale la specia Alburnoides bipunctatus (Bloch, 1782) – beldiță, pentru anul 2009

În urma calculării indicilor sintetici de diversitate, valorile obținute au fost (H)=1,2304 pentru indicele de diversitate Shannon-Wiener și (J)=0,6867 pentru indicele de echitabilitate Pielou.

3.2 Analiza spectrului trofic la moioagă [Barbus petenyi (Heckel, 1852)]

În cazul speciei Barbus petenyi (moioagă) datele referitoare la spectrul trofic sunt foarte puține. Moioaga se hrănește în general cu macronevertebrate bentonice, mai ales cu larve de Chironomidae (Ureche et al. 2010), reprezentanți ai ordinelor Ephemeroptera din genurile Baetis sp. și Oligoneuriella sp., Coleoptera, Trichoptera și larve ale ordinului Diptera din familiile Blephariceridae, Simuliidae, Limoniidae (Ureche et al. 2008). Ca hrană secundară, Barbus petenyi mai consumă nematode, oligochete dar și icre (Ureche et al. 2008).

Referitor la dieta speciei de Barbus petenyi, specie reprezentată de un procent de 18,61% din captură, în urma analizei efectuate a fost evidențiat un număr de 19 de specii/grupe de macronevertebrate bentonice. Din punct de vedere al indicilor analitici calculați, cei mai importanți taxoni identificați în conținuturile gastrointestinale ale acestei specii au fost familia Chironomidae (F=95,83%, Ar=75,34%) și Baetis sp. (F=75%, Ar=7,97%). Cele mai mici valori ale frecvenței și abundenței relative s-au înregistrat pentru Caenis sp. (F=4,16%, Ar=0,14%), pentru Tabanus sp., Ephemera sp., Limoniidae (F=4,16%, Ar=0,07%). (Tabel 6).

Tabel 6. Frecvența și abundența macronevertebratelor bentonice prezente în tracturile gastrointestinale la Barbus petenyi (Heckel, 1852) – moioagă, pentru anul 2009

În urma calculării indicilor de diversitate, valoarea indicelui Shannon-Wiener a fost (H)=1,0148 iar valoarea indicelui de echitabilitate Pielou a fost (J)=0,3445.

3.3 Analiza spectrului trofic la boiștean [Phoxinus phoxinus (Linnaeus, 1758)]

Spectrul trofic la Phoxinus phoxinus este alcătuit în general din alge și detritus organic vegetal (Geyer & Mann 1940, Tack 1940, Frost 1943, Hartley 1948, Maitland 1965), insecte acvatice (Hartley 1948, Billard 1997) în special larve de Chironomidae (Tack 1940, Frost 1943, Hartley 1948, Maitland 1965, Straskraba et al. 1966, Oscoz et al. 2001, Ureche et al. 2008, 2010), efemeroptere (Frost 1943, Mann & Orr 1969, Ureche et al. 2008) și mai rar reprezentanți ai ordinelor Plecoptera, Trichoptera (Frost 1943, Hartley 1948, Maitland 1965, Straskraba et al. 1966, Lien 1981, Oscoz et al. 2001, Ureche et al. 2010) și Coleoptera (Oscoz et al. 2006, Ureche et al. 2008) respectiv moluște și crustacee (Billard 1997).

Potrivit studiului lui Straskraba et al. (1966), algele filamentoase pot reprezenta principala sursă de hrană a acestei specii de pește.

Referitor la dieta speciei Phoxinus phoxinus, reprezentată de un procent de 52,55% din captură, în urma analizei efectuate, un număr de 20 de specii/grupe de macronevertebrate bentonice au fost identificate. Din punct de vedere al indicilor analitici calculați, cei mai importanți taxoni identificați în conținuturile gastrointestinale ale acestei specii au fost Baetis sp. (F=66,10%, Ar=30,80%), Chironomidae (F=55,08%, Ar=40,58%) și Hydropsyche sp. (F=44,91, Ar=10,09%). Valorile cele mai scăzute ale acestor indici au fost înregistrate pentru Hydrachnidiae, Nemoura sp., Platambus sp., Antocha sp. și Gammarus pulex (F=0,84%, Ar=0,10%) (Tabel 7).

Tabel 7. Frecvența și abundența macronevertebratelor bentonice prezente în tracturile gastrointestinale la Phoxinus phoxinus (Linnaeus, 1758) – boiștean, pentru anul 2009

În urma calculării indicilor de diversitate, valorile obținute au fost (H)=1,6744 pentru indicele de diversitate Shannon-Wiener și (J)=0,5589 pentru indicele de echitabilitate Pielou.

3.4 Analiza spectrului trofic la păstrăv [Salmo trutta (Linnaeus, 1758)]

În urma investigării conținuturilor gastrointestinale la specia Salmo trutta, ce a reprezentat 20,80% din captură, 30 specii/grupe de macronevertebrate bentonice au fost identificate. Hydropsyche sp. au prezentat cele mai ridicate valori ale indicilor analitici (F=82,45%, Ar=12,64%) și Baetis sp. (F=78,94%, Ar=63,45%), iar Coenagrion sp., Gammarus sp., Haliplus sp., Hydracarina, Hydraena sp., Hydroptila sp., Limoniidae, Notonecta sp., Perla sp. au cele mai scăzute (F=1,75%, Ar=0,1%) (tab. 8).

Tabel 8. Frecvența și abundența macronevertebratelor bentonice prezente în tracturile gastrointestinale la Salmo trutta (Linnaeus, 1758) – păstrăv, pentru anul 2009

În urma calculării indicilor de diversitate, valorile obținute au fost (H)= 1,5029 pentru indicele de diversitate Shannon-Wiener și (J)= 0,4419 pentru indicele de echitabilitate Pielou.

3.5 Estimarea lărgimii nișelor trofice

În privința analizei lărgimii nișelor trofice în funcție de anul colectării, pentru o estimare cât mai precisă din punct de vedere statistic, a fost luat în considerare indicele Hurlbert (BA), metodă standardizată a indicelui Levins (B). Valorile acestui indice variază între 0 și 1. Valorile tind spre 0 atunci când analiza indică o nișă trofică îngustă, adică dietă specializată, și spre 1 când specia prezintă o dietă generalistă.

În ceea ce privește estimarea lărgimii nișelor trofice la speciile de pești analizate, specia cea mai specializată (nișa trofică îngustă) a fost Barbus petenyi (BA=0,0398) și Salmo trutta (BA=0.0465). Cele mai ridicate valori ale indicelui Hurlbert, ce indică speciile generaliste din punct de vedere al hrănirii, au fost întalnite la Alburnoides bipunctatus (BA=0,3252) și Phoxinus phoxinus (BA=0,1383) pentru anul 2009 (Tabel 9).

Tabel 9. Lărgimea nișelor trofice pentru speciile de pești investigate, pentrul anul 2009

Salmo trutta și Barbatula barbatula au fost definite ca specii cu mod de hrănire specialist, cu un grad scăzut de suprapunere al nișelor trofice, indicând o competiție redusă între cele două specii pentru resursele trofice (Rău, M., 2015)

CONCLUZII

În urma analizei conținuturilor gastrointestinale la 4 specii de pești [Alburnoides bipunctatus (Bloch, 1782) – beldiță, Barbus petenyi (Heckel, 1852) – moioagă, Phoxinus phoxinus (Linnaeus, 1758) – boiștean, Salmo trutta (Linnaeus, 1758) – păstrăv], am obținut și analizat în total 3354 indivizi ce au aparținut la 37 de grupe de macronevertebrate bentonice.

Spectrul trofic al speciilor de pești investigate a fost alcătuit din: nimfe de efemeroptere (Baetis sp., Ecdyonurus sp., Ephemera sp., Caenis sp.), nimfe de plecoptere (Perla sp., Nemoura sp.), hemiptere (Corixa sp.), coleoptere (Hydrovatus cuspidatus, Haliplus sp., Limnius sp., Elmis sp., Dytiscus sp., Platambus sp.), nimfe de trichoptere (Hydropsyche sp, Polycentropus sp., Limnephilus sp.), larve de diptere (Tipula sp., Tabanus sp., Chironomidae, Simuliidae, Limoniidae, Ceratopogonidae, Culicidae), isopode (Asellus aquaticus), oligochete, amfipode (Gammarus pulex). De asemenea, au fost identificate nevertebrate terestre, fragmente de organisme imposibil de determinat datorită gradului avansat de digestie și structuri care nu au origine animală sau vegetală precum bucăți de plastic, nisip și pietre.

Dominante, net, au fost macronevertebratele ce au aparținut Familiei Chironomidae, care au deținut 45,77% din totalul de macronevertebrate identificate
fiind urmată de Baetis sp. (30,20%) și Hydropsyche sp. (10,11%).

La nivelul speciilor de pești, spectrul de hrănire cu cea mai amplă diversitate s-a inregistrat la speciile Alburnoides bipunctatus și Phoxinus phoxinus.

În ceea ce privește estimarea lărgimii nișelor trofice, speciile analizate au fost împărțite în două categorii: specii cu nișă trofică îngustă ce prezintă un spectru de hrănire specializat –Barbus petenyi respectiv Salmo trutta și specii cu spectru de hrănire generalist –Alburnoides bipunctatus și Phoxinus phoxinus.

BIBLIOGRAFIE

Billard, R. (1997): Les poissons d'eau douce des rivières de France: identification, inventaire et répartition des 83 espèces. Delachaux et Niestlé, Lonay.

Boișteanu, T. (1980): Hidrobiologie. Curs. Editura Universității „Al. I. Cuza” Iași.

Bowen, S.H. (1983): Quantitative description of the diet. pp 325-336. In: Nielsen, L., Johnson, D. (eds.) Fisheries Technics. American Fisheries Society Maryland.

Cailliet, G.M., Love, M.S., Ebeling, A.W. (1996): Fishes: a field and laboratory manual on their structure, identification and natural history. Waveland Press, Long Grove.

Frost, W.E. (1943): The natural history of the minnow, Phoxinus phoxinus. The Journal of Animal Ecology 12 (2): 139-162.

Gerking, S.D. (1994): Feeding ecology of fish. Academic Press, San Diego.

Geyer, F., Mann, H. (1940): Studien an Höhle und Termalteich von Tapolca am Plattensee in Ungarn. Archiv für Hydrobiologie 36: 359-385.

Gheorghe, D., Dăscălița, D., Cap., 11, Considerații privind impactul antropic asupra

resurselor de apa subterana din bazinul hidrografic al râului Trotuș / Observations on the Pressures and Their Impact upon the Water Resources in the Trotus River Basin., pp 94-101, din Gâștescu, P., Brețcan, P., 2010, Resursele de apă din România. Vulnerabilitate la activitățile antropice, Ed. Transversal Târgoviște, ISBN: 978-606-8042-65-7, pp. 467.

Gurău, M., 2005, Flora si vegetația dintre râul Trotuș si Muntele Oușoru, Universitatea “Al. I. Cuza” Iași.

Hartley, P.H.T. (1948): Food and feeding relationships in a community of fresh-water fishes. The Journal of Animal Ecology: 1-14.

Hurlbert S.H. (1978): The measurement of niche overlap and some relatives. Ecology: 67-77.

Hyslop, E.J. (1980): Stomach contents analysis – a review of methods and their application. Journal of Fish Biology 17 (4): 411-429.

Levins, R. (1968): Evolution in changing environments: some theoretical explorations. Princeton University Press.

Lien, L. (1981): Biology of the minnow Phoxinus phoxinus and its interactions with brown trout Salmo trutta in Øvre Heimdalsvatn, Norway. Ecography 4 (3): 191-200.

Losos, B., Peňáz, M., Kubíčková, J. (1980): Food and growth of fishes of the Jihlava river. Acta Scientiarum Naturalium Brno 14 (1): 1–46.

Maitland, P.S. (1965): The feeding relationships of salmon, trout, minnows, stone loach and three-spined stickle-backs in the River Endrick, Scotland. The Journal of Animal Ecology 34 (1): 109-133.

Mann, R.H.K., Orr, D.R.O. (1969): A Preliminary Study of the Feeding Relationships of Fish in a Hard‐water and a Soft‐water Stream in Southern England. Journal of Fish Biology 1(1): 31-44.

Nelson, J.S., John Wiley & Sons, New Jersey. (2006): Fishes of the World. 4th Edition. pp 601.

Oscoz, J., Campos, F., Urdapilleta, M.C.E. (2001): Alimentación del piscardo (Phoxinus phoxinus) en un río del norte de España. Ecologia 15: 285-292.

Plavan, G., 2010 – Cercetări privind structura și dinamica comunităților macrozoobentosului în lacul de acumulare Izvorul Muntelui – Bicaz, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași.

Pora E., Oros L., 1974 – Limnologie și oceanologie, Ed. didactică și pedagogică,

București. pp. 423.

Rău, M., 2015, – FEEDING ECOLOGY OF TWO SYMPATRIC FISH SPECIES IN A

RIVER ECOSYSTEM, Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, s. Biologie animală, Tom LXI, 2015.

Roșca, I. (2010): Aspecte privind hrănirea la unele specii bentonice de pești din dreptul litoralului românesc al Mării Negre (sectorul Agigea – Eforie Nord). Teză de doctorat. Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Biologie.

Skolka, M., Gomoiu, M.T. (2001): Ecologie: Metodologii pentru studii ecologice. Ovidius University Press, Constanța. pp. 175.

Skóra, S. (1972): The cyprinid Alburnus bipunctatus Bloch from the basins of the rivers Upper San and Dunajec. Acta Hydrobiologica 14: 173–204.

Solbrig, O.T., Solbrig, D.L. (1979): Introduction to Population Biology and Evolution. Addison-Wesley Reading.

Straskraba, M., Chiar, J., Frank, S., Hruska, V. (1966): Contribution to the problem of food competition among the sculpin, minnow and brown-trout. The Journal of Animal Ecology 35 (2): 303-311.

Treer, T., Piria, M., Anicic, I., Safner, R., Tomljanovic, T. (2006): Diet and growth of spirlin, Alburnoides bipunctatus in the barbel zone of the Sava River. Folia zoologica 55 (1): 97-106.

Ureche, D. (2008): Studii ecologice asupra ihtiofaunei în bazinul mijlociu și cel inferior al râului Siret. Editura PIM, Iași. pp. 216.

Ureche, D., Nicoară, M., Ureche, C. (2008): A comparative analysis of food components in fish populations from the Buzau River basin (Romania). Oceanological and Hydrobiological Studies 37 (1): 121-132.

Ureche, D., Ureche, C., Nicoară, M., Plăvan, G. (2010): The role of macroinvertebrates in diets of fish in River Dambovita, România. Verhandlungen des Internationalen Verein Limnologie 30 (10): 1582–1586.

Vuković, T. (1968): Das Variieren der Länge des digestiven Traktes bei einigen Cypriniden aus den Nebenflüssen des Oberlaufes der Bosna. Ribarstvo Jugoslavije 23 (4): 84–86.

Vuković, T., Ivanović, B. (1971): Freshwater fishes from Jugoslavia. Land Museum BiH, Sarajevo.

Winemiller, K.O., Agostinho, A.A., Caramaschi, E.P. (2008): Fish ecology in tropical streams. pp. 107-146. In: Dudgeon, D. (ed) Tropical stream ecology. Academic Press, San Diego.

Wootton, R.J. (1998): Ecology of teleost fishes. Kluwer Academic Publishers, Dordrecht.

Zernov, S.A., 1949 – Obșceaia ghidrobiologhia, ediția a 2-a, Ed.Akad. Nauk SSSR, Moskva-Leningrad, pp. 585.

***

Administrația Națională Apele Române – Direcția Apelor Siret Bacău. Studiu privind inundațiile, schemă directoare și plan de investiții pentru râul Trotuș. PHARE 2005/017-690.01.01 EuropeAid/123064/D/SER/RO.

ANEXE

Figura 7. Gammarus sp. (foto original) Figura 8. Hydropsyche sp. (foto original)

Figura 9. Perla sp. (foto original)

Figura 10. Larvă de Simuliidae (foto original) Figura 11. Tabanus sp. (foto original)

Figura 12. Oligochaeta (foto original)

Figura 13. Larvă de Chironomidae și capsulă cefalică (foto original)

Figura 14. Ecdyonurus sp. (foto original)

Figura 15. Limnephilus sp. (foto original)