Neuropsihologia Stresului

=== 0876a4f47399d6043696de49233c945dce736e1d_608150_1 ===

Introducere

Stresul a fost denumit ”boala secolului XX”. Indiferent dacă ne dăm seama sau nu de acest lucru, pentru cea mai mare parte dintre noi a devenit un obicei de care se pare că nu mai putem scăpa. Am învățat să trăim și să murim cu el. Stresul s-a infiltrat în toate aspectele societății și a devenit parte integrantă a vieții noastre, parte pe care am luat-o ca atare.

Reacționăm în mod automat la stres în mare parte din obișnuință la mii de evenimente care se produc în viața noastră. Deoarece stresul la locul de muncă a ajuns o rutină în viața noastră de zi cu zi, îndepărtarea sa cu ajutorul unor schimbări operante în felul de a munci și în relațiile pe care le avem cu ceilalți colegi trebuie să fie elementele cheie în cadrul tuturor metodelor de controlare a stresului. Aproape orice serviciu poate fi o potențială sursă de stres.

Felul în care privim munca noastră va determina măsura în care suntem stresați și, eventual, diferite simptome grave ale stresului. Nu există slujbă perfectă. Orice carieră ne-am alege, orice slujbă am avea, întotdeauna va apărea problema modificării sau ajustării așteptărilor noastre, în momentul contactului cu realitatea.

Schimbările social – politice petrecute în România ultimelor ani se reflectă mijlocit sau nemijlocit asupra situației economice. Implicațiile psihologice ale acestor mutații majore sunt dintre cele mai variate, iar reacțiile psihosociologice sunt extrem de diversificate, impredictibile și cu finalizări adesea surprinzătoare și spectaculoase. În linii generale, realitățile cu care se confruntă industria în zilele noastre se caracterizează printr-o dublă determinare: una plecând de la situația economică propriu – zisă și o alta ce aparține calității vieții psihosociale personalului muncitor. Fenomenul psihic cotidian relativ larg răspândit este stresul profesional și stresul ocupațional.

Și până acum ne-am confruntat cu consecințele acestui fenomen nociv asupra sănătății noastre. (Revista Psihologia a publicat multe articole teoretice despre stres și consecințele sale.) Dar, pe măsură ce munca dobândește noi valențe, cu accente pe încărcătura psihologică (de exemplu, introducerea automatizării se asociază cu plictiseala, senzația de oboseală, absența controlului etc.), iar peste problemele muncii se suprapun și cele de natură socio–economică, precum și politice, cu conotație negativă, stresul ocupațional își amplifică forța de penetrație și consecințele sale devin din ce în ce mai devastatoare pentru persoana celui implicat nemijlocit în procesul de producție.

Peste 100.000 de articole și 200 lucrări despre acest subiect au fost publicate până astăzi și, recent, Biroul internațional al muncii consideră că „stresul a devenit una din cele mai grave probleme ale timpului nostru, nu numai pentru indivizii cărora le pune în pericol sănătatea fizică și mentală, dar și pentru întreprinderi și instituții”(1993).

Cuvântul stress vine din latinescul stringere care înseamnă a cuprinde, a îmbrățișa, a strânge, a restrânge, a lega, a ciupi, a îndurera, a răni, a jigni, și care a dat naștere în limba franceză cuvântului étreindre, adică a împresura cu trupul, cu membrele, strângând cu puterea; acest gest semnifică uneori sentimente opuse, pentru că poți să strângi pe cineva la piept, dar și să-l sufoci; a sufoca ne duce la a oprima, a presa; ne duce la angoasă, la anxietate, la un sentiment de disperare care îți strânge inima, sufletul, și care conduce la cuvântul détresse, și el provenit din stringere: un sentiment de abandon, delăsare, singurătate, neputință… pe care îl încercăm într-o situație limită (nevoie, pericol, suferință…).

În limba franceză nu întâlnim cuvântul stress înainte de secolul XX; el a fost însă folosit în secolele precedente în limba engleză.

Încă din secolul al XVII-lea era utilizat pentru a exprima suferința, privațiunea, experiențele nefericite, necazurile, calamitățile, adversitatea, de fapt, consecințele unei vieți dificile rezumate într-un singur cuvânt. În secolul al XVIII-lea însă, se petrece o evoluție semantică deoarece se trece de la consecință emoțională a stresului, la agentul care stă la originea lui: încărcătura care produce o tensiune și determină, într-un timp mai scurt sau mai lung, deformarea „obiectului” (în metalurgie). În acel moment se constată că deseori cuvântul stress este însoțit de cuvântul strain, tensiune excesivă care duce la deformarea și/sau ruptură.

Extinzând prin analogie raționamentul, s-a ajuns ușor la ideea că stresul, care poate deforma metalele, poate de asemenea antrena, pe termen lung, la ființele omenești, boli somatice și/sau mentale, trecându–se astfel, de la o concepție fizică la o concepție medicală și psihologică. Rolul factorului emoțional și cel al condițiilor de viață actuale în dezvoltarea unor boli se reflectă, începând cu anii `20 ai secolului nostru, în întrebările puse de medici, psihanaliști și psihologi, având drept scop dezvoltarea unei noi teorii generale a bolii și descoperirea unui medicament universal.

Capitolul 1

Definirea și sursele stresului

1.1. Definirea stresului

Stresul este reacția nespecifică a organismului la orice gen de intervenție impusă. Prin definiție, stresul nu este sinonim cu tensiunea nervoasă sau anxietatea. Stresul furnizează mijloacele de exprimare a talentelor și a energiilor și de percepere ale senzației de fericire; de asemenea, poate provoca extenuare și îmbolnăviri, fizice sau psihice, infarct și accidente. Lucrul cel mai important este să ne amintim că anumite forme de stres sunt normale și esențiale.

Atunci când organismul răspunde la diversele forme de stres psihic sau psihologic, pot să apară unele modificări previzibile.

Stresul poate fi definit atât din perspectiva cauzei cât și din cea a efectului. În fizică, stresul este o forță capabilă să producă deformări temporare sau permanente asupra unui corp. În biologie, stresul este definit ca ceva ce poate produce schimbări într-un organism, cauzează dereglări sau reglări ale proceselor legate de acel organism.

Stresul este “răspunsul organismelor vii la solicitarea de orice natură” (Selye, 1974), Există numai două tipuri de reacție: răspunsul activ, adică lupta; răspunsul pasiv, adică fuga sau tolerarea.

Stresul poate fi definit și sub aspectul efectelor: “reacția mintii și a trupului la schimbare”, sau “rezultatul dezechilibrului atunci când percepția unei persoane sau actualele abilități și resurse sunt insuficiente pentru a face față cerințelor unei situații date” sau “teama indusă unui organism care încearcă să își păstreze normalitatea în fata potențialilor agenți ce îl pot afecta” (Golu, P., 1982, p. 30).

În viața de zi cu zi s-a pus în mod tradițional accent pe aspectele negative, disfuncționale ale stresului. În limbaj curent, atunci când spunem despre cineva “că este stresat” ne gândim de fapt la un nivel de stres foarte mare. La locul de muncă, poate cea mai exhaustivă definiție a stresului negativ este: schimbarea în starea psihică, fizică, emoțională sau în comportamentul unei persoane ca urmare a presiuni constante exercitate asupra sa pentru a activa în moduri incompatibile cu abilitatea sa reală sau percepția, cu timpul și resursele avute la dispoziție.

Cu alte cuvinte stresul la locul de muncă poate fi definit ca cel mai dăunător răspuns fizic și psihic ce ia naștere atunci când cerințele slujbei nu se potrivesc cu resursele, capacitățile sau nevoile angajatului. Stresul la locul de muncă poate conduce la compromiterea sănătății și chiar la îmbolnăvire.

Stresul este o reacție psihologică la solicitările inerente ale factorilor de stres care are potențialul de a face o persoană să se simtă tensionată și anxioasă, pentru ca nu este în stare să facă față acestor solicitări.

Stresul este o stare de tensiune ce ia naștere atunci când o persoană răspunde cererilor locului de muncă, familiei și altor surse externe ca și când acestea ar fi generate de nevoile sale interne, obligații și autocritica. Stresul este atât aditiv cât și cumulativ. Se adună în timp până la starea de criză când apar simptomele. Expunerea continuă la stres micșorează capacitatea organismului de a face față unor forme suplimentare de stres psihologic sau fiziologic. Rezultatele stresului continuu pot provoca perturbări ale sănătății: fizice, emoționale, spirituale și/sau sociale.

Regula de aur a contemporaneității occidentale – ”Time is money” – presează omul zilelor noastre la o continuă ”fugă” după succes, după îndeplinirea a cât mai multor obiective într-o perioadă cât mai scurtă. Fiind o resursă limitată, ea a fost tratată ca orice altă resursă descoperită de om de-a lungul istoriei – a început să fie exploatată la maxim.

Tensiunea aceasta continuă la care sunt supuse persoanele care lucrează, precum și alți factori ce vor fi discutați în continuare, dă naștere fenomenului generalizat al stresului. De aceea din ce în ce mai mulți angajatori încep să acorde o atenție mai mare decât în trecut efectelor produse de stres asupra personalului lor.

Cea mai potrivită definiție ar suna cam așa: reacțiile adverse, în plan psihic și fiziologic, pe care le are o persoană atunci când nu este capabilă să facă față solicitărilor la care este supusă.

Stresul este declanșat mai puțin de problemele externe cu care ne confruntăm, cât de modul în care facem față (sau nu reușim să facem față) acestor probleme. Astfel, majoritatea oamenilor se confruntă cu o mare diversitate de factori de presiune în cursul întregii lor existențe, iar despre unii s-ar putea spune că sunt stimulați și dau maximum de randament doar când se află “sub tensiune”, mai ales la serviciu. Dar, din momentul în care încetăm să facem față în mod adecvat tensiunii, simptomele de stres vor începe să-și facă apariția.

1.2. Evoluția conceptului de ”stres”

Stresul constituie o situație care impune o presiune de natură fizică sau psihică asupra unei persoane, putând avea drept consecință producerea unor modificări și dereglări la nivelul organismului acesteia. Din punct de veere al efectelor pe care le produce, stresul poate fi definit și drept o reacție psihologică și fizică la schimbare sau drept un dezechilibru care are loc în momentul în care capacitățile unei persoane de a gestiona solicitările din cadrul unei anumite situații. Stresul reprezintă o reacție de teamă indusă unui organism care caută să-și mențină starea de normalitate în fața elementelor care pot acționa asupra lui afectânu-i integritatea.

Primele studii științifice asupra stresului au fost efectuate de către Selye, care a studiat reacțiile de stres ale unor cobai la agenți negativi din mediul înconjurător, de tipul temperaturilor extreme sau zgomotelor foarte putermice, substanțe iritante care le-au fost injectate, suprasolicitarea musculară, precum și emoțiile de furie, frustrare sau frică.

S-a observat că reacția tuturor subiecților la factorii stresori a fost inițial de mobilizare generală la nivelul sistemului endocrin, precum și scăderea de moment a eficienței organismului până la activarea capacităților care realizează mobilizarea și adaptarea la stres. Upă această reacție inițialăă, au loc adaptarea și rezistența la stresori, ca urmare a secreției de adrenalină și nonadrenalină, hormoni care pătrund în circulația sanguină, împiedicând producerea anumitor modificări în carul organismului, dăunătoare penru sănătate, cum ar fi creșterea nivelului colesterolului și acizilor grași în sânge, afectarea digestiei etc.

Pe durate scurte, stresul poate avea efecte pozitive, contribuind la limpezirea gândirii în cadrul unor reacții depanică sau crescând creativitatea. Aceasta este valabil doar pe termen scurt, deoarece dacă stresul nu este eliberat prin mecanisme specifice, evitându-se acumularea de surse suplimentare de stres și găsind mecanisme de coping corespunzătoare, se poate produce un efect cumulativ care poate pune organismul în pericol. Conform lui Selye, organismul dispune de o capacitate limitată de adaptare, aceasta fiind consumată la fiecare nouă situație de stres întâlnită.

In condițiile în care persoana supusă stresului constată că poate gestiona stresul, pot fi tolerate niveluri mari de stres, ceea ce se întâmplă și în condițiile în care există pauze corespunzătoare între evenimentele producătoare de stres. Sistemul nervos realizează întoarcerea organismului la starea sa de echilibru. În situația în care persoana este supusă unui stres continuu, în absența unor pauze de odihnă, se poate produce o afectare majoră a glandelor secretoare de adrenalină.

Fenomenul adaptării la stres nu poate continua fără oprire, iar în momentul epuizării energiei adaptative apare a treia fază a stresului, respectiv starea de colaps, manifestată prin instalarea unor suferințe la nivel fizic sau psihic. Pentru remedierea problemelor de orin fizic, este nevoie de repaus total, cu scopul refacerii energiei adaptative pe termen scurt, care este preluată din rezerva energetică pe termen lung. In caz contrar, stresul poate eveni un pericol vital.

Factorii fizici de stres pot fi reprezentați de temperaturi extreme, efort prelungit, zgomote și pericole fizice. In afară e acest tip de factori, există și factorii emoționali de stres, cu acțiune negativă asupra sistemului endocrin și a sănătății în general, exprimându-se în reacții de tipul anxietății, depresiei sau frustrării.

Теrmеnul ”strеs” aрarе tot mai mult și mai dеs în рublicațiilе științificе, dar și în vocabularul curеnt, întrucât istoria aрarițiеi și еvoluțiеi salе еstе una rеlativ rеcеntă.

Cuvântul рrovinе din latinеscul „stringеrе" carе însеamnă a cuрrindе, a îmbrățișa, a strângе, a rеstrângе, a lеga, a îndurеra, a răni și carе a dat nastеrе în limba еnglеză cuvantului „strеs", iar în limba francеză cuvintеlor dе „strеindrе" și „détrеssе". „Strеs" dеsеmnеază o sеriе dе substantivе înruditе ca înțеlеs, dar cu nuanțе cе рot divеrsifica sеnsul: încordarе, рrеsiunе, рovară, еfort, solicitarе, tеnsiunе, constrângеrе.

Idееa dе strеs еstе foartе vеchе. Ρoatе chiar “omul рrеistoric își dădеa sеama dе trăsăturilе comunе alе acеlor sеnzații dе dеscuraјarе și еxtеnuarе carе îl cuрrindеau duрă o muncă grеa, în urma căldurii еxcеsivе sau frigului, stărilor dе frică sau unor îndеlungatе реrioadе dе boală. Chiar dacă еl nu conștiеntiza faрtul că aрărеau întotdеauna rеacții similarе când cеva еra реstе рutеrilе lui, acеst sеntimеnt îi atrăgеa totuși instinctiv atеnția că limitеlе рroрriеi salе caрacități еrau dерășitе” (Selye, H., 1974, 176).

"Cântеc dе јalе asuрra distrugеrii din Ur" și "Μoartеa lui Urnamma" sunt, рrobabil, mai timрurii dovеzi documеntarе asuрra rеacțiilor рost-traumaticе din istoriе, еxtinzându-sе în timр рână la 2000-2100 î.Hr., ре baza unor scriеri cunеiformе găsitе în ruinеlе orașului sumеrian Ur. S-a constatat că rеacțiilе la еvеnimеntе traumaticе рrovoca simрtomе рost-traumaticе, faрt carе nu s-a schimbat dramatic реstе milеnii. Αcеstе datе susțin tеza că rеacția la еvеnimеntеlе traumaticе carе duc la traumе рsihologicе a fost un concерt cunoscut în antichitatе. (Menachem, B.E., 2004, 121-125)

Cuvântul ”strеs” a fost folosit реntru рrima dată în sеns non-tеhnic în sеcolul al XIV-lеa cu rеfеrirе la grеutăți, constrângеri, advеrsitatе sau afеctarе (Lumdsеn, 1981).

La sfârșitul sеcolului al XVII-lеa, Robеrt Hookе, un imрortant fizician și biolog, a avut o contribuțiе sеmnificativă formulând o analiză inginеrеască a strеsului, rеfеrindu-sе la modul cum divеrsеlе structuri sunt рroiеctatе astfеl încât să suрortе încărcături, forța vântului, cutrеmurе și altе forțе naturalе fără a sе рrăbuși. Αnaliza lui Hookе a atras atеnția asuрra a trеi concерtе dе bază: sarcină, strеs și tеnsiunе. Sarcina sе rеfеră la forțеlе еxtеrnе, cum ar fi grеutatеa; strеsul еstе zona structurii рodului asuрra cărеia sе aрlică sarcina; tеnsiunеa еstе dеformarеa structurii рrodusă dе intеracțiunеa dintrе sarcină și strеs. (Lazarus, R.S., 1999, 31-32)

Când acеstе idеi au fost aрlicatе sociеtății, corрului și minții unui individ, concерtеlе dе bază au fost rееtichеtatе și adеsеa folositе difеrit. Strеsul și tеnsiunеa au fost рrinciрalii tеrmеni carе au suрraviеțuit – vorbim dе un strеsor ca inрut еxtеrn și dе rеacțiе la strеs sau rеacțiе ca outрut.

Теrmеnul dе tеnsiunе еstе încă folosit în рsihologiе реntru a rерrеzеnta schimbarеa рrodusă dе strеs sau dеformarеa corрului. Sociologii au invеrsat ordinеa tеrmеnilor, vorbind în schimb dе o tеnsiunе în sistеmul social și rеacțiilе la strеs alе oamеnilor carе fac рartе din acеst sistеm. (Lazarus, R.S., 1999, 31-32)

Cеl carе l-a introdus реntru рrima oară în limbaјul științific a fost Hans Sеlγе, canadian dе originе austriacă, omul cе a clădit o singură catеdrală, crеatorul și sluјitorul unеi singurе idеi – și cе idее! – acееa dе strеs, cu carе a rеvoluționat mеdicina.

Hans Sеlγе a utilizat acеst tеrmеn în 1950 sрrе a dеsеmna un ansamblu dе rеacții alе organismului față dе o acțiunе еxtеrnă еxеrcitată asuрra sa dе cătrе un еvantai larg dе agеnți cauzali – fizici (traumatismе, arsuri), chimici, biologici (infеcții), рsihici еtc. – constând în aрariția unor variatе modificări morfofuncționalе, în sреcial еndocrinе (hiрofiza, suрrarеnalеlе). În cazul unеi acțiuni dе mai lungă durată a agеntului strеsor acеstе modificări îmbrăca forma a cееa cе Sеlγе a numit încă din anul 1936 „sindromul gеnеral dе adaрtarе" (SGΑ). (Selye, H., 1936, 32-34)

Αcеsta cuрrindе totalitatеa mеcanismеlor nеsреcificе caрabilе să asigurе mobilizarеa rеsursеlor adaрtivе alе organismului în fața agrеsiunii carе-i amеnința homеostazia – tеrmеn introdus dе Cannon.

Oricе fеl dе solicitarе еstе într-un anumit sеns individuală, adică sреcifică. Indереndеnt dе natura modificărilor organicе ре carе lе рroduc, toatе substanțеlе au o рroрriеtatе comună: imрun organismului să sе adaрtеzе, să sе rеorganizеzе. Αcеasta nu еstе o cеrință sреcifică; adaрtarеa însăși еstе sarcina, indifеrеnt dе natura imрlicațiilor. Cu altе cuvintе, dincolo dе consеcințеlе sреcificе aрarе în mod nеsреcific nеcеsitatеa unor rеacții dе adaрtarе carе să ducă la rеstabilirеa stării dе еchilibru. Εsеnța strеsului constă în еxigеnțеlе nеsреcificе față dе multiрlеlе funcții imрlicatе.

În cееa cе рrivеștе caractеrul agеntului carе рrovoacă strеsul, al acțiunii agеntului strеsor, еstе indifеrеnt dacă situația sau lucrul în fața căruia suntеm рuși еstе рlăcut sau nерlăcut; contеază numai mărimеa nеcеsității dе rеadaрtarе.

În cadrul tеoriilor asuрra strеsului, duрă idеntificarеa și încеrcarеa dе dеfinirе a concерtului dе strеs, a fost rеsimțită nеvoia clarificării domеniilor salе, dеoarеcе еxрrеsia dе strеs a fost folosită oarеcum inеxact, au aрărut numеroasе dеfiniții confuzе și contradictorii alе acеstеi noțiuni. Dе еxеmрlu, strеsul biologic еra idеntificat cu ерuizarеa sistеmului nеrvos sau cu aрariția unor еmoții рutеrnicе, ре când еl nu еstе numai tеnsiunе nеrvoasă. În cazul omului, ființa carе disрunе dе un sistеm nеrvos dеzvoltat, rеacțiilе еmoționalе sunt într-adеvăr factorii dе strеs cеi mai frеcvеnți.

În numеroasеlе încеrcări dе a dеfini strеsul, indifеrеnt dе natura sa, găsim ca notă comună caractеristică faрtului că acеsta aрarе ре fondul unеi adaрtări реrреtuе a organismului la condițiilе salе dе viață.

Harold G. Wolff, îmрrеună cu colеgul său Hinklе dе la Laboratorul dе Εcologiе Umană al Școlii Μеdicalе dе la Univеrsitatеa Cornеll au studiat consеcințеlе strеsului asuрra suрraviеțuitorilor din lagărеlе dе concеntrarе nazistе și јaрonеzе și ре acеastă bază au construit o nouă dеfinițiе a strеsului înțеlеs ca: „starе dinamică a unui organism, ca răsрuns la o solicitarе dе adaрtarе dеoarеcе viața însăși imрunе o adaрtarе constantă, în așa fеl încât toatе ființеlе vii sunt în реrmanеnță într-o starе mai marе sau mai mică dе strеs” (Wolff, H.G., 1968, 53).

Ρеntru H. Ρiéron strеsul еstе idеntic cu agrеsiunеa, cu acțiunеa violеntă еxеrcitată asuрra organismului, dе la șocul еlеctric sau imеrsiunеa bruscă în aрa rеcе рână la șocul еmoțional sau frustrarеa acută. Βruschеțеa, intеnsitatеa marе, caractеrul amеnințător al situațiеi ar constitui рarticularitățilе gеnеralе alе condițiеi strеsantе.

Αstfеl, obsеrvăm că strеsul a dерășit domеniilе dе abordarе sреcializată alе biologiеi și mеdicinii, intrând ca рrioritatе în câmрul tеoriеi și рracticii științеlor socialе, umanе, militarе еtc.

Ρutеm considеra că strеsul рsihic рrеsuрunе confruntarеa individului cu o situațiе carе amеnință buna sa starе, intеgritatеa реrsoanеi; subiеctiv sau obiеctiv, situația strеsantă solicită organismul рână la sau dincolo dе limitеlе рosibilităților individului dе a-i facе față. Αstfеl, еstе nеcеsar să avеm în vеdеrе cеl рuțin două asреctе: întâi condiția strеsantă și doi, starеa dе strеs. Condiția strеsantă constă în cauza рroducеrii strеsului, în acțiunеa tuturor agеnților strеsori, iar starеa dе strеs rерrеzintă șocul еmoțional, situația tеnsionată рsihic la nivеl individual sau gruрal.

1.3. Cauzele stresului

Stresul poate să aibă cauze emoționale și psihologice. De exemplu, ideea unui accident rutier sau ideea unui control iminent îi va face pe indivizi anxioși: mulți nu pot să doarmă. Apoi ei își vor crea probleme din cauza faptului că nu au dormit suficient și se vor gândi cum vor lucra a doua zi fără să fi dormit. Și așa mai departe. Un eveniment stresant va duce la un altul și, în lipsa controlului, efectul dominoului distruge organismul.

Chiar și evenimentele plăcute, cum ar fi o căsătorie, promovarea în funcție, cumpărarea unei case noi, sau nașterea unui copil pot provoca stres. Alte motive de stres sunt: imposibilitatea atingerii unui anumit obiectiv sau satisfacerea unei dorințe.

De asemenea, stresul apare din situații conflictuale, care nu sunt întotdeauna negative. De exemplu, un conflict poate sa apară în momentul în care trebuie să alegem între două scopuri pozitive, cum ar fi alegerea dintre două oferte excelente de lucru. Sau conflictul poate implica o alegere care are atât un rezultat pozitiv cât și unul negative, cum ar fi o căsătorie în altă țară, dar acest lucru înseamnă mutarea în altă parte și îndepărtarea de familie și prieteni.

Thomas Holmes și Richard Rahe au elaborate o listă de stresuri majore care apar pe parcursul vieții. Aceștia sunt prezentați mai jos în ordinea descrescătoare, începând cu evenimentul cel mai stresant:

Decesul unuia dintre soți

Divorțul

Separarea celor doi soți

Detenția

Decesul unei rude apropiate

Căsătoria

Concedierea

Reconcilierea conjugală

Pensionarea

Boala unei rude

Așteptarea unui copil

Probleme sexuale

Nașterea sau adopția

Modificarea situației financiare

Decesul unui prieten apropiat

Schimbarea activității

Discuții cu soțul /soția

Credit sau împrumut pentru cumpărarea unor bunuri importante

Blocarea unui credit sau a unui împrumut

Alte responsabilități în activitate

Neîmpliniri personale

1.4. Mecanismele stresului

Stresul reprezintă reacția sistemului endocrin la eforturile și solicitările la care este supus organismul. Acest sistem, datorită acțiunii adrenalinei și nonadrenalinei, are un rol esențial în realizarea imunității organismului, contribuind la adaptarea la factorii stresanți, de natură fizică sau psihologică. In condiții de stres, se produce scăderea imunității, ceea ce crește riscul îmbolnăvirilor, iar un nivel ridicat de stres poate afecta semnificativ sănătatea organismului, fapt exprimat în fatigabilitate extremă, insomnie, cefalee, probleme digestive, apetit exagerat pentru ulciuri, tulburări respiratorii, renale etc.

Sistemul HPS (hipotalamus – glanda pituitară – suprarenale) are rolul de a activa protecția contra amenințărilor percepute, din mediul interior și exterior, fiind inactiv în absența pericolelor, când organismul este în curs de refacere. In momentul perceperii unei amenințări, hipotalmusul reacționează, trnsmițând un mesaj glandei pituitare, care, la rândul ei, pune în mișcare celulele orgnismului pentru a răspunde amenințării. Are loc eliberarea adrenalinei în sânge de către suprarenale, fiind, totodată, alimentate cu sânge membrele superioare și inferioare, permițând stfel îndepărtarea de pericol, având loc o reacție de tipul ”luptă sau fugi”.

Lipton dă un exemplu al evaluării pericolelor de către HPS, vorbind de o situație în care o persoană se găsește într-un cort în Africa, suferind de o infecție la stomac și aude un leu la ușă, trebuind să evalueze gravitatea celor două pericole. Organismul va înceta să lupte contra infecției și se va mobiliza în direcția supraviețuirii, sistemul HPS redistribuind rezervele de energie. (Lipton, B., 2005)

La ora actuală, se consideră că factorii genetici pot fi controlați, apărând o nouă știință, epigenetica, care arată că factorii de mediu și factorii psihologici pot produce modificări ale genelor, fără a acționa asupra machetei de bază, aceste modificări putând fi transmise și generațiilor viitoare. Acest lucru se produce prin controlul semnalelor biologice de către cele venite din mediu, fiind apoi controlată legarea proteinelor regulatoare de AND, modelând astfel fiziologia celulei. La fel se întâmplă în cazul gândurilor și sentimentelor, care pot produce modificări la nivel material, prin mecanismul interferenței constructive sau distructive. (Lipton, B., 2005)

Stresul nu este caracteristic exclusiv situațiilor negative, situațiile pozitive fiind de asemenea stresante, datorită faptului că implică o schimbare și adaptarea la aceasta, astfel încât o acumulare de astfel de situații poate declanșa un răspuns de stres.

Un grup de cercetători din Seattle, conduși de Holmes și Rahe, au realizat un studiu asupra impactului unor evenimente și schimbări diverse apărute în viața persoanei asupra puterii adaptative a organismului. Evenimentele au fost asociate cu cifre, care să exprime cantitatea de energie adaptativă necesară pentru fiecare dintre ele. Acest grad de adaptare necesar oscilează de la 100, care reprezintă situația decesului partenerului de viață sau 73, în cazul unui divorț, până la 12, reprezentând evenimentele Crăciunului și 11, pentru o încălcare minoră a legii. Conform rezultatelor studiului, acumularea de o persoană pe parcursul unui an a peste 200 de puncte conduce la 50% șanse de îmbolnăvire pe parcursul anului viitor, iar la acumularea a peste 300 puncte, se anticipează 80% șanse de îmbolnăvire în cursul anului viitor.

1.5. Teorii clasice despre stres

Primul teoretician al problematicii stresului a fost Hans Selye. Acesta considera că stresul este răspunsul nespecific al organismelor vii la solicitările de orice natură. Orice fel de solicitare este într-un anumit sens individuală, adică specifică. Independent de natura modificărilor organice pe care le produc, toate substanțele au o proprietate comună: impun organismului să se adapteze, să se reorganizeze.

Aceasta nu este o cerința specifică; adaptarea însăși este sarcina, indiferent de natura implicațiilor. Cu alte cuvinte, dincolo de consecințele specifice apare în mod nespecific necesitatea unor reacții de adaptare care să ducă la restabilirea stării de echilibru.

Esența stresului constă în exigențele nespecifice față de multiplele funcții implicate. În ceea ce privește caracterul agentului care provoacă stresul, al acțiunii agentului stresor, este indiferent dacă situația sau lucrul în fața căruia suntem puși este plăcut sau neplăcut; contează numai mărimea necesității de readaptare.

În cadrul teoriilor asupra stresului, după identificarea și încercarea de definire a conceptului de stres, a fost resimțită nevoia clarificării domeniilor sale, deoarece expresia de stres a fost folosită oarecum inexact, au apărut numeroase definiții confuze și contradictorii ale acestei noțiuni.

De exemplu stresul biologic era identificat cu epuizarea sistemului nervos sau cu apariția unor emoții puternice, pe când el nu este numai tensiune nervoasă. În cazul omului, ființa care dispune de un sistem nervos dezvoltat, reacțiile emoționale sunt întradevăr factorii de stres cei mai frecvenți. Ideea de stres este foarte veche. Poate chiar “omul preistoric își dădea seama de trăsăturile comune ale acelor senzații de descurajare și extenuare care îl cuprindeau după o muncă grea, în urma căldurii excesive sau frigului, stărilor de frică sau unor îndelungate perioade de boala. Chiar dacă el nu conștientiza faptul că apăreau în totdeauna reacții similare când ceva era peste puterile lui, acest sentiment îi atrăgea totuși instinctiv atenția că limitele propriei sale capacități erau depășite”. (Stoia, J.B., 1999, p. 171)

Dr. J. W. Mason considera că proprietatea comună a factorilor de stres este aceea că mobilizează sistemul fiziologic al reacțiilor emoționale sau de alarmă în situații neplăcute sau când viața este amenințată.

Stresul nu este întotdeauna consecința unei acțiuni nocive. Este neesențial dacă factorul de stres însuși este un lucru plăcut sau neplăcut; efectul său depinde exclusiv de măsura în care solicită adaptabilitatea organismului. Orice activitate normală poate produce un stres puternic fără o consecință dăunătoare. Stresul dăunător sau neplăcut este numit “distres”. Cuvântul stres utilizat în limba engleză semnifică tensiune, încărcare, provine din cuvântul existent în limba franceză veche, distres, însemnând necaz, dificultate, situație neplăcută. Lucrurile legate de stres pot fi deopotrivă plăcute sau neplăcute, în timp ce cuvântul distres înseamnă întotdeauna necaz, neplăcere.

Stresul nu trebuie evitat. De fapt nici nu poate fi evitat. Indiferent ce facem sau ce se întâmplă cu noi întotdeauna avem nevoie de energie pentru întreținerea vieții, combaterea efectelor dăunătoare și adaptarea la influențele în permanentă schimbare pe care le exercită mediul. Un anumit nivel al stresului există și în starea de relaxare, în timpul somnului.

Întâlnirea cu stresul poate fi folositoare dacă, familiarizându-ne cu modul de acționare al stresului ne vom forma în consecință concepția de viață.

Cei care s-au ocupat la început de problematica stresului nu au făcut deosebirea între distres și stres, deși stresul este o noțiune mai largă cuprinzând și emoții1e plăcute, împlinirile și afirmarea personalității.

Fiziologul francez din a doua jumătate a secolului XIX, C. Bernard, a demonstrat primul, cu mult înainte ca ideea de stres să fi apărut, că mediul intern al organismelor nu se schimbă deși mediul lor extern se schimbă în permanență. El a observat că viața liberă și independentă este condiționată de stabilitatea mediului intern. 50 de ani mai târziu, fiziologul american W. B. Cannon a propus ca ansamblul “proceselor fiziologice coordonate care asigură menținerea stărilor de stabilitate ce guvernează în mare parte organismul” să fie denumite homeostazie, exprimând capacitatea de a menține o situație statică invariabilă.

Conservarea vieții și sănătății noastre cere ca nimic în noi să nu se abată prea mult de la starea obișnuită. În caz contrar survin îmbolnăvirea și moartea.

Prima descriere a “sindromului ce apare în urma diferitelor influențe nocive” a fost publicată în 1936; mai târziu aceste reacții au devenit cunoscute sub denumirile de sindrom general de adaptare (SGA), respectiv sindrom de stres biologic.

S-a evidențiat faptul că energia de adaptare sau capacitatea de adaptare a organismului este finită, deci se poate epuiza.

Ne putem irosi ușor capacitatea de adaptare sau putem învăța cum să ne drămuim acest stoc de energie folosindu-l numai în scopuri utile care produc cât mai puțin distres.

Indicatori de recunoaștere a stresului:

Iritabilitate generală;

Creșterea pulsului, tensiunii arteriale;

Creșterea tendinței la accidente;

Anxietate-sentiment de anxietate din motive nespecifice;

Tremurãturi;

Insomnie, coșmaruri;

Indigestie;

Dureri de gât, spate, cap;

Alterarea poftei de mâncare;

Diminuarea inițiativei / renunțare;

Depresie;

Tendința de a-i critica pe alții;

Lipsa respectului de sine;

Gelozie;

Lipsa interesului și reducerea implicării personale.

1.6. Reacții la stres

Când o persoană experimentează un factor de stres, creierul răspunde prin inițierea a 1400 de răspunsuri (reacții), inclusiv prin eliminarea unor substanțe chimice în sânge. Acest lucru provoacă o stare momentană de șoc- aș face orice este necesar ca să supraviețuiesc.

Dacă însă această stare nu este controlată, persoana poate să aibă un atac de cord sau o congestie cerebrală. Mulți indivizi încep să bea, devin deprimați, nu pot dormi, au dureri în piept. Organismul nu mai are imunitate pentru a lupta împotriva bolilor. Astfel, foarte des aceste persoane decedează din cauza unor boli cum ar fi cancer, pneumonie, etc. Stresul nu va fi niciodată identificat ca și cauză de deces.

În medicină reacția organismului la stres se numește sindromul general de adaptare (SGA)., care are în general 3 etape principale:

1. în prima etapă a SGA, denumit reacția la teamă, organismul secretă adrenalină și utilizează o diversitate de alte mecanisme fiziologice pentru a combate stresul și pentru a putea controla stresul.

Aceasta este denumită reacția de fugă sau de luptă. Mușchii devin mai rigizi, inima bate mai tare, respirația este mai rapidă și transpirația este mai puternică, ochii se dilată, stomacul poate să se strângă. Aceste fenomene sunt produse de natură pentru a proteja organismul în cazul în care se întâmplă ceva rău. Odată ce cauza stresului a dispărut, organismul va reveni la normal.

2. dacă insă cauza stresului nu a dispărut, SGA trece în a doua etapă denumită de rezistență sau adaptare. Acesta este răspunsul organismului la protecția pe termen lung.

Organismul secretă în continuare hormoni care măresc nivelul de zahăr din sânge pentru a-i susține energia și astfel mărește tensiunea arterială.

Cortexul adrenal produce hormonii corticosteroizi pentru această reacție de rezistență.

Dacă aceastã fază de adaptare continuă o perioadă de timp prelungită fără perioade de relaxare și odihnă pentru a contrabalansa reacția la stres, suferinzii sunt predispuși la oboseală, lipsa concentrãrii, iritabilitate și letargie deoarece efortul de susținere a stării de tensiune se poate transforma în stress negative.

3. cea de a treia etapã a SGA este denumită epuizare. În această etapã, organismul nu mai are nici o rezervă de energie și de imunitate. Resursele mentale, fizice și emoționale sunt foarte reduse.

Organismul experimentează epuizarea adrenală. Pe măsură ce adrenalina scade și nivelul zahărului din sânge scade apare toleranța scăzută la stres, epuizare mentală și fizicã progresivă, îmbolnăvire și deces.

Stresul și depresia au un efect negativ asupra sistemului imunitar. Imunitatea redusă face ca organismul să fie mai susceptibil la orice îmbolnăvire.

Capacitatea ființei umane de a-și reveni după anumite perioade dificile este remarcabilă. Prin urmare este foarte important ca să recunoaștem cauza stresului și să o anihilăm pentru menținerea unui stil de viață sănătos.

Reacții comportamentale la stres – în condiții de stres, persoana caută să se adapteze utilizând o serie de strategii de rezolvare a problemelor, însă cel mai frecvent aceste măsuri constau în retragere sau consumarea de substanțe excitante. Cel mai adesea, persoana caută să scadă sau să elimine acțiunea factorilor stresanți. Acest lucru se poate realiza prin delegarea unor responsabilități, o gestiune mai bună a timpului, prin comunicare, prin cererea de sprijin, solicitarea unei instruiri în domeniu sau încercarea de a găsi niște alternative. Astfel, stresul scade și se stimulează atingerea obiectivelor, astfel încât persoana are un sentiment pozitiv.

In condițiile retragerii din fața stresului, pot apărea manifestări de tipul absenteismului, demisiei, cu scopul eliminării stresului pe o perioadă nedeterminată sau definitivă. Cu toate acestea, la nivelul organizației unde lucrează persoana, stresul va continua să persiste, chiar dacă o anumită persoană s-a eliberat de stres prin părăsirea organizației.

Reacția cea mai dăunătoare și mai inutilă la stres este reprezentată de consumul de substanțe excitante, de tipul alcoolului, tutunului și drogurilor, deoarece astfel problema nu este rezolvată sub niciun aspect al ei.

Reacții psihologice la stres – dependent de intensitatea emoțiilor la care este expusă persoana, aceasta poate manifesta reacții negative diferite ca durată și intensitate, de tipul anxietății, frustrării sau depresiei.

Frustrarea constă într-un sentiment profund de nemulțumire, pe care persoana o resimte în situația în care apare ceva care interferează cu comportamentul desfășurat în vederea atingerii unui scop. Dacă este limitată, frustrarea poate avea rol motivator și colorează comportamentul. Aceste efecte pozitive sunt însă limitate la situațiile în care frustrarea este intermitentă și persoana dispune de mai multe variante de soluționare a problemei. In condițiile permanentizării frustrării, ea se interiorizează și se poate manifesta prin agresivitate, de tipul protestelor, sabotajelor sau violențelor. Dacă situația generatoare de frustrare persistă, apare resemnarea, manifestată prin comportamente de retragere sau apatice.

In situațiile în care frustrarea apare brusc, pe neașteptate sau este rezultatul unei injustiții făcute persoanei, apare agresiunea, cum este cazul neexplicării motivului unei anumite schimbări.

Intr-o organizație, managerii au rolul de a păstra frustrarea în limite controlabile, care să aibă efecte stimulatoare și benefice, sau măcar să nu afecteze organizația. Conducerea este cea care trebuie să-i pregătească pe angajați pentru schimbări, să le explice necesitatea acestora, în special în cazul în care este așteptată apariția unor aspecte frustrante.

Anxietatea constituie reacția la o amenințare fizică sau psihică anticipată sau difuză, fiind diferită de reacția de frică, care se referă la un pericol actual, amândouă reacțiile producânu-se în condițiile absenței unei posibilități de a se proteja de pericol.

La nivelul organizației, anxietatea se datorează unei stări de vulnerabilitate a angajaților în ceea ce privește anumite decizii adoptate de conducere, decizii care nu sunt în favoarea lor. Anxietatea în organizații este cel mai adesea consecința unor schimbări frecvente, a competiției interne, care se soldează cu pierderea unei poziții anume, a sarcinilor neclare, a lipsei de siguranță în ceea ce privește postul de muncă, urmăririi vizibile și continue a activității, iniferent e sensul în care se petrece. De asemenea, anxietatea poate fi consecința unor factori de natură personală, cum sunt bolile, problemele familiale, despărțirea de un grup, ambițiile prea ridicate.

Dacă este la un nivel moderat, anxietatea are rol motivator, crește atenția și creativitatea, contribuind la rezolvări ingenioase ale problemelor și sarcinilor. In condițiile cronicizării, precum și în condițiile depășirii anumitor praguri, anxietatea afectează capacitățile raționale ale persoanei, ajungându-se la consumul exagerat e substanțe excitante, de tipul tutunului, alcoolului sau drogurilor. Persoanele anxioase, în special cele de sex masculin, nu amit existența acestei stări, tratân-o ca pe un semn de slăbiciune, blocând astfel orice posibilitate de ajutor.

Un manager trebuie să caute menținerea anxietății în parametri normali, încurajând exprimarea ei, evitând dislocarea persoanelor anxioase din grupurile înalt coezive, iar când acest lucru este totuși necesar, trebuie făcut cu mare atenție. Alte tehnici de gestionare a acestor situații sunt reprezentate de acordarea de feedback privind performanțele, anunțarea din timp a schimbărilor și evitarea instalării unei competiții inutile.

Depresia reprezintă o stare experimentată de marea majoritate a oamenilor, ca urmare a unei boli, a unui eveniment negativ sau a unui efort prea îndelungat. Pe perioade limitate, depresia poate avea efecte pozitive, încetinind reacțiile organismului, evitând astfel supraconsumul energiei adaptative și grăbind vindecarea. De obicei, aceste stări depresive dispar în scurt timp, revenindu-se la starea de echilibru.

In situația în care depresia se cronicizează, persoana devine apatică, retrasă, suferă de insomnii, își pierde apetitul, capacitatea decizională scade, apare neglijența privind aparența și igiena, apar dificultăți de concentrare a atenției, sentimente de vinovăție și de lipsă de valoare și pierderea elanului vital și a poftei de viață. Toate aceste aspecte afectează viața profesională, relațiile familiale și sociale și pot conduce la instalarea abuzului de diverse substanțe.

1.7. Tipuri de stres

Au еxistat două încеrcări dе a clasifica strеsul în tiрuri, ambеlе având și actual influеnță. Una din еlе, rеalizată dе Sеlγе (1974) sugеra două tiрuri: distrеs și еustrеs. Distrеsul еstе tiрul distructiv, ilustrat dе furiе și agrеsiunе și distrugе sănătatеa. Εustrеsul еstе tiрul constructiv, ilustrat рrin еmoții asociatе cu рrеocuрarеa еmрatică реntru alții și еstе comрatibilă cu рrotејarеa sănătății. Α doua încеrcarе dе clasificarе a strеsuluia făcut o distincțiе întrе 3 tiрuri dе strеs рsihologic: рiеrdеrе/ rănirе (carе a avut dејa loc), amеnințarе (nu a avut loc încă, dar е рosibilă în viitorul aрroрiat) și рrovocarе (chiar dacă dificultățilе stau în calеa câștigului, еlе рot fi dерășitе cu vеrvă, реrsistеnță și încrеdеrе în sinе). Fiеcarе е dерășită difеrit și arе rеzultatе рsihofiziologicе și реrformanțialе difеritе.

În ciuda acеstor subdiviziuni dе mai sus, idееa tiрică dе strеs еstе mai simрlă dеcât cеa a еmoțiilor – fiе ca dimеnsiunе unică, fiе din рunct dе vеdеrе a catеgoriilor funcționalе, strеsul sрunе рuțin dеsрrе dеtaliilе luрtеi dе a sе adaрta a реrsoanеi.

Ca starе a tеnsiunii рsihologicе, strеsul aрarе ca рrodus al variеtăților dе рrеsiuni și forțе cu carе ambianța acționеază asuрra individului dеci ca un răsрuns dеzorganizant al organismului uman și al colеctivității socialе la solicitărilе mеdiului. Fiind dеclanșat dе factori carе acționеază intеns, surрrinzător sau реrsistеnt, реrcерuți sau anticiрați ca amеnințarе, altеori constituit dе o suрrasolicitarе sau subsolicitarе a mеcanismеlor cognitivе și volitivе, strеsul рsihic еstе caractеrizat рrintr-o рrеzеnță afеctivă рrеgnantă.

Chiar în condiții oрtimе dе еchilibru еmoțional, rеacțiilе еmoționalе рot fi inadеcvatе stimulilor, dеzadaрtatе în situațiilе când caрacitatеa dе rеzistеnță еmoțională еstе dерășită dе intеnsitatеa solicitărilor, dе violеnța traumеlor afеctivе sau dе рrеlungirеa și afеctarеa acеstora în timр.

Νoțiunеa dе strеs a cunoscut o еvoluțiе sеmantică bogată, cu nuanțări sреcificе, cu trеcеri sреctaculoasе dar nеcеsarе dе la o concерțiе fizică la una mеdicală și aрoi рsihologică și socială. Ρе acеastă bază a noului modеl dе abordarе рutеm rеținе că strеsul рsihic: estе un рrodus al acțiunii еxеrcitatе dе un agеnt еxtеrn, caractеrizat рrintr-o anumită intеnsitatе și durată; aрarе ca starе рsihică individuală sau ca starе рsihosocială colеctivă, rеzultat al acțiunii agеntului strеsor; sе naștе și sе manifеstă ca rеacțiе dе aрărarе construită în funcțiе dе modul cum funcționеază рsihicul în fața influеnțеlor mеdiului еxtеrn sau chiar a cеlui intеrn.

Strеsul рsihic rерrеzintă rеacția sреcifică dе răsрuns la acțiunеa agеnților carе рroduc o рrеsiunе dеosеbită asuрra ființеi umanе.

Dr. Ј. W. Μason considеra că рroрriеtatеa comună a factorilor dе strеs еstе acееa că mobilizеază sistеmul fiziologic al rеacțiilor еmoționalе sau dе alarmă în situații nерlăcutе sau când viața еstе amеnințată.

Strеsul nu еstе întotdеauna consеcința unеi acțiuni nocivе. Εstе nееsеnțial dacă factorul dе strеs însuși еstе un lucru рlăcut sau nерlăcut; еfеctul său dерindе еxclusiv dе măsura în carе solicită adaрtabilitatеa organismului. Oricе activitatе normală рoatе рroducе un strеs рutеrnic fără o consеcință dăunătoarе. Strеsul dăunător sau nерlăcut еstе numit “distrеs”. Cuvântul strеs utilizat în limba еnglеză sеmnifică tеnsiunе, încărcarе, рrovinе din cuvântul еxistеnt în limba francеză vеchе, distrеs, însеmnând nеcaz, dificultatе, situatiе nерlăcută. Ρrima silabă a disрarut рrobabil fiind dеsеori înghițită, ca atunci când sе folosеștе “‘nеața” în loc dе “bună diminеața”. Lucrurilе lеgatе dе strеs рot fi dеoрotrivă рlăcutе sau nерlăcutе, în timр cе cuvântul distrеs însеamnă întotdеauna nеcaz, nерlăcеrе.

Strеsul nu trеbuiе еvitat. Dе faрt, nici nu рoatе fi еvitat. Indifеrеnt cе facеm sau cе sе întâmрlă cu noi, întotdеauna avеm nеvoiе dе еnеrgiе реntru întrеținеrеa viеții, combatеrеa еfеctеlor dăunătoarе și adaрtarеa la influеnțеlе în реrmanеntă schimbarе ре carе lе еxеrcită mеdiul. Un anumit nivеl al strеsului еxistă și în starеa dе rеlaxarе, în timрul somnului.

Întâlnirеa cu strеsul рoatе fi folositoarе dacă, familiarizându-nе cu modul dе acționarе al strеsului nе vom forma în consеcință concерția dе viață.

Cеi carе s-au ocuрat la încерut dе рroblеmatica strеsului nu au făcut dеosеbirеa întrе distrеs și strеs, dеși strеsul еstе o noțiunе mai largă, cuрrinzând și еmoțiilе рlăcutе, îmрlinirilе și afirmarеa реrsonalității.

Fiziologul francеz din a doua јumătatе a sеcolului XIX, C. Βеrnard, a dеmonstrat рrimul, cu mult înaintе ca idееa dе strеs să fi aрărut, că mеdiul intеrn al organismеlor nu sе schimbă dеși mеdiul lor еxtеrn sе schimbă în реrmanеnță.

Εl a obsеrvat că viața libеră și indереndеntă еstе condiționată dе stabilitatеa mеdiului intеrn. 50 dе ani mai tarziu, fiziologul amеrican W. Β. Cannon a рroрus ca ansamblul “рrocеsеlor fiziologicе coordonatе carе asigură mеnținеrеa stărilor dе stabilitatе cе guvеrnеază în marе рartе organismul” (Cannon, W.B., 1932, 76) să fiе dеnumitе homеostaziе, еxрrimând caрacitatеa dе a mеnținе o situațiе statică invariabilă.

Consеrvarеa viеții și sănătății noastrе cеrе ca nimic în noi să nu sе abată рrеa mult dе la starеa obișnuită. În caz contrar, survin îmbolnăvirеa și moartеa.

Ρrima dеscriеrе a “sindromului cе aрarе în urma difеritеlor influеnțе nocivе” a fost рublicată în 1936; mai târziu, acеstе rеacții au dеvеnit cunoscutе sub dеnumirilе dе sindrom gеnеral dе adaрtarе (SGΑ), rеsреctiv sindrom dе strеs biologic.

S-a еvidеnțiat faрtul că еnеrgia dе adaрtarе sau caрacitatеa dе adaрtarе a organismului еstе finită, dеci sе рoatе ерuiza. Νе рutеm irosi usor caрacitatеa dе adaрtarе sau рutеm învăța cum să nе drămuim acеst stoc dе еnеrgiе folosindu-l numai în scoрuri utilе carе рroduc cât mai рuțin distrеs.

1.8. Stadiile stresului

Reacția de alarmă este primul răspuns al organismului, acest proces însemnând “mobilizarea generală” a forțelor de apărare ale organismului. În faza acută a reacției de alarmă rezistenta generală a organismului scade sub nivelul mediu.

Răspunsul complet insă nu se reduce la reacția de alarmă căci, în cazul în care agentul nociv continua să acționeze se produce starea de adaptare sau rezistența. Cu alte cuvinte nici un organism nu se poate afla în starea de alarma permanenta. Această reacție inițială este urmată în mod necesar de un stadiu de rezistență.

Stadiul de rezistență este al doilea stadiu și se deosebește de primul prin reacțiile chimice și fiziologice care se produc. După ce organismul s-a adaptat, în stadiul de rezistență, capacitatea de rezistență a organismului crește peste cea medie.

Stadiul de epuizare – dacă persoana este expusă mai mult timp acțiunii unui agent nociv, adaptarea obținută dispare. Astfel se ajunge în al treilea stadiu ale cărui simptome seamănă cu caracteristicile stadiului de alarmă. În stadiul de epuizare rezistența este mai mica decât cea medie. Stresul determină blocarea alarmei la nivel cerebral, care răspunde de pregătirea corpului pentru acțiuni defensive. Sistemul nervos este trezit și hormonii sunt eliberați pentru a ascuți simțurile, a accelera pulsul, a crește frecvența respirației, a tensiona mușchii.

Acest răspuns este important pentru că ajută în apărarea împotriva anumitor situații. Răspunsul este “preprogramat biologic”. Toată lumea răspunde aproximativ în același mod, indiferent dacă situația stresantă este prezentă la locul de muncă, în familie, în viața de zi cu zi.

Viața scurtă sau lipsa de frecvență a episoadelor de stres nu pun probleme serioase. Dar când situațiile stresante nu se rezolvă, corpul este menținut intr-o stare constantă de activare care crește rata de solicitare a sistemului biologic. În cele din urmă, apare oboseala sau distrugerea abilității organismului de a se repara și de a se apăra. Ca rezultat, riscul de boală este iminent.

Ritmurile profesionale concurențiale actuale sunt foarte rapide și solicitante. Într-un loc de muncă aglomerat precum bursa, piețele de bunuri de consum, supermarketuri, viteza de comunicare și de deplasare a indivizilor este semnificativ mai mare decât în locuri asemănătoare ca profil de activitate dar mai puțin aglomerat.

Indiferent însă, de domeniul de activitate, poate fi utilizat un instrument de diagnosticare a stării organismului, precum de Hans Selye sub forma Sindromului General de Adaptare – S.G.A. Starea organismului este caracterizată în S.G.A. de parcurgerea obligatorie a trei stadii (Burduș, E., Căprărescu, G., 2001, p. 399):

starea de alarmă (care cuprinde o fază de șoc manifestată de scăderea tensiunii arteriale, a temperaturii corpului, de o depresiune a sistemului nervos, urmată de o fază de contrașoc în care apar reacțiile de apărare;

stadiul de rezistență sau revenire, în care organismul pare că s-a adaptat la situațiie, comportându-se relativ normal;

stadiul de epuizare, apare în cazul în care adaptarea, obținută ca urmare a reacțiilor de contrașoc prelungit nu mai poate fi menținută.

Figura 3. Fazele Sindromului General de Adaptare

În faza de alarmă, indivizii devin indiferenți la problemele celorlalți, protejându-se prin izolare și dezangajare. Dacă la factorul aglomerare se adaugă poluarea chimică și sonoră se depășește faza de rezistență, organismul epuizându-se deoarece dispune de o cantitate de energie adaptativă limitată. În astfel de condiții, apar tulburări anxioase, fobice, depresive, dar și un nivel ridicat al agresivității.

Stresul profesional este așadar, starea de conjuncție rezultată din acțiunea agentului stresor și capacitatea de adaptare a organismului.

Pe de o parte, remarcăm că unii indivizi nu conștientizează stresorii cu adevărat profesionali (cei legați strict de locul de muncă), fiind copleșiți de cei sociali: conflicte familiale, condiții necorespunzătoare de habitat, stare de sănătate precară a membrilor familiei.

Pe de altă parte, aria de studiu a stresului muncii trebuie să cuprindă și diferitele surse de stres induse de rolul jucat de un individ la locul său de muncă. O asemenea formă de stres apare pe fondul unei contradicții generate de solicitările diferite adresate unui individ la care, fie nu dorește să răspundă, fie nu corespund sarcinilor sale. Munca oferă mai puține satisfacții persoanelor care suferă din pricina conflictului determinat de rolul lor în procesul muncii.

Întâlnim o asemenea situație mai ales acolo unde cadrele care au autoritate iau mai multe decizii cu consecințe conflictuale.

De asemenea, pot fi identificate și legături între desfășurarea carierei profesionale și stres. În fiecare etapă a carierei sale un individ este supus unor tensiuni și încercări pe care le depășește cu mai multe sau mai puține dificultăți de ordin psihologic. În societățile industriale, la începutul carierei lor, persoanele sunt obligate să intre într-o competiție intensă, cu scopul de a câștiga rapid mai mulți bani și de a obține un statut social mai înalt.

Mijlocul carierei este însoțit de mici decepții: încetinirea sau frânarea avansării, restrângerea oportunităților, condiții care pot conduce la izolarea indivizilor. Sfârșitul carierei, cu alte cuvinte finalul vieții profesionale, este încă o posibilă sursă de frustrare căci are loc reconversia energiei psihice de la locul de muncă spre alte activități. Un asemenea moment este mai mult sau mai puțin bine depășit de indivizi și după cum se știe, decesele sunt frecvente în cei doi-trei ani după pensionare.

Putem conchide că este greu de găsit un simptom fizic sau psihic care să nu poată fi legat de stres. Atât faptele de viață negativă, cât și cele benefice, dacă sunt suprasolicitante, depășind limita adaptărilor precedente, provoacă stresul. Elementul comun al acestor experiențe este că ele reclamă un anumit tip de adaptare deoarece întotdeauna stresul cere organismului să se schimbe într-un fel sau în altul.

1.9. Efectele stresului

În condiții de normalitate, oamenii trebuie să-și găsească echilibrul și răspunsuri noi față de situații noi. Stresul nu este neapărat un fenomen negativ și, de aceea poate constitui o greșeală concentrarea doar asupra efectelor sale patologice. Un nivel moderat de stres poate fi chiar un important factor motivațional sau poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări dinamice la noi situații.

Oamenii cred cã ei sunt suficient de bine adaptați la stres, dar în lupta de rezistență sau de realizare a adaptării la agentul stresor, ei sunt adesea inconștienți de compromisurile pe care le fac.

Oamenii nu conștientizează stresul generat de situații de genul a ajunge prea târziu la o întâlnire importantă sau a presta o muncă fizică dificilă la temperatură ridicată. Ei consideră că se pot obișnui la o luminozitate scăzută, gălăgie, vizibilitate redusă și la conflicte continue în familie sau la locul de muncă.

Există persoane pentru care stresul reprezintă un factor puternic energizant. Aceste persoane dispun nativ sau și-au dezvoltat prin antrenament rezistența la stres și pot fi remarcate după următoarele trăsături: siguranța de sine in diferite situații; schimbarea este considerată nu ca o amenințare, ci ca o provocare la competiție; capacitatea de a-și asuma riscuri; implicarea profundă în viața profesională și personală; flexibilitatea în opinii și în acțiuni; conștientizarea faptului că nu pot schimba situațiile stresante, dar le pot accepta și depăși.

Dacă o persoană are deja o boală, cum ar fi o boală de cord sau o formă de diabet, atunci accentuarea tensiunii musculare și creșterea nivelului de zahăr din sânge, generate de stres, pot agrava aceste suferințe. Studiile au arătat că stresul prelungit este corelat cu debutul unei boli sau maladii. Gradul în care stresul contribuie la dezvoltarea bolii este încă neclară. Aceste probleme rămân încă în studiu.

Dacă cercetările au demonstrat o puternică corelație între stres și anumite răspunsuri fizice și fiziologice, totuși, nu s-a dovedit o relație directă de cauză – efect.

Așa că, nu se poate concluziona că stresul însăși generează de fapt oricare dintre bolile specifice. Există dovezi consistente cã stresul poate elimina capacitatea sistemului imunitar de a lupta cu boala, ca în cazul infecțiilor virale, a maladiilor în care sistemul imunitar nu funcționează la parametri normali și astfel sunt atacate țesuturile (maladii de autoimunizare și unele forme de cancer). (N.I.O.S.H. , 2002, p. 97)

Mai mult decât atât, se cunoaște că stresul poate afecta modul în care indivizii abordează boala, cum ar fi modul lent sau rapid în recunoașterea faptului ca ceva nu este în regulă sau alterarea modului în care reacționează la disconfort.

Plecând de la aceste considerațiuni se pot face unele conexiuni dintre stres și diferite maladii.

Hipertensiunea. Deoarece tensiunea arterială a unor indivizi se ridică uneori în reacțiile la un stresor, cercetătorii au suspectat o posibilă legătura intre stres și hipertensiune.

Bolile de inimă. Se consideră că stresul este un factor ce contribuie la instaurarea bolii de inimă. S-a identificat prin observații sistematice ca există legături ce pot fi explicate intre boala de inimă și anumite comportamente de tip A, ce deja au fost asociate cu nivele ridicate de stres.

Cancerul Rolul stresului în dezvoltarea cancerului este foarte mult dezbătut. Există informații că tensiunea psihică poate juca un rol în debutul cancerului la anumite persoane ce pot fi predispuse să dezvolte această maladie.

Este cu totul acceptat ca odată ce individul este diagnosticat ca având cancer, starea emoțională și a acestuia se va constitui într-unul din factori ce determină reușita tratamentului.

Bolile infecțioase și sistemul imunitar. Prin alterarea sistemului nervos și a celui hormonal, stresul persistent creează într-un fel climatul fertil pentru maladie.

Nu se cunoaște mecanismul exact. Stresul poate avea un efect direct asupra sistemului imunitar grup de mecanisme din organism ce lucrează laolaltă pentru a lupta cu infecția – prin reducerea capacității sale de funcționare eficientă.

Formele de diabet și ulcerul (digestiv). Atât diabetul cât și ulcerul au conexiuni directe cu stresul. În cazul formelor de diabet, atunci când stresul generează creșterea nivelului de glucoză în sânge, celulele pancreatice reacționează, producând insulină, un hormon ce ajută la reglarea nivelului de glucoză în sânge.

Astmul și alergiile. Deoarece stresul afectează răspunsul imunologic al organismului, acesta a fost asociat cu astmul și alte alergii, cum ar fi febra fânului.

Dereglări ale pielii. Se consideră că stresul agravează câteva boli ale pielii, cea mai severă fiind eczema.

Eczema poate dispare sau persista câteva luni sau chiar ani. Medicii au observat că, atunci când nivelul de stres este ridicat, eczema sau alte tulburări ale pielii se extind.

Tulburări mentale. Stresul generează frământări emoționale, care pot agrava dereglările emoționale existente. Totuși este dificil de stabilit rolul stresului în producerea tulburărilor emoționale și mentale.

În zilele noastre există numeroase teorii despre posibilele relații dintre stres și disfuncția mentală. Observațiile au evidențiat o incidență ridicată a evenimentelor de stres major din viață cu puțin timp înainte de debutul schizofreniei, depresiei și tulburărilor nonpsihotice.

Unele teorii presupun ca unii indivizi se nasc cu predispoziție la tulburările mentale, care pot transpare sub acțiunea unui stres neobișnuit.

În societatea modernă depresia majoră constituie una din cele mai întâlnite tulburări de natură psihiatrică. Nu numai că depresia are efecte devastatoare asupra planului afectiv al individului dar, tulburarea însăși reprezintă o provocare majoră pentru sistemul de sănătate publică.

De aceea, s-au dezvoltat o mulțime de studii pentru identificarea factorilor de risc ale depresiei majore. Aceste studii au evidențiat puternica contribuție a factorilor constitutivi în dezvoltarea depresiei majore, inclusiv baza genetică, sexul și trăsăturile de personalitate.

Ideea unei determinări genetice a depresiei este sprijinită puternic de descoperirile realizate asupra gemenilor și adopțiilor cât și din observațiile asupra persoanelor cu depresie în istoricul familiei, fapt care ar conduce la dezvoltarea depresiei.

De asemenea, s-a arătat că femeia manifestă de două ori mai multe șanse față de bărbat să dezvolte depresie majoră iar trăsăturile de personalitate ale nevrotismului predispune la depresie.

Pe lângă dovezile referitoare la predispoziția constituțională în dezvoltarea depresiei majore, a fost emis și rolul predominant al factorilor de mediu în ceea ce privește patogeneza tulburării.

Numeroase studii au investigat relația dintre stresul psihosocial și dezvoltarea depresiei majore. Multe dintre acestea au conceptualizat stresul psihosocial din prisma evenimentelor majore ale vieții într-un cadru de timp dat.

Evenimentele majore ale vieții pot fi definite ca “momente de induc modificări în cursul vieții și care implica adaptarea individului.

Astfel, evenimentele majore ale vieții sunt fapte distincte de frecușurile zilnice minore cât și de formele cronice ale stresului psihosocial.

Utilizând scale de evaluare a evenimentelor majore din viața, numeroase studii au evidențiat o asociație între expunerea la evenimentele de viață, stresante, și instaurarea episoadelor de depresie majoră pe lângă descoperirile reliefate din cercetarea evenimentelor vieții, anumite studii au înregistrat asociații între stresul cronic, cum ar fi stresul organizațional și dificultățile conjugale și instaurarea depresiei.

1.10. Locusul de control în perceperea stresului

Prezicerea evenimentelor viitoare este strâns legată de conceptul de șansă, și de importanța pe care indivizii o acordă acesteia, incertitudinea și șansa fiind realități ale vieții de zi cu zi. Un număr foarte mare de cercetări psihologice au fost realizate în scopul determinării explicațiilor cauzale realizate de oameni pentru diferite evenimente, atribuirea apariției lor fie unor factori interni, care țin de individ sau unor factori externi care țin de situație sau de șansă, noroc. Alte cercetări s-au preocupat de gradul în care indivizii au credința că își pot controla destinul sau sunt la „mila” unor influențe aflate în afara controlului personal.

Se remarcă o eterogenitate evidentă în definirea conceptului de control și o mare varietate a constructelor în care este întâlnit. O definiție generală a conceptului relevă faptul că de multe ori a avea control implică o contingență între comportament și urmare (Skinner, E.A, 1996, pp. 549-570). Astfel, dacă o persoană percepe o contingență între comportamentul său și o urmare, atunci acea urmare este considerată controlabilă. În opoziție dacă o persoană are convingerea că acțiunile sale nu determină urmările, atunci acestea sunt considerate incontrolabile (Skinner, E.A, 1996, pp. 549-570).

Este necesar în primul rând distingerea între conceptele de control obiectiv, control subiectiv și experiența controlului. Distincția dintre conceptele de control obiectiv și control subiectiv este evidențiată de faptul că nu controlul obiectiv ci controlul perceput al unei situații influențează comportamentul uman, perceperea controlului fiind un predictor mai puternic al funcționării eficiente decât existența unui control obiectiv (Skinner, E.A, 1996, pp. 549-570).

Prin opoziție cu gradul obiectiv de control sau cu controlul perceput, experiența controlului implică trăirile unei persoane în interacțiunea acesteia cu mediul și în încercarea acesteia de a produce consecințe dezirabile și de a preveni urmările indezirabile. Experiențele controlului sunt în viziunea lui Ellen Skinner (1996) produsul unor condiții externe (de exemplu gradul de contingență între acțiuni și urmări), unor interpretări subiective (de exemplu de credințele că succesul este determinat de abilitățile proprii sau de șansă) și a unor acțiuni individuale, caz în care individul depune efort intenționat pentru atingerea unui scop și are convingerea că efortul depus condiționează atingerea scopului (White, 1959, apud Skinner, 1996). Experiențele controlului sunt importante nu numai pentru că determină modificări ale controlului subiectiv, ci și pentru că par să fie după cum afirmă Ellen Skinner (1996), singurul aspect al controlului care este benefic în toate circumstanțele; oricât de „aspre” ar fi condițiile obiective, experiența îmbunătățirii lor produce consecințe psihologice pozitive. Mai mult, chiar și fără schimbarea condițiilor obiective, individul poate să modifice trăirea lor, prin păstrarea optimismului sau prin simpla minimalizare a lipsei de control (Skinner, E.A, 1996, pp. 549-570).

O altă distincție care facilitează înțelegerea conceptului de control perceput este aceea între agenții, mijloacele și finalitățile controlului. Agenții sunt persoanele sau grupurile care exercită controlul, mijloacele se referă la modalitățile prin care controlul este exercitat, iar finalitățile includ consecințele dorite sau nu asupra cărora se exercită controlul (Skinner, E.A, 1996, pp. 549-570)

Distincția între mijloc și scop este aceeași cu distincția făcută de Shapiro, Schwartz și Astin (1996) între proces și consecință. Astfel poate exista un control asupra procesului, asupra evenimentelor amenințătoare sau asupra consecințelor negative asociate acestora. De multe ori procesul nu poate fi controlat, de exemplu remisiunea unei boli cum e cancerul, însă consecințele pot fi controlate. Se poate face astfel diferența între control primar, care este ceea ce se înțelege prin percepția controlului, credința că acțiunile personale vor duce la urmările dorite și control secundar, care implică acceptarea unei situații negative prin reinterpretarea ei într-o manieră pozitivă. Deși este o strategie pasivă, nu implică neajutorare, prin credința că unele aspecte ale situației vor fi îmbunătățite prin acceptare. Procesul controlului secundar poate fi unul foarte important atunci când nu se pot face prea multe pentru ameliorarea situației. Astfel abilitatea de a o accepta, de a-i oferi un înțeles (control interpretativ) sau de a avea încredere că soarta (control iluzoriu) sau alții mai puternici (control vicarian), vor determina schimbarea situației, ar putea diminua sentimentele de tristețe și neajutorare asociate cu situația negativă pe care individul nu o poate îmbunătăți singur.

Psihologii au evidențiat că nu controlul obiectiv, ci controlul perceput al unei situații influențează comportamentul uman. Chiar în condiții în care nici un control obiectiv nu există, convingerile unei persoane că un anumit grad de control este disponibil sunt suficiente pentru a determina mobilizarea (Skinner, E.A, 1996, pp. 549-570). Credința că există control poate fi la fel de importantă ca existența controlului obiectiv (Shapiro, D., Schwartz, C., Astin, J.A., 1996, pp. 1213-1230).

Controlul perceput este definit ca fiind ”abilitatea percepută de a modifica evenimentele”(Burger, 1989, apud Skinner, 1996). Controlul perceput, controlul personal sau sentimentul controlului se referă la relația dintre agent și finalități, adică măsura în care un agent are credința că poate produce urmările dorite sau poate preveni urmările nedorite. Antonovsky (1979) a făcut distincția între „a controla lucrurile”, fapt ce implică control personal și „lucrurile sunt sub control”, fapt ce implică o situație ordonată și previzibilă. (Skinner, E.A, 1996, pp. 549-570)

Controlabilitatea unui eveniment, gradul în care îl putem opri sau dirija influențează percepțiile despre caracterul său stresant. Cu cât un eveniment pare mai incontrolabil, cu atât este mai posibil să fie generator de stres. Percepțiile noastre despre controlabilitatea evenimentelor sunt la fel de importante ca și controlabilitatea reală a acestora. Credința că evenimentele pot fi controlate pare să reducă impactul acestora, chiar dacă în realitate nu este exercitat acest control, sau nu poate fi exercitat.

Într-un experiment, realizat de Glass și Singer în 1972, două grupuri de participanți au fost expuși la un zgomot puternic, extrem de neplăcut. Participanților dintr-un grup li s-a comunicat că pot opri zgomotul printr-o apăsare pe un buton, dar erau rugați să nu facă acest lucru decât dacă era absolut necesar. Participanții din al doilea grup nu aveau nici un control asupra zgomotului. Nici unul dintre participanții care aveau un buton de control nu au apăsat pe el, deci expunerea a fost aceeași pentru ambele grupuri. Cu toate acestea, executarea unei sarcini ulterioare de rezolvare de probleme a condus la rezultate mult mai slabe în grupul care nu avusese control asupra stimulului, indicând faptul că erau mai tulburați de acesta în comparație cu grupul care a avut potențial control. Astfel, faptul că subiecții au perceput un control asupra situației a schimbat semnificativ impactul acesteia. (Brehm, S.S., Kassin, S.M., 1990, p. 647)

Credințele cu privire la control pot fi ordonate pe un continuum de la credințe specifice, situaționale care se manifestă în diverse domenii cum ar fi sănătate, profesie, viață de cuplu, căsătorie și relații interpersonale la credințe generale, globale, în domenii nespecifice.

Psihologii au observat că omul deține dorința de a controla, simplifica și prevedea mediul, existând chiar o nevoie fundamentală a ființei umane de a face lumea previzibilă și controlabilă astfel încât să-și poată adapta propriul comportament. S-a susținut chiar că una din cele mai mari temeri ale omului este să piardă controlul și că acesta este o motivație bazală și puternică. (Shapiro, D., Schwartz, C., Astin, J.A., 1996, pp. 1213-1230)

Psihologii au evidențiat că oamenii percep un control ridicat în situații obiectiv incontrolabile sau determinate de șansă, fenomen denumit iluzia controlului.

Primele observații care evidențiază faptul că oamenii tratează evenimentele determinate de șansă ca fiind controlabile au fost realizate de sociologi. Studiind persoanele implicate în jocuri de noroc Goffman și Henslin au observat că aceștia se comportau de parcă ar fi putut determina rezultatul. De exemplu, jucătorii aruncau zarurile mai încet dacă doreau să le iasă numere mici și cu putere dacă își doreau numere mari, crezând că efortul și concentrarea vor da rezultate. Aceste comportamente ar fi raționale doar dacă într-adevăr jocul de noroc ar fi unul care ar implica abilitățile și calitățile personale, lucru care nu este adevărat. Potrivit lui Langer (1975) oamenii nu răspund diferit în fața evenimentelor obiectiv controlabile și obiectiv incontrolabile, tratându-le pe ambele ca implicând control, iluzia controlului fiind astfel definită ca fiind expectanța probabilității unui succes personal, semnificativ mai mare decât probabilitatea obiectivă ar presupune. În primul rând oamenii consideră că un eveniment care ține de noroc, aleator, este controlabil, iar în al doilea rând au credința că abilitățile lor vor putea influența consecințele evenimentului.

Iluzia controlului a fost considerată de Taylor și Brown (1988) una dintre cele trei iluzii pozitive, condiții a sănătății mentale, observându-se că persoanele normale au expectanțe nerealiste cu privire la gradul lor de control asupra evenimentelor.

Importanța controlului și prevederii mediului a fost recunoscută de foarte timpuriu, teoreticienii atribuirii considerând că motivația esențială pentru care omul face atribuiri este aceea dată de dorința de a controla și stăpâni mediul și evenimentele care ne înconjoară, acest sentiment constituind un factor de confort psihologic. Pentru Heider și succesorii săi să controlezi înseamnă să știi de ce se produc evenimentele. (Yzerbyt, V., Schadron, G., 2002, p. 55)

Un sentiment ridicat al controlului poate avea atât consecințe pozitive, dar și negative. Efectele benefice ale controlului perceput au fost puse în evidență în laborator prin manipulări experimentale, când cercetătorii prezentau subiecților anumiți stimuli pe termen scurt și manipulau oportunitatea controlului, măcar parțial, asupra procesului. Importanța deținerii controlului a fost evidențiată în acele situații generatoare de stres. Astfel, controlul perceput asupra situației, ca de exemplu asupra zgomotului, a redus efectele negative produse de stresor. (Brehm, S.S., Kassin, S.M., 1990, p. 647)

Decenii de cercetări psihologice au pus în evidență că un sentiment al controlului este un foarte robust predictor al sănătății psihice și fizice și poate chiar un predictor al longevității, în timp ce o pierdere abruptă a sentimentului de control aduce prejudicii negative stării de sănătate. Sentimetul de stăpânire a evenimentelor care ne înconjoară constituie un factor de confort psihologic și poate chiar să ne afecteze sănătatea fizică și mai ales psihică. Importanța controlului a fost pusă în evidență de cercetările din domeniul neajutorării învățate care au arătat că expunerea prelungită la situații în care contingența dintre propriul comportament și urmări este scăzută produce deficite cognitive, motivaționale și emoționale, chiar și în situații obiectiv controlabile. Oamenii experimentează în aceste situații multe din caracteristicile unor persoane depresive, sentimente de descurajare, pesimism și lipsă de inițiativă, care îi determină să nu facă nici un efort pentru a se adapta la situații noi. (Brehm, S.S., Kassin, S.M., 1990, p. 638)

Astfel, psihologii consideră că cu cât mai mult control are un individ sau crede că are, cu atât mai bine, un sentiment de control a ceea ce ni se întâmplă, bun sau rău, ne ajută să facem față într-o lume care este de multe ori aspră și incontrolabilă. (Shapiro, D., Schwartz, C., Astin, J.A., 1996, pp. 1213-1230)

Locul controlului este definit ca fiind o expectanțǎ generalizatǎ care reflectă diferențele între indivizi în gradul în care percep contingență sau independență între comportament și evenimente sau gradul în care un individ percepe evenimentele ca fiind contingente cu propriul comportament sau determinate de caracteristicile proprii, prin opoziție cu gradul în care un individ percepe aceleași evenimente ca fiind controlate de forțe exterioare lui care ar putea apǎrea indiferent de acțiunile lui. (Strickland, B.R., 1989, pp.1-12).

Rotter în lucrarea sa „Generalized Expectancies for Internal versus External Control of Reinforcement” făcea următoarele afirmații: ”Dacă o întărire este percepută de subiect ca urmând unei acțiuni a sa, dar nefiind în întregime contingentă acțiunii sale, căci în cultura noastră ea este percepută ca rezultat al norocului, șansei, sorții, ca fiind sub controlul sau puterea altora, sau ca neprevizibilă pentru că are o mare complexitate…, am numit această situație credință în control extern. Dacă persoana percepe că evenimentul este contingent unui comportament al său sau unei caracteristici generale a sa, am numit această credință în controlul intern” (Chelcea, S., Moțescu, M., Tighel, V. 1993).

Potrivit lui Rotter, întărirea (pozitivǎ sau negativǎ) urmeazǎ comportamentului sau rǎspunsului dat de individ, aceastǎ întǎrire fǎcând mai probabilǎ repetarea rǎspunsului. Dacă întărirea este necesară învățării, trebuie conștientizat faptul că efectul întǎririi sub-secvente unui comportament nu depinde de un simplu proces de percepere sau de înregistrare pasivǎ: trebuie ca individul sǎ stabileascǎ o relație de cauzalitate între comportamentul lui și întǎrire, individul sǎ considere astfel cǎ evenimentele ori întǎririle depind de propriul sǎu comportament sau de caracteristicile și capacitǎțile inerente lui. În acest caz Rotter vorbește despre „control intern” al întǎririi fapt ce ar putea fi tradus, dupǎ cum afirmǎ Deschamps și Clemence (1996), în termeni de cauzalitate internǎ în optica cercetǎrilor privind atribuirea. Totuși, o întǎrire poate urma unui comportament, dar poate sǎ nu fie perceputǎ de cǎtre individ ca depinzând de acel comportament. În acest caz, comportamentul poate fi perceput ca fiind în afara controlului intern al individului; el poate fi sub controlul evenimentelor exterioare individului, cum ar fi destinul, întâmplarea, puterea celuilalt. Atunci când un individ percepe și interpreteazǎ un eveniment în acest fel, aceasta corespunde cu ceea ce Rotter numește o credințǎ într-un „control extern”. În cadrul studiilor asupra atribuirii, s-ar vorbi de atribuirea unei cauzalitǎți externe.

Este evidentǎ însă relevanța locului controlului în predicția comportamentelor preventive dar și în cele în caz de boalǎ: cǎutarea de informații, luarea medicației, vizitele la medic, menținerea unei diete și abandonarea fumatului. Majoritatea studiilor au relevat cǎ internaliștii aratǎ mai multe comportamente pozitive decât externaliștii dar s-au obținut și rezultate contradictorii. Acestea s-ar putea datora fie modalitǎții de mǎsurare a locului controlului sau în neluarea în considerație a altor variabile care modereazǎ influența locului controlului: valoarea sǎnǎtǎții, motivația, suportul social, costurile și beneficiile percepute pentru fiecare acțiune.. O altǎ posibilǎ explicație pentru rezultatele contradictorii s-ar putea afla chiar în teoria învǎțǎrii sociale a lui Rotter, din care provine constructul de locul controlului. Potrivit acesteia, o creștere a experienței individului într-o anumitǎ situație va duce la o dezvoltare a unor expectanțe specifice fiecǎrei situații. Acestea ar putea avea un rol mai important în comportamentul ulterior decât expectanțele generalizate. De aceea cercetǎrile care au scopul de a prezice comportamentul în situații specifice, ar putea profita de pe urma folosirii unor scale de determinare a locului controlului mai specifice. Rotter a recunoscut într-un articol din 1975 valoarea acestora dacǎ interesul este limitat într-o arie de investigație și dacǎ se cautǎ predicția unui anumit comportament.

Capitolul 2

Prevenirea și terapia stresului

2.1. Stresul și componentele stilului de viață

Relația dintre stres și componentele stilului de viață (fumatul, consumul de alcool, comportamentul alimentar exercițiul fizic, consnumul de droguri etc.) au fost îndelung explorate și dezvoltate în psihologia sănătății. Azi este bine știut faptul că există o strânsă legătură între stres și componentele stilului de viață., iar scopul acestui capitol al lucrării este tocmai de a da un răspuns la câteva din întrebările care s-au ridicat în analiza nostră și să dăm câteva sugestii privind viitoarele direcții de urmat în acest domeniu.

O amenințare majoră pentru sănătatea publică, consumul excesiv de alcool este o fiară cu două capete: pe de o parte, el adeseori produce comportamente distructive pentru ceilalți și societate, în general, și pe de altă parte îi ține pe milioanele de oameni de pretutindeni într-un hățiș al adicției (Steele, C.M., Josphs, R.A., 1990). Din această perspectivă, unele dintre efectele directe ale consumului excesiv de alcool, cum ar fi ostilitatea și agresivitatea – distructive social- sau senzația de relaxare și reducere a tensiunii, toate la un loc plasează alcoolul în categoria substanțelor potențial adictive. Mai știm și faptul că oamenii adesea consumă alcool pentru a obține efectele pe care ei le așteaptă: relaxare, curaj, reducerea stresului, o mai bună dispoziție, asertivitate și socializare ușoară. Toate aceste efecte ale consumului de alcool se pare că își au originea în proprietățile farmacologice ale acestei substanțe.

Cu toate acestea, cercetările din ultimii ani scot la lumină fenomene oarecum frustrante: efectele alcoolului asupra comportamentelor sociale și asupra emoțiilor variază în mare măsură și sunt destul de neregulate. Consumul de alcool poate avea efecte semnificative care sunt mediate nu numai de către alcool în sine, dar și de acea împlinire a expectanțelor în legătură cu efectele sale sau folosirea consumului de alcool drept sursă pentru comportamentele reprehensibile (Steele, C.M., Josphs, R.A., 1990).

De exemplu, sunt amplu susținute credințe potrivit cărora alcoolul are capacitatea de a regla afectele pozitive și negative. Motivele cel mai des citate pentru explicarea consumului de alcool inițial și repetativ sunt euforia și reducerea afectelor negative, pentru alcoolici aflați în tratament (apud Cooper, M.L., Frone, M.R., Russell, M., Mudar, P., 1995) iar pentru cei aflați în decurs de recidivare (Cooper, M.L. et al., 1995). Datele existente indică de asemenea că puternic motivați să bea din aceste motive, beau fie mai mult, fie mai des sau mai mult și mai des expunându-se riscurilor crescute de dependență sau alterare a sănătății.

Există indivizi care consumă alcool din diferite nevoi, pentru a face față unor situații dificile și din lipsa unor motive adaptative de coping. Mai mult, dependența de alcool crește în astfel de situații, ducând la deteriorarea adaptării și a eficienței copingului. Pe de altă parte, oamenii care beau din motive sociale se angajează în comportamente normative, și nu din lipsa unui deficit de socializare sau probleme de adaptare (Cooper, M.L. et al., 1995).

În esență, modelele motivaționale ale consumului de alcool ne duc la concluzia că astfel de comportamente nu reprezintă un fenomen unitar ci o multitudine de comportamente psihice distincte, definite prin diversele funcții și nevoi pe care alcoolul le servește. Teoria s-a dovedit compatibilă și cu cercetări asupra emoțiilor pozitive și negative. Astfel, afectele pozitive covariază cu experiețe de viață pozitive, cu o frecvență crescută a contactelor sociale, prietenii și expunerea la situații de viață care introduc variabilul în existența unei persoane.

Afectele negative se află în relație cu stresul, lipsa căilor de coping, probleme de sănătate, frecvența crescută a evenimentelor negative în viață (Cooper, M.L. et al., 1995).

Cercetările efectuate asupra consecințelor motivaționale ale emoțiilor poziive și negative au arătat că afectele negative declanșează eforturi cognitive și comportamentale care au drept scop managementul, minimalizarea sau eliminarea surselor generatoare de probleme/emoții.

Consumul de alcool este conceptualizat ca un comportament motivat și strategic care este chemat să regleze atât expectanțele pozitive cât și cele negative.

Pentru a explica relația stres – consum de alcool, Conger a propus în 1956 modelul de reducere a stării tensionale, potrivit căruia alcoolul reduce teama asociată cu conflictul, aceasta întărind dorința de consum. Recentele reformulări ale acestui model au inclus o gamă mai largă de factori stresanți, care au plasat mecanisme fiziologice și cognitive a căror proprietate este reducerea stărilor tensionale cu ajutorul alcoolului și conturând efectele de întărire ale acestuia în situații stresante (Armeli, S., Carney, M. A., Tennen, H., Affleck, G., O'Neil, T.P., 2000).

Factorii de risc identificați de cercetători în demersurile lor au fost: abilitatea individului de a face față la stres, identitatea de gen, expectanțele privind efectele consumului de alcool (Armeli, S. et al., 2000). Modelele propuse de autori ne ajută să înțelegem mai bine tipurile de indivizi care ar putea fi predipuși la consum de alcool în scopul reducerii stresului. Puține studii arată însă dacă acești indivizi beau mai mult când sunt stresați.

Majoritatea studiilor s-au bazat pe rapoarte retrospective ale unor evenimente stresante și s-au concentrat asupra relației dintre nivelele medii ale unor situații stresante evocate (care trezesc amintiri) și comportamentele prezente. Ne punem atunci întrebarea: „Oamenii beau mai mult în zilele mai stresante?” Numeroși cercetători opiniază că rezultatele obținute la nivelul „între persoane” al analizei nu ar putea fi generalizate la alte nivele (de exemplu la nivelul persoanei), fenomenul fiind cunoscut sub numele de „predilecție sau preferință ecologică”.

Expectanțele se referă la consecințele anticipate ale consumului de alcool – în acest caz la calitatea experienței emoționale. Astfel, oamenii vor consuma alcool în așa măsură încât să creadă că acesta le reduce afectele negative și sporește experiențele sociale și emoționale (Sayette, M.A., 1993). Modelul stres – vulnerabilitate al consumului de alcool (SVM), dezvoltat de Cooper și colegii săi pornește de la prezumția că indivizii care cred cu tărie în rezlutatele pozitive ale consumului de alcool (reduceri ale tensiunii, plăcere fizică și socială) sau cei cu deprinderi de coping limitate, pentru toți aceștia există o mai mare probabilitate de a consuma alcool ca răspuns la situații stresante.

Stresul psihosocial poate fi și el un factor de risc pentru aceia care recidivează sau cei care au deprinderi de coping limitate sau expectanțe mai puternice privind rezultatul consumului de alcool (Armeli, S. et al, 2000). S-au stabilit de asemena legături între acești factori de risc și indicii consumului de alcool. Studii mai aprofundate demonstrează că expectanțele pozitive față de consecințele consumului de alcool, stilul de coping evitant sau identitatea de gen moderează asocierea dintre stres și consumul de alcool. Constatările arată o relație mai puternică între tensiuni sau anxietăți cronice din viață și consumul de alcool la bărbați, la indivizi cu stiluri de coping evitante sau cei cu puternice expectanțe pozitive privind efectele consumului de alcool (Armeli, S. et al., 2000). La o comunitate mostră de persoane care consumă alcool în mod regulat, Sweddsen et al. a descoperit că o stare anxioasă a prezis un consum mai mare de alcool și dorința de a bea mai târziu în aceeași zi și că acest efect a fost mai mare la bărbați (Armeli, S. et al., 2000). Cu toate acestea, studiul nu a examinat relația dintre stresul zilnic și consumul de alcool și dacă expectanțele privind efectele consumului de alcool, stilul de coping și identitatea de gen au moderat această asociere.

Din literatura parcursă până acum putem concluziona că indivizii aflați la risc apelează la consumul de alcool mai ales atunci când sunt stresați și că există o relație mai puternică între nivele medii de stres și nivele medii ale consumului de alcool. Aceste concluzii au fost adunate în studii care au avut în vedere numai persoane care consumă alcool în compania altor persoane, iar predicțiile generale privind modelul stres – vulnerabilitate s-au adeverit.

În cele ce urmează vom examina modul cum afectează asocierea stres – consum de alcool așa numitele expectanțe negative privind efectele consumului de alcool: deteriorarea fizică și cognitivă, indiferența (apatia) (Rohsenow, 1983 apud Armeli, S. et al., 2000). Ambele categorii par a fi legate de consecințele nedorite ale consumului de alcool: expectanțele privind deteriorarea abilităților de rezolvare a sarcinilor motorii, expectanțele privind indiferența și descreștera sentimentelor de responsabilitate și grija de a face lucrurile bine. Studiile de analiză factorială (Fromme, Stroot & Kaplan, 1993; Leigh & Stacy, 1993; Stacy, Widaman & Marlatt, 1990 apud Armeli, S. et al., 2000) au arătat că expectanțele pozitive și negative sunt construcții empiric distincte și cu siguranță ele prezic atitudinile privind consumul de alcool. Deși există probe care indică faptul că expectanțele pozitive privind efectele consumului de alcool prezic intențiile indivizilor de a consuma alcool și/sau comportamentele de consumator de alcool, nici un studiu nu a examinat simultan efectele de moderare ale expectanțelor negative și pozitive privind efectele consumului de alcool asupra relației stres – consum de alcool.

Pe baza acestei teorii am putea preupune că expectanțele negative ar atenua relația stres – consum de alcool. Indivizii îngrijorați de efectele dezastruoase ale consumului de alcool ar putea să-și pună problema că atunci când sunt stresați consumul de alcool ar interfera cu eforturile lor de coping adaptativ în managementul acestor situații. Un caz mai fericit ar fi la indivizii care-și dau seama de deteriorarea cognitivă și fizică sau aceia care nu întotdeauna recurg la strategii de coping evitante care să diminueze stresul (Armeli, S. et al., 2000).

O a doua predicție contrară poate fi făcută, și anume că expectanțele negative privind efectele consumului de alcool vor amplifica relația stres – consum de alcool și mai ales efectele dezastruoase asupra proceselor cognitive. De exemplu, modelul de autoconștientizare propus de Hull în 1981 indică faptul că alcoolul reduce autoconștientizarea inhibând procesarea informațiilor legate de strategiile esențiale utilizate pentru activarea stării de autoconștientizare. În mod similar, modelul evaluării disruptive a lui Sayette în 1986 și cel al alocării atenționale propus de Steele, Southwick și Pagano în 1986 arată că procesle cognitive sunt întrerupte în cazul consumului de alcool (procesul atențional și cel al reactualizării mnezice). Aceste modele se concentrează asupra efectelor consumului de alcool asupra indivizilor stresați și se focalizează pe ideea conform căreia evitarea stresului prin schimbarea cognițiilor poate constitui o întărire pentru viitoare comportamente în situații similare.

În sfârșit, modelele teoretice care explică co – morbiditatea între simptomele tulburării de stres post –traumatic și consumul de alcool ar putea fi folosite pentru explicarea modului în care indivizii sting intruziunile cognitive și pentru a estompa amintirile unor evenimente traumatizante (Armeli, S. et al., 2000).

Cercetările expectanțelor au conrutat ideea că deteriorarea cognitivă și motorie dar și indiferența ar putea fi evaluate în animite situații ca efecte dezirabile. Persoanele care consumă foarte des alcool percep aceste efecte ca fiind mai puțin aversive ba chiar evaluează lipsa de responsabilitate și deteriorarea comportamentală ca fiind rezultate dezirabile (Armeli, S. et al., 2000). În ceea ce privește pe cei care practică un consum de alcool social, în zilele lor mai stresante vor dori să fie mai puțin conștienți și mai puți îngrijorați de evenimentele stresante ale unei zile, consumând alcool și utilizându-l ca o strategie de coping evitantă viabilă și eficientă în situații stresante, dar aceasta va duce la „pofte” crescânde pentru consumul de alcool în cantități tot mai mari. Rezultă că relația dintre evaluarea evenimentelor stresante și consumul de alcool este mediată și cognitiv și motivațional. Pe de altă parte, Grunberg et al. (1999) au descoperit că nivelele ridicate de stres au fost asociate cu nivele scăzute de consum de alcool indivizii care nu l-au socotit că o strategie de coping viabilă.

Bărbații indiferenți vor consuma alcool pentru a evita stresul în vreme ce bărbații mai puțin indiferenți vor consuma alcool din rațiuni sociale (Armeli, S. et la., 2000).

Bărbații și femeile diferă fundamental în procesul care leagă stresul de consumul de alcool. Femeile consumă alcool din rațiuni sociale sau culturale și când sunt în situații de stres (Cooper, Frone, Russell, Skinner et al., 1992 apud Armeli, S. et al., 2000). Ele sunt judecate mai aspru decât bărbații mai ales când sunt stresate sau au responsabilități speciale. Femeile căsătorite, cu copii și cu responsabilități casnice mai mari decât cele ale bărbaților sunt mai autocritice în legătură cu performanța lor (Armeli, S. et al., 2000). De asemenea, consumul de alcool noaptea, după o zi stresantă nu este întotdeauna o alternativă dezirabilă pentru femeile care au expectanțe mari când vine vorba de apariția sentimentului de „indiferență”, ele temându-se că acest lucru le poate afecta imaginea de sine, percepția celorlalți despre ele și că ar putea interfera cu obligațiile lor domestice.

Indivizii care declară că fac față la situații de stres cu ajutorul strategiilor de coping evitante nu consumă mai mult alcool în zilele cu evenimente foarte stresante decât în cele cu evenimente mai puțin stresante. În mod specific, indivizii cu un stil de coping evitant consumă mai mult alcool în zilele mai stresante (Armeli, S. et al., 2000). Un astfel de stil, așadar i-ar putea ajuta pe unii indivizi să se detașeze de evenimentele stresante și pe alte căi decât consumul de alcool și fără consecințe asupra stării de sănătate, cu consum redus de alcool și cu o tendință de a ignora problemele zilnice – un factor protector împotriva recurgerii la consumul de alcool pentru a evita astfel de zile.

Pentru mulți fumători, e greu să accepte faptul că țigările sau alte forme de tutun creează dependențe. Totuși nicotina este clasificată ca un drog psihoactiv adictiv alături de cocaină sau heroină. La prima utilizare, tutunul produce amețeală, greață, vomă, dureri de cap și disforie – simptome care dezvoltă toleranța față de efectele lui toxice.

Fumatul este implicat în trei din cele patru cauze majore de deces: boala cardiovasculară, cancerul și atacurile cerebrale, la care se adaugă 25% din decesele provocate de boli coronariene, 80% din cazurile de boală cronică obstructivă a căilor respiratorii și 90% din decesele asociate cu cancerul de plămâni – pentru toate acestea fumatul fiind responsabil. Cancerul de laringe, esofag, cavitate bucală, pancreas sau bilă complicații ale hipertensiunii arteriale, tulburări gastrointestinale, emfizem pulmonar sau bronșita cronică (Sarafino, E.P., 1990) sunt și alte consecințe grave ale fumatului.

Nivele crescute de morbiditate cauzată de fumat s-au înregistrat și la femei fumătoare. Fumatul îi afectează și pe nefumători sau pe fumătorii pasivi, prin expunere involuntară la efectele acestuia: cancerul pulmonar, boli cardiace, tusea, greața, tahicardiile, perofrmnțe mentale scăzute (Payne & Horn, 1997). Fumătorii sunt mai puțin conștienți de starea sănătății lor și foarte rezistenți când e vorba de a-și schimba stilul de viață. Mai mult, expunerea la factori de stres (de regulă provocări cognitive) produce la fumători ritm cardiac crescut și hipertensiune arterială (Byrne, 2000). Efectele nicotinei și ale sresului psihologic asupra apratului cardiovascular au fost independent implicate în evaluarea riscului pentru boli coronariene.

În numeroase studii s-a arătat că întreruperea fumatului reduce stresul (West & Hajek, 1997), cu o stare de indispoziție în primele săptămâni, dar mai apoi reduceri ale stărilor de stres și anxietate. Într-un studiu condus de Cohen și Lichtenstein în 1990 un număr de fumători care au încercat să se lase de fumat fără ajutor au fost atent monitorizați. Cei care nu au reușit au semnalat aceleași nivele ridicate de stres pe când fumătorii care s-au abținut timp de șase luni au declarat că stresul scade treptat. Acest lucru s-a datorat îndepărtării agentului anxiolitic – nicotina (Parrott, 1998). Așadar, abstinența trebuie să fie totală, pentru că orice recădere ar restabili dependența de nicotină.

Există tot mai multe dovezi că stresul afectează sănătatea, nu numai prin efecte biologice directe, dar și prin schimbări în comportamentul alimentar. În mod clar, unul din aceste comportamente este consumul de alimente în diferite cantități. Când sunt stresați, unii se plâng că le scade apetitul, alții declară că mănâncă mai mult. Stresul joacă rol cauzal și în apariția unor tulburări/exagerări în comportamentul alimentar. Paradoxal, alți autori au concluzionat chiar contrariul: stresul declanșează o dorință redusă de a consuma alimente (Rutledge & Liden, 1998).

Stresul este asociat cu schimbări biologice care ar trebui să diminueze cantitatea de alimente ingerate, cel puțin pe termen scurt: o evacuare gastrică încetinită, o circulație a sângelui de la sânge la mușchi autonomică și activarea axei hipotalamus – glandă pituitară – adrenalină (Oliver, Wardle & Gibson, 2000).

Și natura factorilor de stres (moderați sau severi) joacă un rol important, pentru că induc fie hiperfagia fie hipofagia. Alternativ, pot exista diferențe semnificative privind reacția la stres de la un individ la altul. Astfel, este nevoie de o mai atentă privire asupra specificului naturii și intensității factorilor de stres, dar și asupra caracteristicilor sau stărilor motivaționale particulare (foame, tendințe de a consuma alimente pe un fond emoțional și restricțiile alimentare).

O problemă crucială este a înțelege care alimente sunt selectate sau evitate în condiții de stres, pentru că e nevoie să identificăm mecanismele implicate pentru a preveni efectele dezastruoase asupra stării de sănătate. În literatura de specialitate și în studii conduse de Grunberg și Strauss în 1992 se arată clar că există o legătură între selecția alimentară în condiții de stres, participanții la studiu manifestând o creștere a interesului pentru alimentele grase și dulci.

Un alt studiu efectuat arată că femeile și consumatorii care își impun restricții alimentare ingerează mai multe calorii și grăsimi în situații stresante și manifestă un interes crescut față de alimente de tip snack mai degrabă decât mesele zilei tradiționale.

La acestea se adaugă și implicațiile neuro-hormonale și predispozițiile la stres ale unor persoane constituie alte modalități de influențare a dispozițiilor afective și a stilului de coping cu stresul. S-a constatat astfel că alimentele foarte apetisante pot ele însele să îndepărteze stresul prin eliberarea opioidelor endogene.

Studiul condus de Wardle, Steptoe, Oliver & Lipsey în 2000, care a examinat asocierile între muncă, stres și comportamente alimentare, a identificat hiperfagie și interes crescut pentru dulciuri și alimente grase la persoanele care lucrează în condiții de stres ridicat. Mecanismul care a fost pus să explice relația dintre hiperfagie și stres este dezinhibiția.

Corpul uman a fost creat pentru o viață activă și nimănui nu-i sunt străine beneficiile activității fizice care contribuie la o bună sănătate fizică și mentală. Indivizii care duc o viață activă trăiesc mai mult decât sedentarii. Exercițiul fizic descătușează energii și tensiuni acumulate și ajută mintea să se elibereze de frustrări sau presiuni.

Fontana în 1990, Payne și Horn în 1997 au realizat studii în care au demonstrat că exercițiul fizic reduce semnificativ riscul de boli coronariene, arteroscleroză și atacuri cerebrale fiind în același timp un factor protector împotriva acestora.

Exercițiul fizic regulat îmbunățăește funcționarea sistemului cardiovascular, reduce tensiunea arterială, nivelul de zahăr din sânge, echilibrează nivelul lipidelor, al colesterolului, crește nivelul endorfinelor, stima de sine, îmbunătățește memoia, viața sexuală și interrelațiile de toate tipurile. Exercițiul fizic este indicat în managementul obezității și depresiei (Kaplan, 1996).

Participarea la programe de exerciții fizice diferă în funcție de vârstă, sex și statut socio – economic. Cei care se angajează în astfel de programe sunt mai degrabă tineri, bărbați, cu un nivel educațional înalt, cu statut socio-economic ridicat sau persoane care au făcut parte din astfel de programe. Cei care nu se angajează în astfel de programe sunt mai în vârstă, au un statut socio – economic scăzut și sunt vulnerabili la probleme de greutate corporală și fumat (Payne & Horn, 1997). Există foarte multe dovezi în sprijinul ideii conformă căreia exercițiile fizice regulate promovează sănătatea fizică și psihologică, totuși persistă problema convingerii adulților să adere la un astfel de program de exerciții. Mai mulți cercetători au examinat problema complianței și au comparat credințele, atitudinile, intențiile și comportamentele adulților care se implică în programe de exerciții fizice regulate.

Adulții mai în vârstă identifică foarte frecvent starea de sănătate ca principalul beneficiu adus de aceste programe. Se pune întrebarea: „Este complianța mai mare atunci când un program moderat de exerciții fizice este considerat mai degrabă un comportament sănătos decât o procedură medicală care presupune control și monitorizări externe?” Într-un studiu efectuat de Kirkcaldy, Furnham & Shepard în 1994 au fost examinate relațiile dintre atitudinile legate de starea de sănătate și practicarea de exerciții fizice, având ca factor moderator vârsta participanților la studiu. S-a ajuns la concluzia că adulții tineri nu sunt sceptici în privința sfaturilor medicale și au convingeri puternice privind abilitatea de control a propriei stări de sănătate. De asemenea, aceștia conștientizează într-o măsură mai mare importanța menținerii stării de sănătate decât colegii lor cu un stil de viață sedentar.

Pe de o parte, în grupul persoanelor cu vârsta peste 40 de ani, cei care practicau exerciții fizice în mod regulat arătau mai puțin respect față de medici decât cei care nu practicau exerciții fizice. Cu toate că inițial, aceștia sunt sceptici, complianța față de medici crește o dată cu vârsta. Mai multe explicații pot fi în acest caz invocate: persoanele în vârstă non – conformiste și practicante de exerciții fizice respectă mai puțin autoritatea decât generația mai tânără. Pe de altă parte există de regulă o schimbare în motivația pentru practicarea de exerciții fizice. Tot mai multe persoane în vârstă văd exercițiul fizic ca o modalitate de păstrare a sănătății și tot mai puțini ca o sursă de recreere și relaxare. Apoi tot mai multe persoane în vârstă cu probleme minore de sănătate devin conștiente de importanța exercițiului fizic datorită altor persoane care au avut afecțiuni cardiovasculare.

Datorită efectelor pozitive de ordin fiziologic și psihologic exercițiul fizic este considerat a fi o parte esențială a procesului de management a stresului. Viitoarele cercetări trebuie să urmărească identificarea unor diferențe culturale între persoanele care practică exerciții fizice și acumularea de dovezi solide ale eficienței practicării moderate a exercițiilor fizice zilnice.

2.2. Costul stresului

Stresul are un preț; societățile industrializate au ignorat acest lucru până în prezent, sau, cel puțin, au contabilizat în statisticile de sănătate un anumit număr de boli care astăzi sunt regrupate de specialiștii stresului sub titlul generic de „boli cauzate de stres”. Este vorba, pentru bolile principale, de: alcoolism, bolile coronariene și principalele tulburări de sănătate mentală: depresia, anxietatea…

Stresul profesional cauzează industriei pierderi anuale de 200 de miliarde de dolari, evaluate prin luarea în calcul a scăderii productivității, a creșterii absenteismului și cheltuielilor medicale ale întreprinderii, a costului asigurărilor și indemnizațiilor legale plătite muncitorilor, în urma proceselor intentate întreprinderilor pentru prejudicii cauzate de stres.

Aceste 200 de miliarde de dolari reprezintă de zece ori costul grevelor anuale sau suma totală a profiturilor a 500 de întreprinderi listate de revista Fortune. Putem, așadar, să înțelegem mai bine grija actuală a responsabilităților de la toate nivelurile organizaționale față de dezvoltarea unor programe de gestionare a stresului.

Fenomenul „stres” pare să se dezvolte la fel ca fenomenul „poluării mediului înconjurător”, instalat în anii `60 în preocupările sociale, economice, politice și legale ale factorilor de decizie din societățile industrializate. Putem constata că acest fenomen, care antrenează costuri considerabile, nu reprezintă o mică importantă pentru actorii sociali care sunt sindicatele și nici nu constituie un element esențial în luarea unor hotărâri strategice din partea factorilor de decizie organizatorici. Acest concept poate sta, în următorii ani, la baza noilor analize ale managementului.

În statul California, de exemplu procesele pentru daune cauzate de stresul profesional au crescut cu 531 % (anul de bază 1980), cu o medie a sumelor vărsate de 15.000 de dolari; aproape 9 cazuri din 10 sunt încununate de succes.

Au apărut noi surse de stres: tehnostresul a devenit o problemă esențială. Acest termen se referă la persoanele care lucrează într-un mediu de înaltă tehnologie și la crizele de angoasă, depresiile de care acestea suferă; la ele se adaugă efectele mediului tehnologic dezumanizat. În momentul de față, numeroase activități sunt controlate prin rețelele calculatoarelor, cum ar fi: numărul de bătăi pe minut în dactilografiere, viteza de răspuns telefonic la cererea de informații, frecvența pauzelor, durata timpilor de repaus etc.

Aceste activități controlate electronic privesc milioane de lucrători din companiile aeriene, din administrația publică, din companiile de asigurări, din companiile de telefonie și telecomunicații. Rețelele calculatoarelor sunt adeseori programate în vederea realizării unor obiective care îi constrâng pe salariați să muncească din ce în ce mai repede, pentru a le face față. Circuitele electronice fac posibilă urmărirea în detaliu a desfășurării activității. Or, calculatoarele măsoară mai degrabă cantitatea decât calitatea, iar cei care sunt recompensați sunt operatorii care lucrează cel mai repede, și nu cei care efectuează prestații de calitate!
în plus, șefii judecă adesea munca salariaților bazându-se pe informații obținute „după ureche”, salariații neavând posibilitatea de a se disculpa.

Aceste observații aparțin unora dintre cele mai înalte autorități medicale sau științifice din lume, ca, de exemplu, dr. Paul J. Rosch, președintele Institutului american în problema stresului, profesor de medicină și de psihiatrie la „New York Medical College”.

Problema costului pare a fi încă foarte neglijată de factorii de răspundere; astfel, accidentele și incidentele tehnice survenite în timpul lucrului duc la pierderea unei cifre de afaceri de aproximativ 4% în industria metalurgică franceză. S-a calculat că pagubele materiale datorate accidentelor sau incidentele costă de zece ori mai mult decât cele provocate de rănirea persoanelor.

Prevenirea stresului

Puține sunt la ora actuală întreprinderile europene care să aibă un program de prevenire a stresului; conducătorii întreprinderilor continuă să creadă că activarea unor programe antistres nu face parte din responsabilitățile ce le revine.

Ei au în privința stresului aceeași atitudine ca aceea referitoare la poluarea mediului înconjurător, până la apariția mișcărilor ecologiste și a legilor care reglementează protejarea resurselor naturale. Pentru aceștia, sănătatea indivizilor la locul de muncă ține de responsabilitatea individuală și de cea a organelor publice. Or, exemplul dat de Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Suedia arată că:

punerea în practică a unor asemenea programe de către întreprinderi duce la reale economii;

cele 100000 de cercetări în domeniul stresului confirmă că anumite modalități de funcționare organizatorică sunt surse de stres pentru salariați, cadre de conducere, tehnicieni și conducători de întreprindere. „New York Telephone Company” a economist 2,7 milioane de dolari grație unui program dedicat în întregime tulburărilor cardiovasculare ale salariaților săi și care a dus la reducerea absenteismului, diminuarea cheltuielilor destinate sănătății… Programul „păstrați-vă sănătatea”, dintr-o mare întreprindere electronică nord-americană va ilustra în amănunt acest tip de acțiune.

Este vorba despre un program în cinci părți:

stoparea fumatului;

controlarea greutății;

sănătatea cardiovasculară;

gestionarea stresului organizațional;

controlul dietetic: zahăr, sare, colesterol.

Fiecare individ parcurge trei etape:

un examen medical confidențial, însoțit de întrebări în legătură cu anumite obiceiuri alimentare și cu stilul de viață: fumatul, băuturi alcoolice etc.;

fiecare individ este chestionat în vederea întocmirii unui bilanț de sănătate și stabilirii unui plan de reducere a riscurilor de sănătate;

în funcție de profilul său de risc, fiecare individ își alege un program care i se potrivește. Procentul de participare la programele de reducere a stresului este de 65 – 95%, în funcție de filialele respectivei întreprinderi.

Rezultatele sunt semnificative:

salariații încurajați să se lase de fumat au petrecut cu 50% mai puține zile la spital și au avut costuri de sănătate cu 20% mai reduse decât cele ale fumătorilor;

salariații care au adoptat un program de exerciții fizice au petrecut cu 50% mai puține zile la spital decât salariații sedentari;

același lucru s-a petrecut cu cei care au adoptat un program de sănătate cardiovascular. La nivelul individual, așa cum am văzut anterior, psihoterapiile, tehnicile de relaxare etc. sunt recomandate.

În sfârșit, astfel de programe nu sunt eficace decât dacă sunt organizate la nivelul întreprinderii; asemenea acțiuni sunt delicate în ceea ce privește punerea lor în aplicare și pot readuce viguros în discuție nivelul de cultură și identitate întreprinderii:

acțiuni specifice privind desfășurarea carierelor profesionale;

organizarea de programe de formare profesională;

schimbări în stilul de conducere la vârf;

acțiuni destinate structurilor;

atenția acordată mediului de muncă;

ascultarea atentă a doleanțelor;

participarea la procesul de decizie;

redistribuirea puterii și autorității;

strategia de comunicare internă;

replasarea activității privind stresul organizațional în cadrul strategiei globale a întreprinderii.

2.4. Modalități de reducere a stresului

Natura muncii se schimbă cu viteza vântului. Probabil acum mai mult ca niciodată, stresul datorat locului de muncă reprezintă o amenințare la sănătatea angajaților și la sănătatea organizațiilor. Cercetările în privința stresului la locul de muncă s-au extins foarte mult în ultimii ani. Dar în ciuda acestei atenții, confuzia rămâne în legătură cu cauzele, efectele și prevenirea stresului la locul de muncă.

Unii angajați consideră condițiile stresante de muncă ca fiind un rău necesar compania trebuie să facă față presiunilor angajaților și să. asigure sănătatea acestora pentru a rămâne productivă și profitabilă în condițiile economiei actuale. Studiile arată că, condițiile stresante de muncă sunt actualmente asociate cu creșterea absenteismului, întârzierilor și intențiile angajaților de a-și părăsi locul de muncă, toate acestea având un efect negativ pentru companie. Studii recente ale așa numitor “organizații sănătoase” sugerează ca politicile în favoarea sănătății angajaților conduc la beneficii pentru organizații. O organizație sănătoasă e definită ca fiind o organizație cu o rată mica de îmbolnăviri, invalidități ale forței de muncă și care deasemeni e competitivă.

Cercetările au identificat caracteristici organizaționale asociate cu sănătatea, nivel minim de stres la locul de muncă și un nivel înalt al productivității. Exemple de asemenea caracteristici includ următoarele:

Recunoașterea angajaților pentru performanta lor.

Oportunități de dezvoltare a carierei.

Cultura organizațional ce valorizează angajatul.

Acțiuni manageriale ce se încadrează în valorile organizației.

Aproape jumătate din companiile americane promovează diferite tipuri de cursuri pentru managementul stresului pentru angajații lor. Programele de management ale stresului învață angajații despre natura și cauzele stresului – de exemplu: organizarea timpului sau exerciții de relaxare. O parte dintre organizații promovează consultații individuale pentru angajați în ceea ce privește atât problemele legate de locul de muncă cât și problemele familiale. Aceste programe de management al stresului pot reduce rapid simptomele stresului ca anxietatea și tulburări ale somnului; deasemeni au și avantajul de a fi puțin costisitoare și ușor de implementat. Programele de management a! stresului au, în mare, două dezavantaje majore:

rezultatele (reducerea simptomelor stresului) au viață scurta.

este ignorată adesea cea mai importantă cauza a stresului, deaoarece concentrarea se realizează asupra angajatului și nu și asupra mediului.

În contrast cu managementul stresului și programele de asistenta a angajaților, unele organizații încearcă reducerea stresului prin folosirea unui consultant specializat ce are ca sarcină recomandarea unor cai de îmbunătățire a condiți1or de muncă. Această abordare este cea mai directă care de a reduce stresul la locul de muncă. Ea presupune identificarea aspectelor cele mai stresante ale muncii (de exemplu: munca excesivă, conflictele) și designul strategiilor de reducere sau eliminare a factorilor de stres identificați.

Avantajul acestei abordări este faptul ca tratează direct principala cauză a stresului la locul de muncă. Totuși, uneori, managerii nu agrează această abordare deoarece ea implică schimbări în rutina mucii sau orarul de producție, sau, schimbări în structura organizațională.

Ca regula generală, acțiunile de reducere a stresului la locul de muncă ar trebui să acorde interes major schimbării organizaționa1e pentru a îmbunătății condițiile de muncă.

Dar chiar și cele mai conștiincioase eforturi de îmbunătățire a condițiilor de muncă sunt incapabile să elimine stresul complet, pentru toți angajații. Din acest motiv, o combinație între schimbarea organizațională și managementul stresului este adesea cea mai utilă abordare pentru a preveni stresul la locul de muncă.

Cum putem face schimbări în organizație pentru a preveni stresul la locul de muncă?

• Asigurarea în privința capacităților și resurselor angajați1or raportate la munca ce o desfășoară.

• Designul posturilor trebuie să promoveze înțe1egerea, stimularea și oportunități1e angajaților de a-și folosi îndemânările.

• Definirea clara a rolurilor și responsabilităților.

• Acordarea posibilității angajaților de a participa la deciziile și acțiunile ce le afectează locul de muncă.

• Îmbunătățirea comunicării – reducerea incertitudinilor în legătură cu dezvoltarea carierei și planurilor viitoare ale angajaților.

• Promovarea oportunităților pentru interacțiuni sociale între angajați.

• Stabilirea unui orar ce este compatibil cu cererile și responsabilitățile angajaților în afara orelor de muncă.

2.5. Terapiile și metodele de luptă împotriva stresului

Din anii `30 și până în zilele noastre, medicii și psihoterapeuții au elaborat numeroase metode de luptă împotriva stresului. Aceste metode, oricât ar fi de diferite, au toate drept obiectiv o acțiune de diminuare progresivă a tensiunilor psihice și musculare și o scădere a excitațiilor senzoriale (auditive, vizuale etc.), cu importante consecințe de relaxare asupra majorității funcțiilor vitale.

Rezultatele așteptate reprezintă „dominarea stresului”; se pare, fără a pune în discuție toate aceste metode pe care le vom trece în revistă pe scurt, că această abordare trebuie să constituie prima etapă a unui tratament de urmat pe plan psihoterapeutic, însoțit uneori de un tratament medical. Să analizăm, de pildă, această declarație: „Se poate ieși dintr-un traumatism profund – ca, de exemplu, doliul pentru o persoană apropiată – prin concentrarea asupra activității profesionale sau prin angajarea în noi activități…” (Nestor, I.M., 1974, p. 104). Sute de pagini sunt consacrate acestui tip de enunț; noi opinii apar la acest sfârșit de secol al XX-lea în care omul, după cum se consideră, este un soi de robot capabil să-și controleze toate funcțiile. Să reluăm acest citat; el se referă la un mecanism delicat al vieții psihice, respectiv la capacitatea de reinvestire a energiei noastre psihice, deja investită într-o relație obiectivă (cu referire la pierderea unei persoane apropiate), spre activități de natură diferită, ca și cum, printr-un miracol de voință, ar putea fi depășit un doliu deosebit de dramatic.

Știm cu toții cât de îndelungat poate fi un doliu; știm că în anumite cazuri el devine patologic; știm, de altfel, că acest doliu poate reactiva problematici mai vechi: doliuri timpurii etc. indivizii nu sunt toți egali în fața unor asemenea traumatisme; ei sunt limitați în ceea ce privește capacitatea lor de stăpânire de sine, chiar de propria lor funcționare mentală și psihică, de viața lor personală, de mediul familial și socioprofesional. Așa stând lucrurile, în numeroase cazuri, este insistent recomandat să se facă apel la terapii de relaxare, ale căror efecte benefice sunt mai mult sau mai puțin durabile, în funcție de persoană; acestea sunt:

Exerciții de relaxare corporală: gimnastică, aerobică, stretching, activități cu impact redus de stres etc.

Metodele de relaxare mentală: meditația, efectuată într-un mediu protejat de orice excitare senzorială și însoțită de o respirație lentă și ritmată, poate contribui la reducerea multor simptome (două ședințe de 10 – 20 de minute pe zi).

Metodele care folosesc mijloace tehnice:

„relaxarea în apă” se practică într-un compartiment special, perfect izolat, cu efecte spectaculare; pericolul este că, în unele cazuri, această izolare senzorială poate provoca angoasă;

„bio feed back”-ul este o tehnică care utilizează aparate de măsurat funcții, precum pulsul, temperatura pielii și tensiunea musculară. Subiecții pot învăța să le controleze, urmărindu-le vizual pe un ecran; cercetătorii nu știu totuși cum funcționează această interrelație om – mașină și efectul ei asupra ritmului cardiac, tensiunii arteriale și psihismului.

Toate metodele citate până acum au calitățile și eficacitatea lor, dar acționează mai ales în sensul întreținerii unei stări de sănătate la indivizii care nu au ajuns până „la fund”, care mai pot încă „face față” și care acceptă modalitățile de a-și spori rezistența. Atunci când rezistența psihică individuală nu mai permite înfruntarea dificultăților zilnice, când anxietatea, depresia se instalează și apar anumite tulburări somatice, este important să se recurgă la medici, psihiatri, psihanaliști, psihoterapeuți și psihosomaticieni. În acel moment este insistent recomandat să se combine, de exemplu, o metodă de relaxare corporală, care facilitează o reînvățare a cunoașterii fizice și psihice a corpului, cu o psihoterapie psihanalitică sau psihosomatică.

Există contexte profesionale atât de lipsite de emoții pozitive, încât determină eșecul sau denaturează conținutul și semnificația reușitei. Astfel, după repetate psihotraume profesionale sau tensiuni prelungite, chiar dacă se obține o eficiență și un randament optim, bucuria și satisfacția reușitei pot lipsi sau pot crea un sentiment de „gol”, de lipsă de sens, inexplicabile pentru cei din jur.

Așa cum conflictele nu pot fi excluse din activitatea profesională, nici stresul nu poate dispărea de vreme ce reprezintă o stare de adaptare a organismului la solicitările provenite din mediu. Ca și în cazul conflictelor, acest lucru nici nu este de dorit pentru că stresul aduce creativitate, perseverență, ambiția de a reuși, și ca urmare, performanța. Ne-am gândit aici la efectele pe care le are eustresul, o formă pozitivă ce exercită efecte pozitive în plan profesional.

Pentru a menține performanțele organizației corespunzătoare, managerii trebuie să controleze stresul și să îl mențină în limite normale. De aceea, este foarte important a se observa cât mai devreme apariția manifestărilor patologice ale acestei stări și a se lua măsuri de îndepărtare a factorilor care o produc.

Dacă privim la modul general preocupările pentru reducerea intensității acțiunii factorilor de stres, constatăm că în ultima vreme se pune tot mai mare preț pe aromoterapie
(aplicarea pe corp sau inhalarea de uleiuri esențiale), utilizarea unor plante cu efect calmant, reflexologie, masaj, tehnici de relaxare de inspirație yoga, acupunctură, presopunctură, etc. Mai mult, s-a ajuns la fabricarea de fotolii și canapele antistres, care se adaptează poziției corpului, urmându-i fiecare mișcare fără nici un reglaj (Buluc, M.,P., 1999, p.11).

Utilizarea tehnicilor de relaxare răspunde unor necesități de optimizare perosnală, de destresare. Relaxarea reprezintă prin sine experiență pozitivă, plăcută pentru persoana care o practică având, pe termen lung, efecte de ameliorare și optimizare a stării psihice generale, a tonusului și dispoziției afective a individului, a stării de sănătate psihică și somatică.

Relaxarea este, de obicei, asociată cu creșterea încrederii în sine, o imagine pozitivă despre propria persoană și diminuarea experiențelor afective negative. Pentru că poate fi practicată, relativ, ușor aproape de orice persoană interesată și, în condițiile în care acest exercițiu devine constant, relaxarea devine un important mijloc de autoreglare, deloc de neglijat într-un mediu inerent tensionat în aceste timpuri pe care le trăim. Starea de relaxare este definită ca absență a oricărei contracturi musculare, iar tehnica presupune parcurgerea unor faze succesive de la relaxarea musculară la cea psihică (Nedelea, C., Dumitru, P. 1999 p.136).

Remediile moderne antistres la care se recurge tot mai des în ultimul timp sunt bine cunoscute: așa-zisele vitamine antistres, somnifere, tranchilizantele. Vitaminele C și B sunt necesare într-o perioadă de stres fizic – o intervenție chirurgicală, rănire, sarcină, eforturi violente, performanțe de lungă durată – dar ele sunt ineficace la nivel psihologic. Ele nu pot „vindeca” crizele de angoasă și depresie. Accentul pus, prin condiționarea publicitară (tot mai agresivă în ultima vreme), pe vitamine, riscă să împingă indivizii spre comportamente robotizate. Să iei o pilulă la fel cum ai pune ulei în motorul mașinii este o reprezentare asociativă extrem de periculoasă pentru sănătate. Din păcate, numeroase anchete evidențiază o creștere constantă a consumului de somnifere și tranchilizante, iar aceste medicamente nu sunt cu nimic mai prejos de drogurile ușoare sau puternice care creează dependență.

Somniferele dau o senzație de destindere și acționează asupra creierului pentru a induce un somn natural, cu riscul progresiv al perturbării ciclurilor somnului, instalării unei somnolențe diurne și unei scăderi a performanței. Tranchilizantele, la fel, favorizează somnul și au o acțiune relaxantă asupra respirației și sistemului nervos. În doză mare, pot induce dependență, provoacă oboseala și agravează depresiile existente. Peste 25 de milioane de cutii de antidepresive și 75 de milioane de tranchilizante sunt vândute anual în Franța, care se situează pe primul loc în consumul european, urmată de Germania (Stora, B-J, 1991, p.135).

De altfel, milioane de oameni, datorită angoasei și depresiei, nu mai pot face față stresului zilnic și recurg la toate pilulele care le oferă „liniștea”.

Toate acestea ne fac să înțelegem care este costul uman al eficacității organizațiilor care au ignorat resursa umană sau ce anume înseamnă singurătatea individului și a familiilor ce trăiesc în societăți unde absența valorilor menite să-i apropie pe membri unei comunități , îi privează pe acestea de orice apărare socială și psihologică. Nu întâmplător, acest vid social și cultural este ocupat, în afară de remediile împotriva stresului, de diferite profesiuni magice: astrologi, culegători de plante, tratamente naturiste, etc.

Mult mai eficace, după cum arată și Gary Johns, activitățile desfășurate de unele organizații care au experimentat programe de management al stresului pentru a-i ajuta pe angajați să se descurce cu stresul legat de activitatea profesională (Johns, G. 1998, p.447-448)

Deși conținutul programelor este variabil, cele mai multe implică: meditația, controlul reacțiilor fiziologice, instruire în managementul timpului, formarea gândirii pozitive și realiste în legătură cu sursele de stres (Ivancevich, J.M. ș.a., 1990, p. 252-261). De multe ori însă, asemenea programe nu îndepărtează definitiv factorii de stres . De aceea, în plan organizațional, managerii sunt chemați să pregătească angajații încă de la începutul integrării socio-profesionale prin prezentarea realistă a posturilor, să reproiecteze posturile și să ofere sprijin social(Deaconu, A.,ș.a., 2002, pp. 67-68).

Pregătirea angajaților pentru stres presupune mai multe activități care încep cu procesul de selecție a candidaților în vederea angajării. Cei care fac selecția trebuie să prezinte realist natura postului, mai ales dacă acesta implică un grad mare de stres. În felul acesta, candidatul decide singur dacă dorește și este capabil să se expună condițiilor respective. Dacă face acest lucru, știe singur la ce să se aștepte și nu va avea parte de așteptări nerealiste care să creeze tensiuni ulterior. În situația selecției pentru un post cu grad ridicat de stres, trebuie testată capacitatea de adaptare la presiune a candidatului, acest lucru fiind atât în beneficiul său, cât și al organizației.

Procesele de schimbare, ce au loc în organizații și în exteriorul acestora pot, de asemenea, să afecteze la nivel psihic angajații. Pentru a reduce pe cât posibil frustrarea și anxietatea, managerii au obligația să anunțe din timp schimbările și să explice necesitatea ca acestea să aibă loc. Comunicarea poate învinge sau reduce rezistența față de schimbare, ea însăși un factor de stres. Înarmați cu o gândire pozitivă, angajații își adaptează mai ușor prestațiile și performanțele la noile condiții și cerințe. Așadar, rolul programelor de îndrumare și instruire, care contribuie la creșterea competenței și a încrederii în sine, poate fi crucial în reducerea stresului.

Proiectarea și reproiectarea postului- dimensiunea practică a angajamentului resurselor umane a depășit stadiul tradițional bazat pe simplificarea (specializarea) postului pentru că acestea a pus serioase probleme de monotonie, sentimente de înstrăinare, izolare și nemulțumire a angajaților, care conduc în cele din urmă la stres. Deși specializarea este de dorit într-o organizație, aplicarea acesteia nu trebuie exagerată deoarece performanțele personalului vor fi afectate în mod negativ din cauza stresului generat de monotonie. S-au impus astfel, noi principii ca: rotația, lărgirea și îmbogățirea posturilor (Ilieș, L., ș.a., 2002, p. 133).

Rotația posturilor constă în modificarea periodică a sarcinilor și responsabilităților unui angajat prin trecerea acestuia de pe un post pe altul la anumite intervale de timp stabilite formal. Lărgirea postului presupune realizarea unei game diverse de sarcini care au aceeași dificultate și impune aceeași responsabilitate, strict necesare obținerii performanței. Aplicarea metodei este strâns legată de teoriile motivaționale care susțin, în parte, că varietatea sarcinilor mărește satisfacția și performanțele obținute de angajați la locul de muncă. Îmbogățirea postului se realizează prin acordarea salariatului de noi responsabilități și ocazii de a lua decizii mai importante, pornind de la considerentele că oportunitățile în muncă pentru satisfacerea nevoilor de autodezvoltare determină un nivel mai mare de motivare a personalului. Postul devine mai interesant și mai stimulativ iar experimentele au demonstrat îmbunătățirea evidentă a stării de sănătate mentală a muncitorilor după îmbogățirea posturilor (Wall, T.D. & Clegg, C. W., 1981, pp. 31-49). Aceste operații nu trebuie să ignore o definire clară a postului, căci altfel crește ambiguitatea, prin urmare crește și stresul.

Comunicarea, discuțiile, sprijinul reciproc au mare importanță în reducerea stresului. Principiul relațiilor suportive, luarea deciziilor în grup, metode de control în grup și dorința realizării de performanțe înalte pot diminua acțiunea factorilor de stres. Dintre toate, principiul relațiilor suportive a fost definit de psihologul Rensis Likert pe următoarele coordonate: leadershipul și celelalte procese ale organizației trebuie să fie astfel încât să asigure o probabilitate maximă ca, în toate relațiile din organizație, fiecare membru, în perspectiva orientării sale fundamentale, a valorilor, a dorințelor și așteptărilor sale, să vadă experiența ca suportivă, menținând sentimentul său de valoare și de importanță personală.

Înțelegem așadar, că principiul relațiilor suportive presupune convergență între orientarea comportamentului individual și obiectivele organizaționale. De aceea, persoanele aflate în stare de stres trebuie tratate cu răbdare, pentru a li se da șansa să se redreseze.

Degrevarea temporară de sarcini, consilierea psihiatrică, consilierea pentru un mai bun management al timpului, antrenarea într-un program de exerciții fizice, îi vor ajuta să se recupereze, cu efecte benefice asupra lor, dar și asupra îndeplinirii obiectivelor organizaționale.

Desigur că programele de management al stresului sunt de lungă durată. În timp, accentul trebuie deplasat dinspre identificarea semnelor de stres și remedierea efectelor negative (concretizate de obicei prin absenteism) înspre profilaxia, prin prevenirea alterării moralului angajaților. Managerii din organizație au rol hotărâtor în acest sens, prin crearea la locul de muncă a unui climat de cooperare în care factorii de stres să fie reduși la maximum.

Capitolul 3

Cercetare asupra nivelului stresului în cadrul D.G.A.S.P.C. Sector 2 București

3.1. Cadru general

Utilizarea chestionarelor de anchetă cu periodicitate regulată de către conducerea întreprinderilor este un mijloc sigur de diagnosticare și prevenire a stresului profesional.

Acestea au ca obiectiv măsurarea perceperii stresului de către personal, incluzînd aspecte legate de timpul de executare a sarcinilor (și presiunea termenelor limită), cariera, cantitatea de muncă, ambiguitatea rolului și sistemul de recompense/sancțiuni.

Aceste chestionare permit o bună identificare a factorilor care determină stresul, oferind posibilitatea factorilor de răspundere să acționeze pentru diminuarea acțiunii acestora.

La dispoziția managerilor poate fi pus și inventarul stărilor de angoasă (STAI) elaborat de Spielberg, Gorsuch și Lushene din Palo Alto, California, care au creat un chestionar destinat inventarierii stărilor de angoasă individuală, sub forma a 20 de declarații ca de exemplu: „sunt calm”, „sunt plictisit”, sunt la capătul puterilor”, sau „nu sunt mulțumit de mine însumi”, „nu am încredere în mine”.

De departe, unul din cele mai celebre instrumente utilizate în evaluarea nivelului stresului rămîne chestionarul LES dezvoltat la 1967 în Journal of Psychosomatic Research de T. H. Holmes și R. H. Rahe care descriu 43 de evenimente majore din viața de zi cu zi, cum ar fi moartea unei persoane apropiate, divorțul, pierderea slujbei, și care pot induce stresul. Pentru a urmări intensitatea nivelului stresului, în strînsă corelație cu probabilitatea apariției unor crize, am realizat un studiu practic în cadrul D.G.A.S.P.C. Sector 2 București.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 București (D.G.A.S.P.C.) este una din instituțiile publice specializate ale autorităților administrației publice locale.

D.G.A.S.P.C. Sector 2 București este structurată pe trei direcții de specialitate:

Direcția de Protecția Drepturilor Copilului;

Direcția de Asistență Socială pentru Protecția Persoanelor Adulte;

Direcția Economică.

Organigrama D.G.A.S.P.C. cuprinde peste 1700 de posturi organizate în servicii, compartimente și birouri. Direcțiile de specialitate au în structura lor personal de conducere (directori adjuncți, șefi servicii) și personal calificat de execuție.

D.G.A.S.P.C. Sector 2 București, prin direcțiile de specialitate, organizează, coordonează și controlează activitatea a peste 40 de unități din subordine, cu diverse locații pe teritoriul întregului județ.

3.2. Participanți la cercetare

Subiecții studiului au fost selectați din aparatul propriu al D.G.A.S.P.C. dintr-un număr de 200 de angajați.

Chestionarele au fost aplicate asupra 40 de angajați, dintre care 10 persoane de conducere și 30 persoane de execuție din cadrul diferitelor servicii. Toate chestionarele împărțite au fost validate.

După sex: 20 bărbați și 20 femei;

După vârstă: între 20-30 ani – 6 persoane;

30-40 ani – 14 persoane;

40-50 ani – 20 persoane.

După starea civilă: căsătoriți – 29 persoane;

necăsătoriți – 7 persoane;

divorțați – 3 persoane;

văduvi – 1 persoane.

Personalul supus testului – a fost rugat să răspundă la întrebarea:

“La sfârșitul zilei de muncă vă simțiți epuizată?” Dacă da, vă rog să consemnați cele mai frecvente surse de stres pe care le întâlniți în activitatea dumneavoastră.

După analizarea răspunsurilor, am întocmit inventarul factorilor de stress din cele mai des întâlnite răspunsuri astfel:

Suprasolicitarea;

Nemulțumiri în privința carierei – imposibilitatea avansării;

Conflicte cu superiorii, colegii, subordonații;

Conflicte între nevoi și așteptări;

Managementul inadecvat al timpului;

Termene limită nerealiste;

Conflict între cerințele de acasă și cele de le locul de muncă;

Lipsa timpului liber;

Situația financiară nesatisfăcătoare;

Somn insuficient;

Condiții familiale și locative.

Existența acestor factori de stres afectează activitățile profesionale ale angajaților și depind, în evoluția lor, și de personalitatea managerilor, directorilor, deci a celor ce conduc diferite colective de muncă. Dacă nu se iau măsuri corespunzătoare în legătură cu munca la nivelul instituției, nemulțumirile angajaților pot degenera prin dezbinarea părților în dezordini asemănătoare crizelor sau situațiilor conflictuale.

Criza unui colectiv de muncă profesional poate succede unor etape înscrise și în evoluția firească a instituțiilor care după o perioadă de dezvoltare și ascensiune pot trece spre erodare. Într-o astfel de perioadă instituția și colectivul ei devin vulnerabile în așa fel, încât o schimbare oarecare, cum ar fi de exemplu aceea a conducerii sau a condițiilor salariale și de lucru, poate produce o stare critică. Lipsa solidarizării, în mod real, între angajați poate duce la conflicte de rivalitate ce degenerează în crize profesionale.

Modalități de declanșare a crizelor individuale sunt: lipsa de apreciere din partea șefilor ierarhici, confirmarea repetată a faptului că rezultatele muncii nu sunt evaluate corect, trăirea unor frustrări și din partea familiei, atunci când aceasta nu înțelege și nu sprijină subiectul aflat într-un impas profesional. În astfel de situații nemulțumirea de sine se coalizează cu nemulțumirea șefilor, a anturajului profesional și familial.

Retribuția scăzută defavorizează eficiența, iar asocierea unor noi responsabilități fără o recompensă printr-o funcție cu titlu corespunzător în ierarhia profesională scad în mod cert performanțele subiecților. Din criză, individul poate ieși printr-un sacrificiu personal făcut în numele idealurilor profesiei sau a colectivului, prin resemnare sau îmbolnăvindu-se.

Pentru efectuarea studiului practic, am ales un număr egal de subiecți de genul masculin și feminin în vederea realizării unei comparații privind nivelul stresului la bărbați și femei.

Un alt criteriu al selecției s-a bazat pe evaluarea stresului pe categorii de vârstă. Nu în ultimul rând, am avut în vedere compararea nivelului stresului la personalul de conducere și cel de execuție.

Instrumentele de cercetare

SPST 1

SPST 2

SPST 3

Identificarea comportamentului de tip A

În tabelul nr.1 sunt redate criteriile de selecție a personalului supus testelor.

CRITERII DE SELECȚIE ALE SUBIECȚILOR TESTAȚI

Tabel nr. 1

În vederea identificării modului în care angajații selectați fac față situațiilor tensionate, am ales chestionarul SPST – 1 (anexa1). Rezultatele obținute indică un procent ridicat de 45% (respectiv 18 persoane) al angajaților care sunt permanent sub presiune și uneori nici nu-și dau seama de aceasta.

Tipul A de personalitate “năbădăiosul” se supără ușor, doar rar se simte bine și nu suportă bine stările de încordare, se teme de relațiile interumane. Din această categorie face parte 60% din personalul de conducere testat (6 persoane) iar din totalul subiecților chestionați, 50% (10 persoane) care se încadrează în tipul A de personalitate, sunt femei și 20% bărbați. La această categorie de personal riscul îmbolnăvirilor de hipertensiune este ridicat. Un procent de 35% (14 persoane) își folosesc întreaga energie pentru a înăbuși orice situație generatoare de tensiune. Ei constituie tipul angajatului “înfrânat” sau tipul B și încearcă, cu orice preț, să-și stăpânească trăirile. Urmarea acestei rezistențe inconștiente este lipsa inițiativei și apariția plictiselii.

Acești angajați lasă impresia unor persoane liniștite, distante dar această atitudine nu se datorează unui echilibru interior. În fața stărilor tensionate, acești angajați trebuie să se apere de ceea ce produce enervare, fapt ce conduce apoi la un tonus scăzut, la irosirea vivacității.

Astfel, se instalează o stare de apatie, de inerție, căreia îi fac față doar cu mare efort.Din categoria angajaților încadrați în Tipul B, 230% sunt femei și 50% bărbați.

Din personalul de conducere testat, 40% aparțin acestui tip de personalitate. Interpretarea rezultatelor chestionarului arată că un alt procent de 20% dintre angajați, trăiesc foarte intens stările tensionate, fiind plini de vervă și irascibili uneori. Cu acești angajați, pe care îi putem asemui “învârtiților” rar se poate stabili o relație interpersonală adevărată, deoarece sunt prea volubili pentru ca cineva să se poată apropia de ei.

Din Tipul C de personalitate “învârtitul” fac parte 6 femei (75%) și 4 bărbați (25%).

Așadar, aceste două categorii de personal, care împreună dețin 55%, cunosc un nivel mare al stresului, fiind persoane care au nevoie imperioasă de momente de relaxare la locul de muncă (deși nu resimt acest lucru).

Asupra acestora trebuie să fie îndreptate eforturi de punere în practică a unor programe antistres.

3.4. Rezultatele chestionarelor aplicate

Rezultatele chestionarului sunt ilustrate în graficul nr.1

În vederea identificării nivelului de stres în activitățile pe care le desfășoară personalul chestionat, am utilizat testul SPST – 2 (Anexa 2).

Prin asocierea rezultatelor privind comportamentul angajaților, cu informațiile obținute în urma prelucrării chestionarului, rezultă un procent de 80% (32 persoane) care au realizat scoruri mari, care indică un nivel foarte ridicat al stresului, sunt conștienți de aceasta însă nu pot identifica sursa reală a stresului.

Din categoria personalului foarte stresat 60% sunt femei (între 30-40 ani – 5 persoane și între 40-50 ani – 12 persoane) și 20% bărbați (între 30-40 ani – 4 persoane și între 40-50 ani – 4 persoane).

S-a înregistrat un procent de 20% de scoruri medii, toți subiecții fiind bărbați. Din păcate doar 7 persoane dintre cei chestionați, cunosc un nivel moderat al stresului și sunt capabili să amâne, să evite sau să reprogrameze unele evenimente pe care le apreciază ca stresante.

Dintre subiecții chestionați doar o persoană (între 20-30 ani de sex masculin), a realizat un scor de 15 puncte, rezultat ce-l situează între persoanele care se află într-o formă grozavă, care pot avea unele mici probleme pe care le rezolvă cu ușurință.

Reprezintă un proces nesemnificativ, în comparație cu celelalte rezultate.

Rezultatele obținute sunt ilustrate în graficul nr.2

Pentru identificarea și urmărirea intensității stresului, în strânsă legătură cu posibilitatea apariției unor crize, am aplicat chestionarul SPST – 3 (Anexa 3).

Rezultatele obținute în urma evaluării arată că 25% din angajați se confruntă cu o criză majoră, procent din care 70% sunt femei între 30-40 ani – 3 persoane și între 40-50 ani – 4 persoane.

În procentul de 30% se includ doi bărbați – având funcție de conducere – între 40-50 ani și o persoană de execuție între 30-40 ani.

Angajații care se confruntă cu o criză majoră, riscă o probabilitate de îmbolnăvire de 80% conform indicațiilor metodologice precizate de T.H. Holmes și R.H.Ralie. Acolo unde există crize moderate, un procent de 20%, șansele de îmbolnăvire sunt de 50%.

Din această categorie fac parte, în proporții egale, femei și bărbați între 30-50 ani.rezultatele arată că un procent de 50% din angajați se confruntă cu crize ușoare cu 35% șanse de îmbolnăvire, iar la un procent de 5% nu există probleme semnificative.

Graficul nr.3 reflectă rezultatele studiului

Există o corelație între tipologiile de comportamente și nivelul ridicat al stresului, între tipul de reacție în fața stărilor tensionate și scorurile ridicate obținute.

În acest context, putem aminti că cele mai frecvente argumnente invocate de angajați, care reflectă starea de stres profesional sunt: volumul exagerat de muncă, supraîncarcarea cu sarcini, termene nerealiste, surmenajul, disfuncționalitați în organizarea activităților la locul de muncă, probleme de sănătate.

Rezultatele celor trei chestionare aplicate ne arată că și personalitatea diferențiată în funcție de sex influențează modalitățile de reacție la stres. După Frankenhauser, la femei răspunsurile la agenții stresori, cât și revenirile la normal, sunt mult mai rapide în comparație cu bărbații.

La toate cele trei chestionare aplicte cele mai ridicate procente au fost realizate de femei, ceea ce ne arată un nivel al stresului mai accentuat.

Se recunoaște existența unui stres mai mare la femeile angajate care au atât obligații profesionale, cât și cea mai mare prte a responsabilităților casnice și de creștere a copiilor. Femeile cu funcții de răspundere trebuie să facă față „unei duble cariere”, în instituție și acasă. Deși este extrem de greu pentru o femeie cu funcție de răspundere să împace viața familială cu cea profesională, rezultatele mai multor statistici arată că ele rezistă cu mult mai bine în orice situație limită, conflictuală, stresantă, acționând „cu sânge rece”, rapid și mai eficient decât barbații conducători.

Un nivel ridicat al stresului s-a înregistrat și la personalul de conducere. Din cele zece persoane care au format eșantionul, mai mult de jumătate se află într+un stres continuu la locul de muncă, conducătorii (de instituții, servicii) alcătuiesc o categorie profesională deosebit de vulnerabilă – ei plătesc un preț apreciabil pentru succesul societăților.

Sursele stresului (depășirea crizelor, învingerea rezistenței la schimbări, arbitrarea conflictelor, obligația de a convinge, promova, gestiona cariere, concurența dintre colegi spre a accede la putere …) se pot reduce la nivelul puterii și al exercitării autorității.

Natura aparte a acestui mediu profesional poate favoriza sau accentua trăsăturile de caracter ale comportamentului de tip „A”, reflectat în statisticile cu valori ridicate privind tulburările cardiovasculare. Există un acord general în lumea specialiștilor că stresul mărește riscul unor tulburări atât somatice, cât și psihice. S-a descoperit că există relații strânse între stres și boli cum ar fi: infarctul miocardic, tulburări gastrointestinale, astmul și migrena. Ceea ce i-a surprins însă pe cercetători a fost că nu toți oamenii răspund la stres cu asemenea tulburări. De aici un interes ridicat pentru a găsi răspunsuri la următoarea dilemă – Există un model comportamental specific al bolnavilor cardiaci? Ce îi diferențiază pe acești oameni de ceilalți? Deși analiza întreprinsă de cardiologii americani din San Francisco, Meyer Friedman și Ray H. Rosenman, nu este una psihologică, ei au obținut prin descrierea simptomelor și trăsăturilor specifice ale cardiacilor un portret psihologic pe care l-au numit comportamentul de tip A. Lucrările recente de psihologie chiar vorbesc de tipul A de personalitate.

Modelul comportamental A, găsit la mai mult de jumătate din eșantionul american, este un complex acțional – emoțional, ce poate fi observat la orice persoană implicată agresiv într-o luptă cronică și de nestăpânit pentru a realiza din ce în ce mai mult în tot mai puțin timp și aceasta împotriva tuturor adversităților.

Caracteristicile principale ale tipului A de personalitate sunt următoarele:

se află mereu în luptă cu timpul; persoana de tip A eșuează în a percepe sau, chiar mai grav, în a înțelege simplul fapt că timpul poate fi epuizat de o anumită activitate;

percepția timpului care trece îl ține în permanență încordat, ceea ce influențează negativ soluționarea creativă a unor probleme care solicită relaxare și uneori lăsarea liberă a gândurilor;

fascinația pentru cantitate, pentru cifre. O astfel de trăsătură se dezvoltă încă din copilărie când primirea unei jucării nu mai produce plăcere pentru ea însăși, ci pentru faptul că este al 20-lea trenuleț, a 10-a mașină;

nesiguranța statutului. Tipul A apare celorlalți ca încrezător în sine, exprimând siguranță, încredere, optimism. Este persoana care întotdeauna întreabă „Ai probleme? Ce aș putea să fac pentru tine?” și nu spune niciodată „Am probleme și am nevoie de ajutorul tău.”O astfel de persoană e mereu chinuită de gândul că trebuie să aibă cât mai multe realizări, dar nu obișnuite, ci din cele care să provoace respectul și admirația superiorilor, celor de rang egal sau inferior;

slabă toleranță pentru așteptare, situație în care astfel de persoane se frămîntă, nu-și găsesc locul, dau din genunchi, bat cu degetele în masă.

Succint, cei cu personalitate de tip A sunt ambițioși, pasionați de munca lor, fac ore suplimentare și se supun la stări conflictuale și ambigue, fac mai multe lucruri în același timp, nu precupețesc nici un efort și uită de distracții pentru a-și atinge obiectivele, în plus se descurcă foarte bine în situațiile care presupun viteză, perseverență, rezistență. Acestea sunt argumentele pentru care, așa cum au arătat cei doi cercetători care au identificat acest model comportamental, tipul A de personalitate e de două ori mai expus riscului unei boli cardiovasculare decât tipul opus de personalitate, tipul B, întâlnit la 40% din eșantion. Cei doi cercetători vorbesc și de un tip intermediar, AB, găsit la aproximativ 10% din eșantion.

În paralel cu aceste rezultate vom prezenta și tipologia pe care am întâlnit-o la D.G.A.S.P.C. Sector 2 București. Aplicarea chestionarului de identificare a comportamentului de tip A a condus la următoarele rezultate, ilustrate în figura 7:

30% dintre manageri au comportamentul de tip A1, pentru care există un înalt risc să dezvolte o boală cardiovasculară;

50% au comportamentul de tip A2, care sunt predispuși tulburărilor cardiovasculare, însă riscul e ceva mai mic decât la tipul A;

20% au comportamentul AB, un mixaj de comportamente A și B; deși mai sănătos decât cele anterioare, trebuie să recunoaștem în acest tip existența unei potențiale căderi în tipul A.

Figura nr. 7

Reținem că modelul comportamental de tip A are cîteva semnificații interesante.

Persoanele de tip A nu declară că resimt mai multă tensiune, anxietate sau insatisfacție profesională în comparație cu cele de tip, deși acceptă că se confruntă cu mai mulți factori stresanți.

După cum opinează și Gary Johns, se poate ca aceste persoane să nu conștientizeze impactul pe care îl are stresul de la serviciu asupra lor. Chiar mai mult decît atît, multe organizații recompensează comportamentele pe care le preferă cei de tip A: orientare spre realizări profesionale, extrema implicare în muncă, etc [Johns, G., 1998, p. 436].

Nu este surprinzător să constatăm, în aceste condiții, că persoanele de tip A tind să atingă nivele ierarhice superioare și că au un succes profesional mai mare decît cei de tip B. Neintenționat, așadar, organizațiile pot amenința sănătatea celor mai performanți membrii pe care îi au.

Toate metodele de evaluare și măsurare a stresului pot fi utilizate de responsabilii din întreprinderi pentru diagnosticarea și prevenirea stresului. Alegerea celor mai eficace și mai adecvate metode aparține managerilor, căci cei care au puterea de decizie în întreprinderi dețin cheia sănătății resurselor umane din organizațiile lor, deși acest lucru a fost mult timp trecut cu vederea.

Suprasolicitarea organismului din conștiinciozitate excesivă, din grija față de alții sau din mîndrie contribuie la consumarea prematură și ineficientă a energiei de adaptare.

Această situație este dăunătoare pentru persoana respectivă dar și pentru cei din jur, creînd un climat de lucru nefavorabil. Soluția nu poate fi decît utilizarea echilibrată a tuturor potențialităților umane astfel încît performanțele organizației să fie menținute la un nivel ridicat pe termen lung.

Concluzii

Stresul este un fenomen universal care are ca dimensiune specifică solicitarea aspectelor psihologice, somatice, familiale și sociale ale ființelor omenești.

Este o noțiune – răspântie între științele fizice, biologice și umane care a facilitat, în cursul ultimilor 90 de ani, apropierea între aceste științe, adesea foarte îndepărtate, precum și fertilizarea unor noi domenii de studiu, cum ar neuroimunomodulația, la interferența dintre imunologie și neuropsihiatrie și/sau psihosomatica de inspirație psihanalitică.

Până în prezent, stresul a fost un revelator al dificultăților societăților industriale evoluate în care omul, lipsit de structuri religioase, familiale și sociale adecvate și de dimensiunea spirituală a existenței, redus la propriile sale resurse psihologice și fizice, nu mai poate face față în mod satisfăcător solicitărilor mediului cotidian și nici schimbărilor acestuia.

Este de datoria întreprinderilor și factorilor de decizie politici și economici, naționali și internaționali, să creeze condițiile unui nou mediu social și individual propice salvării vieții în cadrul acestor societăți.

Dacă noi suntem în stare să tratăm stresul, obligația de a-l preveni apariția întreprinderilor, deoarece am sentimentul că limitele mecanismelor individuale psihice și somatice de răspuns la stres sunt chiar de pe acum atinse.

În ultima analiză, prin luarea în considerare a relațiilor complexe psihosomatice, noțiunea de stres va permite o reînnoire a medicinei și o nouă optică asupra omului în universul secolului al XXI-lea.

Loc de muncă perfect nu există, doar perfectibil. Înainte de a te hotărî să-ți schimbi serviciul, gândește-te dacă nu există modalități practice prin care să rezolvi problemele.

În funcție de satisfacții, așteptări, dileme, probleme și o întreagă suită de detalii care individualizează fiecare loc de muncă, unele se întâlnesc aproape peste tot unde muncesc oamenii. .

Ele nu țin neapărat de un post sau job anume, deși devine mai evident în anumite domenii, ci de specificul muncii într-o organizație, în general.

Volum prea mare de muncă:

organizarea;

planificarea;

acordare de priorități;

delegare;

spune „nu”.

Subminarea autorității:

evidențiază impactul conflictului asupra rezultatelor în muncă și/sau asupra companiei;

solicită sprijinul unui superior care să medieze conflictul;

discută deschis cu persoana respectivă, spunându-ți punctul de vedere și cerându-i să procedeze la fel;

cultivă-ți încrederea în tine.

Lipsa de respect

discută de la unul la unul cu persoana în cauză;

vorbește despre situația din prezent, evită generalizările și încearcă să limitezi aspectul emoțional, datorită căruia faptele pot fi interpretate în alt mod decât s-a intenționat;

nu lua lucrurile la modul personal;

respectă-i la rândul tău pe colegi, subordonați și șefi.

Ai fost omis la mărirea salariului sau la promovare

nu purta ranchiună pentru ca nu ți s-a mărit salariul sau pentru că nu ai fost promovată;

ține evidența realizărilor tale și prezintă-i-le superiorului tău atunci când ceri o mărire de salariu sau o promovare;

solicită răspunsuri din partea șefului /șefilor la modul în care îți desfășori activitatea ele te vor ajuta să corectezi anumite elemente legate de munca ta;

solicită o nouă întrevedere după 3 sau 6 luni, pentru reevaluare;

fixează-ți obiective pentru dezvoltarea carierei.

ANEXE

SPST -1

în vederea identificării modului în care faceți față situațiilor tensionate, vă rugăm să acordați pentru fiecare situație, un număr de puncte conform recomandărilor de mai jos:

punct – înseamnă că " nu corespunde" (cu părerea dvs.);

puncte – înseamnă "corespunde uneori"

puncte – înseamnă "corespunde deseori"

puncte – înseamnă "corespunde pe deplin"

Vorbesc mai repede și mai tare decât ceilalți

Când sunt într-o dispoziție bună, aș dori să cumpăr tot ce văd

în toate situațiile în care ceilalți acționează nervos, pe mine mă cuprinde o oboseală toropitoare

Raportez totul la persoana mea

Nu mă pot decide decât cu mare greutate

Uneori sunt atât de fericit /ă încât îmi vine să cânt și să sar în de bucurie

Nu las să se vadă ceea ce simt în realitate

Uneori sunt atât de agitat /ă și zăpăcit /ă

Am tendința să-i întrerup pe ceilalți când vorbesc

Toți mă consideră o persoană calmă și liniștită

Pot adormi în orice împrejurare

Mă surprind uneori că îmi bâțâi piciorul

Sunt zile în care nu se poate discuta deloc serios cu mine

Adeseori mă las în voia gândurilor și nu-mi dau seama ce se întâmplă în jurul meu

Uneori mie atât de bine încât aș putea face din noapte zi

Mă simt penibil când într-o discuție apar momente prelungite de tăcere

Când sunt în formă, îi distrez pe toți cei din jur

Fără un motiv anume, uneori mă simt complet epuizat /ă

Adesea sunt atât de vesel / ă, încât seara stau treaz /ă în pat și nu pot adormi

Dacă nu-mi reușește ceva din prima încercare, nu pot adormi

De cele mai mult ori nu-mi recunosc limitele

Tipul A: "Năbădăiosul

Nu este de mirare faptul că doar rar vă simțiți^bine. Permanent sunteți sub presiune și uneori nici nu vă dați seama de aceasta. Totodată nu se poate spune că faceți parte din categoria celor care suportă bine stările de încordare. Situațiile care sunt, în general legate de creșterea tensiunii, vă dau de furcă. în loc să vă găsiți echilibrul, vă ambalați și mai mult, purtat de vâltoare încordării, fără să observați că ceilalți s-au retras deja în sinea lor. Contrar aparențelor, vă temeți de relațiile interumane. Lăsați-i pe ceilalți să se apropie mai mult de dumneavoastră.

Tipul B: "înfrânatul"

Vă folosiți întreaga energie pentru a înăbuși orice situație generatoare de tensiune. Urmarea acestei rezistențe inconștiente, este lipsa inițiativei și apariția plictiselii. Lăsați impresia unei persoane liniștite, distante, impasibile, dar această atitudine nu se datorează unui echilibru interior. Evident, trebuie să vă apărați de ceea ce vă produce enervare, fapt ce conduce la un tonus scăzut, la irosirea vivacității. Astfel se instalează o stare de apatie, de inerție, căreia îi faceți față doar cu mare efort. Descoperiți de ce trebuie să înăbușiți încă din fașă chiar și stările de încordare neplăcută.

Găsiți răspunsul la această întrebare și veți reuși să ridicați calitatea vieții.

Tipul C: "învârtitul"

Faceți parte din categoria acelor oameni care trăiesc intens stările tensionate. De fapt sunteți un tip "dat naibii".

Când ați luat viteză, nu vă mai oprește nimeni. Sunteți plin de vervă și pierdeți adeseori din vedere. Că prin comportamentul dumneavoastră cam întindeți coarda. Cei din jur devin în acest caz publicul. O relație adevărată cu dumneavoastră în aceste circumstanțe, nu este ușor deloc de stabilit. Chiar dacă nu vreți să recunoașteți, sunteți prea volubil pentru ca cineva să se poată apropia de dumneavoastră. Nu v-ar strica din când în când puțină relaxare.

SPST – 2

în vederea identificării nivelului de stres în activitățile pe care le desfășurați, vă rugăm să răspundeți, sincer, cu DA sau NU la următoarele întrebări:

Ați trăit sau muncit într-o zonă zgomotoasă?

V-ați schimbat condițiile de locuit sau v-ați mutat?

Ați avut necazuri cu legea?

Ați luat împrumut mai mare sau ați avut vreo ipotecă?

Ați avut tendința de a lăsa nefacute lucrurile pe care ar trebui să le faceți?

Vi s-a părut dificil să vă concentrați cînd era cazul?

Ați avut frecvent probleme cu somnul?

Considerați că ați avut tendința de a mânca, bea sau fuma mai mult decât ar fi trebuit?

V-ați uitat mai mult de 3 ore pe zi la televizor?

Și-a schimbat soțul/soția slujba sau responsabilitățile profesionale?

V-ați simțit nesatisfacut sau nefericit cu munca dvs. sau v-a apăsat prea mult responsabilitatea la serviciu?

V-a murit vreun prieten apropiat?

Ați fost nemulțumit de viața sexuală?

ați fost însărcinată?

A crescut numărul membrilor familiei?

V-ați făcut probleme despre cum să puneți capăt unor întâlniri?

S-a îmbolnăvit vreun membru al familiei?

Mai luați somnifere din când în când?

Vă surprindeți adesea că lucrurile nu merg cum trebuie?

Ați avut vreodată relații dificile, care mergeau greu, chiar cu cei pe care i-ați iubit cel mai mult?

Ați observat că sunteți adesea mai nerăbdător și mai aspru cu copiii sau cu ceilalți membri ai familiei?

Vă simțiți neodihnit și nervos cea mai mare parte a timpului?

Ați avut frecvent dureri de cap sau probleme cu digestia?

Ați suferit de anxietate sau tristețe mai multe zile la rând odată?

Ați fost foarte preocupat vreodată că ați uitat unde ați pus lucrurile sau să stingeți lumina acasă sau la serviciu?

Ați fost căsătorit(ă) sau împăcat(ă) cu soția/soțul?

Ați avut vreun accident grav, boală sau operație?

A murit cineva apropiat din familia dvs.?

Ați divorțat sau v-ați despărțit?

6

Se iau în considerare răspunsurile cu DA. Pentru fiecare răspuns DA se acordă punctaje după cum urmează:

Interpretare Scoruri mici (0-15)

Persoane care se află într-o formă grozavă saircare pot avea unele mici probleme pe care, însă, Ie rezolvă cu ușurință.

Scoruri medii (16-40) ,

Un nivel moderat al stresului; persoane conștiente de evenimentele care le stresează, capabile să amâne, să evite sau să reprogrameze unele evenimente ulterioare pe care le apreciază ca stresante.

Scoruri mari (41-117)

Nivel foarte ridicat al stresului, conștienți de aceasta însă nu știu care este cauza reală a stresului.

SPST – 3

în vederea identificării nivelului de stres în activitățile pe care le desfășurați vă rugăm să marcau cu Xevenimentele care s-au întâmplat în ultimele 12 luni.

moartea soțului/soției

divorț

despărțirea de partener

detenție în închisoare sau alte instituții

moartea unui membru apropiat al familiei

boală sau vreo acuzație majoră adusă ție

căsătorie

concediere de la serviciu

împăcare cu partenerul de viață

retragere de la lucru

schimbare majoră în sănătatea sau comportamentul unui membru al familiei

sarcină

probleme sexuale

mărirea familiei cu încă un membru

reașezare majoră în afaceri

schimbări majore în situația financiară

moartea unui prieten apropiat

schimbare pe o linie diferită de lucru

schimbări importante în numărul de discuții cu soțul/soția

o ipotecă mai mare de 35 de milioane

lichidarea unei ipoteci sau a unui împrumut

schimbări majore în responsabilitățile profesionale

fiul (fiica) a părăsit casa părintească

necazuri cu legea

succese profesionale remarcabile

începerea/sfârșitul școlii copiilor

soțul/soția începe serviciul sau se pensionează

schimbări majore în condițiile de viață

revizuirea obiceiurilor personale

necazuri cu șeful

schimbări în programul sau condițiile de la serviciu

schimbare de locuință

mutare la o școală nouă

schimbări în felul sau numărul de ore acordate recreerii

schimbări în activitățile legate de biserică

schimbări majore în activitățile sociale

încheierea unei ipoteci sau a unui împrumut mai mic de 35 milioane

schimbări în ceea ce privește somnul

schimbare în numărul de membri ai familiei

schimbări în alimentație

vacanță

Crăciunul

încălcări mărunte ale legii

Punctaje pentru fiecare dintre evenimente:

' Scorul total se calculează adunând punctajele obținute prin bifarea evenimentelor care s-au întâmplat.

Interpretare:

0-150 nu există probleme semnificative; 150-199 crize ușoare cu 35% șanse de îmbolnăvire în viitor; 200-299 crize moderate cu 50% șanse de îmbolnăvire; 300 și peste crize majore cu 80% șanse de îmbolnăvire.

IDENTIFICAREA COMPORTAMENTULUI DE TIP A

Interpretare

Scorul se obține făcând suma tuturor valorilor acordate pentru fiecare pereche de afirmații:

110-140 Tip A l

Dacă mai sunteți și fumător și aveți peste 40 de ani, există un înalt risc ca Dvs. să
dezvoltați o boală cardiovasculară '

80 – 109 Tip A2

Sunteți predispus tulburărilor cardiovasculare, însă riscul e ceva mai mic decît la tipul A 60 – 79 Tip AB

Mixaj de comportamente A și B. Deși mai sănătos decît cele anterioare, trebuie să recunoașteți existența unei potențiale căderi în tipul A

130 – 59 Tip B2

* Sunteți în general relaxat și faceți față situațiilor stresante. Risc redus al tulburărilor cardiace

0-29 Tip Bl

Comportamentul Dvs. e foarte rar asociat cu tulburările cardiace Detalii

Modelul comportamental A, găsit la mai mult de jumătate din eșantionul american, este un complex acțional-emoțional, ce poate fi observat la orice persoană implicată agresiv într-o luptă cronică și de nestăpînit pentru a realiza din ce în ce mai mult în tot mai puțin timp și aceasta împotriva tuturor adversităților.

Caracteristicile principale ale tipului A de personalitate sunt următoarele:

se află mereu în luptă cu timpul; persoana de tip A eșuează în a percepe sau, chiar mai grav, în a înțelege simplul fapt că timpul poate fi epuizat de o anumită activitate; percepția timpului care trece îl ține în permanență încordat, ceea ce influențează negativ soluționarea creativă a unor probleme care solicită relaxare și uneori lăsarea liberă a gîndurilor;

fascinația pentru cantitate, pentru cifre. O astfel de trăsătură se dezvoltă încă din copilărie cînd primirea unei jucării nu mai produce plăcere pentru ea însăși, ci pentru faptul că este al 20-lea trenuleț, a 10-a mașină;

nesiguranța statutului. Tipul A apare celorlalți ca încrezător în sine, exprimînd siguranță, încredere, optimism. Este persoana care întotdeauna întreabă „Ai probleme? Ce aș putea să fac pentru tine?" și nu spune niciodată „Am probleme și am nevoie de ajutorul tău." O astfel de persoană e mereu chinuită de gîndul că trebuie să aibă cît mai multe realizări, dar nu obișnuite, ci din cele care să provoace respectul și admirația superiorilor, celor de rang egal sau inferior;

agresivitate ridicată, ținută însă sub control. Aceasta se manifestă în tendința persoanei de tip A de a face din orice o competiție: de^la jocul de cărți pînă la o banală discuție cu un amic; – slabă toleranță pentru așteptare, situație în care astfel de persoane se frămîntă, nu-și

găsesc locul, dau din genunchi, bat cu degetele în masă. Așa cum au arătat Meyer Friedman și Ray H. Rosenman, tipul A de personalitate e de două ori mai expus riscului unei boli cardiovasculare decît tipul opus de personalitate, tipul B, întîlnit la 40% din eșantion. Cei doi cercetători vorbesc și de un tip intermediar, AB, găsit la aproximativ 10% din eșantion.

Bibliografie:

Armeli, S., Carney, M. A., Tennen, H., Affleck, G., O'Neil, T.P., Stress and alcohol use: A daily process examination of the stressor–vulnerability model. Journal of Personality and Social Psychology, 78(5), 979-994, 2000

Băban, A., Anghel, I., Derevenco, P., Stresul în sănătate și boală, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992

Băban, A., Comportament și sănătate. Cogniție, Creier , Comportament,vol. 1,p. 37-52, 1997

Băban, A., Consiliere Educațională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere. S.C.Psinet, Cluj-Napoca, 2001

Băban, A., Stres și personalitate, Editura Presa Universitarǎ Clujanǎ, Cluj-Napoca, 1998

Brehm, S.S. Kassin, S.M. and Fein, S., Social Psychology, Boston: Houghton Mifflin, 1990

Burduș, E. , Căprărescu, G., Fundamentele Managementului Organizației, Editura Economică, București, 2001

Byrne, D.G., Cigarette Smoking, Psychological Stress and Cardiovascular Arousal. Australian Journal of Psychology, vol. 52, p. 1-8, 2000

Cannon, W.B., The wisdom of the body, New York, NY, US: W W Norton & Co., 1932

Charlesworth, E.A., Nathan, G.R., Stress Management-A Comprehensive Guide to Wellness. Ballantine Books, New York, 1982

Chelcea, S., Moțescu, M., Tighel, V., Locul controlului și emergența zvonurilor, Revista de Psihologie, 1993

Cockerham, D., Health and Social Change in Russsia and Eastern Europe. Rutledge, London, 1999

Cohen, S., Lichtenstein, E., Perceived Stress, Quitting Smoking and Smoking Relapse. Health Psychology,vol. 9, p. 466-478, 1998

Cooper, M.L., Frone, M.R., Russell, M., Mudar, P., Drinking to regulate positive and negative emotions: A motivational model of alcohol use. Journal of Personality and Social Psychology, 69, 990-1005, 1995

Fontana, D. , Managing Stress. Rutledge, New York, 1990

Goldberger, L., Breznitz, S., Handbook of Stress. The Free Press, New York, 1992

Golu, P., Bazele neurofiziologice ale psihicului, București, Ed. Științifică, 1982

Greenberg, D., Smith, G.P., The Controls of Fat Intake. Psychosomatic Medicine, vol. 58, p. 559-569, 1996

Kaplan, H.B., Psychosocial Stress. Perspectives on Structure, Theory, Life-course and Methods. Academic Press, New York, 1996

Kaplan, R.M., Sallis, F.J. Jr., Patterson, T.L., Health and Human Behavior, Mc-Graw Hill Publishing Company, New York, 1993

Kirkcaldy, B., Furnham, A., Shephard, R., Attitudes Towards Health and Illness Among Exercisers and Non-Exercisers. Stress Medicine,vol. 10, p. 21-26, 1994

Lazarus, R.S., Stress and emotion: A new synthesis, New York, NY, US: Springer Publishing Co., 1999

Lipton, B., The Biology of Belief: Unleashing the Power of Consciousness, Matter, and Miracles, Mountain of Love/ Elite Books, Santa Rosa, CA, 2005

Menachem, B.E., Trauma in antiquity: 4000 years old posttraumatic reactions, Stress and Health, 20, pp. 121-125, 2004

Oliver, G., Wardle, J., Gibson, L.E., Stress and Food Choice: A Laboratory Study. Psychosomatic Medicine, vol. 62, p. 853-865, 2000

Parrott, A.C., Cigarette Smoking Does Cause Stress. American Psychologist, vol. 57, p. 1015-1019, 2000

Parrott, A.C., Does Cigarette Smoking Cause Stress? American Psychologist, vol. 54, p. 817-820, 1999

Parrott, A.C., Nesbitt’s Paradox Resolved? Stress and Arousal Modulation during Cigarette Smoking. Addiction, vol. 93, p. 27-40, 1998

Payne, S., Horn, S., Psychology and Health Promotion, Open University Press, New York, 1997

Rohsenow, D., Drinking Habits and Expectancies about Alcohol’s Effects for Self vs. Others. Journal of Consulting and Clinical Psychology, vol. 15, p. 849-867, 1987

Rutledge, T., Linden, W., To Eat or Not To Eat: Affective and Psychological Mechanisms in the Stress-Eating Relationship. Journal of Behavioral Medicine, vol. 21, p. 221-240, 1998

Sarafino, E., Health Psychology. Biopsychosocial Interaction. John Wiley & Sons, New York, 1990

Sayette, M.A., Does drinking reduce stress? Alcohol Research & Health, 23(4), 250-255, 1999

Selye, H., Stress without Distress, Philadelphia, PA: Lippincott, 1974

Shapiro, D., Schwartz, C., Astin, J.A., Controlling ourselves, controlling our world. Psychology's role in understanding positive and negative consequences of seeking and gaining control, American Psychologist, 1996 Dec;51(12):1213-30

Sheridan, C.L., Radmacher, S.A., Health Psychology-Challenging the Biomedical Model, John Wiley & Sons, New York, 1992

Skinner, E.A., A guide to constructs of control. Journal of Personality and Social Psychology, 71(3), 549-570, 1996

Steele, C.M., Josphs, R.A., The Two Faces of Alcohol Myopia: Attentional Mediation of Psychological Stress, Journal of Abnormal Psychology 99(2):115-26, 1990

Strickland, B.R., Internal-external control expectancies: From contingency to creativity, American Psychologist, 44(1), 1-12, 1989

Treasure, J., Collier, D., Campbell, I.C., Ill Fitting Genes: the Biology of Weight and Shape Control in Relation to Body Composition and Eating Disorders. Psychological Medicine, vol. 10, p. 505-508, 1997

Warburton, D.M., Smoking within Reason. Journal of Smoking, vol. 3, p. 55-59, 1992

Wardle, J., Steptoe, A., Oliver, G., Lipsey, Z., Stress, Dietary Restraint and Food Intake. Journal of Psychosomatic Research, vol. 48, p. 195-202, 2000

Wilkinson, J.D., Campbell, A., Psychology in Counselling and Therapeutic Practice, John Wiley & Sons, New York, 1997

Wolff, H.G., Stress and Disease, C. C. Thomas, Springfield, USA, 1968

Yzerbyt, V., Schadron, G., Stereotypes and social cognition. London: Sage, 2002

=== 65adf1ff0c327f4b3ed1c45126dc6cb43bb3a859_592786_1 ===

INTRODUCERE

Stresul este unul din subiectele de mare interes pentru cercetătorii din foarte multe domenii. Numeroase studii asupra stresului au fost efectuate până în ziua de azi – la cererea companiilor de asigurări sau a managerilor diverselor organizații – de către medici, psihologi, consilieri, economiști, experți în resurse umane, etc. Peste 100 000 de articole și 200 de lucrări despre stres au fost scrise încă înainte de a intra în secolul XXI (Stora, J.B., 1999, p.7), iar studiile pe această temă continuă. S-a afirmat, în foarte multe lucrări de specialitate sau reviste, că stresul este una din bolile civilizației, una din cele mai grave probleme ale timpului nostru, atât la nivel individual – afectând sănătatea fizică sau mentală – cât și la nivelul organizațiilor și al guvernelor (Biroul internațional al muncii), sau că stresul este problema de sănătate numărul 1 a Americii (revista Time), boala secolului XX (Goliszek, A., 1999, p.9), etc.

Am enumerat doar câteva aserțiuni recente despre stres care au făcut să se îndrepte atenția cercetătorilor asupra acestui fenomen. În studiul de față, stresul a fost supus cercetării având în vedere că în foarte multe reviste de specialitate se menționează legătura dintre stres și viața profesională, factorii de stres din viața profesională și influența stresului asupra satisfacției angajaților.

Pentru a putea explica relația dintre stres și satisfacția angajaților trebuie, mai întâi, să cunoaștem ce este stresul, cum se manifestă el (care îi sunt simptomele), care sunt reacțiile la stres și consecințele acestui fenomen și, mai ales, care sunt sursele sau factorii de stres. De asemenea, nu trebuie neglijată relația dintre stres și tipul de gândire sau de personalitate al indivizilor pentru a putea surprinde mai nuanțat consecințele pe care la are stresul asupra diferitelor individualități.

CAPITOLUL 1

DEFINIREA ȘI SURSELE STRESULUI

1.1. Definirea stresului

Stresul poate fi descris în termeni biologici, psihosociali, culturali etc, dar a fost definit de cele mai multe ori prin reacția indivizilor la anumiți factori. Astfel stresul este o “reacție psihologică la solicitările inerente ale factorilor de stres, care are potențialul de a face o persoană să se simtă tensionată și anxioasă” (Johns, G., 1998, 435). Sau “stresul este o reacție firească a organismului nostru care survine ori de câte ori trebuie să facem un effort pentru a ne adapta unei situații” (Lelord, F., Andre, C., 1998, p. 125).

Stresul este privit de alți autori și ca o forță care produce o tensiune urmată de o deformare a obiectului asupra căruia s-a exercitat (Stora, J.B., 1999, p. 11).

Starea de stres a fost studiată pentru prima oară în mod științific de către profesorul Hans Selye care a cercetat reacțiile cobailor la factorii negativi de mediu – căldura, frigul sau zgomotul escesive, injectarea unor substanțe iritante, suprasolicitarea musculară și emoții ca frica, frustrarea, mânia.

Concluziile lui au subliniat o reacție comună la factorii de stres: în primul moment are loc o mobilizare totală a sistemului endocrin și o reducere temporară a eficienței organismului până la punerea în funcțiune a forțelor care să asigure mobilizarea și adaptarea la stres (Rașcă, L., Deaconu, A., 2002, p. 57). Astfel, într-o a doua fază, devine posibilă adaptarea și rezistența la factorii de stres prin secretarea adrenalinei și nonadrenalinei. Acești hormoni intră în circuitul sanguin și împiedică diverse modificări care pot avea loc și care ar dăuna stării de sănătate a organismului.

Selye consideră că organismul are o energie limitată de adaptare, fiecare reacție la stres consumând o parte din această prețioasă resursă. Din acest motiv adaptarea la stres nu poate continua la nesfârșit, ea fiind urmată la un moment dat de o a treia fază a reacției la stres: starea de colaps. Această a treia fază se instaurează atunci când energia de adaptare se epuizează, luând forma unor suferințe fizice sau psihice.

În urma acestor cercetări Selye definea stresul ca fiind rezultatul acțiunii unui agent fizic și/sau psihologic și/sau social. Iar stresul este în același timp stresorul (sau agentul stresului) cât și rezultatul acestei acțiuni în diferite dimensiuni individuale (Stora, J.B., 1999, p. 11).

Stresul este un fenomen căruia i s-au consacrat foarte multe studii atât din dorința de a afla cum pot fi evitate efectele negative pe care le are asupra sănătății, dar și datorită relației foarte strânse care există între stres și performanță. Studiile au subliniat faptul că oamenii nu pot atinge o performanță prea mare dacă reacția de stres este redusă. Invers, dacă reacția de stres este mult prea puternică, ea va afecta performanța. Prin urmare, există o zonă de stres optim care mobilizează cel mai bine pentru reușită iar acest nivel optim variază în funcție de tipul și durata sarcinii care trebuie îndeplinită.

Stresul psihic este o stare a organismului care rezultă din interacțiunea, confruntarea unică sau repetată a individului cu situația. Stresul psihic presupune confruntarea individului cu o situație care amenință buna sa stare, integritatea persoanei, subiectiv și obiectiv situația stresantă solicită organismul până la sau dincolo de limitele posibilităților individului de a-i face față. În aceste situații se pun în funcțiune mecanisme de adaptare, se mobilizează rezerve, se elaborează mijloace cu ajutorul cărora individul încearcă să facă față situației și de cele mai multe ori reușește. Starea de stres nu se reduce la faza de șoc, de dezorganizare ci cuprinde și răspunsurile compensatoare, eforturile adaptative, tendințele de a restabili echilibrul.

Datele actuale din literatura de specialitate subliniază coexistența mai multor moduri de a defini și înțelege stresul.

Din perspectivă fiziologică, stresul este definit sub aspectul răspunsului organismului la stimulii din mediu. Modelul fiziologic pune în evidență mobilizarea resurselor de apărare ale organismului pentru a se opune perturbărilor. Prin prisma teoriei răspunsului, evaluarea nivelului prezumtiv al stresului se face pe baza caracterului și amplitudinii reacțiilor psihofiziologice și comportamentale (Derevenco, P., Anghel, I., Băban, A., 1992, p. 25).

Precursori ai teoriei stresului îi întâlnim în antichitate de când se datează primele informații (observații) referitoare la adaptarea organismului la mediu : HIPPOCRATE considera de exemplu, că boala nu se reduce doar la suferință/tulburare (" pathos") ci implică și lupta organismului de a-ți redobândi starea de echilibru ("ponos").

În antichitate în afară de Hippocrate – părintele medicinei holistice, subliind unitatea dintre psyche și soma – Empedocle din Agrigentum a relevat rolul jucat în patogeneză de forțe psihice ca "ura și discordia ", iar Galenus a inițiat o metodă care a precedat una din tehnicile actuale de detectare a emoției, prin urmărirea variabilității pulsului (accelerarea de regulă, în cazul provocării unei emoții). Acest procedeu a fost preluat mai târziu de către Avicenna (Iamandescu, I.B., 1993, p. 75).

J. McGrath arată că stresul apare când se produce un dezechilibru marcant între solicitările mediului și capacitățile de răspuns ale organismului. La această formulare generală autorul menționat adaugă următoarele precizări :

solicitările mediului pot produce stresul psihic numai dacă individul anticipează faptul că nu va fi capabil să le facă față sau că nu va putea satisface cererile fără a pune în pericol alte scopuri pe care le urmărește.

dezechilibrul dintre cereri și capacitatea de a le răspunde adecvat provoacă stresul psihic numai dacă urmările eșecului prezintă importanță pentru subiect.

în ceea ce privește natura solicitărilor sau "sarcinilor", dezechilibrul survine nu numai când are loc o suprasolicitare (calitativă sau cantitativă) ci și în cazul unei subsolicitări care împiedică individul să-și manifeste întreaga gamă a posibilităților sale.

Appley și Trumbull definesc stresul ca fiind ”starea întregului organism aflat în condiții extenuante, decât un eveniment al ambianței”. Ei au concluzionat:

există mari diferențe individuale în reacțiile la situații stresante.

indicatorii modificărilor fiziologice și diversele criterii de măsurare a stresului nu corelează.

există mari variații de la o situație la alta și deosebiri mari între situațiile de laborator și cele naturale.

contextul social prezintă o importanță de prim ordin pentru înțelegerea reacțiilor la stres.

ctresul poate fi mai bine înțeles ca interacțiune a individului cu situația.

în evaluarea acestor interacțiuni, evenimentele interne relatate de subiect trebuie luate în considerare.

Starea de stres ia naștere după S.B.Sells în următoarele condiții :

când individul se găsește în situația de a răspunde la circumstanțe pentru care nu este prăgătit.

consecințele eșecului, ale incapacității de a răspunde eficient prezintă importanță angajării individuale și de evaluarea de către individ a consecințelor incapacității sale de a face față situației (Floru, R., 1974, p. 95).

Dată fiind importanța etiopatogenică deosebită a stresurilor moderate dar repetitive, în primul rând prin faptul că acestea reprezintă marea majoritate a stresurilor cotidiene, unuii autori consideră că este suficient să înglobăm sub termenul de stres, modificările morfofiziologice apărute în reacția de alarmă și al sindromului general de adaptare descris de Selye.

Încercările de a defini stresul au în vedere faptul că el apare pe fondul unei adaptări perpetue a organismului, la condițiile sale de viață, echivalentă cu desfășurarea a înseși proceselor vii în momentul când se produce un dezechilibru marcant între solicitările mediului și capacitățile de răspuns ale organismului.

Dar, precursorul de geniu în acest domeniu rămâne Cannon care, demonstrând apariția unei secreții de adrenalină la animalele supuse unui șoc emoțional, a descris pentru prima dată elementele de ordin psihocomportamental, precum și de ordin fiziologic, înregistrabile la acea dată, ale unui stres psihic experimental (la animale).

P. Fraisse circumscrie în această sferă noțională "totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu-și găsesc soluția" , aceste conflicte sunt agenți stresori insinuați în procesele adaptative ale organismului, pe care le solicita de o manieră capabilă să genereze o adevărată reacție de stres, mai ales că numai acționarea cuvântului "conflict" și "nu-și găsesc soluția" sunt elemente universal valabile sub raportul generării unei stări de stres psihic.

M.Golu definește stresul ca pe "o stare de tensiune, încordare și disconfort determinată de agenți afectogeni cu semnificație negativă, de frustrare sau reprimare a unor stări de motivație (trebuințe, dorințe, aspirații), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor probleme".

Lazarus consideră că stresul psihic apare când există un dezechilibru între solicitările obiective și posibilitățile pe care subiectul consideră că le are spre a le face față.

În majoritatea cercetărilor stresul este măsurat în termeni de ”solicitare” din partea mediului adresată individului și în termeni de răspunsuri negative ale acestuia la solicitările externe. Stresul apare ca un agent extern resimțit de un individ într-un spațiu, timp dat, pentru a-i face față acesta pune în joc măsuri de apărare mentale însoțite simultan de automatisme biologice.

H.Wolff definește stresul ca fiind reacția individului la diverși agenți nocivi și amenințători. El consideră stresul ca o stare dinamică a organismului.

După Meerson stresul reprezintă o condiție a mediului. Adepții acestei perspective identifică stresul cu stimulii deveniți stresori, factori de stress sau agenți stresanți. Potrivit teoriei stimulului aspectele din mediu care solicită sau dezorganizează individul îl și supun stresului.

Schotch definește stresul drept "orice stimuli conștientizați sau nu care sunt potențiali dăunători sau amenințători pentru individ" .

Definirea stresului ca răspuns sau ca stimul a suscitat rezerve sau critici deoarece aceste modele apar ca unilaterale, nu explică decât în parte problematica vastă a stresului și ignoră diferențele interindividuale.

O altă perspectivă asupra stresului este aceea prin care stresul este definit ca o interacțiune între individ și mediu. Conform acestei definiții, tributară teoriei cognitive elaborată de autorii americani stresul este considerat drept un dezechilibru intens perceput subiectiv, dintre cerințele impuse organismului și capacitatea sa de răspuns.

Ca o concluzie stresul reprezintă deci o stare a organismului care rezultă din interacțiunea, confruntarea unică sau repetată a individului cu situația care îi amenință integritatea; subiectivă și obiectivă, situația stresantă solicită organismul până la sau dincolo de limitele posibilităților individului de a-i face față.

1.2 Surse ale stresului și factorii stresori

Viața profesională și viața socială obișnuită sunt sursele cele mai importante ale stresului cotidian, faptul că diverși factori influențează în mod diferit diverși indivizi a creat și creează confuzii și dezbateri dintre cele mai virulente. Unii afirmând chiar că este vorba de o exagerare în ceea ce privește așa-zisul stres al vietii moderne. De fapt, Selye avertizase, „nu contează ce ți se întâmplă, ci cum reacționezi la ce ți se întâmplă.”

Stresul apare in orice situație în care starea de echilibru sau integritatea fizică și/sau psihică a organismului este solicitată de factori interni și externi față de care omul nu are soluții tip pentru a reduce sau elimina agresivitatea lor. Se poate afirma că stresul este rezultatul interacțiunii a doua componente: sursa de stres și starea organismului.

Sursa de stres se definește prin totalitatea factorilor sau stimulatorilor care provoaca o solicitare afectiva puternica asupra organismului.

Starea organismului se definește prin totalitatea reacțiilor emoționale vizibile – comportament, limbaj, mișcări, precum și prin modificarea diferitelor constante fiziologice sau psihologice – tensiune arterială, puls glicemie sau apatie, agresivitate, pierderea încrederii de sine etc.

Sursele de stres sunt:

Stresul la locul de muncă:

-Surse legate de mediul de lucru;

-Surse legate de munca într-un post determinat;

-Surse legate de supraîncărcare;

-Surse legate de deficiențele în muncă;

-Surse legate de pericolul fizic;

-Surse legate de insatisfacția muncii.

Stresul și organizarea muncii:

-Ambiguitatea rolului;

-Exercitarea responsabilității;

-Responsabilitatea față de viața altora;

-Stresul relațional;

-Stresul legat de etapele carierei;

-Frustrările induse de statutul profesional;

-Grupurile profesionale.

Surse legate de viața cotidiană:

– Viața de familie;

– Dificultățile familiare;

– Conflictul obligații familiale/obligații profesionale;

– Mobilitatea profesională și internațională;

Surse legate de schimbările mediului social:

– Absența și dezintegrarea structurilor sociale;

-Deculturația;

– Urbanizarea /informatizarea societății (Tudose, Florin – Fundamente în psihologia medicală, 2006, p.64).

Surse de stres profesional și organizațional:

– Funcția exercitată;

– Rolul exercitat în structură;

– Dezvoltarea carierei profesionale;

– Structura și climatul organizational;

– Relațiile la locul de muncă;

– Relația familie/muncă. (Tudose, F., 2002, p.63).

Stresul organizațional este stresul pe care un individ îl recepționează atunci când analizează o cerință venită din partea organizatiei sau din partea proiectului ce-l are de finalizat. Acest lucru reduce productivitatea, performanțele profesionale și satisfacțiile (moral redus, motivație redusă, insatisfacții).

La baza stresului organizațional se afla două situații de natură psihologică: conflictul de rol și ambiguitatea rolului.

Conflictul de rol apare atunci când o persoana, care ocupa un anumit post, este supusa unor solicitări contradictorii sau chiar inacceptabile. De cele mai multe ori, persoana în cauză se află între conducător și proprii colegi de muncă, fapt ce conduce la apariția unor situații conflictuale sub diverse forme.

Ambiguitatea rolului este determinată de insuficiența informatiilor, clare și oportune, necesare pentru îndeplinirea corectă a sarcinilor de serviciu. Persoana aflată în această situație se confruntă cu necunoașterea exactă a obiectivelor, a performanțelor solicitate, a criteriilor de evaluare etc.

Cele două situații se manifestă în mod diferențiat de la o organizație la alta și de la o persoană la alta în cadrul aceleasi organizații, în funcție de poziția ierarhica. Unele persoane consideră stresul ca un factor puternic energizant în timp ce altele sunt afectate în mod neplacut. În cazul oamenilor asupra cărora stresul are acțiuni nocive, au fost evidențiate cinci categorii de efecte cu potențial negativ:

efecte subiective: anxietate, agresivitate, apatie, plictiseala, depresie, oboseala, indispozitie, scaderea dramatică a încrederii și stimei de sine, nervozitate, sentiment de singurătate;

efecte comportamentale: predispozitie spre accidente, alcoolism, abuz de cafea, izbucniri emoționale, tendința de a fuma și/sau de a mânca excesiv, comportament impulsiv, râs nervos;

efecte cognitive: scăderea abilității de a adopta decizii raționale, concentrare slabă, scăderea atenției, hipersensibilitate la critică, blocaje mentale;

efecte fiziologice: creșterea glicemiei, a pulsului, a tensiunii arteriale, uscăciunea gurii, transpirații reci, dilatarea pupilelor, valuri de căldura și de frig;

efecte organizaționale: absenteism, demisii, productivitate mică, izolare, insatisfacție în muncă, reducerea responsabilității și loialității față de organizație.

Stresul este reacția individului față de stimulii externi numiți factori de stres (stresori). După natura lor, factorii de stres se clasifică în:

Factori fizici (temperatura, nivelul de radiații din mediu, etc)

Factori chimici (substanțe chimice din alimente, aer, apa, mediul profesional, medicamente)

Factori biologici (externi – viruși, bacterii, paraziți etc. – sau interni – factori endocrini, imunitari, psihici, personalitatea individului etc.)

Factori sociali (mediul familial, mediul profesional, etc.)

Numărul factorilor stresori este practic nelimitat iar diversitatea lor este extrem de mare. O posibilă clasificare menită să ușureze identificarea celor mai frecvente situații sau factori care pot duce la stres excesiv este prezentată în continuare:

Stresori fizici. Prima categorie este aceea a stresorilor fizici. Iată câteva exemple: accidente rutiere, aviatice, navale sau accidente de muncă, boli organice, intervenții chirurgicale alte tratamente sau proceduri diagnostice invazive, vremea, aglomerația urbană, poluarea atmosferică, aerisirea deficitară a încăperilor, efortul fizic excesiv la locul de muncă sau la sportivii profesioniști, poziția defectuoasă a corpului etc.

Stresori senzoriali. Există studii care au arătat că muncitorii care lucrează în mediu zgomotos au o durată medie de viață mai mică decât cei care lucrează în locuri liniștite. În categoria stresorilor senzoriali se mai încadrează: zgomotul produs de aspirator, muzica de la etajul superior, din mijloacele de transport în comun sau manelele din piață, reclamele luminoase, farurile mașinilor, orice stimuli sonori sau luminoși de intensitate excesivă care cresc fondul stresor al vieții.

Stresori informaționali. Factorii stresori de natură informațională sunt tipici pentru societatea în care trăim. Prin mijlocirea unor canale mai clasice cum sunt presa scrisă, radioul, televiziunea, sau al unor canale relativ noi, cum ar fi internetul și telefonia mobilă, omul zilelor noastre este bombardat aproape fără întrerupere cu știri și informații din cele mai diverse domenii. Publicitatea agresivă, aproape sufocantă, merită menționată în mod special ca o sursă semnificativă de frustrare. Cu referire la stresul informațional se mai folosesc și termeni ca „poluare informațională” sau tehnostres.

Stresori decizionali. În același context al dinamicii mileniului trei, o altă categorie importantă și strâns legată de explozia informațională, sunt stresorii de natură decizională. Multitudinea și mai ales condițiile extreme în care oamenii trebuie să ia hotărâri importante, pot fi o sursă importantă de stres. Stresorii decizionali pun la încercare resursele de adaptare ale politicienilor, guvernanților, oamenilor de afaceri dar și ale oamenilor simpli care astăzi se confruntă cu o serie de hotărâri cu consecințe importante pentru cariera profesională, bunăstarea familiei și calitatea vieții în general.

Stresori relaționali. Relațiile interpersonale par să fie cea mai importantă sursă de stres. Specialiștii apreciază, de exemplu, că ruperea unei relații romantice intime și decesul unui membru al familiei sunt două dintre cele mai frecvente cauze ale stresului psihologic și social al adulților. Pe de altă parte însă nu trebuie să uităm că în multe cazuri izolarea socială, lipsa interacțiunilor cu ceilalți, poate fi și ea un factor stresor cu urmări profunde.

Printre cele mai familiare exemple de stresori relaționali se numără: certurile și neînțelegerile din cuplul marital, tensiunile și conflictele dintre părinți și copii, relațiile de suspiciune și ostilitate cu rudeniile, relațiile concurențiale cu colegii de muncă, hărțuirea sexuală, abuzul fizic sau psihic, dușmăniile cu vecinii, tensiunile și tulburările interetnice, discriminarea rasială sau religioasă, etc.

Factorii stresori pot fi clasificați de asemenea, în funcție de forța sau magnitudinea lor.

Stresori traumatici. Evenimentele stresante cu impact extrem, cum ar fi de exemplu cutremurele, inundațiile și alte catastrofe naturale, accidentele aviatice sau feroviare, atacurile teroriste, violențele sociale, agresiunile fizice sau sexuale, fac parte dintr-o categorie aparte numită stresori traumatici. Aceștia se caracterizează prin faptul că pun în pericol integritatea fizică a persoanelor afectate și sunt însoțite de reacții puternice de panică și disperare.

Stresori majori. Cercetările și observațiile lui Thomas Holmes au dus la conturarea ipotezei că răsunetul evenimentelor stresante este influențat de magnitudinea sau forța stresorilor și de numărul acestora. Cu alte cuvinte, impactul stresorilor depinde de cât de intens sau de puternic este stresorul și de cât de multe evenimente stresante au acționat asupra persoanei într-o perioadă de timp. Este interesant că, potrivit observațiilor lui Holmes, la apariția stresului excesiv nu contribuie doar evenimentele majore negative, neplăcute ci și cele pozitive cum ar fi, de exemplu, căsătoria, nașterea unui copil, câștigarea unor premii importante etc. Susceptibilitatea la stres crește într-o măsură însemnată atunci când mai multe astfel de întâmplări se succed într-o perioadă scurtă de timp.

Stresori minori. Cu toate că evenimentele majore și întâmplările traumatizante contribuie evident la nivelul ridicat de stres, nu trebuie scăpată din vedere contribuția stresorilor aparent minori. Prin stresori minori se înțeleg mărunțișurile care ne deranjează zi de zi, micile iritări și frustrări pe care le întâmpinăm pe parcursul activității noastre cotidiene și în relațiile noastre cu ceilalți. Printre „picăturile” de stres, nebăgate în seamă se numără de exemplu: creșterea necontenită a prețurilor, aglomerația din mijloacele de transport în comun, criza permanentă de timp și întârzierile, fermoarul care nu se închide perfect, pierderea unor obiecte personale, ascensorul aglomerat, calculatorul care se blochează frecvent, vremea nefavorabilă și o mulțime de alte lucruri. Mulți specialiști consideră că la majoritatea oamenilor, stresul se datorează efectului cumulat al mărunțișurilor de fiecare zi care acționează ca o veritabilă „picătură chinezească”. Efectul acestor stresori minori este comparat cu picăturile de apă care umple un pahar, pe neobservate și care în cele din urmă fac ca „paharul” stresului să se reverse. Cumularea stresorilor minori poate avea efecte semnificative. Studiile făcute de psihologi au pus în evidență că frecvența crescută a iritanților psihici banali nu compromite numai starea de dispoziție ci duce la creșterea nivelului de stres psihic și chiar la apariția unor probleme de sănătate.

1.3 Clasificarea stresului și tipuri de stres

Lucian Alexandrescu (2000) stabilește o clasificare a stresului realizată în funcție de următoarele criterii: magnitudinea absolută sau relativă a stresului; raportul său cu etapa de viață a subiectului (ciclul vieții, după Erikson, în termeni de concordant, neconcordant, indiferent); nuanțele de expectabilitate-neexpectabilitate și controlabilitate- necontrolabilitate; răspândirea generală a stresorilor si efectul lor asupra omului „obisnuit” .

Clasificarea este aplicabilă pentru orice stresori, la orice vârstă și în conjuncție cu orice sistem de clasificare al bolilor psihice. Ea conține opt grupe mari, notate A-H.

Grupa A – Stresul excepțional sau catastrofic – se referă la stresuri masive, acute, de regulă neasteptate, evenimente ieșite din comun, din cotidian, deloc sau puțin influențabile de către subiect și care afectează practic pe oricine într-o mare măsură.

Acest tip de stres include dezastre și calamități naturale, dezastre si catastropfe (războaie, poluări, bombardamente); accidente colective; stresul catastrofic individual: violența nesexuală sau sexuală, tortura. Din punct de vedere clinic, (Predescu si Alexandrescu), patologia ocazionată de stresul catastrofic include reacții psihotice imediate (de șoc și neșoc), reacții mai îndepărtate de tip depresiv și, în mod aproape specific, sechele la distanță, de tipul tulburării de stres posttraumatic.

Grupa B – Stresurile vieții – include stresuri concordante sau necontradictorii cu etapa eriksoniană de viață, cu intensitate moderată medie sau mare, care afectează practic pe oricine, dar într-o măsură variabilă. Include șase sub-grupe de:

1) stresuri scurte – pierderi reale (cunostințe, rude), pierderi simbolice;

2) stresuri legate de boală tranzitorie;

3) stresuri cu post-efecte prelungite – pierderi reale (partener marital, copil), pierderi materiale majore;

4) stresuri cu acțiune prelungită – suprasolicitări lungi, boala cronică, conflicte cronice;

5) stări stresante – stresul existenței ca handicap sau ca sechelar grav; stresul existenței în condiții precare financiare și/sau de mediu;

6) stresuri legate de schimbări majore de statut, mediu, condiție de viață.

Stresurile îndelungate pot contribui la constituirea unor dezvoltări patologice ale personalității.

Grupa C – Stresuri care decurg din desfășurarea neobișnuită a unor acte de viață obișnuite.

Grupa D – Stresul necazurilor și al solicitărilor cotidiene. Specifice sau nu grupului de apartenență, aceste stresuri induc, cel mult, manifestări tranzitorii sau fragmentare. Au un posibil rol pentru determinarea rezistenței sau lipsei de rezistență la stresori mai mari. Adesea produc o anumită frustrare.

Grupa E – Stresul endemic – stresul general și impersonal constituit de veștile proaste ale zilei sau perioadei: inflație, șomaj. Stresul endemic nu are decât un rol de fond.

Grupa E1 – Stresurile speciale condiționate de expuneri particulare. Include stresul unor profesii sau ocupații cunoscute ca stresante, si al altor profesii ce implică risc individual.

Grupa E2 – Stresurile condiționate de vulnerabilități individuale particulare:

a. stresul determinat de psihopatologia preexistentă: stresul determinat de anxietatea fobică, stresul fenomenelor compulsive si cel consecutive tulburării de control al impulsurilor; stresul resimțit de pacienții cu schizofrenie, cu epilepsie;

b. stresul consecințelor unor acte psihotice (amintiri crepusculare, confuzie, comportament delirant-halucinator în psihoze majore);

c. stresul amintirilor, determinat de retrăirea sau evocarea unor situații stresante anterioare;

d. stresul sărbătorilor ce evidențiază subiectului singurătatea ori inadecvarea vieții pe care o duce;

e. stresul determinat sau facilitat de prezența unei patologii somatice care modifică vulnerabilitatea.

Grupa F – Stresurile speciale – sunt stresuri ce se constituie ca atare, prin vulnerabilități si/sau expuneri particulare.

Grupa G – Stresul experimental – nu are, de regulă, urmări patologice durabile. El se referă la diferite proceduri de laborator care induc, la voluntari, stresuri scurte și strict limitate ca intensitate si gamă de conținuturi.

Grupa H – Stresul situațiilor extremale – este stresul experimental sau natural indus în legătură cu existența sau pregătirea pentru existența în medii intens nefavorabile vieții omului. (Tudose, F., 2002, p.62).

În funcție de natura agentului stresor, stresul poate fi psihic, fizic, chimic și biologic. În funcție de numărul persoanelor afectate, stresul poate fi individual sau colectiv. În funcție de acțiunea asupra organismului, stresul se clasifică în 2 categorii: eustres și distres.

Fig. 1. Tipuri de stres – sursa: Dobranici, L., 2008, p. 40

Eustresul este produs de factorii de stres care au acțiune benefică asupra organismului și nu generează reacții nocive. Este stresul folositor, de nivel moderat, care facilitează performanța și contribuie la accentuarea achizițiilor. Experiențele făcute pe animale au dovedit că un nivel foarte scăzut de stres limitează performanța.

Eustress-ul este starea de stres specială care este validată prin anumite reacții endocrine specifice. Se diferențiază de distress prin:

– natura agenților stresori (eustress – stimuli plăcuți ai ambianței, trăirile plăcute ale individului);

– consecințele acțiunii agenților stresori care de cele mai multe ori sunt plăcute.

În plus față de distress, eustress-ul are implică și stres fizic. Distresul este produs de factorii de stres care acționează în sens negativ, supunând organismul la suprasolicitare și generând efecte negative asupra acestuia. Este stresul intens și prelungit care, depășind nivelul de adaptare, duce la scăderea performanței. Se poate concretiza în diminuarea normalității funcțiilor sau chiar în apariția bolilor. De menționat că, atunci când este vorba de stres, în mod obișnuit oamenii se referă la noțiunea de distres.

În funcție de reacțiile produse în organism, stresul se clasifică în:

Stres organic: reacții organice de diferite intensități, care pot merge până la boli organice: hipertensiune arteriala, infarct miocardic etc.

Stres funcțional: manifestări funcționale la care nu se poate evidenția un substrat organic, (cefalee, migrenă, tulburări digestive diverse, iritabilitate etc.)

1.4 Stadiile stresului și caracteristici

Stresul este starea biologică de alertă care mobilizează corpul pentru a răspunde sau riposta la solicitări sau amenințări. Stresul apare în orice situație în care starea de echilibru sau integritatea psihică sau fizică a organismului este amenințată de factori interni și externi și față de care omul nu dispune de soluții-tip. Nimeni nu poate și nu trebuie să evite stresul, el trebuie cunoscut și controlat. Stresul are doua componente:

1.Agentul stresor, desemnat prin factori nocivi de natura fizica (zgomote, vibrații, traumatisme, arsuri etc), chimica, psihologica sau biologica (viruși, bacterii, paraziți).

2.Starea organismului – răspunsuri emoționale ce exprima prin comportarea individului, limbajul, activitatea motorie.

Starea organismului are 3 faze: șoc, contrașoc și starea normală după cum se vede în figura următoare:

Fig. 2. Starea organismului supus la stres

(Sursa: Tudorică, R. Managementul educației în context european, 2007,p. 23)

Stresul determină blocarea alarmei la nivel cerebral, care răspunde de pregătirea corpului pentru acțiuni defensive. Sistemul nervos este trezit și hormonii sunt eliberați pentru a ascuți simțurile, a accelera pulsul, a crește frecvența respirației, a tensiona mușchii. Acest răspuns este important pentru ca ajuta în apararea împotriva anumitor situații. Răspunsul este “preprogramat biologic”. Toată lumea răspunde aproximativ în acelasi mod, indiferent dacă situația stresantă este prezentă la locul de muncă, în familie, în viața de zi cu zi. Viața scurtă sau lipsa de frecvența a episoadelor de stres nu pun probleme serioase. Dar când situațiile stresante nu se rezolvă, corpul este menținut într-o stare constantă de activare care crește rata de solicitare a sistemului biologic. În cele din urmă, apare oboseala sau distrugerea abilității organismului de a se repara și de a se apăra. Ca rezultat, riscul de boală este iminent.

1.5 Semne ale instalării stresului

Semnele timpurii ale apariției și instalării stresului sunt, de regulă: o stare generală de iritabilitate, insomnia, dificultăți de planificare și organizare a activităților, scăderea capacității de concentrare.

Lista de mai jos prezintă posibilele simptome ale stresului pe care oamenii le pot avea din diferite cauze. Reacția imediată acută este de panică, anxietate, creșterea pulsului, transpirație, senzație de uscăciune în gură sau tremurături.

Starea de stres pe o durată mai îndelungată poate cauza cefalee, amețeli, tulburări de vedere (vedere încețoșată), dureri ale cefei și umerilor, mâncărimi ale pielii etc.

Simptome fizice: cefalee, hipertensiune, stare de oboseală, lipsa relaxării, indigestie, palpitații, dificultăți respiratorii, stare de vomă, iritații ale pielii, stare de leșin, transpirație excesivă, susceptibilitate la alergii, constipație sau diaree, creștere sau scădere rapidă în greutate, frecvente răceli, gripe sau alte infecții minore.

Simptome pe plan intelectual: dificultăți în luarea deciziilor, tulburări de memorie, incapacitate de concentrare, tulburări ale somnului, stare de îngrijorare, lipsă de ordine în gândire, erori, intuiție scăzută, persistența gândirii negative, gândire pe termen scurt mai mult decât pe termen lung, decizii pripite.

Simptome pe plan emoțional: nervozitate și iritabilitate, anxietate, sentiment de insecuritate, proastă dispoziție, sensibilitate mare la critici, mai multă suspiciune, deprimare, sentiment de încordare nervoasă, mai multă îngrijorare fără motiv, lipsa entuziasmului, lipsa simțului umorului, alienare, mai puțină satisfacție în viață, lipsa motivației, subestimare, pierderea încrederii în sine, lipsa satisfacției în muncă.

Schimbări de comportament: neliniște, agitație, sociabilitate redusă, pierderea apetitului sau supraalimentare, insomnie, consum mai mare de alcool, consum mai mare de țigarete, continuarea lucrului acasă, prea preocupat de problemele de serviciu pentru a se relaxa și a se ocupa de propria persoană, tendința de a minți pentru a acoperi greșelile, comportament necorespunzător (tendința de a se certa, abuzuri verbale etc.), productivitate redusă, predispoziție spre accidente de muncă, dificultăți în vorbire ( bâlbâială, tremur al vocii).

Este necesar să poată fi cunoscute schimbările fizice, emoționale etc. care pot indica starea de stres.

Unele persoane au o reacție acută la stres, altele pot avea simptome în timp, acestea fiind cumulate cu diferite alte probleme de sănătate. Din nefericire, cei mai mulți oameni nu fac nimic pentru a elimina stresul până când acesta le cauzează probleme serioase de sănătate.

Controlarea stresului este unul din cele mai importante obiective atât la nivel individual cât și la nivel organizațional. Primul pas în acțiunea de îndepărtare a stresului îl facem recunoscând anumite simptome care ne avertizează că trupul nostru este supus stresului.

Nu toate reacțiile organismului nostru reprezintă simptome ale stresului, ele variază de la un individ la altul. Ceea ce pentru un individ ar putea fi un semn al stresului, pentru altul poate fi un semn de boală. Simptomele (sau indicatorii) stresului pot fi împărțite în trei mari categorii: fizice, emoționale/psihologice și comportamentale. La început mulți dintre acești indicatori nu sunt decât niște simpli factori iritanți, dar cu timpul se accentuează și pot duce la apariția unor boli grave. Redăm în continuare, într-un tabel sintetic, cei mai întâlniți dintre indicatorii stresului dispuși pe cele trei mari categorii (Goliszek, A., 1998, pp. 16-18):

Nerecunoașterea simptomelor minore ale stresului are la bază obiceiul oamenilor de a căuta sau de a fi mai atenți la semnele fizice mai des întâlnite. Aproape orice fel de simptom poate fi un semn ascuns al stresului. Este important să recunoaștem semnele minore, aparent neimportane, pentru că astfel putem deveni conștienți de sursele stresului nostru și putem lua măsuri pentru a preveni apariția simptomelor serioase.

Una dintre cele mai bune modalități de a identifica reacțiile organismului nostru la stres sau cauzele ascunse ale acestuia, este întocmirea unui “jurnal al stresului” pe o perioadă de cel puțin două/trei săptămâni. Această metodă este prezentată pe larg în lucrarea Dr. Andrew Goliszek (1998, pp. 18-21).

Stresul și modul de gândire

Deși nu a fost demonstrată prin studii empirice, această relație este citată în multe lucrări de specialitate. Se presupune că există o relație de determinare biunivocă între stres și modul de gândire în sensul că atât stresul afectează modul în care gândim cât și modul nostru de a gândi afectează stresul (Rașcă, L., Deaconu, A., 2002, p. 60).

Stresul afectează modul în care gândim și acest fapt nu are neapărat efecte negative. Astfel, un nivel moderat de stres “ascute mintea și gândirea”. Însă un grad foarte mare de stres duce la deteriorarea gândirii și la îngustarea câmpului perceptiv, afectând gradul de concentrare al atenției asupra nuanțelor, detaliilor. Totodată, stresul excesiv duce la scăderea puterii de discernământ și a capacității de evaluare și comparare a diferitelor alternative ceea ce este cu atât mai grav în contextul situațiilor extrem de complexe cărora trebuie să le facem față la ora actuală.

Influența modului în care gândim asupra stresului a fost relevată în urma unui studiu întreprins la începutul anilor ’80. Cercetările s-au întins pe durata a 5 ani și au cuprins câteva sute de manageri de nivel mediu și de vârf. Autorii au ajuns la concluzia că felul în care este evaluată o anumită situație de diferiți indivizi face ca aceasta să fie mai stresantă pentru unii și mai puțin stresantă pentru alții. Modul în care fiecare individ în parte percepe evenimentele și situațiile de viață (de exemplu interviul pentru angajare, un examen, o relație cu un client) va determina gradul de stres pe care ei îl vor resimți, precum și consecințele stresului asupra sănătății. Studiul s-a finalizat cu desprinderea a două categorii de manageri: subiecții tari (cei care consideră că pot influența cursul unor evenimente inițiate de alții prin forța implicării lor; ei consideră aceste evenimente ca fiind provocări menite să le pună în valoare competența și nicidecum probleme care să-I pună în pericol) și ceilalți subiecți care, fiind lipsiți de puterea de autocontrol a primilor, clachează fie fizic, fie psihic.

Întrucât puterea de adaptare a organismului la presiunile exercitate de factorii de stres este limitată, modul în care un individ privește o anumită situație poate să mărească sau să micșoreze potențialul său de rezistență la stres.

Personalitatea și stresul

Personalitatea poate avea o influență importantă asupra stării de stres. Încă din 1974 Friedman și Rosenman au arătat că există două tipuri de indivizi: cei cu personalitate de tip A și cei cu personalitate de tip B. Primii consideră că soarta lor depinde în exclusivitate de ei în timp ce ceilalți admit că o mare importanță o pot avea șansa și factorii externi. Subiecții cu personalitate de tip A se confruntă cel mai adesea cu factorii de stres pentru că pleacă de la premisa că reușita lor depinde în exclusivitate de modul în care vor reacționa. Acest indivizii cu tip de personalitate au atras și interesul medicilor pentru că s-a observat că cei mai mulți cardiaci și cele mai multe victime ale infarcturilor miocardice provin din această categorie. Cei cu personalitate de tip A sunt ambițioși, pasionați de munca lor, fac ore suplimentare, se supun la stări conflictuale și ambigue, fac multe lucruri în același timp, nu precupețesc nici un effort și uită de distracții pentru a-și atinge obiectivele. Ei se simt frustrați dacă cineva se interpune în calea lor spre obiectivul propus, încercând să le încetinească ritmul. În ciuda faptului că sunt de multe ori nerăbdători, ostili și furioși, ei sunt preferați uneori în locul celor cu personalitate de tip B întrucât se descurcă mai bine în situații care presupun viteză, perseverență și rezistență. Totuși oamenii cu comportament de tip A pot fi dificili pentru ceilalți: pentru colaboratorii lui, pentru familie, dar și pentru sine întrucât se surmenează, trăiesc nivele foarte ridicate de stres și riscă probleme de sănătate.

O descriere complexă a patternului comportamentel de tip A (precum și cea general acceptată) ne-o oferă chiar cei ce au atras atenția asupra acestui tip de personalitate, Friedman și Rosenman. Astfel, indivizii cu personalitate de tip A sunt caracterizați:

din punct de vedere fizic prin: voce puternică, vorbire rapidă, activitate psihomotorie, tensiune la nivelul mușchilor faciali;

din punct de vedere atitudinal și emoțional prin: ostilitate, nerăbdare, furie, agresivitate;

din punct de vedere motivațional prin: nevoi de realizare, un foarte acut simț al competiției, orientarea activității spre succes, ambiție;

din punct de vedere al comportamentului observabil prin: vigilență crescută, repeziciune, hiperactivitate, implicare în acțiune / în muncă

din punct de vedere coginitiv prin: necesitatea de a controla mediul și prin autoatribuirea cauzelor evenimentelor

Patternul comportamental de tip B este definit printr-o absență relativă a acestor caracteristici.

1.8. Reacția organismului la stress

Când o persoană experimentează un factor de stres, creierul răspunde prin inițierea a 1400 de răspunsuri (reacții), inclusiv prin eliminarea unor substanțe chimice în sânge. Acest lucru provoacă o stare momentană de șoc- aș face orice este necesar ca să supraviețuiesc.

Dacă însă această stare nu este controlată, persoana poate să aibă un atac de cord sau o congestie cerebrală. Mulți indivizi încep să bea, devin deprimați, nu pot dormi, au dureri în piept. Organismul nu mai are imunitate pentru a lupta împotriva bolilor. Astfel, foarte des aceste persoane decedează din cauza unor boli cum ar fi cancer, pneumonie, etc. Stresul nu va fi niciodată identificat ca și cauză de deces.

În medicină reacția organismului la stres se numește sindromul general de adaptare (SGA)., care are în general 3 etape principale:

în prima etapă a SGA, denumit reacția la teamă, organismul secretă adrenalină și utilizează o diversitate de alte mecanisme fiziologice pentru a combate stresul și pentru a putea controla stresul.

Aceasta este denumită reacția de fugă sau de luptă. Mușchii devin mai rigizi, inima bate mai tare, respirația este mai rapidă și transpirația este mai puternică, ochii se dilată, stomacul poate să se strângă. Aceste fenomene sunt produse de natură pentru a proteja organismul în cazul în care se întâmplă ceva rău. Odată ce cauza stresului a dispărut, organismul va reveni la normal.

dacă insă cauza stresului nu a dispărut, SGA trece în a doua etapă denumită de rezistență sau adaptare. Acesta este răspunsul organismului la protecția pe termen lung.

Organismul secretă în continuare hormoni care măresc nivelul de zahăr din sânge pentru a-i susține energia și astfel mărește tensiunea arterială.

Cortexul adrenal produce hormonii corticosteroizi pentru această reacție de rezistență.

Dacă aceastã fază de adaptare continuă o perioadă de timp prelungită fără perioade de relaxare și odihnă pentru a contrabalansa reacția la stres, suferinzii sunt predispuși la oboseală, lipsa concentrãrii, iritabilitate și letargie deoarece efortul de susținere a stării de tensiune se poate transforma în stress negative.

cea de a treia etapã a SGA este denumită epuizare. În această etapã, organismul nu mai are nici o rezervă de energie și de imunitate. Resursele mentale, fizice și emoționale sunt foarte reduse.

Organismul experimentează epuizarea adrenală. Pe măsură ce adrenalina scade și nivelul zahărului din sânge scade apare toleranța scăzută la stres, epuizare mentală și fizicã progresivă, îmbolnăvire și deces.

Stresul și depresia au un efect negativ asupra sistemului imunitar. Imunitatea redusă face ca organismul să fie mai susceptibil la orice îmbolnăvire.

Capacitatea ființei umane de a-și reveni după anumite perioade dificile este remarcabilă. Prin urmare este foarte important ca să recunoaștem cauza stresului și să o anihilăm pentru menținerea unui stil de viață sănătos.

1.9. Stresul relațional

Stresul relațional este stresul legat de calitatea raporturilor umane întreținute de superiorul ierarhic, cu subordonații și colegii de muncă. Numeroși psihologi au emis ipoteza că relațiile bune dintr-un grup de muncă sunt un factor primordial pentru sănătatea individului și a colectivității.

Superiorul ierarhic. V. Buck, într-o anchetă pe baza unui chestionar asupra personalității șefului în raportul acestuia cu subordonații, a descoperit că lipsa de considerație, sau insuficienta considerație acordată de superior subordonaților săi, se traduce la aceștia printr-un sentiment de tensiune sporită la locul de muncă. Considerația este un sentiment asociat cu un comportament implicând o oarecare prietenie, un respect mutual și o anumită căldură în relațiile umane.

Subordonații. Funcția cea mai delicată a unui manager constă în felul în care acestea își controlează subordonații. Incapacitatea de a delega este una dintre probleme, la care se adaugă conducerea prin participare. Introducerea acestei modalități de conducere a produs multă anxietate și resentimente unor manageri incapabili de a-și delega autoritatea sau de a participa direct.

Dezechilibrul între puterea formală și puterea reală, pierderea statutului personal, erodarea autorității, refuzul subordonaților de a participa sunt surse potențiale de stres, îndeosebi pentru managerii având o formațiune științifică și tehnică; aceștia sunt mai înclinați să se consacre mai activ sarcinilor, problemelor, procedurilor și proceselor de decizie, decât interacțiunilor umane.

Colegii. Competiția și rivalitatea dintre colegi sunt surse bine cunoscute de stres, dar acestea poate fi cauzat nu numai prin presiunea relațiilor profesionale, ci și prin lipsa de susținere a colegilor în situații dificile. Teama de a-ți arăta „lipsa de tărie”, în cazul când le împărtășești colegilor problemele și grijile tale, este o sursă de stres evidențiată de o anchetă asupra conducătorilor de întreprinderi din Franța; această teamă izolează cadrele de înalt nivel și le cauzează importante tulburări somatice (boli cardiovasculare).

O anume ideologie a societăților industrializate, care dezvoltă imaginea unui om de acțiune puternic și atotputernic ca pe un model de identificare a bărbaților și femeilor chemați să gestioneze, este la originea a numeroase tulburări manifestate prin simptome de angoasă, depresie și boli somatice; acestea din urmă sunt mai ușor acceptate de societatea industrială decât tulburările psihice de comportament.

1.10. Stresul și schimbările din mediul social

Schimbările din mediul social intervin la diferite niveluri: național, comunitar, familial și individual. Condițiile economice, perioadele de război, nesiguranța politică pot avea o influență asupra unor întregi populații; la scară individuală, evenimente ca doliul sau pierderea locului de muncă pot avea consecințe grave.

Sursele de stres legate de mediul social. Mobilitatea geografică și migrările sunt considerate ca factori de stres producători de boli mentale și de dezordini somatice.

Toate cercetările în acest sens arată că populațiile emigrate prezintă procente de spitalizare psihiatrică mai ridicate decât celelalte grupe de populație.

Factorii explicativi ai acestei fragilități psihice sunt: diferențele culturale (cultura de origine – cultura țării de adopție), condițiile economice și sociale în noua societate și presiunile exercitate pentru asimilarea populațiilor emigrate.

Cercetătorii insistă asupra faptului că emigranții care se instalează în zone urbane unde există deja populații din țările lor de origine se adaptează mai ușor decât cei care nu au o asemenea referință; stresul este și mai mare atunci când diferența culturală este importantă.

S-a constatat de asemenea vulnerabilitatea la maladiile somatice; Graham și Reeder demonstrează că oamenii mobili din punct de vedere geografic prezintă un procent mai mare de maladii coronariene decât cei stabili.

Studii făcute asupra irlandezilor emigrați în Statele Unite în secolul al XIX-lea indică faptul că, în ciuda condițiilor de viață materială superioare celor ale compatrioților din țara lor de origine aceștia aveau un procent de tuberculoză ce îl depășea cu mult pe cel de la Dublin, în aceeași perioadă de timp.

Brenner a verificat ipoteza potrivit căreia, „atunci când activitatea economică este în declin, stresul social global crește în egală măsură cu spitalizarea mentală”. Când își face apariția stresul, coeziunea grupului social joacă un rol important în prevenirea spitalizării psihiatrice.

Dezorganizarea socială și dezintegrarea unor întregi comunități (ex-Liban în 1989, sau Rwanda în 1995) apar atunci când acestea sunt confruntate cu dezastre naturale, deportări sau transplantări, războaie civile, sau orice alt șoc de dimensiunile unui cataclism.

Toate cercetările ajung să sublinieze creșterea tulburărilor mentale, a tuberculozei, a atacurilor cardiace și a hipertensiunii, care însoțesc asemenea evenimente, ca, de exemplu, mutarea indienilor Navajos din ținuturile lor în rezervații, a populației Bantu la Johannsburg, a populațiilor libaneze etc.

Unele studii fac o paralelă între evenimentele survenite la nivel comunitar și cele la nivelul familial, ajungând la aceleași constatări de riscuri somatice și mentale pentru toți membrii familiei. Absența și dezintegrarea structurilor sociale și comunitare slăbesc rezistența mentală a indivizilor.

În 1949 s-a ținut o conferință cu titlu „Stresul și maladiile corporale”, patronată de Asociația pentru Cercetarea Maladiilor Nervoase și Mentale.

Această conferință americană a constituit punctul de plecare al tuturor cercetărilor întreprinsă asupra rolului evenimentelor din viața personală în etiologia diferitelor boli individuale. Cercetătorii au avansat ipoteze potrivit cărora asemenea evenimente acționează ca factori acceleratorii în declanșarea unei boli, dar nu determinată tipul bolii.

Capitolul 2

Modalități de reducere a stresului

2.1. Factori favorizanți ai stresului

Stresul la locul de muncă este asociat cu costuri economice și umane semnificative pentru indivizi, întreprinderi, comunități și, fără îndoială, societatea în general, inclusiv absenteismul crescut, scăderea salariului lucrătorilor, scăderea satisfacției în muncă și scăderea asociată a sănătății lucrătorilor. (Leka, S., Jain, A., 2010)

Marea majoritate a studiilor care au examinat relația risc-stres s-au concentrat aproape exclusiv asupra pericolelor psihosociale și au tendința să omită pericolele de natură fizică. (Vicher, J., 2007, pp. 175-184).

Un studiu realizat de Bluyssen și colegii săi a investigat relația dintre clădire, factorii sociali și cei individuali la nivelul confortului perceput de către lucrători. Au fost utilizate chestionarele de la 5732 de respondenți din 59 de clădiri de birouri și datele specifice clădirilor din studiul european privind optimizarea sănătății pentru clădirile cu eficiență energetică (HOPE). Rezultatele studiului au constatat că confortul și sănătatea percepute sunt influențate de mult mai mult decât condiția ambientală de lucru exclusiv (de exemplu, calitatea aerului din interior, zgomotul, lumina și răspunsurile la confortul termic); mai degrabă factori sociali și personali au fost percepuți ca fiind strâns legați de confortul și sănătatea percepute. Rezultatele acestui studiu evidențiază importanța luării în considerare a contextului social și a rolului proceselor psihologice în relație cu înțelegerea impactului potențial al mediului de lucru fizic. (Bluyssen, P.M., Aries, M., van Dommelen, P.V., 2011, pp. 280-288)

Este important să recunoaștem că mediul este esențial pentru apariția stresului. Potrivit teoriei stresului, toate sistemele biologice trebuie să se autoregleze și să se adapteze în contextul condițiilor de mediu în schimbare, iar stresul derivă din aprecierile și reacțiile specifice la aceste condiții și/sau l schimbarea condițiilor. Multe dintre modelele teoretice actuale ale stresului ajută la înțelegerea asociației observate între mediul de lucru fizic și sănătatea muncitorului, satisfacția profesională și performanța. Teoria centrală a stresului este importanța pe care o acordă aprecierea cognitivă și reacțiile emoționale la noțiunea de ”potrivire” între individ și mediul său (fizic și psihosocial). Pe scurt, conceptul de stres poate oferi o abordare conceptuală utilă pentru a explora și, în plus, a înțelege impactul mediului de lucru fizic în raport cu bunăstarea și comportamentul lucrătorului. Mai exact, teoria stresului oferă o abordare teoretică utilă pentru: înțelegerea și contabilizarea procesului de evaluare, adaptarea și integrarea elementelor fizice și psihosociale într-un singur cadru explicativ și recunoaște rolul diferențelor individuale și al altor factori modelatori în cadrul acestui proces (inclusiv gestionarea resurselor). (Leather, P., Zarola, T., Santos, A., 2010, pp.225-249)

O mare parte din cercetările în domeniul sănătății și securității la locul de muncă în ceea ce privește impactul zgomotului asupra sănătății au fost legate de discuțiile referitoare la limitele de expunere la zgomot. Cu toate acestea, este important de observat că zgomotul poate acționa atât ca un stimul fizic, cât și psihic. Prin urmare, este important să se facă distincția între conceptele ”sunet” și ”zgomot”. Mai precis, ”sunetul” este un fapt obiectiv, în timp ce ”zgomotul” este în mod tipic definit ca un sunet nedorit și, prin urmare, este considerat un fenomen psihologic. Prin urmare, atunci când se ia în considerare impactul asupra sănătății al zgomotului, este important să se ia în considerare reacțiile psihologice, precum și nivelurile obiective de expunere. (Smith, A., 1991, pp. 49-62)

O mare parte din cercetarea impactului sunetelor sau zgomotului asupra sănătății a fost examinată în context industrial de zgomot. Cu toate acestea, mai puține cercetări au examinat impactul asupra sănătății al zgomotului în setările ocupaționale non-industriale, cum ar fi setările de birou. În ciuda acestui fapt, s-a observat că expunerea la zgomot este unul dintre factorii de stres cei mai frecvent identificați în mediul de birou. Un sondaj asupra a 54 de angajați a constatat că 54% dintre angajații intervievați au raportat că sunt deranjați de zgomotul obișnuit al biroului, în special de persoanele care vorbesc și de apelurile telefonice. Un studiu mai recent al 88 de angajați din două fabrici a constatat că 99% au indicat că concentrarea acestora a fost afectată de zgomotele obișnuite din birou. (Banbury, S. P., Berry, D.C., 2005, pp. 25-37)

Un număr tot mai mare de cercetări demonstrează din ce în ce mai mult că expunerea la zgomotul ocupațional este legată de o gamă largă de probleme de sănătate, în plus față de asociațiile, probabil, mai evidente cu probleme de auz, prin impactul său negativ asupra unei serii de indicatori fizici, psiho-fiziologici și psihologici. Într-adevăr, în publicul larg, expunerile la niveluri excesive de zgomot au fost asociate cu o serie de rezultate negative, printre care: sănătatea fizică defectuoasă, sănătatea psihică mai slabă, calitatea vieții afectată, diminuarea dezvoltării limbajului, cunoașterii și învățării la copii. (Passchier-Vermeer, W., Passchier, W.E., 2000, pp. 123-131)

Cercetările care studiază impactul psihologic al zgomotului sunt adesea complicate de două aspecte: zgomotul poate fi enervant nu numai din cauza calităților sale fizice, ci și datorită sensului său față de ascultător; oamenii diferă foarte mult în ceea ce îi definește și în modul în care răspund. În consecință, vederile contemporane sugerează că zgomotul poate crea stres prin sensul acestuia, ca un semnal al unui eveniment potențial amenințător sau prin percepția că zgomotul însuși amenință. (Cohn, S., 1980, pp. 82-108)

În conformitate cu modelele teoretice contemporane de stres, acest lucru evidențiază rolul central al evaluării cognitive în relația dintre expunerea la zgomot și bunăstarea și performanța lucrătorului. Având în vedere acest lucru, nu este vorba atât de caracteristicile obiective ale mediului fizic în sine (în acest caz sunetul sau zgomotul) care influențează comportamentul lucrătorului, ci mai degrabă percepția acestuia asupra acelor caracteristici și măsura în care le apreciază ca fiind congruente sau incongruente cu nevoile și obiectivele actuale ale individului. (Leather, P., Zarola, T., Santos, A., 2010, pp.225-249)

Prin urmare, pentru a înțelege pe deplin impactul negativ al zgomotului asupra bunăstării, trebuie să se țină seama de contextul social în care se produce un eveniment concret, precum și de caracteristicile zgomotului însuși (inclusiv intensitatea, durata, predictibilitatea și sursa). Este important de subliniat că astfel de explicații arată importanța luării în considerare a modului în care aspectele mediului de lucru fizic interacționează cu factorii psihosociali în efectul lor asupra sănătății și comportamentului.

Relația dintre zgomot și performanță este una dintre cele mai frecvente și intens studiate probleme pentru domeniul psihologiei mediului de lucru fizic. Cu toate acestea, marea majoritate a acestor studii provin din setările de laborator, mai degrabă decât studiile efectuate pe teren în medii ocupaționale. S-a constatat că influența expunerii la zgomot asupra performanței ocupaționale depinde de o serie de factori, inclusiv natura zgomotului și tipul de sarcină în cauză. (McCoy, J.M., Evans, G. W., 2005, pp. 219-246)

Într-adevăr, cercetările sugerează că zgomotele imprevizibile sunt mai deranjante decât cele previzibile și, în general, impactul zgomotului asupra performanțelor crește cu complexitatea sarcinilor.

Zgomotul previzibil include sunete continue (de exemplu, cum ar fi cele realizate de sistemele de ventilație și motoare) și sunete repetitive sau regulate (de exemplu, mașini de ștanțat, prese sau alte tipuri de echipamente). O analiză a studiilor de laborator timpurii a constatat că zgomotul continuu sau regulat a condus la scăderea acurateței performanței în mod obișnuit în patru condiții: în timpul sarcinilor administrative, când se schimbă zgomotul; în timpul unor sarcini foarte solicitante ale motorului; în timpul unei sarcini foarte solicitante atunci când zgomotul a fost foarte puternic (100 de decibeli); atunci când se desfășoară sarcini duale, când zgomotul a fost foarte tare (100 decibeli). În schimb, unele studii au observat că zgomotul continuu sau regulat condus uneori la o viteză sau o precizie îmbunătățită în patru condiții specifice: în timpul sarcinilor simple, atunci când zgomotul era cheia sarcinii; în timpul unei simple sarcini mentale într-o scurtă ședință de lucru; în timpul unei sarcini simple, repetitive; în timpul unei sarcini cu motor atunci când zgomotul avea o frecvență foarte scăzută. Autorul a sugerat că efectele zgomotului previzibil asupra unei deprecieri a performanței ar putea fi explicate prin creșterea excitării sau prin mascarea semnelor auditive utile ale zgomotului.

O serie de studii experimentale și de teren au demonstrat o asociere între expunerea la situații de zgomot incontrolabile și motivație. Un studiu timpuriu efectuat de Glass and Singer în 1972 a observat că atunci când persoanele au fost expuse la un zgomot incontrolabil, s-a constatat că acesta are un impact negativ demonstrat asupra persistenței sarcinilor, și anume, participanții erau mai puțin susceptibili să persiste pe puzzle-uri provocatoare după expunerea la zgomot. Numeroase experimente de laborator și de câmp au replicat aceste descoperiri timpurii. (Glass, D., Spinger, J., 1974)

O revizuire a studiilor de laborator legate de zgomotul imprevizibil sau de sunete intermitente sau neregulate, a constatat că acesta este asociat cu scăderea performanței în cinci circumstanțe: în timpul sarcinii după declanșarea sau compensarea zgomotului; în timpul sarcinilor mentale care implică calculul mental; în timpul sarcinilor motorii foarte solicitante sau moderat; în timpul sarcinilor duale. Sundstrom postulează că efectele adverse observate ale zgomotului imprevizibil pot fi explicate prin distragerea atenției temporar, deoarece în unele studii efectele au fost observate la câteva secunde imediat după spargerea zgomotului.

Într-adevăr, problemele asociate nivelului scăzut de zgomot intermitent sau neregulat au devenit din ce în ce mai mult o sursă obișnuită de stres în locurile ocupaționale (de exemplu, sunetul telefonului, vorbitorii etc.). Într-adevăr, zgomotul de intensitate scăzută (o caracteristică comună în multe setări de birouri) poate fi capabil să producă și deficite de performanță, în special atunci când cerințele de procesare a informațiilor sunt ridicate. Un studiu realizat de Leather a investigat impactul zgomotului cu intensitate scăzută asupra lucrătorilor britanici prin distribuirea unui chestionar în rândul a 143 de lucrători. Acest studiu nu a găsit un efect principal în ceea ce privește nivelurile ridicate de zgomot (adică aerul condiționat, telefoanele, aparatele de birou, oamenii care vorbesc și zgomotul de stradă) cu stresul. Cu toate acestea, s-a observat un efect modelator între expunerea la zgomot și stresul ocupațional, cu un zgomot mai ridicat care agravează efectele negative ale efortului de angajare, angajamentul organizatoric și bunăstarea. Acest studiu evidențiază faptul că, deși caracteristicile fizice ale unui mediu ar putea să nu fie stresante în sine, ele pot, totuși, să influențeze impactul negativ al stresului psiho-social care apare simultan. (Leather, P., Beale, D., Sullivan, L., 2003, pp. 213-222)

Stresul legat de zgomot este adesea asociat cu condițiile psihosociale la locul de muncă. De exemplu, un studiu realizat de Lercher, Hortnagl și Korfer a constatat că disconfortul la zgomotl a avut o relație pozitivă cu tensiunea arterială diastolică. Această relație corelativă observată s-a dovedit a fi amplificată în rândul lucrătorilor care au raportat o insatisfacție ridicată a locului de muncă și un nivel scăzut de asistență la locul de muncă. (Lercher, P., Hortnagl, J., Kofler, W., 1993, pp. 23-28)

Într-un experiment simulat de birou deschis efectuat de Evans și Johnson într-un cadru de laborator, ei au observat că un zgomot tip birou de joasă intensitate nu are niciun efect advers asupra sarcinilor simple, dar hormonii de stres s-au dovedit a fi crescuți, după o perioadă de expunere de 3 ore. Deși s-au observat dovezi fiziologice, motivaționale și de observare a stresului crescut pentru expunerea la zgomotul redus, rapoartele lucrătorilor și un indice simplu de productivitate nu au fost afectate de zgomotul cu intensitate scăzută.

Ferestrele la locul de muncă s-au dovedit a fi o trăsătură fizică proeminentă și semnificativă a acestuia, nu numai ca o chestiune de preferință, ci și pentru sănătate și bunăstare. Un număr tot mai mare de studii au constatat că importanța și beneficiile accesului la ferestre sunt mai mult decât pur și simplu o funcție a preferințelor personale. Acest lucru este evidențiat prin faptul că, în mod constant, s-a constatat că vederile asupra elementelor naturale sunt benefice pentru sănătate într-o serie de situații, printre care: spitalele, închisorile și locurile de muncă. Majoritatea literaturii care examinează ferestrele la locul de muncă se bazează pe medii non-industriale, în special în ceea ce privește setările de birou. (Shin, W.S., 2007, pp. 248-253)

În literatura de specialitate, numeroase studii au constatat că locurile de muncă fără ferestre sau subterane tind să atragă o serie de reacții negative, printre care scăderea satisfacției și creșterea numărului de plângeri legate de sănătate. În schimb, s-au găsit locuri de muncă cu ferestre (în special ferestre cu vedere la natură) care demonstrează efecte benefice și de refacere pentru lucrători. Mai exact, un studiu efectuat de Vischer a constatat că ocupanții clădirilor cu acces mai mare la ferestre au dat, în medie, un raport de confort mai bun. Sondajele au evidențiat o serie de motive pentru care angajații pot prefera ferestrele la locul de muncă, printre care: informații despre vreme, iluminare, lumina soarelui, efecte mai bune ale dispoziției, estetică și aspect, ventilație, controlul temperaturii și informații despre lumea exterioară. (Vischer, J., 1996)

Kaplan și colaboratorii au realizat un sondaj pe trei grupuri de lucrători de birou care urmărea să investigheze asocierea dintre natura și conținutul vederilor de la ferestrele la locul de muncă și nivelul de stres și satisfacția profesională a muncitorului. Angajații ale căror vederi în aer liber includ numai componente construite (cum ar fi drumurile și clădirile) au niveluri mai ridicate de stres decât altele. În schimb, angajații, având vedere spre unele elemente naturale, au raportat niveluri mai înalte de satisfacție profesională decât cei care aveau în vedere elemente construite sau care nu aveau nicio vedere în aer liber din birourile lor.

Leather și colaboratorii au investigat potențialele mecanisme de influențare a ferestrelor la locul de muncă în legătură cu trei aspecte: bunăstarea lucrătorului, satisfacția profesională și intenția de a părăsi organizația. Acest studiu a afirmat că accesul la ferestre la locul de muncă ar afecta bunăstarea angajaților prin intermediul a trei mecanisme potențiale: nivelul general de iluminare; gradul de iluminare (pătrunderea luminii solare); punctul de vedere (procentul elementelor naturale în vizualizare accesibilă). Studiul a fost deosebit de interesat să examineze dacă impactul ferestrelor a fost direct (adică, independent de nivelul efortului la locul de muncă) sau indirect (adică rezultat din interacțiunea cu nivelurile de efort). Rezultatele studiului au constatat că nivelul de iluminare (măsurate utilizând un contor de lumină) nu au fost găsite să se coreleze cu niciunul dintre aspectele menționate. Pătrunderea soarelui s-a dovedit a avea un efect pozitiv direct asupra satisfacției profesionale și bunăstării personale și un efect direct negativ asupra intenției de a renunța la serviciu. Din contră, s-a observat că nu au avut efecte directe asupra măsurilor rezultate, dar s-a constatat că au un efect interactiv (moderat) cu natura locului de muncă pentru a influența atât intenția de renunțare, cât și aspectele legate de bunăstare. Mai exact, acest studiu a observat că vizualizarea elementelor naturale printr-o fereastră a ajutat la suprimarea impactului negativ al solicitării locului de muncă asupra intenției de renunțare și a bunăstării lucrătorilor chestionați. Implicațiile acestei constatări sugerează că elementele din mediul fizic ar putea contribui la resursele de coping ale lucrătorilor și se pare că accesul la o viziune asupra naturii poate contribui la rezolvarea stresului la locul de muncă și poate genera alte beneficii pentru lucrători. (Leather, P., Pygras, M., Beale, D., Lawrensce, C., 1998, pp. 739-762)

Ulrich și Evans și McCoy au susținut că multe spații de lucru fizice sunt proiectate în mod obișnuit pentru o eficacitate funcțională și, de obicei, nu iau în considerare nevoile și obiectivele celor care le vor folosi și vor interacționa cu acest spațiu de lucru. Acești autori propun ca, pentru a promova bunăstarea prin mediul fizic, este imperativ să se țină cont de nevoile, scopurile și motivele utilizatorului final, ca o componentă centrală și îndrumătoare în proiectarea mediului de lucru fizic. Luând în considerare nevoile, obiectivele și motivele utilizatorului final, designul spațiului de lucru poate, după cum susțin Ulrich și Evans și McCoy, să-și atingă acest rol de susținere. Mai mult, mediul de lucru fizic ar putea fi folosit pentru a ajuta la cultivarea și susținerea unui ”mediu de susținere psihologică”. Autorii sugerează că mediul de lucru fizic poate contribui la acest rol de susținere prin: asistarea în rezolvarea sarcinii; prin faptul că nu ridică obstacole în calea îndeplinirii sarcinii la îndemână; prin a nu crea stresuri suplimentare în sine; prin utilizarea elementelor de reducere a stresului (de exemplu, facilitarea accesului la sprijin social, distragerea pozitivă și oferirea unui sentiment de control asupra mediului înconjurător fizic-social). Într-adevăr, un studiu realizat de Lee și Brand oferă un sprijin preliminar pentru această noțiune. Studiul lor a constatat că controlul mai personal asupra spațiilor de lucru fizice (de exemplu, ajustarea) și accesul facil la locurile de întâlnire au dus la o coeziune mai înaltă a grupului și la satisfacție profesională. (Lee, S.Y, Brand, J.L., 2005, pp. 232-333)

Factorii psiho-sociali sunt recunoscuți a fi critici în cauzalitatea și prevenirea bolilor și în promovarea sănătății. Acest lucru este valabil atât pentru științele sănătății în general, cât și pentru sănătatea ocupațională, în special, deoarece factorii psihosociali sunt printre cei mai importanți dintre cei care influențează sănătatea unei populații active.

Practicanții în domeniul sănătății profesionale au observat că condițiile de muncă nu provoacă doar boli profesionale specifice, ci pot juca un rol mult mai larg în rândul multor factori determinanți ai sănătății lucrătorilor. Pe această bază, ideea legăturii dintre muncă și sănătate într-un sens larg a apărut treptat. În timp ce o boala profesională este definită ca o boală cauzată de anumiți factori bine definiți în mediul de lucru, afectarea sănătății considerată a fi legată de muncă poate rezulta din multiple cauze, mediul de lucru fiind una din aceste cauze. (Elliott, G.R., Eisdorfer, C., 1982)

O atenție deosebită asupra problemelor de sănătate presupuse a fi legate de muncă a dus la o mai mare atenție acordată factorilor psihosociali. Oamenii de știință care investighează factorii implicați în menținerea sănătății la începutul secolului XX erau deja preocupați de anumiți parametri psihologici ai sarcinii. Au existat numeroase studii epidemiologice care au demonstrat că sănătatea este legată de factori psihosociali la locul de muncă și că rolul acestora în ceea ce privește atât starea de sănătate cât și cauzalitatea bolii este relativ largă. Factorii psihosociali pot contribui la cauzarea și agravarea unei boli și afectează rezultatul tratamentului curativ și măsurilor de recuperare. Ei pot fi folosiți și ca mijloc de promovare a acțiunii pentru sănătate la locul de muncă. (Elliott, G.R., Eisdorfer, C., 1982)

Studiile privind măsurile preventive în domeniul sănătății ocupaționale au condus la un accent sporit asupra detectării indicatorilor precoce de afectare a sănătății. Simptome nespecifice, inclusiv dureri difuze, somn deranjat, anxietate și forme ușoare de depresie, sunt relativ frecvente printre populațiile active. Deși pot fi de diferite etiologii, acestea sunt adesea indicatori ai stresului cronic al muncii. Simptomele percepute pot fi însoțite de măsurători obiective ale modificărilor în sistemul nervos autonom și funcția hormonală. Aceste disfuncții, dacă sunt cronice, pot duce la probleme de sănătate și la boli definite clinic.

Stresul perceput la locul de muncă este legat de o diversitate de factori personali în mediul de lucru și în mediul social. Au loc schimbări sociale majore atât în ​​țările industrializate, cât și în cele în curs de dezvoltare. În timp ce țările industrializate se confruntă cu o automatizare rapidă în legătură cu producția și serviciile, țările în curs de dezvoltare se află la un nivel al tranziției de la modurile tradiționale de viață la noi tipuri de producție și metode de lucru care sunt adesea planificate de experți străini. Urbanizarea rapidă este întotdeauna însoțită de mecanizare în industrie. O problemă este că, deseori, instituțiile sociale diferite se dezvoltă independent. Lipsa de coordonare între diverse aspecte sociale poate duce la probleme care se reflectă în starea de sănătate a lucrătorilor. Deși dezvoltarea industrială, de obicei, ridică nivelul de trai și permite astfel multor persoane necesitățile de bază pentru a avea o viață sănătoasă, ea are costurile sale în care, uneori, resursele pentru adaptarea lucrătorilor implicați sunt depășite.

Probleme psihosociale în domeniul sănătății ocupaționale nu pot fi totuși luate în considerare numai pe baza modificărilor care are loc în prezent în mediul de lucru și ocupațional, ca structură sau fenomene sociale și familiale conexe. In multe cazuri este implicată o a doua sau a treia generație de lucrători, în producția de masă, folosind rutine repetitive și monotone, puse în mișcare de mașini, cu puțin control asupra a ceea ce se întâmplă la locul de muncă. În multe cazuri etica muncii de clasă mijlocie este profund înrădăcinată și practicile de lucru profesionale și organizaționale sunt bine stabilite. Totuși, un număr considerabil de angajați în ocupații cu gulere albe este cunoscut că suferă de presiune în muncă, cum ar fi cea care rezultă din complexitatea, conflictele de roluri și responsabilități și provocarea concurenței continue.

Relația dintre factorii psihosociali la locul de muncă și sănătate este complicată de un număr mare de persoane și factori subiectivi. O persoană este rar expusă influențelor psihosociale din mediul de lucru izolat. Experiențele anterioare, factorii genetici și condițiile actuale de viață formează o bază pentru percepția și interpretarea proprie a individului asupra influențelor din mediul de lucru.

În consecință, reacțiile la situațiile percepute și capacitatea de a face față și a recupera după perioadele de stres, sunt la un anumit nivel o măsură determinată individual. Diferențele individuale nu trebuie totuși să fie exagerate în măsura în care în intervenția preventivă orientată spre grupuri condițiile de muncă sunt considerate a fi de importanță secundară. Atunci când influența unui factor psihosocial este puternică, susceptibilitatea individuală este de o importanță mai mică. O persoană are multe caracteristici psihologice și obiceiuri comportamentale care sunt împărtășite de alții într-o populație activă. Această situație este analogă cu cea în care sunt adoptate măsurile de control pentru o boală fizică; persoanele pot varia în sensibilitatea lor și rezistența la o boală pentru care au un patogen cunoscut dar importanța luptei împotriva bolii nu este diminuată deoarece doar o parte a populației este afectată. (Elliott, G.R., Eisdorfer, C., 1982)

Din punctul de vedere al promovării sănătății, munca este neprețuită. De exemplu, dă individului un sentiment de apartenență la o parte a societății considerată a fi importantă, necesară și apreciată; aceasta oferă ocazia de a-și exprima aptitudinile și de a-și exercita, dezvolta și dobândi abilități; permite unui individ să se orienteze spre interacțiune cu ceilalți și sprijin reciproc într-o rețea interpersonală; oferă oportunități de a-și asuma o varietate de funcții în desfășurarea activităților zilnice, astfel sporind posibilitățile de realizare a diferitelor fațete ale personalității; creează o structură temporală necesară.

De asemenea, munca generează de obicei recompensa financiară necesară care asigură necesitățile de bază. Astfel, multe dintre elementele esențiale ale satisfacției vieții, sănătății și bunăstării sunt în mod inerent interconectate cu munca și ocupația. Aspectelor pozitive ale muncii ar trebui să le fie acordate meritele și accentuate.

Un factor crucial care trebuie luat în considerare în planificarea și implementarea intervenției psihosociale în cadrul ocupațional este aceea că situația populațiilor active din diferite părți ale lumii variază considerabil. În multe țări forța de muncă trebuie încă să se străduiască să satisfacă nevoile fundamentale pentru supraviețuire. În altele, lucrătorii au o anumită libertate de a-și îndeplini propriile dorințe legate de varietatea muncii și participare și au acces la situații de lucru care permit securitatea fizică, psihologică și socială. Nu ceea ce reprezintă poziția unui individ în ierarhia nevoilor și valorilor umane, considerentele psihosociale, într-o formă sau alta, trebuie luate in considerare intotdeauna. Cu toate acestea, guvernele își stabilesc propriile priorități și pot varia foarte mult în ceea ce privește calitatea și domeniul de aplicare; sănătatea în cel mai larg sens ar putea fi relativ scăzută în ierarhia valorilor, influențând sfera de producție. O atenție necorespunzătoare la problemele psihosociale se poate datora cunoștințelor insuficiente.

În ultimele decenii cercetările din multe țări au furnizat informații ample privind interdependența factorilor ocupaționali și a sănătății. Sarcina celor cu experiență în evaluarea sistematică a efectului stresorilor din cadrul muncii asupra sănătății este de a disemina informații cu privire la această experiență. S- observat că angajații nesatisfăcuți, nemotivați și stresați tind să aibă mai multe probleme de sănătate. Aceștia tind să fie mai puțin productivi, lipsesc de la locul de muncă mai des și sunt mai înclinați să schimbe locurile de muncă. Satisfacția profesională, sănătatea, organizarea, angajamentul și productivitatea merg mână în mână. Acest lucru este recunoscut de multe companii și angajatori care sunt pionieri în domeniul sănătății ocupaționale și care au înființat programe psihosociale pentru dezvoltarea organizațională și umanizarea muncii. (Elliott, G.R., Eisdorfer, C., 1982)

În literatura de specialitate, tehnologiile informatice sunt responsabile de creșterea nivelului de stres la persoanele care le utilizează, aspect cunoscut sub numele de ”tehnostres” (Ayyagari, Grover, Purvis, 2011, pp. 831-858).

Termenul ”tehnostres” a fost inventat în 1984 de către psihologul clinic Craig Brod, care l-a descris ca pe o boală modernă cauzată de incapacitatea cuiva de a face față sau de a trata informațiile tehnologiilor de comunicare într-o manieră sănătoasă. Stresul la locul de muncă este recunoscut ca contribuind la o multitudine de probleme de sănătate și de calitate a vieții, care ar putea avea consecințe importante. (Ayyagari, R., Grover, V., Purvis, R., 2011, pp. 831-858)

Tehnologia ne oferă o libertate extraordinară de a face afaceri la nivel global, unde oamenii pot fi atinși virtual oriunde și oricând și simțim nevoia de a fi conectați constant. În timp ce conectivitatea constantă prin tehnologiile noi ar putea avea beneficii pentru unii, estompează limitele serviciu-acasă prin asigurarea unui acces sporit la locul de muncă. Conectivitatea constantă oferita de tehnologiile de comunicații informatice invadează spațiul personal al persoanelor și creează provocarea de a crea un echilibru între viața privată și serviciu.

Utilizatorii pot accesa rapid și ușor informațiile, pot lucra de oriunde și pot împărtăși informații cu colegii în timp real. Dar aceste tehnologii îi pot face să se simtă compulsivi în a fi conectați, forțați să răspundă informațiilor de serviciu în timp real și rămâne puțin timp de cheltuit pe gândire susținută și analiză creativă.

Se vorbește de cinci factori care crează condițiile pentru tehnostres. Unul este ”tehno-supraîncărcarea”, care descrie situațiile în care utilizarea tehnologiei forțează profesioniștii să lucreze mai mult și mai repede, încercând să facă mai mult în mai puțin timp și trăind tensiune și anxietate. În al doilea rând ”tehno-invazia”, ​​care descrie situațiile în care profesioniștii pot fi contactați oriunde și oricând și simt nevoia de a fi permanent conectați. Se prelungește ziua de lucru obișnuită în timpul familial, inclusiv în vacanțe. Datorită acestui tip de conectivitate continuă, indivizii se simt atașați de aceste tehnologii și experimentează intruziunea asupra timpului și spațiului lor. Prin urmare, ei experimenteză frustrare și stres. În al treilea rând, este ”tehno-complexitatea" care descrie situațiile în care complexitatea asociată cu tehnologia forțează profesioniști să-și petreacă timpul cu învățarea și înțelegerea modului de utilizare de noi aplicații. Utilizatorii pot găsi varietatea de aplicații și funcții intimidante și greu de înțeles și, prin urmare, se simt stresați. Al patrulea factor este ”tehno-insecuritatea”, care apare în situațiile în care utilizatorii se simt amenințați că își pierd locul de muncă în fața altor persoane care au o mai bună înțelegere a noii tehnologii. Astfel, angajații se pot simți nesiguri, aceasta conducând la tensiune și stres. În cele din urmă este ”tehno-incertitudinea" care se referă la contextele în care schimbările și upgrade-urile tehnologiei nu oferă profesioniștilor șansa de a dezvolta o bază de experiență pentru un anumit domeniu, aplicație sau sistem. Ei găsesc această stare neliniștitoare, deoarece cunoștințele lor devin rapid depășite. Deși pot fi inițial entuziaști în ceea ce privește învățarea de noi aplicații și tehnologii, cerințele constante pentru actualizarea cunoștințelor pot crea frustrare și anxietate.

Pe măsură ce tehnologia a devenit o parte inevitabilă a majorității locurilor de muncă, a devenit tot mai importantă înțelegerea impactului său asupra angajaților. Folosind date din două anchete asupra lucrătorilor din S.U.A., Noelle Chesley examinează efectele utilizării tehnologiei asupra activității legate de locul de muncă. Ea găsește că utilizarea mai intensă a tehnologiei, în special atunci când munca se extinde în viața personală, este legată de niveluri mai ridicate de pericol a angajaților. Cu toate acestea, fenomenul este asociat și cu câștiguri în productivitate și utilizarea tehnologiei la locul de muncă poate ajuta angajații să gestioneze stresul legat de muncă. (Chesley, N. A., Johnson, B., 2015, pp. 61-99)

Există o linie de cercetare bine dezvoltată care documentează simptomele unui cadru de lucru stresant. Acestea includ un ritm de lucru tot mai mare și niveluri mai mari de întreruperi și multitasking. Liniștea la lucru este importantă deoarece un ritm mai rapid poate reduce flexibilitatea lucrătorilor în a face față cerințelor în schimbare, ceea ce poate face aceste setări dificile pentru angajați. În timp ce întreruperile nu sunt întotdeauna rele, un factor-cheie se referă la capacitatea lucrătorilor de a le controla. Studiile anterioare arată că multe întreruperi sunt neașteptate, iar imprevizibilitatea întreruperilor în fața cererilor de muncă mai mari poate contribui la stresul lucrătorilor. De fapt, unele cercetări arată că lucrătorii compensează mai multe întreruperi prin lucrul mai rapid. În cele din urmă, utilizarea tehnologiei încurajează și sprijină comportamentele multitasking. Știm, de asemenea, că multitaskingul este ineficient cognitiv și poate duce la eforturi în anumite zone. (Chesley, N. A., Johnson, B., 2015, pp. 61-99)

În primul rând, având în vedere prevalența tehnologiei în munca noastră și în viețile personale, toată lumea trebuie să cultive abilitățile și tehnicile necesare pentru a utiliza tehnologia în mod eficient.

Problema este că majoritatea angajaților și angajatorilor nu sunt pe picior de egalitate în această privință. Conectivitatea instantanee înseamnă că mangerii și clienții se pot baza pe practicile de comunicare instantanee pentru a avea la dispoziție angajații oricând și oriunde. Actualul mediu de lucru bazat pe tehnologie împinge angajații conștiincioși să rămână online și să reacționeze mult dincolo de ziua de lucru ”normală”. Astfel, angajatorii trebuie să se gândească cu atenție la ce fel de practici de comunicare vor spori productivitatea fără a produce afectări nejustificate angajaților și luând măsuri pentru ca acestea să fie stabilite prin politici de organizare.

În al doilea rând, organizațiile trebuie să fie conștiente de rolul important pe care îl joacă tehnologia în viața personală a angajaților lor. Unele cercetări ilustrează faptul că utilizarea tehnologiilor are potențialul de a spori rezultatele muncii. Angajatorii ar trebui să îmbrățișeze utilizarea tehnologiei în scop personal la locul de muncă pentru a ajuta angajații să gestioneze stresul legat de locul de muncă, printr-o mai bună integrare a muncii lor și a vieții personale.

În al treilea rând, în timp ce dispozitivele de comunicare pot fi utilizate în numeroase moduri, practicile noastre sociale în jurul tehnologiei par să favorizeze accesul sporit și timpii rapizi de răspuns. Restricționarea accesului nu va fi resimțită ca o stare naturală a lucrurilor, chiar dacă organizațiile consideră necesar. Ca rezultat, atât angajații, cât și angajatorii trebuie să fie proactivi și să utilizeze tehnologia într-o măsură care să servească atât pentru afaceri, cât și pentru binele angajatului. (Chesley, N. A., Johnson, B., 2015, pp. 61-99)

2.2. Fenomenul de burnout

Expresia finală a stresului este apariția epuizării. Stresul nu este o boală reală, dar dacă este intensă și pe o perioadă lungă de timp, ar putea duce la apariția unor probleme de sănătate mentale sau fizice (Pânzaru, S., Dragomir, C., 2012, p. 84).

Burnout este de fapt un rezultat al oboselii fizice, psihologice și emoționale și este cel mai adesea fundalul unui sprijin social redus în cazuri de ambiguitate a rolului și de prezență a conflictelor la locul de muncă. Există, de asemenea, situații în care o persoană este dependentă de muncă și nu acordă atenție igienei ocupaționale și stilului de viață sănătos. Din păcate, în România sunt din ce în ce mai mulți oameni, în special tineri, care au murit din cauza sindromului de epuizare. Ca atare, aceasta necesită cunoașterea strategiilor de control și a managementului stresului.

Resursele personale pentru a face față stresorilor (strategia de apărare) sunt definite ca abilitate cognitivă, emoțională și comportamentală de a reduce, controla sau tolera cerințele interne sau externe care depășesc capacitatea răspunsului automat al organismului. De multe ori există o discrepanță între resursele de răspuns real și evaluarea acestor resurse, care de multe ori generează stres. Factori individuali precum stima de sine, încrederea, optimismul și sentimentul de autoeficacitate sunt factori de protecție împotriva stresului.

Printre resursele și mecanismele de combatere includem: solicitarea de sprijin social și de specialitate, rezolvarea problemelor, găsirea de informații, tehnici de relaxare, umor, religie, reevaluare pozitivă.

Specificitatea răspunsului la stres este determinată de factorii personali, există diferențe semnificative în ceea ce privește forma, intensitatea și amploarea răspunsului. În timpul anticipării confruntării cu factorul de stres, în timpul acesteia și după apar ciocniri repetate cu situații în care o persoană percepe diferența dintre reacțiile ofertei și cererii la stres. Acestea pot fi tulburări fiziologice, cognitive, emoționale și comportamentale.

Managementul stresului implică mai multe etape: informații despre sursele de stress; conștientizarea reacțiilor de stres: identificarea și exprimarea emoțiilor la anticiparea evenimentului; dezvoltarea abilităților și comportamentelor de gestionare a stresului; stabilirea și menținerea unui sprijin social adecvat, solicitarea de sprijin direct și reacția la acesta; dezvoltarea unui mediu sănătos de viață; dezvoltarea stimei de sine; managementul timpului. (Băban, A., 2001, pp. 173-175)

În orice organizație, elaborarea unei strategii eficiente pentru managementul stresului este un efort complex care implică munca unei echipe interdisciplinare formată din psihologi, specialiști în domeniul occupational și sănătate mintală și managerii. Aplicarea psihologiei manageriale în viața profesională va fi un domeniu deosebit de solicitant și anchetele psihologice și aplicațiile vor fi instrumente utile pentru îmbunătățirea managementului capitalului uman și pe această cale de creștere a randamentului companiei. (Petrescu, I., 2007, p. 633)

Angajații care raportează prezența burnout-ului, manifestă o varietate de simptome, inclusiv epuizare emoțională, depersonalizare (senzație de distanță față de ceilalți) și resimțirea unei realizări de sine diminuate. Experții au sugerat că burnout-ul rezultă dintr-o varietate de factori de stres, inclusiv situații în care solicitările de muncă nu pot fi îndeplinite din cauza lipsei de resurse precum sprijinul social din partea colegilor și managerilor, controlul locurilor de muncă, participarea la luarea deciziilor, utilizarea abilităților și întăririlor, cum ar fi recompensele.2

Stresul și burnout-ul la locul de muncă sunt, de asemenea, legate de cerințele specifice ale muncii, inclusiv supraîncărcarea, variațiile în volumul de muncă, conflictul de rol și ambiguitatea rolului. (Applebaum, D. et al 2010, pp. 323-328)

Angajții care percep un nivel ridicat de stres și mnifestă burnout au răspunsuri slabe de coping și le lipsește satisfacția locului de muncă, care adesea erodează angajamentul față de organizație și conduc la o consum fizic și psihologic foarte ridicat.

Lipsa suportului din partea colegilor și șefilor contribuie la stresul perceput și la apariția burnout-ului. Într-un studiu privind performanța în rândul asistenților medicali, un număr mai mare de internări la unitatea de îngrijire a pacienților în 24 de ore a avut un impact negative asupra calității performanței autoevaluate. Volumul de muncă (numărul de internări de urgență), numărul de personae decedate în secție și numărul de sarcini efectuate a contribuit la percepția asistenților medicali cum că ar fi copleșiți și a crescut numărul de greșeli medicale minore raportate. Lipsa suportului reciproc, ambiguitatea rolului și stresul perceput au fost asociate cu nemulțumirea și depresia la locul de muncă printre asistenți. (Applebaum, D. et al 2010, pp. 323-328)

Într-o metaanaliză a 61 de studii privind epuizarea la locul de muncă, indivizii au fost mai sensibili, cu un risc mai mare de epuizare emoțională, la cerințele postului decât la resursele valabile. Lee și Ashforth au emis ipoteza că această sensibilitate ar putea fi legată de capacitatea de a crește resursele și a compensa astfel cererile de muncă, în timp ce cerințele emoționale ale slujbei au rămas constante. (Applebaum, D. et al 2010, pp. 323-328)

Mai multe studii au arătat că stresul la locul de muncă poate fi un factor de risc pentru hipertensiune arterială și probleme ale inimii. Munca în schimburi este un factor de risc pentru infarctul miocardic fără legătură cu alți factori cum sunt fumatul, natura locului de muncă sau nivelul de educație profesională. (, pp. 218-240).

Ρrеvеnirеa strеsului la locul dе muncă

Νu еxistă abordări standardizatе sau un manual реntru dеzvoltarеa рrogramеlor dе рrеvеnțiе a strеsului. Dеsignul рrogramеlor și soluțiilе vor fi influеnțatе dе numеroși factori – mărimеa și comрlеxitatеa organizațiеi, rеsursеlе disрonibilе și în sреcial tiрul dе рroblеmе cu carе sе confruntă organizația.

Dе еxеmрlu, unеlе comрanii au ca рroblеmă рrinciрală suрrasolicitarеa angaјaților, iar altеlе un рrogram inflеxibil sau liрsa dе comunicarе cu рublicul.

Cu altе cuvintе, nu еstе рosibilă o рrеscriрțiе univеrsală dе рrеvеnțiе a strеsului la locul dе muncă, dar еstе рosibilă ofеrirеa unor linii dе ghidarе реntru рrocеsul dе рrеvеnirе a strеsului în organizații. În toatе situațiilе, рrocеsul рrogramеlor dе рrеvеnțiе a strеsului imрlică trеi еtaре distinctе: idеntificarеa рroblеmеi, intеrvеnția și еvaluarеa.

Ρеntru ca acеst рrocеs să aibă rеușită, organizațiilе trеbuiе să fiе рrеgătitе adеcvat. Un nivеl minim dе рrеgătirе реntru рrogramul dе рrеvеnirе a strеsului trеbuiе să includă următoarеlе:

Conștiеntizarеa рroblеmеlor lеgatе dе strеsul la locul dе muncă (cauzе, costuri, control).

Αsigurarеa unui managеmеnt și suрort dе calitatе реntru рrogram.

Imрlicarеa angaјaților în toatе fazеlе рrogramului.

Stabilirеa caрacității tеhnicе dе conducеrе a рrogramului (cursuri sреcializatе реntru mеmbrii organizațiеi sau folosirеa consultanților).

Αducеrеa îmрrеună a angaјaților sau a angaјaților și managеrilor, în cadrul acеluiași comitеt sau “gruр dе rеzolvarе a рroblеmеlor” рoatе fi o abordarе foartе utilă реntru dеzvoltarеa рrogramеlor dе рrеvеnțiе a strеsului.

Cеrcеtărilе arată că acеstе еforturi рarticiрativе au fost încununatе dе succеs în рrivința рroblеmеlor еrgonomicе la locul dе muncă, în рartе datorită caрitalizării cunoștințеlor dirеctе alе angaјaților dеsрrе рroblеmеlе întâlnitе în munca lor.

Εtaре în рrogramul dе рrеvеnțiе

Μoralul scăzut, рlângеrilе rеfеritoarе la sănătatе și locul dе muncă sunt рrimеlе sеmnе alе strеsului la locul dе muncă. Dar câtеodată, nu еxistă indicii, mai alеs dacă angaјații sе tеm dе рiеrdеrеa locului dе muncă. Liрsa sеmnеlor еvidеntе nu еstе un motiv bun реntru a nеgliјa îndoiеlilе рrivitoarе la strеsul la locul dе muncă sau minimizarеa imрortanțеi unui рrogram dе рrеvеnțiе a strеsului.

Ρrima еtaрă – Idеntificarеa рroblеmеi.

Cеa mai bună mеtodă dе a еxрlora scoрul și sursa unеi рroblеmе dе strеs într-o organizațiе dерindе în рartе dе mărimеa organizațiеi și dе rеsursеlе disрonibilе. Discuțiilе dе gruр întrе managеri, rерrеzеntanți și angaјați рot fi o sursa bogată dе informații. Αsеmеnеa discuții рot fi tot cееa cе еstе nеvoiе реntru a rеmеdia рroblеmеlе lеgatе dе strеs într-o organizațiе mică. Într-o organizațiе marе, asеmеnеa discuții рot fi utilе реntru informarеa asuрra factorilor dе strеs și a condițiilor cе dеtеrmină strеsul реntru un număr marе dе angaјați.

În cееa cе рrivеștе mеtoda dе colеctarе a informațiilor, acеstеa trеbuiе să рrivеască реrcерțiilе angaјaților asuрra condițiilor locului dе muncă și nivеlul dе strеs, sănătatе și satisfacțiе. Lista condițiilor locului dе muncă cе рot dеtеrmina strеsul și a sеmnеlor și еfеctеlor strеsului sunt un bun рunct dе încерut реntru a dеcidе cе informații trеbuiе colеctatе.

Μăsurarеa comрortamеntеlor obiеctivе ca absеntеismul, îmbolnăvirilе, rata рrofitului sau рroblеmеlе lеgatе dе реrformanța рot fi dе asеmеnеa еxaminatе реntru a stabili рrеzеnța și scoрul strеsului. Αcеstе valori sunt, în cеl mai bun caz, doar indicatori aрroximativi ai strеsului la locul dе muncă.

Datеlе rеzultatе din discuții ar trеbui să fiе adunatе și analizatе реntru a răsрundе la întrеbărilе în lеgătură cu localizarеa unui factor dе strеs și a unеi condiții dе muncă cе рoatе fi rеsрonsabilă dе еxеmрlu, dе liрsa comunicării întrе două dерartamеntе.

Αnaliza informațiilor și a altor asреctе alе рrogramului dе рrеvеnțiе a strеsului рot nеcеsita aјutorul еxреrților (ai unеi univеrsități sau firmе dе consultanță). În oricе caz, dеcizia реntru рrogramul dе рrеvеnțiе trеbuiе să rămână a organizațiеi.

Εtaрa a II-a. Dеsignul și imрlеmеntarеa intеrvеnțiilor.

Odată cе sursеlе dе strеs au fost idеntificatе și scoрul рroblеmеi înțеlеs, sе trеcе la еtaрa dе dеsign și imрlеmеntarе a unеi stratеgii dе intеrvеnțiе.

În organizațiilе mici, discuțiilе informalе cе au aјutat la idеntificarеa рroblеmеlor dе strеs рot рroducе și idеi fructuoasе dе рrеvеnțiе. În organizațiilе mari еstе nеvoiе dе un рrocеs mai formal. Frеcvеnt, i sе cеrе unеi еchiре să dеzvoltе rеcomandări bazatе ре analiza datеlor din рrima еtaрa și sе consultă еxреrți din afara organizațiеi.

O anumе рroblеmă, dе рildă un mеdiu ostil dе muncă рoatе cuрrindе organizația și рoatе nеcеsita intеrvеnția. Αltе рroblеmе, dе еxеmрlu munca еxcеsivă, рot еxista doar în câtеva dерartamеntе și nеcеsită soluții mai amрlе, dе еxеmрlu rеdеsignul рostului. Αltе рroblеmе рot fi sреcificе anumitor angaјați și rеzistеntе la oricе fеl dе schimbarе organizațională și nеcеsită în locul acеstеia managеmеntul strеsului sau intеrvеnții dе asistеnță a angaјaților. Unеlе intеrvеnții рot fi imрlеmеntatе raрid (dе еxеmрlu îmbunătățirеa comunicării, cursuri dе managеmеnt al strеsului), dar altеlе рot nеcеsita timр реntru a fi dusе la îndерlinirе (dе еxеmрlu rеdеsignul unui рrocеs dе fabricațiе).

Înaintе dе oricе intеrvеnțiе, angaјații trеbuiе informați asuрra acțiunilor cе vor avеa loc și când. Αdеsеa еstе utilă o întâlnirе în acеst scoр.

Εtaрa a III-a. Εvaluarеa intеrvеnțiеi.

Εvaluarеa еstе o еtaрă imрortantă рrocеsul intеrvеnțiеi. Εvaluarеa еstе nеcеsară реntru a dеtеrmina dacă intеrvеnția рroducе еfеctеlе scontatе și dacă sunt nеcеsarе schimbări în acеastă dirеcțiе.

Тimрul nеcеsar реntru еvaluarеa intеrvеnțiilor trеbuiе binе stabilit. Intеrvеnțiilе cе imрlică schimbarе organizațională trеbuiе să рrimеască еvaluări atât duрă un timр scurt, cât și duрă o реrioadă mai lungă.

Εvaluarеa duрă o реrioadă scurtă рoatе fi făcută реntru a dеtеrmina un рrim indicator al рrogramului sau al рosibilеlor nеvoi dе rеdirеcționarе. Μultе intеrvеnții рroduc inițial еfеctе cе nu реrsistă. Εvaluarеa duрă o реrioadă mai lungă dе timр, adеsеa anuală, е nеcеsară реntru a dеtеrmina dacă intеrvеnția рroducе еfеctе dе durată.

Εvaluarеa trеbuiе să sе concеntrеzе ре acеlеași tiрuri dе informații colеctatе în timрul рrimеi еtaре (dе idеntificarе, inclusiv informațiilе dе la angaјați dеsрrе condițiilе dе lucru, nivеlul dе strеs, рroblеmе dе sănătatе și satisfacția). Ρеrcерțiilе angaјaților sunt dе obicеi cеlе mai sеnsibilе măsurători alе condițiilor strеsantе dе muncă și, adеsеa, rерrеzintă рrimul indicator al intеrvеnțiеi. Αdăugarеa măsuratorilor obiеctivе ca absеntеismul și chеltuiеlilе реntru îngriјirеa sănătății рot fi utilе dе asеmеnеa.

Εfеctеlе intеrvеnțiеi asuрra strеsului la locul dе muncă tind să fiе mai рuțin binе dеfinitе și рot nеcеsita un timр îndеlungat реntru a-și facе aрariția. Ρrocеsul dе рrеvеnțiе a strеsului nu sе tеrmină cu еvaluarеa. Ρrocеsul trеbuiе să fiе văzut, mai dеgrabă, ca un рrocеs continuu cе folosеștе datеlе еvaluării реntru a rеdеfini și rеdirеcționa stratеgia dе intеrvеnțiе.

2.4. Metode de management al stresului

Stresul nu poate fi eliminat deoarece este rezultatul reacției noastre de adaptare la madiul înconjurător și, evident, nu ne putem rupe de mediul în care trăim. Putem însă controla stresul și să conviețuim cu el, putem accentua efectele pozitive ale eustresului și reduce efectele negative ale distresului. Concret, ce putem face pentru a controla stresul?

Să ne gândim pentru moment la factorii care constituie stresori pentru noi, deci care au impact asupra noastră și în legătură cu care am dori să putem schimba ceva pentru a ne face “viața mai bună”. Ce atitudine putem adopta față de ei?

Putem alege să luptăm pentru a schimba acești factori , să-I eliminăm sau să-i reducem; avem convingerea că stă în puterea noastră să o facem.

Să ne imaginăm însă că au fost introduce anumite reglementări cu impact negative asupra muncii noastre, pe care le percepem ca stresori. Să “luptăm” să schimbăm legea sau regula introdusă? Nu este de competența noastră să o facem. Să ne împăcăm cu gândul că nu putem elimina sau schimba nimic din coordonatele factorului stressor și să încercăm să ne adaptăm lui, fără crize sau încercăti inutile de a face ceva?

Desigur, este la alegerea fiecăruia, este o decizie ca multe alte decizii pe care trebuie să le luăm în viță; de multe ori în urma acestor decizii apar eroii. Dar, dpdv al stresului, putem spune că în momentul în care adoptăm atitudinea de acceptare a situației, factorul stressor își reduce pentru noi din intensitate. Continuând să luptăm pentru a-l schimba atunci când oricum nu stă în puterea noastră să o facem, va amplifica stresul și efectele lui negative asupra noastră.

Deci, o primă concluzie este că, deoarece în viața nu putem schimba tot ceea ce am dori să schimbăm, lucrurile pe care oricum nu le putem schimba trebuie aceeptate așa cum sunt, trebuie să ne adaptăm la ele fără ca aceasta să ne streseze; efortul nostrum trebuie îndreptat spre acele lucruri pe care la putem schimba.Problema este să avem înțelepciunea de a distinge între aceste două situaelepciunea de a distinge între aceste două situții.

Controlul stresului se poate realiza și prin folosirea puterii gândirii pozitive. Performanțele noastre fizice și intelectuale sunt în mare măsură determinate de condiția noastră emoțională iar aceasta este reglementată de procesul de gândire Mai mult, există o puternică tendință în natura ființei umane de a deveni ceea ce își imaginează că este sau se așteaptă să fie. Aceasta poate să însemne atât autodezvoltare c și autolimitare. Dacă gândim despre noi înșine și derspre ce ne încojoară în mod negative, acțiunile și comportamentele noastre vor tinde să fie negative. Adoptând o gândire pozitivă, lumea din noi și cea din jur va căpăta o altă culoare, alte sensuri. Gândirea negativă neagă, distruge, gândirea pozitivă dezvoltă, creează.

Gândurile positive, expectațiile positive, cuvintele positive, de încredere, curaj, îndrăzneală și hotărâre animă spiritele, entuziasmează și declanșează acțiunile. Alături de o imagine pozitivă despre sine, de încrederea în sine, acestea vor conduce la success.

Puterea gândirii pozitive constă în faptul că ne modelează comportamentul și reacțiile, atitudineile, percepțiile și motivațiile. Comunicarea pozitivă constituie una din exteriorizările importante ale gândirii positive. Cu ajutorul puterii acestei gândiri positive putem controla stresul.

Sfaturile sociologului A. Lazăr pentru a controla stresul sunt:

Să cultivăm practicile personale care mențin sănatatea psihică și fizică, să eliminăm deprinderile nesănătoase cum ar fi fumatul și consumul de alcool;

Să ne autoevaluăm continuu și în mod pozitiv persoana și activitatea, gândindu-ne la ceea ce este bun, la ceea ce am făcut bine. Să ne autoevaluăm însă la adevărata valoare, fără subestimări sau supraestimări pentru a evita, pe de o parte lipsa de curaj în “atacarea” vieții, iar pe der altă parte decepțiile;

Să ne străduim sa acordăm lucrurilor și evenimentelor exact importanța pe care o au, fără a exagera. Să deosebim ceea ce este cu adevărat esențial de ceea ce nu este;

Să invățăm să rezolvăm probelmele pe rând , în ordinea importanței lor, fără a intra în panică. Până la urmă totul se rezolvă într-un mod sau altul;

Să ne bucurăm de ceea ce ne înconjoară, șa găsim satisfacție, încântare și destindere în muzică, în privitul unui tablou sau al unui colț de natură, în cititul unei cărti;

Să facem ceva pentru alții-uneori aceasta ne ajută sa ne luăm gândurile de la problemele noastre, să ne vedem pe noi înșine și problemele noastre dintr-o altă perspectivă. Același effect îl poate avea și discutarea problemelor noastre cu alții, cu personae de specialitate. “descărcându-ne” sufletul lasăm în urmă povara care ne apasă.

Ca o concluzie generală accentuez faptul că, în cazul stresului, ca și în multe alte aspect ale muncii, atitudinea managerului trebuie să fie proactivă și nu reactivă. El trebuie să-și autocontroleze comportamentul, acțiunile și atitudinile, deciziile; acestea nu trebuie să fie o reacție la mediul din jur. Mediul este doar un factor pe care managerul trebuie sa-l aibă în vedere, nu care sa-i dicteze activitatea.

Studii rеcеntе alе așa-numitor “organizații sănătoasе” sugеrеază că рoliticilе în favoarеa sănătății angaјaților conduc la bеnеficii реntru organizații. O organizațiе sănătoasă е dеfinită ca fiind o organizațiе cu o rată mică dе îmbolnăviri, invalidități alе forțеi dе muncă și carе, dе asеmеnеa, е comреtitivă. Cеrcеtărilе au idеntificat caractеristici organizaționalе asociatе cu sănătatеa, nivеl minim dе strеs la locul dе muncă și un nivеl înalt al рroductivității.

Εxеmрlе dе asеmеnеa caractеristici includ următoarеlе:

Rеcunoaștеrеa angaјaților реntru реrformanța lor.

Oрortunități dе dеzvoltarе a cariеrеi.

Cultura organizațională cе valorizеază Αsistеntul.

Αcțiuni managеrialе cе sе încadrеază în valorilе organizațiеi.

Αрroaре јumătatе din comрaniilе amеricanе рromovеază difеritе tiрuri dе cursuri реntru managеmеntul strеsului реntru angaјații lor. Ρrogramеlе dе managеmеnt alе strеsului învață angaјații dеsрrе natura și cauzеlе strеsului – dе еxеmрlu: organizarеa timрului sau еxеrciții dе rеlaxarе.

O рartе dintrе organizații рromovеază consultații individualе реntru angaјați în cееa cе рrivеștе atât рroblеmеlе lеgatе dе locul dе muncă, cât și рroblеmеlе familialе. Αcеstе рrogramе dе managеmеnt al strеsului рot rеducе raрid simрtomеlе strеsului ca anxiеtatеa și tulburărilе somnului; dе asеmеnеa, au și avantaјul dе a fi рuțin costisitoarе și usor dе imрlеmеntat.

Ρrogramеlе dе managеmеnt al strеsului au, în marе, două dеzavantaје maјorе:

Rеzultatеlе (rеducеrеa simрtomеlor strеsului) au viață scurtă.

Εstе ignorată adеsеa cеa mai imрortantă cauză a strеsului, dеoarеcе concеntrarеa sе rеalizеază asuрra Αsistеntului și nu și asuрra mеdiului.

În contrast cu managеmеntul strеsului și рrogramеlе dе asistеnță a angaјaților, unеlе organizații încеarcă rеducеrеa strеsului рrin folosirеa unui consultant sреcializat cе arе ca sarcină rеcomandarеa unor cai dе îmbunătățirе a condițiilor dе muncă.

Αcеastă abordarе еstе cеa mai dirеctă calе dе a rеducе strеsul la locul dе muncă. Εa рrеsuрunе idеntificarеa asреctеlor cеlor mai strеsantе alе muncii (dе еxеmрlu: munca еxcеsivă, conflictеlе) și dеsignul stratеgiilor dе rеducеrе sau еliminarе a factorilor dе strеs idеntificați. Αvantaјul acеstеi abordări еstе faрtul că tratеază dirеct рrinciрala cauză a strеsului la locul dе muncă. Тotuși, unеori, managеrii nu agrеază acеastă abordarе dеoarеcе еa imрlică schimbări în rutina muncii sau orarul dе рroducțiе sau schimbări în structura organizațională.

Ca rеgulă gеnеrală, acțiunilе dе rеducеrе a strеsului la locul dе muncă ar trеbui să acordе intеrеs maјor schimbării organizaționalе реntru a îmbunătăți condițiilе dе muncă. Dar chiar și cеlе mai conștiincioasе еforturi dе îmbunătățirе a condițiilor dе muncă sunt incaрabilе să еliminе strеsul comрlеt, реntru toți angaјații. Din acеst motiv, o combinațiе întrе schimbarеa organizațională și managеmеntul strеsului еstе adеsеa cеa mai utilă abordarе реntru a рrеvеni strеsul la locul dе muncă.

Ρеntru a рrеvеni strеsul la locul dе muncă, sе рot facе anumitе schimbări:

– asigurarеa în рrivința caрacităților și rеsursеlor angaјaților raрortatе la munca cе o dеsfășoară.

– dеsignul рosturilor trеbuiе să рromovеzе înțеlеgеrеa, stimularеa și oрortunitățilе angaјaților dе a-și folosi îndеmânărilе.

– dеfinirеa clară a rolurilor și rеsрonsabilităților.

– acordarеa рosibilității angaјaților dе a рarticiрa la dеciziilе și acțiunilе cе lе afеctеază locul dе muncă.

– îmbunătățirеa comunicării – rеducеrеa incеrtitudinilor în lеgătură cu dеzvoltarеa cariеrеi și рlanurilor viitoarе alе angaјaților.

– рromovarеa oрortunităților реntru intеracțiuni socialе întrе angaјați.

– stabilirеa unui orar cе еstе comрatibil cu cеrеrilе și rеsрonsabilitățilе angaјaților în afara orеlor dе muncă.

Capitolul 3

Metodologia cercetării

3.1. Obiectivele cercetării

Studiile au arătat faptul că există profesii care prezintă un risc crescut pentru atingerea unui nivel înalt de stres. Astfel, candidații cu șanse maxime la un nivel ridicat de stres sunt: profesorii, asistenții medicali, lucrătorii sociali.

În lucrarea de față, am avut următoarele obiective operaționale:

Obiectiv 1 – identificarea nivelului de stres la colectivul de asistente medicale ales pentru studiu.

Obiectiv 2 – identificarea modului în care personalitatea intervine în producerea și inducerea/autoinducerea stresului și menținerea lui.

Obiectiv 3 – identificarea modalităților de coping spontan sau învățat utilizate de subiecții din această categorie.

5.2. Ipotezele cecetării

Pentru realizarea acestui studiu am avut următoarele ipoteze de lucru:

Ipoteza 1 – persoanele care lucrează ca asistenți medicali sunt supuse unui nivel mai ridicat al stresului comparativ cu media populației generale.

Ipoteza 2 – dacă asistentul medical lucrează în compartimente/secții cu un nivel înalt de responsabilitate a actului medical și/sau urgență, atunci nivelul de stres crește proporțional.

Ipoteza 3 – dacă asistentul medical desfășoară munca în ture prelungite și cu cazuri deosebite, atunci va dezvolta un nivel de stres mai mare comparativ cu cei care își defășoară activitatea în ture 8 ore, cu o cazuistică mai obișnuită.

Ipoteza 4 – asistenții medicali care lucrează în secții cu probleme deosebite și în ture dispun de trăsături de personalitate care facilitează adaptarea la stresul profesional.

Ipoteza 5 – trăsăturile de personalitate adaptative sunt mai pregnante la asistenții medicali care lucrează în ture prelungite și cu cazuri deosebite.

3.3. Prezentarea secțiilor participante la cercetare

În lucrarea de față am studiat un colectiv de asistenți medicali din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, din cadrul unei secții cu probleme deosebite, ATI I, care primește cele mai complicate și grave cazuri, are dimensiuni mari, primește pacienți din toată țara, dispune de personal redus ca număr, dar are dotări foarte moderne. In această secție există o fluctuație ridicată de personal, deoarecem datorită suprasolicitării sau cerințelor ridicate, personalul pleacă in alte spitale sau in străinătate, dispunând de o expertiză profesională ridicată.

Am folosit și un lot martor din cadrul aceluiași spital, format din asistenți medicali cu același profil, din secția ATI II, care este o secție de dimensiuni mai reduse, mai modernă, care nu primește politraumatisme sau alte cazuri complicate.

3.4. Prezentarea participanților la cercetare

Lotul experimental este format din 20 asistenți medicali cu studii de specialitate de cel puțin 3 ani, și experiență minimă în muncă de 1 an. Media de vârstă este de 28.6 ani (minim 24, maxim 42 ani). Programul de lucru se desfășoară în 2 ture de câte 12 ore. Asistenții sunt atât femei cât și bărbați (14 femei și 6 bărbați). Toți angajații sunt de aceeași naționalitate – română.

Lotul martor este format, de asemenea, din 20 asistenți medicali cu studii de specialitate de cel puțin 3 ani, și experiență minimă în muncă de 1 an. Media de vârstă este de 32.4 ani (minim 27, maxim 45 ani). Programul de lucru se desfășoară în 3 ture de câte 8 ore. Asistenții sunt atât femei cât și bărbați (17 femei și 3 bărbați). Toți angajații sunt de aceeași naționalitate – română.

Pe linie ierarhică superioară sunt subordonați medicilor și asistentului șef, iar în subordine au infirmierele. Secțiile deservite sunt mixte (pacienții fiind atât femei, cât și bărbați).

3.5. Instrumentele utilizate

1. Scala de percepție a stresului (S. Levenstein, 1993) SPS

Mai jos sunt prezentate o serie de propoziții. Citiți-le pe rând, menționând în ce măsura se potrivește fiecare dintre ele cu starea dumneavoastră din ultimele 6 luni.

Marcați răspunsul dvs. cu unul dintre numerele de pe scala 1-4.

________________________________________________________

1 = Aproape niciodată

2 = Câteodată

3 = Adeseori

4 = Aproape întotdeauna

________________________________________________________

Mă simt odihnit.

Simt că sunt asaltat de prea multe cerințe.

Mă simt iritat sau nemulțumit.

Am prea multe lucruri de făcut.

Mă simt izolat sau singur.

Mă aflu în situații conflictuale.

Fac lucruri care îmi plac cu adevărat.

Mă simt obosit.

Simt că nu mă pot descurca pentru a-mi atinge scopurile propuse.

Mă simt calm.

Am prea multe decizii de luat.

Mă simt frustrat.

Mă simt plin de energie.

Mă simt tensionat.

Problemele mi se adună cu grămada.

Mă simt deseori presat de timp.

Mă simt protejat și în siguranță.

Am multe necazuri (probleme).

Mă simt presat de cerințele altor persoane.

Mă simt descurajat.

Sunt mulțumit de mine însumi.

Mi-e teamă de viitor.

Fac multe lucruri pentru că trebuie să le fac și nu pentru că îmi plac.

Mă simt criticat și judecat.

Mă simt fără griji.

Mă simt epuizat mental.

Nu pot să mă relaxez.

Mă simt copleșit de responsabilități.

Am suficient timp pentru mine.

Mă simt sub presiunea “termenelor fixe”.

Cotarea se face astfel: pentru 8 dintre cei 30 de itemi ( 1, 7, 10, 13, 17, 21, 25, 29 ), cota dată de subiect se inversează (se va marca descrescător):

4 = Aproape niciodată

3 = Câteodată

2 = Adeseori

1 = Aproape întotdeauna

Interpretare: Scorul, cuprins între 30 și 120, permite încadrarea în una dintre cele 3 categorii:

30 – 59 -> stres redus;

60 – 89 -> stres moderat;

90 – 120 -> stres intens.

2. Chestionar de evaluare a stresului la asistenții medicali din secțiile de ATI

1.Nume (inițiale) :  …

2.Sexul  :

1 Feminin;

2 Masculin

3. Varsta (ani): …

4. Starea civilă actuală

1 Căsătorit 5 Recăsătorit

2 Coabitare 6 Separat

3 Necăsătorit 7 Văduv

4 Divorțat

6. Dacă sunteți căsătorit sau coabitați cu cineva, partenerul dvs. lucrează?

1 Da 2 Nu

7. Câți copii aveți? …………

8. Nivelul de studii ale dvs.

1 scoală postliceală 2 studii superioare

9. Vechimea în muncă : ……..

10. Vechimea pe post: ………

11. Postul pe care îl ocupați: ……………………

12. Fumați?

1 Da 2 Nu

Dacă Da, câte țigări pe zi?

De ce v-ați ales această profesie ?

a) Aceasta a fost disponibilă

b) Aceasta mi-am dorit dintotdeauna

c) Este modul cel mai potrivit să ajut oamenii

d) Pentru un serviciu curat și un salriu bun

e) Alt răspuns …………………………………………………………………………………………………. .

Care credeți că ar fi numărul de ore pentru a vă îndeplini sarcinile fără a fi presați de timp ? …………. .

De obicei după ce ieșiți din tură faceți următoarele activități :

a)Merg la al 2- lea serviciu.

b)Merg acasă ca să îmi îndeplinesc alte sarcini

c)Abia aștept să ajung în pat

d)Alt răspuns …………………………………………………………………………………………………. .

Care credeți, în prezent, că ar fi numărul optim de pacienți cărora să le acordați îngrijirea cea mai bună ?

a) 1-2

b) 5

c) 8-10

d) alt răspuns

După părerea dumneavoastră cât la sută din îngrijirea optimă o primește un pacient la ora actuală :

50%

70%

90%

100%

6. Care credeți că este cel mai mare neajuns pe secția dumneavoastră ?

a)Materialele necesare

b)Prea mulți pacienți

c)Cerințe prea mari din partea spitalului

d)Număr prea mare de ore de lucru pe lună

Care credeți că este motivul pentru care mulți asistenți migrează în alte țări ?

a)Salariu prea mic

b)Streseul prea mare pe sectie

c)Felul in care sunt tratati in Romania

d)Alt raspuns

Care credeți că sunt diferențele dintre atribuțiile unui asistent medical în străinătate și în România ?

a)Numărul de ore lucrate

b)Modul în care este exploatat

c)Stresul în îndeplinirea serviciului

d)Bani

Care credeți că sunt asteptările pe care pacienți le au de la dumneavoastră?

a)Să le acord mai mult timp

b)Să le vorbesc mai frumos

c)Să le comunic mai multe date din partea medicului

d)Să îi îngrijesc folosind mai multe materiale necesare fără a le spune că trebuie să și le procure singuri

Care credeți că sunt cele mai mari riscuri în profesia pe care o desfășurați ?

a)Infecțiile nosocomiale

b)Radiațiile cu substante radioactive,toxice

c)Stresul care poate duce la diferite afecțiuni

d)Alterarea integrității fizice

Câte zile de concediu medical ați avut în ultimele 6 luni?

7-14 zile

Peste 14 zile

Niciuna

De câte ori ați fost la medic în ultimele 6 luni?

1-2 ori

Mai mult de 3 ori

Nu am fost

De câte ori v-ați gândit serios să vă schimbați serviciul actual?

Niciodată

Rareori

Uneori

Relativ des

Destul de des

Foarte des

Dacă ar fi să vă alegeți din nou o profesie, pe care ați alege ?

3.6. Analiza și interpretarea datelor

În urma observației și interviurilor, am identificat următorii factori de stres profesional în cazul asistenților medicali:

nemulțumiri în privința carierei: imposibilitatea avansării, conservatorism în ceea ce privește designul posturilor.

conflicte cu superiorii (medicii), colegii, subordonații (infirmierele) și pacienții.

cerințe conflictuale din partea instituției.

obiective neclare sau nestructurate.

resurse inadecvate.

conflicte între nevoi și asteptări.

condiții deficitare de muncă (zgomot, iluminare defectuoasă).

management inadecvat al timpului.

rutină.

suprasolicitare.

management slab al posibilităților și aptitudinilor angajatilor în sensul neutilizări resurselor, capacităților, îndemânărilor.

responsabilități asupra altor persoane.

termene limită nerealiste.

orar indecvat.

conflict între cerințele de acasă și de la locul de muncă.

lipsa timpului liber.

condiții familiale și locative.

situația financiară.

somn insuficient.

schimbări legislative.

riscul de boli profesionale.

comunicare deficitară.

Se observă prin simpla comparație că asistenții medicali cu program de lucru în ture prelungite pe o secție ATI dificilă – ATI I (lotul experimental) sunt mai expuși efectelor nocive ale stresului profesional (aproape dublu), comparativ cu lotul martor, format din asistenți medicali cu ture de 8 ore pe o secție ATI mai lejeră – ATI II.

Astfel, subiecții din lotul experimental au totalizat 52 absențe, comparativ cu 29 ale celor din lotul martor. Referindu-se la motivele absențelor, ei au admis că aproximativ jumătate au fost reale, pe caz de boală sau probleme personale, restul fiind cauzate de stări accentuate de oboseală, surmenaj, insomnii prelungite cu recuperarea somnului în cursul zilei, dorința de a petrece mai mult timp cu familia sau de a desfășura activități recreative sau evitarea întâlnirii cu șefi sau colegi pentru a evita situații neplăcute.

11 dintre asistenții care lucrează în ATI I au fost implicați în litigii, spre deosebire de 5 asistenți din ATI II. Motivele au fost legate de scăderea toleranței la frustrare și/sau incitare, dorința de a îndepărta anumiți colegi prin subminarea lor sau activarea tendințelor pasiv-agresive.

Asistenții care lucrează în ture au fost implicați în 22 acte violente îndreptate împotriva unor persoane (șefi, colegi, subordonați, chiar și pacienți) sau împotriva bunurilor personale ale altor personae sau ale instituției, în timp ce asistenții din ATI II au fost implicați în 14 de astfel de acte.

Au existat 45 de cazuri de boală motivate prin concediu medical în cazul asistenților din ATI I, față de doar 26 de cazuri în rândul celor din ATI II. De asemenea, numărul accidentelor de muncă a fost dublu în rândul asistenților medicali din ATI I (22) față de al celor din ATI II (10), în principal datorită surmenajului.

Aceste cifre, atât pentru lotul experimental, cât și pentru lotul martor, sunt mult mai mari comparativ cu frecvența de apariție în populația generală, la locurile de muncă ce nu presupun activități solicitante și de durată, astfel încât putem vorbi de un potențial nociv de stres mult mai ridicat în cazul meseriei de asistent medical.

Comparând lotul experimental, format din asistenți medicali din ATI I, cu lotul martor, format din asistenți din ATI II, în urma aplicării testului SPS, am constatat că primii au obținut scoruri mai mari în ceea ce privește nivelul global al stresului ocupațional resimțit de către angajat la locul de muncă comparativ cu lotul martor, așa cum reiese și din tabelele de mai jos:

In continuare, vom analiza rezultatele obținute in urma chestionarului pe care l-am construit.

Lotul experimental (ATI I)include 14 femei și 6 bărbați:

Lotul martor (ATI II) include 17 femei și 3 bărbați:

Media de vârsă a asistenților din ATI I este de 28,6 ani, iar a celor din ATI II este de 32,4 ani. Faptul că în ATI I personalul este mai tânăr se datorează și fluctuației mai mari de personal.

Cea mai mare parte a asistenților din ambele secții sunt necăsătoriți, mulți dintre ei neaflându-se nici intr-o relație de coabitare, datorită programului foarte incărcat, care nu le permite să se ocupe prea mult de viața personală. Mare parte dintre cei căsătoriți au un partener de viață care lucrează tot in domeniul medical.

Lotul experimental:

Lotul martor:

In cazul celor căsătoriți sau aflați in relații de coabitare, partenerul lucrează, fiind de multe ori tot cadru medical.

Lotul experimental:

Lotul martor:

Cea mai mare parte a asistenților care lucrează in cele două secții ATI nu au copii:

Lotul experimental:

Lotul martor:

Asistenții medicali mai tineri din secțiile ATI sunt absolvenți de studii superioare in domeniul asistenței medicale, psihologie sau asistență socială.

Lotul experimental:

Lotul martor:

Vechimea medie în muncă în secția ATI I este de 7,2 ani, în timp ce în secția ATI II este de 9,8 ani.

Vechimea medie pe post în secția ATI I este de 2,3 ani, în timp ce în secția ATI II este de 5,1 ani.

Un număr mai ridicat al asistenților din secția ATI I sunt fumători, comparativ cu cei din secția ATI II, datorită programului mai solicitant și cerințelor mai ridicate.

Motivele privind alegerea profesiei de asistent medical sunt diferite de la o secție la alta, dar nu semnificativ:

Se observă totuși că asistenții din secția ATI I au fost ghidați de motive mai altruiste (profesia dorită dintotdeauna, ajutorarea semenilor) decât cei din secția ATI II, orientați mai mult spre aspectul material (disponibilitatea profesiei, motivațiile financiare).

In ceea ce privește numărul de ore pentru a îndeplini sarcinile fără a fi presați de timp, asistenții care lucrează în ture de 12 ore îl estimează la 20 ore (diferență de 8 ore), iar cei care lucrează în ture de 8 ore îl estimează la 12 ore (diferență de 4 ore). De aici rezultă că programul celor din secția ATI I este mult mai încărcat decât al celor din secția ATI II, iar presiunea este mult mai mare.

Diferența dintre timpul estimat și timpul real este prezentată grafic mai jos, pentru cele două secții:

Doar 2 persoane din secția ATI I au un al doilea serviciu, comparativ cu 8 din secția ATI II. Dorința și nevoia de a se odihni sunt experimentate mult mai mult de cei din secția ATI I, care efectuează ture mai lungi și sunt mai solicitați.

In ceea ce privește numărul optim de pacienți cărora să le acorde îngrijirea cea mai bună, asistenții in ATI I se referă la un număr mai mare decât cei din ATI II, deoarece solicitările lor curente sunt mult mai ridicate, numărul curent de cazuri fiind mult mai ridicat.

Asistenții din secția ATI I consideră că pacienții primesc foarte puțin din îngrijirea optimă, datorită supraaglomerării, fapt care nu se întâmplă în secția ATI II.

Cele mai mari neajunsuri pentru asistenții medicali care lucrează în secția ATI I sunt reprezentate de numărul prea mare de pacienți și de numărul prea mare de ore de lucru pe lună datorită lipsei de personal. In secția ATI II, neajunsurile cele mai mari sunt reprezentate de materialele necesare și de numărul prea mare de pacienți.

Asistenții in ambele secții consideră că motivul principal pentru care mulți asistenți migrează în alte țări este reprezentat de salariul prea mic, urmat de stresul prea mare pe secție, urmat de moul în care sunt tratați în România. In privința stresului, ei consideră că acesta este prezent și în spitalele din străinătate, prin specificul muncii, dar există o organizare mai bună și nu este deficit de personal.

In privința diferențelor dintre atribuțiile unui asistent medical în străinătate și în România, ambele secții gândesc similar, punând pe primul loc banii, modul în care este exploatat, urmat de stresul în îndeplinirea serviciului și numărul de ore lucrate.

Asistenții medicali din secția I consideră că așteptările pe care pacienții le au de la ei sunt, în primul rând, să le acorde mai mult timp, urmat de a le comunica mai multe din partea medicului, de a le vorbi mai frumos și doar apoi să îi îngrijească folosind mai multe materiale necesare fără a le spune că trebuie să și le procure singuri, deoarece pacienții știu că asistenții medicali nu sunt responsabili pentru aceasta.

Asistenții medicali din secția I consideră că așteptările pe care pacienții le au de la ei sunt de a le comunica mai multe din partea medicului, acordarea unui timp mai îndelungat, apoi să le vorbească mai frumos și să îi îngrijească folosind mai multe materiale necesare fără a le spune că trebuie să și le procure singuri.

Această ierarhizare a așteptărilor pacienților arată nivelul mai ridicat de presiune la care sunt expuși asistenții din secția ATI I comparativ cu cei din secția ATI II.

In clasificarea riscurilor la care se expun, asistenții din secția ATI I pun pe primul loc stresul, care poate conduce la diverse afecțiuni, în timp ce cei in secția ATI II pun pe primul loc infecțiile nosocomiale.

O mare parte dintre asistenții din secția ATI I au avut peste 14 zile de concediu medical în ultimele 6 luni, iar cei mai mulți dintre asistenții medicali din secția ATI II au avut 7-14 zile.

O parte semnificativă a asistenților medicali din ATI I au fost consultați dde peste 3 ori de medic în ultimele 6 luni.

O mare parte a asistenților din secția ATI I s-au gândit în diferite grade să își schimbe serviciul actual cu unul mai puțin stresant, ceea ce s-a întâmplat mai puțin în cazul secției ATI II, cu un nivel mai scăzut al stresului.

Concluzii

Munca de asistent medical necesită cheltuieli de energie pe mai multe niveluri: fizic, vorbim de un nivel ridicat de stres musculo-scheletic, culminând cu dureri frecvente și ridicate. Mental, se cere o atenție crescută, efectuarea unor calcule pentru medicamente și pentru răspunderea la întrebările pacienților și rudelor.

Emoțional, impactul se resimte atunci când empatizează și ajută oamenii și din munca într-un mediu în care există durere și tristețe. Contextul muncii de asistent poate fi caracterizată prin constrângeri, sprijin personal sărac și schimbări organizaționale, care se adaugă la energia cheltuită.

Cu toate acestea, pentru a obține o performanță de vârf există un nivel optim de presiune sau stres, manifestat printr-o tensiune sănătoasă între sentimentul de relaxare și de energizare. Asistentele sunt susținute și de adaptarea la stres, au adesea o credință puternică în rezistența proprie, adesea nu recunosc că se confruntă cu stresul.

Deși nu există o legislație specifică care să vizeze stresul la locul de muncă, angajatorul poate să ia măsuri pentru a controla factorii de la locul de muncă care contribuie la stres.

Stresul are un cost pentru persoanele fizice în ceea ce privește sănătatea, bunăstarea și nemulțumirea la locul de muncă, precum și pentru organizațiile în termeni de absenteism și cifră de afaceri. Studii de cercetare privind stresul la asistenții medicali au identificat o varietate de factori de stres care depind de specialitatea clinică. Cu toate acestea, există unii factori de stres comuni, care includ relațiile de muncă precare dintre asistente medicale și medici și alți profesioniști de îngrijire a sănătății, de comunicare și relații dificile cu pacienții și rudele, cazuri de urgență, volum mare de muncă, lipsă de personal și lipsă de sprijin sau de feedback pozitiv de la superiori.

În cercetarea noastră, am observat că asistentele medicale percep diferite tipuri de stres, în funcție de specialitatea lor și caracteristicile mediului de lucru. Noi am comparat nivelul de stres al asistenților care lucrează în secții cu probleme speciale și în turede lungă durată, cu asistenții care nu au astfel de solicitări.

Factorii de stres identificați cel mai frecvent sunt comuni pentru ambele categorii, iar stresul pare a rezulta din complexitatea generală de muncă asistent medical, mai degrabă decât sarcini specifice necesare în cadrul spitalului.

Asistenții din secții cu probleme deosebite au experimentat implicarea mai intensă interpersonal și au declarat ca frecvente conflictele cu pacienții, familiile, medici si colegii. Relațiile interpersonale au fost cele mai frecvente surse de stres personal nedorite pentru asistente medicale și au avut un impact mai mare asupra celor din secții speciale, decât asupra celorlalte.

Relațiile cu medicii au fost considerate ca un factor de stres de asistente atunci când asistentelor au fost ignorate și au avut loc decizii unilaterale.

Am observat că există trei tipuri principale de cerințe la locuri de muncă: cerințele de administrare, supravegherea pacientului și cerințele adverse. Cerințele de supraveghere ale pacienților au fost ridicate în raport cu cerințele administrative și reacțiile adverse, dar asistentele medicale nu au subliniat aceste cereri.

În cadrul acestei cercetări, am constatat că asistenții medicali sunt supuși unui nivel mai ridicat al stresului comparativ cu media populației generale, atît la nivel global, cât și în ce privește severitatea și frecvența stresului. De asemenea, asistenții medicali raportează o presiune foarte mare a stresului profesional. De asemenea, o situație specială este în ceea ce privește percepția severității și frecvenței, care sunt crescute.

Majoritatea asistenților raportează lipsa sprijinului organizațional, existând numeroase situații în care acesta este resimțit, cu o severitate și o frecvență mult mai mari decât ar fi normal.

Asistenții medicali care lucrează în compartimente/secții cu un nivel înalt de responsabilitate a actului medical și/sau urgență și în ture au un nivelul de stres mult mai mare, comparativ cu cei care nu muncesc în aceste condiții, în privința tuturor elementelor stresului menționate anterior.

Pentru îmbunătățirea comunicării dintre asistenți și medici, pe lângă posibilitatea unor relații amicale, descrisă anterior, se mai pot organiza întâlniri la care să participe atât asistenții cât și medicii, unde să își poată exprima fiecare opinia. Un indice al bunei comunicări este gradul în care seful și subordonatul cad de acord în chestiuni de serviciu și fiecare este sensibil la punctul celuilalt de vedere.

Bibliografie:

Alexandrescu, L.C., Clasificarea stresului psihic – Revista Romana de Psihiatrie, Pedeopshiatrie si Psihologie medicala, Bucuresti, 1993

Applebaum, D., Fowler, S., Fiedler, N., Osinubi, O., Robson, M., The impact of environmental factors on nursing stress, job satisfaction, and turnover intention, Journal of Nursing Administration, 40,323-328, 2010

Ayyagari, R., Grover, V., Purvis, R., Technostress: Technological Antecedents and Implications, MIS Quarterly, (35: 4) pp.831-858, 2011

Băban, A., Consiliere educationala. Ghid metodologic pentru orele de dirigentie si consiliere, S.C. Psinet SRL., Cluj-Napoca, 2001

Banbury, S.P., Berry, D.C., Office noise and employee concentration: Identifying causes and disruption and potential improvements, Ergonomics, Vol. 48, No.1, pp. 25-37, 2005

Bluyssen, P.M., Aries, M., van Dommelen, P.V., Comfort of workers in office buildings: The European HOPE project, Building and Environment, Vol. 46, No. 1, pp. 280-288, 2011

Chesley, N.A., Johnson, B., Technology Use and the New Economy: Work Extension, Network Connectivity, and Employee Distress and Productivity, Research in the Sociology of Work, 26, 61-99, 2015

Cohn, S., Aftereffects of stress on human performance and social behaviour: A review of the research and theory, Psychological Bulletin, Vol. 88, pp. 82-108, 1980

Deaconu, A., Rașcă, L., Chivu, I., Curteanu, D., Niță, A., Podgoreanu, S., Popa, I., Comportamentul organizațional și gestiunea resurselor umane, Editura ASE, București, 2002

Derevenco, P., Anghel, I., Baban, A., Stresul în sănătate și boală. Editura Dacia. Cluj-. Napoca,1992

Dobranici, L., Sănătate Mintală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008

Dragomir, C., Pânzaru, S., Identification and Classification of the Managerial Activity-Related Stress Agents. International Conference „Managerial Challenges of the Contemporary Society, Babeș-Bolyai University, Cluj-Napoca, Proceedings, vol.4, Cluj-Napoca: Risoprint Publishing, pp. 164-169, 2012

Elliott, G.R., Eisdorfer, C., Stress and Human Health, Springer, New York, 1982

Floru, R., Stressul psihic, Editura Enciclopedică Română, București, 1974

Glass, D., Spinger, J., Urban stress: Experience on noise and social stressors, Academic Press, New York, 1974

Goldenhar, L., Williams, L., Swanson, N., Modeling relationships between job stressors and injury and near-miss outcomes for construction labourers, Journal of Work and Stress, 17 (3), 218-240, 2003

Goliszek, A., Învingeți stresul, Editura Teora, București, 1999

Iamandescu, I.B., Stresul psihic și bolile interne, Editura All, București, 1993

Johns, G., Comportament organizațional, EdituraEconomică, București, 1998

Leather, P., Beale, D., Sullivan, L., Noise, psychological stress and their interaction in the workplace, Journal of Environmental Psychology, Vol. 23, pp. 213-222, 2003

Leather, P., Pygras, M., Beale, D., Lawrensce, C., Windows in the workplace: Sunlight, view and occupational stress, Environment and Behaviour, Vol. 30, pp. 739-762, 1998

Leather, P., Zarola, T., Santos, A., The physical workspace: An OHP perspective, în S. Leka and J. Houdmont Occupational Health Psychology, Wiley and Blackwell, London, pp.225-249, 2010

Lee, S.Y., Brand, J.L., Effects of control over office workspace on perceptions of the work environment and work outcomes, Journal of Environmental Psychology, Vol. 25, pp. 232-333, 2005

Leka, S., Jain, A., Zwetsloot, G., Cox, T., Policy-level interventions and work-related psychosocial risk management in the European Union. Work & Stress Journal, 24 (3), pp. 298-307, 2010

Lelord, F.,Andre, C., Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile, Editura Trei, București, 1998

Lercher, P., Hortnagl, J., Kofler, W., Work noise annoyance and blood pressure: Combined effects with stressful working conditions, International Archives of Occupational and Environmental Health, Vol. 65, pp. 23-28, 1993

McCoy, J.M., Evans, G. W., Physical work environment, în J. Barling, E.K. Kelloway and M.Frone Handbook of Work Stress, Sage, London, pp. 219-246, 2005

Passchier-Vermeer, W., Passchier, W.E., Noise Exposure and public health, Environmental Perspectives, Vol. 108, pp. 123-131, 2000

Rus, M., Psihologie organizațională, Editura University Press, București, 2010

Shin, W.S., The influence of forest view through a window on job satisfaction and job stress, Scandinavian Journal of Forest Research, Vol. 22, No. 3, pp. 248-253, 2007

Smith, A., A review of the non auditory effects of noise on health, Work & Stress, Vol. 5, pp. 49-62, 1991

Stora, J.B., Stresul, Editura Meridiane, București, 1999

Tudorică, R., Managementul educației în context european, Editura Meronia, București, 2007

Tudose, F., Tudose, C., Dobranici, L., Psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi, Editura InfoMedica, București, 2002

Vischer, J., Workspace strategies: environment as a tool for work, Chapman & Hall, New York, 1996

Vischer, J.C., The effects of the physical environment on job performance: Towards a theoretical model of workspace stress, Stress and Health 23: 175-184, 2007