NEURO -OFTALMOLOGIA TRECUT, PREZENT ȘI VIITOR [610906]

1

NEURO -OFTALMOLOGIA TRECUT, PREZENT ȘI VIITOR

Claudia Florida Costea1,2), Gabriela Dimitriu2), Andrei Cucu3),
Gabriela Florența Dumitrescu4), Anca Sava4,5), Mihaela Dana Turliuc3,6)

1)Departamentul de Oftalmologie, Univers itatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași
2)Clinica a -II-a Oftalmologie, Spitalul Clinic de Urgență „Prof.Dr.Nicolae Oblu” Iași
3)Clinica a -II-a de Neurochirurgie , Spitalul Clinic de Urgență „Prof.Dr.Nicolae Oblu” Iași
4)Laboratorul de Anatomie Patologică, Spi talul Clinic de Urgență „Prof.Dr.Nicolae Oblu” Iași
5)Departamentul de Anatomie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa” Iași
6)Departamentul de Neurochirurgie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa” Iași

Neuro -oftalmologia este o știință complexă care provine din asocierea a două specialități :
neurologie și oftalmologie și care tratează boli neurologice și neurochirurgicale c e implic ă aparatul
vizual. Începutul neuro -oftalmologiei a debutat odată cu cercetările legate d e chiasma optică și
structura ei , dar și conexiunile acestea cu globul ocular și creierul. Din antichitate e ra cunoscut
faptul că nervii optici se intersectează la nivelul chiasmei optice dar, se dorea să se cunoască și mai
mult despre tras eul lor, intra -cerebral .
Claudius Galenus din Pergam (129 -200 e.n) fondatorul anatomiei și ultimul mare medic al
antichității, Vesalius (1514 -1564), Descartes (1596 -1650) filozof și matematician francez și
Guilhem Briggs (1650 -1704) au afirmat că fibrele ner vului optic nu se înc rucișează. Aceștia au fost
contraziși ulterior de Samuel Thomas von Sömme rring (1755 -1830) – doctor germa n, anatomist,
Rudolf Albert von Kölliker (1817 -1905) – anatomist elvețian dar și de alții, care în 1899 au afirmat
că fibrele nervului optic se încruci șează în întregime [1].
Isaac Newton (1643 -1726) renumit om de știință, Andrew Taylor (1828 -1917), William
Hyde Wollaston (1766 -1828) au speculat că există o încrucișare parți ală a fibrelor nervilor optici.
Bernhard Aloys Gudden (1824 -1866) ne uroanatomis t și psihiatru germa n, Santiago Ramón y Cajal
(1852 -1934) histolog și doctor spaniol considerat unul dintre fondatorii neuroștiinței moderne,
Laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1906) au demonst rat în final această decusație a
fibrelor nervilor opt ici [1] (Fig.1) .

2

Fig.1. Globii oculari, nervii optici și chiasma
ilustrate de Santiago Ramón y Cajal
(domeniul public)

Termenul „decussație“ – provine din verbul latin „decussare“ , care înseamnă a se încrucișa.
„Decussis“ – era o monedă Romană de 10 unități, ca re era marcată cu simbolul „X“ (Fig.2) . Se pare
că denumirea încrucișării nervilor optici s -a făcut după numeralul roman „X“ (zece) [1,2].

Fig.2. D ecussis, monedă romană din bronz din
al-II-lea secol (î.e.n) care era marcată pe ambele fețe
cu semnul „χ “ pentru a indica valoarea de 10 unități
(domeniul public)

Galen din Pergamon (129 -200 e.n) doctor al antichității a descris chiasma ca fiind o
structură anatomică la nivelul bazei craniului și a denumit -o “chiasmă “ după litera grecească
„chi“ (χ), acesta consider a că nervii optici nu se încrucișează la acest nivel dar, că există
comunicare între ei la nivelul chiasmei optice [3,4].
Medicii arabi au clarificat ulterior multe dintr e ideile lui Galen : traiectul nervilor optici de
la globii oculari la nivelul chiasmei, „originea“ nervilor optici la nivelul ventriculilor cerebrali , dar
și existența fluidului „pneuma“ care circula de la ventriculi spre globii oculari [1] (Fig.3) .

3

Fig.3. Ilustrația arabă a globilor oculari
și conexiunile cerebrale
(domeniul public)

Leonardo da Vinci (1452 -1519) om de știință florentin, pictor, inginer, anatomist, filozof, a
realizat 240 de schițe anatomice în car e a desenat și nervii optici, chiasma optică și globii oculari
[1].
În secolul al ș aisprezecelea Andreas Vesalius, anatomist și doctor olandez a publicat “ De
Humani Corporis Fabrica “ (1543) în care a descris traiectul nervilor optici și a menționat ca
struc tură anatomică chiasma optică [3]. Acesta a descris de asemenea, regiunea selară [ 5] și a
desenat chiasma opti că, pe care a denumit -o în 1543 visariorum nervorum coitus [6] (Fig.4).

Fig.4 . Chiasma optică reprezentată de
Vesalius (domeniul public)

Constanzo Varolio (1543 -1575) anatomist italian și elev a lui Vesalius a descris puntea
cerebrală și a fost denumită “puntea lui Varolio“; prin disecțiile pe care le -a realizat, el a reușit să
descri e chiasma optică în detaliu [7]. Deci, î n secolul al 17 -lea nu se cunoștea încă , dacă fibrele
nervului optic se întrepătrund sau nu la nivelul chiasmei și se credea că fiecare nerv opt ic deservește
o zonă din creier [8].

4
William Briggs (1650 -1704), medic la s pitalul „St.Thoma s“ din Londra a descris fibrele
retiniene care „se adun au” la nivelul papilei optic e și apoi formau nervul optic , trecând la nivelul
chiasmei opt ice fără decusația fibrelor . Briggs l -a urmat pe Descartes, care l -a urmat pe Galen –
acceptând teoria că cei d oi nervi optici răm ân separați la nivelul chiasmei [8].
Isaac Newton (1642 -1727) matematician genial, fizician, filozof la Cambridge a stipulat că
există o hemidecusație la nivelul chiasmei, fiind singura cale prin care cele două imagini pot
fuziona în cr eier. Acesta infirmă teoria lui Briggs , în 1704 și publică ipoteza hemidecusației în
lucrarea sa „Opticks“ , fiind primul care afirmă că decu sația parțială a nervilor optic i la nivelul
chiasmei ar p utea fi baza vederii binoculare [ 1,9]. Astfel se face un mare pas în teoria cu privire la
modalitatea de tr ansmitere a informațiilor vizuale percepute de fiecare ochi separat și modul în care
se suprapun imaginile la nivelul creierului.
După Isaac Newton, Abraham Vater (1684 -1751) și Christian Heinicke, au fost primi i care
au aplicat conceptul de hemidecusație a nervilor optici [10 ] și au deschis pentru prima dată
hemianopsia homonimă probabil de origine migrenoasă, ajungând la aceeași concluzie ca I saac
Newton, că acest defect de câmp vizual se datorează decusației parțial e a nervilor optici [10,11 ].
In 1738, p entru prima dată Chevalier John Taylor (1703 -1772), oftalmolog englez, a
acceptat teoria lui Newton despre decusația chiasmei (1704) și a lansat ideea că fibrele nerv ilor
optici cu origin ea la nivelul retinei se întâlnesc într -un singur punct în creier pentru a forma o
singură experiență vizuală subiectivă [1,9].
William Hyde Wollaston (1766 -1828) fizician, inginer și chimist renumit , care a desco perit
procesul de fabricație a platinei m aleabile și elementele chimice – paladiu și rodiu, neștiind de
ipoteza lui Newton a lansat și el ipoteza hemidecusației la nivelul chiasmei și a argumentat că
hemianopsia homonimă este imposibilă fără decusația nervilor optici la nivelul chiasmei.Wollaston
a făcut aceste con statări pe baza pierderii vederii sale tranzitorii, atunci când privea fața unei
persoane [1,9].
Odată cu apariția testării câmpului vizual în p ractica clinică oftalmologică s-a descoperit că
leziunile chiasmatice produc caracte ristic hemianopsia bitempor ală. Excizia tumorilor pituitare, care
erau de fapt cauza pierderii câmpului vizual prin compresia chiasmei optice au încurajat
oftalmologii să practice testarea câmpului vizual pentru cuantificarea leziunilor [1].
Albrecht von Graefe ( 1828 -1870) renumit profesor de oftalmologie în Berlin, a popularizat
în timpul activității sale în c linica „Augenklinik“, testarea câmpului vizual ca etapă a examenul ui
oftalmologic. În 1856, Albrecht von Graefe a publicat lucrarea „Examination of the field of vision
in ambl yopic disease“ în care a dat exemple de : scotom inelar, scotom central, îngustarea
concentrică a câmpului vizual, lărgirea petei oarbe, hemianopsia bi nazală, bitemporală, homonimă.

5
Acesta a sugerat că hemianopsia homonimă a fost cauzată de boli cerebrale u nilaterale și
hemianopsia heteronimă a fost determinată de tumori de bază de craniu [12].
Carl Friedrich Richard Förster (1825 -1902) din Breslau, profesor oftalmolog german , născut
în Polonia, a fost considerat pionerul câmpului vizual ș i inventatorul pri mului perimetru , cunoscut
sub denumirea de perimetrul Förster [13]. În 1857, acesta a publicat cu Hermann Aubert prima
lucrare despre măsurarea cantitativă a câmpului vizual [14]. Förster a descris un caz a unui pacient
care avea hemianopsia homonimă dublă dat orită unei tr omboz e cerebral e [15,16 ].
Karl Ernst Theodor Schweigger (1830 -1905) oftalmolog german, dar și anatomist a inventat
perimetrul manual care a fost utilizat timp de un secol [17].
În 1889 , Janni k Peter son Bjerrum (1851 -1920) profesor de o ftalmologie în Copenhaga a
reintrodus și popularizat campimetri a în articole de specialitate. Acesta a fost interesat de
cercetarea patogeniei glaucomului și corelația dintre percepția vizual ă și diferite zone ale reti nei.
Bjerrum a utilizat campimetrul pentru testarea câmpului vizual central pe 300. Ca rezultat al
testărilor campimetrice a descop erit un scotom mic glaucomatos, care a devenit „s cotomul
Bjerrum“ și mai târziu „scotomul arcuat Bjerrum” [1,18]. În 1902 -1927 cercetările lui Bjerrum au
fost continuate de asistentul său Henning Rønne (1878 -1947) care a introdus o serie de obiecte mici ,
care erau expuse subtil în câmpul vizual și a arătat cum era modificat acesta în glaucom. Astfel,
Rønne a descoperit un defe ct de câmp vizual , care a rămas sub eponimul “ treapta nazală a lui
Rønne ”, fiind considerat un semn patognomonic al glaucomului [1,19].
În 1900 , Herman n Willbrand (1851 -1935) oftalmolog german a publicat două volume
despre câmpul vizual . El s-a specializa t în neuro -oftalmologie și a demonstrat că hemianopsia
homonimă era cauzată de leziuni în lobul occipital, rad iațiile optice și tractul optic [1].
Alexander Duane (1858 -1926), Clifford B. Walker (1884 -1943) , Luther C. Peter (1869 –
1940) au popularizat în America ceea ce a introdus Bjerrum și Rønne în Europa , în materie de
câmp vizual [1,20].
Harry Traquair (1875 -1954) chirurg oftalmolog scoțian a studiat perimetria și este considerat
fondatorul neuro -oftalmologiei , studiind hemianopsia bitemporală, calea vizuală geniculo -calcarină,
tumorile pituitare, bolile nervului optic, leziunile traumatice ale tractului optic. În monografia sa
„An Introduction to Clinical Perimetry“ publicată în 1927 a inclus descrierea câmpului vizual
asemenea unei „insule de vede re înc onjurată de o mare de întuneric “ [21]. Numele său este legat de
introducerea „scotomul joncțional Traquair“ la pacienții cu adenom de glandă pituitară [22]. El a
adus o contribuiție importantă în perimetria clasică mondială [ 21,23].
Hans Goldmann ( 1899 -1991) oftalmolog și inventator elvețian din Berna a divizat cupola
perimetrului în tr-o hemisferă cu iluminare proprie , realizând perimetrul cu proiecție (1945), în care

6
fixația, adaptarea retiniană, mărimea stimulului luminos puteau fi cont rolate. Hans Goldmann în
colaborare cu Haag -Streit A.G. a introdus perimetrul Goldmann pe piață și în practica oftalmologică
curentă [19]. Acesta devine standard în perimetria ki netică fiind denumit perimetrul Haag -Streit.
Franz F ankhauser este considerat „tatăl“ pe rimetriei automatice și î n 1975 a introdus
perimetrul static [24].
Între anii 1930 -1940 oftalmologii americani , nu numai cei europeni au început să -și arate
interesul față de granița din tre neurologie și oftalmologie. Aceștia au publicat numeroase articol e
despre neuro -oftalmologia clinică, continuând cercetările în aces domeniu al medicinei.
Frank B. Walsh (1895 -1978) oftalmolog canadian și american este considerat „tatăl“ neuro –
oftalmologiei în America datorită contribuțiilor sale în acest domeniu. Acest a a organizat conferințe
de neuro -oftalmologie și a publicat în 1947 prima car te de neuro -oftalmologie [25].
Astfel, în Europa și America anumiți oftalmologi sau neurologi au început să -și limiteze
activitatea la această nouă arie a medicinei.
În diagnos ticarea bolilor neuro -oftalmologice , o contribuție importantă au avut -o prog resul
în tehn ologia imagistic ă de investigație : CT, angio -CT, RMN, angio -RMN care au contribuit la
acuratețea localizării leziunilor cereb rale și stabilirea diagnosticulu i [26].
De asemenea, în prezent examinarea n euro-oftalmologică este considerată un proces
complex în care se include examinarea neurologică și examinarea generală a pacientului, dar și
examinarea oftalmologică, ceea ce a îmbunătățit algoritmul de stabilire a diag nosticului în patologi a
complexă neuro -oftalmologică [26].
În viitor direcția de cercetare oftalmologi că și neu rologică trebuie să continue și să re alizeze
studii clinice pe patologia neuro -oftalmologică .
În prezent în România se conturează o preoc upare constantă a medicilor oftalmologi pentru
dezvoltarea neuro -oftalmologiei și introducerea ei ca și sub specialitate a oftalmologiei.

7

BIBLIOGRAFIE

1. Rosen ES, Eustace P,Thompson HS, WJ Ken Cumming, Neuro ophthalmology, Mosby
International Limited,1998, H.Stanley Thompson, Cap.2.The History of Neuro –
opthalmology, p.2.1-2.12.
2. Brewster D, Memoirs of yhe Life, Writings, and Discourses of Sir Isaac Newton, 2 vol.
(Edinburgh,1855) Ewsterewster D. Memoirs of yhe Life, Writings, and Discourses of Sir
Isadinburgh, 1855.
3. Finger S, Origins of neurosci ence. A history of explorations into brain function. Oxford
Unive rsity Press, 1994, New York p 67, 69, 73, 77 .
4. Paluzzi A, Fernandez -Miranda J, Torrenti M, Gardner P, Retracing the etymology of terms
in neuroanatomy. Clin Anat , 2012, 25:1005 -1014 .
5. Costea C, Turliuc S, Cucu A, Dumitrescu G, Carauleanu A, Buzduga C, Sava A, Costache I,
Turliuc D, The Polymorphous history of a polymorphous skull bone: the sphenoid. Anat
Sci Int, 2018, 93(1):1 4-22.
6. Swanson L, Neuroanatomical terminology: a lexicon of classical origins and historical
foundation. Oxford University Press,2014,New York, p 513.
7. O’Malley CD , Costanzo Varolio. In: Gillispie CC (ed) Dictionary of scientific biography.
Charles Scribner’s Sons,1980, New York, pp 587 –588.
8. Briggs WN, Visionis Theoria. In: Philosoph Collections.1682, 6:167 -178.
9. Morgagni GB, Epist Anat , 1719, 16:art.13.
10. Vater A, Heinicke JC, Dissertatio, qua visus vitia duo rarissima, alterum duplicat i, alterum
dimidiati physiologice & pathologice considerata exponuntur. In: Haller A (ed)
Disputationes ad morborum historiam et curationem facientes, 1757,vol.1, M. M. Bousquet
et soc, Lausanne, pp 307 –319.
11. Costea CF, Turliuc Ș, Buzdugă C, Cucu AI, Dumitrescu GF, Sava A, Turliuc MD, The
history of optic chiasm from antiquity to the twentieth century , Childs Nerv Syst , 2 017,
33:1889 -1898 .
12. Graefe’s Archiv, Über die Untersuchung des Gesichtsfeldes bei amblyopischen Affektionen.
1856, 2(2):258 -298.
13. Grzybowski A, Sobolewska B, Carl Friedrich Richard Foerster (1825 -1902) – the inventor of
perimeter and photometer.Acta Ophthalmol, 2015, 93(6):586 -90.
14. Aubert H & Foerster R, Beiträge zur Kenntnis des indirekten Sehens. I. Über den Raumsinn
der Retina. Albert von Graefes Archiv für Ophthalmologie , 1857, 3: 1– 37.
15. Foerster R, Über einen Fall von doppelseitiger Hemianopsie. 67. Jahres ‐Bericht der
Schlesichen Gesellschaft für vaterländiche Cultur. G.P. Aderholz’ Buchhandlung Breslau,
1889, 74– 76.
16. Foerster R, Ueber Rindenblindheit, v. Graefe's Arch f Ophthal mologie, 1890, 36: 93 – 108.
17. OHSU Historical Collections & Archives [permanent dead link] Schweigger's perimeter
18. Lloyd RI, Evolution of perimetry. Arch Ophthalmol, 1936,15:713 -732.
19. Thompson HS, The growth of American Neuro -ophthalmology in the 20th century.
Ophthalmology,1996,103(suppl):S51 -S65.
20. Snell RS, Clinical Neuroanatomy, ed.6, Lippincott Williams&Wilkins, 2006.
21. Traquair HM, An Introduction to Clinical Peri metry, 1st ed. London: Henry Kimpton,1927.
22. Elkington SG, Pituitary adenoma, preoperative symptomatology in a series of 260 patients.
Br J Ophthalmol, 1968, 52: 322 –328.
23. The age of isopter perimetry: Bjerrum and the tangent screen.
http://webeye.ophth.uiowa.edu/ips/PerimetryHistory/4 -tangentscreen.htm

8
24. Gloor BP, Franz Fankhauser: the father of the automated perimeter. Surv Ophthalmol, 2009
54(3):417 -425.
25. Angelucci D, Groundbreaking neuro -ophthalmologist honored. EyeWorld, 2001.
26. Lueck CJ, Gilmour DF, McIlwaine GG, Neuro -ophthalmology: examination and
investigation, J Neurol Neurosurg Psychiatry, 2004, 75 Suppl 4:iv2 -11.