Neoplasmul Gastric

Am ales să prezint neoplasmul gastric în tema pentru proiectul de licență deoarece in decursul acestor ani de studiu cat și de practică am vazut că rata paciențiilor cu neoplasm gastric a crescut foarte mult și rămîne incontinuare o problemă fundamentală în cadrul neoplaziilor.

INTRODUCERE

NEOPLASMUL GASTRIC

Neoplasmul gastric are ca punct de plecare mucoasa gastrică (stratul cel mai intern al stomacului ) și prezintă una dintre cele mai frecvente localizări maligne.

Persoanele de sex masculin sunt mai predispuse la această afectiune iar în general vîrsta persoanelor care suferă de neoplasm gastric este 50-70 de ani.

În urma cercetărilor îndelungate sa constatat că următori factori duc la apariția neoplasmului gastric:

-alimentația ( consumul de alimente afumate sau uscate ,excesul de sare , consumul scazut de fibre vegetale)

-fumatul , consumul de alcool

-infecția cu helicobacter pylori

– intervențiile chirurgicale la nivelul stomacului cu antecedente

-polipii gastrici

-ulcerul gastric

-gastrita atrofică

-antecedente familiare

În funcție de stadiul bolii , pacienții pot avea următoarele simptome:

-în stadiul de început pacientul poate sa prezinte următoarele simptome: scăderea în greutate , arsuri gastrice , greață, tulburări ale tranzitului intestinal( diaree sau constipație), inapetență.

-în stadiile mai avansate pacienții pot prezenta melenă , hematemeză, icter , ascită.

CUPRINS

PARTEA I-A . Notiuni despre anatomia și fiziologie a aparatului digestiv

Prezentare aparatul digestiv…………………………………………………………. 4

Structura stomacului …………………………………………………………………… 5

Vascularizarea stomacului …………………………………………………………… 8

Fiziologia stomacului……………………………………………………………………10

PARTEA A-II-A . Neoplasmul gastric

Prezentare ………………………………………………………………………………….11

Clasificarea neoplasmului……………………………………………………………..12

Intervenții paraclinice……………………………………………………………………13

Tratament…………………………………………………………………………………….14

PARTEA A-III-A. CAZUL CLINIC…………………………………………………………………15

Cap I. ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A APARATULUI DIGESTIV

Sistemul digestiv(canalul alimentar sau tractul gastrointestinal ), reprezinta ansamblul morfologic și funcțional de organe ce realizează digestia și absorbția alimentelor ingerate precum și evacuarea reziduurilor neasimilate.

Aparatul digestiv este alcătuit din tubul digestiv și glandele anexe.

Tubul digestiv este format din : cavitatea bucală , faringe , esofag , stomac , intestin subțire și intestin gros. Procesele digestive mai importante au loc la nivelul cavității bucale , stomacului și intestinului subțire.

CAVITATEA BUCALA este porțiune inițială a tubului digestiv ,formată din limba și dinții, în care au loc procese mecanice (de masticație ) , chimice și fizice , în urma cărora se formează bolul alimentar.

Superior este limitată de bolta palatină , inferior de planșeul bucal , lateral de obraji , anterior de buze și posterior se continuă cu faringele.

Funcțiile pe care le îndeplineste cavitatea bucală sunt:funcția de masticație pentru formarea bolului alimentar, începutul digestiei glucidelor sub acțiunea ptialinei salivare, funcția de fonație , funcția receptoare , funcția de apărare și funcția fizionomică.

FARINGELE este un conduct musculo-membranos , aparține atît aparatului digestiv , cît și respirator. El se află situat în partea posterioară a cavității bucale și se continuă cu esofagul . Căptușit cu o mucoasă , este bogat în țesut limfoid . În faringe se găsesc amigdalele palatine , amigdala faringiană pe peretele posterior și amigdala linguală la rădăcina limbii, legate între ele prin numeroase vase limfatice și formînd inelul limfatic Waldeyer.

Funcțiile faringelui sunt: funcția de conducere a bolului alimentar către esofag și funcția de apărare împotriva infecțiilor, care pot pătrunde pe cale digestivă sau pe cale respiratorie.

ESOFAGUL este un canal musculo – membranos , tubular , menit să facă legătura între faringe și stomac. În traiectul său străbate regiunea cervicală , toracală , diafragma și ajunge în abdomen , terminîndu-se în stomac.

Esofagul descrie , in traiectul său , curburi , unele în plan sagital , altele în plan frontal. Lungimea sa este de 25-32cm și are un calibru care variază între 10-22mm.

Ca structură , esofagul este alcătuit din patru straturi :

Adventiția este o tunică conjunctivă care se continuă în sus cu adventiția faringelui. În structura sa se află țesut conjunctiv lax.

Tunica musculară este alcătuită dintr-un strat de fibre longitudinale la exterior și un strat de fibre circulare la interior. În treimea superioară a esofagului , fibrele musculare sunt striate , în timp ce în treimea inferioară fibrele striate sunt înlocuite de fibre netede.

Tunica submucoasă este bine dezvoltată la nivelul esofagului , conține glande esofagiene de tip acinos , ce secretă mucus ceea ce face înaintarea bolului alimentar să fie ușurat.

Tunica mucoasă este de culoarea albicioasă și prezintă cute longitudinale care se șterg prin distensia esofagului , cauzată de trecerea bolului alimentar. Mucoasa esofagului are în structura sa un epiteliu pluristratificat pavimentos necheratinizat , specializat pentru funcția de transport.

Cele două funcții majore ale esofagului sunt transportul bolului alimentar din cavitatea bucală în stomac și împedicarea refluxului conținutului gastrointestinal.

Fiziologic , esofagul reprezintă un organ menit să facă legătura dintre faringe și stomac . Prin reflexul de deglutiție , bolul alimentar trece din faringe în esofag; prin coordonarea nervoasă ,musculatura formează unde contractile care împing bolul spre cardia ;sfincterul cardiei se desface , împiedicînd și refluarea conținutului gastric în esofag.

STOMACUL reprezintă segmentul cel mai lung al tubului digestiv, se prezintă ca o porțiune dilatată a tubului digestiv ,fiind situat în etajul supramezocolic al cavitătii abdominale , între splină și ficat . În stare de umplere are 25 cm , iar gol 18 cm . Capacitatea lui este de 1300-1500 cm. Forma lui este asemănătoare cu a unei pere , cu vîrful ușor îndoit și îndreptat în sus : la examenul radiologic apare ca litera ‘’J’’sau ca un cîrlig.

Stomacul ( ventriculus sau gaster) este amplasat in loja gastrică , care ocupă cea mai mare parte din regiunea subfrenică stîngă și corespunde epigastrului și hipocondrului drept . La acest nivel, stomacul este fixat în principal de presa abdominal exercitată în mod direct prin contracția mușchilor pereților abdominali.

Forma lui este variabilă în funcție de : conținut , tonicitatea musculaturii proprii , tonicitatea peretelui abdominal , poziția individuluiși volumul organelor vecine.

Stomacul prezintă două porțiuni: verticală mai lungă și cu una orizontală mai scurtă.

Portiune verticală este formată din:

Fundul sau marea tuberozitate reprezintă partea cea mai larga care privește spre diafragm, prin intermediul căruia vine în raport cu pleura , cordul și plămînul stîng . Reprezintă camera cu aer a stomacului și nu conține alimente;

Corpul reprezintă partea mijlocie

Porțiunea pilorică sau porțiunea orizontală este partea inferioară , cea mai îngustă a stomacului și este format din două segmente :

-antrul piloric;

– canalul piloric

Descriem stomacul cu două fețe (anterioare, posterioare), două margini , denumite curburi (curbura mare la stînga , convexă și acoperite de peritoneu care , ajuns la nivelul curburilor , se reflectă pe organelle vecine , formînd ligament.

Între cardia și pilor se află două margini : marginea externă sau marea curbură și marginea internă sau mica curbură .

Prin reflexia peritoneului , se formează micul epiplon (ligamentul gastro – duodeno-hepatic) care leagă mica curbură de fața inferioară a ficatului. De pe marea curbură , prin reflectarea peritoneului , se formează ligamentele :gastro-diafragmatic , care leagă marea curbură de diaphragm , ligamentul gastro- splenic , între marea curbură și splină ,și ligamentul gastro – colic , între marea curbură și colonel transvers , ce se leagă de epiploon.

Fața anterioară a stomacului prezintă o porțiune superioară , care corespunde peretelui toracic , și una inferioară , care corespunde peretelui abdominal . Porțiunea toracală vine în raport cu diafragma și cu coastele 5-9 din partea stîngă . În portiunea abdominală , fața anterioară a stomacului vine în raport cu lobul sting al ficatului , iar mai lateral cu peretele muscular al abdomenului.

Fața posterioară a stomacului , prin intermediul unui diverticul al cavității peritoneale , numit bursa omentală , vine în raport cu rinichiul sting , suprarenal stîngă , corpul și coada pancreasului , splina și artera splenică .

Peretele stomacului este constituit din patru tunici care considerate de la exterior către interior , sunt:

Tunica seroasă : această tunica este formatădin peritoneul visceral . Seroasa învelește stomacul aproape în întregime , lăsînd neacoperită , la nivelul ligamentului gastrofrenic , numai o mica porțiune care vine în raport direct cu diafragmul . Ea se continua cu elementele de susținere și fixare ale stomacului alcătuind epiplonul gastrocolic , gastrohepatic și ligamentul gastrofrenic.

Tunica musculară : este alcătuită din fibre musculare netede , așezate în trei straturi :

Stratul extern este format din fibre longitudinale , fiind continuare a fibrelor longitudinale ale esofagului;

Al doilea strat conține fibre așezate circular;

Al treilea strat , cel intern, este format din fibre dispuse oblic ( ‘’parabolice’’ sau ’’în ansă’’).

Paturile de fibre musculare alunecă unele față de altele ceea ce permite destinderea și relaxarea pereților stomacului atunci cînd acesta este plin sau gol.

Tunica submucoasă :este formată din fibre conjuctive și fibre eslastice, formațiuni neurovasculare.

Tunica mucoasă : numită și mucoasa stomacală este prevazută cu numeroase cute longitudinale anastomozate , numite plici gastrice. Aceste cutări se datorează faptului că întinderea mucoasei este mai mare decît suprafața internă a stomacului , chiar cînd acesta este plin . Mucoasa este separată de tunica submucoasă prin musculatura mucoasei , iar din structura sa fac parte stratul epitelial și corionul.Se observă o serie de șanțuri pe suprafața mucoasei care delimitează ariile gastrice separate de criptele care la rîndul lor deschid glandele gastrice.

Glandele stomacului

În raport cu regiunile stomacului , glandele gastrice diferă ca structură morfofuncțională , astfel se defines glandele cardiale , gastrice propriu –zise si pilorice.

Glandele cardiale individualizează regiunea cardială a stomacului și realizează bariera alcalină între stomac și esofag prin secreția de mucus.Sunt tubuloase , ramificate și simple , secretă lipaza stomacală.

Glandele gastrice propriu-zise sau glandele fundice sunt cele mai numeroase , răspîndite in fonixul și corpul stomacului . Celulele formate sunt responsabile cu elaborarea acidului clorhidric , proenzime digestive și mucus.Ele sunt glande tubuloase , ramificate și simple. Secretă acid clorhidric , pepsină , labferment și mucină.

Glandele pilorice sunt plasate în regiunea antropilorică a stomacului și secretă mucus.

Vascularizația stomacului

Stomacul este vascularizat de ramurile trunchiului celiac. Astfel , artera gastrică stîngă și artera gastrică dreaptă se anastomozează de-a lungul micii curburi a stomacului ; artera gastroepiploică dreaptă se anastomozează cu artera gastoepiploică stîngă de-a lungul marii curburi; arterele gastrice scurte , ramurile din artera splionică vascularizează fundul și fețele stomacului. Ramurile tuturor acestor artere se anatomozează și formează trei rețele:

-reteaua seroasă

-rețeaua musculară

-rețeaua submucoasă

Din capilarele acestor rețele se formează venele , care alcătuiesc un plex în subseroasă și apoi formează venele stomacului:

-vena coronară a stomacului;

-venele gastroepiloice (dreaptă și stîngă );

-venele scurte

Toate aceste vene se varsă în vena porta sau ramurile ei.

Limfaticele stomacului formează o rețea mucoasă , o rețea subseroasă . Acestea sunt repartizate în mica curbură și marea curbură.

Inervația stomacului

Inervația stomacului este una complex, realizată pe cale intrinseca și extrinseca.

Inervația extrinseca este realizată de fibre parasimpatice din nervul vag și fibre simpatice din plexul celiac.

Inervația intrinseca este asigurată de ramurile nervoase ale nervului vag și plexul celiac care pătrunde in peretele gastric formînd plexul nervos mienteric Auerbach la nivelul stratului muscular iar la nivelul stratului submucos este alcătuit din plexul nervos submucos Meissner.

FIZIOLOGIA STOMACULUI

Digestia gastrică

După procesele de insalivație și mastecație derulate în cavitatea bucală , alimentele subforma bolului alimentar sunt transportate prin faringe și esofag către stomac . Rolul fundamental al stomacului constă în stocarea masei alimentare în vederea desfașurării proceselor gastrice specifice prin care alimentele sunt descompuse fizic și chimic pentru a fi ulterior evacuate fracționat către segmental succesor al tractului digestive . Astfel , prin demararea și derularea proceselor secretorii și motorii ce caracterizează funcționalitatea stomacului se desfașoară digestia gastrică.

Funcția secretorie

Digestia propriu-zisă este declanșată la nivelul gastric în principal sub acțiunea echipamentului enzimatic conținut de suc gastric elaborat și secretat de celulele glandelor prezente la nivelul mucoasei gastrice. Glandele cardiale sunt alcătuite din celule epiteliale ce produc mucus și celule endocrine . Glandele gastrice propriu – zise reprezintă 75% din totalitatea glandelor de la nivelul stomacului și sunt formate din celule epiteliale , parietale , responsabile în principal cu secreția de HCL , celule zimogene și endocrine.

Sucul gastric – reprezintă amestecul produșilor de secreție a celulelor tuturor glandelor gastrice . Aproximativ zilnic se secretă 2-3 l de suc gastric , constituit din 99% apa și 1% substanță organică , enzime , mucus, factorul intrinsec și substanță anorganică HCL , Na , K , Ca , Mg .

Fenomenul gastrosecretor este controlat prin intermediul mecanismelor nervoase și umorale , fiind în același timp influențat de calitatea și cantitatea alimentelor ingerate . Nervul vag și gastrina sunt principalii factori ai secreției gastrice.

Tulburările secreției gastrice – se întalnesc în diferite afecțiuni ce influențează direct sau indirect substratul secretor de suc gastric. Astfel , creșterea masei de celule parietale colaborate cu creșterea capacitătii de reacție la stimulii secretori sau conform intensificării stimulilor nervoși și umorali , conduce la hipersecreție cu hiperaciditate . Deasemenea , hipersecreția cu hiperaciditatea se poate manifesta pînă la fenomenul de achilie gastrică .

Functia motorie

Musculatura netedă a stomacului împreună cu mecanismele reglatoare neuro-endocrine , demarate și influențate în permanent de volumul și compoziția chimică a masei alimentare ingerate, asigură funcția motorie a stomacului , al cărui rezultat constituie amestecul alimentelor cu sucul gastric , formarea chimului gastric și evacuarea acestuia în duoden.

Bolul alimentar pe masură ce pătrunde în stomac determină creșterea relativă a presiunii intraluminale , desfasurîndu-se procesul de distensie gastrică . Stomacul se acomodează la conținut, pe care îl stochează temporar , repartizîndu-l în mod egal între pereții săi.

Absorbția gastrică

Absorbția la nivelul stomacului este minimă datorită structurii inadecvate a celulelor mucoasei pentru îndeplinirea acestui proces .Excepție face apa , mucoasa gastrică prezentînd permeabilitate bidirectională pentru aceasta, anumiți electroliți , substanțe hidrosolubile , resorbite din stomac în cantitătii neglijeabile și etanolul , al cărui rată de absorbție este direct proporțională cu concentrația acestuia , nefiind influențat de concentrația HCl sau alte substanțe din compoziția sucului gastric.

CAP II. NEOPLASMUL GASTRIC

Neoplasmul gastric este o afecțiune malignă , o neoplazie cu punct de plecare în mucoasa gastrică , reprezentînd una dintre cele mai frecvente localizări viscerale maligne și situîndu-se pe locul al doilea ca frecvență după neoplasmul bronhopulmonar.

Tipul histonic al neoplasmului gastric este adenocarcinomul.Alte tipuri histogice rare , cuprinde :

-limfoamele (neoplasmele care prind sistemul limfatic)

-sarcoamele ( neoplasmele tesutului conjuctiv)

Numeroase studii clinice , epidemologice demonstrează următorii factori de risc , care pot acționa concomitent sau succesiv .

Infecția cu helicobacter pylori

Rezecția gastrică pentru ulcer

Alimentația

Factorul ereditar

Simptomatologie

Neoplasmul precoce este frecvent asimptomatic . Atunci cînd există simptome acestea sunt de tip dispeptic:

-disconfort abdominal sau indigestie;

-senzație de balonare imediat după masă;

-greață;

-inapetență;

-arsuri la stomac.

În neoplasmul avansat manifestările clinice sunt următoare:

-sînge în scaun;

-vărsături (care pot prezenta sînge);

-pierderea în greutate fără o cauză aparentă;

-durere abdominală;

-icter;

-ascita(umflarea abdomenului);

-deglutiție dificilă.

Anatomia patologică

După sediu :

-70% au localizare antrală din neoplasmele gastrice;

-20% juxtacardială;

-10% se află în regiunea fundică sau pe pereți stomacului.

Tumorile sunt împărțite în două subtipuri : tipul intestinal și tipul difuz

Tumorile de tip intestinal:

Au o structură glandurală asemănătoare cu cancerele colonice , cu celulele inflamatorii difuz infiltrate și metaplazie intestinală;

Sunt precedate de un lung proces precanceros (apare în specialla persoanele în varstă) și predomină în regiunile geografice cu incidență crescută a cancerului gastric;

Sunt de regulă bine circumscrise, aspectul lor fiind mai ales tumoriulcerate sau polipoide;

Metastazarea se produce mai ales pe cale hematogenă;

Prognosticul acestor tumori este mai bun decît al tumorilor de tip difuz.

Tumorile de tip difuz:

Este nonglandular fiind format din celule mici grupate în ciorchine (nu are contiguitate);

Au o largă raspîndire la nivelul mucoasei cu foarte puțin infiltrat inflamator și sunt predominante ca loalizare la nivelul cardiei;

Metastazarea se face în special pe cale limfatică , metastazele intraperitoneale fiind frecvente;

Prognosticul este mai rezervat în comparație cu tipul intestinal.

Se disting mai multe forme macroscopice:

Neoplasme ulcerate care au aspectul unei ulcerații cu marginile neregulateși adesea mamelonate. Invazia atinge în profunzime destul de rapid submucoasa și determină hemoragii oculte care duc la anemii progresive;

Neoplasmul vegetant sau polipoid sunt tumori voluminoase , proeminente în lumenul gastric asociate cu exulcerații superficiale ;caracterizae de o masă tumorală abdominală ușor palpabilă , în funcție de extensia sa poate fi mai mult sau mai puțin mobile.

Formele ulcero –vegetale

Neoplasmele infiltrative prezintă două aspecte , acela traversînd straturile peretelui gastric pînă la seroasă și se însotește adesea de o ulcerație și cel care progresează din aproape în aproape în stațiile submucoase , intermusculare și subseroase ale stomacului . Mucoasa se poate să nu prezinte modificări în afara unei atrofii, este ingroșat peretele gastric.

Aspectele microscopice sunt diverse:

-adenocarcinomul , neoplasmul cel mai frecvent , prezentînd un stadiu sigur de diferențiere glandulară;

-neoplasmul coloid caracterizat de o abundență a celulelor mucipare , cu aspectul icrelor de pește;

-neoplasmele anaplastice cu o evoluție foarte rapidă.

Neoplasmul gastric are multiple căi de invazie:

-prin peretele gastric la ganglionii regionali;

-invazia directă a organelor adoacente :ficat , pancreas , colon transvers, mezocolon.

-pe cale hematogenă , prin vena portă la ficat , sau prin circulație sistemică la plamîni și oase , sau în orice alt loc , producînd metastaze la distanță.

-în stadiu avansat prinderea seroasă poate arunca metastaze în întreg peritoneul cuprinzînd :peritoneul parietal , ovarele, fundurile de sac pelvine . În stadiul tardiv se poate palpa la tuseul rectal o masă tumorală fermă.

CLASIFICAREA NEOPLASMULUI GASTRIC

Borrman propune o clasificare a neoplasmului gastric în 1926 . Cele patru tipuri descrise de Borrman au grade variate de malignizare . În ordinea crescătoare a gradului de malignitate acestea sunt:

Tipul I –circumscris , solitar, carcinom polipoid fără ulcerații;

Tipul II –carcinomul ulcerat cu margini ridicate bine determinate;

Tipul III –carcinomul parțial ulcerat cu margini ridicate dar difuz delimitate;

Tipul IV –carcinomul difuz (fiind inclusă și linita plastică).

Clasificarea TNM

Tumori primare(T)

Tx –tumora primară nu poate fi apreciată

Tis –carcinom ‘’in situ’’

T0 –lipsa semnelor tumori primare

T1 –tumora extinsă la submucoasă

T2 –tumora extinsa la seroasă

T3 –tumora depăsește seroasa

T4 –tumora invadează țesuturile adiacente

Ganglionii limfatici (N)

Nx –adenopatiile nu pot fi precizate

N0 –fără metastaze regionale

N1 –metastaze stație I(3cm)

N2 –metastaze dincolo de 3cm

Metastaze la distanță (M)

M0 –fără metastaze

M1 –cu metastaze

M2 –metastazele nu se pot aprecia

Stadializarea TNM

Stadiul 0 = Tis N0 M0

Stadiul IA = T1 N0 M0

Stadiul IB =T1 N1 M0 sau T2 N0 M0

Stadiul II = T1 N1 M0 sau T2 N1 M0 sau T3 N0 M0

Stadiul IIIA =T2 N2 M0 sau T3N1M0 sau T4N0M0

Stadiul IIIB =T3 N2M0 sau T4N1M0

Stadiul IV = T4 N2M0 sau orice T , orice N , M1 ( ceea ce inseamnă neoplasm gastric deschis uneori inoperabil)

INTERVENȚII PARACLINICE

1.Examenul radiologic este cea mai folosită investigație pentru depistarea neoplasmului gastric, avînd aspectul în funcție de forma morfologică a neoplasmului cu :

-forma tumorală apare radiologic sub forma de ’’lacună’’ sau ’’defect de umplere’’ .Imaginea lacunară poate fi marginală , sub forma unei ancose circulare ,cu contururi neregulate și margini nete ce nu se șterg la compresiune și nu se deformează la trecerea undei peristaltice.

Formele tumorale sunt cel mai des întîlnite în cursul neoplasmului gastric avansat .În stadiu de tumoră vegetantă , leziunea poate fi localizată sau difuză. În stadiul avansat , imaginea lacunară se extinde la un segment sau ocupă o bună întindere a pereților gastrici, deformînd silueta normală a stomacului în mod diferit.

-imaginea cu nișa este caracterizată deobicei în formă ulcerativă cu aspect policiclic , cu marginile neregulate. Neoplasmul gastric este caracterizat de mai multe forme de nișe : nișa cu ’’fund plat’’ , nișa ’’încastrată’’,nișa în ’’lacună’’ , nișa ’’în rădăcină’’. Dintre acestea , nișa ’’ în rădăcină’’ aparține exclusiv cancerului și este reprezentată prin prelungiri ale nișei marginale.

-forma infiltrată determină radiologic o rigiditate segmentară a peretelui , care nu se evidențiază numai după umplerea stomacului. Infiltrația se extinde în toate sensurile , realizînd o îngustare regulată a segmentului gastric. Contururile cavității gastrice pot fi netede sau neregulate ,cu zimțuri fine , semitonuri sau ondulari fixe.Uneori imaginea poate realiza aspectul de ’’ tablă ondulată’’.

2.Endoscopia reprezintă investigația esențială în neoplamul gastric. Precizează aspectul macroscopic , localizarea neoplaziei si permiterea efectuarii biopsiei.Examinarea poate fi completă utilizînd metode citologice (aspirație cu ac fin , lavaj citologic , perierea mucoasei).

3.Tomografia computerizată această metodă poate face aprecieri importante asupra grosimii peretelui gastric . Astfel o îngroșare de la 0,5 la 4 cm sugerează penetrația tumorii. CT poate arăta ulcerația gastrică și poate caracteriza leziunile ca polipoide sau seșile.

4.Examenul citologic acesta poate evidenția celulele maligne.

5 .Markerii serologici

6. Ultrasonografia endoscopică, ecografia abdominală , laparoscopia de stadializare.

În 1988 în Japonia s-a instituit un program de screening pentru depistarea neoplasmului gastric, examinîndu-se 5,2 milioane de persoane cu vîrsta peste 40 de ani.Dintre aceștia 54% au fost cazuri detectabile , iar 62%dintre cazuri au fost de tipul early. 98,7%din totalulcazurilor au fost supuși intervenției chirurgicale.

Diagnosticul diferențiat al neoplasmului gastric în stadiul incipient se va face cu ulcerul gastric,trebuie excluse tumorile benigne ale stomacului și gastrita cronică. Suspiciunea malignității este dată de existența semenelor clinice și radiologice .În stadiul avansat , diagnosticul trebuie făcut cu sarcomul gastric , cu tumorile gastrice benigne , cu unele forme ale tuberculozei gastrice și cu anemia biermeriană.

Neoplasmul gastric evoluează spre cașexie și moarte. Evoluția este în funcție de pontențialitatea malignă , cu sediul și de tendința la metastaze. La tineri evoluția este mai rapidă . Neoplasmele ulceroase au o evoluție mai lentă .

Durata evoluției poate fi variabilă , ea putînd fi scurtată de apariția unei boli intercurente sau de ivirea unei complicații.

Complicațiile neoplasmului gastric cele mai frecvente sunt :

1.Hemoragia si poate fi melena , hematemeză sau hemoragii digestive.

2. Perforația mai ales cea cronică cu fistulă gastrocolica transversînd colonul

3. Stenoza pilorică

4. Metastazele

Tratament sunt folosite patru tipuri de tratament:

TRATAMENTUL CHIRURGICAL este cel mai eficace tratament în neoplasmul gastric , avînd două obiective : rezecția gastrică cu excreza cat mai complet posibilăa leziunii primare și radicalitatea limfadenectomiei. Modalități de abord pentru rezolvarea unui neoplasm gastric:

Rezecții radicale cu intenție curativă

Rezecții gastrice parțiale în raport cu liniile topografice de împărțire a stomacului limita superioară a rezecției se face inclusiv prin monitorizarea histopatologică a submucoasei gastrice ce trebuie să fie îndemnă la invazia neoplazică , în comparație cu aspectul apreciat macroscopic:

-gastrectomia distală subtotală

-gastrectomia totală( va fi indicată în cazul neoplasmelor extinse)

-gastrectomia subtotală proximală sau polară superior

b) Limfadenectomia extensivă

c) Rezecții multiviscerale în funcție de invazia tumorii.

B ) Intervenții chirurgicale paleative

Rezecții gastrice variabile pentru :

-reducerea stenozei

-stenoza

-hemoragie digestivă superioară

b) Gastroenteroanastomoza pentru leziuni stenozate inextirpabile

c) Alte intervenții ( gastrostomie , jejunostomie , anastomoza eso-gastrică)

C) Laparotomie exploratorie în caz de inoperabilitate

a) diseminareperitoneala largă

b) multiple metastaze hepatice

c) invazia organelor din vecinătate

Abordul chirurgical al cancerului gastric se face prin incinzii clasice la care se pot adauga: incizia eliptica Clute (cu exereza apendicului xifoid și exereza partiala a cartilagiilor condrale); incizia Wangensteen , incizii mixte abdomino-toracice.

2. CHIMIOTERAPIA este un tratament antitumoral,se folosește medicamente în scopul distrugerii celulelor canceroase , fie prin acțiune directă , fie prin stoparea diviziunii acestora. Metoda de administrare a chimioterapiei consta în stadiul și tipul tumorii.Tratamentul chimioterapei cand este administrat oral , intrevenos sau intramuscular ,substanțele medicamentoase intra în circulația sistemică ajungînd astfel la procesul tumoral.Este un tratament paliativ ,se folosesc antimitotice , 5Fluorouracil 1gx2/săptămînă, asociat eventual cu un preparat cortizonic. Se mai pot administra Metrotexat ,Endoxan , Mitomicina.

3. RADIOTERAPIA este un tratament antineoplazic în care se folosesc raze x , capabile sa distrugă celulele maligne.Este utilizat în tratamentul sarcoamelor gastrice.

4. TERAPIA BIOLOGICĂ este un tratament imun propriu în care se folosesc substanțe produse de organism sau sintetizate în laborator cu scopul intrarii sistemului imun în lupta cu neoplasm .

CAZ CLINIC

DATE DESPRE SPITALIZARE

SITUAȚIA FAMILIALĂ ȘI SOCIALĂ

ANTECEDENTE

ISTORICUL BOLII ȘI EXTRAS DIN EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

TABLOUL CLINIC

NEVOI FUNDAMENTALE

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

REGIM IGIENO-DIETETIC

Alimente permise:

Fructe fără coajă , în compot sau coapte

Carne slabă de vită , pui

Pește

Telemea desărată

Orez

Legume fierte

Alimente interzise:

Condimente

Alcool

Tutun

Sosuri nedietetice

Rântașuri

Grasimi prajite

Cafea în exces

FUNCTII VITALE

INVESTIGATII DE LABORATOR

EXAMINARI PARACLINICE SUPLIMENTARE

TRATAMENT ÎN SPITAL

Alergic la: pacientul nu este alergic.

TRATAMENT LA DOMICILIU

PLAN DE NURSING

CONCLUZII GENERALE

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE

EDUCATIE PENTRU SANATATE

Fisa tehnica

RECOLTAREA HEMOGRAMEI