Neologie. Neosemie

=== 0ea4c76e5ca9e4ff4f835182b83550776496e893_135740_1 ===

CAPITOLUL II. NEOLOGIE. NEOSEMIE

2.1. Împrumuturi interne și externe

Îmbogățirea și perfecționarea vocabularului constituie un lucru mult mai greu de realizat decât însușirea regulilor gramaticale ale limbii materne. Este unanim admis că, încă de la vârsta preșcolară, copilul stăpânește, în linii mari, sistemul gramatical al limbii pe care o vorbește, însă achiziționarea de noi cuvinte și folosirea lor corectă rămân un deziderat permanent de-a lungul întregii sale vieți. În strânsă legătură cu cele afirmate mai înainte, subliniem că nici așa-zisa optimizare a comunicării (despre care se vorbește atât de mult în ultima vreme) nu e posibilă fără un vocabular bogat și corect întrebuințat. Având în vedere că greșelile de ordin lexical sunt numeroase și, în general, mai grave decât cele de natură gramaticală se impune ca și din acest punct de vedere studiul vocabularului să fie extins și aprofundat.

Împrumuturile din diferite limbi reflectă multitudinea contactelor poporului nostru cu alte popoare de-a lungul întregii sale existențe, din etapa de formare a limbii române și până în zilele noastre. Împrumuturile reprezintă o necesitate obiectivă, cuvântul împrumutat are de obicei ca referent un obiect, o instituție, noțiune pentru care lipsește termenul corespunzător în limba proprie.

Împrumuturile lexicale neologice au contribuit la modernizarea vocabularului limbii române prin influențe din limbile: latină savantă, italiană, franceză, engleză, germană și rusă.

Neologismele latine savante, manifestate prin împrumuturi mai ales de denumiri abstracte, pătrund în scrisul românesc: astrolog, catalog, figură, generos, muzica, planeta etc.

Din limba engleză au pătruns mulți termini începând cu ultimile decenii ale secolului trecut, prin mijlocire germană sau rusă: buldozer, conveier, motoplug, screper etc., prin mijlocire franceză: dancing, parking, pick-up, smooching, spicher etc. Multe anglicisme și americanisme, care sunt mai recente și au character internațional: best-seller, broker, hot-dog, computer, design, fair-play, hobby, manager, show, week-end etc.

În ultimii ani tot mai frecvent este utilizat termenul anglicism sau englezism. Este necesar a explica chiar din capul locului semnificația lui. După cum s-a constatat, anglicismul este o unitate lingvistică și tip de pronunțare sau scriere de origine engleză, indiferent de varietatea teritorială a englezei, inclusiv cea americană.

Pentru acordarea statutului de anglicisme, esențială este problema distincției între originea engleză și cea franceză (de ex: club, lider, miting) mai rar și germană (boiler, drops, șampon), rusă (conveier, screper) sau și italiană (geacă). Cînd nu există indicii formali sau semantice, eventual și informații extralingvistice, distincția este practic imposibilă și situația trebuie acceptată ca atare, urmînd să se facă distincție între anglicismele certe, cu etimologie unică, și cele cu etimologie multiplă.

Deseori anglicismele au etimologie multiplă, mai ales anglofranceză, de aceea se poate constata o concurență între cele două surse, la cuvintele înrudite (dubletele summit < engleză și sommet< franceză) sau neînrudite (sinonimele computer< engl. și ordinator< fr.); în ambele cazuri menționate franceza a pierdut. De ex: ”La summit mai mult de jumătate din cei prezenți au protestat…”(Săptămîna 23.01.99,5); „Grantul a fost acordat pentru completarea sălilor universitare cu computere de ultimă performanță.”(Jurnal de Chișinău 23.04.02,3).

Misterul etimologic este și mai mare la unele formații hibride, din sfera limbajului comercial, în care un anglicism este combinat cu un cuvânt de altă origine, de ex: kinder-surprise- produs a cărui reclamă o auzim mereu la televizor citită ['kindăr sur'praiz]. Formații hibride se realizează nu numai prin cuvinte din două limbi străine, ci și prin combinarea unui cuvânt străin cu unul românesc.

Utilizând cuvintele străine, vorbitorii limbii române le pronunță și le scriu în funcție de gradul în care sunt familiarizați cu limba respectivă, spre regret nu există un set de reguli și principii riguros formulate, care ar stabili limita între „corect” și „incorect”.

Engleza este o limbă cu ortografie etimilogică. Această neconcordanță între aspectul grafic și cel fonetic al majorității cuvintelor englezești au o mare importanță pentru problema adaptării lor la sistemele altor limbi receptoare. De exemplu, cuvântul fotbal , a fost adaptat în română, pornind de la forma scrisă footbal, citită „românește”. În schimb un termen ca lider, este scris în limba engleză leader, nu a mai avut aceeași soartă, la baza cuvântului românesc stînd pronunția lexemului.

Ortografia românească de astăzi se conduce după un principiu fundamental, cel fonetic-fonematic, care-i definește esența fără a-i direcționa în mod absolut raporturile ei cu alte compartimente ale limbii literare. Din această cauză în limbă există numeroase forme oscilante ale unor cuvinte străine, de exemplu: rachet-raket-racket. Dar oscilațiile se referă nu numai la formă, ci și la conținut. Dicționarul de neologisme, ediția din 1997, recomandă scrierea cuvântului racket cu ck, ca în limba de origine, indicînd și pronunțarea [rachet], cu definiția “stoarcere de bani prin intimidare și violență; extorsiune”. Astăzi cuvântul mai are un sens, cel de „formă organizată de jaf”. Pluralul cuvântului dat, reieșind din exemplele extrase din presa noastră, este rackeți scris ba cu ck ba cu k, care, la sensurile menționate, mai adaugă unul. De ex: „…au barat într-o noapte toate drumurile satului, pentru a nu le permite rakeților să ajungă la casa lui.” (Flux 7.05.97,3). În exemplul citat cuvântul rackeți este folosit cu sensul de racketeer [ra-che-te], adică „persoană care practică racketul, pungaș, escroc”. Prin urmare, cerceterea adaptării cuvintelor de origine engleză trebuie să aibă în vedere atât adaptarea după primul procedeu, cât și după cel de-al doilea, căci fiecere își are particularitățile sale specifice.

Un număr restrâns de termeni prezintă o adaptare mixtă. Astfel cuvintele cnocaut și cnocdawn au prima parte adaptată. Sub influența grafică (englezii nu pronunță inițiala [k], iar partea a doua, după forma pronunțata aut, daun).

Cu privire la problemele de pronunțare și de scriere e de subliniat deosebirile existente la multe anglicisme între aspectul grafic și cel oral, precum și soluțiile divergente de normare, recunoscute sau numai propuse.

Anglicismele furnizează cel mai mare procent de abateri de la aplicarea principiului fonetic în ortografia limbii române și e greu de imaginat că generațiile care stăpînesc din ce in ce mai bine engleza vor accepta românizarea celor scrise cu ortografia etimolgică originară. Dimpotrivă, multe voci cer să se revină la scrierea etimologică și în cazul unor cuvinte notate acum fonetic, de tipul aisberg (iceberg), ghem (game), lider (leader) sau meci (match), ceea ce e greu de admis. În presă ele sunt atestate cu următoarele forme: „ Ieri, într-un meci … de tenis… elvețianca Martina Hingis a eliminat-o pe americanca Sema Williams.” (Țara 12.01.01,3); „Cu tot respectul pe care-l port liderilor unor blocuri…, acestea nu pot fi luate în calcul.” (Țara 16.01.01,1).

Pronunțarea anglicismelor în română presupune totdeauna o doză de adaptare la deprinderile vorbitorilor români. Variantele de pronunțare sunt foarte numeroase, de la cele care redau fidel scrierea, până la cele care tind spre o pronunțare exact ca în engleză.

Trebuie respins categoric pronunțările nejustificate de tip german, aplicate unor anglicisme. Variantele cu ș în loc de s, la cuvinte ca spicher, spray, sprint, standard și start (șpicher, șpray, șprint, ștandard, ștart) au încă, din păcate, o prea mare răspîndire, chiar printre intelectuali. De asemenea, trebuie respinse grafiile hibride, semiromânizate, de tipul naylon (ori rom. nailon ori engl. nylon), offsaid (ori rom. ofsaid ori engl. offside) sau benner (engl. banner).

Deci cele mai multe neologisme englezești au pătruns la noi pe cale scrisă din rusește, difuzate apoi și pe cale orală, și pe cale scrisă, ceea ce a favorizat circulația dubletelor. Menționăm că unele dublete, triplete, care coexistă, sunt datorate complexității procesului de adaptare, faptului că un termen trece prin mai multe forme succesive până la fixarea definitivă.

Astfel în inventarul termenilor de origine engleză din ultimele 2-3 decenii distingem:

Împrumuturi asimilate: a accesa, bonus card, a clona, fixing, holding, hit, a implimenta, instant, master, poster, sponsor, star, toner, trend, videoclip;

Împrumuturi în faza de adaptare (cu forme oscilante de scriere și de pronunțare) bodyguard (curent: body-guard, pronunțat de obicei bodigard, badigard și uneori bodiguard); chip (pron: cip); clearing și cliring; computer (pron: compiuter și computer); manager (pron: manager și meniger); businessman (pron: biznesman, biznesmen; scris: businessman, businessmen); Ex: „…unul dintre cei mai prosperi businessmeni a fost aruncat în aer.” (Business info 4.03.03,4); racket și raket (pron: rachet sau răchet); rating (formă curentă), scris și incorect raiting, reting, rayting, reiting (pron: reiting uneori raiting); scotch și scoci; sensor și senzor;sexy și sexi; staffi (formă curentă) și staf; stretch și strech (pron:streci, streici și uneori incorect strenci); striptease, striptis (pron: streptiz).

Printre formele citate, majoritatea grafiilor ezitante reprezintă încercări de integrare a împrumuturilor în sistemul fonetic și ortografic al limbii române. În afara cuvintelor de tipul celor discutate până aici, în limba română circulă și alți termeni de origine engleză, neasimilați încă. Neadaptarea lor are mai multe cauze:

– apariția recentă în uz : free-lance (pron: frilans), hacker (pron: hecăr), planning (pron: plening), talk-show (pron: toc-șou);

-dificultăți de adaptare: Week-end, western, wisky, twist etc.

Se scriu și se rostesc astfel până acum, după ce a trecut mai mult timp din momentul împrumutării lor, englezește. În limba română nu există diftongul [ue] sau [ui]. Adaptarea acestor împrumuturi s-ar putea face fie prin fenomenul dierezei (tu-ist), fie prin inversarea valorilor fonetice (ui-schi), sau prin orientarea parțială după forma grafică, citindu-l pe w ca v românesc (vestern).

La acești termeni se pot adăuga și alții de dată recentă: workshop, know-how (care își justifică neasimilarea și prin caracterul lui internațional);

– caracterul internațional: baby-sitter (pron: bebi-siter), brain-drain (pron: brein-drein), design (pron: dizain), digest (pron: daigest), fast-food (pron:fast-fud), hamburger (pron: hamburgăr), ketchup (pron: keciap), live (pron: laiv), lobby (pron: lobi), second-hand (pron: secănd-hend), show-business (pron: șou-biznis), stand-by (pron: stend-bai), summit (pron: samit), copyright (pron: copirait) „drepturi de autor” etc.

-circulația restrânsă : overwrite (pron: oveurait) „înregistrare suprapusă alteia” (inform.); upgrade (pron: apgreid) „sporirea capacităților unui aparat (de regulă calculator) prin înlocuirea nor componente-procesoare, memorie, monitor cu alții performanți” (infom.)

-conștiința lingvistică a vorbitorilor cunoscători de limbă engleză, care se opun „românizării” anglicismelor.

În această categorie se includ și cuvintele de origine engleză de jargon, utilizate din snobism, de vorbitorii care nu sunt interesați în adaptarea lor: job (giob) „serviciu”, jobshop (giobșop) „târg al forței de muncă”.

În general, tendința actuală în limbajele terminologice este de respectare a grafiei etimologice. În acest sens, este important ca împrumuturile noi să fie înregistrate în lucrările normative cât mai curând, după intrarea lor în limbă, înainte de a-și crea diverse variante sau de a se impune într-o formă nedorită.

Adaptarea sau încadrarea morfologică a anglicismelor pune probleme de gen, de articulare enclitică, de număr și de flexiune cauzală la substantive-împrumuturi. Este semnificativ faptul că multe anglicisme sunt înregistrate în dicționare numai ca substantive, fără specificarea genului, sau că unele au câte două genuri la forma nearticulată. (un/o story, dar numai story-ul), de asemenea că, din considerente de formă, numele unor animate de sex feminin se incadrează la genul neutru (script-girl, top-model) și pun probleme de acord. De ex: „…divorțat de frumoasa top-model…” sau „ un tânăr top-model…se întoarce acasă …dezamăgită de relația de dragoste cu impresarul ei.” (Jurnal național 12.04.00,3)

Semnificativă prin frecvență este și dubla marcare a numărului plural în exemple ca jeanși și comicsuri, cu câte două desinențe, sau tenismeni cu alternanță englezească și desinență românească. Relativ numeroase substantive sunt invariabile sau nearticulabile, iar unele sunt defective de număr. Un caz extrem este reprezentat de mult discutatul mass-media, care este invariabil și nearticulabil hotărât, și defectiv de număr. Unele anglicisme își completează paradigma pe teren românesc: blug< blugi.

Majoritatea substantivelor neutre de origine engleză formează pluralul prin adăugarea desinenței românești [-uri] (box-office-uri, dres-uri hobby-uri, implant-uri, single-uri, staff-uri, VIP-uri).

Unele substantive neutre de origine engleză selectează desinența de plural: -e, de exemplu: computere, printere, procesoare, scanere.

Anglicismele de gen masculin formează pluralul prin adăugarea desinenței:-i, de exemplu:brokeri, yesmeni, bodigarzi, rapperi, fani, boși („Boșii vechi au dat mîna cu boșii noi.”Țara 25.10.02,3). Pluralul este subliniat și de alternanțele yesman-yesmeni, bodigard-bodigarzi, bos(s)-boși. Atestările mai vechi ale termenului bos(s) arată că, inițial, împrumutul în discuție a circulat într-o formă invariabilă: „…lângă frontiera cu Franța s-au depistat câteva rețele cu largi ramificații la New York și Marsilia, au fost închiși cîțiva renumiți boss ca GB, GA sau LL” (Informația Bucureștiului, 6.04.76,6).

Cât privește anglicismul body-guard, e de semnalat că termenul trece prin toate încercările firești de integrare, de adaptare fonetică, ortografică și morfologică. Singularul fără articol hotărât este simțit ca foarte firesc, de aceea ziarele nu-l mai izolează grafic, prin ghilimele sau schimbarea caracterului tipografic. În multe cazuri asemănătoare articolul nehotărât (postpus) implică o decizie și generează variante: alipirea sa apare ca o acceptare totală a împrumutului între cuvintele românești, în timp ce legarea prin cratimă îl indică drept corp încă străin.

Categoria morfologică ce pune probleme este forma de plural a cuvântului body-guard, nu poate fi adaptat la sistemul pluralului românesc decât printr-o alternanță fonică: d/z. În pronunțare, alternanță se produce ușor, în scris, ea provoacă impresia de inconsecvență, deoarece un cuvânt care respectă fidel grafia engleză, dar își modifică finala, capătă un aspect hibrid. Soluția la care recurg unii este de a lăsa termenul intact la plural: „…însoțit de un sobor de preoți și de unul de bodyguard” (Flux 17.01.01,5).

Alte grafii oscilează între pluralul englezesc: „C.V.T. i-a asmuțit pe cei trei bodyguards” (Flux 14.05.02,) și un hibrid „rom-engl” „bodyguard-zi, bodi-guarzi”- forme citate de rodica Zafiu în „Luceafărul”(19.05.93,4). Împunerea pluralului bodigarzi, este în strînsă relație cu adaptarea fonetică și grafică a termenului în forma bodigard.

În concluzie subliniem că, deși româna și engleza aparțin unor familii de limbi diferite, sistemele lor fonologice nu sunt de natură să împiedice stabilirea unor corespondențe fonice în procesul de adaptare, proces care se efectuează astfel cu insuficientă ușurință. O atitudine mai promtă și mai fermă a forurilor lingvistice competente ar scurta perioada de adaptare ortografică și fonetică și ar evita existența atâtor dublete.

Ca fenomen social, limba își îndeplinește funcția de comunicare. Este cunoscut faptul că, în perioadele de mari transformări pe plan social și politic, în vocabular au intrat masiv termeni neologici, care au contribuit nu numai la îmbogățirea cantitativă a vocabularului, dar și la modernizarea lui. Avalanșa de termeni neologici, în special împrumutați din engleză, nu este de natură să-i altereze caracterul latin.

De-a lungul ultimelor 300 de ani, limba română a evoluat în sensul latinității, în ciuda tuturor influențelor datorate venirii în contact cu alte limbi sau cerute de noi structuri sociale. Limba română a selectat singură elementele necesare și le-a respins pe cele neconforme spiritului său. Dacă vocabularul s-a îmbogățit și s-a modernizat, structura gramaticală a limbii nu a suferit modificări esențiale, ea fiind prin excelență latină. Se poate afirma, fără nici o îndoială, că modernizarea și relatinizarea perpetuă a limbii române continuă.

Perioada actuală, confruntată cu mari schimbări în toate domeniile vieții sociale, își exercită influența și asupra vocabularului limbii române. Mijloacele de informare furnizează cititorului sau vorbitorului de limbă română o serie de termeni și expresii pentru înțelegerea cărora acesta este nevoit, de multe ori, să recurgă la dicționar.

Amintind doar cîțiva dintre ei precum briefing (prezentare succintă), broker (mijlocitor; agent de bursă), consulting (consultanță), duty (atribuție de serviciu; taxă), holding (grup de companii autonome ca putere de acțiune, care au același proprietar), investment (investiție), market (piață), payroll (stat de plată), staff (personal, salariați; grup de oameni implicați în conducerea unei firme, companii), store (magazin), summit (întîlnire la cel mai înalt nivel), ne dăm seama că problema nu este deloc simplă. Dincolo de însușirea sensului acestor termeni, se pune problema ortografiei și a ortoepiei. Majoritatea termenilor neologici actuali provin din vocabularul anglo-american și de aceea, în multe cazuri, adaptarea lor din punct de vedere fonetic și grafic constituie o problemă dificilă. Unele neologisme se adaptează greu specificului limbii române, uneori rămân doar ca „figuranți”, neputînd deveni funcționali din cauza incompatibilității pe care o manifestă în raport cu structura gramaticală a limbii noastre.

Organizațiile culturale și specialiștii în domeniul limbii își manifestă preocuparea față de acest fenomen. Părerile, ca de obicei, sunt împărțite. Unii propun respingerea acestor neologisme, iar alții, dimpotrivă, le acceptă cu prea mare entuziasm.

Se știe din istorie că limba își are propriul sistem de selecție. Ea reține, în sfera vocabularului activ, numai acele elemente care îi sunt necesare și corespund spiritului său și respinge tot ceea ce îi este străin sau îi prisosește. Lingviștii au datoria să atragă atenția asupra unor aspecte ale fenomenului în discuție, cum ar fi:

-înțelegerea sensului termenului neologic;

-încadrarea fonetică și morfologică;

-ortografia;

-funcționalitatea.

Există domenii de activitate în care presiunea neologismului este deosebit de puternică. Aceste domenii sunt economia și întregul sistem financiar bancar, sport etc.

Neologismele care intră în vocabularul de specialitate vin să satisfacă necesitatea integrării și alinierii acestor domenii de activitate la sistemul internațional. Termeni neologici precum briefing, broker, consulting, manager (persoană care are respensabilitatea desfășurării unei activități sau a activității unui grup de oameni), management (știința conducerii) au circulație internațională și facilitează comunicarea simplă și rapidă.

Dincolo de acest fenomen, care își are justificarea într-o anume necesitate de colaborare, limba română actuală se confruntă cu un val de neologisme care sunt folosite mai ales în limbajul publicistic, de exemplu: hit „Faptul că sunt talentați ne demonstrează hiturile compuse chiar de ei…” (Săptămîna 04.05.01, 31): star „De mai bine de doi ani, starul a adoptat modul de viață al basistului formației sale… ” (Săptămîna 04.05.01, 32): top „În topul de săptămîna aceasta piesa X a mai urcat două trepte” (Jurnal de Chișinău 2.05.01, 8), week-end, service, cec: „Mă uitam deunăzi la lista partidelor care și-au depus actele la cec și mă apucă plînsul.” (Țara 16.01.01,1), cocteil: „Coktail cu Mihai Catan” (Rubrică în Jurnal de Chișinău, 27.04.01, 12), hobby, mass-media: „Mass-media din R.M. difuzează informații și prognoze conform stării vremii…” (Țara 12.01.01, 1).

Este de neînțeles de ce mulți vorbitori, mai ales tineri, preferă să spună „exchange house”, în loc de „casă de schimb”, „shop”,

în loc de „magazin”, „general store”, în loc de „magazin universal”. Aici intervine, probabil acea nevoie de nou, de inedit, care caracterizează societatea noastră. S-ar putea defini această manifestare prin termenul, tot neologic, „snobism”.

Dar, ar fi o absurditate să combatem toate împrumuturile dintr-o limbă străină și mai cu seamă dintr-o limbă de circulație internațională, cum este engleza, a cărei influență crescîndă se sinte tot mai mult nu numai asupra limbii române, ci și asupra altor limbi, cum ar fi franceza, germana sau rusa, limbi cu mari tradiții și bogate literaturi și limbaje în toate domeniile ce țin de dezvoltarea și progresul uman, ce caracterizează epoca modernă.

A combate anglicismele și a te pronunța împotriva expansiunii lor în anumite limbaje și metalimbaje, adică în diverse terminologii, e ca și cum ai lupta cu morile de vînt. Anglicismele care pătrund sau au pătruns recent în limba noastră merită să fie examinate și studiate cu toată atenția și în toată complexitatea lor, inclusiv și sub aspectul culturii limbii și necesității acestora în respectivele limbaje specializate și în limbajul de uz general, adică uzual. Or, anglicismele prezente în stilul publicistic țin de diferite domenii de activitate socială, politică: congressman, lider, lord, brieffing; economică: business, cec, cliring, corner, dumping, management, manager, warant; culturală:

-sport: aut, bumerang, corner, crowl, derby, dribling, fault, finiș, fotbal, ghem, gig, golf, jocheu, judo, meci, penalti, set, sprint, star, tenis, waterpolo etc.

-muzică: blues, folk, foxtrot, jazz, rock, scheci, step, top, twist etc.

O primă caracteristică, care ar justifica prezența anglicismelor în limba noastră ar fi cea a caracterului univoc al acestora. Cu alte cuvinte univocitatea cuvintelor de origine engleză fac posibilă și chiar necesară expansiunea anglicismelor în limba noastră. Anume o atare caracteristică sau calitate a anglicismelor imprimă limbajelor și structurilor respective precizie și concizie. Despre acest lucru ne vorbește, în primul rând, faptul că de cele mai multe ori noțiunile și realitățile pe care le exprimă anglicismele sunt redate prin monolexeme și nu prin locuțiuni sau analitisme terminologice polilexemice. De exemplu, noțiunea de „curs de echilibrare a unei monede naționale” este redată prin anglicismul recent fixing, adică printr-un singur lexem. Acesta și alte cazuri duc la o economie a mijloacelor de expresie verbală, dat fiind faptul că în majoritatea cazurilor noțiunile sunt exprimate printr-un singur lexem și nu prin analitisme kilometrice.

O serie de anglicisme par să se fi încetățenit în limbajele respective ale limbii române într-atât, încât au și unele derivate după modelele derivaționele cu sufixe productive, precum: a bodyguarda, bodyguardism, folkist, hippysm, hobbyst, a manageriza, a mass-mediatiza, racketist ș.a. Altele cu prefixoide sau cu elemente de compunere de origine latină tind a se încetățeni în limbajul publicitar și publicistic, anume în virtutea faptului că au în componența lor formanți romanici, ca de exemplu: video-clip, de exemplu „Celebra cîntăreață s-a filmat în cel mai tare videoclip al anului.” (Flux 3.04.02, 2), super-show, super-star, agro-business, minishow, internet, telespeaker etc.

Un alt argument care justifică prezența anglicismelor în anumite limbaje rezidă în faptul că echivalentele românești nu acoperă pe deplin noțiunile exprimate de anglicismele respective. De exemplu anglicismul: killer nu desemnează un simplu „ucigaș” ci un „ucigaș de profesie plătit”. De ex: „în timpul interogatoriului killerii au recunoscut că au fost angajați de către X…” (Business info 4.03.03, 5).

În anumite domenii anglicismele sunt inevitabile deoarece nu au un echivalent adecvat în limba română. În informatică: ciberspațiu, a accesa, birotică, a informatiza, hacher, procesare, fax, CD, dischetă, internet, hardware, software, chat, web, on-line, site. De ex: „Hai să ne întîlnim pe site sîmbătă seara ” (Adevărul 7.01.01,3); „Așa am dat de magazinul on-line scriptmania, în fapt revista cu opiniile creatorului- webeditorului și webdesignerul Grigore Șoitu” (Adevărul 7.01.01,3).

Dacă anglicismele constituie o amenințare, un pericol pentru limba română, acesta se poate întîmpla tocmai în situațiile în care ele se insinuiază, prin calcuri gramaticale sau lexicogramaticale, sub haina unor cuvinte existente mai demult în română.

Adaosul de sens nu duce numai la încărcarea cuvintelor în cauză, ci pune probleme de receptare corectă vorbitorilor nefamiliarizați cu limba engleză, cu atât mai mult cu cât uneori se produc adevărate conflicte între sensuri opuse.

Calcurile semantice după engleză pot afecta nu numai neologisme înrudite, ci și cuvinte mai vechi din română. Oricât ar părea de bizară încadrare lor la anglicisme, adjectivul participial țintit, cu rădăcina de origine slavă țintă și adjectivul cumsecade compus românesc din elemente latinești moștenite, intră în categoria anglicismelor semantice prin folosirea celui dintâi cu sensul de „programe țintite, de interes regional sau județean”. (Jurnal de Chișinău 12.05.01, 3) și a ultimului, la concurență cu decent, în reclamele care oferă „calitate la un preț cumsecade” (PROtv).

Dar nu numai calcurile semantice pot fi periculoase, ci și coliziunile omonimice și paronimice în care sunt implicate anglicismele de tipul bord (<engl.board) „consiliu de conducere” și mai vechiul bord (<fr. bord) „margine”. Un fals caz de omonimie îl constituie cuvântul: ghem I- fire înfășurate și ghem II- termen sportiv, pronunțat și scris greșit (corect: scris ca în engleză game; pronunțat: geime).

Împrumutul mass-media nu prezintă nici un pericol, cel puțin pe plan semantic, dar devine periculos din momentul în care modificarea sa morfologică sub influența mai vechiului medie duce la confuzii ca acestea; mai periculoasă se dovedește folosirea anglicismului simplu media, “La conferință nu au fost admiși reprezentanții mai multor organe media” devenit medie, pl. medii cu același sens de „presă” (media internațională), întrucât în îmbinări ca „mediile independente” poate fi receptat nu cu sensul „publicație, mijloc de informare”, ci cu acela de „grup, cerc”, deci poate fi confundat cu mediu (medii diplomatice, ~ intelectuale).

Problemele semantice sunt numeroase. Improprietatea poate apărea prin neglijarea unui constituient semantic incompatibil cu anumiți determinanți, aspect relevat uneori cu referire la blue-jeans/ blugi, la care se pierde din vedere semul „albastru”. Tot astfel, foarte răspîndit bodyguard este înțeles de unii vorbitori nu numai ca „ca agent de pază” (sensul lui guard), ci ignorarea semului „de corp” imprimat de constituientul body. Așa se explică folosirea lui, în presă, în îmbinări greșite ca „bodyguarzii localului” sau „bodyguarzii care păzesc localurile”, „bodyguarzi pentru paza pădurilor” sau „bodyguarzi pentru îndepărtarea aurolacilor și cerșetorilor din stațiile metroului” (din presă).

Descrierea semantică a anglicismelor, ca și cea fonetică, este corectă numai dacă reflectă situația din limba noastră, deci trebuie să indice sensurile existente în română, fie și improprii, nu pe cele din engleză, de exemplu, în română lobby nu desemnează o încăpere a unor instituții, ci o acțiune sau un grup de persoane care o îndeplinește (=engl: lobbyng, lobbysm), iar minicar nu are sensul „automobil mic”, ci „un fel de tren mic acționat de un vehicul motorizat”, shop nu este orice fel de magazin (timp de câteva decenii a avut numai sensul engl. tourist-shop, „magazin care vinde doar contra valută forte” și snac nu înseamnă „gustare” ci „local specializat în gustări”).

Acceptarea sau respingerea unui anglicism concret trebuie să se facă, reieșind, în primul rând, din necesitate/ nonnecesitate, precum și din caracterul facultativ al acestuia în limba română. Neologismele au fost privite dintotdeauna de lingviști ca elemente necesare atunci cînd vin să denumească o noțiune nouă, să înlocuiască un termen perimat sau o perifrază. Astăzi mai mult ca oricând, necesitatea de a face economie de limbaj pledează în favoarea neologismelor.

În concluzie, am putea menționa că anglicismele din româna actuală trebuie privite și studiate în toată complexitatea lor ca orice alte categorii de cuvinte, măcar că toate aceste împrumuturi sunt mai mult sau mai puțin recente. Cultivarea limbii sau ecologia lingvistică nu se face cu prejudecăți și intoleranță, cu purism și dicsriminări.

Necesare și chiar urgente sunt acțiunele de înregistrare și de descriere a anglicismelor din punctul de vedere al normelor limbii române, de explicare a lor pentru a se asigura utilizarea corectă și unitară; de asemenea este necesară observarea gradului de folosire, cu distincțiile de rigoare între exotismele cu statut de citat și elementele integrate sau măcar pe cale de integrare, între faptele izolate-individuale, ocazionale, și cele cu frecvență cât de cât relevantă.

S. Pușcariu menționa că „ introducerea neologismului se face din comoditate… el e absolut necesar în epocile de mari prefaceri, dar pentru ca acest împrumut să devină cu adevărat folositor, el trebuie să fie productiv, să fie întrbuințat înainte de toate spre punerea în valoare a bogăției naționale”.

Poetul Ștefan Augustin Doinaș menționa însă, că „ există… o poluare a limbii prin elemente alogene. România de astăzi este invadată de anglicisme, mai precis americanisme, precum odinioară franceza. Oare limba noastră n-ar fi capabilă să filtreze acest iureș barbar de neologisme, întru a nu reține decât pe cele absolut necesare?”

Cele două atitudini opuse față de anglicisme reprezintă, în bună măsură, semnele unui conflict între generații în felul celui care la 1848 îi separă pe bonjuriști și tombatere (astăzi probabil că bonjuriștii s-ar numi hello-iști sau O.K.-iști). Ca și atunci, preferințele lingvistice sunt în general corelate cu deschiderea / închiderea spre Occident. În orice caz, respingerea violentă, fără discernămînt, a elementelor de origine engleză pare să confirme afirmația unui om politic „Drumul de la Marx la market este lung și greu”.

Aceste influențe nu au alterat însă esența limbii române, dar i-au determinat o fizionomie lexicală aparte printre celelalte idiomuri neolatine. După cum arăta Sextil Pușcariu, „mai ales împrumuturile neologice au transformat româna într-o limbă modernă, reîncadrând-o în spiritualitatea romanică și îndepărtând-o de comunitatea balcanică, în care o înglobase mai ales cultura ce ne venea din Bizanț și de la slavi ”.

Pe lângă cuvintele moștenite și împrumutate din alte limbi, vocabularul românesc conține și numeroase cuvinte create în cadrul limbii, adică prin mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului, adică prin derivare cu sufixe sau prefixe, prin compunere, conversiune sau schimbarea valorii gramaticale, precum și prin izolarea unor sintagme, adică expresii și locuțiuni cu bogate valori semantice și stilistice.

Neologismele sunt cuvinte noi, care reflectă în mod direct și imediat schimbările survenite în viața materială și spirituală a unui popor: autostradă, container, pescador, fibră, process, sector, effort, valență, prioritate, echivalent, a integra etc.

Se disting două grupe de neologisme: a) creații românești pe baza elementelor existente în limba română ( de exemplu: lacunar, lansator, lunar, plastor, prevedere, principal etc.); b) împrumuturi din diferite limbi, îndeosebi din limbile romanice, mai ales din franceză (exemplu: afiș, amorsă, bazin, peisaj, pastel etc.) și din latina clasică ( de exemplu: oracol, oră, plantă, virtute etc.).

După unii lingviști, limba română actuală cuprinde în jur de 50 000 de neologisme, în afară de termenii tehnico-științifici de strictă specialitate.

Termenii de specialitate sunt cuvinte caracteristice unor domenii restrânse de activitate sau discipline științifice, unui sector economic sau administrative, unei instituții, unei ramuri tehnice sau unei profesiuni. Pentru fiecare din aceste domenii, se formează o terminologie specială, care se prezintă ca un sistem stabil de cuvinte monosemantice. Pentru exemplificare, amintim că în geometrie operăm cu termini ca ipotenuză, catetă, unghi, dreaptă, perpendiculară; în administrație – cu buget, circulară, formular, adresă, ordonanță recensământ etc.

Jargonul este un limbaj specific anumitor categorii sociale caracterizat prin cuvinte și expresii pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi și care reflectă dorința acestora de a se distinge ceilalți vorbitori.

Boierimea, în timpul domniilor fanariote utiliza un număr mare de grecisme ( didacăl dascăl, a plirofisi a informa, ipoipsis stimă etc.), iar după ce limba franceză a ajuns „la modă” în cercurile burgheziei erau utilizate numeroase franțuzisme (demoazelă domnișoară, a blesa a ofensa, mon cher dragul meu etc.). În etapa actuală de dezvoltare a limbii, mulți vorbitori apelează în special la englezisme (hallo, job, business, week-end, ok etc.)

Argourile sunt cuvinte caracteristice vorbitorilor unor grupuri sociale restrânse, care se folosesc pentru a nu fi înțeleși de ceilalți.

Procedeul de formare al argoului este preluarea unor termini de uz general, cărora li se atribuie sensuri convențional modificate. Creatorii și beneficiarii argourilor sunt elevii și studenții ( baftă, șase, șest ), soldații ( fetiță, mititica ) și mai ales reprezentanții lumii interlope (infractori, deținuți).

Expresiile idiomatice sunt îmbinări fixe de cuvinte cu sens unitar. Cu cât o îmbinare stabilă de cuvinte este mai expresivăcu atât suntem mai îndreptățiți s-o considerăm expresie. A spăla putina, a tăia frunze la câini, a-i lipsi o doagă, a-și lua inima în dinți, a face zile fripte (cuiva), a se face luntre și punte, a face (pe cineva) cu ou și cu oțet sau alte asemenea grupuri frazeologice (considerate și „locuțiuni verbale”) sunt, în realitate, cele mai autentice expresii românești.

Circulația cuvintelor care fac parte din masa vocabularului este foarte diferită de la o categorie la alta și cuprinde aproare 90 % din cuvintele limbii române. Unele sunt folosite strict în stilul științific sau tehnic (computer, zenit,atom, diateză etc.), în timp ce altele au o circulație mai mare trecând dintr-un stil funcțional în altul și fiind folosite îndeosebi în stilul artistic (beletristic), mai cu seamă arhaismele, regionalismele, cuvintele argotice și neologismele. (exemple: cătănie, clop, a merge pe șest, mișto, monșer, mersi,casetofon, manager etc.)

Cuvintele dispărute sunt numeroase, însă vocabularul se dezvoltă și are nevoie de termini cât mai mulți pentru a răspunde nevoilor societății.

Noile cuvinte sunt încadrate și asimilate în limbă. Acestea nu se creează arbitrar, decât în cazuri cu totul deosebite, cum se întâmplă cu seria: orlon, dralon, perlon, silon, după nailon (fr. nylon) care a câștigat premiul I la un concurs la care au fost propuse 350 de cuvinte cu complexe sonore arbitrare, sau cu termenii liliputan și liliput „mic, pitic” creați de Swift în cartea sa despre călătoriile lui Guliver. Termenii astfel ceați pătrund ulterior în mai multe limbi ca împrumuturi.

În afara acestor cazuri, cuvintele sunt create pe baza materialului existent în limba respectivă, sau sunt împrumutate.

Cuvintele pot fi create cu mijloace interne prin:

Derivarea este procedeul prin care se formează cuvinte plecând de la un cuvânt de bază, apoi adăugându-se prefixe sau sufixe radicalului.

Exemple de cuvinte derivate cu prefixe și pseudoprefixe: des+/coase, pro+/duce, pro+/pune, stră+/vechi, inter+/belic, contra+/atac,; cu sufixe: cheltui+/eală, candidat+/ură, drum+/uleț etc.

Există și o derivare regresivă sau inversă care constă în suprimarea unor afixe pentru a forma cuvinte noi. Derivatele regresive sunt așa-zisele substantive postverbale: blestem din verbul a blestema, îndemn din a îndemna, tremor din a tremura etc.

Compunerea este un mijloc de îmbogățire a vocabularului carese realizează prin contopirea sau alăturarea unor cuvinte care formează un cuvânt nou. Cuvintele care intră în alcătuirea celui compus își pierd sensul în favoarea unei noi semnificații referitoare la noul cuvânt. Exemple: untdelemn, cumsecade, nemaivăzut, Câmpulung etc. Compunerea se mai realizează și prin izolarea unor sintagme scrise fie cu cratimă (floarea-soarelui, câine-lup, du-te-vino etc.) fie cu blanc, fără nici un semn (Delta Dunării, Teatrul Dramatic din Cluj etc.).

Abrevierea se realizează prin izolarea primelor litere sau a unor fragmente din cuvinte. Substantivele proprii alcătuite din inițialele unor cuvinte se scriu de regulă cu majuscule, urmate sau nu de punct după fiecare inițială: S. N. C. F. R. sau SNCFR, C. E. C. sau CEC, O. N. U. sau ONU. Substantivele comune compuse din inițiale ale unor cuvinte sau ale părților componente ale acestora (prefix, element de compunere) se pot scrie cu majuscule, urmate sau nu de punct (P. F. L. sau PFL = plăci fibrolemnoase etc.)

Conversia, numită și schimbarea valorii gramaticale sau derivare improprie, constă în trecerea unor cuvinte dintr-o clasă morfologică în alta (cer albastru-albastrul cerului, ars de soare- miroase a ars).Trecând dintr-o clasă gramaticală în alta cuvântul își scimbă sensul și funcția gramaticală.

Alături de aceste procedee larg folosite, se crează cuvinte noi pe baza materialului existent și prin alte mijloace discutate în lucrările de lingvistică:

Transformarea numelor comune în nume proprii. Aceasta se observă mai ales pentru numele de familie. Pot deveni nume proprii unele porecle: Scurtu, Sucitu, Bărbosu etc., substantive care arată locul de origine: Moldoveanu, Munteanu, nume de ocupații: Dorobanțu, Țăranu, Popa etc.

Transformarea numelor proprii în nume comune: olandă (pânză din Olanda), penteleu (cașcaval de la Penteleu), huligan (de la muntele Hooligan, o familie de bătăuși dintr-o piesă de teatru).Termenii tehnici sunt adesea numiți după numele unor cercetători: amper (de la numele savantului francez Ampère), ohm (de la Ohm), watt (de la Watt) etc.

Trunchierea unor expresii mai lungi este o modalitate de formare a cuvintelor noi. Metro, cuvânt devenit internațional provine din expresia chemin de fer mètropolitan „drum de fier metropolitan”, iar fr. vpeur „vapor” provine din bateau merchant à vapeur „ corabie care merge cu aburi”.

Mijloacele externe de îmbogățire a vocabularului sunt împrumuturile și calcul lingvistic.

Împrumuturile sunt inovații de proveniență externă care constau din cuvintele și expresiile luate din diverse limbi străine și adăugate fondului lexical existent. După felul cum pătrund în limbă, împrumuturile pot fi savante și populare.

Împrumuturile populare apar datorită contactului limbii noastre cu alte limbi: crâng, vijelie, brazdă, nene, poveste (slave), gând, oraș, vamă (maghiare), ciorbă, pilaf, aba, cearșaf (turcești), lipsi, argat, traistă (grecești), cartof, halbă, tun (germane), caracter, necesitate, sentiment, mașină (franceze) etc.

Împrumuturile savante, termenii tehnici sau internaționali au pătruns mai întâi numai în anumite stiluri ale limbii și apoi în alte variante: aerodrom, aregat, excavator etc.

Calcul lingvistic este traducerea morfemelor unui cuvânt sau a componentelor unui cuvânt compus sau ori ale unei locuțiuni prin echivalente românești. Calcul lingvistic ia două aspecte: calc de structură și calc semantic.

În cazul calcului de structură elementele alcătuitoare ale cuvântului străin sunt traduse în întregime sau numai parțial. Astfel, fr. entrevoir (format din entre=„între” și voir=„a vedea”) a fost redat în limba română prin a întrevedea, iar după fr. sentiment s-a format simțământ.

Calcul semantic constă în atribuirea unui sens nou unui cuvânt existent după modelul corespondentului său dintr-o limbă străină care conține ambele sensuri. Astfel, cuvântul românesc lume (din lat. lunem) a primit după modelul corespondentului său slav sensul de „ univers”, singurul pe care l-a păstrat

Adesea sunt calchiate și unități frazeologice. Exemple de calcuri frazeologice: a lua cuvântul (după fr. prendre la parole), a cădea de acord (după fr. tomber d`accord), farfurie zburătoare (după eng. flying saucer etc.)

Referitor la structura etimologică a vocabularului limbii române trebuie să avem în vedere și neologismele.

Neologismele ( neos „nou” și logos „cuvânt”, ambele din greaca veche ) sunt cuvinte intrate recent în vocabularul limbii române din limbile de circulație internațională (franceză, engleză, rusă, germană, italiană), precum și din latina savantă sau formate pe teren românesc prin mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului (derivarea și compunerea).

Th.Hristea arată că importanța neologismelor este determinată de faptul că ele au contribuit atât la îmbogățirea și la modernizarea vocabularului limbii române din ultimele două secole, cât și la relatinizarea și la internaționalizarea acestuia, limba română devenind o limbă de cultură și de civilizație prin nimic inferioară astăzi altor limbi europene.

Funcționarea împrumuturilor dovedește atât marea forță de asimilare pe care o are limba română cât și poziția esențială a elementelor moștenite din latină .

Pe lângă vocabularul științific, limba română s-a îmbogățit și cu un număr important de cuvinte care au intrat în literatură (stilul beletristic) fie cu sinonime ale unor cuvinte vechi, fie cu termeni care exprimă noțiuni noi.

Neologismele au rol de a nuanța vocabularul de a-1 moderniza creând numeroase dublete sinonimice sau îmbogățind numărul de serii sinonimice: adâncime-profunzime, asupri-exploata, amănunt-detaliu, aramă-cupru, belșug-abundență, biruință-victorie, călătorie-voiaj, ceas-oră, căi-regreta, coti-vira, cinste-onestitate, crăpătură-fisură, cutremur-seism, dezgropa-deshuma, greșeală-eroare, graniță-frontieră, iad-infern, izvor-sursă, îmbunătăți-ameliora, înapoia-restitui, începe-debuta, înălțime-altitudine, încolți-germina, întări-consolida, înțepeni-anchiloza, jertfi-sacrifica, leac-medicament,

Neologismele au pătruns în limba română din latina savantă, grație influențelor cărturărești, și a cunoașterii limbii latine, de către oamenii de cultură (Dimitrie Cantemir, Dosoftei, corifeii Scolii Ardelene), din italiană, germană, engleză, franceză, rusă.

În modernizarea vocabularului limbii române influența limbii italiene a jucat un rol important datorită asemănării mari dintre cele două limbi romanice surori.

Din limba italiană au pătruns, mai ales, cuvinte din domeniul muzicii: (alto. arpegiu, bariton, duet, flaut, moderato, partitură, piano, solfegiu, solo, tenor, vibrando,vivace etc. ), termeni din domeniul economic și financiar contabil (acont, agenție, bilanț, casafde bani), casier, contabil, fisc, gir, gira, scadent, scadență, virament, valută etc), termeni care se referă la circulație (autoutilitară, stradal, zebră "trecere de pietoni"), alimentație (pizza, mandora, expres), vestimentație (geacă, borsetă).

Influența engleză s-a exercitat mai ales în domeniul limbajului sportiv : aut, baschet, bridge, corner, dribla, dribling, fault, fotbal, gol, golf, henț, meci, ofsaid, polo, presing, ring, scor, set, suporter, șut, tenis, volei etc.

Neologismele englezești și din engleza americană au pătruns și în afara limbajului sportiv : apartheid, bungalou, clovn, dispecer, display, fairplay, hobby, management, manager, marketing, show, smocking, spici, spicher, supermarket, transplant, week-end, whisky etc. Multe dintre anglicisme, destul de greu de deosebit de americanisme, de obicei mai recente au de cele mai multe ori caracter internațional.

Un criteriu care ne ajuta să determinam originea engleză a unui cuvânt este prezenta desinenței -ing, în cuvinte ca : antidoping, camping, carting, doping, marketing, parking, striping, standing, traveling etc.

Din limba engleză am împrumutat și unele expresii frazeologice : muncă la negru, numărătoare inversă, război rece etc.

Nu în puține cazuri, unii termeni de origine anglo-americană ne-au venit prin intermediul limbii ruse, din care în ultimele decenii în special prin traduceri, am împrumutat neologisme referitoare la organizările succesive ale societății sau aparținând, domeniului politico-ideologic ori unor ramuri ale științei și tehnicii, unele dintre acestea fiind, la origine tot cuvinte latinești sau conținând elemente formative latinești și devenite cu timpul termeni de circulație internațională : activist, bolșevic, colhoz, combinat, comsomol, cursant, exponat, fotoaparat, fotocameră, mecanizator, soviet, sputnic etc.

Din latina savantă au pătruns termeni ca : absolut, comparație, depozit, generație, imagine, insulă, medic, pictură, popor, rege, subiect, termen, tezaur, victorie, virtute etc.

Cel mai important aport în modernizarea lexicului limbii române 1-a avut influența franceză. Această influență a fost favorizată, în primul rând de introducerea limbii franceze în școli încăpând cu anul 1775, de către domnitorul Alexandru Ipsilanti precum și de trimiterea la studii a unor tineri români.

Neologismele franțuzești sunt de două feluri: lexicale și frazeologice.

Există un număr mare de cuvinte împrumutate din franceză : agricol, anchetă, apel, asociație, atelier, atmosferă, bazin, bilet, buget, capitală, civilizație, comandă, condiție, control, crimă , criză, curaj, curent, dată, destin, discuta, deveni, economie , egal, egalitate, electric, elev, emoție , epocă, eveniment, fază, fenomen, gară, grup, hotel, important, importanță, influență, informație, instrucție, internațional, localitate, minister, mondial, parc, parlament, piesă, plastic, poezie, popular, populație, program, raport, reacție, repriză, rol, roman, salon, semna, sentiment, simpatic, simplu, situație, substanță, tehnică, teren, tradiție, vot, zonă etc.

Frazeologismele împrumutate din franceză aparținând, de obicei, limbajelor tehnico-științifice, profesionale : artist liric, bal mascat, calcul renal, cordon ombilical, cordon sanitar, critic literar, director general, decret guvernamental, forță motrice, jurnalul de bord, metabolism bazai, monolog interior, placă turnantă, petrol lampant, tonus muscular .

Sectorul neologic, fiind compartimentul cel mai mobil, al vocabularului, el aflându-se în strânsă legătură cu evoluția gândirii și a societății, era firesc ca ediția a III-a a Dicționarului de neologisme, apărut în 1978, la Academia Română avându-i ca autori pe: Florin Marcu și Constant Mâneca, să fie astăzi depășit prin absența unor termeni neologici, mai mult sau mai puțin uzuali, a unor sensuri. Astfel, au mai apărut Noul dicționar de neologisme 1997, Editura Academiei Marele dicționar de neologisme, 2000, Editura Saeculum, amândouă publicate de Florin Marcu în care sunt înregistrate multe alte neologisme.

Trebuie menționat Dicționarul de cuvinte recente, ediția a II a, Editura Logos, București, 1997, publicat de Florica Dimitrescu, care cuprinde 5628 de cuvinte și unități frazeologice, mai mult cu 1885 decât prima ediție (1982), care cuprindea 3743 de cuvinte și expresii.

Deasemenea, ediția a X-a revăzută, argumentată și actualizată a Marelui dicționar de neologisme, apărut în 2007 cuprinde 65 000 de termeni cu foarte multe sensuri care reflectă terminologia bogată a diferitelor domenii ale științei și tehnicii, precum și ale literaturii și artei.

După Revoluția din Decembrie '89, o dată cu deschiderea granițelor, au pătruns în lexicul românesc un mare număr de cuvinte care corespund realității din zilele noastre. Pe toate planurile au fost înregistrați termeni reprezentativi pentru perioada pe care o trăim, care exprimă realități, curiozități, unele de neimaginat, în perioada de dinaintea Revoluției de la 1989.

Autorul acestui valoros dicționar scoate în evidență faptul că asimilarea neologismelor s-a realizat într-un ritm dinamic, îmbogățind și rafinând mijloacele de expresie și analizează cu lux de amănunte dinamica neologismelor pătrunse în limba română din limbile de mare circulație, în special din franceză și engleză, cu observația că engleza a avut în ultimii ani un impact net superior asupra limbii române, în comparație cu perioada cuprinsă între 1960-1980.

În dicționar sunt înregistrate multe cuvinte apărute după Revoluția din 1989, din care cităm, în ordine alfabetică : accesa "a avea acces, a intra într-un program", acutiza "a se ascuți", adițională "convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul de convorbiri incluse în prețul fix", aplauduc "persoană care are menirea să aplaude pe cei care dețin puterea", arici "sistem de închidere a genților, a buzunarelor prin două benzi prevăzute cu țepi foarte fini care se întrepătrund", audit "procesul prin care persoane competente adună și evaluează probe pentru a-și forma o părere despre anumite situații prestabilite", azilant "persoană care a obținut azilul politic în altă țară", bifamilial "care aparține la două familii", bingo "joc de noroc asemănător loteriei", biodeteriorare "degradare a unei construcții ca efect al acțiunii unor microorganisme", bioetică "etică în relație cu ființele vii", bref "pe scurt", bricolă "a aranja ceva în scop de înșelăciune", briefing "reuniune de lucru, instructaj", calendaritate "cronologie", canalagiu( canal+(a)giu ) "muncitor care curăță canalele", casoletă "cutie de metal în care se găsesc instrumente medicale", crack "tip de băutură în care se amestecă produse halucinogene", criptocomunism "comunism mascat", culturnic "activist comunist responsabil cu cultura", cuponiadă "acțiune de primire și depunere a cupoanelor nominative de privatizare", deck "magnetofon fără amplificator de putere", defluire "scurgere rapidă", devoțional "care ține de practica unui act sacru", diarist "persoană care-și notează într-un caiet întâmplările", dip "sos bazat pe o componență de lapte bun de pus în salate în locul untdelemnului", directorat "director-patron", dosariadă "manipulare a faptelor cuprinse în dosarele securității sau ale altor instituții", dughenist/dughenar "persoană care posedă o dugheană", edictare "decretare", egări "colanți lungi până la glezne", egme"sfătuitoare a unui om politic", e-mail "poștă electronică", euro "monedă unică europeană", euroatlantic"pri\itor la relația dintre pactul nord-atlantic și structurile comunitare europene", Eurocity "tren care face legătura între marile orașe ale Europei", europenitate "caracterul a ceea ce este european", exacțiune "abuz",yox "aparat modern care transmite instantaneu prin rețeaua telefonică diferite texte, desene, scheme", faxă "a trimite prin fax", fesenist (FSN+-ist)"membru al partidului FSN", finger "rampă mobilă cu ajutorul căreia se leagă burduful de avion în aeroport", finitudine "sfârșit", gelăto "înghețată", glasnost "transparență, libertatea cuvântului ", hacking, "spargere de rețele pe bază de date și informații", juriza (juriul-iza)"a fi supus judecății unui juriu", killer "ucigaș", lobbyst "persoană care aparține unui grup de influență", look "înfățișare, imagine", lunch "masă (ușoara) de prânz", mango "fruct exotic originar din India", McDonald's "numele unor restaurante de origine americană, rapide și relativ ieftine", mediatiza "a aduce la cunoștința publicului", monitoriza "a coordona", mușard "turnător (al securității)", navetă "a face naveta", ninja "luptător foarte bătăios", în sintagma : temuții soldați ninja , nursing "asistentă medicală", pager "aparat cu ajutorul căruia se pot transmite scurte mesaje scrise unei persoane care nu poate fi găsită la telefon", pamper "scutec foarte absorbant", panel "masă rotundă televizată", paparazzo "fotograf care aleargă după imagini insolite cu personaje celebre", planning "planificare", rack "cadou metalic pe care se pot fixa aparate componente ale unui sistem", soft "ușor", spleen "stare de melancolie", summit "întâlnire la nivel de șefi de stat", toner "pulbere de grafit folosită la copiatoare și imprimante laser pentru reproducerea documentelor", voucher "certificat de proprietate ", zapa "a schimba frecvent canalele la televizor cu telecomanda", zapping "telecomandare repetată", un număr mare de sintagme : apă plată, copil al străzii, alba-neagra "joc de noroc", planning familial, avocatul poporului, telefon mobil fast-food "restaurant de tip american unde se mănâncă repede (și bine)", economie de piață, undă verde "liber", piață liberă, gardă de corp, balon de oxigen etc, precum și un însemnat număr de cuvinte compuse prin abreviere : PAC "Partidul Alianței Civice", LADO "Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului", TVA "Taxa pe Valoare Adăugată", USLA "Unitate specială de luptă antiteroristă", SRI "Serviciul Român de Informații", Renel "Regia Națională de Electricitate", TAB "transportator autoblindat", PNL "Partidul Național Liberal", PSD "Partidul Social Democrat", FSN "Frontul Salvării Naționale" etc.

Un rol important la modernizarea vocabularului limbii române îl au termenii tehnico-științifid (profesionali). Aceștia sunt neologisme care, provenind din limbi diferite, se grupează pe domenii de specialitate, astfel:

Agronomie : agricultor, agricultură, agronom, agronomie, asolament, cereale, cultivator, erbicid, fermă, fertil, hectar, insecticide, iriga, irigație, permeabilitate, plantație, recoltă, solar, umiditate, etc.

Filosofie : abstracție, calitate, cantitate, cauză, ideal, libertate, meditație, morală, principiu, rațiune, reprezentare etc.

Fizica-chimie: acetat, acid, alcalin, amalgam, anod, atom, azot, azotat, barometru, bioxid, calorie, catod, deshidrata, elasticitate, electricitate, electrod, electroliză, galvanometru, galvanoscop, hidrat, inducție, insolubil, magnetism, mecanică, metaloid, moleculă, nitrat, oxida, paratrăsnet, pendul, plasticitate, reacție, saturație, silicat, solubil, turnesol, vapori etc.

Geografie : arctic, auroră, austral, boreal, busolă, cascadă, constelație, continent, echinocțiu, eclipsă, emisferă, ecuator, hartă, insulă, mapamond, meteor, muson, ocean, orizont, peninsulă, planetă, promontoriu, solstițiu, torent, zenit etc.

Lingvistică : acuzativ, articol, atribut, caz, complement, conjugare, conjuncție, declinare, diateză, diftong, eufemism, flexiune, hiat, idiom, interjecție, intranzitiv, morfem, semivocală, silabă, sunet, triftong, vocală etc.

Matematică: arie, axiomă, binom, funcție, catetă, cosinus, cotangentă, diametru, ecuație, fracție, funcție, hexagon, ipotenuză, isoscel, logaritm, monom, paralelipiped, pentagon, perimetru, polinom, prismă, sferă, sinus, tangentă, trapez, unghi etc.

Medicină : abces, abdomen, amigdală, anatomie, anestezie, antidot, antiseptic, apoliză, arteră, artrită, arterită, atrofie, autopsie, bronșită, cardiac, cauterizare, cerebral, chirurg, cicatrice, clinică, colică, convulsie, diabet, duoden, echimoză, edem, encefalită, epidemie, faringe, faringită, fiziolog, ganglion, gastrită, glandă, gripă, hemoragie, holeră, inflamație, infuzie, intestin, laringe, laringită, limfatic, lipotimie, luxație, medic, neoplasm, neurolog, nevralgie, otită, pacient, plagă, pneumonie, prostată, puncție, rahitism, scorbut, simptom, spasm, supurație, terapeutic, tetanos, tifos, transfuzie, tratament, tuberculoză, ulcer, uterin, vaccin, varice, veneric, vulvă etc.

Științele naturii : algă, bulb, citoplasmă, crustaceu, echinoderme, embrion, fecundație, fosilă, gasteropod, gestație, graminee, larvă, mamifer, metamorfoză, nucleu, petală, pistil, sepală, stamină, tubercul etc.

Termenii internaționali sunt cuvinte care se întâlnesc în toate limbile de circulație internațională și care sunt preluate de aproape toate limbile popoarelor civilizate. în general, au o etimologie multiplă, provenind în limba română, simultan sau la distanță mică de timp, din mai multe limbi. Din rândul lor menționăm : act, aer, algebră, artă, bacterie, bancă, biologie, capitol, civilizație, clasă , control, critică, cultură, democrație, dictatură, dramă, energie, epidemie, electric, examen, fizică, funcție, geografie, geometrie, general, matematică, mecanic, motor, plan, societate etc. Mulți dintre acești termeni internaționali provin fie din limbile greacă și latină ( aerodrom, fotoscopie, gramofon, hipodrom, hidrocentrală, policlinică, radiofonie, telefon, telegraf, telegramă, termometru etc. ) fie din alte limbi precum araba (cifră, algebră, alchimie etc.) , engleză {fotbal, tenis, volei etc.)

Neologismele răspund într-o mare măsură necesităților de comunicare și de modernizare, adică termenii științifici și tehnici, în special cuvintele internaționale. O dată asimilate împrumuturile se conformează regulilor de formare a cuvintelor proprii limbii primitoare, în același timp limbile transmițătoare punând la dispoziție materialul de derivare și alte procedee de formare a cuvintelor ce le sunt proprii. Astfel, limba română și-a modernizat vocabularul prin deprinderea altor modealități de derivare și compunere, inexistente înainte de sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Împrumuturile derivative apar în limbă cu o mare frecvență ca morfeme detașabile din lungi serii de cuvinte introduse în perioade de pătrundere masivă a împrumuturilor, folosite ulterior în momentele de reflux, de „independență” lingvistică, pentru realizarea unor formații noi, de la teme variate neologice.

Formațile neologice interne se referă la derivatele românești la care s-a atașat un sufixul neologic (gândirism, semănătorism – numele unor curente literare, alcătuite cu –ism) ori derivatele formate de la o temă neologică, dar cu prefixe și cu sufixe vechi (lunar, nefavorabil, transmițător etc.) 

Alături de numeroasele sufixe moștenite din latină (fumăraie, strungar, negricios, dulceață, băiețel, ascultător ) sau împrumutate din slavă (fugaci,, bogătaș, puică, greșeală, cheiță, uscățiv ) și, într-o măsură mai mică, din maghiară, turcă și neogreacă ( furtișag, beteșug, trebălui, geamgiu ) au pătruns în limba română alături de cuvintele împrumutate, și multe sufixe neologice, care prin atașarea la teme din vechiul fond al limbii, au devenit productive. Așa sunt –aj, -al, -ic, -ism, -ist, -iza ( personaj, dozaj, social, săptămânal, problematic, scenic, modernism, modernist, iobăgist, legaliza, poleniza ).

În condițiile actuale de dezvoltare a terminologiei abstracte și tehnico-științifice se manifestă o deosebită preferință pentru sufixele neologice enumerate mai sus, care aveau un număr mic de derivate in secolul trecut, dar în momentul de fată au devenit foarte productive, atât ca formații propriu-zise românești, cât și ca împrumuturi din franceză și italiană.

Examinându-se derivarea cu sufixe în limba română actuală pe baza unui bogat material cules din presă și din limba vorbită standard, s-a constatat că româna recurge masiv, independent sau sub influența romanică occidentală, la procedeul derivării cu sufixe, în special la sufixele -al, -iza, -ona și la sufixul verbal tradițional –a, creând un număr mare de derivate noi: obiectual, operațional, acutiza, căminiza, cibernetiza, conștientiza, etapiza, instituționaliza, optimiza, atenționa, concluziona, poziționa, tranzacționa, alerta, amendata, aureola, directiva, fabula, finisa, lectura etc.

Un număr foarte mare de sufixe grecești a fost adoptat de terminologia științifică și tehnică modernă, mai ales de terminologia științifică medicală.

Sufixele neologice cu caracter internațional înlocuiesc adesea sufixele tradiționale existente. Multe dintre sufixele foarte frecvente din limbile moderne provin din greaca veche, de unde au intrat în latină și apoi în limbile romanice și în alte limbi neromanice: gr. –issa > lat. –issa > fr. –esse, it. –essa, rom. –easă și –esă; gr.-isein > lat. issare și –izare > fr. –iser, it. –izzare, sp. –izar, rom. –iza(re), germ. –isiern, engl. –ise și –ize etc.

Derivarea cu prefixe ilustrază același procese de înmulțire a mijloacelor derivative; alături de cele câteva prefixe moștenite sau împrumutate din slavă ( în-, de-, răs-, ne- ), se stabilesc treptat în limbă prefixe și pseudo prefixe noi ca: ante-, anti-, bi-, contra-, in-, inter-, poli-, supra-, trans-, tri-, uni- și altele. Folosite la început numai pe lângă temele neologice cu care au intrat în limbă, au început apoi să fie atașate și pe lângă teme mai vechi ( de exemplu, antedata, antemeridian, antepenultim, antebraț, antevorbitor, condensa, constelație, conviețui etc. )

Prefixele, și alături de ele într-un grad mai înalt prefixoidele și sufixoidele sau elementele de compunere tematică, sunt, semantic apropiate de nume și au un rol similar aceluia al unui element de compunere dintr-un corpus nominal. Ele sunt analizabile când sunt prezente în serii de cuvinte din care se detașează, înlocuindun prefix indigen sau modificându-l formal și semantic.

Cea mai mare importnță pentru împrumuturile din limba română o au prefixele și sufixele savante sau elementele de compunere tematic provenite din greacă sau latină, întâlnite cu forme similare în majoritatea limbilor moderne. Printre acestea cele mai des utilizate, o parte menționate și mai sus sunt: a-, ante-, anti-, con-, circum-, contra-, ex-, hiper-, hipo-, in-, infra-, inter-, pre-, re-, cata-, dia-, epi-, exo-, etra-, meta-, para-, post-, pro-, super-, ultra-, -agog, -algo, -ambul, -andro, -antropo-, api-, -arh, avi-, bio-, cali-, -card-, crono-, deca-, demo-, dendro-, -endru, -cid, -fil. fob-, -glot, -graf,-ped, -scop, -zofie etc.

Sistemul lexical al limbii române se caracterizează prin ponderea pe care o au cuvintele de diferite proveniențe, care au intrat în vocabular în proporții diferite. Această pondere statistică se evidențiază prin dinamica acestor grupe, prin măsurarea frecvenței lor în comunicare. Acest principiu de definire a componenței lexicului unei limbi este cunoscut sub denumirea de circulația cuvintelor sau cuvintele în circulațiune, cum a fost numit de B. P. Hașdeu.

Parcursul neosemic

Urmând modelul dominant al lexicografiei, cercetarea neologică se concentrează pe crearea de noi cuvinte și subliniază expresia; pe de altă parte, concentrându-ne pe creativitatea semantică, studiul neosemiei descrie formarea și evoluția noilor cuvinte. Astfel, se poate pune problema științifică de observare și descriere într-o diacronică fină a formării cuvintelor, a stabilizării lor în diverse accepțiuni sau a dispariției lor. Subestimată din motive ontologice, problemă neosemiei ar putea fi greu studiată din motive empirice, înainte de a putea practica studiul lingvistic. Ca o creație semantică a cuvintelor, neosemia se bazează pe relații contextuale, în esență afinități. Pentru a caracteriza aceste inovații, ele nu pot fi considerate a priori doar simple deformări ale unor tipuri preexistente.

Un caz ilustrativ al neosemiei aduce în prim plan termenul trombon. Pe lângă o conservare a sensului originar al acestui etimon de origine franceză, respectiv sensul tehnic, orientat pe specializare, mai concret, de „Instrument muzical de suflat făcut din alamă, mai mare decât trompeta, cu timbrul mai aspru și mai puternic decât aceasta” (definiție propusă de Dicțioanrul Explicativ al Limbii Române), la nivel semnatic, analiza acestuia prezintă următoarele sensuri dezvoltate în limba română:

sensul de gură ca organ al vorbirii, ce evidențiază un aspect familiar și de ordin peiorativ.

sensul de minciună, păcăleală sau chiar exagerare, acesta fiind dez întâlnit mai ales în plan familiar, respectiv colocvial.

sensul de denumire a unui joc de cărți, principala sa regulă fiind cea de a-l induce în eroare pe oponent, de a-l păcăli până acesta pierde.

În limbajul familiar, trombon poate fi întâlnit în contexte precum: Chestiunile declarate public sunt tromboane sau Cum iau naștere tromboanele în mass-media. Pe baza acestui ultim exemplu și tot în registrul colocvial, derivatul verbal a tromboni are sensul de a minți, a păcăli, a exagera, cum anterior am ilustrat.

Trombon, ca denumire a unui joc de cărți ce are ca regulă principală ideea de a-l păcăli pe oponent până când acesta pierde, ilustrează rezultatul unui transfer metonimic de la acțiune la joc.

Totodată, termenul trombonist prezintă un semantism fundamentat pe definițiile de mai jos:

Instrumentist care cântă din trombon.

Trombon (rar)

Epitet ce caracterizează un individ căruia îi place să mintă (Fam.).

Astfel, problema neosemiei poate fi abordată prin descrierea reconfigurării contextuale în ceea ce privește modificarea trăsăturilor generice care marchează apartenența la domeniu și variațiile în constrângerile de gen și discurs. Un domeniu este un grup de clase semantice legate de o practică socială. În acest context, problema utilizării contextuale a unităților polisemice este legată de fenomenul inovației semantice (neosemie) situat în perspectiva interpretativă favorizând analiza lexicală: dacă pentru unii limita dintre neologie și multiplicitatea sensurilor unui cuvânt este polisemă, aceasta rămânând dificil de interpretat, aceasta subliniază faptul că se străduiește în mod inutil să se localizeze cele două fenomene pe același nivel de analiză. De fapt, din punct de vedere contextual, polisemia („fenomen imputat lexiconului”) nu există: conform lui Rastier putem vorbi doar despre echivoc, despre un „fenomen textual”, care se găsește numai acolo unde același context recunoaște simultan două sensuri ale aceluiași lexicon. Cu toate acestea, chiar dacă cineva suspectează că „polisemia este probabil o mare ficțiune intelectuală care izvorăște din abordarea lingvistică”, numărul de lucrări lingvistice dedicate polisemiei este foarte considerabil, astfel mărturisindu-se importanța întotdeauna atașată acestui „artefact lexicologic”.

Hașdeu a fost cel care a arătat pentru prima dată că numărul statistic al cuvintelor din dicționar nu poate fi unicul criteriu pentru definirea structurii vocabularului unei limbi, deoarece, în dicționar un regionalism, un arhaism, folosit foarte rar se află la egalitate cu un cuvânt cu o frecvență mare. Fizionomia lexicală a limbii se caracterizează prin circulația cuvintelor din acea limbă, prin cuvintele utilizate, nu prin totalitatea cuvintelor din vocabular.

Considerând că dintre două elemente lexicale, spre exemplu, unul latinesc și altul slav sau turcesc, cel latinesc poate avea o valoare înzecită față de celelalte, dacă frecvența, circulația lui în vorbire este de zece ori mai mare, Hașdeu analizează două poezii populare culese în Dobrogea, deoarece această zonă este considerată ca fiind cea mai expusă influențelor slave și turcești, dar și pentru că, în statistica lui Chilac, aceste elemente reprezintă 60% din vocabularul nostru la acea data (1879), luând în considerare cuvintele înregistrate în dicționarul său.

În prima poezie populară (o doină ), Hasdeu constată că sunt 30 de cuvinte diferite, toate latinești moștenite; în cea de a doua ( un bocet ), din 155 de cuvinte, găsește 126 latine, 18 slave, 3 maghiare, 1 grecesc, 7 de origine necunoscută; în ambele poezii nu găsește nici un element de origine turcă.

Hașdeu recunoaște că slavismele și turcismele nu sunt puține în limba noastră, dar “în activitatea cea vitală a graiului românesc, în mișcarea cea organică, ele sunt mult mai puțin folosite decât cuvintele moștenite din latină, care deși nu prezintă din punct de vedere statistic o majoritate numerică, determină prin marea lor dinamică, fizionomia latină a limbii române ”.

Această teză a lui Hașdeu are o mare importanță pentru lexicologia generală contemporană, deoarece definește relația specifică dintre originea și frecvența cuvântului în texte, modul în care indicele de reprezentare cantitativă a cuvintelor de o anumită origine poate fi vazut calitativ, dacă este însoțit și de indicele procentual.

Făcând statistica cuvintelor limbii române în periada 1870-1879, Alexandru de Chilac ajunge la concluzia că, din cuvintele pe care le cuprinde dicționarul său etimologic, 1/5 sunt de origine latină, 2/5 de origine slavă, aproape 1/5de origine turcă, iar restul, ceva mai mult de 1/5, de origine greacă, maghiară, albaneză și necunoscută. Chilac a făcut o greșeală de calcul, deoarece, pentru cuvintele de origine latină, a luat în considerație numai bazele, iar pentru celelalte și derivatele și n-a ținut seama de ponderea cuvintelor în cea ce privește circulația lor, adică s-a limitat la aprecieri cantitative. De aceea, el acordă influenței slave și turcești o importanță de trei ori mai mare decât elemental latin.

Combătută vehement la vremea respectivă de B. P.Hașdeu care afirma că concluziile statistice trebuie să fie precedate de cercetarea “circulațiunii” cuvintelor în limbă, statistica lui Chilac n-a fost acceptată de majoritatea lingviștilor români.

Statistica făcută de Dimitrie Macrea în 1942 se bazează pe CADE și ajunge la concluzia – după Al. Graur, uluitoare- că elementele latine reprezintă 20,58%, cele slave 16,41%, cele franceze 29,69%, iar restul de 33,32% se imparte între limbi care au un procentaj mic de cuvinte sau sunt de origine necunoscută.

O altă statistică a fost întocmită tot de D. Macrea pe baza DLRM. Acest dicționar cuprinde 49 649 de cuvinte, care se impart după origine în 76 de grupe, dintre care doar 14 depășesc 1%. Alte 11 grupe variază între 0, 93% și 0, 05%, iar restul de 51 grupe, la un loc, abia totalizează 1% din vocabularul românesc.

Importanța cuvintelor de origine latină în vocabular, ponderea lor în existența și dezvoltarea vocabularului românesc, reiese și din marea lor productivitate, care se află în creștere. Astfel, din statistica făcută de D. Macrea în 1942, reiesea că, din cele 8905 cuvinte de origine latină 2099 sunt moștenite, iar 6806 sunt derivate pe teren românesc și variante; deci productivitatea unui cuvânt moștenit era atunci de 3,25 derivate la un cuvânt de bază. În DLRM, față de 1849 moștenite, 8071 sunt derivate pe teren românesc și variante, adică o productivitate de peste 4 derivate la un cuvânt de bază, deci cu 0, 75 mai mult decât în 1931.

Cea mai recentă statistică apare într-o lucrare de referință și este realizată de căre echipa lui Marius Sala care constituie vocabularului reprezentativ al limbii române, cuprinzând 2581 de cuvinte.

Există o statistică efectuată de D. Macrea și aspra lexicului poeziilor lui Eminescu. Vocabularul tuturor poeziilor lui Eminescu publicate în timpul vieții cuprinde 3 607 cuvinte dintre care 48,68% sunt latine, 16, 81% slave, 1,33% neogrecești, 1,20% turcești, 0,88% comune cu albaneza, 0,49% germane etc. Dacă se urmărește valoarea lor circulatoare, adică frecvența în text, se ajunge la concluzia că elementul latin este cel mai însemnat, trecând de la 48, 68% în lexic la 83% în circulație, în timp ce în cazul cuvintelor de origine slavă se trece de la 16, 81% în lexic la 6,93% în circulație.

Deasemenea D. Macrea a analizat și dinamica circulației cuvintelor în limba presei anilor 1955-1958. Procentajele pe origini sunt următoarele: latine moștenite- 36,5% în vocabular și 62,46% în circulație; franceze – 33,7 % în vocabular și 19% în circulație; latine literare – 4,52% în vocabular și 3,2% în circulație; celelalte elemente descresc, ajungând ca cele turcești, neogrecești și mai ales bulgărești, sârbești și ucrainiene să fie aproape inexistente în lexicul cercetat. Luând în considerare elementul latino-romanic în totalitatea sa se constată că acesta reprezintă, în lexicul presei românești, 75,92% în vocabular și 85,13% în circulație, date relevante pentru înțelegerea procesului de “relatinizare” și “modernizare” a lexicului românesc.

Aceste concluzii nu trebuie considerate ca fiind ultimul cuvânt în această problemă. Cercetarea trebuie să de extindă și să se adâncească asupra dinamicii diferitelor grupe de cuvinte după origine la cele mai repreyentative opere literare, pentru a se putea prevedea direcția în viitor a vocabularului limbii române.

Coordonatele istorice în care s-au format și s-au dezvoltat poporul român și limba română se oglindesc, în mod evident, în structura etimologică a lexicului.

Elementului latin, care constituie nucleul lexicului de bază al limbii române i s-au asociat în primul rând, elementele lexicale din limba populației autohtone, apoi numeroase și variate elemente din limbile populațiilor cu care au conviețuit vreme îndelungată. Timp de aproape un mileniu, mai exact de la retragerea împăratului Aureli an, în anul 271 și până la marea invazie mongolă din anul 1241, în spațiul carpato-dunărean s-au perindat popoarele migratoare (slave, germanice) de la care limba română a împrumutat multe cuvinte, dintre care unele se regăsesc în vocabularul de bază. Evident, cele mai multe le-am împrumutat de la slavi. La influența slavă din perioada primelor contacte s-au adăugat într-o măsură mai mică, elemente slave, de origini diferite, în Banat s-a exercitat influența locală a graiurilor sârbești, în Moldova, o influență ucraineană, iar în sudul țării, o influență bulgărească.

De la cuvintele latinești moștenite s-au format multe derivate și cuvinte compuse. Ele se găsesc în multe expresii și sunt polisemantice. Unele dintre ele au dispărut, fiind înlocuite de alte origini, altele se regăsesc numai în unele dialecte ale limbii române.

Atât prin noile creații interne, realizate prin derivare și compunere, cât și prin împrumuturile din limbile de circulație internațională, lexicul limbii române se îmbogățește permanent aflându-se într-un proces continuu de schimbare, de înnoire.

Aspectul actual al vocabularului limbii române literare este explicabil printr-un proces de internaționalizare, când, o dată cu progresul general al societății, cu lărgirea schimburilor economice, științifico-tehnice și culturale, în țara noastră a crescut și interesul pentru limbile de circulație, cu precădere cele romanice (franceza, italiana, spaniola), dar și pentru limba engleză, limbă care face parte din categoria limbilor germanice, care dispune de un consistent segment lexical de origine latino-romanică.

Schimbările de societate, explozia internațională din toate domeniile de activitate se reflectă mai ales în lexic, compartimentul cel mai labil și cel mai receptiv la toate influențele din afară.

Ca și celelalte compartimente ale limbii (morfologia și sintaxa), vocabularul limbii române are un caracter ordonat, sistematic. Caracterul ordonat este dat de cel puțin cinci factori : factorul etimologic, factorul semantic, factorul psihologic, factorul social-cultural și frecvența.

Vocabularul limbii române se află într-un continuu proces de înnoire, de schimbare. Pe măsură ce dispar unele cuvinte care nu mai corespund realității, apar altele noi impuse de progresul societății. Aceasta dinamică este caracteristica evoluției pe verticală a oricărei limbi literare.

2.2 Sufixoide

Sufixul lexical este particula plasată la sfârșitul unei teme (în continuarea acesteia) și care are capacitatea de a forma un nou cuvânt de la tema în cauză.

Această capacitate se datorează sensului sufixului. Sufixul -iu, de exemplu, indică în gălbiu, vinețiu etc. aproximarea de culoare, cuvintele citate însemnând cam galben (vânăt). În derivate de la alte baze, în cafeniu, vioriu etc, același sufix exprimă echivalența de culoare, cafeniu fiind (egal cu) de culoarea cafelei, vioriu, de culoarea viorele" etc.

Atât aproximarea, cât și echivalența cromatică fac parte integrantă din -iu, ceea ce arată cât se poate de simplu că sensul unui sufix este din principiu abstract. Gradul în care se manifestă acest caracter abstract nu se poate măsura cu precizie. El rezultă însă din comparații. Astfel, sufixele care formează nume de instrumente (secerătoare) sunt mai puțin abstracte decât cele care formează nume de acțiune (îndreptare, săpuneală) sau decât cele care formează verbe (fugări) etc.

Sufixul lexical se deosebește de desinențe și de sufixele gramaticale prin calitatea lui de a produce noi cuvinte, căci celelelalte două categorii nu pot face acest lucru. Există însă un domeniu în care sufixele lexicale par a se suprapune cu cele gramaticale, domeniul așa-numitei moțiuni, de unde și considerarea unor sufixe drept moționale, de exemplu -oi din rățoi, fiindcă formează masculinul de la rață. Același lucru se poate spune și despre sufixele de infinitiv, care au, pentru acest mod, și calitatea de desinență.

Falsele sufixe sau sufixoidele țin de limbajele culte și specializate. Un termen medical ca febrifug, de exemplu, conține în partea sa finală un -fug, pe care-l regăsim în centrifug, vermifug și în alte cuvinte asemănătoare. Segmentul -fug, ușor analizabil, face impresia unui sufix al cărui înțeles global este legat în aparență de verbul românesc fugi, căci el înseamnă care face să fugă, care îndepărtează, gonește, elimină. În realitate, -fug nu are legătură directă cu fugi din limba română, ci este numai o adaptare a părții finale din diverse cuvinte cu circulație internațională în care -fug provine din limba latină.

Cu -fug seamănă -fob din cuvinte ca anglofob, germanofob, hidrofob etc, unde însă nemaifiind vorba despre un cuvânt latinesc, ci de unul vechi grecesc, se impune descifrarea lui prin traducere, fără de care nu se poate ști ce sens au cuvinte ca cele citate. Când însă se arată că semnificația lui -fob este de care urăște, care nu poate suferi, care se ferește de se lămurește și sensul substantivelor care se sfârșesc în -fob (fobie). Nici -fug, nici -fob, nici altele ca ele (-fil, -for, -grafie, -gramă, -log, -cid etc.) nu sunt sufixe, pentru că au valoare denotativă evidentă:

-fil= iubitor,

-for = care poartă, purtător (hidrofor),

-grafie = descriere, știință a descrierii,

-gramă = schemă(organigramă),

-log = specialist(dermatolog),

-cid = ucigător (vermicid) etc.

Pe lângă aceasta, sufixoidele amintite și altele ca ele impun cuvântului precedent o anumită formă; -fil, de exemplu, nu se poate combina decât cu un cuvânt care în prealabil se termină în -o (olteanofil, românofil, timbrofil etc), -fug, cu unul care se termină în -i(febrifug, vermifug etc).

2.3 Prefixoidele

Față de numărul, de varietatea și de complexitatea sufixelor, prefixele productive propriu-zise sunt, în limba română, mai puține și mai unitare. Deși între prefixe și prefixoide deosebirea este mult mai mică decât între sufixe și sufixoide, totuși despărțirea prefixoidelor de prefixe se poate menține, cu observația că, pentru limba română contemporană,ea nu are consecințe funcționale.

aero- (grecesc)= privitor la aer, în legătură cu aerul, privitor la aviație, în legătură cu aviația

Apare în aerogara, aerodinam, aerogramă, aeromodel, aerosol.

auto- (grecesc)= de la sine, propriu, prin sine

Apare în autoadministra, autobiografie, autoconservare, autocritică.

auto- (romanic)= care se referă la automobil, care privește automobilul; valoare dezvoltată prin abstragere din automobil, care, la rândul lui, conține pe auto- (grecesc).

Apare în autobuz, autocar, autocamion, autogară, autostradă.

bio- (grecesc)= care privește viața

Apare în biologie, biochimie, biografie, biopsie, biosferă.

geo- (grecesc) = care privește pământul

Apare în geografie, geologie, geodezie, geometrie, geosferă.

hemo- (grecesc)= referitor la sânge

Apare în hemogramă, hemostatic, hemoglobina, hemoptizie.

hipo- (grecesc)= referitor la cal

Apare în hipodrom, hipotracțiune, hipologie.

hidro- (grecesc) = referitor la apă

Apare în hidroavion, hidrocentrală, hidrodinamică, hidroelectric, hidrofil, hidrofor, hidrosferă, hidroterapie.

iso-pronunțat și izo- (grecesc)= egal, de același fel, echivalent

Apare în izobar = la aceeași presiune, izomorf = faptul de a avea aceeași formă, izoglosă = linie care unește același fenomen lingvistic.

macro- (grecesc) = mare

Apare în macrobiotică, macrocefalie, macrocosmos, macromoleculă. micro- (grecesc)= mic

Apare în microanaliză, microbiologie, microcefal, microclimă, microfotografie și microradiofotografie, microspor etc.

mono- (grecesc)= unul singur, în opoziție cu bi-, are și înțelesul de = o singură dată.

Corespunde lui uni- (latinesc). Apare în monobazic, monocotiledonal, monocrom, monocultură, monofazic, monoftong și, mai ales, monoftongare, monogam, monogamie, monoton, monovalent.

mulți- (latinesc) = mulți, multe

Apare în multicelular, multiform, multilateral.

omo- (ho mo-, homeo-) (grecesc)= identic

Apare în omograf omonim, omofon.

orto- (grecesc)= corect

Apare în ortoepie, ortografie, ortoped.

poli- (grecesc)= mulți, multe

Corespunde lui mulți- (latinesc).

Apare în poliarticulat, poliartrită, policrom, polifonie, poligam și poligamie, polimorf, polisportiv, polisemie, politehnic, politehniza.

pseudo- (grecesc) = fals

Apare în pseudopod, pseudoștiință, pseudonim, pseudoartist.

Tele- (grecesc) = departe

Apare în telecomandă, telereglaj, telescop, televizor, televiziune.

tele- (izolat din televiziune)

Apare în telejurnal, telespectacol, telespectator.

zoo- (grecesc) = animal, privitor la animale

Apare în zoochimie, zoolatrie, zoologie, zootehnic, zootehnie,zootehnician.