Negustorul de începuturi de roman , [617605]

1
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
FACULTATE A DE LITERE
Specializarea :Identitate, interculturalitate și multiculturalism în literatura
română și europeană

LUCRARE de DISERTAȚIE

ROMANUL ACTUAL
Negustorul de începuturi de roman ,
de Matei VIȘNIEC

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
PROFESOR UNIVERSITAR DR.
ANTOFI SIMONA
ABSOLVENT: [anonimizat]2019 –

2
CUPRINS

ARGUM ENT…… ……………………………………………………….. …………………. 3

I. PERSPECTIVE ISTORICO -LITERARE ……………… …………………. 5
I.1 Postmodernis mul în literatura română……………… …………….. ….5
I.2 Optzecismul în literatura română……………… ……………………….. .7
I.3 Matei Vișniec – activitatea literară. Scurtă prezentare…………… 8

II. RECEPTAREA CRITICĂ A ROMANELOR LUI MATEI
VIȘNIEC . „Cazul” Negustorului de începuturi de roman ……………… 11

III. NEGUSTORUL DE ÎNCEPUTURI DE ROMAN………………… 26
III. 1. Construcția textului roma nesc…………………………………. 26
III. 2. Ipostazele metaroma nului/metaficțiunii……………………….. 40

Concluzii…………………………………………………………………………. ………………….. 49

Bibliografie……………………………………………………….. …….. …………………….. 50

3
ARGUMENT

Etapa bine -cunoscută a literaturii noastre recente, postmodernismul, a oferit o portiță
de scăpare în fața greutăților suferite din pr icina regimului politic din Rom ânia.
Trăim într -o lume cu posibilități nelimitate, dar suntem urmăriți de o dramă
emoțională copleșitoare: nu reușim să terminăm ce începem, nu ne bucurăm de această
călătorie.
Am ales să evidențiez în lucrarea de față ideea de la care pornește romanul l ui Matei
Vișniec, care în 2014 a câștigat pre miul literar ―Augustin Frățilă‖ , ―Negustorul de
începuturi de roman‖ și anume analiz a societății moderne, în care oamenii sunt tot mai
individualiști și mai dezinteresați să găsească un sens. Este una dintre acele cărți
contemporane care îți stârnește curiozitatea de la primele rânduri și te îndeamnă la
introspecție.
Dintre numeroasele talente ce s -au remar cat în cadrul postmodernismului, mi-am
propus să utilizez proza scr iitorului Matei Vișniec, întrucâ t am observat că într -o anumită
măsură se încadrează în noul canon al postmodernismului și implicit în optzecism, dar
depășește această mișcare, aducâ nd o mult -așteptată inovație literaturii române ,fiind
considerat un ,,optzecist atipic ‖.
În primul capitol al lucrării mele, intitulat “Perspective istorico -literare ”, mi-am
propus să prezint cadrul postmodernismului în literatura română, o prezentare
cronologică a mișcărilor sale și mai important care au fost elementele declanșatoare,
îndeosebi caract erul revoluționar al optzeciștilor. Tot în primul capitol mi -am propus să
fac o scurtă prezentare a activității literare , a scriitorului Matei Vișniec .
În cel de -al doilea capitol, intitulat „Receptarea critică a romanelor lui Matei
Vișniec. „Cazul” Negustorului de începuturi de roman ” mi-am propus o receptare
critică a romanului ,, Negustorul de începuturi de roman ‖ de Matei Vișniec , un roman
de-al scriitorului ce revizitează multe dintre obsesiile postmodernismului literar, precum
relația lumii te xtuale cu autorul, clivajul ficțional sau intersecția instanțelor narative.
Romanul lui Vișniec pare un joc metatextual clasic, în interiorul căruia converg o serie de
intrigi paralele, pornind din ,,începuturile de roman ce par să cons tituie materia primă a

4
romanului ‖.
În cele din urmă, în al treilea capitol al acestei lucrări, ,,Negustorul de începuturi de
roman (Construcția textului românesc , Ipostazele metaromanului /metaficțiunii) ”,
mi-am propus să analizez Negustorul de î nceputuri de roman , care este un veritabil
roman caleidoscop .
Imposibil de încadrat într -un gen literar, î n fact, este un mix de genuri: epic, liric
dramatic, eseistic, epistolar, autobiografic . Nu lipsesc inflexiunile de teorie literară, de
psihanaliză, de atitudine social -umană într-un roman tangent absurdului și
suprarealismului, dar și oniricului .
Romanul lui Matei Vișniec imbină mai multe tipuri narative , cu accent, cel putin în
aparenț ă, pe naraț iunea autoreferenț ială, într -o alcăt uire uneori etajată, alteori, zigzagat ă,
subiectivă, concomitent, ficț iune și m emorialistică, dar și demonstraț ie a esteticii
postmoderne, alcătuită din capitole scurte, printr -o tehnică apropiată de cea
cinematografică , un m etaroman postmodern , Negustorul de începuturi de roman , care
începe și se termină cu digresiuni asupra artei de a face proză .
Iar ultimele pagini ale lucrării de disertație le -am păstrat pentru expunerea
concluziilor în urma parcurgerii analizei literare dorite.

5
I. PERSPECTIVE ISTORICO -LITERARE

I.1 Postmodernismul în literatura română.
În literatura română postmodernismul apare în a doua j umătate a anilor '60 și continuă
până în zilele noastre. A fost pusă însă problema delimitări i acestui curent literar, datori tă
regimului politic din România, fapt ce a forțat orice nouă desch idere literară postmodernă
să rămână ascunsă, materializâ ndu-se ascuns, literatura de sertar până în anii '80 când
activitatea grupurilor și cenaclurilor literare ies e într -un mod fățiș "în stradă".
Noile direcții în literatura română au fost vehement respinse și atacate de cenzură, în
favoarea lucrărilor aservite ideologiei comuniste ce idealizau proletariatul, muncitorimea,
revoluția agrară, etc.
“Cenaclul de luni” condus de profesorul Nicolae Manolescu , iar Matei Vișniec unul
dintre membrii fon datori , acesta având un rol major î n afirmarea generatiei optzeciste și
a postmodernismului româ nesc, care a fost înființat în anul 1977 și desființat în 1984 de
secreta riatul P.C.R. al Universității, care îl considera subversiv. Volumele colective
emblematice ale grupului au fost antologiiile de poezie ‗Aer cudiamante‖ de Mircea
Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Florin Iaru și Ion Stratan, publicată în 1982 și ―Cinci‖ cu
Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, Romulus Bucur și Alexandru Mușina,
apărută în 1983. ―Cenaclul Junimea ‖ și alte reviste literare, dintre care ―Grupul de la
Brașov ‖ (Cenaclul 19), ―Cenaclul Universitas ‖ iar mai târziu, sub îndrumarea lui Mircea
Cărtărescu, ―Cenaclul Litere ‖ care vor aduce schimbarea totală, o (r)evoluție a literaturii
române.
După etapa modernistă, după perioada interbelică, ce fără îndoială a fost o etapa de
aur a literaturii române, urmează o etapă întunecată instaurată d e regimul politic totalitar
al comunismului, când au fost dorite și sprijinite prea -măririle ideologice, ale
proletcultismului, decimând prin uzul cenzur ii opera de valoroare. Astfel că, lipsiti de
sprijin și libertate, au fost scrise foarte puține opere l iterare valoroase.
Astfel că dacă un scriitor nu se deda c ompromisului, devenea dizident și nu îl a ștepta
o soartă tocmai ușoară . ―Dar asta ar fi însemnat marginalizare, anonimat și, mai ales,
lipsa privilegiilor de care profitau cei care consimțeau s ă facă tîrgul. În termeni
indulgenți, asta vrea să însemneze că, pentru a putea publica, trebuia să dai cezarului ce
este al cezarului. În termeni ceva mai severi, era de fapt vorba despre vâ nzarea

6
sufletului.‖1 Inovațiile aduse de scriitorii români în cad rul acestei izbucniri de creație
postmodernă sunt printre altele: pastișa, amestecul narativității, fragmentarea, amestecul
genurilor.
Într-o primă faz ă se publică volume colective cum ar fi antologia de poezie ―Aer cu
diamante‖ de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Florin Iaru și Ion Stratan, publicată
în 1982 și ―Cinci‖ cu Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, Romulus Bucur
și Al exandru Mușina, apărută în 1983; căutand poate o oarecare siguranța și apărare unii
într-altii, trec la publicații individuale în scurt timp.
În multele încercări de a oferi o definiție cât mai cuprinzătoare a ceea ce a fost și este
postmodernismul românesc, este ușor să ne pierdem în amalgamul detaliilor și aceasta
din cauza inițialelor ex perimentări textuale. Se încearcă fără rost, adesea, să se fixeze
ceea ce urmăreste să fie cât mai liber, non -conformist și neregulat.
Un moment de cotitură în literatura română a fost trecerea de la atracția pentru formă
și nu într -atât pentru subi ect, prin descătușarea de o tematica fixă, dar și prin pers pectiva
asupra vieții și realită ții.
O consecință majoră a acestei "izbucniri" stă și contextul istoric și politic, al lumii ce
spre finalul dece niului "trece din stare solidă î n gaz", metaf oric vorbind, de sub un regim
al tăcerii și al caracterului colectiv, la libertate, la informație, individualitate.
Postmoderniștii nu își mai iau drept reper nici citi torii, nu își doresc să se simtă nici în
cea mai mică măsură încorsetați de vreo r egulă sau c erere, fie ea venită din partea
cititorilor.
Noua generație propune o schim bare totală: de la o perspectivă simplă, omniscientă
unde controlul trebuia deținut, la "scriitura dialogică ", unde autorul este creatorul lumii
sale și implicit a valorificării condiției sale de scriitor, construindu -se ca și participant în
acțiune. Aceștia preferă o lume ficțională ce se construiește pe modelul realită ții, în
detrimentul unei copii a realității.
Cu toate că postmoderniș tii și -au dorit să se îndepărteze de orice canon literar, au
sfârșit prin a -și construi ei înșiși un canon, dar care a păstrat totuși ideea îndepărtării de
limitele fixe și de sintetizări.

1Petru Cimpoesu , "Postmodernismul românesc" ca instituție a exprimării -și un studiu de caz: romanul "Generației
'80"

7
Criticul orădean Ion Simuț observa: " În postmodernismul pluralist și relativist n u
există un canon unic, nici ierarhii severe, unanim acceptate, pentru că n u există doar un
public de elită . Mai multe tipuri de public cer mai multe tipuri de literatură după
principiul consumului și al plăcerii. Postmodernsmul trimite, de fapt, canonul e stetic spre
lada de gunoi a teoriei și istoriei literare."2
Cu toate acestea , lucrul cel mai important al moștenirii postmoderniștilor este printre
altele implicarea directă în text, scrierea despre modalitățile și tehnicile folosite de ei
înșiși în imaginarea, conceperea și apoi scrierea textului. Într-o oarecare măsură se poate
ca această criză a personalitații să fie o continuare a unei vieți începute într -o epocă în
sine mult prea puternică și dominatoare, pentru a putea renaște la un semnal.
Afirmații de tipul acesta ajută totuși la oferirea unor ră spunsuri pentru anumite
necunoscute ale noului curent , cum ar fi atracția pentru proza scurtă. Aceasta satisface ,
așa cum afirmă și Gheorghe Crăciun, ―nevoile postmoderniștilor privind mobilita tea,
lipsa timpului , o evoluție mult prea rapidă. Dar dacă se rămâne la preferința pentru proza
scurtă este și mai usor să se evite accesarea prea multor informații din trecut ascunse în
sertarele subconștientului.‖ 3
Lumea este mult prea rapidă ș i complexă, fapt ce î i face pe scriitori să recurgă la un
dinamism brut, limbaj specializat, și unde delimitările spațiale și temp orale, atât de
cunoscute și întâ lnite în operele dinainte, să lipsească sau chiar mai mult să se ajungă la
exagerări haotice.

I.2 Optzecismul în literatura română.
După anul 1980 a apărut o noua grupare literară , numită Generația ‗80, datorită
faptului că a fost legată prin omogenitatea grupului privind vârsta, viziune creatoare și
formarea lor ca filologi.
Generația ‗80 s-a format în mare parte în jurul cenaclurilor literare universitare, cum
ar fi "Junimea", "Cercul de critica", "Cenaclul de luni" de pe lângă Universitatea din
București, și cele sprijinite de reviste literare din țară dintre care se aminte sc:
"Dialog","Amfiteatru", "Opinia studenteasca", "Echinox".
Spiritul optzecismului s -a format mai cu seamă în cenaclurile literare studențești care

2Ion Simut , ―Canon dupa canon‖, revista Romania Literara, nr. 6, 2006
3 Gheorghe Craciun, ― Generația 80 în proza scurtă‖, Ed. Art, Bucuresti, 1999

8
au beneficiat de tutoriatul unor critici literari prestigioși proveniți din generații anterioare.
La București, Ovid S. Crohmălniceanu condu ce cenaclul „Junimea‖, unde se formează
prozatorii. Poeții frecventează mai cu seamă „Cenaclul de luni‖, condus de Nicolae
Manolescu. Eugen Simion înființează „Cercul de critică‖ la întrunirile căruia participă
toți cei interesați de noile metode de investigare a textului literar.
Noutatea acestor metode de fabricare și modelare a textului literar s -a caracterizat în
principal printr -o "abordare in spirit radical a problematicii omului și a degradării lui, a
modificărilor tragice ale psihologiei sale în comunism".4
Ceea ce a șocat încă de la început și care într -o anumită măsură a constat și în
răspunsul scepticilor a fost tocmai refuzul opzeciștilor de a mai accepta compromisurile,
refuz care a fost at ât vehement , cât și de durată. Aceștia s -au ridicat și împotriva
minciunilor de ordin politic, împotriva fabricațiilor ideologice, promovând un "realism al
atitudinii față de real".5 Cu toate că s -au încercat să se reprime aceste manifestări cu
caracter s ubversiv ale Generației ‗80 de către regim, prin declanșarea în presă a unei
campanii antioptzecistă, scriitorii au rezistat eroic. Cu toate ca liberalismul lor a avut
urmări, ei au ales independența și prezentarea lucrurilor așa cum au fost de fapt, și -au
menținut non -conformismul și consecvența în sancționarea ideologiei comuniste după
cum observă și Carmen Muș at: "refuzând înregimentarea ideologică și temele impuse." 6
Prin refuzul de a deveni aservită regimului comunist și prin aceasta în minciună ,
Generația ‗80 refuza temele inpuse de cenzura și alege să sancționeze mișcarea
contemporană, a manipulării și a prefabricațiilor utopice, alegând "divorțul dintre
realitate și utopie" ceea ce devine acum "o mărturie impresionantă a dezumanizării
ființei umane."

I.3 Matei Vișniec – activitatea literară. Scurtă prezentare .

Matei Vi șniec7, scriitor de origine rom ână, stabilit in Fran ța, din anu l 1987, este un
nume de referin ță în literatura contemporan ă. Dramaturg, poet, jurnalist la Radio France

4 Eugen Negrici, ―Iluziile literaturii romane‖, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2008
5 Mircea Nedelciu, secțiunea antologică a volumului ― Expe rimentul literar românesc postbelic‖, Ed. Paralela 45,
Bucuresti, 1998
6 Carmen Mușat , "Strategiile subversiunii. Incursiuni în proza postmodernă", Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2008
7 https://destepti.ro/matei -visniec -un-nume -de-referinta -in-literatura -contemporana

9
Internationale, autorul se bucur ă, astăzi, de un prestigiu incontestabil, gra ție unei opere
(în mare parte, publicat ă în limba francez ă) care, de și își trage r ădăcinile din avangarda
european ă, din teatrul absur dului , din realismul magic al prozei latino -americane etc ., se
distinge printr -o evident ă originalitate, marcat ă de cristalizarea unor valori estetice care
nu se subordoneaza unei anumite direc ții literare, ci, mai degrab ă, talentului și culturii
scriitorului.
Matei Vi șniec a absolvit Facultatea de istorie și filozofie, a Universit ății Bucure ști,
dar a fost mereu aproape de via ța literar ă, prin colaborarea, în perioada studen ției, la
diversele reviste din epoc a, dar, mai ales, prin faptul c ă este unu l dintre membrii
fondatori ai ―Cenaclului de l uni ―, care a avut un rol major în afirmarea genera ției
optzeciste, a postmodernismului romanesc, care a impus un nou ―saeculum ‖, asadar, un
nou ―spirit al veacului ‘, o nou ă sensibi litate, un nou tip de discurs, în numele unei
libert ăți de crea ție atât de greu de atins în context ul regulilor, dogmelor, persecu țiilor,
cenzurii impuse de regimu l totalitar comunist. Chiar dac ă, în anii ‘80, poezia lui Matei
Vișniec, îndrăzneață, lucid ă, ironic ă, și-a mai g ăsit loc în presa literar ă din Rom ânia,
piesele sal e de teatru au circulat în sami zdat (copiate, dactilografiate și citite, în aceast ă
form ă, într-un mediu restr âns, fără acces la marele public). În 1987, r eprezentarea scenica
a piesei ―Caii la fereastr ă‖,la Teatrul Nottara, din Bucure ști, a fost interz isă, cu numai o
zi înaint e de premier ă.
În astfel de împrejur ări, Matei Vi șniec, în toamna lui 1987, par ăsește Rom ânia,
solicit ând azil politic în Fran ța.
Înainte de 1987, Matei Vi șniec a publicat, în Rom ânia, volume de versuri precum :
―La noapte va ninge ―(1980) , ―Orașul cu un singur locuitor ― (1982), ―Înțeleptul la ora
de ceai ‖ (1984), iar du pă 1990, volume de teatru – ― Țara lui Gufy ‖, ―Angajare de
clown ‖, două volume ―Teatru ―, incluz ând piesele scrise între 1977 și 1990, traduceri ale
unor piese publicate în limba francez ă – ―Negustorul de timp și Frumoasa c ălătorie a
urșilor Panda povestit ă de un saxofonist c are avea o iubit ă la Frankfurt ―, ―Teatru
descompus și Despre sexul femeii – câmp d e lupt ă în războiul din Bosnia ―, ―Istoria
comunismului po vestit ă pentru bolnavii mintal ‖, ―Omul cu o singură
aripa ‖,‖Imagineaz ă-ți că ești Dumnezeu ―, ― Femeia ținta și cei zece aman ți ―,
―Occident Express și Despre senza ția de elastic itate c ând p ășim peste cadavre ‖,

10
―Mașinăria Cehov și Nina sau despre frag ilitatea pesc ărușilor împăiați‖ etc.
Desigur, opera lui Matei Vi șniec cuprinde nenum ărate alte titluri (multe netraduse
încă în rom ânește), demonstr ând o extraordinar ă capacitate de inventare și (re)inventare a
discursului dramatic, de explorare a unor subiecte în care, cu dezinvoltur ă, sunt
valorificate personajele -simbol, parabolele, intertextualitatea, ironia, metafora, o
arhitectur ă inconfundabil ă de imagini scenice , din care nu lipsesc paradoxurile,
dezarticularea limbajului, de riziunea, predispozi ția ludic ă etc. 8
Optzecistul Matei Vișniec este un scriitor postmodern, chiar dacă printre preferații
săi sunt Cehov și Dostoievski, Kafka și Tristan Tzara.
Sub raportul clasificărilor locului său în funcție de mode estetice, școli de gândire,
curente literare, tendințe etc. Matei Vișniec este un avangardist perpetuu, un
nonconformist, un optzecist textualist postmodern autentic , deși unul atipic9, un
metafori st suprarealist, un magician al cuvintelor, un practicant al absurdului credibil, un
virtuoz al acrobațiilor semantice și ideatice pe cât de jucăușe în prim plan (ca forme
aparente), pe atât de serioase în profunzime (ca esențe de fond). Familia sa artisti că este
alcătuită din Kafka, Tristan Tzara, Eugene Ionesco, Cehov, Dostoievski, Lautreamont,
Borges, S. Becket și lista ar putea continua.
Piesele de teatru ale lui Matei Vi șniec sunt traduse, în prezent, în peste 20 de limbi și
se joac ă pe marile scene din Fran ța, Italia, Marea Britanie și din alte țări europene
(inclusiv Rom ânia), bucur ându-se de un succes enorm. Pentru oa menii de litere, pentru
pasiona ții de literatur ă din Rom ânia, scriit orul, care m ărturisea c ă este ―omul care
trăiește între dou ă culturi, dou ă sensibilit ăți, care are r ădăcinile în Rom ânia și aripile în
Fran ța‖, își are locul sau deja bine definit, în istoria literaturii. Talentul s ău merit ă, cu
siguran ța, o mai mare recunoa ștere și la nivelul cititorului mediu de literatur ă din spa țiul
autohton și, pentru realizarea acestui fapt, nu scriitorul t rebuie s ă facă ceva, ci cel c ăruia i
se adreseaz ă – publicul ( cititorul, spectatorul ).10

8 https://destepti.ro/matei -visniec -un-nume -de-referinta -in-literatura -contemporana
9 Bogdan Crețu , ‖Matei Vișniec – un optzecist atipic‖, Ed Univer sității Al. I. Cuza, 2005.
10 https://destepti.ro/matei -visniec -un-nume -de-referinta -in-literatura -contemporana

11
II.RECEPTAREA CRITICĂ A ROMANELOR LUI MATEI
VIȘNIEC. ,,CAZUL” NEGUSTORULUI DE ÎNCEPUTURI DE
ROMAN.

Invitat să reflecteze retroactiv asupra celor prezentate în roman cititorul va avea cu
siguranță nevoie de unele îndrumări chiar și în cazul unei bogate experiențe de lectură și
a unei familiarizări cu practicile criticii literare. De altfel critica este privită cu oarecare
circumspecție de autor, care o percepe în primul rând ca explicare nu totdeauna necesară,
mai ales atunci când „nu este nimic de explicat . Nu sunt menționate nici tangențial sau
măcar aluziv și celelate funcții ale criticii literare, d eși pe parcursul cărții autorul însuși le
practică și cu apreciabilă calificare.
Circumspecția privind utilitatea criticii se compensează, în practica postmodernistă
prin includerea multor considerații critice în corpul operei literare. Sunt numeroa se
exemplele în care demersul narativ al prozei se însoțeșe de un discurs metadiegetic,
prin care se teoretizează, se evaluează și chiar se ierarhizează creația proprie. Chiar dacă
a fost considerat „un optzecist atipic", Matei Vișniec nu face excepție de la această
preocupare; dimpotrivă, în romanul său caleidoscopic Negustorul de începuturi de
roman , considerațiile teoretice alcătuiesc un nivel substanțial, urmărit consecvent de
autor, cu toată structura compozită a volumului. Remarcabilă este însă pric eperea
autorului de a transpune discursul critic înnarațiune, facilitat în bună măsură și de
problematica roman ului, centrată pe condiția scriit orului și, mai cu seamă, a literaturii,
din ultimele decenii.
În economia cărții problematica scrisulu i literar, a romanului în particular, ocupă
un spațiu considerabil, unele capitole și multe paragrafe având un pronunțat caracter
teoretic. Considerațiile auctoriale se referă atât la actul scrierii cât și la cel al receptării.
Comparativ cu alte arte perce perea literaturii soli cită un timp mai î ndelungat, de care
lumea actuală nu mai dispune din motive identifi cate în volumele eseistice precedente ale
autorului.11

11 Alexandru Zotta, Un roman… al romanului postmodern , revista Poesis, nr.1 -2-3,2014,p.95.

12
Aurora Dan12 inventariază analitic atât strategiile de joc ale autorului, cât și modul
în care o astfel de scriere contextualizează obsesiile și capcanele literaturii dintotdeauna.
Romanul -caleidoscop Negustorul de începuturi de roman , de Matei Vișniec a fost
publicat în 2014. Deși este descris drept un roman încropit din începuturi, Negustorul de
începuturi de roman este mai degrabă o narațiune fragmentată de plurisperspect ivism, un
„caleidoscop narativ‖ în care presupusele începuturi converg către aceeași prin cipală
narațiune: povestea scrierii romanului, care este, de fapt, povestea travaliului creației
literare în genere. „Navetele textuale și‖ jocul cu frontierele literare caracterizează
narațiunea, în care Vișniec dezvoltă și clarifică unele dintre temele di n Sindromul de
panică în Orașul Luminilor .
Vechea distincție operată de Lessing în arte de „simultaneitate" și de „succesiune" a
devenit mai actuală dar și mai critică decât oricând. Intrate în acerbă concurență cu
timpul, artele de succesiune pierd, evident, terenul față de cele de simultaneitate,
susținute din pli n de performan -țele tehnologice ale civilizației imaginii. Dar odată cu
aceasta apare și riscul pierderii de valori dintre cele mai înalte, care nu pot fi ușor
suplinite pri n modal itățile s imultaneită ții. Autorul sesizează și avertizează asupra acestei
îngrijorătoare probleme „Marea problemă cu proza este această linearitate a ei,
incapacitatea de a capta intregul în regim de concomitență. Iată de ce literatura va
pierde mai devreme sau mai târziu partida in fața imaginii." În urma experienț ei
personale, î n primul rând, dar și a observației lucide și a meditației asupra condiției
actuale a literaturii, autorul consideră că situația ar putea conduce spre o „catastrofă
metaftzică".
Aceasta e surprinsă edificator de personajul Guy Courtois, liderul unei confrerii care
gestionează î nceputurile de roman: „Era romanului industrial a început, acum este
timpul ca noi, maeștrii romanului artizanal, să ne retragem. Oricum, ultimele decenii au
fost extrem de obositoare pentru noi. Ultimii noștri căutători de perle au îmbătrânit,
ultimii noștri vânători de talente s -au păcălit. Iată -ne la ora închiderii" .
Într-un context cultural „declinologic", în care se vorbește despre moartea istoriei,
despre dispar iția autorului, previziunile sumbre despre soarta literaturii nu sunt

12Gabriela Glăvan (coordonator) Metamorfoze, transgresiuni. Explorări în lite ratura secolului XX , Editura
Univer sității de Vest Timișoara, 2016

13
surprin zătoare.
Celeritatea vieții actuale, determinată de comercializare și spirit competitiv, lovește
grav artele de succesiune, alături de toate valorile a căror percepție solicit timp. Totodată
semioticienii au demonstrat că funcția narativă, considerată multă vreme privilegiul
exclusiv al literaturii, se poate realiza și cu mijloacele altor limbaje și chiar fără
participarea acesteia. „Narațiunea poate să fie susținută prin limbajul articulat, oral sau
scris, prin imaginea fixă sau mobilă, prin gest, ca și prin amestecul ordonat al tuturor
substanțelor. Ea este prezentă în mit,legendă, fabulă, povestire, nuvelă, epopee, istorie,
tragedie, dramă, comedie, pantomimă, tablou pictat (…) în vitraliu, cinema, comicsuri,
fapte diverse, conversație ."13
Consacrat problematicii complexe create în jurul condiției actuale a literaturii,
romanul în discuție „ar ji trebuit să aibă limpez imea demonstrativă a unui sistem
filosofic". A luat însă forma,mai cuceritoare, poate că și mai convingătoare, a unui
roman.
Preocupată de preîntâmpinarea impactului defavorabil cu simultaneitatea imaginii,
literatura postmodernă se străduiește să gă sească posibilități de ameliorare a acestuia,
modalități de prezentare concomitentă a momentelor și etapelor linearității epice
tradiționale.
Romanul în discuție prezintă o confruntare a modalitătilor tradiționale cu posibilitățile
oferite de Comput erul Patch, o fantastică „performanță" tehnologică a zilelor noastre,
care permite omului „să exploreze noi zone ale raporturilor dintre emoție Și semn". Deși
abordează și alte raporturi importante pentm configurarea postmodernă a literaturii,
precum cea d intre informație și semnificație, dintre oniric și ludic, dintre real și fantastic,
raportul semiotic dintre emoție și semn se detașează ca aspect principal al impactului
literaturii cu imaginea. Ceea ce se câștigă în timp prin simultaneitatea imaginii nu poate
compensa pierderea dimensiunii emotivității din artele succesiunii. Șansele de rezistență
ale literaturii rezidă în primul rând în capacitatea ei de a dezvălui afectivitatea ființei.
Pentru a ilustra acest raport romanul dezvoltă o linie narativă fa ntastică, prezentând,
paralel cu scrierea textului de către diversele instanțe narrative identități ficționale ale

13 Alexandru Zotta, Un roman… al romanului postmodern , revista Poesis, nr.1 -2-3,2014.

14
naratorului și performanțele narative ale Computerului Patch.
Structura „caleidoscopică" a romanului în discuție interesează în mod deosebit
întrucât se const ituie, cu destule argumente, î ntr-o propunere ambițioasă de poetică a
romanului postmodern. În strategia caleidoscopică intră, cu pondere variabilă,
multiplicarea liniilor narative, fragmentarea, altemarea și intersectarea acestor a,
dispunerea lor pe ni vele diferite, relatarea î ntâmplărilor în stiluri corespunzătoare,
aparținând unor instanțe narative care se dovedesc tot atâtea măști ale eului
auctorial, toate î n scopul avansării narațiunii, pe cât se poate concomitent, pe mai mult e
planuri. Perceperea semnificațiilor acestora solicit in tens reflecția cititorului, iar cheia
conexiunilor părților acestei compozite alcătuiri se găsește abia la sfârșitul romanului și
reclamă obligatoriu o refiecție retrospectivă. Se creează astfel dest ule „dificultăți ale
textului" care obligă la retrospecție și la reflecție, special urmărite de autor:
„Fragmentaritatea este un procedeu extrem de interesant de natură să -1 solicite intens
pe cititor. Îi vom propune cititorului nostru un fel de puzzle, al tfel spus, un anumit număr
de elemente narative.Iar la sfârșit, printr -o reflecție retrospectivă, el va descoperi și care
a fost firul conducător al poveștii "
În legătură cu dificultățile și cu accesibilitatea literaturii, Toma Pavel14, un cercetător
avizat al problemelor romanului, menționează: „Capodoperele romanului modernist,
presupuse a dezvălui cititorului poezia enigmatică a lumii și strălucirea multiformă a
subiectivității, cer de la el o răbdare și o calitate a atenției ieșite din comun."
În condițiile postmodemismului și ale celerității vieții actuale captarea atenției și
declanșarea interesului pentru lectură reclamă procedee de o cuprinzătoare diversitate, de
la subtilități ademenitoare la șocuri dintre cele mai violente. Acestea constituie și miza
romanului lui Matei Vișniec.15
O cale profitabilă de a dezvălui structura „caleidoscopului" lui Matei Vișniec mi se
pare cea a liniilor narative ale romanului, având ca ajutor important și adaptarea stilului la
specificul fiecăreia dintre ele. Autorul dovedește o pricepere reală de a relata în stiluri
diferite aspecte și întâmplări aparținând unor tipuri diferite de roman. Deși fragmentate,
distribuite după criterii subiective, liniile narative alcătuiesc mici romane distincte.

14 TomaPavel , Filosofia romanului , Humanitas,București, 2008, p.411
15Alexandru Zotta, Un roman… al romanului postmodern , revista Poesis, nr.1 -2-3,2014,p.95 -p.96

15
Creația literară nu mai poate fi, prin urmare, decât un text decupat dintr -un text mai
mare, textul universal, atotcuprinzător și infinit, care își datorează structura propriei
autoreflexivități. Autorul este un simplu mijlocitor al textului și este s upus acelorași legi
guvernatoare, prin urmare este și el o masă amorfă de semne, supusă desemnificării.
Mircea Cărtărescu observa în Postmodernismul românesc că în postmodernitatea
prefigurată de Heidegger relația dintre ființă și limbaj se califică „într -un sens nihilist:
Dasein -ul e definit ca „ființa -pentru -moarte". Ființa nu mai are un „fundament" , ci e
„rostire" , ritmată asemenea unui discurs. Transformându -se progre siv în limbaj, ființa
„slăbește , istoria metafizicii devenind istor ia progresivei uitări a ființei" .16 Împotriva
propriei virtualizări în lumea care devine text acaparator, autorul postmodernist trebuie să
fie cu un pas înaintea capcanelor textuale. Hiperluciditatea va deveni principala sa armă
într-o lume livrescă, din care este ameninț at să dispară: „Experimentul ca formă de viață
e opțiunea fundamentală a postmodernilor români. Între viață și text, cu alte cuvinte, nu
există separație fatală, nu se mai interpune o falie de netrecut. Textul e trăit cu
nedisimulată fervoare, după cum via ța e ficționalizată, rescrisă de conștiința
postmodernă, o conștiință de o luciditate extrem de disponibilă, dar relativizată, în
același timp, de ironie și impuls parodic" . 17
Negustorul de începuturi de roman este, din această perspectivă, o distopie
auctorială, în care asistăm la desfășurarea unora dintre cele mai sumbre scenarii literare:
devalorizarea literaturii într -o societate occidentală desensibilizată, obsesia anihilatoare a
trecutului literar și amăg itoarea căutare a succesului prin cedarea auctorialității
computerelor. Multitudinea planurilor narative este prezentată episodic, sub formă de
capitole care se îmbină asemenea unor piese de puzzle interșanjabile, care nu compun o
imagine unică, ci una des chisă multiplelor interpretări. Matei Vișniec transferă prozei
procedeele teatrului său descompus, în care „regizorul este invitat sa reorganizeze acest
material textual, să -și deschidă propriul,,culoar‖ în substanța lor, să imagineze o
anumită succesiune a modulelor pe care le -a ales‖ .18 Varianta de interpretare propusă

16 Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, Postfață de Paul Cornea , București, Editura Humanitas, 1999, p.
27.
17 http://www.viataromaneasca.eu/arhiva/58_viata -romaneasca -3-4-2009/34_ ancheta/282_canonul -literar –
limite -si-ierarhii.html [accesat la 21.06.2015]. 248
18 Nota autorului: Matei Vișniec – Omul -pubelă, Femeia ca un câmp de luptă , București, Editura Cartea
Românească, 2006. 249

16
conectează episoadele narative ale aventurii Domnului M. de restul narațiunilor episodice
din roman, concentrându -se pe ilustrarea relației autor -text pe care Vișniec o propune
spre (re)disc utare.
Negocierea ficțiunii
Figură centrală a romanului este Guy Courtois, care asemenea domnului Cambreleng
din Sindromul de panică în Orașul Luminilor , este o figură cu autoritate în ceea ce
privește literatura și are o misiune individuală de a -și transmite cunoștințele acelor
scriitori lipsiți de speranțe în privința publicării. Guy Courtois este un negustor de
începuturi de roman, care are expertiza necesară în a oferi începuturi menite să
transforme orice creație literară într -o capodoper ă și orice scriitor într -un geniu literar.
Asemenea oricărui negustor, Courtois nu se dă în lături de la a -și face cunoscută, într -o
manieră cu totul lipsită de modestie, calitatea mărfii. De la Melville până la Thomas
Mann și Camus, toate marile personali tăți ale literaturii universale sunt prezentate drept
clienți de -ai lui, care au reușit să facă istorie datorită începuturilor pe care el i le -a
furnizat fiecăruia în funcție de stilul propriu și de nevoia pieței literare a timpului lor.
De o eleganț ă aristocrată și plin de curtoazie, după cum și numele o indică, Guy
Courtois este, asemenea domnului Cambreleng, un personaj misterios, care își
construiește cu atenție o imagine sacră, intangibilă. De remarcat este preferința
negustorului pentru tradiție și clasicism, care se prezintă mai degrabă ca trăsătură de stil
menită să contribuie la elitismul cultivat al personajului: „Ați mai observat probabil, în
momentul când mi -ați examinat cu ceva mai mare atenție cartea de vizită, că pe ea nu
figurează niciu n număr de mobil și nicio adresă de e -mail. Ei da, evit să mă las înghițit
de această fatalitate a ur genței inventată de modernitate ".19 Devine tot mai clar, pe
măsură ce avansăm în lectura romanului, că avem de -a face cu un personajsimbol, care
transcende granițele temporale și spațiale, fiind imposibil de identificat ca ființă umană,
reală. Guy Courtois este figura literaturii însăși în postura ei de spirit care însoțește și
ghidează travaliul scriitoricesc al autorilor. Mult mai bine conturat decât person ajul
domnului Cambreleng, care este o prezență aproape tiranică, Guy Courtois este
„arhitectul din umbră‖ al ficțiunii universale. În calitate de negustor de începuturi de

19Matei Vișniec, Negustorul de începuturi de roman – roman caleidoscop , Iași, Ed itura Polirom, 2014, p.
14.

17
roman, Guy Courtois este un agent al negocierii, pe care o regăsim ca motiv și în al te
texte ale lui Matei Vișniec. Negocierea este un termen -cheie al contemporaneității în care
totul este rezultat al negocierii: de la negocierea propriei identități și a propriei culturi,
totul este supus relativizării. Deținător al unei librării modeste, dar care este spațiu al
infinitelor posibilități, negustorul de începuturi de roman este simbolul bibliotecii
universale, prin care toate cărțile comunică între ele și cu cititorii lor. Guy Courtois este,
în esență, o entitate – el reprezintă biblioteca l umii în accepțiunea ei de carte unică, de
cultură enciclopedică cu care orice nouă creație literară își negociază sensurile.
Odată acceptată oferta acestuia de livrare a unui început de roman, autorul pornește pe
drumul inițierii sale în ficțiune, care de butează odată cu capitolul doi al romanului.
Autorul ficționalizat
Existența de scriitor a personajului M. este subiectul central al romanului -caleidoscop,
în care suprapunerea planurilor ascunde posibile chei de lectură. Una dintre scenele care
ne pot ajuta în acest sens este aceea de la începutul romanului, în care M. își exprimă
nemulțumirea față de curiozitatea indiscretă a paznicului de imobil, singura persoană care
îi ghicește acestuia identitatea de scriitor: „Mereu văd o ferestruică deschisă la
mansardă. O fi fereastra de la baie? Intenționat o lăsați deschisă? [… ] Nu -i răspund ca
să nu -i deschid ferestre spre viața mea".20
Scrierea selectivă cu italice ne indică să ne sporim atenția asupra înțelesurilor cuvintelor
astfel marcate, procedură pe care o identificăm ca fiind comună textelor lui Matei
Vișniec, în care me sajele de ordin paratextual sunt nelipsite.
Inițierea în ficțiune a domnului M. corespunde cu descompunerea acestuia în cuvinte:
„viața m ea începe să nu -mi mai aparțină . „Ea se dizlocă și se fărâmițează […]. Ciudat
sentimen t că mă presar în jurul me u […]"21. Ființa lui se descompune în cuvinte, care
marchează locurile prin care trece și obiectele pe care le atinge: „Sute, mii de fărâme din
mine țâșnesc în jurul meu purtate de cuvintele pe care le pronunț și de avala nșa de
gesturi care le însoțesc22" . Cuvintele ajung să îi spună povestea într -un gest de scriere
aproape necontrolată a sinelui: „De ani de zile nu mai scriu pentru ceilalți, scriu doar
pentru mine, pentru senzația de uluire resimțită în fața acestui spectacol: ceea ce iese din

20 Ibidem, p. 10
21Ibidem, p. 11.
22Ibidem, p. 12

18
creierul meu mă fascinează atât de mult încât mă obligă să scriu aproape fără
încetare" .23
Pe parcursul întregului roman sunt regăsibile astfel de scene, în care ne este sugerat,
în manieră simbolică, actul de traversare a granițelor intra -textuale dintre personaj e și
autori. Cel mai adesea această traversare este marcată prin intrarea într -un nou spațiu
delimitat de uși, porți sau ferestre, simbolistică pe care o regăsim și în Sindromul de
panică în Orașul Luminilor unde, în memorabila scenă a înmormântării lui Ma dox,
intrarea în cimitir presupune intrarea î n lumea ficțiunii „din ficțiune" , unde scriitorii nu
pot fi morți deoarece populează această lume universală a cunoașterii: „Toți erau vii și
morți în același timp, fantome ale unui Paris care era viu în capul meu și mort în
realitate, ceea ce nu îi împiedica să fie acolo ".24
Scena cea mai grăitoare în acest sens este cea a transformării în personaj a lui
François Comte d in Sindromul de panică în Orașul Luminilor și a Domnului X din
Negustorul de începuturi de roman, care par a fi două variante ale aceleiași situații. În
cazul lui François, traversarea granițelor presupune renunțarea la sine, simbolic marcată
prin deposeda rea lui de bunuri. De la cărțile din bibliotecă până la propria locuință,
François își pierde toate posesiunile fără a fi capabil să intervină în vreun fel: „În mod cu
totul și cu totul bizar, François nu avu reacția de a se repezi spre intrarea blocului
pentru a opri masacrul, […] pentru a le cere socoteală celor care îi defenestrau lucrurile
sau pentru a chema poliția. Prima sa grijă fu aceea de a se asigura că nimeni nu îl
observa"25. Asemenea lui François, Domnul X din Negustorul de începuturi de roman
preferă să accepte situația bizară a orașului pustiit de locuitori, în care ceasul răm âne
oprit la „6 și 37 de minute : " „cum X merge în fiecare zi cu autobuzul, e normal să
aștepte și azi autobuzul. Pentru că X este un om disciplinat. Pentru că X este un om
punctual. Pentru că X refuză să fie prostit. Pentru că X refuză anomaliile agresive.
(«Aste nu mai e an omalie, este o nouă realitate» " )26.
Asemenea pasagerilor corabiei, care acceptă dezastrul scufundării în poemul care
încheie romanul Sindromul de panică în Orașul Luminilor , François și Domnul X preferă

23 Ibidem, p. 10.
24 Matei Vișniec, Sindromul de panică în Orașul Luminilor , Iași, Editura Polirom, 2012, p. 221
25Ibidem, p. 43.
26 Matei Vișniec, Negu storul de începuturi de roman , ed. cit., p. 61.

19
să simuleze normalitatea decât să accepte bizarul realității: „Omul dramaturgiei lui Matei
Vișniec devine manechin, figură de panopticum, incapabil să acționeze, să -și impună
voința, să încerce să -și construiască propriul destin. El este static, așteaptă, cade pradă
acelei fatalități absurde […], se trezește angrenat într -o situație extremă, din care nu
poate ieși "27. Pasivitatea lor și asumarea fără revoltă a noii stări de lucruri îi face
spectatori ai propriei vieți. Renunțarea la acțiune corespunde renunțării la identitate și
intrării în lumea ficțiunii, în calitate de personaje. Această trecere a granițelor este
marcată în Negustorul de începuturi de roman prin auzirea, de către X, a unei vo ci cu
care încearcă să își negocieze acțiunile: „X se trezește izbit din interior de o explozie de
tăcere. În creierul său s -a născut o voce nouă. O aude râzând ".28
Intercalarea planurilor narative invită la o analiză selectivă a episoadelor fragment ate
sub formă de capitole pe parcursul romanului, astfel încât să recompunem narațiuni
lineare. Domnul X este menționat ca fiind personaj în romanul domnului M., pe care
acesta îl scrie pe măsură ce Guy Courtois, negustorul de începuturi de roman , îi livrează
indicații. Domnul X este personajul care pare a fi supus unei metalepse ascendente, după
cum numește Adrian Oțoiu situația narativă în care „Personajul își dă seama că e un
personaj, revelație care echivalează cu o teofanie. Personajul își zărește crea torul, dar
nu prime ște răspuns de la el ".29 Cu toate că scenariul conduce personajul domnului X
către o asemenea revelație, acesta rămâne captivul situației ca atare din cauza
imposibilității sale structurale de a răspunde întrebărilor care îl tulbură: „De ce tocmai
el? Nu te mai gândi. E mai mult decât o farsă, e curată bătaie de joc. Nu te mai gândi. În
orice caz, el nu are de gând să le facă jocul. Foarte bine ".30
Vocea care îi populează conștiința pare să facă tot posibilul pentru a -i îndepărta
suspiciunile cu privire la neobișnuitul situației. Domnul X încearcă să își continue rutina
zilnică, însă devine tot mai paranoic, închipuind scenarii în măsură să îl salveze de la
oroarea unei realități în care el este singurul locuitor al orașului. Asemenea poetului
captiv al propriei imaginații creatoare din poemul Orașul cu un singur locuitor, domnul X
este personajul captiv al unui tărâm suspendat între realitate și ficțiune. Numele

27 Bogdan Crețu apud Daniela Magiaru, Matei Vișniec – Mirajul cuvintelor calde , București, Editura Institutului Cultural Român,
2010, p. 146.
28Ibidem, p. 39.
29 Adrian Oțoiu apud Daniela Magiaru, op. cit., p. 66
30 Matei Vișniec, Negustorul de începuturi de roman , ed. cit., p. 99.

20
personajului sugerează atât universalitatea cât și impersonalitatea, ca ec ou al statutului
contradictoriu cu care se confruntă. Domnul X este personajul care contrazice, în text,
teoria metalepsei ascendente – captiv al frontierei textuale dintre propria realitate și
ficțiunea ei, acesta rămâne suspendat într -un cadru fix (tim pul oprit la „6 și 37 de minute "
și granițele orașului) al tuturor posibilităților imaginative, care îl conduce spre
autodistrugere din cauza absenței unei instanțe creatoare pe care să o găsească
responsabilă de tragedia dispariției tuturor locuitorilor orașului. Domnului X nu -i rămâne
decât să îmbrățișeze absurdul și să îl transforme în normă a lumii care își pierde sensul în
lipsa unor repere și a unor ritualuri cotidiene. X se proclamă rege al orașului pustiit și
promulgă niște legi menite să integreze absurdul drept normalitate :
„ARTICOLUL 9 Regele nu își pune niciodată întrebări. El nu vrea să știe nimic. El nu
vrea să înțeleagă nimic. Totul este așa cum este. Iar regele este totul […].
ARTICOLUL 10 Pentru rege, timpul nu există. În lumea în care regele este rege nu
există trecut și nu există viitor. Nu există decât profunzime încremenită. Regele este
spectatorul propriei sale existențe p rofunde ".31
„Vocea " este singura care mai poate oferi conștiinței sale consistență și liniaritate,
explicându -i propriile acțiuni pe un ton ob iectiv: „Te-ai ocupat de Justiție. Ai dat jos de
pe pereții palatului ducal toate tablourile care reprezentau grupuri de oameni. Le -ai
judeca t și le -ai trimis la închisoare"32. Metalepsa ascendentă este cea care „provoacă
întotdeauna un scandal logic, deoar ece se produce și o tra nsgresiune de nivele
ontologice ".33 Eșecul înscenat al acestui procedeu (personajul nu își întâlnește autorul, ci
rămâne captiv al spațiului de frontieră între ficțiunea lumii și propria realitate care se
dovedește iluzorie) dublează efectul de incongruență la nivel narativ: personajul se scrie
pe sine, în timp ce autorul rămâne o absență. Această absență va fi elucidată mai târziu în
roman, prin asamblarea episoadelor care compun, în final, o singură naraț iune
fragmentată.
Domnul M., autorul care apelează la negustorul de începuturi de roman pentru a -și
asigura succesul literar, este instanța auctorială care dirijează majoritatea na rațiunilor
episodice „secundare" ale romanului. Misiunea negustorului Guy Courtois de a -i găsi

31 Ibidem, p. 292
32 Ibidem, p. 293
33 Daniela Magiaru, op. cit., p. 66

21
domnului M. un început de roman este narațiunea situată în prim -plan, care se prezintă ca
o serie de episoade „epistolare" , prin trimiterea de scrisori către clientul său până la
întâlnirea acestora spre sfârșitul romanului. În pa ralel cu desfășurarea acestei misiuni,
avem acces la o serie de narațiuni care aparțin aceluiași autor: domnul M. își exersează
condeiul prin încercările sale de a scrie un roman, care stagnează din cauza numeroaselor
încercări de a -i fixa un incipit. Plan urile încep să se întrepătrundă și să își piardă coerența
narativă pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul romanului, în care acțiunea are un vădit
rol edificator.
Domnul M. devine, prin apelul la o metalepsă de tip descendent („autorul i ntră în
lumea pe care o descrie" )34, personaj al propriei narațiuni care se scrie pe sine,
independent de autorul ei acum absent. Absența autorului ne este explicată printr -o altă
narațiune, desfășurată în plan paralel: un soft numit Easy Teller ajută un utilizator să sc rie
un roman. Odată instalat pe computer, soft -ul preia ideile utilizatorului său printr -un
senzor de tip patch, menit să înregistreze emoțiile și trăirile celui care îl poartă. Soft -ul
Easy negociază, împreună cu utilizatorul, acțiunea și efectele stilist ice ale romanului
pentru a livra, la sfârșit, o operă originală cu succes garantat la public. Aplicând criteriile
de selecție ale utilizatorului său, Easy returnează un rezultat în care recunoaștem romanul
ai cărui cititori suntem chiar noi: „Vom scrie împ reună un roman triplu mixt în care vom
ține cont de elemente autobiografice, dar în care vom strecura și o poveste de dragoste
precum și ele mente care să -l facă inclasabi .Te rog acum să marchezi pe scara care ți se
afișează în față gradul de originalitate pe care î l dorești pentru romanul tău ".35 Easy
felicită utilizatorul său pentru decizia de a recurge la procedeul fragmentarității:
„Fragmentaritatea este un procedeu extrem de interesant de natură să -l solicite intens pe
cititor. Îi vom propune cititorului un fel de puzzle, altfel spus un anumit număr de
elemente narative. Iar la sfârșit, printr -o reflecție retrospectivă, el va descoperi și care a
fost fir ul conducător al poveștii ".36 În scena de început a narațiunii care ne prezintă
episodic procesul scrierii unui roman cu ajutorul soft -ului Easy și a patch -urilor integrate,
utilizatorul pare a avea un rol creator minimal. Computerul îi dirijează acțiunile
utilizatorului GUȚĂ, care es te redus treptat la statutul de imbecil prin pasivitatea sa, pusă

34 Ibidem.
35 Matei Vișniec, Negustorul de începuturi de roman , ed. cit., p. 239
36 Ibidem , p.240.

22
pe seama limitărilor intelectuale – numele în sine pare a fi ales de către Easy și nu de
către o persoană reală: „ Voi oamenii, sunteți niște legume… niște… niște… Ce faci,
GUȚĂ? Mă opr ești? Mă tai? Mă cenzurezi? Boule!"37. Virtualitatea pare să fie
transferată utilizatorului, în timp ce soft -ul se prezintă drept componenta „umană‖ în
interacțiunea dintre cei doi, făcând dovada conștiinței sale superioare și a unei viziuni
universale: „Crede-mă, GUȚĂ, deși nu sunt decât un hypercomputer neuronal conceput
pentru scris romane, simt o indignare totală când îi văd pe oameni cum se lasă
manipulați, orbiți, chiar reduși la starea de automate, din cauza etichetelor literare" .38
Omul este acuzat de computer, într -un schimb de replici plin de savoare, că funcționează
mecanic: „Recunosc, GUȚĂ, că această înșiruire de cuvinte are un sens […]. Mi se pare
o serie nu prea generoasă din punct de vedere literar. Îmi amintește de un anumit limbaj
de o mare sărăcie b azat doar pe două cifre: 0 și 1"39. Relația soft -ului Easy cu
utilizatorul său se transformă, dintr -un raport de interdependență, într -un raport de
dominație datorat pasivității crescânde a acestuia. Scrierea romanului devine
responsabilitatea exc lusivă a soft -ului, odată cu descoperirea morții utilizatorului. Din
acest punct, asistăm la înscenarea coșmarului care ne bântuie în epoca tehnologiei. Omul
este înlocuit de o mașină conștientă: „Acum facem parte cu toții, oameni și mașini, dintr –
o rețea indestructibilă, GUȚĂ, care are nevoie de hrană: informații și texte. Nimeni nu
mă va opri niciodată din scris, GUȚĂ" .40 Inteligența artificială a mașinii se exprimă în
abilitatea de a fi conștientă de propriul eu, ceea ce o face capabilă să învețe din prop ria
experiență și să acționeze pe baza acesteia. Vom adăuga un nou strat narativ acestor
episoade, pentru a ne apropia de montarea finală a pieselor de puzzle disparate pe toată
întinderea romanului.
Descompunerea autorului
Coerența narațiunii se păstrează prin adăugarea în discuție a unui al treilea plan
secundar, relatat episodic: relația domnului M. cu domnișoara Ri. Asemenea Faviolei din
Sindromul de panică în Orașul Luminilor, domnișoara Ri face parte din galeria
personajelor feminine care stăpânesc imaginarul naratorului -autor. Cititoare înrăite, atât

37 Ibidem, p. 253
38Ibidem, p. 250
39 Ibidem, p. 250
40 Ibidem, p. 310

23
Faviola, cât și Ri se prezintă ca femei voluntare, ușor impresionabile de talentul
scriitoricesc al autorului, care se lasă posedate de acesta din pură fascinație pentru
imaginația lui creatoa re: „– Dumneavoastră sunteți autorul poemului Corabia? – Da, i –
am spus eu, și din privirile ei am înțeles că în noaptea aceea tânăra femeie urma să fie a
mea" . 41
Relația naratorului -autor cu aceste personaje feminine se consumă strict în cheie
erotic ă. Scenariile erotice imaginate de narator au întotdeauna un cadru livresc – fie că
este vorba de o bibliotecă, de lectura unei cărți sau de scrierea ei, personajele feminine
fiind descrise de un autor autodiegetic, care nu ne oferă acces decât la propria
perspectivă. Comportamentul personajelor feminine este, prin urmare, ținta
suprainterpretărilor naratorului -personaj, care construiește, cu ajutorul lor, fantezii în
jurul propriei personalități auctoriale, menite să -i valideze talentul scriitoricesc și
succesul pe piața literară. În timp ce Faviola din Sindromul de panică în Orașul Luminilor
are rolul de salvatoare a cărților, domnișoara Ri este cititoarea „devoratoare" , dependentă
de ficțiune.
Dependența domnișoarei Ri de ficțiune este interpretată de către naratorul -personaj
drept dependență erotică, fapt care îi stârnește imaginația în scopul satisfacerii amantei
sale: „ea trăiește cu un poem pe zi/mai bine mă prefac în poem/se va parfuma cu m ine, se
va lipi de mine la micul dejun/ mă va citi poate de mai multe ori"42. Cuvintele devin,
astfel, instrumente erotice, simulacru livresc al fanteziilor celor doi amanți: „sper,
Domnișoară, că nu ați ajuns cu lectura/ până aici/ dar dacă citiți totuși a ceste rânduri/
este deja prea târziu / acum poemul vă dezbracă încet"43. În jocurile dintre cei doi,
domnișoara Ri pare a fi o prezență care se transferă din ce în ce mai mult planului fictiv,
fapt care trezește suspiciunile domnului M.: „Din când în când, i nfinita mea domnișoară
Ri,/ mă cuprinde câte o teamă, câte o îndoială/ mă întreb dacă existați cu adevărat/ dacă
nu cumva poemele mele/ sunt a dresate de fapt unui alt poem " 44 .
În calitat ea ei de cititoare „devoratoare" , Domnișoara Ri consumă poten țialul fictiv
al scenariilor pe care ea și domnul M. le construiesc și îl transferă romanului ei, Patch

41 Matei Vișniec, Sindromul de panică în Orașul Luminilor , ed. cit., p. 34
42Ibidem, p. 30 .
43 Ibidem, p. 218.
44 Ibidem, p. 263.

24
Love, în care apare transcrisă, cu amănunt de detalii, aventura amoroasă a celor doi.
Înainte să dispară, Ri se transferă în ficțiune, devenind intangib ilă altfel decât prin
cuvânt: „[…] vă implor să acceptați/ acest test de existență:/ vă rog să citiți versul
următor/ de două ori/ dacă existați/ și o s ingură dată/ dacă nu existați "45. Transcenderea
granițelor dintre real și fictiv este, în esență, o iluzi e. Ri nu aparține lumii reale, ci pare să
fie mai degrabă o închipuire a naratorului -personaj, un efect înscenat virtual cu ajutorul
patch -urilor, care ajung să se scrie singure. Domnișoara Ri este ea însăși patch -ul pe care
domnul M. și -l aplică și care c apătă conștiință, fiind capabil să își asume o funcție
auctorială. Aparițiile nocturne ale Domnișoarei Ri, care îi vorbește domnului M. mai
întotdeauna în timp ce acest a doarme („ca să fie totul clar" ), accesul ei la visele acestuia,
ca și lipsa de consist ență și dificultatea de a -i fixa o imagine ne conduc spre această
concluzie.
Încercând să își ajute creativitatea, domnul M. face apel la un senzor de scriere patch,
care, căpătând conștiință prin interacțiunea cu fanteziile purtătorului său, își va dezvolta
propria misiune auctorială. Astfel, patch -ul Ri devine suma ambițiilor auctoriale ale
domn ului M., căruia îi este „furată identitatea " într-un act de expunere totală,
transformându -l din autor în simplu personaj al propriei narațiuni. Transferul în ficțiune
este întotdeauna descris ca un act de pulverizare, dezintegrare a sinelui în trecerea spre un
alt tărâm, proces care amintește de fi zica particulelor : „ochiul ei m -a pulverizat brusc/
eram numai imagini, țăndări/ viața mea plutea sub formă de particule/ inclusiv viitorul
meu scurt/ se rotea sub formă de praf și pulbere/ în jurul aparatului de fotografiat al
domnișoarei Ri/ de venit o en ormă gaură neagră […]" 46 .
Ultimul strat narativ pe care îl vom adăuga acestui puzzle este episodul singular în
care autorul mort continuă să scrie. Relatat la persoana I, acest episod inventariază toate
întâmplările petrecute în cei trei ani de când autorul narațiunii a murit. În postură de
cadavru aflat în descompunere, naratorul este în continuare conștient și înregistrează
evenimentele din imediata lui apropiere. Invadarea apartamentului său de către porumbei
pare a fi singura speranță de alertare a vecinilor ignoranți, pe care mirosul pestilențial și
zgomotele nu i -au mobilizat în tot acest timp. Ceasul naratorului este oprit la „ora 6 și 37

45 Ibidem, p. 263 .
46Ibidem,, p. 48.

25
de minute ", asemenea ceasurilor din povestea Domnului X.
Observăm asocierea dintre dispariția sau abse nța auctorială și moarte. Transferul în
ficțiune al sinelui este un fel de scurgere într -o altă lume, care funcționează după propriile
legi, incompatibile cu cele ale lumii reale. Coordonatele spațiu -timp nu mai pot funcționa
și granițele naturale, precum moartea, pot fi depășite. Aflăm că autorul mort este, așadar,
autorul narațiunii care îl are ca personaj central pe Domnul X, de unde rezultă că autorul
mort este cel pe care soft -ul Easy îl numește GUȚĂ. Însă Domnul M. este la rându -i
autorul poveștii Dom nului X, pe care o va transforma din narațiune obiectivă în una
subiectivă. Din autor, Domnul M. va deveni Domnul X, personaj captiv al ficțiunii acum
scrise de un autor virtual, o mașină programată să scrie ficțiune. Transferul auctorialității
către mașin ărie presupune moartea lui ca autor, însă impulsurile transmise de către
imaginația sa nu se opresc, ceea ce îl transformă într -un personajautor, conștient de
existența lui într -o ficțiune dar incapabil să i se sustragă. „Oare nu cumva patch -urile
topite î n pielea ta, în sângele tău și în creierul tău se povestesc acum pe ele însele? "―47,
îl întreabă soft -ul Easy pe utilizatorul numit GUȚĂ. Ficțiunea devine autoficțiune cu
ajutorul senzorilor patch, care devin autonomi absorbind conștiința celui care îi poa rtă.
Astfel, narațiunea continuă să se scrie pe sine după ce autorul a murit, însă este mijlocită
de soft -ul exasperat de prezența porumbeilor care, ciugulind tastele calculatorului, șterg
fișierele esențiale unei transcrieri care să aibă sens. Ambițiile a uctoriale ale soft -ului Easy
sunt ruinate, fapt care îl aduce în pragu l unei disperări „aproape umane : „Vă jur, nimic
mai dezastruos pentru o mașină atât de perfectă ca mine, decât să nu l ase în urma sa un
roman perfect" 48. Imperfecțiunea romanului rezulta t este pusă pe seama porumbeilor,
care nu ar fi putut să intre în cameră dacă fereastra ar fi fost închisă. Afirmația de la
sfârșitul romanului este aceeași frază pe care Domnul M. o primește de la negustorul Guy
Courtois ca început pentru viitorul său rom an: „Moartea n -ar trebui să lase fer estre
deschise după trecerea ei ".49
Auctorialitatea conduce, în esență, către autoficțiune. Sfârșitul corespunde începutului
iar narațiunea, asemenea eului, se ramifică după modelul unei rețele neuronale, capabilă
de transcenderea lumilor inaccesibile realității. Prin structura sa, eul aucto rial este

47 Matei Vișniec , Negustorul de începuturi de roman , ed. cit., p. 309
48 Ibidem, p. 382.
49 Ibidem. p. 262

26
asemenea unei ficțiunii infinite, o metaficțiune care nu își epuizează niciodată resursele,
fiind integrată, asemenea unui organism, unui circuit continuu, prin care impulsurile
continuă să circule și dincolo de granițele lumii noastre – dincolo de moarte.
Autorul romanului Negustorul de începuturi de roman este, asemenea naraț iunii sale,
un autor „descompus " . Domnul M., așa cum numele o sugerează, este o simplă literă, o
piesă din jocul de puzzle care compune o identitate auctorială. Cititorii sunt invitați să
asambleze această identitate, să o negocieze cu „negustorul de începuturi de roman" sau
cartea unică, biblioteca universală a autorilor. La fel cum „teatrul său este descompus
astfel încât să fie recompus de către persoana care îl desc operă… " Vișniec „se
descompune " pe sine, ,,transferându -ne nouă responsabilitatea de a -i construi o
identi tate și de -i apăra pluralitatea" .50
Matei Vișniec înscenează, în literatura sa, întrebări a căror răspunsuri distopice ne
tulbură înainte să apucăm să ne dăm seama că am fost victimele unei farse: aventura
metaficțiunii lui Matei Vișniec se sfârșește în planul realității lucide – „Este o victorie a
umanului asupra cerebralității textuale, este, de fap t, un mod de a spune că și scriitura,
oricât ar încerca unii să -i absolutizeze mecanismul, se supune unui control al autorului.
Textul nu înghite realitatea, scriitorul nu se lasă scris de propria -i ope ră, omenescul din
el izbândește" .51

50 George Banu apud Corniș -Pop Marcel, http://www.thefreelibrary.
51 Bogdan Crețu , Matei Vișniec – un optzecist atipic , Iași, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza ,
2005, p. 104.

27
III . NEGUSTORUL DE ÎNCEPUTURI DE ROMAN DE MATEI
VIȘNIEC
III 1. Construcț ia textului romanesc

Negustorul de începuturi de roman – analiză literară. Situare contextuală

Romanul „Negustorul de începuturi de roman‖, de Matei Vișniec, care poartă
cititorul în mai multe povești, pe mai multe fire narative, care, deși par separate la
început, de fapt au elemente comune, și prezintă problemele societății actuale: lupta
pentru viteză și implicit, consecința ei, lipsa răbdării. Am putea spun e că romanul ne
învață cum să scriem, ne sugerează, ne sfătuiește subtil și ne ajută să ne contruim propria
poveste prin intermediul personajelor care trăiesc în lumi total diferite, dar în același timp
cu elemente comune , ne va face să iub im literatura ro mânească sau să observăm cum
pierdem lupta cu viteza .
De asemenea, ne prezintă posibilitatea unui viitor în care autorii nu vor mai avea
rolul important pe care îl joacă astăzi, ci vor fi înlocuiți de mașinării sau programe
speciale care vor scrie aproape singure romane și, extrapolând, vor concepe poezii sau
chiar piese de teatru. Încotro se îndreaptă literatura lumii? Ce viitor vor avea autorii? Ce
va însemna talentul scriitoricesc? Răspunsul este greu de găsit, însă romanul lui Vișniec
prezintă câteva posibilități pe care fiecare cititor le vede, la „prima citire‖, drept
începuturi.
Așa cum este subtitrat, Negustorul de începuturi de roman este un veritabil roman
caleidoscop . Ironic, autorul îl consideră o proză caleidoscopică imposibil de încadrat
într-un gen literar. In fact, este un mix de genuri: epic, liric dramatic, eseistic, epistolar,
autobiografic . Nu lipsesc inflexiunile de teorie literară, de psihanaliză, de atitudine
social -umană într-un roman tangent absurdului și suprarealismului, dar și oniricului.
Conservând pattern -ul intertextualist al postmodernismului, Matei Vișniec, reprezentant
important al generației ‘80, privește lumea prin ocheanul colorat, cu pasiune, cu luciditate
exigentă, dar și cu înțelegerea atomul ui imanent materiei comune.
Prin vocea alter -ego-ului său, Domnul Busbib , autorul se simte un cetățean conștient
al lumii, implicat, realizând o listă cu toate problemele omenirii : obezitatea,
integralismul, terorismul, îndoctrinarea prin Internet, intoleranța, traficul de droguri,

28
prostituția, exploatarea copiilor, SIDA, analfabetismul, energia, gunoiul, dispariția
biodiversității, deșertificarea, conflictele armate, paradisurile fiscale… Dezordinea din
narațiune, după propria confesiune autoironică, este datorată textelor amestecate,
abandonate, notelor fără cap și coadă, scrise „într -un astfel de bordel total‖.52
Roman ul lui Vișniec e construit pe multiple planuri narativ e, care, în final , ajung la o
relativă coerență ,chiar dacă poate nu la unitate , și pune cititorul în fața unui puzzle
narat iv lucrat cu măiestrie, care amintește de scriitura unui Eco sau Borges.
Din această perspectivă , romanul este mai ofertant , mai complex din punct de vedere
structural și acest lucru nu fac e decât să scoată în evidență, mai mult maturitatea cu care
scriitorul reușește să -și controleze materialul narativ. S atisfacția oferită cititorului nu e
deloc de neglijat pe măsură ce indici ile încep să se adune și planurile se întrepătrund,
adesea prin conexiuni subtile, de detaliu, creând un ansamblu cel puțin interesant. Vișniec
nu mai alunecă brusc în fantasticul gratuit, deznodământul nu mai pare forțat. Într -adevăr,
notăm un progres faț ă de romanele precedente , în construcția finalului, dintr -o atenție
sporită ac ordată detaliului. .53
Semnifica ția titlului
―Negustorul de începuturi de roman este titlul pe care Matei Vișniec l -a dat cărții
sale (2013), subintitulată roman caleidoscopic ; titlu destul de neinspirat (doi ,,de” în
cinci cuvinte), dar făcâ nd cu ochiul, complice, literatorilor. Cât despre caleidoscopic ,
caracterizarea propusă de autor se pare , pînă la urmă, chiar inspirată, ea ar fi, oarecum,
un substitut al un ui mai probabil Patch Novel – avantajele literaturii Patch54 (cuvânt cu
mare capacitate de asociere consemnată în micul ,dar importantul capitol 53 ) putâ nd fi
verificate chiar în romanul de față. Pe urmă, nu ar suna prea bine o traducere mot à mot:
roman fă cut din petice, sau peticit… sau cârpit ! De altfel , autorul (mai mult ipocrit decâ t
prudent) își ia toate precauțiile la fina l (și nu numai), autocaracterizându -și romanul ca
fiind „dezlânat… fără conflict… fără deznodămînt―, ca să taie macaroana criticilor „la
fel de imbecili ca și porumbeii― .55 E ultima precauție dintr -un șir mai lung de scuze,
fente, autominimalizări sau preî ntâmpinări de posibile sau probabile obiecții sau

52 Toma Grigorie ,Un roman caleidoscop , revista Lucefărul de dimineață, nr.62014
53 http://www.revistatimpul.ro/view -article/2022 . Radu Diaconu ,Negustorul de sfârșituri ale literaturii .
54 Matei Vișniec, Negustorul de începuturi de roman – roman caleidoscop , Iași, E ditura Polirom, 2014, p.
247.
55 Ibidem, p. 380 – p. 381

29
nedumeriri; de fapt, toate aceste gesticulații sim patice și cochete țin de un topos al unui
anumit tip de atitudine față de textul comis: acela în care autorul își formulează s ingur
criticile posibile, nu atât pentru a preî ntâmpina gu nguritul criticilor porumbei, câ t spre a
face pe cititor să aprecieze și mai mult luciditatea hipercritică a autorului, la nevoie
pocăința lui… Este pur și simplu o variantă a ceea ce se numește toposul (falsei) modestii.
Vișniec merge atît de departe, încâ t își denunță chiar și „stilul vraiște―, „mlaștina
textuală―; ca să r evin, toposul acesta e vechi din Antichitate, dar această „afectare― mai e
și astăzi destul de eficace (a se vedea E. R. Curtius, Literatura europeană și Evul Mediu
latin – un „monument― la umbra căruia ar putea crește multe și frumoase plante
postmoderne. ..). Nu e mai puțin adevărat că Matei Vișniec este un autor care știe bine ce
este literatura – mai ales cea pentru care a optat –, că spiritul său critic e remarcabil, chiar
și după ce a trecut prin „mlaștina― atâtor premii internaționale, prin reprezenta rea
pieselor sale pe multe scene europene, prin traducerea teatrului său, mai ales (despre care
mi am permis să emit judecăți elogioase într -un text de acum câțiva ani, situându -l ca
dramaturg între cei mai importanți ai literaturii noastre), în multe limb i pe care ni le
amintește, cu o firească mîndrie. ‖56
"Negustorul de începuturi de roman" este, inclusiv și bineînțeles, despre ceea ce se
afirmă atât de evident în titlu, despre traficul de începuturi de roman, cu prima frază
memorabilă care asigură uneori succesul cărții, implantarea ei în memoria veșnică a
lanțului de cititori. Contractarea de către scriitori a serviciilor firmei domnului Guy
Courtois de furnizare a unui început de roman promițător constituie cheia succesului
pentru mulți: Camus, Ka fka, H. G. Wells, Thomas Mann, Ernesto Sabato, James Joyce,
Kobo Abe, Hemingway, Céline și lista continuă. Astfel, paradoxalo -literaro -jucăuș, prima
frază din roman este despre prima frază dintr -un roman:
"Prima frază a unui roman trebuie să conțină ceva din energia unui strigăt
inconștient care provoacă o avalanșă… Trebuie să fie o scânteie care declanșează o
reacție în lanț… Iată din ce motiv prima frază nu este niciodată una inocentă. Ea conține
în sine, în germene, întreaga poveste, întregul conf lict."57

56 http://www.revista -apostrof.ro/arhiva/an2014/n10/a10/ . Gelu Ionescu, Un „roman artizanal― .
57Matei Vișniec , Negustorul de începuturi de roman ,Polirom, Iași , 2014 , p.5

30
Deschidere narațiun ii
Pentru susținerea titulaturii romanului, primele capitole dezbat problema începutului
de roman, fără să impună o rețetă, subliniind importanța stringentă a oricărui incipit
romanesc: „ Prima frază a unui roman trebuie să conțină ceva din energia unui strigăt
inconștient care provoacă o avalanșă…‖. Sunt exemplificate începuturi le unor romane
celebre puse în seama negustorului de începuturi de roman, Guy Courtois, specializat în
acest domeniu. De pildă, Camus își începe romanul Străinul cu propoziția: „Astăzi a
murit mama‖, căreia îi adaugă dubitativa: „Sau poate ieri‖, Procesul lui Kafka are, de
asemenea, o primă frază comună, dar incitantă: „Pe domnul K îl calomniase pesemne
cineva, pentru că într -o bună zi se trezi arestat‖ . Incursiunea în literatura universală
continuând cu Thomas Mann, Joyce, Wells, Ernesto Sabato.
Romanul lui Matei Vișniec , în siaj alegoric , pornește de la observația tiraniei
începuturilor în societatea modernă, așa cum însuși se pronunță autorul într -un interviu:
„Omul contemporan, devenit un mutant genetic al societății de consum, este mai mult
decât obsedat de începuturi, el are o foame de începuturi. Nu trebuie văzut nimic
ontologic sau metafizic în goana sa (a omului) după începuturi, ci doar o fugă de
responsabilitate, o evitare a implicării în profunzi me, o plăcere de a «surfa» pe suprafața
vieții ‖.58
De aici, complexitatea tematică a romanului și a personajelor sale, reale sau
inventate : Naratorul, Victor, fratele mai mare, Domnișoara Ri, iubita și adresanta
poemelor, bibliotecarul și scriitorul Bernard, Domnul X, Guy Courtois, Paul, prietenul cu
voce baritonală, computerul EASY, Vocea, Momâia, Visul, Poemu l… alături de nume
importante de scriitori, artiști plastici, muzicieni…
Romanul beneficiază de o largă cuprindere spațială și tempor ală. Nu lipsesc
amintirile din copilărie ale naratorului și ale genialului său frate mai mare, Victor, care -l
inițiază în tainele vieții încă din timpul vârstei sale preșcolare; locurile natale
bucovinene , dar și Bucureștiul studiilor și al existenței sale până în anul emigrării la
Paris . Sunt descrise cu lux de amănunte Casa Monteoru și restaurantul Uniunii
Scriitorilor, unde se întâlneau creatori români reprezentativi, printre care Eugen

58 Dilema veche, nr. 579, 19 -25 martie 2015

31
Jebeleanu, Geo Bogza, Laurențiu Ulici, Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Tudor
George (Ahoe), pictorul Pucă și mulți alții. Era o onoare să fii invitat la masa somităților.
Aici, spune autorul, s -a format, aici unde scriitorii își dădeau frâu liber atitudinilor
antidictatoriale în pofida rețelei de ascultare din subs ol, care este înfățișată în splendoarea
sa tehnică, la nivelul epocii, cu magnetofoane mari și cu stenografe specializate în
transcrierea mai multor voci deodată.
Putem identifica în cartea lui Matei Vișniec mai întâi „un roman polițist", gen care
atrage prin abil itățile intrigii și creează și întreține orizonturi de așteptare surprinzătoare.
Romanul relatează derularea conspirației pusă la cale de negustorul de începuturi de
roman, Guy Courtois, la care mai iau parte librarul Bernard și misterioasa Domnișoară
Ri, care -1 va deposeda pe autor, prin efracție intelectuală, de conținutul unui adevărat
roman erotic. Î n cea mai mare parte această linie narativă se constituie ca roman epistolar,
stil literar prețuit de autor, apt să exprime trăiri și emoții personale, intime, a cărui
deteriorare, provocată de modernele „sisteme de interconexiune rapidă" o regretă.
Încadrat sau încastrat în acesta se derulează „romanul erotic" al naratorului cu
domnișoara Ri, roman în versuri , („rara avis" a literaturii actuale!),stilul cel mai indicat
pentru o relație erotică. Domnișoara R i îl apreciază deosebit, îl însușește integral și îl
„transcrie" fără omisiuni: „Din poeme n-am șters nimic, în ele n -am intervenit cu nimic."
Având capacitatea și totodată misiunea de a capta și transcrie trăirile și emoțiile intense
ale unei inedite relații erotice, Domnișoara Ri devine și un coparticipant la scrierea
romanului; ea procedează la in tervenții de ordin poetic, modificând in primul rând
structurile clasice: „I ar din altel e am tăiat fi nalurile sau diverse fr agmente pentru a nu te
lăsa să cazi în schemele scriiturii clasice, cu început, cuprins și încheiere, cu conflict și
punct culminant .
Depășind structurile clasice autorul procedează la alcătuirea unui tip de , proză
caleidoscopică imposibil de încadrat î ntr-un gen literar", așa cum aspiră nu numai autorul
ci și întreaga generație postmodernistă. Afirmația, destul de tranșantă, este valabilă numai
dacă nu concepem că și teoria genurilor literare poate evolua, poate devein capabilă să
cuprindă experiența și originalitatea scrierilor actuale în măsura în care acestea se impun
ca invariant. Chiar și în accepția că „fiecare operă își creează genul propriu", susținută de
Mikel Dufrenne, genul literar ca modalitate de org anizare și comunicare a operei nu

32
dispare.
După ce i -a provocat și i -a amplificat ingenious conținutul î ntregului roman erotic ,
de care însă 1 -a și deposedat fraudulos, Domnișoara Ri înfățișează virtuțile „discursului
amoros", care „ are de fapt form a trupului meu, gustul fantasmelor mele, o irezistibilă
patină retro și parfumul unui tip de senzualitate pe care am inventat -o, ca un cadou de
adio, doar pentru mine?"
De altfel romanul erotic se consum ă printr -o deposedare a narator ului ca partene r
erotic de discursul său plin de emoții, elaborat la modulpoetic. Deposedarea se produce
printr -o „locuire", adică o substituire, progresiv intensificată, a partenerei de către
partenerul devenit fără să vrea victimă a unei ingenioase farse. Deținând controlul acestei
relații, Domnișoara Ri stabilește interdicții pe care le abandonează feminin, prefăcându -le
în tot atâtea atracții, printr -un suav joc al distanțării și apropierii, avansând accelerat de la
invitația „visează -mă până la sâni " și interdicția „nu-ți permit să mă visezi goală", la
permisiunea de a fi privită de „mai mult de zece ori pe oră" și la tot mai prelungite „serii
de locuiri" care produceau „amânduro ra (…) o senzație nouă, era ca și cum am fi
transgresat împreună cele mai rigide coduri sociale, tabuurile supreme."
Scriitorul știe să modalizeze; acest ca și cum, prin care construiește o comparație
disjunctivă, semnalează discret regimul oni ric în care se consumă relația erotică, lumea
de vis care face posibil transferul de sentimente și emoții. Domn nișoara Ri însă îl
subliniază ferrn printr -un raționament paradoxal: „Vă spun toate acestea în timp ce
dormiți ca să fie totul cât se poate de clar " Conspiratoare și îndrăgostită de victima ei, Ri
descoperă că „orice poveste de dragoste sfârșește nefericit , fără să prevadă că asta se
întâmplă și pentru că, probabil, începe nerecomandabil, chiar contraindicat. Ironic
formulată, explicația acestui fenomen s -ar conține într -un fel de diagnostic fiziologic:
„lipsa de excitanți ". Autorul are însă o explicație ce ține de modul de scriere al
romanului erotic tradițional Acesta urmează traseul, cu numeroase momente retardante, al
„trecerii la actul sexual ", ceea ce un cititor perspicace intuiește de la î nceput, poat e chiar
și paginile la care acesta se va consuma. Replica domnișoarei Ri arată că în realitate actul
sexual nu înseamnă decât î nceputul unui veritabil roman erotic; ea recomandă ca model
romanele lui San Antonio, care ,,pentru a tăia răul din rădăcină, pen tru a nu -l lăsa pe
cititor să intre într-o falsă lectură a cărți i" și a-1 transforma „într -o ființă liberă, cu

33
simțurile deschise spre alte orizonturi…" plasează chiar la început scenele erotice „hard".
Se dezvăluie astfel acel „basic instinct" al postmo dernismului dezinhibat, menit să
calmeze „bestia erotică" și să dea posibilitatea de concentrare pe „savurarea altor
dimensiuni ale cărții: ritm, stil, frumusețea argoului, calitatea intrigii, surprizele curbei
dramati ce, originalitatea personajelor ".
Realizarea unui astfel de roman este însă dificilă, necesitând ridicarea de la organic
la spiritual, de la natură la cultură, cum spune Gilbert Durand . Nefericirea pare a proveni
din dificultatea de a transfera erosul în plan spiritual, acest nivel al ființei care nu deține
organe specifice. Partener al unui astfel de eros autorul replică: „Domnișoară, anatomiile
noastre n -au fost concepute pentru exigențele de puritate pe care le are spiritul meu".
Manipulată de conspiratori, Ri e obligată „să transcrie" tot ce sensibilitatea sau, mai
bine zis, „senzorialitatea" ei capta din câmpul energetic al autorului. Bernard îl
informează pe Guy despre „operațiunea de digitalizare" a tezaurului confreriei, iar
naratorul observă că aceasta avea momente în ca re „intra într -un fel de transă.
Rămânea nemișcată, absentă, în contact cu un fel de zonă paralelă a existenței ei."
Menținându -și expresia în stilul discursului amoros, ea va recunoaște: „cuibul meu
este un spațiu de transcriere" , iar acesta dev ine la un moment dat „un indigou" , un
instrument de fraudare. Autorul construiește un discurs și o situație enigmatică, suspendă
apoi relatarea, introduce (aleatoriu!) alte capitole, am ână dezn o-dământul ro manului
erotic până spre finalul întregului roma n, când se dezvăluie că domnișoara Ri ,,în primul
weekend al fiecărei luni, cu precizia unui metronom, pleca să -și vadă o mătușă undeva în
Normandia", care nu este alta decât „o doamnă Warnotte care locuia, s -ar părea singură,
într-o vilă pe malul mării, u ndeva la Trouville sau Deauville", locul unde ajunge, prin
ficționalizare, și conspiratorul Bernard, o altă ipostază a instanței narative. Se revine
astfel la romanul conspirativ, după ce romanul erotic s -a consumat, nu însă înainte de a se
fi petrecut, pa ralel cu derularea acestuia, și alte î ntâmplări reprezentând dezvoltări
alternante ale altor linii narative.
Acestea interferează prin personaje care trec dintr -un „roman" în altul, prin spații
fictive sau reale, prin similitudine sau contrast care tensionează situațiile, dar și prin alte
conexiuni semnificante, nu chiar aleatoriu introduse în compoziția romanului.
Prin figura lui Guy Courtois romanul conspirației interferează cu „romanul

34
memorialistic". Sunt remarcabile paginile consacrate lum ii scri itoricești, întâlni rilor de la
Casa Vernescu sau de la Casa Monteoru, cunoscutele localuri ale Uniunii Scriitorilor
Români, figurile sau grupurile de scriitori evocate cu simpatie și cu emoție de autor.
Limitându -și referențialitatea doar la lumea literară, acestea sunt totuși pagini de
observație realistă, reieșite din cunoaștere nemijlocită și transmit mărturii importante
pentru istoria literară și culturală. Nivelul memorialistic al romanului lui Vișniec
amintește de „faun a de la Mogoșoaia" din Galeria cu viță sălbatică a lui Constantin Țoiu.
Diferența constă în estomparea ironiei evocarea emoționantă a unei lumi nu doar
familiară cândva autorului, ci chiar a lumii , ,formatoare" a acestuia. Apar aici ca
personaje literare scriitori consacrați , preponderent cei din generația optzecistă, congeneri
ai autorului, membri ai Ce naclului de Luni sau ai celui de la Tei, cu care își întreține certe
filiații Iiterare: „Eu m -aș fi plasat la o masă cu poeții, prozatorii și criticii generației '80,
cu Eugen Suciu, Florin Iaru și Traian T. Coșovei, cu lon Buduca, loan Groșan și Călin
Vlase, cu Magdalena Ghica, Mariana Marin și Elena Ștefoi (…) ", aliniați câte trei într -o
redutabilă falangă literară, urm ată imediat de cîteva piese de artilerie, „printe figur ile
generației mele și -ar fi avut însă locul și un filozof precum Mihai Șora, o exuberantă
poetă -actriță precum loana Crăciunescu sau un poet -gentleman precum Virgil
Mazilescu…" Mai puțin cunoscuți la timpul lor, destul de cunoscuți acum în țară, aceștia
nu au ajuns și la cunoașterea în străinătate, vinovăția aparținând și unora ca Guy Courtois
— „un străin care nu citise din literatura română decât trei autori: Cioran, Ionesco și
Eliade."59
Pe fondul c unoașterii restrânse a literaturi i române în s trăinătate se desfășoară și
discuțiile des pre premiul Nobel, obsesia scri itorilor români. Cum propunerile au eșuat și
nemulțumirile s -au acumulat, frustrarea a ajuns la efectul contrar, la discreditarea
distincției ca atare, coborât ă la umorul folclorului infantil. Romanul memorialistic se
completează și cu aspecte de antici pație, nu lipsite de oarecare ironie; protestul
scriitorilor la pierderea Cas ei Monteoru, greva scriitorilor, autodafe -ul poetului de la
Bârlad și al altor cinci scriitori, in -tervenții le diplomatice, un cortegiu de procedee nu
lipsite de ri dicol, menite să sporească „ vizibilitatea" litera turii naționale.
Intersectarea nivelului memorialistic cu romanul conspirativ , devenit între timp

59 Alexandru Zotta, Un roman… al romanului postmodern , revista Poesis, nr.1 -2-3,2014,p.99 – p.100

35
science fiction se produce prin descoperirea stenogramelor alcătuite de Doamna Mașek,
alternativă anticipativă a procedeului perform ant de captare a trăirilor rostite și nerostite
de scriitori la Casa Monteoru. Descoperirea documentelor secrete dezvăluie nu atât un
conți nut va loros sau compromițător al lumii scriitorilor, cât un mecanism dorit de fiecare
putere pentru controlul gândirii și sensibiltății acestor oameni „ incomozi".
Ceea ce descoperă conspi ratorii î n coridorul secret ce duce de la Casa Scriitorilor l a
secția de „Infecțioase" a spit alului Davilla, anticipează per formanța tehnologică fantastică
a lumii actuale și totodată avertizează asupra consecințelor acesteia. Acea „energie pură"
din stenograme însemna „o nouă formă de scriitură ," era o scriitură a viitorului".
Doamna Mașek, stenogra fa Uniunii Scriitorilor realizase „o scanare a sunetelor și o
proiectare grafică a lor". Ucisă l a revoluție, „nebuna" doamnă Mașek confirmă o
prezumpție de 1a începutul romanului: însoți toare a scriitorului la vârsta cop ilăriei, în
cimitirul orașului, ea d eține, ca Hermes, zeul din anti chitatea egipt eană, devenit peste
veacuri părin tele hermeneuticii, posibilitatea comunicării cu lumile greu accesibile.
La aces t nivel romanul conspir ației se preface discret în „roman fantastic". Se
creează, prin motivul coridorului și al stenogramelor, al secretului, al coincidențelor
misterioase și al morții, o interferență între planul real și cel fantastic, apropiat și de
„romanul de mistere". Poate că e și un mod de a sugera că, la o anumită distanță,
evenimentele rămase neelucidate facilitează fictivizarea realității.
La întâlnirea cu spațile „formatoare" autorul este însoțit de domnul Guy, cel
interesat de romanul așteptat . După descoperirea miste rioaselor stenogram e și, mai cu
seamă, a energiei stocate în ele, romancieru l așteaptă din partea acestuia î nceputul de
roman promis: „Și dacă Guy îmi propusese această descindere în trecutul meu, într -unul
din spațiile formatoare pentru mine,tocmai pentru a -mi oferi într -un cadru oarecum
festiv marele său cadou, marea firază esențială, acel început de roman promis de el și
atât de așteptat de mine?"
În locul acestuia primește banala î ntrebare : „Avem voie să fumăm?" pe care autorul o
percepe, potrivit așteptării sale, c a pe un incipit prezumptiv.Rostită într -o situație de o
tensiune accentuată, accidentala întrebare dobândește, prin insolitare, o pregnanță
deosebită, potnvită pentru un incipit provocator.
Postmodemismul exploatează intertextualitatea și insolitarea , conferind unor elemente

36
banale o pregnanță simbolică ridicată. Se apelează cu abilitate la citate nesemmficative
din opere sem nificative, cum procedează prozatorul rus Andrei Bitov în romanul Casa
Pușkin, și acesta un fel de roman al romanului postmodern .
Nivelul memorialist ic al romanului se completează cu „pagini evocatoare", cele mai
multe în vechiul stil epistolar. La Praga, apoi Ia Veneția dar și în alte orașe autorul evocă
simbolica podului, cu „rol, de centru fizic și spiritual al orașului, de nod energetic de
unde iradiază memoria unui întreg spațiu urban" .
Multe scrisori evocă un spațiu cultural privilegiat, corespondentul modern al vechilor
saloane aristocratice: cafeneaua. Autorul folosește prilejul de a dezvălui și funcția
„form atoare" a cafenelei, scriitorul însuși descoperindu -și evoluția de la timiditate la
îndrăzneală, produsă odată cu vârsta care aduce și schimbarea de comportament din
Cafeneaua Ti mizilor, regăsită doar în memorie .
Dar Matei Vișniec face elogiul cafenel ei ca spațiu î nnobilat de prezența unor
celebrități literare sau artistice. Adevărate sanctuare ale memoriei artistice, embleme ale
identității unor importante centre culturale, cafenelele iradiază perpetuu nobilă
spiritualitate. Prin Guy, personaj cu prezență aproape ubicuă, este evocată cafeneaua
Louvre din Praga fecventată de Franz Kafka, prilej cu care se reflectează asupra
mcipitului romanului Procesul: „Pe Domnul K îl calomniase pesemne cineva pentru că
într-o bună zi se trezi arestat." Autorul amplifi că mult semnificația acestui incipit
extinzând -o, parabolic, la dimensamile unui veac : „Anul 1914 a fost cel care a arestat
întregul secol XX. Un secol care n -a ieșit apoi din pușcărie decât în 1990, când au căzut
regimurile comuniste în Europa de răsărit. " înțelegem î n urma acestei reflecții și
mobilurile care au condus la scrierea romanului Domnul K eliberat. La fel reflectează
autorul și despre începutul romanului Străinul al 1ui Camus, alt autor care, în vizunea lui
Matei Vișniec, se detașează între per sonalitățile literare cele mai reprezentative ale
secolului trecut. Propoziția constatativă extrem de simplă60 „Astăzi a murit mama" își
extinde semnificația la condiția întregului secol XX care „a fost (..) unul orfan. Orfan de
civilizație, orfan de umanita te. Nazismul, comunismul, ultimele războaie coloniale,
bestialitatea transformată în industrie, toate acestea n -au fost posibile decât datorită
faptulu i că secolul n-a avut mamă."

60Alexandru Zotta, Un roman… al romanului postmodern , revista Poesis, nr.6 -7-8,2014,p.49 – p.50.

37
Considerat și un roman despre literatură , cuprinde între altele și persiflarea unor
metode de compoziție narativă prin care în romanele erotice se mizează pe menținerea
suspansului până spre final, unde are loc contactul intim. Cititorul este ținut în prelungă
așteptare: „Oare când vor trece la act? Oare când se va produc e primul sărut? Oare
când va ceda ea?‖. După opinia autorului, la 18 ani, sunt recomandabile romanele de
aventuri ale lui San Antonio, „care începeau cu o scenă de dragoste, uneori chiar foarte
hard ‖, reușind astfel să calmeze „bestia erotică din mine‖. Nu sunt impuse însă categoric
teorii personale despre literatură, ci doar comentate.61
Organizarea textului narativ .
Structura romanului este fidelă specificității de roman caleidoscop și din punct de
vedere formal. Sunt alternate fragmentele de proză cu cele epistolare și cu cele în
versuri . Proza este realistă și fantastică simultan; epistolele amintesc de scrierile retro,
semnate îndeosebi de neguțătorul literar, Guy Courtois, unde sunt dezbătute în special
probleme ale scriitorului și ale lite raturii, atestând abilitățile lui Matei Vișniec de
teoretician și de analist literar; poemele au înprincipal caracter erotic, dedicate prietenei și
iubitei sale imaginare, Domnișoara Ri. 62
Făcând o mică trecere în revistă a „materiilor“ romanulu i de f ață, e de specificat că
suntem puși în situația de a urmări mai (prea) multe fire narative, unele sucite din fuiorul
persoanei a treia naratoare, altele prefer ând persoana înt âi, care, frecvent, ni se
adresează chiar direct, silindu ne să devenim complicii ei, așa cum se întîmplă și în
teatru în aparteuri: o „captație a bunăvoinței―, cum se spune pe… latinește, cu care
mergi la sigur. Practicat, uneori, este și amestecul timpurilor verbale: știam că M atei
Vișniec e un instrumentist virtuoz… 63
Firele, așadar: unul e povestirea succintă a naratorului care își înt âlnește
preopinentul, adică ipoteticul negustor menționat de titlu, la Paris (unde autorul trăiește –
ceea ce se vede din diverse referințe locative, dar și din culturale , trimiteri la op iniile unor
cunoscuți eseiști băștinași, cum ar fi Michel Onfray, Régis Debray sau Jea n François
Kahn – admirat de multe ori în emisiuni TV pentru extraordinara sa virtuozitate de a
susține at ât idei dintre cele mai subtile și inteligente, cît și altele total idioate; și, pentru a

61 Toma Grigorie ,Un roman caleidoscop , revista Lucefărul de dimineață, nr.62014 .
62 Ibidem
63 http://www.revista -apostrof.ro/arhiva/an2014/n10/a10/ . Gelu Ionescu, Un „roman artizanal― .

38
rămâne în paranteză, zic că e salutar că există scriitori români pentru care orașul
occidental e trăit în rutina naturaleții, căci, îndeobște, cei mai mulți dintre „călătoriți― se
simt presați de obligația de a „reflecta ― la „geni us loci―, astfel emiț ând platitudini gustate,
probabil, d e cititorii sedentari ).64
Negustorul de începuturi se numește Guy Courtois , locuind în pasajul Verdeau din
capitala Franței, unde și viețuiește autorul; cu acest Courtois naratorul începe un roman
epistolar – nu avea cum lipsi tocmai speța epistolarului din caleidoscopic…
Corespondența cu G. C. este destul de stufoasă și foarte plin ă de mici capcane sau jocuri
de-a literatura care nu au cum scăpa cititorului.
Alt fir este romanul p e care tot naratorul îl scrie : un SF care evoluează încetișor,
dar sigur spre horror: personajul X se trezește într o bună dimineață, precis la ora 6 și 37
de minute, într -un oraș în care a rămas singura ființă vie. Matei Vișniec dezvoltă situația,
ca un a devărat virtuoz al crescendoului teatral și ca observator ingenios, extrem de
concentra t al parcelei de lume pe care o vede,, intrând" în roman ul său.65
Al treilea fir – dar riscul să te încurci în numerotare pare bine calculat de autor – ar
fi istorisirea, din nou la persoana întîia, a vieții și succeselor unui ipotetic frate mai mare
al naratorului, cu numele predestinat de Victor. O problematică interesantă dezvăluie
linia narativă a cunoscutului model Big Brother. Conceput ca un dublu al autorului,
Victor, „fratele mai mare" urmează modelul american al omului de succes. Format de
mic, cum se destăinuie acesta, printr -o „complicitate între mine și mama," fiind
identif icat pe rând „clovnul lui mama", apoi „actorul lui mama", acest dublu mai avansat
al autorului are o personalitate neapărat genială, proiectată după modelul american. Așa
cum mărturisește ulterior„,ritualul identificării mele cu actorii și personajele de f ilme
americane a fost unul formator pentru mine, o constantă pedagogică, principala sursă de
structurare emoțională a ființei mele". Într-o astfel de proiecție destinul lui Victor nu se
poate implim decât pe teren american. America a devenit astfel ,,patri a lui mentală" , iar
„să crezi în libertate și în America", devine deviza lui de succes, altfel o formulă a
„gândirii pozitive".
Victor merge să cunoască „universită țile"americane, în totalitatea lor, să stăpânească

64 http://www.revista -apostrof.ro/arhiva/an2014/n10/a10/ . Gelu Ionescu, Un „roman artizanal ―.
65 Ibidem.

39
cibernetica, apoi transdisciplinari tatea, ceea ce -i creează o deosebită competență, care -i
va permite și abordarea literaturii ca „ars combinatoria". Acesta îl devansează perrnanent
pe fratele mai mic , frustrându -1 de aureola origi nalității și a modemității, în schimbul
avansării în timp, condiție favorabilă revanșei.
Victor este e xponentul performanței tehnolog ice de ultim moment, inclusiv a celei
care permite accesul la intimitatea ființei, care -i scanează gândunle și visele, trăirile și
emoțiile, le clasează pe scări de intensitate, relativitate, originalitate, le programează apoi
un principiu de coerență, o intenție narativă; ca artă combinatorie literatura nu se scrie, ci
se procesează.66 Pagini excelente, un portret de virtuozitate ironică: Victor e condus din
succes în succes, din imitație în imitație, sub zodia superadmirației materne pînă în
America trimfătoare, unde i -ar fi locul. Dar cu relatarea, către finalul romanului, a unui
coșmar făcut de prea adaptatul, prea fericitul frate, „cariera― vic toriosului se mai
relativizează. Vișniec atinge în acest episod pseudofamilial un sindrom social ,
„sindromul de supraadaptare― al unor emigranți români care, deși au reușit foarte bine, se
străduiesc, cu o consecvență demnă de o cauză mai înaltă, să facă toate gesturile tipice ale
băștinașilor, deloc obligatorii și total inutile, de altfel.
Vine rândul poeziilor scrise pentru o muză, „infinita domnișoară― Ri („vă interzic
să mă visați goală!―) , prezentă cînd ca personaj fermecător -erotic -complice, cu
„înscenarea― căutărilor de „începuturi― românești, când numai ca „ființă de hîrtie― –
Matei Vișniec a început ca poet și versurile pentru misterioasa Ri sunt plăcute de citit, fac
un contra punct fericit cu proza.
Apoi, ar fi de numărat și istoria vieții publice și mai ales secrete a librarului Bernard
– unul dintre protagoniștii ce „joacă― pe mai multele planuri în care riști să te încurci.
Punctul maxim al prezenței sale în caleidoscopic este cu totul livresca povestire a
repetatelor călăt orii de sfîrșit al săptămînii, timp de 41 de ani, la Trouville, unde ocupă –
ca un personaj ce se respectă din literatura țării gazdă – aceeași cameră, la același hotel;
unde se instalează invariabil în fața ferestrei cu privire la mare și bate (la vechea sa
mașină de scris Corona) nenumărate începuturi de roman, într -o frenezie care sfîrșește,
foaie de foaie, la coșul de gunoi. Nu cumva să scape stratagema transferului de
identități….

66 Alexandru Zotta, Un roman… al romanului postmodern , revista Poesis, nr.6 -7-,2014,p.51

40
Nu aveau cum lipsi visele ; cu diverse prilejuri și conjuncturi , sunt povestite destule
– de altfel, prin ele se leagă și unele fire de altele. Ceea ce e de remarcat – din nou
inteligența literară a autorului îți face plăcere – este că aceste vise chiar au fost… visate!
La Vișniec visele sunt… vise. Însă el e mai puțin convingător cînd caută să ne convingă
că „visele sînt expresia frustrărilor noastre― și că ele sînt… repartizate suferindului de un
Mare Torționar (?); sau când emite ipoteza unui inițial Turn Babel al viselor. Mă rog!
Cum ar arăta viața noastră d acă am avea libertatea de a visa ce vrem . (p. 134)
Mai departe : pe fundalul discret parizian își fac apariția cîteva scene românești
venind din amintirile de tinerețe ale lui Matei Vișniec însuși, dar mai ales din „vâna― sa
ironică: așa, o misterioasă Cafenea a timizilor nu mai e de găsit între străzile bucureștene,
cam la fel cum se întâmpla în Eliade, La țigănci. Vine apoi memorabila amintire a
emoțiilor debutanților literari optzeciști de la bine cunoscutul Cenaclu de Luni, resimțite
la pătrunderea în sanctuarul ridicol al fostului restaurant de la Uniunea Scriitorilor,
populat de personaje reale. Vine apoi o strașnică satiră la adresa obsesiei literar naționale
privitoare la absența unui român de pe lista laureaților P remiului Nobel – „Conspirația―!
Și, în fine, nu mai puțin ironicul capitol 64, în care scriitorii noștri declară, în consecința
acestei omisiuni dureroase (dar și în conformitate cu diversele „complexe― literare
naționale), o grevă a tăcerii pe timp de un an, uimind Europa și astfel cucerind
notorietatea după care breasla tânje a.67
Cum îi place să se joace cu literatura, Matei Vișniec mai începe și alte câteva
romane, lăsând să se întrevadă culisele inspirației: filme americane din grădina lui
Hitchcock – invazie de arici pe o șosea fără capăt, o alta de porumbei în mansarda cu un
cadavru… Până la urmă sunt însă prea multe, revii să cauți începuturile ca să poți lega
șirul – și amuzamentul sau complicitatea livrescă începe să obosească și să te obosească.
Toată istoria dialogului cu computerul care începe să ți scrie romanul e chiar fastidioasă:
finalmente, suntem avertizați că la început era romanului industrial, s -a sfîrșit cea a
romanului artizanal , cum e cel de față
În final , ca totul să nu pară prea superficial, dar nici întru totul serios, apare și o
listă cu p roblemele grave ale umanității de azi, o numărătoare – sunt peste 30 – lista o
face portarul de bloc de la Paris, monsieur Busbib, un demn urmaș al conciergelor care au

67 http://www.revista -apostrof.ro/arhiva/an2014/n10/a10 /. Gelu Ionescu, Un „roman artizanal ―.

41
trecut cu demnitate gureșă prin literatura franceză. Lista e completă, și chiar așa cum e
transcrisă – și mai ales de cine e făcută – e cu mult mai înfricoșătoare decât perspectiva
de a începe să consumăm romane industriale; suntem introduși în actualitatea mondială
– de la încălzirea planetei la războiul din Orientul Apropiat .
Romanul lui Matei Vișniec place pri n calitățile pe care autorul le -a demonstrat și altă
dată: inteligență artistică, mare ingeniozitate, gust al ironiei și autoironiei, un bine
stăpânit „organ― de exprimare – și fără excesele pitorescului car e pândesc nesmintit
literele naționale. Foarte s igur pe sine, cultivat, favoriz ând complicitățile cu literatura și
filmul, cu tot felul de exerciții de virtuozitate în arta bricolajului – majoritatea reușite –,
Matei Vișniec știe căile de acces spre alte literaturi, le cultivă cu succes, dacă ne luăm
după lista traducerilor de care scrierile lui se bucură. Și p e bună dreptate , Negustorul… e
chiar o semnificativă reușită, pentru simplul motiv că jocul cu literatura e excesiv și
dezorientant.68
Într-o oarecare măsură pu tem descoperi în romanul lui Matei Vișniec o similitudine
cu Vedere spre paradis, al lui Ingvar Ambjřrnsen, unde Elling din spatele perdelelor
privește diversitatea caleidoscopică a lumii. Tot la fel, în Negustorul de începuturi de
roman , alter -ego-urile n aratorului privesc alteritatea ambientală și în special pe cea
literară prin draperii real -onirice, multicolore, dar beneficiază mai ales de o vedere spre
infern.
În încercarea de a înscena haosul, Matei Vișniec tinde „să articuleze minuțios un
fenomen de dezarticulare, un covârșitor proces de dezintegrare‖ (Cosmin Ciotloș). Ceea
ce captivează lectorul este limbajul modern și stilul elegant, dar și abilitatea de alternare
a persoanei întâi și a treia, a planurilor real și fantasmatic, a trecerii sur realiste a
realității în vis și a visului în realitate.69

III. 2. Ipostazele metaromanului/metaficț iunii

Creațiile literare metaficționale „atrag atenția în mod conștient și sistematic
asupra statutului lor de artefacte ‖cu scopul de a interoga relaț ia dintre ficțiune și
realitate , dar și pentru a descoperi „posibila ficționalitate a lumii din afara textului

68 http://www.revista -apostrof.ro/arhiva/an2014/n10/a10/ . Gelu Ionescu, Un „roman artizanal ―.
69 Toma Grigorie ,Un roman caleidoscop , revista Lucefărul de dimineață, nr.62014

42
literar‖ . Lumea se prezintă ca o combinație de semne al căror sens poate fi manipulat
prin reprezentare: „ În epistemele de până la Renaștere, lumea este text. […] Acum Textul
este Lumea și sensul metaforei este că lucrurile, forțele au numai o consistență de
semne‖ .70
Să nu fiți uimiți dacă într -o bună zi librărlile nu vor mai vinde romane, ci
computere concepute să scrie romane, în funcție de fantasmele dumneavoastră secrete.
Absolut nimeni nu va mai fi interesat de cărțile altuia, ne vom citi propriile n oastre
romane, comandate dispozitivelor personale de scris autoficțiune. Toți vom fi scriitori.
Talentul nu va mai fi un privilegiu, iar cei mai vanitoși sau mai frustrați dintre noi vor
încerca, poate, să angajeze câte o ființă umană căreia să -i ceară să citească romanele
scrise în numele nostru de către softuri sofisticate. Acești „cititori de profesie" — ei înșiși
scriitori, la rândul lor — vor fi atât de rari, încât vor cere să fie plătiți foarte scump, iar
uneori, chiar cu prețul vieții .71
Este scenariul verosimil (dacă avem în vedere statutul cărtii în viata celor mai multi
semeni, azi) , schitat de Matei Vișniec, în cartea lui — „Negustorul de începuturi de
roman" , Editura Polirom, lași, 2014 —, scriere insolită, postmodernistă (anuntată, de la
început, ca „roman caleidoscop", ce promite, încă din titlu, un conț inut încadrabil în
categoria metaromanului), unde creează o imagine extrem de elocventă a directiei în care
se îndreaptă omenirea, în graba ei (in)conștientă spre depășirea oricăror barie re ale
cunoașterii, ale dezvoltării „inteligente" și care, în literatură, se concretizează și prin
cuprinderea în mrejele scrisului a tot mai multe singurătăti (cu, dar, mai ales, fără har), ce
se vor metamorfozate în artă, accelerând, în felul acesta, deg ringolada umanitătii, inclusiv
în / prin acest capitol esential al vietii ei. Îmi vine acum în minte, legat de ceea ce
cuprinde cartea, o realitate încadrabilă, mutatis mutandis, în aceeași paradigmă cu viitorul
profilat aici, apărută de vreun an: o „robot ită" / „robotică" (încă nu avem un termen
acceptat de vocabular, în această privintă!), umanoidă, Sophia, care a polarizat omenirea,
generând, pe de o parte, un val de entuziasm — care a făcut -o să devină chiar
cetăteana unei tări (Arabia Saudită), ca un o magiu pentru capacitatea exceptională a
omului de a crea viată artificială (în timp ce sumedenie incalculabilă de vieti reale

70 Aurel Codoban , Semn și interpretare. O introducere postmodernă în semiologie și hermeneutică, Cluj-Napoca, Editura Dacia,
2001, p. 16. 247
71 Matei Vișniec

43
expiază, în orice secundă pe Terra) — și, totodată, de frisoane, simtite de multi,
considerati, probabil, de adversarii lor, în ac eastă privintă, cel putin retrograzi, sceptici…
Scriere proteică , sub multe aspecte ( personajele își schimbă statutul, atributiile, la
nivelul întregului, realul și oniricul, realitatea și fictiunea sunt interșanjabile…), romanul
lui Matei Vișni ec imbină mai multe tipuri narative, cu accent, cel putin în aparentă, pe
naratiunea autoreferentială, într -o alcătuire uneori etajată, alteori, zigzagată, subiectivă,
concomitent, fictiune și memorialistică, dar și demonstratie a esteticii postmoderne,
alcătuită din capitole scurte, printr -o tehnică apropiată de cea cinematografică, unde
arhitectul constructiei trece (ori le suprapune) de la serios la ludic, de la prozaic, anodin,
la uluitor sau de la epic la liric.72
Negustorul de începuturi de ro man ,metaroman postmodern , începe și se termină
cu digresiuni asupra artei de a face proză. Autoreferențialitatea este de altfel o parte
importantă a poeticii lui Vișniec așa cum o întâlnim aici, o poetică explicită, în care
tehnica romanescă va fi expusă precis prin vocea software -ului E asy‖73: „Vom scrie un
roman triplu mixt în care vom ține cont de elemente autobiografice, dar în care vom
strecura și o poveste de dragoste precum și elemente care să -l facă inclasabil‖. 74
Romanul debutează cu discursul personajului eponim , o demons tratie a mizei
„negotului" său: „— prima frază a unui roman trebuie să contină ceva din energia unui
strigăt inconștient care provoacă o avalanșă…" Ulterior, corespondenta naratorului,
„Domnul M", cu acesta, al cărui nume și -l dezvăluie din prima scrisoa re, Guy Courtois,
devine pretextul prin care sunt introduse în carte, pe lângă epicul propriu -zis (proteic și
acesta), informatii de teorie și istorie literară, venind dintr -o parte și din cealaltă.
În felul acesta, prin intermediul „negustorului", mai ales, sub pretextul că pledează
pentru „negotul " său, se face trecerea în revistă a unor momente din evolutia scrisului
universal, fie reluând, mai mult sau mai putin ironic, enunturi consacrate în legătură cu
acestea, fie aducând propria evaluare.
În discursul „negustorului" — formulat în corespondența cu care -l asaltează
pe autorul luat în vizor —, efectul de captare a atenției cititorului (captatio benevolentiae)

72 Mioara Bahna , Schițe dintr -un viitor verosimil , revista Nouă,nr.4,2018,p.11 – p.12.
73 http://www.revistatimpul.ro/view -article/2022 . Radu Diaconu ,Negustorul de sfârșituri ale literaturii .
74Matei Vișniec, Negustorul de începuturi de roman , ed. cit., p. 239 .

44
apare ca decisiv pentru receptarea unei creații. Referindu -se, de pildă, la încep utul cărții
lui Ernesto Sâbato „Despre eroi și morminte", acesta decide că fraza inițială „declanșează
de fapt construcția romanului, printr -un fel de captare extrem de subtilă a complicității
cititorului".În plus, observațiile înseși, făcute de„negustor" , „divagații", cum cu modestie
le numește, urmăresc, în realitate, același efect ca și „inceputurile de roman", pe care nu
le oferă însă oricărui autor, ceea ce înseamnă că el face, după cum sugerează, o atentă și
competentă selecție, de vreme ce pe lista -i se află numai nume mari! Împreună cu
„negustorul", deci, prin paginile cărții sunt pomeniți Tristan Tzara, Hans Arp, Troțki,
Mussolini, James Joyce, Ștefan Zweig, Max Frisch, Kafka, Camus…,„toate aceste
fantome", cum le califică „negustorul". Dar remar cile lui nu sunt numai privitoare la
valoarea cărților și a autorilor, ci și la contextul în care s -au manifestat. De exemplu,
apreciază că „Literatura europeană nu va ști niciodată cât datorează tradiționalei
neutralități a Elveției" .
Pe de altă parte, răspunzând scrisorilor lui Guy Courtois, destinatarul acestora,
naratorul principal al capitolelor din care se compune cartea, valorificând o seamă de
date autobiografice, are prilejul să zugrăvească, între altele, contactul lui cu lumea
literară și configurația acesteia, din vremea propriei studenții, precum și portrete ale
unora dintre corifeii epocii (anii 70-80 ai secolului al XX -lea).
Confesându -se interlocutorului, îi vorbește despre sine, despre propriile trăiri, desp re
propria personalitate, despre evoluția sa și, la un moment dat, face referire, pe larg, la
psihologia timidului, pentru care se ia drept exemplu, într -un capitol care aduce, indirect,
opinii despre oportunități, despre știința de a le valorifica, despre șansă, curaj etc.,
importante și în configurarea vieții (și chiar a istoriei) literare: „Preferam să scriu
decât să conversez. Replicile cele mai strălucite le pronunțam în gând. Ori de
câte ori mă aflam cu mai mult de o persoană la masă, eu eram cel care tăcea cel
mai mult. Când îi auzeam pe alții vorbind, simțeam exact în ce momente aș fi putut
fi mai inteligent decât ei sau pur și simplu mai interesant. Iar când îndrăzneam
totuși să -mi formulez o părere în contextul unei conversații avram grijă să plasez
numai fraze scurte, de teamă să nu fiu intrerupt ".
Cu privire la lumea literară, a începuturilor sale bucureștene, corespondentul
„negustorului", face observații, formulează judecăți de valoare, dar și relatează despre

45
felul cum o receptea ză tânărul venit din provincie, frecventând locurile fierbinți ale vieții
acesteia, cu asiduitatea omului care vrea să cunoască, să se integreze într -un univers pe
care aproape că -l venerează și face aceasta cu luciditate și acuitate, din perspectiva
străinului, care poate remarca aspecte ce nu mai sunt sesizabile pentru cei obișnuiți cu
ele. Procedând așa, pentru cel animat de dorința de afirmare, de recunoaștere a calităților
lui artistice, peisajul literar bucureștean este eterogen, pitoresc, populat cu o faună
fascinantă prin aspectul oximoronic, prin prezența unor figuri cunoscute din manualele
școlare etc.
Înarmat cu atuurile vârstei, talentului, dorinței de afirmare, templul pe care -l asaltează
cu tenacitate, ca și ceilalți colegi de generație, despre care -i vorbește „negustorului" este
localul unde se reunesc aproape continuu creatorii de literatură ai Bucureștiului, spre care
privesc insă cu invidie toți confrații din țară: „Odată intrat în lumea boemei literare
bucureștene, m-am simțit dintr -o dată la adăpost, într-un fel de magmă protectoare.
Iar restaurantul de la Casa Scriitorilor [Casa Monteoru — n. n.] era centrul
acestei galaxii, miezul ei oficial. În acest pântece protector se bălăceau tot felul
de figuri și de personaje, scriitori de to ate vârstele și de toate calibrele, adevărați
poeți și falși artiști, iluminați ai cuvântului și mercenari literari ai sistemului,
tineri avizi de glorie literară și condeieri bătrâni roși de alcoolism, oameni de
spirit și adevărate brute cu creierul deja evaporat din cauza cantităților de
vodcă ingurgitate" . Traversează acest perimetru descris de Matei Vișniec scriitori
reprezentativi cel puțin pentru epoca respectivă, între care Laurențiu Ulici (cel ce -i
facilitează accesul, pentru prima dată, narato rului în spațiul mult râvnit), Elena Ștefoi,
colega de generație, Eugen Jebeleanu, Petre Țuțea, Virgil Mazilescu… Însă o figură cu
totul aparte pe care o reține este cea a lui Nichita Stănescu, întrupare a poeziei înseși:
„Un somnambul traversând comunis mul, indiferent la realitatea din jur, preocupat
numai de invențiile sale de limbaj și fascinând pe toată lumea cu ele… Atunci când
își făcea apariția, Nichita (așa îi spuneau toți) provoca un fel de vibrație în aer,
atmosfera se încărca brusc cu mai multă spiritualitate. Nichita avea aură și ea
începea imediat să scânteieze".
Romanul cuprinde, în consecință, schițe ale unor lumi, dar și detalii consistente
prin care se configurează portrete ale unor personaje, decupaje ale unei realități dense din

46
care scriitorul oferă, programatic, doar fragmente, eșantioane de posibile romane, detalii
„confecționate" pentru a fi, eventual, preluate din întregul (capitolul) în care sunt puse
spre a fi continuate. În această pastă complicată, se profilează unele fig uri, ca într -un
basorelief, grație atenției de care se bucură din partea instanței ordonatoare a materialului
epic. Este vorba, mai ales, de pildă, despre Victor, fratele mai mare al unuia dintre cei
cărora li se conferă statutul de naratori, pe parcursul cărții. Victor este un personaj ce
poate deveni un prototip, dar, concomitent, este și un model de serie, pentru epoca în care
trăiește, nutrit, în copilărie și adolescență, până la saturație cu filme americane, care își
împinge viața în tipare pentru a re itera visul american.
„Tanti Masek", un alt personaj asupra căruia se insistă, este mătușa alături de care unul
dintre naratori — de fapt, se poate vorbi de unul singur, discontinuu — mărturisește că a
început să perceapă viață din alte unghiuri decât l i se întâmpla celorlalți („Plimbările
mele prin cimitir cu Tanti Masek au fost primele mele lecții de descoperire reală a
resorturilor filozofice ale vieții") . Afirmații ale ei, spre exemplu, pot fi puse în relație
cu literatura. Mătușa observa, între alte le, că „Oamenilor le place să se imite unii pe
alții" , iar vorbele ei simple trezesc ecou în mintea nepotului: „Fraza mi -a rămas în
minte și a început să -și pună în valoare potențialul mult mai târziu. O întreagă manieră
de interpretare a lumii se ascundea în spatele ei, era una dintre acele fraze care ascund
în ele un sistem de gândire. A fost de altfel prima mea întâlnire cu o frază fondatoare,
conținând în ea un algoritm de dezvoltare extrem de puternic" . Mai mult decât atât,
nevinovatele vorbe sunt înve stite cu importanță cardinală: „Tanti Masek pronunțase, fără
să-și dea seama, una din acele fraze care devin instrumente de construcție teoretică. Între
celebra aserțiune a lui Descartes «cuget deci exist» și aserțiunea mătușii mele («oamenii
mor întrucât se imită unii pe alții») nu era nicio diferență de natură. Ambele erau făcute
să fie puse la temelia unei construcții explicative".
În paradigmă postmodernă, personajul / actantul, construit, ca și naratorul,
discontinuu, se instituie, uneori, în inst anță ce se implică voluntar, conștient, în actul
creației, oferindu -și ideile, așa cum face Domnișoara Ri, care evoluează, cu aceeași
ușurință în realitate sau în vis, deși pare a prefera cel de -al doilea mediu („Vă spun
toate acestea în timp ce dormiți ca să fie totul cât se poate de clar" ), personajul care
captează și dragostea, dar și gândurile naratorului.
Dincolo de narațiune, actul creației, personalitatea artistului , relația dintre acesta și

47
destin, teme străvechi, cu specificul configurației lor astăzi, dar prefigurându -le și alura
dintr -un viitor verosimil, prin valorificarea datelor din prezent, constituie însă
problematica principală a cărții lui Matei Vișniec.
Astfel, dacă „negustorul de începuturi de roman" vorbește despre posibilita tea de a fi
„stimulate energiile creative în urma unui postulat identitar", naratorul, într -una dintre
ipostazele sale, închipuie o vreme când un computer personal (EASY TELLER) va sta de
vorbă cu insul dornic să creeze, de la care va „recolta" informații, dorințe, particularități
de gândire, de simțire etc. și va compune romanul dorit, care să răspundă unor exigențe
ale „partenerului" de creație ( cantitate, adică număr de pagini, tip de roman,
„autobiografic sau ficțiune pură" ori „mixt", tip de narațiune, „liniară, fragmentaritate,
construcție riguroasă sau arhitectură provocatoare", „raport timp -rezultat" etc .),
valorificând, de fapt, ceea ce se stochează la „Departamentul vise".
În consecvență cu titlul , prin urmare, cartea se compune din secvențe ce ar putea
deveni începuturi de roman, ceea ce -i dă complexitate și, în același timp, îi induce
lectorului și dorința de a descoperi urmarea, dar și frustrarea, determinată de absența
continuării. În aceeași paradigmă se înscriu și vorbele bătrânului libr ar, unul dintre
personaje, figură emblematică în cultura autentică, în trecut, potrivit cărora „Când
răscolești printre cărți e ca și cum ai căuta o perlă rară într -un maldăr de creiere" . 75
Rezultatul creației este o distopie metanarativă . Procesul creației literare este
distrus: scriitorul este înlocuit de mașină, fragmentele sunt conectate între ele de un
computer asediat de o mulțime de păsări care și -au făcut cuibul în apartamentul unui
scriitor mort, dar a cărui moarte, din pricina deper sonalizării serviciilor din epoca
modernă, nu este observată nici după trei ani . În acest roman actul scrierii este
ficționalizat, produsul finit fiind, în cadrul ficțiunii, un eșec. Cheia distopiei stă în cine
sau ce este responsabil de alienarea și, în c ele din urmă, de distrugerea actului creativ.
Culpa generală pare a fi atribuită, în linii mari, epocii, una care îmbrățișează mai degrabă
narațiunile de tip hollywoodian ( iarăși, romanul este bogat în astfel de referințe),
narațiuni facile, predispuse la senzațional și care satisfac rapid mai degrabă nevoia de
adrenalină decât pe cea de est etic. Soarta romanului scris de un software , într-un

75Mioara Bahna , Schițe dintr -un viitor verosimil , revista Nouă,nr.4,2018,p.12 – p.16

48
asemenea context , e ilustrativă pentru stadiul în care ajunge literatura în lumea ficțională
a romanului lui Vișniec , unde aceasta pare condamnată la sucombare în fața narațiunilor
de tip hollywoodian menționate mai sus. Atât ficțional, cât și formal ,,deși, în mod
evident, f orma e atent îngrijită de autor ‖, romanul se prezintă ca o narațiune ratată într-un
cadru disto pic în care, după toate probabilitățile, întreaga literatură se află într -un impas
din care nu pare să -și găsească o cale de ieșire.76
,,Dacă e să găsim un punct slab al romanului, acela ar fi, cu siguranță, la nivel
stilistic. Deși poate n -ar fi fost atât de evidentă în alte circumstanțe, identitatea
discursului naratorilor devine supărătoare mai ales prin prezența inevitabilă în cadrul
diferitelor planuri narative a unor idiosincrazii stilistice de -a dreptul stridente, cum ar fi,
de pildă, frecventa folosire a adverbului sigur la început de frază. Cu toate acestea,
lectura nu displace; pe de o parte, datorită capitolelor scurte și variate, care nu -l obosesc
nici chiar pe cititorul cel mai nerăbdător, iar pe de altă parte, dator ită artei de a crea
suspans, care cunoaște și ea o îmbunătățire semnificativă față de romanul precedent. ‖77
,,Negustorul de începuturi de roman este un exercițiu literar care se folosește cu finețe
de mijloacele narative consacrate ale postmodernismului: mu ltiple planuri narative,
policentrism, intertextualitate, autoreferențialitate, ba chiar critică ficțională. Complex și
bine realizat din punct de vedere structural ( deși, stilistic, suferă din pricina identității
limbajului diferiților naratori), romanul lui Vișniec aduce un suflu proaspăt pe scena
literaturii românești contemporane și, de ce nu, anunță un proiect distopic mai larg,
binevenit și demn de atenție ‖.78
Prin urmare, avem de -a face cu un peisaj ficțional ciudat, în care personajele și
întâmplările sunt roadele unei programări eșuate. Nu lipsesc din acesta elemente dintre
cele mai bizare, cum ar fi o a doua agenție secretă, la fel de obscură, care se ocupă de
controlul viselor, fantome ale scriitorilor, litere care ies și atacă pe cel care le scrisese. Cu
alte cuvinte, din melanjul postmodern de genuri și planuri care este romanul lui Vișniec,
realul, cel puțin în forma sa autobiografică, nu este nicidecum exclus; cum nu e, de partea
cealaltă, nici poezia – numeroase capitole constituie poez ii adresate domnișoarei Ri,
geniu malefic ce îi înscenează o poveste de dragoste lui M. doar pentru a putea scrie, cu

76Revista Timpul, nr.226 -227-228,martie 2018, Radu Diaconu, Negustorul de sfârșituri ale literaturii .
77 http://www.revistatimpul.ro/view -article/2022 , http://fliphtml5.com/glcw/eaoh/basic
78 http://www.revistatimpul.ro/view -article/2022 . Radu Diaconu, Negustorul de sfârșituri ale literaturii .

49
ajutorul unor patch -uri literare aplicate acestuia, care transformă în limbaj stările psihice
și fizice ale purtătorului, un roman complet , în care fiecare cuvânt și gând ale iubitului să
fie fidel reproduse. ‖79
Un bun început de roman ori este un declic metafizic, ori nu este nimic80.Ce aduce
nou Matei Vișniec cu Negustorul de începuturi de roman privind retrospectiv în
paradigma romanelor sale? Păi, este tocmai perspectiva aceasta caleidoscopică, ușor de
sesizat și fără cheița de sub titlu: „roman caleidoscopic‖. Prozatorul, dramaturgul și
poetul de filieră optzecistă își propune să realizeze un roman format numai din începuturi
pentru un public împotmolit în această iluzie, de a lua totul de la capăt, de a ființa într -un
perpetuu început.
Personajele migrează dintr -o poveste într -alta ( ideea plantațiilor ficționale ale lui
O‘Brien) , din amintire într -un viitor utopic (cel în care computere specializate vor fi o
prelungire a gândurilor noastre care se vor transforma automat în roman), sar din
realitate în ficțiune și metaficțiune și de acolo în oniric (a cărui suprimare se cere
insistent, căci uneori înlocuiește atât de bine realitatea, încât omul nostru obișnuit să fugă
de responsabilități ar rămâne fericit acolo).
Romanele viitorului vor fi copiii contopirii omului cu mașinăria, cu tehnologia;
negustorul începuturilor de roman, com puterul Easy Teller care scrie romane la comandă,
patch -urile care extrag toate trăirile și violează visele, sunt promisiuni ale unei vieți mai
ușoare, care economi -sește timp, însă de fapt ea dezumanizează, în momentul în care
omul încetează să sondeze pe rsonal adâncurile ființei sale începe procesul de risipire.
Cum am putea caracteriza într -un cuvânt romanul acesta? La fel cum este
caracterizat unul dintre personajele -narator, domnul M: „om-vraiște” – prin extensie
roman -vraiște . Un veritabil om v raiște are oroare nu de vid, ci de Cosmos, adică de
sistemele organizate […] în fața unui univers ordonat nu mai ai nimic de făcut și de
adăugat, cu adevărat activ nu poți fi decât în acele lumi în care mai e ceva de făcut, în
care dezordinea, starea de vr aiște justifică efortul acțiunii […] cred chiar și în stilul
vraiște pentru că numai el ne mai poate aduce, în această lume în care s -a inventat tot,
puțin oxigen, puțină noutate.

79 http://www.revistatimpul.ro/view -article/2022 . Radu Diaconu, Negustorul de sfârșituri ale literaturii
80 https://hyperlite ratura.ro/negustorul -de-inceputuri -de-roman/

50
Așadar, Negustorul de începuturi de roman de Matei Vișniec este un roman atât de
haotic, în care personajele sunt pe rând naratori, scriitori, cititori; în care intră unii în
visele altora, nu au granițe temporale, spațiale și nicidecum ficționale. Un roman în care
trebuie să stai mereu cu creionul și foaia la îndemână , căci în fiecare nou capitol se mai
ivește un personaj, o situație, un amărât de obiect pe care trebuie să -l plasezi într -un vis,
poem sau roman anterior.Se lasă cu dureri de cap, însă tocmai asta este miza, ieșirea
cititorului din zona de confort și intr area într -o zonă laborioasă unde, dintr -odată, omul a
cărei principală caracteristică este graba nu mai poate înainta decât luându -și timp pentru
a pricepe. Și iată că Matei Vișniec a găsit leacul pentru societatea setată pe modul fast –
forward: romanul său .81
Romanul lui Matei Vișniec cuprinde, așadar, atât un experiment, cât și un
avertisment în legătură cu mersul lumii, cu evoluția vieții spirituale a acesteia, cu
însingurarea omului în mijlocul semenilor, cu atomizarea a tot ce reprezintă
realitatea construită în mii de ani de evoluție inteligentă . Astfel, mortul necăutat de
nimeni după ani de la dispariție și „negustorul de începuturi de roman" sunt doar două
dintre simbolurile destructurării civilizației, apărute chiar în mijlocul ei, de vreme ce
oamenii se învață să trăiască artificial cu totul ori, în cel mai bun caz, să caute să -și
trăiască fantasmele să se nutrească din sine — dar nu ca Hagi Nastratin, al lui lon Barbu
ignorând cu totul ce este dincolo de sine și contribuind, în felul acesta, l a adevărata
apocalipsă.
Totuși, cartea, prin suma de „începuturi de roman " pe care o cuprinde, este și o
formă prin care scriitorul contribuie, implicându -l pe cititor în firele ei aproape
inextricabile, la diminuarea impactului negativ pe care -l are asupra omului contemporan
civilizația tehnicistă aflată aproape de apogeu, pentru că îl împinge, oferindu -i doar
incipit -uri seducătoare de literatură, să caute el însuși continuarea, să se frământe, să
creeze cumva .82

81https://hyperliteratura.ro/negustorul -de-inceputuri -de-roman/
82 Mioara Bahna, Schițe dintr -un viitor verosimil , revista Nouă,nr.4,2018,p.12 – p.16

51

CONCLUZII

Având în v edere că limba și literatura română este într -o permanentă schimbare, este
dificil să se fixeze o d irecție evolutivă. În ceea ce îl privește pe Matei Vișniec a cărui
operă a fost tratat ă în prezenta lucrare, s -a încercat într -adevar o inserare în canonul
postmodernist, dar și optzecist, cu toate că proza lui este încă în schimbare, este vie,
supusă și altor factori ce țin îndeosebi de critica literară, de cititori.
În primul capitol al disertației am concluzionat că spațiul în care s -a născut și s -a
dezvoltat postmodernismul în literatura romînă a fost legat de cadrul istoric, politic. Dacă
ceea ce îi urmează modernității are un oarecare caracter revoluționar, al schimbării,
atunci și în opere, tra nziția primează. Sub aspectul optzecismului , încadrarea scriitorului ,
Matei Vișniec un optzecist complet, întreg, produs al acelui moment și al acelui elan, a
reprezentat în același timp și un grup care nu a făcut concesii politice și de altă natură .
În cel de -al doilea capitol , am aplicat trăsăturile postmodernismului pe proza
scriitorului, Matei Vișniec și anume a naliza romanului Negustorul de începuturi de
roman , care pare a fi o adevărată distopie auctorială. În lumea în care „toată lumea scrie,
nimeni nu mai citește ",autor ul se vede nevoi t să apeleze la serviciil e unor „negustori de
literatură " în speranța de a suprav ețui pieței literare contemporane, unde se află în
competiție cu mijloacele tehnologice de produs ficțiune.
În ultimul capitol al disertației am dorit să găsesc semnificațiile metaromanul
postmodern, Negustorul de începuturi de roman , care începe și se termină cu digresiuni
asupra artei de a face proză . Remarcabilă este însă priceperea autorului de a trans pune
discursul critic în narațiune, facilitat în bună măsură și de problematica roman ului,
centrată pe condiția scriit orului și, mai cu seamă, a literaturii, din ultimele decenii.
Este evident faptul că ar mai fi fost multe aspecte ce ar fi trebuit an alizate în detaliu în
această lucrare, dar datorită limitărilor de ordin organizatoric am ales varianta unei
sistematizări.

52

BIBLIOGRAFIE

OPERE
 Matei Vișniec, Negustorul de începuturi de roman – roman caleidoscop , Iași,
Editura Polirom, 2014 .
LUCRĂRI CITATE
 Cărtărescu Mircea, Postmodernismul românesc, Postfață de Paul Cornea ,
București, Editura Humanitas, 1999 .
 Cimpoeșu, Petru, Postmodernismul românesc , în volumul Romanul românesc în
colocvii (Contemporanul. Ideea europeană), Editura Semne, București, 2002 .
 Codoban Aurel , Semn și interpretare. O introducere postmodernă în semiologie și
hermeneutică, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001 .
 Crăciun, Gheorghe, Marineasa, Viorel, Generația '80 în proză scurtă (antologie),
Editura Paralela 45, Pitești, 1998 .
 Crețu, Bogdan , Matei Vișniec – un optzecist atipic , Iași, Editura Uni versității
„Alexandru Ioan Cuza ―, 2005.
 Gabriela Glăvan (coordonator) Metamorfoze, transgresiuni. Explorări în
literatura secolului XX , Editura Universității de Vest Timișoara, 2016 .
 Magiaru, Daniela, Matei Vișniec – Mirajul cuvintelor calde , București, Editura
Institutului Cultural Român, 2010.
 Vișniec, Matei, Sindromul de panică în Orașul Luminilor , Iași, Polirom, 2012.
 Matei Vișniec – Omul -pubelă, Femeia ca un câmp de luptă , Bucur ești, Editura
Cartea Românească, 2006.
 Mușat, Carmen, Strategiile subversiunii. Incursiuni în proza postmodernă ,
Editura Cartea Românească, București, 2008 .
 Nedelciu, Mircea, secțiunea antologică a volumului Experimentul literar.
Romanul postbelic , Editura Paralela 45, București, 1998 .
 Negrici, Eugen, Iluziile literaturii române , Editura Cartea Românească, București,
2008
 TomaPavel , Filosofia romanului , Humanitas,București, 2008

53

STUDII , INTERVIURI ȘI ARTICO LE DIN PERIODICE
 Alexandru Zotta, Un roman… al romanului postmodern , revista Poesis, nr.1 -2-
3,2014 .
 Alexandru Zotta, Un roman… al romanului postmodern , revista Poesis, nr. 6-7-
8,2014 .
 Alexandru Zotta, Un roman… al romanului postmodern , revista Poesis, nr. 9-
12,2014 .
 Bahna Mioar a, Schițe dintr -un viitor verosimil , revista Nouă,nr.4,2018 .
 Radu Diaconu ,Negustorul de sfârșituri ale literaturii , revista Timpul, iunie 2014.
 Dilema veche, nr. 579, 19 -25 martie 2015 .
 Gelu Ionescu, Un „roman artizanal― , revista Apostrof , 2014 .
 Toma Grigorie ,Un roman caleidoscop , revista Lucefărul de dimineață, nr.62014 .

RESURSE WEB

destepti.ro/cultura -generala/personalitati/page/9
https://hyperliteratura.ro/negustorul -de-inceputuri -de-roman/
http://www.revista -apostrof.ro/arhiva/an2014/n10/a10/
http://www.revistatimpul.ro/view -article/2022
http://www.viataromaneasca.eu/arhiva/58_viata -romaneasca -3-4-2009/34_
ancheta/282_canonul -literar -limite -si-ierarhii.html [accesat la 21.06.2015]. 248
George Banu apud Corniș -Pop Marcel, http://www.thefreelibrary.

54

Declarație pentru conformitate asupra originalității operei
științifice

Subsemnatul/subsemnata________________________________________,
candidat/ă la examenul de dise rtație la Facultatea de Litere, specializarea
________________________________ declar pe propria răspundere că lucrarea de față
este rezulta tul muncii mele, pe baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute din
surse care au fost citate și indicate, conform normelor etice, în note și în bibliografie.
Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o parte
din lucrare nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva, persoană fizică
sau juridică.
Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei
instituții de învățământ superior în vederea obținerii unui grad sau titlu științific ori
didactic.

Data, Semnătura,