NEGOCIEREA ȘI MEDIEREA ÎN SOLUȚIONAREA DISPUTELOR INTERNAȚIONALE (CAZUL REPUBLICII MOLDOVA) Teză de master Autorul: ______________ (semnătura)… [602903]

UNIVERSITATEA DE STA T DIN MOLDOVA
FACULTATEA RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE POLITICE
ȘI ADMINISTRATIVE
DEPARTAMENTUL RELAȚII INTERNAȚIONALE

DRĂGAN ALINA

NEGOCIEREA ȘI MEDIEREA ÎN SOLUȚIONAREA
DISPUTELOR INTERNAȚIONALE (CAZUL REPUBLICII
MOLDOVA)

Teză de master

Autorul: ______________
(semnătura)

Conducător științific: _____________
ROTARU Veronica, dr., conf. univ.

Aprob: Șef Departament ______________
EJOV Cristina, dr., conf. univ.

CHIȘINĂU, 2019

2
CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR …………………………………………………………………… …………………………. 3

ADNOTARE (în română, rusă și engleză)……………………………………………… …………………………. 4

INTRODUCERE ………………………………………………………………………….. ………………………………. 7

1. ABORDĂRILE ISTORI OGRAFICE ȘI TEORETIC E ALE INSTRUMENTELOR
DE SOLUȚIONARE A DI SPUTE LOR INTERNAȚIONALE ……………. ……………………………..
1.1. Istoriografia cercetării negocierii și medierii în soluționar ea dispute lor internaționale .14
1.2. Bazele teoretice ale negocierii, medierii și di spute lor internaționale …….. ……………….. …27
1.3. Concluzii la capitolul 1……………………………………………………………. …………………. ……….37

2. TRĂSĂTURI LE ȘI PREMISE LE NEGOCIERII ȘI MEDIERII ÎN PROCESUL
DE SOLUȚIONARE A DI SPUT ELOR INTERNAȚIONALE ……………….. ………………………….
2.1. Aspecte definitorii ale proceselor de negociere și mediere…. ………………………….. ………..39
2.2. Eficiența negocierii și medierii în soluționarea di spute lor internațional e………. …………..50
2.3. Concluzii la capitolul 2……………………….. ……………………………………………………. ………… 60

3. IMPACTUL NEGOCIERII ȘI MEDIERII ÎN PROCESUL DE REGLEMENT ARE
A CONFLICTULUI TRANSNISTREAN ……………………………………….. ………………………………..
3.1. Demersuri le de negociere și mediere întreprinse în scopul aplanării conflictului
transnistrean…………………………………………………………………………………….. ……………….. ………… 62
3.2. Realitățile și perspectivele de soluționare a conflictului transnistr ean prin intermediul
negocierii și medierii…………………………………………. …………………………………. ………………………. 71
3.3. Concluzii la capitolul 3………………………….. ……………………………….. ………………………….. 81

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI …………………………………………………. …………………………… 82

BIBLIOGRAFIE ……… ……………………. ……………………………………………………. ………………………85

ANEXE …………………………………………………………………………………………….. ………………………… ….
Anexa 1. Harta Republi cii Nagorno -Karabakh …………………………… …………………………………….. 96
Anexa 2. Partajarea locu rilor în „Senatul” propus de D. Koza k……………. ……………………………. 97

DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII ……………………………………….. …….98

LISTA ABREVIERILOR

CSI  Comunit atea Statelor Independente
CUC  Comisia Unificată de Control
EUBAM  The European Union Border As sistance Mission to Moldova and Ukraine
(Misiunea de Asistență a Uniunii Europene la frontiera moldo -ucraineană)
GOTR  Grupul Operativ de Trupe Ruse
NATO  North Atlantic Treaty Organization (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord )
ONU  Organizația Națiunilor Unite
CSCE/ OSCE  Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa/ Organizația pentru
Securitate și Cooperare în Europa
PNUD  United Nations Development Programme (Programul Națiunilor Unite pentru
Dezvoltare)
SUA  Statele Unite ale Americii
Tratatul FACE  Tratatul Forțelor Armate Convenționale din Europa
UE  Uniunea Europeană
URSS  Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

4
ADNOTARE

Drăgan Alina, „Negocierea și medierea în soluționarea disputelor internaționale (Cazul
Republicii Moldova)” , teză de ma gistru în Științe P olitice, specialitatea Studii Diplomatice ,
Chișinău, 2019 .

Struсtura tezei. Luсrarea este сonstituită din introduсere, 3 сapitole a сâte 3 paragrafe,
concluzii și recomandări , bibliografie din 1 35 titluri, 84 pagini de text de bază .
Cuvinte -cheie: negociere, medi ere, proces, procedură, dispută internațional ă, conflictul
transnistrean , reglementare, metod e pașnic e, părți terțe, mediator .
Domeniul de studiu reprezintă productivitatea negocierii și medier ii în soluționarea
dispute lor internaționale.
Sсopul și obieсtivele lucrării constau în studierea la nivel practic și teoretic a negocierii
și medierii în soluționarea disputelor internaționale , prin analiza istoriografică a cercetării
negocierii și medierii în soluționarea disputelor internaționale; determinare a bazelor teoretice a le
negocierilor, medierii și disputelor internaționale; prezentarea aspectelor definitorii ale
procesului de negociere și mediere; descrierea eficienței negocierii și medierii în soluționarea
disputelor internaționale; evaluarea demers urilor de negociere și mediere întreprinse în scopul
aplanării conflictului transnistrean; elucidarea realităților și perspectivelor de soluționare a
conflictului transnistrean prin intermediul negocierilor diplomatice și medierii internaționale.
Noutatea științifică a studiului constă în tratarea corespunzătoare a eficienței procesului
de negocieri și procedurii de mediere în soluționarea conflictului transnistrean prin elucidarea
unei noi perspective de reglementare a acestuia, sub aspectul unui nou format de negocieri.
Negocierile de pe parcursul multor ani au demonstrat ineficacitate în rezolvarea diferendului
respectiv, astfel lucrarea dată prezentând aspectele pozitive ale medierii drept instrument
adăugător într -un nou format de negocieri. Lucrar ea va elucida realitățile de reglementare ale
diferendului transnistrean prin procesul de mediere în conformitate cu particularitățile actuale ale
arenei internaționale.
Valoarea aplicativă a lucrării rezidă în posibilitatea de a deschide orizontul procesu lui
de mediere ca metodă alternativă și pașnică de soluționare a disputelor în Republica Moldova.
Introducerea datelor din teză în ghiduri pentru profesia de mediator ar oferi șanse de dezvoltare a
acestei profesii, aproape deloc practicată deocamdată, pe teritoriul țării noastre. De asemenea,
examinarea din cadrul acestei lucrării a unor exemple de succes ale eficienței procesului de
soluționare a altor dispute internaționale ar permite constituirea unui model de eficacitate a
procedurii pentru Republica M oldova.
Rezultatele obținute exprimă un studiu amplu al istoriografiei cercetării negocierii și
medierii în soluționarea disputelor internaționale prin care am putut analiza bazele teoretice ale
negocierii, m edierii și disputelor internaționale. De asemene a, am reușit cercetarea minuțioasă a
aspectelor definitorii ale proceselor de negociere și mediere și specificarea unor particularități
pentru demonstrarea eficienței negocierii și medierii în soluționarea disputelor internaționale.
Totodată, investigarea demersurilor de negociere și mediere întreprinse în scopul aplanării
conflictului transnistrean au contribuit la elucidarea realităților și perspectivelor de soluționare a
acestui conflict prin intermediul negocierilor diplomatice și medierii internaționale. Astfel a fost
elaborat un nou format de negocieri în cazul conflictului transnistrean care presupune ca
procedura de mediere să includă rundele de negocieri monitorizate de o singură pa rte terță
mediatoare sub forma unei organizații internaționale cu drept de implicare .

5
АННОТАЦИЯ

Дрэган Алина , „Переговоры и посредничество в разрешении международных
споров (на примере Республики Молдова )”, магистерская работа в области
политических наук , специальность Дипломатические исследования , Кишинев, 2019.

Структура дипломной работы. Дипломная работа состоит из введения, 3 глав
каждое состо ящих из 3 параграфов, выводы и рекомендации , библиографи я из 135
источников , 84 страниц основного текста.
Ключевые слова: переговоры, посредничество, судебный процесс, процедура,
международный спор, приднестровский конфликт, урегулирование, мирные методы,
третьи стороны, посредник.
Область исследования является продуктивность переговоров и посредничество в
решении международных споров.
Цель и задачи исследования является изучение на практическом и теоретическом
уровне ведения переговоров и посредничества в урегулировании международных споров
посредством историографического анализа переговоров и посредничества в урегулиро –
вании международных споров; определение теоретической основы переговоров, медиации
и международных споров; представление определяющих аспектов процесса переговоров и
посредничества; oписа ние эффективность переговоров и посредничества при разреш ении
международных споров; оценка переговорных и посреднических шагов, предпринятых
для урегулирования приднестровского конфликта; выяснение реалий и перспектив
урегулирования приднестровского конфликта путем дипломатических переговоров и
международного по средничества.
Научная новизна исследования заключается в адекватном подходе к эффектив –
ности переговорного процесса и процедуры посредничества в решении приднестровского
конфликта путем выявления новой перспективы его урегулирования с точки зрения
нового ф ормата переговоров. Переговоры в течение многих лет показали неэффектив –
ность разрешения спора, поэтому в документе представлены позитивные аспекты
медиации как дополнительного инструмента в новом формате переговоров. В документе
будут разъяснены регулятор ные реалии приднестровского спора через посреднический
процесс в соответствии с особенностями международной арены.
Значение работы заключается в возможности открытия горизонта посредническо –
го процесса в качестве альтернативного и мирного способа урегулиро вания споров в Рес –
публике Молдова. Внедрение данных тезисов в методические рекомендации для профе –
ссии медиатора предоставит возможности для развития этой профессии, практически
никогда не практикуемой на территории нашей страны. Кроме того, изучение успе шных
примеров эффективности процесса разрешения других международных споров в этом
документе позволит создать модель эффективности процедуры для Республики Молдова.
Полученные результаты выражают обширное исследование историографии
переговоров и посредниче ских исследований в решении международных споров с помо –
щью которых мы проанализирова ли теоретические основы международных переговоров,
посредничества и споров. Также мы исследовали аспекты переговорного и посредничес –
кого процессов и уточнили некоторые особенности для демонстрации эффективности
переговоров и посредничества в разрешении международных споров. Расследование уси –
лий по переговорам и посредн ичеству предпринимаемых с целью урегулиров ания данного
конфликта помогло выяснить реалии и перспективы урегулирования этого конфликта с
помощью дипломатических переговоров и международного посредничества. Таким обра –
зом, в случае приднестровского конфликта был разработан новый формат переговоров,
который требует, чтобы пр оцедура посредничества включала раунды переговоров, кон –
тролируемые одним посредником третьей стороны, в форме международной организации
с правом участия.

6
ANNOTATION

Drăgan Alina, „Negotiation and mediation in the settlement of international disputes
(Cas e of the Republic of Moldova)” , Master's thesis in Political Sciences, Diploma cy Studies,
Chișină u, 2019.

The content of research paper. The thesis con sists of introduction, 3 chapters with 3
paragraphs, conclusions and recommendations , bibliography of 1 35 titles and 84 pages of main
text.
Keywords: negotiation, mediation, trial, procedure, international dispute, Transnistrian
conflict, regulation, peaceful methods, third parties, mediator.
Field of study represents the productivity of negotiation and mediation in solving
international disputes.
Research purpose and objectives are to study at the practical and theoretical level
negotiation and mediation in the settlement of international disputes through historiographic
analysis of negotiation and media tion research in the settlement of international disputes;
determining the theoretical basis of negotiations, mediation and international disputes; presenting
the defining aspects of the nego tiation and mediation process; d escribe the effectiveness of
nego tiation and mediation in resolving international disputes; assessing the negotiation and
media tion steps taken to settle the t ransnistrian conflict; the elucidation of the realities a nd
perspectives of solving the t ransnistrian conflict through diplomatic negotiations and
international mediations.
The scientific novelty of the study is the adequately treat the efficiency of the
negotiation process and the medi ation procedure in solving the t ransnistrian conflict by
elucidating a new perspective for its regulation, in terms of a new format of negotiations.
Negotiations over many years have shown ineffectiveness in resolving the dispute, so the paper
presents the positive aspects of mediation as an added tool in a new format of negotiations. The
paper will elucidate the regulatory realities of the Transnistrian dispute through the mediation
process according to the particularities of the international arena.
The applicative value of the paper lies in the possibility of opening the horizon of the
mediation p rocess as an alternative and peaceful method of settling disputes in the Republic of
Moldova. The introduction of the thesis data into guidelines for the mediator profession would
provide opportunities for the development of this profession, almost never p racticed on the
territory of our country. Also, the examination of successful examples of the efficiency of the
process of solving other international disputes in this paper would allow for a model of
procedure effectiveness for the Republic of Moldova.
The obtained results express an extensive study of historiography of negotiation and
mediation research in solving international disputes through which we were able to analyze the
theoretical basis of international negotiation, mediation and disputes. We hav e also thoroughly
researched the defining aspects of negotiation and mediation processes and specifying some
particularities for demonstrating the effectiveness of negotiation and mediation in resolving
international disputes. At the same time, investigati ng the negotiation and mediation efforts
undertaken in order to settle the t ransnistrian conflict helped to elucidate the realities and
prospects of solving this conflict through diplomatic negotiations and international mediations.
Thus, a new format of n egotiations was developed in the case of the t ransnistrian conflict which
requires the mediation procedure to include the negotiation rounds monitored by a single third
party mediator in the form of an i nternational organization with the right of involveme nt.

7
INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei. Metoda alternativă de soluționare a conflictelor/ litigii –
lor/dispute lor presupune o soluționare a acestora de orice fel sau natură, cum ar fi civile, politice,
comerciale, familiale, de muncă, penale, administrative, înt altă formă decât cea folosită de către
instanțele de judecată.
Printre principalele metode alterative de soluționare a litigiilor se regăsesc negocierile,
arbitrajul, medierea, concilierea, bunele -oficii. Aplicarea metodelor alternative de soluționare a
disputelor se prezintă ca o necesitate în scopul de a îmbunătăți eficacitatea justiției și de a crește
nivelul de credibilitate a populației în modul corect de reglementare și profesionalitate a actorilor
implicați în procesul de realizare a dreptății.
Reglementarea amiabilă și binevoitoare a disputelor are prioritate, deoarece soluțiile de
împăcare se cons ideră a fi mult mai durabile și implică cheltuieli financiare cu mult mai reduse
față de o procedură în instanța judiciară. Acestea au randamentul necesar de a produce un impact
pozitiv asupra sistemului judecătoresc, de la care se așteaptă o manifestare a ctivă a interesului
atât din partea instanțelor de judecată, cât și a executorilor profesiei juridice și, nu în ultimul
rând, a societății civile, sub forma, de exemplu, a organizațiilor nonguvernamentale.
Convenirea și derularea negocierilor constituie fu ncția ce ntrală a diplomației. N egocierea
internațională este o manifestare tipică, precum și esența însăși a metodei și comunicării
diplomatice. Istoria diplomației se identifică, în mare parte, cu istoria negocierilor între state.
În egală măsură, se poat e constată și faptul că negocierea este mijlocul consacrat de
soluționare pașnică a conflictelor dintre state.
Evoluția relațiilor internaționale a determinat creșterea frecventă a rolului negocierilor, ca
mijloc de reglementare a celor mai diverse probleme ale raporturilor dintre actorii internaționali
și de dezvoltare a colaborării internaționale.
Medierea este una dintre metodele cel mai des întâlnite în soluționarea conflictelor
internaționale, datorită faptului că aceasta este adaptabilă și flex ibilă, iar aceste caracteristici o
poziționează a fi drept o s trategie efectivă de reconstruc ție a păcii în orice faze conflictuale.
Medierea poate fi folosită în prevenirea escaladării conflictului/ disputei , fiind utilizată în
diplomația preventivă, sau poate fi aplicată pentru a înceta violențele, regăsindu -se în domeniul
de gest ionare a conflictului respectiv . Actualmente, abordarea conflictelor internaționale într -o
manieră pășnică și rezolvarea acestora într -o modalitate reciproc avantajoasă se prezin tă ca o
prioritate în agenda globală.

8
Nivelul de ramificare al relațiilor politice, economice și sociale, într -o comunitate
internațională regională tot mai complicată, precum și dezvoltarea economică, apariția unor noi
industrii, dar și multilateralitate a în creștere a numeroaselor aspecte ale vieții cotidiene pe un
areal mai restrâns dar și mai interconectat, presupun noi tipuri de conflicte.
Rezolvarea obișnuită a conflictelor, prin remiterea acestora la organele de justiției și
soluționarea prin metod a câștig -pierdere, a devenit în ultima perioadă o acțiune care nu acordă
un răspuns adecvat mereu, iar soluția pe care acele organe de justiție o impun nicidecum nu
favorizează în mod egal reclamantul și pârâtul.
În condițiile regionale, în circumstanțele actuale de satisfacere a necesităților proprii și de
dobândire a intereselor particulare ale statelor, metodele pașnice de soluționare a conflictelor s-
au dovedit a fi cel e mai efectiv e și cel mai utilizat e mijloace , prin ajustarea intereselor părților la
nevoile specifice fiecăreia, astfel reconciliind pozițiile divergente ale lor, cu posibilitatea unor
eventuale relații ulterioare neostile și prielnice.
Referitor la Republica Moldova, funcționarea efectivă și eficientă a sistemului alternativ
de soluțio nare a dispute lor, în special prin procedurile negocierii și medierii care folose sc
reglementările, literatura de specialitate și practica întâlnită în alte sisteme de drept, rezultă a fi
vitală în procesul de consolidare a unui sistem judiciar modern, cu potențialul de a contribui la
reducerea sarcinilor curților de judecată, de accelerare a procesului de soluționare a cauzelor
litigioase. Pe lângă diminuarea importanței, pe alocuri exagerate, a instanțelor de judecată, atât
negocierile, cât și medierea au drept efect producerea unor schimbări benefice la nivelul
societății noastre.
Gradul de investigație a temei. La scrierea acestei lucrări s -a utilizat o gamă largă de
monografii, culegeri de autori, articole din reviste de specialitate, cores punzătoare su biectului
analizat, care au permis o examinare multilaterală a temei.
Metodele pașnice de reglementare a conflictelor, în special negocierile diplomatice și
procedura de mediere , există de mai mult timp mai ales în domeniul Dreptului Internațional
Public și al Relațiilor Internaționale , iar actualmente se observă testarea aplicabilității lor și în
alte arii, cum ar fi disputele comerciale, conflictele din Dreptul Muncii, divergenț ele cu copii.
Din zona occidentală drept specialiști care au studiat teoria negocierilor diplomatice îi
remarcăm pe Raiffa H 1 și Scott B.2. Autorul Berridge G. R .3 vine cu 2 volume de studiu în
domeniul teoriei și practicii negocierilor , dintre care cel mai nou adaptat contemporanie tății.

1 Raiffa H. The art and science of negotiation. Harward: Belknap Press, 1985. 384 p.
2 Scott B. Arta negocierilor. București: Tehnica, 1996. 152 p.
3 Berridge G. R. Diplomacy – Theory and Practice . Londra: Palgrave Macmillan , 2010. 296 p.

9
Dintre cercetătorii occidentali care s -au preocupat de studierea fenomenului medierii
menționăm Raymond G. și Kegley C. Jr.4, Brian S. Mandell și Brian W. Tomlin.5, Beber. B.6. Din
Franța se remarcă Dufour J.L.7 și Duroselle J.B.8, iar din zona Balcanilor, arie cu un focar de
litigiu internațional și pentru care este relevant să se pronun țe în acest domeniu, îl menționăm pe
Milik O.9.
Despre negocierile diplomatice se vorbește și în Federația Rusă, un ii dintre cei mai
notorii autori fiind Lukashiuk I .10, Sheretov S. G.11 și Vasilenko I. A.12.
Referitor la modul de defășurare a medierii în zona estică a Europei putem spune că aces –
ta este studiat atât ca un fenomen existent extern cât și ca o procedura exist entă la nivel intern,
mai ales că Federația Rusă este împarțită în mai multe ținuturi, fiecare având propria practică cu
privire la mediere. Astfel, se remarcă autorii Cernoudova M.13, Malova E.14 Și Borisova E.15.
De asemenea, subiectul negocierilor nu este lăsat în umbră nici de către autorii români.
Aici vorbim despre Malița M.16, Mazilu D.17, Pruteanu Ș.18. În rândul cercetătorilor din România
există un grad amplu de analiză a feno menului, a instituției și procesului de desfășurare a
medierii, profesia mediatorului și bunele -practici ale acestuia fiind pe larg examinate în diverse
ghiduri. Printre cercetător ii din domeniu se numără Boncu Ș.19, Petraru R.A.20, Poenaru M.21,
Roșu A.22, Ancheș. D.I.23, Mitroi M.24, Braica A.25.

4 Raymond G., Kegley C. Jr. Third party mediation and international norms: A test of two models. In: Conflict
Management and Peace Science, no. 9, 1985, p.33 -51.
5 Brian S. Mandell, Brian W. Tomlin. Medierea în dezvoltarea normelor de rezolvare a conflictului. In: Negotiation
Journal, Vol.28, Nr.1 (1991), p.43 -55.
6 Beber. B. International Mediation, Selection Effects, and the Question of Bias. In: Conflict Management and Peace
Science, 2012, Vol 29(4), p.397 –424.
7 Dufour J.L. Crizele internationale. De la Beijing (1900) la Kosovo (1999). Bucuresti: Corint, 2002. 119 p.
8 Duroselle J.B. Kaspi A. Istoria relațiilor internaționale 1948 – până în zilele noast re. București: Editura Științelor
Sociale și Politice, 2000. 465 p.
9 Milik O. Acțiunile ONU pentru gestionarea crizelor și conflictelor. În: Studia Securitatis, 2010, Nr. 1, p.76 -85.
10 Лукашук И. Дипломатические переговоры и принимаемые на них акты. Москва: Nota Bene, 2004. 144 c.
11 Шеретов С. Г. Ведение международных переговоров . Алматы: Данекер, 2004. 154 с .
12 Василенко И. А. Международные переговоры: учебник для магистров. M осква: Издательство Юрайт,
2015. 486 c.
13 Черноудова М. Правовые проблемы мирного урегулирования международных конфликтов в рамках
международных организаций. Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата
юридических наук . Москва , 2006. 21 c.
14 Малова. H. Медиация: Посредничество в конфликтах. Калуга: Духовное познание, 2004. 176 с.
15 Борисова Е. Российская процедура медиации: концепция развития. В: Bестник гражданского процесса,
2011, №1, с.66 -78.
16 Malița M . Teoria și practica negocierilor . București : Politica , 1972 . 356 p.
17 Mazilu D. Tratat privind teoria și practica negocierilor. București: Lumina Lex, 2008. 488 p.
18 Pruteanu S. Manual de comunicare și negocieri în afaceri. Iași: Polirom, 2000. 280 p.
19 Boncu Ș. Negocierea și medierea – perspective psihologice. București: Editura Universitaria, 2006. 252 p.
20 Petraru R.A. Soluționarea pe cale pașnică a diferendelor internaționale – principiu fundamental al dreptului
internațional public. În: Analele Universității „C.Brâncuși”. Târgu Jiu: Ști ințe Juridice, Nr. 3/2013, p.95 -104.
21 Poenaru M. Medierea pe înțelesul tuturor. București: ePublishers, 2011. 109 p.
22 Roșu A. Medierea – mijloc alternativ de soluționare a litigiilor comerciale internaționale: Medierea în România.
București: Universul Ju ridic, 2010. 480 p.

10
În Republica Moldova subiectul negocierilor diplomatice este unul des abordat de către
cercetători precum Crăciun C. 26, Colațchi A.27, Rotaru V. 28 29, care efectuează o analiză
minuțioasă a conceptelor teoretice și aplicațiilor practice propuse de autorii occidentali, pentru a
le transpune în realitățile Republicii Moldova.
Totodată, având în vedere că pe teritoriul țării noastre avem existent conflictul trans –
nistrean, considerat de unii înghețat, dar de alții cu reale șanse de rezolvare, acesta a determinat
specialiștii să studieze posibilitățile de soluționare ale lui și implicarea procedurii de mediere în
cadrul acestui litigiu sau prin desfă șurarea acestui proces pașnic de soluționare a diferendului,
dintre ei expunându -se în lucrări Marțian I. Niciu.30, Gladchi G. și Spoi ală A.31, Anton A. și Saca
V.32, Solomon C. și Gumeniuc A.33, Zubco A34. Eșanu C.35, Lavric. A.36 37.
Problema de cercetare o reprezintă eficacitatea procesului de negociere și procedurii de
medier e drept instrumente de soluționare a disputelor internaționale, specificând cazul Republicii
Moldova.
Obiectul de cercetare îl constituie conflictul transnistrean și trăsăturile distinctive ale
negocierii și medierii în cazul dat , prin care aceste instrumente pașnice își demonstrează
eficiența, indicând exemplul Republicii Moldova.
Scopul și obiectivele acestei lucrări constau în a studia la nivel practic și teoretic eficiența
negocierii și medierii în soluționarea disputelor internaționale. Astfel, pentru a atinge acest scop,
sunt propuse următoarele obiective:

23 Ancheș. D.I. Medierea în viața social -politică. București: Editura Universitară, 2010. 320 p.
24 Mitroi M. Ghidul mediatorului profesionist. București: FMMM.RO , 2013. 133 p.
25 Braica A.P. Concilierea și medierea – forme de rezolvare alternativă a conflictelor în relațiile industriale din
România. În: Revista Română de Dreptul Muncii, București, nr. 5/ 2015. 160 p.
26 Crăciun C. Teoria și practica negocierilor. Chișinău: Prut Internațional , 2002. 192 p.
27 Colațchi A. Negocierile internaționale – metodă pașnică de dirijare a relațiilor internaționale. În: Studii
Internaționale: Viziuni din Moldo va, 2007, nr.4(5), p.36 -42.
28 Rotaru V. Teoria și practica negocierilor diplomatice. În: Relațiile internaționale în curriculumul universitar:
bazele teoretico -metodologice. Coord. V. Teosa, Gr. Vasilescu, V. Rotaru. Chișinău: CEP USM, 2016, p. 138 -152.
29 Rotaru V. Teoria negocierilor diplomatice. Suport de curs. Chișinău: CEP USM, 2018. 217 p.
30 Marțian I. Niciu. Drept Internațional Public. Ediția II, Vol. II. Iași: Fundația Chemarea. 1996, p. 168 -169.
31 Gladchi G. Spoială A. Medierea: concept și particul arități de realizare. În: analele științifice ale Centrului de
cercetări științifice a Academiei „Ștefan cel Mare” a M.A.I. al Republicii Moldova, Chișinău, 2003, p.47 -57.
32 Anton A. Saca V. Rolul potențial al actorilor internaționali în soluționarea conf lictului transnistrean înghețat. În:
MOLDOSCOPIE, 2009, nr.1 (XLIV), p. 23 -33.
33 Solomon C. Gumeniuc A. Conflictul transnistrean și procesul de negocieri în formatul „5+2”. În:
MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), nr.3 (XLII), 2008, p.174 -185.
34 Zubco A. Medierea problemelor sociale – un imperativ al timpului. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză
politică), Nr.4 (XXXIX), 2007, p.135 -147.
35 Eșanu C. Conflictele și crizele internaționale – abordări teoretice și strategii conceptuale. În: Știința polit ică în
Republica Moldova: realizări și perspective. 2011, p.79 -87.
36 Lavric A. Conflictul nistrean din perspectiva standardelor internaționale. În: Știința politică în Republica
Moldova: realizări și perspective, 2011, p.337 -350.
37 Lavric A. Abordări ale soluționării conflictului din zona nistreană a republicii moldova. În: MOLDOSCOPIE
(Probleme de analiză politică), nr.1 (LVI), 2012, p.166 -182.

11
 analiza istoriografică a cercetării negocierii și medierii în soluționarea disputelor
internaționale;
 determinarea bazelor teoretice ale negocierilor , medierii și disputelor internaționale;
 prezentarea aspectelor definitorii ale procesului de negociere și mediere;
 descrierea eficienței negocierii și medierii în soluționarea disputelor internaționale;
 evaluarea demersurilor de negociere și mediere întreprinse în scop ul aplanării
conflictului transnistrean;
 elucidarea realităților și perspectivelor de soluționare a conflictului transnistrean prin
intermediul negocierilor diplomatice și medierii internaționale .
Metodele și metodele de cercetare ale lucrării. Pentru atingerea scopului și a obiectivelor
propuse într -o analiză exhaustivă a eficienței negocierii și medierii în soluționarea disputelor
internaționale, am folosit mai multe metode de cercetare teoretice și practice, printre care se
numără:
– metoda istorică , cu ajutorul căreia am analizat evoluția istoriografică a conceptelor de
negociere, mediere și de diferende internaționale;
– metoda analitică , care a permis formarea unor enunțuri care nu pierd legătura cu
realitatea empirică, nedepășind capacitățile intelectului rațional, adică evaluarea
scrierilor din cercetări la nivel ul informațiil or existente;
– metoda dialectică , ca modalitate epistemologică fundamentală înțeleasă și ca expresie a
ideii de complementaritate, m -a ajutat să expun dezbate rea dintre diverse teze și
antiteze, pentru ca să reușesc la final să fac o sinteză;
– metoda analizei comparate , datorită căreia a fo st posibilă studierea diferitor clasificări
ale tipurilor de negocieri și de mediere, pentru a valorifica adecvat randamentul
fiecăreia ;
– metoda normativă , care a fost utilizată pentru a studia actele normative, cum ar fi
regulamente, legi, rapoarte legistative în baza cărora sunt aplicate procedurile de
reglementare pașnică a disputelor ;
– metoda content -analizei , a fos t folosită pe tot parcursul lucrării, întrucât cercetarea dată
a vizat studierea documentelor, ziarelor, rapoartelor, literaturii de speciali -tate, pentru
a putea oferi o imagine complexă a tendințelor posibile dar și a celor existente în
domeniul negocierii și medierii;
– metoda observației , care prin scopul de a contextualiza evenimentele observate, mi -a
permis integrarea procesului de negocieri și procedurii de mediere la etapa actuală în

12
cadrul unei serii de evenimente internaționale interconecta te, cum ar fi în cazu l
Republicii Moldova .
Ipoteza cercetării rezidă în confirmarea deplină a eficienței metodelor pașnice de
soluționare a disputelor negocierea și medierea drept instrumente corespunzătoare ale tratării
problemei transnistriene întru atingerea obiectivului de a soluționa acest conflict înghețat.
Noutatea științifică a lucrării constă în tratarea corespunzătoare a eficienței procesului
de negocieri și procedurii de mediere în soluționarea conflictului transnistrean prin elucidarea
unei noi perspective de reglementare a acestuia, sub aspectul unui nou format de negocieri.
Negocierile de pe parcursul multor ani au demonstrat ineficacitate în rezolvarea diferendului
respectiv, astfel lucrarea dată prezentând aspectele pozitive ale medierii drept instrument
adăugător într -un nou format de negocieri . Lucrarea va elucida realitățile de reglementare ale
diferendului transnistrean prin procesul d e mediere î n conformitate cu particularită țile actuale ale
arenei internaționale.
Valoarea aplicativă a lucrării rezidă în posibilitatea de a deschide orizontul procesului
de mediere ca metodă alternativă și pașnică de soluționare a disputelor în Republica Moldova.
Introducerea datelor din teză în ghiduri pentru profesia de mediator ar oferi șanse de dezvoltare a
acestei profesii, aproape deloc practicată deocamdată, pe teritoriul țării noastre. De asemenea,
examinarea din cadrul acestei lucrării a unor exe mple de succes ale eficienței procesului de
mediere ar permite constituirea unui model de eficacitate a procedurii pentru Republica
Moldova.
Volumul, structura și sumarul compartimentelor tezei . Textul de bază al tezei constituie
84 pagini. Lucrarea dată c onstă din: introducere, 3 capitole a câte 3 paragrafe fiecare, concluzii și
recomandări , bibliografie și anexe .
Capitolul I „Abordările istoriografice și teoretice ale instrumentelor de soluționare a
disputelor internaționale” realizează analiza istoriografică a cercetării instrumentelor pașnice
negocierea și medierea în cadrul soluționării disputelor internaționale, precum și bazel e teoretic e
ale noțiunilor de negociere, medier e și dispute internaționale , finalizându -se cu con cluziile de
rigoare.
Capitolul II, „Trăsături le și premise le negocierii și medierii în procesul de soluționare a
disputelor internaționale ” prezintă aspectele definitorii ale procesului de negociere și mediere ,
după care descrie eficiența negocierii și med ierii în soluționarea disputelor internaționale și se
axează pe demonstrarea trăsăturilor distinctive ale acestor instrumente, după care urmează
concluzii.

13
Capitolul III „Impactul negocierii și medierii în procesul de reglementare a conflictului
transnistrean” prezintă o analiză la nivel local a diferendului de pe teritoriul Republicii Moldova,
sprijinindu -se pe două paliere, unul prin evaluarea demersurilor întreprins e în scopul a planării
conflictului transnistrean și altul prin examinarea realităților și perspectivelor de reglementare a
conflictului transnistrean prin intermediul negocierilor diplomatice și medierii internaționale.
După capitole urmează Concluzii și recomandări , care conțin sinteza celor expuse pe
parcursul lucrării și încearcă să efectu eze recomandările de rigoare, mai apoi fiind expusă
Bibliografia cercetărilor, schemelor și articolelor care au fost consultate , demonstrate în Anexe .

14
1. ABORDĂRILE ISTORIOGRAFICE ȘI TEORETICE ALE INSTRUMENTELOR
DE SOLUȚIONARE A DISPUTELOR INTERNAȚIONALE
1.1 Istoriografia cercetării negocierii și medierii în soluționarea disputelor internaționale
În structurarea relațiilor dintre oameni și dintre comunitățile umane, instrumentele
pașnice negocierea și medierea reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale
amiabilă, cu ajutorul unor runde de întâlniri sau a unei terțe persoane specializate în calitate de
mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și care are liberul
consimțământ al părților. De studierea acest or proceduri complexe s -au preocupat diferiți
cercetători, care și -au expus opiniile în lucrări remarcabile, demonstrând astfel că fenomenul
negocierii și medierii necesită o analiză amplă corespunzătoare.
Pentru a prezenta un cadru atotcuprinzator a teoriei negocierilor diplomatice vom analiza
lucrări ale cercetătorilor din diferite zone, care ne vor deschide un spectru larg de idei din
domeniu l respectiv.
Astfel, analiz ând ideile lui Raiffa H.38, observăm că autorul subliniază problemele și
situațiile în care, cu abilitățile pe care el dorește să le dezvolte, participanții la procese de
împăcare pot obține rezultate benefice pentru toate părțile interesate. Într -adevăr, el su sține că
modul de gândire popular „în sumă zero” , mod potrivit căruia o parte trebuie să piardă dacă
celălalt câștigă, ceea ce poate face ca relația dintre părți să se înrăutățească mai mult decât ar fi
atunci când ar neglija câștigurile reciproce comune.
Folosind o gamă largă de cazuri specifice și diagrame clare și utile, Raiffa nu numai că
elucidează procesele pas cu pas ale negocierii, ci traduce, de asemenea, această înțelegere mai
profundă în orientările practice pentru negociatori și „intervenienți” . El analizează mecanica
negocierii, bazându -se pe experiența sa vastă de teorie a jocului și analiză a deciziilor, pe
experiențele sale personale ca director al unui institut internațional care se ocupă de problemele
Est/Vest și rezultatele unor exerciții simulate de negociere cu sute de participanți.
Lucrarea lui Scott B. „Arta negocierilor” 39 este unul din best -sellurile timpurilor în care a
apărut în domeniul practicii negocierilor. Ea este adresată atât celor care se avântă pentru prima
dată în câmpul fascinant al negocierilor de tot tipul cât și negociatorilor experimentați, oferindu –
le instrumentele necesare obțin erii unor negocieri eficiente.

38 Raiffa H. The art and science of negotiation. Harward: Belknap Press, 1985. 384 p.
39 Scott B. Arta negocierilor. București: Tehnica, 1996. 152 p.

15
În prima parte a cărții se arată modul în care se pot obține negocieri creative între părțile
implicate utilizând tactici ce vor conduce negocierile către o înțelegere benefică tuturor. Î n partea
a doua se prezintă instrumentele necesare u nei negocieri în avantaj personal , care să conducă pe
de o parte la maximizarea satisfacției proprii, i ar pe de altă parte la întreținerea unor relații
cordiale -amicale cu partenerii de negocieri. În a treia parte a cărții sunt analizate instrumentele
necesare unui negociator, indiferent de stilul de negociere pe care îl adoptă , modul în care trebuie
să acț ioneze echipele de negociatori, managementul negociatori lor și strategiile ce trebuiesc
urmărite în cadru l tratativelor.
Metodele descrise de Scott B. au fost dezvoltate și testate cu ajutorul a peste 400 de
negociatori care au acționat în diverse tipuri de afaceri și în țări diferite. În lumea actuală orice se
poate negocia , crede autoru l, iar această carte oferă instrumentele teoretice, dar mai ales cele
practice, necesare oricărei persoane ce dorește să obțină rezultate deosebite în viața de zi cu zi
sau în meseria de negociator.
La rândul său, Berridge G.40 prezintă o ediție complet revizuită și actualizată a manua –
lului standard privind teoria și practica diplomatică. Acesta include o acoperire cuprinzătoare a
principalelor probleme, de la telecomunicații la summit, ceea ce demonstrează actualitatea
negocierilor în epoca tehnologiilor informaționale. Cu noi secțiuni privind importanța urmăririi
acordurilor și a adaptabilității ambasad ei rezidente, această ediție a d iplomației oferă cele mai
recente informații despre practica reală a relațiilor internaționale.
Cartea lui Berridge G., recunoscută pe scară largă ca manual standard pe această temă și
deja tradusă în șase limbi, a fost complet actualizată, reorganizată și foarte extinsă. Aceasta
expune noi capitole privind consulii, diplomația publică, trimișii speciali și cum sunt urmărite cel
mai bine acordurile, ultimul având o privire atentă asupra unor acorduri de tortură de exemplu,
care de asemenea demonstrează necesitatea și utilitatea nego cierilor diplomatice în relațiile
internaționale contemporane.
Întru efectuarea unei investigații istoriografice cuprinzătoare a medierii în soluționarea
litigiilor internaționale se vor examina lucrări ale autorilor precum Brian S. Mandell și Brian W.
Tomlin, Bercovitch J., Dufour J.-L., Ancheș D.-I., Braica A.P., Roșu A., Spoială G., Rotaru V.,
Lavric A. și ale altor autori, care vor permite pătrunderea în esența istoriografiei cercetării
medierii.
De-a lungul timpului, datorită provenienței cuvântul ui și a procedurii, s -a stabilit în sfera
cotidiană că medierea se bazează pe încrederea pe care părțile o acordă persoanei mediatoare, ca

40 Berridge G. R. Diplomacy – Theory and Practice . Londra: Palgrave Macmillan , 2010. 296 p.

16
persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru soluționarea conflictului
sau a litigiulu i pe care îl au, prin obținerea unui rezultat convenabil pentru părți, eficient și
îndelungat.
Astfel, această metodă s-a conturat drept o formă alternativă de rezolvare a di sputelor
dintre două sau mai multe părți care doresc să ajungă la o înțelegere, cu ajutorul unei persoane
din afară, care la rândul ei este specializată în calitate de mediator. Divergențele de bază pot
implica atât state, cât și organizații, comu nități și/sau ind ivizi.
Pentru înțelegerea potrivită a funcționalității medierii, este necesară analiza viziunilor
specialiștilor în domeniu. În acest context, despre această modalitate pașnică cu ajutorul căreia
pot fi soluționate conflictele, autorii occidentali Brian S. Mandell și Brian W. Tomlin, în lucrarea
lor „Medierea în dezvoltarea normelor de rezolvare a conflictului” 41 spun că există doi factori,
care în opinia autorilor, influențează asupra succesului procedurii de mediere internațională.
Și anume:
– factori de context, cum ar fi natura conflictului, caracteristicile relațiilor dintre părțile
implicate în conflict, caracteristicile părții terțe și relațiile dintre terț și fiecare dintre
părțile respective implicate în conflict;
– factori de procedură, care se refer ă la strategiile utilizate de partea mediatoare.
Autorii reflectă ideea că anume de factorii de procedură depinde rezultatul medierii
internaționale, din cauza faptului că mediatorul ar putea adopta diferite tipuri de strategii pe
parcursul procesului. Strategia de mediere se referă la meto dele de rezolvare a conflictelor, care
includ managementul disputelor și conflictelor care sunt coordonate.
O altă lucrare care abordează pe larg procedura medierii și componentele ei este
„Medierea în conflictele internaționale” 42 a autorului Bercovitch J. Vorbind despre strategiile de
mediere, menționate și în lucrarea precedent analizată, acest autor menționează trei strategii
diferite de mediere:
– Strategia de directivă privind strategia de comunicare și strategi a facili tării procedurale.
Această strategie are un impact direct asupra intereselor părților, are cel mai înalt nivel
de intervenție și, drept urmare, cea mai mare probabilitate de succes.
– Teoria mecanismului casual. Adepții acesteia susțin că teoria dată reprezintă
mecanismul asociat cu fiecare dintre cele trei strategii diferite, care determină care este
cea mai efectivă.

41 Brian S. Mandell, Brian W. Tomlin. Medierea în dezvoltarea normelor de rezolvare a conflictului. Vol.28, Nr.1
(1991) , p. 43-55.
42 Bercovitch J. Medierea în conflictele internaționale. Iași: Polirom, 2001. 283 p.

17
– Studiile prescriptive care oferă consiliere negociatorilor. Aceste studii încearcă să
dezvolte modelul cuprinzător de soluționare a conflictelor. Economiștii și teoreticienii
căută modele matematice ale comporta mentului rațional în negociere.
Bercovitch J. consideră că moduri concrete și efective de rezolvare a conflictelor le
reprezintă metodele și standardele pentru evaluarea eforturilor internaționale depuse în mediere.
Un alt autor occidental care studiază fenomenul crizelor, conflictelor și a medierii în
cadrul acestora este Dufour J.-L., care în lucrarea „Crizele internaționale” 43 reflectă faptul că
calitatea principală care ar trebui asociată unui medi ator este eficacitatea, dar de asemenea și
capacitatea de utilizare a strategiilor de directivă. Autorul se rotește în jurul ideii că nimeni dintre
persoanele de la masa de mediere nu poate ști cum se va comporta ori ce va spun e cealaltă parte.
De cele mai multe ori ar exista câteva secunde în care tensiunea va fi la un nivel înalt,
urmând ca prin introducerea facută de mediator, părțile să fie detensionate, să fie introduse într -o
atmosferă mai calmă, mai liniștită, în care pă rțile să nu fie obligate la ceva anume, ci li s -ar
propune un dialog deschis, sincer și serios, adică o explorare a conflictului din mai multe
perspective. Din acest moment începe să se evidențieze rolul mediatorlui, de a cărui acțiuni și
decizii depinde c ursul procedurii.
Într-o altă lucrare, „Ghid regional al conflictului internațional și manage mentul” 44, scrisă
de către autorul anterior menționat Bercovitch J. și un alt autor Fretter J., se vorbește despre
necesitate medierii în contemporanietate. Autor ii accen tuează faptul că î n sistemul actual
internațional de state, care se caracterizează prin suveranitatea statului, prin capacitatea de
distrugere a armelor deținute de către actorii internaționali și prin absența unei autoritați de ordin
supranațional centrale, care ar avea puterea de a reglementa comportamentul internațional,
capacitatea de a regla, de a aranja, de a dirija disputele , prin non-violență, este foarte necesară.
Medierea în sfera internațională servește respectiv acestor scopuri. Având în vedere
dinamica arenei mondiale, funcțiile medierii cum ar fi preveni rea conflictul ui, sau, după ce
acesta a fost deschis, limitarea răspândir ii sale , precum și respect area Dreptul Internațional , sunt
exact la îndemâna promovării unui mediu mai bun pentru viitorul relațiilor dintre părțile aflate
într-o dispută .
Precum în Occident, la fel și în alte zone studierea negocierilor diplomatice și adaptarea
lor la condițiile regionale devine un imperativ. În Federația Rusă întâlnim aceste idei la autori
precum Lukashiuk I., Vasilenko I., Sheretov S.

43 Dufour J-L. Crizele internationale. De la Beijing (1900) la Kosovo (1999) . Bucuresti: All, 2002. 237 p.
44 Bercovitch J., Fretter J. Ghid regional al conflictului internațional și managementul. Din 1945 până în 2003.
București: All, 2004. 400 p.

18
Lucashyuk I. 45 analizează particularitățile negocierilor diplomatice ca principala metodă
diplomatică de interacțiune între state. El atenționează că negocierea constituie unul dintre cele
mai importante instrumente diplomatice, deoarece diplomația reprezintă, într -o oarecare măsură,
un proces de comunicare între reprezentanții statelor, cu scopul de a face schimb de informații,
de a obține înțelegeri reciproce și de a înlătura orice bariere în calea unei cooperări ș i luarea unor
decizii comune.
Scopul negocierilor diplomatice este de a înlătura neînțelegerile apărute între state, iar
rezultatul acestora sunt transpuse, sub diferite forme, în acte oficiale.
Un alt autor rus, Sheretov S. 46, descrie viziunea sa referitoare la negocierile internațio –
nale, în manualul său care include o revizuire exhaustivă a principalelor realizări ale diferitelor
școli de cercetare care studiază procesul de negociere și reprezintă o sinteză și sistematizare a
scopurilor educațion ale a informațiilor necesare despre natura și funcțiile negocierilor diploma –
tice internaționale , pregătirea și etapele procesului de negociere, strategia, tactica, regulile și
stilurile negocierilor internaționale.
Adresată elevilor de sen iori care studiază în domeniul „Relații internaționale ”, „Drept
internațional ”, „Studii o rientale ”, „Studii regionale ”, manualul devine util tuturor celor care, prin
natura activităților lor, trebuie să desfășoare negocieri internaționale.
Cercetătorul Vasilenko I. 47 realizează o analiză prin prisma primelor modele de negocieri
în cadrul un ui conflict care implică direct utilizarea tehnicilor, tacticilor, strategiilor ca
contrabalansare a situației problematice. El consideră că e poca globalizării a devenit de
asemenea o epocă a negocierilor internaționale: o teorie a negocierilor internaționale . Astăzi, nu
numai politicienii sunt interesați de sfera diplomatică , ci și oameni militari, oameni de afaceri,
manageri, jurnaliști și specialiști în comunicare cu publi cul.
Scopul principal al autorului a fost de a forma cititorilor idei moderne științifice despre
pregătirea, organizarea și conduita negocierile internaționale bazate pe cele mai recente
tehnologii informaționale.
Cea de -a doua ediție a manualului conține o serie de capitole noi dedicate problemelor de
actualitate ale teoriei moderne a negocierilor, care încă nu sunt suficient prezentate în literatura
științifică și educațională modernă. Aceasta este prima care s e referă la modelele de negociere în
cazul unui conflict acut al părților, care implică utilizarea procedurilor de negociere și mediere.
În plus, o atenție deosebită este acordată form ării stilului personal de negociere, luarea în

45 Лукашук И. Дипломатические переговоры и принимаемые на них акты. Москва: Nota Bene, 2004. 144 c.
46 Шеретов С. Г. Ведение международных переговоров. Алматы: Да некер, 2004. 154 с.
47 Василенко И. А. Международные переговоры: учебник для магистров. M осква: Издательство Юрайт,
2015. 486 c.

19
considerare caracteristicil e stilurilor personale ale liderilor politici i mondiale de vârf, cum ar fi
V. V. Putin, S. V. Lavrov, B. Obama, A. Merkel, D. Cameron .
Totodată, autorul prezintă diverse stiluri de negocieri, în dependență de cultură și
civilizație, de parcursul istoric. Spre exemplu: stilul de negociere american, ca unul dintre cele
mai performante și răspândite la nivelul dialogului internațional, datorită profesionalismului
implicat, sau cel britanic, predispus spre concesie, sau stilul de negociere al statelor arabe,
deseori caracterizat prin lipsa simțului de precizie și tact, deoarece în viziunea musulmană timpul
nu are limite, motiv pentru care părțile arabe implicate în procesul de negociere își permit foarte
des să întârzie , etc. Autorul a descris și stilul de nego ciere al rușilor, aceștia fiind calificați ca
buni negociatori și ca părți care, de regulă, nu cedează.
Studii care oferă suport teoretic în sfera instituției medierii spre posibilitatea unei
abordări corespunzătoare regiunii regăsim și în Federația Rusă, iar un autor care s -a preocupat de
existența unor principii în cadrul procedurii de mediere este Suhova N.V. în articolul său
„Principiile procesului de mediere”48. Aici se mențio nează că principiile de bază sunt:
imparțialitatea și independența mediatorul ui, cooperarea și egalitatea părților, confidențialitatea.
În articol autoarea dezvăluie necesitatea înțelegerii principiilor de mediere. Scopul
principal al acesteia este să demonstreze și să explice principalele criterii în cadrul unui proces
de mediere nu numai în Rusia, ci și în Europa și în Statele Unite ale Americii. Ideea de bază a
studiului este că atunci când avem nevoie să alegem o formă specifică de soluționare a
dispute lor, indiferent dacă aceasta ar conține proceduri formale sau informale, treb uie să luăm în
considerare avantajele și dezavantajele metodei personal alese.
Articolul analizează elementele procedurale esențiale ale p rocedurii de me diere, care se
suprapun cu principiile menționate anterior, iar acestea sunt redate prin posibilitatea alegerii me –
dierii în mod voluntar, confidențialitatea procedurii, cooperarea și egalității părților beligerante,
imparțialitatea și indep endența me diatorului, neutralitatea acestuia.
Autoarea spune că acestea ar trebui să reprezinte cerințele minime car e ar putea înfățișa
modul de sensibilizare și de deschidere către un rezultat pozitiv al procedurii la care au apelat
părțile, drept fundament demn de încredere în succesul procesului inițiat de acestea.
O altă viziune asupra instituției medierii o oferă K rasovskaea D.S. în luc rarea „Instituția
medierii în reglementarea conflictelor internaționale”49. Aceasta afirmă că beneficiile medierii
constau în faptul că, spre deosebire de introducerea forțată a păcii și aplicarea sancțiunilor,

48Сухова Н. Принципы процесса медиации. B: Вестник Тюменского государственного университета , N. 3,
2013, p. 154 -162.
49 Красовска я Д. Институт посредничества в урегулировании международных конфликтов. Кубань:
Кубанский Государственный Университет, 2013. http://diplomba.ru/work/37679 (vizitat 26.01.2019).

20
mediere a, la rândul ei, este mai puțin costi sitoare și este mult mai flexibilă, astfel putând
influența conflictul și -l rezolva prin mijloace pașnice. Totodată, mediere a este ușor acceptată de
către populația gazdă și nu provoacă teamă și alte aspecte negative, iar a ceste aspecte contribuie
la dez voltarea procesului medierii.
Autoarea accentuează că în procesul de mediere sunt posibile amenințări și presiuni
reciproce asupra părților din conflict și manipulări din partea mai pu ternică asupra a celei mai
slabe . Avantajul de necombă tut al medierii este acela că ea se concentrează asupra dialogului
dintre părțile implicate în conflict și mediator și, cel mai important, formează un dialog între
părțile beligerante ale disputei , astfel încât eficiența acestei metode devenind destul de m are.
Un alt cercetător rus care recent a analizat medierea în actualele condiții de existență a
Federației Ruse este Sitiko N. G. , care s -a expus în lucrarea „Instituția medierii în Rusia
contemporană. Drept: istorie, teorie, practică. ”50. Relevanța aces tui articol este condiționată de
existența unor probleme în acest domeniu, nu doar în Rusia, ci și în alte regiuni. În primul rând,
se pune accent pe faptul că medierea este o formă de pre -proces de rezolvare a conflicte lor, dar
care, ca atare, nu fun cționeaz ă. Iar în al doilea rând, infuncționabilitatea sa se datorează
dezvoltării lente din cauza lipsei de mediatori ca personal calificat.
Este de remarcat faptul că lucrarea specifică că nu există nici o garanție referitor la
sprijinul autorităților publice de execuție din federație. Prin urmare, dacă acordul de mediere nu
este îndeplinit și nu servește ca bază pentru soluții directe pentru conflict, instanța de drept va
emite un mandat de executare, dar în cazul în care există principiul oportunității de care se va
folosi și partea adversă, partea interesată nu va fi în măsură și nici în dispoziție să îl pună în
aplicare. Acest lucru înseamnă că acordul de mediere nerespectat poate duce la emiterea unui
mandat de executare, și prin urmare implică timp supliment ar pentru cazul revizuit și pierderi
morale eventual. Astfel e necesar de a se face modificări procedurale privitor la acordul încheiat
în procesul medierii.
Tema negocierilor este abordată, de asemenea, de către cercetătorii din România. Astfel,
Pruteanu S.51 ajunge în lucrarea sa la concluzia că un proces de negociere se va finisa cu un
rezultat satisfăcător reciproc pentru părțile negociatoare numai în cazul în care acestea vor avea
un înalt grad de pregătire profesională. Autorul dezvoltă criteriile de p regătire a negociatorilor,
dar și propune niște principii pentru a obține rezultatul preconizat .

50 Ситько Н. Институт медиации в современной России. Право: история, теория, практика. Санкт -Петербург,
2016, c. 11 -15.
51 Pruteanu S. Manual de comunicare și negocieri în afaceri. Iași: Polirom, 2000. 280 p.

21
Savantul Malița M. 52 constată că negocierile sunt la ordinea zilei în viața internațională.
Cercetătorul prezintă negocierile, din punct de vedere teoretic, drept funcție centrală a
diplomaț iei și consideră că un proces de negociere va da randament m axim atunci când va fi
explorat pe cale teoretică inițial . Totodată, autorul își exprimă convingerea că negocierea este pe
punctul de a depăși stadiul empiric, în care se bazează exclusiv pe calitățile personale ale
negociatorului.
De asemenea , autorul se expune precum că în esență negocierile sunt un mijloc de
reglementare a problemelor inițiale prin stabilirea unui contract între părțile interesate, expunerea
punctelor de vedere și găsirea de comun acord a unei soluții acceptabile pentru părți. Negocierile
reprezintă cel mai important, cel mai eficient și cel mai folosit mijloc de soluționare a
problemelor internaționale, pentru încheierea de tratate și acorduri î ntre state. Malița M.
determină conceptul negocierilor din punctul de vedere al dreptului internațional ca fiind unul
dintre mijloacele de soluționare pașnică a disputelor , prevăzut în Carta ONU, alături de mediere,
conciliere, arbitraj sau alte mijloace l a alegere.
Autorii români de asemenea au cercetat și rolul medierii în soluțio narea litigii lor
internaționale. Spre exemplu, A ncheș D.-I. s-a expus asupra fenomenu lui medierii într -un studiu
amplu, numit „Medierea în viața social -politică” 53.
În capitolul trei al lucrării, intitulat „Prezența medierii în viața social -politică internă”,
autoarea menționează că în funcție de domeniile în care intervine medie rea, se disting mai multe
tipuri ale acestei proceduri: medierea în relațiile laborale, medierea în re lațiile familiale,
medierea în educație, medierea penală, medierea comunitară, medierea comercială, medierea
divină, medierea politică.
Totodată, vorbind despre un alt tip de mediere, cum este medierea facilitară, autoarea
face referire la Lande J. 54, care se referă la faptul că acest tip de mediere se bazează pe
comunicarea dintre părți, iar exprimarea reciprocă a gândurilor acestora contribuie la alegerea
unei soluții eficiente de către mediator.
Un punct important în lucrarea autoarei Ancheș este releva t prin faptul că demersul de
mediere nu poate avea succes în absolut orice context. S -a constatat că medierea este mai
eficientă când intensitatea conflictului este mai slabă sau mai moderată. Prin urmare, cu cât
relația dintre cele două părți est e mai ten sionată, cu atât proba bilitatea unui acord mediat
satisfăcător scade. Există o serie de împrejurări în care mediatorul nu își poate duce la bun sfârșit

52 Malița M . Teoria și practica negocierilor . București : Politica , 1972 . 356 p.
53 Ancheș D -I. Medierea în viața social -politică . București: Editura Universitară, 2010, 320 p.
54 Lande J. Toward more sophisticated mediation theory. In: Journal of Dispute Resolution, nr. 2, 2000. 323 p.

22
sarcina: atunci când există o lipsă de resurse; când cei reprezentați în negociere nu se pot pune de
acord; când în mediere sunt impli cate principii și drepturi, etc.55.
Aici este necesar de demonstrat o similitudine între opinii, și anume faptul că paralel cu
abordările pozitive în ceea ce privește rolul medierii în conflictele internaționale, există și
interpretări negative, atât la unii autori români, cât și la unii occidentali, cum este Thomas R.
Henschel, care în articolul său „The role of mediation in international relations: call for peaceful
conflict resolutions in globalization” vorbește despre colap sul medierii î n rezolvarea conflictelor
internaționale.
Se consideră că crizele din Iugoslavia, Somalia și Rwanda au dus la prăbușirea manage –
mentului de criză clasic. Conflictele moarte, statele eșuate, războiul civil, violența drepturilor
omului par a f i neajutorate. Comunitatea mondială trebuie să ia cunoștință de un decalaj masiv în
politica de securitate. Acest lucru a devenit adevărat și a fost confirmat de războiul dintre Israel
și teroarea de stat de către organizația Hisbollah în vara anului 2006.
Continuând cu analiza lucrărilor cercetătorilor români, atenție se atrage și asupra cărții
„Medierea pe înțelesul tuturor. Cum să alegi pacea și rezolvarea rapidă a conflictelor în locul
hărțuirii prin procese” scrisă de Poenaru M.56.
În lucrare se atențio nează că în medierea conflictului, mediatorul nu are rolul de preot
duhovnic, pentru că această procedură urmărește alt scop, dar relatarea conflictului și a situației
conflictuale, analizarea raportului de divergență dintre do uă persoane este prima etapă din
procesul de medier e care ajută la atingerea scopu lui – o soluție amiabilă care să pună capăt
disputei. În această etapă a medierii emoțiile joacă un rol important p entru etapele viitoare.
Emo țiile din registru pozitiv deschid persoanele spre discutarea problemei și solu țiilor
amiabile la problemă – care și este scopul medierii, anterior menționat. Bucuria, surpriza,
uimirea, încântarea, iertarea sunt semne certe că o parte este deschisă soluționării amiabile a
conflictului. La capătul opus, furiosul, scepticul, tristul, încruntatul, neiertătorul cu greu apasă
butonul unei soluții amiabile 57.
În acest context, mediatorul este dator să depună toate eforturile pentru sch imbarea
registrului emoțional negativ în unul pozitiv. Cultivarea cadrului emoțional pozitiv este o
atribuție a mediatorului, deoarece de acest cadru depinde însăși atmosfera de pe parcursul
procedurii. Pentru aceasta mediatorul trebuie să fie o persoană s erioasă, pozitivă, optimist.

55 Ancheș D -I. Medierea în viața social -politică…, p. 123.
56 Poenaru M. Medierea pe înțelesul tuturor. Cum să alegi pacea și rezolvarea rapidă a conflictelor în locul hărțuirii
prin procese . București: Editura ePublishers, 2011. 109 p.
57 Ibidem, p. 42.

23
Totodat ă, tematica medierii este abordată și de către Mitroi M. în lucrarea „ Ghidul
mediatorului profesionist. Mediere și conflict ” 58. O problemă constant abordată în lucrare este
cea a rolului mediatorului. Autorul consideră că pentru ca mediatorul să își îndeplinească cu
succes misiunea sa, permanent trebuie să îi amintim de obligațiunile acestuia și de ce ea ce are el
de făcut.
Astfel, rolul mediatorului din momentul în care părțile decid să purceadă la procedura de
mediere ș i aleg persoana care să le faciliteze discuțiile este unul foarte important. De îndeplinirea
acestui rol depinde în bună măsură finalizarea cu succes a procedurii demarate. De asemenea,
rolul mediatorului trebuie să fie unul activ și mediatorul însuși treb uie să fie foarte implicat în
discuții pentru a ști să canalizeze, să argumenteze, să înfăptuiască discuțiile și să faciliteze
discutarea zonelor de interes.
Autorul argumentează că a fi activ ca mediator nu înseamnă a da din mâini ori a discuta
diverse t eorii care s -ar atribui cazului respectiv. A fi activ în mediere înseamnă a urmări în
detaliu orice discuție și orice idee expusă în discuții de către fiecare din părțile participante la
procedură. A fi activ în mediere, de asemenea, înseamnă a asculta cu atenție orice spune o parte,
pentru că din aceste discuții ale fiecărei părți cu mediatorul ies la iveală problemele și punctul de
vedere al respectivei părți și se înțelege unde a apărut nemulțumirea între cele două.
În spatele acestor probleme și a aces tor puncte de vedere, mediatorul trebuie să contureze
nevoile și interesele tuturor laturilor participante la mediere.
Un alt studiu la tematica medierii îl reprezintă articolul „Soluționarea pe cale pașnică a
disputelor internaționale – principiu fundame ntal al dreptului inter -național public” 59 scris de
Petraru R. A . Articolul se bazează în prim -plan pe rezolvarea pe cale pașnică a disputelor , despre
care se spune că este o acțiune cu două caractere. Primul caracter ar fi obligator pentru toate
statele, în sensul că respectivele entități internaționale trebuie să rezolve diferendele dintre ele,
sau în care au parvenit, exclusiv prin mijloacele pașnice, conform principiilor și normelor
dreptului internațional. Celălalt caracter este cel universal, în sensu l că trebuie să se recurgă la
această cale pentru soluționarea oricăr ei dispute, indiferent de natura aceste ia și de faza în care s –
ar afla.

58 Mitroi M. Ghidul mediatorului profesionist. Medier e si conflict. http://www.librariaeminescu.ro/beta/ro/isbn/973 –
0-14306 -5/Mugur -Bogdan -Mitroi__Ghidul -mediatorului -profesionist -Mediere -si-conflict.html (vizitat 06.02.2019).
59 Petraru. R.A. Soluționarea pe cale pașnică a diferendelor internaționale – principiu fundamental al dreptului
internațional public. În: Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 3,
2013, p. 95 -104.

24
Cercetătoarea accentuează că principiul soluționării pe cale pașnică a disputelor
internaționale se consideră un principiu fundamental al dreptului internațional public, cu caracter
universal și aflat în strânsă interdependență cu celelalte principii de drept.
Pe baza negocierilor diplomatice, în Republica Moldova întâlnim păreri ale s pecialiștilor
precum Crăciun C., Rotaru V. sau Cola țchi A.
Autoarea Crăciun C.60 consideră că în pre zent practica negocierilor diplomatice ocupă un
rol esențial în pract ica internațională, în politica externă și contribuie la menținerea relațiilor
politice, la întocmirea negocierilor și servește drept factor la îmbunătățirea relațiilor dintre state.
De asemenea, una dintre problemele prezentate de autoare este conflictul social, fiind o
situație în care coexistența dintre ființe cu scopuri și orientări inco mpatibile sau care se exclud
reciproc este inevitabilă. Cu alte cuvinte conflictul social este î nsoțit inevi tabil de prezența unor
tensiuni a căror destindere se manifest ă prin ră bufniri periodice. Deci, conflictul social devenind
în prezent o tema actuală , care se caracterizeaz ă prin diferite tipuri de idei ș i susț inerea propriei
opiniei, oferă posibilitate de a pune în practică metoda negocierilor pentru a soluționa d isputa .
Autoarea mai prezintă negocierile din toate punctele de vedere, adică caracteristica,
tipurile de negocieri, component ele negocierilor, clasificarea l or, etapele de definire a instrumen –
tului negocierilor, dar totodată pune accentul pe cum se realizează negocierile la nivel
internațional și anume se referă la tacticile utili zate.
Profesorul universitar Rotaru V.61 cercetează conceptele de negocieri diplomatice și
conflict internațional ; de asemenea, studiază eficiența negocierilor diplomatice în procesul de
soluționare a conflictelor internaționale. Auto area demonstrează că, în perioada contemporană,
rolul negocierilor diplomatice a crescut semnificativ, dat fiind faptul că acestea se impun ca
principale atribute în rezolvarea conflictelor internaționale. Datorită multiplelor posibilități pe
care le oferă, negocierile diplomat ice au devenit niște mijloace adecvate de prevenire și aplanare
a disputelor și stărilor conflictuale, reprezentând cele mai importante căi de reglementare a
conflictelor.
În rândurile cercetătorilor autohtoni fenomenul medierii de asemenea este abordat. Un
studiu efectuat la acest subiect îl reprezintă articolul „Medierea: concept și particularități de
realizare” 62 realizat de către domnii Gladchi G. și Spoială A. Articolul se bazează pe esența unei
metode de restabilire a justiției, la care autorii se re feră prin mediere, drept o procedură special
organizată.

60 Crăciun C. Teoria și practica negocierilor. Chișinău: Prut Internațional, 2002. 216 p.
61 Rotaru V. Teoria negocierilor diplomatice. Suport de curs. Chișinău: CEP USM, 2018. 217 p.
62 Gladchi G. Spoială A. Medierea: concept și particularități de realizare. În: Analele Științifice ale Academiei
„Ștefan cel Mare” a M.A.I. al Republicii Moldova, 2003, ed. a IV -a, p. 47 -57.

25
În articol se specifică că soluționarea disputei nu este lăsată pe seama părților aflate în
conflict, ci este dirijată de o a treia parte, care este neutră. În timpul procesului infractorul și
victim a pot să -și spună tot ce doresc. Astfel de întrevederi oferă posibilitatea ca infractorul să
simtă legătura inversă, adică efectul acțiunilor sale pe propria piele, să conștientizeze prejudiciul
pe care l -a cauzat, să participe la rezolvarea cazului său, ș i poate să -și recunoască vina într -un
final. Iar în cazul în care persoana își asumă sau cel puțin își recunoaște vina sa și este gata să
repare prejudiciul pe care l -a cauzat, aceasta are posibilitatea să încheie un acord, realizarea
căruia este ulterior supravegheată în termeni pe care însuși infractorul îi poate negocia.
Astfel, având în vedere dezvoltarea accelerată a relațiilor internaționale contemporane,
studiul anterior menționat consideră că actualitatea procedurii de mediere constă în diferența
principială față de procedura penală oficială, deoarece prima menționată se opune celei mai
moderne forme a procesului – contradictorialitatea. Totodată, în contextul relațiilor
interpersonale, medierea operează cu noțiuni „umane”, și nu juridice, iar printr e aceste tangențe
se regăsesc: sentimentele, necesitățile, emoțiile, înțelegerile.
Un studiu realizat la facultatea noastră care analizează subiectul medierii este articolul
doamnei Zubco A. „Medierea problemelor sociale – un imperativ al timpului ” 63. Ace sta
recunoaște faptul că desfășurarea activității de mediere oferă posibilitatea de a cunoaște, în mod
direct și prompt, că medierea oferă soluționarea unei sfere vaste de conflicte. La începutul
secolului XXI ideea soluționării unui conflict încă nedeveni t litigios pe cale amiabilă, cu ajutorul
unui specialist cum este mediatorul, câștigă tot mai mulți simpatizanți. Se specifică că procedura
de mediere este apreciată și convenabilă părților implicate în conflict, deoarece la un moment dat
acestea sunt plas ate în fața necesității adoptării abordării obiective a unei persoane din afara
conflictului.
Dintr -o varietate de motivații acordate medierii, în articol se constată că medierea
presupune respectarea unor principii generale, cum ar fi: accesul liber și e gal la procedura
medierii, liberul consimțământ, principiul confidențialității, principiul imparțialității, principiul
neutralității, libera alegere a mediatorului, care în ansamblu stau la baza activității mediatorului.
Cercetarea menționată explică pe l arg faptul că soluționarea disputelor prin procedura de
mediere aduce beneficii pe multe planuri. Mai întâi de toate, aceasta contribuie la îmbunătățirea
calității relațiilor sociale, interstatale, de colaborare. Experiența soluționării unor conflicte care
se aseamănă construiește o cultură a comunicării, începând de la particola societății interne, care
este familia, și terminând cu instituția statului, care reprezintă familia mare a unui popor.

63 Zubco A. Medierea problemelor sociale – un imperativ al timpului . În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză
politică), Nr.4 (XXXIX), 2007, p. 135 -147.

26
Practicarea profesiei de mediator cu demnitate, desfășurarea de programe de formare
profesională și manifestarea permanentă a interesului mediatorilor prin îmbunătățirea nivelului
de cunoștințe, conferă prestigiu profesiei și pot determina câștigarea încrederii societății civile în
instituția medierii.
De asemenea, medierea ca metodă alternativă de soluționare pașnică a disputelor este
abordată și de către Cojocari E., în „Medierea – modalitate alternativă de soluționare a
conflictelor” 64. Articolul prezintă o abordare distinctă a beneficiilor medierii, deoarece aceasta
ca alternativă juridică reprezintă și un mod economic de soluționare a conflictelor comerciale
potențial e dintre state. Având în vedere dinamica comercială și complexitatea problemelor juri –
dice care au apărut în contextul legislativ al ță rilor în curs de dezvoltare, inclusiv Republica
Moldova, idee a de eficiență în soluționarea disputelor este înrăutățită.
Articolul se bazează pe faptul că dispute le care durează de mai mulți ani, înglobează
costuri care nu sunt prevăzute și totodată și un sistem fiscal care nu vine să salveze și să
protejeze astfel de situații, ci nu fac altceva decât să accentueze faptul că pe calea litigiului în
instanță, problema nu este rezolvată sau ameliorată. Astfel, pentru a nu adânci, inclusiv din punct
de vedere financiar, problema, autoarea susține că medierea ar putea interveni la timp.
Așadar, efectuând o sinteză a celor expuse, putem determina evoluția con cepțiilor și a
cercetărilor scrise în domeniul negocierii și medierii, prin prisma a mai mulți autori din diferite
regiuni.
Dintre autorii europeni se evidențiază Raiffa H . și Bercovitch J., care în diverse lucrări
individuale, dar și alături de alți specialiști, se pron unță în favoarea negocierii și, respectiv,
medierii, adău gându -le de-a lungul timpului ca lități și beneficii pe măsura evoluției procedurii.
Analiștii ruși sunt cei care evidențiază eficiența procesului de negociere , prin intermediul
respectării funcțiilor diplomatice atribuite. De asemenea în sfera esti cilor regăsim și lucrări în
care predomi nă ideea precum că medierea este o procedură destinată eșecului atâta timp cât nu
există personal calificat care s -o desfășoare corespunzător.
În spațiul românesc întâlnim nume notorii precum Malița M. Care vorbește despre
importanța negocierilor pe arena internațională sau cel al profesorului universitar Marțian I.
Niciu care a definit „mediațiunea”, dar și al autoarei Ancheș D.-I., care prin studiul ei amplu
asupra medierii în viața social -politică, s -a consacrat drept un mediator de succes și un specialist
care prezintă realitatea medierii în termenii sociali și legali propriu -zis românești.

64 Cojocari E. Medierea – modalitate alternativă de soluționare a conflictelor. În: Revista Națională de Drept, Nr. 10 –
11, 2011, p. 12 -18.

27
În privința concepțiilor asupra negocierii și medierii din Republica Moldova, constatăm
că ele sunt re levate de către autori precum Crăciun C., Rotaru V., Gladchi G., Zubco A., care
sunt persoane ce privesc procedurile date din punct de vedere al beneficiilor și efectelor legale pe
care ace stea le-ar produce în teritoriu și per general.
Determinând care sunt cele mai reprezentative nume și lucrări în domeniu, putem spune
că acesta este unul destul de exploatat și detaliat în caracteristici, consacrat și expus în diverse
lucrări din diferite arii.
1.2 Bazele teoretico -conceptuale a noțiunilor de negociere și m ediere
Nivelul de diversificare a relațiilor sociale și politice dintr -o societate care devine tot mai
complicată, precum și dezvoltarea economică, alături de apariția unor noi industrii, precum și
complexitatea în creștere a tuturor asp ectelor vieții cotidiene adaugă în permanență noi tipuri de
conflicte. Tentativele de rezolvare tradițională a acestora în temeiul rezultatelor de „cîștig –
pierdere”, „învingător -învins” și -au demonstrat ineficiența în ultimele decenii, acutizând tot mai
mult rivalitățile și stările de tensiune din mediul internațional.
În sens larg prin negociere se înțelege acțiunea de a purta discuț ii în scopul de a se ajunge
la o înț elegere. Dictionarul Explicativ al Limbii Romane prive ște negocierea drept „o acț iune
prin care se tratează cu cineva încheierea unei convenț ii economice, politice, culturale,etc.” 65,
sau „o acț iune de intermedie re, de mijlocire a unei afaceri” . Alte lucrari in clud în conceptul de
negociere „ orice forme de întâlniri, discuț ii, consultări sa u alte legături directe sau indirecte” .
Zartman W. consideră negocierea „o decizie colectivă, cel puțin bilaterală, bazată pe
interacțiune, orientată spre un rezultat, implicând o deplasare spre celălalt, îndreptată spre
complementaritate sau transformarea valorilor și centrată spre găsirea unei formule rezultată din
interdependență” 66.
O altă abordare teoretică a procesului de negociere, o prezintă drept „ forma de
comunicare ce presupune un proces comunicativ, dinamic, de ajustare, de stabilire a acordului în
cazul apariției unor conflicte de interese, prin care două sau mai multe parți, animate de mobiluri
diferite și avâ nd obiective proprii, își meditează pozițiile pentru a ajunge la o înțelegere mutual
satisfăcătoare” 67.
La rândul său, Malița M. determină negocierile diplomatice drept procese competitive,
desfășurate în cadrul unor convorbiri pașnice de către două sau mai multe părți, care acceptă să

65 Dicționarul Explicativ Al Limbii Române . București: Universul Enciclopedic, 1996. 1192 p.
66 Deac I. Introducere în teoria negocierii. București: Polideia, 2002. p.9.
67 Dupont C. Negotiation as Coalition Building. In: International negotiation. Netherlands: KluwerAcademic
Publishers, 1996 , vol.I, nr.8, p.11.

28
urmărească împreună realizarea unor obiective fixate în cuprinsul unei soluții explicite, agreate
în comun 68.
Alți autori români, Georgescu T. și Caraiani G., definesc negocierile diplomatice drept un
proces dinamic, prin care două părți, fiecare cu obiectivele sale proprii, discută, pentru a ajunge
la o înțelegere satisfăcătoare pe baza interesului c omun 69.
În Federația Rusă, autorul Gumeniuk V. definește negocierile drept „o discuție oficială a
problemelor politice, economice și de altă natură ale relațiilor bilaterale și multilaterale ale
reprezentanților statului cu scopul de a conveni asupra polit icii externe, tacticii și acțiunilor
diplomatice relevante, schimbul de opinii, schimbul de informații, pregătirea pentru semnarea
contractelor, rezolvarea problemelor controversate etc.
Negocierile diplomatice reprezintă principala cale de soluționare paș nică a conflictelor și
disputelor care apar între state, una dintre cele mai eficiente metode din dreptul internațional
pentru dezvoltarea și aprofundarea relațiilor dintre state ” 70.
Totodată, negocierea este procesul de obținere a unui acord pe o bază reciproc
acceptabilă. O asemenea înțelegere a negocierilor este general acc eptată în practica diplomatică
și a fost accentuată în anii războiului rece 71.
În Republica Moldova, Rotaru V. menționează: „negocierea diplomatică înseamnă
examinarea unei chestiun i de interes comun între două state, în vederea r ezolvării ei. Din acest
punct de vedere, negocierea nu poate fi limitată doar la tratativele privind încheierea de acorduri
internaționale.
Actualmente, negocierea este un proces, un domeniu important în ac tivitate a misiunilor
diplomatice, la care se recurge în toate cazurile în care sunt discutate sau tratate cu organele
competente ale statului acreditar probleme de interes comun, cum ar fi: ocrotirea intereselor
cetățenilor statului acreditant pe teritori ul statului acreditar; soluționarea unei probleme
litigioase; apropierea pozițiilor față de problemele vieții internaționale etc.
Negocierea diplomatică ține de esența activității diplomatice, întrucât constă în apărarea
intereselor statului propriu, dar nu prin negarea intereselor celuilalt stat, ci prin încercarea d e a se
pune de acord cu acesta.
Astfel, această noțiune presupune căutarea și găsirea unei baze comune pentru interesele
celor două state. Ideea de negociere este asociată cu cea de diplomație , în așa mod încât

68 Malița M. Teoria și practica negocierilor. București: Politica, 1972, p.125.
69 Georgescu T., Caraian G. Managementul negocierii afacerilor. Uzanțe -protocol. București: Lumina Lex, 1999,
p.19
70 Гуменюк В. Международные конференции. В: Политика и Время, 1998. № 8. c. 52 -56.
71 Лукашук И. Дипломатические переговоры и принимаемые на них акты. Москва: Nota Bene, 2004. c 16.

29
diplomația a fost echivalată cu negocierea permanentă și multe definiții ale diplomației sunt
bazate pe noțiunea de negociere. ” 72.
Cercetătoarea autohtonă Crăciun C. conchide că „negocierile sînt precedate de anumite
acțiuni, situații ca re declanșează derularea acestora; constituie un proces de interacțiune
comunicativă între două sau mai multe părți; reprezintă o interacțiune între participanții motivați
de prezența unor divergențe și necesitatea de a ajunge la un acord; presupun că participanții
posedă neapărat un grad de formalizare (sînt abilitați să realizeze acest proces). ”73.
Medierea, ca modalitate alternativă de soluționare a disputelor, își regăsește locul său tot
mai des în numeroase tipuri de dispute . Aria de conflicte pentr u care poate fi aplicată medierea
este vastă și își are sursele în relațiile familiale, civile, comerciale, penale, în relațiile publice, și
implicit, în relațiile internaționale.
Însă, înainte de a vedea ce presupune procesul de mediere, de a -i stabili ca racteristicile și
de a exemplifica, este necesat de a determina care sunt abordările teoretico -conceptuale atât ale
medierii, cât și a surselor care duc la inițierea procedurii, surse reprezintate de fapt de către
dispute .
Astfel, pentru a determina corect necesitatea și motivele de a recurge la mediere, se
impune mai întâi imperativul conturării noțiunii de dispută internațional ă.
În acest context aducem în prim -plan ideea autorului american Schelem berg J., care într -o
carte de largă cuprindere cu caracter teoretic și aplicativ, propune definiția următoare: „Pentru
început, putem defini conflictul social ca fiind opoziția dintre indivizi și grupuri, pe baza
intereselor competitive, a identităților diferite și a atitudinilor care se deosebesc” 74.
O altă definiție este redată de către specialiștii Donohue W. și Kolt R., care expun disputa
drept „o situație în care oameni interdependenți care prezintă diferențe în ceea ce privește
satisfacerea nevoilor și intereselor individuale interferează în proce sul de îndeplinire a acestor
scopuri” 75.
Cu toate ca a emis -o în îndepărtatul an 1967, Coser L. a dat definiția pur contemporană a
disputei, prin următoarele : „Conflictul este o luptă între valori și revendicări de statu turi, putere
și resurse în care scop urile oponenților sunt de a neutraliza, leza sau elimina rivalii” 76.
Cercetătorul rus Țîgankov P. menționează că „există trei abordări principale, sau, cu alte
cuvinte, trei direcții principale în studiul conflictelor internaționale: „cercetarea strategică ”,

72 Rotaru V. Teoria negocierilor diplomatice. Suport de curs. Chișinău: CEP USM, 2018. p. 24 -25.
73 Crăciun C. Teoria și practica negocierilor. Chișinău: Prut Internațional , 2002. p. 15.
74 Schellenberg J. Conflict Resolution: Theory, Research, Practice. New York: State University of New York Pr es,
1996, p. 8.
75 Donohue W. A., Kolt R. Managing Interpersonal Conflict. California: Newbury Park, 1992, p. 3.
76 Coser L. A. Continuities in the Study of Social Conflict. New York: Free Press, 1967, p. 8.

30
„investigarea conflictului” și „studiile de pace”. Cel mai important lucru care le unește este
dorința de a înțelege rolul fenomenului social, care este disputa , în funcționarea sistemului
internațional, în relațiile dintre diversele componente ale sist emului, și formularea în baza lor a
concluziilor de o importanță practică” 77.
În scopul de a da o definiție atotcuprinzătoare noțiunii de dispută, profesorul universitar
româ n Stoica -Constantin A. denotă faptul că „orice dispu tă se definește prin elementele
următoare: existenț a a două sau mai multe „părți”/ „sisteme” (persoane, grupuri, comunități,
state), existența unor trebuințe, scopuri, valori, resurse sau caracteristici individuale care sunt
(sau numai par) diferite sau incom patibile reciproc și prezența emoțiilor (anterioare, însoțitoare,
sau posterioare conflictului)” 78.
Lectorul universitar autohton Cărbune R. analizează dimensiunile conceptuale ale
disputei și conflictelor internaționale dintr -un punct de vedere mai recent și, însumând mai multe
aspecte contemporane ale conflictelor /litigiilor/diferendelor/disputelor internaționale, acesta
prezintă ideea precum că „cuprinde contestațiile, litigiile, divergențele sau conflictele dintre
subiecte de drept internațional” 79.
Odată determinat conceptul disputei , este necesar să determinăm și modali tatea sa de
reglementare prin intermediul medierii, să definim procedura respectivă pentru a înțelege cum
funcționează procesul la general.
Astfel, conform Dicționarului „Concepte le și noțiunile de bază a diplo mației”, medierea
sau mediațiunea este: „un act de participare a terțului la soluționarea diferendului, fără un rol
hotărâtor. Esența medierii constă în organizarea de către partea neangajată în conflict, conform
dreptului internațional, a tratativelor cu scopul soluționării pașnice a diferendului, adesea luând
parte nemijlocită la negocieri. Serviciile de mediere nu pot fi calificate ca un amestec în conflict.
Realizarea practică a medierii este posibilă doar cu acordul părților aflate în conflict, ea fiind
recunoscută ca o instituție a dreptului internațional. Condițiile cu privire la mediere sunt
reflectate în Convenția de la Haga din 1907, în statutul ONU art. 33 cu privire la soluționarea
pașnică a conflictelor internaționale, în Declarația de la Manila adoptată de Adunarea Generală a
ONU în 1982” 80.

77 Цыганков П. Международные отношения. Москва: Новая школа, 1996, c. 242-248.
78 Stoica -Constantin A. Fundamente teoretice ale conflictului. Iași: Universitatea „Al. I. Cuza”, 2009, p. 4.
79 Cărbune R. Diferend și conflict internațional: dimensiuni conceptuale .
https://radjcarbune.wordpress.com/2013/05/30/diferend -si-conflict -international -dimensiuni -conceptuale -2/. (vizitat
04.02. 2019).
80 Beniuc V., Rusnac G. Conceptele și noțiunile de bază a diplomației. Dicționar. Chișinău: USM, 1998, p. 69.

31
Practicile acestei activități s-au observat încă din Antichitate, unde romanii denumeau
mediatorii cu o varietate de termeni, printre care: „internuncius, medium, intercessor,
philantropus, interpolator, conciliator, interlocutor, interpres și, într -un final mediator” 81.
La rândul său, Confucius considera că cea mai bună metodă de rezolvare a unui conflict
este prin înțelegere și convingere morală, față de cea mai ineficientă, care ar fi prin constrângere.
El vorbea despre o anumită armonie ca stare naturală în relațiile umane, care nu trebuie
întreruptă. Pacea și înțelegerea simbolizau conceptele centrale ale filozofiei sale, ele fiind
preluate de către Centrul de Mediere din Beijing înființat în 1987, care este extrem de activ și
implicat î n promovarea medierii la nivel internațional. Astfel confucianismul a influențat
puternic stilul de mediere asiatic, acesta astăzi evidențiindu -se prin proverbul „armonia înseamnă
sănătate” 82.
În Evul Mediu, în unele țări practica de mediere a fost interzi să, iar în altele putea fi
realizată doar de către autoritățile centrale. Tot atunci, clerul creștin era chemat să medieze
disputele dintre familii și chiar disputele diplomatice. Instanțele iudeo -creștine foloseau tradițiile
și Tora pentru soluționarea li tigiilor, despre care considerau că reprezintă „legea, învățământul,
direcțiile” 83.
Medierea este legată de conceptul de umanism , care î n secolul XIX și-a continuat
misiunea prin intermediul iluminismului.
Medierea și -a căpătat notorietatea odată cu apariția tratatelor internaționale. Dat fiind
faptul că nu a existat o lege universală aplicabilă la n ivel mondial, organi zațiile secolului XX,
precum Liga Națiunilor sau Organizația Națiunilor Unite, au recrutat prevederile și dispozițiile
privind mediere a în normele lor practice.
Astfel, vorbind despre sfera internațională, Carta Națiunilor Unite este de asemenea un
document care atrage atenția asupra necesității soluționării pașnice a dispute lor, după cum
stipulează în primul său articol: ,,…să mențină pacea și securitatea internațională și, în acest
scop: să ia măsuri colective eficace pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor împotriva păcii
și pentru reprimarea oricăror acte de agresiune sau altor încălcări ale păcii și să înfăptuiască, prin
mijlo ace pașnice și în conformitate cu principiile justiției și dreptului internațional, aplanarea ori

81 Șuștac Z., Ignat C. Modalitati alternative de soluționare a conflictelor (ADR). Bucuresti: Editura Univeristară,
2008, p. 102.
82 Ibidem, p. 103.
83 Cohen A. Talmudul. trad. din lb. fr. de C. Litman. București: Hasefer, 2001, p. 11.

32
rezolvarea disputelor sau situațiilor cu caracter internațional care ar putea duce la o încălcare a
păcii;… ” 84.
Propriu -zis la mediere Carta se referă în articolul 33.1, unde stipulează: „Părțile la orice
diferend a cărui prelungire ar putea pune în primejdie menținerea păcii și securității
internaționale trebuie să caute să -l rezolve, înainte de toate, prin tratative, anchetă, mediație,
conciliere, arbitra j, pe ca le judiciară, recurgere la orga nizații sau acorduri regionale sau prin alte
mijloace pașnice, la alegerea lor ” 85.
Autorul Bercovitch J., care a studiat alături de mai mulți alți cercetători fenomenul
medierii, referindu -se la aceasta spune: „Medierea poate să fie cel mai apropiat lucru de tehnica
eficientă pentru a face față conflictului din secolul al XXI-lea” 86.
Referindu -se la succesul procedurii de mediere în cazurile ineficienței unor alte proceduri
cum ar fi negocierea, Jackson R. analizează diferențele și asemă nările dintre acestea și
menționează: „chiar și în cazul în care natura disputei este relativ simplă, negocierea poate fi
împiedicată de către părțile însele. În cazul în care acestea sunt foarte diferite în ceea ce privește
capacitățile lor, în cazul în care una sau ambele dintre părți sunt fragmentate, sau în cazul în care
lipsește voința politică de a iniția discuții, de exemplu, medierea poate fi instituită” 87.
Vorbind despre gradul de practicare a acestei proceduri, cerce tătorul Beber B. explică:
„Medierea este, de cele mai multe ori, de departe cea mai comună formă de intervenție pașnică a
unei terțe părți în conflictele internaționale, dar în același timp, intervenția terților în caz de
conflict a crescut în mod semnificativ de la sfârșitul Războiului Rece. Aceasta este tehnica de
intervenție în litigiile interstatale cel mai frecvent utilizată, reprezentând mai mult de o cincime
din totalul acțiunilor cu implicarea unei terțe părți între sfârșitul celui de Al Doilea Război
Mondial și începutul secolului XXI” 88.
Lande J. la rândul lui analizează tipurile de mediere și consideră că: „medierea facilitară
implică ghidarea părților prin intermediul procesului de comunicare în cadrul căruia vocile,
gândurile, sentimente le și ideile părților sunt factori importanți. Prin folosirea acestui model de
mediere, mediatorul se concentrează pe încurajarea opiniilor exprimate de părți, abținându -se în
a-și exprima opinia cu privire la un anumit acord” 89.

84 Carta Națiunilor Unite. http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_
Unite_ONU_.pdf (vizitat 05.02.2019).
85 Ibidem, p. 7.
86 Bercovitch J. Medierea în Conflictele Internaționale. Iași: Polirom, 2001, p. 131.
87 Bercovitch J., Jackson R. Negotiation or Mediation?: An Exploration of Factors Affecting the Choice of Conflict
Management in International Conflict. In: Negotiation Journal, 2001, vo l 17, no. 1, p. 74.
88 Beber. B. International Mediation, Selection Effects, and the Question of Bias. In: Conflict Management and Peace
Science, 2012, Vol 29(4), p. 397.
89 Lande J. Toward more sophisticated mediation theory. In: Journal of Dispute Resoluti on, nr. 2, 2000, p. 322 –323.

33
Determinând specificul noțiunii de mediere în estul Europei, se exemplifică viziunea
autoarei Krasovskaea D.S., care relatează: „Vorbind despre mediere, se are în vedere
implementarea unui mecanism de acțiune, și anume, implicarea unei părți terțe în rezol varea unui
conflict, care ar fi abilitată să contribuie la dezvoltarea unei relații constructive dintre părți prin
ieșirea în afara conflictului. Cel mai important lucru în această acțiune este că părțile însele
decid, fără intervenția forțată a unei terțe părți neutre, soluțiile conflictului dintre ele” 90.
Autor rus Șmelev A. consideră: „reglementarea conflictelor interstatale și a celor
intrastatale prin crearea și intensificarea negocierilor între părțile aflate în conflict cu ajutorul
unui mediator, și pe baza unora dintre principiile medierii clasice reprezintă un nou mod de a
realiza pacea și de a depăși consecințele catastrofale ale unor astfel de conflicte” 91.
Studiul recent efectuat de către Sitiko N.G. scoate în evidență carențele instituției medierii
într-un stat mare precum Federația Rusă, și accentuează: „este evident că o procedură de mediere
pentru o bună funcționare ar trebui să se bazeze pe anumite principii, și anume: caracterul
voluntar al procedurii, imparțialitatea și independența mediatorului, cooperarea și egalitatea
părților, confidențialitatea.
În Rusia, din cauza lipsei dezvoltării insituției de mediere acesta este ceva exotic. Un
impact negati v asupra utilizării medierii îl reprezintă și lipsa mediatorilor și a mecanismelor
calificate pentru a proteja participanții la procesul de mediere. Utilizarea procedurii de mediere
va solicita societății calități, cum ar fi scadența părților la diferend, capacitatea de a face
compromisuri. Este posibil ca instituția medierii în Rusia să fie în cerere, dar având în vedere
faptul că, după mai mulți ani de la adoptarea legii privind Medierea în instanța de judecată
perspectiva utilizării medierii în litigiile în mod constant cade, este necesar să se facă eforturi
considerabile pentru a face medierea o parte a sistemului nostru juridic” 92.
În tangență cu spusele autorului anterior menționat referitoare la viziunea și activitatea
limitată a Federației Ruse în ceea ce privește instituția medierii, vine și ideea lui Țîgancov P. A.,
care afirmă: „Într -o lume tot mai complexă și mai dinamică, avem nevoie de concepte pentru o
cooperare excedentară , avem nevoie de o mai largă varietate de diferențe pentru a spori
potențialele modalități de soluționarea pașnică a conflictelor” 93.

90 Красовская Д. Институт посредничества в урегулировании международных конфликтов. Кубань:
Кубанский Государственный Университет, 2013. p. 10. http://diplomba.ru/work/37679 , (vizitat 26.01.2019).
91 Шмелев A. Политическая медиация как способ разрешения международных и внутригосударственных
конфликтов . B: Вестник восстановительной юстиции . № 10. 2013, c. 25.
92 Ситько Н. Институт медиации в современной России. Право: история, теория, практика. Санкт –
Петербург, 2016 , c. 12.
93 Цыганков П. Международные отношения. c. 242-248.

34
Versiunea română asupra definiției medierii este perfect redată de către profesorul
universitar Marțian I. Niciu, care afirmă că „mediațiunea constă din intervenția unui terț, care
poate fi un stat, o organizație internațională sau o persoană fizică. Terțu l, în cazul mediațiunii, nu
se limitează numai la determinarea părților în dispută să poarte negocieri directe pentru
soluționarea ei, ci și participă la aceste negocieri și poate face propuneri referitoare la felul în
care se poate soluționa disputa . Propunerile mediatorului nu sunt obligatorii pentru părțile în
litigiu . El nu are rolul de judecător.
Mediațiunea are un caracter facultativ, ceea ce își găsește expresia în inițiativa terțului care
o oferă, în poziția părților care o pot accepta sau refuza, în orice moment, ca și în faptul că
propunerile mediatorului nu sunt obligatorii pentru părțile în dispută ” 94.
Studiul cuprinzător și multiaspectual realizat asupra medierii în viața social -politică de
către autoarea Ancheș D.-I. i-a permis acesteia s ă explice clar faptul că „medierea reprezintă un
proces politic care nu presupune un angajament anterior din partea părților de a accepta ideile
mediatorului. Din acest punct de vedere, medierea se diferențiază de arbitraj care folosește
proceduri judiciar e și al cărui verdict trebuie respectat de către părți în baza unui angajament
anterior din partea acestora în acest sens” 95.
La rândul lor, Tițian D. și Grigoriu L. clasifică medierea drept „o metodă de soluționare a
disputelor pe cale pașnică care vine cu o serie de avantaje în contemporanietate ce facilitează
reglementarea multor dispute ” 96.
Autorii fac referire la faptul că mediatorii trebuie să fie independenți, neutri față de
dispute și părți și să conducă procesul de medie re într -un mod imparțial. În exercitarea
atribuțiilor lor profesionale ei trebu ie să se bucure de deplină inde pendență față de entitățile care
ar putea avea interese în cauzele în care are loc medierea. Această independență „trebuie să fie
de natură a le g aranta imparțialitatea, neutralitatea și echidistanța față de cauză, rezultatele
acesteia și părțile implicate în dispută” 97.
Instrucțiuni cu privire la mediere le sunt oferite persoanelor civile de către Poenaru M.,
care explică că „medierea nu are o procedură oficială, neavând reguli privind administrarea
dovezilor ori mărturiile părților. Ele, părțile, pot declara ce doresc, chiar dacă relatările lor nu ar
fi relevante ori admisibile în instanță. Mediatorul se poa te întâlni separat cu părțile, la cererea
uneia dintre ele, a ambelor sau dacă acesta consideră că este imperios necesar în vederea

94 Marțian I. Niciu. Drept Internațional Public. Ediția II, Vol. II. Iași: Fundația Chema rea. 1996, p. 168.
95 Ancheș D -I. Medierea în viața social -politică . București: Editura Universitară, 2010, p. 218.
96 Tițian D., Gregoriu L. Medierea: Tendințe, metode și caracteristici. Craiova: Universitaria, 2013, p. 11.
97 Ibidem, p. 25.

35
soluționării disputei. În acest cadru se poate face un schimb sincer de idei, în afara prezenței
celeilalte părți, iar discu ția va fi, fără nici o excepție, confidențială” 98.
Autorul român Mitroi M. atenționează asupra rolului mediatorului, efectuând propuneri
de explorare a zonelor obscure din spatele declarațiilor părților. El consideră că o funcție de bază
a persoanei mediat oare este să faciliteze dialogul pe problemele de fond și nu pe chestiunile de
aparență sau pe care părțile le pun în discuție, asta deoarece uneori părțile mută centrul de
greutate de pe central pe marginal, iar mediatorul are rolul de a echilibra zona de discuții. „Rolul
mediatorului este de a stabili centrul de greutate pe miezul problemei, pe fondul conflictului,
astfel părțile vor fi la obiect. A fi la obiect îns eamnă a discuta chestiuni perti nente și
concludente.” 99, specifică acesta.
Cercetătoarea Pe traru R.-A. se expune asupra mijloacelor pașnice de soluționare a
conflictelor, inclusiv pe baza medierii, și conchide: „având în vedere caracterul voluntar al
soluționării pe cale pașnică a disputelor internaționale, trebuie să subliniem că obligațiile
pozitive care incumbă statelor sunt de două categorii: obligația de a îndeplini acțiuni privind
alegerea și folosirea mijloacelor convenite și obligația găsirii unei soluții reciproc acceptabile.
Soluția trebuie să fie una în măsură de a rezolva deplin și ra pid conflictul existent, părțile fiind
libere să aleagă mijloacele pe care le consideră a fi cele mai potrivite. Astfel, mediațiunea este
definită ca acțiunea unui stat, a unei organizații internaționale sau a unei persoane oficiale, care
se bucură de repu tație și de prestigiul imparțialității, de a participa în mod direct la tratativele
dintre părți și de a le conduce spre un acord pe baza soluțiilor pe care le propune acestora” 100.
Autorii moldoveni Gladchi G. și Spoială A. determină medierea în felul urmă tor:
„Medierea tratată ca o procedură special organizată nu coincide ca și conținut cu noțiunea
„justiție restaurativă”, care este mai vastă nu din motivul că presupune și alte forme de
infracțiune dintre infractor și victimă. Medierea este un proces, o mo dalitate de realizare a
justiției restaurative, aceasta fiind o paradigmă a justiției, o concepție, un model de realizare a
conflictului. Medierea se atribuie la formele procedurale de realizare a ideilor justiției, expuse în
concepție. Deci noi putem vorb i despre introducerea medi erii în procesul penal și nu pu tem
spune introducerea justiției restaurative, fiindcă nu vorbim de crearea unui sistem de înfăptuire a

98 Poenaru M. Medierea pe înțelesul tuturor. Cum să alegi pacea și rezolvarea rapidă a conflictelor în locul hărțuirii
prin procese. București: Editura ePublishers, 2011, p. 39.
99 Mitroi M. Ghidul mediatorului profesionist. Mediere și confli ct. București: FMMM.RO , 2013, p. 15.
100 Petraru. R.A. Soluționarea pe cale pașnică a diferendelor internaționale – principiu fundamental al dreptului
internațional public. În: Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 3,
2013, p. 100.

36
justiției pe lîngă procesul penal existent, dimpotrivă, concepția restaurativă își centrează at enția
asupra conținutului și formei procesului penal” 101.
Vorbind despre specialistul care conduce procesul medierii, prof. Rotaru V. se referă la
„ideea de onestitate profesională a celei de a treia părți” și consideră că aceasta „poate contribui
la propu nerea soluțiilor pentru conflictul existent” 102.
Cojocari E. trasează un aspect adăugător medierii, pe care îl explică astfel: „Medierea
este, pe lângă un proces confidențial, și un promotor al unui control efectiv mai mare asupra
rezultatelor dezbateri lor (outputuri), delegând părților responsabilitatea de a fi creativi în
identificarea și explorarea opțiunilor pentru o înțelegere cât mai rapidă și optimă.
În acest sens, medierea este un proces bine organizat și centrat pe cei care își doresc să
joace un r ol continuu activ în decizia asupra finalității soluționării, și anume, pentr u că medierea
oferă oportunitați pentru ambele părți sau reprezen tanții acestora să discute în modul cel mai
direct asupra subiectelor și soluțiilor alternativ posibile” 103.
În stu diul acestei autoare sunt relevate și aspectele negative ale medierii, printre care
propriu -zis care vizează țara noastră, și anume faptul că sistemul legal și cel executiv al
Republicii Moldova nu a pregătit terenul cert pentru pentru implementarea instit uției medierii ca
modalitate de rezolvare a conflictelor.
În cadrul celor expuse am precizat care sunt aspectele definitorii ale negocierii, medierii
și ale disputelor . Am constatat faptul că disputa este sursa de la care provine procesul de
negociere și/ sau mediere și de la care pornește ulterioara sa desfășurare.
Conflictele internaționale nu pot fi percepute ca fenomene omogene întrucât acestea au
diferite dimensiuni și prezintă grade diverse de predispunere la rezolvare. Astfel, strategiile sau
abordările obișnuite care ar putea fi aplicate cu succes anumitor conflicte, se dovedesc a fi
ineficiente pentru altele, iar una dintre caracteristicile definitorii ale acestor conflicte o reprezintă
dificultatea rezolvării pașnice a acestora și rezistența opusă oricăror tehnici tradiționale de
rezolvare.
În sens larg, negocierea apare ca formă concentrată și interactivă de comunicare
interumană în care două sau mai multe părți aflate în dezacord care urmăresc să ajungă la o în
întelegere care ar rezolva l a rândul ei o problema comună sau ar atinge un scop comun.

101 Gladchi G. Spoială A. Medierea: concept și particularități de realizare. În: Analele Științifice ale Academiei
“Ștefan cel Mare” a M.A.I. al Republi cii Moldova, 2003, ed. a IV -a, p. 48.
102 Rotaru V. Eficiența negocierilor diplomatice în soluționarea conflictelor internationale. În: Studii de pace și
soluționarea conflictelor în curriculum -ul universitar. Ghid teoretico -metodologic. Chișinău: CEP USM, 2 013, p. 81.
103 Cojocari E. Medierea – modalitate alternativă de soluționare a conflictelor. În: Revista Națională de Drept, Nr.
10-11, 2011, p. 13.

37
În acest mod intervine definiția medierii, care prezintă situația oportună de rezolvare a
unei sau altei dispute nesoluționat e încă. Prin prisma esenței sale de metodă de soluționare
pășnică a disputelor care presupune abilități speciale și necesită coduri de practică și pregătire
acreditată, luând în considerare contribuția potențial substanțială a organizațiilor nonguver –
namentale și a comunității interna ționale, medierea se prezintă drept o metodă eficientă de
reglementare a litigiilor.
Astfel, întru perceperea profundă și clară a termenilor de negociere, medi ere, dispute
internaționale au fost expuse aspectele definitorii ale acestora.

1.3 Concluzii la Capitolul I

În contextul abordărilor istoriografice și teoretico -conceptuale ale instrumentelor de
soluționare a disputelor internaționale , este determinat faptul că negocierea este o metodă de
rezolvare a conflictelor existentă încă din cele mai îndepărtate epoci ale istoriei care a fost
descrisă în nenumărate context e în funcție de diferite situații, iar medierea este o metodă
dovedită în timp și prin exemple de reglementare pe cale pașnică a disputel or, care oferă
instrumentele juridice și abilitățile umane necesare pentru a face față izbucnirii și gestionării
conflictelor internaționale, atât în faza lor de preven ire, în cea de escaladare cât și în faza de
conciliere în urma acestora .
În urma analizei istoriografiei cercetării negocierii și medierii în soluționarea disputelor
internaționale în diferite regiuni și a opiniilor diferitor specialiști, am determinat multilaterali –
tatea viziunilor autorilor din domeniu.
Despre dispute consemnăm că versiunea mai multor autori coincide în faptul că acestea
reprezintă ciocnir ea necesităților și intereselor, care au tendințe opuse și intensitate variată.
Conflictul este considerat o trăsătură normală și inevitabilă a activității umane, care la rândul ei
înfățișează fundamentul activității entităților internaționale, astfel expl icându -se faptul de cum își
găsesc loc tensiunile și divergențele din mediul extern.
Referitor la spațiul occidental, am constatat că specialiștii din domeniu consideră că în
lumea actuală orice situație, obiect, necesitate sau prevedere este negociabilă, iar referitor la
această ei au descris practic în absolut detaliu fiecare circumstanță ce poate surveni.
Totodată mai constatăm că opiniile mai multor autori coincid în ideea că procesul de
mediere a eneu dispute este realizat în baza a mai multor strate gii, dintre care cea de directivă ar
fi cea mai eficientă. Specialiștii europeni consideră că întreg procesul este influențat de anumiți

38
factori, cum sunt cei de procedură și cei de context. Factorii de context țin de specificul dispute i
mediat e, iar cei de procedură se referă la strategia adoptată corespunzător cazului.
Vorbind despre partea estică a Europei, autorii din regiune analizează foarte amănunțit
procesul de negociere și principiile medierii și sunt de părere că ghidarea după acestea și
respec tarea lor contribuie la succesul indubitabil al proces ului de soluționare a d ispute i. Ei
menționează câteva principii fundamentale, printre care posibilitatea alegerii medierii în mod
voluntar, cooperarea și egalității pă rților beligerante, confidenția litatea procedurii, imparțiali –
tatea, independența și n eutralitatea mediatorului.
Cu privire la negociere a în România, am observat că autorii consideră că aceasta trebuie
să intervină încă în faza incipientă a oricărui conflict, astfel încât să poată avea suc ces total
asupra situației. Privitor la mediere a m constatat că procedura este una uzuală în rândurile
autorilor, care au devenit și mediatori calificați ai procesului. Cel mai mult despre procedura de
mediere se vorbește în domeniul social -politic, în car e îi sunt expuse pe larg beneficiile.
În ceea ce privește viziunea autorilor din Republica Moldova cu privire negocieri, aceștia
remarcă penetrarea mediului internațional actual de către tendințele de negociere și fortificarea
pozițiilor acestui intrument pașnic în rândurile actorilor internaționali, iar referitor la mediere,
putem spune că specialiștii consideră procedura drept o metodă de restabilire a justiției, care
deține avantajul contradictorialității părților, astfel în contempora nietate devenind un imperativ,
dată fiind diversitatea opiniilor și intereselor.
Astfel, în vederea istoriografiei și bazelor teoretic e, sesizăm că instrumentele pașnice de
reglementare a disputelor ar putea ajuta la depășirea unor carențe structurale în abordarea con-
tempo rană de constituire și reconstituire a păcii prin implementarea principiilor sale funcționale
precum sunt confidențialitatea procedurii, caracterul ei voluntar, principiul autodeterminării
părților , cel al neutralității , al imparțialității și alte principii regionaliste.

39
2. TRĂSĂTURILE ȘI PREMISELE NEG OCIERII ȘI MEDIERII ÎN PROCESUL
DE SOLUȚIONARE A DISPUTELOR INTERNAȚIONALE
2.1 Aspecte definitorii ale procesului de negociere și mediere
Complexitatea contemporană a societății din punct de ved ere politic, social și economic ,
precum și dezvoltarea noilor tipuri de relații și de afaceri între subiecții politico -economici, mar –
chează negocierea ca una dintre cele mai prețioase componente ale vieții contemporane.
În acest context, negocierile sunt imp licate în rezolvarea problemelor de orice natură,
care derivă din nevoia reală a creșterii continue a relațiilor interumane, în general, a celor
economice și diplomatice, în special.
În perioada contemporană, rolul esențial al negocierii este impus de o s erie de factori și
economici, și sociali, și politici:
– Creșterea necesității rezolvării probleme lor legate de economia mondială ce
derivă din nevoia de parteneriate între firme și țări;
– Factorii de migrație mondială care influențează la creșterea numărului și a
diversității tipologice a partenerilor de afaceri;
– Creșterea numărului de contracte de afaceri influențate de sistemul de
management al calității;
– Armonizări reciproce ale politi cilor, legislațiilor și cadrului instituțional conform
prerogativelor aderării la uniuni sau comunități;
– Creșterea concurenței internaționale;
– Dezvoltarea tehnicilor și instrumentelor comerciale, financiare și de management;
– Creșterea progresului tehnic o-științific și diversitatea serviciilor și producției;
– Gestionarea resurselor rare în colaborare reciproc avantajoasă;
– Influența puternică a cadrului general de relații geopolitice raportate la condițiile
culturii naționale 104.
Procesul de comunicare și negociere în diferite domenii și pe diverse aspecte a fost
utilizat încă din cele mai vechi timpuri. Elemente de negociere se întîlnesc în Evul Mediu cînd
au apărut primele premise ale statului de drept, care au stat la baza formulării unor reguli de
nego ciere.
Definind medierea, putem spune că procesul medierii are loc atunci când o a treia parte,
neutră, facilitează ajungerea la un acord negociat. Mediatorul intervine în:

104 Lupu C. Teoria și practica negocierilor. Chișinău: USEM, 2016, p. 3.

40
– procesul sau atmosfera negocierii;
– conținutul negocierii.
Medierea reprezintă o modalitate alternativă de soluționare a conflictului dintre părți pe
cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe personae. Medierea se bazează pe încrederea pe care părțile o
acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le a corde asistență
în soluționarea conflictului prin obținerea unei soluții reciproc acceptabile, eficiente și durabile.
Părțile pot recurge la mediere benevol, inclusiv după pornirea unui proces în instanța
judecătorească sau arbitrală, în orice fază a acest uia, convenind să soluționeze, pe această cale,
orice conflict în materie civilă, penală , comercială, de familie, contravențională, precum și în alte
materii, în condițiile legislației în vigoare.
Medierea se întemeiază pe cooperarea părților și utilizare a, de către mediator, a unor
metode și tehnici specifice, bazate pe comunicare și negociere.
Vorbind despre procesul de negociere, menționăm că acesta este, în primul rând, un
fenomen social ce presupune existența unei comunicări între oameni în general, între cele două
părți, în particular, comunicare ce constituie o caracteristică de bază a nego cierii. Analiza
procesului complex care este negocierea evidențiază existența unor etape distincte ce compun
dialogul părților, cu eventuale întreruperi și perioade de definire a punctelor de vedere ale
partenerilor la negociere.
Întregul proces de negoci ere cuprinde mai multe etape, dintre care cele de bază sunt:
1. Prenegocierea – „cuprinde activitatea de pregătire și organizare a procesului de
negociere prin acumularea și prelucrarea informațiilor, alegerea locului, momentului și
contextului negocierii, elaborarea și aprobarea mandatului de negociere, organizarea rundelor de
negocieri , etc. Se sfârșește atunci când se consemnează oficial interesul părților în discutarea
problemei. Scopul primei etape de negociere este cercetarea mutuală, clarificarea poz ițiilor,
punctelor de vedere, intereselor părților. În cadrul prenegocierii părțile își expun propriile poziții,
fac sugestii, explicându -le, și se informează cu privire la pozițiile celeilalte părți. P ărțile
negociatoare ,,diagnostig hează” problema și înc earcă să găsească o ,,limbă comună”, adică se
străduiesc să obțină cât mai multe informații despre interesele reciproce și să găsească puncte de
tangență în poziții” 105.
2. Negocierea propriu -zisă – demarează odată cu declararea oficială a interesului părți lor
în soluționarea în comun a problemei pentru a realiza unele obiective și se concretizează în
adoptarea unei înțelegeri, de cele mai multe ori scrise, ce conține măsurile ce trebuie îndeplinite

105 Rotaru V. Teoria negocierilor diplom atice. Suport de curs. Chișinău: CEP USM, 2018, p. 88.

41
pentru realizarea obiectivului în cauză. Este etapa dialogu lui între părțile participante, dialog ce
se desfășoară la masa tratativelor, fiecare parte cunoscând interesele față de obiectul negocierii;
se prezintă cereri și se fac oferte, se fac presupuneri, se aduc argumente urmate de contraargu –
mente, apar eventu ale concesii, de cele mai multe ori reciproce. Un bun negociator este acela
care, în această etapă, dă dovadă de prezență de spirit, de clarviziune, de simț al oportunității
pentru a sesiza corect momentul concluziei și pentru a evita prelungirea inutilă a discuțiilor.
3. Postnegocierea – începe în momentul adoptării înțelegerii, incluzând obiectivele ce
vizează punerea în aplicare a prevederilor acesteia. Poate avea loc și analiza rezultatelor reale ale
operației respective comparativ cu cele scontate, co ncluziile desprinse putând reprezenta un
eventual punct de pornire pentru operațiuni viitoare, cu același partener.
4. Protonegocierea – „constă în acțiuni și reacții ale partenerilor de armonizare tacită a
punctelor de vedere, a atitudinilor, a interesel or. Aceste acțiuni, continue și intense, se desfășoară
în absența negociatorilor, în condiții bine determinate, constituindu -se în semnale pozitive sau,
dimpotrivă, descurajatoare. Întreg cadrul creat de condițiile interne și internaționale, conjunctura
economică și politică, atmosfera creată de mass -media etc., ce constituie de fapt etapa
protonegocierii, are un rol deosebit în finalizarea sau în blocarea tranzacției, ele neputându -se
substitui procesului de negociere propriu -zis” 106.
Nu orice proces de neg ociere conduce la rezultate pozitive pentru ambele părți negocia –
toare, chiar dacă rezultatele respective constituie scopul inițial al acestora. Rezultatele pot fi
exprimate prin: ruperea relațiilor/pierderea încrederii între părți, amânarea, care presupun e
întreruperea discuțiilor, fără ruperea relațiilor, unde de asemenea se studiază posibilitatea unei
repuneri ulterioare în discuții a negocierilor, sau angajament, care constituie interesul de a lucra
de comun acord. După finalizarea negocierilor, indifer ent de rezultatele obținute, negociatorul
sau echipa de negociere care a beneficiat de un mandat are obligațiunea de a face un raport.
Raportul va cuprinde o analiză scurtă a parcursului negocierilor, specificarea rezultatelor
înregistrate , iar în caz de i nsucces se vor indic a cauzele c are l-au provocat.
În domeniul economic, cele mai multe și importante negocieri sunt cele comerciale, iar în
cadrul acestora, negocierile privitoare la afacerile economice internaționale. Astfel de negocieri,
materializate su b forma acordurilor, convențiilor sau contractelor internaționale, au în vedere
prețul, modalitățile de plată, cantitatea și calitatea mărfurilor, termenele și condițiile de livrare și
alte asemenea elemente.

106 Rusu L. Tranzacția principală, rata predictibilă și proto negocierea.
https://rusuli viu.wordpress.com/2014/04/15/2 -tranzactia -principala -rata-fixa-si-proto -negocierea/ (vizitat
23.03. 2019).

42
Medierea, la rândul ei, are loc la sediul media torului sau în alt loc convenit cu părțile și
are mai multe faze.
Faza 1. Aranjamentele preliminare. Această primă fază se mai numește ș i pregătirea
pentru mediere fiind caracterizată prin: „culegerea unor minime informații atât desp re părțile
aflate în co nflict câ t și despre conflictul în sine, verificarea autorității și intenției părților de a
semna acordul final, mediatorul trebuind să se asigure în concret că părțile au capacitatea de a
încheia o înțelegere (capacitatea de a putea dispune) , fie ele în m od direct fie prin persoanele pe
care acestea le mandatează, informarea părților asupra procedurii de mediere, informarea părților
asupra drepturilor acestora ” 107. În această fază mediatorul urmărește să stabilească o legătură
relațională cu părțile ce vor fi mediate. Toate aceste aranjamente preliminarii ajută mediatorul la
selectarea unei strategii optime privind desfășurarea medierii. Mediatorul poate consilia părțile
pentru dobândirea de cunoștințe despre diferite modalități de management și rezolvare a
conflictului, prezentând detaliat diferite abordări în materia rezolvării conflictului. Mediatorul
acordă asistența părților cu privire la medierea ce urmează să o programeze și coordonează
părțile în această alegere.
Faza 2. Deschiderea și structurarea s esiunii de mediere Acestă fază a medierii corespunde
începerii efective a sesiunii de mediere. Meditorul încă de la început stabilește un ton de discuții
deschis și pozitiv care are rolul de a relaxa părțile și de crea o atmosferă deschisă, propice
medieri i. Se stabilesc reguli de bază și de comportament. Mediatorul cere părților să aibă pe
parcursul medierii un comportament adecvat, să aibă o atitudine de înțelegere, de cooperare atât
între ele cât și față de mediator și să evite orice atitudine care ar pu tea să afecteze și să
compromită rezultatul medierii. Părțile trebuie să înțeleagă că au ales de comun acord
procedurile însă sunt și reguli care trebuiesc respectate în vederea realizării scopului comun:
stingerea disputei prin procedura medierii. Mediatorul ajută părțile aflate în conflict să treacă
peste starea emoțională, conducându -le spre obiectivitate. Acesta delimitează zonele și aspectele
conflictuale de discutat. Pe tot parcursul ședinței de mediere, mediatorul are grijă să separe
anumite a specte ale conflictului canalizând discuțiile numai pe zonele comune și de interes ale
părților. De asemenea, ajută părților în explorarea problemelor pentru a identifica și înlătura toate
obstacolele care stau în calea comunicării, pregătindu -le pentru ne gociere.
Faza 3. Facilitarea schimbului de informații . În mod constant, pe toată durata sesiunii de
mediere, mediatorul trebuie să faciliteze schimbul de informații prin culegerea și analizarea
informațiilor importante despre părți sau a informațiilor pe care părțile le consideră importante.

107 Ilie D. Procesul de mediere. http://www.blog.mediatoru.ro/procesul -de-mediere/ (vizitat 24.03.2019).

43
În acest sens mediatorul stabilește totodată care este motivația dată de părți importanței
informației, identifică dinamica și substanța dispute i, verifică acuratețea informațiilor pe care
părțile le furnizează în timp ul medierii și minimizează impactul informațiilor incorecte date de
părti și care pot îngreuna procesul de mediere 108.
Faza 4. Identificarea și clarificarea problemelor/subiectelor. În această fază se trece la
identificarea aspectelor conflictuale și la st abilirea unui mod de lucru prin identificarea
aspectelor de interes propriu și comun pentru părți, obținându -se acordul acestora pentru a
discuta aceste chestiuni. În această fază se determin ă modul de lucru, folosindu -se diverse tehnici
de mediere, inclus iv tehnica sesiunilor separate, tehnici ce au ca scop descoperirea intereselor
ascunse ale părților, identificarea și individualizarea intereselor/nevoilor părților, precum și o
ierarhizare a acestora. Se are în vedere și construirea unei relații reciproce de cointeres privind
nevoile proprii și comune părților.
Faza 5 . Generarea opțiunilor. Faza dată reprezintă rezultatul muncii mediatorului, care
până la acest moment a construit un climat de încredere și cooperare, a facilitat schimbul de
informații și a identificat interesele și nevoile imediate și pe termen lung ale părților. Pentru a
reuși acest lucru mediatorul trebuie să scadă implicarea părților la nivel de poziții, făcându -le să
conștientizeze că nu este în interesul lor să mențină această situație și că singura atitudine
constructivă este cea de cooperare. În această fază este necesară conștientizarea părților că
dispun de opțiuni multiple, extrem de variate, și că au posibilitatea să aleagă soluții în con –
cordanță cu interesele și nevoile lor. Generarea opțiunilor prin negocieri trebuie să aibă la bază
interesele părților aflate în conflict.
Faza 6 . Negocierea . Mediatorul, deschide negocierile dintre părți prin evaluarea opțiu –
nilor pentru ajungerea la înțelegere trecând în revistă interesele părților. Acesta ajută
părțile să își aprecieze interesele proprii sau comune și să identifice opțiunile care pot fi generate.
Mediatorul face aprecieri asupra costurilor și beneficiilor op țiunilor disponibile, enumerând
avantajele sau dezavantajele, cu privire la opțiunile declarate ale părților. Folosind tehnici de
negociere adecvate și adaptate situației, mediatorul conduce părțile spre negocierea finală prin
mișcarea consecventă a poziți ilor părților spre înțelegere.

108 Etapele medierii. http://www.tabloumediatori.ro/editoriale/80 -despre -mediere/249 -etapele -medierii (vizitat
30.03. 2019).

44
Faza 7. Încheierea acordului. Dacă după faza negocierii părțile implicate au ajuns la un
rezultat acceptat de către toți și care să le satisfacă interesele, mediatorul poate trece la î ncheierea
acordului de mediere 109.
Faza 8 . Monitorizarea implementării acordului . Părțile de comun acord cu mediatorul pot
stabili o procedură de evaluare și monitorizare a acordului de mediere. Această monitorizare are
drept unic scop respectarea acordului de mediere de către fiecare parte s emna tară a acestuia.
Faza 9. Închiderea procedurii de mediere . Procedura medierii are ca scop căutarea unor
soluții de comun acord pentru stingerea disputei propusă spre medier e de către părțile implicate
în situație . Odată ce părțile au ajuns la o înțelegere reciproc avantajoasă se încheie un acord.
Acest acord este modalitatea prin care se finalizează procedura de mediere.
Conform Articolului 28 din L egea nr. 137 din 03.07.2015 cu privire la mediere 110:
„(1) Medierea încetează:
a) prin convenirea asupra unui acord între părți;
b) prin constatarea de către mediator că părțile nu pot ajunge la un acord;
c) prin renunțarea la mediere;
d) dacă una dintre părți, persoană fizică, a decedat sau, ca persoană juridică, a fost
lichidată.
(2) Mediatorul va putea constata că părțile nu pot ajunge la un acord în cazul în care
conflictul mediat nu se soluționează în cel mult 3 luni de la data acceptării medierii, iar părțile nu
solicită continuarea procedurii de mediere.
(3) În cazul intentăr ii unui proces de judecată în legătură cu conflictul supus medierii, la
încetarea procedurii de mediere, mediatorul va informa, printr -un raport scris, instanța de
judecată, părțile sau după caz, organele de urmărire penală și alte autorit ăți interesate da că părțile
au ajuns sau nu la un acord.
Medierea se poate finaliza fie prin încheierea unei înțelegeri între părți în urma
soluționării conflictului fie prin constatarea de către mediator a eșuării medierii sau prin
denunțarea contractului de mediere de către una dintre părți.”
În oricare dintre soluții mediatorul va întocmi un proces -verbal care se semnează de către
părți, personal sau prin reprezentant, și de mediator; părțile trebuie să primescă câte un exemplar
original al procesului -verbal; când părți le aflate în conflict au ajuns la o înțelegere, se redactează

109 Hotărârea Curții Constituționale Nr. 8 din 26.04.2018 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi
din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003 cu privire la
medierea judiciară http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=375577
(vizitat 25.03. 2019).
110 Legea nr. 137 din 03.07.2015 cu privire la mediere. Articol 28. http://lex.justice .md/md/360455/ (vizitat
25.03.2019).

45
un acord care va cuprinde toate clauzele consimțite de acestea și care are valoarea unui înscris
sub semnătură privată; înțelegerea părților poate fi supusă verificării notarului public în veder ea
autentificării ori, după caz, încuviințării instanței de judecată; în orice fază a procedurii de
mediere, oricare dintre părțile aflate în conflict are dreptul de a denunța contractul de mediere,
aducând la cunoștință despre aceasta , în scris, cealaltă parte și mediatorul.
În cazul în care conflictul a fost dedus judecății, soluționarea acestuia prin mediere poate
avea loc din inițiativa părților ori la recomandarea instanței. La închiderea procedurii de mediere,
mediatorul este obli gat, în toate cazurile, să informeze în scris instanța de judecată dacă părțile
au ajuns sau nu la o înțelegere în urma procesului de mediere; pentru desfășurarea procedurii de
mediere, judecarea cauzelor civile de către instanțele judecătorești sau arbitr ale va fi suspendată
la cererea părților.
Despre stilurile de negociere se poate de relatat un șir întreg de informații, dar care se
generalizează printr -o simplă denumire de apartenență a unei regiuni geografice sau mai pe scurt
a unei naționalitați anum ite. Prin urmare, există următoarele stiluri de negociere: american,
brazilian, francez, rus, chinez, japonez, islamic , ș.a.111.
Stilul pe care un negociator și -l formează trebuie să fie unul personal: parțial va fi
individual, iar parțial va reflecta stil ul organizației din care face parte. Tendința de globalizare
care se manifes tă nu va da naștere unei culturi unice, universale, ea reprezintă doar deschiderea
globală a tuturor statelor lumii. Așadar vom avea în continuare diversitate culturală.
Este greși t să considerăm că procesele de negocierile sunt la fel peste tot în lume. Motiva –
țiile fiecarui negociator și modurile de abordare a negocierilor sunt diferite, în funcție de cultura
negociatorilor implicați. Fiecare negociator are propriul stil de negoci ere, care este determinat de
cultura din care provine, educația primită, personalitate, experiență, mediul familial, relațiile care
îl leagă de societate, structura din care face parte. Cultura este un element important care influen –
țează comportamentul di n timpul negocierilor. Ea include sisteme de valori, norme, atitudini,
obiceiuri care îi influențează pe negociatori în modul de abordare a negocierilor. Este important
că atunci când un negociator pleacă într -o altă țară, să -și pregătească un bagaj de cu noștințe
legate de cultur a celor cu care va negocia.
Socializarea relației de parteneriat este mai importantă pentru anumite culturi decât altele.
Etapa schimbului de informații ocupă perioade diferite de timp și i se acordă importanță diferită
de către n egociatorii aparținând unor culturi diferite. În etapa următoare, cea a argumentării și
convingerii partenerului de negocieri, intervin de asemenea valori și norme diferite. Ultima etapă

111 Мельникова В. Национальные особенности делового общения. https:// www.scienceforum.ru/2015/
pdf/9038.pdf (vizitat 25.03. 2019).

46
a negocierilor, cea a concesiilor și a acordului, este tratată diferi t, în funcție de diferențele
culturale care intervin. Astfel sunt unele culturi care tind să facă concesii la sfârșitul negocierilor,
culturile occidentale tind să facă concesii treptat. Negociatorii trebuie să fie conștienți de
existența diversității cult urale și a diversității de stiluri de negociere. Ei trebuie să fie capabili să
înțeleagă și să respecte această diversitate. Managerul global, pentru a avea succes în negocierile
pe care le poartă, trebuie să îndeplinească anumite condiții 112:
− să fie bine pregătit, să dea dovadă de profesionalis m;
− să fie mereu la curent cu evoluția tendințelor mondiale și a evenimentelor politice;
− să fie deschis;
− să aibă capacitatea de a asculta, să fie receptiv;
− să aibă abilitatea de a comunica;
− să cunoască mai multe limbi străine;
− să evite stereotipul, mai ales cele de genul „reprezentanții culturii X” negociază toți
la fel;
− să fie conștient că există culturi diferite de a le lui, care au un model de negociere și
un sistem de valori diferite;
− să încerce să înț eleagă cultura celeilalte părți ;
− să se adaptez e stilului de negociere al părți i cu care negociază, fără să renunțe la
propriile valori culturale ;
− să ia în considerare personalitatea celu i cu care negociază, educația sa, relațiile
sociale ș i organizaț ia din care face parte , etc.
Pe lângă oarecare condiții bazice pe care procedura de mediere le implică, atât m edierea
cât și negocierea urmăresc următoarele funcții 113:
 formarea orientării părților în conflict;
 trecerea de la acțiuni unilaterale la acțiuni comune;
 crearea condițiilor pentru un schimb constructiv de informații;
 formularea unor scopuri și interese reale;
 ridicarea nivelului de operativitate și reducerea nivelului de denaturare a informației;
 acordarea ajutorului în diagnosticarea situației și căutar ea soluțiilor reciproc
avantajoase;

112 Negocierea și stilurile de negociere. http://equilibrupsi.ro/negocierea -si-stilurile -de-negociere/ (vizitat
23.03.2019).
113 Studiu privind funcționarea profesiei de mediator în R epublica Moldova.
http://www.justice.gov.md/public/files/file/Directia%20notariat%20si%20avocatura/stu diu_functionarea_profesiei_
de_mediator -04-07-2013.pdf (vizitat 25.03.2019)

47
 interpretarea informației, aprecierea propunerilor, stimularea și identificarea căilor și
soluțiilor amiabile;
 supraveghe rea și formularea regulilor de conduită a părților.
Aceste funcții reflectă ideea de acționare a metodelor vizate în sensul durabilității și
eficienței rezultatelor.
Totodată, atât negocierea cât și medierea dispun de un set de principii. Medierea și
negocierea se caracterizează prin implicarea unui subiect terț, capabil a favoriza, a sugera o
aprop iere a punctelor de vedere în sensul obținerii unei soluții.
Referitor la principii , Legea cu privire la mediere (art.4) 114 stipulează următoarele :
 participarea benevolă la mediere;
 confidențialitatea;
 libera alegere a mediatorului;
 egalitatea părților în proces;
 independența, neutralitatea și imparțialitatea mediatorului;
 flexibilitatea procesului de mediere.
Aceste principii sunt valabile și pentru negociere. Literatura de specialitate examinează
bidimensional două aspecte, și an ume: dimensiunea funcțională și cea organizatorică ale
principiilor ca garanții de reușită ale medierii.
Principiile funcționale sunt acele imperative înaintate spre mediator și însăși ideea de
mediere, iar principiile organizatorice sunt cerințe raportat e la procesul de mediere. Astfel încât,
fiind sintetizate, aceste principii definitivează conceptul deontologiei medierii. Ținând cont de
prevederile legii cu privire la mediere, legislația internațională și desigur codurile deontologice
funcționale, vom d elimita principiile în felul următor:
Principii funcționale Principii organizatorice
Imparțialitate Contractarea medierii
Calificare și profesionalism Caracterul voluntar al medierii
Independență Informarea părților
Egalitate și flexibilitate Respectarea jurământului depus
Neutralitate Libera alegere a mediatorului
Confidențialitate Încredere

114 Legea nr. 137 din 03.07.2015 cu privire la mediere. Articol 4. http://lex.justice.md/md/360455/ (vizitat
25.03. 2019).

48
Principiul independenței , în spiritul medierii și negocierii, se definește prin raportare la
instituția justiției și exercițiului acesteia. Astfel, nimeni nu este în drept să intervină în acțiunile
de mediere, atât timp cât nu există un acord manifestat de părți în această privință. Independența
este pârghia care delimitează vertical medierea de procesul judiciar.
Principiul imparțialității, alături d e cel analizat mai sus, este esențial în mediere și
negociere. Imparțialitatea mediatorului este abordată prin prisma relațiilor, rapor turilor care
există între acest a și mediați. Principiul imparțialității este o modalitate de a asigura persistența și
continuitatea încrederii părților față de mediator și inițiativelor acestuia pe parcursul întregului
act de mediere. Pri ncipiul -cheie al liberei voințe este asigurat în cazul legii cu privire la mediere
din Republica Moldova și de prevederi suplimentare. Astf el art. 5 statuează că dacă, la etapa de
inițiere sau pe parcursul procesului de mediere, apare o circumstanță de natură să afecteze scopul
medierii, neutralitatea sau imparțialitatea mediatorului, acesta este obligat să se abțină de la
medierea litigiului și să aducă acest fapt la cunoștința părților.
Principiul neutralității vizează conținutul final al înțelegerii c are soluționează disputa .
Mediatorul nu este în drept să exercite presiune sau influență asupra persoanelor în scopul de a
obține adeziunea a cestora la o înțelegere care nu va fi liber consimțită și nu va fi în totalitate
creația părților aflate în litigiu, acest imperativ este întărit prin prevederile art. 24 al Legii
anterior menționate . Părțile convin, de comun acord, asupra condițiilor de s oluționare a litigiului.
Mediatorul nu are putere de decizie asupra acestor condiții, dar, la cererea părților, poate înainta
propuneri privind opțiunile de soluționare a dispute i.
Principiul confidențialității declarațiilor orale și scrise este o condiție de reușită a medie –
rii, pentru că părțile au nevoie de a se simți libere și sigure în momentul în care hotărăsc să
expună particularitățile de nuanță ale conflictului lor, sigure că cele expuse nu vor depăși l imitele
cadrului de mediere și sigure că dorințele lor, ofertele, opțiunile expuse nu vor constitui ulterior
obiectul unei speculații. „În această ordine de idei, vor face obiectul confidențialității următoa –
rele elemente: înregistrări, rapoarte sau alte d ocumente puse la dispoziția mediatorului în timpul
procedurii medierii; viziuni expuse sau sugesti i făcute de cealaltă parte cu referință la o reglare a
disputei; recunoașteri, certificări asupra unor fapte făcute de cealaltă parte; analize, expuneri,
viziuni ale mediatorului; informațiile personale, sau cele ce constituie secret comercial discutate
în ședințele de m ediere trilaterale, sau private” 115. Oricare nu ar fi finalitatea medierii, niciuna
din părți nu poate utiliza informația discutată, mărturiile, declarațiile celeilalte părți în fața
mediatorului într -un proces judiciar ulterior.

115 Blohorn -Brenner B. Medierea pentru toți: teoria și practica medierii. București: Editura Universitară, 2014, p. 28.

49
Legea cu privire la mediere , menționată anterior, stipulează în art. 5 că mediatorul nu este
obligat să respecte confidențialitatea informației de care ia cunoștință în cadrul procesului de
mediere, atunci când divulgarea informației are drept scop protejarea interesului superior al
copilului sau prevenirea și/sau curmarea unei infracțiuni, fapt despre care mediatorul este obligat
să sesizeze autoritățile competente. Resp ectând consimțământul scris al părților, mediatorul este
în drept să facă declarații în favoarea acestora, însă darea declarațiilor, în aceste cazuri, exclude
participarea lui ulterioară în procesul de mediere. În scopul asigurării confidențialității proce sului
de mediere, în temeiul și în condițiile legii, mediatorul și participanții la mediere nu pot fi audiați
în privința faptelor sau actelor de care au luat cunoștință în cadrul procesului de mediere. Ca
excepție, în condițiile art. 6 alin. (5), mediator ul poate fi chemat în calitate de martor.
Principiile egalității și flexibilității fac referință la pozițiile părților și natura relațiilor
stabilite între acestea în procesul medierii. Egalitatea părților (X – Mediator – Y) este o exigență
de principiu a medierii, în vederea restabilirii raporturilor care au preexistat conflictului, or i
acesta din urmă a avut drept consecință și ruperea, deformarea situației de egalitate juridică în
favoarea uneia/defavoarea celeilalte. „Iată de ce este important ca părți le să conștientizeze
oportunitatea ce le -o pune la dispoziție principiul egalității, și anume – cea de a renegocia, de a
reveni la conținutul contractului lor, de a -și revizui consimțământul, ridicându -se astfel mai sus
decât situația conflictuală” 116.
Principiile calificării și profesionalismului , stipulate în art.13, denotă faptul că
mediatorul trebuie să dispună de o formare adaptată la practica sa de mediere. Faptul că medierea
se fondează pe participarea benevolă a părților nu face decât să readucă amin te despre principiul –
cheie al liberei voințe al părților. Pentru acest principiu specific este că nimeni nu poate fi impus,
presat, condiționat sau obligat să -și supună disputa spre medier e. Un alt principiu este libera
alegere a mediatorului de către liti ganți, care este cuprins de art. 4 pct. с). Principiul este inserat
sub forma unor drepturi ale părților, astfel încât acestea au dreptul de a -și alege în mod liber
mediatorul din rândul persoanelor pe care le consideră apte de a desfășura medierea din Reg istrul
de stat al mediatorilor (art.14).
Principiul informării părților. În Legea cu privire la mediere, acest principiu ia la propriu
forma unei obligații a mediatorului, stipulată la art. 17, mediatorul are obligația să informeze
părțile cu privire la m ediere, scopul și efectele acesteia, verifică dacă medierea este apropriată
participanților și naturii conflictului lor. Drept regulă generală, mediatorul trebuie să precizeze
următoarele puncte: diferențele și similitudinile dintre mediere și alte moduri alternative de

116 Zubco A. Medierea și negocierea în activitatea administrativă. Suport de curs. Chișinău: Centrul Editorial –
Poligrafic al USM, 2017, p. 27 .

50
rezolvare a conflictelor, precum șansele și riscurile ce le poartă aceasta; modalitatea de decurgere
a procesului de mediere (etapele medierii); semnificația și locul dreptului în mediere; drepturile
și libertățile oferite de mediere.
Având în vedere aspectele definitorii ale negocierii și medierii expuse anterior putem
deduce concluzia că, pentru a face față multitudinii și complexității problemelor generate de
globalizare, de la nivelul instituțiilor statului și până la nivel de individ, ad ică de la di sputele
internaționale între actorii majori până la incidentele de zi cu zi între cetățeni, s -au căutat și se
vor căuta și experimenta o multitudine de metode de rezolvare a acestora.
Deși în principiu sunt arhicunoscute și arhifolosite, din totalitatea de caracteristici
elucidate în acest subcapitol, putem deduce cu o convingere desavârșită că negocierea și
medierea pot oferi nu numai o soluție la îndemână, dar și una cu un raport cost -beneficii optim,
și nu ne referim doar la nivel macro, adică la oportunități economice sau geopolitice, ci și la
posibilități de autodepășite a disputelor din societate.

2.2 Eficiența negocierii și medierii în soluționarea disputelor internaționale
Pentru a stabili cât de eficientă este o procedură sau care sunt rezultatele unui proces , cel
mai optim este de a studia un caz concret sau o situație, astfel ivindu -se oportunitatea de a obține
cunoștințe obiective asupra cazului, cum este și în situația analizări i eficienței negocierii și
medierii în soluționarea conflictului din regiunea Nagorno -Karabah .
Istoria conflictului din regiunea Nagorno -Karabah începe odată cu ocuparea teritoriului
de către Rusia în 1805, ca apoi în 1828 să ia naștere provincia Armeană c are nu includea și regi –
unea Karabah , conform hărții Anexa 1 117. Revoluția bolșevică din 1917 a provocat violențe de
natură etnică, apoi după obținerea independenței, în 1918, de către Armenia și de către Azerbaid –
jan regiunea a fost pretinsă de ambele părți. În 1921 Stalin s -a opus alipirii regiunii la Armenia și
pentru a stabili pacea, dictatorul sovietic a recunoscut legătura economică dintre regiunea Kara –
bah și Azerbaidjan. În 1923 regiunea disputată a de venit Regiunea Autonomă Nagorno -Karabah,
făcând parte din Azerbaidjan dar cu grad de autoguvernare, ac est lucru fiind decretat și în c onsti –
tuția sovietică din 1936. În 1985 un șir lung de ostilități a fost deschis între Armenia și Azerbaid –
jan datorită politicii dusă de că tre președintele Gorbaciov al URS S, astfel că armenii din Karabah
au înaintat o petiție către guvernul sovietic în care doreau alipi rea regiunii la Armenia. În 1988
azerii din karabah au boicotat alegerile locale , iar mulți dintre ei au fost deportați și o parte uciși.

117 Vezi Anexa 1.

51
Înaintea con flictului în Nagorno -Karabah locuiau circa 140.000 de armeni și 48.000 de
azeri, începând de atunci locuitorii armeni au fost alungați din Azerbaidjan sau au fugit și azerii
au fost alungați din Armenia și din regiunea Nagorno -Karabah precum și din regiuni le azere din
jurul acesteia 118.
La data de 12 iulie 1988 regiunea Karabah s -a separat de Azerbaidjan, acțiunea fiind de c-
larată ilegală de către statul azer, conform C onstituției sovietic e, astfel Moscova a instaurat legea
marțială în anumite zone ale regiu nii și a introdus trupele Ministerului de Interne în noiembrie ,
ca ulterior în luna mai a anului 1989 să aibă loc deplasări ale trupelor militare sovietice în zonă .
Pe data de 1 decembrie 1989 regiunea Nagorno -Karabah a fost declarată parte a Armeniei.
În luna septembrie 1991 Moscova a declarat că nu va mai susține o acțiune militară a
Azerbaidjanului în regiune, iar la data de 10 decembrie 1991 în urma referendumului regiunea
Karabah și -a ales independența, aceasta fiind proclamată oficial la data de 6 ia nuarie 1992, dar
nu a fost recunoscută de nicio țară, inclusiv Armenia. „Căderea regimului sovietic a dus la
înzestrarea populației armene din regiune cu arme, astfel că la 26 februarie armenii au invadat al
doilea cel mai mare oraș azer din Karabah, Khoja ly, la 6 martie acest lucru ducând la alungarea
președintelui azer. Turbulențele din Baku au facilitat preluarea orașului Shusha de către armeni
la data de 9 mai, acesta fiind ultimul oraș azer din Karabah. Apoi aceștia au securizat orașul
Lachin formând o cale acces între Armenia și Karabah. Căderea orașului Shusha a provocat o
criză politică în capitala Azerbaidjanului încât guvernul de la Baku a fost schimbat de două ori în
24 de ore. În timpul acestei crize de la Baku, Armenia a lansat o ofensivă împotr iva orașului
Nakhichevan din care au fost strămutate 30.000 de persoane ” 119.
Acest conflict a atras atenția actorilor internaționali astfel încât Turcia și Iranul au
denunțat agresiunea armeană și Departamentul de Stat din SU A a emis o declarație puternică .
NATO, Comisia Europeană și CSCE au declarat că încălcarea integrității teritoriale și utilizarea
forței nu sunt acceptate. La data de 12 iunie 1992 Azerbaidjanu l a început o ofensivă împotriva
Armeniei, astfel că până în luna august aceștia au capturat o rașul Artsvashen și au încercat să
recucerească orașele Lachin și Shusha.
Conflictul a escaladat în perioada martie -aprilie 1993, când armenii au ocupat orașul
Kelbar și o parte din teritoriu, înlocuind mii de azeri, după care au atacat orașul Fizuli și zo nele
situate la sud de regiunea Nago rno-Karabah. O altă ofensivă lansată de către armeni a dus la
sechestrarea orașelor Mardaket și Aghdan, Departamentul de Stat al SU A declarând că atacul

118 Coppieters B. Conclusions: The Caucasus As a Security Complex Region, Contested Borders in Caucasus.
Brusssels: VUB University Press, 1996, p. 193.
119 De Pauw F. Turkey’s Policy in Transcaucasia. Brusssels: VUB University Press, 1996, p. 182.

52
asupra orașului Aghdan nu poate fi justificat din motive de legitim ă apărare. În luna august
armenii au preluat orașul Fizuli și o regiune apropiată de granița iraniană, dorind să profite de
fuga azerilor din fața atacurilor au înaintat către orașul Jebrail amenințând totodată orașele
Kubatli, Zangelan și Goradiz. Iranul a denunțat agresiunea armeană ș i a cerut retragerea trup elor
de pe întreg teritoriul azer, Turcia a emis avertismente și și -a consolidat frontiera plasând trupe
în alertă iar Rusia a cerut încetarea acțiunii invocând faptul că azerii nu mai erau o amenințare.
Iranul a înființat tabere pentru 100.000 de refugiați în Azerbaidjan și și -au întărit granița cu trupe
armate. În schimb armenii au distrus orașul Goradis și au atacat Zangelan ajungând până la râul
Aras, provocând fuga a 30 .000 de azeri î n Ira n, orașul Zagelan a fost o cupat la data de 29 -30
octombrie. În luna decembrie, azerii au alungat forțele armene din jurul orașului Aghdan și din
regiunea Mardaket însă au fost în imposibilitatea de a revendica orașul Fizuli. La începutul
anului 1994 azerii au câștigat orașul Goradiz, o zon ă de-a lungul graniței cu Iran și pozițiile de la
sud de Kelbajar. Încetarea luptelor a avut loc în luna mai a anului 1994.
Principa lele constrângeri întâlnite de -a lungul procesului de construire a păcii în zona
Caucazului nu trebuie căutate în structurile formale internaționale ci în structurile latente ale
politicii regionale. Structura latentă ce servește ca un impas pentru toate eforturile de menținere a
păcii din Caucaz m ai poate fi conoscută ca și com plex de securitate . La momentul actual,
Caucazul se confruntă cu două interese diferite ale puterilor regionale și anume: securitatea
economică și cea militară.
Autorul Trenin conchide că „după căderea URS S granițele economice au devenit aborda –
bile și ideea de expansiune economică a devenit o politică de nivel înalt atât pentru I ran, Turcia
dar și pentru Rusia. Turcia înclină spre o cooperare politico -economică cu Azerbaidjan și cu
țările din Asia Centrală și speră să își realizeze marele vis de a deveni o „punt e” între Europa și
Asia Centrală . De asemenea are și interese economice directe în această regiune, declarându -se
cea mai de profitabilă țară de transfer a exporturilor petroliere ale Aze rbaidjanului. Pentru Iran
prăbuș irea URS S a fost percepută ca o oport unitate pentru deschiderea de noi piețe economice în
așa numita zonă „Asia de Nord Vest”. A fost considerată și o oportunitate de acces mult mai ușor
la Drumul Mătăsii , făcând astfel accesul către China și Orientul Îndepărtat. De asemenea a fost
văzută și ca o oportunitate de a arăta că Iranul este cea mai favorabilă țară pentru noile state
independente din Caucaz și din Asia Centrală pentru efectuarea transferurilor către Golful Oman
și Golful Persic ” 120. Chiar și Rusia, după căderea URS S a rămas dependentă din punct de vedere
economic de zona Caucazului, oferind cu mai multă importanță produse industriale tehnologice

120 Trenin D. Russia’s Security Interests and Poli cies in the Caucasus Region. Brusssels: VUB University Press,
1996, p. 96.

53
și militare. Georgiei și Armeniei le su nt furnizate de către Rusia ech ipamente militare ce sunt
produse exclusiv pentru această zonă . Cu toate acest ea, interesul economi c major al Rusiei în
această zonă este reprezentat de petrolul Mării Caspice. După un imens atac politic asupra
Azerbaidjanului în anul 1994, compania rusească Lukoil a obținut 10% din activele petrolului
din Azerbaidjan.
Negocie rile și compromisurile asupra resurselor bogate de petrol din Azerbaidjan sunt
percepute ca factori cheie ai procesului de reglementare a conflictului din Nagorno -Karabah și a
instaurării păcii în regiune.
În mod contrar, conceptele militare ale celor tre i puteri regionale, care se exclud reciproc
au jucat și încă joacă un rol cheie în medierea conflictului și construirea păcii în regiune . După
căderea regimului sovietic, Caucazul a devenit zona de luptă unde puterile regionale au luptat
pentru influența m ilitară, susținând destul de des conceptul de securitate națională.
În ultimele trei secole politica externă și cea de securitate națională a Iranului a fost strâns
legată de cea Imperiului Rus și mai târziu de cea a Uniunii Sovietice, dar după căderea ce lei din
urmă, Iranul a devenit interesat de contrabalansarea Rusiei în zona Caucazului și de a stabili o
zonă tampon de republici caucaziene între ea și Rusia 121. Pe de altă parte, Iranul a luat în
considerare și noul rol al Turciei în regiune și în ciuda faptului că după finalizarea Războiului
Rece, Iran și Turcia au încercat să construiască un fel de relații economice, Turcia este în
continuare considerată ca fiind una dintre cele mai mari amenințări la adresa securității naționale
a Iranului și interesel or sale în regiune. O altă problemă de securitate a Iranului este legată de
faptul că o mare comunitate azeră din Iran locuiește la granița azeră -iraniană. Conflictul din
Nagorno -Karabah a fost perceput, pe bună dreptate, de către guvernul iranian ca o ame nințare la
adresa integrității sale teritoriale, situația din Caucaz ar fi putut mobiliza politic mino ritățile
azere din Iran. Cu toa te acestea, în timp ce sprijinea Azerbaidji anul, Iranul a fost în același timp
interesat să contrabalanseze Turcia, făcând acest lucru prin susținerea Armeniei care este din
punct de vedere istoric opusă Turciei. Acesta fiind și principalul motiv pentru ca re Iranul a fost
una dintre țările care doreau stabilitate politică în regiune. Cu toate acestea și în ciuda eforturilor
sale de mediere din anul 1992 și a poziției imparțiale în cadrul conflictului, Iranul a fost lăsat
izolat în cadrul procesului de pace de către Tur cia, Rusia și Țările Vestice .
Turcia are trei motive de a fi parte activă în cadrul co nflictului din regiunea Nagorno –
Karabah. Primul fiind de natură etnică și culturală, similară cu cea a Azerbaidjanului. Cel de -al
doilea, alianța strategică militară cu țările occidentale și cu SU A, care a continuat și după

121 Ramezanzadeh A. Iran‘s Role as Mediator in the Nagorno -Karabakh. Brusssels: VUB University Press, 1996,
cap VII. http://poli.vub.ac.be/publi/ContBorders/eng/ch0701.htm (vizitat 21.04.2019).

54
sfârșit ul Războiului Rece , iar cel de -al treilea, acela că Turcia este încă văzută ca un promotor al
intereselor occidentale în regiune împotriva expansiunii militare a Rusiei și Iranului. Turcia este
mai puțin implicată în activitățile de mediere directă și realizarea păcii decât Iran sau chiar
Rusia. Chiar da că continuarea conflictului nu îi este benefică, aceasta nu a renunțat la sprijinul
său internațional, economic și militar oferit Azerbaidjanului.
Expansiun ea Rusiei în Caucaz datează încă din secolul XVII. Războaiele sale permanente
cu celelalte pu teri r egionale, Persia (Iran ) și Turci a, au transformat Caucazul într -o zonă de
tampon de mai bine de trei secole. Astăzi, interesele Rusiei în Caucaz atât m ilitare cât și
economice sunt a rticulații ale conceptului de „ vecinătate apropiată ”. Acest concept define ște
Caucazul ca aparținând acelor grupuri de țări care au o importanță primordială pentru intersele
de securitate ale Rusiei. În conformitate cu acest concept, Rusia păstrează drepturi specia le de
intervenție în regiune 122. În această regiune, interesele de securitate ale Iranului, Turciei cât și al
țărilor occidentale se confruntă cu această politică a Rusiei.
Rusia și -a consolidat poziția în regiune prin două căi: a) influențarea organizațiilor
internaționale implicate î n procesele de restabilire a păc ii; b) lucrând direct ( oficial și neoficial)
cu elitele politice ale republicilor caucaziene. Aceasta este văzută ca sprijin pentru încercările de
a destabiliza regimurile republicilor care s -au opus politicilor practicate de către Mosc ova.
Unii observatori s usțin că loviturile politice din Az erbaidjan (1993), Georgia (1993 ) și
Armenia (1996) au fost rezultatele polit icii duse de Moscova în regiune, limitată la eșaloan ele
superioare ale leadership -ului caucazian . Acest lucru nu a fost datorat doar poziției fer me a
armatei ruse în Caucaz, Rusia având acces aproape la toți politicienii importanți și control asupra
activelor cele mai principale în orice situație de conflict: arm e, muniție și infrastructură 123.
În urmărirea intereselor sale de securitate, Rusia a d epășit cu succes aproape toate
barierele impuse de către organizațiile internaționale împotriva rolului său dominant în regiune.
Având parte de resurse politice și militare, Rusia a „convins” ușor alți membri a i Consiliului de
Securitate al ONU care au avut rol chiar în managementul conflictului. Acest lucru pare să fie
destul de ușor în condițiile în care niciun membru al Consiliului de Securitate ONU nu are
„interese vitale” în r egiune și nu sunt foarte dispuși în a -și folosi resursele proprii pentru a
rezolva conflictul.
Când încetarea focului a fost negociat de Rusia în anul 1994, ONU nu a avut altă alegere
decât să recunoască rolul principal al Rusiei în procesul de rest abilire a păcii și să spună bun –

122 Coppieters B. Contested Borders in Caucasus. Brusssels: VUB University Press, 1996, p. 8.
123 Trenin D. Russia’s Security Interests and Policies in the Caucasus. Brusssels: VUB University Press, 1996,
p.100.

55
venit operațiunilor de menținere a păcii în Cauc az ale CSI, chiar dacă punctele de vedere ale
Rusiei referitor la procesul de încheiere al păcii erau diferite de cele ale ONU . Mai mult decât
atât, după încorporarea Azerbaidj anului în cadrul colectivului de securitate al CSI, în mai 1992,
Rusia a continu at în mod oficial rolul hegemonic în cadrul procesului de pace din Caucaz,
marginalizând rolul OSCE. Acest lucru a făcut unii cercetători să ajungă la concluzia că rolul
viitor al OSCE în gestionarea conflictului din Nagorno -Karabah „depinde în mare măsură de
politicile Rusiei și CSI” .
Pentru a înțelege miza și ceea ce a dus la eșuarea medierii acestei dispute trebuie privit
mai departe d e motivele națiunilor c are nu sunt dispuse de a face compromis. Astfel se constată
faptul că acest conflict are la origin e trei niveluri distin cte care au evoluat diferit după anul 1994.
La nivel internațional, rolul jucat de puteri regionale mari, prec um SUA, este semnificativ
în prevenirea eficientă a medierii și a perpetuării acestui conflict. Alianțe și parteneriate au fost
formate și bazate pe interese de stat individuale, iar competiția pentru rolul de lider în procesul
de mediere a dezvoltat printre aceste națiuni dorința de a câștiga influență și putere regională
mult mai mare. Un echilibru de putere între statele af late în procesul de mediere se reflectă ca un
echilibru de putere între state la nivel internațional. A ceastă structură bipolară a cre at o
concurență pentru putere, în ceea ce privește accesul la resurse, prevenind astfel mediatorii de a
juca rolul de pivo t în stabilirea unui compromis.
Puterea și interesele unei părți terțe la nivel internațional conduce la influență asupra
elitelor conducătoare în Armenia și Azerbaidjan, alianțele ambelo r națiuni cu puteri mai mari le –
au oferit sprijin economic, militar și politic care a permis elitelor conducătoare să își mențină
pozițiile lor înrădăcinate. Conflictul internațional inhibă reforma democratică și legitimează
regiunile autoritare de pe ambele părți ale dispute i, iar elitele politice și economice sunt mult m ai
preocupate de putere și bogăție decât de soluționarea conflictelor 124. Puterea și controlul
regimurilor autocratice din cele două țări combinate cu amenințarea continuă a reînnoirii
războiului duce la consolidarea sentimentelor naționaliste în cadrul soc ietăților din cele două țări.
Politica este înrădăcinată în naționalismul etnic în cadrul ambelor părți, iar concurența politică în
aceste democrații parțiale oferă un loc pentru o propagandă naționalistă neîncetată. De asemenea,
militarismul este adânc în rădăcinat la nivel național și escaladarea înarmării este alimentată de
banii canalizați departe de reformele soc iale și de consolidarea instituț iilor diplomatice.
Pentru ambele națiuni această dispută a devenit pa rte a unei identități naționale , care s -a
consolidat în timp și menține un grad ridicat de inerție socială.

124 Paye O., Remacle E. UN and CSCE Policies. Brusssels: VUB University Press, 1996, p. 127.

56
Conflictul din Nagorno -Karabah, pute m spune că este produsul unei s tructuri interconec –
tate, care leagă diferiți actori la diferite niveluri ale conflictului, fiecare având propriile lui
motivații. Mai mult de atât, este un conflict la fiecare nivel care la rândul lui contribuie cu factori
la alte niveluri și care au dus la rezultatul actual. De aceea încercările de mediere eșuate nu pot fi
atribuite unui singur factor, iar o rezoluție pe t ermen lung este mult mai complexă.
În timp ce conflictul reînnoit nu este o concluzie inevitabilă, probab ilitatea reizbucnirii
conflictu lui este realist mult mai mare decât se așteaptă rezultatele de mediere din ultimii
douăzeci de ani ai Grupului de la M insk în forma sa actuală. Având în vedere că interesele
puterilor regionale se schimbă, poate exista o cale de deschidere către o mediere în care părțile
vor găsi un compromis pentru o soluționare pașnică.
Trei organizații internaționale au fost implicat e în procesele de mediere și de menține re a
păcii în regiunea Nagorno -Karabah, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, CSCE/OSCE și
CSI. În timp ce toate aceste organizații și -au dezvoltat propriile lor strategii de restabilire a păcii,
au adoptat roluri și poziții diferite în medierea conflictului, rolul lor de pacificator a rămas totuși
puternic influențat de puterile regionale și internaționale, direcția evoluțiilor politice în Caucaz
urmărind interesele proprii ale acestora.
Implicarea ONU în eforturile de menținere a păcii a î nsemnat faptul că ONU poate
deveni un spațiu liber de influență al actorilor regionali și ale intereselor acestora. De asemenea a
însemnat că ONU a fo st în măsură să furnizeze părților aflate în conflict sprijin în elaborarea de
strategii de soluționare acceptabile pentru toate părțile aflate în dispută .
Cu toate acestea ONU a părut să fie mai puțin interesat de soluționarea conflictului decât
era de a șteptat și a limitat rolul său în stingerea conflictelor la emiterea declarațiilor politice de
către Consiliul de Securitate. Modelul gene ral al ONU pentru instaurarea păcii, care include
măsuri militare pentru a asigura demobilizarea și dezarmarea părțilo r aflate în conflict, măsuri
constituționale în vederea soluționării conflictului, măsuri privind drepturile omului, întoarcerea
refugiaților și refacerea infrastructurii afectate de război în regiunile de conflict niciodată nu au
fost considerate ca fiind adecvate pentru încetarea conf lictului din Nagorno -Karabah 125.
Cu toate acestea ONU nu a elaborat niciodată noi modele și măsuri pentru a face față
conflict ului. Acțiunile întreprinse s -au limitat la misiuni de anchetă în regiune, servind ca sursă
princip ală pentru declarațiile politice ale Consiliului de Securitate al ONU referitor la situația din
Nagorno -Karabah. Pozițiile exprimate în aceste declarații politice au fost de obicei privite ca

125 Miall H. Conflict Transformation: A Multi -Diment ional Task. În: Training for Conflict Transformation – An
Overview of Approaches and Resources, 2003. 21 p. https://www.berghof –
foundation.org/fileadmin/redaktion/Publications/Handbook/Articles/schmelzle_handbook.pdf (vizitat 31.03.2019).

57
favorizând una din părțile aflate în conflict și foarte curând O NU, ca instanță de mediere, a
devenit descreditată atât de către Armenia și Azerbai djan cât și de regiunea Nagorno -Karabah.
Un exemplu ar fi rezoluțiile privind Nagorno -Karabah 126 127 emise de c ătre Consiliul de
Securitate 128 129, care cereau retragerea imediată a tuturor forțelor de ocupație din diferite regiuni
ale Azerbaidjanului și care au fost complet respinse de armenii din Karabah și de autoritățile din
Armenia fiind considerate părtinitoare și nefiind puse în practică de către aceștia. Aceeași poziție
a fost adoptată și de Azerbaidjan referitor l a rezoluția Consiliului de Secu ritate al ONU din luna
ianuarie 1993, împotriva blocade i supra Armeniei de către Azerb aidjan.
Autorul Florescu enunță: „Declarațiile politice ale Consiliului de Securitate erau abstr acte
și vagi, influențate adesea de lipsa de consens politic intern sau prin schimbarea rapidă a
structurii sale de putere. ONU niciodată nu a întreprins măsuri umanitare sau sancțiuni
diplomatice, economice sau militare împotriva părților implicate în con flict. În mod contrar, în
1991, în momentul în care conflictul din Nagorno -Karabah a fost chiar în etapa de escaladare
într-un conflict armat violent, ONU s-a retras din rolul de princi pal actor de restabilire a păcii și
a făcut apel pentru inițiativele de pace individuale ale statelor sau organizațiilor regionale ”130.
În anul 1992, CSCE (mai târziu OSCE) a substituit Consiliul de Securitate al ONU ca
organizație de mediere internațională care se ocupa de conflictul din Nagorno -Karabah,
rămânând principala organizație drept mediator în ultimii ani. În timp ce lua o poziție activă în
procesul de restabilire a păcii, începând cu primăvara anului 1992 , CSCE/OSCE a planificat
măsuri coerente de soluționare a conflictului. Prima măs ură a fost așa numita Conferinț a de la
Minsk (mai târziu fiind cunoscută sub numele Grupului de la Minsk), ca o structură imparțială în
cadrul CSCE/OSCE. Acesta e constituit din unsprezece state participante și trei co -președinți:
Franța, SUA și Federația Rusă. În al doilea rând, CSCE/O SCE, a întreprins măsuri diferite
pentru a verifica acordurile de încetare a focului și a luat decizia de a trimite o misiune de
monitorizare a CSCE, realizând un acord între părți pentru a folosi forțele de menținere ale
CSCE în regiune adoptând așa numit ul „calendar de măsuri urgente”. CSCE/OSCE a planificat
măsuri, dar nu a reușit întotdeauna să le pună în aplicare. În timp ce principalele bariere pentru

126 Rezoluția 822 ( 30.04.1993), UN Security Council Resolutions on Nagorno -Karabakh.
http://unscr.com/en/resolutions/822 (vizitat 31.03.2019).
127 Rezoluția 853 (29.07.1993), UN Security Council Resolutions on Nagorno -Karabak h.
http://unscr.com/en/resolutions/853 (vizitat 31.03.2019).
128 Rezoluția 874 (14.10.1993) UN Security Council Resolutions on Nagorno -Karabakh.
http://unscr.com/en/resolutions/874 (vizitat 31.03.2019).
129 Rezoluția 884 (12.11.1993) UN Security Council Resolutions on Nagorno -Karabakh.
https://2001 -2009.state.gov/p/eur/rls/or/13508.h tm (vizitat 31.03.2019).
130 Florescu Ș. -C. Mediere și negociere în conflictele internaționale. Studiu de caz: regiunea Nagorno -Karabah.
Craiova: Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Sociale, 2017, p. 35.

58
implicarea efectivă a Consiliului de Securitate al ONU în realizarea păcii se găsesc în natura sa
politică, principalele constrângeri a le CSCE/OSCE se regăsesc în lip sa resurselor precum și în
lacunele sale organizatorice și procedurale. Aceasta a fost în măsură să mobilizeze toate
mecanismele diplomatice, politice sau militare pentru a menține acordurile de încetare a focului,
de obicei, rupt de partea armeană.
CSI, ca o structură de restabilire a păcii a intrat în procesul de mediere atunci când
Azerbaidjan a acceptat invitația de a lua parte la Acordul colectiv de la Tashkent, privind
securitatea colect ivă, în luna mai a anului 1992 (Armenia semnase deja în anul 1991). La scurt
timp, Rusia , susținând că OSCE nu a reușit să obțină încetarea focului în regiune , a solicita t
participarea structurilor CSI în procesele de menținere a păcii în Caucaz. Rolul CSI în procesul
de menținere a păcii în Caucaz a fost confirmat de Summitul CSCE din anul 1992, declarația
recunoscând posibilul sprijin al mecanismelor de menținere a păcii ale CSI față de operațiunile
întreprinse de CSCE.
Rolul eficace al Rusiei și al CSI a u fost confirmate prin realizarea unui acord de înce tarea
focului în luna mai 1994 131.
În timp ce alianțele regionale și politica de putere au c reat o mediere sufocantă asupra
status quo -ului, rădăcina acestui conflict este în cele din urmă o dispută asup ra teritoriului dintre
cele două națiuni, doar un acord între Armenia și Azerbaidjan va conduce la o dezghețare a conf-
lictului. Din acest motiv unii critici susțin că discuțiile asupra puterii regionale permite părților
implicate să susțină faptul că vina stagnării eforturilor de stabilire a păcii este a altora.
Deși există această posibilitate este imposibil de a încadra cu exactitate această problemă,
fără a lua în considerare influența pe care mai marile puteri o au în procesul de realizare a unei
rezolu ții pașnice.
Strategia câștigătoare pentru Azerbaidjan pare să fie câștigarea unei curse a înarmării care
ar zdrobi economia Armeniei și ar forța supunerea acestei a. Pe de altă parte, obiectivul Armeniei
este acela de a rezis ta ascensiunii Azerbaidjanului, datorată boom -ului exportului de petrol
și a lăsa ocupația asupra regiunii Nagorno -Karabah să reziste testului timpului pentru a deveni o
normă acceptată la nivel internațional. Urmărirea obiectivelor de către fiecare națiune se bazează
direct pe sprijinu l partenerilor internaționali. Strategia Azerbaidjanului este alimentată de
comerțul internațional cu gaze naturale și petrol precum și de armele cumpărate din străinătate.

131 Shirinyan A. Karabakh Discourses in Arm enia Following the Velvet Revolution.
http://caucasusedition.net/nagorno -karabakh -conflict -disco urses -in-armenia -and-azerbaijan -in-the-aftermath -of-the-
velvet -revolution -in-armenia/ (vizitat 31.03.2019).

59
Principalul obstacol aflat în calea Azerbaidjanului de a dobândi teritoriul disputa t este alianța
Armeniei cu Rusia.
Strategia Armeniei depinde de capacitatea sa de a -și menține economia pe linia de plutire ,
menținând în același timp securitatea acesteia, provocare care este îngreunată de granița închisă
cu Turcia cât și de granița cu Eu ropa. În această privință Armenia este puternic dependentă de
Rusia în marea majoritatea aspectelor supraviețuirii sale. Alianțele polarizate au alimentat
obiectivele strategice ale ambelor părți ale conflictului și au creat aparatul mi litar pe care ambele
părți îl consideră potrivit pentru victorie. Încrederea militară, sprijinul economic și legimitatea
politică oferită de partenerii internaționali susțin structura status quo -ului la nivel național, care
menține elitele conducătoare la putere.
Medierea int ernațională va fi eficientă numai atunci când Armenia și Azerbaidjanul vor fi
de acord că victoria unilaterală este imposibil de atins sau mult prea costisitoare și că o
soluționare diplomatică este mult mai favor abilă decât menținerea situației actuale. I nteresele
compensatorii între Rusia și puterile occidentale în domeniul medierii pluripartite a u împiedicat
mediatorul , oricare dintre cei care au fost la momente diferite, să dezvolte pârghiile necesare
pentru crearea condițiilor favorabile soluționării mediate.
După cum ilustrează evenimentele din trecut, Rusia are o influență semnificativă asupra
Armeniei dar, influența asupra Azerbaidjanului este limitată. Statele Unite și Europa au o
influență mai mare asupra Azerbaidjanului dar nu în măsura în care Ru sia controlează Armenia.
Autorul Florescu consideră că „o mediere activă și puternică ar necesita o cooperare
diplomatică extinsă și o colaborare puternică între Rusia și puterile Occidentale reprezentate de
SUA, precum și Uniunea Europeană , care a fost complet neangajată în soluționarea conflictelor
în afară de contribuția la OSC E. Cele mai evidente obstacole în calea unei astfel de cooperări
sunt chiar rădăcinile problemei de interese conflictuale prezentate anterior. Alianțele și partene –
riatele care s -au stabilit mai devreme în acest conflict l -au transformat într -o competiție regională
mult mai mare bazată pe putere și influență” 132.
În timp ce Grupul de la Minsk al OSCE nu a reușit să aducă acest conflict la un consens,
eforturile sale nu au fost în z adar. Grupul de la Minsk a menținut un dialog și a păstrat structura
diplomatică în viață care a oferit o priză politic ă prin care ambele țări își pot expune nemulțu –
mirile pe scena internațională, fără escaladarea conflictului.
O abordare mai activă a med ierii ar putea produce câștiguri substan țiale atunci când este
momentul potrivit da r situația actuală se opune acestui lucru. O implicare activă în acest mediu

132 Florescu Ș. -C. Mediere și negociere în conflictele internaționale. Studiu de caz: regiunea Nagorno -Karabah.
Craiova: Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Sociale, 2017, p. 37.

60
este de natură să afecteze credibilitatea mediatorului doar pentru a polariza în continuare
alianțele regionale, așa cum se vede în ambele Protocoale de la Zurich din 2009 și în S ummit -ul
de la Sankt Petersburg din 2010. Dinamica regională se poate schimba în cele din urmă datorită
unor circumstanțe pe care nimeni nu și le poate imagina. Rolul princi pal al Departamentului de
Stat al SUA în facilitarea Protocoalelor de la Zurich, de și fără succes, a fost o încercare de a
accelera o ast fel de schimbare în status quo -ul regional. Așa neproductive cum apar în acest caz,
relațiile diplomatice nu trebuie să fie puse în așteptare. O structură pentru discuții trebuie să
rămână în vigoare și mediatorii trebuie să fie pregătiți să acționeze în mod decisiv atunci când
condițiile le permit acest lucru.
Făcând o generalizare asupra celor expuse mai sus, stabilim că medierea pas ivă dusă de
Grupul de la Minsk poate păstra canalele diplomatice deschise și să difuze tensiunile interstatale,
menținând în același timp o atenție sporită asupra schimburilor regionale de putere.
Referindu -ne la interesele naționale ale puterilor regionale se relevă o dilemă de acțiune
colectivă care într -o zi poate duce la pierzania întregii re giuni. Este bine ca în sfera de influență a
țărilor învecinate acestui conflict să fie o politică externă car e ar fac ilita reconcilierea, dar în mod
colectiv acestor națiuni le lipsește voința de a realiza pacea în detrimentul propriilor interese
aferente acestora.
Cei mai mulți experți sunt de părere că cel mai catastrofal dintre rezultate, Rusia și Turcia
confruntându -se, este în prezent de neimaginat. În timp ce această regiune geografică are o
istorie de cucerire sângeroasă, alianțele regionale par a fi destul de temperate, pentru mom ent, de
a rezista la un conflict fără a conduce la un război regional mai larg. Cu t oate acestea, acest
conflict este un casus belli în așteptare căci, dacă este lăsat nerezolvat suficient de mult timp ar
putea fi scânteia care ar aprinde un război ce s -ar răspândi rapid la nivel mondial.

2.3 Concluzii la capitolul 2
În urma analizării aspectelor definitorii ale procesului de negociere și mediere conchidem
că fiecare dintre acestea are propriile trăsături caracteristice prin intermediul cărora putem
determina utilitatea procesului de reglementare a une i dispute per ansamblu, în funcți e de
particularitățile aceste ia, astfel implicând aspectele definitorii la etapele necesare.
Am stabilit că negocierea este un proces complex ce este format dintr -un inventar
consistent de act ivități st ructurate, ordonate și desfășura te în funcție de o logic ă de proces. În
vederea eficientiză rii modului de realizare a acestora s -au defin it o serie de etape de proc es, ce
cuprind serii de activităț i ordonate într -un mod s pecific, că urmare a faptului că activit ăți

61
ulterioare nu pot fi realizate decât utilizând rezultate le obținute dup ă realizarea altora, anterioare.
În acest scop, managerii de proces (grupul de negociatori, mediatorii) pot realiza diferite variante
și forme de etapizare a activităț ilor unui astfel de proces, ce depind e de tipul acestuia, de
dome niul în care are loc, de obiective, de caracteristicile de individualizare a part icipanților, de
relațiile dintre aceș ia, de caracteristici ale mediului, norme, etc.
De asemenea, am determinat că m edierea este un proces voluntar, privat, integrativ de
soluționare a disputelor, relativ informal și structurat, bazat pe comunicarea interpersonală struc –
turată, colaborativă și eficientă, în care unul sau mai mulți profesioniși special acreditați și pregă –
tiți, asistă părțile în procesul de soluț ionare a disp utelor, având în vedere nevoile ș i interesele
acestora. Obiectivel e procesului constau în sol uționarea c onflictului, echilibrarea stării și situației
individuale și generale, precum ș i în dezvoltarea pentru beneficiarii de se rvicii a unui minim de
competenț e personale.
Procesul de mediere este format dintr -un număr semnificativ de activități realizate în
funcție de o logică de proces și se desfășoară în etape care cuprind un număr variabil de acțiuni.
Inventarul de activități este determinat de carac teristici le de particularizare ale mediului,
normelor aplicabile și specificului relațiilor dintr e implicați, și de individualizare. Procesul de
mediere poate fi realizat de către un singur furnizor de servicii sau de mai mulți, în cadrul unor
sesiuni separate, com une și/sau mixte.
În vederea demonstrării eficienței negocierii și medierii în soluționarea disputelor
internaționale prin intermediul conflictul din regiunea Nagorno -Karabah am analizat partea
istorică a diferendului, escaladarea acestuia și situația actu ală.
Astfel am stabilit că conflictul din Nagorno -Karabah se referă la confruntările militare
aflate în desfășurare între etnicii azeri și cei armeni . Aceste confruntări au loc în regiunea cu
același nume din Caucaz. Conflictul a evoluat ca urmare a Războiului din Nagorno -Karabah din
anii 1988 -1994, iar deși războiul s -a încheiat prin decizia oficială de încetare a focului, tensiunile
și disputele din regiune continuă.
Dato rită acestui caz putem preciza că medierea pasivă, condusă în momentul respectiv de
către Grupul de la Minsk , este deocamdată singura care poate păstra canalele diplomatice
deschise și să controleze tensiunile interstatale, menținând în același timp o aten ție sporită asupra
schimburilor regionale de putere.
Per ansamblu menționăm că trăsăturile și premisele negocierii și medierii în procesul de
soluționare a disputelor internaționale pot varia în funcție de diferendul analizat, iar aspectul
pozitiv al acest ora constă în gradul lor de adaptare fiecărei situații în parte în conformitate cu
actorii participanți și starea actuală a d ispute i.

62
3. IMPACTUL NEGOCIERII ȘI MEDIERII ÎN PROCESUL DE REGLEMENTARE
A CONFLICTULUI TRANSNISTREAN
3.1 Demersurile de negociere și mediere întreprinse în scopul aplanării conflictului
transnistrean
Relațiile internaționale contemporane au caracteristica dificultății soluționării conflictelor
de tip teritoriale, regionale, politice, interetnice, care în prezent reprezintă una din probl emele
majore cu care se confruntă umanitatea, iar regle mentarea lor uneori nu este posibilă nici cu
ajutorul organizațiilor internaționale.
În categoria acestor conflicte se regăsește și conflictul transnistrean, pe care Republica
Moldova deja de ani buni își dorește să -l soluționeze. La eforturile depuse de mai mulți actori
internațion ali în scopul reglementării acestuia ne vom r eferi în continuare, încercând să deter –
minăm care au fost pașii efectuați în procesul de negociere și mediere a conflictului.
Așadar, din 1992, în urma desfășurării conflictului, procesul de negocieri între părțile
aflate în litigiu s -a orientat pe două direcții: 1) determinarea statutului Transnistriei, și 2) luarea
unei decizii în privința contingentului militar rus aflat pe teri toriul acesteia . Interesele
geostrategice și politice ale Federației Ruse în regiunea transnistreană au fost cele care explicau
suportul politic, economic și militar acordat de această țară regimului de la Tiraspol.
La început negocierile privind soluționa rea conflictului transnistrean se desfășurau în
formatul „4” – Rusia, Ucraina, România și Moldova. La 21 iulie 1992 a fost semnată Convenția
cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii
Moldova 133, dup ă semnarea căreia, în 1993, România a fost exclusă din procesul de negocieri.
Ulterior, conducerea țării noastre a solicitat președintelui în exercițiu al OSCE ca în
Moldova să fie trimisă o misiune care ar urmări aplicarea în practică a acestei convenți i. În urma
solicitării Republicii Molodva, în 1992 domnul A.D. Rotfeld a fost desemnat reprezentant
personal al președintelui OSCE, pentru ca în 1993 această organizație să vină deja cu mandat,
statut și oficiu permanent la Chișinău, astfel incluzându -se în procesul de negocieri.
La 21 octombrie 1994 Republica Moldova și Federația Rusă au semnat un Acord cu
privire la statutul juridic, modul și termenele de retragere a formațiunilor militare ruse de pe
teritoriul Republicii Moldova. În conformitate cu acest Acord „partea rusă, ținâ nd cont de

133 Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a confl ictului armat din zona nistreană a Republicii
Moldova . http://flacaratv.md/doc -acordul -eltin-snegur -de-incetare -a-focului-pe-nistru -23-ani-de-ocupatie -ruseasca –
legalizata.html (vizitat 14.04. 2019).

63
posibilitățile tehnice și timpul necesar pentru instalarea trupelor la noul loc de dislocare” 134, s-a
angajat să -și evacueze formațiunile militare din Moldova pe parcursul a trei ani din ziua intrării
în vigoare a Acordului, lucru care nu s -a pro dus niciodată, deoarece Rusia nici măcar nu a
demarat procedurile interne de punere în vigoare a acestui Acord.
Deja după 1994, negocierile privind soluționarea conflictul ui transnistrean se desfășurau
în formatul „5” – Moldova, Rusia, Transnistria, Ucrain a, OSCE.
Aici se atenționează un raport pozitiv al activității OSCE, deoarece organizația avea în
vizor colaborarea cu CUC în zona de securitate. Principiile de cooperare între OSCE și CUC au
fost elaborate în anul 1995 și sunt prelungite la fiecare jumătate de an.
La 8 mai 1997 a fost semnat Memorandu mul privind principiile normalizării relațiilor
dintre Republica Moldova și Transnistria 135. În conformitate cu acesta există „părțile”: Moldova
și Transnistria, care conform documentului capătă statutul de „garanți reciproci ai îndeplinirii
complete și nec ondiționate a înțelegerilor privind relațiile dintre ele” (punctul 5). În același timp,
se introduce noțiunea de „state -garante”, care devin Rusia și Ucraina, care împreună cu OSCE și
CSI pot și trebuie să „sprijine” (punctul 1) părțile în negocieri și con sultări la apariția între ele a
unor divergențe, acestea fiind obiectul unei soluționări de ordin pașnic. „Țările -garante” în
comun cu OSCE (cu excepția CSI) au, de asemenea, funcția de mediere (adică Rusia și Ucraina,
drept „țări -garante”, sunt încă și „m ediatori”, iar OSCE doar „mediator”) în „atingerea unei
normalizări complete și durabile a relațiilor dintre părți” (punctul 4). În situațiile „respectării
prevederilor” referitoare la viitorul „statut al Transnistriei” și „înțelegerilor fixate în Memoran –
dum”, precum și „încălcarea înțelegerilor convenite ”, sunt competente în exclusivi tate „țările –
garante” (punctele 6 și 10); OSCE în pr oblemele „îndeplinirii înțelege rilor convenite” este
chemată doar să „contribuie” (punctul 7), la rezolvare 136.
Pe lângă ac easta, în ziua următoare, la 9 mai, președinții Federației Ruse și Ucrainei,
B.Elițin și L.Cucima, în calitate de șefi ai statelor mediatoare în procesul de reglementare
pașnică a conflictului nistrean, cu participarea președintelui în exercițiu al OSCE H. Petersen, au
semnat o declarație comună, în care salutau semnarea Memorandumului privind principiile de
normalizare a relațiilor dintre Republica Moldova și Transnistria, considerându -l drept un pas
important în direcția reglementării corecte a problemei t ransnistrene.

134 Gribincea M. Trupele ruse în Republica Moldova – factor stabilizator sau sursă de pericol? Chișinău: Civitas,
1998, p.5.
135 Memorandumul privind principiile normalizării rela țiilor dintre Republica Moldova și Transnistria.
http://customs.gospmr.org/wp -content/uploads/2015/03/moscow_memorandum_rus.pdf (vizitat 14.04. 2019).
136 Soluționa rea conflictului transnistrean. Caracteristica succintă a procesului de negocieri.
http://www.ipp.md/old/public/files/Proiecte/blacksee/rom/Aparece_ROM.pdf p. 12 . (vizitat 14.04. 2019).

64
Șefii statelor mediatoare în procesul de reglementare pașnică a problemei transnistrene își
manifestau astfel intenția de a activiza, în comun cu OSCE, eforturile de mediere și confirmau
disponibilitatea țărilor lor – Federația Rusă și Ucrai na, de a fi garanți ai respectării prevederilor
statutului special, definit prin documentele de rigoare, al Transnistriei, drept parte componentă a
statutului unitar și indivizibil Republica Moldova 137.
În rezultatul unor poziții neechitabile, deseori devia nte de la principiile adoptate în
diverse acte, prin prisma viziunilor diametral opuse ale Republicii Moldova și ale Transnistriei
referitor la statutul acesteia, precum și la viitorul prosper al procesului, negocierile în formatul
„5” au eșuat.
În perioad a ulterioară , cel mai important eveniment a devenit Summit -ul OSCE de la
Istanbul din 1999 și rezultatele acestuia. Interesele naționale ale Republicii Moldova au fost
promovate extrem de insistent pe parcursul a mai multor ani și în mod special pe parcurs ul
anului 1999, din cauza intensificării negocierilor în procesul de reglementare a conflictului
transnistrean.
Statul nostru miza mult pe schimbările produse în lume după 1991, mai exact referindu –
se la prevederile Tratatul ui FACE , care în perioada Răz boiului Rece a contribuit semni ficativ la
menținerea stabilității și securității europene prin stabilirea juridică a plafoanelor pentru dețineri
de armamente convenționale, cum ar fi tancuri, mașini blindate, artilerie de calibru 100 mm,
avioane de luptă ș i elicoptere de atac, reducerea substanțială a acestora, consolidarea transpa –
renței și încrederii prin elaborarea regimului de inspecții și a schimbului de informații 138.
Este necesară specificarea faptului că tratatul FACE, adaptat la Istanbul, a avut
consecințe pozitive asupra securității Republicii Moldova, la acel moment rușii retrăgând și/sau
distrugând, pe banii occidentalilor, o mare parte din echipamentele depuse în Transnistria.
Paradoxul acestei situații a constat în faptul că la Summit -ul de la Istanbul din 1 999
Federația Rusă la cel mai înalt nivel și în cadrul unei organizații de securitate dintre cele mai
reprezentative, cum este OSCE, și -a asumat angajamentul de a -și retrage complet trupele și
armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova, p ână la finele anului 2002, dar de fapt, în timp
ce își îndeplinea alte obligații mult mai convenabile în alte regiuni, Rusia a negat în mod
constant începând cu anul 2002 ca și -ar fi făcut vreodată un angajament clar de retragere a

137 Solomon C. Gumeniuc A. Conflictul transnistrean și procesul de negocieri în formatul „5+2”. În:
MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politic ă), nr.3 (XLII), 2008, p. 178.
138 Fruntașu I. Retragerea trupelor ruse din Moldova în contextul Tratatului FACE adaptat: percepții, interese și
natura schimbătoare a securității europene. http://www.e -democracy.md/monitoring/politics/comments/200501182/
(vizitat 14.04. 2019).

65
trupelor, semnificativ î n acest context fiind faptul că Moscova păstrează echipamentele antrenate
în așa -numita misiune de pacificare până în prezent.
La acel moment Moscova a dat vina pentru nerespectarea angajamentelor sale pe liderii
separatiști de la Tiraspol, care după spuse le autorităților ruse nu permiteau evacuarea și distru –
gerea echipamentului militar și a armamentului rusesc. De fapt Rusia doar a tras de timp sperând
ca prin presiuni economice și politice să determine regimul de la Chișinău să accepte legalizarea
prezen ței militare ruse pe teritoriul statului nostru.
Acest lucru s -a manifestat deosebit de clar în așa -numitul „Memorandum Kozak”,
document elaborat de către Dmitrii Kozak, reprezentantul Președintelui Federației Ruse, în
înțelegerea pe care a avut -o Președintele Republicii Moldova, V.Voronin venit la puter e în 2001,
și cu liderul de la Tiraspol, I.Smirnov, care prevedea crearea unei federații asimetrice cu trei
subiecți care ar fi Moldova, Transnistria și Găgăuzia, cu pretextul că Republica Federativă
Moldova va fi un stat unitar, independent, suveran, neut ru și demilitarizat.
Planul Kozak stipula că eventuala viitoare federație va avea un parlament bicameral:
Camera reprezentanților, incluzând 71 de deputați, și Senatul, a cărui componență ar fi constat
din 26 de senatori, dintre care 13 reprezentanți ai R epublicii Moldova, 9 ai Transnistriei și 4 ai
Găgăuziei , conform Anexei 2 139. Se propunea ca limba de stat să fie „moldoveneasca, iar limba
oficială pe întreg te ritoriul republicii federative să fie limba rusă”, fără a se preciza care este
diferența dintre limba de stat și limba oficială 140.
Mai mulți experți evaluează faptul că „Memorandumul Kozak”, nu a fost semnat la 25
noiembrie 2003, din mai multe considerente, printre care 141: în primul rând, în cadrul
prevederilor acestui document se negocia staționarea trupelor rusești pe teritoriul Moldovei pe un
termen de 15 ani, ceea ce era contrar poziției Președintelui V.Voronin, care declara că el ar fi
intenționat să ceară o misiune i nternațională de pacificare .
În al doilea rând, din cauza distribuirii locurilor în Parlament conform documentului,
deputații Transnistriei și cei ai Găgăuziei se puteau uni oricând, însumând un număr egal de
voturi cu cel ai reprezentanților Moldovei, pentru astfel bloca funcționarea Legislativului, ceea
ce reprezenta un risc permanent pentru Republica Moldova.
În al treilea rând, în proiect se stipula că dacă deputații din Camera Supe rioară nu vor
îndeplini doleanțele autorităților din Transnistria sau Găgăuzia, ei pot fi în orice moment retrași

139 Vezi Anexa 2 .
140 „Меморандум Козака”: Российский план объединения Молдовы и Приднестров ья.
https://regnum.ru/news/458547.html (vizitat 14.04. 2019).
141 Solomon C. Gumeniuc A. Conflictul transnistrean și procesul de negocieri în formatul „5+2”…, p. 179.

66
și înlocuiți cu alți deputați, existând posibilitatea de a perturba în permanență activitatea
organului de conducere .
Făcând un calcul de balanță al efectelor memorandumului pentru statul nostru, este
relevant d e a conchide că acestea sunt, de fapt, argumentele de bază pentru care Moldova a
respins „Memorandumul Kozak”.
Drept o etapă următoare a procesului de negocieri în cazul conflictului transnistrean se
începe în anul 2005, când o dată cu noile alegeri din Uc raina, cu implicarea activă a noului
Președinte al Ucrainei V.Iușcenko în problema transnistreană, cu intenția conducerii acestei țări
de a se integra în structurile euro -atlantice și schimbarea viziunii acesteia față de reglementarea
conflictului , s-au co nturat numeroase beneficii politice din partea UE pentru Republica Moldova:
numirea reprezentantului special pe problema transnistreană, instalarea misiunii EUBAM pe
segmentul transnistrean, invitarea UE și SUA la masa de tratative în calitate de observato ri.
La 28 iulie 2005 Președintele Republicii Moldova, V.Voronin a semnat decretul pentru
promulgarea Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților
din stânga Nistrului (Transnistria) 142.
Partea moldovenească și -a îndeplinit angajamentele asumate în cadrul noului parteneriat
elaborat cu Ucraina, referitoare la prezentarea propriei concepții cu privire la reglementarea
diferendului transnistrean. Legea a demonstrat cu fapte intențiile și deschiderea Republicii
Moldov a față de noua situație și formatul de negocieri conturat și a oferit un punct fundamental
de plecare în raporturile cu partenerii internaționali în eforturile de a lichida de pe harta Europei
contemporane această zonă a separatismului, generatoare de risc uri și instabilități.
Toate aceste măsuri, au manifestat atât eforturile constante ale statului nostru, cât și
reacția comunității externe la solicitările repetate ale Moldovei de internaționalizare a problemei.
Dat fiind faptul că „una din direcțiile prin cipale de cercetare în teoria și practica negocierilor
diplomatice este medierea în cadrul negocierilor” 143, după cum spune prof. V. Rotaru, a putut
avea loc închegarea unui nou format, numit „5+2”, care include părțile implicate Republica
Moldova și Transnistria, mediatorii OSCE, Federația Rusă, Ucraina și noii implicați observatorii
UE și SUA.
Impactul pozitiv al acestui an în tentativele de reglementare a conflictului transnistrean îl
reprezintă interesul manifestat de către UE prin asistența consi -derabilă în prelungirea misiunii
EUBAM.

142 Lege cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului
(Transnistria). http://lex.justice.md/index.php?action=view& view=doc&lang=1&id=313004 (vizitat 15.04. 2019).
143 Rotaru V. Teoria și practica negocierilor diplomatice. În: Relațiile internaționale în curriculumul universitar:
bazele teoretico -metodologice. Coord. V. Teosa, Gr. Vasilescu, V. Rotaru. Chișinău: CEP USM, 2016, p. 144 -145.

67
Interzicerea importului rusesc de vinuri moldovenești din 2006 și -a lăsat amprenta asupra
procesului de soluționare a conflictului, astfel negocierile și medierea stagnând timp de aproape
6 ani. În pofida faptului că în 2011 la Vilnius au fost reluate negocierile în format „5+2” între
Chișinău și Tiraspol, acestea nu au dus la rezultate vădite. Experții cons ideră că autoritățile țării
noastre au ratat posibilitatea de a stabili un dialog cu populația de pe malul stâng al Nistrului
după 2006, care avea la acel moment de ales între perspectiva europeană și uniunea euroasiatică.
Negocierile în formatul „5+2” au continuat în 2012, la Viena, dar atunci s -a conștientizat
că, în urma ruperii legăturii formale din 2006 până în 2011, va fi nevoie de eforturi duble pentru
atingerea progresului dorit. Ambasadorul Erwan Fouéré, reprezentantul special pentru reglemen –
tarea conflictului transnistrean al președintelui în exercițiu al OSCE din acel an, a declarat per
moment că „Negocierile s -au soldat cu unele evoluții încurajatoare de pe teren, inclusiv
restaurarea traficului feroviar de marfă” 144.
În 2014, însăși președintele Republicii Moldova, N. Timofti declara: „ Formatul actual de
negocieri „5+2” pentru reglementarea conflictului transnistrean s -a dovedit ineficient. Cred că
este oportun să examinăm posibilitatea de a modifica acest mecanism cu scopul de a eficientiza
tratativele ” 145.
În 2015, însă, ministrul român de externe Bogdan Aurescu, considera că singurul format
care poate să garanteze o soluție durabilă pentru dosarul transnistrean este cel al negocierilor în
formula 5+2. În contextul situației petrecute în Ucraina, el menționa că: „Orice altfel de acțiuni,
mai ales acțiunile de tip unilateral, nu sunt de natură să încurajeze o soluționare durabilă a acestei
dispute și este nevoie, evident, de voința politică a tuturor partenerilor implicați în acest proces,
pentru c a acest format să dea rezultate” 146.
După doi ani de tăcere între Chișinău și Tiraspol, în 2016, sub președinția Germaniei în
OSCE, s -a reușit reluarea dialogului în formatul „5+2” privind rezolvarea conflictului înghețat de
pe Nistru. Tot atunci la Berlin a fost semnat un Protocol cu opt puncte, în care se arătau soluțiile
concrete ale unor probleme istorice. După summitul de la Hamburg, desfășurat la finele lui 2016,
președinția organizației a fost preluată de Austria, care împreună cu Chișinăul și Tiraspo l urmau
să continue să lucreze la dosarul transnistrean.

144 Ultima rundă de negocieri în formatul 5 +2 a ajuns la final.
http://m.timpul.md/articol/ultima -runda -de-negocieri -in-formatul -5-%2B2 -a-ajuns -la-final-35436.html (vizitat
15.04. 2019).
145 Bogdan L. Nicolae Timofti vrea modificarea formatului 5+2 privind Transnistria: Actualul format de negocieri
este ineficient. http://www.mediafax.ro/externe/nicolae -timofti -vrea-modificarea -formatului -5-2-privind –
transnistria -actualul -format -de-negocieri -este-ineficient -12488414 (vizitat 15.04. 2019).
146 Formatul 5 + 2 este singurul care poate garanta o soluție durabilă pentru Transnistria.
http://www.obiectiv.info/aurescu -formatul -5-2-este-singurul -care-poate -garanta -o-solutie -durabila -pentru –
transnistria_76225.html (vizitat 15.04. 2019).

68
Cele opt puncte ale Protocolului semnat la Berlin în 2016 147 presupuneau rezolvarea unor
proble me care afectează cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului, cum ar fi interconectarea
rețelei telefonice de pe cele două maluri ale Nistrului, înregistrarea mij loacelor de transport din
regiu nea transnistreană, astfel încât să fie admise în traficul internațional, dar și alte aspecte ce
țin de libera circulație a oamenilor, dar și a mărfurilor. De asemenea, acestea au stârnit un val de
critici din partea societății civile din Republica Moldova, care declara atunci că acestea ar
dezavantaja Chișinăul.
În pofida tuturor problemelor, Germania a reușit să calmeze spiritele, iar părțile urmau să
își înde plinească obligațiile. Reprezentantul special al președinției germane a OSCE, Cord
Meier -Klodt, declara atunci că este satisfăcut de rezultatele obținute și menționa că „Germania a
încercat să abordeze practică pașilor mici” și că „problema diferendului tr ansnistrean trebuie să
fie în topul priorităților” 148.
În 2017, procesul de negocieri a fost preluat de Austria, care continuă în același spirit
procesul de negocieri. Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea
Austriei pentru p rocesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Wolf Dietrich Heim, s -a
declarat mulțumit de spiritul discuțiilor dintre părți. Totodată, oficialul a anunțat în cadrul unei
conferințe de presă că voința politică exprimată în cadrul întrevederilor arată că părțile sunt gata
să ia măsuri pentru a realiza acele opt priorități stabilite anterior.
Wolf Dietrich Heim a declara t: „Am avut negocieri foarte constructive și îmi pare bine să
vedem un angajament nou în ceea ce privește acest subiect. Vedem că sunt soluții tehnice și
administrative care sunt aproape de final, iar acest fapt ar fi un pas care ar impulsiona procesul
de reintegrare. Chiar din prima mea vizită în Moldova am subliniat că gama acestor probleme nu
s-a schimbat pe parcursul anilor. Unele din ele au fost incluse în Protocolul de la Berlin, altele au
apărut în acest an. Avem mai multe grupuri de lucru, iar cele mai productive din ultimul timp
sunt cele ce țin de transporturi, de telecomunicații și educație. Apreciem voința politică
exprimată și încurajăm părțile s -o urmeze în continuare, impulsionând astfel negocierile la toate
nivel ele procesului de reglementare și ajutând la realizarea progreselor în beneficiul oamenilor
de pe ambele maluri ale Nistrului” 149.

147 Moraru A. Ce conține protocolul semnat la Berlin după negocierile 5+2. 2016.
http://www.evzmd.md/politica/268 -politic/41696 -ce-con% C8%9Bine -protocolul -semnat -la-berlin -dupa –
negocierile -5-2.html (vizitat 14.04.2019 ).
148 Declarația Reprezentantului special al președinției germane a OSCE din 2016 -2017.
phttp://independent.md/deutsche -welle -chinurile -negocierilor -rezolvarii -conflictului -transnistrean/#.Wof -w4PFLIU
(vizitat 14 .04.2019).
149 Ciochină S. Declarația Reprezentantului Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Austriei . 2017.
http://www.dw.com/ro/chinurile -negocierilor -rezolv%C4%83rii -conflictului -transnistrean/a -40427689
(vizitat 14.04.2019 ).

69
Astfel, în noiembrie 2017 la Viena au fost semnate 4 decizii protocolare sectoriale care
vizează subiecte din domeniul educației, agriculturii și telecomunicației, conceptele cărora au
fost consultate în prealabil la nivelul grupurilor de experți create de cele două părți.
Tot î n 2017, Repu blica Moldova s -a adresat Organizației Națiunilor Unite cu cererea de a
include retragerea forțelor de menținere a păcii ruse din Transnistria pe ordinea de zi a celei de -a
72-a sesiuni a Adunării Generale. Această decizie vine după ce la finele lunii iuli e din anul 2017 ,
Parlamentul de la Chișinău a adoptat o declarație în care solicită retragerea trupelor și a
munițiilor Rusiei de pe teritoriul republicii. În declarație, deputații afirmă că „aflarea trupelor și a
tehnicii militare străine pe teritoriul țării noastre este neconstituțională și prezintă o amenințare la
adresa securității statului” 150. Mai mult ca atât, oficialii de la Chișinău, fac trimitere la o
declarație, adoptată de OSCE în 1999, la Summitul de la Istanbul, în care se cerea ca Federația
Rusă să -și retragă, până în anul 2002, trupele de pe teritoriul țării.
Potrivit datelor oficiale, în Transnistria staționează 1350 de militari, care activează în
cadrul GOTR , creat in baza Armatei a 14 -a, plus aproximativ 400 de militari în cadrul
continge ntului de menținere a păcii în stânga Nistrului.
Totuși, la 20 octombrie 2017, autoritățile Republicii Moldova au cerut ca subiectul
privind retragerea trupelor militare rusești din regiunea transnistreană să nu fie inclus pe agenda
ședinței ONU din 23 oct ombrie 2017. Actul este semnat de reprezentantul permanent al Repub –
licii Moldova la ONU, Victor Moraru. În același context, se cere ca subiectul să fie amâ nat
pentru o ședință ulterioară, fără a se preciza o dată anume, precum și ca solicitarea să fie adu să la
cunoștință membrilor Comitetului General al ONU 151.
În 2018 Chișinăul și Tiraspolul și -au demonstrat interesul pentru avansarea în procesul de
reglementare, conform șefului Misiunii OSCE în Moldova din acea perioadă , Michael Scanlan.
Activitatea asupra tuturor aspectelor leg ate de „pachetul din opt punct e” s-a cerut a fi
analizată până la finele lui 2018, drept rezultat a l negocierilor privind procesul de reglementare a
conflictului transnistrean î n formatul „5+2”, care a avut loc la Roma, Italia, pe 29 și 30 mai 2018 .
Potrivit comunicatului de presă al Misiunii OSCE în Moldova, angajamentul de a rezolva
problema celor „cinci puncte” este reflectat în protocolul de la Roma, semnat de părți, mediat ori
și observatori în procesul de negocieri.

150 Ciochină S. Declarația Reprezentantului Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Austriei . 2017.
http://www.dw.com/ro/chinurile -negocierilor -rezolv%C4%83rii -conflictului -transnistrean/a -40427689
(vizitat 14.04.2019 ).
151 Moldova a cerut ex cluderea de pe agenda ONU a subiectului privind retragerea trupelor ruse.
http://www.noi.md/md/news_id/256170# (vizitat 14.04.2019 ).

70
Protoc olul conține termene clare și mecanisme care să asigure finalizarea rapidă a
problemelor rămase din pachetul din opt priorități identificate de părți în 2017.
Reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE privind procesul de regle –
mentare transnistreană, Franco Frattini declara: „Acordurile și punerea în aplicare ulterioară a
acestora prin intermediul conducerii locale, au devenit noua normă a procesului de reglementare
transnistreană. Protocolul, semnat de părți astăzi, îmi dă încr ederea că deciziile privind aspectele
prioritare rămase — legate de telecomunicații, cauze penale și libertatea de circulație, vor fi luate
până la sfârșitul anului, dacă nu mai devreme ” 152.
Oficialul considera necesară „finalizarea lucrărilor privind toate aspectele pachetului din
opt puncte, care va consolida în continuare încrederea dintre Chișinău și Tiraspol ”.
Șeful Misiunii OS CE în Moldova, Michael Scanlan, sublinia că în ultimele luni,
Chișinăul și Tiraspolul și -au demonstrat susținerea pentru avansar ea în procesul de reglementare.
„Acest lucru a fost evident la toate nivelurile negocierilor, începând cu seria intensă de
întâlniri ale grupurilor de lucru, conduse de reprezentanți politici, până la întrevederile personale
a liderilor de la Chișinău și T iraspol ”, a spus Michael Scanlan.
Oficialul și -a exprimat încrederea că „părțile vor continua această abo rdare orientată spre
rezultate”.
În 2018 , Chișinăul și Tiraspolul au început să pună în aplicare, în mod activ, trei dintre
cele cinci acorduri încheia te în noiembrie 2017 — a fost deschis un pod peste Nistru între satele
Gura -Bâcului și Bâcioc, au fost apostilate diplomele.
Părțile au confirmat, de asemenea, termenul de finalizare a acordului privind folosirea
terenurilor agricole din raionul Dubăsari (până la 1 august 2018 ). Iar începând cu luna
septembrie, participanții la proces intențion au să înceap ă implementarea așa -numitului „A cord
privind numerele de înmatriculare ”, semnat pe 24 aprilie 2018.
O altă părere menționa precum că „2018 a fost un an în care reprezentantul președinției
italiene a OSCE, Franco Frattini, a elogiat de mai multe ori rolul Rusiei în progresele obținute în
relația dintre Chișinău și Tiraspol și în care experții recunosc că se așteptau la mai multe surprize
de pe urma numirii la Moscova a lui Dmitri Kozak în calitate de responsabil pentru relațiile
economice cu Republica Moldova.

152 Roma: Cum s -au încheiat negocierile pentru reglementarea transnistreană .
https://sputnik.md/politics/20180530/19538598/roma -moldova -transnistria -osce-negocieri.html (vizitat 14.04.2019).

71
Experții erau îngrijorați, odată cu numirea lui în luna iulie 2018 , că ar putea veni în scurt
timp un nou Plan Kozak, după calapodu l modelului de federalizare propus în 2003. O
perspectivă care însă nu poate fi exclusă pentru 2019” 153.
În plan economic, Tiraspolul a raport at o creștere economică de 19 la sută, o creștere cu
30 la sută a exporturilor, deschiderea regiunii către investiț ii străine, crearea a cinci mii de locuri
de muncă, pentru care de altfel nu are brațe de muncă pentru a le completa, dar și o creștere de
pensii și salarii de 7 la sută pentru anul viitor.
Sub aspectul securității, administrația transnistreană a anunțat p ublic că numărul de
aplicații militare în regiune a crescut de mai bine de două ori, atât ale aplicațiilor trupelor
transnistrene, cât și ale celor efectuate de Grupul operativ de trupe ruse staționat în Transnistria.
Un aspect care probabil a fost luat în calcul și de Ucraina, atunci când a introdus pe teritoriul său,
pe 26 noiembrie 2018 , legea marțială, inclusiv în două regiuni care se învecinează cu regiunea
transnistreană.
Astfel observăm că de -a lungul timpului procesul de negocieri și mediere întreprins în
scopul aplanării conflictului transnistrean a suferit diverse schimbări, atât în formatele de
negocieri, cât și în poziția propriu -zis a Moldovei față de d isputa aceasta .
Eforturi depuse în aplanarea conflictului pe parcursul a mai mult de 25 de ani s -au
constatat, însă mereu am întâlnit impedimente , de tot felul, care nu au permis soluționarea sa. De
cele mai multe ori dificultățile în reglementar e au survenit din cauza atitudi nii ostile,
neindulgente, chiar și arogante a unor părți implicate în proces. În acest mod, avem astăzi un
proces tergiversat, care nicidecum nu a soluționat conflictul de fond în nici o rundă desfășurată.
În acest context, procesul de negocieri și mediere întreprins în scopul aplanării
conflictului se evaluează a fi un ul stagnant, fară de rezultate productive.

3.2 Realitățile și perspectivele de soluționare a conflictului transnistrean prin intermediul
negocierii și medierii
Astăzi, întrebările problematice din sfera economico -comercială, socială, a transporturilor
și comu nicațiilor, activității organelor de drept, informațională și altele, rămân să fie nerezolvate
în cazul conflictului transnistrean, continuând să se deterioreze și să creeze tensiuni suplimentare
în relațiile dintre părți. Prelungirea perioadei de nesoluți onare a conflictului are un impact

153 Grâu L. Reglemen tarea transnistreană în 2018: „pași mici” sau tatonare de teren .
https://moldova.europalibera.org/a/regleme ntarea -transnistrean%C4%83 -%C3%AEn -2018 -pa%C8%99i -mici-sau-
tatonare -de-teren/29677349.html (vizitat 14.04.2019).

72
negativ asupra standardelor de viață a populației de pe cele două maluri ale Ni strului, generând
un grad econo mic de dezvoltare mic și o situație demografică negativă pentru întreaga regiune.
În acest context, este neces ar de a analiza care sunt realitățile și care ar fi perspectivele de
reglementare ale conflictului transnistrean prin intermediul negocierii și medierii , deoarece
aceast e metod e nu recurg la forță și nu dezavantajează pe nimeni.
Actualmente, principalul me diator al conflictului transnistrean este OSCE, care depune
eforturi constante de soluționare a acestuia. În vederea schimbărilor președinției OSCE, dar și a
evenimentelor precum negoci erile oficiale privind reg lementarea transnistreană de la Dublin din
2012, î ntâlnirile de la Moscova și Vil nius din 2013, reuniunea Consiliul Ministerial al OSCE din
3-4 decembrie 2015 de la Belgrad, rundele de la Berlin din 2016 și Roma din 2017 se observă că
reglementa rea transnistrea nă rămâne o prioritate pe agenda organ izației, iar țările membre reite –
rează nec esitatea de a obține o soluționare cuprinzătoare și pașnică a conflictului, având la bază
suveranitatea, integritatea teritorială a Republicii Moldova și un st atut special Tra nsnistriei, care
ar garanta drepturile politice, economice și sociale ale populației.
Totuși, capacitatea OSCE de a juca un rol d ecisiv în reglementarea conflic tului este
limitată și se datorează într -o mare măsură mecanismului său decizional. Orice propunere în
cadrul întrunirilor oficiale ale OSCE trebuie să fie adoptată prin consens. Aceasta devine foarte
dificil în condițiile în care fiecare stat membru are drept de veto. Federația Rusă blochează
tentativele de adoptare a rezoluțiilor OSCE în susținerea Republicii Moldova, în special cu
referire la angajamentul Rusiei de a -și evacua potențialul militar de pe teritoriul Republicii
Moldova.
Cu toată calitatea sa de mediator, stat -garant, parte la conflict, Rusia vede soluționarea
conflictului transnistrean prin oferirea regiunii transnistrene un statut special, în cadrul unui stat
unitar, integru teritorial și neutru din punct de vedere militar, poziție cu care nu contribuie la
medierea disputei ci la amânarea soluției.
Mediatorul Ucraina are un rol -cheie în procesul de soluționare a conflictul ui trans –
nistrean. Importanța Ucrainei este de natură geografică – numai prin teritoriul Ucrainei oamenii
și bunurile pot ajunge în regiunea transnistreană, fără a fi nevoiți să traverseze frontierele
controlate de către Republica Moldova. Dar având în ved ere situația sa internă, Ucraina poate
folosi regl ementarea conflictului transnis trean ca monedă de schimb în relația cu Federația Rusă,
în schimbul unor concesii economice. În perspectivă, rolul Ucrainei în soluționarea conflictului
nostru va fi determina t de ritmul apropierii ei de UE și NATO.
UE este donatorul principal pentru realizarea măsurilor de consolidare a încrederii și de
antrenare ale diferitor segmente ale populației din stânga Nistrului în proiecte comune cu

73
populația de pe malul drept al Nistrului. În cazul dacă Republica Moldova va fi capabilă să
profite de oportunitățile oferite de procesul de implementare a standardelor europene, aceasta va
ajuta statul nostru să devină atractiv pentru populația din raioanele de est.
SUA susțin integrit atea teritorială a Republicii Moldova, fără ca problema conflictului
din raioanele de est ale Republicii Moldova să devină o prioritate în dialogul dintre Washington
și Moscova. La nivel oficial SUA și -au manifestat suportul pentru soluționarea conflictulu i nu în
orice termeni, ci în termenii stabiliți de capitala Chișinău, „care ar păstra suveranitatea și
integritatea teriorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor ei recunoscute la nivel
internațional” 154. De asemenea, SUA susțin evacuarea trupelor militare prezente ilegal pe
teritoriul Republicii Moldova.
Vorbind despre realitatea în care se încadre ază Republica Moldova, se consi deră că
„orice acțiune întreprinsă pentru reglementarea conflictului transnistrean trebuie să ia în calcul
prevederile Con stituției Republicii Moldova, caracterul unitar al statului și să fie agreată în
formatul 5+2 de negocieri” 155. Munca pe Platforma de comunicare pentru realizarea politicii de
reintegrare a Republicii Moldova, creată în 2016, trebuie continuată, deoarece acest instrument
permite identificarea soluțiilor pentru problemele oamenilor din zonă.
În același timp, însă, alți oficiali din țara noastră sunt de părerea că cauza principală de
nesoluționare a conflictului transnistrean este „iresponsabilitatea și inco mpetența clasei politice
din Republica Moldova , care nu este capabilă și nu dorește să ajungă la un consens asupra
principiilor de bază ce urmează să stea la temelia statului moldovenesc și nu este în stare să
exprime o voință comună de rezistență la tenta tivele guvernanților de la Moscova de a menține
separatismul din stânga Nistrului” 156.
Cert este că lansarea negocierilor politice asupra statutului juridic special al Transn istriei
a devenit incertă și riscantă. Nu doar administraț ia de la Tiraspol, dar, i nclusiv, autoritățile de la
Chișinău nu manifestă interes real pentru astfel de negocieri. Republica Moldova este total
nepregătită pentru reintegrarea regiunii transnistrene. Ea nu dispune în prezent de o politică
sistematică de reintegrare și nici de res ursele necesare pentru realizarea unui așa efort. Partidele

154 Institutul de Politici Publice. Rezumat informativ conflictul transnistrean. Actori externi .
http://www.ipp.md/old/public/files/Proiecte/Info_Brief_no._10_ –
_CONFLICTUL_TRANSNISTREAN._ACTORI_EXTERNI.pdf (vizitat 15.04.2019 ).
155 Editor Moldova.ORG . Întâlnire oficială: Soluționarea conflictului transnistrean se poate face doar în formatul
5+2 de negocieri. http://www.moldova.org/intalnire -oficiala -solutionarea -conflictului -transnistrean -se-poate -face-
doar-in-formatul -52-de-negocieri/ (vizitat 15.04.2019 ).
156 Partidele de opoziție și societatea civilă: „Amânarea soluționării conflictului transnistrean lovește grav în
perspectiva de existență a statului” . http://tribuna.md/2017/02/28/partidele -de-opozitie -si-societatea -civila –
amanarea -solutionarii -conflictului -transnistrean -loveste -grav-in-perspectiva -de-existenta -a-statului/ (vizitat
15.04.2019 ).

74
parlamentare nu au o viziune u nică asupra soluționării politice, iar societatea nu e pregătită
pentru un compromis.
Cristina Lesnic , vicepremierul pentru reintegrare, citată de agenția IPN , a declarat:
„Pentru a nul 2019, se consideră că strategia pe care o va utiliza Republica Moldova în formatul
de negocieri 5+2 de reglementare a conflictului transnistrean va include abordarea concomitentă
a problemelor din toate cele trei „coșuri” convenite d e membrii forma tului, inclusiv cel politic.”
157. Aceasta a mai spus că, deși s -au găsit soluții la problema legată de școlile cu predare în limba
română și accesul fermierilor la terenurile de după traseul Râbnița -Tiraspol, deși au fost semnate
protocoale î n acest sens, Chișinăul nu este de acord ca soluțiile respective să fie considerate
implementate integral. Chișinăul le consideră progrese majore, dar nu implementate în măsura în
care să fie scoase de pe agenda de discuție.
Șeful negociatorilor transnistr eni, Vitali Ignatiev , menționa „obiectivul pe care îl
urmărește Tiraspolul în procesul de negocieri în formatul 5+2 este recunoașterea internațională și
o relație ca dintre părți egale cu Chișinăul ” 158.
Totuși, analizând și aspectul social al conflictului t ransnistrean întâlnim și alte
perspective de soluționare desfășurate în prezent , cum ar fi „Dialoguri transnistrene: avansarea
nivelului doi de cooperare dintre lideri pentru a genera soluții noi în contextul prelungirii
conflictului transnistrean ”.
„Proie ctul va aborda consecințele conflictului transnistrean, inclusiv alienarea progresivă
și lipsa de implicare, cu scopul de a crea o rețea de cooperare/coordonare pentru 40 de lideri
locali specializați în soluționarea conflictelor, care vor contribui la sta bilirea precondițiilor
interne pentru soluționarea conflictului și vor pleda pentru încheierea unui acord de soluționare a
conflictului.
Acest proiect va propune o traiectorie alternativă de soluționare a contradicțiilor și a
disputelor prin angajarea și implicarea actorilor -cheie din societate care până acum nu au avut
voce în eforturile de soluționare a conflictului. De asemenea, proiectul va contribui la
îmbunătățirea relațiilor și stabilirea legăturilor între liderii societății civile, activiștii civic i,
jurnaliștii, liderii de opinie, experții din domeniu și reprezentanții -cheie din Chișinău și Tir aspol.
Astfel, va fi creată o precondiție importantă pentru soluțiile de compromis axate pe
problemele de conflict și pe un dialog rațional. De asemenea, schimbarea instituțională va fi un

157 R. Moldova va utiliza o nouă strategie de abordare a problemelor în formatul de negocieri 5+2.
http://www.evzmd.md/politica/268 -politic/82996 -r-moldova -va-utiliza -o-noua -strategie -de-abordare -a-
problemelor -in-formatul -de-negocieri -5-2.html (vizitat 14.04.2019).
158 Grâu L. Reglementarea transnistreană în 2018: „pași mici” sau tatonare de teren .
https://moldova.europalibera.org/a/reglementarea -transnistrean%C4%83 -%C3%AEn -2018 -pa%C8%99i -mici-sau-
tatonare -de-teren/29677349.html (vizitat 14.04.2019).

75
parametru important, fiind create mecanisme care vor genera mai multe scen arii de cooperare
pașnică pentru disputele identificate. Proiectul este finanțat de Platforma de finanțare a PNUD
pentru Guvernare, pentru Societăți Incluzive și Pașnice, Sub -Platfo rma de Prevenire a
Conflictelor” 159.
Ca o biectiv de bază al proiectului s e prezintă: b ărbații și femeile de pe ambele maluri ale
râului Nistrul să aibă mijloace și condiții de trai mai bune, datorită cooperării îmbunătățite între
actorilor cheie de pe ambele maluri, dincolo de d ivizarea din cauza conflictului.
Dată fiind situația contemporană, am putea atrage o privire spre viitor și să analizăm care
ar fi perspectivele de soluționare a conflictului transnistrean.
În ultimele luni am auzit de câteva ori ideea precum că formatul actual de negocieri
„5+2” ar trebui sc himbat, deoarece dacă timp de 14 ani de zile, de la instaurarea sa, nu au apărut
progrese reale de soluționare a conflictului, atunci el nu diferă foarte mult de vechiul format „5”
și a devenit, în cele din urmă, ineficient.
Dacă ar fi să se continue cu formatul curent de soluționare a conflictului și susținerea
scenariului rusesc, partenerii occidentali ai Moldovei nu ar trebui să creadă că calea dată este mai
puțin costisitoare. Aceasta este o rețetă pentru înghețarea unei stări intermediare a conflictului.
Este o rețetă pentru a legitimiza justificarea ilicită și defectuoasă a Federației Ruse pentru stațio –
narea forțelor sale militare pe teritoriul unui stat independent. Este o rețetă pentru încurajarea
Rusiei să urmeze scenarii similare în alte țări, precum Ucraina. De asemenea este o încercare de
a compara și contrasta scenariile existente, pentru a evidenția faptul că vectorul curent este de
fapt cel mai rău scenariu din perspectiva financiară, politică, de securitate regională și chiar etică.
Acest fapt va avea și rep ercusiuni importante pentru alte situații de război hibrid pe care Rusia le
susține – în Ucraina și Georgia.
În termeni practici, sunt doar două tipuri de soluții pentru conflictul transnistrean și cele
similare din zona post -sovietică: una din soluții ar păstra suveranitatea și integritatea teritorială a
Moldovei, Georgiei și Ucrainei și alta ar transforma aceste trei țări în sateliți politici ai Rusiei.
Acceptarea scenariului rusesc de „soluție politică cuprinzătoare” ar putea fi percepută ca o cale
ușoară pentru mulți factori de decizie în UE, dar de fapt ar induce neapărat cea de -a doua soluție.
Dacă scopul este cel de a implementa prima soluție, în lipsa unei abordări militare, unica

159 Dialoguri transnistrene: avansarea nivelului doi de c ooperare dintre lideri pentru a genera soluții noi în contextul
prelungirii conflictului transnistrean . http://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/projects/Transnistrian –
dialogues -advancing -Track -2-cooperation -between -society -leaders -to-generate -new-solutions -in-the-context -of-the-
protracted -Transnistria -conflict.html (vizitat 14.04.2019).

76
strategie fezabilă la moment este de a ridica la maxim costurile susț inerii Rusiei a entităților
separatiste 160.
Sancțiunile economice sunt foarte efective în ordinea dată de idei. Acestea nu implică un
rezultat imediat în ceea ce privește comportamentul Rusiei, deoarece va dura ceva timp pentru ca
elita rusească să realize ze și să accepte din punct de vedere psihologic realitatea poverii
costurilor implicate. Totuși, sancțiunile vor reduce la sigur și în mod constant capacitatea de
facto a Rusiei de a susține entitățile separatiste.
O propunere de un nou format ar fi „7”, î n care toate părțile implicate acum s -ar menține,
iar SUA și UE ar obține drepturi de a participa la dezbateri și nu doar de a fi observatori, cum
sunt în formatul actual. Este evident faptul că aceasta este o idee parvenită din partea
Chișinăului, care se simte dezavantajat în fața Transnistriei, care la negocieri se bucură de
spirijinul Federației Ruse, în calitatea sa și de mediator, și de parte la rundele de negocieri.
În acest caz Republica Moldova ar avea perspective de soluționare a conflictului cu
obținere de beneficii pentru integritatea sa teritorială, deoarece SUA și UE de mai multe ori și -au
demonstrat sprijinul lor față de suveranitatea și independența declarată în 1990 și, respectiv
1991, a statului nostru.
Din punct de vedere a procedurii de m ediere, însă, apare părerea că acest format „7” nu ar
fi unul care ar avantaja dobândirea unei soluții finale, deoarece 5 mediatori nu ar face altceva
decât să încurce procesului, având în vedere încă și faptul că unii dintre acești mediatori au
interese v ădite în reglementarea într -un mod anume a dispute i care într-un final le-ar conveni lor.
Întru sporirea posibilităților de reglemenare a pro blemei transnistrene, se consideră mai
întâi că Chișinăul trebuie să insiste asupra modificării logicii etapelor de negociere a conflictului
impusă de Federația Rusă, care evită să discute problema statutului armatei ruse din regiune
înainte de reglementarea politică a conflictului transnistrean.
Este necesar de a atrage mai activ Ucraina în formatul „5+2” pentru a av ea susținerea
acestui stat pe subiectele problemei. În acest caz se are în vedere că o poziție comună susținută
va putea diminua insistența Federației Ruse de a impune anumite situații prestabilite în privința
conflictelor din Transnistria și Donbas 161.
Soluționarea conflictului trebuie să aibă loc în limitele legale stabilite de Legea din iulie
2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga
Nistrului (Transnistria) anterior menționate. Chiar dacă ședințe le grupurilor de lucru sunt

160 Mînzărari D. Bucătaru V. Soluționarea conflictului transnistrean la cel de -al 25 -lea an de impas.
http://www.ape.md/wp -content/uploads/2018/03/TRN_2018.22.03. -RO-2.pdf p. 11. (vizita t 14.04.2019).
161 Berbeca V. Perspectivele soluționării conflictului transnistrean în contextul schimbărilor regionale.
http://www.viitorul.org/files/library/5435295_md_3.pdf (vizitat 15 .04.2019 ).

77
politizate de partea transnistreană, administrația de la Chișinău trebuie să demonstreze că are o
viziune clară față de procesul de negocieri. Asta înseamnă continuarea dezvoltării unor noi
programe și servicii pentru locuitorii din stânga Nistrului pentru a crea oportunități de apropiere
între ambele maluri.
Printre factorii politici care ar putea favoriza efectiv procesul de soluționare a problemei
transnistrene trebuie menționat neapărat interesul firesc al agenților economici din regiunea
transnistreană de a -și promova produsele pe piața europeană în baza regimului de liber schimb,
prevăzut de Acordul de asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. De remarcat
este faptul că „în ultimii ani ponderea pieței UE în vol umul total al exporturilor din Transnistria
constituie peste 60%, în timp ce acest indice pentru piața rusă constituie doar 5 -7%” 162.
Fiind constrânși de dificultățile social -economice și politice, inclusiv de cele generate de
criza din Ucraina și de deter iorarea majoră a relațiilor ucraineano -ruse, exponenții regimului de
la Tiraspol tind tot mai insis tent să -și amplifice posibilită țile de penetrare a spațiului european,
inclusiv prin intermediul programelor de mobilitate academică și admiterea în traficul rutier
internațional a autovehicolelor transnistrene cu respectarea anumitor rigori. Tot uși, pentru ca
acest proces com plex să înregistreze o dinamică pozitivă, este necesară manifestarea unei voințe
politice adecvate din partea tuturor actorilor implicaț i.
Suportul economic al Rusiei pentru conducerea regiunii separatiste transnistrene a menți –
nut conflictul în stare închisă și înghețată. Din cauza costurilor implicate, susținerea militară
rusească de asemenea poate spori povară economică, pe care Rusia t rebuie să și -o asume pentru
a sprijini regimurile separatiste. Suportul militar nu este de ajuns fără asistență economică. Acest
fapt ar duce la pierderea legitimității elitelor de guvernare separatistă în fața populației locale și
chiar la posibile rebeli uni. Este puțin probabil ca elitele separatiste de la putere să utilizeze forța
împotriva mulțimii, deoarece acest fapt ar marca sfârșitul lor. Fără un hotar comun cu Rusia
(cum este în cazul regiunii transnistrene), dânșii nu au unde pleca.
Perspectiva n emulțumirii populare ar presa, în schimb, liderii regiunii transnistrene, care
până în prezent au supraviețuit în baza suportului rusesc, să analizeze modalități alternative de
aprovizionare a rezidenților. Cea mai ușoară cale pentru ordinea dată de idei a r fi ca liderii
separatiști să înceteze tergiversarea procesului de negocieri. Alternativa lor riscantă – de a lansa
represiuni împotriva maselor populare nefericite, nu este deloc în folosul lor. Astfel opțiunile de
politici pentru Occident sunt fie de a declanșa schimbări spre re integrarea regiunii transnistrene
în Moldova, fie de a continua să finanțeze și să susțină în u rmătoarele decenii actorii de natură

162 Stăvilă I. Cu privire la sursele conflictelor internaționale contemporane. p. 257. http://plural.upsc.md/wp –
content/uploads/2017/03/18 -Ion-STAVILA.pdf (vizitat 15.04.2019 ).

78
autoritară ai Rusiei. Datorită avantajului său că nu dispune de hotar primar cu Rusia, Moldova
este cel mai bine poziționată pentru a debloca conflictul transnistrean, ca urmare a presiunii
adiționale din partea Occidentului asupra entităților separatiste și Federației Ruse.
Ocupându -se printr -o platformă de cercetare a conflictului transnistrean din 2 013 de
găsirea soluțiilor pentru dispută , profesorul universitar Străuțiu E. prezintă o viziune sumbră a
situației: „O reglementare majoră a conflictului transnistrean va fi posibilă atunci când actorii
externi implicați vor consider a că această reglemen tare va fi în interesul lor” 163.
De fapt, nu este totul chiar într -atât de compl icat. Este nevoie totuși de lansat un set de
măsuri, care să implice sancțiuni bine -orientate referitor la conflictul transnistrean, abordând
companiile și oficialii ruși implic ați în conservarea conflictului în starea sa curentă. Trebuie să
fie oferit și un pachet de stimulente pentru a încuraja acele acțiuni, care ar duce spre o
soluționare reală a conflictului.
Acest curs de acțiuni ar trebui să înceapă cu retragerea forțelor militare ruse și demilita –
rizarea formatului curent de menținere a păcii, dominat de Rusia, prin înlocuirea acestuia cu
poliție civilă din țări terțe. În mod ideal, ar fi o misiune de reconstrucție post -conflict condusă de
UE, care ar ajuta și Moldova și regiunea sa transnistreană să avanseze pe calea integrării în UE.
Ținând cont că acest obiectiv al integrării Republicii Moldova va surveni mai devreme sau mai
târziu, UE poate fi mai efectivă și mai rapidă în acordarea suportului necesar prin inițierea
asistenței sale economice și politice de la etapa inițială a acestei noi abordări de soluționare a
conflictului 164.
Pentru a atinge aceste obiective, Occidentul ar trebui să susțină Moldova în promovarea
pe agenda Adunării Generale a ONU a subiectului retrag erii trupelor rusești din regiunea trans –
nistreană a Moldovei și în obținerea unui vot pozitiv pentru inițiativa dată. Ar mai trebui să
blocheze și să penalizeze asistența financiar ă rusă pentru autoritățile auto -proclamate trans –
nistrene, dacă aceasta nu parvine prin intermediul Guvernului Republicii Moldova.
La un alt capăt de orizont se ivește un alt pr ospect de soluționare a conflic tului, care vine
din partea reprezentantului actual de la Tiraspol în negocieri V. Ignatiev, și anume că cooperarea
garanți lor, mediatorilor și observatorilor trebuie să treacă dincolo de limitele formatului politic
„5+2”. Este necesar să se treacă la un nivel responsabil de cooperare regională pentru elaborarea
unor abordări comune în vederea oferirii unei contribuții complex e dezvoltării întregului spațiu
al conflictului. În acest scop, mediatorii, observatorii și garanții (Rusia, Ucraina, OSCE, UE și

163 Damian G. Conflictul transnistrean își va găsi rezolvarea când va dori Moscova. http://moldnova.eu/ro/conflictul –
transnis trean -isi-va-gasi-rezolvarea -cand -va-dori-moscova -13881.html/ (vizitat 15.04.2019 ).
164 Mînzărari D. Bucătaru V. Soluționarea conflictului transnistrean la cel de -al 25 -lea an de impas.
http://www.ape.md/wp -content/uploads/2018/03/TRN_2018.22.03. -RO-2.pdf p. 13. (vizitat 14.04.2019).

79
SUA) trebuie să formeze în procesul de reglementare un nou format socio -umanitar 165 „5+2”
sau „Cinci pentru doi”, ca un mecanis m special temporar de asigurare a unor fundamente uma –
nitare, socio -economice și civico -normative demne, necesare pentru viața populației Moldovei și
Transnistriei.
Din perspectiva medierii o soluție logică pentru conflictul transnistrean și -ar putea căpăt a
existența în urma discuțiilor și negocierilor într -un format „3”, care ar include: autoritățile de la
Chișinău și reprezentanții de la Tiraspol, drept părți ale conflictului , și OSCE în calitate de
mediator , care ar include și rundele de negocieri .
Având în vedere experiența acestei organizații ca mediator, nu doar în cazul Transnistriei,
dar și a obiectivelor sale fundamentale, precum și acordarea per manentă a tot sprijinului în
vederea soluționării conflictului transnistrean cu respectarea suverani tății și integrității teritoriale
a Republicii Moldova, considerăm că structura dată va fi competentă să conduc ă procesul de
mediere în confor mitate cu normele, principiile, etica și caracteristicile corespunzătoare,
menționate în capitolele anterioare, al e procedurii.
Suntem conștienți de faptul că e imposibil de lăsat Federația Rusă deoparte de la acest
conflict, având în vedere că trupele ei staționează încă pe teritoriul oficial al Republicii Moldova,
însă dacă ar fi să menționăm o posibilă soluție la a cest aspect, atunci, în cazul formatului „3”,
mediatorul ar putea chema la discuții Rusia drept parte tangentă a disputei în rundele de
negocieri când va fi disc utată problema retragerii trupe lor străine, însă în celelalte dezbateri
parte a rusă în mod lega l nu ar trebui invitată.
În același timp, ținem cont și de importanța Ucrainei în conflict, drept stat vecin și de
frontieră a Republicii Moldova pe segmentul transnistrean. Dacă statul nostru ar conta pe
sprijinul țării învecinate, atunci ar fi optim de p rocedat ca și în cazul Federației Ruse, și de
chemat la rundele de negocieri doar atunci când acestea vor porni pe marginea problemei de
frontieră. În rest, rundele ar avea loc doar între părți și mediator.
Totodată, este clar că în acest context Moldova s -ar lipsi de sprijinul UE și SUA și ar
renunța într -o oarecare măsură la statutul său de stat independent și suveran recunoscut pe plan
internațional, însă acesta este un risc pe care autoritățile noastre ar trebui să și le asume în cazul
adoptării acestui format.
Vorbind despre avantajele lui, atunci cel mai important este faptul că prin această
procedură, de mediere cu includerea rundelor de negocieri , atât Republica Moldova, cât și

165 Ignatiev V. Evidențierea costurilor conflictului prin crearea „Formatului social -umanitar «5+2»”. p. 49.
http://patrir.ro/wp -content/uploads/2016/10/moldovatransnistria -eforturi -comune -pentru -un-viitor -prosper -procesul –
de-negocieri -RO.pdf (vizitat 1 5.04.2019 ).

80
Transnistria, s -ar afla la nivele egale în cadrul conflictului și ar avea aceleași drepturi în timpul
procesului. Mediatorul le -ar asculta pe ambele pe rând, iar dreptul la libera exprimare nu ar fi
încălcat, și nici situații de încolțire a vreunei părți nu s -ar produce.
În acest mod, partea stângă a Nistrului nu va putea argum enta că Chișinăul îi ține mai
prejos și că le aliment ează sentimentul de inferioritate prin statul de stat independent pe care îl
are Republica Moldova . Acest argument a fost de câteva ori evocat pe parcur sul negocierilor
precendente, astfel am exclude ace asta posibilitate.
În același timp, rezolvând conflictul său intern care s -a prelungit decenii întregi,
Republica Moldova ar putea beneficia de dividende internaționale precum dobândirea statutului
de exemplu de toleranță, deschidere, bună -înțelegere și te nacitate întru bunăstarea populației sale
pe arena internațională, sau chiar, de ce nu, posibilitatea sigură de integrare europeană.
Facând referire la costuri, și aducând în discuție misiune a pe care deja OSCE o are la
Chișinău, atunci argumentăm că est e mai ieftin să întreții trei părți la discuții, decât șapte. Cu
privire la locație, ca și în orice proces de mediere, părțile ar trebui să se prezinte la sediul
mediatorului. În cazul nostru însă, iarăși pentru a exclude oarecare plângeri din partea
repre zentanților transnistreni, s -ar putea ivi propunerea de purtare a discuțiilor atât la oficiul din
Chișinău, cât și la oficiul OSCE de la Tiraspol.
Vorbind despre efectele socio -economice pozitive din urma soluționării conflictului,
atunci este relevant de a menționa despre reîntregirea rubedeniilor de pe ambele maluri ale
râului, despre liniștea și calmul populației, despre dezvoltarea infrastructurii și impulsionarea
comerțului /telecomunicațiilor .
Tot acest cadru nu face altceva decât să vină întru convin gerea autorităților de a privi
asupra altor perspective și adoptarea altor poziții în cazul Transnistriei. Realitățile actuale nu
sunt prea încurajatoare în ceea ce privește soluționarea conflictului. Cu toate dezbaterile și run –
dele de negocieri reluate d in 2011 până astăzi rezultate concrete de reglementare a conflictului
nu se prea observă deocamdată .
Este necesar de a analiza alte posibilități și de a schimba lucrurile care nu mai produc nici
un efect pozitiv, cum este actualul format de negocieri. De l a implementarea acestuia și până
acum am auzit diverse motive din cauza cărora conflictul nu ar fi reglementat, însă nici o parte
componentă a lui nu și -a asumat răspunderea pentru totalitatea eșecurilor suferite.
Așadar, în examinarea realităților și perspectivelor de soluționare a conflictului trans –
nistrean prin intermediul negocierii și medierii constatăm că ar trebui de adoptat alte poziții și de
privit conflictul din alte perspective, care sunt mult mai încurajatoare în drumul spre soluția
definitivă.

81
3.3 Concluzii la Capitolul III

Având în vedere determinarea impactul ui negocierii și medierii în procesul de
reglementare a conflictului transnistrean , am trecut în revistă analiza dată prin prisma eforturilor
deja depuse, raportându -ne la realitățile contemporane și evaluând perspectivele de viitor de
soluționare a conflictului.
În acest mod am monitorizat activ itatea actorilor implicați în dispută pe parcursul a mai
mult de 25 de ani, de la izbucnirea acesteia în 1992 și până în prezent, stabilind faptul că părțile
nu mereu au fost dispuse de a se așeza la masa tratativelor, că uneori unii participanți au încerc at
de a se impune și a -și impulsiona propria soluție pentru conflict, că pe parcurs s -au implicat ac –
tori internaționali noi și că modul de desfășurare a negocierilor a fost schimbat de mai multe ori.
Cu toate aceste schimbări survenite de -a lungul timpului, conflictul a rămas în categoria
celor „înghețate”, alimentând tensiunea și reticența dintre părți. Nici mediatorii conflictului și
nici actorii noi implicați nu au contribuit deocamdată la dobândirea unei soluții definitive care ar
reglementa sit uația. Cu toate că conflictul transnistrean este de mult timp internaționalizat, acesta
nu și -a găsit rezolvare nici datorită eforturilor autorităților interne, nici datorită amestecului din
exterior.
În acest caz ajungem la examinarea realităților și pers pectivelor de soluționare a
conflictului transnistrean prin intermediul negocierii și medierii , deoarece datorită avantajelor
deja enumerate ale fiecărui proces în parte și faptului că în acest ă dispută deja există mediatori,
procesul de soluționare promit e a fi unul încununat cu succes.
Schimbările necesitate de actualul format de negocieri parvin în urma inefi cienței
demonstrate de către acesta și datorită perspectivei pe care o ilustrează un potențial format „3”,
în care Republica Moldova și Transnistri a ar fi părți, iar OSCE mediator. În acest context părțile
ar beneficia de statutul egal propus de procedura medierii , care ar include și runde de negocieri,
și de asigurarea unei echități în soluția finală.
Rolul potențial pe care OSCE îl poate juca în so luționarea mai grabnică a conflictului
transnistrean ține de instalarea unui mandat clar și statut legal unic de observare și mediere a
situației, în calitate de singur mediator general, cu misiuni civile și de poliție în vederea
democratizării regiunii tr ansnistrene și reintegrarea ei după finalizarea procesului.
În urma celor evidențiate, conchidem că impactul negocierii și medierii în soluționarea
conflictului transnitrean ar putea deveni hotărâtor și det erminant în găsirea acelei solu ții finale
comune a disputei care ar avantaja părțile în mod convenabil și echitabil.

82
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În urma cercetării tuturor aspectelor ale negocierii și medierii în soluționarea disputelor
internaționale, am ajuns la concluziile că acest subiect este pe larg analizat și dezbătut de către
cercetători din diferite regiuni, care prezintă viziuni diverse și exemple de suc ces, și nu numai,
ale procedurilor de negociere și de mediere, facând referire și studiind și cazuri concrete actuale
proprii.
Astfel, am determi nat că negocierea este metoda pașnică de soluțio nare a disputelor cea
mai larg utilizată până la moment, reprezentând un dialog în tre două sau mai multe persoane/
părți, prin care acestea încearcă să ajungă la un acord, având caracteristici și aspecte generale
ample, care pot fi particularizate cu ușurință datorită numeroaselor sale trăsături pentru
rezolvare a diferitor cazuri de conflicte.
De asemenea, constatăm că procesul de pace instituit prin procedura de mediere este unul
complex, care presupune d iverse metode de intervenție și se desfășoară la diferite nivele.
Procedura de mediere, la rândul ei, are înțelesul de a intermedia o înțelegere între două sau mai
multe părți adverse, pentru a preveni escaladarea conflictului sau pentru a pun e capăt ostil ităților
dintre părțile respective .
Tototdată, medierea are rolul de a facilita evitarea unei dispute , sau măcar de a încheia pe
cale amiabilă un astfel de proces, început deja. Ea este o modalitate de soluționare a conflictelor
pe cale amiabilă, cu ajuto rul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de
neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților.
În cadrul procesului de negociere fiecare d intre părțile aflate în conflict , încearcă să
abordeze un stil de negociere care să o avantajeze . În timpul medierii , mediatorul , indiferent de
stilul de negociere abordat de către participanți , fiind neut ru și imparțial față de aceștia ,
urmărește păstrarea unui echilibru între părți în vederea me nținerii acestora la masa trat ativelor ș i
continuării cooperării dintre ele.
Determinând aspectele variate ale acestui subiect, pot fi formulate următoarele concluzii:
 Studii despre însemnătatea negocierii și medierii au fost efectuate atât în Eur opa,
unde se evidențiază autorii G. R. Berridge și J. Bercovitch, în Federația Rusă unde negocierea
este văzută drept unul dintre cele mai importante instrumente diplomatice iar medierea inefici –
entă din cauza lipsei personalului ca lificat și a instituției spec ializate, cât și în România unde
negocierile sunt considerate funcția centrală a diplomației și procedura de mediere este pe larg
desfășurată de către mediatorii care activează în domeniu și care contribuie la dezvoltarea
procedurii în rândurile societății, dar și în Republica Moldova unde se remarcă că negocierile

83
diplomatice ocupă un rol esențial î n practica internațională iar medierea este mai mult văzută ca
o procedură judiciară care ar restabili echilibrul legal și ar aduce părțile față în față într -un mod
încă neexplorat de către țara noastră.
 Datorită opiniilor diferite ale autorilor am sesiza t că procedurile de reglementare
pașnică a conflictelor au diverse trăsături și caracteristici, care la rândul lor pot fi implementate
în distincte moduri, neconducând mereu la același rezultat final al proceselor .
 Vorbind despre aspectele definitorii ale proceselor , am determinat că ele constau
din mai multe etape, pot îmbrăca mai multe forme și pot adopta mai multe stiluri. Un proces de
negociere și/sau mediere nu trece neapărat prin toate etapele, etapa de pre-procedură putând a fi
omisă în unele cazuri, dar în cazul finalizării cu succes a procesului, atunci acesta numaidecât
trece prin faza procesuală de post-mediere , în cazul respectiv , unde este încheiat un contract în
care părțile se angajează să respecte acordul și să nu înainteze pretenții ulterior procesului. În
privința formelor și a stilurilor am stabilit că ele depind în mare parte de echipa de negociatori și
propriu -zis de mediator, de calitățile, deciziile lui, de cum percepe acesta cazul pe care îl are și
de modul în care conduce procesul.
 În urma examinării unor cazuri concrete în care s-a încercat soluționa rea
conflictul ui prin negocieri și mediere , am depistat că acestea nu mereu își fac efectul și nu mereu
se bucură de succes. Motivele eșecului constau în perceperea distinctă a persoanelor , popoarelor
față de procedură, caracterul lor reticent față de situație, uneori lipsa de dorință de a soluționa
disputa . Am urmărit modul de desfășurare a acțiunilor din Nagorno -Karabah și am putut observa
cum interesele actorilor, care uneori sunt însăși mediatori, pot încurca procesul.
 Medierea nu a rămas nici în afara Republicii Moldova, ci a fost direct impli cată în
procesul de soluționare a conflictului transnistrean , existent pe te ritoriul sta tului de mai multe
decenii. Analizând tempoul în care s -au derulat lucrurile până acum, s -au evidențiat carențele pe
care actualul for mat de negocieri le are și even tuale le motive din cauza cărora această dispută ,
deși internaționalizat ă, rămân e în sfera „conflictelor înghețate”.
 Investigând realitățile și perspectivele de soluționare ale conflictului transnistrean
prin intermediul negocierii și medierii , am dedus faptul că la etapa contemporană conflictul
transnistrean se consideră a fi „expirat” demult și că acesta ar fi putut fi soluționat deja de mai
mult timp. Am constatat că rațiunea acestui gând se regăsește în faptul că părțile ar fi trebuit să
se întâlnească față în față și să discute fără intermediari. Pornind de la această idee, am ajuns la
concluzia că un eventual format de negociere în care să fie prezente doar partea moldovenească
și partea transnistreană, dar acompaniate și monitorizate de către un mediator internațional, ar fi

84
potrivit pentru ca ace astă dispută să-și găseasc ă reglementare. Eficiența medierii în cazul dat se
regăsește în faptul că mediatorul internațional, drept o parte terță, va ține cont de viziunile și
doleanțele părților, și nu de propriile interese. Acest potențial format, cu particularitățile sale, ar
fi propice pentru reglementarea unui conflict care are perspectivele în cauză.
Astfel, analizând procesele de negociere și mediere din diverse perspective, am constatat
că acestea reprezintă metode pașnice de soluționare a disputelor, care pun părțile participante pe
picior de egalitate , deschise spre alegerea unor soluții convenabile ambelor părți disputante.
Reieșind din concluziile expuse, pentru a spori eficiența negocierilor și medierii atât ca
metode de soluționare a disputelor internațio nale, cât și în Republica Moldova, pot fi efectuate
drept recomandări:
 Statele și guvernele lor ar trebui să promoveze și să insufle ideea de recurgere la
negociere și mediere, în cazul disputelor din orice domenii, drept metode pașnice și eficace și să
pună la dispoziția cetățenilor toată i nformația utilă despre aceste proceduri .
 Odată ajunse implicate în tr-o procedură de negocieri sau de mediere, părțile
trebuie să -și cunoască drepturile și obligațiile față de proces și față de mediator. Acest fapt va
garanta echitatea procedurii și ar preveni apariția de ulterioare pretenții și învinuiri față de
proces, cum ar fi corupție sau neîndrep tățire.
 În cazul Republicii Moldova, cu referire la conflictul transnistrean, medierea ar
trebui aplicată în formatul ei clasic, cu particularitatea includerii rundelor de negocieri în cadrul
procesului de mediere , deoarece luând forma și stilul necesar se vor putea pune în aplicare
avantajele sale și s -ar ivi soluția finală potrivită.
 Pentru un proces de soluționare a conflictului util și eficient în cazul transnistrean,
trebuie de ales un mediator experimentat, imparțial, specializat în domeniul diplomați ei
preventive și securității regionale, cum este OSCE.
 Referitor la ne gocierile din Republica Moldova, guvernul ar trebui să mediatizeze
organele specializate precum Comisia națională pentru consultă ri și negocieri colective , deoarece
acestea au un rol consultativ în elaborarea strategiilor și politicilor social -economice, în
aplanarea situațiilor conflictuale la nivel național dintre partenerii sociali , astfel populația fiind
informată și cunoscând despre sprijinul de care ar putea să beneficieze .
 În privința medierii interne, statul nostru ar trebui să dezvolte profesia de
mediator, dat fiind faptul că există Consiliul de mediere care ar putea să contribuie la
specializarea mediatorilor, astfel aplicând procedura în mai multe domenii.

85
BIBLIOGRAFIE

1. Ancheș. D.I. Medierea în viața social -politică. București: Editura Universitară,
2010. 320 p.
2. Anton A. Saca V. Rolul potențial al actorilor internaționali în soluționarea
conflictului transnistrean înghețat. În: MOLDOSCOPIE, 2009, nr.1 (XLIV), p. 23 -33.
3. Beber. B. International Mediation, Selection Effects, and the Question of Bias. În:
Conflict Management and Peace Scienc e, 2012, Vol 29(4), p. 397 –424.
https://w ww.nyu.edu/projects/beber/files/Beber_InternationalMediationBias.pdf
(vizitat 14.04.2019).
4. Beniuc V., Rusnac G. Conceptele și noțiunile de bază a diplomației. Dicți onar.
Chișinău: USM, 1998. 190 p.
5. Berbeca V. Perspectivele soluționării conflictului transnistrean în contextul
schimbărilor regionale.
http://www.viitorul.org/files/library/5435295_md_3.pdf (vizitat 15.04. 2019).
6. Berco vitch J. Houston A. Why Do They Do It Like This? An Analysis of the
Factors Influencing Mediation Behavior in International Conflicts. In: Journal of Conflict
Resolution, April 20 00, vol. 44, no. 2, p. 170 -202.
http://jcr.sagepub.com/content/44/2/170.abstract (vizitat 14.04.2019).
7. Bercovitch J. Medierea în Conflictele internaționale. ( Mediation in International
Relations) București: All. 2002. 350 p.
http://www.colorado.edu/conflict/peace/example/bercmed.htm (vizitat 14.04.2019).
8. Bercovitch J., Fretter J. Ghid regional al Conflictului internațional si
managementul. Din 1945 până în 2003. București: All, 2004. 400 p.
9. Bercovitch J., Jackson R. Negotiation or Mediation?: An Exploration of Factors
Affecting the Choice of Conflict Management in International Conflict. In: Negotiation Journal,
2001, vol 17, no. 1, p. 59 -77.
http://cadair.aber.ac.uk/dspace/bitstream/handle/2160/1961/Negotiation%20or%20Mediation%2
c%20Jackson.pdf?sequence= 1&isAllowed=y (vizitat 14.04.2019).
10. Bercovitch J., Lee. Su -Mi. Mediating International Conflicts: Examining the
effectiveness of directive strategies. In: The International Journal of Peace Studies, 2003, vol.8
(1), p. 1 -17. http://www.gmu.edu/programs/icar/ijps/vol8_1/Bercovitch.html
(vizitat 14.04.2019).

86
11. Berridge G. R. Diplomacy – Theory and Practice. Londra: Palgrave Macmillan ,
2010. 296 p.
12. Blohorn -Brenner B. Medierea pentru toți: teoria și practica medierii. București:
Editura Universitară, 2014. 191 p.
13. Bogdan L. Nicolae Timofti vrea modificarea formatului 5+2 privind Transnistria:
Actualul format de negocieri este ineficient. http://www.mediafax.ro/externe/nicolae -timofti –
vrea-modificarea -formatului -5-2-privind -transnistria -actualul -format -de-negocieri -este-
ineficient -12488414 (vizitat 15.04. 2019).
14. Boncu Ș. Negocierea și medierea – perspective psihologice. București:
Universitaria, 2006. 252 p.
15. Braica A.P. Concilierea și medierea – forme de rezolvare alternativă a conflictelor
în relațiile industriale din România. În: Revista Română de Dreptul Muncii, București, nr.
3/2014. 160 p.
16. Brian S. Mandell, Brian W. Tomlin. Medierea în dezvoltarea normelo r de
rezolvare a conflictului. În: Negotiation Journal, Vol.28, Nr.1 (1991) , p.43-55.
17. Burian A. Gurin C. Negocierile internaționale și soluționarea pașnică a disputelor
internaționale . În: Revista Moldovenească de drept internațional și relații internaționale. Nr. 3,
2011.
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/3.Negocierele %20diplomatice%20si%20solutiona
rea%20pasnica%20a%20 disputelor %20internationale.pdf (vizitat 14.04.2019).
18. Carta Națiunilor Unite.
http://www .anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_
Unite_ONU_.pdf (vizitat 05.02.2019).
19. Cărbune R. Rolul și importanța negocierilor diplomatice .
https://radjcarbune.wordpress.com/2013/12/05/rolul -si-importanta -negocierilor -diplomatice/
(vizitat 14.04.2019).
20. Ciochină S . Declarația Reprezentantului Special al Președintelui în exercițiu al
OSCE din partea Austriei. 2017.
http://www.dw.com/ro/chinurile -negocie rilor-rezolv%C4%83rii -conflictului -transnistrean/a –
40427689 (vizitat 14.04. 2019).
21. Cohen A. Talmudul. trad. din lb. fr. de C. Litman. București: Hasefer, 2001. 508
p.
22. Cojocari E. Medierea – modalitate alternativă de soluționare a conflictelor. În:
Revista Națională de Drept, Nr. 10 -11, 2011, p. 12 -18.

87
23. Colațchi A. Negocierile internaționale – metodă pașnică de dirijare a relațiilor
internaționale. În: Studii Internaționale: Viziuni din Moldova, 2007, nr.4(5), p.36 -42.
24. Conceptul de negociere.
http://www.scritub.com/economie/comert/CONCEPTUL -DE-NEGOCIERE74825.php
(vizitat 14.04.2019).
25. Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din
zona nistreană a Republicii Moldova . http://flacaratv.md/doc -acordul -eltin-snegur -de-incetare -a-
focului -pe-nistru -23-ani-de-ocupatie -ruseasca -legalizata.html (vizitat 14.04.2019).
26. Coppieters B. Contested Borders in Caucasus. Brusssels: VUB University Press,
1996. 362 p.
27. Coser L. A. Continui ties in the Study of Social Conflict. New York: Fr ee Press,
1967, 272 p .
28. Craciun C. Teoria și practica negocierilor. Chișinău: Prut Internațional , 2002. 192
p.
29. Damian G. Conflictul transnistrean își va găsi rezolvarea când va dori Moscova.
http://moldnova.eu/ro/conflictul -transnistrean -isi-va-gasi-rezolvarea -cand -va-dori-moscova –
13881.html/ (vizitat 15.04. 2019).
30. De Pauw F. Turkey’s Policy in Transcaucasia. Brusssels: VUB University Press,
1996. 362 p.
31. Deac I. Introducere în teoria negocierii. București: Polideia, 2002. 44 p.
32. Declarația Reprezentantului special al președi nției germane a OSCE din 2016.
http://independent.md/deutsche -welle -chinurile -negocieril or-rezolvarii -conflictului –
transnistrean/#.Wof -w4PFLIU (vizitat 14.04. 2019).
33. Dialoguri transnistrene: avansarea nivelului doi de cooperare dintre lideri pentru a
genera soluții noi în contextul prelungirii conflictului transnistrean.
http://www.md.undp.org /content/moldova/ro/home/projects/Transnistrian -dialogues -advancing –
Track -2-cooperation -between -society -leaders -to-generate -new-solutions -in-the-context -of-the-
protracted -Transnistria -conflict.html (vizitat 14.04.2019).
34. Dicționarul Explicativ Al Limbii Rom âne . București: Universul Enciclopedic,
1996. 1192 p.
35. Diplomația – arta negocierii în practica internațională. http://cpc –
ew.ro/pdfs/diplomatia_arta_negocierii.pdf (vizitat 14.04.2019).
36. Donohue W. A., Kolt R. Managing Interpersonal Conflict. California: Newbury
Park, Sage Publications, 1992. 171 p.

88
37. Dufour J.L. Crizele internationale. De la Beijing (1900) la Kosovo (1999).
Bucuresti: Corint, 2002. 119 p.
38. Dupont C. Negotiation as Coalition Building. În: International negotiation.
Netherlands: KluwerAcademic Publishers, 1996, vol .I, nr.8, p.11.
39. Duroselle J.B. Kaspi A. Istoria relațiilor internaționale 1948 – până în zilele
noastre. București: Editura Științ elor Sociale și Politice, 2000. 465 p.
40. Editor Moldova. ORG . Întâlnire oficială: Soluționarea conflictului transnistrean se
poate face doar în formatul 5+2 de negocieri. http://www.moldova.org/intalnire -oficiala –
solutionarea -conflictului -transnistrean -se-poate -face-doar-in-formatul -52-de-negocieri/
(vizitat 15.04. 2019).
41. Enachi C. ș.a. Deschideri postmoderne în științele politice. Iași: Editura Lumen,
2009. 108 p.
42. Eșanu C. Conflictele și crizele internaționale – abordări teoretice și strategii
conceptuale. În: Știința politică în Republica Moldova: re alizări și perspective. 2011, p.79 -87.
43. Etapele medierii. http://www.tabloumediatori.ro/editoriale/80 -despre –
mediere/249 -etapele -medierii (vizitat 30.03.2019).
44. Florescu Ș. -C. Mediere și negociere în conflictele internaționale. Studiu de caz:
regiunea Nagorno -Karabah. Craiova: Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Sociale,
2017. 46 p.
45. Formatul 5+ 2 este singurul care poate garanta o soluție durabilă pentru
Transnistria. http://www.obiectiv.info/aurescu -formatul -5-2-este-singurul -care-poate -garanta -o-
solutie -durabila -pentru -transnistria_76225.html (vizitat 15.04. 2019).
46. Fruntașu I. Retragerea trupelor ruse din Moldova în contextul Tratatului FACE
adaptat: percepții, interese și natura schimbătoare a securităț ii europene.
http://www.e -democracy.md/monitoring/politics/comments/200501182/ (vizitat 14.04.2019).
47. Frunzeti T. Conflict și negociere în relațiile internaționale. București: Editura
Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2011. 227 p.
48. Galanton D. Negocierea diplomatică – factor cheie al relațiilor internaționale. În:
Studii de știință și cultură. Anul VI, Nr. 3. București: AIESEE, 2010. http://www .revista -studii –
uvvg .ro/images /stories /septembrie _2010/19%20 GALANTON .pdf (vizitat 14.04.2019).
49. Georgescu T., Caraian G. Managementul negocierii afacerilor. Uzanțe -protocol.
București: Lumina Lex, 1999. 148 p .

89
50. Gladchi G. Spoială A. Medierea: concept și particularități de realizare. În: analele
științifice ale Centrului de cercetări științifice a Acad emiei „Ștefan cel Mare” a M.A.I. al
Republicii Moldova, Chișinău, 2003, p.47 -57.
51. Grâu L. Reglementarea transnistreană în 2018: „pași mici” sau tatonare de teren.
https://moldova.europalibera.org/a/reglementarea -transnistrean%C4%83 -%C3%AEn -2018 –
pa%C8%99i -mici-sau-tatonare -de-teren/29677349.html (vizitat 14.04.2019).
52. Gribincea M. Trupele ruse în Republica Moldova – factor stabilizator sau sursă de
pericol? Chișinău: Civitas, 1998. 138 p.
53. Hotărârea Curții Constituționale Nr. 8 din 26.04.2018 privind excepția de
neconstituționalitate a unor prevederi din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova,
adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003 cu privire la medierea judiciară.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=375577
(vizitat 25.03. 2019).
54. Ignatiev V. Evidențierea costurilor conflictului prin crearea „Formatului social –
umanitar «5+2»”. p. 49. http://patrir.ro/wp -content/uploads/2016/10/moldovatransnistria –
eforturi -comune -pentru -un-viitor -prosper -procesul -de-negocieri -RO.pdf (vizitat 15.04. 2019).
55. Ilie D. Procesul de mediere . http://www.blog.mediatoru.ro/procesul -de-mediere/
(vizitat 24.03.2019) .
56. Institutul de Politici Publice. Rezumat informativ conflictul transnistrean. Actori
externi . http://www.ipp.md/old/public/files/Proiecte/Info_Brief_no._10_ –
_CONFLICTUL_TRANSNISTREAN._ACTORI_EXTERNI.pdf (vizitat 15.04. 2019).
57. Lande J. Toward more sophisticated mediation theory. In: Journal of Dispute
Resolution, nr. 2, 2000. 323 p.
58. Lavric A. Abordări ale soluționării conflictului din zona nistreană a republicii
moldova. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), nr.1 (LVI) , 2012, p.166 -182.
59. Lavric A. Conflictul nistrean din perspectiva standardelor internaționale. În:
Știința politică în Republica Moldova: realizări și perspective, 2011, p.337 -350.
60. Lege cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al lo calităților
din stânga Nistrului (Transnistria).
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=313004 (vizitat
15.04.2019).
61. Legea nr. 137 din 03.07.2015 cu privire l a mediere.
http://lex.justice.md/md/360455/ (vizitat 14.04.2019).

90
62. Lupu C. Teoria și practica negocierilor. Suport de curs. Chișinău: USEM, 2016.
76 p.
63. Malița M . Teoria și practica negocierilor . București : Politica , 1972 . 356 p.
64. Marțian I. Niciu. Drept Internațional Public. Ediția II, Vol. II. Iași: Fundația
Chemarea. 1996. 246 p .
65. Mazilu D. Tratat privind teoria și practica negocierilor. București: Lumina Lex,
2008. 488 p.
66. Medierea și negocierea disputelor și conflictelor în administrația public. Suport de
curs. București: Consiliul Judetean Dimbovita, 2014. 320 p.
67. Memorandumul privind principiile normalizării relațiilor dintre Republica
Moldova și Transnistria. http://customs.gospmr.org/wp –
content/uploads/2015/03/moscow_memorandum_rus.pdf (vizitat 14.04.2019).
68. Miall H. Conflict Transformation: A Multi -Dimentional Task. În : Training for
Conflict Transformation – An Overview of Approaches and Resources, 2003. 21 p.
https://www.berghof –
foundation.org/fi leadmin/redaktion/Publications/Handbook/Articles/schmelzle_handbook.pdf
(vizitat 31.03.2019).
69. Milik O. Acțiunile ONU pentru gestionarea crizelor și conflictelor. În: Studia
Securitatis, 2010, Nr. 1, p.76 -85.
70. Mitroi M. Ghidul mediatorului profesionist. Mediere și conflict . București:
FMMM.RO, 2013. 133 p .
71. Mînzărari D. Bucătaru V. Soluționarea conflictului transnistrean la cel de -al 25 –
lea an de impas. http://www.ape.md/wp -content/uploads/2018/03/TRN_2018.22.03. -RO-2.pdf p.
11. (vizitat 14.04.2019).
72. Moldova a cerut excluderea de pe agenda ONU a subiectului privind retrage rea
trupelor ruse. http://www.noi.md/md/news_id/256170# (vizitat 14.04.2019).
73. Moraru A. Ce conține protocolul semnat la Berlin după negocierile 5+2. 2016.
http://www.evzmd.md/politica/268 -politic/41696 -ce-con%C8%9Bine -protocolul -semnat -la-
berlin -dupa -negocierile -5-2.html (vizitat 14.04. 2019).
74. Negociere a interna țional ă.
https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/negociere/negociere -internationala -8558.html (vizitat
14.04.2019).

91
75. Negocierea și stilurile de negociere. http://equilibrupsi.ro/negocierea -si-stilurile –
de-negociere/ (vizitat 23.03.2019).
76. NOTA INFORMATIVĂ la proiectul Legii cu privire la medi ere.
http://www.justice.gov.md/public/files/transparenta_in_procesul_decizional/proiecte_spre_exam
inare/4._Nota_mediere.pdf (vizitat 14.04.2019).
77. Partidele de opoziție și societatea civilă: „Amânarea soluționării conflictului
transnistrean lovește grav în perspectiva de existență a statului” .
http://tribuna.md/2017/02/28/partidele -de-opozitie -si-societatea -civila -amanarea -solutionarii –
conflictului -transnistrean -loveste -grav-in-perspectiva -de-existenta -a-statului/ (vizitat
15.04. 2019).
78. Paye O., Remacle E. UN and CSCE Policies. Brusssels: VUB University Press,
1996. 362 p.
79. Petraru R.A. Soluționarea pe cale pașnică a disputelor internaționale – principiu
fundamental al dreptului internațional public. În: Analele Universității “Constantin Brâncuși”.
Târgu Jiu: Științe Juridice, Nr. 3/2013, p. 95 -104.
80. Poenaru M. Medierea pe înțelesul tuturor. București: ePublishers, 2011. 109 p.
81. Principii de bază ale negocierilor diplomatice.
http://optdolari.blogspot.com/2011/03/principii -de-baza-ale-negocierilor.html (vizitat
14.04.2019).
82. Principiile de bază ale procesului de negociere. p. 6.
http://www.prouniversitaria.ro/carte/rolul -negocierii -in-afacerile -internationale -editia -a-ii-a-
revazuta -si-adaugita/rasfoire/ (vizitat 14.04.2019).
83. Pruteanu S. Manual de comunicare și negocieri în afaceri. Iași: Polirom, 2000.
280 p.
84. Puncte de vedere în domeniul medierii.
http://www.tabloumediatori.ro/editoriale/80 -despre -mediere/249 -etapele -medierii
(vizitat 14.04.2019).
85. R. Moldova va utiliza o nouă strategie de abordare a proble melor în formatul de
negocieri 5+2. http://www.evzmd.md/politica/268 -politic/82996 -r-moldova -va-utiliza -o-noua –
strategie -de-abordare -a-problemelor -in-formatul -de-negocieri -5-2.html (vizitat 14.04.2019).
86. Raiffa H. The art and science of negotiation. Harward: Belknap Press, 1985. 384
p.

92
87. Ramezanzadeh A. Iran‘s Role as Mediator in the Nagorno -Karabakh. Brusssels:
VUB University Press, 1996, cap VII . http://poli.vub.ac.be/publi/ContBorders/eng/ch0701.htm
(vizitat 21.04.20 19).
88. Raymond G.A. Kegley C.W., Jr. Third party mediation and international norms:
A test of two models. În: Conflict Management and Peace Science, no. 9, 1985, p. 33 -51.
89. Regulamentul privind procedura de mediere din cadrul centrului de mediere al camere i
de comerț și industrie a RM Nr. 134 din 14.06.2007. http://arbitraj.chamber.md/index.php?id=24
(vizitat 14.04.2019).
90. Regulamentul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lîngă Camera de
Comerț și Industrie a RM cu privire la procedura de mediere.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=341435
(vizitat 14.04.2019).
91. Rezoluția 822 (30.04.1993), UN Security Council Resolutions on Nagorno –
Karabakh. http://unscr.com/en/resolutions/822 (vizitat 31.03.2019).
92. Rezoluția 853 (29.07.1993), UN Security Council Resolutions on Na gorno –
Karabakh. http://unscr.com/en/resolutions/853 (vizitat 31.03.2019).
93. Rezoluția 874 (14.10.1993) UN Security Council Resolutions on Nagorno –
Karabakh. http://unscr.com/en/resolutions/874 (vizitat 31.03.2019).
94. Rezoluția 884 (12.11.1993) UN Security Council Resolutions on Nagorno –
Karabakh. https://2001 -2009.state.gov/p/eur/rls/or/13508.htm (vizitat 31.03.2019).
95. Rolul căilor alternative de soluționare a litigiilor a fost evidențiat într -o serie de
instrumente internaționale.
http://ec.europa.eu/civiljustice/adr/adr_int_ro.htm (vizitat 14.04.2019).
96. Rolul negocierilor diplomatice în soluționarea disputelor internaționale.
https://www.academia.edu/10926731/Rolul_Negocierilor_Diplomatice_in_Solutionarea_Difered
elor_Internationale (vizitat 14.04.2019).
97. Roma : Cum s -au încheiat negocierile pentru reglementarea transnistreană .
https://sputnik.md/politics/20180530/19538598/roma -moldova -transnistria -osce-negocieri.html
(vizitat 14.04.2019).
98. Roșu A. Medierea – mijloc alternativ de soluționare a litigiilor comerciale
internaționale: Medierea în România. București: Universul Juridic, 2010. 480 p.
99. Rotaru V. Eficiența negocierilor diplomatice în soluționarea conflictelor
internationale. În: Studii de pace și soluționarea conflictelor în curriculum -ul universitar. Ghid
teoretico -metodologic. Chișinău: CEP USM, 2013, p. 80 -91.

93
100. Rotaru V. Teoria negocier ilor diplomatice. Suport de curs. Chișinău: CEP USM,
2018. 217 p.
101. Rotaru V. Teoria și practica negocierilor diplomatice. În: Relațiile internaționale
în curriculumul universitar: bazele teoretico -metodologice. Coord. V. Teosa, Gr. Vasilescu, V.
Rotaru. Chi șinău: CEP USM, 2016, p. 138 -152.
102. Rusu L. Tranzacția principală, rata predictibilă și proto negocierea.
https://rusuliviu.wordpress.com/2014/04/15/2 -tranzactia -principala -rata-fixa-si-proto -negocierea/
(vizitat 23.03. 2019).
103. Shirinyan A. Karabakh Discourses in Armenia Following the Velvet Revolution.
http://caucasusedition.net/nagorno -karabakh -conflict -discourses -in-armenia -and-azerbaijan -in-
the-aftermath -of-the-velvet -revolution -in-armenia/ (vizitat 31.03.2019).
104. Schellenberg J. Conflict Resolution: Theory, Research, Practice. New York: State
Univers ity of New York Pres, 1996. 251 p .
105. Scott B. Arta negocierilor. București: Tehnica, 1996. 152 p.
106. Solomon C. Gumeniuc A. Conflictul transnistrean și procesul de negocieri în
formatul „5+2”. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), nr.3 (XLII), 2008, p. 174 –
185.
107. Soluționarea conflictului transnistrean. Caracteristica succintă a procesului de
negocieri. http://www.ipp.md/old/public/files/Proiecte/blacksee/rom/Apa rece_ROM.pdf p. 12 .
(vizitat 14.04.2019).
108. Stăvilă I. Cu privire la sursele conflictelor internaționale contemporane. p. 257.
http://plural.upsc.md/wp -content/uploads/2017/03/18 -Ion-STAVILA.pdf . (vizitat 14.04.2019).
109. Stoica -Constantin A. Fundamente teoretice ale conflictului. Iași: Univer sitatea
„Al. I. Cuza”, 2009. 84 p .
110. Structura procesului de mediere.
http://www.juridice.ro/283189/structura -procesului -de-mediere.html (vizitat 14.04.2019).
111. Studiu privind funcționarea profesiei de mediator în Republica Moldova.
http://www.justice.gov.md/public/files/file/Directia%20notariat%20si%20avocatura/studiu_funct
ionarea_profesiei_de_me diator -04-07-2013.pdf (vizitat 25.03.2019).
112. Șuștac Z.D., Walker. J., Ignat. C., Ciucă. A.E., Lungu. S.E. Ghid de bune practici
privind utilizarea medierii în cauzele transfrontaliere. Bucuresti: C.N. “Imprimeria Națională”
S.A, 2013 . http://old.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=v1J63UAUWnc%3D&tabid=2563 (vizitat
14.04.2019).

94
113. Trenin D. Russia’s Security Interests and Poli cies in the Caucasus Region.
Brusssels: VUB University Press, 1996. 362 p.
114. Țîgancov P.A. Relațiile Internaționale. Cap.XI Conflictele și cooperarea în
Relațiile Internaționale . Moscova: Școala Nouă, 1996 . 320 p.
115. Tițian D. Grigorie L. Medierea: Tendințe, metode și caracteristici. Craiova:
Universitaria, 2013. 126 p.
116. Ultima rundă de negocieri în formatul 5 +2 a ajuns la final.
http://m.timpul.md/articol/ultima -runda -de-negocieri -in-formatul -5-%2B2 -a-ajuns -la-final-
35436.html (vizitat 15.04. 2019).
117. Zecheru N. Medierea unor conflicte de natură penală, alternativă pentru
modernizarea sistemului judiciar. Ploiești: Editura Ministerului Afacerilor Interne al României,
2013. 231 p.
118. Zubco A. Medierea problemelor sociale – un imperativ al timpului. În:
MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), Nr.4 (XXXIX), 2007, p.135 -147.
119. Zubco A. Medierea și negocierea în activitatea admi nistrativă. Suport de curs.
Chișinău: Centrul Editorial -Poligrafic al USM, 2017. 138 p.
120. „Меморандум Козака ”: Российский план объединения Молдовы и
Приднестровья . https://regnum.ru/news/458547.html (vizitat 14.04.2019).
121. Борисова Е.А. Российская процедура медиации: концепция развития. B:
Вестник гражданского процесса, 2011, № 1, с. 66-78.
122. Василенко И. А. Международные переговоры: учебник для магистров.
Mосква: Издательство Юрайт, 2015. 486 c.
123. Гуменюк В. Международные конференции. В: Политика и Время, 1998. № 8.
c. 52 -56.
124. Красовская Д.C. Институт посредничества в урегулировании
международных конфликтов. Кубань: Кубанский Государственный Университет, 2013.
http://diplomba.ru/work/37679 (vizitat 14.04.2019).
125. Лукашук И. Дипломатические переговоры и принимаемые на них акты.
Москва: Nota Bene, 2004. 144 c.
126. Малова. H. Медиация: Посредничество в конфликтах. В: Духовное
познание, 2004. 176 с.
127. Мельникова В. Национальные особенности делового общения. https://
www.scienceforum.ru/2015/ pdf/9038.pdf (vizitat 25.03. 2019).

95
128. Ситько Н. Институт медиации в современной России. Право: история,
теор ия, практика. Санкт -Петербург, 2016, c. 11 -15.
129. Сухова Н. Принципы процесса медиации. B: Вестник Тюменского
государственного университета, N. 3, 2013, p. 154 -162.
130. Цыганков П.А. Международные отношения. Москва: Новая школа, 1996.
320 p.
131. Черноудова М. Правовые проблемы мирного урегулирования
международных конфликтов в рамках международных ор ганизаций. Автореферат
диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 2006. 21
c. http://law.edu.ru/book/book.asp?bookID=1228643 (vizitat 14.04.2019).
132. Шамликашвили Ц.А. Медиация в России. Современное состояние.
http://www.mediacia.com/news/dir_eu_ ru.pdf . (vizitat 14.04.2019).
133. Шеретов С. Г. Ведение международных переговоров . Алматы: Данекер,
2004. 154 с .
134. Шешуряк И. Комитет одобрил проект Закона о медиации.
http://jurliga.ligazakon.ua/news/2016/5/16/ 145408.htm. (vizitat 14.04.2019).
135. Шмелев A. Политическая медиация как способ разрешения международных
и внутригосударственных конфликтов . B: Вестник восстановительной юстиции . № 10.
2013, c. 24 -30.

96
Anexa 1. Harta Republicii Nagorno -Karabakh 166

166 Sursa: Harta Republicii Nagorno -Karabah. https://1karabakh.wordpress.com/tag/harta -nagorno -karabah/page/2/
(vizitat 07.05.20 19).

97
Anexa 2. Partajarea locurilor în „Senatul” propus de D. Kozak 167

– 13 locuri pentru Republica Moldova ,
– 9 pentru Transnistria,
– 4 pentru Găgăuzia,
creându -se în final o simetrie de 50% la 50% între Republica Moldova și regiunile
respective, presupunându -se astfel ca regiunea transnistreană să aibă statut egal
în federație cu restul țării.

167 Sursa: Memorandumul Kozak: Planul rusesc de unire a Republicii Moldova și Transnistriei.
https://regnum.ru/news/458547.html (vizitat 07.05.2019).

98
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnatul, declar pe răspundere personală că materialele prezentate în teza de master sunt
rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că, în caz contrar, urmează să
suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare .
Numele de familie, prenumele
Semnătura
Data