Necesitatea Si Oportunitatea Imbunatatiri Gradului de Motivare a Functionarilor Publici In General Si din Camera Deputatilor

Necesitatea abordării motivării funcționarilor publici din Romania apare din interesul acestora, pe care il au fata de acestă problemă. Se observa o creștere in ultimii ani a interesului funcționarilor pentru motivare, considerând ca performanța si competivitatea lor in munca ar trebui sa fie recompensate cu totul diferit, adica corespunzator. Din cercetările făcute se arată ca 76% din funcționarii publici din instituțiile publice intervievați consideră motivația ca fiind un aspect foarte important in stimularea personalului, iar 22% considera ca acest aspect ar trebuie luat in considerare si doar 2% nu prezintă un interes față de acest aspect.

Cadrul legislativ din Romania in materie de motivare a funcționarilor publici este extreme de sarac. In momentul actual nu se face o diferențiere intre funcționarii publici si angajații cu contract de muncă. Acest aspect face ca sistemul de motivare din sectorul public să se limiteze atunci cand vine vorba de stimularea creativitații, performanței si inițiativei funcționarilor publici.

Intr-un sistem bine construit pe respectarea și ințelegerea cerințelor motivării se realizează concordanța dintre gradul de realizare a interesului public și trebuințele și valorile resurselor umane.

Mijloacele prin care se realizează o administrație publică sunt resursele umane, cele materiale si cele financiare. Resursele umane intr-o instituție publică sunt esențiale pentru administrație publica deoarece acestea contribuie la indeplinirea obiectivelor instituției si la misiunea acesteia.

Motivarea este un termen general care poate fi descris ca procesul începerii, orientării și menținerii unor activități fizice dar și psihologice. El este un concept definit ca fiind unul larg ce cuprinde o serie de mecanisme interne, acestea fiind: entuziasmul și vigoarea reacțiilor unei persoane, preferința pentru o activitate fața de alta, persistența unor modele organizate de acțiune pentru îndeplinirea unor obiective relevante.

Toți managerii sunt de acord că atingerea obiectivelor instituției depinde foarte mult de comportamentul și atitudinea subordonaților lor față de sarcinile pe care le au. Funcția de motivare constă în ansamblul tuturor proceselor de management prin care resursele umane dintr-o instituție publică sunt stimulate să contribuie la stabilirea și realizarea obiectivelor previzionate.

Conform Statutului funcționarilor publici, persoana care ocupă o funcție publică este funcționar public, iar totalitatea funcționarilor publici din autoritățile și instituțiile publice constituie corpul funcționarilor publici.

Prin termenul de funcție publică, potrivit Statutul funcționarilor publici, se înțelege ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea sau instituția publică in vederea realizării pana la capăt a activitaților sale.

In acceptiunea specialistilor motivarea de catre managerul public a funcționarilor publici dar si a resurselor umane, consta in ansamblul proceselor de management prin care acesta, reuseste sa determine functionarii publici sa participe la realizarea obiectivelor folosind pentru aceasta un instrument variat de cointeresare.

1.1 Teorii asupra motivarii resurselor umane

Psihologul Abraham H. Maslow a dezvoltat o teorie despre motivație care continuă si in zilele noastre să fie una de referință in literatura de specialitate. El a sugerat ca oamenii manifesta un set complet de nevoi care pot fi dispuse intr-o ierarhie: nevoi fiziologice, nevoi de securitate, nevoi de apartenenta la grup sau organizatie, nevoi de stima si nevoi de autoperfectionare.

In contrast cu teoria lui Maslow care menționează ca omul acționează in sensul satisfacerii, a trebuințelor sale, teoria lui Clayton Alderfer susține că acest proces nu se produce in mod neaparat progresiv, iar conform acestei teorii, se observa trei tipuri de nevoi umane: nevoi de existent, nevoi relaționale si nevoi de dezvoltare/progres. Acesta imbogațește teoria lui Maslow cu doua idei importante: Prima idee, un individ poate urmări satisfacerea simultană a doua sau mai multe nevoi: hrană, adăpost, salariu, stimă, perfectionare,etc. si a doua, atunci cand este limitată satisfacerea unei trebuințe de nivel superior, creste nevoia de a satisfice una sau mai multe trebuințe de nivel inferior.

David Mc. Clelland a propus o teorie care se concentrează pe nevoile ce sunt dezoltate de oamenii care au experiență de viață. El a stabilit trei nevoi importante: Nevoi de success, de asociere si de putere. Aceasta teorie stabilește că oamenii sunt motivați in concordanța cu dorințele lor de a indeplini sarcinile ce le revin la nivelul standardelor cerute sau de a reusi sa faca fata unor situații competiționale.

Teoria bifactoriala a lui Herzberg este una din cele mai controversate teorii ale motivației, datorită a doua trăsături specifice: Teoria arată faptul că anumti factori conduc la satisfacție, pe cand alții pot impiedica procesul de insatisfacție, dar nu sunt surse de satisfacție si a doua trăsătură, stabilește că satisfacția și insatisfacția, intr-un post evoluează discontinuu intre factorii care produc satisfacție si cei care produc insatisfacție in munca.

Teoria nazuințelor, asteptărilor VIE a lui Vroom susține ca fundamentul acestei teorii il constituie postulatul că asteptarea pe care o are un salariat vis-à-vis de obținerea unor recompense de multe ori materiale, reprezintă principala sursă de motivare, devenind sursa principală de alimentare a eforturilor depuse in procesul muncii. Cele trei elemente pe care se bazează teoria sunt: valenta motivațională, asteptarea salariatului si instrumentalitatea.

Teoria echitatii este una dintre cele mai interesante teorii asupra motivatiei, care se bazeaza pe percepția individului din pozitia acestuia de angajat. Această teorie permite identificarea reacției angajaților la diferite sisteme de recompense, cei mai mulți dintre angajați isi doresc sa fie tratați in mod egal.

Prezentarea terorilor ne ajuta sa intelegem diferența dintre mentalitatea si comportamentul managerilor publici din Romania si omologii lor din alte state in ceea ce priveste motivarea resurselor umane.

1.2 Tendințe interne si internaționale în ceea ce privește activitatea de motivare a funcționarilor publici

Serviciul public este format din totalitatea funcționarilor publici. În anumite state, divizarea în diferite categorii de personal și statute este caracteristica esențială pentru organizarea serviciului public. De exemplu, în Germania, la nivel guvernamental (federal) dar și local, există trei categorii de personal cu statutul propriu fiecare: funcționarii publici profesioniști, personal contractual și muncitori. Funcționarii publici profesioniști reprezintă o minoritate în personalul bugetar. Un regim similar există în Austria și Luxemburg.

În Italia, începând cu decretul legislativ nr. 29/1993, a început un proces de ”privatizare” a funcției publice.

Un caz special în organizarea funcției publice este Franța, respectiv în trei categorii: funcționarii publici de stat, funcționarii publici teritoriali și funcționarii publici din sectorul sanitar, fiecare din aceste categorii împărțindu-se în mai multe corpuri. În Marea Britanie, serviciul public se limitează doar la personalul ministerelor și agențiilor.

Dezvoltarea carierei presupune mobilitatea orizontală, promovarea verticală și avansarea în grila de salarizare. Mobilitatea orizontală este in unele țări greu de realizat, dar posibilă, dintr-un sector al serviciului public intr-un alt sector al serviciului public.

Promovarea si avansarea în grila de salarizare a funcționarilor publici presupun o mobilitate pe verticală, o dezvoltare a carierei profesionale, respectiv a carierei financiare. În țările în care serviciul public este organizat pe sistemul de carieră sunt folosite ca metode de dezvoltare a carierei: promovarea de la un nivel la nivelul superior și avansarea de la un grad de salarizare la altul, ori acestea două în combinație.

În țările în care serviciul public este organizat în sistem post, posturile se ocupă prin concurs, ca urmare a competiției deschise si nu putem vorbi despre o anumita cariera in funcția publică.

Condițiile de munca și reprezentarea intereselor. În statele Uniunii Europene există reglementări care obligă conducătorii instituțiilor publice de a monitoriza și a oferi condiții de muncă și securitate corespunzătoare. Funcționarii publici au la randul lor obligația de a cunoaște și a respecta reglementările referitoare la protecția muncii. În majoritatea statelor existe comitete sau persoane desemnate cu atribuții în protejarea intereselor colective. Funcționarii publici participă la procesul de luare a deciziilor prin sindicate. Sindicatele participa la negocierea și luarea deciziilor în domeniul relațiilor de muncă.

In Romania exista in prezent mai multe acte normative care reglementează regimul juridic aplicabil personalului din administrația publică. Din cauza acestui fapt se denotă o insuficiență reglementare integrată pentru managementul personalului din administrația publică.

In sistemul public din Romania, salarizarea funcționarilor publici se face pe baza timpului efectiv lucrat. Dar pot exista unele diferențieri, in funcție de:

Vechime

Pregatire

Timpul suplimentar lucrat

Nivelul ierarhic pe care se situeaza funcția sau postul

Condițiile speciale de desfasurare a activitații

Vârstă, etc.

Pentru unii angajați din sectorul public se aplica si sporuri sau prime speciale dar si alte facilitați sau reduceri la anumite servicii.

Evaluarea in instituțiile publice se face prin patru dimensiuni ale activitatii de evaluare in instituțiile publice in Romania: evaluarea funcționarilor publici debuțanti, evaluarea cunostintelor, evaluarea performanțelor profesionale individuale si evaluarea structurii posturilor pe care funcționarii publici le ocupa.

Pentru concursuri si examene se au in vedere 4 principii importante: competitia deschisa, selectia pe baza rezultatelor obtinute, transparenta si confidentialitatea.

Exista patru structuri administrative importante in Romania pentru a sustine si promova cariera funcționarului public:

Agentia Nationala a Functionarilor Publici care are scopul de a creea si dezvolta un corp profesionist de functionari publici.

Institutul National de Administratie cu scopul de a sustine cariera functionarului public prin formare si perfectionare in administratie.

Ministerul Administratiei si Internelor, care are urmatoarele aspecte: asigura buna organizare si desfasurare a activitatii de formare si perfectionare a personalului din aparatul propriu al consiliilor locale si judetene; tine evidenta la zi a alesilor locali, pe categorii de functii, si presupune adoptarea masurilor necesare pentru completarea functiilor de demnitate publica vacante.

Centrele Teritoriale de Formare Continua pentru Administratia Publica Locala.

1.3. Necesitatea creșterii gradului de motivare a funcționarilor publici în cadrul Camerei Deputaților

Cetațenii judeca in general activitațile Parlamentului ca un întreg si nu doar activitatea Camerei Deputaților. Exista o varietate de feluri in care activitatea este evaluata de catre cetațeni, dar testul dur al performanței este gradul in care acestia au de castigat de pe urma cheltuielilor si a activitaților de conducere, reglementare.

Exista mai multe problemele cu care se confruntă sistemul actual al administrației publice din România dar si Camera Deputatilor, din cauza nivelului slab al salarizării funcționarilor publici:

calitatea slabă a serviciilor publice;

nivelul scăzut al productivității și performanței;

problemele de recrutare și reținere în corpul funcționarilor publici mai ales a tinerilor calificați;

corupția.

Solutia este aceea care va ajuta la găsirea variantei care sa combine toate formele de motivare a functionarilor publici intru-un mod cat mai avantajos pentru acestia dar si pentru Camera Deputaților.

1.4 Baza legală de motivare a funcționarilor publici

În România, majoritatea strategiilor de remunerare se concentrează asupra faptului că salarizarea este un factor de motivare, care influențează performanțele indivizilor și ea servește la recrutarea, menținerea și motivarea personalului.

Înainte de 1991, sistemul de salarizare guvernamental din România era standardizat dar și centralizat. Prin Legea nr.40/1991 au fost introduse diferite sporuri pentru a se încerca o compensare a sistemului inadecvat de plată a bugetarilor. Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sistemul bugetar, modificat in 2000, încercă să consolideze sistemul, dar produce și mai multă confuzie.

În general s-a recunoscut necesitatea ca sistemul să fie de urgență revizuit. Cea mai recentă legislație o reprezintă O.U.G. privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici. Acest act normativ a fost elaborat, la ea participând și sindicatele funcționarilor publici, prin colaborarea Ministerului Administrației Publice și Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Având in vedere constrângerile bugetare și sistemul de clasificare al funcțiilor publice stabilit prin Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. 192/2002 a reprezentat o îmbunătățire a acestui sistemu de remunerare a funcționarilor publici. Acesta a pus accent pe salarizarea in functie de performanțele profesionale obținute.

Ideea de „promovare” reprezintă un scop important al oricărei cariere și reprezintă o motivație pentru care funcționarul public ar putea să facă eforturi mult mai mari. Tocmai de aceea, prin modificările Legii nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici aduse de Legea nr.161/2003 privind masurile pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, s-a creat posibilitatea ca funcționarii publici să poată promova rapid în funcțiile publice și să poată avansa în gradele de salarizare. Prin înlocuirea categoriilor cu clasele și modificarea întregii structuri a corpului funcționarilor publici din administrația publică românească. Prin această avansare rapida s-a oferit oportunitatea funcționarilor publici tineri de a ocupa funcții publice de conducere, cu numai 2 ani vechime în funcția publică.

Totodată, o etapa importantă în vederea modernizării și eficientizării sistemului administrației publice românești o constituie și reducerea funcțiilor publice de conducere până la 12% în cadrul unei instituții sau autorități publice, fapt care duce la creșterea capacității și rapidității luării deciziilor.

În vederea realizării reformei în administrația publică din România, ținând seama că aspectul salarizării este extrem de important pentru funcționarii publici, Legea nr. 161/2003 prevede la art.29 modalitatea de salarizare a activităților desfășurate de către funcționarii publici, respectiv: sporul de vechime in muncă, salariul de bază, suplimentul gradului, suplimentul postului, suplimentul gradului. Forma de recompensare importanta o constituie salariul, însă beneficiile sunt o sursă eficace de atragere și motivare a funcționarilor publici.

2. Prezentarea unitatii administrative – Camera Deputatilor

Camera Deputaților are propriul Regulament și este organizată in conformitate cu acesta. Camera are structurile interne constituite din: Biroul permanent, grupurile parlamentare și comisiile parlamentare.

Biroul permanent este compus la randul lui din: președinte, patru vicepreședinți, patru secretari și patru chestori.

Președintele Camerei Deputaților este și președintele Biroului permanent și este ales prin vot secret la începutul legislaturii, pe perioada mandatului Camerei, iar membri Biroului permanent sunt aleși la inceputul fiecarei sesiuni parlamentare.

Grupurile Parlamentare sunt constituite din deputații care la alegeri au candidat pe listele aceluiași partid politic, formațiuni politice, alianțe politice sau electorale. Cel putin 10 deputați trebuie sa aiba un grup parlamentar. Acestea reflectă configurația politică a Camerei Deputaților. Există in cameră organizate urmatoarele grupuri parlamentare:

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD)

Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal (PNL)

Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal (PDL)

Grupul parlamentar al Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD)

Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR)

Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale

Grupul parlamentar al Partidului Conservator (PC).

Tot in Camera Deputaților există si urmatoarele comisii permanente:

Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare;

Comisia pentru buget, finanțe și bănci;

Comisia pentru industrie și servicii;

Comisia pentru agricultură, sivicultură, industrie alimentară și servicii specifice;

Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților nationale;

Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic;

Comisia pentru muncă și protecție socială;

Comisia pentru sănătate și familie,

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport;

Comisia pentru cultura, arte și mijloace de informare în masa;

Comisia juridică, de disciplină și imunități;

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională;

Comisia pentru politică externă;

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupție și pentru petiții.

Comisia pentru regulament

Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor

Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați

Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării

Comisia pentru afaceri europene.

În afara acestor comisii permanente pot fi înființate comisii de anchetă dar și alte comisii speciale.

Aceste comisii sunt alcătuite pe baza configurației politice a uneia dintre Camere, așa cum rezultă din spectrul grupurilor parlamentare. Comisiile permanente elaboreaza in principal rapoarte si avize privind documente care urmeaza să fie puse in dezbaterea Camerei si acestea exercită si și controlul parlamentar.

2.1 Statutul deputatilor

Deputați au un statut ce este prevăzut in Constituție, și în Regulamentul Camerei Deputaților și în Legea nr. 96/2006. Exercitarea oricarei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de membru al Guvernului este incompatibilă cu calitatea de deputat. Aceștia se bucură de imunitate dar si de garantarea libertații de exprimare a opiniilor publice și votului. La cererea ministrului de justiție, imunitatea parlamentară poate fi ridicată, dupa ascultarea deputatului in cauză, cu încuviințarea Camerei.

INCOMPATIBILITĂȚI

Nimeni nu poate fi deputat si senator in acelasi timp, iar calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă, cu excepția celei de membru al Guvernului, cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, potrivit articolului 71 din Constituție. Tot Constituția prevede că incompatibilitățile sunt stabilite sau se stabilesc prin lege organică. Deputatul care se află in incompatibilitate cu calitatea de deputat va trebui sa demisioneze din acele funcții in termen de 10 zile. Daca acest termen expiră și acesta se află in continuare in incompatibilitate este declarat demisionat din funcția de deputat.

Locul vacant lăsat de acesta va fi ocupat de supleantul aflat imediat următor in lista partidului politic, alianței politice sau electorale, dacă la rândul lui acesta este validat de partid prin confirmarea in scris că aparține acesteia.

Schimbările din activitatea deputatului, în timpul mandatului său, se aduc la cunoștință în scris Biroului permanent al Camerei, în termine de maximum 30 de zile de la apariția acestora.

IMUNITATEA PARLAMENTARĂ

Deputații beneficiază de imunitate parlamentară, aceasta garantează independența acestora împotriva urmărilor judiciare si garantarea libertații de gandire si acțiune ale acestora. Aceștia beneficiază de la data validării mandatului de imunitate, aceasta pastrându-se până la finalul mandatului.

Deputații pot fi trimiși in judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile si opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar fără sa fie percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei Deputaților, toate acestea in temeiul imunității parlamentare. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este singurul care ii poate urmări si trimite in judecată penală. Președintelui Camerei Deputaților i se adresează cererea de reținere, arestare sau percheziție de către ministrul justiției.

Deputații pot fi reținuți sau percheziționați, in caz de infracțiune flagrantă; Ministrul justiției il va informa pe președintele Camerei Deputaților. În cazul in care Camera consideră că nu există temei pentru reținere sau percheziționare, va dispune revocarea acestei măsuri. Această revocare se execută de indată prin ministrul justiției.

Președintele Camerei aduce la cunoștință deputaților cererea de reținere sau percheziție, intr-o ședință publică, iar dupa aceea o trimite la Comisia juridică, de disciplină și imunități spre examinare. Aceasta va stabili prin raportul său dacă există motive sau nu, să aprobe cererea. Hotărarea comisiei se odaptă, in 3 zile de la sesizare prin vot, votul fiind secret, de majoritatea membrilor acesteia.

Raportul comisiei se supune dezbaterii si aprobării Camerei Deputaților impreuna cu cererea ministrului de justiție. Camera se va pronunța in termen de 5 zile de la depunerea raportului, asupra măsurii, printr-un vot sectret al majoratății.

Deputați nu pot fi trași la raspundere pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in timpul mandatului, acest lucru fiind prevăzut in Constituție.

Deputații beneficiază de independența opiniilor și sunt datori sa circumscrie acest drept doar la actele si faptele pe care aceștia le fac in timpul și în exercitarea mandatului. Sunt exceptate opinii exprimate in afara Parlamentului, cu titlul personal, și orice alte comentarii care nu au legătură cu mandatul de deputat, de la regimul independenței opiniilor.

2.2 Atributii

Atribuțiile președintelui Camerei Deputaților

conform prevederilor prezentului regulament, deputații sunt convocați în sesiuni ordinare sau extraordinare;

acesta conduce lucrările plenului Camerei Deputaților fiind asistat obligatoriu de 2 secretari, și asigură respectarea prevederilor prezentului regulament dar și menținerea ordinii în timpul dezbaterilor;

moderează discuțiile, acordă cuvântul, sintetizează problemele puse în dezbatere, stabilește ordinea votării, precizează semnificația votului și anunță rezultatul acestuia;

conduce lucrările ședințelor Biroului permanent;

sesizează Curtea Constituțională în condițiile prevăzute la art. 146 lit. a), b), c) și e) din Constituția României, republicată;

asigură trimiterea de îndată la Senat, spre dezbatere, a proiectelor de legi adoptate sau respinse de Camera Deputaților ori, după caz, Președintelui României, spre promulgare, a legilor votate, în termenele legale;

reprezintă Camera Deputaților în relațiile interne și externe;

prezintă rapoarte justificative, anual, în fața plenului asupra utilizării fondului președintelui;

îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de prezentul regulament, precum și însărcinările date de plenul Camerei Deputaților.

Atribuțiile Biroului permanent al Camerei Deputaților

propune Camerei data începerii și data încheierii sesiunilor parlamentare;

solicită președintelui Camerei convocarea unei sesiuni extraordinare;

supune aprobării Camerei Deputaților regulamentul acesteia, precum și propunerile de modificare;

prezintă spre aprobare Camerei Deputaților proiectul de buget al acesteia și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Proiectul de buget se distribuie către deputați împreună cu nota de fundamentare și anexele acestuia, cu cel puțin 7 zile înainte de data supunerii spre aprobare plenului Camerei;

asigură și pregătește desfășurarea în bune condiții a lucrărilor din Camera Deputaților;

primește și asigură sub formă electronică, difuzarea pe site-ul Camerei Deputaților a proiectelor de legi, propunerilor legislative, proiectelor de hotărâri ale Camerei Deputaților, amendamentelor primite de la Guvern și rapoartelor comisiilor parlamentare, în ordinea depunerii acestora la Secretariatul general al Camerei Deputaților. Documentele acestea pot fi transmise și pe suport hârtie, la solicitarea deputaților in scris, formulată la începutul fiecărei sesiuni;

hotărăște, de exemplu în cazul inițiativelor legislative, reținerea lor spre dezbatere și adoptare ca primă Cameră sesizată sau trimiterea la Senat a celor pentru care Camera Deputaților este Cameră decizională;

difuzează la casetele deputaților programul de lucru, ordinea de zi, informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților, proiectele de hotărâri ale Camerei Deputaților, legile adoptate cu privire la care deputații pot sesiza Curtea Constituțională, precum și alte documente care nu sunt menționate la lit. f);

trebuie să intocmească proiectul ordinii de zi a ședințelor Camerei Deputaților și al programului de lucru al acesteia, pe care le transmite Comitetului liderilor grupurilor parlamentare spre dezbatere și aprobare;

rezolvă sesizările privind situația de incompatibilitate, vacantare, blocaj, obstrucționare sau comportament abuziv din partea unui grup de deputați al unei comisii permanente sau biroului comisiei, nerezolvată de comisia respectivă;

organizează relațiile Camerei Deputaților cu parlamentele altor state și cu organizațiile parlamentare pe baza consultării, în funcție de natura acțiunilor avute în vedere, a grupurilor parlamentare, a Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, a Comisiei de politică externă și a altor comisii permanente, informând Camera asupra măsurilor stabilite, inclusiv cu privire la componența nominală a delegațiilor;

supune Camerei Deputaților spre aprobare componența delegațiilor permanente la organizațiile parlamentare mondiale sau regionale, pe baza consultării grupurilor parlamentare și cu respectarea configurației politice inițiale a Camerei;

avizează și supune aprobării plenului Camerei structura organizatorică, statul de funcții și regulamentul serviciilor Camerei Deputaților;

controlează și conduce serviciile Camerei Deputaților;

aprobă regulamentul privind paza și accesul persoanelor în sediul Camerei Deputaților;

propune Camerei numirea secretarului general și a secretarului general adjunct.

îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de prezentul regulament dar și alte dispoziții legale sau însărcinări date de Camera Deputaților.

Atribuțiile și activitățile Serviciilor Camerei Deputaților

Activitatea serviciilor din Cameră are ca scop indeplinirea sarcinilor si funcțiilor Camerei Deputaților.

Serviciile asigură condițiile materiale, organizatorice si asistența de specialitate pentru desfașurarea si pregătirea activitații parlamentare la sediul acesteia dar și în circumscripțiile electorale.

În Camera Deputaților conduce si controlează serviciile biroul permanent al acesteia.

Serviciile Camerei Deputaților desfășoară următoarele activități principale:

asigurarea condițiilor pentru pregătirea și desfășurarea lucrărilor parlamentare;

fundamentarea necesarului de resurse umane, materiale și financiare și utilizarea lor, potrivit legii;

elaborarea propunerilor privind relațiile cu organizațiile interne și internaționale, autoritățile publice și executarea aprobărilor, potrivit competențelor;

exercitarea controlului intern;

administrarea bunurilor și serviciilor auxiliare.

Activitatea serviciilor Camerei Deputaților privind pregătirea și desfășurarea lucrărilor parlamentare se realizează prin:

pregătirea și asigurarea condițiilor pentru buna desfășurare a ședințelor Camerei Deputaților și a celor două Camere, după caz;

asigurarea asistenței de specialitate privind dezbaterea proiectelor de lege în plenul Camerei Deputaților sau în plenul celor două Camere, după caz; procesarea sau întocmirea proiectelor de lege, respectiv a legilor pe baza textelor adoptate de plenul Camerei Deputaților sau de plenul celor două Camere, după caz; ține evidența acestora;

asigurarea asistenței de specialitate pentru activitatea comisiilor parlamentare;

asigurarea asistenței de specialitate și a activității de secretariat a Biroului permanent și a Comitetului ordinii de zi.

2.3 Resurse umane – componenta

In cadrul Camerei Deputaților exista un numar de 6 grupuri parlamentare si anume:

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat cu 183 membri

Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal cu 112 membri

Grupul parlamentar al Partidului Poporului – Dan Diaconescu cu 10 membri

Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România cu 18 membri

Grupul parlamentar al minorităților naționale cu 17 membri

Grupul parlamentar Liberal Conservator (PC-PLR) cu 32 membri

Plus un numar de 25 de independenți.

Tot aici se gasesc si Comisiile permanente in numar de 22, fiecare pe un anumit domeniu:

1. Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare

2. Comisia pentru buget, finanțe și bănci

3. Comisia pentru industrii și servicii

4. Comisia pentru transporturi și infrastructură

5. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice

6. Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale

7. Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului

8. Comisia pentru mediu și echilibru ecologic

9. Comisia pentru muncă și protecție socială

10. Comisia pentru sănătate și familie

11. Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport

12. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă

13. Comisia juridică, de disciplină și imunități

14. Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională

15. Comisia pentru politică externă

16. Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții

17. Comisia pentru regulament

18. Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor

19. Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați

20. Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării

21. Comisia pentru afaceri europene

22. Comisia de validare

2.3 Activitatea desfasurata – procedura legislativa

Guvernul, deputații și senatorii au inițiativă legislativă, dar si un număr de 100.000 de cetățeni cu drept de vot, în condițiile prevăzute de Constituție.

Sesizarea camerelor:

In Constituție, Camera Deputaților se pronunță în calitate de primă Cameră sesizată asupra propunerilor legislative și proiectelor de legi pentru acorduri internaționale și măsuri legislative ce rezultă din aplicarea lor, dar și asupra proiectelor de legi organice, enumerate de Constituție. La nivelul legilor ordinare, pentru proiectele de legi și propunerile legislative dar și proiectele de legi ordinare, Camera Deputaților se pronunță în calitate de Cameră decizională.

Prima Cameră sesizată este Camera Deputaților și fiind prima aceasta se pronunță in termen de 45 de zile, dar pentru legi de complexitate deosebită in 60 de zile, iar pentru legile de aprobare a ordonanțelor de urgența in termen de 30 de zile. Daca termenul este depășit se consideră aceste proiecte de legi sau propuneri legislative au fost adoptate și sunt trimise Senatului pentru a fi dezbatute si aprobate.

Dezbaterea in comisii parlamentare:

Cu avizul Consiliului Legislativ proiectele de legi sau propunerile legislative se supun dezbaterii Camerei. Biroul permanent al Camerei Deputaților, după primirea și înregistrarea acestora, le distribuie parlamentarilor și sunt trimise comisiilor permanente pentru examinarea în fond sau pentru avizare.

Deputații, grupurile parlamentare, Guvernul pot face amendamente motivate în scris la proiectele sau propunerile legislative respective, potrivit regulamentului Camerei, iar acestea se supun examinării comisiilor competente după primirea proiectelor de legi sau a propunerilor legislative.

Comisia permanentă sesizată în fond întocmește un raport prin care va propune adoptarea, adoptarea cu modificări sau respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative examinate, iar aceasta va cuprinde amendamentele admise dar și amendamentele respinse. Raportul se referă și la avizele celorlalte comisii, punctul de vedere al Guvernului, avizul Consiliului Legislativ, precum și la alte avize, doar daca este cazul.

Biroul permanent difuzează raportul intocmit de comisia sesizată in fond membrilor Camerei Deputaților si Guvernului.

Pe ordinea de zi a Camerei se înscriu proiectele de lege și propunerile legislative, pentru care s-a întocmit un raport din partea comisiei sesizate în fond.

Dezbaterea in plen:

Camera Deputaților aprobă ordinea de zi, dupa aprobarea acesteia, proiectele de legi si propunerile legislative se supun dezbaterii si adoptării, in ordinea in care au fost înscrise in ordinea de zi.

În plenul Camerei se derulează procedurii legislative in care se face o dezbatere generelă asupra proiectelor de legi sau a propunerilor legislative, dar si o dezbatere pe articole dacă exista in raportul comisiei sesizate in fond, amendamente admise sau respinse. Dupa această procedură, inițiatorul prezintă motivele care au dus la promovarea inițiativei legislative, urmată de prezentarea raportului comisiei permanente sesizate in fond. Acest raport este prezentat de președintele comisiei sau de un raportor desemnat de acesta. Urmeaza dezbaterea, cuvântul fiind luat de deputați, în ordinea înscrierii lor la cuvânt, iar inițiatorul are dreptul, impreună cu președintele comisiei sau raportorul acesteia, să ia cuvântul înainte de închiderea dezbaterii generale.

În această fază a dezbaterilor generale, nu pot fi propuse amendamente. În cazul în care în raportul comisiei se propune respingerea inițiativei legislative, președintele de ședință, dupa încheierea dezbaterii generale, supune votului Camerei Deputaților inițiativa, sau votul poate fi dat și intr–o ședință specială de vot.

Deputații, reprezentantul Guvernului sau al inițiatorului și raportorul comisiei sesizate în fond pot lua cuvântul la discutarea articolelor. Pot fi făcute amendamente ce privesc doar probleme de corelare tehnico-legislativă, gramaticale sau lingvistice in luările de cuvânt.

Amendamentele depuse admise sau respinse, sunt cele cu care incepe discutarea articolelor. Daca amendamentele au consecințe asupra propunerii legislative sau proiectului de lege, se poate hotărî, de către președintele de ședință, trimiterea textelor in discuție comisiilor sesizate in fond. Reprezentantul Guvernului și inițiatorul amendamentului au dreptul in cadrul comisiei sa fie ascultați.

Pentru fiecare amendament, Camera se pronunță prin vot distinct, prin votul majorității deputaților prezenți.

Votarea proiectului de lege:

Proiectul de lege sau propunerea legislativă în ansamblu, dacă există cvorum legal, se supune Camerei Deputaților spre adoptare în forma rezultată din dezbaterea pe articole. Propunerile sau proiectele de schimbare sau revizuire a Constituției se adoptă cu majoritatea a cel putin 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere. Cu votul majorității membrilor fiecarei Camere se adoptă legile organice. Acestea se adoptă cu votul majorități membrilor din ambele Camere.

Președintele Camerei semnează propunerile legislative și proiectele de legi adoptate sau respinse de Camera Deputaților ca primă Cameră sesizată. Aceste proiecte de legi sau propuneri legislative se inaintează Senatului, aceasta având calitatea de Cameră decizională. Guvernul va fi înștiințat despre aceasta.

Legea adoptată de Camera Deputaților pentru care Senatul s-a pronunțat ca primă Cameră sesizată sau în calitate de Cameră decizională cu privire la unele prevederi, semnată de președintele Senatului și de președintele Camerei Deputaților, se comunică, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, Guvernului, Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și Avocatului Poporului și se depune la secretarul general al Senatului și la secretarul general al Deputaților, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curții Constituționale. Termenul este de două zile, dacă legea este adoptată în procedură de urgență.

Președintelui României, după împlinirea termenelor de mai sus va primi legea, sub semnătura președintelui Camerei Deputaților, în vederea promulgării.

Controlul constituționalitații legilor înainte de promulgare:

Dacă cu privire la o lege adoptată in Parlament se exercită dreptul de sesizare a Curții Constituționale potrivit art.146 lit.a) din Constituție, aceasta se trimite Curții Constituționale.

Daca in cazul in care Curtea declară neconstituționalitatea legii sau a unor prevederi ale acesteia, Camera Deputaților reexaminează legea sau prevederile respective, în vederea remedierii lor cu decizia Curții Constituționale, pe baza raportului Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități va cuprinde propuneri pentru modificarea sau eliminarea prevederilor declarate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale. Se va dezbate conform procedurii legislative normale. In cadrul reexaminării, Camera Deputaților va efectua corelările tehnico-legislative necesare. Acordul sau tratatul internațional declarat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.

Promulgarea legilor de către președintele României:

În cel mult 20 de zile de la primire se face promulgarea legii, dar înainte de promulgare se poate cere reexaminarea legii doar odată, de către președinte, Parlamentului. Această reexaminare a legii va avea loc in cel mult 30 de zile de la primirea cererii. Reexaminarea unei legi, la cererea Președintelui României, va fi examinată de comisia permanentă sesizată in fond cu propunerea legislativă sau proiectul de lege; aceasta va intocmi un raport în care va face propuneri cu privire la obiecțiile formulate în cererea de reexaminare, iar raportul comisiei și cererea de reexaminare se vor supune dezbaterii Camerei Deputaților conform cu procedura legislativă.

În cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate se face promulgarea legii, dupa reexaminare sau de la primirea deciziei Curții Constituționale.

Medierea:

Prevederile privind medierea se aplică în cazul legilor constituționale, precum și propunerilor legislative și al proiectelor de legi în curs de legiferare, acestea fiind înregistrate înainte de adoptarea legii de revizuire a Constituției. Dacă o Cameră adoptă o propunere legislativă sau un proiect de lege intr-o redactare diferită de cea aprobată de cealaltă Cameră, președinții ambelor Camere vor iniția procedura de mediere, prin intermediul unei comisii paritare. Această comisie de mediere inceară prin redactarea unei reglementări unitare a celor doua Camere, eliminarea textelor aflate in divergență. Intr-un raport se inscriu propunerile comisiei de mediere care este supus dezbaterii și adoptări celor două Camere, Camera Senatului și Camera Deputaților, în ședințe separate. Dacă Camerele își insușesc raportul Comisiei de mediere, legea este trimisă spre promulgare.

Dacă Comisia nu ajunge la un acord cu privire la problemele aflate în divergență sau dacă o Cameră nu aprobă raportul Comisiei de mediere, parțial sau în întregime, se supun dezbaterii în ședința comună a celor două Camere textele aflate în divergență, potrivit regulamentului acestor ședințe.

2.4 Bugetul – informatii economice

2012 :

Cheltuieli suportate din bugetul Camerei Deputatilor pentru exercitarea mandatului:

Cazare Deputati, Transport Deputati, Telefonie mobila Deputati: Total = 879.188 lei

Cheltuieli suportate din bugetul Camerei Deputatilor pentru desfasurarea activitatii birourilor parlamentare care functioneaza in cadrul colegiilor din circumscriptiile electorale: 824.000 lei

Diurna deputați :

1. Total diurna pentru deplasare la lucrarile Parlamentului -136.640 lei

2. Total diurna pentru deplasare in circumscriptia electorala -109.480 lei

Venituri deputați: in medie 1.800 lei

2013:

Cheltuieli suportate din bugetul Camerei Deputatilor pentru exercitarea mandatului:

Cazare Deputati, Transport Deputati, Telefonie mobila Deputati: Total = 1.810.243 lei

Cheltuieli suportate din bugetul Camerei Deputatilor pentru desfasurarea activitatii birourilor parlamentare care functioneaza in cadrul colegiilor din circumscriptiile electorale: 2.442.000 lei

Diurna deputați :

1. Total diurna pentru deplasare la lucrarile Parlamentului -463.400 lei

2. Total diurna pentru deplasare in circumscriptia electorala -58.100 lei

Venituri deputați: in medie 5000 lei

2014:

Cheltuieli suportate din bugetul Camerei Deputatilor pentru exercitarea mandatului:

Cazare Deputati, Transport Deputati, Telefonie mobila Deputati: Total = 1.677.867 lei

Cheltuieli suportate din bugetul Camerei Deputatilor pentru desfasurarea activitatii birourilor parlamentare care functioneaza in cadrul colegiilor din circumscriptiile electorale: 2.406.000 lei

Diurna deputați :

1. Total diurna pentru deplasare la lucrarile Parlamentului -502.251 lei

2. Total diurna pentru deplasare in circumscriptia electorala -53.480 lei

Venituri deputați: in medie 5000 lei