Necesitatea Reglementării Achizitiilor Publice In Romania

În orice intreprindere vom întâlni conceptul de achiziție sau aprovizionare , însă nu toate societățiile acordă aceeași importanță achizițiilor. Astfel, atenția acordată achizițiilor este, în principiu, direct proporțională cu raportul dintre cheltuielile efectuate pentru aprovizionarea cu materii prime , materiale , servicii, etc. și totalul cheltuielilor societății.

Achizițiile sunt în strânsă legătură cu funcțiile intreprinderii precum : marketingul, funcția comercială și funcția juridică, având ca scop organizarea aprovizionării cu bunuri și servicii de care întreprinderea are nevoie pentru a-și realiza obiectul de activitate.

Putem spune că, în prisma dezvoltării din ultimii 15 ani, achizițiile reprezintă o funcție strategică a întreprinderii, contribuind la creșterea competitivității fiecărei întreprinderi. Principalii factorii care au dus la dezvolatarea achizițiilor sunt :

– calitatea foarte ridicată a produselor și asigurarea unor servicii de nivel înalt

– reducerea ciclurilor de viață al produselor de la proiectare până la livrarea către client (conceptul de ”time to market”)

– asigurarea perenității aprovizionării

– căutarea competitivității

Achizițiile publice reprezintă un caz particular al achizițiilor dintr-o întreprindere, aplicabile administrației publice, respectiv instituțiilor și întrepinderilor care funcționează în sectorul public. Cheltuirea ”banilor publici” a reprezentat întotdeauna o problema sensibilă, de interes public, prin care, practic, se utilizează sumele provenite din contribuțiile cetăținilor pentru achiziția diverselor produse sau servicii (mulți ar spune că se risipesc banii publici).

Printre obiectivele pe care și le propune o institutie publică, se numară și asigurarea resurselor necesare, dintre care cele materiale ocupa o pondere importantă, achizițiile publice reprezentând doar o etapă a unui proces de asigurare a resurselor materiale în domeniul public.

Resursele materiale necesare pot fi de natura: produselor, a materiilor prime, a utilajelor și echipamentelor, dar și a serviciilor: servicii de transport, de constructii, de consultanșă și studii, etc.

Reglementarea achizițiilor publice în Romania

Întainte de anul 2001 , în Romania, nu exista o reglemantare unitară a achizițiilor publice. O dată cu creșterea economică și dezvoltarea regională , pentru asigurarea transparenței si eficienției utilizării baniilor public au început să aparră primele reglementări legale ale sistemului achizițiilor publice în Romania.

Astfel, în anul 2001, Guvernul României adoptă Ordonanța de Urgență nr. 60 care are drept scop stabilirea principiilor, cadrului general și a procedurilor pentru atribuirea contractului de achiziție publică, precum și a căilor de atac al actului sau deciziei autorității contractante care aplică una dintre procedurile de atribuire a contractului de achiziție publică.

În sensul acestei Ordonanțe prin achiziție publică se înțelege dobândirea, definitivă sau temporară, de către o persoană juridică definită ca autoritate contractantă, a unor produse, lucrări sau servicii, prin atribuirea unui contract de achiziție publică. De asemenea se definește, pentru prima dată, și conceptul de autoritate contractantă : oricare autoritate publică, așa cum este aceasta definită în Constituția României, inclusiv autoritatea judecătorească; oricare instituție publică, de interes general sau local, autonomă ori aflată în subordinea sau sub controlul unei autorități publice; Academia Română și instituțiile subordonate acesteia; oricare persoană juridică ce desfașoară activități relevante în unul dintre sectoarele de utilități publice – apă, energie, transporturi si telecomunicații – și care beneficiază de drepturi speciale sau exclusive pentru desfășurarea unor astfel de activități, în sensul că nu are piata concurențială datorita existenței unei poziții de monopol sau prin efectul unui act normativ ori administrativ.

Tot prin O.U.G. 60/2001 se stabilesc și primele principii fundamentale , care guvernează achizițiile publice :

libera concurenta

eficienta utilizarii fondurilor publice

transparenta

tratamentul egal

confidentialitatea

În perioada următoare sunt emise o serie de acte normative care aduc completări și modificări în ceea ce privețte reglementarea achizițiilor publice la nivel național. Astfel amintim următoarele :

– H.G. nr. 461/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 60/2001- normele de aplicare a Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizițiile publice asigură cadrul organizatoric și metodologia unitară pentru organizarea și desfășurarea procedurilor pentru atribuirea contractului de achiziție publică, precum și o mai mare flexibilitate în luarea deciziei de către autoritatea contractantă atunci când stabileste cerințele și criteriile pe baza cărora se stabilește oferta castigatoare.

– Ordinul M.F.P. 1012/2001 privind aprobarea conținutului, structurii și modului de utilizare a documentației standard pentru elaborarea și prezentarea ofertei pentru achiziția publică de produse.

– Ordinul comun al M.F.P. și al M.L.P.T.L. nr. 1013/2001 privind aprobarea conținutului, structurii și modului de utilizare a documentației standard pentru elaborarea și prezentarea ofertei pentru achiziția publică de servicii.

– Ordinul comun al M.F.P. și al M.L.P.T.L. nr. 1014/2001 privind aprobarea conținutului, structurii și modului de utilizare a documentației standard pentru elaborarea și prezentarea ofertei pentru achiziția publică de lucrări.

– Legea nr. 212/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 60/2001 privind achizițiile publice.
– O.U.G. nr. 20/2002 privind achizițiile publice prin licitații electronice.
– Legea nr. 468/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2002 privind achizițiile publice prin licitații electronice , pe care o modifică și o completează și care are drept scop stabilirea principiilor, a cadrului general și a condițiilor de utilizare a procedurii electronice pentru atribuirea contractelor de achiziție publică, precum și a regulilor generale de asigurare prin utilizarea mijloacelor electronice a unei mai mari transparențe în domeniul achizițiilor publice.

– H.G. nr. 608/2002 pentru completarea anexelor nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 182/2002 privind lista autorităților contractante care au obligația de a aplica prevederile Ordonanței Guvernului nr. 20/2002 privind achizițiile publice prin licitații electronice și produsele care urmează să fie achiziționate prin procedura de licitație electronică .

– H.G. nr. 843/2002 pentru completarea anexelor nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 182/2002 privind lista autorităților contractante care au obligația de a aplica prevederile Ordonanței Guvernului nr. 20/2002 privind achizițiile publice prin licitații electronice și produsele care urmează să fie achiziționate prin procedura de licitație electronică.

– Legea nr. 386/2003 pentru modificarea si completarea art. 41 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achizitiile publice .

– Legea nr. 528/2004 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat, precum și a Legii nr. 219/ 1998 privind regimul concesiunilor .

– Ordonanta nr. 75/2004 pentru modificarea Ordonantei de Urgenta nr. 60 /2001 privind achizitiile publice .

– O.U.G. nr. 40/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2001 privind achizițiile publice, stabileste in regim de urgenta masurilor care sa permita desfasurarea in conditii de transparenta, corectitudine si eficienta a achizitiilor publice de servicii de publicitate, precum si respectarea angajamentelor asumate in acest sens de Guvern, prin crearea Grupului de lucru pentru reglementarea publicitatii de stat.

Modificarea frecventă a reglementărilor în domeniu a creat un sentiment de nesiguranță în rândul autorităților contractante din instituțiile publice printr-un nivel ridicat de confuzie care a condus la numeroase greșeli, interpretări eronate ale legii, și adesea la nerespectarea reglementărilor în vigoare pe motiv că acestea sunt neclare.

De asemenea, în perspectiva integrării României în UE, se poate observa că legislația națională privind achizițiile publice nu era armonizată cu legislația europeană, sistemul românesc prezentând o serie de deficiențe. Astfel, tinând cont de angajamentele asumate în vederea integrarii, dar și a adaptării continue la realitățile economiei de piață românești se impune reformarea sistemului achizițiilor publice.

Reforma sistemului achizițiilor publice este un angajament esențial asumat de Guvern în procesul de aderare la Uniunea Europeană, implicând restructurarea instituțională, reformarea mentalităților care au stat la baza sistemului de achiziții publice precum și eforturi susținute din partea tuturor instituțiilor publice care au obligația de a respecta prevederile cadrului legislativ în domeniu. Reforma sistemului achizițiilor publice a fost și este o prioritate a Guvernului, care s-a angajat să furnizeze resursele necesare în desfășurarea acestui proces.

În contextul respectării angajamentelor asumate de România în procesul de aderare la Uniunea Europena, Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (A.N.R.M.A.P.) s-a înfiintat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 74/2005 aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2006, ca instituție publică, în subordinea Guvernului și coordonarea directă a Primului – Ministru și reprezintă elementul pivot pe care s-a bazat implementarea Strategiei de reforma a sistemului achizițiilor publice din Romania, adoptat prin H.G. nr.901/2005.

Pachetul legislativ privind atribuirea contractelor de achiziții publice, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 , aprobată cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr.925/2006 și Hotărârea Guvernului nr. 1660/2007, prin care a fost adoptat aquis-ul comunitar în domeniu, ține seama de diversitatea și complexitatea contractelor de achizitțe publică ce sunt atribuite de autoritățile contractante , dar și de facilitățile puse la dispoziție de noile tehnologii informaționale.

Ordonanța de Urgență nr. 34 /2006 reglementează regimul juridic al contractului de achiziție publică, al contractului de concesiune de lucrări publice și al contractului de concesiune de servicii, procedurile de atribuire a acestor contracte, precum și modalitățile de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor emise în legătură cu aceste proceduri.

Scopul Ordonanței de Urgență nr. 34 /2006 , conform art.2 , este :

a) promovarea concurenței între operatorii economici;

b) garantarea tratamentului egal și nediscriminarea operatorilor economici;

c) asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică;

d) asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, prin aplicarea procedurilor de atribuire de către autoritățile contractante.

Observăm că față de O.U.G. 60 /2001 , noua lege aduce modificări substanțiale și în ceea ce privește principiile fundamentale care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică. Astfel, conform art. 2 alin (2) din O.U.G. 34 /2006, noile principii sunt:

nediscriminarea;

tratamentul egal;

recunoașterea reciprocă;

transparența;

proporționalitatea;

eficiența utilizării fondurilor

asumarea răspunderii.

Concluzii

Piata achizițiilor publice reprezintă mai mult de 16% din PIB-ul Uniunii Europene. O piață ce rulează reguli stricte, cunoașterea, stăpânirea și utilizarea corectă a acestora făcând diferența între accesul la piață și percepția că piața este inaccesibilă. Astfel achizițiile publice reprezintă una din principalele surse care alimentează procesul continuu de dezvoltare economică și socială a statelor membre ale Uniunii Europene.

Procesul de achiziții publice este unul dinamic, în permanentă modificare și completare. Și, pentru că procesul are aceste carcacteristici, utilizatorii și practicienii, deopotrivă autorități contractante și ofertanți, trebuie să se raporteze în permanență la schimbare.

Menținera unui cadru corespunzător de aplicare a legislatiei în domeniul achizițiilor publice și responsabilizarea autorităților contractante și/sau a persoanelor fizice/juridice care au obligația de a aplica procedurile de atribuire este singura modalitate prin care se poate garanta eficiența utilizării fondurilor publice.

Realizarea unui sistem al achizițiilor publice eficient și credibil reprezintă unul din elementele fundamentale ale procesului de integrare in Uniunea Europeană, cu impact asupra tuturor celorlalte arii de interes ale aquis-ului comunitar aferent „Pietei interne”.

Procesul de achiziții publice există cu scopul de a crea cadrul necesar cheltuirii fondurilor alocate autorităților contractante. Acestea trebuie sa gestioneze aceste fonduri în așa fel încât, pe parcursul anului, să-și poată desfășura activitatea în condiții optime.

În prezent, cadrul legislativ care reglementează aceste reguli este stabilit de

următoarele acte normative: Ordonanța de Urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii aprobată prin Legea nr. 337/2006, modificată și completată prin Legea nr. 128/2007, OUG nr. 94/2007, HG nr. 942/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2006, Ordinul nr. 155/2006 privind aprobarea Ghidului pentru atribuirea contractelor de achiziție publică, Directiva Europeană 17 / 2004 / CE, Directiva Europeană 18 / 2004 / CE, Directiva Europeana 66/2007/CE .

Unul din principiile importante care stau la baza acestor reglementări, privește

înlăturarea barierelor comerciale, astfel încât să se asigure libertatea de mișcare a bunurilor și serviciilor în Uniunea Europeană, iar decizia de achiziții în sectorul public să se ia în mod nediscriminatoriu, respectandu-se tratamentul egal, transparența și proporționalitatea, a corelației între necesitate, obiectul contractului și cerințele solicitate.

Unul din impedimentele care împiedica desfășurarea normală a  procesului de achiziții publice, îl reprezintă înscrierea în documentațiile tehnice a unor specificații tehnice discriminatorii, de natură să favorizeze un agent economic sau altul. Această practică contravine clar principiului nediscriminării, enunțat atât de cadrul normativ european cât și de cel național, care prevede asigurarea unei concurențe reale, astfel încât toți operatorii economici să aibă șansa de a depune oferte și de participa la procedura de atribuire.

Soluția optimă identificată de către Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Comerțului, pentru combaterea acestor practici a fost în utilizarea standadelor ca modalitate de definire a specificațiilor tehnice cuprinse în caietul de sarcini, cât și raportarea la standarde în situația inversă, când autoritatea contractantă nu inserează referiri la standarde în documentația de atribuire, dar operatorul economic alege să facă dovada îndeplinirii specificațiilor tehnice prin raportare la un standard. Astfel, în acest mod, operatorul economic are deplină libertate de a opta între modalitățile de îndeplinire a cerințelor tehnice solicitate de autoritatea contractantă, neputându-i-se impune urmarea a unei căi anume, atât timp cât face dovada că respectarea specificațiilor tehnice s-a făcut prin referire la următoarele documente: un standard național care adoptă un standard european, o omologare tehnică europeană, o specificație tehnică  comună utilizată în Comunitatea Europeană, un standard internațional.

O altă obligație a autorităților contractante este să precizeze în documentația de atribuire regulile obligatorii referitoare la condițiile de muncă și de protecție a muncii, care sunt în vigoare la nivel național și care trebuie respectate pe tot parcursul îndeplinirii contractului de lucrări ori de servicii, sau să indice instituțiile competente de la care operatorii  economici pot obține informații detaliate privind reglementările respective.

In contextul economico-financiar actual, în care resursele financiare sunt tot mai limitate, recurgerea la standarde în scopul de a defini cât mai exact specificațiile tehnice și cerințele esențiale din caietul de sarcini, reprezintă o pârghie importantă în mecanismul de optimizare a costurilor de achiziție și o modalitate importantă prin care cu aceleași resurse materiale se pot achiziționa produse și servicii de un înalt grad calitativ care să corespundă cerințelor pieței care devin tot mai restrictive din acest punct de vedere.

Bibliografie

Cristina Traila, Corneliu Burada, Eugen Cojoacă – Manual Operational pentru Atribuirea Contractelor de Achizitie Publica – Vol. I 2009, Editura A.N.R.M.A.P. Bucuresti

Cristina Traila, Corneliu Burada, Eugen Cojoacă – Manual Operational pentru Atribuirea Contractelor de Achizitie Publica – Vol. II 2009, Editura A.N.R.M.A.P. Bucuresti

Ordonanța de Urgență nr. 60 /2001

Ordonanța de Urgență nr. 34 /2001

Hotărârea Guvernului nr. 461/2001

Legea 468 / 2002