Necesitatea Evaluarii la Copiii Prescolari

CUPRINS

REZUMAT…………………………………………………………………………………………….. 3

CAPITOLUL I

Introducere………………………………………………………………………………………………4

1.1 Rolul observării în cunoașterea mediului înconjurător…………………………….6

1.2 Tipuri de observare……………………………………………………………………………..10

1.3 Activitatea de observare și rolul educatoarei asupra copilului…………………..12

1.4 Locul animalelor…………………………………………………………………………………15

1.5 Observarea plantelor……………………………………………………………………………16

1.6 Modalități de cunoaștere nemijlocită a mediului înconjurător…………………..17

1.7 Importanța desfășurării activității cu caracter practic………………………………19

CAPITOLUL II

Necesitatea evaluarii la copiii prescolari…………………………………………………….21

2.1 Componentele constitutive ale procesului evaluativ……………………………….21

2.2 Etapele realizării evaluării la nivelul procesului de învățământ……………….24

2.2.1 Evaluarea inițială…………………………………………………………………………….24

2.2.2 Evaluarea pe parcurs……………………………………………………………………….25

2.2.3 Evaluarea finală, cumulativă și sumativă……………………………………………26

2.3 Metode de evaluare……………………………………………………………………………26

2.3.1 Metode de evaluare orală…………………………………………………………………29

2.3.2 Metode de evaluare practică…………………………………………………………….30

2.3.3 Mediul de învățare………………………………………………………………………….31

CAPITOLUL III

Obiectivele și ipotezele cercetării

3.1Cercetarea………………………………………………………………………………………35

3.2 Scopul cercetării……………………………………………………………………………..35

3.3 Obiectivele cercetării……………………………………………………………………….35

CAPITOLUL IV

METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1 Ipoteza cercetării…………………………………………………………………………….36

4.2 Variabilele cercetării……………………………………………………………………….36

4.3 Metode și instrumente de cercetare……………………………………………………37

CAPITOLUL V

Prezentarea rezultatelor și interpretarea lor………………………………………………..38

CAPITOLUL VI

Concluzii…………………………………………………………………………………………….54

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………..55

ANEXE

Anexa1 Flori și culori………………………………………………………………………….56

Anexa 2 Legume și fructe timpurii……………………………………………………….57

Anexa 3 Insecte și păsări………………………………………………………………………58

Anexa 4 Vara………………………………………………………………………………………59

Anexa 5 Lumea mărilor………………………………………………………………………..60

Anexa 6 Evaluare finală……………………………………………………………………….61

Anexa 7 Proiect didactic……………………………………………………………………….62

REZUMAT

Această lucrare prezintă descrieri și activități practice cu privire la cunoașterea naturii, a mediului înconjurător. Am observat că prin activitățile realizate de copiii preșcolari, ai au ajuns să conștientizeze ceea ce este în mediul înconjurător, să-i sensibilizeze și să fie mai responsabili cu lucrurile din jurul lor.

Obiectivul principal a fost îmbogățirea cunoștințelor despre plante și animale, despre fenomenele caracteristice celor patru anotimpuri, precum și înțelegerea unor legături, raporturi de interdependență și cauzalitate care să conducă la formarea premiselor despre viață și lume.

Scopul cercetării acestei lucrări este procesul de formare și sensibilizare a copiilor preșcolari față de cunoașterea mediului înconjurător. Am dezvoltat următoarele obiective în cercetare:

Îmbogățirea cunoștințelor despre obiecte, fenomene, animale, din mediul înconjurător

stimularea curiozității copiilor față deobiectele, fenomenele lumii reale, a intereselor de cunoaștere în funcție de vârstă

cultivarea sprirtului de observație și dezvoltarea activității analizatorilor: vizual, auditiv, tactil, chinestezic, olfactiv, gustativ

stimularea participării active a copiilor pentru cunoașterea realității înconjurătoare

În cadrul cercetării, am propus următoarea ipoteză de lucru: aplicarea unor teste de cunoașterea mediului pentru familiarizarea copiilor preșcolari cu unele trăsături ale fenomenelor realității din mediul înconjurător, dar și cultivarea interesului pentru cercetarea obiectelor, fenomenelor din natură, a atitudinii pozitive față de protejarea naturii.

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

,, Omul nu poate deveni om decât prin educație”( A.Comenius)

Lucrarea Rolul activității de cunoașterea mediului la copiii preșcolari cuprinde activități de observare a obiectelor și fenomenelor din mediul înconjurător, dar și fișe de evaluare care să le verifice și să îi îmbogățească cunoștințele copiilor despre realitatea înconjurătoare.

Lucrarea se structurează pe mai multe capitole : de la rolul observării în cunoașterea mediului la modalitățile de cunoaștere nemijlocită a ceeace ne înconjoară, până la importanța desfășurării activității cu caracter practic prin necesitatea evaluării la copiii preșcolari.

Ceea ce am dorit să evidențiez în lucrare este că observarea are un rol important la vârsta preșcolară și are rolul de a stimula curiozitatea față de mediul înconjurător. De aceea, scopul principal îl constituie familiarizarea copiilor cu modul de utilizare a propriilor capacități perceptive și mai ales de formarea unor deprinderi și priceperi cum ar fi asperitatea, densitatea, mărimea obiectelor. Accentul este pus pe relația între o anumită însușire și tehnica utilizării diferiților analizatori. Într-o astfel de observare relația de bază este de tipul: Ce trebuie să facem dacă obiectul este tare? Cum putem să aflăm dacă zahărul are gust? Ce trebuie să facem dacă materiaul este neted ?

De aceea, introducerea în activitate a unor metode moderne au un rol fundamental pentru trezirea interesului copilului și captarea atenției. Prin urmare, am ținut cont de următoarele lucruri:

-stabilirea legăturii cu alte activități de același fel sau cu aceeași temă.

-reactualizarea experienței de viață a copiilor

-prezentarea obiectului de observat, comunicarea temei, precizarea sarcinilor copiilor și a unor reguli de comportare

-motivarea efectuării observării, a alegerii temei de observare și prezentarea perspectivelor cunoașterii obiectelor

În învățământul preșcolar nu se dau note, iar notarea în cazul nostru este realizată prin acordarea unei steluțe de culoare roșie pentru copiii cu o finalitate foarte bună, o steluță albastră pentru copiii care au răspuns bine și verde pentru copiii mai slabi la sfârșitul unei lecții sau prin evidențierea lacunelor copiilor pe domenii de dezvoltare.

În cazul cercetării, am ales doua grupe mijlocii A și B de la de Grădinița nr.27 din Baia Mare , Maramureș și le-am oferit copiilor fișe de evaluare privind cunoștințele din mediul înconjurător. Rezulatul a fost surprinzător, deoarece majoritatea copiilor au știut să răspundă la cerințele din fișele de evaluare, ceea ce înseamnă că preșcolarii cunosc elementele, însușirile caracteristice despre mediul înconjurător.

În concluzie, obiectivele cercetării au fost atinse și importanța activității practice desfășurate în mediul naturii este accentuată și de faptul că ele stimulează afectivitatea copiilor, amplificând motivația cunoașterii obiectelor și a fenomenelor. De aceea contactul prin acțiune cu varietatea aspectelor din natură favorizează dezvoltatea copilului sub aspect moral. Dacă educatoarea îi învață pe copii să cultive și să îngrijească plantele, urmărirea unor animale , preșcolarul își formează un comportament pozitiv, exprimat prin capacitatea de a prețui lucrurile, de a se comporta atent, de a fi răspunzător pentru faptele sale.

Din acest punct de vedere, în activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător se va urmări familiarizarea copiilor cu aspectele exterioare ale plantelor, animalelor, precum și unele fenomene ale naturii accesibile înțelegerii copiilor în vederea formării unor reprezentări corespunzătoare despre lume și viață

1.1 Rolul observării în cunoașterea mediului înconjurător

Observarea indică atât acțiunea ca atare cât și rezultatul ei, de fapt acumularea de impresii. Sensul observării termenului decurge din conținutul a ceea ce realizează ființa umana: omul cercetează în mod sistematic natura, lucurile care îi determină interesul, care îi provoacă curiozitatea, care îi declanșează activitatea de orientare.

În grădiniță activitatea de observare este ,,o activitate de orientare specifică de percepere activă și sistematică a obiectelor și fenomenelor lumii înconjurătoare,, Această activitate este realizată în prezența educatorului care îi stimulează și îi îndrumă pe copiii preșcolari.

Activitatea de observare are sensul de:

formă de organizare a activității de cunoaștere nemijlocită

mijloc de realizare a contactului direct al copilului cu obiectele care trebuie cunoscute

activitate desfășurată cu întreaga grupă de preșcolari

Pedagogul francez Leandri afirmă că a observa înseamnă ,, a căuta să cunoști în mod cât mai exact și precis posibil ceea ce ne înconjoară, a vedea cât mai bine posibil, a pipăi, a asculta și, de asemenea, a-ți aminti și compara, a descoperi și a stabili raporturile logice între fapte, a le introduce în categoriile mintale.,,

În domeniul gnoseologiei, observația este un procedeu al cunoașterii științifice, ceea ce conduce la contemplarea metodică și intenționată a unui obiect, fenomen sau proces.Observația este considerată o metodă de cercetare în pedagogie și psihologie.

Orice observare se sprijină pe valorificarea experienței de viață, cuprinde consolidarea și precizarea reprezentărilor dobândite de copii în activitatea de cunoaștere spontană. Pentru copiii de la grădiniță este de la sine înțeles, că ei au văzut legume, fructe, au consumat mere, pere , struguri, s-au jucat cu animale ca pisici, câini, iepurași, dar modul de abordare, modul de urmărie și explicațiile,completările au rolul de îndrăgire a imaginii globale.

Observarea are rolul de a forma reprezentări și noțiuni simple, corecte, cu un conținut specific, științific accesibil vârstei preșcolare și de a valorifica datele anterioare pentru a le integra într-un sistem deschis de imagini cu privire la mediul înconjurător. De aceea activitatea de observare este cea mai importantă sursă de impresii pe cate copiii le acumulează și le valorifică în întreaga lor viață.

În activitatea de observare se îmbină analiza și sinteza datelor lumii reale, bazată pe investigarea activă a acestei realități de către copii. Contribuția principala a acestei activități decurge din specificul său, din stimularea capacităților perceptive cu realitatea înconjurătoare.

Jeanne Schneider afirma că scopul imediat al observării se exprimă în următoarele aspecte ce concretizează obiectivele cu caracter general și că observarea declanșează o serie de operații intelectuale:

indentificarea obiectului sau a proprietății obiectului, selecționând, pipăind, arătând

diferențierea obiectelor distincte, a însușirilor distincte ale obiectelor

construirea-a face, a ansambla, a desena, a clădi

denumirea- a spune

ordonarea-a aranja, a clasifica după o singură însușire la început

demonstrarea- a realiza o experiență, a prezinta o experiență

elaborarea unei reguli, unei definiții

aplicarea unei reguli, a unei definiții

Observarea este considerată ca o activitate cu o structură relativ precisă ce cuprinde două momente principale:

contemplarea vie a realității, perceperea organizată a obiectelor

stabilirea unor generalizări simple pe baza celor percepute în vedera formării de reprezentări generale asupra obiectului observat

Observarea prezintă câteva trăsături comune:

ea poate să fie introdusă într-o anumită succesiune, pornind de la forma cea mai simplă la forma complexă, în care nivelul operațiilor gândirii se menține la acțiuni obiectuale, iar educatoarea constituie un model permanent

operațiile gândirii se însușesc treptat, esența constă în asimilarea unor modele

se conturează o varietate mare de posibilități de desfășurare a observărilor determinate de posibilități multiple de îmbinare a modalităților și gradului de participare a educatoarei și a copiilor

De cele mai multe ori în practica curentă s-au menținut acele tipuri de observare care au ca punct de plecare modul în care sunt orientate procesele percepției. După obiectivul principal al observării întâlnim observări în care se evidențiază ansamblul obiectului observat, de fapt structura obiectului perceput.

Etapele principale ale unei astfel de observări sunt cele întâlnite în activitatea clasică de observare:

prezentarea obiectului observat

perceperea liberă a obiectului, exprimarea impresiilor imediate asupra obiectului prezentat

perceperea sistematică a obiectului pe baza unui plan de întrebări, desprinderea părților componente

sintezele, generalizările simple asupra celor observate, reconstituirea întregului pe plan mintal în vederea elaborării reprezentării sau noțiunii corespunzătoare

Activitatea de observare va fi stimulată de educatoare prin exerciții de observare, care au ca obiectiv determinarea unor însușiri caracteristice obiectului observat.

Această structură de observare prezintă următoarele etape:

prezentarea obiectului observat

efectuarea unor acțiuni simple de către copii în vederea stabilirii însușirilor prin intermediul diferiților analizatori

lărgirea informațiilor prin materiale suplimentare

integrarea datelor senzoriale într-un lot

Există anumite avantaje dacă utilizăm această modalitate de realizare a observării:

se realizează o îmbinare între aspectulinformativ și cel formativ

informațiile dobândite de copii reprezintă rezultatul procesului de investigare a obiectivului prezentat

se folosesc tehnicile simple de manipulare a lucrului supus observării

copiii îsi utilizează capacitățilesenzoriale la maximum și acționează cu obiectele pentru a dobândi cunoștințe temeinice despre mediul încojurător

se formează calitățile senzoriale ca : profunzime, caracter sistematic, spiritul de observare

Prin acest tip de observare se constituie desprinderea însușirilor obiectelor care face apel la un anumit analizator sau la mai mulți analizatori concomitenți. Logica analizei determinată de relații de tipul:

Ce aflăm despre …………………………dacă îl mirosim?

Ce aflăm despre…………………………..dacă îl pipăim?

Ce allăm despre…………………………..dacă îl privim?

O astfel de activitate concepută este favorabilă lărgirii experienței senzoriale a copiilor, a îmbinării percepției cu acțiunea. Această acțiune favorizează comunicarea în cadrul lecției pe baza relatărilor de către copii a constatărilor directe, a unor asocieri simple realizate de către copii în momentul respectiv.

În baza acestei observări există o succesiune de acțiuni cum ar fi:

prezentarea obiectului de observat

cercetarea obiectului prin intermediul văzului, auzului, pipăitului, mirosului, gustului, uneori și auzului

efectuarea unor acțiuni cu caracter aplicativ

În acest caz, scopul principal îl constituie familiarizarea copiilor cu modul de utilizare a propriilor capacități perceptive și mai ales de formarea unor deprinderi și priceperi cum ar fi asperitatea, densitatea, mărimea obiectelor. Accentul este pus pe relația între o anumită însușire și tehnica utilizării diferiților analizatori. Într-o astfel de observare relația de bază este de tipul: Ce trebuie să facem dacă obiectul este tare? Cum putem să aflăm dacă zahărul are gust? Ce trebuie să facem dacă materiaul este neted?

De cele mai multe ori structura unei astfel de observări este concepută de tehnicile de investigare a însușirilor caracteristice:

prezentarea și intuirea obiectului de observat

reactualizarea treptată sau în ansamblu a tehnicilor de investigare a obectului

aplicarea acestor tehnici în vederea determinării caracteristicilor obiectelor observate

completarea datelor perceptive cu date din experiența senzorială a copiilor

În această variantă a observării, în care domină exercițiile pentru însușirea tehnicilor de investigare prezintă următoarele avantaje:

perminte concentrarea atenției opiilor asupra tehnicilor de cercetate și cunoaștere a realității

copiii pot face legătura între însușirile care se pot desprinde și procedeele care sunt potrivite

permite organizarea și aprofundarea percepției acestora

favorizează utilizarea procedeelor simple de învățare prin descoperire

1.2 Tipuri de observare

Cunoașterea și alegerea celui mai potrivit tip de observare în raport cu tematica, cu sarcinile și cu conținutul programei, cu nivelul grupei și cu etapa respectivă influențează reușita activității de cunoaștere.

După modul de selecționare și de planificare, observările sunt:

Observări planificate selecționate din tematica programei prevăzute în planificarea grupei într-o anumită ordine

Observări neplanificate a căror temă nu este stabilită dinainte, ci se conturează pe moment, în funcție de împrejurări

Observările planificate reprezintă cea mai mare pondere în activitarea grădiniței, unde unele din ele au loc în cadrul organizat al activităților comune. Ele au în vedere cunoașterea plantelor, animalelor, obiectelor din mediul înconjurător. Asemenea activități având ca scop plantele, animalele pot forma teme ale activității de observare cum ar fi: ghiocelul, mărul, morcovul, pisica, câinele, porumbelul e.t.c

Unele observări prin natura lor pot fi programate într-o anumită zi și moment al zilei și de aceea sunt obligatorii : ploaia, ninsoarea, căderea frunzelor, ocrotirea naturii, înflorirea pomilor, vântul, furtuna etc

În general observările planificate oferă avantajul că se realizează dupa tematici precise conform unor cerințe de ordin pedagogic. Ce este important faptul că prin observarea planificată se cunoaște din timp tema ceea ce permite ca educatoarea să poată realiza o pregătire a lecției, a fișei de lucru. Alegerea din timp a materialului, stabilirea explicațiilor pentru cunoștințele noi contribuie la realizarea unei activități cu un conținut științific corespunzător.

Observările neplanificate pot să fie atunci când educatoarea organizează o ieșire în aer liber, unde copiii se pot juca în curte în fața grădiniței, iar educatoarea realizează cu preșcolarii un joc care sa le stimuleze orientarea în spațiul de joacă. În general observările ocazionale nu antrenează întreaga grupă și au o durată scurtă.

O altă clasificare a observărilor este după locul desfășurării: observări în mediul natural și observări în mediul organizat. Observările în mediul natural se pot realiza în afara grădiniței si sunt plimbările, vizitele și excursiile. Scopul acestor activități, prin observarea diverselor lucruri, fenomene, de la plante, animale, mediul înconjurător, îl reprezintă asigurarea contactului direct cu natura, cu studierea mediului înconjurător.

Maria Tabian consideră că plimbările reprezintă ,, procesul de percepere a mediului ambiant care au loc în tot cursul deplasării, iar sursa cunoașterii o reprezintă aspectele întâlnite în cursul deplasării.,,

Excursia reprezintă o deplasare organizată, de lungă durată în afara grădiniței sau în afara localității. Ea presupune parcurgerea unor etape: acordul părinților de a face exursia în zona respectivă, asigurarea unui mijloc de transport, cercetarea locului pentru a fi cunoscut etc

Pe lângă observările în aer liber există și observări desfășurate într-un mediu organizat, unde pot să fie în grădiniță, în clase sau în locuri amenajate. Din acest punct de vedere se creează condiții favorabile pentru observarea plantelor, animalelor etc

De aceea observările se pot clasifica și în funcție de locul desfășurării:

sala de grupă

interiorul grădiniței

curtea grădiniței

afara grădiniței sub forma deplasărilor de diferite feluri: plimbări, vizite, excursii

în cadrul unei activități cu caracter practic

Există observări de scurtă durată, care au un timp limitat, îndeplinește un scop de exemplu în observările cu morcovul, plantele, apa, vulpea, lupul sunt cercetate în stadiul pe care l-au atins în momentul desfășurării activității, dar și observări de lungă durată care necesită un timp mai lung de a cerceta planta, animalul, lucrurile din mediul încojurător.

Cele mai interesante observări în timp sunt cele care vizează mai multe etape: semănarea boabelor de fasole, încolțirea boabelor, creșterea plantelor, înflorirea plantei, formarea fructului, uscarea păstăii.Valoarea acestei observări constă în faptul că preșcolarii văd etapele unei plante și îți asimilează anumite cunoștințe despre semănarea, încolțire, formarea fructului.

După modalitatea clasică de realizare a observării avem:

1.observări realizate ca activități comune, având un caracter mai apropiat de lecție, ceea ce solicită un mediu special amenajat

2.observări realizate în cursul plimbărilor, vizitelor și excursiilor, valorificând condițiile naturale în care se petrec unele fenomene

3.observări realizate în cadrul formelor de muncă realizate în grădiniță

În practica curentă întâlnim două tipuri de observări:

observări cu material natural

observări cu material confecționat

Observările cu material natural se folosesc de la vârsta preșcolară și au posibilitatea formării unei imagini concrete și complete asupra realității, oferind posibilitatea cercetării unor experiențe simple.

Observările cu material confecționat diferă după natura materialului și pot fi:

-observarea mulajelor

-observarea modelelor obiectuale

-observarea tablourilor

-observarea imaginilor furnizate prin intermediul audio-vizuale

Un alt criteriu pentru clasificarea observărilor îl constituie conținutul lor, respectiv sfera realității la carese referă. În grădiniță activitatea de cunoaștere gravitează în jurul lumii animalelor, lumea plantelor, obiectele lumii reale, fenomenele naturii, viața și activitatea socială. Observarea omului poate fi inclusă atât în cadrul vieții sociale cât și în cadrul naturii.

Valeria Nistor afirmă că observarea este considerată ca o activitate cu o structură relativ precisă ce cuprinde doua momente principaleale procesului de cunoaștere: contemplarea vie a realității, perceperea organizată a obiectelor, pe de o parte și pe de altă parte stabilirea unor generalizării simple pe baza celor percepute în vederea formării de reprezentări generale.

1.3 Activitatea de observare și rolul educatoarei asupra copilului

Alegerea procedeelor și metodelor adecvate momentelor principale ale unei observări constă în stabilirea căilor de transformare a datelor realității în achiziții, în asimilarea de către preșcolari și în valorificarea relațiilor permanente cu mediul înconjurător.

Introducerea în activitate a unor metode moderne au un rol fundamental pentru trezirea interesului copilului și captarea atenției. De aceea trebuie să ținem cont de următoarele lucruri:

-stabilirea legăturii cu alte activități de același fel sau cu aceeași temă.

-reactualizarea experienței de viață a copiilor

-prezentarea obiectului de observat, comunicarea temei, precizarea sarcinilor copiilor și a unor reguli de comportare

-motivarea efectuării observării, a alegerii temei de observare și prezentarea perspectivelor cunoașterii obiectelor

Reactualizarea experienței de viață a copiilor este justificată de fapul că de cele mai multe ori copiii au avut ocazia să observe anumite lucruri, fenomene, în excursii cu părinți, în vizite, plimbări.

Dacă înainte de a observa găina, la grupa mijlocie , a fost vizitată o fermă se pot adresa întrebări care să sistematizeze observațiile făcutede copii. De cele mai multe ori, actualizarea experienței de viațăa copiilor se face pe parcursul observării și se recurgge laea la începutul lecției.

În cadrul lecției, educatoarea poate introduce în activitate o surpriză –zâna primăverii care aduce florile, zâna toamnei încărcată cu fructe sau legume, florăreasă pentru a împărți flori. În practica curentă, prezentarea se face fie direct prin orientarea copiilor spre elementul nou găsit în clasă, fie prin descoperirea treptată, dând posibilitatea copiilor să ghicească obiectul întreg. Este important ca în jocul de-a brutăria, educatoarea să joace rolul de bucătar pentru ca copiii să observe mai bine cum se face pâinea, din ce se face pâinea și care este rolul grâului, când se coace etc

De cele mai multe ori, educatoarea alege tema activității și realizează practic fie printr-o scurtă expunere a educatoarei, fie prin relatarea unei întîmplări , fie printr-o povestire sau alt text literar adecvat. Povestirea este utilă mai ales înainte de prezentarea unor lucruri, animale mai puțin cunoscute cum ar fi: elefantul, leul, tigrul, anumite plante și flori.

Ceea ce este esențial în conceperea introducerii în observare este mobilizarea forțelor psihice ale copilului pe fondul curiozității și dorinței lui de a cunoaște realitatea. În acest sens este important ca fiecare copil să știe ce are de făcut în cursul unei activități, cum trebuie să se comporte, cum să acționeze pentru a afla cât mai mult despre lucrul respectiv, fenomenul respectiv.

Alegerea și pregătirea materialului didactic de educatoare atrage după sine respectarea unei serii de cerințe referitoare la aspectul, mărimea, numărul de exemplare, modul de prezentare. Ceea ce este important ca exemplarul să fie reprezentativ pentru specia aleasă, fără deteriorări pentru ca acei copii din grădiniță atunci când privesc matrialul să fie complet.

O altă cerință esențială este organizarea copiilor, prin care copilul să-și cunoască rolul la tema aleasă de educatoare. Uneori cerința de a realiza un moment surpriză prin însăși noutatea materialului îi determină pe preșcolari să fie mai activi și mai curioși de subiectul dat de educatoare.

De cele mai multe ori analiza unui lucru, fenomen al naturii are două etape: prima etapă analiza liberă, nedirijată, în care copii observă și iși exprimă ceea ce simt, ceea ce văd și în al doilea rând analiza sistematică, structurată care urmărește prelucrarea, ordonarea impresiilor realizate de copii.

Dacă ar fi să analizăm analiza sistematică orientată de adult ne dăm seama că putem să păstrăm atmosfera de spontaneitate, modul prin care sunt aplicate diversele procedee de orientare a percepției copiilor. Principalele strategi de influențare a percepției copiilor sunt:

orientarea printr- o succesiune de întrebări introduse treptat în observare

orientarea pe baza unui plan bine stabilit

orientarea pe baza întrebărilor puse de copii

elaborarea unui grup de copii îndrumați de educatoare pentru planul de cercetare

analiza și descrierea obiectului, fenomenului pe baza planului propriu de investigare

Întrebările ipotetice au la vârsta preșcolara valoarea de întrebări problematice deoarece creează dificultăți pentru copii și astfel de întrebări sunt: Ce s-ar întâmpla dacă peștele ar ieși din apă?

Ce s-ar întâmpla dacă automobilul nu ar avea faruri? De aceea întrebările pentru copiii preșcolari trebuie să fie scurte, să nu îi încurce pe copii, să poată răspunde la întrebările educatoarei. În practică s-au realizat încercări cu caracter operațional sau aplicativ, prin procedee de joc variate, prin utilizrea unor materiale ilustrative concepute în acest scop. Elementele de joc introduse de doamna educatoare stimulează creativitatea copiilor și inteligența emoțională.

Această analiză sistematică are eficiență în măsura în care reușește să îmbine logica obiectivă cu logica subiectivă. Orice analiză a obiectelor și fenomenelor realității trebuie să stabilească ce este acel obiect, fenomen, din ce este alcătuit , pentru ce este utilizat etc

1.4 Locul animalelor în viața copilului

Lumea animalelor reprezintă pentru preșcolarii de orice vârstă o atracție, dar și o prezență continuă în activitatea lor de preocupări. În general animalele sunt utile în prezența copiilor si reușesc să îi atragă mai ales prin mobilitatea lor, prin felul cum arată, prin felul cum se mișcă. Acțiunile lor specifice cum ar fi câinele latră, mușcă, roade oase, pisica miaună sunt un prilej de observare, de imitare pentru cei mici. Copiii îi întâlnesc în diferite ipostaze și anume o albină care se așează pe o floare, un fluture care zboară prin grădină, o albină înțeapă un copil și multe alte exemple care devin importante pentru copii.Unele animale îi amuză pe copii, altele animale îi sperie, dar pentru ei constituie parteneri de joacă, buni prieteni.

În literatură sunt relatate aspecte variate din viața animalelor, momente semnificative cum ar fi nașterea, moartea, construirea adăpostului, înmulțirea. Poveștile, poeziile sunt populate cu personaje din lumea animalelor, fiecare simbolizând însușiri omenești : iepurele-frica, vulpea-viclenia, ursul-naivitatea, greierele-lenea, măgarul-încăpățânarea, câinele- fidelitatea, furnica-hărnicia, leul-puterea.

De cele mai multe ori copiii se comportă față de animale cu dragoste și gingășie și sunt bucuroși când întâlnesc în calea lor animale mici, își stăpânesc cu greu emoțiile sau entuziasmul.De aceea educatoarea poate să prezinte într-o lecție un animal viu, determinându-i pe copii să înțeleagă mai bine rolul animalului în natură, să îl pipăie pentru a simți blana animalului.Există și alte materiale demostrative care pot să îi ajute pe copii să-și însușeasca forma, culoarea animalului respectiv.Astfel de materiale pot fi: animal împăiat, mulaj prezentat într-un cadru adecvat, ilustrații redând animalele în prim plan, animalul viu în mediul său de viață.

Cunoașterea animalului în mediul său de viață constituie o modalitate ideală de înșelegere a vieții și acțiunilor acestuia deoarece apare posibilitatea de a stabili legături multiple între comportamentul animalelor și cadrul său de viață.

În grădinițe se manifestă tendința de a aduce în fața copiilor jucării care redau animale: pisică, cal , maimuță, ceea ce determină o denaturare a realității. Cele mai multe lecții realizate de educatoare au fost cele în mediul natural, unde copiii au fost stimulați să observe natura și să facă deosebirile care există în natură.

Cunoașterea mediului de viață pentru fiecare animal este un prilej de a înțelege că finnțele au nevoie de adăpost, dar tot copiii trebuie să știe că unele animale sunt periculoase și trebuie să aibă grijă cum se comportă cu animalele.

1.5 Obsevarea plantelor

Prin specificul structurii lor, plantele permit o folosire mai ușoară decât animalele, ceea ce permite o cercetare mai amănunțită, utilizarea adecvată la anumite activități, stimulând curiozitatea copiilor preșcolari. Plantele pot avea întrebuințări multiple și în jocurile copiilor și reprezintă un exercițiu valoros pentru diferiți analizatori. Cu ajutorul plantelor se pot concepe numeroase exerciții senzoriale de pipăit, de miros, gust, de cântărire, apăsare, sfărmare, rupere, încălzire. Prin aceste acțiuni, copiii percep fără efort dar conștient însușirile implicate, experiența lor senzorială aprofundându-se în sfera lor de acțiune.

Observarea plantelor prezintă anumite avantajul ca poate fi ușor de organizat prin aducerea în clasă a materialului natural ce poate fi ușor de utilizat de fiecare copil în parte. Procurarea materialului este la îndemâna oricui și poate fi luat din grădină, din parcuri dacă ne gândim la frunze sau la alte elemente din natură. De obicei se poate distribui cu ușurință morcovi, mere, cartofi, struguri, ardei etc

La grădiniță copiii preșcolari învață că o plantă are tulpină, bulb,frunze și dacă este o floare petale.Învățarea părților componente este partea cea mai interesantă și frumoasă pentru ei cunoscând astfel elementele plantei.

Reușita observării este determinată de felul în care sunt îndrumați copiii să acționeze cu materialul pe care îl arată educatoarea. Prezența materialului intuitiv în cazul observării plantelor influențează în mod pozitiv calitatea percepției copiilor, satisface nevoia de a acționa.

Există la copiii preșcolari niște dificultăți și anume că în general copiii au tendința de a gusta fructele, legumele și câteodată ei pot să transforme activitatea doar în simpla consumare a fructului, respectiv a legumei.

Educatoarea prin activități bine organizate poate detemina interesul copiilor pentru o varietate de plante din mediul natural, stimulându-le curiozitatea pe parcursul lecției. Obiectivul principal îl constituie formarea reprezentării de plantă fiind srâns legată de aspectul general al plantei.Ei învață după mărime că există plante mari-copaci, pomi fructiferi, tufe și plante mici cu diverse utilizări în viața omului: cereale, plante legumicole, plante decorative, plante medicinale, buruieni. Fără să îi determinam pe copii să rețină clasificările, putem sa-i sprijinim în învățarea utilității plantelor adecvate.

De aceea, observarea plantelor trebuie valorificată și în direcția familiarizării copiilor cu cerințele pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi consumate. Un alt obiectiv vizează lărgirea cunoștințelor despre plante cu date simple prin perceperea sistematică acestuia. Prin acest lucru educatoarea stimulează spiritul de observație al copiilor de a sesiza amănuntele din mediul naturii. De cele mai multe ori copiii învață să admire frumosul din lumea animalelor , armonia culorilor, gingășia și delicatețea naturii, de fapt frumusețea ei. Toate acestea formează o atitudine pozitivă față de mediul înconjurător, față de plante, față de ocrotirea naturii.

1.6 Modalități de cunoaștere nemijlocită a mediului înconjurător

Observarea fenomenelor și obiectelor din mediul încojurător constituie formarea unor reprezentări precise, clare deoarece se sprijină pe un conținut concret-intuitiv, care intensifică interesul de cunoaștere al copilului. De aceea aceste forme de activitate reprezintă un cadru important pentru exercitarea de influențe educative asupra copiilor, pentru cultivarea spiritului de cercetare, pentru descoperirea de noi cunoștințe.

În cadrul activităților organizate în mijlocul naturii copiii se confruntă cu realitatea printr-o percepere activă, prin acțiuni directe asupra obiectelor și fenomenelor din mediul înconjurător. Copiii preșcolari examinează cu atenție și curiozitate și răspund la întrebările educatoarei, determină caracteristicile esențiale ale lucrurilor, fenomenelor, cu care vin în contact.

În acest mod, copiii preșcolari dobândesc însușiri despre elementele naturii, învață să cunoască structura și structura de viață ale unor plante și animale, despre succesiunea anotimpurilor.

Fiecare contact cu mediul încojurător îmbogățește vocabularul copiilor cu cuvinte noi, care denumesc lucruri și carcteristici ale acestora. O excursie la pădure sau la grădina zoologică, cât și o vizită într-un magazin constituie o oportunitate pentru copii de a se exprima și de a exersa vorbirea.

Pentru cunoașterea mediului înconjurător la grupa mică există anumite obiective:

familiarizarea copiilor cu unele plante, lucruri din mediul înconjurător

perceperea organizată și sistematică a părților componente și a unor însușiri caracteristice

îmbogățirea și precizarea sferei de reprezentări despre obiectele și fenomenele percepute de copii

cultivarea spritului de observație și a tendinței copiilor de a pune întrebări

stimularea curiozității, de cunoaștere față de mediul înconjurător

formarea deprinderii de a asculta, de respecta indicațiile date de educatoare

stimularea paricipării active a copiilor pentru cunoașterea realității

În activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător se va urmări familiarizarea copiilor cu aspectele exterioare ale plantelor, animalelor, precum și unele fenomene ale naturii accesibile înțelegerii copiilor în vederea formării unor reprezentări corespunzătoare despre lume și viață.

Ne punem întrebarea ce putem cunoaște de la plante? Care este importanța cunoașterii plantelor la grădiniță? De aceea, copilul trebuie să învețe să cunoască părțile componente ale plantei; rădăcină, tulpină, frunze, flori,fructe. Educatoarea a efectuat activități practice pentru o mai bună cunoaștere a naturii cum ar fi îngrijirea plantelor din colțul naturii, udarea, curățarea frunzelor uscate, schimbarea apei la flori, semănatul semințelor, plantarea răsadurilor, experimente pentru încolțirea semințelor de grâu, fasole , iarbă.

Mediul înconjurător constituie un mecanism viu având o complexitate a cărui integritate și buna funcționare depinde de activitatea umană. Menținerea echilibrului naturii de pinde de noi oamenii, de cum facem educație copiilor începând de la grădiniță pâna la liceu.Pentru a menține o natură curată și sănătoasă trebuie să avem grijă de ea și în ecelași timp să-i învățpm pe copii să protejeze natura prin mici activități sau proiecte cum ar fi Micii ecologisti sau Cum să protejăm natura etc

În practica educativă există o intercondiționare între cunoștințe, convingeri, aptitudini,comportament, formându-se la preșcolari o relație specială cu natura. Cunoașterea fenomenelor caracteristice fiecărui anotimp, interdependența acestora, sunt măsuri de adaptare la schimbările în natură. Copiii preșcolari trebuie să învețe că toamna este frig, plouă mai des, frunzele copacilor cad și se îngălbenesc, păsările călătoare pleacă în țările calde, se coc și se culeg fructele si legumele, oamenii se îmbracă în haine mai groase, folosesc umbrele, gospodinele pregătesc cinserve pentru iarnă.

Pentru anotimpul iarna copiii învață la grădiniță că este frig, e ger, ninge, îngheață apele, vântul suflă tare, viscolește, zăpada acoperă pământul, e albă, rece, pufoasă, animalele se adăpostesc din cauza frigului, unele hibernează cum ar fi ursul, oamenii se îmbracă gros, copiii se dau cu sania, de Crăciun se colindă.

Pentru anotimpul primăvara copiii învață la grădiniță că vremea se încălzăște, zăpada se topește, natura întreagă se trezește la viață, copacii înmuguresc, apar ghioceii, viorelele și alte flori, câmpul înverzește, apar gândaci, fluturi, păsările călătoare se întorc în țărole calde. În acest anotimp se va pune accentul pe înțelegerea transfirmărilor naturii și anume încolțirea semințelor, dezvoltarea plantelor, transformarea mugurilor în frunze și flori.

În anotimpul vara, copiii preșcolari vor învăța că este cald, soarele dogorește, cerul e senin, ploile sunt calde, uneori însoțite de tunete și fulgere. Grădinile, câmpul, poienile sunt înverzite, pline de flori, fluturi, albine, copiii se duc la scăldat , este vacanța, ei merg la mare, munte cu părinții și se bucură de vară alături de bunicii lor.

Activitatea de orientare a copiilor spre cunoașterea elementară a realității are următoarele consecințe și anume pe de o parte formarea noțiunilor cu conținut științific prin eliminarea explicațiilor empirice, naive , iar pe de altă parte conștientizarea noțiunilor despre natură.

1.7 IMPORTANȚA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚII CU CARACTER PRACTIC

Extinderea și generalizarea unor activități cu caracter practic în natură reprezintă o modalitate concretă de a accentua caracterul formativ a procesului de cunoaștere în grădiniță. Valențele acestei activități sunt multiple și importanța lor se concretizează prin fapul că dezvoltă capacitatea de cunoaștere a copiilor, asigură o însușire activă a informațiilor și facilitează formarea unor deprinderi elementare de ordine și disciplină.

De cele mai multe ori pentru a cunoaște natura, mediul în care trăiește copilul, el trebuie să acționeze direct cu obiectele și fenomenele din jurul lui. În activitatea cu caracter practic în cadrul naturii, educatoarea devine un mijlocitor care nu expune în fața copilului nu numai cunoștințele, ci și rolul de a le stimula curiozitatea, creativitatea față de natură. Atunci când se acționează în activitățile practice, copilul trece de la acțiuni spontane la acțiuni contientizate, în carese urmărește un anumit scop cel al cunoașterii naturii.

Unele experiențe simple, demonstrații, aplicații practice elimină cunoașterea formală, schematică și îi determină pe copii să fie sensibili la mediul înconjurător. Față de obiectele și fenomenele din mediul înconjurător, copiii preșcolari se află într-o permanență cunoaștere și necunoaștere, deoarece dincolo de de ceea ce observă direct se află o serie întreagă de însușiri și relații neînțelese. Copiii percep fenomenul de încolțire a semințelor, dar îi sunt necunoscuți factorii care condiționează acest fenomen.

Prin activitatea cu caracter practic de pregătire a pămâtului, de asigurare a umidității necesare , a luminii, a căldurii însoțită de observarea în timp a stadiilor de dezvoltare, procesul cunoașterii se completează cu informațiile oferite de doamna educatoare. În cadrul activității practice, actul cunoașterii la copiii preșcolari se realizează la niveluri diferite, unde se ține cont de vârsta preșcolarilor.

Importanța activității practice desfășurate în mediul naturii este accentuată și de faptul că ele stimulează afectivitatea copiilor, amplificând motivația cunoașterii și a lucrului. De aceea contactul prin acțiune cu varietatea aspectelor din natură favorizează dezvoltatea copilului sub aspect moral. Dacă educatoarea îi învață pe copii să cultive și să îngrijească plantele, urmărirea unor animale , preșcolarul își formează un comportament pozitiv, exprimat prin capacitatea de a prețui lucrurile, de a se comporta atent, de a fi răspunzător pentru faptele sale.

Din acest punct de vedere, activitatea practică reprezintă o componentă a activității organizată în grădiniță și asigură legătura între componentele morale, intelectuale, morale, estetice și fizice a personalității copilului de vârstă preșcolară. Tema și conținutul activității se stabilește în concordanță cu programa, în special cele cuprinse în cunoaștere. Stabilirea tematicii și a conținutului diferitelor activități trebuie să se facă pornind de la acțiuni simple, cât mai accesibile copiilor preșcolari.

CAPITOLUL II

NECESITATEA EVALUĂRII LA COPIII PREȘCOLARI

2.1 Componentele constitutive ale procesului evaluativ

Ceea ce este semnificativ este că momentul verificării reprezintă ansamblul modalităților efective de “culegere” a informațiilor cu privire la nivelul rezultatelor școlare, al performanțelor ordin elevilor. De aceea, verificarea distinge două subcomponente:

metode de verificare și

instrumente de verificare.

Metodele de verificare sunt realizate în funcție de modalitățile concrete, obiective a performanțelor școlare ale elevilor (orale, scrise, analiza produselor activității) fie în raport cu gradul de specificitate al sarcinii (verificare nediferențiată, verificare individualizată).

Instrumentele de verificare se referă la ansamblul tehnicilor și procedeelor concrete de însușire a informațiilor cu privire la nivelul performanțelor școlare ale elevilor și se prezintă sub forma verificărilor curente, referatelor, testelor docimologice, examenelor etc.

În cea de a doua parte a procesului de evaluare didactică este măsurarea, definită De cele mai multe ori ca procedeu de punere în corespondență, pe baza anumitor reguli, a unor principii cu anumiți indicatori din experiență. De aceea, măsurarea, ca și componentă a demersului evaluativ, include raportarea performanțelor școlare ale elevilor la anumite standarde docimologice.

Performanța școlară înseamnă gradul de eficiență al comportamentului școlar într-o anumită situație educațională, eficiență ce rezultă din mobilizarea resurselor cognitive și afectiv-motivaționale ale elevului în situația confruntării cu un anume tip de sarcină școlară. Performanța școlară depinde atât de aptitudinile elevului sau copilului cât și de capacitatea acestuia de a le mobiliza (adaptare după Durand, M. 1991). Subliniem în acest context faptul că performanța școlară include în componența sa trei subdomenii: volumul de informație, gradul de înțelegere al respectivei informații și capacitatea de aplicare practică a acesteia.

Standardele docimologice cuprinde sistemul de referință, respectiv la părțile criteriale avute în vedere în cadrul operației de măsurare. Standardele docimologice prezintă, după unii specialiști trei forme esențiale de obiectivare precum și numeroase forme particulare de combinare a acestora. Aceste forme principale sunt:

1.cerințele întâlnite de programa școlară și de manual,

2. nivelul grupului educațional din care face parte copilul

3. nivelul performanțelor anterioare ale copilului

Esențial este că a treia componentă principală a procesului de evaluare este semnificarea. Putem afirma despre semnificare că este procesul complex de realizare în corespondență sau asociere a unor semnificații cu anumite fenomene, evenimente sau rezultate. În cazul individual al evaluării didactice semnificarea se referă la atribuirea de conotații valorizatoare nivelului de congruență dintre performanțele școlare ale copiilor și standardele docimologice aferente acestora, nivel de congruență stabilit anterior prin intermediul operației de măsurare.

Astfel, semnificarea este o componentă a demersului evaluativ,care prezintă două forme principale:

nota școlară și

calificativul.

Nota școlară este o formă de codare a nivelului performanței școlare sub formă de cifre, avînd anumite reguli anterior precizate și formate în timp. Notarea reprezintă căutarea la nivelul performanței școlare a unor trăsături, caracteristici care corespund unui model de referință ideal al respectivei performanțe.Esențial scalei de intervale constă în faptul că originea scalei este una convențională, neexistând un punct 0 impus de natura fenomenului măsurat așa după cum și nivelul maxim al scalei respective este tot unul convențional. Ceea ce nu putem afirma că un elev de nota 5 este de două ori mai slab decât un elev care are nota 10.

Calificativul, la fel ca și nota școlară, este o formă convențională între nivelul de congruență dintre performanța școlară și standardele docimologice, și este dată de formulări lingvistice de genul “foarte bine”, “satisfăcător” etc.In cazul semnificării prin acordarea de calificative evaluatorul determină o scală de măsură, care de această dată nu mai este una de intervale, ca în cazul notei, ci una ordinală.

Apreciem în acest sens că există trei aspecte:

nota reală, la fel ca și calificativul real, care determină obiectiv valoarea performanței școlare, (De Landsheere, G. 1975);

determinarea numărului de categorii al scalei nu aduce după sine creșterea gradului de precizie al notei sau calificativului; o scală cu mai mult de 9 – 10 categorii este dificil de folosit atât de către profesor cât și de către elev (Schorer, L. 1975);

De aceea rolul cel mai mare revine notelor, care se distribuie pe o scală de intervale care formează spații liniare ordonate, de la o extremă a nefavorabilității la o alta a favorabilității (Zamfir, C., Vlăsceanu, L., 1993).

Argumentarea constituie cea de a patra componentă a demersului evaluativ. În acest sens putem firma că argumentarea este un demers de natură explicativ-justificativă având rolul de facilita înțelegerea, la nivelul individului evaluat, a motivelor care au stat la baza acordării unei anumite note sau calificative.

De apreciat în acest sens este și faptul că argumentarea se diferențiază atât de condiționare (prin aceea că necesită acordul și participarea activă a copiilor) cât și de probare, care prin modul său de construcție și are un caracter de necesitate, ceea ce face ca în acest caz argumentarea să fie de folos (Grize, J.B., 1999).

Din alte puncte de vedere, argumentarea este componenta care ar putea să facă evaluarea mai inteligibilă pentru copii, de multe ori însă aceasta lipsește sau este prea puțin prezentă în repertoriul acțiunilor cu caracter docimologic, fapt ce determină un aspect negativ asupra procesului de învățământ în ansamblul său.

Argumentarea se realizează sub două forme:

argumentarea normativă și

argumentarea formativă.

1.Argumentarea normativă este formată,în cea mai mare parte pe domeniul justificativ, fiind din acest punct de vedere apropiată de probare. Efortul pe care îl depune educatorul este determinat asupra afirmării cu maximă claritate a normelor și criteriilor ce au stat la baza acordării unei note sau calificativ, argumentarea având forma unei expuneri mai mult sau mai puțin detaliate de motive.

Argumentarea de tip normativ rolul de a facilita, la nivelul educatorului, dezvoltarea capacității de operaționalizare a unor componente ale demersului evaluativ.

Argumentarea formativă reprezintă nu doar simpla obținere a acordului elevului cu privire la corectitudinea notei sau calificativului atribuit performanțelor sale școlare, ci aceasta determină asigurarea mobilizării copilului în direcția performanței.

Acest fapt se realizează prin intermediul modului de expunere a argumentelor, prin preocuparea de a ajuta copilul în conștientizarea progreselor înregistrate și de a prezenta nota sau calificativul acordat ca pe o premisă a obținerii ulterioare a unor performanțe de nivel superior.

2.2 Etapele realizării evaluării la nivelul procesului de învățământ

Etapele în care se realizeaza evaluarea in sistemul educational sunt: la început, pe parcursul procesului de învățământ și la sfârșitul lui. În funcție de acestea, se definesc și următoarele trei tipuri de evaluare: evaluarea inițială, evaluarea pe parcurs și evaluarea finală.

2.2.1 Evaluarea inițială

Evaluarea inițială se realizează de către educator la începutul anului școlar. Evaluarea inițială are un scop precis: acela de a stabili cât mai exact cu putință câteva lucruri absolut necesare fiecărui educator pentru a-și elabora strategia didactică la o anumită grupă anume. Care sunt aceste lucruri atât de necesare cadrelor didactice?

Primul, trebuie să răspundă la întrebarea următoare: au preșcolarii cunoștințele anterioare necesare învățării care urmează? Și dacă da, în ce măsură stăpânesc ei aceste cunoștințe (ca volum, dar și ca posibilitate de a opera cu ele)? Ne interesează nivelul de pregătire al preșcolarilor la un moment dat?

Al doilea, este răspunsul la întrebarea: cât poate să învețe fiecare copil la cunoașterea mediului sau în alt domeniu ? Pentru că e absurd să crezi că un copil preșcolar poate învăța la fel la toate domeniile din planul de învățământ! Capacitatea de învățare este și ea foarte importantă pentru strategia didactică ce va fi implementată de cadrul didactic.

Al treilea, se află punându-se întrebarea: Cât este dispus să învețe fiecare dintre copiii preșcolari în Domeniul Cunoașterii Mediului ? Cu alte cuvinte, cum poate educatoarea să-i motiveze? Evaluarea inițială are, deci, o funcție diagnostică și se realizează ori de câte ori un educator preia pentru prima dată o clasă de copii preșcolari. Cea mai simplă modalitate de a o realiza este testul. După ce educatoarea consultă programa grupei (claselor) anterioare și o compară cu programa clasei curente, stabilește lista problemelor esențiale din materia parcursă, fără de care el nu-și poate realiza sarcinile de predare în bune condiții. Pe baza acestei liste se formulează itemii testului de evaluare inițială care trebuie să determine dacă copiii săi și-au însușit sau nu anumite cunoștințe și deprinderi strict necesare continuării instruirii.

2.2.2. Evaluarea pe parcurs

Evaluarea pe parcurs este esențială și se mai numește evaluare formativă sau de progres, este un fel de barometru pentru educator și pentru copii, deoarece arată, pe tot parcursul instruirii,în ce stadiu se află rezultatele parțiale față de cele finale proiectate și le permite să-și amelioreze activitatea (educatorul, strategia de predare și copiii, pe cea de învățare). Ea are o funcție de reglare și de ameliorare a activității comune, a cadrului didactic și copiilor:

a.unele discipline sunt prevăzute cu un număr mai mare de ore în planul de învățământ, altele cu un număr mai mic de ore;

b.unii educatori au, deci, un contact mai îndelungat cu grupa de copii, iar alții mai redus;

c.unele domenii sunt mai greu de înțeles pentru copiii preșcolari, altele mai accesibile;

d.unele părți din materie sunt mai simple, altele mai complexe;

e.există grupe mai bune și grupe mai slabe pregătite

Este clar că nu toți educatori au aceleași modalități de evaluare și că ritmicitatea notării este diferit. Evaluarea pe parcurs se realizează în timpul anului școlar, pentru a determina progresul realizar de doamna educatoare.

De cele mai multe ori trebuie să avem grijă cum evaluăm copiii și să nu se realizeze prea des deoarece aceștia s-ar putea demotiva și chiar stresa. Optimul în evaluările pe parcurs este frealizat doar de educator, ținând cont de:

efectivele de copii,

timpul disponibil,

situația particulară a fiecărei grupe și a fiecărui copil (dacă copiii sunt capabili, conștiincioși și motivați să învețe, este inutil să-i evaluăm prea des; nu însă și în caz contrar – copiii delăsători sau care au o capacitate redusă de învățare).

În funcție de toți acești factori, educatorul va decide și asupra metodelor de evaluare. Acest subiect va fi prezentat în paragraful următor.

2.2.3. Evaluarea finală, cumulativă sau sumativă

Evaluarea finală, care semai numește și cumulativă sau sumativă are o funcție de selecție, de clasificare și/sau de certificare și este mai complexă pentru că ea oferă informații importante despre nivelul de pregătire al copiilor la sfârșitul unei etape de instruire (semestru sau an școlar, ciclu de școlaritate). La sfârsitul evaluării ar fi absurd să se creadă însă că la o evaluare finală copilul trebuie să știe tot. El trebuie să cunoască lucrurile esențiale din domeniul respectiv, în cazulnostru domeniul cunoașterii și să utilizeze cunoștințele pentru a le pune în practică. Cele mai întâlnite forme de evaluare sumativă sunt lecțiile de recapitulare la sfârțitul unui semestru sau an școlar.

Metode de evaluare

În general, metodele de evaluare și instrumentele utilizate în evaluarea performanțelor copiilor sunt de două tipuri:

1.metode de evaluare tradiționale cum ar fi:

a.probele orale

b.probele scrise

c.probele practice

2.metode de evaluare complementare sunt:

a.portofoliul

b.observația sistematică a copiilor

c.proiectul

d.tema pentru acasă

e.tema de lucru în clasă

f.autoevaluarea

În grădiniță, metoda cea mai des utilizată este portofoliul copilului. Educatoarea utilizează această metodă pentru a culege toate produsele realizate de copiii preșcolari. Pentru copil, portofoliul reprezintă cartea de vizită, adică mijlocul de valoare a datelor obținute prin evaluări realizate.

Portofoliul trebuie să conțină și observații realizate de doamna educatoare, unele precizări privind progresele realizate de copiii preșcolari, dar și alte aspecte care să le ofere sprijin și stimulare în activitățile lor.

În învățământul preșcolar nu se dau note, iar notarea este realizată prin stimularea unei steluțe de culoare roșie pentru copiii cu o finalitate foarte bună, o steluță albastră pentru copiii care au răspuns bine și verde pentru copiii mai slabi la sfârșitul unei lecții sau prin evidențierea lacunelor copiilor pe domenii de dezvoltare.

Avantajele utilizării acestei metode constă în:

-este o metodă de evaluare obiectivă din perspectiva particularităților vârstei timpurii

-este un instrument flexibil, care permite dobândirea acelor cunoștințe și deprinderi, abilități de dezvoltatre a copiilor preșcolari

-dezvoltă capacitatea copilului de autoevaluare, ei devenind mai conștienți de munca lor și de calitățile lor

-implicarea activă a copilului în activitățile de protejarea mediului

Dezavantaje ale portofoliului:

-implică timp și grijă permanentă pentru îmbogățirea porofolilui cu documente

-este o evaluare mai mult calitativă și mai ușor de aplicat pe grupuri

Observarea sistemică a comportamentului copiilor

De cele mai multe ori observarea sistemică a comportamentului copiilor este o metodă complexă de evaluare care se bazeză pe următoarele instrumente:

A.Fișa de evaluare

B.scara de clasificare

C.lista de control/ verificare

Fișa de evaluare trebuie să cuprindă:

1.date generale despre copil: nume,prenume, vârstă, climat afectiv, mediul din care provine

2.particularități ale proceselor intelectuale: gândire , limbaj, memorie, atenție, spirit de observație

3.aptitudini și interese

4.trăsături de afectivitate

5.trăsături de temperament

6.aptituni față de sine, domeniu/ colegi

7.evoluția aptitudinilor, atitudinilor, intereselor și nivelul de integrare

Scara de clasificare cuprinde frecvența cu care apare un anumit comportament și ele pot fi numerice, descriptive și grafice. Se vor formula întrebări de tipul:

În ce măsură copilul a participat la activitate?

a.mare măsură

b.mică măsură

c.frecvent

În ce măsură copilul a colaborat cu ceilalți:

a.mare măsură

b.mică măsură

c.frecvent

2.3.1 Metoda de evaluare orală

Metoda de evaluare orală este una dintre cele mai utilizate și se poate aplica individual sau pe grupe. Principalul avantaj al acestei metode îl constituie posibilitatea dialogului educator-copil, în cadrul căruia educatorul își poate da seama nu doar „ce știe” copilul, ci și cum gândește el, cum se exprimă, cum face față unor situații problematice diferite de cele întâlnite pe parcursul instruirii. Cu prilejul examinării orale, educatorul îi poate cere copilului să-și motiveze răspunsul la o anumită întrebare , după cum tot el îl poate ajuta cu întrebări suplimentare atunci când se află în impas.

Metoda are însă și unele dezavantaje:

1.ea este mare consumatoare de timp,

2. dificultatea de a selecționa, pentru toți copiii examinați, întrebări cu același grad de dificultate.

Ca să-i fie mai ușor, cadrul didactic poate avea în față, pe durata examinării, o fișă de evaluare orală, după modelul următor:

Grupa:………………..

Data:………………….

OBIECTUL DE STUDIU (Domeniul):…………………………………….

Nr.

Crt.

Numele și prenumele copilului

Conținutul răspunsului

Organizarea răspunsului

Prezentarea răspunsului

Concluzii,

observații,

NOTĂ

FB B S NS FB B S NS FB B S NS( Cucoș,C)

La conținutul răspunsului, cadrul didactic va ține seamă dacă acesta este corect și complet, prin raportare la obiectivele pedagogice urmărite și la conținuturile predate.

De cele mai multeori organizarea conținutului determină coerență și logică, îndeosebi, în timp ce, prezentarea răspunsului are în vedere ceea ce este fluent, clar, sigur, acuratețea limbajului, construcția frazei (care trebuie să fie logică și corectă din punct de vedere gramatical), originalitatea.

Semnificația simbolurilor utilizate este următoarea: FB – foarte bine, corespunzător notelor 10 și 9; B – bine, pentru 8 și 7; S – satisfăcător, pentru 6 și 5;

NS – nesatisfăcător, pentru 4 și mai puțin.

Deoarece în școala românească se utilizează scala de notare de la 10 la 1, iar pe fișa de evaluare orală se utilizează o scală cu patru trepte, profesorul evaluator trebuie să aibă în vedere că unui calificativ îi corespund două puncte din scala 10-1 (exemplu: FB se va exprima fie prin 10, fie prin 9, deci în fișă se va putea consemna + „x”, pentru 10 sau – „x”, pentru 9. Se pot utiliza și alte simboluri, la alegerea profesorului).(Cucoș, C)

2.3.2. Metoda de evaluare practică

Metoda de evaluare practică le permite cadrelor didactice să determine la ce nivel și-au format și dezvoltat copiii anumite deprinderi practice, capacitatea de „a face” (nu doar de „a ști”). Această metodă se realizează printr-o mare varietate de forme, în funcție de specificul obiectului de studiu de la dezvoltarea motricității fine și grosiere realizate de copii în mediul naturii,dar și realizarea unor modelaje din hârtie sau plastelină sau unele picturi in domeniul esteticși creativ, de exemplu tactilo-pictură. Și, la această categorie de probe, educatorii trebuie să stabilească unele criterii, norme și/sau cerințe pedagogice, pentru că, de fapt, evaluarea din învățământ, prin oricare dintre metode s-ar realiza are, prin excelență, o valoare, o semnificație pedagogică.(Cucoș,C)

De cele mai multe ori, aceste cerințe nu trebuie să difere de cele formulate pe parcursul instruirii, în schimb, ele trebuie să fie știute de copii, împreună cu baremurile (standardele) de notare.

2.3.3 Mediul de învățare

Grădinița este mediul de învățare prin care copilul se dezvoltă fizic, cât și socio-emoțional, dar mai ales capacitățile, aptitudinile, atitudinile de învățare. Dezvoltarea limbajului este o premisă fundamentală a copilului preșcolar în perioda trei-cinci ani.

În grădiniță, dezvoltarea cognitivă are un rol fundamental deoarece activitățile realizate de educatoare sunt importante în dezvoltarea memoriei, imaginației, atenției, dar și a spiritului de observație.

În scopul unei educații permanente, copilul este determinat să se joace pe centre de activitate, pentru a crea o atmosferă de învățare spontană asigurând condiții optime de dezvoltare a personalității copilului.

1.CENTRUL DE ACTIVITATE ARTĂ

-în acest centru copiii preșcolari vor dezvolta activități de desen, pictură, modelaj

-expunerea lucrărilor de desen, modelaj, pictură

-se dezvoltă creativitatea și îi stimuleazăpe copiii la acțiuni practice

-materialele de lucru nu trebuie să fie ascuțite sau periculoase și se va utiliza materiale care să nu fie toxice

În acest centru de activitate, educatoarea îi învață pe copiii preșcolari modelaje din plastelină, tactilo-pictură, modelaje obținute prin cocă, se pot atașa castane, ghinde din natură, frunze etc

Lucrările pot fi individuale, dar pot fi și produsele unor grupuri de copii, care se pot evidenția prin intermediul culorilor, a figurinelor, a amestecurilor. Educatoarea poate influența procesul creației și poate să îl ajute să termine desenul sau lucrarea.

Educatoarea adresează copiilor întrebări de genul Ce ai desenat ? Cum ai realizat acestea? Ce culori ai amestecat pentru a obține acest frumos verde? De aceea spațiul de expunere a lucrărilor trebuie să fie într-un loc vizibil și nu foarte aglomerat.

2.CENTRUL DE ACTIVITATE BIBLIOTECĂ

În acest centrul de activitate copiii pot să desfășoare activități care să le dezvolte limbajul, înțelegerea simbolurilor, coerența exprimării și încurajează dorința copilului de a vedea și de a cunoaște imaginile din carte.

Materialele sugerate în acest centru sunt:

-perne

-covor

-scaunul povestitorului

-cărți

-imagini din poveste

-cuburi cu povești

-fișe de lectură

-tablă magnetică

-cd-uri cu povești

Ceea ce este important în centrul de activitate Bibliotecă că împreună cu educatoarea, copiii pot să desfășoare jocuri-dramatizări. De asemenea, educatoarea va sprijini dezvoltarea copilului ținând cont de :

-poziția confortabilă a copiilor pe perne

-educatoarea să utilizeze o voce caldă

-utilizarea unor ilustrații semnificative pentru copii

-simularea copiilor de asculta poveștile activ și determinându-i să termine ei poveste

-să vină cu noi soluții sau să conceapă un alt final de poveste

3.CENTRUL DE ACTIVITATE ȘTIINȚE

În grădiniță, centrul de activitate științe cuprinde activități din cunoașterea mediului, activități matematice, educație ecologică, unde copiii preșcolari experimentează, descoperă, explorează fenomenele și obiectele pe baza celor observate.

Scopul educatoarei este de a le dezvolta copiilor capacitatea de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător, a fenomenelor. De cele mai multe ori , educatoarea încurajează să exploreze ce este în jurul lor și în același timp li se dezvoltă gândirea logica, capacitatea de grupare, ordonare, comparare, clasificare, măsurare etc. Prin jocuri și activități interesante, copiii sunt stimulați să coopereze , să comunice și să învețe în mod activ.

Materiale utilizate :

-colecție de roci, insectar, ierbar, acvariu, lupă

-plante, ghiveci, pamânt, semințe aflate în diferite stadii de dezvoltare, frunze, crengi

-planșe, cărți cu animale, plante, fenomene

-forme geometrice, cântar, metru, rigle gradate

4.CENTRUL DE ACTIVITATE CONSTRUCȚII

Acest centru este destinat în general construirii, unde copilul își dezvoltă gândirea prin relațiile cauzale și spațiale pe care le stabilește între obiecte și rezolvarea unor situații pe care le întâmpină în realizarea construcției.

MATERIALE SUGERATE:

-cuburi de lemn

-cuburi din plastic

-lego, bețișoare

-cutii de chibrituri

-materiale din natură (conuri, castane, frunze presate)

-lădițe cu nisip și forme (acolo unde este posibil)

5.CENTRUL DE ACTIVITATE CĂSUȚA PĂPUȘII (JOC DE ROL)

Acest centru este util pentru copiii preșcolari deoarece colțul căsuței reprezintă un loc unde ei pot sa-și amenajeze în diverse forme spațiul de joacă. Jocurile desfășurate în acest loc determină dezvoltarea socio-afectivă , dezvoltarea limbajului și al comunicării, al sănătății și igienei personale.

Materiale sugerate:

-păpuși

-truse de bucătărie

-trusă medicală

-trusă de electrician

-trusă de mecanic

-oale, cratițe pentru gătit (lingurițe, furculițe etc)

-halate

-bonete

-costume specifice unor personaje din povești

În acest loc se dezvoltă jocurile simbolice, iar prin aceste jocuri copiii învață despre ei, despre familie, despre societate, dezvoltându-și comunicarea, relațiie sociale, apartenența de grup, toleranța. Astfel de jocuri îi pregătește pe copii să fie adulți în multiple roluri cum ar fi bucătar, medic,electrician etc.

6.CENTRUL DE ACTIVITATE JOCURI DE MASĂ

Centrul Jocurilor de masă este preferat atât de fete, cât și de băieți prin diversitatea materialelor folosite care le dezvoltă atât din punct de vedere emoțional, afectiv, cognitiv.

Copiii prin astel de jocuri își dezvoltă:

-motricitatea fină și grosieră

-coordonarea ochi-mână

-deprinderi de îmbinare, triere, așezare în ordine

-clasificare, numărare, punere în corespondență

-percepțiile despre culoare, mărime, formă

-capacitatea de a rezolva situații problematice

-cooperarea în realizarea unor obiecte

-lucrul în echipă

Materiale sugerate:

-jocuri lego

-jocuri cu diferite forme

-cărți de joc

-domino/ loto cu imagini

-diferite materiale prin care copiii pot să sorteze, să combine pentru dezvoltarea creativității

Materialele trebuie păstrate în cutii, coșulețe speciale, etichetate și puse în locuri vizibile astfel încât copiii să-ți poată dezvolta imaginația și creativitatea.

Capitolul III

OBIECTIVELE ȘI IPOTEZELE CERCETĂRII

3.1 Cercetarea propriu-zisă

Această lucrare prezintă descrieri și activități practice cu privire la cunoașterea mediului înconjurător.Am observat că prin activitățile practice realizate de copiii preșcolari, ei au ajuns să conștientizeze ceea ce este în mediul înconjurător, să-i sensibilizeze și să-i facă mai responsabili cu lucrurile, fenomenele din mediul înconjurător.

3.2 SCOPUL CERCETĂRII: procesul de formare și sensibilizare a copiilor preșcolari față de cunoașterea mediului înconjurător

OBIECTIVELE CERCETĂRII:

1. Îmbogățirea cunoștințelor despre obiecte, fenomene, animale, din mediul înconjurător

2. stimularea curiozității copiilor față de obiectele, fenomenele lumii reale, a intereselor de cunoaștere în funcție de vârstă

3. cultivarea sprirtului de observație și dezvoltarea activității analizatorilor: vizual, auditiv, tactil, chinestezic, olfactiv, gustativ

4. stimularea participării active a copiilor pentru cunoașterea realității înconjurătoare

CAPITOLUL IV

METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1 IPOTEZA CERCETĂRII:

În cadrul cercetării, am propus următoarea ipoteză de lucru: aplicarea unor teste de cunoașterea mediului pentru familiarizarea copiilor preșcolari cu unele trăsături ale fenomenelor realității din mediul înconjurător, dar și cultivarea interesului pentru cercetarea obiectelor, fenomenelor din natură, a atitudinii pozitive față de protejarea naturii.

4.2 VARIABILELE CERCETĂRII

Variabila independentă a fost reprezentată prin aplicarea sistematică, pe parcursul a trei luni, teste de evaluare și fișe de lucru

Variabile dependente

Nivelul de dezvoltare a compentenței de cunoașterea mediului înconjurător s-a realizat cu ajutorul unor indicatori:

recunoașterea obiectelor și fenomenelor din mediul înconjurător cu ajutorul unor metode și tehnici specifice vârstei

înțelegerea fenomenelor naturii

stimularea curiozității copiilor față de fenomenele lumii reale cu ajutorul fișelor, restelor de evaluare

LOCUL ȘI PERIOADA DE DESFĂȘURARE:

Cercetarea s-a desfășurat la Grădinița nr.27 din Baia Mare din județul Maramureș, care funcționează cu opt grupe, urmărindu-se la grupa mijlocie dezvoltarea cunoștințelor despe mediul înconjurător.

PERIOADA DE CERCETARE : 1MARTIE-30 MAI 2015

EȘANTIONAREA PARTICIPANȚILOR

În vederea stabilirii obiectivului și a verificării ipotezei de lucru specifice, au fost cuprinși în cercetare un număr de 50 de copii de la Grădinița nr.27, Baia Mare. Copiii au vârste cuprinse într 5 și 6 ani, respectiv grupele mari.

EȘANTIONUL DE CONȚINUT

Acest eșantion de conținut surprinde acele conținuturi științifice în concordanță cu curriculum național pentru preșcolari din grupele rspective. De aceea, ne-am propus să respectăm cerințele unui program adecvat învațării și educației din grădiniță.

METODE ȘI INSTRUMENTE DE CERCETARE

În cercetare am utilizat următoarele metode:

-metoda observației

-fișe de lucru

-fișe de evaluare

-metode matematice-statistice de culegere a informațiilor și prelucrare a datelor și întocmirea tabelelor cu rezultate

-interpretarea cantitativă a constatărilor (reprezentări grafice, calcularea unor indici)

CAPITOLUL V

PREZENTAREA REZULTATELOR ȘI

INTERPRETAREA REZULTATELOR

Cercetarea s-a desfășurat în perioada 1 martie- 31 mai 2015, fiind implicate cele două grupe de la Grădinița 27 din Baia Mare: grupa experimentală – grupa mijlocie A și grupa de control- grupa mijlocie B.

Cercetarea cuprinde trei etape:

1.Etapa constatativă- prin care au fost preluate datele propriu-zise, pe bază de observații, fișe de lucru, stabilindu-se nivelul decunoștințeasupra mediului înconjurător.

2.Etapa experimentală- care este o etapă cu caracter instructiv și formativ, fiind introduse variabilele, metodele și tehnicilede lucru.

3.Etapa finală- au fost evaluate rezultatele: datele finale dintre cele două grupe mijlocii A și B

Fișa de evaluare numarul 1 (anexa nr.1)

Tema: Flori și culori

Grupa mijlocie A

Privește și denumește florile de primăvară

Care sunt părțile componente ale ghiocelului

Colorează toate florile și spune ce alte culori mai pot avea?

Încercuiește altă floare care are rădăcină ca o ceapă.

În urma evaluării s-au obținut următoarele rezultate:

Aceste rezultate arată că un număr de15 copii au obținut steluțe roșii , 7 din ei au obținut albastre și 3 copii au obținut steluțe verzi.

Grupa mijlocie B

În urma evaluării s-au obținut următoarele rezultate

Fișa de evaluare nr.2 (anexa nr.2)

Tema:Legume și fructe timpurii

Grupa mijlocie A

Privește și numește legumele timpurii de primăvară.

Colorează leguma de la care se mănâncă frunzele.

Colorează fructele de primăvară. Sub ce formă se pot mânca aceste fructe?

În urma evaluării s-au obținut următoarele rezultate

În urma evaluarii un număr de 19 copii au obținut steluțe roșii, cinci copii au obținut steluțe albastre și un copil a obținut verde. Se observă o îmbunătățire a cunoștințelor copiilor preșcolari.

Grupa mijlocie B

În urma evaluării s-au obținut următoarele rezultate:

Fișa de evaluare nr.3(ANEXA NR.3)

Tema:Insecte și păsări

Grupa mijlocie A

Privește și denumește insectele din imagine.

Colorează insectele harnice.

Cum se numesc păsările care își fac cuibul?

Colorează florile de pe crenguță?

Imită glasul păsărilor și insectelor pe care le stii.

În urma evaluării s-au obținut următoarele rezultate: douăzeci de copii au obținut steluțe roșii , cinci copii steluțe albastre și niciun copil nu a obținut verde, ceeace înseamnă că preșcolarii au fost bine pregătiți.

Grupa mijlocie B

Fișa de evaluare nr.4 (anexa nr.4)

Tema: Vara

Grupa mijlocie A

Privește și spune ce podoabe are zâna Vara în păr.

Colorează macii și spicele de grâu din părul zânei.

În urma evaluării s-au obținut următoarele rezultate: nouăsprezece copii au obținut steluțe roșii, patru copii au obținut steluțe albastre și doi copii au obținut steluțe verzi.

Grupa mijlocie B

În urma evaluării s-au obținut următoarele rezultate:

Fișa de evaluare nr.5 (anexa nr.5)

Tema Lumea mărilor

Grupa mijlocie A

1.Privește și denumește viețuitoarele lumii acvatice din fișă

2.Colorează peștele cel mare

3.Încercuiește peștele cel mai rău

4.Ce îl ajută pe pește să înoate? Dar să respire?

5.Desenează lângă steaua de mare o steluță.

Grupa mijlocie A

În urma evaluării s-au obținut următoarele rezultate:16 copii au obținut steluțe roșii , cinci au obținut steluțe albastre și 4 copii au obținut steluțe verzi.

Grupa mijlocie B

În urma evaluării s-au obținut următoarele rezultate: 18 copii au obținut steluțe roșii, iar șapte din ei au obținut steluțe albastre și niciun copil nu a obținut verde, ceea ce rezultă că este o grupă de copii cu un nivel mai bun decât grupa A.

Test de evaluare finală (anexa nr.6)

Grupa mijlocie A

Privește și denumește cu un cuvânt obiectele desenate pe fiecare linie.

Încercuiește imaginea care aparține anotimpului primăvara de pe fiecare rând.

Colorează fructele.

În urma evaluării s-au obținut următoarele rezultate: douăzeci de copii au obținut steluțe roșii, trei copii au obținut steluțe albastre și doi copii au obținut verde.

Grupa mijlocie B

În urma evaluării finale s-au obținut următoarele rezultate:

CAPITOLUL VI

Concluzii

În cercetarea de față, am încercat să conturez modul în care am aplicat fișele de evaluare care au contribuit la îmbogățirea cunoștințelor despre obiecte, viețuitoare și fenomene din mediul înconjurător, dar și cunoașterea mai amănunțită a unor însușiri specifice acestora.

Am constat familiarizarea copiilor cu unele obiecte din mediul înconjurător, o percepere mai organizată și sistematică a obiectelor, a principalelor părți componente și a unor însușiri caracteristice.

Fișele de evaluare date copiilor preșcolari au condus la îmbogățirea vocabularului activ în procesul nemijlocit de cunoaștere a realității, dar și stimularea curiozității copiilor față de fenomenele lumii reale, a intereselor de cunoaștere specifice vârstei.

În evaluarea copiilor s-au folosit metode moderne specifice grupei lor, s-a îmbinat modernul cu tradiționalul, ceea ce a condus la formarea deprinderii de a aplica în practică cunoștințele noi, cunoștințele învățate, sub îndrumarea educatoarei: îngrijirea plantelor, descoperirea florilor în anotimpul primăvara, ocrotirea naturii.

În urma cercetării efectuate s-a ajuns la următoarele rezultate:

1.utilizarea adecvată a fișelor de evaluare au condus la îmbogățirea cunoștințelor copiilor preșcolari despre mediul înconjurător ceea ce a ridicat nivelul grupei mijlocii de la grădinița nr.27 din Baia Mare

2.metodele și procedeele utilizate au contribuit la dezvoltarea spiritului de observație la copiii preșcolari din grupa mijlocie

3.în timpul aplicării evaluării s-a urmărit dezvoltarea operațiilor gândirii: analiză, sinteză, comparația în acțiunea copiilor cu obiectele cunoașterii, dar și stimularea atenției

4.cultivarea capacității de verbalizare a celor cunoscute pe baza observațiilor efectuate în mediul înconjurător

Astfel, în cadrul activităților organizate în mijlocul naturii la grupele mijlocii din grădiniță, copiii s-au confruntat cu realitatea printr-o percepere activă, prin acțiuni directe asupra obiectelor și fenomenelor din mediul înconjurător. Copiii preșcolari au examinat cu atenție și curiozitate și au răspuns la întrebările din fișele de evaluare, determinând caracteristicile esențiale ale lucrurilor, fenomenelor,obiectelor cu care au venit în contact .

Bibliografie selectivă:

1.Aebli,H.,(1973) Didactica psihologică, EDP, București

2.Berger,Gaston.,(1973) Omul modern și educația sa, EDP, București

3.Berger, Rene.,(1975) Artă și comunicare, Ed.Meridiane, București

4.Berstein, Basil,(1978) Studii de sociologie a educației, EDP, București

5.Boss, Gilbert( 1975) Art et societe, Ed. Grand Midi, Paris

6.Cerghit ,Ioan (1980) Metode de învățământ, EDP , București

7.Cerghit, Ioan(1986) Procesul de învățământ și sinteze pe teme pe didactica modernă, EDP,București

8.Cucoș, Constantin(2006) Pedagogie, Ed.Polirom, Iași

9.Dewey, John (1972) Democrație și educație,EDP, București

10.Drăgan,Ion(1993) Cercetarea psihopedagogică-ghid pentru elaborarea lucrării metodico- științifice în vedera obținerii gradelor, Ed.Tipomur, Târgu-Mureș

11.Dubesse, Maurice, (1981) Etapele educației, EDP, București

12.Gagne,R.M ,(1975) Condițiile învățării, EDP,București

13.Galperin,P, J, Studii de psihologia învățării,EDP București

14. Grigoraș, Ioan,(1982) Personalitatea morală,Ed Stiințifică și Enciclopedică, București

15.Ionescu, Miron , Radu, Ion (1995) Didactica modernă,Ed. Dacia, Cluj-Napoca

16.Jinga, Ioan, Negreț, Ioan (1982) Predarea și învățarea eficientă, în revista de Pedagogie nr.1-6

17.Joița, Elena (1994)- Didactica aplicată, Ed. Didactica, Craiova

18.Macavei, Elena, (1997) Pedagogie, EDP, București

19.Nicola, Ioan, (1992) Pedagogie EDP,București

20.Păun,E.,(2002), Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative, Ed.Polirom , Iași

21.Pătrăuță, T.,(2011), Fundamentele pedagogiei, Ed.University Press, Arad

22.Piaget, Jean, (1965) Psihologia inteligenței, Ed.Stiințifică, București

23.Revista de pedagogie-(1997)-Educație ecologică

24.Radu, I.,T.,(1999) Evaluarea în procesul didactic, EDP, București

25.Roșca, Alexandru (1980) Psihologie generală,EDP,București

26.Stanciu ,Stoian (1995) Cercetarea pedagogică, EDP, București

27.Stoica,Marin (1995) Pedagogia școlară, Ed.Gh.către Alexandru, Craiova

ANEXA NR 1

ANEXA NR 2

ANEXA NR 3

ANEXA NR 4

ANEXA NR 5

ANEXA NR 6

Anexa nr 7

Proiect didactic

Unitatea de învățământ: Grădinița nr.27

Grupa : Mijlocie

Prof. Buda Claudia

Domeniul experiențial : știință

Tema : Când , cum și de ce se întâmplă?

Disciplina :cunoașterea mediului

Tema activității : Toamna

Mijloc de realizare : Lectură după imagini

Scopul activității: consolidare de cunoștințe

1.- verificarea cunoștințelor legate de anotimpul toamna

2. – consolidarea deprinderii de a “ citi”imagini referitoare la anotimpul toamna

3.- educarea spiritului de observație ,a rapidității în gândire și acțiune

4- dezvoltarea capacității de a stabili conexiuni între elementele tabloului

5.- dezvoltarea unei atitudini pozitive ,pline de interes,în timpul desfășurării

activității

Obiective operaționale

a. Cognitiv

– să enumere aspectele caracteristice anotimpului toamna

– să analizeze elementele componente ale imaginilor prezentate

– să formuleze întrebări și să corecteze răspunsurile colegilor

– să se exprime corect din punct de vedere gramatical și să-și exprime ideile în mod cursiv

– să aleagă jetoanele corespunzătoare ,conform sarcinii date

b. Afectiv-motivațional

– să manifaste interes pentru conținutul activității

– să coopereze în formularea întrebărilor și în rezolvarea sarcinilor date

– să se bucure de rezultatele muncii lor

c. Psiho-motorii

– să mânuiască corect și cu atenție materialele puse la dispoziție

– să adopte o poziție corectă a corpului în timpul activității

– să execute mișcările sugerate de textul cântecului

Metode și procedee : conversația, explicația, exercitiul , problematizarea,

munca în grup , metoda :” jurnalul grafic”

Mijloace de realizare : imagini cu aspecte de toamnă ,4 coli de hârtie format

A 4 , împărțite în 9 părți egale , jetoane , clopoțel

Forma de organizare : frontal , pe grupuri

Locul de desfășurare : sala de grupă

Durata : 30-35 min.

Elemente de joc : surpriza , semnalul clopoțelului , aplauze

Material bibliografic :

1 Curriculum pentru învățământul preșcolar – M.E.C.T. , 2008

2 E. Gongea, G. Reiu , S. Breban “ Activități bazate pe inteligențe multiple”

3 Ghid metodic “Metode interactive de grup” , Editura Arves

Desfășurarea activității