. Necesarul Fondului de Rulment

CAPITOLUL 1.

INTRODUCERE

„Analiza financiară este activitatea de diagnosticare a stării de performanță financiară a întreprinderii la închiderea exercițiului. Ea își propune să stabilească punctele tari și punctele slabe ale gestiuni financiare , în vederea fundamentării unei noi strategii de menținere și de dezvoltare într-un mediu concurențial ”.

Bilanțul contabil constituie principala sursă informațională pe baza căruia se face analiza financiară. Din componentele bilanțului contabil , fiecare are un anumit șir în analiza financiară.

Din punct de vedere financiar , fiecare element activ reprezintă o reducere de fonduri bănești , în vederea constituirii unei structuri de producție , adecvate intențiilor productive ale întreprinzătorilor. Elementele de activ sunt structurate , după gradul lor de lichiditate , în intenția de a obține cea mai operativă recuperare a capitalurilor investite și o rentabilitate ridicată. În bilanț se înscriu , mai întâi , activele cele mai puțin lichide ( cu perioada cea mai mare de recuperare ) : imobilizări necorporale , corporale și financiare. Acestea se mai numesc și alocații permanente.

Se înscriu apoi activele circulante , mult mai lichide decât imobilizările , din care cauză sunt numite și alocări ciclice , în cele din urmă se înscriu eventualele pierderi , care se asimilează cu o diminuare de capitaluri proprii.

Pasivul bilanțului reflectă , din punct de vedere financiar , sursele de proveniență a capitalurilor proprii și împrumutate. Ele sunt structurate după gradul de exigibilitate.

Datoriile pe termen scurt sunt cele mai exigibile ,ele sunt contractate pentru necesități de producție și le întâlnim , adesea , sub denumirea de datorii de exploatare.

Alocările permanente ( în imobilizări ) sunt , în principiu , acoperite din surse permanente (capitaluri proprii și datorii financiare). Cu cât sursele permanente sunt mai mari decât necesitățile permanente de alocare a fondurilor bănești ,cu atât întreprinderea dispune de o marjă de securitate , care o pune la adăpost de evenimentele neprevăzute.

Acest surplus de surse permanente , angajat de ciclul de finanțare al investițiilor , poate fi „rulat” pentru reînnoirea stocurilor și creanțelor. Această utilizare potențială a marcat și denumirea lui , și anume acea a fondului de rulment. El este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului finanțării pe termen scurt.

Faptul că fondul de rulment se determină prin calcul , nefiind în bilanț un post distinct , este o consecință a gestiunii globale a resurselor unităților patrimoniale , fără a se separa de resursele de investiții de cele de producție. Utilizarea globală , fără destinații prestabilite a resurselor dă unității în cauză libertatea de a aloca resurse acolo unde este nevoie de finanțare. Această libertate trebuie să fie însoțită de o mare responsabilitate în ceea ce privește politica de finanțare a activității pentru a asigura dezvoltarea echilibrată a tuturor sectoarelor de activitate. Astfel , nu pot fi neglijate necesitățile de finanțare a investițiilor ( cu efecte benefice în timp ) în favoarea necesităților de finanțare a producției ( cu efecte imediate ) , deoarece se afectează strategia de dezvoltare a unității în raport cu o economie concurențială.

Fondul de rulment pozitiv reprezintă resurse permanente mai mari decât utilizări permanente , ceea ce duce la utilizarea resurselor permanente pentru finanțarea activelor circulante.

Fondul de rulment negativ reflectă absorbirea unei părți din resursele temporare sau ciclice pentru finanțarea unor utilizări permanente.

Mulți analiști financiari apreciază că fondul de rulment reprezintă cel mai important indicator al echilibrului financiar al întreprinderii. În cele din urmă , el este rezultatul arbitrajului între finanțarea pe termen lung și finanțarea pe termen scurt.

CAPITOLUL 2.

FINANȚĂRI PE TERMEN LUNG ȘI MEDIU

Finanțările pe termen lung prin îndatorare sunt în toate cazurile , finanțări extreme, în sensul că sursele vin din afara entității împrumutate. Ele pot fi realizate atât sub formă directă , prin care agenții economici cu necesități de finanțare se împrumută pe piața financiară direct de la cei care au lichidități de plasat , cât și în mod indirect , când între deținătorii de lichidități și cei cu necesitări de finanțare apar intermediarii financiari sub forma băncilor și a altor instituții nebancare.

2.1. Împrumutul obligatar

Apelul la economiile publice sau împrumutul obligatar este un contract de credit încheiat între o masă de creditori și un singur debitor , o modalitate de procurare de resurse financiare pe termen lung și într-un cuantum ridicat , necesar configurării creșterii economice și respectiv unor obligații de plăți asumate împrumutul obligatoriu este accesibil marilor societăți pe acțiuni sau statului.

2.1.1. Împrumutul obligatar privat

Pentru a emite un împrumut obligatar , societatea pe acțiuni trebuie să aibă cel puțin doi ani de existență și două bilanțuri legal aprobate de organele fiscale , să ofere garanții obligatarilor. Decizia de emisiune de obligațiuni revine consiliului de administrație al societății pe acțiuni sau AGA cu o majoritate de cel puțin două treimi.

Împrumutul obligatar prezintă avantajul esențial că remunerația (cupoanele) se deduce din profitul impozabil , făcându-l mai accesibil .

Împrumuturile obligatare se pot emite fie individual , de către societăți comerciale puternice , fie grupat. Această a doua variantă poate avea loc prin asocierea mai multor agenți economici care să garanteze solidar împrumutul sau prin intermediul unor instituții sau organisme de plasament colectiv , constituite ca societăți anonime, care repartizează fondurile recepționate sub formă de credite întreprinderilor aderente cu nevoi de finanțare.

Împrumutul obligatar grupat prezintă avantajul pentru emitant că suportă costuri administrative mai reduse , întrucât o parte a cheltuielilor este repartizată întreprinderilor împrumutate.

2.1.2. Împrumutul obligatar public

Alături de îndatorare pe termen scurt prin bonuri de tezaur , statul recurge la piața financiară și în scopul împrumuturilor pe termen lung. În țările cu economie de piață statul este principalul emitent de obligațiuni. Apelul la economiile publice poate fi lansat pe piața internă sau pe piețele financiare eterne. Durata de viață a unui împrumut obligatar a căpătat , în ultimul timp , tendința de reducere , determinată de marea fluctuație a ratei dobânzii , dar și de aversiunea subscriitorilor față de lichiditate.

Obligațiunea este un titlu de credit pe termen lung emis de către o societate pe acțiuni , o societate guvernamentală sau municipală , a cărei rambursare este , în mod obișnuit , garantată prin bunuri patrimoniale sau ipoteci.

Obligațiunile semnifică un împrumut acordat de o masă de creditori unui anumit debitor. Fiecare creditor primește un înscris care se numește certificat de obligațiune sau mai simplu obligațiune , care are înscrisă valoarea nominală. Obligațiunile reprezintă valori mobiliare , emise în diferite sume și pot fi transmise liber de la un deținător la altul , prin negociere pe piața bursieră sau etrabursieră.

2.2.Împrumuturi de la instituții financiare specializate

Apelul la organisme specializate presupune efectuarea de împrumuturi pe termen lung sau mijlociu de la banci și alte instituții specializate. De regulă , băncile comerciale se ocupă cu creditarea pe termen mediu și scurt având reticențe în a-și imobiliza capitalurile pentru perioade îndelungate. În aceste condiții , în multe țari operațiunile de creditare pe termen lung sunt preluate de stat , prin intermediul unor instituții financiare specializate sau chiar de către diverse instituții financiare private , nebancare.

Dacă împrumutul se realizează din fondurile publice , statul poate crea facilități pentru împrumutați sub forma unor subvenții pentru echipamente , pentru locuri izolate și cu condiții grele. Dacă împrumutul se efectuează de la diverse organisme financiare specializate facilitățile oferite de stat se pot materializa în compensarea parțială a costului împrumutului , garantarea împrumuturilor efectuate de întreprinzători etc.

Caracteristicile anunțate fac ca aceste împrumuturi să fie mai lejere , mai ușor de suportat decât împrumuturile bancare.

Împrumutul este unitar , nu fracționat ca în cazul obligațiunilor. Se stabilește un scadențar , prin contract , care poate prevedea și o perioadă de grație. Rambursarea se face , de regulă , în rate sau semestriale constante ,deși este posibilă practicarea unor rate anuale regresive. Dobânda se calculează la valoarea împrumutului nerambursat. Se practică garanții reale. Cheltuielile de realizare a împrumutului sunt foarte scăzute , fapt pentru care costul actuarial al operațiunii de creditare este de rata nominală a dobânzii.

2.3. Credite bancare pe termen mijlociu

Băncile oferă în mod obișnuit credite pentru investiții pe termen mijlociu și mai rar pe termen lung , acestea din urmă fiind caracteristice altor instituții și organisme financiare.

Creditele bancare se acordă pe bază de garanții ferme prezentate de debitori. De fapt, toate condițiile creditului se negociază între bancă și debitori : rata dobânzii, termenul de rambursare, eventuala perioadă de grație, penalizări pentru nerespectarea clauzelor contractuale etc.

Creditele bancare pe termen mijlociu , 2 – 7 ani , joacă un rol important în finanțarea societății comerciale , fiind destinat acoperirii cheltuielilor de investiții în echipament de protecție , amenajării , cheltuielilor pentru inovări , cercetări etc.

2.3.1. Creditele pe termen mijlociu mobilizabile se materializează în efecte financiare care se pot sconta la bancă sau resconta de către băncile comerciale la banca centrală. Astfel de credite pot să prevadă și o perioadă de grație de 1 – 2 ani acordată debitorului , dacă creditul este acordat pe un termen între 5 – 7 ani se numește credit pe termen mediu prelungit.

În această categorie se încadrează și creditele acordate pentru promovarea exporturilor , mai ales de utilaje și echipamente sau pentru executarea de lucrări.

2.3.2. Creditele pe termen mijlociu nemobilizabile au aceeași destinație ca și cele mobilizate ; banca nu mai primește nici un efect financiar din partea beneficiarului , în schimb dispune de garanții materiale constituite în gaj de către debitor sau de o garanție a unor instituții financiare specializate , durata creditului se poate extinde până la 7 ani , orice bancă comercială putând acorda pe baza unui contract încheiat cu debitorul.

2.3.3 Rambursarea creditelor se realizează în conformitate cu clauzele contractuale anual , semestrial , trimestrial sau lunar , fără perioadă de grație.

Dacă se convine ca creditul să aibă loc la intervale de timp mai scurte de un an pentru calcularea anuităților se impune , în prealabil , transformarea ratei anuale a dobânzii , prevăzută în contractul de credit în rate lunare , trimestriale etc. , echivalente.

2.4. Leasing – ul

Leasing -ul sau credit contract de închiriere reprezintă o metodă de finanțare care , în esență , se poate asimila împrumutului. Întreprinderea utilizatoare a obiectivelor de investiții ce se dobândesc nu are calitatea de proprietar , ci uzufructier , un fel de chiriaș în acest contract. Contractul de credit se încheie pentru o perioadă determinată – în general , până la amortizarea activului fix – în cursul căreia nici o parte nu poate utiliza contractul.

După cum am arătat din punct de vedere contabil debitorul nu are calitatea de proprietar , bunul neapărând în activul său bilanțier. În același timp însă , angajamentele de leasing figurează obligatoriu în datorii extrabilanțiere (anexă la bilanț). Plățile făcute către proprietar sunt deductibe către proprietar sunt deductibile din impozitul pe profit datorat statului – ceea ce face ca acest credit să fie foarte avantajos. Plățile acoperă atât amortizarea împrumutului , cât și costul acestuia , adică remunerarea normală a capitalului adus de societatea de leasing.

Din punct de vedere economic , angajamentele ce decurg din creditul –contract de închiriere fac parte din datoriile pe termen mijlociu sau lung. Întreprinderea obține utilizarea la început , apoi devine proprietar al activului fix , în schimbul plăților periodice și al cumpărării valorii reziduale.

Din punct de vedere financiar leasingul reprezintă avantaje în raport cu creditul obișnuit :posibilitatea acoperirii integrale a necesarului de capital , avantaje fiscale.

Creditul – contract de închiriere este o operațiune de finanțare care permite întreprinderii să dispună de un bun după cum crede de cuviință , fără a fi necesar să –și constituie fond de investiții , ci plătind o chirie.

Întreprinderea își alege bunul pe care dorește să –l exploateze , examinând ea însuși împreună cu furnizorul caracteristicile tehnice și condițiile de cumpărare ; comanda este adresată producătorului prin intermediul societății de credit ¤ ; contractul intră în funcțiune începând cu livrarea materialului către utilizator ; durata închirierii este prevăzută , în general , pentru perioada de viață economică a utilajului sau pentru perioada amortizării fiscale ; la expirarea termenului contractual există trei posibilități :

fie înapoierea bunului către proprietar

fie cumpărarea lui la o valoare reziduală prevăzută în contract

fie reînnoirea creditului –contract de închiriere.

Chiriile plătite periodic de utilizator se compun din contravaloarea amortizării , din costul capitalului utilizat (dobânda ) , din prețul serviciilor (comisionul ) furnizate de întreprinderea de credit ¤, precum și dintr–o primă de risc. De cele mai multe ori plățile periodice sunt stabilite după un barem regresiv anual , cu defalcări trimestriale , urmând ca în final suma totală a plăților să depășească cu 15 – 20 % valoarea bunului închiriat.

2.5. Costul total al capitalului

Finanțările pe termen lung au în vedere ansamblul surselor de acoperire a cheltuielilor de investiție , atât a surselor proprii , cât și a celor obținute prin angajamente la termen. Costurile aferente finanțărilor pe termen lung se referă atât la capitalul de împrumut.

Compararea costurilor este , în genere , dificil de realizat ca urmare a deosebirilor existente între diverse modele de finanțare. Chiar și pentru creditele pe termen mijlociu și lung compararea costurilor , și deci alegerea celui mai avantajos credit , este o operațiune complicată din cauza multiplelor posibilități de stabilire a scadențelor , a capitalizării dobânzilor în cazul acordării pe perioade de grație a diverselor a diferitelor comisioane sau cote de risc etc.

Capitalul propriu trebuie remunerat ca și cel împrumutat , costul capitalului este independent de sursele de finanțare și , de asemenea , independent de caracteristicile economice ale întreprinderii.

Costul total al capitalului permite o legătură esențială între totalitatea nevoilor de fonduri și totalitatea resurselor pe care le poate mobiliza. În orice moment riscul și rentabilitatea se repercutează asupra diferitelor elemente din pasivul bilanțului , piața fiind cea care evaluează titlurile (acțiuni , obligațiuni etc.) ținând cont de costurile sau rentabilitatea cerute pe piața financiară.

De aici rezultă că se poate reconstitui costul capitalului unei întreprinderi plecând de la rentabilitatea cerută pe piață pentru fiecare categorie de titlu financiar din portofoliu , ¤ cu ponderea ce o deține în finanțarea totală a întreprinderii.

CAPITOLUL 3.

FINANȚĂRI PE TERMEN LUNG

3.1. Decizia de finanțare pe termen scurt

Deciziile de finanțare pe termen lung fixează cadrul general al dezvoltării unei societății comerciale. Ele sunt temeinic fundamentate și cel mai adesea ireversibile.

Deciziile de finanțare pe termen scurt sunt subordonate deciziilor pe termen lung , fiind decizii curente , de corelare. Acest caracter al deciziilor pe termen scurt poate antrena pierderi însemnate sau chiar încetarea plăților. Spre exemplu , un plasament pe termen scurt greșit conceput poate provoca fie o pierdere , fie un profit mai mic ; falimentul unui client important poate conduce la depunerea bilanțului ;o proastă proporționare între finanțările pe termen scurt și cele pe termen lung poate conduce la costuri suplimentare și deci reducerea rentabilității ; o subevaluare sau supraevaluare a necesităților de finanțare pe termen scurt se poate reflecta negativ în situația lichidității financiare și a capacității de plată a agenților economici creând pe parcursul anului , fie excendent de lichidități ce nu–și găsesc un plasament convenabil , fie deficit de lichidități care nu poate fi acoperit la timp și în mod economicos.

Spre deosebire de finanțările pe termen lung care vizează active imobilizate ,cu un anumit grad de independență față de fluctuațiile procesului economic specific , finanțările pe termen scurt vizeză activele de exploatare ale căror cuantum variază promt în funcție de creșterea sau descreșterea activității de la un an la altul , de la un trimestru la altul , sau de la un sezon la altul. În aceste condiții decizia de finanțare pe termen scurt trebuie să răspundă nu numai cerințelor de acoperire financiară a activelor circulante în cuantumul necesar și la termenele prevăzute , dar să prezinte și suficientă elasticitate , capac de adaptare la nevoile concrete ale diverselor etape , să poată fi majorante sau reduse , după caz , când cerințele exploatării o impun.

Multe societăți comerciale înregistrează variații însemnate ale volumului activitații economice de la un trimestru la altul , ceea ce impune ca necesarul permanent de active circulante să fie ¤ , în măsura posibilităților , din capitalele permanente , iar nevoile care apar în perioada de vârf de activitate să fie finanțate prin resurse de trezorerie , care pot fi adaptate cu ușurință nevoilor reale ale exploatării.

O asemenea strategie a finanțărilor pe termen scurt permite folosirea judicioasă a resurselor proprii atrase și împrumutate , cu efecte favorabile pe linia economicității și rentabilității.¤

3.2. Resurse de finanțare a activelor circulante

Stabilirea necesarului de active circulante reprezintă ,desigur , o operașiune importantă în ansamblul muncii financiare ; în ultimă instanță estimarea necesarului nu reprezintă decât baza de plecare pentru stabilirea și procurarea fondurilor acoperitoare.

Acoperirea financiară a fondurilor circulante se realizează , pentru marea majoritate a unităților cu capital de stat sau mixt ,în participație , adică cu fonduri proprii și credite bancare.

Acoperirea financiară a activelor circulante într–o anumită proporție cu fonduri proprii este avantajoasă atât pentru independența întreprinderii respective , cât și pentru costul mai redus al capitalului propriu în comparație cu costul creditelor – mai ales în cadrul actualelor dobânzi înalte.

Principala finanțare a activităților circulante pentru societățile comerciale și funcțiune este profitul. Conducerea societății decide în fiecare an partea din profitul net ce poate fi afectată creșterii fondurilor proprii pentru active circulante. În dimensionarea profilului destinat funcționării activelor circulante se ține seama și de posibilitatea folosirii pentru aceeași destinație a resurselor atrase și în primul rând al pasivelor stabile.

Prin pasivele stabile se înțelege datoria minimă permanetă a societății către terți , persoane juridice sau fizice ,rezultată din decalajul în timp dintre apariția obligațiilor de plată și strângerea obligațiilor ( efectuarea plăților ).

În practica financiară se cunosc cdouă metode de calculare a pasivelor stabile , în funcție de sursele generatoare ale acestora – metoda numărului de zile întârziere și metoda soldurilor zilnice.

3.2.1.Prima metodă se aplică în cazul arovizionărilor cu materii prime , materiale , mărfuri , combustibil etc. , determinarea volumului pasivelor stabile efectuându –se în funcție de sumele prevăzute pentru aceste aprovizionări și numărul zilelor de întârziere între apariția obligațiilor de plată și stingerea obligațiilor.

3.2.2 Metoda soldurilor zilnice se aplică în cazul fondului de salarii , contribuții pentru asigurările sociale , pentru șomaj , taxă pe valoare adăugată , impozitul pe profit etc. Pentru fiecare din aceste surse se calculează mai întâi obligația zilnică , prin impozitarea la 90 în funcție de periodicitatea legală a plăților respective se calculează , pentru fiecare zi din lună și fiecare sursă , volumul obligațiilor , urmând ca ulterior să se însumeze. Se formează astfel solduri totale ale datoriilor zilnice în cursul unei luni.

3.3 Fondul de rulment

Fondul de rulment este un cocept mult mei utilizat în analiza financiară. El servește pentru a măsura condițiile echilibrului financiar care rezultă din confruntarea dintre lichiditatea activelor pe termen scurt exigibilitatea pasivelor pe termen scurt. La o anumită dată , fondul de rulment reprezintă excedentul activelor pe termen scurt asupra pasivelor pe termen scurt. Pentru unele întreprinderi fondul de rulment desemnează fondul de casă , suma disponibilă pentru asigurarea continuitații plăților curente.

3.4. Credite bancare pe termen scurt

Prezența creditului pe termen scurt în ansamblul relațiilor de formare a resurselor este cu atât mai mportantă cu cât el constituie o resursă cu pondere mare în în completarea fondurilor agenților economici. În condițiile când unitățile economice lucrează rentabileste mai avantajos să se apeleze la credite pe termen scurt pentru creșterea activității ,decât să se aștepte până când s –ar putea constituii fonduri proprii îndestulătoare.

Atât la acordare , cât și pentru întreaga perioadă de utilizare debitorii trebuie să garanteze creditele cu valori materiale și resurse financiare prevăzute a se realiza , în sumă cel puțin egală cu creditul primit.

În garanția creditului poate intra orice bun din patrimoniul societății comerciale : stocuri , mijloace bănești în cont ,resurse financiare prevăzute a se realiza în viitor.

3.5. Creditarea societăților comerciale și regiilor autonome

Creditarea pe termen scurt a societăților comerciale cu capital de stat mixt și a regiilor autonome se efectuează prin contul curent și prin conturi simple de împrumut.

Contractul dintre părți stă la baza acordării creditelor. Înainte de semnarea acestuia are loc o discuție preliminară cu caracter de informare – documentare , între inspectorul de bancă și agentul economic. Rezultatul acestei discuții se finalizează printr–un referat al inspectorului către conducerea băncii.

Dacă concluziile referatului sun favorabile , agentul economic va depune la bancă o documentație mai largă.

Pe baza documentației se calculează anumiți indicatori care să permită concluzii cu privire la situația economico –financiară a solicitatorului de credite și luarea deciziei de creditare de către bancă.

3.5.1. Creditele de trezorerie

Se acordă pentru acoperirea decalajului între totalitatea stocurilor și cheltuielilor – pe de o parte – și totalul resurselor și încasărilor – pe de altă parte.

Ele se acordă în contul curent , prin care se efectuează , de regulă încasările și plățile societăților comerciale și ale altor agenți economici. Volumul creditelor de trezorerie se stabilește pe baza situației de trezorerie care se întocmește de către agentul economic la începutul trimestrului , pe baza datelor contabile din trimestrul anterior, a programelor de activitate și de clasificare potrivit contractelor și comenzilor de aprovizionare și livrare , precum și a altor documente.

3.5.2. Credite pentru stocuri , cheltuieli și alte active constituite temporar

Aceste credite se acorda prin cont simplu de împrumut pe baza cererilor si documentelor prezentate de angajații economici. Este cazul creditelor care se acordă peste cele avute in vedere in situația de trezorerie.

Din cererile prezentate de angajații economici trebuie să rezulte clar obiectivul creditării , cauzele economice de constituire temporala a stocurilor respective , daca am desfacere asigurata , termenele de valorificare si deci de rambursare pe aceasta baza a creditelor primite.

3.5.3. Credite pentru stocuri senzoriale

Necesarul valoric pentru aprovizionări sezoniere cu stocuri de mărfuri , materii prime si produse de proveniență agricolă se acordă agenților economici prin cont simplu de împrumut , pe baza cererilor și situațiilor prezentate la începutul fiecărui trimestru. Stocurile și creditele aferente se deduc din situația de trezorerie.

Scadențele de rambursare se stabilesc în mod cert , în momentul acordării creditorului , în funcție de previziunile privind valorificarea respectivelor stocuri sezoniere.

3.5.4. Credite pentru nevoi temporare

Astfel de credite au în vedere acoperirea unor nevoi de fonduri peste cele rezultate din situația de trezorerie , determinate de cauze obiective cum sunt : primirea unor mărfuri din producția internă sau din import în avans față de termenele contractate , cu condiția ca mărfurile să aibă asigurată desfacerea ; acumularea de stocuri în vederea participării la târguri , expoziții ,pentru deschiderea de noi magazine , pentru schimbul de mărfuri cu alte țări.

Creditele pentru nevoi temporare se acordă prin conturi simple de împrumut și sunt negociabile , ca și creditele de trezorerie. Aceste credite , ca și stocurile cu care sunt garantate , nu se cuprind în situația de trezorerie.

Creditul se acordă în principiu pe o perioadă de timp de 90 de zile.

3.6. Plasament pe termen scurt

realitatea circuitelor financiare arată că toate unitățile sau aproape toate resimt nevoia de capitaluri pentru investiții și în același timp multe unități au economii de plasat. De multe ori situația aceasta este valabilă chiar pentru una și aceeași întreprindere , în același exercițiu financiar. Spre exemplu , o întreprindere emite acțiuni pentru creșterea capitalului și în același timp achiziționează acțiuni la o altă întreprindere. Explicația constă în faptul că gestionarea corectă a activelor de care dispune cere imperios efectuarea diverselor plasamente rentabile ale lichidităților , în funcție de scadențe.

În esență , plasamentul de capital presupune luarea unei participații la o anumită facere sau întreprindere.

Pentru plasarea capitalurilor există mai multe soluții, fiecare comportând mai mult sau mai puțin , avantaje și dezavantaje. Astfel , capitalul plasat în active imobiliare are avantajul siguranței și aduce venituri sub formă de chirii , dar are și dezavantajul imobilizării banilor pentru o perioadă îndelungată ; plasamentele în valori imobiliare prin intermediul bursei prezintă avantaje certe întrucât aduce remunerații sub forma dividentelor , cupoanelor , dobânzilor , dar aceasta cale de plasare comportă un risc de pierdere ; plasamentele de capital al casele de economii prezintă avantajul siguranței și lichidității , însă remunerația capitalului este , în general , slabă.

CAPITOLUL 4. FONDUL DE RULMENT

4.1. Conceptul de F.R.

În sectorul privat ființarea activelor circulante se face pe seama fondului de rulment , a creditelor furnizor și a creditelor bancare pe termen scurt. De la caz la caz , ponderea poate s–o unul sau altul din elementele menționate.

Fondul de rulment este un concept mult utilizat în analiza financiară. El servește pentru a măsura condițiile de echilibru financiar care rezultă din confruntarea dintre lichiditatea activelor pe termen scurt și exigibilitatea pasivelor pe termen scurt. La o anumită dată , fondul de rulment reprezintă excendentul activelor pe termen scurt asupra pasivelor pa termen scurt. Pentru unele întreprinderi fondul de rulment desemnează fondul de casă , suma disponibilă pentru asigurarea continuității plăților curente.

Fondul de rulment este , totodată , și un indicator de lichiditate : cu cât fondul de rulment este mai mare , cu atât mai mici vor fi datoriile pe termen scurt pentru finanțarea activelor circulante. Estimat în valoarea absolută , fondul de rulment are o semnificație economică mai redusă ; de aceea este folosit adesea exprimat în mărime relativă , în raport cu ( vânzările ) cifra de afaceri :

În mărime absolută fondul de rulment se determină în două variante : fie ca diferență între capital permanent și imobilizări nete , fie ca diferență între active circulante și resurse de trezorerie.

Ambele modalități de calcul conduc la același rezultat , cu deosebire că prima metodă creează posibilitatea aprecierii modalității de finanțare a investițiilor , în timp ce cea de a doua creează posibilitatea aprecierii echilibrului financiar pe termen scurt.

După cum se observă și din schema de bilanț de mai sus , din punctul de vedere al conținutului său fondul de rulment poate fi de patru feluri : brut , net , propriu și străin.

4.1.1. Fondul de rulment brut ( FRB) se mai numește fond de rulment total sau economic și desemnează toate elementele de active circulante susceptibile de a fi transformate în bani într–un termen mai mic decât un an , adică să se reînnoiască , să efectueze cel puțin o rotație , un rulment. Fondul de rulment brut ca ansamblu al elementelor de activ caracterizate prin lichidități pe termen mai mic de un an se compune din stocuri diverse , creanțe , clienți , avansuri acordate furnizorilor , disponibilități bănești în casă , în cont , în carnetele de cecuri eliberate.

4.1.2. Fondul de rulment net (FRN) sau permanent prezintă cea mai mare însemnătate din punct de vedere operațional și sub aspectul analizei economice. FRN reprezintă partea din capitalul permanent care poate fi utilizată pentru finanțarea activelor circulante , adică excedentul de capital permanent față de activele imobilizate sau excedentul activelor circulante cu lichidități pe termen mai mic de un an , față de datoriile cu exigibilitate pe termen mai mic de un an.

FRN se calculează deci în două variante :

FRN

Capital permanent – Active imobilizate

Active circulante – Datorii pe termen scurt

4.1.3. Fondul de rulment propriu (FRP ) definește excedentul capitalului față de activele imobiliare și semnifică autonomia de care dispune o întreprindere în materie de finanțare a investițiilor. FRP se calculează în două moduri :

FRP

Capital propriu – Active imobilizate

FRN – Datorii la termen

4.1.4 Fondul de rulment străin ( FRS ) se poate interpreta ca fiind egal cu datoriile la termen sau cu diferența dintre fondul de rulment net și fondul de rulment propriu.

FRS

Capital permanent – Capital propriu (Datorii la termen)

Fondul de rulment net – Fond de rulment propriu

4.2 Corelații ale fondului de rulment net.

Între activele circulante (Ac) , resursele de trezorerie (Rt) și fondul de rulment net (FRN) există posibilitatea unei triple corelații din care să rezulte fond de rulment net pozitiv , neutru sau negativ , după cum urmează :

În cazul fondului de rulment neutru

(AC =Rt FRN = 0) solvabilitatea pe termen scurt pare asigurată , însă riscul diferit al elementelor de activ sau de pasiv face ca acest echilibru ( AC =Rt) să fie fragil.

Realizarea viitoare a lichidității elementelor de activ poate fi compromisă ușor din cauze diverse : stocuri ce nu se pot vinde din cauza unei conjuncturi nefavorabile , din cauza supraevaluării anticipate a cererii ,din cauze fortuite , de forță majoră etc. Aceleași greutăți pot apărea în ceea ce privește recuperarea unor creanțe – clienți , producându–se lichidități din cauza dificultăților de trezorerie ale debitorilor.

Aspecte neavenite se pot produce și în ceea ce privește datoriile pe termen scurt. Creditorii pot face investiții pentru accelerarea termenelor de plată în cazul unor greutăți de echilibru financiar , nefiind de acord în nici un caz cu prelungirea unor scadențe.

Orice dereglare ce se produce în raport cu lichiditatea anticipată a pasivelor poate afecta echilibrul stabil prin FRN =0.

Având în vedere asimetria riscurilor ce decurg din estimarea anticipată a lichidităților elementelor de activ și exigibilitatea elementelor de pasiv , este necesară formarea unor „lichidități suplimentare” care să joace rolul de marjă de siguranță și care să apere echilibrul financiar al întreprinderii pentru cazuri de nerealizare a activelor circulante.

În cazul fondului de rulment net pozitiv ( AC>Rt FRN >0 ) se constată un excedent potențial al lichidității pe termen scurt , față de exigibilitățile potențiale pe termen scurt.

O astfel de situație poate fi rezultatul unei corelări favorabile în termeni de lichiditate , ceea ce înseamnă că întreprinderea este în măsură să facă față tuturor scadențelor pe termen scurt și să dispună încă de un stoc tampon de lichidități destinate să anihileze eventuali factori nefavorabili privitori la vânzarea activelor în viitor sau la onorarea datoriilor pe termen scurt.

4.2.3.În cazul fondului de rulment net negativ ( AC <Rt FRN<0) ,lichiditățile potențiale nu acoperă exigibilitățile potențiale , ceea ce înseamnă dificultăți previzibile sub aspectul echilibrului financiar pe termen scurt.

Recapitulând cele trei condiții ale fondului de rulment net putem aprecia că :

un fond de rulment net pozitiv reprezintă un semn favorabil privind solvabilitatea și echilibrul financiar al întreprinderii ;

un fond de rulment net neutru comportă o solvabilitate fragilă care se poate dezechilibra oricând ;

un fond de rulment net negativ reprezintă dificultăți financiare previzibile pe linia solvabilității , ceea ce impune o ameliorare substanțială de finanțare.

Aceste concluzii sunt valabile în condițiile când viteza de rotație a activelor este identică sau foarte apropiată de cea a pasivelor și când aceste anticipări rămân nemodificate. Dacă însă activele circulante se rotesc mai repede decât datoriile pe termen scurt , respectiv dacă termenul mediu de realizare a activelor circulante este mai redus decât al datoriilor pe termen scurt , întreprinderea realizează lichidități mai repede decât ritmul datoriilor pe termen scurt , rezultând că este posibilă realizarea unui echilibru financiar chiar în condițiile unui fond de rulment net negativ.

Exemplu :

La prima vedere fondul de rulment negativ indică o situație nefavorabilă sub aspectul echilibrului financiar , dar dacă se are în vedere gradul de lichiditate a activelor circulante și gradul de exigibilitate a datorilor pe termen scurt , lucrurile se pot schimba.

Să presupunem , în exemplul de mai sus , că termenul mediu de rotație (realizarea ) a activelor este de două luni , iar termenul mediu de plată a datoriilor pe termen scurt este de trei luni. În acest caz , la nivelul unui trimestru :

– activele circulante se rotesc de 1,5 ori = 25000001,5=3750000

– datoriile pe termen scurt se rotesc 1 dată = 27000001=2700000

+1050000

Rezultă că , în ciuda unui fond de rulment net negativ , ca urmare a vitezei de rotație a elementelor de activ și pasiv , se creează o corelație favorabilă pe termen scurt , un excedent de lichidități de 1050000.

Concluzie. Calcularea fondului de rulment net nu permite aprecieri realiste decât dacă se ia în considerație gradul de lichiditate al activelor circulante și gradul de exigibilitate a datoriilor pe termen scurt.

4.3. Politica fondului de rulment.

Ciclul de exploatare implică nevoi de active circulare cu caracter permanent , dar și cu caracter temporar. În aceste condiții pentru întreprinderi este oportun să acopere nevoile permanente cu fond de rulment , , iar nevoile temporare cu credite pe termen scurt. Invenția creditului pe termen scurt reglează operativ nevoile de finanțat cu surse acoperitoare , evitând apariția excedentului de surse sau a deficitului.

În ceea ce privește fondul de rulment , constituirea și nivelul acestuia ocazionează posibilitatea aplicării a trei linii strategice din partea întreprinderilor , cu implicații diferite.

4.3.1. O primă strategie ce poate fi aplicată de întreprinderi este de a–și constitui un fond de rulment care să acopere nevoile medii de active circulante.

În conformitate cu această strategie , în perioada de vârf de activitate se apreciază la credite pe termen scurt ( în graficul alăturat corespunde perioadei înscrisă între mijlocul trimestrului I și mijlocul trimestrului II ) , iar în perioada de gol de activitate apare excedent de lichidități în fond de rulment care să poată fi utilizat pentru diverse plasamente pe termen scurt ( în grafic corespunde sfârșitului trimestrului II și sfârșitului trimestrului III ). Se poate aprecia ca o politică prudentă a fondului de rulment.

4.3.2. O altă linie strategică ce poate fi adoptată de întreprinderi este de a – și constitui un fond de rulment deasupra oricărei oscilații trimestriale a necesarului de active circulante.

Este o politică conservatoare a fondului de rulment , ce se caracterizează prin renunțarea totală la credit pe termen scurt și realizarea permanentă de excedent de lichidități pe seama fondului de rulment , care ar putea fi utilizate pentru acoperirea oricărei creșteri neașteptate a activelor circulante. Pentru rentabilitatea generală a întreprinderii devine imperios necesar să se găsească plasamente pe termen scurt pentru fructificarea lichidităților.

4.3.3. Cea de a treia strategie ce poate fi adoptată de întreprinderi constă în formarea unui fond de rulment constant inferior oscilațiilor activelor circulante în cursul anului.

În această situație întreprinderea este nevoită să apeleze permanent la credite de trezorerie , ceea ce ridică nivelul costurilor. Se poate aprecia ca o politică riscantă a fondului de rulment întrucât întreprinderea depinde de deciziile băncii cu privire la nivelul creditelor și nivelul dobânzilor. Totuși , dacă nivelul rentabilității întreprinderii este mai mare decât nivelul dobânzii această politică a fondului de rulment este acceptabilă întrucât apare efectul pozitiv de îndatorare.

CAPITOLUL.5

FONDUL DE RULMENT – LICHIDITĂȚI

5.1. Definirea fondului de rulment-lichidități

În mod normal, ar fi suficient ca scadențele activelor și pasivelor sub un an să coincidă pentru ca întreprinderea sa poată face față angajamentelor sale. Aparent , dacă creșterea în mai puțin de un an este egală cu aceea a pasivelor sub un an, pasivele pot fi rambursate la timp și echilibrul financiar va fi astfel respectat.

Dar, există riscuri la nivelul elementelor de bilanț sub un an:

1. primul risc privește posibilitățile de încetinire a rotației activelor sub un an, respectiv vânzările scad temporar și stocurile se mișcă mai încet; clienții plătesc cu o oarecare întârziere sau cer perioade de timp suplimentare care trebuie să li se acorde pentru a evita ralierea!!!! lor la partea concurentă, devenind practic clienții concurenței.

2. al doilea risc se referă la pierderea valorii activelor sub un an:

– o parte din stoc poate să se învechească ieșind din uz;

– creanțele clienților pot să devină fără acoperire;

– de asemenea, există riscul de a se accelera rotația pasivului sub un an atunci când furnizorii devenind mai exigenți, pretind să fie plătiți mai repede.

Pe baza existenței acestor riscuri diferite, regula echilibrului financiar apare ca un minim necesar.

Astfel, trebuie păstrată o marjă de securitate pentru a face față diferitelor riscuri. Această marjă de securitate care trebuie apreciată în funcție de natura activității întreprinderii și gestiunii sale, corespunde noțiunii de fond de rulment-lichidități sau financiar pentru a acoperi mai bine concepția ce decurge din regula echilibrului financiar minim.

5.2 Calculul fondului de rulment-lichidități

Calculul fondului de rulment-lichidități presupune compararea creșterii activului sub un an cu creșterea pasivului pentru aceeași perioadă. Având în vedere egalitatea între activ și pasiv, există două modalități în bilanț pentru calcularea acestui fond de rulment-lichidități și anume:

– se face diferență între activele sub un an și pasivele aferente aceleiași perioade;

– se compară imobilizările cu o durată mai mare de un an cu capitalurile permanente sau mai lungi de un an.

Calculul comportă doua remarci:

1. există tendința de a confunda definiția fondului de rulmenți-lichidități, adică marja de securitate pe care întreprinderea trebuie să o posede și care apare în structura bilanțului pentru a face față eventualelor riscuri privind activele și pasivele sub un an cu metoda de calcul a fondului de rulment;

2. distincția între activele și pasivele cu peste sau sub un an stă la baza calculului fondului de rulment-lichidități, ce rezultă din deosebirea în structura bilanțului a volumului cu durata de peste sau sub un an a posturilor de activ și pasiv.

Deci, nu trebuie confundat fondul de rulment – lichidități ce este definit și calculat deosebit față de fondul de rulment funcțional ce prezintă o altă definire și un alt procedeu de calcul.

5.3.Semnificația financiară a fondului de rulment – lichidități , punerea și descrierea noțiunii de fond și riscul de scădere al acestuia

Când se constată în bilanțul întreprinderii existența unui fond de rulment – lichidități , aceasta înseamnă , din punct de vedere al analizei tradiționale că întreprinderea posedă o marjă de siguranță , astfel că poate face față fără dificultăți eșecurilor și poate asigura perenitatea echilibrului stocurilor sale financiare.

Existența unui fond de rulment-lichidități va permite deci o apreciere favorabilă a situației financiare a întreprinderii. Dacă întreprinderea posedă o marjă de siguranță, există șanse mari ca ea să poată face față diferitelor riscuri eventuale care pot surveni la nivelul activului și pasivului în mai puțin de un an(încetinirea momentană a vânzărilor, întârzierea plăților către clienți).

Fiind vorba însă numai de o presupunerea adică de o opinie bazată pe aparențe, ia naștere o prezumție de echilibru a stocurilor financiare rezultate din clasamentul posturilor după criteriul timp, respectiv de mai mult sau mai puțin de un an. Ar fi o presupunere de un echilibru durabil deoarece marja de siguranță pe care o reprezintă fondul de rulment-lichidități ar permite să se absoarbă întârzierile sau accelerările în rotația activelor și pasivelor în mai puțin de un an.

În sfârșit, ar fi posibilă existența variantei tezaurizării care ar rezulta din faptul că marja de siguranță este suficientă pentru a nu fi niciodată total absorbită de întârzierile sau accelerările elementelor perioadei mai puțin de un an.

Deși noțiunea de fond de rulment – lichidități este un instrument de analiză mai elaborat decât noțiunea de capitaluri proprii sau resurse proprii, aceasta nu a scăpat de critici.

Se mai poate remarca faptul că fondul de rulment-lichidități este privit sub mai multe optici.

1. Ce se va întâmpla dacă se stopează lichiditatea întreprinderii? Răspunsul este: lichiditatea activelor în mai puțin de un an nu permite să se facă față pasivului unei perioade sub un an.

2. Care trebuie să fie creșterea optimă a fondului de rulment-lichidități? Analiza tradițională n-a furnizat niciodată un răspuns satisfăcător. Este meritul analizei funcționale că a asociat creșterea fondului de rulment cu creșterea necesităților de finanțare generată de activitatea întreprinderii și că a formulat un obiectiv clar pentru fondul de rulment funcțional ; aprecierea nevoilor de finanțare ale ciclului de valorificare și în afara acestuia.

3. Fondul de rulment-lichidități ar fi o prezumție de tezaurizare după plac! Dar analiza n-a formulat niciodată precis legătura ce există între fondul de rulment și tezaurizare. Este de asemenea meritul analizei funcționale că a propus o explicație cu ajutorul ecuației de bază a tezaurizării.

În sfârșit, ne putem întreba dacă datoriile pe termen lung și mediu vor diminua fondul de rulment din momentul înscrierii lor în contul pasiv la mai puțin de un an sau numai atunci când rambursarea este într-adevăr efectuată.

În orice caz, este interesant să cunoaștem scadența cheltuielilor pe termen lung sau mediu, deoarece rambursarea acestora riscă să amputeze brutal creșterea fondului de rulment-lichidități.

Fondul de rulment ca excedent al capitalurilor permanente în raport cu imobilizările nete are, pe termen scurt un caracter relativ stabil. Este recomandată acea politică generată de echilibru care să mențină fondul de rulment la nivelul mediei fluctuațiilor nevoii de fond de rulment, acesta fiind mărimea minim necesară a fondului de rulment astfel încât întreprinderea să fie capabilă să facă față angajamentelor sale.

Resursele utilizate pentru unui activ sau a unei utilizări sau serviciu(imobilizare, stoc, creanțe) trebuie să rămână la dispoziția întreprinderii pe o durată cel puțin egală cu aceea a activului. În consecință, imobilizările activele cu o durată mai lungă de un an nu pot fi finanțate decât din capitalurile sau capitalurile care vor rămâne în întreprindere mai mult de un an(este vorba de capitalurile permanente);numai activele care au o durată mai mică de un an pot fi finanțate din resursele de mai puțin de un an.

Dar simpla respectare a regulii echilibrului nu este suficientă, deoarece trebuie luate măsuri pentru anihilarea anumitor riscuri ce privesc în special activele și pasivele sub un an.

CAPITOLUL 6.

TIPURI, COMPARAȚII, ANALIZE ȘI INDICATORI AI FONDULUI DE RULMENT

6.1Tipuri de fond de rulment

FR reprezintă marja de securitate a întreprinderii pentru ca activele circulante să aibă un volum mai mare decât datoriile pe termen scurt. Fondul de rulment apare ca diferență între mesele financiare permanente și alocările permanente FR reprezintă partea din capitolul permanent care acoperă parțial activele circulante (cu precădere stocurile). Deci, fondul de rulment reflectă necesarul de mese financiare proprii pentru acoperirea unei părți din stocurile de active circulante.

Pe baza teoriei și practicii economice se are în vedere utilizarea mai multor categorii de fond de rulment:

6.1.1 – Fond de rulment previzionat , permanent, antecalculat sau planificat cunoscut sub denumirea de: fond de rulment necesar (indispensabil), fond de rulment ideal (după norme), fond de rulment minim sau fond de rulment dorit (notat de noi FRN).

6.1.2 – Fond de rulment real, care la rândul său, după modul de calcul poate fi: social, propriu sau permanent (total) notat FRR.

6.2 Compararea fondurilor de rulment

Din compararea celor două categorii de FR, real și programat sau normal pot apărea următoarele situații:

FRR>FRN – diferența reprezintă un excedent de fond de rulment față de cel antecalculat.

FRR<FRN – diferența reprezintă un deficit de fond de rulment față de cel antecalculat.

FRR=FRN – egalitatea reflectă corespondența la momentul respectiv, între fondul real si cel antecalculat.

Analiza se efectuează cu ajutorul datelor antecalculate din bugetele de venituri și cheltuieli, execuția acestuia și bilanțul contabil, rezolvându-se următoarele probleme:

– analiza diagnostică a modului de fundamentare a fondului de rulment antecalculat.

– determinarea mărimii fondului de rulment real și compararea lui cu cel antecalculat pentru stabilirea excedentului sau deficitului de fond de rulment, a cauzelor și măsurilor de evitare a abaterilor

– compararea mărimii fondului de rulment real cu nevoia de fond de rulment (creanțe și stocurile de active circulante neacoperite cu obligații pe termen scurt) și determinarea plusului sau minusului de fond de rulment real față de stocuri.

6.3 Analiza diagnostică a modului de fundamentare a mărimii antecalculate a fondului de rulment are în vedere, în primul rând, cunoașterea metodei folosite pentru calcularea fondului de rulment (indispensabil, ideal, minim sau dorit). În acest caz are loc o analiză critică a modului de calcul a necesarului de fond de rulment (în unele cazuri se folosește și termenul de degajare netă de fond de rulment). Se va urmări ca necesarul de fond de rulment să nu fie larg calculat, deoarece creează fluxuri bănești suplimentare fără efect economic sau să nu fie îngust calculat deoarece creează distorsiuni și lipsă de fonduri și de disponibil la frecare depreciere sau modificare a volumului valoric al activelor circulante.

În analiză se va avea în vedere că în calculul fondului de rulment antecalculat, obiectivul de bază este stabilirea neconcordanței dintre gradul de lichiditate al posturilor de activ (stocuri și creanțe) și gradul de exigibilitate al posturilor de pasivi (furnizori) creditori etc.).

De asemenea va fi necesar ca în antecalculul în zile (viteze de rotație) să se aibă în vedere atât posturile oferite exploatării, cât și cele din afara exploatării, deoarece în unele cazuri contribuția acestora poate fi decisivă. De regulă, în antecalcul se are în vedere, cu precădere și durata ciclului de fabricație, ponderea valorii adăugate și politica financiară a firmei.

Totodată, pentru un grad mai mare de siguranță trebuie să se adauge și un coeficient de securitate pentru acoperirea riscurilor de depreciere a valori stocurilor de active circulante, de acoperare a unor creanțe neachitate de unii clienți faliți etc.

6.4 Fondul de rulment real total

Se calculează ca diferență dintre capitalul permanent și totalul activelor imobilizate

FRRT = Capital permanent – Active imobilizate

După unele modele, fondul de rulment se calculează ca diferență dintre: (Capitalul propriu + Datorii financiare) – imobilizări nete, unele datorii financiare sunt sinonime cu împrumuturile pe termen lung și mijlociu, în literatura franceză de specialitate se mai utilizează și alt mod de calcul FRR=AC – DTS, respectiv diferența dintre active circulante și datoriile pe termen scurt.

De asemenea, în condițiile în care datele permit și se consideră necesar(mai ales la firmele cu o compoziție tehnică a capitalului mai joasă, deci cu o pondere mai mică a imobilizărilor), fondul de rulment real se poate calcula și pe baza capitalului social subscris și vărsat sau a capitalului propriu.

De reținut faptul că fondul de rulment real (efectiv), pe baza sistemului de calcul folosit poate avea valori pozitive, negative sau poate fi egal cu zero.

Primele două variante ar trebui să apară cu excepții, numai ce a de a treia variantă fiind varianta normală. Iată cum se prezintă situația cu exemplul dat:

Calculul fondului de rulment aferent capitalului social

Deci la începutul anului fondul de rulment a fost pozitiv, iar la sfârșitul anului rezultatul a fost nefavorabil, existând un fond de rulment negativ.

Calculul fondului de rulment aferent capitalului propriu

Se constată că în ambele cazuri a existat un fond de rulment real pozitiv, care a fost mai mare la începutul anului și a scăzut la sfârșitul anului.

Calculul fondului de rulment total

În acest ultim caz, s-a stabilit cu adevărat fondul de rulment real, care nu putea apărea în întregime din capitalul social subscris și din cel propriu fără contribuția împrumuturilor pe termen lung și mijlociu și a altor datorii asimilate.

Comparând fondul de rulment total ( FRRt ) cu fondul de rulment antecalculat (FRN) stabilit după una dintre metodele cunoscute se obține, fie o egalitate, fie o diferență un plus – excelent, fie o diferență un minim – deficit de fond de rulment

Se constată că, față de prevederi, întreprinderea a avut un excedent la începutul perioadei și un deficit la finele acesteia, ultimul putând crea greutăți în realizarea unui flux normal de încasări și plăți (fluxul de trezorerie).

Abaterile pot fi determinate, fie de creșterea mai accentuată a activelor imobilizate, fie de un ritm mai scăzut de creștere a capitalului permanent față de prevederi (în cazul prezentat am avut creșteri diferențiate la ambii indicatori). La aceste influențe se au în vedere și modificările interne din cadrul elementelor care formează capitalul permanent și activele imobilizate.

6.5 Indicatori

variația situației financiare și trezoreria întreprinderii, plecând de la mișcările de solduri ale conturilor patrimoniale se exprimă în cadrul tablourilor de finanțare ce regrupează și restructurează pozițiile bilanțului prin prisma a trei indicatori:

6.5.1 Fondul de rulment net global, cu indicator privind sursele permanente ce concură la finanțarea activului circulant :

1).Fondul de rulment = Capital permanent – Active imobizate

net global ( resurse permanente) (utilizări stabile)

Capital = Capitalurile + Provizioane + Datoriile

permanent proprii pentru riscuri și cheltuieli pe termen lung

2).Fondul de rulment net global =(Activ circulant+Activ de trezorerie)- (Datorii+Activ de Trezorerie)

Cu cât resursele permanente sunt mai mari decât necesitățile permanente cu atât întreprinderea se află la adăpost de evenimentele neprevăzute.

Acest surplus de surse permanente poate fi rulat pentru reînnoirea stocurilor și creanțelor, de unde și denumirea sa. Fondul de rulment net global este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și contribuția acestuia la înfăptuirea financiară pe termen scurt, reprezentând o garanție a lichidității întreprinderii.

O remarcă trebuie făcută asupra informației furnizată de acest indicator și anume că, luat în analiză, el nu este decât semnificația relativă. Pentru a vedea dacă nivelul său este satisfăcător, acest indicator trebuie comparat de fiecare dată cu indicatorul necesar de fond de rulment.

6.5.2 Necesarul sau nevoia de fond de rulment, ca indicator privind necesarul de finanțare a activului circulantă.

Necesarul (nevoia) de fond de rulment = Stocuri de curs de execuție producție + Creanțe, exclusiv cele financiare + Active de regularizare , exclusiv primele de rambursare – Datorii pe termen scurt exclusiv cele financiare(din creanțe)—pasive de regularizare.

În starea de echilibru financiar, fondul de rulment ar trebui să fie egal cu nevoia de fond de rulment și să degaje o trezorerie netă pozitivă respectiv să echilibreze partea de jos a bilanțului, adică:

FR=(AC +Disponibilități )-(Datoriile de exploatare + Credite cu cont curent)

Prima formulă reprezintă calculul fondului de rulment prin partea superioară a bilanțului , iar a doua prin partea inferioară a acestuia.

6.5.3. Trezoreria netă, ca indicator privind echilibrul financiar și capacitatea de plată;

Trezoreria netă = Fondul de rulment net – Necesarul de fond de rulment;

Trezoreria netă = Disponibilități – Datorii financiare pe termen scurt;

Când diferența este pozitivă există un excedent de surse permanente care se regăsesc în disponibilitățile întreprinderii, iar în situația inversă există active de exploatare de finanțat prin apel de credite pe termen scurt.

Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități eficiente. Înregistrarea unei trezorerii pozitive în cadrul mai multor exerciții succesive demonstrează eficiența activității întreprinderii în viața economică și posibilitatea plasării rentabile a acestor disponibilități pentru întărirea pozitivei de piață.

Creșterea trezoreriei nete pe perioada exercițiului contabil reprezintă cash flow-ul, respectiv fluxul monetar net al exercițiului.

Fluxul de numerar (cash flow) reprezintă totalitatea intrărilor și ieșirilor de lichidități bănești intr-o anumită perioadă de timp dintr-o firmă. El reflectă pe de o parte legătura interdependentă între operațiunile unei societăți comerciale si finanțele activității, iar pe de altă parte modul în care tipul afacerilor și strategia financiară influențează structura financiară a organizației.

Cu cât firma este mai mare ea are activități mai complexe, iar finanțarea operațiunilor va necesita un efort mai ridicat și resurse mai numeroase.

Deformarea fluxului de lichidități se poate face în două moduri:

pe baza surselor și utilizărilor de fonduri;

pe baza calculului fluxului de numerar, caz în care se poate folosi fie un model simplu, fie unul extins.

Avantajele modelului extins constă în faptul că reflectă modul cum au fost generate, consumate, resursele de lichidități din activități operaționale, financiare, investiții și alte activități.

Datorită imperfecțiunilor existente în sistemul contabil un calcul exact și real al fluxului de numerar este greu de obținut. Din acest motiv pentru încheierea lui sunt folosite valori de conciliere.

Fluxul de numerar operațional se calculează în funcție de rezultatele obținute în activitatea de exploatare și finanțare și caracterizează cel mai bine stabilirea unei afaceri.

Un cash flow pozitiv se interpretează ca o creștere a capacității reale de finanțare a investițiilor, reflectând o activitate eficientă. Enumerarea de lichidități din tranzacțiile curente creează premisa constituirii de surse de dezvoltare și posibilitatea efectuării unui program de investiții sau rambursări de credite. În condiția în care fluxul operațional este negativ acesta sugerează o reducere a capacității de finanțare a investițiilor și deci o sărăcire a activului net real, o reducere a valorii proprietății, firma fiind nevoită să apeleze la surse suplimentare implementate pentru acoperirea deficitului sau să vândă din imobilizările în mijloace fixe.

Fluxul numerar din investiții ia în calcul atât lichiditățile generate de către vânzările de active, cât și imobilizările ca urmare a cheltuielilor de capital efectuate.

Fluxul de numerar din activități financiare se determină pentru a evidenția modificările în soldurile de credite și împrumuturi, precum și plățile cu dividende efectuate de către acționari.

Se poate concluziona că trezoreria este determinată de rentabilitatea economică, între rentabilitate și lichiditate reflectate în trezorerie fiind relații de intercondiționare. Profiturile suplimentare obținute prin creșterea rentabilității vor fi repartizate pentru finanțarea acțiunilor de modernizare și cointeresarea factorilor de producție. Aceștia astfel stimulați vor determina o accelerare a rotației capitalurilor, iar gradul mai ridicat de rentabilitate devine un factor de sporire a acesteia.

Totodată, pentru a remarca variația trezoreriei și fața de variația necesarului de fond de rulment, respectiv a decalajelor între încasările creanțelor și plățile datoriilor scadente. În aceste condiții o întreprindere rentabilă nu are în mod automat o trezorerie netă pozitivă, aceasta din urmă depinzând de fluctuațiile termenilor de scadență a încasărilor și plăților.

Fondul de rulment net global(FRNG)=Capitaluri proprii + Amortizare și provizioane + Datorii financiare – Active imobilizate la valoarea lor brută

FRR = Active circulante – Previziune pentru riscuri și cheltuieli _ Datorii pe termen scurt

Prima variantă nu se poate aplica în totalitate la bilanțul exemplificat pentru că activele imobilizate sunt înscrise la valoarea netă neamortizată ; având în vedere cele menționate, fondul de rulment real va fi diferit deoarece include în calculul său și provizioanele pentru riscuri și cheltuieli grupa a II-a din pasivul bilanțului.

FRNGn-1 =641.047+31.363+28.000-568.862= +131.584 mii lei

FRNGn=659.876+31.919-44.624-654.706= +81.713mii lei

Diferențele în plus de 31.363 mii lei și 31.919 mii lei care apar față de fondul de rulment real total calculat anterior se datorează închiderii în calcul și a provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli.

Varianta a doua are în vedere acoperirea cu fond de rulment a unei părți din activele circulante și se stabilește astfel pe baza datelor din bilanț.

FRRtn-1= 177.869-31.363- 46.321= +100.185 mii lei

FRRtn = 163.734 – 31.919 – 82.021 = +49.794 mii lei

Acest fond de rulment real total corespunde cu cel calculat anterior cuprinzând numai surse financiare proprii fără provizioanele create din profit pentru riscuri și cheltuieli.

Analiza constă în modificarea fondului de rulment și se realizează prin metoda balanței elementelor constitutive.

6.6 Analiza corelației fondului de rulment cu activele circulante

În cadrul echilibrului financiar al firmei, una dintre cheltuielile suportate o constituie cea dintre fondul de rulment ( FRRt ) și nevoia de fond de rulment(NFR) sau soldul efectiv al activelor circulante(fără disponibilități) achitate și neachitate.

Rezultatul comparației este plusul sau minusul de fond de rulment.

Din datele prezentate rezultă că atât în exercițiul precedent, cât și în cel încheiat întreprinderea de plus de fond de rulment, ceea ce reprezintă o situație normală, întrucât aceasta este echivalentă cu trezoreria netă sau disponibilitățile bănești.

În unele lucrări de specialitate, îndeosebi din țările de limbă engleză, nevoia de fond de rulment poartă denumirea de capital de lucru. Capitalul de lucru are aceeași funcție ca și fondul de rulment reprezentând volumul de bani necesar pentru a funcționa firma în timpul de așteptare a încasării creanțelor sale, calculându-se pe baza relației:

Capitalul de lucru = Creanțe de încasat(client și debitor) + stocurile de active circulante – obligațiile de plată pe termen scurt(furnizori, creditori, etc.).

Prin natura lor, creanțele reprezintă anumite sume de bani ce urmează a fi încasate, drepturi bănești potențiale , realizabile la termene diferite ca urmare a acestui fapt , creanțele, în general contribuie la încetinirea rotației capitalului ,ceea ce permite la încetinirea rotației capitalului, ceea ce poate determina, în anumite momente suplimentarea necesarului de capital disponibil.

În cadrul unei analize pertinente o metodă foarte mult utilizată este aceea a ratelor. Prin rată înțelegem un raport sau o relație caracteristică între două valori. Aceste valori pot fi brute(preluate direct din documentele de sinteză) sau prelucrate(obținute prin calcul, ca de exemplu: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, etc.).

Atu-ul principal al acestei metode este că permite fie cooperarea în timp pe mai multe perioade, fie între diferite societăți.

Plecând de la documentele de sinteză în analiza corelației dintre fondul de rulment și activele circulante se pot folosi o serie de rate cum ar fi:

Rata de finanțare a capitalului circulant = Fondul de rulment 100

Active circulante

Această rată reflectă proporția în care fondul de rulment acoperă activele circulante. Se apreciază că mărimea normală a acestei rate este de circa 50%.

Rata de acoperire a stocurilor = Fondul de rulment 100

Stocuri

Această rată reflectă proporția în care fondul de rulment formează stocurile. Se consideră o acoperire normală dacă fondul de rulment reprezintă circa 2/3 din totalul stocurilor.

Rata de acoperire a stocurilor achitate și necreditate plus creanțele = Fondul de rulment real total100 / Stocuri achitate și necreditate plus creanțele

Această rată reflectă procentual raportul dintre fondul de rulment și mărimea stocurilor și creanțelor achitate și necreditate exprimat prin trezoreria netă. În mod normal această rată trebuie să fie >100.

Rezultă că situația întreprinderii este bună, în sensul că indicatorii se înscriu în limitele normale. De remarcat faptul că stocurile sunt acoperite integral, ceea ce înseamnă că o parte însemnată a fondului de rulment este plasată în alte elemente de active circulante.

Reducerea fondului de rulment prin accelerarea vitezei de rotație permite diminuarea stocurilor și creșterea disponibilităților, fapt ce conferă întreprinderii o situație corespunzătoare din punct de vedere al solvabilității.

În încheierea analizei situației financiar-patrimoniale a întreprinderii este necesar să se studieze rezultatele obținute din utilizarea mijloacelor economice și a capitalului acesteia.

Numărul mare de indicatori ai eficienței economice și mijloacelor economice și capitalului întreprinderii poate fi grupat în funcție de conținutul calculului economic, astfel:

Indicatori stabiliți ca raport între efect și efort(toate categoriile de indicate care se referă la numărul de rotații și la eficiența utilizării patrimoniului și capitalului; exemplu: venituri, cifra de afaceri sau valoarea adăugată la 1000 lei mijloace fixe, active circulante, capital sau ratele de rentabilitate ale capitalului);

Indicatori de structură sau de proporții, care se calculează fie ca raport între efect și efect;

Profit din activitatea de bază 100

Profit brut total

Fie ca raport între efort și efort:

Capital propriu 100

Capital total

În practica economică este necesar ca indicatorii rotațiilor să fie comparați atât cu datele prevăzute în BVC cât și cu datele medii pe ramură și cele obținute de principalii concurenți ai întreprinderii pentru a se constata poziția pe care o ocupă aceasta și ceea ce se impune pentru a înregistra o situație mai bună.

Analiza utilizării eficiente a activelor circulante trebuie să se desfășoare conform unor principii și reguli unanim acceptate în practica economică. Ea are rolul de a stabili punctele forte și cele slab existente în cazul întreprinderii și măsurile de reglare a activității prin strategia și tactica de dezvoltare economica și financiară.

Substanța lucrărilor de analiză este dependentă de alegerea motivată de analist , a metodelor de analiză și procedeelor de calcul al valorilor activelor circulante. Revenind , ansamblul informațiilor referitoare la agentul economic și apreciind punctele forte și slabe ale acestuia , ansamblul sintetizează procesul de gândire care conduce la argumentarea valorii întreprinderii prin metodele matematice.

În alegerea unei metode sau a unui model de analiză nu există o regulă strictă , de aceea analistul va trebui să se orienteze singur după ce a realizat o profundă cunoaștere a fundamentelor principalelor metode. Deseori , din prudență , analistul se va apropia cât mai mult de valoarea căutată.

Aplicarea metodelor de analiză cuprinde folosirea variabilelor sau cantităților și marjele de referință , care corespund ,în general, elementelor caracteristice ale agentului economic ( producția , cifra de afaceri , valoarea adăugată , active , marja brută și netă , rezultate brute și nete , dividende ) și a parametrilor modelelor care vor reflecta factorii externi și de risc. Pe această bază se vor stabili valorile întreprinderii , în funcție de fiecare metodă.

Conceptele sunt luate din literatura de specialitate română și străină , iar practicile , în momentul de față nu apar modificate ,societățile comerciale căutând să rezolve metodologia respectivă care este prezentată în lucrările de specialitate în activitatea lor curentă de analiză economică-financiară sau în studiile de fezabilitate , în studii de restructurare economică , de lașitate a societăților comerciale inclusiv în rapoartele de evaluare patrimonială a acestora care urmează a fi privatizate în această etapă și cea viitoare.

STUDIU DE CAZ LA S.C. ANCONA S.A.

Prezentarea societății

Societatea ANCONA a fost înființată la data de 1 ianuarie 1991 , înregistrată la Camera de Comerț sub numărul J 26 – 174/ 1991 având C.F. 1218152 , cu un capital social de peste 4 miliarde de lei , 75% deținută de stat APAPS , iar diferența este deținut ă de persoane fizice și juridice. A fost și este o unitate cu capital majoritar de stat.

Societatea avea la data înființării peste 1100 de angajați , iar la ora actuală mai are aproximativ 300 de angajați. Reducerea personalului e în directă corelare cu reducerea fronturilor de lucru , adică cu reducerea numărului de lucrări de investiții , pe care le avea în execuție și care lucrări au fost unele terminate și predate investitorilor , în locul lor fiind foarte puține lucrări noi contractate.

De ce nu a mai contractat noi lucrări? Pentru că la început au avut lucrări mari ca de exemplu : Banca Română de Dezvoltare de pe strada Călărașilor , Banca Comercială Română , lucrări terminate și predate ; au avut și au în continuare lucrări ca Pasajul subteran din Piața Revoluției , care de ani buni stagnează din lipsă de fonduri de la Primărie. Au în continuare lucrări mari la Spitalul Clinic Județean din Târgu – Mureș și la Direcția Finanțelor Publice , ambele lucrări având mari greutăți în asigurarea fondurilor de investiții de la acești beneficiari bugetari , au lucrări în curs de execuți 40 de apartamente pentru militari.

Toate aceste ar fi asigurat fonduri.

În afară de acestea , în ultimii ani societatea a participat la licitații , cel puțin la 10 – 12 lucrări de executat la : modernizarea Complexului de Agrement „ Mureșul” lucrare la care a ieșit pe locul întâi , dar a fost exclusă din plan pentru că avea prea multe lucrări ; a participat la licitația pentru construirea blocurilor finanțate prin A.N.L. pe care nu le–a câștigat , amândouă lucrările finanțate prin Primăria Târgu – Mureș. Societatea a participat la licitația pentru reamenajarea sediului Judecătoriei din Sângeorgiu de Pădure , unde licitația a fost refăcută de 6 ori , la licitația pentru reparații capitale la Spitalul de Ortopedie din Târgu – Mureș.

ANCONA a câștigat lucrarea la Combinatul de Îngrășăminte chimice AZOMUREȘ , la depozitul de nitrocalcar. Lucrările existente în execuție la data înființării au terminate și predate și în locul lor au fost atribuite prin licitație prea puține lucrări și prea mici ca valoare pentru a compensa lucrările predate , unitatea văzându–se în situația de a–și restrânge personalul. Aici a intervenit și concurența , au apărut o serie de unități similare.

Unitatea având lucrări mari în execuție nu a concurat pentru a participa la lucrări mici ca construcția de locuințe , lucrări de construire a spațiilor de desfacere a combustibililor etc.

În determinarea mijloacelor de active circulante s–au avut în vedere stadiile fizice atinse la sfârșitul anului trecut și fazele de executat în 2003.

Societatea si–a stabilit un Buget de Venituri și Cheltuieli. Toată munca de planificare a necesarului de mijloace circulante are la bază lista materialelor consumabile și a materiilor prime , eventual a prefabricatelor din beton și a confecțiilor metalice , a mijloacelor de transport a materialelor și muncitorilor , care au stat ca documente de bază la licitație , respectiv la adjudecare lucrărilor.

În determinarea necesarului de mijloace circulante ( bănești și materiale ) , unitatea a plecat , are la bază programul de lucru pe acest an cu lucrări defalcate pe luni , trimestre ,iar partea tehnică , inginerească are în vedere fazele de lucrări ce trebuiesc executate.

În construcții , de regulă, valoarea materiilor prime și materialelor atinge aproximativ 60% din valoarea lucrărilor de executat , restul fiind cheltuieli cu salariile și alte cheltuieli cu personalul ( CAS, Fond șomaj, Fond sănătate ,Fond de risc ) , cheltuieli cu transportul materialelor și personalului , cheltuieli de conducere și generale ale întreprinderii (conducere , administrare , servicii plătite terților ca curent , gaz , telefoane etc.).

De regulă , totalitatea acestor cheltuieli în faza de planificare nu depășesc veniturile, unitatea înregistrând profit.

În determinarea cheltuielilor cu personalul : salarii și alte cheltuieli legate de personal se pleacă de la realizările din anul precedent și se stabilește fondul de salarii maxim admisibil într–o formulă care arată , astfel : Fondul de salarii maxim admisibil = număr mediu scriptic prognozat pentru anul 2003 x câștigul mediu brut realizat în anul precedent x indicele de creștere al productivității muncii din anul curent în comparație cu anul trecut în prețuri comparative (productivitatea muncii din anul precedent x rata inflației ).

Indicele de creștere a productivității muncii se determină prin raportarea productivității muncii prognozate pentru anul acesta la productivitatea muncii realizată în anul precedent în preturi comparative ( productivitatea muncii din anul precedent x rata inflației).

De aici , rezultă fondul de salarii maxim admis.

În prevederile de mijloace circulante bănești necesare transportului de materiale se au în vedere condițiile de aprovizionare care pot fi :

loco depozit furnizor încărcat în mijloace de transport

loco gară de încărcare sau loco gară de destinație

loco depozit de destinație.

În ceea ce privește transportul oamenilor , acesta depinde de dispersarea lucrării , pentru că dacă o lucrare se execută în afara localității , trebuie asigurat transportul muncitorilor cu autobuze , microbuze. Unitatea este dotată cu mijloace de transport specifice construcțiilor : autobetoniere , basculante , autoutilitare și platforme.

Întorcându–ne la determinarea mijloacelor fixe , partea tehnică se determină în funcție de stadiile existente ( fazele ) și cele care urmează a fi executate , stabilirea necesarului de materiale , obiecte sanitare și de încălzit care se dau la serviciul aprovizionare pentru a intra în legătură cu furnizorii. Pentru aceasta trebuie avută în vedere lista de la investitor , nu pot fi schimbate nici natura materialelor și nici calitatea acestora decât cu acordul investitorului și a proiectantului.

În funcție de faza lucrării pe care o are de executat se contactează furnizorii , de exemplu : ciment , gresie , faianță , elemente de zidărie ,tâmplărie , elemente de încălzire , instalații de lumină , gaz , apă ; cimentul se aduce de la ROMCIM Turda , faianță , gresie de la unități specializate ; marmură de la Olimpia Deva ; materiale de balastieră , pietrișul se procură din surse proprii , unitatea având carieră proprie și stații de sortare ; nisipul se aduce de pe Târnave din județul Alba ; otelul beton din Hunedoara.

Organizarea muncii la S.C. ANCONA S.A.

Respectarea cu strictețe a regulilor de organizare și disciplina muncii, reprezintă sarcini obligatorii de serviciu pentru toate persoanele încadrate în muncă , în raport cu atribuțiile ce le revin și cu funcția pe care o ocupă , contribuind astfel la instaurarea unui climat corespunzător pentru buna desfășurare a activității societății.

Regulamentul de ordine interioară stabilește obligațiile societății și ale salariaților S.C. ANCONA S.A. privind organizarea activității în societate , folosirea rațională a timpului de lucru , disciplina muncii , recompensele ce se por acorda precum și modul de aplicare a sancțiunilor disciplinare.

Pentru a înțelege mai bine organizarea societății vom anexa organigrama actualizată :

Organigrama actualizată

Regulamentul de ordine interioară este întocmit în spiritul codului muncii , a legilor în vigoare , care reglementează drepturile și îndatoririle personalului angajat și stabilește regulile de disciplină a muncii în societate.

Regulile de disciplină stabilite în Regulamentul de ordine interioară se aplică tuturor persoanelor încadrate în muncă la S.C. ANCONA S. A. ,indiferent de durata contractului de muncă precum și a elevilor și studenților care fac practică în societate.

Forța de muncă se determină la începutul dar și pe parcursul lucrărilor. Este nevoie de :

betoniști – pentru fundație

zidari – pentru ridicare zidăriei

tâmplari – pentru geamuri și uși

instalatori de apă , încălzire

electricieni

finisori

tencuitori

zugravi

parchetari – ultima fază.

Ei participă în funcție de natura stadiilor fizice în care a ajuns lucrarea.

Concurența.

Concurența în construcții este foarte accentuată , s – au înființat numeroase societăți noi ( SRL – uri ) , însă nu întotdeauna licitațiile sunt corecte și există concurență neloială.

Strategii.

Societatea ANCONA fiind o societate cu capital majoritar de stat, aproximativ 75% , în ultimii ani nu a avut o strategie de dezvoltare , ci una de supraviețuire.

S – a ajuns ca din 1991 când s – a înființat societatea și avea peste 1000 de angajați , în ziua de azi să aibă doar aproximativ 300.

Unitatea este singura care a supraviețuit din toate societățile desprinse din fostul Trust al construcțiilor.

Societatea din data de 30 septembrie 2002 este supusă unei administrări speciale și supravegheri financiare.

Din octombrie 2002 este întocmită documentația de privatizare și depusă la APAPS – Brașov.

Calculul Fondului de rulment aferent capitalului social

Deci , la începutul anului FRRks a fost negativ , iar la sfârșitul anului a rămas tot negativ , dar se observă că tinde foarte puțin spre pozitiv.

Calculul fondului de rulment aferent capitalului propriu

Se constată că în ambele cazuri atât la sfârșitul anului cât și la începutul acestuia a existat un fond de rulment real negativ care a fost mai mare la început și a scăzut cu 1.251.280 mii lei la sfârșit.

Calculul fondului de rulment total

Capitalul permanent = capital propriu + datorii pe termen lung + + provizioane pentru riscuri și cheltuieli

Capitalul permanent (1) = 9.769.434 + 0 + 0 = 9.7669.434

Capitalul permanent (2) = 10.732.835 + 0 + 0 =10.732.835

Observăm că societatea neavând datorii pe termen lung și provizioane pentru riscuri și cheltuieli , capitalul permanent se identifică cu capitalul propriu.

Fondul de rulment net global

Fondul de rulment = Capital permanent – Active imobizate

net global ( resurse permanente) (utilizări stabile)

Fondul de rulment net global =(Activ circulant + Activ de trezorerie) – (Datorii+Activ de Trezorerie)

FRNG (1) = [ ( 14.210.439 + 3.537.889 + 3.350 ) + ( 2.638.651 + + 415.940 )] – [ 21.350.084 + 7.249.000 ] =

= ( 17.751.678 + 3.054.591 ) – 28. 599.084=

= – 7.792.815

FRNG (2) = [ ( 16.960.820 + 7.110.258 + 3.800) + ( 3.338.191 +

+ 240.768 )] – [ 26.946.372 + 7.249.000] =

= ( 24.074.878 + 3.578.959 ) – 34.195.372 =

= – 6.541.535

Fondul de rulment net global ca indicator care reprezintă sursele permanente ce concură la finanțarea activului circulant.

Cu cât sursele permanente sunt mai mari decât necesitățile permanente cu atât întreprinderea se află la adăpost de evenimentele neprevăzute.

Din păcate , noi avem un fond de rulment net global negativ , dar în cazul în care acesta va fi în viitor pozitiv va putea fi rulat pentru reînnoirea stocurilor și creanțelor.

Fondul de rulment net global este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și contribuția acestuia la înfăptuirea finanțării pe termen scurt , reprezentând o garanție a lichidității întreprinderii.

Activul circulant = stocuri + creanțe + cheltuieli în avans ( abonamente , impozite înregistrate etc.)

Activul de trezorerie = investiții financiare pe termen scurt , garanții pentru buna execuție + casa și conturi la bănci

Necesarul sau nevoia de fond de rulment ca indicator privind necesarul de finanțare a activului circulant :

Necesarul (nevoia) de fond de rulment = Stocuri de curs de execuție producție + Creanțe, exclusiv cele financiare + Active de regularizare , exclusiv primele de rambursare – Datorii pe termen scurt exclusiv cele financiare (din creanțe)—pasive de regularizare.

NFR (1) = 14.210.439 + 3.537.889 – 28.599.084=

= – 10.850.756

NFR (2) = 16.960.820 + 7.110.258 – 34.195.372 =

= – 10.124.294

Nevoia de fond de rulment ( NFR ) este indicatorul cel mai relevant al echilibrului financiar pe termen scurt , deoarece evidențiază acele nevoi temporare , reînnoibile permanent în cadrul ciclurilor de exploatare succesive ale agentului economic și care au rămas neacoperite din surse temporare și reînnoibile în cadrul acelorași cicluri de exploatare.

În starea de echilibru financiar fondul de rulment ar trebui să fie egal cu nevoia de fond de rulment și să degaje o trezorerie netă pozitivă ; în cazul nostru atât la începutul anului cât și la sfârșitul acestuia nevoia de fond de rulment este negativă.

FR=(AC +Disponibilități )-(Datoriile de exploatare + Credite cu cont curent)

FR (1) = [ ( 14.210.439 + 3.537.889 ) + ( 2.638.651 + 415.940 )] –

– ( 21.350.084 + 7.249.000 ) =

= ( 17.748.328 + 3.054.591 ) – 28.599.084=

= 20.802.919 – 28.599.084 =

= – 7.796.165

FR(2) = [( 16.960.820 + 7.110.258 ) + ( 3.338.191 + 240.768 )] –

– ( 26.946.372 + 7.249.000) =

= ( 24.071.078 + 3.578.959) – 34.195.372 =

= 27.650.037 – 34.195.372 =

= – 6.545.335

Fondul de rulment este cel mai important indicator al echilibrului financiar al întreprinderii și evidențiază relația între finanțarea pe termen lung și finanțarea pe termen scurt.

Dacă fondul de rulment la un moment dat este superior nevoii de fond de rulment atunci excedentul de finanțare se regăsește sub forma unei trezorerii nete, concretizată în disponibilitățile bănești existente în conturi bancare și în casă.

Trezoreria netă , ca indicator privind echilibrul financiar și capacitatea de plată :

Trezoreria netă = Fondul de rulment net – Necesarul de fond de rulment

TN (1) = – 7.796 165 – ( – 10.850.756) =

= – 7.796 165 + 10.850.756 =

= 3.054.591

TN (2) = – 6.545.335 –(-10.124.294 ) =

=- 6.545.335 + 10.124.294 =

= 3.578.959

Diferența este pozitivă și deci rezultă că există un excedent de surse permanente care se regăsesc în disponibilitățile întreprinderii.

Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități eficiente. Înregistrarea unei trezorerii pozitive în cadrul mai multor exerciții excesive demonstrează eficiența activității întreprinderii în viața economică și posibilitatea plasării rentabile a acestor disponibilități pentru întărirea poziției pe piață.

FRN = 10.732.835 – 18.112.296 = – 7.379.461

FRN = 27.650.037 – 34.195.372 = – 6.545.335

FRN < 0 ( negativ )

Dacă activele circulante se rotesc mai repede decât datoriile pe termen scurt , respectiv dacă termenul mediu de realizare a activelor circulante este mai redus decât al datoriilor pe termen scurt , întreprinderea realizează lichidități mai repede decât ritmul datoriilor pe termen scurt , rezultând că este posibilă realizarea unui echilibru financiar chiar și în condițiile unui fond de rulment negativ.

Concluzie : Calcularea fondului de rulment net nu permite aprecieri realiste decât dacă se ia în considerare gradul de lichiditate al activelor circulante și gradul de exigibilitate a datoriilor pe termen scurt.

Există întreprinderi cu fond de rulment negativ care manifestă o vitalitate reală și solvabilitate permanentă , după cum pot exista și întreprinderi cu fond de rulment net pozitiv care practic se dovedesc fără capacitate de plată.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Orice agent economic , indiferent de profil , dimensiune și de spațiu socio–economic în care activează , trebuie să–și probeze permanent valabilitatea , capacitatea de concurență și adaptare , performanța economico – financiară , aceasta cu atât mai mult cu cât mecanismele clasice ale economiei de piață se formează și urmează să funcționeze cu toate rigorile ce le presupun.

O contribuție la realizarea unor astfel de obiective are fondul de rulment , care prin rolul său , concurând la diagnosticarea și implicit acțiunea de reglare și dezvoltare pe un orizont de timp.

Această abordare formează conținutul prezentei lucrări care are la bază o documentare la S.C. ANCONA S.A. Tg. Mureș.

Aplicabilitatea parțială sau integrală diferă de la un agent economic la altul , în funcție de dimensiunea și complexitatea activității și de adoptare a unui comportament managerial performant care să dovedească în orice moment dezvoltarea pe curbele asiguratorii ale viabilității economico – financiare.

Fondul de rulment este un fond de rezervă pentru producție, expresie valorică a materiilor prime , materialelor specifice profilului unităților , strict necesare pentru continuarea normală a procesului de producție.

Lunar acest fond se reîntregește până la nivelul acoperirii cheltuielilor generate de producție ; fondul pentru reparații e folosit exclusiv pentru executarea lucrărilor de întreținere , reparare și înlocuire a instalațiilor ; fondul pentru procurarea mijloacelor materiale constituit în scopul cumpărării de mijloace materiale altele decât cele gospodărești ( mobilier , utilaje ,diferite unelte etc. ).

Societatea ANCONA nu calculează fondul de rulment , dar dacă și l – ar calcula acesta ar fi negativ.

Pentru a obține un fond de rulment pozitiv , după părerea mea , societatea ar trebui sa – și mărească portofoliul de comenzi , să – și reducă cheltuielile nejustificate , să se aprovizioneze cu materii prime și materiale de calitate la costuri competitive și surse relativ apropiate.

Pentru aducerea fondului de rulment la mărimea optimă , în concordanță cu cifra de afaceri din activitatea curentă a firmei , sunt necesare măsuri în direcția accelerării fluxului încasări – plăți , deci a fluxului trezoreriei pentru ca în funcție de aceasta să fie reglate și termenele de scadență a rambursării creditului de către clienți , a scadenței de plată a furnizorilor și creditelor acordate de aceștia , a ritmului de aprovizionare cu materii prime și materiale ,de reducerea stocurilor , a folosirii informaticii etc.

Ca urmare a celor menționate , trebuie să reținem faptul că determinarea mărimii fondului de rulment este pentru conducerea firmei un mijloc de fixare a politicii sale economico – financiare , de supraveghere a variației indicatorilor de bază.

Unitatea având în execuție lucrări mari nu a participat la licitație în scopul adjudecării de lucrări relativ mici de genul construcțiilor de case , la lucrări de construire a spațiilor de desfacere a combustibililor etc. Chiar și în aceste condiții unitatea a prevăzut pentru anul 2003 să realizeze venituri în valoare de aproximativ 55 miliarde lei. Pentru a realiza această prevedere și pentru a determina mijloacele circulante necesare realizării acestui obiectiv , unitatea și–a întocmit un proiect de buget , în care s – a plecat de la valoarea lucrărilor rămase de executat din anii precedenți și prevăzute a se executa anul acesta.

Se apreciază că acest volum de lucrări va asigura continuitate în activitate fără efecte sociale negative în planul personalului.

BIBLIOGRAFIE

Rodica Cistelecan – Contabilitate Financiară

Ed. Univ. Petru Maior – Tg. Mures 2000

Dumitru Mărgulescu – Analiza economico – financiară a

întreprinderii

Gheorghe Sandu – Formarea capitalurilor firmelor private

Ed. Economică, București, 2002

Ion Stancu – Gestiunea financiară a agenților economici

Adrian Șimon – Gestionarea stocurilor la nivel microeconomic

Ed. Gestiunea , București , 1999

Adrian Șimon – Finanțele întreprinderii , curs IFRD 2002

Mihai Toma , Felicia Alexandru – Finanțe și gestiunea financiară

de întreprindere

Ed. Economică , București , 1998

Mihai Toma , Petre Bezeanu – Finanțe și gestiune financiară

Ed. Economică , București , 1996

9. Contabilitatea , Armonizarea contabilității cu UE

Ed. Meteora Press , București , 2002