Natura Si Definirea Somajului

1.1 Natura și definirea șomajului

Problemă importantă a lumii contemporane, de multe ori dramatică prin consecințele multiple implicate, șomajul reprezintă un fenomen ce afectează în proporții diferite toate statele lumii. Pe parcurs, au fost date diferite definiții pentru șomaj, ținând seama de gradul cunoașterii și de posibilitățile de măsurare a lui. Deși există diversitate în definirea conceptului de șomaj, totuși se pot desprinde elemente comune care se regăsesc, în proporție mai mare sau mai mica, in toate opiniile.

Prin șomaj se înțelege cel mai adesea existenta unui număr de persoane active fără loc de muncă și care caută de lucru în scopul obținerii unui câștig sub forma venitului salarial necesar satisfacerii condițiilor unei vieți decente. În spatele acestei formulări generale se ascund însa numeroase controverse privitoare la conceptualizarea acestui fenomen,dar mai ales a dimensiunilor cantitative și calitative implicate, elemente atât de necesare în scopul identificării cat mai exacte a evoluției acestuia, dar și al asigurării unei protecții sociale cât mai adecvate categoriilor afectate de acest fenomen.

În terminii echilibrului pieței muncii, șomajul reprezintă excedentul ofertei fața de cererea de munca. El apare ca un efect al echilibrului static, peste care se suprapun realitățile creșterii numerice și calitative ale populației active. După cum spune si clasicul J. M. Keynes, șomajul poate fi definit ca un “efect natural al echilibrului economic, căci economia nu poate funcționa normal decât în echilibru de subocupare, dinamic” , fenomen ce în opinia autorului, “nu este deloc neobișnuit și dramatic”. (Keynes, J.M.,1970)

Abordarea neoclasica încearcă să explice șomajul într-un context în care agenții își optimizează continuu comportamentul, iar piețele sunt în echilibru, așadar nu poate exista șomaj involuntar. Ei încearcă să explice șomajul ca rezultat al deciziilor voluntare adoptate de către persoane raționale care aleg ceea ce au de făcut, inclusiv să petreacă o parte a timpului lor în afara angajării.

Din punct de vedere istoric, termenul de șomaj provine de la cuvântul “chomage” din limba franceză, la rândul său preluat din limba greacă “cauma” care însemnă “căldura mare”.

Dicționarul explicativ îl definește ca fiind fenomenul economic cauzat de crizele sau recesiunile economice, care constă în faptul că o parte dintre salariați rămân fără lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea și oferta de forță de muncă; situația aceluia care nu se poate angaja din cauza imposibilității de a găsi un loc de munca.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, șomajul a devenit o adevărata problema atunci când întreprinderile industriale își micșorau producția și, ca urmare, eliberau un număr important de muncitori, care deveneau șomeri. În condițiile contemporane, șomajul este considerat ca un dezechilibru al pieței muncii naționale, adică un dezechilibru între cererea globala de munca și oferta globală de munca.

Acest dezechilibru reflectă un excedent al ofertei de muncă față de cererea de muncă, având niveluri și sensuri de evoluție diferite pe țări și perioade. El a înregistrat inițial un caracter temporal, pentru ca în prezent să fie permanent, fără să excludă însa total și definitiv existența unei stări de ocupare optimă a forței de muncă.

„…Șomajul este probabil cel mai de temut fenomen al timpurilor noastre. El afectează toate categoriile sociale. Exista 35 de milioane de șomeri in tarile membre ale OECD (cca. 8,5% din forța de muncă). Alte 15 milioane de oameni fie au renunțat să mai caute de lucru, fie au acceptat fără voia lor o slujba cu timp de munca parțial…” (Raportul OECD din 1994 intitulat „Job Study”)

Analize recente ale șomajului în țările membre ale OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) confirmă ideea că șomajul nu se datorează numai economiei, deplasând explicarea naturii sale în lumea faptelor ușor de perceput. Șomajul devine, astfel, rezultanta schimbărilor ce intervin în dinamica productivității, populației active și creșterii economice (PIB) care, la rândul lor, au alte determinări concrete. Explicația are in vedere că:

a) încetinirea creșterii PIB sub un anumit nivel sau scăderea acestuia, în condițiile în care ceilalți doi factori rămân constanți, generează șomaj sau, dacă există deja, îl extinde;

b) dacă la o evoluție a PIB cum este cea presupusă la punctul anterior productivitatea crește, șomajul se amplifică mai mult, iar dacă populația activă se va mari, șomajul va creste și mai mult;

c) dacă PIB evoluează în același fel, iar productivitatea și populația activă luate împreuna scad mai mult decât PIB, nu se va forma șomaj, iar dacă acesta există, s-ar putea chiar “resorbi” într-o anumită măsură;

d) șomajul poate să apăra sau să crească și când PIB crește, dacă populația activă și productivitatea luate împreună cresc mai mult sau evoluează una crescând și alta scăzând de așa natură încât creșterea realizată o depășește pe cea a PIB;

1.2 Caracteristicile șomajului

Principalele caracteristici ale șomajului, despre care se culeg informații sistematice sunt: nivelul, mărimea sau proporția la un moment dat; intensitatea sau tăria de manifestare; durata medie; structura sau componența.

Nivelul șomajului constituie un indicator statistic ce reflectă numărul persoanelor care nu lucrează, în raport cu numărul total al persoanelor care sunt apte și doresc să lucreze. Acesta se măsoară fie în expresie absolută, fie în expresie relativă.

În mod absolut, nivelul șomajului este dat de numărul total al persoanelor care nu ocupă un loc de munca, determinat ca diferența între populația activă și populația ocupată. În mod relativ șomajul se determină cu ajutorul ratei șomajului, aceasta din urmă calculându-se ca raport procentual între numărul mediu al șomajului (Ns) și populația activă (Pa) sau numărul șomerilor și populația ocupată (Po).

Rs =  Nr. șomeri / populația aptă de muncă

Rs =  Nr. șomeri/ populația ocupată

Măsurarea șomajului trebuie să țină seama și de faptul că problematica forței de muncă este atât de natură economică, cât și socială, astfel că evaluarea are o notă de subiectivitate, din care rezultă o anumită aproximație fie de subevaluare, fie de supraevaluare a fenomenului.

Subevaluarea șomajului presupune înregistrarea doar a persoanelor care primesc indemnizație de șomaj, excluzând alte categorii ca: tinerii care încheie un ciclu de învățământ și nu găsesc loc de muncă pentru a se angaja; persoanele care temporar nu au de lucru.

Supraevaluarea presupune înregistrarea ca șomeri si a altor categorii neîndreptățite ca: persoane care, deși încasează ajutor de șomaj, totuși au intenția de a se încadra în muncă, așa cum ar fi de exemplu, persoanele care îngrijesc copii; persoane care au loc de muncă, însă pretind că sunt șomeri, întrucât lucrează “la negru”.

Intensitatea șomajului reprezintă stabilirea în mod științific a ritmului de lucru; determinarea corectă a momentului pierderii locului de muncă și încetarea totală a activității sau înregistrarea exactă a reducerii activității depuse cu diminuarea duratei zilei ori săptămânii de lucru și scăderea corespunzătoare a salariului. În funcție de aceasta se pot distinge:

Șomajul total care presupune pierderea locului de muncă și încetarea totală a activității;

Șomajul parțial care constă în diminuarea activității depuse de o persoană, în special prin reducerea duratei săptămânii de lucru sub cea legală, cu scăderea remunerării;

Șomaj deghizat care este specific mai ales țărilor slab dezvoltate, unde numeroase persoane au o activitate aparentă, cu eficiență (productivitate) mică, dar este întâlnit și în țările est-europene, inclusiv în România, la niveluri apreciabile.

Durata șomajului reprezintă perioada de la momentul pierderii locului de muncă până la reluarea activității. Aceasta poate fi diferită de la o persoană sau categorie de persoane la alta, astfel că se impune luarea în calcul a duratei medii a șomajului. Durata medie a șomajului se poate calcula ținându-se seama de: numărul șomerilor și ritmul intrărilor, respectiv ieșirilor în și din șomaj. Aceasta ne permite să apreciem șomajul sub aspectul punctului de pornire și cel al mișcărilor ulterioare, adică intrările și ieșirile de șomaj.

Astfel, intrările cuprind: persoanele concediate, persoanele care au încheiat un ciclu de învățământ, persoanele casnice; în timp ce ieșirile cuprind persoanele care găsesc noi locuri de muncă, care preferă să îngrijească copii, persoanele care emigrează, etc;

Nu exista o durată a șomajului stabilită prin lege, dar în numeroase țări există reglementări care precizează durata pentru care se plătește indemnizația de șomaj. Durata șomajului este cu atât mai mare cu cât numărul șomerilor în punctul de pornire este mai mare, iar durata șomajului este cu atât mai mică cu cât intrările și ieșirile în/din șomaj sunt mai mari.

Structura șomajului este formată prin clasificarea șomerilor după diferite criterii:

Nivelul calificării

Domeniul în care au lucrat

Specialități și meserii

Sex

Categoria de vârstă

Rasă

În ultimul deceniu se acordă o foarte mare atenție studierii structurii șomajului pe sexe și categorii de vârstă. Se observă, astfel, că femeile sunt mai afectate de șomaj decât bărbații, iar că tinerii (până la 25 de ani) și vârstnicii (de peste 50 de ani) sunt mai afectați în raport cu restul populației active.

1.3 Forme ale șomajului

Complexitatea naturii șomajului face din acesta un fenomen neomogen, de forme diferite, în funcție de preponderența factorilor generatori:

Șomaj voluntar este procesul deciziei agentului economic de a reduce venitul angajaților la nivelul salariului de echilibru, caz în care forța de muncă refuză să lucreze, preferând șomajul.

Această formă de șomaj există doar pentru cei care doresc un salariu superior celui ce se formează pe piață ca expresie a raportului cerere – ofertă de muncă.

Șomaj involuntar (șomaj keynesian) se manifestă atunci când prețurile cresc puțin în raport cu salariul nominal; oferta de forță de muncă dispusă să muncească la salariul nominal curent cât și cererea totală de mână de lucru vor fi mai mari decât volumul existent al ocupării.

Șomajul ciclic este determinat de reducerea activității economice generată de crizele economice sau de recesiune. Cauza principală a acestui gen de șomaj o constituie scăderea drastică a investițiilor și prin aceasta, a locurilor de muncă.

Aceasta denumire se aplică pentru:

Șomajul conjunctural cauzat de schimbarea regulată a perioadelor de prosperitate și depresiune care caracterizează lumea industrializată;

Șomaj sezonier provocat de diferite întreruperi ale unor activități dependente de condițiile naturale în construcții și agricultură;

Șomajul structural este determinat de tendințele de restructurare economică, geografică, zonală și socială, care au loc în diferite țări, atunci când nu se pot crea locuri de muncă durabile în raport cu creșterea ofertei de forța de muncă.

În această categorie se include și șomajul din țările sărace cu creștere demografică, dar lipsite atât de capital, cât și de competentele necesare exploatării resurselor umane.

Șomajul tehnologic este determinat de înlocuirea vechilor tehnici și tehnologii cu altele noi, precum și de centralizarea unor capitaluri și unităților economice ducând la restrângerea locurilor de muncă. Procesul generator pentru această formă de șomaj constă în substituirea muncii cu capitalul.

Șomajul tehnic apare prin încetarea sau restrângerea activității unei întreprinderi, ca urmare a unor factori exteriori acesteia (greve, calamități, lipsă de materii prime) timp în care contractul dintre angajat și angajator rămâne valabil, plata urmând să se facă din alte fonduri decât cel de salarii.

Șomajul cronic sau de lungă durată este șomajul a cărui durată depășește un an de zile. În cazul acestui tip de șomaj, cu cât crește durata sa, cu atât scad șansele de reangajare. Din această cauză se mai numește și șomaj de excludere. El afectează în special persoanele care au un anumit specific al calificării (mijloace reduse de calificare sau recalificare, au o profesie specială sau mai rar întâlnită), aparțin unor grupe particulare de vârstă sau anumitor regiuni defavorizate.

Șomajul fricțional este starea de inactivitate momentană ( de scurtă durată) care corespunde unei situații sau faze intermediare ce se petrece între încetarea activității în cadrul unui loc de muncă și încadrarea la un nou loc de muncă.

Șomajul deghizat este specific economiilor mai puțin dezvoltate unde un mare număr de persoane au o activitate aparentă, dar cu o productivitate foarte mică.

Șomaj intermitent apare ca urmare a practicării contractelor de angajare pe scurtă durată din cauza incertitudinii afacerilor unui anumit număr de unități economice.

Șomaj de discontinuitate afectează în special femeile și este determinat de întreruperea activității din motive familiale sau de maternitate.

Șomajul repetitiv afectează în special segmentele de forță de muncă cu calificare redusă. Acest tip de șomaj vizează în special persoanele ce desfășoară o muncă sezonieră sau activități prestate ocazional.

1.4 Cauze ale șomajului

Șomajul, ca dezechilibru macrosocial, are multiple cauze, care pornesc de la statutul economico-social, atât al celor care angajează forță de muncă, cât și al celor care oferă forță de muncă, în condițiile pieței. Cauzele șomajului sunt examinate de specialiști, pornindu-se de la gruparea lor în: cauze generatoare de șomaj de dezechilibru si cauze generatoare de șomaj de echilibru.

Cauzele generatoare de șomaj de dezechilibru țin de cererea și oferta agregate de muncă și de modul specific în care acestea se interacționează. Folosind curba cererii și a ofertei poate fi urmărita posibilitatea formării șomajului de dezechilibru.

Curba cererii agregate de muncă relevă interesul patronului de a angaja un număr mic de persoane sau de a înlocui forța de muncă cu alți factori de producție, pe măsură ce salariul practicat este mai mare decât salariul de echilibru. Totodată, curba ofertei agregate de muncă relevă numărul persoanelor dispuse să se angajeze, în funcție de evoluția salariului. Atunci când salariul practicat este la un nivel mai ridicat decât salariul de echilibru, înseamnă că piața muncii este în dezechilibru, apărând un excedent de forță de muncă, acest excedent numindu-se șomaj de dezechilibru.

Așadar, cauzele generatoare de șomaj de dezechilibru reprezintă procese economico-sociale complexe, cum ar fi: evoluția nefavorabilă a activităților economice sau substituirea muncii prin capital; presiuni din partea organizațiilor sindicale privind sporirea salariului minim; creșterea ofertei de munca, în special din partea noilor generații care au atins vârsta legală de muncă;

Cauzele generatoare de șomaj de echilibru provin mai ales din starea activităților economice la nivel de bază, microeconomic. Șomajul de echilibru este acela care apare atunci când în activitatea economică de ansamblu este echilibru, dar o parte din populația activă disponibilă nu găsește imediat un loc de muncă. De asemenea, un număr de persoane active disponibile continuă să caute locuri de muncă pentru care să obțină salarii mai mari, astfel că apare o oferta suplimentară de forță de muncă.

Șomajul, apreciat ca expresie a unor dezechilibre atât pe piața muncii cât și pe piața bunurilor și serviciilor, se formează pe baza a doua mari procese:

Prin pierderea locului de muncă de către o parte a populației ocupate, ca urmare a crizelor economice, restructurării economice, recesiunii economice, restructurării geografice, sociale sau înlocuirii tehnologiei.

Ca urmare a creșterii ofertei de forță de muncă, atât prin noile generații care devin apte de muncă, cât și prin acea parte a populației active care nu a mai lucrat, dar care este nevoită să se încadreze datorită reducerii venitului real al familiei.

La aceste două mari procese, specialiștii în domeniu mai adaugă și migrația internațională a forței de muncă, ca fiind un factor important în dinamica actuală a șomajului. O primă cauză este constituită de către tinerii absolvenți, ale unor diverse forme de învățământ, care se află în incapacitatea de a-și găsi un loc de muncă. Sistemul de învățământ și formare profesională rămâne încă supus unor vechi modele, adaptându-se greu tendințelor de specializare și segmentare, ca urmare a multiplicării fără precedent a numărului de profesii, specializări, calificări.

Cadrul juridic, economic și social limitează mobilitatea forței de muncă pe plan intern și internațional și duce la creșterea ratei șomajului, prin descurajarea inițiativei private. Structurile deficitare, precum și lipsa corelației dintre opțiunile profesionale ale tinerilor și cerințele vieții sociale, au dus la un grad ridicat de neocupare în rândul tuturor categoriilor de populație, generând șomaj chiar și în rândul specialiștilor cu pregătire superioară.

Restructurarea economică de după ’90 a determinat reorientarea multor persoane ce erau ocupate în industrie spre alte sectoare cum ar fi comerțul, serviciile sau administrația publica. Însă această reorientare nu a determinat decât o rezolvare parțială a problemelor generate de restructurarea economiei, problema șomajului rămânând cât se poate de actuală.

Atunci când analizăm șomajul, operăm cu datele oficiale, oferite de diferitele instituții ale statului, însă trebuie avut în vedere că, în realitate, șomajul este mai mare decât o arată cifrele oficiale. La această situație contribuie printre altele și următoarele cauze:

Existența persoanelor aflate în șomaj tehnic, care sunt plătite din fondul de șomaj, dar care își păstrează locul de muncă;

Rămâne încă foarte ridicat nivelul subocupării vizibile și invizibile. Foarte multe persoane, din diverse cauze, preferă sau sunt forțate de împrejurări să lucreze “la negru”.

1.5 Costuri sociale ale șomajului

Costul social al șomajului reprezintă efortul total pe care îl suportă persoanele, grupele de persoane, economia și societatea afectate de acest fenomen complex.

Costul șomajului la nivelul persoanelor și grupelor de persoane afectate de nesiguranța muncii include atât aspecte de natură economică, cât și aspecte morale, sociale. Aspectele de natură economică urmăresc reducerea veniturilor și a posibilităților de consum pentru întreaga familie unde există șomeri.

Indemnizația de șomaj (ajutorul de șomaj) reprezintă modalitatea cea mai folosită de garantare a unui venit minim pentru șomeri. Ponderea acestui ajutor în raport de salariu, perioada pentru care se acordă, modalitățile de calcul și condițiile pentru a fi încasat sunt specifice în diverse țări sau grupe de țări. Aceasta nu asigură acoperirea totală a salariului avut de șomer în perioada anterioară și nici nu se raportează la salariile medii.

În măsura în care este destinată asigurării, indemnizația de șomaj are rolul de a oferi un supliment sau o completare a mijloacelor de trai pentru o perioadă determinată și atât timp cât persoana ce o încasează dovedește ca este șomer și că realizează venit sub un anumit nivel. Privită însă ca asistență, indemnizația de șomaj are o contribuție importantă la diminuarea șomajului prin susținerea programelor de calificare, recalificare și reorientare a șomerilor, precum și a programelor de încadrare în activitate. Dacă ținem seama de aceste aspecte, devine clar că funcția de asigurare are caracter pasiv, iar cea de asistență – activ.

Diferențele dintre sistemele de ajutor practicate în diferite țări par însă să joace un rol foarte important în explicarea diferențelor internaționale cu privire la șomaj. Nu este important doar raportul de înlocuire cu care se confruntă un proaspăt șomer; la fel de importante sunt și durata de acordare a ajutorului ( dacă este pentru o perioadă scurtă, muncitorul este încurajat să-și găsească repede de lucru) și gradul în care este condiționat ajutorul de căutare a unui loc de muncă. Țările cu ajutoare temporare care oferă atât inițiativă, cât și asistență în găsirea unui loc de muncă, tind să aibă rate de echilibru ale șomajului mai scăzute.

Aspectele noneconomice sunt mai greu de măsurat cantitativ, însă ele sunt evidente, pornind de la stresul nervos și starea depresivă, până la atragerea cu ușurință a șomerilor în acțiuni sau organizații antisociale.

Costul șomajului la nivelul economiei și societății este complex și are în vedere aspecte cum sunt:

Irosirea unei cantități de resurse de muncă, deoarece șomajul reduce rolul determinant al muncii ca factor de producție;

Diminuarea intensității dezvoltării economice, deoarece șomajul întreține o stare de nesiguranța în rândul persoanelor angajate;

Scăderea veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat din cauza efectului propagat al șomajului. Astfel, șomajul duce la reducerea generală a veniturilor și a încasărilor la buget (impozit pe venit, TVA, accize), iar aceasta determină reducerea cheltuielilor bugetare;

Creșterea cheltuielilor statului pentru întreținerea și funcționarea instituțiilor publice din domeniul înregistrării și urmăririi șomajului, pentru plata indemnizațiilor de șomaj și a altor cheltuieli sociale;

Costurile mari pe care le implică șomajul pot fi apreciate și prin gruparea lor în: costuri directe și indirecte.

Costurile directe sunt scoase în evidență sub forma vărsămintelor monetare către fondul destinat protecției sociale a șomerilor. Acest fond se folosește în principal pentru plata ajutorului de șomaj, alocație de sprijin, a calificării și recalificării șomerilor și, în general, pentru respecializarea forței de muncă.

Costurile indirecte sunt cele generate de diminuarea globală a producției și a veniturilor de care ar putea să beneficieze întreaga populație. Acestea apar sub forme ca: pierderi de producție determinate de neutilizarea unor capacități și mijloace tehnice din dotare; reducerea resurselor de formare a veniturilor bugetare; deteriorarea calificării și capacității de muncă.

Corelarea pe termen lung a costurilor șomajului cu efectele sale ne permite să concluzionăm că șomajul este un fenomen negativ, costurile lui fiind mai mari atât pentru persoanele lezate direct, cât și pentru economia și societatea in ansamblu.

1.6 Măsuri de diminuare a șomajului

Fiind un fenomen care afectează în diferite proporții, toate țările, prin nivelul, structura, durata și consecințele sale, șomajul s-a impus atenției guvernelor și forțelor sociale, devenind o preocupare generală. Pe termen scurt, obiectivul major al tuturor acestora îl formează atenuarea intensificării consecințelor sale, iar pe termen mediu și lung, obiectivul constă în diminuarea sau chiar dispariția resurselor de muncă aflate în stare de șomaj. Numeroase aspecte interdependente, prin natura lor, vizează atât firmele cât și societatea, atât pe cei ce lucrează, cât și pe șomeri. Toate acestea formează obiectul unor reglementări sau orientări care, în totalitatea lor, sunt cunoscute ca politici sau măsuri pentru diminuarea șomajului.

Politicile de protecție ale șomerilor, construite ca modalitate de a garanta securitatea economică a persoanelor rămase fără loc de muncă, sunt consemnate pentru prima dată în Marea Britanie în anul 1911, fiind urmate de cea din Germania (1929) și, ca urmare a presiunilor crizei economice, de cele din Statele Unite ale Americii, în 1935. Pe fondul revoluției industriale, al crizei economice și al distrugerilor provocate de război, s-a afirmat pentru prima dată, necesitatea intervenției statului în elaborarea politicilor de angajare în muncă. Reglementările legislative cu caracter protecționist concepute atunci, au constituit reperele dezvoltării politicilor de protecție împotriva șomajului până în anii ’60.

După cel de-al doilea război mondial, realitatea extinderii șomajului în țările dezvoltate a reflectat incapacitatea unei mari părți a populației de a se adapta la ritmurile schimbărilor tehnologice. Cu cât sunt mai rapide aceste schimbări, cu atât scad șansele anumitor segmente ale forței de muncă, de adaptare la noile condiții.

Combaterea șomajului (acțiunile menite să diminueze acest fenomen) reprezintă o prioritate care poate fi soluționata prin intervenția statului și a partenerilor interni și externi:

Statul: îndeplinește principala misiune în echilibrarea balanței cerere-ofertă pe piața, prin elaborarea strategiilor de redresare a economiei, a politicilor eficiente de ocupare, prin inițiative legislative care să urmărească dinamica ocupării forței de muncă;

Comunitățile locale: pot ajuta la identificarea și menținerea unor soluții pentru crearea unor noi locuri de muncă;

Asociațiile: pot contribui la efortul colectiv, prin elaborarea de politici de ocupare, prin inițiative legislative, acțiuni cu caracter profesional și prin alocarea de resurse umane, materiale și profesionale;

Agenții economici: trebuie să acorde o atenție deosebită managementului resurselor umane, în special problemelor referitoare la recrutarea, selecția, evaluarea și perfecționarea permanentă a personalului;

Instituțiile de cercetare: prin intermediul specialiștilor, au misiunea de a efectua studii și analize la nivelul pieței muncii, deosebit de importante pentru activitatea decizională la nivel social-economic;

Unitățile de învățământ: trebuie să își adapteze programele de instruire la cerințele pieței, atât sub aspectul structurii forței de muncă solicitate, cât și al nivelului de pregătire cerut;

Pentru soluționarea eficace a problemelor legate de șomaj, se impune luarea unor măsuri intervenționiste precum și redefinirea unor concepte specifice pieței muncii (angajare, distribuirea locurilor de muncă, orientarea și reorientarea calificării profesionale) care trebuie să corespundă noilor realități. În mod sigur, aceste măsuri intervenționiste nu se pot realiza fără implicarea statului, prin politicile sale de susținere a forței de muncă.

Politica de suport pasiv se referă în principal la asigurarea financiară a individului pentru situația în care își pierde locul de muncă. Pe lângă plățile compensatorii, măsurile pasive includ și cheltuielile pentru pensionarea anticipată a unor persoane, care îndeplinesc cerințele specifice de legislație.

Elementele de politică pasivă aplicate în România respectă cadrul definit de măsurile protecționiste aplicate în toate țările industrializate. Aceste măsuri pasive aduc atât avantaje (asigurarea șomerului în condițiile în care el poate să își piardă locul de muncă – oferind securitate afectivă), cât și dezavantaje (nemotivarea comportamentului activ de angajare din partea individului), în cazul în care cota șomajului este apropiată de nivelul salariului minim și în situația în care șomerul are valori aspiraționale reduse. De asemenea, aceste politici pasive pot conduce, în anumite situații, la susținerea economiei subterane, deoarece persoanele care desfășoară activități nedeclarate pot beneficia în continuare de ajutorul de șomaj. De aceea factorul motivator sau rolul de stimulare a comportamentului prin politicile pasive rămâne mai degrabă simbolic.

În Romania, acordarea ajutorului de șomaj se face conform legii 1/1991 modificată și completată ulterior prin Legea 86/1992, Legea 57/1994 și Lega 65/1995.

Măsurile active cuprind “administrația și serviciile de ocupare a forței de muncă, formarea profesională, măsuri în favoarea tinerilor, măsuri de promovare a ocupării și măsuri în favoarea persoanelor cu handicap”. (M. Cojocaru, 2004) Aceste politici constituie cea mai eficientă modalitate de asistență socială a șomerilor deoarece:

Urmăresc să anihileze imperfecțiunile pieței, inclusiv ineficiențele asociate cu acordarea ajutoarelor financiare;

Ajută populația afectată de șomaj să găsească locuri de muncă prin acțiuni de consultanță profesională;

Contribuie la încurajarea mobilității forței de muncă prin finanțarea pregătirii profesionale;

Reprezintă o cale eficientă de stopare a abuzurilor la nivelul pieței forței de muncă;

În țările care fac parte din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică ( Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Turcia, Japonia, Finlanda, Australia, Noua Zeelanda, Mexic, Spania) sunt cunoscute următoarele tipuri de politici active:

Servicii de plasare a forței de munca:

Plasare, consultanță și orientare profesională;

Identificarea de locuri de muncă;

Consultanță intensivă pentru cei dezavantajați;

Asistență în legătură cu mobilitatea geografică;

Calificarea profesională:

Programe de pregătire orientate către șomerii adulți sau către cei aflați sub amenințarea pierderii locului de muncă;

Crearea directă de locuri de muncă prin subvenții: subvenții pentru păstrarea anumitor angajați (din ramurile strategice) și subvenții pentru șomerii cu stagiu îndelungat;

Alocații ale întreprinderii: alocații sau achitarea în avans a ajutoarelor de șomaj pentru a permite șomerilor să inițieze acțiuni pe cont propriu;

Locuri de muncă în sectorul public temporar, cu destinație precisă pentru șomeri; (M. Cojocaru, 2004)

În domeniul strategiilor active de suport al șomerilor, cel mai frecvent și mai eficient program folosit, este cel de pregătire profesională. Acesta vizează calificarea sau recalificarea șomerilor potrivit cerințelor pieței muncii, în vederea îmbunătățirii șanselor celorlalți aflați în căutarea unui loc de muncă. Participarea la programele de pregătire profesională este gratuită și obligatorie pentru cei aflați în plata ajutorului de șomaj, dacă aceasta corespunde pregătirii profesionale a șomerilor. Pregătirea se poate face și cu suportarea cheltuielilor de către persoana pregătita, în cazul altor categorii de persoane, cursurile fiind organizate în principal de către oficiile de muncă, în funcție de cererea de forță de muncă.

În concluzie, măsurile pentru diminuarea șomajului și ameliorarea condițiilor celor afectați de șomaj figurează printre revendicările tuturor organizațiilor sindicale și sunt sprijinite de largi grupuri socio-profesionale. Programele de acțiune ale sindicatelor cuprind însă și alte obiective care privesc populația ocupată: garantarea locurilor de muncă, creșterea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de odihnă, înlăturarea marilor discrepanțe între salariile medii ale bărbaților și cele ale femeilor.